Mana Zilnica

1 Aprilie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus Hristos este același ieri și azi și în veci.

Evrei 13.8

Trăim în timpuri foarte grele, când orice temelie pare că este distrusă. David a avut aceleași simțăminte atunci când a întrebat: „Dacă sunt distruse temeliile, ce va face cel drept?“ (Psalmul 11.3). Însă în împrejurări la fel de sumbre, răspunsul său a fost: „M‑am încrezut în Domnul“ (versetul 1). Psalmistul ne amintește că Domnul nu Se schimbă, ci șade pe tronul Său: „Domnul este în templul sfințeniei Sale, Domnul Își are tronul în ceruri. Ochii Săi privesc, pleoapele Sale îi cercetează pe fiii oamenilor“ (versetul 4). În 2 Cronici 16.9 ni se spune că „ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El“.

Cei de dinaintea noastră ne‑au învățat calea dreptății. Evrei 13.7 ne îndeamnă: „Amintiți‑vă de conducătorii voștri, care v‑au vorbit Cuvântul lui Dumnezeu; și, privind atent la sfârșitul purtării lor, imitați‑le credința!“. Viața și învățătura lor ne‑au îndreptat privirile către Cel care este același ieri și azi și în veci.

William MacDonald a consemnat despre ei:

«Esența învățăturii lor a fost aceasta: Isus Hristos este același ieri și azi și în veci. Scopul vieții lor a fost Isus Hristos, care este același ieri și azi și în veci. Temelia mesajului lor a fost că Isus Hristos este același ieri și azi și în veci.»

Cât de minunat este să avem și noi același unic Scop în viață: pe Domnul nostru Isus Hristos! Iată ștafeta care ne‑a fost predată! Mesajul nu s‑a schimbat, ci este același, fiindcă Domnul Însuși nu S‑a schimbat. Să vestim acest mesaj în umblarea noastră de zi cu zi!

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și s‑a întâmplat că aceasta era partea de ogor a lui Boaz […]

Rut 2.3

„Coincidență?“

Rut, o văduvă moabită, s‑a mutat la Betleem, în Israel, împreună cu soacra ei israelită, Naomi. Socrii ei plecaseră de acolo cu mulți ani în urmă și emigraseră în țara Moabului din cauze unei foamete. Acolo a murit întâi socrul ei, apoi soțul ei. Atunci Rut a hotărât să‑și urmeze soacra în patria ei, pentru că se simțea legată de Dumnezeul lui Israel și de poporul Lui. Este o istorie emoționantă, care are un final frumos: Rut l‑a întâlnit pe Boaz cel bogat, s‑au căsătorit și au avut un fiu care a fost strămoșul regelui David și, în felul acesta, strămoșul lui Mesia – Isus Hristos. Aparenta „coincidență“ care i‑a adus împreună pe Rut și pe Boaz este, de fapt, condusă de Dumnezeu.

Aceia care trăiesc în dependență de Dumnezeu pot avea multe experiențe asemănătoare și în zilele noastre. Așa a fost situația și cu un creștin care mergea în Rusia cu Biblii în timpul Războiului Rece (numit și conflict înghețat, 1947‑1989). În România, o femeie i‑a cerut o Biblie în limba română. Ea încercase să le spună romilor și poporului sinti despre Domnul Isus, dar nu avea o Biblie a ei. Din nefericire, omul i‑a putut spune că avea Biblii doar în limba rusă. Dar femeia nu a renunțat: „Nu pot crede! Este atât de important pentru mine! Chiar nu aveți măcar o Biblie în română?“. Și, spunând aceasta, s‑a apucat să ia, una câte una, bibliile din portbagaj. Dintr‑odată a exclamat: „Iată o Biblie în română pentru mine!“. Creștinul a rămas mut, pentru că el personal strânsese și încărcase bibliile, iar cea în limba română ajunsese acolo din greșeală. Coincidență? Nu, ci Dumnezeu Însuși S‑a îngrijit de aceasta. Așa Se folosește El de aparente „coincidențe“, pentru a ne arăta marea Lui iubire.

Citirea Bibliei: Naum 2.1-13 · Proverbe 30.11-23

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 1:1-19

Folosindu‑Se de cel mai înţelept dintre cei mai înţelepţi, de Solomon (despre a cărui înţelepciune citim în 1 Împăraţi 4.29‑34), Dumnezeu ne‑a dăruit „Proverbele“, „Cartea Înţelepciunii“, carte care se adresează tuturor, dar în mod deosebit tânărului (v. 4). Da, ţie, tânăr credincios ajuns la vârsta reflectării şi a judecăţii personale, îţi este dedicată cartea aceasta! A fost scrisă special pentru tine, pentru că a sosit momentul orientării tale,a alegerilor tale decisive. În şcoala lui Dumnezeu, unde se urmăreşte educarea ta în spirit creştin, sub autoritatea şi exemplul părinţilor tăi (v. 7‑9), cartea Proverbe constituie unul dintre „manualele“ de bază. Ea conţine definiţii, reguli (şi aplicaţii ale lor), exerciţii, exemple de urmat şi altele care nu trebuie urmate. Înţelepciunea (Cuvântul cu care ea se identifică) este în acelaşi timp o Persoană care învaţă şi care îndrumă paşii acelora pe care ea îi numeşte fiii Săi.

Asemeni cărţii psalmilor, care începea cu punerea deoparte a celui credincios (Psalmul 1.1), şi aici vom putea vedea cum cea dintâi instrucţiune dată fiului îl previne să evite „calea celor păcătoşi“, a celor care caută să‑l ispitească spunându‑i: „Vino cu noi“ (v. 11). Înţelepciunea îi arată unde duce această cale şi îl pune în gardă: „fiul meu, să nu porneşti la drum cu ei“ (v. 15; citiţi Efeseni 5.11)!

