Mana Zilnica

10 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Rătăcesc ca o oaie pierdută: caută pe slujitorul Tău, pentru că nu uit poruncile Tale.

Psalmul 119.176

Am putea spune că Psalmul 119 este cea mai lungă rugăciune din Biblie. La început, psalmistul remarcă binecuvântările care sunt partea celor ce umblă în legea Domnului; apoi începe să I se adreseze lui Dumnezeu cu privire la viața sa: „O, de‑ar urmări căile mele să păzească hotărârile Tale!” ((versetul 5)), după care, aproape în întregime, psalmul este o conversație cu Domnul legat de această dorință, de a păzi cuvântul Său.

Ce versete revigorante: „Am ascuns cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta […] Deschide‑mi ochii, și voi vedea lucrurile minunate care sunt în legea Ta […] Doamne, cuvântul Tău este întărit în ceruri pentru totdeauna […] Cât de mult iubesc legea Ta! Toată ziua cuget la ea […] cuvântul Tău este o candelă pentru piciorul meu și o lumină pentru cărarea mea […] Descoperirea cuvintelor Tale luminează, dând pricepere celor simpli” ((versetele 11, 18, 89, 97, 105 și 130))! Câtă nevoie avem de lumina Cuvântului lui Dumnezeu pentru picioarele și calea noastră! Cât de prețios este el pentru fiecare în parte!

După aceste expresii ale recunoștinței însă, ajungând la ultimul verset, psalmul ne surprinde cu strigătul său sfâșietor: „Rătăcesc ca o oaie pierdută”. Psalmistul privește în jur și parcă ar vrea să spună: «Oare cum am ajuns aici? Doamne, Te rog, caută‑mă!».

Este bine pentru noi să recunoaștem că, oricât de mult am aprecia Cuvântul lui Dumnezeu, suntem întotdeauna înclinați să ne rătăcim. Aceasta trebuie să fi fost o concluzie tristă pentru psalmist, dar să remarcăm că el niciodată n‑a întrerupt comunicarea cu Cel ale Cărui căi le căuta. Acest lucru atinge o coardă sensibilă și în inimile noastre. L‑am căutat odinioară pe Domnul, iar acum ne găsim departe de calea Lui? Să‑L chemăm! Să nu încetăm să ne rugăm Lui! Dumnezeul pe care L‑am găsit pe paginile Psalmului 119 este întotdeauna gata să‑i caute și să‑i aducă înapoi pe cei rătăciți ai Săi.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Arabul Sadiq

Moise I‑a zis lui Dumnezeu: Iată, atunci când mă voi duce la copiii lui Israel și le voi spune: „Dumnezeul părinților voștri m‑a trimis la voi”, iar ei mă vor întreba: „Care este Numele Lui?”, ce le voi răspunde? Dumnezeu i‑a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt”.

Exod 3.13,14

Într‑o țară arabă, un cuplu de misionari, Mike și Reema, sunt în căutarea unui apartament, împreună cu un agent imobiliar local. În mașină, Reema îl întreabă pe acesta: „Domnule Sadiq, prietenii arabi spun că Dumnezeu are 99 de nume…”. Sadiq răspunde că el crede că Dumnezeu are cu adevărat 99 de nume, atât și niciunul în plus. Misionarul susține, dimpotrivă, că cele 99 sunt titluri ale Sale și că Numele lui Dumnezeu este cel care apare în Biblie. Sadiq se miră: „Nu am auzit niciodată așa ceva. Și care este acest nume?”.

Exprimându‑se în arabă, Reema citează Numele pe care Dumnezeu i‑l dezvăluie lui Moise: „Eᴜ sᴜɴᴛ Cᴇʟ ᴄᴇ sᴜɴᴛ”. Auzindu‑l, Sadiq se schimbă brusc la față și întoarce capul, ca să înțeleagă mai bine. Reema repetă numele biblic: „Eᴜ sᴜɴᴛ Cᴇʟ ᴄᴇ sᴜɴᴛ”. Sadiq ridică mâna și spune întretăiat: „Acesta este adevărul! Uneori, când ceva este adevărat, sunt convins direct în inimă, înainte să înțeleg cu mintea. Și, când ați rostit Numele acesta, am simțit în tot corpul o forță”. Din acea zi, Sadiq îi vizitează în mod regulat pe cei doi misionari, pentru a studia Biblia.

Dacă există viață, trebuie să fie și dezvoltare.

„Creșteți în har și în cunoștința Domnului și Mântuitorului!” (2 Petru 3.18).

Citirea Bibliei: Geneza 42.9-26 · Psalmul 28.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 48.9‑22

„Pentru Numele Meu … pentru Mine!” (v. 9,11). Prea adesea uităm care este măreţul motiv care stă la baza intervenţiilor lui Dumnezeu. Adoptându‑l pe Israel ca popor al Său – şi pe noi, creştinii, ca pe fiii şi fiicele Sale – putem spune că Dumnezeu este implicat personal, aşa cum un părinte este responsabil în faţa altora pentru faptele copiilor săi. Suntem, după caz, eliberaţi, curăţiţi … sau pedepsiţi, datorită gloriei Tatălui ai Cărui copii suntem (vezi Iosua 7.9; sf. v. 9).

Dumnezeu mai are însă şi un alt motiv pentru care ne învaţă şi ne disciplinează: este vorba de folosul nostru (v. 17; Evrei 12.10). Pacea inimii celui credincios decurge din ascultarea sa. Ea poate fi „ca un râu” calm şi puternic (v. 18) – se înţelege – dacă urmăm cursul voii lui Dumnezeu; în felul acesta nu cunoaştem agitaţia şi nici efervescenţa (sau: clocotirile) pârâului de munte şi putem experimenta v. 3 din cap. 26: „Tu vei păzi în pace desăvârşită mintea care se sprijină pe Tine”. Este de remarcat că numai după ce i‑a îndemnat pe ai Săi să păzească poruncile şi Cuvântul Său, Domnul le dă pacea Lui (Ioan 14.15,21,23,27). Ce pace de nepreţuit pentru răscumpăraţii Domnului! Pentru cei răi, ea este însă necunoscută (v. 22).

ARATĂ HAR ÎN FAȚA PROVOCĂRILOR! | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Romani 12:18)

Pastorul și autorul Chuck Swindoll povestea că, pe când era tânăr, nu putea înțelege cum două persoane care Îl iubesc pe Domnul și cred în Biblie pot ajunge la concluzii diferite: „În gândirea mea simplistă, eram convins că toate mințile evlavioase trebuie să ajungă la concluzii identice. Am descoperit curând însă nu doar că existau opinii diferite, ci și că Dumnezeu are îndrăzneala să-i binecuvânteze pe cei care nu sunt de acord cu mine! El nu este nici pe departe atât de îngust la minte precum mulți dintre copiii Săi. Este mult mai ușor să trăiești cu Dumnezeu. El este tolerant, plin de mai mult har și iertare decât noi toți!” Pentru a arăta har în momente dificile, trebuie să înțelegi și să accepți și aceste două lucruri:

1) Opiniile și convingerile oamenilor vor fi adesea diferite de ale tale! Da, nu trebuie să faci niciodată compromisuri în ceea ce privește adevărul biblic și valorile fundamentale, dar nu costă mai mult să ai tact și să fii plin de bunătate decât să fii critic și caustic. Și acest lucru este valabil mai ales când este nevoie de confruntare și mustrare. Apostolul Pavel scria: „Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții.” (Galateni 6:1) Reține și prețuiește expresia „cu duhul blândeții”! Ai înțeles ideea?

2) Perspectiva fiecăruia are o anumită valoare. Când crești într-o familie care funcționează pe baza unei scale a dreptății de tip alb/negru, bine/rău – de regulă persoana care „are dreptate” este lăudată, în timp ce persoana care „greșește” este taxată! Și e păcat, pentru că, în general, problemele vieții nu sunt de genul „eu am dreptate și tu greșești”, ci mai degrabă de genul „eu văd lucrurile așa, și tu le vezi altfel”! Așadar, înainte de a intra în conflict cu cineva, întreabă-te dacă este mai importantă nevoia ta de a mustra acea persoană decât dorința de a te conecta cu ea. Așa că, „dacă este cu putință” dă dovadă de har, în fața provocărilor!

3 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

Romani 5.8

Pentru a învăța că în carne nu este nimic bun – că aceasta este rea în mod iremediabil – trebuie să mergem la cruce. La cruce vedem manifestarea bunătății perfecte în Dumnezeu şi manifestarea bunătății perfecte în Om, în Omul Isus Hristos. La cruce, harul, dragostea şi bunătatea au strălucit în toată splendoarea lor.

Cum a acționat carnea în prezența acestei bunătăți perfecte? Ea L-a refuzat complet pe Acela în Care a fost manifestată bunătatea. L-a lepădat, L-a scuipat în față, L-a batjocorit, punându-I pe cap o cunună de spini, L-a pironit pe cruce şi L-a aruncat afară din lume. Cu toții am fost reprezentați la cruce, pentru că acolo a fost prezentă orice clasă de oameni, religioasă sau evlavioasă, educată sau ignorantă, rafinată sau grosolană; cu toții am fost acolo şi toți L-am lepădat pe Hristosul lui Dumnezeu. Fiecare poate spune: «Acolo eu îmi văd carnea adusă față în față cu bunătatea perfectă; acolo firea mea, orice formă ar lua, declară fără ezitare că urăşte complet bunătatea». Aşa cum cineva a spus: «Imaginea unui Hristos lepădat m-a ajutat să mă descopăr pe mine însumi înaintea mea, pentru că acolo au fost date pe față cele mai adânci cotloane ale inimii mele şi acolo eul, eul cel oribil, a fost descoperit în totul».

Învățând în mod experimental ceea ce este carnea, îi descopăr poftele şi lăcomia, mândria şi deşertăciunea. Într-un cuvânt, descopăr prin experiențe amare că firea iubeşte răul. Dar, când vin la cruce, învăț o latură şi mai teribilă a caracterului cărnii, pentru că acolo aflu că firea urăşte binele.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Recunoaşterea greşelilor

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept să ne ierte păcatele şi să ne curățească de orice nedreptate.

1 Ioan 1.9

S-au făcut unele greşeli – cu aceste cuvinte şi-a început directorul discursul cu privire la acțiunile ilegale în care compania sa era implicată. Părea umil, însă avea grijă să se distanțeze de acuzații, dând impresia că el, personal, nu făcuse nimic greşit.

Unele greşeli sunt doar nişte greşeli: ai uitat de o întâlnire, ai luat din şifonier o haină care nu trebuia, te-ai adresat cuiva cu numele greşit. Există însă şi acțiuni deliberate, care depăşesc mult în gravitate erorile menționate mai înainte. Dumnezeu le numeşte păcate şi ne socoteşte responsabili pentru ele. Din nefericire însă, tendința noastră este să ne minimalizăm greşelile sau să dăm vina pe alții pentru ele.

Adesea procedăm precum Aaron, care s-a aşezat în cea mai favorabilă poziție atunci când a fost comis păcatul cu privire la vițelul de aur: Tu cunoaşti poporul, că este pus pe rău. Şi mi-au zis: Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră, pentru că nu ştim ce i s-a întâmplat lui Moise acesta, omul care ne-a scos din țara Egiptului!. Şi le-am zis: Cine are aur?. Ei l-au scos şi mi l-au dat, iar eu l-am aruncat în foc, şi a ieşit acest vițel (Exod 32.22-24). Este ca şi cum ar fi zis: S-au făcut unele greşeli. Dumnezeu însă aşteaptă ca noi să ne recunoaştem păcatele. Dacă le mărturisim cu sinceritate înaintea Lui, El ne iartă şi ne curățeşte de orice nedreptate.

Citirea Bibliei: Geneza 38.1-30 · Psalmul 23.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 44.1-13

Aceste capitole ne poartă din nou spre începutul istoriei lui Israel. Domnul a format şi a pus deoparte acest popor pentru El Însuşi (cap. 43.21; 44.2). Ei erau ai Lui, şi El al lor (v. 5). El le-a dat apoi Legea, care începea astfel: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, … să nu ai alți dumnezei afară de Mine… Să nu-ți faci niciun chip cioplit… (Exod 20.2-4), iar istoria poporului ne învață cât de mult au fost călcate aceste porunci. Idolatria nu este însă în exclusivitate păcatul lui Israel, nici al popoarelor păgâne (1 Corinteni 10.14). Făcând inventarul obiectelor pe care noi le posedăm – ca şi al celor mai tainice gânduri pe care le nutrim – vom descoperi, probabil, mai mult decât un idol bine instalat în inima noastră. Din acest motiv, Duhul lui Dumnezeu este atât de des întristat, iar binecuvântarea este oprită… (comp. cu v. 3).

Finalul pasajului citit ne aduce în atenție încă două expresii cu privire la idol, la care dorim să medităm. Idolul este făcut după frumusețea omului (v. 13; comp. cu 1.6), ca expresie a faptului că omul se complace (în sinea lui) în a onora şi a sluji creatura, mai degrabă decât pe Cel care l-a creat (Romani 1.25). În al doilea rând, idolul este făcut ca să stea într-o casă (v. 13), de aceea trebuie să veghem şi asupra inimii noastre, locul ascuns din Deuteronom 27.15, dar şi asupra casei noastre.

ODIHNA ŞI RELAXAREA SUNT ESENŢIALE | Fundația S.E.E.R. România

Isus le-a zis: Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniți-vă puțin. (Marcu 6:31)

Dumnezeu a poruncit respectarea zilei de sabat dintr-un motiv întemeiat: odihnă, refacere după munca noastră. Dacă Dumnezeu a simțit că trebuie să se odihnească după şase zile de activitate creativă, cu cât mai mult ar trebui să ne odihnim noi?

Domnul Isus era un susținător al odihnei. Odată, El i-a trimis pe ucenicii Săi într-o călătorie de evanghelizare. Când s-au întors încântați de toate minunile extraordinare care s-au întâmplat, te-ai fi gândit că El îi va îndemna să mențină/mărească ritmul… Dar El nu a făcut asta! Isus le-a zis: Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniți-vă puțin. Căci erau mulți care veneau şi se duceau şi ei n-aveau vreme nici să mănânce. (Marcu 6:31-32)

Să ne gândim la cuvintele: mulți care veneau şi se duceau. Sună asta ca o zi obişnuită din viața ta, în care rareori ai ocazia să iei o pauză? Domnul Isus era îngrijorat că ucenicii Lui îşi vor pierde echilibrul. El nu Se grăbea niciodată, nu părea stresat sau controlat de mulțimi, îşi păstra prioritățile în ordine şi reuşea întotdeauna să ducă la bun sfârşit ceea ce-şi propunea să facă.

Trebuie să consideri aceste momente la fel de importante ca orice altă răspundere individuală.

Aşadar, dacă nu ştii cum ar trebui să acționezi, roagă-te: Părinte Ceresc, ajută-mă să fac din odihnă o prioritate în viața mea. Ajută-mă să nu mai dezonorez trupul meu, acest templu al Duhului Sfânt, pe care mi l-ai dat pentru a-mi îndeplini scopul aici pe pământ.

Amin?

2 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Acolo am văzut pe uriași, pe fiii lui Anac, dintre uriași; și noi eram în ochii noștri ca niște lăcuste și tot așa eram și în ochii lor.

Numeri 13.32

Niciun cuvânt despre Dumnezeu! El lipsește cu desăvârșire din gândurile lor. Dacă s‑ar fi gândit la El, dacă i‑ar fi comparat pe uriași cu El, atunci n‑ar mai fi avut nicio importanță că ei păreau ca niște lăcuste pe lângă acei uriași. Însă, de fapt, prin necredința lor rușinoasă, ei L‑au redus pe Dumnezeul lui Israel la dimensiunea unei lăcuste.

Este cu totul remarcabil că, ori de câte ori necredința este la lucru, ea va fi caracterizată de acest aspect: Îl scoate pe Dumnezeu din calcul. Acest principiu este adevărat în orice veac, în orice loc și în orice împrejurare, fără excepție. Necredința poate lua în calcul lucrurile omenești, poate raționa cu privire la ele și poate trage concluzii din ele, însă toate raționamentele și toate concluziile ei se bazează pe excluderea lui Dumnezeu. Forța argumentelor ei depinde de scoaterea Lui din calcul. De îndată ce Dumnezeu este introdus în calcul, toate raționamentele necredinței se prăbușesc. La fel, în scena de care ne ocupăm acum, care este răspunsul credinței la toate obiecțiile aduse de cei zece spioni necredincioși? Un răspuns simplu, cu totul satisfăcător, la care nu se mai poate adăuga nimic: Dumnezeu!

Iubit cititor, cunoști tu ceva despre forța și despre valoarea acestui răspuns atât de binecuvântat? Umple Dumnezeu întregul tău orizont? Este El răspunsul la orice întrebare a ta și soluția la orice dificultate a ta? Cunoști realitatea umblării zilnice cu Dumnezeul cel viu? Cunoști odihna binecuvântată care decurge din sprijinirea pe El, în toate împrejurările schimbătoare ale acestei vieți pieritoare? Dacă nu, dă‑mi voie să te îndemn să nu rămâi nici măcar un ceas în această stare! Calea este deschisă. Dumnezeu S‑a descoperit pe Sine în Persoana lui Isus Hristos, ca remediu, ca resursă și ca refugiu al oricărui suflet aflat în nevoie. Privește chiar acum la El și pune‑ți toată încrederea în El!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Glonțul se oprise în Biblie

Ascultați cuvântul Domnului, voi, cei care tremurați la cuvântul Lui!

Isaia 66.5

În secolul al XVII‑lea era obligatoriu ca fiecare soldat britanic să poarte o Biblie în bagajul său. Un tânăr fusese condamnat, iar acum se înrolase în armată doar pentru că spera ca, în secret, să facă rost de pradă de război. La sfârșitul unei încordate zile de luptă, introduce și el mâna în buzunarul cu provizii. Acolo dă de Biblie. Observă în coperta ei o străpungere misterioasă. Un glonț intrase în Biblie, fără să o străpungă de tot. Vârful glonțului se înfipsese în cartea Eclesiastul. Acolo el citește: „Bucură‑te, tinere, în tinerețea ta și să te înveselească inima ta în zilele tinereții tale și umblă pe căile inimii tale și după privirea ochilor tăi; dar să știi că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va chema la judecată” (Eclesiastul 11.9).

Conștientizează imediat că Dumnezeu era Cel care îi vorbea, căci, fără Biblie, el ar fi fost ucis! Își imaginează cum ar fi fost dacă ar fi murit nepregătit. Își dă seama că nu putea sta în fața lui Dumnezeu. Cunoștea vestea bună a lui Isus Hristos, dar nu o luase în serios până acum. Această experiență devine însă pentru el punctul de cotitură: Îl primește pe Domnul Isus ca Mântuitor al său și experimentează o schimbare fundamentală în viață. Îi place de acum să spună: „Bibliei mele îi datorez nu numai viața trupului meu, pe care a păstrat‑o pe câmpul de luptă, ci și viața sufletului meu, pe care am găsit‑o în Isus Hristos”. Dumnezeu le vorbește oamenilor în mii de feluri: prin eșecuri, prin răspunsuri la rugăciuni, prin lovituri în viață sau, poate, prin această relatare. El vrea să ne convingă de faptul că există și că ne cheamă personal la El.

Citirea Bibliei: Geneza 37.18-36 · Psalmul 22.23-31

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 43.8‑28

Să medităm la numele minunate pe care Dumnezeu Şi le dă în v. 11‑15: „Domnu”, „Acelaşi” (Eu sunt „El”), „Răscumpărătorul vostru”, „Sfântul vostru”, „Creatorul lui Israel”, „Împăratul vostru”.

În afară de El, nu este Salvator; „în nimeni altul nu este mântuire”, va repeta apostolul Petru în Fapte 4.12. Însă viaţa creştină nu se limitează numai la mântuire. Dumnezeu are şi drepturi asupra noastră, după cum are şi asupra poporului Său pământesc: „Am întocmit poporul acesta pentru Mine; ei vor vesti lauda Mea” (v. 21). Israel nu a recunoscut, cu siguranţă, aceste drepturi (v. 22…), iar în creştinătatea de astăzi, însemnătatea laudei şi a închinării este la fel de puţin cunoscută.

„Pentru Mine!” – acesta este motivul pentru care Dumnezeu şterge păcatele (v. 25); gloria Lui reclamă sfinţenia noastră. Deşi Dumnezeu este Cel ofensat, El personal Se ocupă de aceasta: „îţi şterg fărădelegile, pentru Mine”. Ce har că nu Se mulţumeşte numai să le înlăture, ci promite: „Nu‑mi voi aminti de păcatele tale”; totuşi, adaugă: „Adu‑Mi aminte, …vorbeşte tu însuţi”. Dumnezeu ne lasă nouă grija de a ne mărturisi starea (sau propriile greşeli) tocmai ca să poată fi pusă în valoare, în mod deplin, întreaga lucrare de ispăşire. Aceasta face parte din lauda Sa pe care suntem chemaţi s‑o vestim.

ASIGURĂ-TE CĂ PRUNCII TĂI SUNT ÎN SIGURANȚĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Părinţii Lui n-au băgat de seamă… au crezut că este cu tovarășii lor de călătorie…” (Luca 2:43-44)

Biblia relatează că „Părinţii lui Isus se duceau la Ierusalim în fiecare an, la Praznicul Paştelor. Când a fost El de doisprezece ani, s-au suit la Ierusalim, după obiceiul praznicului. Apoi, după ce au trecut zilele Praznicului, pe când se întorceau acasă, băiatul Isus a rămas în Ierusalim. Părinţii Lui n-au băgat de seamă lucrul acesta. Au crezut că este cu tovarăşii lor de călătorie şi au mers cale de o zi şi L-au căutat printre rudele şi cunoscuţii lor.” (Luca 2:41-44) Această povestire are un final fericit, deoarece părinții lui Isus L-au găsit. Dar nu întotdeauna se întâmplă așa. Nu presupune doar că pruncii tăi sunt în siguranță, ci fii cu mare băgare de seamă! Astăzi, este mult mai facil accesul la droguri, arme și pornografie prin internet, unde pot întâlni și pedofili. Acest lucru ar trebui să te îngrijoreze.

Domnul Isus a spus că hoțul vine „să fure, să înjunghie şi să prăpădească” (Ioan 10:10). Nu-l lăsa să pună mâna pe familia ta, indiferent de costul pe care trebuie să-l plătești pentru a fi vigilent la pericolele de pe rețelele sociale. Doctorul Luca descrie situația unui îndrăcit dintr-o cetate a gherghesenilor, care – după ce a fost eliberat de sub stăpânirea demonică, de Domnul Isus – a fost trimis acasă la ai săi pentru a le povesti „tot ce i-a făcut Dumnezeu.” (vezi Luca 8:39)

Slujba sau casa visurilor tale vor părea goale dacă îți pierzi copiii, iar realizările tale îți vor lăsa un gust amar. Dacă ai călătorit pe drumul spre succes și ai neglijat să-ți iei familia cu tine, întoarce-te acum la ei! Întoarce-te și ia-i pe cei care contează cel mai mult. Și angajează-te să reiei călătoria numai dacă îi include și pe ei. Roagă-te pentru familia ta și spune împreună cu psalmistul: „Mă voi purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită. Voi umbla cu inima fără prihană în mijlocul casei mele.” (Psalmul 101:2).

Deci, nu presupune că pruncii tăi sunt în siguranță – asigură-te de lucrul acesta!

1 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Preaiubiților, dându‑mi toată silința să vă scriu despre mântuirea noastră comună, am fost nevoit să vă scriu, îndemnându‑vă să luptați pentru credința dată sfinților o dată pentru totdeauna.

Iuda 3

Forma timpului verbal a cuvântului „a scrie” arată aici, în comparație cu același cuvânt din rândul anterior, că scrierea acestei epistole a trebuit efectuată imediat și că nu mai era timp de amânare. Nu era o lucrare plăcută. Dar necesitatea aceasta i‑a fost impusă. Puterea Duhului Sfânt, care îi conducea penița, îl obliga să scrie despre altceva decât ar fi dorit el să scrie. Acesta este un exemplu concludent, aici la sfârșitul Noului Testament, despre modul în care ne‑a fost dat Cuvântul lui Dumnezeu. Iuda a vrut să scrie despre mântuirea noastră comună. Dar Duhul Sfânt l‑a mânat să scrie despre altceva, despre ceea ce‑i dicta El ((1 Corinteni 2.13)). Iuda a fost deci nevoit să se ocupe cu descrierea împotrivitorilor, a apostaților, pentru ca astfel credincioșii să‑i recunoască și să se ferească de ei.

Dacă Satan, prin oamenii săi, a pătruns în Adunare și caută să submineze temelia adevărului și să o distrugă, este inutil să vorbești despre zidire. În astfel de timpuri, Dumnezeu ne cheamă la luptă și numai în luptă poate fi apoi realizată lucrarea Sa.

Iuda a vrut să scrie despre lucruri mângâietoare și dulci pentru inima credincioșilor, dar împrejurările l‑au chemat la o veghere foarte serioasă. Aceasta nu este plăcut pentru nimeni! Sufletele timide se sperie la cel mai mic semn de contrazicere. În general, ele vor mai degrabă să ascundă realitatea lucrurilor. Ele sunt întotdeauna pentru pace și cedare și se tem de pericolele pe care le aduce cu sine lupta pentru suflete. Dar această retragere din câmpul de luptă, din fața dușmanilor, înseamnă oare dragoste față de Dumnezeu și față de oameni, când este în joc adevărul creștinismului? În Neemia 4 citim că zidarii cu o mână lucrau și cu alta țineau arma, iar „cel care suna din trâmbită” era lângă Neemia. În momentul când auzeau trâmbița, se opreau din construirea și repararea zidurilor și se pregăteau să lupte în dependență de Domnul contra dușmanului.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Legenda flautistului

Durerile celor care aleargă după un alt dumnezeu se vor înmulți.

Psalmul 16.4

Poetul englez Robert Browning, o importantă personalitate a poeziei victoriene, scria în anul 1845 poemul Flautistul pestrițat din Hamelin, o lucrare pentru copii, care are la bază o legendă din secolul al XIII‑lea, o alegorie a morții. În versiunea fraților Grimm, orașul Hamelin este lovit de ciumă. În localitate sosește un străin misterios îmbrăcat în haine roșii și galbene. El promite că scapă orașul de ciumă, iar localnicii îi promit bani. Străinul are un dar supranatural: cântă o melodie cu fluierul lui, care atrage șobolanii (provocatorii ciumei) în râul Weser, unde aceștia se îneacă. Orașul scapă de ciumă, dar orășenii, orbiți de lăcomie, refuză să‑și onoreze promisiunea de a‑l plăti pe străin. Acesta complotează răzbunarea. Revine îmbrăcat în vânător, cântă o melodie care îi hipnotizează pe cei mici și astfel 130 de copii născuți în Hamelin sunt seduși de muzica fascinantă a flautului său și dispar cu el, fără a mai fi văzuți vreodată.

Vrăjmașul lui Dumnezeu, diavolul, lucrează ca și acest flautist. El știe să îi influențeze pe oameni și începe cu copiii. O cercetare a literaturii pentru copii ne arată clar influențele satanice. Tentația de a face rău este mare la orice vârstă. Satan a reușit să atragă chiar și primul cuplu de oameni spre a‑i îndepărta de Dumnezeu cu muzica flautului său. Rezultatul a fost că descendenților li se înmulțesc durerile cu fiecare zi, din pricina păcatului. Flautistul este doar personaj de legendă, dar diavolul, cu puterea lui de seducție, este o realitate din toate timpurile. De aceea, este necesar să veghem! Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne arată calea către viața cea adevărată, către viața eternă. Oricine Îl urmează pe El va fi adus în siguranță acasă, la viața eternă.

Citirea Bibliei: Geneza 37.1-17 · Psalmul 22.10-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 42.19‑25; 43.1‑7

Este foarte important să înțelegem cui i Se adresează Duhul lui Dumnezeu în fiecare parte a Sfintelor Scripturi. Multe persoane s‑au rătăcit în special în interpretarea profețiilor, pentru că au aplicat pe terenul Bisericii ceea ce se referea numai la poporul iudeu. În toate aceste capitole nu se va spune decât despre Israel și despre Mesia al lui.

Cu toate acestea, să fim atenți să nu neglijăm aceste pasaje, sub pretext că nu‑i privesc direct pe creștini. Ce cuvinte mișcătoare cuprind ele, pe care copilul lui Dumnezeu le recunoaște, și le însușește, pentru că le‑a auzit în adâncul inimii sale de nenumărate ori: ‚Nu te teme de nimic, pentru că Eu te‑am răscumpărat; te‑am chemat pe nume, ești al Meu … Eu voi fi cu tine; …când vei umbla prin foc, nu vei fi ars…” (43.1,2). Aceasta a fost experiența celor trei prieteni ai lui Daniel (Daniel 3), dar dacă și noi trebuie să trecem prin focul încercării, nu vom fi nici noi niciodată singuri. Domnul ne‑a promis în mod expres însoțirea Sa. „Cuptorul” este un loc privilegiat, de întâlnire între Hristos și ai Săi (2 Timotei 4.17). De asemeni, ce scumpe mângâieri pentru „când vei trece prin ape…!” După cum pentru a obține un oțel de calitate este nevoie și de foc și de apă, tot astfel, pentru a ne căli o credință energică, Dumnezeu ne pune și pe noi când în foc, când în apă, iar când trecem prin ele avem asigurată protecția Sa.

PUTEREA ÎNCURAJĂRII | Fundația S.E.E.R. România

„Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere: dulci pentru suflet și sănătoase pentru oase.” (Proverbele 16:24)

Toată lumea are nevoie de încurajare. Niciunul dintre noi nu poate realiza mare lucru fără suportul și încurajarea celor de lângă noi. Mari personalități din istorie care au lăsat ceva în urma lor au devenit ceea ce au fost datorită oamenilor din viața lor.

Ai văzut Cronicile din Narnia și Stăpânul inelelor? Știai că autorii lor, C.S. Lewis și J.R.R. Tolkien, erau profesori la Universitatea Oxford și… foarte buni prieteni? În fiecare săptămână se întâlneau să ia masa împreună, să discute despre eforturile, problemele și proiectele lor literare, și să citească pasaje din lucrările lor încă nepublicate. Tolkien a fost cel care l-a încurajat pe Lewis, un ateu declarat, să exploreze creștinismul… ceea ce l-a condus în cele din urmă la convertirea sa. Iar Lewis a fost cel care l-a încurajat pe Tolkien să continue să scrie ficțiune și să caute să-și publice lucrările. Dacă nu ar fi fost prietenia și încurajarea reciprocă dintre ei, lumea nu ar fi beneficiat de cele mai bune scrieri apologetice ale secolului al XX-lea, nici de una dintre cele mai frumoase opere fantastice scrise vreodată.

Cei care primesc încurajare (tineri sau vârstnici, oameni de succes sau oameni simpli, faimoși sau necunoscuți) toți sunt schimbați prin încurajare.

Mark Twain recunoștea: „Un compliment mă poate ține în priză o lună întreagă”. Un cuvânt de încurajare din partea unui profesor poate schimba viața unui copil; un cuvânt de încurajare din partea soțului sau soției poate întări sau chiar salva o căsnicie; un cuvânt de încurajare din partea unui lider poate inspira o persoană să-și atingă potențialul. Zig Ziglar, unul dintre cei mai iubiți și influenți autori de literatură motivațională din America, spune: „Nu știi niciodată când și cum un anumit moment și câteva cuvinte sincere pot avea un impact asupra unei vieți”.

Biblia spune: „Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere: dulci pentru suflet și sănătoase pentru oase.” (Proverbele 16:24). Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!