Mana Zilnica

17 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și toată adunarea și‑a ridicat glasul și a strigat; și poporul a plâns în noaptea aceea.

Numeri 14.1

Nu este de mirare, căci la ce ne‑am fi putut aştepta de la un popor care nu avea nimic înaintea ochilor, decât uriaşi, ziduri înalte şi cetăți întărite? Ce altceva decât lacrimi şi suspine s‑ar fi putut auzi din mijlocul unor oameni care se vedeau ca nişte lăcuste în astfel de dificultăți de netrecut şi care nu aveau niciun simțământ al puterii divine ce i‑ar fi putut face biruitori? Întreaga adunare se lăsase complet pradă necredinței. Erau înconjurați de norii întunecatți şi reci ai neîncrederii. Dumnezeu fusese scos complet din calcul. Nu exista nici măcar o singură rază de lumină în tot acest întuneric care îi înconjura. Erau ocupați cu ei înşişi şi cu dificultățile lor, în loc să se preocupe cu Dumnezeu şi cu resursele Lui. Prin urmare, ce altceva se putea auzi din gura lor, decât plânsete şi suspine?

Ce contrast între această stare din Numeri şi cea din Exod! În Exod, ochii poporului erau ațintiți doar asupra Domnului, de aceea au putut înălța cântarea de biruință. „Prin îndurarea Ta, ai condus poporul pe care l‑ai răscumpărat; l‑ai călăuzit prin puterea Ta spre locuința sfințeniei Tale. Popoarele au auzit, au tremurat; i‑a cuprins groaza pe locuitorii Filistiei” (Exod 15.13,14). În Numeri, în loc de aceasta, Israel era cel înfricoşat şi tulburat. În Exod, „căpeteniile Edomului s‑au îngrozit; tremurul a cuprins pe puternicii Moabului; toți locuitorii Canaanului sunt topiți. Frica şi groaza au căzut peste ei” (Exod 15.15,16). Pe scurt, în Numeri avem o imagine complet diferită față de cea din Exod, căci tulburarea, amărăciunea şi spaima pun stăpânire pe Israel, nu pe vrăjmaşii lor. De ce? Fiindcă Cel care le umpluse orizontul în Exod 15 era cu totul scos din calcul în Numeri 14. Iată diferența! Într‑un caz, credința era ceea ce îi anima; în celălalt, necredința. „De măreția brațului Tău au încremenit ca piatra, până a trecut poporul Tău, Doamne, până a trecut poporul pe care Ȝi l‑ai cumpărat. Tu îi vei duce şi îi vei sădi pe muntele moştenirii Tale, la locul pe care l‑ai făcut locuință a Ta, Doamne, lăcaşul sfânt, Doamne, pe care mâinile Tale l‑au întemeiat. Domnul va împarăți pentru totdeauna şi în veci!” (Exod 15.16‑18).

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

De ce tolerează Dumnezeu răul?

Cetatea este plină de nedreptate […] Ei zic: „Domnnul nu vede nimic!”.

Vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împacați‑vă cu Dumnezeu!

Ezechiel 9.9; 2 Corinteni 5.20

Auzim adesea întrebarea: „Dacă Dumnezeu este bun şi atotputernic – aşa cum pretinzi – şi dacă este un Dumnezeu al iubirii, de ce atâta suferință, de ce atâta violență, de ce atâta nedreptate de nesuportat?”.

De ce? Ei bine, pentru că Dumnezeu respectă libertatea omului! El nu a creat roboți, ci ființe inteligente, responsabile, capabile să facă alegeri. Dar omul s‑a folosit de această libertate mai întâi pentru a nu asculta de Dumnezeu şi a trăi fără să‑L ia în seamă, şi apoi, abuzând de această libertate, pentru a‑L răstigni pe Fiul lui Dumnezeu, alegând să‑l urmeze pe Satan, stăpânitorul lumii.

Dumnezeul încă răbdător îi lasă pe oameni să culeagă roadele alegerilor lor (vedeți Eclesiastul 8.11). Astăzi îi cheamă pe toți să se întoarcă la El, să se pocăiască. El invită, insistă, dar nu constrânge. Evanghelia care ne ajută să înțelegem iubirea lui Dumnezeu nu este o lege care să ne fie impusă, ci un dar care nu poate fi primit decât de bunăvoie. Dar, dacă Dumnezeu încă înndură nedreptatea şi violența, planurile Lui vor fi în curând duse la îndeplinire, căci îndelunÝa Lui răbdare se va sfârşi, iar atotputernicia Lui va fi văzută de toți aceia care I‑au disprеțuit drepturile şi I‑au refuzat harul.

„El a rânduit o zi în care va judeca lumea după dreptate” (Fapte 17.31).

În ziua aceea, „oare nu va face Judecătorul întregului pământ ce este drept?” (Geneza 18.25).

Citirea Bibliei: Geneza 45.16-28 · Psalmul 32.6-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 53.1‑12

Acesta este pasajul «de neînţeles» pe care‑l citea, în carul său, famenul împărătesei Candace a etiopienilor, însă Filip, „începând de la Scriptura aceasta, i‑a vestit Evanghelia lui Isus“ (Fapte 8.27…). Şi pentru noi, tot aici se află începutul tuturor cunoştinţelor: în Isus Mântuitorul. Noi apucasem fiecare pe drumul neascultării lui (v. 6), dar Mielul lui Dumnezeu, pentru a ne mântui, a urmat calea ascultării depline şi a supunerii totale. Pe această cale, El a fost dispreţuit, părăsit, asuprit, chinuit şi, în final, şters de pe pământ, de către oameni (v. 3,7,8). În acelaşi timp însă a fost rănit, zdrobit, bătut şi supus suferinţelor, de către Dumnezeu Însuşi (v. 4,5,10). Cine va putea pătrunde vreodată infinitul acestei expresii: „Domnului I‑a plăcut să‑L zdrobească“? (v. 10). Neputinţele şi durerile noastre (v. 4 notă), fărădelegile şi nelegiuirile noastre (v. 5), păcatul nostru sub toate formele sale – de la cele mai subtile până la cele mai evidente – împreună cu toate consecinţele lor îngrozitoare: ce povară inexprimabilă a fost cea cu care S‑a încărcat acest „Om al durerii“…!

Aceasta a fost munca sufletului Tău, scump Mântuitor! Dar dincolo de moartea la care Tu Te‑ai dat de bunăvoie, Tu guşti de acum, din rodul suferinţelor Tale, bucuria de negrăit a iubirii împlinite, pentru totdeauna (Evrei 12.2).

„VREI SĂ TE FACI SĂNĂTOS?” | Fundația S.E.E.R. România

„Isus, când l-a văzut zăcând… i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5:6)

Evanghelistul Ioan scrie despre un om paralizat care timp de treizeci și opt de ani a așteptat la scăldătoarea Betesda un moment supranatural care să-i schimbe existența mizerabilă. Dar de fiecare dată altcineva intra în scăldătoare înaintea lui, și pleca vindecat… De fiecare dată, când se ivea ocazia, nu era nimeni acolo pentru el. Povestea era mereu aceeași: el nu se putea salva singur din scăldătoarea disperării și din rezerva lui tot mai mică de speranță și credință. Poate cunoști și tu pe cineva într-o situație asemănătoare, sau din proprie experiență. Poate fi vorba despre o boală fizică, dar și despre tot felul de lucruri grele/grave, precum eșecul moral, dependența, divorțul, avortul, remușcările, eșecul de a fi părinte etc. La fel ca omul de pe pridvoarele Betesdei, n-ai prieteni care să te ajute, iar tu nu ai ceea ce este necesar pentru a te ridica singur. Astăzi, Domnul Isus îți pune ție această întrebare: „Vrei să te faci sănătos?” El poate să-ți ofere vindecare – și, mai mult decât atât, El știe că tu nu poți face asta singur! Așadar, când te întreabă: „Vrei să te faci sănătos?”, este mai mult decât „Vrei să te vindeci?”… Este o întrebare care face apel la voința ta. Pentru ca lucrurile să fie diferite, trebuie să investești voința ta în acest proces. Credința care te va vindeca nu este o emoție sau un sentiment. Este un act al voinței tale, care alege să se bazeze pe Cuvântul lui Dumnezeu, crezând că El va face pentru tine ceea ce spune, și te va vindeca! Biblia ne spune (Ioan 5:9) că: „Îndată omul acela s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla.” Aceasta poate deveni și mărturia ta, dacă vrei… și crezi!

15 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și îndată, ieșind din sinagogă, au intrat în casa lui Simon și a lui Andrei, cu Iacov și cu Ioan. Și soacra lui Simon zăcea cu febră; și îndată I‑au vorbit despre ea; și El S‑a apropiat și a ridicat‑o, apucând‑o de mână; și îndată a lăsat‑o febra; și ea le slujea.

Marcu 1.29‑31

Din textul nostru înțelegem că apostolul Petru era căsătorit. Pavel confirmă acest adevăr și adaugă faptul că Petru o lua și pe soția sa când se afla în călătorie pentru lucrarea Domnului (1 Corinteni 9.5). Petru însuși nu o amintește niciodată în mod direct. Este însă posibil să se refere și la ea atunci când vorbește despre cei aleși din Babilon (1 Petru 5.13).

Din această istorisire învățăm de asemenea că Domnul Isus manifestă un interes deosebit față de nevoile membrilor familiilor celor credincioși care au renunțat la multe pentru a‑L urma și pentru a‑I sluji.

Febra soacrei lui Simon reprezintă un necaz mare care amenință existența celui credincios. O slăbiciune a trupului sau a sufletului ne poate aduce în pragul morții. Rămânem întinși pe jos, fără putere și neliniștiți. Deseori ne confruntăm cu aceeași situație ca cea din casa lui Simon: este mult de lucru și este nevoie de toate mâinile.

Dar marele Medic Se află deja în casă. „Și îndată I‑au vorbit despre ea.“ Rugăciunea făcută cu credință este întotdeauna cea mai bună rețetă. Nicio situație nu Îl depășește pe marele Vindecător. „El S‑a apropiat.“ Odată cu prezența Sa, nevoile sunt rezolvate. El o apucă de mână. Domnul intervine și o eliberează de durerile ei. Apoi îi dă putere să‑I slujească (Matei 8.15).

Domnul acționează întotdeauna în acest fel: El îndepărtează povara și ne face capabili să împlinim lucrările care ne stau înainte.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Scrisoarea angajatului de la tipografie

Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine!

Romani 12.21

Pastorul german W. Busch (1897‑1966) primește o scrisoare de la un angajat al tipografiei sale. Acest slujbaș, responsabil cu tipărirea predicilor lui Busch, îi explică pentru început că se întorsese din război foarte tulburat. În timpul confruntărilor armate asistase pe front la atâtea minciuni și înșelăciuni, încât nu mai credea în nimic. De aceea era furios că trebuia să tipărească o predică în fiecare săptămână! Nu voia deloc să contribuie la difuzarea mesajelor al căror conținut îl detesta. Așa că, pentru a‑și da curs liber acestei împotriviri violente, introducea în mod deliberat greșeli grave în text. Se aștepta să fie mustrat sever, căci greșelile pe care le făcea necesitau apoi multă muncă de corectare.

Dar nu s‑a întâmplat nimic… Corectorul era însuși Busch. Acesta a dat dovadă de atâta răbdare, încât angajatului a început să‑i fie rușine. În cele din urmă, își spune el, poate aceste mesaje au totuși valoare. Și începe să le citească. Nu cu aversiune, ci cu un interes din ce în ce mai mare. Și, în cele din urmă, Dumnezeu îi atinge inima.

Scrisoarea acestuia către Busch se încheie astfel: „Acum cred în Domnul Isus pe care Îl vestiți. Și aștept cu nerăbdare o nouă predică pe fiecare săptămână. Da, mă bucur că pot contribui la vestirea minunatului mesaj al iubirii lui Dumnezeu, care a venit la noi prin Isus Hristos“.

Citirea Bibliei: Geneza 44.18-34 · Psalmul 31.18-24

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 51.12‑23

„Eu, Eu sunt Cel care vă mângâi“ (v. 12). Câţi credincioşi nu au experimentat în încercările lor că nu există mângâieri autentice în afara celor de la Dumnezeu… Cu adevărat, El este „Dumnezeul oricărei mângâieri“ (2 Corinteni 1.3). Uneori, manifestarea noastră este însă ca cea a psalmistului, care declara: „sufletul meu refuza să fie mângâiat“ (Psalmul 77.2). Cu excepţia unei firave rămăşiţe care umbla după dreptate, chemările emoţionante adresate de Domnul poporului Său au rămas fără ecou: „Nu era nimeni care să răspundă“ (50.2; 66.4).

Acum se face auzit un strigăt repetat şi puternic: „Trezeşte‑te, trezeşte‑te, ridică‑te, … îmbracă‑te cu … hainele cele frumoase“ (v. 17 şi 52.1). Este smulgerea Ierusalimului din somn, pentru că Mesia urmează să Se arate. Capitolul 53 ne va arăta ce fel de primire I‑a fost rezervată la cea dintâi venire a Sa: respins (pe pământ), Hristos a fost înălţat (lit. „primit sus“ – Fapte 1.2) în glorie. Astăzi suntem în ajunul întoarcerii Lui. Domnul Isus ne aminteşte de promisiunea Sa: „Iată, Eu vin curând“, şi ni Se prezintă El Însuşi: „Eu sunt … Luceafărul strălucitor de dimineaţă“ (Apocalipsa 22.12,16,17,20). Trezită şi plină de speranţă, Mireasa strigă: „Vino!“ Să facem şi noi din inimile noastre un ecou care răspunde: „Amin! Vino, Doamne Isuse!“

DUMNEZEU TE SCOATE DIN ZONA TA DE CONFORT? | Fundația S.E.E.R. România

„Ca vulturul care îşi scutură cuibul… așa a călăuzit Domnul… pe poporul Său…” (Deuteronomul 32:11-12)

În cartea Even Eagles Need a Push („Și vulturii au nevoie de-un imbold”), David McNally povestește despre o mamă vultur care își învață puii să zboare. El scrie: „Vulturoaica și-a îndemnat cu blândețe puii să se apropie de marginea cuibului. Inima îi bătea cu putere, cuprinsă de sentimente contradictorii, când a văzut rezistența lor la îndemnurile ei insistente. „De ce emoția zborului trebuie să înceapă cu frica de a cădea?” Vechea întrebare rămânea fără răspuns pentru ea. Cuibul ei era situat sus, pe o stâncă abruptă. Sub ei nu era nimic altceva decât aerul care susținea aripile fiecărui pui. „Oare este posibil ca de data aceasta să nu funcționeze?”, se gândea. Dar, în ciuda temerilor, ea știa că era momentul. Misiunea sa parentală era aproape îndeplinită. Mai rămânea o singură responsabilitate – împingerea. Vulturoaica și-a extras curajul din înțelepciunea sa înnăscută. Până când puii ei nu își descopereau aripile, nu aveau niciun scop în viață. Până când nu învățau să zboare, nu puteau înțelege privilegiul de a se fi născut vulturi. Împingerea era cel mai mare dar pe care ar putea să li-l ofere… actul suprem al iubirii. Și astfel, ea i-a împins unul câte unul… iar ei – au zburat!”

Biblia spune: „Ca vulturul care îşi scutură cuibul, zboară deasupra puilor, îşi întinde aripile, îi ia și-i poartă pe penele lui, aşa a călăuzit Domnul singur pe poporul Său…” (Deuteronomul 32:11-12) Nu cumva chiar acum Dumnezeu te împinge în afara zonei tale de confort? Ți-ai pierdut slujba și siguranța financiară? Sau o relație despre care credeai că va dura toată viața? Te simți ca și cum ai fi împins din cuibul tău… în prăpastie? Nu te teme: Dumnezeu este cu tine câtă vreme ești copilul Său! Și mai mult de-atât, El te va învăța să zbori!

14 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Să aduceți Domnului o ardere‑de‑tot de mireasmă plăcută.

Numeri 29.2

Arderea‑de‑tot vorbește despre lucrarea Domnului Isus pe cruce, privită însă nu din perspectiva rezultatelor ei pentru noi, ci a felului în care Dumnezeu a fost slăvit prin ea. De aceea, aceasta este cea mai însemnată jertfă. Suntem deseori înclinați să ne preocupăm cu jertfa pentru păcat, cu semnificația lucrării Domnului Isus în ceea ce privește păcatele noastre. Însă o jertfă pentru păcat nu va putea niciodată să fie adusă ca o jertfă de un miros plăcut pentru Dumnezeu. Este de remarcat că altarul nu este numit altarul jertfei pentru păcat, ci altarul arderii‑de‑tot. Știm că altarul, în simbolurile Scripturii, este mai important decât jertfa. Domnul Isus Însuși spune, în Matei 23.19, că darul este sfințit prin altar. Altarul vorbește, de asemenea, despre Domnul Isus. Și oricât de ciudat ni s‑ar părea aceasta, altarul este, potrivit cuvintelor Domnului Isus, o imagine a Domnului Isus chiar mai măreață decât arderea‑de‑tot. Însă o jertfă pentru păcat nu va fi niciodată adusă pe altar. Ea era arsă pe pământ, în afara taberei, și niciodată aceasta nu va fi numită o jertfă de un miros plăcut. Jertfa pentru păcat era necesară, însă nu era de un miros plăcut pentru Dumnezeu. Când Domnul Isus a fost făcut păcat pentru noi și a purtat păcatele mele, Dumnezeu Și‑a ascuns fața de El și Domnul a strigat: „Pentru ce M‑ai părăsit?“.

Dumnezeu urăște păcatul și a trebuit să‑Și întoarcă fața de la Fiul Său, atunci când El S‑a făcut păcat pentru noi. A trebuit să‑L lovească, astfel că Domnul a strigat: „M‑ai adus în țărâna morții“. Aceasta nu era un miros plăcut pentru Dumnezeu. Era, într‑adevăr, în același timp, ardere‑de‑tot; era Cel care a mers de bunăvoie la cruce ca să înfăptuiască această lucrare și care a zis: „Vin să fac voia Ta, Dumnezeule“; ascultarea Sa a fost plăcută pentru Dumnezeu. Modul în care El a împlinit lucrarea și L‑a descoperit pe Dumnezeu – în același timp în care a fost lovit de Dumnezeu – a fost plăcut pentru Dumnezeu. Însă aceasta a fost arderea‑de‑tot. Jertfa pentru păcat este doar temelia pe care noi am fost scăpați de judecată.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cum știu eu că sunt iertat?

În El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea greșelilor după bogățiile harului Său.

Efeseni 1.7

S‑ar putea să te întrebi:

Cum știu eu că Dumnezeu mi‑a iertat păcatele? La această întrebare importantă trebuie să răspunzi cu hotărâre de inimă. Biblia spune cu o certitudine de neclintit: „Ferice de cei ale căror nelegiuiri au fost iertate și ale căror păcate au fost acoperite“ (Romani 4.7)!

Cui i se aplică această afirmație? Tuturor celor care cred în Domnul Isus! Ai realizat oare prin credință că El, în harul Său, ți‑a luat locul pe cruce și a murit acolo pentru tine? Ai înțeles prin credință că Dumnezeul cel sfânt, care îți cunoaște toate păcatele, le‑a pus fără excepție în dreptul Fiului Său? Ai văzut prin credință cum El a purtat acolo judecata divină, din cauza păcatelor tale?

Cum simt eu că am iertarea păcatelor? Datorită credinței în Mântuitorul care a suferit și a murit pentru tine, tu ai iertarea păcatelor tale. Dumnezeu Însuși te asigură în Biblie, oferindu‑ți acest mesaj glorios: „Oricine crede în El primește prin Numele Său iertarea păcatelor“ (Fapte 10.43)! Nu aștepta să simți iertarea! Doar crede‑L pe Dumnezeu pe cuvânt! În Evrei 10.12, El îți confirmă că Isus Hristos a oferit o jertfă deplină: „După ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S‑a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu“. Prin urmare, în Evrei 10.17, Dumnezeu îi poate asigura pe toți cei credincioși:

„Nicidecum nu‑Mi voi mai aminti de păcatele lor și de nelegiuirile lor“.

Citirea Bibliei: Geneza 44.1-17 · Psalmul 31.10-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 51.1‑11

În cap. 46.12, Domnul Se adresase celor care erau „departe de dreptate“; acum harul Său le vorbeşte celor care „urmăresc dreptatea“ (v. 1) şi care o cunosc (v. 7). Într‑o lume nedreaptă, aceştia sunt expuşi suferinţei din cauza dreptăţii şi de aceea au nevoie să fie încurajaţi: „Nu vă temeţi de dispreţul oamenilor şi nu vă înfricoşaţi de batjocurile lor“ (v. 7). Hristos, cel dintâi care a îndurat ruşine şi insulte din partea omului (50.6), ne‑a lăsat prin aceasta un model, ca să călcăm pe urmele Lui (1 Petru 2.20‑24; 3.14).

Cu ochii îndreptaţi spre Domnul Isus (vezi Psalmul 40.8), Dumnezeu poate vorbi aici despre un popor în inima căruia sălăşluieşte legea Lui. Ne poate desemna El astăzi şi pe noi în acelaşi fel? Locuieşte Cuvântul lui Hristos din belşug în noi? (Coloseni 3.16; Ioan 15.7).

Rugăciunea din v. 9 invocă braţul puternic al Domnului (53.1). Cel care odinioară doborâse la pământ puterea Egiptului şi uscase „apele adâncului celui mare“ (v. 10) îl va smulge încă o dată pe Israel din captivitatea sa. Ca şi la malul Mării Roşii, Duhul va pune atunci cântări de triumf în gura celor „răscumpăraţi“, iar capul li‑l va încununa cu„o bucurie eternă“ (v. 11; comp. cu 35.10).

MOTIVE DE MULȚUMIRE (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Lăudați-L și binecuvântați-I Numele! Căci Domnul este bun, bunătatea Lui ține în veci…” (Psalmul 100:4-5)

Autorul Jon Gordon scria: „Dați-mi voie să vă împărtășesc beneficiile unui cuvânt simplu: MULȚUMESC. El are puterea de a ne schimba sănătatea, fericirea și succesul. Cercetările arată că oamenii recunoscători sunt mai fericiți și mai predispuși să mențină prietenii bune. Recunoștința îmbunătățește, de asemenea, funcționarea ritmică a inimii, ceea ce ne ajută să reducem stresul, să gândim mai clar sub presiune și să ne vindecăm fizic. Este fiziologic imposibil să fii stresat și recunoscător în același timp. Când ești recunoscător, corpul și creierul sunt inundate cu endorfine care te înveselesc și te energizează. Recunoștința este esențială și pentru un mediu de lucru sănătos. Motivul principal pentru care oamenii își părăsesc locul de muncă este că nu se simt apreciați. Recunoștința este ca un mușchi: cu cât o folosim mai mult, cu atât devine mai puternică. Iată câteva modalități de a practica recunoștința în fiecare zi:

1) Fă regulat o plimbare de zece minute și spune cu voce tare pentru ce ești mulțumitor. Acest lucru te va pregăti pentru o zi pozitivă.

2) Când iei cina cu familia sau cu prietenii, du-te pe la fiecare persoană de la masă și roag-o să spună pentru ce este mulțumitoare.

3) Psihologul Martin Seligman sugerează să scriem o scrisoare în care să ne exprimăm mulțumirea față de cineva. Apoi, să vizităm acea persoană și să-i citim scrisoarea. Oamenii care fac acest lucru sunt semnificativ mai fericiți și mai puțin deprimați, după o lună.

4) Spune „mulțumesc” la locul de muncă. Când Doug Conant era directorul general al celebrei companii de conserve Campbell Soup, el a scris aproximativ 30.000 de bilete de mulțumire angajaților săi, și a energizat compania prin acest demers! Organizațiile și companiile cheltuie miliarde de dolari pe programe de recunoaștere, când cel mai eficient și ieftin ar fi un sincer MULȚUMESC!” Dumnezeu te îndeamnă azi: fii recunoscător, și spune MULȚUMESC!

13 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Balaam I‑a zis Îngerului Domnului: „Am păcătuit, pentru că n‑am știut că ai stat împotriva mea în drum“.

Numeri 22.34

Balaam este unul dintre cele mai ciudate personaje din întreaga Scriptură. El este un exemplu cu privire la păcătosul cu inima împărțită. Versetul citat mai sus arată caracterul contradictoriu al lui Balaam. În istoria sa îl vedem în opoziție față de Dumnezeu, sub dominația puterilor oculte și corupt de dragostea pentru câștig financiar; de cealaltă parte vedem la el o atitudine exterioară de respect față de Dumnezeu. De asemenea, profețiile sale sunt unele dintre cele mai frumoase din Biblie.

Același om care a spus „o, de‑aș muri de moartea celor drepți și de‑ar fi sfârșitul meu ca al lor!“ l‑a sfătuit pe Balac să pună un prilej de păcătuire înaintea poporului lui Dumnezeu (Numeri 23.10; 25.1). Ce caracter ciudat! Am întâlnit însă cu toții astfel de oameni. Ei par să fie credincioși; uneori credem că ar avea credință, dar alteori ne îndoim serios. Balaam n‑a fost un om credincios, în ciuda tuturor aparențelor. El trasează una dintre cele trei direcții degradante ale apostaziei din zilele din urmă: calea lui Cain, rătăcirea lui Balaam și răzvrătirea lui Core (Iuda 11).

Domnul Isus a spus: „Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; căci fie va urî pe unul și va iubi pe celălalt, fie se va alipi de unul și va disprețui pe celălalt“ (Matei 6.24). Balaam este omul care a încercat să slujească la doi stăpâni, însă, în cele din urmă, a avut un singur stăpân: „A iubit plata nedreptății“ (2 Petru 2.15). Adevărata pocăință înseamnă mai mult decât a spune: „Am păcătuit“. Să ne ferim de „rătăcirea lui Balaam“ și să fim sinceri în fapte și în duh, slujind unui singur Stăpân – Domnului Isus!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Friedrich Wilhelm Baedeker

Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m‑a iubit și S‑a dat pe Sine Însuși pentru mine.

Galateni 2.20

Evanghelistul german Friedrich Wilhelm Baedeker (1823‑1906) a lucrat mult ca misionar în Rusia. El a întreprins călătorii lungi în țările din est, care i‑au adus numele de „călător mondial al Domnului“; dar în special pentru Rusia a obținut permisiunea de a vizita lagăre și închisori. A predicat prizonierilor de acolo evanghelia și le‑a adus mii de Biblii și ajutoare materiale.

Înainte de convertirea sa (care a avut loc în 1866), el traversase o criză puternică în viață, declanșată de moartea timpurie a soției sale. A călătorit neliniștit prin toată Germania, apoi s‑a stabilit în Anglia, în orașul Weston‑super‑Mare, unde a fondat o „școală superioară de băieți“ împreună cu Henry Girdlestone (1833‑1904). Acolo a fost invitat să asculte prelegerile evanghelistului Lord Radstock (1833‑1913). Mesajul l‑a interesat și s‑a întors să îl asculte și în serile următoare. Dar s‑a așezat cu grijă, să nu se întâlnească cu predicatorul. Într‑o seară însă nu a mai putut să‑l evite. Abordat personal de Radstock, a fost invitat într‑o cameră alăturată pentru a discuta în liniște. În timpul acelei conversații pastorale a fost atins și o adevărată schimbare a avut loc în inima lui. Niciunul dintre argumentele sale nu a mai rezistat și a ajuns la o convingere autentică despre Dumnezeu. S‑a recunoscut păcătos, și‑a mărturisit vinovăția, predându‑și viața Domnului Isus. Inima lui s‑a umplut de bucurie, după cum propria lui mărturisire ne convinge: „Am intrat ca un necredincios german mândru și am ieșit ca un ucenic umil, credincios Domnului. Binecuvântat să fie Dumnezeu!“.

Citirea Bibliei: Geneza 43.16-34 · Psalmul 31.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 50.1‑11

În zadar a răsunat chemarea Domnului; în zadar s‑a repetat fără‑ncetare: „Ascultaţi‑Mă!“ (44.1; 46.3,12; 48.1,12; 49.1). Fie că a fost vocea lui Ioan Botezătorul (40.3), fie a lui Mesia Însuşi, … „nu a fost nimeni care să răspundă“ (v. 2). Cât de mult L‑a îndurerat pe Domnul Isus această indiferenţă, care‑i caracterizează deopotrivă şi pe oamenii din zilele noastre! A venit la noi cu o limbă iscusită (v. 4: instruită, capabilă să spună un cuvânt la timpul potrivit), limba dragostei (Ioan 7.46). Nimeni însă nu a dorit s‑o înţeleagă, nici s‑o asculte: „n‑ai auzit … şi de demult nu ţi s‑a deschis urechea“ (48.8). Cu toate acestea, ce exemplu minunat au putut vedea oamenii la El! Fiecare dimineaţă Îl găsea pe acest OM ascultător plecându‑Şi urechea la cuvintele Tatălui Său, atent la exprimarea voii Sale pentru ziua respectivă. Iar dacă El simţea această nevoie, cu cât mai mult ar trebui să o simţim noi…!

Indiferenţa faţă de Isus s‑a transformat apoi în ură. Versetul 6 ne aminteşte despre insultele pe care a trebuit să le sufere, iar v. 5 şi 7 ne arată că, deşi cunoştea tot ce Îl aştepta, n‑a dat înapoi, ci Şi‑a „făcut faţa ca o cremene“ (v. 5,7; Luca 9.51). Cât despre noi, să ascultăm cu atenţie chemarea din v. 10! Ca unii care suntem copii ai luminii, să nu ne lăsăm orbiţi de scânteirile trecătoare cu care lumea încearcă să se lumineze (v. 11).

MOTIVE DE MULȚUMIRE (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu…” (1 Tesaloniceni 5:18)

Respirația este un proces complicat. Ea necesită precizie fiziologică: o persoană obișnuită respiră de vreo douăzeci și trei de mii de ori pe zi! Deși suntem înclinați să Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ceea ce ne „taie respirația”, cred că ar trebui să nu uităm să-I mulțumim și pentru fiecare respirație! În anul 2000, pastorul Ed Dobson a fost diagnosticat cu boala neuronului motor, o boală degenerativă fără cauze sau leac cunoscute. Împărtășind despre lupta sa continuă pentru a fi recunoscător în timp ce trăiește cu o afecțiune incurabilă, Dobson scria: „Sunt multe lucruri pentru care nu sunt recunoscător! Nu mai pot să-mi închei nasturii la cămașă. Nu mai pot să-mi pun o jachetă grea sau să ridic mâna dreaptă deasupra capului. Nu mai pot să scriu sau să mănânc cu mâna dreaptă. Mănânc cu mâna stângă, și chiar și asta a început să devină o provocare. Și, cu timpul… acestea se vor agrava… Deci, pentru ce ar trebui să fiu recunoscător?! O, pentru atât de multe lucruri! Doamne, îți mulțumesc că m-ai trezit în această dimineață, că încă mă pot întoarce în pat, că încă pot să mă dau jos din pat, că pot să merg până la baie, că încă pot să mă spăl pe dinți, că încă pot să iau micul dejun, că încă mă pot îmbrăca, că încă pot să conduc mașina, că încă pot să merg… Îți mulțumesc că încă pot să vorbesc… Și lista continuă… Am învățat să mă concentrez pe ceea ce pot face, nu pe ce nu mai pot face! Am învățat să fiu recunoscător pentru lucrurile mărunte din viață, și-n special pentru multele lucruri pe care încă le pot face!”

Tu, pentru ce-ar trebui să fii recunoscător, și nu ești? Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru toate lucrurile!

12 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Împărăția cerurilor este asemenea unei comori ascunse într‑un ogor, pe care un om, găsind‑o, a ascuns‑o; și, de bucuria ei, merge și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela.

Matei 13.44

În țările din Orient se obișnuia să se ascundă obiectele de preț, cum ar fi bijuteriile sau pietrele prețioase, atunci când apăreau situații periculoase. Se spune că oamenii bogați își împărțeau averile în trei părți: o parte era folosită pentru comerț, o a doua parte consta din pietre prețioase, ușor de transportat în cazul unei refugieri obligatorii, iar o a treia parte era îngropată într‑un loc sigur. Câteodată, proprietarul murea în timpul refugierii și nimeni nu știa unde era ascunsă comoara.

Dar nu numai în țările din Orient s‑a procedat astfel. Eu însumi îmi aduc bine aminte cum părinții mei, spre sfârșitul celui de‑Al Doilea Război Mondial, înainte de intrarea armatelor rusești în localitatea noastră, și‑au ascuns în pământ, în grădină, puținele lucruri personale și documentele. De asemenea, îmi aduc aminte că ofițerii ruși au căutat înfigând sabia din loc în loc în pământ, ca să găsească bunurile ascunse acolo, și n‑au găsit nimic. Cât de mult I‑am mulțumit Domnului pentru ocrotirea Sa!

Aceasta este situația de la care pleacă Domnul Isus în această parabolă din Matei 13.44. Să observăm însă ceea ce spune și ceea ce nu spune El aici. Domnul nu spune nimic despre cel care a ascuns comoara și nici despre motivul pentru care a făcut aceasta. Nu ni se spune nici când a fost îngropată comoara, nici cât timp a stat ea în pământ. Nu citim nici că omul ar fi căutat comoara. Totuși, în această parabolă scurtă, care este formată din doar 30 de cuvinte în grecește, apar cuvinte importante, la care este bine să cugetăm: comoară, ascundere, un om, ogor, găsire, ascundere din nou, bucurie, plecare, vindere, posesiune, cumpărare, ogor. Aceste cuvinte‑cheie ne ajută în înțelegerea parabolei.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Întâlnire neașteptată

Saul, Saul, pentru ce Mă persecuți?

Fapte 9.4

În metroul aglomerat de dimineață, un pasager se ciocnește de un altul și îl înjură, pentru că îi stătuse în cale. Acesta este un moment nefericit, care îl provoacă la un gest necugetat, dar speră – așa cum o facem cu toții – să nu aibă consecințe ulterioare. Însă, ah, după numai o oră trebuie să constate cu durere că persoana insultată este tocmai directorul de la interviul de angajare!

În călătoria lui spre Damasc, Saul de asemenea este întâmpinat de o Persoană pe care nu și‑ar fi dorit poate niciodată să o întâlnească. Este oprit brusc din persecuția sa împotriva creștinilor de o Lumină puternică din cer. O voce i se adresează: „Saul, Saul, pentru ce Mă persecuți?“. Când Saul Îl întreabă: „Cine ești, Doamne?“, El îi răspunde: „Eu sunt Isus, pe care tu Îl persecuți“ (Fapte 9.5).

Îngrozit, Saul trebuie să constate că, prigonindu‑i pe creștini, luptase chiar împotriva Fiului lui Dumnezeu și că, prin aceasta, se încărcase de o vinovăție extremă. Constatarea aceasta îl conduce însă la pocăință. El înțelege că este păcătos și că are nevoie de harul lui Dumnezeu pentru mântuire. Astfel, el ajunge la credința personală în Domnul Isus.

Dumnezeu Se bucură nespus dacă și noi ajungem acum la cunoașterea adevărului. Prin Lumina evangheliei pe care ne‑o face cunoscută, El dorește să devenim conștienți de cât de greșit ne‑am comportat față de El. În harul Său, El vrea să ne conducă la pocăință și la credința în Mântuitorul Isus Hristos, astfel încât să nu fim nevoiți să‑L întâlnim niciodată ca Judecător.

Citirea Bibliei: Geneza 43.1-15 · Psalmul 30.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 49.14‑26

La prima venire a Domnului, Israel nu a fost adunat (v. 5), dar ceasul acestei strângeri va suna în curând şi atunci nu numai Iuda şi Beniamin, ci şi celelalte zece seminţii, astăzi împrăştiate, îşi vor lua calea întoarcerii. Ele se vor îndrepta spre acelaşi loc, venind din toate zările, chiar şi din îndepărtata Chină. Dumnezeu a ştiut să păstreze în chip miraculos, timp de peste douăzeci de secole, unitatea lor rasială. Ce viziune glorioasă ne oferă Ierusalimul strângându‑şi, în sfârşit, copiii sub aripile sale, aşa cum a dorit atât de mult Domnul Isus să o facă în vremea când Se afla aici, jos, şi ei n‑au vrut (Luca 13.34)! Fiii şi fiicele lui Iacov, despărţiţi atâta timp, se vor recunoaşte şi bucura împreună, ca la o reuniune de familie de mari proporţii: aceasta va fi împlinirea profetică a Psalmului 133.

De la această scenă pământească, gândurile ne poartă spre măreaţa întâlnire cerească. Dintre toţi răscumpăraţii Domnului, pe care Hristos i‑a primit de la Tatăl, nu va lipsi niciunul. Fiecare oaie este de acum la adăpost în mâna Lui şi are numele înscris pe palmele acestor mâini care au fost străpunse (v. 16; Ioan 10.28; 17.12). Captivii omului „tare“ au fost eliberaţi pentru totdeauna prin victoria de la cruce (v. 25; Luca 11.21,22).

NU FI NEHOTĂRÂT! | Fundația S.E.E.R. România

„Este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.” (Iacov 1:7-8)

Cine Îl iubești pe Dumnezeu cu adevărat, și este copilul Său răscumpărat, nu poate fi duplicitar! Deci, nu poate fi nehotărât și inconsecvent. Așadar, n-ar trebui să mai poți să gândești în două moduri diferite în același timp.

De exemplu, venim la biserică ca să obținem „înțelepciunea care vine de sus” (Iacov 3:17), apoi când plecăm de la biserică urmărim și manifestăm „înțelepciunea firească” – și chiar încercăm să le combinăm! Nu așa funcționează lucrurile în Împărăția lui Dumnezeu! Nu poți amesteca benzină fără plumb cu motorină. În momentul în care o faci, ai anulat benzina fără plumb din cauza motorinei – faptul că arată ca un combustibil nu înseamnă că te va ajuta.

Ce fel de creștini suntem, dacă mergem la biserică duminica pentru a ne „adânci privirea” în Cuvântul lui Dumnezeu, iar luni mergem la muncă sau la școală și ne comportăm ca niște „ascultători uituci”?! Și-apoi ne întrebăm de ce nu ne-ascultă Dumnezeu, când ne rugăm?

Să ilustrăm acest lucru astfel: la radio avem diverse frecvențe – AM și FM… Ele sunt diferite, și separate. Când vrei să asculți radioul, acasă sau în mașină, trebuie să setezi ce frecvență dorești; nu poți asculta și AM și FM în același timp, chiar dacă la aparat ai ambele opțiuni. Ai înțeles ideea?

Biblia spune: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.” (Iacov 1:5-8)

Deci, Dumnezeu răspunde la o credință statornică și focalizată pe Cuvântul Său… care astăzi îți spune clar: nu fi nehotărât!

11 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

V‑ați încălțat picioarele cu râvna evangheliei păcii.

Efeseni 6.15

Multe domenii de activitate necesită o încălțăminte potrivită, care ne este de ajutor nu numai pentru a fi productivi, ci și pentru a fi protejați. Lucrătorii de pe șantier au nevoie de bocanci cu vârful de metal, în timp ce o balerină este încălțată cu poante de balet. Nu poți face schimb între aceste două tipuri de încălțăminte fără să afectezi în mod serios performanța în ambele cazuri. Creștinii au și ei, din punct de vedere spiritual, o încălțăminte specială: trebuie să fie încălțați cu râvna evangheliei păcii.

Fiecare piesă a armurii lui Dumnezeu este importantă, iar Pavel confirmă acest lucru atunci când spune: „Îmbrăcați‑vă cu toată armura lui Dumnezeu“ (Efeseni 6.11). Să luăm cazul unui soldat care își ia întreg echipamentul, însă merge la luptă în picioarele goale. El ar fi clar dezavantajat și incapabil să fie eficient. În mod similar, un creștin poate avea adevărul, dreptatea, credința, mântuirea și așa mai departe, însă, dacă nu e încălțat cu râvna evangheliei păcii, este ca unul care ar lupta în picioarele goale.

Armura lui Dumnezeu este necesară, fiindcă suntem atacați încontinuu de vrăjmaș. Totuși, în ciuda acestor atacuri, trebuie să avem mereu pe inimă pacea, iar fără evanghelie nu poate exista pace adevărată. Trebuie să fim pregătiți să împărtășim și altora ceea ce Hristos a făcut pentru noi atunci când S‑a dat la moarte pentru păcatele noastre și a înviat triumfător din mormânt. Pavel a putut spune: „Mie nu‑mi este rușine de evanghelie; pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede“ (Romani 1.16). Ne este cumva rușine de evanghelie? În orice sferă ne‑am afla, putem, cu simplitate, să le vestim altora evanghelia: mântuirea prin Hristos! Pavel, citându‑l pe Isaia, a scris: „Ce frumoase sunt picioarele celor care vestesc evanghelia păcii, ale celor care vestesc lucrurile bune!“ (Romani 10.15).

E. Clermont

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Nu te teme, Daniel“

Nu te teme, Daniel, […] căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ți‑ai pus inima ca să înțelegi și să te smerești înaintea Dumnezeului tău.

Daniel 10.12

Cine poate spune că nu a simțit niciodată frică? Biblia ne amintește în special de acea teamă care îi ține pe oameni în sclavie: frica de moarte (Evrei 2.15). Însă, în același timp, ne spune că Domnul Isus a murit, pentru a‑i elibera pe toți cei care cred în jertfa Lui. Pentru creștin, aceasta nu înseamnă că el nu mai simte fiori în fața morții, ci faptul că nu mai trăiește sub teroarea pe care moartea o inspiră. Hristos a biruit‑o, așa că, pentru cel care și‑a pus încrederea în Isus, moartea este un dușman învins!

Profetul Daniel, ajuns la o vârstă înaintată, este cuprins de spaimă în fața revelațiilor pe care le primește cu privire la sfârșitul timpurilor, și cade copleșit la pământ. El ne mărturisește în cartea sa: „Gândurile mele m‑au tulburat nespus de mult“, „culoarea feței mi s‑a schimbat“, „puterile m‑au părăsit“, „nu mai am nicio suflare“ (Daniel 7.28; 10.17). Dar acest credincios aude și cuvintele din partea Domnului: „Nu te teme, Daniel“. Multe lucruri din domeniul spiritual par înfricoșătoare: timpul și eternitatea, trecerea în viața de apoi, judecata finală… Dar, liniștiți de prezența Domnului Isus, credința tuturor celor credincioși se oțelește, căci se bazează cu fermitate pe Cuvântul Său, care nu poate minți.

„Dumnezeul speranței să vă umple cu toată bucuria și pacea, în credință, ca să prisosiți în speranță, în puterea Duhului Sfânt, să fiți tari în nădejde!“ (Romani 15.13).

„Domnul este lumina și mântuirea mea. De cine să mă tem?“ (Psalmul 27.1).

Citirea Bibliei: Geneza 42.27-38 · Psalmul 29.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 49.1‑13

În acest important punct al cărţii, care marchează începutul unei alte teme, este deja făcută dovada că Israel a fost un slujitor necredincios. Din acest motiv, Dumnezeu îl va înlocui pe Israel cu Hristos, Slujitorul ascultător, adevăratul Israel (v. 3), Cel în care El Se va glorifica. La prima vedere, lucrarea Domnului ar fi putut părea „în zadar“ (v. 4). Nu numai că Israel nu fusese „încă strâns“ (ca naţiune), dar el L‑a şi respins pe Mesia al său. Cu toate acestea, v. 5‑6, ca şi cap. 53.11, ne asigură că, în ciuda acestui aparent eşec, Hristos „va vedea din rodul muncii sufletului Său“. „Copiii lui Dumnezeu cei risipiţi“ sunt astăzi strânşi pentru a alcătui familia cerească (Ioan 11.51,52). Respingerea Domnului de către poporul Său I‑a permis lui Dumnezeu să‑Şi extindă mântuirea „până la capătul pământului“ (v. 6).

Nu este minunat acest dialog între Domnul şi „Sfântul Său Slujitor, Isus“? (Fapte 4.27). Adresându‑Se „Celui pe care omul Îl dispreţuieşte“ (comp. cu cap. 53.3), Celui pe care naţiunea Îl urăşte, Robului celor puternici (v. 7), (dar nespus de scump inimii Sale), Dumnezeu Îi promite că, în curând, situaţia se va inversa: Când El va apărea în gloria Sa minunată, va fi rândul celor care stăpânesc să se plece înaintea Lui. „Împăraţii … se vor ridica, prinţii, de asemenea, şi I se vor închina“ (v. 7; comp cu Filipeni 2.6‑11).

RECUNOAȘTE-ȚI GREȘELILE ȘI SLĂBICIUNILE! | Fundația S.E.E.R. România

„Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” (Iacov 5:16)

Cu toții facem greșeli, judecăm greșit anumite probleme, și la un moment dat o luăm pe căi greșite – suntem oameni… Adevărul este că greșelile sunt o modalitate prin care putem învăța și putem deveni mai înțelepți. Dar, din cauza fricii de a fi criticați sau de a ne pierde prestigiul, încercăm adesea să ne ascundem greșelile. Singura calamitate reală, legată de greșeli, este să nu învățăm nimic din ele! Faptul că nu ne recunoaștem greșelile reprezintă o piedică în calea creșterii spirituale. Ia aminte la cuvintele Domnului când i-a avertizat pe evrei, prin profetul Ieremia, să învețe din greșelile lor: „Spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Cine cade şi nu se mai scoală? Sau cine se abate fără să se întoarcă iarăşi?»” (Ieremia 8:4)

Este o ușurare pentru tine și o inspirație pentru ceilalți când îți poți recunoaște greșelile, fără să te lași definit sau descurajat de ele. S-ar putea ca anumite persoane sau circumstanțe să ne fi influențat deciziile, dar, în final, fiecare dintre noi este responsabil pentru ceea ce face. Când facem o greșeală, fapta pe care o facem este alegerea noastră. Cea mai bună abordare pentru a face față greșelii tale este să-ți asumi responsabilitatea completă, să înveți din ea, să decizi cum să nu o repeți – și să mergi mai departe. Interesant este că ceilalți oameni se vor conecta mai mult cu tine și te vor respecta mai mult atunci când ești capabil să-ți recunoști slăbiciunile. Și asta le dă libertatea de a face același lucru.

Smerenia este una dintre calitățile pe care oamenii le apreciază la ceilalți; mândria este urâtă – chiar și de către persoanele mândre! Așadar, recunoaște-ți greșelile și slăbiciunile!

10 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Rătăcesc ca o oaie pierdută: caută pe slujitorul Tău, pentru că nu uit poruncile Tale.

Psalmul 119.176

Am putea spune că Psalmul 119 este cea mai lungă rugăciune din Biblie. La început, psalmistul remarcă binecuvântările care sunt partea celor ce umblă în legea Domnului; apoi începe să I se adreseze lui Dumnezeu cu privire la viața sa: „O, de‑ar urmări căile mele să păzească hotărârile Tale!” ((versetul 5)), după care, aproape în întregime, psalmul este o conversație cu Domnul legat de această dorință, de a păzi cuvântul Său.

Ce versete revigorante: „Am ascuns cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta […] Deschide‑mi ochii, și voi vedea lucrurile minunate care sunt în legea Ta […] Doamne, cuvântul Tău este întărit în ceruri pentru totdeauna […] Cât de mult iubesc legea Ta! Toată ziua cuget la ea […] cuvântul Tău este o candelă pentru piciorul meu și o lumină pentru cărarea mea […] Descoperirea cuvintelor Tale luminează, dând pricepere celor simpli” ((versetele 11, 18, 89, 97, 105 și 130))! Câtă nevoie avem de lumina Cuvântului lui Dumnezeu pentru picioarele și calea noastră! Cât de prețios este el pentru fiecare în parte!

După aceste expresii ale recunoștinței însă, ajungând la ultimul verset, psalmul ne surprinde cu strigătul său sfâșietor: „Rătăcesc ca o oaie pierdută”. Psalmistul privește în jur și parcă ar vrea să spună: «Oare cum am ajuns aici? Doamne, Te rog, caută‑mă!».

Este bine pentru noi să recunoaștem că, oricât de mult am aprecia Cuvântul lui Dumnezeu, suntem întotdeauna înclinați să ne rătăcim. Aceasta trebuie să fi fost o concluzie tristă pentru psalmist, dar să remarcăm că el niciodată n‑a întrerupt comunicarea cu Cel ale Cărui căi le căuta. Acest lucru atinge o coardă sensibilă și în inimile noastre. L‑am căutat odinioară pe Domnul, iar acum ne găsim departe de calea Lui? Să‑L chemăm! Să nu încetăm să ne rugăm Lui! Dumnezeul pe care L‑am găsit pe paginile Psalmului 119 este întotdeauna gata să‑i caute și să‑i aducă înapoi pe cei rătăciți ai Săi.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Arabul Sadiq

Moise I‑a zis lui Dumnezeu: Iată, atunci când mă voi duce la copiii lui Israel și le voi spune: „Dumnezeul părinților voștri m‑a trimis la voi”, iar ei mă vor întreba: „Care este Numele Lui?”, ce le voi răspunde? Dumnezeu i‑a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt”.

Exod 3.13,14

Într‑o țară arabă, un cuplu de misionari, Mike și Reema, sunt în căutarea unui apartament, împreună cu un agent imobiliar local. În mașină, Reema îl întreabă pe acesta: „Domnule Sadiq, prietenii arabi spun că Dumnezeu are 99 de nume…”. Sadiq răspunde că el crede că Dumnezeu are cu adevărat 99 de nume, atât și niciunul în plus. Misionarul susține, dimpotrivă, că cele 99 sunt titluri ale Sale și că Numele lui Dumnezeu este cel care apare în Biblie. Sadiq se miră: „Nu am auzit niciodată așa ceva. Și care este acest nume?”.

Exprimându‑se în arabă, Reema citează Numele pe care Dumnezeu i‑l dezvăluie lui Moise: „Eᴜ sᴜɴᴛ Cᴇʟ ᴄᴇ sᴜɴᴛ”. Auzindu‑l, Sadiq se schimbă brusc la față și întoarce capul, ca să înțeleagă mai bine. Reema repetă numele biblic: „Eᴜ sᴜɴᴛ Cᴇʟ ᴄᴇ sᴜɴᴛ”. Sadiq ridică mâna și spune întretăiat: „Acesta este adevărul! Uneori, când ceva este adevărat, sunt convins direct în inimă, înainte să înțeleg cu mintea. Și, când ați rostit Numele acesta, am simțit în tot corpul o forță”. Din acea zi, Sadiq îi vizitează în mod regulat pe cei doi misionari, pentru a studia Biblia.

Dacă există viață, trebuie să fie și dezvoltare.

„Creșteți în har și în cunoștința Domnului și Mântuitorului!” (2 Petru 3.18).

Citirea Bibliei: Geneza 42.9-26 · Psalmul 28.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 48.9‑22

„Pentru Numele Meu … pentru Mine!” (v. 9,11). Prea adesea uităm care este măreţul motiv care stă la baza intervenţiilor lui Dumnezeu. Adoptându‑l pe Israel ca popor al Său – şi pe noi, creştinii, ca pe fiii şi fiicele Sale – putem spune că Dumnezeu este implicat personal, aşa cum un părinte este responsabil în faţa altora pentru faptele copiilor săi. Suntem, după caz, eliberaţi, curăţiţi … sau pedepsiţi, datorită gloriei Tatălui ai Cărui copii suntem (vezi Iosua 7.9; sf. v. 9).

Dumnezeu mai are însă şi un alt motiv pentru care ne învaţă şi ne disciplinează: este vorba de folosul nostru (v. 17; Evrei 12.10). Pacea inimii celui credincios decurge din ascultarea sa. Ea poate fi „ca un râu” calm şi puternic (v. 18) – se înţelege – dacă urmăm cursul voii lui Dumnezeu; în felul acesta nu cunoaştem agitaţia şi nici efervescenţa (sau: clocotirile) pârâului de munte şi putem experimenta v. 3 din cap. 26: „Tu vei păzi în pace desăvârşită mintea care se sprijină pe Tine”. Este de remarcat că numai după ce i‑a îndemnat pe ai Săi să păzească poruncile şi Cuvântul Său, Domnul le dă pacea Lui (Ioan 14.15,21,23,27). Ce pace de nepreţuit pentru răscumpăraţii Domnului! Pentru cei răi, ea este însă necunoscută (v. 22).

ARATĂ HAR ÎN FAȚA PROVOCĂRILOR! | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Romani 12:18)

Pastorul și autorul Chuck Swindoll povestea că, pe când era tânăr, nu putea înțelege cum două persoane care Îl iubesc pe Domnul și cred în Biblie pot ajunge la concluzii diferite: „În gândirea mea simplistă, eram convins că toate mințile evlavioase trebuie să ajungă la concluzii identice. Am descoperit curând însă nu doar că existau opinii diferite, ci și că Dumnezeu are îndrăzneala să-i binecuvânteze pe cei care nu sunt de acord cu mine! El nu este nici pe departe atât de îngust la minte precum mulți dintre copiii Săi. Este mult mai ușor să trăiești cu Dumnezeu. El este tolerant, plin de mai mult har și iertare decât noi toți!” Pentru a arăta har în momente dificile, trebuie să înțelegi și să accepți și aceste două lucruri:

1) Opiniile și convingerile oamenilor vor fi adesea diferite de ale tale! Da, nu trebuie să faci niciodată compromisuri în ceea ce privește adevărul biblic și valorile fundamentale, dar nu costă mai mult să ai tact și să fii plin de bunătate decât să fii critic și caustic. Și acest lucru este valabil mai ales când este nevoie de confruntare și mustrare. Apostolul Pavel scria: „Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții.” (Galateni 6:1) Reține și prețuiește expresia „cu duhul blândeții”! Ai înțeles ideea?

2) Perspectiva fiecăruia are o anumită valoare. Când crești într-o familie care funcționează pe baza unei scale a dreptății de tip alb/negru, bine/rău – de regulă persoana care „are dreptate” este lăudată, în timp ce persoana care „greșește” este taxată! Și e păcat, pentru că, în general, problemele vieții nu sunt de genul „eu am dreptate și tu greșești”, ci mai degrabă de genul „eu văd lucrurile așa, și tu le vezi altfel”! Așadar, înainte de a intra în conflict cu cineva, întreabă-te dacă este mai importantă nevoia ta de a mustra acea persoană decât dorința de a te conecta cu ea. Așa că, „dacă este cu putință” dă dovadă de har, în fața provocărilor!