ÎN CARE ANOTIMP TE AFLI?| Fundația S.E.E.R. România

„Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)

Scopul vieții tale este legat de un anumit moment și anotimp. Cu alte cuvinte, va avea un început și un sfârșit. Unele dintre planurile lui Dumnezeu pot fi îndeplinite într-un timp scurt, în timp ce altele durează o viață întreagă. Nu vei putea face întotdeauna ceea ce faci astăzi, sau cel puțin nu în măsura în care o faci acum! Biblia ne avertizează că „se apropie anii când: încep să tremure paznicii casei (mâinile), se încovoaie cele tari (picioarele), se întunecă cei ce se uită pe ferestre (ochii)…” (vezi Eclesiastul 12:1-7)

De aceea, unii dintre cei mai buni sportivi din lume trec la meseria de antrenor. Trei observații importante care reies din aceste versete:

1) Trebuie să înțelegi și să valorifici la maximum sezonul în care te afli acum!

2) Când o etapă se termină, trebuie să treci încet la următoarea!

3) Trebuie să înveți să te bucuri de orice anotimp în care te afli! Și încă ceva important: Ilie i-a lăsat mantaua puterii sale lui Elisei, dar nicăieri nu mai citim că Elisei ar fi transmis-o altcuiva! (vezi 2 Împărați 2:1-18)

Dar când apostolul Pavel i-a „transmis mantaua” lui Timotei, lucrurile nu s-au oprit aici. Pavel i-a spus: „ce-ai auzit de la mine în faţa multor martori încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii” (2 Timotei 2:2)! În loc să se lamenteze că nu mai avea timp, Pavel s-a bucurat știind că Dumnezeu l-a ajutat să-și îndeplinească misiunea.

El spune: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept.” (2 Timotei 4:7-8) Dumnezeu îți dă har pentru anotimpul în care te afli. Harul Lui te va însoți în fiecare etapă a vieții. Harul ți-a rezolvat problema mântuirii, harul îți motivează prezentul, și prin har ai nădejdea întâlnirii cu Regele în glorie! Dar nu uita, harul include și pocăința.

Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: bucură-te de anotimpul în care te afli!

30 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și robii i‑au spus: „Vrei deci să mergem și să o adunăm?“. Dar el a spus: „Nu, ca nu cumva, adunând neghina, să smulgeți și grâul odată cu ea. Lăsați‑le să crească amândouă împreună până la seceriș“.

Matei 13.28‑30

A fost un lucru înțelept că robii care au văzut răul n‑au lucrat după bunul lor plac, ci au arătat dependență, întrebând care este voia stăpânului: „Vrei deci […]?“. Poate fi ceva mai important într‑o astfel de situație? Desigur, ei aveau propriile păreri despre felul în care ar putea îndepărta răul. Dar fapta lor ar fi fost una omenească, firească, și ar fi dus la un rău și mai mare. Ei ar fi corectat o greșeală cu o altă greșeală. Într‑adevăr, ne putem întreba ce este mai de temut: prima greșeală, sau a doua? Sunt numeroase cazuri când aplicarea unor mijloace greșite de corectare duce la un rău și mai mare decât greșeala inițială.

Dar stăpânul, care se gândește întotdeauna doar la binele grâului, răspunde negativ la propunerile bine intenționate ale robilor: „Nu, ca nu cumva, adunând neghina, să smulgeți și grâul odată cu ea“. El știa ce ar putea face râvna oarbă a firii. El își iubea prea mult grâul, astfel încât nu a permis ca el să fie expus riscului de a fi smuls împreună cu neghina. Această lucrare a păstrat‑o pentru sine și nu a încredințat‑o robilor săi.

Să nu ne înșelăm, gândind că am putea curăța statul și biserica de răul cuibărit acolo! Smulgerea neghinei nu ar însemna altceva decât îndepărtarea fiilor celui rău din ogor, adică omorârea lor. Știm din istoria bisericii că acest lucru s‑a și întâmplat la începutul secolului al IV‑lea, atunci când împăratul Constantin a îndreptat sabia împotriva ereticilor, însă apoi, secole la rând, cei credincioși au fost considerați „eretici“ și au fost pedepsiți de puterea lumească.

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Toiagul Tău și nuiaua Ta mă mângâie.

Psalmul 23.4

Toiagul și nuiaua

În Psalmul 23, relația dintre cel credincios și Domnul său este comparată cu relația dintre oaie și păstor. Grija păstorului față de oaia sa ilustrează, în mod simbolic, afecțiunea Domnului Isus pentru ai Săi. Dar de ce toiagul? De ce nuiaua? Care este rolul lor în mâna păstorului?

Toiagul este un baston noduros care servește drept „armă“, pentru a respinge atacul animalelor sălbatice asupra turmei și pentru a le pune pe fugă. În sens spiritual, toiagul vorbește despre protecția față de pericolele lumii. Domnului Isus Își protejează propriul popor, încât el să nu devină prada dușmanului.

Nuiaua are altă funcție. Păstorul o folosește pentru a‑Și ghida oile. Dacă se abat de la calea cea bună, El le aduce înapoi cu nuiaua Sa. În acest fel, Domnul îi conduce pe cei răscumpărați în siguranță, chiar și pe drumuri periculoase.

Dar cum e posibil ca toiagul și nuiaua să mângâie? Da, Doamne, sub toiag sunt conștientizat de protecția Ta, de atotputernicia Ta, de faptul că Tu poți învinge orice dușman! Iar sub nuia, Doamne, sunt conștientizat de faptul că Tu nu greșești niciodată. Nu este oare acest lucru o mare alinare pentru sufletul meu? Căile Tale cu mine, Doamne, trec uneori prin întuneric, dar sfârșesc sigur în lumină! O, Doamne, nu‑Ți mai cer să‑mi schimbi condițiile de viață, dar, Te rog, ajută‑mă să simt mângâierea din toiagul Tău și din nuiaua Ta de Păstor!

Citirea Bibliei: Mica 7.1-20 · Proverbe 29.20-27

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 40

Psalmul 40 este unul glorios. Hristos, Omul înviat, ia cuvântul pentru a dezvălui „lucrările minunate“ şi „gândurile“ lui Dumnezeu îndreptate înspre noi (El Se asociază cu ai Săi: v. 5). Acest lucru îl putem vedea în patru tablouri succesive.

Primul tablou ne poartă în eternitatea trecută (v. 6 şi 7, citate în Evrei 10.5‑9). Fiul, singurul vrednic să reglementeze chestiunea păcatului, Se prezintă pentru a fi Robul ascultător: „Iată, vin…“ – „şi a venit…“, confirmă Efeseni 2.17.

Următorul tablou ni‑L arată pe Isus pe pământ: El vesteşte şi împlineşte „toată dreptatea“ (Matei 3.15), dă mărturie despre Dumnezeul bunătăţii şi al adevărului, vorbeşte despre credincioşia Sa şi despre salvarea Sa. Întreaga viaţă a lui Hristos este rezumată în v. 8‑10.

În cel de‑al treilea tablou, Salvatorul este înaintea noastră în ceasul solemn, când trebuie să strige: „Nelegiuirile Mele M‑au ajuns…“ (v. 12). Nelegiuirile Mele…? O, El Se încarcă cu nelegiuirile noastre, ale mele şi ale tale, şi acestea sunt şi prea numeroase, după ce, în Psalmul 38.4, le‑am văzut ca fiind şi prea apăsătoare.

Ultimul tablou ne readuce la v. 1‑3, unde „groapa pieirii“ şi „noroiul mocirlei“ fac loc Stâncii învierii. Hristos, eliberat din moarte prin puterea lui Dumnezeu, pe care a aşteptat‑o cu răbdare, Îşi cântă lauda şi îi invită şi pe oameni să I se alăture, pentru a‑L celebra în acelaşi fel (v. 3).

NU FI DISPREȚUITOR! | Fundația S.E.E.R. România

„Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.” (Filipeni 2:4)

Dacă te afli într-o poziție de conducere, încearcă să fii conștient de modul în care răspunzi la sentimentele, gândurile și opiniile celor din jurul tău. Ceea ce spui tu ca lider va avea un impact mai profund asupra oamenilor decât ceea ce spun alții, așa că trebuie să fii sensibil la acest lucru. Chiar și atunci când cineva îți propune o idee pe care tu o consideri fără valoare, rezistă tentației de a o respinge imediat. E mai bine să spui simplu „Mulțumesc pentru contribuție”, în loc să spui „Nu, asta nu va funcționa”. Când respingi pe cineva, transmiți următorul mesaj: „Nu-mi pasă de tine și de ideea ta. Sentimentele și opiniile tale nu contează. Preocuparea ta nu este importantă pentru mine!” Exprimate sau nu, astfel de afirmații rănesc simțul valorii și nevoia de respect ale unei persoane.

Acest lucru este valabil în special dacă persoana respectivă consideră că și-a câștigat dreptul la o atenție specială. Vechiul proverb este adevărat: „Oamenilor nu le pasă cât de multe știi până nu știu cât de mult îți pasă.” Când ești disprețuitor față de ceilalți, ei vor găsi o modalitate de a-și arăta iritarea, iar uneori aceasta poate să te coste scump când vine vorba despre împlinirea viziunii tale.

Poți evita acest lucru devenind mai conștient de felul în care te prezinți în fața celorlalți. Singura soluție la această problemă este să ieși din propriile tale tipare de gândire, să-i asculți cu atenție pe ceilalți și să te străduiești să înțelegi și să tratezi cu respect preocupările lor. Vei obține mari beneficii dacă vei face acest lucru.

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este: „Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.”

29 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Da, pe calea judecăților Tale, Doamne, Te‑am așteptat; sufletul nostru dorește Numele Tău și amintirea Ta. Sufletul meu Te dorește noaptea; da, duhul meu înăuntrul meu Te caută devreme.

Isaia 26.8,9

Aceste versete constituie răspunsul sufletelor celor credincioși față de Jertfa măreață a Domnului Isus zugrăvită în Isaia 53; ei doresc fierbinte să preamărească numele binecuvântat al Răscumpărătorului și să țină cu credincioșie un memorial, spre onoarea Celui despre care profetul anunța: „Domnului I‑a plăcut să‑L zdrobească; L‑a supus suferinței […] Și‑a dat sufletul la moarte și a fost numărat cu cei fărădelege; și a purtat păcatul multora și a mijlocit pentru cei fărădelege“.

Sufletul este sediul simțămintelor, al afecțiunilor, al dorințelor inimii. Domnul Isus a fost afectat în profunzimea sufletului Său, în adâncimile Sale de nepătruns; El a suferit la cruce dincolo de înțelegerea noastră. De aceea, sufletele ne sunt atinse atunci când medităm la jertfa Lui măreață. Inimile noastre tânjesc după aducerea‑aminte de El.

Totul în jur este întuneric – nu există nicio înțelegere cu privire la minunea lucrării mărețe de răscumpărare, nicio recunoaștere a gloriei Domnului nostru. Cât de scumpă, prin urmare, este amintirea de El, la frângerea pâinii! Cât de perfect răspunde ea la dorința sufletului nostru după Numele Său prețios! Să răspundem deci la dorința Lui de a ne aminti de El și să facem acest lucru cu adorare, laudă și mulțumire: „Pentru că, ori de câte ori mâncați pâinea aceasta și beți paharul, vestiți moartea Domnului, până vine El“ (1 Corinteni 11.26).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe cel care vine la Mine nicidecum nu‑l voi scoate afară.

Ioan 6.37

George Frederick Root

Talentele muzicale ale lui George Frederick Root (1820‑1895) au fost evidente încă de la o vârstă fragedă. La numai 13 ani, era bucuros că putea cânta o melodie pe tot atâtea instrumente cât vârsta sa. Valorificând popularitatea compozitorilor germani precum Beethoven, Mendelssohn, Weber și Schumann, cantatele lui Root au fost populare pe ambele maluri ale Atlanticului de‑a lungul secolului al XIX‑lea. El l‑a ajutat pe William Bradbury la Cantata, cu text de Fanny Crosby. De numele său se leagă piese muzicale compuse în timpul războiului civil american, menite să‑i încurajeze pe prizonierii de război că speranța se apropie. În limba română, pe melodia imnului său compus în 1864, ca speranță a prizonierului, este intonat astăzi cântecul „Isus pe copii iubește, pe toți la El i‑a chemat“.

În anul 1870 a compus melodia și textul pentru chemarea plină de însuflețire de a veni la Isus:

Vino la Mântuitorul, nu întârzia! În Cuvântul Lui,
El ne‑a arătat Calea.
Aici, în mijlocul nostru, El stă astăzi,
spunând cu tandrețe: „Vino!“;
Ascultați acum glasul Său cum vă roagă duios:
„Vreți, copiii Mei, să veniți?“.

Poate veni oricine, și pensionarul și tânărul, și pușcăriașul și cetățeanul respectabil! Din toate păturile sociale, din toate culturile, din toate grupele de vârstă! Nu sunt examene de admitere, nici centre de evaluare, nici stagii, nici teste, nici perioade de probă. Pot fi sigur că, atunci când vin la Isus, nu voi fi dat afară. Odată ce sunt mântuit, am siguranță deplină. Ce minunat este să fiu primit și iubit!

Citirea Bibliei: Mica 6.1-16 · Proverbe 29.10-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 39

Pentru a înfrâna voinţa proprie a unui credincios, Dumnezeu este uneori nevoit să recurgă la frâu şi la zăbală (Psalmul 32.9). Duhul impune tăcere firii noastre vechi, pentru a face să rodească şi să vorbească viaţa cea nouă (v. 1).

Când ni se face o nedreptate şi ne este poate cel mai greu să tăcem, să ne gândim la exemplul desăvârşit al Mielului care nu Şi‑a deschis gura (v. 9; Psalmul 38.13; Isaia 53.7; 1 Petru 2.23).

„Tu mi‑ai dat zile cât un lat de mână…“ (v. 5): scurtă este existenţa noastră şi, cu toate acestea, ea este risipită atât de prosteşte, de către atâ­tea persoane, în febrila agitaţie de a acumula bunuri pământeşti! (v. 6; Eclesiastul 2.21‑23). Să fim atenţi la cele patru certitudini („în adevăr…“) exprimate în v. 5, 6 şi 11! Omul este „doar o suflare“ (v. 5 şi 11) şi, în plus, „umblă ca o umbră…“ (v. 6). De pe scena acestei lumi, curând, când drama umană va ajunge la final, personajele şi decorul vor fi puse deoparte. „Chipul lumii acesteia trece“ (1 Corinteni 7.31). Ceea ce este adevărat, sigur şi nepieritor aparţine doar domeniului ceresc, invizibil (1 Petru 1.4). Înţelegând că nu poate aştepta nimic de la o astfel de lume, credinciosul îşi pune întrebarea: „ce aştept eu, Doamne?“ şi îşi dă el însuşi răspunsul: „Aşteptarea (speranţa) mea este în Tine“ (v. 7).

AȘTEPȚI LUMINA VERDE? | Fundația S.E.E.R. România

„Cine Mă urmează pe Mine… va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12)

În cartea sa Deep Thoughts („Gânduri profunde”), umoristul american Jack Handey scria: „În timp ce semaforul se schimba de la roșu la verde, apoi la galben și din nou la roșu, stăteam acolo și mă gândeam la viață. Oare nu este nimic mai mult decât o mulțime de claxoane și țipete? Uneori chiar așa pare să fie!”

La fel stau lucrurile și-n plan spiritual. Mulți dintre noi așteaptă lumina verde – care ne-a fost deja dată. Domnul Isus a spus: „Cel care Mă urmează va avea lumina vieții.”

Când vin înțelegerea, iluminarea și călăuzirea? Când faci primii pași ai credinței! Nu susținem o abordare nechibzuită sau lipsită de rugăciune în luarea deciziilor.

Tu trebuie să știi că Dumnezeu te cheamă. Dar poți fi atât de temător ca nu cumva să faci ceva greșit, încât să nu faci niciodată ceea ce este corect! Este înțelept să gândești, și să gândești din nou, dar nu să gândești prea mult! Analiza excesivă duce la paralizie spirituală.

Un pastor explica: „Dacă încerci să înțelegi logic voia lui Dumnezeu, nu vei face niciodată un pas prin credință. De ce? Pentru că voia lui Dumnezeu nu este logică. Este teo-logică! Cuvântul „theos” înseamnă „Dumnezeu”. Deci, „teologic” înseamnă adăugarea lui Dumnezeu în ecuație! De aceea nu se potrivește întotdeauna cu calculatoarele noastre umane.

Îndemnurile Duhului Sfânt nu vor avea întotdeauna sens pentru emisfera stângă a creierului tău, responsabilă cu logica. De fapt, ideile lui Dumnezeu par adesea idei ciudate. Dar atunci trebuie să îngădui Duhului Sfânt să aibă întâietate asupra intelectului tău!”

Ucenicii chemați de Domnul Isus au făcut două lucruri: au făcut minuni, și au făcut greșeli. Dacă nu ar fi fost dispuși să greșească, nu ar fi experimentat niciodată bucuria de a face o minune!

Așadar, pornește la drum și nu mai aștepta – semaforul este verde!

