Mana Zilnica

8 Iulie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Așadar, nu mai sunteți străini și locuitori temporari, ci sunteți împreună‑cetățeni cu sfinții și oameni ai casei lui Dumnezeu.

Efeseni 2.19

Minunate cuvinte de încurajare pentru cei dintre națiuni, care înainte erau fără speranță și fără Dumnezeu în lume! Ce rezultate binecuvântate are jertfa de la cruce a Domnului Isus! Tot doar prin harul lui Dumnezeu erau mântuiți și cei dintre iudei, însă ei aveau în plus promisiunea care avea să le aducă o binecuvântare minunată: venirea lui Hristos. Cei dintre națiuni însă nu aveau o astfel de promisiune. Totuși, harul lui Dumnezeu în Hristos Isus, la fel ca ramurile viței roditoare a lui Iosif, s‑a întins dincolo de zidul de despărțire. Mântuirea eternă le este acum vestită națiunilor pe aceeași temelie pe care le este vestită iudeilor.

Credincioșii dintre națiuni nu devin iudei. Ei nu sunt făcuți nici cetățeni ai Ierusalimului, nici membri ai casei lui Israel. Nu, ci credincioșii dintre iudei și cei dintre națiuni sunt făcuți una în Hristos Isus. Ei sunt împreună‑cetățeni, nu ai vreunei cetăți pământești, ci ai cetății cerești, care are temelii și al cărei Arhitect și Constructor este Dumnezeu. Cetățenia lor nu este din această lume. Bineînțeles, doar la venirea Domnului vom intra în cetatea cerească, însă cetățenia noastră este deja de acolo, împreună cu toți sfinții lui Dumnezeu.

De cealaltă parte, noi suntem „ai casei lui Dumnezeu“. Aceasta este o realitate prezentă, pe care trebuie s‑o prețuim și de care trebuie să ne bucurăm încă de pe acum, mai înainte de a ajunge în locuința noastră cerească. Dumnezeu are acum o casă, în care își are locul fiecare copil al Său. Toți cei credincioși trebuie să recunoască autoritatea Domnului Isus acolo, ca Fiu peste casa lui Dumnezeu, și să se poarte într‑un fel care să‑L glorifice pe Dumnezeu. Dacă ne adunăm pentru numele Domnului Isus, trebuie să facem aceste lucruri potrivit cu adevărul despre casa lui Dumnezeu, și astfel ne vom bucura de binecuvântarea prezenței Sale în mijlocul nostru.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

În Areopag

Credința voastră să nu fie în înțelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu.

1 Corinteni 2.15

La Atena, bastionul înțelepciunii grecești, apostolul Pavel ține în Areopag un discurs cu totul special față de ce se vestise acolo (Fapte 17.22‑34). Apoi pleacă la Corint, pentru a le duce și corintenilor vestea bună a mântuirii prin Isus Hristos. Deși filosofii religioși greci discutaseră și ei despre mântuire, Pavel numește raționamentul lor „înțelepciunea oamenilor“. Planul lui Dumnezeu cu omenirea nu este nicidecum rezultatul unui raționament logic. El Însuși dezvăluie modul cum Își va salva creaturile: Numai prin jertfa ispășitoare a lui Hristos răstignit este posibilă o răscumpărare autentică! Pavel le explică acest lucru celor din Corint în predica sa, subliniind faptul că nu apelează la „cuvinte convingătoare ale înțelepciunii omenești“. El li‑L proclamă pe „Hristos răstignit“ (1 Corinteni 1.23; 2.4) – iată esențialul!

Fiind un om deosebit de citit și de învățat, Pavel ar fi putut foarte bine să discute și să schimbe îndelung argumente cu filosofii vremii. Dar nu aceasta a fost intenția lui, pentru că, făcând astfel, nimeni nu ar fi fost condus la pocăință și la credință vie. Evanghelia lui Dumnezeu se adresează în primul rând inimii și conștiinței, nu intelectului. Iar credința autentică trebuie să‑L aibă drept conținut pe Hristos răstignit, mort, înviat și glorificat. El este centrul evangheliei vestite de Pavel și așa rămâne și astăzi. Folosind expresia „credința voastră“, Pavel nu se referă la orice religie sau la orice doctrină. Credința depășește cu mult mintea sau sentimentele. Ea înseamnă încredere necondiționată în Fiul lui Dumnezeu și predarea înaintea Lui, ca Mântuitor și Domn, a propriei vieți, a întregii ființe.

Citirea Bibliei: Daniel 5.13-31 · Fapte 1.1-9

SCRIPTURILE În FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 5.17‑30

Nu putem citi v. 17 şi următoarele fără să nu ne cuprindă teama: Domnul declară aici nu numai că n‑a venit să desfiinţeze înspăimântătoarea lege a lui Dumnezeu care ne condamna pe toţi, ci, în plus, El dă o interpretare şi mai severă a voii divine. Până în acel moment, un israelit scrupulos ar fi putut spera să merite viaţa eternă dacă, într‑o oarecare măsură, ar fi „păzit toate acele lucruri din tinereţea lui“ (vezi Marcu 10.20). Acum însă, cuvintele lui Isus nu‑i mai lasă nicio speranţă. Iar dacă astfel sunt cerinţele sfinţeniei lui Dumnezeu, atunci cine mai poate fi mântuit? Da, în acel Om fără seamăn era prezentă întreaga plinătate a dreptăţii divine, însă aceeaşi Persoană care a venit să facă cunoscut dreptatea a venit şi pentru a o împlini în locul nostru (v. 17; Psalmul 40.8‑10).

În iudaismul din vechime nu conta ce gândea Dumnezeu nici despre mânie, nici despre privirile păcătoase: condamnate erau numai extremele acestora, crima şi adulterul. Poruncile Domnului ţintesc, în schimb, spre sursa acestor fapte culpabile şi ne conştientizează că sediul lor este în inima noastră, care este capabilă de aceleaşi urâciuni (15.19).

Domnul are grijă ca, mai înainte să auzim vorbindu‑se despre har, noi să putem înţelege în ce măsură avem nevoie de acest har.

URMELE LUI DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Ți-ai croit un drum… și nu Ţi s-au mai cunoscut urmele.” (Psalmul 77:19)

Psalmistul exclama admirativ la adresa Domnului: „Ţi-ai croi un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele” (Psalmul 77:19). Când nu poți vedea „urmele” lui Dumnezeu, tu trebuie să te-ncrezi în Cuvântul Său și să mergi „prin credință, nu prin vedere” (vezi 2 Corinteni 5:7).

Joni Eareckson Tada, autoare creștină, fondatoare și director executiv al Centrului Internațional pentru Dizabilități „Joni și Prietenii” a scris: „Peste câteva luni, voi sărbători o aniversare care este o poveste sfâșietoare despre pierdere și o mărturie incomparabilă a credincioșiei lui Dumnezeu. Voi fi în scaunul cu rotile de 47 de ani, doar o clipă în istorie și nimic în comparație cu eternitatea. Dar pentru un om din carne și oase, care trăiește pe pământ, 47 de ani reprezintă o perioadă lungă. Oricine suferă dorește să aibă siguranța că, într-un fel sau altul, lucrurile se vor rezolva în cele din urmă. Vrem să știm că Dumnezeu este în controlul suferinței noastre.

În Romani 8:28 găsim această asigurare: „ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Dumnezeu este Stăpânul suprem al lumii și tot ceea ce are legătură cu viața noastră este ordonat în așa fel încât să slujească binelui nostru. Acest lucru este adevărat indiferent dacă ne confruntăm cu cancer, relații destrămate, pierderea locului de muncă, faliment sau chiar o fractură cervicală la vârsta de 17 ani, ca în cazul meu. Nădejdea puternică a credinciosului nu este că vom scăpa de „lucrurile rele”, ci că Dumnezeu va transforma greutățile noastre într-un instrument al milostivirii Sale pentru a ne face bine!

Apostolul Pavel a spus că suferințele noastre sunt mici și scurte în comparație cu greutatea slavei pe care o pregătește Domnul pentru noi în ceruri. Așadar, îndură încă puțin durerea și greutățile. Aceste lucruri îți măresc capacitatea sufletului de a se bucura, de a se închina și de a sluji în ceruri!”

Acesta este și Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

7 Iulie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Ilie era un om cu aceeași fire ca noi și s‑a rugat cu stăruință să nu plouă și n‑a plouat pe pământ trei ani și șase luni.

Iacov 5.17

În timp ce 1 Împărați 17 ne prezintă prima apariție publică a lui Ilie, Epistola lui Iacov ne prezintă, într‑un mod binecuvântat, istoria unei etape mai timpurii din viața lui Ilie, una plină de instrucțiuni pentru noi, oricare ar fi sfera slujbei ce ne‑a fost încredințată.

Felul în care profetul este introdus în scenă de către relatarea din 1 Împărați este unul foarte direct: ni‑l prezintă intrând deodată cu îndrăzneală în sfera lui de lucrare, purtând acest anunț măreț și solemn: „Așa vorbește Domnul“. Dar nu ne spune nimic despre slujba anterioară a profetului, nici despre felul în care el a ajuns să învețe ceea ce Domnul dorea ca el să spună. Despre toate acestea, deși ar fi util să cunoaștem detalii, Duhul a ales să nu vorbească. Ni‑l prezintă pur și simplu exercitându‑și slujba în virtutea puterii sfinte pe care o obținuse în taină din părtășia lui cu Dumnezeu. Ni‑l prezintă pe Ilie lucrând în public, și nimic mai mult.

Însă apostolul ne permite să pătrundem în taina vieții de rugăciune a lui Ilie, experiență pe care acesta o avusese înainte de a acționa în fața oamenilor. Dacă Duhul Sfânt nu ne‑ar fi informat prin Epistola lui Iacov despre acest fapt atât de important, nu am fi știut de această viață de rugăciune a profetului; însă Sfânta Scriptură este desăvârșită – perfectă în mod divin, nelipsindu‑ne de nimic din ceea ce avem nevoie. Prin urmare, acesta este motivul pentru care Iacov ne vorbește despre timpul tainic petrecut de Ilie în rugăciune și despre luptele pe care acesta le‑a dus pe genunchi: pentru a ne arăta perioada pe care profetul a petrecut‑o în singurătate pe munții Galaadului, unde, fără îndoială, a deplâns starea jalnică în care se afla Israel și totodată unde și‑a fortificat duhul în vederea lucrării pe care urma să o împlinească.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Sfatul slujitorilor Diavolului

Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile.

Evrei 3.7

Ora era târzie și predicatorul încă se gândea la cum să‑i trezească pe oameni din nepăsare și să‑i aducă la Isus. A adormit și a avut un vis ciudat, dar ilustrativ. Se făcea că Diavolul cerea sfaturi de la slujitorii săi, pentru a găsi cele mai potrivite căi prin care să‑i țină pe oameni captivi pentru pierzare.

„Eu propun să le spunem oamenilor că există Dumnezeu, există rai, iad, judecată, că Isus este Fiul lui Dumnezeu, evanghelia este adevărată, omul trebuie să‑L urmeze pe Hristos, dar nu acum, ci mai târziu. Iar dacă a amânat, știm noi să‑i facem să amâne mereu“. Și sfatul acestuia din urmă a biruit.

Un diavol a fost de părere să le spună oamenilor că nu există Dumnezeu. La această sugestie, Satan a spus: „Nu facem mare ispravă cu asta. Mulți spun ca noi, însă pământul, marea și bolta înstelată sunt tot atâtea dovezi că Dumnezeu există“.

Un alt diavol a sugerat să li se spună oamenilor că nu va fi o judecată și că nimeni nu va fi tras la răspundere. Satan a spus: „Gândul acesta se va izbi de cugetul omului, care găsește că este drept să fie o judecată și că fiecare primește după faptele lui“.

Altul a zis că ar fi bine să‑i învețe pe oameni că Isus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci un mare înțelept, că învățătura Lui este frumoasă, dar că nu poate fi urmată. La aceasta, Diavolul a răspuns: „Îi vom învăța noi pe mulți să creadă așa, dar ce ne facem cu Evangheliile, căci cine le citește cu atenție nu poate primi ce spui tu?!“.

Citirea Bibliei: Daniel 5.1-12 · Psalmul 41.9-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 5.1‑16

A‑L urma pe Isus înseamnă, în primul rând, a‑L asculta (Ioan 12.26), iar abia după aceasta, în noi se pot manifesta aceleaşi trăsături de caracter ca ale Lui. Aceste trăsături sunt tocmai cele pe care Domnul le explică acum ucenicilor Săi.

Ferice de cei care au o credinţă simplă (curată) şi care nu pun preţ pe propria lor înţelepciune; ferice de cei care sunt mâhniţi de răutatea lumii, fără să înceteze însă a arăta în acelaşi fel bunătatea şi mila; ferice de cei care suferă pentru Numele Domnului tot felul de nedreptăţi şi de persecuţii… Acesta nu este genul de fericire pe care şi‑o doresc majoritatea oamenilor, departe de aşa ceva, însă pentru ca cei credincioşi să fie fericiţi este suficient ca ei să aibă aprobarea Domnului. Bucuriile împărăţiei lor le sunt rezervate.

În v. 13 şi 14 este prezentată poziţia lor actuală. Ţinându‑se separat de rău, creştinul îndeplineşte pe pământ rolul sării, care împiedică stricăciunea. În acelaşi timp, el este şi lumina, având responsabilitatea de a face să strălucească trăsăturile morale ale lui Dumnezeu înaintea oamenilor şi, în primul rând, „pentru toţi cei care sunt în casă“, adică pentru familia lui. Obrocul, recipient folosit pentru a măsura, este un simbol al activităţii, iar patul (Luca 8.16), al leneviei, ambele extreme putând întuneca strălucirea pe care trebuie s‑o aibă un copil al lui Dumnezeu.

AI FOST RĂNIT ÎN BISERICĂ? (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Voi… sunteți… oameni din casa lui Dumnezeu…” (Efeseni 2:19)

Autoarea Sherry Surratt, președinta organizației internaționale „Mame în rugăciune”, scria că, atunci când Domnul Isus a promis că va zidi Biserica Sa, „El nu avea în vedere cărămizile sau lemnul care formează o clădire, ci se referea la zidirea Bisericii Sale din oameni obișnuiți, imperfecți, zdrobiți și care își aduc cu ei viețile dezordonate de fiecare dată când trec pragul. Pentru asta a murit Hristos: pentru oameni – pentru Biserica Sa, un grup de oameni, condus de oameni, dintre care niciunul nu este perfect. Suntem un grup de oameni zdrobiți care, sperăm, își recunosc zdrobirea și recunosc că Domnul Isus este singurul care îi poate vindeca. Indiferent de cât timp suntem în biserică, nu vom ajunge niciodată la perfecțiune. Va trebui să lucrăm la asta în fiecare zi. Ne vom confrunta cu latura noastră umană în fiecare dimineață când ne trezim, și făcând asta, ne vom ciocni unii de alții și ne vom răni. Tendința noastră naturală este să ne ferim de ceea ce ne rănește. Așadar, când ne confruntăm cu bârfe la adresa noastră, sau suntem martorii urii și ipocriziei din partea membrilor bisericii, sau chiar a pastorilor noștri, este firesc să ne gândim să plecăm. Dar a face acest lucru înseamnă a ne separa de ceva ce Dumnezeu a construit pentru noi, pentru binele nostru. Biblia nu spune niciodată că ceilalți oameni nu ne vor răni, dar ceea ce ne învață este că nu trebuie să ne victimizăm și să ne plângem de milă (vezi Matei 5:24). Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează să nu lăsăm amărăciunea să se instaleze (vezi Evrei 12:15). Asta nu înseamnă să pretinzi că nu s-a întâmplat nimic… Dar are totul de-a face cu a fi sinceri… a recunoaște când spiritul nostru este zdrobit și a lăsa răzbunarea în mâinile lui Dumnezeu!”

Ia aminte așadar la acest Cuvânt de astăzi al lui Dumnezeu pentru tine!

6 Iulie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și fiți mulțumitori!

Coloseni 3.15

Sufletul care se bucură de pacea lui Hristos și de toate harurile care decurg din dragostea lui Dumnezeu și care este conștient de activitatea acestei iubiri este plin de bucurie și prisosește în mulțumiri. Atunci de ce mai este nevoie de acest îndemn? Vai! Din cauză că suntem înclinați să uităm, să pierdem din vedere ceea ce este Dumnezeu pentru noi. De aceea, prin cuvintele „fiți mulțumitori“, apostolul ne amintește că de la El primim totul.

Dar nu trebuie să uităm să fim mulțumitori și unii față de alții pentru tot ceea ce primim de la Domnul, unii prin intermediul altora. Trebuie să știm să fim mulțumitori chiar și față de buna intenție a unuia de a‑și îndrepta bunăvoința față de noi, chiar dacă o face într‑un mod greșit. Recunoștința este o trăsătură de caracter a creștinului, la fel cum nerecunoștința este caracteristica omului nenăscut din nou (2 Timotei 3.2). Recunoștința, chiar pentru cele mai mici lucruri, pentru un mic serviciu, pentru un cuvânt bun, este un lucru plăcut lui Dumnezeu. Dumnezeu apreciază cei doi bănuți ai văduvei, precum și un pahar cu apă rece oferit unui om neînsemnat.

Prin urmare, să nu uităm să fim recunoscători; acest sentiment să nu se depărteze de inimile noastre; este una dintre trăsăturile care trebuie să caracterizeze viața noastră creștină!

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Expediție în Alpi

Lăudați pe Domnul, toate națiunile! […] Pentru că mare este bunătatea Lui față de noi.

Psalmul 117.1,2

Într‑o zi însorită de vară am pornit devreme să escaladăm Silvrettahorn (un munte din Alpi situat la granița dintre Elveția și Austria). Pe parcursul ascensiunii ne tot îndreptam privirile spre vârful de 3.244 de metri. Cu cât urcam mai mult, cu atât mai clar se profila crucea de pe vârf. Lemnul proaspăt vopsit ieșea în evidență în zarea albastră. Ajungând în vârf, am putut citi inscripția întunecată, ce fusese gravată cu fierul încins: „Deasupra noastră este Dumnezeu“. Ca tineri creștini, acele cuvinte ne‑au marcat profund. Perspectiva impresionantă ce ni se deschisese de la acea înălțime, cerul azuriu, nestrăpuns de niciun nor, și cuvintele gravate, de o asemenea încărcătură, au fost pentru noi o răsplată prea mare pentru efortul ascensiunii.

„Deasupra noastră este Dumnezeu.“ Aceasta înseamnă că Dumnezeu are autoritate peste noi și că El veghează asupra noastră, în bunătatea Lui. El are un plan bun pentru viețile noastre, iar noi avem responsabilități față de El. Dacă acceptăm acest fapt, aceasta va fi numai spre binele nostru.

La câțiva zeci de ani de la această experiență mi‑a căzut în mâini o fotografie recentă a crucii din vârf. Vopseaua se curățase, lemnul se deteriorase, iar inscripția abia dacă mai putea fi citită. Dar cât de valabile s‑au dovedit în viața mea acele cuvinte! Dumnezeu a fost întotdeauna deasupra mea ca Protector, în fiecare zi. El a fost prezent cu bunătatea Lui chiar și în cele mai dificile situații. Îl aștept pe Domnul să vină repede.

„Așteptarea unei bucurii este ea însăși o bucurie. Dacă așteptarea Domnului Isus este o bucurie, ce va fi împlinirea ei!“

Citirea Bibliei: Daniel 4.25-37 · Psalmul 41.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 4.12‑25

Citatul din Isaia 9.1,2 este preluat în capitolul nostru (la v. 16) cu o uşoară modificare: astfel, dacă în timpul profetului poporul încă „umbla în întuneric“, aici el „stă (în întuneric)“, avându‑şi locuinţa departe de lumina lui Dumnezeu, fiind lipsit de orice curaj, fără nicio speranţă. Este exact momentul când Dumnezeu poate interveni. Cel care este Lumina poate să aducă eliberarea. El trece. La chemarea Lui, atraşi de dragostea Sa, câţiva ucenici se alipesc de El şi Îl urmează: doi de aici, doi de colo: Simon şi Andrei; Iacov şi Ioan. Pentru aceşti oameni sosise clipa decisivă, care le va schimba viaţa dintr‑o dată şi pe care n‑o vor uita niciodată (19.27). Da, ei îşi părăsesc îndată tatăl, corăbiile, mrejele, pentru că au găsit un Stăpân ca nimeni altul, şi promisiunea unei noi slujbe: vor deveni pescari de oameni. La timpul potrivit, Domnul îi va face pe aceştia evanghelişti şi apostoli.

Nu toţi creştinii sunt chemaţi să‑şi lase îndeletnicirea cu care‑şi câştigă pâinea sau să renunţe la bucuria legăturilor de familie, dar fiecare creştin a auzit într‑o zi sau alta în inima lui glasul cunoscut care‑i spunea: „Urmează‑Mă“ (8.22). Aţi răspuns voi acestei chemări?

Versetele 23 şi 24 rezumă într‑un mod admirabil întreaga lucrare a dragostei Domnului Isus.

AI FOST RĂNIT ÎN BISERICĂ? (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Eu… voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui.” (Matei 16:18)

A fi rănit de un alt creștin poate fi un lucru devastator, dar Biserica este plină de oameni imperfecți care fac lucruri pe care nu ar trebui să le facă. C.S. Lewis a spus: „Dumnezeu lucrează în noi în tot felul de moduri; mai presus de toate, El lucrează în noi prin intermediul celorlalți.” Așadar, înainte de a renunța, sau de a pleca din părtășia bisericii, ia în considerare aceste sugestii:

1) Recunoaște cât de mult te-a rănit, și începe să faci față situației. Dacă fugi, nu vei rezolva nimic. Abordează cu smerenie persoana care te-a rănit, fiind motivat să te împaci cu ea. Discută despre durerea ta cu scopul de a te elibera de ea și de a merge mai departe.

2) Întreabă-te: „Care este rolul meu aici?” Dacă nu are nicio legătură cu tine (ca de exemplu, cazul unui lider de încredere care a căzut din punct de vedere moral sau legal), întreabă-te dacă nu cumva ai avut așteptări idealiste de la umanitatea lui. Credeai că este perfect? Acum, că îți dai seama că nu este, poți să-l ierți?

3) Întreabă-L pe Dumnezeu ce să faci în continuare. El cunoaște motivele din inimile persoanelor implicate. Dă-I timp să-ți răspundă.

4) „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii!” (Proverbele 4:23) Alege să-L urmezi pe Dumnezeu, chiar și când inima ta este frântă. Numai El poate judeca motivele și intențiile, iar El este drept și rezonabil. Dar de multe ori, trebuie să se arate credincioșia noastră înainte ca El să-Și reverse binecuvântările!

5) Dacă totuși simți că trebuie să pleci din acel loc, promite – ție și lui Dumnezeu – că vei pleca în bune condiții. Refuză să spui ceva rău. Nu pleca supărat și recunoaște lucrurile bune, oricât de mici ar fi. Și cel mai important, nu renunța la Biserică. Dumnezeu este bun, Biserica este a Lui și este bună – oamenii sunt imperfecți. Deci, găsește un alt loc de închinare și dedică-te cu inima deschisă… dar nu părăsi Biserica Domnului!

5 Iulie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a fost că, pe când era El într‑una dintre cetăți, iată, un om plin de lepră, văzându‑L pe Isus, a căzut cu fața la pământ și L‑a rugat, spunând: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești“.

Luca 5.12

Acest om de plâns este plin de lepră. Ce imagine îngrozitoare a întinării prin păcat! El Îl întâlnește însă pe Isus și cade cu fața la pământ, recunoscându‑și prin aceasta starea necurată și de nevindecat.

Domnul Isus are nu numai puterea, ci și voința de a‑i curăți pe oameni de păcat. Leprosul crede în puterea lui Isus, dar nu este sigur dacă El chiar vrea cu adevărat să‑l vindece. De aceea Îi spune: „Dacă vrei, poți să mă curățești“. Însă „Dumnezeul oricărui har“ este gata în orice situație și în orice clipă să ajute și să curățească de păcat.

Pe unii bolnavi, Domnul i‑a vindecat printr‑un cuvânt, fără să‑i atingă. Aici însă, „întinzându‑Și mâna, l‑a atins“. Remarcăm cât de clare devin aceste adevăruri:

1. Isus Hristos nu devine necurat prin atingerea leprei, deși lepra este contagioasă și cel care se atinge de un lepros se întinează. Domnul nu poate fi atins de păcat!

2. Isus Hristos a luat asupra Lui păcatele acelora care cred în El, le‑a purtat „în trupul Său pe lemn“ și le‑a ispășit.

3. Pe temeiul jertfei Domnului Isus, orice credincios este curățit de toate păcatele lui!

4. Lepra se depărtează de la el îndată. Cine este „spălat de păcate“ în sângele lui Isus (Apocalipsa 1.5) este „alb ca zăpada“ (Isaia 1.18); da, chiar „mai alb decât zăpada“ (Psalmul 51.7).

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cvadrilaterul iubirii

Cum M‑a iubit pe Mine Tatăl, așa v‑am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea. Dacă țineți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea […] V‑am spus acestea, pentru ca bucuria Mea să fie în voi, și bucuria voastră să fie deplină.

Ioan 15.9‑11

În Evanghelia după Ioan, Domnul vorbește de mai multe ori despre iubire. Dacă privim împreună aceste afirmații ca fiind patru laturi, obținem, am putea spune, cvadrilaterul iubirii:

Iubirea Tatălui pentru Fiul Său este o iubire veșnică, pe care cei credincioși nu o pot înțelege niciodată pe deplin, dar pe care o admiră întotdeauna. Cu această iubire sunt ei înșiși iubiți. Suntem noi conștienți de aceasta? Dacă mergem pe căile proprii și nu ascultăm poruncile Domnului, semănăm cu copiii care nu apreciază dragostea părinților, pentru că au o conștiință vinovată.

Iubirea Domnului pentru ai Săi este ca soarele – strălucește mereu. Ea nu apare ca urmare a respectării de către noi a poruncilor Sale. Dar trebuie să ne supunem acestor porunci: numai atunci ajungem să ne deschidem spre razele iubirii Sale. Domnul Însuși este cel mai bun exemplu pentru noi: El a trăit întotdeauna în deplină armonie cu Tatăl Său. Astfel, a rămas în iubirea Sa și de aici a avut bucurie profundă – de care El vrea să avem parte și noi în adâncul inimilor noastre.

Citirea Bibliei: Daniel 4.16-24 · Psalmul 40.10-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 4.1‑11

Îmbrăcat cu puterea Duhului Sfânt, Isus este gata să‑Şi împlinească slujba; însă, ca orice slujitor al lui Dumnezeu, El trebuie mai întâi să fie pus la încercare. Astfel a avut El de‑a face cu marele vrăjmaş. Pentru a‑l abate pe un om al lui Dumnezeu de la calea ascultării, Satan utilizează două tactici principale: sau îi prezintălucruri înspăimântătoare (pentru Hristos, aceasta va fi în special lupta din Ghetsimani), sau îi aşază lângă drum lucruri de dorit – şi aceasta este ceea ce face diavolul aici.

Să remarcăm că, citând v. 11 şi 12 din Psalmul 91, Satan evită să adauge şi versetul următor, care face aluzie la propria sa zdrobire: „Vei păşi peste leu şi peste năpârcă, vei călca în picioare leul tânăr şi şarpele“. Năpârca este şarpele căruia Geneza 3.15 îi vestise că va avea capul zdrobit de Hristos, „sămânţa femeii“. În felul acesta, în Eden, fără a‑i lipsi nimic, cel dintâi Adam a suferit o triplă înfrângere: prin „pofta cărnii“, „pofta ochilor“ şi „trufia vieţii“ (1 Ioan 2.16), în timp ce Omul desăvârşit a triumfat în pustiu asupra şarpelui celui vechi prin Cuvântul suveran al Dumnezeului Său (Psalmul 17.4). Iar „în ceea ce El Însuşi a suferit, fiind ispitit, poate (acum) să‑i ajute pe cei ispitiţi“ (Evrei 2.18).

CUM SĂ FACI FAȚĂ CELOR CARE TE STRESEAZĂ | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Romani 12:18)

Uneori este imposibil să trăiești în pace cu anumite persoane. Recunoscând această realitate, apostolul Pavel a vrut să ne spună: „Faceți tot ce puteți pentru a face acest lucru posibil.” Pe lângă relația de legământ pe care o ai cu soțul sau soția ta și responsabilitatea față de copiii tăi, dacă ești înțelept, vei evalua în rugăciune celelalte relații ale tale și vei ști cât timp ar trebui să investești pentru ele. De exemplu: dacă ai o rudă apropiată care este mereu îmbufnată, certăreață sau negativistă, nu te pune în situația în care trebuie să interacționezi cu ea în mod regulat. Poate că este suficient să petreceți doar sărbătorile împreună! Același lucru este valabil și pentru prieteni. Cei care bârfesc, care îi condamnă pe alții, concurează cu tine sau fac remarci jignitoare, ar trebui să te găsească disponibil rareori – cu excepția cazului în care Domnul te îndeamnă să petreci ceva timp cu ei pentru a le împărtăși Cuvântul Său. Nu ți se poruncește să petreci timp cu oameni care îți tulbură pacea. Înțeleptul Solomon a spus: „Nu te împrieteni cu omul mânios şi nu te însoţi cu omul iute la mânie” (Proverbele 22:24), iar apostolul Pavel ne-a avertizat: „Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări… Depărtaţi-vă de ei…” (Romani 16:17) Când te afli în tovărășia unei persoane care îți provoacă stres, pune-ți următoarele întrebări: „Această situație va crește oare răbdarea în mine, dacă o îndur în loc să plec? De ce faptele acestei persoane mă stresează? Poate pentru că ele reflectă propriul meu comportament? De ce continuu să interacționez cu ea?”

Când te afli într-o asemenea situație, roagă-te: „Doamne, Dumnezeul meu, am nevoie de ajutorul Tău pentru a discerne când și cum să fiu alături de persoanele care îmi provoacă stres, astfel încât iubirea Ta să strălucească tot timpul prin mine. Amin!”

3 Iulie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Saul i‑a zis lui Samuel: „Am păcătuit, pentru că am călcat porunca Domnului […] Și acum, iartă‑mi, te rog, păcatul și întoarce‑te cu mine, ca să mă închin Domnului“.

1 Samuel 15.24,25

Saul este exemplul păcătosului religios. Începutul lui a fost unul promițător, iar poporul îl admira. Era mai înalt decât toți din Israel „de la umăr în sus” (1 Samuel 10.23); natural vorbind, Saul părea foarte puternic, unul pe care poporul îl putea urma în luptă fără ezitare. În multe ocazii, el L‑a mărturisit pe Domnul, a avut o teamă sfântă față de Samuel, profetul Domnului, și chiar a profețit, încât cei din popor au întrebat: „Este și Saul printre profeți?” (1 Samuel 19.24).

Care a fost deci problema lui? Răspunsul este că aparențele nu sunt totul, căci pot fi înșelătoare. Saul s‑a evidențiat cu „o înfățișare bună în carne” (Galateni 6.12) și a putut rosti cuvinte religioase. Astfel de expresii au fost folosite de Saul în întreaga sa viață, dar niciodată n‑a părut să aibă o adevărată pricepere, nici vreun simțământ adevărat pentru Dumnezeu și nici discernământ spiritual în situațiile cu care s‑a confruntat.

Saul a rostit în trei ocazii diferite aceste cuvinte: „Am păcătuit” (1 Samuel 15.24,30; 26.21), însă niciodată n‑a existat o schimbare reală. Uneori lăsa să se înțeleagă că‑i pare rău pentru felul crud în care se purta cu David, care era unsul Domnului, însă la scurt timp revenea la vechile sale căi. Există și astăzi oameni ca Saul. Ei pot avea un limbaj creștin și pot avea o înfățișare potrivită, însă n‑au niciun simțământ al prezenței lui Dumnezeu, nici al faptul că Hristos este Domnul. Ce lucru solemn!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Întrebări fundamentale

Cu glasul meu voi striga către Domnul, și El îmi va răspunde de pe muntele sfințeniei Sale.

Psalmul 3.4

„Dacă moare un om, va trăi el din nou?“ (Iov 14.14). Această întrebare se referă la lumea de dincolo. Ce spune Dumnezeu despre aceasta? În Eclesiastul 12.7 citim: „Atunci țărâna să se întoarcă în pământ, cum era, iar duhul se va întoarce la Dumnezeul care l‑a dat“. În timp ce trupul se descompune, duhul și sufletul continuă să existe. Dar acesta nu este întregul răspuns, căci Fiul lui Dumnezeu declară: „Vine un ceas în care toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși“; vor exista două grupuri: credincioșii vor învia pentru viață, iar necredincioșii, pentru judecată (Ioan 5.28,29).

„Cum ar putea fi drept omul înaintea lui Dumnezeu?“ (Iov 25.4). Această întrebare se referă la relația noastră cu Dumnezeu. Putem sta în picioare înaintea Lui? Suntem suficient de buni pentru a fi potriviți pentru prezența Sa? Categoric ɴᴜ! În Romani 3.23 citim: „Toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu“. Cu toate acestea, puțin mai târziu se arată că Dumnezeu îi îndreptățește și îi acceptă pe toți cei care cred în Mântuitorul Isus Hristos. Toți care am făcut acest pas știm că, „fiind îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos“ (Romani 5.1).

Citirea Bibliei: Daniel 3.19-30 · Psalmul 39.7-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 65.1‑12

„Sunt găsit de cei care nu Mă căutau…“ (v. 1) – scrie Isaia cu îndrăzneală. Despre acest curaj al profetului aflăm de la apostolul Pavel care, atunci când va cita v. 1 din Isaia 65 în Romani 10.20 va adăuga şi această expresie („Isaia îndrăzneşte şi spune…“). Îndrumat de Duhul, profetul deschide în mod vădit uşa naţiunilor, a celor care nu‑L căutau pe Dumnezeu şi nu purtau numele Lui (49.6). Ce declaraţie curajoasă, ca să nu spunem revoluţionară, făcută în urechile israeliţilor atât de geloşi pentru privilegiile lor! Acesta era unul dintre lucrurile despre care se spunea în capitolul precedent că „niciodată n‑au auzit“.

Mărturisirea şi rugăciunile rămăşiţei necăjite se încheiau cu întrebarea neliniştitoare: „Vei tăcea Tu şi ne vei întrista peste măsură?“ (64.12). Nu, niciodată nu este în zadar când o inimă pocăită se întoarce la Domnul (Psalmul 51.17). Nu o ştim fiecare dintre noi din propria experienţă?

Dumnezeu nu rămâne tăcut. Va lua cuvântul şi aceasta se va desfăşura, practic, până la sfârşitul cărţii. Cu toate acestea, înainte de a revela ceea ce a pregătit pentru cei care‑L aşteaptă (aleşii şi slujitorii Săi: v. 9,10; 64.4), trebuie să pronunţe sentinţa definitivă prin care condamnă nu numai naţiunile duşmane lui Israel, ci şi poporul răzvrătit şi apostat.

HARUL – AI NEVOIE DE EL ASTĂZI? | Fundația S.E.E.R. România

„…să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16)

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, olandeza Corrie ten Boom și familia ei au ascuns mulți evrei, ferindu-i de naziști. În cele din urmă, ea a fost prinsă și trimisă într-un lagăr de concentrare, unde a văzut tot felul de atrocități, inclusiv moartea tatălui său și a surorii sale. Apoi a fost eliberată accidental. Nu s-a lăsat niciodată cuprinsă de amărăciune. A iertat chiar și persoana care i-a ucis rudele. Cineva a întrebat-o cum a putut să îndure acele zile întunecate și să rămână iubitoare, iertătoare și bună. Ea a răspuns cu o poveste din viața ei: pe când era mică, tatăl ei a plimbat-o cu trenul prin toată Europa. El îi cumpăra întotdeauna biletul cu câteva săptămâni înainte, dar nu i-l dădea niciodată până când nu se urcau în tren. Asta pentru că era un copil, și el nu voia ca ea să piardă biletul sau să-l uite acasă. Dar de fiecare dată când tatăl ei vedea farurile trenului care se apropia de gară, îi dădea biletul și urcau împreună în tren. Corrie a spus: „Motivul pentru care nu poți înțelege cum am putut să iert persoana care mi-a ucis familia, cum am putut să nu fiu cuprinsă de amărăciune este că, la fel ca în povestea mea, Dumnezeu nu ne dă harul de care avem nevoie până când nu suntem pe punctul de a urca în tren. Dar dacă vei trece vreodată prin ceva similar cu ceea ce am trăit eu, te asigur că harul lui Dumnezeu va fi acolo, pentru a te ajuta și pe tine să treci prin văile întunecate și să-ți păstrezi capul ridicat și inima plină de iubire!”

Așadar, să recunoaștem astăzi cu toții că numai harul Său ne ține!

1 Iulie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Împărăția cerurilor este asemenea unui negustor care caută perle frumoase; și, găsind o perlă de mare valoare, a mers și a vândut tot ce avea și a cumpărat‑o.

Matei 13.45

Fără îndoială, perla este în primul rând un simbol al frumuseții. Însăși expresia „perle frumoase“ subliniază acest aspect. În predica de pe munte, Domnul pune perla în legătură cu ceea ce este sfânt și prețios pentru Dumnezeu (Matei 7.6). De aici înțelegem un adevăr foarte important, anume că Domnul Isus a găsit în Adunare obiectul căutării Sale – frumusețea morală a armoniei perfecte cu gândurile lui Dumnezeu. El nu numai că a descoperit la timpul potrivit această comoară în ogor, dar El a văzut Adunarea conform planului lui Dumnezeu și a dorit‑o foarte mult înainte ca ea să existe. El a văzut‑o deja din veșnicie în frumusețea și în puritatea ei morală și de atunci a dorit foarte mult să o aibă. Pentru a o obține, El a fost gata să renunțe la tot ce avea. Așa citim în Efeseni 5.25: „Hristos a iubit Adunarea și S‑a dat pe Sine Însuși pentru ea“.

Suntem mișcați de gândul că Domnul Isus a murit pentru noi; altfel am fi fost pierduți pentru totdeauna. Acesta este un adevăr care va rămâne pentru eternitate și care va fi veșnic vrednic de laudă. Dar aici avem un motiv mult mai profund care a dus la moartea Domnului nostru: El a iubit Adunarea; El a văzut ceva frumos și prețios în ea și a dorit‑o pentru Sine. Noi n‑am fi îndrăznit nici măcar să ne gândim la așa ceva, dar Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că așa este.

La venirea Sa, la sfârșitul perioadei harului, Hristos îi va lua la Sine în glorie pe toți aceia care Îi aparțin (1 Corinteni 15.23; 1 Tesaloniceni 4.15‑17). Apoi Își va prezenta Lui Însuși Adunarea glorioasă, „neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acestora“ (Efeseni 5.27). Dar să ne gândim că Adunarea este încă de pe acum desăvârșită înaintea lui Dumnezeu, datorită poziției pe care o are: Dumnezeu ne‑a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim „sfinți și fără pată înaintea Lui, în dragoste“ (Efeseni 1.4). Oricare ar fi starea noastră practică, Dumnezeu ne vede întotdeauna „în Cel Preaiubit“ și ne vede în El ca fiind „sfinți și fără pată“, căci ori de câte ori privește la Adunarea Sa, El o vede în toată frumusețea și perfecțiunea ei.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Contra curentului

Nu vă conformați veacului acestuia!

Romani 12.2

Să‑l urmărim puțin pe Enoh. Atunci când a apărut el pe scenă, corupția și violența pe pământ deveniseră deja ceva obișnuit. Descendenții lui Cain încercaseră să transforme lumea într‑un loc plăcut, în care să trăiască fără Dumnezeu. Dar „Enoh umbla cu Dumnezeu“. Prin credință, el ducea o viață exemplară, pentru că avea ochii fixați asupra promisiunilor divine.

Expresia „veacul acesta“ se referă la societatea umană care caută fericirea fără Dumnezeu, respingându‑L pe Fiul Său și urmărind obiective care Îl exclud complet pe El. Înainte de convertirea noastră, și noi am făcut parte din acest sistem fără Dumnezeu. Dar, de când am crezut personal în Domnul Isus, relația noastră cu lumea s‑a schimbat. Avem ținte cu totul diferite de cele ale lumii. Nu îi mai aparținem, deși suntem încă în ea. Ne punem viața la dispoziția Domnului, cerând voia Lui și supunându‑ne ei. Această orientare creștină este complet opusă ideilor lumii. Domnul Însuși exprimă acest adevăr: „Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume“ (Ioan 17.16). În calitate de creștini, adesea trebuie să înotăm împotriva curentului viziunilor și opiniilor lumii. Acest lucru nu este ușor, deoarece, făcându‑l, suntem de cele mai multe ori neînțeleși de colegi sau batjocoriți de semeni. Negarea adevărului, prin publicitate și prin mass‑media, este pusă la dispoziția lumii ca un lichid înviorător, plăcut de băut. Este nevoie de tăria credinței pentru a merge pe calea strâmtă a credincioșiei față de Dumnezeu și față de Cuvântul Său. Dacă ne încredem cu smerenie în Domnul Isus în fiecare zi, El ne va ajuta să îndurăm opoziția acestei lumi ostile lui Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Daniel 2.31-49 · Psalmul 38.12-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 1.1‑17

Glasul profeţilor se stinsese de mai bine de patru sute de ani. Pentru Dumnezeu, sosise „împlinirea vremii“ (Galateni 4.4): de acum va vorbi „în Fiul“ (Evrei 1.1,2) şi va face cunoscut poporului Său, lumii, precum şi fiecăruia dintre noi, personal, vestea bună a Evangheliei. Aceasta, redată în puţine cuvinte, poate fi rezumată prin: a dat pe Fiul Său (sau: „dar de Fiu“).

Dar cum pot spiritele noastre limitate să pătrundă în cunoaşterea unei asemenea Persoane…? Dumnezeu S‑a îngrijit de aceasta, oferindu‑ne patru Evanghelii, ca să putem privi gloria Fiului Său sub mai multe aspecte, tot aşa cum valoarea unui obiect (diamant) de mare preţ este pusă în evidenţă când acesta este privit sub străluciri şi unghiuri diferite.

Matei este evanghelia împărăţiei (sau a Împăratului) şi, din acest motiv, aici este necesară o genealogie care să‑L plaseze de la început pe Mesia în cadrul promisiunilor făcute lui Avraam şi, de asemeni, care să dovedească fără drept de apel titlul Său de moştenitor al tronului lui David (Galateni 3.16 şi Ioan 7.42). Din această lungă listă nu au fost şterse câteva nume de tristă amintire (Ahaz, Manase, Amon…). Altele, precum Rahav, Rut sau soţia lui Urie, amintesc de harul divin care s‑a manifestat faţă de cei care nu aveau niciun drept. Este acelaşi har care acum dă un Mântuitor lui Israel şi lumii întregi, … ceea ce înseamnă că şi vouă şi mie.

PRIVEȘTE-TE PRIN OCHII LUI DUMNEZEU! (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiți în Hristos Isus…” (Efeseni 2:10)

Dacă ai putea schimba un lucru la tine, care ar fi acela? Cei mai mulți dintre noi am face cred câte-o listă lungă! Adevărul este că numai Domnul Isus deține recordul mondial în ceea ce privește perfecțiunea.

După cum a spus o cunoscută autoare americană, Jennifer Dukes Lee: „Până când nu vei fi convins de dragostea incredibilă a lui Dumnezeu, vei continua să cauți dragostea înlocuitoare peste tot, în afară de inima lui Hristos. Indiferent unde locuiești sau lucrezi, dușmanul pândește ca un leu, urmărind oamenii… de pe Wall Street, de pe podiumurile de modă, de pe străzile fără ieșire din suburbii, sau de pe paginile de Facebook. Ne aflăm într-o confruntare cu Satana, care va folosi fiecare ocazie pentru a ne șopti sadic la ureche: „Ce crezi, ce părere au oamenii despre tine?” El îți va spune că ești prea gras, prea neîngrijit, prea prost, prea sărac. Va face tot ce poate pentru a-ți îndrepta afecțiunea către lucrurile acestei lumi, în loc de Hristos. Și va înveli aceste acuzații în coperți lucioase de reviste, dacă va fi nevoie!” Nu crede minciunile lui!

Domnul Isus ne-a avertizat că: „în el nu este adevăr… căci este mincinos şi tatăl minciunii.” (Ioan 8:44).

Un autor creștin rezuma astfel: „Nemulțumirea este unul dintre marii giganți pe care trebuie să-i învingem dacă vrem să ne bucurăm de viață. Poate că nu avem tot ce ne-am dori, dar cu siguranță avem mai mult decât alții! Indiferent cum crezi că arăți, există cineva care și-ar dori să arate ca tine. Indiferent de vârsta pe care o ai, există cineva care-ar mai dori să aibă vârsta ta! Iubește-te pe tine însuți și iubește-ți viața; este singura pe care o ai aici!”

Adevărul e că… ești singurul „tu” pe care Dumnezeu l-a creat – după care, El a spart matrița! Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

30 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Să nu murmurați, cum au murmurat unii dintre ei și au pierit prin Nimicitorul. Și toate acestea li se întâmplau ca pilde și au fost scrise pentru avertizarea noastră, peste care au ajuns sfârșiturile veacurilor.

1 Corinteni 10.10,11

Nu suntem și noi, precum Israel, înclinați să privim mai degrabă la dificultățile care ne înconjoară, decât la Dumnezeul binecuvântat care a luat asupra Lui misiunea de a ne trece prin toate și de a ne duce în siguranță în împărăția Sa eternă? De ce suntem câteodată abătuți? De ce ne plângem? De ce se aud în mijlocul nostru cuvinte de nemulțumire și de nerăbdare, mai degrabă decât cântări de laudă și de mulțumire? Răspunsul este simplu: fiindcă îngăduim ca împrejurările să‑L ascundă pe Dumnezeu din fața ochilor noștri, în loc să lăsăm ca Dumnezeu să fie acoperitoarea ochilor noștri și Obiectul perfect al inimilor noastre.

Mai mult, care este motivul pentru care eșuăm în mod atât de trist în a manifesta poziția noastră de oameni cerești, în a lua în stăpânire ceea ce ne aparține ca și creștini, în a ne însuși moștenirea spirituală și cerească pe care Hristos a dobândit‑o pentru noi și în care a intrat ca Înainte‑Mergător al nostru? Care este răspunsul? Un singur cuvânt: necredința!

Despre Israel citim că „ei n‑au putut intra [în Canaan] din cauza necredinței” (Evrei 3.19). La fel stau lucrurile și cu noi: eșuăm în a intra în moștenirea noastră cerească; eșuăm în a lua în stăpânire, în mod practic, partea noastră; eșuăm în a umbla, zi de zi, ca un popor ceresc, care nu are nici loc, nici nume, nici parte pe acest pământ, neavând nimic de‑a face cu această lume, decât că o străbate ca străin și călător, mergând pe urmele Celui care Și‑a luat locul în ceruri. Și de ce eșuăm? Din cauza necredinței! Credința nu este la lucru și, prin urmare, cele care se văd exercită o mai mare putere asupra inimilor decât cele care nu se văd. Fie ca Duhul Sfânt să întărească credința noastră, să dea energie sufletelor noastre și să ne conducă înainte și în sus, astfel încât să nu fim găsiți doar vorbind despre viața cerească, ci trăind‑o spre slava Celui care, în harul Său infinit, ne‑a chemat la ea.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ajunge zilei necazul ei

Nu vă îngrijorați deci pentru ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși.

Matei 6.34

Versetul de astăzi nu este o scuză pentru a fi indiferenți și neprevăzători cu privire la răspunderile noastre în zilele care vin. De la a ne lua măsurile de protecție contra furtunii, până la îndatoririle școlare pentru a reuși la examene, trebuie să ne pregătim pentru ceea ce ni se cere.

Dar îngrijorarea este cu totul alt lucru. Înseamnă a ne mâhni peste măsură privind spre ziua de mâine. Înseamnă a ne alarma, imaginându‑ne consecințe negative. Când ne uităm la valuri, frica se strecoară pe nesimțite și ne paralizează, ajungând să ne dărâme. Dar acest lucru nu trebuie să fie așa. Domnul ne încurajează să privim la El în mijlocul necazului și să rămânem în pace. Să privim nu la împrejurări, ci la Cel care controlează împrejurările! Locul de muncă este instabil? Situația economică este înrăutățită? Intervenția chirurgicală nu are șanse? Să facem din orice greutate un subiect de rugăciune! Domnul ne încurajează: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău” (Isaia 41.10). În dificultățile pe care le întâmpinăm, El nu ne lasă singuri nici măcar pentru o secundă. El ne asigură: „Nu vă voi lăsa și nu vă voi părăsi niciodată” (Evrei 13.5).

S‑ar putea să ajungem până acolo, încât, răscoliți de griji, să stăm treji toată noaptea. Nu ne putem găsi odihna, pentru că problemele apasă prea greu asupra noastră. Nu știm cum să ne achităm de îndatoririle de a doua zi. Domnul nostru cunoaște toate grijile care ne fură somnul și El ne asigură de intervenția Sa: „Nu vor fi rușinați cei care Mă așteaptă” (Isaia 49.23). „V‑am spus acestea, ca să aveți pace în Mine. În lume aveți necaz, dar îndrăzniți: Eu am învins lumea” (Ioan 16.33).

Citirea Bibliei: Daniel 2.17-30 · Psalmul 38.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 66.1‑24

Ierusalimul va fi un subiect de bucurie pentru credincioşii poporului, după cum îndeamnă şi v. 10: „Bucuraţi‑vă împreună cu Ierusalimul şi veseliţi‑vă cu el, toţi cei care‑l iubiţi“. Tot acestora li se adresează şi Psalmul 122.6: „Rugaţi‑vă pentru pacea Ierusalimului! Cei care te iubesc vor prospera“. Ca răspuns la această rugăciune, pacea se aşterne peste cetate şi devine centrul de la care se răspândeşte către toate naţiunile cunoştinţa gloriei lui Dumnezeu.

Domnul este şi astăzi la fel de atent faţă de rugăciunile celor care iubesc Adunarea Lui (Psalmul 122.6; 2 Corinteni 11.28). Să cerem ca aceasta să rămână în pace şi să poată manifesta gloria Domnului Hristos aici, jos, pe pământ.

Chiar şi în mijlocul fericirii milenare trebuie să rămână o mărturie vizibilă a pedepsirii nelegiuiţilor, o privelişte cutremurătoare, ca aducere‑aminte, cum a fost mormanul de pietre de pe mormântul lui Absalom (2 Samuel 18.17). Astfel se încheie această frumoasă carte a lui Isaia, cea mai întinsă dintre toate profeţiile, cea mai des citată în Noul Testament (de circa şaizeci de ori) şi cea care acordă cel mai mare spaţiu Domnului Isus în suferinţele şi gloriile Sale.

Cartea Ieremia a fost plasată după Evanghelia după Matei, începând cu 3 septembrie.

UN OBICEI CARE ÎMBOGĂȚEȘTE VIAȚA | Fundația S.E.E.R. România

„Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem și El va auzi glasul meu.” (Psalmul 55:17)

O mănăstire europeană veche, situată pe o stâncă înaltă, era accesibilă doar cu ajutorul unui coș care era susținut de o singură frânghie atașată de o serie de scripeți. Într-o zi, un vizitator îngrijorat a observat că frânghia era uzată în mai multe locuri. Sperând să-și aline anxietatea, l-a întrebat pe călugărul care călătorea cu el: „Cât de des schimbați frânghia?” Călugărul i-a răspuns stoic: „Oricând se rupe!”

Serios vorbind, așteptarea ca cel mai rău lucru să se întâmple înainte de a lua măsuri este o strategie de viață riscantă. La fel cum bunul simț ne dictează că mașinile, sănătatea și relațiile necesită atenție și întreținere în mod continuu, aceeași strategie se aplică și vieții tale spirituale. De ce?

Deoarece noi devenim ceea ce practicăm în mod constant în umblarea noastră cu Dumnezeu. Așadar rutina și repetiția sunt salvatoare pentru viața spirituală. Excelența spirituală nu este o acțiune, ci un obicei! Gândește-te la rugăciune și la meditație: ele sunt menite să fie obiceiuri pe care să le practici zilnic, nu sunt niște excepții. Nu aștepta până când se rupe frânghia, ci încorporează-le în viața ta! Rugăciunea trebuie să fie mai întâi o disciplină spirituală. Cuvântul lui Dumnezeu o desemnează ca fiind un obicei de viață și nu doar o activitate. Apostolul Pavel ne învață să facem „în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi rugăciune” (Efeseni 6:18) și de asemenea să ne rugăm neîncetat (vezi 1 Tesaloniceni 5:17). Psalmistul David a înțeles acest principiu. El mărturisea: „Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem.” Și Daniel a practicat acest lucru: „de trei ori pe zi îngenunchea, se ruga şi lăuda pe Dumnezeul lui, cum făcea şi mai înainte.” (Daniel 6:10)

Această rutină a fost una puternică și eficientă pentru cei doi bărbați – și este una care va funcționa și pentru tine, dacă o pui în practică.