Mana Zilnica

13 Iulie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Petru, apostol al lui Isus Hristos, către locuitorii temporari din împrăștiere din Pont, Galatia, Capadocia, Asia și Bitinia.

1 Petru 1.1

După ce a fost scăpat din temniță, Petru „a plecat într‑alt loc“ (Fapte 12.17). Acum, iată, vedem cum în prima sa Epistolă deja se adresează celor care deveniseră noul său câmp de lucru. Putem trage câteva concluzii încurajatoare dacă privim mai atent la locurile geografice menționate în textul de mai sus. Dar mai întâi să ne aducem aminte de predica lui Petru din Fapte 2, imediat după ce Adunarea a luat ființă, și de faptul că se menționează acolo că mulți iudei se aflau la Ierusalim cu ocazia sărbătorii Cincizecimii.

Unii dintre ei erau din Pont și din Capadocia (Fapte 2.9‑11) și fără îndoială că, din rândul lor, câțiva au crezut în Hristos în chiar acea zi. Ei au dus evanghelia în acele locuri, iar apoi Petru a avut privilegiul să continue lucrarea acolo.

Alții erau din ținutul Galatiei. Apostolul Pavel de asemenea a fost folosit de Domnul în acea regiune, iar în Epistola către Galateni, Pavel îl menționează pe Petru. Însă el prezintă acolo mustrarea pe care fusese nevoit să i‑o aducă lui Petru, din cauza prefăcătoriei sale cu privire la credincioșii dintre națiuni. După acea mustrare, Petru nu a păstrat niciun resentiment față de Pavel, ci l‑a menționat cu afecțiune în cea de‑a doua sa Epistolă (2 Petru 3.15).

Alții erau din Bitinia. Această localitate mai este menționată o singură dată, atunci când Pavel încercase să predice acolo, însă Duhul Sfânt nu i‑a dat voie (Fapte 16.7). În mod evident, acel câmp de lucru îi era rezervat lui Petru.

La fel ca în cazul apostolului Petru, slujirea noastră pentru Domnul poate însemna să continuăm într‑un câmp de lucru început de alții – Pont, Capadocia. Alteori suntem chemați să lucrăm simultan cu alți lucrători – Galatia. De asemenea, Domnul ne poate chema să fim cei dintâi care începem brazda într‑un ogor al evangheliei – Bitinia. În oricare dintre aceste cazuri, ne putem încrede în călăuzirea Sa pentru noi.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Jumătăți de măsură

Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele?

2 Împărați 18.21

În timpul unui război dintre Franța și Italia, un bărbat care locuia chiar la graniță a avut mult de suferit din cauza conflictului. Proprietatea lui se afla în mijlocul zonei de luptă și a fost acaparată pe rând de trupele din ambele tabere. Pentru siguranța sa, și‑a cusut o mantie reversibilă, pe o parte având culorile naționale franceze, iar pe cealaltă, pe cele italiene. Se ținea la curent cu evoluția frontului și purta întotdeauna haina în culorile națiunii care avea în acel moment întâietate în zonă. Efectiv „șovăia“ între cele două tabere.

Există persoane foarte abile în arta de a se feri ori de câte ori trebuie să ia o decizie sau să‑și manifeste o opinie. Ei gândesc că așa își apără independența, fiind mereu dibaci în invocarea prudenței, a discreției, a liniei centrale, pentru a nu risca nimic. Dar ceea ce poate părea o poziție de înțelepciune în afaceri, din contră, este nebunie când este vorba de mântuirea eternă. Chiar și astăzi, mulți își reglează pânzele în funcție de vânt. La sărbătorile speciale, este de bun‑simț să fie văzuți în biserică. Într‑un fel, ei cred și în existența lui Dumnezeu, căci, într‑o zi, se vor afla poate într‑o situație în care vor avea nevoie de ajutorul Lui și de aceea vor să păstreze această ușă deschisă pentru ei înșiși. Dar, în cercul de colegi sau la petreceri, nu le este greu să se alăture distracției. Ei se pot adapta cu ușurință celor care nu cred în Dumnezeu, fără să se întrebe despre voia Lui cu privire la acțiunile lor. Dumnezeul viu și adevărat însă nu este mulțumit cu jumătăți de măsură. El ne cheamă să ne întoarcem la El din toată inima și să trăim doar pentru El: „Întoarceți‑vă și trăiți“ (Ezechiel 18.32).

Citirea Bibliei: Daniel 8.1-14 · Fapte 2.25-36

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 7.15‑29

Dacă pomii buni pot fi recunoscuţi după fructele lor bune, atunci v. 22 nu ne prezintă oare oameni de excepţie? Aparent, ei au mâinile pline de lucrări lăudabile: profeţii, miracole, demoni scoşi … având Numele Domnului întotdeauna (toată ziua bună ziua) pe buzele lor. „Nu v‑am cunoscut“ le va răspunde cu hotărâre Domnul Isus. Roadele voastre nu sunt cele ale ascultării de Dumnezeu.

Nu ne este greu să pătrundem sensul tuturor acestor învăţături. Ceea ce ne lipseşte nu este, de fapt, înţelegerea lor, ci, mai degrabă, împlinirea lor. Din acest motiv, în încheierea cuvântării Sale, Domnul ilustrează printr‑o scurtă parabolă diferenţa dintre această punere în practică şi simplul fapt de a auzi: Două case, din exterior asemănătoare; însă coborâţi la subsol şi priviţi! Una dintre ele are ca temelie stânca credinţei în Isus Hristos (1 Corinteni 3.11); constructorul ei a săpat în profunzime (Luca 6.48). Cealaltă casă se sprijină numai pe nisipul mişcător şi nesigur al sentimentelor omeneşti. Până la probă, care este necesară, aceste case pot fi confundate. Urmăriţi însă ce s‑a întâmplat cu cea de‑a doua casă… Chibzuit şi nechibzuit sunt cele două nume pe care le primesc constructorii. Care dintre acestea vi se potriveşte?

RĂSPUNSUL LUI DUMNEZEU LA ANXIETATE (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Toate zilele celui nenorocit sunt rele…” (Proverbele 15:15)

Un autor creștin a scris: „Treceam odată printr-o perioadă în care eram chinuit de anxietate. Eram cuprins de frică și temeri fără vreun motiv anume. Simțeam încontinuu că ceva teribil urma să se întâmple. În cele din urmă, am venit înaintea Domnului și L-am întrebat în rugăciune ce mă tulbura. El mi-a șoptit prin Duhul că erau „presimțiri rele”. La momentul respectiv, nici măcar nu știam ce înseamnă această expresie sau de unde provine. Ceva mai târziu, am dat peste Proverbele 15:15: „Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat.” Eram ca atâția alți oameni. Căutam o „problemă monstruoasă” care mă împiedica să mă bucur de viață. Trăiam totul atât de intens, încât îmi cream probleme acolo unde nici măcar nu existau. Odată, într-o întâlnire, Domnul mi-a pus pe inimă să dau următoarea replică: „Nu mai face din țânțar armăsar!” Și chiar atunci mi-am dat seama că eu eram o astfel de persoană, și aveam nevoie să aud o astfel de atenționare… Pentru că puteam… și chiar făceam din țânțar armăsar! A trebuit să învăț să las unele lucruri să treacă – să le uit și să merg mai departe. Unii dintre noi ne supărăm pentru lucruri pentru care nu merită să ne supărăm – fiind perturbați de acele „vulpi mici, care strică viile în floare” (Cântarea Cântărilor 2:15). Dacă viețile noastre înseamnă să ne supărăm pentru lucruri mărunte, unul după altul… nu vom avea prea multă pace sau bucurie!” Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este următorul: dobândește o inimă înțeleaptă și începe să te bucuri de viața pe care Dumnezeu ți-a dat-o!

10 Iulie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, purtându‑Și crucea, El a ieșit la locul numit „al Căpățânii“, care în evreiește se numește „Golgota“, unde L‑au răstignit.

Ioan 19.17

Orice chestiune cu privire la bine și la rău a fost rezolvată la cruce. Cerurile noi și pământul nou se întemeiază pe cruce. Dar, deși toate binecuvântările omului țin de ea, totuși „Mielul lui Dumnezeu“ a fost mai întâi pentru gloria lui Dumnezeu, pentru El Însuși și potrivit cu ce este El.

Este un lucru binecuvântat să privim la ceea ce Hristos a fost aici, pe pământ, deși, bineînțeles, nu putem pătrunde întru totul ceea ce a însemnat El. Ce lucru minunat că El a putut spune: „De aceea Tatăl Mă iubește, fiindcă Îmi dau viața, ca iarăși s‑o iau“ – El I‑a putut oferi lui Dumnezeu un motiv pentru dragostea Sa!

El n‑a avut niciun mângâietor. A trecut prin tot felul de încercări, prin dispreț, prin tăgăduire și prin conflicte cu Satan, însă în ce duh minunat a făcut El aceasta! Cât de perfectă a fost ascultarea Lui! Este într‑adevăr atât de bine să ne hrănim cu El!

Să privim la perfecțiunea Lui manifestată în Ghetsimani: acolo sudoarea I s‑a făcut ca niște picături mari de sânge doar la gândul crucii, și totuși a putut merge la ucenicii Săi și le‑a vorbit cu o liniște și cu o blândețe de parcă nimic nu s‑ar fi întâmplat, după care S‑a dus din nou și S‑a rugat!

Noi ajungem să fim preocupați cu tot felul de lucruri care ne copleșesc, însă niciodată nu s‑a întâmplat așa cu Hristos. Niciun lucru și nicio împrejurare nu L‑au scos «din Sine Însuși», deși El a suferit cum nimeni nu poate suferi vreodată.

Nu vedem altceva decât perfecțiune în El. Nu există o altă perfecțiune ca a Lui – bineînțeles că nu există – și ce bine este să o contemplăm și să o avem întotdeauna înaintea ochilor!

J. N. Darby

SĂMÂNŢA BUNĂ

Tânărul tatuat

Și Isus, uitându‑Se la el, l‑a iubit și i‑a spus: „Un singur lucru îți lipsește: du‑te, vinde ce ai și dă săracilor și vei avea o comoară în cer; și vino, urmează‑Mă“.

Marcu 10.21

Înmormântarea s‑a încheiat. Oamenii părăsesc cimitirul. Ușurați, unii se îndepărtează în grabă de acest loc în care moartea ține întotdeauna o predică inconfundabilă. Alții pleacă în tăcere, îndurerați.

La poarta cimitirului, cineva oferă pliante cu titlul „Cine m‑a iubit?“.

Un tânăr într‑o ținută aventuroasă trece poarta alături de cei îndoliați. Maioul negru – singura lui îmbrăcăminte – îi dezvăluie brațele bogat tatuate. Pe mâna stângă are un cap de diavol.

Acestui tânăr i se oferă un pliant, iar el se uită la titlu. „Isus Hristos te iubește“, i se spune. — „Nu am nevoie de ăla“, răspunde ferm bărbatul tatuat. — „Ascultă, cel pe care tu îl ai acolo, pe braț, nu te iubește!“ — „Ba da, mă iubește, el este cel care mă iubește“, răspunde tânărul batjocoritor. — „Te iubește cum își iubește ucigașul victima…“, i‑a zis omul credincios. Atunci zâmbetul batjocoritorului a dispărut, el devenind deodată foarte serios. „Dar cel despre care scrie aici te iubește cu adevărat. El te iubește exact așa cum ești. Este Domnul Isus. Fără El, tu ești pierdut. Dar El a murit pentru tine pe cruce. El vrea să te salveze și te poate salva. Te rog!“, i‑a spus el invitându‑l din nou să primească pliantul.

Bărbatul l‑a luat și s‑a îndepărtat tăcut.

Citirea Bibliei: Daniel 6.19-28 · Fapte 1.15-26

SCRIPTURILE În FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 6.1‑18

Milosteniile (v. 1‑4), rugăciunile (v. 5‑15) şi posturile (v. 16‑18) sunt trei manifestări principale prin care oamenii cred că se achită de „îndatoririle lor religioase“. Când acestea sunt făcute într‑un mod care atrage atenţia altora, aprecierea pe care o primesc ţine deja loc de răsplată (Ioan 5.44). Vai, cât de vicleană este inima omului şi cum se foloseşte ea şi de lucrurile cele mai bune pentru a se îngâmfa! Darurile cele mai generoase, când sunt făcute la vedere, pot fi însoţite de cel mai crunt egoism; pe chipul nostru afişăm mâhnirea (regretul, căinţa), … iar în adâncul inimii ascundem mulţumirea de sine.

Domnul ne învaţă cum să ne rugăm. Rugăciunea nu este nicidecum un act merituos, ci o umilă prezentare a nevoilor noastre înaintea Tatălui ceresc, în taina cămăruţei noastre. Nu devin oare prea adesea rugăciunile noastre fraze negândite şi repetări obositoare? (vezi Eclesiastul 5.2). Până şi această frumoasă rugăciune pe care Domnul le‑a dat‑o ca învăţătură ucenicilor Săi (v. 9‑13), atât de bine adaptată necesităţilor momentului, a devenit pentru mulţi o repetiţie zadarnică. Copilul lui Dumnezeu are privilegii pe care israelitul nu le avea: poate să se apropie în orice vreme, prin Duhul, de tronul harului, în Numele Domnului Isus. Folosim noi din plin acest privilegiu?

UN NOU ÎNCEPUT | Fundația S.E.E.R. România

„…Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând.” (Isaia 55:7)

Cel mai mare buldozer din lume este Komatsu D575A și a fost produs în Japonia pentru a muta cantități uriașe de material. Are 12 m. lungime, 7,5 m. lățime, 5 m. înălțime și are o greutate operațională de peste 150 tone! A fost folosit odată pentru a îndepărta un surplus de gunoi care polua mediul. Buldozerul a fost adus pentru a săpa o groapă suficient de mare pentru a aduna toate deșeurile, a le îngropa și a face viața și mediul tihnit pentru locuitori. Tot la fel a făcut Dumnezeu la cruce: a săpat o groapă atât de mare, încât a putut aduna păcatele întregii lumi, din trecut, prezent și viitor. El le-a adunat și le-a pus asupra Fiului Său. Acum, El ia toată desăvârșirea și neprihănirea Fiului Său și le pune asupra ta în momentul în care îți pui încrederea în El. Sfânta Scriptură spune că: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21) S-ar putea să spui: „Dar eu am eșuat atât de grav!” Da, dar nu uita că tu ești creația prețioasă a lui Dumnezeu! Un diamant murdar este tot un diamant; are doar nevoie de curățare! Și asta face sângele lui Isus Hristos pentru noi (vezi 1 Ioan 1:7)! Lucrul minunat la un calculator electronic este că, dacă apeși o tastă greșită, nu se pierde totul. Tu nu trebuie să descoperi sau să rezolvi problema. Pur și simplu apăsarea tastei „Undo” reia calculul. Tot la fel este și în domeniul spiritual. Dumnezeu ne reface, ștergând trecutul nostru păcătos, și ne spune: „Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând.” (Isaia 55:7) Așadar, Dumnezeu este gata să te ierte, să te restaureze și să-ți ofere un nou început. Vino la El!

8 Iulie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Așadar, nu mai sunteți străini și locuitori temporari, ci sunteți împreună‑cetățeni cu sfinții și oameni ai casei lui Dumnezeu.

Efeseni 2.19

Minunate cuvinte de încurajare pentru cei dintre națiuni, care înainte erau fără speranță și fără Dumnezeu în lume! Ce rezultate binecuvântate are jertfa de la cruce a Domnului Isus! Tot doar prin harul lui Dumnezeu erau mântuiți și cei dintre iudei, însă ei aveau în plus promisiunea care avea să le aducă o binecuvântare minunată: venirea lui Hristos. Cei dintre națiuni însă nu aveau o astfel de promisiune. Totuși, harul lui Dumnezeu în Hristos Isus, la fel ca ramurile viței roditoare a lui Iosif, s‑a întins dincolo de zidul de despărțire. Mântuirea eternă le este acum vestită națiunilor pe aceeași temelie pe care le este vestită iudeilor.

Credincioșii dintre națiuni nu devin iudei. Ei nu sunt făcuți nici cetățeni ai Ierusalimului, nici membri ai casei lui Israel. Nu, ci credincioșii dintre iudei și cei dintre națiuni sunt făcuți una în Hristos Isus. Ei sunt împreună‑cetățeni, nu ai vreunei cetăți pământești, ci ai cetății cerești, care are temelii și al cărei Arhitect și Constructor este Dumnezeu. Cetățenia lor nu este din această lume. Bineînțeles, doar la venirea Domnului vom intra în cetatea cerească, însă cetățenia noastră este deja de acolo, împreună cu toți sfinții lui Dumnezeu.

De cealaltă parte, noi suntem „ai casei lui Dumnezeu“. Aceasta este o realitate prezentă, pe care trebuie s‑o prețuim și de care trebuie să ne bucurăm încă de pe acum, mai înainte de a ajunge în locuința noastră cerească. Dumnezeu are acum o casă, în care își are locul fiecare copil al Său. Toți cei credincioși trebuie să recunoască autoritatea Domnului Isus acolo, ca Fiu peste casa lui Dumnezeu, și să se poarte într‑un fel care să‑L glorifice pe Dumnezeu. Dacă ne adunăm pentru numele Domnului Isus, trebuie să facem aceste lucruri potrivit cu adevărul despre casa lui Dumnezeu, și astfel ne vom bucura de binecuvântarea prezenței Sale în mijlocul nostru.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

În Areopag

Credința voastră să nu fie în înțelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu.

1 Corinteni 2.15

La Atena, bastionul înțelepciunii grecești, apostolul Pavel ține în Areopag un discurs cu totul special față de ce se vestise acolo (Fapte 17.22‑34). Apoi pleacă la Corint, pentru a le duce și corintenilor vestea bună a mântuirii prin Isus Hristos. Deși filosofii religioși greci discutaseră și ei despre mântuire, Pavel numește raționamentul lor „înțelepciunea oamenilor“. Planul lui Dumnezeu cu omenirea nu este nicidecum rezultatul unui raționament logic. El Însuși dezvăluie modul cum Își va salva creaturile: Numai prin jertfa ispășitoare a lui Hristos răstignit este posibilă o răscumpărare autentică! Pavel le explică acest lucru celor din Corint în predica sa, subliniind faptul că nu apelează la „cuvinte convingătoare ale înțelepciunii omenești“. El li‑L proclamă pe „Hristos răstignit“ (1 Corinteni 1.23; 2.4) – iată esențialul!

Fiind un om deosebit de citit și de învățat, Pavel ar fi putut foarte bine să discute și să schimbe îndelung argumente cu filosofii vremii. Dar nu aceasta a fost intenția lui, pentru că, făcând astfel, nimeni nu ar fi fost condus la pocăință și la credință vie. Evanghelia lui Dumnezeu se adresează în primul rând inimii și conștiinței, nu intelectului. Iar credința autentică trebuie să‑L aibă drept conținut pe Hristos răstignit, mort, înviat și glorificat. El este centrul evangheliei vestite de Pavel și așa rămâne și astăzi. Folosind expresia „credința voastră“, Pavel nu se referă la orice religie sau la orice doctrină. Credința depășește cu mult mintea sau sentimentele. Ea înseamnă încredere necondiționată în Fiul lui Dumnezeu și predarea înaintea Lui, ca Mântuitor și Domn, a propriei vieți, a întregii ființe.

Citirea Bibliei: Daniel 5.13-31 · Fapte 1.1-9

SCRIPTURILE În FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 5.17‑30

Nu putem citi v. 17 şi următoarele fără să nu ne cuprindă teama: Domnul declară aici nu numai că n‑a venit să desfiinţeze înspăimântătoarea lege a lui Dumnezeu care ne condamna pe toţi, ci, în plus, El dă o interpretare şi mai severă a voii divine. Până în acel moment, un israelit scrupulos ar fi putut spera să merite viaţa eternă dacă, într‑o oarecare măsură, ar fi „păzit toate acele lucruri din tinereţea lui“ (vezi Marcu 10.20). Acum însă, cuvintele lui Isus nu‑i mai lasă nicio speranţă. Iar dacă astfel sunt cerinţele sfinţeniei lui Dumnezeu, atunci cine mai poate fi mântuit? Da, în acel Om fără seamăn era prezentă întreaga plinătate a dreptăţii divine, însă aceeaşi Persoană care a venit să facă cunoscut dreptatea a venit şi pentru a o împlini în locul nostru (v. 17; Psalmul 40.8‑10).

În iudaismul din vechime nu conta ce gândea Dumnezeu nici despre mânie, nici despre privirile păcătoase: condamnate erau numai extremele acestora, crima şi adulterul. Poruncile Domnului ţintesc, în schimb, spre sursa acestor fapte culpabile şi ne conştientizează că sediul lor este în inima noastră, care este capabilă de aceleaşi urâciuni (15.19).

Domnul are grijă ca, mai înainte să auzim vorbindu‑se despre har, noi să putem înţelege în ce măsură avem nevoie de acest har.

URMELE LUI DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Ți-ai croit un drum… și nu Ţi s-au mai cunoscut urmele.” (Psalmul 77:19)

Psalmistul exclama admirativ la adresa Domnului: „Ţi-ai croi un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s-au mai cunoscut urmele” (Psalmul 77:19). Când nu poți vedea „urmele” lui Dumnezeu, tu trebuie să te-ncrezi în Cuvântul Său și să mergi „prin credință, nu prin vedere” (vezi 2 Corinteni 5:7).

Joni Eareckson Tada, autoare creștină, fondatoare și director executiv al Centrului Internațional pentru Dizabilități „Joni și Prietenii” a scris: „Peste câteva luni, voi sărbători o aniversare care este o poveste sfâșietoare despre pierdere și o mărturie incomparabilă a credincioșiei lui Dumnezeu. Voi fi în scaunul cu rotile de 47 de ani, doar o clipă în istorie și nimic în comparație cu eternitatea. Dar pentru un om din carne și oase, care trăiește pe pământ, 47 de ani reprezintă o perioadă lungă. Oricine suferă dorește să aibă siguranța că, într-un fel sau altul, lucrurile se vor rezolva în cele din urmă. Vrem să știm că Dumnezeu este în controlul suferinței noastre.

În Romani 8:28 găsim această asigurare: „ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” Dumnezeu este Stăpânul suprem al lumii și tot ceea ce are legătură cu viața noastră este ordonat în așa fel încât să slujească binelui nostru. Acest lucru este adevărat indiferent dacă ne confruntăm cu cancer, relații destrămate, pierderea locului de muncă, faliment sau chiar o fractură cervicală la vârsta de 17 ani, ca în cazul meu. Nădejdea puternică a credinciosului nu este că vom scăpa de „lucrurile rele”, ci că Dumnezeu va transforma greutățile noastre într-un instrument al milostivirii Sale pentru a ne face bine!

Apostolul Pavel a spus că suferințele noastre sunt mici și scurte în comparație cu greutatea slavei pe care o pregătește Domnul pentru noi în ceruri. Așadar, îndură încă puțin durerea și greutățile. Aceste lucruri îți măresc capacitatea sufletului de a se bucura, de a se închina și de a sluji în ceruri!”

Acesta este și Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

7 Iulie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Ilie era un om cu aceeași fire ca noi și s‑a rugat cu stăruință să nu plouă și n‑a plouat pe pământ trei ani și șase luni.

Iacov 5.17

În timp ce 1 Împărați 17 ne prezintă prima apariție publică a lui Ilie, Epistola lui Iacov ne prezintă, într‑un mod binecuvântat, istoria unei etape mai timpurii din viața lui Ilie, una plină de instrucțiuni pentru noi, oricare ar fi sfera slujbei ce ne‑a fost încredințată.

Felul în care profetul este introdus în scenă de către relatarea din 1 Împărați este unul foarte direct: ni‑l prezintă intrând deodată cu îndrăzneală în sfera lui de lucrare, purtând acest anunț măreț și solemn: „Așa vorbește Domnul“. Dar nu ne spune nimic despre slujba anterioară a profetului, nici despre felul în care el a ajuns să învețe ceea ce Domnul dorea ca el să spună. Despre toate acestea, deși ar fi util să cunoaștem detalii, Duhul a ales să nu vorbească. Ni‑l prezintă pur și simplu exercitându‑și slujba în virtutea puterii sfinte pe care o obținuse în taină din părtășia lui cu Dumnezeu. Ni‑l prezintă pe Ilie lucrând în public, și nimic mai mult.

Însă apostolul ne permite să pătrundem în taina vieții de rugăciune a lui Ilie, experiență pe care acesta o avusese înainte de a acționa în fața oamenilor. Dacă Duhul Sfânt nu ne‑ar fi informat prin Epistola lui Iacov despre acest fapt atât de important, nu am fi știut de această viață de rugăciune a profetului; însă Sfânta Scriptură este desăvârșită – perfectă în mod divin, nelipsindu‑ne de nimic din ceea ce avem nevoie. Prin urmare, acesta este motivul pentru care Iacov ne vorbește despre timpul tainic petrecut de Ilie în rugăciune și despre luptele pe care acesta le‑a dus pe genunchi: pentru a ne arăta perioada pe care profetul a petrecut‑o în singurătate pe munții Galaadului, unde, fără îndoială, a deplâns starea jalnică în care se afla Israel și totodată unde și‑a fortificat duhul în vederea lucrării pe care urma să o împlinească.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Sfatul slujitorilor Diavolului

Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile.

Evrei 3.7

Ora era târzie și predicatorul încă se gândea la cum să‑i trezească pe oameni din nepăsare și să‑i aducă la Isus. A adormit și a avut un vis ciudat, dar ilustrativ. Se făcea că Diavolul cerea sfaturi de la slujitorii săi, pentru a găsi cele mai potrivite căi prin care să‑i țină pe oameni captivi pentru pierzare.

„Eu propun să le spunem oamenilor că există Dumnezeu, există rai, iad, judecată, că Isus este Fiul lui Dumnezeu, evanghelia este adevărată, omul trebuie să‑L urmeze pe Hristos, dar nu acum, ci mai târziu. Iar dacă a amânat, știm noi să‑i facem să amâne mereu“. Și sfatul acestuia din urmă a biruit.

Un diavol a fost de părere să le spună oamenilor că nu există Dumnezeu. La această sugestie, Satan a spus: „Nu facem mare ispravă cu asta. Mulți spun ca noi, însă pământul, marea și bolta înstelată sunt tot atâtea dovezi că Dumnezeu există“.

Un alt diavol a sugerat să li se spună oamenilor că nu va fi o judecată și că nimeni nu va fi tras la răspundere. Satan a spus: „Gândul acesta se va izbi de cugetul omului, care găsește că este drept să fie o judecată și că fiecare primește după faptele lui“.

Altul a zis că ar fi bine să‑i învețe pe oameni că Isus Hristos nu este Fiul lui Dumnezeu, ci un mare înțelept, că învățătura Lui este frumoasă, dar că nu poate fi urmată. La aceasta, Diavolul a răspuns: „Îi vom învăța noi pe mulți să creadă așa, dar ce ne facem cu Evangheliile, căci cine le citește cu atenție nu poate primi ce spui tu?!“.

Citirea Bibliei: Daniel 5.1-12 · Psalmul 41.9-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 5.1‑16

A‑L urma pe Isus înseamnă, în primul rând, a‑L asculta (Ioan 12.26), iar abia după aceasta, în noi se pot manifesta aceleaşi trăsături de caracter ca ale Lui. Aceste trăsături sunt tocmai cele pe care Domnul le explică acum ucenicilor Săi.

Ferice de cei care au o credinţă simplă (curată) şi care nu pun preţ pe propria lor înţelepciune; ferice de cei care sunt mâhniţi de răutatea lumii, fără să înceteze însă a arăta în acelaşi fel bunătatea şi mila; ferice de cei care suferă pentru Numele Domnului tot felul de nedreptăţi şi de persecuţii… Acesta nu este genul de fericire pe care şi‑o doresc majoritatea oamenilor, departe de aşa ceva, însă pentru ca cei credincioşi să fie fericiţi este suficient ca ei să aibă aprobarea Domnului. Bucuriile împărăţiei lor le sunt rezervate.

În v. 13 şi 14 este prezentată poziţia lor actuală. Ţinându‑se separat de rău, creştinul îndeplineşte pe pământ rolul sării, care împiedică stricăciunea. În acelaşi timp, el este şi lumina, având responsabilitatea de a face să strălucească trăsăturile morale ale lui Dumnezeu înaintea oamenilor şi, în primul rând, „pentru toţi cei care sunt în casă“, adică pentru familia lui. Obrocul, recipient folosit pentru a măsura, este un simbol al activităţii, iar patul (Luca 8.16), al leneviei, ambele extreme putând întuneca strălucirea pe care trebuie s‑o aibă un copil al lui Dumnezeu.

AI FOST RĂNIT ÎN BISERICĂ? (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Voi… sunteți… oameni din casa lui Dumnezeu…” (Efeseni 2:19)

Autoarea Sherry Surratt, președinta organizației internaționale „Mame în rugăciune”, scria că, atunci când Domnul Isus a promis că va zidi Biserica Sa, „El nu avea în vedere cărămizile sau lemnul care formează o clădire, ci se referea la zidirea Bisericii Sale din oameni obișnuiți, imperfecți, zdrobiți și care își aduc cu ei viețile dezordonate de fiecare dată când trec pragul. Pentru asta a murit Hristos: pentru oameni – pentru Biserica Sa, un grup de oameni, condus de oameni, dintre care niciunul nu este perfect. Suntem un grup de oameni zdrobiți care, sperăm, își recunosc zdrobirea și recunosc că Domnul Isus este singurul care îi poate vindeca. Indiferent de cât timp suntem în biserică, nu vom ajunge niciodată la perfecțiune. Va trebui să lucrăm la asta în fiecare zi. Ne vom confrunta cu latura noastră umană în fiecare dimineață când ne trezim, și făcând asta, ne vom ciocni unii de alții și ne vom răni. Tendința noastră naturală este să ne ferim de ceea ce ne rănește. Așadar, când ne confruntăm cu bârfe la adresa noastră, sau suntem martorii urii și ipocriziei din partea membrilor bisericii, sau chiar a pastorilor noștri, este firesc să ne gândim să plecăm. Dar a face acest lucru înseamnă a ne separa de ceva ce Dumnezeu a construit pentru noi, pentru binele nostru. Biblia nu spune niciodată că ceilalți oameni nu ne vor răni, dar ceea ce ne învață este că nu trebuie să ne victimizăm și să ne plângem de milă (vezi Matei 5:24). Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează să nu lăsăm amărăciunea să se instaleze (vezi Evrei 12:15). Asta nu înseamnă să pretinzi că nu s-a întâmplat nimic… Dar are totul de-a face cu a fi sinceri… a recunoaște când spiritul nostru este zdrobit și a lăsa răzbunarea în mâinile lui Dumnezeu!”

Ia aminte așadar la acest Cuvânt de astăzi al lui Dumnezeu pentru tine!

6 Iulie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și fiți mulțumitori!

Coloseni 3.15

Sufletul care se bucură de pacea lui Hristos și de toate harurile care decurg din dragostea lui Dumnezeu și care este conștient de activitatea acestei iubiri este plin de bucurie și prisosește în mulțumiri. Atunci de ce mai este nevoie de acest îndemn? Vai! Din cauză că suntem înclinați să uităm, să pierdem din vedere ceea ce este Dumnezeu pentru noi. De aceea, prin cuvintele „fiți mulțumitori“, apostolul ne amintește că de la El primim totul.

Dar nu trebuie să uităm să fim mulțumitori și unii față de alții pentru tot ceea ce primim de la Domnul, unii prin intermediul altora. Trebuie să știm să fim mulțumitori chiar și față de buna intenție a unuia de a‑și îndrepta bunăvoința față de noi, chiar dacă o face într‑un mod greșit. Recunoștința este o trăsătură de caracter a creștinului, la fel cum nerecunoștința este caracteristica omului nenăscut din nou (2 Timotei 3.2). Recunoștința, chiar pentru cele mai mici lucruri, pentru un mic serviciu, pentru un cuvânt bun, este un lucru plăcut lui Dumnezeu. Dumnezeu apreciază cei doi bănuți ai văduvei, precum și un pahar cu apă rece oferit unui om neînsemnat.

Prin urmare, să nu uităm să fim recunoscători; acest sentiment să nu se depărteze de inimile noastre; este una dintre trăsăturile care trebuie să caracterizeze viața noastră creștină!

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Expediție în Alpi

Lăudați pe Domnul, toate națiunile! […] Pentru că mare este bunătatea Lui față de noi.

Psalmul 117.1,2

Într‑o zi însorită de vară am pornit devreme să escaladăm Silvrettahorn (un munte din Alpi situat la granița dintre Elveția și Austria). Pe parcursul ascensiunii ne tot îndreptam privirile spre vârful de 3.244 de metri. Cu cât urcam mai mult, cu atât mai clar se profila crucea de pe vârf. Lemnul proaspăt vopsit ieșea în evidență în zarea albastră. Ajungând în vârf, am putut citi inscripția întunecată, ce fusese gravată cu fierul încins: „Deasupra noastră este Dumnezeu“. Ca tineri creștini, acele cuvinte ne‑au marcat profund. Perspectiva impresionantă ce ni se deschisese de la acea înălțime, cerul azuriu, nestrăpuns de niciun nor, și cuvintele gravate, de o asemenea încărcătură, au fost pentru noi o răsplată prea mare pentru efortul ascensiunii.

„Deasupra noastră este Dumnezeu.“ Aceasta înseamnă că Dumnezeu are autoritate peste noi și că El veghează asupra noastră, în bunătatea Lui. El are un plan bun pentru viețile noastre, iar noi avem responsabilități față de El. Dacă acceptăm acest fapt, aceasta va fi numai spre binele nostru.

La câțiva zeci de ani de la această experiență mi‑a căzut în mâini o fotografie recentă a crucii din vârf. Vopseaua se curățase, lemnul se deteriorase, iar inscripția abia dacă mai putea fi citită. Dar cât de valabile s‑au dovedit în viața mea acele cuvinte! Dumnezeu a fost întotdeauna deasupra mea ca Protector, în fiecare zi. El a fost prezent cu bunătatea Lui chiar și în cele mai dificile situații. Îl aștept pe Domnul să vină repede.

„Așteptarea unei bucurii este ea însăși o bucurie. Dacă așteptarea Domnului Isus este o bucurie, ce va fi împlinirea ei!“

Citirea Bibliei: Daniel 4.25-37 · Psalmul 41.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 4.12‑25

Citatul din Isaia 9.1,2 este preluat în capitolul nostru (la v. 16) cu o uşoară modificare: astfel, dacă în timpul profetului poporul încă „umbla în întuneric“, aici el „stă (în întuneric)“, avându‑şi locuinţa departe de lumina lui Dumnezeu, fiind lipsit de orice curaj, fără nicio speranţă. Este exact momentul când Dumnezeu poate interveni. Cel care este Lumina poate să aducă eliberarea. El trece. La chemarea Lui, atraşi de dragostea Sa, câţiva ucenici se alipesc de El şi Îl urmează: doi de aici, doi de colo: Simon şi Andrei; Iacov şi Ioan. Pentru aceşti oameni sosise clipa decisivă, care le va schimba viaţa dintr‑o dată şi pe care n‑o vor uita niciodată (19.27). Da, ei îşi părăsesc îndată tatăl, corăbiile, mrejele, pentru că au găsit un Stăpân ca nimeni altul, şi promisiunea unei noi slujbe: vor deveni pescari de oameni. La timpul potrivit, Domnul îi va face pe aceştia evanghelişti şi apostoli.

Nu toţi creştinii sunt chemaţi să‑şi lase îndeletnicirea cu care‑şi câştigă pâinea sau să renunţe la bucuria legăturilor de familie, dar fiecare creştin a auzit într‑o zi sau alta în inima lui glasul cunoscut care‑i spunea: „Urmează‑Mă“ (8.22). Aţi răspuns voi acestei chemări?

Versetele 23 şi 24 rezumă într‑un mod admirabil întreaga lucrare a dragostei Domnului Isus.

AI FOST RĂNIT ÎN BISERICĂ? (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Eu… voi zidi Biserica Mea, și porțile Locuinței morților nu o vor birui.” (Matei 16:18)

A fi rănit de un alt creștin poate fi un lucru devastator, dar Biserica este plină de oameni imperfecți care fac lucruri pe care nu ar trebui să le facă. C.S. Lewis a spus: „Dumnezeu lucrează în noi în tot felul de moduri; mai presus de toate, El lucrează în noi prin intermediul celorlalți.” Așadar, înainte de a renunța, sau de a pleca din părtășia bisericii, ia în considerare aceste sugestii:

1) Recunoaște cât de mult te-a rănit, și începe să faci față situației. Dacă fugi, nu vei rezolva nimic. Abordează cu smerenie persoana care te-a rănit, fiind motivat să te împaci cu ea. Discută despre durerea ta cu scopul de a te elibera de ea și de a merge mai departe.

2) Întreabă-te: „Care este rolul meu aici?” Dacă nu are nicio legătură cu tine (ca de exemplu, cazul unui lider de încredere care a căzut din punct de vedere moral sau legal), întreabă-te dacă nu cumva ai avut așteptări idealiste de la umanitatea lui. Credeai că este perfect? Acum, că îți dai seama că nu este, poți să-l ierți?

3) Întreabă-L pe Dumnezeu ce să faci în continuare. El cunoaște motivele din inimile persoanelor implicate. Dă-I timp să-ți răspundă.

4) „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii!” (Proverbele 4:23) Alege să-L urmezi pe Dumnezeu, chiar și când inima ta este frântă. Numai El poate judeca motivele și intențiile, iar El este drept și rezonabil. Dar de multe ori, trebuie să se arate credincioșia noastră înainte ca El să-Și reverse binecuvântările!

5) Dacă totuși simți că trebuie să pleci din acel loc, promite – ție și lui Dumnezeu – că vei pleca în bune condiții. Refuză să spui ceva rău. Nu pleca supărat și recunoaște lucrurile bune, oricât de mici ar fi. Și cel mai important, nu renunța la Biserică. Dumnezeu este bun, Biserica este a Lui și este bună – oamenii sunt imperfecți. Deci, găsește un alt loc de închinare și dedică-te cu inima deschisă… dar nu părăsi Biserica Domnului!

5 Iulie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a fost că, pe când era El într‑una dintre cetăți, iată, un om plin de lepră, văzându‑L pe Isus, a căzut cu fața la pământ și L‑a rugat, spunând: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești“.

Luca 5.12

Acest om de plâns este plin de lepră. Ce imagine îngrozitoare a întinării prin păcat! El Îl întâlnește însă pe Isus și cade cu fața la pământ, recunoscându‑și prin aceasta starea necurată și de nevindecat.

Domnul Isus are nu numai puterea, ci și voința de a‑i curăți pe oameni de păcat. Leprosul crede în puterea lui Isus, dar nu este sigur dacă El chiar vrea cu adevărat să‑l vindece. De aceea Îi spune: „Dacă vrei, poți să mă curățești“. Însă „Dumnezeul oricărui har“ este gata în orice situație și în orice clipă să ajute și să curățească de păcat.

Pe unii bolnavi, Domnul i‑a vindecat printr‑un cuvânt, fără să‑i atingă. Aici însă, „întinzându‑Și mâna, l‑a atins“. Remarcăm cât de clare devin aceste adevăruri:

1. Isus Hristos nu devine necurat prin atingerea leprei, deși lepra este contagioasă și cel care se atinge de un lepros se întinează. Domnul nu poate fi atins de păcat!

2. Isus Hristos a luat asupra Lui păcatele acelora care cred în El, le‑a purtat „în trupul Său pe lemn“ și le‑a ispășit.

3. Pe temeiul jertfei Domnului Isus, orice credincios este curățit de toate păcatele lui!

4. Lepra se depărtează de la el îndată. Cine este „spălat de păcate“ în sângele lui Isus (Apocalipsa 1.5) este „alb ca zăpada“ (Isaia 1.18); da, chiar „mai alb decât zăpada“ (Psalmul 51.7).

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cvadrilaterul iubirii

Cum M‑a iubit pe Mine Tatăl, așa v‑am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea. Dacă țineți poruncile Mele, veți rămâne în dragostea Mea […] V‑am spus acestea, pentru ca bucuria Mea să fie în voi, și bucuria voastră să fie deplină.

Ioan 15.9‑11

În Evanghelia după Ioan, Domnul vorbește de mai multe ori despre iubire. Dacă privim împreună aceste afirmații ca fiind patru laturi, obținem, am putea spune, cvadrilaterul iubirii:

Iubirea Tatălui pentru Fiul Său este o iubire veșnică, pe care cei credincioși nu o pot înțelege niciodată pe deplin, dar pe care o admiră întotdeauna. Cu această iubire sunt ei înșiși iubiți. Suntem noi conștienți de aceasta? Dacă mergem pe căile proprii și nu ascultăm poruncile Domnului, semănăm cu copiii care nu apreciază dragostea părinților, pentru că au o conștiință vinovată.

Iubirea Domnului pentru ai Săi este ca soarele – strălucește mereu. Ea nu apare ca urmare a respectării de către noi a poruncilor Sale. Dar trebuie să ne supunem acestor porunci: numai atunci ajungem să ne deschidem spre razele iubirii Sale. Domnul Însuși este cel mai bun exemplu pentru noi: El a trăit întotdeauna în deplină armonie cu Tatăl Său. Astfel, a rămas în iubirea Sa și de aici a avut bucurie profundă – de care El vrea să avem parte și noi în adâncul inimilor noastre.

Citirea Bibliei: Daniel 4.16-24 · Psalmul 40.10-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Matei 4.1‑11

Îmbrăcat cu puterea Duhului Sfânt, Isus este gata să‑Şi împlinească slujba; însă, ca orice slujitor al lui Dumnezeu, El trebuie mai întâi să fie pus la încercare. Astfel a avut El de‑a face cu marele vrăjmaş. Pentru a‑l abate pe un om al lui Dumnezeu de la calea ascultării, Satan utilizează două tactici principale: sau îi prezintălucruri înspăimântătoare (pentru Hristos, aceasta va fi în special lupta din Ghetsimani), sau îi aşază lângă drum lucruri de dorit – şi aceasta este ceea ce face diavolul aici.

Să remarcăm că, citând v. 11 şi 12 din Psalmul 91, Satan evită să adauge şi versetul următor, care face aluzie la propria sa zdrobire: „Vei păşi peste leu şi peste năpârcă, vei călca în picioare leul tânăr şi şarpele“. Năpârca este şarpele căruia Geneza 3.15 îi vestise că va avea capul zdrobit de Hristos, „sămânţa femeii“. În felul acesta, în Eden, fără a‑i lipsi nimic, cel dintâi Adam a suferit o triplă înfrângere: prin „pofta cărnii“, „pofta ochilor“ şi „trufia vieţii“ (1 Ioan 2.16), în timp ce Omul desăvârşit a triumfat în pustiu asupra şarpelui celui vechi prin Cuvântul suveran al Dumnezeului Său (Psalmul 17.4). Iar „în ceea ce El Însuşi a suferit, fiind ispitit, poate (acum) să‑i ajute pe cei ispitiţi“ (Evrei 2.18).

CUM SĂ FACI FAȚĂ CELOR CARE TE STRESEAZĂ | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Romani 12:18)

Uneori este imposibil să trăiești în pace cu anumite persoane. Recunoscând această realitate, apostolul Pavel a vrut să ne spună: „Faceți tot ce puteți pentru a face acest lucru posibil.” Pe lângă relația de legământ pe care o ai cu soțul sau soția ta și responsabilitatea față de copiii tăi, dacă ești înțelept, vei evalua în rugăciune celelalte relații ale tale și vei ști cât timp ar trebui să investești pentru ele. De exemplu: dacă ai o rudă apropiată care este mereu îmbufnată, certăreață sau negativistă, nu te pune în situația în care trebuie să interacționezi cu ea în mod regulat. Poate că este suficient să petreceți doar sărbătorile împreună! Același lucru este valabil și pentru prieteni. Cei care bârfesc, care îi condamnă pe alții, concurează cu tine sau fac remarci jignitoare, ar trebui să te găsească disponibil rareori – cu excepția cazului în care Domnul te îndeamnă să petreci ceva timp cu ei pentru a le împărtăși Cuvântul Său. Nu ți se poruncește să petreci timp cu oameni care îți tulbură pacea. Înțeleptul Solomon a spus: „Nu te împrieteni cu omul mânios şi nu te însoţi cu omul iute la mânie” (Proverbele 22:24), iar apostolul Pavel ne-a avertizat: „Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări… Depărtaţi-vă de ei…” (Romani 16:17) Când te afli în tovărășia unei persoane care îți provoacă stres, pune-ți următoarele întrebări: „Această situație va crește oare răbdarea în mine, dacă o îndur în loc să plec? De ce faptele acestei persoane mă stresează? Poate pentru că ele reflectă propriul meu comportament? De ce continuu să interacționez cu ea?”

Când te afli într-o asemenea situație, roagă-te: „Doamne, Dumnezeul meu, am nevoie de ajutorul Tău pentru a discerne când și cum să fiu alături de persoanele care îmi provoacă stres, astfel încât iubirea Ta să strălucească tot timpul prin mine. Amin!”