28 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Hristos nu m‑a trimis să botez, ci să vestesc evanghelia; nu în înțelepciunea cuvântului, ca să nu fie făcută zadarnică crucea lui Hristos. Deoarece cuvântul crucii este nebunie pentru cei care pier; dar pentru noi, care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu.

1 Corinteni 1.17,18

Crucea lui Hristos înseamnă mult mai mult decât mijlocul prin care păcătosul poate fi iertat. A considera crucea doar ca un remediu pentru nevoia omului – deși, într‑adevăr, ea este acest remediu – înseamnă să‑i minimalizezi importanța și să ignori adevărul despre gloria lui Dumnezeu, care strălucește în ea.

Ce vedem la cruce? Vedem ura sfântă a lui Dumnezeu față de păcat, dar și judecata asupra acestui păcat! Vedem dragostea Lui față de păcătos și harul Său infinit, dar și ticăloșia odioasă a omului aflat în cele mai bune împrejurări posibile! Vedem umilința și suferința Mântuitorului, dar și răutatea și viclenia lui Satan! Pe toate acestea le vedem, ca nicăieri în altă parte, la cruce.

Acolo pretențiile omului au fost năruite; păcatul a fost condamnat și înlăturat; Satan a fost biruit; judecata a fost purtată; Dumnezeu a fost glorificat în Hristos; Cel care n‑a cunoscut păcatul a fost făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El. Doar la cruce au fost reconciliate atributele și căile divine, pe care păcatele noastre le făcuseră să fie îndreptate împotriva noastră. Astfel a fost așezată o temelie prin care starea noastră ruinată să fie schimbată cu una nouă, care va străluci etern, spre gloria lui Dumnezeu.

W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiți tari și curajoși, nu vă temeți de ei, nici nu vă îngroziți înaintea lor; căci Domnul Dumnezeul tău, El Însuși va merge cu tine; El nu te va lăsa și nu te va părăsi.

Deuteronom 31.6

Fiți tari și curajoși!

Dumnezeu, prin Moise, transmite poporului Israel cuvinte încurajatoare: „Nu vă temeți de ei, nici nu vă îngroziți înaintea lor“. Tânjim mult astăzi după o astfel de îmbărbătare. Dar de ce ne este atât de greu să acceptăm că ea este actuală pentru noi? Frica se strecoară abil și apoi ne învăluie cu totul. O presimțire rea pentru ce ne‑ar putea aduce viitorul. Examenul acela… Oamenii aceia răi din calea mea… Boala se abate asupra mea. Mi‑e teamă că pierd bătălia cu atacurile acestea furioase. Ah, ce e‑mail neplăcut… Într‑adevăr, ne iau prin surprindere evenimentele negative. Suntem nepregătiți în fața veștilor rele. De ce oare ne sună îndepărtat aceste încurajări: „Nu vă temeți de ei, nici nu vă îngroziți înaintea lor“? Pentru că nu cunoaștem Persoana care ni le transmite!

Dumnezeu nu ne va lăsa singuri. El ne însoțește până când vom ajunge la destinație. Ne‑am putea imagina un însoțitor mai bun? Dumnezeu nu ne lasă niciodată din mâna Sa. El are grijă de noi neîntrerupt, nu doar din când în când, lăsându‑ne singuri în perioadele tumultoase. El este întotdeauna cu noi, luptând pentru noi. Are urechea deschisă pentru orice suspin al nostru.

Dumnezeu nu ne va părăsi. David, care a trăit această experiență, mărturisește în Psalmul 37.25:

„Am fost tânăr și am îmbătrânit, dar n‑am văzut pe cel drept părăsit, nici sămânța lui cerșind pâine“.

Citirea Bibliei: Mica 5.1-15 · Proverbe 29.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 38

Îndemnurile din Psalmul 37 par să fi fost înţelese. Credinciosul nu mai cere înlăturarea celor răi, care, de altfel, i‑a fost promisă lămurit. În loc să se mânie din cauza celor care fac răul, este pătruns de propriul său păcat (v. 3‑5). În acelaşi timp realizează că se află în mâna lui Dumnezeu care îl disciplinează şi‑l pedepseşte (v. 1); şi pe El Îl aşteaptă (v. 15). Nu‑i treaba lui să le răspundă personal celor care îl persecută; cu atât mai puţin, să se răzbune. „Tu vei răspunde, Doamne, Dumnezeul meu!“ (v. 15).

Recunoaştem aici învăţăturile Noului Testament: „neîntorcând nimănui rău pentru rău…, nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor; … Eu voi răsplăti, zice Domnul“ (Romani 12.17,19). Singurul răspuns pe care suntem îndreptăţiţi să‑l dăm în faţa răului care ni se face este binele, şi aceasta spre deosebire de aceşti „vrăjmaşi“ (v. 19) sau „adversari“ care „răsplătesc cu rău pentru bine“ (v. 20).

Şi tot aici ne este dezvăluit şi meschinul lor sentiment: gelozia. Dorinţa perversă de a elimina ceea ce, prin contrast („…pentru că eu urmăresc ce este bine“), subliniază propria lor răutate – iată îngrozitorul mobil care i‑a condus pe oameni la a‑L da la moarte pe Cel Sfânt şi Drept (Ioan 10.32; citiţi şi 1 Ioan 3.12)!

NU TE LĂSA! | Fundația S.E.E.R. România

„Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (Galateni 6:9)

Unul dintre cele mai importante lucruri care prezic succesul, în orice activitate, este perseverența. Nu contează doar cât de mult încerci, ci și cât timp încerci. Noi avem tendința de a supraestima câte putem realiza pe termen scurt. Și, potrivit unui pastor și autor american, „subestimăm cât putem realiza pe termen lung.” De ce? Pentru că energia este exponențială. Cu cât muncești mai mult și mai mult timp, cu atât mai mult lucrul acesta te răsplătește.

Într-un studiu care a implicat elevi japonezi și americani din clasa întâi, copiilor li s-a dat un puzzle dificil de rezolvat, în timp ce observatorii au fost atenți să măsoare cât timp va trece până când unii sau alții vor renunța. În medie, copiii americani au rezistat 9,47 minute; copiii japonezi au rezistat 13,93 minute. Aceasta înseamnă o diferență de 47%. Acum înțelegem de ce japonezii obțin note mai mari la testele de matematică…

Succesul în orice facem este un produs secundar al eforturilor mai mari și mai îndelungate. Nu există substitute. Nu există scurtături. Nu contează dacă este vorba de atletism, studii academice, muzică, matematică sau slujire… Studiu după studiu arată că este nevoie de aproximativ zece ani sau zece mii de ore pentru a deveni excelent în orice domeniu. Trebuie să muncești din greu și mult timp!

În opinia lui Malcolm Gladwell (autor, jurnalist și conferențiar canadian), „Zece mii de ore este numărul magic al măreției!” El a mai afirmat: „Există vreo idee divină la care ai renunțat? Vreo pasiune inspirată de Dumnezeu pentru care ai încetat să lupți? Vreun vis măreț peste care s-a așezat praful neascultării? Nu renunța la ele! Trebuie să încerci. Apoi trebuie să încerci mai mult. Și apoi trebuie să încerci timp îndelungat!”

Așadar, nu te lăsa și „nu cădea de oboseală în facerea binelui!”

24 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Iată vieţuitoarele, pe care să le mâncaţi dintre toate cele ce sunt în ape. Să mâncaţi din toate cele ce au înotătoare şi solzi, şi care sunt în ape, fie în mări, fie în râuri. Leviticul 11.9

Dumnezeu nu ia din lume pe omul care se pocăieşte, ci îl lasă aici şi îl pune deoparte. Domnul spune despre ucenicii Săi: „nu sunt din lume” şi-L roagă pe Tatăl: „Nu te rog să-i iei din lume ci să-i păzeşti de cel rău” (Ioan 17.14-15). Aşa sunt credincioşii, orice poziţie socială şi orice vârstă ar avea – sunt în lume dar nu ai lumii. Dar acest fapt nu este de mică însemnătate, dacă ne gândim că potrivnicul caută să distrugă fericirea copiilor lui Dumnezeu şi să destrame mărturia lor. Cum să ne păzim de toate acestea? Legea cu privire la animalele curate ne dă o învăţătură de preţ. Animalele curate trebuia să fie înzestrate cu solzi şi înotătoare. Cu ajutorul înotătoarelor peştele putea să înoate contra curenţilor; un peşte bolnav sau mort este dus de curenţii apei.
La fel este cu credinciosul. El trebuie să se împotrivească duhului vremii pentru a înota contra curenţilor; cu nimic nu are voie să părăsească temelia credinţei şi să se încline către ceea ce cere temeiurile lumii. Inima credinciosului trebuie să fie aţintită spre Isus. Trebuie să se despartă şi să se deosebească de cele pământeşti. Iată ce vrea să ne înveţe nevoia solzilor care apără partea lăuntrică de ceea ce este în exterior. Peştii aveau posibilitatea de apărare de ce venea din afară. Dacă ne lipseşte energia credinţei pentru a lupta împotriva răului înconjurător, atunci cu mare uşurinţă ne ia duhul vremii cu curenţii lui. De aceea rugăciunea noastră sa fie ca Domnul să ne păzească de duhul vremii pentru ca acesta să nu intre în inimile noastre, nici în casele noastre şi nici în strângerile noastre laolaltă.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Simon Petru I‑a zis: „Doamne, unde Te duci? […] Eu îmi voi da viața pentru Tine“. Isus i‑a răspuns: „Adevărat, adevărat îți spun că nu va cânta cocoșul până când nu Mă vei tăgădui de trei ori!“.

Ioan 13.36‑38

Erori fatale

Auzim de unele persoane care, fiind în necaz, vorbesc de calvarul lor și de crucea pe care trebuie să o poarte. Și mulți chiar sunt convinși că, pentru un echilibru just al lucrurilor, cei care își acceptă suferința cu resemnare merită un loc în cer și astfel dreptul la fericirea în lumea cealaltă. Iată o greșeală fatală! Nu suferințele noastre ne dau dreptul la mântuire, ci suferințele Domnului Isus! El singur a urcat dealul Calvarului deplin conștient de ceea ce‑L aștepta ca Victimă pentru păcat. Și niciun om nu L‑a putut urma pe acest drum. A fost doar al Său.

Petru era un om credincios. Însă, pierzând din vedere dragostea Domnului pentru el, se gândește doar la iubirea sa pentru Domnul, pe care o consideră nemărginită, permanentă și gata de sacrificiu. Așa că îndrăznește să‑L întrebe: „Doamne, unde Te duci?“ – nu de alta, dar el chiar voia să‑L urmeze pe Domnul oriunde. Câteva ore mai târziu va fi însă nevoit să afle cu amărăciune cât de puțin se cunoștea pe sine. Eșuează de îndată ce o slujnică îl recunoaște ca discipol al lui Isus. La început neagă doar faptul că L‑ar fi cunoscut pe Isus, însă la a treia confruntare, deoarece se teme pentru viața sa, el neagă chiar și Persoana Domnului, cu jurământ și cu blesteme. Încrederea în sine duce la înfrângere! Este o mare eroare să credem că, purtându‑ne povara vieții cu resemnare, vom echilibra cumva balanța și vom avea acces în cer! Și tot mare eroare este să contăm pe noi și pe sacrificiul nostru, pe care, cu orbire, îl punem în balanță cu Jertfa supremă a Domnului Isus!

Citirea Bibliei: Mica 1.1-16 · Proverbe 27.19-27

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 35:17-28

Chiar dacă nu avem câtuşi de puţin de‑a face cu răutatea oamenilor în felul credinciosului din acest psalm, să nu uităm că persecuţia a fost şi este încă partea celor mai mulţi dintre creştini. Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru libertatea conştiinţei şi a strângerilor ca adunare care continuă să ne fie acordate în ţara noastră! Celebrarea Domnului (prin laudă şi mulţumire) în mijlocul poporului Său de răscumpăraţi este dorinţa dreaptă a celui credincios (v. 18). Apreciem noi acest privilegiu, cei care încă îl mai avem?

În Ioan 15.25, Domnul Isus (citând v. 19 din psalmul nostru) Se referă la această ură fără temei căreia El i‑a fost ţinta (obiect al urii). Fără temei…! Deşi a fost în felul acesta, ura lumii împotriva lui Hristos şi împotriva alor Săi nu trebuie să ne mire (1 Ioan 3.13). Este cea pe care Satan o inspiră oamenilor împotriva Aceluia care l‑a învins pe el. Ne putem imagina sentimente mai îngrozitoare decât cele din v. 21, 25 şi 26? Puţine expresii sunt atât de izbutite pentru a da pe faţă, în toată grozăvia lor, hăţişurile răutăţii inimii omeneşti: bucuria perversă de a vedea suferind un nevinovat … care era Fiul lui Dumnezeu venit pentru salvarea oamenilor. „Ha, ha! Ochiul nostru a văzut“ – strigă batjocoritorii (v. 21). „Orice ochi Îl va vedea, şi cei care L‑au străpuns“, anunţă Apocalipsa 1.7. Şi nu pe cruce, ci în toată gloria Lui de Judecător!

DE CE NU PUTEM LUCRA ÎMPREUNĂ? (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să știe de noi.” (3 Ioan vers. 9)

Multora nu ne place să lucrăm împreună, sau în echipă, din cauza nesiguranței. Filozoful florentin Machiaveli a spus: „Prima metodă prin care evaluezi inteligența unui conducător este să-i privești pe oamenii din jurul lui.” Liderii nesiguri se simt amenințați de persoanele talentate, așa că se înconjoară de oameni slabi. Drept urmare, munca are de suferit, iar toți cei implicați suferă și ei.

Când un lider îți răspunde la o întrebare sinceră în felul următor: „Îndrăznești să-mi contești autoritatea?”, acesta este un om periculos și nu merită să fie urmat. Liderii nesiguri eșuează de obicei din două motive: vor să mențină controlul asupra tuturor lucrurilor sau se tem că vor fi înlocuiți de cineva mai competent. În orice caz, liderii care nu încurajează munca în echipă își slăbesc propriul potențial și îi descurajează pe cei din jurul lor.

Președintele Woodrow Wilson a spus: „Nu ar trebui să folosim doar mintea pe care o avem, ci și pe aceea pe care o putem împrumuta!”

„Apostolul iubirii” ne-a lăsat scris despre Diotref, un lider al bisericii, că „îi place să aibă întâietate”. Care era problema acestui om? Voia să stingă lumina tuturor celorlalți, pentru ca doar propria lumină să strălucească! Așa că, Ioan scrie mai departe (3 Ioan vers. 10-11): „De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne cleveteşte cu vorbe rele. Nu se mulţumeşte cu atât, dar nici el nu primeşte pe fraţi şi împiedică şi pe cei ce voiesc să-i primească, şi-i dă afară din Biserică. Preaiubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele este din Dumnezeu; cine face răul n-a văzut pe Dumnezeu.”

Așadar, dacă faci parte dintr-o echipă, lasă ca aprobarea lui Dumnezeu – pe care o ai deja – să fie cea care îți dă siguranță!

23 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

A omorât pe un Egiptean groaznic la înfăţişare, care avea o suliţă în mână; s-a pogorât împotriva lui cu un toiag, a smuls suliţa din mâna Egipteanului, şi l-a omorât cu ea. 2 Samuel 23.21

Ultimele cuvinte ale lui David sunt o arătare a faptelor de vitejie, care-l apărau întotdeauna în război în perioada când el era lepădat şi părăsit. Devotamentul şi ataşamentul faţă de împărat arată cum omul după voia lui Dumnezeu rămâne totdeauna lângă Stăpânul său şi luminează ca o făclie aprinsă. Iar la marea judecată se va vedea cum am lucrat noi în vremea când Domnul Isus a fost părăsit, alungat, neprimit de lume. Benaia a acţionat fără teamă faţă de duşmanul poporului. De aceea îngrozitoarea figură a egipteanului nu l-a înfricoşat şi nu a trecut cu vederea răul, văzând în acest om un duşman al poporului.

Acestea sunt avertismente serioase şi pentru vremurile noastre, deoarece şi azi egipteanul – lumea – caută adesea să ne înfricoşeze, alteori vrea să ne atragă prin amăgire.

Îl recunoaştem şi noi în el pe marele duşman al poporului lui Dumnezeu, sau ne lăsăm orbiţi de frumuseţea lui sau speriaţi de ameninţarea lui în casele noastre sau în Adunare? Benaia a acţionat imediat; l-a omorât.

In această situaţie reţinerea de la o acţiune de nimicire imediată, în dorinţa unei rezolvări printr-o influenţă duhovnicească, nu este indicată. „Prietenia cu lumea este vrăjmăşie cu Dumnezeu.”

Aşa cum vedem la Benaia, devotamentul şi acţiunea hotărâtă împotriva răului poate să ne ocrotească de suliţa egipteanului (lumii) care are numai intenţii rele.
Chiar dacă lumea se arată mai frumoasă, are totdeauna suliţa în mână ca să ne omoare sau să ne facă prizonieri. Numai când stăm de partea Domnului Isus putem recunoaşte lumea în TOATĂ profunzimea grozăviei ei.

„De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării… Dar acum lăsaţi-vă de toate aceste lucruri…” (Col. 3.5-10).

