Mana Zilnica

Mana Zilnica

8 Decembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Spre lauda gloriei harului Său, în care ne-a făcut plăcuți în Cel Preaiubit.

Efeseni 1.6


Hristos L-a slăvit în mod desăvârșit pe Dumnezeu prin lucrarea Sa de la cruce și acum, potrivit perfecțiunii acestei lucrări, El S-a înfățișat în prezența lui Dumnezeu pentru noi. Aceasta înseamnă mai mult decât îndepărtarea păcatelor noastre; înseamnă proslăvirea lui Dumnezeu în natura Sa sfântă și glorioasă. Iar noi suntem înaintea lui Dumnezeu potrivit cu ceea ce este Hristos. Acceptarea noastră este în întregime bazată pe lucrarea lui Hristos și este o acceptare în El Însuși. Omul care știe că a înviat împreună cu Hristos și că este în prezența lui Dumnezeu potrivit lucrării pe care a făcut-o Omul Hristos Isus pentru a-L slăvi pe Dumnezeu știe că este acceptat în Cel Preaiubit.

Este un lucru binecuvântat să știm că, prin lucrarea Sa pe cruce, El a înlăturat orice stătea între noi și dreptatea lui Dumnezeu. În felul acesta nu trebuie să mai fie nici măcar o umbră de îndoială în inimile noastre cu privire la locul pe care ni l-a dat înaintea Lui. Am fost vinovați, iar acum suntem îndreptățiți; am fost murdari, iar acum suntem curățiți; am greșit, iar acum suntem iertați. El vrea să ne bucurăm de toate acestea, de aceea dorește să înlăture orice teamă cu privire la judecată. El ni L-a dăruit pe singurul Său Fiu. Dragostea Lui ne-a așezat în Hristos, în cel mai bun loc care poate fi conceput și, în acest sens, nu mai putem avea vreo altă năzuință. Pe pământ însă suntem puși la probă pentru a învăța credincioșia și harul Său.

El nu numai că ne-a purtat păcatele, dar L-a slăvit pe Dumnezeu prin această lucrare. Omul merge în slava lui Dumnezeu deoarece Omul Hristos (El a fost mai mult decât om, desigur) L-a slăvit deplin pe Dumnezeu. Noi suntem iubiți așa cum Hristos Însuși este iubit. Lumea va cunoaște acest lucru abia atunci când El va veni; noi însă îl cunoaștem de pe acum. Este necesar să înțelegem bine poziția în care este așezat Hristos! Suntem noi conștienți că Tatăl ne iubește așa cum Îl iubește pe Isus?

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit tu și casa ta!

Fapte 16.31


Crede și vei fi mântuit

La întrebarea: „Ești mântuit?”, cei mai mulți oameni – și, în mod regretabil, mulți creștini – răspund: „Nimeni nu poate ști dacă este mântuit; vom afla doar când Dumnezeu va judeca oamenii”. Dacă un om păcătos, care s-a pocăit cu toată inima, dă mărturie despre harul lui Dumnezeu și susține că este sigur de mântuirea lui prin Hristos Isus, oamenii religioși consideră o astfel de afirmație ca fiind înfumurare și aroganță.

Să nu ne luăm după părerile oamenilor, ci să ascultăm ce spune Cuvântul lui Dumnezeu! „Căci cu inima ta crezi și ești îndreptățit și prin mărturisirea cu gura ajungi la mântuire … Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Romani 10.10,13).

Când temnicerul din Filipi a întrebat: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”, apostolul Pavel i-a dat răspunsul lui Dumnezeu: „Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit” (Fapte 16.31). Citim mai departe în aceeași carte: „Toți prorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El primește, prin Numele Lui, iertarea păcatelor” (Fapte 10.43). Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos spune: „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24). Dacă cel care crede în Fiul lui Dumnezeu spune smerit, dar cu hotărâre: „Știu că Mântuitorul meu trăiește”, aceasta nu înseamnă că este arogant. Un astfel de om poate să afirme că este mântuit prin harul lui Dumnezeu, pentru că „sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat” (1 Ioan 1.7).

Să nu-L facem mincinos pe Dumnezeu, căci El nu poate minți!

Citirea Bibliei: Ezechiel 29.1-21 · Psalmul 131.1-3

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ASALTUL IDEILOR (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Căci prin măsuri chibzuite câştigi bătălia, şi prin marele număr al sfetnicilor ai biruinţa.” (Proverbele 24:6)


Cu alte cuvinte, înțeleptul Solomon a spus: „Planificarea strategică reprezintă cheia biruinței; iar pentru a câștiga, ai nevoie de mulți consilieri înțelepți.” Dacă ești înconjurat de oameni înțelepți și experimentați care sunt dispuși să te ajute, întâlnește-te cu ei periodic și lasă-te asaltat de ideile lor. Asigură-te că toate persoanele implicate știu că nu există limite, îngrădiri și nici măcar constrângeri în ceea ce privește bugetul. Scopul este ca toate cărțile să fie puse pe masă. Nu știi niciodată care este următoarea ta idee măreață, așa că nu te limita la ceea ce crezi că e posibil sau convenabil în momentul de față. Fă-ți o listă cu ideile sugerate și numerotează-le. Asta te va ajuta atunci când le vei relua, și în același timp vei ști cam câte idei au fost generate.

O altă sugestie ar fi să atârni panouri pe pereți și să-i rogi pe ceilalți să-și scrie ori să-și deseneze ideile la întâmplare. Astfel, oamenii își pun rotițele în funcțiune, pompând idei și generând progres. Dar ai grijă ca acesta să fie un forum unde critica să nu fie permisă. Ține minte: dacă cineva vine cu o idee și tu o numești stupidă sau nefolositoare, probabil va fi ultima idee pe care o vei obține de la acea persoană! Și cine știe, poate că acea idee chiar era una în stare să rezolve problema, să deschidă uși, ori să-ți ofere o strategie pentru viitor… Și încă un sfat: limitează sesiunea de brainstorming la aproximativ o oră.

Cineastul Alfred Hitchcock a spus odată o vorbă care a devenit celebră: „Lungimea unui film trebuie să fie direct proporțională cu anduranța vezicii umane!” E mai bine să organizezi sesiuni mai scurte, să respecți timpul, răbdarea și nevoile participanților, să le mulțumești pentru idei, apoi să reflectați la ceea ce ați discutat, și să vă mai întâlniți și altă dată… Un anunț important la final: ai acceptul de a folosi aceste gânduri în oricare dintre domeniile în care vei activa astăzi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Marcu 7:17-37

Domnul, care cunoaşte atât de bine inima omului, îi pune în gardă pe ucenici cu privire la lucrurile care pot ieşi din ea. Această inimă firească este deopotrivă şi a noastră, dar, binecuvântat fie Dumnezeu, există un remediu pentru această stare (Psalmul 51.10).

După constatarea pe care tocmai urmează să o facă, ne putem închipui ce bucurie Ia adus Domnului Isus întâlnirea cu femeia siro-feniciană. Severitatea cu care El Se poartă la început faţă de ea va pune în evidenţă nu numai o credinţă mare, pe care nimic nu o descurajează, ci şi o umilinţă autentică, pentru că, spre deosebire de fariseii cei orgolioşi, această femeie nu face caz de niciun titlu, de niciun merit; ea îşi ia adevăratul loc înaintea lui Dumnezeu şi acceptă judecata îndreptată spre condiţia ei (Isaia 57.15).

Un surdomut este cel căruia Isus urmează să-i redea simţurile, după ce, mai întâi, îl ia „deoparte din mulţime”. Cine ar fi avut dreptul să se amestece în acest interviu al Mântuitorului cu cel de care El Se ocupa? Pentru convertirea unui păcătos este întotdeauna nevoie de un contact direct, personal şi intim cu Domnul (vezi şi cap. 8.23)

Lectura noastră se încheie cu mărturia mulţimilor despre Isus: „Toate le face bine” (v. 37). Fiecare credincios, privind în urmă, ar trebui să poată confirma în acelaşi fel, ca bilanţ propriu: Da, Doamne, Tu toate lucrurile le faci bine!

6 Decembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

S-a depărtat gloria din Israel, căci chivotul lui Dumnezeu este luat!

Și filistenii au luat chivotul lui Dumnezeu și l-au adus în casa lui Dagon.

1 Samuel 4.22; 1 Samuel 5.2


Afirmația că a fost luat chivotul lui Dumnezeu apare de cinci ori în 1 Samuel (4.11,17,19,22 și 5.1). Această repetare arată cât de serioasă era chestiunea. Chivotul este o imagine a lui Hristos. Lemnul de salcâm și aurul curat, din care era făcut chivotul, sunt o imagine a umanității și a divinității lui Hristos. Capacul ispășirii, făcut din aur curat, care acoperea chivotul, ne vorbește despre Hristos, care a fost făcut ispășire pentru noi. Heruvimii, făcuți de asemenea din aur curat, erau păzitorii sfințeniei lui Dumnezeu, astfel ca nimic întinat să nu se apropie de El.

Prezența chivotului în Israel vorbea despre prezența Domnului în mijlocul lor. Prin urmare, luarea chivotului nu era o pierdere de ordin economic, ci, așa cum a spus soția lui Fineas, era pierderea gloriei din mijlocul lui Israel. Cu sute de ani înainte, Moise Îi spusese Domnului că prezența Sa era cea care îi distingea pe israeliți de toate popoarele de pe fața pământului (Exod 33.16). La sfârșitul călătoriei prin pustie, Moise a reamintit poporului acest lucru, anume că apropierea de Domnul era ceea ce îi distingea dintre celelalte popoare (Deuteronom 4.7). Există o lecție importantă pentru noi aici. Fie în ce privește viața individuală, fie în ce privește strângerea laolaltă, prezența Domnului este cea care face toată diferența.

A.M.Behman

SĂMÂNȚA BUNĂ

El a făcut orice lucru frumos la timpul lui; a pus în inima lor și veșnicia, încât omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.

Eclesiastul 3.11


Fiecare călătorie începe cu primul pas

În fiecare an plec două săptămâni în concediu. Nu-mi prea place să fac bagajele, dar când ieșim din casă știu că atunci pot lăsa totul în urma mea pentru câteva zile și începe o perioadă specială de timp. Această perioadă începe cu primul pas: stabilirea țelului călătoriei.

De fapt, întreaga noastră viață este o călătorie. Totul începe cu primul țipăt la naștere, urmează perioada de nou-născut și de copilaș, apoi înscrierea la școală, timpul de studiu, alegerea meseriei, eventual căsătoria, întemeierea unei familii…

Dar cândva va apărea întrebarea: Care este ținta vieții? Cum atingem ținta prezentată în versetul de astăzi? Care este, de fapt, scopul primordial al vieții? Biblia ne spune că Dumnezeu a pus acest gând al veșniciei în inima fiecărei ființe omenești. Cândva, călătoria pământească se va sfârși. Ținta noastră este dincolo de moarte. Dar, ca să ajungem la ținta corectă, trebuie să pășim pe calea corectă într-acolo. Această cale este Isus Hristos: „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14.6).

V-ați întrebat vreodată unde vă veți petrece veșnicia? Dumnezeu vă iubește și dorește să fiți împreună cu El în gloria Sa. Doriți și dumneavoastră acest lucru? Dumnezeu vă arată cum puteți ajunge la El. Trebuie să vă întoarceți la El și să acceptați iertarea pe care v-o oferă prin Isus. Ca să ajungem la Dumnezeu, este posibilă o singură cale: Isus Hristos! Doar El ne poate duce în siguranță la ținta cerească.

Citirea Bibliei: Ezechiel 27.1-36 · Psalmul 129.1-8

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUPĂ DURERE VINE BUCURIA! – Fundația S.E.E.R. România

„Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia”. (Psalmul 30:5).


Durerea este o componentă inevitabilă a vieții și a creșterii, o componentă utilă și eficientă! Oprește-te puțin, să ne gândim la câteva dintre beneficiile ei:

1) Te anunță că există ceva dăunător în corpul tău, care trebuie îndepărtat, rezolvat.

2) Te obligă să devii conștient de o boală pe care nu știai că o ai, una care s-ar putea să-ți răpească multe – chiar și viața.

3) Te face să-ți rearanjezi prioritățile, programul zilnic… și să cauți ajutor.

4) Te face să fii dispus să te supui unui tratament care s-ar putea să nu-ți placă, cu speranța că te va face sănătos. Înțelegi ideea? Oricât ar părea de ciudat, cu cât te temi mai tare de durere și i te împotrivești mai mult, cu atât efectul pe care îl are asupra ta devine mai puternic. „De ce ți-e frică, nu scapi!” (se spune), și cu cât te împotrivești mai tare durerii, cu atât ea devine mai puternică. Când femeia însărcinată intră în travaliu, sfatul pe care îl primește de obicei de la echipa medicală este acela de a se „relaxa.” Ei știu că, cu cât ea se luptă mai mult cu durerea, cu atât aceasta se intensifică, și în consecință procesul nașterii devine mai anevoios.

Așadar, când experimentezi durerea, nu te lupta cu ea! Învață să conviețuiești cu ea, las-o să-și atingă scopul! Biblia ne spune: „să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic” (Iacov 1:2-4). Așadar, cuvântul de astăzi pentru tine este acesta: rabdă acest anotimp al durerii… și nu uita că, după plâns, Dumnezeu ți-a promis bucurie. Iar El – e credincios!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Marcu 6:45-56

La cea dintâi traversare a lacului (cap. 4.3541), Domnul Se afla cu ucenicii Săi, chiar dacă dormea în corabie. Aici, credinţa celor doisprezece este supusă la o probă şi mai grea, deoarece Învăţătorul nu Se mai află cu ei. El a urcat pe munte să Se roage, în timp ce aceştia, singuri în noapte, luptă cu vântul şi cu valurile. Ei L-au pierdut pe Isus din vedere, însă El, detaliu remarcabil, îi vede pe marea agitată (v. 48). Şi El vine la ei spre sfârşitul nopţii (citiţi Iov 9.8). Cât de puţin sunt ei pregătiţi să-L întâmpine! Atunci, printr-un cuvânt, El Se face recunoscut şi îi încurajează: „Îndrăzniţi; Eu sunt; nu vă temeţi” (v. 50; Isaia 43.2). Câţi credincioşi, trecând prin încercare, ajunşi la capătul puterilor şi pierzându-şi curajul, n-au putut auzi astfel vocea cunoscută a Domnului, aducândule aminte de prezenţa şi de dragostea Sa!

Acostând în ţinutul Ghenezaretului, Domnul Isus este întâmpinat de nerăbdarea de a face multe minuni. Câtă deosebire faţă de începutul capitolului (v. 56)! „AL recunoaşte pe Isus precum au făcut aceşti oameni (chiar după o perioadă în care El lea fost necunoscut) şi a-L primi este suficient pentru a fi beneficiarii unor comori infinite ale harului Său, întotdeauna la dispoziţia credinţei” (S.P.).

5 Decembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Femeia I-a zis: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai însetez și nici să nu mai vin aici să scot”. Isus i-a spus: „Mergi, cheamă-l pe bărbatul tău și vino aici”.

Ioan 4.15,16


Domnul folosește aici singura cale prin care întunericul din mințile noastre poate fi împrăștiat. El vorbește conștiinței și câștigă inima. Înțelegerea lucrurilor de natură divină vine pe calea conștiinței, nu a intelectului.

Și cât de minunată este această cale pe care El o folosește! Stătea singur, lângă fântână, în compania unei femei păcătoase, pentru a o face să se cunoască pe ea însăși și să-L cunoască pe El. Urma să-i aducă la lumină întreaga viață de păcat, pentru a-i câștiga astfel inima, însă face acest lucru fără să mai fie nimeni în preajmă. Astfel, El pune degetul pe partea întunecată a vieții ei și îi atinge conștiința prin cuvintele: „Du-te, cheamă-l pe bărbatul tău și vino aici”.

Câtă semnificație este în cuvintele „du-te” și „vino”! „Du-te, cheamă-l pe bărbatul tău” vorbește despre păcatul din viața ei; „vino aici” vorbește despre harul care era în inima Domnului. „Du-te” pare să spună: «Păcatele tale te-au așezat la o distanță infinită de Mine»; „vino” pare să spună: «Dragostea Mea te aduce înapoi la Mine». O, scump Mântuitor, cine altul decât Tine cunoaște în întregime răul din noi și totuși Tu ne inviți să venim la Tine! Unde, într-adevăr, putem găsi un prieten ca Isus? Unde există altul în univers care să cunoască tot ceea ce am făcut și totuși să ne iubească și să ne cheme la el? Ce minunat este revelată dragostea divină în acest pasaj!

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Până se coboară ziua și până fug umbrele, voi veni la tine, munte de mir, și la tine, deal de tămâie.

Cântarea Cântărilor 4.6


Munte de mir și deal de tămâie

Tot ce a împlinit și a rostit Domnul Isus pe acest pământ a fost spre bucuria și plăcerea Tatălui Său. Dumnezeu a deschis cerul și a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit desfătarea” (Matei 3.17). Oamenii L-au disprețuit pe Domnul Isus, dar pentru Dumnezeu nu era ceva mai prețios și mai plăcut decât viața Fiului Său.

Tămâia are un miros plăcut. Ea vorbește despre dăruirea Domnului Isus. El Și-a dedicat întreaga viață lui Dumnezeu, de la începutul căii Sale până la sfârșitul ei pe cruce. Dumnezeu S-a bucurat de această dăruire deplină.

Mirul are de asemenea un miros deosebit de frumos și de aromat, dar gustul este amar. Pentru Domnul Isus, suferințele au fost grele, amare; din ele însă s-a înălțat un miros plăcut spre Dumnezeu. Oamenii indiferenți din acea vreme n-au observat nimic din aceste adevăruri, dar, cu ochii credinței, noi putem întrezări astăzi ceva din acestea.

Să privim împreună cu Tatăl la lucrarea de mântuire de pe cruce! În acele ore, suferințele Domnului Isus au atins apogeul; în același timp, spre Dumnezeu se înălța un miros plăcut. La cruce, Dumnezeu a fost proslăvit într-un mod desăvârșit. Locul celor mai mari batjocuri, al celor mai mari umilințe și al celor mai groaznice dureri este deopotrivă „munte de mir” și „deal de tămâie”.

Citirea Bibliei: Ezechiel 26.1-21 · Psalmul 128.1-6

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

UITĂ ȘI MERGI MAI DEPARTE! – Fundația S.E.E.R. România

„Uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă…” (Filipeni 3:13-14).


Fiecare dintre noi are „un trecut”, iar acesta este marcat de suferințele provocate de alții, sau plin de greșeli care ne-au adus numai necazuri, și întunecat de atâtea lucruri de care ne este atât de rușine, încât nu am îndrăzni să discutăm deschis despre ele! Ce-i de făcut? Mă tem că sunt doar două lucruri pe care le putem face cu privire la trecutul nostru: să-l păstrăm mereu în mintea noastră, sau să-l dăm uitării și să mergem mai departe. Dacă ai nevoie de iertare, cere-o de la Dumnezeu, primește-o prin credință, învață din greșeli… și încearcă să faci mai bine data viitoare! Apostolul Pavel a scris: „Fac un singur lucru (este unica mea aspirație) uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti (suprem și sacru) a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3:13-14). Să reținem cuvintele „unica mea aspirație.” Înainte ca Pavel să-L întâlnească pe Hristos, el se ocupa cu persecutarea și întemnițarea creștinilor, cu executarea lor și cu închiderea bisericilor. Și pe deasupra, mai era și plătit pentru asta!

Poate că această relatare despre Pavel te va face să te simți puțin mai bine când te gândești la trecutul tău. În ciuda tuturor acestor lucruri, apostolul Pavel a avut o singură aspirație: „aruncându-mă spre ce este înainte.” Când păcatul te face să aluneci ori să cazi, nu trebuie să-ți intensifici greșeala, făcând din ea obsesie și scăldându-te în vinovăție! De ce? Deoarece Dumnezeu ți-a pus la dispoziție iertarea! Deci, fie că ai păcătuit acum douăzeci și cinci de ani sau acum douăzeci și cinci de minute, tu poți să Îi ceri lui Dumnezeu iertare, s-o primești, să lași păcatul în urma ta – și să mergi mai departe. Trebuie să lași în urmă greșelile de ieri, pentru a putea beneficia de binecuvântările de astăzi. Când înveți să faci asta, te vei bucura de viața pe care ți-a pregătit-o Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Marcu 6:30-44

Apostolii care se reîntorc aproape de Domnul sunt foarte preocupaţi cu ceea ce au făcut şi grăbiţi să Îi istorisească, dar Învăţătorul ştie că acum ei au nevoie de puţină odihnă şi de aceea le pregăteşte un moment „deoparte” cu El. Noi, care invocăm adesea cu atâta uşurătate nevoia de a ne destinde, să privim la câteva din condiţiile în care ucenicii gustă această odihnă:

1) urmează după o lucrare pentru Domnul;

2) nu poate fi vorba decât de puţină odihnă, pentru că pământul nici n-ar fi în stare să ofere una durabilă (vezi Mica 2.10);

3) este luată departe de lume, şi nu în distracţiile pe care aceasta le poate oferi;

4) odihna este un prilej de bucurie doar alături de Domnul.

Odihnă de scurtă durată, întradevăr, pentru că deja mulţimile se strâng! Domnul Isus le va hrăni sufletele, apoi trupurile (Matei 4.4); dar, mai întâi, Îşi pune ucenicii la încercare. Aceştia veneau să-I istorisească tot ceea împliniseră. Ei bine, era momentul de aşi dovedi capacitatea lor, în loc săi trimită pe aceşti oameni. „Daţile voi să mănânce” (v. 37), le spune Domnul, pentru ai face să realizeze că orice putere vine de la El. În acelaşi timp, El îi asociază, prin har, gestului Său de bunătate. Înţelepciune, putere, dragoste: încă o dată vedem strălucind împreună aceste caractere ale Robului desăvârşit.

3 Decembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Domnul a binecuvântat mai mult sfârșitul lui Iov decât începutul lui … Și a avut șapte fii și trei fiice. Și a pus numele celei dintâi Iemima, și numele celei de-a doua, Cheția, și numele celei de-a treia, Cheren-Hapuc. Și în toată țara nu se găseau femei așa de frumoase ca fiicele lui Iov; și tatăl lor le-a dat moștenire printre frații lor. Și Iov a trăit după aceasta o sută patruzeci de ani și a văzut pe fiii săi și pe fiii fiilor săi, patru generații.

Iov 42.12-16


Copiii lui Iov (2) – Ținte ale lui Satan

Când citim în cartea Iov vedem cât de puțin înțelegem din căile și din scopurile lui Dumnezeu. Adesea, la fel ca prietenii lui, credem că știm, ne certăm și acuzăm. Sau, la fel ca Iov, ne plângem cu privire la încercările noastre și ne apărăm de falsele acuzații. Prietenii lui Iov au fost greșiți, iar Iov însuși, în prezența lui Dumnezeu, a fost vindecat de îndreptățirea de sine. Atunci când a demonstrat acest lucru, prin faptul că s-a rugat pentru prietenii săi care îl trataseră așa de rău, Domnul l-a răsplătit, dându-i de două ori mai mult decât avusese înainte.

În ce privește copiii, Domnul i-a dat încă zece copii, lucru care arată că primii zece, deși muriseră, erau cu Dumnezeu – mântuiți, nu pierduți. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață în mod constant acest lucru: copiii sunt o binecuvântare, o moștenire de la Domnul (Psalmul 127.3). Iov a trăit după aceea suficient de mult ca să-i vadă pe urmașii săi până la a patra generație.

Este interesant să citim comentariile lui Dumnezeu cu privire la frumusețea fetelor lui Iov și să vedem cum Iov le-a dat o moștenire printre frații lor, fără îndoială în mod contrar obiceiurilor din acele vremuri. În timp ce respectăm faptul că Dumnezeu a desemnat roluri diferite bărbaților și femeilor în sfera naturală și în cea a Adunării Sale, știm că ei sunt deopotrivă iubiți și scumpi înaintea Lui.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.

Ieremia 29.11


Gânduri de pace, nu de nenorocire

La cină, unul dintre nepoții mei mi-a spus: „Mama nu mă iubește”. Oare cum a ajuns nepotul meu la o asemenea idee ciudată și totuși exprimată cu atâta convingere? Atunci l-am întrebat: „De unde ți-ai dat seama că mama nu te iubește?”. El mi-a spus: „Nu face ceea ce vreau eu”. Deoarece mama nu făcea ceea ce dorea copilul, micuțul a tras concluzia greșită că mama nu-l iubește!

Acest gând m-a preocupat mult. Oare nu gândim noi la fel? Dumnezeu nu face ceea ce doresc oamenii. Nu le împlinește rugăciunile așa cum pretind ei. Concluzia lor este: „Dumnezeu nu ne iubește”. Astfel se îndepărtează de Dumnezeu și se retrag dezamăgiți în cochilia lor. „Dacă Dumnezeu ne-ar iubi, atunci ne-ar ajuta”, spun ei în timp ce stau departe de Dumnezeu, singuri cu problemele lor.

Dar oare mama nu-și iubea copilul? Nu cumva era exact invers? Tocmai pentru că își iubea copilul, ea nu îi dădea ceea ce el dorea. Ea avea ceva mai bun pentru el.

Dumnezeu are lucruri mai bune pentru noi: „Gânduri de pace, și nu de nenorocire”. Viețile noastre nu Îi sunt indiferente. El gândește mai departe decât gândim noi și are pregătite pentru noi lucruri mai bune decât sperăm noi să obținem: are cele mai bune lucruri pentru noi. El dorește să ne binecuvânteze. Dumnezeu este dragoste și ne întâmpină mereu cu bunătate, cu îndurare, cu milă și cu har.

Și pentru astăzi, El are gânduri de pace pentru noi.

Citirea Bibliei: Ezechiel 23.36-24.14 · Psalmul 126.1-6

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BANCNOTE ȘI DIAMANTE – Fundația S.E.E.R. România

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu”. (Efeseni 2:8)


Pentru a înțelege cum te vede Dumnezeu, încearcă să te gândești la următoarele două lucruri:

1) O bancnotă (de 100 lei, să zicem). Ce o face să fie mai valoroasă decât orice altă bucată de hârtie de aceeași mărime? Autoritatea, bunăvoința și determinarea guvernului care și-a pus semnătura pe ea. Poți mototoli acea bancnotă, o poți călca în picioare, o poți chiar rupe în două și să o lipești la loc, dar valoarea ei rămâne aceeași.

2) Un diamant. Dacă acoperi un diamant cu noroi, tot un diamant rămâne, chiar dacă unul murdar… El nu și-a pierdut valoarea! Bineînțeles, pentru a scoate în evidență aspectul său de diamant, trebuie să-l cureți de noroi și să-i redai luciul original.

Ce-am vrut să spun prin aceste două ilustrații? Faptul că valoarea ta de copil răscumpărat al lui Dumnezeu nu se schimbă și nu se diminuează în ochii Săi, când te murdărești, când ești călcat în picioare, sau zdrobit de viață și de circumstanțele ei. De ce? Deoarece adevărata ta valoare este determinată nu de meritele sau eforturile tale personale, ci de prețul pe care L-a plătit Domnul Isus pe cruce pentru tine! Acolo a avut loc marele schimb. Toate păcatele tale de când te-ai născut și până vei muri au fost luate asupra Sa. Și când L-ai acceptat ca Mântuitor personal, toată neprihănirea Sa a fost transferată asupra ta. Nu trebuie să te străduiești, ori să te lupți s-o obții – este un „dar.” „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” Așadar, mulțumește-I lui Dumnezeu pentru valoarea ta în Hristos!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Marcu 6:1-13

Pentru locuitorii Nazaretului, Isus era „tâmplarul”. Timp de treizeci de ani, El Îşi ascunsese gloria sub condiţia smerită a unui meşteşugar de provincie; o asemenea înjosire este de neconceput pentru omul firesc, obişnuit să judece după aparenţe.

Dacă era dificil pentru mărturia Domnului să fie primită „în patria Lui şi între rudele Lui şi în casa Lui” (v. 4), cu cât mai greu este pentru mărturia noastră să fie primită în locul unde suntem cunoscuţi … cu toate defectele şi cu tot trecutul nostru trist! Dar tot în acelaşi loc, şi roadele unei vieţi noi vor fi cu atât mai evidente şi vor constitui cea mai puternică vorbire (Filipeni 2.15).

Aleşi în cap. 3.1319, cei doisprezece sunt acum trimişi să predice pocăinţa. Domnul îi îndeamnă să nu ia nimic pentru drum. Viaţa lor trebuie să fie o viaţă de credinţă. Clipă de clipă, ei vor primi ceea ce le va fi necesar atât pentru slujbă, cât şi pentru nevoile lor personale. Strângerea de provizii i-ar fi privat de bogate experienţe şi iar fi făcut să piardă din vedere legătura carei unea cu Învăţătorul absent. În ce priveşte sandalele, aici acestea sunt obligatorii: ele sugerează ceea ce Efeseni 6.15 numeşte „pregătirea Evangheliei păcii”. Orice credincios trebuie săşi aranjeze („orneze”) mersul în aşa fel încât să confirme mesajul de har al cărui purtător este (comp. cu Romani 10.15).

2 Decembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Iov trimitea și-i sfințea; și se scula dis-de-dimineață și înălța arderi-de-tot după numărul lor … Așa făcea Iov în toate zilele … A venit altul și a zis: „Fiii tăi și fiicele tale mâncau și beau vin în casa fratelui lor cel întâi-născut și, iată, a venit un vânt mare de dincolo de pustie și a izbit cele patru colțuri ale casei și ea a căzut peste tineri și ei au murit; și numai eu singur am scăpat, ca să-ți dau de știre”.

Iov 1.5,18,19


Copiii lui Iov (1) – Ținte ale lui Satan

Dumnezeu ne spune suficient de mult despre Iov ca să înțelegem că viețile noastre prezintă un interes nu numai pentru prietenii și pentru rudele noastre, ci și pentru Dumnezeu și pentru Satan. Dumnezeu ne cunoaște, ne iubește, ne protejează și, câteodată, îngăduie să trecem prin mari încercări. De cealaltă parte, Satan Îl urăște pe Dumnezeu, ne urăște pe noi și pe copiii noștri și dorește să-i folosească pe copiii noștri pentru a ne întoarce împotriva lui Dumnezeu.

Dumnezeu îi dăduse lui Iov șapte fii și trei fete, care erau în relații bune unii cu alții și dădeau ospețe cu rândul în casele lor. După aceste ospețe, Iov aducea jertfe pentru ei toți, ca nu cumva vreunul dintre ei să fi păcătuit la astfel de ospețe. Iov nu cunoștea nimic despre binecuvântările minunate pe care noi le avem în Hristos, însă putea aduce jertfe pentru copiii săi. Noi, cei credincioși, trebuie să ne rugăm fierbinte pentru copiii noștri. Satan dorește să-i ducă în rătăcire, chiar să-i distrugă și, prin aceasta, să ne rănească pe noi.

Dumnezeu poate îngădui încercări adânci și suferințe, fie prin intermediul comportamentului copiilor noștri, fie prin ceea ce li se întâmplă. Iov și-a pierdut întreaga avere într-o singură zi. Ultima veste care i-a fost adusă a fost că toți cei zece copii ai săi muriseră în același timp. În felul acesta l-a atacat Satan pe Iov, însă n-a reușit să-l întoarcă împotriva lui Dumnezeu. Iubit părinte credincios, Dumnezeu să îți dea un har asemănător la vremea încercării!

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și prin faptul că El Însuși a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor care sunt ispitiți.

Evrei 2.18


Specialiștii au și ei „migrene”

Conform unui studiu realizat în America, 70% dintre specialiștii care tratează durerile de cap suferă ei înșiși de migrene acute, iar 14% chiar de migrene cronice. Acest procent este mare. Putem deci afirma că specialiștii suferă ei înșiși de aceeași boală de care încearcă să-i vindece pe pacienții lor.

Ceva asemănător întâlnim și în alte domenii. Terapeuții în domeniul stresului au ei înșiși stres. Psihologii au aceleași probleme ca pacienții lor. Pedagogii au probleme cu proprii lor copii. Conducătorii religioși sunt ei înșiși în căutare după adevăr.

Noi tânjim după ajutorul dat de cineva care ne poate înțelege problema, pentru că cine nu a avut niciodată o migrenă nu-și poate închipui cât de mari sunt aceste dureri de cap și cât de mult bulversează ele întregul corp. Când însă observăm că cel care dorește să ne ajute nu a găsit pentru el însuși o soluție de durată și împărtășește aceeași soartă, atunci suntem puși pe gânduri.

Versetul de astăzi ne aduce multă mângâiere: Isus Hristos este atât cel mai apropiat și mai îndurător Prieten, care înțelege problema noastră, cât și cel mai bun și mai mare Ajutor, care cunoaște și stă deasupra tuturor problemelor noastre. El a trăit ca Om pe acest pământ și cunoaște durerile, dezamăgirile, oboseala. Dar El este Dumnezeu și are toată puterea în cer și pe pământ. El ne înțelege și ne ajută! Numai Isus Hristos, Omul desăvârșit, care este totodată Dumnezeu, poate să-i salveze pe cei care vin la El.

Veniți la Isus! Aduceți-I Lui durerea și problemele care vă macină. La El veți găsi alinare și rezolvare!

Citirea Bibliei: Ezechiel 23.1-35 · Psalmul 125.1-5

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

STABILEȘTE-ȚI LIMITE SĂNĂTOASE! – Fundația S.E.E.R. România

„Omul care nu este stăpân pe sine, este ca o cetate surpată şi fără ziduri”. (Proverbele 25:28)


Am găsit scrise undeva următoarele: „Marele zid chinezesc a fost ridicat în secolul al III-lea î.Hr. cu scopul de a proteja localnicii de atacurile popoarelor nomade venite din nord. De-a lungul secolelor care au urmat, și în special în timpul dinastiei Ming (1368-1644), Marele Zid a fost reparat și extins, ca în final să măsoare mai mult de 21000 de kilometri în lungime.” Dar și înainte ca această impresionantă construcție să fi fost gândită și realizată, știm din Biblie (și din istorie) că diverse grupuri de oameni, neamuri și popoare de-a lungul vremii au folosit zidurile pentru a se apăra, sau pentru a trasa granițe în jurul lor, delimitând teritoriile care le aparțineau. Pentru a fi eficiente, aceste ziduri trebuiau să fie întreținute în mod regulat. Cea mai mică breșă putea face ca dușmanul să obțină un avantaj hotărâtor.

Putem extrage și noi o învățătură importantă de aici. În calitate de creștini, noi avem un zid în sistemul nostru de apărare care trebuie întreținut și apărat în orice vreme – zidul stăpânirii de sine. Biblia spune: „Omul care nu este stăpân pe sine, este ca o cetate surpată şi fără ziduri.” Eșecul în a-ți păstra stăpânirea de sine echivalează cu a deschide porțile cetății și a invita vrăjmașii să dea năvală! John Wilbur Chapman, unul dintre cei mai mari predicatori ai istoriei, a instituit „regula mea pentru trăirea creștină”, o regulă pe care și noi ar trebui s-o implementăm. Iată cum a formulat-o Chapman: „Regula care îmi guvernează viața este următoarea: Tot ceea ce îmi încețoșează viziunea mea despre Hristos, sau îmi răpește apetitul pentru studiul biblic, sau pune o piedică în viața mea de rugăciune și face ca lucrarea creștină să fie anevoiasă – este un lucru rău pentru mine; deci, dacă spun că sunt creștin, trebuie să mă îndepărtez de astfel de lucruri.” Așadar, granițele tale au fost cumva călcate, sau sunt în paragină? Dacă da, fă ceva în această privință, astăzi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Marcu 5:21-43

Un fruntaş al sinagogii, pe nume Iair, La chemat pe Domnul Isus săi vindece fiica. Însă în timp ce Învăţătorul Se află pe drum, o femeie, căreia niciun medic nui putuse da ajutor, urmează să-şi recapete în taină puterea.

Drag prieten care ai căutat poate în diverse locuri un remediu pentru mizeria ta morală, Isus trece încă şi astăzi pe lângă tine. Procedează şi tu precum această femeie: apucă marginea hainei Lui! (comp. cu cap. 6.56).

Femeia ştie că este salvată, de asemenea şi Domnul ştie, dar este nevoie ca toţi să audă şi de aceea Domnul Isus vrea s-o determine săşi învingă timiditatea, să se facă cunoscută, mărturisind public „tot adevărul”. În felul acesta, ea va primi, ca răspuns la credinţa ei, un cuvânt de har infinit mai minunat decât simpla vindecare: „Fiică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace” (v. 34).

În tot acest timp, casa lui Iair răsuna de vaiete şi de strigăte de disperare (dar nu dintr-o profundă sinceritate – vezi v. 40). Cu un cuvânt, Isus îl mângâie însă pe bietul tată (v. 36), îndreptând spre Dumnezeu gândurile acestui om… şi totodată pe ale noastre: „Nu te teme; crede numai”. Apoi, printr-un alt cuvânt, atât de mişcător încât Duhul ni l-a transmis în însăşi limba folosită de Mântuitorul (ebr. „Talita cumi”), El învie fetiţa.

1 Decembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi, și Cel din urmă, și Cel viu; și am fost mort și, iată, sunt viu în vecii vecilor; și am cheile morții și ale Locuinței morților.

Apocalipsa 1.17,18


Descrierea oferită în versetele 13-17 din Apocalipsa 1 vorbește în întregime despre judecată. Ioan stătuse odinioară la pieptul lui Isus. Acum însă, același piept este încins cu un brâu de aur. Nu este de mirare deci că, în prezența acestui Fiu al Omului, gata de a exercita judecata și învestit cu toată autoritatea și gloria Dumnezeirii, Ioan a căzut la picioarele Lui ca mort. Gloria judiciară a Domnului a fost prezentată în viziunea din versetele 12-17; acum, în versetul 18, avem gloria Sa declarată prin propriile Sale cuvinte, iar aceasta într-un fel întreit.

În primul rând, gloria Dumnezeirii. El este „Cel dintâi și Cel din urmă, și Cel viu”. Comparați cu versetul 8, unde Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, Se proclamă a fi „Alfa și Omega, Începutul și Sfârșitul”. Nimeni altul decât Dumnezeu nu poate fi „Cel dintâi” sau „Începutul”, și, fiind o Persoană în unitatea Dumnezeirii, Isus este Dumnezeu.

În al doilea rând, gloria răscumpărării, a morții și a învierii. El „a fost” mort, însă acum este „viu în vecii vecilor”. Cel care este arătat a fi Judecătorul universal a gustat El Însuși judecata morții, iar acum a înviat și trăiește în puterea vieții de înviere.

În al treilea rând, gloria stăpânirii. Moartea și Locuința morților sunt marii vrăjmași ai omenirii păcătoase, simboluri ale blestemului sub care păcatul i-a adus pe oameni. Având cheile lor, El este pe deplin stăpân peste ele.

În felul acesta, Domnul Isus Se prezintă în dumnezeirea Sa; în starea Sa de înviere, în urma împlinirii răscumpărării; și ca Stăpân absolut peste vechii vrăjmași ai omului. Ce încurajatoare trebuie să fi fost aceste lucruri pentru Ioan! Și cât de încurajatoare trebuie să fie ele și pentru noi!

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi fiți deci desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârșit.

Matei 5.48


Sfaturi bune

Trezește-te în fiecare dimineață devreme, ca să ai timp să citești Cuvântul lui Dumnezeu și să te rogi.

Tot ceea ce faci să arate că ești un ucenic al lui Isus. Trăiește după voia Sa și spre onoarea Lui. Nu uita că Dumnezeu vede pașii tăi și cunoaște intențiile tale.

Gândește-te că mulți te observă: fără să-ți dai seama, vei fi pentru ei fie un ajutor, fie o piedică.

Dă-ți tot interesul să câștigi suflete pentru Hristos. Gândește-te, de asemenea, la multele nevoi care sunt în mijlocul celor credincioși și ia aminte la cum te va îndruma Dumnezeu cu privire la ei.

Fă vizite, scrie scrisori, trimite mesaje: mărturisește despre Domnul Isus, îndreaptă privirile întotdeauna spre Hristos.

Fii smerit în cuvânt și în faptă. Să ai o față senină chiar și când primești un răspuns dur. Rămâi liniștit și în greutăți. Pune-L pe Dumnezeu alături de tine în aceste situații și atunci vei reuși.

Păstrează credința! Dumnezeu Își va ține promisiunile. Nu te descuraja! Lasă ca inima ta să fie umplută cu dragostea lui Dumnezeu.

„Faceți toate fără murmure și fără îndoieli, ca să fiți fără vină și curați, copii ai lui Dumnezeu, neîntinați în mijlocul unei generații strâmbe și sucite, în care străluciți ca niște lumini în lume, ținând sus Cuvântul vieții” (Filipeni 2.14-16).

„Și orice faceți cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus, mulțumind prin El lui Dumnezeu Tatăl” (Coloseni 3.17).

Citirea Bibliei: Ezechiel 22.1-31 · Psalmul 124.1-8

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ISTORIA LUI MICKEY MANTLE – Fundația S.E.E.R. România

„Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”. (2 Corinteni 5:17)


Probabil că n-ați auzit de Mickey Mantle; este una dintre legendele istoriei baseballului: a jucat în peste 2400 de partide pentru echipa New York Yankees, între 1951 și 1968, multiplu câștigător și recordman privind punctele înscrise, de 3 ori cel mai bun jucător american, de 20 de ori în echipa celor mai buni jucători, prezent în Muzeul celebrităților Ligii Americane de Baseball din 1974. Lumea l-a iubit. A fost celebru, a fost bogat… dar cu toate acestea, nu s-a simțit pe deplin împlinit – așa că a apelat la alcool. Într-un interviu acordat revistei „Sports Illustrated”, el a descris lunga sa luptă cu alcoolul și multiplele probleme familiale pe care le-a cauzat aceasta. Reporterul l-a întrebat la un moment dat: „Cum îți merge acum, Mickey?” El a răspuns: „Nu am mai băut de opt luni. Încerc să-mi refac viața… dar tot am senzația că-mi lipsește ceva!”

Simți și tu același lucru? Nu cumva lucrurile pe care le-ai realizat sau pe care le-ai dobândit nu te mulțumesc?

Mickey Mantle a descoperit în cele din urmă cum să umple golul din sufletul său. Spre sfârșitul vieții sale a găsit ceea ce de fapt căuta dintotdeauna – pacea și mântuirea. Un alt fost jucător celebru de baseball, Bobby Richardson, l-a condus la Hristos. La înmormântarea lui Mantle (1995), Richardson a povestit cum l-a ajutat pe Mantle să-L primească pe Domnul Isus ca Mântuitorul său personal. Pe patul de moarte, Mickey Mantle a spus: „Cred în jertfa lui Hristos pentru mine și această credință mă va duce în cer!” Dați-mi voie să spun că a fost cel mai important punct înscris de Mantle vreodată! Și ceea ce a făcut Hristos pentru Mickey Mantle, poate face și pentru tine, dacă vrei să crezi că acela care este „în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Marcu 5:1-20

Domnul şi ucenicii Săi acostează în ţinutul Gadarenilor. Cea dintâi persoană pe care o întâlnesc acolo este un om stăpânit în întregime de demoni, care-l fac furios şi de neîmblânzit. Ce realitate îngrozitoare! Avem în această dezlănţuire portretul moral al omului păcătos: jucărie a diavolului, mânat şi chinuit de patimi grosolane, locuind în moarte (simbolizată de morminte), neputând decât să-şi facă rău lui însuşi şi să-i pună în pericol pe semenii săi… În zadar încercaseră aceştia să-i îngrădească puterea, legându-l cu lanţuri… Ce imagine a inutilităţii regulilor morale prin care societatea caută să stăvilească pornirile firii omeneşti!

Probabil că noi ne-am fi depărtat îngroziţi şi dezgustaţi de o asemenea creatură. Domnul Isus însă nu S-a dat înapoi. Dimpotrivă, urmează să Se ocupe de acest nefericit, pentru a-l elibera din mizeria şi din robia sa.

Cât despre locuitorii cetăţii, aceştia par să nu fi reţinut din această minune decât pierderea porcilor. La cererea lor, Domnul pleacă, dar lasă acum în urma Lui un martor. Pe care anume? Pe „cel care fusese demonizat” (v. 18).

Nu este aceasta o imagine a zilelor noastre? Respins de această lume, Domnul Hristos îi păstrează aici pe cei pe care i-a salvat, dându-le ca misiune să vorbească despre El. Cum ne achităm noi de aceasta? (citiţi Psalmul 66.16).

30 Noiembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Ce vezi, scrie într-o carte și trimite celor șapte adunări.

Apocalipsa 1.11


În acel timp, Ioan suferea necazul de a fi izolat. Fusese exilat în Patmos și era departe de ceilalți credincioși, însă nu și de Domnul său. În prima zi a săptămânii, ziua Domnului, a fost adus prin puterea Duhului lui Dumnezeu într-o stare în care a putut să vadă și să audă lucruri cerești. Este bine să ne amintim că, deși niciodată n-am avut nevoie și n-am beneficiat de o astfel de lucrare specială a Duhului, totuși doar prin acțiunea și prin puterea Lui putem discerne și înțelege lucrurile lui Dumnezeu.

Mai întâi, Ioan ne spune ce a auzit. Un glas puternic și autoritar i-a poruncit să scrie într-o carte lucrurile pe care urma să le vadă, după care să o trimită la șapte adunări din Asia. I s-a spus așadar că intenția divină era ca descoperirea pe care urma să o primească să fie scrisă într-o carte. Cei care resping revelația scrisă a lui Dumnezeu îi acuză de bibliolatrie pe cei care acceptă Biblia ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu și care o respectă ca atare.

Noi ne bucurăm că Dumnezeu i-a înzestrat pe oameni cu puterea de a citi și de a scrie, dându-le astfel posibilitatea de a transmite cunoștința din generație în generație, prin intermediul cărților. Cele șapte adunări trebuiau să aibă acea carte, iar ceea ce ele simbolizează – întreaga Adunare a lui Dumnezeu de-a lungul secolelor, până la venirea Domnului – trebuia să beneficieze și ea de această carte.

F. B. Hole

În marea-Ți suferință e-un dar neprețuit.

Să meditez vreau, Doamne, la chinul Tău cumplit.

SĂMÂNȚA BUNĂ

A șters înscrisul care era împotriva noastră.

Coloseni 2.14


Philipp von Ferrary, colecționarul de timbre

Baronul Philipp von Ferrary (1850-1917) a fost un remarcabil colecționar de timbre. Călătorind prin lume pentru a aduna timbre cu ștampile extrem de rare, a îndrăgit mult Austria și Germania, astfel că, deși trăia în Franța, a devenit și cetățean austriac. Când colecția lui de timbre a fost aproape completă, s-a hotărât să plece să o expună la Berlin. A izbucnit însă Primul Război Mondial, astfel că, în timp ce Ferrary a trebuit să se refugieze în Elveția, colecția sa a rămas în Franța, la ambasada austriacă. La scurt timp, Ferrary a murit de durerea provocată de despărțirea de colecția lui îndrăgită.

După război, dorința lui s-a împlinit: timbrele sale au fost scoase la licitație, iar câștigul a fost trecut în contul austriac de despăgubiri de război. Prin aceasta, țara lui dragă avea de plătit mai puține datorii de război. Dar valoarea nespus de mare a faimoasei colecții de timbre a lui Ferrary nu a adus nici pe departe o înlesnire semnificativă, având în vedere datoriile foarte mari ale Austriei.

Biblia ne spune că vina noastră este atât de mare înaintea lui Dumnezeu, încât niciun om nu o poate plăti. Isus Hristos, prin moartea Sa, a plătit tot prețul pentru păcatele noastre. Dar, în timp ce întreaga colecție a lui Ferrary nu a adus decât o prea slabă atenuare a datoriilor, vina tuturor celor care cred în Isus este iertată complet. Una dintre cele mai rare și mai „complete” colecții de timbre a acoperit numai o parte mică din datoriile unei țări, în timp ce sângele lui Isus plătește datoriile întregii lumi.

De ce oare ne vine atât de greu să ne recunoaștem vina în fața lui Dumnezeu? Cine este conștient de mărimea vinei sale, acela va accepta cu bucurie ștergerea deplină a vinei lui.

Citirea Bibliei: Ezechiel 21.1-37 · Psalmul 123.1-4

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ADEVĂRUL CREAȚIEI (5) – Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu a zis: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor…” (Geneza 1:24)


Dumnezeu a spus, la creație: „Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor…” Și „când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu… La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui.” (Geneza 5:1,3). Cu alte cuvinte, omul nu este doar un alt animal în lanțul evoluției! „Microevoluția” ne învață despre variații în cadrul speciei. De exemplu, există diferite specii de câini, de oi etc. Dar nu există nici o dovadă științifică care să susțină „macroevoluția” – o specie să evolueze dintr-o altă specie.

Referindu-se la creație, Dr. Derek Prince a scris: „Sunt suficient de naiv pentru a crede că s-a întâmplat exact așa cum o descrie Biblia. Sunt profesor la cea mai mare universitate din Marea Britanie, Cambridge, de nouă ani. Dețin numeroase diplome și distincții academice și în multe feluri simt că sunt un intelectual destul de rafinat, dar nu mă simt în niciun fel inferior când afirm că cred ceea ce spune Biblia despre creație!

Înainte de a crede Biblia, am studiat numeroase alte materiale în încercarea mea de-a explica originea omului, și pe toate le-am găsit ca fiind nesatisfăcătoare, și în multe cazuri, ele se contraziceau singure. M-am întors la studierea Bibliei ca filozof profesionist – nu în calitate de credincios – și mi-am spus: „Nu cred că poate fi mai absurdă decât celelalte lucruri pe care le-am auzit” și spre mirarea mea, am descoperit că deținea răspunsuri!” Cauți răspunsuri la problemele din viața ta? Cauți o direcție pentru viitorul tău? Citește Biblia și trăiește după învățăturile ei!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Marcu 4:26-41

Parabola din v. 2629 (a seminţei) şi cea la care aceasta îşi găseşte corespondent în Matei (parabola neghinei de pe câmp: Matei 13) prezintă deosebiri apreciabile în ce priveşte unghiul din care ne transmit învăţătura. Aici este vorba de lucrarea lui Dumnezeu, în timp ce în Matei intervine şi vrăjmaşul, profitând de neglijenţa oamenilor care dormeau. În capitolul nostru, la v. 27, marele Semănător pare şi El să doarmă, însă, în realitate, zi şi noapte, nevăzut, veghează asupra seminţei Sale preţioase şi o înconjoară cu toată grija de care ea are nevoie pentru a creşte până la seceriş. Dragi prieteni creştini, uneori ni se poate părea că Domnul este indiferent, că nu ascultă rugăciunile noastre, că lucrarea Sa este abandonată. Dar să ridicăm ochii, aşa cum îi invită Isus pe ucenici să facă prin credinţă. Câmpurile sunt deja albe pentru seceriş (Ioan 4.35)!

Pentru a trece pe malul celălalt, ceea ce corespunde cu traversarea primejdioasă a lumii, ucenicii nu sunt singuri. Împreună cu ei, în corabie, Lau luat pe Domnul, „aşa cum era” (v. 36). Câte persoane nuşi fac despre Isus propria lor imagine falsă şi văzută de departe?

„Cine este Acesta?”, întreabă ucenicii (v. 41).

„Acela care a adunat vântul în pumnii Săi, care a legat apele într-o manta” (Proverbe 30.4)!

29 Noiembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin credință pricepem …

Evrei 11.3


Experiența nu înseamnă credință. Nu poți cunoaște un lucru al credinței prin experiență; te poți cunoaște pe tine însuți prin experiență. Dar experiența a ceea ce se petrece în sufletul meu nu este credință. Am nevoie de credință pentru a primi ceea ce este descoperit (adică pentru a primi revelația lui Dumnezeu). Fără îndoială, primirea revelației prin credință este o experiență în ea însăși, nu este doar o chestiune de teorie. Mulți dintre cei care au căpătat pacea prin credință, când văd că iar păcătuiesc, își pierd pacea. Se poate ca ei să fi primit harul evangheliei în mod sincer; totuși, cunoașterea le este superficială. Credința privește nu la sine, ci la dreptatea lui Dumnezeu în Hristos. Harul Lui a judecat toată starea în care se află cel păcătos; și, bazându-se pe descoperirea Sa, sufletul rămâne în picioare, știind că este răscumpărat.

Nu trebuie să confundăm umblarea unui creștin cu poziția lui. Temelia poziției lui este constituită de lucrarea lui Dumnezeu. În ce privește umblarea, se întâmplă, din nefericire, ca un creștin să acționeze prin carne; firea lui, ignoranța lui și multe alte lucruri de felul acestora pot fi cele care acționează. Dar poziția lui trebuie judecată în întregime doar potrivit gândurilor lui Dumnezeu, nu potrivit gândurilor lui.

Oricare ar fi experiențele, oricât de variate ar fi ele, creștinul, într-un anumit sens, este același, deoarece el este în ochii lui Dumnezeu ca Hristos Însuși. Hristos este Omul acceptat în mod desăvârșit la dreapta lui Dumnezeu, iar creștinul este privit de Dumnezeu în aceeași poziție (Efeseni 2.6), fiind așezat în locurile cerești, „în Hristos”. Temelia acceptării noastre nu poate fi niciodată imperfectă.

Nu ne cunoaștem niciodată locul așa cum se cuvine, până când nu cunoaștem locul pe care Hristos Însuși îl are.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci ați fost cumpărați cu un preț. Slăviți deci pe Dumnezeu în trupul vostru!

1 Corinteni 6.20


Răscumpărată cu o mare sumă de bani

Înainte să aibă loc abolirea sclaviei pe teritoriul Americii sub conducerea președintelui Lincoln, New Orleans (oraș situat în sud-estul Americii) era centrul comerțului cu sclavi. La o astfel de vânzare publică s-a licitat o fată mulatră frumoasă.

Ofertele au urcat rapid până la limita înțelegerii. Aceasta s-a datorat unui necunoscut, care nu făcea parte din rândul deținătorilor de sclavi, dar care oferea de fiecare dată alți cincizeci de dolari înainte ca ciocanul de licitație să lovească masa. Când s-a atins valoarea de o mie patru sute cincizeci de dolari, ofertantul necunoscut a acceptat oferta. Cazul a fost adjudecat. A fost plătit prețul și s-a convenit ca a doua zi să fie luată fata.

Bărbatul era din statele din zona de Nord, unde sclavia fusese deja abolită. A doua zi a venit acolo, dar a găsit fata plângând; cu adâncă recunoștință, ea i s-a adresat: „Stăpâne, sunt gata să vă urmez”. Bărbatul i-a spus prietenos: „Dar eu nu vreau să mergi cu mine. Iată acest document”. Ea a luat foaia și a citit: era scrisoarea ei de eliberare. „Te-am cumpărat, ca să fii liberă.”

Foarte uimită, fata a exclamat: „Cum? Ați plătit această mare sumă, pentru ca eu să fiu liberă? Pot face de acum ce vreau cu viața mea?”, a întrebat mulatra. „Da”, a spus bărbatul, „acum ești liberă”. Foarte mișcată, fata a căzut la picioarele eliberatorului ei și a exclamat: „Atunci vreau să merg cu dumneavoastră și să vă slujesc de bunăvoie pentru totdeauna”.

Domnul Isus a venit pe acest pământ și, deși a fost întâmpinat doar cu ură, a plătit întregul preț al răscumpărării. Niciodată n-a plătit cineva vreun preț mai mare.

Citirea Bibliei: Ezechiel 20.27-44 · Psalmul 122.1-9

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ADEVĂRUL CREAȚIEI (4) – Fundația S.E.E.R. România

„Nu orice trup este la fel…” (1 Corinteni 15:39)


Biblia ne spune: „Nu orice trup este la fel, ci altul este trupul oamenilor, altul este trupul dobitoacelor, altul este trupul păsărilor, altul al peştilor.” Un autor scrie: „Biblia ne spune că animalele sunt create „fără pricepere” (Psalmul 49:20), iar noi am fost creați „după chipul lui Dumnezeu”. Nu suntem pur și simplu o specie într-o formă mai evoluată pe scara evoluției. Ca ființe umane, noi suntem conștienți de „ființa” noastră. Dumnezeu este „EU SUNT” și noi știm că „noi suntem”. Avem înțelegerea faptului că existăm. Printre unicele noastre caracteristici, avem abilitatea înnăscută de a aprecia creația lui Dumnezeu. Ce animal contemplă cu uimire măreția Marelui Canion? Ce animal simte bucurie la sunetul muzicii sau are pasiunea de-a se aduna într-o orchestră pentru a crea și interpreta muzică? Ce animal, dintre cele sălbatice, organizează sisteme de judecată și împarte dreptate printre creaturile de același fel cu el? Noi suntem ființe muritoare. Dacă păsările și celelalte creaturi au instinctul de a crea (cuiburi etc.), noi avem abilitatea de a descoperi legi ascunse ale electricității. Putem folosi legea aerodinamicii pentru a ne transporta în jurul globului. Totodată avem abilitatea dată de Dumnezeu de a aprecia valoarea creației. Noi scoatem la lumină comori ascunse de aur, argint, diamante și petrol pentru a le folosi în propriul nostru beneficiu. Numai oamenii au capacitatea unică de a-L aprecia pe Dumnezeu pentru această creație incredibilă și de a răspunde la dragostea Sa!” Da, Dumnezeu ne-a creat, ne-a răscumpărat și are un plan special pentru noi! El ne iubește atât de mult, încât atunci când murim, dorește să ne ia în ceruri ca să trăim cu El pentru totdeauna! Este adevărul simplu și profund pe care Dumnezeu vrea să-l știe orice muritor, azi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Marcu 4:13-25

Domnul le explică ucenicilor Săi parabola Semănătorului. Ea este punctul de plecare al întregii Sale învăţături (v. 13); în adevăr, pentru a înţelege învăţăturile Sale, este necesar ca Evanghelia să fi avut mai întâi rădăcina prinsă în inimă.

Chiar dacă ne numărăm printre credincioşii autentici, să ne gândim cu teamă ca nu cumva, uneori, să fim găsiţi asemenea primelor trei pământuri, pentru că nu numai vestea bună a mântuirii este ceea ce caută Satan să fure de îndată ce a fost semănată. Câte cuvinte nu nea adresat Dumnezeu nouă, în faţa cărora inimile noastre nau fost sensibile, deoarece contactul cu lumea le împietrise precum drumul (vezi cap. 6.52)? Sau de câte ori nu ni sa întâmplat să acţionăm conduşi de sentimente, până când o încercare a demascat lipsa noastră de dependenţă şi de credinţă (comp. cu v. 17)?

Deşi opuse nepăsărilor, îngrijorările („grijile veacului acestuia”) sunt la fel de dăunătoare (Luca 21.34). Prin „înşelăciunea bogăţiei şi poftele după alte lucruri”, ele pot înăbuşi, pentru un timp, viaţa spirituală a unui copil al lui Dumnezeu, lipsinduL pe Domnul de rodul pe care acesta ar fi trebuit săl aducă la vremea lui (Tit 3.14 sf.). „Fiţi atenţi la ce auziţi” recomandă Domnul Isus în Marcu (v. 24), iar în Luca 8.18: „Luaţi seama … cum auziţi”. În ce ne priveşte, în ce fel primim noi Cuvântul divin?

28 Noiembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus, știind că Tatăl Îi dăduse toate în mâini și că de la Dumnezeu a ieșit și la Dumnezeu Se duce, S-a ridicat de la cină și Și-a pus deoparte hainele și, luând un ștergar, S-a încins. Apoi a turnat apă în lighean și a început să spele picioarele ucenicilor și să le șteargă cu ștergarul cu care era încins.

Ioan 13.3-5


Acesta a fost un exemplu dat de cel mai mare Slujitor care a trăit pe acest pământ. Domnul Isus a făcut ceea ce nimeni în acea cameră nu se aștepta ca El să facă. Isus este Domnul și Învățătorul, însă a spălat picioarele ucenicilor. El este Dumnezeu manifestat în trup, care S-a plecat de bunăvoie, cu smerenie adevărată, pentru a face o lucrare de slujitor. Cel care susține întreg universul, Cel în mâinile Căruia Tatăl dăduse toate lucrurile, a folosit acele mâini pentru a spăla picioarele celor ai Săi. Mai târziu, aceleași mâini aveau să fie străpunse de cuie, arătându-se astfel ura omului și inima lui Dumnezeu. Ceea ce El a făcut în timpul cinei este o imagine a felului în care S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce.

Vedem de asemenea în toată această scenă o imagine a ceea ce Mântuitorul face acum în glorie pentru noi. Pe cruce, Domnul Isus Și-a vărsat sângele pentru a ne curăți de păcatele noastre. Acum, după ce a înviat dintre cei morți, El trăiește pururi ca să mijlocească pentru noi. El este Marele nostru Preot și Avocatul nostru (Evrei 4.14-16; 1 Ioan 2.1,2). Ca Mare Preot, El mijlocește pentru noi atunci când venim la El cu slăbiciunile noastre. Ca Avocat, El ne restabilește după ce am păcătuit.

Dacă ne-am folosi mai mult de slujba Lui de Mare Preot, am avea nevoie mai puțin de cea de Avocat.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!

Matei 27.54


Dovezile lucrării Sale împlinite

Lucrarea de mântuire a fost făcută! Profeția Vechiului Testament s-a împlinit! Victoria a fost obținută! Când Domnul Isus a murit la cruce, a spus: „S-a sfârșit!” (Ioan 19.30). Dumnezeu a confirmat aceste cuvinte ale Fiului Său preaiubit și a dat oamenilor dovezi clare ale lucrării împlinite, dovezi ale victoriei Fiului Său și ale onoarei acordate Lui.

Dumnezeu a rupt perdeaua templului de „sus până jos”. Este dovada că „drumul spre Locul Preasfânt” este acum deschis (Matei 27.51; Evrei 9.8).

La moartea Domnului Isus, Dumnezeu a deschis mormintele (Matei 27.51-53). Este dovada că Domnul Isus a biruit moartea.

Dumnezeu a vegheat asupra onoarei Fiului Său. Așa cum a prezis profetul Isaia, trupul Domnului Isus nu a fost împreună cu cei răi, ci a fost pus într-un mormânt al unui om bogat: „Mormântul Lui a fost cu cel bogat” (Isaia 53.9).

De la intrarea în lume și până la sfârșitul vieții Sale, Domnul Isus nu a avut parte decât de dușmănie. Iar ura nu a luat sfârșit odată cu moartea Sa, pentru că mai-marii poporului I-au pecetluit și păzit mormântul. Toate aceste măsuri de precauție au fost însă zadarnice. Învierea Domnului Isus nu a putut fi tăgăduită, în ciuda oricăror măsuri.

Dar ce dureros că, în timp ce unii dintre dușmanii Domnului Isus și-au adus aminte că El vestise că va învia după trei zile, ucenicii Lui nici măcar nu s-au gândit la acest lucru (versetul 63)!

Citirea Bibliei: Ezechiel 20.1-26 · Psalmul 121.1-8

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ADEVĂRUL CREAȚIEI (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.” (Geneza 1:2)


Știința afirmă că universul este definit prin aceste cinci caracteristici: timp, spațiu, materie, putere și mișcare. Cu acestea în minte, să citim Geneza 1:1-3: „La început (timp), Dumnezeu a făcut (putere) cerurile (spațiu) şi pământul (materie). Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca (mișcare) pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină.” Primul lucru pe care ni-l spune Dumnezeu în Biblie este că El a creat toate lucrurile și că El controlează toate lucrurile. Iată acum trei citate din cunoscute reviste și ziare:

1) „Majoritatea cosmologilor (oameni de știință care studiază structura și evoluția universului) sunt de acord că relatarea despre creație din Geneza, care vorbește despre un gol inițial ar putea fi în mod ciudat apropiată de adevăr.” (revista Time)

2) „Universul a luat ființă printr-o explozie bruscă. Atunci Big-bangul este o asemănare ciudată cu relatarea din Geneza.” (Jim Holt, autor de scrieri științifice, în The Wall Street Journal).

3) „Noile descoperiri științifice despre supernovă (explozie stelară puternică), găuri negre și Big-bang, le sugerează oamenilor de știință că există „un proiect grandios” în univers.” (U.S. News&World Report). Retina din ochiul uman conține 137 de milioane de celule sensibile la lumină, în timp ce mușchii de focalizare din ochi se mișcă de aproximativ 100.000 de ori pe zi. Și, ce să vezi?! Tocmai Charles Darwin scrie în cartea sa: „Originea speciilor prin selecție naturală” următorul lucru: „A presupune că o minune ca ochiul s-ar fi putut forma prin selecție naturală (evoluție) pare, o mărturisesc liber, un lucru absurd în cel mai înalt grad!” Uimitor, nu-i așa? Dar adevărul este acesta: Dumnezeu te-a creat, și mai mult: El are un plan pentru viața ta!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Marcu 3:20-35

Domnul Isus rămâne lângă mare şi învaţă mulţimile slujinduSe de limbajul în imagini, cel al parabolelor. Cea dintâi este parabola Semănătorului, în care El Însuşi Se prezintă ca fiind Cel care aduce şi răspândeşte în lume sămânţa bună a Evangheliei. Deşi cunoaşte inimile şi modul în care acestea vor primi „sau nu vor primi” adevărul, El dă fiecăruia ocazia de a veni în contact cu Cuvântul vieţii. Voi laţi primit?

Versetul 12 nu trebuie nicidecum să ne zăpăcească, încât să bănuim că Domnul Sar teme ca nu cumva, văzându-i pe oameni pocăinduse, să fie obligat, împotriva voinţei Lui, să le ierte păcatele! Să înţelegem că aici este vorba despre poporul iudeu în ansamblu. Acesta La acuzat pe Domnul Isus de a avea demon, respingând astfel mărturia Duhului Sfânt. Un asemenea păcat nui putea fi iertat, iar Israel va fi împietrit ca popor (cap. 3.29; Romani 11.7,8,25). Dar toţi cei care doresc săL întrebe pe Domnul Isus „în particular”(v. 10: „când a fost singur”) pot găsi „n jurul Lui” (v. 10), şi astăzi, ca şi atunci, loc pentru a auzi descoperirea tainelor Împărăţiei lui Dumnezeu (v. 11,34; comp. cu sf. v. 5 din Proverbe 28). Să ne folosim de acest mare privilegiu şi în special să nu ne sustragem de la strângerile în care noi „Îl înconjurăm” pe Domnul (stăm „în jurul Lui”) pentru a asculta Cuvântul Său.

27 Noiembrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

„Sunt unii dintre cei care stau aici care nicidecum nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul Omului venind în Împărăția Sa.” … Isus i-a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus pe un munte înalt, deoparte. Și a fost transfigurat înaintea lor și fața Lui a strălucit ca soarele.

Matei 16.28; 17.1,2


Schimbarea la față (2) – Supremația Împăratului

Trei ucenici au putut surprinde o imagine a Împărăției înainte să guste moartea: Petru, Iacov și Ioan. Doar Matei afirmă că ei L-au văzut pe Fiul Omului venind în Împărăția Sa – supremația absolută a Împărăției Sale, venite să înlocuiască împărățiile acestei lumi. În acord cu acest lucru, Matei punctează unele detalii unice, specifice Evangheliei sale.

Doar Matei ne spune că „fața Sa a strălucit ca soarele”. Soarele este imaginea gloriei supreme, care domnește asupra zilei (Geneza 1.16). Această trăsătură ne vorbește despre supremația absolută a Împăratului și a Împărăției Sale. „Și va fi așa: la sfârșitul zilelor, muntele casei Domnului va fi întărit în vârful munților și se va înălța peste dealuri; și toate națiunile vor veni spre el” (Isaia 2.2; vedeți și Daniel 2.44,45). Evanghelia după Matei este numită deseori și Evanghelia munților, datorită faptului că acest cuvânt apare deseori în ea (Matei 4.8; 5.1; 8.1; 14.23; 15.29; 28.16).

Când Moise coborâse de pe un alt munte, „pielea feței lui strălucea” (Exod 34.29,30), ceea ce semnifică faptul că gloria de pe fața lui Moise era o glorie reflectată. Aici însă Hristos este văzut ca fiind sursa, nu reflectarea gloriei: „fața Lui a strălucit ca soarele”. „Lumea viitoare” va fi în mod absolut dependentă de fiecare rază răspândită de gloriosul Fiu al Omului, de marele Administrator al întregii lumini și binecuvântări în universul lui Dumnezeu, atât în sfera cerească, cât și în cea pământească (Efeseni 1.10). Ce gând minunat! Vom fi și noi părtași în manifestarea acestei glorii conferite Fiului Omului: „Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor” (Matei 13.43). Să în închinăm înaintea Lui încă de pe acum!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cel drept chiar și la moarte este plin de încredere.

Păzește-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred!

Proverbe 14.32; Psalmul 16.1


Fiecare zi este folositoare

Când treci prin perioade grele, ți se întâmplă uneori să te faci că nu vezi, să te întorci „cu spatele”, așteptând să vină zilele bune. Tu nu dorești acest timp al încercării și totuși Dumnezeu îl îngăduie în viața ta, pentru a te învăța lucruri pe care nu le-ai putea învăța altfel. De exemplu, cum am putea experimenta mângâierile Lui, dacă nu am fi cunoscut niciodată tristețea?

Domnul Isus le-a promis acelora pe care i-a mântuit pacea care dă liniște conștiinței (Ioan 14.27). Având încredere în El, putem să considerăm că fiecare zi, ușoară sau grea, este un cadou din partea Lui, o nouă ocazie pentru a-L cunoaște ca pe Acela care dorește să împărtășească bucuriile și durerile noastre.

În spatele fiecărei circumstanțe a vieții noastre, să căutăm să vedem mâna iubitoare a lui Dumnezeu și să ne străduim să înțelegem ce scop are El.

În evanghelie, Isus spune că Tatăl este Viticultorul care Își curăță via, iar noi, copiii Lui, suntem via. Atunci când foarfeca intră să taie via, vom avea poate dureri, dar scopul acestei operații este întotdeauna întărirea viei, pentru ca aceasta să rodească mai mult. Pentru copiii Lui, Dumnezeu nu îngăduie nicio suferință inutilă. Nu, ci fiecare dintre ele este pe deplin motivată, „căci El nu necăjește cu plăcere, nici nu mâhnește de bunăvoie pe fiii oamenilor” (Plângeri 3.33). El ne iubește!

Citirea Bibliei: Ezechiel 19.1-14 · Psalmul 120.1-7

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ADEVĂRUL CREAȚIEI (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Eu am făcut pământul şi am făcut pe om pe el…” (Isaia 45:12)


Te-ai întrebat vreodată de ce nu am reușit să găsim viață pe nicio altă planetă, și cu toate acestea, planeta noastră a fost menită să ne susțină și să împlinească cele mai fundamentale nevoi zilnice ale noastre? Te face să te miri, nu-i așa? Crezi că e doar o coincidență? Nu și potrivit Bibliei! În care Dumnezeu spune: „Eu am făcut pământul şi am făcut pe om pe el!” Știai că dacă pământul ar fi cu 10% mai mare sau cu 10% mai mic, viața așa cum o știm noi nu ar fi posibilă? Sau că ne aflăm exact la distanța ideală de soare ca să putem primi cantitatea corectă de căldură și de lumină? Dacă am fi mai departe am îngheța și dacă am fi mai aproape nu am putea supraviețui. Gândește-te o clipă la înclinația uimitoare a axei pământului. Nici una din celelalte planete nu este înclinată la 23 de grade ca planeta noastră. Acest unghi permite razelor soarelui să atingă fiecare parte a suprafeței pământului în cursul unui an, timp în care pământul înconjoară soarele. Dacă nu ar exista nicio înclinație a axei, polii ar acumula mase uriașe de gheață și centrul pământului s-ar încălzi atât de tare că nu am putea sta pe el. Așa cum un părinte entuziasmat aranjează camera pentru sosirea copilului nou-născut, tot la fel a făcut Dumnezeu când a creat acest pământ, special pentru noi. „Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu, care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit…” (Isaia 45:18). Acesta este modul în care Se îngrijește Dumnezeu de noi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Marcu 3:20-35

Întotdeauna dispus săi lase pe oameni să se apropie de El, Domnul permite mulţimii să se înghesuie în casa în care a intrat, din moment ce imediat începe să-i înveţe din nou, fără să aibă timp nici măcar să mănânce. Noi, care adesea suntem atât de puţin dispuşi să ne deschidem uşa către străini sau să ne lăsăm deranjaţi în a schimba ceva în tabieturile noastre, să luăm exemplu de la această neobosită dăruire şi de la această totală renunţare. Să ne gândim, de asemenea, că un vizitator nedorit este poate trimis la noi tocmai pentru a-i vorbi despre mântuirea sufletului.

Unele persoane sunt tulburate de v. 29. Se tem ca nu cumva, vreodată, fără săşi fi dat seama, să fi spus vreun cuvânt vinovat care nu va putea fi iertat niciodată. Ce subestimare a harului lui Dumnezeu! „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat” (1 Ioan 1.7). Hula împotriva Duhului Sfânt era înfiorătorul păcat al Israelului necredincios. Acest popor îi atribuia lui Satan puterea Duhului Sfânt cu care era îmbrăcat Domnul Isus; era un păcat de extremă gravitate acesta şi, în plus, contrar oricărui bun simţ (v. 26).

În cel din urmă paragraf, Domnul îi distinge clar pe aceia pe care-i consideră membri ai familiei Sale. A face voia lui Dumnezeu înseamnă (şi acum, ca şi atunci) a asculta de Domnul Isus.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: