DOMNUL ESTE APROAPE
Robilor, ascultați în toate de stăpânii voștri pământești, slujind nu numai când sunteți sub ochii lor, ca cei care caută să placă oamenilor, ci în simplitate de inimă, temându‑vă de Domnul.
Coloseni 3.22
Poziția de subordonare nu este instituită în mod divin, la creație, ci este o consecință a intrării păcatului în lume. Sărmanii robi, aceștia erau proprietatea stăpânilor lor! Dar aceia dintre ei care erau ai lui Hristos erau eliberații Domnului (1 Corinteni 7.23). Dacă puteau să‑și recapete libertatea, ei trebuia să profite de acest lucru, iar dacă nu, ei nu trebuia să se tulbure de statutul lor smerit, pentru că acesta era pentru ei un prilej de a‑L sluji pe Domnul și Stăpânul lor.
Este mișcător să vedem cum apostolul, prin Duhul Sfânt, îi încurajează pe sfinții care se aflau în această tristă condiție: el le ridică gândurile de la stăpânii lor după carne către Domnul și Stăpânul lor după duh. Toate răspunderile și motivațiile acțiunilor erau astfel transformate, iar în aceasta ei își găseau încurajare și mângâiere. În spatele stăpânilor lor, ei Îl puteau vedea pe Domnul. Tocmai pentru că aveau în inimă temerea de Domnul – o temere în dragoste – ei trebuia să asculte în toate de stăpânii lor. Pentru că se temeau de acest Stăpân nevăzut, care le cerceta faptele și gândurile, ei trebuia să slujească stăpânilor lor nu numai când aceștia erau de față, deci nu numai când se aflau sub ochii lor, ci întotdeauna, în toate împrejurările, cu o inimă simplă, necăutând să placă oamenilor pentru a obține vreun avantaj din aceasta, ci urmărind să placă Domnului. Ce motiv înălțător și puternic, care să ne călăuzească în viață!
Astfel, acționând pentru Domnul și nu avându‑i în vedere pe oameni, ei puteau face totul cu o inimă bună, chiar dacă slujba lor era grea, aspră sau chiar respingătoare. Ei trebuia să se supună fără murmur și fără tocmeală, spunându‑și: «O fac pentru Domnul care m‑a iubit, Căruia Îi aparțin și prin Care sunt eliberat». Să remarcăm aceste lucruri: ascultare în toate, fie că stăpânul este de față, fie că nu este, în simplitate de inimă și din suflet. Sunt trăsăturile unei adevărate ascultări, al cărei mobil este Domnul și teama de El.
H. Rossier
SĂMÂNȚA BUNĂ
George în școala înaltă a suferinței
Fără să‑L fi văzut, Îl iubiți; și, crezând în El, deși acum nu‑L vedeți, vă bucurați mult, cu o bucurie de nespus și glorioasă.
1 Petru 1.8
George și‑a pierdut soția; apoi și‑a pierdut vederea; ceva mai târziu i s‑a amputat un picior. Înainte era foarte activ pentru Domnul și un cercetător atent al Cuvântului lui Dumnezeu; acum stă întins în pat. Deși cineva îl ajută cu tot ce poate ca să‑l hrănească și ca el să se simtă bine, condițiile în care se află nu sunt deloc plăcute și el este mai tot timpul singur.
Totuși George este plin de bucurie. Când l‑am vizitat, am fost primiți cu un zâmbet plin de bunătate. Unele dintre cuvintele pe care ni le‑a spus au fost: „Mă aflu sub mărul Domnului și rodul acestui pom este dulce pentru mine. În cer nu va mai fi un George orb și care are doar un picior; lăudat fie Numele Lui!“. Toată conversația cu el a decurs în felul acesta, fără nicio plângere. Alții care l‑au vizitat l‑au găsit la fel. L‑am întrebat cum se descurcă de când nu mai poate citi Biblia și mi‑a răspuns: „Nu‑mi lipsește Biblia dacă nu mai pot citi; am strâns mult din ea și pentru timpul de acum“. Într‑adevăr, în Cuvântul lui Dumnezeu își găsise bucuria inimii încă de când era în putere și activ, iar acum i‑a rămas tot atât de prețios, deși ajunsese slab și infirm.
Ce puternic exemplu pentru noi! Este ușor să spunem că Domnul Isus este în totul suficient, dar aici avem relatarea despre unul care a trăit acest adevăr. Și inimile noastre pot primi un exemplu prin el. Este deci posibil, în orice condiții, să trăim o viață plină de bucurie, privind prin credință spre Cel care este în glorie și pe care am învățat să‑L iubim. Să dorim să experimentăm mai mult acest fel de viață!
Citirea Bibliei: Isaia 61.1-11 · Marcu 2.1-12
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
Ieremia 49.23‑39
După Edom, primul care urmează este Damascul, cu Hamat şi cu Arpad, cele mai importante cetăţi ale Siriei, apoi Chedar şi Haţor, unde locuiau triburi nomade, iar în final aflăm despre sentinţa împotriva Elamului (Persia), naţiune mai depărtată de Israel din punct de vedere geografic, în timp ce toate celelalte îi erau vecine.
Dumnezeu este drept. El măsoară cu exactitate pedeapsa fiecăruia dintre aceste popoare, proporţional cu privilegiile avute (Romani 2.6; Daniel 4.35). În cap. 2.10,11, Domnul tocmai îl comparase pe Israel cu Chedarul, trib ignorant care cel puţin a rămas credincios dumnezeilor lui falşi, în timp ce poporul Său se depărtase de Dumnezeul cel adevărat. Cu cât mai vinovat era Israelul cel instruit de lege! Să ne amintim – mai ales dacă suntem copii de creştini – acest verset solemn: „Oricui i s‑a dat mult i se va cere mult“ (Luca 12.48).
Toate aceste popoare, ca şi Iuda, trebuia să cadă sub puterea lui Nebucadneţar (v. 30) şi să devină tot atâtea provincii ale marelui imperiu babilonean. De aceea era un lucru inutil şi fără sens din partea iudeilor să se întoarcă spre vecinii lor şi să caute adăpost şi protecţie la ei (Psalmul 60.11). Cum ar fi putut aceia să le vină în ajutor, când nici pe ei nu se puteau salva?
ELIBERAT DE RUȘINEA TRECUTULUI! | Fundația S.E.E.R. România
Domnul a zis lui Iosua: „Astăzi, am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră…” (Iosua 5:9).
Dumnezeu a scos poporul Israel din Egipt într-o singură zi, dar a fost nevoie de patruzeci de ani pentru a îndepărta rușinea Egiptului din Israel. Acest lucru s-a întâmplat într-un loc numit Ghilgal, la peste 600 km nord-est de Egipt. Iudeii gândeau ca niște sclavi și se comportau ca niște sclavi. La urma urmei, este greu să rupi ciclul după patru sute de ani de sclavie. Tehnic vorbind, iudeii au fost eliberați când cu exodul…
Dar abia când au ajuns la Ghilgal au lăsat cu adevărat trecutul în urmă: „Domnul a zis lui Iosua: „Astăzi, am ridicat ocara Egiptului de deasupra voastră…” Pentru unii dintre noi, este nevoie de ani de zile pentru a încheia etapa sentimentelor de condamnare, și a scoate trecutul din prezent. Vestea bună este că Dumnezeu poate încă să îndepărteze rușinea trecutului tău! Apostolul Pavel a spus: „Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus…” (Romani 8:1) Să reținem cuvântul „acum”: iertarea deplină este realitatea noastră la timpul prezent.
Chiar aici, chiar acum! Dacă ești în Hristos, nu mai ești definit de ceea ce ai făcut rău; ești definit de ceea ce Hristos a făcut bine în locul tău. Ești o creație nouă, dar uneori este nevoie de timp pentru ca noua ta natură să fie evidentă. Domnul Isus a venit să așeze trecutul la locul lui – în trecut. Trebuie să-l lași acolo!
Cum faci asta? Văzându-te așa cum te vede Dumnezeu – neprihănit (vezi 2 Corinteni 5:21). În loc să te vezi îmbrăcat în rușine, începi să te vezi așa cum te vede Dumnezeu: îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos. Așadar, bucură-te! Prin Hristos, ai fost eliberat de rușinea trecutului!
Lasă un răspuns