Mana Zilnica

26 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Moise i‑a zis: „Ești tu gelos pentru mine? De ar fi tot poporul Domnului profeți, de Și‑ar pune Domnul Duhul Său peste ei!“.

Numeri 11.29

Ce frumos tablou! Îl vedem pe Moise cu totul depărtat de acel duh nenorocit de invidie care nu lasă pe nimeni altcineva să vorbească, decât pe sine însuși. Moise era pregătit, prin har, să se bucure de orice manifestare a puterii spirituale adevărate, indiferent unde și prin cine avea loc. El știa foarte bine că nu putea exista prorocire adevărată, decât prin puterea Duhului lui Dumnezeu și că, oriunde acea putere se manifesta, el nu avea niciun drept să o stingă sau să o împiedice.

Facă Domnul ca un astfel de duh să fie tot mai des întâlnit și cultivat! Domnul să ne dea harul să ne bucurăm sincer de mărturia și de slujirea tuturor celor ai Săi, chiar dacă nu suntem de acord în toate lucrurile cu ei și chiar dacă măsura și metodele noastre diferă! Nimic nu este mai vrednic de disprețuit ca un duh de invidie și de gelozie, care nu îngăduie cuiva să aibă interes în lucrarea altuia, decât numai în a lui însuși. Putem fi siguri că, acolo unde duhul lui Hristos acționează în inimă, va exista putința de a cuprinde în afecțiuni întregul câmp de lucru al binecuvântatului nostru Stăpân și pe toți lucrătorii Lui preaiubiți. Va exista, de asemenea, o bucurie din inimă la vederea unei lucrări împlinite, indiferent cine a împlinit‑o. Un om a cărui inimă este plină de Hristos va putea spune cu sinceritate și cu smerenie: «Câtă vreme lucrarea este făcută, câtă vreme Hristos este glorificat, câtă vreme sunt mântuite suflete, câtă vreme turma Domnului este îngrijită și hrănită, nu contează pentru mine cine face lucrările».

Acesta este duhul pe care trebuie să‑l cultivăm, un duh în contrast deplin cu îngustimea și cu preocuparea cu sine, care se bucură doar de lucrarea în care eu însumi am un loc proeminent. Domnul să ne izbăvească de o astfel de stare și să ne dea puterea de a păstra un echilibru al sufletului, exprimat de Moise prin cuvintele: „Ești tu gelos pentru mine? De ar fi tot poporul Domnului profeți, de Și‑ar pune Domnul Duhul Său peste ei“!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiul Omului n‑a venit să I se slujească, ci ca El să slujească și să‑Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.

Marcu 10.45

Sacrificiul echipajului „armata‑digului“

Astăzi olandezii sunt satisfăcuți cu realizările lor în domeniul digurilor, al polderelor (porțiuni joase de pământ, smulse mării și aflate chiar și la 7 metri sub nivelul mării), precum și al sistemelor anti‑furtună. Ei spun cu mândrie: Lumea este opera lui Dumnezeu, însă Olanda este opera olandezilor.

În lupta seculară a olandezilor cu marea, anul 1953 a rămas unul istoric. Inundațiile din toiul acelei ierni au smuls din viață 1800 de oameni. Insula olandeză Texel fusese alertată că de ea se apropie o furtună de proporții. Ploaie și grindină se prăvăleau din ceruri. Pe de o parte, locuitorii polderului erau amenințați de creșterea debitului apelor din ploi, iar pe de altă parte se temeau să nu cedeze digul insulei sub dezlănțuirea mării. În Țările de Jos, peste tot familiile se înghesuiau în jurul sobelor cu lemne. Numai echipajul voluntarilor „armata‑digului“ era în intervenție. Noaptea, primele valuri se rostogoleau peste digul care protejase până atunci, iar până dimineața, digul a cedat. Polderul era sub apă. Voluntarii încă nu știau de ruperea digului. Când au observat, au încercat cumva să se salveze, dar șase dintre ei s‑au înecat. Astăzi, o piatră memorială îi comemorează, având următorul epitaf: În serviciul protejării insulei, și‑au pierdut viața în furia apelor. Bărbații veniseră să ajute, fără să știe însă că îi va costa viața. Spre deosebire de ei, Domnul, „știind toate cele care urmau să vină asupra Lui“ (Ioan 18.4), a mers la crucea Calvarului, pentru că a vrut să ne aibă cu El pentru totdeauna. Voluntarii și‑au pierdut viața fără a salva pe nimeni. Domnul Isus însă nu a venit în zadar!

Citirea Bibliei: Estera 2.11-23 · Proverbe 19.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 12

Psalmul 12 redă suferinţa unui suflet copleşit de sentimentul nedreptăţii care‑l împresoară. David, cel care l‑a compus, a avut nenumărate ocazii să o probeze personal. Duplicitatea şi ura geloziei lui Saul (1 Samuel 18.17…), intenţiile laşe ale locuitorilor Cheilei (1 Samuel 23.12), dubla trădare a zifiţilor (1 Samuel 23.19; 26.1), precum şi cea a lui Doeg edomitul (22.9‑10), cea mai mârşavă dintre ele, dispreţuitoarea nerecunoştinţă a lui Nabal (1 Samuel 25.10‑11), toate acestea nu‑l puteau lăsa pe David indiferent. Cu siguranţă, de fiecare dată a putut experimenta şi preţiosul răspuns divin: „voi pune în siguranţă pe cel împotriva căruia se sufl㓠(v. 5; comp. Psalmul 10.5).

Însă, în timp ce propria măsură de adevăr, în ce‑l privea pe David, nu era deloc perfectă (vezi 1 Samuel 20.6; 21.2), sfinţenia Domnului Isus Îi conferea în totalitate abilitatea de a percepe viclenia şi falsitatea vrăjmaşilor Săi (despre care Luca 20.20 ne dă un exemplu).

Cu cât un creştin va sta mai drept în lumină, cu atât va simţi mai mult atmosfera coruptă a acestei lumi. Tot aşa se va întâmpla şi la contactul cu limba mincinoasă, ipocrită şi orgolioasă a oamenilor (v. 2,3), iar aceasta îl va ajuta să aprecieze mai bine curăţia şi valoarea practică a cuvintelor Dumnezeului său (v. 6): „Cuvântul Tău este adevărul“ (Ioan 17.17; Psalmul 119.140).

VIAȚA TA ESTE O EPISTOLĂ (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos…” (2 Corinteni 3:3)

Apostolul Pavel le-a scris credincioșilor din Corint: „Voi sunteţi epistola noastră… citită de toţi oamenii. Voi sunteţi arătaţi ca fiind epistola lui Hristos, scrisă de noi, ca slujitori ai Lui, nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celui viu.” (2 Corinteni 3:2-3)

De regulă, atunci când primim corespondență, o sortăm în două categorii: scrisori importante și plicuri care iau calea coșului de gunoi. Care este criteriul de sortare?

Iată răspunsul:

1) De la cine este scrisoarea? Sursa determină nivelul tău de interes. Tu ești o scrisoare către lume, de la Hristos și despre Hristos, „căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus.” (2 Corinteni 4:5) Oamenii religioși își promovează adesea biserica, dar noi suntem chemați să-L promovăm pe Hristos – și numai pe El! Sunt oamenii cu adevărat interesați? Da, deoarece Domnul Isus a promis: „După ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” (Ioan 12:32) Nimic nu este mai necesar astăzi decât un portret viu al lui Hristos reflectat în trăirea poporului Său răscumpărat. Așadar, transmite scrisoarea ta de dragoste oricui îți iese în cale!

2) Cui îi este adresată scrisoarea? Biblia răspunde la această întrebare: „Oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.” (Ioan 3:16) Dr. David Yonggi Cho a construit cea mai mare biserică din lume în Seul, Coreea de Sud: aproape un milion de oameni. Este mai mare decât multe orașe. Dar ca tânăr budist, el a fost condus la Hristos de o doamnă pe care a întâlnit-o o singură dată. Ce s-ar fi întâmplat dacă ea ar fi decis să tacă?

Așadar, viața ta este o scrisoare de la Hristos cu potențialul de a schimba viața cuiva. Așa că, asigură-te că o transmiți mai departe ca și alții s-o citească!

25 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Cel care seamănă sămânța bună este Fiul Omului; și ogorul este lumea; și sămânța bună, aceștia sunt fiii Împărăției.

Matei 13.37,38

Ce este „sămânța bună“? Domnul Isus explică astfel: „Sămânța bună, aceștia sunt fiii Împărăției“. În parabola despre semănător (pe care Domnul, ieșind din casă, a spus‑o mulțimii), sămânța este o imagine a Cuvântului lui Dumnezeu. Aici, în explicația parabolei (pe care Domnul, intrând în casă, a dat‑o ucenicilor), sămânța este o imagine a acelora care au primit Cuvântul. Fiecare sămânță aduce rodul ei. Sămânța bună sunt oamenii credincioși, care fac parte din rodul adevăratului bob de grâu, care a murit pentru ei, ca ei să trăiască (Ioan 12.24). Deci pe aceștia îi aduce Domnul în ogorul Lui. Fiii Împărăției Îi aparțin Lui și El îi trimite în lume.

Răspândirea seminței bune este lucrarea marelui Stăpân. Dacă El Și‑ar ține în coșul Său sămânța prețioasă, nu ar fi creștere, nu ar fi recoltă. El folosește diverse căi pentru a‑i împrăștia pe fiii Împărăției pe tot ogorul. În acest scop, El a folosit, de exemplu, persecuția care a avut loc cu ocazia morții lui Ștefan: „Și toți în afară de apostoli au fost împrăștiați prin ținuturile Iudeii și ale Samariei. Deci cei împrăștiați străbăteau ținuturile, vestind Cuvântul“ (Fapte 8.1‑4). Lucrarea lui Satan de a împiedica răspândirea mărturiei a devenit exact contrariul în mâinile Domnului.

Putem învăța și noi ceva de aici? Domnul permite câteodată situații în viața noastră care ne pun la încercare, care ne cauzează probleme și pe care noi le‑am pune în seama împotrivitorului. Dar, dacă vom folosi corect aceste situații, ele vor putea deveni pentru alții o binecuvântare. Tocmai pentru aceasta, Semănătorul i‑a adus pe fiii Împărăției în ogorul Său. Ogorul însă este lumea.

Ogorul nu este Adunarea sau Biserica lui Dumnezeu. Parabola aceasta nu are nimic de‑a face cu principiile Adunării. Dorim să avertizăm cu toată seriozitatea cu privire la astfel de confuzii. Desigur, în prezent, Împărăția cerurilor a luat forme și trăsături eclesiastice. Dar principiile după care lucrează Dumnezeu în Împărăția cerurilor sunt altele decât cele din Adunarea Sa, pe care El dorește să le respectăm.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Andrei, fratele lui Simon Petru, era unul dintre cei doi care l‑au auzit pe Ioan și L‑au urmat [pe Isus]. Acesta l‑a găsit întâi pe fratele său Simon și i‑a zis: „Noi L‑am găsit pe Mesia“.

Ioan 1.40,41

Andrei îl găsește pe fratele său

Andrei fusese mai întâi ucenicul lui Ioan Botezătorul. Dar, într‑o zi, a lăsat totul și a mers după Isus. „Ce căutați?“, i‑a întrebat El pe cei doi ucenici care Îl urmau. — „Învățătorule, unde locuiești?“ Și, în ziua aceea, au rămas la Isus. Scriptura menționează că „era pe la ceasul al zecelea“. Clipa întâlnirii cu Mântuitorul rămâne neuitată: este momentul în care a fost pusă piatra de hotar în viața noastră. Andrei nu căuta doctrină, nici religie, nici biserică, nici comunitate; el căuta o Persoană. Și L‑a urmat pe Isus și a rămas cu El. Această cale este și astăzi deschisă tuturor. Abia după ce L‑a cunoscut pe Domnul Isus, el l‑a „găsit“ pe fratele său (păcatul afectează chiar și relațiile naturale, astfel că, deși suntem alături, putem fi uneori străini unii față de alții). Și îi duce vestea minunată printr‑un mesaj foarte simplu: „L‑am găsit pe Mesia“. Să le spunem oamenilor simplu despre Isus, iar Dumnezeu va îngriji de rezultate!

Simon Petru și Andrei erau frați de trup, dar foarte diferiți unul de altul. Felul de a se comporta și misiunile încredințate lor erau distincte. Dar, cu toate că ei erau diferiți – așa cum suntem cu toții – amândoi au primit iertarea păcatelor și au fost mântuiți. Petru era cel mai în vârstă și dădea tonul, fiind adesea primul; Andrei nu vorbea mult și rareori se afirma. Petru predica mulțimilor, astfel că odată s‑au convertit chiar și 3.000 de oameni; Andrei avea în atenție lucrarea individuală, el fiind cel care îl găsise pe băiețelul cu cinci pâini și doi pești (Ioan 6.9), îl găsise pe fratele său și Îl găsise pe Isus!

Citirea Bibliei: Estera 2.1-10 · Proverbe 18.13-24

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 11

Dumnezeu susţine astăzi în lume autorităţile: guverne, magistraţi, poliţie…; ele sunt responsabile să asigure ordinea, dreptatea şi pacea. Dar, în timpul necazului celui mare, tot ceea ce contribuie la protecţia omenirii va fi răsturnat („sunt distruse temeliile“). Întrebarea din v. 3 îi va pune atunci pe cei drepţi la încercare. Vor ceda ei ispitei de a fugi, precum îşi ia zborul o pasăre pentru a scăpa de pericol? Nu! Încrederea lor nu este într‑un adăpost pământesc (munţii), ci în Cel Neschimbabil, care Îşi are tronul în ceruri (v. 4). Prieteni, în cine este ancorată credinţa noastră? Dacă Domnul ar trebui să ne ia principalele puncte de sprijin de aici, de jos: familie, prieteni, sănătate, bunuri materiale, s‑ar putea vedea în cine ne‑am încrezut? Iar când ne gândim la temeliile adevărului, constatăm că acestea sunt clătinate din toate părţile în creştinătate… Ce trebuie să facă cel drept? Să se despartă de tot ce atacă şi caută să distrugă stâlpii adevărului divin!

Privirea lui Dumnezeu îi cercetează pe fiii oamenilor (v. 5; Psalmul 7.9; vezi de expl. Luca 7.39,40; 11.17; 22.61). Gând neliniştitor şi insuportabil pentru cel rău! Sentiment de fericire pentru „cel drept“! Este pentru binele lui că este cercetat astfel (Psalmul 139.23,24).

AFARĂ CU VECHIUL ȘI ÎNĂUNTRU CU NOUL! | Fundația S.E.E.R. România

„Nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi.” (Marcu 2:22)

Pentru că ești o făptură nouă, nu mai ești controlat de vechiul tău comportament, ci de relația ta cu Hristos.

Jon Walker a scris: „La câțiva kilometri de casa mea există un magazin care a trecut printr-o schimbare de imagine. Cu toate acestea, angajaților le-a scăpat din vedere acest lucru. Puștiul din spatele tejghelei purta o uniformă nouă, dar avea aceeași privire încruntată pe care o mai văzusem înainte. Asta m-a făcut să mă gândesc la modul în care încercăm să punem vin nou în burdufuri vechi. Domnul Isus spune că suntem sortiți eșecului pentru că „vinul cel nou sparge burdufurile şi vinul se varsă, iar burdufurile se prăpădesc.” Dar nu facem oare și noi același lucru, când vine vorba despre umblarea noastră creștină? Vinul cel nou al onestității la locul de muncă, turnat în burduful vechi al compromisului. Vinul nou al iubirii necondiționate, turnat în burduful vechi al urii față de familia din vecini. Vinul cel nou al închinării, turnat în burduful cel vechi al idolatriei (față de bani, putere, distracții sau ultimul joc video). Vinul nou al studiului Bibliei, turnat în burduful vechi al obiceiului de tipul „sunt extrem de prins și nu mai am timp”. Vinul nou al smereniei, turnat în burduful cel vechi al îngâmfării. Vinul nou al iertării, turnat în burduful cel vechi al amărăciunii. Vinul nou al punerii aproapelui pe primul loc, turnat în burduful cel vechi al ambiției egoiste. Vinul nou al bucuriei, turnat în vechiul burduf al geloziei și invidiei. Vinul nou al păcii, turnat în burduful cel vechi al neînțelegerii!”

Dacă ceva din toate acestea îți sună cunoscut, este timpul să renunți la burduful cel vechi și să-L lași pe Dumnezeu să te facă un vas puternic, nou și curat – începând de astăzi!

24 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Vă îndemn deci, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înțeleaptă.

Romani 12.1

Expresia „căci cine a cunoscut gândul Domnului? sau cine a fost sfătuitorul Lui? sau cine I‑a dat Lui întâi, ca să‑i fie dat înapoi?“, cu care se încheie Romani 11, concentrează unele dintre cele mai frecvente întrebări ridicate în rândul creștinătății. O mulțime de predici, de cărți și, iată, de pagini de calendar au încercat și încă încearcă să răspundă la ele. Totuși, răspunsul lui Dumnezeu este redat sub forma unui îndemn, în câteva cuvinte, în primele două versete din Romani 12, și este bazat pe dragostea și pe îndurarea lui Dumnezeu care ne‑a dăruit măreața mântuire prezentată de Pavel. Cât de mult ne mângâie și ne animă faptul că Dumnezeu este pentru noi și că, pentru a dovedi acest lucru, nu L‑a cruțat pe Fiul Său, ci L‑a dat pentru noi toți (Romani 8.31,32)!

Dacă avem un simțământ real al acestor lucruri în sufletul nostru, următorul pas decurge de la sine: trebuie să ne aducem trupul – în mod practic, tot ceea ce suntem – ca o jertfă vie. Dacă Domnul Isus, asupra Căruia moartea n‑a avut niciun drept, a murit pentru noi, trebuie să ne dăm și noi viața – asupra căreia El are toate drepturile – ca jertfă pentru El.

Expresia „să aduceți“ este, în limba greacă, la timpul aorist, desemnând ceva ce, odată înfăptuit, rămâne adevărat pentru totdeauna. Să ne gândim la cei care aduceau jertfe în Vechiul Testament; aceștia nu‑și mai puteau lua jertfele înapoi odată ce acestea ajungeau pe altar. Tot așa, nici noi nu putem renunța, nici nu ne putem retrage odată ce ne‑am adus trupurile ca jertfă pentru Dumnezeu; acesta este un angajament care durează întreaga noastră viață și de care Domnul și Mântuitorul nostru este pe deplin vrednic.

Bineînțeles, nu putem face acest lucru într‑un fel neglijent, la fel ca cei menționați la sfârșitul Vechiului Testament, care Îi aduceau lui Dumnezeu ca jertfe animale betege și bolnave (Maleahi 1.8). Slujirea noastră trebuie să fie făcută potrivit naturii Sale sfinte și cu singurul scop de a‑I fi plăcuți Lui. Această slujire nu este opțională, ci este înțeleaptă (logică) pentru toți creștinii, dacă ei doresc cu adevărat să cunoască și să facă voia Lui. Ce provocare pentru noi!

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Domnul ne‑a poruncit să împlinim toate aceste rânduieli, să ne temem de Domnul Dumnezeul nostru, spre binele nostru, în toate zilele, ca să ne țină în viață ca în ziua aceasta.

Deuteronom 6.24

Manualul de instrucțiuni

Când cumpărați o piesă vestimentară, este important să respectați instrucțiunile de spălare, cum ar fi, de exemplu, aceea de a nu folosi apă fierbinte la țesăturile delicate. Dacă nu urmați astfel de recomandări, este posibil ca – deși pe termen scurt nu se observă – totuși, pe termen lung, să se vadă cum culoarea se deteriorează sau haina își micșorează dimensiunea. La un moment dat, ea va deveni chiar inutilizabilă.

La fel este și cu viața noastră. Prin Biblie, Dumnezeu ne‑a oferit un fel de „manual de instrucțiuni“, astfel încât să putem practica binele. Fiindcă este Creatorul nostru, doar El știe cum funcționează viața noastră. Dar, vai!, suntem înconjurați de multe voci care contravin rânduielilor lui Dumnezeu. De exemplu, în timp ce sexualitatea este un privilegiu pentru viața de căsătorie, ea devine respingătoare înaintea lui Dumnezeu când este întrebuințată în oricare altă practică. Mulți consideră gândurile lui Dumnezeu ca fiind depășite și, ca să nu priveze pe nimeni de nimic, susțin cu vehemență educația sexuală, sub pretextul prevenirii sau evitării consecințelor neplăcute. Dacă o persoană nu ține cont de instrucțiunile lui Dumnezeu – care sunt numai pentru binele nostru – mai devreme sau mai târziu va trebui să culeagă ceea ce a semănat. În schimb, dacă Îl ia pe Dumnezeu pe cuvânt și Îl ascultă, va fi binecuvântată și va putea confirma cât de valoroase sunt adevărurile Bibliei!

„Le‑ai dat […] rânduieli și porunci bune“ (Neemia 9.13).

Citirea Bibliei: Estera 1.10-22 · Proverbe 18.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 10

Timpurile de necaz“ descrise în Psalmii 9 şi 10 (9.9; 10.1) vor fi înspăimântătoare. Pofte, mândrie, necredinţă, făţărnicie, violenţă…, aceste tendinţe ale firii care există în lumea de acum vor atinge măsura lor maximă în zilele când „Cel care opreşte“ (Duhul Sfânt) va fi departe: în zilele lui Antihrist, al cărui sinistru portret ni‑l fac versetele acestui psalm (vezi şi 2 Tesaloniceni 2.7,8).

Contrar gândurilor celui rău, care consideră că Dumnezeu nu Se informează de nimic („nu cerceteaz㓠– v. 4,13), tot ce el face în taină, cu viclenie şi răutate, este dat pe faţă. Şi tot ce el spune „în inima lui“ (v. 6,11,13) este făcut public de către Cel care „cercetează inimile“ (Luca 12.3).

„Nu voi fi clătinat“: aici este limbajul nebuniei (v. 6); dar poate fi şi cel al credinţei (Psalmul 62.6). Gândul că Dumnezeu vede totul îl încurajează pe credinciosul aflat în încercare. Cel nenorocit poate să se abandoneze în El (v. 14). Versetul 2 cuprinde un alt adevăr liniştitor: cel rău se va încurca întotdeauna în propriile lui curse (comp. Psalmul 7.15; Psalmul 9.16).

Psalmul 9 se încheia cu meditaţia că naţiunile „nu sunt decât oameni“; Psalmul 10 se termină numindu‑l pe asupritor: „omul care este din ţărână“. Credincioşi, să nu uităm niciodată că suntem ai cerului şi deci ne aflăm în afara atingerilor lumii şi ale prinţului ei.

FOLOSEȘTE-ȚI PUTEREA DATĂ DE DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Voi veţi primi o putere…” (Faptele apostolilor 1:8)

S-ar putea să ai și tu o astfel de întrebare, la fel ca mulți dintre noi: „Dacă Hristos trăiește în mine, de ce încă mai gândesc și acționez nepotrivit?”

Iată o explicație a unui lider creștin: „Răspunsul este ilustrat într-o poveste despre o doamnă de demult, care avea o căsuță. Era destul de bogată, dar și destul de zgârcită. Oamenii au fost surprinși de aceea când ea a decis să fie printre primii care să aibă electricitate în casa ei. La câteva săptămâni după instalare, un cititor de contoare a apărut la ușa ei. El a întrebat-o dacă electricitatea funcționa bine, iar ea l-a asigurat că da. „Mă întrebam dacă îmi puteți explica ceva”, a spus el. „Contorul dvs. arată un consum foarte mic… Folosiți energia?” „Firește”, a răspuns ea. „În fiecare seară, când apune soarele, aprind luminile doar cât să-mi aprind lumânările; apoi le sting.” Femeia aceasta se conectase la energie, dar practic nu o folosea! Casa ei era conectată, dar nu era luminată.

Oare nu facem și noi aceeași greșeală? Și noi – cu sufletele noastre mântuite, dar cu inimile neschimbate – suntem conectați, dar nu transformați. Avem încredere în Hristos pentru mântuire, dar ne opunem transformării. Uneori apăsăm pe întrerupător, dar de cele mai multe ori ne mulțumim cu întunericul. Ce s-ar întâmpla dacă am lăsa lumina aprinsă? Ce schimbări ar avea loc dacă ne-am propune să locuim în lumina lui Hristos? Nu ne îndoim de un lucru: Dumnezeu are planuri mărețe cu și pentru noi. Același Dumnezeu care ți-a mântuit sufletul tânjește să-ți restaureze inima. Planul Său nu este altceva decât o transformare totală.”

Iar apostolul Pavel a spus: „Pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său.” (Romani 8:29)

Așadar, folosește-ți puterea dată de Dumnezeu!

22 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Aceasta este legea jertfei de pace pe care o va aduce cineva Domnului. Dacă o aduce ca mulțumire, atunci să aducă, pe lângă jertfa de mulțumire, turte fără aluat frământate cu untdelemn, și plăcinte fără aluat unse cu untdelemn, și floarea făinii amestecată cu untdelemn în turte frământate cu untdelemn. El va aduce pentru darul său, împreună cu turte, pâine dospită cu jertfa lui de pace de mulțumire.

Levitic 7.11‑13

Atunci când ne găsim în apropierea Domnului și lăsăm Duhul Sfânt să lucreze în noi, deseori există ceva omenesc în jertfa pe care o aducem. Cine îndrăznește să spună că este curat sută la sută și că Îi aduce lui Dumnezeu jertfa în chip desăvârșit? Deseori, poate fără intenție, spunem ceva care nu este drept sau care nu a fost lucrat doar de Duhul Sfânt. Dumnezeu ne dă aceste prescripții, ca să fim conștienți de această problemă. Dacă ne apropiem de Dumnezeu ca să‑I aducem jertfa noastră, trebuie să fim conștienți de ceea ce a făcut El pentru noi.

În arderea‑de‑tot vedem ce am devenit pe baza lucrării înfăptuite de Domnul Isus. Avem libertate deplină să pășim înaintea lui Dumnezeu, pentru că am fost primiți în Cel Preaiubit. Dumnezeu ne vede acum în toată frumusețea Domnului Isus – chiar dacă știm foarte bine ce suntem în practică prin noi înșine și ce eram, săraci, păcătoși pierduți. Tot astfel, de Paște trebuiau mâncate verdețuri amare, în timp ce la jertfa de pace trebuia adusă pâine dospită.

Cât de frumos este acest lucru! Chiar dacă pâinea, de fapt, nu ajungea pe altar, cu toate acestea, ea Îi era oferită lui Dumnezeu. Despre această pâine se spune în mod expres: „Din toate aceste daruri să aducă Domnului câte o bucată, ca dar ridicat“ (versetul 14). Când rostim înaintea lui Dumnezeu ceea ce am devenit prin lucrarea Domnului Isus, Dumnezeu privește aceasta ca pe o jertfă ridicată; avem voie să ne aducem pe noi înșine ca o jertfă ridicată. Aceasta este ceea ce facem, de asemenea, duminica dimineața. O jertfă ridicată este ceva ce ridicăm, ca să Îi oferim lui Dumnezeu. Ce slujbă prețioasă!

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri […] și în stare să judece gândurile și intențiile inimii.

Evrei 4.12

Cuvântul viu și lucrător

Cuvântul ne judecă pe noi, nu noi judecăm Cuvântul! Mulți cred că își pot forma propria judecată despre Cuvânt, iar rezultatul este că devin împotrivitori ai Bibliei. Alții își fac propria interpretare despre Cuvânt, iar rezultatul este că Biblia nu este lăsată să lucreze asupra lor. Mulți credincioși se expun doar ocazional la judecata Cuvântului lui Dumnezeu, iar rezultatul este că viața lor de credință se ofilește.

Apostolul Pavel face apel la discernământul corintenilor: „Vorbesc ca unora cu judecată; judecați voi ce spun!“ (1 Corinteni 10.15). Nu îi provoacă să pună la îndoială ceea ce spune Dumnezeu. Cuvântul este „viu și lucrător“. Dumnezeu le‑a vorbit oamenilor atunci când le dicta scriitorilor ce să scrie și tot El vorbește și astăzi, când noi îl citim. Cuvântul este „mai ascuțit“ decât orice sabie, pentru că se adresează conștiinței; uneori ne doare, dar consecințele sunt binecuvântate. Este numai spre binele nostru ca, atunci când citim Biblia și ni se arată lucrurile din viață care nu sunt în concordanță cu Dumnezeu, să mergem la fondul atitudinilor greșite și să le schimbăm, cu ajutorul Lui.

Psalmistul a înțeles binecuvântarea de a aplica în propria viață tăișul Cuvântului, așa că Îl roagă pe Dumnezeu să privească în ființa lui:

„Vezi dacă este în mine vreo cale a întristării […]“ (Psalmul 139.24).

Citirea Bibliei: Neemia 13.15-31 · Proverbe 17.11-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 8

Acest psalm începe prin stabilirea raportului dintre nimicnicia omului şi măreţia creaţiei. Este un raport pe care fiecare dintre noi l‑a putut percepe, contemplând, de exemplu, grandoarea impresionantă a unui cer înstelat: „Ce este omul?“ Apoi, readuşi la umilele noastre dimensiuni, înţelegem că Dumnezeu a avut în vedere, cu toate acestea, lucruri măreţe şi glorioase pentru om şi prin om. Dar cum să le realizeze El cu o fiinţă păcătoasă şi muritoare? Imposibil de încununat cu glorie şi cu cinste o creatură adâncită în mizerie şi corupţie! Atunci, ceea ce Dumnezeu n‑a putut face nici pentru şi nici prin întâiul Adam, El a împlinit în Hristos, al doilea Om. Da, Creatorul S‑a îmbrăcat cu însuşi trupul creat de El. „A fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii“.

Evrei 2.6‑9, care citează versetele noastre de la 4 la 6, le completează spunând şi motivul: „din pricina morţii pe care a suferit‑o“. Şi tocmai în această natură omenească a primit Fiul domnia universală. În El, omul găseşte mai mult decât pierduse Adam (v. 5‑8; 1 Corinteni 15.27). Încununat cu glorie şi cu cinste, Hristos, Omul înviat, va introduce pe alţi oameni împreună cu El în cer şi îi va face părtaşi gloriei Sale.

TU EȘTI VASUL, NU COMOARA!| Fundația S.E.E.R. România

„Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut…” (2 Corinteni 4:7)

Trebuie să facem distincția între „vasul de lut” și „comoară”. Apostolul Pavel spune: „Comoara aceasta o purtăm…” El nu spune: „Noi suntem această comoară”! Ori de câte ori le permiți oamenilor să creadă că tu ești comoara, Dumnezeu nu este mulțumit, iar tu te pregătești pentru eșec. Când Dumnezeu ascunde o comoară în tine, înseamnă două lucruri:

1) El Se așteaptă la un câștig al investiției Sale.

2) Ești chemat la un nivel mai înalt de responsabilitate și răspundere.

Uneori, oamenii cred că liderii sunt imuni la testele și încercările vieți. Nu este așa! Faptul că cineva are talent nu înseamnă că nu se luptă în anumite domenii. Luptele lor pot fi nevăzute, dar sunt reale.

Să recunoaștem: Dumnezeu folosește oameni pe care noi i-am fi cenzurat și i-am fi dat la o parte, precum Rahav, care era o prostituată din Ierihon. Dar când ea a crezut și s-a temut de Dumnezeu, El a folosit-o pentru a ajuta pe Israel să cucerească Ierihonul. Și tot Dumnezeu a inclus-o în linia genealogică a lui Hristos (vezi Evrei 11:31).

Sau ce spui despre Iefta? Născut dintr-o mamă necăsătorită, a fost respins ca nelegitim de frații și surorile sale vitrege și a ajuns să trăiască prin peșteri, împreună cu alții… Cu toate acestea, Dumnezeu l-a folosit pentru a elibera Israelul și pentru a deveni unul dintre cei mai tineri conducători ai acestuia (vezi Evrei 11:32).

Dumnezeu este specializat în restaurarea vaselor sparte. El ia lucruri care nu sunt productive, căsnicii care nu funcționează, oameni cu probleme – și îi învață cum să fie victorioși și rodnici în slujba Sa. Faptul că știi asta îți dă puterea și tenacitatea de a înfrunta orice ar veni, pentru că înțelegi că atunci când Dumnezeu Își pune comoara Sa în tine, o protejează, o folosește și o binecuvântează!

19 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor în necazuri, întotdeauna ușor de găsit.

Psalmul 46.1

Psalmul 46 este deosebit de mângâietor, mai ales în timpurile tulburi pe care noi le traversăm, fiindcă el ne dă asigurarea că Dumnezeu Însuși este Adăpostul nostru, orice s‑ar întâmpla în această lume. Peste tot, oamenii necredincioși se ridică împotriva voii lui Dumnezeu, iar credincioșii sunt atacați încontinuu. De asemenea, războaiele și masacrele, bolile cumplite și fenomenele meteorologice dezastruoase, toate acestea cresc în număr și în intensitate zi de zi.

Mai mult, pare că tot ceea ce este drept și adevărat în această lume este pus sub semnul îndoielii, astfel că ordinea este răsturnată și inversată de către prințul lumii acesteia. Cu siguranță, acestea sunt semnele sfârșitului, însă Dumnezeu are un plan minunat de binecuvântare cu cei ai Săi, așa că nu trebuie să ne temem. „Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor în necazuri, întotdeauna ușor de găsit. De aceea nu ne vom teme, chiar dacă s‑ar răsturna pământul și s‑ar clătina munții în inima mărilor.“ În ciuda tuturor necazurilor și a încercărilor, dragostea lui Dumnezeu și grija Lui pentru cei ai Săi strălucesc cu putere în cele mai întunecate ceasuri.

Poate că astăzi drumul nostru este plin de dificultăți și de nevoi, iar paharul nostru este nespus de amar. Poate că norii suferinței se adună deasupra noastră tot mai mult, fără nicio speranță de schimbare. Să avem curaj! Fiecare credincios se poate odihni în liniște în mijlocul celor mai adânci încercări, știind că scopurile Tatălui sunt sigure și că planul dragostei Sale pentru copilul Său nu eșuează niciodată. „Opriți‑vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu: Eu voi fi înălțat printre națiuni, voi fi înălțat pe pământ. Domnul Oștirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn înalt pentru noi“ (Psalmul 46.10,11).

S. Faulkner

SĂMÂNȚA BUNĂ

El Și‑a întins mâna din înălțime, m‑a apucat, m‑a scos din ape mari.

Psalmul 18.16

„M‑a scos din ape mari“

Prin imaginea acestor ape mari, din care a fost scos, psalmistul zugrăvește două aspecte ale mântuirii.

Pe de o parte, mântuirea de păcate. David se vedea înecându‑se. Atunci Dumnezeu intervine de sus, apucându‑l și trăgându‑l din apă. Nu este acesta tabloul convertirii noastre? Ne aflam într‑o vâltoare care ne îndepărta din ce în ce mai mult de Dumnezeu. Eram trași în adâncuri de păcatele noastre. Ne îndreptam inevitabil spre pieirea eternă. Atunci am auzit evanghelia harului: Dumnezeu nu vrea să fim pierduți. Am ajuns să‑L cunoaștem pe Isus Hristos, care a venit în lume pentru a‑i mântui pe păcătoși. Am strigat la El cu credință, iar El Și‑a întins mâna, ne‑a scos din apă și ne‑a așezat picioarele pe stâncă. Acum nu ne mai așteaptă condamnarea. Suntem mântuiți pentru timp și pentru eternitate.

Pe de altă parte, mântuirea în viața de credință. În mod constant, în viața noastră apar situații care ne copleșesc. Pare că ne înecăm în probleme. Putem fi surprinși de unele întâmplări care ne duc departe de locul în care am fi vrut să ajungem. Când însă Îl chemăm în ajutor pe Domnul, El Își întinde mâna și ne ține strâns, astfel încât să nu ne scufundăm. Putem fi siguri că El ne va duce prin toate dificultățile noastre către căminul nostru ceresc. Nimic din ce ni se întâmplă nu este lăsat la voia întâmplării, dar să ne străduim să înțelegem scopul divin. Scoaterea cu totul din încercare ar putea fi uneori cea mai rea soluție pentru noi.

Citirea Bibliei: Neemia 12.1-30 · Proverbe 16.12-24

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 5

La sfârşitul Psalmului 4 l‑am văzut pe cel credincios culcându‑se şi adormind în pace. Aici îl vom privi când se trezeşte. Evlavia trebuie să ne însoţească în orice moment din viaţă, ceea ce înseamnă că şi în clipele pe care le petrecem singuri în camera noastră. Deuteronom 6.7 ne invită să‑I dăm Cuvântului lui Dumnezeu locul său dimineaţa, ca şi seara; în casă, ca şi pe drum (înăuntru, ca şi afară). La ivirea zorilor, primul lucru pe care‑l făcea psalmistul era să‑şi înalţe rugăciunea către Împăratul său, către Dumnezeul său (Psalmul 63.1). Să‑l imităm, iubiţi prieteni creştini, cu tot mai mult zel şi libertate, cu cât Dumnezeul Căruia ne adresăm este, în Isus, Tatăl nostru.

În Psalmul 4, rugăciunea avea o notă de urgenţă şi se reducea la un simplu strigăt (v. 1,3): acesta era suficient pentru ca Dumnezeu să asculte. Aici, în Psalmul 5, cererea este pregătită, formulată într‑un mod anume, după care credinciosul poate aştepta un posibil răspuns… pe care, de altfel, nu trebuie să încerce să‑l obţină.

Subiectul încrederii în faţa uneltirilor celor răi continuă. Este remarcabil să găsim citat v. 9, cel care se aplică vrăjmaşilor, în Romani 3.13, care‑i califică pe toţi oamenii. Aceasta se explică prin Romani 5.10: noi toţi eram vrăjmaşi lui Dumnezeu în ce priveşte gândirea noastră, în lucrări rele (vezi şi Coloseni 1.21).

O LUCRARE A LACRIMILOR | Fundația S.E.E.R. România

„Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii.” (Psalmul 126:6)

Dacă plângi ușor, s-ar putea ca Dumnezeu să-ți fi încredințat o lucrare a lacrimilor. Ce înseamnă asta? Iată cum explică autoarea Liz Curtis Higgs: „Plâng ușor și des. Lacrimi fericite, lacrimi triste, lacrimi exagerate… Lacrimi din reclamele Hallmark – spui tu… Plâng la biserică… Când aud rostindu-se un adevăr minunat sau o cântare glorioasă înălțată în laudă, când văd un nou credincios făcând un pas înainte, sau un sfânt în vârstă citind Scripturile, sunt atât de copleșită de prezența lui Dumnezeu încât lacrimile îmi curg pe obraji. Dacă eu m-am împăcat cu asta, multe femei se rușinează de lacrimile lor.

O soră dragă din Missouri credea că lacrimile ei sunt o piedică în slujirea lui Dumnezeu. Spunea ea: „Vreau să ajut oamenii care suferă, dar când le aud poveștile, încep să plâng!” Am îmbrățișat-o și i-am spus: „Ai o lucrare a lacrimilor! Biblia ne spune să „plângem cu cei care plâng” (Romani 12:15) și „prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz” (2 Corinteni 1:4). Lacrimile tale nu dor, ele ajută!”

Dumnezeu poate folosi orice Îi încredințăm Lui: râsete și lacrimi, bucurii și necazuri, victorii și greșeli, puteri și slăbiciuni… Îi slujim cel mai bine pe ceilalți atunci când ne oferim adevărata noastră persoană, așa cum este, fără să așteptăm până când ne vom curăți faptele sau ne vom usca lacrimile, ci chiar acum, cu lacrimi cu tot…

Într-o zi, El ne „va șterge orice lacrimă din ochi” (Apocalipsa 21:4)… Dar până atunci, lacrimile noastre sunt atât de prețioase pentru El, încât – asemenea vinului fin și parfumului neprețuit – El le păstrează într-un burduf (vezi Psalmul 56:8).

Așadar, crede că plânsul tău de acum se va transforma în veselie!