20 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin credință, Moise, când s‑a făcut mare, a refuzat să fie numit fiu al fiicei lui Faraon, alegând mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă plăcerea trecătoare a păcatului, socotind ocara lui Hristos mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că privea spre răsplătire.

Evrei 11.24‑26

Moise fusese crescut sub învățătura atentă a părinților săi, care știau că în curând copilul urma să fie luat înapoi la palatul lui Faraon. Câtă energie trebuie să fi fost cheltuită de tatăl și de mama sa, ca să‑l crească în căile Domnului și să ascundă în inima lui Cuvântul lui Dumnezeu! Moise a fost apoi luat de la ei, ca fiu adoptat de fiica lui Faraon, și instruit în toată înțelepciunea și în căile egiptenilor, bucurându‑se de toate privilegiile poziției sale.

Într‑o bună zi, Moise a luat o decizie. El a socotit că toate bogățiile Egiptului nu aveau nicio valoare în comparație cu gloria care urma să fie descoperită. Cât de mult avem nevoie și noi, ca părinți, să inoculăm aceste valori divine în inimile fiilor și fiicelor noastre!

De asemenea, fiecare trebuie să ia o decizie precum cea a lui Moise. Și în fața noastră stă o alegere. Poate că am avut privilegiul de a fi fost crescuți într‑un cămin creștin și de a ne fi bucurat de mântuire și de părtășia la frângerea pâinii de la o vârstă fragedă și poate că am făcut bine și am lucrat în mod corect, din convingere ori din obligație, sau din respect față de părinții noștri. Însă cu toții avem nevoie să luăm o decizie în mod personal, așa cum a făcut Moise, o decizie pe care nimeni n‑o poate lua în locul nostru, acea decizie de a ne preda în totul Domnului și de a‑I fi plăcuți Lui, din dorința de a asculta de El și de a răspunde astfel la marea Lui dragoste față de noi. Satan încearcă să folosească strălucirea acestei lumi pentru a ne distrage de la a‑I acorda Domnului cel dintâi loc în viața noastră. Moise însă L‑a ales în mod deliberat pe Dumnezeu, socotind ocara lui Hristos ca fiind o mai mare bogăție decât tot ceea ce lumea și Satan i‑ar fi putut oferi.

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Patru sărbători

Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.

Fapte 2.21

„Paștele“: Este sărbătoarea creștină care comemorează moartea Domnului Isus. Cel care nu a făcut niciodată nimic rău a trebuit să moară pe cruce. El S‑a lăsat de bunăvoie să fie pedepsit de Dumnezeu pentru păcate, pentru ca Dumnezeu să ne poată ierta. Isus a murit și a înviat după trei zile.

„Înălțarea“: Este sărbătoarea creștină care comemorează înălțarea Domnului Isus înviat, întoarcerea la Dumnezeu, Tatăl Său, în ceruri. După învierea Sa, Isus a rămas pe pământ timp de patruzeci de zile. Mulți dintre ucenicii Săi L‑au văzut și s‑au putut convinge că El a înviat cu adevărat.

„Cincizecimea (Rusaliile)“: Este sărbătoarea creștină care comemorează venirea Duhului Sfânt pe pământ. Marchează nașterea bisericii creștine. Toți credincioșii au fost botezați într‑un singur trup de către Duhul Sfânt; ei au devenit inseparabil uniți între ei și cu Isus Hristos, Capul lor din ceruri. De atunci, mulți oameni au ajuns să creadă în Domnul Isus – întâi cei din apropierea Ierusalimului, apoi cei din Samaria, apoi mai departe, cei din Asia Mică, și apoi cei din Europa. Toți credincioșii din lume aparțin astăzi singurei biserici (sau congregații, sau adunări), despre care ne vorbește Noul Testament.

„Crăciunul“: Este sărbătoarea creștină care comemorează nașterea Domnului Isus. Fiul lui Dumnezeu a devenit Om pentru a ne răscumpăra din păcatele noastre. Nu mai putem stabili în ce zi a avut loc acest lucru acum aproape 2.000 de ani, dar, oricum, nu este foarte importantă exactitatea datei.

Citirea Bibliei: Geneza 29.1-14 · Psalmul 15.1-5

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 30.15‑22; 31.4‑9

Capitolele 30 şi 31 invocă o dublă nenorocire asupra poporului răzvrătit care şi‑a căutat ajutorul în Egipt. Niciodată nu vom ajunge să repetăm suficient de des, împreună cu Cuvântul lui Dumnezeu, că punerea încrederii în oameni este întâi nebunie (deoarece nu există un loc mai rău decât acesta), în al doilea rând, este necredinţă, cât timp Dumnezeu a stabilit încă de la începutul acestei cărţi să nu avem nimic de‑a face cu omul (2.22), în al treilea rând, este o jignire adusă lui Dumnezeu, o dispreţuire a puterii şi dragostei Sale, ca şi cum El n‑ar fi capabil să ne protejeze sau ca şi cum n‑ar ţine de plăcerea Lui să facă aceasta.

Calea eliberării şi a puterii o găsim trasată în frumosul v. 15 din cap. 30: Întoarcerea la Domnul, în loc de mersul la lume (Egipt), şi rămânerea în odihnă, în loc de zbuciumare! „Liniştea şi … încrederea” sunt condiţii necesare pentru a distinge îndrumarea Domnului: „Când veţi merge la dreapta sau când veţi merge la stânga”, „urechile tale (personal) vor auzi un cuvânt în urma ta, spunând: „Aceasta este calea, umblaţi pe ea!”” (v. 21). De câte ori nu ne‑am rătăcit, pentru că inima noastră a neglijat să acorde atenţia cuvenită acestui glas statornic şi apropiat…! (Proverbe 5.12‑14).

DOAR ASTĂZI | Fundația S.E.E.R. România

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!” (Psalmul 118:24)

Când lucrurile devin dificile și ești tentat să te plângi de ceea ce ți se întâmplă, oprește-te și amintește-ți că această zi este un dar de la Dumnezeu, unul pe care nu-l vei mai avea niciodată.

Gândește-te la următoarele cuvinte, repetă-ți-le… zilnic – și ele te vor ajuta cum nici nu-ți închipui! Așadar, „astăzi voi trăi și mă voi bucura din plin de fiecare oră și nu voi încerca să rezolv toate problemele vieții mele dintr-o dată! Doar astăzi, voi încerca să-mi îmbunătățesc mintea învățând mai mult decât știu; voi citi ceva care necesită efort, gândire, concentrare și angajament. Astăzi și doar astăzi, mă voi face plăcut! Voi încerca să arăt cât mai bine, să vorbesc blând și să fiu politicos și atent cu ceilalți.

Astăzi mai mult ca oricând, mă voi abține să caut defecte și nu voi încerca să schimb sau să îmbunătățesc pe nimeni, în afară de mine însumi! Doar astăzi, voi avea un plan și un scop. S-ar putea să nu-l urmez întocmai, dar totuși voi avea unul… și astfel, voi fi izbăvit de doi dușmani – graba și indecizia.

Doar astăzi, îmi voi dezvolta caracterul. Voi face o faptă bună și n-o voi trâmbița! Pentru că dacă cineva află, nu va mai conta! Doar astăzi, voi face ceva ce nu vreau sau nu obișnuiesc să fac. În acest fel, îmi voi antrena duhul să domine trupul, și voința să domine emoțiile.

Doar astăzi, nu-mi va fi teamă să iubesc sau să risc; mă voi strădui să mă bucur de toate binecuvântările lui Dumnezeu și să cred că fiecare sămânță pe care o semăn în Împărăția Lui mi se va întoarce înzecit.”

Așa voi trăi astăzi, iar mâine – dacă Domnul va îngădui să existe, și să mai fiu pe-aici – voi face din nou la fel! Și așa, în fiecare zi, o voi lua de la capăt – doar pentru o zi!

19 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Domnul i‑a zis: „Ridică‑te și mergi pe strada care se cheamă «Dreaptă» și caută în casa lui Iuda pe unul cu numele Saul, din Tars. Pentru că, iată, el se roagă; și a văzut într‑o viziune pe un om cu numele Anania intrând și punându‑și mâna peste el, ca să vadă din nou“.

Fapte 9.11,12

Anania, un ucenic credincios, nu pare să fi experimentat personal persecuția lui Saul, însă cu siguranță auzise ce amenințări suflase prigonitorul (Fapte 9.13). Acum Domnul îl trimite chiar la Saul; El îi spusese deja lui Saul că un om numit Anania urma să vină la el.

După ce Domnul l‑a asigurat cu privire la Saul, Anania s‑a dus la el. Este mișcător să vedem cum Anania a acceptat pe deplin această trimitere. În viziunea pe care Saul a avut‑o de la Dumnezeu, Anania urma să‑și pună mâna peste el, ca să‑și recapete vederea. Anania însă și‑a pus amândouă mâinile peste Saul (versetul 17) și i‑a vorbit de Domnul Isus și de Duhul Sfânt. Când, ani mai târziu, apostolul Pavel a povestit această experiență, el și‑a amintit că Anania i‑a descris misiunea viitoare și că i‑a spus să se boteze (Fapte 22.12‑16).

Vedem în Fapte 9.17 care au fost primele cuvinte pe care Anania i le‑a spus: „Frate Saul“. Ce minunat! Cu ceva timp în urmă, Saul era pentru Anania doar „omul acesta“, însă acum, fiindcă Saul era cu adevărat al Domnului, era „fratele Saul“. Această adresare trebuie să fi încălzit nespus inima lui Saul. Peste ani, Pavel își aducea aminte de aceste cuvinte adresate lui de către Anania – „venind la mine și stând lângă mine, mi‑a spus: Frate Saul“ (Fapte 22.13).

Domnul Isus spusese că Saul, prigonindu‑i pe cei credincioși, Îl prigonea pe El (Fapte 9.5). Aceasta a fost o revelație, în formă incipientă, a adevărului cu privire la Trupul lui Hristos. Apoi Anania a dovedit acest lucru ca fiind adevărat în experiența lui Saul, punându‑și mâinile peste el și numindu‑l „frate“. Poate că astăzi cineva are nevoie să fie atins cu blândețe și să audă cuvinte mângâietoare de la noi. Să ne lăsăm folosiți de Domnul!

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Patruzeci de zile

Până în ziua în care a fost înălțat, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse porunci apostolilor pe care i‑a ales, cărora, după patimile Sale, li S‑a și arătat El Însuși viu, cu multe dovezi, fiind văzut de ei timp de patruzeci de zile și vorbind despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu.

Fapte 1.2,3

Evanghelistul Luca relatează în Evanghelia sa detaliile vieții și morții lui Isus, până la Înălțarea Sa la cer. Oricine citește această Evanghelie va fi impresionat de modul în care Isus a fost călăuzit de Duhul Sfânt în toate situațiile vieții. Inclusiv Marea Trimitere a fost atribuită apostolilor „prin Duhul Sfânt“: ei trebuia să propovăduiască pocăința și iertarea păcatelor tuturor neamurilor în numele lui Isus.

A doua carte scrisă de Luca este Faptele Apostolilor. Aceasta debutează cu învierea lui Isus. Aici Luca face referire la întâlnirile lui Isus cu ucenicii Săi și vorbește de martorii oculari care L‑au văzut pe Domnul înviat. Printre numeroasele dovezi de netăgăduit se numără faptul că El nu li S‑a arătat ca spirit, ci într‑un trup înviat, cu semnele vizibile ale cuielor de la crucificare. El chiar mâncase cu ei (1 Corinteni 15.4‑8; Luca 24.38‑43).

În plus, în timpul celor patruzeci de zile dintre înviere și înălțare, Isus le‑a vorbit ucenicilor Săi despre „Împărăția lui Dumnezeu“. El le‑a explicat că Împărăția lui Dumnezeu pe pământ este acolo unde guvernarea lui Dumnezeu este recunoscută și unde Isus este numit „Domn“. Într‑o zi, această Împărăție va fi instaurată cu putere și slavă exterioară, când Hristos va reveni pe pământ. Până atunci, Împărăția lui Dumnezeu se manifestă în „dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14.17).

Citirea Bibliei: Geneza 28.1-22 · Psalmul 14.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 29.1‑24

După invazia din cap. 28, Ierusalimul tot nu cunoaşte eliberarea (vezi 40.2). El va suferi un nou asalt, din partea unei formidabile coaliţii de popoare, însă, de data aceasta, toţi duşmanii se vor topi ca un vis, pentru că Cel atacat va fi „Ariel“ (Leul lui Dumnezeu), cetatea adevăratului David. Concomitent cu eliberarea, Dumnezeu va înfăptui încă o lucrare pentru poporul Său, vrednică de El: aceasta va fi în conştiinţă (v. 18‑24). Urechile surde şi ochii orbi, potrivit profeţiei din cap. 6, v. 10, vor fi deschise. Inteligenţa îi va fi redată poporului, iar cuvintele cărţii, mai înainte pecetluite (v. 11), vor fi înţelese şi primite. Să ne amintim cu această ocazie că Biblia este o carte inaccesibilă inteligenţei naturale şi că, pentru a o înţelege, este nevoie de Duhul Sfânt.

Versetul 13 va fi citat de Domnul cărturarilor şi fariseilor, pentru că el exprimă starea lor (Matei 15.7,8). A‑L onora pe Domnul cu buzele, având inima cu totul depărtată de El, este, cu siguranţă, o stare în care ne putem găsi şi noi dacă nu ne‑am judecat pe noi înşine. Această formă de ipocrizie îi poate înşela pe alţii, pentru că ne poate face să părem mai evlavioşi decât suntem, dar nu‑L va putea înşela pe Cel care ne citeşte inimile! (Ezechiel 33.31,32).

CHEMAȚI SĂ BIRUIM (3) | Fundația S.E.E.R. România

„În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Romani 8:37)

Ai auzit de „principiul supracompensării”? Nu? Este adaptarea corpului la efort. Iată cum descria un pastor acest principiu al adaptării fizice la solicitări intense: „Când un atlet este împins dincolo de pragul durerii și al epuizării, corpul compensează din plin. Cu cât un mușchi este mai deteriorat, cu atât se reface mai mult. Cele 206 oase ale corpului trec constant printr-un proces numit remodelare. Ele sunt distruse de osteoclaste (celulă care distruge țesutul osos vechi sau deteriorat) și-s refăcute de osteoblaste (celulă osoasă care formează țesutul osos nou). Procesul de remodelare se intensifică atunci când un os este fracturat. Osteoblastele suplimentare ajută la reconstrucția osului. Există o perioadă de slăbiciune în care osul este mai vulnerabil la leziuni – de aceea purtăm ghips. Dar, în cele din urmă, osul devine mai puternic decât era la început, deoarece corpul compensează excesiv. Foarte rar se întâmplă ca un os să se rupă de două ori în același loc, deoarece osul este mai gros și mai puternic decât era înainte de rupere. Osul rupt trebuie repoziționat, așa că Dumnezeu ne frânge acolo unde trebuie să fim înnoiți. El „fracturează” mândria, pofta și mânia din viețile noastre, dar o face pentru a ne remodela după chipul Său, iar odată ce ne vindecăm, ajungem să fim mai puternici decât eram la început. Apostolul Pavel scrie: „vouă vi s-a dat harul… să şi pătimiţi pentru El.” (Filipeni 1:29) Cuvântul „dat” provine dintr-o rădăcină greacă care înseamnă literal „a acorda o favoare”. Noi tindem să vedem suferința ca pe un rău necesar, în cel mai bun caz… dar Pavel o numește har, „favoare divină”! Deci, te afli și tu în procesul de remodelare al lui Dumnezeu? Problema sau circumstanța pe care crezi că nu o vei depăși niciodată, va deveni cea mai eficientă slujire a ta pentru ceilalți!

17 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin credință, Abel I‑a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain, prin care a primit mărturie că este drept, Dumnezeu mărturisind despre darurile lui; și prin ea vorbește el încă, deși a murit.

Evrei 11.4

„Printr‑un singur om, păcatul a intrat în lume, și prin păcat, moartea” ((Romani 5.12)) și astfel omul s‑a depărtat de Dumnezeu. După ce a încălcat porunca dată de Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoștinței binelui și răului, omul a fost alungat din grădină, iar Dumnezeu „a pus heruvimii și flacăra sabiei strălucitoare spre răsăritul grădinii Edenului, ca să păzească drumul către pomul vieții” ((Geneza 3.24)). Aceasta a fost consecința tristă a neascultării de Dumnezeu. Dar cum putea acum omul să se apropie de Dumnezeu?

Cain și Abel erau frați, născuți și crescuți în aceeași familie. Foarte probabil că și ei vor fi purtat haine din piele de animal de felul celor cu care Dumnezeu i‑a îmbrăcat pe Adam și pe Eva, după ce șorțurile din frunze de smochin se dovediseră inutile în a le acoperi goliciunea ((Geneza 3.21)).

După câtva timp, Cain și Abel I‑au adus jertfe lui Dumnezeu. Cain, care era lucrător al pământului, I‑a adus jertfe din roadele ogorului. Fără îndoială că el lucrase și asudase pentru aceste roade, căci pământul fusese blestemat din cauza păcatului. În ciuda trudei sale, lui Dumnezeu nu I‑a plăcut jertfa lui Cain și n‑a primit‑o.

Abel a adus și el o jertfă, din întâii‑născuți ai turmei sale, iar jertfa lui a fost plăcută lui Dumnezeu. Ce anume a făcut ca jertfa lui să fie atât de specială? Abel învățase despre felul în care Dumnezeu pregătise pentru ei haine din piele de animal: animalul fusese sacrificat, sângele îi fusese vărsat, viața îi fusese luată, toate acestea înainte să le fie făcute haine. Aceasta este o imagine frumoasă a felului în care Dumnezeu a purtat de grijă pentru acoperirea goliciunii noastre, trimițându‑L pe Fiul Său, pe Mielul lui Dumnezeu, care, prin moartea Sa, a înlăturat păcatul. Toți cei care, prin credință, Îl primesc pe Domnul Isus Hristos sunt acceptați de Dumnezeu pe baza lucrării Lui perfecte. „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui de nespus” ((2 Corinteni 9.15)).

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pliant mototolit

Cuvintele pe care Eu vi le‑am vorbit sunt duh și sunt viață. Dar sunt unii dintre voi care nu cred.

Ioan 6.63,64

De fiecare dată când își vizita vecinii, le oferea un pliant de evanghelizare. Însă imediat ce pleca, pliantul ajungea mototolit în coșul de gunoi. Nimeni din această casă nu dorea să știe ceva despre Dumnezeu. Femeia care făcea curățenie în fiecare săptămână descoperea însă pliantele în coș, le scotea și le citea. Dumnezeu i‑a atins inima, astfel încât ea a primit cuvântul adevărului, a crezut în harul mântuitor și și‑a predat viața Domnului Isus. Evanghelia a ajuns la această femeie oarecum pe o cale ocolită, dar și‑a făcut din plin lucrarea și a salvat‑o. „Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se va întoarce la Mine fără rod, ci va face ce‑Mi place și va prospera în lucrul pentru care l‑am trimis” (Isaia 55.11).

Un alt tânăr credincios punea regulat câte o broșură creștină pe fiecare dulăpior din fabrica unde lucra. Un muncitor s‑a supărat într‑o zi și i‑a aruncat cuvinte jignitoare. A venit însă războiul și ei s‑au despărțit. Peste 26 de ani, pe peronul unei gări, copiii din tabăra condusă de acel tânăr cântau o cântare creștină în așteptarea trenului. Din mulțime s‑a desprins un bărbat și a venit la el: Eu sunt cel care te‑a jignit atunci. Ca prizonier, am vrut să‑mi pun capăt vieții. Dar o pagină mototolită din broșura ta de pe dulăpior m‑a salvat. Acolo scria: „Priviți la Mine și veți fi salvați” (Isaia 45.22). Astăzi sunt mântuit.

Dumnezeu ne invită pe toți. Mulți resping și doar câțiva acceptă. Omenirea se împarte astfel în două: unii nu cred în Dumnezeu, iar alții cred, primind iertarea păcatelor prin jertfa Domnului Isus.

Citirea Bibliei: Geneza 27.1-29 · Psalmul 12.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 26.1‑21; 27.1‑13

Prima parte a cărţii Isaia (cap. 1‑12), având ca subiect judecata lui Israel, se încheia cu o magnifică viziune asupra împărăţiei de o mie de ani. Observăm că şi această a doua parte (cap. 13‑27), care abordează tema pedepsirii naţiunilor, se încheie în acelaşi fel: este înălţată o cântare, din ale cărei versuri, cu totul speciale, câteva merită a fi subliniate şi în Bibliile noastre: v. 3 şi 4 din cap. 26, care au susţinut atâtea generaţii de copii ai lui Dumnezeu (comp. cu Psalmul 16.1); v. 8 şi 9, care dau glas suspinelor adânci ale credinciosului; de asemeni v. 13, care ne aminteşte de legăturile robiei din trecut. Île cunoaştem prea bine pe aceşti alţi „altă stăpâni”: este vorba de Satan, de lume şi de poftele noastre, cei care ne‑au dominat până când am fost dezrobiţi de Domnul, Căruia Îi aparţinem de acum înainte (2 Cronici 12.8).

În cap. 27, leviatanul, imagine a diavolului („şarpele cel vechi”), îşi pierde puterea (este redus la neputinţă – Psalmul 74.14; Apocalipsa 20.1‑3). După aceasta, Israel este prezentat ca o viţă nouă (comp. cu cap. 5), care de astă dată nu mai produce struguri sălbatici, ci vinul curat al bucuriei fără amestec, umplând faţa pâmântului de roade pentru gloria lui Dumnezeu. Pentru că nu mai sunt vierii cei răi care să o aibă în întreţinere, Domnul Însăşi are grijă de ea, noapte şi zi.

CETĂȚENI ȘI PELERINI | Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeul lor… le-a pregătit o cetate.” (Evrei 11:16)

Am auzit o istorie despre vizita unui turist american la casa unui rabin polonez din secolul al XIX-lea. Turistul a fost surprins să constate că aceasta era mobilată foarte sumar și ieftin. Zona de zi, o cameră simplă plină de cărți, conținea doar o masă și o bancă. Când turistul l-a întrebat pe rabin: „Unde este toată mobila ta?”, acesta a răspuns: „Dar a ta unde este?” Bărbatul a întrebat: „Ce vrei să spui? Eu sunt un vizitator, doar în trecere…” „Și eu la fel!”, a răspuns rabinul. Expresia „în trecere” este potrivită fiecăruia dintre noi; suntem pelerini pe acest pământ și copii ai veșniciei. În realitate, creștinii sunt cetățeni ai Cerului, care se îndreaptă spre destinație prin intermediul pământului. Pavel a scris: „Cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.” (Filipeni 3:20) Cerul este mai mult decât o destinație sau o doctrină – pentru copilul răscumpărat al lui Dumnezeu, ar trebui să fie o mentalitate, un mod de a gândi și de a trăi! Apostolul Pavel scrie: „Dacă… aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci… viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” (Coloseni 3:1-3) Raiul este real! Mulți creștini au avut experiențe în care au văzut raiul. Apostolul Pavel a mărturisit că „a fost răpit în rai și a auzit cuvinte care nu se pot spune…” (2 Corinteni 12:4) Așa că, lasă frumusețea Cerului să-ți capteze imaginația, lasă valorile Cerului să-ți determine comportamentul, lasă infinitatea lui să-ți motiveze viața, lasă bucuriile lui să-ți aline durerile, iar Regele atotputernic al Cerului să fie motivul închinării tale pe tot parcursul vieții! Pentru noi care trăim o viață scurtă pe pământ, raiul ar trebui să fie un adevăr care să ne transforme viața. Nu suntem aici pentru a rămâne… Suntem pelerini într-o călătorie, cu un destin glorios – acela de-a petrece eternitatea în casa Tatălui nostru Ceresc!

16 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin credință Iosif, când era pe moarte, a amintit despre ieșirea fiilor lui Israel și a poruncit cu privire la oasele sale.

Evrei 11.22

În Vechiul Testament, oasele lui Iosif sunt menționate în trei locuri: Geneza 50.25, Exod 13.19 și Iosua 24.32. În Noul Testament găsim doar o singură menționare a lor, anume în Evrei 11.22.

Cu puțin timp înainte să moară, Iosif i‑a pus pe fiii lui Israel să jure că vor lua oasele lui cu ei când vor pleca din Egipt spre Canaan. Iosif este un exemplu al credinței. El credea în promisiunea făcută părinților, potrivit căreia Dumnezeu urma să elibereze poporul din Egipt și să‑l pună în stăpânirea țării promise. Cererea lui ne arată de asemenea caracterul evlavios și credincios al lui Iosif. Deși era cel mai puternic om din Egipt, după Faraon, inima lui nu aparținea Egiptului. Pentru el, toată bogăția și gloria Egiptului nu reprezentau nimic, în comparație cu speranța lui în înviere. El privea „nu la cele văzute, ci la cele nevăzute; pentru că cele văzute sunt trecătoare, dar cele nevăzute sunt eterne“ (2 Corinteni 4.18). Credința lui este un exemplu pentru noi toți.

Capitolul 11 din Evrei prezintă o listă remarcabilă de titani ai credinței care au acționat pentru Dumnezeu, de cele mai multe ori dispunând de mai puțină lumină decât avem noi astăzi. Viața unora dintre acești eroi ai credinței a fost marcată de slăbiciune sau chiar de eșecuri. Cu Iosif însă lucrurile au stat altfel; el face parte dintre puținii cărora cu greu le găsești greșeli. Totuși, există doar Unul care a fost perfect: „Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței“ (Evrei 12.2). El este marele nostru Exemplu! Să privim țintă la El!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Prințesa Eleonore von Reuss

Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenicii Mei; și veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va elibera.

Ioan 8.31,32

Născută la Gedern, Germania, Eleonore avea 6 ani când a murit tatăl ei, contele Hermann. Cu toate acestea, copilăria ei la castelul din Isenburg a fost una fericită. La 20 de ani s‑a căsătorit cu prințul văduv Heinrich Reuss. Viața în noul mediu nu a fost lipsită de tensiune. Dar Eleonore von Reuss (1835‑1903) va ajunge să‑L cunoască pe Dumnezeu cu adevărat. Inițial, ca profesor de teologie, ea povestește că obișnuia să susțină exegeza biblică. Era convinsă că, prin munca ei teologică, Îi va fi de folos lui Dumnezeu și va contribui la proclamarea evangheliei. Dar, făcând din filosofie temelia ei, ea a exclus Cuvântul lui Dumnezeu ca sursă a adevărului. A avut frustrări și a traversat o profundă criză spirituală. Dumnezeu însă nu a renunțat la această femeie înțeleaptă. S‑a întâmplat ca ea să intre în contact cu creștini adevărați care mărturiseau că Isus este Domnul lor. A fost impresionată de aceste mărturii autentice și a acceptat lucrarea de răscumpărare pentru ea însăși, încredințându‑I Mântuitorului viața ei. Cu puterea lui Dumnezeu, totul s‑a schimbat. Tânjea după părtășia cu alți creștini. Și‑a retras de pe piață cărțile și articolele anterioare. A compus „imnuri evanghelice“ și a publicat biografii. Preocupată de cei săraci, a fost implicată în lucrări diaconale. A avut 4 copii pe care i‑a crescut în evlavie. Ei îi datorăm forma de învățământ cunoscută astăzi sub denumirea de «grădiniță». Poemele sale exprimă certitudinea păcii ei: Pentru toți, de departe și de aproape, / Se găsește pace în rănile Mielului lui Dumnezeu de pe Golgota. Pe piatra ei funerară scrie: Soarele care zâmbește este Domnul meu Isus Hristos. Ceea ce mă face să cânt este ce se află în cer.

Citirea Bibliei: Geneza 26.18-35 · Psalmul 11.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 25.1‑12

Tir, înfloritoarea metropolă comercială a lumii antice, a făcut obiectul cap. 23, capitol în care am găsit prezentată cea din urm㠄Profeţie despre…“ (sau oracol). Fiecare dintre aceste judecăţi a condamnat omul sub câte un alt aspect moral (de mare folos pentru înţelegerea lor ne este studiul făcut de J.N.D.: „Les Prophetes“, în care găsim un tablou care le rezumă pe toate).

În cap. 24, judecăţile apocaliptice menite să pună capăt puterii răului sunt desfăşurate pe pământ: şi îl zdruncină din temelii. În cap. 25 însă auzim înălţându‑se o cântare emoţionantă chiar din mijlocul acestor ruine (v. 2). Rămăşiţa lui Israel, scăpată ca prin miracol de la nimicire, sărbătoreşte ceea ce a fost Domnul pentru ea în timpul necazului: acum i‑a sosit „timpul cântării“ (Cartea Cântărilor 2.12; comp. cu 24.13).

Versetul 4 a fost mângâierea – şi totodată experienţa –în încercările lor pentru credincioşi fără număr, iar v. 8 ne permite să întrevedem manifestarea unei puteri şi mai mari: „El va înghiţi moartea prin victorie (sau pentru totdeauna)“. Remarcăm că această propoziţie este la timpul viitor în cartea Isaia, în timp ce în 1 Corinteni 15.54 o vom găsi citată la timpul trecut, ca un fapt împlinit în favoarea celor credincioşi: „Moartea a fost înghiţită…“ Între aceste două versete a intervenit crucea şi învierea triumfătoare a Învingătorului de la Golgota. Iar dup㠄învierea“ celor răi, moartea va fi nimicită (1 Corinteni 15.26).

CETĂȚENI ȘI PELERINI | Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeul lor… le-a pregătit o cetate.” (Evrei 11:16)

Am auzit o istorie despre vizita unui turist american la casa unui rabin polonez din secolul al XIX-lea. Turistul a fost surprins să constate că aceasta era mobilată foarte sumar și ieftin. Zona de zi, o cameră simplă plină de cărți, conținea doar o masă și o bancă. Când turistul l-a întrebat pe rabin: „Unde este toată mobila ta?”, acesta a răspuns: „Dar a ta unde este?” Bărbatul a întrebat: „Ce vrei să spui? Eu sunt un vizitator, doar în trecere…” „Și eu la fel!”, a răspuns rabinul.

Expresia „în trecere” este potrivită fiecăruia dintre noi; suntem pelerini pe acest pământ și copii ai veșniciei. În realitate, creștinii sunt cetățeni ai Cerului, care se îndreaptă spre destinație prin intermediul pământului. Pavel a scris: „Cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos.” (Filipeni 3:20)

Cerul este mai mult decât o destinație sau o doctrină – pentru copilul răscumpărat al lui Dumnezeu, ar trebui să fie o mentalitate, un mod de a gândi și de a trăi! Apostolul Pavel scrie: „Dacă… aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci… viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” (Coloseni 3:1-3) Raiul este real!

Mulți creștini au avut experiențe în care au văzut raiul. Apostolul Pavel a mărturisit că „a fost răpit în rai și a auzit cuvinte care nu se pot spune…” (2 Corinteni 12:4) Așa că, lasă frumusețea Cerului să-ți capteze imaginația, lasă valorile Cerului să-ți determine comportamentul, lasă infinitatea lui să-ți motiveze viața, lasă bucuriile lui să-ți aline durerile, iar Regele atotputernic al Cerului să fie motivul închinării tale pe tot parcursul vieții!

Pentru noi care trăim o viață scurtă pe pământ, raiul ar trebui să fie un adevăr care să ne transforme viața. Nu suntem aici pentru a rămâne… Suntem pelerini într-o călătorie, cu un destin glorios – acela de-a petrece eternitatea în casa Tatălui nostru Ceresc!

15 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Să‑i faci șapte candele, și ei să‑i aprindă candelele, și ele să lumineze înaintea lui; și mucările lui și cenușarele lui să fie din aur curat.

Exod 25.37,38

Sfeșnicul era făcut din aur bătut dintr‑o singură bucată și avea șapte candele. Aurul vorbește despre gloria lui Dumnezeu revelată în Persoana binecuvântată a Domnului Isus, Susținătorul suprem al întregii lumini. Untdelemnul pentru candele este menționat în altă parte, el fiind o imagine a puterii Duhului Sfânt.

Aici sunt menționate mucările și cenușarele sfeșnicului, însă, foarte interesant, mucul atât de necesar lor nu este amintit deloc în Exod. Fără îndoială că motivul este că accentul se pune pe ceea ce e din aur, adică în întregime divin. Într‑adevăr, aici se spune că lumina sfeșnicului își arunca razele asupra sfeșnicului însuși – „să lumineze înaintea lui“. Hristos Însuși este Cel scos în relief de către lumina divină.

Mucurile nu vorbesc despre ceea ce este divin, fiindcă ele trebuiau curățite zilnic. Prin urmare, mucurile sunt un simbol al celor credincioși care, prin puterea Duhului lui Dumnezeu, au privilegiul de a străluci pentru Domnul Isus și de a da o mărturie prețioasă cu privire la gloria Persoanei Sale. Ce onoare ne este făcută în felul acesta! Însă putem străluci cu putere doar dacă suntem curățiți zilnic cu mucările. Acest lucru înseamnă să trăim în prezența Domnului Isus, pentru ca El să îndepărteze ceea ce deja a ars, fiindcă altfel lumina ar păli și s‑ar produce fum. Doar când ne încredem în Domnul și așteptăm totul de la El, puterea noastră este reînnoită și putem străluci în mărturia noastră pentru El.

Cenușarele ne amintesc de faptul că Domnul Își va aduce aminte de toate lucrurile pe care cei credincioși le‑au făcut în numele Lui. Noi însă nu trebuie să ne concentrăm atenția asupra acestor lucruri, ci trebuie să fim preocupați să punem în lumină gloria Lui.

L. M. Grant

SĂMÂNŢA BUNĂ

Ariciul plouat

Și acum vă încredințez lui Dumnezeu și Cuvântului harului Său.

Fapte 20.32

Tremurând de frig, ariciul plouat l‑a rugat pe iepuraș să‑l primească în culcuș pentru a se încălzi puțin. I‑a promis că îi va fi recunoscător. Iepurele s‑a învoit și l‑a lăsat. La scurt timp, încălzit, ariciul a început să‑și desfacă țepii unul câte unul, așa că iepurele a fost nevoit la început să se retragă puțin, apoi mai mult, până a ieșit cu totul.

La despărțirea de credincioșii din Efes, Pavel i‑a avertizat de două pericole care îi vor pândi pe calea credinței. Pe de o parte, oameni din afară vor invada necruțător cercul credincioșilor. Pe de altă parte, oameni dinăuntru îi vor îndepărta pe ucenici de Domnul lor prin învățături greșite. În fața acestor pericole, apostolul i‑a încredințat pe credincioși lui Dumnezeu și Cuvântului harului Său. Întocmai cum a zis Pavel, dușmanul a invadat creștinătatea și a introdus învățături false. Cum putem rămâne pe calea credinței, în ciuda opoziției și a ademenirii celui rău? Numai prin cele două surse pe care apostolul le‑a prezentat atunci și pe care astăzi le avem la dispoziția noastră: Pe de o parte, prin Dumnezeul Atotputernic, care a devenit Tatăl nostru. De aceea, să ne rugăm Lui în orice moment și să ne încredințăm protecției Sale! El are puterea să ne păstreze fără poticnire și să ne conducă la țintă. În dragostea Sa, El are grijă de bunăstarea spirituală a copiilor Săi. Pe de altă parte, prin Cuvântul scris al lui Dumnezeu, care ne descoperă harul, El ne atenționează cu privire la decăderea creștinătății, dar ne arată și calea spre Domnul. Să cerem zilnic har! Păcatul la început vine ca un supus umil, apoi cere drepturi alături de noi, iar la sfârșit se arată a fi un aspru tiran.

Citirea Bibliei: Geneza 26.1-17 · Psalmul 10.12-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia   22.12‑25

Una dintre reacţiile oamenilor din lume, atunci  când sunt ameninţaţi de o calamitate, este să‑şi ia toate măsurile de  prevedere posibile din punct de vedere omenesc (aşa ne ajută să înţelegem v. 8‑11); o altă reacţie, mai rea, este aceea de a lăsa lucrurile să curgă  într‑o totală nepăsare. Aici Domnul,  printr‑o încercare, îl invită pe Israel să plângă şi să se smerească; am  putea spune că, într‑un fel, „i‑a cântat de jale“ (Matei 11.17).  Dar poporul nu numai că nu s‑a căit, ci a şi dat frâu liber veseliei şi  bucuriei! Această filosofie, numită materialistă,  are mulţi adepţi în secolul nostru agitat. ŤPentru că existenţa este aşa de  scurtăť – spun aceşti nebuni – Ťşi pentru că suntem la discreţia calamităţilor,  să ne bucurăm pe cât posibil de clipa de faţă!ť. Ideea lor este rezumată atât  de scurt de sfârşitul v. 13: „Să mâncăm şi să bem, pentru că mâine vom muri“. Apostolul le citează  corintenilor aceste cuvinte (din Isaia 22.13) ca pentru a le spune:  Dacă n‑ar exista învierea, atunci, în  adevăr, n‑am avea altceva de făcut decât să trăim ca animalele, în unica  bucurie a clipei care trece (1 Corinteni 15.32; Luca 17.27).

Versetele 15‑25 îl pun deoparte pe administratorul necredincios, imagine a  Antihristului, pentru a ni‑l introduce pe fiul lui Hilchia: pe Eliachim  (cel pus de Dumnezeu), o frumoasă imagine a Domnului Isus (v. 22‑24; comp. cu Apocalipsa 3.7).

PERII ALBI SUNT O CINSTE | Fundaţia S.E.E.R. România

„Podoaba bătrânilor sunt perii albi.” (Proverbele 20:29)

Înainte de a fi omorât pentru credinţa sa, apostolul Pavel a scris: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:7-8) Până în momentul în care a fost executat, Pavel a continuat să scrie adevăruri care aveau să schimbe lumea. El a spus: „Mi-am isprăvit alergarea”, dar niciodată nu a spus: „Renunţ!” Viziunea care ardea în inima lui (vezi Faptele apostolilor 26:15-18) l-a făcut să continue! Atâta timp cât ai o viziune, nu vei fi niciodată „bătrân”.

1) Menţine o atitudine de credinţă şi aşteptare – zilele tale cele mai bune sunt înainte!

2) În loc să fii obsedat de vremurile bune de odinioară, caută modalităţi de a crea vremuri bune, în prezent.

3) Pune-ţi în ordine moştenirea – cea mai mare moştenire pe care o poţi lăsa nu sunt banii, ci iubirea, credincioşia, integritatea şi un exemplu de viaţă evlavioasă. Lucrează în sensul acesta şi nu-ţi pierde vremea cu frica de îmbătrânire!

14 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Îmbrăcați‑vă deci, ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți, cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, smerenie, blândețe, îndelungă‑răbdare.

Coloseni 3.12

„Ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și preaiubiți“, acestea sunt titlurile date creștinilor îndemnați să îmbrace caracterul lui Hristos. Observăm mai întâi care era, în eternitatea trecută, gândul lui Dumnezeu cu privire la noi – „aleși ai lui Dumnezeu“; apoi înțelegem legătura dintre punerea noastră deoparte și caracterul care se potrivește naturii lui Dumnezeu și pe care ni l‑a dat, prin har, ca urmare a alegerii noastre – „sfinți“; da, suntem vase curățite pentru slujba Lui și, în această calitate, obiecte ale desfătării lui Dumnezeu – „preaiubiții“ Săi. Ce motive puternice avem pentru a îmbrăca toate aceste trăsături care urmează a fi enumerate și care constituie ansamblul vieții și umblării noului om pe pământ, spre gloria lui Dumnezeu și a lui Hristos! Cineva spunea: «Priviți la ce înălțime se situează apostolul și cu câtă dragoste tandră ne îndeamnă el; în loc să ne limiteze prin legi și porunci, ne atrage prin amintirea harului lui Dumnezeu, necesar pentru a obține roadele credinței și pentru a aduce aceste roade cu bucurie și fără constrângeri».

Creștinii trebuie să se îmbrace „cu o inimă plină de îndurare“. Îndurarea este compasiunea pe care inima o resimte față de cei slabi, față de cei care suferă, față de cei nefericiți și chiar față de cei vinovați. „Inima plină de îndurare“ este un termen care punctează foarte apăsat faptul că trebuie să fim îndurători nu doar în anumite ocazii, ci, îmbrăcați cu această virtute, să posedăm îndurarea în adâncul inimii. Ca unii care am avut mare nevoie de îndurarea divină și care în continuare avem mereu nevoie de ea, să o lăsăm și noi să emane spre alții din profunzimile tainice ale ființei noastre! Îndurarea își are izvorul în adâncul inimii Domnului nostru. Aceasta L‑a caracterizat pe scumpul nostru Mântuitor pe tot parcursul călătoriei Sale pe pământ, când Se îndrepta, plin de dragoste, spre toți cei care sufereau, fie în trupul lor, fie în sufletul lor, din cauza păcatului. Și de câte ori nu Îl vedem „făcându‑I‑se milă“ de oameni (Matei 9.36; 14.14; Marcu 6.34; 8.2)! Prin urmare, și noi trebuie să purtăm caracterul vieții pe care am primit‑o de la El și să avem, ca și El, o inimă plină de îndurare.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Teancul de hârtii din rechin

Ei vor da socoteală Celui care este gata să‑i judece pe cei vii și pe cei morți.

1 Petru 4.5

În anul 1799, un pescar englez a prins un rechin uriaș. În stomacul peștelui a găsit un teanc de hârtii legate cu o curea. Acestea atestau că nava numită Nancy transportase marfă în mod ilegal. Descoperirea a fost transmisă imediat autorității competente. În vremea respectivă, echipajul navei Nancy era suspectat că ar fi transportat bunuri de contrabandă în timpul războiului dintre Anglia și Franța. Procesul era în curs de desfășurare, iar până la acea descoperire nu existau probe solide. Căpitanul navei aruncase toate documentele compromițătoare în mare. Cât de mare a fost consternarea sa când, pe baza acelor documente apărute din spuma mării, a fost condamnat pentru vina sa! Sperase să scape de pedeapsă prin înlăturarea tuturor probelor, dar acest lucru nu a putut face totuși să‑i dispară nelegiuirea. Și, cu siguranță, nu a reușit să scape de vină înaintea cerului.

Dumnezeu ne arată în limbaj figurat că tot răul și toate faptele noastre rele sunt consemnate în „cărțile“ Sale. Prin urmare, nimeni nu va putea scăpa de pedeapsa divină. Numai în Domnul Isus avem scăparea. Cât de prețioasă este promisiunea Sa: „Cine aude cuvântul Meu și Îl crede pe Cel care M‑a trimis are viață eternă și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață“ (Ioan 5.24)!

Și vorbe‑n vânt și fapte rele / Rămân pe veci ca‑ntr‑un album! / Păzit e scrisul tău de stele, / De‑ai pune mări întregi s‑o spele, / Nu se mai șterge nicidecum! […] / Hai, adu‑ți vina ta și greșul, / Isus îți spală‑al vieții drum / Și tot ce‑a scris pe drum penița / Nu se mai vede nicidecum!

(C.I.)

Citirea Bibliei: Geneza 25.19-34 · Psalmul 10.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 21.11‑17; 22.1‑11

Pe lista vrăjmaşilor lui Israel trebuie să ne aşteptăm să găsim şi Edomul (aici Duma sau Idumeea). Profeţia în legătură cu el este, pe cât de scurtă, pe atât de gravă. Santinela credincioasă, pusă din ordinul Domnului (21.6), este provocată de batjocoritorii din Seir: „Cât mai este din noapte?“ (v. 11; comp. cu 2 Petru 3.3,4); iar răspunsul este deopotrivă serios şi urgent: „Vine dimineaţa…“ (pentru cei care o aşteaptă: vezi Romani 13.12), „de asemenea şi noaptea“, noaptea eternă, pentru cei care sunt pierduţi! Creştini, să fim santinele vigilente, conştiente de slujba noastră pentru păcătoşi, de a‑i îndemna: „Întoarceţi‑vă, reveniţi!“ Să mergem „în întâmpinarea celui însetat“, pentru a‑i da apă (v. 14).

Dup㠄Profeţia împotriva Arabiei…“, ţară a cărei glorie de asemenea trebuie să ia sfârşit, găsim, odată cu începutul cap. 22, „Profeţia despre Valea viziunii“. Recunoaştem în această profeţie însuşi Ierusalimul, în starea sa de necredinţă. Ce descriere tragică şi pătrunzătoare! Toată cetatea fierbea, oamenii erau strânşi pe acoperişuri de beton pentru a asista la dezastrul său. Nu luaseră ei toate măsurile de precauţie posibile (v. 8‑11)? Da, dar cu excepţia singurei măsuri necesare: aceea de a privi spre „Cel care a făcut acestea“, spre Domnul Dumnezeul lor.

DĂ DOVADĂ DE BUNĂTATE! | Fundația S.E.E.R. România

„Ea a făcut ce a putut…”

Marcu 14:8

Evanghelistul Marcu scrie: „A venit o femeie care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump, şi, după ce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus. Unora dintre ei le-a fost necaz şi ziceau: „Ce rost are risipa aceasta de mir? Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de lei şi să se dea săracilor.” Şi le era foarte necaz pe femeia aceea. Dar Isus le-a zis: „Lăsaţi-o în pace. De ce-i faceți supărare?… Ea a făcut ce a putut; Mi-a uns trupul mai dinainte pentru îngropare. Adevărat vă spun că, oriunde va fi propovăduită Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” (Marcu 14:3-6, 8-9). Să observăm două lucruri pe care Isus le-a spus despre această femeie. 1) „Ea a făcut ce a putut…” (vers. 8) Aceasta este o mustrare informală (dojană) pentru mândria pe care o avem fiecare dintre noi, fie că recunoști, fie că nu. Ea ne face să credem că, dacă nu putem face ceva măreț care să fie remarcat și sărbătorit de ceilalți, nu facem nimic. Maica Tereza este cunoscută pentru afirmația: „Nu putem face cu toții lucruri mărețe, dar toți putem face lucruri mici cu o dragoste mare!” 2) „Se va istorisi şi ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” (vers. 9) Au trecut peste două mii de ani de-atunci, și iată încă vorbim despre lecția pe care am moștenit-o de la ea, anume: bunătatea, generozitatea! Nu trebuie să fii educat, inteligent sau bogat pentru a o practica. Bill Borden a renunțat la averea familiei și s-a dedicat slujirii studenților de la Yale, orfanilor, văduvelor și alcoolicilor de pe străzi. Înainte de a muri, el și-a făcut cunoscut crezul: „Fără rezerve, fără retrageri, fără regrete”. Adică, cu alte cuvinte: nimic nu mă trage înapoi, nimic nu mă reține și nimic nu mă împiedică – să slujesc Domnului! Așa că, slujește (pe Dumnezeu și pe ceilalți) dând dovadă de bunătate – și răsplata ta în ceruri este asigurată!

13 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Andrei, fratele lui Simon Petru, era unul dintre cei doi care auziseră de la Ioan și L‑au urmat. Acesta l‑a găsit întâi pe fratele său, Simon, și i‑a spus: „Noi L‑am găsit pe Mesia“ (care, tradus, înseamnă: Hristos). Și l‑a dus la Isus. Isus, privindu‑l, a spus: „Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu vei fi numit Chifa“ (care se traduce: Piatră).

Ioan 1.40‑42

Andrei îl aude pe Ioan Botezătorul spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu“. Atunci Îl urmează pe Isus Hristos și rămâne la El pentru o zi. Impresionat și convins de persoana Sa minunată, el îl caută pe fratele său, Simon, și îl aduce la Isus.

A‑i conduce pe oameni la Mântuitorul – aceasta este caracteristica distinctivă a lui Andrei (Ioan 12.20‑22). De această dată se folosește de ea în cadrul familiei sale. Ce mare har atunci când părinții sau frații noștri ne conduc la Domnul!

Petru are alte trăsături. El ia repede cuvântul și face aceasta cu mare plăcere și foarte des! Și totuși, la primul său contact cu Domnul, el tace. Simte că în Omul acesta simplu și smerit locuiește toată plinătatea lui Dumnezeu.

„«Tu ești Simon, fiul lui Iona; tu vei fi numit Chifa» (care se traduce: Piatră).“ Fiul lui Dumnezeu, care este Lumină și Viață, privește întregul film al acestui om spontan și plin de energie. I Se adresează cu „Simon“, arătându‑i prin aceasta ce este el din fire. Apoi îi dă un nume nou, „Chifa“, exprimând de data aceasta ce este el potrivit planului lui Dumnezeu.

Cu siguranță că, în acel moment, Petru nu a înțeles semnificația numelui său cel nou (piatră). Dar mai târziu, când Domnul va repeta și va confirma numele său cel nou, el va înțelege că Adunarea este construită din pietre vii și că este întemeiată pe Hristos‑Stânca (Matei 16.18).

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dăruind, nu sărăcești

Când vine mândria, atunci vine și rușinea; dar înțelepciunea este cu cei smeriți.

Proverbe 11.2

În vremurile noastre, moderația nu este nicidecum una dintre calitățile lăudate. Să fii satisfăcut cu mai puțin? Nu! Lupta pentru mai mult este la ordinea zilei. Nu încearcă publicitatea, în mod constant, să ne convingă de faptul că avem nevoie și de aceasta și de aceea pentru a fi cu adevărat fericiți?

Din perspectiva divină însă, lucrurile se văd cu totul diferit. Moderația este apreciată atât în Vechiul Testament (vedeți Cartea Proverbe), cât și în Noul Testament: „Purtarea voastră să fie fără iubire de bani, fiind mulțumiți cu ce aveți în prezent“ (Evrei 13.5). Astfel, întrebarea pentru tine și pentru mine este următoarea: chiar este necesară noua achiziție planificată? În loc să am întotdeauna cel mai nou telefon mobil în buzunar, cu siguranță că mă mai pot folosi de cel prezent pentru o vreme.

Solomon îi numește înțelepți pe oamenii smeriți. În Proverbe 11, el explică și motivul, căci cel care nu este pretențios are mai multe oportunități de a oferi altora ceva și astfel „câștigă“ în cele din urmă: „Este unul care împrăștie și totuși crește; și este unul care oprește mai mult decât este drept, dar numai spre lipsă. Sufletul care binecuvântează va fi săturat și cel care udă pe alții va fi udat și el“ (Proverbe 11.24,25).

Mulți creștini au experimentat că a da altora nu îi face mai săraci. Atunci când i‑au ajutat pe alții din punct de vedere material sau spiritual, ei înșiși au fost îmbogățiți.

Citirea Bibliei: Geneza 25.1-18 · Psalmul 9.11-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 20.1‑6; 21.1‑10

Capitolul 20 completează „Profeţia despre Egipt…“. Umblând dezbrăcat şi în picioarele goale, profetul anunţă drumul înfiorător pe care‑l vor avea de parcurs captivii egipteni şi etiopieni deportaţi de către împăratul Asiriei, specializat în strămutări de popoare. Israel („locuitorii ţărmului acestuia“ – v. 6) va vedea atunci consternat şi plin de teamă că s‑a încrezut degeaba în poporul lui faraon, pentru a fi eliberat de grozavul asirian (Psalmul 60.11 sf.).

Capitolul 21 se deschide cu „Profeţia despre pustiul mării…“. Este vorba de noul Babilon. În timpul pe care el îl numeşte „noaptea plăcerii mele“, mezii şi perşii (Elam) pun capăt cu brutalitate acestui imperiu şi bogăţiilor sale (v. 4; vezi Daniel 5.28‑31). Dar şi această profeţie are o aplicaţie viitoare, ca şi cea din cap. 13 (Luca 21.35).

În v. 6, profetul este invitat să pună o strajă. Ordinele străjerilor erau să asculte cu atenţie şi să strige! Într‑o armată, santinela ocupă un post de încredere. Responsabilitatea sa este foarte mare, pentru că cele două datorii care‑i revin sunt foarte importante: să vegheze şi să avertizeze (vezi Ezechiel 3.17‑18, în contrast cu Isaia 56.10). Nu sunt oare acestea îndatoririle oricărui credincios? Le îndeplinim noi cu credincioşie cu privire la oamenii din lume şi faţă de fraţii noştri?

BENEFICIILE DARURILOR | Fundația S.E.E.R. România

„Umblaţi dar după darurile cele mai bune…” (1 Corinteni 12:31)

     Valoarea oricărui lucru este determinată de funcțiunea sa: ce problemă rezolvă, ce nevoie satisface? Nisipul este un bun exemplu. Pe plajă, nisipul este gratuit. Dar dacă dorești să construiești un loc de joacă, același nisip trebuie să fie ambalat în saci și transportat, deci trebuie plătit; prin urmare, valoarea lui crește. Deci, ceea ce este gratuit la plajă, la magazin te costă ceva – să zicem 25 de lei sacul… Iar atunci când același nisip este lipit pe o bucată de hârtie, transformându-l în șmirghel, valoarea lui crește din nou. Acum poate costa până la 100 de lei rola – valoarea a crescut deci odată cu modificarea scopului său.

Un autor explica acest lucru astfel: „Nisipul este dioxid de siliciu. Când nisipul este preluat, încălzit și prelucrat, devine parte a unui cip de computer care valorează acum cinci sute de dolari. Așadar, ceea ce odată era gratuit pe plajă are acum valoare pentru că se află într-un sac, pentru că este lipit pe o bucată de hârtie sau pentru că se află într-un cip de computer pe care abia ți-l poți permite. Nisipul este același, dar a căpătat o valoare cu atât mai mare cu cât scopul în care e folosit e mai important!” După ce a scris pe larg despre diversele sarcini care trebuie îndeplinite de către cei care-L urmează pe Hristos și despre darurile care trebuie exercitate în biserică, apostolul Pavel scria: „Umblaţi dar după darurile cele mai bune”.

De ce? Pentru a putea aduce cele mai mari beneficii și a face cel mai mare bine comunității de credincioși din care faci parte. Pavel a scris credincioșilor din Roma: „doresc să vă văd, ca să vă dau vreun dar duhovnicesc pentru întărirea voastră.” (Romani 1:11) Așadar, darurile sunt date de Dumnezeu prin Duhul Sfânt pentru întărirea altora. Deci, folosește-ți darul pentru glorificarea Domnului și zidirea Bisericii!

12 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Fii tare și să ne arătăm bărbați pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru; și Domnul să facă ce va fi bine în ochii Săi!

1 Cronici 19.13

În 1 Cronici 19 citim despre o mare încercare venită asupra lui Israel în zilele lui David. Împăratul făcuse un gest mărinimos față de noul împărat al lui Amon, pe nume Hanun, după moartea tatălui său, Nahaș. David trimisese câțiva oameni pentru a‑l consola pe noul împărat, însă acesta, împreună cu căpeteniile sale, și‑a bătut joc de solii lui David. Apoi, pentru a înăspri și mai mult situația, Hanun a închiriat armate din Mesopotamia și din Siria, pentru a invada Israelul. Planul lui Hanun era ca, atunci când Israel urma să se confrunte cu armata sirienilor care își avea tabăra lângă cetatea Medeba, amoniții să‑l atace din spate. David își trimisese armata sub comanda lui Ioab, căpetenia oștirii sale. Acesta, ajungând la locul unde trebuia să aibă loc lupta, și‑a dat seama că oștile lui Israel erau în pericol să fie înconjurate și nimicite.

Cuvintele lui Ioab către Abișai sunt de admirat: „Fii tare și să ne arătăm bărbați pentru poporul nostru și pentru cetățile Dumnezeului nostru; și Domnul să facă ce va fi bine în ochii Săi!“. Vedem că Ioab dorea mult ca Domnul să fie onorat și ca oștirea lui să înfrunte încercarea care le stătea înainte doar cu dorința de a se face voia Domnului.

Poate că și noi ne confruntăm chiar acum cu o încercare serioasă, care amenință să ne copleșească. Însă, ca și Ioab odinioară, să ne comportăm cu vitejie și să ne încredem în voia perfectă a Dumnezeului din cer, care vede și cunoaște în întregime situația noastră! În 2 Corinteni 4.8,9 citim: „Suntem în necaz de orice fel, dar nu strâmtorați; în încurcătură, dar nu fără ieșire; persecutați, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu nimiciți“. Să ne aducem întotdeauna aminte de cuvintele din Deuteronom 33.27: „Locuința ta este Dumnezeul cel etern. Și dedesubt sunt brațele cele eterne“.

S. Faulkner

SĂMÂNȚA BUNĂ

SOS! – Nava Sten Trans!

Ați fost ca un tăciune smuls din foc.

Amos 4.11

Pentru oamenii din serviciul de salvare pe mare, a ajunge prea târziu provoacă un gând îngrozitor. Pe 12 mai 1975, o navă tehnică pentru curățarea căilor navigabile se îndrepta spre Kiel cu o încărcătură de pietriș. În acel moment, serviciul meteorologic a emis o avertizare pentru Marea Baltică. Pe când începea furtuna, un val puternic a lovit nava, care s‑a înclinat pe o parte – și nu s‑a mai redresat. Pietrișul începuse să alunece. Cu fiecare val mai mare, nava se scufunda mai adânc în apă. Puțin mai târziu, a fost lansat apelul de ajutor: „Mayday! Navă înclinată, amenințată să se scufunde!“. Zece minute mai târziu, crucișătorul de salvare era deja pornit, dar va dura mai mult de o oră pentru a ajunge la fața locului. Va ajunge oare la timp? Călătoria pe valuri a fost dificilă: era întuneric, puțin după ora patru dimineața, iar stropii îi împiedicau pe bărbați să vadă. Erau pe punctul de a încetini când s‑a auzit următorul mesaj: „Balustrada este deja sub apă, pregătiți‑vă să abandonați nava!“. Așa că au pornit cu toată viteza înainte! Încă pe întuneric, salvatorii au ajuns la fața locului și au reușit să îi preia pe bărbații care urcaseră deja într‑o barcă de salvare. În același timp, un elicopter i‑a salvat pe cei doi care rămăseseră pe Sten Trans. Tocmai când ultimul om, căpitanul, a intrat în elicopter, nava s‑a răsturnat și s‑a scufundat. A fost o salvare de ultim moment! Mulți creștini se roagă pentru oamenii care trimit un SOS pentru viața lor, ca aceștia să audă la timp un cuvânt de la Dumnezeu și să fie mântuiți. Nu este vorba că Dumnezeu vine prea târziu – dar adesea oamenii nu doresc să accepte ajutorul, preferând să încerce să se salveze singuri. Dar acest lucru este sortit eșecului.

Citirea Bibliei: Geneza 24.50-67 · Psalmul 9.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 19.1‑25

Este rândul Egiptului să audă o profeţie ameninţătoare: Războiul civil, tirania unui despot crud (precum cea a Faraonului de odinioară), secarea Nilului (artera vitală), bogăţia şi orgoliul ţării (Ezechiel 29.3) – iată pe scurt ce îl aşteaptă pe acest duşman ereditar al lui Israel.

Prinţii din Ţoan şi din Nof sunt o imagine fidelă a oamenilor acestei lumi: ei se cred înţelepţi, dar, de fapt, nu sunt decât nebuni (v. 11; comp. cu Romani 1.22), pentru că refuză să‑L asculte pe Dumnezeul care li S‑a descoperit şi, în acelaşi timp, dau crezare oricăror forme posibile de superstiţie (comp. cu v. 3). Este de remarcat, de altminteri, un fapt paradoxal, că cei mai îndărătnici necredincioşi sunt adesea cel mai uşor de amăgit. Aceasta se explică simplu: fără să‑şi dea seama, ei sunt orbiţi şi înşelaţi de Satan, stăpânul cel dur şi împăratul cel crud (v. 4; 2 Timotei 3.13) care domneşte asupra lor prin înşelăciune. Dar harul lui Dumnezeu are de spus un cuvânt chiar şi pentru Egipt: alături de Israel, care este moştenirea specială a Domnului, îşi vor găsi loc în binecuvântarea milenară şi Egiptul şi Asiria, imagini ale lumii, odată vrăjmaşi ai poporului lui Dumnezeu, însă în viitor supuşi în întregime Fiului Omului (Geneza 22.18).

CUM SĂ AI O RELAȚIE BUNĂ CU ECHIPA | Fundația S.E.E.R. România

„Toți să fiți cu aceleași gânduri, simțind cu alții, iubind ca frații, miloși, smeriți.” (1 Petru 3:8)

Pune-te în locul celuilalt și încearcă să vezi lucrurile din punctul lui de vedere! Acesta este unul dintre secretele succesului în relația cu clienții, în satisfacerea cerințelor lor, în menținerea unei căsnicii, în creșterea copiilor, în păstorirea oamenilor, în ajutorarea celor în nevoi etc. Străduiește-te să trăiești după acest verset: „toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi…” Încearcă să privești dincolo de tine însuți, de propriile tale preocupări și de propria ta lume. Dacă decizi să reflectezi asupra unei probleme din toate unghiurile posibile, iată ce trebuie să faci: privește-o din perspectiva celeilalte persoane, află interesele și preocupările celorlalți, lasă deoparte propriul tău plan și încearcă să vezi ce văd și ceilalți. Acest mod de acțiune funcționează întotdeauna, deoarece oamenii simt că te conectezi cu ei. Dacă participi la orice fel de activitate de grup sau de echipă, știi cât de important este ca fiecare persoană să vadă imaginea de ansamblu, și nu doar propria parte. Ori de câte ori o persoană nu recunoaște modul în care munca sa se potrivește cu cea a colegilor de echipă, atunci întreaga echipă are de suferit. Cu cât un membru al echipei înțelege mai bine imaginea de ansamblu, cu atât este mai mare potențialul său de a lucra cu echipa. Așadar, fie că ești patron, pastor, șef de șantier sau orice alt lider, trebuie să știi că a te înțelege bine cu oamenii și a lucra cu ei necesită efort: trebuie să le cunoști nevoile, obiectivele, durerile și luptele. Asta face și Domnul Isus cu noi! Biblia spune că El „în toate lucrurile a fost ispitit ca… noi.” (Evrei 4:15) Deci, dacă vrei să semeni cu Hristos și să-I urmezi exemplul, trebuie să te străduiești să aplici asta în relațiile cu ceilalți!

11 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

V‑am scris, tinerilor, pentru că sunteți tari, și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi.

1 Ioan 2.14

Apostolul îi prezintă pe tineri ca pe unii care au biruit lumea și arată că secretul lor consta tocmai în aceea că puterea lor era, de fapt, tăria divină. Cuvântul lui Dumnezeu rămânea în ei; nu numai că ei apelau la acest Cuvânt, ci el rămânea în ei.

Dacă privim la Hristos și la felul cum El i‑a răspuns lui Satan atunci când a fost ispitit, vedem că la El n‑a existat, și nici nu putea exista, nicio poftă a cărnii. Foame I‑a fost, iar Satan, ispitindu‑L, I‑a zis: „Fă ca pietrele acestea să devină pâini!“; apoi I‑a poruncit: „Aruncă‑Te de aici!“, iar în cele din urmă I‑a spus: „Toată gloria lumii mi‑a fost dată mie; închină‑Te mie, și toată va fi a Ta“; cu alte cuvinte, I‑a cerut: «Recunoaște‑mă ca prinț al acestei lumi, și vei avea gloria lumii». Răspunsul Său a fost întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu. Întreaga Lui viață și gândurile lui Hristos în totalitate au fost expresia Cuvântului lui Dumnezeu care rămânea în El. Hristos era Cuvântul – Cuvântul viu.

Prin urmare, ceea ce îi caracterizează pe tineri este Cuvântul care rămâne în ei. Nu este vorba doar de a ne aduce aminte de Cuvânt când trebuie să spunem ceva, nici de a găsi ceva în Cuvânt atunci când avem nevoie, ci de faptul că acest Cuvânt trebuie să fie izvorul acțiunilor noastre – aceasta este semnificația expresiei „Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi“. Un „tânăr“ nu doar că apelează la Cuvânt atunci când are nevoie de el, ci trăiește în Cuvânt. Având cuvintele lui Dumnezeu vii în mintea sa, el știe că tot ceea ce este în lume nu este de la Tatăl.

Duhul lui Dumnezeu are o lume a Lui Însuși, în care Cuvântul scris devine îndrumar pentru orice lucru. Iată în ce mod și din ce pricină ce trebuie să judecăm totul prin Cuvântul lui Dumnezeu. Pot face acest lucru în funcție de starea sufletului meu. Dacă rămâne în mine Cuvântul lui Dumnezeu, lumea și toate lucrurile din ea vor fi judecate prin el.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Oricine se luptă se înfrânează în toate; ei, într‑adevăr, ca să primească o cunună care se veștejește, dar noi, una care nu se veștejește.

1 Corinteni 9.25

Premiul sportiv

Justin este diferit de colegii săi de școală. Când merge în vreo excursie cu clasa, el se culcă devreme și se trezește cu o oră înaintea celorlalți, ca să alerge câțiva kilometri prin pădure. Nu fumează, nu bea alcool și se abține de la multe alte lucruri rele pe care alții le fac. Justin este sportiv de performanță. El are un scop bine definit. Dorește să devină din ce în ce mai bun ca sportiv, să câștige competiții și, dacă va fi posibil, să câștige un titlu important în viitor. Sportul este totul pentru el. Toate lucrurile din viața lui – dieta, programul zilnic, obiceiurile – sunt modelate potrivit scopului său.

Oamenii de felul lui Justin se supun multor privațiuni pentru un premiu, pentru o medalie sau pentru un moment de triumf, deși toate trec repede și sunt date uitării. În plus, nimeni nu poate garanta că acești oameni vor ajunge să aibă succesul dorit. Sunt gata să sacrifice ceea ce sunt pentru ceea ce trebuie să fie!

Apostolul Pavel trage o concluzie cu privire la viața creștină. Se pune întrebarea dacă și noi avem un astfel de scop spiritual înaintea ochilor noștri. Care este rutina noastră zilnică? Ce obiceiuri cultivăm? Ne facem timp să citim Biblia și să ne rugăm? Renunțăm la lucrurile care sunt dăunătoare vieții noastre de credință? Lucrăm cu sârguință pentru Domnul? Ne sunt prioritățile stabilite cu claritate? Pentru noi, creștinii, premiul este răsplata pe care Domnul Isus ne‑o va da în cer. Acest premiu valorează infinit mai mult decât oricare victorie în sport, fiindcă este un premiu etern.

Citirea Bibliei: Geneza 24.32-49 · Psalmul 8.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 17:1-14; 18:1-7

În cap. 7.1 l‑am văzut pe împăratul Siriei, Reţin, atacând Iuda cu complicitatea lui Pecah, fiul lui Remalia. Cartea 2 Împăraţi (16.5‑9) ne ajută să vedem deznodământul acestei istorii: Damascul a fost luat (de către Ţiglat‑Pileser), iar Reţin, omorât. „Profeţia despre Damasc…“ ne permite să privim în viitor, aşa cum au făcut şi toate oracolele sau profeţiile precedente; şi vedem cum Siria modernă va face parte din acel „torent de popoare“ (v. 12; Apocalipsa 17.15) care, asemeni unei mări agitate, va încerca să‑l înece (aparent) pe Israel, … însă, „înainte de a se face dimineaţă, ele nu mai sunt“ (v. 14; Psalmul 37.36).

Cu totul diferită este tema cap. 18. Aici găsim prezentată o ţară maritimă care‑şi întinde puterea protectoare (umbra aripilor) pentru a‑i veni în ajutor poporului ales. Dumnezeu distinge între naţiunile lumii pe cele care‑i sunt favorabile lui Israel de cele care nu‑i sunt favorabile. Înţelegem de aici cu ce gând se îndreaptă El spre sărmanul Său popor pământesc, atunci când acesta este dispreţuit şi călcat în picioare de lume: în ochii Săi, Israel este „minunat“ şi‑n prezent şi‑n viitor. Nu este el poporul Celui care se numeşte „Minunat“…? (cap. 9.6) – un popor care aşteaptă, „tot aşteaptă…“ (18.2,7). Cât despre noi, prieteni credincioşi, Îl aşteptăm oare cum se cuvine pe Cel care este nu numai Împăratul nostru, ci şi Mirele ceresc al Bisericii?

CUM SĂ VORBEȘTI ÎN PUBLIC | Fundația S.E.E.R. România

„Te voi învăţa ce vei avea de spus.” (Exodul 4:12)

Ca să fii un bun comunicator, nu trebuie să fii un mare orator – trebuie doar să transmiți clar mesajul din partea lui Dumnezeu. Nu trebuie nici să imiți vreun alt vorbitor; trebuie doar să te hotărăști să fii cel mai bun „tu” posibil. Așadar, ce trebuie să faci?

1) Nu te gândi la greșeli. Este foarte probabil să știi mai multe despre subiectul tău decât 90% din public. Dacă te bâlbâi, ce contează? Le arăți ascultătorilor că ești om – la fel ca ei. Oamenii se identifică adesea mai bine cu vulnerabilitatea ta decât cu perfecțiunea ta. În plus, ei te susțin când ceea ce le spui este captivant.

2) Concentrează-te pe a transmite publicului valoare, mai degrabă decât pe încercarea de a-l impresiona. Singura întrebare care contează este: ce a reținut publicul din discursul tău? John Ford, un regizor american de film, a spus-o astfel: „Poți vorbi bine dacă limba ta poate transmite mesajul inimii tale!”

3) Exersează! Exersează! Exersează! Împărtășește mai întâi mesajul tău cu persoana din oglindă, așa te vei putea vedea și auzi și vei putea adăuga îmbunătățiri și corecturi, în consecință.

4) Când vine vorba despre împărtășirea Cuvântului lui Dumnezeu, pregătește-ți mesajul ca și cum totul ar depinde de tine, și prezintă-l ca și cum totul ar depinde de Dumnezeu – pentru că așa și este!

Apostolul Pavel știa că nu era un mare orator, dar cuvintele sale continuă să schimbe vieți și după două mii de ani! El afirma (în 1 Corinteni 2:4-5) că „învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere…”

Deci, ai ceva de transmis din partea lui Dumnezeu? El te va ajuta!