Mana Zilnica

Mana Zilnica

15 Noiembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Mulțumind Tatălui … care ne-a eliberat din stăpânirea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Sale.
Coloseni 1.13

Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor.
Matei 13.11

Împărăția cerurilor

Instaurarea Împărăției a fost amânată până când Domnul Se va întoarce, atunci când rămășița lui Israel Îl va primi cu bucurie, iar domnia Lui asupra pământului va fi stabilită în putere și în glorie. Însă, în acest interval de timp în care noi trăim, deși Împăratul este absent, Împărăția există în formă tainică.

Apostolul Îl predica pe Isus, „un alt Împărat” (Fapte 17.7), iar noi suntem în Împărăția Fiului dragostei lui Dumnezeu. El este Împăratul nostru, iar noi suntem supușii Lui. El nu este Împărat al Adunării, ci este Capul ei; însă, atunci când este vorba de Împărăție, noi Îi dăm locul cuvenit de Împărat. De fapt, noi aparținem celor trei sfere distincte: Adunarea, Familia și Împărăția.

Pentru înțelegerea subiectului despre Împărăție în forma ei prezentă, ne va fi de ajutor să vedem că există două aspecte ale ei. Când privim la aspectul ei pământesc, vedem bineînțeles falimentul, fiindcă există neghină amestecată cu grâul (Matei 13.38). Există însă și un al doilea aspect al ei, cel ceresc sau divin, iar din acest punct de vedere, Împărăția este formată doar din cei născuți din Dumnezeu. Acesta este aspectul menționat în Coloseni 1.13. Nu există contradicție între aceste două aspecte, fiindcă unul prezintă partea pământească, iar celălalt, partea divină.

Datorită mărturisirii noastre de credință, noi suntem recunoscuți ca supuși ai Domnului pe pământ și deci ne aflăm în Împărăția Lui aici. Există pericolul ca mărturisirea să fie lipsită de viață din Dumnezeu, însă, dacă suntem născuți din nou, aparținem lui Dumnezeu și Fiului Său, iar prin aceasta aparținem Împărăției, în aspectul ei divin și ceresc.

A E Booth


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului când umblă să-și îndrepte pașii spre țintă.”
Ieremia 10.23

Doi frați – două căi

Într-un oraș din sudul statului Ontario (Canada) au venit pe lume doi frați. Curând după naștere au fost abandonați de mama lor și după aceea și de tata. În decurs de câteva săptămâni au ajuns la un orfelinat. Apoi au avut mult de suferit din partea mai multor familii în grija cărora au fost dați. Ulterior au fost amândoi adoptați de o familie iubitoare, dar aceasta nu a șters trecutul lor. Răul fusese deja făcut, iar efectele abandonului îi marcaseră pentru totdeauna. Plecând de acasă la vârste fragede, fiecare dintre cei doi băieți a pornit pe drumul lui. Amândoi au trăit vieți asemănătoare, încercând să găsească împlinirea în droguri, alcool și imoralitate. Dar dorința adâncă de a fi iubiți și dea avea un cămin căruia să-i aparțină a rămas tot neîmplinită. Într-o zi, unul din ei a auzit Evanghelia și L-a acceptat pe Isus Hristos ca Mântuitor al său. Şi când cineva Îl primește pe Mântuitorul, totul în viață se schimbă, omul primește un orizont nou pentru a-și trăi viața. Entuziasmat de această veste bună, s-a dus să i-o spună și fratelui său. Dar acesta, în loc s-o accepte, a respins-o. Acesta a spus vechea poveste care o spun mulți oameni, poveste care ține mulțimile departe de fericirea și bucuria salvării din starea de păcat: „De ce a permis Dumnezeu să ni se întâmple ceea ce ni s-a întâmplat?” Astfel de întrebări nu sunt altceva decât o manevră a diavolului pentru a duce pe oameni în pierzare.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LAUDĂ-L PE DUMNEZEU ÎN FIECARE ZI

„Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava…” (Apocalipsa 4:11)

     Un fermier creștin și-a dresat calul să pornească și să se oprească folosind cuvinte din Biblie. Când dorea ca bidiviul să pornească, îi striga: „Slavă Domnului!” Iar când dorea ca acesta să se oprească, striga: „Aleluia!” Totul mergea bine, până într-o zi când un fulger l-a speriat și calul a pornit în galop nebun… Dându-și seama că l-a scăpat de sub control, fermierul a intrat în panică și nu-și mai amintea cuvintele la care răspundea animalul. Chiar în fața lor se căsca o prăpastie către care se îndreptau cu toată viteza. Disperat, fermierul încerca să-și reamintească fiecare cuvânt religios pe care-l auzise vreodată… A strigat: „Amin! Doamne! Isus mântuiește! Vrednic! Sfânt!” Nici unul nu a funcționat. Când mai erau câțiva metri până la prăpastie, el a strigat și „Aleluia!” Și calul s-a oprit chiar pe marginea ei. Ușurat, și-a șters broboanele de sudoare de pe frunte și a zis: „Uau, slavă Domnului!”

Serios vorbind, slăvirea lui Dumnezeu nu este o activitate religioasă care se desfășoară numai duminica dimineața la biserică. „De la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat.” (Psalmul 113:3). Asta înseamnă să faci ca primele tale cuvinte de dimineață și ultimele tale cuvinte de la sfârșitul zilei să fie cuvinte de laudă la adresa lui Dumnezeu. „De ce trebuie să-L laud pe Dumnezeu în fiecare zi?” întrebi tu. Pentru că El este vrednic de laudă! „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava…”

Și încă un gând: cuvintele de dragoste și de apreciere pe care le rostim îi aduc pe oameni laolaltă și crează apropiere. Vrei să te apropii mai mult de Dumnezeu? Începe să-L lauzi mai mult!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

2 Petru 1.12-21

Adevărurile dezvoltate în întâia epistolă aminteau de descoperirile din Matei 16: suferinţele lui Hristos, întemeierea Adunării, casa spirituală zidită pe Stâncă. Cea de-a doua epistolă se bazează pe Matei 17, anunţând gloriile ce vor veni. Încă de la transfigurare, Petru, Iacov şi Ioan Îl contemplă pe Isus în „gloria minunată”. Ei primesc însă porunca să nu spună nimănui despre aceasta înainte de învierea Lui. Acum a venit timpul pentru această revelaţie. Şi Petru, care atunci fusese copleşit de somn (Luca 9.32), îi trezeşte pe sfinţi, amintindu-le această scenă (v. 13; cap. 3.1). El, care în mod nechibzuit propusese să se facă trei corturi, primeşte în prezent „să dezbrace cortul lui” pământesc, în speranţa că se va bucura, pentru totdeauna de data aceasta, de prezenţa lui Hristos, într-un trup glorios (v. 14). Domnul îi arătase când şi cu ce moarte avea să-L glorifice pe Dumnezeu (v. 14; Ioan 21.18,19). Fraţi şi surori, curând vom fi şi noi, la rândul nostru, „martori oculari ai măreţiei Sale”!

Pe tot parcursul Scripturilor, lampa profeţiei şi-a îndreptat raza spre gloria viitoare. Copilul lui Dumnezeu însă are o lumină şi mai strălucitoare. Obiectul speranţei lui trăieşte în el: Hristos este Steaua (Luceafărul) de dimineaţă, care deja a răsărit în inima lui (v. 19; Coloseni 1.27b).

14 Noiembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

În zilele acelea va fi necaz așa cum n-a mai fost de la începutul creației pe care a creat-o Dumnezeu, până acum, și niciodată nu va mai fi.
Marcu 13.19

Distrugerea Ierusalimului începută în anul 69 d.Hr., cu toate ororile ei, nu constituie împlinirea deplină a profeției despre necazul cel mare. Învățăm din pasajul din Marcu faptul că, imediat după acel necaz, Domnul va veni pe pământ. Este evident că Domnul nu a venit după distrugerea Ierusalimului. Mai mult, nu pot fi două timpuri de necaz „așa cum n-a mai fost” și „niciodată nu va mai fi”. În plus, acest timp de încercare pentru iudei va avea loc în timpul domniei lui Antihrist, care va fi primit de poporul care L-a lepădat pe adevăratul lor Mesia (Ioan 5.43). În timpul domniei acestui om nelegiuit va fi instaurată cea mai cumplită formă de idolatrie, pe care Domnul o numește „urâciunea pustiirii”.

Instaurarea acestei urâciuni va însemna apogeul împotrivirii omului față de Dumnezeu. Nu a existat nimic înainte și nici nu va exista după aceea care să egaleze teribilul necaz din zilele acelea. El va fi atât de mare, atât pentru națiune, cât și pentru rămășița credincioasă, încât, dacă Domnul n-ar scurta acele zile, nicio făptură nu ar supraviețui. Însă, de dragul celor aleși, acele zile vor fi scurtate.

„În zilele acelea”, imediat următoare necazului celui mare, orice autoritate în mijlocul națiunilor va fi răsturnată. Ordinea pe care Dumnezeu a stabilit-o pentru guvernarea lumii va dispărea. Această dispensație, în ciuda progresului cu care oamenii se laudă, se va încheia cu un necaz și cu o anarhie fără pereche. Știm din alte Scripturi că Adunarea va fi fost deja răpită de Hristos și va fi împreună cu El la a doua Lui venire, însă Domnul nu face nicio referire la acest lucru în pasajul de care ne ocupăm. El vorbește ucenicilor iudei și are ca subiect nădejdile iudaice, nefăcând referire la adevărul despre Adunare.

H Smith


SĂMÂNȚA BUNĂ

” …Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său…”
Romani 3.22-24

Nicio deosebire

După o predică a cunoscutului evanghelist Moody, o femeie cu o înaltă educație și cu o bogată activitate bisericească a spus:

Cum poți dumneata afirma că eu, o femeie cu o așa educație și cu atâta activitate pentru biserică, pot să am mântuirea și să intru în cer exact în același fel cum intră cel mai ordinar păcătos?

Doamnă, zise evanghelistul, nu Moody, ci Dumnezeu spune așa. În Biblie este scris: „Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.”

Doamna dorea ca Dumnezeu să aibă față de ea anumite considerente și s-o mântuiască altfel, fiindcă ea nu se vedea o mare păcătoasă. Aceasta este părerea majoriții oamenilor. Să nu uităm că în apă te îneci tot așa la un deget sub apă sau la un metru sub apă. Ești tot așa de pierdut cu un singur păcat ca și cu un milion de păcate, căci plata păcatului este moartea. Toți „oamenii buni”, când au ajuns sub reflectorul lui Dumnezeu și s-au văzut așa cum îi vede Dumnezeu, au recunoscut că merită pedeapsa veșnică. Ei au trecut prin experiența șocantă prin care a trecut și Iov: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut” (Iov 42.5). Cine a înțeles aceste adevăruri și le-a luat ca pentru sine însuși, va fi beneficiarul harului adus de Mântuitorul prin jertfa Sa de pe cruce.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCHIMBĂRILE MICI POT PRODUCE MODIFICĂRI MAJORE

„Căci cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe?” (Zaharia 4:10)

     Să ne imaginăm că Templul era în ruine și că trebuia reconstruit din temelie. Așa stăteau lucrurile când Zaharia și-a împărtășit viziunea cu poporul Israel. Unii au crezut că e greu de realizat, iar alții au crezut că prin contribuția lor nu se va produce nici o schimbare. Așa că Zaharia i-a provocat cu aceste cuvinte (ale lui Dumnezeu): „Cine dispreţuieşte ziua începuturilor slabe?”

În 1963, meteorologul Edward Lorenz și-a prezentat ipoteza care a devenit cunoscută ca „efectul de fluture”. Teoria lui era că un eveniment minor precum bătaia aripilor unui fluture din Brazilia ar putea transforma curenții de aer atât de tare încât să creeze o tornadă în Texas. Lorenz a ajuns la concluzia simplă, dar profundă: „Schimbările minuscule în materie de impuls pot determina diferențe macroscopice în materie de efect.” Această descoperire simplă are puterea de a-ți schimba viața. Poate transforma în mod radical previziunile tale spirituale, emoționale, relaționale sau financiare. Poate schimba atmosfera din compania ta sau din căsnicia ta. O singură decizie. O singură schimbare. Un singur risc. O singură idee. E tot ce trebuie. Nu trebuie să faci o sută de schimbări. Așa nu vei face decât să-ți împarți energia la o sută și să ai drept rezultat, un procent, șansă de reușită. Trebuie să fii 100% dedicat unei singure schimbări. Va fi nevoie de un efort total. Probabil va fi cel mai greu lucru pe care l-ai făcut vreodată. Însă acea schimbare are potențialul de a aduce 100% schimbarea în viața ta.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

2 Petru 1.111

Petru începe această a doua epistolă amintindule creştinilor ce au primit împreună: „o credinţă de acelaşi preţ” (v. 1), „tot ce priveşte viaţa şi evlavia” (v. 3) şi „promisiunile cele mai mari şi preţioase” (v. 4). Credinţa noastră, careşi însuşeşte tot ceea ce dă Dumnezeu, nu trebuie să rămână inactivă. Trebuie să fie însoţită de energia numită virtute (v. 5), pentru a ajunge la cunoştinţă (cuvânt caracteristic acestei epistole).

În acelaşi timp, pentru a dispune deplin de toate puterile noastre, este absolut necesară înfrânarea, apoi răbdarea, care ştie să persevereze în efort. În acest „climat moral” se vor dezvolta relaţiile noastre

1. cu Domnul: evlavia;

2. cu fraţii: dragostea de fraţi;

3. cu toţi: dragostea.

Aceste şapte complemente ale credinţei alcătuiesc un tot, asemenea unei cămăşi de zale. Absenţa lor are consecinţe dramatice în viaţa creştinului: trândăvie, sterilitate, miopie spirituală. El nu vede departe; credinţa lui nu mai distinge la orizont cetatea cerească, ţinta călătoriei creştine (comp. cu Evrei 11.13). Porţile veşnice sau ridicat deja pentru Hristos, Împăratul gloriei (Psalmul 24.79). Fie ca El Însuşi să ne acorde în suita Sa „din belşug intrarea în Împărăţia” Lui eternă!

13 Noiembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Aceștia sunt cei care s-au suit de la Tel-Melah, Tel-Harșa, Cherub-Adon și Imer; dar ei nu și-au putut arăta casa părintească, nici seminția, dacă erau din Israel … Și dintre preoți: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoț, fiii lui Barzilai, care și-a luat o soție dintre fiicele lui Barzilai galaaditul și s-a numit după numele lor. Aceștia și-au căutat înregistrarea genealogică, dar ea nu s-a găsit; de aceea au fost îndepărtați din preoție ca întinați. Și Tirșata le-a zis să nu mănânce din lucrurile preasfinte până nu se va ridica preotul cu Urim și Tumim.
Neemia 7.61,63-65

Genealogiile – Importante pentru Dumnezeu

În aceste genealogii, în care cei care se întorseseră din Babilon sunt listați după nume, cetăți și ocupații, găsim câteva familii care nu au putut să arate cu claritate că sunt din Israel. Câteva alte familii nu au putut demonstra că erau din neamul preoțesc. Una dintre acestea chiar luase numele unei rude renumite, Barzilai, cel care se distinsese prin ajutorul acordat lui David, atunci când acesta fugea dinaintea fiului său Absalom.

Pentru a stabili dacă aceste familii erau cu adevărat din neamul preoțesc, trebuia dovedit faptul că se trăgeau din Aaron, primul mare preot al lui Israel. Relația cu Barzilai, oricât de binecuvântat fusese acesta, nu îi putea face preoți pentru Dumnezeu. Fără o dovadă clară că erau cu adevărat preoți, guvernatorul a stabilit că ei erau întinați și că nu puteau mânca din lucrurile preasfinte până nu era totul lămurit prin Umim și Tumim, lumini și perfecțiuni, care se aflau în pieptarul marelui preot.

Pentru a funcționa ca preot astăzi este necesară mântuirea. Apartenența la o denominațiune sau grupare religioasă nu poate înlocui în vreun fel viața cea nouă, de care cineva are nevoie pentru a fi preot al lui Dumnezeu.

E P Vedder, Jr


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Astfel, credința vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”
Romani 10.17

Cinci realităţi

Pentru că credința vine din vestirea Cuvântului lui Dumnezeu, cităm astăzi câteva texte biblice, care ne prezintă cinci realități importante:

Hotărârea judecătorească a lui Dumnezeu: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3.10, 23).

Sentința judecătorească a lui Dumnezeu: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii ca să le facă” (Galateni 3.10). „Dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu” (Ioan 3.18).

Prevederea lui Dumnezeu: „Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcându-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: «Blestemat e oricine este atârnat pe lemn»” (Galateni 3.13). „Hristos a murit pentru păcatele noastre” (1 Corinteni 15.3). „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).

Prilejul dumneavoastră: „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1.12).

Singura dumneavoastră speranță: „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți” (Faptele Apostolilor 4.12). Este Numele Isus Hristos!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BINECUVÂNTAT ÎN FIECARE DOMENIU AL VIEȚII

„Binecuvântat să fie Dumnezeu… care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti…” (Efeseni 1:3)

     Un oarecare Brown era fermier pe timpul Marii Recesiuni economice și a avut probleme cu plata ipotecii pe care o avea asupra fermei. În cele din urmă, banca i-a dat treizeci de zile ca să ajungă la zi cu plata; în caz contrar se trecea la executare silită. Atunci s-a întâmplat un miracol. Cineva de la o companie petrolieră a apărut în pragul ușii, cerându-i terenul său în arendă pentru a putea face forări pentru țiței. Pentru că oricum avea să-și piardă ferma, Brown s-a gândit că nu are ce să i se întâmple mai rău. Ei bine, acea companie a venit să foreze și a dat de un filon gigantic, cu jet de erupție de 82.000 de barili de țiței pe zi. Peste noapte, fermierul Brown a devenit milionar. Se pune întrebarea – când a devenit el milionar? Când s-a descoperit țițeiul pe terenul său, ori când a cumpărat terenul? El a fost milionar din clipa în care a cumpărat ferma, însă a trăit în sărăcie pentru că nu a știut ce există sub solul pe care calcă.

Biblia spune că Dumnezeu „ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti.” Unii cred că singurul lucru pe care îl va face Dumnezeu pentru tine este să te binecuvânteze cu mântuire, după care te lasă să te lupți tot restul vieții până ajungi în ceruri. Câtă vreme crezi lucrul acesta, trăiești în propria ta versiune spirituală a Marii Recesiuni. Viața ta duhovnicească este săracă, lipsită de putere și fără rod, pentru că nu știi ce ai la dispoziție în Hristos sau cum să beneficiezi de lucrul acesta și să-l folosești în viața ta. Refuză să trăiești astfel! În schimb, citește Biblia și începe să invoci promisiunile lui Dumnezeu în fiecare domeniu din viața ta.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 5.1-14

„Paşte mieluşeii Mei”, „păstoreşte oile Mele!”, îi spusese Domnul lui Petru (Ioan 21.15-17). Apostolul, departe de a se ridica deasupra celorlalţi creştini (poziţie care i-a fost atribuită în creştinătate), atunci când le face recomandări bătrânilor, el se desemnează simplu, ca un bătrân cu alţi bătrâni. Astfel, el le recomandă bătrânilor să nu domine turma Păstorului celui bun, ci să fie modele (v. 3). Oile nu le aparţineau; ei erau doar responsabili înaintea marelui Păstor. Nu mai puţin, se cuvine ca tinerii să fie supuşi bătrânilor şi tuturor li se cade să fie împodobiţi cu smerenie, ceea ce s-ar putea traduce prin: „încingeţi-vă ştergarul pentru slujire” (v. 5; comp. cu cap. 3.8). „Dumnezeul oricărui har” (v. 10) dă har celor smeriţi.

„Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi” (v. 7). Această încredere şi această predare în mâna lui Dumnezeu nu ne scutesc de vigilenţă, deoarece Satan, vrăjmaşul care ameninţă mereu, pândeşte cea mai mică neglijenţă, iar împotrivirea faţă de Satan aduce tot suferinţă (v. 8, 9). Scriptura dă încă o dată mărturie pentru creştin, în măsura lui, dar mai ales pentru Modelul divin, despre suferinţele care pentru „puţină vreme” sunt partea sa şi de gloriile care vor urma (v. 10; cap. 1.11b).


12 Noiembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Să faci mantia efodului, toată din material albastru … Și pe marginile ei să faci … un clopoțel de aur și o rodie, un clopoțel de aur și o rodie, pe marginile mantiei, de jur-împrejur. Și ea să fie pe Aaron când va face slujbă.
Exod 28.31,33-35

Mantia albastră era purtată pe sub efod. Ea se întindea de la umeri până sub genunchi. Pe marginile ei erau cusuți clopoței de aur și rodii. Această mantie albastră subliniază faptul că Preotul nostru este ceresc și Se înfățișează acum înaintea lui Dumnezeu pentru noi. „Pentru că un astfel de mare preot ne trebuia: sfânt, fără răutate, fără pată, despărțit de păcătoși și făcut mai presus decât cerurile” (Evrei 7.26).

Clopoțeii și rodiile vorbesc despre mărturie și despre rod. Cusute pe marginile mantiei, ele arată echilibrul perfect dintre mărturie și roadă, așa cum este văzut el în Persoana Marelui nostru Preot. După ce Hristos S-a înălțat la cer, Duhul Sfânt a coborât pe acest pământ și astfel clopoțeii de aur ai mărturiei au început să sune în această lume întunecată. În Fapte 2, credincioșii au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vestească lucrurile minunate ale lui Dumnezeu. Rodul a apărut imediat și trei mii de suflete au fost mântuite în acea zi. Și astăzi – lăudat fie Dumnezeu! – clopoțeii evangheliei sună și rodul este strâns.

Adevărurile Scripturii nu ne sunt date pentru a ne mări cunoștința, fiindcă simpla cunoștință îngâmfă, ci, așa cum cineva a spus, «măsura mărturiei mele de creștin (sunetul clopoțeilor) este egală cu rodul cu care mă hrănesc (rodiile)». Hristos va fi auzit în mărturia noastră doar dacă ne hrănim cu El; și atunci mărturia noastră va aduce mult rod pentru Dumnezeu. „Eu sunt vița, voi mlădițele. Cine rămâne în Mine și Eu în el, acela aduce mult rod; pentru că fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15.5).

J Redekop


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Şi credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.” Evrei 11.1
Evrei 11.1

O încredere neclintită

Mii de oameni s-au adunat pe țărmul fluviului Niagara într-o zi a lunii mai 1859 să-l vadă pe Charles Blondin mergând pe frânghia bine întinsă de 400 m. și la 50 m. deasupra apei, aproape de cascadă. Blondin a părăsit țărmul american al fluviului, purtând o prăjină de vreo 20 kg. ca balans. La mijlocul frânghiei s-a așezat jos, apoi s-a ridicat și a mers mai departe. Blondin a mers pe frânghia bine întinsă peste fluviul Niagara de multe ori în timpul următorilor doi ani. De fiecare dată, el prezenta noi isprăvi. Blondin a făcut cunoscut că o mare sumă de bani va fi dată acelui care va urca pe spatele său, ca să fie trecut pe frânghie. Unii oameni s-au prezentat în fața lui Blondin. Îl vedeau ca pe un om al curajului deosebit; toți au crezut că Blondin îi poate trece dincolo de fluviu. Dar când Blondin a întrebat pe fiecare în parte dacă vrea să urce pe spatele său, atunci s-au retras toți.

Credința  înseamnă  încredere.  A  te  încrede  în Domnul ISUS HRISTOS este mai mult decât un accept mental sau verbal. Cine crede cu adevărat își încredințează în totalitate viața sa în mâinile Mântuitorului. Numai Domnul Isus Hristos ne poate duce dincolo în veșnicia fericită, unde a pregătit un loc pentru toți care și-au pus această încredere neclintită în Salvatorul ceresc.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FIECARE COPIL ESTE UNIC

„Mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte” (Ieremia 1:5)

     Ce răspuns ai da tu la următoarea întrebare: Copilul care urmează să vină pe lume se naște cu o personalitate complexă, sau este o pagină albă pe care se va scrie experiența? În trecut, oamenii de știință behavioriști credeau că noul născut nu are nicio trăsătură temperamentală sau emoțională în clipa venirii lui pe lume. Se presupunea că mica lui personalitate se formează în întregime prin experiențele pe care avea să le întâmpine în anii care urmau. Însă majoritatea părinților știau mai bine decât oamenii de știință. Fiecare mamă care avea doi sau mai mulți copii era convinsă că fiecare dintre aceștia are o personalitate diferită și sentimente diferite, încă din momentul în care era luat în brațe pentru prima oară.

Acum, în urma unor cercetări îndelungate, numeroase autorități în materie de dezvoltare a copilului recunosc faptul că mamele au avut dreptate. Un studiu important a identificat nouă trăsături care variau la bebeluși, referitoare la starea de spirit, nivelul de activitate și capacitatea de a reacționa. S-a descoperit totodată că diferențele de la un copil la altul persistau în anii care urmau. Firește, bebelușii diferă din multe puncte de vedere care ne definesc umanitatea și individualitatea.

Dacă fiecare fulg de nea ce cade din cer are modelul său unic și dacă fiecare fir de nisip de pe malul mării este unic, nu are sens să presupunem despre copii că sunt produse în serie ale unui patiser cosmic!

Nu există dubiu că mediul înconjurător și experiența umană sunt importante în modelarea a ceea ce suntem și a modului în care gândim. Însă fără îndoială că fiecare persoană este o făptură unică din primele clipe ale vieții sale pe pământ. Ceea ce i-a spus Dumnezeu lui Ieremia: „Mai înainte ca să fi ieşit tu din pântece… Eu te pusesem deoparte”, este valabil și pentru copiii tăi.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 4.12-19

În cer vom medita neîncetat la suferinţele Domnului Isus; ele vor fi tema inepuizabilă a cântărilor noastre, dar atunci ocazia de a le împărtăşi va fi trecut. Suferinţa împreună cu Hristos este o experienţă mai profundă şi mai intimă decât suferinţa pentru El. A avea parte de durerile Lui, a cunoaşte nerecunoştinţa, dispreţul, dezacordul, insultele (v. 14), împotrivirea făţişă cu care a fost întâmpinat El înseamnă a-L cunoaşte pe El Însuşi în toate sentimentele care au fost atunci ale Sale.

Tot ce dorea Pavel era „să-L cunoască pe El şi comuniunea suferinţelor Lui” (Filipeni 3.10).

Dar există un fel de dureri pe care Hristos, în mod evident, nu le-a suferit: cele pe care ni le atragem pentru că facem răul. Nu vom scăpa de „consecinţele inconsecvenţelor noastre”. Un creştin necinstit va strânge ceea ce a semănat în faţa tribunalelor oamenilor şi acela care se va fi amestecat în treburile altuia îşi poate primi pedeapsa din mâna acestuia din urmă. Dar lucrul cel mai trist este nu că ne atragem mizerii, ci faptul că dezonorăm numele Domnului. Reciproc, suferind ca un creştin, adică aşa cum a suferit Hristos, Dumnezeu este glorificat în acest Nume frumos (v. 16; Fapte 4.17,21).

11 Noiembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Slujitorii deci au venit la preoții de seamă și la farisei, și aceștia le-au spus: „De ce nu L-ați adus?”. Slujitorii au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om așa, ca Omul acesta”.
Ioan 7.45,46

Când Domnul Isus a trăit pe acest pământ, oamenii au trebuit mereu să recunoască faptul că tot ceea ce El spunea era adevărat. Nimeni niciodată nu mai rostise astfel de cuvinte pline de putere și de semnificație.

Manifestând o compasiune reală, Domnul a știut întotdeauna să încurajeze și să spună „un cuvânt pentru cel obosit” (Isaia 50.4). El i-a instruit pe ucenicii Săi cu multă dragoste și răbdare. Când învăța mulțimile, ele erau uimite, fiindcă El dădea învățătură „ca având autoritate”, în contrast cu cărturarii. Era întotdeauna evident că El vorbea „cuvintele lui Dumnezeu” (Ioan 3.34). Orice cuvânt al Fiului lui Dumnezeu era „cuvântul lui Dumnezeu”, fiindcă El Însuși era „Cuvântul făcut trup”, prin care Dumnezeu vorbea și Se descoperea oamenilor (Ioan 1.14).

Cuvintele Domnului au dat mărturie despre înțelepciunea Sa divină, mai ales în conversațiile Lui cu împotrivitorii Săi. Nici măcar cei mai învățați dintre conducătorii poporului nu au putut să-I stea împotrivă, ci au fost expuși luminii divine, care le-a dat la iveală gândurile și motivațiile. Domnul a găsit întotdeauna cuvintele care se potriveau perfect situației în care Se găsea și ascultătorilor pe care îi avea în jur. Cu ce autoritate divină a liniștit El furtuna, a alungat demonii, i-a curățit pe leproși, a vindecat pe șchiopi și pe orbi și chiar i-a înviat pe cei morți! Inima noastră se bucură nespus când Îl vedem astfel prezentat în Evanghelii.


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos și pe El răstignit.”
1 Corinteni 2.2

Ce vedem la cruce?

Jertfa de pe cruce a Mântuitorului înseamnă ispășirea păcatelor noastre, în urma căreia ne putem apropia de Dumnezeu. Pe de altă parte, moartea lui Isus Hristos are o asemenea valoare înaintea lui Dumnezeu, încât ea constituie, ca să spunem astfel, un nou temei de arătare a dragostei infinite a Tatălui pentru Fiul Său: „Tatăl Mă iubește, pentru că Îmi dau viața ca iarăși s-o iau… Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși…” (Ioan 10.17-18).

Moartea Domnului pe cruce a arătat în chip absolut devotamentul Lui pentru slava Tatălui. Prin cruce, tot răul venit în lume prin satan și odată cu el mizeria, moartea, judecata au dat prilej să se manifeste slava lui Dumnezeu: dreptatea, măreția și dragostea lui Dumnezeu și-au găsit împlinirea cerințelor în Hristos cel răstignit. Tot la cruce se dezvăluie desăvârșirea personală a Domnului Isus Hristos: supunerea față de voia Tatălui, iubirea Sa, ascultarea Sa chiar cu prețul vieții, pentru slăvirea Tatălui și pentru mântuirea celor iubiți de El, răbdarea Lui desăvârșită, încrederea Lui în Dumnezeu chiar și atunci când era părăsit din cauza păcatelor noastre. Nimic nu L-a împiedicat pe Mântuitorul să-Şi ducă la bun sfârșit lucrarea, cu dorința fierbinte ca toți care se încred în El să fie prezentați ca oameni fericiți înaintea Tatălui. Toate acestea sunt motive să ne ocupăm mai mult cu lucrarea Domnului și Mântuitorului Isus Hristos cel răstignit.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

INSULA BINECUVÂNTĂRII

„Voi aveţi totul deplin în El” (Coloseni 2:10)

     În cartea sa „Îndrăznește să trăiești”, autorul Max Lucado spune că în limba greacă cuvântul pentru „binecuvântat”, makarios, era numele unei insule din apropierea Greciei. Era cunoscută drept „insula binecuvântată”, întrucât era o insulă autonomă. Locuitorii ei nu trebuiau să plece de acolo pentru a-și împlini nevoile. Resursele naturale ale acelei insule erau atât de bogate, încât toate cele necesare vieții se aflau deja acolo. Ce putem învăța noi din această relatare? În momentul în care te încrezi în Domnul Isus și Îl faci Mântuitorul tău, El devine Regele tău și tu începi să trăiești în Împărăția Sa.

Nu trebuie s-o părăsești sau să mergi în altă parte ca să găsești ceea ce îți trebuie, pentru că totul îți stă la dispoziție pe această „insulă a binecuvântării”. Nu trebuie să depui efort pentru a obține binecuvântarea lui Dumnezeu; trebuie doar să rămâi conectat și s-o primești. E ca la radio; în aparat nu există orchestră sau crainici, există numai un conductor și un punct de contact. Chiar și când aparatul de radio nu mai funcționează, în aer tot mai există semnal. Radioul nu face decât să primească semnalul care vine de la o altă sursă și să-l redea pentru a putea fi auzit. Dacă pierzi lucrul acesta din vedere, îi acorzi aparatului tău de radio mai mult credit decât merită.

Unul din motivele pentru care nu recunoaștem binecuvântările lui Dumnezeu în viața noastră este acela că noi confundăm mijlocul (prin care se transmite) cu sursa. Dacă nu-ți cade „din cer” ceva în mod miraculos, te gândești că nu a venit de la Dumnezeu. Dar Dumnezeu te va binecuvânta în perioade diferite, prin mijloace diferite, în moduri diferite. Tu trebuie doar să nu uiți niciodată că aceștia sunt doar mesagerii binecuvântării, iar sursa este El! (vezi Psalmul 31:19).


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 4.1-11

Cât L-a obosit pe Domnul Isus păcatul de care a trebuit să Se ocupe! Acum El Se odihneşte, după ce l-a desfiinţat prin moarte. Tot aşa şi creştinul ar trebui să fi terminat cu poftele omeneşti. Dragi prieteni, nu ne ajunge oare că, înainte de întoarcerea la Dumnezeu, am pierdut timp preţios mergând nebuneşte spre moarte? Să trăim restul timpului nostru „pentru voia lui Dumnezeu”. Fără-ndoială că noua noastră purtare va contrasta cu cea a lumii din jurul nostru. Şi aceasta va fi mirată că ne abţinem să luăm parte la bucuriile ei tulburate şi înşelătoare. Va face poate glume pe seama noastră şi ne va insulta. De ce? Pentru că lumea se va simţi condamnată prin despărţirea noastră de ea, aşteptând să fie judecată de marele Judecător (v. 5). Tocmai iminenţa acestei judecăţi ne dictează comportamentul: seriozitate, vigilenţă, rugăciune, dragoste fierbinte (cap. 1.22b).

Aceasta se traduce în mai multe moduri: în căutarea restabilirii fraţilor noştri (v. 8b), în practicarea cu bucurie a ospitalităţii şi în folosirea darurilor felurite ale harului lui Dumnezeu în folosul altora. Astfel Isus din cer continuă pe pământ să-L glorifice pe Tatăl (acesta este măreţul Său gând) în viaţa răscumpăraţilor Lui (v. 11; Ioan 17.4,11; 15.8).

10 Noiembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Ne amintim de peștele pe care-l mâncam în Egipt pe nimic, de castraveți și de pepeni și de praji și de cepe și de usturoi; și acum ni s-a uscat sufletul: nu este nimic, decât mana aceasta înaintea ochilor noștri.
Numeri 11.5,6

Israeliții nu părăsiseră de mult Egiptul când au spus aceste cuvine. Cu doar un an în urmă jertfiseră mielul pascal și experimentaseră eliberarea miraculoasă de la Marea Roșie. Apoi petrecuseră câteva luni binecuvântate în locul în care cortul a fost construit. Acum însă, pe când se pregăteau de călătorie, au privit înapoi și au început să tânjească după hrana Egiptului.

Castraveții, pepenii, prazul, ceapa și usturoiul sunt în general considerate a fi foarte folositoare în alimentație. Orice bucătar învață să le folosească și să gătească mâncăruri delicioase cu ajutorul lor. De ce sunt ele folosite aici, în acest context, pentru a sublinia dorința nepotrivită a poporului? Existau acolo două mari probleme.

În primul rând, israeliții disprețuiseră mana, acea pâine cerească pe care Dumnezeu le-o dăruia. Prospețimea și dulceața ei deveniseră neatractive pentru sufletul lor. Fie ca niciunul dintre noi să nu ajungă să-L considere pe Domnul, adevărata Mană, neatractiv și lipsit de gust!

În al doilea rând, aceste alimente reprezentau savoarea vieții, însă erau lipsite de substanță. Nu este nimic greșit în a te bucura de o mâncare aromată, însă toate aceste lucruri enumerate de popor nu pot susține viața, fiind alimente adiționale, nu de bază. Este ușor să devenim căutători de arome, ca să zicem așa, preocupați cu a descoperi o nouă experiență aromată a vieții, fără să dobândim nimic substanțial, ca hrană pentru sufletele noastre. Mai mult, aceste lucruri cresc fie pe pământ, fie îngropate în el. Ce contrast cu mana cerească! Ceea ce crește pe pământ nu va oferi niciodată hrană cerească pentru sufletele noastre.

S Campbell


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Cu toată smerenia și blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiți-vă unii pe alții în dragoste.”
Efeseni 4.2

Răbdarea în familie

Cineva a trecut pe lângă o casă ai cărei locatari numeroși: bunici, părinți, copii, nepoți, gineri și nurori trăiau în armonie. El a întrebat capul familiei, un bătrân venerabil, prin ce mijloace s-a putut realiza această bună înțelegere. După câteva clipe de cugetare, bătrânul răspunse: răbdare, răbdare, răbdare.

Răbdarea este o lucrare, un rezultat al prezenței Duhului Sfânt în viața celor care L-au primit pe Mântuitorul în sufletele lor. Roada Duhului Sfânt în omul credincios crește în măsura în care el rămâne atașat de Domnul și Mântuitorul său. Roada Duhului Sfânt este o dispoziție plină de afecțiune și dragoste; un duh radiind de bucurie și un temperament voios; o minte liniștită și o comportare așezată;o răbdare îngăduitoare în împrejurări stresante și în prezența provocării din partea celuilalt; o pătrundere interioară plină de compasiune și tact; o judecată generoasă și un spirit cuprinzător de ajutorare; smerenie care se uită pe sine în bucuria celuilalt; în toate lucrurile, o atitudine de autocontrol și stăpânire de sine.

Răbdarea, în limbajul biblic, este puterea dăruită de Dumnezeu pentru a te înfrâna în fața opoziției celuilalt. Toți avem nevoie de harul, înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu pentru a pune în practică răbdarea în familie cu rezultatul ei: buna înțelegere. Să apelăm tot timpul la ajutorul dumnezeiesc!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CITEȘTE ȘI PUNE ÎN PRACTICĂ (2)

„Duhul Sfânt… vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26)

     Domnul Isus Și-a încheiat Predica de pe Munte cu o istorioară frapantă, în care vorbește despre prăpastia dintre a ști și a face: „De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă.” (Matei 7:24). Problema este că ni se pare mai ușor să fim înțelepți, decât să fim buni. Nu trebuie neapărat să cunoști mai multe din Biblie, trebuie să pui în practică ceea ce știi deja. John Ortberg spune că pe vremea când era instructor de tenis, elevii săi începători erau preocupați ce rachetă să-și cumpere – dacă să folosească racordaj din fir sintetic sau din fir natural, și la cât să regleze tensiunea racordajului. Problema era că ei nici măcar nu reușeau să lovească mingea. În loc să aibă dezbateri pe tema unor detalii atât de precise, ei trebuiau pur și simplu să exerseze.

E nevoie însă de o precizare aici: Noi nu devenim „ascultători ai Cuvântului” apelând la propria noastră putere și voință. Duhul Sfânt care locuiește în noi este denumit în Scriptură „Paracletul” (Mângâietorul) și cuvântul înseamnă „cineva care ți se alătură pentru a-ți da o mână de ajutor.” Când ne hotărâm să facem ceea ce este bine, Duhul Sfânt din noi ne dă puterea de a trece la fapte. Când se ivește o situație, El ne va atenționa cu privire la ceea ce avem de făcut. Domnul Isus ne-a făcut următoarea promisiune: „Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” Tu întrebi: „Dacă nu voi face lucrurile așa cum trebuie?” El va lucra în tine, creând mereu oportunități – până când vei reuși să le faci așa cum trebuie!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 3.13-22

Hristos a suferit pe cruce, El, Cel drept, pentru noi, cei nedrepţi (v. 18). În schimb, ne este dat să suferim puţin pentru El (Filipeni 1.29). Făcând bine, suferim împreună cu El, cum a suferit El (v. 14). În sfârşit, în toate durerile noastre morale, Dumnezeu simpatizează cu noi (v. 12).

Dacă suferiţi pentru dreptate, sunteţi fericiţi, afirmă versetul 14 (citiţi şi Matei 5.10). Să-I cerem lui Dumnezeu să ne păzească de orice teamă de oameni şi să ne dea teama de El, însoţită de blândeţe, pentru ca în orice moment să dăm mărturie de speranţa care este în noi.

Ori de câte ori purtarea noastră nu este bună înaintea oamenilor, dacă le vorbim de Domnul, aceasta nu face decât să răsfrângă asupra Lui dispreţul pe care-l merităm noi. Fie ca Duhul lui Hristos să se folosească de noi pentru a-i avertiza pe semenii noştri, aşa cum odinioară s-a folosit de Noe, care-şi construia corabia, pentru a le predica necredincioşilor din vremea lui! (v. 19, 20). Potopul este imaginea judecăţii gata să se abată asupra lumii. În mod simbolic, credincioşii au trecut prin el la botez şi sunt puşi la adăpost în corabie, care este Hristos. El a suferit moartea în locul lor, iar ei vor învia cu El pentru o viaţă nouă (v. 21, 22).

9 Noiembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul.
Fapte 7.58

Tineri din Scriptură – Saul din Tars

Saul din Tars avusese o ascensiune foarte rapidă în cercurile rabinice ale iudaismului. Fusese educat la picioarele unui personaj important, Gamaliel (Fapte 22.3), fiind membru al celei mai stricte ramuri a sectei fariseilor și fiind foarte mândru de descendența sa evreiască (Fapte 26.5; Filipeni 3.5). Toate acestea l-au condus pe un drum al persecuției violente și al urii împotriva celor care Îl mărturiseau pe Isus ca Mesia, împlinind astfel cuvintele profetice ale lui Hristos, care spusese că vor fi persecutori care, omorându-i pe ucenicii Săi, vor crede că fac o slujbă pentru Dumnezeu (Ioan 16.2; Galateni 1.13; Filipeni 3.6). Un astfel de persecutor era și Saul din Tars.

Saul, plin de amenințări și de violență, era pe drumul către Damasc, pentru a-i aresta pe credincioși, când a auzit glasul Domnului Isus: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?”. Este greu să înțelegem pe deplin ce efect au avut aceste cuvinte și lumina venită din cer asupra acestui fariseu plin de mândrie și de ură! Prigonindu-i pe ucenicii lui Isus din Nazaret, el Îl prigonea pe Domnul gloriei! Convertirea sa devine astfel punctul de început al liniei sale de slujire, care avea ca centru învățătura că cei credincioși sunt mădulare ale trupului lui Hristos și sunt uniți cu Capul lor din ceruri. Această învățătură este numită mai târziu de Pavel ca fiind „taina lui Hristos” (Efeseni 3.4).

Tânărul Saul era foarte zelos pentru religia părinților săi. Avea o mare râvnă pentru Dumnezeu, însă lipsită de pricepere (Romani 10.2). El a jucat un rol important în omorârea lui Ștefan, iar martorii și-au pus hainele la picioarele lui. Însă, după ce a fost mântuit, fervoarea lui nu s-a micșorat, ci a fost direcționată înspre predicarea evangheliei harului lui Dumnezeu. Lecția pentru noi este că râvna poate fi un lucru bun, dacă are un scop bun și dacă este canalizată de Duhul Sfânt.

B Reynolds


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața.…să știți că voi, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveți viața veșnică.” 1 Ioan 5.12,13

Simplitatea credinţei

Cu mulți ani în urmă a fost vestită Evanghelia în Exeter (Anglia), în apropierea castelului. O femeie a trecut pe acolo și a auzit propoziția: „Cel mai mare păcătos din Exeter este binevenit la Domnul Isus Hristos.” A fost o veste a lui Dumnezeu pentru sufletul ei. Femeia a mers acasă, a îngenuncheat și suspinând a spus: „Doamne, eu sunt cea mai mare păcătoasă din Exeter. Îți sunt binevenită?”

Câteva luni mai târziu, cineva a fost chemat la o femeie muribundă. S-a așteptat să găsească un suflet nemântuit, care este pe punctul de a pleca în veșnicie. Dar cât de uimit a fost să vadă o față, pe care strălucea pacea cerească! Este un moment minunat să vezi pe cineva care este pe punctul de a pleca pentru a fi la Domnul! Credinciosul a fost atât de uimit, încât n-a putut spune nimic. În sfârșit a întrebat: „Ce v-a făcut atât de fericită? V-a vizitat cineva? Sau ați primit un pliant?”– „O, nu”,a răspuns femeia, „nu m-a vizitat nimeni. Am fost singură cu Mântuitorul.” Apoi a relatat ceea ce a auzit într-o dimineață, cum a venit acasă și a îngenuncheat, ce i-a spus Domnului și Mântuitorului și cum El a primit-o în dragostea Sa nemărginită în marea familie a lui Dumnezeu. Şi noi putem admira și aplica în viața noastră această simplitate a credinței în Domnul și Mântuitorul sufletelor noastre!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CITEȘTE ȘI PUNE ÎN PRACTICĂ (1)

„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători” (Iacov 1:22)

     Un om de afaceri cunoscut pentru cruzimea, aroganța și religiozitatea sa, i-a spus lui Mark Twain că înainte de a muri dorește să viziteze Țara Sfântă, să urce pe Muntele Sinai și să citească Cele Zece Porunci cu voce tare. „Am o idee mai bună”, a replicat Twain. „Mai bine rămâi aici în Boston și citește-le de pe acum!”

Noi mai degrabă cugetăm la lucrurile pe care nu le știm, decât să acționăm potrivit cu ceea ce știm că trebuie să facem. De exemplu, o companie știe că trebuie să-și îmbunătățească controlul calității, așa că managerii discută despre această problemă, ascultă prezentări, citesc tot felul de cărți, se uită la cele mai recente sisteme de dezvoltare – dar nu se apucă niciodată să facă ceva. Problema lor nu este ignoranța, ci faptul că știu prea mult, dar fac prea puțin. Un alt exemplu din viața zilnică: oamenii preferă să dezbată pe teme precum: proteine versus carbohidrații, bucătărie franceză versus cea vegetariană, ridicarea greutăților versus antrenamentul cardio, decât să schimbe modul în care mănâncă.

Concluzia este simplă: trebuie să consumi mai multe calorii decât mănânci. Tot astfel, unii creștini preferă să dezbată pe teme doctrinare, decât să facă ceea ce spune Domnul Isus. Ți-aduci aminte vechea reclamă la adidașii Nike? Just do it! (treci la fapte) Impune-ți să iubești o persoană dificilă; încearcă să ierți; dăruiește; oprește-te și spune mulțumesc; laudă-L pe Dumnezeu; încurajează un prieten; binecuvântează-ți vrăjmașul; cere-ți iertare când greșești. Recunoaște: deja știi mai mult decât ai nevoie.

Nimic nu-i pune pe fugă mai rapid pe ceilalți decât o persoană doldora de cunoștințe, dar fără bunătate și caracter! Ce a scris Iacov („Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători”) este valabil și astăzi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 3.1-12

„Tot aşa, voi, soţiilor” (v. 1), „voi, bărbaţilor” (v. 7), „voi, tinerilor” (cap. 5.5). Şi mereu motivul este acelaşi ca în cap. 2.13: dragostea Domnului, care dictează fiecăruia conduita pe care trebuie să o aibă în familie şi în Adunare. O femeie creştină arată de ce se leagă afecţiunile ei prin felul în care se împodobeşte. Este ea preocupată de frumuseţea ascunsă a inimii, cea pe care numai Domnul o vede? Caută ea ceea ce este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu: „un duh blând şi liniştit” (v. 4)? Această „podoabă” face parte din ceea ce este incoruptibil, asemenea Cuvântului (cap. 1.23) şi asemenea moştenirii cereşti (cap. 1.44). Moda cuvenită înaintea lui Dumnezeu nu s-a schimbat deci de pe vremea Sarei.

Titlul nostru de moştenitori ai harului vieţii (v. 7) şi ai binecuvântării (v. 9b) constituie, împreună cu exemplul pe care ni-l dă Cel care este bun (v. 13; cap. 2.21,22), un motiv imperios de a nu răspunde la insulte cu insulte.

Lungul citat din Psalmul 34 ne aminteşte ce este guvernarea lui Dumnezeu. Dacă răul se găseşte în gurile noastre (v. 10) sau în căile noastre (v. 11), aceasta poate avea aici, pe pământ, consecinţe dureroase, îngăduite de Domnul (v. 12). Invers, o umblare în bine şi în pace este un mijloc sigur de a fi binecuvântaţi. În plus de această legitimă dorinţă a oricărui om, ne vom bucura de comuniunea cu Domnul.

8 Noiembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Îi plac Domnului arderile-de-tot și jertfele, ca ascultarea de glasul Domnului? Iată, ascultarea este mai bună decât jertfa.
1 Samuel 15.22

De multe ori credem că slujirea și jertfele sunt foarte importante în viața creștină. Acesta este standardul după care adesea cântărim credincioșia și maturitatea în noi înșine sau în alții, însă vedem în Scriptură că Dumnezeu nu procedează așa. Există cel puțin patru calități pe care Domnul le dorește mai mult decât jertfele, iar acest lucru le face să fie foarte importante pentru viața noastră practică.

Ascultarea este lucrul pe care îl dorim de la copiii noștri și pe care Tatăl nostru ceresc de asemenea îl dorește de la copiii Săi. Ascultarea dovedește supunere, umilință și dragoste. Domnul a spus că, dacă Îl iubim, vom păzi poruncile Lui. De aici înțelegem că ascultarea este mai bună decât jertfa. Ce plăcere ar putea găsi inima lui Dumnezeu într-o jertfă, dacă noi umblăm în neascultare?

Împăcarea este de asemenea foarte importantă pentru Dumnezeu, astfel încât El L-a dat pe singurul Său Fiu, ca prin El să ne împace cu Sine. Domnul Și-a dat viața pe cruce pentru a obține această împăcare. Domnul ne învață despre împăcare în Matei 5.23,24. Adesea considerăm jertfele ca fiind foarte importante, însă vedem aici că Domnul dorește ca noi să fim împăcați unii cu alții.

Mila este cel de-al treilea lucru pe care Domnul îl dorește mai mult decât jertfele. „Dacă ați fi cunoscut ce înseamnă: «Milă voiesc, și nu jertfă», nu i-ați fi condamnat pe cei nevinovați” (Matei 12.7). Cu siguranță suntem foarte recunoscători că Dumnezeu este un Dumnezeu al milei și că nu ne-a făcut după cum am meritat.

Aceste trei lucruri sunt însumate în cel de-al patrulea: dragostea. „A-L iubi [pe Dumnezeu] din toată inima și cu toată priceperea și din tot sufletul și cu toată puterea, și a-l iubi pe aproapele ca pe sine este mai mult decât toate arderile-de-tot și jertfele” (Marcu 12.33).

A Blok


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă.blând și smerit cu inima…”
Matei 11.28,29

Fericire adevărată

O tânără era în căutare după fericirea vieții ei. Inima ei năzuia după siguranță și dragoste. Ea încercă la cinematograf, la discotecă, în bar și la bărbați. Dar „marea fericire” dura totdeauna numai un scurt timp – în cel mai bun caz câteva ore.

Ea povesti mai târziu: „După ce veneam acasă după o distracție,  plângeam  pentru  că  fericirea  mi  se  scurgea printre degete. Deveneam de fiecare dată mai goală. Deznădăjduită m-am uitat în jur după ceva statornic. La început n-am putut să înțeleg oamenii care afirmau că au găsit în Isus Hristos fericirea vieții. Am râs de așa ceva și nu am crezut. Până în ziua când am venit la El cu păcatele mele. Atunci am găsit la Mântuitorul meu pace și fericire adevărată, statornică.”

Domnul Isus te invită și pe tine: „Vino la Mine, și Eu îți voi da odihnă!”

Dacă în ciuda bogăției sau a distracțiilor simți un gol interior, dacă te apasă conștiința rea, atunci du-te la Isus Hristos! El a murit pentru tine la cruce, pentru a șterge trecutul tău cu toată vina și tot eșecul. După trei zile, Isus Hristos a înviat ca Biruitor dintre morți, pentru a-ți transmite viață veșnică. El dorește să devină Domn peste viața ta și să-ți dăruiască fericire de necuprins. Vrei să recunoști astăzi în fața lui Dumnezeu păcatele tale și să te încrezi în Isus Hristos?


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

O FĂPTURĂ NOUĂ ÎN HRISTOS

„El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale.” (Filipeni 3:21)

     Biblia spune că trupurile noastre cerești vor fi exact ca cel pe care l-a avut Domnul Isus după înviere. Semăna cu El, pentru că ucenicii L-au putut recunoaște. El a mâncat și a băut cu ei, iar ucenicii L-au putut atinge. Dar El putea trece în mod miraculos prin ziduri și s-a arătat în locuri diferite la oameni diferiți, fără a călători cu mijloace de transport cunoscute. Trupul Său deja transformat nu mai îmbătrânea, nici nu mai era supus bolii și morții. Noul tău trup va fi ca al Lui. „Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos. În urmă, va veni sfârşitul” (1 Corinteni 15:23-24).

Robert Baillie, prezbiterian de origine scoțiană, a aflat, în 1684, că ar putea fi spânzurat pentru presupusa implicare într-un complot de asasinare a regelui Charles al II-lea și apoi tăiat în bucăți, iar capul și mâinile țintuite în cuie pe podul din acel ținut. Cum a reacționat el? Citând următorul verset din Scriptură: „Cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca mântuitor pe Domnul Isus Hristos. El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale” (Filipeni 3:20-21). Apoi a declarat: „Trupul meu poate fi tăiat și ciopârțit cum doresc ei, dar știu sigur că nimic nu se va pierde, iar toate mădularele mele vor fi reașezate la locul lor în chip minunat și trupul meu va fi aidoma trupului glorios al lui Hristos.” De fapt, chiar dacă trupul tău va fi pus într-un sicriu sau nu, asta nu are importanță, pentru că Dumnezeu ți-a pregătit un trup de slavă, la fel ca cel al lui Hristos!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 2.13-25

Creştinul este invitat să respecte ordinea stabilită, nu „de teama jandarmului”, ci pentru cel mai măreţ motiv care poate acţiona asupra inimii lui: dragostea Domnului (v. 13; Ioan 15.10).

Noi suntem robi ai lui Dumnezeu (v. 16b) şi El ne dictează atitudinile faţă de fiecare. Toţi stăpânii sunt departe de a fi „buni şi blânzi”; aceasta ne necăjeşte, dar mărturia noastră va avea mai multă forţă şi avânt înaintea acestora. Nedreptatea, insulta şi toate formele de întristare sunt pentru copilul lui Dumnezeu ocazii de a-L glorifica pe Dumnezeu. Cineva a mers înaintea noastră pe această cale; Acela a fost Omul durerilor. Sigur că, în lucrarea de ispăşire, Hristos n-a avut şi nici nu va avea vreodată tovarăşi, nici imitatori. El „şi numai El” a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn (v. 24).

Din contră, în umblarea Lui dreaptă (şi, în consecinţă, în suferinţă), El este Modelul nostru perfect (1 Ioan 2.6). Împotrivirea şi perversitatea oamenilor nu au făcut altceva decât să scoată în evidenţă răbdarea Lui, blândeţea Lui, smerenia şi înţelepciunea Lui şi deplina Lui încredere în Dumnezeu: urme binecuvântate pe care suntem chemaţi să călcăm şi noi. Astfel, vom împlini ultimul îndemn dat de Domnul lui Petru: „Tu vino după Mine!” (Ioan 21.22b).

7 Noiembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Creșteți în har și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.
2 Petru 3.18

În încheierea epistolei sale, atunci când ne amintește de întoarcerea Domnului nostru Isus și de sfârșitul acestei lumi, Petru ne oferă două instrucțiuni foarte importante. Ca unii care cunoaștem și așteptăm aceste lucruri, noi trebuie să creștem deopotrivă în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos. Acesta este modul în care cei credincioși pot deveni „părinți”. Să remarcăm cum îi descrie Ioan pe părinți: „L-ați cunoscut pe Cel care este de la început” (1 Ioan 2.13,14). Acesta este de asemenea modul în care harul și pacea sunt înmulțite și savurate de către cei credincioși: „Harul și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus, Domnul nostru” (2 Petru 1.2).

A crește în harul Domnului și Mântuitorului nostru înseamnă a învăța în fiecare zi mai mult despre harul care ne-a fost și care ne este dat, despre harul pentru mântuire (Efeseni 2.7,8) și despre harul pentru viața creștină. Pe măsură ce învățăm din greșelile și din căderile noastre, înțelegem că harul este vital pentru a fi întăriți în Domnul și pentru a putea continua pe drumul credinței: „Tu deci, copilul meu, întărește-te în harul care este în Hristos Isus” (2 Timotei 2.1).

A crește în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru este absolut necesar pentru a fi „umpluți de cunoștința voii Lui, în orice înțelepciune și pricepere spirituală, ca voi să umblați într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuți Lui, aducând rod în orice lucrare bună și crescând prin cunoașterea lui Dumnezeu” (Coloseni 1.9,10).

Această creștere nu este doar un proces intelectual, ci este, și trebuie să fie, un lucru foarte practic. În 2 Petru 1.5-7 avem o foarte importantă listă de lucruri practice pe care suntem îndemnați să le adăugăm cu sârguință la credința noastră. Rezultatul va fi că toate aceste lucruri, fiind din belșug în noi, nu ne vor lăsa să fim „nici leneși și nici neroditori în ce privește cunoașterea Domnului nostru Isus Hristos„. Să adăugăm cu toții la credința noastră toate aceste lucruri, pentru ca astfel să creștem în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos!

A Leclerc


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul. Da, El este stânca și ajutorul meu…”
Psalmul 62.1,2

În cine s-a încrezut David?

Istoria împăratului David conține multe întâmplări în care viața sa era în pericol. Chiar dacă aceste pericole erau foarte mari, nu-l vedem niciodată căzut pradă disperării. Se pare că a compus acest psalm când a fugit din fața fiului său, Absalom. David a fost nevoit să părăsească Ierusalimul și tronul împărătesc, și după cum se părea Absalom era pe punctul de a prelua conducerea ca și căpetenie a statului. Preotul Ţadoc și leviții, care erau cu David, își puneau încrederea în chivotul pe care îl luaseră cu ei; David însă i-a trimis înapoi în cetate și îl auzim spunând: „Da, numai în Dumnezeu mi se încrede sufletul; de la El îmi vine ajutorul. Da, El este stânca și ajutorul meu, turnul meu de scăpare; nicidecum nu mă voi clătina.” Această încredere este o trăsătură deosebită în viața lui David. El a îndepărtat de la sine orice mijloc care ar fi putut să-l ajute și s-a încrezut numai în Dumnezeu.

La vizita sa în Efes, apostolul Pavel a văzut că acei oameni religioși își puseseră încrederea în altarul dedicat unui dumnezeu necunoscut, în temple făcute de mâini omenești, în oameni muritori. Cu această ocazie, apostolul i-a îndreptat spre adevărata credință, adevărata speranță: să caute pe Dumnezeu, Cel care a creat lumea și tot ce este în ea și Lui să i se închine. Şi spre această credință adevărată este îndemnat și cititorul acestor rânduri.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DIFERENȚE ÎNTRE SAMSON ȘI SAMUEL (5)

„Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta.” (Ieremia 15:1)

A cincea diferență majoră dintre Samson și Samuel a fost în domeniul rugăciunii. În Biblie sunt menționate numai două ocazii în care Samson s-a rugat: prima oară a fost când a crezut că moare de sete și avea nevoie de apă (Judecători 15:18); iar a doua oară a fost în ultimele clipe ale vieții, când a pierdut totul și a ajuns în închisoare (vezi Judecători 16:28). Asta mi-aduce aminte de un băiețel care a fost întrebat: „Te rogi în fiecare seară înainte de culcare?” La care micuțul a răspuns: „Nu, pentru că uneori nu am nevoie de nimic.”

Pe de altă parte, Biblia spune: „Samuel a strigat către Domnul, şi Domnul a trimis chiar în ziua aceea tunete şi ploaie. Tot poporul a avut o mare frică de Domnul şi de Samuel” (1 Samuel 12:18). Unul din cele mai mari omagii aduse cuiva în Scriptură a fost rostit de Dumnezeu cu referire la viața de rugăciune a lui Samuel: „Domnul mi-a zis: „Chiar dacă Moise şi Samuel s-ar înfăţişa înaintea Mea, tot n-aş fi binevoitor faţă de poporul acesta.” Aceasta a fost „trecerea” pe care a avut-o Samuel în fața lui Dumnezeu! Biblia are multe lucruri de spus și despre viața de rugăciune a Domnului Isus. Uneori El Se ruga toată noaptea; alteori se trezea să Se roage înainte de zorii zilei. A fost secretul eficienței Lui în lucrare. El Și-a făcut depozite consistente în domeniul rugăciunii, pentru ca mai apoi să poată apela în mod constant la această putere de fiecare dată când a avut nevoie. Vom observa că rareori S-a rugat pentru cei pe care i-a vindecat. De ce? Pentru că El deja petrecuse timp în rugăciune. Mai demult, cei care mergeau la biserică numeau lucrul acesta „a veghea în rugăciune.” Acesta este secretul unei vieți creștine victorioase!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 2.1-12

Un copil abia venit pe lume trebuie repede hrănit. De aceea Cuvântul lui Dumnezeu, după ce a dat viaţă (cap. 1.23), dă şi ceea ce trebuie pentru întreţinerea vieţii. El este alimentul complet pentru suflet, „laptele spiritual curat” (v. 2), a cărui substanţă este Hristos. Dacă am gustat că Domnul este bun, nu ne vom mai putea lipsi de această hrană divină (v. 3; Psalmul 34.8).

După sămânţa vie (şi speranţa vie din cap. 1), aici întâlnim pietrele vii. Ele sunt zidite împreună pe Acela care este „piatra de unghi, aleasă, preţioasă” (v. 6; Isaia 28.16) deopotrivă pentru Dumnezeu şi pentru noi, cei care credem (v. 7), pentru a alcătui o casă spirituală (vezi Efeseni 2.20-22). „Tu eşti una dintre aceste pietre”, îi spusese Domnul lui Simon, fiul lui Iona (comp. cu Matei 16.18). Ei bine, asemenea privilegii atrag responsabilităţi pe măsură! Dacă suntem o preoţie sfântă, aceasta este ca să aducem jertfe spirituale plăcute lui Dumnezeu. Şi dacă suntem un popor dobândit (Isaia 43.21), aceasta este ca să vestim virtuţile Lui.

Fiind chemaţi „din întuneric la lumina Sa minunată”, vom oferi adăpost, în duhul nostru, poftelor carnale? O singură privire este de ajuns pentru a le stârni. Şi ele se războiesc cu sufletul (v. 11).

6 Noiembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Aceștia sunt fiii provinciei, care s-au suit din captivitate, dintre cei care fuseseră deportați, pe care i-a deportat Nebucadnețar, împăratul Babilonului, și care s-au întors la Ierusalim și în Iuda, fiecare în cetatea lui … Numărul bărbaților poporului Israel: Fiii lui Pareoș, două mii o sută șaptezeci și doi; fiii lui Șefatia, trei sute șaptezeci și doi; fiii lui Arah, șase sute cincizeci și doi … bărbații din Micmas, o sută douăzeci și doi; bărbații din Betel și din Ai, o sută douăzeci și trei; bărbații celuilalt Nebo, cincizeci și doi.
Neemia 7.6-10,31-33

Genealogiile – Importante pentru Dumnezeu

De câte ori nu am ajuns cu toții la astfel de pasaje și am trecut imediat peste ele, trecând la următorul capitol! Numele străine de obicei nu înseamnă mai nimic pentru noi. În plus, sunt și greu de citit și de pronunțat. Atunci de ce le-a așezat Dumnezeu în Cuvântul Său?

„Nu vă bucurați de aceasta, că duhurile vi se supun; ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri”, le-a spus Domnul celor șaptezeci de ucenici, după ce aceștia se întorseseră din misiunea în care fuseseră trimiși (Luca 10.20). Bunul Păstor Își cheamă oile pe nume (Ioan 10.3). Până și perii capului nostru ne sunt numărați (Matei 10.30).

Dumnezeu ține cont de orice lucru, cu o precizie infinită. Câteodată, El ne spune doar numărul soldaților din armata lui Israel și din armatele vrăjmașe, însă, ca aici în Neemia 7 sau în Ezra 2, vedem cum fiecare familie și fiecare individ sunt menționați, ceea ce arată valoarea și importanța lor în ochii lui Dumnezeu. El îi prezintă pe unii după familii, pe alții după cetăți, iar pe alții după ocupațiile lor.

El ne cunoaște și pe noi în totul; știe orice detaliu din viața noastră și continuă să ne iubească! În curând, „fiecare își va primi lauda de la Dumnezeu” (1 Corinteni 4.5). Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru o astfel de grijă, care merge până la cel mai mic detaliu!

E P Vedder, Jr


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

” …știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iu-
Romani 8.28

Totul spre bine?

Noi  nu  înțelegem  tot  ce  întâmpinăm  în  viață.  Multe întrebări rămân fără răspuns pe pământ. Dar ceva vrem să reținem: tot ce trăim și prin tot ce trecem, acționează spre binele nostru!

„Toate lucrurile!” Nu sunt numai împrejurările bune sau întâmplările pozitive. Nu, și greutățile din viață sunt cuprinse aici – da, tot ce nu ne-am fi dorit. Poate să fie vorba chiar de rău, căci Dumnezeu poate scoate din el bine:

„Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50.20). Toate aceste lucruri „lucrează împreună”. Este un ansamblu dumnezeiesc de întâmplări din viața noastră. Adesea ne întrebăm: De ce a trebuit să mi se întâmple mie aceasta sau cealaltă? Aici uităm că Dumnezeu permite să lucreze fiecare întâmplare pentru a-Şi atinge scopul Său în viața noastră.

Acest scop este clar definit: totul trebuie să lucreze „spre bine”. Noi avem propriile noastre imaginații despre ce trebuie să fie bine pentru noi. Dar modul nostru de vedere este foarte restrâns. Dumnezeu vede mai departe decât noi. Cineva a asemănat evenimentele din viața noastră cu medicamentele, pe care Dumnezeu ni le prescrie pentru tratament. Aceste tablete pot avea un gust mai amar, dar toate au aceeași remarcă dumnezeiască: „să-ți facă bine apoi” (Deuteronom 8.16). Adesea nu înțelegem acțiunea lui Dumnezeu cu noi. Totuși vrem să ne încredem în El. El are numai gânduri bune pentru noi.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DIFERENȚE ÎNTRE SAMSON ȘI SAMUEL (4)

„Până aici Domnul ne-a ajutat.” (1 Samuel 7:12)

A patra diferență majoră dintre Samson și Samuel a constat în responsabilitate.

Samson a avut o atitudine trufașă, și nu găsea de cuviință să dea socoteală cuiva. Era un „hoinar singuratic” care refuza să lucreze cu ceilalți. Încercările sale răzlețe de-a elibera poporul lui Dumnezeu au dat motiv filistenilor să impună iudeilor taxe mai mari și să le îngreuneze traiul. Pe de altă parte, Samuel a lucrat în consens cu ceilalți. Când el s-a rugat, Dumnezeu a dat poporului o victorie spectaculoasă asupra dușmanului; Samuel a refuzat să accepte laudele, „a luat o piatră pe care a pus-o între Miţpa şi Şen, şi i-a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat.”

Samson era preocupat de propria lui persoană, Samuel era orientat spre ceilalți. Psalmistul a spus: „Iată, ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună! …acolo dă Domnul binecuvântarea, viaţa pentru veşnicie.” (Psalmul 133:1,3). Secretul umblării în binecuvântarea lui Dumnezeu nu este să acționezi de unul singur, ci să cooperezi cu ceilalți. Așa a făcut biserica Noului Testament. Citim în Faptele Apostolilor 4:21: „I-au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece… După ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor.” Când apostolii au fost atacați, „ei s-au dus la ai lor.” Ei erau în legătură cu cei care au știut să-i sfătuiască și să-i îndrume, să-i întărească și să-i încurajeze, să se roage și să le împărtășească din Cuvântul lui Dumnezeu.

Și tu ai nevoie de așa ceva! Nu-ți poți permite să aștepți până vine necazul, ca să creezi astfel de relații. Pune azi bazele unor astfel de relații, și ele îți vor fi de ajutor în vremuri de restriște!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 1.13-25

Adevărul, aşa cum îl prezintă apostolul, are drepturi şi efecte asupra noastră, el fiind centura care ne încinge mintea şi care ne stăvileşte imaginaţia (v. 13; Efeseni 6.14). Şi de acest adevăr trebuie noi să ascultăm. Noi, cei care odinioară umblam printre „fiii neascultării” (Coloseni 3.6,7), am devenit „copii ascultători” (v. 14): nu numai ascultare de Isus Hristos, ci ascultarea lui Isus Hristos (v. 2), adică asemenea cu a Lui, motivată de dragostea faţă de Tatăl (Ioan 8.29; 14.31).

De altfel, aici toate lucrurile sunt în contrast cu Vechiul Testament. Nu cu argint, nici cu aur, nici cu vreun lucru oarecare am putut fi noi răscumpăraţi (Exod 30.11-16; Numeri 31.50), ci cu sângele scump al lui Hristos. Pe noi nu naşterea naturală, ca pe israeliţi, ne face să avem drepturile şi privilegiile poporului lui Dumnezeu nimeni să nu creadă că este copil al lui Dumnezeu numai prin faptul că are părinţi creştini! Noi suntem regeneraţi prin Cuvântul incoruptibil, viu, permanent. Sfinţenia cerută în toată comportarea noastră răspunde acestei noi naturi; noi Îl chemăm pe Dumnezeul sfânt ca Tată (v. 15-17). Sfinţenia este şi consecinţa valorii la care apreciază El jertfa Mielului desăvârşit.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: