pe blog

DOMNUL ESTE APROAPE

Voi deci, preaiubiților, cunoscând dinainte aceste lucruri, păziți‑vă ca nu cumva, fiind abătuți de rătăcirea celor nelegiuiți, să cădeți din statornicia voastră.

2 Petru 3.17

Trăim într‑o lume plină de înșelăciune și care se află sub condamnarea lui Dumnezeu. Din nefericire, în loc să fie cercetată de iminența judecății lui Dumnezeu, lumea se îndreaptă cu pași tot mai repezi către pierzare. Îi mulțumim însă lui Dumnezeu că încă există mulți care se întorc de la păcatele lor și care își pun încrederea în lucrarea de la cruce a lui Hristos, pentru a primi iertare și viață eternă.

În 1 Împărați 13, omul lui Dumnezeu care vestise judecata divină asupra altarului lui Ieroboam trebuia la întoarcere să plece înspre Iuda pe un alt drum decât acela pe care venise. Din nefericire, el nu s‑a grăbit să facă acest lucru și a fost înșelat de un profet bătrân, care l‑a mințit și l‑a făcut să se întoarcă și să mănânce și să bea în acel loc. Profetul bătrân era influențat de căile lumii și umbla pe ele. Judecata divină a căzut asupra omului lui Dumnezeu, fiindcă el s‑a întors în acel loc și a nesocotit porunca clară a lui Dumnezeu. Apostolul Petru scrie: „Este timpul ca judecata să înceapă de la casa lui Dumnezeu; iar dacă începe întâi de la noi, atunci care va fi sfârșitul acelora care nu ascultă de evanghelia lui Dumnezeu?“ (1 Petru 4.17).

Ceea ce i s‑a întâmplat omului lui Dumnezeu ne amintește că modul în care umblăm este foarte important pentru Domnul. Umblarea noastră trebuie să fie o mărturie înaintea lumii că nu mai aparținem ei, că nu mai umblăm în căile ei și că nu ne mai întoarcem la ceea ce am lăsat în urmă. Așa trebuia să procedeze și Lot și familia lui. Soția lui este un exemplu nefericit pentru noi: îngerii le‑au spus să nu privească înapoi, iar judecata lui Dumnezeu n‑a întârziat să cadă asupra celei care n‑a făcut așa. Umblarea noastră trebuie să arate clar că așteptăm „din ceruri pe Fiul Său, pe care L‑a înviat dintre cei morți, pe Isus, care ne scapă de mânia care vine“ (1 Tesaloniceni 1.10). Să nu ne lăsăm influențați de lume, precum profetul bătrân din Betel, nici să nu fim neascultători, precum omul lui Dumnezeu din Iuda, ci să păzim Cuvântul Domnului și să umblăm în el!

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Baionetele

Orice veți cere de la Tatăl în Numele Meu să vă dea.

Ioan 15.17

În anul 1812, Napoleon, aflat în fruntea unei armate de cinci sute de mii de soldați, întreprinde o campanie militară în Rusia, aruncând spaimă peste tot poporul. La Moscova se ridică atunci un om credincios care cheamă oamenii să se roage împreună cu el: „Doamne, Dumnezeul Oștirilor, Tu, care l‑ai scufundat pe Faraon și l‑ai făcut de rușine pe Nebucadnețar, privește spre trufia acestui om care se numește Napoleon. Biruința vine de la Tine, Doamne, de la brațul Tău cel înalt. Noi ne punem sub scutul Tău. Ocrotește‑ne, Te rugăm, în Numele Domnului Isus, și apără‑ne!“.

Un sol îi raportează lui Napoleon că la Moscova se fac rugăciuni împotriva lui. „Cu rugăciunile mă voi bate eu?“, răspunde mândru împăratul, „Între mine și Rusia nu rugăciunile vor decide, ci baionetele! Voi năvăli asupra lor și le voi face rugăciunile de rușine“. Dar a fost invers, căci peste Rusia avea să se lase o iarnă cumplită. Rămas doar cu o zecime dintre soldați în viață, Napoleon nu mai face față și se retrage. Victoria rusă este decisivă. Uvertura 1812 a lui Ceaikovski pune în lumină uriașul impact pe care l‑a avut acest război în conștiința rusă.

Ucenicii primesc la plecarea Domnului lor de pe pământ un CEC în alb: „Orice veți cere“. Este, într‑adevăr, foarte larg, însă rugăciunile sunt ascultate numai dacă sunt rostite „în numele Domnului Isus“, nu dacă se învârt în jurul unor dorințe egoiste.

Nu credeți că trebuie să recunoaștem că am acordat prea puțină atenție rugăciunii?

Citirea Bibliei: Daniel 12.1-13 · Fapte 4.32-37

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 11.20‑30

În cetăţile Galileii, Domnul Isus a făcut cele mai multe dintre minunile Sale, însă, aşa cum profeţise Isaia, inimile au rămas închise: „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise şi cui i s‑a descoperit braţul Domnului?“ (Isaia 53.1). Domnul Isus dă totuşi un răspuns la această întrebare, lăudându‑L, „în timpul acela“, pe Tatăl: „Tu ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le‑ai descoperit pruncilor“ (v. 25). Apoi, întorcându‑Se spre oameni, i‑a chemat: „Veniţi la Mine!“«Veniţi cu această încredere de copil; nimeni altul în afară de Mine nu vi‑L poate descoperi pe Tatăl. Şi învăţaţi nu numai din cuvintele Mele, ci „de la Mine“, din propriul Meu exemplu, „pentru că Eu sunt blând şi smerit cu inima“» (v. 28,29; Efeseni 4.20‑21).

Lângă Domnul Isus vom găsi două lucruri în aparenţă contradictorii: odihna şi jugul. Jugul este acea piesă grea, de lemn, folosită pentru a înhăma boii şi simbolizează ascultarea şi lucrarea. Jugul Domnului este însă uşor. Pentru Domnul, jugul era reprezentat de voia Tatălui Său, iar împlinirea acestei voi Îi umplea fiinţa de desfătare. În acelaşi fel, cel răscumpărat schimbă oboseala şi povara păcatului (v. 28) cu sacrificiul de bunăvoie al dragostei (2 Corinteni 8.3‑5). „Ferice de cei blânzi“, anunţase Domnul Isus în cap. 5.5; nu au ei privilegiul să‑I fie Lui asemeni?

ÎNCURAJEAZĂ PE CINEVA ASTĂZI! | Fundația S.E.E.R. România

„Întăriţi mâinile slăbănogite şi întăriţi genunchii care se clatină! Spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari şi nu vă temeţi!…” (Isaia 35:3-4)

Fiecare dintre noi are nevoie de încurajare, acel sprijin care inspiră încredere și voința de a continua. Cuvintele pe care le rostim pot fie să-i întărească, fie să-i distrugă pe cei din jurul nostru. Autoarea creștină Rebecca Barlow Jordan scria: „Una dintre primele întrebări pe care îmi place să I le pun Domnului Isus când mă trezesc în fiecare dimineață este: „Cum pot încuraja pe cineva astăzi? Și pe cine?” El răspunde întotdeauna cu fidelitate, adesea prin Cuvântul Său. Într-o dimineață, după ce am pus această întrebare, am citit Isaia 35:3-4 și am găsit un răspuns practic.

În primul rând, „întăriți pe cei cu mâinile slăbănogite”. Aceasta ar putea include profesori, frizeri, mame, scriitori, misionari, pastori și părinți. Apoi, pasajul ne încurajează să-i susținem pe cei care au „genunchi care se clatină”. Mi-am imaginat bunici și persoane în vârstă, veterani și chiar sportivi cu trupuri uzate. Iar ultima categorie, „cei slabi de inimă”, ar putea include probabil pe toată lumea. Aceștia au nevoie să audă cuvintele: „Fii tare și nu te teme!”

Pentru mine, nu este o problemă să găsesc oameni pe care să-i încurajez. Trebuie să mă străduiesc să ascult și să urmez răspunsurile Domnului Isus. Și ceea ce este uimitor este că, atunci când încerc să încurajez pe altcineva, eu sunt cea care ajunge să fie încurajată! Cere-I Domnului Isus să te ajute să încurajezi pe cineva astăzi. Invită-L să vorbească prin tine și fii pregătit pentru răspunsurile Lui!”

Apostolul Pavel ne-a sfătuit (Galateni 6:10): „cât avem prilej, să facem bine la toţi, şi mai ales fraţilor în credinţă.” Pe măsură ce-ți umpli mintea cu gânduri despre modalități prin care să încurajezi și să întărești credința altora, vei fi uimit cât de mult te va umple pe tine, acest proces, de energie și de binecuvântări!

DOMNUL ESTE APROAPE

Cu adevărat, mare este taina evlaviei: „Dumnezeu S‑a arătat în carne, a fost îndreptățit în Duh, a fost văzut de îngeri, a fost predicat între națiuni, a fost crezut în lume, a fost primit sus în glorie“.

1 Timotei 3.16

Aceasta este cu adevărat o taină mare, pe care mintea omenească n‑o poate înțelege. De asemenea, nu putem înțelege măreția ființei lui Dumnezeu. Care făptură L‑ar putea înțelege deplin pe Cel care este atotputernic, atotștiutor și omniprezent, pe Cel care este infinit și etern? Cu toții suntem neputincioși, ignoranți și limitați și nu putem înțelege pe deplin ce înseamnă eternitatea.

Oamenii argumentează în mod greșit că doar Biblia vorbește despre aceste atribute mărețe ale lui Dumnezeu, fiindcă El nu poate fi văzut. Însă întreaga creație dă mărturie despre puterea Lui eternă și despre divinitatea Lui: „De la creația lumii, lucrurile Sale nevăzute se văd, fiind înțelese de minte prin lucrurile făcute, la fel și eterna Sa putere și divinitate – încât ei să fie fără scuză“ (Romani 1.20). În mod necesar, Creatorul trebuie să fie mai mare decât creația Sa. Acest fapt măreț, că un astfel de Dumnezeu Se întrupează și devine Om, este ceva ce depășește orice imaginație omenească. Așa ceva sună incredibil și, din cauza aceasta, mulți resping o astfel de posibilitate. Dar, dacă stăm să ne gândim bine, este oare greu de crezut cum s‑a putut ca un Dumnezeu atât de mare, având o asemenea putere și înțelepciune, să Se facă cunoscut devenind Om adevărat, în timp ce Își menține întreaga glorie a divinității Sale?

Minunata Lui manifestare în trup este o mărturie atât despre măreția gloriei Sale, cât și despre dragostea și bunătatea Sa față de oameni. Chiar dacă nu vom înțelege niciodată totul despre această revelare uimitoare a lui Dumnezeu în Persoana Domnului Isus, noi putem să ne închinăm Lui și să‑L lăudăm din toată inima. „Pentru că din El și prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui fie gloria pentru totdeauna! Amin“ (Romani 11.36).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu mai ascundeți vina!

Să achite pe cel drept și să condamne pe cel rău.Dumnezeu L‑a rânduit ispășire, […] pentru arătarea dreptății Sale, fiindcă trecuse peste păcatele făcute, […] astfel încât El să fie drept și să‑l îndreptățească pe cel care crede în Isus.

Deuteronom 25.1; Romani 3.25,26

Dacă în Deuteronom citim că cei drepți sunt achitați, iar cei răi sunt condamnați, în Romani citim că sunt declarați drepți cei păcătoși.

Cum este posibil? Dumnezeu L‑a dat pe propriul Său Fiu ca ispășire pentru păcatele celor pierduți. Ispășirea prin sângele lui Isus era absolut necesară pentru ca Dumnezeu să poată ierta păcatele și, în același timp, să Își arate dreptatea. Toate problemele ridicate de păcatul omului au fost rezolvate complet și definitiv. Prin moartea ispășitoare a lui Hristos, dreptatea lui Dumnezeu a fost pe deplin satisfăcută vizavi de problema păcatului. Vina tuturor oamenilor care au crezut în Hristos a fost asupra Lui. El a purtat judecata pentru aceasta. Datoria a fost plătită. Credinciosul este achitat. Dumnezeu este nu numai îndurător, ci și drept atunci când îi iartă pe păcătoșii vinovați și îi declară neprihăniți. Dumnezeu nu acționează în contradicție, ci în deplină concordanță cu dreptatea Sa, atunci când nu pretinde datoria de două ori. Însăși dreptatea lui Dumnezeu cere achitarea tuturor celor care beneficiază de această ispășire.

Cine sunt aceștia? Toți cei care nu‑și mai ascund vina, ci o mărturisesc deschis înaintea lui Dumnezeu! Toți cei care nu mai au încredere în propria lor dreptate și în nicio altă cale de ieșire! Toți cei care sunt „din credința în Isus“!

«Nu ne naștem creștini, ci devenim creștini!»

(Tertulian, 160‑220 d.H.).

Citirea Bibliei: Daniel 11.29-45 · Fapte 4.23-31

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 11.1‑19

Domnul nu S‑a mulţumit numai să trimită ucenici: El Şi‑a continuat şi propria Sa lucrare, în timp ce Ioan Botezătorul, încă din cap. 4.12, şi‑o sfârşise pe a sa, în închisoarea lui Irod. Întrebarea pe care ucenicii lui Ioan vin să I‑o pună Domnului Isus din partea acestuia trădează descurajarea şi nedumerirea lui Ioan: «…Acela Căruia Îi fusese marele premergător nu Îşi lua împărăţia şi nu făcea nimic pentru a‑l elibera… Nu era El Mesia cel promis?» Domnul îi trimite lui Ioan un răspuns prin care îi pune, cu blândeţe, degetul pe rană (v. 6), însă înaintea mulţimilor dă o mărturie despre Ioan incomparabil mai măreaţă decât despre oricare alt profet (v. 7‑15).

Când este vorba de intrarea în împărăţie, violenţa (năvala) devine o calitate, şi chiar o calitate indispensabilă (v. 12). Dumnezeu ne deschide toate comorile Lui, dar se cere din partea noastră să dorim fierbinte să avem tot ceea ce El ne oferă, zelul sfânt al credinţei care‑şi însuşeşte cu curaj toate promisiunile divine. Vai, câţi tineri şi tinere au rămas la uşă din lipsă de hotărâre şi de forţă, de teama luptelor şi a renunţărilor. Să nu uităm că fricoşii vor fi alături de cei necredincioşi, de ucigaşi şi de toţi ceilalţi păcătoşi care nu s‑au pocăit (Apocalipsa 21.8).

IUBEȘTE-ȚI SOȚIA ȘI CINSTEȘTE-O! | Fundația S.E.E.R. România

„Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele…” (Efeseni 5:25)

Cunosc o istorioară despre un director executiv care călătorea cu mașina, cu soția lui, și s-au oprit să alimenteze. Directorul executiv a intrat în benzinărie, iar când a ieșit, a văzut-o pe soția lui vorbind cu angajatul benzinăriei. El a întrebat-o de ce a stat la povești cu el, și din vorbele ei a înțeles că-l cunoștea pe angajat și că mai demult fuseseră prieteni. Cu un aer de superioritate, el i-a spus cu aroganță: „Pun pariu că te bucuri că te-ai măritat cu mine, un director executiv, și nu cu un oarecare dintr-o benzinărie!” Iar ea i-a răspuns prompt: „Nu, mă gândesc că dacă m-aș fi măritat cu el, el ar fi director executiv, iar tu ai fi angajat al benzinăriei!”

Înainte ca Dumnezeu s-o creeze pe Eva și s-o aducă la Adam, El a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el…” (Geneza 2:18).

Oprește-te și gândește-te la numeroasele moduri în care soția ta te completează, te ajută și este potrivită pentru tine. S-ar putea să spui: „Soția mea știe deja că o iubesc!” Poate că da, dar te asigur că îi place să te audă spunându-i asta, și n-o să i se pară niciodată că o faci prea des! Spune-i asta din când în când, și adu-i și niște flori, sau o atenție care știi c-o bucură! Fii atent la lucrurile mărunte pe care le face pentru a-ți îmbunătăți viața și fă-i complimente. Când vorbește, acordă-i 100% din atenția ta și arată-i că gândurile și sentimentele ei sunt importante pentru tine. Invit-o în oraș la masă, când ai ocazia. Pe măsură ce anii adaugă riduri și kilograme în plus, continuă s-o prețuiești pe ea și viața pe care ați construit-o împreună.

Apostolul Pavel a stabilit acest standard înalt pentru soți: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea.” (Efeseni 5:25)

Așadar, dacă ai o soție, cinstește-o în fiecare zi, iar astăzi oferă-i un buchet de flori.

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m‑ai părăsit și stai departe de mântuirea mea, de cuvintele geamătului meu?

Psalmul 22.1

Psalmul 22 ni‑L prezintă pe Hristos părăsit de Dumnezeu. Bineînțeles, ni‑L prezintă și ca pe Cel disprețuit de oameni: taurii puternici din Basan Îl împresoară, câinii Îi dau târcoale și adunarea celor răi Îl înconjoară. Dar ce au însemnat toate acestea, pe lângă ceea ce El a suferit din partea mâinii lui Dumnezeu, fiind făcut păcat? Hristos a arătat ceea ce este Dumnezeu, anume că El este dragoste, chiar atunci când a fost vorba de păcatele noastre. Pe cruce a atârnat Omul binecuvântat, lipsit de orice pată, totuși părăsit de către Dumnezeu. Ce scenă solemnă! Nu este de mirare că soarele s‑a întunecat – martorul central și splendid al gloriei lui Dumnezeu în natură – atunci când Martorul credincios și adevărat a strigat către Dumnezeul Său și nu I s‑a răspuns.

Părăsit de Dumnezeu! Ce înseamnă aceasta? Ce parte are omul în așa ceva? Ce parte am eu în lucrarea de la cruce? Una singură: păcatele mele. Iată‑L deci pe Cel părăsit de Dumnezeu strigându‑Și părăsirea înaintea tuturor oamenilor. N‑a existat niciunul care să simtă împreună cu El. Femeile care L‑au urmat din Galileea erau acolo, stând departe și neînțelegând nimic din ceea ce se petrecea în sufletul Lui. Solemne momente, unice în istoria acestui univers și care trec dincolo de tot ceea ce am putea gândi vreodată! Cum strălucește perfecțiunea lui Hristos în ele, fiindcă în El nu S‑a manifestat nimic decât ceea ce a fost în întregime perfect!

Ce aduc eu la cruce? Nimic altceva decât păcatele mele! N‑a existat nicio deșertăciune pe care noi să n‑o fi preferat, în detrimentul Lui. Ce gând smeritor! Cel Drept suferă pentru păcat și Îl glorifică pe Dumnezeu, deși Se află în adâncimile agoniei. Ascultarea Lui a fost perfectă, chiar atunci când a fost părăsit. Noi știm de ce a fost părăsit. A fost părăsit pentru păcat, pentru păcatele noastre. Păcatele noastre au fost singura noastră contribuție la această lucrare. Cât de bine arată acest lucru: ceea ce suntem noi și ceea ce este El!

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Eu sunt cu tine“

Nu te teme, pentru că Eu sunt cu tine. Nu te uita cu îngrijorare, pentru că Eu sunt Dumnezeul tău. Eu te voi întări și te voi ajuta și te voi sprijini cu mâna dreaptă a dreptății Mele.

Isaia 41.10

„Eu sunt cu tine: Privește spre Mine, / Căci cuvântul Mi‑l țin cu iubire / Eu te port pe brațele Mele / Să nu simți chinuri în zilele grele!“

„Eu sunt cu tine: Când treci prin durere, / Dorind un prieten, dar nimeni nu vede, / Gândește‑te doar cum te văd și te știu, / Pe nume te chem, odihnă să‑ți fiu!“

„Eu sunt cu tine: În temeri, în lacrimi, / În suferinți prezente și viitoare, / Îndurarea ți‑e leacul pe care‑l dorești, / Căci haru‑i putere, oricât de slab ești!“

„Eu sunt cu tine: Mereu te voi păzi, / Căci pe‑a Mea turmă n‑o pot părăsi. / Vino la tronul de har și putere / Și‑n ceasul cel greu vei găsi mângâiere!“

„Eu sunt cu tine: Spre desăvârșire, / Credința ți‑e tare în orice impas, / Eu am trasat calea picioarelor tale / Și rămân cu tine pân’ la ultimul pas!“

Hudson Taylor (1832‑1905) se folosea neîncetat de forța acestor încurajări din partea Domnului. Felul cum el se ruga este unul impresionant: „În rugăciunea lui răzbătea o simplitate, o finețe, o îndrăzneală, o putere care copleșea și care lăsa să se vadă clar că Dumnezeu îl primise în cercul intim al Său. Era în mod vădit rezultatul lungii lui rămâneri în locul ascuns din preajma lui Dumnezeu“.

Citirea Bibliei: Daniel 11.10-28 · Fapte 4.13-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 10.24‑42

După cum „nu este ucenic mai presus de învăţătorul său“ (v. 24), tot astfel, nimeni nu poate pretinde să fie tratat mai bine decât stăpânul său. Fie creştin, fie evreu în vremea necazului, adevăratul ucenic trebuie să se aştepte din partea lumii nedrepte şi pline de răutate la o împotrivire asemănătoare aceleia cu care a fost întâmpinat Domnul Isus (v. 17,18). Aceasta îi va da însă ocazia să guste şi toate resursele harului, ale acestui har nelimitat care îl cunoaşte şi îl susţine pe cel răscumpărat, păzindu‑i până şi un fir de păr (v. 30; vezi 2 Corinteni 12.9).

Credinciosul trebuie să facă faţă nu numai urii lumii, ci prea adesea şi ostilităţii cu care este întâmpinat chiar şi în propria familie (v. 36). Să nu se descurajeze! Domnul a anunţat în mod expres că va fi aşa şi a prevăzut resurse şi pentru acest caz.

A ne lua crucea înseamnă a ne purta semnul distinctiv al condamnaţilor la moarte; altfel spus, aceasta înseamnă că am terminat cu plăcerile lumii, că am renunţat la voinţa proprie. Din punctul de vedere al oamenilor, aceasta se traduce cu a ne pierde viaţa, însă Învăţătorul combate părerea omenească, afirmând că acesta este singurul mod de a o câştiga. Şi din nou aflăm din gura Domnului Isus că motivul esenţial al acestei atitudini trebuie să fie: „din dragoste pentru Mine“ (2 Corinteni 5.14‑15).

RIDICĂ-TE ȘI ÎNCEARCĂ DIN NOU! | Fundația S.E.E.R. România

„Cel neprihănit de şapte ori cade şi se ridică…” (Proverbele 24:16)

Thomas Edison a efectuat mii de experimente cu diferite tipuri de materiale în căutarea unui filament pe care să-l poată folosi în lămpile incandescente. Pe măsură ce fiecare fibră eșua, el o arunca pe fereastră, până când, în cele din urmă, se spune că grămada de eșecuri s-a înălțat până la etajul al doilea al casei sale. Apoi, la aproximativ treisprezece luni de la primul său eșec, a reușit să găsească filamentul de carbon care putea rezista la tensiunea curentului electric. Și iată cum s-a întâmplat: a luat cu nonșalanță un pic de funingine (calamină), a amestecat-o cu gudron, a înmuiat în ea un fir subțire, gândindu-se: „De ce să nu încerc un filtru carbonizat?” A lucrat cinci ore încontinuu pentru a crea o fibră, dar aceasta s-a rupt în două înainte de a detașa matrița. A folosit două bobine de fir de bumbac până a reușit să creeze un fir perfect, pe care l-a deteriorat când a încercat să-l introducă în tubul de sticlă. A stat treaz două zile și două nopți până a reușit să introducă filamentul de carbon într-un bec sigilat sub vid. Apoi, pornind curentul, a observat strălucirea luminii electrice pe care o considerăm acum ceva obișnuit.

Un eșec nu înseamnă neapărat sfârșitul; ba chiar poate însemna că ești cu un pas mai aproape de triumful pe care ți-l dorești. Dacă ceva ce ai încercat a eșuat, încearcă din nou. Ia în considerare o nouă perspectivă. Lasă ca ideea să se așeze și să se maturizeze. Ia notițe. Nu renunța niciodată la obiectivele și visele în care crezi.

Dumnezeu este alături de tine când te confrunți cu obstacole, ocoliri sau întârzieri (vezi Evrei 13:6). Când faci din hotărâre prietenul tău, din răbdare slujitorul tău și din Dumnezeu partenerul tău, vei avea izbândă!

DOMNUL ESTE APROAPE

Israel a zis: „Destul! Iosif, fiul meu, tot mai trăiește; mă voi duce și‑l voi vedea înainte de a muri“.

Geneza 45.28

Caracterul patriarhului Iacov – omul marcat adesea de necredință și de umblare pe căi incorecte – era de așa fel, încât nu putea crede vestea bună. Însă imediat ce folosește limbajul credinței, Dumnezeu îi dă un nume nou: „Israel“. Numele Iacov exprimă tot ceea ce era el din punct de vedere natural , în timp ce numele Israel exprimă tot ceea ce este el prin har . Însă nu doar credința este aprinsă în inima lui Iacov, ci și dragostea care tânjește după Iosif: „Mă voi duce și‐l voi vedea înainte de a muri“. Acesta este limbajul dragostei; ea nu este satisfăcută cu nimic mai puțin decât cu acela de care este atrasă. Inima care a fost câștigată prin harul lui Hristos nu se va mulțumi să rămână la distanță. Testul dragostei este acesta: doresc eu compania Aceluia de care sunt iubit? Ne vom mulțumi noi să spunem: «Îl vom vedea când va veni sau când vom muri»? Sau vom spune cu hotărâre: «Voi merge să‑L văd înainte să mor»? Știm noi ce înseamnă să căutăm compania Lui și să gustăm bucuria prezenței Lui, în acest timp, înainte de a muri?

Pentru a ajunge la Iosif, Iacov a trebuit să plece pe drumul spre el (Geneza 46.1). A trebuit să părăsească locul de care era atașat din punct de vedere natural. Tot așa este și cu noi, dacă vrem să ajungem la Hristos, acolo unde este El, trebuie să uităm de lucrurile care rămân înapoi. Prin urmare, Israel a venit într‑o țară nouă, ținutul Gosenului, și acolo s‑a întâlnit cu Iosif, fiul său, iar Iosif „s‐a înfățișat înaintea lui“. Dacă, pe de o parte, Israel tânjea după compania fiului său, Iosif, pe de altă parte, Iosif și‑a găsit plăcerea în a se prezenta înaintea lui Israel. Dacă suntem pregătiți pentru compania lui Hristos, vom descoperi că Hristos Își găsește plăcerea în a ni Se descoperi. Dacă vom căuta să‑L cunoaștem pe Hristos în propria Lui locuință, așa cum au făcut cei doi ucenici din Ioan 1 , vom fi întâmpinați de cuvintele pline de har ale Domnului: „Veniți și vedeți!“ (Ioan 1.38,39).

H. Smith

SAMANTA BUNA

Fiți în așteptare!

Luați seama, fiți treji și rugați‑vă; căci nu știți când va veni timpul acela: este ca atunci când un om plecat din țară și‑a lăsat casa și a dat robilor săi autoritate, fiecăruia lucrarea lui, și a poruncit portarului să vegheze. Vegheați deci, căci nu știți când vine stăpânul casei.

Marcu 13.33‑35

Suntem chemați să ne îndeplinim cu credincioșie îndatoririle și să‑L așteptăm pe Domnul în fiecare zi!

Așᴛᴇᴀᴘᴛᴀ̆! „Fiți asemenea oamenilor care‑l așteaptă pe stăpânul lor“ (Luca 12.36). „Aștept pe Domnul, sufletul meu așteaptă, și sper în cuvântul Său“ (Psalmul 130.5).

Pᴀ̆ᴢᴇșᴛᴇ! Fii ca o santinelă într‑un turn! „Și a ascultat cu luare‑aminte, cu mare atenție […] Eu stau mereu la turnul de strajă ziua“ (Isaia 21.7,8).

Rᴏᴀɢᴀ̆‑ᴛᴇ! „Stăruiți în rugăciune“ (Coloseni 4.2). „Rugându‑vă în orice timp, prin Duhul, prin orice rugăciune și cerere și veghind la aceasta cu toată stăruința“ (Efeseni 6.18).

Lᴜᴄʀᴇᴀᴢᴀ̆! Fă‑ți treaba! „Faceți comerț cu ele până când voi veni“ (Luca 19.13). „Binecuvântat este robul pe care stăpânul lui, la venirea sa, îl va găsi făcând așa!“ (Luca 12.43).

Vᴇɢʜᴇᴀᴢᴀ̆! Păzește buna credință care ți‑a fost încredințată! „Fii veghetor […] păstrează […] ține cu tărie ceea ce ai, ca nimeni să nu‑ți ia cununa!“ (Apocalipsa 3.2,3,11).

Aᴠᴇʀᴛɪᴢᴇᴀᴢᴀ̆! Semnalizează‑i și pe alții! „Te‑am pus păzitor […] ascultă cuvântul din gura Mea și înștiințează‑i din partea Mea“ (Ezechiel 3.17).

Citirea Bibliei: Daniel 10.15-11.9 · Fapte 4.1-12

SCRIPTURILE IN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 10.1‑23

Cei doisprezece ucenici au devenit apostoli (v. 2). În timp ce îi enumeră pe toţi, scriitorul Matei îşi aduce aminte de vechea sa ocupaţie şi o consemnează: „Matei, vameşul…“ (vezi 21.31 sf.). După ce au fost instruiţi prin cuvintele şi prin exemplul divinului Învăţător, a sosit momentul să fie trimişi (apostol înseamnă trimis) ca lucrători la seceriş. Un copil nu merge toată viaţa la şcoală, este evident aceasta, însă, într‑un sens, credinciosul este tot timpul în şcoala lui Dumnezeu. Mai devreme sau mai târziu trebuie să ne însuşim lecţiile de bază, în special cele despre totala noastră incapacitate naturală, iar numai după aceea putem fi folosiţi de Domnul.

Să mai observăm câteva aspecte de maximă importanţă: Cel care cheamă, care pregăteşte, care trimite, care îndrumă, susţine, încurajează şi îi răsplăteşte pe slujitorii Săi este Domnul. Aceştia nu umblă dintr‑un impuls propriu şi nici trimişi de oameni. Ei nu numai că nu aşteaptă nicio plată de la oameni, ci şi dau gratuit ceea ce au primit gratuit. Cât de mult sunt pierdute astăzi din vedere aceste adevăruri simple în creştinătate! Sub formă de comitete, de ierarhii sau de diverse organizaţii, între Domnul şi lucrătorii Săi s‑au interpus persoane, adesea bine intenţionate, în detrimentul lucrătorilor şi, mai presus de toate, al lucrării care le fusese încredinţată.

FII PRUDENT ȘI PRECAUT! | Fundatia S.E.E.R. Romania

„Înţelepciunea omului chibzuit îl face să vadă pe ce cale să meargă…” (Proverbele 14:8)

Iată câteva cuvinte înțelepte rămase de la Solomon, care a scris între altele: „Înţelepciunea omului chibzuit îl face să vadă pe ce cale să meargă” și „Omul chibzuit vede nenorocirea şi se ascunde, dar cei proşti merg înainte şi sunt pedepsiţi.” (Proverbele 22:3) Și tot de la el știm că: „Planurile omului harnic nu duc decât la belşug, dar cel ce lucrează cu grabă n-ajunge decât la lipsă” (Proverbele 21:5). Ceea ce ești astăzi a fost determinat de deciziile pe care le-ai luat în trecut. Dacă vrei să-ți schimbi viitorul, învață să iei decizii mai bune. Lasă-te ghidat de următoarele zece principii:

1) Nu lua niciodată decizii permanente pe baza unor circumstanțe temporare. Dacă o faci, când lucrurile se vor schimba, s-ar putea să regreți.

2) Nu lăsa emoțiile să-ți întunece rațiunea. Roagă-te, cântărește lucrurile cu atenție și bazează-ți deciziile pe o judecată matură.

3) Înconjoară-te de oameni cu mintea sclipitoare, apoi profită de talentele lor fără a te lăsa intimidat de expertiza lor.

4) Fă-ți timp să iei în considerare toate opțiunile. Ce ți se pare bun astăzi, s-ar putea să nu mai fie la fel de bun mâine!

5) Nu poți lupta cu succes pe toate fronturile, așa că alege-ți cu atenție bătăliile! Unele lucruri chiar nu merită să lupți pentru ele.

6) Fă-ți timp să cunoști toate datele; altfel, poți da de bucluc!

7) Ia în considerare consecințele fiecărei fapte. Întreabă-te: „Sunt eu pregătit să mă ocup de asta acum?”

8) Asigură-te că așteptările tale nu depășesc potențialul și resursele tale. Concentrează-te pe ceea ce Dumnezeu ți-a dat să faci, pentru că acolo vei avea biruință.

9) Timpul este cea mai valoroasă resursă a ta; folosește-l cu înțelepciune.

10) Nu renunța niciodată. Fii dispus să faci greșeli, să înveți din ele și s-o iei de la capăt de câte ori este necesar pentru a reuși. Așadar, învață să fii prudent și precaut!

DOMNUL ESTE APROAPE

Un lucru I‑am cerut Domnului, pe acesta îl voi căuta: să locuiesc în casa Domnului toate zilele vieții mele, ca să văd frumusețea Domnului și să întreb despre El în templul Său.

Psalmul 27.4

Dacă ar fi să‑I cerem Domnului un singur lucru, care ar fi acesta? Ar fi cumva să ne scape din încercare sau din împrejurări grele? David I‑a cerut să locuiască în casa Domnului toate zilele vieții sale. A locui înseamnă să aparții de acel loc unde să te simți în largul tău și întotdeauna binevenit. David n‑a cerut acest lucru ca și cum l‑ar fi meritat, ci ca pe o favoare. Dorința lui era să contemple casa lui Dumnezeu nu din afară, ci dinăuntrul ei; aceasta, pentru că nu casa lui Dumnezeu trebuie să fie obiectul contemplării celui credincios, ci Cel care locuiește în această casă.

Casa este a Domnului . El domnește peste ea și de aceea nu îngăduie să existe nimic care n‑ar trebui să fie acolo. Rânduiala casei Sale – la fel ca cea a casei lui Solomon care a determinat‑o pe împărăteasa din Seba să se minuneze – este conformă înțelepciunii Sale incomparabile.

David n‑a cerut să i se îngăduie să viziteze casa, nici să stea acolo câteva zile, ci a cerut să locuiască în ea întreaga sa viață. De ce? Pentru a contempla frumusețea Domnului ! Știa că niciodată nu avea să se sature de acest lucru. A contempla frumusețea Lui este ceva care captivează sufletul și care durează nu numai întreaga viață, ci întreaga veșnicie .

De asemenea, David L‑a căutat pe Domnul pentru a medita la toate căile și lucrările Lui. O astfel de meditație nu poate produce decât închinare. Trebuie să dorim să fim acolo unde El este. Conflictele din exteriorul și din interiorul nostru pălesc atunci când privim frumusețea Lui . „Ferice de cei care locuiesc în casa Ta; ei Te vor lăuda fără încetare!“ (Psalmul 84.4).

E. Clermont

SAMANTA BUNA

Robul amalecitului

Și David i‑a zis: „Al cui ești? Și de unde ești?“. Și el a zis: „Eu sunt un tânăr egiptean, rob al unui amalecit, și stăpânul meu m‑a părăsit, pentru că m‑am îmbolnăvit acum trei zile“.

1 Samuel 30.13

În timpul unei campanii militare, David a găsit un tânăr pe jumătate mort de foame și de sete. După ce i‑a dat să mănânce și să bea, l‑a întrebat: „Al cui ești și de unde ești?“. În sens figurat, această întrebare ne este adresată tuturor astăzi. Fiecare trebuie să stabilească singur care este poziția sa.

Răspunsul pe care îl dă tânărul dă la iveală două indicii cu privire la starea unei persoane care trăiește fără Dumnezeu și fără Isus în lume: rob al propriilor pofte și abandonat de ceilalți.

„Sunt un tânăr din Egipt, rob al unui amalecit.“ Egiptul simbolizează lumea. Deși mulți se consideră oameni liberi, ei sunt robii propriilor pofte. „Oricine săvârșește păcatul este rob al păcatului .“ Dar ce îndurare glorioasă: „Dacă Fiul vă va elibera, veți fi cu adevărat liberi“ (Ioan 8.34,36)! Cei care cred în Isus Hristos și își predau viața Lui sunt eliberați din robia păcatului.

„Stăpânul meu m‑a părăsit , pentru că m‑am îmbolnăvit acum trei zile.“ Oamenii care trăiesc în mizerie din cauza căilor lor păcătoase experimentează abandonarea din partea celorlalți. Cu toate acestea, există Cineva care nu ne părăsește și care vrea să ne ajute: Isus, Fiul lui Dumnezeu! „Oricine va chema numele Domnului va fi mântuit“ (Romani 10.13).

Sufletul suspină după pace, dar ea nu se află în povețele celor bătrâni, nici în lăcașurile străjuite de chipuri ce ard cu privirea, nici în sărăcăcioasele sclipiri ale dragostei firești, ci în Mântuitorul Isus!

Citirea Bibliei: Daniel 10.1-14 · Fapte 3.19-26

SCRIPTURILE IN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 9.18‑38

Evangheliile nu pot nici pe departe să cuprindă toate minunile făcute de Domnul Isus (vezi Ioan 21.25). Dumnezeu le‑a consemnat în Cuvântul Său numai pe acelea care îşi găsesc un corespondent în învăţătura pe care El vrea să ne‑o dea.

Învierea fetei fruntaşului sinagogii are, printre altele, o aplicaţie profetică: Domnul este privit ca fiind pe cale să redea viaţa poporului Său, Israel. În tot acest timp (cel de faţă), El este la dispoziţia tuturor acelora care se apropie de El prin credinţă, aşa cum a făcut această femeie (v. 20).

În Isus se află suficientă putere pentru a vindeca „orice boală şi orice neputinţă“ (v. 35); în inima Sa se află suficientă dragoste pentru a‑Şi purta întregul popor ca Adevăratul Păstor al lui Israel (v. 36) şi, cu toate acestea, chiar dacă pe ici pe colo întâlneşteşi credinţă (aici, din partea celor doi orbi: v. 28,29), El Se loveşte de cea mai cumplită necredinţă (v. 34).

Noi, cei care traversăm aceeaşi lume şi ne confruntăm cu aceleaşi nevoi (în mod trist, adesea cu inimi atât de nesimţitoare: Iacov 2.15,16), să‑I cerem Domnului să ne dezvăluie mai clar perspectiva măreţului Său seceriş (Ioan 4.35) şi să‑L rugăm să scoată noi lucrători (v. 38).

CE POATE FACE BÂRFA? | Fundatia S.E.E.R. Romania

„Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!” (Psalmul 141:3)

Dacă ești înclinat să bârfești, citește și ascultă cu atenție următoarele cuvinte, prin care ni se prezintă cineva (sau ceva): „Eu mutilez fără să ucid. Eu frâng inimi și distrug vieți. Sunt vicleană și răutăcioasă, și cu vârsta, îmi întăresc puterea. Cu cât sunt citată mai des, cu atât sunt crezută mai mult. Eu prosper la toate nivelurile societății. Victimele mele sunt neajutorate; nu se pot proteja împotriva mea, pentru că nu am nume și nu am chip. Este imposibil să mă găsești. Cu cât încerci mai mult, cu atât devin mai greu de prins. Nu sunt prietena nimănui. Odată ce pătez o reputație, aceasta nu mai este niciodată la fel. Dărâm guverne, distrug căsnicii și fac oamenii nevinovați să plângă. Cine sunt eu? Numele meu este bârfă!”

Înțeleptul Solomon ne-a atras atenția: „Cuvintele bârfitorului sunt ca prăjiturile: alunecă până în fundul măruntaielor.” (Proverbele 18:8) Când vine vorba despre păcatul bârfei, nu uita că Domnul Isus a anunțat clar că „oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină şi din cuvintele tale vei fi osândit.” (Matei 12:36-37) Într-o zi vom sta în fața lui Dumnezeu pentru a fi evaluați și răsplătiți; Sfânta Scriptură spune în Apocalipsa 20:12 că: „Nişte cărţi au fost deschise…” Cuvântul „cărți” indică faptul că vor fi mai multe. Deci, ar putea exista și o „carte a cuvintelor” (rostite sau scrise), nu?! Dacă crezi că ar putea exista, atunci nu mai frânge inima cuiva răspândindu-i secretele sau trădându-i încrederea, ruinându-i reputația și subminându-i stima de sine cu ironii, apropouri sau ridiculizări! Pur și simplu, refuză să mai faci așa ceva! David s-a rugat: „Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!” Cred că este o rugăciune pe care fiecare dintre noi ar trebui s-o spunem în mod regulat, deci și azi!

DOMNUL ESTE APROAPE

A văzut Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel și venind peste El.

Matei 3.16

Când Domnul Isus a fost botezat în Iordan, Duhul Sfânt a coborât asupra Lui „ca un porumbel“, simbol al curăției și al blândeții, nu ca un foc. Porumbelul «a găsit» un loc de odihnă. Ne aducem aminte că Noe a trimis un porumbel din corabia sa de două ori, însă el a revenit de fiecare dată. De ce? Fiindcă pe suprafața apei nu se găseau decât cadavre și deci nu exista niciun loc în care el să‑și pună piciorul. În cele din urmă, a treia oară, porumbelul a găsit un astfel de loc, după ce apele scăzuseră suficient de mult, imagine a stării de înviere, așa că el și‑a putut găsi un loc de odihnă pe pământul reînnoit.

Duhul Sfânt a trebuit să aștepte mult până când să poată găsi un loc de odihnă în această lume. În cele din urmă, El a coborât ca un porumbel asupra Domnului Isus. Vreme de patru mii de ani, Duhul Sfânt privise acest pământ, dar ce văzuse? Peste tot, o stare de moarte morală. L‑a văzut pe om, pe orice om, în adevărata lui stare de păcat, așa cum îl vede Dumnezeu.

Păcatul domnea peste tot, însă, în cele din urmă, a apărut un Om sfânt, lipsit de păcat, iar Duhul Sfânt a coborât peste El ca un porumbel. În sfârșit, Porumbelul ceresc a găsit un loc de odihnă în această lume de păcat! Ce moment minunat! De ce nu Se odihnise El și peste alții? Fiindcă păcatul domnea peste ei, iar răscumpărarea nu era împlinită. Dar a venit Unul asupra Căruia S‑a putut odihni, în virtutea a ceea ce El era în Sine Însuși – Sfântul lui Dumnezeu – și a rămas asupra Lui.

W. T. P. Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

Furtună și văi întunecate

Nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine.

Psalmul 23.4

Dimineața fusese limpede și plăcută. Deodată, pe la amiază, nori negri enormi au început să se adune dinspre nord asupra Munților Stâncoși. Furtuna care se apropia era însoțită de un vânt înghețat. Cerul se întuneca din ce în ce mai mult, până când torente de ploaie s‑au descărcat asupra văii. Am fugit să mă adăpostesc sub un pâlc de brazi piperniciți, îndoiți de vânt. Ploaia îmi pătrunsese până la piele. Temperatura scăzuse brusc. Apoi ploaia s‑a transformat în boabe de grindină. La jumătatea lui iulie, piscurile muntelui deveniseră albe. Valea era scăldată într‑o întunecime amenințătoare.

Este o experiență dintre cele mai liniștitoare și mai înviorătoare pentru copilul lui Dumnezeu să descopere în Domnul sursa de tărie și de curaj în văile întunecate ale vieții! Când privesc înapoi și văd cum m‑a călăuzit și m‑a susținut mâna Păstorului în orele întunecate, atunci credința îmi este întărită. Nu cunosc nimic mai bun pentru încrederea mea în Tatăl ceresc ca această privire spre credincioșia lui Dumnezeu arătată în fiecare criză și în fiecare împrejurare dificilă din viața mea. De fiecare dată am fost conștientizat, prin zilele întunecate și prin văile adânci, că sunt călăuzit de Păstorul cel bun. Toate acestea fac să‑mi sporească încrederea în Domnul Isus. Expunerea la furtunile și la adversitățile vieții dă vigoare și rezistență întregii mele ființe. Deoarece El m‑a călăuzit până acum, o poate face mereu. Cunoscând lucrul acesta, teama dispare și face loc liniștii inimii și sufletului. Să vină asupra mea ce‑o veni! Furtuna să se năpustească, prădătorii să mă atace, râurile umflate să mă amenințe că mă acoperă… Pentru că El este cu mine, nu mă voi teme de nimic.

Citirea Bibliei: Daniel 8.15-27 · Fapte 2.37-47

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 8.1‑17

Serviciul dragostei şi cel al dreptăţii Domnului sunt cele care iau acum locul învăţăturilor Sale. Pentru început, suntem martorii a trei vindecări. Leprosul din v. 12 cunoştea puterea lui Isus, dar se îndoia de dragostea Lui: „Dacă vrei, poţi“. Isus voia şi l‑a vindecat (Osea 11.3 sf.).

Centurionul din Capernaum s‑a apropiat condus nu numai de sentimentul autorităţii atotputerniciei Domnului, ci şi de cel al propriei nevrednicii: „numai rosteşte un cuvânt…“ Această credinţă nemaiîntâlnită L‑a mirat şi L‑a bucurat pe Domnul Isus. El a dat‑o drept exemplu celor care‑L urmau, dar ea ne umileşte totodată şi pe noi.

Este nevoie ca Învăţătorul să lucreze deopotrivă şi în familiile alor Săi: El o vindecă pe soacra ucenicului Petru.

Isus nu S‑a ocupat de bolnavi în felul medicilor care consultă, care pun un diagnostic, prescriu un tratament, îşi încasează onorariul şi pleacă. El nu S‑a mulţumit numai să vindece, ci „suferinţele noastre le‑a purtat şi durerile noastre le‑a luat asupra Lui“ (Isaia 53.4), mergând până la sursa lor, care este păcatul. El le‑a simţit toate poverile, toate amărăciunile (Ioan 11.35). O asemenea compasiune este mult mai de preţ decât eliberarea propriu‑zisă şi aceasta este ceea ce experimentează mulţi credincioşi prin bolile lor.

RĂSPUNSUL LUI DUMNEZEU LA ANXIETATE (4) | Fundația S.E.E.R. România

„Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” (Isaia 26:3)

Dr. James Kennedy a scris: „Un epitaf potrivit pentru majoritatea oamenilor din vremea noastră ar suna cam așa: Grăbit, îngrijorat, îngropat!” De multe ori, ne dorim să ne putem spăla pe mâini de toate responsabilitățile și grijile noastre. Directorul unei mici companii a decis să facă acest lucru. Chiar dacă compania sa se îndrepta spre faliment, el a decis să nu-și mai facă griji în privința asta. Așa că l-a chemat pe vicepreședinte și i-a spus: „M-am săturat să-mi fac griji pentru această companie. Dacă preiei tu conducerea și te ocupi de toate grijile mele, îți voi adăuga 50.000 de dolari la salariu.” Surprins și nedumerit de această ofertă generoasă (și cunoscând situația financiară a companiei), vicepreședintele a întrebat: „Dar de unde vei lua încă 50.000 de dolari?” Șeful a răspuns: „Asta e prima ta grijă!”

William Gladstone, unul dintre cei mai importanți prim-miniștri pe care i-a avut Regatul Unit, era un creștin devotat care slujea Domnului. Pe peretele dormitorului său era agățată o placă pe care era gravat chiar textul pe care l-am citit la început: „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” Era primul lucru pe care Gladstone îl vedea când se trezea dimineața, și ultimul lucru pe care îl vedea înainte de a se culca seara.

Acesta este secretul păcii! Noi putem avea această pace pentru că știm că Cel spre care ne-am îndreptat mintea și inima este Cel care lucrează toate lucrurile spre binele nostru. Cumva, ritmul frenetic al vieții moderne îți răpește pacea, astăzi? Dacă da, încetinește și concentrează-te din nou asupra Domnului. Înțelege că El este cu tine și că El are controlul, indiferent de ce ți se întâmplă. Așa că, îndreaptă-ți mintea asupra Lui și lasă-L să-ți ofere pacea Lui!

DOMNUL ESTE APROAPE

Petru, apostol al lui Isus Hristos, către locuitorii temporari din împrăștiere din Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia.

1 Petru 1.1

După ce a fost scăpat din temniță, Petru „a plecat într‑alt loc“ (Fapte 12.17). Acum, iată, vedem cum în prima sa Epistolă deja se adresează celor care deveniseră noul său câmp de lucru. Putem trage câteva concluzii încurajatoare dacă privim mai atent la locurile geografice menționate în textul de mai sus. Dar mai întâi să ne aducem aminte de predica lui Petru din Fapte 2, imediat după ce Adunarea a luat ființă, și de faptul că se menționează acolo că mulți iudei se aflau la Ierusalim cu ocazia sărbătorii Cincizecimii.

Unii dintre ei erau din Pont și din Capadocia (Fapte 2.9‑11) și fără îndoială că, din rândul lor, câțiva au crezut în Hristos în chiar acea zi. Ei au dus evanghelia în acele locuri, iar apoi Petru a avut privilegiul să continue lucrarea acolo.

Alții erau din ținutul Galatiei. Apostolul Pavel de asemenea a fost folosit de Domnul în acea regiune, iar în Epistola către Galateni, Pavel îl menționează pe Petru. Însă el prezintă acolo mustrarea pe care fusese nevoit să i‑o aducă lui Petru, din cauza prefăcătoriei sale cu privire la credincioșii dintre națiuni. După acea mustrare, Petru nu a păstrat niciun resentiment față de Pavel, ci l‑a menționat cu afecțiune în cea de‑a doua sa Epistolă (2 Petru 3.15).

Alții erau din Bitinia. Această localitate mai este menționată o singură dată, atunci când Pavel încercase să predice acolo, însă Duhul Sfânt nu i‑a dat voie (Fapte 16.7). În mod evident, acel câmp de lucru îi era rezervat lui Petru.

La fel ca în cazul apostolului Petru, slujirea noastră pentru Domnul poate însemna să continuăm într‑un câmp de lucru început de alții – Pont, Capadocia. Alteori suntem chemați să lucrăm simultan cu alți lucrători – Galatia. De asemenea, Domnul ne poate chema să fim cei dintâi care începem brazda într‑un ogor al evangheliei – Bitinia. În oricare dintre aceste cazuri, ne putem încrede în călăuzirea Sa pentru noi.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Jumătăți de măsură

Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele?

2 Împărați 18.21

În timpul unui război dintre Franța și Italia, un bărbat care locuia chiar la graniță a avut mult de suferit din cauza conflictului. Proprietatea lui se afla în mijlocul zonei de luptă și a fost acaparată pe rând de trupele din ambele tabere. Pentru siguranța sa, și‑a cusut o mantie reversibilă, pe o parte având culorile naționale franceze, iar pe cealaltă, pe cele italiene. Se ținea la curent cu evoluția frontului și purta întotdeauna haina în culorile națiunii care avea în acel moment întâietate în zonă. Efectiv „șovăia“ între cele două tabere.

Există persoane foarte abile în arta de a se feri ori de câte ori trebuie să ia o decizie sau să‑și manifeste o opinie. Ei gândesc că așa își apără independența, fiind mereu dibaci în invocarea prudenței, a discreției, a liniei centrale, pentru a nu risca nimic. Dar ceea ce poate părea o poziție de înțelepciune în afaceri, din contră, este nebunie când este vorba de mântuirea eternă. Chiar și astăzi, mulți își reglează pânzele în funcție de vânt. La sărbătorile speciale, este de bun‑simț să fie văzuți în biserică. Într‑un fel, ei cred și în existența lui Dumnezeu, căci, într‑o zi, se vor afla poate într‑o situație în care vor avea nevoie de ajutorul Lui și de aceea vor să păstreze această ușă deschisă pentru ei înșiși. Dar, în cercul de colegi sau la petreceri, nu le este greu să se alăture distracției. Ei se pot adapta cu ușurință celor care nu cred în Dumnezeu, fără să se întrebe despre voia Lui cu privire la acțiunile lor. Dumnezeul viu și adevărat însă nu este mulțumit cu jumătăți de măsură. El ne cheamă să ne întoarcem la El din toată inima și să trăim doar pentru El: „Întoarceți‑vă și trăiți“ (Ezechiel 18.32).

Citirea Bibliei: Daniel 8.1-14 · Fapte 2.25-36

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 7.15‑29

Dacă pomii buni pot fi recunoscuţi după fructele lor bune, atunci v. 22 nu ne prezintă oare oameni de excepţie? Aparent, ei au mâinile pline de lucrări lăudabile: profeţii, miracole, demoni scoşi … având Numele Domnului întotdeauna (toată ziua bună ziua) pe buzele lor. „Nu v‑am cunoscut“ le va răspunde cu hotărâre Domnul Isus. Roadele voastre nu sunt cele ale ascultării de Dumnezeu.

Nu ne este greu să pătrundem sensul tuturor acestor învăţături. Ceea ce ne lipseşte nu este, de fapt, înţelegerea lor, ci, mai degrabă, împlinirea lor. Din acest motiv, în încheierea cuvântării Sale, Domnul ilustrează printr‑o scurtă parabolă diferenţa dintre această punere în practică şi simplul fapt de a auzi: Două case, din exterior asemănătoare; însă coborâţi la subsol şi priviţi! Una dintre ele are ca temelie stânca credinţei în Isus Hristos (1 Corinteni 3.11); constructorul ei a săpat în profunzime (Luca 6.48). Cealaltă casă se sprijină numai pe nisipul mişcător şi nesigur al sentimentelor omeneşti. Până la probă, care este necesară, aceste case pot fi confundate. Urmăriţi însă ce s‑a întâmplat cu cea de‑a doua casă… Chibzuit şi nechibzuit sunt cele două nume pe care le primesc constructorii. Care dintre acestea vi se potriveşte?

RĂSPUNSUL LUI DUMNEZEU LA ANXIETATE (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Toate zilele celui nenorocit sunt rele…” (Proverbele 15:15)

Un autor creștin a scris: „Treceam odată printr-o perioadă în care eram chinuit de anxietate. Eram cuprins de frică și temeri fără vreun motiv anume. Simțeam încontinuu că ceva teribil urma să se întâmple. În cele din urmă, am venit înaintea Domnului și L-am întrebat în rugăciune ce mă tulbura. El mi-a șoptit prin Duhul că erau „presimțiri rele”. La momentul respectiv, nici măcar nu știam ce înseamnă această expresie sau de unde provine. Ceva mai târziu, am dat peste Proverbele 15:15: „Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat.” Eram ca atâția alți oameni. Căutam o „problemă monstruoasă” care mă împiedica să mă bucur de viață. Trăiam totul atât de intens, încât îmi cream probleme acolo unde nici măcar nu existau. Odată, într-o întâlnire, Domnul mi-a pus pe inimă să dau următoarea replică: „Nu mai face din țânțar armăsar!” Și chiar atunci mi-am dat seama că eu eram o astfel de persoană, și aveam nevoie să aud o astfel de atenționare… Pentru că puteam… și chiar făceam din țânțar armăsar! A trebuit să învăț să las unele lucruri să treacă – să le uit și să merg mai departe. Unii dintre noi ne supărăm pentru lucruri pentru care nu merită să ne supărăm – fiind perturbați de acele „vulpi mici, care strică viile în floare” (Cântarea Cântărilor 2:15). Dacă viețile noastre înseamnă să ne supărăm pentru lucruri mărunte, unul după altul… nu vom avea prea multă pace sau bucurie!” Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este următorul: dobândește o inimă înțeleaptă și începe să te bucuri de viața pe care Dumnezeu ți-a dat-o!