Mana Zilnica

Mana Zilnica

18 Mai 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Daniel a hotărât în inima lui să nu se întineze cu mâncărurile alese ale împăratului.
Și, când a aflat Daniel că s-a semnat înscrisul, a intrat în casa lui; și ferestrele îi erau deschise în camera lui de sus, către Ierusalim; și îngenunchea pe genunchii lui de trei ori pe zi și se ruga. Daniel 1.8; 6.10


Daniel și prietenii săi se aflau într-o țară străină, prizonieri ai unui împărat care dorea să profite de priceperea și de intelectul lor. De-a lungul anilor, Daniel a reușit să slujească în acest sistem străin fără să-și compromită credința în Dumnezeul adevărat. El a refuzat să se întineze cu anumite mâncăruri, nu s-a plecat înaintea idolilor și și-a menținut cu îndrăzneală obiceiul de a se ruga de trei ori pe zi Dumnezeului său, chiar atunci când era amenințat cu moartea. Dumnezeu a onorat credincioșia lui Daniel, salvându-l din ghearele leilor și răsplătindu-l cu multe favoruri. La fiecare răscruce din viața sa, Daniel a ales să urmeze poruncile Domnului. A trebuit să treacă prin împrejurări grele, însă Dumnezeu l-a păzit cu credincioșie și l-a binecuvântat pe măsură.

Principiile biblice valabile în timpul robiei babiloniene sunt încă în vigoare. Dumnezeu promite și astăzi că-i va păzi pe cei care ascultă de Cuvântul Său. El nu promite că ei vor fi lipsiți de încercări și de dificultăți, ci că va fi cu ei în toate acestea, oferindu-le ajutor. Proverbe 12.13 ne spune că cel drept va ieși din strâmtorare.

Dacă există păcat în viața noastră, atunci frica, îndoiala și iritarea vor veni cu siguranță. Paza și mângâierea din partea Domnului sunt la dispoziția oricui, însă este necesară ascultarea de Cuvântul Său. Să nu ne așteptăm la binecuvântări din partea lui Dumnezeu, dacă trăim în răzvrătire! De cealaltă parte, ascultarea va avea ca rezultat curajul și o stare de mulțumire în orice împrejurare. De-a lungul vieții sale, Daniel a refuzat în mod repetat să-și schimbe principiile, chiar și în situații când era amenințat cu moartea. Dumnezeu însă a intervenit de fiecare dată și așa va proceda și în cazul nostru.

T. Hadley, Sr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru … fără grai, fără cuvinte.
Psalmul 19.1-3


Vorbirea creației

Ți-ai ridicat vreodată ochii spre cer într-o noapte senină, pentru a privi stelele? Chiar dacă putem vedea o mulțime de stele și cu ochiul liber, totuși cu un telescop putem vedea mult mai multe și suntem cu atât mai uimiți. Oamenii de știință spun că în galaxia noastră sunt milioane de stele și că există milioane de galaxii cu milioane de stele în fiecare dintre ele. Toate acestea vestesc gloria lui Dumnezeu. Gândește-te puțin – mâinile lui Dumnezeu le-au creat! Ele arată lucrarea mâinilor Sale. Cât de mare este Dumnezeul nostru! Psalmul 8.3,4 declară: „Când privesc cerurile, lucrarea degetelor Tale, luna și stelele pe care le-ai așezat Tu, îmi zic: «Ce este omul, ca să Te gândești la el, și fiul omului, ca să-l bagi în seamă?»”. Psalmul 147.4,5,8 spune: „El socotește numărul stelelor și le dă nume la toate. Mare este Domnul nostru și puternic … El acoperă cerul cu nori, pregătește ploaie pentru pământ și face să crească iarba pe munți”.

Iar acum noi suntem chemați să medităm la aceste adevăruri și să-L onorăm pe Dumnezeu ca fiind Dumnezeu. Cerurile sunt o mărturie pentru noi. Ne facem timp pentru a le lăsa să ne vorbească? Mărturia lor este evidentă zi de zi. Prinși în problemele vieților noastre, adesea pierdem din vedere ceea ce este evident. Fă-ți timp să te gândești la Dumnezeu, la creația Lui minunată! Cerurile declară gloria și măreția lui Dumnezeu.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CONVINGERE ȘI CREDIBILITATE (1) – Fundația SEER

„Să vă uitaţi la mine, şi să faceţi ca mine… să faceţi ce voi face eu” (Judecători 7:17)


În seara dinaintea victoriei sale spectaculoase asupra madianiților, Ghedeon le-a spus celor trei sute de oameni din armata sa: „Să vă uitaţi la mine, şi să faceţi ca mine… să faceţi ce voi face eu.” Ce s-ar întâmpla dacă ai spune lucrul acesta celor pe care îi cunoști? Ar trebui să faci anumite precizări, și să spui: „Urmați-mă în afaceri, dar nu în viața de familie”? Sau „Urmați sfatul meu profesional, dar nu stilul meu personal de viață”? Pentru a câștiga respectul și pentru a fi demn să fii urmat de alții, ai nevoie de două calități care contează cu adevărat. Prima calitate este convingerea. Convingerea este o credință fermă după care trăiești și pe care refuzi s-o compromiți. O persoană pragmatică își adaptează convingerile și faptele după împrejurări pentru a nu face vâlvă, sau pentru a fi agreat și apreciat. Cineva care are o convingere nu va face asta. David Hume, filosof scoțian și sceptic religios, a fost oprit – pe când se grăbea la o întâlnire cu evanghelistul George Whitefield – și întrebat dacă crede cu adevărat ceea ce afirmă marele evanghelist. Hume a răspuns: „Firește că nu! Dar el crede, și vreau să-ntâlnesc și eu un om care crede cu adevărat ceea ce spune!” Autorul Larry Phillips a spus: „Există o diferență remarcabilă între oțel și tinichea, mai ales când sunt lovite. Convingerile profunde ale inimii apar ca niște „cuvinte de oțel” și se remarcă prin fermitatea vocii. Trebuie să nu uităm că nu putem mima convingerile! Oamenii vor vedea întotdeauna diferența dintre cuvintele de oțel și sunetul tinichelei, indiferent cât de tare este lovită tinicheaua!” Oamenii văd diferența dintre valorile tale de căpătâi și concepțiile tale intelectuale. Dacă nu ai o convingere profundă cu privire la ceea ce spui, ei de ce ar avea?  

<

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 29:19-30


Ceremonia şi-a urmat cursul; ca urmare, fiii lui Aaron nu au fost curăţiţi pentru ca după aceea să facă orice pofteau. Au fost consacraţi, puşi deoparte pentru a sluji Domnului. În Israel, numai familia lui Aaron exercita preoţia, în timp ce acum toţi cei care alcătuiesc poporul lui Dumnezeu sunt chemaţi la această îndatorire nobilă. Prieteni credincioşi, dacă Dumnezeu v-a mântuit, în marea Lui iubire, este pentru ca de azi înainte să fiţi cu totul consacraţi Lui. Sângele de pe urechea dreaptă, de pe degetul mare al mâinii drepte şi de pe degetul cel mare de la piciorul drept (v.20) arată că aceste părţi ale trupului, care spun, respectiv, despre ascultare, despre lucrare şi despre umblare, au fost sfinţite pentru a fi puse la dispoziţia lui Dumnezeu prin puterea Duhului Sfânt (uleiul peste sânge).

Să notăm că expresia tradusă prin cuvântul „să-i consacri” înseamnă literal „să le umpli mâinile”      (28.41 nota d). Mai mult, departe de a privi aceasta (aşa cum fac unii) ca un act prin care ne dăruim Domnului (putem noi oare să-I dăruim Lui ceea ce deja Îi aparţine?), înţelegem că inimile noastre au nevoie întâi să fie umplute de Dumnezeu, pentru ca să putem aduce „darul legănat” (Hristos) înaintea Lui (v. 24). „Din mâna Ta primim ce Îţi aducem” – spunea David (1 Cronici 29.14).

17 Mai 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Și, când S-a apropiat de poarta cetății, iată, duceau afară un mort, singurul fiu al mamei lui, și ea era văduvă.
Luca 7.12


Această întâmplare ne amintește încă o dată că peste această lume, oricât de plăcute ar fi unele aspecte ale ei, planează umbra întunecată a morții. Cetatea se numea Nain, care înseamnă „plăcut”, însă vedem că moartea se afla acolo. Vedem apoi, spre mângâierea noastră, că în această lume a morții a venit Domnul vieții, nu doar cu puterea de a învia morții, ci și cu dragoste și cu compasiune, simțind împreună cu noi în durerile noastre, ștergând lacrimile noastre și vindecându-ne inimile zdrobite.

Isus a venit în această cetate împreună cu ucenicii Săi și cu o mare mulțime din popor. Acest grup de oameni, avându-L pe Domnul vieții în mijloc, a întâlnit un alt grup, care avea în mijloc un om mort, pe singurul fiu al unei femei văduve. Ce imagine tristă! Însă cât de frumos este felul în care Domnul vindecă inima zdrobită a sărmanei femei! Plin de milă față de ea, Domnul îi șterge lacrimile și apoi înlătură cauza durerii ei. Dacă noi am fi avut această putere, probabil că am fi procedat invers – l-am fi înviat întâi pe cel mort, după care i-am fi spus femeii: „Nu plânge!”. Domnul Isus însă a procedat altfel, lucru care face ca această întâmplare să fie atât de plină de mângâiere pentru noi toți. Mai întâi, El îi spune mamei cu inima zdrobită: „Nu plânge!”, după care îl învie pe fiul ei. Astfel, femeia a putut spune: «În necazul meu, El S-a apropiat de mine și mi-a șters lacrimile. Nu numai că m-a scos din acea împrejurare nenorocită, dar a și umblat împreună cu mine în ea».

Acest lucru vorbește cu putere inimilor noastre acum. Domnul Isus nu mai este acum pe pământ și nu-i mai învie pe cei dragi ai noștri, însă continuă să ne mângâie inimile rănite și să ne șteargă lacrimile. Compasiunea Sa merge înaintea îndurărilor Sale. Avem parte de mângâierea dragostei Lui, în timp ce așteptăm manifestarea puterii Sale în înviere și împlinirea acestor cuvinte: „Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor”.

H. Smith

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Petru a zis lui Isus: „Învățătorule, este bine să fim aici; să facem trei colibe: una pentru Tine, una pentru Moise și una pentru Ilie”. Nu știa ce spune.
Luca 9.33


Pe muntele schimbării la față

Pe muntele schimbării la față, ucenicii au fost chemați să se bucure de gloria lui Isus Hristos înainte de arătarea Sa. Această scenă, a cărei însemnătate nu au înțeles-o atunci, urma să fie mai târziu suportul autorității lor apostolice. Totuși, muntele schimbării la față nu a fost numai scena viziunii viitoare, ci el le-a oferit ucenicilor o parte intimă cu Isus Hristos.

Acest Petru, care cu câteva zile mai înainte și-a permis să-L mustre pe Domnul, era chemat acum prin har să intre, împreună cu tovarășii săi, acolo unde omul nu a intrat niciodată înainte de ei. Norul i-a acoperit pe ucenici, iar ei au intrat împreună cu Domnul Isus în nor. În timp ce i-a văzut pe Moise și pe Ilie, Petru a uitat de întâietatea lui Hristos. „Să facem trei colibe”, a spus el. Așa cum fac mulți creștini, el voia să pună legea și profeții pe același nivel cu Isus Hristos, asociindu-le cu El. Sărman ucenic! Cum și-a arătat nevrednicia față în față cu această împrejurare! Cuvintele, somnul și teama au trădat starea sufletului său! Cu cât mai mult strălucea desăvârșirea lui Isus, cu atât mai evidentă devenea nedesăvârșirea lui Petru. Până să ajungă la deplina judecată de sine, așa îl vom găsi în fiecare ocazie. Și așa va fi și cu noi. Duhul Sfânt îi dădea puterea, iar firea i-o îndepărta; Duhul îi oferea cunoștință, iar firea se arăta necunoscătoare, în mod deosebit cu privire la cruce; Duhul îl făcea să admire gloria, iar firea pământească îl făcea să coboare această glorie la nivelul oamenilor care falimentaseră.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ARUNCĂ-TE SPRE CE ESTE ÎNAINTE! – Fundația SEER

„Nu căutaţi Betelul, nu vă duceţi la Ghilgal, şi nu treceţi la Beer-Şeba… Căutaţi pe Domnul, şi veţi trăi” (Amos 5:5-6)


Betel este locul în care Iacov a avut visul care i-a schimbat viața și în care i-a făcut un jurământ lui Dumnezeu. Ghilgal este locul în care iudeii au poposit după ce Dumnezeu a despărțit în mod miraculos Iordanul și au intrat în Țara Promisă pentru prima oară. Beer-Șeba este locul în care Isaac a săpat o fântână și a zidit un altar. Toate aceste trei locuri aveau o semnificație specială: erau locuri de referință sacre în călătoria spirituală a lui Israel. Așadar, de ce le-a zis Dumnezeu să nu-L caute acolo? Răspunsul e simplu: nu-L vei găsi pe Dumnezeu în trecut. Numele Său nu este Marele Am Fost, ci Marele Eu Sunt. Psalmistul a spus: „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi.” (Psalmul 46:1) Când ne agățăm prea strâns de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi în trecut, deseori ratăm ceea ce dorește El să facă pentru noi în viitor. El lucrează chiar aici, chiar acum. El face mereu ceva nou. Așa că, mergi înainte cu credincioșie și adu-ți aminte de momentele sfinte din trecut, dar scopul lor este să ne aducă aminte de credincioșia lui Dumnezeu, așa încât să avem credință în El și pentru viitor. Când încetăm să mai trăim din imaginație, și începem să trăim doar din amintiri, am început să murim. A fi complet viu înseamnă a fi complet prezent. E obligatoriu să lași trecutul în trecut. De aceea Pavel a scris: „uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:13-14). Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: aruncă-te spre ce este înainte!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 29:1-18


Privit în mod singular, Aaron Îl reprezintă pe Domnul Isus şi, în această calitate, el este uns separat şi nu este nevoie de sânge (v.7). Când este împreună cu fiii săi, Îl vedem în aceasta pe Hristos cu ai Săi. În virtutea relaţiei lor cu Isus, Marele Preot din cer, credincioşii se asociază cu Hristos pentru a aduce laude lui Dumnezeu. Dar, înainte de a-şi putea exercita slujbele, Aaron şi fiii săi trebuia să împlinească o serie de condiţii. Pentru ei erau aduse jertfe. Ei trebuia să se apropie de uşa cortului şi să fie spălaţi cu apă (remarcăm că nu puteau să se spele singuri). Ei primeau noile veşminte descrise în cap. 28. Din punct de vedere moral, aceleaşi operaţii sunt obligatorii înainte de orice slujbă creştină. În primul rând este necesar să fi venit la Dumnezeu cu jertfa cea mai bună, care face ispăşire pentru păcatele noastre. Apoi este necesară „spălarea cu apă”, prin Cuvânt (Evrei 10.22; Tit 3.5). Trebuie în cele din urmă ca trupul nostru să corespundă hainelor noastre. Zaharia 3.3-5 prezintă un preot, pe Iosua, pe care Domnul îl îmbracă în haine de sărbătoare în locul „hainelor murdare”. Purtarea noastră trebuie să fie curată, pentru a corespunde curăţiei interioare a conştiinţei. Şi aceasta o putem realiza îmbrăcându-ne în Domnul Isus Hristos (Romani 13.14).

16 Mai 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Vă îndemn dar, fraților, pentru Numele Domnului nostru Isus Hristos, să vorbiți toți în același fel și să nu fie dezbinări între voi.
1 Corinteni 1.10


Apostolul descrie aceste dezbinări într-un limbaj care ar trebui să-l cerceteze pe orice credincios. „Pentru că mi s-a arătat despre voi, frații mei, prin ai Cloei, că între voi sunt certuri. Vorbesc dar despre aceasta, că fiecare dintre voi zice: «Eu sunt al lui Pavel!» – «Și eu, al lui Apolo!» – «Și eu, al lui Chifa!» – «Și eu, al lui Hristos!». Este Hristos împărțit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau pentru numele lui Pavel ați fost botezați?” (1 Corinteni 1.11-13).

Exista o tendință printre corinteni de a se grupa în diferite școli de doctrină potrivit cu preferințele lor pentru anumiți învățători. Până la acel moment nu se crease nicio ruptură vizibilă pentru lume. Nu se ivise situația ca una dintre partide să refuze să se întâlnească la masa Domnului cu celelalte și să plece pentru a forma o adunare separată. Într-un cuvânt, aceste tendințe nu produseseră încă nicio roadă amară din acelea de care astăzi avem din belșug și, deși era ceva rău, totuși era un rău într-o formă mult mai blândă decât cel cu care noi suntem astăzi obișnuiți. Dar era acesta un motiv pentru ca apostolul să trateze lucrurile cu ușurință și să le descrie în termeni delicați? Remarcați limbajul lui solemn: „Este Hristos împărțit? Pavel a fost răstignit pentru voi?”.

Concluzia care se trage de aici este că, deoarece Biserica este trupul lui Hristos, divizarea ei, chiar în forma blândă pe care o luase atunci, însemna divizarea lui Hristos Însuși. Așa de perfect trebuia ca Biserica să fie aici jos modelul gândurilor lui Dumnezeu, încât, pentru cel ce avea cu adevărat gândul divin, ideea diviziunii ei era la fel de monstruoasă ca ideea unui Hristos tăiat în bucăți. Astfel era Biserica, așa cum a fost ea instituită de Dumnezeu, și acesta este gândul Lui cu privire la aceste diviziuni cu care acum omul fie se mândrește, considerându-le ca o dovadă a libertății sale, fie le apără, ca fiind rezultatul inevitabil, și deci de îngăduit, al lucrării gândurilor lui naturale!

T. B. Baines

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Scăparea celor drepți vine de la Domnul; El este tăria lor în timp de necaz. Domnul îi … salvează.
Psalmul 37.39,40


Rugăciunea și lăcustele

În vara anului 1876, lăcustele au distrus aproape în întregime culturile din statul Minnesota (SUA). Primăvara anului 1877 i-a găsit pe fermieri extrem de îngrijorați. Credeau că vor fi loviți din nou de năpasta îngrozitoare care le va distruge recolta de grâu, ruinând mii de oameni. Situația era atât de gravă, încât guvernatorul John S. Pillsbury a declarat ziua de 26 aprilie o zi de post și rugăciune. El a îndemnat întreaga populație să se roage la Dumnezeu, ca El să oprească îngrozitoarea calamitate.

În acea zi, toate școlile, magazinele și birourile au fost închise. În tot statul a fost o atmosferă de rugăciune. Ziua următoare a fost strălucitoare și senină; temperatura deosebit de ridicată, cu valori specifice verii, era ceva nemaiîntâlnit în aprilie. Locuitorii au descoperit cu groază miliarde de larve venind la viață. Căldura neobișnuită a ținut trei zile, iar larvele au apărut. Se părea că în curând vor începe să mănânce și să distrugă recolta de grâu. Dar, în a patra zi, temperatura a scăzut brusc, iar în timpul nopții, un strat de brumă a acoperit pământul și toate larvele au murit, ca și când ar fi fost otrăvite sau li s-ar fi dat foc.

Dumnezeu a ascultat rugăciunile făcute cu credință și i-a ocrotit pe acei oameni la vremea necazului. Necredința susține că rugăciunea nu este esențială, dar credința adevărată găsește un puternic suport în certitudinea că Dumnezeu ascultă rugăciunile.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RUPE LEGĂTURILE CU TRECUTUL – Fundația SEER

„A luat o pereche de boi pe care i-a adus jertfă; cu uneltele boilor le-a fiert carnea…” (1 Împărați 19:21)


Lucrarea lui Elisei a început cu acest verset: „…a luat o pereche de boi pe care i-a adus jertfă; cu uneltele boilor le-a fiert carnea, şi a dat-o oamenilor s-o mănânce. Apoi s-a sculat, a urmat pe Ilie…” Elisei nu se mai putea întoarce la vechiul mod de viață, pentru că a distrus legăturile care l-ar fi putut duce înapoi. A fost sfârșitul lui Elisei-fermierul și începutul lui Elisei-profetul. Fie că încerci să slăbești, să intri la facultate, să scrii o carte, să începi o afacere, o lucrare sau să scapi de datorii, primul pas este întotdeauna cel mai lung și cel mai greu. Nu poți face pur și simplu un pas spre viitor, până nu elimini posibilitatea prin care te-ai putea întoarce înapoi în trecut. Numai așa poți urmări anumite obiective. Numai așa scapi de dependențe. Numai așa aduci reconciliere în relații. Pentru a începe un nou capitol, trebuie să-l închei pe cel vechi. Elisei nu trebuia să ardă uneltele boilor pentru a-l urma pe Ilie, însă lucrul acesta însemna o declarație. Mai precis, o declarație de loialitate. Nu mai exista cale de întoarcere. În nouă cazuri din zece, eșecul înseamnă să recurgi la planul B când planul A devine prea riscant, prea costisitor sau prea dificil. De aceea majoritatea oamenilor trăiesc în planul B. Ei nu și-au ars „uneltele” care îi leagă de trecut. Oamenii care recurg doar la planul A nu au un plan B. E planul A, sau nimic! Ei preferă să fie zdrobiți sau să ardă pe drumul lor înspre visul venit de la Dumnezeu, decât să reușească în altceva. Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: dă foc „uneltelor” ce te țin legat de trecut, și mergi înainte!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 28:31-43


Mantia în întregime albastră pe care Aaron trebuia s-o poarte sub efod ne vorbeşte despre caracterul ceresc al Marelui nostru Preot. În timp ce Hristos a fost înălţat „mai presus decât cerurile” (Evrei 7.26), de pe pământ Îi este adusă o mărturie din partea „fraţilor uniţi împreună”, susţinuţi de preoţia Lui cerească şi care constituie „marginea veşmintelor lui” (Psalmul 133.1, 2).

Clopoţeii ne fac să medităm la ce ar trebui să se audă în vieţile copiilor lui Dumnezeu. Zornăitul lor era dovada că preotul era viu. Le arătăm noi oare tuturor celor din jur că Hristos este viu? Rodiile reprezintă fructele: ceea ce trebuie să se vadă în vieţile sfinţilor, dacă rămân legaţi de „mantia” Omului ceresc (compară cu Ioan 15.5). Şi subliniem că, din vreme ce clopoţeii şi rodiile sunt în număr egal, vorbele şi faptele trebuie să meargă împreună în viaţa fiecărui copil al lui Dumnezeu. Dar, dacă ne simţim slabi şi dăm greş în această mărturie şi slujbă, avem o resursă: Isus înaintea lui Dumnezeu în sfinţenia Lui absolută, având pe frunte placa de aur „Sfinţenie Domnului”. Privind la El nu vom mai fi preocupaţi de slăbiciunea noastră, ci de perfecţiunea Lui.

Ultima parte a capitolului descrie îmbrăcămintea fiilor lui Aaron şi ne face să ne gândim la promisiunea din Psalmul 132.16.

15 Mai 2019

 

 

    DOMNUL ESTE APROAPE

 

Dumnezeu nu ne-a dat un duh de timiditate, ci de putere și de dragoste și de chibzuință. Deci nu te rușina de mărturia Domnului nostru, nici de mine, întemnițatul Său, ci suferă răul împreună cu evanghelia, potrivit puterii lui Dumnezeu.
Tu vei păzi în pace desăvârșită mintea care se sprijină pe Tine, pentru că se încrede în Tine.
2 Timotei 1.7,8; Isaia 26.3


Deși aștepta să fie executat pentru numele lui Hristos, Pavel găsește timp pentru a-i spune lui Timotei că Dumnezeu nu ne-a dat un duh de timiditate sau de lașitate.

Dumnezeu ne-a dat un duh de putere – o putere nelimitată, prin intervenția Duhului Sfânt, astfel încât să putem sluji fără nicio frică, să putem suferi cu răbdare și, dacă trebuie, să putem să ne dăm viața pentru Domnul.

Dumnezeu ne-a dat un duh de dragoste, fiindcă dragostea alungă frica și ne face să ne dăm lui Hristos în întregime, oricare ar fi prețul de plătit (1 Ioan 4.18). Aceeași dragoste ne face capabili să îndurăm orice persecuție din partea oamenilor și să le răspundem cu bunătate.

Dumnezeu ne-a dat un duh de chibzuință sau de cumpătare sau de stăpânire de sine. În relațiile noastre unii cu alții trebuie să dăm dovadă de chibzuință și să nu acționăm în pripă; să nu lăsăm frica sau lipsa de credință să-și pună amprenta asupra purtării noastre. Oricare ar fi împrejurările, trebuie să ne păstrăm o judecată echilibrată și să acționăm cu sobrietate.

W. S. Ibrahim

În dragostea cerească nu e nicio schimbare

Și inima-mi se-ncrede în Cel ce-i neschimbat.

Furtuni vuiesc afară și inima-mi tresaltă,

Dar Dumnezeu e-n juru-mi: de ce să mă mai tem?

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Nu vă îngrijorați deci pentru ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.
Matei 6.34


Încrederea în Dumnezeu

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, un editor de la ziarul „New York Times” nu putea să doarmă și nici să-și elibereze mintea de teamă, până nu și-a fixat în inimă cuvintele unui înflăcărat imn creștin: „Nu cer să văd cețosul viitor; un singur pas înainte mi-e de-ajuns”.

Dumnezeu promite celor care se încred în El o candelă pentru picioarele lor, nu un glob de cristal în care să-și privească viitorul. Cine poate descrie într-un mod potrivit bucuria adâncă de a avea pe Cineva în slavă, a Cărui inimă este cu noi la fiecare pas, clipă de clipă? Necazurile noastre Îi dau prilej lui Dumnezeu să-Și arate îndurarea. În greutățile și în îngrijorările noastre, El ne face să gustăm mila și mângâierile Sale. Iar greutățile prin care trecem ajung pentru noi prilejul de a măsura, prin experiență, puterea și dragostea lui Dumnezeu pe care învățăm să-L cunoaștem ca pe un Tată plin de grijă. Astfel, sufletul poate cânta plin de bucurie:

Domnul este zi de zi cu mine,
Cu-al Său har în fiecare ceas,
El îmi face zilele senine,
Sfat, tărie-i Numele Său azi.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ TRĂIȚI ȘI SĂ LUCRAȚI ÎMPREUNĂ – Fundația SEER

„Fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.” (Efeseni 5:33)


     O femeia a plecat la o conferință într-un weekend prelungit. Pe la jumătatea unei sesiuni de dimineață, a sărit în picioare brusc și a părăsit încăperea. Îngrijorată, o prietenă s-a dus după ea pentru a vedea ce a determinat-o să părăsească întâlnirea atât de brusc. A găsit-o în hol cu telefonul în mână. „S-a întâmplat ceva?” a întrebat ea îngrijorată. „O, nu, a răspuns femeia timid. N-am vrut să te alarmez, dar mi-am adus aminte că e dimineața în care ducem gunoiul.” Prietena ei a reluat: „Ziua în care scoateți gunoiul la poartă? Soțul tău nu este acasă?” „Ba da, a răspuns femeia, dar e nevoie de două persoane ca să-l scoatem afară. Eu nu-l pot duce singură, iar soțul meu nu-și aduce aminte!” Secretul unei căsnicii fericite este să învățați să trăiți și să lucrați împreună.

Iată zece sugestii care să te ajute să atingi acest obiectiv:

1) Fiți de acord să vă rugați împreună în fiecare dimineață.

2) Găsiți ceva frumos să vă spuneți în fiecare zi.

3) Nu uitați să vă strângeți în brațe.

4) Considerați-vă o echipă, nu doar un cuplu.

5) Respectați-vă diferențele.

6) Mâncați împreună cel puțin o masă pe zi.

7) Dați-i neînțelegerile voastre lui Dumnezeu, El știe cum să le rezolve.

8) Dezvoltați un puternic simț al umorului.

9) Identificați „locul vostru special” și „cântecul vostru special.”

10) Depănați amintirile comune.

În mod ironic, motivul numărul unu pentru divorț în ziua de azi este „incompatibilitatea.” Cum se poate așa ceva? Ar trebui să știm toți că suntem diferiți! Când doi oameni cu daruri diferite se hotărăsc să se iubească unul pe celălalt și să asculte unul de altul, diferențele dintre ei pot deveni o sursă de tărie, și nu una de slăbiciune! Deci, secretul unei căsnicii fericite este să învățați să trăiți și să lucrați împreună.

 


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 28:15-30


Peste efod, în faţă, era prins „pieptarul„, ca un fel de şorţ în faţă. Pe el erau fixate douăsprezece pietre preţioase, după numele celor douăsprezece seminţii care erau astfel necurmat pe inima lui Aaron (v.30). Imagine mişcătoare a locului pe care-l ocupăm noi ca iubiţi ai Domnului! Suntem pe umerii Lui puternici, dar suntem şi pe inima Lui, subiecte ale necontenitei Sale griji (comp. cu Ioan 13.23). Numele erau gravate ca o pecete, ca un semn al proprietăţii (Cântarea Cântărilor 8.6; Hagai 2.23).

Necurmat” este cuvântul de subliniat în acest capitol (v. 29 sf., 30, 38). Din imaginea acestor pietre fixate de neclintit vedem că pe cei care sunt ai Domnului nimic nu îi poate despărţi, nici de puterea Lui cea mare (Ioan 10.28 sf.), nici de dragostea Lui (Romani 8.35).

Pietrele erau foarte diferite, răsfrângând fiecare într-o manieră particulară lumina aceluiaşi sfeşnic. Tot astfel, cei mântuiţi sunt diferiţi unul de altul, fiecare reflectând o anumită trăsătură morală a lui Isus. Şi fiecare este preţios pentru inima Celui care îl poartă. Când suntem pe punctul de a critica un alt creştin, să ne amintim că Domnul îl iubeşte. În sfârşit, pentru ca toate aceste nestemate sau, mai degrabă, pentru ca toţi aceşti credincioşi să reflecte deplin lumina din sanctuar, trebuia să fie tăiate şi şlefuite: aceasta este lucrarea răbdătoare a Duhului Sfânt.

14 Mai 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel care a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer.
Ioan 3.13


Fiul Omului, care este în cer (2)

De fapt, până când Cuvântul nu S-a făcut trup, adevărul nu a putut fi revelat complet. Adevărul perfect apare exact în această combinație de elemente aparent incompatibile, care se unesc în Persoana lui Isus. „Legea a fost dată prin Moise, dar harul și adevărul au venit prin Isus Hristos.” El singur este Cel care a putut pune laolaltă dreptatea lui Dumnezeu și harul Său salvator, Cel care în același timp S-a smerit și L-a glorificat pe Dumnezeu în totul. El, care constituie modelul întregii blândeți, spulberă orice glorie a omului cu o singură frază: „Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel care a coborât din cer”.

Însă El nu doar coborâse de acolo. Alții au fost răpiți acolo, așa cum știm, printr-un act al puterii divine, însă El putea urca din nou la cer, în cel mai natural mod cu putință, atunci când avea să vină timpul. Mai mult decât atât, așa cum am văzut, El este în cer. Nu era doar o chestiune de a merge din nou acolo, ci El era „Fiul Omului care este în cer”.

Acest lucru, care nu poate fi afirmat despre nimeni altcineva, Îl distinge ca fiind o Persoană divină. Mai mult chiar decât atât, el este valabil doar pentru Fiul, nu și pentru celelalte două Persoane divine. Fiind om, eu nu mă pot ridica deasupra lucrurilor omului – acestea sunt limitele duhului uman; omul nu poate prin sine să se ridice până la Dumnezeu sau până la lucrurile Lui. Doar Dumnezeu Se poate revela pe Sine, iar El Se revelează prin Cuvânt – prin Fiul Său – și această revelație poate fi făcută doar prin Duhul Sfânt. Acesta este motivul pentru care Duhul lui Dumnezeu este numit a fi adevărul, așa cum este numit și Hristos. Adevărul, privit din punct de vedere obiectiv, este Hristos; din punct de vedere al puterii interioare care revelează, Duhul Sfânt este adevărul.

W. Kelly

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Domnul cercetează toate inimile și pătrunde toate imaginațiile gândurilor. Dacă-L vei căuta, Se va lăsa găsit de tine.
1 Cronici 28.9


Bucuria lui Rodney (2)

Observând schimbarea tatălui său, tânărul Rodney a avut o adâncă dorință de a experimenta aceeași schimbare în propria sa viață. Într-o seară, pe când stătea lângă cortul tatălui său, Rodney s-a întrebat: „Vreau să-mi continui viața ca un băiat sărac fără vreun scop și ca un bărbat fără nicio speranță, sau vreau să fiu un creștin cu un scop în viață?”. El însuși a fost surprins când a răspuns la propria lui întrebare astfel: „Prin harul lui Dumnezeu, eu voi fi un creștin și mă voi întâlni cu mama în cer”.

Câteva zile mai târziu, Rodney și-a predat viața în mâinile atotputernice ale Mântuitorului. Când a spus tatălui despre hotărârea sa, acesta a plâns de bucurie, căci rugăciunile sale au fost ascultate. Rodney Smith a devenit un mare evanghelist, cunoscut sub numele de Gipsy Smith. El a călătorit dintr-o parte într-alta, făcând peste cincizeci de călătorii în SUA, ca să țină evanghelizări. Deși lipsit de o educație teologică omenească, el a fost un predicator prețuit. Mesajul lui a condus mii de oameni la Domnul Isus Hristos. În viața lui Rodney Smith s-a demonstrat adevărul biblic: „Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să le facă de rușine pe cele tari” (1 Corinteni 1.27). Dumnezeu nu Se uită la fața omului, ci la inima lui. Toți oamenii, de oriunde ar fi ei, de orice condiție socială ar fi, de orice rasă ar fi, sunt invitați să beneficieze de harul îmbelșugat al lui Dumnezeu.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IAIR (4) – Fundația SEER

„A nimicit moartea şi a adus la lumină viaţa şi neputrezirea” (2 Timotei 1:10)


Nu trebuie să ne mire faptul că Dumnezeu are inimă pentru părinții care suferă. La urma urmelor, Dumnezeu Însuși este Tată. Nu există emoții părintești pe care să nu le fi simțit și El! Ești separat de copilul tău? Și Dumnezeu a fost. Cineva se poartă urât cu copilul tău? Lumea și-a bătut joc și a râs de Fiul Lui. Unii profită de copilul tău? Fiul lui Dumnezeu a căzut în cursa unor mărturii false și a fost trădat de un urmaș de-al Său lacom. Copilul tău suferă sub ochii tăi? El Și-a privit Fiul pe cruce. Dorești să-ți scutești copilul de tot răul din lume? Și Dumnezeu a dorit. Dar datorită dragostei Lui imense pentru noi, „n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32). Să remarcăm expresia „toate lucrurile”. Nu există niciun lucru pe care să nu-l poate face Dumnezeu ca răspuns la rugăciune! Poate te-ai rugat, dar copilul tău a murit. Nicio durere nu se compară cu pierderea unui copil. Poate ai spus: „Isus a înviat-o pe fiica lui Iair, de ce nu l-a salvat și pe fiul meu?” Dumnezeu îți înțelege întrebarea. Și El Și-a îngropat Fiul. Iar El urăște moartea mai mult decât o urăști tu. De aceea „a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea.” Pentru cei ce se încred în Hristos, moartea nu este altceva decât o trecere spre cer. Poate copilul tău nu este în brațele tale astăzi, dar el este în siguranță în brațele Lui. După ce și-a pierdut fiul abia născut, David a privit înainte cu nădejde și a spus: „Eu mă voi duce la el…” (2 Samuel 12:23). La fel și tu!

 


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 28:1-14


Aaron este un simbol al lui Hristos în caracterul Său de Mare Preot. El era purtătorul de cuvânt pentru poporul Domnului, aşa cum este acum Hristos, înaintea lui Dumnezeu, reprezentantul celor care-I aparţin. Îmbrăcămintea Lui prezintă simbolic tot ceea ce este legat de slujba pe care o înfăptuieşte Isus în cer în favoarea poporului Său răscumpărat. Fie ca Duhul Sfânt să ne dea înţelepciune (v.3) pentru a examina aspectele diferite ale acestei slujbe. Ele ilustrează, în fapt, atât caracteristicile glorioase ale Marelui nostru Preot, cât şi adevărurile cu care venim în contact direct.

Efodul, un fel de tunică fără mâneci, era elementul principal şi caracteristic. Ca şi perdeaua, era ţesut şi brodat cu fire de diferite culori, a căror semnificaţie deja am aflat-o. Spre deosebire de perdea, avea şi fire de aur, o adăugare importantă. Efodul era completat de doi „umerari”, cu rol de legătură între partea din faţă şi cea din spate, pe care erau montate pietre de onix, în care erau săpate într-un fel de neşters, pentru aducere-aminte, numele celor douăsprezece seminţii ale lui Israel. Frumoasă imagine, nu-i aşa, a modului în care Isus îi susţine şi îi poartă pe răscumpăraţii Săi! Ei sunt cunoscuţi pe nume şi sunt neîncetat în gândurile Lui (compară cu Luca 15.5). Şi, mai mult chiar, ei fac parte din gloria şi podoaba Lui (v. 2).

13 Mai 2019

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel care a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer.
Ioan 3.13


Fiul Omului, care este în cer (1)

El aparținea cerului sau, mai degrabă, cerul Îi aparținea Lui. Cerul era o sferă cu totul nouă, despre care nimeni nu mai mărturisise până atunci. Născut din femeie, născut sub lege, El a fost văzut și cunoscut pe pământ și în timp; însă, în pofida întregului Său har și a întregii Sale puteri și glorii, omul nu L-a vrut. Totuși, Cel arătat în trup pe acest pământ era cu adevărat Singurul Născut, Fiul din sânul Tatălui; și, ca respins, El Își ia titlul de Fiu al Omului, care este în ceruri.

Observați cu atenție ceea ce spune Domnul aici. Nu numai că El fusese în cer – o astfel de afirmație n-ar constitui deloc întregul adevăr – ci El este acolo. Nu contează locul unde Se află într-un moment sau altul, El este întotdeauna Fiul Omului care este în cer.

Faptul că a luat înfățișarea de Om smerit a oferit ocazia pentru manifestarea unei noi glorii pentru Dumnezeu și om și totodată a constituit punctul de turnură al unei cunoașteri noi și depline a lui Dumnezeu de către om. Era acolo Acela care, fiind El Însuși Infinitul, intrase în ceea ce era limitat, pentru ca oamenii să-L poată cunoaște pe Dumnezeu și să-L vadă pe Tatăl în El. Starea oamenilor trebuia întâmpinată prin Cuvânt; ei trebuiau să-L asculte pe Cel care este deopotrivă Om și Dumnezeu. El a adus harul, dar a adus și adevărul; de fapt harul este singurul mod în care adevărul poate fi revelat. Înainte de aceasta a existat doar o revelație parțială; însă lucrul minunat este că deplina manifestare a adevărului se găsește în Om, într-un Om divin, desigur, totuși Om adevărat. Deci nu este nimic mai fals decât afirmația că, deoarece Hristos a venit în trup, intrând în sfera noastră limitată, adevărul absolut nu poate fi cunoscut.

W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Nu te uita la înfățișare … Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochiul, dar Domnul Se uită la inimă.
1 Samuel 16.7


Necazul lui Rodney (1)

Rodney Smith s-a născut în Anglia în anul 1860. Părinții lui erau oameni foarte săraci. Când Rodney era un băiețel, sora lui cea mare s-a îmbolnăvit. Medicul din zonă a diagnosticat boala ca fiind variolă și i-a impus tatălui să-și ia familia și să părăsească imediat orașul. Tatăl și-a instalat cortul în afara orașului. El stătea cu fiica bolnavă într-o căruță, iar restul familiei stătea într-un cort, la o mică distanță, pentru a împiedica astfel contaminarea. Cu toate acestea, mama și fratele lui Rodney s-au îmbolnăvit de aceeași boală. Pe când soția trăgea să moară, soțul a întrebat-o dacă n-ar vrea să se roage. Ea a răspuns că a încercat, dar parcă auzea o voce care îi spunea că nu mai există milă; era vocea vrăjmașului mântuirii oamenilor. În tinerețe, soțul, pe când se afla în închisoare, a auzit evanghelia – că Mântuitorul Isus Hristos a murit pentru păcătoși și că oricine crede în El va fi mântuit; și i-a spus aceste adevăruri muribundei. La scurt timp, soțul și-a auzit soția cântând: „Am un Tată în țara promisă”. Cântarea a fost auzită de femeie în copilărie și acum o cânta cu bucurie, căci prin credința în Isus a primit pacea sufletească. La scurt timp, soția a plecat în patria cerească unde este cu mult mai bine. Câțiva ani mai târziu, soțul decedatei a decis să se întoarcă la Mântuitorul. De atunci a devenit un alt om. Această schimbare radicală a tatălui a produs o frumoasă impresie asupra lui Rodney.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IAIR (3) – Fundația SEER

„Duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât… Părinţii ei au rămas uimiţi” (Luca 8:55-56)


E posibil să dai tot ce ai mai bun pentru copiii tăi, și totuși să ajungi și tu în situația lui Iair. Poți să-i iubești, să-i protejezi și să te rogi pentru ei, și totuși să ajungi în miez de noapte într-un salon la urgență sau într-o clinică de recuperare pentru dependenții de droguri, alternând între cele două voci: disperare sau credință. Cine l-ar fi putut învinovăți pe Iair dacă ar fi renunțat? Când s-a dus prima oară la Isus, fiica lui era în stare critică, dar totuși trăia. Apoi, în timp ce vorbea cu Isus, a primit vestea: „Fiica ta a murit” (v. 49). În acea clipă, Isus s-a uitat la Iair și a zis: „Nu te teme; crede numai, şi va fi tămăduită.” (v. 50).

Fie că era vorba de-a opri evoluția bolii, fie de-a o învia din morți, Isus a fost răspunsul la problema lui Iair. El este răspunsul și pentru problema familiei tale! Să remarcăm două lucruri pe care le-a făcut Domnul Isus:

1) I-a dat la o parte pe cei care jeleau, dar care nu aveau nici un pic de credință (vezi Luca 8:51). Ai grijă pe cine lași să se apropie de tine, mai ales în perioadele de criză.

2) I-a întărit pe părinți în credință. „Când a ajuns la casa fruntaşului, n-a lăsat pe nici unul să intre împreună cu El, decât pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi mama fetei.” (v. 51). În acel moment, „a apucat-o de mână, şi a strigat cu glas tare: „Fetiţo, scoală-te!” Şi duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât… Părinţii ei au rămas uimiţi” (v. 54-56).

Când te rogi și-ți pui credința în Hristos, El poate face în familia ta lucruri care te vor uimi!

 


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 27:9-21


Împrejurul Cortului se întindea curtea, un fel de teren mare împrejmuit, în care toţi israeliţii puteau intra cu jertfele lor (Psalmul 96.8). Era delimitată de pânze de in susţinute de stâlpi aşezaţi pe piedestale de bronz. Aceste pânze de in subţire răsucit (conform cu umanitatea fără pată a lui Hristos), vorbesc despre mărturia de sfinţenie practică pe care sfinţii răscumpăraţi trebuie s-o poarte în faţa unei lumi ignorante şi ostile. O asemenea mărturie este însoţită de suferinţe din cauza dreptăţii şi toate trebuie să aibă ca bază piedestale de bronz, din acelaşi material ca şi altarul pentru jertfe, unde, în mod simbolic, Hristos a suferit pentru noi, lăsâdu-ne un model…(1 Petru 2.21). Strălucind în soarele deşertului, împrejmuirea curţii trebuia să fie văzută de departe, proclamând că Dumnezeu era acolo. Să ne ajute Domnul să dăm înaintea lumii o asemenea mărturie colectivă fără greşeală!

Sfârşitul capitolului ne aminteşte care este sursa şi puterea interioară a unei asemenea mărturii: Duhul Sfânt. Pentru ca cele şapte lămpi ale sfeşnicului să strălucească neîncetat, în ele trebuia pus „untdelemn curat de măsline bătute”, imagine a exerciţiului continuu al credincioşilor de a acorda Duhului Sfânt locul care Îi aparţine de drept.

12 Mai 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Va vedea din rodul muncii sufletului Său și va fi satisfăcut. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel drept va îndreptăți pe cei mulți și va purta nelegiuirile lor.
Isaia 53.11


Iată Robul Meu (15)

Cine poate pătrunde adâncimile suferinței și tulburării sufletului Său? În grădina Ghetsimani vedem ceva din toate acestea. În acel moment extrem de greu, niciunul dintre ucenici nu L-a înțeles. Dar ce a însemnat această suferință pe lângă cea de la cruce, când a fost părăsit de Dumnezeu, în timpul celor trei ceasuri de întuneric? Acolo El a mărturisit păcatele noastre, unul câte unul, și s-a identificat cu ele. Ce muncă a sufletului a fost aceasta pentru Cel care nu a cunoscut păcatul!

Când a rostit cuvintele: „S-a sfârșit!”, El a privit lucrarea din punctul de vedere al lui Dumnezeu și a fost satisfăcut. Toate cerințele drepte și sfinte ale lui Dumnezeu, tot ceea ce dreptatea, sfințenia și dragostea divină cereau, totul a fost împlinit de către Omul Hristos Isus, spre deplina satisfacție și glorificare a lui Dumnezeu. Știind aceasta, El a putut să-Și plece capul în moarte; Dumnezeu era pe deplin și pentru totdeauna satisfăcut și acceptase toată munca sufletului Său. Nimic nu fusese făcut în zadar. Ar fi o blasfemie ca cineva să încerce să adauge ceva acestei lucrări perfecte.

Ce minunat că Domnul Isus împarte cu noi satisfacția și bucuria Sa, încă de pe acum! În veacul viitor, Israel se va bucura de asemenea de aceste lucruri, împreună cu națiunile. Ce contrast între această bucurie generală și suferințele Domnului Isus! El a plătit prețul pentru ca cei ai Săi să se poată bucura pentru toată veșnicia.

A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Dar Isus … le-a zis: „… mai-marii lor exercită autoritate asupra lor. Dar între voi nu este așa, … oricare va vrea să fie întâi între voi să fie robul tuturor”.
Marcu 10.42-44


Robul tuturor

Este impresionant că Dumnezeu dedică Evanghelia după Marcu Robului Său desăvârșit – Fiul Său. Să remarcăm că tocmai în relatarea lui Marcu despre viața Domnului Isus ca Rob este amintit de nouă ori că El este Fiul lui Dumnezeu. Domnul Isus este unic în credincioșie și dăruire în slujba Sa pentru Dumnezeu. Astfel, Robul lui Dumnezeu a fost gata să-Și dea viața ca preț de răscumpărare pentru noi. Mântuitorul ne iubește atât de mult, încât și în prezent face lucrarea de Rob, pentru a ne sluji cu înțelepciunea și puterea Sa.

În cuvintele Sale, dar și în umblarea Sa, Domnul Isus ne-a dat o mare învățătură. Toți cei care și-au pus încrederea în Domnul pentru viața aceasta și pentru cea viitoare sunt îndemnați să pună în practică învățătura slujirii altora. Astfel, orice lucrare, chiar dacă pare modestă și neimportantă în ochii oamenilor, este ridicată din poziția ei măruntă la valoarea unei lucrări pentru Domnul Isus. Dacă ochii celui care slujește sunt îndreptați spre Domnul, trebuie să se gândească mai ales că Învățătorul ceresc este Exemplul său desăvârșit pentru orice lucrare pe care trebuie să o efectueze ca rob al celorlalți. Domnul Însuși a fost Robul desăvârșit, care n-a venit să I se slujească, ci ca El să slujească altora. Mai-marii acestei lumi poruncesc cu stăpânire. Dar credinciosul face parte dintr-o altă lume, iar în această sferă de lucrare, cel dintâi trebuie să fie robul tuturor.

 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IAIR (2) – Fundația SEER

„Scoală-te şi gemi noaptea… înaintea Domnului! Ridică-ţi mâinile spre El pentru viaţa copiilor tăi” (Plângerile lui Ieremia 2:19)


Istoria lui Iair este istoria unui părinte care se roagă și a unui Mântuitor Atotprezent. Așadar, fă ce-ți spune profetul Ieremia: „Scoală-te şi gemi noaptea… Varsă-ţi inima ca nişte apă, înaintea Domnului! Ridică-ţi mâinile spre El pentru viaţa copiilor tăi.” Părinților, puteți face lucrul acesta. Puteți fi niște susținători loiali și niște mijlocitori credincioși. Puteți aduce fricile voastre de părinți înaintea Domnului Isus. De fapt, dacă nu o veți face, vă veți descărca pe copiii voștri. Frica îi transformă pe unii părinți în gardieni absurzi, gata să sancționeze aspre fiecare minut întârziat, pas greșit sau prietenie nepotrivită. Ei înăbușesc creșterea și transmit neîncredere. Familia în care nu există loc să respiri, îl sufocă pe copil. Pe de altă parte, teama poate crea și părinți permisivi. De teamă ca odrasla lor să nu se simtă prea îngrădită sau prea limitată, ei lărgesc excesiv granițele. Grabnici să îmbrățișeze și înceți la disciplinare, ei nu înțeleg că disciplina corespunzătoare este o expresie a dragostei.

Părinți paranoici sau părinți permisivi – cum pot fi evitate aceste extreme? Prin rugăciune! Domnul Isus a spus atât de puține lucruri despre cum e să fii părinte, dar pe de altă parte, faptele Sale pot fi cuprinse în volume întregi pe tema rugăciunii. De fiecare dată când un părinte se roagă, Hristos răspunde.

Marele mesaj din versetul de azi este următorul: Când copilul tău trece printr-o criză, întoarce-te la Isus! Dar mai bine, nu aștepta să vină criza! Când îl trimiți la școală, în fiecare zi, fă-o cu o binecuvântare! Când îi spui noapte bună, acoperă-l cu rugăciuni! Când este copleșit de o temă sau materie la care nu se prea descurcă, roagă-te cu el pentru asta! Roagă-te ca pruncul tău să-și afle rostul în această lume, și să-și pregătească un loc și pentru lumea care va veni!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 26:31-37, 27:1-8


Dacă mergem de la interior spre exterior, aşa cum procedează Dumnezeu cu păcătosul, Cortul are întâi Locul Preasfânt – inaccesibil – care cuprinde numai chivotul mărturiei (v.33), apoi un Loc Sfânt, separat de Locul Preasfânt prin perdeaua dinăuntru, semnificaţia perdelei fiind arătată în Evrei 10.20: perdeaua (dinăuntru) este trupul Său (Lit: carnea Sa). Firea omenească a lui Hristos este astfel reprezentată ca o îmbinare de glorii şi de perfecţiuni, despre care ne dau o idee materialele întrebuinţate. Heruvimii brodaţi ne amintesc de cei care i-au interzis omului accesul la pomul vieţii (Geneza 3.24). Dar, la moartea lui Isus, perdeaua dinăuntru a fost ruptă, Dumnezeu deschizându-i astfel omului o cale în locul prezenţei Sale.

Înaintea perdelei dinăuntru sunt aşezate atât masa şi sfeşnicul (v.35), cât şi altarul de aur (30.6). Cortul însuşi este închis printr-o perdea, dar o perdea fără heruvimi, pentru că preoţii sunt autorizaţi să intre acolo pentru a-şi face slujba. În sfârşit, în faţa cortului era altarul de bronz, descris în cap. 27 (v.1-8) El era pătrat şi de dimensiuni apreciabile, spunând despre cruce şi eficacitatea ei. Era făcut din lemn de salcâm: Hristos făcut om pentru noi, pentru ca să sufere şi să moară – acoperit cu aramă: potrivit pentru a face faţă testului focului judecăţii divine împotriva păcatului. Glorie Răscumpărătorului nostru desăvârşit!

11 Mai 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Ferice de acela a cărui fărădelege este iertată, al cărui păcat este acoperit!
Psalmul 32.1


Iată-mă, un păcătos conștient de păcatul meu; cum pot să mă încred în Dumnezeu? Știu că El este un Dumnezeu sfânt, care urăște păcatul; cum aș putea deci să mă încred în El? Nu îndrăznesc să intru în prezența Sa cu păcatul asupra mea. Ce pot să fac în această privință? N-are rost să neg sfințenia lui Dumnezeu, nici nu pot să-mi îndepărtez păcatul. Dumnezeu însă îmi spune că păcatul meu este înlăturat, iar eu Îl cred. Aceasta nu înseamnă încredere în puterea Lui, ci primirea mărturiei Lui, care îmi oferă pace. Duhul meu nu-și poate găsi odihna câtă vreme sunt conștient de păcatul meu, dacă nu știu că acest păcat nu-mi este ținut în socoteală. Dumnezeu vede păcatul meu exact așa cum este el, așa că nu e de ajuns ca eu să fiu mulțumit de mine; trebuie neapărat ca Dumnezeu să fie mulțumit de mine.

Există o luptă care se desfășoară în sufletul care dorește să fie mulțumit cu sine însuși. Dacă ar crede mărturia lui Dumnezeu, ar căpăta pacea. Acest lucru se întâmplă fiindcă sufletul respectiv n-a ajuns încă să-și constate păcătoșenia totală. Nu se pune deci problema dacă am sau nu păcat, ci dacă Îl cred pe Dumnezeu când îmi spune că acest păcat a fost înlăturat. Există o lucrare a Duhului Sfânt în tot acest proces, nu ca să producă ceea ce m-ar satisface pe mine, ci pentru a mă aduce la punctul când să spun: Totul este pierdut în ce mă privește. Dumnezeu adesea îngăduie să ne chinuim în încercările noastre de a deveni mai buni; în astfel de cazuri suntem ca omul scufundat în mlaștină, care încearcă să-și scoată un picior afară și nu face decât să-l afunde și mai mult pe celălalt. Răspunsul la toată această stare se găsește în adevărul binecuvântat al evangheliei, prin lucrarea Domnului Isus, anume că „prin El suntem îndreptățiți de toate lucrurile” (Fapte 13.38,39). Acum realizez că Dumnezeu Se odihnește în mod perfect; Se odihnește în Domnul Isus, satisfăcut pe deplin. Hristos spune: „Am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac”; iar Dumnezeu Îi răspunde: „Șezi la dreapta Mea”. Sufletul mi se odihnește, fiindcă văd deslușit că Dumnezeu nu mai are absolut nimic împotriva mea.

J. N. Darby

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află.
Matei 7.13,14


Două posibilități

Există doar două căi:

Una duce în jos, iar cealaltă, în sus. Una este largă, iar cealaltă, îngustă. Pe o cale umblă mulți oameni, iar cealaltă pare a fi câteodată foarte neumblată. – Pe care cale te afli tu?

Există doar doi stăpâni cărora le slujește omul:

Unul este marele dușman al lui Dumnezeu, iar celălalt este Fiul lui Dumnezeu. Unul este un înșelător, iar celălalt este Adevărul. Unul trăiește numai pentru a-i nimici pe oameni, iar celălalt a murit pentru a-i salva pe oameni. Unul se numește Satan, iar celălalt, Isus Hristos. – Cărui stăpân îi slujești?

Există doar două categorii de oameni:

Unii sunt pierduți, iar ceilalți, salvați. Unii refuză să-L primească pe Isus Hristos ca Mântuitor, iar ceilalți L-au primit prin credință. – Din care categorie faci parte?

Există doar două ținte spre care se îndreaptă oamenii:

O țintă finală este condamnarea veșnică, iar cealaltă, bucuria veșnică. O țintă finală este iadul, iar cealaltă, cerul. – La care țintă vei ajunge?

Biblia ne arată doar aceste două posibilități. Din firea lor, toți oamenii merg pe calea pierzării. Dar, dacă se întorc la Dumnezeu, dacă își recunosc înaintea Lui păcatele lor și cred în Isus Hristos, atunci vor fi salvați. Atunci vor domni împreună cu Hristos în cer, pentru totdeauna.

 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IAIR (1) – Fundația SEER

„Iată că a venit un om, numit Iair, care era fruntaş al sinagogii. El s-a aruncat la picioarele lui Isus…” (Luca 8:41)


Iair avea un nivel social ridicat, fiind aproximativ de rangul unui primar sau al unui episcop. Dar când copilul tău trece printr-o boală gravă, oricât de mare ți-ar fi statutul sau celebritatea, nu-ți folosește la nimic! Iair nu a fost singurul părinte care a alergat la Isus când necazul a bătut la ușa casei sale. O mamă cananeancă, venită din ținuturile acelea, s-a năpustit spre Isus strigând: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac.” (Matei 15:22). Tatăl unui băiat posedat a căutat și el ajutor la ucenici. Și pentru că ei nu au reușit să i-l dea, el s-a întors la Isus… Căruia, cu ochii plini de lacrimi, I-a spus: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” (Marcu 9:24). În fiecare caz, Domnul Isus a răspuns pozitiv. Nu a întors spatele nimănui. Nici ție nu ți-l va întoarce! La urma urmelor, copiii tăi sunt mai întâi copiii Lui. Psalmistul a spus: „Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.” (Psalmul 127:3). Pe lângă darul mântuirii, copiii sunt „o moștenire de la Domnul.” Și chiar dacă sunt ai tăi, totuși Îi aparțin Lui. El ocrotește și Se îngrijește de cei ce sunt ai Săi. Asemeni fiului risipitor, poate și ei au încălcat toate poruncile lui Dumnezeu și ți-au frânt inima. Dar rugăciunile tale sunt ceea ce-i oferă lui Dumnezeu invitația și deschid ușa prin care El poate reintra în viața lor. Dragostea tatălui care l-a atras pe fiul risipitor înapoi acasă îl va aduce și pe copilul tău înapoi. Ce i-a spus lui Iair în acea zi îți spune și ție astăzi: „Nu te teme; crede numai!…” (Luca 8:50).  


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 26:15-30


Cele trei laturi ale Cortului erau făcute din scânduri, cu alte cuvinte, din plăci late de salcâm poleit cu aur, aşezate în picioare pe piedestale de argint. Acestea sunt o imagine a sufletelor mântuite, întemeiate pe răscumpărare, despre care ne vorbeşte întotdeauna argintul, şi îmbrăcate în dreptate divină (aurul), cu scopul de a face să strălucească divinul caracter. Dar, pentru ca scândurile să poată sta împreună şi să reziste la vânturile pustiului, erau necesari drugii transversali, care ne fac să ne gândim la ceea ce îi uneşte pe copiii lui Dumnezeu; de exemplu, legăturile de dragoste frăţească. Ce sprijin pentru un tânăr credincios, să aibă un frate sau un prieten cu care să poată vorbi despre greutăţile lui şi cu care să îngenuncheze împreună! Mai presus de orice, „un singur Duh” îi uneşte pe toţi mântuiţii Domnului, astfel încât ei rămân un trup „îmbinat împreună şi strâns legat”, ca să reziste la „orice vânt de învăţătură” şi la uneltirile vrăjmaşe de a-i răsturna (Efeseni 4.2-4, 14-16; 1 Corinteni 10.12).

În final, să notăm ceea ce caracteriza scândurile de la colţuri: erau „unite împreună la capetele lor într-un inel” (v. 24; Ioan 17.21; 1 Corinteni 1.10). Relaţia strânsă cu Domnul, iată ceea ce cimentează comuniunea creştinilor între ei.

10 Mai 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Ce dulce este Cuvântul Tău pentru cerul gurii mele! Mai mult decât mierea pentru gura mea! Prin rânduielile Tale am primit pricepere, de aceea urăsc orice cale a minciunii.
Psalmul 119.103,104


Adâncimile infinite ale Cuvântului lui Dumnezeu sunt revelate doar credinței și acelei inimi care tânjește după ele. Pentru a înțelege învățătura prețioasă a Sfintei Scripturi, trebuie ca Cel care a inspirat-o să ne deschidă mintea.

Trebuie să ne apropiem de Scriptură așa cum un om însetat se apropie de un izvor și așa cum un om flămând se apropie de o masă îmbelșugată. O deschidem nu doar pentru a o studia, ci pentru a ne hrăni. Natura divină ne face să dorim Cuvântul lui Dumnezeu așa cum un nou-născut dorește laptele cu care se hrănește și cu ajutorul căruia crește. Omul nou crește doar hrănindu-se cu Cuvântul.

Studiul Scripturii este strâns legat de starea noastră morală și spirituală, de umblarea noastră de zi cu zi și de obiceiurile și căile noastre. Cunoașterea noastră va crește cu adevărat doar în măsura în care acționăm prin credință pe baza a ceea ce știm deja. Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său pentru a ne forma caracterul, pentru a ne cârmui umblarea și pentru a ne modela viața. Stocarea unei cantități de cunoștință în mințile noastre nu poate face altceva decât să ne îngâmfe și să ne înșele. Este un lucru extrem de periculos să avem de-a face cu adevăruri care nu afectează ființa noastră. Nimic altceva nu ne aruncă mai mult în brațele vrăjmașului decât o sumă de adevăruri cunoscute cu mintea, însă lipsite de o conștiință delicată și de o inimă încrezătoare și integră. Este cu mult mai bine să cunoaștem puțin și să practicăm puțin, decât să posedăm o mare cantitate de cunoștință, dar care nu exercită nicio influență asupra vieții noastre.

Sfânta Scriptură este glasul lui Dumnezeu și transcrierea Cuvântului viu. Doar prin învățătura Duhului Sfânt o putem înțelege, iar El revelează adâncimile ei credinței din inima noastră. Fie ca toți să putem spune: „Cât de mult iubesc legea Ta! Toată ziua cuget la ea” (Psalmul 119.97)!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Pe când Se ruga, înfățișarea feței I s-a schimbat și îmbrăcămintea I s-a făcut albă, strălucitoare.
Luca 9.29


Isus singur

Ajungem acum la o nouă împrejurare din viața spirituală a ucenicului Simon Petru. După ce a înțeles că binecuvântările nu pot fi obținute decât prin moartea și învierea Domnului Isus Hristos, Petru și doi dintre tovarășii săi au primit favoarea de a-L contempla aici, jos, pe Domnul Isus ca venind în glorie. Ei au avut privilegiul să vadă unde sfârșește îngrozitorul drum care a început la cruce și să se bucure de o astfel de viziune.

Toate adevărurile care țin de Împărăția lui Dumnezeu se rezumă în Persoana lui Isus Hristos. Puterea, venirea și măreția Domnului erau vizibile. Ucenicii au trebuit să cunoască încă de aici, de pe pământ, cine era acest Isus Hristos care le vorbea despre umilință și despre crucea Sa. Petru a trebuit să învețe să-L cunoască nu doar ca Fiul Dumnezeului celui viu, Dătătorul tuturor binecuvântărilor cerești, ci și ca Om, declarat Fiul Preaiubit al Tatălui din glorie. Domnul Isus trebuia să fie contemplat ca centrul acestei glorii, un Om din care nu doar că decurge orice binecuvântare, ci în care se arată toată onoarea și toată gloria – ca unica Persoană de pe pământ și din cer. Urechile ucenicului au trebuit să rețină acest glas suprem care declara că toate afecțiunile și toate gândurile lui Dumnezeu erau concentrate asupra acestui Om. În afară de Isus Hristos nu este nimic. Când acel glas dumnezeiesc a spus: „De El să ascultați”, ei nu au văzut decât pe Isus singur. Petru și ceilalți ucenici au învățat o mare lecție; și noi o putem învăța și aplica în viața de credință.

 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

O RUGĂCIUNE PENTRU A AFLA VOIA LUI DUMNEZEU – Fundația SEER

„Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau” (Psalmul 139:16)


Psalmistul a scris: „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!” (v. 16-17). Dacă dorești să cunoști voia lui Dumnezeu pentru viața ta, roagă-te, în felul acesta: „Doamne, Tu mă cunoșteai deplin înainte de a mă naște măcar și Tu m-ai modelat și m-ai pregătit pentru un scop. Dă-mi, te rog, o viziune clară a tot ceea ce vrei să faci în și prin viața mea. Am nevoie să înțeleg „nemărginita mărime a puterii Tale” (Efeseni 1:19) pentru a putea împlini planul Tău (vezi 2 Corinteni 9:14). Arată-mi darurile pe care le-ai pus în mine și modul în care le pot dezvolta și folosi pentru slava Ta (vezi Romani 12:6). Ajută-mă să am gânduri mărețe și să mă rog cu îndrăzneală (vezi Efeseni 3:20). Vreau să fiu deschis și disponibil pentru tot ce ai pregătit tu pentru mine, și să nu pierd binecuvântările, pentru că nu sunt pregătit să le primesc. Ajută-mă să nu păstrez lucruri sau relații care nu sunt de la Tine. Vreau să fac voia Ta cu toată inima mea (vezi Psalmul 40:8). Numai Tu, Doamne, știi cine și ce este potrivit pentru mine. Ajută-mă să-Ți aud glasul și dă-mi harul și curajul de a urma călăuzirea Ta atunci când îmi este teamă (vezi Ioan 10:4). Fie ca dorințele inimii Tale să devină dorințele inimii mele. Mărește-mi credința că Tu vrei și poți să folosești ceea ce sunt și am, și că le vei înmulți mai mult decât pot spera… În Numele lui Isus mă rog, Amin.”

 


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 26:1-14


După aceste trei obiecte – chivotul, masa şi sfeşnicul – urmează descrierea Cortului propriu-zis. Acesta era o structură de scânduri care alcătuiau trei pereţi, peste care se întindeau patru învelitori suprapuse, fiecare făcută din mai multe covoare.
Prima învelitoare, numită „cortul”, era aşezată dedesubt şi ţinea loc de acoperiş. Nu o putem admira decât ţinându-se în sanctuar. Era ţesută din fire de diferite culori, pe care le regăsim atât la perdea (v. 31), cât şi în îmbrăcămintea marelui preot (28.5). Fiecare culoare subliniază o anumită glorie a lui Hristos. Inul
subţire răsucit ilustrează umanitatea Lui desăvârşită; albastrul, caracterul Lui ceresc; purpuriul, gloria Lui universală; stacojiul, domnia Lui peste Israel. Încheietorile (cheotorile) albastre şi cârligele (copcile) de aur care îmbinau perdelele ne amintesc de legăturile cereşti şi divine care-i unesc pe cei răscumpăraţi.

Cea de-a doua învelitoare, din piei de capră, cea de-a treia, din piei de berbec, şi cea de-a patra, din piei de viţel de mare, sugerează, respectiv, despărţirea, consacrarea (29.27) şi vigilenţa. Dumnezeu a găsit aceste virtuţi în viaţa lui Isus aici jos şi doreşte ca ele să se manifeste acum în mod similar în viaţa copiilor Săi.

9 Mai 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel care a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer.
Ioan 3.13


Fiul Omului, care este în cer (1)

El aparținea cerului sau, mai degrabă, cerul Îi aparținea Lui. Cerul era o sferă cu totul nouă, despre care nimeni nu mai mărturisise până atunci. Născut din femeie, născut sub lege, El a fost văzut și cunoscut pe pământ și în timp; însă, în pofida întregului Său har și a întregii Sale puteri și glorii, omul nu L-a vrut. Totuși, Cel arătat în trup pe acest pământ era cu adevărat Singurul Născut, Fiul din sânul Tatălui; și, ca respins, El Își ia titlul de Fiu al Omului, care este în ceruri.

Observați cu atenție ceea ce spune Domnul aici. Nu numai că El fusese în cer – o astfel de afirmație n-ar constitui deloc întregul adevăr – ci El este acolo. Nu contează locul unde Se află într-un moment sau altul, El este întotdeauna Fiul Omului care este în cer.

Faptul că a luat înfățișarea de Om smerit a oferit ocazia pentru manifestarea unei noi glorii pentru Dumnezeu și om și totodată a constituit punctul de turnură al unei cunoașteri noi și depline a lui Dumnezeu de către om. Era acolo Acela care, fiind El Însuși Infinitul, intrase în ceea ce era limitat, pentru ca oamenii să-L poată cunoaște pe Dumnezeu și să-L vadă pe Tatăl în El. Starea oamenilor trebuia întâmpinată prin Cuvânt; ei trebuiau să-L asculte pe Cel care este deopotrivă Om și Dumnezeu. El a adus harul, dar a adus și adevărul; de fapt harul este singurul mod în care adevărul poate fi revelat. Înainte de aceasta a existat doar o revelație parțială; însă lucrul minunat este că deplina manifestare a adevărului se găsește în Om, într-un Om divin, desigur, totuși Om adevărat. Deci nu este nimic mai fals decât afirmația că, deoarece Hristos a venit în trup, intrând în sfera noastră limitată, adevărul absolut nu poate fi cunoscut.

W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Nu te uita la înfățișare … Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochiul, dar Domnul Se uită la inimă.
1 Samuel 16.7


Necazul lui Rodney (1)

Rodney Smith s-a născut în Anglia în anul 1860. Părinții lui erau oameni foarte săraci. Când Rodney era un băiețel, sora lui cea mare s-a îmbolnăvit. Medicul din zonă a diagnosticat boala ca fiind variolă și i-a impus tatălui să-și ia familia și să părăsească imediat orașul. Tatăl și-a instalat cortul în afara orașului. El stătea cu fiica bolnavă într-o căruță, iar restul familiei stătea într-un cort, la o mică distanță, pentru a împiedica astfel contaminarea. Cu toate acestea, mama și fratele lui Rodney s-au îmbolnăvit de aceeași boală. Pe când soția trăgea să moară, soțul a întrebat-o dacă n-ar vrea să se roage. Ea a răspuns că a încercat, dar parcă auzea o voce care îi spunea că nu mai există milă; era vocea vrăjmașului mântuirii oamenilor. În tinerețe, soțul, pe când se afla în închisoare, a auzit evanghelia – că Mântuitorul Isus Hristos a murit pentru păcătoși și că oricine crede în El va fi mântuit; și i-a spus aceste adevăruri muribundei. La scurt timp, soțul și-a auzit soția cântând: „Am un Tată în țara promisă”. Cântarea a fost auzită de femeie în copilărie și acum o cânta cu bucurie, căci prin credința în Isus a primit pacea sufletească. La scurt timp, soția a plecat în patria cerească unde este cu mult mai bine. Câțiva ani mai târziu, soțul decedatei a decis să se întoarcă la Mântuitorul. De atunci a devenit un alt om. Această schimbare radicală a tatălui a produs o frumoasă impresie asupra lui Rodney.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IAIR (2) – Fundația SEER

„Duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât… Părinţii ei au rămas uimiţi” (Luca 8:55-56)


E posibil să dai tot ce ai mai bun pentru copiii tăi, și totuși să ajungi și tu în situația lui Iair. Poți să-i iubești, să-i protejezi și să te rogi pentru ei, și totuși să ajungi în miez de noapte într-un salon la urgență sau într-o clinică de recuperare pentru dependenții de droguri, alternând între cele două voci: disperare sau credință. Cine l-ar fi putut învinovăți pe Iair dacă ar fi renunțat? Când s-a dus prima oară la Isus, fiica lui era în stare critică, dar totuși trăia. Apoi, în timp ce vorbea cu Isus, a primit vestea: „Fiica ta a murit” (v. 49). În acea clipă, Isus s-a uitat la Iair și a zis: „Nu te teme; crede numai, şi va fi tămăduită.” (v. 50).

Fie că era vorba de-a opri evoluția bolii, fie de-a o învia din morți, Isus a fost răspunsul la problema lui Iair. El este răspunsul și pentru problema familiei tale! Să remarcăm două lucruri pe care le-a făcut Domnul Isus:

1) I-a dat la o parte pe cei care jeleau, dar care nu aveau nici un pic de credință (vezi Luca 8:51). Ai grijă pe cine lași să se apropie de tine, mai ales în perioadele de criză.

2) I-a întărit pe părinți în credință. „Când a ajuns la casa fruntaşului, n-a lăsat pe nici unul să intre împreună cu El, decât pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi mama fetei.” (v. 51). În acel moment, „a apucat-o de mână, şi a strigat cu glas tare: „Fetiţo, scoală-te!” Şi duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât… Părinţii ei au rămas uimiţi” (v. 54-56).

Când te rogi și-ți pui credința în Hristos, El poate face în familia ta lucruri care te vor uimi!

 


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 27:9-21


Împrejurul Cortului se întindea curtea, un fel de teren mare împrejmuit, în care toţi israeliţii puteau intra cu jertfele lor (Psalmul 96.8). Era delimitată de pânze de in susţinute de stâlpi aşezaţi pe piedestale de bronz. Aceste pânze de in subţire răsucit (conform cu umanitatea fără pată a lui Hristos), vorbesc despre mărturia de sfinţenie practică pe care sfinţii răscumpăraţi trebuie s-o poarte în faţa unei lumi ignorante şi ostile. O asemenea mărturie este însoţită de suferinţe din cauza dreptăţii şi toate trebuie să aibă ca bază piedestale de bronz, din acelaşi material ca şi altarul pentru jertfe, unde, în mod simbolic, Hristos a suferit pentru noi, lăsâdu-ne un model…(1 Petru 2.21). Strălucind în soarele deşertului, împrejmuirea curţii trebuia să fie văzută de departe, proclamând că Dumnezeu era acolo. Să ne ajute Domnul să dăm înaintea lumii o asemenea mărturie colectivă fără greşeală!

Sfârşitul capitolului ne aminteşte care este sursa şi puterea interioară a unei asemenea mărturii: Duhul Sfânt. Pentru ca cele şapte lămpi ale sfeşnicului să strălucească neîncetat, în ele trebuia pus „untdelemn curat de măsline bătute”, imagine a exerciţiului continuu al credincioşilor de a acorda Duhului Sfânt locul care Îi aparţine de drept.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: