Mana Zilnica

Mana Zilnica

20 Mai 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru ce-L căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci a înviat.
Luca 24.5,6

El a înviat! Acesta este într-adevăr un nou început. Așa cum cineva pe drept a spus, începe aici al doilea volum al istoriei. Facă Dumnezeu ca fiecare dintre noi să înțelegem acest lucru! Moartea lui Hristos a încheiat primul volum al istoriei noastre – tot ceea ce noi eram. Al doilea volum, care se deschide cu învierea Sa, este plin de tot ceea ce El este.

Primul volum cuprinde relatarea a tot ceea ce noi, ca și copii ai lui Adam, am fost: păcatele și nelegiuirea noastră, vina și răutatea noastră umplu paginile lui – o tristă și solemnă mărturie despre omul pierdut și vinovat înaintea lui Dumnezeu. Este relatarea unui întuneric adânc, în care nu strălucește absolut nicio rază de lumină. Al doilea volum este plin de gloria Persoanei Domnului și a lucrării Lui, precum și de tot ceea ce El este în perfecțiunea biruințelor Sale. O, de-am fi tot mai versați în perceperea măreției și a gloriilor Sale!

Învierea deci a fost măreața mărturie publică dată de Dumnezeu cu privire la faptul că a fost pe deplin satisfăcut de lucrarea Domnului Isus Hristos. Prin urmare, pe drept se spune că învierea este adevărul de temelie al evangheliei. Învierea este demonstrația publică a perfecțiunii și a eficacității lucrării de ispășire împlinite de Domnul Isus. Este adevărat că cei ai Săi își aduc aminte de El în moartea Lui, însă, de fapt, Domnul înviat este Cel celebrat. Cel care a fost pe cruce și în mormânt este acum în glorie. Acum – mulțumim lui Dumnezeu! – există un Hristos viu și glorificat. El a înviat dintre cei morți și este așezat pe tronul Tatălui. Fie ca Domnul, în harul Său, să ne facă pe toți să vedem imensa importanță a acestui adevăr și să ne ferească să-l abandonăm vreodată!

W T Turpin

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: «Eli, Eli, Lama Sabactani?» Adică: «Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?»”
Matei 27.46

„Pentru ce?”

„Pentru ce nu era nimeni când am venit?” (Isaia 50.2). Deja ca mic copil, Isus a fost respins. La nașterea Sa nu a existat în han niciun loc pentru El. Așa că mama Lui L-a așezat într-o iesle. Aproape nimeni nu s-a interesat de Fiul lui Dumnezeu, care devenise Om. Numai păstorii simpli și magii orientali au venit să-L admire și să-L preamărească.

„Pentru ce n-a răspuns nimeni când am strigat?” (Isaia 50.2). Domnul Isus a chemat pe oameni la pocăință și la întoarcere. El i-a invitat pe toți cei trudiți și împovărați să vină la El, pentru că a vrut să le dăruiască pace lăuntrică. El a venit, ca să caute și să mântuiască ce era pierdut. Dar marea majoritate a reacționat indiferent și respingător la harul  Său.  Numai  câțiva  au  acceptat  invitația  plină  de dragoste a Mântuitorului și L-au urmat.

La final, oamenii L-au răstignit și astfel L-au respins definitiv. Acum, Isus Hristos putea să privească doar la Dumnezeu. Dar în cele trei ore de întuneric, când a ispășit păcatele noastre, chiar și cerul a rămas închis pentru El. Atunci a strigat în necazul Lui adânc:

„Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit și pentru  ce Te  depărtezi  fără  să-mi  ajuți  și  fără  s-asculți plângerile mele? Strig ziua, Dumnezeule, și nu-mi răspunzi; strig și noaptea, și tot n-am odihnă” (Psalm 22.1-2).


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND TE CHEAMĂ DUMNEZEU

„Eu l-am şi chemat… şi lucrarea lui va izbuti” (Isaia 48:15)

     Dumnezeu i-a zis lui Ieremia: „Mai înainte ca să te fi întocmit… Eu te pusesem deoparte…” (Ieremia 1:5). Când Dumnezeu se hotărăște să te folosească, se întâmplă cinci lucruri:

1) Te cheamă. Dumnezeu le cere oamenilor obișnuiți să facă lucruri neobișnuite; de exemplu, lui Petru i-a zis să coboare din barcă și să pășească pe ape.

2) Apare teama. Când Dumnezeu l-a chemat, ca să-l trimită la Faraon, Moise a zis: „Nu mă pricep prea bine la vorbit, trimite pe altcineva!”

3) Apare asigurarea. Gândul că-i va lua locul lui Moise probabil că l-a străpuns în inimă pe Iosua, așa că Dumnezeu i-a zis: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise” (Iosua 1:5).

4) Apare o decizie. Uneori îi spunem „da” lui Dumnezeu, alteori îi spunem „nu”! Când îi spunem „da”, viața noastră se umple de bucurie, iar când îi spunem „nu” – pierdem această bucurie. Însă totdeauna avem de luat o decizie.

5) Apare o viață schimbată. Cei ce spun „da” chemării lui Dumnezeu nu au o umblare fără căderi. Însă pentru că au spus „da”, ei învață și cresc până și din greșeli. Firește, acestea devin parte a abilității lor de a mărturisi altora… Iar cei ce spun „nu” lui Dumnezeu, sunt schimbați și ei: devin mai duri, mai împotrivitori față de chemarea Sa și mai predispuși să spună „nu” și data viitoare.

Auzi chemarea lui Dumnezeu? Poate are legătură cu locul tău de muncă, cu relațiile tale, cu banii tăi sau cu cea mai mare teamă a ta. Chemarea lui Dumnezeu va pătrunde adânc în ceea ce ești și-n ceea ce faci. A-I spune „da” lui Dumnezeu este cea mai bună alegere pe care o vei face vreodată! Fă-o azi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Osea 2.18-23; 3.1-5

Într-un stil abrupt, specific profetului, descrierea stării tragice a lui Israel alternează cu promisiunile restaurării fără relatări intermediare (v. 18-23). Harul lui Dumnezeu va stabili noi legături cu poporul Său, care nu-I va mai fi rob, precum această femeie cumpărată (cap. 3.2), nici nu I se va mai adresa folosind apelativul „Stăpânul meu“, ci: „Soţul meu“ (cap. 2.16). „Te voi logodi cu Mine“, repetă Domnul de trei ori, ca pentru a-Şi pecetlui angajamentul (v. 19, 20). În acelaşi fel în care o face inelul de pe degetul unei tinere logodnice, această promisiune ar fi trebuit să vorbească inimii sărmanului popor, să-l provoace la a-şi păstra cu gelozie afecţiunile pentru Domnul (comp. cu Ieremia 2.2). Prin analogie, ne gândim la Biserică, care ar fi trebuit să fie în întregime pentru Hristos. „V-am logodit cu un singur bărbat“, le spune Pavel corintenilor (2 Corinteni 11.2), dezvăluind, de asemeni, în Efeseni 5.25-27 ceea ce Isus a făcut, ceea ce El face şi ceea ce va face pentru Adunare.

Scurta profeţie din capitolul 3 descrie într-un mod izbitor starea actuală a copiilor lui Israel: ei nu au nici împărat, nici cultul închinării, fie că este vorba de închinarea în faţa idolilor, fie de cea înaintea Domnului (v. 4). Casa lui Israel este neocupată, măturată şi împodobită, gata pentru împlinirea cuvintelor din Matei 12.45. Însă după aceasta va urma pocăinţa sa şi restabilirea sa în binecuvântarea divină, prin bunătatea Domnului (v. 5).


19 Mai 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Cine ești tu, omule, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu?
Romani 9.20

Este deopotrivă absurd și jignitor, în cel mai înalt grad, ca sărmanele creaturi să îndrăznească să pună la îndoială planurile, hotărârile și căile atotputernicului Creator, ale atotînțeleptului Cârmuitor al universului. Cu siguranță, toți cei care fac aceasta vor trebui, mai devreme sau mai târziu, să-și recunoască greșeala cumplită. Cel mai bine ar fi ca toți aceștia să ia seama la întrebarea pătrunzătoare a apostolului inspirat, citată mai sus.

Ce simplă și ce plină de forță este metoda divină de a răspunde tuturor întrebărilor rațiunii! Dacă olarul are autoritate asupra lutului pe care îl modelează – un adevăr pe care nimeni nu l-ar pune la îndoială – cu cât mai mult are autoritate Creatorul tuturor lucrurilor asupra făpturilor pe care mâna Sa le-a creat! Oamenii pot raționa și argumenta la nesfârșit, întrebând de ce a îngăduit Dumnezeu apariția păcatului și de ce nu i-a distrus El imediat pe Satan și pe îngerii săi; de ce a îngăduit ca șarpele s-o ispitească pe Eva și de ce n-a împiedicat-o să mănânce din pomul interzis.

Pe scurt, întrebările sunt nesfârșite, însă răspunsul este unul singur: „Cine ești tu, omule, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu?”. Cât de oribil este ca un sărman vierme să judece căile nepătrunse ale Dumnezeului Etern! Ce orbire și ce trufie ca o creatură, a cărei înțelegere este întunecată de păcat – și astfel incapabilă de a-și forma o judecată dreaptă cu privire la orice lucru divin, ceresc sau etern – să încerce să decidă cum ar trebui să acționeze Dumnezeu!

Din nefericire, mii de oameni care acum argumentează, cu o aparentă istețime, împotriva adevărului lui Dumnezeu vor descoperi cât de greșiți sunt, atunci când va fi prea târziu să mai facă ceva. „Doamne, inima mea nu este mândră și ochii mei nu se înalță și nu umblu în lucruri prea mari și prea minunate pentru mine” (Psalmul 131.1).

C H Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne.”
Ezechiel 36.26

Inima nouă

Când mă târam înghețat și flămând prin mlaștină, priveam deseori la fiii dumneavoastră bine îmbrăcați și mai ales la moșia domniei voastre unde călăreau ei pe caii lor mândri. Atunci, inima veche spunea: „De le-ar merge odată rău și acestor înfumurați! De ce nu sunt nobil, de ce trebuie să stau cu picioarele în mlaștină până la fluiere și să pasc vacile?”

Dar, Patrik, nu m-aș fi gândit că ai avut așa de multă răutate în inima ta, replică moșierul.

Ah, domnia voastră, cu aceasta nu știți totul, nu știți ce gânduri rele au fost în inima mea. Dar mai bine tac. Domnul meu ar fi necinstit prin aceasta.

Şi ce gânduri ai acum, Patrik?

Acum însă, când îi văd, mă bucur și mă rog: „Doamne, arată-le dragostea Ta! Dă-le orice binecuvântare pe care o ai de dăruit pe pământ, dar nu-i înzestra cu bogăție deșartă! Dăruiește-le harul Tău și o locuință care e mult mai bună decât curtea boierească, o locuință în cer!” Într-adevăr, domnia voastră, astăzi pot spune că iubesc pe toți oamenii, pentru că știu că sunt iubit de Dumnezeu și pentru că am o inimă nouă. Dacă domnia voastră mergeți la Isus nu ca un moșier bogat, ci ca păcătos care are nevoie de mântuire, atunci veți fi așa de fericit cum sunt eu astăzi.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVĂȚĂTURI DIN VIAȚA LUI DAVID (5)

„Iată cele din urmă cuvinte ale lui David” (2 Samuel 23:1)

     Pentru că toți suntem muritori, se pare că ultimele noastre cuvinte sunt deseori considerate definitorii, sau foarte importante. Întrebarea cea mai importantă însă este nu ce cuvinte vom rosti pe ultima sută de metri a vieții, ci dacă am trăit la potențialul nostru maxim și dacă am împlinit planul lui Dumnezeu pentru viața noastră. Biblia spune: „Iată cele din urmă cuvinte ale lui David.” Ce va dori el oare să ne spună? Istoria lui este ca o tablă de șah, piesele fiind binele și răul, câștigul și pierderea, victoria și înfrângerea. În timpul vieții sale, unul din fiii săi i-a violat fiica, un altul și-a ucis fratele, soția i-a întors spatele, prietenii l-au trădat, un alt fiu i-a luat tronul, socrul său a încercat să-l ucidă, iar familia l-a respins, fapt pentru care David și-a petrecut mult timp ascunzându-se prin peșteri. Și-acum, stă să ne vorbească pentru ultima oară. Oare ne va spune despre Goliat? Despre Saul? Sau despre Batșeba? Nu! „Cuvântul lui David, fiul lui Isai, cuvântul omului care a fost înălţat sus de tot, cuvântul unsului Dumnezeului lui Iacov, cuvântul cântăreţului plăcut al lui Israel” a fost următorul: „Duhul Domnului vorbeşte prin mine, şi cuvântul Lui este pe limba mea. Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stânca lui Israel mi-a zis: „Cel ce împărăţeşte între oameni cu dreptate, cel ce împărăţeşte în frică de Dumnezeu, este ca lumina dimineţii, când răsare soarele în dimineaţa fără nori; ca razele soarelui după ploaie… Măcar că nu este aşa casa mea înaintea lui Dumnezeu, totuşi El a făcut cu mine un legământ veşnic, bine întărit în toate privinţele şi tare. Nu va face El oare să răsară din el tot ce este spre mântuirea şi bucuria mea?” (2 Samuel 23:1-5). De ce au fost scrise aceste cuvinte în Scriptură? Pentru noi, care asemenea lui David, suntem imperfecți, dar ale căror inimi nu încetează să se întoarcă spre Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Osea 2.1-17

Cauza lui Israel nu se poate apăra (v. 2; comp. cu Isaia 1.18)! După un rechizitoriu cutremurător, Dumnezeu pronunţă pedeapsa pentru infidelitatea acestui popor: „de aceea, iată, îţi voi îngrădi calea…“ (v. 6) … „de aceea Îmi voi lua înapoi grâul…“ (v. 9). „De aceea…“ şi ne-am putea aştepta la o pedeapsă încă şi mai severă. Dar ce anunţă versetul 14?: „De aceea, iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustie şi voi vorbi inimii ei“. Neasemuit har al lui Dumnezeu! Păcatul alor Săi Îi dă Domnului ocazia de a-Şi dezvălui mila infinită. În loc să alunge „soţia“ nerecunoscătoare şi vinovată, El o ia de mână şi, singur cu ea, îi vorbeşte într-un fel care să-i atingă inima. Dar de ce este menţionată aici această sinistră vale a Acorului? Nu ne vorbeşte ea despre păcatul lui Acan şi despre dezastruoasele sale consecinţe? (Iosua 7.26). Iată însă că tocmai pe aceasta o alege Dumnezeu pentru a o face, de acum, „o uşă a speranţei“ (comp. cu Isaia 65.10). Din punct de vedere moral, şi pentru noi este la fel. Valea tulburării, locul unde avem de-a face cu Dumnezeu în chestiunea greşelilor noastre din trecut, devine „o uşă a speranţei“. Astfel, Dumnezeu ne arată că bucuria comuniunii cu El are obligatoriu ca punct de plecare mărturisirea păcatelor noastre.


18 Mai 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Luați aminte, tot Iuda, și voi, locuitori ai Ierusalimului, și tu, împărate Iosafat! Așa zice Domnul: „Nu vă temeți și nu vă înspăimântați înaintea acestei mari mulțimi, pentru că lupta nu este a voastră, ci a lui Dumnezeu … Nu voi veți avea de luptat cu această ocazie; înfățișați-vă, stați și vedeți salvarea Domnului”.
2 Cronici 20.15,17

Domnul a folosit un om relativ necunoscut, numit Iahaziel, pentru a-l încuraja pe Iosafat și pe poporul lui Dumnezeu. Mesajul lui este unul scurt, însă conține lecții prețioase pentru acele momente când teama pune stăpânire pe noi.

Mai întâi, Iahaziel le spune să alunge teama, care întotdeauna ne face să nu mai vedem lucrurile clar. Spaima face ca mușuroiul să ne pară un munte. Această expresie, „nu vă temeți”, apare de foarte multe ori în Biblie. Ea nu înseamnă că nu trebuie să ni se facă niciodată frică, ci că nu trebuie să trăim în frică și să fim paralizați de ea. Frica va bate întotdeauna la ușa noastră, însă trebuie să lăsăm credința să răspundă, și atunci vom constata că nu mai este nimeni înaintea ușii. Acest lucru ne ajută să înțelegem a cui este de fapt lupta. Ea nu este a noastră. Neemia, atunci când avea înainte o luptă similară, a declarat: „Dumnezeul nostru va lupta pentru noi” (Neemia 4.20). La fel a afirmat credința lui Moise, a lui Ezechia, a lui Iosua și a lui David (Deuteronom 3.22; 2 Cronici 32.8; Iosua 23.3; 10.10,14; 1 Samuel 17.47).

Apoi, în versetele 16 și 17, vedem că trebuie să fim pregătiți să luptăm cu vrăjmașul. Aceasta este adevărata pregătire pentru biruință: a ne poziționa astfel încât să vedem cum lucrează Dumnezeul nostru! Pavel a spus: „După ce veți fi învins toate, să stați în picioare. Stați deci în picioare” (Efeseni 6.13,14). De îndată ce ne-am făcut partea prin a ne poziționa astfel încât să putem fi într-o stare morală potrivită și să putem fi folosiți de Dumnezeu, trebuie să stăm liniștiți și să vedem mântuirea Domnului, fiindcă El va lupta pentru noi.

T Hadley, Sr

SĂMÂNȚA BUNĂ

„V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viața veșnică.”
1 Ioan 5.13

Inima nouă

Patrik, băiatul meu, replică moșierul mișcat, surprins de mărturisirea deslușită, tu vorbești ca un episcop și totuși ești numai un păstor. Nu te înșeli?

Imposibil, stimate domn, strigă Patrik. Eu am Cuvântul lui Dumnezeu care nu înșală niciodată.

Dar te poți înșela în însemnătatea Cuvântului pe care se bazează credința ta, spuse moșierul.

Ah, domnia voastră, Cuvântul însuși este așa de lămurit, că oricine îl poate înțelege. Chiar aici scrie așa ceva:

„Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă… cei ce vor merge pe ea, chiar și cei fără minte nu vor putea să se rătăcească” (Isaia 35.8).

Şi ce-ai făcut pentru a veni la credință?

Nu m-am hărțuit cu gândurile mele rele. Am citit cuvintele Domnului Isus și le-am crezut. El spune: „N-am venit să chem pe cei drepți, ci pe păcătoși.” De aceea m-am dus la El, pentru că am fost un păcătos.

Şi acum ești sigur că ai o inimă nouă?

Simt că nu e aceeași inimă veche care îmi bate în piept. Când aveam inima veche, uram pe toți aceia cărora le mergea mai bine decât mie.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVĂȚĂTURI DIN VIAȚA LUI DAVID (4)

„Atunci cei trei viteji au trecut…” (2 Samuel 23:16)

     David a știut cum să-și formeze lideri. El nu i-a „folosit” pe oameni pentru a obține ceea ce-și dorea. El le-a recunoscut talentul, le-a oferit nenumărate prilejuri să slujească, apoi i-a răsplătit și i-a onorat. Drept rezultat, ei au fost gata să-și dea viața pentru el. În 2 Samuel 23 citim: „David a avut o dorinţă şi a zis: „Cine-mi va da să beau apă din fântâna de la poarta Betleemului?” Atunci cei trei viteji au trecut prin tabăra Filistenilor, şi au scos apă din fântâna de la poarta Betleemului. Au adus-o şi au dat-o lui David” (2 Samuel 23:15-16).

E imposibil să înveți să fii lider, dacă nu ai chemarea de-a fi lider. La urma urmelor, a fi lider înseamnă a fi în acțiune. Ca lideri, tendința noastră naturală este să le dăm altora sarcini, și nu funcții de lider pe care să le ducă la îndeplinire. Însă dacă nu delegăm autoritatea – dimpreună cu responsabilitatea – oamenii nu vor câștiga niciodată experiența de care au nevoie pentru a conduce bine.

Dacă ești lider, răspunde sincer la această întrebare: Le dai oamenilor ocazia să aibă experiențe de lider? „Dacă vor da greș?” întrebi tu. Contează pe asta – vor greși! Însă dacă ai ales oameni cu abilitatea autentică de a fi lideri, vor învăța din asta. Dr. John Maxwell scrie: „Pe măsură ce am îmbătrânit, am ajuns să mă văd ca pe unul care înlătură barierele. Aceasta e funcția mea principală ca lider de grup. Dacă pot da la o parte barierele pentru ca membrii din echipa mea să fie lideri, atunci mi-am îndeplinit slujba. Cu cât elimin mai multe bariere pentru oamenii mei, cu atât mai probabil ei își vor atinge potențialul.” David și-a format lideri care au fost cunoscuți drept „viteji”… și tu, la rândul tău, trebuie să investești în oameni!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Osea 1.1-11

Profeţia lui Osea, contemporan cu Isaia, ne poartă în perioada cărţii 2 Împăraţi, înainte de strămutări. Ea se adresează mai ales celor zece seminţii (numite adesea Efraim, după numele celei aflate în capul şirului), care s-au cufundat în idolatrie mai repede decât Iuda. Întinat prin idolii săi, necredincios legământului cu Dumnezeul său, Israel este reprezentat prin femeia necurată pe care profetul este invitat s-o ia de soţie. Înseşi numele copiilor săi exprimă condamnarea (comp. cu Isaia 8.1-4; precizăm că, în aceste capitole, verbele „a curvi“, „a se prostitua“ sau expresia „a comite adulter“ semnifică părăsirea lui Dumnezeu şi alipirea de idoli).

Israel însuşi a rupt relaţiile care-l uneau cu Domnul. Totuşi, versetul 10, citat de Pavel în Epistola către Romani, ne arată că fărădelegea lui Israel a avut o consecinţă neaşteptată şi minunată: credincioşii, „nu numai dintre iudei, ci şi dintre naţiuni“, sunt numiţi de atunci „fii ai Dumnezeului celui viu“ (Romani 9.24-26). Dumnezeul acesta viu devine Tată. Sentinţa „Lo-Ami“ pronunţată asupra Israelului vinovat a fost urmată de chemarea unui popor ceresc, o familie, care se bucură cu Dumnezeul său şi Tată de o legătură indisolubilă, căreia nici chiar păcatele noastre nu-i pot aduce vreo atingere (1 Petru 2.10).


17 Mai 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Elisei s-a întors la Ghilgal. Și era foamete în țară; și fiii profeților ședeau înaintea lui. Și el a zis slujitorului său: „Pune oala cea mare și fierbe mâncare pentru fiii profeților”.
2 Împărați 4.38

În această perioadă de foamete, Elisei vine la Ghilgal, iar fiii profeților așteaptă ca omul lui Dumnezeu să le ofere ceva de mâncare. Ei putuseră distinge, prin credință, harul administrat prin lucrarea lui Elisei, iar Dumnezeu Își găsește plăcerea să dea răspuns credinței, oricât de slabă ar fi ea, și nu-i va dezamăgi niciodată pe cei care așteaptă toate de la El.

Elisei îi spune slujitorului său să pună la foc oala cea mare și să fiarbă mâncare pentru fiii profeților. Fiindcă era foamete, am fi putut crede că mâncarea trebuia fiartă într-o oală mică, însă la Dumnezeu resursele nu lipsesc niciodată. Credința cere o oală mare. Putem aștepta lucruri mari de la un Dumnezeu mare.

Doar slujitorul primise porunca de a fierbe mâncare, însă un altul a ieșit la câmp și s-a întors de acolo cu o poală plină de curcubete sălbatice (versetul 39). El a crezut că poate adăuga ceva la resursa pe care Elisei o primise din cer, însă râvna lui carnală nu a făcut altceva decât să aducă moartea în oală. Când mâncarea a fost servită, fiii profeților au sesizat imediat pericolul și au apelat la ajutor din partea omului lui Dumnezeu. Elisei are un antidot pentru otravă: făină, pe care o aruncă în oală. Această făină vorbește despre Hristos. Lucrurile pe care omul caută să le adauge la resursa lui Dumnezeu sunt date pe față și corectate prin prezentarea lui Hristos.

În Noul Testament îl găsim pe apostolul Pavel detectând „curcubetele sălbatice” care îi amenințau pe sfinții din Colose. „Vedeți să nu fie nimeni care să vă fure prin filosofie și amăgire deșartă, după tradiția oamenilor, după cunoștințele elementare ale lumii și nu după Hristos” (Coloseni 2.8). Pentru a îndepărta aceste influențe otrăvitoare, distructive pentru adevărata viață creștină, el li-L prezintă pe Hristos. În El sunt toate lucrurile de care avem nevoie.

H Smith

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.”
1 Ioan 1.9

Inima nouă

Patrik, spuse el, a fost un timp în viața mea când mi-am dorit și am cerut aceeași credință. Nu aveam de cerut nimic altceva pentru mine în această lume; știam însă și faptul că nu pot lua în veșnicie bogățiile cu mine. De aceea îmi doream ceva mai de preț decât aceste bogății. Pe atunci L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea o inimă nouă, dar El nu mi-a ascultat rugăciunea, cu toate că tatăl meu spunea că El face acest lucru.

O, stimate domn, atunci nu v-ați rugat bine. Dumneavoastră ați venit la Dumnezeu ca moșier bogat și așa ați vrut să rămâneți înaintea Lui. Dar în fața lui Dumnezeu, cel mai bogat și mai bun om este sărac și păcătos. Dar dumneavoastră nu ați vrut să fiți așa. Astfel, Dumnezeu nu a putut să vă asculte rugăciunea. O, dacă ați vrea, domnia voastră, să mergeți la Dumnezeu ca un om simplu, sărac! Dar acest lucru ar fi, după părerea dumneavoastră, o înjosire. Nu, domnia voastră, pe această cale nu-L veți găsi niciodată pe Domnul spre mântuirea dumneavoastră.

Cum ai mers tu la Domnul, Patrik? a vrut să știe moșierul.

Ca un nenorocit, ca un copil păcătos și vinovat; așa am și fost. L-am rugat să mă ierte și i-am recunoscut că sunt foarte rău. Ştiam faptul că nu pot pretinde îndurarea lui Dumnezeu, căci, deși eram copil, păcătuisem deseori împotriva Lui.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

ÎNVĂȚĂTURI DIN VIAȚA LUI DAVID (3)

„S-au suit toţi să-l caute” (2 Samuel 5:17)

     Pavel scrie: „Luptă-te lupta cea bună a credinţei” (1 Timotei 6:12). Trebuie să lupți ca să beneficiezi de unele dintre promisiunile lui Dumnezeu. Iebusiții care populau Ierusalimul i-au spus lui David: „Să nu intri aici” (2 Samuel 5:6). Așa că așteaptă-te la împotrivire față de viziunea ta, mai ales atunci când nu există nicio dovadă care s-o valideze. Și ceea ce a îngreunat și mai mult lucrurile, Ierusalimul era cu sute de metri deasupra armatei lui David, și singura cale de acces era prin izvorul de apă, adică prin noroi. „Dar David a pus mâna pe cetăţuia Sionului” (2 Samuel 5:7). Înțelege un lucru: Dacă trebuie, Dumnezeu te va duce prin situații dificile pentru a te urca apoi pe tron. Să remarcăm cuvântul „Dar…” Când ești afundat în probleme până la gât și când dușmanul îți spune că nu o vei scoate la capăt, bazează-te pe promisiunile lui Dumnezeu, și spune: „Dar…” Ridică-te prin credință și proclamă ceea ce ți-a promis Dumnezeu. „Aceia din popor, care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor, vor rămâne tari, şi vor face mari isprăvi.” (Daniel 11:32) Dumnezeu îți poate arăta cum poți exploata împrejurările spre binele tău și spre slava lui Dumnezeu. Însă nu te aștepta ca toți să te ajute! „Filistenii au aflat că David fusese uns împărat peste Israel, şi s-au suit toţi să-l caute.” Va trebui să lupți pentru a-ți împlini destinul, și va trebui să lupți ca să nu-l pierzi. Și cu fiecare nouă bătălie, va trebui să te întorci spre Dumnezeu pentru noi instrucțiuni. „David a întrebat pe Domnul: „Să mă sui împotriva Filistenilor? Îi vei da în mâinile mele?” Şi Domnul i-a zis lui David: „Suie-te, căci voi da pe Filisteni în mâinile tale.” (2 Samuel 5:19). Astăzi – mergi mai departe, și să știi că Dumnezeu este cu tine!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

 

Daniel 12.1-13

Împlinirea celor dintâi evenimente ale profeţiei este garanţia că şi cele anunţate pentru timpul sfârşitului vor avea loc cu certitudine. Perioada actuală a harului este ca o lungă paranteză care întrerupe de aproape două mii de ani cursul profeţiei. Ea dă acum fiecăruia ocazia de a se întoarce la Dumnezeu, pentru a se pune la adăpost de judecata viitoare.

Dintre cei din poporul lui Daniel, „oricine va fi găsit scris în carte“ va fi eliberat (v. 1b). Cei care sunt numiţi înţelepţi vor învia pentru viaţa eternă; ceilalţi, pentru grozăvia pierzării eterne. Atunci va lua sfârşit vremea rânduită pentru judecată; soarta fiecărui om va fi definitiv stabilită şi absolut nimic nu va mai constitui vreun obstacol în desfăşurarea pe pământ a planurilor lui Dumnezeu. Profeţia, să nu uităm, îl are întotdeauna ca obiect pe Israel; chiar istoria împărăţiilor neamurilor este privită aici în relaţie cu poporul ales. Gândurile lui Dumnezeu însă au ca centru invariabil întâi de toate gloria lui Hristos. De aceea ele sunt pecetluite şi ascunse de cei răi, în timp ce înţelepţii sunt invitaţi să le înţeleagă. Noi de asemenea le vom înţelege, în măsura în care vom avea pe inimă această glorie a Domnului Isus.


 

16 Mai 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru orice lucru este o vreme și pentru orice ocupație un timp sub ceruri: … un timp pentru a căuta și un timp pentru a pierde.
Eclesiastul 3.1,6

Eclesiastul și creștinul

Principiul profitului și al pierderii funcționează și în sfera spirituală. Dacă vom folosi „un timp pentru a căuta” și vom cerceta cu sârguință Scriptura, profitul și binecuvântarea vor fi evidente în viața noastră. Dacă nu, atunci va veni „un timp pentru a pierde”, când ni se va lua chiar și ceea ce credeam că avem.

Solomon, într-una din cărțile sale, tratează acest aspect în felul următor: „Fiul meu, … dacă vei striga după pricepere și-ți vei înălța glasul pentru înțelegere, dacă o vei căuta ca pe argint și o vei cerceta ca pe comorile ascunse, atunci vei pricepe temerea de Domnul și vei găsi cunoștința lui Dumnezeu” (Proverbe 2.1,3-5). Acest pasaj conține sfaturi prețioase pentru creșterea în cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu. Mai întâi trebuie să ne înălțăm glasul pentru înțelegere. Dacă nu ne rugăm ca Dumnezeu să ne deschidă mintea să înțelegem Cuvântul Său, studiul nostru nu va fi decât un exercițiu intelectual.

Apoi Solomon vorbește despre a căuta cunoașterea ca pe niște comori ascunse. Este necesară o măsură de osteneală pentru o cunoaștere reală a Cuvântului lui Dumnezeu. Unele dintre cele mai prețioase lucruri din Scriptură sunt „comori ascunse”. El nu numai că îl încurajează pe cel credincios să caute, însă îl și atenționează cu privire la consecințele leneviei spirituale: „Cine își ară ogorul se va sătura cu pâine, dar cine umblă după oameni de nimic se va sătura de sărăcie” (Proverbe 28.19). Dacă ne vom ocupa timpul cu lucrurile lumii acesteia, în loc de cele care sunt cu adevărat pâinea noastră, va veni „un timp pentru a pierde”, iar rezultatul va fi sărăcia spirituală. „Un leneș își pune mâna în vas și nu și-o duce nici măcar la gură” (Proverbe 19.24). Biblia nu ne va fi de niciun folos dacă nu o „ducem la gură”.

M Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

” …Isus i-a zis: «Adevărat, adevărat îți spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.»”
Ioan 3.3

Inima nouă

Domnia voastră îmi amintiți de un fruntaș al iudeilor care a venit la Isus noaptea. Şi el a întrebat: „Cum se poate face așa ceva?”, când Mântuitorul i-a spus: „Trebuie să vă nașteți din nou.”

Ştiu povestea, replică moșierul. Dar cum poate dovedi un om că este născut din nou? Prin ce pot recunoaște alți oameni că tatăl tău este născut din nou, că are o inimă nouă, așa cum spui tu?

Domnul Isus nu a încercat să-l convingă prin dovezi pe fruntaș. De aceea nici eu nu vreau să fac acest lucru. Dar, domnia voastră, îmi permiteți o întrebare: Dacă vedeți un om mergând pe un drum de țară, îl rugați să se oprească și să vă dovedească că este născut? Nu, pentru că vedeți că așa este; altfel, nu ar umbla viu în fața dumneavoastră. Deci, dacă cineva vede ce viață spirituală duce astăzi tatăl meu, care odinioară trăia în păcat, cum merge pe calea spre cer, poate să vadă că el este născut din nou, fără a avea nevoie de o altă dovadă.

Nobilul nu mai zâmbi. Îl privi cu seriozitate în ochi pe băiatul sărac care numea o convingere proprietatea lui, o convingere pe care el nu o cunoștea, dar din cauza căreia începea să-l invidieze. Se adevereau  cuvintele înțeleptului Solomon: „Mai mult prețuiește săracul care umblă în neprihănirea lui, decât bogatul care umblă pe căi sucite” (Proverbe 28.6).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVĂȚĂTURI DIN VIAȚA LUI DAVID (2)

„Să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.” (Evrei 6:12)

     Astăzi vom vorbi despre încă trei lecții (de câte trei cuvinte fiecare) din viața lui David:

1) Dumnezeu face alegerea. Când proorocul Samuel a mers la casa lui Isai ca să aleagă următorul rege al lui Israel, nimeni nu se gândise la David. Însă Dumnezeu pe el îl alesese – la fel cum a ales-o pe Debora să conducă poporul, într-o societate dominată de bărbați. Nu mai încerca să-L înțelegi pe Dumnezeu! Și nu te mai compara cu alții! Noi i-am fi respins pe mulți dintre oamenii pe care i-a ales și i-a folosit Dumnezeu – ceea ce demonstrează cât de puține cunoaștem.

2) Dumnezeu concepe planul. „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi…” (Filipeni 1:6). Cine concepe planul? Cine îl duce la capăt? Dumnezeu! Planul Său pentru David a presupus să se ferească de sulița lui Saul, să locuiască în peșteri ca un fugar și (vezi 1 Samuel 22:2) să lucreze cu patru sute de nepricepuți pentru care cuvântul „disfuncțional” e un termen blând. Dumnezeu te pregătește prin dificultățile pe care le experimentezi pentru a face față misiunii pe care ți-a încredințat-o.

3) Dumnezeu stabilește orarul. „Să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc făgăduinţele.” Răbdarea înseamnă să fii tare și atunci când ești sub presiune. Premiul le aparține celor care sunt credincioși într-o cursă lungă. David a fost uns rege când era adolescent, însă nu a urcat pe tron decât la vârsta de treizeci de ani. Așa că, ai răbdare! Dumnezeu face o lucrare de pregătire în viața ta ca să fii gata la vremea potrivită. Da, așteptarea este grea, dar dacă pornești înainte ca arbitrul să dea startul, vei fi descalificat. Stai cu ochii ațintiți la premiul chemării tale cerești, și nu renunța!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 11.29-45

Nicio profeţie din Scriptură nu se interpretează separat, ceea ce înseamnă că nu poate fi izolată din planul general al lui Dumnezeu (2 Petru 1.20). Astfel, începând cu versetul 36, cum arată înseşi cuvintele Domnului, avem tabloul unor evenimente care se află încă în viitor şi pentru care cele din trecut au slujit, într-un fel, doar drept schiţă sau introducere. Antioh Epifanus, regele Siriei, desemnat fără echivoc în versetul 31, cel care pentru a se răzbuna pe iudei sacrifică o scroafă în templu şi apoi aşază acolo statuia lui Jupiter, nu este decât un antetip al viitorului împărat din Nord sau Asirian. Acestui personaj profetic i se aplică versetele 40-45, în timp ce versetele 36-39 îl privesc pe Antihrist, „împăratul“, care în acelaşi „timp al sfârşitului“ se va face adorat în Ierusalim. El va fi supraomul aşteptat, reunind şi desăvârşind în persoana sa, sub acapararea lui Satan, toate tendinţele perverse şi orgolioase ale inimii omului. Acţionând după bunul lui plac (în contrast absolut faţă de Hristos – Evrei 10.7), proferând cele mai grave hule împotriva lui Dumnezeu, dispreţuindu-L pe Unsul Său, ridicându-se mai presus de orice, sprijinit de bani, de violenţă şi de minciună, iată duhul Antihristului, care nu este greu de discernut în lume chiar şi astăzi (1 Ioan 2.18,22,23).


15 Mai 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Pentru mine este bine să mă apropii de Dumnezeu.
Psalmul 73.28

Efectul apropierii mele de Hristos mă face să fiu în comuniune cu El cu privire la alții, mai degrabă decât să mă preocup cu propriile mele circumstanțe. Cum aș putea să mă bucur cu cel care se bucură sau să mă întristez cu cel care este întristat, decât dacă trăiesc aproape de Hristos și dacă am inima plină de El? O, dacă am fi suficient de aproape de Hristos pentru a ne trage din El tot harul și tot devotamentul, ca să putem astfel corecta în noi înșine orice tendință egoistă!

Activitatea în lucrare, deși făcută cu sinceritate, dacă nu-și are izvorul în comuniunea cu El, va degenera într-o rutină și va fi chiar periculoasă; sufletul se depărtează astfel de Dumnezeu fără să știe. Dacă suntem aproape de Hristos, fericirea noastră nu se va baza pe starea Adunării, ci vom fericiți să trăim pentru ea. Slujirea creștină se bazează nu pe ceea ce găsește în mijlocul celor pentru care se ostenește, ci pe ce aduce acolo. Când trăim bucurându-ne de Domnul, acest lucru se va traduce în lucrarea noastră și va influența împrejurările Adunării. Dacă Adunarea merge bine, aceasta este o mare mângâiere, însă noi trebuie să venim, de dragul lui Hristos, în întâmpinarea oricărei nevoi a Adunării.

Dacă stăm aproape de Domnul, dacă suntem în comuniune cu Dumnezeu în Locul Preasfânt, îi vom vedea pe toți credincioșii prin ochii Lui, ca fiindu-I dragi, ca fiind plăcerea lui Hristos și rod al muncii sufletului Său. Astfel, mijlocirea pentru ei devine ușoară și plină de har. Dragostea lui Dumnezeu pentru ai Săi este adevăratul imbold pentru lucrarea pe care o facem pentru ei.

Lucrul cel mai important este să fim aproape de El în inima noastră, după care vom lucra pentru El așa cum El Însuși ar face-o. Un timp de singurătate cu Domnul ne prinde foarte bine în lucrarea noastră. Doar astfel Îl putem avea pe El înaintea ochilor, și nu lucrarea; de asemenea, învățăm că lucrarea noastră este în mâinile Lui, nu în ale noastre. Cel care este cel mai aproape de Hristos Îl va sluji cel mai bine și nu există lucrare adevărată fără a fi aproape de El.

J N Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

” …Tată, Doamne al cerului și al pământului, Te laud pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înțelepți… și le-ai descoperit pruncilor…”
Luca 10.21

Inima nouă

–    Dumneavoastră, stimate domn, sunteți bogat ca un împărat și înțelept ca un episcop, și totuși nu sunteți sigur că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu; iar noi, săraci ca oile noastre și nu cu mult mai deștepți decât ele, înțelegem această carte. Ea este hrană și băutură pentru inimile noastre. Noi suntem bogați, căci avem acest dar minunat. Noi suntem, să mă scuzați, domnia voastră, mai bogați decât dumneavoastră.
–    Nu te grăbi, băiatul meu, nu te grăbi, replică moșierul zâmbind. Ce crezi, nu i-ar plăcea tatălui tău să fie în locul meu?
–    Niciodată, stimate domn! zise băiatul. Să renunțe tatăl meu la cer și să vândă locul unde se află mama și frățiorul meu? Să renunțe la Hristos? Nu, domnia voastră! Dumneavoastră nu aveți bani suficienți pentru a cumpăra „inima nouă” pe care i-a dat-o tatălui Domnul nostru Isus! Spunând aceste cuvinte, strânse cu amândouă mâinile Biblia la piept.
–    „Inima nouă” pe care i-a dat-o Isus? întrebă nobilul.
Cum este posibil acest lucru?
Așa ceva omul cel bogat în lucrurile acestei lumi încă nu mai auzise. Însă în Biblie este scris: „Lucruri pe care ochiul nu le-avăzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru ceice-L iubesc” (1 Corinteni 2.9).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVĂȚĂTURI DIN VIAȚA LUI DAVID (1)

„Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28)

     Dumnezeu a zis: „Am găsit pe David… om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.” (Faptele Apostolilor 13:22). Când Dumnezeu spune lucrul acesta despre cineva, ar fi bine să dai dovadă de înțelepciune și să urmărești viața acelui om. La început, David a fost păstor la oi… dar a ajuns rege! Șansele ca așa ceva să se întâmple erau zero. Păstorii se aflau așa de jos pe scara socială, încât nu puteau fi nici măcar martori într-un proces, întrucât cuvântul lor nu era luat în considerare. Cu toate acestea, David a ajuns să scrie psalmii cei mai citiți din toate timpurile! Înțelege un lucru: când Îl inviți pe Dumnezeu în viața ta, El anulează datoriile trecutului și rescrie viitorul. Însă trebuie să alegi ceea ce a ales Dumnezeu pentru tine! Există un contrast puternic între Pavel și David. Pavel și-a trăit episoadele de neascultare înainte de a-L întâlni pe Hristos, apoi a dus o viață exemplară. David a devenit rege la treizeci de ani și în cei patruzeci de ani de domnie a experimentat păcatul, inclusiv adulterul și crima.

Sunt două lecții importante aici:

1) Nu te grăbi să judeci. Nimic nu se termină, până când nu zice Dumnezeu că se termină! Istoria lui David este o avertizare pentru cel neascultător, o mustrare pentru neprihănirea prin fapte, o verificare a dreptății lui Dumnezeu care nu te va lăsa să scapi de consecințe, și o mărturie a dragostei Lui care nu te va abandona niciodată.

2) Dumnezeu poate scoate ceva bun chiar și dintr-o situație neplăcută. El poate lua toate experiențele prin care ai trecut și le poate face să lucreze spre bine – fie spre binele tău, fie spre binele altora. Concluzie: El poate face ca „toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 11.10-28

Acest capitol anunţă şi istoriseşte în detaliu rivalitatea dintre două din cele patru dinastii în care avea să fie împărţit imperiul grec al lui Alexandru. În acest împărat al Nordului se recunoaşte linia Seleucizilor, guvernând regiunile situate la nord de Palestina: Siria, Asia Mică, în timp ce împăraţii Sudului sunt Lagizii (sau Ptolomeii), stăpânind Egiptul. Între aceste două puteri rivale aveau să alterneze războaiele şi tratatele de alianţă, cu linguşiri omeneşti, şantaje şi ameninţări, căsătoriile diplomatice şi asasinatele. Relaţiile dintre naţiuni nu s-au schimbat deloc de atunci, iar manualele de istorie nu sunt altceva decât triste reflectări despre ce conţine inima omului: lăcomie (v. 8), violenţă şi crime (v. 14), moravuri rele (v. 17), înşelăciune (v. 23), corupţie (v. 24), trădare (v. 26), minciuni (v. 27).

Cât de deşartă apare, după două mii de ani, retrospectiva acestor conflicte având drept miză ţara lui Israel (v. 16) şi care-i va măcina în guvernări de scurtă durată pe aceşti monarhi îngâmfaţi!

Politica internaţională din perioada împăraţilor aparţinând dinastiei Seleucizilor şi a Ptolomeilor este descrisă aici anticipat într-un mod atât de exact, încât unii raţionalişti, încurcaţi, au făcut tot posibilul pentru a demonstra că acest capitol nu putea fi scris decât după împlinirea evenimentelor pe care acesta le anunţă.


14 Mai 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Ucenicul acela, pe care-l iubea Isus, i-a spus deci lui Petru: „Este Domnul!”.
Ioan 21.7

Ucenicul pe care îl iubea Isus

Sunt două pescuiri miraculoase relatate în Noul Testament (Luca 5.5; Ioan 21.3). Una apare la începutul lucrării publice a Domnului, atunci când El i-a chemat pe cei dintâi ucenici, iar cealaltă apare după învierea Sa, când, în harul Său, El le întărește chemarea de a-L urma. Prima pescuire minunată, descrisă în Luca 5, a reprezentat o adevărată descoperire pentru Simon Petru. El a înțeles atunci că Hristos avea putere asupra creației și că era cu adevărat o Persoană Divină. Astfel, Petru și-a părăsit năvodul și s-a încrezut pe deplin în Cel care putea purta de grijă de toate nevoile sale, în timp ce avea să-și împlinească lucrarea de „pescar de oameni”.

Simon Petru însă căzuse adânc, din cauza încrederii în dragostea sa pentru Domnul. El se lăudase că nu o să se lepede de Hristos, fiindcă Îl iubea mai mult decât ceilalți ucenici (Matei 26.33; Ioan 21.15). Aici vedem pericolul încrederii în dragostea noastră pentru Domnul, în contrast cu a fi ucenici pe care Domnul îi iubește, încrezându-ne astfel în dragostea Lui pentru noi.

Dimineața, după ce ucenicii se osteniseră în zadar toată noaptea să prindă ceva, Domnul Isus Și-a făcut apariția pe țărm. Ucenicii nu știau că este El. Însă, după ce au aruncat plasa la porunca Sa și după ce au văzut mulțimea de pești pe care o prinseseră, ucenicul pe care îl iubea Isus a spus: „Este Domnul!”. El a fost primul care și-a dat seama cine era Străinul acela. Petru, potrivit firii sale impulsive, a sărit imediat în apă, pentru a ajunge la El. Discernământul spiritual pare să fie tot mai rar printre cei ai Domnului. Ce anume ne va face să discernem mai clar glasul sau voia Domnului? Rămânerea în Hristos și conștiența dragostei și a aprobării Sale!

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Din gura copiilor… Ţi-ai scos o întăritură de apărare împotriva potrivnicilor Tăi, ca să astupi gura vrăjmașului și omului cu dor de răzbunare.”
Psalmul 8.2

Inima nouă

O ilustrare a versetului de astăzi o găsim într-o veche povestire. Patrik era un păstor într-un ținut mlăștinos al Irlandei. Tatăl său păștea vitele moșierului. Tatăl și fiul erau săraci. Ei locuiau într-o căsuță sărăcăcioasă care primea lumină printr-o singură fereastră. Cu toate acestea, era căminul lor drag. Tatăl și fiul aveau o carte pe care o iubeau mai presus de orice. Erau îndreptățiți să facă acest lucru, pentru că acestei cărți îi datorau tot ceea ce îi făcea fericiți. În ea era scris că, în ciuda sărăciei lor, ei erau împărați și preoți. Într-o seară, pe când Patrik ședea în fața căsuței cu Biblia pe genunchi și aștepta întoarcerea tatălui său acasă, auzi deodată vocea puternică a moșierului prietenos și bun la inimă, care răsări înaintea lui ca din pământ.

– Ei, băiatul meu, ce găsești tu în această carte groasă și veche? Cât am citit în ea, n-am înțeles nici jumătate din cele citite.
– Dați-mi voie, domnia voastră, să vă întreb: Nu adeveresc chiar cuvintele dumneavoastră cât de adevărată este această carte? Nu ați citit că Dumnezeu „a ascuns aceste lucruri de cei înțelepți și pricepuți și le-a descoperit pruncilor”? întrebă Patrik.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII TRUP ȘI SUFLET!

„Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” (Eclesiastul 9:10)

     Solomon cel înțelept ne-a sfătuit: „Gustă viaţa… în tot timpul vieţii tale deşerte pe care ţi-a dat-o Dumnezeu sub soare…Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” (Eclesiastul 9:7-10) Profesorul Howard Hendricks scria: „Recent, mi-am pierdut unul din cei mai buni prieteni, o femeie de optzeci și șase de ani. A fost cea mai extraordinară profesoară cu care am avut de-a face vreodată. Ultima oară când am văzut-o pe planeta Pământ a fost la una din acele „întâlniri creștine” când toți stăm în fotolii adânci și încercăm să părem pioși. Atunci a apărut ea, m-a privit și a spus: „Hendricks, nu te-am mai văzut de multă vreme… Spune-mi cinci cărți extraordinare dintre cele pe care le-ai citit în ultimul an!” Lucrul acesta a schimbat numaidecât dinamica grupului. Logica ei era: „Să nu ne plictisim unul pe altul, să trecem la subiect. Și dacă nu găsim nimic de discutat, atunci să intrăm într-o dezbatere!” Avea optzeci și trei de ani când a făcut ultima călătorie în Țara Sfântă. Am mers cu un grup de fotbaliști. Una din cele mai vii amintiri ale mele este când ea a ieșit în față și a strigat la ei: „Haideți odată, oameni buni!” A murit recent, în somn, acasă la fiica ei… care mi-a spus că înainte de a muri, prietena mea își făcuse o listă cu obiectivele ei pentru următorii zece ani!” Așadar, fie că ai nouăsprezece sau nouăzeci de ani, cuvântul pentru tine astăzi este: „Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” Cu alte cuvinte, fii trup și suflet!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 10.15-21; 11.1-9

Pentru a putea înţelege partea vizibilă a profeţiei (cap. 11), capitolul 10 ne întâmpină ajutându-ne să întrevedem latura ei ascunsă, care este corespondentul ceresc al acestor evenimente de pe pământ. Mai-marii acestei lumi, deşi se cred liberi, seamănă cu nişte marionete; ei sunt dirijaţi din sfere mai înalte, de către „căpetenia autorităţii“ satanice, prin intermediul acestor „fii“ care se numesc patimi (Efeseni 2.2). Dumnezeu însă are de asemenea legiunile Sale de îngeri cu conducătorii lor (Evrei 1.14). Şi, lucru minunat, noi putem, prin rugăciunile noastre, să punem în mişcare forţele lor invizibile, să purtăm aceleaşi lupte şi să experimentăm, împreună cu Ilie şi cu Daniel, c㠄mare putere are cererea fierbinte a celui drept“ (Iacov 5.16).

În capitolul 11, Dumnezeu îi deschide profetului său o largă perspectivă asupra evenimentelor ce urmau să aibă loc. Trei monarhi perşi aveau să se succeadă: Cambises al II-lea, Gaumata Magul şi Darius Histaspes (recunoscuţi, respectiv, în Ezra 4.6,7,24). După ei, bogatul şi puternicul Xerxes (Ahaşveroş din cartea Estera) va întreprinde o formidabilă ofensivă împotriva Greciei (Iavan). Apoi va avea loc ascensiunea fulgerătoare a lui Alexandru cel Mare (v. 3, 4), divizarea şi mai rapidă a imperiului său „în cele patru vânturi“ (izbitoare ilustraţie a cărţii Eclesiastul), urmată de îndelungate certuri între principalii săi moştenitori.


13 Mai 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

A doua zi, o mare mulțime care venise la sărbătoare, auzind că Isus vine la Ierusalim, au luat ramuri de palmier și I-au ieșit în întâmpinare, și strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!”.
Ioan 12.12,13

De obicei, când împărații acestei lumi intrau în capitala imperiului lor, erau îmbrăcați în armură strălucitoare și călăreau pe cai albi, pentru a-și ilustra puterea. Însă felul în care Împăratul lui Dumnezeu a intrat în Ierusalim a fost similar cu cel în care a sosit în Betleem, în noaptea în care S-a născut. Isus a călărit pe un măgăruș, ilustrând umilința și pacea. În mod remarcabil, măgărușul era împrumutat, ca și primul pătuț al Domnului – o iesle.

El a fost un om fără casă, fără armată și fără vreun alt semn vizibil al puterii. Nu este surprinzător că Isus, Creatorul tuturor lucrurilor, nu a avut nimic în posesie? Cu ceva timp în urmă, El împrumutase o corabie și prânzul unui băiețel. Pe una o folosise ca podium de pe care să predice; pe celălalt, pentru a hrăni în mod miraculos o mulțime flămândă. Iar acum, înainte de sfârșitul săptămânii, trupul Său avea să fie așezat într-un mormânt împrumutat. Faima Lui se înălța pe aripile a ceea ce fusese probabil cea mai mare minune a Lui – învierea dintre morți a prietenului Său, Lazăr – iar când mulțimea a auzit că venea la Ierusalim, entuziasmul a ajuns la cota maximă. Fiindcă era sărbătoarea Paștelui, mai mult de un milion de oameni veniseră în Cetatea Sfântă. Isus era înconjurat de pelerini; unii și-au așternut hainele pe drum, în timp ce alții tăiau ramuri din copaci pentru a le așeza pe calea Sa. Pe când trecea, mulțimea striga: „Osana, Fiul lui David!”.

Isus respinsese mai înainte orice încercare a oamenilor de a-L face împărat. Totuși, la această sărbătoare de Paște, lucrurile erau diferite. El îi instruise pe ucenicii Lui să-I aducă un măgăruș pentru intrarea Sa în cetate, indicând faptul că El era Împăratului profețit de Zaharia (Zaharia 9.9). După această clară demonstrație publică, elita religioasă avea să fie forțată fie să-L primească, fie să-L respingă – să-L așeze pe tronul inimilor lor sau să-L țintuiască pe o cruce.

T Hadley, Sr

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Isus a întins mâna, S-a atins de el și a zis: «Da, voiesc, fii curățit!» Îndată l-a lăsat lepra.”
Luca 5.13

Omul compătimitor

Într-o cetate în care Se afla Mântuitorul, un lepros a venit la  Domnul,  s-a  aruncat  cu  fața  la  pământ  și  L-a  rugat: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești.” Acel om deosebise în Domnul Isus puterea divină care singură putea să-l vindece din starea sa nenorocită. Lepra simbolizează păcatul pe care numai Domnul îl poate curăți. Acel om știa că Isus Hristos are puterea de a vindeca lepra, dar se îndoia de voința Domnului.

O astfel de îndoială este de înțeles într-o lume caracterizată de egoism, necredință și nepăsare. Într-o astfel de lume poți să te îndoiești întotdeauna de bunăvoința celor care ar putea să vină în ajutorul celor nenorociți, al celor apăsați de păcatele lor. Leprosul încă nu-L cunoștea pe singurul Om ceresc care Se deosebea totalmente de toți ceilalți oameni. Nu-L cunoștea pe Acela care, mișcat de milă față de creatura Sa, binevoise să vină din cer pentru a-i da ajutorul de care avea nevoie. Domnul Isus Hristos era Omul compătimitor, dar în același timp Dumnezeu arătat în trup. Slaba credință a leprosului a primit răspunsul plin de har din gura Domnului: „Da, voiesc, fii curățit!”

Atât leprosul, cât și mulțimea din jur au putut să vadă ceva din gloria Persoanei Domnului. Mântuitorul S-a atins de lepros și acesta a fost vindecat. Lepra nu putea face niciun rău Învățătorului venit din cer în ajutorul celor nenorociți.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ALEGE SĂ FII MULȚUMITOR

„Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!” (Psalmul 103:2)

     Un om stătea pe o bancă în parc și arăta atât de deprimat, încât un polițist a încercat să-l consoleze. „Ai pățit ceva?” „Da, a răspuns el. Acum câteva luni, bunicul meu mi-a lăsat moștenire 500.000 de lire și câteva zăcăminte de petrol.” Polițistul a comentat: „Ăsta nu prea pare un motiv de  supărare!” „Da, dar nu ai auzit povestea până la capăt. Luna trecută unchiul meu mi-a lăsat 1.000.000 de lire.” Polițistul a dat din cap. „Nu înțeleg. Atunci de ce ești atât de nefericit?” El a răspuns: „Pentru că uite, suntem la sfârșitul lunii, și nimeni nu mi-a mai dat nimic!”

Serios vorbind, această persoană face parte din categoria oamenilor care sunt nefericiți indiferent cât de mult ar avea. Psalmistul ne arată că putem scăpa de atitudinea de nemulțumire cultivând recunoștința. „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!”

Gândirea și mulțumirea merg mână în mână. Amintirea este catalizatorul pentru închinare. O cântare de mulțumire spune așa: „Ia în seamă harul Său bogat/ tot ce Domnul tău în dar ți-a dat; ia în seamă cât de minunat/ Domnul zi de zi Te-a binecuvântat!”

Psalmistul ne încurajează să facem trei lucruri:

1) Să ne gândim la ceea ce ne-a dat Dumnezeu – iertare, vindecare, ocrotire, răscumpărare, dragoste și compasiune (vezi versetele 1-5).

2) Să ne gândim la ceea ce nu ne-a dat Dumnezeu – pedeapsa pe care o merităm pentru păcatele noastre (vezi versetele 8-12).

3) Să ne gândim la ceea ce ne-a promis Dumnezeu. „Bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce se tem de El.” (Psalmul 103:17)

Dumnezeu te acceptă atunci când accepți lucrarea lui Hristos. Deci, uită-te în oglindă în fiecare dimineață și spune: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui!” Nu-i târziu nici acum s-o faci!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 10.1-14

Uneori Dumnezeu răspunde imediat la rugăciunile alor Săi. În capitolul 9.21, cuvântul Său a ajuns la Daniel pe când el încă se ruga. Alteori, dimpotrivă, ca în acest capitol, El amână intervenţia Sa, pentru a testa cât de reale sunt dorinţele noastre, cât de perseverentă este credinţa noastră. Dar chiar dacă uneori trebuie să ne rugăm mult timp înainte de a fi împlinită rugăciunea, niciodată să nu tragem concluzia din aceasta că Dumnezeu nu ascultă (1 Ioan 5.15). El îi spune lui Daniel că rugăciunea lui a fost auzită încă din prima zi. Acest verset 12 ne dezvăluie starea morală plăcută lui Dumnezeu, care este, am putea spune, cheia comunicării cu cerul. Să reţinem secretul lui Daniel: el şi-a pus inima să înţeleagă şi să se smerească.

Comparând viziunea din versetele 5 şi 6 cu cea a apostolului Ioan în Patmos (Apocalipsa 1.13-16), înţelegem că Acela care apare aici încărcat cu atributele dreptăţii suverane nu poate fi altul decât „Unsul“ cel „nimicit“ (cap. 9.26) care va fi, de asemenea, glorificat. Într-o astfel de prezenţă, cel mai evlavios dintre oameni este paralizat de o spaimă mortală. (Pentru a putea fi un canal al revelaţiilor divine, trebuie ca mai întâi moartea să-şi fi făcut lucrarea în noi – 2 Corinteni 4.12.) Dar acelaşi cuvânt al harului vine să-l liniştească şi pe Daniel, cum mai târziu o va face şi faţă de Ioan: „Nu te teme“, „nu te teme de nimic, om preaiubit“ (v. 12, 19).


12 Mai 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

El Și-a îndreptat fața hotărât să meargă la Ierusalim și a trimis soli înaintea feței Sale; și ei, ducându-se, au intrat într-un sat de samariteni, ca să facă pregătiri pentru El. Și nu L-au primit, pentru că fața Lui era îndreptată să meargă la Ierusalim. Și ucenicii Săi, Iacov și Ioan, văzând aceasta, au spus: „Doamne, vrei să spunem să coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut și Ilie?”. Dar El, întorcându-Se, i-a mustrat și a spus: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți; pentru că Fiul Omului n-a venit ca să piardă viețile oamenilor, ci ca să le mântuiască”.
Luca 9.51-55

Samaritenii – Foc din cer

Nu numai că iudeii nu aveau legături cu samaritenii, însă vedem că samaritenii, de partea lor, nu ezitau să se răzbune pe iudei. Domnul era în drum spre Ierusalim, unde avea să sufere și să moară pentru cei păcătoși – fie ei iudei, samariteni sau dintre națiuni. Fiindcă Se îndrepta către Ierusalim, samaritenii din acel sat nu au vrut să-L primească.

Vedem apoi cât de puternice au fost resentimentele ucenicilor iudei. Domnul lor și ei, ucenicii Lui, fuseseră insultați. Această insultă trebuia pedepsită, gândeau Iacov și Ioan. Ei au făcut referire la ceea ce credeau a fi un exemplu din Scriptură. În apropierea acestor locuri, cu secole în urmă, Ilie, atunci când fusese tratat cu lipsă de respect, poruncise în două rânduri să cadă foc din cer și să-i mistuie pe cei care veniseră să-l prindă. Acești „fii ai tunetului” doreau să facă la fel. N-am dorit și noi de multe ori să procedăm așa?

Vedem acum felul în care se manifestă „blândețea și bunătatea lui Hristos”. El îi mustră pe cei doi ucenici, care nu știau de ce duh erau însuflețiți. Domnul mergea spre cruce, unde avea să moară pentru a salva viețile oamenilor, în timp ce Iacov și Ioan voiau să-i distrugă pe acei samariteni. Ce contrast izbitor între gândurile noastre și gândurile Lui, între căile noastre și căile Lui! Apoi Scriptura ne spune că au plecat în alt sat (versetul 56).

Noi trăim în vremea harului, în care Dumnezeu este îndelung-răbdător. El dorește ca niciun om să nu piară. Să căutăm să-I semănăm tot mai mult!

E P Vedder, Jr

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Şi fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută.”
Evrei 11.6

Religios sau credincios?

Fără să stea prea mult pe gânduri, episcopul l-a așezat pe frizer pe scaun și a luat briciul în mână.

– Dar dumneavoastră nu vă pricepeți, a reacționat șocat frizerul.
–    Domnule, vă promit că mă voi strădui și voi face tot ce îmi stă în putere să îmi fac bine treaba.
–    Dar străduința dumneavoastră nu este suficientă pentru mine!
–    Da, aveți dreptate, răspunse episcopul. În același fel, nici străduința  dumneavoastră  nu  este  suficientă  pentru Dumnezeu.Una dintre minciunile preferate ale lui satan este că oamenii pot fi mântuiți prin eforturi proprii, că străduințele, faptele bune sau religiozitatea sunt necesare pentru a-și câștiga favoruri înaintea lui Dumnezeu. Potrivit unui studiu efectuat de diferite organizații, 95% dintre locuitorii României se declară creștini. Dar ce fel de creștini? Creștini autentici sau numai cu numele? Este foarte important de știut de către toți cititorii, că un creștin autentic este acela care și-a pus încrederea, din inimă, în harul lui Dumnezeu arătat prin Fiul Său, este acela la care schimbarea în bine este vizibilă de către toți oamenii.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CAUTĂ CE-I MAI BUN ÎNOAMENI

„Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut” (2 Corinteni 4:7)

     Una din cele mai neplăcute neînțelegeri menționate în Scriptură s-a iscat între doi dintre cei mai de succes lucrători ai tuturor timpurilor: Pavel și Barnaba. De la ce-a pornit această divergență? Din cauza tânărului Ioan Marcu. Barnaba a dorit să-l ia cu ei în următoarea lor călătorie misionară, iar Pavel nu a dorit lucrul acesta. De ce? Se pare că Pavel nu era foarte încântat că Ioan Marcu își dorea timp liber pentru a-l petrece cu familia. Vedeți, uneori persoanele pasionale, precum Pavel, conduse de scop, nu văd lucrurile prea clar! Însă după un timp, Pavel  s-a răzgândit și a scris: „Dima, din dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit, şi a plecat… Ia pe Marcu, şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă” (2 Timotei 4:10-11).

Din această situație putem învăța trei lecții importante:

1) Fiecare merită încă o șansă. La urma urmelor, asta face Dumnezeu pentru tine în mod repetat. Atenție: când ești îngăduitor, poți fi rănit și dezamăgit, însă dacă dorești să semeni cu Hristos, este un risc pe care trebuie să ți-l asumi!

2) Nu toți au aceeași chemare. Poate persoana pe care te-ai supărat nu este chemată să facă ce ai fost tu chemat să faci, sau poate a fost chemată să facă altfel. Nu face din preferințele tale o condiție a dragostei, acceptării și interacțiunii cu alții.

3) Caută ce-i mai bun în alții, nu ce-i mai rău. Biblia spune: „Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut.” Asta înseamnă că toți cei cu care avem de-a face au o „comoară”. În același timp este responsabilitatea ta să cauți această comoară și s-o prețuiești. În general vorbind, când oamenii se simt apreciați, ei au tendința să se ridice și să-ți împlinească așteptările.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 9.15-27

Daniel nu mai acţionează aici în calitate de profet (comp. cu v. 6). El devine mai degrabă avocatul lui Israel şi ştie să găsească argumentele potrivite pentru a atinge inima lui Dumnezeu. Îi cere să intervin㠅 „pentru dragostea Domnului“ (v. 17): „pentru multele Tale îndurări“ (v. 18), „pentru Tine, … pentru că cetatea Ta şi poporul Tău se numesc după Numele Tău“ (v. 19; comp. cu Psalmul 25.11 şi cu Levitic 22.32). O astfel de rugăciune Îi este plăcută lui Dumnezeu, care Se grăbeşte să răspundă la ea. Mesagerul este din nou Gabriel, acelaşi care va fi ales pentru a anunţa naşterea Mântuitorului şi a precursorului Său (Luca 1.19,26). Aici însă îngerul nu este trimis să transmită nici pe departe un mesaj fericit. El îi luminează mintea lui Daniel cu privire la:

1. Respingerea lui Mesia după 69 (7+62) de săptămâni de ani – a acestor 483 de ani (69×7) care vor fi socotiţi de la începerea reconstruirii Ierusalimului, în timpul lui Neemia;

2. Distrugerea cetăţii şi a templului de către romani sub Titus (v. 26);

3. În sfârşit, într-un timp încă viitor, tragica respingere comisă de iudeii orbiţi de Satan şi primirea, în locul lui Hristos, a unui „pustiitor“, Antihristul (v. 27).

În capitolul 24 din Matei, versetul 15 şi următoarele, Domnul Isus confirmă cu solemnitate profeţiile lui Daniel.


11 Mai 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Cărarea celor drepți este ca lumina strălucitoare, care luminează tot mai mult, până când ziua e deplină. Calea celor răi este ca întunericul gros: ei nu știu de ce se poticnesc.
Proverbe 4.18,19

Deși înainte de convertire a umblat în întuneric și în păcat, acum credinciosul este binecuvântat cu „lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos” (2 Corinteni 4.6). Această lumină binecuvântată ridică inima deasupra împrejurărilor și aduce o bucurie negrăită. Totuși, ne aflăm încă într-o lume învăluită în întuneric, în care nu putem evita încercările, suferințele și nevoile.

În astfel de momente tindem să credem că lumina a scăzut în intensitate, însă nu este adevărat. Mai degrabă felul cum o percepem noi s-a schimbat, fiindcă nu-L ținem pe Domnul Isus înaintea ochilor noștri. Simțămintele noastre nu sunt un etalon de măsură aprobat de Dumnezeu. Lumina pe care ne-o dă El strălucește continuu și ne face să prețuim tot mai mult simplitatea adevărului divin și să tânjim după acel timp când nu va mai exista întuneric. Până atunci, lumina va continua să strălucească. Nu dorim noi venirea acelui timp mai mult decât atunci când ne-am întors la Domnul?

Pe lângă partea pozitivă a adevărului cu privire la cei credincioși, vedem că există și o parte negativă, deosebit de solemnă: „Calea celor răi este ca întunericul gros”. Fiindcă noi umblăm în lumină, ni se pare ciudat că cei nelegiuiți nu disting lucrurile care nouă ni se par atât de clare și atât de simple. „Ei nu știu de ce se poticnesc.” Ceea ce credincioșii recunosc a fi adevărul simplu este cu totul străin necredincioșilor. Ei se poticnesc de lucruri care pentru noi sunt elementare, iar poticnirea lor îi îndreaptă către pierzarea și întunericul veșnic. Acest lucru este într-un contrast trist cu „lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu”.

L M Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului și a zis: «Bărbați atenieni! În toate privințele vă găsesc foarte religioși.»”
Fapte 17.22

Religios sau credincios?

Episcopul John Taylor Smith (1860-1938) obișnuia să spună la întâlnirile de evanghelizare, pe care le organiza pentru folosul oamenilor, o întâmplare de care avusese parte într-o zi, în timp ce se afla la frizerie. În timp ce episcopul încerca să-i vorbească frizerului despre lucruri importante  care  țin  de  veșnicia  fiecărui  om,  frizerul,  foarte vorbăreț, părea că nu dă deloc atenție spuselor clientului său. În cele din urmă, episcopul l-a întrebat:-    Vă considerați un om religios?
–    Da, răspunse frizerul, mă străduiesc, fac tot ce îmi stă în putere să fiu un om religios.
Când episcopul a fost gata, a plătit, dar înainte de a pleca, i-a spus frizerului:
–    Observ că părul dumneavoastră este destul de lung și barba vă este cam neîngrijită. Cum se face că nu v-ați ocupat puțin și de înfățișarea dumneavoastră?
–    O, sunt atât de ocupat cu clienții, încât nu mai am timp și pentru mine.
–    Atunci, vă rog să luați loc și să mă lăsați să mă ocup puțin de dumneavoastră, spuse episcopul. Îmi va face plăcere să vă tund și să vă bărbieresc în timp ce vom continua discuția despre cele veșnice.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎN PREZENȚA LUI DUMNEZEU

„Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam” (Psalmul 90:1)

     La sfârșitul unei zile grele, te simți bine când vii acasă, într-un loc pe care îl știi – un loc  în care poți să-ți arunci papucii, să stai în halat și să nu-ți pese ce cred ceilalți. Spiritual vorbind, prezența lui Dumnezeu ar trebui să-ți fie măcar la fel de confortabilă. Cu timpul, vei învăța să te duci la El ca să primești putere, protecție și călăuzire. Dumnezeu dorește să nu uiți că ești în prezența Lui oriunde, și să fii conștient de apropierea Lui tot timpul. Noi ne gândim la Dumnezeu ca la un zeu cu care putem discuta, în loc să ne gândim la El ca la un loc în care să locuim. Dar Dumnezeu dorește să-L vedem ca pe Cel în care „avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Faptele Apostolilor 17:28).

Când Dumnezeu a călăuzit poporul Israel prin pustie, El nu apărea o dată pe zi și apoi dispărea. Nu, stâlpul de foc era prezent cu ei toată noaptea, iar stâlpul de nor era cu ei toată ziua. Dumnezeu nu ne părăsește niciodată! Domnul Isus a promis: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28:20). Psalmistul a zis: „Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului” (Psalmul 27:4). „Drăguț”, spui tu. „Și mie mi-ar plăcea să locuiesc în casa lui Dumnezeu, dar m-am blocat în lumea reală.” Deblochează-te! O singură decizie – a ta! – te ține departe de prezența Tatălui ceresc. Nu trebuie să-ți schimbi adresa, ci doar percepția!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Daniel 9.1-14

Acest frumos capitol ni-l arată pe Daniel făcând uz de două resurse care sunt întotdeauna la dispoziţia noastră: Cuvântul şi rugăciunea. De astă dată nu printr-o viziune a fost învăţat, ci cercetând Scripturile. Din ele a aflat: 1. că eliberarea lui Israel este aproape (v. 2; citiţi Ieremia 29.10…); 2. pentru ce motive mâna Domnului lovise şi risipise poporul şi în ce condiţii putea avea loc restabilirea (v. 11; citiţi Levitic 26.40…); 3. atitudinea potrivită pentru ca Dumnezeu să asculte şi să ierte (citiţi 1 Împăraţi 8.47…). Cu faţa spre Ierusalim, Daniel reia cuvânt cu cuvânt expresiile dictate de Solomon: „Noi am păcătuit şi am făcut nelegiuire şi am făcut ce este rău şi ne-am răzvrătit…“ (v. 5, 15; cap. 6.10). Însă nu numai că Daniel ne este prezentat ca ireproşabil, ci în plus el suferise de-a lungul unei întregi vieţi de exil consecinţele păcatului altora. Cu toate acestea, mărturiseşte nelegiuirea ca fiind a lui; cufundat în durere şi umilinţă în faţa lui Dumnezeu, el ia asupra lui fărădelegile poporului său. Este ceea ce Hristos a făcut în mod desăvârşit. Fără a avea niciun păcat, El S-a încărcat cu ale noastre, le-a mărturisit ca fiind păcatele Sale, suferind singur în locul nostru pedeapsa pe care am fi meritat-o noi (Psalmul 40.12).


Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: