Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “romania”

31 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

El, împotriva oricărei speranței, a crezut cu speranță spre a deveni tată al multor națiuni, potrivit cu ce s‑a spus: «Așa va fi sămânța ta»; și, nefiind slab în credință, nu s‑a uitat la propriul său trup, aproape mort, având cam o sută de ani, și nici la pântecul mort al Sarei, și nu s‑a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredință, ci a fost întărit prin credință, dându‑I glorie lui Dumnezeu.

Romani 4.18‑20

Cu privire la fiul promis, Avraam a crezut, pe de o parte, împotriva oricărei speranțe. Împrejurările erau contrare împlinirii promisiunii divine: „Și Avraam și Sara erau bătrâni, înaintați în zile; Sarei îi încetase rânduiala femeilor“ (Geneza 18.11). Totuși, el a crezut.

Pe de altă parte, a crezut cu speranță. El privea dincolo de împrejurări, la Dumnezeul Atotputernic care avea să facă o minune dublă. Avraam s‑a încrezut în Acela care i‑a spus: „Este ceva prea greu pentru Domnul?“ (Geneza 18.14). Și credința sa a fost răsplătită. Sara a născut un fiu, iar Avraam i‑a dat numele Isaac (Geneza 21.1‑7).

Când Avraam se afla cu fața la pământ înaintea Domnului, cu un an înainte de a se naște fiul său, el a râs, având o credință mică. Dumnezeu a hotărât numele acestui fiu: el trebuia să se numească Isaac, adică „cel care râde“ (Geneza 17.17,19). Cu aceasta spunea totodată: tu vei râde în credință, când promisiunea Mea se va împlini și se va naște Isaac.

Cu privire la țara promisă, aceasta a avut în viața de credință a lui Avraam un loc central. Prin credință a plecat din Mesopotamia, căci Dumnezeu a vrut să‑i dea această țară (Geneza 12.1). Prin credință a străbătut țara, pentru a o cunoaște (Geneza 12.6). Prin credință a privit în comuniune cu Domnul la această țară (Geneza 13.14‑18).

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Poruncește celor care sunt bogați în veacul de acum să nu se îngâmfe, nici să nu se încreadă în nesiguranța bogățiilor, ci în Dumnezeu, care ne dă toate din belșug ca să ne bucurăm de ele; să facă binele, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici, gata să dea.

1 Timotei 6.17,18

John Pierpont Morgan

Antreprenorul american John Pierpont Morgan (1837‑1913) este considerat cel mai influent bancher al timpului său. Cu ajutorul băncii pe care a fondat‑o, el a dobândit o avere uriașă, în principal prin preluarea și reorganizarea liniilor de cale ferată aflate în stare de degradare. Pe de altă parte, era cunoscut ca fiind fundamental împotriva tranzacțiilor speculative.

Când Morgan a murit, pe 31 martie 1913, a lăsat un testament cu 37 de articole. Acesta a fost publicat integral în New York Times trei săptămâni mai târziu. Punctul cel mai important se află în articolul 1: „Îmi încredințez sufletul în mâinile Mântuitorului meu cu deplina încredere că, după ce l‑a răscumpărat și l‑a spălat cu sângele Său nespus de prețios, îl va prezenta fără cusur înaintea tronului Tatălui meu ceresc; și îi rog pe copiii mei să mențină și să apere, cu orice risc și cu orice preț al sacrificiului personal, învățătura binecuvântată a «ispășirii complete» pentru păcat prin sângele lui Isus Hristos, oferit o singură dată, și numai prin sângele Lui“.

Morgan nu își pusese speranța în „nesiguranța bogățiilor“, ci în Dumnezeu și în moartea ispășitoare a Fiului Său.

„Nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, ați fost răscumpărați din felul vostru deșert de viețuire moștenit de la părinții voștri, ci cu sângele prețios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată“ (1 Petru 1.18,19).

Citirea Bibliei: Naum 1.1-15 · Proverbe 30.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 41

Prin Duhul profetic, Hristos declarase la sfârşitul Psalmului 40: „Sunt întristat şi sărac“: sărăcie de bunăvoie, destinată îmbogăţirii noastre! (2 Corinteni 8.9). Ferice de acela care‑L înţelege pe acest Sărac! Ferice şi de acela care ştie să se pună în locul celor săraci, al celor umiliţi, al celor care sufăr…! Şi tot ferice şi de acela care, măcar în duh, dacă nu în realitatea văzută, ia această poziţie de sărac, ca şi Învăţătorul său! (Matei 5.3).

Versetul 3 aduce preţioase încurajări credincioşilor bolnavi. În primul rând avem promisiunea ajutorului divin. Chiar dac㠄omul din afară trece“, omul dinăuntru este reînnoit zi de zi, sub grija marelui Doctor al sufletelor (2 Corinteni 4.16). Ba, mai mult! „Orice pat“ de boală va fi transformat în chip miraculos, pentru că prezenţa Domnului la căpătâiul lui are putere să‑i schimbe suferinţa în bucurie. Ce plăcută companie, bună să‑l facă să uite faptul că nu a fost înţeles, precum şi indiferenţa căreia i‑a fost, poate, obiectul (v. 8)!

Noi ştim în ce moment s‑a împlinit v. 9. Cu câtă tristeţe a trebuit Domnul să‑l citeze înainte de a‑i da trădătorului Iuda „bucăţica“ care avea să‑l facă cunoscut… (Ioan 13.18,26)

Cea dintâi carte a Psalmilor se încheie aici, cu o laudă eternă, căreia, prieteni credincioşi, îi putem alătura şi amin‑ul nostru!

DEPUNE EFORT SUPLIMENTAR! | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.” (Matei 5:41)

Încearcă să-ți imaginezi următoarea situație: te afli într-un restaurant cu cineva a cărui mâncare a costat 45 de lei și îl vezi cum se chinuie să calculeze bacșișul. Are 10 lei și știe că un bacșiș de 10% este considerat minimul necesar. Pierde cinci minute încercând să facă rost de bani mărunți, astfel încât să poată lăsa un bacșiș de 4,5 lei în loc să lase puțin mai mult. Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi lăsat întreaga sumă de 10 lei? Ar fi putut face ca acea zi să fie mai bună pentru chelnerul sau chelnerița care-l servise. 6 lei poate nu pare mult, dar mesajul care însoțește acest gest poate însemna o diferență enormă pentru cineva, mai ales dacă a avut sau are o zi grea. Mesajul nerostit pe care-l transmiți când oferi este: „Mulțumesc, ai făcut o treabă bună, te apreciez, ești valoros!”

Poate că mesajul se pierde – chelnerul ia bacșișul fără să-l numere –, dar Dumnezeu te binecuvântează pentru că ai apreciat munca și efortul semenului tău. Biblia spune că: „Cine seamănă mult, mult va secera.” (2 Corinteni 9:6) Gândește-te la situația din restaurant, relatată adineauri, în felul următor: tu poți aduce bucurie altora și te poți binecuvânta pe tine însuți cu niște mărunțiș din buzunar.

Acesta este doar un exemplu mic dintre multele moduri în care lucrurile mici pe care le putem face pot produce efecte surprinzător de mari. Micile gesturi de bunătate dau tonul zilei tale. A face un efort suplimentar – fie că este vorba despre un compliment neașteptat, un cadou sau un bacșiș mai mare – costă foarte puțin, dar îți poate aduce multe beneficii. Și încă ceva: noi putem avea o credință care mută munții, putem înțelege și explica corect toate doctrinele profunde ale Bibliei, și putem obține note maxime pentru sfințenia personală, dar fără iubire arătată practic – suntem „nimic” (vezi 1 Corinteni 13:2).

Și… acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

27 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Cei ce seamănă cu lacrimi, vor secera cu cântări de veselie. Psalmul 126.5

Fără să semeni nu poţi să strângi recoltă. Prima trebuie să fie înaintea celeilalte. Osteneala însămânţării este urmată de bucuria secerişului, căci avem făgăduinţa că nu va înceta seceratul şi semănatul. Dar întotdeauna semănătorul nu este lipsit de griji. Frigul şi gerul poate să afecteze creşterea plantei, dar chiar şi în timpul secerişului poate să fie vreme nefavorabilă care să influenţeze recolta, indiferent de grija şi truda agricultorului.

La fel este şi cu scumpa sămânţă cerească: Cuvântul lui Dumnezeu. „Cel ce umblă plângând când aruncă sămânţa, se întoarce cu veselie, când îşi strânge snopii” (Ps. 126.6). Semănătorul desăvârşit al Cuvântului lui Dumnezeu este Domnul Isus Cristos. El însuşi a venit în această lume cu sămânţa Evangheliei şi a plâns în timpul însămânţării. Venind pe pământ a luat trup de om Şi în harul Lui a luat parte la slăbiciunile noastre. Mergând mult pe pământul acesta, în lucrarea Lui minunată, El obosea, flămânzea, şi avea nevoie de odihnă. În afară obosit, în interior întristat, aşa a trăit şi a lucrat Domnul nostru pe acest pământ. El semăna sămânţa bună dar în acelaşi timp duşmanul semăna neghina. Necredinţa poporului Său îl îndurera şi îi umplea ochii de lacrimi. împietrirea evreilor îl făcea adesea să ofteze. El plângea Ierusalimul care nu voia să se pocăiască şi ofta pentru el.

Ţinta noastră este să trezim inimile adevăraţilor creştini ca să preţuiască adevărul şi să-şi simtă răspunderea pe care o au de a-L mărturisi cu îndrăzneală. Dorim să vedem ridicându-se o ceată de oameni la sfârşitul acestor din urmă clipe ale istoriei Adunării pe pământ, care să pornească plini de putere duhovnicească şi să vestească prin puterea Duhului adevărurile de mult uitate ale Cuvântului lui Dumnezeu. Domnul să bată la cât mai multe inimi şi cât mai multe să-I deschidă!

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cereți și vi se va da! Căutați și veți găsi! Bateți și vi se va deschide!

Matei 7.7

Domnul Își face timp pentru tine

Adesea, oamenii nu au timp unii pentru alții. Nu este și cazul Domnului Isus. Toți cei care Îl caută cu sinceritate Îl vor găsi. Când a trăit pe pământ, El a fost acolo pentru toți cei care aveau nevoie de ajutorul Său. Domnul Isus pur și simplu a lăsat mulțimile de pe străzile Ierihonului și l‑a vizitat pe Zacheu, care nu mai putea face față vinovăției sale în fața lui Dumnezeu. Înconjurat de mulțime, Mântuitorul a observat imediat că o femeie L‑a atins cu credință, așa că S‑a oprit și i‑a spus: „Credința ta te‑a mântuit; du‑te în pace și fii vindecată de boala ta“ (Marcu 5.34). Deși stătea flămând și însetat lângă fântână, El a început o conversație cu femeia din Sihar și i‑a arătat calea spre adevărata împlinire în viață. Chiar și pe cruce, El nu S‑a gândit la propria suferință, ci a avut grijă de criminalul pocăit, salvându‑l pentru rai.

Credeți că Mântuitorul S‑a schimbat de atunci? Deloc! El este încă acolo pentru fiecare dintre cei care Îl caută. Vă apasă povara vinovăției? Starea voastră pierdută în fața lui Dumnezeu vă provoacă suferințe? Brațele Mântuitorului vă pot fi astăzi refugiu. Promisiunea Sa este de neclintit: „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit“ (Romani 10.13). El a murit pentru păcatele mele pe cruce, dar această frumusețe mântuitoare am putut‑o vedea doar în genunchi:

Doamne, eu la picioarele Tale vreau să rămân, iar slaba mea rugă de‑aici să se unească în imnuri de coruri cerești! Ce mult m‑ai iubit, scump Isus! De ce m‑ai iubit?“.

Citirea Bibliei: Mica 4.1-13 · Proverbe 28.20-28

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 37:23-40

„De Domnul sunt întăriţi paşii omului“ (v. 23). Din firea noastră, suntem independenţi. A recunoaşte că avem nevoie de Dumnezeu pentru fiecare pas al vieţii noastre zilnice este un lucru evident, dar pe care nu‑l admitem întotdeauna. Să nu aşteptăm să avem de‑a face cu multe căderi, pentru a fi convinşi de aceasta şi pentru a accepta ajutorul Domnului!

În acest psalm îl întâlnim pe cel drept (sau: cei drepţi). Este numele dat rămăşiţei credincioase dintre iudei; aceasta va stăpâni ţara (lucru menţionat de cinci ori: v. 9,11,22,29,34), după înlăturarea celor răi (înlăturare menţionată tot de cinci ori: v. 9,22,28,34,38).

Astăzi, copilul lui Dumnezeu are dreptul să poarte acelaşi titlu (Romani 5.19). Cum se poate face recunoscut cel drept? El „se îndur㓠şi „d㓠(v. 21); gura lui „rosteşte înţelepciune“; „limba lui vorbeşte dreptate“; „legea Dumnezeului său este în inima lui“ (v. 30,31). Dragoste, înţelepciune, adevăr, alipire faţă de Cuvânt, toate aceste etape de drum se pot ele remarca în mersul nostru de zi cu zi? Pentru aceasta, să contăm pe tăria, pe ajutorul şi pe scăparea lui Dumnezeu (v. 39,40).

Abandonarea celui drept este un fapt ce poate fi considerat, în adevăr, de neconceput (v. 25; 2 Corinteni 4.9). Şi totuşi, aceasta a trebuit să îndure „Cel Întrutotuldrept“ (Iov 34.17; Psalmul 22.1).

DE CE NU PUTEM LUCRA ÎMPREUNĂ? (4) | Fundația S.E.E.R. România

„Căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii.” (Efeseni 4:3)

O doamnă i-a spus prietenei sale: „Eu și soțul meu avem o căsnicie foarte fericită. Nu există nimic ce n-aș face pentru el și nu există nimic ce el n-ar face pentru mine. Și așa ne trăim viața – fără să facem nimic unul pentru celălalt!”

Poate zâmbim, dar nu e atât de amuzant când e adevărat. O astfel de atitudine deschide calea către dezastru – în căsnicie, afaceri, biserică, relații personale și peste tot. Adesea, oamenii se alătură unei echipe pentru propriul lor avantaj: vor jucători care să-i susțină, astfel încât să poată primi toate laudele. Dar, în cele din urmă, această atitudine nu numai că îi rănește pe ei, ci și pe cei cu care lucrează, și împiedică obținerea rezultatelor pe care le-ar fi putut avea altfel.

Președintele Woodrow Wilson a afirmat: „Voi nu sunteți aici doar pentru a vă câștiga existența. Sunteți aici pentru a permite lumii să trăiască mai bine, cu o viziune mai amplă, cu un spirit mai rafinat al speranței și al realizărilor. Sunteți aici pentru a îmbogăți lumea și pentru a vă sărăci pe voi înșivă dacă uitați misiunea!” Wow! Bun de „pus în ramă” nu-i așa?

Iată o afirmație adevărată (dacă a existat vreodată una): când îi folosești pe oameni, când îi exploatezi și profiți de ei, inevitabil eșuezi în viață! Este ușor să lucrezi cu alții și să te înțelegi mereu bine cu ei? Uneori da, alteori nu… De aceea apostolul Pavel scria: „căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii.”

Trebuie să depui eforturi în acest sens. Când cineva critică, tu compensează cu un compliment. Când cineva se plânge, tu găsește ceva pentru care să fii recunoscător. Când cineva pare egocentric, amintește-i că obiectivul comun pentru care lupți este mai important decât orice individ!

26 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Ci să-L căutaţi la locaşul Lui, şi să mergeţi la locul pe care-l va alege DOMNUL DUMNEZEUL vostru, din toate seminţiile voastre, ca să-Şi aşeze acolo Numele Lui. Deuteronom 12.5

A dat Dumnezeu copiilor Lui libertate de a lucra aşa cum vor în privinţa strângerii laolaltă? Este totuna să fii în comuniune personală cu El şi să fii împreună cu ceilalţi credincioşi? Nu ne-a dat El oare răspuns concret la acesta întrebare? Dumnezeu ne iubeşte prea mult şi este prea aproape de noi ca să ne lase în necunoştinţă şi în această privinţă. Poate lăsa El ORGANIZAREA strângerilor laolaltă în mâinile noaste? Desigur că NU. El ne-a lăsat TOTUL, dar absolut totul scris în Sfânta Scriptură. Cât de precis spune El poporului Său Israel ca la toate strângerile lor să nu se închine altor dumnezei în afară de El şi să nu se abată de la poruncile Lui călăuzindu-se după firea lor pământească. „Voi să nu faceţi aşa faţă de Domnul Dumnezeul vostru! Ci să-L căutaţi la locaşul Lui…” (Deut. 12.4-5). Acesta este un cuvânt foarte clar.

Cât de precis este Cuvântul Domnului pentru noi: „Unde sunt doi sau trei adunaţi PENTRU Numele Meu şi Eu voi fi în mijlocul lor.” Noi nu stăm azi pe temelia poruncilor ci pe a harului. Atunci să nu mai ţinem seama de voia şi gândurile lui Dumnezeu? Tocmai din cauză că suntem mântuiţi prin har, să-I arătăm dragostea noastră prin supunere şi ascultare. „ASCULTAREA face mai MULT decât JERTFELE.” Să ne gândim mereu la mântuirea noastră prin har şi să-I aducem slavă prin viaţa noastră.

Trebuie să ne aşteptăm la greutăţi şi încercări în Adunare pentru că ea este singurul şi adevăratul lucru dumnezeiesc de pe acest pământ. Diavolul va desfăşura toate puterile sale ca să ne alunge de pe acest teren sfânt şi adevărat. El va încerca răbdarea fiecăruia, temperamentul fiecăruia, va răni sentimentele, va căuta să facă rău în mii de feluri, cu alte cuvinte va întrebuinţa tot ce-i stă în putinţă, ca să ne facă să uităm Adunarea lui Dumnezeu.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Este bine ca inima să fie întărită prin har.

Evrei 13.9

Har și pace

Domnul Isus ne‑a deschis un credit nelimitat la Tatăl. Folosind Numele Lui, Îi putem cere lui Dumnezeu tot ceea ce Isus poate aproba!

Har pentru călătoria credinței: „Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos“ (1 Corinteni 1.3; Filipeni 1.2). Apostolul Pavel folosește exact aceleași cuvinte în salutul său către credincioșii din Corint și din Filipi. El le urează har și pace. Din aceasta reiese că suntem dependenți de harul lui Dumnezeu atât într‑o stare spirituală proastă, ca a corintenilor, cât și într‑o stare bună, ca a filipenilor. Harul ne este disponibil pentru fiecare pas al călătoriei de credință.

Har pentru cei căsătoriți și pentru cei necăsătoriți: „Căci aș dori ca toți oamenii să fie ca mine, dar fiecare are propriul său dar de har de la Dumnezeu: unul într‑un fel și altul în alt fel“ (1 Corinteni 7.7). Pavel a avut harul de la Dumnezeu să rămână necăsătorit. Cu toate acestea, Dumnezeu îi conduce pe majoritatea oamenilor în căsătorie. Ei primesc, de asemenea, harul Său pentru acest drum.

Har pentru lucrare: „Având deci diferite daruri de har, după harul care ne‑a fost dat: fie profeție, [să profețim] potrivit măsurii de credință“ (Romani 12.6). Domnul dorește să ne folosească, pe tine și pe mine, pentru slujire. În harul Său, El ne dă abilitățile spirituale pentru a face acest lucru. Prin urmare, un dar al harului nu este niciodată un motiv pentru a ne asuma merite. Atunci când este exercitat, darul este întotdeauna pentru a‑L glorifica pe Domnul Isus, Cel care l‑a dat prin har.

Citirea Bibliei: Mica 3.1-12 · Proverbe 28.11-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 37:1-22

Psalmul 37 nu mai este, ca cea mai mare parte a psalmilor anteriori, o rugăciune a credinciosului cu privire la cei răi care‑l chinuie. Este, dimpotrivă, răspunsul care îi soseşte de sus.

Acest răspuns nu îi aduce încă eliberarea aşteptată, ci, mai degrabă, resursele şi învăţămintele necesare pentru a face faţă răului care‑l înconjoară. Şi de câte ori nu experimentăm aceasta! În loc să ne fie ridicată încercarea, ca răspuns la rugăciunea noastră, Domnul ne dă ceea ce ne trebuie pentru a o putea traversa. Potrivit promisiunii din Psalmul 32.8: „Te voi instrui şi te voi învăţa; … te voi sfătui…“, noi recunoaştem glasul Stăpânului iubitor. El Însuşi a pus în practică învăţăturile pe care ni le dă aici. Şi, cunoscând sărmanele noastre inimi, ştie bine că vederea răului în preajma noastră poate produce în noi două sentimente chinuitoare: mâ­nia şi gelozia (v. 1,7,8; Proverbe 24.1,19). De aici rezultă aceste îndemnuri pe care trebuie să le citim adesea: „nu te mânia“ (repetat de trei ori), „încrede‑te“, „fă binele“, „încredinţează Domnului calea ta“, „rămâi liniştit“…; dar şi bogatele promisiuni care sunt legate de acestea: „El îţi va împlini cererile inimii tale…“, „El va lucra“. Ce bine ar fi dacă L‑am lăsa să lucreze! În curând, Dumnezeul păcii îl va zdrobi pe Satan sub picioarele noastre (comp. v. 10,17,20 cu Romani 16.20).

DE CE NU PUTEM LUCRA ÎMPREUNĂ? (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună!” (Psalmul 133:1)

Un alt motiv pentru care nu putem lucra împreună este – alături de nesiguranță și naivitate – temperamentul. Unii oameni nu se exteriorizează ușor… Când se confruntă cu provocări, nu le trece prin minte să ceară ajutorul altora pentru a-și atinge obiectivul.

Când acționezi singur, poate vei obține un anumit succes, dar când cooperezi cu oamenii potriviți, sigur vei realiza lucruri pe care nici nu le-ai visat vreodată! Când faci totul singur și nu colaborezi niciodată cu alții, îți pui piedici uriașe în calea propriului potențial.

Dr. Allan Fromme a spus odată (pe ton de glumă): „Se știe că oamenii realizează mai multe lucrând împreună cu alții, decât împotriva lor!” Cu siguranță, este o afirmație modestă – și atât de adevărată!

Chuck Swindoll spunea: „Nimeni nu este o echipă completă… Avem nevoie unii de alții! Tu ai nevoie de cineva, iar cineva are nevoie de tine. Nu suntem insule izolate. Pentru ca această chestie numită viață să funcționeze, trebuie să ne sprijinim și să ne susținem reciproc. Să relaționăm și să răspundem. Să dăm și să primim. Să mărturisim și să iertăm. Să întindem mâna, să îmbrățișăm și să ne bazăm pe ceilalți. Deoarece niciunul dintre noi nu este un om complet, independent, autosuficient, supercapabil, atotputernic și de succes – să încetăm să ne comportăm ca și cum am fi! Viața ne face să ne simțim destul de singuri și fără să jucăm acest rol ridicol. Jocul s-a terminat. Să fim uniți!”

Dacă dorești să realizezi ceva măreț, trebuie să te alături altora. Unul singur este prea puțin pentru a avea succes. Biblia spune: „Iată ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună… căci acolo dă Domnul binecuvântarea…” (Psalmul 133:1,3) Ai prins ideea?

Când lucrăm împreună, Dumnezeu lasă ca binecuvântarea Sa să fie peste efortul nostru. Și fără binecuvântarea lui Dumnezeu, nu există succes adevărat și durabil!

25 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Un om care va fi necurat, şi nu se va curaţi, va fi nimicit din mijlocul adunării, căci a spurcat sfântul locaş al DOMNULUI fiindcă n-a fost stropită peste el apa de curăţire, este necurat. Numeri 19.20

Sfinţenia lui Dumnezeu cere curăţirea Casei Lui. Pentru starea murdară a unui suflet în timpul mersului prin pustie, a fost dată posibilitatea de spălare. În vechime – apa de curăţire – trebuia să fie stropită pe cel murdar. În zilele de azi Cuvântul lui Dumnezeu ne arată că: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de nelegiuire” (1 Ioan 1.9).
Deci prin recunoaştere, prin mărturisirea păcatului, suntem curăţiţi de El prin harul şi îndurarea Lui.

În vechime cine nu preţuia curăţirea dată de Dumnezeu pentru El personal, nu putea să aibă comuniune (părtăşie) cu Dumnezeu în mijlocul poporului Său. El trebuia să fie nimicit. Şi cât de uşor putea să devină omul necurat! Dacă treceai peste un mormânt sau dacă te atingeai de un os deja îngălbenit, sau dacă intrai, într-un cort în care era un mort, chiar dacă nu ştiai, erai socotit necurat.
La fel de uşor devine omul azi necurat prin atingerea, chiar fără voie a răului, prin vorbiri cu dublu înţeles, sau prin bancuri, care în fond sunt minciuni sau minciuni din politeţe etc. Cât de repede se pierde sensibilitatea cugetului pe care un credincios trebuie să o aibă ca să poată fi într-o comuniune permanentă cu Dumnezeu.

Domnul să facă să preţuim adevărul pe care ni L-a dăruit. Când primim harul Lui nemărginit de mare pe care vrea să ni-l descopere mereu, nu vom mai fi abătuţi de la calea bună de către Satan cel furios. Să-i mulţumim Domnului pentru rugăciunea pe care a făcut-o către Tatăl pentru noi. Laudă şi mărire Tatălui şi Dumnezeului nostru pentru puterea Lui cu care ne ocroteşte şi ne călăuzeşte spre ţintă.

Moartea lui Cristos ne dă pacea: viaţa Lui ne dă puterea.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Carte a genealogiei lui Isus Hristos, fiu al lui David, fiu al lui Avraam.

Matei 1.1

Genealogia lui Isus

Evanghelia după Matei se deschide cu arborele genealogic al lui Isus Hristos. Se poate observa ușor printre persoanele enumerate acolo că lista este plină de oameni care au eșuat în viață, mai mult sau mai puțin. Dar de ce a decis Dumnezeu să‑i „aleagă“ tocmai pe acești strămoși pentru Mesia? Nu putem decât să vedem mila Lui în acest fel de a lucra. Tocmai această listă de persoane arată clar de ce Dumnezeu a venit în Persoana Fiului Său.

Cel de‑al doilea aspect care iese în evidență în genealogia lui Isus Hristos este menționarea unor femei precum: Tamar, nora lui Iuda; Rahav, prostituata din Ierihon; Rut, moabita; Bat‑Șeba, soția lui Urie. De ce a fost Isus, Domnul domnilor, legat în acest fel de unele femei care nu aveau o reputație bună? Se pare că, referindu‑Se la istoria familiei Sale, El a dorit să exprime iubirea pentru cei păcătoși. Când Isus a venit pe pământ, Slava Sa exterioară nu strălucea prin splendoare. Mai degrabă a impresionat profund faptul că El era deopotrivă Dumnezeu adevărat și Om adevărat. Apostolul Ioan îl numește „Cuvântul“, care este veșnic, și care apoi a devenit trup, adică Om (Ioan 1.1,14). Matei menționează că El este „Emanuel“, adică: Dumnezeu cu noi. Cât de necuprinsă este îndurarea Sa! Fiul lui Dumnezeu nu a venit pe pământ pentru a trăi o viață de strălucire printre oamenii emeriți. El a venit la cei săraci, la poporul Său nefericit. Ce dovadă a iubirii Sale pentru noi! Indiferent care a fost povestea vieții noastre, lui Isus nu Îi este rușine cu noi. Când El intră în viața noastră ca Mântuitor, putem lăsa trecutul în urmă.

Citirea Bibliei: Mica 2.1-13 · Proverbe 28.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 36

Să comparăm sfârşitul v. 4 cu îndemnul din Romani 12.9: „Fie‑vă groază de rău“. Nu numai că omul din lume este indiferent faţă de păcat (pentru că, dacă l‑ar judeca, ar însemna să se condamne pe sine), dar se şi distrează cu el, făcându‑l tema preferată a literaturii şi a spectacolelor sale. În acelaşi timp, această insensibilitate faţă de rău îl aduce în starea de a se lăuda şi de a se „măguli în ochii lui“, chiar în prezenţa celor mai strigătoare nelegiuiri (v. 2; Romani 3.18; Deuteronom 29.19).

Pentru că suntem obligaţi să trăim într‑o asemenea atmosferă, conştiinţa noastră de creştini, cu timpul, riscă să se tocească; dar ne va fi întotdeauna scârbă de păcat dacă ne amintim de cruce şi de preţul nespus care a trebuit să fie plătit acolo pentru înlăturarea lui.

Bunătatea lui Dumnezeu este în ceruri, în afara atingerilor intenţiilor celor răi (v. 5,7) şi, în acelaşi timp, se întinde ca o aripă ocrotitoare pentru a‑i adăposti pe fiii oamenilor (Psalmul 17.8). Vai, ca şi locuitorii Ierusalimului din timpul Domnului, mulţi resping adăpostul astfel oferit (Matei 23.37)!

Izvorul vieţii şi lumina divină, privite împreună în v. 9, ne readuc la Hristos, Cuvântul, despre care este scris: „În El (Cuvântul) era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor“ (Ioan 1.4).

DE CE NU PUTEM LUCRA ÎMPREUNĂ? (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Iată-mă cu tine, gata să te urmez oriunde.” (1 Samuel 14:7)

Pe lângă nesiguranță, despre care am vorbit ieri, un alt motiv pentru care nu putem lucra împreună este naivitatea. Un vechi proverb chinez spune: „În spatele fiecărui om capabil se află întotdeauna alți oameni capabili.” Chiar dacă poți îndeplini sarcina de unul singur, oare nu ar fi mai înțelept să te oprești și să te întrebi: „Pe cine cunosc care m-ar putea ajuta s-o fac mai bine?” Această întrebare marchează diferența dintre mediocritate și excelență.

Consultantul în afaceri John Ghegan are pe biroul său o plăcuță pe care scrie: „Dacă ar fi s-o iau de la capăt, aș cere ajutor”! Cu toții am avea nevoie de-o asemenea plăcuță! Când ai câteva victorii la activ, riști să crezi că poți face orice singur. Dar când visul tău vine de la Dumnezeu, el va fi întotdeauna mai mare decât capacitatea și darurile tale individuale – ceea ce înseamnă că va trebui să apelezi și la alții… Doi bărbați, Ionatan și cel care îi purta armele, au nimicit o întreagă garnizoană filisteană. Cum?

Biblia spune: „Ionatan a zis tânărului care-i purta armele: „Vino şi să pătrundem până la straja acestor netăiaţi împrejur. Poate că Domnul va lucra pentru noi, căci nimic nu împiedică pe Domnul să dea izbăvire printr-un mic număr ca şi printr-un mare număr.” Cel ce-i ducea armele i-a răspuns: „Fă tot ce ai în inimă, n-asculta decât de simţământul tău şi iată-mă cu tine, gata să te urmez oriunde.” (1 Samuel 14:6-7). Ionatan, liderul, avea nevoie de încurajarea și sprijinul aghiotantului său… Iar purtătorul său de arme avea nevoie de curajul și conducerea liderului Ionatan. Și împreună au realizat lucruri uimitoare pentru Dumnezeu! Adevărul este că munca în echipă stă la baza victoriilor impresionante.

Întrebarea nu este dacă echipele au valoare, ci dacă ești suficient de smerit pentru a recunoaște faptul că ai nevoie de echipă, și pentru a deveni un mai bun/valoros membru al echipei. Așadar, cere ajutorul oamenilor capabili!

11 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Iosif le‑a zis fraților săi: „Apropiați‑vă de mine, vă rog!“. Și ei s‑au apropiat. Și a zis: „Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care l‑ați vândut pentru Egipt. Și acum, nu vă întristați și nu vă mâniați pe voi înșivă că m‑ați vândut aici; pentru că pentru păstrarea vieții m‑a trimis Dumnezeu înaintea voastră“.

Geneza 45.4,5

Dumnezeu are un plan (1)

Una dintre trăsăturile minunate ale Cuvântului lui Dumnezeu este că adevărurile cuprinse în el nu sunt izolate unele de altele, ci sunt legate între ele, formând una dintre temele principale ale Scripturii: răscumpărarea omului căzut și venirea Împărăției lui Dumnezeu, ambele împlinite prin Hristos.

Versetele de astăzi sunt un exemplu în această privință, fiindcă adevărul cuprins în ele este confirmat peste tot în Scriptură. Omul face planuri, însă planul lui Dumnezeu este cel care se va împlini în cele din urmă. Acest lucru devine și mai marcant atunci când vedem că planurile omului sunt de cele mai multe ori împotriva lui Dumnezeu; totuși, în suveranitatea Sa, El folosește aceste planuri pentru a‑Și împlini propria voie, iar aceasta, pentru binecuvântarea finală a omului. Se spune adesea că «omul își propune, dar Dumnezeu dispune». Găsim acest adevăr în Proverbe 19.21: „Multe sunt gândurile în inima omului, dar planul Domnului, acela se împlinește“.

Istoria lui Iosif ilustrează în mod perfect proverbul de mai sus. El a fost tratat cu cruzime de frații săi, care l‑ar fi omorât dacă Ruben n‑ar fi intervenit, după care l‑au vândut ca rob (Geneza 37.21,28). Dumnezeu însă a fost cu Iosif, iar acesta a devenit prim‑ministru al Egiptului într‑o perioadă foarte critică.

Istoria lui Iosif a fost scrisă pentru încurajarea noastră (Romani 15.4). Ne putem noi încrede în Dumnezeu chiar și atunci când împrejurările sunt întunecate și dificile? Da, fiindcă știm că, deși nu toate lucrurile sunt bune, în schimb „toate lucrurile lucrează spre bine“ (Romani 8.28)!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Era un om trimis de la Dumnezeu; numele lui era Ioan.

Ioan 1.6

Ce învățăm de la Ioan Botezătorul?

Versetul de astăzi dă startul relatării despre Ioan Botezătorul în Evanghelia după Ioan. Istoria lui ne vizează direct, așa că o vom privi cu mare atenție.

Ioanera un om“. A venit în lume, a trăit ca un copil și a devenit un om matur; a fost o ființă umană ca tine și ca mine, însă cu o relație personală cu Dumnezeu. Aceasta a dat sens vieții lui. Te consideri o persoană lipsită de preț? Dacă‑i așa, atunci nu uita că o persoană mântuită prin credința în Domnul Isus este de mare valoare pentru Dumnezeu!

Ioan eratrimis de la Dumnezeu“. A înțeles foarte devreme că întreaga lui viață Îi aparținea lui Dumnezeu și s‑a pus de timpuriu la dispoziția Lui, lăsându‑L pe El să decidă cum anume, unde anume și când anume să‑L slujească. Te‑ai hotărât să trăiești pentru Mântuitorul? Dacă‑i așa, atunci nu uita că El dorește să te trimită în lume ca martor al Său, astfel încât și alții să‑L poată cunoaște pe acest Mântuitor!

Numele Ioan înseamnă „Domnul este plin de har“. În mod evident, numai harul lui Dumnezeu a făcut ca Ioan Botezătorul să fie trimis să mărturisească despre El și să‑L slujească. De aceea, el a considerat ca un privilegiu să fie „glas al unuia care strigă“ (Ioan 1.23). Domnul ți‑a încredințat deja o lucrare? Dacă‑i așa, atunci nu uita că, indiferent dacă este o lucrare mică sau o lucrare mare, nu o meriți nici pe una, nici pe alta, căci totul este numai har!

Citirea Bibliei: Amos 4.1-13 · Proverbe 23.13-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 24

În Psalmul 22 L‑am putut observa pe Salvatorul: acest psalm cuprinde trecutul, cu momentul său de har, crucea, de la care pornesc toate; Psalmul 23 l‑am văzut corespunzând prezentului, în care se experimentează prezenţa unui Păstor; este rândul Psalmul 24 să ne deschidă viitorul: acolo Îl admirăm pe Împăratul gloriei. Toţi aceşti psalmi sunt ai lui David, omul care nu numai că a cunoscut respingerea şi suferinţa (Psalmul 22), dar care a fost şi păstor (Psalmul 23) al lui Israel (2 Samuel 5.2), şi împărat glorios (Psalmul 24) în Sion.

Psalmul 24 începe cu afirmarea drepturilor Domnului asupra pământului: pe pământ a fost înălţată crucea (Psalmul 22); pe pământ, în prezent, se înfăţişează această vale întunecoasă (Psalmul 23); pe pământ, în curând, Îşi va aşeza Domnul tronul Său de domnie (Psalmul 24). „Lumea şi cei care o locuiesc“ vor fi nevoiţi atunci să‑L recunoască pe Cel căruia Îi aparţin şi să se supună dominaţiei Sale. Unii se vor supune doar sub efectul constrângerii, „linguşind“ (sau „prefăcându‑se“), cum anunţă Psalmul 18.44. În ceea ce ne priveşte, noi putem să‑I aducem de pe acum Domnului Isus ascultarea dragostei. Pentru a avea parte de Împărăţie, cetăţenii trebuie să aibă caracterele ei (v. 3‑6), iar pe acestea, Isus le‑a vestit încă de la începutul slujbei Sale (comp. v. 4 cu Matei 5.8). El era Împăratul, Mesia al lui Israel; poporul Său însă L‑a respins: şi aşa a ieşit El, ducându‑Şi crucea (Ioan 19.5,17). Să‑L contemplăm acum intrând ca Însuşi Domnul, Împăratul gloriei, în împărăţia binecuvântării Sale.

EȘTI SOCOTIT NEPRIHĂNIT! | Fundația S.E.E.R. România

„Credința… ne va fi socotită nouă, celor ce credem în Cel ce L-a înviat din morţi pe Isus Hristos.” (Romani 4:22, 24)

Te-ai gândit vreodată la profunzimea cuvintelor din expresia „socotit neprihănit”?

Imaginează-ți un transfer de fonduri dintr-un cont în altul. Băncile fac asta în fiecare zi… Acum, imaginează-ți și că ești sărac și în imposibilitatea de a-ți plăti datoriile. Dar la un moment dat, printr-un act uimitor de har, cineva își asumă toate datoriile tale… și-n plus, transferă în contul tău o sumă atât de mare încât nu va mai trebui să muncești sau să-ți faci griji pentru tot restul vieții.

Ei bine, ceva de felul acesta (dar mult mai amplu și profund) s-a întâmplat la cruce când Dumnezeu a transferat asupra lui Isus toate păcatele tale de la leagăn până la mormânt, și a transferat asupra ta toată neprihănirea Lui! Uimitor, nu-i așa? Oare care va fi răspunsul tău la această ofertă: „Nu, mulțumesc, cred că pot să-mi plătesc și singur cheltuielile!”? Sau: „Nu pot să-ți permit să faci totul, în timp ce eu nu fac nimic, așa că voi munci tot restul vieții pentru a-ți dovedi că sunt demn de dragostea și harul Tău!”?

Mântuirea este ca un aliment sănătos pe care scrie „fără aditivi artificiali”. Să înțelegem un lucru: neprihănirea necesară pentru a ajunge în cer nu înseamnă să te comporți corect, ci să crezi în mod corect.

S-ar putea să spui: „Dar mă simt atât de vinovat când păcătuiesc!” Așa și trebuie! Noua ta fire reacționează la păcat la fel cum reacționează corpul tău la intoxicația alimentară. Limitele tale au fost încălcate și duhul tău născut din nou îți spune că nu mai poți să-ți permiți asta; tu nu mai ești asta! De ce a aranjat Dumnezeu planul de mântuire în acest fel? Pentru că și cel mai înalt nivel de dreptate sau corectitudine pe care l-am putea atinge este cu mult sub standardele Sale! El numește faptele noastre bune „o haină mânjită” (Isaia 64:6).

Să înțelegem următorul lucru: răsplătirile tale din cer țin cont de faptele tale, dar intrarea ta în cer se bazează numai pe credința în Hristos.

Așadar, tu ești socotit neprihănit prin Hristos!

5 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Ce fală este dacă, păcătuind și fiind pălmuiți, veți răbda? Dar dacă, făcând bine și suferind, veți răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu.

1 Petru 2.20

Când suferim făcând bine și răbdăm, Dumnezeu vede însăși viața lui Hristos. Aceasta explică marele număr de împrejurări care ne pun la încercare, în care ne putem găsi ca și creștini. Dumnezeu le îngăduie, pentru a ne da ocazia să dăm expresie virtuților lui Hristos, iar aceasta pentru buna Lui plăcere și pentru gloria noastră la sfârșit.

Dacă suntem chemați să fim cu Hristos în glorie, suntem de asemenea chemați să umblăm pe urmele Lui pe drumul care duce la glorie. Apostolul indică trei dintre urmele Sale. 1. El n‑a făcut păcat și în gura Lui nu s‑a găsit viclenie. 2. A suferit fiind insultat și amenințat. 3. Când era insultat, răbda, tăcea, nu răspundea nimic, nu insulta, nu amenința. În fața tuturor acuzatorilor Săi, ajutorul Lui era în Dumnezeu: El Se încredința Celui care judecă drept. Când a fost acuzat pe nedrept înaintea sinedriului iudeu, „tăcea“ (Matei 26.63). La acuzațiile iudeilor în prezența lui Pilat, „nu răspundea nimic“. Lui Pilat însuși „nu i‑a răspuns nici măcar un singur cuvânt“ (Matei 27.12‑14). Irod, care își bătea joc, l‑a întrebat multe lucruri, „dar El nu i‑a răspuns nimic“ (Luca 23.29). El tăcea înaintea oamenilor, pentru că Își avea ajutorul în Dumnezeu.

Cât de bine ar fi dacă am putea și noi să călcăm pe urmele Sale și, în fața cuvintelor rele ale oamenilor, oricare ar fi proveniența lor, să putem tăcea, înțelegând că Domnul este sprijinul nostru! Să luăm ca pentru noi cuvintele profetului și să spunem: „Domnul este partea mea, […] de aceea Îl voi aștepta. Domnul este bun pentru cei care Îl așteaptă, pentru sufletul care‑L caută. Este bine ca omul să aștepte, și aceasta în tăcere, mântuirea Domnului“ (Plângeri 3.24‑26). Facem mențiunea că numai în acest tip de relație poate fi citat Domnul ca Exemplu al nostru (de a tăcea înaintea oamenilor), pentru că El luase locul de Slujitor. Alte pasaje ne ajută, de asemenea, să înțelegem că un creștin nu trebuie să tacă, ci să se roage fierbinte, să îndemne sau chiar să mustre. Niciodată însă nu trebuie să insulte sau să amenințe.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și iată, un etiopian, un famen, unul cu putere la împărăteasa Candace a etiopienilor, care era peste toată vistieria ei, care venise la Ierusalim să se închine, se întorcea.

Fapte 8.27,28

Filip și etiopianul

Etiopianul despre care am citit aici ocupa o poziție foarte importantă; nu numai că administra întreaga trezorerie a împărătesei Candace, ci el însuși era bogat. Și totuși, în suflet simțea un gol adânc, căci altfel cum ar fi făcut el călătoria atât de dificilă, din Etiopia până la Ierusalim, pentru a‑L cunoaște acolo pe adevăratul Dumnezeu? Din nefericire, nu L‑a putut găsi în templul încărcat de splendoare, în ciuda numeroaselor sale ritualuri. Așa că, dezamăgit, famenul își începe călătoria spre casă. Totuși, luase o comoară de la Ierusalim: sulul profetului Isaia. Îl citea pe drumul de întoarcere, dar avea dificultăți în a‑l înțelege. Dumnezeu însă, care cunoaște setea din inima acestui om, i‑l trimite în cale pe evanghelistul Filip. Acesta urcă în carul famenului și îi explică Isaia 53, capitol pe care tocmai îl citise. Ce inestimabilă relatare despre Domnul Isus Hristos, Mielul lui Dumnezeu care a îndurat judecata lui Dumnezeu pentru oamenii vinovați! Famenul primește această veste bună prin credință și își continuă bucuros călătoria, deoarece acceptă mântuirea. Fusese găsit de Mântuitorul.

Profesorul August Herman Francke (1663‑1727), simțind un gol lăuntric, căuta răspuns la întrebarea dacă Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci a îngenuncheat și a strigat: „Dumnezeule, descoperă‑mi‑Te și mânuiește‑mă!“. La scurt timp avea să mărturisească: „Am primit în inima mea siguranța harului în Domnul Isus; tristețea și neliniștea mi‑au fost luate și un torent de bucurie mi‑a inundat sufletul“. Formele și ritualurile religioase, oricât de atrăgătoare ar fi, nu pot da nimănui pace!

Citirea Bibliei: Estera 8.15-9.10 · Proverbe 21.11-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 19

Dumnezeu S‑a descoperit succesiv printr‑o dublă mărturie: Prima este cea a creaţiei Sale (v. 1‑6), al cărei limbaj tăcut, dar foarte convingător, face cunoscut până la marginile lumii puterea şi înţelepciunea Lui (Fapte 14.17). Acţiunea regulată şi binefăcătoare a soarelui, vărsând peste tot pământul lumina şi căldura sa, este dovada constantă a bunătăţii lui Dumnezeu faţă de toate creaturile Sale (Psalmul 136.8; Matei 5.45).

A doua mărturie este cea a cuvântului (v. 7‑11). Dacă acesta era sfânt, drept, bun, spiritual, chiar şi atunci când cuprindea numai legea dată către Israel (Romani 7.12,14), cât de nepreţuit este el acum, când este complet! Acest Cuvânt minunat îl învaţă pe cel care slujeşte (v. 11) şi îi atinge conştiinţa.

Conştiinţa constituie, am putea spune, cea de‑a treia mărturie şi se află în interiorul fiecărui om; ea pune în lumină atât greşelile comise fără voie, ascunse (v. 12), cât şi păcatele comise cu voie (cu propria voinţă, rod al mândriei sau al orgoliului); distincţia între cu voie şi fără voie se poate observa în Numeri 15.27‑30.

Şi la începutul epistolei către Romani putem vedea aceeaşi triplă mărturie, a creaţiei (Romani 1.20), a conştiinţei (Romani 2.15) şi a legii (Romani 2.17…), aşezată înaintea omului cu scopul de a scoate în evidenţă starea acestuia şi de a‑l conduce la mântuire.

TAȚILOR, LĂSAȚI O MOȘTENIRE BIBLICĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri, ci creşteţi-i în mustrarea şi învăţătura Domnului.” (Efeseni 6:4)

Un bărbat se afla într-un supermarket și împingea un cărucior în care un bebeluș țipa strașnic… Bărbatul repeta în șoaptă: „Fii calm, George!… Stau cuminte, George!… Totul va fi bine, George!” O doamnă care privea cu admirație i-a spus bărbatului: „Meritați laude pentru răbdarea de care dați dovadă, tot încercând să-l liniștiți pe micuțul George!” La care bărbatul a răspuns: „Doamnă, ați înțeles greșit: eu sunt George!”

Dacă ești părinte, poți înțelege perfect această situație… Sfânta Scriptură spune: „Părinţilor (și mai exact: taților), nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri”, dar uneori simțim că Scriptura ar trebui să spună și: „Copii, nu-i enervați pe părinți!”, nu?! Dar nu așa stau lucrurile.

De ce? Deoarece părinții sunt chemați să fie un exemplu al iubirii lui Dumnezeu, iar copiii învață cel mai bine din observație. Cumpărăturile la supermarket sunt o ocazie de a le arăta copiilor cum să se comporte corect. Nu există un model mai bun pentru copii decât părinții. Și niciodată nu a fost mai mare nevoia de părinți evlavioși, ca astăzi!

Pavel a scris și în Coloseni 3:21: „Părinţilor, nu întărâtaţi pe copiii voştri, ca să nu-şi piardă nădejdea.” Asta înseamnă să fii un model de răbdare și iubire pentru copiii tăi. De la a-i învăța să folosească olița până la educația superioară, părinții sunt puși de Dumnezeu să fie un instrument care transformă învățăturile Bibliei într-o mărturie vie pentru copiii lor. Într-o vreme ca aceasta, în care plătim un preț uriaș pentru lipsa taților-model din familii, Scriptura ne spune că: „Tatăl face cunoscută copiilor săi credincioşia Ta.” (Isaia 38:19)

Așadar, taților, angajați-vă să-L urmați pe Domnul, ca să lăsați o moștenire biblică pentru copiii voștri!

1 Martie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Când a venit ceasul al șaselea, s‑a făcut întuneric peste toată țara, până la ceasul al nouălea. Și, la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, spunând: „Eloi, Eloi, lama sabactani?“, care tradus înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M‑ai părăsit?“.

Marcu 15.33,34

Toată noaptea precedentă, Domnul gloriei suferise batjocura și cruzimea conducătorilor religioși care puseseră la cale omorârea Sa. La toate acestea s‑a adăugat judecata nedreaptă a lui Pilat care, deși I‑a recunoscut nevinovăția, a poruncit totuși să fie biciuit, după care L‑a condamnat la moarte. Apoi soldații romani L‑au batjocorit, L‑au scuipat și, în final, L‑au țintuit pe cruce. Ura iudeilor și a națiunilor – fie că vorbim despre autorități seculare sau religioase, despre oameni obișnuiți sau despre criminali condamnați – nu a încetat să se manifeste. Chiar și atunci când Cel care suferea atârna pe cruce, ei n‑au contenit să‑L batjocorească. Cât de clară și totodată cât de tristă este această dovadă a urii inimii omului natural față de Dumnezeu!

Vedem însă și manifestarea minunată a harului și a răbdării Omului durerilor. Nimeni n‑a putut înțelege calmul și demnitatea Celui care suferea nedreptatea, insultele și injuriile oamenilor. În plus, oricât de adânci au fost aceste suferințe, ele nicidecum nu se pot compara cu chinurile îndurate în timpul celor trei ceasuri de întuneric. Strigătul Lui cu siguranță că trebuie să miște orice inimă credincioasă. Domnul gloriei a trebuit să poarte blestemul și judecata lui Dumnezeu, pentru a face ispășire pentru păcatele noastre. În dragostea Lui neasemuită, El a acceptat acest lucru. Cât de mulțumitoare și de pline de închinare devin inimile noastre, contemplând acest tablou al suferințelor Domnului nostru!

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci de la voi Cuvântul Domnului a răsunat […] în orice loc.

1 Tesaloniceni 1.8

Emisiune radio în Letonia

În anii ‘80, credința creștină era puternic combătută de către conducătorii țărilor aparținând blocului sovietic. În Finlanda însă, creștinii conduceau la acea vreme o stație misionară radio. Primind permisiunea de a face o călătorie în Letonia, ei au ajuns la Riga, capitala țării; acolo, vizitând o familie, au întâlnit o femeie în vârstă care venise dintr‑un sat îndepărtat special pentru a‑i întâlni. Povestea ei este plină de emoție:

Trăia singură în casa ei modestă de la țară. Într‑o seară, a descoperit programul postului de radio misionar și, pentru prima dată în viață, a auzit evanghelia Domnului Isus. După transmisie, ea și‑a unit mâinile în rugăciune și L‑a primit pe Domnul Isus ca Mântuitor personal. Așa a început viața ei de credință. Din acel moment a ascultat cu regularitate emisiunile postului de radio misionar și a ajuns să înțeleagă tot mai bine mesajul Cuvântului lui Dumnezeu. Un gând însă nu‑i dădea pace: să fie oare ea singura credincioasă din zonă, sau mai erau și alții? În orice caz, la momentul respectiv nu întâlnise încă pe nimeni. Dar, spre bucuria ei, curând a cunoscut o femeie care Îl mărturisea pe Isus Hristos, apoi o familie întreagă, iar mai târziu o altă persoană. O adevărată „biserică radiofonică“ se formase în acel sat. Așadar, nu era singura care răspunsese chemării lui Dumnezeu. Din acel moment, ei au putut trăi credința creștină împreună, iar inimile lor au fost mult întărite și încurajate. Ce frumos rezultat al Cuvântului semănat în liniște și ce benefice rugăciuni făcute în taina singurătății!

Graiul Crucii a învins acolo unde oprimarea a îngrădit libertatea creștină!

Citirea Bibliei: Estera 5.1-14 · Proverbe 20.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 16

Aşa cum arată şi cartea Faptele Apostolilor, citând în ea din Psalmul 16 (Fapte 2.25 şi 13.35), acest psalm se aplică direct Omului Hristos Isus. De altfel, cine altul decât El ar îndrăzni să declare: „Am pus întotdeauna pe Domnul înaintea Mea“ (v. 8)? Îl contemplăm aici nu ca pe Mântuitorul (aceasta va fi în Psalmul 22), ci ca pe Modelul; nu ca pe Fiul lui Dumnezeu, ci ca pe Omul credinţei. În calitate de Fiu, El nu ar avea nevoie să fie păzit (v. 1), iar bunătatea Lui s‑ar contopi cu cea a lui Dumnezeu Însuşi (v. 2; vezi Marcu 10.18). Însă încrederea, dependenţa, răbdarea, credinţa – pe scurt, toate sentimentele pe care le vedem în Psalmul 16 strălucind în acest Dumnezeu cunoscut şi onorat – sunt sentimente umane. Pentru a le manifesta în perfecţiune, Hristos a venit să locuiască pe pământ (şi în ce condiţii!), trăind viaţa unui om (însă a unui om fără păcat!). El ni S‑a prezentat supus lui Dumnezeu, Domnul (v. 2: „Tu eşti Domnul Meu“); găsindu‑Şi plăcerea în cei credincioşi (v. 3), în partea pe care Tatăl i‑a rezervat‑o (v. 5 şi Evrei 12.2), în Domnul Însuşi (v. 8, 9 şi 11); iar v. 10 ne ajută să‑L privim încrezător până şi la moarte. Ce drum minunat, care L‑a încântat pe Dumnezeul Său! Este drumul pe care ni l‑a deschis şi nouă, ca să mergem pe el, păşind pe urmele Sale! (1 Petru 2.21).

SINGUR CU DUMNEZEU (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Isus… S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.” (Marcu 1:35)

Pentru a crește spiritual, trebuie să stai singur cu Dumnezeu. Iar atunci când stai în prezența Lui, trebuie să ai următoarele atitudini:

1) Respect și teamă sfântă. Așteaptă-te să dai și să primești, în timpul petrecut împreună. Fă din el un moment prețios de intimitate. Este imposibil să ai o relație de părtășie, profundă, cu Dumnezeu – într-un loc public; intimitatea necesită să fii singur cu Cel pe care Îl iubești. Biblia vorbește despre Hristos ca Mirele, căruia noi Îi suntem Mireasă (vezi 2 Corinteni 11:2). Gândește-te la timpul pe care-l petreci în prezența Lui în acest fel.

2) Trebuie să ai o atitudine de reverență. Nu te grăbi să intri în prezența lui Dumnezeu. Pregătește-ți inima, stând în liniște înaintea Lui și lăsând liniștea să alunge gândurile firești și lumești. Amintește-ți cu cine te întâlnești: cu Dumnezeu! Cel care este vrednic să primească slavă și cinste (cf. Apocalipsa 4:11)!

3) Trebuie să ai și o atitudine vigilentă. Culcă-te devreme, astfel încât să fii în formă bună pentru a te întâlni cu Dumnezeu dimineața – El merită toată atenția ta! Dă-I cea mai bună parte a zilei tale, când ești cel mai odihnit. Urmează exemplul lui Hristos, care „dimineața, pe când era încă întuneric de tot… S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi Se ruga acolo.” Hudson Taylor a observat cu perspicacitate că nu acordezi instrumentele după ce concertul s-a terminat, ci înainte ca el să înceapă!

4) O atitudine de disponibilitate și supunere. Este esențial să nu vii la timpul tău de părtășie cu Dumnezeu pentru a decide ce vei face sau ce nu vei face, ci cu scopul de a face exact ceea ce Dumnezeu vrea să faci! Apostolul Ioan spune: „orice vom cere, vom căpăta de la El, fiindcă păzim poruncile Lui şi facem ce este plăcut înaintea Lui.” (1 Ioan 3:22).

Așadar când ești singur cu Dumnezeu, hotărăște-te să faci orice Îți spune El!

28 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, ca să nu mă înalț prin măreția descoperirilor, mi s‑a dat un țepuș pentru carne, un sol al lui Satan, ca să mă pălmuiască, încât să nu mă înalț. Pentru aceasta de trei ori L‑am rugat pe Domnul să‑l depărteze de la mine.

2 Corinteni 12.7,8

Nu este periculos să fii în al treilea cer, dar este periculos să fi fost în al treilea cer. Acest pericol era cunoscut de Domnul și de aceea i‑a trimis lui Pavel o încercare preventivă, despre care apostolul mărturisea: „Ca să nu mă înalț prin măreția descoperirilor, mi s‑a dat un țepuș pentru carne“. Trebuie să fi fost ceva care îl făcea de disprețuit pe Pavel în vorbirea sa, în slujba sa înaintea oamenilor.

Acest țepuș pentru carne îi provoca durere probabil în fiecare zi și la orice mișcare. Și, la fel ca în cazul lui Iov, Satan a devenit și aici activ. Satan l‑a lovit pe Pavel cu pumnii, pentru că probabil a vrut să‑l îngrădească în slujba lui sau să‑l facă nefolositor. Dar în spatele acestor lucruri era Dumnezeu, care avea o altă intenție. El a trimis această încercare, pentru ca Pavel să nu se înalțe! El nu devenise încă mândru, dar pericolul exista. Vedem aici un lucru important: Domnul poate să ne trimită preventiv o încercare, ca să rămânem smeriți.

Probabil că țepușul îl făcea să fie disprețuit de către oameni în timp ce vorbea (2 Corinteni 10.10). Aceasta a fost o situație foarte grea pentru el. Pavel nu numai că s‑a rugat, ci el a stăruit înaintea Domnului – și nu o singură dată, ci de trei ori. Aceasta arată cât de mult îl smerea acest handicap. Răspunsul Domnului nu a mai fost „nu“, ci o trimitere spre harul lui Dumnezeu: „Harul Meu îți este de ajuns; pentru că puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune“. Astfel, El i‑a arătat lui Pavel că această încercare va rămâne. El nu‑i va lua acest țepuș în timpul întregii sale slujbe. Pavel trebuia să fie conștient neîncetat de slăbiciunea sa și astfel să se sprijine pe harul Domnului.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vedeți ce dragoste ne‑a dăruit Tatăl: să fim numiți copii ai lui Dumnezeu!

1 Ioan 3.1

Copii ai lui Dumnezeu

Metalele prețioase sunt purificate în creuzet, iar topitorul veghează tot timpul cât are loc procesul. Ucenicul pe care‑l iubea Isus a ajuns exilat, însă acolo, în Patmos, i‑a fost dictată Apocalipsa. Un diamant trimite reflecțiile unui briliant cu cât este tăiat mai bine, exact unde trebuie. Vița de vie „plânge“ când este tăiată și ciorchinii trebuie zdrobiți pentru a deveni o bucurie pentru alții. Dacă măslina nu este presată, nu va fi ulei. Tămâia trebuie pisată foarte fin și pusă pe cărbuni aprinși, pentru ca parfumul ei să fie o mireasmă plăcută.

V‑ați gândit vreodată ce înseamnă să aduci toate aceste suferințe, deodată, peste o singură Persoană? Dumnezeu a făcut aceasta cu Fiul Său, pentru că avea un plan măreț, acela de a face din noi copiii Săi! Mai înainte de bucuria de a avea un copil, a fost suferința nașterii. Cel credincios a fost născut prin Cuvântul adevărului (Iacov 1.18). „Binecuvântat să fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după marea Sa îndurare, ne‑a născut din nou pentru o speranță vie, prin învierea lui Isus Hristos dintre morți“ (1 Petru 1.3). Nașterea din nou, prin care omul ajunge să fie copil al lui Dumnezeu, este lucrarea lui Dumnezeu. „Dar tuturor celor ce L‑au primit, celor care cred în Numele Lui, le‑a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu“ (Ioan 1.12).

Nimic nu ne poate face viața mai bogată, mai fericită și mai plină de sens, decât acestea: conștientizarea faptului că suntem copii ai lui Dumnezeu, cunoașterea Dumnezeului Atotputernic drept Tată și ascultarea de voia Lui cea bună, plăcută și desăvârșită!

Citirea Bibliei: Estera 4.1-17 · Proverbe 19.15-29

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 14, 15

Cu adevărat nebun este cel care, în faţa tuturor mărturiilor pe care Dumnezeu i le dă cu privire la puterea şi dragostea Lui, îşi închide ochii, îşi împietreşte inima şi declară: „Nu este Dumnezeu“ (14.1; Psalmul 10.4; Ieremia 5.12); şi chiar dacă nu toţi oamenii sunt atei, tuturor, fără excepţie, le lipseşte adevărata pricepere: pentru că niciunul nu‑L caută pe acest Dumnezeu (a Cărui existenţă totuşi I‑o recunosc), până nu lucrează El la inimă.

Ce îngrozitor este acest tablou al umanităţii, aşa cum îl poate contempla Dumnezeu din ceruri! Dar să nu uităm că această rasă rebelă şi coruptă prin natura ei este cea din care facem parte şi noi, tu şi eu.

După trista constatare din Psalmul 14, „nu este niciunul care să facă binele“, Psalmul 15 poate să pună întrebarea: „Cine va locui în cortul Tău…?“ Romani 3, care citează v. 1‑3 din Psalmul 14, descoperă gloriosul adevăr care ne priveşte şi pe noi: dintre aceşti oameni – dovediţi păcătoşi – Dumnezeu îi îndreptăţeşte pe gratis, fără plată, pe cei care cred (Romani 3.10‑12, 22‑26).

Trăsăturile israelitului credincios sunt şi cele pe care harul trebuie să le producă într‑un creştin: dreptate şi adevăr, în umblare, în fapte şi‑n cuvinte; bunăvoinţă faţă de aproapele nostru; aprecierea binelui şi a răului potrivit măsurii divine (citiţi Isaia 33.15,16).

VIAȚA TA ESTE O EPISTOLĂ (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă…” (2 Corinteni 5:17)

În fiecare zi, oamenii te „citesc”… Întrebarea este: ce mesaj primesc ei? Iată ce ar trebui să primească, conform Scripturii: „schimbat în acelaşi chip al Lui” (2 Corinteni 3:18); „Am lepădat meşteşugirile ruşinoase şi ascunse” (2 Corinteni 4:2); „Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” (2 Corinteni 5:17)

Cu alte cuvinte, scrisoarea ta ar trebui să arate clar că nu mai ești persoana care ai fost cândva – pentru că:

1) Hristos te-a schimbat din punct de vedere spiritual. Cândva nu te bucurai de Cuvântul lui Dumnezeu și nu ascultai de poruncile Lui. Acum auzi, primești, iubești și asculți Cuvântul Său și te bucuri de el (vezi Psalmul 119:97-106).

2) Hristos te-a schimbat din punct de vedere moral. În 1 Corinteni 6, apostolul Pavel enumeră multe dintre păcatele care altădată ne caracterizau viața; sunt menționați aici hoții, lacomii, bețivii, mincinoșii, escrocii ori cei imorali etc. Apoi vine acest verset minunat: „Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi în Numele Domnului Isus Hristos şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” (1 Corinteni 6:11) Cu alte cuvinte, Dumnezeu ți-a transformat trăsăturile de caracter.

3) Hristos te-a schimbat din punct de vedere mental – și asta, „prin înnoirea minții” (vezi Romani 12:2). Acum privești viața, pe tine însuți, pe ceilalți, provocările, opțiunile și oportunitățile în lumina gândurilor lui Dumnezeu, și nu a gândurilor tale. Vezi posibilități acolo unde înainte vedeai doar probleme. Mintea ta, care înainte era zdruncinată de griji, este acum plină de încredere și pace.

În esență, scrisoarea ta ar trebui să transmită oamenilor pe care îi întâlnești acest mesaj: „Hristos mi-a schimbat viața în bine! Dacă Îl lași, o va schimba și pe a ta!”

27 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Ați fost înviați împreună cu Hristos.

Coloseni 3.1

Ce consecință are pentru noi faptul că am fost înviați împreună cu Hristos? Răspunsul este simplu: cu certitudine am fost înviați nu pentru a reveni la viața față de care am murit, ci pentru a intra într‑o viață nouă – cea a lui Hristos cel înviat! Prin urmare, este o viață din cer, de sus, din locul în care Se află Hristos. Sfera acestei vieți este cerul, de aceea se spune: „Căutați cele de sus, unde Hristos [înviat] este așezat la dreapta lui Dumnezeu: gândiți la cele de sus, nu la cele de pe pământ“.

Să remarcăm în trecere că, în Epistola către Coloseni, creștinul, deși înviat cu Hristos, este considerat ca fiind încă pe pământ, pe când în Epistola către Efeseni, el este văzut ca fiind așezat, în Hristos, în locurile cerești. Dar, deși el este încă pe pământ, viața sa nu‑i mai aparține, iar apostolul îl îndeamnă să acționeze potrivit poziției lui, ca intrat într‑o nouă viață, și să caute lucrurile care corespund acestei vieți noi și care se potrivesc pentru unul care a fost înviat: „Căutați cele de sus“. Acestea să fie lucrurile pe care să le dorim și noi. Cele de sus sunt toate bunurile și privilegiile cerești care ne aparțin în prezent, ca speranță, în și prin Hristos, sunt acele comori spirituale de har și de dragoste a căror sursă și al căror centru se află în El. Gloria Lui ne este arătată: El este așezat la dreapta lui Dumnezeu. Contemplându‑L acolo, înțelegem întregul preț, întreaga valoare a lucrurilor de sus.

Noi nu cunoaștem decât în parte, dar suntem îndemnați să creștem în cunoștința și în harul Domnului. Așa cum se sapă pentru descoperirea unor comori, și noi trebuie să căutăm să dobândim tot mai mult cunoștința și bucuria acestor lucruri cerești. Învățăturile care li se prezentau colosenilor îi aduceau, sub aspect religios, înapoi la lucrurile de pe pământ. Dar acolo sus Se afla Hristos, a Cărui Persoană și ale Cărui glorii ne sunt prezentate în Coloseni 1: iată ce trebuiau ei să caute. „Toate comorile înțelepciunii și ale cunoștinței“ se aflau acolo. Căutarea lucrurilor de sus îl conduce pe creștin în adevărata sferă a vieții sale, în afara lucrurilor acestui pământ.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Prin har sunteți mântuiți, prin credință; și aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu.

Efeseni 2.8

Sunteți creștină?

După ora de evanghelizare, o doamnă a venit la predicator. Acesta a întrebat‑o: „Sunteți creștină?“ — „Ei bine, eu frecventez biserica asta de 25 de ani. Nu vin ca alții din când în când.“ — „Sunteți mântuită?“ — „Dar se poate ști acest lucru?“ — „Posedați viața veșnică?“ — „Ei bine, cum să o posed? Viața veșnică este de fapt numai o noțiune. Eu am luat parte la împărtășanie acum două săptămâni.“

A fi creștin înseamnă a‑L cunoaște pe Isus ca Salvator! Și iată câteva dintre rezultatele minunate de care se bucură toți cei care au fost mântuiți: – Au iertarea păcatelor: „Vă scriu, copilașilor, pentru că păcatele vă sunt iertate pentru numele Lui“ (1 Ioan 2.12); – Au pace cu Dumnezeu: „Deci, fiind îndreptățiți din credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos“ (Romani 5.1); – Au statutul de copii ai lui Dumnezeu: „Dar tuturor celor ce L‑au primit, le‑a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu, celor ce cred în Numele Lui“ (Ioan 1.12); – Au siguranța mântuirii: „Le dau viață eternă și nicidecum nu vor pieri niciodată și nimeni nu le va smulge din mâna Mea“ (Ioan 10.28); – Au o relație personală cu Dumnezeu prin rugăciune: Oamenii care au credință în Dumnezeu vorbesc cu El, Îi mulțumesc pentru mântuire și pentru toate lucrurile bune pe care le experimentează în fiecare zi, Îi cer lui Dumnezeu ajutor, putere și călăuzire în viață, mijlocesc pentru oamenii din cercul lor de cunoștințe care nu sunt încă împăcați cu Dumnezeu; – Au binecuvântarea de a citi Biblia zilnic: Prin această carte, Dumnezeu le vorbește și le arată cum să trăiască pentru slava Lui. Din Cuvântul Său, ei ajung să‑L cunoască mai bine pe Domnul Isus, Cel care va veni în curând să‑i ducă în cer.

Citirea Bibliei: Estera 3.1-15 · Proverbe 19.8-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 13

Despre necazul pe care‑l va traversa rămăşiţa lui Iuda în timpurile apocaliptice, Domnul Isus declară că nu a mai fost altul asemenea lui de la începutul creaţiei… şi nici nu va mai fi vreodată. Putem deci înţelege acest strigăt al neliniştii: „Până când?“, repetat de patru ori la începutul acestui psalm şi, de asemenea, în mulţi alţii. Ca răspuns, Domnul va face o scurtare a acelor zile pe pământ (acţiunea va avea loc în grabă: Marcu 13.20; Romani 9.28).

Deşi niciodată nu poate cunoaşte vreun asemenea necaz, potrivit promisiunii Domnului (Apocalipsa 3.10), un creştin s‑ar putea afla pentru un timp, mai lung sau mai scurt, în descurajare şi s‑ar putea gândi că Dumnezeu l‑a uitat sau că Îşi ascunde intenţionat faţa de el (v. 1). Aceasta ni se poate întâmpla şi nouă. Cum să ieşim atunci dintr‑un astfel de tunel întunecos? Mai întâi, să încetăm să ne mai frământăm şi să ne mai consultăm cu mâhnire propria inimă (v. 2), pentru că aceasta nu ne va aduce niciun răspuns, ci doar oboseală şi nelinişte (1 Samuel 27.1). Mai curând să ne amintim de acest strigăt de biruinţă: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strâmtorare, sau persecuţie…?“ (Romani 8.35…). Amintirea de bunătatea şi de mântuirea Sa, iată secretul pentru a ne recăpăta încrederea şi bucuria (v. 5)!

VIAȚA TA ESTE O EPISTOLĂ (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui…” (2 Corinteni 3:18)

Poate că ai auzit vechea zicală despre medici și rețetele lor: „Ei pot citi scrisul, dar nu pot scrie cititul!” O scrisoare trebuie să fie ușor de citit și de înțeles. Scrisul ilizibil distorsionează mesajul și descurajează cititorul. Scopul unei scrisori este să transmită gândurile scriitorului. Când nu reușește, cititorul se oprește din citit sau nu înțelege mesajul.

Din moment ce „ești arătat ca o epistolă a lui Hristos” (vezi 2 Corinteni 3:3), iată câteva distorsionări pe care trebuie să le eviți:

1) Lipsa de onestitate la locul de muncă. Aici ne gândim la lucruri precum umflarea cheltuielilor, nefolosirea integrală a timpului de lucru, însușirea obiectelor despre care crezi că nu li se va simți lipsa.

2) O atitudine necorespunzătoare – de exemplu, resentimentul atunci când un prieten, un coleg de muncă sau un șef îți cere într-un moment nepotrivit să-l ajuți, deci să faci un efort suplimentar.

3) Munca precară, reflectată în produse și servicii de proastă calitate, sau în inconsecvență.

4) Lipsa de responsabilitate. Se poate conta pe tine să fii acolo unde trebuie să fii, și să-ți îndeplinești obligațiile?

5) Faptul că strici bucuria altora. Creștinii cărora le lipsește simțul umorului și se comportă ca și cum bucuria i-ar deranja, dăunează cauzei lui Hristos în loc s-o susțină!

6) Sensibilitatea. Cum te „citesc” oamenii? Îți arăți sentimentele prea ușor? Te superi ușor? Reacționezi exagerat la jigniri neintenționate?

7) Crize de temperament. Ești irascibil, morocănos și te plângi atunci când lucrurile nu merg cum vrei tu?

8) Îndreptățirea de sine – care te poate face să vorbești pe un ton de superioritate, sau să afișezi o religiozitate care îi îndepărtează pe oameni. Deci nu uita, Biblia spune că ești „cunoscut și citit de toți oamenii.”

Așadar, asigură-te că atitudinea și comportamentul tău Îl onorează pe Hristos, și că transmiți oamenilor un mesaj al credinței autentice!

23 Februarie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul Și‑a căutat un om după inima Sa și Domnul l‑a rânduit conducător peste poporul Său.

1 Samuel 13.14

David. Când Dumnezeu l‑a ales pe David ca împărat, a început o perioadă nouă. David era un om după inima lui Dumnezeu. De la tinerețe până la bătrânețe, el a trăit o viață de credință. Chiar și atunci când a păcătuit nespus de grav, el n‑a căutat scuze, ci s‑a pocăit cu sinceritate. Secole mai târziu, zilele lui David au rămas o referință pentru poporul lui Dumnezeu (Neemia 12.46).

Solomon. Lui David i‑a urmat la tron Solomon. Acesta I‑a cerut lui Dumnezeu pricepere și înțelepciune. Împărăția lui a prosperat, iar înțelepciunea, faima și bogățiile sale întreceau cu mult tot ceea ce se istorisise despre el. Totuși, mai târziu, influențat de relațiile sale și de voința proprie, inima i s‑a depărtat de Domnul.

Roboam. Odată cu fiul lui Solomon, Roboam, a intervenit o schimbare clară în atmosfera spirituală. Acesta și‑a început domnia cu asprime și cu trufie, iar ca rezultat, împărăția a fost divizată. El s‑a întărit, însă L‑a părăsit pe Domnul (2 Cronici 12.1). În zilele lui, obiectele prețioase de aur au fost înlocuite cu altele de aramă – cu aceeași strălucire probabil, însă de o valoare mult mai mică (1 Împărați 14.26‑28).

Abiia. Lui Roboam i‑a urmat la tron fiul său, Abiia. El a dobândit o biruință măreață prin mărturisirea Numelui Domnului (2 Cronici 13), însă n‑a dat dovadă de devotament personal, ci a umblat în păcatele tatălui său, iar inima sa n‑a fost în totul a Domnului, cum fusese cea a lui David (1 Împărați 15.3). Au fost suficiente patru generații, pentru ca declinul spiritual să se instaleze. Adevărurile de care David se bucurase prin credință au devenit doar tradiții istorice pentru Abiia. Această desfășurare de lucruri apare foarte des în Scriptură.

Noi cărei generații îi aparținem? Ne bucurăm de promisiunile lui Dumnezeu prin credință, sau rătăcim conduși de patimi, de încrederea în sine și de mândria că avem o poziție bună? Poate privim înapoi la generațiile din trecut, care au umblat cu credincioșie, însă trebuie să fim atenți să nu avem doar declarații goale, ca în zilele lui Abiia!

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Am alergat la adăpost, ca să apucăm speranța pusă înaintea noastră, pe care o avem ca o ancoră a sufletului, sigură și tare.

Evrei 6.18,19

Traversarea Alpilor

Traversarea Alpilor de către Hannibal în anul 218 î.H. a fost una dintre acțiunile militare rămase celebre. Ocolind garnizoanele terestre și flota navală romană, generalul cartaginez Hannibal (247‑183 î.H.), cel pe care Napoleon îl va numi „cel mai de seamă conducător de oști al lumii“, traversează fulgerător Pirineii și apoi Alpii, cu o armată alcătuită din 50.000 de infanteriști și 9.000 de cavaleriști, precum și cu 37 de elefanți, în doar șaisprezece zile. Vremea geroasă și munții înzăpeziți, „impenetrabilii“, nu îl opresc. Pe când străjerii „cetății eterne“ se așteptau cel mai puțin, Hannibal, „părintele strategiei“, ajunge la porțile Romei. Un strigăt de groază cuprinde tot orașul: Hannibal ante portas! (Hannibal înaintea porților!). El ia prin surprindere armata romană și o distruge.

Avem o singură viață de trăit pe pământ. Este un capital pe care mulți dintre noi l‑au sustras deja în mare parte și pe care continuă să‑l piardă, în ciuda voinței lor. Viața este trăită deplin numai când este cu Dumnezeu și pentru Dumnezeu, având conștiența iertării propriilor păcate și bucurie neschimbată în adâncul inimii. Iată adevărata viață! Mulți contemporani de‑ai noștri sunt neliniștiți, și le înțelegem motivul. Speranțele lor sunt incerte, deoarece nu au fundament. Și‑au întărit gărzi, au flote, și‑au ridicat ziduri de apărare, dar atacul îi ia prin surprindere. Uitați‑vă în jur: oamenii trăiesc un vis urât al unei distrugeri nucleare! Speranțele neancorate sunt critice când vine vorba de destinul etern. „Isus în fața porților“ – ce groază va fi pentru cei care au trăit fără Dumnezeu în lume!

Citirea Bibliei: Estera 1.1-9 · Proverbe 17.20-28

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 9

Sub aspect profetic, Psalmii 9 şi 10 sunt strâns legaţi unul de altul. Psalmul 9 îl pune în scenă pe vrăjmaşul din afară: naţiunile coalizate împotriva lui Israel; Psalmul 10 introduce vrăjmaşul dinăuntru: asupritorii necredincioşi persecutând rămăşiţa credincioasă. Uneltirile celor răi nu sunt decât pentru un timp limitat. Numele lor va fi şters pentru totdeauna („în vecii vecilor“ – v. 5); distrugerile lor se vor sfârşi pentru totdeauna (v. 6) „şi speranţa celor întristaţi“ (aşteptarea celor blânzi) nu va pieri pentru totdeauna. În adevăr, tot pentru totdeauna, Domnul S‑a aşezat („şade“) pe tron; „Şi‑a pregătit tronul Său pentru judecat㓠(v. 7; Psalmul 58.11). Atunci El va cere socoteală pentru sângele şi lacrimile celor credincioşi vărsate sub toate dispensaţiile. Îi va răzbuna pe cei asupriţi (v. 9), pe nenorociţii ale căror strigăte nu le‑a uitat (v. 12). Dar principalul motiv de acuzare adus împotriva umanităţii este cel sugerat de titlul Psalmului, omorârea Fiului lui Dumnezeu (Mut‑laben: – not㠖 Moartea Fiului): insulta adusă lui Dumnezeu din partea lumii prin crucificarea Preaiubitului Său. O pedeapsă înfiorătoare stă să cadă asupra rasei de ucigaşi.

În parabola oilor şi a caprelor (Matei 25.31), Domnul Isus descrie judecata naţiunilor în zorii Împărăţiei Sale şi anunţă că fiecare va fi judecat după ceea ce Îi va fi făcut Lui Însuşi.

FII AUTENTIC! | Fundația S.E.E.R. România

„Omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.” (1 Samuel 16:7)

Domnul Isus a fost aspru cu fariseii și le-a spus-o în față: „Pe dinafară vă arătaţi neprihăniţi oamenilor, dar pe dinăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.” (Matei 23:28) Pe dinafară aveau o înfățișare impresionantă, dar erau lipsiți de har, milă și compasiune. Iar Isus le-a cerut socoteală!

Deoarece trăim într-o societate axată pe aparențe, Domnul Isus ne avertizează cu privire la pericolele care vin din faptul că ne concentrăm asupra vieții exterioare în detrimentul dezvoltării vieții interioare. Așadar, cum ar trebui să procedezi ca să nu se întâmple asta?

1) Urmează pilda lui Isus. El Și-a petrecut viața slujindu-i pe cei suferinzi, pe cei uitați, pe cei pierduți și pe cei singuri.

2) Ține minte că, deși ești creștin, încă te vei lupta în anumite domenii – deci nu încerca să te comporți ca și cum „le știi pe toate”!

3) Roagă-L pe Dumnezeu să-ți descopere tiparele de comportament care sunt orientate spre aparențe, în loc să fie orientate spre inimă.

4) Înconjoară-te cu oameni transparenți, care te încurajează să fii autentic și te mustră atunci când ai nevoie!

Autoarea Marybeth Whalen scria: „Zugravii au văruit peretele care ducea la parter. După o săptămână, am descoperit că, deși peretele era proaspăt vopsit, obiceiurile nu se schimbaseră. Copiii își ștergeau în continuare mâinile murdare pe el, făcând din ceea ce era alb și curat, ceva gri și murdar. La fel ca acel zid, dacă nu sunt atentă, pot ascunde ce este în interior; să port tricoul creștin, să am la mine Biblia, să zâmbesc ca și cum totul ar fi minunat și să vorbesc frumos despre umblarea mea cu Domnul. Dar, în adâncul meu, obiceiurile urâte așteaptă să fie dezvăluite în momentul în care viața devine murdară. Pot deveni un fariseu al zilelor noastre care se concentrează pe alb și ignoră lucrurile murdare de dedesubt!”

Concluzia e simplă: fii autentic!

Navigare în articole