Mana Zilnica

Mana Zilnica

25 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că este ca un om care, plecând din țară, i-a chemat pe robii săi și le-a încredințat averea lui; și unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi și altuia unul: fiecăruia după puterea lui; și îndată a plecat din țară.

Matei 25.14,15



Să ne oprim pentru un moment și să privim la țelul vieților noastre. Trăim pentru interesele noastre? Este energia noastră cheltuită doar pentru familie? Sau poate ambiția noastră este să schimbăm lumea în mai bine.

Toate aceste scopuri sunt zadarnice și nu au valoare. Fiind urmași ai lui Hristos, trebuie să ne modelăm viața după a Lui. Iar Matei 20.28 ne spune că El nu a venit să fie slujit, ci să slujească.

Câteodată ne simțim copleșiți privind la felul uimitor în care alți credincioși au slujit Domnului. Avându-L pe Dumnezeu de partea lui, împăratul David a purtat cu succes războaiele Domnului. De asemenea există evangheliști astăzi care predică înaintea a mii de oameni și mulți sunt câștigați pentru Domnul. Cum am putea să ne comparăm cu unii ca aceștia? În timp ce comparațiile ne pot descuraja, unii creștini folosesc și alte scuze pentru a nu încerca: lipsa de experiență sau faptul că nu au o personalitate potrivită pentru anumite lucrări.

Chemarea lui Dumnezeu însă este unică. El dăruiește resurse pentru orice situație și putere pentru tot ceea ce ne cere să facem. Să ne aducem aminte întotdeauna că noi nu suntem decât instrumente și că este o mare binecuvântare să putem fi folosiți de El.

Ne demonstrăm noi dragostea pentru Tatăl nostru ceresc slujind altora? Ar trebuie să trăim în așa fel, încât în fiecare seară să putem spune: «Doamne, astăzi am încercat să Te slujesc cum am putut mai bine»!

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Creează în mine o inimă curată, Dumnezeule, și reînnoiește înăuntrul meu un duh statornic. Dă-mi … bucuria mântuirii Tale.

Psalmul 51.10,12



Bucuria unui asiatic

Un băștinaș păgân din Asia a găsit o carte cu Psalmi, pe care o pierduse un turist. Păgânul știa să citească; de aceea s-a apucat să citească necunoscuta carte și, înainte de a o fi terminat de citit, s-a hotărât să renunțe la idolatrie și și-a aruncat idolii. Timp de douăzeci de ani L-a cinstit pe Dumnezeul cel veșnic, așa cum este El arătat în Psalmi și a folosit Psalmul 51, pe care l-a învățat pe de rost, ca pe rugăciunea lui zilnică. După un timp s-a întâlnit cu un misionar, care i-a dat Noul Testament. Acum, pentru prima dată, cu o bucurie negrăită, localnicul a citit istoria răscumpărării și L-a cunoscut pe Domnul Isus, Mântuitorul lumii, ca pe Răscumpărătorul lui. Bucuria și veselia lui nu cunoșteau margini și, fericit, a strigat: „Până acum am umblat în lumina stelelor; dar acum mi-a răsărit soarele!”.

Cu siguranță, găsirea acelei cărți cu Psalmi nu a fost o întâmplare. Pretutindeni unde ajunge Biblia, ea produce efecte neimaginate. Biblia este Cartea lui Dumnezeu. Biblia ne face cunoscut gândurile, înțelepciunea și dragostea lui Dumnezeu; ea ne pătrunde și ne formează inima și duhul și ne aduce în starea de a trăi potrivit voii Sale. Biblia este singura carte care schimbă viața celor ce primesc mesajul ei în inimile lor. Nicio carte din lume nu a adus atâta mângâiere, atâta liniște, atâta pace, atâta odihnă și atâta schimbare în modul de a trăi și de a gândi, așa cum o face Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia.

Credința, nădejdea și dragostea noastră față de Dumnezeu se vor întări prin cercetarea Bibliei.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I RIDICI PE CEI CĂZUȚI (3) – Fundația SEER

„Trebuia să treacă prin Samaria…” (Ioan 4:4)


Oare de ce spune Biblia că Domnul Isus „trebuia să treacă prin Samaria”? Pentru a o răscumpăra pe femeia căzută care avea menirea să ducă Evanghelia în Samaria pentru prima oară. Să ne gândim la situația cu care Se confrunta Domnul Isus: căldura era arzătoare, călătoria era lungă și trebuia să meargă pe jos… El știa că nu va fi bine primit acolo din cauza animozității îndelungate dintre iudei și samariteni.

În zilele acelea, femeile își acopereau fața și nu aveau voie să vorbească cu bărbații din afara propriilor lor familii. Această femeie era deja subiect de discuție în cetate, deoarece avea la activ cinci divorțuri. Și atunci, de ce va fi simțit Domnul Isus că „trebuia să treacă prin Samaria”? Deoarece o vedea ca pe un diamant în stare brută. El S-a uitat dincolo de problema femeii și i-a văzut potențialul pentru Împărăția Sa. Biblia spune: „Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii” (Ioan 4:39). Care este învățătura pentru noi, de aici? Isus nu S-a lăsat controlat de un orar; voia lui Dumnezeu și nevoile celor aflați în suferință Îl ghidau!

El a fost dispus să Se abată de la drumul Său, să schimbe tradiția și să desțelenească un pământ nou pentru aceasta. Să observăm ce le-a spus Isus ucenicilor Săi după aceea: „Nu ziceți voi că mai sunt patru luni până la seceriș? Iată, Eu vă spun: Ridicați-vă ochii, și priviți holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriș. Cine seceră, primește o plată, și strânge roadă pentru viața veșnică; pentru ca și cel ce seamănă și cel ce seceră să se bucure în același timp.” (Ioan 4:35-36). Deci, tu ești dispus să faci ceva pentru cei căzuți?


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 10:13-27


Acum, după ce Dumnezeu i-a făcut cunoscut împăratul pe care îl va da poporului Său, Samuel strânge pe Israel pentru a li-l prezenta. Dar trebuie să arate că această alegere vine cu adevărat de la Domnul; de aceea va confirma înaintea întregului popor prin tragere la sorţi. Saul este ales şi poporul îl aclamează cu un strigăt puternic: „Trăiască
împăratul!“
Zi de sărbătoare şi de
bucurie? Ah, mai degrabă este o zi tristă în istoria lui Israel!
„Voi aţi lepădat astăzi pe Dumnezeul vostru“
– le spune profetul (v. 19). Scena aceasta ne poartă de-a lungul multor secole, mai târziu, spre un moment când acelaşi popor Îl va respinge pe Fiul lui Dumnezeu, spunându-i lui Pilat: „Nu avem împărat decât pe Cezarul!“ (Ioan 19.15); sau, din nou, cum este scris în Luca 19.14, „Nu vrem ca acesta să
împărăţească peste noi“. Israel Îl va înălţa pe Mesia al său nu pe un scaun de domnie, ci  pe o cruce purtând următoarea inscripţie: „Isus din Nazaret, regele iudeilor“. Dar acest Rege, care a fost atât de dispreţuit, insultat şi încoronat cu  spini, va apărea în curând ca „Împăratul gloriei“ (expl: Psalmul 24), nu doar ca Mesia al lui Israel.

A spune NU lui Dumnezeu înseamnă a da dovadă de o îndrăzneală fără seamăn. De trei ori poporul a pronunţat acest mic cuvânt (8.19; 10.19; 12.12). Nu sunt şi pentru noi atâtea moduri şi ocazii în care riscăm să procedăm la fel?

24 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar Cel care ne întărește împreună cu voi în Hristos și ne-a uns este Dumnezeu, care ne-a și pecetluit și a pus arvuna Duhului în inimile noastre.

2 Corinteni 1.21,22



Duhul Sfânt, dăruit nouă, este garanția că într-o zi viitoare vom fi puși în posesia moștenirii păstrate pentru noi în cer. Mai mult, El este arvuna acelei moșteniri – mijlocul prin care putem deja intra în realitatea și în savurarea ei.

Un tată și-a luat fiul într-o călătorie pe mare. Înainte de plecare, i-a cumpărat o lunetă. Acest dar fusese ca o asigurare din partea tatălui că avea să-l ia cu el în acea croazieră. Fiul a primit darul cu bucurie, fiind cu atât mai sigur că tatăl își va împlini promisiunea cu privire la călătorie.

Dar mai este ceva. Când călătoria era aproape de sfârșit, s-a făcut anunțul că vaporul se apropia de uscat. Nimeni nu putea vedea încă nimic, însă băiatul privea prin lunetă și exclama: «Pot vedea copacii și niște case». Apoi, puțin mai târziu: «Tată, văd oamenii în port».

Telescopul îi oferea o vedere clară a portului către care se îndrepta. Îi dădea posibilitatea astfel să se bucure de acea priveliște înainte de a ajunge la ea. Aceasta este ceea ce Duhul Sfânt, ca Arvună, face pentru noi.

El ne oferă o vedere spirituală din ce în ce mai clară; ne aduce în savurarea prezentă a lucrurilor mărețe care compun moștenirea noastră eternă; ne face capabili de a respira atmosfera cerului și de a ne familiariza cu ceea ce este acolo.

Toată această lucrarea a Duhului Sfânt va deveni tot mai mult o realitate pentru noi, în măsura în care umblăm în puterea Lui, fără să-L întristăm.

H. P. Barker

SĂMÂNȚA BUNĂ

Smeriți-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, … aruncând asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi.

1 Petru 5.6,7



Îngrijorările noastre

Conducând un camion pe un drum forestier, un african a întâlnit o femeie bătrână care ducea în spate un coș cu lemne pentru foc. Dorind s-o ajute, a oprit și a invitat-o să urce, ceea ce ea a și făcut, mulțumindu-i. Mergând mai departe, africanul s-a uitat în oglindă și a observat că femeia stătea reținută în partea din spate a mașinii, ținând în spate coșul cu lemne. Atunci a oprit și i-a spus că poate lăsa jos coșul din spate. „Îți mulțumesc”, a fost replica ei, „dar nu doresc să te deranjez prea mult. Ai fost amabil că m-ai ajutat, așa că am să îmi fac partea mea ducând încărcătura, ca să nu fie prea mult pentru tine”.

Poate ne amuzăm de simplitatea și de înțelegerea greșită a acestei femei. Dar nu procedăm oare și noi la fel? Avem o povară care este prea grea pentru noi; mergem la Domnul Isus, iar El ne ajută, dar nu vrem să lăsăm povara cu totul. Poate o lăsăm pentru puțin timp, dar apoi revenim pentru a o lua din nou. Este aceasta o simplă ignoranță? Nu cumva este mai degrabă necredință? Mântuitorul dorește să Îi dăm toate grijile și greutățile noastre, nu doar puțin din ele. Nimic nu este prea greu pentru El. Mântuitorul îngrijește de noi și dorește să ne poarte poverile. În fiecare zi este la dispoziția noastră, pentru a ne veni în ajutor în mersul prin lumea aceasta, în care nu găsim nicio mângâiere.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I RIDICI PE CEI CĂZUȚI (2) – Fundația SEER

„Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei 1:15)

Apostolul Pavel recunoaște: „prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, și făceam prăpăd în ea” (Galateni 1:13). Pavel avea cazier. Avea pe mâini sângele unor femei și bărbați nevinovați. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a folosit ca să scrie jumătate din Noul Testament, să pună bazele Bisericii și să ducă Numele lui Isus la curtea Cezarului. Dar tu ai fi avut încredere ca să fie conducătorul denominației tale, sau ți l-ai fi imaginat în calitate de învățător al Scripturii, prezentându-ți descoperirile pe care le-a primit din ceruri?

Biblia ne spune: „Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcută” (Romani 11:29). Dumnezeu nu anulează niciodată chemarea pe care ne-a făcut-o și nu-Și retrage niciodată darurile spirituale pe care ni le oferă. Și dacă El nu ni le ia, nici noi nu trebuie s-o facem! Cum ar trebui să ne purtăm noi cu un frate sau cu o soră în Hristos, care a căzut în păcat? Cu blândețe! „Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu. Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel Legea lui Hristos.” (Galateni 6:1-2).

Este acest proces neplăcut, uneori? O, da!

Este ușor? Nu!

Apostolul Pavel spune că este o „povară”, mai ales atunci când această persoană a adus rușine familiei răscumpărate a lui Dumnezeu. Dar asta e ideea: ea face parte în continuare din familia noastră spirituală! Și lumea se uită să vadă cum ne purtăm cu ea! Dacă îi dăm deoparte pe cei care se împiedică, de ce ar crede ceilalți oameni că nu vom face la fel și cu ei? Gândește-te la asta! Dacă nu găsești har în familia lui Dumnezeu, unde în altă parte îl poți găsi? Deci, arată-ți blândețea față de cei căzuți!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 10:1-12


Samuel îndeplineşte cu credincioşie actul care încheie slujba sa de judecător. El toarnă untdelemnul pe capul lui Saul, pentru a-l unge împărat. Apoi îi arată drumul, întocmai cum sperase tânărul (9.6). Nu mai este nici o problemă cu măgăriţele, pentru că au fost găsite. Dar Saul trebuie să parcurgă acum numeroase etape care-l vor pregăti pentru ocuparea tronului. Va merge întâi la mormântul Rahelei: Moartea, sfârşitul omului firesc şi al tuturor avantajelor lui, constituie prima lecţie importantă pentru fiecare tânăr credincios. Dar locul mormântului Rahelei era şi cel al naşterii lui Beniamin, seminţie căreia Saul îi aparţinea. Beniamin, „fiul dreptei“ tatălui, este o imagine a lui Hristos, în care cel răscumpărat se poate bucura atunci când îl socoteşte mort pe omul cel vechi.

A doua întâlnire, la Betel (casa lui Dumnezeu), ne vorbeşte despre închinare, cea la care tânărul credincios este invitat să ia parte împreună cu cei doi sau trei martori. În final, în compania profeţilor şi în prezenţa vrăjmaşilor, Saul devine o mărturie oferită prin puterea Duhului Sfânt.

Saul pare că a trecut prin lecţiile acestea fără a învăţa ceva din ele, cum ne va arăta istoria lui în continuare. Aceasta constituie o dovadă că există posibilitatea ca cineva să se afle „între profeţi“, să ia parte la toate binecuvântările lui Dumnezeu, fără să fie cu adevărat unul dintre ei.

23 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort; și El Și-a pus mâna dreaptă peste mine, spunând: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi, și Cel din urmă, și Cel viu; și am fost mort și iată, sunt viu în vecii vecilor; și am cheile morții și ale Locuinței morților”.

Apocalipsa 1.17,18



Ioan, care a scris cartea Apocalipsa, umblase împreună cu Domnul Isus pe pământ mai mult de trei ani și stătuse la pieptul Său. Domnul venise în umilință aici, jos, și atrăsese inimile ucenicilor către El. Fără îndoială că ei au păstrat plăcuta amintire a harului și a bunătății Sale și n-au uitat niciodată timpul în care au umblat împreună cu El aici, pe pământ. Acum însă, aflat în exil pe insula Patmos, Ioan era în Duhul în ziua Domnului și a primit o viziune a gloriei Sale.

Pentru un necredincios, această viziune ar fi fost cumplit de înspăimântătoare. Domnul este descris ca având capul și părul albe ca zăpada, ochii ca o flacără de foc, picioarele ca bronzul lustruit, glasul ca vuietul unor ape multe, fața ca soarele strălucind în toată puterea sa, iar din gura Lui ieșind o sabie cu două tăișuri (versetele 14-16).

Cu totul copleșit, Ioan a căzut la picioarele Lui ca mort. Apoi însă, acest Om, de o demnitate și de o glorie atât de măreață, Și-a pus mâna dreaptă peste el și i-a spus: „Nu te teme”! Ce har minunat! Sunt aceleași cuvinte pe care El le adresase ucenicilor și când era pe pământ! La acestea însă El adaugă altele cu totul noi: „Eu sunt Cel dintâi, și Cel de pe urmă, și Cel viu; și am fost mort și, iată, sunt viu în vecii vecilor; și am cheile morții și ale Locuinței morților”.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

I-a cuprins o mare frică și ziceau unii către alții: „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul și marea?”.

Marcu 4.41



Cine este Acesta?

Ucenicii se aflau în corabie. Pe mare s-a stârnit o furtună puternică. Învățătorul venit de la Dumnezeu era cu ei în corabie. La glasul Domnului, marea s-a liniștit. Era un lucru normal să se liniștească, căci Domnul Isus este Creatorul tuturor lucrurilor. Ucenicii încă nu cunoșteau îndeaproape cine era Învățătorul. Întrebarea lor de atunci era cumva îndreptățită.

Astăzi însă, când avem la dispoziție Sfânta Scriptură, putem da mai multe răspunsuri cu privire la întrebarea ucenicilor. Învățătorul era, este și va fi Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Cel care este una cu Tatăl. El Însuși este Dumnezeu. Hristos Domnul era la început cu Dumnezeu și este Cel prin care au fost făcute toate lucrurile. Atunci când Și-a început lucrarea publică, când l-a învins pe Satan, după ce a postit 40 de zile și 40 de nopți, Domnul a spus că a fost trimis să predice evanghelia săracilor, să-i vindece pe cei cu inima zdrobită și să-i elibereze pe cei asupriți. Fiul lui Dumnezeu nu a venit pentru a I se sluji, ci pentru a sluji și pentru a-Și da viața ca răscumpărare pentru mulți. El este strălucirea gloriei lui Dumnezeu și întipărirea Ființei Sale, susținând toate prin Cuvântul puterii Lui.

Aceste gânduri cu privire la Persoana Domnului și Mântuitorului nostru – care ne stau în față în strângerile noastre în ziua întâi a săptămânii – să fie subiecte de meditație necontenite. Cercetarea Sfintei Scripturi – Cuvântul lui Dumnezeu – ne va da răspunsul complet la întrebarea: „Cine este Acesta?”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I RIDICI PE CEI CĂZUȚI (1) – Fundația SEER

„Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeței.” (Galateni 6:1)


Noi ne grăbim în a-i critica pe oameni din cauza situațiilor prin care au trecut în viață. În unele cazuri, criticăm ceea ce au făcut ei altora, în alte cazuri criticăm ceea ce alții le-au făcut lor. Dacă ai fost într-un magazin second-hand, știi că acolo găsești produse bune la prețuri mici; trebuie doar să știi ce cauți. Domnul Isus știe întotdeauna! În ochii Săi, persoanele căzute și excluse, sunt căzute – dar nu excluse! Părerea de rău a lui Petru privind lepădarea sa de Domnul Isus a fost atât de profundă, încât s-a hotărât să se întoarcă la vechea lui meserie de pescar. Îți poți imagina toate zvonurile care circulau în port? „El este cel care I-a întors spatele lui Isus!” Însă Petru a ajuns să fie capul Bisericii Noului Testament!

Dar să fim cinstiți: tu l-ai fi votat ca pastor sau ai fi fost dispus să asculți un singur cuvânt din ce avea el de spus? Cu toate acestea, prima persoană pe care a căutat-o Domnul Isus după ce a înviat din morți a fost Petru. De ce? Pentru că El Se uită dincolo de problema imediată și vede potențialul nostru pe termen lung. Domnul Isus Și-a adus aminte de cuvintele pe care le-a spus lui Petru: „Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta; și după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frații tăi.” (Luca 22:31-32).

Principiul fundamental atunci când practici medicina este următorul: „Întâi de toate, să nu faci rău!” Când cineva este căzut, nu-l apăsa și mai tare! Iubește-l, roagă-te pentru el și caută să-l ridici!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 9:15-27


Samuel a aşteptat ca Domnul să i-l arate pe împăratul cerut. Şi toate împrejurările sunt conduse providenţial pentru ca el să-l întâlnească. Invitat la sărbătoare, Saul îl va auzi pe „văzător“ spunându-i tot ce se află în inima lui (v. 19; 1 Cor. 14.25). Ce dorinţe purtăm în străfundul inimilor noastre? Oare dorim să devenim „cineva“, să facem lucruri mari? Sau mai degrabă avem dorinţa umilă de a plăcea Domnului Isus?

Potrivit instrucţiunilor lui Samuel, bucătarul a păstrat cea mai bună porţie pentru Saul; este spata (umărul), imagine a puterii de care avea nevoie pentru a purta poporul. Să remarcăm că, în contrast cu porţia dublă a preoţilor (vezi Levitic 7.31,32,34), nu se pune problema ca el să primească şi pieptul, imagine a afecţiunilor necesare pentru a-L iubi pe Domnul şi pe poporul Lui. Sunt acestea absente din inima lui Saul?

În ziua următoare, Samuel reuşeşte să-l ia deoparte pe viitorul împărat. „Opreşte-te acum (sau: un moment)“, îi spune el, „şi te voi face să auzi cuvântul lui Dumnezeu“ (v. 27). Această solicitare poate fi adresată păcătosului care merge pe propriul drum, ca să-l invite să-L accepte pe Hristos acum în viaţa lui. Dar ea este şi pentru creştin. Să ştim să ne oprim şi să rămânem liniştiţi pentru un moment, ca  să-L ascultăm pe Domnul vorbindu-ne, constituie, în mod particular, în viaţa agitată de astăzi, o necesitate.

22 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Saronul va fi stâna turmelor, iar valea lui Acor, locul de odihnă al cirezilor, pentru poporul Meu care Mă va căuta.

Isaia 65.10



Valea Acor (3) – Valea rodirii

În acest capitol, profetul Isaia privește către Împărăția milenială a lui Hristos și la felul cum toate lucrurile vor fi înnoite. Saronul este o câmpie foarte fertilă din Israel, aproape de Marea Mediterană, între Iafo și Muntele Carmel. Avem aici o profeție despre felul cum vor rodi turmele și ogoarele în ziua aceea. În această descriere este introdusă și valea Acor.

De ce însă este menționată valea Acor într-un astfel de pasaj profetic? Am văzut că ea a fost mai întâi un loc al judecății (Iosua 7.26), apoi un loc al speranței (Osea 2.15); aici este privită ca împlinire a îndurării lui Dumnezeu față de poporul Său și ca binecuvântare roditoare pentru pământ. Poporul suferise mult din cauza neascultării lui, însă, în Mileniu, el nu va mai rătăci și nu va mai fi persecutat, ci va locui în pace și va rodi.

Principiile lui Dumnezeu rămân aceleași, indiferent de dispensație. Noi, creștinii, dacă suntem disciplinați de „Tatăl duhurilor” din cauza neascultării noastre, vom suferi, însă vom dobândi rodul dătător de pace al dreptății (Evrei 12.9,11). În Ioan 15.1-8, Domnul Isus ne spune că Tatăl Său este Viticultorul și că El curățește mlădițele, pentru ca ele să aducă și mai mult rod. Nu cu mult timp în urmă mă plimbam printr-o vie împreună cu cei doi nepoți ai mei, care, la un moment dat, au văzut câteva focuri aprinse acolo. M-au întrebat despre ele, iar eu le-am explicat că proprietarul viei dăduse foc mlădițelor uscate, pe care le tăiase pentru ca mlădițele cele bune să aducă și mai mult rod. Așa au stat lucrurile cu Israel și așa stau și cu noi, pentru ca Tatăl să fie glorificat prin roada pe care o vom aduce.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Întoarce-te și fă cum ai zis. Numai pregătește-mi întâi mie o mică turtă și adu-mi-o; pe urmă să faci și pentru tine și pentru fiul tău.

1 Împărați 17.13



Răsplata încrederii

Nu plouase de mult timp în Israel și era foamete, iar femeia căreia i se adresează aici profetul Ilie era copleșită. Ea mai avea făină și ulei doar pentru o singură dată. Ilie a rugat-o să-i dea puțină apă și apoi să-i pregătească întâi lui puțină pâine. Deși i-a mărturisit profetului starea ei, el totuși i-a cerut: „Pregătește-mi întâi mie …”.

Să fi fost oare prea dur, prea cinic acest profet, care a cerut pentru sine puținul pe care îl avea acea femeie? – Dar totodată el i-a promis, cu certitudinea unui profet al lui Dumnezeu: „Așa spune Domnul Dumnezeul lui Israel: «Făina din oală nu va scădea și untdelemnul din urcior nu va lipsi, până în ziua când Domnul va da ploaie pe fața pământului»”.

Cu aceste cuvinte, „Pregătește-mi întâi mie …”, Ilie a pus-o la probă pe femeie, dacă într-adevăr credea în Dumnezeu. Dacă îi va da profetului întâi, atunci pentru ea nu va mai rămâne nimic. Trebuia deci ca ea să se bazeze pe Dumnezeu că spune adevărul și că Se va îngriji de ea.

Isus Hristos spune: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28). Sunt eu pregătit să vin? – Dacă da, atunci voi alunga toate gândurile mele sceptice și temătoare, voi îndrăzni prin credință să fac pasul spre El și să cred că El îmi iartă păcatele și că mă va duce la odihnă. – Așa cum El a spus!

În ce fel s-a încheiat această relatare scurtă? Femeia „s-a dus și a făcut după cuvântul lui Ilie. Și multe zile a avut ce să mănânce, ea și el și casa ei”. Ea a ascultat și s-a încrezut – și credința ei a fost răsplătită! Așa răspunde Dumnezeu și astăzi când găsește credință și încredere!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU POȚI ÎMPLINI AȘTEPTĂRILE TUTUROR – Fundația SEER

„Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat” (Romani 12:6)

Când oameni diferiți așteaptă lucruri diferite de la noi, și când toți trag de noi în toate părțile, acele așteptări se adună asemenea unui munte și ne îngroapă. Oare te simți și tu astăzi îngropat sub maldărul așteptărilor tuturor? Dacă da, iată la ce ne îndeamnă Pavel: „să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință pe care a împărțit-o Dumnezeu fiecăruia. Căci, după cum într-un trup avem mai multe mădulare, și mădularele n-au toate aceeași slujbă, tot așa, și noi… alcătuim un singur trup în Hristos…” (Romani 12:3-5).

Toți ne dorim ca ceilalți să fie mulțumiți de noi, dar în același timp trebuie să înțelegem că adeseori ei au așteptări nerealiste de la noi, uneori chiar egoiste. Și atunci, de ce nu spunem pur și simplu „nu”?

1) Pentru că ne e teamă de oameni. Vrem să fim iubiți și ne temem să nu fim respinși.

2) Din mândrie. Dacă Dumnezeu ți-ar fi dat un singur dar, El nu ți-ar da o misiune care necesită două daruri. Nu lăsa ca mândria să te facă să iei asupra ta mai mult decât poți duce, doar pentru a avea aprobarea oamenilor.

3) Pentru că nu cunoști voia lui Dumnezeu pentru viața ta. Domnul Isus a zis: „nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui, care M-a trimis.” (Ioan 5:30). Trebuie să cunoști voia lui Dumnezeu și să fii dedicat, altfel oamenii își vor impune voia și planurile lor în viața ta.

4) Pentru că încerci să semeni cu altcineva. Dar noi „avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat…” (Romani 12:6). Dacă Dumnezeu nu ți-a dat darul de a face un anumit lucru, fie vei greși, fie vei cădea sub povara lui.

Înțelege că nu ești chemat să împlinești așteptările tuturor!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 9:1-14


O nouă perioadă în istoria lui Israel începe cu lectura noastră de astăzi. Este cea a împăraţilor. Poporul simte nevoia unui sistem organizatoric exterior frumos, cum place oamenilor: o monarhie cu toată pompa şi fastul care o însoţesc (Fapte 25.23), o armată puternică şi, în final, un împărat cu care să se poată mândri. Dumnezeu le va da exact ceea ce vor. Îl vedem pe Saul, fiul lui Chis, un tânăr ales, cel mai atrăgător şi mai înalt din Israel. Oare nu-i complet descris şi potrivit? Tatăl lui l-a trimis să-i caute măgăriţele. El se supune, dar căutarea se dovedeşte zadarnică. „Să ne întoarcem“ (v.5), propune Saul însoţitorului său. Ni se aminteşte astfel de schimbarea direcţiei necesară în viaţa fiecărui om şi care se numeşte convertire. Când o persoană a descoperit cât de nefolositor şi de dezamăgitor este cursul lucrurilor în această lume, atunci trebuie „să-şi vină în fire“, asemenea unui alt tânăr (Luca 15.17) şi săşi întoarcă paşii spre Casa Tatălui. Însoţitorul lui Saul îi dă un sfat înţelept: „Să mergem la văzător
– propune el – ca să ne spună calea noastr㓠(v.8, 9).

Reprezentantul
lui Dumnezeu pentru noi
este Isus. Dacă ne întoarcem la El ca să ne arate calea, vom fi siguri că mergem pe drumul cel bun.

21 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar Cel care ne întărește împreună cu voi în Hristos și ne-a uns este Dumnezeu, care ne-a și pecetluit și a pus arvuna Duhului în inimile noastre.

2 Corinteni 1.21,22



Duhul Sfânt, dăruit nouă, este garanția că într-o zi viitoare vom fi puși în posesia moștenirii păstrate pentru noi în cer. Mai mult, El este arvuna acelei moșteniri – mijlocul prin care putem deja intra în realitatea și în savurarea ei.

Un tată și-a luat fiul într-o călătorie pe mare. Înainte de plecare, i-a cumpărat o lunetă. Acest dar fusese ca o asigurare din partea tatălui că avea să-l ia cu el în acea croazieră. Fiul a primit darul cu bucurie, fiind cu atât mai sigur că tatăl își va împlini promisiunea cu privire la călătorie.

Dar mai este ceva. Când călătoria era aproape de sfârșit, s-a făcut anunțul că vaporul se apropia de uscat. Nimeni nu putea vedea încă nimic, însă băiatul privea prin lunetă și exclama: «Pot vedea copacii și niște case». Apoi, puțin mai târziu: «Tată, văd oamenii în port».

Telescopul îi oferea o vedere clară a portului către care se îndrepta. Îi dădea posibilitatea astfel să se bucure de acea priveliște înainte de a ajunge la ea. Aceasta este ceea ce Duhul Sfânt, ca Arvună, face pentru noi.

El ne oferă o vedere spirituală din ce în ce mai clară; ne aduce în savurarea prezentă a lucrurilor mărețe care compun moștenirea noastră eternă; ne face capabili de a respira atmosfera cerului și de a ne familiariza cu ceea ce este acolo.

Toată această lucrarea a Duhului Sfânt va deveni tot mai mult o realitate pentru noi, în măsura în care umblăm în puterea Lui, fără să-L întristăm.

H. P. Barker

SĂMÂNȚA BUNĂ

Smeriți-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, … aruncând asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi.

1 Petru 5.6,7



Îngrijorările noastre

Conducând un camion pe un drum forestier, un african a întâlnit o femeie bătrână care ducea în spate un coș cu lemne pentru foc. Dorind s-o ajute, a oprit și a invitat-o să urce, ceea ce ea a și făcut, mulțumindu-i. Mergând mai departe, africanul s-a uitat în oglindă și a observat că femeia stătea reținută în partea din spate a mașinii, ținând în spate coșul cu lemne. Atunci a oprit și i-a spus că poate lăsa jos coșul din spate. „Îți mulțumesc”, a fost replica ei, „dar nu doresc să te deranjez prea mult. Ai fost amabil că m-ai ajutat, așa că am să îmi fac partea mea ducând încărcătura, ca să nu fie prea mult pentru tine”.

Poate ne amuzăm de simplitatea și de înțelegerea greșită a acestei femei. Dar nu procedăm oare și noi la fel? Avem o povară care este prea grea pentru noi; mergem la Domnul Isus, iar El ne ajută, dar nu vrem să lăsăm povara cu totul. Poate o lăsăm pentru puțin timp, dar apoi revenim pentru a o lua din nou. Este aceasta o simplă ignoranță? Nu cumva este mai degrabă necredință? Mântuitorul dorește să Îi dăm toate grijile și greutățile noastre, nu doar puțin din ele. Nimic nu este prea greu pentru El. Mântuitorul îngrijește de noi și dorește să ne poarte poverile. În fiecare zi este la dispoziția noastră, pentru a ne veni în ajutor în mersul prin lumea aceasta, în care nu găsim nicio mângâiere.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I RIDICI PE CEI CĂZUȚI (2) – Fundația SEER

„Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei 1:15)

Apostolul Pavel recunoaște: „prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu, și făceam prăpăd în ea” (Galateni 1:13). Pavel avea cazier. Avea pe mâini sângele unor femei și bărbați nevinovați. Cu toate acestea, Dumnezeu l-a folosit ca să scrie jumătate din Noul Testament, să pună bazele Bisericii și să ducă Numele lui Isus la curtea Cezarului. Dar tu ai fi avut încredere ca să fie conducătorul denominației tale, sau ți l-ai fi imaginat în calitate de învățător al Scripturii, prezentându-ți descoperirile pe care le-a primit din ceruri?

Biblia ne spune: „Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile și de chemarea făcută” (Romani 11:29). Dumnezeu nu anulează niciodată chemarea pe care ne-a făcut-o și nu-Și retrage niciodată darurile spirituale pe care ni le oferă. Și dacă El nu ni le ia, nici noi nu trebuie s-o facem! Cum ar trebui să ne purtăm noi cu un frate sau cu o soră în Hristos, care a căzut în păcat? Cu blândețe! „Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu. Purtați-vă sarcinile unii altora, și veți împlini astfel Legea lui Hristos.” (Galateni 6:1-2).

Este acest proces neplăcut, uneori? O, da!

Este ușor? Nu!

Apostolul Pavel spune că este o „povară”, mai ales atunci când această persoană a adus rușine familiei răscumpărate a lui Dumnezeu. Dar asta e ideea: ea face parte în continuare din familia noastră spirituală! Și lumea se uită să vadă cum ne purtăm cu ea! Dacă îi dăm deoparte pe cei care se împiedică, de ce ar crede ceilalți oameni că nu vom face la fel și cu ei? Gândește-te la asta! Dacă nu găsești har în familia lui Dumnezeu, unde în altă parte îl poți găsi? Deci, arată-ți blândețea față de cei căzuți!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 10:1-12


Samuel îndeplineşte cu credincioşie actul care încheie slujba sa de judecător. El toarnă untdelemnul pe capul lui Saul, pentru a-l unge împărat. Apoi îi arată drumul, întocmai cum sperase tânărul (9.6). Nu mai este nici o problemă cu măgăriţele, pentru că au fost găsite. Dar Saul trebuie să parcurgă acum numeroase etape care-l vor pregăti pentru ocuparea tronului. Va merge întâi la mormântul Rahelei: Moartea, sfârşitul omului firesc şi al tuturor avantajelor lui, constituie prima lecţie importantă pentru fiecare tânăr credincios. Dar locul mormântului Rahelei era şi cel al naşterii lui Beniamin, seminţie căreia Saul îi aparţinea. Beniamin, „fiul dreptei“ tatălui, este o imagine a lui Hristos, în care cel răscumpărat se poate bucura atunci când îl socoteşte mort pe omul cel vechi.

A doua întâlnire, la Betel (casa lui Dumnezeu), ne vorbeşte despre închinare, cea la care tânărul credincios este invitat să ia parte împreună cu cei doi sau trei martori. În final, în compania profeţilor şi în prezenţa vrăjmaşilor, Saul devine o mărturie oferită prin puterea Duhului Sfânt.

Saul pare că a trecut prin lecţiile acestea fără a învăţa ceva din ele, cum ne va arăta istoria lui în continuare. Aceasta constituie o dovadă că există posibilitatea ca cineva să se afle „între profeţi“, să ia parte la toate binecuvântările lui Dumnezeu, fără să fie cu adevărat unul dintre ei.

20 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”.
Și soția lui i-a zis: „Încă ești tare în integritatea ta? Blestemă pe Dumnezeu și mori!”. Dar el i-a zis: „Vorbești cum ar vorbi una din femeile fără minte”.

Psalmul 14.1; Iov 2.7,9,10



Naturalismul are o viziune asupra lumii deloc complicată, în care Dumnezeu este complet scos din ecuație. Naturalismul declară: «Nu există Dumnezeu. Tot ceea ce există este ceea ce vedem. Originea noastră este pur evoluționistă; moralitatea este ceea ce convenim noi să fie; semnificația vieții depinde de cât de mult dorim noi să fie; omul este măsura tuturor lucrurilor». Prin contrast, noi, cei care credem Biblia și credem în Dumnezeul pe care ea Îl revelează, respingem cu tărie afirmația lor, că Dumnezeu nu există. Credința noastră se bazează pe un Dumnezeu drept, plin de dragoste și mântuitor; și știm că cei care trăiesc prin credință nu vor fi niciodată dați de rușine.

Totuși, cei credincioși pot și ei să fie infectați de un ateism practic. Soția lui Iov nu a spus că Dumnezeu nu există, însă cuvintele ei către Iov au fost cele pe care doar „o femeie nebună” le-ar fi spus. Ea credea în Dumnezeu, însă nu a trecut mai departe de acest lucru, ci L-a scos din ecuație atunci când a fost vorba să cântărească acea situație. Bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu, alături de suveranitatea și de onoarea Sa, nu au mai avut greutate pentru ea.

Și noi spunem că credem în Dumnezeu, dar uneori Îl scoatem din gândurile noastre de zi cu zi. Dacă El este Stăpânul nostru, unde este onoarea pe care I-o datorăm? Dacă El este Tatăl nostru, unde este încrederea în El? Creștinul trebuie să-L țină permanent pe Dumnezeu în gândurile Sale. „Suferă cineva dintre voi? Să se roage! Este cineva bucuros? Să cânte psalmi!” (Iacov 5.13). Trebuie să credem nu numai că Dumnezeu există, ci și că El are înaintea ochilor orice bucurie, orice întristare și orice împrejurare în care ne aflăm.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu vorbește însă când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Atunci El deschide urechile oamenilor și le întipărește învățăturile Lui.

Iov 33.14,16



Intrările sigilate (1)

La miezul nopții, pe data de 19 noiembrie 1968, nouăzeci și nouă de oameni au coborât la lucru în galeriile subterane ale minei de cărbuni nr. 9 de la Farmington, aproape de Monongah, în Virginia de Vest. La ora 5:25 dimineața a avut loc o explozie teribilă, care a fost simțită la peste 16 kilometri depărtare. Fumul de la intrarea minei s-a înălțat până la 50 de metri spre cer. În curând, mina a devenit ca un furnal turbat, iar înăuntrul ei se aflau nouăzeci și nouă de oameni. Până la amiază au fost scoși doar douăzeci și unu dintre ei. Care era situația celorlalți șaptezeci și opt, prinși undeva în galeriile minei? Mai erau oare în viață? Vor putea fi salvați? Pentru ca mina să nu fie cuprinsă în întregime de foc, era necesar să i se sigileze intrările. Totuși președintele Companiei, John Corcoran, s-a împotrivit acestui lucru, deoarece era posibil ca printre oamenii dinăuntru să mai fie unii în viață. Timp de zece zile, echipele de salvare au lucrat cu cel mai modern echipament din acele vremuri, încercând să localizeze minerii pierduți.

În cele din urmă, pe 29 noiembrie, președintele a anunțat: „Trebuie să închidem mina”. Un pastor a început să se roage, dar n-a putut termina rugăciunea, din cauza strigătelor și a plânsetelor care erau prea mari. Sfârșitul venise. Intrările în mină au fost închise. Cu toate că speranța moare ultima, acum nu mai era nicio speranță ca cineva să fie salvat.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCURAJARE PENTRU PĂRINȚII SINGURI – Fundația SEER

„Scoală-te, ia copilul și ține-l de mână; căci voi face din el un neam mare.” (Geneza 21:18)

Când citim istoria lui Agar și a fiului ei Ismael, ne dăm seama cât de mult Îi pasă lui Dumnezeu de părinții singuri. Deși Avraam era tatăl lui Ismael, el și-a alungat fiul și pe mama lui, fără a le oferi vreun sprijin. „A luat pâine și un burduf cu apă pe care l-a dat Agarei şi i l-a pus pe umăr; i-a dat și copilul și i-a dat drumul. Ea a plecat și a rătăcit prin pustia Beer-Şeba.” (Geneza 21:14).

În multe aspecte, Agar îi reprezintă pe cei care umblă prin pustiul greșelilor din trecut, al rușinii, al abandonului și al fricii de-a o lua de la capăt. Și citim mai departe: „Când s-a isprăvit apa din burduf, a aruncat copilul sub un tufiș și s-a dus de a șezut în fața lui la o mică depărtare de el, ca la o aruncătură de arc; căci zicea ea: „Să nu văd moartea copilului!”… și a început să plângă.” (vers. 15-16). Dacă ești un părinte singur, poate ai obosit și te simți epuizat. Omenește vorbind, ai făcut tot ce ți-a stat în putință și nu mai ai ce să dăruiești. Dar resursele divine ale lui Dumnezeu sunt inepuizabile! „El dă tărie celui obosit, și mărește puterea celui ce cade în leșin.” (Isaia 40:29). Ne întoarcem în Geneza 21, și citim în versetele 17-19: „Dumnezeu a auzit glasul copilului; și Îngerul lui Dumnezeu a strigat din cer pe Agar şi i-a zis: „…Scoală-te, ia copilul și ține-l de mână; căci voi face din el un neam mare.” Și Dumnezeu i-a deschis ochii și ea a văzut un izvor de apă.”

Dumnezeu îți iubește copilul chiar mai mult decât îl iubești tu, și când te întorci la Dumnezeu, El îți va arăta resurse despre care nici nu știai că există! El are planuri pentru copiii tăi, așa că încurajează-i și ridică-i!

Dumnezeul care l-a făcut „mare” pe fiul lui Agar poate face același lucru și pentru copiii tăi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 7:2-17


A trecut mult timp, douăzeci de ani“ (v. 2). Pentru cine este lung timpul acesta? Nu pentru poporul ce pare să nu sufere deloc! Nici pentru Abinadab şi ai săi, fără îndoială fericiţi că au chivotul în casa lor! Însă Dumnezeu, care aşteaptă, i-a socotit ca douăzeci de ani lungi.

În cele din urmă se produce o lucrare de conştiinţă: poporul îşi plânge purtarea. Samuel le vorbeşte din partea Domnului. Ei trebuie să se întoarcă de la idolii lor pentru a-I sluji Dumnezeului celui viu şi adevărat (1 Tes. 1.9). Israel ascultă şi atunci Samuel poate să vorbească Domnului în favoarea lor.

Dar strângerea poporului lui Dumnezeu nu poate conveni vrăjmaşului, care consideră aceasta o provocare. Filistenii se apropie … şi Domnul îi oferă lui Israel victoria. Acesta este răspunsul Său la smerirea unui popor care se pocăise şi la serviciul adus de un mijlocitor credincios. Eben-Ezer – o Piatră de ajutor: „Până aici Domnul ne-a ajutat“ (v. 12). Poate spune fiecare dintre noi cu convingere lucrul acesta? Ar trebui să ne reamintim acele experienţe fericite care glorifică harul divin.

Samuel va fi ultimul dintre judecători (Fapte 13.20). El şi-a îndeplinit serviciul faţă de popor şi în acelaşi timp a rămas, prin altarul lui, în comuniune cu Domnul, Celui căruia încă de foarte tânăr învăţase să I se închine (cap. 1.28).

19 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar noi toți, privind ca într-o oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați în același chip, din glorie spre glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului.

2 Corinteni 3.18



Una dintre cele mai mari piedici în calea redobândirii bucuriei și a fericirii pe care le-am pierdut din cauza stării noastre nepotrivite este preocuparea cu noi înșine. Prin anumite forme religioase încercăm să îmbunătățim ceea ce nu poate fi îmbunătățit. Ne preocupăm cu noi înșine chiar și atunci când urmărim fericirea, biruința asupra păcatului sau slujirea. Este bine să ne aducem aminte de „zilele de odinioară”, să ne examinăm căile și să ne judecăm fără cruțare. Însă toate acestea, în ele însele, niciodată nu pot restabili bucuria și fericirea.

Mă aflam odată într-o cameră unde o fetiță încerca să cânte la pian. În mod evident emoționată de prezența unui vizitator, ea a început să apese multe clape greșite. Apoi, luându-și ochii de la partitură, a început să privească la degetele ei, încercând să le așeze pe clapele potrivite. Bineînțeles, greșelile s-au înmulțit, până când, în cele din urmă, a renunțat să mai cânte.

A privi la degete era cel mai nepotrivit lucru pe care îl putea face. Dacă și-ar fi ațintit privirea la notele de pe partitura din fața ei, și-ar fi putut corecta greșelile și ar fi continuat să cânte.

La fel și noi, dacă ne preocupăm cu noi înșine și cu falimentul nostru, cu răceala și cu lipsa noastră de putere, vom ajunge cu siguranță descurajați. Nu aceasta este calea pentru a fi restabiliți. Însă dacă, în timp ce ne judecăm pe noi înșine pentru nepăsarea, nebunia și încăpățânarea noastră, ne ațintim privirea asupra lui Hristos și stăm în prezența Lui, atunci, cu siguranță, bucuria și fericirea vor fi din nou partea noastră.

H. P. Barker

SĂMÂNȚA BUNĂ

La început Dumnezeu a creat cerurile și pământul.

Geneza 1.1



Creația

În relatarea biblică despre creație, cu care începe Biblia, citim de trei ori că Dumnezeu „a creat” (Geneza 1.1,21,27). De fiecare dată, această expresie indică spre faptul că a fost creat ceva care înainte nu era, nici măcar într-o formă asemănătoare.

Mai întâi Dumnezeu a creat cerurile și pământul (versetul 1). Acesta este începutul materiei. Din nimic, Dumnezeu a adus la existență ceva ce înainte nu era.

Mai târziu, Dumnezeu a creat animalele. A cincea zi de creație este introdusă prin cuvintele: „Să mișune apele de viețuitoare” (versetul 20). S-ar putea spune și astfel: „să mișune … de sufletele vii ale viețuitoarelor”. Acesta este începutul vieții animalelor și, am putea spune, începutul sufletului. Animalele, de fapt, nu au un suflet nemuritor, dar au un suflet. Ele pot simți și se pot mișca independent.

La final, ca o încununare în creație, Dumnezeu l-a creat pe om (versetul 27). Acesta este începutul vieții omenești și totodată începutul duhului, pe care animalele nu îl posedă. Omul este o făptură înzestrată cu înțelepciune, care de la început a înțeles vorbirea și chiar a putut să vorbească (versetul 28).

Creația lui Dumnezeu indică spre faptul că fiecare lucrare omenească are granițele ei. Dumnezeu a făcut aici ceva ce niciun om nu poate face. Nimeni nu poate „să cheme cele ce nu sunt ca și cum ar fi” (Romani 4.17). Niciun om nu poate să facă dintr-o materie moartă una vie.

Cât de maiestuoasă este puterea creației lui Dumnezeu! Și ce simplu devine totul dacă noi credem în Creatorul!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VIAȚA DUPĂ VOIA LUI DUMNEZEU – Fundația SEER

„Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia” (Galateni 5:22)


Într-o versiune a Bibliei, în limba engleză, versetele 22 și 23 din Galateni capitolul 5 sună în felul următor: „Ce se întâmplă când trăim după voia lui Dumnezeu?… Câștigăm un simț al compasiunii și ne dăm seama… că nu mai trebuie să dăm din coate pentru a răzbi în viață.” Să ne gândim la aceste două calități care ne aseamănă cu Hristos:

1) Ajungem să fim mai plini de compasiune. Încetezi astfel să-i mai consideri pe oameni niște obiecte care trebuie îndreptate, evitate sau folosite pentru propriul tău beneficiu. Când Domnul Isus a văzut mulțimile, „I s-a făcut milă de ele” (Matei 9:36). Când te cuprinde mila, două lucruri minunate se întâmplă. Primul: învingi egoismul și devii preocupat de altcineva în afară de tine. Al doilea: îți dezvolți un simț al mulțumirii pentru binecuvântările pe care ai considerat că le meriți. Cu alte cuvinte, compasiunea îți lărgește câmpul vizual dincolo de persoana ta, cuprinzându-i și pe cei pe care nu i-ai văzut pentru că ai fost prea ocupat.

2) Nu mai trebuie „să dai din coate ca să răzbești în viață”. Tu nu-i mai vezi pe cei care au un spirit blând și iubitor ca pe niște persoane incapabile și care nu realizează niciodată mare lucru. Apostolul Pavel a scris: „ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru” (1 Tesaloniceni 2:7). Și Pavel nu a fost o persoană incapabilă sau moale! Uneori motivul pentru care suntem așa de porniți este teama că, devenind mai blânzi și mai iubitori, s-ar putea să nu mai avansăm și să rămânem în urmă în competiție. Acest gen de gândire plină de teamă și de frenezie ne golește viața de creativitate – ca să nu mai vorbim de bucurie… Și fiecare succes de care te bucuri apare în ciuda stresului, nu datorită lui.

Să ne uităm la Domnul Isus. El nu era pe fugă, rareori a ridicat tonul vocii, și-a făcut timp pentru copii, i-a iubit pe oameni și i-a ridicat din starea lor… Și Biblia ne spune și nouă: „la aceasta ați fost chemați” (1 Petru 2:21). Iată deci ceea ce numim „viață după voia lui Dumnezeu”!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 6:14-21; 7:1


Locuitorii din Bet-Şemeş au onoarea să primească chivotul. Dar îşi iau libertatea să-i ridice partea care îl acoperea –  capacul ispăşirii; şi Dumnezeu îi pedepseşte cu severitate (comp. cu Numeri 4.20). Acesta este un avertisment pentru noi, ca să-I acordăm lui Isus respectul sfânt pe care I-l datorăm. Dumnezeu nu tolerează nici o curiozitate profană avându-L ca subiect pe El.

Dar, vai, după această pedeapsă, bet-şemiţii reacţionează asemenea filistenilor, dorind să scape de acest chivot prea sfânt pentru ei. Unii creştini se aseamănă cu aceşti oameni. Decât să se cerceteze pe ei înşişi şi să-şi pună lucrurile în ordine, preferă să se depărteze de Domnul în gândurile şi în vieţile lor. Prezenţa Lui îi deranjează. Nu este trist lucrul acesta?

Însă Dumnezeu ne pune înainte oameni care, din contră, sunt fericiţi să-L primească. Locuitorii Chiriat-Iearimului ies în întâmpinarea chivotului şi-l aduc în casa lui Abinadab, pe deal.

Gândurile ni se întorc încă o dată spre Isus. Întrucât poporul Lui Îl respingea, n-avea un loc unde să-Şi plece capul; dar, într-o împrejurare, „o femeie cu numele Marta La primit în casa ei“ (Luca 10.38). Iată casa lui Abinadab şi casa din Betania: bucurie şi binecuvântare pentru acela care îşi deschide uşa; şi, de asemenea, bucurie pentru divinul Oaspete care este onorat acolo (Apocalipsa 3.20)!

18 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

„Totuși nu vă bucurați de aceasta, că duhurile vi se supun; ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.” În același ceas, Isus S-a bucurat în duh și a spus: „Te laud, Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns acestea de cei înțelepți și pricepuți și le-ai descoperit pruncilor; da, Tată, pentru că așa a fost plăcut înaintea Ta. Toate Mi-au fost date de Tatăl Meu; și nimeni nu cunoaște cine este Fiul, în afară de Tatăl, și cine este Tatăl, în afară de Fiul și de acela căruia vrea Fiul să i-L descopere”.

Luca 10.20-22



În Luca 9.51 Îl vedem pe Domnul Isus pregătindu-Se pentru călătoria Sa finală către Ierusalim. După ce i-a trimis pe cei șaptezeci de ucenici cu cel din urmă apel către popor, lucru menționat la începutul capitolului 10, rezultatul a fost că cetățile în care El făcuse cele mai mari lucrări nu au crezut (Luca 10.13-15).

Totuși vedem din nou cum gândurile lui Dumnezeu sunt mai presus de gândurile noastre și căile Lui sunt mai presus de căile noastre. Lepădarea lui Mesia de către Israel nu numai că n-a zădărnicit scopurile lui Dumnezeu, ci a scos la iveală și mai multe gânduri minunate care erau în inima lui Dumnezeu și glorii și mai mari ale Domnului Isus Hristos.

Mai întâi, Domnul Isus le spune ucenicilor (și nouă) să se bucure că numele lor sunt scrise în cer (versetul 20). Dacă scopul lui Dumnezeu pentru acest pământ trebuie să-și aștepte împlinirea, din cauza orbirii lui Israel, Dumnezeu Își va revela scopul cu privire la cer. Această chemare cerească a Adunării îi include astăzi nu doar pe iudeii mântuiți, ci și pe cei dintre națiuni, uniți împreună în Trupul lui Hristos (Evrei 3.1; Efeseni 3.6; 1 Corinteni 12.13).

Al doilea scop minunat prezentat aici este că Fiul a venit pentru a-L revela pe Tatăl. Nimeni nu-L cunoaște pe Tatăl, afară de Fiul și de cel căruia Fiul i-L descoperă. Binecuvântările din Mileniu sunt puse în așteptare, însă noi putem încă de pe acum să-L numim Tată pe Dumnezeul nostru (Ioan 20.17).

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice, faceți cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune și prin cerere cu mulțumiri.

Filipeni 4.6



Chirurgul și rugăciunea

Un chirurg povestea odată despre cea mai importantă operație a sa:

Șansele de supraviețuire ale micuței sale paciente erau de zece la sută. Fetița era foarte plăpândă. Când a fost pregătită pentru anestezie, micuța a spus: „Domnule doctor, eu mă rog în fiecare seară înainte de culcare. Și acum doresc să mă rog”. Chirurgul a fost de acord. Deoarece se afla el însuși în mari probleme, care îl făceau nefericit, a rugat-o pe fetiță să se roage și pentru el. Micuța L-a rugat pe Isus, Bunul Păstor, să păzească micul mielușel și să fie alături de ea în întuneric. A încheiat cu rugăciunea: „Te rog, Doamne, binecuvântează-l pe doctor”. Apoi i-a spus medicului: „Nu mi-e frică, pentru că Isus mă iubește. El este cu mine; El mă va purta”.

Mișcat de această încredere a credinței, chirurgul s-a rugat apoi și el în liniște lui Dumnezeu. Simțea că mâna sa trebuia să fie condusă de Dumnezeu, pentru a putea salva viața micuței. Operația a reușit. Dar chirurgul știa că în acea zi avusese loc cea mai importantă operație – era o intervenție în viața sa: „Această fetiță m-a învățat că Isus mă va purta cu siguranță, când voi pune toate problemele mele în mâna Sa”.

Rugăciunea nu-L schimbă pe Dumnezeu, ci pe omul care se roagă. Rugăciunea nu-L coboară pe Dumnezeu, ci îl înalță în atmosfera cerului pe omul care se roagă. Rugăciunea nu-I aduce aminte lui Dumnezeu de noi, ci nouă ne aduce aminte că El este soluția la toate problemele și luptele noastre.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND PLANURILE TALE NU SE REALIZEAZĂ – Fundația SEER

„Nădăjduiesc să vă văd în treacăt, când mă voi duce în Spania…” (Romani 15:24)

Societatea nu se va preocupa ca să ne facă fericiți, și numai când acceptăm lucrul acesta putem să mergem mai departe. În cea mai mare parte a timpului, viața nu decurge așa cum am plănuit noi. Apostolul Pavel a scris: „…nădăjduiesc să vă văd în treacăt, când mă voi duce în Spania…” Dar el nu a ajuns niciodată în Spania, ci a ajuns… în închisoare! Însă acela a fost locul de unde și-a scris epistolele.

Așadar, ceea ce constituie dezamăgirea ta se poate dovedi a fi planul lui Dumnezeu! Biblia ne spune: „Inima omului se gândește pe ce cale să meargă, dar Domnul îi îndreaptă pașii.” (Proverbele 16:9).

Nu-i așa că te bucuri știind că Dumnezeu are în control viața ta? Lasă-i pe filosofi să dezbată modul în care decurge viața, tu concentrează-te asupra modului în care o trăiești! Dacă ajungi să trăiești până la o sută de ani, ce folos ai dacă resentimentul și regretul te împiedică să te bucuri de ei? Și la ce folosește mai mult timp, dacă irosim timpul pe care îl avem? Știi cum face scoica o perlă? Când un grăunte de nisip intră în cochilie și irită scoica, aceasta înfășoară nisipul în straturi de frumusețe… până când se formează perla.

Un poet anonim a scris: „Această povestire are o morală, căci nu-i așa că e un lucru măreț, ceea ce poate face o scoică cu un fir de nisip? Câte nu aș putea face și eu, dacă aș începe măcar, cu toate aceste lucruri care îmi trec prin mână?” Dumnezeu lucrează în situația în care te găsești astăzi – pentru binele tău și spre slava Sa. Tot ce trebuie tu să faci este să te încrezi în El!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 6:1-13


În loc să-şi respingă idolul neputincios, în loc să se teamă şi să-I slujească Domnului de atunci înainte, filistenii n-au decât un singur gând: să scape cât mai repede de un Dumnezeu aşa înfricoşător. Aceasta ne duce cu gândul la o împrejurare din evanghelii, când puterea Domnului tocmai îl eliberase pe Legiune, posedatul de demoni din ţinutul Gadarenilor. Oamenii aceştia avuseseră privilegiul să fie vizitaţi de Însuşi Fiul lui Dumnezeu. Totuşi au fost orbiţi de propriile interese şi nu s-au gândit decât la pierderea porcilor lor. În loc să-L primească pe Isus cu bucurie, L-au rugat să plece din ţinutul lor (Marcu 5.17). Lumea n-a putut suporta prezenţa Domnului, pentru că perfecţiunea Lui o judeca. Şi astfel a dorit să se debaraseze de El.

Filistenii recunosc puterea indiscutabilă a Dumnezeului lui Israel. Ei Îl onorează în felul lor ignorant; şi chivotul este trimis înapoi în ţinutul lui Israel, dar nu fără să-şi fi demonstrat încă o dată puterea. De fapt, în pofida absenţei unui om care să-l conducă şi deşi era tras de vaci care, împotriva instinctelor naturale, îşi părăseau viţeii, carul purtând chivotul s-a îndreptat direct spre frontiera cu Israelul.

 
 

17 Februarie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Și de acolo îi voi da viile ei, și valea Acor ca ușă a speranței.

Osea 2.15



Valea Acor (2) – Valea speranței

Judecata lui Dumnezeu a căzut asupra lui Acan și a familiei lui în valea Acor, din cauza neascultării (Iosua 7.24-26). Acest eveniment este, printre altele, o imagine profetică a ceea ce va veni peste Israel în viitor. Acor înseamnă „tulburare”, iar iudeii vor trece printr-o neasemuită tulburare în necazul cel mare (Ieremia 30.7; Matei 24.21).

Osea tratează și el această temă. Israel este neascultător (simbolizat printr-o soție necredincioasă), însă Dumnezeu îi va vorbi din nou inimii prin intermediul necazului și îl va binecuvânta în Mileniu. „De aceea, iată, o voi ademeni și o voi duce în pustie și voi vorbi inimii ei” (Osea 2.14). Pustia de aici nu este cea prin care ei au trecut sub conducerea lui Moise, ci o pustie viitoare, de tulburare și de necaz: „Vă voi aduce în pustia popoarelor și acolo, față în față, voi intra la judecată cu voi!” (Ezechiel 20.35; vedeți și Apocalipsa 12.6,14). Rezultatul însă va fi binecuvântarea. „Și de acolo îi voi da viile ei, și valea Acor ca ușă a speranței” (Osea 2.15). Locul tulburării devine locul speranței. După aceasta va fi Israel binecuvântat în Împărăție, iar pământul întreg se va bucura de pace.

Valea tulburării devine valea speranței! Acest lucru este adevărat și pentru noi, creștinii. Neascultarea ne provoacă tulburare și ajungem sub mâna disciplinării Tatălui nostru (Evrei 12.5-11). Dacă am păcătuit, putem fi restabiliți dacă ne mărturisim păcatul. Însă, prin harul și suveranitatea lui Dumnezeu, poate ieși binecuvântare din falimentul nostru. Să ne aducem aminte întotdeauna că El este „Dumnezeul speranței” (Romani 15.13). Nicio împrejurare nu este prea întunecată ca El să nu ne poată aduce lumină și speranță.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine lucrează cu o mână leneșă sărăcește, dar mâna celor harnici îmbogățește. Cine strânge vara este un fiu înțelept.

Proverbe 10.4,5



Mutarea munților

În urmă cu mult timp, în nordul Chinei trăia un bătrân a cărui casă era orientată spre sud. În fața ușii casei sale se înălțau două vârfuri muntoase: Taihung și Vangvu. Acestea închideau accesul spre sud, iar razele soarelui nu puteau ajunge în casa lui. Bătrânul împreună cu fiii săi s-au apucat serios de treabă: voiau să mute munții din loc cu lopata. Vecinul lor s-a uitat la ei și a dat din cap: „Cât de nepricepuți sunteți!”, a strigat el. „Este absolut imposibil să mutați din loc acești munți uriași”.

Bătrânul a zâmbit și i-a zis cu înțelepciune: „Dacă eu mor, vor continua fiii mei. Când vor muri ei, vor lucra mai departe nepoții mei. Este adevărat că munții sunt înalți, dar la fel de adevărat este că ei nu mai cresc. Puterile noastre însă pot crește. Cu fiecare lopată de pământ pe care o îndepărtăm, ne apropiem de țelul nostru. E mai bine să facem ceva decât să ne plângem că munții împiedică soarele să vină la noi…”.

În fața casei noastre probabil că nu se află munți asemenea celor din istorioară, dar cu siguranță că în viața noastră se ivesc adesea lucruri asemenea unor munți care împiedică razele Soarelui dreptății să pătrundă. Singurul care poate să dea deoparte acești munți ai necredinței este Mântuitorul. Să venim la El cu neputința noastră și El ne va elibera! „Încredințează-ți Domnului calea, încrede-te în El și El va lucra!” (Psalmul 37.5).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DOMNUL ISUS VA REVENI! – Fundația SEER

„Fiți gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiți.” (Matei 24:44)

Domnul Isus ne-a avertizat că: „Se vor scula mulți prooroci mincinoși, și vor înșela pe mulți.” (Matei 24:11). În generația noastră au existat numeroși predicatori care au stabilit date precise pentru cea de-a doua venire a lui Hristos în lume, iar presa a făcut mare tam-tam pe acest subiect. Acestea fiind spuse, Domnul Isus va reveni! În Scriptură se face referire la lucrul acesta de peste 300 de ori. Charles Swindoll spune: „Criticii au negat lucrul acesta. Cinicii l-au luat în derâdere. Învățații l-au ignorat. Teologii liberali au încercat să găsească o explicație plauzibilă (ei numesc lucrul acesta „regândire”). Fanaticii l-au pervertit. Iar unii au spus sarcastic: „Unde este făgăduința venirii Lui?” (2 Petru 3:4).

A doua venirea a lui Isus a fost întotdeauna atacată, denigrată, negată. Cu toate acestea, ea rămâne în picioare, tare ca o stâncă, oferind o speranță reală în mijlocul disperării și a necredinței.” Tu spui: „Ce ar trebui eu să fac în timp ce aștept?” Mai întâi, înțelege ce nu trebuie să faci. Să nu stai așteptând ca să auzi un sunet de trâmbiță și să nu te uiți spre cer căutând norul în care vei fi răpit. Nu-ți da demisia și nu stabili o dată anume. În schimb, folosește timpul ca să te pregătești pentru venirea Lui. Trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima, și lucrează ca și cum Domnul Isus nu S-ar întoarce în următorii zece ani! Fii sare și răspândește-ți lumina oriunde ai merge (vezi Matei 5:13-16). Păstrează-ți echilibrul, fii vesel, plăcut, dedicat și stabil, anticipând ziua venirii Sale. Și dacă nu ești sigur că ești pregătit, ia-ți bilet numaidecât. Câtă vreme se mai găsesc bilete, ele sunt gratis. Dar dacă ești înțelept, nu aștepți! La ce bun un bilet, când evenimentul s-a consumat? Astăzi, primește-L pe Isus ca Mântuitor, și fii gata pentru când va reveni!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 5:1-12


Domnul a permis ca acest chivot să cadă în mâinile filistenilor. Dar ei trebuie să ajungă să înţeleagă că, dacă Israel a fost înfrânt, aceasta nu este din cauza superiorităţii dumnezeului filistenilor, ci pentru că voia Domnului a fost să se întâmple aşa. El doreşte să le arate vrăjmaşilor poporului Său că au în mijlocul lor „chivotul puterii“ Lui (Psalmul 132.8). De două ori a căzut idolul lor înaintea Dumnezeului lui Israel. Apoi plăgile îi lovesc pe vrăjmaşii Domnului ca şi odinioară în Egipt. Puterea Lui este demonstrată prin pedepse.

Priviţi încă o dată egoismul inimii omeneşti, dezvăluit de aceia care vor trimite altora un obiect atât de periculos!

Dar acum să ne întoarcem de la această situaţie tristă şi să privim la Isus, pentru care chivotul constituie întotdeauna o frumoasă imagine. În Ioan 18, poporul Îl caută ca să-L prindă. La aceste cuvinte, „Eu sunt!“, oamenii „s-au dat înapoi şi au căzut la pământ“ (Ioan 18.6), la fel ca statuia lui Dagon aici. Isus Se lasă prins; este trimis de la Ana la Caiafa şi de la Irod la Pilat (ca şi chivotul, de la Asdod la Gat şi de la Gat la Ecron). Dar cei care Îl tratează astfel, care Îl insultă şi care Îl condamnă, trebuie să înveţe aceste cuvinte de pe buzele Lui: „Veţi vedea pe Fiul Omului şezând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului“ (Matei 26.64).

16 Februarie

DOMNUL ESTE APROAPE

Cu siguranță, El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui; iar noi, noi L-am socotit pedepsit, lovit de Dumnezeu și chinuit. Dar El era străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era asupra Lui și prin rănile Lui suntem vindecați.

Isaia 53.4,5



Acestea vor fi cuvintele rămășiței lui Israel într-o zi viitoare, când toți cei din această rămășiță vor fi născuți din nou prin intervenția harului minunat al lui Dumnezeu. În trecut, ei au crezut că Domnul Isus era pedepsit de Dumnezeu fiindcă pretinsese că era Hristosul. Apoi își vor da seama că El este într-adevăr atât Hristosul, cât și Fiul etern al lui Dumnezeu. Cât de adânc vor vorbi aceste lucruri inimilor lor! Deși vreme de veacuri au socotit suferințele crucii a fi judecata lui Dumnezeu împotriva vinei personale a Domnului, atunci ei vor înțelege că aceste suferințe au fost de fapt pentru propriile lor greșeli și fărădelegi.

Ei s-au făcut vinovați de răstignirea Domnului gloriei, însă au îndrăznit să pretindă că nu au făcut altceva decât să execute judecata lui Dumnezeu asupra Lui. Înțelegerea acestui lucru îi va umili deplin pe cei care au fost odinioară îngâmfați și vrăjmași Domnului Isus. Păcatele lor au rămas neiertate secole întregi, în ciuda jertfei aduse în vederea lor. Doar atunci când vor fi aduși la viață prin credința în Domnul Isus vor fi făcuți părtași valorii acelei jertfe. Umiliți în țărână, ei vor recunoaște, așa cum fac credincioșii din ziua de astăzi, că „El era străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era asupra Lui și prin rănile Lui suntem vindecați” (versetul 5).

Din nefericire, mulți Îl resping încă astăzi, însă noi ne bucurăm că, în orice colț al lumii, bărbați, femei și copii sunt aduși la acest Mântuitor plin de dragoste. Ei au de intonat o cântare nouă: „Ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice seminție și limbă și popor și națiune” (Apocalipsa 5.9). Ce Mântuitor minunat!

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

De unde are El aceste lucruri? Ce fel de înțelepciune este aceasta, care I-a fost dată? Și cum se fac astfel de minuni prin mâinile Lui?

Marcu 6.2



Aproape de nevoile noastre

Nu este niciun om așa de milos ca Domnul Isus, niciunul așa de binevoitor și de care să te poți apropia așa de ușor cum este El! În toată Ființa Sa se observă o gingășie și o amabilitate care zadarnic sunt căutate la oameni. Aceasta este parte din gloria Domnului și Mântuitorului nostru. Și, cu toate acestea, El era un Străin pe pământ, un Necunoscut. Dar ori de câte ori era un necaz sau o nevoie, Isus S-a arătat foarte aproape. Domnul nu doar că a privit necazul din jurul Lui, ci a luat parte la acesta cu o compasiune adâncă, care venea din lăuntrul Lui. Domnul nu numai că a condamnat necurăția din jurul Lui, ci a menținut chiar și distanța pe care o cerea sfințenia, față de orice atingere cu răul și orice formă de întinare. Să-L privim deopotrivă în această îndepărtare și în această apropiere!

După o zi de lucru obositoare, ucenicii s-au întors la Domnul. El S-a îngrijit de ei, a avut înțelegere față de oboseala lor și de aceea le-a spus: „odihniți-vă puțin”. Dar, pentru că mulțimea alerga deja la El, Domnul S-a adresat cu aceeași dragoste și acestor oameni, a înțeles situația lor și S-a așezat să-i învețe, căci ei erau în ochii Lui ca niște oi fără păstor. În toate acestea vedem cum Domnul Isus este întotdeauna aproape de multele nevoi care apar înaintea Lui.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BINECUVÂNTAREA ESTE O POVARĂ? – Fundația SEER

„Viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui.” (Luca 12:15)

În cartea „Insula misterioasă” a scriitorului Jules Verne, cinci persoane scapă din închisoare deturnând un balon cu aer cald. În scurt timp, ei își dau seama că vântul îi poartă deasupra oceanului. Văd cum orizontul se îndepărtează, și își dau seama că pierd din altitudine. Pentru că nu au cum să încălzească aerul din balon, ei încep să arunce peste bord greutatea în exces. Încălțăminte, jachete și arme sunt aruncate cu părere de rău în ocean și ei se bucură atunci când balonul se ridică din nou. Dar nu după mult timp se apropie iarăși de valuri, în mod periculos, și atunci încep să-și arunce hrana peste bord. A treia oară, balonul începe să coboare și de data aceasta unul dintre ei sugerează să lege laolaltă funiile care conectează balonul la coșul în care călătoresc, apoi să se prindă de funii și să taie coșul cel greu. Podeaua pe care stăteau cade și balonul se ridică încă o dată.

Viețile lor au fost salvate pentru că au învățat care sunt lucrurile de care se pot lipsi ca să trăiască.

De ce a spus Domnul Isus: „Viața cuiva nu stă în belșugul avuției lui”? Pentru că ceea ce ai considerat a fi o binecuvântare poate ajunge să fie o povară. Lucrul pentru care te zbați astăzi, mâine te poate stresa. Domnul Isus a zis: „Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:32-33).


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

1 Samuel 4:12-22


Planurile au fost dejucate. Prezenţa chivotului în mijlocul unui popor aflat într-o asemenea stare rea n-a împiedicat dezastrul. Chivotul este luat (vezi Psalmul 78.60, 61). Ce ruşine se aruncă asupra unui regiment când inamicul îi ia drapelul! Cu atât mai mult, ce ruşine a fost pentru poporul Israel când le-a fost luat însuşi tronul lui Dumnezeu! Cum pot celebra ei ziua ispăşirii (Levitic 16.14,15) în absenţa capacului ispăşirii, unde trebuia să fie stropit sângele? Şi, de asemenea, cum pot s-o facă fără urmaşii lui Aaron, care împlineau ceremonialul, când, în acelaşi timp, profeţia luase sfârşit? Hofni şi Fineas fuseseră omorâţi amândoi.

Eli ar fi avut probabil un mijloc de a îndepărta pedeapsa divină aflată asupra lui Israel. Conform Deuteronom 21.18-21, ar fi trebuit să-şi scoată fiii înaintea poporului ca să fie omorâţi cu pietre din cauza purtării lor rele. Dar Eli nu avusese curajul necesar pentru a face aşa. Aşadar, acum nu numai Hofni şi Fineas au murit, ci şi treizeci şi patru de mii de oameni împreună cu ei. Iar chivotul sfânt, gloria lui Israel, a fost luat de la ei. Această ultimă ştire este cea care îl ucide pe bătrân. Chivotul era mai drag inimii lui decât propria familie şi acelaşi lucru este adevărat şi pentru nora lui. Punând copilului numele: I-Cabod (ŤNu este glorieť sau ŤUnde este gloria?ť), ea pronunţă discursul funerar pentru poporul ei.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: