Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the category “Romanian devotionals”

25 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine și vin. Și el era preot al Dumnezeului Preaînalt.

Geneza 14.18


Cel Preaînalt este numele lui Dumnezeu care ține de Mileniu. Melhisedec este o imagine a lui Hristos în timpul acestui Mileniu, când El va fi atât Împărat, cât și Preot. Încă de pe acum însă Hristos este Înainte-Mergătorul care a intrat dincolo de perdea pentru noi și a devenit „pentru totdeauna Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec” (Evrei 6.20). Pâinea și vinul oferite de Melhisedec sunt imagini ale acelorași embleme oferite de Domnul „în noaptea în care a fost vândut” (1 Corinteni 11.23). Ele vorbesc despre moartea binecuvântatului nostru Domn. Fiind înviorat de către pâinea și vinul oferite de Melhisedec, Avram a putut să refuze oferta tentantă a împăratului Sodomei.

În timpul frângerii pâinii, Marele nostru Preot, aflat acum în glorie, ne înviorează cu pâinea și cu vinul, cu acele simboluri binecuvântate ale morții Sale. El ni Se oferă pe Sine Însuși. Moartea Lui și identificarea noastră cu El sunt cele care ne separă de această lume. Fiind înviorați de către pâine și vin, putem proclama: „Ce mai am eu a face cu idolii?” (Osea 14.8). Melhisedec l-a binecuvântat pe Avram. Melhisedecul nostru ceresc trăiește pururi ca să mijlocească pentru noi (Evrei 7.25). Laudă Lui pentru această lucrare binecuvântată!

Apogeul a fost atins atunci când Melhisedec L-a lăudat pe Dumnezeul cel Preaînalt, „Stăpânitorul cerurilor și al pământului” (Geneza 14.19). Domnul nostru proclamă acum: „Voi vesti Numele Tău fraților Mei, Te voi lăuda în mijlocul adunării” (Evrei 2.12). Aceasta va face El în veșnicia viitoare.

F. S. W.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toți oamenii s-a arătat și ne învață … să trăim în veacul de acum cu cumpătare.

Tit 2.11,12


Ce este harul?

Citind Biblia sau cărți cu explicații sau cu meditații, ca acestea, cititorii vor întâlni mereu cuvântul har. Harul sau grația divină este, în sens strict și obiectiv, un dar supranatural acordat de Dumnezeu omului spre mântuirea veșnică. Harul nu este nimic mai mult sau mai puțin decât chipul pe care îl poartă dragostea divină când întâlnește imperfecțiunea, slăbiciunea, greșeala sau păcatul omului. Harul este bunăvoința, favoarea, darul lui Dumnezeu față de om. „… Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neținându-le în socoteală păcatele …” (2 Corinteni 5.19).

Vom înțelege, în mod practic, ce este harul, dacă ne gândim la pilda cu oaia rătăcită. Pilda ne prezintă activitatea harului venit în Persoana Domnului Isus Hristos. Oaia rătăcită este o imagine a omului pierdut și fără putere pentru a veni la Dumnezeu. Într-adevăr, oaia nu are niciun fel de instinct care să-i permită ca, odată ce s-a rătăcit, să vină înapoi la păstor. Dimpotrivă, ea aleargă și mai tare când vede pe cineva venind în urma ei. Oaia nu se oprește decât forțată de împrejurări, când nu mai poate merge mai departe. Astfel, toată lucrarea de căutare vine de la păstorul care prețuiește oaia și care dorește să o aducă înapoi în turmă. Nimeni, în afară de Mântuitorul, nu cunoaște nici prețul unui suflet, nici neputința acelui suflet de a se salva singur. De aceea, Mântuitorul a făcut tot ce trebuia pentru a-l căuta pe omul pierdut. În aceasta constă măreția harului dumnezeiesc.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

UNDE SĂ CAUȚI AJUTORUL – Fundația SEER

„La Tine, Doamne, îmi înalț sufletul.” (Psalmul 25:1)


 

Când ai nevoie de ajutor, întoarce-te la Psalmul 25 și observă ce a făcut David:

1) A știut la Cine să apeleze. „La Tine, Doamne, îmi înalț sufletul.” Nu demult am stat de vorbă cu cineva care a cerut ajutor în rugăciune pentru un membru din familia sa care a fost diagnosticat cu cancer în stadiul patru. Cât de rapid se pot schimba viețile noastre! De unde ne vine ajutorul în astfel de momente? De la Dumnezeu. El este cunoscut sub multe nume în Scriptură și unul dintre ele este Iahveh Rapha – Domnul care ne vindecă. Ce minunat! Cuvântul Lui spune: „El îți vindecă toate bolile tale” (Psalmul 103:3). Cu Dumnezeu, nicio boală nu este incurabilă, ceea ce înseamnă că poți apela astăzi la El cu încredere.

2) Apoi, David a știut în Cine să se încreadă. „În Tine, Dumnezeule, mă încred” (Psalmul 25:2). Un bărbat sau o femeie fără Dumnezeu trebuie să îndeplinească rolul lui Dumnezeu în propria sa viață. Lucrul acesta poate fi ușor în vremuri bune, dar ce faci în caz de celule maligne, tensiune anormală, reduceri de personal la locul de muncă, retrocedarea casei ori telefoane care aduc vești rele în primele ore ale dimineții? În cine te încrezi atunci? „În Tine, Dumnezeule!”

3) David a știut cum să se roage: „Arată-mi… învață-mă… povățuiește-mă…” (Psalmul 25:4-5) „Arată-mi, Doamne, căile Tale, și învață-mă cărările Tale. Povățuiește-mă… căci Tu ești Dumnezeul mântuirii mele.” Richard Foster spunea: „A te ruga înseamnă a te schimba. E aleea centrală pe care o folosește Dumnezeu pentru a ne transforma. Dacă nu suntem dispuși să ne schimbăm, în scurt timp vom abandona rugăciunea.”

Așadar, te-ai rugat pentru transformare? Dacă nu, intră în prezența lui Dumnezeu numaidecât. Acolo vei găsi ajutorul de care ai nevoie!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 16:16-35


Core se înălţase în duhul său (v. 1). Dar este scris: „Oricine se înalţă pe sine va fi smerit” (Luca 14.11). Proverbele confirmă acest adevăr atât de des verificat în istoria oamenilor: „Mândria merge înaintea pieirii …” (Prov.16.18). Pentru răsculaţi, această pieire nu s-a lăsat mult aşteptată. Ce spectacol înfricoşător!

Pământul „şi-a deschis gura” sub picioarele lor; au fost înghiţiţi de vii cu tot ce era al lor. Moise a trebuit să aibă grijă să avertizeze: „Depărtaţi-vă, vă rog, de corturile acestor oameni răi” (v. 26) şi este evident că acest lucru l-au făcut şi copiii lui Core. Ei au înţeles că trebuie să fie de partea lui Dumnezeu mai curând decât de partea tatălui lor, recunoscând în el un om rău. În adevăr, cap. 26.11 ne spune că „fiii lui Core n-au murit”. Îi vom reîntâlni mai târziu cântăreţi şi compozitori de psalmi. Între aceştia, Psalmul 84 conţine un rezumat al istoriei lor: „Aş vrea mai bine să stau în pragul casei Dumnezeului meu (coriţii erau şi uşierii Templului), decât să locuiesc în corturile răutăţii” (Ps.84.10). Aşa sunt văzute corturile propriului lor tată!

Copii ai unui neam vinovat, suntem cruţaţi de o judecată şi mai grozavă, dacă avem credinţă. Cât de mare este harul lui Dumnezeu!

24 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

De aceea, frații mei preaiubiți, fiți tari, neclintiți, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului.

1 Corinteni 15.58


Avem aici motoul lucrătorului creștin, și orice creștin trebuie să fie un lucrător pentru Domnul. Aceste cuvinte prezintă inimii un echilibru perfect, de natură să ofere o stabilitate de neclintit în cadrul unei activități neîncetate.

Unii dintre noi sunt atât de alipiți de ceea ce numesc principii, încât aproape că le este frică să se avânte în vreo activitate creștină ce presupune o inimă largă. De cealaltă parte, unii dintre noi sunt atât de înclinați către lucrare, încât nu ezită să calce orice principiu sănătos, cu scopul de a produce rezultate vizibile.

Versetul de mai sus oferă remediul pentru ambele cazuri. El furnizează o temelie solidă pe care putem sta cu o hotărâre de neclintit, așa cum ni se spune în prima parte a lui. De asemenea, el începe cu expresia „de aceea”, care ne îndreaptă către temelia solidă a învierii, prezentată în secțiunea precedentă a acestui capitol. Pe această temelie fermă suntem îndemnați să stăm neclintiți. Nu este vorba de a adera la propriile noastre păreri și noțiuni, ci de a ține cu tărie la întregul adevăr al lui Dumnezeu, avându-L pe Hristos ca Centru.

Trebuie să privim însă și la cealaltă parte a versetului. Creștinul trebuie să prisosească întotdeauna în lucrarea Domnului. Temelia principiilor sănătoase nu trebuie abandonată, însă lucrarea pentru Domnul trebuie făcută cu sârguință. Este important totuși să remarcăm că este lucrarea Domnului, nu a noastră. Conștiința trebuie exersată cu privire la activitatea în care suntem implicați, iar în aceste zile marcate de voință proprie și de liberalism este nevoie să recunoaștem autoritatea lui Hristos în slujba noastră pentru El. Sfera lucrării este îndeajuns de largă; ea este limitată doar de faptul că lucrarea este a Domnului, nu a noastră.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Țepușul morții este păcatul și puterea păcatului este Legea. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos.

1 Corinteni 15.56,57


Înțepătura

Într-o zi frumoasă de vară alergam cu cei doi băieți ai mei pe dealuri. O albină l-a înțepat pe cel mai mare exact deasupra ochiului drept. Din reflex a alungat-o înainte să se lase în iarbă plângând. De-abia s-a îndepărtat albina, că a zburat la celălalt fiu al meu zumzăind în jurul capului său. Acesta a început să dea din mâini și să strige după ajutor. Imediat am încercat să-l liniștesc: „Nu trebuie să-ți mai fie teamă de această albină. Ea nu mai are ac”.

I-am arătat fiului meu mai mic acul negru în fruntea fratelui său mai mare și i-am spus mângâindu-l: „Albina mai poate doar să zumzăie, dar nu-ți mai poate face nimic rău – nu mai are ac!”.

Boldul morții este păcatul, care nu îi lasă pe oameni să ajungă la odihnă. Numai prin credința în Domnul Isus, omul poate să devină liber, căci Mântuitorul, ca Om fără păcat, a luat de bunăvoie asupra Sa păcatul nostru, a murit și a înviat după trei zile. Prin aceasta, El „a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea” pentru toți cei care cred (2 Timotei 1.10). Cei răscumpărați pot să moară, dar moartea nu este pentru ei plata păcatului. Ei vor învia la răpire, pentru a nu mai muri niciodată. Atunci se va împlini versetul de astăzi: „Unde îți este țepușul, moarte? Unde îți este biruința, moarte?” (1 Corinteni 15.55).


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (8) – Fundația SEER

„Să creștem în toate privințele…” (Efeseni 4:15)


 

 În oricare tip de personalitate studiat te-ai afla (deci fie că ești reformator, slujitor, câștigător, artist, gânditor, loial, entuziast, comandant sau împăciuitor), e clar că ai de dus o luptă cu păcatul. Și faptul că știm că fiecare categorie are propriile sale ispite ascunse ar trebui să ne facă mai puțin invidioși pe ceilalți când greșim, și mai puțin înclinați să-i judecăm când nu greșim. Când ne recunoaștem păcatele tipice, știm la ce avem de lucrat. De exemplu, dacă ești un reformator, trebuie să fii conștient de înclinația ta spre neprihănire prin forțe proprii. Cu toate acestea, e important să recunoști că ai fost înzestrat de Dumnezeu cu pasiunea pentru dreptate – și e un lucru bun. Firește, vei simți cel mai mult prezența Sa când poți exprima aceste lucruri liber și în dragoste. În cele din urmă, când știi tipicul altor persoane, reușești să empatizezi și să trăiești în armonie cu ele.

Când afli de tiparele lor, devii mai răbdător cu cei ale căror păcate sunt diferite de ale tale. De exemplu, poți face ca slujitorii să nu rămână blocați în „slujire”, și îi poți încuraja pe cei „împăciuitori” să vorbească deschis atunci când sunt mânioși. În concluzia acestei serii despre tipuri de personalitate și păcatele tipice aferente, să fim de acord că scopul nostru trebuie să fie să ne debarasăm de masca religiozității, să ne întărim unii pe alții în domeniile în care avem lupte de dat, și să facem asta cu har și fără a judeca. Când ne cunoaștem și ne acceptăm pe noi înșine și unii pe alții, putem umbla împreună în dragoste. „Credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele.” Numai atunci putem ajunge la potențialul nostru maxim – acela ce poartă însăși semnătura lui Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 16:1-15


Acum se mai adaugă o pagină tristă la sumbra istorie a poporului în pustiu. Epistola lui Iuda numeşte acest eveniment „răzvrătirea lui Core” (Iuda 11). Acest incident arată cât de departe ne poate duce mândria despre care ne-a vorbit cap. 15: până la o adevărată revoltă împotriva lui Dumnezeu. Core este un levit din familia lui Chehat. Nemulţumit de nobilul său serviciu, râvneşte la preoţia pe care Domnul i-o încredinţase lui Aaron şi familiei sale. A face slujba Cortului, a sta înaintea adunării „ca să-i slujiţi” (v. 9), nu li s-a părut suficient lui Core şi complicilor săi; au dorit ceva mai înalt. Vai, unii creştini sunt tot atât de nemulţumiţi de slujba pe care le-a încredinţat-o lor Domnul. Ei vor să fie importanţi, să se ridice deasupra altora. Apostolul Ioan este obligat să-l denunţe în cea de-a treia sa epistolă pe un anume Diotref care iubea întâietatea în adunare. Ce contrast cu Cel care „n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească …” (Marcu 10.45).

Cât despre Datan şi Abiram, ei au îndrăznit să folosească în legătură cu Egiptul expresia: „ţară unde curge lapte şi miere” (v. 13), care definea Canaanul. Pentru ei, „conducerea” lui Moise era de nesuferit. Aceşti oameni întruchipează rebeliunea civilă (laică), în timp ce Core personifică apostazia religioasă.

25 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

De aceea, frații mei preaiubiți, fiți tari, neclintiți, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului.

1 Corinteni 15.58


Avem aici motoul lucrătorului creștin, și orice creștin trebuie să fie un lucrător pentru Domnul. Aceste cuvinte prezintă inimii un echilibru perfect, de natură să ofere o stabilitate de neclintit în cadrul unei activități neîncetate.

Unii dintre noi sunt atât de alipiți de ceea ce numesc principii, încât aproape că le este frică să se avânte în vreo activitate creștină ce presupune o inimă largă. De cealaltă parte, unii dintre noi sunt atât de înclinați către lucrare, încât nu ezită să calce orice principiu sănătos, cu scopul de a produce rezultate vizibile.

Versetul de mai sus oferă remediul pentru ambele cazuri. El furnizează o temelie solidă pe care putem sta cu o hotărâre de neclintit, așa cum ni se spune în prima parte a lui. De asemenea, el începe cu expresia „de aceea”, care ne îndreaptă către temelia solidă a învierii, prezentată în secțiunea precedentă a acestui capitol. Pe această temelie fermă suntem îndemnați să stăm neclintiți. Nu este vorba de a adera la propriile noastre păreri și noțiuni, ci de a ține cu tărie la întregul adevăr al lui Dumnezeu, avându-L pe Hristos ca Centru.

Trebuie să privim însă și la cealaltă parte a versetului. Creștinul trebuie să prisosească întotdeauna în lucrarea Domnului. Temelia principiilor sănătoase nu trebuie abandonată, însă lucrarea pentru Domnul trebuie făcută cu sârguință. Este important totuși să remarcăm că este lucrarea Domnului, nu a noastră. Conștiința trebuie exersată cu privire la activitatea în care suntem implicați, iar în aceste zile marcate de voință proprie și de liberalism este nevoie să recunoaștem autoritatea lui Hristos în slujba noastră pentru El. Sfera lucrării este îndeajuns de largă; ea este limitată doar de faptul că lucrarea este a Domnului, nu a noastră.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Țepușul morții este păcatul și puterea păcatului este Legea. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos.

1 Corinteni 15.56,57


Înțepătura

Într-o zi frumoasă de vară alergam cu cei doi băieți ai mei pe dealuri. O albină l-a înțepat pe cel mai mare exact deasupra ochiului drept. Din reflex a alungat-o înainte să se lase în iarbă plângând. De-abia s-a îndepărtat albina, că a zburat la celălalt fiu al meu zumzăind în jurul capului său. Acesta a început să dea din mâini și să strige după ajutor. Imediat am încercat să-l liniștesc: „Nu trebuie să-ți mai fie teamă de această albină. Ea nu mai are ac”.

I-am arătat fiului meu mai mic acul negru în fruntea fratelui său mai mare și i-am spus mângâindu-l: „Albina mai poate doar să zumzăie, dar nu-ți mai poate face nimic rău – nu mai are ac!”.

Boldul morții este păcatul, care nu îi lasă pe oameni să ajungă la odihnă. Numai prin credința în Domnul Isus, omul poate să devină liber, căci Mântuitorul, ca Om fără păcat, a luat de bunăvoie asupra Sa păcatul nostru, a murit și a înviat după trei zile. Prin aceasta, El „a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea” pentru toți cei care cred (2 Timotei 1.10). Cei răscumpărați pot să moară, dar moartea nu este pentru ei plata păcatului. Ei vor învia la răpire, pentru a nu mai muri niciodată. Atunci se va împlini versetul de astăzi: „Unde îți este țepușul, moarte? Unde îți este biruința, moarte?” (1 Corinteni 15.55).


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (8) – Fundația SEER

„Să creștem în toate privințele…” (Efeseni 4:15)


 

 În oricare tip de personalitate studiat te-ai afla (deci fie că ești reformator, slujitor, câștigător, artist, gânditor, loial, entuziast, comandant sau împăciuitor), e clar că ai de dus o luptă cu păcatul. Și faptul că știm că fiecare categorie are propriile sale ispite ascunse ar trebui să ne facă mai puțin invidioși pe ceilalți când greșim, și mai puțin înclinați să-i judecăm când nu greșim. Când ne recunoaștem păcatele tipice, știm la ce avem de lucrat. De exemplu, dacă ești un reformator, trebuie să fii conștient de înclinația ta spre neprihănire prin forțe proprii. Cu toate acestea, e important să recunoști că ai fost înzestrat de Dumnezeu cu pasiunea pentru dreptate – și e un lucru bun. Firește, vei simți cel mai mult prezența Sa când poți exprima aceste lucruri liber și în dragoste. În cele din urmă, când știi tipicul altor persoane, reușești să empatizezi și să trăiești în armonie cu ele.

Când afli de tiparele lor, devii mai răbdător cu cei ale căror păcate sunt diferite de ale tale. De exemplu, poți face ca slujitorii să nu rămână blocați în „slujire”, și îi poți încuraja pe cei „împăciuitori” să vorbească deschis atunci când sunt mânioși. În concluzia acestei serii despre tipuri de personalitate și păcatele tipice aferente, să fim de acord că scopul nostru trebuie să fie să ne debarasăm de masca religiozității, să ne întărim unii pe alții în domeniile în care avem lupte de dat, și să facem asta cu har și fără a judeca. Când ne cunoaștem și ne acceptăm pe noi înșine și unii pe alții, putem umbla împreună în dragoste. „Credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele.” Numai atunci putem ajunge la potențialul nostru maxim – acela ce poartă însăși semnătura lui Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 16:1-15


Acum se mai adaugă o pagină tristă la sumbra istorie a poporului în pustiu. Epistola lui Iuda numeşte acest eveniment „răzvrătirea lui Core” (Iuda 11). Acest incident arată cât de departe ne poate duce mândria despre care ne-a vorbit cap. 15: până la o adevărată revoltă împotriva lui Dumnezeu. Core este un levit din familia lui Chehat. Nemulţumit de nobilul său serviciu, râvneşte la preoţia pe care Domnul i-o încredinţase lui Aaron şi familiei sale. A face slujba Cortului, a sta înaintea adunării „ca să-i slujiţi” (v. 9), nu li s-a părut suficient lui Core şi complicilor săi; au dorit ceva mai înalt. Vai, unii creştini sunt tot atât de nemulţumiţi de slujba pe care le-a încredinţat-o lor Domnul. Ei vor să fie importanţi, să se ridice deasupra altora. Apostolul Ioan este obligat să-l denunţe în cea de-a treia sa epistolă pe un anume Diotref care iubea întâietatea în adunare. Ce contrast cu Cel care „n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească …” (Marcu 10.45).

Cât despre Datan şi Abiram, ei au îndrăznit să folosească în legătură cu Egiptul expresia: „ţară unde curge lapte şi miere” (v. 13), care definea Canaanul. Pentru ei, „conducerea” lui Moise era de nesuferit. Aceşti oameni întruchipează rebeliunea civilă (laică), în timp ce Core personifică apostazia religioasă.

23 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Și s-a ridicat și a venit la tatăl său. Dar, pe când era el încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă și a alergat și a căzut pe gâtul lui și l-a sărutat mult.

Luca 15.20


Tatăl și-a exprimat dragostea și compasiunea față de fiul său înainte ca acesta să poate face vreo mărturisire. A căzut pe gâtul lui și l-a sărutat mult, în timp ce tânărul era în acele zdrențe care încă purtau mirosul dezgustător al porcilor. Ce imagine!

Oamenii au o impresie greșită despre Dumnezeu, fie din cauza unei învățături greșite, fie pur și simplu din cauza inimii lor înstrăinate de El. Când Satan a venit la primii noștri părinți, el a pus la îndoială dragostea lui Dumnezeu: dacă El v-ar iubi cu adevărat, nu v-ar opri de la această binecuvântare, căci știe că, dacă ați lua din acest pom, ați fi ca El (Geneza 3.3-6). Ei au ascultat de glasul șarpelui și, de atunci, omul s-a înstrăinat de Dumnezeu și caută să-L evite pe cât posibil.

Biblia spune însă că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi și că dragostea lui Dumnezeu s-a arătat prin faptul că L-a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru noi (Romani 5.8; 1 Ioan 4.9,10). Cât de greu este pentru inima omului, chiar și pentru a celor credincioși, să accepte acest lucru! S-a spus de multe ori că sursa tuturor problemelor noastre, fie păcătoși, fie mântuiți, este lipsa de încredere în dragostea lui Dumnezeu pentru noi. În această pildă, dragostea și harul lui Dumnezeu față de păcătoși sunt ilustrate prin tatăl care l-a acoperit cu sărutări pe fiul său. Cei care Îl ascultau pe Domnul în acea împrejurare au rămas cu siguranță muți de uimire, fiindcă nu-i mai auzim vorbind în capitolul 15.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar Petru i-a zis: „Argint și aur n-am; dar ce am îți dau: în Numele lui Isus Hristos Nazarineanul, scoală-te și umblă!”. Fapte 3.6


Vindecarea ologului

Petru și Ioan urcau la Templu la ceasul rugăciunii, al nouălea din zi. Ucenicii iudei recunoșteau încă Templul drept Casa lui Dumnezeu, o casă de rugăciuni, așa cum Domnul a reamintit-o, până ce ei au înțeles tot adevărul privitor la Biserică. Aceasta a înlocuit pe Israel ca mărturie a lui Dumnezeu pe pământ. Mai târziu, Domnul i-a învățat să părăsească Ierusalimul și Templul, înainte de dărâmarea lor de către romani.

Pe când soseau acolo Petru și Ioan, era adus la Templu un om, olog din naștere, care era pus în toate zilele la poarta Templului, numită „Frumoasă”, ca să ceară de milă celor ce intrau în Templu. În momentul când apostolii au vrut să intre în Templu, acest olog le-a cerut milostenie. Petru și Ioan s-au uitat țintă la el și i-au zis: „Privește la noi!”. Și el s-a uitat la ei cu luare-aminte și a așteptat să capete ceva de la ei. Atunci Petru i-a zis: „… în Numele lui Isus Hristos Nazarineanul, scoală-te și umblă! … și a început să umble …” (versetele 4-8). Această vindecare a dat o mărturie publică valorii și puterii Numelui lui Isus din Nazaret. Iar aici, ca și în capitolul 2, Petru a înălțat într-un mod deosebit Persoana Domnului Isus. Cu un curaj nemaiîntâlnit, Petru a spus: „Să știe bine deci toată casa lui Israel că Dumnezeu a făcut Domn și Hristos pe acest Isus, pe care L-ați răstignit voi”. Curajul lui Petru nu a venit din firea lui veche, ci din faptul că Domnul a spus că ei vor „primi o putere, când va veni Duhul Sfânt”.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (8) – Fundația SEER

„Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul.” (Efeseni 4:25)


 

 Al nouălea și ultimul tip de personalitate studiat sunt împăciuitorii, sau mediatorii; ei se dezvoltă când viața este liniștită. Lor le place versetul: „ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună!” (Psalmul 133:1). Ei sunt niște terapeuți și niște mediatori extraordinari și pot aduce împăcarea în familie, între vecini și la locul de muncă. Dar uneori sunt înclinați să caute pacea cu orice preț, să-și folosească abilitățile de relaționare ca să participe și ei și să evite luarea inițiativei și asumarea riscului din cauza atașamentului lor exagerat față de confort și siguranță. Ei suferă adesea de „cumsecădenie în fază terminală”, când de fapt curajul este cel cu adevărat necesar.

Când Avraam și nepotul său Lot au început să prospere, a izbucnit o revoltă între acești proprietari de vite, deoarece terenul era prea mic pentru toate turmele lor. Dându-și seama că lucrul acesta ar putea dezbina familia, Avraam a luat atitudine, a înfruntat problema și a salvat relația. Pe de altă parte, când împăratul Abimelec a văzut-o pe Sara, soția lui Avraam și a dorit s-o facă parte din haremul său, Avraam, temându-se pentru viața lui, s-a purtat ca un laș și a zis: „Este sora-mea!” (Geneza 20:2).

În concluzie, e vital să-ți recunoști păcatele tipice, ca să le poți înfrunta eficient. Domnul Isus i-a avertizat pe cei care caută paiul din ochiul celuilalt și nu reușesc să vadă „bârna” din propriul lor ochi (vezi Matei 7:3). Păcatul tău tipic este atât de ademenitor, încât e cel mai mare pericol pentru tine și e atât de aproape de tine, încât s-ar putea nici să nu-l vezi. David s-a rugat: „Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc! Păzește, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine!” (Psalmul 19:12-13).


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 15:22-41


Cuvântul care pătrunde intenţiile inimii stabileşte cu grijă distincţia între păcatele „din greşeală” (v. 22), rezultate din ignoranţă sau din neglijenţă (sau nechibzuinţă), şi păcatele din „îngâmfare” (v. 30 vezi şi nota b), comise cu o voită sfidare a voinţei divine. Pentru această ultimă categorie de păcate nu era nici un remediu, cum ni se arată prin exemplul pedepsirii omului care n-a respectat Sabatul (v. 32-36). „Cine îşi înţelege greşelile? Curăţeşte-mă de cele ascunse ale mele” − se roagă psalmistul, dar, conştient de slăbiciunea lui, adaugă − „Păzeşte, de asemenea, pe slujitorul Tău de păcatele mândriei, ca să nu stăpânească ele peste mine …” (Psalmul 19.12, 13).

În ce priveşte răul, israelitul mai dispunea de un mijloc de prevenire: aceşti ciucuri legaţi cu un fir albastru la veşminte, vorbind de legăturile lor cu Domnul şi avertizând constant să nu-şi întineze hainele. Frumos simbol pentru noi, cei credincioşi, aceasta reprezentând caracterul nostru ceresc, pe care nu trebuie să-l uităm niciodată! Astfel vom fi păziţi cu privire la păcatul din umblarea noastră şi de asemeni de a căuta poftele inimii sau ale ochilor (v. 39). „Căutaţi cele de sus … gândiţi la cele de sus …” îndeamnă apostolul (Coloseni 3.1-2). Aceasta pentru că acolo este Hristos − satisfacţia inimilor noastre − aşezat la dreapta lui Dumnezeu.

22 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu a pus mădularele, pe fiecare dintre ele, în trup, după cum a dorit. Iar dacă toate ar fi un singur mădular, unde ar fi trupul? Dar acum sunt multe mădulare și un singur trup. Ochiul nu poate spune mâinii: „Nu am nevoie de tine”; sau, din nou, capul, picioarelor: „Nu am nevoie de voi”. Ba mai mult, mădularele trupului care par a fi mai slabe sunt necesare.

1 Corinteni 12.18-22


Trăim în zile puternic marcate de individualism. Acest lucru poate influența și gândirea și purtarea noastră ca și credincioși. Putem ajunge și noi să considerăm că suntem puternici prin noi înșine și că nu avem nevoie de ajutorul altora. Un astfel de mod de a gândi nu dovedește altceva decât mândrie.

Simpla dovadă a slăbiciunii noastre și a nevoii de ajutor din partea altora este arătată de înțelepciunea lui Dumnezeu cu privire la Adunare. Dumnezeu ar fi putut da fiecăruia dintre noi absolut toate manifestările Duhului, iar noi am fi fost astfel independenți din orice punct de vedere, însă El a vrut să fim dependenți unii de alții. Așa că El a format un Trup, alcătuit din diferite mădulare, legate de Capul lor, Hristos. Unele sunt mai puternice, altele mai slabe, însă citim că și acelea care par să fie slabe sunt necesare! Chiar și un mădular puternic, precum Pavel, a spus: „Doresc mult să vă văd, ca să vă fac parte de vreun dar de har spiritual, ca să fiți întăriți, adică să fim mângâiați împreună între voi, fiecare prin credința care este în celălalt, atât a voastră, cât și a mea” (Romani 1.11,12).

Domnul este îndeajuns pentru orice lucru, însă Lui Îi place să folosească orice mădular al Trupului Său pentru îngrijirea celorlalte mădulare. Trebuie să învățăm lecția importantă a dependenței, a dependenței de Hristos și a dependenței de cei împreună-credincioși cu noi. Așadar, „să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune” (Evrei 10.24), spre zidirea tuturor!

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Frica de oameni este o cursă, dar cel ce se încrede în Domnul nu are de ce să se teamă.

Proverbe 29.25


Teama de oameni

Un pescar se întorcea la mal după un mare succes la pescuit. În barca lui era un vas mare cu raci. Înainte de a-i duce la piață, s-a așezat la soare și a tras un pui de somn. Un trecător l-a trezit spunându-i: „Omule, racii pleacă în curând, dacă tu dormi”. Dar pescarul a râs, răspunzând: „Nicio grijă! Niciunul nu ajunge să treacă de marginea vasului! Imediat ce unul s-a cățărat puțin și își caută libertatea, vine un altul și se agață de el, iar de acesta un altul. Astfel, povara primului devine prea mare. El se desprinde de margine și astfel cad toți iarăși în vas. Racii se îngrijesc singuri, ca să nu scape vreunul. Astfel că eu pot trage liniștit un pui de somn!”.

Câți oameni nu sunt trași înapoi când stau în fața deciziei de a se întoarce la Dumnezeu! Ei se gândesc: „Ce vor spune părinții mei, prietenii mei, vecinii, dacă eu cred în Isus Hristos?”. Cu toate că știu că salvarea lor veșnică este în joc, ei se lasă împiedicați, prin legături de familie și de prietenie, de la a se pocăi și a accepta evanghelia harului. Ei rămân sclavii diavolului și ai păcatului, pentru că se tem de osânda omului. Nu este trist acest fapt?

Dar tu? Vrei să mergi în pierzare pentru veșnicie din cauza fricii de batjocura celor din jur?


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (8) – Fundația SEER

„Ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru…” (1 Tesaloniceni 2:7)


 

 Al optulea tip de personalitate la care ne oprim sunt comandanții; ei au fost creați ca să descopere și să exercite autoritatea și leadershipul, să știe cum funcționează și să simtă natural atrași către acestea. Dacă imaginea puterii este importantă pentru tine, faci parte dintre ei! Deci, simți nevoia să conduci. Împotrivirea nu face decât să-ți dea energie.

Winston Churchill a fost un comandant care se plictisea rapid de învoieli și ale cărui victorii mărețe au fost inspirate de împotrivire. Ducea continuu lupte… de exemplu, cu Lady Nancy Astor, care i-a spus odată: „Winston, dacă ai fi soțul meu, ți-aș pune otravă în ceai.” La care Winston a dat celebra replică: „Nancy, dacă aș fi soțul tău, l-aș bea!”

Când Adolph Hitler a pus mâna pe putere în Germania, Churchill și-a găsit dușmanul formidabil pe care l-a așteptat întreaga viață. Și s-a ridicat la înălțimea acestei provocări. Dar puterea poate deveni un scop în sine și poți ajunge frustrat când lucrurile nu se fac așa cum dorești tu. Firește, poate alții se simt intimidați când ar vrea să ia atitudine pentru că nu sunt de acord cu tine, iar când se întâmplă asta, poate ai parte de ascultare, dar nu ai parte de dragoste, loialitate sau respect. Să-l păzească Dumnezeu pe liderul care nu are niciun lider și pe cei care îl urmează!

Responsabilitate fără răspundere produce instabilitate. Numai când te vei înconjura de oameni cu o vedere largă pentru a-ți compensa lacunele, vei înțelege dacă ai tendința de a-i folosi pe oameni și dacă utilizezi frica și intimidarea pentru a-ți impune dorințele.

Pavel, care a fost un mare lider, a scris: „ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-și crește cu drag copiii.” Când vine vorba să fii un lider bun, iată două cuvinte care merg mână în mână: „blândețe” și apoi „măreție.” Deci, pune-ți aceste cuvinte pe inimă, și aplică-le!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 15:1-21


După evenimentele tragice din cap. 14 ar fi normal să gândim că necredinţa şi răzbunarea poporului l-au făcut să-şi piardă toate drepturile asupra ţării Canaan. De aceea Dumnezeu, imediat după acestea, vine să le vorbească despre ţara promisiunii, arătând că nimic nu-L determină să Se răzgândească de la împlinirea ţelurilor harului Său. În acelaşi timp El menţionează în acest capitol (15) şi diferitele jertfe: arderea-de-tot (v. 3), jertfele de pace (v. 8), jertfele pentru păcat (v. 24), precum şi darurile de mâncare şi de băutură, tocmai pentru a le arăta că are resurse pentru a rezolva cele mai grave crime sau, mai curând, că are o singură resursă, sub multiplele-i aspecte, în lucrarea Preaiubitului Său.

Din aceasta se ridică, oricât de tristă ar fi starea poporului, o „mireasmă plăcută Domnului” (expresie amintită de cinci ori). Prezentată figurat sub multiplele ei aspecte, lucrarea lui Hristos se manifestă în folosul întregului popor. Legea era aceeaşi pentru străin ca şi pentru un israelit prin naştere; străinului i se permitea să aducă aceleaşi jertfe şi aceleaşi daruri de băutură, prefigurând harul extins în afara limitelor Israelului, Evanghelia vestită „oricărei făpturi de sub cer” (Coloseni 1.23).

21 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Fie cuvintele gurii mele și cugetarea inimii mele plăcute înaintea Ta, Doamne, Stânca mea și Răscumpărătorul meu!

Psalmul 19.14


David începe acest psalm cu măreția cerurilor create, care declară gloria lui Dumnezeu. El a scris despre soare ca despre un mire care iese din camera lui de nuntă – o frumoasă imagine a lui Hristos în splendoarea Lui regală, oferind binecuvântare întregului pământ.

Mai departe în psalm, David arată cel mai înalt respect față de Cuvântul lui Dumnezeu. El vorbește despre legea Domnului, despre mărturia Domnului și despre judecățile Domnului. Despre acestea, el scrie: „Ele sunt mai de preț decât aurul și decât mult aur fin; și mai dulci decât mierea și decât picurul din faguri” (versetul 10). Măreața mărturie a creației avea efectul potrivit asupra sufletului lui, căci l-a condus la o mai adâncă apreciere a Cuvântului prețios al lui Dumnezeu.

Rezultatul final este prezentat în versetul 14. Care copil al lui Dumnezeu nu a fost fermecat de aceste cuvinte? Dorința noastră a tuturor este ca ceea ce iese de pe buzele noastre să fie plăcut Dumnezeului care este atât de măreț în glorie. Avem nevoie de multă rugăciune, pentru ca toate cuvintele noastre să fie plăcute Lui.

Dar cum stau lucrurile cu meditațiile și cugetările inimilor noastre? Ele afectează în mod profund cuvintele care ies de pe buzele noastre. Matei 12.34 ne amintește că „din prisosul inimii vorbește gura”. Dacă meditațiile inimilor noastre sunt plăcute Lui, acest lucru va oferi o prețioasă binecuvântare sufletelor noastre. „Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Și vezi dacă este în mine vreo cale a întristării și condu-mă pe calea eternă!” (Psalmul 139.23,24).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu doresc moartea păcătosului, ci mai degrabă să se întoarcă de la calea lui și să trăiască.

Ezechiel 33.11


Societatea de unică folosință

Articolele de unică folosință sunt în ziua de astăzi prezente peste tot. Pentru excursia de Sâmbătă, se cumpără farfurii de carton, pahare de plastic și un grătar de unică folosință. După utilizare, totul se aruncă la gunoi.

Această mentalitate „de unică folosință” se arată și în relațiile interumane. Căsătoriile se desfac, chiar dacă partenerii de viață și-au promis credincioșie. Angajații de ani de zile sunt scoși din funcție fără menajamente, pentru a restrânge costurile. Nimic nu mai pare să fie de durată. Omul însuși a devenit un „articol de unică folosință”.

Poate ești și tu o victimă a acestei mentalități. Ce contează! Gândește-te la faptul că ești prețios pentru Dumnezeu! Ai preț în ochii Lui! Dacă toți te înlătură, El nu renunță la tine.

Ca și Creator, El ți-a dat viața. Tu nu ești un produs al hazardului, ci creatura lui Dumnezeu. Aceasta dă vieții tale sens și împlinire. Tu trebuie să asculți de Creatorul tău și să trăiești pentru El. Dar, dacă ești sincer, trebuie să admiți că tu – ca și noi toți – ai dat greș aici.

Totuși Dumnezeu nu Se îndepărtează de tine. El te iubește și nu vrea ca tu să fii veșnic pierdut din cauza păcatelor tale. De aceea El îți face o ofertă minunată: Întoarce-te de pe calea ta greșită și trăiește! El așteaptă ca tu să vii la El și să recunoști înaintea Lui păcatele tale. Apoi El îți dăruiește viața veșnică pe baza mântuirii pe care a adus-o Isus Hristos prin moartea Lui. Tu devii copilul Său iubit.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (8) – Fundația SEER

„Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească.” (Romani 12:10)


 

Analiza tipurilor de personalitate a trecut în revistă primele șase categorii: reformatori, slujitori, cîștigători, artiști, cugetători și loiali. Al șaptelea tip sunt entuziaștii: Entuziaștii sunt viața și sufletul oricărei reuniuni. Ei au darul de a spune povești și le place să vorbească despre propria lor persoană. Dacă încerci să discuți cu ei despre problemele pe care le au, poate la început te vor asculta, dar apoi devin ca teflonul: nu se mai lipește nimic de ei.

Autorul John Ortberg povestește că se afla într-un restaurant cu un prieten și de fiecare dată când comandau ceva, chelnerița spunea: „Superb!” ori „Excelentă alegere!” sau „Minunat!” Când Ortberg a întrebat-o: „Nu spui niciodată „nu v-o recomand!” sau „o să aibă un gust îngrozitor?” Ea a răspuns: „Nu, în portofoliu avem o listă de afirmații, iar când cineva face o comandă, trebuie să-i spunem una din acele afirmații.”

Ei bine, entuziaștii nu au nevoie de nicio listă de afirmații, deoarece ei spun mereu lucruri precum: „nemaipomenit”, „fantastic”, „fabulos” sau „extraordinar”. Uneori ei pot trăi ani de zile fără să vadă durerea și întunericul, nici din ceilalți, și nici din ei înșiși… Ei sunt tentați să facă totul pentru ca viața să se învârtă în jurul goanei lor după sentimente pozitive, după dorința lor de mulțumire… și pot fi nefericiți când nu primesc suficientă atenție.

Așadar, care este răspunsul dacă faci parte din categoria entuziaștilor?

1) Răspunde nevoii tale de a fi în centrul atenției cu învățătura Scripturii. „Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.”

2) Declară-ți reținerea de a înfrunta durerea sau situațiile neplăcute. Este o trăsătură ce poate duce la izolare și dependență. „Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui.” (Efeseni 6:10).


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 14:26-45


În acest trist episod, ce consolare este să ne putem gândi la Iosua şi la Caleb! Ei au fost însufleţiţi de un „alt duh”. De aceea nu şi-au pierdut răsplata. Din toată generaţia lor, ei vor fi singurii care vor intra în ţară. Până atunci însă vor fi nevoiţi să împărtăşească soarta unui popor vinovat: să rătăcească patruzeci de ani traversând nisipul deşertului. Dar în timpul acestui lung pelerinaj vor fi neîncetat încurajaţi de amintirea ţării pe care o cercetaseră, acest pământ al Canaanului din care deja gustaseră roadele.

Moise anunţă veştile rele. Cum reacţionează poporul? Când Caleb îi îndemna să urce plini de curaj şi să ia în stăpânire ţara, ei voiau să se întoarcă în Egipt sau vorbeau de pieirea în pustiu (13.30; 14.2). Acum, în timp ce judecata lui Dumnezeu îi determină să-şi refacă drumul spre Marea Roşie şi Dumnezeu îi anunţă că vor muri în pustiu, ei vor să scape de pedeapsă şi răspund: „Iată-ne, şi ne vom sui!” (v. 40). Inima omului nu se pune niciodată de acord cu Dumnezeu, mai cu seamă când este vorba să-şi recunoască greşelile comise, să se supună disciplinei sau să accepte cu umilinţă consecinţele păcatelor sale. Deşi Moise le spune „Nu vă suiţi” (v. 42), ei se încăpăţânează şi suferă o crudă înfrângere.

20 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea, ci fii model pentru credincioși în cuvânt, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție.

1 Timotei 4.12


Petru a fost descurajat; da, știa că Domnul înviase, însă la un moment nu știa ce să facă, așa că s-a întors la meseria de la care Domnul îl chemase. I-a luat și pe alții cu el și, după ce s-au trudit toată noaptea, nu au prins nimic (Ioan 21.1-3).

Și David a fost descurajat. Saul continua să-l urmărească, așa că s-a gândit în inima lui că cel mai bine pentru el era să meargă în țara filistenilor, pentru a locui acolo (1 Samuel 27.1-3). Cei șase sute de oameni și familiile lor l-au urmat. Acestea sunt doar două exemple de oameni ai lui Dumnezeu care au influențat viețile altora, însă în cazurile menționate ei au fost exemple rele, corupându-i pe alții. Ce lucru grav! Rezultatele în ambele cazuri au fost lipsa de roade și suferința.

Din fericire, avem și exemple de alți credincioși, bărbați și femei, care au fost de un real ajutor și o binecuvântare pentru cei din jurul lor!

„Domnul să dea îndurare casei lui Onisifor, pentru că deseori m-a înviorat și nu i-a fost deloc rușine de lanțul meu” (2 Timotei 1.16). „Onorați pe unii ca aceștia”, precum Epafrodit, „fiindcă pentru lucrare a fost aproape de moarte, riscându-și viața, ca să împlinească ce lipsea slujirii voastre către mine” (Filipeni 2.29,30).

Dorca era „plină de lucrări bune și de milosteniile pe care le făcea” (Fapte 9.36); iar Pavel spune: „Ajută-le ca pe unele care au luptat împreună cu mine în evanghelie, și cu Clement, și cu ceilalți împreună-lucrători ai mei” (Filipeni 4.3).

Despre Priscila și Acuila, Pavel spune: „Pentru viața mea și-au pus capul; cărora le mulțumesc nu numai eu, ci și toate adunările națiunilor” (Romani 16.3,4).

Cum stau lucrurile cu tine și cu mine? Suntem ori una, ori alta: fie un ajutor, fie o piedică.

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cheamă-Mă în ziua necazului și Eu te voi scăpa, iar tu Mă vei preamări.

Psalmul 50.15


Strigăt după ajutor!

„Este nespus de frumos aici. Dar acum iarăși urlă sirena semnalului SOS! Nu au trecut nici cinci minute de când a pornit serviciul de ambulanță!”

Pe cel care nu are nicio problemă de sănătate, sirena salvării îl enervează, dar pentru urechile aceluia care este în necaz, aceasta răsună ca o muzică. Înotătorul care nu mai are putere să înoate contra curentului spre țărm sau cel care, aflat în concediu, suferă din cauza căldurii o insuficiență cardiovasculară, aceștia sunt mulțumitori pentru ajutorul care li se acordă prompt. Nu este fiecare bucuros că există un serviciu de ambulanță?

Dar ce facem noi când suntem într-un necaz sufletesc? Strigăm și noi atunci la Dumnezeu după ajutor? El ne spune: „Cheamă-Mă în ziua necazului”. Poate gândim: „M-am rugat astăzi”. Este bine! Dar nu trebuie să ne oprim aici. Așa cum telefonul nostru mobil este tot timpul conectat, așa trebuie să fie tot timpul deschisă legătura noastră cu Dumnezeu.

Câte probleme ne ating în decursul unei zile! Nu numai trupești, ci și sufletești. Uneori se rostogolesc peste noi ca valurile mării. Ce bine că putem striga la Dumnezeu! El ne promite: „Eu te voi scăpa”.

Și atunci mai urmează ceva: „Tu Mă vei preamări!”. Când Dumnezeu ne ajută în necaz, ceva din atotputernicia și din bunătatea Sa devine vizibil. Pentru aceasta să-L înălțăm. Dacă Îi mulțumim pentru salvarea Sa, El este onorat, iar noi suntem fericiți.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (6) – Fundația SEER

„Nu te teme, căci Eu sunt cu tine…” (Isaia 41:10)


 

 Cei loiali reprezintă al șaselea tip de personalitate la care ne uităm în aceste zile. Loialii adoră să facă parte dintr-o echipă. În caz de forță majoră, poți conta pe ei. Ei își doresc fierbinte o cauză pentru care să se dăruiască și vor să facă parte dintr-un grup în care să creadă. La modul ideal, loialii îi ajută pe toți ceilalți să devină mai buni. De obicei sunt ageri la minte și conciși, deși uneori nu-și exprimă în mod voluntar gândurile. Pot deveni cinici când se simt dezamăgiți – fapt care este din când în când inevitabil. De aceea Biblia are atâtea de spus despre comportamentul plin de har și despre „iertați-vă unii pe alții.” Când consilierii spirituali ai celor ce se recuperează în urma unei dependențe folosesc expresia „Dumnezeul înțelegerii tale”, ei se referă la percepția personală asupra lui Dumnezeu. Loialii îl percep deseori pe Dumnezeu ca fiind greu de mulțumit, așa că păcatul care îi paște pe ei este teama.

Domnul Isus a spus pilda celor trei slujitori care au primit fiecare o sumă de bani pe care s-o investească. Primii doi au investit înțelept, aducându-i stăpânului lor profit și mulțumindu-l. Al treilea însă, fiindu-i teamă să nu greșească și să-și atragă nemulțumirea stăpânului, și-a îngropat talantul în pământ (vezi Matei 25:14-30). Învățătura din pilda lui Hristos este că Dumnezeu rezervă cea mai dură judecată nu celor care au încercat și au greșit, ci acelora care nu încearcă pentru că cedează în fața fricii de eșec. Cineva a estimat că există 365 de „nu te teme” în Scriptură; asta înseamnă câte un asemenea îndemn pentru fiecare zi a anului. Dacă Dumnezeu ar crea un autocolant de protecție, pe el ar scrie: „Nu te teme!”

Deci „nu te teme, căci El este cu tine!” astăzi.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 14:11-25


Poporul acesta Mă dispreţuieşte, declară DOMNUL (vezi v. 11, 23). În descrierea „ţării cercetate” (13.32, compară cu Ps. 106.24), Dumnezeu este, de fapt, subiectul dispreţului şi al nerecunoştinţei lor. Cum putem califica noi atitudinea atâtor oameni care dispreţuiesc darul care este chiar cerul, dăruitorul fiind Însuşi Dumnezeu?

Moise intervine din nou, ca în episodul cu viţelul de aur. Cu nici un chip nu se lasă ispitit de propunerea ca el să devină căpetenia unei noi naţiuni (v. 12; Exod 32.10 sf). Aducând un argument de necombătut, Îi aminteşte Domnului că este în discuţie grandoarea Numelui Său înaintea naţiunilor. Apoi, arătând ceea ce a învăţat de la El şi citându-I propriile cuvinte (Exod 34.6-7), Îi aminteşte Domnului că El este „încet la mânie şi bogat în îndurare (sau: bunătate)”, sugerându-I că acum are ocazia să ierte „nelegiuirea şi răzvrătirea”. Unde nu este vină, iertarea nu are rost. Dar păcatul omului, al meu şi al tău, I-a dat lui Dumnezeu ocazia să-Şi manifeste harul. Copii ai lui Dumnezeu, şi noi Îl cunoaştem pe acest Dumnezeu care iartă. El este Tatăl nostru. Şi avem lângă El un apărător plin de iubire: este Isus, Mântuitorul nostru (1 Ioan 2.1).

19 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Amintiți-vă de conducătorii voștri, care v-au vorbit Cuvântul lui Dumnezeu; și, privind atent la sfârșitul purtării lor, imitați-le credința!

Evrei 13.7


O cină mare (2)

Evrei 2.3 face referire la cei care fuseseră împreună cu Domnul Isus pe pământ și Îl auziseră. Acei ucenici transmiseseră mesajul următoarei generații, care, la rândul ei, „ne-a confirmat-o nouă”, cu referire la autorul Epistolei către Evrei. Acest „nouă” arată că autorul s-a identificat cu ceilalți scriitori ai Noului Testament, cu poporul lui Dumnezeu în general și cu noi, cei din ziua de astăzi.

Conducătorii pe care Domnul îi ridicase, așa cum ni se spune în Fapte, primiseră un dar de la El pentru a-i conduce pe cei credincioși – abilități morale și spirituale din partea lui Dumnezeu, folosite în timp ce ei înșiși Îl urmau pe Hristos, ca Exemplu și Conducător. Credincioșii trebuiau să-i recunoască pe astfel de conducători și pe toți cei care se osteneau printre ei (1 Tesaloniceni 5.12).

Versetul de astăzi începe cu expresia „amintiți-vă”, care implică faptul că acești conducători nu mai erau în viață și că cei credincioși trebuiau să-și aducă aminte de ei și de felul cum ei îi conduseseră. De asemenea, a-și aduce aminte de ei era necesar, deoarece cuvântul pe care ei îl vorbiseră era de la Dumnezeu, nu cuvinte sau idei omenești, ci Cuvântul lui Dumnezeu Însuși. În plus, ei trebuiau să-și amintească de credința acestora și pe aceasta s-o urmeze, nu obiceiurile, prejudecățile sau lucrurile lor favorite. Mai exista și sfârșitul (rezultatul) viețuirii sau al umblării lor, care confirma cuvintele rostite de ei. Conducătorii care plecaseră la Domnul fuseseră modele (exemple) pentru turmă (Evrei 13.17; 1 Petru 5.3). Aceste lucruri sunt foarte importante pentru toți cei din poporul lui Dumnezeu.

A. E. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă Dumnezeu va fi cu mine și mă va păzi în timpul călătoriei …, dacă-mi va da pâine … și dacă mă voi întoarce.

Geneza 28.20,21


Dacă…

Un rabin a povestit că a fost invitat de două familii îndurerate, care trăiau despărțirea de mamele lor, pentru serviciul de înmormântare. Cele două mame au murit de moarte naturală, după ce au trăit fiecare o viață împlinită având o vârstă respectabilă. Când rabinul a ajuns la prima familie pentru a conduce serviciul de înmormântare, fiul femeii decedate l-a întâmpinat și i-a spus: „Dacă aș fi trimis-o pe mama mea în Florida [o zonă caldă a Americii] și aș fi scutit-o de această vreme rece și de zăpadă, mama mea ar fi trăit astăzi! Este vina mea că a murit!”. Și la a doua familie a ieșit înaintea rabinului fiul mamei decedate, dar acesta i-a spus un mesaj deosebit: „Dacă n-aș fi insistat ca mama mea să plece în Florida pentru a scăpa de vremea rece și de zăpadă, mama mea ar fi trăit astăzi! Zborul lung cu avionul a fost mult mai mult decât ea a putut suporta. Este numai vina mea că ea a murit!”.

În fiecare caz a fost un „dacă”. Și așa este în viața multor oameni. Îi auzim spunând cam așa: Dacă Dumnezeu mă va ajuta… dacă Dumnezeu va face… dacă… Să fim atenți că acești „dacă” ar putea să se transforme într-un „prea târziu”. Vrăjmașul (diavolul) are experiență cum să-i înșele pe oameni, ca să amâne mântuirea, punându-li-l în față pe „dacă…”; el spune cam așa: dacă reușesc la examene…; dacă voi reuși în viață…; dacă… Cunoscând această tactică demonică, să veghem și să nu ne lăsăm înșelați!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (6) – Fundația SEER

„Mă gândesc la căile mele și îmi îndrept picioarele spre învățăturile Tale.” (Psalmul 119:59)


 

 Trecerea în revistă a tipurilor de personalitate și a păcatelor tipice i-a evidențiat până acum pe reformatori, slujitori, câștigători și artiști. Al cincilea tip sunt cugetătorii sau gânditorii: acestora le place să cunoască – totul. Ei sunt investigatorii, oamenii de știință și inventatorii din mijlocul nostru. Le place să descopere adevăruri pe care nu le-a descoperit nimeni și au cunoștințe, capacități și pasiuni proprii. Au o memorie de invidiat când vine vorba de memorarea informațiilor despre ceea ce-i interesează. Gânditorii pot fi persoane introvertite; le place să aibă propriul lor spațiu. Prin urmare, care este păcatul „care îi înfășoară lesne” pe gânditori?

1) Insensibilitatea față de ceilalți. Uneori, gânditorii agreează mai mult dreptatea lor decât să-i agreeze și să-i iubească pe cei din jur. Și nu întotdeauna se simt în largul lor când trebuie să-și exprime emoțiile sau afecțiunea. Sunt înclinați să-și exprime sentimentele indirect sau prin gesturi, așa că ai impresia că nu dăruiesc, ci primesc. Nu le place să piardă nicio dezbatere și nici să fie întrerupți. Le face plăcere solitudinea timp de ore în șir, chiar și zile. Asta nu înseamnă că ei sunt mai spirituali decât majoritatea dintre noi; ci că au o nevoie mai scăzută de a se afla în comunitate sau de a avea relații. Problema este că noi nu am fost creați să trăim singuri. Poți crește spiritual numai când ești dispus să dăruiești și să primești de la ceilalți. Domnul Isus a zis: „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii pentru alții.” (Ioan 13:35).

2) Gânditorii se luptă adesea cu conceptul de „credință.” Asta nu-i face să fie oameni răi; majoritatea sunt ezitanți cinstiți. Credința și rațiunea nu sunt neapărat opuse, dar când rațiunea nu mai vrea să facă niciun pas, credința în Dumnezeu te face să mergi înainte. Viața te va pune în fața unor situații în care rațiunea singură nu va putea aduce rezolvare – și atunci ai nevoie de credința în Dumnezeu.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 13:26-33, 14:1-10


Au fost trimişi doisprezece cercetaşi: câte unul pentru fiecare seminţie. Iniţial nu era nici o distincţie între ei. Dar cele patruzeci de zile de călătorie i-a pus pe aceşti oameni la încercare (numărul 40 în Biblie vorbeşte întotdeauna de punerea la încercare). La întoarcere, fiecare arată ce este în inima lui. Rezultatul? Zece sunt necredincioşi. Numai doi – Iosua şi Caleb – au încredere în Domnul. Credinţa Îl cunoaşte pe Domnul şi apreciază circumstanţele din punctul Lui de vedere, în timp ce necredinţa le măsoară cu dimensiuni omeneşti şi se opreşte la obstacole vizibile. Uriaşii, fii ai lui Anac, nu erau o fabulaţie, cum nu erau fabulaţie nici zidurile înalte.

Dar greşeala oamenilor era că luau în considerare limitele lor şi că se ocupau cu ceea ce duşmanii puteau gândi despre ei (v. 33 sf.), când ar fi trebuit să privească spre Domnul. Iosua şi Caleb nu se ruşinează să-şi declare credinţa în faţa tuturor. Ei preţuiesc moştenirea promisă şi îşi îndeamnă fraţii s-o ia în stăpânire. Ce frumos exemplu!

Ne numărăm şi noi printre aceia care îndeamnă spre „ţară”, sau printre cei care descurajează sufletele ca să nu Îl urmeze pe Isus? Să nu fii de acord cu ceilalţi (v. 10) este întotdeauna dificil, uneori periculos. Aceşti doi oameni era să fie ucişi cu pietre (v.10), dar Dumnezeu a fost de partea lor.

18 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Un om oarecare a făcut o cină mare și i-a invitat pe mulți.

Luca 14.16


O cină mare (2)

Seara, în cele din urmă, Dumnezeu S-a descoperit pe Sine în Hristos. Avea să-l câștige pe om acum, în sfârșit? Vai, nu! Nici măcar o singură inimă nu s-a simțit atrasă spre Hristos de la sine. Nimeni n-a văzut în înfățișarea Lui ceva care să-L facă de dorit. A fost o seară binecuvântată, după o zi furtunoasă și plină de tulburare – o seară care și-a făcut intrarea într-un mod atât de strălucitor. Dar cât de curând s-a încheiat ea în întunericul de la cruce, unde oamenii au stins (atât cât le-a stat în putere) lumina cerului!

Dumnezeu a mai avut un moment de îndurare. Cina Duhului Sfânt trimis din cer cu mesajul: „Toate lucrurile sunt gata. Veniți, căci miezul nopții judecății este gata să vină”. Însă „toți, fără excepție, au început să se scuze” (Luca 14.18). Toți au refuzat darul lui Dumnezeu, chiar și aceia care nu trăiau în păcate grave, ci se ocupau cu lucruri legitime, ca lucrarea pământului, negoțul sau familia.

Nu cunosc un lucru mai solemn decât faptul că, atunci când Domnul ridică vălul și descoperă judecata viitoare teribilă, în întâmplarea cu bogatul și Lazăr (Luca 16), vedem cum cei pierduți sunt chinuiți de viermele nepieritor al remușcării, pe deplin conștienți de viața lor trecută și de avantajele pierdute pentru totdeauna. Ce grozăvie va fi pentru creștinul lipsit de viață, pentru cel care a amânat, pentru omul nepăsător. „Copile, adu-ți aminte” (versetul 25) – aceste cuvinte sunt mai sugestive decât orice altă descriere a scenei de acolo. Nu mă voi ocupa însă de acea scenă, ci doar am amintit-o pentru a prezenta calea de a scăpa de judecata viitoare. Această cale este la fel de sigură pentru cei ce o folosesc, pe cât de sigură este judecata viitoare pentru cei ce o ignoră.

F. G. Patterson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus: … S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte.

Filipeni 2.5,8


Modelul desăvârșit

Meditațiile noastre asupra vieții Mântuitorului ne conduc la concluzia că Domnul Isus Hristos este Modelul desăvârșit de smerenie și de ascultare perfectă în călătoria Lui uimitoare din gloria Divinității până la jertfa de pe cruce. Astfel, putem vedea umblarea smerită a Domnului și Mântuitorului nostru pe acest drum. Încă de pe când era în chip de Dumnezeu, gândul Său era îndreptat spre a le sluji altora, fără a Se gândi la Sine sau la reputația Sa. El S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor, dar fără păcat. Robul are datoria să asculte; și Mântuitorul Și-a arătat ascultarea Sa desăvârșită față de voia Tatălui ceresc până la moarte și încă moarte de cruce, pentru a-i salva pe oameni din nenorocirea în care i-a dus păcatul neascultării.

Dar, pe lângă aceste mari adevăruri din viața Mântuitorului nostru, trebuie să știm că Domnul Isus nu a rămas în moarte, ci a înviat, dovedindu-Și atotputernicia de a-Și da viața și de a o lua înapoi. Ce adevăr prețios este în Persoana Domnului Isus Hristos, în această coborâre și înălțare, prin care umple toate lucrurile ca Răscumpărător și Domn al gloriei! O, ce măreție a dragostei Mântuitorului! Ce loc minunat a câștigat Mântuitorul pentru toți aceia care și-au pus încrederea în El! Se bucură și cititorul de acest loc în veșnicie? Astăzi este o zi de har pentru oricine dorește să beneficieze de rezultatele lucrării Mântuitorului.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (4) – Fundația SEER

„Mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire…” (1 Corinteni 9:27)


 

Al patrulea tip uman de care ne ocupăm sunt artiștii sau personalitățile romantice. Artiștilor le place frumusețea, și ei nu doar că o văd în locuri în care ceilalți nu o văd, dar au și darul unic de a o crea. Ei își exprimă individualitatea pe căi îndrăznețe care ne îmbogățesc pe toți. Ei aduc culoare și noutate într-o lume care altfel ar fi mohorâtă. Dar pentru că niciunul dintre noi nu poate trăi în lumea perfectă a imaginației, artiștii sunt uneori slab echipați pentru a trăi în lumea reală cu problemele și presiunile ei. Aceeași sensibilitate care îi face creativi, îi face și robii instabilității emoționale, ajungând să distrugă artistul din ei. De la Ernest Hemingway la Elvis Presley, cărțile de istorie ne spun aceeași poveste.

Regele David a fost un artist. A fost un poet talentat, și autorul multor psalmi. Dar incapacitatea lui de a-și controla propriile impulsuri carnale a culminat cu o aventură, care l-a condus la crimă și a atras distrugerea propriei sale familii. Să înțelegem un lucru: fiecare virtute pe care ți-o dă Dumnezeu are un cusur care trebuie identificat și înfruntat în mod corect.

Cu cât ești mai talentat, cu atât trebuie să fii mai disciplinat. Pavel a fost destul de înțelept să-și recunoască propriile înclinații: „mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”

Ultimele decenii au dovedit că nici aceia care au fost înzestrați de Dumnezeu să zidească biserici mari și să conducă lucrări importante nu sunt imuni la ispită. Acolo unde talentul este mare – ispita este și mai mare. Unde-și află oile cea mai mare siguranță? Lângă păstorul lor. Stai și tu lângă Marele Păstor, și vei fi în siguranță!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 13:1-25


Poporul se apropia de ţara promisiunii. Moise trimite doisprezece cercetaşi cu misiunea de a cerceta ţara şi totodată de a aduce din ea informaţii şi ceva din roadele ei. Le-au trebuit patruzeci de zile pentru această recunoaştere. Iscoadele s-au suit la Hebron, loc pe care deja îl cunoaştem, unde Avraam cumpărase peştera Macpela ca loc de înmormântare. Ei aduc un ciorchine de struguri atât de greu, încât trebuia purtat de doi oameni.

Pentru noi, ţara promisiunii este cerul. Asemenea poporului, noi suntem încă în pustiu, simbol al acestei lumi. Încă nu am văzut moştenirea în care ne va aduce Dumnezeu, dar Cineva o cunoaşte şi poate să ne spună despre ea. Este Duhul Sfânt, care ne întreţine cu subiecte cereşti. Întocmai cum strugurii de la Eşcol făceau dovada bogăţiei ţării, Duhul ne dă „arvuna”, ceea ce înseamnă că ne dă să gustăm mai dinainte din bucuriile cerului. El ne face cunoscut lucrurile lui Dumnezeu (1 Corinteni 2.12). El primeşte ceea ce este al lui Hristos şi ne descoperă (Ioan 16.14). Deşi suntem într-o lume care din punct de vedere moral este un pustiu pentru noi, putem deja să ne ocupăm cu Cel pe care Îl iubim fără să-L fi văzut (1 Petru 1.8).

17 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Un om oarecare a făcut o cină mare și i-a invitat pe mulți.

Luca 14.16


O cină mare (1)

Dacă privim la pilda cinei celei mari, în Luca 14, vom vedea că cei care au refuzat chemarea finală a harului nu au fost cei care trăiau în păcate grele. Am spus „finală”, fiindcă ospățul evangheliei este ultima masă din ziua lucrărilor lui Dumnezeu cu omul. Domnul Se afla la masă în casa unui fariseu atunci când a spus această pildă. Cina este ultima masă din zi înaintea miezului nopții. Acest lucru este semnificativ și izbitor. Evanghelia a venit după ce au trecut toate celelalte căi prin care Dumnezeu l-a pus la încercare pe om.

Dimineața inocenței, cu momentele ei fericite de prospețime, când Dumnezeu venea să-Și viziteze făpturile în mijlocul unei creații nepătate de păcat, a trecut și, în curând, omul a căzut, nemaiputând să se întoarcă vreodată la această stare.

A urmat miezul zilei lucrărilor Sale cu omul, care acum avea o conștiință căpătată în urma căderii sale. În această perioadă s-a arătat nelegiuirea înspăimântătoare a oamenilor și a îngerilor (Geneza 6), când pământul a fost umplut de stricăciune și de violență, iar Dumnezeu a trebuit să-l curețe cu apele potopului. Apoi, pe pământul reînnoit, oamenii L-au înlocuit pe Dumnezeu cu demonii, dedându-se idolatriei, în patimile și stricăciunea inimii lor rele.

A veni apoi după-amiaza Legii. Legea a arătat omului care sunt îndatoririle lui, deopotrivă în mod pozitiv și negativ: „Să faci” și „Să nu faci”. Ea a arătat omului ceea ce acesta trebuie să fie, însă nu i-a spus niciodată ceea ce el este – adică în întregime păcătos și complet ruinat. Legea n-a descoperit nici ceea ce Dumnezeu este, n-a arătat inima Lui plină de îndurare și de dragoste perfectă. Apoi au fost trimiși profeții, ca să îndrepte inima poporului înapoi către Dumnezeu, însă au fost omorâți cu pietre.

F. G. Patterson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiul meu, păzește sfaturile tatălui tău și nu lepăda învățătura mamei tale.

Proverbe 6.20


Părinți dificili

Un tânăr de 17 ani a venit la prietenul său ceva mai în vârstă și i-a spus: „Nu mă mai pot înțelege cu tatăl meu. În fiecare zi ne certăm. Este așa de demodat și nu are deloc habar de ceea ce este astăzi actual. Ce să fac? Cred că mă mut de acasă”. Celălalt i-a răspuns: „Te înțeleg bine. Când am avut și eu 17 ani, tatăl meu a fost la fel de dificil. Era aproape de nesuportat. Dar tu trebuie să ai răbdare cu astfel de oameni în vârstă. Ei se dezvoltă de obicei puțin mai încet. Zece ani mai târziu, când am avut 27 de ani, tatăl meu învățase așa de multe, încât puteam vorbi cu el deschis. Iar acum, când am 37 de ani, îl întreb pe bătrânul meu tată atunci când nu știu încotro să o iau”.

Oare a înțeles băiatul sensul acestor cuvinte? Dar noi le-am înțeles mesajul? Problema apare la fiecare generație din nou – nu numai în lume, ci și la credincioși.

Dacă facem parte dintre cei tineri, să reținem că experiența noastră de viață este destul de mică. Ca urmare, să gândim și să vorbim mai puțin arogant.

Dacă suntem mai în vârstă și, la rândul nostru, avem copii de vârsta adolescenței, să ne aducem aminte cum reacționam noi pe când aveam 17 ani.

Cu înțelegere reciprocă, conviețuirea celor tineri cu cei în vârstă nu este imposibilă. Ea poate deveni, cu ajutorul Domnului, chiar armonioasă.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (3) – Fundația SEER

„Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus…” (Filipeni 2:5)


 

După reformatori și slujitori, al treilea tip de personalitate la care privim sunt câștigătorii; acestora le place să înfrunte provocări, să facă lucruri pentru alții, sunt pragmatici și orientați spre succes. În cele mai bune condiții, ei sunt motivați să crească, să depună eforturi și să învețe. Ei îi inspiră și îi mișcă pe oameni și le face plăcere să stea în fața mulțimilor. Faptul că trebuie să vorbească în public le dă energie. Fără șansa de a se dezvolta și de a se face remarcați, își pierd motivația. Câștigătorii vor să aibă un impact, pot fi tentați să trăiască pentru imaginea pe care o reprezintă și ajung să idolatrizeze propriile lor realizări. Sunt capabili să măsoare succesul în termenii aplauzelor și recunoașterii.

Când Ioan Botezătorul a spus despre Domnul Isus: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micșorez” (Ioan 3:30), el a dat dovadă de acea renunțare de sine care este dificilă pentru un câștigător.

Simon vrăjitorul a crezut că poate cumpăra o lucrare spirituală ca a lui Petru și i-a oferit acestuia bani în schimbul abilității de a distribui altora Duhul Sfânt (vezi Faptele Apostolilor 8:18-22).

Tot astfel, un câștigător nerăscumpărat poate transforma ceea ce pare a fi slujirea lui Dumnezeu în slujirea propriei sale persoane. Pentru mulți dintre noi „păcatul care ne înfășoară așa de lesne” (Evrei 12:1) este mândria. În timp ce câștigătorii au abilitatea de a realiza lucruri mărețe și de a îmbogăți viețile altora, ei pot deveni în același timp preocupați de propria lor imagine și de propriul lor succes. Ce-i de făcut? Pavel spune (Filipeni 2:3-5): „Nu faceți nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora. Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus”.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 12:1-16


„Limba”, spune Iacov, este „un rău de nestăpânit, plină de otravă aducătoare de moarte” (Iacov 3.8 …). Încă o dată îi constatăm ravagiile. Nu sub forma cârtirilor şi a murmurelor în mijlocul „adunăturii de oameni” (cap. 11), ci sub cea a criticilor şi a calomniilor care întinează membrii celei mai onorabile familii dintre conducătorii poporului: pe Aaron marele preot şi pe Maria, profetesa. Vorbele lor rele fuseseră probabil şoptite la ureche, în cea mai mare taină (Luca 12.3). Dar … „Domnul a auzit” (v. 2 sf; comp. cu 11.1). Să nu uităm niciodată că şi cele mai confidenţiale remarci au Auditoriu în cer. Moise tace. De fiecare dată când erau sfidate drepturile Domnului, mânia lui se aprindea, pe bună dreptate; acum însă, când este vorba să se apere pe sine, blândeţea lui extremă se traduce prin tăcere. De aceea Dumnezeu ia apărarea slujitorului Său. Îi invită în cort pe cei trei în cauză şi îi cheamă pe cei doi vinovaţi să iasă înainte. Gravitatea pedepsei o descoperă pe cea a păcatului comis. Maria este lovită cu lepră. Pentru prima dată (în această împrejurare) Moise îşi deschide gura, stăruind în favoarea surorii lui aflate în nenorocire, ca să fie vindecată.

Domnul să ne păzească de „invidii şi de orice vorbiri de rău” (1 Petru 2.1)!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: