Mana Zilnica

22 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

După ce au tras corăbiile la mal, lăsând totul, L‑au urmat.

Luca 5.11

Domnul îi poruncește lui Petru să îndepărteze corabia la adânc și să coboare plasele. Petru simte în inimă două feluri de reacții: ca pescar încercat, are obiecții, însă, ca ucenic, ascultă de Domnul lui. „Dar, la cuvântul Tău, voi coborî plasele.“ Binecuvântarea ascultării se face imediat simțită. Petru experimentează acum ceea ce trăim și noi:

1. Mântuitorul nu rămâne niciodată dator. Dacă Îi punem la dispoziție abilitățile și avutul nostru, El ne răsplătește în felul Său bogat și generos.

2. Domnul poate, în ciuda condițiilor precare și a circumstanțelor lipsite de speranță, să facă să crească o recoltă bogată. Neputința noastră este o bună ocazie pentru El.

3. Când Își manifestă puterea și harul Său, simțim cât de păcătoși și de nevrednici suntem înaintea Lui.

Ce scenă impresionantă se desfășoară înaintea inimilor noastre! Petru, atras puternic de harul divin, cade în genunchi înaintea Domnului și constată cu uimire că nu este vrednic. De aceea spune: „Doamne, pleacă de la mine, pentru că sunt un om păcătos“. O contradicție de nerezolvat pentru Petru, dar nu și pentru Domnul! El Se află pe drumul spre Golgota, pentru ca, prin moartea Lui, să rezolve problema păcatului lui Petru. De aceea îl încurajează: „Nu te teme; de acum vei fi pescar de oameni“. Pe temeiul lucrării Sale de răscumpărare, Isus Hristos poate să‑L așeze în slujba Lui. Fără să li se ceară aceasta, Petru și ceilalți ucenici Îl urmează pe Domnul. Ucenicia și slujba le caracterizează de acum viața.

Dumnezeu dorește ca cei credincioși să lucreze cu mâinile lor și să‑și câștige pâinea în acest fel. Acela care trăiește prea mult pe socoteala părinților sau care beneficiază la nesfârșit de ajutoare sau de contribuții de la stat (în mod nepotrivit) nu se află în concordanță cu gândul lui Dumnezeu. Domnul a folosit în slujba Lui, în toate timpurile, oameni care și‑au terminat studiile și care au făcut dovada capacității lor la locul de muncă.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Oprește o clipă caruselul!

Însă, venindu‑și în fire, a spus: Câți argați au belșug de pâine, iar eu mor de foame aici!

Luca 15.17

În zilele noastre, Satan, marele vrăjmaș al lui Dumnezeu, face tot ce‑i stă în putință pentru a ne împiedica „să ne venim în fire“. Cu toții avem un program deosebit de încărcat, fie la locul de muncă, fie la școală, fie acasă. Dar nu preocupările acestea sunt problema principală, ci faptul că vrem să realizăm totul fără Dumnezeu. Și ce facem în puținul nostru timp liber? Suntem într‑o continuă agitație și căutăm asiduu mijloace de distracție. Acasă sau în altă parte, viața este ca un carusel în continuă mișcare.

Ascultă însă: fă‑ți o favoare și oprește acest carusel! Retrage‑te într‑un loc unde nimeni nu te poate deranja, iar acolo gândește‑te la viața ta: la trecutul și la prezentul tău și, de asemenea, la viitorul tău, și întreabă‑te unde duce drumul pe care te afli. Dacă ești pe un drum fără Dumnezeu, te îndrepți către pierzarea eternă.

Luca 15 ne vorbește despre un tânăr care a plecat din casa tatălui său și care, în cele din urmă, a ajuns la porci. Acolo „și‑a venit în fire“ și a înțeles că o luase pe un drum greșit, care îl adusese într‑o stare nenorocită – toate acestea din cauza propriilor lui acțiuni. Acum dorea să se întoarcă la tatăl său și să‑și mărturisească păcatele. Căile cu acel fiu au fost aspre, dar numai pe acel drum s‑a întors acasă. Istoria lui are un mesaj clar: viața fără Dumnezeu duce numai la rău și necesită o întoarcere la El! Dumnezeu dorește ca și tu să‑ți dai seama de acest lucru și să‑I mărturisești vina ta. În felul acesta, El te va primi cu brațele deschise, fiindcă Isus Hristos a murit pe cruce pentru a te salva.

Citirea Bibliei: Geneza 48.8-22 · Psalmul 35.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 59.1‑21

Fărădelegile poporului au ridicat un zid de netrecut între el şi Domnul, iar cât timp acest zid rămâne, este împiedicat atât Dumnezeu să primească vreun serviciu religios din partea omului, cât şi poporul Său, să primească intervenţia Domnului pentru el. Acesta poate fi şi motivul pentru care rugăciunile noastre rămân uneori fără răspuns (Proverbe 15.8,29).

Lista copleşitoare a tuturor păcatelor acumulate de popor este derulată în faţa lui în v. 3‑8, cu scopul de a le trezi conştiinţa. Romani 3.10‑18 aminteşte unele dintre aceste păcate, pentru a stabili, fără drept de apel (într‑un mod incontestabil), răutatea întregii rase umane.

În v. 9 iau cuvântul credincioşii rămăşiţei. Ei recunosc cu smerenie acurateţea tabloului tocmai zugrăvit. „Ne cunoaştem nelegiuirile“, declară ei, adăugând încă o listă de fărădelegi la cea alcătuită de profet (v. 12‑15). Pe scurt, această rămăşiţă arată cât este de „zdrobită“ şi cât de mâhnit (sau „smerit“) îi este sufletul (57.15), iar aceasta Îi dă Domnului posibilitatea să arate că, potrivit promisiunii Sale, poate s‑o mângâie, s‑o învioreze prin Duhul Său şi s‑o îndreptăţească prin intermediul lui Mesia, Răscumpărătorul şi Eliberatorul ei şi care va fi, de asemenea, şi al naţiunilor (v. 20; Romani 11.26).

ARATĂ DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Cine… vede pe fratele său în nevoie şi îşi închide inima faţă de el, cum rămâne în el dragostea de Dumnezeu?” (1 Ioan 3:17)

Autorul Tim Hansel povestește despre un profesor de la Facultatea de teologie care și-a organizat cursul de homiletică într-un mod neobișnuit. Fiecare student trebuia să pregătească o predică practică din pilda Samariteanului milostiv (Luca 10:30-37). Ei trebuiau să meargă din clasă în clasă predicând dragostea și compasiunea pentru ceilalți. Unii studenți aveau zece minute între ore, în timp ce alții aveau mai puțin timp, ceea ce îi obliga să se grăbească pentru a respecta programul. Fiecare student trebuia, de asemenea, să meargă pe un coridor desemnat și să treacă pe lângă un „cerșetor” care fusese plasat acolo în mod intenționat de către profesor. Ceea ce s-a întâmplat în acea zi a fost o lecție puternică. Numărul celor care s-au oprit să-l ajute pe cerșetor a fost extrem de mic, mai ales printre cei care erau presați de timp. Erau atât de ocupați să se grăbească să predice despre Bunul Samaritean, încât cei mai mulți l-au ignorat pe nevoiașul din centrul parabolei. Iată cum sună o parafrazare a cuvintelor lui Hristos din Matei 25:31-46, care sper să ne pună pe gânduri, să ne provoace la rugăciune și să ne determine să ne pese mai mult de oamenii care suferă: „Eu eram flămând, iar voi ați format un club de științe umaniste pentru a discuta despre asta. Eram închis, iar voi ați rămas acasă să vă rugați pentru eliberarea Mea. Eram gol, iar voi ați dezbătut moralitatea înfățișării Mele. Eram bolnav, iar voi I-ați mulțumit lui Dumnezeu pentru sănătatea voastră. Eram fără adăpost, iar voi Mi-ați predicat despre adăpostul dragostei lui Dumnezeu. Păreți atât de sfinți și atât de apropiați de Dumnezeu… dar Eu sunt în continuare flămând, Mi-e frig și sufăr… Oare chiar vă pasă de toate astea?!”

Așadar, haideți nu doar să vorbim despre dragostea lui Dumnezeu, ci să-i ajutăm pe oameni s-o vadă, practic!

21 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Iosif mai trăiește și este cârmuitor peste toată țara Egiptului.

Geneza 45.26

Frații lui Iosif dau mărturie despre un Iosif viu și înălțat, tot așa cum în timpul nostru este privilegiul celor credincioși să mărturisească despre un Hristos înviat și înălțat. Este o mărturie atât de incredibilă pentru mintea naturală, încât ea este respinsă cu necredință. Așa a fost și în cazul patriarhului Iacov. Expunerea necredinței lui a fost primul rezultat al auzirii veștii bune. Cu douăzeci de ani înainte, aceiași oameni îi aduseseră o veste mincinoasă, însoțită de dovezi prin care să‑și susțină minciuna lor. Și, fără a face investigații, Iacov crezuse minciuna lor. „Fără îndoială, Iosif a fost sfâșiat!“, spusese el. Acum fiii lui îi aduc o veste adevărată despre Iosif și, deși este însoțită de dovezi pentru a‑și susține afirmațiile, Iacov se îndoiește: „Inima lui a rămas rece, pentru că nu‐i credea“. Doar o lucrare a harului îl poate face pe om să creadă adevărul. Prin urmare, citim că aceia care cred în Numele lui Hristos „au fost născuți nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu“ (Ioan 1.13).

În cazul lui Iacov, harul a biruit necredința. Fiii lui au repetat „toate cuvintele pe care li le spusese Iosif“. Mai mult, ei i‑au arătat lui Iacov „carele pe care le trimisese Iosif ca să‐l ducă“. Harul și bunătatea lui Iosif au zdrobit necredința lui Iacov. „Când a văzut carele pe care le trimisese Iosif ca să‐l ducă, duhul lui Iacov, tatăl lor, s‐a înviorat. Și Israel a zis: Destul! Iosif, fiul meu, este încă în viață.“ Aceasta este mărturisirea credinței. El a crezut cu inima și a mărturisit adevărul cu buzele.

La început poate că și noi am ascultat vestea bună cu necredință, dar, pe măsură ce auzim harul cuvintelor lui Hristos și vedem tot ceea ce a fost înfăptuit ca noi să putem fi binecuvântați, inimile noastre sunt biruite – bunătatea lui Dumnezeu ne conduce la pocăință – și credem în inimile noastre. Tot așa cum Iacov a văzut că Iosif a pregătit totul pentru ca el să poată fi binecuvântat în mod personal, și noi vedem că Hristos a făcut o lucrare măreață pentru ca noi, în mod individual, să putem fi mântuiți și că Dumnezeu este satisfăcut cu acea lucrare, căci L‑a înviat pe Hristos dintre cei morți. Noi credem în inimile noastre, Îl mărturisim pe Hristos cu buzele noastre și suntem mântuiți (Romani 10.10).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pavel și Barnaba în călătoria misionară

S‑au întors, […] întărind sufletele ucenicilor, îndemnându‑i să stăruie în credință și spunând că în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

Fapte 14.22

Pavel și Barnaba predică evanghelia harului în diferite orașe în timpul călătoriei misionare. Ca rezultat, oamenii ajung la pocăință, cred în Isus Hristos, primesc iertarea păcatelor și sunt salvați. Pe drumul de întoarcere, apostolii îi vizitează din nou pe acești noi credincioși, încercând să îi încurajeze în viața lor de credință:

Le‑au întărit sufletele. Această revigorare interioară are loc prin instruirea sănătoasă în Cuvântul lui Dumnezeu. Cu cât cunoaștem mai bine lucrarea de răscumpărare a Domnului Isus, cu atât mai mult ne este întărită siguranța mântuirii. De aceea, este foarte important să citim în mod regulat Biblia și să ascultăm predicarea Cuvântului. Să primim învățătura acelora pe care Domnul i‑a înzestrat să explice clar adevărul!

I‑au îndemnat să persevereze în credință. Relația de credință cu Domnul Isus trebuie cultivată zilnic, astfel încât să rămânem aproape de El și să contăm pe ajutorul Său. Cât de importantă este rugăciunea personală! Creștinii care Îl urmează pe Domnul de mult timp ne pot sprijini în acest sens, fiind un exemplu pentru noi prin încrederea lor statornică în El. Ca ucenici ai Domnului, trecem prin necazuri și prin dificultăți. Dacă suntem înrădăcinați în Cuvântul lui Dumnezeu și menținem o relație vie cu Domnul Isus, nu vom fi descurajați de astfel de ispite.

Citirea Bibliei: Geneza 47.27-48.7 · Psalmul 34.12-22

SCRIPTURILE În FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 58.1‑14

Această parte importantă a cărţii, care se deschide odată cu acest capitol, începe prezentându‑ne poporul postind şi întristându‑şi sufletul. Pentru că Domnul îl are în vedere tocmai pe „omul cu duhul zdrobit şi smerit“ (57.15 şi 66.2), ne putem întreba ce găseşte El de criticat. Versetele 3 şi 7 ne învaţă că Dumnezeu nu Se mulţumeşte numai cu simple forme religioase exterioare, nici cu declaraţii evlavioase. Prin gura unui alt profet, El ne pune tuturor o întrebare directă: „Cu adevărat, aţi postit pentru Mine, chiar pentru Mine?“ (Zaharia 7.5). În spatele unei frumoase evlavii de faţadă, câte lucruri nu‑şi pot găsi locul: împlinirea poftelor noastre, chiar şi în ziua sfântă a Domnului, duritate şi egoism, contestări şi certuri (v. 3,4), judecăţi şi critici (v. 9: „arătarea cu degetul“), chiar şi flecării (v. 13: „cuvinte deşarte“). Adevăratele exigenţe sau cerinţe ale lui Dumnezeu sunt, de fapt: să o rupem cu obiceiurile păcatului, cu aceste lanţuri care ne ţin sub puterea vrăjmaşului (v. 6; Daniel 4.27); Proverbe 18.13 ne aminteşte de milă, care este promisă aceluia care‑şi mărturiseşte fărădelegile şi se lasă de ele; suntem, de asemenea, învăţaţi să punem în practică dragostea în toate ocaziile care ni se ivesc (v. 7,10). Ce frumoase promisiuni sunt legate de această nouă umblare!

FII PREZENT CÂND ESTE NEVOIE DE TINE! | Fundația S.E.E.R. România

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea lui Hristos.” (Galateni 6:2)

Când suntem tineri, sănătoși, capabili și implicați social, putem merge unde dorim și putem face ce vrem. Cum se spune, „Lumea este la picioarele noastre!” Rareori ne gândim că suntem înconjurați de oameni care, din cauza vârstei, a dizabilităților, a bolii sau a izolării sociale și fizice, nu mai pot beneficia de aceleași avantaje ca noi. Ei depind de compasiunea și grija altora pentru a-și satisface nevoile zilnice de bază. Din păcate, cultura noastră orientată spre tinerețe și centrată pe sine ignoră și marginalizează adesea astfel de persoane: în esență, îi exilează la marginea vieții. Valoarea lor intrinsecă este desconsiderată, iar contribuția lor la societate este în mare parte uitată. Dar nu acesta este modul prin care vrea Dumnezeu să vedem și să facem lucrurile! Apostolul Pavel ne spune să ne „purtăm sarcinile unii altora şi vom împlini astfel legea lui Hristos”. De reținut: nu este o sugestie; este o lege, o poruncă divină pe care toți trebuie s-o împlinim, de partea aceasta a cerului! Dacă nu ascultăm, vom suporta consecințele la judecata de apoi. Legea Sa, a iubirii, este ilustrată în Matei 25:31-46. El le va spune celor din dreapta Lui: „Am fost flămând… însetat… străin… gol… bolnav… în închisoare, și voi mi-ați împlinit nevoile. Fiecare act de compasiune pe care îl faceți pentru cineva este înregistrat, în favoarea voastră, ca și cum Mi l-ați fi făcut Mie!”

Iar celor din stânga Lui, Domnul le va spune: „Am fost flămând… însetat… străin… gol… bolnav… în temniță, și n-ați venit la Mine. Ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut!”

Mesajul este clar și răspicat: dacă vrei cu adevărat să-L slujești și să-L urmezi pe Isus, trebuie să-ți arăți dragostea pentru ceilalți în moduri practice. Cu alte cuvinte, fii prezent când este nevoie de tine – îți spune astăzi Dumnezeu!

19 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin Acesta vi se vestește iertarea păcatelor.

Fapte 13.38

Ce‑au vrut apostolii Petru și Pavel să spună atunci când au predicat, fără niciun fel de rezervă, iertarea păcatelor către cei care‑i ascultau? Au vrut să spună cumva că nimeni nu poate fi sigur că deține iertarea de păcate? Atunci când Pavel, în sinagoga din Antiohia, le‑a spus ascultătorilor săi: „Vă vestim evanghelia“, a vrut să spună că nimeni nu putea fi sigur că are păcatele iertate? Cum putea mesajul său să fie numit „vestea bună“, dacă lăsa sufletele în îndoială și în teamă? Dacă era adevărat că nimeni nu se putea bucura de iertarea deplină de păcate, atunci stilul de predicare apostolic ar fi trebuit să fie cu totul altul. Ne‑am aștepta astfel ca apostolul să fi spus: «Să vă fie cunoscut, fraților, că nimeni nu poate ști, în viața aceasta, dacă păcatele îi sunt iertate sau nu». Vedem oare cuvinte ca acestea în predicarea sau în învățătura apostolică? Nu, ci peste tot apostolii au prezentat, în cea mai deplină și mai clară manieră, iertarea păcatelor ca rezultat necesar al credinței în Mântuitorul răstignit și înviat! Nu există nici cea mai mică urmă în cuvintele apostolilor cu privire la lucrul asupra căruia unii învățători insistă atât de mult astăzi, anume că este periculos ca cineva să creadă că este pe deplin iertat de toate păcatele sale. Oare nu ne putem bucura, pe acest pământ, de siguranța mângâietoare a mântuirii noastre veșnice în Hristos? Oare nu ne putem bizui cu totul pe Cuvântul lui Dumnezeu, sprijinindu‑ne deplin pe jertfa lui Hristos?

Este oare posibil ca singurul efect al evangheliei lui Dumnezeu să fie cel de a lăsa sufletul în îndoială și nedumerire? Hristos a înlăturat păcatul, dar eu nu pot cunoaște acest lucru?! Dumnezeu a vorbit, dar eu nu pot fi sigur?! Dacă aceasta înseamnă evanghelie, atunci ne putem lua rămas‑bun de la pacea și bucuria pe care le aduce credința.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Răscumpărătorul meu e viu

Dar știu că Răscumpărătorul meu trăiește și la urmă El Se va ridica pe pământ.

Iov 19.25

Se repeta celebra operă a lui Händel, Mesia. O coristă consacrată trebuia să interpreteze renumitul solo, Eu știu că Răscumpărătorul meu trăiește. A cântat cu o asemenea siguranță și perfecțiune tehnică, încât orchestra aștepta cu emoție complimentele dirijorului. – „Dumneata ai o voce admirabilă și o măiestrie excepțională în a‑ți controla glasul, însă îți lipsește un singur lucru: nu știi că Răscumpărătorul e viu. Versurile cântate nu au realitate, nu au semnificație personală“.

Convingerea pe care Iov o are în mijlocul bolii sale grave constituie suportul credinței sale: „Dar știu că Răscumpărătorul meu trăiește“. Prin urmare, uitându‑se la trupul său bolnav, el poate spune: „Și după ce această piele a mea va fi nimicită, totuși, fiind în carnea mea, Îl voi vedea pe Dumnezeu“ (Iov 19.26). În suferința sa, Iov are convingerea fermă că Răscumpărătorul său îl va ridica într‑o zi.

Aceeași convingere de credință o au astăzi toți cei care Îl cunosc pe Isus ca Domn și Mântuitor personal. Viața Sa, moartea Sa și mai ales învierea Sa sunt confirmate de apostolii Petru și Ioan. „Noi suntem martori ai tuturor lucrurilor pe care le‑a făcut; […] ei L‑au și omorât, atârnându‑L pe lemn; […] pe Acesta Dumnezeu L‑a înviat a treia zi“ (Fapte 10.39,40). „Eu sunt Cel dintâi și Cel din urmă și Cel viu; și am fost mort și, iată, sunt viu în vecii vecilor; și am cheile morții și ale Locuinței morților“ (Apocalipsa 1.17,18). Mântuitorul trăiește acum în ceruri ca Învingător asupra morții. În curând va veni din nou, pentru a‑i învia pe toți cei care au murit în credință și pentru a‑i transforma pe toți cei găsiți în viață, pentru ca apoi să îi răpească în cer. Astfel, speranța lor va fi împlinită.

Citirea Bibliei: Geneza 47.1-12 · Psalmul 33.12-22

SCRIPTURILE În FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 55.1‑13

Din lucrarea crucii se revarsă, precum din stânca lovită în pustiu (48.21), un râu de viaţă şi de binecuvântare. Ce izvor inepuizabil, oferit oricărui însetat! Aici găsim chemarea profetului, dar în evanghelia după Ioan o avem chiar pe cea a Domnului Isus, care Se exprimă în acelaşi fel: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea“ (Ioan 7.37); şi tot aici întâlnim şi pe acest „oricine“ al harului (în Ioan 3.15,16; 11.26; 12.46).

Două trăsături caracterizează marea mântuire a lui Dumnezeu: în primul rând este „fără plată“. Oamenii se căznesc mult şi cheltuiesc averi pentru „ceea ce nu satură“ (v. 2), în timp ce bunul cel mai de preţ pe care îl putem avea se obţine „fără bani şi fără plată“ (v. 1). Dumnezeu a plătit totul pentru aceasta (comp. cu 52.3).

În al doilea rând, mântuirea trebuie apucată acum: „Căutaţi pe Domnul cât timp se poate găsi“ (v. 6). Dumnezeu este aproape, El iartă din plin, dar grăbiţi‑vă! Vine clipa când nu va mai putea fi găsit (Ioan 7.34; 8.21).

Să privim din nou în acest frumos capitol la ceea ce ni se spune despre gândurile iubirii şi despre căile nepătrunse ale lui Dumnezeu (v. 8,9; vezi şi Romani 11.33‑36). Cât despre Cuvântul Său, v. 11 promite: Nu se va întoarce la Mine fără rod. A avut Cuvântul acest efect în inima voastră?

CUM SĂ DEVII DARNIC (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Unul care dă cu mână largă ajunge mai bogat…” (Proverbele 11:24)

Cineva a făcut următoarea mărturisire despre relația dintre bani și imagine: „Nu le poți avea pe amândouă! Dacă te concentrezi pe a face bani, ești materialist. Dacă încerci să-i faci, dar nu reușești, ești pierzător. Dacă faci mulți bani și îi păstrezi, ești avar. Dacă îi faci și îi cheltuiești, ești risipitor. Dacă nu-ți pasă să-i faci, ești lipsit de ambiție. Dacă ai și tot câștigi mulți, și îi ai până când mori, ești un prost – pentru că n-ai cum să-i iei cu tine!” Așa că modalitatea prin care poți ieși câștigător în ce privește banii este să-i păstrezi cu modestie, să-i gestionezi cu pricepere, să fii generos cu ei și să realizezi lucruri de valoare. În 1889, industriașul Andrew Carnegie a scris un eseu intitulat „Evanghelia averii”, în care spunea că viața unei persoane bogate ar trebui să aibă două etape: o etapă de dobândire a bogăției și o etapă de distribuire a acesteia. Singura modalitate de a păstra o atitudine generoasă este să-ți faci un obicei din a oferi – timpul, talentul, atenția, resursele și banii tăi. Așadar, cum poți deveni darnic?

1) Află ce fel de influență au asupra ta bunurile tale. Alege ceva ce prețuiești cu adevărat, gândește-te la cineva la care ții și care are nevoie de acel lucru, și dăruiește-i-l.

2) Pune-ți banii la treabă. Dacă știi persoane sau misiuni care au viziunea de a face ceva cu adevărat excelent, contribuie cu resurse pentru a atinge acele scopuri. Dăruiește ceva mai mare decât tine însuți. Ajută-i pe cei care nu te pot ajuta și care nu-ți pot dărui nimic în schimb. Pune deci în practică ceea ce a spus John Bunyan: „Nu ai trăit ziua de azi până nu ai făcut ceva pentru cineva care nu te poate răsplăti niciodată!” Nu uita: te va răsplăti Dumnezeu – și aici, și în veșnicie!

18 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Căci, cum este lipit brâul de coapsele omului, așa Îmi lipisem Eu toată casa lui Israel și toată casa lui Iuda, zice Domnul, ca să‑Mi fie popor și nume și laudă și glorie; dar ei n‑au ascultat.

Ieremia 13.11

În acest capitol, Domnul îi poruncește lui Ieremia să poarte un brâu – o cingătoare care se înfășura peste mantie – după care să‑l ia și să‑l îngroape lângă râul Eufrat. După un timp, Ieremia a dezgropat brâul, care acum era putrezit și inutilizabil. Domnul folosește această ilustrație cu privire la ceea ce se întâmplase cu poporul Său, Israel. El Își alipise acest popor așa cum brâul se alipea de mijlocul unui om. Se îngrijise cu credincioșie de ei din timpul în care îi scosese din Egipt până în ziua aceea. Dorința Lui fusese ca ei să fie un popor pentru lauda și gloria Sa.

Din nefericire, „ei n‑au ascultat“ de glasul Lui, ci au umblat „în încăpățânarea inimii“ lor și „după alți dumnezei“ (Ieremia 13.10). În consecință, au ajuns ca un brâu putrezit, care nu mai era bun de nimic.

În Fapte 11.23, Barnaba i‑a îndemnat pe credincioșii din Antiohia să se alipească de Domnul cu o inimă hotărâtă. Domnul dorește și astăzi ca cei ai Săi să stea alipiți de El, ca să‑I servească de laudă și glorie. Ce înseamnă să stăm alipiți de El? Înseamnă să ascultăm de glasul Său, care ne vorbește prin Cuvântul Lui; înseamnă să umblăm prin Duhul (Galateni 5.16), să ne preocupăm cu Hristos și să nu umblăm după imaginațiile și încăpățânarea inimilor noastre; înseamnă să ne păzim de idoli, adică de orice ar căuta să‑I ia locul lui Hristos în inimile noastre (1 Ioan 5.21). Creștinătatea a urmat exemplul lui Israel și a ajuns ca un brâu putrezit. Domnul să ne dea harul să ne alipim de El cu o inimă hotărâtă și să trăim pentru lauda și gloria Lui, până când El va veni!

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Charles îl caută pe misionar

Amintiți‑vă de conducătorii voștri, care v‑au vestit Cuvântul lui Dumnezeu!Pavel, când i‑a văzut, I‑a mulțumit lui Dumnezeu și a prins curaj.

Evrei 13.7; Fapte 28.15

Charles, un fost înalt‑funcționar din Africa, își deschide în sfârșit Biblia. Acum are timp să o studieze, din moment ce, în urma schimbării guvernului, fusese îndepărtat din postul pe care îl avusese. Se oprește ceva mai mult asupra versetului „Amintiți‑vă de conducătorii voștri“, căci gândurile îl poartă departe, în trecut, pe când era elev la școala duminicală. Își amintește de întâlnirea fericită cu misionarul european care îl instruise în credința creștină. Oare pe unde o fi el acum? Un gând nu îi mai dă pace: ce ar fi să înceapă să‑l caute chiar de a doua zi?

Deși se scurseseră zeci de ani, misionarul era încă în activitate, continuându‑și lucrarea. În timpul uneia dintre aceste călătorii, pe când avionul își începuse aterizarea, se simțea puțin descurajat: ce avea oare să găsească în bisericile pe care urma să le viziteze…? Dar nu după multă vreme primește invitația de a se întâlni cu o veche cunoștință. În fața lui era Charles, care l‑a căutat stăruitor și l‑a găsit (vedeți 2 Timotei 1.17). Ce întâlnire emoționantă! Îl invită la el acasă în aceeași seară. Cei doi frați în Hristos vorbesc împreună cu bucurie despre credincioșia Domnului: El a avut grijă de ei pe parcursul celor 30 de ani și i‑a reunit atunci când fiecare avea mare nevoie de celălalt. Această întâlnire frățească îi îmbărbătează pe amândoi în slujirea lor pentru Domnul. Dragi creștini, trebuie să‑L iubim și să‑L slujim pe Mântuitorul nostru comun, pe Isus Hristos, și să ne încurajăm unii pe alții: „Fiecare prin credința care este în celălalt“ (Romani 1.12)!

Citirea Bibliei: Geneza 46.1-34 · Psalmul 33.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 54.1‑17

Odată încheiată lucrarea din cap. 53, credincioşii sunt invitaţi să se bucure şi să cânte. Versetul 10 din cap. 53 anunţa: „După ce Îşi va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină, va vedea o sămânţă“, iar Domnul Isus va confirma: „Dacă grăuntele de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce mult rod“ (Ioan 12.24). Capitolul 54 ne lasă să‑l întrezărim în acest seceriş bogat pe Israelul pământesc; Noul Testament însă îi asociază acestui seceriş pe copiii familiei cereşti: „Ierusalimul de sus“ (vezi Galateni 4.26,27).

Pentru a‑şi întâmpina fiii şi fiicele, Ierusalimul – mult timp o cetate văduvă şi sterilă – este invitat să se lărgească şi să se întindă (v. 2,3). Datorită lucrării de pe cruce, Dumnezeu poate manifesta compasiune pentru ei şi poate să‑i strângă. Mânia Lui a ţinut o clipă, dar bunătatea Lui va fi eternă (v. 7,8; Psalmul 30.5).

„Toţi fiii tăi vor fi ucenicii Domnului“, promite v. 13, citat în Ioan 6.54. Lucrarea Domnului pentru noi cuprinde alte două părţi importante: a purtat nelegiuirile noastre şi a învăţat pe mulţi în dreptate (53.11 şi notă). Să nu uităm această a doua parte: dacă I‑am adus Lui povara păcatelor noastre, să ne lăsăm de acum şi învăţaţi de El. În felul acesta vom putea aduce roadele dreptăţii, spre gloria Lui (2 Corinteni 9.10).

CUM SĂ DEVII DARNIC (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” (Luca 12:15)

Dacă vrei să devii o persoană darnică, fă următoarele lucruri:

1) Fii recunoscător pentru orice/tot ce ai! Generozitatea provine din mulțumire, și nu din a obține sau a avea mai multor lucruri. Industriașul și filantropul american John D. Rockefeller a recunoscut: „Am câștigat multe milioane, dar ele nu mi-au adus fericirea.” Este o chestiune interioară; dacă nu ești mulțumit cu puțin, probabil că nu vei fi mulțumit nici cu mult! Și dacă ești zgârcit când ai puțin, nu te vei schimba brusc când vei deveni bogat!

2) Nu te lăsa controlat de dorința de a avea. Domnul Isus a spus: „Păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani, căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” (Luca 12:15) Autorul și teologul Richard Foster scria: „A deține lucruri este o obsesie în cultura noastră. Dacă le deținem, simțim că le putem controla; și dacă le putem controla, simțim că ne vor oferi mai multă plăcere. Dar nu este decât o iluzie!” Dacă vrei să preiei controlul asupra inimii tale, nu te lăsa controlat de posesiuni.

3) Consideră banii ca pe o resursă. Când cunoscutul autor francez Dominique Lapierre a mers pentru prima dată în India pentru a face cercetări pentru o nouă carte, a călătorit într-un Rolls-Royce pe care tocmai îl cumpărase cu avansul primit pentru cartea sa. În timp ce se afla acolo, a aflat tot ceea ce avea nevoie pentru cartea sa „Orașul bucuriei”… dar a descoperit și altceva: pasiunea de a-i ajuta pe cei săraci. Și această descoperire i-a transformat viața. Până la moartea sa, în decembrie 2022, și-a împărțit timpul între scris, strângerea de fonduri și oferirea timpului și banilor săi pentru a-i ajuta pe oameni! Atitudinea sa se poate rezuma prin aceste cuvinte de pe spatele cărții sale de vizită: „Tot ce nu este dăruit este pierdut!” Așadar, vrei să devii darnic? Continuăm… data viitoare!

17 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și toată adunarea și‑a ridicat glasul și a strigat; și poporul a plâns în noaptea aceea.

Numeri 14.1

Nu este de mirare, căci la ce ne‑am fi putut aştepta de la un popor care nu avea nimic înaintea ochilor, decât uriaşi, ziduri înalte şi cetăți întărite? Ce altceva decât lacrimi şi suspine s‑ar fi putut auzi din mijlocul unor oameni care se vedeau ca nişte lăcuste în astfel de dificultăți de netrecut şi care nu aveau niciun simțământ al puterii divine ce i‑ar fi putut face biruitori? Întreaga adunare se lăsase complet pradă necredinței. Erau înconjurați de norii întunecatți şi reci ai neîncrederii. Dumnezeu fusese scos complet din calcul. Nu exista nici măcar o singură rază de lumină în tot acest întuneric care îi înconjura. Erau ocupați cu ei înşişi şi cu dificultățile lor, în loc să se preocupe cu Dumnezeu şi cu resursele Lui. Prin urmare, ce altceva se putea auzi din gura lor, decât plânsete şi suspine?

Ce contrast între această stare din Numeri şi cea din Exod! În Exod, ochii poporului erau ațintiți doar asupra Domnului, de aceea au putut înălța cântarea de biruință. „Prin îndurarea Ta, ai condus poporul pe care l‑ai răscumpărat; l‑ai călăuzit prin puterea Ta spre locuința sfințeniei Tale. Popoarele au auzit, au tremurat; i‑a cuprins groaza pe locuitorii Filistiei” (Exod 15.13,14). În Numeri, în loc de aceasta, Israel era cel înfricoşat şi tulburat. În Exod, „căpeteniile Edomului s‑au îngrozit; tremurul a cuprins pe puternicii Moabului; toți locuitorii Canaanului sunt topiți. Frica şi groaza au căzut peste ei” (Exod 15.15,16). Pe scurt, în Numeri avem o imagine complet diferită față de cea din Exod, căci tulburarea, amărăciunea şi spaima pun stăpânire pe Israel, nu pe vrăjmaşii lor. De ce? Fiindcă Cel care le umpluse orizontul în Exod 15 era cu totul scos din calcul în Numeri 14. Iată diferența! Într‑un caz, credința era ceea ce îi anima; în celălalt, necredința. „De măreția brațului Tău au încremenit ca piatra, până a trecut poporul Tău, Doamne, până a trecut poporul pe care Ȝi l‑ai cumpărat. Tu îi vei duce şi îi vei sădi pe muntele moştenirii Tale, la locul pe care l‑ai făcut locuință a Ta, Doamne, lăcaşul sfânt, Doamne, pe care mâinile Tale l‑au întemeiat. Domnul va împarăți pentru totdeauna şi în veci!” (Exod 15.16‑18).

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

De ce tolerează Dumnezeu răul?

Cetatea este plină de nedreptate […] Ei zic: „Domnnul nu vede nimic!”.

Vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împacați‑vă cu Dumnezeu!

Ezechiel 9.9; 2 Corinteni 5.20

Auzim adesea întrebarea: „Dacă Dumnezeu este bun şi atotputernic – aşa cum pretinzi – şi dacă este un Dumnezeu al iubirii, de ce atâta suferință, de ce atâta violență, de ce atâta nedreptate de nesuportat?”.

De ce? Ei bine, pentru că Dumnezeu respectă libertatea omului! El nu a creat roboți, ci ființe inteligente, responsabile, capabile să facă alegeri. Dar omul s‑a folosit de această libertate mai întâi pentru a nu asculta de Dumnezeu şi a trăi fără să‑L ia în seamă, şi apoi, abuzând de această libertate, pentru a‑L răstigni pe Fiul lui Dumnezeu, alegând să‑l urmeze pe Satan, stăpânitorul lumii.

Dumnezeul încă răbdător îi lasă pe oameni să culeagă roadele alegerilor lor (vedeți Eclesiastul 8.11). Astăzi îi cheamă pe toți să se întoarcă la El, să se pocăiască. El invită, insistă, dar nu constrânge. Evanghelia care ne ajută să înțelegem iubirea lui Dumnezeu nu este o lege care să ne fie impusă, ci un dar care nu poate fi primit decât de bunăvoie. Dar, dacă Dumnezeu încă înndură nedreptatea şi violența, planurile Lui vor fi în curând duse la îndeplinire, căci îndelunÝa Lui răbdare se va sfârşi, iar atotputernicia Lui va fi văzută de toți aceia care I‑au disprеțuit drepturile şi I‑au refuzat harul.

„El a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate” (Fapte 17.31).

În ziua aceea, „oare nu va face Judecătorul întregului pământ ce este drept?” (Geneza 18.25).

Citirea Bibliei: Geneza 45.16-28 · Psalmul 32.6-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 53.1‑12

Acesta este pasajul «de neînţeles» pe care‑l citea, în carul său, famenul împărătesei Candace a etiopienilor, însă Filip, „începând de la Scriptura aceasta, i‑a vestit Evanghelia lui Isus“ (Fapte 8.27…). Şi pentru noi, tot aici se află începutul tuturor cunoştinţelor: în Isus Mântuitorul. Noi apucasem fiecare pe drumul neascultării lui (v. 6), dar Mielul lui Dumnezeu, pentru a ne mântui, a urmat calea ascultării depline şi a supunerii totale. Pe această cale, El a fost dispreţuit, părăsit, asuprit, chinuit şi, în final, şters de pe pământ, de către oameni (v. 3,7,8). În acelaşi timp însă a fost rănit, zdrobit, bătut şi supus suferinţelor, de către Dumnezeu Însuşi (v. 4,5,10). Cine va putea pătrunde vreodată infinitul acestei expresii: „Domnului I‑a plăcut să‑L zdrobească“? (v. 10). Neputinţele şi durerile noastre (v. 4 notă), fărădelegile şi nelegiuirile noastre (v. 5), păcatul nostru sub toate formele sale – de la cele mai subtile până la cele mai evidente – împreună cu toate consecinţele lor îngrozitoare: ce povară inexprimabilă a fost cea cu care S‑a încărcat acest „Om al durerii“…!

Aceasta a fost munca sufletului Tău, scump Mântuitor! Dar dincolo de moartea la care Tu Te‑ai dat de bunăvoie, Tu guşti de acum, din rodul suferinţelor Tale, bucuria de negrăit a iubirii împlinite, pentru totdeauna (Evrei 12.2).

„VREI SĂ TE FACI SĂNĂTOS?” | Fundația S.E.E.R. România

„Isus, când l-a văzut zăcând… i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5:6)

Evanghelistul Ioan scrie despre un om paralizat care timp de treizeci și opt de ani a așteptat la scăldătoarea Betesda un moment supranatural care să-i schimbe existența mizerabilă. Dar de fiecare dată altcineva intra în scăldătoare înaintea lui, și pleca vindecat… De fiecare dată, când se ivea ocazia, nu era nimeni acolo pentru el. Povestea era mereu aceeași: el nu se putea salva singur din scăldătoarea disperării și din rezerva lui tot mai mică de speranță și credință. Poate cunoști și tu pe cineva într-o situație asemănătoare, sau din proprie experiență. Poate fi vorba despre o boală fizică, dar și despre tot felul de lucruri grele/grave, precum eșecul moral, dependența, divorțul, avortul, remușcările, eșecul de a fi părinte etc. La fel ca omul de pe pridvoarele Betesdei, n-ai prieteni care să te ajute, iar tu nu ai ceea ce este necesar pentru a te ridica singur. Astăzi, Domnul Isus îți pune ție această întrebare: „Vrei să te faci sănătos?” El poate să-ți ofere vindecare – și, mai mult decât atât, El știe că tu nu poți face asta singur! Așadar, când te întreabă: „Vrei să te faci sănătos?”, este mai mult decât „Vrei să te vindeci?”… Este o întrebare care face apel la voința ta. Pentru ca lucrurile să fie diferite, trebuie să investești voința ta în acest proces. Credința care te va vindeca nu este o emoție sau un sentiment. Este un act al voinței tale, care alege să se bazeze pe Cuvântul lui Dumnezeu, crezând că El va face pentru tine ceea ce spune, și te va vindeca! Biblia ne spune (Ioan 5:9) că: „Îndată omul acela s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla.” Aceasta poate deveni și mărturia ta, dacă vrei… și crezi!

15 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și îndată, ieșind din sinagogă, au intrat în casa lui Simon și a lui Andrei, cu Iacov și cu Ioan. Și soacra lui Simon zăcea cu febră; și îndată I‑au vorbit despre ea; și El S‑a apropiat și a ridicat‑o, apucând‑o de mână; și îndată a lăsat‑o febra; și ea le slujea.

Marcu 1.29‑31

Din textul nostru înțelegem că apostolul Petru era căsătorit. Pavel confirmă acest adevăr și adaugă faptul că Petru o lua și pe soția sa când se afla în călătorie pentru lucrarea Domnului (1 Corinteni 9.5). Petru însuși nu o amintește niciodată în mod direct. Este însă posibil să se refere și la ea atunci când vorbește despre cei aleși din Babilon (1 Petru 5.13).

Din această istorisire învățăm de asemenea că Domnul Isus manifestă un interes deosebit față de nevoile membrilor familiilor celor credincioși care au renunțat la multe pentru a‑L urma și pentru a‑I sluji.

Febra soacrei lui Simon reprezintă un necaz mare care amenință existența celui credincios. O slăbiciune a trupului sau a sufletului ne poate aduce în pragul morții. Rămânem întinși pe jos, fără putere și neliniștiți. Deseori ne confruntăm cu aceeași situație ca cea din casa lui Simon: este mult de lucru și este nevoie de toate mâinile.

Dar marele Medic Se află deja în casă. „Și îndată I‑au vorbit despre ea.“ Rugăciunea făcută cu credință este întotdeauna cea mai bună rețetă. Nicio situație nu Îl depășește pe marele Vindecător. „El S‑a apropiat.“ Odată cu prezența Sa, nevoile sunt rezolvate. El o apucă de mână. Domnul intervine și o eliberează de durerile ei. Apoi îi dă putere să‑I slujească (Matei 8.15).

Domnul acționează întotdeauna în acest fel: El îndepărtează povara și ne face capabili să împlinim lucrările care ne stau înainte.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Scrisoarea angajatului de la tipografie

Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine!

Romani 12.21

Pastorul german W. Busch (1897‑1966) primește o scrisoare de la un angajat al tipografiei sale. Acest slujbaș, responsabil cu tipărirea predicilor lui Busch, îi explică pentru început că se întorsese din război foarte tulburat. În timpul confruntărilor armate asistase pe front la atâtea minciuni și înșelăciuni, încât nu mai credea în nimic. De aceea era furios că trebuia să tipărească o predică în fiecare săptămână! Nu voia deloc să contribuie la difuzarea mesajelor al căror conținut îl detesta. Așa că, pentru a‑și da curs liber acestei împotriviri violente, introducea în mod deliberat greșeli grave în text. Se aștepta să fie mustrat sever, căci greșelile pe care le făcea necesitau apoi multă muncă de corectare.

Dar nu s‑a întâmplat nimic… Corectorul era însuși Busch. Acesta a dat dovadă de atâta răbdare, încât angajatului a început să‑i fie rușine. În cele din urmă, își spune el, poate aceste mesaje au totuși valoare. Și începe să le citească. Nu cu aversiune, ci cu un interes din ce în ce mai mare. Și, în cele din urmă, Dumnezeu îi atinge inima.

Scrisoarea acestuia către Busch se încheie astfel: „Acum cred în Domnul Isus pe care Îl vestiți. Și aștept cu nerăbdare o nouă predică pe fiecare săptămână. Da, mă bucur că pot contribui la vestirea minunatului mesaj al iubirii lui Dumnezeu, care a venit la noi prin Isus Hristos“.

Citirea Bibliei: Geneza 44.18-34 · Psalmul 31.18-24

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 51.12‑23

„Eu, Eu sunt Cel care vă mângâi“ (v. 12). Câţi credincioşi nu au experimentat în încercările lor că nu există mângâieri autentice în afara celor de la Dumnezeu… Cu adevărat, El este „Dumnezeul oricărei mângâieri“ (2 Corinteni 1.3). Uneori, manifestarea noastră este însă ca cea a psalmistului, care declara: „sufletul meu refuza să fie mângâiat“ (Psalmul 77.2). Cu excepţia unei firave rămăşiţe care umbla după dreptate, chemările emoţionante adresate de Domnul poporului Său au rămas fără ecou: „Nu era nimeni care să răspundă“ (50.2; 66.4).

Acum se face auzit un strigăt repetat şi puternic: „Trezeşte‑te, trezeşte‑te, ridică‑te, … îmbracă‑te cu … hainele cele frumoase“ (v. 17 şi 52.1). Este smulgerea Ierusalimului din somn, pentru că Mesia urmează să Se arate. Capitolul 53 ne va arăta ce fel de primire I‑a fost rezervată la cea dintâi venire a Sa: respins (pe pământ), Hristos a fost înălţat (lit. „primit sus“ – Fapte 1.2) în glorie. Astăzi suntem în ajunul întoarcerii Lui. Domnul Isus ne aminteşte de promisiunea Sa: „Iată, Eu vin curând“, şi ni Se prezintă El Însuşi: „Eu sunt … Luceafărul strălucitor de dimineaţă“ (Apocalipsa 22.12,16,17,20). Trezită şi plină de speranţă, Mireasa strigă: „Vino!“ Să facem şi noi din inimile noastre un ecou care răspunde: „Amin! Vino, Doamne Isuse!“

DUMNEZEU TE SCOATE DIN ZONA TA DE CONFORT? | Fundația S.E.E.R. România

„Ca vulturul care îşi scutură cuibul… așa a călăuzit Domnul… pe poporul Său…” (Deuteronomul 32:11-12)

În cartea Even Eagles Need a Push („Și vulturii au nevoie de-un imbold”), David McNally povestește despre o mamă vultur care își învață puii să zboare. El scrie: „Vulturoaica și-a îndemnat cu blândețe puii să se apropie de marginea cuibului. Inima îi bătea cu putere, cuprinsă de sentimente contradictorii, când a văzut rezistența lor la îndemnurile ei insistente. „De ce emoția zborului trebuie să înceapă cu frica de a cădea?” Vechea întrebare rămânea fără răspuns pentru ea. Cuibul ei era situat sus, pe o stâncă abruptă. Sub ei nu era nimic altceva decât aerul care susținea aripile fiecărui pui. „Oare este posibil ca de data aceasta să nu funcționeze?”, se gândea. Dar, în ciuda temerilor, ea știa că era momentul. Misiunea sa parentală era aproape îndeplinită. Mai rămânea o singură responsabilitate – împingerea. Vulturoaica și-a extras curajul din înțelepciunea sa înnăscută. Până când puii ei nu își descopereau aripile, nu aveau niciun scop în viață. Până când nu învățau să zboare, nu puteau înțelege privilegiul de a se fi născut vulturi. Împingerea era cel mai mare dar pe care ar putea să li-l ofere… actul suprem al iubirii. Și astfel, ea i-a împins unul câte unul… iar ei – au zburat!”

Biblia spune: „Ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia și-i poartă pe penele lui, aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său…” (Deuteronomul 32:11-12) Nu cumva chiar acum Dumnezeu te împinge în afara zonei tale de confort? Ți-ai pierdut slujba și siguranța financiară? Sau o relație despre care credeai că va dura toată viața? Te simți ca și cum ai fi împins din cuibul tău… în prăpastie? Nu te teme: Dumnezeu este cu tine câtă vreme ești copilul Său! Și mai mult de-atât, El te va învăța să zbori!

14 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Să aduceți Domnului o ardere‑de‑tot de mireasmă plăcută.

Numeri 29.2

Arderea‑de‑tot vorbește despre lucrarea Domnului Isus pe cruce, privită însă nu din perspectiva rezultatelor ei pentru noi, ci a felului în care Dumnezeu a fost slăvit prin ea. De aceea, aceasta este cea mai însemnată jertfă. Suntem deseori înclinați să ne preocupăm cu jertfa pentru păcat, cu semnificația lucrării Domnului Isus în ceea ce privește păcatele noastre. Însă o jertfă pentru păcat nu va putea niciodată să fie adusă ca o jertfă de un miros plăcut pentru Dumnezeu. Este de remarcat că altarul nu este numit altarul jertfei pentru păcat, ci altarul arderii‑de‑tot. Știm că altarul, în simbolurile Scripturii, este mai important decât jertfa. Domnul Isus Însuși spune, în Matei 23.19, că darul este sfințit prin altar. Altarul vorbește, de asemenea, despre Domnul Isus. Și oricât de ciudat ni s‑ar părea aceasta, altarul este, potrivit cuvintelor Domnului Isus, o imagine a Domnului Isus chiar mai măreață decât arderea‑de‑tot. Însă o jertfă pentru păcat nu va fi niciodată adusă pe altar. Ea era arsă pe pământ, în afara taberei, și niciodată aceasta nu va fi numită o jertfă de un miros plăcut. Jertfa pentru păcat era necesară, însă nu era de un miros plăcut pentru Dumnezeu. Când Domnul Isus a fost făcut păcat pentru noi și a purtat păcatele mele, Dumnezeu Și‑a ascuns fața de El și Domnul a strigat: „Pentru ce M‑ai părăsit?“.

Dumnezeu urăște păcatul și a trebuit să‑Și întoarcă fața de la Fiul Său, atunci când El S‑a făcut păcat pentru noi. A trebuit să‑L lovească, astfel că Domnul a strigat: „M‑ai adus în țărâna morții“. Aceasta nu era un miros plăcut pentru Dumnezeu. Era, într‑adevăr, în același timp, ardere‑de‑tot; era Cel care a mers de bunăvoie la cruce ca să înfăptuiască această lucrare și care a zis: „Vin să fac voia Ta, Dumnezeule“; ascultarea Sa a fost plăcută pentru Dumnezeu. Modul în care El a împlinit lucrarea și L‑a descoperit pe Dumnezeu – în același timp în care a fost lovit de Dumnezeu – a fost plăcut pentru Dumnezeu. Însă aceasta a fost arderea‑de‑tot. Jertfa pentru păcat este doar temelia pe care noi am fost scăpați de judecată.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cum știu eu că sunt iertat?

În El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greșelilor după bogățiile harului Său.

Efeseni 1.7

S‑ar putea să te întrebi:

Cum știu eu că Dumnezeu mi‑a iertat păcatele? La această întrebare importantă trebuie să răspunzi cu hotărâre de inimă. Biblia spune cu o certitudine de neclintit: „Ferice de cei ale căror nelegiuiri au fost iertate și ale căror păcate au fost acoperite“ (Romani 4.7)!

Cui i se aplică această afirmație? Tuturor celor care cred în Domnul Isus! Ai realizat oare prin credință că El, în harul Său, ți‑a luat locul pe cruce și a murit acolo pentru tine? Ai înțeles prin credință că Dumnezeul cel sfânt, care îți cunoaște toate păcatele, le‑a pus fără excepție în dreptul Fiului Său? Ai văzut prin credință cum El a purtat acolo judecata divină, din cauza păcatelor tale?

Cum simt eu că am iertarea păcatelor? Datorită credinței în Mântuitorul care a suferit și a murit pentru tine, tu ai iertarea păcatelor tale. Dumnezeu Însuși te asigură în Biblie, oferindu‑ți acest mesaj glorios: „Oricine crede în El primește prin Numele Său iertarea păcatelor“ (Fapte 10.43)! Nu aștepta să simți iertarea! Doar crede‑L pe Dumnezeu pe cuvânt! În Evrei 10.12, El îți confirmă că Isus Hristos a oferit o jertfă deplină: „După ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S‑a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu“. Prin urmare, în Evrei 10.17, Dumnezeu îi poate asigura pe toți cei credincioși:

„Nicidecum nu‑Mi voi mai aminti de păcatele lor și de nelegiuirile lor“.

Citirea Bibliei: Geneza 44.1-17 · Psalmul 31.10-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 51.1‑11

În cap. 46.12, Domnul Se adresase celor care erau „departe de dreptate“; acum harul Său le vorbeşte celor care „urmăresc dreptatea“ (v. 1) şi care o cunosc (v. 7). Într‑o lume nedreaptă, aceştia sunt expuşi suferinţei din cauza dreptăţii şi de aceea au nevoie să fie încurajaţi: „Nu vă temeţi de dispreţul oamenilor şi nu vă înfricoşaţi de batjocurile lor“ (v. 7). Hristos, cel dintâi care a îndurat ruşine şi insulte din partea omului (50.6), ne‑a lăsat prin aceasta un model, ca să călcăm pe urmele Lui (1 Petru 2.20‑24; 3.14).

Cu ochii îndreptaţi spre Domnul Isus (vezi Psalmul 40.8), Dumnezeu poate vorbi aici despre un popor în inima căruia sălăşluieşte legea Lui. Ne poate desemna El astăzi şi pe noi în acelaşi fel? Locuieşte Cuvântul lui Hristos din belşug în noi? (Coloseni 3.16; Ioan 15.7).

Rugăciunea din v. 9 invocă braţul puternic al Domnului (53.1). Cel care odinioară doborâse la pământ puterea Egiptului şi uscase „apele adâncului celui mare“ (v. 10) îl va smulge încă o dată pe Israel din captivitatea sa. Ca şi la malul Mării Roşii, Duhul va pune atunci cântări de triumf în gura celor „răscumpăraţi“, iar capul li‑l va încununa cu„o bucurie eternă“ (v. 11; comp. cu 35.10).

MOTIVE DE MULȚUMIRE (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Lăudați-L și binecuvântați-I Numele! Căci Domnul este bun, bunătatea Lui ține în veci…” (Psalmul 100:4-5)

Autorul Jon Gordon scria: „Dați-mi voie să vă împărtășesc beneficiile unui cuvânt simplu: MULȚUMESC. El are puterea de a ne schimba sănătatea, fericirea și succesul. Cercetările arată că oamenii recunoscători sunt mai fericiți și mai predispuși să mențină prietenii bune. Recunoștința îmbunătățește, de asemenea, funcționarea ritmică a inimii, ceea ce ne ajută să reducem stresul, să gândim mai clar sub presiune și să ne vindecăm fizic. Este fiziologic imposibil să fii stresat și recunoscător în același timp. Când ești recunoscător, corpul și creierul sunt inundate cu endorfine care te înveselesc și te energizează. Recunoștința este esențială și pentru un mediu de lucru sănătos. Motivul principal pentru care oamenii își părăsesc locul de muncă este că nu se simt apreciați. Recunoștința este ca un mușchi: cu cât o folosim mai mult, cu atât devine mai puternică. Iată câteva modalități de a practica recunoștința în fiecare zi:

1) Fă regulat o plimbare de zece minute și spune cu voce tare pentru ce ești mulțumitor. Acest lucru te va pregăti pentru o zi pozitivă.

2) Când iei cina cu familia sau cu prietenii, du-te pe la fiecare persoană de la masă și roag-o să spună pentru ce este mulțumitoare.

3) Psihologul Martin Seligman sugerează să scriem o scrisoare în care să ne exprimăm mulțumirea față de cineva. Apoi, să vizităm acea persoană și să-i citim scrisoarea. Oamenii care fac acest lucru sunt semnificativ mai fericiți și mai puțin deprimați, după o lună.

4) Spune „mulțumesc” la locul de muncă. Când Doug Conant era directorul general al celebrei companii de conserve Campbell Soup, el a scris aproximativ 30.000 de bilete de mulțumire angajaților săi, și a energizat compania prin acest demers! Organizațiile și companiile cheltuie miliarde de dolari pe programe de recunoaștere, când cel mai eficient și ieftin ar fi un sincer MULȚUMESC!” Dumnezeu te îndeamnă azi: fii recunoscător, și spune MULȚUMESC!

13 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Balaam I‑a zis Îngerului Domnului: „Am păcătuit, pentru că n‑am știut că ai stat împotriva mea în drum“.

Numeri 22.34

Balaam este unul dintre cele mai ciudate personaje din întreaga Scriptură. El este un exemplu cu privire la păcătosul cu inima împărțită. Versetul citat mai sus arată caracterul contradictoriu al lui Balaam. În istoria sa îl vedem în opoziție față de Dumnezeu, sub dominația puterilor oculte și corupt de dragostea pentru câștig financiar; de cealaltă parte vedem la el o atitudine exterioară de respect față de Dumnezeu. De asemenea, profețiile sale sunt unele dintre cele mai frumoase din Biblie.

Același om care a spus „o, de‑aș muri de moartea celor drepți și de‑ar fi sfârșitul meu ca al lor!“ l‑a sfătuit pe Balac să pună un prilej de păcătuire înaintea poporului lui Dumnezeu (Numeri 23.10; 25.1). Ce caracter ciudat! Am întâlnit însă cu toții astfel de oameni. Ei par să fie credincioși; uneori credem că ar avea credință, dar alteori ne îndoim serios. Balaam n‑a fost un om credincios, în ciuda tuturor aparențelor. El trasează una dintre cele trei direcții degradante ale apostaziei din zilele din urmă: calea lui Cain, rătăcirea lui Balaam și răzvrătirea lui Core (Iuda 11).

Domnul Isus a spus: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci fie va urî pe unul și va iubi pe celălalt, fie se va alipi de unul și va disprețui pe celălalt“ (Matei 6.24). Balaam este omul care a încercat să slujească la doi stăpâni, însă, în cele din urmă, a avut un singur stăpân: „A iubit plata nedreptății“ (2 Petru 2.15). Adevărata pocăință înseamnă mai mult decât a spune: „Am păcătuit“. Să ne ferim de „rătăcirea lui Balaam“ și să fim sinceri în fapte și în duh, slujind unui singur Stăpân – Domnului Isus!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Friedrich Wilhelm Baedeker

Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m‑a iubit și S‑a dat pe Sine Însuși pentru mine.

Galateni 2.20

Evanghelistul german Friedrich Wilhelm Baedeker (1823‑1906) a lucrat mult ca misionar în Rusia. El a întreprins călătorii lungi în țările din est, care i‑au adus numele de „călător mondial al Domnului“; dar în special pentru Rusia a obținut permisiunea de a vizita lagăre și închisori. A predicat prizonierilor de acolo evanghelia și le‑a adus mii de Biblii și ajutoare materiale.

Înainte de convertirea sa (care a avut loc în 1866), el traversase o criză puternică în viață, declanșată de moartea timpurie a soției sale. A călătorit neliniștit prin toată Germania, apoi s‑a stabilit în Anglia, în orașul Weston‑super‑Mare, unde a fondat o „școală superioară de băieți“ împreună cu Henry Girdlestone (1833‑1904). Acolo a fost invitat să asculte prelegerile evanghelistului Lord Radstock (1833‑1913). Mesajul l‑a interesat și s‑a întors să îl asculte și în serile următoare. Dar s‑a așezat cu grijă, să nu se întâlnească cu predicatorul. Într‑o seară însă nu a mai putut să‑l evite. Abordat personal de Radstock, a fost invitat într‑o cameră alăturată pentru a discuta în liniște. În timpul acelei conversații pastorale a fost atins și o adevărată schimbare a avut loc în inima lui. Niciunul dintre argumentele sale nu a mai rezistat și a ajuns la o convingere autentică despre Dumnezeu. S‑a recunoscut păcătos, și‑a mărturisit vinovăția, predându‑și viața Domnului Isus. Inima lui s‑a umplut de bucurie, după cum propria lui mărturisire ne convinge: „Am intrat ca un necredincios german mândru și am ieșit ca un ucenic umil, credincios Domnului. Binecuvântat să fie Dumnezeu!“.

Citirea Bibliei: Geneza 43.16-34 · Psalmul 31.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 50.1‑11

În zadar a răsunat chemarea Domnului; în zadar s‑a repetat fără‑ncetare: „Ascultaţi‑Mă!“ (44.1; 46.3,12; 48.1,12; 49.1). Fie că a fost vocea lui Ioan Botezătorul (40.3), fie a lui Mesia Însuşi, … „nu a fost nimeni care să răspundă“ (v. 2). Cât de mult L‑a îndurerat pe Domnul Isus această indiferenţă, care‑i caracterizează deopotrivă şi pe oamenii din zilele noastre! A venit la noi cu o limbă iscusită (v. 4: instruită, capabilă să spună un cuvânt la timpul potrivit), limba dragostei (Ioan 7.46). Nimeni însă nu a dorit s‑o înţeleagă, nici s‑o asculte: „n‑ai auzit … şi de demult nu ţi s‑a deschis urechea“ (48.8). Cu toate acestea, ce exemplu minunat au putut vedea oamenii la El! Fiecare dimineaţă Îl găsea pe acest OM ascultător plecându‑Şi urechea la cuvintele Tatălui Său, atent la exprimarea voii Sale pentru ziua respectivă. Iar dacă El simţea această nevoie, cu cât mai mult ar trebui să o simţim noi…!

Indiferenţa faţă de Isus s‑a transformat apoi în ură. Versetul 6 ne aminteşte despre insultele pe care a trebuit să le sufere, iar v. 5 şi 7 ne arată că, deşi cunoştea tot ce Îl aştepta, n‑a dat înapoi, ci Şi‑a „făcut faţa ca o cremene“ (v. 5,7; Luca 9.51). Cât despre noi, să ascultăm cu atenţie chemarea din v. 10! Ca unii care suntem copii ai luminii, să nu ne lăsăm orbiţi de scânteirile trecătoare cu care lumea încearcă să se lumineze (v. 11).

MOTIVE DE MULȚUMIRE (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu…” (1 Tesaloniceni 5:18)

Respirația este un proces complicat. Ea necesită precizie fiziologică: o persoană obișnuită respiră de vreo douăzeci și trei de mii de ori pe zi! Deși suntem înclinați să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne „taie respirația”, cred că ar trebui să nu uităm să-I mulțumim și pentru fiecare respirație! În anul 2000, pastorul Ed Dobson a fost diagnosticat cu boala neuronului motor, o boală degenerativă fără cauze sau leac cunoscute. Împărtășind despre lupta sa continuă pentru a fi recunoscător în timp ce trăiește cu o afecțiune incurabilă, Dobson scria: „Sunt multe lucruri pentru care nu sunt recunoscător! Nu mai pot să-mi închei nasturii la cămașă. Nu mai pot să-mi pun o jachetă grea sau să ridic mâna dreaptă deasupra capului. Nu mai pot să scriu sau să mănânc cu mâna dreaptă. Mănânc cu mâna stângă, și chiar și asta a început să devină o provocare. Și, cu timpul… acestea se vor agrava… Deci, pentru ce ar trebui să fiu recunoscător?! O, pentru atât de multe lucruri! Doamne, îți mulțumesc că m-ai trezit în această dimineață, că încă mă pot întoarce în pat, că încă pot să mă dau jos din pat, că pot să merg până la baie, că încă pot să mă spăl pe dinți, că încă pot să iau micul dejun, că încă mă pot îmbrăca, că încă pot să conduc mașina, că încă pot să merg… Îți mulțumesc că încă pot să vorbesc… Și lista continuă… Am învățat să mă concentrez pe ceea ce pot face, nu pe ce nu mai pot face! Am învățat să fiu recunoscător pentru lucrurile mărunte din viață, și-n special pentru multele lucruri pe care încă le pot face!”

Tu, pentru ce-ar trebui să fii recunoscător, și nu ești? Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru toate lucrurile!