Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the category “Romanian devotionals”

9 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Ți-ai părăsit dragostea dintâi … pocăiește-te și fă lucrările dintâi.

Apocalipsa 2.4,5



Dragostea dintâi este acea dragoste care își găsește satisfacția completă în obiectul ei; acea dragoste care absoarbe mintea și inima în întregime. A existat un timp când Hristos era totul pentru adunarea din Efes. Hristos umplea inimile lor, absorbea toate gândurile lor și le canaliza toate energiile. Acum însă acea stare de prospețime trecuse. Ei nu încetaseră să lucreze pentru Hristos și să sufere pentru El, însă dragostea lor își pierduse prospețimea. Dragostea dintâi trecuse.

Totuși care fusese lucrul care produsese în ei acea dragoste dintâi? Oare nu înțelegerea dragostei lui Hristos pentru ei? Odată cu trecerea timpului, ei au pierdut încetul cu încetul simțământul dragostei Lui pentru ei și astfel și-au pierdut dragostea dintâi pentru El.

Faptul că Hristos a reproșat adunării că și-a pierdut dragostea dintâi este dovadă a perfecțiunii dragostei Lui, care nu poate fi mulțumită dacă nu primește un răspuns al dragostei pentru El dintr-o inimă întreagă. Lucrările pentru Hristos, oricât de mari, nu vor satisface inima lui Hristos. Domnul Însuși, în adresarea Sa, leagă „dragostea dintâi” de „faptele dintâi”. Erau, într-adevăr, fapte la Efes pe care Domnul le aproba, însă nu erau faptele dintâi, roade ale dragostei dintâi.

Toată ruina care a intervenit apoi și tot răul care s-a dezvoltat în celelalte adunări își au rădăcina în această primă cădere. Primul pas în Efes a fost pierderea dragostei dintâi; rezultatul deplin, în Laodiceea, este pierderea lui Hristos în întregime. Hristos este prezentat acolo ca fiind afară, la ușă. Dacă Hristos nu este păstrat în inima adunării, va veni timpul când El va fi afară, la ușa adunării.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov.

Numeri 24.17



Sammy descoperă steaua (1)

Pe străzile din New York sufla un vânt rece. Mașinile goneau pe lângă blocuri uriașe. Frânele scârțâiau și claxoanele răsunau când vreun trecător traversa gânditor strada lată. Câinii adulmecau curioși în toate părțile, în timp ce stăpânii lor trăgeau de lesă nerăbdători. Gospodinele, împovărate cu sacoșe pline, se îndreptau grăbite spre stația de autobuz, iar copiii curioși își turteau nasul de vitrine, privind cu jind la minunățiile ce li se înfățișau ochilor.

În New York se resimțea prea puțin din cel de-al Doilea Război Mondial, care bântuia în Europa, în Africa și în Asia. Oamenii străbăteau fără teamă orașul puternic luminat – tot așa și micuțul Sammy, care mergea de-a lungul trotuarului ținându-se de mâna tatălui său.

Tatăl era un bărbat liniștit, care ieșea în fiecare seară la o plimbare. Acum Samuel era destul de mare pentru a-l însoți, iar prin pălăvrăgeala lui necontenită îl abătea puțin de la îngrijorările zilnice. În acest timp, acasă, în bucătărie, mâncarea era pe foc, iar când aveau să se întoarcă, mama le va pune ceva delicios pe masă. Da, le mergea bine – chiar dacă posibilitățile lor erau modeste, chiria era mare, iar munca era istovitoare.

Sammy l-a întrerupt pe tatăl său cufundat în gânduri, întrebându-l: „Pentru ce este aceea acolo?”. Cu arătătorul său învelit într-o mănușă de lână, Sammy indica spre ceva pe partea cealaltă a străzii. Tatăl, obosit, nu a înțeles imediat. La ce se referea micuțul? Poate la sigla vreunei firme pe o reclamă luminată? Sammy a dat din cap negând. Poate la vitrinele puternic decorate? Nu! „Steaua, tată, steaua, nu o vezi?” Sammy privea fără întrerupere la o fereastră.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUNOAȘTE-L MAI BINE PE DUMNEZEU – Fundația SEER

„Împrietenește-te dar cu Dumnezeu, și vei avea pace; te vei bucura astfel iarăși de fericire.” (Iov 22:21)


 

<Când recunoști măreția lui Dumnezeu, se întâmplă două lucruri:

1) Nu mai ești tentat să-L analizezi și să-L reduci la ceva ușor de controlat.

2) Ești mai puțin predispus să încerci să-L manipulezi pe El și voia Sa, ori să-L explici pe El și căile Sale. Gândește-te cu atenție o clipă! De câte ori trebuie să ne spună Dumnezeu „cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre” (Isaia 55:9), ca să pricepem efectiv? Cât de des trebuie să ne explice că El este Păstorul, iar noi suntem oile; că El este vița, iar noi mlădițele, ca să ne plecăm înaintea Lui în totală renunțare și să spunem: „Facă-se voia Ta, Doamne”?

Dacă Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu a considerat că este necesar să Se roage: „nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu” (vezi Matei 26:39), nu ar fi oare înțelept ca și noi să spunem la fel, în fiecare zi? Cât a trecut de când nu ți-ai mai făcut timp să stai în tăcere în prezența Sa, să vezi o fărâmă din Cel ce este cu adevărat minunat și de necuprins?

În Iov 22:21 scrie: „Împrietenește-te dar cu Dumnezeu, și vei avea pace; te vei bucura astfel iarăși de fericire.” Îl cunoști tu pe Dumnezeu? Dacă da, cât de bine Îl cunoști? Ai vrea să-L cunoști mai mult? E bine dacă răspunsul tău este „da”, dar să știi că lucrul acesta nu se va întâmpla peste noapte! Va trebui să fie o prioritate în viață ta, pe care s-o urmărești în fiecare zi. Când faci lucrul acesta, nu vei fi dezamăgit – pentru că Scriptura îți oferă această garanție: „Apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi.” (Iacov 4:8).


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 8:24-35


Cetatea Ai este cucerită, apoi arsă, locuitorii ei sunt măcelăriţi, împăratul ei este spânzurat, numai vitele sunt păstrate pentru popor, „după cuvântul Domnului pe  care-l poruncise lui Iosua” (v. 27). După ce au plătit din greu preţul pentru voia lor proprie, Iosua şi Israel se conformează de această dată instrucţiunilor divine până în cele mai mici detalii. Deuteronom 21.22, 23 interzicea lăsarea corpului unui om spânzurat pe lemn peste noapte, iar Iosua ţine cont de aceasta (v. 29), ceea ce dovedeşte că deja considera ţara ca fiind a lor.

Să nu precupeţim nici noi nici un efort pentru a ne comporta potrivit Scripturii! Câtă putere ar avea mărturia noastră dacă am putea răspunde la orice întrebare cu privire la purtarea noastră, la conduita noastră: Domnul cere aceasta, îmi cere mie, prin Cuvântul Său. Să-L privim pe Domnul Isus pe cruce. În ultima clipă a vieţii Sale ca Om ascultător, „ca să se împlinească Scriptura, El maispune: „Mi-e sete” (Ioan 19.28).

Scena care urmează (v. 30 la 35) răspunde şi ea instrucţiunilor din Deuteronom (cap.11.29; 27.1 …). Bărbaţi, femei, copii, tot poporul este adunat, inclusiv străinii (probabil şi Rahav se afla printre ei) în locul hotărât pentru a asculta legea. Şi în mijlocul acestei adunări era chivotul sfânt, simbol al Domnului Hristos. Adorarea şi bucuria sunt exprimate prin arderile-de-tot şi prin jertfele aduse.

7 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Ținând adevărul în dragoste.

Efeseni 4.15



Sunt două lucruri în acest îndemn: ceea ce trebuie să facem și modul în care trebuie să facem. Ceea ce trebuie să facem este să ținem adevărul pe care îl avem. „Cumpără adevărul și nu-l vinde” (Proverbe 23.23). Mântuirea este gratis; este un dar. Adevărul lui Dumnezeu poate costa foarte mult, fiindcă dacă este să-l ținem și să umblăm în el, va trebui să renunțăm la multe lucruri. Suntem îndemnați să ținem adevărul, însă un lucru și mai bun decât acesta este ca adevărul să ne țină pe noi. Putem ține adevărul și apoi să-i dăm drumul; dar dacă adevărul ne ține pe noi, el nu ne va da niciodată drumul.

Apoi este vorba de cum trebuie să ținem adevărul – „în dragoste”. A folosi adevărul ca pe o bâtă cu care să ne doborâm oponenții nu este ceea ce vrea Dumnezeu. Adevărul absolut exact, însă rece ca gheața, nu va atrage pe nimeni. Dificultatea aici este să menținem echilibrul dintre credincioșie și dragoste. Domnul ne-a încredințat adevărul și dorește să-l ținem, însă dorește de asemenea ca dragostea Lui să strălucească în aceasta.

Adesea auzim că trebuie să fim ascultători de Domnul. Iată o ocazie în care putem manifesta această ascultare: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiți unii pe alții, cum v-am iubit Eu” (Ioan 15.12). Trebuie să fim ca soarele, nu ca luna. Soarele dă atât lumină, cât și căldură; lumina este adevărul și căldura este dragostea și de ambele avem nevoie. Iată ce înseamnă să ținem „adevărul în dragoste” și avem un exemplu perfect în această privință în Domnul Isus Însuși. Nimeni n-a ținut adevărul atât de perfect cum l-a ținut El și nimeni nu a arătat o dragoste desăvârșită așa cum a arătat El.

S. Labelle

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci Tu ești nădejdea mea, Stăpâne, Doamne; În Tine mă încred din tinerețea mea; pe Tine mă sprijin.

Psalmul 71.5,6



Nu-ți pierde nădejdea!

Pe lângă dragoste și credință, nădejdea este una dintre principalele caracteristici ale creștinismului. Nădejdea este definită ca fiind încrederea în sprijinul sau în ajutorul altuia, certitudinea că ceva va fi favorabil. Nădejdea este o forță care îți pune mintea să exploreze fiecare posibilitate și să depășească orice obstacol.

La bătrânețe, pictorul francez Henri Matisse a fost anchilozat de o artrită gravă. Când a fost întrebat de ce mai ia penelul între degetele-i umflate, a răspuns: „Durerea trece, frumusețea rămâne”.

Pe când lucra la pictarea Capelei Sixtine, Michelangelo a devenit așa de descurajat, încât a dorit să renunțe. Însă, în fiecare dimineață, nădejdea îl îndemna să urce din nou pe schelă, pentru a-și duce la capăt frumoasa lucrare.

Întreținerea nădejdii este unul dintre mijloacele cele mai bune împotriva otrăvii nemulțumirilor. Nădejdea, asemenea luminii, oricât de mică ar fi, înfrumusețează și înveselește drumul vieții; și cu cât noaptea devine mai întunecoasă, cu atât raza de lumină devine mai luminoasă. De aceea, cititorule, nu-ți pierde nădejdea! Poți supraviețui multor pierderi, însă moartea nădejdii îți paralizează sufletul. Nădejdea este o siguranță, o încredere deplină. Ultimul cuvânt al lui Dumnezeu pentru tine nu este niciodată suferință sau necaz, ci ajutor, mângâiere, bucurie. Prezența Domnului în descurajarea noastră rezolvă toate problemele și frământările noastre, mici sau mari.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SIGURANȚA DE A FI ÎN HRISTOS – Fundația SEER

„Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat” (Romani 12:6)


 

 Oamenii nesiguri spun adesea „da,” când în realitate ar vrea să spună „nu”!

Dar cei care reușesc să fie ei înșiși, nu-i lasă pe alții să-i controleze. Ei se percep așa cum îi vede Dumnezeu; de aceea ei sunt conduși de Cuvântul lui Dumnezeu, și nu de teama de respingere.

În încercarea de a-i mulțumi pe toți, investești atât de mult efort, încât ajungi să te epuizezi. Ai sentimentul că nu poți fi tot ceea ce doresc ceilalți să fii? Vrei să spui „nu”, dar teama de a nu fi pe placul celorlalți te face să te supui? Și între timp, presiunea din lăuntrul tău devine tot mai mare și te gândești: „Nu mai pot continua așa!”?!

Nu te mânia pe cei care au tot mai multe pretenții de la tine. Tu ești responsabil pentru prioritățile din propria ta viață. Răspunderea se oprește la tine! Aceasta impune o cunoaștere clară a propriei valori, a propriei chemări, a propriei direcții, a propriilor scopuri și priorități.

Un autor creștin scria: „Ani de zile am trăit sub presiunea de a împlini așteptările tuturor. Mă gândeam: „Dacă îi dezamăgesc?” Credeam că ei sunt cei care mă presează, când de fapt fricile și nesiguranțele mele puneau o povară asupra mea. „Dar, spui tu, nu-ți pasă ce spun ceilalți?” Nu e problema mea ce cred ceilalți, decât dacă decid eu să fie problema mea!

Principala mea preocupare este să fiu pe placul lui Dumnezeu și să fiu ceea ce dorește El!” Tu trebuie să fii sigur de ceea ce ești în Hristos, și toate celelalte lucruri se vor subordona acestei siguranțe!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 8:14-23


„Ce vei face cu Numele Tău mare?”, întrebase Israel (cap. 7.9). De vreme ce păcatul este înlăturat, iar Israel se încrede în El, Dumnezeu le răspunde dându-le biruinţa. Şi artizanul acestei victorii, cel al cărui nume se repetă de multe ori în această relatare, este Iosua, aici din nou o imagine a Domnului Hristos, conducându-i pe ai Săi în luptele lor. Cu ajutorul suliţei sale întinse spre cetate, la porunca Domnului, Iosua arată cine dirijează operaţiunea şi aminteşte că există un plan de ansamblu, o strategie, cunoscută numai de El.

Ei bine, iată ce este Isus pentru noi! Este Cel care cunoaşte rolul fiecărui ostaş, Cel care-l pune pe fiecare la postul lui, în sfârşit, Cel care dă semnalul pentru fiecare mişcare. Privind spre Hristos, precum ostaşul spre steagul comandantului său, vom şti ce avem de făcut, vom căpăta curaj. Şi apoi, să nu uităm, noi nu luptăm singuri; avem fraţi şi surori care iau parte la aceleaşi bătălii. Totuşi acestea nu sunt ca în timpul lui Iosua, conflicte publice, glorioase şi spectaculoase. Victoriile noastre, în general, sunt purtate pe genunchi în camera noastră; singur Domnul va fi martor la aceasta.

4 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Și peste Egipt s-a ridicat un nou împărat, care nu-l cunoscuse pe Iosif.
Și norul a acoperit cortul întâlnirii și gloria Domnului a umplut cortul.

Exod 1.8; 40.34



Cartea Exod descrie robia și suferințele îndurate de israeliți în Egipt. Noul împărat al Egiptului nu-l cunoștea pe Iosif. Nu-L cunoștea nici pe Domnul și nu avea nicio intenție să asculte de glasul Lui. „Și egiptenii i-au înrobit pe fiii lui Israel cu asprime. Și le-au amărât viața prin muncă grea la lut și la cărămizi și prin tot felul de munci pe câmp; toată munca lor cu care îi înrobeau era aspră” (Exod 1.13,14). Satan este un stăpân aspru.

Însă strigătul poporului s-a suit la Dumnezeu, iar El a auzit geamătul lor. Citim că Dumnezeu a auzit, că Dumnezeu Și-a adus aminte, că Dumnezeu a privit și că Dumnezeu a luat la cunoștință despre starea lor. Apoi El a acționat în har suveran pentru a-i elibera, S-a descoperit ca fiind marele Eu sunt și a declarat: „Am coborât ca să-i eliberez” (Exod 3.8). În persoana lui Moise, Dumnezeu a ridicat un eliberator prin care avea să-i scoată din Egipt și să-i aducă la Sine.

Răscumpărarea prin sânge și eliberarea prin putere formează baza pe care Dumnezeu poate locui în mijlocul poporului Său. Cortul întâlnirii a fost construit conform modelului văzut pe Muntele Sinai. Când Moise a încheiat lucrarea de construire a cortului, gloria Domnului a venit și a umplut cortul. Domnul locuia acum în mijlocul poporului Său răscumpărat.

În Geneza vedem drumul descendent al omului, din cauza neascultării, care a început cu grădina din Eden și s-a încheiat cu un sicriu în Egipt. În Exod vedem eliberarea din Egipt, împăcarea cu Dumnezeu și plăcerea Lui de a locui în mijlocul poporului Său. „Norul Domnului era deasupra cortului ziua și era un foc în el noaptea, înaintea ochilor întregii case a lui Israel, în toate călătoriile lor” (Exod 40.38).

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Bunătatea mea nu ajunge până la Tine! Îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea feței Tale sunt bucurii nespuse, și desfătări veșnice la dreapta Ta.

Psalmul 16.2,11



Bucurie – sau tristețe?

Cu ocazia vizitei sale în Statele Unite ale Americii, scriitorul rus Maxim Gorki a fost condus pe insula Coney. Gazdele l-au purtat prin tot felul de locuri interesante. Trecând prin mulțimea zgomotoasă, ei l-au plimbat pe la muzee, palate și spectacole de cabaret, crezând că distinsul scriitor se va distra de minune. La sfârșitul unei astfel de zile, aparent perfecte în ochii multora, gazdele l-au întrebat dacă i-a plăcut. Scriitorul a rămas o vreme pe gânduri și apoi a zis:

— Voi trebuie să fiți un popor foarte trist!

Deși gazdele au rămas uimite de cele auzite, Gorki avea totuși dreptate. Orice societate a cărei existență se bazează pe bucuriile ieftine, de o clipă, trebuie să fie, într-adevăr, o societate foarte tristă. Domnul Isus ne oferă ceva cu mult mai bun. El a declarat: „Eu am venit ca oile să aibă viață și s-o aibă din belșug” (Ioan 10.10). Cuvântul folosit în textul original pentru „belșug” este „supraabundență”. Mântuitorul ne oferă o viață de supraabundență. Nu există bucurie mai mare ca aceea de a ști că Dumnezeu ne iubește așa de mult, încât L-a dat pe Fiul Său la cruce pentru salvarea noastră. Aceasta este sursa bucuriei veșnice. Fiecare este pus în fața alegerii. Ce vom alege: bucuria – sau tristețea? Numai înaintea Feței Domnului și Mântuitorului nostru sunt bucurii de nedescris.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PROCESULVINDECĂRII – Fundația SEER

„Isus a luat cuvântul și a zis: „Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă unde sunt?” (Luca 17:17)


 

 Vă invit să fim atenți la modul în care Domnul Isus i-a vindecat pe acei zece leproși, ca să vedem ce învățături putem primi:

1) Ei nu au ratat momentul. „Și-au ridicat glasul și au zis: „Isuse, Învățătorule, ai milă de noi!” (v. 3). Oamenii disperați rostesc rugăciuni pline de disperare. Cui îi pasă de avuții și de înfățișare, când se află pe moarte? Acești oameni și-au dat seama că Domnul Isus „trecea” pe acolo (vezi v. 11) și cel mai rău lucru care li se putea întâmpla era ca El să treacă pe lângă ei fără să-i observe! Așa că nu au ratat momentul și au strigat către El. Și tu poți face acest lucru, pentru că nimeni nu te poate auzi la fel ca Dumnezeu (vezi Psalmul 118:5).

2) Ei au fost nevoiți să aștepte. Vindecarea lor nu s-a produs pe loc; a fost un proces în etape. „Pe când se duceau, au fost curățiți” (Luca 17:14). De multe ori funcționează așa. Nu e vorba de un singur pas, ci de un angajament de a-ți croi drum printre obstacole și temeri până ajungi la minune. Dar merită efortul și apreciezi mai mult eliberarea atunci când o iei de la capăt zi de zi în totală dependență de Dumnezeu!

3) Numai unul din cei zece s-a întors pentru a mulțumi. De aceea Domnul Isus a întrebat: „Dar ceilalți nouă unde sunt?” Au fost prea ocupați? Au fost prea absorbiți de propria lor persoană? Sau prea bucuroși? Ori uitaseră? Să remarcăm ce i-a spus Domnul Isus celui care s-a întors: „Credința ta te-a mântuit.” (v. 19) Vindecarea trupului este adesea realizată prin intermediul medicinei, dar devii mântuit (în ceea ce privește trupul, mintea și sufletul) doar atunci când petreci timp în închinare autentică înaintea singurului Dumnezeu adevărat, și când ajungi să-L cunoști!

<i

 

 

 

 


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 7:1-15


După Ierihon, iat-o pe Ai, o cetate aparent mică. În adevăr, pare uşor a-i veni de hac, fără a-i mai deranja pe toţi oamenii de război; trei mii vor fi suficienţi. Contrar tuturor aşteptărilor, Israel este înfrânt. Este rândul inimii poporului să se topească, cum se topise, puţin înainte, inima duşmanilor săi (5.1). Iosua, descurajat, cade cu faţa la pământ şi se lamentează.

Dar DOMNUL îl invită să se ridice şi să înţeleagă motivul înfrângerii.

Lucrul blestemat, cu alte cuvinte păcatul, Îl împiedică pe Dumnezeu să apere cauza poporului Său.

Ce lecţie importantă pentru fiecare dintre noi! Conştiinţa noastră este ca şi tabăra lui Israel. Un păcat pe care îl ascundem, pe care refuzăm să-l mărturisim oamenilor şi lui Dumnezeu, ne lipseşte de comuniunea cu El, fără de care un credincios este înfrânt înainte de bătălie. Lucru încă mai grav: este vorba de marele
Nume pe care îl purtăm (v. 9), cel al Domnului Hristos, care va fi dezonorat prin slăbiciunea noastră. „Ce vei face cu Numele Tău
mare?” este o rugăciune înţeleaptă. Cel care vorbeşte astfel ştie să pună gloria lui Dumnezeu înaintea propriilor interese.

„Ajută-ne, Dumnezeul mântuirii noastre, pentru gloria Numelui Tău! Şi scapă-ne şi iartă-ne păcatele, pentru Numele Tău” va cere Asaf în Psalmul 79.9.

3 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu sunt, nu vă temeți!

Ioan 6.20



Citim în Evanghelia după Matei că Domnul i-a silit pe ucenici să intre în corabie și să treacă înaintea Lui pe partea cealaltă a lacului (Matei 14.22). Când furtuna s-a stârnit, făcând ca valurile să lovească în corabie, Domnul a apărut mergând pe ape. În timp ce ei se trudeau să vâslească împotriva vântului, Domnul Isus fusese pe munte, rugându-Se. Aceasta este o imagine a Lui ca Mare Preot al nostru, care trăiește pururi pentru a mijloci pentru noi. Apoi însă, în mijlocul furtunii, Domnul Însuși a venit la ei, în ceasul cel mai întunecat al nopții, spunând: „Eu sunt, nu vă temeți!”.

Aceasta este o afirmație plină de putere. Marele Eu sunt a apărut în mijlocul furtunii, iar când ei L-au luat în corabie, furtuna a încetat. Domnul nu dorea ca ei să nu știe cine este El și nu dorea ca ei să rămână într-o stare de spaimă.

În Ioan 18.7, când soldații au venit să-L aresteze pe Domnul Isus și I-au spus că-L caută pe Isus din Nazaret, Domnul le-a răspuns: „Eu sunt”. Aceste cuvinte i-au umplut de spaimă și i-au făcut să cadă la pământ. Aceleași cuvinte însă, în Luca 24.39, au risipit teama din inimile celor care credeau în El.

Când trecem prin furtunile acestei lumi și teama începe să ne cuprindă, să ne aducem aminte că Domnul Isus, marele Eu sunt, ni Se va descoperi cu siguranță și ne va spune: „Eu sunt, nu vă temeți!”.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Să fiu găsit în El, nu având ca dreptate a mea pe aceea a legii, ci pe aceea care este prin credința în Hristos.

Filipeni 3.9



Problemele unei familii (2)

Ieri am vorbit despre un adevăr practic, absolut necesar, atât în viața de familie, cât și în viața oricărui creștin. Dumnezeu nu ne va da smerenie, răbdare, sfințenie sau dragoste ca daruri separate ale harului Său. Dumnezeu nu este un distribuitor cu amănuntul, împărțindu-ne harul Său în pachețele, măsurându-ne o cantitate de răbdare celor nerăbdători, puțină dragoste celui care nu poate iubi, o măsură de smerenie unui om mândru, în cantități pe care să le luăm și să le folosim apoi ca pe un fel de capital. Dumnezeu ne-a dat un singur Dar, menit să ne satisfacă toate nevoile: pe Fiul Său Isus Hristos, în care avem totul pe deplin. Și, pe măsură ce privesc la Domnul și Mântuitorul și Îl las să-Și trăiască viața Lui în mine, El va arăta smerenia, răbdarea, iubirea, toate acestea în locul meu.

Viața nouă nu ne este dată ca un element separat, ci ne este oferită în Domnul și Mântuitorul nostru. Relația noastră cu Fiul lui Dumnezeu este relația noastră cu viața adevărată. Nu contează care este lipsa ta personală sau dacă ai o mie și una de probleme diferite. Dumnezeu are întotdeauna un singur răspuns, și acela este mai mult decât suficient: pe Fiul Său Isus Hristos. El este răspunsul la fiecare nevoie omenească. Să apelăm la Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos pentru toate problemele noastre prezente și viitoare! Cine apelează la Domnul va primi ajutor în toate problemele și întrebările sale.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VIZITAT DE UN ÎNGER – Fundația SEER

„Unii… au găzduit, fără să știe, pe îngeri” (Evrei 13:2)


 

 Într-o zi, Debby Gass conducea prin Nevada, când mașina sa sport a rămas fără combustibil. O tânără, aflată într-o mașină mică blocată pe o autostradă pustie, necirculată – iată o situație care n-are cum să nu provoace temeri! Nu după multă vreme, a tras pe dreapta un tractor cu remorcă și din el a coborât un tip de vreo doi metri, care a întrebat: „Aveți nevoie de ajutor, doamnă?” Când i-a explicat necazul, bărbatul i-a spus să încuie mașina și să meargă cu el până la un service auto aflat la câțiva kilometri depărtare de granița dintre state. Ce era de făcut? Glasul lui Dumnezeu pe care îl auzea Debby, o voce în care învățase să aibă încredere, i-a șoptit: „Stai liniștită. Du-te cu el!” În timp ce mergeau cu tractorul, bărbatul i-a povestit că a fost în închisoare, că L-a întâlnit pe Hristos și că viața lui a fost schimbată radical. I-a arătat poze cu soția și familia. Când s-au întors la mașina ei, i-a turnat o canistră de combustibil în rezervor, și-a luat la revedere și a plecat. Apoi… incredibilul s-a produs! Când Debby și-a pornit mașina ca să plece – pe o șosea pe care aveai vizibilitate kilometri întregi în ambele direcții – tractorul nu se mai vedea nicăieri. Un ditamai tractor cu remorcă, de patruzeci de tone, cu tot cu șofer… dispăruse! Biblia spune: „Să nu dați uitării primirea de oaspeți, căci unii, prin ea, au găzduit, fără să știe, pe îngeri.” Debby este convinsă că Dumnezeu a trimis un înger ca s-o ajute în acea zi. Care este părerea ta?

Mulți dintre noi avem experiențe similare, dar cu toate acestea nu le spunem altora. Poate din teama de a nu fi judecați, sau poate pentru că abia peste o vreme ne dăm seama că, de fapt, am fost vizitați de un înger!

Dar Biblia spune că: „Îngerul Domnului tăbărăște în jurul celor ce se tem de El și-i scapă din primejdie.” (Ps.34: 7)

<i

 

 

 

 


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 6:15-27


Cât de ridicol şi de ineficace trebuie să le fi părut locuitorilor Ierihonului marşul acestor trompetişti în jurul zidurilor lor! S-a mai văzut vreodată un asediu întreprins în felul acesta? Batjocoritorii nu trebuie să fi lipsit! „Dar Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari” (1 Corinteni 1.27). Dincolo de armele văzute ale omului, care impresionează, credinţa lucrează în chip nevăzut. Potrivit promisiunii Domnului, dacă am avea credinţă cât un grăunte de muştar, Dumnezeu va înlătura din calea noastră obstacolele atât de înspăimântătoare (Matei 17.20).

„Armele luptei noastre nu sunt fireşti, ci puternice, potrivit lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor” (2 Corinteni 10.4). Să folosim această armă imbatabilă: rugăciunea. Dacă în calea noastră se înalţă obstacole precum «Ierihonul», să învăţăm, ca şi Israel, să le înconjurăm împreună cu Domnul (chivotul), ridicându-ne vocile către Dumnezeu. Apoi, la vremea hotărâtă de El, vom vedea zidurile căzând, aşa cum au căzut acestea în ziua a şaptea.

Israel a primit un avertisment uşor de înţeles de oricine: cetatea va fi anatema, blestemată (dată nimicirii sau închinată nimicirii prin blestem). Numai Rahav avea să fie cruţată, împreună cu ai ei, ca urmare a credinţei sale. Funia stacojie, uşor de reperat în timpul celor 13 înconjurări ale cetăţii, era la locul ei.

2 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi.

Exod 12.13


Există mulți credincioși care nu îndrăznesc să contrazică eficacitatea sângelui lui Hristos și care totuși nu se bucură de o pace temeinică. Astfel de credincioși mărturisesc că sunt siguri de faptul că sângele este suficient, însă că nu sunt siguri că această suficiență este valabilă și pentru ei, fiindcă – cred ei – nu au suficientă credință. Mulți creștini se află într-o astfel de stare nefericită. Ei se preocupă cu credința lor, în loc să se preocupe cu sângele lui Hristos și cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ei privesc la ei înșiși, în loc să privească la Hristos. Aceasta nu este credință și, în consecință, nu au pace. Israelitul aflat la adăpostul sângelui mielului poate fi o lecție instructivă pentru astfel de credincioși. El nu era scăpat de urgie datorită gândurilor sale despre sânge, ci, în mod simplu, datorită sângelui însuși. Fără îndoială că el credea în puterea acelui sânge și avea anumite gânduri despre el, însă Dumnezeu nu spusese: «Când voi vedea credința voastră în sânge, voi trece pe lângă voi». Nu, ci sângele, în demnitatea lui exclusivă și în eficacitatea lui divină, era așezat înaintea lui Israel. Iar dacă vreun israelit ar fi așezat chiar și o singură bucățică de azimă lângă sânge, ca temei pentru o siguranță sporită, atunci L-ar fi făcut mincinos pe Iahve și ar fi tăgăduit suficiența remediului Său.

Întotdeauna suntem înclinați să privim la ceva legat de noi înșine, pentru ca astfel să facem din sângele lui Hristos temelia păcii noastre. Există o lipsă tristă de claritate cu privire la această chestiune vitală, lucru făcut evident de către îndoielile și temerile cu care se confruntă atât de mulți din poporul lui Dumnezeu. Tendința noastră, în ce privește temelia păcii, este să privim la roadele lucrării Duhului în noi, mai degrabă decât la lucrarea lui Hristos făcută pentru noi.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu ne-a dat viața veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viața; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața.

1 Ioan 5.11,12


Problemele unei familii (1)

Mă aflam odată în casa unei tinere familii creștine. La puțin timp după sosirea mea, soții mi-au cerut să mă rog pentru ei. Eu i-am întrebat care este problema lor. „În ultima vreme nu am avut o umblare bună”, mi-au mărturisit ei. „Suntem atât de ușor iritați de copii; în ultimele săptămâni, amândoi ne-am ieșit din fire de mai multe ori pe zi. Ne dăm seama că prin aceasta Îl necinstim pe Mântuitorul. Vreți să vă rugați ca Domnul să ne dea răbdare?” — „Nu pot face așa ceva”, am răspuns eu. „Ce vreți să spuneți?”, m-au întrebat ei. „Vreau să spun că un lucru este cât se poate de sigur, și anume că Dumnezeu nu va asculta rugăciunea.”

După această afirmație, tinerii, plini de uimire, m-au întrebat: „Vreți să spuneți că am mers atât de departe, încât Dumnezeu nu mai vrea să ne asculte când Îl rugăm să ne facă răbdători?”. — „Nu, nu vreau să spun așa ceva, dar aș vrea să vă întreb dacă voi v-ați mai rugat pentru lucrul acesta. V-a răspuns Dumnezeu?” — „Nu.” — „Știți de ce nu v-a răspuns? Pentru că nu aveți nevoie de răbdare!” Atunci ochii soției s-au încruntat. „Ce vreți să spuneți?”, a izbucnit ea. „N-avem nevoie de răbdare, când noi ne ieșim din fire de dimineața până seara? E absurd! Ce vreți să spuneți de fapt?” Atunci i-am răspuns calm: „Nu de răbdare aveți voi nevoie, ci de Însuși Domnul Isus Hristos”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVAȚĂ DIN EXPERIENȚELE NOCTURNE! – Fundația SEER

„Seara vine plânsul, iar dimineața veselia” (Psalmul 30:5)


 

Dumnezeu este alături de noi în „experiențele noastre nocturne.”

Să ne gândim puțin: ai fost doborât, dar prin harul lui Dumnezeu te-ai ridicat iarăși. Indiferent cât de întunecată este noaptea, ai trăit și ai văzut lumina dimineții. Vremurile sunt schimbătoare, relațiile se schimbă și ele, dar Dumnezeu este mereu același. El este cel care te-a scăpat din fiecare necaz din trecut, și El promite că va fi cu tine în fiecare zi din viitor.

Să remarcăm cuvintele: „vine veselia”. Asta înseamnă că te vei ridica și te vei bucura din nou! Instinctul tău de supraviețuire pornește dintr-un izvor care se află deja înlăuntrul tău, și Domnul este cel ce alimentează acel izvor! Lasă-l să curgă! Nu trebuie să-l faci să curgă, doar să-l lași să curgă.

Dr. Thomas Fuller, cleric și istoric din sec. al XVI-lea, a afirmat: „Dacă nu ar fi nădejdea, inima s-ar frânge.”

Indiferent prin ce treci în acest moment, nu te da bătut până nu vezi dimineața. Ea se află la sfârșitul fiecărei nopți întunecate și al fiecărei promisiuni încălcate… și sosește întotdeauna! După fiecare eșec, lovitură, trădare și respingere – zorii zilei se vor ivi în mod sigur! Nu lăsa nimic să te împiedice să crezi asta! Dumnezeu îți va șterge lacrimile și te vei trezi întotdeauna cu o cântare nouă.

Una dintre cele mai extraordinare promisiuni din Scriptură este următoarea: „îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineață. Și credincioșia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moștenire”, zice sufletul meu, „de aceea nădăjduiesc în El.” Domnul este bun cu cine nădăjduiește în El, cu sufletul care-L caută.” (Plângerile lui Ieremia 3:22-25).

Ziua de ieri s-a încheiat azi-noapte. Astăzi este o nouă zi! Deci „trezește-te”, și bucură-te de ea!

<i

 

 

 

 


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 6:1-14


Ca o santinelă redutabilă veghind la intrarea în Canaan, cetatea puternică a Ierihonului se înălţa blocând drumul poporului. Obstacol înspăimântător! La ce corespunde aceasta pentru noi? Când cineva de curând întors la Dumnezeu, care a trecut de puţin timp de la moarte la viaţă, se pregăteşte să-şi pună credinţa în practică, Satan caută să-l înspăimânte din prima clipă.

Pune în faţa lui mari dificultăţi: De dat o mărturie în faţa unor prieteni batjocoritori, de renunţat la un obicei, de făcut o mărturisire sau o cerere de iertare cuiva care a ofensat. Mai mult chiar, în unele ţări, cei care se declară credincioşi au de suferit adevărate persecuţii. Cum facem faţă acestor reacţii inevitabile ale vrăjmaşului?

Lăsându-L pe Domnul să conducă totul în felul Său. De la noi El aşteaptă o încredere deplină în El, râvnă (observaţi-i cum se trezeau dis-de-dimineaţă), o mărturie foarte clară, simbolizată prin cele şapte trompete. Şi perseverenţă, bineînţeles! Şapte zile şi în a şaptea zi de şapte ori! Răbdarea trebuie să-şi desăvârşească lucrarea (Iacov 1.4). În sfârşit, condiţia esenţială: trebuie să fim conştienţi de prezenţa Domnului cu noi în umblarea noastră de fiecare zi. Chivotul care se oprise în Iordan pentru Israel acum este cu ei pentru a le asigura victoria (v. 6).

1 Decembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Și au venit la Mara și n-au putut să bea apele din Mara, pentru că erau amare … Și el a strigat către Domnul; și Domnul i-a arătat un lemn și el l-a aruncat în ape și apele s-au făcut dulci.
Astfel încât, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru fiecare.

Exod 15.23,25; Evrei 2.9



Mara este o imagine a acestei lumi – o pustie cu ape amare, aflată sub blestemul pricinuit de păcatele oamenilor. „Pentru că plata păcatului este moartea” (Romani 6.23). Moartea este simbolizată prin apele amare. Care este deci remediul?

„Domnul i-a arătat un lemn.” A trebuit ca lemnul să-i fie arătat lui Moise, fiindcă el nu-l putea vedea de unul singur. Era nevoie de intervenția lui Dumnezeu pentru ca el să vadă lemnul, lemn care este o imagine a lui Hristos venit în trup pentru a face voia lui Dumnezeu și, de asemenea, este o imagine a crucii. Dacă Domnul nu ne arată crucea Sa, nu vom putea niciodată vedea semnificația ei profundă. Doar atunci putem înțelege cine este binecuvântatul nostru Domn. Fie ca El să ne arate crucea Sa, iar noi, prin intermediul ei, să-L contemplăm cu inimi tot mai pline de admirație!

Vindecarea apelor amare a depins de lemnul aruncat în acele ape. Domnul a fost „aruncat” cu violență și fără îndurare în apele morții, pentru ca ele să devină dulci pentru noi. „Astfel încât, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru fiecare” (Evrei 2.9). Ce amărăciune infinită a gustat El pe cruce! Toată lauda să-I fie adusă binecuvântatului nostru Domn și Mântuitor!

F. S. W.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar El era străpuns pentru nelegiuirile noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El.

Isaia 53.5



Calea Domnului

Calea Domnului și Mântuitorului nostru pe acest pământ a fost o cale de suferință. Calvarul Său a început la ieslea Betleemului și a continuat până la Golgota, unde a fost răstignit între doi tâlhari pe o cruce între cer și pământ. În trecerea Sa pe pământ, Domnul Isus Hristos a simțit durerea umană. El, care a fost fără păcat, a trebuit să sufere din partea creaturii Sale.

Lucrarea Domnului Isus Hristos era necesară nu pentru a întoarce inima lui Dumnezeu spre păcătos, ci pentru a întoarce inima păcătosului spre Dumnezeu. Dar încă de la început, de când Domnul Isus a venit în lume, lumea nu L-a cunoscut, deși El Însuși era Creatorul tuturor lucrurilor. Toate lucrările Mântuitorului dădeau mărturie despre atotputernicia Sa, dar oamenii au trecut mai departe cu nepăsare și cu necredință. „Și aceasta este judecata: că Lumina a venit în lume și oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” (Ioan 3.19).

Dacă aceasta este starea cititorului, dorim să-i spunem că astăzi este ziua mântuirii. Să nu uităm că Mântuitorul a venit pe pământ să facă voia lui Dumnezeu, să îndepărteze păcatul nostru, jertfindu-Se pe Sine. Mântuitorul a fost străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre pe cruce. Suferințele Mântuitorului – jertfa Sa – au rezolvat o dată pentru totdeauna problema apropierii omului de Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass



SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 5:1-15


Iată-ne şi pe ţărmul învierii! Ce găsim aici? Dureroasă descoperire! Întâi vrăjmaşii din afară care au reapărut. Dar curaj! Ei sunt fără „suflare” (v. 1), fiind deja învinşi prin Hristos la cruce (Coloseni 2.15). Dar şi potrivnicul lăuntric, carnea, este prezent. Oare n-a fost el declarat mort, îngropat în adâncul Iordanului? Cu siguranţă! În ochii lui Dumnezeu, acolo îi este locul. Dar trebuie ca şi noi să ne socotim pe noi înşine morţi faţă de păcat (Romani 6.11), recunoscând că acesta nu are nici un drept să se manifeste.

Circumcizia corespunde acestei judecăţi pe care trebuie să o aplicăm la fiecare nouă manifestare a cărnii în noi. Odată înfăptuită, descoperim resursele şi bucuriile care ne aşteaptă pe acest „ţărm” al locurilor cereşti. Întâi grâul vechi al ţării, care înlocuieşte mana, imagine a Hristosului glorificat cu care se hrăneşte cel răscumpărat.

Urmează Paştele; acesta poate fi celebrat chiar şi sub zidurile Ierihonului. „Tu îmi întinzi o masă înaintea vrăjmaşilor mei” (Psalmul 23.5). În sfârşit, iată Îngerul promis de DOMNUL încă din primele zile ale «exodului» (Exod 23.23). Domnul Isus este pentru noi în cer şi conduce luptele noastre, dacă noi Îi lăsăm Lui conducerea.

30 Noiembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Chiar dacă aș umbla prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău: pentru că Tu ești cu mine; toiagul Tău și nuiaua Ta mă mângâie.

Psalmul 23.4



Realitatea morții este un subiect care îi înspăimântă pe oameni. Această frică există fiindcă oamenii au o conștiință vinovată și știu că nu vor putea sta înaintea lui Dumnezeu, în ziua judecății. Satan folosește această teamă pentru a-i ține pe oameni în robie, însă Hristos i-a eliberat pe credincioși de această teamă (Evrei 2.14,15). Biblia numește moartea ca fiind „vrăjmașul din urmă” și vestește timpul când ea va fi nimicită pentru totdeauna (1 Corinteni 15.26; Apocalipsa 20.14). Moartea este acum doar o umbră pentru cel credincios; ea nu mai înseamnă judecată, ci este doar acel mijloc prin care suntem aduși în prezența Domnului. De fapt, Pavel o enumeră printre posesiunile noastre – toate lucrurile sunt ale noastre, inclusiv moartea (1 Corinteni 3.21,22)!

Mai există însă ceva în acest pasaj. „Valea umbrei morții” nu face referire doar la patul de moarte, ci este o descriere a lumii prezente. Lumea este o scenă marcată de moarte. Umbra morții este proiectată asupra ei de la căderea lui Adam. Mai mult, de la învierea lui Hristos, lumea este acum doar un mormânt gol – Hristos a plecat din ea și în curând El va instaura o lume nouă, al cărei Conducător va fi El Însuși.

Pe măsură ce trecem prin această „vale a umbrei morții” nu trebuie să ne temem de dumnezeul ei, nici necazurile din ea (2 Corinteni 4.4; Romani 8.22). Toiagul și nuiaua Bunului Păstor ne oferă protecție și sprijin – El ne va trece cu bine prin această vale întunecată.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, pentru ca dărnicia ta să fie făcută în ascuns; și Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti.

Matei 6.3,4



Milostivul necunoscut

Un bărbat în vârstă se întorcea spre casă într-o noapte geroasă, pe un drum mai puțin circulat. Pe drum, mașina pe care o conducea s-a oprit dintr-o dată. Bărbatul a coborât pentru a verifica motivul opririi motorului. Fiind polei, a alunecat, fracturându-și un picior. A încercat să se ridice, dar durerea l-a țintuit pe loc. În timp ce zăcea prăbușit, cu trupul aproape biruit de îngheț, bărbatul a fost conștient că se află în pragul morții. Atunci a început să se roage lui Dumnezeu. După câtva timp, un tânăr a oprit cu mașina lângă el, l-a ridicat și l-a dus la un spital din apropiere; și a fost salvat. Familia ar fi dorit mult să-l cunoască pe milostivul necunoscut, dar nu a reușit. Tânărul și-a împlinit misiunea și a plecat mai departe. De atunci, familia a început să-I mulțumească lui Dumnezeu că a purtat de grijă tatălui prin acel om milostiv necunoscut.

Probabil, acel tânăr a cunoscut cuvintele Mântuitorului Isus Hristos: „Tu deci, când faci milostenie, nu suna cu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe străzi, ca să fie slăviți de oameni … Ci tu, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta” (Matei 6.2,3). Iată cuvinte încurajatoare, rostite de Mântuitorul, pe care fiecare creștin este chemat să le pună în practică! Să nu facem din milosteniile către alții un prilej de laudă sau de mândrie! Milostenia făcută în ascuns își primește o dreaptă răsplătire din partea lui Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DESPRE ANGAJAMENTE (2) – Fundația SEER

„Să-și ia crucea în fiecare zi, și să Mă urmeze” (Luca 9:23)


Să ne gândim la următoarele angajamente:

1) Angajamentul la locul de muncă. În trecut, angajatorii își prețuiau angajații, iar angajații își prețuiau angajatorii. Dar în zilele noastre, serviciul a devenit un loc din ce în ce mai ostil, cu angajați care își urăsc șefii și care fac minimum necesar, în timp ce șefii sunt deseori exigenți și își disprețuiesc angajații. Calea lui Dumnezeu cheamă la un angajament reciproc. „Slujiți-le nu numai când sunteți sub ochii lor, ca și cum ați vrea să plăceți oamenilor, ci ca niște robi ai lui Hristos, care fac din inimă voia lui Dumnezeu. Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor” (Efeseni 6:6-7). Dacă ești un angajator, ai grijă că-L reprezinți pe Dumnezeu!

2) Angajamentul față de biserică. Mulți oameni sunt nepăsători și au o abordare superficială față de biserică. Ei tratează biserica ca pe un local „cu autoservire”, adică își aleg ce le place și nu se-ating de ce nu le place. Domnul Isus a zis: „voi zidi Biserica Mea” (Matei 16:18). A fi membru într-o biserică necesită o relație de legământ între credincioși, în care toți suntem de acord să ne încurajăm, să ne hrănim, să ne ocrotim, să ne prețuim, să ne rugăm unii pentru alții și să ne împlinim misiunea împreună (vezi 1 Corinteni 12:12-31).

3) Angajamentul față de Hristos. Domnul Isus Și-a luat un angajament prioritar, exclusiv față de noi prin venirea Sa în lume, prin viața, suferința, răstignirea și moartea Sa, și El ne cere să ne luăm și noi un angajament la fel față de El. „Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi, și să Mă urmeze.” Asta înseamnă că nu-ți mai urmezi dorințele sau voința proprie, ci Îl urmezi pe Domnul, dorințele Sale și voia Sa. Acestea sunt angajamentele fundamentale, și asta așteaptă Dumnezeu de la copiii Lui.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 4:9-24

La porunca Domnului, Iosua a luat douăsprezece pietre din albia râului pentru a face un monument la Ghilgal (v. 20). În Iordan, în locul de unde le-a luat, a ridicat alte douăsprezece pietre, care au fost acoperite de apă (v. 9). „Ce înseamnă pietrele acestea” pentru noi? (v. 6). Epistola către Romani explică aceasta arătând că ele îi reprezintă pe credincioşii identificaţi cu Hristos în moartea Lui (în fundul râului) şi în învierea Lui (pe malul râului, în Canaan – Romani 6.5).

Unitatea poporului este reprezentată prin cele douăsprezece pietre (douăsprezece seminţii) din care era alcătuit monumentul. Să nu uităm că această lucrare a puterii a fost înfăptuită pentru toţi cei răscumpăraţi, chiar dacă mulţi nu au cunoştinţă, iar dublul semn de aducere aminte este o mărturie eternă a acestui fapt.

Astfel, crucea mi-a adus trei extraordinare eliberări reprezentate prin Paşte, Marea Roşie şi Iordan. Paştele ne spune că suntem eliberaţi de judecata lui Dumnezeu; Marea Roşie, că suntem eliberaţi de vrăjmaşii din totdeauna, de Satan şi de lume, şi Iordanul ne învaţă că avem putere asupra tiranului vrăjmaş lăuntric: carnea. Primele două adevăruri sunt înţelese odată cu naşterea din nou, dar cel de-al treilea are drept corespondent ceea ce se numeşte eliberare.

29 Noiembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Cei care au rămas, care au scăpat din captivitate acolo, în provincie, sunt în mare necaz și în rușine; și zidul Ierusalimului este dărâmat și porțile lui sunt arse de foc.

Neemia 1.3



Neemia află că, în ciuda trezirilor de mai înainte, poporul era în mare necaz și în rușine, și că zidurile Ierusalimului erau dărâmate, iar porțile lui erau arse de foc. Poporul lui Dumnezeu se poate afla în mare necaz, din cauza persecuției, în urma mărturiei lui pline de credincioșie; totodată el poate suferi ocara pentru numele lui Dumnezeu. Într-un astfel de caz este ferice de el, fiindcă Domnul spune: „Fericiți sunteți voi când vă vor defăima și vă vor persecuta și, mințind, vor spune împotriva voastră orice lucru rău, din cauza Mea” (Matei 5.11). Petru a scris: „Dacă sunteți batjocoriți pentru Numele lui Hristos, ferice de voi” (1 Petru 4.14).

Din nefericire însă, poporul lui Dumnezeu poate fi în necaz din cauza stării spirituale joase și în rușine din cauza inconsecvenței în umblare. Așa stăteau lucrurile în timpul lui Neemia, iar mărturie pentru aceasta erau zidurile dărâmate și porțile arse ale Ierusalimului, care erau totodată rezultatul stării spirituale joase a poporului.

Zidul simbolizează menținerea separării de rău; porțile sunt o imagine a grijii manifestate în primire și în exercitarea disciplinei. În orice veac, neglijența cu privire la asocieri și la exercitarea disciplinei în mijlocul poporului lui Dumnezeu sunt semne sigure ale stării morale joase. Nu poate exista prosperitate spirituală în mijlocul poporului lui Dumnezeu dacă nu este menținută separarea față de lume, fie că este vorba de lumea păgână, ca în zilele lui Neemia, sau de lumea iudaismului corupt, ca în zilele ucenicilor, ori de lumea creștinătății corupte, ca în zilele noastre.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

În sfârșit, toți să fiți cu aceleași gânduri, suferind împreună cu alții, plini de dragoste frățească, miloși, smeriți … căci la aceasta ați fost chemați: să moșteniți binecuvântarea.

1 Petru 3.8,9



Îndemnuri

Inspirat de Duhul Sfânt, apostolul Petru a scris și îndemnuri pentru familie, dar și pentru toți credincioșii. Femeile erau îndemnate să fie supuse soților lor în toată modestia și curăția, pentru ca efectele Cuvântului, prin roadele pe care el le aduce, să poată fi o mărturie, dacă soții nu voiau să asculte de Cuvânt. Femeile trebuiau să conteze cu răbdare și cu blândețe pe fidelitatea lui Dumnezeu și să nu se lase înspăimântate la vederea vrăjmașilor. Tot așa, și soții trebuiau să locuiască cu înțelepciune cu soțiile lor, afecțiunile și relațiile lor fiind guvernate de cunoștința creștină. Ei trebuiau să-și onoreze soțiile, ca fiind moștenitoare, împreună cu ei, ale harului vieții.

Apoi, toți creștinii erau îndemnați să umble într-un duh de pace și de blândețe, arătând în relațiile lor cu ceilalți acea binecuvântare ai cărei moștenitori erau, fapt pentru care erau datori să manifeste acest duh. Urmărind ce este bine și având limba condusă de temerea de Domnul, evitând răul și țintind pacea, ei se vor bucura de viața prezentă, sub privirea lui Dumnezeu. Căci ochii Domnului sunt asupra celor drepți și urechile Lui sunt îndreptate spre cererile lor, dar fața Domnului este împotriva celor ce fac răul. Mai mult, dacă ei urmăresc ceea ce este bine, cine le va face rău? Purtându-le în inimi și punând în practică aceste îndemnuri dumnezeiești, vom fi fericiți în umblarea noastră. Aceasta este deci guvernarea lui Dumnezeu și acestea sunt principiile potrivit cărora El veghează asupra mersului acestei lumi.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DESPRE ANGAJAMENTE (1) – Fundația SEER

„Am fost răstignit împreună cu Hristos…” (Galateni 2:20)


Trăim vremuri de fobie față de angajamente. Vrem să obținem cât mai mult în timp ce dăruim cât mai puțin posibil. Vrem să fim alături de alții în vremuri bune, dar nu și în vremuri grele. Și lipsa noastră de angajament se reflectă în statistici. Rata căsătoriilor e în scădere, iar cea a divorțurilor – în creștere. Implicarea în biserică și participarea la cauze nobile a scăzut. Devenim o societate care se teme să-și asume riscuri și nu mai vrea să fie legată de sarcini și obligații. Pentru a scăpa de jena și rușinea de a spune nu, evităm responsabilitățile spunând că ne aflăm într-alt loc decât cel în care este nevoie de noi. Și suntem generația „clișeelor”, având o capacitate de concentrare cât pentru un spot publicitar de 15 secunde. Preferăm ca predicile să fie simple, distractive, și mai presus de orice – scurte!

Angajamentul prioritar se întâlnește rareori – dar e tocmai ceea ce dorește Dumnezeu de la noi!

Biblia spune: „Mai bine să nu faci nicio juruință, decât să faci o juruință și să n-o împlinești.” (Eclesiastul 5:5). Cum rămâne cu angajamentul căsătoriei? Dumnezeu nu îl vede ca pe un angajament în care fiecare contribuie cu jumătate, ci unul în care fiecare dăruiește 100%. E un legământ sfânt încheiat înaintea lui Dumnezeu între un bărbat și o femeie, „la bine și la greu, în bogăție sau în sărăcie, în sănătate sau în boală, până când moartea ne va despărți!” Și funcționează cel mai bine atunci când cei doi au învățat să spună împreună cu apostolul Pavel: „Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine.”

Asta înseamnă angajament prioritar și este calea spre o căsnicie extraordinară!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 3:14-17, 4:1-8

Chivotul a intrat primul în ape, deschizând calea poporului. Intrarea lui Hristos în moarte ne deschide o cale pe care n-am mai trecut, o cale nouă şi vie (3.4; Evrei 10.20). Înainte de cruce, nimeni nu s-a întors definitiv din moarte după ce a intrat în ea. Dar Hristos Sa întors, iar noi acum trecem prin ea cu El, fără a-i simţi amărăciunea. „El a prefăcut marea în uscat; au trecut fluviul cu piciorul; acolo ne-am bucurat în El” (Psalmul 66.6).

Observăm cum chivotul a rămas în albia râului până a trecut tot poporul (v. 17). Minunată garanţie a integrităţii poporului! Moartea nu ne poate înghiţi. Hristos a trecut prin ea în contul nostru. Dar să ne gândim ce a însemnat pentru Domnul Vieţii să-Şi dea sufletul. Iona 2.4 … spune despre toate valurile grozave care au trecut peste El în realitate: apele I-au înconjurat până şi sufletul … (vezi şi Psalmul 42.7).

Nepreţuit Mântuitor! El a primit suferinţa şi moartea, iar noi, eliberarea, viaţa, strălucirea. Apele nu pot stinge şi râurile nu pot îneca iubirea „tare ca moartea” care L-a făcut să intre în valuri pentru a ne salva pe noi de puterea lor (Cântarea Cântărilor 8.6, 7).

28 Noiembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu … ne-a înviat împreună și ne-a așezat împreună în cele cerești, în Hristos Isus.

Efeseni 2.4,6



Dumnezeu ne-a dat viața veșnică în Fiul Său – o viață de cealaltă parte a morții și a judecății, pe care Domnul le-a suferit pentru noi. Această viață este mărturia despre faptul că păcatele pe care le-am comis sunt înlăturate pentru totdeauna. Când, în dragostea Sa, S-a coborât în acele adâncimi în care noi zăceam „morți în păcate”, a găsit acolo păcatele noastre; le-a luat asupra Lui, a murit și a înviat, după ce le-a înlăturat pe vecie.

De asemenea, am fost așezați „în Hristos”, într-o sferă nouă, în locurile cerești, în prezența lui Dumnezeu – într-un loc care se potrivește cu viața pe care El ne-a dăruit-o. Domnul Isus ne-a dăruit gloria pe care El o deține ca Om, ca și toate lucrurile pe care urmează să le moștenească. Astfel, aflați în acest loc nou, suntem cu totul afară din Egipt, ca și din pustie (în care însă, din alt punct de vedere, încă ne aflăm), pentru că suntem în locurile cerești „în Hristos Isus”.

Aici intervine caracterul dublu al stării creștinului, așa cum am văzut deja. El se află în locurile cerești în Hristos Isus, unit cu El prin Duhul Sfânt. Însă, din alt punct de vedere, creștinul este în pustie, pe care o străbate ca străin și călător.

Canaanul nu constituie o imagine a casei Tatălui, acolo unde vom merge după ce Domnul ne va răpi. În casa Tatălui nu vor fi lupte, nici vrăjmași. Canaanul este o imagine a locurilor cerești în care noi ne aflăm în prezent, prin credință – suntem uniți cu Cel care Se află acolo acum. Totul este încă în posesia vrăjmașului. Locurile cerești sunt locuința duhurilor rele, a stăpânitorilor întunericului acestei lumi (Efeseni 6.12). Prin urmare, trebuie să ne menținem poziția de oameni cerești, sub conducerea Domnului, împotriva întregii oștiri a lui Satan.

F. G. Patterson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă … învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima.

Matei 11.28,29



Vino acasă (2)

Prietene, Mântuitorul Isus Hristos a venit mult mai de departe decât distanța de la Chicago la California pentru a te mântui! Domnul a venit din lumile pline de slavă aici, pe acest pământ blestemat din cauza păcatului. Pe fiecare fir de iarbă, pe fiecare copac și pe fiecare floare, Mântuitorul a scris solia: „Tatăl tău ceresc te iubește. Vino acasă!”. Apoi cu Însuși sângele Lui, Mântuitorul a scris pe crucea calvarului: „Tatăl tău ceresc te iubește. Vino acasă!”.

Toți oamenii, de oriunde ar fi ei, sunt invitați să beneficieze de harul îmbelșugat al lui Dumnezeu. Cine este omul care, dacă s-ar afla pe țărmul unui ocean de aur topit, ar lua din el doar cu o ceașcă micuță? Nu s-ar grăbi el să umple cele mai mari vase de care dispune? Un ocean de aur topit nu este decât o imagine a plinătății și a valorii harului lui Dumnezeu. Și totuși, cât de puțini sunt aceia care îl primesc în sufletele lor! Dorim ca cititorul să nu fie printre cei care refuză harul lui Dumnezeu. Astăzi este ziua harului, astăzi putem primi salvarea dăruită de Dumnezeu tuturor celor care se încred în Fiul Său. Nicio limbă nu poate declara, niciun condei nu poate descrie, nicio carte nu poate conține și nicio minte nu-și poate imagina plinătatea binefacerilor harului lui Dumnezeu. Înălțimea, adâncimea, lungimea și lățimea sunt expresii ale măsurii, însă ele sunt cu totul nepotrivite pentru a prezenta sufletelor noastre întinderea binefacerilor lui Dumnezeu, care curg neîncetat către fiecare om.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCURAJEAZĂ-ȚI PASTORUL! – Fundația SEER

„Să îmbărbătați pe cei deznădăjduiți” (1 Tesaloniceni 5:12)


Dacă te gândești că e cazul să-ți încurajezi pastorul, atunci trebuie să faci următoarele lucruri:

1) Renunță la critică. Majoritatea angajaților sunt evaluați anual pe baza performanței lor la locul de muncă; pastorii sunt evaluați săptămânal, ba și mai des! Nu uita: dacă o anumită predică nu te atinge acolo unde trebuie, probabil că altcineva are nevoie s-o audă.

2) „Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu” (Evrei 13:7) și roagă-te pentru creșterea lor spirituală. Goethe a zis: „Dacă tratezi o persoană așa cum este ea, va rămâne așa. Dacă o tratezi ca ceea ce trebuie să fie, va deveni ceea ce trebuie să fie și ce ar putea fi.”

3) Scrie-i un mesaj. Mai ales când ceva din ce a spus sau a făcut te-a zidit. Încurajarea orală este bună, dar mesajul scris poate fi citit de mai multe ori.

4) Pune-ți darurile în negoț. De exemplu, dacă ai înclinații de mecanic, repară-i mașina. Dacă ești o persoană pricepută la noile tehnologie, ajută-l să-și îmbunătățească abilitățile pe calculator. În loc să spui: „Trebuie să faci cutare lucru,” spune: „Vreau să te ajut să-l faci.” Întreabă-l unde ar fi nevoie de competențele tale și fii un participant activ.

5) Zdrobește bârfa. Iacov a spus: „Dacă crede cineva că este religios, și nu-și înfrânează limba… religiunea unui astfel de om este zădarnică.” (Iacov 1:26). Contrabalansează discuțiile negative cu comentarii pozitive și corectează informațiile greșite prin adevăr. Dacă toate acestea dau greș, pleacă de acolo!

6) Fii entuziast! Nimic nu-i încurajează mai mult pe lideri decât să vadă că oamenii reacționează la predica și învățătura lor.

7) Nu mai folosi comparații. În loc să te aștepți ca pastorul să fie imaginea fidelă a predecesorilor săi, mulțumește-i lui Dumnezeu pentru ceea ce-l face unic pe pastorul tău în slujirea celor aflați în nevoie. Deci, astăzi fă ceva pentru păstorul tău spiritual pământesc!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 3:1-13

Marea Roşie îi bloca lui Israel ieşirea din Egipt; acum Iordanul îi închide accesul spre
Canaan. Trecerea acestui fluviu ne va învăţa un nou adevăr, de importanţă supremă: acela al morţii noastre împreună cu Hristos (Romani 6.8). Chiar aici jos, copilul lui Dumnezeu este invitat să ia în stăpânire cerul
prin credinţă şi să se bucure de el. Aceasta corespunde cu intrarea în Canaan. Dar, aşa cum pentru a intra în Canaan era necesar să traversezi Iordanul, râul morţii, creştinul nu poate lua în stăpânire cerul şi nu poate gusta bucuriile lui fără să fi realizat că el este mort împreună cu Hristos. Crucea pe care Mântuitorul Meu Şi-a dat viaţa loveşte şi condamnă voinţa mea naturală coruptă, această fire veche care vrea fără-ncetare să reia controlul vieţii mele şi care totuşi nu are nici un drept să intre în lăcaşul ceresc.

Câte nelinişti îmi aduce aceasta! Eforturile mele pentru a o schimba sunt zadarnice. Cum pot să o împiedic să facă rău, să o ucid? Atunci descopăr cu bucurie că totul a fost împlinit odată pentru totdeauna la cruce şi că nu trebuie decât să accept acest fapt la fel de simplu ca şi iertarea păcatelor mele! Domnul Isus n-a fost numai crucificat pentru mine. Eu sunt, de partea mea, „răstignit împreună cu El” (Galateni 2.20). Acestea sunt minunile pe care Dumnezeu le-a făcut în favoarea noastră (v. 5).

26 Noiembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Păstoriți turma lui Dumnezeu care este între voi … nu ca domnind peste cei dați vouă, ci fiind modele pentru turmă.

1 Petru 5.2,3



Păstorirea și hrănirea sunt două lucruri strâns legate împreună, din care putem învăța multe lecții. În primul rând, nimeni nu-i poate hrăni pe alții dacă el însuși este înfometat. Cineva trebuie să fie el însuși mai întâi hrănit de Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a-i putea ajuta pe alții. Turma lui Dumnezeu a suferit mult de-a lungul istoriei, din cauză că „păstorii” înșiși duceau lipsă de hrană. Un păstor trebuie să fie familiarizat cu pășunile, pentru a conduce turma la ele. David era nespus de fericit că Păstorul său îl conducea la pășuni verzi și la ape liniștite.

Păstorirea implică de asemenea restabilirea oilor care rătăcesc. Isaia a spus: „Noi toți, ca niște oi, ne-am rătăcit, ne-am întors fiecare la calea lui” (Isaia 53.6). Petru a spus: „Pentru că rătăceați ca niște oi, dar acum v-ați întors la Păstorul și Supraveghetorul sufletelor voastre” (1 Petru 2.25). Însă cele mai minunate sunt cuvintele Domnului nostru Isus Hristos: „Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând pe una din ele, nu le lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustie și merge după cea pierdută, până o va găsi? Și, după ce a găsit-o, o pune pe umerii săi, bucurându-se” (Luca 15.4,5).

Păstorirea necesită grijă, compasiune, devotament și dragoste pentru oi, în ciuda tendinței lor de a rătăci de la drumul drept. David a fost păstor și cunoștea multe despre oi. El de asemenea știa ce înseamnă să fie o oaie din turma lui Dumnezeu, de aceea a spus despre Păstorul său: „El îmi înviorează sufletul; mă conduce pe cărări ale dreptății, datorită Numelui Său” (Psalmul 23.3). Să învățăm și noi de la Marele nostru Păstor, care Și-a dat viața pentru oile Sale!

A. M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

Trimite lumina și adevărul Tău, ca să mă călăuzească și să mă ducă la muntele Tău cel sfânt și la locașurile Tale!

Psalmul 43.3



Cuvântul care curăță

Un preot cu temere de Dumnezeu i-a întrebat pe niște participanți la slujba de vestire a Cuvântului de ce nu ascultă niciodată predica. Pentru a se îndreptăți, aceștia au răspuns că au o minte foarte slabă și că uită îndată ceea ce aud. Preotul le-a dat un coș și i-a trimis să pună apă în el. După un timp au adus coșul spălat. „Vedeți”, le-a zis preotul, „coșul a lăsat să treacă apa prin el și s-a curățat. Tot așa este și cu sufletul. Cu toate că nu puteți ține minte, totuși Cuvântul lui Dumnezeu ne curăță”.

Trăim într-o lume indiferentă față de Sfânta Scriptură. Oamenii nu ascultă cu plăcere predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. În spatele lor stă vrăjmașul sufletelor – diavolul – care oferă tot felul de pagini scrise sau imagini care nu duc la mântuire. Astfel, inimile oamenilor sunt pline de amărăciune și de nemulțumire. Marea schimbare în inima omului vine din momentul când își dă seama că are nevoie de lumina divină a Bibliei. Cuvântul lui Dumnezeu arată gândurile și intențiile Domnului cu noi. Scriptura ne îndreaptă viața spre singura cale de salvare: Isus Hristos. Mântuitorul a lăsat ca sângele Său să fie vărsat pe cruce. Prin jertfa Sa avem răscumpărarea din felul deșert de viețuire moștenit de la strămoși. Da, Cuvântul lui Dumnezeu și Mântuitorul sunt la dispoziția sufletelor noastre, ca să fim curățiți de păcate. Nu refuza oferta harului! Acceptă-L prin credință pe Domnul Isus ca Salvatorul tău! Apoi poți păși spre un viitor luminos. Dumnezeu vrea să-ți dea un viitor și o nădejde.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VESTEA BUNĂ – Fundația SEER

„Unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult” (Romani 5:20)


Bill Wilson și Bob Smith, cofondatorii Alcoolicilor Anonimi, au vizitat odată un avocat care era alcoolic înrăit. Constrâns să stea în pat din cauza comportamentului violent, avocatul nu a avut de ales decât să asculte istorisirile celor doi despre persoanele care s-au recuperat. Dar de îndată ce au început să vorbească despre o „putere mai mare”, avocatul a dat din cap și a zis: „E prea târziu pentru mine. Eu cred în Dumnezeu, dar știu că El nu mai crede în mine.” Ce trist, și cât de eronat! Îți faci griji că Dumnezeu nu te va primi din cauza păcatelor tale? Nu e cazul!

Apostolul Pavel spune: „unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult.” Și el știe ce spune, pentru că înainte de convertirea sa de pe drumul Damascului, el era „Păcătosul public numărul 1”! (1 Timotei 1:15). După aceea, Dumnezeu l-a folosit pentru a atinge lumea cu Evanghelia (vezi Faptele apostolilor 17:2). „Harul” era elementul central în mesajele Apostolului Pavel, așa încât el îl menționează la începutul tuturor epistolelor sale. Asta pentru că a înțeles că dacă încerci să stai în fața unui Dumnezeu sfânt prin propriile tale merite, de fiecare dată când greșești te simți ca un ratat: neiubit, nedemn și neacceptat.

Psihologii susțin că noi încercăm să ne conformăm imaginii despre noi înșine pe care o vede cea mai importantă persoană din viața noastră. Îți imaginezi ce s-ar întâmpla dacă ai începe să te vezi așa cum te vede… Dumnezeu? Adevărul este că ești copilul răscumpărat al lui Dumnezeu, și El te vede prin sângele Domnului Isus, care te spală de toate păcatele (vezi 1 Ioan 1:9). Nu poți face nimic pentru a-L determina pe Dumnezeu să te iubească mai mult și nu poți face nimic pentru a-L determina să te iubească mai puțin! Aceasta este vestea cea bună!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Iosua 2:1-13

Două mari obstacole închideau calea poporului spre Canaan. Primul era Iordanul, care constituia hotarul. Apoi, pe celălalt mal, cetatea de necucerit a Ierihonului. Iosua trimite într-acolo două iscoade. Misiunea lor pare a fi mărginită de această vizită la Rahav şi de a lua cunoştinţă nu de puterea duşmanului, ci de cea a lui Dumnezeu lucrând în inima acestei femei. Rahav a auzit ceea ce făcuse Dumnezeu pentru poporul Său. A crezut în El. În final iat-o că acţionează, deoarece „credinţa, dacă nu va avea fapte, este moartă în sine” (Iacov 2.17), iar Iacov o ia drept pildă a acestui adevăr pe ea, o sărmană femeie canaanită, alături de însuşi Avraam (Iacov 2.25). În ochii oamenilor, fapta acestei femei − o trădare − este, desigur, criticabilă. Dar ea nu face decât să iasă în evidenţă mai bine deosebirea dintre o faptă a credinţei, plăcută lui Dumnezeu, şi o „faptă bună”, lăudată de oameni. Fapta celui credincios este departe de a fi întotdeauna înţeleasă şi apreciată de lume.

Credinţa Rahavei îi va aduce un loc de cinste pe două liste remarcabile ale Noului Testament: genealogia Domnului Isus Hristos (Matei 1) şi enumerarea martorilor credincioşi din Evrei 11, unde va fi singura femeie numită în afară de Sara.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: