Mana Zilnica

Etichetă: viata

  • 12 Iulie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam și soției sale îmbrăcăminte de piele și i‑a îmbrăcat.

    Geneza 3.21

    Hainele de piele dăruite de Dumnezeu lui Adam și soției sale au implicat o jertfă. Poate că ei au văzut cum Dumnezeu a jertfit acel animal – o scenă cu totul nouă pentru ei, care trebuie să‑i fi afectat profund.

    În sistemul levitic, preotul care aducea jertfa de ardere‑de‑tot avea privilegiul să păstreze pentru sine pielea animalului. Arderea‑de‑tot era în întregime pentru Dumnezeu, în afară de piele, care era partea preotului care o aducea (Levitic 7.8). Vedem în această imagine ceea ce Dumnezeu avea în gând pentru noi. Ca preoți, noi venim înaintea lui Dumnezeu cu jertfa lui Hristos, lucru care bucură inima Lui. Este plăcerea Sa să‑i vadă pe fiii Săi îmbrăcați cu Hristos. Acest lucru ne aduce aminte de fiul risipitor, pentru care tatăl a cerut haina dintâi, pentru a‑l îmbrăca (Luca 15.22).

    Dumnezeu ne‑a acceptat „în Cel Preaiubit” (Efeseni 1.6) și ne‑a înveșmântat cu El Însuși. Când Dumnezeu ne privește, Îl vede pe Fiul Său preaiubit, fiindcă noi suntem ascunși „în El” – ce minunat privilegiu! Tatăl ne‑a binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în El (Efeseni 1.3). Acest lucru nu se va schimba niciodată. Astfel, ca fii și ca preoți, Îl putem aduce înaintea Tatălui pe Preaiubitul Său: Persoana Sa, jertfa Sa, tot ceea ce vorbește despre El și este de preț înaintea Tatălui și înaintea noastră. Toată lauda să fie adusă Tatălui și Fiului!

    A. E. Bouter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Stânca veacurilor

    Încredeți‑vă în Domnul pentru totdeauna, pentru că în El, Domnul, este stânca veacurilor.

    Isaia 26.4

    În vremurile noastre de mare viteză, cu atât mai evident apare faptul că totul este trecător pe pământ. Ceea ce ieri era la modă astăzi poate fi deja depășit. În calitate de creștini, suntem îngrijorați că valorile morale precum fidelitatea și consecvența dispar din ce în ce mai mult din societate. Chiar și ordinea pe care Dumnezeu a rânduit‑o în creație este dată la o parte ca fiind demodată. În acest mediu în schimbare, cele care sunt eterne ne oferă o pace profundă și o securitate reală:

    Cuvântul etern: „Cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac” (Isaia 40.8). Scriptura este întotdeauna actuală. Oamenii o pot pune la îndoială sau o pot ataca, însă Dumnezeu nu Își ia Cuvântul înapoi. Să avem încredere în afirmațiile Sale! Astronomul Johannn Heinrich von Mädler îi acorda cel dintâi loc: „Înaintea tuturor celorlalte cărți, Biblia trebuie să intre prima în casa mea”.

    Viața eternă: „Eu le dau viața veșnică și nicidecum nu vor pieri niciodată; și nimeni nu le va smulge din mâna Mea” (Ioan 10.28). Prin credința în Fiul lui Dumnezeu, noi posedăm viața veșnică. Nimeni nu ne poate lua acest dar. Pentru timp și pentru veșnicie, suntem în siguranță în mâna Domnului Isus.

    Gloria eternă: „Dar Dumnezeul oricărui har, care ne‑a chemat la gloria Sa eternă în Hristos Isus, […] vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți” (1 Petru 5.10). Ne îndreptăm spre gloria eternă din cer. În harul Său, Dumnezeu va avea grijă ca noi să ajungem în siguranță la această destinație.

    Citirea Bibliei: Daniel 7.15-28 · Fapte 2.14-24

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Matei 7.1‑14

    Versetele 1‑6 şi 12 aşază înaintea noastră principiile care trebuie să reglementeze relaţiile noastre cu oamenii, cu fraţii noştri. Încercând să găsească soluţie la această problemă, marii gânditori ai tuturor civilizaţiilor au umplut biblioteci întregi cu doctrinele lor sociale, politice, morale sau religioase; Domnului însă Îi este de ajuns un mic verset pentru a exprima şi a cuprinde soluţia Sa de înţelepciune divină, desăvârşită şi definitivă: „Toate deci câte doriţi să vă facă vouă oamenii, faceţi‑le şi voi la fel“ (v. 12; comp. cu Romani 13.10). Ce regulă de aur este aceasta, pentru care fiecare zi este încă un prilej de a o pune în practică! Să învăţăm să ne punem întotdeauna în locul acelora cu care avem de‑a face.

    Versetele 13 şi 14 ne aduc aminte că, dacă sunt doi stăpâni, sunt şi două căi şi două porţi. Calea largă este a celor mulţi, şi aceasta în ciuda unui indicator care înfioară: „Spre pieire“ (v. 13)! În schimb, puţini găsesc (pentru că puţini sunt cei care caută – vezi v. 7) „calea care duce la Viaţă“. „Strâmtă este poarta“: pe ea nu se poate intra fără a lăsa bagajele „eului“ şi ale propriei îndreptăţiri, precum şi poverile cu care vieţile noastre sunt deseori încărcate.

    RĂSPUNSUL LUI DUMNEZEU LA ANXIETATE (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Veniţi la Mine, toţi cei trudiți și împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă!” (Matei 11:28)

    Tulburările de anxietate produc cele mai frecvente boli mintale în rândul oamenilor, la nivel global… dar asta nu a făcut niciodată parte din planul lui Dumnezeu! În Matei 11:28-29, Domnul Isus a spus: „Veniți la Mine, toți cei… împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.”

    Pe vremuri când boii lucrau pe câmp, erau înjugați împreună unul lângă altul, împărțind sarcina de lucru. Înțelegi ideea? Asta vrea Domnul Isus să faci: să lucrezi împreună cu El! Te poți gândi la cineva mai potrivit cu care să împarți povara? Lucrul acesta te face să te întrebi de ce oare așteptăm atât de mult până când acceptăm oferta Sa?! Și tot Domnul Isus spune: „Să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi nu vă frământaţi mintea… Tatăl vostru ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Luca 12:29-31) Domnul Isus ne oferă perspectiva perfectă asupra vieții. Nu poți adăuga o zi la durata vieții tale îngrijorându-te, dar cu siguranță o poți scurta prin stres și anxietate. Gândește-te la asta: păsările nu stau în copaci îngrijorându-se cu privire la ce vor mânca mâine. Nu, ele cântă fără nicio grijă! La fel, nici crinii nu se îngrijorează cu privire la cum vor crește sau dacă vor primi suficientă ploaie pentru a supraviețui! Așadar, toată creația lui Dumnezeu, cu excepția omului, își vede de viață fără nicio grijă! Și de vreme ce Tatăl tău ceresc a promis că va avea grijă de poporul Său, poți să fii sigur că El va avea grijă și de tine! Este Cuvântul de viață pentru tine azi – din partea Autorului Vieții!

  • 29 Iunie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Împărăția cerurilor este asemenea unei comori ascunse în ogor, pe care un om, găsind‑o, a ascuns‑o; și, de bucuria ei, merge și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela.

    Matei 13.44

    Plin de bucuria comorii găsite, omul merge „și vinde tot ce are“ pentru a cumpăra ogorul. Aceste cuvinte fac trimitere la calea pe care a mers Domnul nostru. Devenind om, El, Cel care era bogat, S‑a făcut sărac pentru noi (2 Corinteni 8.9), „S‑a golit pe Sine Însuși“, S‑a făcut nimic, cum citim în Filipeni 2, S‑a smerit făcându‑Se om și, chiar mai mult decât atât, făcându‑Se rob. Calea Sa a fost o cale de smerire continuă până la moartea pe cruce, pe care a împlinit‑o în ascultare de Tatăl Său. Să ne gândim la ceea ce I‑au făcut soldații romani, care I‑au luat totul, chiar și hainele! Dar nu aceasta a fost „vinderea“ propriu‑zisă a tot ceea ce avea. El a renunțat la tot, a vândut tot ce a avut.

    Domnul Isus a renunțat, pentru un timp, la demnitatea Sa mesianică. El a mărturisit înaintea lui Pilat: „Dar acum Împărăția Mea nu este de aici“ (Ioan 18.36). Inimile noastre sunt mișcate când Îl auzim pe adevăratul Mesia al poporului Său rostindu‑Și plângerea înaintea Domnului: „Tu m‑ai ridicat și m‑ai aruncat jos“ (Psalmul 102.10). După planul lui Dumnezeu, Mesia trebuia să fie nimicit și să nu aibă nimic (Daniel 9.26). Din acest plan făcea parte și moartea Sa. El „a vândut totul“ și nu a păstrat nimic pentru Sine. A renunțat nu numai la drepturile Sale de Mesia, ci Și‑a dat viața, S‑a dat pe Sine Însuși!

    Acesta a fost prețul nespus de mare plătit pentru lume, pentru ogor. El a cumpărat întregul ogor, dar singurul lucru care prezenta interes pentru El și de care Se bucura era Adunarea! El ne‑a iubit și S‑a dat pe Sine Însuși pentru noi (Efeseni 5.2). Astăzi, toate trăsăturile Sale de caracter sunt și ale noastre, cu excepția divinității. Ce dragoste de neînțeles ne‑a arătat Hristos! El a renunțat la tot și a câștigat totul, nu numai Adunarea, ci și lumea.

    C. Briem

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Timp în fața Cuvântului

    Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și folositoare pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate.

    2 Timotei 3.16

    Una dintre cele mai timpurii amintiri pe care o am cu mama mea este că o văd rugându‑se și citind Biblia într‑un timp matinal, de comuniune cu Mântuitorul ei, pregătindu‑se pentru o nouă zi încărcată. Așa făcea ea în fiecare dimineață.

    Dragi creștini, petrecem noi timp în prezența Domnului Isus? Avem noi un moment special, pus deoparte pentru a‑I asculta Cuvântul și pentru a‑I vorbi în rugăciune? Doar în felul acesta gândurile noastre pot fi înnoite, iubirea pentru Domnul poate fi împrospătată, iar credința încurajată.

    Biblia nu este o culegere de adevăruri abstracte. Dumnezeu ne comunică prin ea o învățătură vie și concretă. Modalitățile prin care o face sunt variate: uneori ne vorbește direct, alteori prin viața oamenilor credincioși, cărora le descoperim bucuriile și necazurile, victoriile și eșecurile, încrederea și îndoiala, speranța și plânsul. Exemplele lor ne încurajează și ne inspiră în provocările vieții.

    Multe versete din Biblie sunt un dialog între credincios și Domnul său, căci scopul acestei Cărți este să stabilească o relație între om și Dumnezeu. Ne invită, de asemenea, să ne adunăm ca frați și surori în jurul Domnului, pentru a fi instruiți prin Cuvântul Lui, sub îndrumarea Duhului Sfânt.

    „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi, în toată înțelepciunea, învățându‑vă și îndemnându‑vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări spirituale“ (Coloseni 3.16).

    Citirea Bibliei: Daniel 2.1-16 · Psalmul 37.30-40

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 65.13‑25

    Israeliţii credincioşi vor fi multă vreme confundaţi cu mulţimea care‑l va urma pe Antihrist, dar, la momentul potrivit, Dumnezeu îi va deosebi şi îi va răsplăti pe robii Săi. Atunci ei îşi vor uita suferinţele şi „vor cânta tare, în veselia inimii lor“ (v. 14).

    Şi noi, copiii lui Dumnezeu, cei pe care lumea în prezent nu‑i cunoaşte, cum nu L‑a cunoscut nici pe El, ne vom înfăţişa prin Domnul şi împreună cu El la glorioasa Lui venire (1 Ioan 3.1,2). Va fi oare atunci bucuria noastră mai prejos…?

    Dumnezeu va crea ceruri noi şi un pământ nou. Nu este încă vorba de înlocuirea universului actual cu elemente noi, potrivit cu 2 Petru 3.13 şi cu Apocalipsa 21.1, însă, în timpul împărăţiei de o mie de ani, atât cerul, eliberat de prezenţa lui Satan, cât şi pământul, supus Domnului, vor fi într‑o stare nouă. Creaţia va cunoaşte eliberarea (Romani 8.22); viaţa omenească se va lungi; vârsta de o sută de ani va fi o vârstă tânără, iar moartea nu va fi decât o pedeapsă excepţională (Proverbe 2.22; Psalmul 37.9). Chiar şi instinctele crude ale animalelor vor dispărea (v. 25), iar natura va cunoaşte atunci deplina Sa înflorire şi va corespunde planului iniţial al lui Dumnezeu cu privire la minunata Sa creaţie.

    O MIE PATRU SUTE PATRUZECI | Fundația S.E.E.R. România

    „Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!” (Psalmul 90:12)

    O femeie a avut odată un vis, în care un înger îi dădea acest mesaj: „Ca răsplată pentru virtuțile tale, suma de 1.440 de lire sterline va fi depusă în contul tău bancar în fiecare dimineață. Această sumă are o singură condiție. La sfârșitul fiecărei zile lucrătoare, orice sold care nu a fost utilizat va fi anulat. Nu va fi reportat în ziua următoare și nu va acumula dobânzi. În fiecare dimineață, o nouă sumă de 1.440 de lire sterline îți va fi creditată.”

    Visul a fost atât de real încât, când s-a trezit, ea L-a rugat pe Domnul să-i explice ce înseamnă. El a făcut-o să înțeleagă că primea 1.440 de minute în fiecare dimineață (numărul total de minute dintr-o zi de douăzeci și patru de ore); ce făcea ea cu acest depozit de timp era crucial, deoarece 1.440 de minute pe zi era tot ce primea! Și tu ai un cont similar. La sfârșitul fiecărei zile, ar trebui să poți privi înapoi cu bucurie și satisfacție și să vezi că acele minute de aur au fost investite cu înțelepciune. Cineva a spus: „Timpul este darul lui Dumnezeu pentru tine, iar ceea ce faci cu timpul tău este darul tău pentru Dumnezeu!” Și este atât de adevărat! Psalmistul a scris: „Anii vieţii noastre se ridică la şaptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; şi lucrul cu care se mândreşte omul în timpul lor nu este decât trudă şi durere, căci trec iute, şi noi zburăm. Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă!… Fie peste noi bunăvoinţa Domnului Dumnezeului nostru! Şi întăreşte lucrarea mâinilor noastre, da, întăreşte lucrarea mâinilor noastre!” (Psalmul 90:10, 12, 17). Și toți cei care ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu să spună: Amin!

  • 20 Iunie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Toți profeții mărturisesc despre El că, prin Numele Său, oricine crede în El primește iertarea păcatelor.

    Fapte 10.43

    Teologia falsă îmi spune că nu pot fi niciodată sigur de iertarea păcatelor. Cuvântul lui Dumnezeu îmi spune că pot fi sigur. Cui îi voi da crezare? Teologia mă umple de îndoieli și de temeri întunecate; Cuvântul lui Dumnezeu îmi dăruiește siguranță divină. Teologia mă aruncă în brațele propriilor mele eforturi, în timp ce Cuvântul lui Dumnezeu mă face să mă sprijin pe o lucrare încheiată. Nu există nicăieri în Scriptură noțiunea că cineva nu poate fi sigur de mântuirea lui. Mai mult, Cuvântul lui Dumnezeu ne așază înainte, în modul cel mai limpede, privilegiul celui credincios de a se bucura de cea mai nezdruncinabilă siguranță cu privire la iertarea și la acceptarea sa în Hristos.

    Și, dați‑mi voie să întreb, nu se datorează oare Cuvântului lui Dumnezeu și lucrării împlinite de Hristos la cruce faptul că sufletul se poate bucura de o siguranță deplină? Ceea ce doresc este ca cititorul, în urma citirii acestor rânduri, să capete convingerea deplină că este posibil să aibă o deplină siguranță a mântuirii. Este lucrarea lui Hristos încheiată? Este Cuvântul lui Dumnezeu adevărat? Da, cu siguranță că da!

    Prin urmare, dacă primesc cu simplitate mărturia Cuvântului, sunt iertat, îndreptățit și acceptat. Toate păcatele mele au fost așezate asupra lui Hristos, atunci când El a fost țintuit pe cruce. Dumnezeu Însuși le‑a așezat asupra Lui, iar El le‑a purtat și le‑a înlăturat. Acum El Se află în cer, după ce a ispășit toate păcatele mele, iar acest lucru este suficient pentru mine. Dacă Cel care odinioară S‑a încărcat cu toată vina mea este acum la dreapta Măririi, în ceruri, atunci este clar că nu mai există nicio condamnare împotriva mea. Tot ceea ce dreptatea divină a avut împotriva mea a fost așezat asupra Lui, iar El a îndurat mânia unui Dumnezeu care urăște păcatul, pentru ca eu să fiu pentru totdeauna iertat și acceptat într‑un Mântuitor înviat și glorificat.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Condamnatul nenorocos

    Dar Dumnezeu, fiind bogat în îndurare, pentru dragostea Lui mare cu care ne‑a iubit (fiind și noi morți în greșeli), ne‑a adus la viață împreună cu Hristos (prin har sunteți mântuiți).

    Efeseni 2.4,5

    „Nu am fost niciodată norocos“ – Cu aceste cuvinte am fost întâmpinat de omul pe care l‑am vizitat în închisoare. Părea, într‑adevăr, lovit în mod necruțător de neșansă: părinții lui locuiau separat, așa că nu cunoscuse niciodată un adevărat „acasă“; schimbase câteva cămine, așa că avusese o tinerețe furtunoasă; căzuse într‑o dependență dezastruoasă, așa că a trebuit să se prezinte la tribunal și să fie condamnat la închisoare. Acum era închis de 13 ani, fără ca cineva să‑l viziteze sau să aibă grijă de el. „Vezi bine că sunt marcat de soartă. Poți să‑mi spui cum să ies din situația mea dificilă?“

    — „Poate ar fi mai bine dacă ai schimba ceva în întrebare“, i‑am răspuns, „adică, în loc de soartă și situație dificilă, să pui cuvântul păcat. Prin asta nu mă refer la greșelile altora, ale căror consecințe va trebui să le suporți, ci la propria ta greșeală. Justiția umană te‑a pedepsit aspru. Dar ia gândește‑te la Dumnezeu, care cere pedeapsa veșnică pentru păcate! Vino cu poverile vieții tale la Mântuitorul, la Isus Hristos! Crede în inima ta că El a murit pe cruce pentru a te răscumpăra și pentru a‑ți ierta păcatele! Pe această cale intri într‑o relație cu Dumnezeu. El te acceptă ca pe propriul Său copil și îți dăruiește dragostea Sa. Acest lucru va pune cu siguranță capăt situației tale dificile“.

    Citirea Bibliei: Geneza 47.13-26 · Psalmul 34.1-11

    SCRIPTURILE În FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 56.1‑57.2; 57.15‑21

    Aceste două capitole relatează un moment trist din istoria viitoare a lui Israel. Mulţimea poporului, amăgită de santinelele oarbe (v. 10…), îl va urma pe Antihrist (împăratul din cap. 57.9). În tot acest timp, Dumnezeu îi va urmări cu privirea şi îi va încuraja prin promisiunile Sale pe credincioşii care respectă sabatele Sale. Templul este în prezent distrus, după ce a fost profanat, dar îşi va recăpăta numele şi rostul de „casă de rugăciune“, spre bucuria rămăşiţei; mai mult, el va fi deschis pentru toate popoarele (56.7). Cât despre cei credincioşi, noi avem oricând acces la Dumnezeu pentru rugăciune şi laudă. Să ne folosim de acest privilegiu!

    Versetele 1 şi 2 din cap. 57 ne dezvăluie adevărata semnificaţie a morţii celui drept şi a „oamenilor evlavioşi (sau: miloşi)“. Dumnezeu îi pune în felul acesta la adăpost de pedepsele pe care le pregăteşte pentru ceilalţi oameni (1 Împăraţi 14.12,13).

    „Eu creez rodul buzelor“, declară Domnul (57.19), iar Evrei 13.15 ne lămureşte că este vorba despre „jertfa de laudă“. Acestea sunt adresate lui Dumnezeu, dar în acelaşi timp El le produce în inimile alor Săi, prin Duhul Său.

    Versetul 20 schiţează un tablou al agitaţiei nebune (nesănătoase) a celor răi, cu consecinţele ei. Iuda îl completează, comparându‑i pe aceştia cu nişte „valuri înfuriate ale mării, spumegându‑şi ruşinile lor“ (Iuda 13).

    ROAGĂ-TE PENTRU CEEA CE-ȚI DOREȘTI | Fundația S.E.E.R. România

    „Nu aveţi, pentru că nu cereţi…” (Iacov 4:2)

    Unii oameni știu ce vor, și au curajul să ceară. Alții știu ce nu vor și au dezvoltat abilitatea de-a o spune într-un mod care nu creează ostilitate. Dacă nu exersezi să ceri ceea ce-ți dorești, vei trăi în frustrare. De asemenea, poți deveni frustrat că oamenii nu îți detectează nevoile sau dorințele fără să le spui. Unii oameni permit altora să le încalce limitele, timp în care suferă în tăcere, în loc să ceară o schimbare de comportament! A cere ceea ce dorești poate fi și mai dificil într-un mediu de lucru. Nu presupune niciodată că bunăstarea ta este cea mai importantă pentru șeful tău! Aceasta nu este o acuzație la adresa lui, ci o recunoaștere a faptului că probabil este ocupat cu propriile lui probleme. De exemplu, dacă ești angajat cu un salariu, și ai lucrat constant multe ore suplimentare, care nu ți-au fost plătite, încearcă să ceri un bonus pentru o parte din suma pe care ar fi trebuit s-o cheltuie compania dacă te-ar fi plătit pentru acele ore. Oferă o analiză bine gândită sau cere o perioadă de concediu egală cu o parte din ceea ce ar reprezenta orele convertite în număr de zile. Desigur, roagă-te și crede în bunăvoința lui Dumnezeu, înainte de a cere! Dacă acest lucru nu funcționează, continuă să fii cel mai bun în munca ta și începe să te gândești la un „plan B” pentru cariera ta. O femeie de afaceri scria: „Una dintre cele mai grozave calități pe care Dumnezeu ni le-a dat este capacitatea de a comunica. Nu trebuie să ne stresăm dorindu-ne sau sperând că cineva ne va citi gândurile, când putem pur și simplu să exprimăm ce gândim, și să cerem ce vrem!”

    Așadar, roagă-te și cere cu credință ceea ce-ți dorești (după voia lui Dumnezeu, desigur)!

  • 7 Iunie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    La aceasta ați fost chemați; pentru că și Hristos a suferit pentru voi, lăsându‑vă un model, ca să călcați pe urmele Lui: El „n‑a făcut păcat, nici nu s‑a găsit viclenie în gura Lui”; fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu amenința, ci Se încredința pe Sine Celui care judecă drept; El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru dreptate; prin rănile Lui ați fost vindecați.

    1 Petru 2.21‑24

    Este plăcut înaintea lui Dumnezeu când noi suferim cu răbdare pentru că am făcut ce este bine sau pentru că dorim să ne păstrăm o conștiință curată. Nimic nu este mai greu decât să suferim astfel; cât de indignați ne simțim atunci când purtarea noastră bună și curată nu face altceva decât să ne aducă necazuri!

    Ce ne poate ajuta în astfel de cazuri? Două lucruri: în primul rând, exemplul lui Hristos; iar în al doilea rând, jertfa Lui ispășitoare și rezultatele ei.

    Nimeni n‑a făcut binele așa cum l‑a făcut Domnul Isus. Nimeni n‑a fost atât de judecat pe nedrept, de batjocorit și de persecutat ca El. Nu a comis absolut niciun păcat și nicio viclenie nu s‑a găsit în gura Lui. N‑a existat nimic în El care să merite câtuși de puțin batjocura sau disprețul. Totuși, nimeni n‑a suferit ca El și nimeni n‑a reacționat la suferință cu o așa smerenie și perfecțiune ca a Lui. „El a fost asuprit și chinuit, dar nu Și‑a deschis gura” ((Isaia 53.7)). În toate acestea, El este un exemplu pentru noi, fiindcă suntem chemați să călcăm pe urmele pașilor Lui. Dacă Îl privim pe Hristos în toată gloria perfecțiunii Sale, acest lucru va produce cu siguranță un efect în noi, potrivindu‑ne gândurile și căile cu cele ale Sale. Dacă suntem chemați să suferim, ne vom încredința și noi în mâinile Celui care judecă drept, în loc de a încerca să ne răzbunăm.

    Există însă o mare diferență: noi avem păcate, El n‑a avut; noi avem nevoie de jertfa ispășitoare despre care ne vorbește aici Petru; El n‑a avut. Cel care n‑a comis niciun păcat „a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn”. Aceasta a fost o lucrare care I‑a aparținut în întregime și în care nu‑I putem călca pe urme.

    F. B. Hole

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Lampa cu LED, sau becul cu incandescență?

    El era lampa care arde și luminează.

    Ioan 5.35

    În trecut, lumina era obținută doar de la un foc care ardea. Mai târziu a fost inventat becul electric, care producea și lumină, mai multă decât un foc, și căldură. Astăzi există lămpi cu LED care, spre deosebire de becurile convenționale, dau o lumină puternică, dar nu răspândesc și căldură, ele rămânând reci.

    Domnul Isus îl compară pe Ioan Botezătorul cu o lampă care în același timp arde și luminează. În mărturia sa despre Fiul lui Dumnezeu, el răspândea și căldură și lumină. Faptul că inima lui ardea pentru Domnul, aceasta făcea din el o lumină strălucitoare. El i‑a îndreptat pe oameni într‑un mod atrăgător spre Mielul lui Dumnezeu care venise să rezolve problema păcatului lor.

    Așa cum citim în Filipeni 2.15, noi, creștinii, avem misiunea de a „străluci ca niște luminători în lume”. Să ne întrebăm dacă, în mărturia noastră pentru Domnul, nu cumva suntem doar o lampă cu LED, care răspândește lumină, dar care rămâne rece… Aici se încadrează toți cei care mărturisesc despre Isus Hristos, dar care nu au putere de convingere, pentru că le lipsește atât dragostea pentru Domnul, cât și pentru semeni. Inimile noastre trebuie să ardă pentru Mântuitorul, ca să poată străluci pentru El. Atunci când Persoana Sa glorioasă ne copleșește și ne umple toată ființa, suntem, de asemenea, capabili să răspândim o lumină care încălzește și strălucește în mărturia pentru El. Cu cât Domnul înseamnă mai mult pentru noi, cu atât devenim mai buni martori pentru El.

    Citirea Bibliei: Geneza 41.14-36 · Psalmul 26.1-12

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 46.1‑13

    Profetul îşi continuă comparaţia, zugrăvind un alt tablou contrastant: pe de o parte, idoli deşerţi, care sunt poveri grele pentru cei care îi poartă, iar pe de altă parte, un Dumnezeu puternic şi credincios, care, dimpotrivă, Îşi poartă El Însuşi poporul, de la începutul şi până la sfârşitul istoriei sale (v. 3; Deuteronom 1.31; 32.11,12). În locul acestei poziţii privilegiate, Israel a preferat totuşi să slujească falşilor dumnezei neputincioşi şi ridicoli (v. 6,7). Aceştia l‑au făcut să se poticnească greu, l‑au zdrobit sub povara lor şi, în final, au devenit cauza captivităţii sale.

    Din punct de vedere moral, lucrurile nu s‑au schimbat de atunci. Idolii cei mai onoraţi astăzi în lume (şi care sunt din aur şi argint, spre deosebire de aceia din cap. 44, care nu erau decât din lemn) îi conduc negreşit la ruină pe cei care îi slujesc. Şi ce mare putere exercită încă aurul asupra inimii omului…! Ce ne propune Domnul în schimb? Să ne încredem în El din tinereţea noastră, să ne bizuim pe El fără‑ncetare, an de an, tot timpul vieţii noastre, iar dacă trebuie să ajungem la vârsta când puterile ne scad, din nou să ne bucurăm, pentru că avem o frumoasă promisiune: „Până la bătrâneţe Eu sunt Acelaşi şi până veţi încărunţi, Eu vă voi purta” (v. 4).

    BIBLIA NE AJUTĂ SĂ BIRUIM ISPITA (4) | Fundația S.E.E.R. România

    „Umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.” (Galateni 5:16)

    Pofta este la fel de firească pentru noi ca respirația. Firea noastră pământească trăiește pentru a-și împlini dorințele egoiste. Nu se satură niciodată și nu încetează să dorească mai mult. În schimb, omul nostru nou tânjește după mai mult din ceea ce-L satisface pe Duhul Sfânt, care trăiește în duhul nostru răscumpărat. Suntem mai familiarizați cu atracția firii pământești, deoarece am investit mai mult timp și energie în cultivarea ei. Înțelegem urgența, atracția, controlul și forța ei convingătoare. Dar, pe măsură ce investim același timp și energie în ceea ce-L mulțumește pe Duhul Sfânt, experimentăm împlinirea și puterea pe care numai Duhul le poate aduce!

    Deci, ce înseamnă cu adevărat „a umbla cârmuit de Duhul”? Apostolul Pavel ne spune să „umblăm cârmuiți de Duhul și să nu împlinim poftele firii pământești” (Galateni 5:16), dar și: „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos şi care răspândeşte prin noi în orice loc mireasma cunoştinţei Lui.” (2 Corinteni 2:14)

    Există o cale de a trăi deasupra atracției gravitaționale a firii pământești, o cale care învinge ciclul constant al înfrângerii și al pocăinței. Firește, Dumnezeu este un Dumnezeu al iertării și al restaurării, care acceptă mărturisirile sincere din inimile poporului Său și care ne iartă toate păcatele (vezi 1 Ioan 1:9).

    Dar „viața din belșug” înseamnă să trăiești în așa fel încât să-ți petreci cea mai mare parte a timpului bucurându-te de victorie! Așa cum „a trăi în firea pământească” înseamnă „a trăi în conformitate cu poruncile naturii tale umane”, „a trăi în Duhul” înseamnă „a trăi în conformitate cu călăuzirea Duhului Sfânt”, așa cum ni se detaliază în Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, umblă „cârmuit de Duhul” și nu vei „împlini poftele firii pământești”! Ia pentru tine azi acest Cuvânt!

  • 30 Mai 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Le‑a spus altă parabolă: „Împărăția cerurilor este asemenea unui aluat pe care l‑a luat o femeie și l‑a ascuns în trei măsuri de făină, până s‑a dospit tot“.

    Matei 13.33

    În Scriptură, aluatul este întotdeauna o imagine a ceva rău (Exod 12.15; Levitic 2.11; Matei 16.6; 1 Corinteni 5.6,7; Galateni 5.9). Iudeii știau bine ce reprezintă aluatul, de aceea este absurd să vedem în aluatul din această parabolă o imagine a evangheliei care va pătrunde cândva în toată lumea. Adevărul lui Dumnezeu nu‑și face intrare în inimile oamenilor în felul în care aluatul dospește tot ce‑i stă în cale. Chiar și parabola semănătorului este suficientă pentru a dovedi acest lucru, întrucât nu toți ascultătorii au primit Cuvântul, ci doar în cazul unei singure grupe s‑a obținut rezultatul dorit. Și parabola neghinei subliniază adevărul că nu toată lumea se va pocăi. Fiii celui rău rămân până la seceriș, până la sfârșitul veacului, pentru ca apoi să fie judecați.

    Și totuși aici se pare că Domnul nu intenționează să prezinte un principiu absolut rău prin imaginea aluatului, cum ar fi, de exemplu, învățătura rea. Un gând asemănător vedem în parabola grăuntelui de muștar în legătură cu păsările. Într‑o altă împrejurare, Domnul i‑a avertizat pe ucenicii Săi să se ferească de „aluatul fariseilor și al saducheilor“, referindu‑Se la învățătura lor (Matei 16.11,12). Acesta pare să fie aici gândul într‑un sens general: o anumită învățătură sau un anumit principiu urma să pătrundă și să caracterizeze întreaga masă, în limitele stabilite. Ce fel de învățătură creștină este aceasta, care a pătruns pe tot teritoriul și a fost acceptată de o creștinătate devenită lumească, care tinde spre putere și influență, aspect care este prezentat și în parabola grăuntelui de muștar!?

    Să facă Domnul să avem ochi deschiși pentru adevărata stare a creștinătății! Nu spunem aceasta cu aroganță și acuzând. Nu vorbim nici despre persoane individuale, ci despre sistem ca atare. Suntem adânc îndurerați că astăzi, în toată creștinătatea, se proclamă o evanghelie socială, renunțându‑se la adevărata „credință a evangheliei“, la adevărata învățătură creștină (Filipeni 1.27). Dar nu este un pericol și pentru adevărații copii ai lui Dumnezeu să fie atrași de acest vârtej? Observăm, cu regret, că și pe teritoriul adevăratei părtășii creștine și‑au găsit intrare tot mai mult principii sociale, filantropice și democratice.

    C. Briem

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ologul de la Poarta Frumoasă (4)

    Tot poporul l‑a văzut umblând și lăudându‑L pe Dumnezeu; și îl recunoșteau că el era cel care ședea pentru milostenie la poarta „Frumoasă“ a templului; și s‑au umplut de mirare și de uimire pentru ceea ce i se întâmplase.

    Fapte 3.9,10

    Mulțimea recunoștea că cerșetorul care stătea zi de zi la Poarta Frumoasă, acel om șchiop care de la naștere nu putea să meargă, acel suferind care de 40 de ani depindea de mila și dărnicia oamenilor, dintr‑odată merge și sare! Vindecarea lui nu putea fi negată, însă reacțiile la această minune sunt dezamăgitoare. Criticii nu privesc incidentul în mod pozitiv. Unul este mirat, pentru că nu se aștepta la așa ceva, iar altul este uimit, confuz, pentru că nu recunoaște intervenția lui Dumnezeu în ceea ce se petrecuse. Dacă începutul povestirii este unul deprimant, sfârșitul este și mai deprimant, cu totul dezolant. Dumnezeu lucrează cu putere, înfăptuiește o minune, iar oamenii nu se pot bucura… La început ei sunt mirați și confuzi, iar mai târziu mușamalizează totul.

    Omul șchiop însă, a cărui viață fusese fără speranță, acum se bucură de vindecare și de mântuire.

    Sunt eu ca ologul vindecat, căutând de acum părtășia cu alți credincioși, pentru a‑L lăuda pe Dumnezeu și pentru a mă închina Lui în mod regulat? Sau mă alătur celor din mulțime care știu ce s‑a întâmplat, dar care nu au experimentat încă vindecarea și mântuirea într‑un mod personal?

    Șchiopul sare și este fericit, iar bucuria lui este experimentată de două mii de ani de toți cei mântuiți!

    Citirea Bibliei: Geneza 35.1-29 · Psalmul 21.1-13

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 41.1‑29

    Dumnezeu nu S‑a făcut cunoscut numai prin creaţia Sa, ci, în aceeaşi măsură, El a arătat că este preocupat şi de om. Naţiunilor,El li S‑a descoperit în dreptate şi judecată (v. 1‑4), în timp ce lui Israel i S‑a dezvăluit în har. Nu erau israeliţii descendenţi din Iacov, robul Său, şi din Avraam, prietenul Său? Ei „sunt preaiubiţi, datorită părinţilor lor. Pentru că darurile de har şi chemarea lui Dumnezeu sunt fără părere de rău“ (Romani 11.28,29; Psalmul 105.6‑10).

    Slăbiciunea acestui mic popor – „un vierme“ – nu este un obstacol în calea binecuvântării sale; dimpotrivă, este tocmai condiţia pentru ca el să se bucure de minunatele promisiuni, în special cele din v. 10, care ne pot încuraja şi pe noi: „Nu te teme, pentru că … Eu sunt Dumnezeul tău. Eu te voi întări şi te voi ajuta şi te voi sprijini…“ „Nu te teme!“ Această scurtă propoziţie, atât de familiară (v. 13,14; 41.10; 44.2…) este cea prin care vine să ne încurajeze, cu tandreţe, Cel care ne vede toate necazurile şi neliniştile.

    Ultima parte a capitolului continuă să ne vorbească despre Dumnezeu, de data aceasta precizând ce este El în raport cu idolii. Aceştia sunt întrebaţi sfidător dacă au cea mai mică cunoştinţă despre „lucrurile trecute“, ori despre „cele ce se vor întâmpla“ (v. 22,23). Dacă da, atunci s‑o arate…! Creatorul, Dumnezeul care Se ocupă de om, este deopotrivă Dumnezeul oricărei cunoştinţe.

    IMPORTANȚA GÂNDIRII SĂNĂTOASE (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „El este ca unul care îşi face socotelile în suflet…” (Proverbele 23:7)

    Oamenii care gândesc bine sunt la mare căutare. De ce? Pentru că rezolvă probleme, au mereu idei care pot consolida sau chiar construi o organizație și sunt plini de speranță pentru un viitor mai bun. Iar gânditorii buni rareori se află sub controlul celor care nu prea gândesc. Se spune că Adolf Hitler ar fi zis odată: „Ce noroc pentru conducători că oamenii nu gândesc!” Dar oamenii care dezvoltă tehnica gândirii sănătoase se pot descurca singuri – chiar și sub un conducător sau un guvern nedrept, sau în alte circumstanțe dificile.

    Pe scurt, cei ce au o gândire sănătoasă au succes, indiferent de cine-i conduce! Dr. John Maxwell scria: „Am studiat oamenii de succes timp de patruzeci de ani și, deși diversitatea pe care o găsești printre ei este uimitoare, am descoperit că toți se aseamănă în ceva: modul în care gândesc! Acesta este singurul lucru care îi separă pe oamenii de succes de cei care nu au succes.

    Iată si vestea bună: modul în care gândesc oamenii de succes poate fi învățat! Dacă îți poți schimba modul de gândire, îți poți schimba viața!” Biblia se referă și mai succint – la „unul care îşi face socotelile în suflet!” Asta înseamnă că nu vei ajunge niciodată mai sus în viață, până nu ești gata să-ți schimbi modul de gândire. Dar dacă îți schimbi modul de gândire, îți poți schimba viața! Sunt greu de imaginat beneficiile schimbării modului de gândire.

    Gândirea pozitivă poate face mai multe lucruri pentru tine, inclusiv să genereze oportunități, să rezolve probleme și să producă venituri. Te poate duce la un nivel cu totul nou, atât profesional, cât și personal… Dar apostolul Pavel ne sfătuiește să „avem gândul lui Hristos.”

    Așadar, dacă vrei să-ți schimbi viața, primul pas este să-ți schimbi modul de gândire! Iată prioritatea ta, de astăzi!…

  • 30 Aprilie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iosif i‑a pus pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Dumnezeu vă va cerceta negreșit; și să ridicați oasele mele de aici“.

    Geneza 50.25

    Oasele lui Iosif (1) – Cerința credinței

    În patru locuri în Scriptură se vorbește despre oasele lui Iosif: Geneza 50.25, Exod 13.19, Iosua 24.32 și Evrei 11.22. Acest lucru este de natură să ne atragă atenția. Fără îndoială, Iosif este un personaj proeminent între patriarhii lui Israel și, de aceea, faptul că oasele lui sunt menționate de atâtea ori ne oferă, cu siguranță, învățături prețioase.

    Iosif este o imagine a Domnului nostru Isus. Viața lui a fost una de lepădare, de suferință, dar și de glorie în cele din urmă. Prin urmare, tot ceea ce are legătură cu Iosif trebuie să aibă o importanță și o semnificație aparte pentru noi, care Îi aparținem lui Hristos. Vom vedea că până și oasele lui au o însemnătate.

    Înainte de a muri, Iosif le‑a dat instrucțiuni fraților săi cu privire la oasele sale. Cerința lui a fost clară: în viitor, când avea să vină eliberarea evreilor din Egipt, aceștia trebuia să ia oasele sale cu ei și să le îngroape în țara Canaan. Aceasta a fost o cerință remarcabilă a credinței. Ea demonstrează că Iosif credea în promisiunea făcută de Domnul străbunicului său, Avraam, cu mulți ani înainte de nașterea sa (Geneza 15.13,14). Avea să vină timpul când Israel se va întoarce în țara pe care Dumnezeu le‑o promisese. Iosif n‑avea nicio îndoială cu privire la acest lucru.

    Întotdeauna suntem răsplătiți atunci când ne încredem în cuvintele lui Dumnezeu, în ciuda lipsei oricărui semn al împlinirii lor imediate. Credința în ceea ce El a promis, chiar dacă împlinirea întârzie, este calea binecuvântării. Să avem și noi o credință ca a lui Iosif!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Lasă mânia, părăsește iuțimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău!

    Psalmul 37.5

    Mai cresc degetele la loc?

    În timp ce tatăl își schimba roțile de la mașină, băiatul lui de câțiva anișori a zgâriat puțin aripa mașinii cu o pietricică. Mânios, bărbatul a luat mânuța copilului și a lovit‑o de mai multe ori cu cheia de fier cu care lucra, provocându‑i fracturi multiple. După operație, în urma căreia copilul și‑a pierdut toate degetele de la acea mână, copilul a întrebat în lacrimi: „Tati, mai îmi cresc degetele la loc?“. Devastat de propriile fapte, tatăl s‑a dus la mașină să o lovească de mai multe ori. A rămas împietrit de durere când a văzut pe ea câteva zgârieturi mici, abia perceptibile… — „Nu, copile, degetele nu mai cresc, pentru că mânia tatălui tău a fost fără limită!“ Instigatorul este Satan, vrăjmașul cel bătrân. Tot timpul vom găsi „zgârieturi“ în dosul cărora ne vom scuza firea vulcanică. Dar nu e mai bine să ne gândim dinainte la ceea ce avem de gând să facem, pentru a nu regreta mai târziu? „Cel încet la mânie prețuiește mai mult decât un viteaz, iar cine este stăpân pe sine prețuiește mai mult decât cine cucerește cetăți“ (Proverbe 16.32). Cât de important este pentru părinți să fie cu luare‑aminte asupra lor înșiși! Exemplul pe care îl dau este hotărâtor, căci copiii imită ce văd la părinți.

    De partea ei, nici dragostea nu are limite! Rugăciunile insistente pentru copiii noștri precedă marile lor victorii spirituale. Secretul succesului în disciplinarea spre binecuvântare a celor pe care Domnul ni i‑a încredințat depinde de părtășia noastră cu Dumnezeu și de ascultarea noastră de Cuvântul Său:

    „Ia seama la tine însuți și la învățătură! […] Făcând acestea, te vei mântui și pe tine și pe cei ce te ascultă!“ (1 Timotei 4.16).

    Citirea Bibliei: Geneza 18.16-33 · Iuda 17-25

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Isaia 5:1-17

    O emoţionantă parabolă ne serveşte drept ilustraţie pentru grija Domnului faţă de poporul Său. Israel este viţa Preaiubitului lui Dumnezeu. Sădită, apoi curăţită şi întreţinută cu cea mai afectuoasă îngrijire, ea nu a dat decât struguri sălbatici, care nu sunt buni de mâncat şi care nu au valoare. În parabola Sa cu privire la vierii cei răi, Domnul va exprima dezamăgirea totală pe care o va încerca Preaiubitul în via lui Israel, El, Cel care avea toate drepturile asupra ei (Luca 20.9‑16).

    Aceste versete sunt însă un arătător tot atât de sensibil şi asupra nerecunoştinţei noastre. Este ca şi cum Domnul, după tot ce a făcut pentru noi, luând în socoteală toate harurile pe care ni le‑a pus la dispoziţie din copilărie, ne întreabă cu tristeţe pe unul sau pe altul dintre noi: Ce aş mai putea să fac pentru tine şi nu ţi‑am făcut? Nu am oare dreptul să aştept rod bun de la tine? Şi totuşi, tu nu ai rodit nimic pentru Mine!

    Cunoaştem mijlocul de a aduce roade: este rămânerea strâns legaţi de „Viţă“. În timp ce Israel, viţa neroditoare, a fost înlăturată, Hristos este Viţa cea adevărată, iar Tatăl Său este Viticultorul (Ioan 15.1…).

    Începând cu v. 8, cartea Isaia deschide o pagină de „vai‑uri“. Sunt tristele consecinţe ale refuzului de a asculta de Dumnezeu, atât pentru Israel, cât şi pentru om în general.

    NU TE ARUNCA ÎNTR-O RELAȚIE! | Fundația S.E.E.R. România

    „Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.” (Geneza 2:22)

    Răbdarea este o abilitate greu de pus în practică, atunci când vine vorba despre căsătorie. Acest lucru este valabil mai ales când te simți singur, gol și incomplet. Când se întâmplă asta, poți să te grăbești și să iei o decizie bazată pe perspectiva ta limitată, în loc să ai o imagine de ansamblu care s-ar fi conturat dacă ai fi căutat mai multe informații și ai fi așteptat cu răbdare. Pentru a te feri de a face o greșeală care poate avea un impact negativ pentru tot restul vieții tale, iată trei pași importanți pe care ar trebui să-i urmezi când vine vorba despre formarea unei relații, în vederea căsătoriei:

    1) Trebuie să pui întrebările potrivite. Fii curios, dornic să afli, dornic să descoperi toate piesele puzzle-ului. Întreabă întotdeauna!

    2) Trebuie să găsești răspunsuri la aceste întrebări. Treci cu vederea peste impresiile superficiale din ceea ce vezi și auzi, și vei avea în curând o imagine mai clară. Această imagine trebuie să fie în armonie cu două lucruri:

    a) interesul tău în această relație de prietenie;

    b) voia și planul lui Dumnezeu pentru viața ta.

    3) Trebuie să acționezi la momentul potrivit și să știi că acționezi pe baza celor mai bune și mai complete informații disponibile. Dacă nu funcționează, poți să te relaxezi – știind că ai făcut tot ce ținea de tine pentru a lua o decizie înțeleaptă.

    Statistic, aproximativ jumătate din căsătoriile de astăzi se termină cu divorț. Dar dacă urmezi acești trei pași, tu poți ajunge în cealaltă jumătate!

    Și chiar dacă relația de prietenie eșuează, tu poți duce în următoarea relație înțelepciunea dobândită din cea precedentă. Biblia spune că: „Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om…”

    Deci Dumnezeu știe exact de ce ai nevoie. Caută așadar călăuzirea Lui – și așteaptă activ și atent!

  • 21 Aprilie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și Copilașul creștea și Se întărea, umplându‑Se de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era peste El.

    Luca 2.40

    „Harul lui Dumnezeu era peste El.“ Această remarcă despre Domnul nostru este de o frumusețe ieșită din comun. Desăvârșirea Sa, în deplină concordanță cu vârsta Sa, se descoperă într‑un mod deosebit. Dacă dorim să spunem câteva cuvinte despre aceasta, ni se pare că avem nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a găsi cuvintele potrivite. Suntem pe deplin conștienți că și la vârsta de doisprezece ani, în persoana Sa de Dumnezeu veșnic și de Om adevărat, Isus Hristos depășește cu mult orice capacitate omenească.

    De aceea, poate exista ceva mai înalt decât a cugeta la persoana Domnului Isus? A‑L privi pe El la orice vârstă și în orice relație face ca adorarea noastră să devină mai profundă și ne ajută să călcăm pe urmele Lui.

    Primul om a fost creat de Dumnezeu ca adult. Isus Hristos, Omul venit din cer, crește; din copil devine bărbat. În acest sens, El a fost om chiar mai mult decât Adam.

    „Și Isus creștea în înțelepciune și în statură și în har înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor.“ El Se dezvoltă mental și trupește. Fiecare fază a dezvoltării Sale omenești găsește încuviințarea deplină din partea lui Dumnezeu și recunoașterea din partea oamenilor.

    M. Billeter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    [Barnaba] îi îndemna pe toți să rămână cu hotărâre de inimă alipiți de Domnul.

    Fapte 11.23

    Să rămânem alipiți de Domnul Isus!

    Versetul de astăzi este unul dintre cele mai condensate din Biblie. Dacă îl privim cu atenție, vom descoperi concentrate în el patru secrete pentru a ne putea bucura de rămânerea alipiți de Domnul.

    Hotărâre de inimă. Domnul nu așteaptă mai întâi timpul nostru, nici puterea, banii sau slujirea noastră. El dorește iubirea noastră. Motivul central pentru tot ceea ce facem în viață trebuie să fie dragostea pentru Domnul Isus. Pentru că El a murit pentru noi, inima noastră Îi aparține Lui.

    Decizie. În fiecare zi luăm decizii, unele mai importante, altele mai puțin importante. Dar cum rămâne cu decizia de a trăi pentru și cu Domnul Isus? Dacă L‑am acceptat ca Mântuitor personal, consecința normală este ca acum să ne punem viața la dispoziția Lui.

    Recunoașterea cerințelor Sale. Cât de fericiți suntem să‑L cunoaștem pe Isus Hristos ca Mântuitor al nostru și să avem iertarea păcatelor! Cu toate acestea, exigența dragostei Sale impune ca noi să recunoaștem cerințele Sale, să le respectăm și să‑L onorăm ca Domn al nostru. A rămâne cu El înseamnă să cerem doar conform voinței Sale și să ne supunem Cuvântului Său.

    Permanență. El dorește ca noi să Îl întrebăm zilnic ce așteaptă de la noi. Nu este vorba doar de un început bun în călătoria credinței, ci de a‑L urma continuu pe Domnul – chiar și atunci când apar probleme și când credința este pusă la încercare.

    Citirea Bibliei: Geneza 11.27-12.8 · 2 Petru 1.8-11

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Proverbe 14:1-16

    „Înţelepciunea femeilor“ este privită vizavi de casa lor (v. 1). În secolul nostru, când femeia căsătorită îşi caută un rol important în mai toate domeniile, mai puţin în propriul ei cămin, este important de subliniat ce învăţătură ne dă Biblia şi în această privinţă (Tit 2.5). Oare să fie nevoie de mai puţină înţelepciune divină când este vorba de educarea copiilor noştri?! Chiar dacă obligaţiile zilnice din gospodărie le par unora prea umilitoare şi prea monotone, ele au mare preţ înaintea Domnului.

    Mai multe versete redau, în continuare, modul în care este văzută nebunia în ochii lui Dumnezeu. Felul Său de a o privi nu are nimic comun cu criteriile lumii (1 Corinteni 1.19,20). Una dintre caracteristicile nebunului este că îşi bate joc de păcat (v. 9), iar aceasta echivalează cu dispreţuirea crucii prin care s‑a plătit înlăturarea păcatului. Şi nu există insultă mai mare la adresa lui Dumnezeu decât dispreţuirea crucii!

    Versetul 13 defineşte, prin contrast, bucuria celui necredincios şi a celui credincios. Creştinul are speranţă şi aceasta îi menţine bucuria în inimă chiar şi când trece prin necazuri; el poate fi uneori întristat, dar întotdeauna se bucură (2 Corinteni 6.10). Pentru cel din lume însă, „chiar când râde, inima este plină de durere“ (v. 13). Ce sărmană şi sinistră bucurie, care nu face altceva decât să mascheze, pentru o clipă, perspectiva înspăimântătoarei judecăţi care va veni!

    NEVOIA DE PĂRTĂȘIE | Fundația S.E.E.R. România

    „Având rădăcina şi temelia puse în dragoste… să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” (Efeseni 3:17,19)

    Se mai folosește cuvântul „părtășie” în comunitatea pe care o frecventezi? Din păcate, noțiunea a ajuns să fie asociată cu întâlniri stânjenitoare prin subsolurile bisericilor, sau cu a lua parte la conversații anoste. Nu e de mirare că oamenii renunță repede!

    Apostolul Pavel descrie părtășia ca „având rădăcina şi temelia puse în dragoste”… Când un copac își înfige rădăcinile în pământ, prin ele absoarbe nutrienți și apă, iar copacul crește și are viață – dar numai dacă este înrădăcinat! În același fel, dacă noi suntem înrădăcinați în Dumnezeu, sufletele noastre vor fi hrănite cu dragostea Lui, și a altor oameni. Experimentăm acest lucru fizic și emoțional când ne conectăm cu cineva. Când există un schimb de preocupare sinceră, rădăcinile sufletului tău sunt hrănite. Înflorim când suntem conectați cu Dumnezeu și cu frații și surorile din biserică… și ne ofilim când suntem deconectați!

    Oamenii izolați emoțional sunt mai predispuși la depresie, anxietate, singurătate, stimă de sine scăzută, abuz de substanțe, dependență de relații intime și dificultăți în a mânca și a dormi.

    Un expert în comportament scria: „Relațiile nu numai că ne-au ajutat să devenim ceea ce suntem… ci ne ajută să determinăm cine devenim ca indivizi… În ambele cazuri, legăturile umane, sănătatea mentală, sănătatea psihologică și bunăstarea emoțională sunt legate indisolubil.” Chiar și animalele izolate suferă de scleroză arterială mai intensă. Povestea cineva: „Un prieten de-al meu avea un câine și o pisică care s-au certat timp de zece ani. Apoi pisica a murit… și câinele nu a mai vrut să mănânce. Șase săptămâni mai târziu, a murit și el.”

    Aceasta este doar o mică ilustrare a puterii părtășiei. Asta nu înseamnă că trebuie să te străduiești să devii extrovert… Unii dintre cei mai timizi oameni au cele mai profunde prietenii, deoarece identifică relațiile care le dau viață, se conectează la ele, prosperă… și știu să ofere înapoi! Și asta este ceea ce te-a creat Dumnezeu să faci și tu!

  • 10 Aprilie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    [Iosia] a făcut ce era drept în ochii Domnului și a umblat în căile lui David, tatăl său, și nu s‑a abătut nici la dreapta, nici la stânga.

    2 Cronici 34.2

    Împăratul Iosia (2)

    Iosia, Iosafat și Ezechia sunt trei împărați aflați într‑o plăcută asociere, căci despre fiecare citim că a făcut „ce era drept în ochii Domnului“. Acest gând, de a face ce este drept, este cel cu care se deschide Cartea Psalmilor: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi și nu stă pe calea păcătoșilor și nu se așază pe scaunul celor batjocoritori; ci plăcerea lui este în legea Domnului și cugetă la legea Lui zi și noapte“ (Psalmul 1.1,2). Secretul unei vieți fericite este să faci ceea ce este drept în ochii Domnului.

    Ascultarea este cheia unei vieți împlinite înaintea Domnului. Tot ceea ce este mai puțin decât ascultarea completă lasă un gol în inimă și de aceea nu putem găsi bucurie și satisfacție deplină. Psalmistul ne reamintește: „Am ascuns Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta“ (Psalmul 119.11).

    O astfel de credință și o astfel de ascultare față de Cuvântul lui Dumnezeu vedem în viața lui Timotei. El avea pe inimă să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu, pe care îl cunoștea încă din pruncie (2 Timotei 3.15). Ce frumos este îndemnul dat lui de către Pavel: „Nimeni să nu‑ți disprețuiască tinerețea, ci fii model pentru credincioși în cuvânt, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție“ (1 Timotei 4.12)!

    Asemănările dintre Iosia și Timotei sunt multe; pe ambii, Dumnezeu i‑a răsplătit, fiindcă au răspuns afirmativ la Cuvântul Său. Cum stau lucrurile cu noi astăzi? Care este răspunsul meu la Cuvântul lui Dumnezeu? Să ne amintim fără încetare că „ochii Domnului cutreieră tot pământul, ca să Se arate tare pentru cei cu inima în totul pentru El“ (2 Cronici 16.9).

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și centurionul care stătea în fața Lui, când a văzut că Și‑a dat duhul strigând astfel, a spus: „Cu adevărat, Omul acesta era Fiu al lui Dumnezeu!“.

    Marcu 15.39

    Centurionul de la piciorul crucii

    „Cu adevărat, Omul acesta era Fiu al lui Dumnezeu!“, sunt cuvintele centurionului desemnat cu supravegherea serviciului josnic al soldaților. Și, probabil pentru prima dată în viața lui dură de ostaș, simte cum încolțește în el o frică nemaiîntâlnită. Da, această crucificare este diferită de una obișnuită – complet diferită. Romanul simte clar aceasta. Totul decurge ciudat – chiar până la sfârșit. În ultimul moment, Condamnatul mai strigă de două ori. Mercenarul roman știe, din experiență, că un om crucificat nu mai are putere să strige. Dar „Omul acesta“ strigă puternic în întuneric. Și strigătul îi răsună în urechi. Oare ce strigase El? – „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M‑ai părăsit?“ Puțin mai târziu, El scoate un strigăt tare, pentru ultima dată. Pentru centurion este clar: acesta nu era un strigăt de moarte, așa cum auzise adesea. Acest Crucificat nu este un criminal. Din contră, El este un Binefăcător. Atunci de ce atrage El atâtea injurii? Inscripția Îl definește ca „Împăratul iudeilor“. Ce spusese El la scurt timp după ce fusese crucificat de ostași? „Tată, iartă‑i, căci nu știu ce fac.“ Centurionul, probabil obligat să stea acolo până când se vor fi stins și ceilalți doi condamnați, mai aruncă îngândurat un ochi la crucea din mijloc… Nu ni se spune despre el dacă mai târziu avea să‑L accepte ca Mântuitor al său pe Domnul înviat, dar citim despre atâția alții care au îngenuncheat la cruce și au spus suspinând: „Doamne, a trebuit să simți mânia lui Dumnezeu pentru păcatele noastre multe ca nisipul mării! Ne‑ai luat locul din iubire! Te‑ai dat pentru păcatul nostru!“

    (Jaques Erné, 1825‑1883).

    Citirea Bibliei: Geneza 4.17-26 · 1 Petru 2.9-12

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Proverbe 7:1-27

    Capitolul 7 prezintă cu solemnitate pericolul la care femeia străină îl expune pe tânărul fiu al înţelepciunii. Asistăm la o adevărată vânătoare a sufletului (comp cu 6.26): Ea stă la pândă; această femeie destrăbălată, gălăgioasă şi fără astâmpăr (v. 11), care‑şi ascunde intenţiile perverse sub înveliş religios (v. 14), umblă de colo‑colo, pândindu‑şi prada la adăpostul nopţii. Armele ei sunt cuvintele dulci şi clipitul seducător al pleoapelor (cap. 2.16; 5.3; 6.25). Victima ei este un tânăr uşuratic, fără ocupaţie, învins mai dinainte, pentru că nu are voinţă şi pentru că este dominat de simţuri.

    Scena este repede jucată: inconştient, fără minte, el „a mers deodată după ea“. Laţul „păsărarului“ – adică al lui Satan – este închis deodată (v. 23; Psalmul 91.3). Prea târziu…! Plăceri de o clipă, dar cu ce preţ plătite! „Îşi pierde viaţa…“ şi nu ştie.

    Tineri creştini, voi sunteţi şi mai responsabili, pentru că aţi fost preveniţi de toate acestea. În plus, ştiţi şi unde poate fi găsită resursa: „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Păzindu‑se după Cuvântul Tău“ (Psalmul 119.9). Gândiţi‑vă la exemplul lui Iosif şi la răspunsul lui categoric, prezentat în Geneza 39.9, iar în ceasul pericolului, strigaţi la Cel care oricând „poate să‑i ajute pe cei ispitiţi“ (Evrei 2.18).

    CREZI TU LUCRUL ACESTA? | Fundația S.E.E.R. România

    „Cine crede în Mine… nu va muri niciodată.” (Ioan 11:25-26)

    Pastorul și autorul Chuck Swindoll povestește despre un cuplu a cărui căsnicie a fost o luptă continuă vreme de vreo cincizeci de ani… Apoi, soțul a murit, iar soției i-a revenit sarcina de a alege o piatră funerară. Ea a contactat un pietrar și i-a spus: „Nu vreau ceva sofisticat și nu vreau să cheltuiesc mulți bani. Doar să gravezi cuvintele: „PENTRU SOȚUL MEU” într-un loc potrivit pe piatră.” Ea s-a dus apoi să viziteze mormântul lui și, spre groaza ei, pe piatră erau încrustate cuvintele: „PENTRU SOȚUL MEU… ÎNTR-UN LOC POTRIVIT”!

    Swindoll adaugă: „O poveste amuzantă ajută la mascarea durerii și confuziei care înconjoară moartea, dar, în cele din urmă, râsul încetează, deoarece moartea totuși vine… Umorul, oricât de bine ne-ar face să ne simțim, este neputincios în fața morții. Poate vă mai amintiți autocolantul cu mesajul: „Nu lua viața prea în serios, nu vei ieși viu din ea”… Ei bine, adevărul este că ar trebui să luăm viața și moartea în serios, deoarece ieșim vii din ele! Cu toții ne vom confrunta cu existența după moarte, pentru că toți avem suflete veșnice. Vom trăi veșnic – undeva…

    Întrebarea este: „Unde?” Iar acest „unde” depinde de răspunsul nostru la întrebarea lui Isus: „Cine crede în Mine… nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” Numai Isus are puterea învierii, iar asigurarea noastră că vom petrece veșnicia cu El în ceruri depinde de răspunsul nostru… Dacă spunem „Da”, cerându-I lui Isus să ne ierte păcatele și angajându-ne să-L urmăm ca Domn – atunci și numai atunci vom avea la dispoziție puterea Lui pentru a trăi… numai atunci vom putea înfrunta sfârșitul vieții cu o așteptare calmă… plină de bucurie.”

    Așadar, crezi tu lucrul acesta?

  • 5 Martie 2026

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ce fală este dacă, păcătuind și fiind pălmuiți, veți răbda? Dar dacă, făcând bine și suferind, veți răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu.

    1 Petru 2.20

    Când suferim făcând bine și răbdăm, Dumnezeu vede însăși viața lui Hristos. Aceasta explică marele număr de împrejurări care ne pun la încercare, în care ne putem găsi ca și creștini. Dumnezeu le îngăduie, pentru a ne da ocazia să dăm expresie virtuților lui Hristos, iar aceasta pentru buna Lui plăcere și pentru gloria noastră la sfârșit.

    Dacă suntem chemați să fim cu Hristos în glorie, suntem de asemenea chemați să umblăm pe urmele Lui pe drumul care duce la glorie. Apostolul indică trei dintre urmele Sale. 1. El n‑a făcut păcat și în gura Lui nu s‑a găsit viclenie. 2. A suferit fiind insultat și amenințat. 3. Când era insultat, răbda, tăcea, nu răspundea nimic, nu insulta, nu amenința. În fața tuturor acuzatorilor Săi, ajutorul Lui era în Dumnezeu: El Se încredința Celui care judecă drept. Când a fost acuzat pe nedrept înaintea sinedriului iudeu, „tăcea“ (Matei 26.63). La acuzațiile iudeilor în prezența lui Pilat, „nu răspundea nimic“. Lui Pilat însuși „nu i‑a răspuns nici măcar un singur cuvânt“ (Matei 27.12‑14). Irod, care își bătea joc, l‑a întrebat multe lucruri, „dar El nu i‑a răspuns nimic“ (Luca 23.29). El tăcea înaintea oamenilor, pentru că Își avea ajutorul în Dumnezeu.

    Cât de bine ar fi dacă am putea și noi să călcăm pe urmele Sale și, în fața cuvintelor rele ale oamenilor, oricare ar fi proveniența lor, să putem tăcea, înțelegând că Domnul este sprijinul nostru! Să luăm ca pentru noi cuvintele profetului și să spunem: „Domnul este partea mea, […] de aceea Îl voi aștepta. Domnul este bun pentru cei care Îl așteaptă, pentru sufletul care‑L caută. Este bine ca omul să aștepte, și aceasta în tăcere, mântuirea Domnului“ (Plângeri 3.24‑26). Facem mențiunea că numai în acest tip de relație poate fi citat Domnul ca Exemplu al nostru (de a tăcea înaintea oamenilor), pentru că El luase locul de Slujitor. Alte pasaje ne ajută, de asemenea, să înțelegem că un creștin nu trebuie să tacă, ci să se roage fierbinte, să îndemne sau chiar să mustre. Niciodată însă nu trebuie să insulte sau să amenințe.

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și iată, un etiopian, un famen, unul cu putere la împărăteasa Candace a etiopienilor, care era peste toată vistieria ei, care venise la Ierusalim să se închine, se întorcea.

    Fapte 8.27,28

    Filip și etiopianul

    Etiopianul despre care am citit aici ocupa o poziție foarte importantă; nu numai că administra întreaga trezorerie a împărătesei Candace, ci el însuși era bogat. Și totuși, în suflet simțea un gol adânc, căci altfel cum ar fi făcut el călătoria atât de dificilă, din Etiopia până la Ierusalim, pentru a‑L cunoaște acolo pe adevăratul Dumnezeu? Din nefericire, nu L‑a putut găsi în templul încărcat de splendoare, în ciuda numeroaselor sale ritualuri. Așa că, dezamăgit, famenul își începe călătoria spre casă. Totuși, luase o comoară de la Ierusalim: sulul profetului Isaia. Îl citea pe drumul de întoarcere, dar avea dificultăți în a‑l înțelege. Dumnezeu însă, care cunoaște setea din inima acestui om, i‑l trimite în cale pe evanghelistul Filip. Acesta urcă în carul famenului și îi explică Isaia 53, capitol pe care tocmai îl citise. Ce inestimabilă relatare despre Domnul Isus Hristos, Mielul lui Dumnezeu care a îndurat judecata lui Dumnezeu pentru oamenii vinovați! Famenul primește această veste bună prin credință și își continuă bucuros călătoria, deoarece acceptă mântuirea. Fusese găsit de Mântuitorul.

    Profesorul August Herman Francke (1663‑1727), simțind un gol lăuntric, căuta răspuns la întrebarea dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci a îngenuncheat și a strigat: „Dumnezeule, descoperă‑mi‑Te și mânuiește‑mă!“. La scurt timp avea să mărturisească: „Am primit în inima mea siguranța harului în Domnul Isus; tristețea și neliniștea mi‑au fost luate și un torent de bucurie mi‑a inundat sufletul“. Formele și ritualurile religioase, oricât de atrăgătoare ar fi, nu pot da nimănui pace!

    Citirea Bibliei: Estera 8.15-9.10 · Proverbe 21.11-20

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Psalmul 19

    Dumnezeu S‑a descoperit succesiv printr‑o dublă mărturie: Prima este cea a creaţiei Sale (v. 1‑6), al cărei limbaj tăcut, dar foarte convingător, face cunoscut până la marginile lumii puterea şi înţelepciunea Lui (Fapte 14.17). Acţiunea regulată şi binefăcătoare a soarelui, vărsând peste tot pământul lumina şi căldura sa, este dovada constantă a bunătăţii lui Dumnezeu faţă de toate creaturile Sale (Psalmul 136.8; Matei 5.45).

    A doua mărturie este cea a cuvântului (v. 7‑11). Dacă acesta era sfânt, drept, bun, spiritual, chiar şi atunci când cuprindea numai legea dată către Israel (Romani 7.12,14), cât de nepreţuit este el acum, când este complet! Acest Cuvânt minunat îl învaţă pe cel care slujeşte (v. 11) şi îi atinge conştiinţa.

    Conştiinţa constituie, am putea spune, cea de‑a treia mărturie şi se află în interiorul fiecărui om; ea pune în lumină atât greşelile comise fără voie, ascunse (v. 12), cât şi păcatele comise cu voie (cu propria voinţă, rod al mândriei sau al orgoliului); distincţia între cu voie şi fără voie se poate observa în Numeri 15.27‑30.

    Şi la începutul epistolei către Romani putem vedea aceeaşi triplă mărturie, a creaţiei (Romani 1.20), a conştiinţei (Romani 2.15) şi a legii (Romani 2.17…), aşezată înaintea omului cu scopul de a scoate în evidenţă starea acestuia şi de a‑l conduce la mântuire.

    TAȚILOR, LĂSAȚI O MOȘTENIRE BIBLICĂ! | Fundația S.E.E.R. România

    „Părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” (Efeseni 6:4)

    Un bărbat se afla într-un supermarket și împingea un cărucior în care un bebeluș țipa strașnic… Bărbatul repeta în șoaptă: „Fii calm, George!… Stau cuminte, George!… Totul va fi bine, George!” O doamnă care privea cu admirație i-a spus bărbatului: „Meritați laude pentru răbdarea de care dați dovadă, tot încercând să-l liniștiți pe micuțul George!” La care bărbatul a răspuns: „Doamnă, ați înțeles greșit: eu sunt George!”

    Dacă ești părinte, poți înțelege perfect această situație… Sfânta Scriptură spune: „Părinţilor (și mai exact: taților), nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri”, dar uneori simțim că Scriptura ar trebui să spună și: „Copii, nu-i enervați pe părinți!”, nu?! Dar nu așa stau lucrurile.

    De ce? Deoarece părinții sunt chemați să fie un exemplu al iubirii lui Dumnezeu, iar copiii învață cel mai bine din observație. Cumpărăturile la supermarket sunt o ocazie de a le arăta copiilor cum să se comporte corect. Nu există un model mai bun pentru copii decât părinții. Și niciodată nu a fost mai mare nevoia de părinți evlavioși, ca astăzi!

    Pavel a scris și în Coloseni 3:21: „Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea.” Asta înseamnă să fii un model de răbdare și iubire pentru copiii tăi. De la a-i învăța să folosească olița până la educația superioară, părinții sunt puși de Dumnezeu să fie un instrument care transformă învățăturile Bibliei într-o mărturie vie pentru copiii lor. Într-o vreme ca aceasta, în care plătim un preț uriaș pentru lipsa taților-model din familii, Scriptura ne spune că: „Tatăl face cunoscută copiilor săi credincioşia Ta.” (Isaia 38:19)

    Așadar, taților, angajați-vă să-L urmați pe Domnul, ca să lăsați o moștenire biblică pentru copiii voștri!

  • 19 Noiembrie 2025

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Saul i-a zis lui Samuel: „Am păcătuit, pentru că am călcat porunca Domnului și cuvintele tale“.

    1 Samuel 15.24

    Aproape nimic nu împietrește inima mai mult decât obișnuința de a recunoaște păcatele, fără a le simți. Dacă vine pe buze o rugăciune ca aceasta, „iartă-ne nouă greșelile, precum iertăm și noi greșiților noștri“, fără o nevoie interioară, atunci conștiința împietrită se va împietri și mai mult. Crede cineva că Domnul va răspunde la astfel de „rugăciuni“? Mărturisirea „am păcătuit“ este ușor de spus; și, fiindcă se exprimă cu atâta ușurătate, se ridică îndoiala cu privire la autenticitatea ei.

    Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, găsim multe persoane care au recunoscut că au păcătuit: Faraon (Exod 10.16); Balaam (Numeri 22.34); Acan (Iosua 7.20); Saul (1 Samuel 15.24-30); David (2 Samuel 12.13; 24.10,17; 1 Cronici 21.8; Psalmul 51.4); Șimei (2 Samuel 19.20); Iuda Iscarioteanul (Matei 27.4); fiul risipitor (Luca 15.18,21).

    Nu este remarcabil, ba chiar înspăimântător, că dintre aceste opt persoane numai două au fost credincioase (sau imagini ale unui om credincios), iar șase, din câte știm, au mers în pierzare? O mărturisire de păcate făcută în grabă este adesea semnul unei conștiințe împietrite. De câte ori n-au strigat israeliții de-a lungul istoriei lor: „Am păcătuit“, însă adesea numai pentru a scăpa de necazul pentru care erau vinovați! La începutul călătoriei lor prin pustie, când erau deja la granița cu țara promisă și au primit porunca Domnului din cauza necredinței lor în împrejurarea cu iscoadele, anume să se întoarcă și să pornească spre pustie, ei au răspuns „am păcătuit împotriva Domnului“, dar au făcut contrariul a ceea ce poruncise Domnul. Apoi, când au fost învinși de amoniți, s-au întors și au plâns înaintea Domnului. Dar Moise le-a amintit mai târziu că Domnul nu a ascultat de ei și nu Și-a plecat urechea spre ei (Deuteronom 1.45). Ei au gândit că un „am păcătuit“ spus repede poate pune în ordine lucrurile cu Domnul.

    Să învățăm și noi, copiii lui Dumnezeu, de aici! De câte ori nu rostim și noi anumite formulări când ne mărturisim păcatele înaintea Domnului și cât de reci rămân adesea inimile noastre! N-ar trebui să recunoaștem acest lucru cu toții? Să ne dea Domnul profunzimea necesară când este vorba de recunoașterea greșelilor! Privirea plină de credință spre Mântuitorul care suferă pe cruce ne va ajuta în acest sens.

    C. Briem

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Fugi de poftele tinereții și urmărește dreptatea, credința, dragostea, pacea.

    2 Timotei 2.22

    Să spunem „Nu!“

    A spune „Nu!“ este uneori foarte dificil, în special atunci când opinia majorității este împotriva noastră. Nu este ușor să fii altfel decât ceilalți. Unii însă au avut curajul să spună „Nu!“, iar acest lucru le-a schimbat cursul vieții. De pildă, viitorul lui Moise era deja stabilit – el fiind considerat a fi nepotul Faraonului care domnea asupra Egiptului. Moise avea deci putere și bogății, însă „a refuzat să fie numit fiu al fiicei lui Faraon, alegând mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă plăcerea trecătoare a păcatului“ (Evrei 11.24,25).

    Și în cazul tău există activități la care nu poți participa și situații în care știi sigur că nu este bine să fii. Prin urmare, spune „Nu!“ atunci când cineva te consideră ceea ce de fapt nu ești. Spune „Nu!“ dacă simțământul voii lui Dumnezeu este afectat. Spune „Nu!“ dacă sunt semănate îndoieli în inima ta cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu. Spune „Nu!“ atunci când diavolul caută să te facă să păcătuiești, sugerându-ți că poți face acest lucru, fiindcă nimeni nu va băga de seamă. Spune „Nu!“ dacă ceva este interzis, chiar dacă pare să nu aibă consecințe neplăcute, sau dacă alții îți disprețuiesc ezitarea și râd de tine. Spune „Nu!“ dacă cineva încearcă să te atragă într-un loc unde Mântuitorul nu poate merge cu tine. Spune „Nu!“ atunci când unii îi vorbesc de rău pe alții în prezența ta. Spune „Nu!“ oricărei bârfe și vorbiri de rău. Să nu fii niciodată prea mândru sau prea fricos pentru a spune „Nu!“, ci fă-o în mod simplu și hotărât. „Dacă niște păcătoși te vor ademeni, nu te învoi“ (Proverbe 1.10).

    Citirea Bibliei: Eclesiastul 6.1-12 · Marcu 6.1-6

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Ezra 5:6-17

    În timp ce, sub „ochiul Dumnezeului lor“ (v.5; Psalmul 32.8), iudeii au reînceput lu­crul, vrăjmaşii, pe de altă parte, îşi reiau planurile rele.

    Atât timp cât viaţa noastră creştină se află în declin, cât timp ne căutăm propriile interese, nu-i dăm diavolului nici o bătaie de cap. În mod sigur va avea grijă să nu ne deranjeze din somnul nostru. Îi convine de minune. Dar odată ce Domnul, prin Cuvântul Său, ne trezeşte inima şi zelul pentru El, imediat îl găsim pe Satan din nou în drumul nostru (vezi 1 Corinteni 16.9).

    Guvernatorul şi însoţitorii lui folosesc aceleaşi tactici care au reuşit atât de bine în capitolul anterior: ei îi scriu lui Darius, noului împărat, încer­când să-l facă să inter­vină, dar de data aceasta îşi ascund vrăjmăşia sub o haină a indiferen­ţei şi chiar a toleranţei. Scri­soarea lor, care cuprinde declaraţiile bătrânilor lui Iuda, constituie în mod invo­luntar o frumoasă mărturie în favoarea acestora      (v. 11 şi următoarele). Aceşti bătrâni nu s-au ruşinat să se numeas­că pe ei înşişi slujitori ai lui Dumnezeu, nici să desco­pere ce a făcut Domnul pentru ei, chiar dacă aceasta însemna să mărturisească greşelile părinţilor lor.

    COMPASIUNEA | Fundația S.E.E.R. România

    „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele pentru că erau necăjite…” (Matei 9:36)

    Când ești absorbit de tine însuți și concentrat pe propriile interese, este ușor să treci cu vederea oamenii aflați în nevoie și să nu le arăți nici urmă de compasiune. Dar când îți încredințezi viața lui Hristos și decizi să calci pe urmele Lui, acest lucru ar trebui să te schimbe. Va trebui să faci și tu ce a făcut Isus: „Când a văzut gloatele, I s-a făcut milă de ele, pentru că erau necăjite şi risipite, ca nişte oi care n-au păstor. Atunci a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” (Matei 9:36-38)

    Inima Domnului Isus a fost mișcată de oamenii necăjiți… Stresul vieții îi epuizase, iar poverile pe care le purtau erau prea grele. El a fost mișcat și pentru că oamenii aceia păreau „risipiți”… Oameni fără direcție, fără concentrare, fără un scop în viață… Câți dintre acești oameni erau acolo? „Gloate”!

    Care a fost răspunsul lui Hristos? Pentru că nevoia era atât de mare, El le-a spus ucenicilor Săi să se roage ca Dumnezeu „să scoată lucrători la secerișul Lui”! Să remarcăm cuvântul „seceriș” – care ne spune că există un anumit timp la dispoziție pentru a strânge o recoltă, altfel o pierzi! Deci, să nu pierdem din vedere accentul pus de Domnul Isus pe urgența situației. Tu ești chemat să arăți compasiune față de cei din jurul tău care sunt necăjiți și risipiți și să profiți de orice ocazie pentru a-i aduce la Hristos.

    Biblia relatează despre un om care nu putea să meargă și stătea și cerșea la porțile Templului. Zi după zi, mulțimea trecea insensibilă pe lângă el, dar nu și Petru și Ioan (vezi Fapte apostolilor 3:1-10). Când ești brusc mișcat de o nevoie pe lângă care ai trecut de multe ori înainte, asta arată că Dumnezeu îți spune să te implici și să faci ceva în acest sens!

    Așadar, fii plin de compasiune!

Calendar

august 2026
L M M J V S D
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Ultimele postări

Urmărește-ne