Mana Zilnica

1 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Preaiubiților, dându‑mi toată silința să vă scriu despre mântuirea noastră comună, am fost nevoit să vă scriu, îndemnându‑vă să luptați pentru credința dată sfinților o dată pentru totdeauna.

Iuda 3

Forma timpului verbal a cuvântului „a scrie” arată aici, în comparație cu același cuvânt din rândul anterior, că scrierea acestei epistole a trebuit efectuată imediat și că nu mai era timp de amânare. Nu era o lucrare plăcută. Dar necesitatea aceasta i‑a fost impusă. Puterea Duhului Sfânt, care îi conducea penița, îl obliga să scrie despre altceva decât ar fi dorit el să scrie. Acesta este un exemplu concludent, aici la sfârșitul Noului Testament, despre modul în care ne‑a fost dat Cuvântul lui Dumnezeu. Iuda a vrut să scrie despre mântuirea noastră comună. Dar Duhul Sfânt l‑a mânat să scrie despre altceva, despre ceea ce‑i dicta El ((1 Corinteni 2.13)). Iuda a fost deci nevoit să se ocupe cu descrierea împotrivitorilor, a apostaților, pentru ca astfel credincioșii să‑i recunoască și să se ferească de ei.

Dacă Satan, prin oamenii săi, a pătruns în Adunare și caută să submineze temelia adevărului și să o distrugă, este inutil să vorbești despre zidire. În astfel de timpuri, Dumnezeu ne cheamă la luptă și numai în luptă poate fi apoi realizată lucrarea Sa.

Iuda a vrut să scrie despre lucruri mângâietoare și dulci pentru inima credincioșilor, dar împrejurările l‑au chemat la o veghere foarte serioasă. Aceasta nu este plăcut pentru nimeni! Sufletele timide se sperie la cel mai mic semn de contrazicere. În general, ele vor mai degrabă să ascundă realitatea lucrurilor. Ele sunt întotdeauna pentru pace și cedare și se tem de pericolele pe care le aduce cu sine lupta pentru suflete. Dar această retragere din câmpul de luptă, din fața dușmanilor, înseamnă oare dragoste față de Dumnezeu și față de oameni, când este în joc adevărul creștinismului? În Neemia 4 citim că zidarii cu o mână lucrau și cu alta țineau arma, iar „cel care suna din trâmbită” era lângă Neemia. În momentul când auzeau trâmbița, se opreau din construirea și repararea zidurilor și se pregăteau să lupte în dependență de Domnul contra dușmanului.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Legenda flautistului

Durerile celor care aleargă după un alt dumnezeu se vor înmulți.

Psalmul 16.4

Poetul englez Robert Browning, o importantă personalitate a poeziei victoriene, scria în anul 1845 poemul Flautistul pestrițat din Hamelin, o lucrare pentru copii, care are la bază o legendă din secolul al XIII‑lea, o alegorie a morții. În versiunea fraților Grimm, orașul Hamelin este lovit de ciumă. În localitate sosește un străin misterios îmbrăcat în haine roșii și galbene. El promite că scapă orașul de ciumă, iar localnicii îi promit bani. Străinul are un dar supranatural: cântă o melodie cu fluierul lui, care atrage șobolanii (provocatorii ciumei) în râul Weser, unde aceștia se îneacă. Orașul scapă de ciumă, dar orășenii, orbiți de lăcomie, refuză să‑și onoreze promisiunea de a‑l plăti pe străin. Acesta complotează răzbunarea. Revine îmbrăcat în vânător, cântă o melodie care îi hipnotizează pe cei mici și astfel 130 de copii născuți în Hamelin sunt seduși de muzica fascinantă a flautului său și dispar cu el, fără a mai fi văzuți vreodată.

Vrăjmașul lui Dumnezeu, diavolul, lucrează ca și acest flautist. El știe să îi influențeze pe oameni și începe cu copiii. O cercetare a literaturii pentru copii ne arată clar influențele satanice. Tentația de a face rău este mare la orice vârstă. Satan a reușit să atragă chiar și primul cuplu de oameni spre a‑i îndepărta de Dumnezeu cu muzica flautului său. Rezultatul a fost că descendenților li se înmulțesc durerile cu fiecare zi, din pricina păcatului. Flautistul este doar personaj de legendă, dar diavolul, cu puterea lui de seducție, este o realitate din toate timpurile. De aceea, este necesar să veghem! Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne arată calea către viața cea adevărată, către viața eternă. Oricine Îl urmează pe El va fi adus în siguranță acasă, la viața eternă.

Citirea Bibliei: Geneza 37.1-17 · Psalmul 22.10-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 42.19‑25; 43.1‑7

Este foarte important să înțelegem cui i Se adresează Duhul lui Dumnezeu în fiecare parte a Sfintelor Scripturi. Multe persoane s‑au rătăcit în special în interpretarea profețiilor, pentru că au aplicat pe terenul Bisericii ceea ce se referea numai la poporul iudeu. În toate aceste capitole nu se va spune decât despre Israel și despre Mesia al lui.

Cu toate acestea, să fim atenți să nu neglijăm aceste pasaje, sub pretext că nu‑i privesc direct pe creștini. Ce cuvinte mișcătoare cuprind ele, pe care copilul lui Dumnezeu le recunoaște, și le însușește, pentru că le‑a auzit în adâncul inimii sale de nenumărate ori: ‚Nu te teme de nimic, pentru că Eu te‑am răscumpărat; te‑am chemat pe nume, ești al Meu … Eu voi fi cu tine; …când vei umbla prin foc, nu vei fi ars…” (43.1,2). Aceasta a fost experiența celor trei prieteni ai lui Daniel (Daniel 3), dar dacă și noi trebuie să trecem prin focul încercării, nu vom fi nici noi niciodată singuri. Domnul ne‑a promis în mod expres însoțirea Sa. „Cuptorul” este un loc privilegiat, de întâlnire între Hristos și ai Săi (2 Timotei 4.17). De asemeni, ce scumpe mângâieri pentru „când vei trece prin ape…!” După cum pentru a obține un oțel de calitate este nevoie și de foc și de apă, tot astfel, pentru a ne căli o credință energică, Dumnezeu ne pune și pe noi când în foc, când în apă, iar când trecem prin ele avem asigurată protecția Sa.

PUTEREA ÎNCURAJĂRII | Fundația S.E.E.R. România

„Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere: dulci pentru suflet și sănătoase pentru oase.” (Proverbele 16:24)

Toată lumea are nevoie de încurajare. Niciunul dintre noi nu poate realiza mare lucru fără suportul și încurajarea celor de lângă noi. Mari personalități din istorie care au lăsat ceva în urma lor au devenit ceea ce au fost datorită oamenilor din viața lor.

Ai văzut Cronicile din Narnia și Stăpânul inelelor? Știai că autorii lor, C.S. Lewis și J.R.R. Tolkien, erau profesori la Universitatea Oxford și… foarte buni prieteni? În fiecare săptămână se întâlneau să ia masa împreună, să discute despre eforturile, problemele și proiectele lor literare, și să citească pasaje din lucrările lor încă nepublicate. Tolkien a fost cel care l-a încurajat pe Lewis, un ateu declarat, să exploreze creștinismul… ceea ce l-a condus în cele din urmă la convertirea sa. Iar Lewis a fost cel care l-a încurajat pe Tolkien să continue să scrie ficțiune și să caute să-și publice lucrările. Dacă nu ar fi fost prietenia și încurajarea reciprocă dintre ei, lumea nu ar fi beneficiat de cele mai bune scrieri apologetice ale secolului al XX-lea, nici de una dintre cele mai frumoase opere fantastice scrise vreodată.

Cei care primesc încurajare (tineri sau vârstnici, oameni de succes sau oameni simpli, faimoși sau necunoscuți) toți sunt schimbați prin încurajare.

Mark Twain recunoștea: „Un compliment mă poate ține în priză o lună întreagă”. Un cuvânt de încurajare din partea unui profesor poate schimba viața unui copil; un cuvânt de încurajare din partea soțului sau soției poate întări sau chiar salva o căsnicie; un cuvânt de încurajare din partea unui lider poate inspira o persoană să-și atingă potențialul. Zig Ziglar, unul dintre cei mai iubiți și influenți autori de literatură motivațională din America, spune: „Nu știi niciodată când și cum un anumit moment și câteva cuvinte sincere pot avea un impact asupra unei vieți”.

Biblia spune: „Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere: dulci pentru suflet și sănătoase pentru oase.” (Proverbele 16:24). Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

31 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

A doua zi, el L‑a văzut pe Isus venind la el și a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridică păcatul lumii”.

Ioan 1.29

Ioan Botezătorul Îl vede pe Isus venind la El și depune o frumoasă mărturie despre Persoana Sa necuprinsă și desăvârșită.

Prin cuvintele „Iată Mielul lui Dumnezeu”, Ioan îndreaptă privirile asupra lui Isus și împlinește prin aceasta cea mai importantă lucrare a oricărui slujitor al lui Dumnezeu. În același timp, el vorbește despre Golgota și arată limpede că Dumnezeu Însuși oferă jertfa. El confirmă răspunsul lui Avraam față de Isaac, „Dumnezeu Însuși va îngriji de mielul pentru arderea‑de‑tot”.

În plus, profetul face o afirmație plină de mister: „După mine vine un Om care este înaintea mea, pentru că era mai înainte de mine”. În întruparea Sa ca Om, Isus S‑a născut „după” Ioan; în divinitatea Sa, El Se află cu mult „deasupra” lui; iar în existența Sa eternă, El Se află „înainte” de el.

În Vechiul Testament sunt amintite diferite jertfe de animale. Toate fac trimitere la jertfa Domnului nostru. Dar în Noul Testament nu găsim decât mielul folosit ca imagine pentru persoana și jertfa Domnului Isus. Curăție și devotament sunt caracteristicile mielului pe care le reține Biblia și care Îl prezintă pe Isus Hristos într‑un mod desăvârșit. Curăția este descrisă în Exod 12.5(: „Mielul vostru să fie fără cusur”. Devotamentul ne este prezentat în Isaia 53.7): „El a fost asuprit și El a fost chinuit, dar nu Și‑a deschis gura. A fost dus ca un miel la înjunghiere și ca o oaie mută înaintea celor care o tund, așa nu Și‑a deschis gura”. Drept confirmare a acestor trăsături, după botezul Lui, Duhul Sfânt a venit peste El în chip de porumbel.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Coborârea Duhului Sfânt

Noi toți am fost botezați în [puterea unui] singur Duh într‑un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi.

1 Corinteni 12.13

La zece zile după Înălțare, Dumnezeu a trimis Duhul Sfânt pe pământ, la Ierusalim, ca să locuiască în fiecare credincios care a acceptat vestea bună a lui Isus Hristos și să‑i învețe pe apostoli „toate lucrurile” pe care Domnul nu le comunicase până atunci: locul lui Hristos la dreapta lui Dumnezeu, binecuvântările spirituale din tărâmul ceresc, adunarea ca trup al Său, cerurile noi, pământul nou.

Cincizecimea este ziua de naștere a bisericii (a congregației, a adunării), care constă din toți cei care Îl cunosc personal pe Isus Hristos. Duhul Sfânt i‑a „botezat” „într‑un singur trup”. Acest organism este compus din Cap (Isus Hristos) și un singur trup, biserica, formată, la rândul ei, din mai multe mădulare (toți credincioșii adevărați). Acest „singur trup” este cunoscut în mod practic atunci când ne întâlnim cu străini care Îl urmează pe Isus în puterea Duhului Sfânt. În timpul unor plimbări prin oraș am avut ocazia să experimentez acest lucru personal: o doamnă egipteancă a mărturisit că este credincioasă și mi‑a povestit despre alți credincioși egipteni din oraș; o tânără mamă cu un bebeluș în cărucior, originară din Africa de Sud, a spus că Isus este Mântuitorul ei și că așteaptă cu nerăbdare să fie cu El în cer într‑o zi; în metrou am întâlnit o tânără grecoaică ce studiază la noi stomatologia și care a recunoscut cu bucurie că este creștină. În astfel de întâlniri între credincioși, experimentăm cât de reală este părtășia prin credință între cei care Îi aparțin lui Isus Hristos. Ei sunt conectați unii cu alții – chiar dacă, din păcate, sunt împărțiți în multe biserici, comunități și grupuri religioase.

Citirea Bibliei: Geneza 36.1-43 · Psalmul 22.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 42.1‑18

Descoperirea pas cu pas pe care Dumnezeu o face despre Sine se completează acum în chip minunat. Capitolul 42 se deschide cu prezentarea unei Persoane: „Iată Robul Meu…”. Persoana Domnului Isus ocupă până‑ntr‑atât paginile cărţii Isaia, încât ea a trebuit să fie numită uneori „Evanghelia Vechiului Testament”. Am întâlnit deja versete anunţând naşterea Sa, apoi lucrarea Sa în Galileea (cap. 7.14; 9.1,2,6). Acum suntem purtaţi pe malurile Iordanului. Vocea puternică a lui Ioan Botezătorul răsună în pustiu (40.3). Atunci apare Robul desăvârşit. Şi imediat, conform promisiunii de aici, Dumnezeu pune „Duhul Său peste El”. Sub înfăţişarea unui porumbel, Duhul Sfânt vine să locuiască în Cel Preaiubit, în care Tatăl „Îşi găseşte plăcerea” (v. 1; Matei 3.16,17). Uns cu Duhul Sfânt şi cu putere, El Îşi începe slujba neobosită de har şi de adevăr (v. 1‑4, citate în Matei 12.18‑21).

„Nu voi da altuia gloria Mea” (v. 8), afirmă Domnul. Este versetul care ne ajută să explicăm de ce sunt atâtea pedepse şi umilinţe, nu numai pentru Israel (v. 12…), ci şi pentru creştini, astăzi (48.11).

IMPORTANȚA GÂNDIRII SĂNĂTOASE (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei… căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale…” (Iosua 1:8)

Dacă vrei să-ți schimbi viața, trebuie să-ți schimbi modul de gândire și lucrurile la care te gândești. Când te gândești la lucruri greșite, viața ta merge prost, dar când te gândești la lucruri corecte, viața ta merge bine. Proverbul „dacă vrei să-ți purifici sufletul, trebuie să ai gânduri bune” este adevărat. Ce ar trebui să faci?

1) Schimbarea modului de gândire nu este ușoară, nu este automată și nu se întâmplă de la sine. Ideile bune rareori ies la iveală și dau năvală peste tine! Dacă vrei să descoperi o idee bună, trebuie s-o cauți. Dacă vrei să-ți îmbunătățești modul de gândire, trebuie să lucrezi la asta – și când vei deveni un gânditor mai bun, ideile bune vor continua să vină. Mai mult, cantitatea de gândire bună de la un moment dat depinde în principal de cantitatea de gândire bună în care ești deja angajat.

2) Schimbarea modului de gândire necesită angajament. Albert Einstein a spus: „Gândirea este o muncă grea; de aceea atât de puțini se ocupă cu ea!” Dacă auzi pe cineva spunând: „Această idee mi-a venit din senin”, așteaptă-te la ceva fără valoare. Doar cei care cred că gândirea este ușoară sunt cei care nu se implică în ea. Mass-media, cultura și cei din jurul tău îți vor influența gândirea, dacă nu decizi să gândești singur. Confucius ar fi spus: „Fericirea nu depinde de ce ești sau de ce ai, ci doar de ceea ce gândești.”

3) Schimbarea modului de gândire aduce mari recompense. Apostolul Pavel ne îndeamnă ca „orice gând să-l facem rob ascultării de Hristos.” (2 Corinteni 10:5) Când accesezi gândurile lui Dumnezeu și le faci ale tale, potențialul tău este nelimitat. Minele de aur se epuizează. Piețele bursiere cad brusc. Investițiile imobiliare se devalorizează. Dar o minte transformată de Duhul și Cuvântul lui Dumnezeu este ca o mină de diamante – incalculabil de neprețuită! Așadar, gândește sănătos… și „vei izbândi în toate lucrările tale.”

29 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Adunarea, în toată Iudeea și Galileea și Samaria, avea pace, zidindu‑se și umblând în frica Domnului; și creștea prin mângâierea Duhului Sfânt.

Fapte 9.31

Vedem aici că adunările creștine erau caracterizate de două lucruri: umblau în teama de Domnul și creșteau prin mângâierea Duhului Sfânt. Fiind persecutate de lumea religioasă din acele zile, ele erau conduse și sprijinite din cer de Domnul și erau îngrijite de Duhul Sfânt aflat pe pământ.

În aceste adunări nu erau mulți înțelepți după carne, nici mulți nobili. În cea mai mare parte erau alcătuite din cei socotiți neînțelepți, slabi și neînsemnați în această lume, care, asemenea ucenicilor Petru și Ioan, erau oameni neinstruiți și ignoranți. Totuși, în ochii Domnului, ei erau cei aleși de pe pământ, în care El Se simțea satisfăcut și în mijlocul cărora Duhul Sfânt locuia cu plăcere. Lipsiți de bogățiile acestei lumi și de crezuri religioase alcătuite de oameni, fără vreo călăuză vizibilă și departe de orice lucru plăcut vederii firești sau apreciat de gândirea carnală, ei își urmau calea de străini și călători, răscumpărați de Domnul, cu cântări de laudă și cu mare bucurie, fiindcă se îndreptau către cetatea care are temelii tari.

Fără Hristos și fără Duhul Sfânt, ei nu aveau nimic, fiindcă pământul își închisese porțile față de ei. Însă, avându‑L pe Hristos și Duhul Sfânt, ei aveau totul, fiindcă cerul era deschis înaintea lor. Nu este deci de mirare că ei se bucurau de odihnă, de zidire, de mângâiere și de creștere.

Cât de mult s‑a depărtat creștinătatea de această imagine simplă și frumoasă! Totuși, Hristos în glorie rămâne Același ieri, azi și în veci, iar Duhul Sfânt rămâne cu noi pentru totdeauna. Nu există schimbare în Persoanele divine.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ologul de la Poarta Frumoasă (3)

Și a intrat împreună cu ei în templu, umblând, sărind și lăudând pe Dumnezeu.

Fapte 3.8

Cine îl vindecă pe olog? Isus Hristos! Cum îl vindecă? Petru rostește un cuvânt de la Dumnezeu, îl ia de mână și îl ridică. El „sare“, „stă în picioare“ și „umblă“, deși nu făcuse aceasta niciodată în viață. Sunt semne ale bucuriei sale personale. Oricine își pune astăzi încrederea în Domnul răstignit și înviat va experimenta că El intervine prin mântuire. Cum se întâmplă acest lucru? Prin Cuvântul lui Dumnezeu, atunci când îl citim sau îl ascultăm. „Cuvântul vieții“ poate produce o schimbare fundamentală în noi, „Cuvântul viu, care rămâne pentru totdeauna, al lui Dumnezeu“ (1 Petru 1.23). O persoană mântuită de Isus „va sări“, adică va mărturisi cu îndrăzneală despre credința sa, pentru că a experimentat acțiunea puternică a lui Dumnezeu; „va sta în picioare“, adică se va sprijini pe ajutorul Tatălui ceresc zi de zi, primind putere și curaj pentru toate provocările, pentru că iubirea lui Dumnezeu îl înconjoară și îl susține; și „va umbla“, adică va trăi viața potrivit gândurilor lui Dumnezeu.

Cel vindecat „a intrat împreună cu ei în templu“, „lăudându‑L pe Dumnezeu“. Se vedeau semnele bucuriei exprimate împreună. Până atunci a stat la poartă, căci cel mai probabil nu i se permisese să intre olog în templu. Oricine este mântuit caută să facă parte dintr‑o comunitate. Ne „naștem“ într‑o nouă familie, a lui Dumnezeu. Aceasta se mai numește și adunarea lui Dumnezeu. Domnul Se bucură și este onorat atunci când Îi aducem laudă „neîncetat“. Credincioșii folosesc întâlnirile lor săptămânale pentru a‑L lăuda împreună pe Dumnezeu și pentru a‑I mulțumi pentru mântuire.

Citirea Bibliei: Geneza 34.1-31 · Psalmul 20.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 40.18‑31

Capitolele 40‑48 ale cărţii Isaia dezbat o problemă dintre cele mai spinoase: cea a idolatriei poporului. În mod firesc, acest subiect începe printr‑o lămurire: Cine este Dumnezeul creaţiei? (v. 12…). Înainte de a vorbi despre falşii dumnezei, profetul stabileşte existenţa şi măreţia incomparabilă a lui Dumnezeu (v. 18,25; comp. cu Psalmul 147.5). Acesta este şi cel mai bun mod de a vesti Evanghelia: Să începem prin a‑L prezenta pe Isus, după care puţine cuvinte vor fi suficiente pentru a demonstra deşertăciunea idolilor lumii. Când un copilaş apucă un obiect periculos, este cazul să i‑l smulgem din mână? Nu, ci mai curând să‑i arătăm o jucărie mai atrăgătoare, care‑l va face să renunţe fără dificultate.

Dumnezeu nu numai că are putere în Sine Însuşi, ci este şi sursa adevăratei puteri, chiar şi pentru voi, tinerilor, care poate credeţi că încă aveţi putere şi aptitudini personale! Reţineţi aceste versete, de la 29 la 31! Ele au fost probate de credincioşi fără număr, reanimându‑i din descurajările lor. Păstraţi‑le şi voi în inima voastră, aşa cum un alergător sau un călător prevăzător îşi face provizii pentru momentul când va apărea oboseala. Apostolul nu şi‑a abandonat cursa, pentru că privirile sale erau aţintite asupra realităţilor nevăzute (2 Corinteni 4.1,16‑18).

FĂ MEREU CE ESTE DREPT! | Fundaţia S.E.E.R. România

„Dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.” (1 Ioan 3:21)

Când faci rău în mod intenționat, simți anxietate, stres și nesiguranță. De ce? Deoarece (Isaia 48:22) citim: „Cei răi n-au pace”, zice Domnul.” Ori de câte ori alegi un plan de acțiune incompatibil cu ceea ce crezi că este corect, îți pierzi pacea sufletească. De exemplu, dacă accepți un loc de muncă sau o obligație de serviciu care te constrânge să faci ceva împotriva convingerilor tale spirituale, ceva care îți încalcă o convingere, sau conștiința. Numeroase persoane s-au confruntat cu dilema de a-și compromite valorile pentru a obține o promovare sau pentru a obține alte avantaje. Pentru ele, la momentul respectiv, părea singura opțiune. Dar Biblia ne avertizează că: „Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.” (Proverbele 16:25) În astfel de momente, este esențială o bază spirituală solidă. Este nevoie de credință și curaj pentru a lăsa convingerile să-ți călăuzească alegerile și comportamentul. Dumnezeu este, în ultimă instanță, responsabil pentru avansarea și înaintarea ta. Cuvântul Său spune: „nici de la răsărit, nici de la apus, nici din pustie nu vine înălţarea. Ci Dumnezeu este Cel ce judecă: El coboară pe unul şi înalţă pe altul.” (Psalmul 75:6-7) Să nu crezi cumva că poți face ce este corect prin propria ta putere! Uneori, ispita de a manipula sau de a minți pentru a avansa în carieră este prea mare pentru a-i rezista. Atunci trebuie să te bazezi pe puterea lui Dumnezeu. Împăratul David a spus: „Domnul este sprijinitorul vieţii mele. De cine să-mi fie frică?” (Psalmul 27:1) Când simți că ești pus în situația de a alege sau face ceva împotriva convingerilor tale spirituale, roagă-te: „Tată, Te rog, ferește-mă de ispită și izbăvește-mă de cel rău. Ajută-mă să fac ceea ce este drept. Mulțumesc! Amin!”

28 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

După aceste lucruri, cuvântul Domnului a fost către Avram într‑o vedenie, zicând: „Nu te teme, Avrame! Eu sunt scutul tău și răsplata ta foarte mare”.

Geneza 15.1

Ce mesaj mângâietor a fost acesta! Dumnezeul universului, Cel care a creat toate lucrurile, i‑a spus lui Avraam că El Însuși era scutul lui. Avându‑L pe Dumnezeu ca scut, nimic nu trebuia să‑l tulbure pe Avraam – nici grijile cu privire la viitor, nici planurile vrăjmașilor săi. Noi, creștinii, avem aceste cuvinte ale aceluiași Dumnezeu: „Ce vom spune deci față de aceste lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine este împotriva noastră? El, care, într‑adevăr, nu L‑a cruțat pe propriul Său Fiu, ci L‑a dat pentru noi toți, cum nu ne va dărui, de asemenea, toate împreună cu El?” (Romani 8.31,32). Prin urmare, ceea ce a fost adevărat pentru Avraam cu mii de ani în urmă este adevărat pentru creștini astăzi – Domnul este scutul nostru și răsplata noastră cea foarte mare. Inima ni se bucură, chiar în mijlocul celor mai crunte încercări, când ne gândim la protecția și la grija constantă a Domnului față de cei ai Săi, ca și la toate binecuvântările pe care le‑am dobândit atunci când am crezut.

Crezând în Domnul Isus Hristos, am dobândit bogății cu mult mai strălucitoare și mai stabile decât tot ceea ce ne‑ar putea oferi lumea aceasta, așa cum citim în Efeseni 1.3: „Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne‑a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cerești, în Hristos”. Am fost mântuiți de mânie prin credința în Hristos, avem pace cu Dumnezeu și am fost aduși în familia Sa. Domnul nostru Isus, ca Om desăvârșit, Se află acum în glorie, unde mijlocește pentru noi și ne încurajează pe drumul prin pustia acestei lumi. Avem de asemenea speranța sigură a gloriei, când Domnul Isus va veni să ne ia la Sine. Cu adevărat, Domnul Isus este scutul nostru și răsplata noastră cea foarte mare!

S. Faulkner

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ologul de la Poarta Frumoasă (2)

Petru i‑a spus: „Argint și aur n‑am, dar ce am îți dau: În Numele lui Isus Hristos Nazarineanul, ridică‑te și umblă!”. Și, apucându‑l de mâna dreaptă, l‑a ridicat; și îndată i s‑au întărit tălpile și gleznele; și, sărind, a stat în picioare și umbla.

Fapte 3.3‑7

Petru și Ioan se opresc în fața celui care le ceruse bani și se uită țintă la el. „Argint și aur n‑am.” Cât de dezamăgitor sună aceste vorbe pentru bietul cerșetor! Petru nu posedă „nimic”, la fel ca Domnul și Învățătorul său când Se afla pe pământ. Totuși, Domnul ne‑a îmbogățit „pe mulți”! Cerșetorul așteaptă ceva pentru subzistență, dar este vindecat și făcut sănătos (Fapte 4.9). Cât de mult pălesc „argintul și aurul” și toate celelalte milostenii, în comparație cu vindecarea! Petru face referire la „Numele lui Isus Hristos Nazarineanul”, Cel respins și răstignit în Ierusalim cu numai câteva săptămâni înainte. Și, apucându‑l de mâna dreaptă, îl ridică pe olog. Îndată „i s‑au întărit tălpile și gleznele” (afirmație făcută de medicul Luca). Nervii lui acționează, tendoanele și mușchii se mișcă, iar acestea au loc imediat, complet și permanent! Omul care altădată șchiopăta este acum sănătos – fără spital, fără timp de recuperare și fără tratament! Puțin mai târziu, Petru va trebui să dea socoteală în fața elitei religioase din Ierusalim pentru această vindecare, dar și cu acel prilej va face referire tot la Isus: „Dacă astăzi suntem cercetați […] cum a fost el vindecat, să știți voi toți și tot poporul lui Israel că, în Numele lui Isus Hristos Nazarineanul, pe care voi L‑ați răstignit, [dar] pe care Dumnezeu L‑a înviat dintre cei morți, prin El stă acesta înaintea voastră sănătos” (Fapte 4.5‑10). Chiar și astăzi, nimeni nu poate fi mântuit în alt nume decât Isus (Fapte 4.12)! Șchiopul va experimenta el însuși acest lucru (vedeți 2 Corinteni 6.10).

Citirea Bibliei: Geneza 33.1-20 · Psalmul 19.8-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 40.1‑17

Capitolele 40‑66 constituie un ansamblu atât de bine delimitat, încât uneori acesta a putut fi numit „a doua carte a lui Isaia”. Prima parte a avut ca subiect principal istoria trecută şi viitoare a lui Israel, precum şi a naţiunilor cu care acesta a avut (şi va avea) de‑a face. În partea pe care o abordăm vom găsi redată în principal lucrarea lui Dumnezeu în inimile lor pentru a‑i întoarce la El. Rugăciunea noastră în timp ce citim acestea este ca aceeaşi lucrare să aibă loc şi în inima fiecăruia dintre noi. Şi, pentru că numai harul divin poate s‑o înfăptuiască, Dumnezeu începe prin a vorbi despre mângâiere şi despre iertare.

Printre „strigătele” care răsună la începutul acestui capitol (v. 2,3,6,9) este un mesaj pe care îl recunoaştem uşor: cel al lui Ioan Botezătorul (Ioan 1.23). Evangheliile ne vor învăţa în ce fel a pregătit el calea Domnului Isus. Următoarea strigare (citată în 1 Petru 1.24,25) compară caracterul firav şi trecător al cărnii, inclusiv ce poate produce ea mai frumos (floarea ei), cu „Cuvântul lui Dumnezeu” care „rămâne pentru totdeauna” (v. 8; comp. cu Matei 24.35). Prin cea din urmă „strigare”, Ierusalimul este invitat să vestească tuturor: „Iată Dumnezeul vostru…” (v. 9). Suntem şi noi astfel de mesageri, ai veştilor bune? (comp. cu 2 Împăraţi 7.9).

AJUTOR PENTRU CĂSNICIA TA | Fundația S.E.E.R. România

„Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti, în tot timpul vieţii tale deşarte…” (Eclesiastul 9:9)

Următoarea descriere a iubirii și a căsătoriei este o formulă verificată în timp, care cu greu ar mai putea fi îmbunătățită: „Iubirea este prietenia care a luat foc. Este înțelegere tăcută, încredere reciprocă, împărtășire și iertare. Este loialitate în vremuri bune și rele. Se mulțumește cu mai puțin decât perfecțiunea și ține cont de slăbiciunile umane. Iubirea se mulțumește cu prezentul, speră în viitor și refuză să se gândească la trecut! Este cronica zilnică a iritărilor, problemelor, compromisurilor, micilor dezamăgiri, marilor victorii și a colaborării pentru atingerea unor obiective comune. Dacă ai iubire în viața ta, aceasta poate compensa multe lucruri care îți lipsesc. Dacă nu ai, indiferent ce altceva ai având – nu este suficient!” Biblia spune: „Gustă viaţa cu nevasta pe care o iubeşti în tot timpul vieţii tale deşarte, pe care ți-a dat-o Dumnezeu sub soare în această vreme trecătoare, căci aceasta îți este partea în viață, în mijlocul trudei cu care te ostenești sub soare.” Iar dacă vrei ca mariajul tău să funcționeze, respectă și următoarele cinci reguli:

1) Nu vă supărați niciodată amândoi, în același timp, și nu țipați niciodată – decât dacă ia casa foc!

2) Cedați unul înaintea altuia. Dacă trebuie să alegi între a te pune pe tine sau pe soția sau soțul tău într-o lumină favorabilă, alege-l întotdeauna pe… celălalt!

3) Poți să neglijezi întreaga lume, dar nu vă neglijați unul pe celălalt, și nu lăsa niciodată ziua să se termine fără a-i spune cel puțin un cuvânt de apreciere persoanei iubite. 4) Nu vă întâlniți niciodată fără o întâmpinare afectuoasă și nu vă culcați niciodată supărați. 5) Când faci o greșeală, discută despre ea și cere-ți iertare. Așadar, din moment ce Dumnezeu a avut inițiativa căsătoriei, roagă-L și cere-I ajutorul pentru căsnicia voastră. Și să fii sigur că El te va ajuta!

27 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Peste toate acestea, îmbrăcați dragostea, care este legătura desăvârșirii.

Coloseni 3.14

Dragostea, care este însăși natura lui Dumnezeu și care imprimă o pecete divină asupra tuturor celorlalte calități, le strânge și le leagă ca într‑un mănunchi, însuflețindu‑le cu viața și cu căldura ei. Oare nu aceasta a fost și trăsătura dominantă a vieții lui Hristos, cea care a asigurat unitatea și armonia perfectă în manifestarea tuturor celorlalte calități? În fond, nu dragostea este sursa din care izvorăsc toate celelalte? „Dacă am dragoste“, toate celelalte vor ieși la iveală (vedeți 1 Corinteni 13).

Este posibil să întâlnim calități naturale asemănătoare multora dintre cele menționate în versetele 12 și 13 din Coloseni 3, și care aparțin vieții divine, dar este foarte puțin probabil să le regăsim reunite în legătura dragostei divine, care să facă din ele un tot unitar, astfel că, mai târziu, ele se manifestă, în mod obișnuit, cu o lipsă de energie care le face să degenereze în defecte. Blândețea se va uni cu nepăsarea; bunătatea va deveni slăbiciune; îngăduința și îndelunga‑răbdare vor supraviețui în detrimentul sfințeniei și al adevărului. În viața divină, dimpotrivă, există acea energie a dragostei, care provine din comuniunea cu Dumnezeu și care menține trăsăturile de caracter ale lui Dumnezeu. Acolo unde există dragoste, există caracter, ceva complet, o justețe practică, o perfecțiune, o decență și o energie care fac să se manifeste aceste calități pe care numai dragostea le poate da.

Același lucru îl găsim și în 2 Petru 1: „Adăugați, […] la dragostea frățească, iubirea“. Chiar și printre credincioși, dacă nu există conștiența prezenței lui Dumnezeu, dacă nu există comuniune cu Dumnezeu în dragoste, atunci sentimentele creștine de dragoste pot degenera în simpatie sau bunăvoință omenească, care nu ne ferește de rău, ci ne conduce la a scuza și la a tolera răul. Astfel, dragostea este legătura desăvârșirii, deoarece desăvârșirea este însuși ansamblul armonios al tuturor calităților, iar acest ansamblu nu există decât prin liantul numit „dragoste“.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ologul de la Poarta Frumoasă (1)

Petru și Ioan se suiau împreună la templu, la ceasul rugăciunii, al nouălea. Și un om care era olog din pântecele mamei sale era adus și pus în fiecare zi la poarta templului, numită „Frumoasă“, ca să ceară milostenie de la cei care intrau în templu.

Fapte 3.1,2

Potrivit obiceiului lor, Petru și Ioan merg la templu să se roage. La poarta numită „Frumoasă“ stă un cerșetor șchiop. Nu poate fi un contrast mai mare, căci aici se întâlnesc splendoarea și mizeria. Templul este glorios (Marcu 13.1) și intrarea este frumoasă, ceea ce face să‑și merite numele, dar toată această glorie nu poate face ca persoana bolnavă să devină sănătoasă. Religia, cu închinarea ei exterioară, cu liturghiile și însemnatele ei haine preoțești, cu clădirile și prețioasele ei obiecte consacrate, nu poate ajuta! Este nevoie de pocăință, de credință și de Persoana Domnului Isus, Obiectul acestei credințe!

Cerșetorul, în vârstă de peste 40 de ani, olog din naștere, este dependent de cei care îl duc și de cei care îi dau de pomană, zi după zi. El ne simbolizează pe noi, păcătoșii, inapți prin fire să ne răscumpărăm. Fiecare este născut „în păcat“ și nu poate împlini poruncile. Oriunde deschidem Biblia, găsim incapacitatea omului de a se mântui singur. Această neputință ne‑ar putea deprima, dacă nu ar exista o cale de ieșire… Omul trebuie doar să își recunoască neputința de a se mântui singur și să Îl accepte pe unicul Mântuitor, Isus Hristos. El va face marea schimbare, aducând harul mântuirii în suflet. Și ce bine ar fi ca frumosul obicei al lui Petru și al lui Ioan să fie molipsitor, astfel încât să avem și noi plăcerea de a ne ruga lui Dumnezeu în mod regulat, atât individual, cât și împreună cu alții!

Citirea Bibliei: Geneza 32.23-32 · Psalmul 19.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 38.1‑16

Credinţa lui Ezechia primeşte încă un răspuns din partea Domnului, de data aceasta şi mai minunat faţă de cel din capitolul precedent.

În poarta vieţii împăratului se prezintă un vizitator nepoftit: Moartea. Disperarea care‑l cuprinde pe împărat în faţa ei pare să trădeze că Ezechia nu cunoştea promisiunea pe care Dumnezeu o făcuse prin gura lui Isaia: „El va înghiţi moartea prin victorie (sau: pentru totdeauna) şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele“ (25.8). Ezechia, trăind în timpul promisiunilor pentru pământ (Psalmul 116.9), nu putea privi dincolo de o prelungire a zilelor lui; nu avea înainte certitudinea învierii pe care o au astăzi credincioşii; nu ştia c㠄a muri este un câştig“, pentru că a pleca şi a fi „împreună cu Hristos este cu mult mai bine“ (Filipeni 1.21,23). Cu toate acestea, Dumnezeu aude rugăciunea lui, vede lacrimile sale şi … Se lasă înduioşat (Psalmul 34.6). Şi de data aceasta însoţeşte răspunsul Său cu un semn al harului: umbra dă înapoi pe cadranul solar, simbol al judecăţii amânate.

Versetul 3 ne duce cu gândul la Evrei 5.7 şi la lacrimile din Ghetsimani. Cine altul decât Isus a mai putut împlini în totul aceste cuvinte?

Această frumoasă istorie ne‑a fost deja relatată în 2 Împăraţi 20.1‑11, dar numai aici găsim mişcătoarea scriere a lui Ezechia… (v. 9) care însoţeşte vindecarea sa.

CUVÂNTUL CARE LUCREAZĂ | Fundația S.E.E.R. România

„Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc.” (Ieremia 1:12)

Vorbind despre puterea din spatele Reformei, Martin Luther a spus: „Eu doar am predicat și am scris Cuvântul lui Dumnezeu; în afară de asta, nu am făcut nimic. Iar, în timp ce eu dormeam, Cuvântul a slăbit atât de mult sistemul eronat, cum niciun alt prinț sau împărat nu l-a vătămat vreodată! Eu nu am făcut nimic… Cuvântul a făcut totul!” Mai târziu, când Luther a fost întrebat despre filosofia sa de predicare, el a adăugat: „Eu doar am aruncat Biblia în mijlocul adunării, și Cuvântul și-a făcut lucrarea!” Ca ființe umane, realizăm multe lucruri doar prin cuvintele noastre. De exemplu, când comandăm ceva prin telefon, cuvintele noastre pun în mișcare o serie de evenimente și, în timp util, ceea ce dorim ne este livrat la ușă. Cuvintele au putere, și acest lucru este valabil în special când vine vorba de cuvintele lui Dumnezeu. El a spus: „Eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc”. Dumnezeu lucrează prin cuvintele Sale – ia aminte și la următoarele: „Eu zic despre Ierusalim: ‘Va fi locuit’ şi despre cetăţile lui Iuda: ‘Vor fi zidite iarăşi şi le voi ridica dărâmăturile.’ Eu zic adâncului: ‘Usucă-te… şi despre Templu: „Să i se pună temeliile!” (Isaia 44:26-28). Lucrurile se întâmplă când Dumnezeu vorbește, și se întâmplă când oamenii spun (și se conformează la) ceea ce Dumnezeu a spus deja. Iar Israelul este o dovadă vie, în acest sens. Și mai mult, lucruri uimitoare se întâmplă în cei care primesc ceea ce spune Dumnezeu, și anume „Cuvântul lui Dumnezeu, care lucrează şi în voi care credeţi” (1 Tesaloniceni 2:13). Adevărul este că puterea Cuvântului lui Dumnezeu ne înviorează, ne vindecă, ne dă înțelepciune și discernământ, ne aduce bucurie și speranță de durată, făcându-ne sănătoși spiritual. Cuvântul lui Dumnezeu ne scapă de nebunie, ne avertizează de pericolele iminente, și ne promite răsplătiri atât pământești, cât și veșnice – când ascultăm de principiile sale. Și tocmai acest Cuvânt este și pentru tine, astăzi!

26 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a venit un glas din nor, spunând: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit; de El să ascultați!“.

Luca 9.35

Petru a avut înaintea ochilor tot ceea ce era mai important pentru mintea și inima unui iudeu. Moise fusese legiuitorul, iar Ilie fusese profetul și reformatorul. Mai mult, acum Îl vedea pe Mesia; de aceea, pentru gândirea sa iudaică, această scenă era atât de frumoasă, încât a dorit ca ea să dureze la nesfârșit. Prin urmare, Petru a luat cuvântul, iar prin vorbele sale L‑a așezat pe Fiul lui Dumnezeu la același nivel cu Moise și cu Ilie. A crezut că această scenă trebuie să continue și a propus să fie făcute trei corturi: unul pentru Domnul, unul pentru Moise și unul pentru Ilie. Însă, pe când vorbea el încă, a venit un nor și i‑a umbrit, iar Petru, Iacov și Ioan au fost cuprinși de teamă. Ce era acest nor? Era Șechina: gloria lui Dumnezeu, acel nor care a fost alături de Israel în zilele peregrinării lui prin pustie, și care acum apăruse pentru a proteja gloria Persoanei Fiului lui Dumnezeu.

Acel nor reprezenta prezența imediată a Tatălui – era de fapt expresia casei Tatălui – și în el au intrat Moise și Ilie. Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că acolo intrăm și noi! Și nu trebuie să ne temem să intrăm. Dacă avem gândurile Tatălui cu privire la Fiul Său, nu există niciun motiv de teamă. Moise și Ilie aveau gândurile Tatălui cu privire la Fiul, de aceea au intrat fără teamă în nor.

Sărmanul Petru vorbise nechibzuit, iar acum simțea acest lucru. Tatăl nu putea îngădui ca Fiul Său să fie insultat, de aceea imediat din nor s‑a auzit un glas: „Acesta este Fiul Meu preaiubit! De El să ascultați“. Da, de El, nu de Moise, nici de Ilie. Zilele acelora trecuseră. Acum era ziua Domnului Isus; și Lui, doar Lui Îi trebuie dată ascultarea.

W. T. P. Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

Foc de gloanțe

Pe când eram noi încă fără putere, la timpul potrivit, Hristos a murit pentru cei neevlavioși.

Romani 5.6

O jurnalistă italiană tocmai fusese eliberată dintr‑o închisoare din Iran. Ea se afla în drum către aeroport, însoțită de agentul de contrainformații care ajutase la eliberarea ei. Când mai aveau doar câteva sute de metri până la destinație, s‑a deschis focul asupra mașinii în care erau. Într‑o clipă, agentul s‑a aruncat deasupra femeii pentru a o proteja de gloanțe cu însuși trupul său. El a fost împușcat mortal, însă ea a scăpat cu viață.

Această întâmplare ne duce cu gândul la jertfa Fiului lui Dumnezeu. În sfințenia Sa, Dumnezeu nu putea trece păcatul cu vederea, ci trebuia să dea pe față tot păcatul și să‑l judece cu dreptate. Acest lucru este potrivit naturii Sale. Dumnezeu este însă și dragoste, de aceea L‑a trimis pe propriul Său Fiu pe pământ și L‑a dat să moară pentru noi. În dragostea Lui, Dumnezeu dorește să‑i mântuiască pe cei păcătoși; acest lucru este de asemenea potrivit naturii Sale.

Fiul lui Dumnezeu a venit în lume pentru a suferi și pentru a‑Și da viața pentru cei vinovați. În El n‑a existat nici cea mai mică urmă de păcat. Prin urmare, doar El putea să Se așeze deasupra noastră și să ne protejeze de judecata divină, pe care noi o meritam. Și exact acest lucru l‑a făcut! Pe crucea Golgotei, Isus a îndurat cea mai adâncă suferință: Dumnezeu a așezat asupra Lui „nelegiuirea noastră, a tuturor“ (Isaia 53.6), Și‑a întors fața de la El și L‑a părăsit. În folosul cui a fost făcută această lucrare? În folosul tuturor celor care meritau judecata lui Dumnezeu și care acum cred în Isus Hristos. Ei beneficiază de protecție și de răscumpărare în urma jertfirii Lui pentru ei.

Citirea Bibliei: Geneza 32.1-22 · Psalmul 18.38-50

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 38.1‑16

Credinţa lui Ezechia primeşte încă un răspuns din partea Domnului, de data aceasta şi mai minunat faţă de cel din capitolul precedent.

În poarta vieţii împăratului se prezintă un vizitator nepoftit: Moartea. Disperarea care‑l cuprinde pe împărat în faţa ei pare să trădeze că Ezechia nu cunoştea promisiunea pe care Dumnezeu o făcuse prin gura lui Isaia: „El va înghiţi moartea prin victorie (sau: pentru totdeauna) şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele“ (25.8). Ezechia, trăind în timpul promisiunilor pentru pământ (Psalmul 116.9), nu putea privi dincolo de o prelungire a zilelor lui; nu avea înainte certitudinea învierii pe care o au astăzi credincioşii; nu ştia c㠄a muri este un câştig“, pentru că a pleca şi a fi „împreună cu Hristos este cu mult mai bine“ (Filipeni 1.21,23). Cu toate acestea, Dumnezeu aude rugăciunea lui, vede lacrimile sale şi … Se lasă înduioşat (Psalmul 34.6). Şi de data aceasta însoţeşte răspunsul Său cu un semn al harului: umbra dă înapoi pe cadranul solar, simbol al judecăţii amânate.

Versetul 3 ne duce cu gândul la Evrei 5.7 şi la lacrimile din Ghetsimani. Cine altul decât Isus a mai putut împlini în totul aceste cuvinte?

Această frumoasă istorie ne‑a fost deja relatată în 2 Împăraţi 20.1‑11, dar numai aici găsim mişcătoarea scriere a lui Ezechia… (v. 9) care însoţeşte vindecarea sa.

FII PUTERNIC ȘI NU RENUNȚA! | Fundația S.E.E.R. România

„Moise… a rămas neclintit, ca și cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.” (Evrei 11:27)

Autorul Victor Raymond Edman a spus: „A fi sfâșiat de forțe externe și totuși a-ți păstra integritatea interioară înseamnă a cunoaște disciplina care dăinuie.” Așadar, când te confrunți cu împotrivire, renunți automat sau, ca Moise, perseverezi? Chuck Swindoll îl caracteriza pe Moise ca fiind un om „care a rezistat, care a refuzat să cedeze sau să renunțe, care a decis că niciun obstacol nu-l va face să se dea bătut. El deținea disciplina rezistenței. A îndurat disprețul lui Faraon, încăpățânarea evreilor (care cârteau, îl învinuiau, se plângeau și se răzvrăteau), critica Mariei și a lui Aaron (sora și fratele lui!)… Când zece dintre cele douăsprezece iscoade s-au întors cu vești negative, Moise a rămas ferm. Când Core, Datan și Abiram au condus o conspirație împotriva lui, Moise a rămas „neclintit”. Când „luaţi toată armătura lui Dumnezeu… vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare.” (Efeseni 6:13). Când cei răi par să câștige în momente de criză, când nimeni nu va ști dacă ai făcut compromisuri, când mai-marii se comportă disprețuitor, când oamenii solicită o autoritate pe care nu o merită – rămâi neclintit, păstrează-ți calmul, rămâi sincer, îndură! Poate că începi să te clatini sau ai început să asculți prea atent criticile… Poate că ai început să cedezi în mici aspecte pentru că ești obosit. Moise a îndurat – chiar și la optzeci de ani. Cum? Concentrându-se… pe „Cel care este nevăzut”! El și-a ațintit privirile și și-a concentrat inima și sufletul pe Singurul care judecă drept! El și-a amintit continuu că singurul său scop era să-L mulțumească, să-L asculte și să-L slăvească pe Dumnezeu, și să-i câștige aprobarea cu orice preț.”

Așadar, indiferent de ceea ce întâmpini, rămâi puternic și nu renunța! Ai ajuns prea departe, ca să renunți acum!

25 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus i‑a spus: „Dă‑Mi să beau”.

Ioan 4.7

„Dă‑Mi să beau.” Prin această rugăminte umilă, Isus deschide gura și inima acestei religioase, dar păcătoase, femei. Ea este mândră de existența străvechii fântâni din care băuseră patriarhul Iacov, fiii săi și vitele sale. Această legătură strânsă cu tradiția religioasă îi hrănește mândria și nu o împiedică să trăiască în păcate grele. În setea după împlinirea vieții, ea își caută fericirea în religie și în păcat. Dar niciuna dintre ele nu potolește dorul adânc al inimii omenești.

„Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou; dar cine va bea din apa pe care i‑o voi da Eu nicidecum nu va înseta niciodată, ci apa pe care i‑o voi da Eu va deveni în el izvor de apă, țâșnind spre viața eternă.” Prin aceasta, femeia primește o ofertă divină: apa vie! Este viața eternă care, în puterea Duhului Sfânt, potolește setea inimii. Această viață este în cel credincios un izvor care îl face capabil să aibă părtășie cu Dumnezeu și care, în cele din urmă, îl va duce în patria vieții eterne, în Casa Tatălui.

Femeia simte că acest Dar divin i‑ar putea potoli dorul. De aceea Îi cere: „Doamne, dă‑mi această apă”. Fiind pe deplin pregătit să‑Și dovedească harul, Domnul Isus dă pe față tristul adevăr al păcatelor ei. Cu profundă dragoste și cu un tact desăvârșit, El o întreabă de bărbatul ei: „Mergi, cheamă‑l pe bărbatul tău și vino aici”. Păcatele ei trebuie scoase la iveală și trebuie soluționate potrivit standardelor lui Dumnezeu, pentru ca ea să poată primi această apă vie.

„Nu am bărbat.” Recunoașterea ei este sinceră, dar incompletă. În harul Său, Domnul o acceptă și, în dragostea Sa, o completează: „Bine ai zis: «Nu am bărbat», pentru că cinci bărbați ai avut și acela pe care‑l ai acum nu‑ți este bărbat”. Acest fel de comportament al Domnului, delicat și plin de dragoste, naște de două mii de ani profundă admirație în inimile celor credincioși.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Zborul Chicago–Los Angeles

Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!

Evrei 4.7

Era în anul 1979. Un creștin călătorea cu avionul spre Chicago. Lângă el se afla un om de afaceri care trecuse de vârsta de 50 de ani. Ei intră în vorbă. Mai întâi, câteva cuvinte despre afacerile curente, după care încep să vorbească despre credința creștină. — „Eu cred că religia poate fi utilă; când eram tânăr, mergeam la cursuri biblice în fiecare duminică”, îi povestește colegul de călătorie omului credincios. — „Puteți spune astăzi că sunteți născut din nou și că aveți viața din Dumnezeu?” După câteva ezitări, bărbatul îi răspunde: „Nu știu. Vedeți, eu sunt foarte ocupat. Munca mea nu‑mi permite să‑mi fac timp pentru a‑mi pune astfel de întrebări”. — „Dar credeți că activitatea profesională este mai importantă decât problema vieții veșnice și a relației dumneavoastră cu Dumnezeu?” — „Oh, viața este o luptă grea. Dar intenționez să mă pensionez în câțiva ani. Atunci am de gând să îmi îndrept viața cu Dumnezeu. Acum nu am absolut deloc timp să fac asta.”

După aterizare s‑au despărțit, omul de afaceri luând un alt avion, spre Los Angeles. În aceeași seară, știrile relatau că acest avion s‑a prăbușit de la înălțimea de 1.400 de metri, din cauza desprinderii motorului din stânga din aripă. Toți cei 271 de pasageri de la bord au murit, împreună cu alte două persoane aflate la sol.

Să luăm în considerare – astăzi! – vocea și chemarea lui Dumnezeu de a primi mântuirea, pentru binele nostru etern! El ne dă această poruncă, pentru că ne iubește:

„Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit!” (Fapte 16.31).

Citirea Bibliei: Geneza 31.22-55 · Psalmul 18.20-37

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 37.21‑38

Ezechia a probat v. 15 din cap. 30: În liniște și încredere va fi puterea voastră, și nu a fost înșelat. Credința sa L‑a onorat pe Domnul și, ca răspuns, Domnul a onorat credința lui. Astăzi, Dumnezeu este Același (ebr. El, nume al lui Dumnezeu; cap. 37.16) și nu poate să nu răspundă la cea mai slabă credință, pentru că în cauză este gloria Sa.

Odată ce Ezechia îşi predă problema, Domnul o ia asupra Lui și răspunde într‑un mod în care împăratul Asiriei s‑ar fi așteptat poate cel mai puțin, deoarece Îl credea pe Domnul incapabil să elibereze Ierusalimul (cap. 36.20): un singur înger al acestui Dumnezeu disprețuit este suficient să lovească o sută optzeci și cinci de mii de luptători din armata asirianului! Obligat să renunțe la campanie, Sanherib se întoarce la Ninive copleșit de rușine și de ciudă; apoi cade, la rândul său, sub loviturile propriilor fii. Câtă deosebire între falnicul și arogantul cuceritor, care și‑a găsit sfârștiul în chiar templul idolului său, și smeritul împărat al lui Iuda, îmbrăcat în sac, care a rămas în Casa Dumnezeului său pentru a primi eliberarea (vezi Psalmul 118.5)!

Ce vrednic de admirație este harul lui Dumnezeu care, în plus față de această eliberare, a mai adăugat și un semn: cunoscând nevoile alor Săi, le promite că le va asigura existența (v. 30; Matei 6.31‑33).

CUM SĂ ÎNVINGI SINGURĂTATEA | Fundația S.E.E.R. România

„Să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții…” (1 Petru 4:8)

Nu trebuie să fii singur pentru a te simți singur. Unii dintre noi sunt căsătoriți cu persoane instabile emoțional. Alții suportă abuzuri verbale și emoționale, pentru că preferă compania oricui în locul propriei familii. Unii dintre cei mai singuri oameni pe care îi vei întâlni se află în barurile aglomerate la „happy hour”. Ei socializează, dar nu se conectează. Care este răspunsul, care poate fi soluția dacă te simți singur?

1) Implică-te într-o cauză mai mare decât interesul personal. După ce fiul risipitor și-a cheltuit ultimul bănuț petrecând cu așa-ziși prieteni, aceștia l-au părăsit, iar el a ajuns singur într-o cocină de porci. Pe de altă parte, când ucenicii au fost persecutați pentru credința lor, Biblia spune că „după ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor…” (Faptele apostolilor 4:23) Aveau prieteni care le împărtășeau credința și viziunea, care știau să se roage împreună cu ei, să-i întărească și să le fie alături. Și fii convins: Dumnezeu are oameni de acest fel care așteaptă să devină parte din viața ta; îi vei găsi pe unii dintre ei în biserica ta locală. Iar dacă nu faci parte din nicio biserică, e cazul să cauți una sănătoasă.

2) Exersează acceptarea celorlalți. Când iubești și accepți oamenii așa cum sunt, ei sunt atrași de tine. Iar Scriptura ne învață ca „Mai presus de toate, să aveți o dragoste fierbinte unii pentru alții, căci dragostea acoperă o sumedenie de păcate.” (1 Petru 4:8 )

3) Extinde-ți relațiile. Începe să-ți cultivi relații conectându-te mai des cu oameni pe care îi cunoști și îi apreciezi! Nu te lăsa absorbit de vidul comunicării prin social-media, e-mail, whatsapp, mesaje text. Fondatorul revistei Wired spune că modul său preferat de-a comunica este față în față, a doua este prin telefon, iar a treia este prin internet. Vei hotărî singur dacă e cazul să iei exemplu de la el, sau nu!

24 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, pe când mâncau ei, Isus, luând pâine și binecuvântând, a frânt‑o și a dat‑o ucenicilor și a spus: „Luați, mâncați; acesta este trupul Meu”. Și, luând paharul și mulțumind, le‑a dat, spunând: „Beți toți din el; pentru că acesta este sângele Meu, al noului legământ, cel care se varsă pentru mulți spre iertarea păcatelor”.

Matei 26.26‑28

Cina Domnului în adunarea creștină a luat locul Paștelui iudaic. Acestea două sunt strâns legate, fiindcă Domnul Isus le‑a dat pâinea și vinul ucenicilor imediat după celebrarea sărbătorii pascale. El le‑a zis să ia din acestea, ele fiind ceea ce simbolizează trupul Lui, care avea să fie dat pe cruce, și sângele Lui, care avea să fie vărsat spre iertarea păcatelor. Aproape două mii de ani au trecut de la acea noapte solemnă, timp în care milioane de credincioși recunoscători au luat parte la aceste simboluri, în amintirea Celui care i‑a iubit până la moarte.

În felul acesta este comemorată jertfa unică și desăvârșită a Domnului nostru, care S‑a dat pe Sine la Golgota. Cina Domnului nu este o jertfă în sine, nici nu poate mântui sau oferi vreun merit. Ea este aducerea‑aminte de faptul că, atunci când noi eram cu totul pierduți și neajutorați, Hristos a murit pentru noi ca să ne răscumpere pentru Dumnezeu. Este adevărat că jertfa de laudă ((Evrei 13.15)) trebuie să o însoțească întotdeauna, pe măsură ce contemplăm marele preț prin care am fost mântuiți și pe măsură ce ne bucurăm că Cel care a îndurat rușinea și a suferit durerea pentru noi este acum viu pentru totdeauna, nemaiputând fi atins de durerile morții.

Îl privim ca fiind Inițiatorul și Desăvârșitorul credinței, „care, pentru bucuria care Îi era pusă înainte, a suferit crucea, disprețuind rușinea”, iar acum șade „la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” ((Evrei 12.2)).

H. A. Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

Biruința asupra temerilor

Necazurile inimii mele s‑au mărit; scoate‑mă din strâmtorarea mea!

Psalmul 25.17

Temerile ne însoțesc necontenit de‑a lungul vieții. Pe de o parte, acest lucru e benefic, deoarece temerile ne fac atenți și ne protejează de ceea ce ne‑ar putea face rău. Pe de altă parte, acest lucru e malefic, deoarece temerile ne pot paraliza, ajungând să nu mai facem nimic, de frică să nu greșim.

David, în timpul când a fost persecutat și urmărit, a avut inima necontenit asaltată de teamă. Ucenicii au fost cuprinși de temeri în timp ce‑L urmau pe Domnul. Pavel, de asemenea, a experimentat teamă după teamă în slujirea sa.

Cum putem rezolva problema temerilor noastre? Apropierea de Domnul ne ajută să le biruim! David a cerut salvare de la Dumnezeu și a beneficiat de ea. Ucenicii au fost îmbărbătați de Domnul prin cuvintele Sale de rămas‑bun: „Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna, până la sfârșitul veacului” (Matei 28.20). Pavel, când a trecut prin momente deosebit de grele, L‑a avut pe Domnul lângă el, Cel care l‑a încurajat: „Îndrăznește!” (Fapte 23.11).

Cum îți poți birui teama? Poate că ești ca un copilaș care vrea să sară de undeva de sus, dar nu îndrăznește. Tatăl îl îndeamnă să sară: Sari în brațele mele! Apoi copilul prinde curaj și îndrăznește să sară, fiindcă se încrede în tatăl său. Tot așa și tu, ascultă glasul Domnului: „Nu te teme; crede numai” (Marcu 5.36). Lasă‑ți îngrijorările asupra Lui și începe să‑I mulțumești! În felul acesta vei dobândi pace și siguranță. Încredințează‑I Lui următorii pași, apoi înaintează plin de curaj!

Citirea Bibliei: Geneza 31.1-21 · Psalmul 18.1-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 37.5‑20

Slujitorii lui Ezechia au ascultat de împăratul lor şi au rămas tăcuţi în faţa duşmanului; de asemenea, au fost credincioşi suveranului lor, raportându‑i cuvintele rostite de Rabşache (36.21‑22); acum îi vedem împlinind aproape de Isaia misiunea care le fusese încredinţată, punând în practică proverbul pe care ei înşişi îl transcriseseră (vezi Proverbe 25.1 şi 13). Pentru a afla secretul frumoasei lor supuneri va trebui să remarcăm că ei erau sub conducerea lui Eliachim, fiul lui Hilchia, administratorul credincios rânduit de Dumnezeu, care Îl simbolizează pe Domnul Isus (22.20).

După prima provocare a Asirianului, Ezechia a fost încurajat de răspunsul profetului. Acum însă este din nou încercat: el primeşte de la împăratul Asiriei o scrisoare plină de ameninţări la adresa lui şi totodată dispreţuitoare faţă de Domnul. Conştient şi de neputinţa sa şi de faptul că era ofensat Numele Dumnezeului lui Israel, Ezechia intră din nou în Templu, unde depune scrisoarea arogantă. De astă dată nu se mulţumeşte numai cu o rugăciune înălţată de Isaia (v. 4), ci el însuşi se adresează Domnului. Remarcaţi argumentele lui: nu face nicio menţiune despre el, nici despre popor, pentru că singura care contează este gloria Celui care şade între heruvimi. Dumnezeii naţiunilor subjugate de Asiria nu trebuie confundaţi cu Cel care singur este Dumnezeul tuturor împărăţiilor pământului (v. 12,16  comp. de asemenea v. 17 cu Psalmul 74.10,18).

DEZVOLTAREA LIDERILOR (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Ce-ai auzit de la mine… încredinţează la oameni de încredere…” (2 Timotei 2:2)

Un expert în leadership a realizat un sondaj pentru a afla cum au ajuns oameni să fie lideri, și ne-a lăsat câteva considerații: „I-am întrebat dacă au devenit lideri pentru că: a) li s-a dat o funcție; b) a existat o criză în organizație; sau c) au fost îndrumați. Peste 80% au indicat că au devenit lideri pentru că cineva i-a îndrumat în leadership – i-a ghidat prin acest proces. Ca lideri, dacă simțim vreo incertitudine sau nesiguranță cu privire la procesul de dezvoltare a leadership-ului, aceasta nu are de obicei legătură cu pregătirea pe care o oferim. Incertitudinea pe care o simțim apare atunci când ne gândim să dăm liderilor noștri libertate să conducă. Nu este diferit de ceea ce simt părinții față de copiii lor. Copiii mei sunt adulți acum și au propriile familii, dar când erau adolescenți, cel mai greu lucru pentru mine și soția mea a fost să-i lăsăm să meargă pe drumul lor și să ia propriile decizii. Pare înfricoșător, dar dacă nu-i lași să-și încerce aripile, nu vor învăța niciodată să zboare. Pe măsură ce am îmbătrânit, am ajuns să mă consider un „ridicător de capace”. Aceasta este funcția mea principală, ca lider de echipă: dacă pot să „ridic capacele” de leadership pentru membrii echipei mele, atunci îmi fac treaba. Cu cât elimin mai multe bariere pentru oamenii mei, cu atât este mai probabil ca ei să-și atingă potențialul!” Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână.” (Ioan 15:16). Dacă dorești roade durabile și rezultate pe termen lung, dedică-ți timp dezvoltării liderilor – din organizația, biserica sau afacerea ta!

23 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Suntem datori să‑I mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraților, după cum se cuvine, deoarece credința voastră crește peste măsură și dragostea fiecăruia dintre voi toți, unii față de alții, prisosește.

2 Tesaloniceni 1.3

Mulți oameni din Tesalonic răspunseseră chemării lui Dumnezeu, părăsind idolatria. După ce au primit mesajul evangheliei prezentat de apostolul Pavel și de cei care‑l însoțeau, ei s‑au întors la Dumnezeul viu și adevărat și au început să‑I slujească cu entuziasm. Și noi astăzi trebuie să ne ferim de idolatrie, fiindcă suntem în continuare expuși influenței ei, adesea fără să ne dăm seama de pericolele ei subtile. Trebuie să ne încredințăm tot mai mult în brațele lui Dumnezeu, Tatăl nostru, Cel care a făcut atât de mult pentru noi. El L‑a dat chiar pe Fiul Său, pentru a ne mântui și a ne aduce la Sine Însuși. În felul acesta am fost aduși într‑o relație prețioasă cu Dumnezeu Tatăl, cu Domnul nostru Isus și cu ceilalți credincioși. Trebuie să cultivăm în mod constant această relație, ca să creștem în credință. Crește credința noastră? În cazul noilor convertiți din Tesalonic, ea creștea „peste măsură”. Întotdeauna este loc pentru mai bine!

Credința noastră crescândă ne face să ne bucurăm de relația nouă și binecuvântată cu Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și de comuniunea cu El. Ne aflăm pe un teritoriu al vrăjmașului, înconjurați de multe pericole și confruntați cu provocări neașteptate. Să cultivăm această relație cu El, în timp ce credința ne face să ne bazăm pe El, hrănindu‑ne cu prețiosul Său Cuvânt, ca răspuns la dragostea Sa! În felul acesta, vom merge înainte și vom crește „în harul și în cunoașterea Domnului și Mântuitorului nostru, Isus Hristos” (2 Petru 3.18).

Să‑I mulțumim Domnului pentru frații și surorile noastre care umblă în credincioșie față de El! Să‑I mulțumim, de asemenea, pentru misionarii pe care El îi folosește și să ne rugăm pentru ei și pentru lucrarea lor, precum și pentru toți aceia care se ostenesc într‑un fel sau altul pentru El și pentru cei ai Lui! Cât de multe subiecte de rugăciune și de recunoștință avem!

A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Baruc

Și tu cauți pentru tine lucruri mari? Nu le căuta!

Ieremia 45.5

Versetul de astăzi conține cuvântul pe care i l‑a adresat profetul Ieremia lui Baruc. Acest om credincios l‑a sprijinit pe Ieremia atunci când era respins de camarazii săi; el a scris pe un sul cuvintele pe care le‑a dictat profetul. Dar împăratul a respins acest mesaj divin și a ars sulul. Dezamăgit, Baruc a exclamat: „Vai de mine! pentru că Domnul a adăugat întristare la durerea mea” (Ieremia 45.3).

Ni se întâmplă și nouă să fim descurajați și dezamăgiți? De ce se întâmplă aceasta? Poate motivul este că ne‑am așteptat la ceva mai bun. Sau poate că am sperat la lucruri mari pentru noi. În calitate de credincioși, de obicei nu ne așteptăm la prestigiu în această lume fără Dumnezeu, dar poate că avem o dorință ascunsă, de a deveni mari printre copiii lui Dumnezeu.

Ucenicii au căzut în această capcană – ei s‑au întrebat care ar fi mai mare între ei. Pentru a‑i corecta, Domnul a luat un copilaș lângă El și a declarat: „Cine este cel mai mic între voi toți, acela este mare” (Luca 9.46‑48). Dar ei au uitat foarte repede această lecție. Puțin mai târziu, o altă ceartă s‑a iscat între ei, în legătură cu cine dintre ei avea să fie considerat cel mai mare. De această dată, Domnul Isus le‑a îndreptat atenția ucenicilor la smerenia Sa: oricine dorește să‑L urmeze pe El trebuie să‑i slujească pe alții cu smerenie, așa cum El, Învățătorul, a dat exemplu (Luca 22.24‑27).

Citirea Bibliei: Geneza 30.25-43 · Psalmul 17.8-15

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 36.1‑10 şi v.22; 37.1‑4

Aşezate între două diviziuni profetice ale cărţii Isaia, cap. 36‑39 constituie un adevărat intermezzo istoric. Este vorba de o istorie pe care o cunoaştem deja din 2 Împăraţi 18.30–20.21 şi din 2 Cronici 32. Dumnezeu ne‑o dă aici pentru a treia oară, ca pe o vie ilustraţie pe de o parte a încrederii în El, iar pe de altă parte, a răspunsului pe care‑l primeşte această încredere. Neaşteptată în această parte a cărţii, frumoasa istorie a lui Ezechia are rolul de a întări mâinile slăbite şi de a încuraja genunchii care se clatină (35.3), ea fiind, în al treilea rând, şi o ilustraţie a situaţiei în care se va găsi rămăşiţa lui Israel în timpul invaziei asiriene.

Victorios până atunci, duşmanul se prezintă lângă apeductul iazului de sus, pe drumul mare al ogorului nălbitorului (36.2), în acelaşi loc în care, la năvălirea lui Reţin, profetul şi fiul său, Şear‑Iaşub, fuseseră trimişi în întâmpinarea lui Ahaz cu un mesaj de har (cap. 7.3‑4). În faţa provocării acestui nou cotropitor, Ezechia îşi poate aminti de promisiunea făcută tatălui său în acelaşi loc: Ia seama şi fii liniştit, nu te teme de nimic şi să nu îţi slăbească inima… (cap. 7.4).

DEZVOLTAREA LIDERILOR (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Destoinicia noastră… vine de la Dumnezeu, care ne-a făcut în stare să fim slujitori…” (2 Corinteni 3:5-6)

În Biblie, descoperim că liderii erau cel mai adesea instruiți „la locul de muncă”. Un expert în leadership scria: „Este nevoie de lideri siguri la conducere, pentru a permite și celorlalți care lucrează cu și pentru ei să participe pe deplin la procesul de conducere al organizației. Dacă liderii de nivel mediu le pun întrebări, liderii siguri pe ei nu o iau personal, sau în nume de rău… Când împărtășesc idei, liderii nu-și pot permite să se simtă amenințați. Când oameni de rang inferior vor să-și asume riscuri, liderii trebuie să fie dispuși să le acorde spațiu și suport – pentru a reuși sau a eșua. Conducerea, prin însăși natura sa, contestă ideile învechite, vechile moduri de a face lucrurile și status quo-ul. Secretul dezvoltării de noi lideri este să rămâi sigur pe tine și să-i lași să găsească noi moduri de a face lucrurile – moduri care sunt poate mai bune decât ale tale. În loc să încerci să fii domnul Răspuns sau doamna Rezolvă-tot, când liderii din jurul tău încep să se afirme, retrage-te mai mult în planul secund. Încearcă să preiei rolul de consilier înțelept și încurajator-șef. Salută dorința celor mai buni lideri din preajma ta de a inova și de a îmbunătăți organizația. La urma urmelor, o victorie pentru organizație este o victorie pentru tine!” Deci, ce rol joci în organizația ta? Ești „expertul”, sau ești mai degrabă un consilier și un susținător? Întreabă-te: „Facilitez un mediu în care oamenii pot pune întrebări, pot împărtăși idei și își pot asuma riscuri?” Așadar, dacă scopul tău este să zidești Împărăția lui Dumnezeu (și nu pe a ta), știi că răspunsul la această întrebare se găsește în cuvintele apostolului Pavel: ‚Nu că noi, prin noi înșine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a și făcut în stare să fim slujitori…” (2 Corinteni 3:5-6). Așadar, fii un consilier și un încurajator pentru liderii tineri sau la început de drum!