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe cel care vine la Mine nicidecum nu‑l voi scoate afară.

Ioan 6.37

Selecții

În perioada premergătoare marilor evenimente sportive se desfășoară selecțiile. Sportivii sunt desemnați pentru Campionatele Mondiale pe baza performanțelor și a rezultatelor obținute. Există dezamăgiri amare în rândul concurenților, atunci când aceștia nu ating criteriile de selecție și nu sunt admiși. De asemenea, pentru ocuparea unui loc de muncă, procesul de selectare poate avea loc în mai multe etape, pentru a putea fi angajat omul cel mai potrivit. Cei care pierd cursa pentru ocuparea postului sunt anunțați că sunt respinși printr‑o scrisoare politicoasă. Persoanele descalificate se simt complet excluse.

Cu Isus Hristos, lucrurile stau total diferit. El nu emite criterii de selecție sau standarde de performanță; nu cere bani, nu pretinde nici măcar o viață bună. Ca Mântuitor, El îi invită pe toți să vină la El – bogați sau săraci, de la vârful societății sau dintre cei disprețuiți de societate. Fiul lui Dumnezeu nu respinge pe nimeni: „Pe cel care vine la Mine nicidecum nu‑l voi scoate afară“. El dorește să ne ofere iertarea și pacea, iar ceea ce ne dă El este absolut gratuit. Fiecare are posibilitatea de a veni la El pentru a primi viața veșnică prin credință.

Afla‑vei tu vreodată, sărmane călător, în lung pustiul lumii al Vieții Scump Izvor?
— Vin din căile pustii la Izvorul Apei Vii. Acest scump Izvor gustos e Hristos, e Hristos, e Hristos!

Citirea Bibliei: Iona 4.1-11 · Proverbe 27.10-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 35:1-16

Îngerul Domnului, Cel pe care L‑am văzut în Psalmul 34 cum „Îşi aşază tabăra în jurul acelora care se tem de El şi‑i scap㓠(Psalmul 34.7), este chemat în Psalmul 35 să‑i alunge şi să‑i urmărească pe vrăjmaşii celui drept (v. 5‑6). ŤDupă un timp de răbdare şi de har, care a rămas fără niciun rezultat, rămăşiţa, în loc să se răzbune singură, se va bizui pe Dumnezeu pentru a obţine eliberareať (J.N.D.).

Această eliberare a credincioşilor evrei va fi însoţită, negreşit, de judecarea celor răi. În ce‑i priveşte pe creştini, ştim că nu prin nimicirea celor răi se va împlini eliberarea lor, ci prin însăşi răpirea lor, pentru a‑L întâmpina pe Domnul. Credincioşii nu vor rămâne pentru totdeauna împreună cu necredincioşii. Când Domnul va veni pe nor, cei credincioşi vor fi luaţi de pe pământ, iar ceilalţi vor fi lăsaţi acolo pentru teribilul „ceas al încercării“… (Apocalipsa 3.10); în momentul arătării Sale în glorie însă va fi invers: credincioşii din acel timp vor fi lăsaţi pentru a împărăţi, iar cei răi vor fi înlăturaţi (Luca 17.34‑36).

Ce nerecunoştinţă din partea omului firesc! David vorbeşte din experienţă, ca unul căruia i‑a fost dat atât de des să o sufere din partea acelora de lângă el (v. 12‑15). Dar Hristos a cunoscut şi a resimţit această nerecunoştinţă într‑un mod cu mult mai profund: „Îmi întorc rău pentru bine şi ură pentru dragostea mea“ (v. 12; Psalmul 109.5).

CUM SĂ ȘTII CÂND TREBUIE SĂ TACI? | Fundația S.E.E.R. România

„Omul înţelept îşi ascunde ştiinţa…” (Proverbele 12:23)

Nevoia cuiva de a ști nu ar trebui să determine nevoia ta de a vorbi. Când unul dintre ucenici a încercat să se opună, la arestarea Domnului Isus, Acesta a spus: „Crezi că n-aş putea să rog pe Tatăl Meu, care Mi-ar pune îndată la îndemână mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?” (Matei 26:53).

Când Domnul Isus a stat în sala de judecată a lui Pilat, nu Pilat avea puterea – Isus o avea! Cu toate acestea, Biblia spune că Isus „n-a deschis gura deloc” (Isaia 53:7). El a stat acolo și nu a spus nimic. De ce? Pentru că nu El era judecat, ci Pilat. Isus Își cunoștea destinul și, mai important, Îl cunoștea îndeaproape pe Tatăl Său ceresc! Și când Îl cunoști pe Dumnezeu și Te încrezi în El, poți înfrunta orice cu încredere – și te poți simți liber să nu spui nimic.

Uneori, cel mai înțelept lucru este să spui: „Nu am răspunsul în acest moment. Dar mă voi gândi la asta, mă voi ruga și voi reveni cu un răspuns.” Biblia spune că: „Omul înţelept îşi ascunde ştiinţa, dar inima nebunilor vesteşte nebunia.” (Proverbele 12:23)

Când oamenii sunt nerăbdători să primească răspunsuri, vor încerca să te preseze să vorbești înainte de a avea toate informațile sau înainte de a avea ocazia să te rogi și să analizezi cu atenție situația. Dacă Îl întrebi pe Dumnezeu, El îți va spune ce să spui, cum și când să spui!

Promisiunea Lui este aceasta: „Eu pun cuvintele Mele în gura ta şi te acopăr cu umbra mâinii Mele.” (Isaia 51:16) Vedeți, mândria spune: „Nu sta acolo, spune ceva!” Înțelepciunea spune: „Nu spune nimic, stai acolo!”

Așadar, cere-I lui Dumnezeu să-ți dea înțelepciune ca să știi când trebuie să taci și când să vorbești. Un singur gând de la Dumnezeu poate rezolva problema în cel mai scurt timp!