Mana Zilnica

28 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

După aceste lucruri, cuvântul Domnului a fost către Avram într‑o vedenie, zicând: „Nu te teme, Avrame! Eu sunt scutul tău și răsplata ta foarte mare”.

Geneza 15.1

Ce mesaj mângâietor a fost acesta! Dumnezeul universului, Cel care a creat toate lucrurile, i‑a spus lui Avraam că El Însuși era scutul lui. Avându‑L pe Dumnezeu ca scut, nimic nu trebuia să‑l tulbure pe Avraam – nici grijile cu privire la viitor, nici planurile vrăjmașilor săi. Noi, creștinii, avem aceste cuvinte ale aceluiași Dumnezeu: „Ce vom spune deci față de aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? El, care, într‑adevăr, nu L‑a cruțat pe propriul Său Fiu, ci L‑a dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui, de asemenea, toate împreună cu El?” (Romani 8.31,32). Prin urmare, ceea ce a fost adevărat pentru Avraam cu mii de ani în urmă este adevărat pentru creștini astăzi – Domnul este scutul nostru și răsplata noastră cea foarte mare. Inima ni se bucură, chiar în mijlocul celor mai crunte încercări, când ne gândim la protecția și la grija constantă a Domnului față de cei ai Săi, ca și la toate binecuvântările pe care le‑am dobândit atunci când am crezut.

Crezând în Domnul Isus Hristos, am dobândit bogății cu mult mai strălucitoare și mai stabile decât tot ceea ce ne‑ar putea oferi lumea aceasta, așa cum citim în Efeseni 1.3: „Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne‑a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Hristos”. Am fost mântuiți de mânie prin credința în Hristos, avem pace cu Dumnezeu și am fost aduși în familia Sa. Domnul nostru Isus, ca Om desăvârșit, Se află acum în glorie, unde mijlocește pentru noi și ne încurajează pe drumul prin pustia acestei lumi. Avem de asemenea speranța sigură a gloriei, când Domnul Isus va veni să ne ia la Sine. Cu adevărat, Domnul Isus este scutul nostru și răsplata noastră cea foarte mare!

S. Faulkner

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ologul de la Poarta Frumoasă (2)

Petru i‑a spus: „Argint și aur n‑am, dar ce am îți dau: În Numele lui Isus Hristos Nazarineanul, ridică‑te și umblă!”. Și, apucându‑l de mâna dreaptă, l‑a ridicat; și îndată i s‑au întărit tălpile și gleznele; și, sărind, a stat în picioare și umbla.

Fapte 3.3‑7

Petru și Ioan se opresc în fața celui care le ceruse bani și se uită țintă la el. „Argint și aur n‑am.” Cât de dezamăgitor sună aceste vorbe pentru bietul cerșetor! Petru nu posedă „nimic”, la fel ca Domnul și Învățătorul său când Se afla pe pământ. Totuși, Domnul ne‑a îmbogățit „pe mulți”! Cerșetorul așteaptă ceva pentru subzistență, dar este vindecat și făcut sănătos (Fapte 4.9). Cât de mult pălesc „argintul și aurul” și toate celelalte milostenii, în comparație cu vindecarea! Petru face referire la „Numele lui Isus Hristos Nazarineanul”, Cel respins și răstignit în Ierusalim cu numai câteva săptămâni înainte. Și, apucându‑l de mâna dreaptă, îl ridică pe olog. Îndată „i s‑au întărit tălpile și gleznele” (afirmație făcută de medicul Luca). Nervii lui acționează, tendoanele și mușchii se mișcă, iar acestea au loc imediat, complet și permanent! Omul care altădată șchiopăta este acum sănătos – fără spital, fără timp de recuperare și fără tratament! Puțin mai târziu, Petru va trebui să dea socoteală în fața elitei religioase din Ierusalim pentru această vindecare, dar și cu acel prilej va face referire tot la Isus: „Dacă astăzi suntem cercetați […] cum a fost el vindecat, să știți voi toți și tot poporul lui Israel că, în Numele lui Isus Hristos Nazarineanul, pe care voi L‑ați răstignit, [dar] pe care Dumnezeu L‑a înviat dintre cei morți, prin El stă acesta înaintea voastră sănătos” (Fapte 4.5‑10). Chiar și astăzi, nimeni nu poate fi mântuit în alt nume decât Isus (Fapte 4.12)! Șchiopul va experimenta el însuși acest lucru (vedeți 2 Corinteni 6.10).

Citirea Bibliei: Geneza 33.1-20 · Psalmul 19.8-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 40.1‑17

Capitolele 40‑66 constituie un ansamblu atât de bine delimitat, încât uneori acesta a putut fi numit „a doua carte a lui Isaia”. Prima parte a avut ca subiect principal istoria trecută şi viitoare a lui Israel, precum şi a naţiunilor cu care acesta a avut (şi va avea) de‑a face. În partea pe care o abordăm vom găsi redată în principal lucrarea lui Dumnezeu în inimile lor pentru a‑i întoarce la El. Rugăciunea noastră în timp ce citim acestea este ca aceeaşi lucrare să aibă loc şi în inima fiecăruia dintre noi. Şi, pentru că numai harul divin poate s‑o înfăptuiască, Dumnezeu începe prin a vorbi despre mângâiere şi despre iertare.

Printre „strigătele” care răsună la începutul acestui capitol (v. 2,3,6,9) este un mesaj pe care îl recunoaştem uşor: cel al lui Ioan Botezătorul (Ioan 1.23). Evangheliile ne vor învăţa în ce fel a pregătit el calea Domnului Isus. Următoarea strigare (citată în 1 Petru 1.24,25) compară caracterul firav şi trecător al cărnii, inclusiv ce poate produce ea mai frumos (floarea ei), cu „Cuvântul lui Dumnezeu” care „rămâne pentru totdeauna” (v. 8; comp. cu Matei 24.35). Prin cea din urmă „strigare”, Ierusalimul este invitat să vestească tuturor: „Iată Dumnezeul vostru…” (v. 9). Suntem şi noi astfel de mesageri, ai veştilor bune? (comp. cu 2 Împăraţi 7.9).

AJUTOR PENTRU CĂSNICIA TA | Fundația S.E.E.R. România

„Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti, în tot timpul vieţii tale deşarte…” (Eclesiastul 9:9)

Următoarea descriere a iubirii și a căsătoriei este o formulă verificată în timp, care cu greu ar mai putea fi îmbunătățită: „Iubirea este prietenia care a luat foc. Este înțelegere tăcută, încredere reciprocă, împărtășire și iertare. Este loialitate în vremuri bune și rele. Se mulțumește cu mai puțin decât perfecțiunea și ține cont de slăbiciunile umane. Iubirea se mulțumește cu prezentul, speră în viitor și refuză să se gândească la trecut! Este cronica zilnică a iritărilor, problemelor, compromisurilor, micilor dezamăgiri, marilor victorii și a colaborării pentru atingerea unor obiective comune. Dacă ai iubire în viața ta, aceasta poate compensa multe lucruri care îți lipsesc. Dacă nu ai, indiferent ce altceva ai având – nu este suficient!” Biblia spune: „Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti în tot timpul vieţii tale deşarte, pe care ți-a dat-o Dumnezeu sub soare în această vreme trecătoare, căci aceasta îți este partea în viață, în mijlocul trudei cu care te ostenești sub soare.” Iar dacă vrei ca mariajul tău să funcționeze, respectă și următoarele cinci reguli:

1) Nu vă supărați niciodată amândoi, în același timp, și nu țipați niciodată – decât dacă ia casa foc!

2) Cedați unul înaintea altuia. Dacă trebuie să alegi între a te pune pe tine sau pe soția sau soțul tău într-o lumină favorabilă, alege-l întotdeauna pe… celălalt!

3) Poți să neglijezi întreaga lume, dar nu vă neglijați unul pe celălalt, și nu lăsa niciodată ziua să se termine fără a-i spune cel puțin un cuvânt de apreciere persoanei iubite. 4) Nu vă întâlniți niciodată fără o întâmpinare afectuoasă și nu vă culcați niciodată supărați. 5) Când faci o greșeală, discută despre ea și cere-ți iertare. Așadar, din moment ce Dumnezeu a avut inițiativa căsătoriei, roagă-L și cere-I ajutorul pentru căsnicia voastră. Și să fii sigur că El te va ajuta!

27 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Peste toate acestea, îmbrăcați dragostea, care este legătura desăvârșirii.

Coloseni 3.14

Dragostea, care este însăși natura lui Dumnezeu și care imprimă o pecete divină asupra tuturor celorlalte calități, le strânge și le leagă ca într‑un mănunchi, însuflețindu‑le cu viața și cu căldura ei. Oare nu aceasta a fost și trăsătura dominantă a vieții lui Hristos, cea care a asigurat unitatea și armonia perfectă în manifestarea tuturor celorlalte calități? În fond, nu dragostea este sursa din care izvorăsc toate celelalte? „Dacă am dragoste“, toate celelalte vor ieși la iveală (vedeți 1 Corinteni 13).

Este posibil să întâlnim calități naturale asemănătoare multora dintre cele menționate în versetele 12 și 13 din Coloseni 3, și care aparțin vieții divine, dar este foarte puțin probabil să le regăsim reunite în legătura dragostei divine, care să facă din ele un tot unitar, astfel că, mai târziu, ele se manifestă, în mod obișnuit, cu o lipsă de energie care le face să degenereze în defecte. Blândețea se va uni cu nepăsarea; bunătatea va deveni slăbiciune; îngăduința și îndelunga‑răbdare vor supraviețui în detrimentul sfințeniei și al adevărului. În viața divină, dimpotrivă, există acea energie a dragostei, care provine din comuniunea cu Dumnezeu și care menține trăsăturile de caracter ale lui Dumnezeu. Acolo unde există dragoste, există caracter, ceva complet, o justețe practică, o perfecțiune, o decență și o energie care fac să se manifeste aceste calități pe care numai dragostea le poate da.

Același lucru îl găsim și în 2 Petru 1: „Adăugați, […] la dragostea frățească, iubirea“. Chiar și printre credincioși, dacă nu există conștiența prezenței lui Dumnezeu, dacă nu există comuniune cu Dumnezeu în dragoste, atunci sentimentele creștine de dragoste pot degenera în simpatie sau bunăvoință omenească, care nu ne ferește de rău, ci ne conduce la a scuza și la a tolera răul. Astfel, dragostea este legătura desăvârșirii, deoarece desăvârșirea este însuși ansamblul armonios al tuturor calităților, iar acest ansamblu nu există decât prin liantul numit „dragoste“.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ologul de la Poarta Frumoasă (1)

Petru și Ioan se suiau împreună la templu, la ceasul rugăciunii, al nouălea. Și un om care era olog din pântecele mamei sale era adus și pus în fiecare zi la poarta templului, numită „Frumoasă“, ca să ceară milostenie de la cei care intrau în templu.

Fapte 3.1,2

Potrivit obiceiului lor, Petru și Ioan merg la templu să se roage. La poarta numită „Frumoasă“ stă un cerșetor șchiop. Nu poate fi un contrast mai mare, căci aici se întâlnesc splendoarea și mizeria. Templul este glorios (Marcu 13.1) și intrarea este frumoasă, ceea ce face să‑și merite numele, dar toată această glorie nu poate face ca persoana bolnavă să devină sănătoasă. Religia, cu închinarea ei exterioară, cu liturghiile și însemnatele ei haine preoțești, cu clădirile și prețioasele ei obiecte consacrate, nu poate ajuta! Este nevoie de pocăință, de credință și de Persoana Domnului Isus, Obiectul acestei credințe!

Cerșetorul, în vârstă de peste 40 de ani, olog din naștere, este dependent de cei care îl duc și de cei care îi dau de pomană, zi după zi. El ne simbolizează pe noi, păcătoșii, inapți prin fire să ne răscumpărăm. Fiecare este născut „în păcat“ și nu poate împlini poruncile. Oriunde deschidem Biblia, găsim incapacitatea omului de a se mântui singur. Această neputință ne‑ar putea deprima, dacă nu ar exista o cale de ieșire… Omul trebuie doar să își recunoască neputința de a se mântui singur și să Îl accepte pe unicul Mântuitor, Isus Hristos. El va face marea schimbare, aducând harul mântuirii în suflet. Și ce bine ar fi ca frumosul obicei al lui Petru și al lui Ioan să fie molipsitor, astfel încât să avem și noi plăcerea de a ne ruga lui Dumnezeu în mod regulat, atât individual, cât și împreună cu alții!

Citirea Bibliei: Geneza 32.23-32 · Psalmul 19.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 38.1‑16

Credinţa lui Ezechia primeşte încă un răspuns din partea Domnului, de data aceasta şi mai minunat faţă de cel din capitolul precedent.

În poarta vieţii împăratului se prezintă un vizitator nepoftit: Moartea. Disperarea care‑l cuprinde pe împărat în faţa ei pare să trădeze că Ezechia nu cunoştea promisiunea pe care Dumnezeu o făcuse prin gura lui Isaia: „El va înghiţi moartea prin victorie (sau: pentru totdeauna) şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele“ (25.8). Ezechia, trăind în timpul promisiunilor pentru pământ (Psalmul 116.9), nu putea privi dincolo de o prelungire a zilelor lui; nu avea înainte certitudinea învierii pe care o au astăzi credincioşii; nu ştia c㠄a muri este un câştig“, pentru că a pleca şi a fi „împreună cu Hristos este cu mult mai bine“ (Filipeni 1.21,23). Cu toate acestea, Dumnezeu aude rugăciunea lui, vede lacrimile sale şi … Se lasă înduioşat (Psalmul 34.6). Şi de data aceasta însoţeşte răspunsul Său cu un semn al harului: umbra dă înapoi pe cadranul solar, simbol al judecăţii amânate.

Versetul 3 ne duce cu gândul la Evrei 5.7 şi la lacrimile din Ghetsimani. Cine altul decât Isus a mai putut împlini în totul aceste cuvinte?

Această frumoasă istorie ne‑a fost deja relatată în 2 Împăraţi 20.1‑11, dar numai aici găsim mişcătoarea scriere a lui Ezechia… (v. 9) care însoţeşte vindecarea sa.

CUVÂNTUL CARE LUCREAZĂ | Fundația S.E.E.R. România

„Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.” (Ieremia 1:12)

Vorbind despre puterea din spatele Reformei, Martin Luther a spus: „Eu doar am predicat și am scris Cuvântul lui Dumnezeu; în afară de asta, nu am făcut nimic. Iar, în timp ce eu dormeam, Cuvântul a slăbit atât de mult sistemul eronat, cum niciun alt prinț sau împărat nu l-a vătămat vreodată! Eu nu am făcut nimic… Cuvântul a făcut totul!” Mai târziu, când Luther a fost întrebat despre filosofia sa de predicare, el a adăugat: „Eu doar am aruncat Biblia în mijlocul adunării, și Cuvântul și-a făcut lucrarea!” Ca ființe umane, realizăm multe lucruri doar prin cuvintele noastre. De exemplu, când comandăm ceva prin telefon, cuvintele noastre pun în mișcare o serie de evenimente și, în timp util, ceea ce dorim ne este livrat la ușă. Cuvintele au putere, și acest lucru este valabil în special când vine vorba de cuvintele lui Dumnezeu. El a spus: „Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc”. Dumnezeu lucrează prin cuvintele Sale – ia aminte și la următoarele: „Eu zic despre Ierusalim: ‘Va fi locuit’ şi despre cetăţile lui Iuda: ‘Vor fi zidite iarăşi şi le voi ridica dărâmăturile.’ Eu zic adâncului: ‘Usucă-te… şi despre Templu: „Să i se pună temeliile!” (Isaia 44:26-28). Lucrurile se întâmplă când Dumnezeu vorbește, și se întâmplă când oamenii spun (și se conformează la) ceea ce Dumnezeu a spus deja. Iar Israelul este o dovadă vie, în acest sens. Și mai mult, lucruri uimitoare se întâmplă în cei care primesc ceea ce spune Dumnezeu, și anume „Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi” (1 Tesaloniceni 2:13). Adevărul este că puterea Cuvântului lui Dumnezeu ne înviorează, ne vindecă, ne dă înțelepciune și discernământ, ne aduce bucurie și speranță de durată, făcându-ne sănătoși spiritual. Cuvântul lui Dumnezeu ne scapă de nebunie, ne avertizează de pericolele iminente, și ne promite răsplătiri atât pământești, cât și veșnice – când ascultăm de principiile sale. Și tocmai acest Cuvânt este și pentru tine, astăzi!

26 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a venit un glas din nor, spunând: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit; de El să ascultați!“.

Luca 9.35

Petru a avut înaintea ochilor tot ceea ce era mai important pentru mintea și inima unui iudeu. Moise fusese legiuitorul, iar Ilie fusese profetul și reformatorul. Mai mult, acum Îl vedea pe Mesia; de aceea, pentru gândirea sa iudaică, această scenă era atât de frumoasă, încât a dorit ca ea să dureze la nesfârșit. Prin urmare, Petru a luat cuvântul, iar prin vorbele sale L‑a așezat pe Fiul lui Dumnezeu la același nivel cu Moise și cu Ilie. A crezut că această scenă trebuie să continue și a propus să fie făcute trei corturi: unul pentru Domnul, unul pentru Moise și unul pentru Ilie. Însă, pe când vorbea el încă, a venit un nor și i‑a umbrit, iar Petru, Iacov și Ioan au fost cuprinși de teamă. Ce era acest nor? Era Șechina: gloria lui Dumnezeu, acel nor care a fost alături de Israel în zilele peregrinării lui prin pustie, și care acum apăruse pentru a proteja gloria Persoanei Fiului lui Dumnezeu.

Acel nor reprezenta prezența imediată a Tatălui – era de fapt expresia casei Tatălui – și în el au intrat Moise și Ilie. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că acolo intrăm și noi! Și nu trebuie să ne temem să intrăm. Dacă avem gândurile Tatălui cu privire la Fiul Său, nu există niciun motiv de teamă. Moise și Ilie aveau gândurile Tatălui cu privire la Fiul, de aceea au intrat fără teamă în nor.

Sărmanul Petru vorbise nechibzuit, iar acum simțea acest lucru. Tatăl nu putea îngădui ca Fiul Său să fie insultat, de aceea imediat din nor s‑a auzit un glas: „Acesta este Fiul Meu preaiubit! De El să ascultați“. Da, de El, nu de Moise, nici de Ilie. Zilele acelora trecuseră. Acum era ziua Domnului Isus; și Lui, doar Lui Îi trebuie dată ascultarea.

W. T. P. Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

Foc de gloanțe

Pe când eram noi încă fără putere, la timpul potrivit, Hristos a murit pentru cei neevlavioși.

Romani 5.6

O jurnalistă italiană tocmai fusese eliberată dintr‑o închisoare din Iran. Ea se afla în drum către aeroport, însoțită de agentul de contrainformații care ajutase la eliberarea ei. Când mai aveau doar câteva sute de metri până la destinație, s‑a deschis focul asupra mașinii în care erau. Într‑o clipă, agentul s‑a aruncat deasupra femeii pentru a o proteja de gloanțe cu însuși trupul său. El a fost împușcat mortal, însă ea a scăpat cu viață.

Această întâmplare ne duce cu gândul la jertfa Fiului lui Dumnezeu. În sfințenia Sa, Dumnezeu nu putea trece păcatul cu vederea, ci trebuia să dea pe față tot păcatul și să‑l judece cu dreptate. Acest lucru este potrivit naturii Sale. Dumnezeu este însă și dragoste, de aceea L‑a trimis pe propriul Său Fiu pe pământ și L‑a dat să moară pentru noi. În dragostea Lui, Dumnezeu dorește să‑i mântuiască pe cei păcătoși; acest lucru este de asemenea potrivit naturii Sale.

Fiul lui Dumnezeu a venit în lume pentru a suferi și pentru a‑Și da viața pentru cei vinovați. În El n‑a existat nici cea mai mică urmă de păcat. Prin urmare, doar El putea să Se așeze deasupra noastră și să ne protejeze de judecata divină, pe care noi o meritam. Și exact acest lucru l‑a făcut! Pe crucea Golgotei, Isus a îndurat cea mai adâncă suferință: Dumnezeu a așezat asupra Lui „nelegiuirea noastră, a tuturor“ (Isaia 53.6), Și‑a întors fața de la El și L‑a părăsit. În folosul cui a fost făcută această lucrare? În folosul tuturor celor care meritau judecata lui Dumnezeu și care acum cred în Isus Hristos. Ei beneficiază de protecție și de răscumpărare în urma jertfirii Lui pentru ei.

Citirea Bibliei: Geneza 32.1-22 · Psalmul 18.38-50

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 38.1‑16

Credinţa lui Ezechia primeşte încă un răspuns din partea Domnului, de data aceasta şi mai minunat faţă de cel din capitolul precedent.

În poarta vieţii împăratului se prezintă un vizitator nepoftit: Moartea. Disperarea care‑l cuprinde pe împărat în faţa ei pare să trădeze că Ezechia nu cunoştea promisiunea pe care Dumnezeu o făcuse prin gura lui Isaia: „El va înghiţi moartea prin victorie (sau: pentru totdeauna) şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele“ (25.8). Ezechia, trăind în timpul promisiunilor pentru pământ (Psalmul 116.9), nu putea privi dincolo de o prelungire a zilelor lui; nu avea înainte certitudinea învierii pe care o au astăzi credincioşii; nu ştia c㠄a muri este un câştig“, pentru că a pleca şi a fi „împreună cu Hristos este cu mult mai bine“ (Filipeni 1.21,23). Cu toate acestea, Dumnezeu aude rugăciunea lui, vede lacrimile sale şi … Se lasă înduioşat (Psalmul 34.6). Şi de data aceasta însoţeşte răspunsul Său cu un semn al harului: umbra dă înapoi pe cadranul solar, simbol al judecăţii amânate.

Versetul 3 ne duce cu gândul la Evrei 5.7 şi la lacrimile din Ghetsimani. Cine altul decât Isus a mai putut împlini în totul aceste cuvinte?

Această frumoasă istorie ne‑a fost deja relatată în 2 Împăraţi 20.1‑11, dar numai aici găsim mişcătoarea scriere a lui Ezechia… (v. 9) care însoţeşte vindecarea sa.

FII PUTERNIC ȘI NU RENUNȚA! | Fundația S.E.E.R. România

„Moise… a rămas neclintit, ca și cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.” (Evrei 11:27)

Autorul Victor Raymond Edman a spus: „A fi sfâșiat de forțe externe și totuși a-ți păstra integritatea interioară înseamnă a cunoaște disciplina care dăinuie.” Așadar, când te confrunți cu împotrivire, renunți automat sau, ca Moise, perseverezi? Chuck Swindoll îl caracteriza pe Moise ca fiind un om „care a rezistat, care a refuzat să cedeze sau să renunțe, care a decis că niciun obstacol nu-l va face să se dea bătut. El deținea disciplina rezistenței. A îndurat disprețul lui Faraon, încăpățânarea evreilor (care cârteau, îl învinuiau, se plângeau și se răzvrăteau), critica Mariei și a lui Aaron (sora și fratele lui!)… Când zece dintre cele douăsprezece iscoade s-au întors cu vești negative, Moise a rămas ferm. Când Core, Datan și Abiram au condus o conspirație împotriva lui, Moise a rămas „neclintit”. Când „luaţi toată armătura lui Dumnezeu… vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare.” (Efeseni 6:13). Când cei răi par să câștige în momente de criză, când nimeni nu va ști dacă ai făcut compromisuri, când mai-marii se comportă disprețuitor, când oamenii solicită o autoritate pe care nu o merită – rămâi neclintit, păstrează-ți calmul, rămâi sincer, îndură! Poate că începi să te clatini sau ai început să asculți prea atent criticile… Poate că ai început să cedezi în mici aspecte pentru că ești obosit. Moise a îndurat – chiar și la optzeci de ani. Cum? Concentrându-se… pe „Cel care este nevăzut”! El și-a ațintit privirile și și-a concentrat inima și sufletul pe Singurul care judecă drept! El și-a amintit continuu că singurul său scop era să-L mulțumească, să-L asculte și să-L slăvească pe Dumnezeu, și să-i câștige aprobarea cu orice preț.”

Așadar, indiferent de ceea ce întâmpini, rămâi puternic și nu renunța! Ai ajuns prea departe, ca să renunți acum!

25 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus i‑a spus: „Dă‑Mi să beau”.

Ioan 4.7

„Dă‑Mi să beau.” Prin această rugăminte umilă, Isus deschide gura și inima acestei religioase, dar păcătoase, femei. Ea este mândră de existența străvechii fântâni din care băuseră patriarhul Iacov, fiii săi și vitele sale. Această legătură strânsă cu tradiția religioasă îi hrănește mândria și nu o împiedică să trăiască în păcate grele. În setea după împlinirea vieții, ea își caută fericirea în religie și în păcat. Dar niciuna dintre ele nu potolește dorul adânc al inimii omenești.

„Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou; dar cine va bea din apa pe care i‑o voi da Eu nicidecum nu va înseta niciodată, ci apa pe care i‑o voi da Eu va deveni în el izvor de apă, țâșnind spre viața eternă.” Prin aceasta, femeia primește o ofertă divină: apa vie! Este viața eternă care, în puterea Duhului Sfânt, potolește setea inimii. Această viață este în cel credincios un izvor care îl face capabil să aibă părtășie cu Dumnezeu și care, în cele din urmă, îl va duce în patria vieții eterne, în Casa Tatălui.

Femeia simte că acest Dar divin i‑ar putea potoli dorul. De aceea Îi cere: „Doamne, dă‑mi această apă”. Fiind pe deplin pregătit să‑Și dovedească harul, Domnul Isus dă pe față tristul adevăr al păcatelor ei. Cu profundă dragoste și cu un tact desăvârșit, El o întreabă de bărbatul ei: „Mergi, cheamă‑l pe bărbatul tău și vino aici”. Păcatele ei trebuie scoase la iveală și trebuie soluționate potrivit standardelor lui Dumnezeu, pentru ca ea să poată primi această apă vie.

„Nu am bărbat.” Recunoașterea ei este sinceră, dar incompletă. În harul Său, Domnul o acceptă și, în dragostea Sa, o completează: „Bine ai zis: «Nu am bărbat», pentru că cinci bărbați ai avut și acela pe care‑l ai acum nu‑ți este bărbat”. Acest fel de comportament al Domnului, delicat și plin de dragoste, naște de două mii de ani profundă admirație în inimile celor credincioși.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Zborul Chicago–Los Angeles

Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!

Evrei 4.7

Era în anul 1979. Un creștin călătorea cu avionul spre Chicago. Lângă el se afla un om de afaceri care trecuse de vârsta de 50 de ani. Ei intră în vorbă. Mai întâi, câteva cuvinte despre afacerile curente, după care încep să vorbească despre credința creștină. — „Eu cred că religia poate fi utilă; când eram tânăr, mergeam la cursuri biblice în fiecare duminică”, îi povestește colegul de călătorie omului credincios. — „Puteți spune astăzi că sunteți născut din nou și că aveți viața din Dumnezeu?” După câteva ezitări, bărbatul îi răspunde: „Nu știu. Vedeți, eu sunt foarte ocupat. Munca mea nu‑mi permite să‑mi fac timp pentru a‑mi pune astfel de întrebări”. — „Dar credeți că activitatea profesională este mai importantă decât problema vieții veșnice și a relației dumneavoastră cu Dumnezeu?” — „Oh, viața este o luptă grea. Dar intenționez să mă pensionez în câțiva ani. Atunci am de gând să îmi îndrept viața cu Dumnezeu. Acum nu am absolut deloc timp să fac asta.”

După aterizare s‑au despărțit, omul de afaceri luând un alt avion, spre Los Angeles. În aceeași seară, știrile relatau că acest avion s‑a prăbușit de la înălțimea de 1.400 de metri, din cauza desprinderii motorului din stânga din aripă. Toți cei 271 de pasageri de la bord au murit, împreună cu alte două persoane aflate la sol.

Să luăm în considerare – astăzi! – vocea și chemarea lui Dumnezeu de a primi mântuirea, pentru binele nostru etern! El ne dă această poruncă, pentru că ne iubește:

„Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit!” (Fapte 16.31).

Citirea Bibliei: Geneza 31.22-55 · Psalmul 18.20-37

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 37.21‑38

Ezechia a probat v. 15 din cap. 30: În liniște și încredere va fi puterea voastră, și nu a fost înșelat. Credința sa L‑a onorat pe Domnul și, ca răspuns, Domnul a onorat credința lui. Astăzi, Dumnezeu este Același (ebr. El, nume al lui Dumnezeu; cap. 37.16) și nu poate să nu răspundă la cea mai slabă credință, pentru că în cauză este gloria Sa.

Odată ce Ezechia îşi predă problema, Domnul o ia asupra Lui și răspunde într‑un mod în care împăratul Asiriei s‑ar fi așteptat poate cel mai puțin, deoarece Îl credea pe Domnul incapabil să elibereze Ierusalimul (cap. 36.20): un singur înger al acestui Dumnezeu disprețuit este suficient să lovească o sută optzeci și cinci de mii de luptători din armata asirianului! Obligat să renunțe la campanie, Sanherib se întoarce la Ninive copleșit de rușine și de ciudă; apoi cade, la rândul său, sub loviturile propriilor fii. Câtă deosebire între falnicul și arogantul cuceritor, care și‑a găsit sfârștiul în chiar templul idolului său, și smeritul împărat al lui Iuda, îmbrăcat în sac, care a rămas în Casa Dumnezeului său pentru a primi eliberarea (vezi Psalmul 118.5)!

Ce vrednic de admirație este harul lui Dumnezeu care, în plus față de această eliberare, a mai adăugat și un semn: cunoscând nevoile alor Săi, le promite că le va asigura existența (v. 30; Matei 6.31‑33).

CUM SĂ ÎNVINGI SINGURĂTATEA | Fundația S.E.E.R. România

„Să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții…” (1 Petru 4:8)

Nu trebuie să fii singur pentru a te simți singur. Unii dintre noi sunt căsătoriți cu persoane instabile emoțional. Alții suportă abuzuri verbale și emoționale, pentru că preferă compania oricui în locul propriei familii. Unii dintre cei mai singuri oameni pe care îi vei întâlni se află în barurile aglomerate la „happy hour”. Ei socializează, dar nu se conectează. Care este răspunsul, care poate fi soluția dacă te simți singur?

1) Implică-te într-o cauză mai mare decât interesul personal. După ce fiul risipitor și-a cheltuit ultimul bănuț petrecând cu așa-ziși prieteni, aceștia l-au părăsit, iar el a ajuns singur într-o cocină de porci. Pe de altă parte, când ucenicii au fost persecutați pentru credința lor, Biblia spune că „după ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor…” (Faptele apostolilor 4:23) Aveau prieteni care le împărtășeau credința și viziunea, care știau să se roage împreună cu ei, să-i întărească și să le fie alături. Și fii convins: Dumnezeu are oameni de acest fel care așteaptă să devină parte din viața ta; îi vei găsi pe unii dintre ei în biserica ta locală. Iar dacă nu faci parte din nicio biserică, e cazul să cauți una sănătoasă.

2) Exersează acceptarea celorlalți. Când iubești și accepți oamenii așa cum sunt, ei sunt atrași de tine. Iar Scriptura ne învață ca „Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.” (1 Petru 4:8 )

3) Extinde-ți relațiile. Începe să-ți cultivi relații conectându-te mai des cu oameni pe care îi cunoști și îi apreciezi! Nu te lăsa absorbit de vidul comunicării prin social-media, e-mail, whatsapp, mesaje text. Fondatorul revistei Wired spune că modul său preferat de-a comunica este față în față, a doua este prin telefon, iar a treia este prin internet. Vei hotărî singur dacă e cazul să iei exemplu de la el, sau nu!

24 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, pe când mâncau ei, Isus, luând pâine și binecuvântând, a frânt‑o și a dat‑o ucenicilor și a spus: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu”. Și, luând paharul și mulțumind, le‑a dat, spunând: „Beți toți din el; pentru că acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor”.

Matei 26.26‑28

Cina Domnului în adunarea creștină a luat locul Paștelui iudaic. Acestea două sunt strâns legate, fiindcă Domnul Isus le‑a dat pâinea și vinul ucenicilor imediat după celebrarea sărbătorii pascale. El le‑a zis să ia din acestea, ele fiind ceea ce simbolizează trupul Lui, care avea să fie dat pe cruce, și sângele Lui, care avea să fie vărsat spre iertarea păcatelor. Aproape două mii de ani au trecut de la acea noapte solemnă, timp în care milioane de credincioși recunoscători au luat parte la aceste simboluri, în amintirea Celui care i‑a iubit până la moarte.

În felul acesta este comemorată jertfa unică și desăvârșită a Domnului nostru, care S‑a dat pe Sine la Golgota. Cina Domnului nu este o jertfă în sine, nici nu poate mântui sau oferi vreun merit. Ea este aducerea‑aminte de faptul că, atunci când noi eram cu totul pierduți și neajutorați, Hristos a murit pentru noi ca să ne răscumpere pentru Dumnezeu. Este adevărat că jertfa de laudă ((Evrei 13.15)) trebuie să o însoțească întotdeauna, pe măsură ce contemplăm marele preț prin care am fost mântuiți și pe măsură ce ne bucurăm că Cel care a îndurat rușinea și a suferit durerea pentru noi este acum viu pentru totdeauna, nemaiputând fi atins de durerile morții.

Îl privim ca fiind Inițiatorul și Desăvârșitorul credinței, „care, pentru bucuria care Îi era pusă înainte, a suferit crucea, disprețuind rușinea”, iar acum șade „la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” ((Evrei 12.2)).

H. A. Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

Biruința asupra temerilor

Necazurile inimii mele s‑au mărit; scoate‑mă din strâmtorarea mea!

Psalmul 25.17

Temerile ne însoțesc necontenit de‑a lungul vieții. Pe de o parte, acest lucru e benefic, deoarece temerile ne fac atenți și ne protejează de ceea ce ne‑ar putea face rău. Pe de altă parte, acest lucru e malefic, deoarece temerile ne pot paraliza, ajungând să nu mai facem nimic, de frică să nu greșim.

David, în timpul când a fost persecutat și urmărit, a avut inima necontenit asaltată de teamă. Ucenicii au fost cuprinși de temeri în timp ce‑L urmau pe Domnul. Pavel, de asemenea, a experimentat teamă după teamă în slujirea sa.

Cum putem rezolva problema temerilor noastre? Apropierea de Domnul ne ajută să le biruim! David a cerut salvare de la Dumnezeu și a beneficiat de ea. Ucenicii au fost îmbărbătați de Domnul prin cuvintele Sale de rămas‑bun: „Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna, până la sfârșitul veacului” (Matei 28.20). Pavel, când a trecut prin momente deosebit de grele, L‑a avut pe Domnul lângă el, Cel care l‑a încurajat: „Îndrăznește!” (Fapte 23.11).

Cum îți poți birui teama? Poate că ești ca un copilaș care vrea să sară de undeva de sus, dar nu îndrăznește. Tatăl îl îndeamnă să sară: Sari în brațele mele! Apoi copilul prinde curaj și îndrăznește să sară, fiindcă se încrede în tatăl său. Tot așa și tu, ascultă glasul Domnului: „Nu te teme; crede numai” (Marcu 5.36). Lasă‑ți îngrijorările asupra Lui și începe să‑I mulțumești! În felul acesta vei dobândi pace și siguranță. Încredințează‑I Lui următorii pași, apoi înaintează plin de curaj!

Citirea Bibliei: Geneza 31.1-21 · Psalmul 18.1-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 37.5‑20

Slujitorii lui Ezechia au ascultat de împăratul lor şi au rămas tăcuţi în faţa duşmanului; de asemenea, au fost credincioşi suveranului lor, raportându‑i cuvintele rostite de Rabşache (36.21‑22); acum îi vedem împlinind aproape de Isaia misiunea care le fusese încredinţată, punând în practică proverbul pe care ei înşişi îl transcriseseră (vezi Proverbe 25.1 şi 13). Pentru a afla secretul frumoasei lor supuneri va trebui să remarcăm că ei erau sub conducerea lui Eliachim, fiul lui Hilchia, administratorul credincios rânduit de Dumnezeu, care Îl simbolizează pe Domnul Isus (22.20).

După prima provocare a Asirianului, Ezechia a fost încurajat de răspunsul profetului. Acum însă este din nou încercat: el primeşte de la împăratul Asiriei o scrisoare plină de ameninţări la adresa lui şi totodată dispreţuitoare faţă de Domnul. Conştient şi de neputinţa sa şi de faptul că era ofensat Numele Dumnezeului lui Israel, Ezechia intră din nou în Templu, unde depune scrisoarea arogantă. De astă dată nu se mulţumeşte numai cu o rugăciune înălţată de Isaia (v. 4), ci el însuşi se adresează Domnului. Remarcaţi argumentele lui: nu face nicio menţiune despre el, nici despre popor, pentru că singura care contează este gloria Celui care şade între heruvimi. Dumnezeii naţiunilor subjugate de Asiria nu trebuie confundaţi cu Cel care singur este Dumnezeul tuturor împărăţiilor pământului (v. 12,16  comp. de asemenea v. 17 cu Psalmul 74.10,18).

DEZVOLTAREA LIDERILOR (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Ce-ai auzit de la mine… încredinţează la oameni de încredere…” (2 Timotei 2:2)

Un expert în leadership a realizat un sondaj pentru a afla cum au ajuns oameni să fie lideri, și ne-a lăsat câteva considerații: „I-am întrebat dacă au devenit lideri pentru că: a) li s-a dat o funcție; b) a existat o criză în organizație; sau c) au fost îndrumați. Peste 80% au indicat că au devenit lideri pentru că cineva i-a îndrumat în leadership – i-a ghidat prin acest proces. Ca lideri, dacă simțim vreo incertitudine sau nesiguranță cu privire la procesul de dezvoltare a leadership-ului, aceasta nu are de obicei legătură cu pregătirea pe care o oferim. Incertitudinea pe care o simțim apare atunci când ne gândim să dăm liderilor noștri libertate să conducă. Nu este diferit de ceea ce simt părinții față de copiii lor. Copiii mei sunt adulți acum și au propriile familii, dar când erau adolescenți, cel mai greu lucru pentru mine și soția mea a fost să-i lăsăm să meargă pe drumul lor și să ia propriile decizii. Pare înfricoșător, dar dacă nu-i lași să-și încerce aripile, nu vor învăța niciodată să zboare. Pe măsură ce am îmbătrânit, am ajuns să mă consider un „ridicător de capace”. Aceasta este funcția mea principală, ca lider de echipă: dacă pot să „ridic capacele” de leadership pentru membrii echipei mele, atunci îmi fac treaba. Cu cât elimin mai multe bariere pentru oamenii mei, cu atât este mai probabil ca ei să-și atingă potențialul!” Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână.” (Ioan 15:16). Dacă dorești roade durabile și rezultate pe termen lung, dedică-ți timp dezvoltării liderilor – din organizația, biserica sau afacerea ta!

23 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Suntem datori să‑I mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraților, după cum se cuvine, deoarece credința voastră crește peste măsură și dragostea fiecăruia dintre voi toți, unii față de alții, prisosește.

2 Tesaloniceni 1.3

Mulți oameni din Tesalonic răspunseseră chemării lui Dumnezeu, părăsind idolatria. După ce au primit mesajul evangheliei prezentat de apostolul Pavel și de cei care‑l însoțeau, ei s‑au întors la Dumnezeul viu și adevărat și au început să‑I slujească cu entuziasm. Și noi astăzi trebuie să ne ferim de idolatrie, fiindcă suntem în continuare expuși influenței ei, adesea fără să ne dăm seama de pericolele ei subtile. Trebuie să ne încredințăm tot mai mult în brațele lui Dumnezeu, Tatăl nostru, Cel care a făcut atât de mult pentru noi. El L‑a dat chiar pe Fiul Său, pentru a ne mântui și a ne aduce la Sine Însuși. În felul acesta am fost aduși într‑o relație prețioasă cu Dumnezeu Tatăl, cu Domnul nostru Isus și cu ceilalți credincioși. Trebuie să cultivăm în mod constant această relație, ca să creștem în credință. Crește credința noastră? În cazul noilor convertiți din Tesalonic, ea creștea „peste măsură”. Întotdeauna este loc pentru mai bine!

Credința noastră crescândă ne face să ne bucurăm de relația nouă și binecuvântată cu Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și de comuniunea cu El. Ne aflăm pe un teritoriu al vrăjmașului, înconjurați de multe pericole și confruntați cu provocări neașteptate. Să cultivăm această relație cu El, în timp ce credința ne face să ne bazăm pe El, hrănindu‑ne cu prețiosul Său Cuvânt, ca răspuns la dragostea Sa! În felul acesta, vom merge înainte și vom crește „în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos” (2 Petru 3.18).

Să‑I mulțumim Domnului pentru frații și surorile noastre care umblă în credincioșie față de El! Să‑I mulțumim, de asemenea, pentru misionarii pe care El îi folosește și să ne rugăm pentru ei și pentru lucrarea lor, precum și pentru toți aceia care se ostenesc într‑un fel sau altul pentru El și pentru cei ai Lui! Cât de multe subiecte de rugăciune și de recunoștință avem!

A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Baruc

Și tu cauți pentru tine lucruri mari? Nu le căuta!

Ieremia 45.5

Versetul de astăzi conține cuvântul pe care i l‑a adresat profetul Ieremia lui Baruc. Acest om credincios l‑a sprijinit pe Ieremia atunci când era respins de camarazii săi; el a scris pe un sul cuvintele pe care le‑a dictat profetul. Dar împăratul a respins acest mesaj divin și a ars sulul. Dezamăgit, Baruc a exclamat: „Vai de mine! pentru că Domnul a adăugat întristare la durerea mea” (Ieremia 45.3).

Ni se întâmplă și nouă să fim descurajați și dezamăgiți? De ce se întâmplă aceasta? Poate motivul este că ne‑am așteptat la ceva mai bun. Sau poate că am sperat la lucruri mari pentru noi. În calitate de credincioși, de obicei nu ne așteptăm la prestigiu în această lume fără Dumnezeu, dar poate că avem o dorință ascunsă, de a deveni mari printre copiii lui Dumnezeu.

Ucenicii au căzut în această capcană – ei s‑au întrebat care ar fi mai mare între ei. Pentru a‑i corecta, Domnul a luat un copilaș lângă El și a declarat: „Cine este cel mai mic între voi toți, acela este mare” (Luca 9.46‑48). Dar ei au uitat foarte repede această lecție. Puțin mai târziu, o altă ceartă s‑a iscat între ei, în legătură cu cine dintre ei avea să fie considerat cel mai mare. De această dată, Domnul Isus le‑a îndreptat atenția ucenicilor la smerenia Sa: oricine dorește să‑L urmeze pe El trebuie să‑i slujească pe alții cu smerenie, așa cum El, Învățătorul, a dat exemplu (Luca 22.24‑27).

Citirea Bibliei: Geneza 30.25-43 · Psalmul 17.8-15

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 36.1‑10 şi v.22; 37.1‑4

Aşezate între două diviziuni profetice ale cărţii Isaia, cap. 36‑39 constituie un adevărat intermezzo istoric. Este vorba de o istorie pe care o cunoaştem deja din 2 Împăraţi 18.30–20.21 şi din 2 Cronici 32. Dumnezeu ne‑o dă aici pentru a treia oară, ca pe o vie ilustraţie pe de o parte a încrederii în El, iar pe de altă parte, a răspunsului pe care‑l primeşte această încredere. Neaşteptată în această parte a cărţii, frumoasa istorie a lui Ezechia are rolul de a întări mâinile slăbite şi de a încuraja genunchii care se clatină (35.3), ea fiind, în al treilea rând, şi o ilustraţie a situaţiei în care se va găsi rămăşiţa lui Israel în timpul invaziei asiriene.

Victorios până atunci, duşmanul se prezintă lângă apeductul iazului de sus, pe drumul mare al ogorului nălbitorului (36.2), în acelaşi loc în care, la năvălirea lui Reţin, profetul şi fiul său, Şear‑Iaşub, fuseseră trimişi în întâmpinarea lui Ahaz cu un mesaj de har (cap. 7.3‑4). În faţa provocării acestui nou cotropitor, Ezechia îşi poate aminti de promisiunea făcută tatălui său în acelaşi loc: Ia seama şi fii liniştit, nu te teme de nimic şi să nu îţi slăbească inima… (cap. 7.4).

DEZVOLTAREA LIDERILOR (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Destoinicia noastră… vine de la Dumnezeu, care ne-a făcut în stare să fim slujitori…” (2 Corinteni 3:5-6)

În Biblie, descoperim că liderii erau cel mai adesea instruiți „la locul de muncă”. Un expert în leadership scria: „Este nevoie de lideri siguri la conducere, pentru a permite și celorlalți care lucrează cu și pentru ei să participe pe deplin la procesul de conducere al organizației. Dacă liderii de nivel mediu le pun întrebări, liderii siguri pe ei nu o iau personal, sau în nume de rău… Când împărtășesc idei, liderii nu-și pot permite să se simtă amenințați. Când oameni de rang inferior vor să-și asume riscuri, liderii trebuie să fie dispuși să le acorde spațiu și suport – pentru a reuși sau a eșua. Conducerea, prin însăși natura sa, contestă ideile învechite, vechile moduri de a face lucrurile și status quo-ul. Secretul dezvoltării de noi lideri este să rămâi sigur pe tine și să-i lași să găsească noi moduri de a face lucrurile – moduri care sunt poate mai bune decât ale tale. În loc să încerci să fii domnul Răspuns sau doamna Rezolvă-tot, când liderii din jurul tău încep să se afirme, retrage-te mai mult în planul secund. Încearcă să preiei rolul de consilier înțelept și încurajator-șef. Salută dorința celor mai buni lideri din preajma ta de a inova și de a îmbunătăți organizația. La urma urmelor, o victorie pentru organizație este o victorie pentru tine!” Deci, ce rol joci în organizația ta? Ești „expertul”, sau ești mai degrabă un consilier și un susținător? Întreabă-te: „Facilitez un mediu în care oamenii pot pune întrebări, pot împărtăși idei și își pot asuma riscuri?” Așadar, dacă scopul tău este să zidești Împărăția lui Dumnezeu (și nu pe a ta), știi că răspunsul la această întrebare se găsește în cuvintele apostolului Pavel: ‚Nu că noi, prin noi înșine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a și făcut în stare să fim slujitori…” (2 Corinteni 3:5-6). Așadar, fii un consilier și un încurajator pentru liderii tineri sau la început de drum!

22 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și El mi‑a spus: „Harul Meu îți este de ajuns; pentru că puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune”. Deci foarte bucuros mă voi lăuda mai degrabă în slăbiciunile mele, ca să locuiască peste mine puterea lui Hristos. De aceea, am plăcere în slăbiciuni, în insulte, în nevoi, în persecuții, în strâmtorări, pentru Hristos; deoarece, când sunt slab, atunci sunt puternic.

2 Corinteni 12.9,10

Este imposibil să privești la lungul șir de slujitori ai lui Dumnezeu și să nu vezi nevoia de a fi zdrobit. Moise, Iosua, David, Isaia, Ieremia, Ezechiel și Daniel, în Vechiul Testament, și Petru, Pavel și Ioan, în Noul Testament, toți aceștia sunt exemple vii a ceea ce înseamnă să fii zdrobit. Toți acești slujitori preaiubiți și onorați au avut nevoie să fie zdrobiți, înainte de a fi vindecați. Au avut nevoie să fie goliți, înainte de a fi umpluți. Însă ei au învățat că, prin ei înșiși, nu puteau face nimic, dar că, prin puterea lui Hristos, puteau face totul.

Aceasta este o regulă care se aplică în sfera familiei, în sfera slujirii și în sfera adunării. Ghedeon a învățat‑o și el, în zilele lui. După ce a rostit: „Vai!”, Domnul i‑a zis: „Pace ție, nu te teme!”, și doar atunci a fost gata să‑și înceapă slujirea. El a fost adus față în față cu Îngerul Domnului și acolo a învățat nu numai că familia sa era cea mai săracă din Manase și că el era cel mai mic din casa tatălui său, ci și că, în sine însuși, el era complet lipsit de putere și că toate izvoarele sale trebuiau să se afle în Dumnezeul viu. Aceasta este o lecție prețioasă pentru noi toți, o lecție care nu poate fi învățată în școlile și în seminarele acestei lumi, ci doar în părtășia adâncă și sfântă cu Dumnezeu, în sanctuarul Său.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Promisiunea Duhului Sfânt

Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care‑L va trimite Tatăl în Numele Meu, El vă va învăța toate și vă va aminti toate câte v‑am spus.

Ioan 14.26

Domnul vrea să dea o binecuvântare foarte specială pentru perioada absenței Sale: Duhul Sfânt va veni pe pământ ca Persoană și va locui în cei credincioși. El Îl numește „Ajutor”, „Avocat”, „Mângâietor” sau „Sfătuitor”. Până în acel moment, Domnul a stat lângă ucenicii Săi, a avut grijă de nevoile lor, i‑a sprijinit, i‑a încurajat și i‑a mângâiat. După Înălțare, această misiune va fi preluată de Duhul Sfânt, care nu îi va părăsi niciodată.

Duhul Sfânt este și rămâne invizibil, pentru că nu a devenit om niciodată. Schimbarea care urma să aibă loc era dificil de înțeles: Hristos în cer și Duhul Sfânt pe pământ – acest lucru nu corespundea cu speranțele evreilor. Ei se așteptau ca Mesia să Își stabilească Împărăția în mod vizibil pe pământ. Hristosul glorificat este cu totul invizibil pentru lume. Numai credincioșii Îl pot „vedea”.

Să nu dezvoltăm idei încăpățânate, ci să păstrăm cuvântul lui Isus în inimile noastre. Nu trebuie să ne mai întrebăm întruna ce este permis și ce nu, ci să ne asemănăm cu un copil ascultător, care înțelege din cuvintele mamei sale exact ce așteaptă ea, fără să i se ceară să facă una sau alta. Oricine se supune astfel Domnului (și arată prin aceasta că Îl iubește) va experimenta dragostea Tatălui ceresc într‑un mod special. Ce promisiune măreață! Persoanele Dumnezeirii – Tatăl și Fiul – vor locui cu un creștin ascultător! Se vor simți ca acasă în inima celui credincios. Cât de prețios este pentru Dumnezeu când oamenii Îl iubesc pe Fiul Său, în timp ce El este respins de lume!

Citirea Bibliei: Geneza 30.1-24 · Psalmul 17.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 34.9‑17; 35.1‑10

Capitolul 34 ne aduce în atenţie pedeapsa care se va abate asupra Edomului. Acest popor blestemat, descinzând din Esau, va fi nimicit în întregime, iar ţara sa, muntele Seir, va deveni o pustietate în veci de veci (34.10). Unii predicatori moderni îndrăznesc să afirme că Dumnezeu, în dragostea Lui, nu poate condamna pe nimeni, însă un astfel de pasaj le aduce o dezminţire solemnă.

Capitolul 35 oferă o altă privelişte: aici vedem ce va fi moştenirea lui Israel (fratele lui Esau). Până şi pustia va deveni acolo o grădină minunată, în care va străluci neumbrită gloria Domnului, măreţia Dumnezeului nostru (v. 2). Să observăm, de asemenea, veselia şi bucuria care se degajă din micul cap. 35. O asemenea perspectivă nu este oare în măsură să reanimeze inimile descurajate? (v. 3). Tot aici găsim şi cel mai puternic motiv al speranţei creştine: venirea Domnului pentru a‑Şi răpi Biserica. În ce ne priveşte, să nu o uităm niciodată şi să vorbim despre ea şi altor credincioşi. Nu există niciun mijloc mai eficace pentru întărirea mâinilor slăbite şi a genunchilor care se clatină, altfel spus, pentru a ne încuraja în slujire, în rugăciune şi într‑o umblare neşovăielnică (v. 3; Evrei 12.12). Mângâiaţi‑vă deci unii pe alţii cu aceste cuvinte, recomandă apostolul Pavel (1 Tesaloniceni 4.18).

DEZVOLTAREA LIDERILOR (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Cine îmbărbătează pe alţii să se ţină de îmbărbătare…” (Romani 12:8)

Când vorbim despre dezvoltarea liderilor, indiferent în ce domeniu activează, există o dublă provocare:

1) Liderii noi doresc adesea să se impună și să preia conducerea, înainte de a fi cu adevărat pregătiți;

2) Liderii capabili pot deveni lideri maturi numai dacă și când li se permite să se dezvolte și să-și pună în aplicare ideile. Cum se poate pune în practică acest lucru, în biserică? Prin alegerea momentului potrivit! Apostolul Pavel scria: „Să nu-ţi pui mâinile peste nimeni cu grabă…” (1 Timotei 5:22) Și tot el adaugă: „Să nu fie întors la Dumnezeu de curând, ca nu cumva să se îngâmfe şi să cadă în osânda diavolului.” (1 Timotei 3:6)

Deci, iată provocarea: dacă te grăbești, ocolești procesul de creștere; iar dacă întârzii (atunci când sunt pregătiți să slujească), le inhibi creșterea. Un lucru care te poate ajuta să gestionezi bine chestiunea momentului potrivit este să știi dacă ai o mentalitate de lipsă sau de abundență.

Dacă crezi că ai doar resurse insuficiente și un număr limitat de oportunități, atunci s-ar putea să eziți să le permiți liderilor tăi să-și asume riscuri – pentru că s-ar putea să crezi că organizația nu va putea să se recupereze după eventuale greșeli.

Dar dacă crezi că oportunitățile sunt nelimitate și că resursele lui Dumnezeu sunt regenerabile și infinite, vei fi mai înclinat să-ți asumi riscuri și să ai încredere în capacitatea ta de a te recupera. Gândește-te la asta: cum ai devenit tu lider? Prin experiență și greșeli – nu-i așa? Așa devin și alții lideri!

Garry Wills, autor și câștigător al Premiului Pulitzer, a spus referindu-se la nivelul de conducere al liderilor: „Liderii au un cuvânt de spus în ceea ce privește direcția în care sunt îndrumați. Un lider care neglijează îndrumarea se trezește curând fără adepți!” Concluzie: Indiferent despre ce domeniu de activitate vorbim, este nevoie de un lider sigur pe sine pentru a le permite și altora să participe la procesul de dezvoltare.

Așadar, fii deschis și îndrumă-i adecvat pe cei care sunt capabili să slujească!

21 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și [Ghedeon] I‑a zis: „Ah, Doamne, prin ce voi salva pe Israel? Iată, familia mea este cea mai săracă în Manase și eu sunt cel mai mic în casa tatălui meu“.

Judecători 6.15

Vedem aici legea măreață și universală, care se aplică tuturor slujitorilor lui Dumnezeu: „Când sunt slab, atunci sunt tare“. Aceasta este o lege nespus de prețioasă și care formează un element indispensabil în educația tuturor slujitorilor lui Hristos. Nimeni să nu‑și imagineze că poate fi vreodată folosit în lucrarea Domnului sau că poate face vreun progres în viața divină, fără a cunoaște, în mod practic, câtuși de puțin din acest principiu de neprețuit, esențial în formarea caracterului adevăratului slujitor al lui Hristos! Când acest principiu nu este cunoscut, simțit sau realizat, într‑o cât de mică măsură, atunci nesupunerea, lipsa de zdrobire și preocuparea cu sine se vor manifesta, într‑o formă sau alta, iar încrederea în sine va fi o piedică în calea oricărui lucru bun, folositor și sfânt.

Însă pentru cel care a învățat, în prezența divină, să spună: „Când sunt slab, atunci sunt tare“, și care s‑a cântărit pe sine cu cântarul din Locul Preasfânt, va exista întotdeauna o măsură de zdrobire și o delicatețe a duhului. Și nu numai atât, ci va fi acolo și lărgime de inimă, disponibilitate pentru orice lucrare bună și acea elevație a minții, care ne ridică deasupra tuturor considerațiilor egoiste, care sunt o piedică atât de mare în lucrarea lui Dumnezeu.

Pe scurt, inima trebuie să fie mai întâi zdrobită, apoi vindecată; după aceea, ea trebuie dată în întregime lui Hristos și lucrării Sale binecuvântate.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Înălțarea

În ziua în care a fost înălțat […]

Fapte 1.2

Acum 2.000 de ani a fost un sfârșit, înălțarea Mântuitorului, și un început, Coborârea Duhului Sfânt! Acum așteptăm un sfârșit, înălțarea la cer a Bisericii, și un început, revenirea Domnului cu ai Săi!

Domnul fusese cu ucenicii Săi trei ani și Se îngrijise de ei, în dragoste. Acum părăsește pământul. Pleacă la Tatăl și nu va mai fi, în mod fizic, împreună cu ei în această lume. De aceea îi asigură înainte de plecare că inima Lui va fi în continuare cu ei. El îi iubește pe ai Săi „până la capăt“ (Ioan 13.1). Dragostea Sa pentru ucenicii Săi nu va înceta niciodată.

Între Înviere și Înălțare, lumea nu L‑a văzut pe Domnul; după Înălțare, lumea nu L‑a putut vedea. Ceea ce Domnul le‑a spus ucenicilor Săi, „Mă veți vedea“, este posibil datorită Duhului Sfânt. Credincioșii nu Îl văd pe Domnul lor în trup acum – deci ce a spus El nu se referă la vederea fizică. Duhul Sfânt îndreaptă mereu atenția celor credincioși la Hristosul glorificat, astfel încât ei să‑L aibă neîncetat în fața ochilor lor. Lumea nu are niciun interes pentru El, dar credincioșii contemplă „cu fața descoperită gloria Domnului“ (2 Corinteni 3.18). Orice credincios care Îl iubește din inimă și este dispus să se supună Cuvântului Său fără rezerve va descoperi mereu noi frumuseți ale Sale. Aceasta este ceea ce face ca viața unui creștin să fie atât de bogată și de plină de satisfacții. Credinciosul trăiește, pentru că Hristos trăiește – El Însuși este viața sa (Coloseni 3.4). Aceasta îl deosebește pe cel credincios de oamenii lumii acesteia. Gândurile și motivațiile, interesele și dorințele lui, toate dezvăluie ceva din Isus Hristos, deoarece creștinii trăiesc aici pe pământ pentru a‑L mărturisi pe El.

Citirea Bibliei: Geneza 29.15-35 · Psalmul 16.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 32.1‑8; 33.17‑24

În aceste capitole nu trebuie să căutăm o istorie închegată a evenimentelor viitoare; dimpotrivă, cele prezentate sunt tot atâtea imagini distincte, proiectate una câte una pe ecranul profetic. Izolate sau grupate, aceleaşi fapte pot apărea în mai multe rânduri din perspective şi lumini diferite. Din acest motiv, pentru a treia oară în această carte, avem ocazia să admirăm zorii radioşi ai împărăţiei milenare, de data aceasta în cap. 32 şi 33.

După îngrozitoarea nimicire a asirianului şi a falsului împărat, Antihrist (30.31‑33), se face loc adevăratului Împărat, Hristos, şi El va domni în dreptate (de data aceasta, cu siguranţă, accentul se pune pe dreptate sau pe justiţie): 32.16,17; 33.5,15. Aceia care vor scăpa teferi (rămăşiţa poporului) Îl vor contempla – cu ochi „care văd“ (32.3) – „pe Împărat, în frumuseţea Lui“ (33.17). Cu încântare, vor descoperi în El „un Om“ care va fi pentru ei protecţie, odihnă, viaţă a sufletului lor (32.2).

Iubiţi copii ai lui Dumnezeu, cât de scumpe sunt şi pentru inimile noastre aceste promisiuni făcute lui Israel, pentru că şi noi trăim în aceeaşi lume nedreaptă şi‑L aşteptăm pe acelaşi Domn, care este „mai frumos decât fiii oamenilor“ (Psalmul 45.2)! Subliniem şi v. 8 din cap. 32, pentru a ne îndrepta gândul spre nobleţea morală care trebuie să caracterizeze comportarea celor pe care Dumnezeu îi pune alături de cei nobili (1 Samuel 2.8).

Fundația S.E.E.R. România

20 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin credință, Moise, când s‑a făcut mare, a refuzat să fie numit fiu al fiicei lui Faraon, alegând mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă plăcerea trecătoare a păcatului, socotind ocara lui Hristos mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că privea spre răsplătire.

Evrei 11.24‑26

Moise fusese crescut sub învățătura atentă a părinților săi, care știau că în curând copilul urma să fie luat înapoi la palatul lui Faraon. Câtă energie trebuie să fi fost cheltuită de tatăl și de mama sa, ca să‑l crească în căile Domnului și să ascundă în inima lui Cuvântul lui Dumnezeu! Moise a fost apoi luat de la ei, ca fiu adoptat de fiica lui Faraon, și instruit în toată înțelepciunea și în căile egiptenilor, bucurându‑se de toate privilegiile poziției sale.

Într‑o bună zi, Moise a luat o decizie. El a socotit că toate bogățiile Egiptului nu aveau nicio valoare în comparație cu gloria care urma să fie descoperită. Cât de mult avem nevoie și noi, ca părinți, să inoculăm aceste valori divine în inimile fiilor și fiicelor noastre!

De asemenea, fiecare trebuie să ia o decizie precum cea a lui Moise. Și în fața noastră stă o alegere. Poate că am avut privilegiul de a fi fost crescuți într‑un cămin creștin și de a ne fi bucurat de mântuire și de părtășia la frângerea pâinii de la o vârstă fragedă și poate că am făcut bine și am lucrat în mod corect, din convingere ori din obligație, sau din respect față de părinții noștri. Însă cu toții avem nevoie să luăm o decizie în mod personal, așa cum a făcut Moise, o decizie pe care nimeni n‑o poate lua în locul nostru, acea decizie de a ne preda în totul Domnului și de a‑I fi plăcuți Lui, din dorința de a asculta de El și de a răspunde astfel la marea Lui dragoste față de noi. Satan încearcă să folosească strălucirea acestei lumi pentru a ne distrage de la a‑I acorda Domnului cel dintâi loc în viața noastră. Moise însă L‑a ales în mod deliberat pe Dumnezeu, socotind ocara lui Hristos ca fiind o mai mare bogăție decât tot ceea ce lumea și Satan i‑ar fi putut oferi.

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Patru sărbători

Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit.

Fapte 2.21

„Paștele“: Este sărbătoarea creștină care comemorează moartea Domnului Isus. Cel care nu a făcut niciodată nimic rău a trebuit să moară pe cruce. El S‑a lăsat de bunăvoie să fie pedepsit de Dumnezeu pentru păcate, pentru ca Dumnezeu să ne poată ierta. Isus a murit și a înviat după trei zile.

„Înălțarea“: Este sărbătoarea creștină care comemorează înălțarea Domnului Isus înviat, întoarcerea la Dumnezeu, Tatăl Său, în ceruri. După învierea Sa, Isus a rămas pe pământ timp de patruzeci de zile. Mulți dintre ucenicii Săi L‑au văzut și s‑au putut convinge că El a înviat cu adevărat.

„Cincizecimea (Rusaliile)“: Este sărbătoarea creștină care comemorează venirea Duhului Sfânt pe pământ. Marchează nașterea bisericii creștine. Toți credincioșii au fost botezați într‑un singur trup de către Duhul Sfânt; ei au devenit inseparabil uniți între ei și cu Isus Hristos, Capul lor din ceruri. De atunci, mulți oameni au ajuns să creadă în Domnul Isus – întâi cei din apropierea Ierusalimului, apoi cei din Samaria, apoi mai departe, cei din Asia Mică, și apoi cei din Europa. Toți credincioșii din lume aparțin astăzi singurei biserici (sau congregații, sau adunări), despre care ne vorbește Noul Testament.

„Crăciunul“: Este sărbătoarea creștină care comemorează nașterea Domnului Isus. Fiul lui Dumnezeu a devenit Om pentru a ne răscumpăra din păcatele noastre. Nu mai putem stabili în ce zi a avut loc acest lucru acum aproape 2.000 de ani, dar, oricum, nu este foarte importantă exactitatea datei.

Citirea Bibliei: Geneza 29.1-14 · Psalmul 15.1-5

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 30.15‑22; 31.4‑9

Capitolele 30 şi 31 invocă o dublă nenorocire asupra poporului răzvrătit care şi‑a căutat ajutorul în Egipt. Niciodată nu vom ajunge să repetăm suficient de des, împreună cu Cuvântul lui Dumnezeu, că punerea încrederii în oameni este întâi nebunie (deoarece nu există un loc mai rău decât acesta), în al doilea rând, este necredinţă, cât timp Dumnezeu a stabilit încă de la începutul acestei cărţi să nu avem nimic de‑a face cu omul (2.22), în al treilea rând, este o jignire adusă lui Dumnezeu, o dispreţuire a puterii şi dragostei Sale, ca şi cum El n‑ar fi capabil să ne protejeze sau ca şi cum n‑ar ţine de plăcerea Lui să facă aceasta.

Calea eliberării şi a puterii o găsim trasată în frumosul v. 15 din cap. 30: Întoarcerea la Domnul, în loc de mersul la lume (Egipt), şi rămânerea în odihnă, în loc de zbuciumare! „Liniştea şi … încrederea” sunt condiţii necesare pentru a distinge îndrumarea Domnului: „Când veţi merge la dreapta sau când veţi merge la stânga”, „urechile tale (personal) vor auzi un cuvânt în urma ta, spunând: „Aceasta este calea, umblaţi pe ea!”” (v. 21). De câte ori nu ne‑am rătăcit, pentru că inima noastră a neglijat să acorde atenţia cuvenită acestui glas statornic şi apropiat…! (Proverbe 5.12‑14).

DOAR ASTĂZI | Fundația S.E.E.R. România

„Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!” (Psalmul 118:24)

Când lucrurile devin dificile și ești tentat să te plângi de ceea ce ți se întâmplă, oprește-te și amintește-ți că această zi este un dar de la Dumnezeu, unul pe care nu-l vei mai avea niciodată.

Gândește-te la următoarele cuvinte, repetă-ți-le… zilnic – și ele te vor ajuta cum nici nu-ți închipui! Așadar, „astăzi voi trăi și mă voi bucura din plin de fiecare oră și nu voi încerca să rezolv toate problemele vieții mele dintr-o dată! Doar astăzi, voi încerca să-mi îmbunătățesc mintea învățând mai mult decât știu; voi citi ceva care necesită efort, gândire, concentrare și angajament. Astăzi și doar astăzi, mă voi face plăcut! Voi încerca să arăt cât mai bine, să vorbesc blând și să fiu politicos și atent cu ceilalți.

Astăzi mai mult ca oricând, mă voi abține să caut defecte și nu voi încerca să schimb sau să îmbunătățesc pe nimeni, în afară de mine însumi! Doar astăzi, voi avea un plan și un scop. S-ar putea să nu-l urmez întocmai, dar totuși voi avea unul… și astfel, voi fi izbăvit de doi dușmani – graba și indecizia.

Doar astăzi, îmi voi dezvolta caracterul. Voi face o faptă bună și n-o voi trâmbița! Pentru că dacă cineva află, nu va mai conta! Doar astăzi, voi face ceva ce nu vreau sau nu obișnuiesc să fac. În acest fel, îmi voi antrena duhul să domine trupul, și voința să domine emoțiile.

Doar astăzi, nu-mi va fi teamă să iubesc sau să risc; mă voi strădui să mă bucur de toate binecuvântările lui Dumnezeu și să cred că fiecare sămânță pe care o semăn în Împărăția Lui mi se va întoarce înzecit.”

Așa voi trăi astăzi, iar mâine – dacă Domnul va îngădui să existe, și să mai fiu pe-aici – voi face din nou la fel! Și așa, în fiecare zi, o voi lua de la capăt – doar pentru o zi!

19 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Domnul i‑a zis: „Ridică‑te și mergi pe strada care se cheamă «Dreaptă» și caută în casa lui Iuda pe unul cu numele Saul, din Tars. Pentru că, iată, el se roagă; și a văzut într‑o viziune pe un om cu numele Anania intrând și punându‑și mâna peste el, ca să vadă din nou“.

Fapte 9.11,12

Anania, un ucenic credincios, nu pare să fi experimentat personal persecuția lui Saul, însă cu siguranță auzise ce amenințări suflase prigonitorul (Fapte 9.13). Acum Domnul îl trimite chiar la Saul; El îi spusese deja lui Saul că un om numit Anania urma să vină la el.

După ce Domnul l‑a asigurat cu privire la Saul, Anania s‑a dus la el. Este mișcător să vedem cum Anania a acceptat pe deplin această trimitere. În viziunea pe care Saul a avut‑o de la Dumnezeu, Anania urma să‑și pună mâna peste el, ca să‑și recapete vederea. Anania însă și‑a pus amândouă mâinile peste Saul (versetul 17) și i‑a vorbit de Domnul Isus și de Duhul Sfânt. Când, ani mai târziu, apostolul Pavel a povestit această experiență, el și‑a amintit că Anania i‑a descris misiunea viitoare și că i‑a spus să se boteze (Fapte 22.12‑16).

Vedem în Fapte 9.17 care au fost primele cuvinte pe care Anania i le‑a spus: „Frate Saul“. Ce minunat! Cu ceva timp în urmă, Saul era pentru Anania doar „omul acesta“, însă acum, fiindcă Saul era cu adevărat al Domnului, era „fratele Saul“. Această adresare trebuie să fi încălzit nespus inima lui Saul. Peste ani, Pavel își aducea aminte de aceste cuvinte adresate lui de către Anania – „venind la mine și stând lângă mine, mi‑a spus: Frate Saul“ (Fapte 22.13).

Domnul Isus spusese că Saul, prigonindu‑i pe cei credincioși, Îl prigonea pe El (Fapte 9.5). Aceasta a fost o revelație, în formă incipientă, a adevărului cu privire la Trupul lui Hristos. Apoi Anania a dovedit acest lucru ca fiind adevărat în experiența lui Saul, punându‑și mâinile peste el și numindu‑l „frate“. Poate că astăzi cineva are nevoie să fie atins cu blândețe și să audă cuvinte mângâietoare de la noi. Să ne lăsăm folosiți de Domnul!

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Patruzeci de zile

Până în ziua în care a fost înălțat, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse porunci apostolilor pe care i‑a ales, cărora, după patimile Sale, li S‑a și arătat El Însuși viu, cu multe dovezi, fiind văzut de ei timp de patruzeci de zile și vorbind despre lucrurile privitoare la Împărăția lui Dumnezeu.

Fapte 1.2,3

Evanghelistul Luca relatează în Evanghelia sa detaliile vieții și morții lui Isus, până la Înălțarea Sa la cer. Oricine citește această Evanghelie va fi impresionat de modul în care Isus a fost călăuzit de Duhul Sfânt în toate situațiile vieții. Inclusiv Marea Trimitere a fost atribuită apostolilor „prin Duhul Sfânt“: ei trebuia să propovăduiască pocăința și iertarea păcatelor tuturor neamurilor în numele lui Isus.

A doua carte scrisă de Luca este Faptele Apostolilor. Aceasta debutează cu învierea lui Isus. Aici Luca face referire la întâlnirile lui Isus cu ucenicii Săi și vorbește de martorii oculari care L‑au văzut pe Domnul înviat. Printre numeroasele dovezi de netăgăduit se numără faptul că El nu li S‑a arătat ca spirit, ci într‑un trup înviat, cu semnele vizibile ale cuielor de la crucificare. El chiar mâncase cu ei (1 Corinteni 15.4‑8; Luca 24.38‑43).

În plus, în timpul celor patruzeci de zile dintre înviere și înălțare, Isus le‑a vorbit ucenicilor Săi despre „Împărăția lui Dumnezeu“. El le‑a explicat că Împărăția lui Dumnezeu pe pământ este acolo unde guvernarea lui Dumnezeu este recunoscută și unde Isus este numit „Domn“. Într‑o zi, această Împărăție va fi instaurată cu putere și slavă exterioară, când Hristos va reveni pe pământ. Până atunci, Împărăția lui Dumnezeu se manifestă în „dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt“ (Romani 14.17).

Citirea Bibliei: Geneza 28.1-22 · Psalmul 14.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 29.1‑24

După invazia din cap. 28, Ierusalimul tot nu cunoaşte eliberarea (vezi 40.2). El va suferi un nou asalt, din partea unei formidabile coaliţii de popoare, însă, de data aceasta, toţi duşmanii se vor topi ca un vis, pentru că Cel atacat va fi „Ariel“ (Leul lui Dumnezeu), cetatea adevăratului David. Concomitent cu eliberarea, Dumnezeu va înfăptui încă o lucrare pentru poporul Său, vrednică de El: aceasta va fi în conştiinţă (v. 18‑24). Urechile surde şi ochii orbi, potrivit profeţiei din cap. 6, v. 10, vor fi deschise. Inteligenţa îi va fi redată poporului, iar cuvintele cărţii, mai înainte pecetluite (v. 11), vor fi înţelese şi primite. Să ne amintim cu această ocazie că Biblia este o carte inaccesibilă inteligenţei naturale şi că, pentru a o înţelege, este nevoie de Duhul Sfânt.

Versetul 13 va fi citat de Domnul cărturarilor şi fariseilor, pentru că el exprimă starea lor (Matei 15.7,8). A‑L onora pe Domnul cu buzele, având inima cu totul depărtată de El, este, cu siguranţă, o stare în care ne putem găsi şi noi dacă nu ne‑am judecat pe noi înşine. Această formă de ipocrizie îi poate înşela pe alţii, pentru că ne poate face să părem mai evlavioşi decât suntem, dar nu‑L va putea înşela pe Cel care ne citeşte inimile! (Ezechiel 33.31,32).

CHEMAȚI SĂ BIRUIM (3) | Fundația S.E.E.R. România

„În toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (Romani 8:37)

Ai auzit de „principiul supracompensării”? Nu? Este adaptarea corpului la efort. Iată cum descria un pastor acest principiu al adaptării fizice la solicitări intense: „Când un atlet este împins dincolo de pragul durerii și al epuizării, corpul compensează din plin. Cu cât un mușchi este mai deteriorat, cu atât se reface mai mult. Cele 206 oase ale corpului trec constant printr-un proces numit remodelare. Ele sunt distruse de osteoclaste (celulă care distruge țesutul osos vechi sau deteriorat) și-s refăcute de osteoblaste (celulă osoasă care formează țesutul osos nou). Procesul de remodelare se intensifică atunci când un os este fracturat. Osteoblastele suplimentare ajută la reconstrucția osului. Există o perioadă de slăbiciune în care osul este mai vulnerabil la leziuni – de aceea purtăm ghips. Dar, în cele din urmă, osul devine mai puternic decât era la început, deoarece corpul compensează excesiv. Foarte rar se întâmplă ca un os să se rupă de două ori în același loc, deoarece osul este mai gros și mai puternic decât era înainte de rupere. Osul rupt trebuie repoziționat, așa că Dumnezeu ne frânge acolo unde trebuie să fim înnoiți. El „fracturează” mândria, pofta și mânia din viețile noastre, dar o face pentru a ne remodela după chipul Său, iar odată ce ne vindecăm, ajungem să fim mai puternici decât eram la început. Apostolul Pavel scrie: „vouă vi s-a dat harul… să şi pătimiţi pentru El.” (Filipeni 1:29) Cuvântul „dat” provine dintr-o rădăcină greacă care înseamnă literal „a acorda o favoare”. Noi tindem să vedem suferința ca pe un rău necesar, în cel mai bun caz… dar Pavel o numește har, „favoare divină”! Deci, te afli și tu în procesul de remodelare al lui Dumnezeu? Problema sau circumstanța pe care crezi că nu o vei depăși niciodată, va deveni cea mai eficientă slujire a ta pentru ceilalți!