Mana Zilnica

Mana Zilnica

20 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Și, pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproși, care stăteau departe. Și ei au ridicat glasul, spunând: „Isuse, Stăpâne, ai milă de noi!” … Și unul dintre ei, văzând că a fost vindecat, s-a întors înapoi, glorificându-L pe Dumnezeu cu glas tare. Și a căzut cu fața la picioarele Lui, mulțumindu-I; și era un samaritean.

Luca 17.12,13,15,16


Zece leproși L-au întâlnit pe Domnul și au strigat la El după îndurare. Remarcabil fapt, unul dintre ei era samaritean. În împrejurări obișnuite, ceilalți nouă n-ar fi acceptat tovărășia unui samaritean, căci iudeii nu aveau legături cu samaritenii, însă această cumplită boală îi așezase pe toți la același nivel. Păcatul este lucrul care îi așază pe absolut toți oamenii la același nivel, iar imaginea lui este lepra. Mari și mici, bogați și săraci, religioși sau atei, toți sunt în aceeași poziție înaintea lui Dumnezeu. Ce contează că unii au o datorie de cinci dinari, iar alții de cinci sute, dacă niciunul nu are cu ce să plătească?

Ca răspuns la strigătul leproșilor, Domnul a spus: „Mergeți și arătați-vă preoților!”. De ce a spus El aceasta? De ce mai degrabă nu Și-a pus mâinile peste ei, atingându-i și oferindu-le o vindecare imediată? Motivul pare să fie acela că a dorit să le pună la încercare încrederea în cuvintele Sale. Răspunsul lor a fost cel potrivit. Fără să existe încă o schimbare a stării lor, ei și-au îndreptat pașii către templu și, pe când se duceau, au fost curățiți. Acești oameni ne oferă o lecție și nouă astăzi. Încrederea în cuvintele divine (pentru noi, acestea sunt Scripturile) este o nevoie acută în zilele noastre. Binecuvântarea este găsită doar pe calea credinței. „Credința vine prin auzire; iar auzirea, prin Cuvântul lui Dumnezeu” (Romani 10.17).

S-a întâmplat apoi un lucru remarcabil. De îndată ce acești oameni și-au dat seama că au fost vindecați, samariteanul s-a despărțit de ei și s-a întors la Isus, căzând la picioarele Lui și glorificându-L pe Dumnezeu. În ochii săi, sanctuarele, ceremoniile și preoții erau doar nimicuri, în comparație cu Fiul lui Dumnezeu. Nu putea fi fericit decât la picioarele Mântuitorului. Nu există nimic atât de uscat precum ceremoniile religioase! Și nimic nu poate satisface și ferici inima precum Persoana Fiului lui Dumnezeu.

W. W. Fereday

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus, răspunzând, a zis: „Este scris: Omul va trăi nu numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”.

Matei 4.4


Dorința Domnului

Pe tot parcursul vieții Sale pe pământ, Domnul și Mântuitorul nostru a stăruit asupra Scripturilor ca fiind cele care conțineau propria-I istorie și în special ascultarea Sa până la moartea pe cruce. Domnul a făcut în mod repetat referire la necesitatea împlinirii profețiilor, iar când a fost pe cruce, Sfânta Scriptură era în gândul, în inima și pe buzele Sale.

Singurul indiciu care ne este dat cu privire la trăirile Sale interioare în timpul celor trei ore de întuneric de pe Golgota este dat de exclamația: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Aici, Psalmul 22 a fost împlinit ca profeție. Mântuitorul a știut în acele momente că împlinea în totul experiențele și declarațiile profetice ale lui David.

Domnul a dorit, de asemenea, ca Biserica Lui să știe că între Scriptură și propria-I inimă, aflată în acele stări groaznice, exista o legătură profundă, care nu putea fi ruptă niciodată. Și cu puțin timp înainte ca Domnul să spună: „S-a sfârșit”, ca să se împlinească întocmai cuvintele Scripturii, a spus: „Mi-e sete”, „Mi-au dat fiere, de mâncare, și, în setea Mea, Mi-au dat să beau oțet”. Apoi Domnul Isus a exclamat: „S-a sfârșit”. Și această ultimă afirmație pe cruce, ultimele cuvinte pe care lumea le-a auzit de pe buzele Sale, sunt cuvinte din Scriptură: „În mâinile Tale Îmi încredințez duhul” (Psalmul 31.5). În toate aceste cuvinte observăm dorința Domnului Isus Hristos de a împlini Scripturile.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IA ATITUDINE! – Fundația SEER

„Porțile Locuinței morților nu o vor birui.” (Matei 16:18)


 Nu poți sta pe margine! – pentru că Dumnezeu te-a chemat să fii în linia întâi, iar lucrul acesta înseamnă să lupți pentru ceea ce este bine. Domnul Isus a zis: „voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui.” Asta înseamnă că am fost chemați să atacăm puterile iadului. În 1517, un călugăr pe nume Martin Luther a intrat în conflict cu instituția bisericească. El a pus la îndoială status quo-ul, înfierând comerțul cu indulgențe (practic: permisiuni de a păcătui). El a afișat Cele nouăzeci și cinci de teze pe ușa Bisericii Tuturor Sfinților din Wittenberg, Germania și a aprins Reforma Protestantă. Probabil Luther nu a știut că avea să scrie istorie, dar faptele mici de credință și curaj au efect de domino. Când facem ce este bine, indiferent de circumstanțe și consecințe, pregătim scena pentru mari schimbări.

La Dieta de la Worms din 1521, Luther a fost convocat să retracteze tot ce afirmase cu privire la Biserica Romano-Catolică și la Papa de la Roma. Dieta a fost prezidată de către împăratul Carol al V-lea. În loc să se dezică, Luther și-a adunat curajul moral pentru a le ține piept și a spus: „Conștiința mea este captivată de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu pot și nu vreau să retractez nimic, pentru că nu este nici corect, nici sănătos să te împotrivești propriei conștiințe. Nu pot face altfel, aceasta este poziția mea, fie ca Dumnezeu să-mi ajute. Amin!” Așadar, pentru cine trebuie să iei atitudine? Pentru cei lipsiți de adăpost? Pentru cei rămași fără părinți? Pentru cei lipsiți de drepturi? Nu te lăsa copleșit de problemă. Nu lăsa ca ceea ce nu poți face să te împiedice să faci ceea ce poți face. Roagă-te pentru curajul de a lua atitudine atunci când Dumnezeu îți pune ceva pe inimă.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 25:39-55


Când răsuna trâmbiţa eliberării (v. 9), robul îşi recăpăta libertatea, săracul îşi recupera proprietatea, familiile se reuneau, fiecare moştenire revenea la adevăratul proprietar. Era o restaurare, o bucurie generală, simbol a ceea ce Israel şi lumea întreagă vor cunoaşte atunci când Satan va fi legat, iar creaţia, din contră, va fi dezlegată din robia sa. Suspinând şi „în dureri de naştere până acum”, pământul se va bucura sub împărăţia lui Hristos „de libertatea gloriei copiilor lui Dumnezeu” (Romani 8.21). Asemenea săracului vândut unui străin (v. 47), poporul Israel, care din propria-i vină şi-a pierdut moştenirea, şi-o va recăpăta în final din mâinile Celui care l-a răscumpărat: Hristos, adevăratul Boaz (Rut 4).

Dacă Dumnezeu trebuie să aibă ultimul cuvânt în tot ce priveşte creaţia, putem fi siguri că El îi va elibera deplin pe toţi cei care Îi aparţin. Un frate în Hristos poate să fi permis să i se răpească bucuria moştenirii şi să fi devenit sărac din punct de vedere spiritual. Gândul Domnului este să-l readucă în har, ştergându-i tot trecutul (El nu ne face cunoscut motivele pentru care acest frate a ajuns sărac), şi să-l facă să se bucure din nou de toate comorile cereşti.

19 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Dacă fratele tău … sau fiul tău, sau fiica ta, sau soția sânului tău, sau prietenul tău, care îți este ca sufletul tău, te va îndemna în taină, zicând: „Să mergem și să slujim altor dumnezei” … să nu te învoiești cu el și să nu-l asculți; și ochiul tău să nu-l cruțe, nici să nu-ți fie milă de el … ci să-l omori … pentru că a căutat să te îndepărteze de la Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robilor.

Deuteronom 13.6,8-10


Acest pasaj arată cât de grav este în ochii lui Dumnezeu când cineva încearcă să-i abată de la El pe cei ai Lui. La începutul capitolului vedem cum trebuia Israel să procedeze față de un profet fals, însă aici dificultatea este mai mare, fiindcă intervin cele mai sacre afecțiuni naturale. Aici este vorba de un frate, de un fiu, de o fiică, de soție sau de un prieten, care ar încerca să abată pe cineva de la Dumnezeu.

Înțelegem foarte clar ceea ce îi era cerut israelitului să facă într-o astfel de împrejurare: el trebuia să-I rămână credincios lui Dumnezeu și să execute judecata dreaptă a Lui peste o astfel de persoană. Dacă simțim dificultatea imensă pentru un israelit să procedeze astfel față de fiul, soția sau prietenul său – dacă simțim repulsie la un astfel de gând – simțim oare și cât de cumplit este în ochii lui Dumnezeu ca cineva să încerce să abată un suflet de la El, un suflet pe care El l-a scos „din țara Egiptului, din casa robilor”? Cei ai Săi sunt extrem de prețioși în ochii Lui.

Nu găsim un exemplu în Scriptură că o astfel de acțiune ar fi avut vreodată loc, ci găsim exemple contrare, precum cel al lui Mica și al mamei lui, în Judecători 17. Din această cauză, întreg poporul s-a îndepărtat, încet-încet, de Dumnezeu. Rezultatul a fost judecata Lui asupra Israelului idolatru. Neascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu produce întotdeauna suferințe mai mari decât ascultarea de el.

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?

Matei 16.26


O viață fără Dumnezeu

Un cunoscut publicist englez, pe nume Bottomley, care s-a remarcat în timpul primului Război Mondial prin scrieri politice, a fost condamnat la închisoare din pricina acestor activități. În acel timp a fost vizitat de un evanghelist. Pentru a intra mai ușor în discuție, acesta i-a relatat istoria întoarcerii sale la Dumnezeu. „Atunci eram într-o adunare de evanghelizare din Bristol. Acolo s-a ținut o predică despre subiectul: «Trebuie să ne naștem din nou». În acea seară m-am întors la Dumnezeu, iar de atunci Hristos este Domnul și Prietenul meu fidel.” Bottomley asculta. „S-a întâmplat aceasta în anul…?”, a întrebat el. „Da, exact în acel an.” — „Era într-o Vineri, seara?” — „Da”, a răspuns evanghelistul. „Ce ciudat!”, a exclamat Bottomley. „Și eu am fost în acea seară acolo și am auzit îndemnul de a-mi recunoaște păcatele. Dar mi-am spus că așa ceva nu este pentru mine. Am vrut să trăiesc cum doream eu. Astfel am ieșit din acea sală și I-am întors spatele lui Dumnezeu. Permiteți-mi să adaug: O viață fără Dumnezeu este o viață ratată!” — „Puteți să-mi scrieți aceste cuvinte?”, l-a rugat evanghelistul. Întemnițatul a scris: „O viață fără Dumnezeu este o viață ratată. – Bottomley”.

Dacă te afli printre cei care până acum I-au întors spatele lui Dumnezeu, atunci și viața ta este ratată. Unii au luat hotărâri bune, dar au devenit prada dușmanului sufletului lor care le-a șoptit: „Mai este timp”. Nu știi dacă vei ajunge la sfârșitul zilei și nici dacă vei mai trăi până mâine. De aceea, vino acum la Mântuitorul!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ȘTIE EXACT UNDE TE AFLI – Fundația SEER

„M-a scos din groapa pieirii…” (Psalmul 40:2)


Când insula Haiti a fost lovită de un cutremur, un voluntar pentru ajutor umanitar, blocat sub dărâmăturile unui hotel care s-a prăbușit s-a rugat: „Doamne, nu am mai ținut legătura cu Tine în ultima vreme. Acum am nevoie de Tine mai mult ca niciodată.” El scrie: „Am auzit un zgomot. „Cine e acolo?” am strigat. „Jim, mi-a răspuns cineva. Un bărbat și alte cinci persoane erau prinși sub dărâmături de asemenea. „Ai vrea să ne rugăm împreună?” am întrebat eu. „Da,” a răspuns el. Așa că m-am rugat: „Doamne, te implor să faci o minune și să ne salvezi.” Eram pe punctul de a adormi, când am fost trezit de un zgomot ritmic. Elicoptere! Am așteptat, dar nu a apărut nimeni. Eram fără vlagă, fără apă și hrană de douăzeci și patru de ore și aveam nevoie și de doctor. Am închis ochii, convins că nu-i voi mai deschide niciodată pe pământ. Am auzit un strigăt și am tresărit. Un supraviețuitor contactase o echipă de salvare printr-o gaură. A trecut o oră, apoi două… Am izbit peretele. Niciun răspuns! „O să mor aici și nu pot face nimic…” Apoi mi-a venit acest gând: Adu-Mi laudă! Am început să rostesc: „Mare este credincioșia ta; bunătățile tale se înnoiesc în fiecare dimineață.” Am cântat: „Stai liniștit, suflete al meu…” Cântări de laudă închinate Celui care știa exact unde mă aflam. Am simțit prezența lui Dumnezeu și L-am auzit șoptind: „Ai încredere deplină în Mine, și nu te mai agita!” „Facă-se voia Ta!” După mai multe ore, o echipă de salvare a coborât prin puțul liftului, m-au scos afară în siguranță și m-au dus la spital. Soția mea aștepta: „Am crezut că ai murit,” a zis ea. „Și eu,” am șoptit. Și chiar așa ar fi fost dacă nu ar fi existat ceea ce aveam cu mine în acel loc întunecat – credința mea, care acum este mai vie ca niciodată!”

Concluzie: Dumnezeu știe exact unde te afli!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 25:20-38


„Pământul este al Meu”, aminteşte Domnul poporului Său, şi „voi sunteţi străini şi oaspeţi ai Mei” (v. 23). În acelaşi fel în care o gazdă se îngrijeşte de oaspeţii săi, Dumnezeu Se angajează să Se preocupe de întreţinerea alor Săi şi să le dea, într-o manieră miraculoasă, în fiecare al şaselea an, o recoltă triplă, care să le permită să ţină anul sabatic. Creştinul este aici jos proprietar de pământ în şi mai mică măsură decât Israel. Dacă am fi mereu conştienţi că nimic nu este al nostru, ci că totul este al Domnului, nu ar fi mai puţine pofte în inimile noastre şi mai puţine certuri între noi? Noi avem în cer, nu pe pământ, adevăratele bogăţii şi acelea sunt ale noastre (Luca 16.11-12).

În tot cuprinsul acestui capitol, Dumnezeu are plăcerea de a-Şi dezvălui harul Său măreţ, arătându-ne cum îi eliberează pe ai Săi, cum Se ocupă de odihna lor, de bucuria lor, cum Se îngrijeşte ca ei să nu cadă victimă împietririi fraţilor lor sau propriei lor neglijenţe. În toate acestea, El ne dă un exemplu, invitându-ne să arătăm celorlalţi aceeaşi îndurare de care avem noi parte (v. 35-38). Aceasta va fi pentru noi un prilej să Îi arătăm Domnului că preţuim harul Său şi că nu am uitat ceea ce a făcut El pentru noi (Matei 18.32, 33).

18 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

În El era viața și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul n-a cuprins-o.

Ioan 1.4,5


Hristos S-a coborât în această scenă a întunericului și dintr-o dată putem vedea două sfere morale distincte. În jurul Lui era întuneric – întunericul morții; în El era viața și această viață era lumina oamenilor. Lumina și întunericul au ajuns astfel în contact; lumina a luminat în întuneric și întunericul n-a putut s-o cuprindă. Îl vedem deci pe Hristos, având viața în Sine Însuși, prin urmare fiind „adevărata Lumină care, venind în lume, luminează pe orice om” (Ioan 1.9). Este adevărat că unii, puțini la număr, au primit (cuprins) această lumină, însă ea a strălucit pentru toți oamenii, așa că, dacă cineva rămânea în întuneric, era pentru că nu-și întorcea fața către lumină. „El era în lume și lumea prin El a fost făcută și lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor care L-au primit le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu: celor care cred în Numele Lui, care au fost născuți nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu” (Ioan 1.10-13). Doar aceștia – toți cei care L-au primit – fiind iluminați, au primit viața, căci erau născuți din Dumnezeu.

În timpul călătoriei Sale pe pământ, Hristos avea viața în El Însuși ca Fiu al lui Dumnezeu; prin urmare, „după cum Tatăl înviază morții și dă viață, tot așa și Fiul dă viață cui vrea” (Ioan 5.21). Căci, într-adevăr, după cum apostolul Ioan ne spune, „viața s-a arătat; și noi am văzut, și mărturisim și vă vestim viața eternă, care era la Tatăl și ni s-a arătat” (1 Ioan 1.2). Domnul Însuși a spus: „Eu am venit ca oile Mele să aibă viața, și s-o aibă din belșug” (Ioan 10.10). Deci toți care au crezut în El în acea vreme erau aduși la viață, așa cum s-a întâmplat cu sfinții din vechea dispensație – erau născuți din nou. Însă „viața din belșug” a putut fi primită doar după moartea și învierea Sa; prin urmare, în dispensația prezentă, acordarea vieții veșnice celor ce cred se face ca rod și consecință a lucrării Sale încheiate. El Însuși afirmă acest lucru: „Tată, a venit ceasul! Glorifică-L pe Fiul Tău, ca Fiul Tău să Te glorifice pe Tine, după cum I-ai dat autoritate peste orice făptură, ca să dea viață eternă tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui” (Ioan 17.1,2).

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Deci, după ce au mâncat, Isus i-a zis lui Simon Petru: „Simon, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?”.

Ioan 21.15


Întrebarea Domnului

Aceasta a fost o întrebare care l-a tăiat la inimă și care l-a cutremurat pe Petru. El a crezut că dragostea sa pentru Învățătorul său este mai mare decât a celorlalți ucenici; și totuși Petru s-a lepădat de Domnul. Deci această întrebare era necesară. Ce frumos a fost răspunsul lui Petru: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc!”. Ochii lor s-au întâlnit din nou.

Dar Domnul Isus nu a fost mulțumit numai cu atât; El l-a întrebat pentru a doua oară: „Simon, fiul lui Iona, Mă iubești?”. Acum nu a mai spus: Mai mult decât aceștia. Cu această întrebare, tăietura în sufletul lui Petru s-a făcut mai adâncă. Se îndoia Domnul de dragostea lui Petru, pentru că spusese: „Nu-L cunosc”? Cât de mult l-a străpuns această întrebare pe Petru! Petru a răspuns: „Da, Doamne, știi că Te iubesc!” Totuși Petru trebuia să privească mai adânc în ființa sa.

Pentru a treia oară a răsunat întrebarea: „Simon, fiul lui Iona, Mă iubești?”. Petru vorbea despre dragoste, Domnul însă despre dragostea adevărată, adâncă, a lui Dumnezeu față de oameni și invers. Această ultimă întrebare a fost prea mult pentru Petru. El s-a întristat. Poate chiar a plâns. Se îndoia Învățătorul său de faptul că Îl iubea? Domnul Isus însă dorea să-l facă pe ucenicul Său să se întristeze. Astfel a ajuns la rădăcina răului. Petru a descoperit cine era și cum a ajuns la căderea sa gravă. Petru a trebuit să fie vindecat complet de îngâmfarea sa. Prin aceasta a fost în stare să facă o slujbă de păstor în folosul altora.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNNOIREA MINȚII – Fundația SEER

„V-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoiește spre cunoștință, după chipul Celui ce l-a făcut” (Coloseni 3:10)


Schimbarea lăuntrică are loc treptat, deseori înainte ca vreo dovadă exterioară să fie vizibilă. Pastorul Jim Penner spune: „Un prieten de-al meu a trecut recent printr-o artoplastie de șold (înlocuire totală a șoldului); articulația se degradase așa de tare, încât umbla șchiopătând și trebuia să se ajute de cârjă. Mulțumită priceperii unui chirurg, a fost pus pe picioare rapid. Cu toate acestea, câteva luni după operație a continuat să șchiopăteze. M-am întâlnit întâmplător cu el într-o dimineață și nu mai șchiopăta. Oare cum a reușit? Cu o zi înainte șchiopăta. S-a refăcut peste noapte? „Mergi foarte bine,” am spus eu. „Cum așa?”

Răspunsul lui a fost nemaipomenit. „Terapeutul meu mi-a spus că trebuie să-mi reeduc creierul.” Creierul său fusese obișnuit să se aștepte la durere, așa că el șchiopăta… anticipat. Chiar și când nu a mai simțit durere, creierul îi spunea: „Fii atent! Vine durerea!”

Scriptura ne spune că în Hristos devenim „o făptură nouă: cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Deci, trebuie să-ți schimbi gândirea prin credință, și să acționezi conform credinței. Hristos a săvârșit deja „operația” de restaurare. La fel cum prietenul meu a primit un șold nou, Dumnezeu ți-a dăruit o viață nouă. Omul vechi s-a dus, împreună cu toate lucrurile rele pe care obișnuia să le facă, gândurile, vorbele și faptele tale. Ești o făptură complet nouă. Dar trebuie să-ți reeduci creierul să accepte iertarea lui Dumnezeu și lucrarea de înnoire pe care a făcut-o Domnul Isus în viața ta!”

Așadar, pe scurt: înnoiește-ți mintea!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 25:1-19


Dumnezeu, care a dat omului Sabatul, Se îngrijeşte şi de creaţia Sa. La fiecare şapte ani, lucrul pământului trebuia întrerupt, pentru ca pământul să se poată odihni. Şi la fiecare şapte ori şapte ani, o dată la cincizeci de ani, în Israel trebuia să se audă trâmbiţa care vestea Anul Jubiliar, restaurarea tuturor lucrurilor. În consecinţă, nici o tranzacţie, nici o cumpărare a vreunei proprietăţi nu putea avea loc fără să se aibă în vedere data jubileului care urma şi de care trebuia să se ţină cont fără încetare. Dragi copii ai lui Dumnezeu, această trâmbiţă căreia toţi israeliţii – şi în special cei oprimaţi – îi aşteptau sunetul, nu ne face ea să ne gândim la cea din urmă trâmbiţă, cu al cărei sunet Domnul va coborî din cer pentru a-i aduna sus pe toţi cei care Îi aparţin? (1 Corinteni 15.52).

Da, Domnul vine, să nu uităm aceasta! Să trăim în această perspectivă! Să dăm lucrurilor de pe pământ numai o valoare relativă. Ele au un caracter trecător: ne vom bucura de ele numai pentru un timp. Să ne fixăm privirile dincolo de acestea, asupra lucrurilor care nu se văd, dar care sunt eterne (2 Corinteni 4.18). Fie ca deciziile noastre, proiectele noastre, subiectele noastre de mulţumire ca şi cele de încercare să poată purta mereu în faţa ochilor noştri marca «provizoriu», pe care le-o conferă preafericita noastră speranţă!

17 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

În El era viața și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul n-a cuprins-o.

Ioan 1.4,5


Hristos S-a coborât în această scenă a întunericului și dintr-o dată putem vedea două sfere morale distincte. În jurul Lui era întuneric – întunericul morții; în El era viața și această viață era lumina oamenilor. Lumina și întunericul au ajuns astfel în contact; lumina a luminat în întuneric și întunericul n-a putut s-o cuprindă. Îl vedem deci pe Hristos, având viața în Sine Însuși, prin urmare fiind „adevărata Lumină care, venind în lume, luminează pe orice om” (Ioan 1.9). Este adevărat că unii, puțini la număr, au primit (cuprins) această lumină, însă ea a strălucit pentru toți oamenii, așa că, dacă cineva rămânea în întuneric, era pentru că nu-și întorcea fața către lumină. „El era în lume și lumea prin El a fost făcută și lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor care L-au primit le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu: celor care cred în Numele Lui, care au fost născuți nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu” (Ioan 1.10-13). Doar aceștia – toți cei care L-au primit – fiind iluminați, au primit viața, căci erau născuți din Dumnezeu.

În timpul călătoriei Sale pe pământ, Hristos avea viața în El Însuși ca Fiu al lui Dumnezeu; prin urmare, „după cum Tatăl înviază morții și dă viață, tot așa și Fiul dă viață cui vrea” (Ioan 5.21). Căci, într-adevăr, după cum apostolul Ioan ne spune, „viața s-a arătat; și noi am văzut, și mărturisim și vă vestim viața eternă, care era la Tatăl și ni s-a arătat” (1 Ioan 1.2). Domnul Însuși a spus: „Eu am venit ca oile Mele să aibă viața, și s-o aibă din belșug” (Ioan 10.10). Deci toți care au crezut în El în acea vreme erau aduși la viață, așa cum s-a întâmplat cu sfinții din vechea dispensație – erau născuți din nou. Însă „viața din belșug” a putut fi primită doar după moartea și învierea Sa; prin urmare, în dispensația prezentă, acordarea vieții veșnice celor ce cred se face ca rod și consecință a lucrării Sale încheiate. El Însuși afirmă acest lucru: „Tată, a venit ceasul! Glorifică-L pe Fiul Tău, ca Fiul Tău să Te glorifice pe Tine, după cum I-ai dat autoritate peste orice făptură, ca să dea viață eternă tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui” (Ioan 17.1,2).

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

N-a făcut nicio deosebire între noi și ei, întrucât le-a curățit inimile prin credință.

Fapte 15.9


Inima noastră

Într-un spital de copii, o soră medicală îi ținea pacientului ei mic stetoscopul, lăsându-l să asculte. Mirat, acesta asculta bătaia permanentă și regulată. Când ea l-a întrebat dacă știe ce aude, el a răspuns: „Este inima mea”. După lungi ezitări, copilul a adăugat, zâmbind: „Domnul Isus bate acolo?”.

Inima este organul cel mai important al omului. Fără inimă nu există viața. Inima începe să bată cu șapte Luni, înainte de naștere și încetează să bată la moarte.

Biblia numește inima centrul ființei noastre. Este scris: „Dinăuntru, din inima oamenilor, ies gânduri rele, fapte de adulter, desfrânări, ucideri, furturi, lăcomii, răutăți, înșelăciuni, fapte de rușine, ochi rău, hulă, orgoliu, nebunie” (Marcu 7.21,22). Răul pe care îl facem vine din inima noastră. De aceea trebuie să fie curățată, dacă vrem ca viața noastră să fie altfel.

Numai Domnul Isus poate schimba inima noastră. De aceea, El spune: „Iată, Eu stau la ușă și bat” (Apocalipsa 3.20). Auzim bătaia Sa la ușa inimii noastre? Dacă Îi deschidem, El intră în viața noastră și ne spală de toate păcatele.

Cu ajutorul Său putem trăi spre onoarea lui Dumnezeu. De aceea să urmăm sfatul Lui: „Păzește-ți inima mai mult decât orice este de păzit, căci din ea ies izvoarele vieții” (Proverbe 4.23).


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PRIETENI DEGHIZAȚI – Fundația SEER

„Simt plăcere… în defăimări… pentru Hristos…” (2 Corinteni 12:10)


 Când ești jignit, te poți răzbuna printr-o replică usturătoare… sau poți vedea această situație ca pe o ocazie de a crește. David a zis: „Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăț orânduirile Tale.” (Psalmul 119:71). Iată opinia psihologului Brenda Shoshanna: „Persoana care ne insultă este un profesor venit să ne ajute să ne micșorăm eul, să ne dezvoltăm capacitatea de a ierta și să ne învețe despre viață și relații. Dacă percepi afrontul nu ca pe o insultă, ci ca pe o învățătură sau ca pe un dar, își pierde puterea de a te răni.

La nivel practic, dacă ești insultat, nu spune nimic. Acordă-ți timp, deoarece se creează mult rău când vei spune lucruri pe care nu vrei să le spui. Toate acestea vor duce la agravarea situației. Recunoaște că este eul tău la mijloc – acel fals sentiment al mândriei care se activează – și nu-l accepta!”

Pavel a ajuns în punctul în care chiar a simțit „plăcere în defăimări”. Cei mai mulți nu am ajuns până acolo încă, dar în timp și prin exercițiu vom reuși. Vorbind despre Iuda, un autor scria: „Dumnezeu mânuiește uneori faptele dușmanilor noștri, făcându-i să se comporte ca prieteni, pentru a-Și împlini voia în viața noastră. El ne poate binecuvânta prin cele mai rele relații, care pot fi dureroase sau negative. Timpul, strădania și durerea pe care le investim în ele nu sunt pierdute, deoarece Dumnezeu știe cum să facă astfel ca adversitățile să ne alimenteze destinul vieții. Nu putem opri suferințele să apară și nu-ți pot promite că toți care stau la masă cu noi ne vor fi loiali. Dar suferințele ne dau direcție, ne formează caracterul, și în final avem parte de harul de a ne reevalua dușmanii și de a înțelege că ei sunt, de fapt, niște prieteni deghizați.”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 24:1-23


După cum am văzut, în cursul anului copiii lui Israel aveau ocazii speciale de a se strânge laolaltă pentru sărbători. Nu li se cerea decât să se prezinte din când în când. Pe de altă parte, slujba făcută în contul lor nu înceta niciodată. Candelele ardeau necontenit (v. 3). Câtă fericire să ne gândim că şi atunci când suntem prea ocupaţi cu treburile vieţii acesteia pentru a ne putea gândi la cer, chiar şi atunci când comuniunea noastră s-a întrerupt, lumina lui Hristos, Sfeşnicul divin, nu încetează să strălucească în toată puterea înaintea lui Dumnezeu! Şi ce anume luminează? Luminează cele douăsprezece pâini aranjate pe masă, care reprezintă poporul lui Dumnezeu în întregime, strâns în perfectă ordine în sanctuar.

Episodul cu hulitorul şi cu pedepsirea acestuia ne învaţă cum, în ciuda acestui loc privilegiat, apostazia îşi va face apariţia în mijlocul poporului şi care îi va fi teribila pedeapsă. „Numele mai presus de orice nume” a fost hulit când Fiul lui Dumnezeu venit pe pământ a fost insultat, respins şi răstignit. Şi aşa va fi şi în viitorul apropiat când „omul fărădelegii”, Antihristul, se va împotrivi şi se va înălţa mai presus de orice se numeşte „Dumnezeu”. Domnul Isus „îl va desfiinţa prin arătarea venirii Sale” (2 Tesaloniceni 2. 8).

16 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Un om oarecare avea doi fii. Și cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: „Tată, dă-mi partea de avere care îmi revine”. Și el le-a împărțit averea.

Luca 15.11,12


Când ne gândim la pilda fiului risipitor, atenția ne este atrasă de fiul mai tânăr, care și-a cerut partea de avere și care a risipit-o trăind în destrăbălare. Acest lucru explică în mod evident numele dat acestei pilde. Este adevărat că mare parte din pildă vorbește despre călătoria acestui fiu în „țara depărtată”, unde și-a risipit partea de avere, însă aceasta nu constituie punctul principal al pildei, ci doar cadrul ei.

Lucrul important asupra căruia Domnul Isus a dorit să atragă atenția nu este viața dezmățată a acestui fiu, ci iubirea neasemuită a tatălui său, în ciuda răzvrătirii și a nebuniei sale. Un al doilea lucru apare de asemenea: atitudinea dură și lipsită de iertare a fiului mai mare. Deci scopul acestei pilde este de a prezenta lărgimea inimii lui Dumnezeu și dispoziția Lui de a acorda har, în contrast cu împietrirea legalistă și cu ipocrizia fariseilor, ilustrați prin fiul mai în vârstă. Putem fi siguri că pilda a avut un impact puternic asupra adversarilor religioși ai lui Hristos, dar și asupra păcătoșilor care Îl ascultau în acea zi.

Când fiul mai tânăr și-a cerut partea de moștenire, a fost ca și cum ar fi zis că tatăl său nu mai exista pentru el. În mod normal, moștenirea se împărțea doar la moartea tatălui. Acest egoism împietrit este șocant, însă reprezintă o imagine fidelă a oricărui păcătos. Fiul risipitor era la fel de vinovat când a pășit în afara casei tatălui său, ca atunci când se destrăbăla în țara depărtată. Omul nu este păcătos din cauză că păcătuiește, ci păcătuiește din cauză că este păcătos. Și nu Dumnezeu S-a înstrăinat de om, ci omul s-a depărtat și s-a înstrăinat de Dumnezeu – „Toți au păcătuit”.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Uită-te spre cer și numără stelele, dacă poți să le numeri.

Geneza 15.5


Lumea stelelor

Cu ajutorul telescoapelor cosmice putem vedea imagini uimitoare din îndepărtatul cer înstelat, care ne transmite ceva din mărimea universului. Să luăm de exemplu sistemul de stele Eta Carinae – o stea dublă foarte luminoasă și mare. Ea strălucește cu o luminozitate de aproximativ patru până la cinci milioane de ori mai mare decât a soarelui nostru. Rezultă de aici că ea se află la 7.000 până la 10.000 ani-lumină depărtare de noi.

Doar aceste câteva informații ne pun în uimire și stârnesc venerație. Nu este universul o dovadă impresionantă despre mărimea și atotputernicia lui Dumnezeu? El a creat multe stele. Nouă ni se par a fi nenumărate, dar fiecăreia i-a dat un nume (Psalmul 147.4). Așa de puternic este Dumnezeu!

Privind spre cerul înstelat vedem cât de mare este Dumnezeu și cât de mici suntem noi, oamenii. Cu atât mai uimitor este faptul că El Se interesează totuși de fiecare dintre noi și vrea să aibă o legătură personală cu noi. Pentru că noi ne-am distanțat de El prin viața noastră păcătoasă, El ni L-a trimis pe unicul Său Fiu. Acesta a devenit Om și a murit la cruce, pentru a ne conduce înapoi la Creatorul nostru.

Citim în Biblie: „Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu” (1 Petru 3.18). Cine Îl acceptă pe Isus Hristos ca Mântuitor al său personal ajunge într-o legătură fericită cu marele și atotputernicul Dumnezeu.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LUPTĂ ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII! – Fundația SEER

„Văduvele lor erau trecute cu vederea…” (Faptele Apostolilor 6:1)


Întreg versetul menționat sună așa: „În zilele acelea, când s-a înmulțit numărul ucenicilor, evreii care vorbeau grecește cârteau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la împărțirea ajutoarelor de toate zilele.”

De ce? Pentru că aceste văduve veneau din afară. Ele nu crescuseră în Iudea sau în Galileea, ci sosiseră din ținuturile îndepărtate ale Greciei, Romei și Siriei. Și dacă unele vorbeau aramaica, aveau un oarecare accent. Prin urmare, ele erau „trecute cu vederea”. Administratorii bunurilor respective le împărțeau mai întâi femeilor evreice. Directorul băncii de alimente separa cererile pe două categorii: localnici și imigranți. Cum a reacționat biserica? „Cei doisprezece au adunat mulțimea ucenicilor” (vers. 2).

Ai participat vreodată la o adunare a „ucenicilor” întruniți ca să rezolve problema celor „trecuți cu vederea”? De ce au organizat apostolii o astfel de întâlnire? Datorită exemplului Domnului Isus, pe care l-a dat chiar de la începutul lucrării Sale în Nazaret: „să vestesc săracilor” (Luca 4:17). În acea zi, El enunțase cele șase lucruri pe care Dumnezeu L-a trimis să le facă:

1) Să predice Evanghelia celor săraci.

2) Să-i vindece pe cei cu inima zdrobită.

3) Să proclame libertatea celor aflați în robie.

4) Să redea vederea celor orbi.

5) Să-i elibereze pe cei oprimați.

6) Să proclame anul de îndurare al Domnului. E vorba de anul jubiliar, când toți prinșii de război erau eliberați, când toate datoriile erau șterse și când tot ce li se luase le era dat înapoi.

Domnul Isus împlinește toate nevoile: ale trupului, ale sufletului și ale duhului. Acesta este mesajul la care ai fost chemat… și cu care ești trimis să-l împărtășești lumii!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 23:23-44


Din punct de vedere istoric, în prezent ne aflăm în perioada care urmează Cincizecimii. Israel este lăsat deoparte, este perioada Bisericii, timp în care Domnul Isus adună „într-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi” (Ioan 11.52). Totuşi va veni şi ziua când tot Israelul va fi la rândul său strâns. După răpirea Bisericii, memorialul bucuriei sau „sărbătoarea trâmbiţelor” (Numeri 29.1) va convoca poporul şi-l va uni din nou în ţara lui, pregătindu-l pentru marea smerire din cea de-a şasea sărbătoare: ziua Ispăşirii, căreia îi corespund ceremoniile din cap. 16.

Israel, în mare nelinişte, va fi în aşteptarea Aceluia care acum este în Locul Preasfânt, ca să apară, împreună cu ai Săi, pentru mântuire (Evrei 9.28 vezi şi nota e: „Deosebit de venirea pentru păcat”), pentru eliberarea sa. Şi astfel ajungem la sărbătoarea corturilor, descrisă în detaliu în acest pasaj. Ea simbolizează domnia dreptăţii şi a păcii pe pământ, care este numită mileniul.

Să numărăm de câte ori se repetă cuvintele „să nu faci nici o lucrare de slugă”. În măreţul plan al harului, care merge de la cruce la glorie, Dumnezeu Şi-a rezervat privilegiul de a face El Însuşi lucrarea. Omul şi eforturile lui nu sunt de nici un folos. Este o lucrare divină. Este „glorioasă şi măreaţă” (Psalmul 111.3).

15 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi toți, amintind de voi în rugăciunile noastre, aducându-ne aminte neîncetat de lucrarea credinței voastre și de osteneala dragostei și de răbdarea speranței în Domnul nostru Isus Hristos.

1 Tesaloniceni 1.2,3


Presupunând că adevărul a fost atât predicat cum trebuie, cât și primit cum trebuie, care va fi efectul lui normal? Găsim răspunsul în versetele de mai sus, unde apostolul oferă un sumar al efectelor evangheliei în sufletul acestor noi-convertiți. El vorbește despre lucrarea credinței lor, despre munca dragostei lor și despre tăria nădejdii lor în Domnul Isus Hristos. Toate acestea corespund expresiei folosite tot de el, în epistola către Corinteni: „Acum dar rămân aceste trei lucruri: credință, speranță și dragoste” (1 Corinteni 13.13).

Când ne supunem adevărului, puterea lui Dumnezeu lucrează în sufletul nostru potrivit cu revelațiile de ordin ceresc ale acestui adevăr. „Lucrarea credinței” se vedea în faptul că inimile lor se întorseseră la Dumnezeu de la idoli; este subliniată intensitatea contrastului dintre deșertăciunea totală și plinătatea vie, divină. „Osteneala dragostei” se exprimă prin energia vieții de slujire a Celui care ne-a legat de Sine Însuși cu legăturile puternice ale unei iubiri infinite și neîntrerupte. „Răbdarea speranței” se definește prin așteptarea împlinirii promisiunii Celui care a spus: „Voi veni din nou și vă voi lua la Mine Însumi, ca acolo unde sunt Eu să fiți și voi”. Speranța își demonstrează puterea în suflet prin faptul că ne întărește răbdarea pentru a-L aștepta „din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat dintre cei morți, pe Isus, care ne scapă de mânia care vine”.

Toate aceste lucruri sunt prezentate nu ca fiind roadele unei lungi experiențe în trăirea adevărului, ci ca fiind primele rezultate ale primirii evangheliei harului, primele efecte ale lucrării lui Dumnezeu în suflet, primele sunete armonioase ale sufletului atins în cele mai profunde coarde ale sale de către mâna măiastră a dragostei infinite.

A. H. Rule

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Cerurile vor lăuda minunea Ta, Doamne, și credincioșia Ta! … Doamne, Dumnezeul oștirilor, cine este puternic ca Tine, Doamne?

Psalmul 89.5,8


Credincioșia lui Dumnezeu

Credincioșia lui Dumnezeu și totala încredere pe care o putem avea în Cuvântul Său sunt subiecte care apar frecvent în Biblie. Vedem credincioșia Lui atunci când întâmpinăm ispite, căci Dumnezeu „nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, va pregăti și ieșirea din ea, ca s-o puteți suporta” (1 Corinteni 10.13). Credincioșia lui Dumnezeu este de asemenea temelia pentru siguranța mântuirii celui care crede în Domnul Isus. Dumnezeu nu este ca oamenii, care fac promisiuni și apoi se răzgândesc sau care spun că ne vor da ceva și apoi nu-și împlinesc promisiunea. Putem vedea credincioșia lui Dumnezeu și din faptul că ne-a dat Scriptura, Cuvântul Său. Fără acest Cuvânt prețios, cum am putea ști că Dumnezeu nu încetează să răscumpere omul din păcat și să-l scoată din întuneric? Și tot în Cuvântul Său descoperim că Dumnezeu deține soluțiile pentru rezolvarea tuturor problemelor noastre și, prin urmare, n-ar trebui să ne îndoim și să renunțăm la orice speranță de îndată ce apare primul semn de împotrivire și de necaz.

Deoarece cunoaștem că puterea și credincioșia lui Dumnezeu sunt fără margini, putem merge înainte cu încredere, chiar și atunci când lucrurile par să meargă din rău în mai rău. Le dorim tuturor cititorilor această cunoștință a credincioșiei lui Dumnezeu. Iar cunoașterea credincioșiei lui Dumnezeu le va schimba totul în viață!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VERIFICĂ PĂMÂNTUL INIMII TALE! – Fundația SEER

„Semănătorul seamănă Cuvântul.” (Marcu 4:14)


 În Pilda semănătorului, rostită de Domnul Isus, sămânța cade pe patru tipuri de pământ, producând patru rezultate diferite. „Cei înfățișați prin sămânța căzută lângă drum, sunt aceia în care este semănat Cuvântul, dar după ce l-au auzit, vine Satana îndată și ia Cuvântul semănat în ei. Tot așa, cei înfățișați prin sămânța căzută în locurile stâncoase, sunt aceia care, atunci când aud Cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie; dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la o vreme, și cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el. Alții sunt cei înfățișați prin sămânța căzută între spini; aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, dar năvălesc în ei grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor și poftele altor lucruri, care îneacă Cuvântul şi-l fac astfel neroditor. Alții apoi sunt înfățișați prin sămânța căzută în pământ bun. Aceștia sunt cei ce aud Cuvântul, îl primesc și fac roadă: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută.” (v. 15-20). Sămânța Cuvântului lui Dumnezeu nu poate rămâne fără rod: „Cuvântul Meu… nu se întoarce la Mine fără rod” (Isaia 55:11).

Așadar, dacă promisiunile lui Dumnezeu nu se împlinesc în viața ta, întreabă-te: „Ce fel de pământ sunt eu?” Ești o persoană de suprafață – sensibilă și care se supără ușor? O persoană fără niciun sistem de rădăcini spirituale? Ești un pământ plin de spini? Nu cumva „grijile lumii, înșelăciunea bogățiilor și poftele altor lucruri” sufocă viața spirituală care este în tine, și o elimină? Sau ești pământul mănos și fertil care produce roade? Astăzi, verifică-ți pământul inimii tale!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 23:15-22


Cincizeci de zile separau sărbătoarea celor dintâi roade de cea a săptămânilor sau Cincizecimea. Amândouă aveau loc în ziua de după Sabat, adică în prima zi a săptămânii. Ştim că, după învierea Sa, înainte de înălţarea la cer, Domnul li S-a arătat de mai multe ori ucenicilor Săi pentru a-i mângâia, a-i încuraja şi a-i trimite să vestească Evanghelia. Apoi cap. 2 din Fapte ne arată cum Duhul Sfânt a coborât din cer la Cincizecime pentru a locui în Adunare. Cele două pâini menţionate în v. 17 sunt un simbol al acestei Biserici alcătuite din credincioşi evrei şi „străini”. Dar cei care o alcătuiesc sunt încă pe pământ şi de aceea aluatul, simbol al păcatului, nu poate lipsi din aceste pâini. (1 Ioan 1.7, 9).

Astfel sunt „cele dintâi roade” ale lucrării crucii prezentate lui Dumnezeu de către preot. Şi Isus, vorbind despre El Însuşi ca fiind „bobul de grâu” care trebuia să cadă „în pământ” şi să moară, putea adăuga: „dacă moare, aduce mult rod” (Ioan 12.24). Snopul celor dintâi roade era mărturia, premiza unui bogat seceriş (v. 22). Hristos, Omul înviat, nu va rămâne singur în glorie. Se va întoarce cu cântec de bucurie, purtându-Şi snopii (Psalmul 126.6).

14 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Și a fost așa: când a sfârșit el de vorbit lui Saul, sufletul lui Ionatan s-a legat de sufletul lui David și Ionatan l-a iubit ca pe sufletul său.
Hiram îl iubise pe David în toate zilele.

1 Samuel 18.1; 1 Împărați 5.1


Cei care l-au iubit pe David (4) – Ionatan și Hiram

Aici citim despre dragostea lui Ionatan pentru David. Ionatan îl iubea pe David cu o dragoste atât de adâncă și de intensă, încât a fost gata să-i dăruiască totul. El îl iubea pe David pentru ceea ce el era și a renunțat cu bucurie la toate lucrurile care-i aparțineau, punându-le la picioarele lui David. În 2 Samuel 1.25,26 vedem cum a perceput David însuși dragostea lui Ionatan. După ce aude vestea despre moartea lui Ionatan, David plânge cu amărăciune și spune: „Cum au căzut cei puternici în mijlocul luptei! Ionatan este omorât pe înălțimile tale! Mă doare după tine, fratele meu Ionatan! Foarte plăcut îmi erai; minunată a fost iubirea ta pentru mine: întrecea iubirea femeilor!”. Îl putem critica pe Ionatan și putem spune că dragostea lui pentru David n-a fost îndeajuns de mare (fiindcă nu s-a separat de tatăl său, Saul), însă aici avem evaluarea lui David însuși cu privire la dragostea lui Ionatan – „Minunată a fost iubirea ta pentru mine”. Va putea Domnul Isus să spună același lucru despre noi, atunci când vom sta înaintea Lui la scaunul de judecată?

