Mana Zilnica

Da, Tată, pentru că așa este plăcut înaintea Ta!

Matei 11.26

Subordonare și pace

Cât de mult L-a durut pe Domnul Isus că a fost respins de oamenii din Israel! Ei L-au numit un mâncător și un băutor, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor. Localitățile Horazim, Betsaida și Capernaum, în care El a făcut cele mai multe minuni de vindecare a bolnavilor, L-au respins.

Domnul a simțit puternic această lepădare din partea poporului Său. Simțămintele și gândurile Sale au fost exprimate de profet prin cuvintele: „Dar am spus: Degeaba M-am muncit, pentru nimic și fără folos Mi-am epuizat puterea. Dar dreptul Meu este la Domnul și răsplata Mea la Dumnezeul Meu” (Isaia 49.4).

Isus Hristos S-a supus lui Dumnezeu și în această situație înjositoare, deși Îl durea că tocmai iudeii învățați, care puteau citi în Vechiul Testament despre venirea Sa, Îl respingeau. De aceea El a spus: „Te laud, Tată, Doamne al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și învățați și le-ai descoperit pruncilor” (Matei 11.25).

Cuvintele „Da, Tată, pentru că așa este plăcut înaintea Ta!” arată că Domnul Isus Se desprindea de împrejurările apăsătoare. El avea o pace interioară adâncă, pentru că spusese „da” căilor lui Dumnezeu. Smerirea și ascultarea Sa au fost desăvârșite.

Ascultător, El a purtat blestemul pentru vină.

Tăcut, supus, El S-a plecat sub mâna Ta divină.

A coborât chiar în mormânt, ne-a împăcat cu Tine,

Iar Tu I-ai dat cinstire.

Citirea Bibliei: Deuteronom 10.12-22 · Matei 24.29-36

coordonatori Bob & Debby Gass

DEZVOLTAREA EMOȚIONALĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Îţi vei uita suferinţele, şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs” (Iov 11:16)

Astăzi vom vorbi despre frânarea dezvoltării emoționale. Dacă nu primești ajutor pentru suferințele tale emoționale din trecut, vei ajunge să-i tratezi pe ceilalți așa cum ai fost și tu tratat, și vei repeta trecutul în prezent. Firește, poți ajunge să rănești cele mai importante persoane din viața ta, poate chiar să distrugi niște relații fără să știi de ce. Pentru aceste eșecuri vei da poate vina pe obiceiurile, privirile, atitudinile soțului tău sau ale soției tale, și pe modul lui/ei de a se ocupa de anumite lucruri. Și făcând așa, vei ajunge să fii blocat emoțional, prins în capcana rănilor nevindecate și neînțelese, sau a disfuncționalității tale. Aici este vorba despre „bagajul tău emoțional”: regrete pentru greșeli din trecut, ranchiună pentru răul care ți s-a făcut și toate celelalte suferințe pe care le ascunzi sub nori de mânie, de cinism și de singurătate.

Nu vei ști niciodată ce ai sau ce îți lipsește cu adevărat, până nu scapi de bagajul acesta emoțional. Cum poți face asta? Răspunsul se găsește în Cuvântul lui Dumnezeu și în prezența Sa: „Tu, îndreaptă-ţi inima spre Dumnezeu, întinde-ţi mâinile spre El. Depărtează-te de fărădelege, şi nu lăsa nedreptatea să locuiască în cortul tău. Şi atunci, îţi vei ridica fruntea fără teamă, vei fi tare şi fără frică; îţi vei uita suferinţele, şi-ţi vei aduce aminte de ele ca de nişte ape care s-au scurs. Zilele tale vor străluci mai tare decât soarele la amiază, întunericul tău va fi ca lumina dimineţii. Vei fi plin de încredere, şi nădejdea nu-ţi va fi zadarnică. Te vei uita în jurul tău, şi vei vedea că te poţi odihni liniştit. Te vei culca şi nimeni nu te va tulbura, şi mulţi vor umbla după bunăvoinţa ta.” (Iov 11:13-19).

Încearcă să aplici ce scrie aici, pentru rezolvarea dezvoltării tale emoționale!

de Jean Koechlin

Psalmul 33

Primul verset al Psalmului 33 reia gândul din finalul Psalmului 32. Cel îndreptăţit prin iertarea păcatelor este invitat să se bucure şi să-L laude pe Domnul: este partea şi datoria fiecărui credincios.

În acelaşi timp, acest psalm se aplică direct Israelului viitor, când păcatul respingerii lui Mesia al lui îi va fi iertat. Lauda sa va avea trei mari subiecte:

Credincioşia lui Dumnezeu (v. 4-9): El este Creatorul tuturor lucrurilor;
Înţelepciunea lui Dumnezeu (v. 10-17): El cunoaşte totul şi guvernează naţiunile;
Bunătatea lui Dumnezeu (v. 18-22): această bunătate se manifestă faţă de toţi cei care se încred în El.

Cântarea nouă (v. 3) este aici în legătură cu un pământ nou, căruia Dumnezeu îi va şterge nedreptatea şi pe care îl va umple de bunătatea Sa. Sfaturile naţiunilor (intenţiile popoarelor) vor fi fost nimicite, pentru a putea fi împlinite planurile eterne ale lui Dumnezeu şi intenţiile inimii Sale (v. 10-11). Acelaşi Cuvânt al Său, care a creat cerurile (comp. v. 6 cu Evrei 11.3), acum ne dă o viaţă nouă şi lucrează în noi, aşteptând să şi desăvârşească lucrarea într-o lume restaurată. Dumnezeu priveşte din ceruri şi ia aminte la toţi locuitorii pământului (v. 13,14). Dar, potrivit promisiunii din Psalmul 32.8, sunt urmăriţi de ochiul Său veghetor în special cei care Îl ascultă şi gustă iubirea Sa (v. 18; Psalmul 34.15).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

20 mart. 2021

20 Martie 2021

Cei înțelepți vor moșteni gloria, dar rușine va fi înălțarea nebunilor.

Proverbe 3.35

În cartea Proverbe sunt descrise două categorii de oameni: cei înțelepți și cei nebuni. Cei înțelepți se încred în Domnul, se tem de El, acceptă mustrarea și umblă pe căile dreptății. De cealaltă parte, nebunii n-au nicio teamă de Domnul, nu primesc mustrarea, umblă pe căile nelegiuirii și disprețuiesc înțelepciunea și învățătura. Această diferență este rezumată astfel de Solomon: „Calea nebunului este dreaptă în ochii săi, dar cel înțelept ascultă sfatul” (Proverbe 12.15).

În Evanghelia după Matei, Domnul a spus două parabole care arată această diferență. Prima este în legătură cu omul înțelept și cu omul nebun. Oricine aude cuvintele Lui și le face este asemănat cu un om înțelept, care și-a zidit casa pe stâncă. Când încercările, care sunt simbolizate prin ploaie, prin șuvoaie și prin vânturi, au venit și au lovit în casă, ea nu a căzut, fiindcă era zidită pe stâncă. Acesta este sufletul care se bazează pe temelia sigură a Persoanei și lucrării Domnului Isus. Omul nebun și-a zidit casa pe nisip, pe o temelie care se mișcă încontinuu și care este nesigură. Aceasta ar putea fi încrederea în fapte bune, în botez, în apartenența la o biserică sau în ținerea legii. Când a fost supusă la același test, casa s-a prăbușit.

Cea de-a doua parabolă, a celor zece fecioare, este în Matei 25. Domnul ne spune că cinci erau înțelepte și cinci nechibzuite (nebune). Ceea ce le-a diferențiat a fost prezența sau absența untdelemnului în candele. Untdelemnul este un simbol al Duhului Sfânt. Când Domnul a venit, cele înțelepte au mers împreună cu El la nuntă, iar cele nechibzuite n-au putut intra. În mod clar există două categorii de oameni în această lume: cei înțelepți și cei nebuni – „Cei înțelepți vor moșteni gloria, dar rușine va fi înălțarea nebunilor”.

R. A. Barnett

Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri.

Faceți în tot timpul, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri.

Coloseni 4.2; Efeseni 6.18

Te rog, Stăpânul meu

Te rog, Stăpânul meu prea bun,

Prin Duhul să mă-nțelepțești,

Să nu zidesc ce Tu dărâmi,

Să nu dărâm ce Tu zidești.

În orice timp și-n orice loc,

Lumina-mi fie căpătâi,

Să nu rămân când Tu te duci,

Să nu mă duc când Tu rămâi.

Prin lumea veacului de-acum,

Cu adevărul să mă-ncingi,

Să nu resping ce Tu primești,

Să nu primesc ce Tu respingi.

Din plasa harului ceresc,

S-aleg și eu cum Tu alegi,

Să nu culeg ce Tu arunci,

Să nu arunc ce Tu culegi.

Să-mi dai iubire de-adevăr,

Să Te cunosc mai mult cum ești,

Să nu iubesc ce Tu urăști,

Să nu urăsc ce Tu iubești.

Să-mi potrivești viața mea

Cu voia Ta în totul tot,

Ca a greși-n lucrarea Ta

Nicicând, nicicum să nu mai pot!

Citirea Bibliei: Deuteronom 10.1-11 · Matei 24.15-28

coordonatori Bob & Debby Gass

DEZVOLTAREA SPIRITUALĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri” (Evrei 5:12)

Adresându-se unora dintre primii creștini, autorul epistolei către Evrei scria astfel: „Asupra celor de mai sus avem multe de zis, şi lucruri grele de tâlcuit; fiindcă v-aţi făcut greoi la pricepere. În adevăr, voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi iarăşi trebuinţă de cineva să vă înveţe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu, şi aţi ajuns să aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare.” (Evrei 5:11-14). În acest pasaj este vorba despre stoparea dezvoltării spirituale, și acest lucru se poate întâmpla fiecăruia dintre noi.

Printre primele dovezi că un copil este sănătos și crește este faptul că nu mai trebuie hrănit cu biberonul, și nu mai trebuie să-i mărunțești mâncarea ori să i-o introduci în gură. Se poate să prefere ciocolata și nu morcovii, dar noi credem că este tot mai aproape de momentul în care înțelege de ce are nevoie de morcovi. Dacă singurul moment în care te hrănești spiritual este duminica dimineața, la biserică, de ce mai ești surprins că nu ai credința că Dumnezeu îți răspunde la rugăciuni, că îți dă putere să învingi ispita, sau că te călăuzește în viață?

Cât crezi că ai rezista dacă ai mânca o singură dată pe săptămână? Iov a spus: „N-am părăsit poruncile buzelor Lui; mi-am plecat voia la cuvintele gurii Lui.” (Iov 23:12); iar psalmistul (Psalmul 119:103) exclamă: „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!”. Ieremia a scris: „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele” (Ieremia 15:16). Să-ți fie clar și azi că, pentru a crește spiritual (vezi Evrei 5:14), ai nevoie de „hrana tare” a Cuvântului lui Dumnezeu!

de Jean Koechlin

Psalmul 32

Cu cât sufletul a gemut mai mult la început sub povara păcatelor, cu atât poate el gusta mai plăcut binecuvântarea despre care ne vorbesc v. 1 şi 2. Sunteţi printre aceşti fericiţi? Dacă nu, v. 5 vă arată drumul pentru a deveni fericiţi (comp. cu Luca 15.18): „Nu mi-am acoperit…” (v. 5); altfel spus, „mărturisirea în întregime este mijlocul indispensabil pentru ca Dumnezeu să acopere păcatul meu” (v. 1). Dacă încerc să-l ascund, Dumnezeu va trebui, mai devreme sau mai târziu, să-l pună în lumină (Matei 10.26), pentru că cea dintâi lucrare pe care o face Dumnezeu într-un om este trezirea conştiinţei acestuia.

Apoi apasă cu mâna Sa până când păcătosul este adus la pocăinţă.

După pocăinţă, imediat urmează iertarea (şi iertarea ni se prezintă aici sub trei aspecte: eliberarea de povară, curăţirea de întinare şi anularea datoriei).

Apoi vine umblarea. Să nu fim precum animalele care, fiind fără pricepere, trebuie conduse prin constrângere din exterior! Frâul şi zăbala sunt imagini ale mijloacelor dureroase pe care Dumnezeu este nevoit să le folosească atunci când nu vrem să ne apropiem de El (v. 9; comp. cu Proverbe 26.3). Cu mult mai bine este să ne lăsăm instruiţi, învăţaţi (titlul Psalmul 32: „maschil”, învăţătură) şi sfătuiţi direct de Cuvânt şi în comuniune cu Domnul!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

19 mart. 2021

19 Martie 2021

Dar ei, după ce au auzit aceste cuvinte, ieșeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Și a rămas Isus singur și femeia stând în mijloc.

Ioan 8.9

„Dar ei … ieșeau”, nu toți deodată, ci „unul câte unul”. Conștiința este o chestiune individuală. Dacă ar fi rămas, ar fi trebuit să-și rupă hainele și să mărturisească toți că sunt păcătoși, însă nu erau pregătiți pentru aceasta. Au fost dați cu totul de rușine și a plecat fiecare la treaba lui. Lumina lumii strălucea cu putere, iar acești oameni amuțiți nu puteau suferi strălucirea ei. Așa că au plecat și au lăsat-o pe sărmana păcătoasă singură cu Isus.

Binecuvântat moment pentru ea! Toți acuzatorii ei plecaseră, nu mai era nicio sentință, nicio condamnare, nicio piatră a judecății. De ce oare? Nu era ea o păcătoasă? Ba da, și încă una prinsă asupra faptului! Nu era legea împotriva ei? Fără îndoială! Atunci? Isus era acolo – întruparea harului și adevărului, iar El n-avea să omoare cu pietre o biată păcătoasă. Nu pentru așa ceva părăsise El scena strălucitoare și binecuvântată din cer. Dacă ar fi fost vorba doar de a-l omorî cu pietre pe un păcătos, atunci Moise ar fi putut face acest lucru. N-ar fi fost nevoie ca Stăpânul lui Moise să vină în această lume ca să execute acea sentință.

În inima lui Isus era însă har – da, har și adevăr, dar și adevăr și har. Amândouă strălucesc cu o lumină unică în această scenă. „Adevărul”, cu forța lui morală măreață, îi făcuse pe acuzatori să părăsească scena. Acum „harul”, în toată dulceața și puterea lui mângâietoare, își întinde aripa peste sufletul sărmanei păcătoase și rostește în auzul ei aceste cuvinte prețioase: „Nici Eu nu te condamn”. Scumpe cuvinte! Minunate pentru o inimă zdrobită și pentru un duh mâhnit! Ele au bucurat cu siguranță inima celei care, cu câteva clipe înainte, aștepta să fie zdrobită de pietrele acuzatorilor ei. Îndurarea se ridică mai presus de judecată, iar harul domnește prin dreptate, dând viața eternă prin Isus Hristos, Domnul nostru.

C. H. Mackintosh

Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?

Luca 12.20

O socoteală fără Dumnezeu

Viața noastră se desfășoară adesea altfel decât ne-am așteptat. Facem planuri și nu le putem pune în practică, deoarece deodată situația se schimbă. Domnul Isus ne relatează istoria unui om bogat și prin aceasta dorește să ne avertizeze să nu urmărim numai țeluri pământești în viața noastră.

Acel om înstărit a devenit tot mai bogat. Atunci s-a gândit cum și-ar putea depozita mai bine roadele câmpului și a găsit o soluție bună: va dărâma șurele lui vechi și prea mici și va construi altele mai mari. În planurile sale, viitorul său părea să fie asigurat. Atunci și-a spus: „Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și înveselește-te!” (Luca 12.19).

Dar deodată, noaptea, a auzit vocea lui Dumnezeu: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul”. Nu luase în calcul acest aspect. El considera că va putea să savureze încă mulți ani bogăția sa.

La ce-i foloseau pentru viața de dincolo șurele lui pline? Cum va sta înaintea Judecătorului divin? Calculase cu totul greșit, pentru că ținuse seama numai de viața scurtă de pe pământ și Îl ignorase pe Dumnezeu.

Nici noi nu avem în mâna noastră lungimea și cursul vieții noastre. Dar putem să luăm măsuri cu efect veșnic, recunoscându-ne înaintea lui Dumnezeu păcatele și crezând în Salvatorul Isus Hristos. Și aceasta cu atât mai repede, cu cât vedem că din jurul nostru pleacă din viață copii, colegi și cunoscuți tineri, la care nu ne-am fi așteptat să moară așa devreme!

Citirea Bibliei: Deuteronom 9.18-29 · Matei 24.1-14

coordonatori Bob & Debby Gass

SLUJEȘTE PE CINEVA ASTĂZI! – Fundația S.E.E.R. România

„Slujiţi-vă unii altora în dragoste” (Galateni 5:13)

Biblia ne spune că înainte de a fi răstignit pe cruce, Domnul Isus „S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins” (Ioan 13:3-5). Apoi a spus: „Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.” (Ioan 13:15-17). Ce lecție! Dragostea nu se poate manifesta în izolare. Nu se poate pune în practică stând singur în fața televizorului sau a calculatorului. Cântărețul Michael W. Smith a spus: „Dragostea nu a fost pusă în inima ta ca să stai. Dragostea nu este dragoste până când nu o dai!”

Să reținem faptul că Domnul Isus „i-a iubit pe ai Săi și i-a iubit până la capăt” (Ioan 13:1). Cum? Încingându-Se cu ștergarul de rob. Și unde poți face tu lucrul acesta? Oriunde! La birou, la depozit sau pe șantier! Locul tău de muncă poate deveni un loc sacru unde prezența lui Dumnezeu să binecuvânteze rutina zilnică, întrucât dragostea lui Dumnezeu din inima ta este încinsă cu ștergarul de slujitor. „Fac eu copiile în locul tău… răspund eu la telefon câtă vreme fugi la școală să-i duci fiului tău mâncarea de prânz… Se vede pe fața ta că treci printr-o perioadă grea, poate vrei să vorbim… Poate că nu am toate răspunsurile, dar știu pe Cineva care le are!” – sunt exemple de fraze pe care le poți spune astăzi…

Apostolul Pavel concluzionează: „Slujiţi-vă unii altora în dragoste.” Așadar, dacă e cazul, abate-te puțin din drumul tău sau din treaba ta, astăzi – dacă ai posibilitatea să slujești pe cineva!

de Jean Koechlin

Psalmul 31:1-14

„Este un timp pentru orice ocupaţie: … un timp pentru a se naşte şi un timp pentru a muri, … un timp pentru a jeli şi un timp pentru a sări de bucurie…” (Eclesiastul 3.1-8). Dar întreg timpul nostru (toate aceste momente pentru…) se află în mâna Dumnezeului nostru. El a hotărât mai dinainte şi succesiunea (şirul de evenimente), şi durata, în special în ce priveşte timpul încercării. Să nu uităm niciodată v. 15, ori de câte ori ne întocmim proiecte!

Pe lângă ocrotire şi eliberare, sufletul găseşte alături de Domnul ceva mai de preţ: o bunătate mare (v. 19), minunată (v. 21), păstrată (v. 19) pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi care se încred în El (v. 19; Psalmul 34.9). Să nu ne temem că se va epuiza vreodată această rezervă divină (bunătate păstrată, rezervată).

Dar cum am putea noi oare să răspundem la o astfel de bunătate? Versetul 23 ne învaţă: „Iubiţi pe Domnul, toţi sfinţii Săi!„ Aceasta este „porunca cea mare şi cea dintâi„ a legii (Matei 22.37,38). Şi nu este greu de împlinit (vezi 1 Ioan 5.2,3), pentru că „a înţelege bunătatea Domnului„
înseamnă chiar „aL iubi pe Domnul„. Pentru ca iubirea înspre El să fie produsă şi întreţinută în inimile noastre, trebuie să ne preocupăm mai mult cu iubirea dinspre El înspre noi (1 Ioan 4.19). „Prin însăşi dragostea Ta va trăi dragostea mea” ne aminteşte o cântare.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

18 mart. 2021

18 Martie 2021

Prin credință, Abel I-a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain.

Evrei 11.4

Abel nu avea Cuvântul scris al lui Dumnezeu, așa cum îl avem noi astăzi. El a trăit chiar la începutul istoriei omului. Totuși este scris că el și-a adus jertfa prin credință. Probabil că acest gând, de a aduce o jertfă, s-a iscat prima dată în mintea lui Cain, însă Cain a adus o jertfă diferită de cea a lui Abel. „Și Domnul a privit la Abel și la darul său. Iar la Cain și la darul său n-a privit.” Mulți au spus că nu a fost drept ca Dumnezeu să acționeze așa.

După standardele omenești, darul lui Cain pare să fi fost cu mult mai valoros decât cel al lui Abel. Cain adusese din roadele câmpului, după ce se trudise cultivându-l și culegându-l. El a dorit să-I dea Domnului o parte din aceste roade, fără îndoială cea mai bună parte. În contrast cu el, Abel a adus ca jertfă doar câteva animale. Probabil că se ostenise cu ele la fel de mult cât se ostenise Cain cu lucratul câmpului. Prin urmare, nu era nedrept ca Dumnezeu să accepte jertfa lui Abel și să o respingă pe cea a lui Cain?

O astfel de întrebare pune în lumină eroarea conform căreia nu are importanță felul cum ne apropiem de Dumnezeu, atâta vreme cât suntem sinceri. Nu! Dumnezeu este Cel care hotărăște cum trebuie să ne apropiem de El. Omul nu are niciun drept să acționeze după propriile păreri în această privință. Dumnezeu este Cel care a fost jignit de către om; onoarea Lui a fost cea afectată. Omul, făptura Sa, are obligația să asculte de El și să-I slujească. Însă, în loc să facă așa, omul s-a răzvrătit împotriva Lui și Îi pune la îndoială bunătatea, dreptatea și adevărul. În astfel de împrejurări, doar Dumnezeu poate hotărî cum trebuie omul să se apropie de El. Mai târziu, Dumnezeu a trebuit să dea instrucțiuni speciale despre cum omul se putea apropia de El, într-un fel care să satisfacă deopotrivă dragostea și sfințenia Sa. Natura Lui sfântă ar fi nedreaptă dacă ar accepta omul fără o jertfă. Încă de pe vremea lui Abel vedem că Dumnezeu nu putea acționa altfel.

H. L. Heijkoop

Domnul să vă îndrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu!

2 Tesaloniceni 3.5

„Am tot soarele pentru mine”

A venit primăvara și oamenii ies din casele lor pentru a se bucura de primele raze calde ale soarelui. O femeie în vârstă s-a așezat în fața casei ei, a închis ochii și a spus mulțumită: „Am tot soarele numai pentru mine!”.

Un drumeț, care tocmai trecea pe acolo, a auzit-o și a dat din cap dezaprobator. Dar apoi s-a gândit: „De fapt, aș putea spune și eu exact același lucru ca această femeie. Nu este minunat că ea are tot așa de mult soare ca și mine?”.

În calitate de creștini, putem spune că tot așa este și cu dragostea Domnului nostru. Dumnezeu îi iubește pe toți copiii Săi! Acest lucru este așa de simplu, încât oricine îl poate înțelege. Dar, dacă mai cugetăm puțin, descoperim un adevăr de o valoare inestimabilă.

Indiferent de cât de mulți oameni acceptă mântuirea în Domnul Isus, toți sunt binecuvântați „cu orice binecuvântare duhovnicească în locurile cerești, în Hristos” (Efeseni 1.3). Fiecare poate să primească aceste binecuvântări pentru el personal și să se bucure de ele, fără ca binecuvântările altuia să fie prejudiciate. Toți se pot bucura de întreaga bogăție – și tu, și eu!

Uneori ne îngrijim intens de treburile vieții. Nu este un lucru greșit. Dar Domnul nostru lucrează în noi, ca „să ne așezăm iarăși la soare”, să ne îndreptăm privirea spre dragostea lui Dumnezeu. El știe din proprie experiență cât de binefăcător este să cunoaștem această dragoste, când treburile vieții ne copleșesc.

Ce dragoste minunată ne arată Dumnezeu!

Citirea Bibliei: Deuteronom 9.1-17 · Matei 23.23-39

coordonatori Bob & Debby Gass

DESCOPERINDU-ȚI DESTINUL (2) – Fundația S.E.E.R. România

„S-au găsit însă și oameni răi… care l-au disprețuit…” (1 Samuel 10:27)

Când Dumnezeu te cheamă la un destin special, nu toată lumea se va bucura: „S-au găsit însă şi oameni răi, care ziceau: „Ce ne poate ajuta acesta?” Şi l-au dispreţuit, şi nu i-au adus niciun dar. Dar Saul s-a făcut că nu-i aude.” Absolut remarcabilă reacția lui Saul față de criticii săi: „s-a făcut că nu-i aude.” Concluzie: nu este responsabilitatea ta să-i convingi pe alții de chemarea ta; responsabilitatea ta este să o deosebești. Biblia spune: „Darurile unui om îi fac loc” (Proverbele 18:16). Darurile pe care le ai – și roadele pe care le produc – sunt cele care îți validează chemarea. „Opreşte-te acum” a zis iarăşi Samuel „şi-ţi voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu”. (1 Samuel 9:27). Când știi că ai auzit glasul lui Dumnezeu, critica celorlalți te va afecta prea puțin. Prezența Sa te liniștește, cuvintele Sale îți călăuzesc pașii, iar pacea Sa liniștește furtunile din sufletul tău.

După ce auzi vocea lui Dumnezeu, cuvintele măgulitoare ale celorlalți nu te pot ridica în slăvi, întrucât stai cu ambele picioare pe pământ, iar obiectivele tale sunt clare. Nu vei avea nevoie de lauda altora, căci încrederea pe care o are El în tine te mulțumește pe deplin. După ce auzi glasul lui Dumnezeu, atitudinea ți se schimbă pe loc; nu vei mai privi spre viitor plin de mânie, de neliniște sau de teamă. Dumnezeu a vorbit, cuvintele Sale sunt pline de putere, și timpul va dovedi că El a avut dreptate! Iată cuvinte din Scriptură pe care să le ții minte: „cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe?… ochii Domnului… cutreieră tot pământul.” (Zaharia 4:10). În loc să te compari cu alții și să te consideri mai prejos decât ei, mai bine sărbătorește fiecare pas prin credință pe care îl faci pe calea destinului pe care ți l-a dat Dumnezeu!

de Jean Koechlin

Psalmul 31:1-14

„În Tine, Doamne, mi-am pus încrederea” în felul acesta răsună, de astă dată, declaraţia fermă a celui credincios (v. 1). Apoi, în v. 6: „Cât despre mine, mă
încred în Domnul„. Şi, din nou, la sfârşitul pasajului nostru: „Dar eu mă
încred în Tine„ (v. 14). În mijlocul furtunii dezlănţuite de oameni, el se agaţă de această certitudine. Adăpostul şi l-a aşezat nu pe propriul munte (Psalmul 30.7), ci în Domnul, Stânca lui (v. 3) de neclintit. „Fii pentru mine o stâncă…”, cere el în v. 2, iar în v. 3 confirmă: „Tu eşti stânca mea”. Nimic niciodată nu va putea răsturna o credinţă aşezată pe o astfel de temelie (Matei 7.25). Drag prieten, ai construit tu pe această stâncă?

Există un moment în viaţă când această încredere este mai necesară ca oricând. Este vorba de ultimul moment, când totul trebuie părăsit, pentru a trece prin moarte. În această traversare întunecoasă, niciun sprijin pentru suflet nu poate dăinui, decât Dumnezeul în care, acum şi pentru totdeauna, ne-am pus toată încrederea (Proverbe 14.32).

Să ne gândim la Modelul nostru incomparabil: În momentul morţii Sale, Hristos Îşi exprimă această încredere absolută prin ultimele Sale cuvinte de pe cruce, despre care ne vorbeşte v. 5: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul„ (Luca 23.46; vezi şi v. 15).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

17 mart. 2021

17 Martie 2021

Acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, pentru desființarea păcatului prin jertfa Sa.
Ca să Se arate acum, pentru noi, înaintea feței lui Dumnezeu.
Se va arăta a doua oară, fără păcat, pentru mântuirea celor care Îl așteaptă.

Evrei 9.26; Evrei 9.24; Evrei 9.28

Capitolul 9 din Evrei vorbește despre trei arătări ale lui Hristos – una trecută, una prezentă și una viitoare. „Acum, la sfârșitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, pentru desființarea păcatului prin jertfa Sa” (versetul 26). În trecut, Domnul S-a arătat aici, pe pământ, pentru a împlini măreața lucrare de la Calvar, pe care Tatăl I-o dăduse s-o facă (Ioan 17.4). Nu mai este nevoie ca El să Se arate pentru acest scop. Crucea este eternă în ce privește rezultatele ei. Nimic nu poate și nu trebuie adăugat la această lucrare glorioasă. Este încheiată și are rezultate minunate pentru noi, cei care credem: „Pentru că, printr-o singură jertfă, i-a desăvârșit pentru totdeauna pe cei sfințiți” (Evrei 10.14).

Versetul 24 vorbește despre arătarea Lui în prezent „pentru noi, înaintea feței lui Dumnezeu”. Mântuitorul înviat a intrat în Locul Preasfânt și Se înfățișează acum în cer ca Mare-Preot al nostru, înaintea feței lui Dumnezeu. El S-a arătat pe pământ ca să moară pentru noi. Acum Se arată în cer ca să trăiască pentru noi. „Având deci un Mare-Preot însemnat, care a străbătut cerurile, … să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului” (Evrei 4.14-16). Cel a cărui dragoste a fost atât de mare, încât a murit pentru noi, mijlocește acum pentru noi în cer. Ce încurajare pentru sufletele noastre!

Cerurile se vor deschide însă din nou și El va apărea iarăși, pentru a-i aduce pe ai Săi în plinătatea binecuvântării mântuirii lor. Tânjim noi după acea zi, veghind și așteptându-L? Arătarea lui Hristos în trecut: El a murit pentru noi. Arătarea lui Hristos în prezent: El mijlocește pentru noi. Arătarea lui Hristos în viitor: El va veni să ne ia la Sine.

M. Vogelsang

Fiul meu, ia aminte la cuvintele mele, pleacă-ți urechea la spusele mele!

Proverbe 4.20

Cugetări

• Suferința care există în lume nu dovedește că Dumnezeu este absent, ci că noi ne-am îndepărtat de El.

• Nu putem ști ce va aduce ziua de mâine, dar putem să știm ce va aduce veșnicia.

• Iertarea dată de Dumnezeu nu înseamnă eliberare temporară de vină, ci eliberare definitivă.

• Dumnezeu nu împlinește toate dorințele noastre, însă împlinește toate promisiunile Sale.

• Cine cere o confirmare omenească pentru Cuvântul lui Dumnezeu este ca cineva care cere o lumânare stând în lumina strălucitoare a soarelui.

• Nu este surprinzător faptul că Dumnezeu este atât de mare, ci surprinzător este faptul că El a venit atât de aproape de noi prin Isus Hristos.

• Omul fericit nu este neapărat recunoscător. Dar omul recunoscător este fericit.

• Dumnezeul care, în mijlocul întunericului gros, vede o furnică neagră pe o piatră neagră te vede și pe tine.

• Nu trebuie să-ți fie frică de ziua de mâine, pentru că Dumnezeu este deja acolo.

• Cât de ușor spunem că Dumnezeu este bun când ne merge bine! Dar El este bun și atunci când ne merge rău.

• Nu trebuie să păstrăm Cuvântul lui Dumnezeu în bibliotecă, ci să-l păstrăm în inimă.

Citirea Bibliei: Deuteronom 8.1-20 · Matei 23.13-22

coordonatori Bob & Debby Gass

DESCOPERINDU-ȚI DESTINUL (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Samuel a luat sticluţa cu untdelemn, şi a turnat-o pe capul lui Saul.” (1 Samuel 10:1)

Astăzi vom vorbi despre modul extraordinar în care Saul a ajuns să fie primul împărat al poporului Israel. Saul străbătea teritoriul țării, în căutarea măgărițelor pierdute ale tatălui său, când s-a întâlnit cu profetul Samuel. „Samuel i-a zis lui Saul: „Spune slugii tale să treacă înaintea noastră”. Şi sluga a trecut înainte. „Opreşte-te acum” a zis iarăşi Samuel „şi-ţi voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu”. Samuel a luat sticluţa cu untdelemn, şi a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat şi a zis: „Nu te-a uns Domnul… ca să fii căpetenia moştenirii… Lui?” (1 Samuel 9:27-10:1).

Gândește-te puțin: Saul se afla în căutarea unor măgărițe când și-a descoperit destinul! Și ție ți se poate întâmpla lucrul acesta! Dumnezeu are obiceiul de a chema oameni care sunt ocupați cu alte lucruri. Iacov și Ioan își reparau năvoadele, Matei colecta taxe, Elisei cultiva pământul, Saul căuta măgărițele pierdute ale tatălui său. Pentru fiecare în parte era doar o altă zi la serviciu, muncind să-și câștige pâinea. Dar când Dumnezeu are un destin pentru tine, și când a marcat o dată din calendar cu numele tău, El va veni să te cheme.

Poate că spui: „Dar eu n-am nimic special!” La fel a spus și Saul: „oare nu sunt eu Beniamit, din una din cele mai mici seminţii ale lui Israel? Şi familia… mea nu este cea mai mică dintre toate familiile din seminţia lui Beniamin?” (1 Samuel 9:21). Statutul tău social nu-L limitează pe Dumnezeu. Când are un plan pentru tine, El intră în viața ta și te aduce în prim-plan, în lumina reflectoarelor.

Așadar, rămâi credincios, continuă să-L slujești… și va veni și vremea ta!

de Jean Koechlin

Psalmul 30

Chiar dacă sunt scrise în dreptul rămăşiţei lui Israel, v. 1-5 sunt o încurajare pentru toţi răscumpăraţii, amintindu-le că, dacă trebuie să treacă printr-o „întristare uşoară de o clipă”, aceasta lucrează pentru ei o „greutate eternă de glorie” (2 Corinteni 4.17). Lacrimilor „care sunt partea celor mai mulţi în noaptea întunecoasă a acestei lumi” le vor urma curând cântările de bucurie, în dimineaţa zilei fără apus. Dar chiar şi noaptea, în mijlocul încercărilor, cel care Îl cunoaşte pe Domnul are o bucurie interioară care îl face în stare şi totodată îl îndeamnă să cânte (Psalmul 42.8; Iov 35.10). El le dă în felul acesta celor din jur cea mai puternică mărturie (Fapte 16.24,25).

Descurajarea în încercare este un lucru periculos!

Pe de altă parte, un credincios prosper riscă să se sprijine pe prosperitatea lui („muntele meu” spune psalmistul), obligându-L pe Dumnezeu să-i zdruncine aceste temelii, pentru a-l determina să-L caute pe El (v. 6-8). Prosperitatea în lume devine pe nesimţite un obstacol care împiedică comuniunea cu Domnul; de aceea, este spre folosul nostru să fim lipsiţi de ea. Care este mijlocul de a scăpa de astfel de pericole? Privind mai departe de noaptea de acum şi mai sus de „muntele nostru”, cântărind toate lucrurile în perspectiva preafericitei eternităţi.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

16 mart. 2021

16 Martie 2021

Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că Îmi sunteți ucenici, dacă aveți dragoste unii față de alții.

Ioan 13.34,35

Un studiu interesant arată că doar cincisprezece la sută din succesul la locul de muncă se datorează cunoștințelor și îndemnării, iar restul de optzeci și cinci la sută este determinat de atitudine și de abilitatea de a interacționa cu ceilalți. Există o lecție spirituală pentru noi în acest lucru. Rodnicia creștină depinde nu doar de ceea ce credem, ci și de felul cum trăim ceea ce credem.

În camera de sus, Domnul Isus i-a îndemnat de cel puțin cinci ori pe ucenicii Săi să se iubească unii pe alții. El le-a spus că această iubire îi va distinge ca ucenici ai Săi. Adevărata dragoste creștină nu este un simțământ care apare și dispare, ci este un exercițiu de voință. Ea trebuie să fie motivația vieții noastre de zi cu zi. Îndemnul de a ne iubi unii pe alții este dat de cel puțin șaisprezece ori în Noul Testament. Domnul Isus a spus că Legea și Profeții depind de două porunci: a-L iubi pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată gândirea, și a-l iubi pe aproapele ca pe noi înșine. Romani 13.8 ne spune să nu datorăm nimănui nimic, cu excepția faptului de a ne iubi unii pe alții, fiindcă cel care iubește a împlinit legea. Dragostea adevărată trebuie să fie principiul călăuzitor în viața fiecărui creștin.

A ne iubi unii pe alții nu este doar legea lui Hristos, ci este și ceva ce Însuși Dumnezeu ne învață (1 Tesaloniceni 4.9). Dragostea Lui față de noi a fost dovedită prin faptul că L-a dat pentru noi pe singurul Său Fiu, atunci când noi încă eram vrăjmași ai Lui. Dragostea Lui a fost turnată acum în inima fiecărui credincios (Romani 5.5). Dumnezeu este dragoste, iar noi de asemenea trebuie să ne iubim unii pe alții. De fapt, dragostea este dovada că Duhul lui Dumnezeu lucrează în noi și prin noi. Fie ca această „dragoste unii față de alții” să ne caracterizeze și pe noi în aceste timpuri!

T. Hadley, Sr.

Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.
Și noi am văzut și mărturisim că Tatăl a trimis pe Fiul ca să fie Mântuitorul lumii.

Ioan 3.17; 1 Ioan 4.14

Frânghia de salvare

Într-o noapte a anului 1907, vaporul „Netherland” a ajuns în pericol pe coasta Wales și s-a scufundat. Echipajul s-a putut salva prin înot. Dar, când oamenii au ajuns la mal, au constatat cu groază că drumul le era blocat de stânci mult prea înalte. Cum vor scăpa de mareea care creștea? Fără mijloace de ajutor, situația lor era disperată. Deodată au descoperit o frânghie care atârna de la înălțime. S-au cățărat repede unul după altul pe acea frânghie. Când au ajuns sus, n-au găsit pe nimeni. Nu se vedea nicăieri nicio casă și nicio lumină.

A doua zi dimineața s-au întâlnit cu echipajul de pază de pe acea coastă. Atunci s-a dezlegat misterul acelei frânghii: în urmă cu un an, echipajul de pază de pe acea coastă salvase cu ajutorul acelei frânghii oamenii de pe un vas care naufragiase acolo, dar apoi a uitat să strângă frânghia. Dumnezeu a folosit această neglijență mică pentru a salva alți naufragiați.

Așa cum acea frânghie atârna de stâncă, tot așa Dumnezeu a pregătit deja de mult timp totul, pentru a-i salva pe oamenii păcătoși de la pierzarea veșnică. El L-a trimis pe Fiul Său în lume și L-a dat la moarte, pentru ca oamenii păcătoși să nu meargă în pierzare, ci să fie grațiați. De atunci, Dumnezeu Își întinde mâna, pentru a duce în siguranță pe fiecare om care crede în Isus Hristos și acceptă pentru sine lucrarea de mântuire de la cruce.

Nu vreți să apucați această „frânghie”, ca să fiți salvați chiar astăzi?!

Citirea Bibliei: Deuteronom 7.7-26 · Matei 23.1-12

coordonatori Bob & Debby Gass

VORBEȘTE „CU HAR”! – Fundația S.E.E.R. România

„Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare” (Coloseni 4:6)

John Grisham, romancier american și autorul multor cărți de mare succes (traduse în 42 de limbi, inclusiv în românește), dintre care unele au fost ecranizate cu mare succes, a fost denumit „o săgeată dreaptă croindu-și drum pe o cărare strâmbă.” Romanele sale descriu adesea avocați imorali, politicieni corupți și polițiști agresivi – punctul slab a lumii bogătașilor. Eroii săi, pe de altă parte, sunt în general oameni nevinovați sau copii, de exemplu: un băiat de unsprezece ani, în „Clientul”.

Grisham a afirmat că preferă să fie un om de treabă decât să-și împânzească romanele cu relații ilicite și scene sângeroase. El refuză să scrie ceva ce i-ar ofensa mama sau copiii. În pofida previziunilor făcute de cele mai multe edituri din lume, el a cules roadele abordării sale. Romanul „Firma” are peste douăzeci de milioane de exemplare tipărite. Fanii care îl abordează și-i trimit mesaje au vârste cuprinse între zece și… nouăzeci și șase de ani! Majoritatea cititorilor săi îl laudă pentru că a lăsat deoparte violența, obscenitățile și mizeriile explicite.

Biblia ne învață: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.” Să reținem cuvintele „dreasă cu sare” sau „care are gust bun”. Domnul Isus a afirmat că „din prisosul inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui. Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.” (Matei 12:34-37). Așadar, astăzi – vorbește „cu har”!

de Jean Koechlin

Psalmul 29

Din punct de vedere profetic, acest psalm vorbeşte despre momentul când cei puternici ai pământului vor trebui să se supună Domnului. Gloria şi tăria, pe care omul şi le atribuie cu atâta plăcere, aparţin, de fapt, numai lui Dumnezeu. Şi acestea Îi vor fi recunoscute doar atunci când El va considera potrivit să-Şi înalţe glasul, pentru a-Şi revendica drepturile (glasul Domnului este amintit de şapte ori în acest psalm). Dominaţia naţiunilor (numite: „fii ai celor puternici„ v. 1) asupra lui Israel va lua atunci sfârşit, pentru că poporul căruia îi va da Domnul puterea când va fi să şadă ca Împărat pentru totdeauna (v. 10-11) va fi chiar poporul Său.

Ce puternic şi impunător este acest glas al Creatorului, pe care toţi oamenii au ocazia să-l audă! Dumnezeu le vorbeşte cu tot dinadinsul („dea curmezişul”) prin fenomene ale naturii: vânt, tunete, avalanşe, cutremure de pământ… care umplu sufletele cu un sentiment de măreţie şi de groază… în general foarte trecător! Dar, mai presus de toate, Dumnezeu a vorbit lumii prin Isus Hristos, Cuvântul devenit trup (Ioan 1.14; 18.37). Acesta a fost şi glas al puterii divine „pe ape mari” (v. 3), şi glas al unui singur cuvânt, rostit pe când El potolea furtuna (Marcu 4.39), precum şi glasul „blând, în şoaptă” (1 Împăraţi 19.12), al dragostei: glasul bunului Păstor. Acesta se face auzit şi astăzi în Cuvântul Său. Să învăţăm să-l ascultăm!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

15 mart. 2021

15 Martie 2021

Să faci veșminte sfinte lui Aaron, fratele tău, pentru glorie și pentru podoabă.

Exod 28.2

Există șase mari părți ale hainelor lui Aaron, însă vom privi doar la unele dintre ele (vedeți versetul 4) și facă Domnul să dorim să cercetăm aceste lucruri cu tot mai mare sârguință! Lucrarea Duhului Sfânt este de a ni-L revela pe Hristos și gloria Sa prin aceste imagini din Vechiul Testament (Ioan 16.14; 1 Corinteni 10.11).

Să privim la efod. El ne vorbește despre binecuvântata Persoană a Domnului Isus Hristos. Era țesut cu fire de aur, de albastru, de purpuriu, de stacojiu și de in subțire (Exod 28.5).

Aur – Domnul Isus este o Persoană divină, Dumnezeu arătat în trup. Aurul vorbește de asemenea despre dreptatea Lui divină.

Albastru – culoarea cerului. „Al doilea Om” – Domnul Isus – „este din cer” (1 Corinteni 15.47). De multe ori ni se spune în Evanghelia după Ioan că El a venit „de sus”.

Purpuriu – culoarea regală. Hristos este „Împăratul împăraților și Domnul domnilor”. El este Prințul împăraților pământului.

Stacojiu – culoarea gloriei pământești, în special în relație cu Israel. Domnul Isus este „Fiul lui David”.

In subțire – acesta vorbește despre umanitatea sfântă a Domnului Isus, despre dreptatea și puritatea Lui ca Om.

Pe fiecare umărar al efodului era o ferecătură de aur, în care era așezată o piatră de onix. Pe aceste două pietre erau scrise numele fiilor lui Israel. Acest lucru simbolizează puterea Domnului Isus de a-i purta pe cei ai Săi înaintea lui Dumnezeu și de-a lungul pustiei lumii.

Apoi, atașat de efod, era un pieptar în care se aflau douăsprezece pietre prețioase (versetul 29). Hristos ne reprezintă înaintea lui Dumnezeu în cer. Noi suntem pe inima Lui. Nimic nu ne poate despărți de „dragostea lui Dumnezeu, care este în Hristos Isus, Domnul nostru” (Romani 8.39).

B. Reynolds

Toți au păcătuit și n-au ajuns la slava lui Dumnezeu, fiind îndreptățiți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.

Romani 3.23,24

Harul lui Dumnezeu pentru tine

Fiecare om are o istorie personală: s-a născut într-un anumit loc din această lume, a avut o tinerețe mai mult sau mai puțin fericită, a devenit adult. Nu știu cum a decurs până acum viața ta, dacă ai avut succese sau înfrângeri, dar un lucru îl știu sigur din proprie experiență: o viață fără Dumnezeu nu oferă împlinire adevărată.

De la o anumită vârstă, fiecare om este responsabil de ceea ce face. Acest lucru este valabil nu numai pentru conviețuirea în societate, ci și cu privire la cerințele lui Dumnezeu față de creaturile Sale.

Și tu trebuie să dai socoteală lui Dumnezeu pentru viața ta. Poate te consideri un om cumsecade, drept. Dar sentința lui Dumnezeu este aceasta: „Toți s-au abătut și au ajuns niște netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar” (Romani 3.12). Dacă ești sincer cu tine însuți, știi că aceste cuvinte se potrivesc de minune cu viața ta. Dumnezeu nu poate aproba unele lucruri pe care le-ai făcut.

Deși L-ai jignit prin toată nedreptatea din viața ta, Dumnezeu îți oferă harul Său.

• Dacă accepți sentința Sa asupra vieții tale și mărturisești înaintea Lui păcatele tale, El te va ierta.

• Dacă crezi în Isus Hristos, care a murit pentru tine la cruce, Dumnezeu te declară un om drept.

Vino degrabă la Mântuitorul care nu alungă pe nimeni!

Citirea Bibliei: Deuteronom 6.16-7.6 · Matei 22.34-46

coordonatori Bob & Debby Gass

NU FORȚA O RELAȚIE! – Fundația S.E.E.R. România

„Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri” (1 Ioan 2:19)

Fiecare relație din viața ta își are un motiv și un anotimp. Dedicarea ta față de familie trebuie să fie pe viață; celelalte relații este foarte probabil că vor avea limită de timp. Așadar, când cineva pleacă, nu încerca să-l convingi să rămână cu tine, să te iubească, să te sune, să-i pese de tine, să vină să te vadă sau să păstrați legătura. Destinul tău nu este legat de cei ce te părăsesc.

Apostolul Ioan scrie: „Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri.” Oamenii te părăsesc pentru că nu sunt legați de tine. Și dacă nu sunt legați de tine, nu trebuie să încerci să-i faci să rămână. Asta nu înseamnă că sunt oameni răi, ci doar că un capitol din viața ta se încheie. Trebuie să știi când s-a terminat o relație, și când să spui „la revedere”, convins că orice relație pe care Dumnezeu vrea s-o ai, El Se va îngriji de ea! Nu mai insista să rămână – lasă-i să plece! A te agăța de o relație a cărei rațiune nu mai există, nu va face decât să te rănească.

După ce Lot l-a părăsit, Avraam a ajuns la un alt nivel al binecuvântării lui Dumnezeu. Orpa a părăsit-o pe Naomi și s-a întors în Moab, dar Rut a rămas cu ea – și ambele au primit binecuvântarea lui Dumnezeu.

Trebuie să știi cine face parte din viața ta și cine nu. Dacă ții cu dinții de cineva al cărui loc nu este în viața ta, și care n-a fost menit pentru asta, cuvântul pentru tine astăzi este acesta – lasă-l să plece!

de Jean Koechlin

Psalmul 27

Implorările pe care le auzim răzbătând prin acest psalm nu seamănă deloc cu rugăciunile pline de încredere pe care un creştin le poate adresa astăzi Dumnezeului şi Tatălui său. Teama de a nu rămâne fără răspuns, groaza din faţa morţii, frica de a nu fi luat odată cu cei răi, precum şi apelul către judecarea celor răi redau aici sentimentele israelitului credincios din zilele de la urmă. Această mare strâmtorare nu va putea face altceva decât să scoată încă o dată în evidenţă răspunsul pe care îl primeşte cel credincios şi bucuria pe care i-o prilejuieşte acestuia primirea unui răspuns (v. 6-9).

„Domnul este tăria mea”, declară
în v. 7, iar în v. 8: „Domnul este tăria lor”. Experienţa este mai întâi individuală
şi apoi colectivă. Să ne amintim de un episod din istoria lui David, autorul psalmului nostru. La întoarcerea la Ţiclag, el găseşte cetatea incendiată şi pe toţi locuitorii ei duşi în captivitate; însoţitorii săi vorbesc să-l ucidă cu pietre; se află într-o mare strâmtorare. Şi atunci se întăreşte în Domnul Dumnezeul său (1 Samuel 30.6). Asemeni lui David, experimentarea întregii noastre slăbiciuni este uneori necesară pentru a conştientiza că toată puterea noastră este în Domnul (2 Corinteni 12:10). Remarcăm, de asemeni, că răspunsul lui Dumnezeu aduce lauda în inima celui credincios. În ce ne priveşte, să nu uităm vreodată să Io exprimăm Domnului (Isaia 25:1)!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

14 mart. 2021

14 Martie 2021

Cuvântul S-a făcut carne și a locuit printre noi (și noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatăl), plin de har și de adevăr.

Ioan 1.14

Cât de binecuvântați am fi doar dacă am putea să-L urmărim pe Domnul, cu un gând plin de afecțiune, de-a lungul acestui drum până la tronul din glorie!

În fiecare stadiu al călătoriei Sale, Îl vedem cum produce o deplină și egală desfătare lui Dumnezeu; plăcere completă și identică la sfârșitul călătoriei, ca și la începutul ei; doar că, la sfârșit, va fi însoțită de un privilegiu slăvit, anume că El o va fi produs într-o diversitate sublimă și negrăită. Scriptura ne ajută să urmărim și acest gând binecuvântat. Nu este nevoie să vorbim – fiindcă nu putem – despre bucuria stârnită de El fiind în sânul Tatălui din veșnicie. Acel sân este „refugiul secret al dragostei”; iar bucuria care însoțea acea dragoste este la fel de inexprimabilă ca dragostea însăși.

Dar și când Preaiubitul Său a fost așezat ca centru al tuturor lucrărilor divine sau ca temelie a oricărui plan al lui Dumnezeu, El a rămas în continuare plăcerea Sa. Într-un asemenea loc și caracter Îl vedem înfățișat în Proverbe 8.22-31. În acest loc minunat din Scriptură, Înțelepciunea, adică Fiul, este prezentată ca fiind Proiectantul, Creatorul și Susținătorul tuturor lucrărilor și planurilor divine, așezată ca Sfătuitor înainte de a fi lumea; iar câteva locuri din Noul Testament ni-L arată la fel: Ioan 1.3; Efeseni 1.9,10; Coloseni 1.15-17. În toate acestea, El a putut spune despre Sine: „Atunci eu Îi eram meșter și zilnic eram desfătarea Sa, veselindu-mă întotdeauna înaintea Lui”.

Apoi, când a venit împlinirea timpului, Fiul lui Dumnezeu Și-a luat locul în pântecele fecioarei. Cine poate lămuri un asemenea mister? Dar așa a fost. Iar aceasta n-a constituit decât un alt moment, o nouă ocazie a bucuriei; și îngerii au venit s-o anunțe și să vorbească despre ea păstorilor de pe câmpurile Betleemului.

J. G. Bellett

Și, fiind în luptă grea, Se ruga și mai fierbinte. Și sudoarea I se făcuse ca niște picături mari de sânge, care cădeau pe pământ.

Luca 22.44

Lupta grea din Ghetsimani

Domnul a petrecut în grădina Ghetsimani cea mai mare parte a nopții în care a fost vândut. A doua zi urma să fie condamnat la moarte pe cruce. Acolo, în grădina Ghetsimani, Îl vedem îngenunchind înaintea lui Dumnezeu și Îl auzim rugându-Se Tatălui: „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși, facă-se nu voia Mea, ci a Ta!” (Luca 22.42).

La ce S-a referit vorbind de „paharul acesta”? – În Vechiul Testament găsim amintit „potirul mâniei Lui” (Isaia 51.17,22), iar paharul despre care vorbește Domnul în Ghetsimani înseamnă mânia lui Dumnezeu asupra păcatului.

Domnul Isus știa că înaintea Lui stătea crucea: acolo trebuia să Se împovăreze cu păcatele noastre, să fie făcut păcat și să simtă mânia dreaptă a lui Dumnezeu asupra păcatului. Tocmai pentru că El a fost sfânt și fără păcat, Omul Isus Hristos S-a îngrozit. El nu putea să-Și dorească moartea, care este plata păcatului nostru. Dar, dacă nu era posibil altfel, dorea să Se supună voii lui Dumnezeu.

Lupta Mântuitorului nostru în grădina Ghetsimani nu a însemnat, așadar, răzvrătire față de Dumnezeu. Când a văzut înaintea Sa moartea ca plată a păcatului, Mântuitorul a trecut prin cea mai grea încercare a ascultării Sale. De aceea S-a rugat mai intens; chiar și sudoarea Lui ne arată cât de puternic a simțit El grozăvia păcatului în ochii lui Dumnezeu.

El S-a ridicat de la rugăciune și a mers la cruce spunând „da” căilor lui Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Deuteronom 6.1-15 · Matei 22.23-33

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE LĂSA RĂPUS DE DISPERARE! – Fundația S.E.E.R. România

„Să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări” (Iacov 1:2)

Când în viața și în relațiile noastre apar necazuri (ceea ce se va întâmpla în mod inevitabil!), este foarte ușor să cădem pradă disperării. Mai întâi, suntem dezamăgiți de un eveniment sau de o relație. Apoi, pe măsură ce încercarea dureroasă persistă, cădem în descurajare și abandonăm ideea că lucrurile se vor schimba. În cele din urmă, pe măsură ce înțelegem că ne e imposibil să mișcăm lucrurile în direcția pe care o dorim noi, sucombăm sub greutatea disperării. Ne simțim neputincioși, neajutorați și nu știm cum să netezim cărarea vieții. În loc să alergăm în cursa vieții, avem impresia că înotăm într-un ocean de jeleu.

Deseori, când nu reușim să înțelegem circumstanțele vieții, ne limităm așteptările cu privire la cine este Dumnezeu și ce poate face El pentru noi. Noi credem că există un singur rezultat bun – cel pe care-l dorim noi! În schimb, noi trebuie să ne încredem în Tatăl nostru ceresc, deoarece El are întotdeauna un plan mai mare și mai bun pentru noi. Trebuie să încercăm să-L vedem la lucru în oricare din circumstanțele cu care ne confruntăm.

Să nu uităm: așteptările lui Dumnezeu sunt mai mari decât ale noastre, și numai Tatăl nostru ceresc și planul Său, indiferent cât de dureros poate părea acum, ne pot mulțumi cu adevărat sufletele.

Apostolul Iacov scrie: „Fraţii mei, să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic.” (Iacov 1:2-4).

Păstrează acest adevăr viu în mintea ta, și nu vei cădea pradă disperării niciodată!

de Jean Koechlin

Psalmul 27

În acest Psalm străluceşte încrederea totală a celui credincios în Cel care este Lumina, Mântuirea şi Tăria vieţii sale (v. 1; Psalmul 18.27,28,29). Epistola către Efeseni va confirma acest adevăr, că Domnul este în acelaşi timp şi Lumina şi Tăria puterii creştinului (Efeseni 5.14; 6.10). Dar cine Altul a arătat această încredere totală în Dumnezeu decât Domnul Isus?

Dacă Psalmul 22 ar putea fi numit <psalmul crucii>, atunci acestuia (Psalmului 27) va trebui să-i dăm titlul de <psalmul Ghetsimani-ului>. Întradevăr, v. 2 evocă într-un mod izbitor mulţimea înarmată cu săbii şi cu bâte care înaintează sub îndrumarea lui Iuda pentru aL prinde pe Domnul gloriei. Însă la singura Sa rostire, „Eu sunt”, ei dau înapoi şi cad la pământ (Ioan 18.6).

„Casa Domnului” acesta este locul în care îşi caută refugiul psalmistul (v. 35; comp. cu 2 Împăraţi 19.1,14): ce frumoasă imagine a comuniunii, a acestui „un lucru” (v. 4) pe care se cuvine să-l cerem şi să-l urmărim înainte de orice altceva. Iar această comuniune nu este numai pentru ceasul încercării, ci pentru „toate zilele vieţii mele”.

Comuniunea este şi „climatul” necesar pentru a distinge frumuseţea Domnului şi pentru a progresa în cunoaşterea acestei frumuseţi. Ultimul verset vine ca un răspuns de sus care opreşte toată alarmarea credinciosului: „Da, aşteaptă-L pe Domnul!”

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

13 mart. 2021

1 Comment

13 Martie 2021

Și, după ce Aaron și fiii lui vor fi terminat de acoperit sfântul locaș și toate uneltele sfântului locaș, când va fi să plece tabăra, după aceea să vină fiii lui Chehat să-l poarte, dar să nu se atingă de lucrurile sfinte, ca să nu moară … Aaron și fiii săi să intre și să-i așeze pe fiecare la lucrul său și la îndatorirea sa. Dar ei să nu intre să vadă lucrurile sfinte, nici măcar o clipă, ca să nu moară.

Numeri 4.15,19,20

Leviții (8) – Slujba lor

În călătoria din Egipt către Canaan, leviților li s-a încredințat misiunea de a transporta cortul și toate obiectele lui de-a lungul pustiei. Fiecare levit avea trasată o sarcină clară din partea preoților. După ce preoții demontau cortul și îi acopereau toate obiectele și componentele, fiii lui Chehat transportau toate aceste obiecte, de la marele altar de aramă, până la cele mai mici mucări din aur. Fiecare dintre ei transporta ceea ce îi fusese atribuit, singur sau împreună cu alții.

Celelalte două familii de leviți își aveau și ele atribuțiunile lor. Gherșoniții transportau perdelele, frânghiile și pânzele curții. Merariții aveau responsabilitatea de a căra scândurile, stâlpii și soclurile. Acestor două familii li s-au dat boi și care, pentru a căra toate acele lucruri. Ele porneau la drum între cele două grupări dintâi ale semințiilor și așezau cortul înainte ca chehatiții să ajungă cu obiectele cortului.

Și noi avem fiecare responsabilitatea noastră personală în slujba pentru Domnul. El ne trasează fiecăruia sarcinile și atribuțiunile. Mari sau mici, importante sau nesemnificative, toate sunt trasate de El și El Însuși ne va răsplăti pentru împlinirea lor. „De la Domnul veți primi răsplata moștenirii; slujiți Domnului Hristos!” (Coloseni 3.24). Să-I slujim din inimă și să-I slujim bine!

E. P. Vedder, Jr.

Isus i-a zis: Eu sunt calea și adevărul și viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.

Ioan 14.6

Multe căi – o Cale

Toți oamenii merg pe o anumită cale. Unul urmărește cariera sa profesională, altul se dedică hobby-ului său. Un altul aleargă de la o plăcere la alta. Dacă Dumnezeu nu este inclus în aceste căi, atunci ele duc la pierzarea veșnică.

Dacă vă găsiți pe o astfel de cale, vă rugăm să luați aminte la acest verset biblic: „Să se lase cel rău de calea lui și omul nedrept de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând” (Isaia 55.7).

Mulți pornesc pe o cale pe care ar dori ca prin strădaniile lor să ajungă la Dumnezeu. Unul își impune anumite obligații și trăiește strict religios. Altul este de părere că printr-o viață cumsecade poate câștiga favoarea lui Dumnezeu. Un altul face binefaceri și dorește ca prin sponsorizările sale să-și câștige un loc în cer. Dar toate aceste căi nu duc la Dumnezeu.

Dacă sunteți pe una dintre aceste căi, dorim să vă spunem că există o singură cale spre Dumnezeu! Această cale este o Persoană: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! „Căci este … un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți” (1 Timotei 2.5,6). El a venit în lume, pentru ca, prin moartea Sa, oamenii să fie salvați de la pierzarea veșnică și să fie readuși la Dumnezeu. „Hristos … a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3.18). Cine crede în Hristos Domnul ajunge la Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Deuteronom 5.22-33 · Matei 22.15-22

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU TE VA IERTA ȘI TE VA RESTAURA – Fundația S.E.E.R. România

„Trestia frântă n-o va zdrobi” (Isaia 42:3)

Chiar dacă ești amator de știri senzaționale (fie și istorice), poate că totuși n-ai auzit despre „dezastrul melasei” din Boston… În 15 ianuarie 1919, un rezervor din oțel conținând peste 10 milioane litri de melasă topită a explodat. Un val de sirop de aproape 10 m înălțime a măturat oameni și animale, a distrus clădiri, a zdrobit vagoane de marfă și mașini. Uriașa cisternă, cu înălțimea de 15 m și circumferința de 75 – fusese proiectată greșit. Reprezentanții companiei au reacționat la crăpăturile care apăreau constant, revopsind cisterna într-o culoare asemănătoare cu cea a melasei; filosofia lor era „ce nu se vede, se uită.” Acești oficiali știau că acolo era un mare risc, dar n-au făcut nimic în această privință. Dezastrul descris de un autor ca fiind „Valul întunecat” a ucis 21 de persoane și a rănit alte 150.

Putem extrage două învățături importante din această istorie.

Prima: dă atenție fisurilor din caracterul tău; ceea ce ignori azi, s-ar putea să te distrugă mâine.

A doua: indiferent cât de tare ești zdrobit, dacă te întorci la Dumnezeu, El te va repune pe picioare.

Prorocul Isaia a spus: „Trestia frântă n-o va zdrobi.” Aceste cuvinte înfățișează blândețea și harul lui Dumnezeu, atunci când Se apleacă să te ridice și să te vindece. Poate ai impresia că păcatul tău este prea mare și că te-ai îndepărtat prea tare de El. Nu, „Dumnezeu este… încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie.” (Exodul 34:6). „Le voi vindeca vătămarea adusă de neascultarea lor, îi voi iubi cu adevărat! Căci mânia Mea s-a abătut de la ei!” (Osea 14:4). „El nu-Şi ţine mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea! El va avea iarăşi milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.” (Mica 7:18-19).

Astăzi, Dumnezeu te iartă și te restaurează, dacă vrei și-i ceri acest lucru!

de Jean Koechlin

Psalmul 26

În Psalmul 25, credinciosul avea de mărturisit păcate (v.7, 11 şi 18), iar rugăciunea lui era: „Condu-mă în adevărul Tău”. În Psalmul 26, tonul se schimbă; credinciosul stă înaintea Domnului cu o conştiinţă curată (v. 1,2) şi poate declara: „Am umblat în adevărul Tău„ (v. 3). El este unul dintre acei fericiţi care, potrivit Psalmului 1.1, nu s-a asociat cu cei care fac răul (v. 4,5). Toate gândurile îi sunt absorbite de o preocupare sfântă, cea ilustrată în v. 6 şi 7. Cu mâinile spălate în ligheanul de aramă, altfel spus, după ce sa judecat pe sine, el înconjoară altarul, privind sub toate aspectele lucrarea de la cruce şi pe Cel care a fost Jertfa desăvârşită. Gura i se deschide pentru a lăuda şi a istorisi „toate minunile„ făcute prin har (v. 7).

Viaţa creştină nu constă numai în scoaterea din nelegiuire. Odată curăţit de „vasele de ocară”, copilul lui Dumnezeu îi caută
şi îi găseşte pe aceia care, împreună cu el, „cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată” (2 Timotei 2.2122). Aici, credinciosul care a urât „adunarea celor care fac răul„ (v. 5) se bucură de locuirea gloriei Dumnezeului său şi-L binecuvântează pe Domnul „în adunări„ (v. 12). Constituie o bucurie pentru inima noastră prezenţa Domnului Isus în adunarea a doi sau trei strânşi în Numele Lui (Matei 18.20)?

Publicat în Romanian devotionals

12 mart. 2021

12 Martie 2021

Atunci Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care, luându-și candelele, au ieșit în întâmpinarea mirelui, … dar cele chibzuite au luat untdelemn în vasele lor.

Matei 25.1,4

Puterea practică a speranței noastre creștine (2)

Parabola celor zece fecioare (Matei 25.1-13) arată că nu putem fi pregătiți pentru venirea Domnului dacă nu avem „untdelemn” în vase; și că efectul strigătului „Iată, Mirele!” a fost că le-a trezit atât pe fecioarele înțelepte, cât și pe cele nechibzuite și că toate și-au văzut starea și nevoile. Însă trebuie să înțelegem că doar cei care sunt născuți din nou prin Cuvânt și prin puterea Duhului Sfânt pot fi gata pentru venirea Domnului.

Vedem, de asemenea, că strigătul a fost: „Ieșiți-I în întâmpinare!”, căruia îi corespunde un alt loc din Scriptură: „Oricine are speranța aceasta în El se curățește, după cum El este curat” (1 Ioan 3.3). Efectul așteptării lui Hristos este deci acela de a produce în noi o tot mai mare separare de rău. Avându-L pe El înaintea sufletului nostru și privind la El continuu, dorința noastră va fi să ne despărțim de tot ceea ce nu-I place și să fim preocupați doar cu lucrurile în care El Își găsește plăcerea. Prin urmare, putem măsura veridicitatea și intensitatea nădejdii noastre prin puterea pe care ea o are de a ne separa inima și viața de rău.

Cum ar fi posibil să ne alipim de vreun lucru, oricât de nevinovat ar părea, care nu este însă potrivit caracterului lui Hristos, dacă am aștepta în orice clipă să-L vedem față în față? Dacă Îl așteptăm cu adevărat, trebuie să dorim să fim găsiți așa cum vrea El să fim. Astfel, curățiți de orice lucru și scop pământesc care ar putea lega inima noastră de scena prin care trecem, nu vom avea altceva de părăsit decât această pustie, atunci când El va veni din cer, cu un strigăt, cu glas de arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu.

E. Dennett

Când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; și prin râuri, și nu te vor îneca; când vei merge prin foc, nu vei fi ars și flacăra nu te va aprinde. Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău… Pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit și te iubesc… Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine.

Isaia 43.2-5

Scăparea în miez de noapte (2)

Mișcarea aripilor în sus și în jos în lumina lămpii s-a proiectat pe peretele de ceață și a părut mecanicului de locomotivă ca mișcarea unui om care dorește să avertizeze. Nimeni altul decât marele Dumnezeu a trimis acolo acea insectă, pentru a salva viața acelor oameni.

Dragi cititori, poate ați avut și voi parte de astfel de minuni pe calea vieții voastre!

Dumnezeu v-a ajutat în perioade de necaz și de pericole prin lucruri mici, adesea neînsemnate. Deseori nici nu observăm dovezile de dragoste ale lui Dumnezeu! Să începem să ne încredem mai mult în Dumnezeu!

Când Petru, plin de râvnă, a coborât din corabie pentru a merge la Isus Hristos, a privit la valuri și a început să se scufunde. Plin de teamă, el a strigat: „Doamne, scapă-mă!”. Imediat, Domnul l-a apucat cu mâna-I salvatoare și au urcat în corabie (Matei 14.22-32).

Să apucăm și noi, prin credință, această mână minunată a Domnului Isus! El aude strigătul nostru! El cunoaște necazul nostru! El dorește să ne conducă până la capătul căii noastre, când vom ajunge în portul minunat. „În pocăință și în odihnă va fi mântuirea voastră, în seninătate și în încredere va fi tăria voastră” (Isaia 30.15).

Cât de binecuvântați suntem că ne putem încrede în Dumnezeu! Indiferent în ce împrejurări ne aflăm, putem întotdeauna să venim la Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Deuteronom 5.1-21 · Matei 22.1-14

coordonatori Bob & Debby Gass

AI NEVOIE DE O VIZIUNE! – Fundația S.E.E.R. România

„Atunci ai vorbit într-o vedenie…” (Psalmul 89:19)

Psalmistul scria: „Atunci ai vorbit într-o vedenie prea iubitului Tău, şi ai zis: „…am găsit pe robul Meu David, şi l-am uns cu untdelemnul Meu cel Sfânt. Mâna Mea îl va sprijini, şi braţul Meu îl va întări” (Ps. 89:19-21). Marile viziuni precedă întotdeauna marile realizări. Și Dumnezeu este Cel care dă marile viziuni. Viziunea dă naștere scopului; ea aprinde și alimentează focul lăuntric și te face să înaintezi în ciuda circumstanțelor și a obstacolelor. Pentru a înțelege bine cuvântul „viziune”, trebuie să reținem următoarele lucruri:

1) Viziunea vine de la Dumnezeu. El știe de ce ești în stare și pentru ce te-a înzestrat. Privești tu dincolo de propria-ți persoană, chiar și dincolo de propria-ți viață, în timp ce-ți cauți viziunea? Dacă nu, este posibil să pierzi potențialul pe care ți l-a dat Dumnezeu și tot ce are El mai bun pentru tine. După ce L-ai consultat pe Dumnezeu în privința unei viziuni, și încă n-ai primit-o, gândește-te să te asociezi cu o persoană a cărei viziune rezonează cu persoana ta.

2) Viziunea se bazează pe experiențele trecutului tău. Viziunea nu este o calitate mistică ce vine din neant. Ea se dezvoltă din experiențele tale trecute și din trecutul celor din jurul tău.

3) Viziunea împlinește nevoile altora. O viziune care vine de la Dumnezeu depășește cu mult ceea ce poate realiza cineva. Ea îi include și îi binecuvântează pe alții. Dacă viziunea ta nu include aceste lucruri, înseamnă că este prea măruntă.

4) Viziunea atrage resurse. Asemenea unui magnet, ea atrage, lansează provocări și îi unește pe oameni. În același timp, ea strânge laolaltă finanțe și alte resurse. Cu cât ai o viziune mai mare, cu atât va atrage mai mulți oameni plini de credință. Și cu cât este mai plină de provocări, cu atât cei care participă la ea se vor lupta ca s-o ducă la îndeplinire.