Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

[Rut] a intrat într‑un ogor și culegea spice în urma secerătorilor.

Rut 2.3

O vedem aici pe Rut culegând spice. Care este semnificația spirituală a acestei culegeri? Trebuie să ne amintim că primul capitol s‑a încheiat cu aceste cuvinte: „Au ajuns în Betleem la începutul secerișului orzului“. Naomi și Rut s‑au întors în țară într‑un timp de belșug, însă, oricât de îmbelșugat era rodul, dacă nu era secerat, el nu putea potoli foamea. Trebuia ca secerătorii și culegătorii să‑și facă lucrarea, altfel ar fi murit de foame în mijlocul belșugului. Prin faptul că a cules, Rut a obținut hrana necesară pentru ea și pentru Naomi – un belșug oferit lor de către stăpânul ogorului.

Putem deci spune că, din punct de vedere spiritual, culesul semnifică însușirea de către cel credincios a binecuvântărilor spirituale pe care Dumnezeu ni le‑a dăruit. Dumnezeu i‑a dăruit lui Israel dreptul asupra țării, însă i‑a spus: „Orice loc pe care‑l va călca talpa piciorului vostru vi l‑am dat vouă“ (Iosua 1.3). Ei au fost nevoiți să lupte pentru a lua în stăpânire. La fel, Pavel le spune celor credincioși că sunt binecuvântați cu toate binecuvântările spirituale în locurile cerești, în Hristos, însă totodată se roagă ca Duhul Sfânt să‑Și facă lucrarea specială în omul lor dinăuntru, pentru ca ei să înțeleagă lungimea, lățimea, adâncimea și înălțimea acestor binecuvântări spirituale.

A fost o zi minunată în viața fiecăruia dintre noi, atunci când Domnul Isus ne‑a chemat, când am înțeles că păcatele ne‑au fost iertate, când am fost pecetluiți cu Duhul Sfânt și când am fost făcuți astfel părtași moștenirii sfinților în lumină. Deși nu putem fi mai potriviți decât suntem deja făcuți pentru glorie, putem și trebuie să creștem spiritual, prin cunoașterea lui Dumnezeu (Coloseni 1.10). Totuși, ce sărmani culegători suntem fiecare dintre noi, și cât de puțin cunoaștem din bogățiile nepătrunse ale lui Hristos!

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ultima trompetă

Domnul Însuși, cu strigăt, cu glas de arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, va coborî din cer.

1 Tesaloniceni 4.16

Generalul și istoricul evreu Flavius Josephus (30‑100 d.H.), fost guvernator al Galileii și participant la revolta împotriva romanilor, a descris în amănunt ordinea și funcționarea armatei romane: Atunci când o tabără militară trebuia să se mute, trompetele sunau de trei ori. La prima trompetă, corturile erau demontate și încărcate în care. Când a doua trompetă suna, trupele se aliniau în pozițiile indicate. Apoi un crainic striga: „Sunteți gata?“; și armata răspundea: „Suntem gata!“. Dar din nou crainicul striga: „Sunteți gata?“; și ei răspundeau: „Suntem gata!“. Încă o dată întreba: „Sunteți gata?“. Și, în timp ce vocile ostașilor adunați pe formații și unități militare răspundeau: „Suntem gata!“, a treia trompetă răsuna, și atunci armata pleca în direcția stabilită.

Ești tu gata? Domnul Isus vine iarăși! Prima trompetă a sunat. Te‑a trezit ea din somnul tău de păcat și de nechibzuință? A doua trompetă a sunat! Te‑ai aliniat tu cu cei care sunt gata? Te numeri și tu printre cei a căror fericită speranță este așteptarea venirii lui Isus Hristos? Te‑ai împăcat cu Dumnezeu? În curând, ultima trompetă îi va chema pe toți răscumpărații Săi în prezența Lui: „Și întâi vor învia cei morți în Hristos; apoi noi, cei vii, care rămânem, vom fi răpiți în nori împreună cu ei, pentru a‑L întâmpina pe Domnul în văzduh“ (1 Tesaloniceni 4.16,17). Dar ce se va întâmpla cu cei care mor în păcatele lor, fără Isus? Iată răspunsul: „Cei morți, mari și mici, stând în picioare înaintea tronului, […] au fost judecați după cele scrise în cărți, potrivit faptelor lor. Iar dacă cineva nu a fost găsit scris în cartea vieții, a fost aruncat în iazul de foc“ (Apocalipsa 20.12,15).

Citirea Bibliei: Iov 22.1-30 · Fapte 13.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 21.33‑46

O altă parabolă ilustrează starea jalnică a poporului şi a răilor săi conducători. Dumnezeu aştepta roade de la via Sa, Israel. Nu neglijase nimic din ce trebuia să facă pentru a le obţine (comp. cu Isaia 5.1,2). Evreii însă (şi oamenii în general) au dovedit nu numai incapacitatea lor de a le produce, ci şi un duh de răzvrătire şi de ură împotriva Stăpânului tuturor lucrurilor. Ei nu numai că nu i‑au recunoscut, dar i‑au şi respins pe slujitorii Acestuia, pe profeţi, iar acum se pregătesc să‑L înlăture – şi încă în ce fel – pe Însuşi Moştenitorul, pentru a rămâne ei singurii stăpâni peste moştenire – adică peste lume (1 Tesaloniceni 2.15).

Domnul întâi îi provoacă pe aceştia să‑şi rostească propria sentinţă (v. 40,41), apoi le arată că El Însuşi este „piatra din capul unghiului, aleasă şi preţioasă“, pe care Dumnezeu o pusese în Israel, însă pe care ziditorii (căpeteniile iudeilor) nu o doriseră, potrivit cu Psalmul 118.22,23. Astfel El a devenit, în acelaşi timp, şi piatra unghiulară a unei „case spirituale“, Adunarea, şi „o stâncă de cădere“ pentru cei neascultători (1 Petru 2.4‑8). Conform acestui pasaj, Domnul Hristos este, în esenţă, piatra de încercare a credinţei: Preţioasă înaintea lui Dumnezeu şi având acelaşi preţ şi pentru noi, cei care credem, El este respins de oameni şi devine o „piatră de poticnire“ pentru cei necredincioşi.

VERSETE BIBLICE PENTRU A ÎNVINGE ÎNGRIJORĂRILE | Fundația S.E.E.R. România

„Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7)

Dacă mintea ta este asaltată de frică și îngrijorare, citește sau ascultă următoarele șapte texte din Sfânta Scriptură, cu atenție și în rugăciune, și folosește-le pentru a învinge îngrijorările:

1. „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:6-7);
2. „Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace.” (Psalmul 29:11);
3. „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului şi El te va sprijini! El nu va lăsa niciodată să se clatine cel neprihănit.” (Psalmul 55:22);
4. „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” (Isaia 26:3);
5. „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” (Ioan 14:27);
6. „Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul! Căci el este ca un pom sădit lângă ape, care-şi întinde rădăcinile spre râu; nu se teme de căldură, când vine, şi frunzişul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme şi nu încetează să aducă rod.” (Ieremia 17:7-8);
7. „Când te vei culca, vei fi fără teamă, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce.” (Proverbele 3:24) Nu-i așa că parcă nu mai ai motive să fii îngrijorat?!

Nu-i așa că parcă nu mai ai motive să fii îngrijorat?!

DOMNUL ESTE APROAPE

El le‑a zis: „Cum de se zice că Hristosul este fiu al lui David, căci David însuși spune în cartea Psalmilor: «Domnul a zis Domnului meu: Șezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut al picioarelor Tale»? David deci Îl numește Domn; și cum este El fiu al lui?“.

Luca 20.41‑44

Cu simplitate și cu o înțelepciune desăvârșită, Domnul Isus îi adusese la tăcere pe cărturari, pe farisei și pe saduchei. Acum El Însuși le pune o întrebare de importanță vitală, la care ei nu pot să‑I răspundă, deși ar fi trebuit să cunoască răspunsul din scrierile Vechiului Testament. De ce spuneau cărturarii că Hristosul, Mesia, era fiul lui David, deși acesta, în Psalmul 110.1, L‑a numit „Domnul meu“? Locul din Scriptură era foarte clar, iar cărturarii nu‑l puteau nega; totuși, ei n‑au putut da niciun răspuns.

Adevărul prețios este că ambele aspecte sunt adevărate: Domnul este atât Vlăstarul lui David, cât și Rădăcina lui David (Apocalipsa 22.16). Ca Om, El este fiu al lui David, dar ca Dumnezeu, El este Domnul lui David. Deși, ca Om, El este descendent al lui David, totuși, fiindcă El este Dumnezeu, este la fel de adevărat că David a venit din El. În mod cert, gloria Lui eternă de Dumnezeu este de departe cea mai importantă, și totuși ea a fost ignorată de către cărturari. Aceeași ignoranță detestabilă există și astăzi, chiar și în cazul multora care pretind a fi creștini. Ei afirmă că Isus a fost un mare om, însă uită – iar în unele cazuri chiar tăgăduiesc – că El este Dumnezeu arătat în trup. Întrebarea Domnului trebuie să ne cerceteze pe toți, ca să realizăm că avem nevoie să învățăm din Cuvântul lui Dumnezeu adevărurile cu privire la Persoana Sa binecuvântată.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Hrană pentru doi ani

Aceasta îți va fi semnul: anul acesta se va mânca orice crește singur de la sine și în al doilea an orice va răsări din aceasta; dar în al treilea an, semănați și secerați și plantați vii și mâncați rodul lor.

Isaia 37.30

Erau anunțate timpuri grele pentru poporul lui Dumnezeu. Anul acesta ei aveau să trăiască din ceea ce mai lăsase vrăjmașul, pentru că era prea târziu să mai semene ceva. În anul al doilea, secerișul avea să fie și mai prost, numai din ceea ce avea să răsară de la sine din rădăcinile care mai aveau viață sau din sămânța care se împrăștiase de la sine. Dar, în al treilea an, teama va dispărea și ei vor fi în stare să se bucure de roadele celor semănate sau plantate.

În înțelepciunea lui Dumnezeu, înseși încercările care ar fi putut zdruncina credința devin un semn care să o confirme și să o încurajeze.

Să presupunem că Biblia nu ne‑ar fi spus mai dinainte nimic altceva decât despre creșterea continuă a dragostei și a sfințeniei, în orice loc unde a fost mărturisit Numele Domnului Isus. Atunci am avea de ce să fim dezamăgiți, după două mii de ani de războaie, de înșelătorii, de pofte și de dușmănii care s‑au înmulțit în toate domeniile… Dar noi nu disperăm, pentru că ni se spune că avem de așteptat exact astfel de situații. Atunci chiar aceste condiții, oricât de dureroase și de umilitoare ar fi, totuși devin un semn pentru noi și ne întăresc credința. Și, oricât de greu ar fi pentru noi să strângem ceva hrană spirituală pentru doi ani, în al treilea va veni bucuria strângerii recoltei! Aceasta va îndreptăți așteptările credinței noastre întemeiate pe Cuvântul care nu trece.

Citirea Bibliei: Iov 21.1-34 · Fapte 12.12-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 21.18‑32

În drum spre Ierusalim, Domnul Isus înfăptuieşte o minune care, în mod cu totul excepţional, nu este o minune a dragostei, ci un semn de avertizare asupra judecăţii care urma să se abată asupra poporului. Să privim spre acest smochin: Nimic altceva decât frunze! Sunt prezente toate formele exterioare ale evlaviei, dar niciun fruct! Aceasta era starea lui Israel … şi la fel este a tuturor aşa‑zişilor creştini!

Această minune Îi dă Domnului Isus ocazia să le reamintească ucenicilor de atotputernicia rugăciunii credinţei. Apoi El intră din nou în Templu, unde mai‑marii poporului urmează să‑I conteste autoritatea. Prin întrebarea Sa, Domnul îi face să înţeleagă că ei nu‑I pot recunoaşte această autoritate, pentru că nu recunoscuseră mai întâi misiunea lui Ioan Botezătorul. Asemeni celui de‑al doilea fiu dintr‑o altă parabolă (Luca 15.29), preoţii de seamă şi bătrânii poporului declarau cu tot dinadinsul că împlineau voia lui Dumnezeu, însă, în realitate, aceasta era pentru ei literă moartă (Tit 1.16). Alţii, dimpotrivă, odinioară răzvrătiţi, păcătoşi recunoscuţi, s‑au pocăit la glasul lui Ioan şi apoi au împlinit această voie.

Copii care proveniţi din familii creştine, pentru noi există cel puţin riscul de a fi întrecuţi, în drumul nostru spre cer, de către aceia pe care acum îi privim poate cu dispreţ sau cu superioritate (vezi 20.16)! Să ne gândim la responsabilitatea care ne revine!

RÂZI MAI DES! | Fundația S.E.E.R. România

„O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.” (Proverbele 17:22)

Înțeleptul Solomon a scris: „Am lăudat dar petrecerea, pentru că nu este altă fericire pentru om sub soare decât să mănânce… și să se veselească.” (Eclesiastul 8:15) Dacă ești înțelept, vei lua aminte la cuvintele citite mai devreme: „o inimă veselă este un bun leac”; impactul râsului este bine documentat. Studiile arată că acesta scade tensiunea arterială deci reduce hipertensiunea. Reduce hormonii de stres și curăță plămânii și țesuturile corpului de aerul acumulat, deoarece prin râs eliminăm mai mult aer decât inspirăm. Râsul întărește de asemenea funcțiile imunitare ale organismului. Pe lângă toate aceste beneficii, râsul declanșează eliberarea de endorfine – acele substanțe chimice din creier care te fac să te simți bine și fericit. Acestea sunt aceleași substanțe chimice eliberate atunci când unele persoane, după o perioadă îndelungată de alergare, experimentează starea de euforie a alergătorului.

Vedeți de ce afirmă Biblia că „O inimă veselă este un bun leac…”?! Așadar, profită de fiecare ocazie pentru a râde din toată inima. Râzi de greșelile tale – mai ales la locul de muncă. Renunță la imaginea de super-femeie sau super-bărbat, și începe să zâmbești. Acest lucru nu înseamnă că ai renunțat la standardele tale de excelență; înseamnă doar că ești conștient de faptul că tu și cei din jurul tău sunteți oameni. Așadar, fii vesel; fii o persoană de ispravă. Nu lăsa ca presiunile vieții și circumstanțele negative să-ți distrugă simțul umorului. Râsul reflectă emoții pozitive și te face mult mai plăcut în preajma celorlalți.

Nimănui nu-i plac persoanele morocănoase; râsul îți poate distrage atenția de la ceea ce te stresează. Așadar, râzi des, oricând este cazul… și nu uita că Biblia ne asigură și că „Bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10) – ceea ce mi se pare un Cuvânt de la Dumnezeu potrivit azi pentru oricine!

DOMNUL ESTE APROAPE

Țara în care intri ca s‑o stăpânești nu este ca țara Egiptului, din care ați ieșit, unde îți semănai sămânță și o udai cu piciorul, ca pe o grădină de zarzavaturi. Ci țara în care treceți ca s‑o stăpâniți este o țară cu munți și văi, care se adapă din ploaia cerurilor.

Deuteronom 11.10,11

Aceste cuvinte sunt parte din îndemnurile date israeliților de către Domnul, de a fi tari și de a intra în țară ca s‑o ia în stăpânire. Canaanul era o țară foarte diferită de cea din care ieșiseră. Egiptul era o țară de șes, în care ogoarele erau irigate cu apă din Nil, cu ajutorul canalelor. Ochii egiptenilor era îndreptați către pământ pentru apa necesară, nu către cer. Țara Canaanului era însă udată de ploaia care venea din cer. Era o țară cu „lapte și miere“ din abundență, „o țară bună“, care simbolizează locurile cerești în care se află toate binecuvântările spirituale ale creștinilor astăzi (Efeseni 1.3).

Pavel își pleacă genunchii înaintea Tatălui și iată cererea lui: „Ca să vă dea, după bogățiile gloriei Sale, să fiți întăriți cu putere, prin Duhul Său, în omul dinăuntru, ca Hristos să locuiască prin credință în inimile voastre, fiind înrădăcinați și întemeiați în dragoste, ca să fiți deplin în stare să înțelegeți, împreună cu toți sfinții, care sunt lărgimea și lungimea și adâncimea și înălțimea; și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece cunoștința, ca să fiți umpluți până la toată plinătatea lui Dumnezeu“ (Efeseni 3.16‑19).

Pavel se bucura nespus de aceste minunate binecuvântări creștine, în ciuda faptului că era prizonier în Roma, și dorea mult ca și ceilalți credincioși să se bucure la fel. Aceste binecuvântări depășesc nespus tot ceea ce această lume ar putea oferi. Fie ca rugăciunea lui Pavel din Efeseni să ne încurajeze pe toți să cercetăm, să experimentăm și să savurăm din plin patria noastră cerească!

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Orbul Bartimeu

Bartimeu, orbul, a început să strige: Fiu al lui David, Isuse, ai milă de mine! […] Isus i‑a zis: Ce vrei să‑ți fac? Și orbul I‑a zis: Rabuni, să‑mi capăt vederea!

Marcu 10.47,51

În Marcu 10, Domnul Isus întâlnește persoane care, deși consideră că au ochii deschiși, totuși au vederea defectuoasă: fariseii nu înțeleg gândul lui Dumnezeu cu privire la căsătorie; ucenicii le alungă pe mamele care vin cu copiii la Domnul; tânărul bogat se îndepărtează trist; Iacov și Ioan pretind un loc de cinste tocmai când Domnul le vorbește despre moartea Sa apropiată. Așa este cu orice om care contează pe inteligența lui naturală, pe planurile pe care și le‑a fixat singur, pe propria opinie, într‑un cuvânt, care se conduce după capul lui. Nu își supune gândurile lui voinței Domnului.

Bartimeu este orb. El suferă că nu are vedere, că se află în Ierihon, orașul blestemat, că este dependent de alții pentru a‑și duce viața. Dar el, orb cum este, are o vedere mai bună cu privire la Domnul Isus care trece pe acolo. Îl numește „Fiu al lui David“, un titlu care nu I se recunoștea Domnului de către clasa religioasă de atunci. El strigă cu speranță. Nimic nu‑l poate opri, nici oamenii cu zgomotele lor, nici haina care‑i flutură incomod pe trup. Așa că strigă și, aruncându‑și haina, merge la Isus, contând pe puterea pe care El o are de a‑l scoate din starea de mizerie. Domnul îl întreabă ce anume cere de la El și apoi îi dă vederea.

Biblia, citită și meditată în prezența Domnului, ne dă vederea clară. Să primim, prin credință, învățăturile ei divine, și vom fi vindecați de orbirea noastră. De asemenea, vom fi eliberați de tot ce întunecă vederea primită atunci când am crezut. Ca Bartimeu, să mergem la Domnul Isus!

Citirea Bibliei: Iov 19.21-20.29 · Fapte 12.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 21.1‑17

În fiecare dintre primele trei evanghelii, trecerea prin Ierihon şi intrarea în Ierusalim marchează începutul ultimei părţi a călătoriei Mântuitorului nostru pe pământ. Împlinirea versetului din Zaharia 9.9 era pentru Israel încă o dovadă că Cel care venise să‑l viziteze era chiar Mesia al său. Imposibil să‑L confundăm cu vreun altul: „El este drept şi aduce mântuire, este smerit şi călare pe un măgar…“ (Zaharia 9.9)! De obicei, un rege se prezintă mândru şi impunător, intrând triumfător în capitala lui, călare pe un cal de luptă, în fruntea oştilor sale; un împărat umil şi blând este însă ceva străin de gândirea omenească.

Aceste trăsături ale harului şi ale blândeţii nu‑L împiedică nicidecum pe Domnul să acţioneze cu cea mai mare severitate atunci când vede drepturile lui Dumnezeu călcate în picioare (v. 12…). La fel trebuie să fie şi trăsăturile celor care sunt ucenicii Săi: blândeţea care trebuie să‑i caracterizeze să nu excludă nimic din cea mai mare fermitate a lor (1 Corinteni 15.58).

Prezenţa lui Isus în Templu are efecte diferite: în primul rând, o curăţire imediată, în acelaşi timp cu vindecarea prin har a infirmilor care vin la El; apoi lauda din partea copiilor, deopotrivă cu indignarea şi cu împotrivirea din partea vrăjmaşilor adevărului.

CREEAZĂ O ATMOSFERĂ PLINĂ DE PACE! | Fundația S.E.E.R. România

„Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15)

Oare de câtă pace dai dovadă în mod obișnuit, și câți pot spune despre tine că ești un om al păcii? Cât de bine răspunzi la dificultățile de la locul de muncă? Ești mereu tensionat și te plângi mai tot timpul? Biroul tău este ordonat și organizat, sau este plin cu de toate claie peste grămadă?! Dezordinea poate fi deranjantă din punct de vedere mental, poate provoca stres și îți poate afecta pacea – plus că nu e deloc o bună „carte de vizită”! Dar comportamentul tău general?

Te enervezi mereu din cauza greșelilor colegilor? Ai învățat să nu te mai stresezi pentru lucruri mărunte? Te mai gândești la faptul că ai o mărturie slabă dacă nu reflecți pacea, care este un efect/rod al prezenței Duhului Sfânt? Îți reamintesc ce spune Biblia: „Roada Duhului… este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor.” (Galateni 5:22-23)

Cum este drumul tău zilnic spre serviciu? În mașină, pe stradă, în mijloacele de transport în comun ești animat de gândul de a fi liniștit, de a păstra o atmosferă pașnică, indiferent de circumstanțele pe care le întâlnești pe drum? Când te-ai rugat ultima dată lui Dumnezeu pentru un șofer slab sau nepoliticos? Asculți muzică liniștitoare? Muzica potrivită poate fi o sursă excelentă de pace. Când împăratul Saul era chinuit de un duh rău, slujitorii lui i-au spus că: „vor căuta un om care să ştie să cânte cu harpa şi, când duhul rău trimis de Dumnezeu va fi peste tine, el va cânta cu mâna şi vei fi uşurat.” (1 Samuel 16:16). Iar Domnul Isus a spus: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea” (Ioan 14:27).

Asta înseamnă că, oriunde te-ai duce, tu poți lua cu tine pacea lui Dumnezeu! Fie ca ea să te îmbogățească, azi!

DOMNUL ESTE APROAPE

Tată, doresc ca aceia pe care Mi i‑ai dat Tu să fie și ei cu Mine unde sunt Eu.

Ioan 17.24

Este încurajator pentru noi să‑l auzim pe David cum își exprimă dorința de a locui în casa Domnului toate zilele vieții sale (Psalmul 27.4)! Ce lucru minunat ar fi să avem și noi inima îndreptată cu totul către Domnul! O asemenea dorință este însă posibilă doar pentru că întâi Hristos a dorit ca noi să fim cu El. Vom înțelege mai bine acest adevăr dacă vom privi versetul de astăzi din Ioan 17 alături de cel din 1 Ioan 4.19: „Noi iubim fiindcă El ne‑a iubit întâi“.

Cât de inestimabilă este rugăciunea Domnului Isus din Ioan 17! Dar de cine putea fi înconjurat acest Domn al gloriei? De îngeri puternici, care să își acopere fața în prezența Sa? De oameni măreți, precum Moise și Ilie, care au fost folosiți cu putere de către El? Da, îngerii vor fi acolo, la fel și Moise și Ilie, însă acum, la momentul când Domnul Îi vorbește Tatălui, cei la care El Se referă sunt oameni simpli: pescari, un colector de taxe. Aceștia sunt cei cu privire la care El Îi cere Tatălui să fie cu Sine, iar în rândurile lor suntem incluși și noi (Ioan 17.20).

Domnul Isus a dovedit la cruce cât de mult ne‑a iubit. Nu există iubire mai mare decât a Lui. Iubirea Lui nu numai că a rezolvat problema păcatelor noastre, ci ne‑a făcut și potriviți pentru a sta în prezența Sa. El dorește ca noi să fim cu El.

Un părinte iubitor caută să‑i ofere copilului său tot ceea ce‑i trebuie, însă ce poate fi mai prețios pentru un părinte decât să petreacă timp cu copilul său? Domnul Isus poate să ne ofere tot ceea ce ne trebuie și ne poate binecuvânta din belșug, însă există ceva mai mult decât atât. El știe că ceea ce noi avem nevoie cel mai mult este să fim în prezența Lui, de aceea promisiunea Lui este: „Voi veni din nou și vă voi lua la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi“ (Ioan 14.3).

E. Clermont

SĂMÂNȚA BUNĂ

Adăpost

Spun despre Domnul: „Adăpostul meu și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred“.

Psalmul 91.2

În anii ‘40, când se dădea alarma pentru bombardamente, toți se adăposteau rapid în subsoluri: unii în pivniță, alții în metrou, alții în adăposturi antiaeriene. Alarmă nocturnă! Fugiți în pivniță! Cartofi cruzi… Privațiune și bombardamente! Aceste elemente au dispărut de atunci în majoritatea țărilor, dar nevoia de un adăpost adevărat se face simțită acum mai mult ca niciodată. Nenorocirea este că nu‑i suficient să fugi, căci un inamic tot trebuie să înfrunți. Adversarul produce curse la scară industrială. Dar Psalmul 91 ne promite că „cel care locuiește în locul ascuns al Celui Preaînalt va rămâne la umbra Celui Atotputernic“. „Pentru că El te va salva din lațul păsărarului, de ciuma distrugătoare. El te va acoperi cu penele Sale și te vei adăposti sub aripile Sale; adevărul Său este scut și pavăză“ (Psalmul 91.1,3,4). Ce siguranță! Urbanizarea prevede pentru casele individuale chiar adăposturi antiatomice. Dar adăpostirea trupului nu este cel mai important lucru, pentru că trupul este prin el însuși un adăpost: „Nu vă temeți de cei ce ucid trupul, dar nu pot ucide sufletul; temeți‑vă mai degrabă de Acela care poate să omoare și sufletul și trupul în gheenă“ (Matei 10.28).

Sângele Domnului Hristos este cel mai bun adăpost. El era simbolizat prin sângele mielului înjunghiat de care se folosea poporul Israel în țara Egiptului, pentru a se pune la adăpost de îngerul devastator. Sub semnul sângelui aplicat pe pragul ușii, întreaga familie se odihnea la adăpost și în pace. Așa este sângele Domnului Isus. Credința ta să mărturisească cu îndrăzneală atunci când vrăjmașul îți amenință pacea și bucuria, iar tu vei rămâne la adăpost, sub aripile Celui Atotputernic.

Citirea Bibliei: Iov 19.1-20 · Fapte 11.19-30

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 20.17‑34

Este o problemă intimă şi deosebit de solemnă, cu privire la care Domnul Isus caută înţelegerea ucenicilor Săi: este vorba de suferinţele şi de moartea care‑L aşteptau la Ierusalim. Mama lui Iacov şi a lui Ioan alege însă tocmai acest moment pentru a‑I cere Domnului să‑i satisfacă interesele: ea ar fi fost mândră să‑şi vadă fiii ocupând locurile de cinste în Împărăţia lui Mesia; iar ceilalţi zece aleg tot acest moment pentru a‑şi arăta indignarea. Nemulţumirea lor se născuse, probabil, nu din faptul că cererea acelei mame era egoistă şi inoportună, ci pentru că, în taină, fiecare avea ambiţia de a ocupa acel loc (Luca 22.24). Ce trist că, după tot ce le spusese Domnul şi după ce aşezase un copilaş în mijlocul lor, ei nu înţeleseseră şi nu reţinuseră nimic! Dar să nu‑i judecăm! Cât de greu ne este şi nouă să ne însuşim lecţiile: aceleaşi lecţii! Cât de mult semănăm cu ei!

Atunci Învăţătorul, fără niciun reproş, cu o răbdare nesfârşită, Îşi reia învăţăturile, recurgând, de astă dată, la propriul Său exemplu, cel din v. 28, tema eternă a adorării celor răscumpăraţi.

Urmându‑Şi calea care suia spre Ierusalim, Isus vindecă doi orbi la porţile Ierihonului. Subliniem la aceştia frumoasa stăruinţă a credinţei lor, iar la Domnul, compasiunea Sa fără margini.

FII PREGĂTIT PENTRU SCHIMBARE! | Fundația S.E.E.R. România

„Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.” (Proverbele 16:9)

Când urmează să te muți într-o altă casă, stabilești o dată pe care le-o comunici celor care se ocupă de mutare; trebuie să-ți schimbi și să-ți actualizezi funcționalitățile: alimentarea cu apă și curent electric, internet, telefon, dispozitive de siguranță ș.a.m.d.; îți aranjezi lucrurile în cutii pe care ai scris: dormitor, bucătărie, sufragerie etc. Pregătirea pentru următoarea etapă a vieții tale este similară. Iată câteva sfaturi pe care să le urmezi, astfel încât să fii pregătit pentru orice ușă îți deschide Dumnezeu:

1) Elaborează un plan pentru o oarecare independență financiară. Acest lucru implică lichidarea creditelor, asigurări, pensie, planificare succesorală… Polițele de asigurare ar trebui să acopere și ipoteca, în cazul în care devii inapt și nu poți munci.

2) Acordă-ți întotdeauna flexibilitate. După ce ai parcurs prima jumătate a cursei vieții, poți decide să schimbi direcția. Ceea ce dorești să faci acum se poate schimba peste douăzeci de ani sau poate fi diferit de ceea ce doreai să faci acum douăzeci de ani. Ce este minunat la viață este că, indiferent de vârsta pe care o ai, poți începe întotdeauna din nou, iar în viitor pot exista oportunități pe care nu le poți prevedea acum!

3) Ține-te la curent cu tehnologia, o parte importantă a societății moderne. Cei care nu pot sau nu vor să utilizeze cele mai noi instrumente tehnologice vor avea dificultăți în a se descurca. Pe lângă tehnologie, este important să te ții la curent cu evoluțiile în materie de competențe suplimentare în afaceri; comunicarea, negocierea și eticheta sunt esențiale pentru a o scoate la capăt într-o lume în continuă schimbare. Înțeleptul Solomon a scris: „Inima omului se gândeşte pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă paşii.” Și chiar în sensul acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: fii pregătit pentru schimbare!

DOMNUL ESTE APROAPE

De aceea și Isus, ca să sfințească poporul prin propriul Său sânge, a suferit dincolo de poartă.

Evrei 13.12

Versetul acesta din Evrei 13 ne spune că Isus a sfințit poporul prin propriul Său sânge. Sfințirea este un subiect deseori înțeles greșit. A fi sfințit înseamnă a fi pus deoparte. Există o sfințire ca poziție, care are loc o dată pentru totdeauna, iar despre aceasta vorbește versetul citat mai sus, și există o sfințire de ordin practic, proces în care învățăm zi de zi tot mai mult din ceea ce Îi face plăcere Tatălui și Domnului Isus.

Înțelegem deci că am fost sfințiți „o dată pentru totdeauna“ prin propriul Său sânge. În Vechiul Testament, atât lucrurile, cât și oamenii aveau parte de sfințire prin sângele animalelor. Fiii lui Israel, în Egipt, au fost puși deoparte pentru Dumnezeu și separați de Egipt prin sângele mielului pascal. Ei au fost puși la adăpost de judecata care a căzut asupra Egiptului atunci când toți cei întâi‑născuți dintre egipteni au murit. Am fost puși deoparte pentru Dumnezeu, am fost separați de această lume și am fost puși la adăpost de judecata care va cădea asupra ei – toate acestea prin vărsarea sângelui Domnului Isus (Galateni 1.4)! Pentru ca noi să putem fi cu adevărat sfințiți pentru Dumnezeu, a fost nevoie de sângele Fiului lui Dumnezeu, al adevăratului Miel al lui Dumnezeu.

Am fost puși deoparte pentru Dumnezeu Însuși cu scopul ca El să ne folosească. Vasele din cort erau sfințite (Levitic 8.10), însă ele nu erau menite doar să stea pe un raft, ci trebuia să fie folosite. Tot așa, Dumnezeul și Tatăl nostru ne‑a pus deoparte pentru Sine, ca să ne folosească. El dorește să ne folosească în slujba Lui. Fiecare credincios are un dar și o lucrare de la Domnul. El nu dorește să stăm «pe un raft», unde să se așeze praful pe noi, ci dorește să ne folosească pentru gloria Lui și pentru binecuvântarea altora, fie în evanghelie, fie în învățătură, fie în păstorire, fie în ajutorare. Să ne ajute El ca la venirea Lui să fim găsiți „prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului“!

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fetița israelită

Naaman, căpetenia oștirii împăratului Siriei, […] era un bărbat puternic și viteaz, un lepros.

2 Împărați 5.1

Sirienii ies în cete și iau ca prizonieră o fetiță din Israel. Ea slujește pentru soția lui Naaman. Ce contrast vedem aici! Căpetenia oștirii siriene, oglindirea a tot ceea ce este mai mare și mai de dorit în lume, este lepros. Mâna lui Dumnezeu apasă asupra lui în judecată. Cât despre fetiță, ea este smulsă din țara și din rudenia ei și adusă captivă printre sirieni. Dar fetița roabă aduce cu ea pe pământ străin comoara cunoașterii lui Dumnezeu. Căpitanul sirian nu poate să fugă de sub puterea malefică a bolii care îl degradează din zi în zi. Toate bogățiile lui nu aduc niciun strop de ușurare. Dar fetița captivă îl cunoaște pe profetul prin care Dumnezeu lucrase în mod glorios în Israel în timpul acela. Și îi spune stăpânei sale: „Oh, dacă domnul meu ar fi la profetul acela din Samaria, profetul l‑ar tămădui de lepra lui“. Ce simplitate mișcătoare! Fetița îl cunoaște pe profet și, cu siguranță, pe Dumnezeul profetului. Fără nicio ezitare, ea crede nu numai că are puterea, dar și voința de a‑l vindeca pe stăpânul ei. Cuvintele fetiței sunt ca un suspin spontan al inimii întristate de condiția disperată pentru care nu există niciun remediu. Ce credință și ce compasiune în cuvintele copilei când îl trimite la profetul din Samaria! Ce expresie a gândului curat, într‑o inimă credincioasă!

Păcatul și mizeria ne înconjoară din toate părțile, dar, vai, prea adesea nu ne dăm seama, căci suntem marcați de cea mai rece lipsă de sensibilitate! Avem noi conștiența faptului că în Domnul Isus găsim remediul pentru toate durerile? Biet păcătos, dacă cel puțin ai cunoaște…! Când Domnul Isus era pe pământ în umilință, vindeca bolile celor care veneau la El.

Citirea Bibliei: Iov 18.1-21 · Fapte 11.1-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 19.27‑30; 20.1‑16

Problema care‑i frământa atât de mult pe ucenici, aceea de a şti cine va fi cel dintâi şi cine cel din urmă în Împărăţia cerurilor, este ilustrată acum printr‑o nouă parabolă.

Probabil că şi noi am fi dispuşi să luăm partea lucrătorilor nemulţumiţi şi să considerăm nedrept modul de a răsplăti al acestui stăpân. Dar să privim povestirea mai îndeaproape: Lucrătorii care veniseră de dimineaţă se învoiseră cu proprietarul (v. 2,13): ei îşi estimaseră munca la un anumit preţ. Următorii însă se încrezuseră în gospodar, că le va fixa el „ce va fi drept“ (v. 4,7). Aceştia din urmă nu au ce să regrete. În Împărăţia cerurilor, răsplata nu este niciodată un drept. Toţi sunt „robi netrebnici“, potrivit cu Luca 17.10: nimeni nu merită nimic. Totul depinde de harul suveran al lui Dumnezeu şi fiecare primeşte ceea ce‑i este necesar pentru a trăi, indiferent de cât a lucrat.

Pe de altă parte, lucrătorii din ceasul al unsprezecelea, nu sunt ei, de fapt, cei mai defavorizaţi dintre toţi, din moment ce au pierdut ocazia şi bucuria de a‑i sluji acestui stăpân bun în cea mai mare parte a zilei?

În istoria căilor lui Dumnezeu, primii lucrători, cei care s‑au învoit cu stăpânul, îl reprezintă pe Israel sub legământ; cei din ceasul al unsprezecelea vorbesc despre „naţiuni“ ca subiect al harului lui Dumnezeu.

TREBUIE SĂ REVII PE CALEA CEA BUNĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou…” (Isaia 43:18-19)

Începând de astăzi, trebuie să te „conectezi” la persoana care te-a creat Dumnezeu să fii și la darurile pe care ți le-a dat El. Acest lucru poate însemna să te confrunți cu anumite lucruri care nu-ți plac la tine și la situația ta actuală. Începutul procesului este cea mai dificilă parte! O modalitate prin care poți face acest lucru este să încetezi să te vezi așa cum te vezi tu sau te văd ceilalți, și să încerci și să începi să te vezi așa cum te vede Dumnezeu! Viziunea pe care o ai despre tine este unul dintre primele lucruri care dispar când viața devine grea, când te afunzi în boală, datorii sau nefericire. Așadar, reia legătura cu acea viziune! Și acolo unde vezi o diferență între cine ești și modul în care trăiești în prezent, renunță la învinovățirea și la auto-acuzarea că ai deviat de la calea ta!

Odată ce vei face acest lucru, vei începe să observi că ceea ce este în interiorul tău este acum și în exterior, manifestându-se în viața ta. Cine ești în spatele ușilor închise se transformă în cine ești peste tot. Permite-ți să te vezi ca pe cineva proaspăt și nou, dispus s-o iei de la capăt! Începe să faci câte un pas. Când te vezi așa cum te vede Dumnezeu, te vezi ridicându-te și spunând: „Sunt aici și sunt gata să-mi folosesc darurile pentru a trăi viața pentru care am fost destinat!”

Asta te pune în acord cu Dumnezeu, care a spus prin prorocul Isaia (43:18-19): „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple. Să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustie şi râuri în locuri secetoase.”

Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

DOMNUL ESTE APROAPE

M‑am rugat Dumnezeului cerurilor.

Neemia 2.4

Un predicator englez pe nume Thomas Watson, care a trăit în secolul al șaptesprezecelea, a fost ascultat, pe când predica, de către un cunoscut episcop din vremea lui. Acestuia i‑a plăcut atât de mult mesajul lui Watson, încât a mers acasă la el, ca să‑i mulțumească. Episcopul fusese mișcat în special de rugăciunea pe care Watson o făcuse la sfârșit, așa că i‑a cerut o copie a ei. Watson însă i‑a răspuns: «Îmi pare rău, dar nu vă pot da așa ceva. Rugăciunea mea n‑a fost studiată dinainte, ci m‑am rugat așa cum Dumnezeu mi‑a dat în acele momente, dintr‑o inimă plină de dragoste față de El».

Pare limpede că Neemia a avut o astfel de viață, de rugăciune. În cartea sa citim de multe dintre rugăciunile sale făcute Dumnezeului cerurilor. Când împăratul Persiei i‑a pus o întrebare, Neemia s‑a rugat înainte de a răspunde (Neemia 2.4). Când vrăjmașii iudeilor au complotat împotriva lor, Neemia și‑a condus poporul în rugăciune (capitolul 4.9). Când a fost batjocorit în mod public, el s‑a rugat în taină (capitolul 6.14). După ce i‑a mustrat aspru pe preoți și pe cei din popor care păcătuiseră, s‑a rugat cerând îndurarea lui Dumnezeu (capitolul 13.14,22,29,31). Neemia, la fel ca Thomas Watson, n‑a făcut rugăciuni studiate mai dinainte. Ele au venit din preaplinul inimii sale, spunându‑I cu simplitate Domnului tot ceea ce se întâmpla în momentele respective.

O astfel de trăire simplă în atmosfera rugăciunii trebuie prețuită. Rugăciunea trebuie să fie la fel de naturală pentru copiii lui Dumnezeu precum respirația. Cu siguranță că este bine să avem un timp de rugăciune personală, iar Neemia s‑a rugat în felul acesta (capitolul 1.4). Este de asemenea bine să fim împreună cu cei ai Domnului pentru rugăciunea colectivă, așa cum făceau cei dintâi creștini (Fapte 2.42). Iar dacă vom cultiva obiceiul de a vorbi frecvent cu Dumnezeu, de‑a lungul întregii zile, nu ne va veni greu să‑I adresăm rugăciuni în public.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Despre gândurile rele

Făcând orice gând rob ascultării de Hristos.

2 Corinteni 10.5

Ți se întâmplă desigur și ție, atunci când vrei să te preocupi cu adevărat cu Domnul Isus, să simți că în inimă se ivesc gânduri rele, nedorite, pe care le urăști. Și te oprești din preocuparea pe care o aveai și Îi mărturisești Domnului aceste gânduri. Ei bine, ocupația aceasta este o trudă fără sfârșit, căci nu faci altceva decât să provoci alte gânduri rele. N‑ai ajuns încă să te bucuri de o deplină eliberare de tine însuți, de firea ta, de „carne“, chiar dacă ești om credincios. Dacă sufletul tău ar fi eliberat, ai înțelege că nu‑ți este de folos să te oprești la nivelul acesta, să‑I tot mărturisești Domnului astfel de gânduri care nu fac altceva decât să‑i permită cărnii să triumfe, tot ocupându‑te cu ea. Lasă asemenea gânduri deoparte și tratează‑le prin atitudinea: „Nu sunt eu“. Dacă sufletul nu‑ți este eliberat, nu vei putea; dar, dacă te bucuri de libertate, vei putea, căci nu vei suferi. Atunci când vin gânduri rele în suflet, gânduri nedorite și de disprețuit, în loc să te ocupi cu mărturisirea lor, să nu încetezi să te ocupi cu Domnul Isus! Lasă gândurile să treacă, cum ai face cu o persoană nedorită, pe care o știi că nu se corectează și al cărei contact te pătează și‑ți aduce numai suferințe!

Îndepărtează‑le, nu te apropia de ele, lasă‑le acolo unde sunt! (Majoritatea celor credincioși pățesc la fel în ceea ce privește gândurile rele, nedorite, de disprețuit.) Deci nu te mai opri la ele! Continuă ca și cum n‑ai auzi sugestiile cărnii! Fii surd cu privire la ele! Dacă însă la rădăcina lor este voința ta nezdrobită, atunci va trebui să Îi mărturisești lui Dumnezeu astfel de gânduri, dar nu analizând de zor răul, ci, conștient de slăbiciune, privind în sus, cu ochii țintă spre Cel de la care vine toată puterea!

Citirea Bibliei: Iov 17.1-16 · Fapte 10.34-48

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 19.1‑26

La începutul acestui capitol, Isus, răspunzând la o întrebare a fariseilor, condamnă încă o dată divorţul (vezi 5.31,32).

După aceasta, El îi binecuvântează pe copilaşii care sunt aduşi la El şi îi mustră pe ucenicii care voiau să‑i oprească. Facem şi noi parte dintre aceia care aduc, prin rugăciune, suflete tinere la Domnul? sau, dimpotrivă, dintre aceia care îi împiedică să vină, poate printr‑un exemplu rău?

În v. 16 vedem un tânăr care se apropie de Isus cu o dorinţă binevenită, să obţină viaţă eternă, numai că întrebarea lui era pusă greşit, iar Domnul vrea să‑l facă pe vizitatorul Său să înţeleagă acest lucru. «Vrei să faci binele (sau: un lucru bun)? Ei bine, iată poruncile!» Răspunsul tânărului arată că el nu‑şi dădea seama că era incapabil să facă vreun bine, cât de mic. Atunci Domnul îi explică faptul că în inima lui locuieşte un idol: bunurile sale trecătoare (proprietăţile sale), un obstacol care împiedică pe atât de multe persoane să vină la Domnul Hristos şi să‑L urmeze! Nu, viaţa eternă nu se primeşte făcând binele. Şi nici cel mai bun temperament, însoţit de cele mai înalte aptitudini naturale, nu ne ajută la nimic ca să o merităm, … pentru că viaţa eternă nu se primeşte pe merit, ci în dar: este darul fără plată al lui Isus, făcut tuturor acelora care‑L urmează (Ioan 10.28).

ROSTEȘTE CUVINTE POZITIVE! (2) | Fundația S.E.E.R. România

„…Cel slab să zică: Sunt tare!” (Ioel 3:10)

Să observăm că în acest verset Biblia nu spune: „Cei slabi să-și cheme prietenii și să discute despre slăbiciunile lor”, nici: „Cei slabi să vorbească despre neajunsurile lor”, și nici: „Cei slabi să se plângă de slăbiciunile lor”… Nu, Scriptura ne spune aici, în esență: „Cei slabi să declare opusul a ceea ce simt!” Așadar, în loc să vorbești despre felul în care ești, vorbește despre felul în care dorești să fii. Vorbește despre ceea ce Cuvântul lui Dumnezeu spune că poți fi, că poți avea și că poți experimenta.

Dacă te trezești în fiecare dimineață simțindu- te epuizat și înfrânt, în loc să te plângi, tu trebuie să declari: „Domnul îmi va da putere, mă încred în El. Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, mă voi bucura și mă voi veseli în ea!” (vezi Psalmul 118:24) Când faci asta, nu numai că îți vei schimba sentimentele, ci și atitudinea. Nu vei începe ziua cu o tristețe profundă și o atitudine deplorabilă, ci cu o mentalitate de învingător, cu un zâmbet pe buze, cu umerii drepți și cu pași vioi! Când Cuvântul lui Dumnezeu devine cuvântul tău, El îți va întări duhul și te va ajuta să te vezi pe tine însuți și situațiile tale într-un mod cu totul nou.

Domnul Isus a spus: „Dacă va zice cineva muntelui acestuia: ‘Ridică-te şi aruncă-te în mare’ şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.” (Marcu 11:23). Să reținem cuvintele „va avea lucrul cerut”. Așadar, în fiecare zi, când te trezești și te uiți în oglindă spune: „Bună dimineața, copil binecuvântat, puternic, sigur, încrezător și foarte iubit de Dumnezeu. Tu poți face astăzi, prin Hristos care te întărește, tot ce este în voia Lui să faci!” Amin?!

DOMNUL ESTE APROAPE

Petru, apostol al lui Isus Hristos, către locuitorii temporari din împrăștiere din Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia.

1 Petru 1.1

Apostolul Petru le trimite această epistolă credincioșilor aflați într‑o lume care le este ostilă celor ce doresc să trăiască pentru Hristos.

Chiar dacă aceștia erau în împrăștiere, Petru dorește ca ei să‑și înțeleagă poziția în Hristos. El îi numește străini și călători, arătând prin aceasta că ei nu aparțineau acestei lumi, ci doar treceau prin ea. Apostolul dorea ca ei să fie conștienți că cetățenia lor era în ceruri (Filipeni 3.20). Poate că ei erau cetățeni ai Imperiului Roman, însă, în realitate, erau străini și călători, în căutarea „cetății care are temelii, al cărei Arhitect și Ziditor este Dumnezeu“ (Evrei 11.10). Aceasta arată că cetățenia lor de pe pământ era doar secundară și că se aflau, pentru un timp, într‑un teritoriu străin și ostil (1 Petru 2.11,12).

Petru nu le spune să se retragă din lume și să se izoleze în vreo mănăstire, ci dorința lui este ca ei să‑și însușească învățătura divină, care să‑i întărească pentru a‑i rezista diavolului (1 Petru 5.7) și pentru a fi gata să dea socoteală, cu blândețe și cu teamă, despre nădejdea care era în ei (1 Petru 3.15). Și astăzi, cei credincioși trebuie să înoate încontinuu împotriva curentului acestei lumi. Dacă pierdem din vedere poziția pe care o avem, vom fi descurajați. Trebuie să avem înaintea ochilor nădejdea noastră cerească și să mărturisim că suntem „străini și călători pe pământ“ (Evrei 11.13).

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Imprudența excursionistului

Pentru că Mă iubește, îl voi salva, îl voi pune pe înălțime, pentru că a cunoscut Numele meu. Mă va chema și îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi salva și îl voi glorifica. Îl voi sătura cu zile îndelungate și‑i voi arăta mântuirea Mea.

Psalmul 91.14‑16

Un excursionist imprudent a căzut într‑o noapte într‑o prăpastie. În timpul căderii s‑a prins de o cracă de care a rămas agățat cu sufletul la gură, gâfâind, ore întregi. Apoi, epuizat, cu mâinile crispate, și‑a dat drumul. Spunând un adio disperat la viață, s‑a lăsat să cadă. Cincizeci de centimetri mai jos a atins pământul cu picioarele. Nu știa că era atât de aproape. Dacă renunța mai devreme la eforturile sale, ar fi fost scutit de multă încordare.

Noi ne recunoaștem în acest om. Ne agităm, ne zbatem, căutăm soluții la probleme. Am uitat oare să avem încredere în Dumnezeu?

Se spune că Luther se ducea seara la fereastră și spunea: „Doamne, este lumea aceasta a mea, sau a Ta? Este Biserica mea, sau a Ta? Dacă este Biserica Ta și lumea Ta, Te rog, veghează Tu asupra lor. Cât despre mine, eu mă dau la o parte, pentru că sunt obosit“.

Putem citi Psalmul 91 introducând, alături de cuvintele psalmistului, și temerile noastre personale: „El este Dumnezeul meu, mă voi încrede în El, nu mă voi teme nici de groaza din timpul nopții, nici de săgeata care zboară ziua“, nici de boală, nici de infirmitate, nici de cancer, nici de șomaj, nici de pensie, nici de război, nici de moarte.

Citirea Bibliei: Iov 16.1-22 · Fapte 10.17-33

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 18.15‑35

Domnul explică în ce fel trebuie rezolvate nedreptăţile între fraţi (v. 15‑17) şi putem lega de aceasta învăţătura Sa cu privire la iertare (v. 22; comp. cu Efeseni 4.32 şi cu Coloseni 3.13). El foloseşte această ocazie şi pentru a reveni asupra subiectului Adunării, dându‑ne o promisiune de importanţă capitală: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor“ (v. 20). Prin această prezenţă sunt satisfăcute toate nevoile celei mai slabe adunări de credincioşi strânşi în Numele lui Isus. Poate oare lipsi binecuvântarea când Cel care îi este izvorul Se află acolo, în mijlocul celor care se sprijină pe El? Această promisiune se raportează aici în special la autoritatea conferită Adunării (de a lega şi de a dezlega) şi la rugăciunea a doi sau trei căreia i se acordă tot ce ar cere. Din nefericire, unii creştini par să fi uitat importanţa adunărilor de rugăciune.

Parabola cu sclavul care datora zece mii de talanţi (o sumă fabuloasă) aminteşte de datoria incalculabilă pe care Dumnezeu a achitat‑o prin Hristos (Ezra 9.6). Ce sunt, faţă de aceasta, micile nedreptăţi pe care noi le suferim? Mila divină de care am avut parte ne cere să arătăm şi noi, la rândul nostru, milă.

ROSTEȘTE CUVINTE POZITIVE! (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Moartea și viața sunt în puterea limbii…” (Proverbele 18:21)

Asigură-te că vorbele tale sunt în acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, apoi rostește-le cu autoritatea Lui peste calea pe care vrei s-o urmeze viața ta; rostește-le peste viitorul tău, peste familia ta, peste finanțele tale și peste sănătatea ta! Dacă treci printr-o perioadă dificilă în acest moment, nu folosi cuvintele doar pentru a descrie situația ta, ci folosește-le pentru a o schimba! Când ceea ce spui este în concordanță cu ceea ce spune Dumnezeu, dai viață credinței tale!

Așadar, începe să spui: „Pot face toate lucrurile prin Hristos. Sunt binecuvântat. Sunt puternic. Sunt sănătos!” Când vorbești astfel, tocmai ți-ai binecuvântat viața. Nu este vorba despre o filosofie superficială, în care mintea prevalează asupra materiei, ci despre adevărul biblic! Începe să-ți îndrepți cuvintele în direcția în care vrei să meargă viața ta. Poate că ai fost dezamăgit. Relația s-a terminat. Nu ai obținut promovarea… În loc să te plângi și să spui: „Eh, oare ce-o fi fost în capul meu, la ce mă așteptam?! Eram sigur că nu câștig!”, declară cu încredere: „Eu știu că, atunci când Dumnezeu închide o ușă, El deschide alta. Și ceea ce era menit să-mi facă rău, Dumnezeu va folosi spre binele meu (vezi Geneza 50:20), iar eu voi ieși din această situație mai bun decât eram înainte (vezi Romani 8:28)!”

Ceea ce spui tu despre tine însuți este în astfel de cazuri mai important decât ceea ce spun alții! Cuvintele care ies din gura ta se întorc direct în urechile tale și, în cele din urmă, creează aceeași imagine în interiorul tău. Așadar, începe să rostești Cuvântul lui Dumnezeu peste viața ta, cu-atât mai mult peste situația în care te găsești astăzi!