Mana Zilnica

Mana Zilnica

  • 25 Octombrie 2026

    25 Octombrie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    După ce a spus aceste lucruri, Isus a ieșit împreună cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină, în care au intrat El și ucenicii Săi.

    Ioan 18.1

    Părăsind camera de sus, Domnul trece împreună cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron. Iuda cunoștea acest loc unde Domnul și ucenicii se retrăgeau adesea. Ajuns în grădina Ghetsimani, El Se desparte de ucenici și îi ia cu Sine doar pe Petru, pe Iacov și pe Ioan. Aceștia trei fuseseră cu El și pe muntele schimbării la față, iar acolo adormiseră în prezența gloriei Sale. Acum îi ia cu Sine în grădină, iar ei adorm în prezența suferinței Sale. Așa este omul, așa este natura umană. Așa suntem și noi – și eu și tu. Putem fi la fel de indiferenți cu privire la gloria Lui, ca și la suferințele Lui.

    Domnul pleacă puțin mai în față și Se roagă, în timp ce ei dorm. Privind la ceea ce Îi stătea înainte, ne gândim la câtă tristețe trebuie să fi umplut inima Mântuitorului. Toată răutatea omului avea să se abată asupra Lui, iar Dumnezeu Însuși urma să‑L părăsească. Ce pahar cumplit Îi stătea înainte! „Isus, știind ce avea să vină asupra Lui, a mers înainte“ (Ioan 18.4). El știa perfect de bine tot ceea ce avea să sufere și a mers înainte, ca să sufere totul. Cât de mult a simțit El toate acestea: trădarea lui Iuda, lepădarea de către Petru, părăsirea din partea tuturor celorlalți ucenici, respingerea de către poporul Său, ispitirile vrăjmașului, purtarea păcatelor, părăsirea de către Dumnezeu, mânia, judecata, moartea!

    W. T. P. Wolston

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Mângâiere de la Dumnezeu

    I‑am văzut căile și‑l voi vindeca. Și îl voi călăuzi și‑i voi da din nou mângâieri, lui și alor lui care jelesc. Eu creez rodul buzelor. Pace, pace celui de departe și celui de aproape, zice Domnul, și‑l voi vindeca.

    Isaia 57.18,19

    Dumnezeu dă mângâieri speciale celor care jelesc. În versetul de astăzi, Domnul vorbește despre viitorul lui Israel și cum îi va întâmpina cu har pe credincioșii din această națiune. Iar ceea ce le spune lor ni se aplică, într‑un sens spiritual, și nouă, creștinilor. El ne vorbește pentru a ne mângâia inimile.

    În lumea aceasta, duhul nostru este întinat și inima ne este rănită. Dumnezeu vede aceasta și știe ce simțim. Prin Cuvântul Lui, Dumnezeu ne revigorează credința. Căile pe care le promovează lumea îi duc pe oameni în rătăcire, iar Dumnezeu ne îndrumă, ca să nu ne rătăcim, ci să ajungem la destinație în siguranță. Nu trebuie să ne temem de nimic dacă umblăm pe calea Lui.

    Uneori trebuie să ne conducă pe căi dificile, pentru că vrea să ne formeze și în credință și să ne facă să progresăm. Dar, când face aceasta, Dumnezeu ne dă mângâierile Lui. Mai ales în timpuri de necaz avem experiența că Dumnezeu este credincios Cuvântului Său și Își împlinește promisiunile. Și Fiul lui Dumnezeu venit în carne a pierdut prin moarte un prieten drag pe pământ, pe Lazăr. De aceea, El este alături de cei care au pierdut pe unul dintre cei dragi, empatizând cu ei în durerile lor. Dumnezeu ne întâmpină ca fiind Învierea și Viața. Pentru că El trăiește, și noi vom trăi. Dumnezeu ne cheamă la pace. În mijlocul unei lumi care tânjește după pace și nu o poate găsi, Dumnezeu dă odihnă inimilor noastre prin încrederea în El, în iubirea și în atotputernicia Lui.

    Citirea Bibliei: Isaia 51.1-11 · Evrei 11.32-40

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 40.11‑16; 41.1‑10

    Odată cu distrugerea Ierusalimului şi cu capturarea celui din urmă împărat, Nebucadneţar a anihilat orice posibilitate de revoltă în ţara lui Iuda. A lăsat totuşi acolo un număr de locuitori dintre cei mai săraci, pentru a nu rămâne ţara pustie, punându‑l ca şef peste aceştia pe Ghedalia, un guvernator agreat de toţi. În tot acest timp vedem cum Domnul veghează în har asupra celor cruţaţi de deportare, făcându‑i să aibă recolte bogate (v. 12; comp. cu Proverbe 30.25).

    Regretabil însă, această perioadă favorabilă nu este de durată. Dumnezeu, Cel care cunoaşte inimile, permite accesul altor evenimente tragice, menite să le descopere starea inimii. Sub înfăţişarea împăratului fiilor lui Amon (v. 14), apare pe scenă vechiul vrăjmaş al lui Israel, pe care poate îl credeam zdrobit. El există însă întotdeauna şi nu‑şi schimbă pornirile rele; dimpotrivă, şi le manifestă ori de câte ori slăbiciunea poporului îi dă ocazia. Este vorba de Satan, marele nostru vrăjmaş, şi acesta este felul său de a acţiona: niciodată nu depune armele, ci întotdeauna caută să profite de tot ceea ce ne slăbeşte rezistenţa: oboseală, comoditate, lipsă de vigilenţă… Cu ajutorul lui Baalis, Ismael, fără‑ndoială invidios pe Ghedalia pentru autoritatea lui, organizează un complot şi îi ucide mişeleşte pe Ghedalia şi pe evreii aflaţi cu el la Miţpa.

    ACCEPTĂ-ȚI ȘI APRECIAZĂ-ȚI ASPECTUL FIZIC! | Fundația S.E.E.R. România

    „Vai de cine zice tatălui său: Pentru ce m-ai născut?…” (Isaia 45:10)

    Profetul Isaia a scris că Dumnezeu „m-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu Robul Lui” (Isaia 49:5). Dumnezeu ne-a modelat în mod deliberat pe fiecare dintre noi pentru slujba Sa. Cum putem atunci să ne plângem că suntem prea scunzi, prea înalți, prea închiși la culoare, prea deschiși la culoare, sau prea orice altceva care este de neschimbat?

    Cuvântul „prea” implică faptul că ceva depășește ceea ce este de dorit, sau care este altfel decât ar trebui să fie. Cum poate ceva ce a fost creat de Dumnezeu să fie „prea”? Ce vrem să spunem noi, de fapt, este: „Asta nu se conformează standardului prescris de societate!” – așa că permitem atributelor noastre neconforme să ne facă să devenim nesiguri și să ne fure încrederea. Simțim atunci că singura noastră soluție este să schimbăm trăsătura nedorită. Asta nu este altceva decât o palmă dată lui Dumnezeu, Creatorul. Profetul Isaia a scris: „Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: ‘Ce faci?’ şi lucrarea ta zice ea despre tine: ‘El n-are mâini’? Vai de cine zice tatălui său: ‘Pentru ce m-ai născut?’ şi mamei sale: ‘Pentru ce m-ai făcut?’” Aşa vorbeşte Domnul, Sfântul lui Israel şi Făcătorul său: „Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei şi pentru lucrarea mâinilor Mele?” (Isaia 45:9-11)

    Tu îți vei consolida siguranța emoțională atunci când te vei împăca cu fiecare aspect al tău. Prin harul lui Dumnezeu și prin puterea divină, trebuie să accepți cu adevărat – nu doar să te resemnezi cu – planul Său suveran. Când faci acest lucru, încetezi să te mai compari cu ceilalți și să te judeci ca fiind inferior sau superior. Conștiința de sine și îngrijorarea cu privire la aspectul tău exterior dispar. Abia atunci ai eliberat calea pentru ca adevărata ta frumusețe interioară să strălucească. Este timpul să experimentezi pacea știind că ești creat pentru destinul tău, croit pentru sarcinile tale și desăvârșit pentru scopul tău. Iată Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

  • 24 Octombrie 2026

    24 Octombrie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Prin credință, Moise, când s‑a făcut mare, a refuzat să fie numit fiu al fiicei lui Faraon, alegând mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă plăcerea trecătoare a păcatului, socotind ocara lui Hristos mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că privea spre răsplătire. Prin credință a părăsit Egiptul, netemându‑se de mânia împăratului, pentru că a stăruit, ca văzându‑L pe Cel nevăzut.

    Evrei 11.24‑27

    Ce contrast uimitor ne este prezentat în aceste versete, în ce privește alegerea prin credință a lui Moise și alegerea comorilor ce îi stăteau înainte! Ce exemplu pentru toți cei credincioși, indiferent de timpul și de dispensația în care trăiesc!

    Moise a făcut trei lucruri: a ales, a socotit, a privit. A putut să le facă pe primele două datorită celui de‑al treilea: prin credință, el L‑a văzut pe Cel nevăzut. Moise a făcut alegerea și calculul, fiindcă a privit înainte la răsplată. Prin credință, el L‑a văzut pe Cel nevăzut, iar acest lucru i‑a dat putere să sufere ocara identificării cu Hristos și cu poporul Său. Această ocară a fost pentru Moise o mai mare bogăție decât toate comorile Egiptului. Fără îndoială că Egiptul avea multe să‑i ofere. Fiind fiul fiicei lui Faraon, Moise ar fi avut faimă, bogății, putere și orice fel de desfătare pe care lumea o putea oferi. Totuși, pentru Moise, comorile Egiptului au pălit în lumina „bogățiilor lui Hristos“.

    Ce înseamnă această „bogăție mai mare“? Cum o putem înțelege în contextul creștin? Apostolul Pavel vorbește în Efeseni despre „bogățiile harului Său“ (Efeseni 1.7; 2.7), despre „bogățiile în glorie“ (Efeseni 1.18; 3.16) și despre „bogățiile de nepătruns ale lui Hristos“ (Efeseni 3.8). Deși Hristos a fost bogat, El S‑a făcut sărac, pentru ca noi, prin sărăcia Lui, să fim îmbogățiți (2 Corinteni 8.9). Există o comoară în cer pentru cei care Îl urmează (Matei 6.19,20). Fie ca exemplul lui Moise să ne încurajeze pe toți!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Sub scândura veche

    Domnul Dumnezeu l‑a strigat pe om și i‑a zis: „Unde ești?“.

    Geneza 3.9

    Kevin a ridicat în grădină o scândură veche ce zăcuse pe pământ mult timp. A văzut cu uimire mulți gândaci, viermi și paraziți care erau sub scândură. Aceștia au fugit de îndată ce au simțit lumina, ascunzându‑se cât de repede cu putință. Au fugit de lumină, pentru a se adăposti din nou în întuneric.

    Biblia spune că mulți oameni se comportă în același fel. „Oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele“ (Ioan 3.19). Apostolul Pavel a vizitat Efesul, Corintul, Atena, Roma – centrele cele mai civilizate din timpul lui. Întunericul care domnea în ele i‑a întristat inima. Religia lor era o urâciune. Aveau idoli de tot felul. Mai‑marele idolilor se numea Zeus la greci și Jupiter la romani. Bachus era zeul pentru bețivi, Venera pentru femeile stricate, Mercur pentru hoți și război. Ce să învețe oamenii de la astfel de zei adorați?

    Isus Hristos a venit în lume ca o lumină strălucitoare pentru a‑i lumina pe toți. Dar oamenii au urât această Lumină și au dorit să o stingă, pentru că ea arăta viețile lor păcătoase. De aceea L‑au crucificat. După moartea și învierea Lui, Hristos S‑a înălțat la cer. De atunci, evanghelia harului a adus lumină într‑o lume întunecată. Mesajul crucii oferă iertare și viață eternă oamenilor vinovați. Nu este aceasta o rază de speranță? Fă‑ți curaj și lasă lumina să strălucească în viața ta! Ea nu numai că îți descoperă vinovăția înaintea lui Dumnezeu, ci îți și arată cum să fii împăcat cu El. Crede în Domnul Isus, care a murit pentru tine pe cruce, pentru ca tu să poți fi curățit de murdăria păcatului!

    Citirea Bibliei: Isaia 50.1-11 · Evrei 11.17-31

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 40.1‑10

    Ce s‑a întâmplat oare cu Ieremia în vâltoarea tuturor acestor evenimente?

    Rămas în curtea gărzii „până în ziua când a fost luat Ierusalimul“ (cap. 38.28), el a fost apoi pus în lanţuri împreună cu toţi ceilalţi captivi şi, până la Rama, a făcut parte, alături de ei, din sinistrul cortegiu al deportaţilor conduşi în exil. Între timp, Nebuzaradan, şeful gărzilor, cel care răspundea de prizonieri, a primit de la însuşi împăratul Babilonului instrucţiuni binevoitoare în legătură cu Ieremia.

    Nu numai că nu trebuia să i se facă niciun rău, ci profetului i se dă chiar libertatea de a‑şi hotărî singur soarta. Este invitat să aleagă între a merge în Babilon, unde se găseau „smochinele cele bune“ din cap. 24, acei exilaţi cu privire la care Domnul promisese că îi va proteja şi că îi va face să prospere, şi a rămâne cu săracii ţării, cei lăsaţi în Iudeea. În ciuda libertăţii care i se acordă, profetul se abţine să facă o alegere de unul singur (v. 5), dându‑ne astfel o nouă lecţie despre dependenţă. El nu şi‑a pus problema binelui său personal, ci dorinţa lui era să se găsească în locul în care Dumnezeu voia să îl aşeze ca să Îi slujească.

    În lipsa îndrumărilor de sus, el îl lasă pe şeful gărzilor să hotărască pentru el, recunoscând voia Domnului în sfatul dat de acesta: iată un exemplu de luat în seamă ori de câte ori nu ne este clar încotro să mergem (comp. cu Geneza 13.9).

    FII OPTIMIST! (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33)

    Indiferent de circumstanțele în care te afli, acestea nu trebuie să te definească sau să te învingă. Chiar dacă nu le poți schimba, le poți depăși. Celebrul dramaturg George Bernard Shaw, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a scris: „Oamenii dau mereu vina pe circumstanțe pentru ceea ce sunt. Eu nu cred în circumstanțe. Oamenii care reușesc în această lume sunt cei care se ridică și caută circumstanțele pe care și le doresc, iar dacă nu le găsesc, le creează.”

    Când vine vorba de credință, ne bazăm mult prea mult pe dovezi circumstanțiale. Îndoiala înseamnă să permitem circumstanțelor să dicteze ce simțim și ce credem. Când lăsăm circumstanțele să se interpună între noi și Dumnezeu, se creează un paravan al îndoielii. Credința înseamnă să pui promisiunile lui Dumnezeu între tine și circumstanțele tale. Asta nu înseamnă să negi realitatea. Înseamnă pur și simplu că ești conectat la o realitate superioară – una mai reală decât ceea ce poți atinge, gusta, vedea, auzi, simți sau mirosi. Domnul Isus a fost o persoană ancorată în realitate. El a spus: „În lume veți avea necazuri.” Dar ne-a dat și soluția optimistă: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” Optimismul nostru este ancorat în mormântul gol. Dacă Isus a ieșit din mormânt (și a făcut-o!), nu există problemă pe care El să n-o poată rezolva. Trebuie să începi să trăiești ca și cum ai crede că acest lucru este adevărat. În cartea Apocalipsa există șapte promisiuni care încep cu aceeași frază: „Celui ce va birui…” Și aceasta ne amintește de adevărata noastră identitate de biruitori. Dar noi nu suntem doar biruitori; suntem „mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit”!

  • 23 Octombrie 2026

    23 Octombrie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cum a înălțat Moise șarpele în pustie, așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului.

    Ioan 3.14

    În Evanghelia după Ioan, Domnul vorbește de trei ori despre Sine ca fiind Fiul Omului care urma să fie înălțat. Înălțarea vorbește despre crucificarea Sa, dar și despre așezarea Sa în cer, încununat cu glorie și onoare.

    În Ioan 3 Îl vedem ca Fiu al Omului înălțat pentru a da viață eternă tuturor celor care cred. Ilustrarea folosită este tabloul din Vechiul Testament când Moise a înălțat șarpele în pustie, pentru ca toți cei care priveau la el să trăiască. La fel și astăzi, viața eternă este dăruită tuturor celor care privesc la El, adică celor care cred în El și în lucrarea Lui împlinită la cruce.

    În Ioan 8, Domnul vorbește despre faptul că iudeii, atunci când Îl vor înălța, vor ști că El era „Eu sunt“. Astăzi, noi, cei credincioși, ne bucurăm să știm că Domnul Isus este mărețul „Eu sunt“, dar acest verset are în vedere în special acea zi viitoare, când rămășița restabilită a iudeilor Îl va recunoaște pe Domnul Isus ca Mesia al lor. Isaia 53 ne prezintă mărturisirea lor viitoare.

    În Ioan 12, Domnul spune că avea să fie înălțat, ca să‑i atragă pe toți la El. Aceasta vorbește despre ziua viitoare a gloriei, când El va fi Centrul tuturor lucrurilor din cer și de pe pământ (Isaia 2.2‑4; 11.10,12).

    Odinioară El a fost înălțat pe cruce; acum El este înălțat în glorie. A fost înălțat așa încât să dea viață eternă tuturor celor care cred în El. A fost înălțat pentru ca atât noi astăzi, cât și rămășița iudaică în viitor, să‑L putem cunoaște. Și a fost înălțat în vederea acelei zile viitoare, când toți vor fi atrași la El și când El va fi centrul tuturor.

    K. Quartell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Supraveghere totală

    Și face ca tuturor, celor mici și celor mari, celor bogați și celor săraci, celor liberi și celor robi, să li se dea un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, ca nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, dacă nu are semnul, numele fiarei sau numărul numelui ei.

    Apocalipsa 13.16,17

    Supravegherea guvernamentală a crescut semnificativ în timpul ultimilor ani, în care se declară război terorismului. Cu ajutorul tehnologiei actuale se colectează și se evaluează aproape toate urmele digitale pe care le lasă oamenii: imaginile camerelor de luat vederi sunt monitorizate, telefoanele mobile sunt localizate, mesajele de pe internet sunt decodate, cărțile de identitate sunt echipate cu cipuri care pot fi decriptate. Având în vedere această evoluție, un jurnalist a formulat întrebarea: Ce s‑ar întâmpla dacă un regim autoritar sau dictatorial ar ajunge mâine la putere?

    Din perspectiva actuală, supravegherea totală descrisă de versetul de astăzi este destul de ușor de imaginat din punct de vedere tehnologic. Și Cartea Apocalipsa ne informează că, în viitorul apropiat, un dictator va controla întreaga omenire – ce perspectivă înfricoșătoare!

    Dar oricine aparține Domnului Isus nu trebuie să se teamă de acest lucru, pentru că se îndreaptă spre un viitor glorios, alături de Dumnezeu în ceruri. Această speranță a celor credincioși se bazează pe cuvintele atât de încurajatoare ale Domnului nostru care, la plecare, a spus: „Să nu vi se tulbure inima! Voi credeți în Dumnezeu; credeți și în Mine! În casa Tatălui Meu sunt multe locuințe. Dacă nu ar fi așa, v‑aș fi spus; căci Mă duc să vă pregătesc un loc; și, fiindcă Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, voi veni din nou și vă voi lua la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi“ (Ioan 14.1‑3).

    Citirea Bibliei: Isaia 49.14-26 · Evrei 11.8-16

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 39.1‑18

    Asistăm la tragica cucerire a Ierusalimului. Zedechia şi războinicii lui fug „pe calea grădinii“ (v. 4). Prea târziu! Sunt prinşi, puşi în lanţuri şi duşi înaintea împăratului Babilonului. Cu unsprezece ani în urmă, însuşi Nebucadneţar îl pusese pe Zedechia pe tronul lui Iuda, făcându‑l să depună un jurământ de credinţă, jurând pe Dumnezeu (2 Cronici 36.13; Ezechiel 17.18‑20). Cerând sprijin Egiptului (37.7), Zedechia se revoltă şi îşi calcă cuvântul, arătând astfel vrăjmaşilor lui Israel cât de puţin conta pentru el numele Domnului, Nume căruia Nebucadneţar, dimpotrivă, îi dăduse importanţă – de aici şi cruda pedeapsă abătută asupra împăratului laş şi care şi‑a călcat jurământul.

    Versetele 15‑18 cuprind un cuvânt adresat personal lui Ebed‑Melec. Dumnezeu îi cunoştea temerile (v. 17) – aşa cum cunoaşte şi toate neliniştile noastre – şi nu le condamnă. Însă, în timp ce temerile lui Zedechia l‑au determinat să se sprijine pe oameni pentru a scăpa de alţi oameni, spaima îndurată de Ebed‑Melec l‑a aruncat în braţele Domnului. „Te‑ai încrezut în Mine“ îi spune Domnul. Ce frumoasă mărturie care îi deschide acestui rob străin accesul la promisiunile harului din cap. 17.7,8 (comp. cu Psalmul 37.3,39,40 şi cu Rut 2.12)!

    FII OPTIMIST! (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse şi iată că erau foarte bune…” (Geneza 1:31)

    Helen Keller și-a pierdut vederea și auzul înainte de a împlini doi ani. Într-o clipă, lumea ei a devenit întunecată și tăcută. Apoi, o binecuvântare de la Domnul, pe nume Anne Sullivan, a spart izolarea lui Helen și i-a atins sufletul. Drept urmare, Helen a devenit prima persoană surdă și nevăzătoare care a obținut o diplomă de licență. De asemenea, a scris o mulțime de cărți, inclusiv un manifest despre filosofia ei de viață, intitulat Optimism. „Niciun pesimist nu a descoperit vreodată secretele stelelor”, scria ea, „și nu a navigat către o țară necunoscută…” Ultima pagină a cărții sale este ca un ecou al primei pagini a Scripturii. Ea spune: „Optimismul este armonia dintre duhul omului și Duhul lui Dumnezeu care declară că lucrările Sale sunt bune.” Dacă Duhul lui Dumnezeu este în tine, optimismul este la ordinea zilei.

    Optimismul nu este în contradicție cu realitatea din jurul nostru. Înseamnă pur și simplu că suntem ancorați într-o altă realitate – răstignirea și Învierea Domnului Isus Hristos – realitate mai profundă, mai puternică și mai durabilă decât cea pe care o putem percepe cu cele cinci simțuri ale noastre. Helen Keller a demonstrat că, având optimism, nici chiar cele mai dificile circumstanțe nu te pot limita. Și chiar dacă nu le poți schimba, le poți depăși. Ea a demonstrat că, oricât de uimitor ar fi ochiul uman, există ceva și mai uimitor: ochiul minții, care ne permite să ne imaginăm ceea ce este de neimaginat și să credem în imposibil. De aceea a spus ea: „Singurul lucru mai rău decât a fi orb este a avea vedere, dar să nu ai viziune!” Sau, așa cum a spus apostolul Pavel: „Frații mei… orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” (Filipeni 4:8).

    Cu alte cuvinte, fii optimist!

  • 22 Octombrie 2026

    22 Octombrie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    David a plecat de acolo și a scăpat în peștera Adulam.

    1 Samuel 22.1

    David, o imagine a lui Hristos respins, devine centrul de atracție pentru frații săi. Familia lui și toate rudele lui s‑au strâns în jurul său. Ei erau de partea lui David și îl recunoșteau ca fiind unsul Domnului, instrument al harului în Israel și acela prin care Domnul avea să‑Și salveze poporul. Mai știau că, asemenea conducătorului lor, nu aveau nimic de așteptat de la lume, decât dispreț și persecuție, de aceea singura lor resursă era să caute refugiu la acela care, din punct de vedere omenesc, era el însuși lipsit de orice resursă.

    A existat însă și o altă categorie de oameni care au căutat refugiu la David în peștera Adulam: „Toți cei în nevoie și toți cei care aveau datorii și toți cei cu sufletul amărât s‑au adunat la el, și el le‑a fost căpetenie“ (1 Samuel 22.2). Trăsătura acestor oameni era că ei pierduseră totul. Unii erau „în nevoie“ și nu știau încotro s‑o apuce; alții „aveau datorii“ pe care nu puteau să le plătească; iar alții erau cu „sufletul amărât“, având dureri fără leac, create de starea de lucruri din Israel.

    Toți aceștia au găsit la David un refugiu sigur, așa cum și astăzi se poate găsi la Hristos cel respins. Ți‑ai găsit refugiul la El? Nu‑l poți găsi până nu vezi că nu ai nicio resursă și până nu ți‑ai pierdut nădejdea în tine. Venind la El, lumea te va disprețui, însă nu vei duce lipsă de nimic. Prezența simțită a Domnului Isus, bogățiile Cuvântului Său pus la dispoziția ta, precum și mijloacele de apropiere de Dumnezeu oferite de preoția Lui, toate acestea sunt beneficii pe care David al nostru ni le oferă în timpul lepădării Sale. Singurul lucru care ne lipsește este ca El să fie arătat în glorie înaintea tuturor.

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Idol din argint „sfințit“

    Cine cheamă numele Domnului să se îndepărteze de nelegiuire.

    2 Timotei 2.19

    Cartea Judecători zugrăvește la începutul capitolului 17 o familie de plâns. O mamă are un fiu, dar un fiu care o fură! Mama, la rândul ei, îl blestemă pe hoț, fără să îi cunoască identitatea! Apoi, când fiul îi mărturisește furtul, ea îl binecuvântează, în loc să‑i atragă atenția asupra gravității păcatului săvârșit! În cele din urmă, de dragul fiului, mama îi face acestuia idoli! Legea lui Dumnezeu interzicea și furtul, și idolii, și ipocrizia și luarea Numelui lui Dumnezeu în deșert… Dar Legea este complet ignorată, deși Numele Domnului este amintit în amestecul de cuvinte ale acestei femei. Ce ilustrație tristă a cuvintelor Domnului Isus: „Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inimile lor sunt departe de Mine“ (Matei 15.8)! „Căci ei spun și nu fac“ (Matei 23.3)!

    Acesta este un avertisment pentru fiecare dintre noi. Să nu folosim cu ușurință Numele lui Dumnezeu, fără să fim conștienți de măreția Lui și fără să ne gândim cu ce anume Îl asociem. Femeia din Judecători își binecuvântează fiul „de la Domnul“ și susține că a dedicat bani „Domnului“, dar faptele ei sunt în totală contradicție cu declarațiile ei. Dacă spunem că Îl cunoaștem pe Isus și că vrem să‑L urmăm, aceasta presupune recunoașterea autorității Lui și o îndepărtare hotărâtă de ceea ce este rău, de tot ceea ce nu este conform voii Lui. În Evanghelie, Domnul Isus pune o întrebare tulburătoare: „De ce‑Mi spuneți «Doamne, Doamne!», și nu faceți ceea ce vă spun Eu?“ (Luca 8.46). Dumnezeu ne vrea consecvenți și sinceri, nu ipocriți!

    Citirea Bibliei: Isaia 49.1-13 · Evrei 11.1-7

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 38.14‑28

    Sărmanul Zedechia! Chinuit de griji şi de nesiguranţă, îl cheamă din nou în secret pe Ieremia. Acesta îl îndeamnă să meargă „de bunăvoie“ la căpeteniile caldeenilor şi să se predea. De asemenea, îl previne cu privire la ceea ce avea să i se întâmple dacă nu s‑ar fi supus: era în primejdie să i se afunde picioarele „în noroi“ (v. 22). Cu siguranţă, profetul spunea acestea gândindu‑se şi la recenta lui experienţă, dar ce mare diferenţă era între cei doi! Deşi cunoştea bine care era voia lui Dumnezeu, Zedechia nu avea puterea s‑o împlinească, pentru că era stăpânit de teama de oameni: teama de caldeeni, teama de căpetenii (v. 5 şi v. 25), teama de evreii deja strămutaţi (v. 19; vezi Proverbe 29.25). Numai adevărata teamă, cea faţă de Dumnezeu, părea să lipsească din gândurile sale. În adevăr, ce mare contrast se aşterne între teama lui Zedechia şi siguranţa pe care credinţa i‑o dădea lui Ieremia! Întrevederea lor ne poartă cu gândul înspre scena din Fapte 26, în care îl vedem pe întemniţatul Pavel înfăţişându‑se înaintea împăratului Agripa şi vorbindu‑i „cu îndrăzneală“ (v. 26), încheind cu cuvintele: „Să dea Dumnezeu … în orice fel, să deveniţi aşa cum sunt eu, în afară de aceste lanţuri“ (v. 29). Să ni se dea şi nouă harul de a fi ca Pavel şi ca Ieremia, întotdeauna plini de curaj înaintea oamenilor, pentru că Domnul este cu noi (Evrei 13.6)!

    SĂ NE ACORDĂM CINSTE UNII ALTORA! | Fundația S.E.E.R. România

    „Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)

    Ai remarcat vreodată cât de repede acuzăm pe altcineva de unele dintre lucrurile pe care le scuzăm la noi înșine? Procedând astfel, practicăm un standard dublu, cerând mai mult de la alții decât de la noi înșine! Domnul Isus a spus: „De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?” (Matei 7:3) Standardul dublu funcționează astfel:

    1) Când alții țin morțiș la părerea lor, spui că sunt încăpățânați – dar când tu faci asta, spui că ești ferm și hotărât!

    2) Dacă vecinei tale nu-i place de prietenul tău, spui că are prejudecăți – dar când ție nu-ți place de prietenul ei, spui că ești un bun cunoscător al caracterului!

    3) Când cineva încearcă să trateze pe altcineva deosebit de frumos, spui că îl lingușește – dar când tu faci asta, ești grijuliu!

    4) Când soția ta își ia timp să facă lucrurile bine, spui că este leneșă – dar când faci tu asta, ești meticulos!

    5) Când ea cheltuiește mult, spui că este nechibzuită – când faci tu același lucru, ești generos!

    6) Când ea găsește defecte în lucruri, spui că este critică – dar când o faci tu, ești perspicace!

    7) Când ea este blândă, o numești slabă; când tu ești așa, ești amabil!

    8) Când se îmbracă bine, spui că este extravagantă – dar când tu faci asta, spui că ai stil și bun gust!

    9) Când spune ce gândește, este răutăcioasă – dar când o faci tu, ești sincer! 10) Când altcineva își asumă riscuri, spui că este pripit – dar când o faci tu, ești curajos! Apostolul Pavel a scris: „Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” Așadar, Cuvântul ne învață astăzi să ne acordăm cinste unii altora!

  • 21 Octombrie 2026

    21 Octombrie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Să nu gândiți că am venit să desființez legea sau profeții: n‑am venit să desființez, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun: câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nicidecum nu va trece o singură iotă sau o singură frântură de literă din lege, până nu se vor împlini toate.

    Matei 5.17,18

    Domnul Isus, venind în lume, a introdus cu siguranță o nouă dispensație a lui Dumnezeu, însă El declară că nicidecum nu venise pentru a distruge adevărul Vechiului Testament, cuprins în lege și în profeți. Mai degrabă, El a venit să dea împlinirea acestui adevăr. Nicio iotă – cea mai mică literă din alfabetul ebraic – și nicio frântură de literă – punct minuscul care face distincția dintre o literă și alta – nu aveau să treacă până nu se vor împlini toate. Scriptura, fie partea ei scrisă în ebraică, fie cea scrisă în greacă, este absolut perfectă.

    Să remarcăm că Hristos n‑a spus doar că a venit să păzească legea, ci să‑i dea împlinire. Aceasta face referire nu doar la purtarea Sa personală, ci la împlinirea legii în ce‑i privește pe alții. Pentru aceasta, El a trebuit să accepte sentința morții pentru ei, fiindcă venise „să mântuiască pe poporul Său de păcatele lor“ (Matei 1.21). Ei nu păziseră legea și erau expuși judecății ei solemne, sub pedeapsa morții. Pentru a onora deplin legea și pentru a împlini cerințele ei drepte împotriva lor, El a trebuit să fie condamnat pentru vina lor. Știm că a făcut acest lucru jertfindu‑Se pe Sine la cruce. „Hristos ne‑a răscumpărat din blestemul legii, făcându‑Se blestem pentru noi, pentru că este scris: Blestemat este oricine este atârnat pe lemn“ (Galateni 3.13). Prin urmare, cel credincios nu mai este sub lege, ci sub har (Romani 6.14).

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cealaltă mână

    Viu este Domnul Dumnezeu înaintea Căruia stau […]

    1 Împărați 17.1

    Într‑un cerc restrâns s‑a pus întrebarea: „Poate cineva, în zilele noastre, să mai creadă în miracole?“. Un doctor a spus cu foarte multă încredere: „Credința în miracole nu poate rezista în fața rezultatelor științei moderne“. Față de aceasta, un tânăr a obiectat: „Îmi dați voie să vă demonstrez pe loc un miracol, pentru a vă arăta ce contează în asemenea raționamente?“. A luat o riglă de pe masă și a apucat‑o între două degete. „Ce credeți că se va întâmpla dacă desfac degetele? Sigur că veți spune că rigla va cădea pe pământ și acolo va rămâne. Aceasta este datorită gravitației, lucru destul de clar. Dar dacă rigla ar rămâne în aer?“ „Atunci chiar ar fi un miracol“, a confirmat doctorul.

    Tânărul și‑a deschis degetele și a lăsat rigla să cadă, dar, brusc, a prins‑o cu cealaltă mână. „Iată, v‑am arătat un miracol!“ Doctorul s‑a făcut roșu la față: „Dar aceasta este doar o șmecherie!“, a strigat el. „Doar ai prins rigla cu cealaltă mână, nu‑i așa? Dacă ar fi rămas în aer fiind liberă, atunci…“

    „Mulțumesc“, i‑a răspuns tânărul, „că ați vorbit despre cealaltă mână. Când a acționat cealaltă mână, ea a făcut ceea ce ni s‑a părut mai înainte a fi imposibil. Gravitația a fost învinsă de o altă forță, mai puternică“.

    Cealaltă mână! Dacă am putea‑o vedea întotdeauna, atunci nu ar mai exista niciun fel de dezacorduri cu privire la minunile pe care le face Dumnezeu. Eu sunt una dintre persoanele care deseori au simțit această cealaltă mână intervenind în viață și făcând în fiecare zi miracole.

    Citirea Bibliei: Isaia 48.9-22 · Evrei 10.31-39

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 38.1‑13

    Căpeteniile, exasperate, se ridică împotriva lui Ieremia, acuzându‑l că a ţinut discursuri exagerate, menite să slăbească rezistenţa morală a poporului, şi obţin de la împărat aprobarea de care au nevoie pentru a‑l arunca într‑o groapă unde îşi propuseseră să‑l lase să moară. Ce cumplită este mizeria omului lui Dumnezeu în această fântână murdară şi mocirloasă! El însă Îl cheamă pe Domnul şi primeşte acest răspuns preţios: „nu te teme“ (citiţi Plângeri 3.52‑57). Scăparea este pregătită. Dumnezeu Se îngrijise de instrumentul pentru aceasta: cineva care nu făcea parte din popor, un slujitor negru de la palat, pe nume Ebed‑Melec (el ne face să ne gândim la tânărul de care S‑a folosit Dumnezeu pentru a‑l salva pe Pavel: Fapte 23.16). Cum Zedechia era influenţabil şi spre bine şi spre rău, el se lasă înduplecat, iar acum asistăm la operaţiunea dificilă de a‑l scoate pe Ieremia din groapa cea întunecoasă, faptă care scoate în evidenţă devotamentul lui Ebed‑Melec.

    Acuzat pe nedrept, bătut şi aruncat în groapă, Ieremia este în special aici o imagine a Domnului Isus. Sfârşitul v. 6 ne poartă cu gândul la Psalmul 69.2: „Mă afund în noroi adânc şi nu este loc de pus piciorul…“ – imagine a suferinţelor şi a morţii Domnului Hristos“, în timp ce v. 13 poate fi asemănat cu începutul Psalmul 40, privind învierea Lui: „M‑a scos din groapa pieirii, din noroiul mocirlei…“.

    CERCETEAZĂ-ȚI FAPTELE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui…” (Galateni 6:4)

    Apostolul Pavel a scris: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ceea ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii; căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi.” (Galateni 6:4-5) Domnul Isus a insistat asupra acestui lucru. După înviere, El S-a arătat ucenicilor Săi și le-a dat sarcini. Lui Petru i-a dat o misiune pastorală specifică, care presupunea un mare sacrificiu. Petru a răspuns arătând spre Ioan și întrebând: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” (Ioan 21:21-22).

    Cu alte cuvinte, rămâi concentrat pe propria ta misiune. Un băiețel pe nume Adam voia să fie ca prietenul său Bobby. Lui Adam îi plăcea felul în care Bobby mergea și vorbea. Bobby, însă, voia să fie ca Charlie. Ceva legat de mersul și accentul lui Charlie îl fascina. Charlie, pe de altă parte, era impresionat de Danny. Charlie voia să arate și să vorbească ca el. Danny, dintre toți, avea și el un erou: Adam. Voia să fie exact ca Adam. Așadar, Adam îl imita pe Bobby, care îl imita pe Charlie, care îl imita pe Danny, care îl imita pe Adam. Se pare că tot ce trebuia să facă Adam era… să fie el însuși!

    Poți învăța de la alții, dar poți găsi bucurie și împlinire doar când ești cine te-a creat Dumnezeu să fii! Așa că, rămâi pe propria ta cale! Aleargă propria ta cursă! Nimic bun nu se întâmplă când te compari și concurezi. Mai mult, Dumnezeu nu te va evalua și nu te va răsplăti în funcție de talentele altora, ci în funcție de cât de credincios ai fost cu darurile pe care ți le-a dat. Nu ești responsabil pentru natura darurilor tale, ci pentru modul în care le folosești!

  • 20 Octombrie 2026

    20 Octombrie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Știind aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit cu El, pentru ca trupul păcatului să fie desființat, ca noi să nu mai fim robi ai păcatului.

    Romani 6.6

    În Egipt, israeliții au fost asupriți de un conducător plin de cruzime, căruia, la fel ca lui Satan în cazul nostru, nu‑i păsa deloc că ei sufereau, atâta vreme cât obținea ceea ce dorea. Domnul l‑a ridicat pe Moise pentru a zdrobi jugul robiei și pentru a le da eliberare. Totuși, cât de repede îi vedem plângându‑se și tânjind după vechea lor viață!

    La scurt timp după ce au ieșit din Egipt, ei s‑au văzut urmăriți de vrăjmași. Părăsiseră Egiptul, însă înaintea lor aveau un drum care nu era deloc ușor. Dumnezeu S‑a îngrijit de orice nevoie a lor, în toată călătoria (Exod 13.17).

    La prima dificultate, poporul a început să se plângă: „Pentru că nu erau morminte în Egipt ne‑ai adus să murim în pustie?“ (Exod 14.11). Împrejurările în care se aflau le ascundeau două lucruri importante: destinația lor și Apărătorul lor. Cât de repede cădem și noi în aceeași greșeală! Când trecem prin încercări, în loc să ne întărim în nădejdea pe care o avem și în faptul că Domnul Însuși a spus: „Eu sunt cu voi în toate zilele“ (Matei 28.20), ne agățăm de viața cea veche, uitând cât de multă amărăciune și durere ne‑a produs ea.

    Încrederea în Domnul nu este o lecție pe care o învățăm o dată pentru totdeauna, ci o experiență care durează întreaga viață. Să‑L lăsăm pe El să călăuzească pașii noștri, pe drumul pe care El ni‑l așază înainte, fără să ne plângem, ci supunându‑ne Lui! Iar atunci când ne dă biruința, să spunem ca Israel: „Domnul este tăria mea și cântarea mea“ (Exod 15.2)!

    E. Clermont

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Benjamin Franklin

    Oamenii strigă împotriva mulțimii apăsătorilor, se plâng, […] dar niciunul nu zice: Unde este Dumnezeu, Făcătorul meu?Doamne, […] suspinele mele nu‑Ți sunt ascunse!

    Iov 35.9,10; Psalmul 38.9

    La Benjamin Franklin (1706‑1790) s‑a prezentat odată un meseriaș care se plângea de cariera lui care nu‑l mulțumea deloc. „Pentru ce?“, l‑a întrebat Franklin. — „Îmi aduce prea puțin venit!“ — „Atunci înseamnă că ești prea lacom.“ — „Dar este și obositoare.“ — „Aceasta, pentru că ești leneș.“ — „Dar nu‑mi face nicio cinste.“ — „Înseamnă că ești vanitos“, i‑a spus înțeleptul american.

    Nu am uitat, neglijat sau ignorat noi adesea singurul remediu pentru nepriceperea, frustrările, suferințele și necazurile noastre? Vindecarea și rezolvarea vin de la Dumnezeu Însuși! Satan ne convinge, păcălindu‑ne, că Dumnezeu este distant și indiferent față de nevoile noastre aparent banale. În realitate, diavolul nu cunoaște sub nicio formă nici iubirea, nici bunătatea, nici mila. Spitalele sunt mereu pline, suferință peste tot, epidemii, violențe, conflicte militare…

    Te numeri oare printre cei care sunt nemulțumiți sau care suferă fără să adreseze un singur apel către Dumnezeu, ci doar plânsete, deznădejde, cuvinte de acuzare, reproșuri? Să spună oare Dumnezeu și despre tine: „Nu strigă către Mine din inimă“ (Osea 7.14)? Promisiunea Lui este atotcuprinzătoare: „Strigă către Mine, și‑ți voi răspunde“ (Ieremia 33.3). De aceea, strigătele noastre de suferință trebuie să ia forma unor strigăte de apel către El! Dumnezeu va auzi, El este „un ajutor în necaz“ (Psalmul 46.2).

    Citirea Bibliei: Isaia 48.1-8 · Evrei 10.23-30

    SCRIPTURILE În FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 36.16‑32

    L‑am lăsat pe Baruc şezând în mijlocul căpeteniilor lui Iuda, citindu‑le cuvintele Domnului. Înspăimântaţi, aceşti oameni „s‑au uitat unul la altul“ (v. 16). Problema le părea prea gravă, încât să nu‑i vorbească despre ea împăratului. Acesta, ţinut la curent, porunceşte să i se citească şi lui acel sul înspăimântător. Remarcăm că nu ni se face cunoscut conţinutul sulului nici în timpul scrierii lui, nici cu ocazia celor trei citiri ale sale, dar putem să ne gândim că din el făcea parte cap. 25 al acestei cărţi (comp. v. 1 şi 29 din cap. 36 cu v. 1 şi 9 din cap. 25).

    După ce ascultase un timp, cu mânie crescândă, împăratul pune mâna pe sul, îl taie şi îl aruncă în foc. Aşa înţelegea el, în nebunia lui, să scape de judecată, dar, odată cu sulul, el nu a putut distruge nici măcar un singur cuvânt din cele scrise în el, pentru că, la porunca Domnului, un altul urmează să‑l înlocuiască pe acesta, în care sunt adăugate încă „multe cuvinte asemenea lor“ (v. 32). Împăratul şi‑a atras însă asupra capului său, prin aceasta, o pedeapsă suplimentară (v. 30,31; Proverbe 13.13).

    Şi cât de multe persoane nu dispreţuiesc astăzi Cuvântul lui Dumnezeu, fără să mai fie necesar să imite gestul peste măsură de îndrăzneţ al lui Ioiachim…! (Psalmul 50.17; 1 Ioan 4.6).

    CA PĂRINTE, TREBUIE SĂ FII SIGUR PE TINE | Fundația S.E.E.R. România

    „Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze…” (Proverbele 22:6)

    Dacă ești lider – acasă, la biserică sau în afaceri – va trebui să iei decizii grele și nepopulare pentru binele tuturor celor implicați. Acest lucru este valabil în special pentru părinți. Cei care se tem de respingere sau de pierderea afecțiunii unui copil adesea „fac compromisuri pentru a avea relații bune”. Aceasta este o decizie egoistă, deoarece pui propria ta nevoie de a fi iubit și acceptat mai presus de nevoile pe termen lung ale copilului tău; dezvoltarea psihică/emoțională și autodisciplina. Cât de departe crezi că va ajunge copilul tău în viață fără aceste lucruri? Din păcate, mulți părinți sunt prea nesiguri pentru a-și disciplina copiii, deoarece vor să-și mențină prietenia cu ei. Dacă mamele și tații sunt sinceri, vor recunoaște că spun adesea „da” când ar trebui să spună „nu”, pentru a compensa lipsa timpului petrecut cu pruncii lor. Desigur, știm că o investiție în timp de calitate petrecut cu copiii aduce o răsplată mai bună pe termen lung decât orice altceva ar putea face un părinte. Paradoxal, copiii vor ajunge de obicei să nu-și respecte sau chiar să-i poarte pică unui părinte care acționează cu acest tip de nesiguranță, deoarece îi lasă pe copii subdezvoltați emoțional și nepregătiți să facă față presiunilor și responsabilităților vieții de adult. Cedând în mod repetat în fața copilului tău, îi amâni maturizarea! Uneori, ceea ce este necesar este iubirea severă. Aceasta nu este răutate, ci o metodă parentală de a impune limite ferme, cu scopul de a-i ajuta să-și corecteze comportamentul și să devină responsabili. De aceea, Biblia spune: „Învață pe copil calea pe care trebuie să o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” Așadar, caută înțelepciunea, călăuzirea și puterea lui Dumnezeu, iar El te va ajuta să devii genul de părinte de care copilul tău are nevoie!

  • 19 Octombrie 2026

    19 Octombrie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și fiii lui Israel le‑au zis: „De am fi murit de mâna Domnului în țara Egiptului, când ședeam lângă oalele cu carne, când mâncam pâine pe săturate! Pentru că ne‑ați adus în pustia aceasta ca să omorâți toată mulțimea aceasta cu foame“.

    Exod 16.3

    Israeliții au plecat din Egipt în grabă, dar n‑au plecat flămânzi. Dumnezeu le dăduse sărbătoarea Paștelui, astfel că ei, odată cu toate bagajele, au luat și aluat nedospit, pe care l‑au copt mai târziu pe drum (Exod 12.34,39). Când însă aceste provizii s‑au terminat, poporul nu numai că s‑a plâns că nu are hrană, ci a și amintit de oalele de carne și de pâinea de care se bucuraseră în Egipt. Tânjind după viața de mai înainte, i‑au acuzat pe Moise și pe Aaron că‑i aduseseră în pustie ca să‑i omoare.

    Dar Dumnezeu le‑a răspuns cu har și le‑a dat mană dimineața și prepelițe seara (Exod 16.12). Această mană le‑a fost dată vreme de patruzeci de ani și a fost suficientă pentru fiecare zi; singurul lor efort a fost să o strângă. După câteva sute de ani, Domnul Isus a trebuit să‑i corecteze pe iudei, spunându‑le: „Moise nu v‑a dat pâinea din cer, ci Tatăl Meu vă dă adevărata pâine din cer. Fiindcă pâinea lui Dumnezeu este Cel care coboară din cer și dă lumii viața“ (Ioan 6.32,33). Nu era nimic care ar fi trebuit să fie făcut de iudei pentru ca ei să beneficieze de această viață; și așa este și astăzi. Singurul efort necesar este să credem și să primim. Mana a fost o imagine, însă El este realitatea. Să ne hrănim cu El!

    E. Clermont

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Odiseu și Orfeu

    Durerile celor care aleargă după un alt dumnezeu se vor înmulți.

    Psalmul 16.4

    Vestit printre greci, personajul de legendă Odiseu ajunge, în călătoria lui pe mare împreună cu tovarășii săi, într‑un loc în care sirenele, prin cântecele lor amăgitoare, îi ademenesc pe călători, spre pieirea lor. Pentru a putea trece cu bine pe lângă insula fermecată, le poruncește marinarilor lui ca pe el să îl lege de catargul corabiei, iar celor din echipaj el însuși le înfundă urechile cu ceară. Când sirenele îl vrăjesc prin ritmul muzicii lor, cu cât căpitanul se zbate mai mult, cu atât marinarii îl leagă și mai strâns de catarg. Și astfel reușesc să își urmeze călătoria, plutind fără primejdie mai departe.

    Tot pe acolo trece însă și Orfeu, un prinț din vechime. Dar, în loc să le astupe urechile marinarilor, el le poruncește să cânte tare. Iar el însuși cântă așa de frumos, încât echipajul este vrăjit de farmecul muzicii sale. Și astfel trec biruitori, neatrași de cântecul sirenelor.

    Chiar și în antichitate oamenii știau de puterea seducției și de consecințele ei devastatoare. Sirenele sunt doar personaje de legendă, dar diavolul cu puterea lui de atracție este o realitate din toate timpurile. De aceea este necesar să veghem. Domnul Isus ne arată calea către viața cea adevărată, viața eternă. Oricine Îl urmează pe El va fi dus în siguranță în portul ceresc. Să pornim și noi muzica cerului atât de tare, încât să nu mai auzim chemările Celui Rău! Și să mergem atât de atrași de glasul Domnului, încât să nu mai putem fi distrași sau fugăriți de ispitirile lui Satan!

    Citirea Bibliei: Isaia 47.1-15 · Evrei 10.11-22

    SCRIPTURILE În FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 36.16‑32

    L‑am lăsat pe Baruc şezând în mijlocul căpeteniilor lui Iuda, citindu‑le cuvintele Domnului. Înspăimântaţi, aceşti oameni „s‑au uitat unul la altul“ (v. 16). Problema le părea prea gravă, încât să nu‑i vorbească despre ea împăratului. Acesta, ţinut la curent, porunceşte să i se citească şi lui acel sul înspăimântător. Remarcăm că nu ni se face cunoscut conţinutul sulului nici în timpul scrierii lui, nici cu ocazia celor trei citiri ale sale, dar putem să ne gândim că din el făcea parte cap. 25 al acestei cărţi (comp. v. 1 şi 29 din cap. 36 cu v. 1 şi 9 din cap. 25).

    După ce ascultase un timp, cu mânie crescândă, împăratul pune mâna pe sul, îl taie şi îl aruncă în foc. Aşa înţelegea el, în nebunia lui, să scape de judecată, dar, odată cu sulul, el nu a putut distruge nici măcar un singur cuvânt din cele scrise în el, pentru că, la porunca Domnului, un altul urmează să‑l înlocuiască pe acesta, în care sunt adăugate încă „multe cuvinte asemenea lor“ (v. 32). Împăratul şi‑a atras însă asupra capului său, prin aceasta, o pedeapsă suplimentară (v. 30,31; Proverbe 13.13).

    Şi cât de multe persoane nu dispreţuiesc astăzi Cuvântul lui Dumnezeu, fără să mai fie necesar să imite gestul peste măsură de îndrăzneţ al lui Ioiachim…! (Psalmul 50.17; 1 Ioan 4.6).

    DUMNEZEU ESTE DE PARTEA TA! | Fundația S.E.E.R. România

    „Știu că Dumnezeu este de partea mea.” (Psalmul 56:9)

    În cartea sa de succes „The Tipping Point” (Punctul critic. Cum lucruri mici pot provoca schimbări de proporții), Malcolm Gladwell definește punctul critic ca fiind „momentul de masă critică, pragul, sau punctul de fierbere”. Este momentul în care o idee, o tendință sau un comportament social trece de o anumită limită și se răspândește instantaneu, ca un virus. În domeniul fizicii, un punct critic este momentul în care un obiect este deplasat dintr-o stare stabilă de echilibru într-o stare nouă. În economie, este punctul în care o tehnologie emergentă devine standardul industriei. În sociologie, este momentul în care un număr suficient de oameni adoptă un comportament, astfel încât acesta să atingă masa critică și să devină viral. Din punct de vedere spiritual, punctul de cotitură este momentul în care crezi fără nici o rezervă că Dumnezeu este de partea ta. Este revelația că Dumnezeu nu doar te iubește, ci te și place. El te iubește suficient încât să moară pentru tine și te place suficient încât să-Și petreacă eternitatea cu tine. Cu toate acestea, unii dintre noi rămân sceptici. Ne proiectăm disprețul de sine asupra lui Dumnezeu, presupunând că El trebuie să fie la fel de supărat pe noi cum suntem noi pe noi înșine. Sau cădem în capcana bazată pe performanță, gândindu-ne că comportamentul nostru determină atitudinea lui Dumnezeu față de noi – fie că este pentru sau împotriva noastră. Ascultă: faptul că Dumnezeu este de partea ta a fost dovedit la crucea de la Golgota! Autorul creștin de literatură devoțională Oswald Chambers scria: „Nicio putere de pe pământ sau din iad nu poate învinge Duhul lui Dumnezeu din duhul unui om. Este o invincibilitate intrinsecă!” Religia se referă la ce poți face tu pentru Dumnezeu; creștinismul se referă la ce a făcut Hristos pentru tine. Dar totul începe cu acest adevăr extrem de important: „Știu că Dumnezeu este de partea mea.”

  • 18 Octombrie 2026

    18 Octombrie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și, chemând la sine pe doi dintre ucenicii săi, Ioan i‑a trimis la Isus, spunând: Tu ești Cel care vine, sau să așteptăm pe altul?

    Luca 7.19

    Ioan Botezătorul este cel mai mare dintre profeți, deoarece este cel care Îi pregătește Domnului calea. Acum însă este aruncat în închisoare și acolo află de la ucenicii săi despre lucrările Domnului Isus. Treptat, în inima acestui om temător de Dumnezeu, care își împlinise lucrarea în cel mai înalt grad, se naște îndoiala. Prin intermediul ucenicilor săi, el Îl întreabă pe Hristos: „Tu ești Cel care vine, sau să așteptăm pe altul?“.

    Învățăm de aici că împlinirea lucrării și credința inimii sunt două lucruri diferite. Putem propovădui cu mare putere adevărul, și totuși să nu fim imuni în fața îndoielii. Exemplul lui Ioan ne ajută să înțelegem această lecție, pentru a putea învăța să facem o judecată dreaptă atât cu privire la noi înșine, cât și cu privire la alții.

    Ceea ce un profet face și propovăduiește este întâi de toate raportat la el însuși: crede el și pune el în practică ceea ce spune? În aceasta au dat faliment până și cei mai deosebiți dintre ei. Numai Unul singur – Mântuitorul și Domnul nostru – nu a falimentat niciodată, nici în ispitirea din pustie, nici în Ghetsimani, nici la Golgota. În Psalmul 16.8, El ne arată profetic temelia desăvârșirii Sale: „Am pus întotdeauna pe Domnul înaintea mea; pentru că El este la dreapta mea, nu mă voi clătina“.

    Deși întrebarea încărcată de atâta îndoială a lui Ioan Îl rănește profund pe Domnul, răspunsul Său este plin de demnitate și de har: „Mergeți și spuneți‑i lui Ioan ce ați văzut și ați auzit“. Lucrarea și cuvintele Lui dovedesc faptul că El venise pentru că fusese trimis de Dumnezeu. Apoi adaugă un îndemn necesar: „Fericit este oricine nu se va poticni de Mine“. Cât de atent și de plin de har Se comportă Domnul față de înainte‑mergătorul Său! El nu i Se adresează în mod direct, ci formulează mustrarea la general. Prin aceasta, El ne‑o adresează și nouă.

    M. Billeter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Speranță sigură“

    Căci noi, prin Duhul, pe principiul credinței, așteptăm speranța dreptății.

    Galateni 5.5

    Când privim spre viitor, inimile noastre sunt cuprinse de așteptări și temeri. Nu știm ce se va întâmpla cu sănătatea, cu familia sau cu cariera noastră. Deoarece sunt atât de multe lucruri care nu depind de noi, o mare parte dintre cele ce ne așteaptă sunt acaparate de ceața incertitudinii.

    Numai Dumnezeu cunoaște viitorul. El oferă speranță sigură celor credincioși. În Biblie, El le spune tuturor celor care Îi aparțin Lui la ce se pot aștepta cu siguranță:

    Transformarea trupurilor! „Căci cetățenia noastră este în ceruri, de unde Îl și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos“ (Filipeni 3.20). Domnul va veni din nou pentru a ne transforma trupurile, eliberându‑le de slăbiciune, de boală și de ce este muritor. Ele vor fi apoi schimbate în trupuri de glorie, astfel încât să putem locui veșnic în cer.

    Gloria cerească! Noi așteptăm „fericita speranță și arătarea gloriei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos“ (Tit 2.13). Domnul va veni din nou pentru a ne lua la El în gloria cerească. Acolo Îl vom vedea așa cum este. Mai târziu vom apărea împreună cu El când va fi glorificat în fața lumii.

    O nouă creație! „Dar noi, potrivit promisiunii Sale, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care locuiește dreptatea“ (2 Petru 3.13). După Împărăția de o mie de ani, Dumnezeu va face ceruri noi și un pământ nou. În această nouă creație, totul va fi în deplină armonie cu Dumnezeu. Ce viitor glorios!

    Citirea Bibliei: Isaia 46.1-13 · Evrei 10.1-10

    SCRIPTURILE În FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ieremia 36.1‑15

    L‑am cunoscut deja pe Baruc, secretarul şi prietenul credincios al lui Ieremia (cap. 32.12). Numele lui înseamnă „binecuvântat“. Deşi provenea dintr‑o familie nobiliară − fratele lui, Seraia, „era mai‑mare peste locul de odihnă al împăratului“ (lit. „prinţ al odihnei“; cap. 51.59) − el alesese mai degrabă tovărăşia profetului întemniţat, urât şi dispreţuit, în locul celei a prinţilor, la care avea drept prin naştere. El ne face să ne gândim la Onisifor, fratele devotat care l‑a vizitat pe Pavel în închisoarea din Roma, cu privire la care apostolul avea să‑i scrie lui Timotei: „deseori m‑a înviorat şi nu i‑a fost ruşine de lanţul meu – şi tu ştii mai bine decât alţii cât de mult a slujit el în Efes“ (2 Timotei 1.16‑18). Baruc a fost şi el întotdeauna gata să slujească, cu toate riscurile pe care le implica aceasta. Să admirăm şi noi – şi totodată să dorim să avem – acest zel minunat al dragostei, deopotrivă pentru Dumnezeu, pentru slujitorul Lui, cât şi pentru poporul Lui. Aici este vorba de a scrie, după dictarea întemniţatului Ieremia, înseşi cuvintele lui Dumnezeu (comp. cu Romani 16.22), apoi de a le citi, în ziua de post, în auzul întregului Iuda. Un ascultător numit Mica, deosebit de atent, s‑a grăbit să le înştiinţeze pe căpetenii, iar acestea l‑au convocat pe Baruc pentru a le oferi şi lor o audiţie specială a conţinutului acelui sul.

    VINDECAREA RELAȚIILOR RUPTE | Fundația S.E.E.R. România

    „Dragostea acoperă toate greșelile.” (Proverbele 10:12)

    Relațiile pline de iubire sunt fundamentul vieții. Ele sunt temelia Bisericii lui Hristos și dovada că avem iubirea lui Dumnezeu în inimile noastre. Dumnezeu pune un mare accent pe modul în care ne raportăm la ceilalți, deoarece relațiile noastre au impact asupra fiecărui aspect al vieții noastre: acasă, la serviciu, la biserică, la școală și în interacțiunile noastre de zi cu zi. O relație clădită pe dragoste, sensibilitate și respect poate câștiga un soț necredincios sau o soție necredincioasă pentru Hristos. Apostolul Petru a scris: „Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentru ca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai…” (1 Petru 3:1-2) De aceea Satana ne atacă atât de mult relațiile. Când relațiile se destramă, acest lucru afectează calitatea vieții noastre. Știința medicală a dovedit că amărăciunea și lipsa iertării sunt surse de boală și depresie. Și la fel cum Dumnezeu vrea ca tu să fii vindecat fizic, El vrea ca tu să experimentezi atingerea Lui vindecătoare și în relațiile tale. Dar și tu ai un rol de jucat: Biblia spune să faci câteva schimbări: „Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru. Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efeseni 4:31-32) Când te rogi pentru o relație frântă, fă această mărturisire: „Pentru că Dumnezeu m-a iertat de toate păcatele mele, nu voi purta pică nimănui! Renunț la toată amărăciunea și mânia. Doamne, Te rog ca pacea Ta să coboare asupra neînțelegerilor și rănilor din această relație! Amin.”

    Iar acesta este o rugăciune pe care Dumnezeu o va asculta.

  • 24 August 2026

    24 August 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE 

    Îndemnându‑vă unii pe alții cu psalmi și cântări de laudă și cântări spirituale, cântând în inimile voastre lui Dumnezeu în har. 

    Coloseni 3.16 

    Îndemnarea, această slujbă de prevenire a fraților noștri, este o îndatorire a dragostei, care trebuie împlinită în dragoste. Cât de mult avem nevoie de adevărata înțelepciune în această privință! Ea ne ajută pe de o parte să discernem între lucrurile care necesită cu adevărat o avertizare și, pe de altă parte, ne arată cum să o facem într‑un mod eficient. Pentru aceasta este nevoie să trăim foarte aproape de Domnul. Aici nu este vorba de o mustrare cu asprime; trebuie să evităm să ofensăm pe cineva: „Îndemn [implor] pe Evodia și îndemn [implor] pe Sintihia“ (Filipeni 4.2), iată tonul îndemnării rostite de Pavel. 

    Îndemnarea nu se referă numai la prevenirea asupra unui pericol pentru a‑l evita, căci ea nu numai că arată drumul greșit de pe care cineva trebuie să iasă, ci are ca obiect – și aceasta cu precădere – încurajarea sufletului, pentru ca acesta să nu se lase doborât, să nu‑și piardă încrederea și să nu dea prilej dușmanului să atace; prin îndemnare, sufletul este de asemenea încurajat să rămână tare și să umble bucuros pe căile lui Dumnezeu, în ciuda obstacolelor și împotrivirii lumii. Găsim foarte multe exemple de astfel de avertismente, de încurajări și de îndemnuri în cuvintele Domnului și în scrierile apostolilor. Avem datoria să ni le reamintim unii altora. Dar numai experiența noastră în prezența lui Dumnezeu, în prezența dragostei, a grijii și a atenției Sale constante față de noi, ne va face capabili să‑i îndemnăm pe alții. 

    Mijlocul pentru a ne învăța și a ne îndemna reciproc este aici foarte surprinzător: „Cu psalmi și cântări de laudă și cântări spirituale, cântând în inimile voastre lui Dumnezeu în har“. Sentimentele produse în inimă de cunoașterea și savurarea dragostei lui Hristos și a comuniunii cu Dumnezeu se exprimă prin aceste cântări care devin astfel un mijloc de învățare și de îndemnare. Dacă avem totuși o dificultate în a înțelege acest lucru, ar trebui să ne punem întrebarea dacă nu cumva prezența lui Hristos în noi este atât de puțin experimentată, încât bucuria și laudele sunt mult prea slabe în inimile noastre. Când măreția și dragostea Mântuitorului ne umplu cu adevărat sufletul, atunci și laudele vor țâșni din inimile noastre. 

    H. Rossier 

    SĂMÂNȚA BUNĂ 

    Datoriile anulate 

    [Isus] poate să‑i mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El. 

    Evrei 7.25 

    În Israelul din vechime, legea lui Dumnezeu prevedea ca toate datoriile să fie anulate la fiecare șapte ani. Era zi de mare ușurare și de bucurie aceea în care toți cei apăsați de datorii își vedeau fiecare debit în parte anulat definitiv! 

    În Biblie, greșelile și păcatele sunt o datorie acumulată, care nu poate fi achitată decât prin moarte: „Plata păcatului este moartea“ (Romani 6.23). Dumnezeu îi dăduse omului totul, cerând în schimb un singur lucru: supunerea cu recunoștință. Omul însă s‑a răzvrătit împotriva Creatorului său, iar datoria i‑a crescut, îndepărtându‑l din ce în ce mai mult de Dumnezeu. Însă, în mila Sa față de noi, L‑a trimis pe Fiul Său Preaiubit să moară în locul nostru. Astfel, El a plătit prețul cerut de dreptatea divină care nu poate tolera sub nicio formă păcatul. Orele cât El a stat pe cruce răstignit au o valoare infinită. El, Mielul lui Dumnezeu, a purtat greșelile noastre și a suferit mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului omenirii! Apoi a strigat: „S‑a sfârșit“. Hristos a plătit totul! Dumnezeu este pe deplin mulțumit! Noi nu mai trebuie să așteptăm șapte ani pentru a fi achitați. Nu mai avem nevoie de un termen limită. Dumnezeu are acum milă de fiecare. Un singur lucru trebuie să facem: să venim la Domnul Isus, să ne mărturisim păcatele înaintea Lui și să credem că El a murit în locul nostru. Datoria noastră poate fi ștearsă gratuit și total, indiferent de gravitate sau de mărime. 

    Timpul este însă necruțător. Se apropie în mare viteză sfârșitul lui. Nu mai e mult, și ușa se va închide. Vino astăzi și cere‑I Domnului chitanța de achitare a datoriei! Totul este plătit! 

    Citirea Bibliei: Iov 33.1-22 · Fapte 15.30-41 

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI 

    de Jean Koechlin 

    Matei 26.1‑16 

    Domnul Şi‑a încheiat învăţăturile. Acum urmează să se împlinească cele din urmă evenimente. În timp ce la Ierusalim se ţine „sfatul celor răi“ (v. 3‑5), o scenă cu totul diferită se desfăşoară în Betania. Respins şi urât de mai‑marii poporului Său, Isus găseşte printre credincioşii umili acceptare, iubire, dragoste şi, am putea spune, adorarea care I se cuvine. Negăsindu‑Şi loc în Templu, a fost primit în casa lui Simon leprosul. I‑a fost refuzată împărăţia, însă un parfum de mare preţ Îi este turnat pe cap, simbol al ungerii imperiale: această femeie Îl recunoaşte şi Îl onorează ca Mesia al lui Israel. „În timp ce împăratul este la masa lui, nardul meu îşi răspândeşte mirosul“ (Cântarea Cântărilor 1.12). Domnul a fost singurul care a înţeles şi a apreciat fapta ei. Dar ce contează? Din moment ce El găseşte plăcere în aceasta, nimeni nu are dreptul să o necăjească pe această femeie. 

    Odată cu v. 14 trecem din nou la o scenă a întunericului. Trădătorul Iuda, cel care respirase şi el mirosul parfumului, îşi împlineşte dispoziţia şi îşi primeşte plata: treizeci de arginţi, preţul unui rob. Dar profetul Zaharia îl numeşte, nu fără ironie, preţ scump, pentru că era cel cu care trebuia să fie estimat Fiul lui Dumnezeu (Zaharia 11.13). 

    EMOȚIILE TALE CONTEAZĂ PENTRU DUMNEZEU (1) | Fundația S.E.E.R. România 

    „N-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre…” (Evrei 4:15) 

    Astăzi vom vorbi despre emoții – acele sentimente pe care le avem cu toții în inimile noastre. Unele ne încântă și ne fac să zâmbim cu adevărat, iar pe altele le îndurăm și alegem să le ascundem prin zâmbete forțate. Întrebarea este: ce spune Dumnezeu despre modul în care trebuie să le gestionăm?

    Iată ce spune Biblia: „Să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări…” (Iacov 1:2);

    „Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru.” (Efeseni 4:31);

    „Toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi.” (1 Petru 3:8)

    Dumnezeu ne-a stabilit timpuri și anotimpuri, în care fie să plângem, fie să râdem… să tânjim, să iubim – și chiar să bocim (vezi Eclesiastul 3:1-8). Ne cere Dumnezeu să ne controlăm instantaneu și să ne reținem complet toate emoțiile? Nu! În schimb, El e gata să ne transforme inimile și caracterul, astfel încât să ne putem gestiona emoțiile în moduri care Îl onorează. În loc să ne ofere un manual de auto-control emoțional, El ne mângâie, ne încurajează, ne convinge și ne reorientează, invitându-ne cu răbdare să facem următorul lucru: „să aruncăm asupra Lui toate îngrijorările noastre, căci El Însuşi îngrijeşte de noi” (1 Petru 5:7)!

    Chiar și sentimentele dureroase ne pot oferi ocazii de a dezvolta o relație mai profundă cu Tatăl nostru ceresc. De asemenea, este util să ne amintim că suntem creați după chipul unui Dumnezeu emoțional, iar Cuvântul Său indică faptul că El consideră sentimentele noastre ca fiind fundamental bune.

    Chiar și mânia, o emoție considerată în general ostilă, poate să-L slăvească pe Dumnezeu atunci când o gestionăm în mod altruist. Nu contează ce simțim, ci modul în care gestionăm aceste sentimente! Așadar, Dumnezeu să ne dea harul de-a transforma orice emoție într-un atribut care să-L slăvească pe El! 

  • 23 August 2026

    23 August 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE 

    Să‑Mi faci un altar de pământ și pe el să jertfești arderile tale de tot și jertfele tale de pace, oile tale și boii tăi. În orice loc unde voi pune amintirea Numelui Meu, voi veni la tine și te voi binecuvânta. 

    Exod 20.24 

    Atunci când a primit cele zece porunci, Moise a primit și instrucțiuni pentru popor cu privire la altare. Altarele urmau să fie făcute din pietre peste care nu trebuia să treacă dalta. De asemenea, trebuia ca altarele să fie simple și fără trepte. Nicio inovație omenească nu era permisă. Omul nu trebuia înălțat, așa cum era în cazul altarelor păgâne. Unele dintre aceste instrucțiuni au fost modificate în zilele lui Solomon. 

    Numele Domnului trebuia „amintit“ în locurile unde poporul își aducea jertfele. Instrucțiunile cu privire la altare erau doar pentru o vreme. Când Israel avea să intre în țară, Dumnezeu urma să aleagă un loc în care să facă să locuiască Numele Său (Deuteronom 12.11). Acolo trebuia să‑și aducă jertfele, și nu în diverse locuri răspândite prin țară. La început, locul a fost Șilo, iar după ce Șilo a fost înlăturat, locul în care Dumnezeu a făcut să locuiască Numele Său a fost Ierusalimul. Odată ce locul a fost stabilit, altarele de mai înainte și‑au sfârșit utilitatea. 

    Nu ne vorbește și nouă acest lucru? Și noi avem un loc unde Domnul Și‑a așezat Numele. Pentru noi, acest loc nu este unul geografic și nu este unul care să țină de un anume popor sau de o anume locație, ci: „Unde doi sau trei sunt adunați laolaltă pentru Numele Meu, acolo Eu sunt în mijlocul lor“ (Matei 18.20). Dar, dacă trebuia ca israeliții să‑și amintească de Numele Său, noi trebuie să ne amintim de El, în moartea Sa. În ce privește promisiunea făcută lor, aceasta este valabilă și pentru noi: „Voi veni la tine și te voi binecuvânta“. 

    B. Reynolds 

    SĂMÂNȚA BUNĂ 

    Martin Luther 

    Omul bun, din comoara bună a inimii lui, scoate ce este bun și omul rău din comoara rea scoate ce este rău: pentru ca din prisosul inimii vorbește gura lui. 

    Luca 6.45 

    În doar unsprezece săptămâni, din decembrie 1521 până în februarie 1522, Martin Luther (1483‑1546) a tradus Noul Testament în limba germană, la Castelul Wartburg de lângă Eisenach. El a redat ultima parte a versetului nostru, „din prisosul inimii vorbește gura“, printr‑o expresie care a creat și a rămas cunoscută și astăzi ca proverb. Este adevărat – atunci când un subiect ne entuziasmează, noi le povestim și altora despre el. Nu ne putem abține, nu putem păstra tăcerea. Dacă vacanța noastră a fost minunată, le povestim colegilor despre ea. Dacă echipa preferată de fotbal a câștigat pe neașteptate, vrem ca toată lumea să știe despre aceasta. În cazul persoanelor îndrăgostite, ochii lor vorbesc și poți spune după purtarea lor ce se întâmplă în inimile lor. Ceea ce ne ocupă gândurile ne va umple vorbirea. Totuși, acest lucru este valabil și pentru lucrurile rele. Biblia spune: „Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, adultere, curvii, furturi, mărturii false, hule“ (Matei 15.19). 

    Ca și creștini, suntem asigurați de El și vrem să vorbim despre El! A suferit și a murit pentru noi, a fost pedepsit pentru păcatele noastre și ne‑a salvat. El ne îndeamnă: „Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea“ (Fapte 18.9). Când primii creștini trebuiau să se justifice pentru că vorbeau despre Isus, ei au spus: „Căci noi nu putem să nu spunem ceea ce am văzut și am auzit“ (Fapte 4.20). Acest lucru este valabil și astăzi! Acesta este motivul pentru care cei care cred în Isus Hristos continuă să le ceară insistent celorlalți oameni, deci și vouă: „Împăcați‑vă cu Dumnezeu!“ (2 Corinteni 5.20). 

    Citirea Bibliei: Iov 33.23-34.15 · Fapte 16.1-12 

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI 

    de Jean Koechlin 

    Matei 25.31‑46 

    Versetul 31 reia cursul profeţiei de unde a fost el întrerupt în v. 30 şi 31 din cap. 24, adică de la venirea Domnului în glorie pentru poporul Său pământesc. Pentru naţiunile prezente pe pământ (v. 32), atunci va suna fie ceasul răsplătirii, fie cel al pedepsei. Criteriul de diferenţiere va fi modul în care i‑au primit pe ambasadorii Împăratului (fraţii Săi – aici, iudeii – v. 40), când aceştia vesteau evanghelia împărăţiei (cap. 24.14). 

    Unii au dorit să se slujească de această parabolă pentru a susţine doctrina mântuirii prin fapte. Este clar însă că aici suntem în afara perioadei Bisericii şi a credinţei creştine propriu‑zise. 

    Totuşi, lăsând deoparte problema mântuirii, declaraţia Împăratului este plină de învăţăminte pentru noi, creştinii. Dacă Domnul Isus ar fi astăzi pe pământ, cât de dispuşi am fi noi să‑L primim, să‑I slujim, pe scurt, să satisfacem cele mai mici dorinţe ale Sale? Aceste ocazii sunt la îndemâna noastră în fiecare zi: darurile, ospitalitatea, vizitele sau tot ceea ce facem cu dragoste pentru cineva sunt în primul rând pentru El (comp. cu Ioan 13.20; 1 Corinteni 12.12). Reversul este un semnal de alarmă: ce nu facem este un refuz îndreptat înspre Domnul. 

    NU VORBI NECHIBZUIT! | Fundația S.E.E.R. România 

    „Dacă vezi un om care vorbeşte nechibzuit, poţi să nădăjduieşti mai mult de la un nebun decât de la el.” (Proverbele 29:20) 

    Când vorbești nechibzuit, poți transmite un semnal greșit și poți obține rezultate nedorite. Acest lucru este valabil mai ales când negociezi pentru a obține cea mai bună ofertă. A vorbi impulsiv și a vorbi prea mult nu sunt semne de putere, ci de slăbiciune și nesiguranță.

    Iată o povestire care ilustrează acest lucru: Un tânăr vânzător de calculatoare pe nume Kurt a fost încântat când unul dintre clienții săi de afaceri și-a exprimat interesul de a cumpăra un sistem de calculatoare second-hand – unul pe care Kurt îl instalase cu doi ani în urmă, dar care fusese recent înlocuit cu unul mai performant. După o consultare atentă cu sediul central, Kurt a stabilit un preț de 800.000 de dolari pentru sistemul second-hand și a documentat în scris toate motivele pentru care solicita această sumă. În timp ce se așeza la masa negocierilor, a auzit o voce interioară care îi spunea: „Așteaptă. Lasă-i pe ei să vorbească mai întâi!” Cumpărătorii au umplut rapid tăcerea cu o lungă prezentare a propriilor cercetări despre punctele forte și punctele slabe ale acestui sistem informatic, vechimea echipamentului și necesitatea unui software nou.

    „Puteți include software-ul actualizat în tranzacție?”, a întrebat unul dintre cumpărători. „Sigur”, a răspuns Kurt. Cumpărătorii au spus apoi: „Vă vom da 950.000 de dolari pentru sistem, dar niciun cent în plus!”

    În mai puțin de o oră, documentele au fost semnate, iar Kurt s-a ales cu o afacere mult mai bună decât și-ar fi imaginat vreodată, după ce a spus puțin mai mult decât „mulțumesc”.

    Așadar, să ascultăm de îndemnul apostolului Iacov, care a scris: „Preaiubiţii mei fraţi, orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire…” (Iacov 1:19) – și atunci, nu vei regreta niciun cuvânt!

    Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi! 

Calendar

octombrie 2026
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne

  • WhatsApp

    • Abonează-te

    Nu rata meditația de azi!

    Abonează-te și primește meditația zilnică direct în căsuța ta de email. Alătură-te celor peste 200 de abonați!