Mana Zilnica

3 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

În locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot să se înjunghie jertfa pentru păcat înaintea Domnului: este preasfântă.

Levitic 6.25

Dacă vom compara jertfa pentru păcat cu arderea‑de‑tot, vom observa două aspecte diferite ale lui Hristos. Dar, deși aspectele sunt diferite, este Unul și Același Hristos; de aceea jertfa, în fiecare caz, era „fără cusur”. Acest lucru este ușor de înțeles. Nu are importanță sub ce aspect Îl contemplăm pe Domnul Isus Hristos: întotdeauna El este curat, fără pată, sfânt și perfect.

Într‑adevăr, în harul Său fără margini, El a binevoit să ia asupra Sa păcatele poporului Său; dar Cel care a făcut această lucrare a fost un Hristos fără cusur și fără pată; și nu este altceva decât răutate diabolică să folosești această ocazie, a umilirii Sale profunde, pentru a mânji gloria personală a Celui care S‑a smerit astfel. Excelența Sa intrinsecă, puritatea imaculată și gloria divină a Binecuvântatului nostru Domn sunt manifestate foarte clar atât în jertfa pentru păcat, cât și în arderea‑de‑tot. Nu contează în ce relație Se află, ce slujbă face, ce lucrare împlinește sau ce poziție ocupă: gloria Sa personală strălucește în toată perfecțiunea ei.

Acest adevăr cu privire la Unul și Același Hristos, fie că Îl privim în arderea‑de‑tot, fie că Îl privim în jertfa pentru păcat, se vede limpede nu doar din faptul că, în fiecare caz, jertfa era „fără cusur”, ci și din „legea jertfei pentru păcat”, unde citim: „În locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot să se înjunghie jertfa pentru păcat înaintea Domnului: este preasfântă” (Levitic 6.25). Ambele imagini îndreaptă privirile spre aceeași măreață Persoană, chiar dacă Îl prezintă în aspecte atât de contrastante ale lucrării Sale. În Arderea‑de‑tot, Hristos este prezentat ca Acela care satisface afecțiunile divine; în Jertfa pentru păcat este prezentat ca Acela care împlinește nevoile profunde ale omului. Prima ni‑L prezintă ca Împlinitorul voii lui Dumnezeu; cea de‑a doua, ca Purtătorul păcatului omului. În prima vedem cât de valoroasă este jertfa Sa; în cea de‑a doua vedem cât de detestabil este păcatul.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu mă lepăda la bătrânețe; nu mă părăsi când îmi slăbește puterea.

Psalmul 71.9

La bătrânețe

O doamnă în vârstă îmi spunea: „Sunt atât de slăbită și starea mea se înrăutățește pe zi ce trece; nici nu îți poți imagina ce înseamnă să îți fie greu să ieși din casă”. — „Nu te înțeleg, pentru că nu mai aud bine”, se scuza un bătrânel pe care l‑am întrebat ce mai face, „de‑abia mai reușesc să urmăresc o conversație, iar lucrul acesta mă face să mă simt exclus și din ce în ce mai singur; îți poți închipui asta?”. — „Nu mai pot vedea și, credeți‑mă, acesta este cel mai rău lucru care se poate întâmpla”, îmi spunea printre lacrimi o femeie cu vârsta înaintată.

Dumnezeu știe cât de dificil este să ne vedem zilnic tot mai vulnerabili. Dar ce alinare insondabilă oferă Cuvântul Său în astfel de situații! Ce promisiune măreață găsim în inima „evangeliei” Vechiului Testament: „Până la bătrânețe Eu sunt Același; și până veți încărunți, Eu vă voi purta” (Isaia 46.4)! Domnul Isus, Cel care ne cunoaște neputința, este Însoțitorul nostru: „Și, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28.20). Apostolul Ioan încarcă gândurile tuturor copiilor lui Dumnezeu cu această convingere minunată: „Știm că, atunci când Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că‑L vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3.2).

Înțelepciunea lui Dumnezeu te va ajuta să spui „nu” plângerilor tale și „da” lui Dumnezeu în timp ce mergi pe cele mai dificile drumuri. Vei găsi multă mângâiere și încurajare uitându‑te la Cel care tânjește să te învețe cu credincioșie. Lumea ta nu e prea mică, iar lucrarea ta nu e prea neînsemnată. Poți pregăti scena care Îl glorifică pe Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Geneza 20.1-18 · Psalmul 2.7-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 7.1‑25

După ce a răspuns chemării lui Dumnezeu, se pare că Isaia a trebuit să mai aştepte timp lung până să‑şi înceapă slujba în public (cel puţin şaisprezece ani, cât a durat domnia lui Iotam). Dacă şi noi avem de trecut printr‑o astfel de şcoală a răbdării, să nu ne descurajăm. Să‑L lăsăm pe Domnul să aleagă El momentul potrivit şi modul în care doreşte să ne folosească. Singura noastră responsabilitate este să fim disponibili şi ascultători (comp. cu Matei 8.9).

Cel dintâi împărat la care este trimis Isaia este cel al lui Iuda, răutăciosul Ahaz, într‑un ceas de cumpănă pentru micul regat. Acesta era ameninţat nu numai de Reţin, împăratul Siriei, ci, mai trist, şi de Pecah, împăratul lui Israel. Folosindu‑se de aceştia, Satan căuta să răstoarne tronul lui David şi astfel să se împotrivească domniei lui Mesia cel promis. Însă profetul este purtătorul unor veşti bune: cei doi asediatori nu‑şi vor putea împlini planurile lor rele.

Apoi Ahaz este invitat să audă o revelaţie pe cât de măreaţă, pe atât de glorioasă: este cea a naşterii lui Emanuel. Acesta va aduce mântuire casei lui David, lui Israel şi întregii lumi. Ce frumoasă semnificaţie are numele Emanuel: Dumnezeu cu noi (Matei 1.23)! Îl întâlnim aici ca pe cea dintâi rază de lumină proiectată de făclia profetică în mijlocul adâncului întuneric moral (2 Petru 1.19).

CELE CINCI CUNUNI CEREȘTI (3) | Fundația S.E.E.R. România

„De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da… Domnul…” (2 Timotei 4:8)

O altă cunună menționată în Sfânta Scriptură (a treia pe care v-o prezentăm) este „cununa neprihănirii”. Apostolul Pavel scrie: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.” (2 Timotei 4:7-8)

Iată cum explica un pastor acest lucru: „Cartea 2 Timotei reprezintă ultima scriere cunoscută a apostolului Pavel, și avem motive să credem că a fost decapitat la scurtă vreme după ce a scris aceste cuvinte. Dar, în loc să se teamă de moarte, el aștepta cu nerăbdare A Doua Venire. Era mulțumit de slujba sa pentru Stăpân. Folosirea de către Pavel a metaforei atletice redă cum nu se poate mai bine viața credinciosului, deoarece descrie lupta, rezistența, disciplina și victoria finală. Cununa neprihănirii este rezervată celor care tânjesc după Domnul Isus și care așteaptă A Doua Lui Venire.

În epistola către Tit, Pavel scria că așteaptă „fericita noastră nădejde şi arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor, Isus Hristos.” (Tit 2:13) Psihologii ne spun că anticiparea este o emoție cu puteri vindecătoare extraordinare. Oamenii cărora nu le place belșugul de zăpadă își mențin moralul anticipând zilele mai calde și mai lungi de primăvară și de vară. Familiile dezmembrate de mobilizarea militară își păstrează sănătatea mintală anticipând sfârșitul ostilităților și reîntâlnirea. Mirese și miri așteaptă cu nerăbdare ziua nunții lor…”

În calitate de creștin, cele mai bune zile ale tale sunt înaintea ta, și tu poți anticipa toată gloria cerului și a veșniciei. Acest lucru ar trebui să te motiveze să-I fii credincios Domnului Isus și să aștepți revenirea Sa!

2 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și îndată, lăsându‑și plasele, L‑au urmat.

Și îndată i‑a chemat; și […] au mers după El.

Marcu 1.18; Marcu 1.20

În împrejurarea din Marcu 1, Domnul întâi îi cheamă pe Simon Petru și pe Andrei, după care îi cheamă pe Iacov și pe Ioan. Cu toții și‑au părăsit îndeletnicirea și L‑au urmat pe Domnul. Să remarcăm însă că Scriptura nu spune că și‑au părăsit îndeletnicirea de pescari pentru a deveni pescari de oameni. Este adevărat că Domnul le spusese că avea să‑i facă pescari de oameni, însă ei au lăsat totul pentru a‑L urma pe El.

Am subliniat această diferență, pentru a arăta care era scopul fiecăruia dintre aceștia, Petru, Andrei, Iacov și Ioan. Nu slujirea era scopul lor, ci Hristos Însuși – ei L‑au urmat pe El.

Putem ilustra acest principiu important prin cele două relatări cu privire la Marta, din Luca 10 și din Ioan 12. În Luca 10, preocuparea Martei a fost slujirea, de aceea ea a devenit îngrijorată și tulburată, ba chiar a început să se plângă de sora ei, că n‑o ajută. În Ioan 12 vedem însă că Domnul Însuși era Obiectul ei; de aceea, tot ceea ce s‑a petrecut acolo a fost spre gloria Lui. Marta nu s‑a mai plâns de alții, ci slujirea ei s‑a armonizat perfect cu a celorlalți.

Bineînțeles că nu toți creștinii sunt chemați să‑și părăsească îndeletnicirea sau familia pentru a‑I sluji Domnului, însă toți sunt chemați să‑I slujească în împrejurările în care El i‑a așezat. Cu toții suntem slujitori și trebuie să lucrăm până când El va veni (Luca 19.13). Domnul să ne dea har tuturor, în lucrarea pe care El ne‑a încredințat‑o, să‑L avem mereu pe El înaintea ochilor, iar dorința noastră să fie cea de a‑L glorifica!

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători față de o mântuire așa de mare?

Evrei 2.3

Frânează, Ion!

Deși aceste lucruri mi s‑au întâmplat acum 70 de ani, amintirea lor îmi este încă vie. Ca mecanic de locomotivă, eram într‑o cursă de noapte. Era furtună și beznă, iar trenul nostru avea viteză. După o curbă foarte lungă, am văzut brusc lumini roșii în față. „Frânează, Ion, frânează!”, am strigat la colegul meu, iar el a acționat frâna imediat. Nu mai încăpea nicio secundă până la a fi prea târziu, căci resturile unui tren de marfă care deraiase erau morman în fața noastră. Nu vreau să‑mi imaginez ce s‑ar fi întâmplat dacă nu ar fi frânat exact în acea clipă și dacă nu s‑ar fi oprit trenul exact în acel loc…

Am fost recunoscător că am văzut la timp luminile roșii de semnalizare… Dar și mai recunoscător am fost că Dumnezeu, din iubirea Lui pentru sufletul meu, pe care îl avertiza, îmi arătase atunci „lumina roșie”. Și El m‑a trezit! Mi‑am dat seama că eram păcătos și I‑am cerut lui Dumnezeu mântuirea. Acum am „răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea greșelilor, după bogățiile harului Său” (Efeseni 1.7). De atunci, în viața mea strălucește de la Dumnezeu „lumina albă de drum”: sunt mântuit.

Călătoria noastră nu sfârșește la mormânt. Ea duce în eternitate. Te‑ai întrebat vreodată ce se va întâmpla cu tine după moarte? Te‑ai gândit ce ar însemna dacă Dumnezeu va fi nevoit să pună ultimul roșu la semaforul vieții tale? Ia seama cu solemnitate! Ai la dispoziție „o mântuire așa de mare”. Dumnezeu te avertizează din nou astăzi să nu o disprețuiești. Ce plăcut este să mergi cu „lumina de drum” pornită! Cu Domnul Isus!

Citirea Bibliei: Geneza 19.23-38 · Psalmul 2.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 6.1‑13

Într‑o viziune glorioasă, tânărul Isaia se găsește dintr‑o dată în prezența Dumnezeului preasfânt. Solemnitatea acestei prezențe are ca urmare convingerea cu privire la păcat, ceea ce îl determină pe profet să pronunțe un nou vai…; de data aceasta însă, vai‑ul este îndreptat împotriva lui însuși: vai de mine… (v. 5; comp. cu Luca 5.8). Harul lui Dumnezeu poate satisface exigențele propriei Sale sfințenii, pentru că, alături de tron, se află altarul. Curățirea păcătosului este deci posibilă, prin jertfa Domnului Hristos, despre care ne vorbește altarul. Este de remarcat cu ce zel se prezintă Isaia, îndată, pentru a‑I sluji Celui care i‑a înlăturat păcatul. Suntem noi dispuși să răspundem în același fel chemării Domnului: Iată‑mă, trimite‑mă?

Misiunea pe care o primește pentru început tânărul profet este una ciudată: de a spune acestui popor că Dumnezeu le va da un mesaj de neînțeles. Împietrirea la care se face deseori referire (Matei 13.14…) le va fi însă trimisă după ce poporul va respinge cu dispreț Cuvântul Sfântului lui Israel (5.24); iar Dumnezeu va permite aceasta, pentru ca și națiunile să poată avea parte de mântuire (Romani 11.25).

Anul morții împăratului Ozia a fost unul hotărâtor pentru tânărul Isaia. Există și în viața voastră o astfel de dată decisivă? Vă întrebăm despre momentul întâlnirii cu Domnul Isus Hristos…

CELE CINCI CUNUNI CEREȘTI (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Cine este, în adevăr, nădejdea sau bucuria sau cununa noastră de slavă? Nu sunteți voi înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui?” (1 Tesaloniceni 2:19)

Biblia menționează o a doua cunună cerească — „cununa bucuriei”. Ea este oferită celor care ajută pe alții să vină la Hristos. Contextul acestui pasaj este descris în Faptele apostolilor, capitolul 17, care relatează vizita apostolului Pavel în orașul Tesalonic. El „a intrat în sinagogă. Trei zile de Sabat a vorbit cu ei din Scripturi, dovedind și lămurind că Hristosul trebuia să pătimească și să învieze din morți.” (vers. 2‑3) Unii dintre cei ce l‑au auzit s‑au convertit, inclusiv o mare mulțime de greci evlavioși și un număr de femei proeminente. Ca urmare, acolo s‑a construit o biserică. Scriindu‑le mai târziu, Pavel le‑a spus că ei vor fi cununa lui, când Hristos va reveni.

Cred că ar trebui să urmăm cu toții exemplul lui Bill Bright, care a fost unul dintre cei mai mari câștigători de suflete din secolul al XX‑lea. Iată ce a spus el, dezvăluindu‑și „secretul”: „Deși am împărtășit personal Evanghelia cu mii de oameni de‑a lungul anilor, sunt o persoană destul de rezervată și nu mi se pare întotdeauna ușor să mărturisesc. Dar am făcut din asta o practică, și vă îndemn să faceți la fel: presupuneți că, ori de câte ori sunteți singuri cu o altă persoană pentru mai mult de câteva momente, sunteți acolo prin voia divină pentru a explica dragostea și iertarea pe care el [sau ea] le poate cunoaște auzind și primind Evanghelia lui Isus Hristos.”

Întrebare pentru tine: Când a fost ultima dată când ai împărtășit Evanghelia cuiva? Azi? Ieri? Pentru că ori de câte ori faci acest lucru, Domnul te va răsplăti de cealaltă parte a cerului cu o cunună — „cununa bucuriei”!

1 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă vă urăște lumea, știți că pe Mine M‑a urât mai înainte decât pe voi. Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al ei; dar, pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v‑am ales din lume, de aceea vă urăște lumea.

Ioan 15.18,19

Copiii lui Dumnezeu nu sunt din lume. Și, pentru că nu sunt din lume, fiindcă Hristos i‑a ales din lume, ei sunt obiecte ale urii lumii religioase. Lumea iubește ce este al ei, dar îi urăște și îi prigonește pe copiii lui Dumnezeu (Ioan 15.18‑20). Din cauza faptului că cei credincioși au primit viață nouă de la Dumnezeu și au devenit astfel copii ai Lui, lumea nu‑i cunoaște, pentru că nu L‑a cunoscut nici pe El (1 Ioan 3.1).

Hristos a murit pentru ei, pentru a‑i scoate din lumea aceasta rea (Galateni 1.4). Ei au cetățenia în cer, de unde Îl așteaptă pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor (Filipeni 3.20). În această lume, credincioșii sunt străini (Evrei 11.31; 1 Petru 2.11), sunt un gunoi al lumii, o lepădătură a tuturor (1 Corinteni 4.13). Aici, ei nu au o cetate statornică, ci o caută pe cea viitoare (Evrei 13.14).

În perioada în care Domnul este lepădat, cei credincioși nu sunt chemați să stăpânească lumea aceasta, ci să rabde și să sufere împreună cu El (2 Timotei 2.12; Romani 8.17). Chemarea lor este cerească; Dumnezeu Însuși i‑a chemat la gloria Lui eternă, în Hristos Isus; aici însă, pe pământ, pentru puțin timp, partea lor o constituie suferințele (1 Petru 5.10). Binecuvântările lor nu sunt de natură pământească, ci ei sunt binecuvântați cu binecuvântări spirituale în locurile cerești, în Hristos (Efeseni 1.3). De aceea, ei trebuie să caute cele de sus, nu cele de pe pământ (Coloseni 3.1,2). Ei sunt o creație nouă în Hristos și sunt deja de acum așezați în Împărăția Fiului dragostei Tatălui (2 Corinteni 5.17; Coloseni 1.13). Cât timp trăiesc pe acest pământ, ei sunt chemați să umble în chip vrednic de Dumnezeu, de Domnul Isus, de evanghelia și de chemarea cu care au fost chemați (1 Tesaloniceni 2.12; Coloseni 1.10; Filipeni 1.27; Efeseni 4.1).

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Orice suflet să fie supus autorităților care sunt mai presus de el. Căci nu este autoritate decât de la Dumnezeu, iar cele care există sunt rânduite de Dumnezeu.

Romani 13.1

Supunere față de autorități

Cu mai bine de 100 de ani în urmă, pe 1 mai, mișcarea sindicală convoca o grevă generală, cerând renegocierea contractelor de muncă și ziua de muncă de opt ore. Astăzi, demonstrațiile, protestele și grevele au loc peste tot în lume, iar cererile sunt diverse. În majoritatea cazurilor, scopul este de a‑i convinge pe cei responsabili să ia măsuri. Dar, în mod regretabil, acest lucru duce adesea la atacuri violente. Scriptura respinge în mod clar astfel de acțiuni civile de nesupunere, precum rebeliunea împotriva guvernului. Tot ce spune Biblia este adevărat și de nerevocat, iar un principiu al ei ne spune să ne supunem guvernului nostru, pentru că Dumnezeu l‑a instituit. Singura excepție este când credincioșii sunt împiedicați să își manifeste liber credința. Numai atunci „trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni“ (Fapte 5.29). Dar Dumnezeu lucrează întotdeauna minunat:

În 1563, cancelarul Boemiei, Ioachim de Neuhaus, s‑a dus la Viena să‑i ceară împăratului să semneze un ordin prin care să se poruncească distrugerea totală a adunărilor de credincioși. Împăratul a semnat, iar cancelarul se întorcea triumfal în Boemia cu documentul semnat. Trecând Dunărea în apropiere de Viena, podul de bârne s‑a rupt, iar el și suita lui au căzut în fluviu. Doar câțiva călăreți cu caii lor s‑au salvat prin înot. Cancelarul a fost văzut chinuindu‑se să scoată capul din apă, așa că l‑au apucat de lanțul său de aur, ca să‑l tragă, dar în zadar; murise. Cât despre document, pe acesta l‑a luat apa… Creștinii au folosit cei paisprezece ani de liniște care au urmat pentru a traduce Biblia.

Citirea Bibliei: Geneza 19.1-22 · Psalmul 1.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 5:18-30

Pasiunile oamenilor şi scopurile pe care ei le urmăresc în viaţă variază în funcţie de poziţia lor socială şi de temperamentul lor: Unii sunt preocupaţi să strângă ogor lângă ogor şi casă lângă casă (deşi nu pot locui în mai mult de un singur loc în acelaşi timp – v. 8). „Vai de ei“, pentru că aceste lucruri de pe pământ vor rămâne pe pământ, iar ei se vor înfăţişa înaintea lui Dumnezeu cu mâinile goale! Alţii îşi caută satisfacţia în petrecerile lumii şi în senzaţiile înşelătoare ale alcoolului (v. 11,12,22). „Vai de ei“: când se vor trezi în faţa realităţii eterne, va fi prea târziu! Alţii, însoţitori fideli (de‑a gata) ai propriilor nelegiuiri, se mândresc cu păcatul şi Îl provoacă deschis pe Domnul („vai de ei…“ – v. 18,19). „Vai de cei“ care, având conştiinţa împietrită, au pierdut noţiunea binelui şi a răului (v. 20). De asemenea, „vai de cei“ care îşi găsesc plăcerea în propria lor înţelepciune (v. 21, comp. cu Proverbe 3.7). Toţi oamenii, de la beţivul mizerabil până la cel mai mare filosof, se regăsesc în acelaşi loc: într‑o comună şi deşartă căutare a fericirii (Eclesiastul 8.13). Însă Cuvântul lui Dumnezeu afirmă, iar sfârşitul tuturor gândurilor şi poftelor omului, fie ele vulgare, fie distinse, o confirmă, că toate aceste pasiuni şi scopuri duc la „vai…“, „vai…“, „vai…“!

În capitolele următoare vom vedea în ce fel Se foloseşte Dumnezeu de o naţiune (Asiria) ca de o nuia pentru a‑Şi pedepsi propriul popor.

CELE CINCI CUNUNI CEREȘTI (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji.” (1 Corinteni 9:25)

Biblia vorbește despre „cununi”, când descrie răsplătirile cerești pe care Dumnezeu le promite celor credincioși. Să le analizăm pe fiecare în parte, să vedem ce putem învăța despre ele, și cum le putem primi.

Prima este cununa învingătorului. Pavel scrie: „Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.” (1 Corinteni 9:25-27)

Apostolul Pavel subliniază faptul că sportivii care speră să câștige trebuie să se antreneze intens. Și noi, la fel, trebuie să ne păstrăm stăpânirea de sine chiar și în lucrurile care, deși nu sunt în mod inerent rele, ne pot slăbi devotamentul față de Dumnezeu.

Un pastor explica: „Trebuie să oprim televizorul pentru a putea studia Biblia. Trebuie să ne trezim mai devreme, dimineața, pentru a ne face părtășia zilnică. Trebuie să exercităm autocontrolul asupra gândurilor noastre. N-ar trebui să mai putem urmări multe dintre programele de televiziune sau filmele de astăzi – și nici materialele accesibile de pe telefoanele și computerele noastre – deoarece ele încalcă standardele biblice ale sfințeniei personale.

Nu putem să ne supunem trupurile abuzului de droguri sau alcool sau să permitem imoralității să se strecoare în relațiile noastre. Trebuie să ne ținem temperamentul [și limba] sub stăpânirea Duhului Sfânt și trebuie să ne bazăm pe Dumnezeu pentru a ne întări în hotărârea noastră de a trăi o viață disciplinată.”

Am auzit ce spunea Pavel despre atleți, care se antrenează din greu „ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji”!

Așadar, străduiește-te să fii în echipa biruitorilor – și vei primi „cununa care nu se poate veșteji”!

29 Aprilie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Tot așa și voi, socotiți‑vă pe voi înșivă morți față de păcat și vii față de Dumnezeu, în Hristos Isus.

Romani 6.11

Credința (potrivit cu Romani 6) acceptă judecata lui Dumnezeu din Coloseni 3.3 și astfel pot să mă socotesc mort față de păcat și viu pentru Dumnezeu. Nu în Adam, ci în Isus Hristos, Domnul meu! Prin urmare, „unde este Duhul Domnului, acolo este libertate“. Iar această libertate are un dublu aspect – libertate conștientă, în lumină, înaintea lui Dumnezeu, ca aflându‑mă în Hristos, în poziția de fiu; și libertate de legea păcatului în carne.

Am pătruns în locul nou în Hristos prin faptul că am murit față de lucrul vechi, Adam, și sunt viu în Hristos. N‑aș fi reușit niciodată să mor sau să mă eliberez eu însumi, însă, fiind incapabil să dau la o parte carnea, am descoperit nevoia de un Izbăvitor și, prin har, am găsit Unul – în faptul că, prin credință, am murit și am înviat împreună cu Hristos. Nu trebuie să mor, ci să mă socotesc mort, datorită faptului că Hristos, Cel care a murit, este, prin Duhul Sfânt, în mine ca viață a mea. Duhul Sfânt îmi oferă pe de o parte înfierea și, pe de altă parte, conștiența că sunt fiu în Hristos. El îmi dă putința de a crede că am murit împreună cu Hristos; însă nu‑mi poate oferi conștiența că firea păcătoasă nu s‑ar afla acolo, ci că nu mai sunt dator ei. Nici nu mă poate face conștient că trăiesc prin Duhul, atunci când nu este așa. Știu că încă există conflict, încă firea păcătoasă poftește împotriva Duhului, dar, fiindcă Duhul este prezent, nu mai sunt sub lege. Acolo am fost rob legii păcatului. În Duhul nu mai sunt rob; dimpotrivă, harul lui Hristos îmi este de ajuns, iar puterea Lui este făcută desăvârșită în slăbiciune.

Sunt liber, deoarece păcatul pe care l‑am descoperit în carnea mea a fost condamnat la crucea lui Hristos, iar condamnarea a avut loc în moarte. Așa că, pentru credință, sunt răstignit împreună cu El și am pătruns în locul cel nou al omului înaintea lui Dumnezeu: după cruce, în înviere, deasupra păcatului, deasupra puterii lui Satan, deasupra morții și deasupra judecății. Acest loc reprezintă libertatea – libertatea înaintea lui Dumnezeu și libertate de legea păcatului. Sunt mort față de păcat prin faptul că am murit împreună cu Hristos.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, că erați robi ai păcatului, dar ați ascultat din inimă de modelul învățăturii în care ați fost instruiți.

Romani 6.17

Michelangelo

Artistul Buonarroti Michelangelo (1475‑1564) și‑a pierdut mama la vârsta de 6 ani. La 13 ani a intrat ucenic la frații pictori Ghirlandaio; acolo a fost invidiat pentru talentul său. Și‑a iubit munca până la sfârșitul vieții. Patru ani a lucrat la pictarea boltei Capelei Sixtine din Vatican, o suprafață de cinci sute de metri pătrați, depunând un efort istovitor. Vizitatorii rămân muți de uimire. Prin sculpturile sale, Michelangelo a redat într‑un mod cu totul inedit soarta tristă a sclavilor. În loc să creeze figuri umane în lanțuri, el a creat trupuri prinse în marmură. Ele ies din piatră, dar nu complet. Mușchii le sunt încordați, dar tot nu se pot elibera. Oare nu simbolizează acest lucru și situația noastră înainte de convertire? Eram sclavii păcatului care locuia în noi. Trebuia să cedăm ispitelor sale. Nu ne puteam abține. Indiferent cât de mult am încercat să trăim o viață diferită, nu am putut. Păcatul ne ținea la pământ și ne forța să continuăm să păcătuim. Dar, prin îndurarea lui Dumnezeu, prin credința în Domnul Isus am găsit eliberarea! Moartea Sa ne‑a fost atribuită nouă. Ca urmare, am murit față de păcat. Așa că nu mai trebuie să‑i îndeplinim cerințele vinovate. Suntem capabili să spunem ɴᴜ ispitelor păcătoase. La convertire am primit de asemenea o viață nouă, care ne dă capacitatea de a face ceea ce este bine. Duhul Sfânt care locuiește în noi ne dă puterea de a face acest lucru. Astfel, eliberarea de sub puterea păcatului este urmată de o viață în care cu adevărat dorim să ascultăm de Dumnezeu. Din recunoștință pentru mântuire, ne punem la dispoziția Lui și Îl întrebăm smeriți ce dorește El de la noi.

Citirea Bibliei: Geneza 18.1-15 · Iuda 5-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 3:16-26; 4:1-6

Versetele 18‑23 vă învaţă, tinerelor, că tentaţiile modei nu au apărut odată cu epoca noastră. Este oare ceva mai greu de suportat – şi în acelaşi timp mai ridicol (vedeţi sf. v. 16) – decât această preocupare exagerată cu propria persoană? decât această căutare neobosită de a atrage atenţia şi admiraţia altora? Dumnezeu subliniază deşertăciunea tuturor acestor podoabe şi mofturi. Înseamnă atunci că o creştină nu trebuie să aibă grijă de„împodobirea“ sa? Dimpotrivă, chiar Cuvântul o învaţă şi în ce fel să o facă. „Faptele bune“ (1 Timotei 2.9,10) şi „un duh blând şi liniştit“ (1 Petru 3.2‑6) sunt o podoabă morală de mare preţ înaintea lui Dumnezeu, fără a pierde din vedere că felul nostru de a ne comporta şi de a ne îmbrăca nu Îi este indiferent.

Intervenţia Domnului în favoarea poporului Său, la finalul istoriei sale, aminteşte de grija cu care i‑a însoţit încă de la început (comp. v. 5 cu Exod 13.21,22). Este ca şi cum le‑ar afirma: nu am încetat să vă am înaintea ochilor Mei!

Aici se încheie prefaţa cărţii Isaia: s‑a deschis prezentându‑ne ruina morală a lui Iuda şi a Ierusalimului, precum şi judecăţile care se vor abate asupra lor, şi se închide prezentându‑ne restaurarea lor şi gloria lui Hristos („Odrasla Domnului“, izvorul şi puterea vieţii – v. 2).

ÎNȚELEPCIUNE PENTRU CREȘTEREA ADOLESCENȚILOR | Fundația S.E.E.R. România

„Fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)

Te-ai întrebat vreodată de ce un copil fericit și cooperant, de 12 ani, se transformă brusc într-un adolescent morocănos și deprimat – la 13 ani? Dacă ești părinte de adolescent, cu siguranță știi despre ce e vorba.

Există două forțe puternice care explică o parte din comportamentul adolescenților care te înnebunește ca părinte.

Prima este legată de presiunile sociale care sunt obișnuite la această vârstă. Dar există și o a doua sursă de perturbare: cea legată de schimbările hormonale, care nu numai că transformă corpul fizic, ci afectează și revoluționează modul de gândire al copiilor. Pentru unii adolescenți (nu pentru toți), chimia umană se află într-o stare de dezechilibru timp de câțiva ani, provocând nestatornicie, agitație, izbucniri de mânie și chiar depresie. Această revoluție poate motiva un băiat sau o fată să facă lucruri care nu au absolut niciun sens pentru adulții care privesc cu îngrijorare de pe margine. Această furtună hormonală le poate destabiliza conceptul de „sine” și le poate crea un sentiment de neliniște.

Părinții se descurajează adesea din cauza iraționalității acestei perioade. Tot ce-au încercat să-i învețe pe copii pare un eșec. Autodisciplina, curățenia, respectul pentru autoritate și politețea vor ceda locul asumării de riscuri și „nebuniei” generale! Dacă acesta este stadiul în care se află și copilul tău astăzi, avem vești bune: vor veni și zile fericite! Adolescentul tău imprevizibil poate deveni de fapt un model de forță și bun simț – dacă nu face ceva distructiv înainte ca hormonii săi să se stabilizeze din nou.

Ce ar trebui să faci, ca părinte? În primul rând, nu trage concluzii pe termen lung din cauza unei perioade scurte. În al doilea rând, arată-i că îl/o iubești, fii răbdător și roagă-te pentru pacea și liniștea sufletească – a sa și a ta!

De fiecare dată când simți că nu mai poți, ca părinte, rostește acest verset din Scriptură: „Pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, să ne păzească inimile și gândurile!” (cf. Filipeni 4:7) Și Domnul să vă dea înțelepciune și răbdare, părinților de adolescenți!

28 Aprilie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și poporul a venit la Moise și a zis: „Noi am păcătuit, pentru că am vorbit împotriva Domnului și împotriva ta; roagă‑te Domnului să îndepărteze șerpii de la noi“.

Numeri 21.7

Motivul pentru care Domnul a trimis acei șerpi în tabăra lui Israel a fost că poporul Îl respinsese, socotind eliberarea din Egipt ca fiind nimic. Atunci când noi Îi întoarcem spatele lui Dumnezeu și respingem mântuirea pe care El a lucrat‑o, intervine moartea. Viața nu poate fi găsită decât în prezența Lui, iar rezultatul pentru Israel a fost că „mulți din popor au murit“ (Numeri 21.6).

Judecata este o pedeapsă, însă ea servește de asemenea pentru a‑l face pe cel păcătos să devină conștient de starea lui și să se întoarcă la Domnul. Șerpii au avut efect asupra poporului, israeliții fiind nevoiți să mărturisească: „Noi am păcătuit“. Mărturisirea este primul pas necesar pentru restabilire. Dar ce poate face un Dumnezeu sfânt cu cei care au păcătuit? Nu se poate ca, în același timp, Dumnezeu și să rămână drept și să ignore păcatele.

Poporul a cerut doar ca șerpii să fie îndepărtați, însă Dumnezeu a avut o soluție cu mult mai eficientă. Îndepărtarea lor nu i‑ar fi ajutat deloc pe cei care fuseseră mușcați; în ce privește veninul păcatului, cu toții am fost afectați de el. Chiar dacă Dumnezeu ne‑ar elibera de prezența păcatului, efectele lui ar rămâne în noi, la fel ca sentința morții (Iacov 1.13‑15).

„Și, cum a înălțat Moise șarpele în pustie, așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă“ (Ioan 3.14,15). Aceasta este singura soluție care deopotrivă satisface sfințenia lui Dumnezeu și demonstrează dragostea Lui nemăsurată. Moartea Domnului Isus este singurul antidot pentru veninul păcatului. El Și‑a dat viața, astfel ca noi să putem trece din moarte la viață.

E. Clermont

SĂMÂNȚA BUNĂ

Binecuvântat fie Numele lui Dumnezeu din eternitate pentru eternitate, pentru că ale Lui sunt înțelepciunea și puterea! Și El schimbă timpurile și evenimentele; El dă jos împărați și El ridică împărați.

Daniel 2.20,21

Fernando Magellan

În urmă cu peste 500 de ani, faimosul navigator și explorator portughez Fernando Magellan (1480‑1521) fusese desemnat de spanioli să găsească o rută vestică spre Indonezia, către insulele Spice. În anul 1519, vântul sufla pentru prima dată în pânzele flotei care naviga spre insulele cu mirodenii. Comerțul era în floare, la fel și dorul de expansiune. Căpitanul Magellan luase drumul spre scorțișoare și cuișoare cu cinci nave. Însă după o furtună de 36 de ore, care a împins două vase într‑un golf, marinarii au descoperit că puteau naviga mai departe spre vest printr‑o strâmtoare. Porțiunea dintre continentul sud‑american și insulele situate mai la sud poartă și în prezent numele de strâmtoarea Magellan. Această descoperire a fost de mare importanță pentru navigație până la construirea Canalului Panama. Magellan a rămas în istorie ca primul european care a traversat Oceanul Pacific și ca primul om care a făcut înconjurul lumii. Acest lucru a dus însă și la un conflict cu locuitorii din Filipine, ceea ce pe Magellan l‑a costat viața, căci a murit în lupta cu războinicii visayani. O singură navă s‑a întors în Spania, un an mai târziu. Din cei aproximativ 240 de oameni din echipajul inițial, doar 90 au supraviețuit expediției, mulți stingându‑se și din cauza scorbutului și a foametei. Dar ce ne vine în minte când ne gândim la Magellan? Îi admirăm noi curajul? Sau vedem și partea întunecată, deoarece descoperirea sa a facilitat jefuirea de către europeni a comorilor altor popoare? Doar Dumnezeu dirijează evenimentele lumii prin înțelepciune și putere. El este mai presus de toate!

Citirea Bibliei: Geneza 17.1-27 · Iuda 1-4

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 3:1-15

Primele douăsprezece capitole ale cărţii Isaia surprind îndeosebi judecata abătută asupra lui Israel şi asupra lui Iuda, iar cap. de la 13 la 27 cuprind în special judecarea naţiunilor. Întotdeauna Dumnezeu începe judecata de la casa Lui – sfera cea mai responsabil㠖 şi la fel va fi şi cu aşa‑numita creştinătate (Romani 2.9; 1 Petru 4.17). Falimentul total al omului apare cu atât mai pregnant cu cât este vorba de cei care au responsabilităţi şi care ocupă poziţii publice. În ciuda îndemnurilor categorice date de Dumnezeu (Deuteronom 18.10), printre ei îl găsim pe ghicitor şi „pe cel priceput în descântece“ (v. 3). În ce adâncă corupţie s‑a prăbuşit Israel…! Dar Dumnezeu şi de aici îl va deosebi pe cel drept de cel rău (v. 10,11) şi îi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. „Ce seamănă omul, aceea va şi secera“, confirmă Galateni 6.7 (comp. Iov 4.8 cu Osea 8.7; 10.12,13).

Unul dintre tristele roade culese de popor este dezordinea socială, răsturnarea ordinii stabilite. Nu mai există disciplină: copiii contestă autoritatea părinţilor şi a educatorilor; „tânărul va fi obraznic faţă de bătrân“ (v. 5); valorile morale şi constrângerile sunt date deoparte… Cât de mult seamănă această profundă decădere a lui Israel cu cea pe care o vedem astăzi în ţările noastre creştinate!

CINSTEȘTE-I PE CEILALȚI ȘI DUMNEZEU TE VA CINSTI PE TINE! | Fundația S.E.E.R. România

„În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)

Unul dintre adevăratele teste ale caracterului și maturității este modul în care reacționezi la succesul altcuiva. Acest lucru este valabil mai ales atunci când acea persoană are succes într-un domeniu în care tu ai eșuat, sau în care ești frustrat că nu ai obținut un succes mai mare.

Iată ce povestea F.B. Meyer, un cunoscut autor și pastor din Anglia, împărtășind odată următoarea experiență unor prieteni de-ai săi: „Era ușor să mă rog pentru succesul lui G. Campbel Morgan când era în America. Dar când s-a întors în Anglia și a preluat o biserică situată aproape de a mea, lucrurile au stat altfel. Vechiul Adam din mine era înclinat spre gelozie, dar am pus piciorul în prag și, neținând cont de sentimentele pe care le aveam față de prietenul meu, am hotărât să acționez corect. Biserica mea a organizat o recepție în onoarea lui și mi-am dat seama că, dacă nu ar fi trebuit să predic duminică seara, mi-ar fi plăcut foarte mult să merg să-l ascult. Ei bine, asta m-a făcut să mă simt bine față de el. Dar să vedeți cum bunul Dumnezeu m-a ajutat să ies din dificultate: pe de o parte a bisericii noastre, Charles Spurgeon predica minunat, pe de cealaltă parte – G. Campbel Morgan… Amândoi erau atât de populari și atrăgeau atât de mulți oameni, încât biserica noastră a prins surplusul și am avut tot ce poate nu ne-am fi putut permite!”

Deci, indiferent cât de bine faci ceva, va veni altcineva și o va face și mai bine. Așadar, iată ce opțiuni ai: să te compari cu ei, să concurezi cu ei, să-i critici, să-i complimentezi și să cooperezi cu ei.

Cea din urmă este ceea ce a vrut să spună Pavel când a scris: „Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10).

Și… acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine, astăzi!

27 Aprilie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și‑i voi duce pe orbi pe o cale pe care ei n‑o cunosc; îi voi călăuzi pe cărări pe care nu le cunosc, voi face întunericul lumină înaintea lor și voi îndrepta locurile strâmbe. Aceste lucruri le voi face și nu‑i voi părăsi.

Isaia 42.16

Traversăm uneori perioade când lucrările lui Dumnezeu cu cei ai Săi stârnesc nedumerire, când prezentul induce spaimă, iar viitorul pare încărcat de dificultăți. În astfel de momente, comportarea noastră este ca cea a unui orb care se poticnește la miezul zilei și care încearcă să‑și croiască drum prin labirint.

Ne luptăm cu îndatoririle pe care le avem, iar soarta noastră pare să fie dependentă de o alegere imediată. Ne temem că, optând pentru una din multele variante, vreun gând carnal, vreo dorință egoistă sau vreo motivație nepotrivită vor influența decizia noastră și, în consecință, ne angajăm pe un drum pe care Dumnezeu nu ne vrea.

Dacă ne aflăm într‑o astfel de situație, să ne încurajăm, căci Dumnezeu Se gândește la noi! El Se va îngriji să ofere călăuzire și izbăvire tuturor celor care se încred în El – poate nu în felul în care noi ne așteptăm sau am dori, însă cu siguranță în felul care este cel mai bun pentru noi. Să ne sprijinim pe Dumnezeu, așa cum Israel s‑a lăsat condus în pustie de stâlpul de nor! La fel cum a făcut cu Israel, El ne va conduce și pe noi, chiar dacă drumul trece prin mare, pe uscat sau prin albia râului (Psalmul 66.6).

Să contăm pe promisiunea făcută de Domnul în versetul citat din Isaia 42 și să nu ne sprijinim pe călăuzirea omenească! Să fim ca David, care a spus: „M‑am încrezut în Domnul“ (Psalmul 11.1)! Apoi, încredințând situația noastră în mâinile Lui, să o lăsăm acolo! Să ne reamintim de binecuvântările pe care le avem și să privim în urmă la ocaziile în care Dumnezeu a intervenit în favoarea noastră, ca să ne izbăvească! Toate acestea să formeze temelia unei și mai mari încrederi a noastre, pentru viitor!

J. R. MacDuff

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și îndată, ieșind din sinagogă, au intrat cu Iacov și cu Ioan în casa lui Simon și a lui Andrei. Iar soacra lui Simon zăcea cu febră; și îndată I‑au spus despre ea.

Marcu 1.29,30

Vino cu problemele tale la Isus!

Este impresionant faptul că Biblia menționează și partea întunecată a vieții, suferința, eșecul și moartea.

Într‑o zi, Isus Hristos Se afla în orașul Capernaum împreună cu unii dintre ucenicii Săi. El a vizitat mai întâi sinagoga și apoi a mers acasă la Simon și la Andrei. Acolo, soacra lui Simon zăcea bolnavă de febră. Luca, medicul, consemnează că ea „era cuprinsă de febră mare“ (Luca 4.28).

În zilele noastre, relația dintre o persoană și soacra ei nu este adesea descrisă elogios. Dar aici îi vedem pe Simon și pe Andrei tratând‑o cu mare apreciere și fiind foarte preocupați de ea. Atunci, ca și acum, relațiile sănătoase sunt posibile în familii – cu ajutorul lui Dumnezeu!

Casa lui Simon și a lui Andrei nu a fost scutită de greutăți. Și noi ne confruntăm adesea cu boli, șomaj, bătrânețe, abuzuri, greutăți financiare, afecțiuni emoționale. Unele ne târăsc până în pragul morții, aparent fără nicio cale de ieșire. Să procedăm însă și noi precum Simon și Andrei: să‑I spunem lui Isus!

Domnul vieții și al morții, Dumnezeul Creator, Mântuitorul lumii, este gata să audă ce ne tulbură. El ne invită să Îi spunem necazurile noastre (pentru că Lui Îi pasă de noi) și preocupările noastre. Să Îi vorbim cu încredere, fără un limbaj religios compus, ci simplu și direct. Un exemplu ni‑l oferă relatarea de azi: „I‑au spus despre ea“. Ce bine este să‑L cunoaștem pe El și să‑I spunem Lui totul!

Citirea Bibliei: Geneza 16.1-16 · 2 Petru 3.11-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 2:1-22

În ciuda ruinei şi a mizeriei lor orbitoare, Ierusalimul şi Iuda plesneau de mândrie şi de pretenţii. Când însă va veni ziua despre care vorbesc v. 12‑21, atunci „îngâmfarea omului se va pleca şi Domnul singur va fi înălţat…“ (v. 11,17).

Dumnezeu, făcând public ceea ce gândeşte despre gloria şi înclinaţia oamenilor (cu îndrăgitele lor opere de art㠖 v. 16), este nevoit să meargă şi mai departe şi să spună în v. 22: „Terminaţi cu omul!“ – iată concluzia nu numai a primelor două capitole, ci şi a întregului Vechi Testament. Această expresie cuprinde în ea sentinţa irevocabilă a lui Dumnezeu asupra rasei umane, căreia Israel nu îi este decât un eşantion. Curând după aceasta, crucea va pune punct experienţei omului în Adam. De la cruce, Dumnezeu nu‑l mai ia în considerare pe om şi, în consens cu El, noi avem privilegiul de a ne socoti „morţi faţă de păcat şi vii faţă de Dumnezeu, în Hristos Isus“ (Romani 6.11).

Cartea lui Isaia se deschide asemeni epistolei către Romani, în care cele dintâi trei capitole stabilesc în mod categoric vina omului, deci nevoia sa de îndreptare (de vindecare). Mântuirea Domnului (semnificaţie a numelui Isaia) va putea fi descoperită mai departe în Persoana lui Hristos Mântuitorul (cap. 40 şi următoarele).

ȚI-AI GĂSIT SCOPUL VIEȚII? | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul a zis: „M-am arătat ţie ca să te pun slujitor şi martor…” (Faptele apostolilor 26:16)

În baseball, prinzătorul încearcă să distragă atenția bătaciului. Odată, când Yogi Berra era în spatele bazei, Hank Aaron a venit să lovească. Yogi a început: „Hank, ai scrisul pe bâtă în locul greșit. Cuvintele ar trebui să fie orientate spre tine.” Și a continuat: „Mai bine verifică!” Hank nu a spus nimic. La următoarea aruncare, Hank a lovit mingea peste gardul din centrul terenului. A înconjurat bazele, a pășit pe baza casă, s-a uitat la Yogi Berra și a spus: „N-am venit aici să citesc, am venit să câștig!”

Este esențial să știi bine de ce ești aici, și să nu lași pe nimeni să te convingă să renunți la chemarea sau scopul tău. În lumea de astăzi, oamenii spun că încearcă să se descopere pe sine. O astfel de căutare este inutilă.

Așa cum spunea un pastor: „Dacă nu știi cine ești, cum poți ști ce să cauți? Și cum vei ști când ai găsit, din moment ce nu știi ce cauți? Prăjitoarele de pâine nu se găsesc pe ele însele… Un prăjitor de pâine… trebuie doar să facă ceea ce a avut în minte producătorul.”

Pavel a avut o întâlnire supranaturală pe drumul spre Damasc, când Hristos i-a spus: „M-am arătat ţie ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le.” (Fapte 26:16) Pentru a descoperi scopul vieții tale, trebuie să începi cu Dumnezeu ca punct de referință. El te-a creat; El te-a răscumpărat; El are un plan pentru viața ta – și ți-l va descoperi!

Așadar, dacă nu ți-ai găsit încă scopul vieții, stai de vorbă cu Cel care te-a creat și află ce a avut în minte! Apoi, nu da voie nimănui să se interpună între tine și scopul vieții tale!

26 Aprilie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar eu sunt vierme, și nu om: ocara oamenilor și disprețuitul poporului. Toți cei care mă văd își bat joc de mine.

Psalmul 22.6,7

Acestea sunt cuvintele uimitoare din inima binecuvântatului Fiu al lui Dumnezeu, atunci când atârna pe cruce, părăsit de Dumnezeu. Viermele este imaginea celei mai profunde umilințe. Orice fiu al lui Adam ar putea rosti pe drept aceste cuvinte cu privire la sine, fiindcă păcatul a pătat demnitatea umanității; cu toții merităm să fim umiliți în țărână. Aceste cuvinte însă au aparținut Celui care este Fiul lui Dumnezeu, Cel unic și lipsit de păcat.

Psalmul Îl prezintă ca Jertfa pentru păcat, ca Cel jertfit de bunăvoie pentru a purta judecata cuvenită păcatului, ca Cel luând poziția de vinovat și purtând singur această povară cumplită. Psalmul 22 face referire în mod particular la acel vierme din care se obținea culoarea stacojie, folosită la materialele pentru cortul întâlnirii. Aceasta ar fi într‑adevăr o aplicație potrivită pentru jertfa Domnului Isus. Nimeni n‑a luat vreodată un loc atât de umil, așa cum a făcut‑o Cel care este vrednic de cel mai înalt loc în univers.

Când medităm la această jertfă măreață, inimile noastre se umplu de respect și de cea mai adâncă admirație. Totuși, în momentele în care El Se jertfea astfel, era disprețuit, hulit și tratat cu cea mai mare cruzime. Câtă batjocură a venit asupra Celui care, în tăcere, a îndurat violență, insulte și scuipări, ca o oaie mută înaintea celor ce o tund!

Oamenii L‑au tratat într‑un fel absolut rușinos pe Mântuitorul, iar acest lucru vorbește inimilor tuturor celor răscumpărați, conducându‑le în adorare, acum și pentru eternitate: „Fie Numele Domnului binecuvântat, de acum și pentru totdeauna!“ (Psalmul 113.2).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și, trezindu‑Se, a mustrat vântul și i‑a spus mării: „Taci! Amuțește!“. Și vântul a stat și s‑a făcut liniște mare.

Marcu 4.39

„Și vântul a stat“

Poate că cineva se gândește: „Asta nu‑i posibil! O furtună nu se potolește doar pentru că o persoană îi strigă «Taci! Amuțește!»“. Nu, bineînțeles că nu! Dar Cel care a făcut aceasta nu era oricine, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu. Oameni ca noi s‑ar fi făcut de râs cu o asemenea încercare de a calma natura dezlănțuită. Dar aici era Unul de care ascultau vânturile și valurile. Acesta nu putea fi decât Dumnezeul Atotputernic! Ucenicii, cei care L‑au dus pe Isus pe celălalt mal al lacului, au fost profund impresionați de aceste scene unice: valuri mugind peste măsură de furios, moartea bătând în scândurile corabiei, și Fiul lui Dumnezeu mustrând vântul și cerându‑i mării să tacă!

Dar de ce ar fi prea greu pentru Creatorul universului să liniștească o furtună? Pentru a răspunde, trebuie să știm că Fiul lui Dumnezeu este Cel prin care Dumnezeu a făcut lumea (să citim, de pildă, Coloseni 1.16). Atunci, de ce oare n‑ar fi El capabil să facă vin din apă, să vindece bolnavi, să sature mii de oameni cu pâinile și peștii din traista unui copil…?

Mulți din acea vreme au fost martori oculari ai miracolelor lui Isus. Câțiva au așternut și pe hârtie experiențele acestea, pentru noi: Matei, vameșul; Marcu, slujitorul; Luca, medicul; Ioan, pescarul. Dar ei ne‑au relatat doar o parte: „Isus deci a făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi“ (Ioan 20.30). Nu există niciun motiv pentru a nu avea încredere în acești martori. Atotputernicul Creator Se află deasupra tuturor lucrurilor; pentru El, a face încă o minune cu tine și cu mine astăzi nu e o problemă!

Citirea Bibliei: Geneza 15.1-21 · 2 Petru 3.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 1:18-31

Iată aici întreg harul divin strălucind asupra mizerabilului popor (ca, de altfel, asupra oricărui păcătos care se recunoaşte pierdut). Ieri l‑am lăsat acoperit de plăgi şi de răni deschise, asemeni omului din parabolă căzut în mâinile tâlharilor (Luca 10.30). Astăzi, Domnul invită poporul să‑şi apere cauza în instanţă în faţa Lui. Să şi‑o apere?! La ce bun? Ce‑ar putea spune în apărarea sa? Vinovatul are gura închisă, nu poate vorbi; însă, în loc să‑şi audă condamnarea, el poate auzi, pronunţată de Însuşi Judecătorul Său, promisiunea fără seamăn din v. 18. Este făgăduinţa care a adus pace în inimi fără număr: „Dacă vor fi păcatele voastre cum este cârmâzul, se vor face albe ca zăpada…“ Curăţirea aceasta se poate face numai prin sângele lui Isus Hristos (1 Ioan 1.7)! Dar peste toţi cei care refuză graţierea oferită se va abate pedeapsa executorie.

Versetul 21 şi următoarele descriu ce a devenit Ierusalimul, „cetatea credincioasă“: un bârlog de ucigaşi. Domnul va trebui să‑l cureţe.Dar aceasta nu se va face, din nefericire, prin sângele răscumpărător, pentru că Ierusalimul nu l‑a dorit, ci prin judecata care se va abate asupra călcătorilor de lege, după toată îndelunga‑răbdare de care Dumnezeu a dat dovadă faţă de un popor răzvrătit.

PROMISIUNILE BIBLICE SUNT ȘI PENTRU TINE | Fundația S.E.E.R. România

„Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5:6)

Ce întrebare uimitoare i-a pus Domnul Isus acestui om paralizat: „Vrei să te faci sănătos?” Păi, cine nu ar vrea?! S-ar putea să fi surprins!

Autoarea americană Kay Arthur povestea că într-o zi a trecut pe lângă un cerșetor pe o stradă din Orașul Vechi al Ierusalimului. Omul cerșea, iar pantalonul ridicat lăsa să se vadă răni îngrozitoare… Și scria ea: „Inima mea de asistentă medicală m-a făcut să mă opresc. Am vrut să mă aplec și să văd mai bine și să încerc să fac ceva rănilor acelea… Ar fi trebuit spălate, tratate și pansate de cineva căruia îi păsa! Însoțitoarea mea însă m-a luat ușor de cot și m-a tras deoparte… Eram doar o turistă, și nu cunoșteam regulile locului. Ea mi-a spus că acest om nu dorea să se vindece. El trăia din rana lui! M-am uitat înapoi… cât să zăresc pentru ultima oară pe cineva care accepta să fie mai puțin decât ar fi putut fi!”

Wow! Acum poate înțelegem mai bine sensul întrebării Domnului Isus – chiar există oameni care nu vor să fie vindecați! Bărbatul care zăcea bolnav pe un pat lângă scăldătoarea numită Betesda se afla acolo de treizeci și opt de ani. Întrebare: cât timp durează până când o problemă devine un mod de viață? Domnul Isus i-a spus acelui om: „Scoală-te… și umblă!” (Ioan 5:8) Ce putem învăța din această relatare?

Întâi, nu lăsa ca problema ta să devină un mod de viață. Roagă-te, crede promisiunile din Scriptură și așteaptă ajutorul Domnului. Apoi, e cazul să te ridici și să te apuci de treabă, nu crezi?! Să devii părinte pentru copiii tăi, ajutorul potrivit pentru soțul sau soția ta, un contribuitor la comunitatea ta, o soluție la problema cuiva – este timpul să-ți asumi responsabilitatea pentru viața ta!

Încă o întrebare: Lași tu circumstanțele din trecut sau din prezent să te țină pe loc și să te împiedice să mergi mai departe? Dacă Domnul Isus te-ar întreba: „Vrei să te vindeci (emoțional, fizic și spiritual)?”, care ar fi răspunsul tău?

Așadar, lasă-L pe Isus să te facă sănătos!

25 Aprilie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Pe cei care Mă onorează îi voi onora.

1 Samuel 2.30

Biblia enunță principii fundamentale în enunțuri cât se poate de concise, iar unul dintre exemple este acesta: „Pe cei care Mă onorează îi voi onora“.

Dacă ne întrebăm „cine L‑a onorat cel mai mult pe Dumnezeu“, răspunsul este evident: Domnul Isus Hristos! Când El Și‑a început slujirea publică, odată cu botezarea Sa de către Ioan în Iordan, cerurile s‑au deschis și glasul lui Dumnezeu s‑a făcut auzit: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea“ (Matei 3.17). Apoi, în anii slujirii Sale publice, dorința Lui a fost să împlinească voia Celui care L‑a trimis (Evrei 10.7). El a mers de bunăvoie pe calea care L‑a condus la cruce: „Paharul pe care Mi l‑a dat Tatăl, să nu‑l beau?“ (Ioan 18.11).

După prima declarație din ceruri, care a avut loc la botezul Său, a venit o declarație similară pe muntele schimbării la față, când Dumnezeu a spus din nou: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea; de El să ascultați!“ (Matei 17.5). Da, Domnul Isus a fost onorat de către Tatăl! Oamenii L‑au urât, L‑au respins și L‑au crucificat, dar El a fost apoi înălțat în glorie: „S‑a așezat la dreapta Măririi, în ceruri“ (Evrei 8.1) și I s‑a dat „Numele mai presus de orice nume“ (Filipeni 2.9).

Pe măsură ce Îl cunoaștem și Îl iubim tot mai mult pe Domnul, ne găsim plăcerea în faptul că El este astfel înălțat și exclamăm cu bucurie: „A Celui care șade pe tron și a Mielului fie binecuvântarea și onoarea și gloria și puterea, în vecii vecilor!“ (Apocalipsa 5.13). Cât de minunat este faptul că, onorându‑L pe El, noi de asemenea suntem onorați, fiindcă suntem în El. Uimitoare binecuvântare!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiindcă Fiul Omului a venit să mântuiască ce era pierdut.

Matei 18.11

„Mă bucur să aud că v‑ați pierdut“

Se estimează că, în timpul vieții lui, renumitul predicator din Anglia, George Whitefield (1714‑1770), a ținut aproximativ 30.000 de predici în fața a peste 10 milioane de oameni. Despre întoarcerea sa la Dumnezeu, la vârsta de 16 ani, el mărturisește: Posteam 36 de ore de două ori pe săptămână, îmi făceam rugăciunile formale de mai multe ori pe zi și eram aproape mort de foame în Postul Paștelui, dar toate acestea nu mă făceau să mă simt decât și mai nenorocit. Dar, prin harul Domnului, l‑am întâlnit pe Charles Wesley, care mi‑a dat o carte care îmi arăta că trebuie să fiu născut din nou, sau sunt pierdut pentru eternitate. În sfârșit, m‑am încrezut în Domnul Isus și am fost iertat.

Whitefield avea un frate care nu voia să știe nimic de Dumnezeu și care era incapabil să creadă în iertare atunci când devenise conștient de marea lui vinovăție. Într‑o zi, a fost invitat de niște credincioși la ei acasă. Gazda i‑a prezentat harul lui Dumnezeu venit prin Isus Hristos. În zadar! Deprimat și descurajat, a spus: „Știu că ceea ce îmi spuneți este adevărat și că harul lui Dumnezeu este infinit, dar nu este pentru mine. Sunt prea corupt și rău pentru asta. Sunt pierdut“. Gazda a răspuns zâmbind: „Mă bucur să aud că v‑ați pierdut“. Indignat, a replicat: „Cum adică te bucuri?“. „Da“, a spus ea, „pentru că tocmai de aceea a venit Isus în lume, să caute și să mântuiască ce este pierdut. Deci există speranță!“.

Poate că vă considerați „oaia neagră“ a familiei, marginalizat, exclus, fără speranță… Dar Isus Hristos a venit special pentru cei care știu că sunt pierduți! (citiți Ioan 6.37). Așadar, dacă vă temeți că v‑ați pierdut, există speranță!

Citirea Bibliei: Geneza 14.13-24 · 2 Petru 2.17-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 1:1-17

După cum putem învăţa din înseşi cuvintele Domnului Isus (prezentate în Luca 24.44 şi 24.27), Vechiul Testament poate fi împărţit în trei părţi importante: legea lui Moise (Pentateuhul), profeţiile (care includ şi cărţile istorice) şi psalmii (cuprinzând şi cărţile poetice). Odată cu cartea lui Isaia începem una dintre aceste părţi importante ale Bibliei, profeţiile, parte adesea neglijată, din cauza dificultăţilor pe care le prezintă. Să‑I cerem Domnului să ne ajute să putem descoperi şi aici „cele despre El“ (Luca 24.27).

Profetul este pentru poporul său un purtător de cuvânt al Domnului, un trimis cu misiunea de a mustra, de a avertiza, de a îndrepta sau de a mângâia. Ca o introducere a acestei noi materii, în cap. 1 îl vedem pe Isaia în cea dintâi misiune a sa, aceea a unui medic ce trebuie să se prezinte în faţa unui bolnav fără speranţă. Versetele 5 şi 6 prezintă diagnosticul îngrozitor pe care trebuie să‑l anunţe, valabil în aceeaşi măsură pentru omul zilelor noastre, ca şi pentru israelitul din acea vreme: „tot capul este bolnav şi toată inima slăbită“. Inteligenţa (simbolizată de cap) a fost total pervertită prin abaterea de la Dumnezeu (Romani 1.21). Afecţiunea faţă de El (simbolizată de inimă) a dispărut cu desăvârşire; totul, din cap până‑n tălpi (ilustrând umblarea), este rău. Nimic nu este sănătos! Într‑o astfel de condiţie, participarea la ceremoniile religioase exterioare nu este decât ipocrizie şi „o urâciune“ (v. 13; comp. cu Proverbe 21.27).

CÂTEVA CUVINTE PENTRU ABSOLVENȚI  | Fundația S.E.E.R. România

„Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat…” (2 Timotei 2:15)

Tinerilor care vor absolvi un ciclu de învățământ anul acesta, le oferim unsprezece sfaturi care să-i motiveze și să-i inspire:

1) Ești aici dintr-un motiv, iar cel mai important lucru pe care-l poți face este să-l descoperi!

2) Urmează-ți pasiunea! Poate că încă nu știi care este, dar fă-ți un scop din a o descoperi!

3) Deși îți place Facebook-ul, s-ar putea să nu-ți placă să lucrezi pentru această companie. Așa cum faptul că îți place să gătești nu înseamnă neapărat că vei ajunge să deții un restaurant!

4) Nu renunța pentru că munca este grea. Renunță însă dacă, în adâncul sufletului, știi că ai altceva mai bun de făcut; sau pentru că nu te perfecționezi pe tine însuți sau organizația pentru care lucrezi; sau pentru că știi că nu mai ai ce căuta acolo!

5) Învață din fiecare experiență. Fiecare loc de muncă te pregătește pentru lucrarea pentru care te-ai născut.

6) Poate că primul tău loc de muncă, sau cel actual, nu e tocmai visul tău, sau scopul tău suprem – dar te poate ajuta să te pregătești pentru acesta!

7) Indiferent de locul de muncă pe care îl accepți după absolvire, slujește. Slujind în lucruri minore, vei avea ocazia să slujești în lucruri majore!

8) Serviciul tău de vis probabil că nu va fi cel la care ai visat când studiai. Dar nu-s puțini cei care au ajuns să aibă cariere remarcabile în afara domeniului în care au studiat!

9) În urmărirea scopului tău vei avea de înfruntat dificultăți, victorii și înfrângeri, rute ocolitoare, fundături sau amânări… Rămâi optimist și credincios!

10) Poate vrei ca lucrurile să se întâmple imediat, dar dacă s-ar întâmpla, ai fi pregătit pentru ele?

11) Semințele mor în pământ pentru a putea fi folosite într-un scop mai mare.

Așadar, „plantează-te” – și lasă-te folosit pentru o recoltă care să aducă beneficii altora!

24 Aprilie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

În aceasta și eu mă deprind să am în totul o conștiință fără vină față de Dumnezeu și față de oameni.

Fapte 24.16

Dreptatea și integritatea, în relația cu Dumnezeu și cu oamenii, sunt lucruri esențiale, fără de care discursul religios, rugăciunile elocvente și frecventarea strângerilor laolaltă nu au nicio valoare. Nu este vorba despre creștinul care poate sau nu poate face greșeli, nici despre cel care poate sau nu poate atinge standardul ideal. În cazul în care căutăm credincioși perfecți, am face mai bine să mergem în cer, căci aici nu‑i vom găsi, oricât i‑am căuta. Însă, dacă un creștin adevărat greșește, el va recunoaște îndată acest lucru. El nu uită niciodată că integritatea morală este mai importantă decât eminența intelectuală. Într‑adevăr, Pavel ne reamintește că, atât timp cât lipsește dragostea ca scop al poruncii, deținerea celor mai însemnate daruri academice ar face ca slujirea să nu fie nimic altceva decât zgomot (1 Corinteni 13.1,2). Să fie ținta oricărui creștin de a avea o inimă care să nu‑l condamne și reputația unei purtări oneste în lucrurile care țin de această viață! Dacă ești patron, îți vei găsi plăcerea în a da salarii bune, iar dacă ești angajat, îți vei găsi plăcerea în a oferi servicii ireproșabile.

S‑a pus întrebarea «de ce cursul celor mai multe râuri este strâmb sau întortocheat», iar răspunsul a fost că «un râu urmează cursul care îi opune cea mai mică rezistență». Va veni un timp în experiența noastră când va fi necesar să spunem «nu»! Ce imensă putere se află în acest scurt cuvânt, atunci când este rostit cu hotărâre și curaj! Acest cuvânt a fost deseori ca o stâncă gigantică în mare, care a spart valurile puternice ale ispitei. Libertatea religioasă dispare încetul cu încetul de pe pământ. Chiar și în țările noastre atât de favorizate, este posibil să vină timpul când să plătim credincioșia neabătută cu propriile vieți. Dacă ne va fi dat un astfel de privilegiu, să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea curajul necesar!

G. Henderson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iată, îi numim fericiți pe cei care au răbdat: ați auzit de răbdarea lui Iov și ați văzut sfârșitul dat lui de la Domnul, pentru că Domnul este plin de milă și îndurător.

Iacov 5.11

Armata Salvării în India

Federick Tucker (1853‑1929) s‑a născut în nord‑estul Indiei. Era fiul unei înstărite familii engleze care trăia în perioada de apogeu a imperialismului. Împreună cu soția sa și cu cei trei asociați, el a fondat în anul 1882 Armata Salvării în India. Prima lui soție însă a murit devreme, în urma unei epidemii de holeră. Frederick s‑a recăsătorit. A doua lui soție, Emma, era fiica lui William Booth, fondatorul Armatei Salvării. Au avut împreună nouă copii, dintre care trei au murit de tineri. Emma de asemenea s‑a îmbolnăvit grav în India, astfel că ei au fost nevoiți să se mute în America.

Într‑o seară, Frederick a predicat despre Isus, Mântuitorul plin de compasiune. După predică însă, un ascultător i s‑a adresat cu reproș: Dacă și soția ta ar muri, iar dacă și copiii tăi ar plânge după mama lor, nu ai mai putea vorbi despre un Dumnezeu al iubirii! Însă doar câteva zile mai târziu s‑a întâmplat inimaginabilul. În drumul spre soțul ei, Emma și‑a pierdut viața într‑un accident feroviar. Frederick stătea cu cei șase copii în fața mormântului. Cuvintele mustrătoare ale ascultătorului i‑au revenit în minte, așa că a spus: „Zilele trecute cineva mi‑a zis că, dacă soția mea ar muri, nu aș mai putea afirma că Isus este plin de compasiune. Aș dori să‑i spun că Domnul Isus este cu mine. Da, durerea mea este foarte mare, dar astăzi, dintre toate zilele, Hristos este Mângâierea mea“. Bărbatul era acolo și asculta. Copleșit de mărturia lui Tucker, și‑a deschis inima pentru mesajul evangheliei. Domnul Isus este cu adevărat singurul care poate fi alături de noi și care ne poate alina în orice situație.

Citirea Bibliei: Geneza 14.1-12 · 2 Petru 2.9-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 15:16-33

Din v. 16 şi 17 învăţăm care sunt valorile autentice aici, jos: teama de Dumnezeu, însoţită de dragostea care vine de la El. „Evlavia cu mulţumire este mare câştig“ – confirmă apostolul – „… având hrană şi îmbrăcăminte, vom fi mulţumiţi“ (1 Timotei 6.6‑8).

Subliniem într‑un mod cu totul deosebit v. 23: „Ce bun este un cuvânt la timpul său!“ De câte ori nu rămânem tăcuţi când ar trebui să spunem un cuvânt… şi aceasta, în general, pentru că ne lipseşte curajul sau dependenţa de Duhul Sfânt (Matei 10.19,20)! Când însă, cu ajutorul Domnului, nu lăsăm să ne scape ocaziile de a vorbi despre El, experimentăm şi cea dintâi parte a acestui verset: bucuria ne umple inimile.

Capitolul 15 se încheie cu proverbul atât de des exemplificat de Domnul Isus: „Înaintea onoarei merge smerenia“ (Matei 18.4; 19.30; 20.27‑28; 23.11,12…), proverb pe care nu l‑a prezentat numai în cuvinte. Căci cine oare s‑a smerit vreodată ca El? Tot astfel, nimeni niciodată nu va fi înălţat mai mult ca Domnul nostru.

Capitolele 16‑31, ca şi Eclesiastul şi Cântarea Cântărilor,
ne vor sta în atenţie în volumul 5.

CUM GESTIONEZI FRICA? | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic…” (Psalmul 118:6)

Dacă te afli într-o poziție de slujire în biserică, acest lucru nu îți va da curaj, dar dacă dai dovadă de curaj, te vei impune ca lider în ochii celorlalți.

Pastorul american Larry Osborne a spus: „Cel mai frapant lucru la liderii foarte eficienți este cât de puține lucruri au în comun. Ceea ce unul consideră a fi esențial, altul îl consideră periculos. Dar o trăsătură care iese în evidență la toți este disponibilitatea de a-și asuma riscuri.”

Curajul nu înseamnă lipsa fricii; înseamnă să faci ceea ce ți-e frică să faci. Este puterea de a renunța la ceea ce îți este familiar și de a înainta pe teritorii noi. Psalmistul a spus: „Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni?” Istoricul roman Tacitus a scris: „Dorința de siguranță se opune oricărei întreprinderi mărețe și nobile.” Curajul are efectul invers: el deschide uși, iar acest fapt este unul dintre cele mai uimitoare beneficii ale sale.

Teologul britanic John Henry Newman a spus: „Nu te teme că viața ta se va sfârși, ci că nu va avea niciodată un început.” Fără curajul de a începe, nu ai viitor. Și iată un lucru ironic: atât cei care nu au curajul să-și asume riscuri, cât și cei care au curajul să-și asume riscuri, experimentează același nivel de frică în viață. Singura diferență este că cei care se tem se retrag, în timp ce aceia care dau dovadă de curaj înaintează.

Deci, cum gestionezi frica? O accepți sau încerci să fugi de ea? Te expui la situații care îți pun la încercare credința? Sau te-ai retras atât de mult în zona ta de confort, încât nu simți niciodată frică? Abia după ce ai răspuns la aceste întrebări, poți începe să-ți depășești temerile!

Dar să nu uiți niciodată că „Domnul este de partea ta” – când ești pe calea Lui!