În mod similar, împăratul Hiram l-a iubit pe David „în toate zilele”. Dragostea lui, ca și cea a lui Ionatan, a fost dovedită prin faptele și prin sacrificiile lui. Hiram era un împărat dintre națiuni, însă îl iubea și-l aprecia mult pe David, lucru arătat prin faptul că a oferit materiale și lucrători iscusiți pentru construirea templului lui Solomon (1 Împărați 5). Adevărata dragoste se va vedea din faptele și din sacrificiile noastre. Domnul Isus a prezentat acest adevăr astfel: „Dacă Mă iubiți, păziți poruncile Mele” (Ioan 14.15). Adevărata dragoste pentru Hristos va fi dovedită prin ascultare și prin dorința de a-I sluji și de a urmări interesele Lui în această lume.

D. van Duyn

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Petru și Ioan se suiau împreună la templu, la ceasul rugăciunii; era ceasul al nouălea.

Fapte 3.1


Un ceas ciudat

— Bună dimineața, domnule Besoiu! Este interesant că ne vizitați astăzi. Chiar ieri am vorbit despre dumneavoastră.

— Da? Cum așa?

— Da, a răspuns ezitând Ana, de fapt numai ne-am certat, fratele meu și cu mine.

— Ei, acum încep să devin curios. Am dat eu vreun motiv de ceartă? a vrut să știe domnul Besoiu.

— Nu, a râs Ana și a dat din cap, nu ați dat niciun motiv de ceartă; dar ați avut totuși ceva de-a face cu cearta noastră. Știți, a continuat Ana, s-a întâmplat așa; ieri dimineață l-am întrebat pe fratele meu cât este ora. El mi-a spus că este ora nouă și un sfert. Și pentru că a afirmat așa de ferm, eu l-am contrazis și i-am spus: „Nu poate fi adevărat, pentru că cei din familia Besoiu nu au plecat, iar ei trec în fiecare Duminică, dimineața, când merg la biserică, exact la ora 09:15, prin dreptul casei noastre”. Și, cu acest argument, fratele meu a fost învins.

Se orientează vecinii noștri după ora exactă la care plecăm spre adunare? Ce bine ar fi dacă am fi exemple de punctualitate pentru ei, dar și de participare regulată la strângerile laolaltă ale celor credincioși! Prin acest exemplu vor fi poate îndemnați să vină și ei cu noi la adunare!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BINECUVÂNTĂRILE ASCULTĂRII – Fundația SEER

„Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine… dacă vei asculta de glasul Domnului…” (Deuteronomul 28:2)


O sută de oameni au fost întrebați în cadrul unui sondaj de opinie: „Care este cel mai bun lucru care vi s-a întâmplat în ultimii cinci ani?” În mod surprinzător, mulți au răspuns: „Niciunul.” Cuvântul lui Dumnezeu ne promite pâinea de fiecare zi, beneficii și binecuvântări zilnice… și cu toate acestea oamenii nu s-au putut gândi la niciun lucru bun care li s-a întâmplat în ultimii cinci ani. Ce mod trist de a trăi! Autorul John Mason scrie: „În mod tipic, noi vedem lucrurile nu așa cum sunt ele, ci așa cum suntem noi. După cum ne poziționăm, vedem dovada existenței lui Dumnezeu peste tot sau nicăieri. Prea des mințile noastre sunt blocate într-o singură direcție. Căutăm o anumită culoare, așa că trecem cu vederea peste celelalte; ne gândim la ziua de mâine și Dumnezeu spune azi. Căutăm peste tot și răspunsul este chiar sub nasul nostru. Când o persoană este poziționată corect, e pregătită să primească tot ce are Dumnezeu pentru ea.” Biblia spune: „Iată toate binecuvântările care vor veni peste tine… dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău: Vei fi binecuvântat în cetate, și vei fi binecuvântat la câmp. Rodul pântecelui tău… toate acestea vor fi binecuvântate… Vei fi binecuvântat la venirea ta, și vei fi binecuvântat la plecarea ta… Domnul îți va da biruință asupra vrăjmașilor tăi care se vor ridica împotriva ta; pe un drum vor ieși împotriva ta, dar pe șapte drumuri vor fugi dinaintea ta… Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grânarele tale… Domnul te va face să fii cap, nu coadă…” (am spicuit din vers. 2-13).

Și tu poți fi beneficia e toate astea, dar cu o condiție: „dacă vei asculta de glasul Domnului.” Dragostea lui Dumnezeu este garantată și necondiționată. Dar binecuvântările Lui necesită cooperarea ta. Așadar, umblă în ascultare pentru a te bucura de binecuvântările ei!<


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 23:1-14


Acest capitol este un calendar al «zilelor solemne» ale Domnului, numite „sărbătorile rânduite” (sau: timpurile stabilite), care aveau loc în fiecare an. Erau în număr de şapte, în afară de Sabat, ziua de odihnă săptămânală, care este tratată cea dintâi. S-a remarcat că aceste sărbători, în succesiunea lor, dezvăluie în afara ochilor noştri istoria lui Israel începând de la cruce, planurile lui Dumnezeu cu privire la această naţiune, planurile Lui în privinţa Bisericii (deşi întrucâtva în chip ascuns), în sfârşit, planurile Lui privindu-L pe Fiul Său. Totul a început la Paşti: Punctul de pornire al binecuvântării lui Israel, al binecuvântării Bisericii, ca şi al fericirii fiecărui om este crucea. Imediat după aceasta, sărbătoarea Azimelor (a pâinii nedospite) Îl evoca pe „Cel care n-a cunoscut păcat” (2 Corinteni 5.21), a Cărui despărţire de rău trebuie să se reproducă în mersul Adunării, ceea ce înseamnă în fiecare răscumpărat. „Aluatul vechi” trebuie scos afară, căci noi suntem „fără aluat” (1 Corinteni 5.7).

Urma apoi sărbătoarea celor dintâi roade. Primul snop legănat este tot Hristos, triumfător în învierea Sa, întâiul născut dintre morţi, prezentat lui Dumnezeu în multiplele aspecte ale gloriilor Sale: „ca să vă fie primit” (v.11).

13 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un viteaz care va salva; El Se va bucura de tine cu bucurie: va tăcea în dragostea Lui, Se va veseli de tine cu cântare de bucurie.

Țefania 3.17


Acest verset este o profeție despre măreția binecuvântării de care Israel va avea parte atunci când va ieși din starea de necredință generată de lepădarea și de răstignirea Domnului gloriei. De ce L-au respins ei pe Hristos? Fiindcă El nu a luat locul public de măreție, deși acesta Îi aparținea de drept. Luând un loc de smerenie, de supunere și de ascultare de Dumnezeu, El a fost tratat cu dispreț. Cât de coruptă este inima omenească – L-a disprețuit pe Domnul gloriei din cauza harului Său smerit! Ca rezultat, întreaga națiune a lui Israel continuă să sufere de-a lungul veacurilor.

Când El Se va întoarce, iar ei vor privi la Cel pe care L-au străpuns, vor fi zdrobiți prin pocăință și-L vor primi pe Cel pe care-L vor recunoaște ca fiind Iahve, Dumnezeul lor. Cât de mult se vor bucura ei să-L aibă în mijlocul lor! Dragostea Lui față de Israel n-a avut odihnă, din cauza necredinței lor, însă atunci Se va veseli de ei cu cântare de bucurie.

Astăzi, înainte ca Domnul să Se bucure astfel de Israel, El Își găsește bucuria în Adunarea lui Dumnezeu. Toți cei pe care El i-a răscumpărat cu sângele Său scump au la dispoziție privilegiul de a se aduna pentru numele Lui. „Pentru că acolo unde doi sau trei sunt adunați pentru numele Meu, Eu sunt în mijlocul lor” (Matei 18.20). Când suntem adunați pentru a ne aminti de El la frângerea pâinii, ne bucurăm nespus meditând la tot ceea ce El este și la tot ceea ce El a făcut, și El Însuși Se bucură de noi, cu veselie și cu cântare. El este Cel care conduce lauda și mulțumirea. Să ne alăturăm și noi la această cântare a adorării, pe care El o merită din plin!

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

El era disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința.

Isaia 53.3


Disprețuit de oameni

Cu toate că Domnul Isus a făcut oamenilor numai bine, ei L-au urât și L-au tratat cu dispreț. De ce? Pentru că lor nu le-a plăcut comportarea Sa. Nu le-a plăcut că El era bun, îndurător, smerit și blând. Aceste caracteristici ei le vedeau ca puncte slabe.

Oamenii din Nazaret L-au respins pe Hristos, pentru că El le adresa cuvinte de har. În mândria lor presupuneau că nu au nevoie de harul dumnezeiesc. Defăimătorii întrebau: „Oare nu este Acesta fiul lui Iosif?” (Luca 4.22). Ei nu vedeau mai mult în El.

Fariseii L-au disprețuit, pentru că El ședea împreună cu vameșii și cu păcătoșii (Luca 15.2). Faptul că El S-a aplecat, în îndurarea Sa, către oamenii din pătura cea mai de jos a societății a fost prea mult pentru ei.

Frații trupești ai Domnului Isus s-au lovit de smerenia Sa. Ei I-au pretins: „Arată-Te lumii” (Ioan 7.4). Sărbătoarea din Ierusalim o vedeau ca pe singura ocazie pentru El de a ieși în evidență. Dar Hristos nu a căutat onoarea oamenilor.

Irod L-a tratat disprețuitor pe Isus Hristos când Acesta nu a răspuns întrebărilor sale curioase și nu S-a apărat împotriva acuzațiilor iudeilor (Luca 23.9-11). Irod a disprețuit cu toată ființa lui blândețea cu care Mântuitorul nostru a primit tăcând învinuirile nejustificate.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LUAȚI JUGUL LUI HRISTOS! – Fundația SEER

„Veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11:29)


Una dintre cele mai extraordinare chemări și promisiuni pe care ni le-a făcut Domnul Isus apare în Matei 11:28-29): „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră, și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre.”

Cum a putut Domnul Isus să vorbească despre înjugarea la jug, ceea ce sugerează o muncă grea, și despre odihnă în același context? Pentru majoritatea dintre noi, odihna înseamnă să te așezi într-un fotoliu. Nu la genul acesta de odihnă s-a gândit Domnul Isus. Jugul este un dispozitiv de lemn care se pune pe grumazul vitelor care trag la car sau plug. Acceptarea jugului lui Hristos este întruchiparea supunerii și în același timp personificarea ajutorului, deoarece nu tragi greutatea de unul singur. În fiecare pereche de boi, unul conduce, iar celălalt urmează. Domnul Isus este cel care conduce, dar tu trebuie să fii înjugat alături de El pentru a te bucura de beneficii.

Așadar, pentru a te bucura de o relație apropiată cu Domnul Isus, trebuie să te pleci înaintea Lui și să accepți voia Sa. Domnul Isus promite că jugul Său nu te va sufoca, nu va fi greu de dus, nu te va constrânge și nu te vei prăbuși sub el. De fapt, ironia este că dacă dorești să fii cu adevărat liber, trebuie să te lași înjugat de Isus, supunându-ți dorințele voinței Lui. E posibil să accepți jugul lui Hristos și apoi să tragi în direcția opusă atunci când viața nu o ia pe drumul dorit de tine, dar pacea și odihna vin numai când te relaxezi în jug, și când Îl lași pe Hristos să te conducă în direcția bună.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 22:17-33


De la Levitic 21.1 până la 22.16, Dumnezeu Se îngrijeşte de păstrarea preoţiei fără pată, în timp ce în v. 17-33 Se ocupă de calitatea jertfelor. Nu este într-adevăr trist că El este obligat să precizeze: «Să nu-Mi oferiţi animale bolnave sau având vreun cusur»? În ciuda acestor instrucţiuni care nici n-ar fi trebuit să fie date, fiind de la sine înţelese, profetul Maleahi ne spune că poporul a adus astfel de ofrande. Făcând astfel, nedreptatea comisă de ei era de două ori mai mare: În primul rând, pentru că însemna dispreţuirea lui Dumnezeu; ceea ce ei n-ar fi îndrăznit să aducă guvernatorului lor (Maleahi 1.8), ce era de nevândut, găseau suficient de bun pentru Dumnezeu. În al doilea rând, pentru că toate aceste jertfe, care spuneau despre Hristos, victima perfectă, trebuia să fie fără cusur. Şi noi, dragi creştini, ce rezervăm noi pentru Domnul din timpul nostru, din energia noastră, din inteligenţa noastră, din banii noştri? Ce avem mai bun sau numai surplusul, cel cu care nu ştim ce să facem?

Spre deosebire de jertfele pentru păcat, necesare, obligatorii, aici este vorba de daruri de mulţumire, de bunăvoie, facultative. Din partea noastră, nimic cu forţa. Dumnezeu nu pretinde nimic. Dar cu cât inimile noastre sunt mai cuprinse de dragostea lui Isus, cu atât mai pretenţioşi trebuie să fim cu privire la ce Îi aducem în schimb.

12 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Și Dumnezeu i-a zis lui Iona: „Bine faci tu că te mânii …?”. Și el a zis: „Bine fac eu că mă mânii, până la moarte!”.

Iona 4.9


Ce limbaj din partea unui proroc către Dumnezeu; din partea unui slujitor către Domnul său suprem și suveran! Voința lui Iona fusese zdrobită. Dar la ce folos o voință zdrobită, fără o inimă frântă de simțământul harului care iartă și al dragostei răscumpărătoare? O voință zdrobită ne poate face capabili să slujim Domnului, însă numai o inimă zdrobită ne califică pentru o slujire așa cum se cuvine. Cât de curând a uitat Iona zbuciumul și rugăciunea sa din pântecele peștelui, ca și izbăvirea sa din acea temniță cumplită! Atunci nu putea mulțumi îndeajuns lui Dumnezeu fiindcă îl izbăvise din „adâncimile Locuinței morților”. Iar acum, când același har divin urma să fie extins asupra unei cetăți întregi pline de locuitori căiți, el murmură împotriva acestui lucru. Și de ce? Fiindcă gândea că, prin anularea judecății vestite de el, profeția și, în consecință, caracterul său de profet vor fi compromise. Mai degrabă să piară o cetate întreagă și milioane de suflete să fie azvârlite în iad, decât să fie discreditat un proroc.

O, ce lucru îngrozitor și fără nădejde de ticălos este o inimă nezdrobită, chiar atunci când voința a fost frântă! Cât de des se întâmplă ca, în cuptorul de foc al încercării, sub mâna disciplinatoare a lui Dumnezeu, voința să fie zdrobită, fără însă ca inima păcătoasă, cu înclinațiile ei egoiste și idolatre, să fie cu adevărat judecată în prezența lui Dumnezeu! Urmarea este că, atunci când încercarea se sfârșește, rădăcina rea din inimă, nefiind niciodată retezată de cuțitul judecății de sine, produce lăstari noi și în curând își aduce roadele amare. Așa s-a întâmplat cu Iona: mai bine să moară, decât să trăiască discreditat ca profet! Câtă îndelungă răbdare în răspunsul lui Dumnezeu: „Bine faci tu că te mânii?”. Domnul îl tratează cu blândețe, intenționând să-i atingă nu doar conștiința, ci și inima. Cât de calculat este modul Său de acțiune, pentru a-Și împlini scopul de har!

J. A. von Poseck

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

El [Dumnezeu] a făcut fiecare neam de oameni dintr-un singur sânge, ca să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat timpuri rânduite și hotare locuirii lor.

Fapte 17.26


Ocrotirea lui Dumnezeu

Americanul James Martin Gray era un preot din cadrul Bisericii Reformate, un cercetător al Bibliei și scriitor. În anul 1912, acesta era stabilit în Anglia în scop misionar și dorea să se întoarcă în America. Se pusese de acord cu un bun prieten de-al său să plece la bordul Titanicului, însă o urgență l-a determinat să plece mai devreme, cu un alt vapor. Titanicul era considerat la vremea aceea cel mai luxos și de nescufundat vapor. Însă persoane importante ale acelor ani au murit în tragedie. Interesant este faptul că au existat persoane care și-au anulat în ultima clipă călătoria pe Titanic, din diverse motive. Iar acest lucru le-a salvat viața.

Necredința spune că au avut noroc sau că acesta le-a fost destinul. Adevărul este unul singur: Dumnezeu! „Cine nu vede în toate acestea dovada că … El ține în mână sufletul a tot ce trăiește, suflarea oricărui trup omenesc? La El este înțelepciunea și puterea; sfatul și priceperea ale Lui sunt. Iată, ce dărâmă El nu va fi zidit …” (Iov 12.9,10,13,14). Deasupra rotocolului pământului, deasupra tuturor bucuriilor, întâmplărilor sau problemelor Se află Dumnezeu. El are totul în mâinile Sale. Dumnezeu a stabilit hotare vieții noastre. Cu ce scop? Ca noi să-L căutăm pe Dumnezeu. Și unde Îl putem găsi pe Dumnezeu? În Cuvântul Său și în creația Sa, care dă zilnic mărturie despre măreția lucrărilor lui Dumnezeu. Să ne încredințăm viețile în mâna atotputernicului Dumnezeu și El ne va ocroti!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ACCEPTĂ SCHIMBAREA! – Fundația SEER

„Lucrurile… ce nu se văd, sunt veșnice.” (2 Corinteni 4:18)


Ne bucurăm de cele mai multe ori de binecuvântările schimbării, dar aproape niciodată de procesul schimbării. Suntem ființe dominate de obiceiuri. Ne formăm obiceiuri, și obiceiurile ne formează pe noi. Apoi începem să vedem lucrurile exclusiv din propria noastră perspectivă. Și când se întâmplă așa, stagnăm. De fapt, fără schimbare nu există creștere.

Când ai atitudinea potrivită, fiecare experiență – pozitivă sau negativă – devine o o șansă de a progresa. Să ne gândim puțin: pomii mai au nevoie și de altceva în afară de căldura soarelui pentru a rodi. Și anotimpurile ploioase sunt productive și ele precedă întotdeauna culesul. Nu trebuie să-ți placă ploaia, trebuie doar să înțelegi scopul și beneficiile ei.

Biblia spune că în fiecare zi „suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18). Dar pentru a deveni asemenea lui Isus, trebuie să-L urmezi oriunde te conduce. Asta înseamnă să-L urmezi – prin pustia ispitei, prin durerea respingerii, prin pierderea reputației, prin renunțarea la voia ta, și fiind gata să mergi la cruce și să mori față de orice formă de egocentrism! A-L urma pe Hristos poate însemna și a ajunge într-un alt loc decât cel în care ești astăzi. Odată ce înțelegi acest principiu, nu te vei mai teme și nu te vei mai împotrivi schimbărilor care au loc în viața ta și vei începe să-L vezi pe Dumnezeu în toate acestea.

Ap. Pavel a scris (2 Corinteni 4:16-18): „Chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinlăuntru se înnoiește din zi în zi… Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veșnice.”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 21:1-24


Aşa cum odinioară simplul fapt de a aparţine familiei lui Aaron conferea titlul de preot, tot astfel toţi răscumpăraţii Domnului sunt astăzi adoratori. Însă când era vorba să-şi exercite funcţiunea, un preot putea fi scos din slujbă. Contactul cu moartea, o căsătorie contrar voii lui Dumnezeu, un defect fizic incurabil îl scoteau pe fiul lui Aaron din funcţia sa sfântă. Îi era permis să se hrănească din pâinea lui Dumnezeu ca şi ceilalţi fraţi (v. 22), dar nu cunoştea deloc bucuria de a-I servi. Din nefericire, mulţi credincioşi sunt în acest caz! Cei care sunt orbi în sensul din 2 Petru 1.9 sau şchiopi în sensul din Evrei 12.13, în timp ce îşi păstrează titlul şi privilegiul de copii ai lui Dumnezeu, nu-şi pot împlini cum se cuvine serviciul de adoratori. Aceasta este o mare pierdere, nu numai pentru ei, ci în primul rând pentru Domnul.

Dacă Marele nostru Preot Se poartă cu milă faţă de defectele şi infirmităţile alor Săi (cap. 21 – ceea ce ne este confirmat de Evrei 4.15), El nu Se poate asocia cu acela care, în cap. 22, este imaginea evidentă a păcatului în ei: o scurgere sau o lepră (v. 4). O asemenea întinare a unui credincios îl privează de a se bucura de „lucrurile sfinte”.

11 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Saul a văzut și a recunoscut că Domnul era cu David; și Mical, fiica lui Saul, îl iubea.

1 Samuel 18.28


Cei care l-au iubit pe David (3) – Mical

Dragostea lui Mical față de David a fost mai mare decât a celor dinainte, fiindcă ea l-a iubit în mod personal. Ea a dorit să fie soția lui David. În ciuda multor dificultăți și a furiei și a urii tatălui ei, Saul, Mical a fost gata să-și dea viața pentru a-l salva pe David și pentru a-l ajuta în orice fel cu putință. Citim despre planul ei de a-l scăpa pe David și ne dăm seama că era gata să-și demonstreze dragostea prin fapte.

Vedem însă mai târziu, în 2 Samuel 6.17-23, după ce i-a devenit soție, că a existat o sincopă în dragostea ei pentru David. Acesta tocmai își văzuse împlinită marea dorință a inimii: chivotul fusese adus la Ierusalim. Acest chivot, care simboliza locul unde Dumnezeu urma să locuiască în mijlocul poporului Său, avea să fie din nou acolo unde îi era locul. Ce bucurie mare a produs acest lucru pentru inima lui David! Din nefericire însă, Mical n-a priceput nimic din toată această bucurie a lui David. Ea l-a văzut jucând de bucurie, a disprețuit purtarea lui și i-a reproșat acest lucru mai târziu.

Avem și noi o inimă care tânjește să fie acolo unde Domnul Isus este în mijloc? Tânjim să împlinim dorința adâncă a inimii Sale și să ne adunăm împreună cu simplitate, pentru numele Său? Acesta este locul lepădării în ochii lumii religioase. Să nu ne rușinăm de acest loc, așa cum Mical s-a rușinat de David, ci „să ieșim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui” (Evrei 13.13)!

D. van Duyn

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„A înviat Domnul cu adevărat și S-a arătat lui Simon!” Și ei au istorisit ce li se întâmplase pe drum și cum El li S-a făcut cunoscut.

Luca 24.34,35


După învierea Domnului

Răstignirea Domnului a avut loc! Fiul lui Dumnezeu a mers la moarte pentru a face ispășirea de păcate. Ce a însemnat aceasta pentru Petru? Imaginează-ți că stai lângă patul unui muribund, iar ultimul cuvânt al acestuia ar fi o mustrare. Apoi acesta ar muri. Nu vei uita aceasta niciodată, ci întreaga viață te vei gândi la cuvintele acelea.

Privirea Domnului, care a sfredelit sufletul lui Petru, a fost ultimul contact cu ucenicul Său înainte de moartea Sa. Cât de groaznic trebuie să fi fost aceasta pentru sufletul lui Petru! Ce a simțit în acele trei zile! Niciun cuvânt omenesc nu-l putea consola. Nimic nu putea să-i redea pacea inimii. A trebuit să recunoască: Eu port vina pentru ceea ce s-a întâmplat. Oricât s-ar fi străduit ucenicii să-l consoleze, nu-i puteau dărui pacea; Domnul Isus Însuși trebuia să vină la el.

Da, Domnul a biruit moartea și pe cel ce avea puterea morții, pe diavolul, și a înviat. Apoi a venit pentru a-l căuta pe ucenicul Său! Aceasta a produs o impresie adâncă nu numai asupra lui Petru, ci și asupra celorlalți ucenici. După ce Domnul a înviat, El S-a arătat lui Simon. Nu știm ce au vorbit. Nici nu trebuie să știm. Așa ceva este un lucru personal între Domnul și Simon Petru. Domnul Isus l-a căutat personal. Nu numai că l-a privit pe Petru. Ulterior a trebuit să-l caute, să-l asigure de iertarea Sa și să-i arate dragostea Sa; altfel, Petru ar fi trebuit să-și petreacă viața în neliniște. Ce har dumnezeiesc!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PRIN PERSEVERENȚĂ POȚI BIRUI – Fundația SEER

„Suntem încolțiți… dar nu la strâmtoare… nu deznădăjduiți…” (2 Corinteni 4:8)


Înainte de a renunța și de a lăsa totul baltă, citește istoria lui Neemia care a reconstruit zidurile Ierusalimului în numai cincizeci și două de zile!

Mai întâi, el a căutat ajutorul lui Dumnezeu: „Ne-am rugat Dumnezeului nostru” (Neemia 4:9).

În al doilea rând, și-a apărat viziunea: „Am pus o strajă zi și noapte ca să ne apere împotriva loviturilor lor” (v. 9).

În al treilea rând, a refuzat să renunțe: „Un om ca mine să fugă?… Nu voi intra (în Templu)!” (Neemia 6:11).

Gandhi a spus: „Nu vei ști niciodată care sunt rezultatele faptelor tale, dar dacă nu faci nimic, nu vor exista niciun fel de rezultate!”

În ciuda obstacolelor, a vrăjmașului și a presiunii, Neemia a refuzat să renunțe. Și Dumnezeu îi onorează pe oamenii care au un astfel de spirit.

Pavel a spus: „Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți.” (2 Corinteni 4:8-9).

Thomas Edison a dat lumii electricitatea, microfoanele, bateriile, filmele sonore, fotografia și multe alte invenții. Iată însă câteva dintre principiile după care a trăit el:

1) Lucrează pentru a obține toate cunoștințele necesare despre ceea ce dorești să realizezi.

2) Ațintește-ți gândirea spre scop. Perseverează! Caută! Problema cu majoritatea oamenilor este că renunță înainte să înceapă.

3) Continuă să cauți, indiferent cât de des ai parte de dezamăgire.

4) Nu te lăsa influențat de faptul că altcineva a încercat același lucru și a dat greș.

5) Rămâi concentrat pe ideea că undeva există o soluție la problema ta, și o vei găsi! Deci, prin perseverență poți birui!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 19:26-37, 20:22-27


Această secţiune a cărţii, incluzând capitolele 19 şi 20, începe şi sfârşeşte la fel, specificând că Israel avea menirea să fie poporul sfânt al unui Dumnezeu sfânt. Şi aproape fiecare poruncă din aceste capitole se încheie cu cuvintele de aducere-aminte: „Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru”. Cu cât mai mult cei care fac astăzi parte din familia lui Dumnezeu va trebui să reproducă sfinţenia „Tatălui sfânt” ai Cărui copii sunt (Ioan 17.11). Petru citează v. 2 din cap. 19 completându-l: „după cum Cel care v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi” (1 Petru 1.15-16). Aici nu este numai „pentru că Eu sunt sfânt”, ci „după cum”. Ce măsură ne este dată prin aceasta!

Versetul 32 atrage atenţia asupra respectului cuvenit bătrânilor, subiect pe care un tânăr creştin nu trebuie niciodată să-l neglijeze. Creştinismul trebuie să fie evident prin toată comportarea noastră, nu numai prin abţinerea de la păcatele grozave pe care Dumnezeu este obligat să le denunţe în Cuvântul Său, ci în miile de detalii în care trebuie să exersăm dragostea şi dreptatea practică (v. 34-36). Să nu uităm niciodată că frumosul nume de Hristos a fost invocat peste noi (Iacov 2.7 vezi şi nota d), astfel că, prin comportarea noastră, onorăm sau dezonorăm acest nume preţios.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: