9 Martie 2021
Și Cuvântul S-a făcut carne și a locuit printre noi (și noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatăl), plin de har și de adevăr.
Ioan 1.14
În acest verset ni se spune cum această Persoană glorioasă a venit în lume ca să aducă oamenilor lumina vieții. Cel care la început era Cuvântul devine trup. Ni se spune ce devine El în timp. Nu se spune că El a devenit Cuvântul prin întrupare, ci că, dimpotrivă, Cuvântul a devenit trup. Acest eveniment de o valoare infinită – întruparea Cuvântului etern – ne va conduce către rezultate mari și binecuvântate. Trei consecințe admirabile ale întrupării ne sunt aduse înainte în aceste versete: în primul rând, revelația relațiilor eterne dintre Persoanele divine; în al doilea rând, atitudinea lui Dumnezeu față de om; în al treilea rând, revelarea lui Dumnezeu în toată plinătatea Lui.
După ce Cuvântul a devenit trup, apostolul Ioan a spus: „Și noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatăl”. Gloria pe care au contemplat-o nu provenea de la umanitatea pe care Și-a însușit-o, ci de la relația Sa în Dumnezeire. Gloria Sa era unică – gloria singurului Fiu, o relație de care Se bucura în comuniune cu Dumnezeu, ca Tată. Astfel, în timp ce este stabilită realitatea umanității Sale, gloria Persoanei Sale este păzită cu grijă.
Imediat după ce citim despre Cuvânt că a devenit trup, aflăm ce este în inima lui Dumnezeu față de om. Citim că Acela care a devenit trup a locuit printre noi „plin de har și de adevăr”. El a venit într-un caracter care se potrivea omului. El n-a venit să ceară ceva oamenilor, așa cum ceruse în perioada Legii, ci ca un Dăruitor care aduce binecuvântare în har celor nevrednici. Mai mult, întreg adevărul a venit prin Hristos. Tot ce au spus Moise și profeții a fost adevărat, dar nu a constituit adevărul deplin. Legea îmi spune ceea ce ar trebui să fiu, nu îmi spune ce sunt. «Hristos n-a arătat cum ar trebui să fie lucrurile, ci ceea ce sunt ele … Hristos îmi spune adevărul despre orice lucru, atât rău, cât și bun» (J. N. Darby).
H. Smith
În timpul de acum, belșugul vostru să acopere nevoile lor. – Pe cine dă cu bucurie, îl iubește Dumnezeu.
2 Corinteni 8.14; 9.7
Dărnicia
Pe cutiile de colectă dintr-o sală în care copiii se strângeau să asculte despre Domnul Isus, erau lipite câteva fotografii cu copiii din țările îndepărtate. Acești copii trăiau în mare sărăcie. Condițiile lor de viață nu se comparau cu cele ale copiilor din Europa. Toți cei care doreau să-i ajute pe acei copii puteau să pună monede în acele cutii. Astfel învățau practic ce înseamnă să acopere „nevoile” altora cu „belșugul” lor.
Într-o zi a venit în vizită la programul de copii un misionar care lucrase mult timp în India. El le-a povestit despre sărăcia din această țară mare în care vacile, care acolo sunt onorate ca fiind sfinte, adesea au mai multă hrană decât oamenii. Toți copiii au fost imediat de acord să-i dea misionarului conținutul cutiilor. Poate va alina puțin nevoia copiilor din India! Adulților li se părea foarte mică suma donată de copii. „La ce va ajuta aceasta față de nevoia așa de mare?”, gândeau unii. Dar misionarul s-a bucurat mult și i-a rugat pe toți cei care-l ascultau să se roage împreună cu el pentru folosirea corectă a banilor.
Câteva luni mai târziu a sosit o scrisoare din India. Misionarul scria cum folosise banii, iar copiii au rămas surprinși: el a cumpărat alimente pentru o casă de copii, a procurat o bicicletă pentru o soră medicală, a achiziționat medicamente pentru locuitorii unui sat… Lista parcă nu voia să se încheie.
Era doar un cadou foarte mic, dar plăcut Domnului și adus cu rugăciune, iar Domnul a revărsat binecuvântarea Sa asupra lui.
Citirea Bibliei: Deuteronom 4.1-14 · Matei 21.18-22
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DUMNEZEU ȘI BANII (7) – Fundația S.E.E.R. România
„…prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi”. (2 Corinteni 8:9)
Biblia ne asigură că Dumnezeu nu este sărac. „Al Meu este argintul, şi al Meu este aurul, zice Domnul” (Hagai 2:8). „Ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor, toate fiarele munţilor cu miile lor” (Psalmul 50:10). Acum întreabă-te: dacă ai fi milionar, te-ai bucura să-ți vezi copiii zdrențăroși și înfometați? Clar că nu! Ei bine, nici Dumnezeu nu Se bucură!
Apostolul Pavel scrie: „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, cu toate că era bogat, s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.” (2 Corinteni 8:9). Poate ai citit acest verset, și te-ai gândit că Pavel vorbește despre bogăția spirituală și nu despre bogăția financiară. Să citim versetul în context și să vedem dacă are sens: „Cel ce a fost bogat spiritual s-a făcut sărac spiritual de dragul nostru, pentru ca prin sărăcia Lui spirituală, noi să ne putem îmbogăți spiritual.” Nu, nu așa scrie! Când a fost Domnul Isus sărac spiritual? Versetul vorbește foarte clar și nu este loc de îndoială: „ca voi să vă îmbogățiți.” Acum, cuvântul „bogat” înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiți. În unele țări, ești considerat bogat dacă ai un acoperiș deasupra capului, trei mese pe zi și o bicicletă cu care să mergi la serviciu. De fapt, acesta este cel mai bun moment pentru a discuta despre cuvântul „prosperitate”, un cuvânt biblic de care s-a abuzat mult în ultima vreme și care a fost înțeles foarte greșit. Prosperitate înseamnă pur și simplu „a avea suficient ca să faci voia lui Dumnezeu.”
Are Dumnezeu un plan pentru viața ta? Da! Vrea El să ai suficienți bani ca să împlinești voia Sa în viața ta? Da! Așadar, acesta este planul lui Dumnezeu pentru viața ta!
de Jean Koechlin
Psalmul 22:22-31
Pentru Cel aflat „între coarnele bivolilor„ (comp. v. 2 cu v. 21) soseşte răspunsul. Este învierea şi, în acelaşi timp, bucuria comuniunii regăsite!
În dragostea Sa, Domnul Hristos Sa grăbit ca această bucurie să fie împărţită. Primul Său gând a fost să le facă cunoscut „fraţilor Săi” noua relaţie în care ia aşezat lucrarea Sa şi să le vorbească acestora despre Tatăl Său care devine Tatăl lor, despre Dumnezeul Său care devine Dumnezeul lor (v. 22; Ioan 20.17). Spre deosebire de alţi psalmi care tratează tot suferinţele lui Hristos, în acesta nu se pune problema judecăţii. Domnul Isus poartă aici păcatele şi, ca urmare, nu găsim decât har şi binecuvântare: binecuvântare pentru Adunare (alcătuită la început din ucenici iudei: v. 22 citat în Evrei 2.12); binecuvântare pentru Israelul restaurat, numit în v. 25 „adunarea cea mare”; binecuvântare pentru „toate familiile naţiunilor” sub Împărăţia de o mie de ani (v. 27,28); binecuvântare pentru toţi cei care se nasc în timpul acestei domnii glorioase.
Aşa cum se lărgesc undele în jurul centrului de unde au fost produse, tot aşa se extind consecinţele minunate şi multiple ale lucrării de la cruce asupra întregii creaţii. Şi înţelegem astfel de ce a fost Isus abandonat (comp. cu v. 1).
Mana Zilnica 