Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the category “Romanian devotionals”

18 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Domnul este Păstorul meu: nu voi duce lipsă de nimic.
Psalmul 23.1

Domnul Oștirilor este cu noi.
Psalmul 46.7

Titluri divine

Iahve-Raab: Cât de cunoscute și de apreciate de către creștini sunt cuvintele de la începutul Psalmului 23: „Domnul este Păstorul meu”! Cât de multă mângâiere ne aduce gândul că Domnul este Păstorul nostru! Mare este grija Lui față de oile Sale, la fel și răbdarea Lui, atunci când ele se rătăcesc. Au fost scrise multe cărți despre acest psalm și totuși tema lui este inepuizabilă. Nu este minunat faptul că Iahve Însuși este Păstorul nostru, în călătoria noastră prin pustia acestei lumi, prin valea umbrei morții? Bunul nostru Păstor nu numai că a murit pentru noi, ci și trăiește ca Mare Păstor, înviat dintre cei morți (Evrei 13.20), iar acum Se îngrijește de noi la fiecare pas al călătoriei noastre către cer.

Iahve-Savaot: Acest titlu înseamnă „Domnul Oștirilor” și apare de trei sute de ori în Vechiul Testament (de șaizeci de ori doar în Isaia). El sugerează puterea măreață a Domnului, precum și resursele care se găsesc în El. De două ori citim în Psalmul 46: „Domnul Oștirilor este cu noi; Dumnezeul lui Iacov este un turn înalt pentru noi”. Ce minunat să avem siguranța că Domnul Oștirilor este cu noi și că suntem păziți de atotputernicia Lui! Dumnezeul lui Iacov este cu noi; dacă El a avut răbdare cu unul ca Iacov, va avea răbdare și cu noi, oricât de mari ar fi neajunsurile noastre.

A J Pollock


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viața veșnică.”
Ioan 6.47

Medicamentul

„Copila dumneavoastră este grav bolnavă”, spuse medicul care luă o sticluță cu medicamente din geantă și i-o dădu mamei. „Este singurul medicament care o poate ajuta pe fiica dumneavoastră, dar trebuie să i-l dați toată noaptea, exact după prescripții!” Medicul reveni a doua zi dimineața. Mama îl conduse plângând la patul copilei ei. Medicul observă îngrozit că fetița murise. Privi câtva timp copila moartă, apoi privi în cameră. Atunci văzu pe noptieră medicamentul prescris de el; nu-i venea să creadă: era neatins! Se întoarse spre mamă: „Nu ați înțeles ce v-am spus aseară? Nu am spus destul de clar că trebuie să i-l dați fiicei dumneavoastră conform prescripțiilor? Acesta ar fi salvat cu siguranță viața fiicei dumneavoastră.” Mama răspunse plângând: „Ah, după ce ați plecat, a venit vecina noastră. Ea mi-a povestit că și fiica ei a avut această boală și că are un medicament care ajută foarte bine. Astfel am luat acel medicament și am dat deoparte medicamentul dumneavoastră. Dacă aș fi ascultat de sfatul dumneavoastră!” Medicul părăsi tăcut și cu inima îndurerată casa. Ce nebunie! Singurul medicament care putea ajuta cu siguranță, nu a fost luat!

Domnul Isus este adevăratul Medic trimis de Dumnezeu, care Şi-a dat chiar viața, sângele Său pentru a ne scăpa de „boala păcatului”. Nu ascultați de șoaptele înșelătoare ale  diavolului,  ci  ascultați  și  credeți  cuvintele  celui  mai mare Medic și veți fi vindecați!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SPUNE-I DA LUI DUMNEZEU!

„Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” (Isaia 6:8)

     William Carey este cunoscut ca fiind „părintele misiunilor moderne.” Însă numărul realizărilor sale din India a fost aproape egal cu numărul obstacolelor pe care le-a depășit pentru a ajunge acolo. Un grup de misionari i-a spus: „Dacă Dumnezeu vrea să-i mântuiască pe păgâni, tinere, El o va face fără ajutorul tău sau al nostru!” Carey nu a fost misionar de profesie. El era un tânăr englez cu sănătatea șubredă, soția lui fiind însărcinată și având deja copii mici. Era la fel ca noi toți – încerca să-și câștige pâinea și să supraviețuiască. Dar mai avea ceva, o întrebare arzătoare care nu-i dădea pace: „Cine va merge la cei pierduți din India, dacă nu merg eu?” Mai târziu, privind în urmă, Carey a înțeles că provocările pe care le-a învins în locul natal au fost exact ceea ce l-a pregătit pentru succesul misiunii pe care i-a încredințat-o Dumnezeu în străinătate.

Același lucru i s-a întâmplat proorocului Isaia: „Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit, şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” El a zis atunci: „Du-te şi spune poporului acestuia…” (Isaia 6:8-9). Însă înainte ca Isaia să fie pregătit să meargă, a avut nevoie de o întâlnire cu Dumnezeu care să-i schimbe viața. „Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar. Mi-a atins gura cu el şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!” (Isaia 6:6-7).

Simți că Dumnezeu te pregătește ca să te trimită? Dacă este așa, spune da chemării lui Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 10.1-18

Necesitatea de a repeta mereu jertfele vechiului legământ arăta că ele erau ineficiente. La drept vorbind, ele constituiau numai un act de comemorare a păcatului (v. 3). Dreptatea lui Dumnezeu nu era satisfăcută şi cu atât mai mult El nu-Şi putea găsi plăcerea acolo. Atunci S-a prezentat Cineva care a preluat cauza noastră. Numai Isus era Obiectul în care Tatăl Îşi putea găsi toată plăcerea şi numai El putea fi jertfa plăcută şi sfântă, adusă o dată pentru totdeauna. În vreme ce preoţii de pe pământ erau mereu în picioare, pentru că ei nu-şi terminau niciodată slujba, Hristos S-a aşezat, dovadă a faptului că lucrarea s-a încheiat. Şi Cel care „S-a aşezat pentru totdeauna” ne-a „făcut desăvârşiţi pentru totdeauna” (v. 12, 14).

Da, perfecţi, aşa ne vede Dumnezeu, păcatele noastre fiind spălate. Şi aceasta nu în viitor, ci este un fapt împlinit şi definitiv. Dar să nu uităm că lucrarea făcută pentru noi este însoţită şi de o lucrare actuală în noi. Domnul doreşte să pună dragostea şi poruncile Lui în inima fiecăruia dintre noi (comp. v. 16 şi cap. 8.10). Dacă I-a spus Tatălui, când a venit în lume: „Este desfătarea Mea, Dumnezeul Meu, să fac plăcerea Ta, şi legea Ta este în lăuntrul inimii Mele” (v. 7, 9; Psalmul 40.6-8), cum să nu dorească El ca toţi ai Lui să-I semene?

17 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și Domnul i-a zis: „Pace ție, nu te teme, nu vei muri!”. Și Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului și l-a numit „Domnul păcii”.
Judecători 6.23,24

Titluri divine

Iahve-Shalom: Citim în cartea Judecători că madianiții îi asupreau pe fiii lui Israel. Când aceștia au strigat la Domnul, El le-a trimis un profet cu un mesaj de mângâiere. Apoi Îngerul Domnului S-a arătat lui Ghedeon, care bătea grâul în teasc, pentru a-l ascunde de jefuitorii madianiți. Îngerul Domnului, Iahve Însuși, l-a pus în uimire pe Ghedeon atunci când i-a spus: „Domnul este cu tine, războinic viteaz” (Judecători 6.12). Apoi i-a dat misiunea de a fi eliberatorul lui Israel de sub jugul madianiților. Ghedeon, văzând că Cel care îi vorbea era Îngerul Domnului, a cerut un semn, care i-a fost dat.

Ghedeon a pregătit un ied și azime dintr-o efă de făină, apoi a adus toate acestea înaintea Vizitatorului ceresc, care le-a atins cu vârful toiagului Său. Un foc s-a ridicat din stâncă și a mistuit carnea și azimele, iar Îngerul Domnului S-a făcut nevăzut dinaintea lui. Când Ghedeon a înțeles că Vizitatorul ceresc era chiar Îngerul Domnului, s-a înspăimântat. Domnul însă l-a liniștit: „Și Domnul i-a zis: «Pace ție, nu te teme, nu vei muri!». Și Ghedeon a zidit acolo un altar Domnului și l-a numit «Domnul păcii [Iahve-Shalom]». Până în ziua aceasta el este încă în Ofra din Abiezer” (Judecători 6.23,24).

Astăzi, noi Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru pacea pe care ne-a dăruit-o, care întrece orice pricepere și care ne păzește inimile și gândurile în Hristos Isus. În consecință, atunci când mințile noastre se preocupă cu ceea ce este vrednic de cinste, vrednic de iubit și curat, Dumnezeul păcii va fi cu noi (Filipeni 4.4-9).

A J Pollock


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Şi oamenii… au hulit Numele Dumnezeului care are stăpânire peste aceste urgii și nu s-au pocăit ca să-i dea slavă.” Apocalipsa 16.9

Dumnezeu nu Se lasă batjocorit

În orice dicționar enciclopedic este amintit printre cele mai devastatoare cutremure și cel care a avut loc în anul 1908 în Messina. După ce acest oraș mare al Siciliei a fost ocrotit de cutremure mai bine de 120 de ani, oamenii au început să construiască locuințe. Cu ocazia Crăciunului din anul 1908, a apărut în unul din ziarele locale un articol blasfemator, în care Dumnezeu era provocat în mod nelegiuit, contestându-i-se puterea de a mai trimite un cutremur. Acest articol a fost chiar afișat. Acest lucru s-a petrecut în 26 decembrie 1908, iar două zile mai târziu, Dumnezeu a răspuns la această provocare batjocoritoare cu un cutremur, de care Messina nu a avut parte niciodată: în decurs de câteva minute au murit în oraș și în împrejurimile sale 100.000 de oameni. Ca urmare a cutremurului s-a iscat un incendiu mare, care a distrus aproape în întregime orașul. Martori oculari relatau că dintre dărâmături se mai vedea acea placardă batjocoritoare.

A fost acel cutremur o întâmplare?

Nu credem, deoarece Dumnezeu răsplătește fiecăruia după faptele lui. În Biblie, Cuvântul lui Dumnezeu, citim: „Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va și secera” (Galateni 6.7); „Fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună” (Osea  8.7).  Iată  o  lecție  de  viață  pentru  noi  toți!  Să  o aprofundăm cu atenție! Şi mai ales să ne lăsăm atenționați, pentru a nu cădea în aceeași prăpastie a batjocurii.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CĂLĂUZIREA LUI DUMNEZEU

„…Umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” (2 Corinteni 5:7)

     Liderii înțelepți îți vor spune că vor veni momente în care și ei își vor pierde siguranța; momente în care nu vor ști tot ce le-ar plăcea să știe. Dacă acești lideri sunt persoane sincere, vor recunoaște: „Mă bucur că cei pe care trebuie să-i conduc nu știu cât de multe nu știu eu!” Fie că ești lider, fie că ești învățăcel, Biblia ne spune că „umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” Dar să fim cinstiți: uneori știm ce dorește Dumnezeu să facem, însă nu ne place. Așa că ne rugăm în speranța că Se va răzgândi și că va da curs dorințelor și cererilor noastre. Dar lucrul acesta mai degrabă nu se va întâmpla! Dumnezeu nu poate binecuvânta faptele tale de neascultare.

În epistola către Evrei citim: „Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat, şi a plecat fără să ştie unde se duce” (Evrei 11:8). Când Îl urmezi pe Dumnezeu, de cele mai multe ori nu vei ști tot ce ți-ai dori. Consilierii, grupurile de studiu, manualele despre cheia succesului, comitetele, planurile de afaceri și planurile de viitor ne pot fi de ajutor. Dar vine o vreme când va trebui să-ți părăsești confortul și să mergi în direcția pe care ți-o indică Dumnezeu.

Vei avea oare răspunsuri la toate întrebările tale, și ți se vor limpezi toate îngrijorările? Nu. La fel cum farurile unei mașini îți luminează drumul înainte, tot așa Dumnezeu îți va da instrucțiuni numai atunci când ai nevoie. Numai așa poți trăi! Îți vei păstra dependența de El, vei ține minte cine este în control și cine merită toată lauda pentru reușitele tale. Și apropo: e nevoie de o viață întreagă ca să înțelegi călăuzirea lui Dumnezeu… așa că nu te lăsa descurajat!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 9.16-28

„Fără vărsare de sânge nu este iertare” (v. 22; citiţi şi Levitic 17.11). Ceea ce proclamă fiecare jertfă a vechiului legământ şi ceea ce Abel înţelesese prin credinţă (cap. 11.4) este confirmat aici în modul cel mai categoric.

Pentru că „plata păcatului este moartea” (Romani 6.23) şi sângele vărsat pe pământ este dovada că această plată a fost achitată (Deuteronom 12.23,24)! Sângele lui Hristos a fost vărsat „pentru mulţi, spre iertarea păcatelor” (Matei 26.28).

Cine sunt aceşti mulţi? Toţi cei care cred! Sângele scump al lui Isus, necontenit sub privirea lui Dumnezeu, îi pune la adăpost de mânia Lui. Pentru că „oamenilor le este rânduit să moară o singură dată”. Nu li se va mai da o a doua existenţă. Cu aceasta nu se termină însă totul, şi moartea este ceva neînsemnat pe lângă ceea ce urmează. Ce urmează după moarte? Un cuvânt groaznic este suficient să ne dezvăluie: „după aceea judecata” (2 Timotei 4.1; Apocalipsa 20.12).

Omul fără Dumnezeu are înaintea lui aceste două realităţi cumplite: moartea şi judecata.

Răscumpăratul însă are două certitudini fericite: iertarea tuturor păcatelor lui şi venirea Domnului pentru eliberarea sa finală (v. 28). Să dea Dumnezeu ca fiecare dintre cititorii noştri să facă parte dintre „cei care-L aşteaptă”!

16 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Eu sunt Domnul care te vindecă.
Exod 15.26

Moise a zidit un altar și i-a pus numele: „Domnul, steagul meu”.
Exod 17.15

Titluri divine

Iahve-Ropheca: Acest titlu înseamnă „Iahve care vindecă”. Boala, așa cum știm, este rezultatul păcatului. Pentru ca rezultatul să fie înlăturat, trebuie înlăturată cauza, iar acest lucru a făcut necesară crucea, cu toată suferința și chinul ei. De fiecare dată când a vindecat un lepros, când l-a făcut pe un olog să meargă, pe un orb să vadă sau pe un surd să audă, Domnul a simțit adânc că doar moartea Sa pe cruce putea rezolva rădăcina păcatului și putea face dreaptă acțiunea Lui de a îndepărta roadele amare ale acestui păcat. Prin aceste minuni, El Și-a dovedit puterea pe care o avea pe pământ de a ierta păcatele. „Dar, ca să știți că Fiul Omului are autoritate pe pământ să ierte păcatele, … Ție îți spun: «Ridică-te și ia-ți patul și du-te acasă!»” (Luca 5.24).

Iahve-Nisi: În Exod 17 citim despre lupta lui Amalec împotriva fiilor lui Israel, la Refidim. Moise s-a urcat pe vârful dealului, având toiagul lui Dumnezeu în mână și fiind însoțit de Aaron și de Hur. Când Moise își ridica mâna, Israel biruia; când lăsa mâna în jos, Amalec biruia. În aceasta avem o imagine frumoasă a mijlocirii Domnului pentru cei ai Săi, angajați în conflict cu lumea, cu carnea și cu diavolul. Totuși, cât de evident este contrastul! Mâinile lui Moise au trebuit să fie susținute, însă Marele nostru Preot trăiește în puterea unei vieți nepieritoare (Evrei 7.16). Mâinile Lui nu obosesc niciodată! În El nu este nimic altceva decât biruință. Citim că, urmare a biruinței asupra lui Amalec, „Moise a zidit un altar și i-a pus numele: «Domnul, steagul meu [Iahve-Nisi]»” (Exod 17.15). Sub un astfel de steag, doar biruința este posibilă.

A J Pollock


SĂMÂNȚA BUNĂ

” …dragostea este tare ca moartea…”
Cântarea Cântărilor 8.6

Dragostea Mântuitorului

După ce domnitorul s-a întors în țara lui, a vorbit despre bunătatea lui Xerxe. Toți i-au lăudat noblețea și în special comportarea împăratului plină de milă față de domnitor și familia lui. Numai soția domnitorului tăcea. În cele din urmă, domnitorul a întrebat-o: „Nu ai remarcat nimic deosebit în legătură cu acest împărat?” Ea a răspuns: „Nu.” Domnitorul, soțul femeii, a rămas uimit. „Nu poți să spui nimic despre acel împărat care a fost așa de bun față de noi?” Ea a răspuns: „Cum aș putea să mă gândesc la alt om în afară de cel care a fost gata să-și dea viața, pentru ca eu să nu devin sclavă? Nu mă pot gândi la nimeni altcineva.”

A-ți da viața pentru cineva este mai mult decât a renunța la toate bogățiile lumii. Dacă Scriptura ne spune că Mântuitorul a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, aceasta este cu mult mai mult decât ceea ce găsim în ilustrarea din Matei 13 unde citim: „Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. Şi, când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce de vinde tot ce are și-l cumpără.” Prețul pe care L-a plătit Mântuitorul pentru mântuirea noastră este nemăsurat de mare. Cât de bogat era Mântuitorul ca Fiu în Casa Tatălui ceresc! Şi bogat fiind S-a făcut sărac pentru noi, pentru ca să ne îmbogățească prin harul Său. Mântuitorul este centrul gloriei în cer și pe pământ, dar a acceptat crucea pentru a ne aduce o mare mântuire cu rezultate veșnice.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ZIDIREA OAMENILOR (3)

„Suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi” (Romani 15:1)

     Dacă ai impresia că nu ai nimic valoros de oferit altora, gândește-te la cuvintele unui poet anonim: „Cântarea poate lumina o clipă, și floarea poate trezi o năzuință. Copacul poate deveni pădure, iar pasărea poate vesti primăvara. Un zâmbet încheagă o prietenie, o strângere de mână îl ridică pe cel căzut. O stea ghidează corabia, iar un cuvânt exprimă un scop. Un vot schimbă națiunea, și raza de soare luminează încăperea. Lumânarea spulberă întunericul, și râsetul împrăștie tristețea.

Călătoria începe cu un pas, iar rugăciunea cu un cuvânt. Speranța înalță sufletul, iar mângâierea arată că îți pasă. Înțelepciunea prin vorbă se arată, și inima poate ști ce este adevărat. Viața cuiva poate aduce schimbarea… totul depinde de tine!” Un alt autor, Jon Walker, spunea: „Încurajarea face parte din natura lui Dumnezeu. Cuvântul folosit pentru încurajare în Noul Testament este același pe care l-a folosit Domnul Isus pentru Duhul Sfânt care este cu noi: Mijlocitor… Mângâietor permanent… Învățător și Memorator… Ajutor divin… Încurajator… O altă cale prin care ne încurajează Dumnezeu este atunci când alți credincioși merg alături de noi, ca agenți ai încurajării.

Încurajatorii oferă susținere și întărire celor care văd mâna lui Dumnezeu lucrând în viețile lor (vezi 1 Tesaloniceni 2:4); îndemn și mângâiere pentru cei ce trec prin încercări și necazuri (vezi 1 Tesaloniceni 5:14); și ridicare și restaurare pentru cei care s-au rătăcit (vezi Galateni 6:1). Deși există multe căi prin care putem scoate la iveală ce-i mai bun în ceilalți, în realitate una singură este îndeajuns: disponibilitatea de a răbda slăbiciunile celor slabi şi de a nu ne plăcea pe noi înşine.” Asta se numește „zidirea oamenilor”, și așa le întărim credința!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 9.1-15

Capitolele 35-40 din Exod relatează cum a fost construit cortul. Leviticul dă instrucţiuni cu privire la jertfe (cap. 1-7), apoi cu privire la preoţi (cap. 8-10). Toate aceste rânduieli pentru o închinare pământească îşi demonstraseră însă în mod tragic neputinţa. Cortul era despărţit de o perdea de netrecut. Preotul, fiind păcătos, era obligat să aducă jertfe pentru el însuşi (v. 7; cap. 5.3), jertfirea berbecilor şi a viţeilor „neputând să desăvârşească, în ceea ce priveşte conştiinţa, pe cel care slujeşte” (v. 9). Atunci Dumnezeu ne vorbeşte de un cort ceresc „mai mare şi mai desăvârşit”, adică nu din această creaţie (v. 11; cap. 8.2). Dar la ce ar fi fost bun acest cort fără un preot capabil să slujească în el? Şi la ce ne-ar folosi un preot (cap. 5-8), dacă jertfa n-ar fi de asemeni excepţională? (cap. 9 şi 10). Pentru siguranţa noastră deplină, Isus este în acelaşi timp şi una şi alta. Ca Jertfă, El ne dă pacea conştiinţei; ca Preot, ne asigură pacea inimii şi ne păstrează în comuniune cu Dumnezeu. Sub vechiul legământ, totul era nesigur şi condiţionat. Acum însă, totul este veşnic: răscumpărarea (v. 12b; 5.9) şi, tot astfel, moştenirea (v. 15b). Nimic nu va putea să ni le răpească, nici să ni le pună în discuţie.

15 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Avraam a pus numele locului aceluia Iahve-Iire, după cum se zice până în ziua aceasta: „La muntele Domnului se va purta de grijă”.
Geneza 22.14

Titluri divine

Iahve-Iire: Acest titlu se găsește în Geneza 22.1-14. Acolo citim că Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam, poruncindu-i să-l aducă ardere-de-tot pe Isaac, copilul promisiunii, singurul său fiu. Aceasta este prima ocazie în care este arătat, în cel mai solemn mod, că era necesară o jertfă umană, totul fiind o imagine a jertfei Domnului Isus, singurul Fiu al Tatălui.

În ultimul moment, când Avraam era pe punctul de a-l înjunghia pe fiul său, Isaac a fost cruțat. „Avraam și-a ridicat ochii și s-a uitat și iată, înapoi, un berbec prins cu coarnele într-un desiș. Și Avraam a mers și a luat berbecul și l-a adus ca ardere-de-tot în locul fiului său. Și Avraam a pus numele locului aceluia Iahve-Iire, după cum se zice până în ziua aceasta: «La muntele Domnului se va purta de grijă»” (Geneza 22.13,14). Această întâmplare a avut loc pe muntele Moria. După multe secole, Îl vedem pe Isus, Iahve al Vechiului Testament, murind pe cruce, afară din Ierusalim, înaintea muntelui Moria, ca împlinire a profeției rostite de Avraam.

Mai devreme în capitol citim că Isaac a pus o întrebare, care trebuie să fi străpuns inima tatălui său, provocându-i cea mai adâncă durere. Erau acolo lemnele și focul, dar unde era mielul pentru arderea-de-tot? Răspunsul profetic al lui Avraam a fost că Dumnezeu Însuși avea să poarte de grijă de mielul pentru arderea-de-tot. Acest lucru s-a văzut atunci când Ioan Botezătorul a exclamat: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1.29). Vedem astfel cum cuvântul Iire, adăugat cuvântului Iahve, ne prezintă gândul inimii lui Dumnezeu pentru binecuvântarea sărmanului om căzut, binecuvântare care L-a costat chiar viața preaiubitului Său Fiu. Să nu uităm niciodată acest lucru!

A J Pollock


SĂMÂNȚA BUNĂ

” …dragostea ta pentru mine era minunată…”
2 Samuel 1.26

Dragostea domnitorului

O întâmplare, care se presupune că ar fi avut loc cu peste două mii cinci sute de ani în urmă, spune că Xerxe, împăratul Persiei, a purtat război împotriva unei țări vecine, a cucerit-o și a luat prizonier pe domnitorul ei cu soția și copiii acestuia. După un timp a cerut ca prizonierii să fie aduși înaintea lui și l-a întrebat pe domnitor care îi erau bogățiile. Domnitorul le-a înșiruit pe toate. Atunci Xerxe i-a spus: „Iată, aici sunt copiii tăi! Ei sunt prizonierii mei. Pot să-i vând ca sclavi. Ce-mi vei da în schimbul eliberării copiilor?” Domnitorul a răspuns: „Tot ce am.” „Foarte bine”,a răspuns Xerxe, „copiii tăi pot să plece liberi. Tot ce ai îmi aparține mie.” Apoi a continuat, spunând: „Aici este soția ta. Ea este prizoniera mea. Pot să o vând ca o sclavă. Ce îmi vei da în schimbul eliberării soției tale?” Domnitorul a răspuns din nou: „Tot ce am.” Xerxe i-a replicat: „Nu, nu poți face asta. Tot ce ai, îmi aparține mie acum, pentru că le-ai dat ca preț pentru eliberarea copiilor tăi. Nu ți-a mai rămas nimic.” Domnitorul a răspuns: „Îmi voi da viața mea pentru ea. Poți să-mi iei viața, dar las-o pe ea să plece liberă!” Împăratul Xerxe a fost foarte mișcat de cele auzite din gura domnitorului care stătea înaintea lui ca prizonier împreună cu toată familia.

Înduioșat astfel de cele auzite, a lăsat ca întreaga familie să plece liberă, fără să plătească ceva. Atitudinea domnitorului față de familia sa a fost o dovadă puternică despre dragostea și prețuirea sa față de ai săi.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ZIDIREA OAMENILOR (2)

„Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora” (Romani 15:2)

     Doi bărbați care împărțeau același salon de spital au devenit prieteni. Unul dintre ei avea voie să stea ridicat o oră în fiecare zi. Avea patul lângă singura fereastră existentă. Celălalt își ducea zilele întins pe spate. În fiecare zi, bărbatul de la fereastră îi descria celuilalt activitatea și culorile lumii din exterior: parcul din jurul unui lac, rațele care înotau, copiii care se jucau, cuplurile care se plimbau ținându-se de mână, linia orizontului din depărtare…

Prietenul său, care nu putea vedea nimic din toate astea, zâmbea și își imagina totul prin ochii minții. Într-o zi, bărbatul de la fereastră a murit, și colegul de salon a trecut în locul său. S-a ridicat în coate să se uite afară… și a văzut cu uimire un zid dărăpănat de cărămidă! Nedumerit, a întrebat-o pe asistentă cum de prietenul său i-a descris peisajul în imagini atât de strălucitoare.

Ea a răspuns: „De fapt, el era orb și nu putea să vadă nici măcar zidul. Dorea doar să te încurajeze!”

Pavel a spus: „Fiecare din noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora.” Ai parte de o mare satisfacție când îi încurajezi pe oameni, mai ales când propria ta situație nu este mai fericită.

Un autor a scris:

„Când îi spui unei persoane că este frumoasă, schimbi modul în care se vede pe sine.

O tânără îndrăgostită crede că este cea mai frumoasă fată din lume pentru că un tânăr i-a spus așa.

Când un profesor îi spune elevului că este deștept, acesta învață mai mult și are realizări mai mari.

Când un părinte îi spune unui copil că-l iubește, acel copil are convingerea că poate ajunge până la stele.

Pe de altă parte, doctorul care îi spune verde-n față pacientului că este în fază terminală poate grăbi procesul morții.”

Cuvintele sunt puternice; folosește-le azi ca să-i zidești pe oameni!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 8.1-13

Vechiul legământ de pe Sinai fusese rupt odinioară, din vina lui Israel. Un nou legământ, vestit în Ieremia 31.31, va fi încheiat cu acest popor. Odată făcută dovada că omul este incapabil să-şi respecte angajamentul faţă de Dumnezeu, acest nou legământ nu-şi va mai impune să îndeplinească vreo condiţie (Romani 11.27). Singurul temei va fi sângele lui Hristos, numit „sângele legământului celui nou” (Matei 26.28).

El va fi caracterizat de patru aspecte:

1. Poruncile Domnului vor fi înscrise în inimi, adică vor face apel la dragoste.

2. Israel îşi va regăsi relaţia de popor al Domnului (v. 10; Zaharia 8.8).

3. Cunoaşterea Domnului va fi comună pentru toţi (v. 11; Isaia 54.13).

4. Dumnezeu nu-Şi va mai aminti de păcatele lor, nici de nelegiuirile lor (v. 12).

Creştinii pe care ea îi cuprinde nu sunt sub un legământ (este oare nevoie de un contract între un tată şi copiii lui?). Ei însă se bucură deja şi mai mult decât atât de toate binecuvântările promise lui Israel. Cuvântul divin este sădit în ei (comp. cu 2 Corinteni 3.3). Ei sunt acum copii ai lui Dumnezeu. Ei Îl cunosc pe Domnul prin Duhul Sfânt care locuieşte în ei. Au asigurarea că păcatele lor sunt şterse pentru totdeauna.

Cititorule, sunt aceste privilegii şi ale tale?

14 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Când vor întreba fiii voștri în viitor, zicând: „Ce sunt pentru voi pietrele acestea?” … le veți spune că apele Iordanului au fost despicate înaintea chivotului legământului Domnului; când a trecut el prin Iordan, apele Iordanului au fost despicate. Și pietrele acestea vor fi ca amintire pentru fiii lui Israel pentru totdeauna.
Iosua 4.6,7

Israel urma să traverseze Iordanul și să înceapă să cucerească țara Canaan. Era timpul din an când râul Iordan se revărsa peste maluri. Aceasta însă nu era o piedică pentru Dumnezeu. Când picioarele preoților care duceau chivotul au intrat în apă, Iordanul s-a oprit, iar poporul a putut să treacă în siguranță pe malul celălalt.

Dumnezeu îi spusese lui Iosua ca doisprezece bărbați să ia fiecare câte o piatră din albia râului, iar cele douăsprezece pietre să fie așezate în noaptea aceea la Ghilgal. Generațiile care urmau să vină aveau să întrebe despre semnificația acestor pietre și trebuia să li se spună cum Domnul uscase râul până când poporul a trecut în țară. De fapt, toate popoarele pământului aveau să învețe că mâna Domnului lucrase cu putere, iar Israel trebuia să se teamă de Domnul pentru totdeauna.

Domnul Isus a instituit și El un memorial pentru cei ai Săi. În noaptea în care a fost vândut, Domnul a luat o pâine, a mulțumit, a frânt-o și le-a dat-o ucenicilor, spunându-le să facă lucrul acesta în amintirea Lui. La fel a făcut și cu paharul de vin. Pâinea și vinul reprezintă trupul și sângele Său. Găsim această relatare în Matei, în Marcu și în Luca, în timp ce Ioan adaugă detalii prețioase cu privire la ultima noapte petrecută de Domnul împreună cu ucenicii Săi. Acest memorial este atât de important pentru Domnul, încât El i-a dat o revelație specială apostolului Pavel cu privire la el (1 Corinteni 11.23). Privilegiul nostru este să urmăm exemplul creștinilor dintâi, în Fapte 20.7, și, în fiecare zi întâi a săptămânii, să ne aducem aminte de Domnul și de marea Sa dragoste, care L-a condus să-Și dea viața pentru noi.

E P Vedder, Jr


SĂMÂNȚA BUNĂ

” …Ioan a văzut pe Isus venind la el și a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!»”
Ioan 1.29

Mielul care ridică păcatul

Inima lui Ioan Botezătorul a fost preocupată cu Persoana și lucrarea Domnului Isus Hristos ca Cel care este Mielul lui Dumnezeu și „care ridică păcatul lumii”. Moartea Mântuitorului a pus baza ispășirii pentru păcatele poporului Său și pentru ale întregii lumi. Prin jertfa Sa, orice pată este  îndepărtată  din  conștiința  celui  care  crede  în  Isus Hristos. Jertfa de pe cruce a Mântuitorului este fundamentul divin, pe care binecuvântarea omului va fi susținută pentru totdeauna.

Auzind cuvintele lui Ioan Botezătorul, doi dintre ucenicii săi au început să-L urmeze pe Mântuitorul. Acest fapt este foarte instructiv și pentru noi. Ce putere morală, imensă dezvăluie adevărata preocupare a inimii cu Isus Hristos! Bucuria dăruită de Domnul Isus, pacea Sa, adorarea adresată Persoanei Sale – toate acestea vorbesc puternic inimilor altora care nu-L cunosc pe Cel care ridică păcatul lumii. Cine L-a găsit pe Hristos ca Mântuitor al Său este ridicat, din punct de vedere moral, deasupra gândurilor și părerilor oamenilor, nu se gândește la sine însuși și nu caută un nume sau un loc pe acest pământ. Un astfel de om este un călător fericit spre Patria veșnică unde Mântuitorul i-a pregătit un loc. Un astfel de om și-a găsit fericirea și pacea inimii în Domnul Isus Hristos și de aceea poate, la fel ca Ioan Botezătorul, să-L arate în gândirea și umblarea sa pe Mielul lui Dumnezeu tuturor care se recunosc vinovați.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ZIDIREA OAMENILOR (1)

„Fivi… s-a arătat de ajutor multora” (Romani 16:1-2)

Biserica ta are nevoie de membri devotați lucrării de sprijinire și de încurajare a celorlalți. De oameni ca Fivi, despre care Pavel spune că „s-a arătat de ajutor multora.” Expresia „a fi de ajutor” în greacă se aplica antrenorilor care îi pregăteau pe atleți și se asigurau că sunt antrenați și echipați ca să câștige. Teologul H.F. Moule a descris-o pe Fivi drept „campioana care i-a susținut pe alții, prietenă curajoasă și devotată celor convertiți aflați în încercare, ducând lupte de protest în timpul cărora a avut parte de împotrivire și pledând pentru cauza celor săraci.” E o misiune foarte grea! Și în generația egocentrică în care trăim, nu mulți sunt dispuși să-și asume această misiune. De fapt, nu există o investiție mai mare decât cea în oameni!

Când te investești pe tine însuți într-o persoană, îți faci singur un cadou, pentru că nu poți lumina cărarea cuiva fără să ți-o luminezi pe a ta, iar răsplata divină depășește orice răsplată de pe pământ: „fiecare… va primi răsplată de la Domnul, după binele… pe care-l va fi făcut…” (Efeseni 6:8). Iar un pastor adaugă: „Ai ceva ce nimeni altcineva nu poate oferi. Gândește-te cum poți ușura viața cuiva… pe cine poți sprijini și întări… Cineva are nevoie de încurajarea ta astăzi, cineva vrea să știe că ai încredere în el, că îl susții, că ai convingerea că are ce-i trebuie pentru a reuși.

Privind în urmă, probabil cineva a jucat un rol important în viața ta și te-a ajutat să devii ceea ce ești astăzi. Un părinte sau un profesor care a avut încredere în tine, un șef care te-a promovat atunci când nu te simțeai calificat, cineva care a văzut în tine mai mult decât ai văzut tu însuți…” Acum este rândul tău să fii de ajutor!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 7.18-28

Înainte de a fi fost înălţat mai sus de ceruri, Isus nu putea fi pentru noi Mare Preot. Pentru a ne putea reprezenta înaintea lui Dumnezeu, trebuia mai întâi să Se dea pe Sine Însuşi pentru noi, deoarece, înainte de orice, noi avem nevoie de un Răscumpărător. Dar acum, Mântuitorul sufletelor noastre este şi Acela care ne mântuieşte în toate, adică Acela care are grijă de noi până când vom intra în gloria Lui. El fiind veşnic viu, avem siguranţa că nicio clipă nu ne va lăsa. Într-adevăr, un asemenea Mare Preot ne trebuia. Perfecţiunea Lui morală este exprimată în toate modurile, iar poziţia Lui înaintea lui Dumnezeu, în glorie, ne face să strigăm: „Vezi, Dumnezeule, şi priveşte faţa Unsului Tău!” (Psalmul 84.9).

Curând nu vom mai avea nevoie de mijlocirea Lui. Aceasta va lua sfârşit atunci când toţi răscumpăraţii îşi vor fi încheiat călătoria. Atunci de ce se repetă: „Tu eşti preot pentru eternitate?” (cap. 5.6; 6.20; 7.17,21). Pentru că preotul este şi acela care dă tonul laudei. Ce slujbă veşnică, pentru care scumpul nostru Mântuitor nu va mai fi singur să o împlinească! El o va împlini împreună cu cei pe care i-a mântuit deplin şi care vor fi pentru totdeauna asociaţi cu El în glorie (cap. 2.12).

13 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Israele, întoarce-te la Domnul Dumnezeul tău! Pentru că ai căzut prin nelegiuirea ta. Luați cu voi cuvinte și întoarceți-vă la Domnul. Ziceți-I: „Iartă toată nelegiuirea și primește-ne cu milă și-Ți vom aduce lauda buzelor noastre”. Osea 14.1,2

Deși profeția lui Osea relatează o lungă succesiune de fapte răzvrătite împotriva lui Dumnezeu, comise de poporul Israel, Dumnezeu totuși manifestă îndelungă-răbdare. El încă vorbește poporului vinovat și îl îndeamnă să se întoarcă la Cel care, în trecut, l-a binecuvântat atât de mult și care dorește în continuare să-l binecuvânteze, în ciuda fărădelegii lui. Poporul se făcuse vinovat nu doar de păcat, ci și de nelegiuire – de răzvrătire trufașă, pe față. Ce minunată este bunătatea lui Dumnezeu, care este gata să-i ierte chiar și pe cei care se fac vinovați de o astfel de nelegiuire!

El nu le cere să-I aducă daruri, ci doar le spune: „Luați cu voi cuvinte”. Tot ceea ce Dumnezeu dorește este acea expresie onestă a credinței care vine din inimă. Bineînțeles, aceasta implică mărturisirea păcatului. Omul natural nu vrea să admită că este păcătos, iar dacă încearcă să se apropie de Dumnezeu fără să-și recunoască păcatul, va descoperi că acest lucru este cu totul imposibil.

Dumnezeu poate îndepărta toată nelegiuirea, însă doar în temeiul valorii jertfei lui Hristos. Doar această jertfă ispășește păcatul. Israel va înțelege acest adevăr numai atunci când se va întoarce cu adevărat la Domnul Isus, Împăratul și Dumnezeul lui. Ce bucurie va fi în inima lor, când toată nelegiuirea le va fi îndepărtată!

Într-adevăr, când Dumnezeu îi va primi în har, ei vor aduce jertfe ale buzelor. În trecut au adus viței ca jertfă, însă fără o credință reală. În viitor, când, prin harul lui Dumnezeu, își vor pleca genunchii înaintea Răscumpărătorului lor, Domnul Isus Hristos, vor aduce o jertfă de laudă – rodul buzelor lor.

L M Grant


SĂMÂNȚA BUNĂ

” …judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de preț decât aurul, decât mult aur curat…”
Psalmul 19.9,10

Comoara din Biblie

Un american înstărit îi lăsă nepotului său o Biblie cu următoarea scrisoare:

„Dragul meu!

Îți predau Biblia mea Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu cu valoarea sa de neegalat. Sper și doresc să citești zilnic din ea, căci pe fiecare pagină a acestei cărți poți găsi bogății adevărate, statornice!”

Tânărul a fost așa de dezamăgit de moștenirea unchiului său, încât a dus Biblia în magazie împreună cu alte câteva lucruri uzate și a pus-o neglijent într-un colț. Biblia rămase acolo ani de-a rândul, nebăgată în seamă și nefolosită. Dar mai târziu, când au apărut necazuri și greutăți în viața nepotului, s-a gândit și la moștenirea unchiului său. Poate, Biblia aceea veche aduce cumva bani! Astfel aduse Biblia din magazie și răsfoi în ea. Între paginile ei găsi o hârtie valoroasă, legalizată oficial, în valoare de mai multe mii de dolari. Dar el găsi și mai mult, mult mai important – el găsi la citirea acestei cărți binecuvântate comoara cea mai mare, pe care o poate obține vreodată vreun om: „bogățiile nepătrunse ale lui Hristos”. El L-a cunoscut pe Domnul Isus ca Mântuitorul și Domnul său personal. Şi aceasta a fost desigur și dorința arzătoare a unchiului său înțelept. Şi aceasta este dorința binecuvântată a lui Dumnezeu pentru noi toți, și de aceea ne îndeamnă să cercetăm Cuvântul Său, Biblia.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CAUTĂ UN PARTENER DE RUGĂCIUNE

„Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.” (Matei 18:19)

Biblia spune: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri.”

Becky Smith avea optzeci și patru de ani, iar sora ei Christine avea optzeci și doi. Din cauza vârstei, prima dintre ele orbise, iar cea de-a doua era gârbovă, așa că nu puteau merge la biserică. Cu toate acestea, biserica avea nevoie de ele. Locuiau pe Insula Lewis, aproape de coasta Scoției și un întuneric spiritual coborâse peste satul lor, Barvas. Membrii bisericii se împuținau, iar tinerii își băteau joc de credință, vorbind despre convertire ca despre ciumă. În octombrie 1949, prezbiterul Bisericii Libere din Scoția și-a chemat membrii la rugăciune. Dar ce puteau face două bătrâne aproape neputincioase, și legate de casă? – ai zice… „Foarte multe!”, și-au zis ele. Și au transformat modesta lor locuință într-o casă de rugăciune. De la ora 10:00 seara la 4:00 dimineața, două nopți pe săptămână, îl rugau pe Dumnezeu să aibă milă de oraș. După câteva luni, Becky i-a spus Christinei că Dumnezeu i-a vorbit prin următoarele cuvinte: „Voi turna ape peste pământul însetat şi râuri pe pământul uscat” (Isaia 44:3). Ea l-a sfătuit pe pastor să organizeze o evanghelizare și să-l invite pe cunoscutul evanghelist Duncan Campbell să vorbească. Când Campbell a refuzat să vină, ea a insistat: „Dumnezeu spune că va veni peste două săptămâni și va predica aici pe timpul nopții.” Și s-a întâmplat exact așa! Timp de cinci săptămâni, Campbell a predicat în fiecare seară de câte patru ori unei mari mulțimi, de la orele 19, de la 22, la miezul nopții și-apoi de la 3 dimineața! S-au convertit mulți păcătoși, s-au închis baruri din lipsă de mușterii și insula Lewis a gustat prezența lui Dumnezeu… Și asta pentru că două femei s-au rugat cu credință pentru același lucru.

Deci, caută-ți și tu un partener de rugăciune!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 7.1-17

Autorul epistolei avea multe lucruri de spus cu privire la Melhisedec (capitolele 5, 10, 11). Acest personaj misterios traversează istoria lui Avraam (Geneza 14), acţionând ca mijlocitor, binecuvântându-l pe Avraam din partea Dumnezeului Preaînalt şi apoi binecuvântându-L pe acest Dumnezeu Preaînalt în numele patriarhului. Tot ce priveşte însă persoana şi originile lui Melhisedec este lăsat în umbră. Şi înţelegem de ce. Pentru că Duhul lui Dumnezeu nu este interesat aici de om, ci de slujba lui. Împărat şi preot, Melhisedec este un „tip” al Domnului Isus când El va domni în dreptate şi va fi preot pe tronul Său. Preoţia „după rânduiala lui Melhisedec” (v. 11) este în toate privinţele superioară celei a lui Aaron.

1. Titularul acesteia este mai mare decât Avraam, de vreme ce patriarhul i-a dat zeciuială şi a fost binecuvântat de el.

2. Fiind anterioară istoriei lui Israel, ea se exercită nu numai în beneficiul acestui popor, ci pentru orice credincios.

3. Ea este, de asemenea, netransmisibilă, pentru că Acela care are misiunea aceasta este veşnic viu (Romani 8.34).

Multe persoane din creştinătate cred că este necesar să recurgă la intermediari, preoţi sau „sfinţi”. Această epistolă ne învaţă că Dumnezeu ne-a dat un singur Mare Preot sau Mijlocitor, perfect şi suficient pentru eternitate (cap. 10.21,22).

12 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și a fost așa: când era Iosua lângă Ierihon, și-a ridicat ochii și s-a uitat și, iată, un om stătea înaintea lui cu sabia scoasă în mână. Și Iosua a mers la el și i-a zis: „Ești pentru noi, sau pentru vrăjmașii noștri?”.
Iosua 5.13

Fie suntem pentru Hristos, pe care lumea L-a lepădat și, în consecință, suntem împotriva lumii, fie suntem pentru lumea care L-a condamnat și astfel suntem împotriva Lui. Nu există decât pentru El sau împotriva Lui – nimic altceva. Putem căuta să fim căldicei, făcând caz de «dragostea creștină», dar nicio stare nu este mai urâtă de Hristos decât aceasta. Ce indignare stârnește, în mijlocul creștinătății, un credincios care caută să fie cu toată inima pentru Domnul și refuză să aibă vreo părtășie cu cei care-L dezonorează sau care sunt indiferenți cu privire la sfințenia și la adevărul Numelui Aceluia care a venit pe acest pământ pentru a da mărturie despre adevăr (Ioan 19.37)! Mulți sunt cei care manifestă astăzi aceeași indiferență ca Pilat, atunci când a întrebat: „Ce este adevărul?”. Oamenilor nu le pasă de adevăr. Lucrul și mai trist este că nici creștinilor nu le pasă. Unii spun: «Suntem mântuiți, ce ne mai trebuie? Ce rost are să ne batem capul cu chestiuni neesențiale?».

O, ce grav este să pui binele în loc de rău și răul în loc de bine, amărăciunea în loc de dulceață și dulceața în loc de amărăciune! Creștinilor, în general, le place acest lucru, ba, mai mult, sub pretextul dragostei creștine, răul este tolerat, iar slava lui Hristos și adevărul lui Dumnezeu sunt considerate lucruri lipsite de valoare, afară de cazul în care servesc vreunui interes personal. Nu va condamna Dumnezeu o astfel de stare? Credeți că El este indiferent, așa cum ne-ar plăcea nouă să fie sau așa cum suntem noi? Dacă lucrurile ar sta așa, El nu ar mai fi Dumnezeu. Oare nu ni se potrivesc prea bine și nouă cuvintele aspre ale lui Isaia, în starea căldicică a vremurilor noastre? „Și judecata s-a întors înapoi și dreptatea stă departe; pentru că adevărul s-a poticnit pe stradă și dreptatea nu poate să intre. Da, adevărul lipsește și cel care se depărtează de rău devine o pradă. Și Domnul a văzut și a fost rău în ochii Săi că nu era judecată” (Isaia 59.14,15).

F G Patterson


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Am văzut tot ce se face sub soare; și iată că totul este deșertăciune și goană după vânt!”
Eclesiastul 1.14

Încotro duce călătoria?

Un tată a mers cu copiii săi la un târg. Acolo, tinerii și bătrânii erau atrași de tot felul de lucruri, printre care de carusel și dulciuri. Imediat, copiii s-au grăbit spre carusel. După cinci ture, tatăl le-a spus: „Acum ați cheltuit toți banii. S-a meritat? Încotro a dus călătoria voastră?” Răspunsul nu a surprins deloc: „În cerc. Atrecut așa de repede!”

Este și viața noastră numai un carusel? – O întrebare bună! Desigur, fiecare vrea să aibă parte de distracție. Dar încotro ne duce viața cu toate plăcerile ei? Numai în cerc? Este doar o goană după fericire, care trece înainte ca să înceapă bine?

Indiferent că suntem conștienți sau nu: ne aflăm în călătorie spre veșnicie. Ziua în care viața noastră se va termina pe pământ, este punctul de legătură. Atunci vom intra deodată în veșnicie – și vom trăi mai departe. Acolo există numai două posibilități: Noi vom fi ori pentru totdeauna la Dumnezeu în cer, ori vom petrece veșnicia despărțiți de Dumnezeu în iad.

De aceea am face bine ca acum să oprim caruselul vieții, pentru a cugeta la întrebarea: Unde duce călătoria mea?

Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a creat toate condițiile, pentru a putea ajunge la Dumnezeu. Isus Hristos este singurul Mijlocitor între Dumnezeu și oameni. El a murit pentru  noi  și  ne  spune:  „cine  crede  în  Mine  are  viața veșnică” (Ioan 6.47).


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROAGĂ-TE CA DUMNEZEU SĂ LE DESCHIDĂ INIMA!

„Domnul i-a deschis inima ca să ia aminte…” (Faptele Apostolilor 16:14)

     Unii dintre noi cred că oamenii de succes sunt greu de cucerit pentru Hristos, pentru că ei nu au aceleași nevoi ca ceilalți. Dar de fapt au! Fiecare dintre noi are în el un gol pe care numai Dumnezeu îl poate umple… și adesea El alege să te folosească pe tine pentru a umple golul din viața altcuiva. Să ne gândim la povestirea despre Lidia (Fapte 16:14-15): „Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură, din cetatea Tiatira, era o femeie temătoare de Dumnezeu, şi asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: „Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm.”

Lidia nu numai că a răspuns la Evanghelie, dar ea și-a deschis și casa, pentru ca și alții să vină să audă Cuvântul.

Deci, uneori e mai ușor ca Evanghelia să ajungă la oamenii de succes. De ce? Pentru că ei știu că pentru a avea succes trebuie să fii deschis la idei și concepte noi. Ei înțeleg că pentru a te bucura de succes continuu trebuie să fii deschis mereu spre schimbare. Faptul că cineva nu aparține clasei tale sociale nu trebuie să te împiedice să-i spui despre Domnul Isus. Să nu trecem ușor peste cuvintele: „…asculta. Domnul i-a deschis inima…”

Datoria ta este să le spui, iar „treaba” lui Dumnezeu e să le deschidă inima! Așadar, împrăștie sămânța Cuvântului în viața lor când ți se oferă ocazia… și fii convins că „Domnul secerișului” va face restul!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 6.1-20

Într-adevăr, să înaintăm spiritual înspre starea de adult! Să nu ne mulţumim, ca aceşti creştini ieşiţi din iudaism, cu cunoaşterea câtorva adevăruri elementare. Isus doreşte să fie pentru noi mai mult decât un Mântuitor de lucrări moarte: vrea să fie un Domn, un Exemplu, un Prieten suprem

Versetele 4-6 sunt adesea folosite de diavol pentru a-i tulbura pe copiii lui Dumnezeu. Dar, de fapt, aici nu este vorba de ei, ci de aceia care poartă doar numele de creştin.

În starea morală descrisă astfel, zadarnic am căuta viaţa divină transmisă sufletului unui adevărat credincios. Dar, vai, este posibil să trăieşti în mijlocul privilegiilor creştinismului, fără a fi fost cu adevărat convertit! Aceasta era valabil pentru unii iudei şi aceasta poate fi valabil astăzi pentru unii copii cu părinţi creştini. Cât despre credincioşii adevăraţi, ei nu-şi pot pierde mântuirea. Sunt însă mereu în pericol să fie neglijenţi. Alături de lucrările dragostei, pe care Dumnezeu nu le uită, nu trebuie neglijate credinţa şi speranţa (v. 10, 11, 12). Ele sunt hrănite de promisiuni divine. Creştinul îşi cunoaşte portul încă invizibil; înspre acolo a aruncat el ancora. Oricât de agitată ar fi marea acestei lumi, credinţa este „parâma” care-l leagă din nou, ferm, pe răscumpărat, de locul ceresc şi neschimbat, unde se află Obiectul speranţei lui.

11 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Și Cuvântul S-a făcut carne și a locuit printre noi.
Ioan 1.14

Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să sfârșesc lucrarea Lui.
Ioan 4.34

Isus este pe deplin Dumnezeu și pe deplin Om. Fiind Dumnezeu, El „a spus și a fost; El a poruncit și aceea a luat ființă” (Psalmul 33.9). Fiind Om, întreaga Lui viață pe pământ a fost trăită în supunere și în dependență.

În Nazaret, El a fost supus părinților Săi (Luca 2.51), trăind în anonimat până când Tatăl Său L-a chemat la lucrarea rânduită Lui. Supunerea Lui minunată față de Tatăl a strălucit cu putere în mijlocul manifestării faptelor Sale de putere. Când L-a înviat pe Lazăr dintre cei morți, El I-a dat credit Tatălui, spunând: „Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat” (Ioan 11.41). Chiar în mijlocul ucenicilor Săi, poziția Sa a fost: „Eu sunt în mijlocul vostru ca Cel care slujește” (Luca 22.27).

Ce exemplu este El pentru noi! Dacă El a manifestat o astfel de dependență constantă de Tatăl, cât de mult ar trebui să căutăm noi, în fiecare zi, în fiecare ceas, în fiecare moment, să urmăm îndrumările Lui în toate lucrurile! Așa cum ochii slujitorului sunt îndreptați către stăpânul său, sau ai copilului către părinții săi, la fel trebuie ca ochii noștri să fie ațintiți asupra Domnului. Să-I ascultăm cu supunere glasul!

De cât de multe necazuri, dureri și păcate am fi cruțați, dacă voia lui Dumnezeu ar fi cea care să reglementeze viața noastră de zi cu zi! Am trăi astfel în liniște, cu mulțumire și acceptând orice dificultate care ne este rânduită. N-am umbla după lucruri mari, ci am aștepta cu smerenie voia Domnului nostru. N-am încerca să o luăm înainte, ci am merge în urma Călăuzei noastre cerești.

Trebuie să ne ferim de independență. Scriptura ne avertizează: „Cel care crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă” (1 Corinteni 10.12). Iar când ni se spune că suntem „păziți de puterea lui Dumnezeu” (1 Petru 1.5), să credem acest lucru cu toată inima!

J R MacDuff


SĂMÂNȚA BUNĂ

„El este Tatăl orfanilor, Apărătorul văduvelor, El, Dumnezeu, care locuiește în locașul Lui cel sfânt.”
Psalmul 68.5

Grija lui Dumnezeu

Orfanii și văduvele au stat dintotdeauna la marginea societății. Adeseori au avut de luptat cu necazuri materiale. De multe ori s-au confruntat și cu singurătatea și lipsa de afecțiune. – Astăzi putem să ajungem în aceleași stări, fără să fim neapărat orfani sau văduve. Cât de mulți oameni se simt singuri și le lipsește dragostea apropiaților lor! Şi pentru ei este valabil versetul de astăzi.

Este o mare mângâiere, că Dumnezeu în îndurarea Sa arată o atenție deosebită orfanilor și văduvelor. Deja în Legea de pe Sinai, El i-a apărat de exploatare și de sărăcire:

„Să nu asuprești pe văduvă, nici pe orfan. Dacă-i asuprești, și ei strigă la Mine după ajutor Eu le voi auzi strigătele” (Exod 22.22-23).

„După trei ani, să scoți toată zeciuiala din venitul tău din anul al treilea și s-o pui în cetățile tale. Atunci să vină levitul…, străinul, orfanul și văduva…, și să mănânce și să se sature…” (Deuteronom 14.28-29).

În Cuvântul Său, Dumnezeu dă orfanilor și văduvelor și promisiuni:

„Tu vii în ajutor orfanului” (Psalm 10.14).

„Domnul ocrotește pe cei străini, sprijină pe orfan și pe văduvă” (Psalm 146.9).

„Domnul surpă casa celor mândri, dar întărește hotarele văduvei” (Proverbe 15.25).


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NIMIC NU NE POATE DESPĂRȚI DE DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU

„Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” (Romani 8:35)

     Apostolul Pavel a pus întrebarea cea mare: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?” Pare, dar nu e, retorică! Când nu știi de ce te iubește Dumnezeu, este ușor să te îndoiești uneori de dragostea Sa. Ai vrea să știi ce sentimente are El față de tine când te porți ca un ticălos, când ataci tot ce mișcă, când ai gânduri murdare și când limba îți este atât de ascuțită încât poate tăia o stâncă.

Te întrebi: „Ce-o crede El despre mine atunci?”

Dar când se întâmplă lucruri rele – Îi pasă lui Dumnezeu atunci?

Mă iubește în mijlocul fricii?

Este cu mine când mă pândește pericolul?

Cu alte cuvinte, „va înceta vreodată să mă iubească?”

Aceasta e marea întrebare, nu-i așa? Poate ai întrecut măsura săptămâna aceasta, sau poate ai început să bei și nu te-ai mai oprit până nu ai ajuns sub masă, sau poate afacerile te-au dus în situații în care nu ar fi trebuit să ajungi, ori L-ai blamat pe Dumnezeu pentru că te-a făcut să stai la mormântul cuiva drag la care nu erai pregătit să renunți…

Ai mers prea departe? Ai așteptat prea mult? Ai căzut prea tare? Ai fost prea nesigur? „Ne va despărţi ceva de dragostea lui Hristos?” Nu, categoric nu! Pavel ne asigură, când afirmă: „Sunt bine încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălţimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8:38-39).

Așadar, ridică-te și întoarce-te la Dumnezeul dragostei!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 5.1-14

Ce contrast între Fiul Sfânt al lui Dumnezeu şi preotul luat dintre oameni, care era nevoit să fie indulgent, din cauza propriei neputinţe! Un alt contrast apare în versetul 8. În ceea ce ne priveşte, avem nevoie să învăţăm ascultarea, deoarece, în mod natural, suntem neascultători. Fiul lui Dumnezeu a trebuit s-o înveţe pentru un cu totul alt motiv: fiind Creator suveran, El n-a fost supus nimănui. Ascultarea era pentru El un lucru în întregime nou. Astfel, El este Exemplul care se impune tuturor celor care-L ascultă (v. 9).

Cine este, într-o colectivitate, şeful care are cea mai mare autoritate? Acela care a început el însuşi să execute, în cele mai dificile condiţii, misiunile pe care apoi le trasează subordonaţilor lui. Să învăţăm ascultarea în şcoala Domnului Isus. Dar ce fel de elevi suntem noi? Nu merităm noi adesea mustrarea din versetul 11: „greoi la auzire”?

Aici Cuvântul lui Dumnezeu nu mai este, ca în capitolul 4, sabia care judecă intenţiile inimii, ci hrana tare care-l întăreşte pe copilul lui Dumnezeu şi-l face capabil să deosebească el însuşi binele de rău. Astfel este marele progres al creştinului: el devine din ce în ce mai sensibil faţă de ce Îi este plăcut Domnului şi faţă de ce Îi este neplăcut.

10 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Israel iubea pe Iosif mai mult decât pe toți fiii săi, pentru că era fiul bătrâneții sale; și i-a făcut o cămașă pestriță.
Geneza 37.3

Tineri din Scriptură – Iosif

Iosif avea șaptesprezece ani când i-a fost dăruită acea cămașă pestriță. Ea arăta în mod public că el era „cel întâi-născut” dintre frații săi. Din punct de vedere cronologic, Iosif era al unsprezecelea și penultimul dintre frații săi. Ruben era primul născut, însă el pierduse drepturile asociate acestei poziții, din cauza purtării lui imorale. Astfel, dreptul de întâi-născut i-a fost transmis lui Iosif (1 Cronici 5.1,2). Cămașa arăta că el era moștenitorul și, de asemenea, administratorul moștenirii de familie. Ca administrator, el avea responsabilitatea legată de moștenire, iar ca întâi-născut avea o parte dublă din această moștenire.

Toate aceste lucruri, precum și dragostea unică pe care Iacov o avea față de fiul său, au fost sursa invidiei și a dușmăniei suferite de Iosif din partea fraților săi. Dacă părinții îl favorizează pe unul dintre copiii lor, acest lucru poate avea urmări devastatoare pentru ceilalți copii. În plus, vedem că Iacov o iubea pe Rahela mai mult decât pe Leea (Geneza 29.30). Rezultatul acestei purtări a fost că fiii Leei au dezvoltat o stare de ură și de mânie. Când sora lor, Dina, a fost înșelată, Levi și Simeon au reacționat într-un fel foarte violent (Geneza 34).

Fiindcă Iacov nu a judecat aceste atitudini nepotrivite ale sale în cercul familiei, a trebuit să secere roadele lor amare. Totuși, Dumnezeu, în harul Său suveran, a folosit aceste împrejurări pentru gloria Sa și pentru binecuvântarea multora (Geneza 50.20). Iosif, din punct de vedere personal, a fost vrednic de favoarea specială arătată lui. Caracterul său remarcabil și împrejurările vieții sale îl desemnează ca fiind una dintre cele mai complete imagini ale Domnului Isus Hristos.

B Reynolds


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru.”
Romani 6.23

Darul fără plată

Mulți oameni gândesc că pot să-și salveze sufletul de la moartea veșnică prin fapte. Din acest motiv, ei fac o mulțime de fapte bune, rostesc rugăciuni, vizitează bolnavii și deținuții, întreprind diferite pelerinaje. Toate aceste fapte bune sunt de folos oamenilor, dar nu pentru mântuire.

Mântuitorul ne îndeamnă să primim mântuirea prin credință. Dumnezeu ne vorbește în Cuvântul Său, Biblia, că planul de mântuire este în totalitate opera Fiului Său la crucea de pe Golgota. Omului nu-i rămâne altceva de făcut decât să primească ceea ce a făcut Mântuitorul pentru el. Mântuirea este un dar, un cadou: darul fără plată al lui Dumnezeu.

Ce poți face pentru a merita un cadou? Dacă plătești pentru el, nu mai este cadou. Dacă lucrezi pentru el, atunci ai un drept asupra lui. Un dar este pe deplin gratuit. Așa este și mântuirea. Ceea ce spune Biblia rămâne pentru veșnicie. Şi Biblia ne învață că Dumnezeu „ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui” (Tit 3.5). Numai Domnul Isus poate mântui. Şi numai dacă te încrezi în Mântuitorul vei fi mântuit. După ce omul este mântuit va face în mod natural fapte bune prin natura cea nouă, pe care a primit-o de la Dumnezeu. Dar aceste fapte bune, credinciosul le face, fiindcă este mântuit și nu pentru ca să fie mântuit. Să observăm cu atenție marea deosebire dintre cele două acțiuni!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ NE RUGĂM PENTRU ALȚII

„Har, îndurare şi pace de la Dumnezeu…” (1 Timotei 1:2)

     Să fim sinceri: noi nu prea știm problemele cu care se confruntă ceilalți, și nici prin ce trec… Așadar, când iei hotărârea să te rogi pentru ei, urmează exemplul lui Pavel, care Îl roagă pe Dumnezeu să-i dea lui Timotei trei lucruri:

1) Har. În Biblie, cuvântul „har” implică două lucruri: primul, mila nemeritată din partea lui Dumnezeu; al doilea, „puterea lui Dumnezeu de care ai nevoie ca să treci prin încercare.” Iată o mare promisiune din Biblie pe care trebuie să te bazezi în vremurile de încercare: „Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.” (1 Petru 5:10).

2) Îndurare. O mare editură avea un dispozitiv care le trimitea în mod automat cititorilor mesaje că le-a expirat abonamentul. Într-o zi, acest aparat s-a defectat… și un fermier din Colorado a primit 9.734 de înștiințări! Așa că, a condus sute de kilometri până la cel mai apropiat oficiu poștal, a trimis dovada plății și a scris: „Trimiteți-mi revista. Renunț!” La fel este și cu Dumnezeu; El ne tot trimite înștiințări. „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia 3:22-23).

3) Pace. Pacea pe care o dă Dumnezeu ne poate fi un sprijin în cele mai grele împrejurări. Și e diferită de pacea pe care o dă lumea. În cel mai bun caz, lumea ne poate da o ușurare temporară. Dar „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:7). Așadar, când nu știi cum să te rogi pentru cineva, roagă-L pe Dumnezeu să reverse harul, mila și pacea Sa peste acea persoană!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 4.8-16

Până să intrăm în odihna divină, pentru noi, copiii lui Dumnezeu, este timpul oboselii legate de umblare, de slujire şi de luptă. Dar nu suntem lăsaţi fără resurse. Dintre trei pe care le menţionează acest capitol, cea dintâi este Cuvântul lui Dumnezeu. Astăzi noi auzim vocea Lui

Acest Cuvânt veghează asupra stării noastre lăuntrice. Fiind viu, el ne aduce viaţa; fiind lucrător, îşi face lucrarea în noi (Efeseni 6.17 ni-l prezintă, dimpotrivă, ca armă de atac). Fiind pătrunzător: să ne lăsăm cercetaţi de el!

Alături de păcat însă, pe care Cuvântul îl scoate în evidenţă şi îl condamnă, în noi se află slăbiciuni şi infirmităţi. Pentru acestea, Dumnezeu a prevăzut alte două resurse. El ne-a dat un Mare Preot Suveran, plin de înţelegere şi de simpatie. Ca Om pe pământ, Hristos a cunoscut toate formele de suferinţă omenească, pentru a putea, la momentul potrivit, să-Şi folosească toate formele dragostei Lui în favoarea răscumpăraţilor Lui cei slabi. În al doilea rând, El ne-a deschis acces la scaunul de har. Suntem invitaţi să ne apropiem prin rugăciune, cu atât mai multă libertate şi încredere, cu cât acolo Îl întâlnim pe preaiubitul Mântuitor. Acolo, şi numai acolo, căutăm noi oare ajutor? (Psalmul 60.11).

9 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Acel om drept, locuind printre ei, prin vedere și auzire, își chinuia zi după zi sufletul drept, cu faptele lor fără de lege.
2 Petru 2.8

Noul Testament ne spune că Lot era un om drept. Cu toate acestea, istoria lui descrisă în Geneza ar arăta contrariul. Dreptatea sa însă s-a manifestat prin contrastul cu nelegiuirea Sodomei. În Geneza 19, când cei doi îngeri au venit să-l avertizeze pe Lot cu privire la judecata iminentă, oamenii din Sodoma au vrut să-i abuzeze. Acest lucru l-a făcut pe Lot să exclame: „Vă rog, fraților, nu faceți acest rău!”.

În mod evident, Lot era cunoscut în cetate pentru moralitatea sa. Oamenii din Sodoma au spus chiar că el venise ca un străin acolo, iar acum făcea pe judecătorul (Geneza 19.9). Se pare că Lot avea o poziție acolo, fiindcă îl vedem că stătea la poarta cetății atunci când îngerii au sosit (Geneza 19.1). Poate că Lot, al cărui suflet se chinuia la vederea nelegiuirii din cetate, dorea să aducă o schimbare acolo și să pună capăt răutății locuitorilor Sodomei.

În ciuda bunelor sale intenții, eforturile lui Lot au fost inutile. Deși trăia în acea cetate de câțiva ani, totuși nu erau acolo nici măcar zece oameni drepți; până și ginerii săi credeau că glumește atunci când i-a anunțat cu privire la judecată (Geneza 18.32; 19.14). A trebuit să fie împins afară din cetate înainte de distrugerea acesteia, iar istoria sa de după aceea este plină de faliment și de imoralitate.

Dumnezeu ne spune că Lot a fost drept, însă din viața lui n-am fi putut trage o asemenea concluzie. Nu-i putem convinge doar prin cuvinte pe alții să trăiască așa cum trebuie și nici măcar oferindu-le un exemplu bun. Apostolul Pavel, secole mai târziu, când duhul său era întărâtat de idolatria din Atena (Fapte 17.16), a predicat despre Isus și despre înviere. Acest mesaj va fi întotdeauna eficient și va împlini scopurile lui Dumnezeu.

S Campbell


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Deci cine știe să facă bine și nu face săvârșește un păcat!”
Iacov 4.17

Ciobanul și lucrarea lui

Contrariat, călătorul îl întrebă pe cioban dacă acel pământ este al lui. Nu, nu era al lui și nici măcar nu știa cui îi aparținea acel ținut secetos și lipsit de viață. Dar el își făcea treaba lui, plantând zilnic câte o sută de ghinde. La acea dată, în anul 1913, făcea deja acest lucru de trei ani. Plantase  deja  100.000  de  ghinde,  răsăriseră  din  ele 20.000 de stejari și presupunea că din aceștia vor supraviețui circa jumătate. Era însă mulțumit și fericit, văzând că acel ținut pustiu și abandonat de oameni începea să prindă viață.

Apoi a venit războiul din anul 1914. După încheierea lui, în anul 1920, Jean Giorno a revenit prin acele ținuturi cu dorința de a reîntâlni pe ciobanul plantator de stejari. Acesta nu murise. În tot acest timp, Elzeard Bouffier și-a văzut în continuare de treaba lui, continuând să planteze copaci. În anul 1920, pădurea de stejari era lată de 11 km. Începând din acel an, Giorno l-a vizitat în fiecare an pe ciobanul plantator de copaci. Acesta își continua munca lui tenace, în ciuda vârstei. Avusese și eșecuri. Dar nu s-a dat bătut, a continuat să planteze. Elzeard Bouffier a murit la 89 de ani, fericit că și-a dus misiunea până la capăt, o misiune pe care nu i-o încredințase niciun om și din care nu câștigase niciun ban, dar pe care i-o pusese pe inimă bunul Dumnezeu spre binele altora. A știut să facă binele și l-a făcut. Dar noi?…


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FĂ CE ȚI-A SPUS DUMNEZEU! (6)

„Aveţi nevoie de răbdare…” (Evrei 10:36)

     Să încercăm să ne imaginăm cum a fost viața lui Noe pe corabie. Cu siguranță nu prea reușea să doarmă. Trebuia să hrănească, să curețe și să îngrijească mii de animale cât era ziua de lungă. Apoi vă puteți imagina cum mirosea pe corabie? Știați că elefanții africani produc treizeci și două de kilograme de gunoi pe zi? Deci mirosea urât și era mizerie. Aceasta este o imagine destul de clară a ceea ce înseamnă uneori ascultarea. E vorba de strădanie și de efort tot mai mare.

Binecuvântările lui Dumnezeu ne pot complica viața. Însă, spre deosebire de păcat, ele aduc o bucurie și o împlinire atât de mare, cum nu am mai experimentat niciodată (vezi Proverbe 10:22). Indiferent de viziunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu, va fi nevoie de mai mult timp și de efort mai mare decât ți-ai imaginat.

Noe ne pune în fața unei realități crunte, nu-i așa? Dacă un deceniu ni se pare o perioadă lungă în care trebuie să ne urmăm cu răbdare pasiunea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, ce zici de douăsprezece decenii? E uimitor ce poate face Dumnezeu, dacă ești perseverent an de an!

Noi avem tendința de a supraestima ceea ce putem realiza într-un an, dar subestimăm ce poate face Dumnezeu într-un deceniu! Cheia reușitei este să planifici și să depui toate eforturile. Cei ce-și planifică activitățile privesc spre viitor și fac o previziune; cei ce sunt muncitori fac pas după pas și merg zi de zi. Succesul nu înseamnă numai să ajungi acolo unde dorește Dumnezeu să mergi, ci și ceea ce devii în tot acest proces. Înseamnă să treci linia de sosire așa cum a făcut-o Pavel: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa” (2 Timotei 4:7).

Așadar, fă ce ți-a spus Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 3.16-19; 4.1-7

Odihna lui Dumnezeu în cea de-a şaptea zi, după lucrarea din creaţie, a fost curând tulburată de păcatul omului. Şi, de atunci „până astăzi”, lucrarea Tatălui şi cea a Fiului nu au încetat în vederea răscumpărării (Ioan 5.17).

Învăţăm însă de aici că:

1. Dumnezeu are întotdeauna în vedere odihna Lui.

2. Aceasta este în viitor şi nu trebuie confundată cu restabilirea poporului în Canaan sub Iosua. Israel se va bucura de odihnă pe pământ în timpul mileniului, iar Biserica va gusta odihna în gloria cerească.

3. Dacă Dumnezeu doreşte să împărtăşească odihna cu creatura Lui, nu toţi vor intra în odihnă, deoarece, ca odinioară în pustie, necredinţa (cap. 3.19) şi neascultarea (cap. 4.6b) închid accesul către promisiune.

De altfel, Ioan 3.36 ne arată că acela care nu ascultă se confundă cu cel care nu crede. Pentru că, a face lucrarea lui Dumnezeu înseamnă a crede în Acela pe care L-a trimis El (Ioan 6.29). În mod regretabil, cu Israel a fost cum este şi cu mulţimile astăzi: „cuvântul pe care l-au auzit nu le-a folosit, nefiind amestecat cu credinţă” (v. 2; citiţi Romani 10.17).

Astfel, ascultarea de Domnul ne permite să intrăm acum în lucrarea harului Său şi, de asemenea, ne pregăteşte să împărtăşim mâine odihna dragostei Lui (Ţefania 3.17).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: