Mana Zilnica

8 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

În cea din urmă zi, ziua cea mare a sărbătorii, Isus stătea și striga, spunând: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine, după cum a spus Scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie”. Dar a spus aceasta despre Duhul pe care urmau să‑L primească cei care au crezut în El; pentru că nu era încă Duh Sfânt, deoarece Isus nu fusese încă glorificat.

Ioan 7.37‑39

Avem înaintea ochilor noștri cele două mari adevăruri care caracterizează perioada creștină, și care constituie temelia ei. Ele sunt în mod profetic vestite în pasajul din Ioan 7. În cea din urmă zi, ziua cea mare a sărbătorii, acea zi care are în vedere noua ordine de lucruri, Domnul i‑a invitat pe toți să vină la El și să bea. El menționează și rezultatul prezent pentru cei care dau curs invitației Sale. Unii ca aceștia vor deveni canale ale binecuvântării în această lume sărmană.

Apoi ni se spune clar că Domnul vorbea despre Duhul Sfânt, pe care aveau să‑L primească cei care vor crede în El. Credincioșii adevărați L‑au însoțit pe Domnul în drumul Său pe pământ, însă nu au primit Duhul Sfânt în acel timp. Apoi ni se spune că darul Duhului Sfânt avea să vină în urma prezenței lui Hristos în glorie: „Nu era încă Duh Sfânt, deoarece Isus nu fusese încă glorificat”.

Avem aici cele două caracteristici fundamentale ale creștinismului: 1. un Om este în glorie și 2. o Persoană divină este pe pământ. Hristos, ca Fiu al Omului, este așezat în glorie, iar Duhul Sfânt, ca Persoană divină, este prezent pe pământ!

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Gil Bernard (2)

Sărutați‑L pe Fiul, ca să nu Se mânie și să nu pieriți pe cale, căci mânia Lui se va aprinde curând. Ferice de toți cei care se încred în El.

Psalmul 2.12

„În invitația la conferință era un verset din Psalmul 2, care m‑a pus pe gânduri. Din nefericire, prietenul meu nu mi l‑a putut explica. Am deschis Vechiul Testament în traducerea unui învățător evreu și am citit în întregime Psalmul 2, observând că versetul era tradus oarecum diferit în pliant. Aceasta m‑a făcut să‑mi pun întrebări. Șase luni mai târziu, cineva a venit la mine: «Domnul Gil Bernard? Am venit să vă aduc Noul Testament pe care l‑ați solicitat». L‑am poftit în casă și, după o conversație lungă și plăcută, m‑a întrebat dacă îmi poate citi Parabola fiului risipitor din Luca 15. La sfârșit l‑am întrebat: «Este Isus Mesia al Israelului?» Am rămas fără cuvinte când am aflat că da, este. Înainte să ne despărțim, mi‑a cerut să‑i promit că voi citi Noul Testament și am făcut‑o. Când am parcurs Evangheliile, am simțit că străbat ulițele Israelului în urma pașilor lui Isus. M‑am întors la El, ceea ce mi‑a schimbat fundamental viața. Trei ani mai târziu am părăsit scena muzicală și m‑am hotărât să cânt doar despre Isus. A fost o decizie dificilă, dar nu am regretat‑o niciodată. Am primit mai mult decât mă așteptam: o viață împlinită și fericită, în ciuda inevitabilelor momente dureroase. Dumnezeu este credincios și m‑a susținut în bucurii și în necazuri. Am siguranța că Îl voi lăuda etern.”

Precursor al cântecului creștin contemporan, Gil are astăzi bucuria de a‑și continua slujirea, oferindu‑ne excepționale piese muzicale în limba franceză.

Citirea Bibliei: Geneza 23.1-20 · Psalmul 6.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 13.1‑22

De aici şi până la cap. 27, Dumnezeu ne va pune înainte judecăţile asupra naţiunilor, numite oracole sau profeţii: Profeţia despre… (v. 1: lit. Povara despre…). Acest cuvânt (povara) are o mare putere de sugestie, deoarece omul lui Dumnezeu, când este constrâns să anunţe judecata viitoare, astăzi ca şi atunci, nu o poate face altfel decât cu o inimă profund împovărată.

Din punct de vedere istoric, popoarele amintite aici erau contemporane cu Isaia şi, în această privinţă, profeţiile pe care le vom citi s‑au împlinit deja ad‑litteram. Relatările pelerinilor confirmă că locul în care a fost amplasat Babilonul este şi astăzi de‑a dreptul dezolant şi înspăimântător, în el adăpostindu‑se numai fiarele pustiului (v. 17‑22). Totuşi, după cum nicio profeţie a Scripturii nu se interpretează singură (2 Petru 1.20), nici aceasta nu poate fi explicată izolat, chiar dacă aruncăm un ochi în oglinda istoriei. Întotdeauna trebuie să căutăm în ea, însoţită de priceperea pe care ne‑o dă Duhul Sfânt, o raportare la centrul şi scopul profeţiilor, Hristos şi împărăţia Sa viitoare.

Va fi un Babilon profetic: falsa Biserică apostată (vezi Apocalipsa 17.5; 18.1‑24). Acest Babilon va cădea înainte de întemeierea împărăţiei, spre încântarea sfinţilor, a celor care se bucură de măreţia lui Dumnezeu (v. 3; Apocalipsa 18.20; comp. cu Psalmul 35.15,26).

NEPRIHĂNIREA ESTE UN DAR | Fundația S.E.E.R. România

„Cei ce primesc… darul neprihănirii vor domni în viaţă…” (Romani 5:17)

Apostolul Pavel ne încurajează cu aceste cuvinte: „cei ce primesc, în toată plinătatea, harul şi darul neprihănirii vor domni în viaţă prin Acel Unul singur, care este Isus Hristos!”

Neprihănirea pe care Dumnezeu o aprobă și o acceptă vine ca un „dar”… și se bazează pe „har”! Iar harul înseamnă „favoarea nemeritată și necuvenită din partea lui Dumnezeu”.

Încerci prin propriile eforturi să câștigi o poziție dreaptă înaintea lui Dumnezeu? Crezi că făcând mai multe fapte bune, dăruind mai mult, rugându-te mai mult, slujind mai mult, Dumnezeu te va iubi mai mult și te va binecuvânta? Toate acestea sunt lucruri bune… ba poate chiar lucruri importante… Dar neprihănirea pe care Dumnezeu o acceptă este un „dar” pe care El Însuși îl oferă, și pe care tu nu-l poți câștiga.

Într-adevăr, dacă ar trebui să-l câștigi, nu ar fi un dar – ar fi o răsplată pentru eforturile tale. Mai mult, cum ai ști când ai făcut destul pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, și că este acceptabil înaintea Lui? Satana va profita de fiecare ocazie pentru a te condamna că nu faci destul…

Când se întâmplă asta, începi să cazi în capcana vinovăției, condamnării și rușinii. Când te bazezi, în relația cu Dumnezeu, pe propriile tale merite, vei fi mereu dezamăgit. Să observăm încă ceva din acest verset.

Când îți vezi neprihănirea ca pe un dar acordat de Dumnezeu pentru că ți-ai pus încrederea în Hristos, începi să „domnești în viață”. Leagă acest verset cu Romani 6:14: „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră…”, și vei începe să înțelegi.

În loc să fii stăpânit de lume, de firea pământească și de diavolul, tu vei „domni” peste ele!

6 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Moise a luat cu sine oasele lui Iosif, pentru că‑i pusese pe fiii lui Israel să jure cu jurământ, zicând: „Dumnezeu vă va cerceta negreșit; atunci să‑mi luați oasele cu voi de aici“.

Exod 13.19

Oasele lui Iosif (2) – Răspunsul credinței

La câteva secole de la moartea lui Iosif, un nou împărat s‑a ridicat peste Egipt, iar el „nu‑l cunoștea pe Iosif“. Acest Faraon a început să‑i asuprească pe evrei (Exod 1.8‑14), dar Dumnezeu, în îndurarea Sa, le‑a ridicat un eliberator: pe Moise, care avea să scoată poporul din Egipt. La ieșirea din Egipt, Moise a împlinit jurământul care‑i fusese făcut lui Iosif cu sute de ani înainte – „Moise a luat cu sine oasele lui Iosif“.

Cu siguranță că această promisiune cu privire la oasele lui Iosif trebuie să fi fost transmisă din generație în generație, până la Moise. În ciuda tuturor evenimentelor răscolitoare din primele capitole ale cărții Exod, Moise n‑a uitat de această promisiune. În mijlocul tuturor încercărilor și necazurilor pricinuite de Faraon și a tuturor detaliilor de care trebuia să se îngrijească în vederea scoaterii din Egipt a unui popor atât de numeros, Moise și‑a adus aminte de oasele lui Iosif și le‑a luat cu el.

Sunt oare importante și pentru noi detaliile credinței? Unele cerințe și porunci ne pot părea neînsemnate sau chiar ciudate și perimate. Moise însă nu a privit lucrurile în acest fel și de aceea nici noi nu trebuie s‑o facem. El a fost credincios jurământului făcut lui Iosif. Dumnezeu onorează credincioșia, în special cea manifestată în lucrurile care, potrivit gândirii omenești, par mici sau ciudate. Dar, dacă Dumnezeu este Cel care ni le cere, trebuie să le împlinim, chiar dacă acest lucru ar fi în paguba noastră. Cel care „nu schimbă promisiunea“, chiar dacă „jură în paguba lui“, va locui în prezența lui Dumnezeu (Psalmul 15.1,4). Promisiunea rămâne promisiune. Moise este marele nostru exemplu aici. El n‑a neglijat această misiune, ci a respectat ceea ce era de la Dumnezeu. Să facem și noi ca el!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Proteza dentară

Nu este niciun om care să aibă stăpânire asupra duhului, să oprească duhul, și nimeni nu are putere asupra zilei morții.

Eclesiastul 8.8

După ce medicul stomatolog i‑a montat o nouă proteză dentară bărbatului în vârstă de 63 de ani, la despărțire ei au mai schimbat câteva vorbe în timp ce‑și strângeau mâna:

Pacientul: „Vechea proteză a rezistat 25 de ani“.

Medicul: „Sper că cea nouă va dura cel puțin la fel de mult“.

Pacientul: „Dacă o să mai durez eu atât de mult…“.

Medicul: „Da, aceasta este întrebarea îngrijorătoare cu care ne confruntăm toți“.

Pacientul: „Eu cred în Isus Hristos, așa că pot sta liniștit“.

Medicul: „Da, înțeleg poziția dumneavoastră. Așa scrie în cartea pe care mi‑ați dat‑o data trecută“.

Oricine știe că trebuie să moară într‑o zi. Dar nimeni nu poate stabili ziua morții. Medicul citise despre cei credincioși că ei au pace prin credința în Isus. Dar nu este suficient să citești sau să observi ce lucrează credința. Trebuie să vii tu însuți la Domnul Isus. Oricine ia în mod personal actul Său de răscumpărare va putea spune bucuros: „Mă încred în Tine, Doamne; Tu ești Dumnezeul meu! Zilele mele sunt în mâna Ta; scapă‑mă din mâna vrăjmașilor mei și de cei care mă urmăresc“ (Psalmul 31.14,15). Indiferent ce s‑ar întâmpla, suntem asigurați, iar când ne cheamă acasă, noi plecăm la El!

Citirea Bibliei: Geneza 22.1-12 · Psalmul 5.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 10.1‑23

Ultimele trei paragrafe din cap. 9 (v. 8‑21) şi primul din cap. 10 (v. 1‑4) sintetizează toate motivele pentru care mâ­nia lui Dumnezeu nu se abate de la Israel şi mâna Sa este tot întinsă (9.12,17,21; 10.4). Însă această mână ţine o nuia înfricoşătoare, pentru a pedepsi poporul vinovat: este Asiria, amintită deja. A existat un asirian istoric (Sanherib şi armatele sale: vezi cap. 36.1), dar el nu a fost decât o palidă imagine a groaznicului asirian profetic care va invada ţara lui Israel puţin înainte de domnia lui Hristos. Dumnezeu, în indignarea Sa, va ordona acest atac împotriva poporului Său, atac de care agresorul va profita pentru a‑şi atribui succesul şi chiar pentru a se ridica împotriva lui Dumnezeu (v. 13,15; comp. cu 2 Împăraţi 19.23…). Ce nebunie! Unealta nu este nimic fără mâna care o mâ­nuieşte! Din acest motiv, Dumnezeu, de îndâtă ce Îşi va încheia lucrul în care S‑a folosit de această nuia, o va pune pe foc, cum se arde un simplu toiag (v. 16; 30.31‑33).

Fie ca exemplul acestui act atât de drastic să ne aducă şi nouă aminte de ceea ce suntem, chiar în calitate de creştini, şi anume: instrumente fără putere şi fără înţelepciune proprie (comp. cu v. 13), pe care Domnul le poate pune deoparte sau înlocui, după cum găseşte El cu cale.

Gândul final al lui Dumnezeu nu este judecata, ci harul: …o rămăşiţă … se va întoarce (v. 21,22, citate în Romani 9.27).

MĂRTURISEȘTE CLAR CUVÂNTUL! | Fundația S.E.E.R. România

„Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde… după cum erau ei în stare să-L priceapă.” (Marcu 4:33)

Dacă doreşti cu adevărat să ajungi la oameni şi să le spui „tot ce ţi-a făcut Domnul” (vezi Marcu 5:19), trebuie să încerci să faci şi aceste două lucruri: 1) Să vorbeşti în aşa fel încât să fii înţeles.

Se spune că un copil de vârstă preşcolară mânca un măr în spatele maşinii. „Tati”, a spus el, „de ce mi se înnegreşte mărul?” Tatăl său i-a explicat: „Pentru că, după ce ai asimilat coaja exterioară, structura centrală a mărului a intrat în contact cu aerul din atmosferă, ceea ce a provocat oxidarea acestuia, schimbându-i astfel structura moleculară şi afectându-i pigmenţii.”

După o lungă tăcere, băieţelul a răspuns: „Tati, cu mine vorbeşti?” Deci, poate ascultătorul să înţeleagă şi să aplice ceea ce spui? Apostolul Pavel le spunea membrilor bisericii din Corint: „V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteau suferi, şi nici acum chiar nu le pot suferi.” (1 Corinteni 3:2) Domnul Isus S-a străduit să-Și adapteze cuvintele astfel încât ascultătorii să poată înţelege mesajul. Am citit la început că El „le vestea Cuvântul prin multe pilde… după cum erau ei în stare să-L priceapă.”

Gândeşte-te la asta: Isus era Dumnezeu şi ar fi putut oricând şi oricum să ne uimească fără efort cu puterea şi cunoştinţele Sale. Dar dorinţa Lui era să ne schimbe vieţile în bine, aşa că a rămas la nivelul nostru şi a vorbit într-un limbaj pe care să-l înţelegem. Și tu trebuie să înveţi să faci acelaşi lucru! 2) Să repeţi mesajul sau punctele sale esenţiale, de mai multe ori. Legea fundamentală a învăţării este repetiţia. Se afirmă că oamenii trebuie să audă ceva de vreo şaisprezece ori înainte să creadă şi să „înţeleagă” cu adevărat acel lucru. Întrebarea care ar trebui să te preocupe nu este: „Ce voi spune?”, ci: „Ce vor înţelege oamenii din asta?”

Aşadar, mărturiseşte Cuvântul lui Dumnezeu în aşa fel ca oamenii să te înţeleagă!

4 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

În locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot să se înjunghie jertfa pentru păcat înaintea Domnului: este preasfântă.

Levitic 6.25

Dacă vom compara jertfa pentru păcat cu arderea‑de‑tot, vom observa două aspecte diferite ale lui Hristos. Dar, deși aspectele sunt diferite, este Unul și Același Hristos; de aceea jertfa, în fiecare caz, era „fără cusur”. Acest lucru este ușor de înțeles. Nu are importanță sub ce aspect Îl contemplăm pe Domnul Isus Hristos: întotdeauna El este curat, fără pată, sfânt și perfect.

Într‑adevăr, în harul Său fără margini, El a binevoit să ia asupra Sa păcatele poporului Său; dar Cel care a făcut această lucrare a fost un Hristos fără cusur și fără pată; și nu este altceva decât răutate diabolică să folosești această ocazie, a umilirii Sale profunde, pentru a mânji gloria personală a Celui care S‑a smerit astfel. Excelența Sa intrinsecă, puritatea imaculată și gloria divină a Binecuvântatului nostru Domn sunt manifestate foarte clar atât în jertfa pentru păcat, cât și în arderea‑de‑tot. Nu contează în ce relație Se află, ce slujbă face, ce lucrare împlinește sau ce poziție ocupă: gloria Sa personală strălucește în toată perfecțiunea ei.

Acest adevăr cu privire la Unul și Același Hristos, fie că Îl privim în arderea‑de‑tot, fie că Îl privim în jertfa pentru păcat, se vede limpede nu doar din faptul că, în fiecare caz, jertfa era „fără cusur”, ci și din „legea jertfei pentru păcat”, unde citim: „În locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot să se înjunghie jertfa pentru păcat înaintea Domnului: este preasfântă” (Levitic 6.25). Ambele imagini îndreaptă privirile spre aceeași măreață Persoană, chiar dacă Îl prezintă în aspecte atât de contrastante ale lucrării Sale. În Arderea‑de‑tot, Hristos este prezentat ca Acela care satisface afecțiunile divine; în Jertfa pentru păcat este prezentat ca Acela care împlinește nevoile profunde ale omului. Prima ni‑L prezintă ca Împlinitorul voii lui Dumnezeu; cea de‑a doua, ca Purtătorul păcatului omului. În prima vedem cât de valoroasă este jertfa Sa; în cea de‑a doua vedem cât de detestabil este păcatul.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu mă lepăda la bătrânețe; nu mă părăsi când îmi slăbește puterea.

Psalmul 71.9

La bătrânețe

O doamnă în vârstă îmi spunea: „Sunt atât de slăbită și starea mea se înrăutățește pe zi ce trece; nici nu îți poți imagina ce înseamnă să îți fie greu să ieși din casă”. — „Nu te înțeleg, pentru că nu mai aud bine”, se scuza un bătrânel pe care l‑am întrebat ce mai face, „de‑abia mai reușesc să urmăresc o conversație, iar lucrul acesta mă face să mă simt exclus și din ce în ce mai singur; îți poți închipui asta?”. — „Nu mai pot vedea și, credeți‑mă, acesta este cel mai rău lucru care se poate întâmpla”, îmi spunea printre lacrimi o femeie cu vârsta înaintată.

Dumnezeu știe cât de dificil este să ne vedem zilnic tot mai vulnerabili. Dar ce alinare insondabilă oferă Cuvântul Său în astfel de situații! Ce promisiune măreață găsim în inima „evangeliei” Vechiului Testament: „Până la bătrânețe Eu sunt Același; și până veți încărunți, Eu vă voi purta” (Isaia 46.4)! Domnul Isus, Cel care ne cunoaște neputința, este Însoțitorul nostru: „Și, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28.20). Apostolul Ioan încarcă gândurile tuturor copiilor lui Dumnezeu cu această convingere minunată: „Știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că‑L vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3.2).

Înțelepciunea lui Dumnezeu te va ajuta să spui „nu” plângerilor tale și „da” lui Dumnezeu în timp ce mergi pe cele mai dificile drumuri. Vei găsi multă mângâiere și încurajare uitându‑te la Cel care tânjește să te învețe cu credincioșie. Lumea ta nu e prea mică, iar lucrarea ta nu e prea neînsemnată. Poți pregăti scena care Îl glorifică pe Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Geneza 20.1-18 · Psalmul 2.7-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 8.1‑22

Două mari personaje şi totodată două subiecte importante domină întreaga profeţie a lui Isaia: Unul, nespus de preţios şi de mângâietor, este Mesia Însuşi. Celălalt, aflat la polul opus, este înspăimântătorul Asirian, puternicul vrăjmaş al lui Israel în zilele din urmă. Pentru că poporul L‑a refuzat pe Cel dintâi, va avea de‑a face cu cel de‑al doilea; pentru că au respins apele harului Celui care le‑a fost trimis (Siloam sau Siloe semnificând Trimis: Ioan 9.7), le rămâne ca, în judecată, să fie potopiţi de apele puternice şi multe ale temutului împărat al Asiriei (v. 6,7). Cu toate acestea, pentru că este vorba de ţara lui Emanuel, Dumnezeu îi va zdrobi în final pe cei care se unesc pentru a o invada. Versetul 9 ne descrie care va fi în curând soarta acestor naţiuni aliate, temă astăzi la ordinea zilei (Isaia 54.15).

Pentru a păstra firul călăuzitor al acestor cuvinte profetice, să nu uităm că ele privesc atât poporul răzvrătit şi apostat, luat în întregime (v. 11,14,15,19…), cât şi rămăşiţa credincioasă, căreia Duhul i Se adresează deopotrivă aici.

Citarea v. 18 în Evrei 2.13 ne ajută să‑L vedem, în profet şi în fiii acestuia (7.3; 8.18), pe Hristos, prezentându‑Se înaintea lui Dumnezeu împreună cu ucenicii Săi (v. 16): Lui nu‑I este ruşine să‑i recunoască şi să‑i numească fraţii Săi (vezi Ioan 17.6; 20.17).

CELE CINCI CUNUNI CEREȘTI (4) | Fundația S.E.E.R. România

„Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” (Apocalipsa 2:10)

A patra cunună este „cununa vieții”; două versete diferite din Sfânta Scriptură ne-o descriu: „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci, după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc.” (Iacov 1:12), și „Fii credincios până la moarte și-ți voi da cununa vieții.” (Apocalipsa 2:10) Un pastor spunea: „Cununa vieții este dată ca recunoaștere a răbdării și a biruinței asupra ispitelor și încercărilor, chiar până la martiraj. Motivați de dragostea noastră pentru Hristos, perseverăm și nu renunțăm niciodată până când El ne va lua acasă. Aproape toate cărțile Noului Testament au fost scrise pentru credincioșii care trăiau în pericol de martiraj. Apostolii i-au sfătuit să persevereze, pentru a putea moșteni cununa vieții. Astăzi trăim una dintre cele mai intense perioade de persecuție din istoria Bisericii! Open Doors, o organizație care monitorizează persecuția, ne informează regulat în legătură cu primele cincizeci de națiuni ale lumii în care creștinii se confruntă cu cea mai severă persecuție; în 2017, ei apreciau că tendințele se înrăutățeau constant, și că 100% dintre creștinii din 21 de țări din întreaga lume sunt persecutați pentru credința lor în Hristos! Și că peste 215 milioane de creștini se confruntă cu „niveluri ridicate” de persecuție – în lume… Aproape unul din doisprezece creștini trăiește astăzi într-o zonă sau cultură în care creștinismul este ilegal, interzis sau pedepsit.” De altfel, Biblia ne spune de două milenii că „toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi prigoniţi.” (2 Timotei 3:12) Dar vestea bună este că prigoana oferă fiecărui credincios ocazia extraordinară de a revendica „cununa vieții”!

3 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

În locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot să se înjunghie jertfa pentru păcat înaintea Domnului: este preasfântă.

Levitic 6.25

Dacă vom compara jertfa pentru păcat cu arderea‑de‑tot, vom observa două aspecte diferite ale lui Hristos. Dar, deși aspectele sunt diferite, este Unul și Același Hristos; de aceea jertfa, în fiecare caz, era „fără cusur”. Acest lucru este ușor de înțeles. Nu are importanță sub ce aspect Îl contemplăm pe Domnul Isus Hristos: întotdeauna El este curat, fără pată, sfânt și perfect.

Într‑adevăr, în harul Său fără margini, El a binevoit să ia asupra Sa păcatele poporului Său; dar Cel care a făcut această lucrare a fost un Hristos fără cusur și fără pată; și nu este altceva decât răutate diabolică să folosești această ocazie, a umilirii Sale profunde, pentru a mânji gloria personală a Celui care S‑a smerit astfel. Excelența Sa intrinsecă, puritatea imaculată și gloria divină a Binecuvântatului nostru Domn sunt manifestate foarte clar atât în jertfa pentru păcat, cât și în arderea‑de‑tot. Nu contează în ce relație Se află, ce slujbă face, ce lucrare împlinește sau ce poziție ocupă: gloria Sa personală strălucește în toată perfecțiunea ei.

Acest adevăr cu privire la Unul și Același Hristos, fie că Îl privim în arderea‑de‑tot, fie că Îl privim în jertfa pentru păcat, se vede limpede nu doar din faptul că, în fiecare caz, jertfa era „fără cusur”, ci și din „legea jertfei pentru păcat”, unde citim: „În locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot să se înjunghie jertfa pentru păcat înaintea Domnului: este preasfântă” (Levitic 6.25). Ambele imagini îndreaptă privirile spre aceeași măreață Persoană, chiar dacă Îl prezintă în aspecte atât de contrastante ale lucrării Sale. În Arderea‑de‑tot, Hristos este prezentat ca Acela care satisface afecțiunile divine; în Jertfa pentru păcat este prezentat ca Acela care împlinește nevoile profunde ale omului. Prima ni‑L prezintă ca Împlinitorul voii lui Dumnezeu; cea de‑a doua, ca Purtătorul păcatului omului. În prima vedem cât de valoroasă este jertfa Sa; în cea de‑a doua vedem cât de detestabil este păcatul.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu mă lepăda la bătrânețe; nu mă părăsi când îmi slăbește puterea.

Psalmul 71.9

La bătrânețe

O doamnă în vârstă îmi spunea: „Sunt atât de slăbită și starea mea se înrăutățește pe zi ce trece; nici nu îți poți imagina ce înseamnă să îți fie greu să ieși din casă”. — „Nu te înțeleg, pentru că nu mai aud bine”, se scuza un bătrânel pe care l‑am întrebat ce mai face, „de‑abia mai reușesc să urmăresc o conversație, iar lucrul acesta mă face să mă simt exclus și din ce în ce mai singur; îți poți închipui asta?”. — „Nu mai pot vedea și, credeți‑mă, acesta este cel mai rău lucru care se poate întâmpla”, îmi spunea printre lacrimi o femeie cu vârsta înaintată.

Dumnezeu știe cât de dificil este să ne vedem zilnic tot mai vulnerabili. Dar ce alinare insondabilă oferă Cuvântul Său în astfel de situații! Ce promisiune măreață găsim în inima „evangeliei” Vechiului Testament: „Până la bătrânețe Eu sunt Același; și până veți încărunți, Eu vă voi purta” (Isaia 46.4)! Domnul Isus, Cel care ne cunoaște neputința, este Însoțitorul nostru: „Și, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28.20). Apostolul Ioan încarcă gândurile tuturor copiilor lui Dumnezeu cu această convingere minunată: „Știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că‑L vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3.2).

Înțelepciunea lui Dumnezeu te va ajuta să spui „nu” plângerilor tale și „da” lui Dumnezeu în timp ce mergi pe cele mai dificile drumuri. Vei găsi multă mângâiere și încurajare uitându‑te la Cel care tânjește să te învețe cu credincioșie. Lumea ta nu e prea mică, iar lucrarea ta nu e prea neînsemnată. Poți pregăti scena care Îl glorifică pe Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Geneza 20.1-18 · Psalmul 2.7-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 7.1‑25

După ce a răspuns chemării lui Dumnezeu, se pare că Isaia a trebuit să mai aştepte timp lung până să‑şi înceapă slujba în public (cel puţin şaisprezece ani, cât a durat domnia lui Iotam). Dacă şi noi avem de trecut printr‑o astfel de şcoală a răbdării, să nu ne descurajăm. Să‑L lăsăm pe Domnul să aleagă El momentul potrivit şi modul în care doreşte să ne folosească. Singura noastră responsabilitate este să fim disponibili şi ascultători (comp. cu Matei 8.9).

Cel dintâi împărat la care este trimis Isaia este cel al lui Iuda, răutăciosul Ahaz, într‑un ceas de cumpănă pentru micul regat. Acesta era ameninţat nu numai de Reţin, împăratul Siriei, ci, mai trist, şi de Pecah, împăratul lui Israel. Folosindu‑se de aceştia, Satan căuta să răstoarne tronul lui David şi astfel să se împotrivească domniei lui Mesia cel promis. Însă profetul este purtătorul unor veşti bune: cei doi asediatori nu‑şi vor putea împlini planurile lor rele.

Apoi Ahaz este invitat să audă o revelaţie pe cât de măreaţă, pe atât de glorioasă: este cea a naşterii lui Emanuel. Acesta va aduce mântuire casei lui David, lui Israel şi întregii lumi. Ce frumoasă semnificaţie are numele Emanuel: Dumnezeu cu noi (Matei 1.23)! Îl întâlnim aici ca pe cea dintâi rază de lumină proiectată de făclia profetică în mijlocul adâncului întuneric moral (2 Petru 1.19).

CELE CINCI CUNUNI CEREȘTI (3) | Fundația S.E.E.R. România

„De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da… Domnul…” (2 Timotei 4:8)

O altă cunună menționată în Sfânta Scriptură (a treia pe care v-o prezentăm) este „cununa neprihănirii”. Apostolul Pavel scrie: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:7-8)

Iată cum explica un pastor acest lucru: „Cartea 2 Timotei reprezintă ultima scriere cunoscută a apostolului Pavel, și avem motive să credem că a fost decapitat la scurtă vreme după ce a scris aceste cuvinte. Dar, în loc să se teamă de moarte, el aștepta cu nerăbdare A Doua Venire. Era mulțumit de slujba sa pentru Stăpân. Folosirea de către Pavel a metaforei atletice redă cum nu se poate mai bine viața credinciosului, deoarece descrie lupta, rezistența, disciplina și victoria finală. Cununa neprihănirii este rezervată celor care tânjesc după Domnul Isus și care așteaptă A Doua Lui Venire.

În epistola către Tit, Pavel scria că așteaptă „fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos.” (Tit 2:13) Psihologii ne spun că anticiparea este o emoție cu puteri vindecătoare extraordinare. Oamenii cărora nu le place belșugul de zăpadă își mențin moralul anticipând zilele mai calde și mai lungi de primăvară și de vară. Familiile dezmembrate de mobilizarea militară își păstrează sănătatea mintală anticipând sfârșitul ostilităților și reîntâlnirea. Mirese și miri așteaptă cu nerăbdare ziua nunții lor…”

În calitate de creștin, cele mai bune zile ale tale sunt înaintea ta, și tu poți anticipa toată gloria cerului și a veșniciei. Acest lucru ar trebui să te motiveze să-I fii credincios Domnului Isus și să aștepți revenirea Sa!

2 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și îndată, lăsându‑și plasele, L‑au urmat.

Și îndată i‑a chemat; și […] au mers după El.

Marcu 1.18; Marcu 1.20

În împrejurarea din Marcu 1, Domnul întâi îi cheamă pe Simon Petru și pe Andrei, după care îi cheamă pe Iacov și pe Ioan. Cu toții și‑au părăsit îndeletnicirea și L‑au urmat pe Domnul. Să remarcăm însă că Scriptura nu spune că și‑au părăsit îndeletnicirea de pescari pentru a deveni pescari de oameni. Este adevărat că Domnul le spusese că avea să‑i facă pescari de oameni, însă ei au lăsat totul pentru a‑L urma pe El.

Am subliniat această diferență, pentru a arăta care era scopul fiecăruia dintre aceștia, Petru, Andrei, Iacov și Ioan. Nu slujirea era scopul lor, ci Hristos Însuși – ei L‑au urmat pe El.

Putem ilustra acest principiu important prin cele două relatări cu privire la Marta, din Luca 10 și din Ioan 12. În Luca 10, preocuparea Martei a fost slujirea, de aceea ea a devenit îngrijorată și tulburată, ba chiar a început să se plângă de sora ei, că n‑o ajută. În Ioan 12 vedem însă că Domnul Însuși era Obiectul ei; de aceea, tot ceea ce s‑a petrecut acolo a fost spre gloria Lui. Marta nu s‑a mai plâns de alții, ci slujirea ei s‑a armonizat perfect cu a celorlalți.

Bineînțeles că nu toți creștinii sunt chemați să‑și părăsească îndeletnicirea sau familia pentru a‑I sluji Domnului, însă toți sunt chemați să‑I slujească în împrejurările în care El i‑a așezat. Cu toții suntem slujitori și trebuie să lucrăm până când El va veni (Luca 19.13). Domnul să ne dea har tuturor, în lucrarea pe care El ne‑a încredințat‑o, să‑L avem mereu pe El înaintea ochilor, iar dorința noastră să fie cea de a‑L glorifica!

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători față de o mântuire așa de mare?

Evrei 2.3

Frânează, Ion!

Deși aceste lucruri mi s‑au întâmplat acum 70 de ani, amintirea lor îmi este încă vie. Ca mecanic de locomotivă, eram într‑o cursă de noapte. Era furtună și beznă, iar trenul nostru avea viteză. După o curbă foarte lungă, am văzut brusc lumini roșii în față. „Frânează, Ion, frânează!”, am strigat la colegul meu, iar el a acționat frâna imediat. Nu mai încăpea nicio secundă până la a fi prea târziu, căci resturile unui tren de marfă care deraiase erau morman în fața noastră. Nu vreau să‑mi imaginez ce s‑ar fi întâmplat dacă nu ar fi frânat exact în acea clipă și dacă nu s‑ar fi oprit trenul exact în acel loc…

Am fost recunoscător că am văzut la timp luminile roșii de semnalizare… Dar și mai recunoscător am fost că Dumnezeu, din iubirea Lui pentru sufletul meu, pe care îl avertiza, îmi arătase atunci „lumina roșie”. Și El m‑a trezit! Mi‑am dat seama că eram păcătos și I‑am cerut lui Dumnezeu mântuirea. Acum am „răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea greșelilor, după bogățiile harului Său” (Efeseni 1.7). De atunci, în viața mea strălucește de la Dumnezeu „lumina albă de drum”: sunt mântuit.

Călătoria noastră nu sfârșește la mormânt. Ea duce în eternitate. Te‑ai întrebat vreodată ce se va întâmpla cu tine după moarte? Te‑ai gândit ce ar însemna dacă Dumnezeu va fi nevoit să pună ultimul roșu la semaforul vieții tale? Ia seama cu solemnitate! Ai la dispoziție „o mântuire așa de mare”. Dumnezeu te avertizează din nou astăzi să nu o disprețuiești. Ce plăcut este să mergi cu „lumina de drum” pornită! Cu Domnul Isus!

Citirea Bibliei: Geneza 19.23-38 · Psalmul 2.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 6.1‑13

Într‑o viziune glorioasă, tânărul Isaia se găsește dintr‑o dată în prezența Dumnezeului preasfânt. Solemnitatea acestei prezențe are ca urmare convingerea cu privire la păcat, ceea ce îl determină pe profet să pronunțe un nou vai…; de data aceasta însă, vai‑ul este îndreptat împotriva lui însuși: vai de mine… (v. 5; comp. cu Luca 5.8). Harul lui Dumnezeu poate satisface exigențele propriei Sale sfințenii, pentru că, alături de tron, se află altarul. Curățirea păcătosului este deci posibilă, prin jertfa Domnului Hristos, despre care ne vorbește altarul. Este de remarcat cu ce zel se prezintă Isaia, îndată, pentru a‑I sluji Celui care i‑a înlăturat păcatul. Suntem noi dispuși să răspundem în același fel chemării Domnului: Iată‑mă, trimite‑mă?

Misiunea pe care o primește pentru început tânărul profet este una ciudată: de a spune acestui popor că Dumnezeu le va da un mesaj de neînțeles. Împietrirea la care se face deseori referire (Matei 13.14…) le va fi însă trimisă după ce poporul va respinge cu dispreț Cuvântul Sfântului lui Israel (5.24); iar Dumnezeu va permite aceasta, pentru ca și națiunile să poată avea parte de mântuire (Romani 11.25).

Anul morții împăratului Ozia a fost unul hotărâtor pentru tânărul Isaia. Există și în viața voastră o astfel de dată decisivă? Vă întrebăm despre momentul întâlnirii cu Domnul Isus Hristos…

CELE CINCI CUNUNI CEREȘTI (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria sau cununa noastră de slavă? Nu sunteți voi înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui?” (1 Tesaloniceni 2:19)

Biblia menționează o a doua cunună cerească — „cununa bucuriei”. Ea este oferită celor care ajută pe alții să vină la Hristos. Contextul acestui pasaj este descris în Faptele apostolilor, capitolul 17, care relatează vizita apostolului Pavel în orașul Tesalonic. El „a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, dovedind și lămurind că Hristosul trebuia să pătimească și să învieze din morți.” (vers. 2‑3) Unii dintre cei ce l‑au auzit s‑au convertit, inclusiv o mare mulțime de greci evlavioși și un număr de femei proeminente. Ca urmare, acolo s‑a construit o biserică. Scriindu‑le mai târziu, Pavel le‑a spus că ei vor fi cununa lui, când Hristos va reveni.

Cred că ar trebui să urmăm cu toții exemplul lui Bill Bright, care a fost unul dintre cei mai mari câștigători de suflete din secolul al XX‑lea. Iată ce a spus el, dezvăluindu‑și „secretul”: „Deși am împărtășit personal Evanghelia cu mii de oameni de‑a lungul anilor, sunt o persoană destul de rezervată și nu mi se pare întotdeauna ușor să mărturisesc. Dar am făcut din asta o practică, și vă îndemn să faceți la fel: presupuneți că, ori de câte ori sunteți singuri cu o altă persoană pentru mai mult de câteva momente, sunteți acolo prin voia divină pentru a explica dragostea și iertarea pe care el [sau ea] le poate cunoaște auzind și primind Evanghelia lui Isus Hristos.”

Întrebare pentru tine: Când a fost ultima dată când ai împărtășit Evanghelia cuiva? Azi? Ieri? Pentru că ori de câte ori faci acest lucru, Domnul te va răsplăti de cealaltă parte a cerului cu o cunună — „cununa bucuriei”!

1 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă vă urăște lumea, știți că pe Mine M‑a urât mai înainte decât pe voi. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v‑am ales din lume, de aceea vă urăște lumea.

Ioan 15.18,19

Copiii lui Dumnezeu nu sunt din lume. Și, pentru că nu sunt din lume, fiindcă Hristos i‑a ales din lume, ei sunt obiecte ale urii lumii religioase. Lumea iubește ce este al ei, dar îi urăște și îi prigonește pe copiii lui Dumnezeu (Ioan 15.18‑20). Din cauza faptului că cei credincioși au primit viață nouă de la Dumnezeu și au devenit astfel copii ai Lui, lumea nu‑i cunoaște, pentru că nu L‑a cunoscut nici pe El (1 Ioan 3.1).

Hristos a murit pentru ei, pentru a‑i scoate din lumea aceasta rea (Galateni 1.4). Ei au cetățenia în cer, de unde Îl așteaptă pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor (Filipeni 3.20). În această lume, credincioșii sunt străini (Evrei 11.31; 1 Petru 2.11), sunt un gunoi al lumii, o lepădătură a tuturor (1 Corinteni 4.13). Aici, ei nu au o cetate statornică, ci o caută pe cea viitoare (Evrei 13.14).

În perioada în care Domnul este lepădat, cei credincioși nu sunt chemați să stăpânească lumea aceasta, ci să rabde și să sufere împreună cu El (2 Timotei 2.12; Romani 8.17). Chemarea lor este cerească; Dumnezeu Însuși i‑a chemat la gloria Lui eternă, în Hristos Isus; aici însă, pe pământ, pentru puțin timp, partea lor o constituie suferințele (1 Petru 5.10). Binecuvântările lor nu sunt de natură pământească, ci ei sunt binecuvântați cu binecuvântări spirituale în locurile cerești, în Hristos (Efeseni 1.3). De aceea, ei trebuie să caute cele de sus, nu cele de pe pământ (Coloseni 3.1,2). Ei sunt o creație nouă în Hristos și sunt deja de acum așezați în Împărăția Fiului dragostei Tatălui (2 Corinteni 5.17; Coloseni 1.13). Cât timp trăiesc pe acest pământ, ei sunt chemați să umble în chip vrednic de Dumnezeu, de Domnul Isus, de evanghelia și de chemarea cu care au fost chemați (1 Tesaloniceni 2.12; Coloseni 1.10; Filipeni 1.27; Efeseni 4.1).

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Orice suflet să fie supus autorităților care sunt mai presus de el. Căci nu este autoritate decât de la Dumnezeu, iar cele care există sunt rânduite de Dumnezeu.

Romani 13.1

Supunere față de autorități

Cu mai bine de 100 de ani în urmă, pe 1 mai, mișcarea sindicală convoca o grevă generală, cerând renegocierea contractelor de muncă și ziua de muncă de opt ore. Astăzi, demonstrațiile, protestele și grevele au loc peste tot în lume, iar cererile sunt diverse. În majoritatea cazurilor, scopul este de a‑i convinge pe cei responsabili să ia măsuri. Dar, în mod regretabil, acest lucru duce adesea la atacuri violente. Scriptura respinge în mod clar astfel de acțiuni civile de nesupunere, precum rebeliunea împotriva guvernului. Tot ce spune Biblia este adevărat și de nerevocat, iar un principiu al ei ne spune să ne supunem guvernului nostru, pentru că Dumnezeu l‑a instituit. Singura excepție este când credincioșii sunt împiedicați să își manifeste liber credința. Numai atunci „trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni“ (Fapte 5.29). Dar Dumnezeu lucrează întotdeauna minunat:

În 1563, cancelarul Boemiei, Ioachim de Neuhaus, s‑a dus la Viena să‑i ceară împăratului să semneze un ordin prin care să se poruncească distrugerea totală a adunărilor de credincioși. Împăratul a semnat, iar cancelarul se întorcea triumfal în Boemia cu documentul semnat. Trecând Dunărea în apropiere de Viena, podul de bârne s‑a rupt, iar el și suita lui au căzut în fluviu. Doar câțiva călăreți cu caii lor s‑au salvat prin înot. Cancelarul a fost văzut chinuindu‑se să scoată capul din apă, așa că l‑au apucat de lanțul său de aur, ca să‑l tragă, dar în zadar; murise. Cât despre document, pe acesta l‑a luat apa… Creștinii au folosit cei paisprezece ani de liniște care au urmat pentru a traduce Biblia.

Citirea Bibliei: Geneza 19.1-22 · Psalmul 1.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 5:18-30

Pasiunile oamenilor şi scopurile pe care ei le urmăresc în viaţă variază în funcţie de poziţia lor socială şi de temperamentul lor: Unii sunt preocupaţi să strângă ogor lângă ogor şi casă lângă casă (deşi nu pot locui în mai mult de un singur loc în acelaşi timp – v. 8). „Vai de ei“, pentru că aceste lucruri de pe pământ vor rămâne pe pământ, iar ei se vor înfăţişa înaintea lui Dumnezeu cu mâinile goale! Alţii îşi caută satisfacţia în petrecerile lumii şi în senzaţiile înşelătoare ale alcoolului (v. 11,12,22). „Vai de ei“: când se vor trezi în faţa realităţii eterne, va fi prea târziu! Alţii, însoţitori fideli (de‑a gata) ai propriilor nelegiuiri, se mândresc cu păcatul şi Îl provoacă deschis pe Domnul („vai de ei…“ – v. 18,19). „Vai de cei“ care, având conştiinţa împietrită, au pierdut noţiunea binelui şi a răului (v. 20). De asemenea, „vai de cei“ care îşi găsesc plăcerea în propria lor înţelepciune (v. 21, comp. cu Proverbe 3.7). Toţi oamenii, de la beţivul mizerabil până la cel mai mare filosof, se regăsesc în acelaşi loc: într‑o comună şi deşartă căutare a fericirii (Eclesiastul 8.13). Însă Cuvântul lui Dumnezeu afirmă, iar sfârşitul tuturor gândurilor şi poftelor omului, fie ele vulgare, fie distinse, o confirmă, că toate aceste pasiuni şi scopuri duc la „vai…“, „vai…“, „vai…“!

În capitolele următoare vom vedea în ce fel Se foloseşte Dumnezeu de o naţiune (Asiria) ca de o nuia pentru a‑Şi pedepsi propriul popor.

CELE CINCI CUNUNI CEREȘTI (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji.” (1 Corinteni 9:25)

Biblia vorbește despre „cununi”, când descrie răsplătirile cerești pe care Dumnezeu le promite celor credincioși. Să le analizăm pe fiecare în parte, să vedem ce putem învăța despre ele, și cum le putem primi.

Prima este cununa învingătorului. Pavel scrie: „Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Corinteni 9:25-27)

Apostolul Pavel subliniază faptul că sportivii care speră să câștige trebuie să se antreneze intens. Și noi, la fel, trebuie să ne păstrăm stăpânirea de sine chiar și în lucrurile care, deși nu sunt în mod inerent rele, ne pot slăbi devotamentul față de Dumnezeu.

Un pastor explica: „Trebuie să oprim televizorul pentru a putea studia Biblia. Trebuie să ne trezim mai devreme, dimineața, pentru a ne face părtășia zilnică. Trebuie să exercităm autocontrolul asupra gândurilor noastre. N-ar trebui să mai putem urmări multe dintre programele de televiziune sau filmele de astăzi – și nici materialele accesibile de pe telefoanele și computerele noastre – deoarece ele încalcă standardele biblice ale sfințeniei personale.

Nu putem să ne supunem trupurile abuzului de droguri sau alcool sau să permitem imoralității să se strecoare în relațiile noastre. Trebuie să ne ținem temperamentul [și limba] sub stăpânirea Duhului Sfânt și trebuie să ne bazăm pe Dumnezeu pentru a ne întări în hotărârea noastră de a trăi o viață disciplinată.”

Am auzit ce spunea Pavel despre atleți, care se antrenează din greu „ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji”!

Așadar, străduiește-te să fii în echipa biruitorilor – și vei primi „cununa care nu se poate veșteji”!

29 Aprilie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Tot așa și voi, socotiți‑vă pe voi înșivă morți față de păcat și vii față de Dumnezeu, în Hristos Isus.

Romani 6.11

Credința (potrivit cu Romani 6) acceptă judecata lui Dumnezeu din Coloseni 3.3 și astfel pot să mă socotesc mort față de păcat și viu pentru Dumnezeu. Nu în Adam, ci în Isus Hristos, Domnul meu! Prin urmare, „unde este Duhul Domnului, acolo este libertate“. Iar această libertate are un dublu aspect – libertate conștientă, în lumină, înaintea lui Dumnezeu, ca aflându‑mă în Hristos, în poziția de fiu; și libertate de legea păcatului în carne.

Am pătruns în locul nou în Hristos prin faptul că am murit față de lucrul vechi, Adam, și sunt viu în Hristos. N‑aș fi reușit niciodată să mor sau să mă eliberez eu însumi, însă, fiind incapabil să dau la o parte carnea, am descoperit nevoia de un Izbăvitor și, prin har, am găsit Unul – în faptul că, prin credință, am murit și am înviat împreună cu Hristos. Nu trebuie să mor, ci să mă socotesc mort, datorită faptului că Hristos, Cel care a murit, este, prin Duhul Sfânt, în mine ca viață a mea. Duhul Sfânt îmi oferă pe de o parte înfierea și, pe de altă parte, conștiența că sunt fiu în Hristos. El îmi dă putința de a crede că am murit împreună cu Hristos; însă nu‑mi poate oferi conștiența că firea păcătoasă nu s‑ar afla acolo, ci că nu mai sunt dator ei. Nici nu mă poate face conștient că trăiesc prin Duhul, atunci când nu este așa. Știu că încă există conflict, încă firea păcătoasă poftește împotriva Duhului, dar, fiindcă Duhul este prezent, nu mai sunt sub lege. Acolo am fost rob legii păcatului. În Duhul nu mai sunt rob; dimpotrivă, harul lui Hristos îmi este de ajuns, iar puterea Lui este făcută desăvârșită în slăbiciune.

Sunt liber, deoarece păcatul pe care l‑am descoperit în carnea mea a fost condamnat la crucea lui Hristos, iar condamnarea a avut loc în moarte. Așa că, pentru credință, sunt răstignit împreună cu El și am pătruns în locul cel nou al omului înaintea lui Dumnezeu: după cruce, în înviere, deasupra păcatului, deasupra puterii lui Satan, deasupra morții și deasupra judecății. Acest loc reprezintă libertatea – libertatea înaintea lui Dumnezeu și libertate de legea păcatului. Sunt mort față de păcat prin faptul că am murit împreună cu Hristos.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, că erați robi ai păcatului, dar ați ascultat din inimă de modelul învățăturii în care ați fost instruiți.

Romani 6.17

Michelangelo

Artistul Buonarroti Michelangelo (1475‑1564) și‑a pierdut mama la vârsta de 6 ani. La 13 ani a intrat ucenic la frații pictori Ghirlandaio; acolo a fost invidiat pentru talentul său. Și‑a iubit munca până la sfârșitul vieții. Patru ani a lucrat la pictarea boltei Capelei Sixtine din Vatican, o suprafață de cinci sute de metri pătrați, depunând un efort istovitor. Vizitatorii rămân muți de uimire. Prin sculpturile sale, Michelangelo a redat într‑un mod cu totul inedit soarta tristă a sclavilor. În loc să creeze figuri umane în lanțuri, el a creat trupuri prinse în marmură. Ele ies din piatră, dar nu complet. Mușchii le sunt încordați, dar tot nu se pot elibera. Oare nu simbolizează acest lucru și situația noastră înainte de convertire? Eram sclavii păcatului care locuia în noi. Trebuia să cedăm ispitelor sale. Nu ne puteam abține. Indiferent cât de mult am încercat să trăim o viață diferită, nu am putut. Păcatul ne ținea la pământ și ne forța să continuăm să păcătuim. Dar, prin îndurarea lui Dumnezeu, prin credința în Domnul Isus am găsit eliberarea! Moartea Sa ne‑a fost atribuită nouă. Ca urmare, am murit față de păcat. Așa că nu mai trebuie să‑i îndeplinim cerințele vinovate. Suntem capabili să spunem ɴᴜ ispitelor păcătoase. La convertire am primit de asemenea o viață nouă, care ne dă capacitatea de a face ceea ce este bine. Duhul Sfânt care locuiește în noi ne dă puterea de a face acest lucru. Astfel, eliberarea de sub puterea păcatului este urmată de o viață în care cu adevărat dorim să ascultăm de Dumnezeu. Din recunoștință pentru mântuire, ne punem la dispoziția Lui și Îl întrebăm smeriți ce dorește El de la noi.

Citirea Bibliei: Geneza 18.1-15 · Iuda 5-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 3:16-26; 4:1-6

Versetele 18‑23 vă învaţă, tinerelor, că tentaţiile modei nu au apărut odată cu epoca noastră. Este oare ceva mai greu de suportat – şi în acelaşi timp mai ridicol (vedeţi sf. v. 16) – decât această preocupare exagerată cu propria persoană? decât această căutare neobosită de a atrage atenţia şi admiraţia altora? Dumnezeu subliniază deşertăciunea tuturor acestor podoabe şi mofturi. Înseamnă atunci că o creştină nu trebuie să aibă grijă de„împodobirea“ sa? Dimpotrivă, chiar Cuvântul o învaţă şi în ce fel să o facă. „Faptele bune“ (1 Timotei 2.9,10) şi „un duh blând şi liniştit“ (1 Petru 3.2‑6) sunt o podoabă morală de mare preţ înaintea lui Dumnezeu, fără a pierde din vedere că felul nostru de a ne comporta şi de a ne îmbrăca nu Îi este indiferent.

Intervenţia Domnului în favoarea poporului Său, la finalul istoriei sale, aminteşte de grija cu care i‑a însoţit încă de la început (comp. v. 5 cu Exod 13.21,22). Este ca şi cum le‑ar afirma: nu am încetat să vă am înaintea ochilor Mei!

Aici se încheie prefaţa cărţii Isaia: s‑a deschis prezentându‑ne ruina morală a lui Iuda şi a Ierusalimului, precum şi judecăţile care se vor abate asupra lor, şi se închide prezentându‑ne restaurarea lor şi gloria lui Hristos („Odrasla Domnului“, izvorul şi puterea vieţii – v. 2).

ÎNȚELEPCIUNE PENTRU CREȘTEREA ADOLESCENȚILOR | Fundația S.E.E.R. România

„Fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)

Te-ai întrebat vreodată de ce un copil fericit și cooperant, de 12 ani, se transformă brusc într-un adolescent morocănos și deprimat – la 13 ani? Dacă ești părinte de adolescent, cu siguranță știi despre ce e vorba.

Există două forțe puternice care explică o parte din comportamentul adolescenților care te înnebunește ca părinte.

Prima este legată de presiunile sociale care sunt obișnuite la această vârstă. Dar există și o a doua sursă de perturbare: cea legată de schimbările hormonale, care nu numai că transformă corpul fizic, ci afectează și revoluționează modul de gândire al copiilor. Pentru unii adolescenți (nu pentru toți), chimia umană se află într-o stare de dezechilibru timp de câțiva ani, provocând nestatornicie, agitație, izbucniri de mânie și chiar depresie. Această revoluție poate motiva un băiat sau o fată să facă lucruri care nu au absolut niciun sens pentru adulții care privesc cu îngrijorare de pe margine. Această furtună hormonală le poate destabiliza conceptul de „sine” și le poate crea un sentiment de neliniște.

Părinții se descurajează adesea din cauza iraționalității acestei perioade. Tot ce-au încercat să-i învețe pe copii pare un eșec. Autodisciplina, curățenia, respectul pentru autoritate și politețea vor ceda locul asumării de riscuri și „nebuniei” generale! Dacă acesta este stadiul în care se află și copilul tău astăzi, avem vești bune: vor veni și zile fericite! Adolescentul tău imprevizibil poate deveni de fapt un model de forță și bun simț – dacă nu face ceva distructiv înainte ca hormonii săi să se stabilizeze din nou.

Ce ar trebui să faci, ca părinte? În primul rând, nu trage concluzii pe termen lung din cauza unei perioade scurte. În al doilea rând, arată-i că îl/o iubești, fii răbdător și roagă-te pentru pacea și liniștea sufletească – a sa și a ta!

De fiecare dată când simți că nu mai poți, ca părinte, rostește acest verset din Scriptură: „Pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, să ne păzească inimile și gândurile!” (cf. Filipeni 4:7) Și Domnul să vă dea înțelepciune și răbdare, părinților de adolescenți!