Mana Zilnica

23 Aprilie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor.

Matei 13.43

Aici întâlnim o expresie deosebită, „Împărăția Tatălui lor“, care desemnează partea cerească a Împărăției, în timp ce „Împărăția Fiului Omului“ reprezintă partea pământească a Împărăției.

„Cei drepți“ sunt, desigur, acei „fii ai Împărăției“ care vor fi strânși în grânarul ceresc înainte de întemeierea Împărăției pământești. Aici sunt incluși nu numai toți credincioșii de la Adam până la răpire, ci și martirii iudei care vor muri pentru mărturia lor în ultima „săptămână“ a lui Daniel (Apocalipsa 20.4). Este vorba despre toți aceia care vor avea parte de prima înviere. Ei toți vor fi primiți în Împărăția cerească și vor fi cu Domnul Isus în gloria cerească. De aceea citim: „Cei drepți vor străluci ca soarele în Împărăția Tatălui lor“. Aceste cuvinte ne amintesc de textul din Daniel 12.3: „Și înțelepții vor străluci ca strălucirea întinderii cerești, […] pentru totdeauna și pentru eternitate“.

Cât de măreț este ceea ce ne spune Domnul aici! Este vizibil triumful definitiv al lui Dumnezeu asupra oricărui rău. Căile Sale cu oamenii, cu cei ai Săi, au fost probabil întunecoase și de multe ori de neînțeles. Părea că Satan și „fiii“ săi vor avea supremația, că tot răul și toată josnicia de pe pământ vor rămâne nepedepsite, dar nu, căci totul își va primi răsplata cuvenită. Atunci se va descoperi triumful Domnului Isus Hristos asupra oricărei domnii și stăpâniri. Dreptatea și dragostea lui Dumnezeu vor fi depline, iar cei drepți, care au suferit mult timp sub influența apăsătoare a neghinei și care păreau că vor pieri, de fapt vor lumina în Împărăția Tatălui lor!

Ce sfârșit măreț! Și ce privilegiu nespus de a‑L avea pe Dumnezeu ca Tată, și nu pe diavolul!

C. Briem

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căutați dar întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, și toate acestea vi se vor da pe deasupra.

Matei 6.33

Asociația Armata Salvării

De numele lui William și a Catherinei Booth se leagă înființarea în anul 1865 a Asociației Armata Salvării. Misiunea folosea voluntari care lucrau cu oamenii străzii. Se încerca integrarea persoanelor dezavantajate, prin oferirea de soluții temporare, stimulând totodată dezvoltarea de aptitudini care să le asigure rezultate de lungă durată. Iată ce mărturisește un astfel de voluntar:

Stau în biroul unui ofițer al Armatei Salvării. Prin diverse exemple, bărbatul îmi explică modul în care funcționează operațiunea sa. El vorbește despre oamenii care se află acolo. Mulți provin din medii dificile. Mai întâi trebuie să se deprindă pentru o slujbă obișnuită. Unii provin din sistemul penal. Există, de asemenea, persoane care au fost nevoite să își părăsească țara de origine. Pentru acești solicitanți de azil se pune problema de a‑i învăța o limbă străină și de a‑i familiariza cu o cultură complet nouă. Conducerea unei astfel de instituții pune managerul în fața multor provocări. Ascultându‑l, realizez că acest om are multe aptitudini care îl ajută în misiunea sa. Când însă vorbește despre experiențele pozitive pe care le are cu oamenii, întotdeauna el accentuează: „Aici noi contăm pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care este posibil să lucrăm cu un astfel de grup eterogen de oameni“. Această remarcă mă bucură foarte mult. Pot simți că este serios. În fiecare zi se încrede în Dumnezeu. De multe ori a experimentat concret modul în care Dumnezeu l‑a ajutat.

Dacă și noi contăm pe Dumnezeul Atotputernic în fiecare zi, nu vom fi dezamăgiți niciodată. El este întotdeauna prezent, oriunde ne‑am afla.

Citirea Bibliei: Geneza 13.5-18 · 2 Petru 2.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 15:1-15

Despre mijloacele de a ne înfrâna propria mânie am învăţat: acestea sunt răbdarea şi rugăciunea. Acum ne stă în atenţie un remediu pentru a stăvili mânia altora şi acest balsam incomparabil se numeşte „un răspuns blând“ (v. 1). Răspunsul umil şi paşnic al lui Ghedeon dat oamenilor din Efraim (Judecători 8.1‑3) a fost cel mai în măsură să înăbuşe mâ­nia lor; iar biruinţa câştigată atunci de acel om al credinţei nu a fost nicidecum una neînsemnată, câtă vreme Ghedeon era numit ofensativ „Ierub‑Baal“ (Apere‑se Baal), deoarece el însuşi dăduse prilej la aceasta. La polul opus, „un cuvânt aspru“ (ofensator) provoacă răni (ofense) greu de vindecat.

Să ne oprim şi asupra v. 5, 10 şi 12 (precum şi v. 31,32): tema lor centrală este mustrarea şi corectarea, ca mijloace de avertizare, puse în calea noastră tocmai pentru ca, ţinând cont de ele, să evităm să începem din nou să facem răul. Chiar dacă aparenţele nu sprijină aceeaşi idee, cap. 13.24 afirmă că părinţii îşi manifestă dragostea faţă de copiii lor prin chiar faptul că îşi disciplinează copiii. Acelaşi adevăr îl prezintă şi Evrei 12.6, în care rolul de părinte Îl are Însuşi Dumnezeu. Secretul pentru a accepta mustrarea constă în a înţelege că ea izvorăşte dintr‑o dragoste autentică şi că are în vedere „binele nostru“. Să nu fim ca batjocoritorul căruia „nu‑i place să fie mustrat“(v. 12).

În v. 8 citim: „rugăciunea celor drepţi este desfătarea Sa“. Cine sunt aceşti drepţi, a căror rugăciune primeşte şi garanţia că va fi ascultată (1 Ioan 5.14,15)? Cei în care nu‑şi găseşte loc voinţa proprie, ci doar voia lui Dumnezeu, căreia ei i se supun în întregime.

FEREȘTE-TE DE LĂCOMIE! | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul… nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.” (Psalmul 84:11)

Lăcomia te va priva de mulțumire. Mecanismul funcționează cam în felul următor: răsfoiești o revistă de design interior (amenajări pentru interiorul locuinței), și dintr-odată casa pentru care erai recunoscător acum o oră pare demodată. Sau vezi la televizor o reclamă pentru o mașină nouă și mașina din fața casei tale pare brusc o rablă veche.

Dumnezeu Se așteaptă ca tu să ai obiective corecte în viață și să îți întreții familia, așa că nu pofti lucrurile pe care nu ți le permiți, astfel încât să devii obsedat de modul în care le poți obține!

Când Israel a luat cu asalt Ierihonul, Dumnezeu le-a spus că tot ce vor găsi în oraș trebuia nimicit. Dar, după ce au cucerit Ierihonul, Israel a atacat și mica cetate Ai… și a suferit o înfrângere umilitoare! Iosua era devastat… și când L-a întrebat pe Dumnezeu de ce au pierdut bătălia, Acesta i-a spus că din cauza păcatului din tabăra israeliților. Când Iosua a investigat, Acan, unul dintre soldații săi, a mărturisit: „am văzut… le-am poftit… și le-am luat” (Iosua 7:21). Acan a încercat să-și ascundă păcatul dosind bunurile furate în cortul său, dar în cele din urmă pentru acest lucru el și familia sa au plătit scump, pierzându-și viața!

Când poftești, pui la îndoială înțelepciunea, voința și capacitatea lui Dumnezeu de a-ți oferi ce ai nevoie. Nu face asta! Când simți că îți dorești ceva, roagă-te și ai încredere că Dumnezeu îți va da – dacă ai nevoie de acel lucru, și dacă este voia Lui. Cuvântul Său ne asigură că: „Domnul… nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană.” Dumnezeu știe ce este bine pentru tine, și ce nu, și toate rugămințile tale nu Îi vor schimba hotărârea. Dar când dorința ta este să împlinești voia Lui, El a promis: „să te umple… în toate lucrurile din destul…” (2 Corinteni 9:8)

Așadar, ferește-te de lăcomie!

22 Aprilie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Preaiubiților, pe când îmi dădeam toată silința să vă scriu despre mântuirea noastră comună, am fost nevoit să vă scriu ca să vă îndemn să luptați pentru credința dată sfinților o dată pentru totdeauna.

Iuda 3

Iuda ne îndeamnă în epistola sa, prin Duhul Sfânt, să luptăm pentru credință. Câteodată, acest verset este folosit pentru a‑i chema pe creștini la o cunoaștere mai profundă a adevărurilor pe care le‑au crezut și a motivațiilor de a persevera. Însă, deși acest lucru este nespus de important, mesajul lui Iuda are în vedere nu atât cunoașterea, cât mai ales evlavia. Unii impostori se infiltraseră în rândul creștinilor, folosind harul lui Dumnezeu ca pe o permisiune a oricărui stil de viață (Iuda 4). Sunt expuse șase trăsături ale acestor oameni, din care învățăm care era caracterul lor, ceea ce, pentru noi, constituie o atenționare:

În primul rând, acești visători refuzau să recunoască autoritățile (versetele 8 și 9). În al doilea rând, ei se lăsau pradă corupției, făcând tot ceea ce trupurile lor le cereau să facă, precum animalele fără minte (versetele 10 și 11). În al treilea rând, ei pătau curăția părtășiei creștine (versetele 12 și 13). În al patrulea rând, acești oameni nelegiuiți aveau o purtare întru totul dictată de nelegiuirea lor (versetele 14 și 15). În al cincilea rând, ei îi lingușeau pe toți cei de la care puteau obține avantaje (versetele 16 și 18). În al șaselea rând, ei erau oameni naturali, animați de pofte și de impulsuri naturale (versetul 19).

Trebuie să fim veghetori și să‑i detectăm pe astfel de impostori și să deslușim falsa lor spiritualitate. Orice purtare similară, chiar și în cazul credincioșilor adevărați, trebuie să fie semnalată și judecată cu asprime. Cei care refuză să se supună fraților lor, care nu aduc nicio binecuvântare prin slujba pe care o fac, care creează grupuri în jurul lor sau care trăiesc potrivit dorințelor lor trebuie corectați înainte de a‑i afecta și întina și pe alții.

Deși folosește astfel de cuvinte aspre, Iuda dă totuși câteva îndemnuri încurajatoare pentru cei credincioși. Mai întâi, prin chiar faptul că am fost avertizați cu privire la acești oameni care produc tulburare, ni se arată că nu trebuie să fim clătinați (versetul 17). Apoi suntem îndemnați să ne zidim pe credința noastră preasfântă, să ne păstrăm în dragostea lui Dumnezeu și să așteptăm îndurarea Domnului nostru Isus Hristos (versetele 20 și 21). Ca unii care în mod repetat suntem numiți „preaiubiți“, să trăim în această atmosferă a dragostei divine luptând pentru credință!

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pentru voi, care prin El credeți în Dumnezeu, care L‑a înviat dintre morți și I‑a dat glorie, astfel încât credința și speranța voastră să fie în Dumnezeu.

1 Petru 1.21

Speranța pusă în Dumnezeu

O zicală legată de speranță sună cam așa: Ar trebui să sperăm la ce e mai bun, să fim pregătiți pentru ce e mai rău și să acceptăm ce urmează să vină. Această atitudine ia în considerare întreaga gamă de situații cu care ne‑am putea confrunta, dar nu oferă nici stabilitate și nici perspectivă.

Având în vedere viitorul, nimeni nu ne garantează nimic. Numai Dumnezeu poate face acest lucru. El le oferă celor care cred în Fiul Său, Isus Hristos, o perspectivă care merge dincolo de moarte. „Căci aceasta este voia Tatălui Meu, ca oricine Îl privește pe Fiul și crede în El să aibă viață eternă; și Eu îl voi învia în ziua de la urmă“ (Ioan 6.40). Credința în Isus Hristos implică acceptarea Lui ca Mântuitorul care Și‑a dat viața pe cruce pentru păcatele mele. Prin acest pas al credinței, eu scap de pedeapsa divină și am de acum o speranță fermă: că voi fi într‑o zi cu Mântuitorul meu în ceruri.

Pentru viața de acum, tot Dumnezeu îmi oferă perspectiva corectă. El nu îmi ia toate problemele, dar promisiunea Lui este statornicie: „Gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de rău, ca să vă dau un viitor și o speranță“ (Ieremia 29.11). Domnul Se roagă acum pentru cei ai Săi care sunt în lume. Acum nu este preocupat cu moștenirea Sa viitoare din împărăția milenială, ci inima Lui este cu cei care se află încă într‑o lume ostilă lui Hristos.

Citirea Bibliei: Geneza 12.9-13.4 · 2 Petru 1.12-21

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 14:17-35

„Cel iute la mânie se poartă cu nebunie“ (v. 17; comp. cu Eclesiastul 7.9), dar „(în cel) încet la mânie este mare pricepere…“ (v. 29; vezi şi Iacov 1.19). „Încet la mânie“ este o trăsătură pe care o găsim deseori pe paginile Scripturii, însă atribuită lui Dumnezeu (Exod 34.6; Numeri 14.18 etc.). În ce ne priveşte, câte fapte nu facem la mânie şi câte cuvinte nu rostim în astfel de momente, pe care apoi le regretăm amarnic…! În loc să dăm la iveal㠄un duh nerăbdător“, mai bine aceast㠄mare pricepere“, ca, înainte de a permite mâniei să explodeze din fiinţa noastră, să facem loc unei clipe de cugetare sau, şi mai bine, de rugăciune. Vom constata o dată în plus că nu avem niciun motiv întemeiat să ne mâ­niem; iar când suntem în acord cu voia lui Dumnezeu, vom fi în stare să aşteptăm cu răbdare intervenţia Lui (comp. 1 Împăraţi 22.24,25).

„Ferice de cine se îndură de cei întristaţi“ (v. 21). Sub pretext că faptele bune nu au nicio valoare în împlinirea mântuirii noastre, tindem să neglijăm aspectul lucrărilor, însă nu trebuie să pierdem din vedere că invitaţi „să fie cei dintâi în fapte bune“ (Tit 3.14) sunt chiar copiii lui Dumnezeu – şi toate acestea fără a ignora faptul că problema sufletului contează mai mult decât cele materiale.

Versetul 25 ne reaminteşte de Martorul desăvârşit şi totodată de ceea ce trebuie să caracterizeze orice mărturie autentică: să le arate sufletelor calea eliberării: „un martor adevărat scapă suflete“.

DUMNEZEU ÎNCĂ TE IUBEȘTE!  | Fundația S.E.E.R. România

„Te iubesc cu o iubire veşnică…” (Ieremia 31:3)

Dr. Gerald Mann scria: „Moraliștii nu ratează ocazia să ne reamintească faptul că viața împăratului David „a luat-o pe arătură” după scandalul cu Bat-Șeba. Și încep prin a enumera litania necazurilor sale: copilul din uniunea ilicită a murit. El nu și-a mai recuperat niciodată prestigiul moral. Fiii săi s-au luptat fără milă pentru succesiune. Unul dintre ei a fost decapitat pentru că a încercat să-l detroneze. Dumnezeu l-a privat de cel mai mare vis al său: construirea Templului – pentru că avea prea mult sânge pe mâini!

Dar haideți să vedem ce ne spune Biblia… Doar cuvintele de început ale cărții Proverbele ar trebui să-i reducă la tăcere pe acești moralizatori: „Proverbele lui Solomon, fiul lui David” (Proverbele 1:1). Solomon, acest instrument al înțelepciunii lui Dumnezeu, a luat naștere din doi oameni care și-au pângărit statutul și privilegiile. În ciuda tuturor faptelor eroice ale lui David (uciderea uriașului, consolidarea regatului, compunerea psalmilor etc.), cea mai mare realizare a sa a fost fiul său de la bătrânețe. Solomon este un monument al contradicțiilor pentru toți moraliștii pesimiști ai tuturor timpurilor. De unde altundeva ar fi putut Solomon să-și dobândească înțelepciunea, clarviziunea și previziunea, dacă nu de pe genunchii a două suflete frânte, vindecate prin focul iertării, și cărora li s-a acordat harul unei a doua șanse?!…

Și tu o poți lua de la capăt, după ce te-ai pocăit sincer de episodul nefericit sau de clipa de rătăcire din viața ta!” Biblia ne avertizează cu privire la consecințele păcatului, deoarece orice lucru care are puterea de a te răni Îl privește pe Dumnezeu, care te iubește și dorește numai ce este mai bun pentru tine. Când păcătuiești în mod voit, Dumnezeu nu te va ierta, dar nici nu te va părăsi! Iar dragostea lui Dumnezeu pentru tine nu are termen de expirare. El a spus: „Te iubesc cu o iubire veșnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea!”

Adevărul este că Dumnezeu încă te iubește, indiferent ce-ai făcut, așa că întoarce-te la El!

19 Aprilie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin credință, Avraam, când a fost încercat, l‑a adus jertfă pe Isaac, […] socotind că Dumnezeu poate să învieze chiar dintre morți, de unde, vorbind figurativ, l‑a și primit.

Evrei 11.17,19

Cât de uimite trebuie să fi fost oștirile îngerești privind la felul în care Avraam a călătorit cu răbdare, timp de trei zile, după care, ajungând la locul indicat de Dumnezeu, și‑a ridicat mâna pentru a‑l jertfi pe singurul său fiu, pe acela pentru care se rugase și pe care îl așteptase atât de mulți ani cu încredere neclintită în Dumnezeu! Ce ocazie a fost aceasta pentru Satan, de a‑și trimite săgețile arzătoare! Ce prilej pentru el de a face sugestii ca acestea: «Ce mai rămâne din promisiunile lui Dumnezeu cu privire la sămânța ta și la moștenire, dacă îl vei jertfi pe singurul tău fiu? Poate ești înșelat de o revelație falsă; ori, dacă e adevărat că Dumnezeu ți‑a cerut asta, oare El nu știe că, odată ce‑ți vei jertfi fiul, toate nădejdile tale se vor spulbera? Gândește‑te și la Sara; ce va face ea dacă îl pierde și pe Isaac, după ce te‑a convins deja să‑l alungi pe Ismael?». Astfel de săgeți vor fi fost poate înfipte de vrăjmaș în inima lui Avraam. Dar care a fost răspunsul patriarhului la toate aceste gânduri întunecate? Învierea!

Învierea este remediul măreț al lui Dumnezeu pentru toată ruina și pagubele provocate de Satan. Odată aduși în acest punct, am sfârșit‑o cu puterea lui Satan, al cărei ultim efect este moartea. Satan nu se poate atinge de viața primită prin înviere, fiindcă ultima manifestare a puterii lui a fost la moartea lui Hristos. Dincolo de ea nu mai poate face nimic. Prin urmare, iată siguranța poziției Adunării: viața ei este „ascunsă cu Hristos în Dumnezeu“! Binecuvântată poziție! Să ne bucurăm tot mai mult de acest loc binecuvântat pe care îl avem!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar ei, ridicându‑și ochii, n‑au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur.

Matei 17.8

Călăuza cea bună

Câțiva drumeți au ajuns pe un vârf de munte de unde nu mai puteau face niciun pas, nici înainte, nici înapoi. Fiindcă se însera, se pregăteau să înnopteze acolo. Un păstor care păștea turma pe un alt munte a văzut situația dificilă în care se aflau; coborând stânci și trecând prăpăstii, neoprit nici de mărăcinii din cale, nici de pietrele ascuțite, a ajuns la ei istovit și le‑a spus: „Am venit să vă arăt drumul, ca să ieșiți din impas“. Toți s‑au bucurat, în afară de unul. Acesta l‑a măsurat pe ciobănaș de sus până jos și l‑a întrebat: „Unde‑ți este dovada că ne poți fi călăuză?“. Băiatul a rămas mut câteva clipe, după care, arătându‑le genunchii însângerați și mâinile zgâriate, le‑a spus: „Nu sunt acestea suficientă dovadă?“. Chiar ne întrebăm cum a fost posibil să nu remarce el nimic din sacrificiul celui care le arătase atâta dragoste, care nu le cerea nicio recompensă și care înfruntase pericolele doar pentru a le fi de ajutor…

„Adu‑ți degetul aici și vezi mâinile Mele; și adu‑ți mâna și pune‑o în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios!“ (Ioan 20.27). Ce Domn bun și credincios avem! Mâinile Lui, care au făcut tot timpul numai bine, au fost pironite pe cruce, ca noi să fim eliberați de tirania păcatului. Picioarele Lui, care tot timpul au alergat doar pentru binele altora, au fost străpunse de cuie, pentru ca noi, cei aflați pe căi greșite, să fim călăuziți din nou pe cărări ale dreptății. El nu renunță la mine, în ciuda eșecurilor mele. Prin Cuvânt, îmi arată unde am greșit și mă conduce la mărturisire. În acest fel, relația mea cu El poate fi restabilită. El S‑a angajat să mă ducă la ținta pe care o are pentru mine.

Citirea Bibliei: Geneza 10.1-32 · 1 Petru 5.8-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 12:17-28; 13:1-6

„Cine îşi păzeşte gura îşi păzeşte sufletul…“ (13.3). Să nu ne mire faptul că în cartea Proverbe găsim atât de multe recomandări cu privire la folosirea limbii. Versetul 17 ne ajută să privim limba pusă în slujba adevărului. Un copil al lui Dumnezeu se face recunoscut prin aceea că spune întotdeauna adevărul, oricât l‑ar costa (Efeseni 4.25). „Buza adevărului“ (v. 19) se împotriveşte buzelor mincinoase, care sunt „o urâciune pentru Domnul“ (v. 22).

Versetul 25 ne sugerează o altă întrebuinţare pentru limba noastră: aceea de a înveseli, printr‑un cuvânt bun, inimile întristate. Cuvântul bun prin excelenţă nu este oare vestea bună a Evangheliei? Prin ea pot să‑i arăt colegului meu calea vieţii (v. 26).

A arăta calea înseamnă a‑L arăta pe Isus (Ioan 14.6) prin cuvintele mele, dar mai ales prin faptele mele! El este Fiul înţelept din cap. 13.1 care ascultă de îndrumarea (învăţătura) Tatălui Său (Ioan 8.49).

Îl regăsim aici pe leneş alături de opusul lui, cel harnic (v. 24,27; 13.4). Neglijând chiar să‑şi frigă vânatul (v. 27), cel leneş se lipseşte de hrană.Să ne amintim că, pentru a ne însuşi adevărurile biblice pe care le‑am citit sau auzit, trebuie neapărat un efort personal (însemnări făcute şi reluate, versete învăţate pe dinafară etc.). Să nu fim leneşi („greoi“) la auzire (Evrei 5.11)!

EȘTI EXTENUAT? (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Socrul lui Moise i-a zis „Ce faci tu nu este bine… Te istoveşti singur…” (Exodul 18:17-18)

Citim în a doua carte a Bibliei: „A doua zi, Moise s-a aşezat să judece poporul, şi poporul a stat înaintea lui de dimineaţa până seara. Socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor şi a zis: „Ce faci tu acolo cu poporul acela? De ce stai singur, şi tot poporul stă înaintea ta de dimineaţa până seara?” Moise a răspuns socrului său: „Poporul vine la mine ca să ceară sfat lui Dumnezeu. Când au vreo treabă, vin la mine; eu judec între ei şi fac cunoscute poruncile lui Dumnezeu şi legile Lui.” Socrul lui Moise i-a zis: „Ce faci tu nu este bine. Te istoveşti singur şi vei istovi şi poporul acesta, care este cu tine, căci lucrul este mai presus de puterile tale şi nu-l vei putea face singur.” (Exodul 18:13-18)

Moise era epuizat fizic și psihic până la limita colapsului. Cuvântul latin pentru „stres” înseamnă „a fi tensionat”. Medicii spun că este un precursor al atacurilor de cord și al accidentelor vasculare cerebrale.

Există un motiv pentru care pe multe rute comerciale există cântare – pentru a se asigura că tirurile nu transportă mai multă greutate decât sunt construite să transporte.

Socrul lui Moise a venit, l-a văzut ce face și i-a spus că se istovește. Cu alte cuvinte, Moise arăta că „nu mai poate”! Cuvântul ebraic pentru „istovire” înseamnă literal „a îmbătrâni”. Moise „îmbătrânea” înainte de vreme! Dacă simți și tu că ești istovit, trebuie să ai grijă de tine – nu aștepta să vină altcineva să-ți spună! Ce poți face?

Redu viteza și împarte sarcina cu alții. Petrece mai mult timp în prezența lui Dumnezeu – citind, meditând și rugându-te… Profetul Isaia afirmă clar: „Cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea… aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc.” (Isaia 40:31).

Acesta este și Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

16 Aprilie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Tot așa, soțiilor, fiți supuse soților voștri, încât, chiar dacă unii sunt neascultători de Cuvânt, să fie câștigați fără cuvânt, prin purtarea soțiilor, fiind martori la purtarea voastră curată, în temere; podoaba voastră să nu fie cea de afară, a împletirii părului și a purtării aurului sau a îmbrăcării hainelor lumești, ci omul ascuns al inimii, în frumusețea nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu. Pentru că astfel se împodobeau altădată și sfintele femei, care sperau în Dumnezeu, supunându‑se soților lor, după cum Sara asculta de Avraam, numindu‑l domn.

1 Petru 3.1‑6

Trăsătura dominantă a soției creștine ar trebui să fie supunerea față de soțul ei. Punerea în practică a acestui îndemn ne învață imensa influență pe care viața creștină consecventă o poate avea asupra unui necredincios care, refuzând să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu, poate fi câștigat observând viața soției sale trăită în toată curăția și în temere de Dumnezeu.

Totuși, dacă soția trebuie să se poarte cum se cuvine față de soțul ei, ea este chemată să trăiască în duh înaintea lui Dumnezeu. Podoaba ei nu trebuie să fie după moda schimbătoare a acestei lumi, al cărei singur scop este de a o face atrăgătoare în exterior, fără impact asupra caracterului moral, care este singurul de mare preț înaintea lui Dumnezeu.

Soția creștină trebuie mai degrabă să se gândească la ce Se uită Dumnezeu, anume „omul ascuns al inimii“, și să se împodobească cu un duh blând și liniștit. Acesta este opusul vanității și al îngâmfării cărnii care caută întotdeauna să iasă în evidență. Pe de altă parte, acest duh blând și liniștit trebuie prețuit în inimă, înaintea lui Dumnezeu. Dacă este cultivat acolo, nu va eșua în a forma un caracter blând și liniștit înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor. Putem lua uneori un aer calm și liniștit, dar aceasta nu are nicio valoare dacă nu este manifestarea unui duh blând și liniștit. Numai ce vine din „omul ascuns al inimii“ va influența viața în mod potrivit.

Sfintele femei de altădată sunt citate ca exemplu pentru soțiile creștine de astăzi. Ele sperau în Dumnezeu, se împodobeau cu un duh blând și liniștit și erau supuse soților lor. Sara își dovedea ascultarea și supunerea față de soțul ei numindu‑l domn, după obiceiul de atunci. Soțiile care speră în Domnul, care se supun soților lor și care fac binele fără să se teamă de consecințe sunt, în caracterul lor, fiicele Sarei.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Amintirea celui drept va fi spre binecuvântare, dar numele celor răi va putrezi.

Proverbe 10.7

Steinway & Sons

Oriunde un pianist atinge clapele unui pian cu coadă Steinway & Sons, calitatea sunetului instrumentului i‑o datorează lui Heinrich Engelhard Steinweg (1797‑1871). Născut în Germania, Heinrich a început să lucreze ca ucenic de la vârsta de 15 ani. În Goslar a lucrat la un fabricant de instrumente muzicale. Curând și‑a descoperit pasiunea pentru muzică, el activând ulterior ca organist în biserica pe care o frecventa. Steinweg a început să confecționeze singur chitare și mandoline, iar în scurt timp a trecut la construirea de piane verticale și piane cu coadă. Primul său pian pătrat, de masă, pe care l‑a construit i l‑a făcut cadou de nuntă soției sale, Juliane. Unsprezece ani mai târziu, într‑o veche spălătorie transformată în atelier, a construit primul său pian cu coadă.

În 1850, Steinweg a emigrat la New York împreună cu nouă dintre cei zece copii ai săi (unul murise de mic). Trei ani mai târziu, și‑a deschis prima afacere, împreună cu trei fii adulți, astfel că, din anul 1854, au fondat compania producătorilor de piane germano‑americane, Steinway & Sons. Prin utilizarea unei plăci turnate dintr‑o singură bucată pe post de cadru pentru corzile pianului, Steinweg a reușit să optimizeze pianele sale cu coadă. Cunoscut și după numele său anglicizat, Henry Engelhard Steinway a contribuit mult la promovarea durabilității pianului și a calității sunetului.

Ce rezonanță va avea numele meu când viața mea pe pământ se va încheia? Cu ce sentimente își vor aminti semenii de mine? Voi lăsa urme de binecuvântare în viața altora? Acest lucru este posibil, dar nu prin eforturi proprii, ci prin puterea vieții ascunse cu Dumnezeu!

Citirea Bibliei: Geneza 7.17-8.5 · 1 Petru 4.7-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 11:1-17

Putem remarca cum, în aproape fiecare verset al acestui capitol, partea şi caracterul celui drept sunt puse în antiteză cu cel rău. La fel este şi în viaţa de zi cu zi a copilului lui Dumnezeu: aşezat alături de cei necredincioşi din această lume, credincioşia sa scoate în evidenţă (prin contrast) nelegiuirea lor (şi invers): un om drept în mijlocul perversiunii, un om integru între oameni ai necredinţei…

Versetele de la 9 la 14 prezintă în special aspectele vieţii în societate. Cel drept nu este chemat să trăiască singur. Prezenţa lui în mijlocul lumii care‑l observă este o mărturie. Epistola către Tit ne îndeamnă să trăim drept… în veacul acesta, „pentru a împodobi“ – precum fac ilustraţiile unei cărţi – „învăţătura Dumnezeului nostru Mântuitor“ (Tit 2.10‑12).

„Înţelepciunea este cu cei smeriţi“ (v. 2). Credinciosul care rămâne lângă Dumnezeu nu are niciodată o părere înaltă despre sine. Cel mai bun remediu împotriva mândriei este să ne îndreptăm gândurile spre măreţia Domnului Isus.

Versetul 12 pune în contrast mândria cu priceperea: astfel, în timp ce mândria este însoţită de nedreptăţirea aproapelui, priceperea mă va ajuta întotdeauna să găsesc motive de a‑l considera pe celălalt superior mie (Filipeni 2.3).

CUM SĂ FACI FAȚĂ PROBLEMELOR RELAȚIONALE (2)  | Fundația S.E.E.R. România

„Merg oare doi oameni împreună fără să fie învoiţi?” (Amos 3:3)

Relațiile se bazează pe încredere reciprocă, iar încrederea se câștigă spunând adevărul. Dar există moduri diferite de a spune adevărul: unele care ajută, altele – care rănesc. Abordarea de tip „spune-le ce ai pe suflet” doar adâncește prăpastia. Dar există și modul biblic: „credincioşi adevărului, în dragoste” (Efeseni 4:15). Să presupunem că un cuplu se ceartă pentru că el întârzie mereu.

Cum poate ea să se asigure că mesajul ei este transmis corect? Ei bine, ea i-ar putea spune:

a) „Mă simt frustrată.” Fără acuzații, fără atacuri; doar o împărtășire sinceră a ceea ce simte; sau:

b) „Când întârzii…” Fără judecată, fără jigniri, fără etichete; doar o descriere a felului în care ea vede acțiunea lui; ori:

c) „Mi se pare că îmi spui că timpul meu nu este cu adevărat important pentru tine.” Fără moralizare; doar împărtășirea sinceră a emoțiilor ei. Sau:

d) „În viitor, poți să încerci să fii punctual sau să mă suni și să-mi spui când ajungi?” În loc să se concentreze pe acțiuni din trecut pe care el nu le poate schimba, ea îi spune ce ar dori să facă diferit data viitoare… ori:

e) „Ai fi dispus să faci asta pentru mine?”

Fără a cere sau a considera de la sine înțeles… doar solicitând considerație și cooperare. Și dacă el acceptă, ei au un acord; ea îi mulțumește sincer și răsplătește fiecare efort pe care el îl face pentru a-și ține cuvântul. De fapt, ea tocmai a restabilit relația, făcând din el un aliat, în loc de adversar. De asemenea, ea a redefinit obiectivul ca fiind unul comun, nu ceva ce ea „îi face lui”!

Noi putem „merge împreună” când „ne-am învoit” să facem acest lucru, așa după cum spune Scriptura.

14 Aprilie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar acum dezbrăcați‑vă și voi de toate acestea: mânie, supărare, răutate, defăimare, vorbire rușinoasă care ar ieși din gura voastră. Nu vă mințiți unii pe alții, pentru că v‑ați dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui.

Coloseni 3.8,9

Colosenii, ca oameni dintre națiuni, umblaseră cândva în stricăciunea morală care domina păgânismul, dar, din nefericire, această trăsătură se întâlnește astăzi și în creștinătatea mărturisitoare (comparați Romani 1.29‑31 cu 2 Timotei 3.1‑5). Stricăciunea morală era manifestarea vieții în carne, sfera vieții pe care colosenii o trăiseră odinioară. Acum însă nu mai trăiau acea viață în care se practicau astfel de lucruri. Ei muriseră cu Hristos, scăpând în felul acesta de viața în carne, și înviaseră cu Hristos, fiind introduși într‑o nouă viață. Creștinul trebuie să realizeze această nouă viață în umblarea lui și să urmeze îndemnul exprimat aici: „Dezbrăcați‑vă de toate acestea“, adică «renunțați la ele»!

Suntem deci îndemnați să renunțăm la „toate acestea: mânie, supărare, răutate […]“, să ne lepădăm de ele, să le înlăturăm complet din viața noastră zilnică! Ele izvorăsc din voința proprie și dintr‑o inimă neînfrânată și sunt incompatibile cu viața lui Hristos, care ne aparține. Să ne facem o cercetare serioasă și să veghem ca aceste manifestări ale omului vechi să nu se producă. Am văzut oare vreodată o singură astfel de manifestare în viața scumpului nostru Mântuitor? Cel care este întruchiparea blândeții și a răbdării desăvârșite ne spune despre Sine: „Eu sunt blând și smerit cu inima“, iar profetul consemna despre El că „nu Se va certa, nici nu va striga; nici nu‑I va auzi cineva glasul pe străzi“. Nouă nu ne rămâne decât să călcăm pe urmele Celui care, „fiind insultat, nu răspundea cu insultă“ și să umblăm în adevăr, ca și El, în toate lucrurile, căci El Însuși este Adevărul (Matei 11.29; 12.19; 1 Petru 2.21‑24).

Să remarcăm că în aceste versete din Coloseni 3 avem două semne distinctive ale omului vechi: răutatea exterioară, care se manifestă prin fapte și cuvinte (versetul 8), și minciuna, trăsătură definitorie a omului natural. Dar creștinul, prin faptul că a murit cu Hristos, s‑a dezbrăcat de vechiul om și de tot ceea ce îi era caracteristic.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu. Dacă veți cere ceva în Numele Meu, Eu voi face.

Ioan 14.12,14

Rugăciuni ascultate

Cuvintele lui Isus sunt profunde. Ele arată nu numai că El a devenit pe deplin Om, ci și că este Dumnezeu în același timp. Om și Dumnezeu într‑o singură persoană! Prin urmare, nu ne surprinde că oamenii din acea vremea au spus: „Niciodată n‑a vorbit vreun om ca Omul acesta“ (Ioan 7.46). Cât de conciliant este Fiul lui Dumnezeu aici! El oferă dovezi suplimentare în acest sens: lucrările Sale! Acestea sunt unice, așa cum a confirmat pe bună dreptate omul născut orb: „Niciodată nu s‑a auzit să fi deschis cineva ochii unuia născut orb“ (Ioan 9.32).

Domnul anunță că cei credincioși vor face lucrări chiar mai mari decât a făcut El Însuși aici pe pământ. Acest lucru s‑a împlinit literalmente după ce Domnul S‑a înălțat la cer. Citim despre apostoli că până și umbra lor vindeca bolnavii (Fapte 5.15) și că „ștergare sau șorțuri“ care fuseseră atinse de trupurile lor erau puse peste bolnavi pentru a‑i vindeca (Fapte 19.12). Să ne mai gândim și la cele 3.000 de suflete care au venit la credință printr‑o singură predică (Fapte 2.41)! Aceste lucrări „mai mari“ corespund gloriei „mai mari“ pe care Isus o are acum în cer.

Ce promisiune specială: dacă ucenicii vor cere ceva „în Numele Meu“ – adică în deplină conformitate cu voia Sa – atunci rugăciunile lor vor fi ascultate! O binecuvântare minunată, valabilă și astăzi!

Ce dragoste măreață, adâncă, de nespus, Isuse,
Tu din ceruri ne‑ai adus!

Citirea Bibliei: Geneza 6.13-22 · 1 Petru 3.18-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 10:1-15

Începând cu acest capitol, Proverbele se prezintă sub forma unor fraze inspirate de Înţelepciune, cărora nu ne va fi uşor să le înţelegem întotdeauna ordinea şi nici să le desprindem ideile principale. Din lipsă de spaţiu, nu ne vom putea opri aici decât la un număr restrâns de versete (însă pentru un studiu mai aprofundat ne putem folosi de lucrarea: „Etude sur les Proverbes“ – „Studiu asupra Proverbelor“, de Henri Rossier).

Cel dintâi verset are rol de introducere generală: „Un fiu înţelept îl înveseleşte pe tat㓠(v. 1). El este completat de v. 24 din cap. 23: „Tatăl celui drept va avea multă bucurie“ (vezi şi 15.20; 17.21,25; 29.3). Să ne gândim la satisfacţia pe care o au părinţii noştri când văd la noi manifestări ale trăsăturilor dreptăţii şi înţelepciunii conform gândului lui Dumnezeu. Şi ce să mai spunem când, privind mai sus, spre necurmata plăcere a Tatălui, Îl vedem pe Dumnezeu admirând Înţelepciunea Fiului Său, arătată nu numai în veşniciile trecute, ci şi în timpul cât a străbătut acest pământ… (cap. 4.3; Matei 3.17; 17.5).

Versetele care urmează ne arată în ce fel un fiu înţelept îşi onorează şi îşi bucură tatăl: Dreptatea practicată în lucrare (v. 4‑5), în umblare (v. 9), în vorbire (v. 11,13,14) – iată ce a manifestat Domnul Isus şi ceea ce a stârnit o bucurie infinită în inima Tatălui Său (vezi Ioan 8.29)!

FII PLIN DE ENERGIE PENTRU DOMNUL!  | Fundația S.E.E.R. România

„Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.” (Ioan 4:34)

Nimeni nu avea mai multă energie decât Domnul Isus. Se trezea devreme, stătea până târziu și, uneori, nu dormea deloc. De unde avea oare atâta energie? Răspunsul se găsește într-un dialog fascinant redat de evanghelistul Ioan: „Ucenicii Îl rugau să mănânce şi ziceau: „Învăţătorule, mănâncă!” Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi.” Ucenicii au început să-şi zică deci unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?” Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.” (Ioan 4:31-34)

Când vezi sau auzi cuvântul „mâncare”, te gândești la energie – pentru că asta înseamnă și aduce hrana. Iar Domnul Isus ne transmite prin aceste versete o învățătură profundă: voia lui Dumnezeu ne dă energie. Deci, cum te menții plin de energie?

Rămânând în voia lui Dumnezeu! Implicându-te în pasiunile rânduite de Dumnezeu și urmărind visurile lui Dumnezeu, așa produci energie. Nimic nu-ți dă mai multă energie. Nu trebuie doar să te pocăiești de ceea ce este rău: înlocuiește răul cu ceea ce este bine! Apostolul Pavel a scris (1 Corinteni 15:58): „De aceea, preaiubiţii mei fraţi, fiţi tari, neclintiţi, sporiţi totdeauna în lucrul Domnului, căci ştiţi că osteneala voastră în Domnul nu este zadarnică.” [nu este niciodată irosită sau fără scop] Dacă păcatul este o risipă de energie (ceea ce și este!), atunci descoperirea și împlinirea misiunii pe care Dumnezeu ți-a dat-o în viață este lucrul cel mai plin de energie pe care îl poți face!

Așadar, fii plin de energie pentru Dumnezeu!