Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the category “Romanian devotionals”

22 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Luați un mănunchi de isop și muiați-l în sângele care va fi în vas și stropiți pragul de sus și cei doi ușori ai ușii cu sângele care va fi în vas.
Exod 12.22

Mănunchiul de isop este folosit în Scriptură în două ocazii (nu fac referire acum la rolul lui în anumite jertfe). Într-una dintre ocazii, el este folosit cu sânge de către un israelit (Exod 12). În cealaltă ocazie este folosit cu apă de o persoană curată, pentru un israelit (Numeri 19). În ambele cazuri, mănunchiul de isop semnifică umilința. Psalmistul face referire la el în felul acesta în Psalmul 51.7, când spune: „Curățește-mă cu isop și voi fi curat”. Aceasta are semnificația curățirii morale a sufletului printr-o umilință totală.

Israelitul care l-a crezut pe Moise cu privire la planul de izbăvire din noaptea de Paști cu siguranță că n-a stat cu mâinile în sân, așa cum fac mulți astăzi. Nu, ci a făcut tot ceea ce i se ceruse, cu o „ascultare a credinței” (Romani 1.5; 16.26). Căci, dacă crezuse „cu inima” în vestea bună adusă de Moise, cu siguranță că avea să fie văzut în fața ușii sale, cu mănunchiul de isop înmuiat în sângele mielului, mărturisind „cu gura” înaintea lumii că acceptase mesajul și că avea parte în mod personal de eficacitatea sângelui mielului. Era cu adevărat umilitor pentru el ca, înaintea unei lumi idolatre, în ale cărei păcate se complăcuse și el (Ezechiel 20.6-8), să mărturisească faptul că, deși era unul din poporul ales al lui Dumnezeu, nu putea fi scutit de judecată decât prin sângele mielului. În felul acesta, el Îi dădea dreptate lui Dumnezeu și se osândea pe sine. Era un lucru umilitor, însă singurul corect. „Dumnezeu să fie găsit adevărat și orice om să fie găsit mincinos” (Romani 3.4). Iată conexiunea dintre suflet și Hristos, pe care atât de mulți nu o au. „Mănunchiul de isop” n-a fost niciodată apucat de mâna lor; sufletul lor nu s-a plecat niciodată în ascultarea credinței și în conștientizarea realității stării lor, nu doar crezând evanghelia cu inima, ci mărturisind-o cu gura spre mântuire (comparați cu Romani 10.9,10).

F. G. Patterson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar Isus le-a zis îndată: „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!”. „Doamne”, i-a răspuns Petru, „dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine …”.
Matei 14.27,28

Îndrăzniți!

Petru, neavând încă altceva decât promisiunea de a fi pescar de oameni, a fost atras să meargă înaintea Mântuitorului. Aici Petru și-a îndreptat privirea spre Cel care a venit din vârful muntelui, iar aceasta nu era decât începutul glorioaselor descoperiri pe care el le va primi despre Persoana Domnului Isus Hristos.

Scump cititor, permite-mi să te întreb: Ai ieșit în întâmpinarea Mântuitorului? Dacă nu ai făcut-o de la început, după convertire, încă nu ai depășit cunoașterea mântuirii. Căci nu poți pretinde a-L cunoaște mai profund pe Domnul Isus, așa cum a fost în cazul lui Petru, dacă, mai întâi, Domnul venit din cer nu a devenit ținta credinței tale și nu te-a umplut cu dorința să vii la El.

În primul moment, această cunoaștere a fost mică pentru Petru și de aceea el a zis: „Doamne, dacă ești Tu”. Dar aceasta i-a fost suficient pentru a pleca pe ape. Pentru Petru, totul depindea de identitatea acestei Persoane și, dacă era Domnul, cuvântul Său a fost de ajuns pentru Petru, ca să plece din corabie: „Poruncește-mi să vin la Tine pe ape”. Era un lucru greu să părăsească locul de aparentă siguranță, pentru a merge pe acolo pe unde nu era nicio cale. Dar cuvântul Domnului i-a fost de ajuns lui Petru; el Îi cunoștea bine puterea. La cuvântul Domnului, Petru a coborât plasa; la cuvântul Domnului, Petru a plecat. Cuvântul Domnului era de ajuns pentru a-l face pe Petru să meargă pe ape, cum era de ajuns pentru Petru să-L cunoască pe Mântuitorul.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IAEBEȚ (3)

„Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse” (1 Cronici 4:10)

Când Iaebeț s-a rugat „Dacă … îmi vei întinde hotarele”, el a spus: „Vreau mai mult decât am și te rog să-mi dai!” Acest om a avut năzuințe mari și Dumnezeu le-a binecuvântat.

Există trei concepții greșite care ne pot împiedica să avem năzuințe mari:

1) Confundăm teama cu smerenia. Noi spunem: „O, nu aș putea face niciodată așa ceva” și credem că suntem smeriți. Dar asta nu înseamnă smerenie. Ci e teamă și lipsă de credință. O persoană cu adevărat smerită ar spune: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, pot. Prin binecuvântarea lui Dumnezeu, voi putea face. Poate singur nu sunt în stare, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, pot.” Asta înseamnă smerenie.

2) Avem tendința să confundăm lenea cu mulțumirea. Noi îl cităm pe Pavel: „M-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc.” (Filipeni 4:11). Asta nu înseamnă că nu trebuie să ai idealuri. Pavel nu spunea: „Nu am ambiții sau planuri de viitor.” Ci, de fapt, chiar opusul! El vorbea despre „a te arunca spre ce este înainte” (Filipeni 3:13). Dacă nu ai un vis sau un scop, cere-I lui Dumnezeu unul.

3) Confundăm gândirea limitată cu spiritualitatea. Unii spun: „Eu îl slujesc pe Dumnezeu atât cât pot.” De ce nu începi să-L slujești pe Dumnezeu într-un mod mai important? De ce nu-L lași să te folosească mai mult? Alții spun: „Sunt bine așa cum sunt. Așa m-a creat Dumnezeu.” E greșit să dai vina pe Dumnezeu pentru lipsa ta de creștere, pentru că El ți-a pus la dispoziție toate uneltele și toate ideile de care ai nevoie pentru a crește.

Concluzie: Îi stai lui Dumnezeu în cale când nu ai năzuințe mărețe. Deci, roagă-te ca și Iaebeț!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 31:22-55

Fiind anunţat de fuga lui Iacov, Laban porneşte în urmărire şi îl ajunge din urmă. Ca om din lume, viclean şi ipocrit, el foloseşte cuvinte de linguşire, deşi inima îi este plină de invidie şi de gelozie. Pretinde că are o afecţiune deosebită pentru fiicele lui şi pentru copiii acestora, deşi întotdeauna a fost preocupat numai de propriile interese (v.15). Se preface că se teme de Domnul (v. 29, 53), în timp ce îşi caută cu energie falşii dumnezei.

Este trist să o vedem pe Rahela acordând valoare acestor idoli. Aceşti terafimi corespund pentru noi lucrurilor din lume pe care nu ne hotărâm să le abandonăm şi pe care credem că le putem lua cu noi pe drumul spre Patria noastră. Pentru un timp putem să ni le ascundem în adâncul inimii, să nu le vadă ochii nimănui. Fie ca Dumnezeu, care vede totul, să ne dea puterea de a discerne şi de a respinge cu hotărâre tot ce ia locul Domnului Isus în afecţiunile noastre! Aceştia sunt idoli.

În cele din urmă, Iacov şi Laban se despart. Movila va constitui o graniţă între ei. Nici un teren comun între cel credincios şi omul lumesc, chiar dacă aparţin aceleiaşi familii! Iacov va oferi o jertfă (v. 54); ştia ce semnificaţie are aceasta înaintea Domnului şi cum să I-o aducă.

21 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, care este în voi, pe care Îl aveți de la Dumnezeu, și că voi nu sunteți ai voștri? Pentru că ați fost cumpărați cu un preț, glorificați-L deci pe Dumnezeu în trupul vostru!
Pentru că, și dacă trăim, pentru Domnul trăim; și dacă murim, pentru Domnul murim: deci, și dacă trăim, și dacă murim, noi suntem ai Domnului.
1 Corinteni 6.19,20; Romani 14.8

Să nu uităm niciodată acest lucru! Prețul răscumpărării a fost plătit și Duhul Sfânt i-a luat în stăpânire pe cei pe care Dumnezeu i-a răscumpărat – „Nu știți că trupul vostru este templul Duhului Sfânt, care este în voi?”. Nu doar cu sufletul, ci și cu trupul, cu sufletul și cu duhul suntem ai Lui, acum și pentru totdeauna.

Dacă ai cumpărat o casă și urmează să te muți în ea, ar fi foarte ciudat să constați că vânzătorul încă locuiește în ea și că insistă ca unele camere să rămână ale lui. Oare nu ar fi un astfel de lucru complet irațional și nedrept? Totuși, cât de des procedăm și noi la fel! Spunem că suntem ai Domnului, însă nu ne dăm pe noi înșine în totalitate Lui și dorim să ne folosim trupurile pentru scopurile noastre egoiste.

Să ne gândim bine la nedreptatea pe care I-o facem Domnului în felul acesta și să considerăm ca fiind privilegiul nostru sfânt să ne aducem trupurile ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu, pentru ca El să fie astfel glorificat în trupurile noastre!

W. S. Ibrahim

SĂMÂNȚA BUNĂ

Încolo, fiul meu, ia învățătură din aceste lucruri; dacă ai voi să faci o mulțime de cărți, să știi că n-ai mai termina și multă învățătură obosește trupul.
Eclesiastul 12.12

Ce anume citim?

Despre vestitul batjocoritor și dușman al creștinilor, Voltaire, se spune că la vârsta de cinci ani a citit o poezie care glorifica necredința; impactul acelor versuri a fost hotărâtor pentru viața lui. Ce s-a ales de acel băiat? Un blestem pentru foarte mulți oameni, un slujitor al lui Satan! La capătul opus, marele evanghelist John Wesley a atribuit binecuvântata sa predare în slujba Domnului citirii unei cărți cu titlul: „Trăirea și moartea sfântă”.

Cărțile pe care le citești nu te lasă niciodată la fel; ele îți schimbă interiorul, fie apropiindu-te de Dumnezeu, fie îndepărtându-te de El. Este scris: „Gândurile celor cinstiți sunt drepte, dar sfaturile celor răi sunt înșelăciune” (Proverbe 12.5). Au fost scrise și tipărite mii și mii de lucrări de divertisment, pentru distracție și amuzament; acestea gâdilă simțurile, dar unde îl duc ele pe cel care le citește? Într-o lume în care desfrânarea, îndărătnicia, patima, năzuința după câștig, ovațiile mulțimii, toate acestea sunt așezate ademenitor în fața ochilor, ca o cale a fericirii!

Aproape toată lumea citește. Întrebarea cea mare rămâne: Ce anume citim? Să ne lăsăm gândurile și viața formate prin Cuvântul lui Dumnezeu. În felul acesta vom putea să scoatem lucruri bune, de preț, din această vistierie bună, dăruită de Dumnezeu tuturor oamenilor de pe pământ.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IAEBEȚ (2)

„Dacă mă vei binecuvânta” (1 Cronici 4:10)

Iaebeț s-a rugat ca Dumnezeu să-l binecuvânteze în trei feluri specifice:

1) „Dacă îmi vei întinde hotarele.” El visa să aibă în stăpânire mai mult pământ și L-a rugat pe Dumnezeu să binecuvânteze acel vis al său. Când nu mai visezi, îți pierzi direcția. Când nu mai ai idealuri, încetezi să mai crești. Trebuie să ai ceva care să te împingă înainte. Câtă vreme orizontul tău se lărgește, vei fi sănătos spiritual și emoțional.

2) „Dacă mâna Ta va fi cu mine.” Mâna lui Dumnezeu reprezintă puterea Sa. Iaebeț și-a dat seama că dacă hotarele sale s-au lărgit înseamnă că are mai multe responsabilități. Urma să aibă mai multe îndatoriri și mai multă presiune și că va avea nevoie de ajutorul lui Dumnezeu în viața sa. Așa că i-a cerut lui Dumnezeu să fie cu el. Când ceri prezența lui Dumnezeu în viața ta, poți fi sigur că îți va răspunde.

3) „Dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă.” Iaebeț a cerut protecția lui Dumnezeu. De ce? Pentru că în acele vremuri cu cât aveai mai mult pământ, cu atât aveai mai multă influență și erai mai cunoscut. Și lucrul acesta te făcea o țintă mai mare. Și astăzi este la fel. Cu cât ai mai mult succes, cu atât mai mulți critici vei avea. Cu cât teritoriul tău este mai mare, cu atât vei avea mai mulți dușmani.

Cu cât te apropii mai mult de Dumnezeu și cu cât devii un creștin mai puternic, cu atât mai mult te va hărțui diavolul deoarece el nu vrea ca tu să crești. Dar poți fi sigur, așa cum a fost și Iaebeț, că prin protecția lui Dumnezeu nu trebuie să te mai temi de nimeni și de nimic. Vrei să scapi de mediocritate? Atunci roagă-te rugăciunea pe care a rostit-o Iaebeț.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 31:1-21

Dincolo de tot ce este neplăcut în comportarea lui Iacov, trebuie să recunoaştem totuşi răbdarea lui. Fără să se plângă, îndură greutăţile şi lipsurile, precum şi toată nedreptatea din partea lui Laban. Ceea ce-l susţine este amintirea ţării date de Domnul lui Avraam şi seminţei lui. El n-a uitat promisiunea pe care i-o făcuse Dumnezeu la Betel, de a-l aduce înapoi în „ţara părinţilor săi”. Această speranţă a rămas vie în inima lui şi momentul împlinirii ei în sfârşit a sosit. Creştini, străini pe pământ, nu avem şi noi o promisiune de la Domnul cu privire la Ţara cerească în care El ne va primi curând? Această speranţă ar trebui să ne dea toată răbdarea şi curajul de care avem nevoie pentru a suporta greutăţile şi chiar nedreptatea.

Este trist să vedem că, în timp ce ascultă de porunca Domnului (v. 3), Iacov rămâne neschimbat în caracterul său meschin: îl înşală pe Laban, fugind fără să-i spună. Nu arată aceasta o lipsă de încredere în Dumnezeu? Cel care-i poruncise lui Iacov să se întoarcă (v. 3) nu-i putea permite lui Laban să-l reţină (v. 24). Şi Laban n-ar fi putut decât să se plece, recunoscând precum odinioară: „lucrul acesta vine de la Domnul” (24.50).

20 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

El, potrivit voii Sale, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim ca cele dintâi roade ale făpturilor Sale.
Iacov 1.18

Viața ne este comunicată prin Cuvânt și prin Duhul Sfânt, Duhul fiind agentul divin prin care Cuvântul este făcut eficace pentru suflet (Ioan 3.5; 5.24,25; 1 Petru 1.23). Omul se află într-o stare de moarte, iar dacă este să aibă viață, Dumnezeu trebuie să acționeze în mod suveran. Dumnezeu începe această lucrare. Omul este la fel de lipsit de putere ca Lazăr în mormânt, până când este rostit cuvântul care aduce la viață. Puterea lui Dumnezeu acționează prin Cuvânt asupra sufletului mort și Dumnezeu dă credința care primește acest Cuvânt.

O astfel de lucrare este în întregime deasupra putinței omenești de înțelegere. Nimeni nu o poate înțelege, nici explica. Omenește vorbind, un om mort nu poate auzi, nici crede; niciun om, nici chiar un înger, nu-l poate face să audă sau să creadă. Însă Dumnezeu acționează în această scenă a morții și totul se schimbă. Cel care a creat atunci când numai El Însuși exista și la al Cărui cuvânt au apărut lumile poate să-Și facă auzit cuvântul în sufletul unui păcătos mort. Lazăr cel mort a auzit glasul Fiului lui Dumnezeu și a ieșit din moarte; și astăzi oameni morți aud glasul Lui și trăiesc. Cuvântul însoțit de puterea lui Dumnezeu își produce efectul în sufletul omului, iar acest lucru este valabil până la sfârșit. Dumnezeu acționează în noi prin Cuvântul Său, fie că suntem păcătoși morți care avem nevoie de viață, fie că suntem credincioși cu nevoia de a fi instruiți și atenționați. Noi suntem vase ale îndurării. Dar, dacă El a lucrat în noi prin Cuvântul Său, acest Cuvânt a fost primit în suflet. A fost crezut. Dacă Dumnezeu oferă, noi primim, credem, măcar că și aceasta vine tot de la El, prin har (Efeseni 2.8). Omul însă nu poate explica cum se întâmplă aceste lucruri, tot așa cum nu poate explica taina vieții naturale (Ioan 3.18; Eclesiastul 11.5).

H. Rule

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci cel care mă găsește găsește viața.
Proverbe 8.35

Sensul vieții

Unii oameni par să caute cu disperare împlinirea vieții. Se avântă dintr-un eveniment în altul, dintr-o relație în alta, crezând că odată vor reuși să fie cu adevărat fericiți și împliniți.

Ralph Barton (1891-1931) a fost un astfel de om. Fusese unul dintre cei mai recunoscuți desenatori de caricatură din SUA, dar la vârsta de patruzeci de ani și-a luat viața, lăsând pe pernă un bilețel:

„Am avut puține greutăți, mulți prieteni, mare succes, multe femei, nenumărate case și lungi călătorii. Acum îmi ajunge să tot inventez ceva nou pentru a umple cele douăzeci și patru de ore din fiecare zi”.

Viața constă din mai mult, nu numai din a trăi pe cât posibil multe evenimente sau din a te vedea plin de succes. Creatorul nostru are pentru fiecare om un plan. El dorește ca printr-o legătură personală cu El să ducem o viață împlinită și fericită. Cu toate că noi ne-am dezis de Dumnezeu și L-am părăsit, El dorește să facă din noi copiii Săi. Dragostea Lui este mai mare decât refuzul nostru sau decât indiferența noastră.

Prin Fiul Său Isus Hristos, Dumnezeu ne întinde mâna Sa îndurătoare și împăciuitoare: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IAEBEȚ (1)

„Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel” (1 Cronici 4:10)

În prima carte a Cronicilor, Biblia ne relatează despre un om pe nume Iaebeț. Primele nouă capitole conțin genealogii, enumerând peste șase sute de nume. Și chiar în mijlocul acelor nume, Dumnezeu evidențiază un singur om pentru merite speciale și numele său este Iaebeț. În întreaga Biblie există numai două versete despre acest bărbat și cu toate acestea i se face o deosebită onoare să fie pomenit mai presus de alți șase sute de oameni care apar în acest capitol. De ce l-a scos Dumnezeu în evidență?

Ce a făcut Iaebeț pentru ca numele lui să se păstreze peste patru mii de ani? Ce l-a ridicat deasupra oamenilor de rând?

În următoarele câteva zile vom vedea ce putem învăța de la el. „Iaebeţ era mai cu vază decât fraţii săi” (v. 9). Așadar, ce l-a pus deoparte? El a îndrăznit să ceară și să creadă că Dumnezeu poate face lucruri mărețe: „Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel şi a zis: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine, şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă!…” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse.”

Dumnezeu dorește să îi ceri lucruri mari! El i-a spus lui Ieremia: „Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti.” (Ieremia 33:3). Pavel ne spune că Dumnezeu „prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi” (Efeseni 3:20). Nu se poate să-I ceri prea mult lui Dumnezeu sau să ai vise prea îndrăzneţe și El să nu le poată onora.

Așa că, cere-I ceea ce dorești – și crede că El îți va da!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 30:25-43

Sărmanul Iacov se agită, speculează, rivalizează cu Laban în şiretenie şi viclenie, încercând să se îmbogăţească prin inteligenţa şi eforturile sale. Este trist să vedem un credincios în luptă cu oamenii lumeşti pentru bunuri pământeşti. Isaac îi dăduse un cu totul alt exemplu fiului său Iacov (26.15-22).
În 1 Timotei 6.6-10, apostolul pune în contrast cu dorinţa de îmbogăţire, sfinţenia, care, însoţită de mulţumire, este un mare câştig. Iată deci dublul câştig, adevăratele bogăţii pe care merită să le căutăm:

1) sfinţenia, adică legătura cu Dumnezeu, despre care ne vorbeşte altarul. În exilul său însă Iacov n-a avut altar, nici legătură conştientă cu Dumnezeu.

2) mulţumirea, pe care patriarhii au deprins-o trăind în corturi şi pe care Iacov însuşi avea şi el s-o experimenteze (25.27). Apostolul Pavel învăţase personal să fie mulţumit în împrejurările în care se găsea (Filipeni 4.11). Cât de greu este să fii mulţumit întotdeauna! Totuşi mărturia cea mai bună pe care o putem da celor din preajma noastră este aceea de a le arăta că suntem mulţumiţi cu ceea ce ne dă Dumnezeu. Iar El ni L-a dat pe propriul Său Fiu şi, împreună cu El, toate lucrurile (Romani 8.32).

19 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Umblați în Duh și nicidecum nu veți împlini pofta cărnii.
Galateni 5.16

A umbla prin Duhul înseamnă a-ți lua ochii de la tine însuți, de la interesele și de la scopurile tale și a-i fixa asupra lui Hristos, cu care Duhul lui Dumnezeu dorește să ne preocupe. Acest lucru nu poate fi realizat prin energia cărnii; în măsura în care ne supunem Duhului lui Dumnezeu, care locuiește în noi, El va prelua conducerea vieții noastre, iar carnea nu va mai avea ocazii pentru a acționa.

Acesta este un adevăr foarte simplu, însă care prezintă multe dificultăți pentru noi, din cauză că, fiind mândri din fire, dorim ca meritele pentru ceea ce este bine să fie ale noastre, nu ale lui Dumnezeu. Carnea și Duhul sunt în contrast total și într-un conflict continuu. Dumnezeu nu-Și va da gloria Lui altuia, iar carnea nu va renunța niciodată la egoismul ei.

Unii credincioși sunt de părere că a umbla prin Duhul este o cerință asemănătoare poruncilor legii, de aceea se ostenesc mult pentru a atinge o astfel de experiență. De fapt este nevoie de o răbdare a credinței și de încredere în prezența lui Dumnezeu. Duhul Sfânt niciodată nu ne conduce să stabilim standarde legaliste, ci, pe măsură ce inima și mintea noastră sunt preocupate cu Hristos, avem un standard cu mult mai înalt decât tot ceea ce ar putea propune legea. Ce minunat este acest loc de odihnă și cât de perfect este el ca temelie a unei vieți devotate Domnului! Caracterul roadei Duhului, așa cum o găsim în Galateni 5.22,23, este rezultatul unei umblări călăuzite de Duhul: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea și stăpânirea de sine. Nicio lucrare măreață exterioară nu este menționată aici, ci găsim mai degrabă orice virtute interioară și plină de frumusețe. Duhul lui Dumnezeu Îl așază întotdeauna pe Hristos ca Obiect unic înaintea inimilor noastre.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu mă părăsi, Dumnezeul mântuirii mele! Căci tatăl meu și mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primește.
Psalmul 27.9,10

Doctorul și orfanii (2)

Drumul vieții majorității acelor copii se sfârșea în închisoare. Barnardo și-a dat seama că misiunea vieții sale, prin harul lui Dumnezeu, este să facă o lucrare de salvare a acestor copii. Astfel, fără mijloace, dar cu încredere în Dumnezeu, Barnardo a început o lucrare deosebită. În cei 40 de ani ai slujbei sale binecuvântate, Dumnezeu l-a făcut să trăiască minuni pe care el nu le-ar fi bănuit niciodată. În septembrie 1905, când acest slujitor devotat a adormit în odihna poporului lui Dumnezeu, 8.000 de copii se bucurau, în 400 de case, de un cămin sănătos și de o prețioasă educație creștină. Cu toți aceștia s-a împlinit, cuvânt cu cuvânt, ce este scris în versetul de astăzi.

Barnardo însuși mărturisea despre această lucrare: „În toată munca mea printre tinerii măcinați de atâtea ispite, printre bolnavi și suferinzi, printre săracii atât de apăsați de griji și atât de sătui de viață, a căror luptă zilnică era epuizantă, noi am ținut sus Cuvântul vieții și, pe deasupra, am țintit ca ei să prindă o încredere sinceră în lucrarea Răscumpărătorului, ea fiind singura salvare, singura putere, singura mângâiere, pentru timp și pentru veșnicie.

Dorința inimii mele și stăruința mea către Dumnezeu pentru acești copii a fost ca ei să poată fi salvați nu numai pentru viața aceasta, ci și pentru cea viitoare”. Iată o frumoasă lucrare și un fericit sfârșit al alergării, prin harul lui Dumnezeu!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BINECUVÂNTAT LA LOCUL DE MUNCĂ

„Domnul va face ca binecuvântarea să fie … în toate lucrurile pe care vei pune mâna.” (Deuteronom 28:8)

Cuvântul vocație vine de la cuvântul latin vocare, care semnifică o „chemare spirituală.” Orice vocație, indiferent care ar fi, este o chemare de la Dumnezeu. Și odată ce începi să-ți vezi locul de muncă în această lumină, ți se va părea mai ușor să crezi că Dumnezeu dorește să te binecuvânteze la locul de muncă. Având lucrul acesta în minte, iată ce trebuie să faci:

1) Urmărește o activitate compatibilă cu darurile tale. „Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Hristos” (1 Petru 4:11).

2) Învață tot ce este de învățat despre locul de muncă. „Să asculte însă şi înţeleptul, şi îşi va mări ştiinţa” (Proverbe 1:5).

3) Recunoaște-L pe Dumnezeu ca pe adevăratul tău angajator. „Slujiţi-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor, căci ştiţi că fiecare, fie rob, fie slobod, va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut.” (Efeseni 6:7-8).

4) Consideră munca un dar de la Dumnezeu, nu o pedeapsă. „Dar dacă a dat Dumnezeu cuiva avere și bogății și i-a îngăduit să mănânce din ele, să-și ia partea lui din ele și să se bucure în mijlocul muncii lui: acesta este un dar de la Dumnezeu.” (Eclesiastul 5:19).

5) Folosește critica în avantajul tău. De fapt, fă-o să funcționeze pentru tine. Cere sugestii și corectări. „Sărăcia şi ruşinea sunt partea celui ce leapădă certarea, dar cel ce ia seama la mustrare este pus în cinste.” (Proverbe 13:18).

6) Fă mai mult decât se așteaptă de la tine. „Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două” (Matei 5:41).

7) Consideră-L pe Domnul colegul tău de muncă. Gândește-te la Isus pe tot parcursul zilei în timp ce-ți îndeplinești sarcinile de serviciu și „Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în grînarele tale şi în toate lucrurile pe care vei pune mâna.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 30:1:24

Aceste versete ne prezintă familia lui Iacov. Pagină importantă a Vechiului Testament, din vreme ce aceşti doisprezece fii ai patriarhului vor deveni ei înşişi, la rândul lor, „doisprezece patriarhi” (Fapte 7.8) şi îşi vor da numele seminţiilor lui Israel! Prin ei se vor împlini promisiunile făcute lui Avraam şi lui Isaac, precum şi cele date lui Iacov în noaptea sa la Betel. Din Levi vor descinde preoţii, din Iuda regii, apoi Mesia Însuşi.

Membrii acestei familii sunt, cu excepţia lui Iosif, asemenea conducătorului lor: proiecte, rivalităţi, acţiuni dubioase – acestea îi caracterizează. În ciuda acestor rătăciri, Dumnezeu are ochii îndreptaţi spre această familie şi vrea s-o binecuvânteze. Tot astfel şi astăzi, familiile celor credincioşi sunt preţioase inimii Domnului. El ne cunoşte pe fiecare pe nume şi chiar de la primii noştri paşi ne pregăteşte pentru serviciul pe care ni l-a destinat. Şi care este chemarea glorioasă a celor credincioşi astăzi? Oare nu aceea de a fi „o împărăţie,preoţi pentru Dumnezeul şi Tatăl Său”? (Apocalipsa 1.6).

Naşterea lui Iosif, simbol al lui Hristos, anunţă pentru familia lui Iacov sfârşitul robiei şi întoarcerea în ţara promisă (v. 25). Din punct de vedere spiritual, şi astăzi este la fel: din clipa în care Hristos Şi-a ocupat locul ce I se cuvine în casele şi în inimile noastre, suntem în măsură să gustăm eliberarea şi binecuvântarea cerească.

18 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Boaz a zis slujitorului său care era pus peste secerători: „A cui este tânăra aceasta?”. Și slujitorul care era pus peste secerători a răspuns și a zis: „Este tânăra moabită care s-a întors cu Naomi din câmpiile Moabului. Și ea a zis: «Vă rog, să culeg spice și să adun printre snopi în urma secerătorilor». Și a venit și a rămas de dimineață până acum; și a stat numai puțin în casă”.
Rut 2.5-7

Rut, nora văduvă a lui Naomi, se întorsese cu ea din Moab. Cum aveau să se întrețină aceste două văduve? Dumnezeu, în har, pregătise resurse pentru cel sărac și pentru străinul din țară. Ei puteau merge în urma secerătorilor și strânge ceea ce rămânea necules sau ceea ce era lăsat necules în mod expres pentru ei în colțurile ogoarelor. Ei trebuiau să lucreze din greu pentru hrană, așa cum făceau și stăpânii ogoarelor și slujitorii lor. În același timp, demnitatea lor era menținută și puteau fi recunoscători lui Dumnezeu pentru grija Lui față de ei și, de asemenea, stăpânilor ogoarelor, care, ascultând de porunca lui Dumnezeu, le îngăduiau să strângă spice.

Rut, cu deplinul acord și cu binecuvântarea lui Naomi, a plecat pentru a strânge spice pe un astfel de ogor. Dumnezeu a făcut ca ea să ajungă pe ogorul lui Boaz, un om în vârstă, credincios, plin de bunătate și bogat. Fără să-i fie rușine de sărăcia ei, nici de faptul că era o străină din Moab, o țară aflată mai mereu în vrăjmășie cu Israel, Rut a cerut permisiunea de a strânge spice. După ce i-a fost dată, ea a lucrat cu hărnicie întreaga zi.

Boaz, după ce a sosit pe ogorul său, a pus întrebări cu privire la ea, i-a vorbit cu bunătate și a binecuvântat-o. De asemenea, el a invitat-o să mănânce împreună cu el și cu slujitorii lui, i-a oferit mai multă hrană decât ar fi putut mânca, a îndemnat-o să nu meargă să culeagă spice pe vreun alt ogor și le-a poruncit oamenilor săi să o trateze bine.

Rut a urmat sfatul lui Boaz și a continuat să aibă grijă de Naomi și să urmeze sfaturile ei. Nu a durat mult timp până când Boaz, o imagine a lui Hristos, marele nostru Răscumpărător, a luat-o de soție. Ei au devenit astfel strămoși ai împăratului David și ai Domnului nostru Isus Hristos.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

El este tatăl orfanilor … El, Dumnezeu, în locașul Său cel sfânt. Dumnezeu dă o familie celor părăsiți.
Psalmul 68.5,6

Doctorul și orfanii (1)

În orice vreme, Dumnezeu a sădit în inima multor credincioși simțământul milei față de cei aflați în dificultăți. Unul dintre aceștia a fost Dr. Barnardo (1845-1905). El a fost un creștin irlandez, fondator de case pentru copii săraci. Pe când era cursant la medicină într-un mare spital din estul Londrei, L-a primit în viață pe Mântuitorul.

Dr. Barnardo își dedicase timpul liber tinerilor decăzuți, adunați de pe străzi, pe care, ajutat de câțiva prieteni, îi învăța din Cuvântul lui Dumnezeu, într-o clasă serală. I se spunea „Școala de zdrențe”. Barnardo avea lângă școală o cămăruță, care înainte fusese un grajd, însă pe care el l-a curățat cu mâinile sale. Într-o seară, un băiat mic și zdrențăros l-a rugat să-i fie permis să petreacă noaptea în camera școlii. Răspunsul lui Barnardo a fost: „O, nu, fugi acasă!”. Atunci a aflat tânărul student că băiatul n-avea nici casă, nici tată și nici mamă. Auzise că în oraș există sute, chiar mii de asemenea copii și tineri, care într-adevăr nu locuiau nicăieri. Între ei își ziceau „cai arabi de stradă”. Barnardo nu voia să creadă lucrul acesta; dar încă în aceeași noapte rece de octombrie, micul său prieten l-a condus într-unul dintre cele mai mizerabile cartiere ale Londrei și i-a arătat cum în spatele unui zid, pe acoperișul scund al unei șuri, dormeau sub cerul liber, strâns lipiți unul de altul, o mulțime de băieți între 9 și 18 ani, acoperiți numai de câteva zdrențe ponosite.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CONTINUĂ-ȚI PERFECȚIONAREA

„Ca nu cumva … eu însumi să fiu lepădat” (1 Corinteni 9:27)

Pavel scrie: „Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi, deci, în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” (v. 24-27). Dacă nu preiei controlul asupra vieții tale, vei trăi mereu fără să știi că nu îți aparții.

Cu alte cuvinte, aparții lucrului sau persoanei care te controlează. Pentru a te dezvolta, trebuie să ai mereu înaintea ochilor aceste trei lucruri:

1) Lectura. David a zis: „cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea” (Psalmul 119:27). Disciplinează-te să citești ceva în fiecare zi, ceva care să te ajute spiritual, emoțional, relațional și profesional. Și pune Biblia în capul listei de cărți de citit.

2) Răsplata. Autorul Mike Delaney a remarcat: „Orice afacere sau industrie care oferă beneficii egale celor ce pierd vremea și celor ce sunt plini de entuziasm mai devreme sau mai târziu va ajunge să aibă mai multe persoane care pierd vremea decât care au entuziasm. Răsplata pe care o dai, bună sau rea, ție sau altora, aceea vei primi din belșug.”

3) Rezultatele. Data viitoare când ai ceva de făcut și te gândești să faci ceea ce e convenabil în loc să plătești prețul, schimbă-ți perspectiva. Numără beneficiile pe care le ai atunci când faci ceea ce trebuie și dă-i bătaie. În loc să te concentrezi asupra „muncii”, concentrează-te asupra „răsplății.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 29:15:35

Istoria lui Iacov este cea a disciplinei, altfel spus, a şcolii prin care Dumnezeu îi trece pe ai Săi. Este o şcoală grea, deoarece Evrei 12.11 afirmă – iar experienţa noastră o confirmă – „că orice disciplinare, pentru acum, nu pare a fi de bucurie, ci de întristare”.

Dar obiectivul lui Dumnezeu este: „pentru folosul nostru, ca să luăm parte la sfinţenia Lui” (Evrei 12.10). Şcoala prin care va trece Iacov avea să dureze 20 de ani, care se vor scurge într-o stare vecină cu robia. Şi cum îl va învăţa Dumnezeu lecţiile Sale? Va permite să i se întâmple aceleaşi lucruri pe care el le-a pricinuit altora. Iacov, al cărui nume semnifică «cel care ia locul altuia – 25.26», nume deplin justificat, va fi la rândul său înşelat şi jefuit.

Îl înşelase pe tatăl său prin aceea că, fiind cel mai tânăr, se dăduse drept cel mai în vârstă! Acum are de-a face cu un tată care îl înşală dându-i fiica cea mai în vârstă în locul celei mai tinere! De câte ori nu descoperim neplăcerile sau răutatea faptelor noastre abia când suferim, la rândul nostru, aceleaşi lucruri din partea altora (Judecători 1.7; Isaia 33.1)!

Singurul subiect fericit pe care ni-l prezintă acest capitol este dragostea lui Iacov pentru Rahela. Ne gândim la dragostea Aceluia care, pentru a ne câştiga, a devenit Robul desăvârşit.

17 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

El era disprețuit și părăsit de oameni, om al durerilor și obișnuit cu suferința.
Isaia 53.3

Iată Robul Meu (5)

Versetul de astăzi este parte din mărturisirea pe care Israel o va face în viitor, când va recunoaște lipsa de apreciere de care Mesia a avut parte la prima Sa venire. Conducătorii lui Israel au influențat poporul, pentru ca El să fie disprețuit și lepădat și, în cele din urmă, dus la cruce. După învierea și înălțarea Sa, lepădarea Sa a continuat și ea va dura până în viitor, când poporul se va strânge în jurul unui mesia fals. Acest lucru a fost profețit de Însuși Domnul Isus (Ioan 5.43). Într-adevăr, El a fost, este și va fi disprețuit, lepădat și refuzat, „Om al durerilor și obișnuit cu suferința”.

Cine poate înțelege ce a însemnat pentru Domnul nostru – curat, drept și bun – să fie înconjurat de tot felul de oameni păcătoși, răzvrătiți și hulitori? Israel a trecut prin suferințe cumplite, însă acestea nu pot fi nici măcar comparate cu suferințele Omului durerilor. El a fost neînțeles în tot timpul vieții Lui, iar slujirea Lui a fost în totul lepădată. În cele din urmă, oamenii I-au făcut parte de o judecată nedreaptă, după care a urmat crucea. Deși suferințele din partea omului au fost teribile, cele din partea lui Dumnezeu, în timpul celor trei ore de întuneric, pe cruce, nu pot fi descrise și nici înțelese de noi.

Luând locul omului sub mânia lui Dumnezeu, El a suferit într-un fel de nepătruns și unic, care nu se mai poate repeta niciodată! În timpul vieții Sale, El a fost obișnuit cu suferințe de orice fel. Când i-a vindecat pe oameni, a simțit în sufletul Său tot ceea ce înseamnă durerea și povara suferinței produse de păcat în oameni. Pe cruce însă, Domnul S-a identificat cu păcatele celor ce aveau să creadă în El, mărturisindu-le ca și cum ar fi fost ale Lui și purtându-le în trupul Său, pe cruce. Ca Înlocuitor al nostru – Cel drept care a suferit pentru cei nedrepți (1 Petru 3.18) – El a rezolvat problema păcatului, spre satisfacția deplină a unui Dumnezeu sfânt și drept.

A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

În aceeași zi au venit câțiva farisei și I-au zis: „Pleacă și du-Te de aici, căci Irod vrea să Te omoare”.
Luca 13.31

Calea ascultării

Mântuitorul nu S-a ocupat de intențiile rele ale lui Irod. Domnul Isus Hristos Și-a săvârșit slujba primită de la Dumnezeu în mijlocul poporului care urma să-L răstignească, deși știa că nu va avea mai mult succes la inima împietrită a acelor oameni, decât au avut prorocii dinaintea Lui. Slujba Domnului s-a încheiat prin moartea Sa la Ierusalim, nu mai înainte. Irod nu a putut să-L omoare; nici Pilat nu ar fi reușit să-L condamne, dacă Dumnezeu nu i-ar fi dat stăpânirea. În cursul întregii Sale vieți, Domnul Isus a fost un Model desăvârșit. Și în această împrejurare potrivnică Îl putem vedea pe Mântuitorul cum Și-a continuat lucrarea fără să Se neliniștească de împotrivirea care I se arăta și de urmările credincioșiei Sale.

Găsim aici o importantă învățătură pentru noi! Trebuie să urmăm drumul pe care Dumnezeu ni-l trasează, fără să ne ocupăm de împotrivirea pe care putem s-o întâmpinăm. Trebuie să fim pătrunși de astfel de principii într-un veac ca acesta în care trăim, când există atât de puțină putere pentru bine și când părerile unuia sau altuia au atâta influență pentru a ne abate de la ținta credinței. Trebuie să avem siguranța că suntem pe drumul lui Dumnezeu, cunoscând gândul Său, înflăcărați de dorința neclintită de a face voia Sa; atunci se poate conta pe binecuvântarea divină în biruirea dificultăților care se ivesc întotdeauna pe calea ascultării de Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ABORDAREA CORECTĂ

„Cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa” (Proverbe 17:27)

Nu este suficient să ai răspunsul corect; trebuie să ai și abordarea corectă. Ideile bune și sfaturile sănătoase sunt irosite când folosești o abordare prin care impui ceva cu de-a sila. Înțelepciunea înseamnă să spui lucrul potrivit, la timpul potrivit, în modul potrivit.

„Cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa, şi cine are duhul potolit este un om priceput.”

Eforturile tale de a ajuta pe cineva să se schimbe vor da greș sau mai rău, îl va îndepărta dacă nu te apropii de acea persoană cu dragoste și smerenie.

Majoritatea oamenilor știu deja care este problema lor. E posibil să se lupte cu ea de mai mult timp și în adâncul lor ar vrea să se descurce mai bine. Dacă nu ești pregătit să primești răspunsul „cine ești tu să-mi spui”, trebuie să te apropii de ei pe calea potrivită.

„Cuvintele prietenoase sunt ca un fagur de miere, dulci pentru suflet, şi sănătoase pentru oase” (Proverbe 16:24).

Domnul Isus a spus: „veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.” (Ioan 8:32). Deci, dacă oamenii nu vor primi adevărul așa cum îl spui tu, poate că parțial problema îți aparține.

Fostul președinte al senatului american Richard Halverson scrie: „Le poți oferi oamenilor ideile tale sub formă de gloanțe sau sub formă de semințe. Le poți împușca sau le poți semăna. Ideile folosite ca gloanțe ucid inspirația și motivația. Ideile folosite ca semințe prind rădăcină, cresc și aduc rod în viața în care sunt semănate. Dar există un risc: odată ce devin parte din cei în care le-ai semănat, probabil că nu vei primi nici o laudă că de la tine a pornit ideea. Dar dacă ești dispus să trăiești și fără merite, vei avea parte de o recoltă bogată.”

Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Adoptă abordarea corectă.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 29:1:14

„Te voi păzi oriunde vei merge … nu te voi părăsi”, îi promisese Domnul lui Iacov în timpul nopţii sale la Betel (28.15). Ce mângâietor este să ne gândim că ochii lui Dumnezeu îi urmăresc neîncetat pe ai Săi, chiar şi când ei neglijează să privească spre El (Psalmul 32.8). Grija Lui providenţială îl conduce pe Iacov în familia mamei sale, lângă unchiul său Laban. Asistăm din nou la o întâlnire lângă o fântână, poate aceeaşi cu cea din cap. 24. Dar de astă dată nu auzim nici o rugăciune din gura călătorului, nici pentru a-I cere lui Dumnezeu să-i facă parte de o întâlnire fericită, nici mai apoi pentru a-I mulţumi pentru că îi făcuse călătoria plină de succes. Şi, în plus, nici pe tânăra fată nu o vedem dând apă drumeţului ostenit.

Ce diferenţe de asemenea în casa lui Laban! Iacov i-a istorisit „toate aceste lucruri” (v. 13), dar nu auzim în relatarea sa niciodată menţionat numele Domnului, nici amintit felul în care El a binecuvântat familia lui (de comparat cu cap. 24.35); nici măcar de întâlnirea lui de la Betel nu spune nimic. Care sunt subiectele conversaţiei noastre când ne întâlnim cu unul din părinţii noştri sau cu vreun prieten creştin? Profităm noi de astfel de ocazii pentru a aborda subiecte care zidesc? Ca să fie aşa, trebuie ca inimile noastre să fie în mod obişnuit preocupate cu El.

16 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Cei care se sprijină pe Domnul își vor înnoi puterea; se vor înălța pe aripi ca vulturii.
Isaia 40.31

„Dacă îți pierzi curajul în ziua necazului, puterea ta este mică” (Proverbe 24.10). Vrăjmașul sufletelor noastre caută încontinuu să ne descurajeze, fiindcă știe că, odată descurajați, ne pierdem toată puterea. Descurajarea vine atunci când privim la noi înșine, la alții sau la dificultăți; atunci când nădăjduim că lucrurile se vor îmbunătăți și vedem că nimic nu se schimbă, în ciuda eforturilor și a așteptării noastre. Apoi ne descurajăm, fiindcă nu privim unde ar trebui; și, odată descurajați, pierdem puterea de a înainta.

Există însă un secret, nu numai pentru a fi încurajați în momente dificile, ci și pentru ca puterea să ne fie reînnoită, ca să putem merge înainte cu pace și cu bucurie în Domnul. Secretul este să ne sprijinim pe Domnul. Vorbesc însă despre o sprijinire reală, atunci când realizezi că El este Dumnezeul atotputernic, desăvârșit de înțelept și care cunoaște toate detaliile problemei tale. A te sprijini cu adevărat pe El înseamnă a înțelege că El este pe deplin la cârma tuturor lucrurilor și că ele lucrează spre binele tău.

Iosafat este un exemplu pentru noi în această privință, atunci când moabiții veneau împotriva lui, iar el, în minunata sa rugăciune, a spus: „Noi nu avem nicio putere … și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt spre Tine„. Și care a fost răspunsul imediat al Domnului? „Nu vă temeți!” (2 Cronici 20.12-15).

Ești descurajat? „Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice, faceți cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune și prin cerere cu mulțumiri; și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înțelegere, va păzi inimile voastre și gândurile voastre în Hristos Isus” (Filipeni 4.6,7). În loc să cauți să-ți schimbi împrejurările dificile, privește mai degrabă la Cel care lucrează toate lucrurile spre binele celor care Îl iubesc (Romani 8.28)! El cu siguranță te va ridica deasupra dificultăților, „pe aripi ca vulturii”, va înnoi puterea ta și va face să te bucuri de pacea Sa.

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mai bine este să cauți un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în om. Mai bine să cauți un adăpost în Domnul, decât să te încrezi în cei mari.
Psalmul 118.8,9

În cine să ne încredem?

Oamenii sunt foarte capricioși și nestatornici. Iată doar câteva exemple din șirul lor fără sfârșit:

Regele Italiei și cel al Boemiei i-au promis lui Jan Hus protecția lor. Însă și-au călcat cuvântul și Hus a fost martirizat.

Regele Carol I i-a trimis unui om de stat englez, Thomas Wentworth, un document în care a scris: „Pe cuvântul regelui că nu vei avea nimic de suferit în ceea ce privește viața, onoarea sau averea”. La scurt timp însă, același rege a semnat un decret în care se hotăra moartea acelui om.

Celebrul general George Washington a fost trădat de omul său de încredere, generalul Benedict Arnold. Cel mai bun prieten al său s-a dovedit ca fiind cel mai mare dușman al său.

În cine ne încredem? – Iată marea întrebare de care depind multe lucruri în viață! Singurul care nu Se schimbă este Dumnezeu. El nu Își ia cuvântul înapoi. Promisiunile lui Dumnezeu sunt minunate, ele dau viață celui trudit de atâta nestatornicie care se găsește în inima oamenilor. Promisiunile lui Dumnezeu sunt veșnic valabile. Acest Dumnezeu atotputernic și neschimbător dorește să devină Tatăl tău, prin credința în Fiul Său, care a adus o mântuire așa de măreață, încât poate schimba instabilitatea inimii omului! Fără o relație personală cu Dumnezeu, prin credința în Isus Hristos, este greu de înțeles cum cineva poate avea curajul să înfrunte atâtea descurajări care vin din partea oamenilor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU FI LENEȘ! (4)

„Am trecut pe lângă ogorul unui leneş” (Proverbe 24:30)

Mai bine să nu ai mână de lucru decât să angajezi un leneș; mai bine să nu ai pe nimeni decât să ai un leneș.

Evident, Solomon a suferit din pricina câtorva leneși care munceau pentru el: „Cum este oţetul pentru dinţi şi fumul pentru ochi, aşa este leneşul pentru cel ce-l trimite” (Proverbe 10:26). Știm cu toții cât de tare irită oțetul dacă este înghițit ca atare sau cât de dăunător este fumul când îți intră în ochi! La fel de dăunător este leneșul pentru cel care îl angajează. Orice face va dura de două ori mai mult pentru a fi terminat și fie va trebui refăcut, fie va trebui aruncat – cu un cost dublu. Prezența lui la locul de muncă este mai rea decât absența sa. El își irosește propriile resurse dar și pe ale altora.

În Proverbe 24:30-31 ni se zugrăvește un tablou tragic: „Am trecut pe lângă ogorul unui leneş, şi pe lângă via unui om fără minte. Şi era numai spini, acoperit de mărăcini, şi zidul din piatră era prăbuşit.”

Acum să o spunem clar: Trebuie să arătăm compasiune față de cei nevoiași din motive legitime, însă ei au nevoie de mai mult decât de o mână de ajutor; ei au nevoie de cineva care să-i ridice! Ei au nevoie de mai mult decât de mâncare și îmbrăcăminte; ei au nevoie de scop, de demnitate și de stimă de sine. Și asta dorește Dumnezeu să le ofere.

Abraham Lincoln nu a fost renumit pentru că s-a născut într-o colibă; el a fost renumit pentru că a ieșit din ea. Poate nu vei ajunge la Casa Albă, dar dacă nu vrei să ajungi la casa săracilor, nu fi leneș! Cere-I lui Dumnezeu să-ți dea o motivație proaspătă la locul de muncă și nu-ți căuta scuze ca să renunți.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 28:1:22

Iacov părăseşte casa tatălui său, dar Dumnezeu îl va face să cunoască însăşi Casa Lui (Betel înseamnă „casa lui Dumnezeu”). Singurătatea – lipsa ocrotirii din adăpostul familiei – este uneori ocazia de a-L întâlni pe Domnul. Într-o zi sau alta, această întâlnire trebuie să aibă loc şi Dumnezeul părinţilor noştri trebuie să devină şi Dumnezeul nostru.

Ce vis ciudat are Iacov! Care este semnificaţia acestei scări pe care urcă şi coboară îngeri? Înfăţişează relaţiile dintre cer şi pământ şi ne gândim la Cel care le-a stabilit pentru noi coborând aici jos şi apoi întorcându-Se în glorie (Ioan 3.13, 31; Efeseni 4.10). Harul lui Dumnezeu îi arată sărmanului păcătos obosit poarta cerurilor şi îi dă promisiuni glorioase. „Cât de înfricoşător este locul acesta!” strigă călătorul când se trezeşte. O conştiinţă vinovată nu poate avea pace în prezenţa Dumnezeului harului (comparaţi cu Luca 5.8). În acest târg ciudat pe care îndrăzneşte să I-l propună Domnului, Iacov transformă în condiţii (dacă …) promisiunile categorice pe care i le dăduse Dumnezeu şi se oferă să-I slujească în schimbul binefacerilor pe care le va primi.

Mulţi, asemenea lui, ezită să ia prin credinţă darul fără plată al lui Dumnezeu şi gândesc că prin eforturile lor trebuie să se facă vrednici de favoarea Lui.

15 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Și Moise a apropiat pe fiii lui Aaron și i-a îmbrăcat cu cămășile și i-a încins cu brâiele și le-a legat tichiile, cum poruncise Domnul lui Moise.
Levitic 8.13


Deși Dumnezeu îi eliberase pe cei ai Săi din robia lui Satan, în ei exista încă natura păcătoasă. Ei aveau nevoie să fie pregătiți de Dumnezeu pentru a-I sluji într-un fel plăcut Lui, cu respectul datorat Persoanei Sale sfinte. Doar Dumnezeu poate stabili ceea ce Îi este plăcut. Noi suntem făpturi limitate; El este Dumnezeul infinit (Isaia 55.8,9). La fel cum noi avem nevoie să fim pregătiți de El pentru a-I sluji, așa au avut și ei în acel timp.

Prin urmare, Dumnezeu i-a dat lui Moise instrucțiuni detaliate cu privire la pregătirea celor ai Săi pentru a-I sluji (Exod 19.3-7). Fiindcă Dumnezeu este sfânt, cei care Îi slujesc trebuie să fie și ei sfinți, astfel că poporul trebuia pregătit pentru a manifesta sfințenie în purtarea lui înaintea lui Dumnezeu (Exod 19.9-25; Levitic 20.7). Dumnezeu le-a dat legi de natură să pună frâu manifestării naturii păcătoase și care să-i facă să se supună autorității lui Dumnezeu (Exod 20–23). El le-a dat instrucțiuni cu privire la construirea cortului, ca loc potrivit pentru locuirea Lui în mijlocul lor (Exod 24–27). Dumnezeu n-a lăsat nimic la latitudinea imaginației celor ai Săi. El a rânduit, de asemenea, calea prin care ei se puteau apropia de El. În cele din urmă, în cartea Levitic, El le-a arătat ceea ce ei trebuiau să aducă atunci când veneau înaintea Lui (Levitic 1–24). Toată această pregătire era absolut necesară.

Cât de instructive sunt aceste lucruri pentru noi, cei care dorim să-I slujim lui Dumnezeu! Doar El ne poate spune ceea ce se potrivește sfințeniei Lui, de aceea trebuie să învățăm de la El. Omul, așa cum este el, nu ne poate învăța nimic în această privință (1 Ioan 2.27). Duhul Sfânt cunoaște gândul lui Dumnezeu (1 Corinteni 2.11). El este în noi și este cu noi (Ioan 14.16,17). El lucrează în noi, pregătindu-ne pentru lucrarea lui Dumnezeu și folosindu-ne pentru slava Lui.

H. Hall

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

După ce a dat drumul mulțimilor, S-a urcat pe munte să Se roage, singur la o parte. Se înnoptase și El era singur acolo.
Matei 14.23


Lecția morală

Domnul Isus săturase cu pâine pe săracii poporului Israel, potrivit profeției din Psalmul 132, împlinindu-Și rolul de Mesia în mijlocul unui popor care nu L-a primit. După ce le-a făcut bine, El a dat drumul mulțimii, despărțindu-Se de poporul Israel pe care l-a părăsit pentru un timp. Se înnoptase; Domnul S-a urcat singur pe munte, deoparte, să Se roage. Venise noaptea pentru cei doisprezece, pe care Domnul Isus i-a obligat să urce în corabie. El Își încheiase relațiile cu poporul Său, dar avea pentru El o rămășiță care naviga spre celălalt țărm.

Ucenicii erau plini de teamă, singuri în timpul acelor ceasuri întunecate, pe o mare bătută de furtună, când, la a patra strajă din noapte, spre ora trei dimineața, Domnul a pornit spre ei. Venirea Sa este semnalul reluării relațiilor Sale cu cei pe care îi va numi din nou poporul Său. A venit la ei în mijlocul dificultăților, pe o mare agitată, care pentru picioarele Sale divine nu a însemnat o piedică, dar care pentru ei va fi calea lor pentru a-L cunoaște. Scena este mișcătoare; ea se derulează între Domnul Isus și Petru, dar de aici noi putem învăța o prețioasă lecție morală. Prima acțiune a lui Petru a fost să se arunce la picioarele Domnului Isus, recunoscându-și starea de om păcătos; a doua a fost de a umbla pentru a ajunge înaintea Lui. Ceea ce trebuie să urmeze convertirii noastre este umblarea pentru a veni înaintea Mântuitorului.

 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU FI LENEȘ! (3)

„Toamna, leneşul nu ară” (Proverbe 20:4)


Leneșul vede un obstacol în orice oportunitate. Deși nu poate sta la un loc de muncă prea mult, mereu găsește o scuză bună. Programul e prea lung, salariul e prea mic, munca e prea grea, oamenii sunt prea pretențioși iar șeful insuportabil. Și nu-ți fă griji, dacă nu te încântă nici una din aceste scuze, leneșul are mult mai multe.

Ai auzit de scuza cu leul? Solomon scrie: „Leneşul zice: „Afară este un leu, care m-ar putea ucide pe uliţă!” (Proverbe 22:13).

Thomas Edison, întruchiparea omului muncitor și antiteza leneșului, a spus: „Oportunitățile sunt ratate de majoritatea oamenilor pentru că apar îmbrăcate în salopetă și seamănă cu munca.”

Leneșul nu rămâne niciodată fără scuze. Întotdeauna e prea cald sau prea frig, prea umed sau prea uscat pentru a munci. „Toamna, leneşul nu ară.” Dacă leneșii și-ar face rău numai lor înșiși nu ar fi nimic, dar ei le fac rău și celorlalți. ” Cine se leneveşte în lucrul lui este frate cu cel ce nimiceşte” (Proverbe 18:9).

Chuck Swindoll spune: „Acest cuvânt „a nimici” pulsează de responsabilitate. Un angajat leneș nu ține pe loc organizația; el îi distruge motivația și pornirea. Un jucător leneș nu numai că slăbește echipa; îi distruge spiritul și îi diminuează dorința de a câștiga. Un pastor leneș nu numai că își limitează biserica, dar îi nimicește entuziasmul, pasiunea de a câștiga suflete și de a împlini nevoi. Nu va trece mult și ceilalți vor fi nevoiți să facă mai mult pentru a compensa influența negativă a leneșului.”

Așadar, din nou, cuvântul pentru tine astăzi este: Nu fi leneș!  


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 27:30:46


Evrei 12.16, 17 leagă această scenă de cea din capitolul 25. Esau cel lumesc doreşte cu ardoare să moştenească binecuvântarea, dar, cu toate lacrimile lui, este respins; cândva şi-a dispreţuit moştenirea, iar acum este prea târziu (Proverbe 1.28-31). Scena lumii este plină de oameni care, asemeni acestuia, îşi vând sufletul preţios în schimbul unor plăceri trecătoare. Dumnezeul lor „este pântecele şi … gândesc cele pământeşti” (Filipeni 3.19). Ei sunt oameni din lume şi îşi au răsplata în lumea aceasta (Psalmul 17.14). O deşteptare înspăimântătoare îi aşteaptă când, «mai târziu», îşi vor recunoaşte nebunia. Toate lacrimile vărsate în locul înfiorător caracterizat de „plânsul şi scrâşnirea dinţilor” vor fi la fel de inutile ca şi cele ale lui Esau aici, care nu-i pot reda binecuvântarea pierdută numai din vina lui.

Pentru Iacov greutăţile abia încep. Ura fratelui său, stârnită din invidie şi gelozie, îl obligă să plece de acasă. El nu-şi va mai vedea mama, deşi ea prevedea o despărţire doar pentru câteva zile (v. 44). Prin urmare, Rebeca va suferi şi ea consecinţele înşelăciunii puse la cale împreună.

Dând o asemenea importanţă istoriei vieţii lui Iacov, Scriptura ne va permite să admirăm îndelungata şi răbdătoarea lucrare a harului lui Dumnezeu pentru ai Săi.

14 Februarie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Limba este un foc: lumea nedreptății.

Iacov 3.6

 

 

Există oare cineva care, măcar o dată în viață, să nu fi dorit să-și retragă cuvintele? Iacov ne spune că, „dacă cineva nu greșește în cuvânt, este un om desăvârșit, capabil să-și înfrâneze, de asemenea, tot trupul” (Iacov 3.2). Tot el însă afirmă foarte clar: „Limba este un mădular mic și se laudă cu lucruri mari. Iată, un foc mic, ce pădure mare aprinde! Și limba este un foc: lumea nedreptății; limba este așezată printre mădularele noastre; ea întinează tot trupul și aprinde roata vieții și este aprinsă de gheenă”. Ce avertisment solemn pentru noi! Să nu fim ca cei care își folosesc limba pentru a-i vorbi de rău pe alții sau pur și simplu pentru a vorbi lucruri nefolositoare, fără nicio valoare și care nu zidesc! „Dar vă spun că de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor rosti oamenii, vor da socoteală în ziua judecății” (Matei 12.36).

Coloseni 4.6 ne oferă un sfat bun în această privință: „Cuvântul vostru să fie întotdeauna în har, dres cu sare, ca să știți cum trebuie să răspundeți fiecăruia”. Harul lui Dumnezeu și sfințenia practică trebuie să caracterizeze limbajul nostru. Doar astfel vom putea fi de ajutor celor din jurul nostru, oferind mângâiere, învățătură și îndemn. Trebuie ca Psalmul 141.3 să fie rugăciunea inimilor noastre: „Pune, Doamne, o strajă gurii mele, păzește ușa buzelor mele”. La aceasta am putea adăuga Psalmul 19.14: „Fie cuvintele gurii mele și cugetarea inimii mele plăcute înaintea Ta, Doamne, Stânca mea și Răscumpărătorul meu!”.

L. M. Grant

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Cum putem să știm calea?” Isus i-a zis: „Eu sunt Calea și Adevărul și Viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”.

Ioan 14.5,6

 

Calea mântuirii

 

Un turc s-a convertit la creștinism. Înfuriați peste măsură, toți ai lui s-au năpustit să-l tragă la răspundere pentru actul săvârșit. Fiind întrebat ce l-a determinat să facă acest lucru, el a răspuns: „Închipuiți-vă că eram într-o călătorie. Drumul nu-mi era cunoscut; deodată am ajuns la o răscruce. Mi-am zis: Acum chiar nu mai știu care este calea cea bună. Dar iată că la răscruce văd doi oameni: unul mort, iar celălalt viu. Ce ziceți voi: Pe care dintre ei l-am întrebat și pe care l-am rugat să-mi arate calea cea bună?” — „Bineînțeles, pe cel viu”, au zis ei, „n-ai cum să te adresezi unui mort!” — „Exact așa am făcut. Eu mă aflam cu viața la o răscruce și deodată mi-au apărut în față doi oameni: Mahomed al religiei voastre și Mântuitorul Isus. Mortul – Mahomed – oricât am insistat, n-a putut să-mi spună nimic. Dar Isus – Cel care este viu – mi-a zis: Eu sunt Calea! Numaidecât am pornit pe această cale care duce la mântuire, și El mi-a dat viața și adevărul.”

Calea mântuirii este o Persoană, este Fiul lui Dumnezeu, care S-a dat pe Sine ca preț de răscumpărare pentru noi. Dumnezeu ne arată o cale sigură: Fiul Său. El este calea mântuirii. Credința, așa cum o găsim pe paginile Bibliei, nu este un sistem de doctrine, ci o relație intimă cu o Persoană, care este Calea, Adevărul și Viața și care S-a dat pe Sine pentru noi. A-L cunoaște pe Mântuitorul și a încredința toate în mâna Sa – acesta este secretul unei vieți fericite, chiar dacă împrejurările exterioare nu sunt întotdeauna cele pe care le dorim.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU FI LENEȘ! (2)

 

„Până când vei sta culcat, leneşule?” (Proverbe 6:9)

 

 

Leneșul nu face niciodată astăzi ceea ce poate amâna pe mâine și nu face niciodată mâine ceea ce poate amâna pentru totdeauna. Ziua lui preferată de muncă este mâine.

De aceea Dumnezeu întreabă: „Până când vei sta culcat, leneşule?” Când cineva este apt de muncă și există locuri de muncă, probabil vorbești cu un leneș dacă trebuie să-l întrebi mereu: „Cât timp mai stai până te reangajezi?” Sau: „Când îți cauți un alt loc de muncă?”

Se spune că un student încerca să se hotărască dacă să studieze sau nu. A luat o monedă, a aruncat-o și înainte să cadă a zis: „Dacă e cap, merg la film. Dacă e pajură, o să mă uit la televizor. Și dacă va sta pe muchie – voi învăța!” În paranteză fie spus, unii leneși sunt prea leneși să arunce moneda!

Leneșul este persoana care ocolește mereu treaba, dar care nu se hotărăște niciodată să ia o decizie.

Părinților, învățați-i pe copiii voștri că este la fel de important să începi un lucru cum este să-l termini. Răspunsul preferat al copiilor la o rugăminte este deseori: „imediat.” Nu cumva să crezi lucrul acesta, căci altfel vei plăti de fiecare dată. Învață-i pe copii că „acum” înseamnă acum și că „oprește” înseamnă nu te uiți la televizor până nu ai terminat treaba.

Acesta e un adevăr important pentru că, după cum a spus un lider: „Când faci ceea ce trebuie și când trebuie, ajungi să faci ce vrei să faci atunci când vrei să faci.”

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

2019 de Jean Koechlin

 

Geneza 27:1:29

 

 

Iată o familie în care, deşi este cunoscut Dumnezeu, se manifestă, în mod trist, poftele, înşelătoriile şi minciunile. Isaac a orbit şi este orb şi din punct de vedere spiritual. Şi-a pierdut într-atât discernământul spiritual, încât o mâncare gustoasă este mai importantă pentru el decât starea morală a copiilor săi. Fără să caute gândul lui Dumnezeu, el se pregăteşte să-l binecuvânteze pe fiul preferat. Rebeca, de parte ei, îl sfătuieşte pe Iacov să-şi „jefuiască” fratele de această binecuvântare şi să-şi înşele tatăl. Numai Esau ne-ar putea părea plăcut în această familie. Dar Dumnezeu îi cunoştea inima firească şi, prin această aparentă nedreptate, se împlineşte voia Lui. Isaac trebuie să recunoască aceasta (sf. v. 33).

Iacov îşi atinge scopul. Cu complicitatea mamei sale, el obţine binecuvântarea pe care o preţuia atât de mult. Dar, dacă s-ar fi încrezut în Dumnezeu că i-o va da, în loc să intervină cu vicleşug, oare nu ar fi primit-o? Dumnezeu, care declarase înainte de naşterea lui: „Cel mai mare va sluji celui mai mic” (25.23), nu-Şi putea abandona cuvântul, nici nu putea permite vreo eroare. Astfel Iacov ar fi fost cruţat de durere şi de timp pierdut. Calea Domnului pentru noi este întotdeauna simplă, dar de câte ori noi o complicăm prin intervenţiile noastre nefericite (Ps. 27.11)!

13 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Petru era păzit în închisoare; dar adunarea făcea rugăciuni stăruitoare la Dumnezeu pentru el.

Fapte 12.5

 

Gânduri asupra rugăciunii colective (2)

 

Nu sunt conștient de existența vreunui loc din Scriptură care să sugereze că rugăciunile colective ar fi mai puternice decât cele individuale, în sensul de a face ca mâna lui Dumnezeu să acționeze. Foarte mulți creștini consideră rugăciunea doar ca o formă de a cere lucruri de la Dumnezeu și astfel rugăciunile colective devin doar ocazii de a prezenta liste cu nevoi. Adevărata rugăciune are însă mai multe fațete. Ea înseamnă și a pătrundere într-o părtășie intimă cu Tatăl. Acest lucru produce laudă și adorare (Psalmul 27.4; 63.1-8), produce o pocăință adevărată și mărturisire (Psalmul 51; Luca 18.9-14), generează o revărsare de recunoștință și de mulțumiri (Filipeni 4.6; Coloseni 1.12) și creează o mijlocire sinceră pentru alții (2 Tesaloniceni 1.11; 2.16,17).

Ideea că rugăciunile colective sunt mai eficiente decât cele individuale vine și dintr-o interpretare greșită a versetului 19 din Matei 18: „Din nou vă spun că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ asupra oricărui lucru, orice ar cere, li se va face de la Tatăl Meu care este în ceruri”. Acest verset face parte dintr-un pasaj care vorbește despre felul cum trebuie procedat într-un caz de disciplină în adunare. A-l interpreta ca și cum ar fi o promisiune pentru un cec în alb acordat celor credincioși, pentru orice lucru pe care ei s-ar învoi să-l ceară, indiferent de natura lui, nu numai că nu se potrivește contextului, dar contravine și suveranității lui Dumnezeu.

Domnul Isus este prezent atunci când adunarea se roagă, însă El este alături și de fiecare credincios în parte, atunci când el se roagă în cămăruța lui. Rugăciunea colectivă este importantă, fiindcă ea creează unitate și constituie un mijloc prin care cei credincioși se pot încuraja reciproc (1 Tesaloniceni 5.11) și se pot îndemna la dragoste și la fapte bune (Evrei 10.24).

T. Hadley, Sr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă … știm că dobândim lucrurile pe care I le-am cerut. 1 Ioan 5.14,15

 

 

Dumnezeu ascultă rugăciunea

 

Pentru a se putea întreține, evanghelistul englez Charles Stanley avea un mic magazin. Iată ce a spus evanghelistul: „Am experimentat că Dumnezeu Se preocupă într-un mod deosebit de cei care se încred în El. Odată am fost mult timp plecat și jumătate din acel timp l-am folosit să vestesc evanghelia. Lunea următoare trebuia să plătesc o factură și nu aveam banii necesari și nici nu știam de unde să-i iau. Deoarece eram și sunt convins că un creștin trebuie să plătească întotdeauna la termenul stabilit, am adus problema în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Deodată mi-am adus aminte de un stoc mare de șmirghel, pe care nu l-am putut vinde. Și acest lucru I l-am spus Domnului.

«Aruncă năvodul în partea dreaptă», a fost răspunsul. «Doamne, ce înseamnă partea dreaptă?», am întrebat eu. Mi-am dat seama imediat că El este partea dreaptă. Apoi L-am rugat pe Domnul să vândă șmirghelul în locul meu, pentru că eu nu vedeam nicio posibilitate și cu siguranță nu la un preț cu care să pot plăti factura. În timp ce mă rugam, a venit un domn în magazin și a întrebat: «Mai aveți șmirghel?». I-am zis că mai am și i-am și arătat marfa. «Da», a spus el, «este tocmai ce ne trebuie. Cât aveți?». I-am spus cantitatea; era de 20 de ori mai mult decât vândusem vreodată în viața mea. El a răspuns: «Luăm totul la prețul pe care îl spuneți dumneavoastră. Plătim Luni, dimineața»”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

NU FI LENEȘ! (1)

 

„Du-te la furnică, leneşule” (Proverbe 6:6)

 

 

Ce înseamnă mai exact să fii leneș? Robert Hicks spune: „Sentimentul că avem dreptul la lucruri fără să fim dispuși să depunem munca necesară pentru a le obține ne face o societate de leneși.”

Nu vom putea niciodată să-l convingem pe leneș de următorul lucru: că este leneș.

„Leneşul se crede mai înţelept decât şapte oameni care răspund cu judecată” (Proverbe 26:16). Chiar dacă șapte înțelepți îi spun că este leneș, el nu va recunoaște – chiar dacă raportul numeric este de șapte la unu. Îi poți spune că este leneș, dar nu-i poți spune prea mult.

„Poftele leneşului îl omoară, pentru că nu vrea să lucreze cu mâinile” (Proverbe 21:25).

Două cuvinte preferate ale leneșului sunt „într-o zi.” Îl putem auzi: „Într-o zi, o să dau lovitura.” Sau: „Într-o zi voi avea propria mea afacere.” Sau: „Într-o zi, o să… (completează tu spațiul liber).

Leneșul găsește întotdeauna o scuză pentru care nu poate munci. Acesta este sensul afirmației lui Solomon: „Drumul leneşului este ca un hăţiş de spini, dar cărarea celor fără prihană este netezită” (Proverbe 15:19).

Când leneșul se uită prin ușa propriei sale vieți, el nu vede un drum netezit de oportunități, el vede doar un mare hățiș.

Benjamin Franklin a avut dreptate când a zis: „Nu am cunoscut niciodată pe cineva care se pricepea să-și caute scuze dar care se pricepea și la altceva.” Concluzie: Leneșul preferă să-și caute o scuză decât să-și câștige pâinea.

Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Nu fi leneș!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

2019 de Jean Koechlin

 

Geneza 26:17:35

 

 

Una câte una, Isaac sapă din nou fântânile lui Avraam astupate de filisteni. Să cerem Domnului aceeaşi energie şi aceeaşi perseverenţă pentru a ne însuşi adevărurile prin care au trăit predecesorii noştri, pentru ca, printr-un efort personal, ele să devină, să spunem aşa, proprietatea noastră.

La fiecare efort al vrăjmaşului de a-l lipsi de roadele muncii sale, Isaac răspunde săpând în altă parte, fără să se descurajeze. Dar el nu se ceartă cu ei, ilustrând îndemnul din 2 Timotei 2.24: „un rob al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă de toţi”. Blândeţea lui poate fi „cunoscută de toţi oamenii” (Filipeni 4.5). Suferind nedreptate, el nu ameninţă, ci lasă aceasta în seama Celui care „judecă drept” (1 Petru 2.23). În acelaşi timp el poartă şi mărturia credinţei sale. Moştenirea îi aparţine; la ce bun s-o ia prin forţă? Domnul promisese seminţei lui „toate ţările acestea” (v. 4). Isaac se bizuie pe El că le va primi la timpul potrivit.

Versetele 34 şi 35 ni-l arată din nou pe Esau nesocotind voia lui Dumnezeu, luându-şi neveste dintre fetele lui Canaan, de care Domnul îi despărţise complet familia (24.3, 37). Prin aceasta produce suferinţe profunde lui Isaac şi Rebecăi. Ce contrast între istoria lui Esau şi cea a părinţilor lui, care au trăit încrezându-se în Dumnezeu şi depinzând de El!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: