Mana Zilnica

5 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu.

Fapte 7.56

Pentru copiii lui Dumnezeu probabil că nu există nimic altceva pentru care să trebuiască să se judece pe ei înșiși mai mult decât pentru aceasta, că, în umblarea lor prin lume, neglijează să‑și țină privirile ațintite asupra lui Hristos! Dacă Dumnezeu ne‑a scos de sub puterea întunericului, a făcut‑o cu scopul de a ne avea în ceruri cu Hristos. Cerul este singurul nostru loc de acum încolo.

Ștefan era „plin de Duh Sfânt“. Efectul asupra lui Ștefan a fost că el a putut privi țintă la cer. Aceasta ilustra nu doar că sufletul său era preocupat cu gândurile lui Dumnezeu, ci că era locuit de Duhul. Ne gândim noi îndeajuns la acest loc ceresc? Dacă lăsăm ca Duhul lui Dumnezeu să ne umple gândurile și inimile în orice împrejurări ne‑am afla, vom fi aduși în locul în care Dumnezeu manifestă gloria Sa în Persoana Omului aflat în cer. Iar dacă acest lucru este adevărat cu privire la noi, lumea îl va remarca.

Nimic nu a condus la un mai mare declin spiritual în rândul creștinilor decât lipsa de comuniune cu Mântuitorul aflat la dreapta lui Dumnezeu. Suntem lăsați în această lume nu doar ca să știm că suntem mântuiți și că mergem în cer, ci ca să umblăm în comuniune cu El.

Ștefan se bucura de aceeași Lumină care l‑a orbit mai târziu pe Saul din Tars. Gloria lui Hristos a strălucit deasupra lui Ștefan, iar Dumnezeu i‑a descoperit ceea ce l‑a făcut capabil să stea cu totul liniștit în mijlocul întunericului și al răutății omenești, de unde Fiul Său fusese aruncat afară. Ștefan „a îngenuncheat“. Liniștea duhului său este remarcabilă. Ce contrast între gândurile omenești și gândurile divine din inima unui credincios! Hristos este întotdeauna înaintea lui Dumnezeu în glorie, iar ochii lui Ștefan au fost ațintiți asupra Lui. Ne preocupăm și noi cu El? Dacă da, atunci să știm că El este răspunsul perfect la toate împrejurările noastre. Să ne ținem privirile ațintite asupra Lui!

E. S. Nashed

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și au legat cu ușurătate rana fiicei poporului Meu, zicând: „Pace! Pace!“, și nu este pace.

Ieremia 8.11

Ojă pe unghiile urangutanului

Uneori nu‑ți vine să‑ți crezi ochilor, de exemplu când vezi unghiile unui urangutan vopsite în violet. Nebunesc, nu‑i așa? Urangutanul tocmai fusese operat într‑un adăpost pentru animale, iar acum începe să se trezească din anestezie. Îngrijitorul se comportă ca un cosmetician și îi aplică ojă de culoare violet pe unghii. Ce rost are lucrul acesta? Ei bine, această procedură necunoscută urangutanului de la nivelul unghiilor îi distrage atenția, astfel încât el să nu apuce să tragă de bandaj și să‑și zgârie rănile proaspete. Se intenționează ca animalul să petreacă ceva timp zgâriindu‑și oja. O astfel de distragere a atenției este, de fapt, un ajutor împotriva altor suferințe ale sale.

Ceea ce ar avea oarecare sens cu urangutanul nu se poate însă nicidecum aplica în dreptul omului. Noi, oamenii, suntem adesea răniți, prin accidente, boli de tot felul, prin despărțire, concediere de la locul de muncă, șomaj. Cum gestionăm propriile răni? Reflectăm la prioritățile din viață? Ne întrebăm oare dacă nu cumva Dumnezeu vrea să ne spună ceva prin durerea care ne‑a ieșit în cale? Sau doar ne distragem atenția ocupându‑ne cu altceva și ieșind cu superficialitate din situație, fără nicio lecție? Nu ajută la nimic să fim preocupați doar de „oja“ distractivă și să nu auzim vorbirea lui Dumnezeu în viața noastră. Dumnezeu ne vrea vindecarea, dar are nevoie de ascultarea noastră. Să luăm aminte la ce are El să ne spună! Copiii de asemenea își pierd direcția, atunci când distracția devine centrul vieții lor.

Să nu ne amăgim cu „pace, pace“, când de fapt totul în viață este un zbucium nesfârșit! Marele Medic vrea să ne dea mântuirea Lui.

Să Îl prețuim pe acest Salvator fără seamăn!

Citirea Bibliei: Neemia 3.1-15 · Proverbe 11.10-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 36:1-21

Continuând cuvântarea, Elihu Îl îndreptăţeşte pe Dumnezeu (v. 3), combătând cele două idei false cu privire la El.

Întâi întăreşte faptul că, în ciuda atotputerniciei Sale, Creatorul Se interesează de făptura Sa şi nu o dispreţuieşte deloc (v. 5). Cel drept (credinciosul) se bucură de grija Sa deosebită. Ochii Săi veghează fără încetare şi asupra celui pe care îl înalţă (v. 7) şi asupra celui peste care trimite încercări (v. 8).

Apoi spune cu hotărâre că Dumnezeu nu acţionează niciodată într‑un fel capricios, cum lăsase Iov să se înţeleagă. Permiţând încercarea, El urmăreşte un scop bine definit: să le arate alor Săi ce au făcut, să le deschidă urechile spre disciplină şi să‑i motiveze să se întoarcă, dacă au înfăptuit nedreptate. Disciplina formează discipolii (ucenicii); supunerea modelează supuşii. Evrei 12.7 ne aminteşte că disciplina este rezervată pentru „fiii lui Dumnezeu“, aşa cum şi părinţii îşi disciplinează propriii copii, nu pe ai altora. Disciplinarea este o dovadă a relaţiei noastre cu Tatăl. Dar, conform aceluiaşi pasaj (Evrei 12.5,6), sufletul care este sub disciplină poate ori să o nesocotească, neascultând de ea sau neacordându‑i nicio importanţă (v. 12; comp. cu 5.17), ori, dimpotrivă, să‑şi piardă curajul, uitând că cea care a pregătit disciplina este credincioşia dragostei Domnului (Psalmul 119.75). Există şi o a treia atitudine, iar aceasta este cea bună: de a ne lăsa exersaţi prin disciplină, altfel spus, de a ne întreba cu ce scop a trimis‑o Dumnezeu în calea noastră (Evrei 12.11).

IARTĂ ȘI UITĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34)

De-a lungul timpului, au existat societăți care îi pedepseau pe cei care comiteau adulter punându-i să poarte un mare A de culoare stacojie aplicat pe veșminte, identificându-i public cu comportamentul lor. Iar dacă erai prins la furat, te puneau să târăști o bilă din metal cu un lanț în jurul ei.

Poate că spui: „Ei bine, au meritat-o!” Chiar așa?

Domnul Isus a spus că dacă pur și simplu poftești pe cineva, ai comis adulter în inima ta! (vezi Matei 5:28) Apoi, El a continuat spunând că standardul de judecată pe care îl impui celorlalți este același standard după care vei fi judecat (vezi Matei 7:1-2).

Dumnezeu nu este blând cu păcatul, ca atare El va face două lucruri:

1) El nu va trece pur și simplu cu vederea păcatul tău. Biblia spune că „Domnul pedepseşte pe cine iubeşte…” (Evrei 12:6)

2) El nu-ți va întoarce spatele. De unde știm? Din Biblie. Apostolul Pavel scrie: „Nimic nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu…” (vezi Romani 8:38-39)

Așadar, atunci când cineva te rănește, Dumnezeu spune că trebuie să-l iertăm și să uităm! Altfel, modul în care gândim, acționăm și vorbim va suferi modificări. În plus, ne va ține legați de amintiri vechi, dureroase. „Dar e așa de greu să ierți!”, spui tu. De aceea Domnul Isus a spus să te rogi pentru cei care se poartă urât cu tine (vezi Matei 5:44).

Iertarea cuiva începe cu rugăciunea pentru acea persoană. Tu spui: „Dar aș dori să înțeleg de ce a făcut-o…” De ce? Pentru că oamenii înțelepți fac lucruri prostești, oamenii buni fac lucruri rele, iar oamenii rătăciți nu știu ce fac. Domnul Isus S-a rugat pentru cei care L-au răstignit: „Tată, iartă-i, că nu știu ce fac!”

Într-o zi, poate vei înțelege ce l-a motivat pe cel ce te-a rănit. Dar chiar dacă nu înțelegi, este de datoria ta să ierți și să uiți!

4 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Împărăția cerurilor a fost asemănată cu un om care seamănă sămânță bună în ogorul lui.

Matei 13.24

„Omul“ care a semănat sămânță bună în ogorul lui este Fiul Omului; nu se spune „Hristos“. Titlul de „Fiul Omului“ presupune respingerea Sa ca Mesia al poporului Său pământesc și înălțarea Sa la dreapta lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care doar în această parabolă, a neghinei, se vorbește despre ogor ca fiind „ogorul lui“ (versetele 24 și 27). În parabola anterioară, cea a semănătorului, nu este folosită această expresie.

Acum El vorbește despre ogorul Lui și explică: „Ogorul este lumea“ (versetul 38). Prin aceasta înțelegem că lumea întreagă (în limba greacă: „kósmos“) Îi aparține Lui. Dar oare nu I‑a aparținut întotdeauna Lui? Desigur, ca și Creator, El este deținătorul de drept al tuturor lucrurilor pe care le‑a creat. Dar ceea ce este deosebit aici este faptul că El, ca Om, ca Fiu al Omului, a câștigat lumea prin moartea Sa pe cruce, la Golgota. Aici se prefigurează moartea și învierea Domnului.

Când L‑au văzut venind în via Sa, iudeii, plini de ură, au spus despre El: „Acesta este moștenitorul; veniți să‑l omorâm și să luăm în stăpânire moștenirea lui!“ (Matei 21.38). Conform planului lui Dumnezeu, Lui, ca Fiu al Omului, trebuia să‑I aparțină nu numai via – Israel – ci și întreaga lume (Evrei 1.2; 2.5‑8). El i‑a cumpărat cu prețul sângelui Său nu numai pe cei care cred în El (1 Corinteni 6.20; 7.23; Apocalipsa 5.9; 14.3,4), ci și pe toți ceilalți oameni, chiar și pe învățătorii falși, care L‑au tăgăduit ca Stăpân al lor (2 Petru 2.1). „A cumpăra“ nu înseamnă același lucru cu „a răscumpăra“. „A cumpăra“ înseamnă obținerea drepturilor asupra a ceea ce a fost cumpărat și subliniază efectul lucrării Sale.

Prin moartea Sa, Domnul Isus a câștigat drepturi asupra tuturor oamenilor, asupra întregii lumi, ca loc în care trăiesc acești oameni. Sunt recunoscute oare aceste drepturi? De către foarte puțini! Cei mai mulți oameni nu se preocupă cu drepturile Celui care i‑a cumpărat. Ei sunt de părere că își aparțin lor înșiși. Ei gândesc că lumea (sau cel puțin o parte din ea) le aparține lor și că pot proceda cum doresc cu ceea ce le aparține. Dar se înșală: lumea Îi aparține lui Hristos și ei vor da cândva socoteală înaintea Lui pentru faptul că s‑au amestecat în drepturile Sale.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus i‑a zis: „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“.

Ioan 14.6

Sacrificiul pompierului

Într‑o clădire înaltă din New York, care era pe cale să fie terminată, a izbucnit un incendiu. Cum focul se răspândea fulgerător, meseriașii nu au avut timp să fugă din clădire, ci doar să urce la ultimul nivel. Pompierii veniți în grabă au întins cea mai lungă scară spre ei, însă aceasta s‑a dovedit a fi prea scurtă pentru ca muncitorii să poată fi salvați. În acel moment, pompierul aflat pe ultima treaptă, mânat de un spirit de sacrificiu, s‑a agățat de parapet și le‑a strigat: „Repede, haideți, coborâți pe spatele meu și salvați‑vă!“. Cei opt bărbați din Brooklyn au traversat acest pod până la scară, astfel că toți au fost salvați. Însă pompierul nu a mai putut coborî. El și‑a pierdut viața.

Dumnezeu a văzut că toți oamenii erau păcătoși, rătăciți, aflați în fața pierzării și că nicio „scară“ a eforturilor omenești nu era suficient de lungă pentru a‑i salva. De aceea L‑a trimis pe Fiul Său pe pământ. Isus Hristos Și‑a dat viața pe cruce, pentru a crea o cale de salvare pentru oameni. Te gândești oare că Dumnezeu a greșit când a trimis un Salvator pentru o omenire pierdută? El salvează desăvârșit prin singura lucrare de care poate El să Se bucure. Aceia care se predau Răscumpărătorului traversează acest „pod viu“. Ei scapă de judecata divină și încep să aibă o relație cu Dumnezeu. Îl privesc prin credință pe Mântuitorul lor!

Să‑L prezentăm și noi neobosit fiecărei inimi pe Salvatorul venit de la Dumnezeu!

Citirea Bibliei: Neemia 2.9-20 · Proverbe 11.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 35:1-16

Din necazurile sale, Iov trăsese trista concluzie că nu merită să încerci să fii drept, pentru că, în cele din urmă, nu eşti cu nimic mai câştigat decât cel care a păcătuit (9.22; 34.9; 35.3). Vai, cum îşi descoperea el acolo adâncul inimii! Părea să dea dreptate insinuării lui Satan: „Oare în zadar (sau: pentru nimic) se teme Iov de Dumnezeu?“ (1.9). Era aproape aceeaşi logică a „oamenilor stricaţi la minte“ cărora le vorbea apostolul şi care considerau c㠄evlavia este sursă de câştig“ (1 Timotei 6.5; citiţi şi Maleahi 3.14).

Patriarhul nostru nu îşi amintea să fi avut până atunci astfel de sentimente în inimă. Îşi cunoştea faptele bune, dar nu şi motivele lor tainice. Şi acestea erau departe de a fi întotdeauna bune. Să‑I dăm voie Duhului să ne cerceteze prin Cuvânt, pentru a distinge şi a da la iveală intenţiile inimii (Evrei 4.12). Este serviciul pe care Elihu i l‑a făcut lui Iov, spunându‑i adevărul. Unele lucruri nu sunt plăcute de auzit, dar „rănile făcute de un prieten sunt credincioşie“ (Proverbe 27.6; vezi şi Coloseni 4.6). Iar când aceste lecţii importante vor fi fost învăţate, lacrimile, strigătele din necazuri, chemarea în ajutor (19.21) vor face loc „cântărilor în noapte“ (v. 9,10).

CHEAMĂ-L PE DUMNEZEU ÎN AJUTOR! | Fundația S.E.E.R. România

„Doamne, numai Tu poţi veni în ajutor.” (2 Cronici 14:11)

Confruntat cu un dușman pe care nu-l putea învinge de unul singur, regele Asa s-a rugat: „Doamne, numai Tu poţi veni în ajutor celui slab ca şi celui tare, vino în ajutorul nostru, Doamne, Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim şi în Numele Tău am venit împotriva acestei mulţimi. Doamne, Tu eşti Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!” Domnul a lovit pe etiopieni dinaintea lui Asa şi dinaintea lui Iuda.” (2 Cronici 14:11-12)

Comentatorul american F.B. Meyer scria: „Adu-i aminte lui Dumnezeu întreaga Sa responsabilitate: „Doamne, numai Tu poți veni în ajutor!” Șansele ca dușmanul să-l înfrângă pe Asa erau enorme. Erau un milion de oameni înarmați… alături de trei sute de care. Părea imposibil ca Israel să reziste în fața acelei mari mulțimi. Nu existau aliați care să-i vină în ajutor: singura lui speranță era Dumnezeu. Asa nu avea pe nimeni alături care să-l ajute.

S-ar putea ca dificultățile tale să fi ajuns la un nivel atât de alarmant, încât să fii nevoit să renunți la orice ajutor din partea oamenilor, la care ai recurs altădată, în încercări mai mici, și să te întorci la prietenul tău Atotputernic. Pune-L pe Dumnezeu între tine și dușman.

În credința lui Asa, Iahweh stătea între puterea etiopianului Zerah și el, care nu avea nicio putere. Și nu s-a înșelat! Etiopienii au fost nimiciți în fața Domnului și în fața oștirii Sale, ca și cum luptători cerești s-ar fi aruncat împotriva dușmanului în numele lui Israel.

Dumnezeul nostru este Domnul oștirilor, care poate chema oricând întăriri neașteptate în ajutorul poporului Său. Crede că El este acolo între tine și dificultățile tale, iar ceea ce te supără va fugi dinaintea Lui, ca norii mânați de vântul puternic.”

Așadar, cheamă-L pe Dumnezeu în ajutor!

1 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Avem un astfel de Mare‑Preot, care S‑a așezat la dreapta tronului Măreției, în ceruri.

Evrei 8.1

Acesta este cel de‑al treilea dintre cele cinci pasaje din Evrei în care scriitorul menționează faptul că Domnul Isus S‑a așezat la dreapta lui Dumnezeu. Acestea nu sunt simple repetări ale aceluiași fapt, ci fiecare dintre ele menționează un lucru specific, pe care Duhul Sfânt a dorit să ni‑l accentueze.

1. În prima referință, cea din Evrei 1.3, citim că, „după ce a făcut prin Sine Însuși curățirea păcatelor noastre, S‑a așezat la dreapta Măreției, în ceruri“. În contextul acestui verset, scriitorul ne prezintă șapte glorii ale Domnului Isus, de aceea putem spune că așezarea Lui este în virtutea gloriei Persoanei Sale.

2. Apoi, tot în capitolul 1, Îl auzim pe Tatăl spunând: „Șezi la dreapta Mea până îi voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut al picioarelor Tale“ (versetul 13). Aici, așezarea Lui se datorează faptului că El este Cel dintâi în toate.

3. Cea de‑a treia referință apare în versetul de astăzi din capitolul 8. Aici, Domnul Isus este așezat, datorită preoției Lui perfecte. Spre deosebire de preoții din rânduiala levitică, Domnul Isus nu a avut de adus o jertfă pentru păcatele Sale; de asemenea, preoția Lui nu este limitată prin moarte, fiindcă El trăiește pururea.

4. Cea de‑a patra apariție este în capitolul 10.12: „Dar El, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S‑a așezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu“. Aici, Domnul Isus este așezat datorită jertfei Lui perfecte.

5. Cea de‑a cincea și ultima apariție este în capitolul 12. Aici Îl vedem ca pe Exemplul perfect în alergarea noastră. Avem un Obiect în cer la care să ne ațintim privirile – „Să alergăm cu răbdare în alergarea care ne stă înainte, privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței, care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a răbdat crucea, disprețuind rușinea, și șade la dreapta tronului lui Dumnezeu“ (Evrei 12.2). Fie ca privirea noastră să fie ațintită doar asupra Lui!

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Un om a dat o cină mare și i‑a chemat pe mulți.

Luca 14.16

I‑a invitat pe mulți

Un om i‑a invitat pe mulți la masa pe care a pregătit‑o. Când totul a fost gata, robul s‑a dus la cei invitați și i‑a rugat să vină. Dar ei au refuzat. Folosind cuvinte politicoase, au prezentat tot felul de scuze, cele din parabolă: „Am cumpărat un ogor“, „mă duc să încerc boii“, „m‑am însurat“.

Dumnezeu astăzi îi invită pe toți oamenii să vină la El și să accepte harul Său. Lucrarea mântuirii pe cruce este gata. Isus Hristos nu așteaptă nimic de la nimeni, putem veni așa cum suntem. Nu este nevoie să fi avut o viață decentă, cu registrul la zi al faptelor bune. Ce lucru trist, să preferăm ceea ce este pământesc, și atât de trecător, în locul mântuirii veșnice și al părtășiei cu Dumnezeu! Posesiunile, locul de muncă, relațiile cu partenerii… câte și mai câte ne împiedică să acceptăm această invitație și să credem în Isus! Alergăm prin timp să economisim minutele, dar risipim viața. În spatele tuturor acestor manevre stă vrăjmașul sufletelor noastre. Mulți au refuzat deja harul mântuirii lor, lăsând ca ultimul lor răspuns să fie doar lopata groparului. Moartea introduce în sala de audiențe a tribunalului lui Dumnezeu. Este exclusă ideea unei amnistii.

De aproape 2000 de ani, Domnul ne invită să venim la El. Fericiți sunt toți aceia care au acceptat această invitație și au început o relație cu Dumnezeu!

Acum El ne mai cheamă o dată. Să apucăm șansa care ni se propune astăzi!

Citirea Bibliei: Ezra 10.1-44 · Proverbe 10.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 33:1-22

În două rânduri, Iov ceruse intervenţia unui mediator (9.33; 16.21), iar acum dorinţa îi este îndeplinită: Elihu urmează să fie pentru el interpretul gândurilor lui Dumnezeu. Iov mai înţelesese că această misiune nu putea fi îndeplinită decât de un om asemenea lui (9.32), iar acum poate auzi din gura lui Elihu tocmai această trăsătură: „iată, înaintea lui Dumnezeu eu sunt ca tine: şi eu sunt frământat din lut“ (v. 6).

Scriptura ne învaţă că este „un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos…“ (1 Timotei 2.5). Este marea taină a Domnului Isus – umanitatea Sa – fără de care El nu S‑ar fi putut face purtătorul de cuvânt al omului înaintea lui Dumnezeu!

„Dumnezeu vorbeşte o dată, şi de două ori…“ (v. 14). După ce a vorbit prin profeţi, Dumnezeu a vorbit în Fiul. Câtă atenţie ar fi trebuit să acorde lumea acestui limbaj! (Evrei 1.1,2; 2.1). Şi totuşi în Iov 33.14 trebuie să se facă această tristă remarcă: „(omul) nu ia seama“. Ce mari sunt indiferenţa şi împietrirea inimii omului! Din acest motiv, aceeaşi epistolă avertizează solemn: „Luaţi seama să nu Îl respingeţi pe Cel care… vorbeşte din ceruri“ (Evrei 12.25).

Printr‑un verdict concis, Elihu pune deoparte toate raţionamentele: „Dumnezeu este mai mare decât omul“ (v. 12) şi nu este obligat s㠄dea socoteal㓠oamenilor (v. 13).

NĂSCUT PENTRU A CREDE (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze…” (Proverbele 22:6)

Formarea unui copil este atât o provocare, cât și o recompensă. Prin modelarea sistemului lui de convingeri, îi ajuți creierul în dezvoltare să stabilească căi neuronale permanente care îi vor ghida creșterea morală și spirituală.

Neurologii Andrew Newberg și Mark Robert Waldman, autorii cărții Born to Believe („Născut pentru a crede”), subliniază importanța perioadei cuprinse între șapte și zece ani. În acest răstimp, un copil are cea mai mare disponibilitate și capacitate să prindă conceptul unui Dumnezeu pe care nu Îl poate vedea, simți sau auzi. Newberg și Waldman sugerează, de asemenea, că instrumentul nostru cel mai eficient pentru a pune semințele credinței în această etapă este povestirea, nu predicarea sau moralizarea.

Povestirile care încorporează principii divine, comportamente morale (curaj, credință, dragoste, compasiune și iertare) sunt ingrediente binevenite și ușor de digerat pentru construirea caracterului creștin.

Povestirea a fost modul prin care Dumnezeu i-a instruit pe israeliți să-i învețe pe copiii lor căile și Cuvântul Său – și așa au apărut istorisirile despre Adam și Eva, Noe, Daniel, Estera, Samson, Rut și David… iar mai târziu, în căminele creștine, cele despre nașterea, viața, lucrarea, minunile, învățătura, moartea și învierea lui Hristos au stârnit inimile, interesul și imaginația, transmițând principii durabile, care schimbă vieția!

Studiile arată că sistemele de convingeri ale adulților sunt puternic influențate de poveștile pe care le-au auzit în copilărie. Așadar, seamănă povestiri care vor deveni fundamentul caracterului lor și baza unei vieți de credință.

În calitate de părinte, tutore sau profesor, este datoria ta să le încurajezi și să le stimulezi creierul în dezvoltare către convingeri sănătoase, decizii bune și un stil de viață evlavios!

31 Ianuarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Cine crede în Mine, după cum a spus Scriptura, din inima lui vor curge râuri de apă vie.

Ioan 7.38

Să ținem bine minte că Duhul Sfânt este întotdeauna izvorul viu și permanent al slujirii. Doar El poate scoate la iveală, cu o prospețime și cu o plinătate divină, comorile Cuvântului lui Dumnezeu și doar El le poate aplica, cu o putere cerească, la nevoile prezente ale sufletului. Nu este vorba de a scoate la iveală noi adevăruri, ci de a prezenta Cuvântul însuși și de a‑l aplica la starea morală și spirituală a poporului lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata slujire. Cineva poate vorbi de o sută de ori din aceeași porțiune a Scripturii, acelorași oameni, și de fiecare dată Îl poate prezenta pe Hristos sufletelor cu prospețime spirituală. Pe de altă parte, altcineva își poate stoarce creierii pentru a găsi noi subiecte și noi metode de prezentare a subiectelor vechi și, în tot acest timp, să nu existe deloc Hristos și putere spirituală în slujirea lui.

Acest principiu este valabil deopotrivă pentru evangheliști, învățători și păstori. Un om poate fi chemat să predice evanghelia în același loc, vreme de mai mulți ani, și câteodată să se simtă împovărat de faptul că trebuie să se adreseze aceleiași audiențe, cu aceeași temă, an de an, lună de lună, săptămână de săptămână. Simte probabil nevoia de ceva nou, de ceva proaspăt, de ceva diversificat. Sau poate că dorește să‑și schimbe sfera de lucru, unde subiectele sale ar fi noi pentru cei care le vor asculta. Este de ajutor pentru un astfel de om să‑și aducă aminte că marea temă a unui evanghelist este Hristos, că puterea de a prezenta această temă este Duhul Sfânt și că acela căruia îi este prezentată tema este sărmanul păcătos pierdut. Știm cu toții că Hristos este întotdeauna nou, că puterea Duhului este întotdeauna proaspătă și că starea sufletului omului este mereu de un interes profund. Mai mult, este bine pentru evanghelist să‑și aducă aminte, de fiecare dată când se ridică pentru a predica, de faptul că cei cărora le predică sunt cu adevărat ignoranți cu privire la evanghelie; prin urmare, trebuie să predice ca și cum ar fi prima oară când ascultătorii lui aud mesajul și ca și cum ar fi prima oară când îl rostește. Aceasta, pentru că predicarea evangheliei, în semnificația divină a acestei expresii, nu înseamnă prezentarea searbădă a unei doctrine evanghelice, nici cuvinte formale rostite mereu și mereu, într‑o rutină obositoare, ci înseamnă de fapt prezentarea inimii lui Dumnezeu, a Persoanei și a lucrării lui Hristos, iar toate acestea prin energia prezentă a Duhului Sfânt, care scoate la iveală tot mai mult din comoara inepuizabilă a Sfintei Scripturi.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi, care odinioară erați departe, ați fost aduși aproape prin sângele lui Hristos.

Efeseni 2.13

Adam și Eva

Îi vedem pe Adam și pe Eva în zorii creației așezați într‑o grădină frumoasă, într‑o plăcută comuniune cu Dumnezeu. Însă totul se schimbă dintr‑odată: ei nu Îl ascultă pe Dumnezeu. Păcătuiesc! Aceasta aduce consecințe grave asupra întregii omeniri: „Nelegiuirile voastre au făcut o despărțire între voi și Dumnezeul vostru și păcatele voastre v‑au ascuns fața Lui“ (Isaia 59.2). Distanța dintre noi și Dumnezeu nu este una spațială, ci una lăuntrică, un gol ce pur și simplu nu poate fi umplut, un abis de netrecut. Nu mai putem fi prieteni cu Dumnezeu. Inima depozitează un arsenal de brutalitate și de stricăciune; nicio milă; doar plăcerea de a vedea suferința. La Golgota, întunericul este la maxim. Noaptea absoarbe cu totul lumina zilei. Natura însăși se îmbracă în doliu. Oriunde am deschide Biblia, vedem răutatea crescândă a omului și incapacitatea lui de a se salva.

Însă versetul de astăzi ne arată mărețul nostru privilegiu: ni s‑a deschis o cale prin care putem avea din nou comuniune cu Dumnezeu și putem trăi în pace alături de El! Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, pentru a‑Și jertfi viața. „Sângele lui Hristos“ ne‑a deschis accesul la Mântuitorul. Putem avea parte de iertarea păcatelor și putem deveni copii ai lui Dumnezeu, pentru că Domnul Isus a îndepărtat tot ce ne despărțea pe noi de Dumnezeu. Ce minunat să știm acum că nimeni și nimic nu ne poate depărta de dragostea Lui! În fiecare zi ne putem bucura și mai mult că Îl avem pe Dumnezeu aproape. Nu ne sensibilizează fața acoperită de spini a Celui care Se roagă nemijlocit pentru noi?

Citirea Bibliei: Ezra 9.5-15 · Proverbe 9.1-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 32:1-22

Elifaz, Bildad şi Ţofar şi‑au epuizat argumentele. La rândul său, Iov a tăcut! Acum intră în scenă o nouă persoană: Elihu, al cărui nume înseamn㠄Dumnezeu Însuşi“. Prin gura sa urmează să vorbească Duhul lui Dumnezeu (1 Petru 4.11).

Insuficienţa omului a fost pe deplin demonstrată. La Iov s‑a manifestat incapacitatea de a face faţă încercărilor; la prietenii săi, deşertăciunea mângâierii omeneşti. De vreme ce „înţelepciunea pământeasc㓠s‑a dovedit neputincioasă, „înţelepciunea de sus“ urmează să se pronunţe prin intermediul lui Elihu (Iacov 3.14‑17). Şi, în faţa acestui om mai tânăr decât ei, cei patru bătrâni vor rămâne umiliţi.

Elihu are simţul bunei‑cuviinţe. A aşteptat cu răbdare sfârşitul cuvântărilor precedente. Tinerii trebuie în special să ştie să asculte. Aceasta este primul semn al înţelepciunii (Iacov 1.19). Cunoştinţa şi experienţa celor mai bătrâni sunt, în general, mai bogate decât ale lor! Este apoi un semn simplu al politeţii.

Totuşi, aceste considerente nu‑l împiedică pe Elihu să fie umplut de o dreaptă mânie. Gloria lui Dumnezeu fusese pusă sub semnul întrebării de către Iov şi de către însoţitorii acestuia, iar omul credincios al lui Dumnezeu nu‑i poate trata cu blândeţe. El nici nu‑i va flata, nici nu‑i va părtini: două pericole care ne ameninţă şi pe noi întotdeauna (v. 21).

CUM TE VEDE DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus…” (Romani 8:1)

Odată ce am înțeles că dragostea lui Dumnezeu pentru noi se bazează pe ceea ce Hristos a făcut pentru noi, și nu pe ceea ce facem noi înșine, lupta s-a încheiat. Acum putem înceta cu străduința de a-L face să ne iubească și Îl putem sluji pe Dumnezeu – pentru că știm de-acum că El ne iubește și că nu trebuie să încercăm să-L impresionăm. Nu ne mai temem să fim respinși de El din cauza greșelilor noastre. Atunci când facem ceva greșit, tot ce trebuie să facem este să ne mărturisim Domnului, să ne pocăim, să primim iertarea lui Dumnezeu și să respingem învinovățirile lui Satan – pentru că am fost iertați!

Înțelegerea faptului că suntem iubiți și acceptați chiar dacă suntem imperfecți este o mare ușurare! A-L sluji pe Dumnezeu din dorință și nu din obligație ne aduce o eliberare incredibilă! În momentul în care ne punem încrederea în Hristos, Dumnezeu ne vede ca fiind neprihăniți din acel moment. El nu ne acceptă datorită performanțelor noastre, ci datorită relației noastre cu El prin Hristos. Și trebuie să ne decidem să credem acest lucru și să ne bazăm pe el.

Un pastor scria: „Devenim ceea ce credem că suntem; prin urmare, pe măsură ce acceptăm că suntem împăcați cu Dumnezeu, comportamentul nostru se va îmbunătăți. Vom face lucrurile corect și cu mai puțin efort. Indiferent de ce ți-au spus alții că nu ești, Dumnezeu Se bucură să-ți spună în Cuvântul Său cine și cum ești tu în El – iubit, valoros, prețios, talentat, înzestrat, capabil, puternic, înțelept și răscumpărat.”

Așadar, fă-ți timp și repetă aceste nouă adjective cu voce tare: „Sunt iubit, valoros, prețios, talentat, înzestrat, capabil, puternic, înțelept și răscumpărat!” Așa te vede Dumnezeu și așa trebuie să începi să te vezi și tu!

30 Ianuarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Ei au pregătit darul pentru venirea lui Iosif la amiază, căci auziseră că vor mânca pâine acolo.

Geneza 43.25

Frații lui Iosif au acționat potrivit planului tocmit de tatăl lor, însă aceasta nu a făcut altceva decât să arate completa inutilitate a celor puse la cale de Iacov. Au luat darul, argint dublu, pe Beniamin și au plecat; au coborât în Egipt și au stat înaintea lui Iosif. Acesta însă nu acordă nici cea mai mică atenție darurilor lor, nu se atinge de banii lor și nu‑l acceptă pe Beniamin ca preț de răscumpărare. Iosif ignoră în întregime planul lor și lucrează doar potrivit inimii lui. La început, el spune: „Du pe acești oameni în casă, […] pentru că oamenii aceștia vor mânca la amiază cu mine“.

Oare nu este aceasta o anticipare a mesajului și mai măreț pe care Dumnezeu îl trimite către toți păcătoșii: „Veniți, toate sunt gata“? Hotărârile lui Iosif depășesc în măreție planurile mărunte ale fraților săi. Intenția lor a fost să tocmească o binecuvântare de la Iosif; planul lui a fost să le ofere o binecuvântare de care ei să se bucure cu Iosif, în compania lui și în casa lui. Planul lor era să cumpere grâu, pentru a‑și pregăti o masă între ei; planul lui era să le ofere un ospăț la care să se poată bucura cu el. „Acești oameni“, spune el, „vor cina cu mine“.

Și noi, asemenea fraților lui Iosif, suntem la fel de înceți în a ne însuși gândurile pe care Dumnezeu le are cu privire la binecuvântarea noastră. Noi ne‑am mulțumi să obținem binecuvântarea iertării păcatelor și salvarea de la iad. Însă cât de înalte sunt gândurile lui Dumnezeu! Dorința Lui este să ne aibă cu Sine la ospățul Său, în casa pe care ne‑a pregătit‑o. Fiul risipitor, presat de lipsuri să se întoarcă în casa tatălui, dar și de acele firave simțăminte ale harului, spera să obțină minimul necesar pentru nevoile lui și, dacă ar fi fost posibil, un loc de slujitor în casa tatălui. Însă locul de slujitor nu se potrivea inimii tatălui. Fiul risipitor trebuia adus în casa tatălui în poziția de fiu al tatălui, pentru ca acolo să se ospăteze și să fie fericit împreună cu tatăl său.

Dumnezeu le oferă oamenilor evanghelia, pentru a face posibil ca o mare ceată de păcătoși răscumpărați să fie în prezența Sa „sfinți și fără pată înaintea Lui, în dragoste“.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar când s‑a hotărât ca noi să plecăm cu corabia spre Italia, pe Pavel și pe alți întemnițați i‑au predat unui centurion numit Iulius, din cohorta Augusta.

Fapte 27.1

Centurionul Iulius

Pavel era prizonier. Acum nu își mai putea programa singur călătoriile. Alții hotărau pentru el cum și când să se deplaseze. Pentru apostol sosise vremea să fie trimis în Italia. În timpul acestei călătorii se afla sub supravegherea centurionului roman Iulius. Din punct de vedere omenesc, de bunăvoința lui depindea cât de greu aveau să apese lanțurile pe trupul lui Pavel. Și noi avem parte de situații în care suntem lipsiți de libertatea de a decide singuri cu privire la ce urmează să facem. De pildă, la muncă sau în serviciul militar, superiorii hotărăsc cum trebuie să se desfășoare activitatea. Dacă ei sunt nedrepți sau aspri, ne confruntăm cu dificultăți; dacă se comportă cu bunăvoință, atunci totul ne este mai ușor.

În călătoria spre Roma, corabia ancorează în Sidon. În mila Sa, Dumnezeu S‑a îngrijit ca acest centurion să îi permită apostolului întemnițat să își viziteze prietenii: „Iulius se purta îngăduitor cu Pavel și i‑a dat voie să meargă la prietenii săi și să primească îngrijire“ (Fapte 27.3). Iulius nu era obligat să facă aceasta, însă a arătat îngăduință față de Pavel. Uneori avem și noi superiori care ne tratează frumos și care ne despovărează de anumite dificultăți, deși nu sunt obligați să o facă. Îi mulțumim oare lui Dumnezeu pentru o astfel de purtare îngăduitoare? El Se află în spatele tuturor circumstanțelor și harul Său este la lucru. Ce plăcut este pentru inima Lui să audă cum schimbăm rugăciunea „Doamne, păzește‑mă de șeful meu“, în mijlocirea „Doamne, ai milă de șeful meu“!

Citirea Bibliei: Ezra 8.31-9.4 · Proverbe 8.22-36

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 31:1-12; 29-40

În cap. 29, Iov desfăşurase pe larg binele pe care‑l făcea; aici expune în amănunt răul pe care nu‑l făcea: s‑a ferit şi de imoralitate (v. 1‑12), şi de nedreptate (v. 13‑15), şi de egoism (v. 15‑23) şi de idolatrie (v. 24‑28). Într‑un fel sau în altul, el se laudă, uitând că numai Dumnezeu ne dă putere să facem binele şi tot El ne păzeşte şi să nu facem răul.

Bineînţeles că, dacă ar exista vreun om care să aibă dreptul să se sprijine pe lucrările lui, acela ar fi, mai mult ca sigur, Iov. Pavel a scris aceleaşi lucruri despre sine în Filipeni 3.4. Dar a adăugat: „cele care îmi erau câştig le‑am socotit pierdere, datorită lui Hristos…“ (Filipeni 3.7). Avantajele sale naturale de bun israelit, dreptatea sa anterioară de fariseu conştiincios, pe toate acestea el le consideră de atunci gunoaie. De altfel, Dumnezeu nu a mai fost nevoit să i le îndepărteze, precum lui Iov; prin har, Pavel pusese deja deoparte tot ce nu era Hristos.

Să remarcăm numeroasele provocări din text, rămase fără răspuns; ele par să implice toate gândurile bune pe care le avea Iov despre sine şi despre lucrările lui din trecut.

La încheierea acestei expuneri a tuturor meritelor sale, Iov îşi pune solemn semnătura şi Îl provoacă sfidător pe Dumnezeu să‑i răspundă (v. 35).

CAPCANA GÂNDURILOR | Fundația S.E.E.R. România

„Orice gând îl facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5)

Când citim aceste cuvinte: „Noi răsturnăm izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu , și orice gând îl facem rob ascultării de Hristos”, tindem să credem că este vorba despre înrobirea gândurilor păcătoase și scoaterea lor din mintea noastră. Și așa și este!

Dar este vorba și despre luarea în captivitate a gândurilor creative și păstrarea lor în mintea noastră. Acest verset se referă și la modul de administrare a fiecărui cuvânt, fiecărui gând, fiecărei impresii și-a fiecărei revelații inspirate de Duhul lui Dumnezeu. Un pastor a scris: „Cuvântul aramaic pentru „rugăciune” înseamnă „a pune o capcană”. Ne gândim adesea la rugăciune ca la nimic altceva decât cuvinte adresate lui Dumnezeu… dar poate că este mai mult decât atât!

Rugăciunea este și momentul în care Dumnezeu ne vorbește prin vise, dorințe, îndemnuri, impresii și idei. Rugăciunea este mecanismul prin care voia lui Dumnezeu este revelată și captată. Iar abilitatea noastră de a ne ruga este cea care va determina, în cele din urmă, potențialul creativ.

O modalitate de a pune capcane ale rugăciunii este prin ținerea unui jurnal de rugăciune. Jurnalul este una dintre cele mai neglijate și subapreciate discipline spirituale în cultura noastră de tip multitasking.” Tu ai un jurnal? Jurnalul surprinde călătoria vieții tale. Îți arată cât de departe ai ajuns și cât de departe mai ai de mers. Îți amintește de harul lui Dumnezeu atunci când te-ai poticnit și de credincioșia Sa care te-a adus înapoi pe drumul cel bun după ce o luaseși pe cel greșit. Atunci când „pui o capcană” prinzi fiecare experiență și storci din ea înțelepciunea pentru a fi mai bun și mai puternic. Trebuie să „scrii prorocia” (Habacuc 2:2).

Unii dintre noi fac acest lucru digital, iar alții cu creion și hârtie… Ceea ce contează este să ții evidența a ceea ce face Dumnezeu în mintea ta, în inima ta și în viața ta!

28 Ianuarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că, după cum într‑un trup avem multe mădulare, iar mădularele n‑au toate aceeași funcție, așa și noi, cei mulți, suntem un singur trup în Hristos, și fiecare, mădulare unii altora.

Romani 12.4,5

Trupul omenesc este o capodoperă uimitoare a lui Dumnezeu, o lucrare atât de perfectă în detaliile ei, încât psalmistul exclamă: „Te voi lăuda că m‑ai făcut într‑un mod uimitor și admirabil“ (Psalmul 139.14). El este un exemplu minunat cu privire la diversitatea în unitate, deoarece cuprinde mădulare cu totul diferite în caracter și funcție, însă toate lucrând împreună într‑o armonie perfectă. Unele dintre funcții sunt involuntare, fiindcă așa a hotărât Dumnezeu în trup, în timp ce alte funcții sunt voluntare, fiind direcționate de gândire.

Dumnezeu dorește prin toate acestea să ne conștientizeze cu privire la valoarea unității Trupului lui Hristos, care este Adunarea. Această unitate îi cuprinde pe toți copiii lui Dumnezeu aflați pe fața pământului. Nu există mai multe trupuri, ci doar unul singur. Fiecare credincios își are locul în acest unic Trup, fiind mădular din el. Aceasta este singura calitate de membru recunoscută de Dumnezeu. Prin urmare, fiecăruia dintre noi ni s‑a dat abilitatea de a face lucrarea potrivită locului pe care îl avem în Trup. Mâna nu poate lua locul ochiului, nici piciorul pe cel al mâinii. Poate că ne numărăm printre mădularele mici, ascunse, însă trebuie să știm că mădularele nevăzute sunt la fel de importante ca cele văzute. Dorința noastră trebuie să țintească prosperitatea întregului Trup, folosind pentru a atinge aceasta tot ceea ce am primit de la Dumnezeu.

Toată hrana, înviorarea și călăuzirea vin de la Capul Trupului. Cu toții deci depindem de Capul nostru binecuvântat din cer, de Domnul Isus, care ne oferă tot ceea ce ne face capabili să ne împlinim lucrarea pe care El ne‑a dat‑o. Supunându‑ne Lui, vom fi întotdeauna gata să lucrăm pentru ceilalți și în unitate cu ei.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Lăudați pe Domnul, pentru că este bine! Cântați psalmi Dumnezeului nostru, pentru că este plăcut: se cuvine laudă.

Psalmul 147.1

Începe ziua cu laudă

Fetița mergea veselă la școală în fiecare zi. Învățătoarea a observat acest lucru. Odată a întrebat‑o cum de este atât de fericită în fiecare dimineață. Fata a răspuns: „Mama îmi cântă înainte de școală“. Într‑adevăr, mama îi cânta în timp ce pregătea micul dejun. La ședința cu părinții, învățătoarea a întrebat‑o pe mamă despre acest lucru. Ea atunci i‑a mărturisit:

„Obișnuiam să fiu într‑o dispoziție proastă dimineața. Am observat că acest obicei mi‑a afectat întreaga familie. Începeam fiecare zi cu cicăleli și cu mustrări. Așa că am adus acest obicei rău înaintea lui Dumnezeu. L‑am rugat să mă ajute să‑l depășesc. Dar tot mă mai simțeam iritabilă și vulnerabilă dimineața. Apoi am decis să încep ziua cântându‑I laudă lui Dumnezeu. Încet‑încet am simțit că obiceiul meu prost dispare. Nu numai că am cântat cu glasul meu cuvinte de mulțumire, ci chiar am simțit mulțumirea în inimă. Diminețile din familia noastră s‑au schimbat total“.

Este o mângâiere pentru noi să știm că Dumnezeu ne ascultă rugăciunea. Dacă‑L rugăm să ne corecteze vreun obicei rău sau să ne îndepărteze grijile, El poate s‑o facă. Nu este lucru pe care El să nu‑l poată face. El poate totul! Să urmărim însă în primul rând nu împlinirea rugăciunii, ci ca inima noastră să fie în acord cu voia Lui. Nu vrem oare să‑L lăudăm pe Domnul în fiecare dimineață din adâncul inimii și să‑L onorăm prin purtarea noastră? Acest lucru ne va face fericiți și cu siguranță nu va fi fără efect asupra celor din jur. Să‑I mulțumim Domnului pentru bunătatea Lui!

Citirea Bibliei: Ezra 7.19-28 · Proverbe 8.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 29:1-25

La începutul cărţii, Dumnezeu vorbise pe scurt despre cea dintâi stare a lui Iov. Acum, aceste versete completează tabloul; dar, de data aceasta, Iov îşi face portretul singur. Şi tot ce spune el despre lucrările sale este cu certitudine adevărat, astfel că acuzaţiile lui Ţofar (20.19) şi cele ale lui Elifaz (22.6,7,9) apăreau ca pure calomnii (comparaţi cu v. 12,13).

Oare cine ar putea astăzi să mai alinieze tot atâtea titluri demne de aprobarea lui Dumnezeu şi totodată şi de consideraţia oamenilor? Cu toate acestea, mulţumirea de sine cu care Iov îşi descrie condiţia precedentă arată că el îşi pusese inima acolo şi se glorifica prin aceasta. Încă nu învăţase, precum apostolul, „să fie mulţumit“ în împrejurările în care se găsea; nu suportase nici pe departe să fie „smerit“ sau „în lipsuri“, pe cât era „în belşug“ (Filipeni 4.11,12). În plus, am putut remarca cum „eu“, „mă“, „îmi“ vin unul după altul în aceste versete (de circa o sută de ori). Sunt cuvinte mici, dar care dezvăluie părerea înaltă pe care Iov o hrănea cu privire la propria persoană. Până în acel moment îşi ascunsese acest sentiment în străfundul inimii, sub o aparentă modestie, dar acum apare evident: explodează în plină zi. Aceasta Îi va permite lui Dumnezeu să îl elibereze, dar numai după ce Iov şi‑o va mărturisi.

FOLOSEȘTE-ȚI IMAGINAȚIA! | Fundația S.E.E.R. România

„A Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi… să fie slava…” (Efeseni 3:20)

Lipsa credinței nu este un eșec al logicii, ci este un eșec al imaginației. Lipsa de credință este incapacitatea sau reticența de a avea gânduri despre un Dumnezeu care este capabil să facă „prin puterea care lucrează în noi, nespus mai mult decât cerem sau gândim noi…” (Efes. 3:20)

Ai înțeles ideea? Dumnezeu vrea să dea putere imaginației tale! Un pastor scria: „Dacă vrem să avem un impact etern asupra culturii noastre, nu putem doar s-o criticăm sau s-o copiem. Trebuie s-o creăm! Dacă vrem să ajungem la generația noastră cu Evanghelia, nu putem apela doar la logică. Trebuie să le captăm imaginația!

C.S. Lewis este un mare exemplu pentru ambele. Cunoști vreo persoană mai logică decât Lewis? Scrierile sale teologice, de la „Creștinismul redus la esențe” la „Problema durerii” sunt cât se poate de logice. Dar Lewis a combinat logica emisferei stângi a creierului cu creativitatea emisferei drepte a creierului. „Cronicile din Narnia” continuă să capteze imaginația noilor generații. Biserica ar trebui să fie cel mai creativ loc de pe planetă. Și există cu siguranță rezervoare de ingeniozitate și imaginație, dar noi nu exploatăm nici pe departe potențialul nostru creativ!”

Oare de ce? Poate că acest lucru se datorează faptului că avem o definiție falsă a credincioșiei. Credincioșia nu înseamnă să faci lucrurile așa cum au fost întotdeauna făcute. Nu înseamnă a păstra status quo-ul. Sigur, nu trebuie niciodată să diluăm Evanghelia sau să promovăm compromisul biblic pentru relevanță culturală.

Ca atare, mesajul nostru nu trebuie să se schimbe niciodată, dar metodele noastre trebuie să se schimbe – dacă vrem să strângem recolta finală înainte de întoarcerea Domnului secerișului!