28 Martie 2021
Atunci Isus a venit cu ei într-un loc numit Ghetsimani și le-a spus ucenicilor: „Ședeți aici până voi merge să Mă rog acolo”. Și, luând cu Sine pe Petru și pe cei doi fii ai lui Zebedei, a început să Se întristeze și să Se tulbure adânc. Atunci El le-a spus: „Sufletul Meu este foarte întristat, până la moarte; rămâneți aici și vegheați împreună cu Mine”.
Matei 26.36-38
Trei cuvinte aramaice (1) – Ghetsimani: Teascul de ulei
Există puține scene în Scriptură atât de mișcătoare pentru inima celui credincios, precum cea care ne este prezentată în grădina Ghetsimani. Să medităm cu reverență asupra a ceea ce Duhul ne prezintă aici! Cuvântul „Ghetsimani” înseamnă „teascul de ulei”, ceea ce ilustrează în mod foarte sugestiv presiunea de nemăsurat la care a fost supus Domnul Isus și rezultatul ei plin de roade pentru noi. O adâncă mâhnire și o copleșitoare suferință au venit peste El în Ghetsimani. Mulți au experimentat faptul că suferința interioară poate fi cu mult mai profundă decât cea fizică. Domnul spune că întristarea care venise peste El era una care ducea la moarte. Dar de ce tocmai în acea noapte?
Suferințele descrise aici au fost pricinuite de anticiparea crucii. Putem contempla – însă nu putem înțelege pe deplin – agonia sufletului Domnului la vederea a ceea ce urma să vină peste El: paharul mâniei, părăsirea de către Dumnezeu, purtarea păcatelor și moartea. El a simțit toate acestea în mod divin, cu afecțiunile unei umanități perfecte și sfinte. Cel care nu a cunoscut păcatul a fost făcut păcat pentru noi.
Luca, „doctorul preaiubit”, arată chinul cumplit pe care Domnul l-a suferit, menționând că „sudoarea Lui s-a făcut ca picături mari de sânge, căzând pe pământ” (Luca 22.44). Trebuie să accentuăm faptul că Domnul Isus n-a băut „paharul” în grădină, ci doar la cruce. Cât de scumpe au fost perfecta Lui dependență și completa Lui supunere! Crucea își arunca umbra asupra sufletului Său, iar El a mers înainte pentru a împlini voia Tatălui (Matei 26.39). Binecuvântat Mântuitor!
B. Reynolds
Dumnezeu a fost preamărit în El.
Ioan 13.31
Descoperirea deplină a lui Dumnezeu
Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, ca noi să-L putem cunoaște prin El pe Dumnezeu. În timpul vieții Sale, El ne-a arătat, prin cuvintele și prin faptele Sale, cine este Dumnezeu. Dar descoperirea cea mai deplină a lui Dumnezeu a fost la cruce, unde Domnul Isus a suferit și a murit.
• Acolo vedem sfințenia lui Dumnezeu. Când Isus Hristos a luat asupra Sa păcatele noastre și a purtat vina noastră pentru ele, Dumnezeu a trebuit să-Și întoarcă privirea de la El, pentru că Dumnezeu este prea sfânt ca să vadă păcatul.
• Acolo recunoaștem dreptatea lui Dumnezeu care nu a diminuat judecata asupra păcatului. El nu L-a scutit de nimic pe Domnul Isus. Prețul deplin trebuia plătit în totalitate.
• Acolo s-a descoperit adevărul lui Dumnezeu. Când Mântuitorul a murit în locul nostru, s-a adeverit ce scrie în Romani 6.23: „Plata păcatului este moartea”.
• Acolo s-a arătat cât de mare este harul lui Dumnezeu. În moartea Fiului Său, El a făcut posibilă grațierea păcătoșilor care se întorc la El.
• Acolo a strălucit cel mai puternic dragostea lui Dumnezeu. El L-a dat la moarte pe singurul Său Fiu preaiubit, pentru ca noi, prin credință, să putem deveni copiii Săi.
La cruce, Domnul Isus L-a proslăvit în mod desăvârșit pe Dumnezeu. El a adus la lumină trăsăturile de caracter ale lui Dumnezeu și le-a prezentat în armonie una cu alta. Pe baza acestei descoperiri Îl putem admira și adora pe Dumnezeu în toată gloria Sa.
Citirea Bibliei: Deuteronom 14.22-15.6 · Matei 26.31-46
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
AI APROBAREA DE LA DUMNEZEU – Fundația S.E.E.R. România
„Aşa se uită ochii noştri la Domnul, Dumnezeul nostru” (Psalmul 123:2)
Nu-i așa că ne place să fim apreciați pentru eforturile și rezultatele de la locurile noastre de muncă?! Iar când nu se întâmplă așa, stima noastră de sine poate fi afectată.
De aceea, Biblia spune: „Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor… aşa se uită ochii noştri la Domnul, Dumnezeul nostru.” Adevărata stimă de sine vine de la Dumnezeu, nu de la șef. Când uităm lucrul acesta, adunăm multă frustrare (și nu doar la locul de muncă!) Dusă la extrem, face ca eficiența noastră la serviciu să scadă, pentru că nu suntem dispuși să luăm decizii și să ne asumăm riscuri, în cazul în care lucrul acesta afectează negativ ceea ce cred ceilalți despre noi. În consecință, spunem mereu da, dăm din cap și suntem de acord cu toată lumea – doar pentru a le face pe plac și pentru a-i face să ne placă. Drept urmare, valoarea noastră pentru companie scade, pentru că nu ne folosim la maximum darurile primite de la Dumnezeu.
Oricare ar fi funcția pe care o deținem, ea este doar o mică parte a ceea ce suntem. Noi avem calitatea de fiu sau de fiică a Regelui regilor. Noi nu suntem butucul care învârte roata. Să știi cine ești, pe lângă ceea ce faci, este un lucru la fel de esențial pentru succesul tău la locul de muncă, ca recomandările și setul de competențe pe care le ai.
Când ceilalți știu că ai mereu nevoie de aprobare, își iau dreptul să te manipuleze, să-ți spună anumite lucruri și să-ți influențeze stima de sine. Dar nimeni nu ar trebuie să-și aroge un asemenea drept! Indiferent ce faci la locul tău de muncă, nu uita că Biblia spune (1 Corinteni 10:31): „să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” !
de Jean Koechlin
Psalmul 38
Îndemnurile din Psalmul 37 par să fi fost înţelese. Credinciosul nu mai cere înlăturarea celor răi, care, de altfel, i-a fost promisă lămurit. În loc să se mânie din cauza celor care fac răul, este pătruns de propriul său păcat (v. 3-5). În acelaşi timp realizează că se află în mâna lui Dumnezeu care îl disciplinează şi-l pedepseşte (v. 1); şi pe El Îl aşteaptă (v. 15). Nu-i treaba lui să le răspundă personal celor care îl persecută; cu atât mai puţin, să se răzbune. „Tu vei răspunde, Doamne, Dumnezeul meu!„ (v. 15).
Recunoaştem aici învăţăturile Noului Testament: „neîntorcând nimănui rău pentru rău…, nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor; … Eu voi răsplăti, zice Domnul„ (Romani 12.17,19). Singurul răspuns pe care suntem îndreptăţiţi să-l dăm în faţa răului care ni se face este binele, şi aceasta spre deosebire de aceşti „vrăjmaşi„ (v. 19) sau „adversari” care „răsplătesc cu rău pentru bine„ (v. 20).
Şi tot aici ne este dezvăluit şi meschinul lor sentiment: gelozia. Dorinţa perversă de a elimina ceea ce, prin contrast („…pentru că eu urmăresc ce este bine”), subliniază propria lor răutate, iată
îngrozitorul mobil care i-a condus pe oameni la a-L da la moarte pe Cel Sfânt şi Drept (Ioan 10.32; citiţi şi 1 Ioan 3.12)!
Mana Zilnica 