Mana Zilnica

10 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a fost așa: când își ridica Moise mâna, învingea Israel, iar când își lăsa mâna în jos, învingea Amalec. Și mâinile lui Moise îi erau grele; și au luat o piatră și au pus‑o sub el, iar el s‑a așezat pe ea. Și Aaron și Hur îi țineau mâinile, unul de o parte și altul de alta, și mâinile lui au stat întinse până la apusul soarelui. Și Iosua a doborât pe Amalec și pe poporul său cu ascuțișul sabiei.

Exod 17.11‑13

Aici ne sunt prezentate două lucruri distincte, anume conflictul și mijlocirea. Hristos este în cer pentru noi, în timp ce Duhul Sfânt îngrijește în noi de puterea pentru luptă. Aceste două lucruri merg împreună. În măsura în care ne însușim, prin credință, mijlocirea lui Hristos pentru noi, putem învinge natura veche!

Sunt unii care pierd din vedere conflictul creștinului cu carnea. Ei consideră nașterea din nou ca fiind o schimbare sau o înnoire a naturii vechi. Pe baza acestui principiu greșit, ei trag concluzii cu totul eronate, potrivit cărora «cel credincios nu mai are de dus nicio luptă; din moment ce natura i‑a fost schimbată în întregime, la ce bun să mai trebuiască să se confrunte cu vechea natură? Câtă vreme natura veche i‑a fost transformată într‑una nouă, ce conflict lăuntric să mai existe? Lumea nu mai are nicio atracție pentru cei a căror carne a fost schimbată în întregime, iar Satan nu mai are niciun instrument prin care să lucreze».

Despre toți cei care susțin o astfel de teorie greșită putem spune că par să fi uitat locul pe care Amalec l‑a avut în istoria poporului lui Dumnezeu. Dacă Israel și‑ar fi imaginat greșit că, din moment ce oștirile lui faraon dispăruseră în valuri, atunci și conflictul trebuia să înceteze, acum, când Amalec se va fi năpustit asupra lor, ei ar fi fost nevoiți să‑și reconstituie cu durere părerea. Adevărul e că lupta lor abia atunci începea. Același lucru este adevărat și în privința noastră, pentru că „toate acestea li s‑au întâmplat ca imagini și au fost scrise pentru avertizarea noastră“ (1 Corinteni 10.11).

Însă aceste lucruri nu pot sluji nici ca „imagini“, nici ca „pilde“, nici ca „exemple“, nici ca „mustrări“ pentru unii care cred că natura lor veche a fost înnoită. De fapt, unii ca aceștia nici nu ar avea nevoie de acele resurse ale harului pe care Dumnezeu le‑a pregătit în Împărăția Lui pentru cei care trec prin astfel de conflicte.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiind îndreptățiți pe principiul credinței, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos.

Romani 5.1

Achitat

Am fost îndreptățit pe principiul credinței! Acest lucru nu se datorează vreunui merit personal, ci doar harului lui Dumnezeu. Pentru faptul că am crezut că Isus Hristos a murit pe cruce ca să îmi ierte vina, Dumnezeu m‑a îndreptățit. Acum stau înaintea Lui ca și cum nu aș fi păcătuit niciodată. De aceea am pace cu Dumnezeu. Știu că toate păcatele mele au fost șterse prin sângele Domnului Isus. Ca rezultat, nu mai există nicio întrebare între Dumnezeu și mine referitoare la păcatele mele. Totul a fost adus în ordine. Această certitudine îmi dă o liniște deplină.

Prin îndreptățirea mea, Dumnezeu nu a acționat doar cu har, ci și cu dreptate. El nu poate pedepsi păcatele de două ori. Deoarece Domnul Isus a purtat deja pedeapsa mea, dreptatea lui Dumnezeu a cerut să fiu achitat prin credința în Mântuitorul. Astfel, pacea conștiinței mele se sprijină pe o temelie dreaptă. Dumnezeu este autoritatea supremă și finală, El este Judecătorul păcatelor mele. Și, pentru că El m‑a achitat de vină și m‑a îndreptățit, nimeni nu mai poate ridica vreo obiecție în acest sens. Prin urmare, orice îndoială care se strecoară în inima mea trebuie să pălească în fața ultimului cuvânt rostit de Dumnezeu în dreptul meu: achitat!

De acum, viața mea să fie o pildă pentru cei din jur, dragostea să fie sinceră, cuvântul să fie adevărul.

Citirea Bibliei: Amos 3.1-15 · Proverbe 23.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 23

Bunul Păstor Şi‑a dat viaţa pentru oile Sale (am văzut în Psalmul 22 şi la fel putem vedea în Ioan 10.11). Acum, în Psalmul 23, El merge înaintea lor; le paşte cu tandreţe şi ele nu duc lipsă de nimic, pentru că El este acolo, răspunzând de ele. Oile, aceste creaturi slabe şi dependente, care ne reprezintă, fac zilnic experienţa grijii păstorului (Isaia 40.11; 49.10). Simpla recunoştinţă constată: nu am dus lipsă de nimic (Luca 22.35), iar credinţa afirmă chiar mai mult: „nu voi duce lipsă de nimic“ (de nimic cel puţin din cele necesare sufletului: acesta îmi este înviorat – v. 3). Domnul Isus mă duce la ape liniştite şi totodată mă conduce pe cărări ale dreptăţii, aşa cum se cuvine propriului Său Nume pe care eu Îl port.

Începând cu v. 4, oaia I se adresează direct: „Tu eşti cu mine…“ Cu această însoţire, nici chiar valea umbrei morţii nu mai este de temut. Toiagul şi nuiaua acestui bun Păstor mă mângâie şi totodată mă protejează de însemi rătăcirile mele. Şi astfel, fără să fiu înfricoşat de prezenţa potrivnicilor puternici, pot să mă aşez la masa împărătească, în locul care mi‑a fost pregătit – nu doar pentru o invitaţie ocazională, ci pentru „toate zilele vieţii mele“ (comp. cu 2 Samuel 9.13): da, în casa Dumnezeului bunătăţii şi al harului, a Tatălui meu, în care acum locuiesc prin credinţă, aşteptând să rămân în ea, într‑adevăr, pentru totdeauna.

DUMNEZEU FOLOSEȘTE OAMENI RĂNIȚI | Fundația S.E.E.R. România

„După ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” (Luca 22:32)

De multe ori, oamenii sunt subestimați sau respinși din cauza a ceea ce au trăit în viață – fie din cauza a ceea ce au făcut ei altora, fie din cauza a ceea ce alții le-au făcut lor. Dacă ai fost prin magazine cu lucruri de mâna a doua, știi că printre ele există obiecte valoroase la prețuri foarte mici… trebuie doar să știi să le cauți.

La fel este și-n domeniul spiritual, iar Domnul Isus chiar știe „să caute și să găsească”! În ochii Lui, chiar dacă ești „la pământ”, nu ești „terminat”! Durerea lui Petru pentru că s-a lepădat de Domnul Isus era atât de profundă, încât a decis să se întoarcă la vechea sa meserie de pescar. Îți poți imagina bârfele din port? „Ăla e tipul care L-a părăsit pe Isus.”

Dacă Petru ar fi fost pastor, i-am fi cerut să demisioneze, nu? De ce? Deoarece un om care L-a părăsit pe Cel pe care-L predica nu mai are nimic de spus care să ne intereseze. S-ar putea să crezi că pe vremea aceea bârfa și clevetirea nu existau… Ba existau și încă există… dar, ce să vezi?

Petru a fost prima persoană pe care Isus a căutat-o după Înviere. Și când Isus S-a întâlnit cu Petru, nu a menționat nici o dată trădarea lui – nici măcar o dată! Dar ce a făcut, în schimb? L-a întrebat pe Petru de trei ori: „Mă iubești?” Petru a răspuns de fiecare dată „da”, iar Isus i-a spus: „Paște oile Mele”, referindu-Se la viitorul său ca pastor și cap al Bisericii (vezi Ioan 21:15-17). Domnul Isus a privit dincolo de trecutul plin de eșec al lui Petru și i-a văzut viitorul. Eșecul lui Petru nu a fost o surpriză pentru Domnul Isus. El îi spusese deja lui Petru: „După ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.”

Slăbiciunea pe care a depășit-o și harul restaurator pe care l-a experimentat Petru, au devenit unele dintre cele mai importante instrumente didactice pe care le-a dobândit pentru a-i ajuta pe alții. Da, Dumnezeu te va mustra, dar o va face pentru a te restaura și a te folosi pentru planurile Sale!

9 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și i‑a zis: „Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care‑l iubești, pe Isaac, și mergi în ținutul Moria și adu‑l acolo ca ardere‑de‑tot pe unul dintre munții despre care îți voi spune“. Și Avraam s‑a sculat dis‑de‑dimineață […] și a mers la locul despre care îi vorbise Dumnezeu.

Geneza 22.2,3

Avraam primise de la Dumnezeu o misiune grea. Acum credința lui se arată prin faptul că ascultă de glasul lui Dumnezeu și, de asemenea, prin faptul că se trezește dis‑de‑dimineață pentru a împlini ceea ce Domnul așteaptă de la el.

Avraam dă expresie acestei prețioase însușiri a credinței, care este ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu, o ascultare nemijlocită, necondiționată și fără compromisuri. Dacă ne gândim la ce trebuia să facă atunci Avraam, vedem cât de puternic strălucește frumusețea credinței sale.

Expresia „ascultarea credinței“ este întâlnită în Biblie de două ori, una la începutul și una la sfârșitul Epistolei către Romani. Credința se arată prin ascultare! Întoarcerea la Dumnezeu este de asemenea un act al ascultării. Dumnezeu poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască. Acesta era miezul mesajului vestit de Pavel în Areopagul din Atena (Fapte 17.30).

Oricine dă curs acestei invitații divine și se pocăiește se numără printre cei care ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu. Și astfel, în timp ce își recunoaște înaintea Lui păcatele și crede în Numele și în lucrarea Domnului Isus (1 Ioan 1.9; Fapte 16.31), împlinește ceea ce așteaptă Dumnezeu. În viața celor răscumpărați, credința în Dumnezeu este de asemenea dovedită prin ascultare.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar cei care se sprijină pe Domnul își vor înnoi puterea; se vor înălța pe aripi ca vulturii.

Isaia 40.31

Vulturul

Era o zi de primăvară cu soare strălucitor. Pescarul își curăța mrejele dimineața pe malul unui râu. Și, în timp ce se adâncea în lucrul lui, a observat că, alături de el, pe o grămadă de pietre, se odihnea un vultur tânăr și viguros. Era o pasăre de o rară frumusețe, cu o înfățișare semeață, pe care pescarul o admira satisfăcut. Deodată vulturul și‑a desfăcut aripile, îndreptându‑se brusc, ca o săgeată, spre cerul albastru, zburând sus, tot mai sus. Ai fi zis că voia să ajungă până la soare. Curând se mai zărea în înălțime doar un punct negru. Dar iată că punctul se tot mărea și pescarul putea vedea de acum cum pasărea se rostogolea spre pământ nu cu zborul maiestuos și liniștit, ci biruit până la neputința de a se mai menține în văzduh. Și, ca un fulger, s‑a prăbușit în apă, la câțiva metri de mal. Pescarul a sărit în barcă și, după câteva vâsle, a ajuns vulturul pe care l‑a și pus în barca lui. Dar regele păsărilor era mort! Când pescarul l‑a cercetat, a putut descoperi mușcătura unei vipere mici, încă agățate de pieptul vulturului. Ce se întâmplase? În timp ce pasărea se odihnise pe grămada de pietre, vipera se târâse să se ghemuiască sub aripile lui calde, iar veninul său pusese capăt vieții pline de vigoare a tânărului vultur. De ce părăsise pasărea aerul curat și limpede al înălțimilor, unde era destinată să stea, și de ce coborâse ea atât de jos, acolo unde vipera își pândea prada? Aceasta i‑a adus moartea.

Veghează asupra gândurilor tale; ele devin cuvinte! Veghează asupra cuvintelor tale; ele devin fapte! Veghează asupra faptelor tale; ele devin obiceiuri! Veghează asupra obiceiurilor tale; ele devin caracter! Veghează asupra caracterului tău; el devine destinul tău!

Citirea Bibliei: Amos 2.1-16 · Proverbe 22.17-29

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 22:22-31

Pentru Cel aflat „între coarnele bivolilor“ (comp. v. 2 cu v. 21) soseşte răspunsul. Este învierea şi, în acelaşi timp, bucuria comuniunii regăsite! În dragostea Sa, Domnul Hristos S‑a grăbit ca această bucurie să fie împărţită. Primul Său gând a fost să le facă cunoscut „fraţilor Săi“ noua relaţie în care i‑a aşezat lucrarea Sa şi să le vorbească acestora despre Tatăl Său care devine Tatăl lor, despre Dumnezeul Său care devine Dumnezeul lor (v. 22; Ioan 20.17). Spre deosebire de alţi psalmi care tratează tot suferinţele lui Hristos, în acesta nu se pune problema judecăţii. Domnul Isus poartă aici păcatele şi, ca urmare, nu găsim decât har şi binecuvântare: binecuvântare pentru Adunare (alcătuită la început din ucenici iudei: v. 22 citat în Evrei 2.12); binecuvântare pentru Israelul restaurat, numit în v. 25 „adunarea cea mare“; binecuvântare pentru „toate familiile naţiunilor“ sub Împărăţia de o mie de ani (v. 27,28); binecuvântare pentru toţi cei care se nasc în timpul acestei domnii glorioase. Aşa cum se lărgesc undele în jurul centrului de unde au fost produse, tot aşa se extind consecinţele minunate şi multiple ale lucrării de la cruce asupra întregii creaţii. Şi înţelegem astfel de ce a fost Isus abandonat (comp. cu v. 1).

CUM SĂ AI O PERSPECTIVĂ DIVINĂ | Fundația S.E.E.R. România

„De aceea, noi nu cădem de oboseală…” (2 Corinteni 4:16)

Într-o epistolă adresată creștinilor din Corint, apostolul Pavel rememorează prețul pe care l-a plătit în slujirea Domnului Isus…

Auziți: „De cinci ori am căpătat de la iudei patruzeci de lovituri fără una; de trei ori am fost bătut cu nuiele; o dată am fost împroşcat cu pietre; de trei ori s-a sfărâmat corabia cu mine; o noapte şi o zi am fost în adâncul mării. Deseori am fost în călătorii, în primejdii pe râuri, în primejdii din partea tâlharilor, în primejdii din partea celor din neamul meu, în primejdii din partea păgânilor, în primejdii în cetăţi, în primejdii în pustie, în primejdii pe mare, în primejdii între fraţi mincinoşi, în osteneli şi necazuri, în priveghiuri adesea, în foame şi sete, în posturi adesea, în frig şi lipsă de îmbrăcăminte…” (2 Corinteni 11:24-27)

Ce l-a ajutat să trăiască demn, în pofida problemelor sale, și să nu fie zdrobit de ele? O perspectivă divină!

El ne împărtășește în 2 Corinteni 4:16-18 următoarele: „De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd, căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.”

Apostolul Pavel procesa lucrurile diferit. Când nu avea nimic din punct de vedere material, el trăia având convingerea că Dumnezeu avea „să îngrijească de toate trebuinţele… după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos.” (cum scrie în Filipeni 4:19) Iar când se afla „cu sabia deasupra capului”, el a putut să afirme convins: „aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Hristos, căci ar fi cu mult mai bine.” (Filipeni 1:23)

Așadar, cere-I lui Dumnezeu să-ți dea perspectiva Lui asupra lucrurilor!

8 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, luând pâine, mulțumind, a frânt și le‑a dat, spunând: „Acesta este trupul Meu, care se dă pentru voi; faceți aceasta în amintirea Mea!“. Tot astfel și paharul, după cină, spunând: „Acest pahar este noul legământ în sângele Meu, care se varsă pentru voi“.

Luca 22.19,20

Instituirea Cinei Domnului este ca un diamant strălucitor în mijlocul întunericului, prețios pentru inimile celor care Îl iubesc pe Domnul în acest timp în care El este lepădat de Israel și de lume.

Pâinea pe care Domnul a frânt‑o simbolizează trupul Său dat pentru noi – o imagine izbitoare a suferinței și a morții Sale. Un bob de grâu este semănat în pământ și moare. După ce răsare și crește, este tăiat, treierat și măcinat, apoi este expus căldurii focului, pentru a le servi oamenilor ca hrană. Deși nu putem înțelege aproape nimic din adâncimile suferințelor Domnului, totuși aducerea‑aminte de ele este de cea mai mare importanță la frângerea pâinii. Dorința Lui este să practicăm cu scumpătate această aducere‑aminte de El.

Paharul vorbește despre sângele Său vărsat, simbolizând jertfa împlinită; vinul semnifică bucuria, rezultatul prețios al lucrării lui Hristos în răscumpărare. El este „paharul binecuvântării, pe care îl binecuvântăm“ (1 Corinteni 10.16), căci rezultatul suferinței este bucuria. După cum strugurii sunt zdrobiți mai înainte de a produce vinul, tot astfel, la început sunt suferința și moartea, dar la sfârșit este triumful jertfei împlinite. Bucuria de negrăit este rezultatul suferințelor de negrăit ale binecuvântatului nostru Domn. De aceea ne aducem aminte de El cu simțăminte deopotrivă de bucurie și de întristare.

Domnul nu indică o ordine precisă, nici reguli cu privire la această aducere‑aminte. Când inimile alor Săi sunt supuse Lui și pline de închinare față de El, putem avea deplină încredere că Duhul lui Dumnezeu îi va conduce întotdeauna, în felul Său înțelept și corect, spre a aduce onoare supremă binecuvântatului Fiu al Tatălui.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când a ieșit [Iuda], Isus a zis: „Acum este glorificat Fiul Omului și Dumnezeu este glorificat în El. Dacă Dumnezeu este glorificat în El, și Dumnezeu Îl va glorifica în Sine Însuși și Îl va glorifica îndată“.

Ioan 13.31,32

Dumnezeu glorificat

După ce Iuda pleacă în noapte, în camera de sus se face lumină. Domnul le poate vorbi acum liber ucenicilor Săi despre lucrurile cele mai dragi sufletului Său. Cititorul atent simte lumina și căldura acestui rămas‑bun. Cuvintele de despărțire ale lui Isus sunt profunde și emoționante. Isus le vorbește acum despre propria Sa Persoană, despre moartea și înălțarea Sa.

Fiul Omului este glorificat. Când grecii au venit la Filip, pentru că doreau să‑L vadă pe Isus, Domnul le‑a vorbit despre ceasul în care Fiul Omului urma să fie glorificat. Imediat au înțeles că Se referea la moartea Sa. Gloria Omului Isus Hristos nu a fost niciodată arătată mai luminos ca în moartea Sa la cruce. Ascultarea Sa, dragostea Sa, nevinovăția sa, devotamentul Său – cât de glorios este Isus!

Dumnezeu este glorificat în El. Doriți să contemplați esența Ființei divine? După cum o monedă are două fețe nedespărțite, Dumnezeu este lumină și dragoste în același timp. Priviți la cruce! Acolo L‑a judecat aspru pe Fiul Său pentru păcat – pentru că este lumină – și acolo i‑a cruțat pe oameni, ca să îi aibă cu El pentru totdeauna – pentru că este dragoste. Cât de glorios este Dumnezeu!

Dumnezeu Îl va glorifica îndată. Răspunsul lui Dumnezeu la sacrificiul Fiului Său este că Isus Hristos ca Om ocupă acum o poziție glorioasă la dreapta lui Dumnezeu. Prin aceasta, Dumnezeu L‑a glorificat pe Fiul Său îndată.

Citirea Bibliei: Amos 1.1-15 · Proverbe 22.9-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 22:1-21

Poate mai mult ca de oricare altă parte din Scriptură, de Psalmul 22 trebuie să ne apropiem cu „picioarele descălţate“, deoarece el conţine tema cea mai profundă: sentimentele şi rugăciunile Domnului Hristos în ceasurile de la cruce. După ce a fost expus răutăţii oamenilor, suferind pentru dreptate, El cunoaşte în timpul celor trei ore de întuneric profund abandonarea de către Dumnezeul Său puternic. Complet singur, Omul desăvârşit traversează această încercare fără seamăn având numai sprijinul lăuntric al iubirii Sale fără egal. El nu încetează nicio clipă să Se încreadă în Cel care, pentru moment, nu‑I putea răspunde. Îşi afirmă public slăbiciunea şi ruşinea (v. 1,2,6) şi nu manifestă nicio stare care să semene cu nerăbdarea, cu disperarea sau cu încercarea de a Se apăra.

La cruce, omul a dat la iveală măsura sa întreagă: a arătat până unde este capabil să meargă cu ura sa, cu violenţa sa, cu sfidarea sa, cu josnicia sa morală (v. 6‑8,12,13,16‑18). Dar, în acelaşi timp, şi Dumnezeu a dezvăluit măsura totală a ceea ce este El: a arătat până unde poate merge şi în dreptatea Sa perfectă împotriva păcatului, şi în dragostea Sa desăvârşită pentru păcătos. Crucea a proiectat totul la adevărata scară. Ah, fie ca această contemplare a Domnului Isus murind pentru noi să producă tot mai mult în sufletul nostru umilinţă şi recunoştinţă, respect şi adorare!

UITĂ-TE NU LA CREȘTINI, CI LA HRISTOS! | Fundația S.E.E.R. România

„Doamne, dar cu acesta ce va fi?” (Ioan 21:21)

Într-o zi, Petru s-a uitat la Ioan și L-a întrebat pe Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu, vino după Mine!” (Ioan 21:21-22)

Când alții te dezamăgesc, amintește-ți că și tu ai dezamăgit pe mulți. Când alții îți dau sfaturi proaste, amintește-ți că și tu ai dat sfaturi proaste altora! Există o singură persoană care nu te va dezamăgi și care te va îndruma întotdeauna în direcția cea bună: Isus! El nu doar că știe calea, El Însuși este calea! El a spus: „Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12). Când îi urmezi chiar și pe cei mai buni creștini, uneori te vor face să te poticnești sau să fii confuz. Dar când Îl urmezi pe Isus, El îți va lumina fiecare pas pe care îl faci! Chiar și ucenicii lui Hristos te-ar fi dezamăgit: Petru avea prejudecăți și uneori îi onora pe evrei mai mult decât pe neamuri; Iacov și Ioan au vrut să cheme foc din cer asupra oamenilor dintr-un sat, pentru că au refuzat să-i găzduiască peste noapte, pe Isus cu ucenicii Lui… Toma s-a îndoit de adevărul Învierii: „Dacă nu voi vedea semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor… nu voi crede.” (vezi Ioan 20:25)

Da, oamenii te vor dezamăgi… Dar Domnul Isus n-o va face! De aceea Biblia spune: „Să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte. Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre…” (Evrei 12:1-2) Oamenii care te pot dezamăgi sunt cei pe care te bazezi.

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este următorul: bazează-te mai puțin pe oameni și mai mult pe Isus!

7 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar, în timp ce oamenii dormeau, vrăjmașul lui a venit și a semănat neghină printre grâu și a plecat.

Matei 13.25

Domnul are un dușman, diavolul (versetul 39), și acesta folosește lipsa de veghere a oamenilor pentru a face o lucrare rea. Diavolul vine în urma Celui care a semănat sămânța bună în ogorul Lui și seamănă neghină printre grâu. Cuvântul în limba greacă pentru „a semăna“ este aici subliniat printr‑un prefix, astfel că înțelesul ar fi de „a semăna peste“: dușmanul a semănat peste terenul deja semănat cu grâu. Pentru această acțiune a folosit o buruiană, zizanie (neghină), care în prima fază de creștere se aseamănă foarte mult cu grâul, și ale cărei rădăcini sunt amestecate cu rădăcinile grâului. Doar când apare spicul se poate face diferența între zizanie și grâu (versetele 26 și 27).

Suntem noi conștienți de faptul că Domnul Isus are un dușman permanent în această lume? Acesta este și dușmanul sufletelor noastre, iar el încearcă să distrugă tot ce face Domnul. Lucrarea lui caracteristică este de a denigra Persoana lui Hristos și Cuvântul Său. După cum Hristos este Adevărul și Martorul credincios (Ioan 14.6; Apocalipsa 3.14), tot așa diavolul este mincinos și tatăl minciunii (Ioan 8.44). El înșală tot pământul (Apocalipsa 12.9; 20.3). Cum face aceasta? Îi aduce pe „fiii celui rău“ în mijlocul poporului lui Dumnezeu, pentru a împrăștia poporul. Aceasta este intenția sa perfidă: dacă nu‑i poate smulge pe fiii Împărăției, îi poate măcar risipi.

Acest gând se desprinde foarte ușor și din Ioan 10. Acolo Domnul Isus spune că hoțul vine „să fure și să înjunghie și să omoare“ (versetul 10). Dar Domnul nu spune că hoțul chiar reușește să facă ce și‑a propus, deși aceasta îi este intenția mârșavă; nimeni nu poate să smulgă vreo oaie din mâna Sa și din mâna Tatălui Său (versetele 28 și 29). Dar, când vorbește despre lup, spune că acesta răpește și împrăștie oile (versetul 12).

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cum mângâie pe cineva mamă‑sa, așa vă voi mângâia Eu; da, veți fi mângâiați în Ierusalim!

Isaia 66.13

Șase pui și‑o biată mamă

Într‑un timp, o rândunică avea‑n cuibu‑i șase pui

Și privea la ei, sărmana, ca la chipul soarelui.

De cu zori pornea săgeată, căutând, pe deal și văi,

Hrană pentru puii săi.

Și‑n iubirea‑i, nu o dată s‑a culcat ea nemâncată,

Dar destul de fericită că nu s‑a‑ntâmplat nicicând

Dintre pui s‑adoarmă unul însetat și nici flămând;

Și n‑a fost mai mândră mamă decât ea‑ntre rândunici

Când văzu‑ntr‑o zi că puii se făcuseră voinici.

Și n‑a mai avut odihnă nici cât ai clipi sub soare,

Până când pe fiecare pui ea și l‑a‑nvățat să zboare.

Și, când toți puteau să plece încotro doreau sub slavă,

Rândunica, istovită, a căzut în cuib bolnavă.

Ea, cu ochii plini de lacrimi, țintă‑n ochii fiecărui,

Zise celor șase pui:

„Dragii mamei, eu de‑aseară simt în inimă un cui.

Aripile greu mă dor și nici vorbă să mai zbor.

Dumnezeu mi‑a dat putere, oricât am avut nevoi,

Să găsesc întruna hrană pentru voi;

Dar, ca nimeni dintre pui să nu simtă că mi‑e rob,

Fiecare să‑mi aducă, zilnic, numai câte‑un bob.

Ale voastre șase boabe milostive mă vor ține

Până când o să vrea cerul să mă facă iarăși bine.“

Ascultând cuvântul mamei au plecat cei șase pui

Și‑au adus vreo șapte zile fiecare bobul lui.

Mai departe însă puii, beți de‑al slăvilor înalt,

Fiecare‑avea nădejde că‑i aduce celălalt.

Și n‑a mai adus niciunul bobul; și uitata mucenică

A murit atunci de foame, cea mai sfântă rândunică.

Și‑a rămas de‑atunci povestea tristă, neluată‑n seamă

Orișicui ai sta s‑o spui,

Că o mamă își hrănește șase, opt sau zece pui,

Însă zece pui adesea nu pot toți hrăni o mamă.

Citirea Bibliei: Estera 9.23-10.3 · Proverbe 22.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 21

În Psalmul 20 i‑am putut observa pe credincioşi adresându‑se direct Împăratului lor. Acum ei Îi vorbesc Domnului despre acest Împărat (v. 1‑7). Ce subiect încântător pentru inima lui Dumnezeu! Să nu uităm că principalul act al închinării creştine este de a‑L prezenta Tatălui pe Cel care Îi este infinit de plăcut: pe Fiul Său Isus Hristos.

„Binecuvântările bunătăţii“, care sunt acum ale Sale, prind întregul lor contur când sunt privite în contrast cu suferinţele şi insultele care au fost atunci partea Sa: astfel, coroanei de spini îi corespunde o coroană de aur curat; împărţirea veşmintelor Lui are drept corespondent înveşmântarea Sa cu strălucire şi cu măreţie de către Însuşi Dumnezeu (Psalmul 45.6‑8); ruşinii crucii îi succedă gloria învierii (v. 4). Da, Cel care a fost făcut blestem pentru noi este rânduit ca binecuvântare pentru totdeauna. Şi Cel Căruia Dumnezeu, pentru o clipă, I‑a întors spatele este din nou umplut de bucurie văzându‑I faţa (v. 6). Am putea atunci să ne întrebăm de ce Duhul n‑a inversat între ei Psalmul 21 şi 22. Nu a făcut aceasta cu siguranţă pentru că Dumnezeu L‑a preîntâmpinat pe Fiul Său cu aceste binecuvântări pregătite dinainte pentru El (comp. cu Ioan 17.4,5). Şi, de asemeni, pentru că nu vrea să ne lase să abordăm subiectul abandonării Preaiubitului Său (Psalmul 22) fără să avem făcute cunoscut mai dinainte gloriile Sale (Psalmul 21).

PĂSTORILOR, PĂSTRAȚI-VĂ SABIA ASCUȚITĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Luați… sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.” (Efeseni 6:17)

Pavel l-a avertizat pe fiul și succesorul său spiritual, Timotei, că „în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.” (2 Timotei 3:1-5).

Când citești această listă, îți dai seama că Pavel a descris foarte bine… generația în care trăim noi astăzi! Deci, care este soluția? Bărbații și femeile lui Dumnezeu care știu să mânuiască cu pricepere Cuvântul Său! Dacă ești unul dintre ei, fii sigur că Satana te-a luat în vizor. El vrea să tocească, prin orice mijloace, lama ascuțită a sabiei tale, astfel încât mesajul tău să fie ineficient. De această tactică se foloseau și filistenii, dușmanii de moarte ai lui Israel, pentru a-i boicota și subjuga: au scăpat de toți fierarii din țară (vezi 1 Samuel 13:19). În consecință, israeliții nu aveau cum să-și ascută săbiile, să se apere și să scape de jugul opresiunii.

Înțelegi mesajul? Poporul lui Dumnezeu tinde să devină indolent și are nevoie să fie „ascuțit” din punct de vedere spiritual. Așa că tu, păstorule, ca fierar spiritual, ai sarcina să-i „ascuți”! Dar Satana nu va obosi să încerce să te oprească, pe toate căile cu putință (vezi 1 Petru 5:8).

Așadar, îngenunchează zilnic, cere ajutor de Sus și trăiește Cuvântul pe care-l predici altora! Ora este târzie, iar nevoia este mare. Păstorilor, Dumnezeu se bazează pe voi, așa că păstrați-vă sabia ascuțită!

6 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Vegheați, stați tari în credință, îmbărbătați‑vă, întăriți‑vă!

1 Corinteni 16.13

Domnul are un dușman, diavolul (versetul 39), și acesta folosește lipsa de veghere a oamenilor pentru a face o lucrare rea. Diavolul vine în urma Celui care a semănat sămânța bună în ogorul Lui și seamănă neghină printre grâu. Cuvântul în limba greacă pentru „a semăna“ este aici subliniat printr‑un prefix, astfel că înțelesul ar fi de „a semăna peste“: dușmanul a semănat peste terenul deja semănat cu grâu. Pentru această acțiune a folosit o buruiană, zizanie (neghină), care în prima fază de creștere se aseamănă foarte mult cu grâul, și ale cărei rădăcini sunt amestecate cu rădăcinile grâului. Doar când apare spicul se poate face diferența între zizanie și grâu (versetele 26 și 27).

Suntem noi conștienți de faptul că Domnul Isus are un dușman permanent în această lume? Acesta este și dușmanul sufletelor noastre, iar el încearcă să distrugă tot ce face Domnul. Lucrarea lui caracteristică este de a denigra Persoana lui Hristos și Cuvântul Său. După cum Hristos este Adevărul și Martorul credincios (Ioan 14.6; Apocalipsa 3.14), tot așa diavolul este mincinos și tatăl minciunii (Ioan 8.44). El înșală tot pământul (Apocalipsa 12.9; 20.3). Cum face aceasta? Îi aduce pe „fiii celui rău“ în mijlocul poporului lui Dumnezeu, pentru a împrăștia poporul. Aceasta este intenția sa perfidă: dacă nu‑i poate smulge pe fiii Împărăției, îi poate măcar risipi.

Acest gând se desprinde foarte ușor și din Ioan 10. Acolo Domnul Isus spune că hoțul vine „să fure și să înjunghie și să omoare“ (versetul 10). Dar Domnul nu spune că hoțul chiar reușește să facă ce și‑a propus, deși aceasta îi este intenția mârșavă; nimeni nu poate să smulgă vreo oaie din mâna Sa și din mâna Tatălui Său (versetele 28 și 29). Dar, când vorbește despre lup, spune că acesta răpește și împrăștie oile (versetul 12).

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Benaia, fiul lui Iehoiada, […] mare prin faptele lui, […] a coborât în mijlocul unei gropi și a ucis un leu într‑o zi în care căzuse zăpadă.

2 Samuel 23.20

Viteazul Benaia

Benaia a fost unul dintre oamenii care îl însoțiseră pe David pe când fugea de regele Saul. Biblia îl numește om viteaz și ne relatează cum el a luptat cu un leu în mijlocul unei gropi, într‑o zi în care căzuse zăpada. Benaia a îndeplinit o misiune dificilă, într‑un loc dificil, în circumstanțe dificile. Dumnezeu a ținut să consemneze cu lux de amănunte această faptă a lui, în Cuvântul Său. Condițiile exterioare în care a fost nevoit să lupte Benaia evidențiază în special curajul credinței sale.

Domnul este atent, de asemenea, la toate circumstanțele în care credincioșii Lui Îl slujesc și la felul cum ei se dedică pentru Împărăția cerului: El ia aminte la credinciosul care se trudește într‑o zi caniculară pentru a‑i aduce pe alții în contact cu Domnul Isus; ia aminte la o credincioasă care stă ore în șir într‑un blocaj în trafic, pentru a o încuraja pe o soră de credință bolnavă, vizitând‑o; ia aminte la o mamă credincioasă care se îngrijește cu sacrificiu de copiii ei, în ciuda suferinței din trupul ei; ia aminte când un slujitor face un drum lung, în timpul unei ploi torențiale, pentru a vizita un mic grup de credincioși izolați. În cer vom constata cu încântare că Domnul a consemnat toate aceste detalii în cartea Sa. Este o bucurie pentru El să recompenseze credința care a depășit dificultățile.

O viață pe pământ avem și‑un adevăr de înălțat:
Isus, Cuvântul Lui suprem!
Să știm precis și‑nflăcărat, căci numa‑n flacără,
când știm ce‑avem, ce suntem, ce‑am lăsat,
Putem cerește să trăim și să lucrăm cu‑adevărat!

Citirea Bibliei: Estera 9.11-22 · Proverbe 21.21-31

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 20

Dumnezeu a dat lumii mai mult decât mărturii (cele amintite în Psalmul 19): El a dat un Martor viu, pe Isus Hristos. Psalmul 16 ni L‑a arătat pe Omul desăvârşit găsindu‑Şi întreaga desfătare în cei credincioşi, „sfinţii“, „aleşii“ de pe pământ. În Psalmul 20 Îl vom vedea pe Domnul Hristos ca fiind centrul preocupărilor şi al afecţiunilor alor Săi. Celui care, pe cruce, era nevoit să strige: „Strig ziua, şi nu‑Mi răspunzi“ (Psalmul 22.2), ei Îi spun: „Domnul să‑Ţi răspundă…! Domnul să împlinească toate cererile Tale!“ (v. 1,5). Apoi vine siguranţa credinţei: „Îi va răspunde“ (v. 6), căreia îi corespunde strigătul de eliberare din Psalmul 22.21: „Mi‑ai răspuns…“

Numai după aceea, credincioşii mijlocesc pentru ei înşişi: „Să ne răspundă Împăratul…“ (v. 9). Ce bine ar fi să înţelegem şi noi mai profund ce au însemnat pentru Isus părăsirea Sa şi apoi eliberarea Sa, precum şi care sunt rezultatele glorioase ale acestora pentru noi!

„Aceştia se încred în care şi aceia în cai, dar noi ne încredem în Numele Domnului Dumnezeului nostru“ (v. 7). Omul modern se mândreşte mai mult ca oricând cu mijloacele sale de transport puternice şi rapide, precum şi cu multe alte lucruri. Dar gloria creştinului este de a aparţine lui Hristos şi de a purta frumosul Său Nume (Iacov 2.7).

BUCURĂ-TE, SE APROPIE ZIUA ELIBERĂRII! | Fundația S.E.E.R. România

„Isus a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile…” (Luca 4:2)

 În Scriptură, numărul patruzeci denotă teste, încercări și ispite. Dumnezeu i-a spus lui Noe: „Voi face să plouă pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut.” (Geneza 7:4)

Moise a petrecut patruzeci de ani în pustie, iar poporul evreu a rătăcit patruzeci de ani în deșert (vezi Numeri 14:34)…

Goliat a sfidat armatele lui Israel timp de patruzeci de zile: „Filisteanul înainta dimineaţa şi seara, şi s-a înfăţişat astfel timp de patruzeci de zile.” (1 Samuel 17:16)

La începutul slujirii Sale, tot atâtea zile a fost Isus atacat de Satana: „Isus… a fost dus de Duhul în pustie, unde a fost ispitit de diavolul timp de patruzeci de zile.” (Luca 4:1-2)

Dar ce s-a întâmplat apoi, de fiecare dată? Eliberare și biruință.

După patruzeci de zile de ploaie, Dumnezeu a dat omenirii un nou început. După patruzeci de zile de amenințări din partea lui Goliat, Dumnezeu i-a dat lui David o victorie spectaculoasă. După patruzeci de zile de ispite, „Isus, plin de puterea Duhului, S-a întors în Galileea şi I s-a dus vestea în tot ţinutul dimprejur.” (Luca 4:14)

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este următorul: rezistă – ziua a patruzeci și una se apropie! Nu ceda în fața fricii și disperării. Nu renunța și nu fugi! Dumnezeu ți-a rânduit victoria. Poate că ai primit câteva lovituri și ai câteva cicatrici, dar Dumnezeu te va ajuta să treci peste ele și te va face mai puternic și mai înțelept dacă ai încredere în El și te bazezi pe Cuvântul Său.

Biblia ne asigură: „Cel care este în voi este mai mare decât cel care este în lume.” (1 Ioan 4:4) Deci, puterea care lucrează în tine este mai mare decât circumstanțele care te înconjoară, și decât dușmani tăi! Așa că, bucură-te: ziua eliberării se apropie!

4 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Va fi arderea‑de‑tot neîncetată în generațiile voastre, la intrarea cortului întâlnirii, înaintea Domnului, unde Mă voi întâlni cu voi, ca să vorbesc acolo cu tine. Și acolo Mă voi întâlni cu fiii lui Israel; și cortul va fi sfințit de gloria Mea.

Exod 29.42,43

Când suferim făcând bine și răbdăm, Dumnezeu vede însăși viața lui Hristos. Aceasta explică marele număr de împrejurări care ne pun la încercare, în care ne putem găsi ca și creștini. Dumnezeu le îngăduie, pentru a ne da ocazia să dăm expresie virtuților lui Hristos, iar aceasta pentru buna Lui plăcere și pentru gloria noastră la sfârșit.

Dacă suntem chemați să fim cu Hristos în glorie, suntem de asemenea chemați să umblăm pe urmele Lui pe drumul care duce la glorie. Apostolul indică trei dintre urmele Sale. 1. El n‑a făcut păcat și în gura Lui nu s‑a găsit viclenie. 2. A suferit fiind insultat și amenințat. 3. Când era insultat, răbda, tăcea, nu răspundea nimic, nu insulta, nu amenința. În fața tuturor acuzatorilor Săi, ajutorul Lui era în Dumnezeu: El Se încredința Celui care judecă drept. Când a fost acuzat pe nedrept înaintea sinedriului iudeu, „tăcea“ (Matei 26.63). La acuzațiile iudeilor în prezența lui Pilat, „nu răspundea nimic“. Lui Pilat însuși „nu i‑a răspuns nici măcar un singur cuvânt“ (Matei 27.12‑14). Irod, care își bătea joc, l‑a întrebat multe lucruri, „dar El nu i‑a răspuns nimic“ (Luca 23.29). El tăcea înaintea oamenilor, pentru că Își avea ajutorul în Dumnezeu.

Cât de bine ar fi dacă am putea și noi să călcăm pe urmele Sale și, în fața cuvintelor rele ale oamenilor, oricare ar fi proveniența lor, să putem tăcea, înțelegând că Domnul este sprijinul nostru! Să luăm ca pentru noi cuvintele profetului și să spunem: „Domnul este partea mea, […] de aceea Îl voi aștepta. Domnul este bun pentru cei care Îl așteaptă, pentru sufletul care‑L caută. Este bine ca omul să aștepte, și aceasta în tăcere, mântuirea Domnului“ (Plângeri 3.24‑26). Facem mențiunea că numai în acest tip de relație poate fi citat Domnul ca Exemplu al nostru (de a tăcea înaintea oamenilor), pentru că El luase locul de Slujitor. Alte pasaje ne ajută, de asemenea, să înțelegem că un creștin nu trebuie să tacă, ci să se roage fierbinte, să îndemne sau chiar să mustre. Niciodată însă nu trebuie să insulte sau să amenințe.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Doamne, sunt în strâmtorare, nu mă lăsa!

Isaia 38.14

Teama lui Ezechia

Frica sau teama este o povară nevăzută care se răsfrânge peste întreaga noastră ființă. Ezechia, împăratul lui Iuda, tocmai aflase că mai are puțin de trăit. Vom înțelege mai bine teama care l‑a cuprins la această veste, dacă citim în întregime Isaia 38. Când Biblia vorbește de teamă, accentul este pus mai cu seamă pe cauze, nu pe sentimentele declanșate; mai exact, pe ce se abate asupra noastră, nu pe reacțiile cu care răspundem. Cauzele fricii pot fi foarte diferite: situații periculoase, persoane amenințătoare, boală, viitor incert, lipsă de înțelegere din partea celorlalți, părăsire. Cu siguranță, toate acestea îl apăsau pe Ezechia acum, iar el se temea de moarte. Dar, în frica lui, a știut către Cine să se îndrepte. El credea într‑un Dumnezeu viu, care este Domn peste viață și peste moarte. Ce altceva mai normal avea de făcut, decât să se îndrepte spre El și să‑L roage: „Nu mă lăsa“!

Oricine are această teamă poate face astăzi aceeași cerere. Fiul lui Dumnezeu este Mediator între om și Dumnezeu. El este Apărătorul nostru și dorește mult ca noi să ne putem apropia cu îndrăzneală de Dumnezeu. Să‑I cerem acestui Avocat să Se ocupe și de „cazul“ nostru! Însă va trebui să ne dezvăluim „dosarele“ și să ne declarăm fără ezitare „falimentul“. Vom experimenta atunci cum pacea lui Dumnezeu ne va umple inima, iar frica de moarte ne va părăsi. De asemenea, să aducem înaintea Lui teama cu care ne confruntăm în orice moment, în diversele noastre circumstanțe! Nu ne înțelege nimeni mai bine decât Fiul lui Dumnezeu! El stă de partea noastră și este bucuros să ne ajute să ne depășim temerile. Încrederea în Dumnezeu este cel mai bun remediu pentru frică!

Citirea Bibliei: Estera 8.1-14 · Proverbe 21.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 18:30-50

Domnul Isus găseşte plăcere în a ni‑L face cunoscut pe Dumnezeul Său, pe Cel a Cărui cale este desăvârşită şi al Cărui Cuvânt este încercat (v. 30; Proverbe 30.5). În prima parte a psalmului, El ne‑a învăţat, dându‑ne propriul Său exemplu, cum să Îl chemăm pe Dumnezeu în întristările noastre. Acum ne va învăţa cum să ne sprijinim pe Dumnezeu atât pentru umblare (v. 33,36), cât şi pentru luptă (v. 34,35,39).

Cunoaştem noi din experienţă ce înseamnă ca El să ne facă să stăm pe înălţimile noastre? (comp. cu Habacuc 3.19: să umblăm pe înălţimile noastre). De pe o culme înaltă ne bucurăm de o perspectivă largă şi cu bătaie lungă (vezi Isaia 33.17). Să o privim pe cea care ni se oferă la încheierea acestui psalm. Privirile ne sunt îndreptate spre viitor, asupra momentului când Dumnezeu va nimici pe vrăjmaşii Fiului Său. La orizont vedem mijind zorii împărăţiei Lui. Isus va fi rânduit Prinţ peste poporul Său, Israel, dar şi Conducător al naţiunilor. ŤSă‑L contemplăm pe Măreţul Împărat al împăraţilor domnind în putere peste întreg universul şi, prin prezenţa Lui, rupând orice lanţť este invitaţia cuprinsă într‑un imn creştin. Era necesar, pentru gloria lui Dumnezeu, ca naţiunile să‑L laude; şi toate o vor face în timpul împărăţiei. Dar noi, cei care am fost scoşi din mijlocul naţiunilor, avem un privilegiu deosebit, acela de a cânta psalmi încă de acum, spre gloria Numelui Său (v. 49 citat în Romani 15.9). Să nu‑L privăm de aceasta!

DE CINE DEPINZI? | Fundația S.E.E.R. România

„Despărțiți de Mine, nu puteți face nimic.” (Ioan 15:5)

Dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în tine s-ar putea să crezi că acest lucru îți garantează și faptul că puterea Lui lucrează în viața ta. Dar lucrurile nu stau chiar așa! Puterea lui Dumnezeu este disponibilă, dar trebuie să te conectezi la ea zilnic, prin rugăciune.

Domnul Isus asociază viața noastră spirituală cu o viță de vie și ramurile ei: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.” (Ioan 15:5) În această metaforă, mlădița se află într-o totală dependență de vița principală; ea nu poate da roade singură.

Creșterea fructelor este o muncă internă. Dacă cineva ar lega mere pe ramurile unui copac uscat și ar spune: „Uită-te la acest pom fructifer!”, ce-ai zice? Probabil ai întreba: „Tu ai legat acele mere acolo?” Acest lucru este similar cu situația în care un creștin spune: „Voi face o mulțime de roade bune în viața mea – puțină răbdare acum, puțină bunătate mai târziu, puțină stăpânire de sine în alt moment… Mă descurc eu!” Imposibil! Este roada Duhului, nu eforturile cărnii!

Domnul Isus a spus: „Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă.” Cum poți să-ți dai seama că rămâi (sau că locuiești) în Hristos? Gândește-te la viața ta de rugăciune. Rugăciunile tale revelează dependența ta de Dumnezeu. Pentru ce te rogi? Orice lucru pentru care te rogi este lucrul pentru care te bazezi pe Dumnezeu. Biblia spune: „Rugați-vă neîncetat” (1 Tesaloniceni 5:17); deci roagă-te pentru deciziile, nevoile, ispitele, interesele, planurile, programul, problemele, achizițiile tale… mai precis, roagă-te pentru toate lucrurile!

A face acest lucru înseamnă „a rămâne în Hristos” – a fi conștient că Dumnezeu este întotdeauna cu tine, și că tu depinzi în totalitate de prezența Lui!

3 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus i‑a spus: „Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în paradis“.

Luca 23.43

Una dintre cele mai mari binecuvântări pe care un suflet le poate avea este puterea de a înțelege înviorarea pe care Domnul Isus Hristos a avut‑o din când în când aici, pe pământ. Aceasta face ca scena în care El îi vorbește tâlharului de pe cruce să fie atât de prețioasă. Nu numai că acest sărman om a găsit lumină și o ușă deschisă, însă – minunat și nespus de prețios gând! – Cel care l‑a mântuit a văzut în el un rod al muncii sufletului Său.

Acest lucru este cu totul solemn în legătură cu cei care sunt mădulare ale Trupului Său, anume faptul că ochii Săi văd totul în ființa noastră și că El ne cunoaște toate intențiile și gândurile inimii. Dacă n‑ar fi așa, n‑am putea beneficia de binecuvântarea de a‑L avea ca Cel care trăiește pururea ca să mijlocească pentru noi. Îndată ce El vede în noi ceva nepotrivit, El pledează la Dumnezeu. Și nu numai că El vede acel lucru nepotrivit, ci ne face și pe noi să‑l vedem. Totul ne este descoperit. El ne face să vedem orice slăbiciune, orice semn al unei boli spirituale, ca să putem cunoaște astfel vindecarea pe care El ne‑o dă; și ne face potriviți cu caracterul poziției în care suntem, în El.

Cât de minunat este felul în care Domnul ne învață despre Sine Însuși! Și nu este alt loc mai potrivit pentru noi să învățăm despre El, decât pustia. Suntem cu toții nerăbdători să‑L vedem în cer, însă n‑ar fi același lucru dacă nu L‑am fi văzut și cunoscut în pustia acestei lumi. El este Obiectul în care Dumnezeu Își prezintă propriul caracter. Și, pe măsură ce trecem prin vâltorile vieții, ce anume ne poate da putere? Ce anume ne poate ajuta, în afară de a‑L vedea pe El, pe Hristosul viu, care este pentru noi? Când El ne aduce în lumină și ne arată că orice făptură este ca iarba, ce anume ne poate susține și întări inima, decât gândul că Cel care nu Se schimbă niciodată Se preocupă necontenit cu noi?

G. V. Wigram

SĂMÂNȚA BUNĂ

Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă!

Matei 11.28

Rătăciți în peșteră

Demult, câțiva oameni care se rătăciseră într‑o peșteră au reușit să supraviețuiască. Au mâncat ciuperci și larve, s‑au căsătorit, au avut copii și au întemeiat un cămin. Părinții au murit, iar oamenii peșterii au trăit mai departe acolo, fără să știe de ce se aflau în acel loc. Într‑o zi au fost orbiți de lumina lanternei unui speolog. S‑au speriat cu toții. — „De ce trăiți aici, unde este întuneric, frig și umezeală? Afară este lumină, sunt flori și zburdă animale. Veniți cu mine!“ — „Dar nouă ne place aici. Nu plecăm!“ Doar câțiva l‑au urmat pe speolog. Aerul parfumat de pomii înfloriți, vântul primăvăratic, verdele crud al pășunilor, lumina, câtă splendoare! — „Noi nu mai vrem înapoi. Ce frumos este aici!“ — „Mergeți neapărat la frații voștri și porunciți‑le să vă urmeze!“, a răsunat glasul hotărât al speologului.

Atunci când Isus Hristos a trăit pe pământ, El a luat aminte la problemele oamenilor. Ca Fiu al lui Dumnezeu, El le‑a înțeles greutățile. Câți împovărați erau acolo! Oamenilor care încercau din răsputeri să ducă o viață decentă, care se trudeau să împlinească poruncile lui Dumnezeu, dar fără succes, Domnul Isus le‑a spus: „Veniți la Mine!“. Oamenilor încărcați cu povara de vinovăție, Domnul Isus le‑a spus: „Veniți la Mine!“. Tuturor celor trudiți și împovărați care au venit la El, le‑a spus: Voi purta pedeapsa pentru păcatele tale pe cruce, ca tu să poți fi mântuit. Aceștia au găsit odihnă la Mântuitorul. Despre ei se spune: „Ferice de cei ale căror nelegiuiri au fost iertate și ale căror păcate au fost acoperite. Ferice de omul căruia Domnul nicidecum nu‑i va socoti păcatul“ (Romani 4.7,8).

Citirea Bibliei: Estera 7.1-10 · Proverbe 20.21-30

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 18:1-29

Psalmul 18 (un psalm mesianic) cuprinde măreaţa profeţie cu privire la moartea, învierea, înălţarea, victoria finală şi domnia lui Mesia.

Primele trei versete enunţă tema – iar următoarele o vor expune pe larg – referitor la cum a fost eliberat „Slujitorul Domnului“ (nume al Domnului Isus despre care aflăm încă din titlul psalmului). Ca Unul care a experimentat El Însuşi puterea lui Dumnezeu, Domnul Isus ne învaţă, din propria Lui experienţă, ce este Dumnezeu pentru cel care se încrede în El. „Nemărginita mărime a puterii Lui faţă de noi, care credem“, a fost demonstrată în învierea lui Hristos, în înălţarea Sa, în aşezarea Sa (în locul care Îi este dat) deasupra tuturor vrăjmaşilor Săi (citiţi Efeseni 1.19‑21).

Ceea ce a fost Dumnezeu pentru Domnul Isus în ceasul strâmtorării Sale (v. 6), al necazului Său (v. 18), este şi pentru noi; iar încercările prin care trecem constituie tot atâtea ocazii de a‑L cunoaşte pe acest Dumnezeu într‑un fel nou. Sunt obosit, istovit? El este tăria mea. Şovăie credinţa mea? El este Stânca mea. Se arată un pericol? El este cetăţuia mea, turnul cel înalt unde găsesc un adăpost sigur (Psalmul 9.9). Sunt în luptă cu duşmanul? El este scutul care mă apără de loviturile lui.

Pentru Isus, eliberarea Sa a fost o consecinţă a dreptăţii Sale (v. 19,24); pentru noi, eliberarea noastră este asigurată în baza relaţiei pe care o avem cu El.

SINGUR CU DUMNEZEU (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti…” (Eclesiastul 5:4)

Când presiunile din viața ta încep să crească, primul lucru pe care vei fi tentat să-l abandonezi este timpul petrecut singur cu Dumnezeu. Vei fi ispitit să abandonezi rugăciunea și citirea Scripturii. Mai mult, Satana știe că, dacă te poate împiedica să faci asta, a câștigat bătălia și nu va întâmpina nicio opoziție din partea ta!

Deci, cum poți depăși această problemă?

1) Fă un legământ cu Dumnezeu. Ți-ai pus vreodată întrebarea de ce facem un legământ de căsătorie? Pentru a ne gândi de două ori înainte de a-l încălca! La fel este și în viața ta spirituală. Solomon spune: „Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti.”

2) Programează-ți timpul cu Dumnezeu. Rezervă timp pentru a te întâlni cu Dumnezeu în fiecare zi, la fel cum ai face pentru o consultație la doctor sau o întâlnire de afaceri. Îți vine în minte vreo întâlnire mai importantă? Cu siguranță nu!

3) Fii pregătit pentru atacurile diavolului. Adoptă motto-ul cercetașilor: „Fii pregătit!” Dr. Robert G. Lee obișnuia să spună: „Dacă te trezești dimineața și nu te întâlnești față în față cu diavolul, înseamnă că te îndrepți în aceeași direcție cu el!”

4) Lasă-ți Biblia deschisă de cu seara la textul pe care intenționezi să-l citești a doua zi dimineață! Acest lucru îți va reaminti dimineața, când te trezești, că cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci este să te întâlnești cu Dumnezeu.

Ce se întâmplă dacă ratezi o zi? Nu-ți face griji și nu te condamna! Dacă ratezi o masă, nu renunți la mâncare, nu-i așa? Înseamnă poate că vei mânca puțin mai mult la următoarea masă, și… vei continua din acel punct.

Așadar, nu uita să stai singur cu Dumnezeu, astăzi!

2 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Preaiubiților, pe când îmi dădeam toată silința să vă scriu despre mântuirea noastră comună, am fost nevoit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința dată sfinților o dată pentru totdeauna.

Iuda 3

Cuvântul „mântuire“ poate fi tradus și cu „salvare“. În acest verset însă nu este vorba numai despre ceea ce înțelegem noi de cele mai multe ori prin mântuire, adică iertarea păcatelor celui care s‑a întors la Dumnezeu, ci este vorba despre tot ceea ce Dumnezeu vrea să dea și va da fiecăruia care Îl primește pe Domnul Isus în acest timp (timp în care El formează Adunarea). Aceasta nu înseamnă numai iertarea păcatelor, ci și faptul că am devenit plăcuți în Cel Preaiubit și că stăm în fața lui Dumnezeu în aceeași favoare în care stă Domnul Isus, Cel care a săvârșit lucrarea de pe cruce prin care Dumnezeu a fost onorat.

Dumnezeu ne iubește la fel de mult cum Îl iubește pe Domnul Isus (Ioan 17.23), Cel care „n‑a făcut păcat“ (1 Petru 2.22). Ne‑a făcut desăvârșiți pentru totdeauna „printr‑o singură jertfă“ (Evrei 10.14) și „ne‑a învrednicit să avem parte de moștenirea sfinților în lumină“ (Coloseni 1.12). Noi avem chiar de acum intrare liberă în Locul Preasfânt, în prezența unui Dumnezeu care este un foc mistuitor (Evrei 10.19; 12.29).

Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu și Moștenitorul tuturor lucrurilor (Evrei 1.2); noi suntem fii ai lui Dumnezeu și împreună‑moștenitori cu Hristos (Romani 8.14‑17). Domnul este acum în slavă; noi suntem transpuși în El în locurile cerești (Efeseni 2.6) și în curând vom fi pe veci cu El în casa Tatălui (Ioan 14.2).

Deja de acum avem părtășie cu Tatăl și cu Fiul (1 Ioan 1.3) prin puterea Duhului care locuiește în noi (Ioan 4.14). În curând vom primi un trup care va fi asemenea trupului de slavă al Domnului Isus (Filipeni 3.21), pentru ca atunci să se împlinească în întregime planul lui Dumnezeu, care spune că vom fi pe deplin asemenea chipului Fiului Său, pentru ca „El să fie Cel întâi‑născut între mulți frați“ (Romani 8.29). „Vom fi asemenea Lui, pentru că‑L vom vedea cum este“ (1 Ioan 3.2).

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar Iona s‑a ridicat ca să fugă la Tarsis, departe de fața Domnului.

Iona 1.3

Iona

Istoria lui Iona este una captivantă și totodată instructivă. Dumnezeu îl trimite pe profet la Ninive cu un mesaj de avertizare pentru locuitorii capitalei Imperiului Asirian. Și Iona pornește, însă în direcție opusă! Chiar crede că Îl poate înșela pe Dumnezeu? Se pare că așa gândea profetul neascultător, însă prima lui lecție este că Dumnezeu nu poate fi înșelat! Domnul îl ajunge pe profetul fugar prin intermediul unui „pește mare“, care îl salvează de la înec. În această situație extremă, în burta mamiferului acvatic, Iona are timp să se gândească profund la viața și chemarea sa.

Trei zile mai târziu este aruncat pe uscat. I se oferă o a doua șansă. De data aceasta, Iona o folosește. Și astfel, el ia la pas drumurile cetății și le vestește ninivitenilor că Dumnezeu va aduce în curând judecata asupra lor, pentru că umpluseră măsura în rău. Care este reacția lor? Ei Îl cred pe Dumnezeu pe cuvânt, se întristează pentru păcatele lor și își schimbă viața. Ce mângâiere pentru inima lui Dumnezeu să‑i audă pe acești oameni care, conștienți de vinovăție, Îi cer acum îndurare și iertare!

Iona este însă întristat. El nu poate înțelege de ce Dumnezeu nu îi pedepsește pentru păcatele lor. Ah, Dumnezeu trebuie să îl ia din nou pe Iona în școala Lui! El face să crească miraculos o plantă, pentru a‑i oferi umbră lui Iona, dar, când planta se ofilește, Iona se mânie. Atunci Dumnezeu îi adresează profetului o ultimă întrebare: „Ție ți‑a fost milă de planta pentru care n‑ai muncit, nici n‑ai făcut‑o să crească, […] și Eu nu trebuia să Mă îndur de Ninive, cetatea cea mare […]?“ (Iona 4.10,11).

Citirea Bibliei: Estera 6.1-14 · Proverbe 20.11-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 17

În Psalmul 16 am admirat încrederea Omului desăvârşit. În Psalmul 17 avem înaintea noastră dreptatea Lui.

Ca şi încrederea Lui, şi dreptatea Lui se afl㠖 şi aceasta în primul rând – înaintea lui Dumnezeu, care găseşte în ea o satisfacţie deplină. Oamenii nu pot vedea decât umblarea cuiva; dar Dumnezeu merge şi mai în profunzime şi ia în considerare motivele care dirijează această umblare. Psalmul 11.5 ne‑a învăţat c㠄Domnul cercetează pe cel drept…“. Şi iată rezultatul examinării atente a inimii Domnului Isus: „… Tu n‑ai găsit nimic; gândul Meu nu este altfel decât cuvântul Meu“ (v. 3; comp. cu Ioan 8.25). Ce model incomparabil! Să veghem asupra gândurilor noastre, astfel încât ele să fie întotdeauna în perfect acord cu cuvintele noastre; şi invers. Pe de altă parte, să învăţăm să cunoaştem şi să folosim Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum a făcut‑o El: S‑a folosit de Cuvânt pentru a Se apăra de omul violent, de Satan însuşi (v. 4; Matei 4.4,7,10).

Versetele 14 şi 15 accentuează contrastul dintre oamenii lumii acesteia, care „au partea lor în această viaţă“, şi cel drept (Hristos, dar şi cel credincios), a cărui parte este cerească (Psalmul 16.5). Suferind acum în totul pentru dreptate, el se gândeşte la înviere şi la subiectul afecţiunilor sale: „mă voi sătura de chipul Tău“ (v. 15; comp. cu Psalmul 16.11).

SINGUR CU DUMNEZEU (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut!” (Psalmul 63:1)

Dr. Stephen Olford, lider evanghelic american, a spus: „Vreau să aud vocea lui Dumnezeu înainte de a auzi vocea oricui altcuiva dimineața, iar vocea Lui este ultima pe care vreau s-o aud seara!” Indiferent de ora pe care o stabilești, dimineața sau seara, fii consecvent! Fă o programare cu Dumnezeu așa cum ai face-o cu oricine altcineva. Și respect-o! Nu-L lăsa să aștepte! S-ar putea să te întrebi: „Cât timp ar trebui să-mi pun deoparte?”

1) Începe cu câteva minute și apoi mărește timpul tot mai mult! Nu începe cu două ore de liniște, pentru că te vei descuraja. Îți vei crea amintiri despre eșec, în loc de amintiri despre succes. Trebuie să crești în această relație, așa cum o faci în orice altă relație.

2) Nu lua ceasul cu tine! Lucrul acesta îți poate strica timpul de liniște mai mult decât orice altceva. Stabilește cât timp poți dedica Cuvântului lui Dumnezeu și rugăciunii – apoi pune în practică! Uneori vei petrece mai mult timp decât te-ai gândit, alteori va fi mai puțin… Amintește-ți că vorbești cu Dumnezeul veșniciei, deci nu-L ofensa uitându-te la ceas! Cu Dumnezeu, calitatea este mai importantă decât cantitatea. Ceea ce faci în timp ce ești cu El este important, indiferent dacă este vorba de zece minute sau de o oră!

3) Alege un loc special. Biblia spune că: „Avraam s-a sculat a doua zi dis-de-dimineaţă şi s-a dus la locul unde stătuse înaintea Domnului.” (Geneza 19:27) Locul tău special ar trebui să fie un loc unde să poți să te rogi cu voce tare fără să te simți jenat, un loc unde să te simți confortabil. Dar nu poți alege patul – acolo e prea confortabil! Cu trecerea timpului, locul tău special va deveni foarte prețios pentru tine, datorită tuturor momentelor minunate pe care le petreci acolo cu Domnul!