31 Martie 2021
Dar el, fiind plin de Duh Sfânt, privind țintă spre cer, a văzut … pe Isus.
Fapte 7.55
Creștinul, plin de Duhul Sfânt, privește țintă spre cer, la Hristos. El înțelege că toate resursele sale sunt în Hristos – în Omul aflat în glorie – și nu privește la sine, în încercarea zadarnică de a găsi ceva în el însuși, în care să se poată încrede. Nu privește nici în jur, pentru a căuta sprijin și călăuzire din partea altora, ci privește în sus, cu toată stăruința. El înțelege, de asemenea, că Hristos aflat în glorie este Capul celor ai Săi, că în El este toată înțelepciunea pentru călăuzire și că în inima Lui se află dragostea perfectă pentru a simpatiza cu ei în toate suferințele lor, având puterea de a-i susține în încercările prin care trec. Noi alergăm în alergarea care se sfârșește în cer și doar dacă, precum Ștefan, privim țintă la cer și ne fixăm privirea asupra lui Isus putem să rezistăm până la capăt. Vedem deci în Ștefan adevărul important că, dacă Duhul Sfânt a venit pe pământ de la Hristos, aceasta este pentru ca El să ne conducă inimile către Hristos, în cer.
Să reținem însă că Ștefan, care a privit țintă spre cer și a văzut gloria lui Dumnezeu și a Domnului Isus, era un credincios nu doar pecetluit cu Duhul Sfânt, ci „plin de Duhul Sfânt”. Cineva a spus: «A avea Duhul Sfânt este un lucru, iar a fi plin de Duhul Sfânt este un alt lucru. Când Duhul Sfânt este singura sursă a gândurile mele, atunci sunt plin de El. Când El are în stăpânire întreaga mea inimă, există putere de a anula ceea ce nu este de la Dumnezeu, de a-mi păzi sufletul de orice rău și de a fi călăuzit în fiecare faptă și umblare a mea» (J. N. Darby).
Astfel, fiind plin de Duhul Sfânt, Ștefan a privit spre cer la Hristos, în glorie. Să ne aducem însă aminte că acest lucru nu a fost valabil doar pentru el, căci apostolul spune: „Noi toți, privind ca într-o oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați în același chip” (2 Corinteni 3.18).
H. Smith
Sunt bine încredințat că nici moarte, nici viață, … nici cele de acum, nici cele viitoare, … nici înălțime, nici adâncime, nicio altă creatură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.
Romani 8.38,39
Încă te lupți cu îndoiala?
Evanghelistul Donald Ross istorisea deseori o întâmplare marcantă din viața lui:
„După mulți ani de la întoarcerea mea la Dumnezeu, cineva mi-a spus odată: «Domnule Ross, nu v-ați îndoit niciodată de mântuirea dumneavoastră? Nu v-ați temut niciodată că ați putea să vă înșelați câtă vreme credeți că sunteți mântuit pentru totdeauna?».
Era ciudat că tocmai atunci îmi pusese și el aceeași întrebare. În seara precedentă, pe drum spre o adunare unde urma să predic evanghelia, am simțit ca și cum o voce îmi spunea: «Donald Ross, ce fățarnic ești! Tu nici măcar nu ești mântuit!». Foarte îngrozit m-am întrebat: «Poate să fie adevărat? După ce ani de zile li L-am vestit oamenilor pe Hristos, este posibil ca eu însumi să nu fiu mântuit?». Dar apoi am putut să spun: «Doamne, Îți mulțumesc! Da, este adevărat că am mântuirea, pentru că Tu ai murit la cruce și pentru fățarnici. Tu accepți pe oricine așa cum este».
În aceeași clipă s-a îndepărtat norul întunecos al deznădejdii. Am recunoscut că întrebările lui veniseră de la diavolul care a vrut să mă facă nesigur. Astfel de îndoieli nu vin niciodată de la Dumnezeu.”
Această relatare îi poate încuraja pe toți aceia care, deși au recunoscut sincer în fața lui Dumnezeu vinovăția vieții lor, încă se luptă cu îndoiala. Versetul de astăzi nu mai lasă loc interpretărilor. I-a ajutat pe mulți, dându-le siguranță, și te poate ajuta și pe tine, care ți-ai predat viața în mâinile Mântuitorului.
Citirea Bibliei: Deuteronom 16.18-17.7 · Matei 27.1-10
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
REGULA IMPARȚIALITĂȚII – Fundația S.E.E.R. România
„Isaac îl iubea pe Esau… Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov.” (Geneza 25:28)
Rivalitatea dintre frați reprezintă ceva normal într-o familie, și gestionarea ei necesită sensibilitate și înțelepciune.
Din nefericire, Isaac și Rebeca duceau lipsă de aceste două calități. „Isaac îl iubea pe Esau pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov.”
Necazurile lui Iosif au pornit de la aceste cuvinte: „Israel îl iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că îl născuse la bătrâneţe; şi i-a făcut o haină pestriţă” (Geneza 37:3).
Dar nu așa trebuie să fie și în familia ta. Nu e nici necesar, nici sănătos să faci diferențe sau să ai preferințe între copii, ori să-ți lași copiii să se atace unii pe alții și să le facă viața nefericită și celor din jur. Probabil nu vei reuși să stabilești o armonie deplină în relațiile lor, dar practicând imparțialitatea, cel puțin poți evita înrăutățirea lucrurilor prin inflamarea geloziei dintre ei. Încă de la creație, frații au fost invidioși unii pe alții și s-au aflat în competiție pentru câștigarea atenției părinților. Așa că trebuie să ai grijă să eviți comentariile care ar putea să-l favorizeze pe unul dintre copii în detrimentul celuilalt, mai ales în următoarele trei domenii:
1) Frumusețea fizică.
2) Inteligența.
3) Competențele și abilitățile atletice.
Acestea sunt trei corzi sensibile de care atârnă stima de sine. Faptul că îți numești unul dintre copii „fiica mea cea drăguță” sau „fiul meu cel isteț” poate declanșa emoții pline de furie în ceilalți copii, care se percep drept urâți sau proști. Sensibilitatea în aceste domenii va reduce antagonismul dintre copii și va crea un cadru mai armonios pentru fiecare membru al familiei.
Apostolul Pavel i-a spus lui Timotei: „să păzeşti aceste lucruri, fără vreun gând mai dinainte, şi să nu faci nimic cu părtinire.” (1 Timotei 5:21). Aceasta a fost și este o „regulă a bisericii”, dar trebuie să fie și „o regulă a casei” tale!
de Jean Koechlin
Psalmul 41
Prin Duhul profetic, Hristos declarase la sfârşitul Psalmului 40: „Sunt întristat şi sărac”: sărăcie de bunăvoie, destinată
îmbogăţirii noastre! (2 Corinteni 8.9). Ferice de acela care-L înţelege pe acest Sărac! Ferice şi de acela care ştie să se pună în locul celor săraci, al celor umiliţi, al celor care sufăr…! Şi tot ferice şi de acela care, măcar în duh, dacă nu în realitatea văzută, ia această poziţie de sărac, ca şi Învăţătorul său! (Matei 5.3).
Versetul 3 aduce preţioase încurajări credincioşilor bolnavi. În primul rând avem promisiunea ajutorului divin. Chiar dacă „omul din afară trece”, omul dinăuntru este reînnoit zi de zi, sub grija marelui Doctor al sufletelor (2 Corinteni 4.16). Ba, mai mult! „Orice pat” de boală va fi transformat în chip miraculos, pentru că prezenţa Domnului la căpătâiul lui are putere să-i schimbe suferinţa în bucurie. Ce plăcută companie, bună să-l facă să uite faptul că nu a fost înţeles, precum şi indiferenţa căreia i-a fost, poate, obiectul (v. 8)!
Noi ştim în ce moment s-a împlinit v. 9. Cu câtă tristeţe a trebuit Domnul să-l citeze înainte de a-i da trădătorului Iuda „bucăţica” care avea să-l facă cunoscut… (Ioan 13.18,26)
Cea dintâi carte a Psalmilor se încheie aici, cu o laudă eternă, căreia, prieteni credincioşi, îi putem alătura şi amin-ul nostru!
Mana Zilnica 