Mana Zilnica

Mana Zilnica

12 iun. 2026

12 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Împărăția cerurilor este asemenea unei comori ascunse într‑un ogor, pe care un om, găsind‑o, a ascuns‑o; și, de bucuria ei, merge și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela.

Matei 13.44

În țările din Orient se obișnuia să se ascundă obiectele de preț, cum ar fi bijuteriile sau pietrele prețioase, atunci când apăreau situații periculoase. Se spune că oamenii bogați își împărțeau averile în trei părți: o parte era folosită pentru comerț, o a doua parte consta din pietre prețioase, ușor de transportat în cazul unei refugieri obligatorii, iar o a treia parte era îngropată într‑un loc sigur. Câteodată, proprietarul murea în timpul refugierii și nimeni nu știa unde era ascunsă comoara.

Dar nu numai în țările din Orient s‑a procedat astfel. Eu însumi îmi aduc bine aminte cum părinții mei, spre sfârșitul celui de‑Al Doilea Război Mondial, înainte de intrarea armatelor rusești în localitatea noastră, și‑au ascuns în pământ, în grădină, puținele lucruri personale și documentele. De asemenea, îmi aduc aminte că ofițerii ruși au căutat înfigând sabia din loc în loc în pământ, ca să găsească bunurile ascunse acolo, și n‑au găsit nimic. Cât de mult I‑am mulțumit Domnului pentru ocrotirea Sa!

Aceasta este situația de la care pleacă Domnul Isus în această parabolă din Matei 13.44. Să observăm însă ceea ce spune și ceea ce nu spune El aici. Domnul nu spune nimic despre cel care a ascuns comoara și nici despre motivul pentru care a făcut aceasta. Nu ni se spune nici când a fost îngropată comoara, nici cât timp a stat ea în pământ. Nu citim nici că omul ar fi căutat comoara. Totuși, în această parabolă scurtă, care este formată din doar 30 de cuvinte în grecește, apar cuvinte importante, la care este bine să cugetăm: comoară, ascundere, un om, ogor, găsire, ascundere din nou, bucurie, plecare, vindere, posesiune, cumpărare, ogor. Aceste cuvinte‑cheie ne ajută în înțelegerea parabolei.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Întâlnire neașteptată

Saul, Saul, pentru ce Mă persecuți?

Fapte 9.4

În metroul aglomerat de dimineață, un pasager se ciocnește de un altul și îl înjură, pentru că îi stătuse în cale. Acesta este un moment nefericit, care îl provoacă la un gest necugetat, dar speră – așa cum o facem cu toții – să nu aibă consecințe ulterioare. Însă, ah, după numai o oră trebuie să constate cu durere că persoana insultată este tocmai directorul de la interviul de angajare!

În călătoria lui spre Damasc, Saul de asemenea este întâmpinat de o Persoană pe care nu și‑ar fi dorit poate niciodată să o întâlnească. Este oprit brusc din persecuția sa împotriva creștinilor de o Lumină puternică din cer. O voce i se adresează: „Saul, Saul, pentru ce Mă persecuți?“. Când Saul Îl întreabă: „Cine ești, Doamne?“, El îi răspunde: „Eu sunt Isus, pe care tu Îl persecuți“ (Fapte 9.5).

Îngrozit, Saul trebuie să constate că, prigonindu‑i pe creștini, luptase chiar împotriva Fiului lui Dumnezeu și că, prin aceasta, se încărcase de o vinovăție extremă. Constatarea aceasta îl conduce însă la pocăință. El înțelege că este păcătos și că are nevoie de harul lui Dumnezeu pentru mântuire. Astfel, el ajunge la credința personală în Domnul Isus.

Dumnezeu Se bucură nespus dacă și noi ajungem acum la cunoașterea adevărului. Prin Lumina evangheliei pe care ne‑o face cunoscută, El dorește să devenim conștienți de cât de greșit ne‑am comportat față de El. În harul Său, El vrea să ne conducă la pocăință și la credința în Mântuitorul Isus Hristos, astfel încât să nu fim nevoiți să‑L întâlnim niciodată ca Judecător.

Citirea Bibliei: Geneza 43.1-15 · Psalmul 30.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 49.14‑26

La prima venire a Domnului, Israel nu a fost adunat (v. 5), dar ceasul acestei strângeri va suna în curând şi atunci nu numai Iuda şi Beniamin, ci şi celelalte zece seminţii, astăzi împrăştiate, îşi vor lua calea întoarcerii. Ele se vor îndrepta spre acelaşi loc, venind din toate zările, chiar şi din îndepărtata Chină. Dumnezeu a ştiut să păstreze în chip miraculos, timp de peste douăzeci de secole, unitatea lor rasială. Ce viziune glorioasă ne oferă Ierusalimul strângându‑şi, în sfârşit, copiii sub aripile sale, aşa cum a dorit atât de mult Domnul Isus să o facă în vremea când Se afla aici, jos, şi ei n‑au vrut (Luca 13.34)! Fiii şi fiicele lui Iacov, despărţiţi atâta timp, se vor recunoaşte şi bucura împreună, ca la o reuniune de familie de mari proporţii: aceasta va fi împlinirea profetică a Psalmului 133.

De la această scenă pământească, gândurile ne poartă spre măreaţa întâlnire cerească. Dintre toţi răscumpăraţii Domnului, pe care Hristos i‑a primit de la Tatăl, nu va lipsi niciunul. Fiecare oaie este de acum la adăpost în mâna Lui şi are numele înscris pe palmele acestor mâini care au fost străpunse (v. 16; Ioan 10.28; 17.12). Captivii omului „tare“ au fost eliberaţi pentru totdeauna prin victoria de la cruce (v. 25; Luca 11.21,22).

NU FI NEHOTĂRÂT! | Fundația S.E.E.R. România

„Este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.” (Iacov 1:7-8)

Cine Îl iubești pe Dumnezeu cu adevărat, și este copilul Său răscumpărat, nu poate fi duplicitar! Deci, nu poate fi nehotărât și inconsecvent. Așadar, n-ar trebui să mai poți să gândești în două moduri diferite în același timp.

De exemplu, venim la biserică ca să obținem „înțelepciunea care vine de sus” (Iacov 3:17), apoi când plecăm de la biserică urmărim și manifestăm „înțelepciunea firească” – și chiar încercăm să le combinăm! Nu așa funcționează lucrurile în Împărăția lui Dumnezeu! Nu poți amesteca benzină fără plumb cu motorină. În momentul în care o faci, ai anulat benzina fără plumb din cauza motorinei – faptul că arată ca un combustibil nu înseamnă că te va ajuta.

Ce fel de creștini suntem, dacă mergem la biserică duminica pentru a ne „adânci privirea” în Cuvântul lui Dumnezeu, iar luni mergem la muncă sau la școală și ne comportăm ca niște „ascultători uituci”?! Și-apoi ne întrebăm de ce nu ne-ascultă Dumnezeu, când ne rugăm?

Să ilustrăm acest lucru astfel: la radio avem diverse frecvențe – AM și FM… Ele sunt diferite, și separate. Când vrei să asculți radioul, acasă sau în mașină, trebuie să setezi ce frecvență dorești; nu poți asculta și AM și FM în același timp, chiar dacă la aparat ai ambele opțiuni. Ai înțeles ideea?

Biblia spune: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc, pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul, căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.” (Iacov 1:5-8)

Deci, Dumnezeu răspunde la o credință statornică și focalizată pe Cuvântul Său… care astăzi îți spune clar: nu fi nehotărât!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
11 iun. 2026

11 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

V‑ați încălțat picioarele cu râvna evangheliei păcii.

Efeseni 6.15

Multe domenii de activitate necesită o încălțăminte potrivită, care ne este de ajutor nu numai pentru a fi productivi, ci și pentru a fi protejați. Lucrătorii de pe șantier au nevoie de bocanci cu vârful de metal, în timp ce o balerină este încălțată cu poante de balet. Nu poți face schimb între aceste două tipuri de încălțăminte fără să afectezi în mod serios performanța în ambele cazuri. Creștinii au și ei, din punct de vedere spiritual, o încălțăminte specială: trebuie să fie încălțați cu râvna evangheliei păcii.

Fiecare piesă a armurii lui Dumnezeu este importantă, iar Pavel confirmă acest lucru atunci când spune: „Îmbrăcați‑vă cu toată armura lui Dumnezeu“ (Efeseni 6.11). Să luăm cazul unui soldat care își ia întreg echipamentul, însă merge la luptă în picioarele goale. El ar fi clar dezavantajat și incapabil să fie eficient. În mod similar, un creștin poate avea adevărul, dreptatea, credința, mântuirea și așa mai departe, însă, dacă nu e încălțat cu râvna evangheliei păcii, este ca unul care ar lupta în picioarele goale.

Armura lui Dumnezeu este necesară, fiindcă suntem atacați încontinuu de vrăjmaș. Totuși, în ciuda acestor atacuri, trebuie să avem mereu pe inimă pacea, iar fără evanghelie nu poate exista pace adevărată. Trebuie să fim pregătiți să împărtășim și altora ceea ce Hristos a făcut pentru noi atunci când S‑a dat la moarte pentru păcatele noastre și a înviat triumfător din mormânt. Pavel a putut spune: „Mie nu‑mi este rușine de evanghelie; pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede“ (Romani 1.16). Ne este cumva rușine de evanghelie? În orice sferă ne‑am afla, putem, cu simplitate, să le vestim altora evanghelia: mântuirea prin Hristos! Pavel, citându‑l pe Isaia, a scris: „Ce frumoase sunt picioarele celor care vestesc evanghelia păcii, ale celor care vestesc lucrurile bune!“ (Romani 10.15).

E. Clermont

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Nu te teme, Daniel“

Nu te teme, Daniel, […] căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ți‑ai pus inima ca să înțelegi și să te smerești înaintea Dumnezeului tău.

Daniel 10.12

Cine poate spune că nu a simțit niciodată frică? Biblia ne amintește în special de acea teamă care îi ține pe oameni în sclavie: frica de moarte (Evrei 2.15). Însă, în același timp, ne spune că Domnul Isus a murit, pentru a‑i elibera pe toți cei care cred în jertfa Lui. Pentru creștin, aceasta nu înseamnă că el nu mai simte fiori în fața morții, ci faptul că nu mai trăiește sub teroarea pe care moartea o inspiră. Hristos a biruit‑o, așa că, pentru cel care și‑a pus încrederea în Isus, moartea este un dușman învins!

Profetul Daniel, ajuns la o vârstă înaintată, este cuprins de spaimă în fața revelațiilor pe care le primește cu privire la sfârșitul timpurilor, și cade copleșit la pământ. El ne mărturisește în cartea sa: „Gândurile mele m‑au tulburat nespus de mult“, „culoarea feței mi s‑a schimbat“, „puterile m‑au părăsit“, „nu mai am nicio suflare“ (Daniel 7.28; 10.17). Dar acest credincios aude și cuvintele din partea Domnului: „Nu te teme, Daniel“. Multe lucruri din domeniul spiritual par înfricoșătoare: timpul și eternitatea, trecerea în viața de apoi, judecata finală… Dar, liniștiți de prezența Domnului Isus, credința tuturor celor credincioși se oțelește, căci se bazează cu fermitate pe Cuvântul Său, care nu poate minți.

„Dumnezeul speranței să vă umple cu toată bucuria și pacea, în credință, ca să prisosiți în speranță, în puterea Duhului Sfânt, să fiți tari în nădejde!“ (Romani 15.13).

„Domnul este lumina și mântuirea mea. De cine să mă tem?“ (Psalmul 27.1).

Citirea Bibliei: Geneza 42.27-38 · Psalmul 29.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 49.1‑13

În acest important punct al cărţii, care marchează începutul unei alte teme, este deja făcută dovada că Israel a fost un slujitor necredincios. Din acest motiv, Dumnezeu îl va înlocui pe Israel cu Hristos, Slujitorul ascultător, adevăratul Israel (v. 3), Cel în care El Se va glorifica. La prima vedere, lucrarea Domnului ar fi putut părea „în zadar“ (v. 4). Nu numai că Israel nu fusese „încă strâns“ (ca naţiune), dar el L‑a şi respins pe Mesia al său. Cu toate acestea, v. 5‑6, ca şi cap. 53.11, ne asigură că, în ciuda acestui aparent eşec, Hristos „va vedea din rodul muncii sufletului Său“. „Copiii lui Dumnezeu cei risipiţi“ sunt astăzi strânşi pentru a alcătui familia cerească (Ioan 11.51,52). Respingerea Domnului de către poporul Său I‑a permis lui Dumnezeu să‑Şi extindă mântuirea „până la capătul pământului“ (v. 6).

Nu este minunat acest dialog între Domnul şi „Sfântul Său Slujitor, Isus“? (Fapte 4.27). Adresându‑Se „Celui pe care omul Îl dispreţuieşte“ (comp. cu cap. 53.3), Celui pe care naţiunea Îl urăşte, Robului celor puternici (v. 7), (dar nespus de scump inimii Sale), Dumnezeu Îi promite că, în curând, situaţia se va inversa: Când El va apărea în gloria Sa minunată, va fi rândul celor care stăpânesc să se plece înaintea Lui. „Împăraţii … se vor ridica, prinţii, de asemenea, şi I se vor închina“ (v. 7; comp cu Filipeni 2.6‑11).

RECUNOAȘTE-ȚI GREȘELILE ȘI SLĂBICIUNILE! | Fundația S.E.E.R. România

„Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi.” (Iacov 5:16)

Cu toții facem greșeli, judecăm greșit anumite probleme, și la un moment dat o luăm pe căi greșite – suntem oameni… Adevărul este că greșelile sunt o modalitate prin care putem învăța și putem deveni mai înțelepți. Dar, din cauza fricii de a fi criticați sau de a ne pierde prestigiul, încercăm adesea să ne ascundem greșelile. Singura calamitate reală, legată de greșeli, este să nu învățăm nimic din ele! Faptul că nu ne recunoaștem greșelile reprezintă o piedică în calea creșterii spirituale. Ia aminte la cuvintele Domnului când i-a avertizat pe evrei, prin profetul Ieremia, să învețe din greșelile lor: „Spune-le: ‘Aşa vorbeşte Domnul: «Cine cade şi nu se mai scoală? Sau cine se abate fără să se întoarcă iarăşi?»” (Ieremia 8:4)

Este o ușurare pentru tine și o inspirație pentru ceilalți când îți poți recunoaște greșelile, fără să te lași definit sau descurajat de ele. S-ar putea ca anumite persoane sau circumstanțe să ne fi influențat deciziile, dar, în final, fiecare dintre noi este responsabil pentru ceea ce face. Când facem o greșeală, fapta pe care o facem este alegerea noastră. Cea mai bună abordare pentru a face față greșelii tale este să-ți asumi responsabilitatea completă, să înveți din ea, să decizi cum să nu o repeți – și să mergi mai departe. Interesant este că ceilalți oameni se vor conecta mai mult cu tine și te vor respecta mai mult atunci când ești capabil să-ți recunoști slăbiciunile. Și asta le dă libertatea de a face același lucru.

Smerenia este una dintre calitățile pe care oamenii le apreciază la ceilalți; mândria este urâtă – chiar și de către persoanele mândre! Așadar, recunoaște-ți greșelile și slăbiciunile!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
10 iun. 2026

10 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Rătăcesc ca o oaie pierdută: caută pe slujitorul Tău, pentru că nu uit poruncile Tale.

Psalmul 119.176

Am putea spune că Psalmul 119 este cea mai lungă rugăciune din Biblie. La început, psalmistul remarcă binecuvântările care sunt partea celor ce umblă în legea Domnului; apoi începe să I se adreseze lui Dumnezeu cu privire la viața sa: „O, de‑ar urmări căile mele să păzească hotărârile Tale!” ((versetul 5)), după care, aproape în întregime, psalmul este o conversație cu Domnul legat de această dorință, de a păzi cuvântul Său.

Ce versete revigorante: „Am ascuns cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta […] Deschide‑mi ochii, și voi vedea lucrurile minunate care sunt în legea Ta […] Doamne, cuvântul Tău este întărit în ceruri pentru totdeauna […] Cât de mult iubesc legea Ta! Toată ziua cuget la ea […] cuvântul Tău este o candelă pentru piciorul meu și o lumină pentru cărarea mea […] Descoperirea cuvintelor Tale luminează, dând pricepere celor simpli” ((versetele 11, 18, 89, 97, 105 și 130))! Câtă nevoie avem de lumina Cuvântului lui Dumnezeu pentru picioarele și calea noastră! Cât de prețios este el pentru fiecare în parte!

După aceste expresii ale recunoștinței însă, ajungând la ultimul verset, psalmul ne surprinde cu strigătul său sfâșietor: „Rătăcesc ca o oaie pierdută”. Psalmistul privește în jur și parcă ar vrea să spună: «Oare cum am ajuns aici? Doamne, Te rog, caută‑mă!».

Este bine pentru noi să recunoaștem că, oricât de mult am aprecia Cuvântul lui Dumnezeu, suntem întotdeauna înclinați să ne rătăcim. Aceasta trebuie să fi fost o concluzie tristă pentru psalmist, dar să remarcăm că el niciodată n‑a întrerupt comunicarea cu Cel ale Cărui căi le căuta. Acest lucru atinge o coardă sensibilă și în inimile noastre. L‑am căutat odinioară pe Domnul, iar acum ne găsim departe de calea Lui? Să‑L chemăm! Să nu încetăm să ne rugăm Lui! Dumnezeul pe care L‑am găsit pe paginile Psalmului 119 este întotdeauna gata să‑i caute și să‑i aducă înapoi pe cei rătăciți ai Săi.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Arabul Sadiq

Moise I‑a zis lui Dumnezeu: Iată, atunci când mă voi duce la copiii lui Israel și le voi spune: „Dumnezeul părinților voștri m‑a trimis la voi”, iar ei mă vor întreba: „Care este Numele Lui?”, ce le voi răspunde? Dumnezeu i‑a zis lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt”.

Exod 3.13,14

Într‑o țară arabă, un cuplu de misionari, Mike și Reema, sunt în căutarea unui apartament, împreună cu un agent imobiliar local. În mașină, Reema îl întreabă pe acesta: „Domnule Sadiq, prietenii arabi spun că Dumnezeu are 99 de nume…”. Sadiq răspunde că el crede că Dumnezeu are cu adevărat 99 de nume, atât și niciunul în plus. Misionarul susține, dimpotrivă, că cele 99 sunt titluri ale Sale și că Numele lui Dumnezeu este cel care apare în Biblie. Sadiq se miră: „Nu am auzit niciodată așa ceva. Și care este acest nume?”.

Exprimându‑se în arabă, Reema citează Numele pe care Dumnezeu i‑l dezvăluie lui Moise: „Eᴜ sᴜɴᴛ Cᴇʟ ᴄᴇ sᴜɴᴛ”. Auzindu‑l, Sadiq se schimbă brusc la față și întoarce capul, ca să înțeleagă mai bine. Reema repetă numele biblic: „Eᴜ sᴜɴᴛ Cᴇʟ ᴄᴇ sᴜɴᴛ”. Sadiq ridică mâna și spune întretăiat: „Acesta este adevărul! Uneori, când ceva este adevărat, sunt convins direct în inimă, înainte să înțeleg cu mintea. Și, când ați rostit Numele acesta, am simțit în tot corpul o forță”. Din acea zi, Sadiq îi vizitează în mod regulat pe cei doi misionari, pentru a studia Biblia.

Dacă există viață, trebuie să fie și dezvoltare.

„Creșteți în har și în cunoștința Domnului și Mântuitorului!” (2 Petru 3.18).

Citirea Bibliei: Geneza 42.9-26 · Psalmul 28.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 48.9‑22

„Pentru Numele Meu … pentru Mine!” (v. 9,11). Prea adesea uităm care este măreţul motiv care stă la baza intervenţiilor lui Dumnezeu. Adoptându‑l pe Israel ca popor al Său – şi pe noi, creştinii, ca pe fiii şi fiicele Sale – putem spune că Dumnezeu este implicat personal, aşa cum un părinte este responsabil în faţa altora pentru faptele copiilor săi. Suntem, după caz, eliberaţi, curăţiţi … sau pedepsiţi, datorită gloriei Tatălui ai Cărui copii suntem (vezi Iosua 7.9; sf. v. 9).

Dumnezeu mai are însă şi un alt motiv pentru care ne învaţă şi ne disciplinează: este vorba de folosul nostru (v. 17; Evrei 12.10). Pacea inimii celui credincios decurge din ascultarea sa. Ea poate fi „ca un râu” calm şi puternic (v. 18) – se înţelege – dacă urmăm cursul voii lui Dumnezeu; în felul acesta nu cunoaştem agitaţia şi nici efervescenţa (sau: clocotirile) pârâului de munte şi putem experimenta v. 3 din cap. 26: „Tu vei păzi în pace desăvârşită mintea care se sprijină pe Tine”. Este de remarcat că numai după ce i‑a îndemnat pe ai Săi să păzească poruncile şi Cuvântul Său, Domnul le dă pacea Lui (Ioan 14.15,21,23,27). Ce pace de nepreţuit pentru răscumpăraţii Domnului! Pentru cei răi, ea este însă necunoscută (v. 22).

ARATĂ HAR ÎN FAȚA PROVOCĂRILOR! | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă este cu putinţă, întrucât atârnă de voi, trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Romani 12:18)

Pastorul și autorul Chuck Swindoll povestea că, pe când era tânăr, nu putea înțelege cum două persoane care Îl iubesc pe Domnul și cred în Biblie pot ajunge la concluzii diferite: „În gândirea mea simplistă, eram convins că toate mințile evlavioase trebuie să ajungă la concluzii identice. Am descoperit curând însă nu doar că existau opinii diferite, ci și că Dumnezeu are îndrăzneala să-i binecuvânteze pe cei care nu sunt de acord cu mine! El nu este nici pe departe atât de îngust la minte precum mulți dintre copiii Săi. Este mult mai ușor să trăiești cu Dumnezeu. El este tolerant, plin de mai mult har și iertare decât noi toți!” Pentru a arăta har în momente dificile, trebuie să înțelegi și să accepți și aceste două lucruri:

1) Opiniile și convingerile oamenilor vor fi adesea diferite de ale tale! Da, nu trebuie să faci niciodată compromisuri în ceea ce privește adevărul biblic și valorile fundamentale, dar nu costă mai mult să ai tact și să fii plin de bunătate decât să fii critic și caustic. Și acest lucru este valabil mai ales când este nevoie de confruntare și mustrare. Apostolul Pavel scria: „Chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții.” (Galateni 6:1) Reține și prețuiește expresia „cu duhul blândeții”! Ai înțeles ideea?

2) Perspectiva fiecăruia are o anumită valoare. Când crești într-o familie care funcționează pe baza unei scale a dreptății de tip alb/negru, bine/rău – de regulă persoana care „are dreptate” este lăudată, în timp ce persoana care „greșește” este taxată! Și e păcat, pentru că, în general, problemele vieții nu sunt de genul „eu am dreptate și tu greșești”, ci mai degrabă de genul „eu văd lucrurile așa, și tu le vezi altfel”! Așadar, înainte de a intra în conflict cu cineva, întreabă-te dacă este mai importantă nevoia ta de a mustra acea persoană decât dorința de a te conecta cu ea. Așa că, „dacă este cu putință” dă dovadă de har, în fața provocărilor!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
09 iun. 2026

9 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și am căzut cu fața la pământ înaintea Domnului, ca întâia dată, patruzeci de zile și patruzeci de nopți – n‑am mâncat pâine și n‑am băut apă – pentru tot păcatul vostru cu care ați păcătuit, făcând ce este rău în ochii Domnului, ca să‑L mâniați.

Deuteronom 9.18

Printre multele trăsături de excepție ale lui Moise, una este cu totul proeminentă: Moise era un om al rugăciunii.

Când Israel, după ieșirea din Egipt, se afla în călătoria prin pustie, poporul lui Amalec a ieșit să se lupte împotriva lui. Așezat pe o înălțime, de unde putea vedea bătălia, Moise și‑a ridicat mâinile în rugăciune către Dumnezeu, pentru biruința oștirii lui Israel ((Exod 17)).

Cu o altă ocazie, când a fost vorbit de rău de către sora sa, Miriam, iar Domnul a lovit‑o pe aceasta cu lepră, Moise a mijlocit la Domnul pentru Miriam ((Numeri 12)).

Când Israel s‑a închinat înaintea vițelului de aur pe care îl făurise Aaron, iar Dumnezeu era pe punctul de a nimici poporul, Moise s‑a aruncat înaintea Domnului, mijlocind pentru popor, timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, fără să mănânce și să bea nimic. El L‑a implorat de asemenea pe Domnul pentru Aaron, ca Dumnezeu să nu‑l nimicească fiindcă făcuse vițelul de aur.

Mai târziu, când Israel a primit porunca de a intra în stăpânirea țării și a refuzat să‑i dea curs, Dumnezeu i‑a spus lui Moise că avea să distrugă națiunea și să facă din Moise un popor mai mare decât Israel ((Deuteronom 9.14)). Moise a stat din nou cu fața la pământ înaintea Domnului timp de patruzeci de zile și patruzeci de nopți, cerând ca Dumnezeu să lucreze pentru onoarea și gloria divină ((Deuteronom 9.25)). Moise a stăruit fierbinte în rugăciune, cu mare sacrificiu de sine, iar aceasta nu pentru sine însuși, ci pentru alții, în vederea binelui și a siguranței celor care îl nedreptățiseră. Motivația lui a fost ca Dumnezeu să primească onoare și glorie. Ce exemplu minunat pentru noi! Să stăruim în rugăciune!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Motociclistul

Deci, dacă Fiul vă va elibera, veți fi cu adevărat liberi.

Ioan 8.36

Să ascultăm povestea acestui motociclist, relatată de el însuși:

„Mulți nu pot înțelege de ce îmi place să circul atât de mult cu motocicleta. Când este soare, simți că zbori, mângâiat de briză, fără griji, ca un băiat care își lasă obligațiile de zi cu zi tot mai în spate și care, precum pasărea liberă, ia drumul spre înălțimi…

Dar, la un moment dat, mi‑am pus întrebarea: Sunt eu chiar atât de liber pe cât mi se pare că aș fi, sau este doar un sentiment trecător? De fapt, a trebuit să recunosc faptul că eu îmi ascundeam problemele, în loc să le rezolv. Cât de recunoscător am devenit când am ajuns să cunosc adevărata libertate! Aceasta nu este un sentiment trecător, ci o realitate stabilă, permanentă. Prin credința personală în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, am trăit experiența că El m‑a eliberat cu adevărat. M‑a eliberat de teama de moarte și de indiferența mea. Dar cel mai important lucru este că m‑a eliberat de vina mea!

Mi‑a trebuit mult timp până să ajung să înțeleg că eu nu trebuie să port povara păcatelor mele toată viața mea. Într‑o zi, un om credincios mi‑a explicat cum pot fi eliberat de această povară. Atunci I‑am mărturisit lui Dumnezeu tot ce mă apăsa: necredința mea, furturile mele, ura mea și minciunile mele – pe scurt, tot ce mă despărțea de Dumnezeu. După această mărturisire a fost ca și cum lanțuri grele au căzut de pe inima mea”.

Citirea Bibliei: Geneza 41.53-42.8 · Psalmul 27.7-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 48.1‑8

Cititorii în stele, „cei care împart cerurile” (47.13) şi alţi astrologi s‑au dezvoltat în toate timpurile pe seama credulităţii poporului. În ciuda pretenţiilor acestora, nimeni nu are puterea să prezică viitorul. Numai Dumnezeu îl cunoaşte şi ne descoperă prin Cuvântul Său ceea ce avem nevoie să ştim (46.10; Fapte 1.7). Împlinirea în trecut a evenimentelor care fuseseră vestite mai înainte prin profeţi este încă o dovadă a existenţei şi atotputerniciei lui Dumnezeu (v. 5; vezi şi Ioan 13.19). Lucrurile dintâi, vestite cu mult înainte, s‑au împlinit (v. 3). Aceasta dovedeşte că şi lucrurile cele noi sunt şi vor fi tot lucrarea lui Dumnezeu (v. 6; Matei 13.52).

Astăzi este la îndemâna oricui, şi mai ales a evreilor, să cerceteze Scripturile, pentru a se convinge de aceste lucruri. Cu multe secole înainte, respingerea lui Mesia a fost anunţată limpede, printr‑unul dintre cei mai mari profeţi, exact în capitolele de care ne ocupăm noi acum. Cu ce durere trebuie să spunem că nu numai Israel, ci omul în general este foarte „îndărătnic”; grumazul său este un tendon de fier, fruntea îi este de aramă (v. 4), urechea îi este închisă (v. 8) şi, ca şi cum ar fi puţin acestea, inima sa este tare (46.12).

„URCĂ ÎN AUTOBUZ!” | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă suferiţi cu răbdare… lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.” (1 Petru 2:20)

S-ar putea ca unii dintre noi, aflați astăzi în examene la „școala vieții”, să-și pună întrebarea atât de frecventă: „De ce trec prin asta? De ce eu?” Pentru că Dumnezeu te iubește personal, și este mai interesat de caracterul tău decât de confortul tău! Autoarea creștină Patsy Clairmont scria: „Jason, cel mai mic dintre copiii noștri, are două obiective în viață: unul este să se distreze, iar celălalt – să se odihnească. Și le îndeplinește pe amândouă destul de bine! Așadar, n-ar fi trebuit să fiu surprinsă de ce s-a întâmplat când l-am trimis la școală într-o zi de toamnă. În timp ce Jason se îndrepta spre autobuz, eu recapitulam deja provocările și ordinea lor de abordare în ziua plină ce-mi stătea în față… Ciocănitul la ușă m-a surprins și mi-a perturbat ritmul dimineții, lucru care nu mi se întâmplă prea des. M-am repezit la ușă, am deschis-o brusc – și-n fața mea stătea… Jason. „Ce faci aici?”, l-am întrebat. „Am renunțat la școală”, mi-a spus el. „Ai renunțat la școală?”, am repetat eu, neîncrezătoare, la un nivel de decibeli deja prea ridicat pentru urechile umane. Am înghițit în sec și am încercat să-mi amintesc ceva din psihologia maternă. Dar tot ce mi-a venit în minte a fost „O problemă rezolvată la timp te scutește de multe bătăi de cap mai târziu”, precum și „Înfometează febra, hrănește răceala”… Mi s-a părut însă că niciuna nu părea să se aplice dilemei unui copil de șase ani care tocmai făcuse o declarație gravă! Așa că l-am întrebat: „De ce ai renunțat la școală?” Fără ezitare, el a declarat: „E prea lungă, e prea grea și e prea plictisitoare!” „Jason”, i-am răspuns instantaneu, „tocmai ai descris viața. Urcă în autobuz și du-te la școală!”

Ap. Petru tocmai ce ne-a spus: „Dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.” Deci, când te afli în „școala vieții”, bucură-te – Dumnezeu te pregătește pentru lucruri mai mari și mai bune! Așa că… urcă în autobuz!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
08 iun. 2026

8 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Era un slujitor împărătesc, al cărui fiu era bolnav, în Capernaum. El, auzind că Isus venise din Iudeea în Galileea, a mers la El și L‑a rugat să coboare și să‑L vindece pe fiul său, pentru că era pe moarte.

Ioan 4.46,47

Inima slujitorului împărătesc este plină de îngrijorare. Boala fiului său îl împinge să Îl caute pe Mântuitorul. Își dorește ca Isus să meargă și să‑l facă sănătos pe fiul său. Dar Domnul îl pune la probă: este căutarea sa una reală, sau dorește doar să experimenteze ceva senzațional în casa lui?

Iată că, alături de profunda lui îngrijorare pentru fiul aflat pe patul de moarte, iese la iveală și credința sa în Persoana Domnului Isus. Dar oare crede el cu adevărat cuvântul Lui? Domnul îi pune încă o dată inima la încercare. Nu Se duce cu el, ci spune numai atât: „Mergi, fiul tău trăiește“. Tatăl face față și acestei încercări: crede cuvântul și se duce acasă. Aflat încă pe drum, robii îl întâmpină cu vestea cea bună: „Fiul tău trăiește“. În chiar acel moment, în care Fiul lui Dumnezeu a rostit și slujitorul a crezut, băiatului a început să‑i fie mai bine.

Necazul din familie lucrează până când credința tatălui în Persoana și în cuvântul Domnului Isus devine vizibilă. În plus, prin această greutate se întărește credința întregii sale familii. De aceea este scris la final: „Și a crezut, el și toată casa lui“.

În această împrejurare vedem că Domnul însuflețește ce este pe moarte. Pentru noi, aceasta este o mare mângâiere. Vedem în poporul lui Dumnezeu, în familia noastră sau chiar în viața noastră, unele lucruri care, spiritual vorbind, sunt bolnave sau zac pe patul de moarte. Atunci ne rugăm și strigăm cu mare teamă: „Doamne, coboară mai înainte de a muri copilul meu“. Un lucru este întotdeauna sigur: dacă dăm crezare Cuvântului Său, nu vom fi dați niciodată de rușine.

M. Billeter

SAMANTA BUNA

Prognoză alarmantă

Pustia și țara fără apă se vor bucura, […] vor vedea slava Domnului, măreția Dumnezeului nostru.

Isaia 35.1,2

Cele mai recente date ale specialiștilor dețin primele pagini ale ziarelor și ne alarmează cu privire la starea planetei: „Ne îndreptăm spre veri de 50°C! Vor fi de zece ori mai multe zile caniculare față de cele din prezent! Nopțile devin tropicale! Din ce în ce mai multe zile de secetă! Tot mai multe ploi iarna! Din ce în ce mai puține ploi vara! Prognoză îngrijorătoare pentru sfârșitul acestui secol!“.

Cartea Apocalipsa ne arată că, într‑o zi, planeta pe care trăim va trece prin evenimente dramatice cu mult mai grave decât tulburările climatice pe care le cunoaștem astăzi și decât cele pe care le prezic specialiștii pentru anii următori.

În timp ce omul își respinge Creatorul din ce în ce mai vehement și nesocotește fără rușine mesajul Lui, Dumnezeul iubitor „dorește ca toți oamenii să fie mântuiți“ (1 Timotei 2.4).

Credincioșii salvați prin har așteaptă din clipă în clipă momentul slăvit când Domnul Isus Își va răpi de pe pământ Biserica, pentru a o lua cu El în ceruri. Pe pământ va începe atunci pentru oamenii care vor rămâne un timp întunecat, o dezlănțuire „înspăimântătoare și îngrozitoare și nemaipomenit de puternică“ (Daniel 9.7). După aceasta, Dumnezeu va stabili pe pământ o domnie universală a dreptății și a păcii, căci Isus, Împăratul împăraților, respins în timpul primei Lui veniri, Se va întoarce pentru a domni aici. Va fi un timp minunat pentru acest pământ. Biserica va fi martoră și va participa la această glorie a Domnului în Împărăția milenială; ea va împărăți cu Hristos!

Citirea Bibliei: Geneza 41.37-52 · Psalmul 27.1-6

SCRIPTURILE IN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 47.1‑15

Acum ne stă în atenție Babilonul şi observăm că înainte chiar ca acesta să‑şi fi făcut intrarea pe scena istoriei, căderea îi fusese deja anunțată. Folosit de Domnul pentru a‑l disciplina pe poporul Său, Babilonul nu a arătat niciun pic de milă față de el, nu şi‑a „pus la inimă (aceste lucruri)” şi nici nu şi‑a „amintit de sfârşitul lor” (v. 7; Deuteronom 32.29). Prin gura lui Daniel, Dumnezeu îi făcuse deja cunoscut Babilonului acest sfârşit (vezi Daniel 2.45). Cu toate acestea, cetatea îngâmfată a proclamat: „Voi fi stăpână pentru totdeauna” (v. 7). Şi cunoaştem sfârşitul ei solemn şi subit, în noaptea tragică a ospățului lui Beltşațar … (Daniel 5.30).

În Noul Testament, Babilonul este o imagine a creştinătății ca Biserică responsabilă: ea a încetat să mai fie aici, jos, o străină şi să mai sufere; a preferat un tron în locul crucii; a uitat mila, dominând sufletele, nesocotind drepturile Domnului, pierzând din vedere întoarcerea Lui şi deprinzându‑se cu o mulțime de idolatrii şi superstiții (v. 12,13). Dar ceasul ruinei ei se apropie (Apocalipsa 18). Momentul când Hristos o va prezenta cerului şi pâmântului pe adevărata Lui Miroasă, Biserica, alcătuită din toți răscumpărații Săi iubiți, înălțați împreună cu El, va avea loc înainte de dezlănțuirea evenimentelor din Apocalipsa 18. Faceți şi voi parte din Biserica celor răscumpărați?

BIBLIA NE AJUTĂ SĂ BIRUIM ISPITA (5) | Fundatia S.E.E.R. Romania

„Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” (Psalmul 119:9)

Când cedăm în fața ispitei, este ușor să dăm vina pe alții și pe mediul în care trăim. Spunem adesea: „Femeile se îmbracă prea provocator astăzi. Bărbații sunt prea agresivi și posesivi. Mass-media este prea explicită.” Da, aceste afirmații pot fi adevărate, dar nu ne ajută să învingem tacticile ispititorului. Nici chiar expresia atribuită lui Charlie Chaplin despre nostalgia prezentului după un trecut idealizat, nu ne ajută. El a spus: „Lucrurile nu mai sunt ce erau odată, și probabil că niciodată nu au fost!” Lentilele roz pot fi înșelătoare, când e vorba să ne uităm în urmă. Satana, dușmanul nostru, nu și-a schimbat tacticile. Ele încă funcționează pentru că natura umană nu s-a schimbat. Împăratul David a învățat în mod dureros că nu rutina de îmbăiere a Bat-Șebei a fost cauza eșecului său. Asumându-și responsabilitatea pentru comportamentul său, el s-a rugat: „îmi cunosc bine fărădelegile şi păcatul meu stă necurmat înaintea mea. Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit şi am făcut ce este rău înaintea Ta…” (Psalmul 51:3-4) David a învățat două lecții importante din această experiență dureroasă: 1) Că iertarea, eliberarea și restaurarea încep prin pocăință și asumarea responsabilității pentru faptele sale. Și a mai învățat, de asemenea, că 2) Puterea de a menține sub control firea plină de pofte izvorăște din timpul petrecut regulat în Cuvântul lui Dumnezeu, și nu din eforturile proprii. Psalmistul întreabă: „Cum îți va ține tânărul curată cărarea?” Răspunsul lui Dumnezeu nu este misterios sau greu de înțeles. Soluția Sa universală este și azi aceeași: „Îndreptându-se după Cuvântul Tău.” Noua atitudine și puritatea inimii lui David au venit din practicarea acestui adevăr: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta.” (Psalmul 119:11) Este o formulă a victoriei care va funcționa și pentru tine!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
07 iun. 2026

7 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

La aceasta ați fost chemați; pentru că și Hristos a suferit pentru voi, lăsându‑vă un model, ca să călcați pe urmele Lui: El „n‑a făcut păcat, nici nu s‑a găsit viclenie în gura Lui”; fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu amenința, ci Se încredința pe Sine Celui care judecă drept; El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru dreptate; prin rănile Lui ați fost vindecați.

1 Petru 2.21‑24

Este plăcut înaintea lui Dumnezeu când noi suferim cu răbdare pentru că am făcut ce este bine sau pentru că dorim să ne păstrăm o conștiință curată. Nimic nu este mai greu decât să suferim astfel; cât de indignați ne simțim atunci când purtarea noastră bună și curată nu face altceva decât să ne aducă necazuri!

Ce ne poate ajuta în astfel de cazuri? Două lucruri: în primul rând, exemplul lui Hristos; iar în al doilea rând, jertfa Lui ispășitoare și rezultatele ei.

Nimeni n‑a făcut binele așa cum l‑a făcut Domnul Isus. Nimeni n‑a fost atât de judecat pe nedrept, de batjocorit și de persecutat ca El. Nu a comis absolut niciun păcat și nicio viclenie nu s‑a găsit în gura Lui. N‑a existat nimic în El care să merite câtuși de puțin batjocura sau disprețul. Totuși, nimeni n‑a suferit ca El și nimeni n‑a reacționat la suferință cu o așa smerenie și perfecțiune ca a Lui. „El a fost asuprit și chinuit, dar nu Și‑a deschis gura” ((Isaia 53.7)). În toate acestea, El este un exemplu pentru noi, fiindcă suntem chemați să călcăm pe urmele pașilor Lui. Dacă Îl privim pe Hristos în toată gloria perfecțiunii Sale, acest lucru va produce cu siguranță un efect în noi, potrivindu‑ne gândurile și căile cu cele ale Sale. Dacă suntem chemați să suferim, ne vom încredința și noi în mâinile Celui care judecă drept, în loc de a încerca să ne răzbunăm.

Există însă o mare diferență: noi avem păcate, El n‑a avut; noi avem nevoie de jertfa ispășitoare despre care ne vorbește aici Petru; El n‑a avut. Cel care n‑a comis niciun păcat „a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn”. Aceasta a fost o lucrare care I‑a aparținut în întregime și în care nu‑I putem călca pe urme.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Lampa cu LED, sau becul cu incandescență?

El era lampa care arde și luminează.

Ioan 5.35

În trecut, lumina era obținută doar de la un foc care ardea. Mai târziu a fost inventat becul electric, care producea și lumină, mai multă decât un foc, și căldură. Astăzi există lămpi cu LED care, spre deosebire de becurile convenționale, dau o lumină puternică, dar nu răspândesc și căldură, ele rămânând reci.

Domnul Isus îl compară pe Ioan Botezătorul cu o lampă care în același timp arde și luminează. În mărturia sa despre Fiul lui Dumnezeu, el răspândea și căldură și lumină. Faptul că inima lui ardea pentru Domnul, aceasta făcea din el o lumină strălucitoare. El i‑a îndreptat pe oameni într‑un mod atrăgător spre Mielul lui Dumnezeu care venise să rezolve problema păcatului lor.

Așa cum citim în Filipeni 2.15, noi, creștinii, avem misiunea de a „străluci ca niște luminători în lume”. Să ne întrebăm dacă, în mărturia noastră pentru Domnul, nu cumva suntem doar o lampă cu LED, care răspândește lumină, dar care rămâne rece… Aici se încadrează toți cei care mărturisesc despre Isus Hristos, dar care nu au putere de convingere, pentru că le lipsește atât dragostea pentru Domnul, cât și pentru semeni. Inimile noastre trebuie să ardă pentru Mântuitorul, ca să poată străluci pentru El. Atunci când Persoana Sa glorioasă ne copleșește și ne umple toată ființa, suntem, de asemenea, capabili să răspândim o lumină care încălzește și strălucește în mărturia pentru El. Cu cât Domnul înseamnă mai mult pentru noi, cu atât devenim mai buni martori pentru El.

Citirea Bibliei: Geneza 41.14-36 · Psalmul 26.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 46.1‑13

Profetul îşi continuă comparaţia, zugrăvind un alt tablou contrastant: pe de o parte, idoli deşerţi, care sunt poveri grele pentru cei care îi poartă, iar pe de altă parte, un Dumnezeu puternic şi credincios, care, dimpotrivă, Îşi poartă El Însuşi poporul, de la începutul şi până la sfârşitul istoriei sale (v. 3; Deuteronom 1.31; 32.11,12). În locul acestei poziţii privilegiate, Israel a preferat totuşi să slujească falşilor dumnezei neputincioşi şi ridicoli (v. 6,7). Aceştia l‑au făcut să se poticnească greu, l‑au zdrobit sub povara lor şi, în final, au devenit cauza captivităţii sale.

Din punct de vedere moral, lucrurile nu s‑au schimbat de atunci. Idolii cei mai onoraţi astăzi în lume (şi care sunt din aur şi argint, spre deosebire de aceia din cap. 44, care nu erau decât din lemn) îi conduc negreşit la ruină pe cei care îi slujesc. Şi ce mare putere exercită încă aurul asupra inimii omului…! Ce ne propune Domnul în schimb? Să ne încredem în El din tinereţea noastră, să ne bizuim pe El fără‑ncetare, an de an, tot timpul vieţii noastre, iar dacă trebuie să ajungem la vârsta când puterile ne scad, din nou să ne bucurăm, pentru că avem o frumoasă promisiune: „Până la bătrâneţe Eu sunt Acelaşi şi până veţi încărunţi, Eu vă voi purta” (v. 4).

BIBLIA NE AJUTĂ SĂ BIRUIM ISPITA (4) | Fundația S.E.E.R. România

„Umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni 5:16)

Pofta este la fel de firească pentru noi ca respirația. Firea noastră pământească trăiește pentru a-și împlini dorințele egoiste. Nu se satură niciodată și nu încetează să dorească mai mult. În schimb, omul nostru nou tânjește după mai mult din ceea ce-L satisface pe Duhul Sfânt, care trăiește în duhul nostru răscumpărat. Suntem mai familiarizați cu atracția firii pământești, deoarece am investit mai mult timp și energie în cultivarea ei. Înțelegem urgența, atracția, controlul și forța ei convingătoare. Dar, pe măsură ce investim același timp și energie în ceea ce-L mulțumește pe Duhul Sfânt, experimentăm împlinirea și puterea pe care numai Duhul le poate aduce!

Deci, ce înseamnă cu adevărat „a umbla cârmuit de Duhul”? Apostolul Pavel ne spune să „umblăm cârmuiți de Duhul și să nu împlinim poftele firii pământești” (Galateni 5:16), dar și: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.” (2 Corinteni 2:14)

Există o cale de a trăi deasupra atracției gravitaționale a firii pământești, o cale care învinge ciclul constant al înfrângerii și al pocăinței. Firește, Dumnezeu este un Dumnezeu al iertării și al restaurării, care acceptă mărturisirile sincere din inimile poporului Său și care ne iartă toate păcatele (vezi 1 Ioan 1:9).

Dar „viața din belșug” înseamnă să trăiești în așa fel încât să-ți petreci cea mai mare parte a timpului bucurându-te de victorie! Așa cum „a trăi în firea pământească” înseamnă „a trăi în conformitate cu poruncile naturii tale umane”, „a trăi în Duhul” înseamnă „a trăi în conformitate cu călăuzirea Duhului Sfânt”, așa cum ni se detaliază în Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, umblă „cârmuit de Duhul” și nu vei „împlini poftele firii pământești”! Ia pentru tine azi acest Cuvânt!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
06 iun. 2026

6 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a fost așa: când am auzit cuvintele acestea, m‑am așezat și am plâns și am jelit câteva zile și am postit și m‑am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor. Și am zis: „Te rog, Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeul cel mare și înfricoșător, care ține legământul și îndurarea față de cei care Îl iubesc și păzesc poruncile Lui“.

Neemia 1.4,5

Cartea Neemia este un exemplu despre cum Domnul poate face o trezire printr‑o singură persoană. Nu este vorba de un om care a condus o mișcare de protest, nici de un om care să fi început prin a lua inițiativa, ci de un om care a stat mai întâi pe genunchi, în rugăciune către Dumnezeul său. Orice trezire adevărată are trei trăsături: rugăciunea, autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu și un simțământ viu al prezenței lui Dumnezeu.

Neemia a auzit despre starea de lucruri de la Ierusalim; a fost grabnic la ascultare și încet la vorbire (Iacov 1.19); urechile lui au fost deschise. Apoi a șezut; nu s‑a grăbit să rezolve problema, ci a stat în liniște (Psalmul 46.10). După aceea a plâns pentru starea în care se afla poporul lui Dumnezeu, la fel cum, în Luca 19.41, Îl vedem pe Domnul Isus plângând pentru cetate. Neemia a identificat problema, după care a postit, aceasta fiind o imagine a tăgăduirii de sine. Apoi s‑a rugat, a adus povara sa înaintea Domnului și și‑a manifestat dependența de El. Scriptura ne amintește că rugăciunea fierbinte a celui drept are mare putere (Iacov 5.16).

Să luăm exemplu de la Neemia! Dacă Domnul a așezat o povară pe inima noastră, să nu încercăm să scăpăm de ea și nici să nu încercăm să o împlinim prin puterile noastre! Trezirea din timpul lui Neemia a început cu lacrimi, însă s‑a încheiat cu o mare bucurie (Neemia 8.12,17). El nu a condus o revoltă și nici nu a protestat. Însă, prin rugăciune, a fost instrumentul pentru o mare trezire.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Soldatul lovit de glonț

Mă voi culca și voi dormi în pace, pentru că numai Tu, Doamne, mă faci să locuiesc în siguranță.

Psalmul 4.8

Imaginea pe care acest om o are în minte îl înspăimântă chiar și astăzi, după 82 de ani.

În ziua de 6 iunie 1944, când trupele aliate au invadat Normandia, soldații voiau să ocupe plaja numită Omaha Beach. Unitatea lui trebuia să oprească inamicul și să‑l respingă. El l‑a văzut pe unul dintre soldații aliaților sărind de pe rampa navei de debarcare, mergând prin apă și apoi alergând spre movila care era drept înaintea lui. Acolo un glonț l‑a lovit pe soldatul american drept în piept. Acesta a căzut în genunchi, și‑a lăsat arma automată în fața lui pe nisip, și‑a scos casca și și‑a împreunat mâinile, după care și‑a dat capul pe spate și a privit spre cer până ce a căzut.

Imaginea acestui soldat i‑a rămas în minte. Nu morții fără număr pe care i‑a făcut războiul îl înspăimântă, ci acesta, care s‑a rugat înainte de a muri. S‑a gândit la el iarăși și iarăși: Cum poate cineva să fie atât de evlavios, încât să se roage în ultimele secunde ale vieții lui?

Poate că și tu ești marcat de o anumită experiență din viață și mereu îți revine în minte o anumită scenă: un cuvânt… o întâlnire… o privire – în gânduri sau în vise – brusc și în mod repetat.

Mă întreb dacă Dumnezeu îți vorbește prin intermediul acelei amintiri. El dorește să‑I spui ce te înspăimântă, ce te apasă. El dorește să‑ți ierte fărădelegile și să‑ți dea pace. El dorește să ai pace lăuntrică: să fii calm în fața rușinii sau a problemelor sau a sentimentelor de vinovăție din viața ta, dar, mai presus de orice, să fii calm privind spre eternitate.

Citirea Bibliei: Geneza 41.1-13 · Psalmul 25.12-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 45.14‑25

Ceea ce Domnul va împlini pentru restaurarea poporului Său Îl va face cunoscut tuturor ca fiind „Dumnezeul lui Israel, Salvatorul…“ (v. 15). Spre deosebire de dumnezeii care nu salvează (sf. v. 20), El Însuşi susţine cu tărie că: „un Dumnezeu drept şi un Salvator nu este altul în afară de Mine“ (v. 21). „Întoarceţi‑vă spre Mine (sau: Priviţi la Mine) şi veţi fi salvaţi, toate marginile pământului…“ (v. 22) – sunt cuvinte cu care Dumnezeu Se adresează nu numai descendenţilor lui Israel, ci şi tuturor oamenilor.

Această chemare răsună şi astăzi în lume. Aţi răspuns la ea, fiecare în parte? În ce ne priveşte, noi recunoaştem vocea „lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului“ (1 Timotei 2.3,4; citiţi şi Tit 2.11). Pentru ca Dumnezeu să Se poată arăta deopotrivă „drept şi mântuitor“, a fost necesară pedeapsa care să satisfacă dreptatea în privinţa păcatului, şi aceasta L‑a lovit pe Cel care (în acelaşi pasaj din 1 Timotei) este numit: „Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Omul Isus Hristos, care S‑a dat pe Sine Însuşi preţ de răscumpărare“ (1 Timotei 2.5‑6). Atunci cum să nu fie îndreptăţit apostolul să exclame (citându‑l pe profetul Isaia): „orice genunchi se va pleca“ înaintea Domnului şi „orice limbă va mărturisi“ măreţia lui Dumnezeu! (v. 23 citat în Romani 14.11).

BIBLIA NE AJUTĂ SĂ BIRUIM ISPITA (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească…” (1 Corinteni 10:13)

Domnul Isus ne-a avertizat că pofta este precedată de ispită și poate duce la păcat (vezi Matei 5:27-28). Dar noi putem face față ispitei, pentru că nu suntem singuri. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.” (1 Corinteni 10:13) În lumina acestui verset, a spune pur și simplu „nu m-am putut abține” este o scuză care nu ține înaintea lui Dumnezeu! Biblia spune că nicio ispită nu este mai mare decât credincioșia lui Dumnezeu. Dacă alegi calea de scăpare pe care El ți-o oferă, nu vei cădea în capcană. Și dacă eșuezi, va fi pentru că nu te-ai bazat pe credincioșia lui Dumnezeu. Ispita s-ar putea să nu dispară imediat, dar ți se va da o cale de a o suporta și de a rezista în fața ei. Ispita rămâne o posibilitate activă, dar Dumnezeu ne dă opțiunea de a ne încrede în puterea Lui pe care ne putem baza și care ne aduce izbăvire. A suporta ispita implică un proces continuu. Poți câștiga bătălia, dar războiul nu se va termina complet până la venirea Domnului Isus, când fiecare dușman se va pleca la picioarele Lui (vezi Faptele apostolilor 2:35). Până atunci, „fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită. Împotriviţi-vă lui tari în credinţă, ştiind că şi fraţii voştri în lume trec prin aceleaşi suferinţe ca voi.” (1 Petru 5:8-9). Iată Cuvântul lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi astăzi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , | Lasă un comentariu
05 iun. 2026

5 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Faraon a trimis și i‑a chemat pe Moise și pe Aaron și le‑a zis: „Am păcătuit de astă dată; Domnul este drept, iar eu și poporul meu suntem răi”.

Exod 9.27

Există șapte oameni în Biblie care au rostit cuvintele: „Am păcătuit”. Cinci dintre ei au fost nesinceri, iar doar doi dintre ei au rostit aceste cuvinte în urma unei pocăințe reale.

Primul de care ne vom ocupa este Faraon, împăratul Egiptului, iar el este un exemplu de păcătos împietrit. Vedem în cazul lui atât taina suveranității lui Dumnezeu, cât și responsabilitatea omului.

În câteva rânduri se spune la început că el „și‑a împietrit inima” ((Geneza 8.15; 9.34)), dar apoi citim cuvintele lui Dumnezeu către Moise cu privire la Faraon: „I‑am împietrit inima” ((Geneza 10.1)). Apostolul Pavel folosește această istorie a lui Faraon ca pe un exemplu despre suveranitatea lui Dumnezeu: El arată îndurare cui vrea și împietrește pe cine vrea ((Romani 9.17,18)). Cum se explică acest lucru? Nu putem decât să spunem că suveranitatea lui Dumnezeu lucrează împreună cu voința activă a omului și cu responsabilitatea acestuia. Același lucru îl vedem la crucea lui Hristos: scopul etern al lui Dumnezeu a lucrat alături de responsabilitatea omului ((Fapte 2.23)). Oamenii nu au fost nicidecum niște marionete lipsite de voință atunci când L‑au răstignit pe Domnul, însă în mod cert planurile lui Dumnezeu au fost împlinite.

Faraon părea că se pocăiește văzând cum plagă după plagă se abat asupra Egiptului, însă revenit cu repeziciune din nou la starea sa de împotrivire față de Dumnezeu. Spurgeon a spus următoarele cuvinte cu privire la această situație: «Pocăința care se naște în furtună moare la trecerea furtunii. Marinarul care devine pios în timpul furtunii redevine ticălos atunci când calcă pe uscat. Extinderea epidemiei de holeră umple bisericile noastre, iar restrângerea molimei golește bisericile». Să ne ferim să ne împietrim inima; dacă există pocăință, ea trebuie să fie sinceră.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă mor, va fi glorie!

Chem astăzi cerurile și pământul ca să mărturisească împotriva voastră: v‑am pus înainte viața și moartea, binecuvântarea și blestemul. Alege dar viața, ca să trăiești […]

Deuteronom 30.19

Un tânăr se afla în spital. Era într‑o stare gravă, iar acum viața lui atârna de „un fir de ață”. Un vizitator l‑a întrebat: „Crezi că te vei face bine?”. Tânărul a răspuns: „Dacă supraviețuiesc acestei situații, va fi har; dar, dacă mor, va fi glorie!”. Doar puțin timp mai târziu, devenise glorie pentru el.

Da, viața este har. A fi sănătos, a avea suficient de mâncare și a îmbătrâni sănătos, acestea sunt un har deosebit. Dar ce se întâmplă când apare moartea? – căci toată lumea știe că, mai devreme sau mai târziu, așteptată sau neașteptată, găsindu‑ne lucizi sau inconștienți, ea va veni… Va fi atunci glorie, sau va fi disperare în iad? În fața fiecărei persoane se află pe o parte „viața și moartea”, iar pe cealaltă parte, „binecuvântarea și blestemul”. Dumnezeu nu forțează pe nimeni. Fiecare alege pentru el: ori viața, binecuvântarea, bucuria și gloria veșnică, cu Domnul Isus, ori moartea, blestemul, „plânsul și scrâșnirea dinților”, respingându‑L pe Dumnezeu sau rămânând indiferenți față de El (Matei 13.42)!

Chiar nu simțim insistența Domnului Isus, când ne spune: „Nu vreți să veniți la Mine ca să aveți viață” (Ioan 5.40)? El încă ne cheamă, duios și iubitor, dar deopotrivă solemn și direct: „Alege viața, ca să trăiești”, „înclină‑ți urechea și vino la Mine. Ascultă, și sufletul tău va trăi” (Isaia 55.3). Nu este o opțiune să respingem o astfel de iubire! Domnul, Suveranul Creator a toate, Cel care ne‑a oferit viața și timpul, să nu aibă El parte de ceea ce ne‑a dăruit?

Citirea Bibliei: Geneza 40.1-23 · Psalmul 25.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 45.1‑13

Domnul a anunţat că avea să Se folosească de Cirus pentru a‑Şi împlini toată buna Sa plăcere (recitiţi 44.28). Acest împărat, care trebuia să pună capăt captivităţii poporului în Babilon, a fost chemat (numit) pe nume cu mult timp înainte ca poporul să fi fost dus în robie şi, în consecinţă, cu mult timp înainte să se fi născut. Am putea spune că harul divin ţinea acest „salvator” în rezervă. Suveranul Dumnezeu Îşi poate folosi slujitorii, fie că sunt credincioşi sau nu. Vedem, de pildă, că Dumnezeu l‑a folosit pe Nebucadneţar (Ieremia 25.9), un rege păgân, pentru a‑Şi îndeplini scopurile.

Versetele 9 şi 10, la care se gândea cu siguranţă apostolul când scria Romani 9.20, dovedesc nebunia celor care‑L contestă pe acest Dumnezeu creator şi suveran.

BIBLIA NE AJUTĂ SĂ BIRUIM ISPITA (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele şi o lumină pe cărarea mea.” (Psalmul 119:105)

Patriarhul Iov a spus: „Făcusem un legământ cu ochii mei, şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare.” (Iov 31:1). Iov nu putea să controleze mediul în care trăia și nici ispitele sale mai mult decât putem noi. Dar noi putem învăța o lecție valoroasă din cuvintele lui Iov. Un legământ este o promisiune făcută cu bună-credință, cu intenția de a o respecta. Este un pas al credinței pe care îl faci înainte de a ști ce circumstanțe vei întâlni, similar cu legământul căsătoriei.

Biblia afirmă: „Cel neprihănit va trăi prin credință” (Romani 1:17), deci nu prin eforturile lui. Credința se bazează pe voia revelată a lui Dumnezeu, iar rolul nostru este să fim de acord cu voia lui Dumnezeu, înțelegând că numai prin puterea Lui ne putem îndeplini legământul. Firea noastră egoistă se opune ascultării de poruncile lui Dumnezeu; dar, tot ce avem nevoie pentru a reuși ne aparține, datorită Duhului Sfânt care locuiește în noi. Dacă aștepți până te simți suficient de puternic pentru a-ți onora legământul cu Dumnezeu, asta nu se va-ntâmpla prea curând, poate chiar niciodată! Dar dacă o faci prin credință, recunoscând propria ta slăbiciune, Duhul Sfânt îți va da puterea de care ai nevoie pentru a-l respecta! Legământul făcut prin credință i-a permis lui Iov să spună: „nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare” (Iov 31:1), și nu puterea lui.

S-ar putea să spui: „Dar nu este mai bine să nu faci un legământ decât să faci unul și să-l încalci?” Nu, pentru că toate eșecurile noastre sunt acoperite de sângele lui Hristos. Biblia spune că: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept să ne ierte… și să ne curețe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9) Pocăința aduce iertare și un nou început!

Așadar, fă din Cuvântul lui Dumnezeu călăuza vieții tale!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , | Lasă un comentariu
04 iun. 2026

4 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Mi‑e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă.

Iov 42.6

Este o mare diferență între a învăța caracterul cărnii în mod experimental și a‑l învăța în lumina lui Dumnezeu, așa cum s‑a revelat ea la cruce. Dacă îi cunosc caracterul doar așa cum îl descopăr în mine însumi, rămân cu gândul că ea poate fi îmbunătățită. Admit că este rea – că iubește răul – dar mă și întreb: «Oare nu este posibil ca ea să fie îmbunătățită și schimbată?».

Se pot face multe pentru omul în carne, pentru a‑l cultiva și schimba, dar la final acesta se va afla mai departe de Dumnezeu decât a fost vreodată. Aceasta este marea lecție pe care o învăț la cruce. Aflat acolo, Hristos a fost batjocorit nu doar prin cântecele celor bețivi, ci și prin oamenii de seamă, prin cei care se aflau la porți și care împărțeau judecata, căci ei vorbeau împotriva Lui. Carnea, fie că este a bețivilor, fie că este a oamenilor sobri, Îl urăște pe Dumnezeu, Îl respinge pe Hristos, Cel în care Dumnezeu S‑a descoperit.

Prin urmare, crucea dovedește carnea ca fiind rea în mod iremediabil. Un om care iubește păcatul poate fi îmbunătățit, dar un om care urăște bunătatea perfectă este lipsit de orice șansă de schimbare. Când ajungem în acest punct, putem spune, împreună cu Iov, pe de o parte: „Iată, eu nu sunt nimic”, iar pe de altă parte: „Mi‑e scârbă de mine”. Nu ne este scârbă de un om, oricât de rău ar fi el, iar dacă acesta se străduiește să învingă ceea ce este rău în el, chiar îl admirăm; însă când un om este dovedit a fi rău dincolo de orice speranță de îmbunătățire, atunci ne scârbim de el pe drept. La această concluzie a trebuit să ajungă Iov; și tot aici trebuie să ajungem și noi. În lumina crucii trebuie să ajungem la acest punct în care ne considerăm cu totul răi și fără nicio speranță de îndreptare.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cele 5 degete ale rugăciunii

Îndemn deci, întâi de toate, să se facă cereri, rugăciuni, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii.

1 Timotei 2.1

Cât de importantă este rugăciunea în viața de zi cu zi! În situații limită, toți Îl implorăm pe Dumnezeu și Îi cerem ajutorul. Dar ce binecuvântată este rugăciunea în mod regulat! Ce înălțător este să Îi prezentăm cererile noastre lui Dumnezeu, gândindu‑ne nu la nevoile noastre, ci la ale altora! Câte motive avem să Îi mulțumim Domnului, în fiecare zi, pentru dovezile bunătății Sale! Iată o ilustrație a ceea ce am putea numi „principiul celor cinci degete ale rugăciunii”, de folos în mijlocirea noastră:

Degetul mare: Când împreunăm mâinile pentru rugăciune, degetul mare este cel mai aproape de inima noastră, așadar, să începem prin a ne ruga pentru cei mai apropiați: soțul, soția, copiii, părinții!

Degetul arătător: Este un simbol al îndrumării, de aceea să îi aducem în rugăciune pe toți cei care ne instruiesc în Cuvântul lui Dumnezeu!

Degetul mijlociu: Este cel mai mare și ne amintește să ne rugăm pentru cei care sunt deasupra: guvernanți, dascăli, mentori la locul de muncă!

Degetul al patrulea: Este de obicei cel mai slab, iar el ne aduce aminte să ne rugăm pentru cei care sunt bolnavi, slabi, asupriți sau cu probleme!

Degetul mic: Arată cât de mici suntem în fața Atotputernicului Dumnezeu, de aceea să Îi cerem Domnului să aibă grijă de noi, să ne ajute și să ne păzească!

Citirea Bibliei: Geneza 39.1-23 · Psalmul 24.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 44.14‑28

Pentru a‑şi linişti conştiinţa, lumea asociază cu plăcere religia cu căutarea confortului şi a plăcerilor (comp. cu Exod 32.6), asemenea acestui om care, din acelaşi lemn, îşi aprinde un foc, îşi coace pâinea, se încălzeşte … şi îşi ciopleşte un idol. Această descriere este suficientă pentru a dovedi nebunia unei asemenea închinări: în loc să‑L adore pe Cel care l‑a creat, nebunul se prosterne înaintea unui obiect inert, ieşit din propriile lui mâini.

Versetele 9‑20 sunt marcate de lucrarea omului: el face una, el face alta. Îşi cheltuie truda fără măsură, şi toate acestea într‑o tragică iluzie, pentru că „se hrăneşte cu cenuşă … ca să nu‑şi scape sufletul” (v. 20).

Începând cu v. 21 găsim ce face Dumnezeu: „Eu ţi‑am şters fărădelegile ca pe un nor gros, şi păcatele tale ca pe un nor … Eu te‑am răscumpărat” (v. 22). După cum vântul îndepărtează într‑o clipă norii cei mai groşi, tot aşa Dumnezeu, cu suflarea Lui puternică, alungă tot ceea ce s‑a strâns între El – care este lumină – şi sufletul nostru, care are nevoie de această lumină precum pământul de lumina soarelui. Cel care a „desfăşurat cerurile”, „a aşternut pământul” şi „a făcut omul” (v. 24) va face şi tot ceea ce este necesar pentru restaurarea poporului Său … şi pentru mântuirea oricăruia care crede.

BIBLIA NE AJUTĂ SĂ BIRUIM ISPITA (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător… judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4:12)

Se pare că, în zilele noastre, indiferent unde te uiți există ispite! Tinerii noștri sunt bombardați cu imagini care îi derutează, îi seduc și le erodează standardele de decență și stăpânire de sine. Un pastor de vreo optzeci de ani, un credincios înțelept și devotat, a fost întrebat cam pe la ce vârstă ispita sexuală nu mai este o problemă. Fără ezitare, el a răspuns: „Probabil după optzeci de ani!” Adevărul este că, dacă respiri, ești vulnerabil! Și lucrurile nu se opresc aici.

Cercetările arată că un număr tot mai mare de persoane sunt prinse în capcana literaturii, filmelor și videoclipurilor seducătoare, ușor accesibile. Puterea voinței, aplicarea filtrelor pe internet și responsabilitatea personală față de cineva sunt foarte valoroase și pot ajuta. Dar acestea singure nu vor aduce eliberarea sau vindecarea rănilor morale provocate de diavol. Cu toții trebuie să ascultăm și să păzim câteva porunci biblice care ne-au fost date ca să ne protejeze. Domnul Isus a spus: „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime: ‘Să nu preacurveşti.’ Dar Eu vă spun că oricine se uită la o femeie ca s-o poftească a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5:27-28).

Primul pas este să recunoaștem că pofta este distructivă și este prohibită în Sfânta Scriptură. Domnul Isus nu Se referă aici la o privire întâmplătoare, fugară… El Se referă la o privire insistentă, plină de dorință care aprinde pofta și conduce la păcat. Aceasta implică un proces, nu un gând trecător. Cuvântul grecesc blepo folosit aici pentru „se uită” implică o contemplare aparte plină de pofte și dorințe greșite.

Așadar, o privire care „zămislește” o dorință greșită ar trebui să fie semnalul nostru pentru a chema Duhul Sfânt în ajutor, ca să ne împotrivim păcatului și să umblăm în curăție. Este Cuvântul din partea lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
03 iun. 2026

3 Iunie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi.

Romani 5.8

Pentru a învăța că în carne nu este nimic bun – că aceasta este rea în mod iremediabil – trebuie să mergem la cruce. La cruce vedem manifestarea bunătății perfecte în Dumnezeu şi manifestarea bunătății perfecte în Om, în Omul Isus Hristos. La cruce, harul, dragostea şi bunătatea au strălucit în toată splendoarea lor.

Cum a acționat carnea în prezența acestei bunătăți perfecte? Ea L-a refuzat complet pe Acela în Care a fost manifestată bunătatea. L-a lepădat, L-a scuipat în față, L-a batjocorit, punându-I pe cap o cunună de spini, L-a pironit pe cruce şi L-a aruncat afară din lume. Cu toții am fost reprezentați la cruce, pentru că acolo a fost prezentă orice clasă de oameni, religioasă sau evlavioasă, educată sau ignorantă, rafinată sau grosolană; cu toții am fost acolo şi toți L-am lepădat pe Hristosul lui Dumnezeu. Fiecare poate spune: «Acolo eu îmi văd carnea adusă față în față cu bunătatea perfectă; acolo firea mea, orice formă ar lua, declară fără ezitare că urăşte complet bunătatea». Aşa cum cineva a spus: «Imaginea unui Hristos lepădat m-a ajutat să mă descopăr pe mine însumi înaintea mea, pentru că acolo au fost date pe față cele mai adânci cotloane ale inimii mele şi acolo eul, eul cel oribil, a fost descoperit în totul».

Învățând în mod experimental ceea ce este carnea, îi descopăr poftele şi lăcomia, mândria şi deşertăciunea. Într-un cuvânt, descopăr prin experiențe amare că firea iubeşte răul. Dar, când vin la cruce, învăț o latură şi mai teribilă a caracterului cărnii, pentru că acolo aflu că firea urăşte binele.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Recunoaşterea greşelilor

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept să ne ierte păcatele şi să ne curățească de orice nedreptate.

1 Ioan 1.9

S-au făcut unele greşeli – cu aceste cuvinte şi-a început directorul discursul cu privire la acțiunile ilegale în care compania sa era implicată. Părea umil, însă avea grijă să se distanțeze de acuzații, dând impresia că el, personal, nu făcuse nimic greşit.

Unele greşeli sunt doar nişte greşeli: ai uitat de o întâlnire, ai luat din şifonier o haină care nu trebuia, te-ai adresat cuiva cu numele greşit. Există însă şi acțiuni deliberate, care depăşesc mult în gravitate erorile menționate mai înainte. Dumnezeu le numeşte păcate şi ne socoteşte responsabili pentru ele. Din nefericire însă, tendința noastră este să ne minimalizăm greşelile sau să dăm vina pe alții pentru ele.

Adesea procedăm precum Aaron, care s-a aşezat în cea mai favorabilă poziție atunci când a fost comis păcatul cu privire la vițelul de aur: Tu cunoaşti poporul, că este pus pe rău. Şi mi-au zis: Fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră, pentru că nu ştim ce i s-a întâmplat lui Moise acesta, omul care ne-a scos din țara Egiptului!. Şi le-am zis: Cine are aur?. Ei l-au scos şi mi l-au dat, iar eu l-am aruncat în foc, şi a ieşit acest vițel (Exod 32.22-24). Este ca şi cum ar fi zis: S-au făcut unele greşeli. Dumnezeu însă aşteaptă ca noi să ne recunoaştem păcatele. Dacă le mărturisim cu sinceritate înaintea Lui, El ne iartă şi ne curățeşte de orice nedreptate.

Citirea Bibliei: Geneza 38.1-30 · Psalmul 23.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 44.1-13

Aceste capitole ne poartă din nou spre începutul istoriei lui Israel. Domnul a format şi a pus deoparte acest popor pentru El Însuşi (cap. 43.21; 44.2). Ei erau ai Lui, şi El al lor (v. 5). El le-a dat apoi Legea, care începea astfel: Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, … să nu ai alți dumnezei afară de Mine… Să nu-ți faci niciun chip cioplit… (Exod 20.2-4), iar istoria poporului ne învață cât de mult au fost călcate aceste porunci. Idolatria nu este însă în exclusivitate păcatul lui Israel, nici al popoarelor păgâne (1 Corinteni 10.14). Făcând inventarul obiectelor pe care noi le posedăm – ca şi al celor mai tainice gânduri pe care le nutrim – vom descoperi, probabil, mai mult decât un idol bine instalat în inima noastră. Din acest motiv, Duhul lui Dumnezeu este atât de des întristat, iar binecuvântarea este oprită… (comp. cu v. 3).

Finalul pasajului citit ne aduce în atenție încă două expresii cu privire la idol, la care dorim să medităm. Idolul este făcut după frumusețea omului (v. 13; comp. cu 1.6), ca expresie a faptului că omul se complace (în sinea lui) în a onora şi a sluji creatura, mai degrabă decât pe Cel care l-a creat (Romani 1.25). În al doilea rând, idolul este făcut ca să stea într-o casă (v. 13), de aceea trebuie să veghem şi asupra inimii noastre, locul ascuns din Deuteronom 27.15, dar şi asupra casei noastre.

ODIHNA ŞI RELAXAREA SUNT ESENŢIALE | Fundația S.E.E.R. România

Isus le-a zis: Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniți-vă puțin. (Marcu 6:31)

Dumnezeu a poruncit respectarea zilei de sabat dintr-un motiv întemeiat: odihnă, refacere după munca noastră. Dacă Dumnezeu a simțit că trebuie să se odihnească după şase zile de activitate creativă, cu cât mai mult ar trebui să ne odihnim noi?

Domnul Isus era un susținător al odihnei. Odată, El i-a trimis pe ucenicii Săi într-o călătorie de evanghelizare. Când s-au întors încântați de toate minunile extraordinare care s-au întâmplat, te-ai fi gândit că El îi va îndemna să mențină/mărească ritmul… Dar El nu a făcut asta! Isus le-a zis: Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniți-vă puțin. Căci erau mulți care veneau şi se duceau şi ei n-aveau vreme nici să mănânce. (Marcu 6:31-32)

Să ne gândim la cuvintele: mulți care veneau şi se duceau. Sună asta ca o zi obişnuită din viața ta, în care rareori ai ocazia să iei o pauză? Domnul Isus era îngrijorat că ucenicii Lui îşi vor pierde echilibrul. El nu Se grăbea niciodată, nu părea stresat sau controlat de mulțimi, îşi păstra prioritățile în ordine şi reuşea întotdeauna să ducă la bun sfârşit ceea ce-şi propunea să facă.

Trebuie să consideri aceste momente la fel de importante ca orice altă răspundere individuală.

Aşadar, dacă nu ştii cum ar trebui să acționezi, roagă-te: Părinte Ceresc, ajută-mă să fac din odihnă o prioritate în viața mea. Ajută-mă să nu mai dezonorez trupul meu, acest templu al Duhului Sfânt, pe care mi l-ai dat pentru a-mi îndeplini scopul aici pe pământ.

Amin?

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries