Mana Zilnica

Mana Zilnica

21 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Fie cuvintele gurii mele și cugetarea inimii mele plăcute înaintea Ta, Doamne, Stânca mea și Răscumpărătorul meu!

Psalmul 19.14


David începe acest psalm cu măreția cerurilor create, care declară gloria lui Dumnezeu. El a scris despre soare ca despre un mire care iese din camera lui de nuntă – o frumoasă imagine a lui Hristos în splendoarea Lui regală, oferind binecuvântare întregului pământ.

Mai departe în psalm, David arată cel mai înalt respect față de Cuvântul lui Dumnezeu. El vorbește despre legea Domnului, despre mărturia Domnului și despre judecățile Domnului. Despre acestea, el scrie: „Ele sunt mai de preț decât aurul și decât mult aur fin; și mai dulci decât mierea și decât picurul din faguri” (versetul 10). Măreața mărturie a creației avea efectul potrivit asupra sufletului lui, căci l-a condus la o mai adâncă apreciere a Cuvântului prețios al lui Dumnezeu.

Rezultatul final este prezentat în versetul 14. Care copil al lui Dumnezeu nu a fost fermecat de aceste cuvinte? Dorința noastră a tuturor este ca ceea ce iese de pe buzele noastre să fie plăcut Dumnezeului care este atât de măreț în glorie. Avem nevoie de multă rugăciune, pentru ca toate cuvintele noastre să fie plăcute Lui.

Dar cum stau lucrurile cu meditațiile și cugetările inimilor noastre? Ele afectează în mod profund cuvintele care ies de pe buzele noastre. Matei 12.34 ne amintește că „din prisosul inimii vorbește gura”. Dacă meditațiile inimilor noastre sunt plăcute Lui, acest lucru va oferi o prețioasă binecuvântare sufletelor noastre. „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Și vezi dacă este în mine vreo cale a întristării și condu-mă pe calea eternă!” (Psalmul 139.23,24).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu doresc moartea păcătosului, ci mai degrabă să se întoarcă de la calea lui și să trăiască.

Ezechiel 33.11


Societatea de unică folosință

Articolele de unică folosință sunt în ziua de astăzi prezente peste tot. Pentru excursia de Sâmbătă, se cumpără farfurii de carton, pahare de plastic și un grătar de unică folosință. După utilizare, totul se aruncă la gunoi.

Această mentalitate „de unică folosință” se arată și în relațiile interumane. Căsătoriile se desfac, chiar dacă partenerii de viață și-au promis credincioșie. Angajații de ani de zile sunt scoși din funcție fără menajamente, pentru a restrânge costurile. Nimic nu mai pare să fie de durată. Omul însuși a devenit un „articol de unică folosință”.

Poate ești și tu o victimă a acestei mentalități. Ce contează! Gândește-te la faptul că ești prețios pentru Dumnezeu! Ai preț în ochii Lui! Dacă toți te înlătură, El nu renunță la tine.

Ca și Creator, El ți-a dat viața. Tu nu ești un produs al hazardului, ci creatura lui Dumnezeu. Aceasta dă vieții tale sens și împlinire. Tu trebuie să asculți de Creatorul tău și să trăiești pentru El. Dar, dacă ești sincer, trebuie să admiți că tu – ca și noi toți – ai dat greș aici.

Totuși Dumnezeu nu Se îndepărtează de tine. El te iubește și nu vrea ca tu să fii veșnic pierdut din cauza păcatelor tale. De aceea El îți face o ofertă minunată: Întoarce-te de pe calea ta greșită și trăiește! El așteaptă ca tu să vii la El și să recunoști înaintea Lui păcatele tale. Apoi El îți dăruiește viața veșnică pe baza mântuirii pe care a adus-o Isus Hristos prin moartea Lui. Tu devii copilul Său iubit.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (8) – Fundația SEER

„Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească.” (Romani 12:10)


 

Analiza tipurilor de personalitate a trecut în revistă primele șase categorii: reformatori, slujitori, cîștigători, artiști, cugetători și loiali. Al șaptelea tip sunt entuziaștii: Entuziaștii sunt viața și sufletul oricărei reuniuni. Ei au darul de a spune povești și le place să vorbească despre propria lor persoană. Dacă încerci să discuți cu ei despre problemele pe care le au, poate la început te vor asculta, dar apoi devin ca teflonul: nu se mai lipește nimic de ei.

Autorul John Ortberg povestește că se afla într-un restaurant cu un prieten și de fiecare dată când comandau ceva, chelnerița spunea: „Superb!” ori „Excelentă alegere!” sau „Minunat!” Când Ortberg a întrebat-o: „Nu spui niciodată „nu v-o recomand!” sau „o să aibă un gust îngrozitor?” Ea a răspuns: „Nu, în portofoliu avem o listă de afirmații, iar când cineva face o comandă, trebuie să-i spunem una din acele afirmații.”

Ei bine, entuziaștii nu au nevoie de nicio listă de afirmații, deoarece ei spun mereu lucruri precum: „nemaipomenit”, „fantastic”, „fabulos” sau „extraordinar”. Uneori ei pot trăi ani de zile fără să vadă durerea și întunericul, nici din ceilalți, și nici din ei înșiși… Ei sunt tentați să facă totul pentru ca viața să se învârtă în jurul goanei lor după sentimente pozitive, după dorința lor de mulțumire… și pot fi nefericiți când nu primesc suficientă atenție.

Așadar, care este răspunsul dacă faci parte din categoria entuziaștilor?

1) Răspunde nevoii tale de a fi în centrul atenției cu învățătura Scripturii. „Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.”

2) Declară-ți reținerea de a înfrunta durerea sau situațiile neplăcute. Este o trăsătură ce poate duce la izolare și dependență. „Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui.” (Efeseni 6:10).


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 14:26-45


În acest trist episod, ce consolare este să ne putem gândi la Iosua şi la Caleb! Ei au fost însufleţiţi de un „alt duh”. De aceea nu şi-au pierdut răsplata. Din toată generaţia lor, ei vor fi singurii care vor intra în ţară. Până atunci însă vor fi nevoiţi să împărtăşească soarta unui popor vinovat: să rătăcească patruzeci de ani traversând nisipul deşertului. Dar în timpul acestui lung pelerinaj vor fi neîncetat încurajaţi de amintirea ţării pe care o cercetaseră, acest pământ al Canaanului din care deja gustaseră roadele.

Moise anunţă veştile rele. Cum reacţionează poporul? Când Caleb îi îndemna să urce plini de curaj şi să ia în stăpânire ţara, ei voiau să se întoarcă în Egipt sau vorbeau de pieirea în pustiu (13.30; 14.2). Acum, în timp ce judecata lui Dumnezeu îi determină să-şi refacă drumul spre Marea Roşie şi Dumnezeu îi anunţă că vor muri în pustiu, ei vor să scape de pedeapsă şi răspund: „Iată-ne, şi ne vom sui!” (v. 40). Inima omului nu se pune niciodată de acord cu Dumnezeu, mai cu seamă când este vorba să-şi recunoască greşelile comise, să se supună disciplinei sau să accepte cu umilinţă consecinţele păcatelor sale. Deşi Moise le spune „Nu vă suiţi” (v. 42), ei se încăpăţânează şi suferă o crudă înfrângere.

20 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea, ci fii model pentru credincioși în cuvânt, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție.

1 Timotei 4.12


Petru a fost descurajat; da, știa că Domnul înviase, însă la un moment nu știa ce să facă, așa că s-a întors la meseria de la care Domnul îl chemase. I-a luat și pe alții cu el și, după ce s-au trudit toată noaptea, nu au prins nimic (Ioan 21.1-3).

Și David a fost descurajat. Saul continua să-l urmărească, așa că s-a gândit în inima lui că cel mai bine pentru el era să meargă în țara filistenilor, pentru a locui acolo (1 Samuel 27.1-3). Cei șase sute de oameni și familiile lor l-au urmat. Acestea sunt doar două exemple de oameni ai lui Dumnezeu care au influențat viețile altora, însă în cazurile menționate ei au fost exemple rele, corupându-i pe alții. Ce lucru grav! Rezultatele în ambele cazuri au fost lipsa de roade și suferința.

Din fericire, avem și exemple de alți credincioși, bărbați și femei, care au fost de un real ajutor și o binecuvântare pentru cei din jurul lor!

„Domnul să dea îndurare casei lui Onisifor, pentru că deseori m-a înviorat și nu i-a fost deloc rușine de lanțul meu” (2 Timotei 1.16). „Onorați pe unii ca aceștia”, precum Epafrodit, „fiindcă pentru lucrare a fost aproape de moarte, riscându-și viața, ca să împlinească ce lipsea slujirii voastre către mine” (Filipeni 2.29,30).

Dorca era „plină de lucrări bune și de milosteniile pe care le făcea” (Fapte 9.36); iar Pavel spune: „Ajută-le ca pe unele care au luptat împreună cu mine în evanghelie, și cu Clement, și cu ceilalți împreună-lucrători ai mei” (Filipeni 4.3).

Despre Priscila și Acuila, Pavel spune: „Pentru viața mea și-au pus capul; cărora le mulțumesc nu numai eu, ci și toate adunările națiunilor” (Romani 16.3,4).

Cum stau lucrurile cu tine și cu mine? Suntem ori una, ori alta: fie un ajutor, fie o piedică.

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi scăpa, iar tu Mă vei preamări.

Psalmul 50.15


Strigăt după ajutor!

„Este nespus de frumos aici. Dar acum iarăși urlă sirena semnalului SOS! Nu au trecut nici cinci minute de când a pornit serviciul de ambulanță!”

Pe cel care nu are nicio problemă de sănătate, sirena salvării îl enervează, dar pentru urechile aceluia care este în necaz, aceasta răsună ca o muzică. Înotătorul care nu mai are putere să înoate contra curentului spre țărm sau cel care, aflat în concediu, suferă din cauza căldurii o insuficiență cardiovasculară, aceștia sunt mulțumitori pentru ajutorul care li se acordă prompt. Nu este fiecare bucuros că există un serviciu de ambulanță?

Dar ce facem noi când suntem într-un necaz sufletesc? Strigăm și noi atunci la Dumnezeu după ajutor? El ne spune: „Cheamă-Mă în ziua necazului”. Poate gândim: „M-am rugat astăzi”. Este bine! Dar nu trebuie să ne oprim aici. Așa cum telefonul nostru mobil este tot timpul conectat, așa trebuie să fie tot timpul deschisă legătura noastră cu Dumnezeu.

Câte probleme ne ating în decursul unei zile! Nu numai trupești, ci și sufletești. Uneori se rostogolesc peste noi ca valurile mării. Ce bine că putem striga la Dumnezeu! El ne promite: „Eu te voi scăpa”.

Și atunci mai urmează ceva: „Tu Mă vei preamări!”. Când Dumnezeu ne ajută în necaz, ceva din atotputernicia și din bunătatea Sa devine vizibil. Pentru aceasta să-L înălțăm. Dacă Îi mulțumim pentru salvarea Sa, El este onorat, iar noi suntem fericiți.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (6) – Fundația SEER

„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine…” (Isaia 41:10)


 

 Cei loiali reprezintă al șaselea tip de personalitate la care ne uităm în aceste zile. Loialii adoră să facă parte dintr-o echipă. În caz de forță majoră, poți conta pe ei. Ei își doresc fierbinte o cauză pentru care să se dăruiască și vor să facă parte dintr-un grup în care să creadă. La modul ideal, loialii îi ajută pe toți ceilalți să devină mai buni. De obicei sunt ageri la minte și conciși, deși uneori nu-și exprimă în mod voluntar gândurile. Pot deveni cinici când se simt dezamăgiți – fapt care este din când în când inevitabil. De aceea Biblia are atâtea de spus despre comportamentul plin de har și despre „iertați-vă unii pe alții.” Când consilierii spirituali ai celor ce se recuperează în urma unei dependențe folosesc expresia „Dumnezeul înțelegerii tale”, ei se referă la percepția personală asupra lui Dumnezeu. Loialii îl percep deseori pe Dumnezeu ca fiind greu de mulțumit, așa că păcatul care îi paște pe ei este teama.

Domnul Isus a spus pilda celor trei slujitori care au primit fiecare o sumă de bani pe care s-o investească. Primii doi au investit înțelept, aducându-i stăpânului lor profit și mulțumindu-l. Al treilea însă, fiindu-i teamă să nu greșească și să-și atragă nemulțumirea stăpânului, și-a îngropat talantul în pământ (vezi Matei 25:14-30). Învățătura din pilda lui Hristos este că Dumnezeu rezervă cea mai dură judecată nu celor care au încercat și au greșit, ci acelora care nu încearcă pentru că cedează în fața fricii de eșec. Cineva a estimat că există 365 de „nu te teme” în Scriptură; asta înseamnă câte un asemenea îndemn pentru fiecare zi a anului. Dacă Dumnezeu ar crea un autocolant de protecție, pe el ar scrie: „Nu te teme!”

Deci „nu te teme, căci El este cu tine!” astăzi.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 14:11-25


Poporul acesta Mă dispreţuieşte, declară DOMNUL (vezi v. 11, 23). În descrierea „ţării cercetate” (13.32, compară cu Ps. 106.24), Dumnezeu este, de fapt, subiectul dispreţului şi al nerecunoştinţei lor. Cum putem califica noi atitudinea atâtor oameni care dispreţuiesc darul care este chiar cerul, dăruitorul fiind Însuşi Dumnezeu?

Moise intervine din nou, ca în episodul cu viţelul de aur. Cu nici un chip nu se lasă ispitit de propunerea ca el să devină căpetenia unei noi naţiuni (v. 12; Exod 32.10 sf). Aducând un argument de necombătut, Îi aminteşte Domnului că este în discuţie grandoarea Numelui Său înaintea naţiunilor. Apoi, arătând ceea ce a învăţat de la El şi citându-I propriile cuvinte (Exod 34.6-7), Îi aminteşte Domnului că El este „încet la mânie şi bogat în îndurare (sau: bunătate)”, sugerându-I că acum are ocazia să ierte „nelegiuirea şi răzvrătirea”. Unde nu este vină, iertarea nu are rost. Dar păcatul omului, al meu şi al tău, I-a dat lui Dumnezeu ocazia să-Şi manifeste harul. Copii ai lui Dumnezeu, şi noi Îl cunoaştem pe acest Dumnezeu care iartă. El este Tatăl nostru. Şi avem lângă El un apărător plin de iubire: este Isus, Mântuitorul nostru (1 Ioan 2.1).

19 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Amintiți-vă de conducătorii voștri, care v-au vorbit Cuvântul lui Dumnezeu; și, privind atent la sfârșitul purtării lor, imitați-le credința!

Evrei 13.7


O cină mare (2)

Evrei 2.3 face referire la cei care fuseseră împreună cu Domnul Isus pe pământ și Îl auziseră. Acei ucenici transmiseseră mesajul următoarei generații, care, la rândul ei, „ne-a confirmat-o nouă”, cu referire la autorul Epistolei către Evrei. Acest „nouă” arată că autorul s-a identificat cu ceilalți scriitori ai Noului Testament, cu poporul lui Dumnezeu în general și cu noi, cei din ziua de astăzi.

Conducătorii pe care Domnul îi ridicase, așa cum ni se spune în Fapte, primiseră un dar de la El pentru a-i conduce pe cei credincioși – abilități morale și spirituale din partea lui Dumnezeu, folosite în timp ce ei înșiși Îl urmau pe Hristos, ca Exemplu și Conducător. Credincioșii trebuiau să-i recunoască pe astfel de conducători și pe toți cei care se osteneau printre ei (1 Tesaloniceni 5.12).

Versetul de astăzi începe cu expresia „amintiți-vă”, care implică faptul că acești conducători nu mai erau în viață și că cei credincioși trebuiau să-și aducă aminte de ei și de felul cum ei îi conduseseră. De asemenea, a-și aduce aminte de ei era necesar, deoarece cuvântul pe care ei îl vorbiseră era de la Dumnezeu, nu cuvinte sau idei omenești, ci Cuvântul lui Dumnezeu Însuși. În plus, ei trebuiau să-și amintească de credința acestora și pe aceasta s-o urmeze, nu obiceiurile, prejudecățile sau lucrurile lor favorite. Mai exista și sfârșitul (rezultatul) viețuirii sau al umblării lor, care confirma cuvintele rostite de ei. Conducătorii care plecaseră la Domnul fuseseră modele (exemple) pentru turmă (Evrei 13.17; 1 Petru 5.3). Aceste lucruri sunt foarte importante pentru toți cei din poporul lui Dumnezeu.

A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă Dumnezeu va fi cu mine și mă va păzi în timpul călătoriei …, dacă-mi va da pâine … și dacă mă voi întoarce.

Geneza 28.20,21


Dacă…

Un rabin a povestit că a fost invitat de două familii îndurerate, care trăiau despărțirea de mamele lor, pentru serviciul de înmormântare. Cele două mame au murit de moarte naturală, după ce au trăit fiecare o viață împlinită având o vârstă respectabilă. Când rabinul a ajuns la prima familie pentru a conduce serviciul de înmormântare, fiul femeii decedate l-a întâmpinat și i-a spus: „Dacă aș fi trimis-o pe mama mea în Florida [o zonă caldă a Americii] și aș fi scutit-o de această vreme rece și de zăpadă, mama mea ar fi trăit astăzi! Este vina mea că a murit!”. Și la a doua familie a ieșit înaintea rabinului fiul mamei decedate, dar acesta i-a spus un mesaj deosebit: „Dacă n-aș fi insistat ca mama mea să plece în Florida pentru a scăpa de vremea rece și de zăpadă, mama mea ar fi trăit astăzi! Zborul lung cu avionul a fost mult mai mult decât ea a putut suporta. Este numai vina mea că ea a murit!”.

În fiecare caz a fost un „dacă”. Și așa este în viața multor oameni. Îi auzim spunând cam așa: Dacă Dumnezeu mă va ajuta… dacă Dumnezeu va face… dacă… Să fim atenți că acești „dacă” ar putea să se transforme într-un „prea târziu”. Vrăjmașul (diavolul) are experiență cum să-i înșele pe oameni, ca să amâne mântuirea, punându-li-l în față pe „dacă…”; el spune cam așa: dacă reușesc la examene…; dacă voi reuși în viață…; dacă… Cunoscând această tactică demonică, să veghem și să nu ne lăsăm înșelați!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (6) – Fundația SEER

„Mă gândesc la căile mele și îmi îndrept picioarele spre învățăturile Tale.” (Psalmul 119:59)


 

 Trecerea în revistă a tipurilor de personalitate și a păcatelor tipice i-a evidențiat până acum pe reformatori, slujitori, câștigători și artiști. Al cincilea tip sunt cugetătorii sau gânditorii: acestora le place să cunoască – totul. Ei sunt investigatorii, oamenii de știință și inventatorii din mijlocul nostru. Le place să descopere adevăruri pe care nu le-a descoperit nimeni și au cunoștințe, capacități și pasiuni proprii. Au o memorie de invidiat când vine vorba de memorarea informațiilor despre ceea ce-i interesează. Gânditorii pot fi persoane introvertite; le place să aibă propriul lor spațiu. Prin urmare, care este păcatul „care îi înfășoară lesne” pe gânditori?

1) Insensibilitatea față de ceilalți. Uneori, gânditorii agreează mai mult dreptatea lor decât să-i agreeze și să-i iubească pe cei din jur. Și nu întotdeauna se simt în largul lor când trebuie să-și exprime emoțiile sau afecțiunea. Sunt înclinați să-și exprime sentimentele indirect sau prin gesturi, așa că ai impresia că nu dăruiesc, ci primesc. Nu le place să piardă nicio dezbatere și nici să fie întrerupți. Le face plăcere solitudinea timp de ore în șir, chiar și zile. Asta nu înseamnă că ei sunt mai spirituali decât majoritatea dintre noi; ci că au o nevoie mai scăzută de a se afla în comunitate sau de a avea relații. Problema este că noi nu am fost creați să trăim singuri. Poți crește spiritual numai când ești dispus să dăruiești și să primești de la ceilalți. Domnul Isus a zis: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” (Ioan 13:35).

2) Gânditorii se luptă adesea cu conceptul de „credință.” Asta nu-i face să fie oameni răi; majoritatea sunt ezitanți cinstiți. Credința și rațiunea nu sunt neapărat opuse, dar când rațiunea nu mai vrea să facă niciun pas, credința în Dumnezeu te face să mergi înainte. Viața te va pune în fața unor situații în care rațiunea singură nu va putea aduce rezolvare – și atunci ai nevoie de credința în Dumnezeu.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 13:26-33, 14:1-10


Au fost trimişi doisprezece cercetaşi: câte unul pentru fiecare seminţie. Iniţial nu era nici o distincţie între ei. Dar cele patruzeci de zile de călătorie i-a pus pe aceşti oameni la încercare (numărul 40 în Biblie vorbeşte întotdeauna de punerea la încercare). La întoarcere, fiecare arată ce este în inima lui. Rezultatul? Zece sunt necredincioşi. Numai doi – Iosua şi Caleb – au încredere în Domnul. Credinţa Îl cunoaşte pe Domnul şi apreciază circumstanţele din punctul Lui de vedere, în timp ce necredinţa le măsoară cu dimensiuni omeneşti şi se opreşte la obstacole vizibile. Uriaşii, fii ai lui Anac, nu erau o fabulaţie, cum nu erau fabulaţie nici zidurile înalte.

Dar greşeala oamenilor era că luau în considerare limitele lor şi că se ocupau cu ceea ce duşmanii puteau gândi despre ei (v. 33 sf.), când ar fi trebuit să privească spre Domnul. Iosua şi Caleb nu se ruşinează să-şi declare credinţa în faţa tuturor. Ei preţuiesc moştenirea promisă şi îşi îndeamnă fraţii s-o ia în stăpânire. Ce frumos exemplu!

Ne numărăm şi noi printre aceia care îndeamnă spre „ţară”, sau printre cei care descurajează sufletele ca să nu Îl urmeze pe Isus? Să nu fii de acord cu ceilalţi (v. 10) este întotdeauna dificil, uneori periculos. Aceşti doi oameni era să fie ucişi cu pietre (v.10), dar Dumnezeu a fost de partea lor.

18 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Un om oarecare a făcut o cină mare și i-a invitat pe mulți.

Luca 14.16


O cină mare (2)

Seara, în cele din urmă, Dumnezeu S-a descoperit pe Sine în Hristos. Avea să-l câștige pe om acum, în sfârșit? Vai, nu! Nici măcar o singură inimă nu s-a simțit atrasă spre Hristos de la sine. Nimeni n-a văzut în înfățișarea Lui ceva care să-L facă de dorit. A fost o seară binecuvântată, după o zi furtunoasă și plină de tulburare – o seară care și-a făcut intrarea într-un mod atât de strălucitor. Dar cât de curând s-a încheiat ea în întunericul de la cruce, unde oamenii au stins (atât cât le-a stat în putere) lumina cerului!

Dumnezeu a mai avut un moment de îndurare. Cina Duhului Sfânt trimis din cer cu mesajul: „Toate lucrurile sunt gata. Veniți, căci miezul nopții judecății este gata să vină”. Însă „toți, fără excepție, au început să se scuze” (Luca 14.18). Toți au refuzat darul lui Dumnezeu, chiar și aceia care nu trăiau în păcate grave, ci se ocupau cu lucruri legitime, ca lucrarea pământului, negoțul sau familia.

Nu cunosc un lucru mai solemn decât faptul că, atunci când Domnul ridică vălul și descoperă judecata viitoare teribilă, în întâmplarea cu bogatul și Lazăr (Luca 16), vedem cum cei pierduți sunt chinuiți de viermele nepieritor al remușcării, pe deplin conștienți de viața lor trecută și de avantajele pierdute pentru totdeauna. Ce grozăvie va fi pentru creștinul lipsit de viață, pentru cel care a amânat, pentru omul nepăsător. „Copile, adu-ți aminte” (versetul 25) – aceste cuvinte sunt mai sugestive decât orice altă descriere a scenei de acolo. Nu mă voi ocupa însă de acea scenă, ci doar am amintit-o pentru a prezenta calea de a scăpa de judecata viitoare. Această cale este la fel de sigură pentru cei ce o folosesc, pe cât de sigură este judecata viitoare pentru cei ce o ignoră.

F. G. Patterson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: … S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte.

Filipeni 2.5,8


Modelul desăvârșit

Meditațiile noastre asupra vieții Mântuitorului ne conduc la concluzia că Domnul Isus Hristos este Modelul desăvârșit de smerenie și de ascultare perfectă în călătoria Lui uimitoare din gloria Divinității până la jertfa de pe cruce. Astfel, putem vedea umblarea smerită a Domnului și Mântuitorului nostru pe acest drum. Încă de pe când era în chip de Dumnezeu, gândul Său era îndreptat spre a le sluji altora, fără a Se gândi la Sine sau la reputația Sa. El S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor, dar fără păcat. Robul are datoria să asculte; și Mântuitorul Și-a arătat ascultarea Sa desăvârșită față de voia Tatălui ceresc până la moarte și încă moarte de cruce, pentru a-i salva pe oameni din nenorocirea în care i-a dus păcatul neascultării.

Dar, pe lângă aceste mari adevăruri din viața Mântuitorului nostru, trebuie să știm că Domnul Isus nu a rămas în moarte, ci a înviat, dovedindu-Și atotputernicia de a-Și da viața și de a o lua înapoi. Ce adevăr prețios este în Persoana Domnului Isus Hristos, în această coborâre și înălțare, prin care umple toate lucrurile ca Răscumpărător și Domn al gloriei! O, ce măreție a dragostei Mântuitorului! Ce loc minunat a câștigat Mântuitorul pentru toți aceia care și-au pus încrederea în El! Se bucură și cititorul de acest loc în veșnicie? Astăzi este o zi de har pentru oricine dorește să beneficieze de rezultatele lucrării Mântuitorului.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (4) – Fundația SEER

„Mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire…” (1 Corinteni 9:27)


 

Al patrulea tip uman de care ne ocupăm sunt artiștii sau personalitățile romantice. Artiștilor le place frumusețea, și ei nu doar că o văd în locuri în care ceilalți nu o văd, dar au și darul unic de a o crea. Ei își exprimă individualitatea pe căi îndrăznețe care ne îmbogățesc pe toți. Ei aduc culoare și noutate într-o lume care altfel ar fi mohorâtă. Dar pentru că niciunul dintre noi nu poate trăi în lumea perfectă a imaginației, artiștii sunt uneori slab echipați pentru a trăi în lumea reală cu problemele și presiunile ei. Aceeași sensibilitate care îi face creativi, îi face și robii instabilității emoționale, ajungând să distrugă artistul din ei. De la Ernest Hemingway la Elvis Presley, cărțile de istorie ne spun aceeași poveste.

Regele David a fost un artist. A fost un poet talentat, și autorul multor psalmi. Dar incapacitatea lui de a-și controla propriile impulsuri carnale a culminat cu o aventură, care l-a condus la crimă și a atras distrugerea propriei sale familii. Să înțelegem un lucru: fiecare virtute pe care ți-o dă Dumnezeu are un cusur care trebuie identificat și înfruntat în mod corect.

Cu cât ești mai talentat, cu atât trebuie să fii mai disciplinat. Pavel a fost destul de înțelept să-și recunoască propriile înclinații: „mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”

Ultimele decenii au dovedit că nici aceia care au fost înzestrați de Dumnezeu să zidească biserici mari și să conducă lucrări importante nu sunt imuni la ispită. Acolo unde talentul este mare – ispita este și mai mare. Unde-și află oile cea mai mare siguranță? Lângă păstorul lor. Stai și tu lângă Marele Păstor, și vei fi în siguranță!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 13:1-25


Poporul se apropia de ţara promisiunii. Moise trimite doisprezece cercetaşi cu misiunea de a cerceta ţara şi totodată de a aduce din ea informaţii şi ceva din roadele ei. Le-au trebuit patruzeci de zile pentru această recunoaştere. Iscoadele s-au suit la Hebron, loc pe care deja îl cunoaştem, unde Avraam cumpărase peştera Macpela ca loc de înmormântare. Ei aduc un ciorchine de struguri atât de greu, încât trebuia purtat de doi oameni.

Pentru noi, ţara promisiunii este cerul. Asemenea poporului, noi suntem încă în pustiu, simbol al acestei lumi. Încă nu am văzut moştenirea în care ne va aduce Dumnezeu, dar Cineva o cunoaşte şi poate să ne spună despre ea. Este Duhul Sfânt, care ne întreţine cu subiecte cereşti. Întocmai cum strugurii de la Eşcol făceau dovada bogăţiei ţării, Duhul ne dă „arvuna”, ceea ce înseamnă că ne dă să gustăm mai dinainte din bucuriile cerului. El ne face cunoscut lucrurile lui Dumnezeu (1 Corinteni 2.12). El primeşte ceea ce este al lui Hristos şi ne descoperă (Ioan 16.14). Deşi suntem într-o lume care din punct de vedere moral este un pustiu pentru noi, putem deja să ne ocupăm cu Cel pe care Îl iubim fără să-L fi văzut (1 Petru 1.8).

17 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Un om oarecare a făcut o cină mare și i-a invitat pe mulți.

Luca 14.16


O cină mare (1)

Dacă privim la pilda cinei celei mari, în Luca 14, vom vedea că cei care au refuzat chemarea finală a harului nu au fost cei care trăiau în păcate grele. Am spus „finală”, fiindcă ospățul evangheliei este ultima masă din ziua lucrărilor lui Dumnezeu cu omul. Domnul Se afla la masă în casa unui fariseu atunci când a spus această pildă. Cina este ultima masă din zi înaintea miezului nopții. Acest lucru este semnificativ și izbitor. Evanghelia a venit după ce au trecut toate celelalte căi prin care Dumnezeu l-a pus la încercare pe om.

Dimineața inocenței, cu momentele ei fericite de prospețime, când Dumnezeu venea să-Și viziteze făpturile în mijlocul unei creații nepătate de păcat, a trecut și, în curând, omul a căzut, nemaiputând să se întoarcă vreodată la această stare.

A urmat miezul zilei lucrărilor Sale cu omul, care acum avea o conștiință căpătată în urma căderii sale. În această perioadă s-a arătat nelegiuirea înspăimântătoare a oamenilor și a îngerilor (Geneza 6), când pământul a fost umplut de stricăciune și de violență, iar Dumnezeu a trebuit să-l curețe cu apele potopului. Apoi, pe pământul reînnoit, oamenii L-au înlocuit pe Dumnezeu cu demonii, dedându-se idolatriei, în patimile și stricăciunea inimii lor rele.

A veni apoi după-amiaza Legii. Legea a arătat omului care sunt îndatoririle lui, deopotrivă în mod pozitiv și negativ: „Să faci” și „Să nu faci”. Ea a arătat omului ceea ce acesta trebuie să fie, însă nu i-a spus niciodată ceea ce el este – adică în întregime păcătos și complet ruinat. Legea n-a descoperit nici ceea ce Dumnezeu este, n-a arătat inima Lui plină de îndurare și de dragoste perfectă. Apoi au fost trimiși profeții, ca să îndrepte inima poporului înapoi către Dumnezeu, însă au fost omorâți cu pietre.

F. G. Patterson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiul meu, păzește sfaturile tatălui tău și nu lepăda învățătura mamei tale.

Proverbe 6.20


Părinți dificili

Un tânăr de 17 ani a venit la prietenul său ceva mai în vârstă și i-a spus: „Nu mă mai pot înțelege cu tatăl meu. În fiecare zi ne certăm. Este așa de demodat și nu are deloc habar de ceea ce este astăzi actual. Ce să fac? Cred că mă mut de acasă”. Celălalt i-a răspuns: „Te înțeleg bine. Când am avut și eu 17 ani, tatăl meu a fost la fel de dificil. Era aproape de nesuportat. Dar tu trebuie să ai răbdare cu astfel de oameni în vârstă. Ei se dezvoltă de obicei puțin mai încet. Zece ani mai târziu, când am avut 27 de ani, tatăl meu învățase așa de multe, încât puteam vorbi cu el deschis. Iar acum, când am 37 de ani, îl întreb pe bătrânul meu tată atunci când nu știu încotro să o iau”.

Oare a înțeles băiatul sensul acestor cuvinte? Dar noi le-am înțeles mesajul? Problema apare la fiecare generație din nou – nu numai în lume, ci și la credincioși.

Dacă facem parte dintre cei tineri, să reținem că experiența noastră de viață este destul de mică. Ca urmare, să gândim și să vorbim mai puțin arogant.

Dacă suntem mai în vârstă și, la rândul nostru, avem copii de vârsta adolescenței, să ne aducem aminte cum reacționam noi pe când aveam 17 ani.

Cu înțelegere reciprocă, conviețuirea celor tineri cu cei în vârstă nu este imposibilă. Ea poate deveni, cu ajutorul Domnului, chiar armonioasă.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (3) – Fundația SEER

„Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus…” (Filipeni 2:5)


 

După reformatori și slujitori, al treilea tip de personalitate la care privim sunt câștigătorii; acestora le place să înfrunte provocări, să facă lucruri pentru alții, sunt pragmatici și orientați spre succes. În cele mai bune condiții, ei sunt motivați să crească, să depună eforturi și să învețe. Ei îi inspiră și îi mișcă pe oameni și le face plăcere să stea în fața mulțimilor. Faptul că trebuie să vorbească în public le dă energie. Fără șansa de a se dezvolta și de a se face remarcați, își pierd motivația. Câștigătorii vor să aibă un impact, pot fi tentați să trăiască pentru imaginea pe care o reprezintă și ajung să idolatrizeze propriile lor realizări. Sunt capabili să măsoare succesul în termenii aplauzelor și recunoașterii.

Când Ioan Botezătorul a spus despre Domnul Isus: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30), el a dat dovadă de acea renunțare de sine care este dificilă pentru un câștigător.

Simon vrăjitorul a crezut că poate cumpăra o lucrare spirituală ca a lui Petru și i-a oferit acestuia bani în schimbul abilității de a distribui altora Duhul Sfânt (vezi Faptele Apostolilor 8:18-22).

Tot astfel, un câștigător nerăscumpărat poate transforma ceea ce pare a fi slujirea lui Dumnezeu în slujirea propriei sale persoane. Pentru mulți dintre noi „păcatul care ne înfășoară așa de lesne” (Evrei 12:1) este mândria. În timp ce câștigătorii au abilitatea de a realiza lucruri mărețe și de a îmbogăți viețile altora, ei pot deveni în același timp preocupați de propria lor imagine și de propriul lor succes. Ce-i de făcut? Pavel spune (Filipeni 2:3-5): „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus”.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 12:1-16


„Limba”, spune Iacov, este „un rău de nestăpânit, plină de otravă aducătoare de moarte” (Iacov 3.8 …). Încă o dată îi constatăm ravagiile. Nu sub forma cârtirilor şi a murmurelor în mijlocul „adunăturii de oameni” (cap. 11), ci sub cea a criticilor şi a calomniilor care întinează membrii celei mai onorabile familii dintre conducătorii poporului: pe Aaron marele preot şi pe Maria, profetesa. Vorbele lor rele fuseseră probabil şoptite la ureche, în cea mai mare taină (Luca 12.3). Dar … „Domnul a auzit” (v. 2 sf; comp. cu 11.1). Să nu uităm niciodată că şi cele mai confidenţiale remarci au Auditoriu în cer. Moise tace. De fiecare dată când erau sfidate drepturile Domnului, mânia lui se aprindea, pe bună dreptate; acum însă, când este vorba să se apere pe sine, blândeţea lui extremă se traduce prin tăcere. De aceea Dumnezeu ia apărarea slujitorului Său. Îi invită în cort pe cei trei în cauză şi îi cheamă pe cei doi vinovaţi să iasă înainte. Gravitatea pedepsei o descoperă pe cea a păcatului comis. Maria este lovită cu lepră. Pentru prima dată (în această împrejurare) Moise îşi deschide gura, stăruind în favoarea surorii lui aflate în nenorocire, ca să fie vindecată.

Domnul să ne păzească de „invidii şi de orice vorbiri de rău” (1 Petru 2.1)!

16 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru ca pe cei doi să-i creeze în Sine într-un singur om nou, făcând pace; și ca să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu, într-un singur trup, prin cruce.

Efeseni 2.15,16


Adunarea, care este Trupul lui Hristos, are o origine divină. Duhul Sfânt a format-o și o menține în unitate perfectă cu Hristos, Capul ei înviat din cer.

Îi mulțumim lui Dumnezeu că nici atacurile omului și nici ale lui Satan nu pot schimba, anula sau distruge realitatea glorioasă că noi și Hristos suntem una. El este Capul, iar noi suntem Trupul Lui. Acest lucru este adevărat pentru orice credincios de la Cincizecime încoace, indiferent de rasă, de cultură, de limbă, de naționalitate și de orice altceva. Ce adevăr binecuvântat, care ne umple inimile cu bucurie!

În harul Său suveran, Dumnezeu a chemat pe fiecare dintre cei care fac parte din Adunare. Chemarea Sa nu a fost în urma faptului că am fi trăit așa cum dorea El sau că am fi făcut vreun lucru bun, ci doar fiindcă ne-a iubit în mod suveran. Cu siguranță că ne minunăm și ne întrebăm: „De ce?”. Fiindcă El a dorit să aibă un popor prin intermediul căruia să-Și manifeste bogățiile harului și ale glorie Sale.

Această realitate, acceptată prin credință, ne va elibera și ne va păzi de orice capcană a vrăjmașului, care dorește să ne atragă în formele religioase ale oamenilor, care nu fac altceva decât să-l înalțe pe om și să-L lipsească pe Hristos de ceea ce I se cuvine. Orice lucru omenesc, orice activitate sau efort de a îmbunătăți Adunarea nu vor face decât să-i întunece adevăratul caracter ceresc. Ea este lăsată aici pe pământ pentru a manifesta trăsăturile morale ale lui Hristos, Capul ei. De îndată ce vreun lucru al omului dintâi este introdus în acea sferă în care doar omul nou în Hristos trebuie văzut, totul se sfârșește cu confuzie, așa cum putem vedea peste tot în creștinătate. Să ne fixăm privirea asupra Lui în așa fel, încât să nu mai vedem pe nimeni, „decât pe Isus singur” (Matei 17.8).

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu, … voi L-ați răstignit și L-ați omorât … Dar Dumnezeu L-a înviat.

Fapte 2.22-24


Patru realități mărețe

Apostolul Petru reamintește aici patru realități triumfătoare despre Domnul:

1. El era „Om adeverit de Dumnezeu”. Petru nu s-a temut că știrbește din slava Persoanei Sale numindu-L „Isus din Nazaret”, un Om, așa cum L-au văzut toți în decursul slujbei Sale în această lume. Acest Om a fost aprobat de Dumnezeu și a împlinit, prin Sine, toată lucrarea minunată a mântuirii.

2. El a fost „dat după sfatul bine hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu”. Aceasta este partea lui Dumnezeu în lucrarea pe care Domnul a împlinit-o pe cruce. Domnul a murit conform planurilor divine. Dacă Dumnezeu a vrut să mântuiască pe păcătoși și să câștige biruința asupra întregii lucrări a diavolului, a trebuit ca Preaiubitul Său să devină Om, să fie dat.

3. Oamenii sunt vinovați, pentru că L-au răstignit pe o cruce. Faptul că Domnul nu ar fi putut să moară dacă nu S-ar fi dat El Însuși, pentru a împlini sfaturile lui Dumnezeu, nu diminuează cu nimic vinovăția oamenilor. Ei Îl urau și nu mai puteau să-L suporte multă vreme în mijlocul lor.

4. Dar, dacă ei au dat frâu liber urii lor, Dumnezeu a intervenit pentru a-L învia pe Domnul dintre morți. Moartea a fost obligată, pentru a spune astfel, să-L lase pe Domnul să iasă afară. El a intrat în ea prin har, pentru a-i deschide păcătosului calea spre cer. Domnul nu făcuse nimic care să fi meritat moartea; pentru a ne izbăvi de ea, El a murit. Prin înviere, Dumnezeu a arătat de asemenea că era glorificat prin lucrarea lui Isus.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (3) – Fundația SEER

„Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului…” (Efeseni 6:7)


 

Spuneam ieri că primul tip de personalitate sunt reformatorii. Al doilea tip sunt slujitorii: lor le place să fie de ajutor și să li se simtă lipsa. Ei îți poartă de grijă în mod natural și îți aspiră casa chiar dacă nu este nevoie de așa ceva! Își aduc aminte de zile de naștere și de aniversări și deseori sunt primii care se ridică de la masă și spală vasele. Slujitorii lucrează deseori în domenii sociale, unde îi sprijină pe oameni. Se simt cel mai bine atunci când au ceva de făcut. Dar în timp ce se simt atrași să-i ajute pe oameni, acest ajutor reflectă adesea propria lor nevoie. Ceea ce se ascunde după serviabilitatea lor este de multe ori o stimă de sine scăzută care trebuie alimentată. Și pentru că nu poate fi niciodată satisfăcută pe deplin, ei ajung să-i secătuiască pe ceilalți. Marta este un bun exemplu în acest sens. În timp ce ea era ocupată cu slujirea, Maria, sora ei stătea la picioarele Domnului Isus (vezi Luca 10:39-42).

Privindu-le calitățile, să spunem că slujitorii manifestă dragoste în acțiune și se orientează spre ceilalți în mod natural, ceea ce îi face pe oameni să se simtă prețuiți. Iar ca defecte, remarcăm că ei își pot folosi uneori slujirea pentru a-i „manipula” pe alții. Și problema este că atunci când încerci să le ușurezi povara și să le ridici greutatea de pe umeri, se împotrivesc. Teama lor înnăscută de a nu li se simți lipsa face imposibilă stabilirea de limite sănătoase. Așadar, care este răspunsul dacă ești un slujitor?

1) Asigură-te că prioritatea ta este să-L slujești pe Dumnezeu, nu pe oameni. „Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor.”

2) Înțelege că răsplata ta vine de la Dumnezeu, nu de la oameni. „Fiecare… va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut” (Efeseni 6:8).

3) Nu te plânge! „Faceți toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli, ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină” (Filipeni 2:14-15).


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 11:24-35


La cererea lui, Moise a fost eliberat de o parte din responsabilităţi, care au fost trecute asupra a şaptezeci de bătrâni. Chiar din Exod 4, Aaron fusese numit purtător de cuvânt către popor. Este umilitor să realizăm că lipsa noastră de credinţă adesea Îl obligă pe Domnul să încredinţeze altora o parte din lucrarea noastră.

Bătrânii au fost adunaţi la cort şi acolo Duhul s-a coborât peste ei. Mai aflăm că doi dintre aceştia, Eldad şi Medad, care rămăseseră în tabără, profeţeau acolo. Iosua voia să-i oprească (vezi Luca 9.49), dar pentru Moise aceasta era o veste bună. Însuşi Pavel se bucura din toată inima că Evanghelia era vestită chiar „din invidie şi ceartă” (Filipeni 1.15-18). Dacă Dumnezeu   ne-a arătat calea despărţirii, «afară din tabăra» religiei creştine, să ne abţinem să-i judecăm cu o atitudine de superioritate pe acei credincioşi care pot fi mai evlavioşi şi mai devotaţi decât noi, dar care n-au înţeles această despărţire. Tot ceea ce avem şi ştim este numai prin harul lui Dumnezeu.

Ne putem imagina ce s-a întâmplat cu masa de prepeliţe moarte sub dogoarea soarelui din deşert! Galateni 6.8 ne previne că: „cine seamănă pentru carnea sa, din carne va secera putrezirea”.

15 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Și nu după cum am sperat noi, ci întâi s-au dat pe ei înșiși Domnului și nouă, prin voia lui Dumnezeu.

2 Corinteni 8.5


Răscumpărarea și dreptatea divină sunt cele prin care harul domnește și prin care dragostea este cunoscută, astfel încât orice idee de merit și de dreptate personală este în întregime exclusă. În noi este o viață nouă care se bucură de Dumnezeu și căreia îi este prețioasă dragostea Lui; care singură este capabilă, fiind de aceeași natură, să savureze binecuvântarea ce se află în El. În această viață, dragostea Sa divină operează față de alții. Nu este bunăvoința firească, ci activitatea dragostei divine în omul nou. Veridicitatea ei este astfel pusă la test, fiindcă Hristos ocupă în mod necesar primul loc pentru natura cea nouă, iar lucrarea ei constă în a deosebi ce este bine de ce este greșit – lucru de care doar omul nou este capabil. Hristos constituie măsura și motivația acestei iubiri.

Însă există și altceva alături de natura nouă. Trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt, iar dragostea lui Dumnezeu ne este turnată în inimi prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. Și, așa cum El țâșnește în noi ca un izvor spre viața veșnică, la fel râuri de apă vie vor curge din noi prin Duhul Sfânt pe care L-am primit. Prin urmare, întregul devotament adevărat este acțiunea dragostei divine în cei răscumpărați, prin Duhul Sfânt dat lor.

Poate exista un zel care să înconjoare marea și uscatul, însă doar în interesul unei prejudecăți, sau să nu fie altceva decât lucrarea lui Satan. Poate exista o bunăvoință naturală îmbrăcată cu un nume adecvat, dar iritată atunci când nu este acceptată de dragul propriei ei importanțe. Poate exista un sentiment al obligativității și al unei activități legaliste care, prin har, poate merge ceva mai departe, deși reprezintă presiunea conștiinței, nu activitatea dragostei. Activitatea dragostei nu distruge sentimentul obligativității în cel credincios, însă schimbă întregul caracter al lucrării lui. „Unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.”

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci noi n-am adus nimic în lume și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem cu ce să ne hrănim …, ne va fi de ajuns.

1 Timotei 6.7,8


Constatarea nobilului

Cândva, un tânăr credincios stătea de vorbă cu un nobil foarte bogat.

— Să presupunem că acest castel v-ar aparține. Ce ați face cu el? a întrebat nobilul.

— L-aș ruga pe Dumnezeu să mă facă un administrator fidel, să nu mă lase să uit că nu am adus nimic în lume și că nu voi lua nimic din ea. O parte din bani i-aș folosi pentru familie și o parte i-aș investi în instruirea și în prosperitatea altor tineri.

— Așa? Ați împărți banii cu ambele mâini cerșetorilor care nu doresc să lucreze?

— Nu! Miluitul sau datul de pomană nu este întotdeauna dragoste față de aproapele, ci în multe cazuri este o sprijinire a trândăviei și a viciului. Și binefacerea trebuie să-și aibă sistemul, regulile și legile ei, la fel ca munca.

— Nu m-am așteptat să aveți astfel de concepții atât de sănătoase. Am impresia că dacă am sta mai mult de vorbă, multe s-ar schimba în viața mea. Cândva am fost și eu un tânăr plin de idealuri, de planuri înalte, iar acum, spre sfârșitul vieții, văd că totul se năruie, că totul este trecător, că nu poți lua nimic din lume.

Nu știm dacă nobilul și-a învățat lecția că nu putem lua nimic din lume, dar noi încă mai putem învăța această lecție a faptului că suntem doar călători prin viață și că nu putem lua nimic cu noi din lume.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (2) – Fundația SEER

„Fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe altul…” (Efeseni 4:32)


 

Datorită felului în care suntem concepuți, ne simțim atrași, adesea, de anumite păcate. Prin urmare, domeniile în care avem slăbiciuni sunt de obicei constante și previzibile. E ca și cum ai avea un „profil al păcatului.” În cartea sa „Păcatele cu semnătură: cum să ne îmblânzim inima îndărătnică”, dr. Michael W. Mangis identifică nouă asemenea tipuri, folosind modelul Enneagramelor. Acest sistem definește nouă tipuri de personalități și este folosit în managementul afacerilor, pentru a obține cunoștințe despre dinamica interpersonală la locul de muncă. Este folosit și în mediile creștine ca mijloc de informare referitor la conștientizarea de sine, înțelegerea de sine și dezvoltarea de sine, mai ales că se consideră că acest sistem își are originea în cele șapte păcate de moarte și în roada Duhului Sfânt. Iar Biblia spune: „…cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.” (1 Tes.5:21)

Pentru a te ajuta să devii mai conștient de tine însuți și pentru a construi un zid de apărare împotriva domeniilor în care ești vulnerabil, ne vom concentra și în următoarele nouă zile pe analiza acestor păcate tipice și a oamenilor cei mai predispuși să se lupte cu acestea. Primul tip sunt reformatorii. Reformatorii sunt senini, integri și atrași de perfecțiune. Ei au un standard înalt de excelență și cea mai mare teamă a lor este vulnerabilitatea. (Ei devin chirurgi competenți – și excelenți manageri.). Când sunt în formă, sunt revoluționari, protectori și idealiști. Dar pentru că se luptă cu perfecționismul și neprihănirea prin forțe proprii, ei au tendința de a-i judeca pe cei ale căror standarde nu sunt la fel de înalte. Profetul Amos este un bun exemplu; el a scris despre „o cumpănă” care arată cât de jos sunt oamenii față de standardele lui Dumnezeu (vezi Amos 7:7-8).

Scriind pentru reformatori, Pavel a spus: „Fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.” Ca reformator, cea mai mare provocare a ta va fi să dai dovadă de dragoste, răbdare și har în interacțiunile tale cu ceilalți. Și cu ajutorul lui Dumnezeu, vei reuși!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 11:10-23


Şi aici îl vedem pe Moise descurajat! El îl acuză pe Domnul pentru povara întregului popor (v. 11), el, care la sfârşitul capitolului anterior vorbea triumfător despre „zecile de mii ale miilor lui Israel”. Cu siguranţă, Moise nu putea purta singur responsabilitatea pentru întregul popor, dar, de fapt, nu era singur! Însuşi Domnul l-a purtat pe Israel „pe aripi de vultur” (Exod 19.4) şi ca pe braţele unui părinte (Deuteronom 1.31).

Psalmul 106 reaminteşte acest trist episod: „Au uitat repede lucrările Lui, … au fost plini de poftă în pustiu … şi El le-a dat ce au cerut, dar a trimis uscăciune în sufletele lor” (Ps. 106.13-15). Aici vedem un adevăr de seamă: când ne încăpăţânăm să punem mâna pe ceva pe care Dumnezeu nu vrea să ni-l dea, în cele din urmă El poate să ne îngăduie să avem acel lucru, dar aceasta atrage consecinţe dezastruoase. Consecinţele pentru popor sunt descrise în v. 19, 20 şi 33. „Uscăciunea„, ne spune dicţionarul, este o slăbire şi o pieire progresivă. Pierderea sufletelor noastre nu este ea cu mult mai rea decât o boală? Să ne ferească Dumnezeu de aceste pofte care „se războiesc împotriva sufletului” (1 Petru 2.11) şi să ne înveţe să fim mulţumiţi cu ceea ce ne dă El … ca şi cu ceea ce, în perfecta Sa cunoaştere a adevăratelor noastre nevoi, găseşte de cuviinţă să nu ne dea.

14 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu este niciun ciorchine de mâncare, niciun fruct timpuriu pe care îl dorea sufletul meu.

Mica 7.1


Mica prezintă poporului faptul că Dumnezeu nu-Și găsea deloc plăcerea în slujbele lor religioase și că El căuta dreptatea în mijlocul lor. „El ți-a arătat, omule, ce este bine. Și ce altceva cere Domnul de la tine, decât să faci ce este drept și să iubești bunătatea și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” (Mica 6.8). Mica a pătruns în simțămintele Domnului atunci când și-a exprimat dorința de a mânca din cele dintâi roade. Din cauza păcatelor poporului, Dumnezeu blestemase recoltele. Vorbind metaforic, nu exista niciun rod spiritual – pe care orice slujitor al lui Dumnezeu ar fi dorit să-l vadă în cei în care a semănat Cuvântul lui Dumnezeu.

„Văzând un smochin lângă drum, a venit la el și n-a găsit nimic în el decât numai frunze. Și i-a zis: «Să nu mai fie rod din tine niciodată!». Și smochinul s-a uscat îndată” (Matei 21.19). Ca și Mica, Domnul dorea rod de la smochin (Israel), însă nu a găsit nimic care să-i sature sufletul, ci doar formalism religios, reprezentat prin frunze. El a pronunțat judecata asupra lui, deoarece „carnea nu folosește la nimic” (Ioan 6.63) și este condamnată pentru totdeauna.

Vedem același lucru la apostolul Pavel, atunci când el scrie: „Nu că eu caut darul, ci caut rodul care prisosește în folosul vostru” (Filipeni 4.17). Marele apostol al națiunilor lucrase, precum un agricultor priceput, printre sfinții din Filipi, însă nu pentru vreun câștig material, ci fiindcă dorea rodul care le putea fi lor pus la socoteală. El le spusese filipenilor că Dumnezeu era acela care lucra în ei și voința și înfăptuirea, după buna Sa plăcere (Filipeni 2.13). Dacă este să existe rod pentru plăcerea lui Dumnezeu, avem nevoie de puterea Duhului Sfânt. Fie ca rodul minunat al Duhului să fie produs și în viețile noastre!

R. A. Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Cuvântul a devenit trup și a locuit printre noi … plin de har și de adevăr.

Ioan 1.14


De la ieslea cea smerită

De la ieslea cea smerită
Pân’ l-al Golgotei altar,
Viețuirea Ta slăvită
A fost un izvor de har.

Ca soarele-n strălucire
Și ca luna-n noapte grea,
Astfel sfânta-Ți viețuire,
Scump Isuse, se vedea.

Neclintita-Ți ascultare,
Pe-al Tău drum nespus de greu
Mi-e model de comportare
De-a mă-ncrede-n Dumnezeu.

Iar când al meu pas de humă
Umblă pe a Ta cărare,
Tu mă umpli de lumină
Și-mi dai binecuvântare.

Mai ales în răstignire
Văd, Isuse, mult mai clar
Necuprinsa Ta iubire,
Bogăția Ta de har.

Tu mi-ești pildă de umblare,
Dar și sursă de putere,
Căci în orice-mprejurare
Îmi dai har și mângâiere.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (1) – Fundația SEER

„…Păcatul care ne înfășoară așa de lesne…” (Evrei 12:1)


 

În cartea sa „Eu așa cum aș vrea să fiu”, John Ortberg arată că „păcatul tipic” este cel de care ești atras de obicei. Asta nu înseamnă că nimeni altcineva nu-l mai comite în afară de tine, ci că tu ești vulnerabil în acel domeniu. De obicei tiparul gândirii tale este legat de tiparul darurilor tale. Darurile și pasiunile tale pot indica domeniile tale de vulnerabilitate.

De exemplu, extrovertiții care au abilitatea de a-i inspira și de a-i încuraja pe alții sunt uneori înclinați spre bârfă. Oamenii cărora le place să-i învețe pe alții pot fi tentați să se simtă superiori și să-i privească pe ceilalți de sus. Oamenii care sunt spontani și au un mare apetit pentru viață se luptă deseori cu impulsul de a controla… iar cei ce știu să asculte pot deveni facilitatori pasivi. Optimiștii sunt deseori predispuși la negare. Mitologia greacă vorbește despre Nemesis („cea de care nimeni nu poate scăpa”).

„Nemesisul” tău este ca tine în aproape toate aspectele, cu excepția faptului că este versiunea ta ruinată. Pentru că există o relație între cea mai bună și cea mai rea versiune a ta, în multe domenii ale vieții îți ești propriul tău dușman. Iar ceea ce au în comun cele două versiuni este faptul că ambele fac parte din tine. De ce ne ajută să știm lucrul acesta?

Deoarece conștientizarea și sensibilitatea față de propriile tale păcate tipice sunt primii pași spre construirea unei apărări. Avem o capacitate uimitoare de a ne autoamăgi și de-a ne autojustifica. Adresându-se credincioșilor indiferenți și cu inimă rece ai Bisericii de pe urmă, Domnul Isus le-a spus că au nevoie de „doctorie pentru ochi, ca să-și ungă ochii, și să vadă.” (Apocalipsa 3:18). Concluzie: Roagă-te pentru eliberare, și Dumnezeu o va aduce!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 11:1-9


În nerecunoştinţa lui, poporul a cârtit, iar Domnul i-a pedepsit. Dar lecţia n-a fost suficientă. Pofta, condamnată prin cea de-a zecea poruncă a Legii, se aprinde în inimile „adunăturii de oameni” (această mulţime de oameni care părăsise Egiptul împreună cu Israel – Exod 12.38). Unde sunt alimentele pe care le mâncam în Egipt „pe nimic” (pe degeaba)? Sărmanii oameni uitaseră cărămizile, paiele şi cât de scump îi punea asupritorul să plătească pentru puţinul pe care li-l da! Această hrană din Egipt: praz, ceapă, usturoi …, are mai ales un miros puternic şi stimulează pofta, dar nu este hrănitoare, uneori fiind chiar indigestă.

Cu ce-şi hrănesc intelectul oamenii din lume? Ce lecturi şi spectacole adesea îndoielnice … atrăgătoare pentru carne, dar nefolositoare sufletului, chiar din contră!

Israel îşi amintea atunci de aceste lucruri pentru că mana îşi pierduse pentru ei gustul delicios de prăjitură cu miere (Exod 16.31). Ajunsese să le pară o „turtă cu untdelemn”, pe care mai târziu aveau s-o numească „această pâine proastă” (21.5). Dragi prieteni, dacă suntem ispitiţi de delicatesele acestei lumi, să ne punem fiecare întrebarea: «Nu se întâmplă oare acest lucru deoarece Cuvântul şi-a pierdut gustul pentru mine?» „Cine vine la Mine nicidecum
nu va flămânzi” (Ioan 6.35), a promis Domnul Isus.

13 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul și pământul și marea și toate cele care sunt în ele; care, în generațiile trecute, a lăsat toate națiunile să meargă pe căile lor, deși, în adevăr, nu S-a lăsat fără mărturie, făcând bine și dându-vă din cer ploi și timpuri roditoare, umplându-vă inimile de hrană și bucurie.

Fapte 14.15-17


De-a lungul întregului curs al diverselor economii (dispensații), ne bucurăm de această binecuvântare incomparabilă: revelația divină. Motivul pentru care era necesară o astfel de revelație este clar, căci există un Dumnezeu al bunătății pe de o parte, iar de cealaltă există omul, păcătos și pierdut. „Tatăl Meu lucrează până acum” (Ioan 5.17), spune Fiul, care lucra de asemenea în har.

Conștiința omului poate sugera ideea existenței lui Dumnezeu și a judecății Sale, însă spiritul omului nu poate niciodată să se ridice mai sus de faptul, sau mai degrabă de concluzia, că există în mod necesar un Dumnezeu. Însă Dumnezeu Însuși nu este niciodată cunoscut în acest mod. Spiritul omului, ca atare, este incapabil să-L descopere pe Dumnezeu. De fapt, care este lucrul ce a oferit independență rațiunii omului, dacă nu propria sa cădere? El raționează asupra subiectului privitor la Dumnezeu tocmai pentru că L-a pierdut pe Dumnezeu; iar tot ceea ce raționamentele pot descoperi nu reprezintă ceea ce este, ci ceea ce trebuie să fie, fiindcă ele se bazează doar pe ipoteze.

Însă, chiar și așa, un Dumnezeu care trebuie să existe constituie un lucru cumplit pentru o conștiință încărcată de vinovăție. Dumnezeul care trebuie să existe nu poate fi, pentru un astfel de om – adică pentru un păcătos – decât un Judecător; iar dacă Dumnezeu este Judecătorul păcatului și al păcătoșilor, care trebuie să fie soarta păcătosului? „Dacă cel drept este mântuit cu greu, unde se va arăta cel neevlavios și păcătos?” (1 Petru 4.18).

W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus i-a răspuns și i-a zis: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete”.

Ioan 4.13,14


Sete de viață

Nu avem oare cu toții în inimile noastre un dor adânc după adevărata împlinire a vieții? Încercăm să-l liniștim cu tot felul de mijloace:

Unul își caută împlinirea în meserie. Pentru el contează succesul și să fie bine văzut. De aceea, se implică cu toată puterea pentru o carieră ascendentă. Când a obținut poziția năzuită, vrea să urce mai sus.

Altul economisește bani pentru călătorii prin lume. El dorește să viziteze multe țări ale pământului, să cunoască culturile altor oameni și să privească minunile naturii. Când ajunge acasă după întâmplări captivante și cu fotografii frumoase, îl cuprinde iarăși febra călătoriilor.

O altă persoană năzuiește după o relație fericită. Ea îl caută pe bărbatul de vis, cu care dorește să-și petreacă viața. Dorește dragoste, înțelegere și legătură interioară. Dar mereu este dezamăgită. Bărbatul pe care și-l dorește pare că nu există.

Toți acești oameni au ceva comun: cu toate că au băut din apă, setea lor după împlinirea vieții nu este potolită. – Ți s-a întâmplat și ție așa? Atunci ascultă ce îți oferă Isus Hristos: „Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete”. El dorește să-ți dăruiască o viață nouă, o viață cu El, în care să găsești bucurie adevărată și împlinire statornică.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU POATE FOLOSI CEEA CE AI – Fundația SEER

„Ce ai în mână?” (Exodul 4:2)


 

 Citim primele 3 versete din Exodul 4: „Moise a răspuns și a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: „Nu ți S-a arătat Domnul!” Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.” Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ și toiagul s-a prefăcut într-un șarpe.”

Pentru noi, care suntem obsedați de control, e înspăimântător și împotriva firii să ne aruncăm toiagul, lucrul de care ne sprijinim. Dar atâta timp cât ne ținem de acel „toiag” și încercăm să-l controlăm, Dumnezeu nu-l poate folosi. În jocul de golf, când un amator dorește să trimită mingea mai departe, el ține de crosă mai strâns, dar efectul este contrar. Cheia unei aruncări lungi este slăbirea mânerului.

Toiagul lui Moise a reprezentat identitatea și siguranța lui. Era mijlocul prin care își câștiga existența ca păstor și metoda prin care se apăra și își proteja turma. Așa că atunci când Dumnezeu i-a zis să-l arunce la pământ, i-a cerut practic să renunțe la ceea ce era și la ceea ce avea Moise.

Întrebare: Care este lucrul la care nu ești dispus să renunți? Răspuns: Nu tu controlezi ceea ce ai, ci lucrul la care nu vrei să renunți te controlează pe tine. Dacă nu-l lași din mână, toiagul tău rămâne pentru totdeauna un simplu toiag. Însă dacă ai curajul să-l dai lui Dumnezeu, poate deveni o unealtă a puterii Sale miraculoase.

Ce ai în mână astăzi? Te poți sprijini pe acel lucru și să vezi ce poți face tu, sau îl poți lăsa din mână și să vezi ce poate face Dumnezeu! Astăzi, lasă-L pe Dumnezeu să folosească ceea ce ai!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 10:11-36


Când norul se ridica pentru pornire, trâmbiţele sunau, poporul forma rândurile, leviţii demontau Cortul, fiecare se încolona de plecare. Trâmbiţa mai suna încă o dată „cu alarmă” şi seminţiile se puneau în mişcare în ordinea steagurilor lor.

Astăzi creştinii aşteaptă semnalul pentru marea plecare. Domnul va veni „cu trâmbiţa lui Dumnezeu” să-Şi ia Biserica (1 Tesaloniceni 4.16). Dar Biserica nu poate să-i scape din vedere pe cei pe care-i va lăsa în urmă; ea cheamă prin Duhul: „cine însetează să vină!” (Apocalipsa 22.17). Aceasta pare că voia să-i spună şi Moise lui Hobab: „Vino cu noi şi îţi vom face bine, pentru că Domnul a vorbit bine despre Israel” (v. 29). Dar atunci de ce îi cere el apoi ajutor pentru a conduce poporul în pustiu? Să nu-l judecăm prea aspru, pentru că şi noi preferăm adesea să ne sfătuim cu alţii, în loc să ne încredem în călăuzirea Domnului. Pentru a ne aminti de Cine îi conduce pe ai Săi, v. 33 ne prezintă chivotul luându-şi locul în capul coloanei, pentru a asigura poporului „un loc de odihnă”. Călătoria de trei zile a lui Hristos prin moarte deschide o cale nouă pentru poporul înviat, în mersul spre odihna cerească.

12 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Când, într-una din cetățile tale, pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău, ca să locuiești acolo, vei auzi spunându-se: „Niște oameni, fii ai lui Belial, au ieșit din mijlocul vostru și au ademenit pe locuitorii cetății lor, zicând: «Să mergem și să slujim altor dumnezei»”, pe care nu i-ați cunoscut, atunci să cauți și să cercetezi și să întrebi cu de-amănuntul; și, iată, dacă este adevărat, lucru întemeiat, această urâciune s-a întâmplat în mijlocul tău, să lovești pe toți locuitorii cetății aceleia cu ascuțișul sabiei, nimicind-o cu totul.

Deuteronom 13.12-15


Dacă o întreagă cetate din Israel se deda idolatriei, responsabilitatea poporului era să cerceteze cu atenție dacă lucrurile stăteau într-adevăr așa și, dacă așa stăteau, să înlăture răul distrugând în întregime cetatea, pe locuitorii ei și chiar vitele din ea. Prada din ea trebuia strânsă și arsă înaintea Domnului, împreună cu cetatea.

Ce putea face un locuitor al unei astfel de cetăți, care rămânea credincios lui Dumnezeu, iar acum era amenințat de judecata iminentă a Lui? Singurul lucru pe care îl putea face era să lase imediat totul în urmă și să fugă înainte de a fi prea târziu. Privind această situație din punctul de vedere al principiilor din Noul Testament, când judecata asupra răului nu mai este posibilă, singura opțiune este separarea de rău. Revenind la exemplul din Vechiul Testament, un astfel de om nu mai putea face nimic pentru a schimba sau reforma cetatea. Însă restul poporului era responsabil și capabil să judece acel rău.

Acest principiu al separării, atunci când judecata nu mai este posibilă, este prezentat clar în Noul Testament. În 2 Timotei 2.19 citim: „Oricine cheamă numele Domnului să se depărteze de fărădelege”. Aceasta este responsabilitatea oricui cheamă numele Domnului: să se separe de rău atunci când judecata asupra acelui rău nu mai este posibilă. Dumnezeu nu Se schimbă. Chiar în Apocalipsa 18.4 citim: „Ieșiți din ea, poporul Meu, ca să nu fiți părtași păcatelor ei și să nu primiți din plăgile ei”. Vedem că aceeași chemare rămâne valabilă pentru cei credincioși în timpul necazului cel mare.

Dacă cineva este chemat la o astfel de separare, trebuie să o facă într-un duh de umilință și de adâncă durere, din cauză că răul este tolerat. Apoi Domnul dorește să fim împreună cu „cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată” (2 Timotei 2.22).

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nimeni să nu vă răpească premiul, făcându-și voia lui …, umflat de o mândrie deșartă prin gândurile firii păcătoase.

Coloseni 2.18


Strategia regelui brazilian

Când regele brazilian Pedro a dorit să construiască primul spital public, nimeni nu a răspuns apelului făcut pentru a dona bani. Atunci regele a recurs la următoarea strategie: a făcut un anunț provocator. În anunț se spunea: „Cine va da un milion de pesos va primi titlul de duce, cine va da jumătate de milion de pesos va primi titlul de conte, iar cine va da o sută de mii de pesos va primi titlul de baron”. În câteva zile s-au strâns banii pentru realizarea proiectului. La dezvelirea plăcii de la darea în funcțiune a spitalului, oamenii au putut citi următoarele cuvinte: „Acest spital a fost ridicat pentru cei suferinzi prin mândria omenească”.

Și în zilele noastre se găsesc astfel de oameni umflați de o mândrie deșartă, trecătoare ca și slava lumii. Mândria îi trece pe oameni pe cel din urmă loc. Cel mândru se folosește de aproapele său ca de un ecran pe care să-și proiecteze propria imagine, propria sa personalitate. Mândria este caracterizată prin spiritul de independență față de Dumnezeu. Acesta a fost păcatul lui Adam și al soției sale. Acesta este păcatul care barează calea omului spre mântuirea sufletului său. Oricine vrea să fie mântuit trebuie să se smerească în fața Mântuitorului și să accepte calea dumnezeiască de salvare: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU ȘI MERGI PRIN CREDINȚĂ (2) – Fundația SEER

„Să nu te uiți înapoi…” (Geneza 19:17)


 

Odată, în Indiile Occidentale, cinci nave, dintre care una britanică, erau ancorate în port, când s-a dezlănțuit o furtună năprasnică. Căpitanul britanic a ridicat imediat ancora și a pus vasul în mișcare, navigând în întâmpinarea ei. După două zile, zdruncinat, dar încă teafăr, s-a întors în port și a descoperit că vapoarele care nu ridicaseră ancora de teama furtunii fuseseră toate aruncate pe uscat și distruse. Generic vorbind, în calitate de lider, cea mai bună metodă de a avansa este să înfrunți provocările cu fruntea sus, și „să nu te uiți înapoi.”

Autorul Jon Gordon subliniază cinci aspecte importante:

1) Cine ești poate determina o schimbare. Oamenii urmează mai întâi de toate liderul și apoi viziunea lui.

2) Totul se reduce la relații. Un pastor a spus: „Regulile fără relații duc la răzvrătire.” Poți implementa toate regulile din lume, dar dacă nu dezvolți o relație cu cei pe care îi conduci, ei se vor revolta.

3) Nu e important numai ce faci tu, ci și ce îi inspiri, îi încurajezi și îi împuternicești pe ceilalți să facă. Tu aduci la lumină tot ce e mai bun în oameni prin faptul că le împărtășești ce e mai bun din tine.

4) Fii un lider optimist, entuziast și cu energie pozitivă. Ferește-te de negativism și învață-i pe oameni să se concentreze asupra soluțiilor, nu asupra nemulțumirilor.

5) Recunoaște că nu ai toate răspunsurile, și formează o echipă de oameni care fie au răspunsurile, fie le vor găsi.

6) Acceptă faptul că succesul este un proces, nu o destinație. John Wooden, legendarul antrenor de baschet, a recunoscut că victoria este vlăstarul leadershipului, al muncii în echipă, al concentrării, al dedicării și al implementării lucrurilor elementare. Deci, înfruntă provocările și (cum i-a spus îngerul lui Lot) „nu te uita înapoi!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 9:15-23, 10:1-10


Israel nu era în măsură să hotărască etapele călătoriei prin pustiu. Fiecare plecare şi fiecare oprire avea loc „după porunca Domnului”. Se ridica norul? Atunci ei trebuia să plece chiar dacă abia se aşezaseră într-un loc plăcut. Rămânea norul deasupra cortului? Ei trebuia să aşeze tabăra şi să nu meargă mai departe. Conducerea divină era astfel indispensabilă pentru a aşeza tabăra sau pentru a o ridica, pentru noapte ca şi pentru zi. Frumoasă imagine a dependenţei continue care i se potriveşte credinciosului Domnului şi pe care El Însuşi a ilustrat-o perfect. În ciuda mesajului pe care l-a primit de la surorile lui Lazăr şi a dragostei pe care o purta către membrii acestei familii, Isus nu Se întoarce în Betania decât două zile mai târziu, atunci când cunoaşte voia Tatălui Său (Ioan 11).

Îndată ce se descoperea voinţa Domnului, trâmbiţele de argint ale preoţilor dădeau semnalul pentru diversele mişcări ale poporului. Ele sunau strângerea (v. 3, 4), înaintarea (v. 5, 6), mersul la război (v. 9) sau sărbătorile solemne (v. 10). Aceste trâmbiţe ne vorbesc despre mărturia lui Dumnezeu dată atât în adunarea sfinţilor, cât şi, respectiv, în mersul lor, în conflictele lor sau în închinarea lor. În mijlocul unei lumi ostile, „nu te ruşina de mărturia Domnului nostru” (2 Timotei 1.8)!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: