Mana Zilnica

30 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Să nu murmurați, cum au murmurat unii dintre ei și au pierit prin Nimicitorul. Și toate acestea li se întâmplau ca pilde și au fost scrise pentru avertizarea noastră, peste care au ajuns sfârșiturile veacurilor.

1 Corinteni 10.10,11

Nu suntem și noi, precum Israel, înclinați să privim mai degrabă la dificultățile care ne înconjoară, decât la Dumnezeul binecuvântat care a luat asupra Lui misiunea de a ne trece prin toate și de a ne duce în siguranță în împărăția Sa eternă? De ce suntem câteodată abătuți? De ce ne plângem? De ce se aud în mijlocul nostru cuvinte de nemulțumire și de nerăbdare, mai degrabă decât cântări de laudă și de mulțumire? Răspunsul este simplu: fiindcă îngăduim ca împrejurările să‑L ascundă pe Dumnezeu din fața ochilor noștri, în loc să lăsăm ca Dumnezeu să fie acoperitoarea ochilor noștri și Obiectul perfect al inimilor noastre.

Mai mult, care este motivul pentru care eșuăm în mod atât de trist în a manifesta poziția noastră de oameni cerești, în a lua în stăpânire ceea ce ne aparține ca și creștini, în a ne însuși moștenirea spirituală și cerească pe care Hristos a dobândit‑o pentru noi și în care a intrat ca Înainte‑Mergător al nostru? Care este răspunsul? Un singur cuvânt: necredința!

Despre Israel citim că „ei n‑au putut intra [în Canaan] din cauza necredinței” (Evrei 3.19). La fel stau lucrurile și cu noi: eșuăm în a intra în moștenirea noastră cerească; eșuăm în a lua în stăpânire, în mod practic, partea noastră; eșuăm în a umbla, zi de zi, ca un popor ceresc, care nu are nici loc, nici nume, nici parte pe acest pământ, neavând nimic de‑a face cu această lume, decât că o străbate ca străin și călător, mergând pe urmele Celui care Și‑a luat locul în ceruri. Și de ce eșuăm? Din cauza necredinței! Credința nu este la lucru și, prin urmare, cele care se văd exercită o mai mare putere asupra inimilor decât cele care nu se văd. Fie ca Duhul Sfânt să întărească credința noastră, să dea energie sufletelor noastre și să ne conducă înainte și în sus, astfel încât să nu fim găsiți doar vorbind despre viața cerească, ci trăind‑o spre slava Celui care, în harul Său infinit, ne‑a chemat la ea.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ajunge zilei necazul ei

Nu vă îngrijorați deci pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși.

Matei 6.34

Versetul de astăzi nu este o scuză pentru a fi indiferenți și neprevăzători cu privire la răspunderile noastre în zilele care vin. De la a ne lua măsurile de protecție contra furtunii, până la îndatoririle școlare pentru a reuși la examene, trebuie să ne pregătim pentru ceea ce ni se cere.

Dar îngrijorarea este cu totul alt lucru. Înseamnă a ne mâhni peste măsură privind spre ziua de mâine. Înseamnă a ne alarma, imaginându‑ne consecințe negative. Când ne uităm la valuri, frica se strecoară pe nesimțite și ne paralizează, ajungând să ne dărâme. Dar acest lucru nu trebuie să fie așa. Domnul ne încurajează să privim la El în mijlocul necazului și să rămânem în pace. Să privim nu la împrejurări, ci la Cel care controlează împrejurările! Locul de muncă este instabil? Situația economică este înrăutățită? Intervenția chirurgicală nu are șanse? Să facem din orice greutate un subiect de rugăciune! Domnul ne încurajează: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău” (Isaia 41.10). În dificultățile pe care le întâmpinăm, El nu ne lasă singuri nici măcar pentru o secundă. El ne asigură: „Nu vă voi lăsa și nu vă voi părăsi niciodată” (Evrei 13.5).

S‑ar putea să ajungem până acolo, încât, răscoliți de griji, să stăm treji toată noaptea. Nu ne putem găsi odihna, pentru că problemele apasă prea greu asupra noastră. Nu știm cum să ne achităm de îndatoririle de a doua zi. Domnul nostru cunoaște toate grijile care ne fură somnul și El ne asigură de intervenția Sa: „Nu vor fi rușinați cei care Mă așteaptă” (Isaia 49.23). „V‑am spus acestea, ca să aveți pace în Mine. În lume aveți necaz, dar îndrăzniți: Eu am învins lumea” (Ioan 16.33).

Citirea Bibliei: Daniel 2.17-30 · Psalmul 38.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 66.1‑24

Ierusalimul va fi un subiect de bucurie pentru credincioşii poporului, după cum îndeamnă şi v. 10: „Bucuraţi‑vă împreună cu Ierusalimul şi veseliţi‑vă cu el, toţi cei care‑l iubiţi“. Tot acestora li se adresează şi Psalmul 122.6: „Rugaţi‑vă pentru pacea Ierusalimului! Cei care te iubesc vor prospera“. Ca răspuns la această rugăciune, pacea se aşterne peste cetate şi devine centrul de la care se răspândeşte către toate naţiunile cunoştinţa gloriei lui Dumnezeu.

Domnul este şi astăzi la fel de atent faţă de rugăciunile celor care iubesc Adunarea Lui (Psalmul 122.6; 2 Corinteni 11.28). Să cerem ca aceasta să rămână în pace şi să poată manifesta gloria Domnului Hristos aici, jos, pe pământ.

Chiar şi în mijlocul fericirii milenare trebuie să rămână o mărturie vizibilă a pedepsirii nelegiuiţilor, o privelişte cutremurătoare, ca aducere‑aminte, cum a fost mormanul de pietre de pe mormântul lui Absalom (2 Samuel 18.17). Astfel se încheie această frumoasă carte a lui Isaia, cea mai întinsă dintre toate profeţiile, cea mai des citată în Noul Testament (de circa şaizeci de ori) şi cea care acordă cel mai mare spaţiu Domnului Isus în suferinţele şi gloriile Sale.

Cartea Ieremia a fost plasată după Evanghelia după Matei, începând cu 3 septembrie.

UN OBICEI CARE ÎMBOGĂȚEȘTE VIAȚA | Fundația S.E.E.R. România

„Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem și El va auzi glasul meu.” (Psalmul 55:17)

O mănăstire europeană veche, situată pe o stâncă înaltă, era accesibilă doar cu ajutorul unui coș care era susținut de o singură frânghie atașată de o serie de scripeți. Într-o zi, un vizitator îngrijorat a observat că frânghia era uzată în mai multe locuri. Sperând să-și aline anxietatea, l-a întrebat pe călugărul care călătorea cu el: „Cât de des schimbați frânghia?” Călugărul i-a răspuns stoic: „Oricând se rupe!”

Serios vorbind, așteptarea ca cel mai rău lucru să se întâmple înainte de a lua măsuri este o strategie de viață riscantă. La fel cum bunul simț ne dictează că mașinile, sănătatea și relațiile necesită atenție și întreținere în mod continuu, aceeași strategie se aplică și vieții tale spirituale. De ce?

Deoarece noi devenim ceea ce practicăm în mod constant în umblarea noastră cu Dumnezeu. Așadar rutina și repetiția sunt salvatoare pentru viața spirituală. Excelența spirituală nu este o acțiune, ci un obicei! Gândește-te la rugăciune și la meditație: ele sunt menite să fie obiceiuri pe care să le practici zilnic, nu sunt niște excepții. Nu aștepta până când se rupe frânghia, ci încorporează-le în viața ta! Rugăciunea trebuie să fie mai întâi o disciplină spirituală. Cuvântul lui Dumnezeu o desemnează ca fiind un obicei de viață și nu doar o activitate. Apostolul Pavel ne învață să facem „în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi rugăciune” (Efeseni 6:18) și de asemenea să ne rugăm neîncetat (vezi 1 Tesaloniceni 5:17). Psalmistul David a înțeles acest principiu. El mărturisea: „Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem.” Și Daniel a practicat acest lucru: „de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte.” (Daniel 6:10)

Această rutină a fost una puternică și eficientă pentru cei doi bărbați – și este una care va funcționa și pentru tine, dacă o pui în practică.

28 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, iată, vorbeau cu El doi bărbați, care erau Moise și Ilie, care, arătându‑se în glorie, vorbeau despre plecarea Lui, pe care urma s‑o împlinească în Ierusalim.

Luca 9.30,31

Poate fi ceva mai minunat decât aceasta? Moise și Ilie vorbeau cu Domnul despre moartea Domnului! Ce subiect măreț, pe acest munte glorios! Acești doi oameni vorbesc cu Domnul Isus despre moartea Lui, în timp ce ucenicii Îl văd glorificat. Uimitoare taină! El le‑a spus celor doi, la fel cum le vorbise ucenicilor cu câteva zile înainte, că trebuia să moară. De ce trebuia să moară? Fiindcă nu există nicio altă cale pentru noi de a ajunge în prezența lui Dumnezeu, decât prin moarte. Nu există viață pentru noi, decât prin moarte; nu prin moartea noastră proprie, ci a Aceluia asupra Căruia moartea nu a avut niciun drept. El urma să moară pentru gloria lui Dumnezeu, pentru a nimici puterea lui Satan și pentru a‑l elibera și răscumpăra pe om. Iar Moise și Ilie vorbeau cu El despre moartea Sa. Ce credeți că va fi în centrul discuțiilor noastre în cer? Vom vorbi mereu cu El despre El și despre moartea Lui!

„Vrednic ești să iei cartea și să‑i deschizi pecețile, pentru că ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău!“ (Apocalipsa 5.9). Aceasta va fi cântarea eternă a celor răscumpărați. „Nimeni nu are iubire mai mare decât aceasta, ca cineva să‑și dea viața pentru prietenii săi“ (Ioan 15.13). Totuși, Hristos Și‑a dat viața pentru noi atunci când noi eram nu prietenii Lui, ci vrăjmașii Lui, și atunci când nu‑L iubeam. Nimeni nu poate spune că L‑a iubit pe Isus, însă cu toții putem spune că El ne‑a iubit și S‑a coborât în moarte pentru noi; de aceea, moartea este temelia mântuirii. Prin moartea Lui a fost împlinită răscumpărarea noastră. Prin moartea Lui a fost înlăturat păcatul nostru. Prin moartea Lui a fost nimicită puterea lui Satan. Prin moartea Lui am fost aduși la Dumnezeu. Toate acestea, prin nimic altceva, decât prin moartea Lui!

W. T. P. Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

Factura de cinci mii de lei

Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile Lui față de mine?

Psalmul 116.12

Un bărbat de 93 de ani a fost internat la spital cu insuficiență respiratorie. După ce i s‑a administrat oxigen timp de douăzeci și patru de ore, bătrânul s‑a refăcut complet. A doua zi, medicul și o persoană de la administrativ, venind la patul lui, îi spun, printre altele, că tratamentul costă 5.000 de lei. „Dar nu‑ți face griji…“, i‑a mai zis medicul. Bătrânul a dat din cap: „Nu factura mă îngrijorează, am cu ce plăti. Mă gândesc însă că, timp de 93 de ani, am respirat aerul pe care Dumnezeu mi l‑a dat, și totuși El nu mi‑a cerut niciodată nimic“.

Bunătatea Domnului se arată în cele mai obișnuite acțiuni, respiratul, mâncatul, văzul, auzul. Dar ce merit eu? Ce mi se cuvine? Ne‑am obișnuit să ni se pară o normalitate să fim sănătoși și funcționali în toate privințele. Să ne întrebăm însă ce am făcut noi pentru ca Dumnezeu să ne facă bine zi de zi? Pe când era răstignit pe cruce, Isus a spus: „Tetelestai“, adică „S‑a sfârșit“ (Ioan 19.30). În timpul acela, atunci când o factură era achitată, avea să fie ștampilată cu acest cuvânt, „tetelestai“, „plătit“. Dacă Dumnezeu ne oferă mântuirea, este pentru că Domnul Isus a plătit la cruce, în locul nostru, datoria. Astfel, pentru că factura a fost plătită, harul Lui ne dă ceea ce noi nu meritam, iertarea. Să Îi mulțumim pentru toate darurile Lui, dar în special pentru această mântuire gratuită!

Spune‑mi, Doamne, bun Isuse, vreau să știu cum m‑ai iubit, / Într‑o lume răzvrătită, pentru ce Te‑ai răstignit? / Vreau să știu de ce, Isuse, Tu duios mă urmăreai / Și, însângerat pe cruce, Tu pe mine mă priveai, / Spune‑mi, Doamne bun, Isuse, cum de Tu m‑ai mântuit!

Citirea Bibliei: Daniel 1.9-21 · Psalmul 37.21-29

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 65.1‑12

„Sunt găsit de cei care nu Mă căutau…“ (v. 1) – scrie Isaia cu îndrăzneală. Despre acest curaj al profetului aflăm de la apostolul Pavel care, atunci când va cita v. 1 din Isaia 65 în Romani 10.20 va adăuga şi această expresie („Isaia îndrăzneşte şi spune…“). Îndrumat de Duhul, profetul deschide în mod vădit uşa naţiunilor, a celor care nu‑L căutau pe Dumnezeu şi nu purtau numele Lui (49.6). Ce declaraţie curajoasă, ca să nu spunem revoluţionară, făcută în urechile israeliţilor atât de geloşi pentru privilegiile lor! Acesta era unul dintre lucrurile despre care se spunea în capitolul precedent că „niciodată n‑au auzit“.

Mărturisirea şi rugăciunile rămăşiţei necăjite se încheiau cu întrebarea neliniştitoare: „Vei tăcea Tu şi ne vei întrista peste măsură?“ (64.12). Nu, niciodată nu este în zadar când o inimă pocăită se întoarce la Domnul (Psalmul 51.17). Nu o ştim fiecare dintre noi din propria experienţă?

Dumnezeu nu rămâne tăcut. Va lua cuvântul şi aceasta se va desfăşura, practic, până la sfârşitul cărţii. Cu toate acestea, înainte de a revela ceea ce a pregătit pentru cei care‑L aşteaptă (aleşii şi slujitorii Săi: v. 9,10; 64.4), trebuie să pronunţe sentinţa definitivă prin care condamnă nu numai naţiunile duşmane lui Israel, ci şi poporul răzvrătit şi apostat.

DĂ LA O PARTE FIREA PĂMÂNTEASCĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ți mâna şi apucă-l de coadă…” (Exodul 4:4)

Biblia relatează că Moise se afla în pustie și păștea oile socrului său… Odată, a mânat turma până la Horeb, iar acolo Dumnezeu i-a vorbit… i-a spus să-și arunce toiagul, iar „acesta s-a transformat într-un șarpe” (Exodul 4:3). Moise era atât de speriat, încât a fugit de el. Atunci Dumnezeu i-a spus: „Întinde-ți mâna și apucă-l de coadă”, adică lasă deoparte capul, partea cea mai periculoasă. Un învățător biblic sublinia acest lucru: „În timpul călătoriei tale de pregătire prin pustie, probabil că vei crede că Dumnezeu te conduce pe un drum greșit, sau că El spune ceva care nu are sens. Poruncile Lui nu sunt de obicei însoțite de explicații. Și când nu poți înțelege ce face El, trebuie să ai încredere în El! Când Moise a luat șarpele de coadă, acesta a devenit din nou un toiag dar nu a mai fost numit „toiagul lui Moise”, ci „toiagul lui Dumnezeu”! (vezi Exodul 17:9) Când Moise l-a eliberat, elementul șarpe a fost îndepărtat din el și a devenit „toiagul lui Dumnezeu”. Singurul lucru pe care Moise se bizuia și avea încredere, toiagul său vechi, familiar, încercat și dovedit, a trebuit să fie abandonat. La fel, Dumnezeu poate să te lipsească și pe tine de anumite lucruri pentru a-ți arăta dependența ta față de El. Dar odată cu această lipsă vine puterea! Există lucruri de care vrei să te ții, dar pe care trebuie să le eliberezi, pentru ca Dumnezeu să poată îndepărta șarpele!”

Deci, de ce te agăți astăzi? De cariera ta profesională? De talentul muzical? De aptitudinea pentru afaceri? De abilitățile de lider? Ia darul tău, oricare ar fi el, și „aruncă-l la pământ” înaintea lui Dumnezeu. El este singurul care știe dacă se ascunde un șarpe în el. El poate da la o parte elementul „carnal”, îl poate binecuvânta și ți-l poate da înapoi ca instrument potrivit pentru slujire. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

27 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Astfel că legea a fost îndrumătorul nostru spre Hristos, ca să fim îndreptățiți din credință. Însă, după ce a venit credința, nu mai suntem sub îndrumător; pentru că toți sunteți fii ai lui Dumnezeu, prin credința în Hristos Isus.

Galateni 3.24‑26

Îndrumătorul și îndrumarea lui sunt doar mijloace pentru atingerea unui scop. Îndrumătorul trebuie, bineînțeles, să‑și dea silința să‑și pună elevii pe drumul cel bun. El însă eșuează complet dacă își ține elevii pentru totdeauna sub autoritatea lui, aceștia fiind încontinuu dependenți de el pentru orice lucru. Din contră, îndrumarea și învățătura lui trebuie să‑i facă pe elevi, în cele din urmă, independenți de ajutorul lui.

Acesta a fost adevăratul rol al legii: acela de a îndrepta sufletele către Hristos. Legea este un învățător puternic pentru toți cei care o ascultă cu sinceritate, fiindcă ea ne învață cât de urgentă este nevoia noastră de Hristos. Ea conduce sufletul către un simțământ profund al ruinei cauzate de păcat și, în consecință, către nevoia după Acela care poate curăți de păcat – după Domnul Isus Hristos. Nu că legea ne‑ar aduce la Hristos, ci ea este îndrumătorul nostru până la Hristos, adică sfârșitul legii a fost Hristos: legea a arătat către Hristos. El este Cel care, acum revelat, este Obiectul credinței care îndreptățește. „Căci Hristos este sfârșitul legii pentru îndreptățirea oricăruia care crede“ (Romani 10.4).

Acum, odată cu venirea lui Hristos, a venit și credința, care este acea energie independentă de orice altceva în afară de Dumnezeul revelat în Hristos. De ce atunci să pui cerințe ale legii asupra celui care a învățat ce înseamnă să umble prin credința personală în Dumnezeu? Nu mai este nevoie de niciun îndrumător. „Hristos ne‑a pus în libertate; rămâneți deci tari și nu vă prindeți din nou într‑un jug al robiei!“ (Galateni 5.1).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Sunt o cauză pierdută…“

Voi cercetați Scripturile, pentru că gândiți că în ele aveți viață eternă, și tocmai ele dau mărturie despre Mine.

Ioan 5.39

După prezentarea evangheliei, un tânăr i s‑a adresat predicatorului: „Sunt o cauză pierdută. Nu cred în nimic“. — „Și ce te aștepți să fac eu?“, l‑a întrebat predicatorul. — „De un lucru sunt totuși convins: credința îl face pe om fericit. Pentru asta vă invidiez! Dar ce trebuie să fac eu? Ce să studiez?“ — „Numai Biblia!“ — „Păi ce rost are să o citesc, dacă eu nu cred că ea este Cuvântul lui Dumnezeu?“

Atunci evanghelistul și‑a deschis Biblia, a citit versetul din Ioan 5.39 și i‑a spus: „Scripturile însele mărturisesc despre originea lor divină și despre dumnezeirea Domnului Isus“. — „În regulă. Voi citi Biblia. Și ce altceva trebuie să fac?“ — „Să te rogi!“ — „Dar de ce să mă rog la Dumnezeu, dacă nu cred deloc în El?“ — „Lipsa aceasta nu este un obstacol, dar trebuie să fii sincer. Dumnezeu îi răspunde celui care Îl caută cu sinceritate.“ — „Altceva?“ — „Cere‑I lui Dumnezeu să îți deschidă mintea, ca să înțelegi. Și apoi acționează în consecință!“ — „Asta e tot?“ — „Da, chiar tot!“

Două săptămâni mai târziu, tânărul a venit din nou la predicator și i‑a mărturisit: „Am citit ceea ce mi‑ați spus. Apoi I‑am cerut lui Dumnezeu să mi Se arate și să‑mi dea o dovadă că Biblia este Cuvântul Său și că Isus Hristos este Fiul Său și Mântuitorul păcătoșilor. Apoi mi s‑a clarificat cine este Isus și ce a făcut El pentru mine, așa că, în cele din urmă, am acceptat invitația Lui. Cu sufletul mâhnit, m‑am plecat înaintea Lui în rugăciune; și am găsit pace. Acum știu că El mă iubește și că păcatele mele sunt îndepărtate pentru totdeauna, prin puterea sângelui Său“.

Citirea Bibliei: Daniel 1.1-8 · Psalmul 37.12-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 63.15‑19; 64.1‑12

Rămăşiţa credincioasă şi‑a amintit de „marile binefaceri“ cu care Domnul Îşi copleşise odinioară poporul (63.7). După atâtea dovezi de dragoste, ar mai putea El acum să‑i abandoneze? Ei apelează la inima acestui Dumnezeu milos, care este Tatăl lor, şi‑L roagă: „Priveşte din ceruri…“; şi nu se opresc la atât, ci strigă: „Ah, dacă ai despica cerurile, dacă ai coborî…“ (64.1). Strigătul acesta a găsit răspuns: Domnul Hristos a coborât, prima dată pentru mântuirea noastră; şi va mai coborî încă o dată, pentru a‑i elibera pe cei ai Săi din încercare şi pentru a‑i nimici pe vrăjmaşii lor (Psalmul 18.9; 144.5).

Versetul 6 compară „toate faptele noastre drepte“ cu „o haină mânjită“. Despre păcatele noastre înţelegem uşor că sunt aşa, dar şi faptele noastre drepte? În adevăr, şi ele tot aşa sunt! Tot ce am putut face bun şi drept înainte de convertirea noastră sunt zdrenţe care nu fac altceva decât să scoată în evidenţă mizeria, în loc să o ascundă. Dar Domnul înlocuieşte aceste veşminte murdare cu hainele mântuirii şi cu mantaua dreptăţii (61.10; Zaharia 3.1‑5).

Modelaţi precum lutul pe roata olarului (v. 8), noi nu avem nicio valoare prin ţărâna din care am fost plămădiţi (Psalmul 100.3). Singura care contează este munca Lucrătorului divin care face din noi „vase de onoare…“ (2 Timotei 2.21).

SĂ ÎNȚELEGEM DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Dragostea desăvârşită izgoneşte frica…” (1 Ioan 4:18)

Dumnezeu te iubește necondiționat în orice moment – dar tu trebuie să primești dragostea Lui! Numai atunci când faci asta, poți să-L iubești pe Dumnezeu, și să extinzi dragostea Lui către alții. Cu alte cuvinte, nu poți da ceea ce nu ai! Apostolul Pavel a scris: „Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.” (Romani 5:5) Asta înseamnă că, atunci când îți dedici viața lui Hristos, Duhul Sfânt vine să locuiască în inima ta și aduce cu El dragostea lui Dumnezeu. Întrebarea este: ce faci cu acea dragoste? O respingi, deoarece crezi că nu ești suficient de bun? Te-ai gândit vreodată că tu ai o relație cu tine însuți, și până nu înveți să te iubești pe tine însuți, nu vei putea niciodată să-L iubești pe Dumnezeu sau pe altcineva? Ioan spune: „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” (1 Ioan 4:18) Un autor a scris: „Am încercat ani de zile să arăt o „dragoste perfectă”, și am eșuat zilnic. Credeam că dragostea desăvârșită se referă la iubirea mea perfectă față de ceilalți. Apoi, Dumnezeu mi-a arătat că singura „dragoste desăvârșită” era dragostea Lui pentru mine – El este singurul care poate iubi perfect! Odată ce acest lucru a devenit clar, am început să mărturisesc: „Nu iubesc tot ceea ce fac, dar mă iubesc așa cum sunt, pentru că Dumnezeu mă iubește așa! Știu că trebuie să mă schimb și vreau să mă schimb. De fapt, cred că Dumnezeu mă schimbă în fiecare zi. Dar, între timp, nu voi respinge ceea ce Dumnezeu acceptă. Mă voi accepta așa cum sunt acum, știind că nu voi rămâne mereu așa!”

Așadar, Dumnezeu te iubește – crede și primește acest lucru!

26 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și pacea lui Hristos, la care ați și fost chemați într‑un singur trup, să stăpânească în inimile voastre și fiți mulțumitori.

Coloseni 3.15

Avem aici nu un îndemn, ci o urare a apostolului: „Și pacea lui Hristos […] să stăpânească în inimile voastre“. Pacea lui Hristos! În această epistolă, totul este raportat la Hristos: iertarea lui Hristos, pacea lui Hristos și, mai departe, Cuvântul lui Hristos (versetul 16). Pacea lui Hristos este acea pace blândă și sublimă pe care nimic n‑o putea tulbura, cu toate că fusese încercat în toate felurile. Și aceasta, pentru că El umbla cu Dumnezeu. „Vă dau pacea Mea“, ne‑a spus Isus (Ioan 14.27). Urmând cărarea pe care a mers Isus, creștinul se va bucura de această pace; ea va stăpâni în inima lui; toată viața va purta amprenta acestei domnii. Ce odihnă plăcută în această lume agitată, în mijlocul atâtor frământări! La aceasta ne‑a chemat Dumnezeul păcii. Domnul nu vrea ca inima noastră să fie tulburată, ci vrea ca pacea Lui să domnească acolo!

Unitatea Trupului este posibilă prin simplul fapt că noi, creștinii, suntem chemați să realizăm împreună această unitate în pacea lui Hristos. Dacă această pace domnește în inimile noastre, ea va stăpâni și în relațiile noastre reciproce și va îndepărta orice animozitate și orice resentiment. „Ferice de cei care“ – bucurându‑se de această pace – „fac pace“ (Matei 5.9) și o răspândesc în jurul lor, ca „fii“ ai Dumnezeului păcii!

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ipocrizia

Vai de voi, cărturari și farisei fățarnici! pentru că sunteți ca mormintele văruite, care în afară se arată frumoase, dar înăuntru sunt pline de oasele morților și de orice necurăție.

Matei 23.27

În Evanghelii, Domnul denunță ipocrizia conducătorilor religioși din vremea Lui: „Când faci milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii, […] pentru că lor le place să se roage în picioare, […] ca să se arate oamenilor!“ (Matei 6.2,5). Ipocrizia este o problemă reală, care ne privește pe toți. Nu este vorba de nevoia de a fi validați de cei din jur, ci de dorința de a obține cu orice preț lauda celorlalți, chiar dacă aceasta înseamnă și să mințim. Ipocrizia este minciună dublată de mândrie! Este un păcat grav în ochii lui Dumnezeu! Când însă este vorba de lucrurile legate de Dumnezeu, Domnul denunță cu cea mai mare severitate această superficialitate – atunci când motivațiile interioare diferă cu totul de ceea ce arătăm sau spunem, ori când sub o falsă umilință ascundem mândrie și motivații egoiste.

Domnul Isus este Modelul nostru perfect, de dreptate, de transparență, de consistență și de smerenie. Învățătura și viața Lui se verifică și se susțin una pe alta. El spune ceea ce este și face ceea ce spune. Când a fost întrebat cine este, Isus a răspuns: „Absolut ceea ce vă spun“, adică: Eu sunt tot ceea ce v‑am învățat și v‑am spus, în mod complet, exact și fără nicio disimulare.

Să nu ne prefacem mai buni decât suntem! Ci, respingând starea noastră păcătoasă, prin pocăință și prin credința în jertfa salvatoare a Domnului Isus Hristos, să primim de la Dumnezeu, în dar, mântuirea, și să fim astfel îndreptățiți de El, devenind buni în ochii Lui. Și să‑L rugăm să ne ajute să fim adevărați în faptele și în cuvintele noastre, și integri în inimile noastre.

Citirea Bibliei: Geneza 50.15-26 · Psalmul 37.1-11

SCRIPTURILE În FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 63.1‑14

Cine este şi de unde vine Acesta care soseşte aici glorios şi impunând teamă? De ce are veşmintele însângerate? O, El este executorul cumplitei „zile de răzbunare“ (Luca 21.22), pe care‑L vedem întorcându‑Se după ce Îşi va fi îndeplinit lucrarea! (v. 4; 61.2). În revolta finală, popoarele se vor strânge pe teritoriul Edomului pentru un ultim atac împotriva lui Dumnezeu şi a celor care‑I aparţin (vezi şi 34.6), însă aceasta se va întâmpla tocmai pentru ca ele să fie zdrobite acolo, potrivit imaginii culegătorilor de vie care‑şi călcau cândva strugurii în teascuri.

Ne este oare greu să‑L recunoaştem în acest Răzbunător pe Mântuitorul nostru cel plin de îndurare? Slujba Lui pentru gloria lui Dumnezeu îmbină aceste două trăsături: El, Cel care a fost singur pe cruce, este deopotrivă singurul care judecă (v. 3). „Măreţ în puterea Sa“ (v. 1), El lucrează cu „braţ măreţ“ (v. 12), Îşi face „un Nume măreţ“ (v. 14) şi locuieşte în măreţie (frumuseţe, glorie) (v. 15). „Victorios în măreţia Ta, înaintează pentru adevăr…!“ (Psalmul 45.4), sunt cuvinte care I se adresează Lui chiar cu privire la această judecată.

Odată cu v. 7 se deschide un nou episod al cărţii, cel din urmă, prin rememorarea îndurărilor şi a laudelor Domnului. Aceasta este şi datoria noastră, iar împlinirea ei nu trebuie să lipsească de la niciunul dintre noi!

SĂ UMBLĂM PRIN DUHUL SFÂNT! | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” (Galateni 5:25)

Apostolul Pavel precizează acest lucru valoros și valabil și pentru noi: „Dacă trăim prin Duhul, să şi umblăm prin Duhul.” Problemele noastre apar când încercăm să înțelegem lucrurile spirituale cu mintea noastră firească. Compararea lucrurilor spirituale cu cele firești face ca lucrurile lui Dumnezeu să pară nebunești (vezi 1 Corinteni 2:14). Și tot apostolul Pavel scria: „Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 2:10) Iar El ni le revelează în diferite moduri. Autorul Jon Walker spunea: „A deveni „una cu Isus” înseamnă a dezvolta discernământ spiritual și a accepta lucrurile care uneori par ilogice dar care vin de la Duhul. Dumnezeu ne vorbește în diferite moduri. Iată trei dintre cele pe care trebuie să le urmărești:

1) Semnale de avertizare; aceste semnale îți spun să n-o iei într-o anumită direcție – fie printr-o persoană, fie prin vedenii sau texte biblice. Un câine pe care l-am avut odată m-a ajutat să înțeleg acest lucru. Era obișnuit să fie ținut în lesă, iar când îl duceam la câmpul vecinului să alerge, îi spuneam pur și simplu „nu” când se apropia de un loc unde nu trebuia să meargă. Câinele nu făcuse nimic rău, iar avertismentul meu nu era o mustrare; era o precauție pentru propria lui protecție.

2) Printr-o înghionteală; un ghiont din partea lui Dumnezeu te poate avertiza cu privire la un pericol iminent, este ca un „scurtcircuit” al Duhului Sfânt care îți păzește inima. Odată, un prieten de-al meu conducea, semaforul era verde, dar el a simțit un îndemn puternic să apese frâna. Așa a făcut – chiar în momentul în care un camion a trecut pe roșu! Dacă nu ar fi ascultat imediat, ar fi murit!

3) Îți spune să taci. Uneori în timp ce purtăm o conversație, Dumnezeu ne avertizează în duhul nostru, atunci când ne apropiem prea mult de un subiect păcătos, de un comentariu nedrept sau de bârfă… Și când Dumnezeu îți spune „taci”, e bine să asculți și să te oprești din vorbit! Așadar, umblă călăuzit de Duhul lui Dumnezeu!

24 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Acan a răspuns lui Iosua și a zis: „Într‑adevăr, am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel”.

Iosua 7.20

Acan are o istorie tragică – el a atras o severă judecată divină asupra lui însuși și asupra întregii sale familii. El este exemplul unui păcătos înșelător. Acan și‑a mărturisit păcatul, însă numai după ce a fost prins. Mărturisirea păcatului într‑un astfel de caz este un lucru cu totul diferit de mărturisirea venită în urma zdrobirii de inimă provocate de păcat.

Israel n‑a putut sta înaintea vrăjmașilor săi, din cauza „lucrului blestemat” ascuns în cortul lui Acan (Iosua 7.11,21). Acan și‑a ascuns prada și păcatul, însă, oricât de înșelători ar fi oamenii, Dumnezeu spune: „Să știți că păcatul vostru vă va ajunge” (Numeri 32.23). Motivul pentru care Israel n‑a mai avut izbândă i‑a fost descoperit lui Iosua, însă cine era cel vinovat? Încetul cu încetul au ajuns la Acan: mai întâi la seminția lui, apoi la familia lui, de asemenea la casa lui și, în cele din urmă, la el însuși (Iosua 7.16‑18). Când seminția lui Acan a ieșit la sorți, el ar fi avut prilejul să iasă și să recunoască, dar n‑a făcut‑o, până când nu s‑a mai putut ascunde. Ce înșelăciune! Așa cum a spus cineva: «Ce țesătură de minciuni suntem nevoiți să întocmim, după ce am început cu o mică înșelăciune!».

Acan înseamnă „tulburător”. Într‑adevăr, cei din poporul lui Dumnezeu care păcătuiesc aduc tulburare nu numai asupra lor înșiși, ci și asupra familiilor și adunărilor lor (versetul 25). Acan și familia lui au fost omorâți cu pietre în valea Acor (valea Tulburării). Avem o lecție de învățat din istoria lui: este cu mult mai bine să ne smerim și să mărturisim cu sinceritate, decât să aducem necaz, tulburare și judecată asupra noastră și asupra celor pe care îi iubim!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ce este temerea de Domnul?

Veniți, fiilor, ascultați‑mă: vă voi învăța temerea de Domnul.

Psalmul 34.11

Temerea de Dumnezeu înseamnă a‑L recunoaște pe El ca Autoritate prin ceea ce rostim, a‑L onora prin purtare și a nu dori să facem ceea ce Lui nu‑I place. Așadar, cum se poate manifesta temerea de Dumnezeu în viața noastră? Psalmul 34 ne oferă câteva puncte de orientare:

Prin vorbirea noastră: „Păzește‑ți limba de rău și buzele de a rosti viclenie” (versetul 13). Înainte de a deschide gura, să ne întrebăm întotdeauna dacă ce urmează să spunem este adevărat. Iar dacă este adevărat, să ne mai gândim dacă este posibil ca vorbele noastre să facă rău cuiva. Cât de repede Îl dezonorăm pe Dumnezeul nostru prin vorbe nepăsătoare!

Prin acțiunea noastră: „Depărtează‑te de rău și fă binele” (versetul 14). Acest lucru este de anvergură, căci fiecare faptă rea este o insultă la adresa lui Dumnezeu. Dacă am avea mereu conștiența că Dumnezeu vede și judecă toate acțiunile noastre, am fi salvați de multe fapte rele. Să fugim de rău și să facem ce este bine. Centurionul roman Corneliu ne este un bun exemplu. El a fost un om drept, a trăit temător de Dumnezeu și a făcut fapte bune pentru poporul evreu (Fapte 10).

Prin aspirația noastră: „Caută pacea și urmărește‑o” (versetul 14). Ne numărăm printre cei care provoacă discordie, sau printre cei care seamănă pacea? Dumnezeul nostru este Domn al păcii. Să fim pașnici, însă după modelul Lui, distingând ce este bine și ce este rău, astfel încât să nu ajungem să împăcăm binele cu răul, doar dintr‑o înclinație vădit împăciuitoare!

Citirea Bibliei: Geneza 49.19-33 · Psalmul 35.19-28

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 61.1‑11

Începutul acestui capitol prezintă un interes cu totul deosebit, fiind pasajul pe care l‑a ales Domnul Isus să‑l citească atunci când S‑a ridicat să vorbească în sinagoga din Nazaret (Luca 4.16‑21). Remarcăm un detaliu de cea mai mare importanță: Isus a întrerupt lectura textului din Isaia la mijlocul frazei, înainte să menționeze ziua răzbunării, pentru că numai prima parte a slujbei Sale (cea a harului) era împlinită („în urechile” celor care‑L ascultau). Ceea ce urmează, respectiv judecata, era amânată și este încă și astăzi. În locul din textul nostru care nu permite nicio inserție (nu dă voie nici măcar unei singure virgule), Dumnezeu a intercalat deja aproape două mii de ani de răbdare.

Cu toate acestea, răzbunarea nu este nicidecum cel din urmă cuvânt al frazei; după ea urmează mângâierea și bucuria, rezervate rămășiței credincioase. Ca și Iov în final, ei vor primi „dublu” (v. 7) – această dublă rodire le fusese deja vestită prin numele de Efraim (Geneza 41.52, notă: Efraim înseamnă dublă rodire) – și, de asemenea, „vor avea o bucurie eternă” (v. 7).

Ca răspuns la aceste promisiuni, rămășița își înalță glasul: „Mă voi bucura mult în Domnul, mi se va veseli sufletul în Dumnezeul meu, pentru că El m‑a îmbrăcat cu hainele mântuirii, m‑a acoperit cu mantaua dreptății…” (v. 10).

Astăzi creștinul nu are, oare, aceleași motive pentru a‑L lăuda pe Domnul și a se bucura în El?

RIDICĂ-TE ȘI MERGI MAI DEPARTE (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăși…” (Mica 7:8)

Un autor scria: „Curajul este pasiunea și perseverența pentru obiectivele pe termen lung. Este un maraton, nu un sprint. Iar cursa nu înseamnă doar alergarea, ci și încasarea loviturilor. Determinarea te ajută să mergi mai departe în ciuda respingerii, durerii, eșecului și luptei cu obstacolele. Când viața te doboară, s-ar putea să vrei să rămâi la pământ și să renunți, dar determinarea nu te va lăsa să renunți… Adevărata determinare începe cu a ști ce vrei cu adevărat. Când știi ce vrei și poți să vezi asta, vei munci din greu și vei persevera pentru a-ți atinge obiectivul. Adevărata determinare este alimentată de claritatea minții; scopul, pasiunea, optimismul, credința, iubirea, speranța (și, sincer vorbind, încăpățânarea!) Cunoașterea motivului tău, refuzul de a renunța, ignorarea criticilor, credința în posibil, iubirea pentru ceea ce faci și prezența zi de zi te mențin pe calea către viziunea ta. Există ceva în interiorul fiecăruia dintre noi care ne face să ne dorim să fim demni, și o persoană de valoare. Adevărul este că nu toată lumea îți va împărtăși viziunea, și nu toți vor crede în proiectul tău. Dar amintește-ți întotdeauna că circumstanțele cu care te confrunți și opinia celorlalți nu te creează și nu te definesc. Viața nu este niciodată creată din exterior spre interior. Tu creezi viața, din interior spre exterior! Curajul și spiritul pe care le ai în interior vor crea viața pe care o experimentezi și-o etalezi în exterior. Dacă ai o viziune, păstreaz-o vie! Amintește-ți scopul tău! Fii prezent în fiecare zi și fă ce ai de făcut!”

John Quincy Adams, al șaselea președinte al Statelor Unite, a spus: „Răbdarea și perseverența au un efect magic, în fața căruia dificultățile dispar!” Așadar, stai lângă Domnul, pe calea Lui, continuă să mergi înainte – și cu ajutorul Lui vei reuși!

23 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Vă îndemn deci, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înțeleaptă. Și nu vă conformați veacului acestuia, ci fiți transformați, prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, cea bună și plăcută și desăvârșită.

Romani 12.1,2

Odinioară, trupul fiecăruia dintre noi era instrumentul prin care se exprima voința noastră proprie. Acum însă, după ce am crezut, ne‑am predat trupul în mâinile Domnului, pentru ca astfel trupul nostru să devină instrument folositor pentru slujirea și gloria Sa și pentru a exprima voia Lui. Până nu răspundem, în acest singur fel corect, la îndurarea Lui, nu putem să‑I slujim cu adevărat într‑un mod înțelept și nu putem înțelege cu adevărat evanghelia.

Vom fi astfel marcați de lipsa de conformitate cu acest veac și, prin urmare, marcați de conformitatea cu voia lui Dumnezeu. Însă El are propriul Său fel de a lucra în noi. Câteodată, din nefericire, vedem creștini care se conformează veacului acestuia. Alteori vedem creștini care doresc să se reformeze, străduindu‑se să‑L imite pe Hristos prin propriile eforturi. Ceea ce Scriptura ne prezintă însă este un creștin transformat, această transformare pornind de la reînnoirea minții și răsfrângându‑se asupra trupului.

Versetele citate la început nu vorbesc despre ceea ce a făcut Dumnezeu, nici despre ceea ce face El, ci despre ceea ce noi trebuie să facem. Se pune aici accentul pe responsabilitatea noastră. Nu trebuie să fim formați potrivit chipului veacului acestuia, ci trebuie să fim transformați. Amândouă aceste acțiuni trebuie să ne caracterizeze zi de zi. Reînnoirea minții noastre și transformarea noastră nu sunt lucruri care au loc o dată pentru totdeauna, ci ele trebuie practicate încontinuu, de‑a lungul întregii noastre vieți.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Înfruntați de Oglindă

Căci, dacă cineva este ascultător al Cuvântului, și nu împlinitor, seamănă cu un om care‑și privește fața firească într‑o oglindă; căci s‑a privit, a plecat și a uitat îndată cum era.

Iacov 1.23,24

Citind Biblia, sunt, într‑un fel, „tras de mânecă“, fiindcă ea îmi dezvăluie exact starea inimii mele. După cum oglinda nu ascunde defectele din înfățișarea mea, Cuvântul lui Dumnezeu îmi spune, fără lingușiri și fără ezitări, exact cine sunt. Îmi dezvăluie tot, chiar dacă mă deranjează; iar aceasta va fi întotdeauna doar spre binele meu. Sunt deci destinatarul mesajului Său. Prin ceea ce mi‑a scris în Cuvânt, Dumnezeu mă invită să‑L cunosc. Când vin în fața Cuvântului, acesta proiectează lumina asupra vieții mele tăinuite și mă ajută să avansez în relația mea cu Dumnezeu.

Biblia totodată îmi arată și cine este Dumnezeu: Lumină și Iubire. Îmi revelează cum îmi iese Dumnezeu în întâmpinare: prin Isus, prin Fiul, prin Mântuitorul care a murit pe cruce pentru mine, prin Păstorul divin și prin Prietenul credincios care mă însoțește zi de zi. Astfel, Biblia îmi vorbește direct, și o face pentru a mă instrui, pentru a mă îndruma, pentru a mă mângâia, iar alteori pentru a mă mustra, cu scopul de a mă ajuta să‑L cunosc mai bine pe Dumnezeu și să progresez în viața mea creștină. „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și de folos pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate“ (2 Timotei 3.16).

Într‑o lume atât de preocupată „să arate bine“, să nu ne temem să ne lăsăm înfruntați de oglinda Cuvântului lui Dumnezeu! Să ne luăm timp pentru a citi Biblia! Va fi întotdeauna un timp binecuvântat! Niciodată timp pierdut! „Cuvântul Tău este adevărul!“ (Ioan 17.17).

Citirea Bibliei: Geneza 49.1-18 · Psalmul 35.11-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 60.1‑22

Remarcăm un detaliu important: că expresia din v. 1, „gloria Domnului (a lui Iahve) a răsărit peste tine“, este preluată în Efeseni 5.14 sub forma: „Hristos va străluci peste tine“. Aceasta pune în lumină faptul că gloria lui Dumnezeu se identifică cu Persoana Fiului (vezi şi 2 Corinteni 4.6) şi că ea este legată de locul unde locuieşte El: „voi face glorios locul picioarelor Mele“ (v. 13).

„Sionul Sfântului lui Israel“ (v. 14) are drept corespondent Ierusalimul ceresc din Apocalipsa 21, după cum putem vedea dacă punem în paralel v. 19, 3 şi 11 din Isaia 60 cu Apocalipsa 21.23‑26.

În continuare este evocată din nou adunarea cea mare a lui Israel, ca şi în cap. 49, într‑o descriere minunată şi emoţionantă. Viziunea acestei promisiuni va susţine rămăşiţa credincioasă în mijlocul necazurilor ei. Cât despre noi, cei credincioşi, care traversăm uneori momente de descurajare, să ne ridicăm ochii şi să ne gândim, prin credinţă, la poporul lui Dumnezeu, aşa cum a fost îndemnat şi Avraam odinioară să o facă (Geneza 15.5). Vom vedea că nu suntem singuri, ci, dimpotrivă, călători fără număr merg împreună cu noi spre cetatea cerească. Oboseala şi suferinţa vin adesea să le îngreuneze mersul, dar priviţi‑i: faţa le străluceşte, iar inima le tresaltă şi li se lărgeşte în bucuria dragostei eterne (v. 5).

RIDICĂ-TE ȘI MERGI MAI DEPARTE! (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.” (2 Corinteni 4:9)

Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania ne spun că un factor-cheie al succesului este… nu atât talentul, titlul, bogăția sau aspectul fizic, ci capacitatea de a munci din greu, pentru o perioadă îndelungată de timp, în vederea atingerii unui obiectiv precis; de a continua să mergi înainte în ciuda provocărilor, obstacolelor și eșecurilor. Apostolul Pavel a redat acest devotament astfel: „Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi.” (2 Corinteni 4:8-9) Iată câteva persoane celebre care au fost „trântite”, dar care s-au ridicat și au continuat să meargă mai departe. Într-o notă emisă după prima probă de ecran al lui Fred Astaire scria așa: „Nu știe să joace… este cam chel… să danseze știe puțin”… Dar el a devenit unul dintre cei mai influenți artiști din istoria cinematografiei. Walt Disney a fost concediat de un redactor de ziar pentru lipsă de idei. De asemenea, a dat faliment de mai multe ori înainte de a construi Disneyland. Albert Einstein nu a vorbit până la vârsta de patru ani și nu a scris până la vârsta de șapte ani. Profesorul său l-a descris ca fiind „lent mental, nesociabil și mai mereu pierdut în vise prostești”. Angajatorii lui F.W. Woolworth au spus că nu avea suficientă judecată pentru a servi clienții – iar el va ajunge să revoluționeze comerțul cu amănuntul! Winston Churchill a eșuat în școala primară. A devenit prim-ministru al Marii Britanii abia la șaizeci și șase de ani, după o viață plină de înfrângeri și eșecuri. Iar el și-a adus cea mai mare contribuție ca cetățean senior! Abraham Lincoln a spus odată: „Nu uita, propria ta determinare de a reuși este mai importantă decât orice altceva!” Așadar, când viața te doboară, ridică-te și continuă să mergi mai departe!

22 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

După ce au tras corăbiile la mal, lăsând totul, L‑au urmat.

Luca 5.11

Domnul îi poruncește lui Petru să îndepărteze corabia la adânc și să coboare plasele. Petru simte în inimă două feluri de reacții: ca pescar încercat, are obiecții, însă, ca ucenic, ascultă de Domnul lui. „Dar, la cuvântul Tău, voi coborî plasele.“ Binecuvântarea ascultării se face imediat simțită. Petru experimentează acum ceea ce trăim și noi:

1. Mântuitorul nu rămâne niciodată dator. Dacă Îi punem la dispoziție abilitățile și avutul nostru, El ne răsplătește în felul Său bogat și generos.

2. Domnul poate, în ciuda condițiilor precare și a circumstanțelor lipsite de speranță, să facă să crească o recoltă bogată. Neputința noastră este o bună ocazie pentru El.

3. Când Își manifestă puterea și harul Său, simțim cât de păcătoși și de nevrednici suntem înaintea Lui.

Ce scenă impresionantă se desfășoară înaintea inimilor noastre! Petru, atras puternic de harul divin, cade în genunchi înaintea Domnului și constată cu uimire că nu este vrednic. De aceea spune: „Doamne, pleacă de la mine, pentru că sunt un om păcătos“. O contradicție de nerezolvat pentru Petru, dar nu și pentru Domnul! El Se află pe drumul spre Golgota, pentru ca, prin moartea Lui, să rezolve problema păcatului lui Petru. De aceea îl încurajează: „Nu te teme; de acum vei fi pescar de oameni“. Pe temeiul lucrării Sale de răscumpărare, Isus Hristos poate să‑L așeze în slujba Lui. Fără să li se ceară aceasta, Petru și ceilalți ucenici Îl urmează pe Domnul. Ucenicia și slujba le caracterizează de acum viața.

Dumnezeu dorește ca cei credincioși să lucreze cu mâinile lor și să‑și câștige pâinea în acest fel. Acela care trăiește prea mult pe socoteala părinților sau care beneficiază la nesfârșit de ajutoare sau de contribuții de la stat (în mod nepotrivit) nu se află în concordanță cu gândul lui Dumnezeu. Domnul a folosit în slujba Lui, în toate timpurile, oameni care și‑au terminat studiile și care au făcut dovada capacității lor la locul de muncă.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Oprește o clipă caruselul!

Însă, venindu‑și în fire, a spus: Câți argați au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici!

Luca 15.17

În zilele noastre, Satan, marele vrăjmaș al lui Dumnezeu, face tot ce‑i stă în putință pentru a ne împiedica „să ne venim în fire“. Cu toții avem un program deosebit de încărcat, fie la locul de muncă, fie la școală, fie acasă. Dar nu preocupările acestea sunt problema principală, ci faptul că vrem să realizăm totul fără Dumnezeu. Și ce facem în puținul nostru timp liber? Suntem într‑o continuă agitație și căutăm asiduu mijloace de distracție. Acasă sau în altă parte, viața este ca un carusel în continuă mișcare.

Ascultă însă: fă‑ți o favoare și oprește acest carusel! Retrage‑te într‑un loc unde nimeni nu te poate deranja, iar acolo gândește‑te la viața ta: la trecutul și la prezentul tău și, de asemenea, la viitorul tău, și întreabă‑te unde duce drumul pe care te afli. Dacă ești pe un drum fără Dumnezeu, te îndrepți către pierzarea eternă.

Luca 15 ne vorbește despre un tânăr care a plecat din casa tatălui său și care, în cele din urmă, a ajuns la porci. Acolo „și‑a venit în fire“ și a înțeles că o luase pe un drum greșit, care îl adusese într‑o stare nenorocită – toate acestea din cauza propriilor lui acțiuni. Acum dorea să se întoarcă la tatăl său și să‑și mărturisească păcatele. Căile cu acel fiu au fost aspre, dar numai pe acel drum s‑a întors acasă. Istoria lui are un mesaj clar: viața fără Dumnezeu duce numai la rău și necesită o întoarcere la El! Dumnezeu dorește ca și tu să‑ți dai seama de acest lucru și să‑I mărturisești vina ta. În felul acesta, El te va primi cu brațele deschise, fiindcă Isus Hristos a murit pe cruce pentru a te salva.

Citirea Bibliei: Geneza 48.8-22 · Psalmul 35.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 59.1‑21

Fărădelegile poporului au ridicat un zid de netrecut între el şi Domnul, iar cât timp acest zid rămâne, este împiedicat atât Dumnezeu să primească vreun serviciu religios din partea omului, cât şi poporul Său, să primească intervenţia Domnului pentru el. Acesta poate fi şi motivul pentru care rugăciunile noastre rămân uneori fără răspuns (Proverbe 15.8,29).

Lista copleşitoare a tuturor păcatelor acumulate de popor este derulată în faţa lui în v. 3‑8, cu scopul de a le trezi conştiinţa. Romani 3.10‑18 aminteşte unele dintre aceste păcate, pentru a stabili, fără drept de apel (într‑un mod incontestabil), răutatea întregii rase umane.

În v. 9 iau cuvântul credincioşii rămăşiţei. Ei recunosc cu smerenie acurateţea tabloului tocmai zugrăvit. „Ne cunoaştem nelegiuirile“, declară ei, adăugând încă o listă de fărădelegi la cea alcătuită de profet (v. 12‑15). Pe scurt, această rămăşiţă arată cât este de „zdrobită“ şi cât de mâhnit (sau „smerit“) îi este sufletul (57.15), iar aceasta Îi dă Domnului posibilitatea să arate că, potrivit promisiunii Sale, poate s‑o mângâie, s‑o învioreze prin Duhul Său şi s‑o îndreptăţească prin intermediul lui Mesia, Răscumpărătorul şi Eliberatorul ei şi care va fi, de asemenea, şi al naţiunilor (v. 20; Romani 11.26).

ARATĂ DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Cine… vede pe fratele său în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?” (1 Ioan 3:17)

Autorul Tim Hansel povestește despre un profesor de la Facultatea de teologie care și-a organizat cursul de homiletică într-un mod neobișnuit. Fiecare student trebuia să pregătească o predică practică din pilda Samariteanului milostiv (Luca 10:30-37). Ei trebuiau să meargă din clasă în clasă predicând dragostea și compasiunea pentru ceilalți. Unii studenți aveau zece minute între ore, în timp ce alții aveau mai puțin timp, ceea ce îi obliga să se grăbească pentru a respecta programul. Fiecare student trebuia, de asemenea, să meargă pe un coridor desemnat și să treacă pe lângă un „cerșetor” care fusese plasat acolo în mod intenționat de către profesor. Ceea ce s-a întâmplat în acea zi a fost o lecție puternică. Numărul celor care s-au oprit să-l ajute pe cerșetor a fost extrem de mic, mai ales printre cei care erau presați de timp. Erau atât de ocupați să se grăbească să predice despre Bunul Samaritean, încât cei mai mulți l-au ignorat pe nevoiașul din centrul parabolei. Iată cum sună o parafrazare a cuvintelor lui Hristos din Matei 25:31-46, care sper să ne pună pe gânduri, să ne provoace la rugăciune și să ne determine să ne pese mai mult de oamenii care suferă: „Eu eram flămând, iar voi ați format un club de științe umaniste pentru a discuta despre asta. Eram închis, iar voi ați rămas acasă să vă rugați pentru eliberarea Mea. Eram gol, iar voi ați dezbătut moralitatea înfățișării Mele. Eram bolnav, iar voi I-ați mulțumit lui Dumnezeu pentru sănătatea voastră. Eram fără adăpost, iar voi Mi-ați predicat despre adăpostul dragostei lui Dumnezeu. Păreți atât de sfinți și atât de apropiați de Dumnezeu… dar Eu sunt în continuare flămând, Mi-e frig și sufăr… Oare chiar vă pasă de toate astea?!”

Așadar, haideți nu doar să vorbim despre dragostea lui Dumnezeu, ci să-i ajutăm pe oameni s-o vadă, practic!

21 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Iosif mai trăiește și este cârmuitor peste toată țara Egiptului.

Geneza 45.26

Frații lui Iosif dau mărturie despre un Iosif viu și înălțat, tot așa cum în timpul nostru este privilegiul celor credincioși să mărturisească despre un Hristos înviat și înălțat. Este o mărturie atât de incredibilă pentru mintea naturală, încât ea este respinsă cu necredință. Așa a fost și în cazul patriarhului Iacov. Expunerea necredinței lui a fost primul rezultat al auzirii veștii bune. Cu douăzeci de ani înainte, aceiași oameni îi aduseseră o veste mincinoasă, însoțită de dovezi prin care să‑și susțină minciuna lor. Și, fără a face investigații, Iacov crezuse minciuna lor. „Fără îndoială, Iosif a fost sfâșiat!“, spusese el. Acum fiii lui îi aduc o veste adevărată despre Iosif și, deși este însoțită de dovezi pentru a‑și susține afirmațiile, Iacov se îndoiește: „Inima lui a rămas rece, pentru că nu‐i credea“. Doar o lucrare a harului îl poate face pe om să creadă adevărul. Prin urmare, citim că aceia care cred în Numele lui Hristos „au fost născuți nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu“ (Ioan 1.13).

În cazul lui Iacov, harul a biruit necredința. Fiii lui au repetat „toate cuvintele pe care li le spusese Iosif“. Mai mult, ei i‑au arătat lui Iacov „carele pe care le trimisese Iosif ca să‐l ducă“. Harul și bunătatea lui Iosif au zdrobit necredința lui Iacov. „Când a văzut carele pe care le trimisese Iosif ca să‐l ducă, duhul lui Iacov, tatăl lor, s‐a înviorat. Și Israel a zis: Destul! Iosif, fiul meu, este încă în viață.“ Aceasta este mărturisirea credinței. El a crezut cu inima și a mărturisit adevărul cu buzele.

La început poate că și noi am ascultat vestea bună cu necredință, dar, pe măsură ce auzim harul cuvintelor lui Hristos și vedem tot ceea ce a fost înfăptuit ca noi să putem fi binecuvântați, inimile noastre sunt biruite – bunătatea lui Dumnezeu ne conduce la pocăință – și credem în inimile noastre. Tot așa cum Iacov a văzut că Iosif a pregătit totul pentru ca el să poată fi binecuvântat în mod personal, și noi vedem că Hristos a făcut o lucrare măreață pentru ca noi, în mod individual, să putem fi mântuiți și că Dumnezeu este satisfăcut cu acea lucrare, căci L‑a înviat pe Hristos dintre cei morți. Noi credem în inimile noastre, Îl mărturisim pe Hristos cu buzele noastre și suntem mântuiți (Romani 10.10).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pavel și Barnaba în călătoria misionară

S‑au întors, […] întărind sufletele ucenicilor, îndemnându‑i să stăruie în credință și spunând că în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

Fapte 14.22

Pavel și Barnaba predică evanghelia harului în diferite orașe în timpul călătoriei misionare. Ca rezultat, oamenii ajung la pocăință, cred în Isus Hristos, primesc iertarea păcatelor și sunt salvați. Pe drumul de întoarcere, apostolii îi vizitează din nou pe acești noi credincioși, încercând să îi încurajeze în viața lor de credință:

Le‑au întărit sufletele. Această revigorare interioară are loc prin instruirea sănătoasă în Cuvântul lui Dumnezeu. Cu cât cunoaștem mai bine lucrarea de răscumpărare a Domnului Isus, cu atât mai mult ne este întărită siguranța mântuirii. De aceea, este foarte important să citim în mod regulat Biblia și să ascultăm predicarea Cuvântului. Să primim învățătura acelora pe care Domnul i‑a înzestrat să explice clar adevărul!

I‑au îndemnat să persevereze în credință. Relația de credință cu Domnul Isus trebuie cultivată zilnic, astfel încât să rămânem aproape de El și să contăm pe ajutorul Său. Cât de importantă este rugăciunea personală! Creștinii care Îl urmează pe Domnul de mult timp ne pot sprijini în acest sens, fiind un exemplu pentru noi prin încrederea lor statornică în El. Ca ucenici ai Domnului, trecem prin necazuri și prin dificultăți. Dacă suntem înrădăcinați în Cuvântul lui Dumnezeu și menținem o relație vie cu Domnul Isus, nu vom fi descurajați de astfel de ispite.

Citirea Bibliei: Geneza 47.27-48.7 · Psalmul 34.12-22

SCRIPTURILE În FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 58.1‑14

Această parte importantă a cărţii, care se deschide odată cu acest capitol, începe prezentându‑ne poporul postind şi întristându‑şi sufletul. Pentru că Domnul îl are în vedere tocmai pe „omul cu duhul zdrobit şi smerit“ (57.15 şi 66.2), ne putem întreba ce găseşte El de criticat. Versetele 3 şi 7 ne învaţă că Dumnezeu nu Se mulţumeşte numai cu simple forme religioase exterioare, nici cu declaraţii evlavioase. Prin gura unui alt profet, El ne pune tuturor o întrebare directă: „Cu adevărat, aţi postit pentru Mine, chiar pentru Mine?“ (Zaharia 7.5). În spatele unei frumoase evlavii de faţadă, câte lucruri nu‑şi pot găsi locul: împlinirea poftelor noastre, chiar şi în ziua sfântă a Domnului, duritate şi egoism, contestări şi certuri (v. 3,4), judecăţi şi critici (v. 9: „arătarea cu degetul“), chiar şi flecării (v. 13: „cuvinte deşarte“). Adevăratele exigenţe sau cerinţe ale lui Dumnezeu sunt, de fapt: să o rupem cu obiceiurile păcatului, cu aceste lanţuri care ne ţin sub puterea vrăjmaşului (v. 6; Daniel 4.27); Proverbe 18.13 ne aminteşte de milă, care este promisă aceluia care‑şi mărturiseşte fărădelegile şi se lasă de ele; suntem, de asemenea, învăţaţi să punem în practică dragostea în toate ocaziile care ni se ivesc (v. 7,10). Ce frumoase promisiuni sunt legate de această nouă umblare!

FII PREZENT CÂND ESTE NEVOIE DE TINE! | Fundația S.E.E.R. România

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2)

Când suntem tineri, sănătoși, capabili și implicați social, putem merge unde dorim și putem face ce vrem. Cum se spune, „Lumea este la picioarele noastre!” Rareori ne gândim că suntem înconjurați de oameni care, din cauza vârstei, a dizabilităților, a bolii sau a izolării sociale și fizice, nu mai pot beneficia de aceleași avantaje ca noi. Ei depind de compasiunea și grija altora pentru a-și satisface nevoile zilnice de bază. Din păcate, cultura noastră orientată spre tinerețe și centrată pe sine ignoră și marginalizează adesea astfel de persoane: în esență, îi exilează la marginea vieții. Valoarea lor intrinsecă este desconsiderată, iar contribuția lor la societate este în mare parte uitată. Dar nu acesta este modul prin care vrea Dumnezeu să vedem și să facem lucrurile! Apostolul Pavel ne spune să ne „purtăm sarcinile unii altora şi vom împlini astfel legea lui Hristos”. De reținut: nu este o sugestie; este o lege, o poruncă divină pe care toți trebuie s-o împlinim, de partea aceasta a cerului! Dacă nu ascultăm, vom suporta consecințele la judecata de apoi. Legea Sa, a iubirii, este ilustrată în Matei 25:31-46. El le va spune celor din dreapta Lui: „Am fost flămând… însetat… străin… gol… bolnav… în închisoare, și voi mi-ați împlinit nevoile. Fiecare act de compasiune pe care îl faceți pentru cineva este înregistrat, în favoarea voastră, ca și cum Mi l-ați fi făcut Mie!”

Iar celor din stânga Lui, Domnul le va spune: „Am fost flămând… însetat… străin… gol… bolnav… în temniță, și n-ați venit la Mine. Ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut!”

Mesajul este clar și răspicat: dacă vrei cu adevărat să-L slujești și să-L urmezi pe Isus, trebuie să-ți arăți dragostea pentru ceilalți în moduri practice. Cu alte cuvinte, fii prezent când este nevoie de tine – îți spune astăzi Dumnezeu!