Mana Zilnica

19 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor în necazuri, întotdeauna ușor de găsit.

Psalmul 46.1

Psalmul 46 este deosebit de mângâietor, mai ales în timpurile tulburi pe care noi le traversăm, fiindcă el ne dă asigurarea că Dumnezeu Însuși este Adăpostul nostru, orice s‑ar întâmpla în această lume. Peste tot, oamenii necredincioși se ridică împotriva voii lui Dumnezeu, iar credincioșii sunt atacați încontinuu. De asemenea, războaiele și masacrele, bolile cumplite și fenomenele meteorologice dezastruoase, toate acestea cresc în număr și în intensitate zi de zi.

Mai mult, pare că tot ceea ce este drept și adevărat în această lume este pus sub semnul îndoielii, astfel că ordinea este răsturnată și inversată de către prințul lumii acesteia. Cu siguranță, acestea sunt semnele sfârșitului, însă Dumnezeu are un plan minunat de binecuvântare cu cei ai Săi, așa că nu trebuie să ne temem. „Dumnezeu este adăpostul și tăria noastră, un ajutor în necazuri, întotdeauna ușor de găsit. De aceea nu ne vom teme, chiar dacă s‑ar răsturna pământul și s‑ar clătina munții în inima mărilor.“ În ciuda tuturor necazurilor și a încercărilor, dragostea lui Dumnezeu și grija Lui pentru cei ai Săi strălucesc cu putere în cele mai întunecate ceasuri.

Poate că astăzi drumul nostru este plin de dificultăți și de nevoi, iar paharul nostru este nespus de amar. Poate că norii suferinței se adună deasupra noastră tot mai mult, fără nicio speranță de schimbare. Să avem curaj! Fiecare credincios se poate odihni în liniște în mijlocul celor mai adânci încercări, știind că scopurile Tatălui sunt sigure și că planul dragostei Sale pentru copilul Său nu eșuează niciodată. „Opriți‑vă, și să știți că Eu sunt Dumnezeu: Eu voi fi înălțat printre națiuni, voi fi înălțat pe pământ. Domnul Oștirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn înalt pentru noi“ (Psalmul 46.10,11).

S. Faulkner

SĂMÂNȚA BUNĂ

El Și‑a întins mâna din înălțime, m‑a apucat, m‑a scos din ape mari.

Psalmul 18.16

„M‑a scos din ape mari“

Prin imaginea acestor ape mari, din care a fost scos, psalmistul zugrăvește două aspecte ale mântuirii.

Pe de o parte, mântuirea de păcate. David se vedea înecându‑se. Atunci Dumnezeu intervine de sus, apucându‑l și trăgându‑l din apă. Nu este acesta tabloul convertirii noastre? Ne aflam într‑o vâltoare care ne îndepărta din ce în ce mai mult de Dumnezeu. Eram trași în adâncuri de păcatele noastre. Ne îndreptam inevitabil spre pieirea eternă. Atunci am auzit evanghelia harului: Dumnezeu nu vrea să fim pierduți. Am ajuns să‑L cunoaștem pe Isus Hristos, care a venit în lume pentru a‑i mântui pe păcătoși. Am strigat la El cu credință, iar El Și‑a întins mâna, ne‑a scos din apă și ne‑a așezat picioarele pe stâncă. Acum nu ne mai așteaptă condamnarea. Suntem mântuiți pentru timp și pentru eternitate.

Pe de altă parte, mântuirea în viața de credință. În mod constant, în viața noastră apar situații care ne copleșesc. Pare că ne înecăm în probleme. Putem fi surprinși de unele întâmplări care ne duc departe de locul în care am fi vrut să ajungem. Când însă Îl chemăm în ajutor pe Domnul, El Își întinde mâna și ne ține strâns, astfel încât să nu ne scufundăm. Putem fi siguri că El ne va duce prin toate dificultățile noastre către căminul nostru ceresc. Nimic din ce ni se întâmplă nu este lăsat la voia întâmplării, dar să ne străduim să înțelegem scopul divin. Scoaterea cu totul din încercare ar putea fi uneori cea mai rea soluție pentru noi.

Citirea Bibliei: Neemia 12.1-30 · Proverbe 16.12-24

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 5

La sfârşitul Psalmului 4 l‑am văzut pe cel credincios culcându‑se şi adormind în pace. Aici îl vom privi când se trezeşte. Evlavia trebuie să ne însoţească în orice moment din viaţă, ceea ce înseamnă că şi în clipele pe care le petrecem singuri în camera noastră. Deuteronom 6.7 ne invită să‑I dăm Cuvântului lui Dumnezeu locul său dimineaţa, ca şi seara; în casă, ca şi pe drum (înăuntru, ca şi afară). La ivirea zorilor, primul lucru pe care‑l făcea psalmistul era să‑şi înalţe rugăciunea către Împăratul său, către Dumnezeul său (Psalmul 63.1). Să‑l imităm, iubiţi prieteni creştini, cu tot mai mult zel şi libertate, cu cât Dumnezeul Căruia ne adresăm este, în Isus, Tatăl nostru.

În Psalmul 4, rugăciunea avea o notă de urgenţă şi se reducea la un simplu strigăt (v. 1,3): acesta era suficient pentru ca Dumnezeu să asculte. Aici, în Psalmul 5, cererea este pregătită, formulată într‑un mod anume, după care credinciosul poate aştepta un posibil răspuns… pe care, de altfel, nu trebuie să încerce să‑l obţină.

Subiectul încrederii în faţa uneltirilor celor răi continuă. Este remarcabil să găsim citat v. 9, cel care se aplică vrăjmaşilor, în Romani 3.13, care‑i califică pe toţi oamenii. Aceasta se explică prin Romani 5.10: noi toţi eram vrăjmaşi lui Dumnezeu în ce priveşte gândirea noastră, în lucrări rele (vezi şi Coloseni 1.21).

O LUCRARE A LACRIMILOR | Fundația S.E.E.R. România

„Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa se întoarce cu veselie când îşi strânge snopii.” (Psalmul 126:6)

Dacă plângi ușor, s-ar putea ca Dumnezeu să-ți fi încredințat o lucrare a lacrimilor. Ce înseamnă asta? Iată cum explică autoarea Liz Curtis Higgs: „Plâng ușor și des. Lacrimi fericite, lacrimi triste, lacrimi exagerate… Lacrimi din reclamele Hallmark – spui tu… Plâng la biserică… Când aud rostindu-se un adevăr minunat sau o cântare glorioasă înălțată în laudă, când văd un nou credincios făcând un pas înainte, sau un sfânt în vârstă citind Scripturile, sunt atât de copleșită de prezența lui Dumnezeu încât lacrimile îmi curg pe obraji. Dacă eu m-am împăcat cu asta, multe femei se rușinează de lacrimile lor.

O soră dragă din Missouri credea că lacrimile ei sunt o piedică în slujirea lui Dumnezeu. Spunea ea: „Vreau să ajut oamenii care suferă, dar când le aud poveștile, încep să plâng!” Am îmbrățișat-o și i-am spus: „Ai o lucrare a lacrimilor! Biblia ne spune să „plângem cu cei care plâng” (Romani 12:15) și „prin mângâierea cu care noi înşine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz” (2 Corinteni 1:4). Lacrimile tale nu dor, ele ajută!”

Dumnezeu poate folosi orice Îi încredințăm Lui: râsete și lacrimi, bucurii și necazuri, victorii și greșeli, puteri și slăbiciuni… Îi slujim cel mai bine pe ceilalți atunci când ne oferim adevărata noastră persoană, așa cum este, fără să așteptăm până când ne vom curăți faptele sau ne vom usca lacrimile, ci chiar acum, cu lacrimi cu tot…

Într-o zi, El ne „va șterge orice lacrimă din ochi” (Apocalipsa 21:4)… Dar până atunci, lacrimile noastre sunt atât de prețioase pentru El, încât – asemenea vinului fin și parfumului neprețuit – El le păstrează într-un burduf (vezi Psalmul 56:8).

Așadar, crede că plânsul tău de acum se va transforma în veselie!

16 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Mergeți și faceți ucenici din toate națiunile, botezându‑i pentru Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându‑i să păzească toate câte v‑am poruncit! Și, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.

Matei 28.19,20

Dumnezeu l‑a chemat pe Moise și i‑a spus că urma să‑l trimită la Faraon cu un mesaj de eliberare pentru poporul Său. Deși Moise a obiectat, căci se simțea incapabil, Dumnezeu i‑a dat o asigurare: „Eu voi fi negreșit cu tine“ (Exod 3.10,12).

Într‑un fel asemănător, Ghedeon a fost chemat de Dumnezeu să‑i înfrângă pe madianiți, însă el s‑a tras înapoi, zicând: „Cum să‑l salvez eu pe Israel?“. El s‑a simțit cel mai slab și mai neînsemnat din poporul Său, însă Dumnezeu l‑a încurajat, spunându‑i: „Negreșit, Eu voi fi cu tine“.

Aceste întâmplări au fost scrise pentru „învățătura noastră“ (1 Corinteni 10.11). Trăim în vremuri diferite de cele ale lui Moise și Ghedeon, însă ne găsim în aceeași perioadă generală, numită „veacul acesta rău“ și „întunericul acesta“ (Galateni 1.4; Efeseni 6.12).

În textul de astăzi vedem cum Domnul înviat, înainte de a Se înălța la cer, le‑a dat ucenicilor Săi o misiune divină: „Mergeți și faceți ucenici din toate națiunile“. Ce misiune îndrăzneață! Uneori ne este greu să le vorbim celor din familia noastră sau vecinilor noștri, care ne cunosc și ne iubesc; atunci ce să mai zicem de a le vorbi străinilor! Stăpânirile rele ale întunericului acestuia sunt cu totul împotriva noastră și de cele mai multe ori ne simțim slabi și incapabili să vorbim sau să acționăm. Totuși, Domnul nu a menționat nimic din acestea – și cu siguranță că era conștient de existența lor. El Se înălța la cer ca „Domn al tuturor“ (Fapte 10.36), ca Cel Căruia Îi fusese dată toată autoritatea în cer și pe pământ. El avea să le deschidă calea ucenicilor și i‑a asigurat, pe ei și pe noi, cu aceste cuvinte: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului“.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine a măsurat apele în pumnul mâinii sale și a măsurat cerurile cu palma și a cuprins într‑o măsură țărâna pământului și a cântărit munții într‑o balanță, și dealurile cu cântarul?

Isaia 40.12

Paharul vărsat

Am dat din greșeală cu mâinile peste paharul cu apă. Acum lichidul se scurge dincolo de marginea mesei. Încurcat, încerc să prind apa cu mâinile goale, dar în zadar! Cea mai mare parte îmi curge printre degete. Doar un strop îmi rămâne în palme. Restul formează o baltă pe podea.

Așa este și în viața mea în unele zile. Încerc să rezolv probleme, să corectez greșeli, să schimb circumstanțe. Dar, oricât mă străduiesc, mâinile mele slabe și ineficiente cu greu pot face vreo diferență. Sunt complet neputincios și neajutorat în fața prea multor provocări…

Însă de ce nu îmi aduc temerile și grijile înaintea Dumnezeului Puternic și Înțelept? El are evidența vieții mele. Chiar nu vreau să învăț să‑mi pun grijile în mâinile Sale? De ce nu aștept liniștit ajutorul Său? Dumnezeul care măsoară apele întregului pământ cu palma Sa este Atotputernic. Mâinile Lui sunt suficient de mari încât să susțină totul. Cât de fericit este Dumnezeu să mă vadă cum îmi pun toată încrederea în El! Tatăl nu a dezamăgit niciodată pe niciunul dintre copiii Săi. Promisiunea Lui nu se schimbă: „Încrede‑te în El, și El va lucra“ (Psalmul 37.5). Și, încă mai minunat, „El vă va întări până la sfârșit“ (1 Corinteni 1.8). Așa cum nu am avut nicio participare în gândurile din eternitate ale lui Dumnezeu de a mă alege și de a mă chema, tot așa nu pot face nimic care să schimbe gândurile Lui de a mă păstra în har; siguranța mea este pusă în legătură cu credincioșia Sa. De ce uit acest adevăr prețios și mă chinui să prind cu mâinile goale apa vărsată?

Citirea Bibliei: Neemia 9.26-38 · Proverbe 15.12-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 2

Psalmii 1 şi 2, complementari unul altuia, servesc drept introducere a întregii cărţi. Ei pun în evidenţă cele două mari păcate comise de Israel prin refuzul dublei mărturii date de Dumnezeu poporului: neascultare faţă de legea Sa (Psalmul 1) şi respingerea Fiului Său (Psalmul 2).

Psalmul 2 ne ajută să‑L descoperim pe Dumnezeu având gândurile îndreptate spre Cel care este „Unsul Său“ (v. 2), „Împăratul Său“ (v. 6), „Fiul Său“ (v. 7,12 citate în Fapte 13.33) şi veghind ca Isus să fie onorat pe acelaşi pământ pe care a fost şi dispreţuit. Odinioară, „Irod şi Ponţiu Pilat, împreună cu naţiunile şi cu popoarele lui Israel“ s‑au strâns împotriva Lui (Fapte 4.25‑28); crucea Sa a purtat batjocoritoarea inscripţie: „Isus din Nazaret, Regele iudeilor“ (Ioan 19.19), prin care oamenii ar fi vrut să‑I transmită lui Dumnezeu: „Iată ce facem din Împăratul Tău”. Într‑o zi viitoare însă, chiar în timpul revoltei deschise a naţiunilor, va apărea Împăratul cel drept pe care Dumnezeu Îl rezervă pentru acest pământ (Psalmul 89.27,28).

De aceea, încă de la începutul cărţii Psalmilor, pentru a‑l încuraja pe cel credincios în necazurile sale, Dumnezeu Se prezintă (v. 6) ca dominând întreaga scenă a evenimentelor, dirijând totul spre gloriosul Său ţel final.

Să reţinem îndemnul din v. 11: „Slujiţi Domnului cu teamă“. „Cu bucurie“, spune de asemenea Psalmul 100.2. „Din toată inima voastră“, completează 1 Samuel 12.20.

CUM SĂ FIM FOLOSIȚI DE DUMNEZEU? | Fundația S.E.E.R. România

„Scripturile… mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5:39)

Pentru a fi folosit de Dumnezeu, trebuie să știi două lucruri:

1) Cine este Dumnezeu. O fetiță de la școala duminicală a fost întrebată de învățătoarea ei ce desenează. Ea a răspuns: „O imagine a lui Dumnezeu”. Învățătoarea a spus: „Dar nimeni nu L-a văzut vreodată!” Încrezătoare, fetița a răspuns: „După ce termin eu desenul, Îl vor vedea!” Te rog să înțelegi un lucru: singurul Dumnezeu pe care unii oameni din jurul tău Îl vor vedea vreodată este cel pe care Îl văd în tine în fiecare zi! Și pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu, trebuie să petreci timp cu El. Nu timpul rămas, ci timp de calitate, timp zilnic, timp prioritizat!

2) Cine ești tu. Când Dumnezeu l-a chemat pe Moise ca să elibereze poporul Israel din Egipt, acesta L-a întrebat pe Dumnezeu două lucruri:

a) „Când mă voi duce la copiii lui Israel şi le voi spune: ‘Dumnezeul părinţilor voştri m-a trimis la voi’ şi mă vor întreba: ‘Care este Numele Lui?’, ce le voi răspunde?… Dumnezeu a zis lui Moise… „Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: ‘Cel ce Se numeşte «Eu sunt» m-a trimis la voi.’” (Exodul 3:13-14). Pentru a ști cine ești tu, trebuie mai întâi să știi cine este Dumnezeu – și atunci vei avea credibilitate.

b) „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu…” Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.” Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ, şi toiagul s-a prefăcut într-un şarpe… „Iată”, a zis Domnul, „ce vei face, ca să creadă că ţi S-a arătat Domnul Dumnezeul părinţilor lor…” (Exodul 4:1-3, 5) Moise avea deja ceea ce-i trebuia! La fel, și tu ai!

Concluzie: pentru a fi folosit de Dumnezeu, trebuie să știi cine este El și cine ești tu!

15 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul a vorbit lui Moise, zicând: „Vorbește lui Aaron și fiilor săi, zicând: Aceasta este legea jertfei pentru păcat: în locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot să se înjunghie jertfa pentru păcat înaintea Domnului: este preasfântă. S‑o mănânce preotul care o aduce pentru păcat; să se mănânce într‑un loc sfânt, în curtea cortului întâlnirii“.

Levitic 6.24‑26

Să observăm că acestea sunt spuse nu celui care aduce jertfa, ci lui Aaron și fiilor săi. Într‑adevăr, cel care aducea jertfa trebuia s‑o înjunghie. Însă Dumnezeu nu așteaptă din partea celui care a păcătuit să aibă o mare înțelegere. De aceea, în grija Sa, El încredințează misiunea lui Aaron (Domnului Isus) și fiilor lui Aaron (credincioșilor duhovnicești) să aibă grijă ca cel care a păcătuit să înjunghie jertfa pentru păcat în locul unde se înjunghie arderea‑de‑tot, „ca nu cumva cineva să fie doborât de prea multă mâhnire“ (2 Corinteni 2.7).

„Preotul care va aduce jertfa pentru păcat, acela s‑o mănânce; să fie mâncată într‑un loc sfânt, în curtea cortului întâlnirii“ (versetul 26). Să nu uităm că acestea le‑au fost spuse lui Aaron și fiilor săi. Domnul Isus este deci primul care mănâncă jertfa pentru păcat. A mânca înseamnă a lăsa să pătrundă înăuntrul tău cele care vorbesc despre păcatul însuși și despre jertfa pentru acest păcat. Înseamnă deci a te face una cu păcatul. Aceasta a făcut Domnul Isus pe cruce. El a purtat acolo păcatele mele în trupul Său și a zis: „Sunt fărădelegile Mele“ (comparați cu Psalmul 40.12). El le‑a purtat în trupul Său pe cruce și, la fel ca în Levitic 16.21, pe toate le‑a mărturisit înaintea lui Dumnezeu ca păcate ale Sale, cu toate că erau ale mele. El S‑a făcut pe deplin una cu mine.

Atunci când Domnul Isus a fost făcut păcat și a purtat păcatele mele, la El nu a fost ceva doar în exterior, formal. El S‑a făcut pe deplin una cu mine și a simțit murdăria păcatelor mele, ca și cum ar fi fost păcatele Sale, cu toate că El în Sine este curat și sfânt. Și, pentru că sentimentele Sale nu erau tocite, ca la mine, prin păcatele care locuiesc înăuntru, El a simțit mult mai puternic mizeria și grozăvia păcatelor. El S‑a făcut una cu mine, ca și cum El ar fi înfăptuit acest păcat. Prin aceasta, El este în stare să exercite slujba preoțească.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Unde să mă duc de la Duhul Tău și unde să fug de la fața Ta? Dacă mă sui în ceruri, Tu ești acolo; dacă mă culc în Locuința morților, iată, Tu ești acolo.

Psalmul 139.7,8

Deghizarea lui Ahab

Regele necredincios Ahab a fost înștiințat de către profet că nu se va întoarce viu din război. Atunci împăratului i‑a venit o idee, prin care spera să scape de această soartă crudă. Deoarece la acea vreme în astfel de bătălii erau vizați în special regii și comandanții de oști, și‑a propus să intre în luptă în uniforma unui soldat obișnuit, pentru a rămâne necunoscut. Și tertipul lui a reușit să provoace confuzie în armata inamică. Dar, când un bărbat și‑a luat arcul și a tras la întâmplare, săgeata l‑a lovit pe regele deghizat chiar prin încheietura armurii. Era săgeata din tolba lui Dumnezeu! Astfel, Ahab a murit în seara aceleiași zile, întocmai cum spusese Domnul.

Această scenă solemnă ne arată că omul nu poate fugi de Dumnezeu. Cu toate acestea, mulți încearcă. Bogatul din parabola relatată de Luca a murit fără să fi fost împăcat cu Dumnezeu. El și‑a dus vinovăția în mormânt, fără iertare. Când s‑a trezit pe tărâmul morții, s‑a aflat deodată într‑un chin de nedescris, într‑un loc departe de Dumnezeu. Noi însă putem fi cruțați de o astfel de soartă, dacă stăm cu fața la El, mărturisindu‑ne vina înaintea Lui și crezând în Mântuitorul și în lucrarea Lui de pe cruce. Iar Dumnezeu ne va face părtași la binecuvântările poporului lui Dumnezeu. Nu ne vom mai teme niciodată de judecata divină. În același timp, primim binecuvântări spirituale: devenim copii ai lui Dumnezeu, primim Duhul Sfânt care va locui în noi, aparținem celor răscumpărați, avem viața veșnică, suntem în siguranță pentru totdeauna și ne bucurăm în așteptarea venirii Lui.

Citirea Bibliei: Neemia 9.4-25 · Proverbe 15.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 1

Psalmii (sau „laudele“) sunt supranumiţi şi „inima Scripturilor“, deoarece, sub forma lor poetică, ei exprimă în special sentimente. Vom găsi astfel redate, pe paginile psalmilor, suferinţa, neliniştea, teama, … dar şi încrederea, bucuria, mulţumirea. Sunt sentimentele israeliţilor credincioşi (pe care aceştia le vor cunoaşteîn timpul şi după domnia lui Antihrist); sunt sentimentele şi afecţiunile Domnului Isus (pe care‑L putem observa încărcându‑Se mai dinainte, din compasiune pentru rămăşiţa credincioasă a iudeilor, cu mâhnirile pe care aceasta le va avea de suportat); sunt şi sentimentele care‑i pot încerca, în împrejurările lor, pe credincioşii din toate timpurile.

Psalmul 1 se deschide cu trei versete care definesc trăsăturile celor care pot cânta aceşti psalmi (ale fericiţilor, despre care poetic se spune: „ferice de cei…“). Mai presus de toate, Dumnezeu o cere pe cea de pus deoparte, de separat de rău. Câtă aplicabilitate are v. 1 în viaţa de toate zilele! Este condiţia indispensabilă pentru a ne putea apoi bucura de Cuvânt (v. 2) şi pentru a aduce rod (v. 3; Ieremia 17.7,8; Ioan 15.5). Pomul sădit lâng㠄pâraie de ap㓠îl reprezintă pe credinciosul înrădăcinat în Hristos, care‑şi primeşte puterea de viaţă din El. Isus, ca Om, a împlinit perfect şi punerea deoparte şi desfătarea în legea Domnului şi plinătatea în rodire, toate spre gloria lui Dumnezeu.

NU RIDICA ZIDURI! | Fundația S.E.E.R. România

„Dragostea… acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.” (1 Corinteni 13:7)

Un autor necunoscut a scris următoarele cuvinte emoționante:

„Poza lor de la nuntă, de pe masă, își bătea joc de ei, două persoane ale căror minți nu se mai conectau. Se lăsase o barieră atât de grea între ei, încât nici tăvălugul cuvintelor, nici artileria atingerilor n-o mai puteau dărâma. Undeva, între primul dinte al celui mai mare copil și absolvirea celei mai mici fiice, se pierduseră unul de celălalt. De-a lungul anilor, fiecare a descâlcit încet acel ghem de ațe încâlcite numit „sine” și, în timp ce trăgeau de nodurile încăpățânate, fiecare își ascundea față de celălalt căutarea.

Uneori ea plângea noaptea și implora șoptit întunericul să-i spună cine era. El stătea întins lângă ea, sforăind ca un urs care hibernează, neștiind de iarna ei. Ea a urmat chiar un curs de artă modernă, încercând să se regăsească în culorile stropite pe o pânză, plângându-se celorlalte femei despre bărbații insensibili. S-a urcat într-un mormânt numit „birou”, și-a înfășurat mintea într-un giulgiu de figuri de hârtie și s-a îngropat în clienți… Încet-încet, s-a ridicat zidul între ei, cimentat de mortarul indiferenței.

Într-o zi, întinzând mâna unul către celălalt, au dat de o barieră peste sau prin care nu mai puteau trece… și, retrăgându-se din cauza pietrei reci, fiecare s-a îndepărtat de străinul de pe partea cealaltă. Pentru că atunci când dragostea moare, nu se întâmplă într-un moment de luptă furioasă și nici când trupurile aprinse își pierd căldura. Ea zace gâfâind, epuizată, dându-și sfârșitul la picioarele unui zid pe care nu l-a putut escalada!”

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este acesta: nu lăsați niciun fel de zid să se ridice între voi!

12 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Să le deschizi ochii, ca să se întoarcă de la întuneric la lumină și de sub puterea lui Satan la Dumnezeu, ca să primească iertarea păcatelor și moștenire între cei care sunt sfințiți prin credința în Mine.

Fapte 26.18

Sfințirea (2)

În acest verset, credința este instrumentul prin care suntem sfințiți, fiindcă ea ne pune în legătură cu Hristos. Din momentul în care păcătosul crede în Domnul Isus Hristos, el este făcut una cu Domnul și este acceptat în El. Aceasta este adevărata sfințire; aceasta este adevărata îndreptățire. Nu este un proces, nu este o lucrare gradată sau progresivă. Cuvântul lui Dumnezeu este explicit în această privință: „Cei care sunt sfințiți prin credința în Mine“; nu ni se spune: «Cei care vor fi sfințiți».

Fără îndoială că cel credincios crește în cunoașterea acestei sfințiri, în simțământul puterii și al valorii ei, în influența practică și în rezultatele ei, precum și în experimentarea și în savurarea ei. Pe măsură ce adevărul strălucește asupra sufletului său, el pătrunde tot mai mult în semnificația a ceea ce înseamnă să fie pus deoparte pentru Hristos în mijlocul acestei lumi nelegiuite. Acesta este un lucru foarte binecuvântat, însă, cu cât vedem mai clar adevărul cuprins în el, cu atât vom înțelege mai bine că sfințirea nu este o lucrare progresivă, realizată în noi de Duhul Sfânt, ci este rezultatul legăturii noastre cu Hristos prin credință, legătură prin care devenim părtași la tot ceea ce este El. Aceasta este o lucrare completă și eternă.

„Tot ce face Dumnezeu va fi pentru totdeauna; nu este nimic de adăugat la aceasta și nimic de scăzut din ea“ (Eclesiastul 3.14). Pecetea eternității este pusă pe orice lucrare a mâinilor lui Dumnezeu – „nu este nimic de adăugat la aceasta“ și – binecuvântat să fie numele Lui! – „nimic de scăzut din ea“.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Caleb L‑a urmat pe deplin pe Domnul.

Deuteronom 1.36

Consecvența lui Caleb

Caleb a fost unul dintre cei doisprezece bărbați care a iscodit Canaanul timp de 40 de zile. El a reușit în timpul acesta să cunoască și să aprecieze Țara Promisă. A fost convins că Dumnezeu va da această țară în stăpânirea poporului Israel și și‑a menținut această convingere tot anul cât a mai durat călătoria lor prin deșert.

Cu puțin timp înainte de trecerea Iordanului spre țara Canaanului, Dumnezeu Însuși a dat despre Caleb o bună mărturie, anume că Îl urmase pe deplin pe Domnul. Aceasta nu înseamnă că a trăit perfect – nu, căci acest lucru se aplică doar Domnului Isus Hristos, Unica Persoană care nu a comis păcat – ci expresia „a urma pe deplin“ semnifică o viața trăită cu un singur scop.

Caleb nu a pierdut niciodată din vedere planul pe care Dumnezeu l‑a avut pentru el în pustie. Cu fiecare fibră a ființei sale a simțit că este atras de Canaanul unde Domnul avea să‑i dea o moștenire. Încrezându‑se în tot ceea ce‑i făgăduise Dumnezeu, Caleb a așteptat să intre în Țara Promisă. Era exclus pentru el să se întoarcă în Egipt sau să rămână în pustie.

Suntem și noi la fel de consecvenți precum Caleb? Sau, în ce ne privește, lăsăm ca ceea ce ne oferă pământul și lumea să ne văduvească de privilegiul de a‑L urma din toată inima pe Domnul? Prin credința în Domnul Isus, am fost mântuiți pentru cer. Căminul nostru etern este sus: acolo vrea Domnul să ne conducă.

Citirea Bibliei: Neemia 7.39-73 · Proverbe 14.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 40:6-24; 41:1-8

Tabloul creaţiei nu ar fi fost complet fără descrierea celor două animale misterioase şi totodată cumplite.

Primul este behemotul, probabil hipopotamul, un animal sălbatic impresionant, a cărui putere o aminteşte pe cea a morţii. Este solemn faptul pe care el îl ilustrează, şi anume că cea dintâi cale pe care Dumnezeu a trebuit să Se îndrepte spre omul vinovat a fost cea a morţii. Ca urmare a căderii, moartea a fost înarmată cu o sabie invincibilă, necesară pentru a pedepsi păcatul (v. 19; vezi Geneza 3.24); şi nu numai că îi cade pradă orice om, dar şi toate fiarele pământului îi sunt date ca hrană (v. 20). Iordanul, fluviul morţii (v. 23), vorbeşte tot despre aceasta.

Iată însă un monstru şi mai de temut: Satan! În timp ce moartea nu are putere decât asupra vieţii prezente, acest împărat al spaimelor, care este reprezentat de leviatan, îşi tâ­răşte victimele cu el în moartea a doua (Isaia 27.1). În faţa unui asemenea duşman suntem tot atât de dezarmaţi ca şi un copil care pretinde să prindă un crocodil cu o undiţă derizorie (41.1). Cu siguranţă, nu ne putem juca cu puterea răului, fără a fi pedepsiţi. Atunci, suntem noi la bunul ei plac? Nu, prin harul lui Dumnezeu! Hristos a triumfat la cruce asupra înfricoşătorului Adversar. Trebuie să ne amintim de această bătălie definitivă şi să rămâ­nem alipiţi de Cel care a câştigat‑o (41.8; Coloseni 2.15)!

DRAGOSTEA SE ÎNVAȚĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” (Filipeni 2:4)

Poți învăța să iubești având gânduri iubitoare – concentrându-te și pe nevoile, durerile, dificultățile, obiectivele și dorințele celeilalte persoane, nu doar pe ale tale. Vechea zicală spune: „Este mai ușor să înțelegi pe cineva atunci când mergi un kilometru în pantofii lui”. Persoanele care suferă au tendința de a-i răni pe alții. Dacă cineva te rănește, poate că persoana care te-a rănit face acest lucru pentru că suferă. Cum o poți iubi? Privind dincolo de defectele ei și văzându-i nevoile.

Cei mai puțin iubiți oameni sunt adesea cei care au cea mai mare nevoie de iubire. Persoanele pe care am prefera să le ignorăm sunt exact cele care au nevoie de doze uriașe de iubire. Dacă o persoană nu poate găsi iubire, va căuta atenție. Și dacă nu poate obține atenție pozitivă, va încerca să atragă atenție negativă. În mod neintenționat, ea spune: „Mă voi face remarcat, într-un fel sau altul!”

Fă din dragoste stăpânul voinței tale, nu sclavul emoțiilor tale! Nu ne putem schimba sentimentele, dar ne putem schimba gândurile! Atunci când ne schimbăm modul în care gândim despre cineva, ne vom schimba în mod constant sentimentele față de acea persoană. Când, în loc să ne gândim la defectele unei persoane, începem să ne gândim la nevoile ei, se va schimba modul în care simțim.

Poate vei spune: „Dacă mă comport cu dragoste față de cineva pe care nici măcar nu-l plac, nu aș fi ipocrit?” Nu, se numește „a iubi prin credință”. Când iubești prin credință, acționezi în așa fel încât simți ceea ce trebuie față de acea persoană.

Încearcă și află singur!

11 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Știu că în mine, adică în carnea mea, nu locuiește nimic bun.

Romani 7.18

Sfințirea (1)

Ești un credincios adevărat? Dacă da, ai descoperit vreo îmbunătățire a naturii tale vechi? Este ea vreun pic mai bună acum față de atunci când ai început viața creștină? Poate că, prin har, ești mai capabil acum s‑o ții în frâu, dar cu siguranță ea nu este cu nimic mai bună! Dacă nu este dată morții, este gata să se ridice și să se arate în toată răutatea ei. Firea păcătoasă dintr‑un credincios nu este cu nimic mai bună decât cea dintr‑un necredincios. Dacă acest adevăr este uitat, rezultatele vor fi greu de calculat. Dacă cel credincios nu este conștient că eul trebuie mereu judecat, mai devreme sau mai târziu va gusta experiența amară că natura sa veche este mai rea decât oricând și că va rămâne așa până la sfârșit.

Este greu de conceput cum cineva care se așteaptă la o îmbunătățire treptată a naturii sale vechi ar putea să se bucure de pace, fie chiar și numai pentru un ceas. De ce? Pentru că nu va putea decât să constate – dacă se va privi în lumina Cuvântului lui Dumnezeu – că nu există nici cea mai mică schimbare în caracterul său, că inima îi este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea, la fel ca atunci când umbla în întunericul stării sale neconvertite. Într‑adevăr, starea lui este cu totul schimbată prin faptul că deține o natură nouă și prin faptul că Duhul Sfânt locuiește în el, însă, atunci când natura veche acționează, el descoperă în sine aceeași împotrivire față de Dumnezeu ca dintotdeauna.

Nu avem nicio îndoială că mare parte din tristețea și din descurajarea de care mulți se plâng își are origina în confuzia cu privire la acest subiect important al sfințirii. Unii ca aceștia caută ceva ce niciodată nu vor putea găsi. Ei caută temeiul păcii într‑o natură sfințită, în loc să‑l caute într‑o Jertfă perfectă; caută pacea pe temeiul unei lucrări progresive de sfințenie, în loc s‑o caute pe temeiul unei lucrări de ispășire încheiate.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, cei spirituali, să‑l restabiliți pe acesta cu duhul blândeții.

Galateni 6.1

Unii pentru alții

Domnul prețuiește mult preocuparea alor Săi unii pentru alții. El așteaptă iubire activă printre ei. Dacă cineva este „învins de vreo ispită“, alții trebuie să‑l îndrepte cu blândețe, călăuziți de Duhul lui Dumnezeu. Cei care cred că o astfel de lucrare este înjositoare se pun mai presus de Domnul lor. Ce lucru binecuvântat este nu numai să știm ce să facem sau cum să facem, ci să facem pentru că ne spune El!

A atrage atenția cuiva asupra faptei sale greșite, cu ajutorul Cuvântului, în dragoste, nu este ușor. Este nevoie de curaj, dar mai ales de smerenie. Și la fel de greu este de acceptat corectarea. Cui îi place să fie mustrat? Și acolo se cere umilință. Copiii lui Dumnezeu, dacă vor să beneficieze spiritual unii de alții, trebuie să examineze fiecare sugestie corectivă, pentru a vedea dacă vine de la Domnul lor din ceruri.

Printre cei doisprezece ucenici a fost unul cu totul diferit: Iuda. Fusese chemat să fie apostol, dar Domnul l‑a cunoscut de la început că era „un diavol“ (Ioan 6.70). Este un avertisment serios pentru oamenii care au o manifestare exterioară a creștinismului, dar care în interior sunt departe de Hristos (Psalmul 41.9)! Cât de tulburat este Domnul la gândul că Iuda, unul dintre confidenții Săi, urma să‑L trădeze! Dragostea Lui nu putea suporta. Ce sfârșit teribil îl aștepta pe Iuda! Niciunul dintre apostoli nu a fost fără păcat, dar acest act oribil putea fi săvârșit doar de către unul care nu era dintre „ai Lui“. Ipocrizia era pe cale să atingă punctul culminant.

Citirea Bibliei: Neemia 7.1-38 · Proverbe 13.13-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 39:19-30; 40:1-5

Iov crezuse că pe Domnul nu‑L interesa bunăstarea sa. Dar a existat vreodată vreo creatur㠖 de la puiul de corb până la cal sau până la vultur – de care să nu fi avut grijă Dumnezeu? Iar dacă Se îngrijeşte de tot ce este viu, cu cât mai mult veghează El asupra omului, culmea creaţiei Sale, a cărui existenţă se prelungeşte şi dincolo de mormânt!

În evanghelii, Domnul Isus le dă alor Săi exact aceeaşi învăţătură (compară Iov 38.41 cu Luca 12.24). El ne îndeamnă să nu ne îngrijorăm din cauza nevoilor noastre de zi cu zi: Dumnezeu le cunoaşte. Un singur lucru însă ne lipseşte de cele mai multe ori: credinţa în acest Dumnezeu credincios.

Domnul vine să‑i vorbească lui Iov despre creaţia Sa şi patriarhul rosteşte o concluzie dreaptă: „Iată, eu nu sunt nimic“ (40.4). Mai mult el nu poate spune. Cel care‑şi propusese să discute cu Dumnezeu de la egal la egal (10.2; 13.3; 23.3,4), acum, când i se oferă ocazia, înţelege în faţa măreţiei Creatorului său că acest lucru nu este cu putinţă: este o primă lecţie. Îi mai rămâne una de învăţat: Domnul urmează să‑i vorbească pentru a doua oară, cu scopul de a‑l aduce pe Iov la o reală şi deplină convingere cu privire la păcat.

ÎNVAȚĂ SĂ SPUI NU! | Fundația S.E.E.R. România

„Eu Te-am proslăvit pe pământ…” (Ioan 17:4)

Pentru a-I spune „da” lui Dumnezeu, va trebui să spui „nu” multor altora… Așa că unora nu le va plăcea asta, mai ales dacă sunt obișnuiți să obțină ce vor ei! Oameni vor avea pretenții de la tine în funcție de nevoile lor și vor fi indiferenți sau nepăsători față de nevoile tale. Așadar, ai de ales: să fii condus de Dumnezeu sau de alții.

Nimeni nu a fost mai ocupat decât Domnul Isus, și nimeni nu a avut o misiune mai importantă decât a avut El. Și totuși, Marcu ne spune că atunci „când L-au găsit, I-au zis: „Toţi Te caută.” El le-a răspuns: „Haidem să mergem în altă parte, prin târgurile şi satele vecine, ca să propovăduiesc şi acolo, căci pentru aceasta am ieşit.” (Marcu 1:37-38)

Spunea Isus „nu” satisfacerii nevoilor neimportante? Da, El știa care erau prioritățile Sale și a rămas concentrat în această direcție. În acest fel, El a putut să-I spună Tatălui Său ceresc la sfârșitul vieții Sale: „Eu Te-am proslăvit pe pământ, am sfârşit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac…” (Ioan 17:4).

Dacă îți este greu să spui „nu”, oprește-te și imaginează-ți mental ce crezi că se va întâmpla atunci când vei spune „nu”. Singura modalitate de a-ți învinge teama sau nesiguranța în acest domeniu este să începi să-ți asumi riscuri mici, până când, în cele din urmă, te vei simți confortabil să spui un „nu” ferm!

Atunci când o persoană se îndatorează din cauza unor cheltuieli nechibzuite, nu-i faci o favoare spunând „da” pentru a o scoate din necaz – pentru că nu-și va învăța lecția și se va îndatora din nou! Sau spunând „da” unei persoane care refuză să învețe un nou set de abilități de care este capabilă, promovezi ceea ce am putea numi „îndatorarea învățată”.

Așadar, învață să spui „nu”!

10 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Mergi cu această putere a ta și vei salva pe Israel din mâna lui Madian. Nu te‑am trimis Eu? […] Eu voi fi negreșit cu tine.

Judecători 6.14,16

Când Domnul i S‑a arătat lui Ghedeon pentru a‑l trimite la luptă împotriva madianiților, i‑a spus: „Domnul este cu tine, războinic viteaz“ (Judecători 6.12). Interesantă adresare către cineva care bătea grâu în teasc! Prima întrebare pe care Ghedeon I‑a pus‑o Domnului a fost: „Dacă Domnul este cu noi, de ce ni s‑au întâmplat toate acestea?“ (versetul 13). Unde erau toate minunile din timpurile trecute?

Răspunsul lui Dumnezeu a fost: „Mergi cu această putere a ta și vei salva pe Israel […] Nu te‑am trimis Eu?“. Aceste cuvinte mai degrabă au trezit alte întrebări, decât să fie un răspuns. Oare de ce îl numea Domnul „războinic viteaz“, câtă vreme el se ascundea de madianiți? Cum putea el să‑l salveze pe Israel? Familia lui era cea mai slabă din seminția lui Manase, iar el era cel mai mic din casa tatălui său. La fel ca Moise, în Exod 3, acestea nu erau doar întrebări, ci și scuze.

Ceea ce Ghedeon nu înțelesese încă – însă avea să învețe – era că slujitorii lui Dumnezeu, cu cât erau mai mici și mai slabi, cu atât erau mai buni. De fapt, mai târziu, Dumnezeu avea să reducă armata lui Ghedeon la trei sute de oameni (Judecători 7.2‑7). Ghedeon trebuia să învețe că Dumnezeu poate mântui „prin mulți sau prin puțini“ și că El „a ales lucrurile slabe ale lumii, pentru a le da de rușine pe cele tari“ (1 Samuel 14.6; 1 Corinteni 1.27).

Mai presus de toate, Ghedeon avea să învețe un principiu pe care, mai devreme sau mai târziu, toți slujitorii lui Dumnezeu trebuie să‑l învețe. Când există o poruncă divină ca cineva să meargă undeva, atunci va exista și prezența divină care îl va însoți: „Eu voi fi negreșit cu tine“. Te simți slab și lipsit de importanță? E bine că te simți așa, fiindcă ești exact persoana pe care Dumnezeu o caută pentru a‑L sluji în luptă.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pilat I‑a spus: „Ce este adevărul?“.

Ioan 18.38

„Ce este adevărul?“

Iată‑l pe Pilat conversând cu Domnul Isus! Conducătorul romanul rostește un cuvânt măreț, căci întrebarea „ce este adevărul?“ a fost pe ordinea de zi încă de la începutul istoriei.

Astăzi, cei mai mulți nu mai par interesați de adevăr. Nu numai că se autoînșală, dar minciunile le sunt expuse într‑un mod atât de convingător, încât ei chiar s‑au obișnuit cu ele. Adevărul se decide pe baza sentimentelor personale. Standardul absolut nu este neapărat dorit. Ceea ce o persoană găsește că e bine, alții găsesc a fi rău. Este greu de spus ce este corect. Desigur, nu vrem să exagerăm, dar ce s‑ar întâmpla dacă un judecător ar hotărî brusc în funcție de sentimentele sale personale? Ce am spune dacă un infractor acuzat de agresiune sexuală ar fi eliberat tocmai pentru că judecătorul are îngăduință pentru un astfel de viciu? Cine intervine când legea nu mai e lege, deoarece adevărul a devenit relativ?

Legea și adevărul trebuie să se mențină! Fără un standard de valori, lucrurile nu funcționează. Și nu putem ajusta acest standard după bunul plac. Altfel, sistemul constituțional s‑ar răsturna cât ai clipi. Dar cine are autoritatea să creeze acel standard la care să se poată raporta absolut totul? Cine are dreptul să definească grila de adevăr? În tot cazul, o autoritate superioară imparțială, justă, nesuspectată de lipsă de onestitate sau de șantaj! Această autoritate este o Persoană. Și cu acest Domn vorbește Pilat aici. El spune despre Sine: „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața“ (Ioan 14.6). Fie că vrem să acceptăm, fie că nu, Adevărul este o Persoană: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu!

Citirea Bibliei: Neemia 6.1-19 · Proverbe 13.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 38:39-41; 39:1-18

Rămas fără grai atât în faţa subiectului despre măreţele fenomene ale naturii, cât şi a celui despre legile care menţin echilibrul universului, Iov, elev neştiutor, este acum întrebat la zoologie de către Doctorul tuturor ştiinţelor. Nota sa la această materie nu va fi mai bună. Omul a încercat încă din vremurile cele mai îndepărtate (precum cele în care trăia patriarhul nostru) să pătrundă tainele creaţiei, însă acestea i‑au rămas neclare, pentru că ştiinţa umană este orbită de înseşi teoriile ei (începând cu cea a originii vieţii).

Pe parcursul acestor patru capitole (38‑41) în care vorbeşte Dumnezeu, El aminteşte despre multe lucruri, şi mici şi mari, toate însă lucruri pe care El le‑a făcut. Nu găsim niciun cuvânt despre lucrările lui Iov. Dintre toate isprăvile sale, pentru care patriarhul şi‑a dat osteneala să le enumere detaliat, Domnul nu poate reţine nici măcar unul. Fără cruce, spre care Dumnezeu privea încă de atunci (Romani 3.25), da, fără cruce, un asemenea om era pierdut.

Prietene, dacă încă te mai încrezi în strădaniile şi în capacităţile tale, priveşte la Domnul! El Însuşi a întocmit lucrări măreţe, care proclamă înţelepciunea Sa, iar ca o culme a tuturor, El a înfăptuit lucrarea mântuirii tale, care preamăreşte iubirea Sa.

RUGACIUNEA FIERBINTE | Fundația S.E.E.R. România

„Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (Iacov 5:16)

Pentru a înțelege în ce fel rugăciunea este puternică și eficientă, privește-o dintr-o perspectivă neurologică. La baza creierului nostru se află un grup de nervi numit „sistemul de activare reticulară” (SRA), care joacă un rol esențial în reglarea stărilor de conștiență, vigilență și atenție. El acționează ca filtru și ca sistem de avertizare pentru creier.

Noi suntem bombardați în permanență cu nenumărați stimuli care ne solicită atenția, iar SRA are sarcina de a determina ce este de observat și ce trece neobservat. De exemplu, descarci un nou ton de apel pentru telefonul tău mobil. Ești sigur că nu l-ai mai auzit niciodată. Dar după ce-l descarci, ți se pare că toată lumea are același ton de apel. Nu este vorba de faptul că o mulțime de oameni l-au descărcat în același timp cu tine, este simplul fapt că atunci când ai descărcat acel ton de apel, acesta a creat o informație senzorială în SRA. Acest ton de apel a trecut neobservat înainte să-l descarci, deoarece nu era important pentru tine. Odată ce ai descărcat tonul de apel, SRA-ul l-a recunoscut ca find relevant.

Rugăciunea funcționează la fel: când te rogi pentru cineva sau ceva, se creează o informație senzorială în sistemul tău de activare reticulară. Și acum recunoști tot ce are legătură cu acele rugăciuni. Un pastor scria: „Ai observat vreodată că atunci când te rogi, se întâmplă coincidențe? Iar când nu te rogi, ele nu se întâmplă? Este mai mult decât o coincidență, este providență! Rugăciunea creează oportunități divine. Dar rugăciunea sfințește, de asemenea, sistemul de activare reticulară și ne permite să vedem oportunitățile rânduite de Dumnezeu, care sunt tot timpul în jurul nostru. Și odată ce le vedem, trebuie să ne activăm credința și să profităm de ele!”

Rugăciunea este portalul către Împărăția lui Dumnezeu, prin care binecuvântările Sale curg către noi. Așadar, roagă-te fierbinte în fiecare zi!