Mana Zilnica

24 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Vă îndemn deci, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înțeleaptă.

Romani 12.1

Expresia „căci cine a cunoscut gândul Domnului? sau cine a fost sfătuitorul Lui? sau cine I‑a dat Lui întâi, ca să‑i fie dat înapoi?“, cu care se încheie Romani 11, concentrează unele dintre cele mai frecvente întrebări ridicate în rândul creștinătății. O mulțime de predici, de cărți și, iată, de pagini de calendar au încercat și încă încearcă să răspundă la ele. Totuși, răspunsul lui Dumnezeu este redat sub forma unui îndemn, în câteva cuvinte, în primele două versete din Romani 12, și este bazat pe dragostea și pe îndurarea lui Dumnezeu care ne‑a dăruit măreața mântuire prezentată de Pavel. Cât de mult ne mângâie și ne animă faptul că Dumnezeu este pentru noi și că, pentru a dovedi acest lucru, nu L‑a cruțat pe Fiul Său, ci L‑a dat pentru noi toți (Romani 8.31,32)!

Dacă avem un simțământ real al acestor lucruri în sufletul nostru, următorul pas decurge de la sine: trebuie să ne aducem trupul – în mod practic, tot ceea ce suntem – ca o jertfă vie. Dacă Domnul Isus, asupra Căruia moartea n‑a avut niciun drept, a murit pentru noi, trebuie să ne dăm și noi viața – asupra căreia El are toate drepturile – ca jertfă pentru El.

Expresia „să aduceți“ este, în limba greacă, la timpul aorist, desemnând ceva ce, odată înfăptuit, rămâne adevărat pentru totdeauna. Să ne gândim la cei care aduceau jertfe în Vechiul Testament; aceștia nu‑și mai puteau lua jertfele înapoi odată ce acestea ajungeau pe altar. Tot așa, nici noi nu putem renunța, nici nu ne putem retrage odată ce ne‑am adus trupurile ca jertfă pentru Dumnezeu; acesta este un angajament care durează întreaga noastră viață și de care Domnul și Mântuitorul nostru este pe deplin vrednic.

Bineînțeles, nu putem face acest lucru într‑un fel neglijent, la fel ca cei menționați la sfârșitul Vechiului Testament, care Îi aduceau lui Dumnezeu ca jertfe animale betege și bolnave (Maleahi 1.8). Slujirea noastră trebuie să fie făcută potrivit naturii Sale sfinte și cu singurul scop de a‑I fi plăcuți Lui. Această slujire nu este opțională, ci este înțeleaptă (logică) pentru toți creștinii, dacă ei doresc cu adevărat să cunoască și să facă voia Lui. Ce provocare pentru noi!

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Domnul ne‑a poruncit să împlinim toate aceste rânduieli, să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru, spre binele nostru, în toate zilele, ca să ne țină în viață ca în ziua aceasta.

Deuteronom 6.24

Manualul de instrucțiuni

Când cumpărați o piesă vestimentară, este important să respectați instrucțiunile de spălare, cum ar fi, de exemplu, aceea de a nu folosi apă fierbinte la țesăturile delicate. Dacă nu urmați astfel de recomandări, este posibil ca – deși pe termen scurt nu se observă – totuși, pe termen lung, să se vadă cum culoarea se deteriorează sau haina își micșorează dimensiunea. La un moment dat, ea va deveni chiar inutilizabilă.

La fel este și cu viața noastră. Prin Biblie, Dumnezeu ne‑a oferit un fel de „manual de instrucțiuni“, astfel încât să putem practica binele. Fiindcă este Creatorul nostru, doar El știe cum funcționează viața noastră. Dar, vai!, suntem înconjurați de multe voci care contravin rânduielilor lui Dumnezeu. De exemplu, în timp ce sexualitatea este un privilegiu pentru viața de căsătorie, ea devine respingătoare înaintea lui Dumnezeu când este întrebuințată în oricare altă practică. Mulți consideră gândurile lui Dumnezeu ca fiind depășite și, ca să nu priveze pe nimeni de nimic, susțin cu vehemență educația sexuală, sub pretextul prevenirii sau evitării consecințelor neplăcute. Dacă o persoană nu ține cont de instrucțiunile lui Dumnezeu – care sunt numai pentru binele nostru – mai devreme sau mai târziu va trebui să culeagă ceea ce a semănat. În schimb, dacă Îl ia pe Dumnezeu pe cuvânt și Îl ascultă, va fi binecuvântată și va putea confirma cât de valoroase sunt adevărurile Bibliei!

„Le‑ai dat […] rânduieli și porunci bune“ (Neemia 9.13).

Citirea Bibliei: Estera 1.10-22 · Proverbe 18.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 10

Timpurile de necaz“ descrise în Psalmii 9 şi 10 (9.9; 10.1) vor fi înspăimântătoare. Pofte, mândrie, necredinţă, făţărnicie, violenţă…, aceste tendinţe ale firii care există în lumea de acum vor atinge măsura lor maximă în zilele când „Cel care opreşte“ (Duhul Sfânt) va fi departe: în zilele lui Antihrist, al cărui sinistru portret ni‑l fac versetele acestui psalm (vezi şi 2 Tesaloniceni 2.7,8).

Contrar gândurilor celui rău, care consideră că Dumnezeu nu Se informează de nimic („nu cerceteaz㓠– v. 4,13), tot ce el face în taină, cu viclenie şi răutate, este dat pe faţă. Şi tot ce el spune „în inima lui“ (v. 6,11,13) este făcut public de către Cel care „cercetează inimile“ (Luca 12.3).

„Nu voi fi clătinat“: aici este limbajul nebuniei (v. 6); dar poate fi şi cel al credinţei (Psalmul 62.6). Gândul că Dumnezeu vede totul îl încurajează pe credinciosul aflat în încercare. Cel nenorocit poate să se abandoneze în El (v. 14). Versetul 2 cuprinde un alt adevăr liniştitor: cel rău se va încurca întotdeauna în propriile lui curse (comp. Psalmul 7.15; Psalmul 9.16).

Psalmul 9 se încheia cu meditaţia că naţiunile „nu sunt decât oameni“; Psalmul 10 se termină numindu‑l pe asupritor: „omul care este din ţărână“. Credincioşi, să nu uităm niciodată că suntem ai cerului şi deci ne aflăm în afara atingerilor lumii şi ale prinţului ei.

FOLOSEȘTE-ȚI PUTEREA DATĂ DE DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Voi veţi primi o putere…” (Faptele apostolilor 1:8)

S-ar putea să ai și tu o astfel de întrebare, la fel ca mulți dintre noi: „Dacă Hristos trăiește în mine, de ce încă mai gândesc și acționez nepotrivit?”

Iată o explicație a unui lider creștin: „Răspunsul este ilustrat într-o poveste despre o doamnă de demult, care avea o căsuță. Era destul de bogată, dar și destul de zgârcită. Oamenii au fost surprinși de aceea când ea a decis să fie printre primii care să aibă electricitate în casa ei. La câteva săptămâni după instalare, un cititor de contoare a apărut la ușa ei. El a întrebat-o dacă electricitatea funcționa bine, iar ea l-a asigurat că da. „Mă întrebam dacă îmi puteți explica ceva”, a spus el. „Contorul dvs. arată un consum foarte mic… Folosiți energia?” „Firește”, a răspuns ea. „În fiecare seară, când apune soarele, aprind luminile doar cât să-mi aprind lumânările; apoi le sting.” Femeia aceasta se conectase la energie, dar practic nu o folosea! Casa ei era conectată, dar nu era luminată.

Oare nu facem și noi aceeași greșeală? Și noi – cu sufletele noastre mântuite, dar cu inimile neschimbate – suntem conectați, dar nu transformați. Avem încredere în Hristos pentru mântuire, dar ne opunem transformării. Uneori apăsăm pe întrerupător, dar de cele mai multe ori ne mulțumim cu întunericul. Ce s-ar întâmpla dacă am lăsa lumina aprinsă? Ce schimbări ar avea loc dacă ne-am propune să locuim în lumina lui Hristos? Nu ne îndoim de un lucru: Dumnezeu are planuri mărețe cu și pentru noi. Același Dumnezeu care ți-a mântuit sufletul tânjește să-ți restaureze inima. Planul Său nu este altceva decât o transformare totală.”

Iar apostolul Pavel a spus: „Pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său.” (Romani 8:29)

Așadar, folosește-ți puterea dată de Dumnezeu!

22 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Aceasta este legea jertfei de pace pe care o va aduce cineva Domnului. Dacă o aduce ca mulțumire, atunci să aducă, pe lângă jertfa de mulțumire, turte fără aluat frământate cu untdelemn, și plăcinte fără aluat unse cu untdelemn, și floarea făinii amestecată cu untdelemn în turte frământate cu untdelemn. El va aduce pentru darul său, împreună cu turte, pâine dospită cu jertfa lui de pace de mulțumire.

Levitic 7.11‑13

Atunci când ne găsim în apropierea Domnului și lăsăm Duhul Sfânt să lucreze în noi, deseori există ceva omenesc în jertfa pe care o aducem. Cine îndrăznește să spună că este curat sută la sută și că Îi aduce lui Dumnezeu jertfa în chip desăvârșit? Deseori, poate fără intenție, spunem ceva care nu este drept sau care nu a fost lucrat doar de Duhul Sfânt. Dumnezeu ne dă aceste prescripții, ca să fim conștienți de această problemă. Dacă ne apropiem de Dumnezeu ca să‑I aducem jertfa noastră, trebuie să fim conștienți de ceea ce a făcut El pentru noi.

În arderea‑de‑tot vedem ce am devenit pe baza lucrării înfăptuite de Domnul Isus. Avem libertate deplină să pășim înaintea lui Dumnezeu, pentru că am fost primiți în Cel Preaiubit. Dumnezeu ne vede acum în toată frumusețea Domnului Isus – chiar dacă știm foarte bine ce suntem în practică prin noi înșine și ce eram, săraci, păcătoși pierduți. Tot astfel, de Paște trebuiau mâncate verdețuri amare, în timp ce la jertfa de pace trebuia adusă pâine dospită.

Cât de frumos este acest lucru! Chiar dacă pâinea, de fapt, nu ajungea pe altar, cu toate acestea, ea Îi era oferită lui Dumnezeu. Despre această pâine se spune în mod expres: „Din toate aceste daruri să aducă Domnului câte o bucată, ca dar ridicat“ (versetul 14). Când rostim înaintea lui Dumnezeu ceea ce am devenit prin lucrarea Domnului Isus, Dumnezeu privește aceasta ca pe o jertfă ridicată; avem voie să ne aducem pe noi înșine ca o jertfă ridicată. Aceasta este ceea ce facem, de asemenea, duminica dimineața. O jertfă ridicată este ceva ce ridicăm, ca să Îi oferim lui Dumnezeu. Ce slujbă prețioasă!

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri […] și în stare să judece gândurile și intențiile inimii.

Evrei 4.12

Cuvântul viu și lucrător

Cuvântul ne judecă pe noi, nu noi judecăm Cuvântul! Mulți cred că își pot forma propria judecată despre Cuvânt, iar rezultatul este că devin împotrivitori ai Bibliei. Alții își fac propria interpretare despre Cuvânt, iar rezultatul este că Biblia nu este lăsată să lucreze asupra lor. Mulți credincioși se expun doar ocazional la judecata Cuvântului lui Dumnezeu, iar rezultatul este că viața lor de credință se ofilește.

Apostolul Pavel face apel la discernământul corintenilor: „Vorbesc ca unora cu judecată; judecați voi ce spun!“ (1 Corinteni 10.15). Nu îi provoacă să pună la îndoială ceea ce spune Dumnezeu. Cuvântul este „viu și lucrător“. Dumnezeu le‑a vorbit oamenilor atunci când le dicta scriitorilor ce să scrie și tot El vorbește și astăzi, când noi îl citim. Cuvântul este „mai ascuțit“ decât orice sabie, pentru că se adresează conștiinței; uneori ne doare, dar consecințele sunt binecuvântate. Este numai spre binele nostru ca, atunci când citim Biblia și ni se arată lucrurile din viață care nu sunt în concordanță cu Dumnezeu, să mergem la fondul atitudinilor greșite și să le schimbăm, cu ajutorul Lui.

Psalmistul a înțeles binecuvântarea de a aplica în propria viață tăișul Cuvântului, așa că Îl roagă pe Dumnezeu să privească în ființa lui:

„Vezi dacă este în mine vreo cale a întristării […]“ (Psalmul 139.24).

Citirea Bibliei: Neemia 13.15-31 · Proverbe 17.11-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 8

Acest psalm începe prin stabilirea raportului dintre nimicnicia omului şi măreţia creaţiei. Este un raport pe care fiecare dintre noi l‑a putut percepe, contemplând, de exemplu, grandoarea impresionantă a unui cer înstelat: „Ce este omul?“ Apoi, readuşi la umilele noastre dimensiuni, înţelegem că Dumnezeu a avut în vedere, cu toate acestea, lucruri măreţe şi glorioase pentru om şi prin om. Dar cum să le realizeze El cu o fiinţă păcătoasă şi muritoare? Imposibil de încununat cu glorie şi cu cinste o creatură adâncită în mizerie şi corupţie! Atunci, ceea ce Dumnezeu n‑a putut face nici pentru şi nici prin întâiul Adam, El a împlinit în Hristos, al doilea Om. Da, Creatorul S‑a îmbrăcat cu însuşi trupul creat de El. „A fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii“.

Evrei 2.6‑9, care citează versetele noastre de la 4 la 6, le completează spunând şi motivul: „din pricina morţii pe care a suferit‑o“. Şi tocmai în această natură omenească a primit Fiul domnia universală. În El, omul găseşte mai mult decât pierduse Adam (v. 5‑8; 1 Corinteni 15.27). Încununat cu glorie şi cu cinste, Hristos, Omul înviat, va introduce pe alţi oameni împreună cu El în cer şi îi va face părtaşi gloriei Sale.

TU EȘTI VASUL, NU COMOARA!| Fundația S.E.E.R. România

„Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut…” (2 Corinteni 4:7)

Trebuie să facem distincția între „vasul de lut” și „comoară”. Apostolul Pavel spune: „Comoara aceasta o purtăm…” El nu spune: „Noi suntem această comoară”! Ori de câte ori le permiți oamenilor să creadă că tu ești comoara, Dumnezeu nu este mulțumit, iar tu te pregătești pentru eșec. Când Dumnezeu ascunde o comoară în tine, înseamnă două lucruri:

1) El Se așteaptă la un câștig al investiției Sale.

2) Ești chemat la un nivel mai înalt de responsabilitate și răspundere.

Uneori, oamenii cred că liderii sunt imuni la testele și încercările vieți. Nu este așa! Faptul că cineva are talent nu înseamnă că nu se luptă în anumite domenii. Luptele lor pot fi nevăzute, dar sunt reale.

Să recunoaștem: Dumnezeu folosește oameni pe care noi i-am fi cenzurat și i-am fi dat la o parte, precum Rahav, care era o prostituată din Ierihon. Dar când ea a crezut și s-a temut de Dumnezeu, El a folosit-o pentru a ajuta pe Israel să cucerească Ierihonul. Și tot Dumnezeu a inclus-o în linia genealogică a lui Hristos (vezi Evrei 11:31).

Sau ce spui despre Iefta? Născut dintr-o mamă necăsătorită, a fost respins ca nelegitim de frații și surorile sale vitrege și a ajuns să trăiască prin peșteri, împreună cu alții… Cu toate acestea, Dumnezeu l-a folosit pentru a elibera Israelul și pentru a deveni unul dintre cei mai tineri conducători ai acestuia (vezi Evrei 11:32).

Dumnezeu este specializat în restaurarea vaselor sparte. El ia lucruri care nu sunt productive, căsnicii care nu funcționează, oameni cu probleme – și îi învață cum să fie victorioși și rodnici în slujba Sa. Faptul că știi asta îți dă puterea și tenacitatea de a înfrunta orice ar veni, pentru că înțelegi că atunci când Dumnezeu Își pune comoara Sa în tine, o protejează, o folosește și o binecuvântează!

19 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor în necazuri, întotdeauna ușor de găsit.

Psalmul 46.1

Psalmul 46 este deosebit de mângâietor, mai ales în timpurile tulburi pe care noi le traversăm, fiindcă el ne dă asigurarea că Dumnezeu Însuși este Adăpostul nostru, orice s‑ar întâmpla în această lume. Peste tot, oamenii necredincioși se ridică împotriva voii lui Dumnezeu, iar credincioșii sunt atacați încontinuu. De asemenea, războaiele și masacrele, bolile cumplite și fenomenele meteorologice dezastruoase, toate acestea cresc în număr și în intensitate zi de zi.

Mai mult, pare că tot ceea ce este drept și adevărat în această lume este pus sub semnul îndoielii, astfel că ordinea este răsturnată și inversată de către prințul lumii acesteia. Cu siguranță, acestea sunt semnele sfârșitului, însă Dumnezeu are un plan minunat de binecuvântare cu cei ai Săi, așa că nu trebuie să ne temem. „Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor în necazuri, întotdeauna ușor de găsit. De aceea nu ne vom teme, chiar dacă s‑ar răsturna pământul și s‑ar clătina munții în inima mărilor.“ În ciuda tuturor necazurilor și a încercărilor, dragostea lui Dumnezeu și grija Lui pentru cei ai Săi strălucesc cu putere în cele mai întunecate ceasuri.

Poate că astăzi drumul nostru este plin de dificultăți și de nevoi, iar paharul nostru este nespus de amar. Poate că norii suferinței se adună deasupra noastră tot mai mult, fără nicio speranță de schimbare. Să avem curaj! Fiecare credincios se poate odihni în liniște în mijlocul celor mai adânci încercări, știind că scopurile Tatălui sunt sigure și că planul dragostei Sale pentru copilul Său nu eșuează niciodată. „Opriți‑vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu: Eu voi fi înălțat printre națiuni, voi fi înălțat pe pământ. Domnul Oștirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn înalt pentru noi“ (Psalmul 46.10,11).

S. Faulkner

SĂMÂNȚA BUNĂ

El Și‑a întins mâna din înălțime, m‑a apucat, m‑a scos din ape mari.

Psalmul 18.16

„M‑a scos din ape mari“

Prin imaginea acestor ape mari, din care a fost scos, psalmistul zugrăvește două aspecte ale mântuirii.

Pe de o parte, mântuirea de păcate. David se vedea înecându‑se. Atunci Dumnezeu intervine de sus, apucându‑l și trăgându‑l din apă. Nu este acesta tabloul convertirii noastre? Ne aflam într‑o vâltoare care ne îndepărta din ce în ce mai mult de Dumnezeu. Eram trași în adâncuri de păcatele noastre. Ne îndreptam inevitabil spre pieirea eternă. Atunci am auzit evanghelia harului: Dumnezeu nu vrea să fim pierduți. Am ajuns să‑L cunoaștem pe Isus Hristos, care a venit în lume pentru a‑i mântui pe păcătoși. Am strigat la El cu credință, iar El Și‑a întins mâna, ne‑a scos din apă și ne‑a așezat picioarele pe stâncă. Acum nu ne mai așteaptă condamnarea. Suntem mântuiți pentru timp și pentru eternitate.

Pe de altă parte, mântuirea în viața de credință. În mod constant, în viața noastră apar situații care ne copleșesc. Pare că ne înecăm în probleme. Putem fi surprinși de unele întâmplări care ne duc departe de locul în care am fi vrut să ajungem. Când însă Îl chemăm în ajutor pe Domnul, El Își întinde mâna și ne ține strâns, astfel încât să nu ne scufundăm. Putem fi siguri că El ne va duce prin toate dificultățile noastre către căminul nostru ceresc. Nimic din ce ni se întâmplă nu este lăsat la voia întâmplării, dar să ne străduim să înțelegem scopul divin. Scoaterea cu totul din încercare ar putea fi uneori cea mai rea soluție pentru noi.

Citirea Bibliei: Neemia 12.1-30 · Proverbe 16.12-24

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 5

La sfârşitul Psalmului 4 l‑am văzut pe cel credincios culcându‑se şi adormind în pace. Aici îl vom privi când se trezeşte. Evlavia trebuie să ne însoţească în orice moment din viaţă, ceea ce înseamnă că şi în clipele pe care le petrecem singuri în camera noastră. Deuteronom 6.7 ne invită să‑I dăm Cuvântului lui Dumnezeu locul său dimineaţa, ca şi seara; în casă, ca şi pe drum (înăuntru, ca şi afară). La ivirea zorilor, primul lucru pe care‑l făcea psalmistul era să‑şi înalţe rugăciunea către Împăratul său, către Dumnezeul său (Psalmul 63.1). Să‑l imităm, iubiţi prieteni creştini, cu tot mai mult zel şi libertate, cu cât Dumnezeul Căruia ne adresăm este, în Isus, Tatăl nostru.

În Psalmul 4, rugăciunea avea o notă de urgenţă şi se reducea la un simplu strigăt (v. 1,3): acesta era suficient pentru ca Dumnezeu să asculte. Aici, în Psalmul 5, cererea este pregătită, formulată într‑un mod anume, după care credinciosul poate aştepta un posibil răspuns… pe care, de altfel, nu trebuie să încerce să‑l obţină.

Subiectul încrederii în faţa uneltirilor celor răi continuă. Este remarcabil să găsim citat v. 9, cel care se aplică vrăjmaşilor, în Romani 3.13, care‑i califică pe toţi oamenii. Aceasta se explică prin Romani 5.10: noi toţi eram vrăjmaşi lui Dumnezeu în ce priveşte gândirea noastră, în lucrări rele (vezi şi Coloseni 1.21).

O LUCRARE A LACRIMILOR | Fundația S.E.E.R. România

„Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii.” (Psalmul 126:6)

Dacă plângi ușor, s-ar putea ca Dumnezeu să-ți fi încredințat o lucrare a lacrimilor. Ce înseamnă asta? Iată cum explică autoarea Liz Curtis Higgs: „Plâng ușor și des. Lacrimi fericite, lacrimi triste, lacrimi exagerate… Lacrimi din reclamele Hallmark – spui tu… Plâng la biserică… Când aud rostindu-se un adevăr minunat sau o cântare glorioasă înălțată în laudă, când văd un nou credincios făcând un pas înainte, sau un sfânt în vârstă citind Scripturile, sunt atât de copleșită de prezența lui Dumnezeu încât lacrimile îmi curg pe obraji. Dacă eu m-am împăcat cu asta, multe femei se rușinează de lacrimile lor.

O soră dragă din Missouri credea că lacrimile ei sunt o piedică în slujirea lui Dumnezeu. Spunea ea: „Vreau să ajut oamenii care suferă, dar când le aud poveștile, încep să plâng!” Am îmbrățișat-o și i-am spus: „Ai o lucrare a lacrimilor! Biblia ne spune să „plângem cu cei care plâng” (Romani 12:15) și „prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz” (2 Corinteni 1:4). Lacrimile tale nu dor, ele ajută!”

Dumnezeu poate folosi orice Îi încredințăm Lui: râsete și lacrimi, bucurii și necazuri, victorii și greșeli, puteri și slăbiciuni… Îi slujim cel mai bine pe ceilalți atunci când ne oferim adevărata noastră persoană, așa cum este, fără să așteptăm până când ne vom curăți faptele sau ne vom usca lacrimile, ci chiar acum, cu lacrimi cu tot…

Într-o zi, El ne „va șterge orice lacrimă din ochi” (Apocalipsa 21:4)… Dar până atunci, lacrimile noastre sunt atât de prețioase pentru El, încât – asemenea vinului fin și parfumului neprețuit – El le păstrează într-un burduf (vezi Psalmul 56:8).

Așadar, crede că plânsul tău de acum se va transforma în veselie!

16 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Mergeți și faceți ucenici din toate națiunile, botezându‑i pentru Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându‑i să păzească toate câte v‑am poruncit! Și, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.

Matei 28.19,20

Dumnezeu l‑a chemat pe Moise și i‑a spus că urma să‑l trimită la Faraon cu un mesaj de eliberare pentru poporul Său. Deși Moise a obiectat, căci se simțea incapabil, Dumnezeu i‑a dat o asigurare: „Eu voi fi negreșit cu tine“ (Exod 3.10,12).

Într‑un fel asemănător, Ghedeon a fost chemat de Dumnezeu să‑i înfrângă pe madianiți, însă el s‑a tras înapoi, zicând: „Cum să‑l salvez eu pe Israel?“. El s‑a simțit cel mai slab și mai neînsemnat din poporul Său, însă Dumnezeu l‑a încurajat, spunându‑i: „Negreșit, Eu voi fi cu tine“.

Aceste întâmplări au fost scrise pentru „învățătura noastră“ (1 Corinteni 10.11). Trăim în vremuri diferite de cele ale lui Moise și Ghedeon, însă ne găsim în aceeași perioadă generală, numită „veacul acesta rău“ și „întunericul acesta“ (Galateni 1.4; Efeseni 6.12).

În textul de astăzi vedem cum Domnul înviat, înainte de a Se înălța la cer, le‑a dat ucenicilor Săi o misiune divină: „Mergeți și faceți ucenici din toate națiunile“. Ce misiune îndrăzneață! Uneori ne este greu să le vorbim celor din familia noastră sau vecinilor noștri, care ne cunosc și ne iubesc; atunci ce să mai zicem de a le vorbi străinilor! Stăpânirile rele ale întunericului acestuia sunt cu totul împotriva noastră și de cele mai multe ori ne simțim slabi și incapabili să vorbim sau să acționăm. Totuși, Domnul nu a menționat nimic din acestea – și cu siguranță că era conștient de existența lor. El Se înălța la cer ca „Domn al tuturor“ (Fapte 10.36), ca Cel Căruia Îi fusese dată toată autoritatea în cer și pe pământ. El avea să le deschidă calea ucenicilor și i‑a asigurat, pe ei și pe noi, cu aceste cuvinte: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului“.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine a măsurat apele în pumnul mâinii sale și a măsurat cerurile cu palma și a cuprins într‑o măsură țărâna pământului și a cântărit munții într‑o balanță, și dealurile cu cântarul?

Isaia 40.12

Paharul vărsat

Am dat din greșeală cu mâinile peste paharul cu apă. Acum lichidul se scurge dincolo de marginea mesei. Încurcat, încerc să prind apa cu mâinile goale, dar în zadar! Cea mai mare parte îmi curge printre degete. Doar un strop îmi rămâne în palme. Restul formează o baltă pe podea.

Așa este și în viața mea în unele zile. Încerc să rezolv probleme, să corectez greșeli, să schimb circumstanțe. Dar, oricât mă străduiesc, mâinile mele slabe și ineficiente cu greu pot face vreo diferență. Sunt complet neputincios și neajutorat în fața prea multor provocări…

Însă de ce nu îmi aduc temerile și grijile înaintea Dumnezeului Puternic și Înțelept? El are evidența vieții mele. Chiar nu vreau să învăț să‑mi pun grijile în mâinile Sale? De ce nu aștept liniștit ajutorul Său? Dumnezeul care măsoară apele întregului pământ cu palma Sa este Atotputernic. Mâinile Lui sunt suficient de mari încât să susțină totul. Cât de fericit este Dumnezeu să mă vadă cum îmi pun toată încrederea în El! Tatăl nu a dezamăgit niciodată pe niciunul dintre copiii Săi. Promisiunea Lui nu se schimbă: „Încrede‑te în El, și El va lucra“ (Psalmul 37.5). Și, încă mai minunat, „El vă va întări până la sfârșit“ (1 Corinteni 1.8). Așa cum nu am avut nicio participare în gândurile din eternitate ale lui Dumnezeu de a mă alege și de a mă chema, tot așa nu pot face nimic care să schimbe gândurile Lui de a mă păstra în har; siguranța mea este pusă în legătură cu credincioșia Sa. De ce uit acest adevăr prețios și mă chinui să prind cu mâinile goale apa vărsată?

Citirea Bibliei: Neemia 9.26-38 · Proverbe 15.12-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 2

Psalmii 1 şi 2, complementari unul altuia, servesc drept introducere a întregii cărţi. Ei pun în evidenţă cele două mari păcate comise de Israel prin refuzul dublei mărturii date de Dumnezeu poporului: neascultare faţă de legea Sa (Psalmul 1) şi respingerea Fiului Său (Psalmul 2).

Psalmul 2 ne ajută să‑L descoperim pe Dumnezeu având gândurile îndreptate spre Cel care este „Unsul Său“ (v. 2), „Împăratul Său“ (v. 6), „Fiul Său“ (v. 7,12 citate în Fapte 13.33) şi veghind ca Isus să fie onorat pe acelaşi pământ pe care a fost şi dispreţuit. Odinioară, „Irod şi Ponţiu Pilat, împreună cu naţiunile şi cu popoarele lui Israel“ s‑au strâns împotriva Lui (Fapte 4.25‑28); crucea Sa a purtat batjocoritoarea inscripţie: „Isus din Nazaret, Regele iudeilor“ (Ioan 19.19), prin care oamenii ar fi vrut să‑I transmită lui Dumnezeu: „Iată ce facem din Împăratul Tău”. Într‑o zi viitoare însă, chiar în timpul revoltei deschise a naţiunilor, va apărea Împăratul cel drept pe care Dumnezeu Îl rezervă pentru acest pământ (Psalmul 89.27,28).

De aceea, încă de la începutul cărţii Psalmilor, pentru a‑l încuraja pe cel credincios în necazurile sale, Dumnezeu Se prezintă (v. 6) ca dominând întreaga scenă a evenimentelor, dirijând totul spre gloriosul Său ţel final.

Să reţinem îndemnul din v. 11: „Slujiţi Domnului cu teamă“. „Cu bucurie“, spune de asemenea Psalmul 100.2. „Din toată inima voastră“, completează 1 Samuel 12.20.

CUM SĂ FIM FOLOSIȚI DE DUMNEZEU? | Fundația S.E.E.R. România

„Scripturile… mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5:39)

Pentru a fi folosit de Dumnezeu, trebuie să știi două lucruri:

1) Cine este Dumnezeu. O fetiță de la școala duminicală a fost întrebată de învățătoarea ei ce desenează. Ea a răspuns: „O imagine a lui Dumnezeu”. Învățătoarea a spus: „Dar nimeni nu L-a văzut vreodată!” Încrezătoare, fetița a răspuns: „După ce termin eu desenul, Îl vor vedea!” Te rog să înțelegi un lucru: singurul Dumnezeu pe care unii oameni din jurul tău Îl vor vedea vreodată este cel pe care Îl văd în tine în fiecare zi! Și pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, trebuie să petreci timp cu El. Nu timpul rămas, ci timp de calitate, timp zilnic, timp prioritizat!

2) Cine ești tu. Când Dumnezeu l-a chemat pe Moise ca să elibereze poporul Israel din Egipt, acesta L-a întrebat pe Dumnezeu două lucruri:

a) „Când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: ‘Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi’ şi mă vor întreba: ‘Care este Numele Lui?’, ce le voi răspunde?… Dumnezeu a zis lui Moise… „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: ‘Cel ce Se numeşte «Eu sunt» m-a trimis la voi.’” (Exodul 3:13-14). Pentru a ști cine ești tu, trebuie mai întâi să știi cine este Dumnezeu – și atunci vei avea credibilitate.

b) „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu…” Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.” Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe… „Iată”, a zis Domnul, „ce vei face, ca să creadă că ţi S-a arătat Domnul Dumnezeul părinţilor lor…” (Exodul 4:1-3, 5) Moise avea deja ceea ce-i trebuia! La fel, și tu ai!

Concluzie: pentru a fi folosit de Dumnezeu, trebuie să știi cine este El și cine ești tu!

15 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește lui Aaron și fiilor săi, zicând: Aceasta este legea jertfei pentru păcat: în locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot să se înjunghie jertfa pentru păcat înaintea Domnului: este preasfântă. S‑o mănânce preotul care o aduce pentru păcat; să se mănânce într‑un loc sfânt, în curtea cortului întâlnirii“.

Levitic 6.24‑26

Să observăm că acestea sunt spuse nu celui care aduce jertfa, ci lui Aaron și fiilor săi. Într‑adevăr, cel care aducea jertfa trebuia s‑o înjunghie. Însă Dumnezeu nu așteaptă din partea celui care a păcătuit să aibă o mare înțelegere. De aceea, în grija Sa, El încredințează misiunea lui Aaron (Domnului Isus) și fiilor lui Aaron (credincioșilor duhovnicești) să aibă grijă ca cel care a păcătuit să înjunghie jertfa pentru păcat în locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot, „ca nu cumva cineva să fie doborât de prea multă mâhnire“ (2 Corinteni 2.7).

„Preotul care va aduce jertfa pentru păcat, acela s‑o mănânce; să fie mâncată într‑un loc sfânt, în curtea cortului întâlnirii“ (versetul 26). Să nu uităm că acestea le‑au fost spuse lui Aaron și fiilor săi. Domnul Isus este deci primul care mănâncă jertfa pentru păcat. A mânca înseamnă a lăsa să pătrundă înăuntrul tău cele care vorbesc despre păcatul însuși și despre jertfa pentru acest păcat. Înseamnă deci a te face una cu păcatul. Aceasta a făcut Domnul Isus pe cruce. El a purtat acolo păcatele mele în trupul Său și a zis: „Sunt fărădelegile Mele“ (comparați cu Psalmul 40.12). El le‑a purtat în trupul Său pe cruce și, la fel ca în Levitic 16.21, pe toate le‑a mărturisit înaintea lui Dumnezeu ca păcate ale Sale, cu toate că erau ale mele. El S‑a făcut pe deplin una cu mine.

Atunci când Domnul Isus a fost făcut păcat și a purtat păcatele mele, la El nu a fost ceva doar în exterior, formal. El S‑a făcut pe deplin una cu mine și a simțit murdăria păcatelor mele, ca și cum ar fi fost păcatele Sale, cu toate că El în Sine este curat și sfânt. Și, pentru că sentimentele Sale nu erau tocite, ca la mine, prin păcatele care locuiesc înăuntru, El a simțit mult mai puternic mizeria și grozăvia păcatelor. El S‑a făcut una cu mine, ca și cum El ar fi înfăptuit acest păcat. Prin aceasta, El este în stare să exercite slujba preoțească.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Unde să mă duc de la Duhul Tău și unde să fug de la fața Ta? Dacă mă sui în ceruri, Tu ești acolo; dacă mă culc în Locuința morților, iată, Tu ești acolo.

Psalmul 139.7,8

Deghizarea lui Ahab

Regele necredincios Ahab a fost înștiințat de către profet că nu se va întoarce viu din război. Atunci împăratului i‑a venit o idee, prin care spera să scape de această soartă crudă. Deoarece la acea vreme în astfel de bătălii erau vizați în special regii și comandanții de oști, și‑a propus să intre în luptă în uniforma unui soldat obișnuit, pentru a rămâne necunoscut. Și tertipul lui a reușit să provoace confuzie în armata inamică. Dar, când un bărbat și‑a luat arcul și a tras la întâmplare, săgeata l‑a lovit pe regele deghizat chiar prin încheietura armurii. Era săgeata din tolba lui Dumnezeu! Astfel, Ahab a murit în seara aceleiași zile, întocmai cum spusese Domnul.

Această scenă solemnă ne arată că omul nu poate fugi de Dumnezeu. Cu toate acestea, mulți încearcă. Bogatul din parabola relatată de Luca a murit fără să fi fost împăcat cu Dumnezeu. El și‑a dus vinovăția în mormânt, fără iertare. Când s‑a trezit pe tărâmul morții, s‑a aflat deodată într‑un chin de nedescris, într‑un loc departe de Dumnezeu. Noi însă putem fi cruțați de o astfel de soartă, dacă stăm cu fața la El, mărturisindu‑ne vina înaintea Lui și crezând în Mântuitorul și în lucrarea Lui de pe cruce. Iar Dumnezeu ne va face părtași la binecuvântările poporului lui Dumnezeu. Nu ne vom mai teme niciodată de judecata divină. În același timp, primim binecuvântări spirituale: devenim copii ai lui Dumnezeu, primim Duhul Sfânt care va locui în noi, aparținem celor răscumpărați, avem viața veșnică, suntem în siguranță pentru totdeauna și ne bucurăm în așteptarea venirii Lui.

Citirea Bibliei: Neemia 9.4-25 · Proverbe 15.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 1

Psalmii (sau „laudele“) sunt supranumiţi şi „inima Scripturilor“, deoarece, sub forma lor poetică, ei exprimă în special sentimente. Vom găsi astfel redate, pe paginile psalmilor, suferinţa, neliniştea, teama, … dar şi încrederea, bucuria, mulţumirea. Sunt sentimentele israeliţilor credincioşi (pe care aceştia le vor cunoaşteîn timpul şi după domnia lui Antihrist); sunt sentimentele şi afecţiunile Domnului Isus (pe care‑L putem observa încărcându‑Se mai dinainte, din compasiune pentru rămăşiţa credincioasă a iudeilor, cu mâhnirile pe care aceasta le va avea de suportat); sunt şi sentimentele care‑i pot încerca, în împrejurările lor, pe credincioşii din toate timpurile.

Psalmul 1 se deschide cu trei versete care definesc trăsăturile celor care pot cânta aceşti psalmi (ale fericiţilor, despre care poetic se spune: „ferice de cei…“). Mai presus de toate, Dumnezeu o cere pe cea de pus deoparte, de separat de rău. Câtă aplicabilitate are v. 1 în viaţa de toate zilele! Este condiţia indispensabilă pentru a ne putea apoi bucura de Cuvânt (v. 2) şi pentru a aduce rod (v. 3; Ieremia 17.7,8; Ioan 15.5). Pomul sădit lâng㠄pâraie de ap㓠îl reprezintă pe credinciosul înrădăcinat în Hristos, care‑şi primeşte puterea de viaţă din El. Isus, ca Om, a împlinit perfect şi punerea deoparte şi desfătarea în legea Domnului şi plinătatea în rodire, toate spre gloria lui Dumnezeu.

NU RIDICA ZIDURI! | Fundația S.E.E.R. România

„Dragostea… acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.” (1 Corinteni 13:7)

Un autor necunoscut a scris următoarele cuvinte emoționante:

„Poza lor de la nuntă, de pe masă, își bătea joc de ei, două persoane ale căror minți nu se mai conectau. Se lăsase o barieră atât de grea între ei, încât nici tăvălugul cuvintelor, nici artileria atingerilor n-o mai puteau dărâma. Undeva, între primul dinte al celui mai mare copil și absolvirea celei mai mici fiice, se pierduseră unul de celălalt. De-a lungul anilor, fiecare a descâlcit încet acel ghem de ațe încâlcite numit „sine” și, în timp ce trăgeau de nodurile încăpățânate, fiecare își ascundea față de celălalt căutarea.

Uneori ea plângea noaptea și implora șoptit întunericul să-i spună cine era. El stătea întins lângă ea, sforăind ca un urs care hibernează, neștiind de iarna ei. Ea a urmat chiar un curs de artă modernă, încercând să se regăsească în culorile stropite pe o pânză, plângându-se celorlalte femei despre bărbații insensibili. S-a urcat într-un mormânt numit „birou”, și-a înfășurat mintea într-un giulgiu de figuri de hârtie și s-a îngropat în clienți… Încet-încet, s-a ridicat zidul între ei, cimentat de mortarul indiferenței.

Într-o zi, întinzând mâna unul către celălalt, au dat de o barieră peste sau prin care nu mai puteau trece… și, retrăgându-se din cauza pietrei reci, fiecare s-a îndepărtat de străinul de pe partea cealaltă. Pentru că atunci când dragostea moare, nu se întâmplă într-un moment de luptă furioasă și nici când trupurile aprinse își pierd căldura. Ea zace gâfâind, epuizată, dându-și sfârșitul la picioarele unui zid pe care nu l-a putut escalada!”

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este acesta: nu lăsați niciun fel de zid să se ridice între voi!