Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the category “Romanian devotionals”

4 Decembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru arătarea dreptății Sale, datorită trecerii peste păcatele făcute mai înainte, în îngăduința lui Dumnezeu.

Romani 3.25


Cei credincioși, înainte de cruce, au beneficiat de îngăduința lui Dumnezeu, care a trecut cu vederea păcatele lor. După lucrarea de la cruce, care a satisfăcut toate cerințele lui Dumnezeu și a înlăturat păcatele, cei ce cred acum se află într-o cu totul altă poziție: ei sunt îndreptățiți și iertați.

Să presupunem că un om are o datorie pe care nu o poate plăti. O persoană amabilă îi spune că la o anumită dată îi va plăti datoria. Din acest moment creditorul nu-l mai presează, ci îl îngăduie. Totuși datoria n-a fost încă plătită; ea atârnă asupra datornicului, care nu poate încă răsuflat cu totul ușurat. Să presupunem însă că omul bogat și amabil achită datoria, fără ca datornicul să știe. Ce minunat!, vom exclama. Totuși, deși datoria nu mai există, datornicul nu este eliberat de temeri; el crede că se află încă sub îngăduința creditorului său. Vine însă cineva și-i dă vestea bună că totul a fost achitat și că însuși creditorul dorește ca el să știe acest lucru și să nu se mai teamă.

Această „îngăduință” a marcat starea sfinților înainte de cruce. Ei se încredeau în Dumnezeu – se încredeau în promisiunile Lui. Ei știau că într-o zi sau alta aceste promisiuni se vor împlini. Astfel, ei au trăit și au murit cu această încredere în Dumnezeu. Crucea era încă viitoare, iar Fiul era în cer – Acela care Se angajase să vină într-o zi pe pământ și să facă toată voia lui Dumnezeu (Psalmul 40.6-8). Dumnezeu aștepta și sfinții Săi erau sub „îngăduința” Lui; iar Fiul era, ca să spunem așa, Garantul pentru păcatele lor. El urma să vină, să preia datoria și s-o achite. În cele din urmă Fiul lui Dumnezeu a venit și, într-o dragoste sfântă, a împlinit lucrarea – a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn și a achitat orice datorie. A murit, a înviat, apoi S-a înălțat, după care, din cerurile unde intrase în virtutea sângelui Său (Evrei 9.12), a trimis Duhul Sfânt cu mesajul că păcatele au fost purtate și îndepărtate, conștiințele noastre fiind astfel curățite prin primirea mărturiei Sale dată către noi (Evrei 10.15-17); apoi, după ce am primit această mărturie către noi, El vine și locuiește în noi, unindu-ne cu Cel care a făcut curățirea păcatelor noastre. Fiind astfel uniți, suntem mădulare ale Trupului Său, carne din carnea Lui și os din oasele Lui.

F. G. Patterson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ascultați, fiilor, învățătura … și luați aminte, ca să pricepeți.

Proverbe 4.1



Luați seama să cunoașteți priceperea!

„Trebuie să mănânci ca să trăiești, nu să trăiești ca să mănânci.”

Cicero

„Plutește drept înainte și, dacă pământul pe care-l cauți nu există încă, fii sigur că Dumnezeu îl va crea înadins, pentru a-ți răsplăti îndrăzneala.”

Regina Izabela (către Cristofor Columb)

„Cuvintele bune prețuiesc mult și costă puțin.”

George Herbert, poet englez

„Să ai grijă, când vrei să-i ajuți pe unii, să nu-i nedreptățești pe alții.”

Cicero

„Munca pe care o împlinim cu plăcere ne vindecă de truda ei.”

Shakespeare

„Cine vrea să câștige prea mult riscă să piardă.”

La Fontaine

„A fi curajos nu înseamnă a te arunca înainte în orice primejdie, cu orice risc, ci a fi hotărât să fii întotdeauna de partea adevărului.”

Plutarch, scriitor grec

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ CÂȘTIGĂM BĂTĂLIILE VIEȚII (4) – Fundația S.E.E.R. România

„Nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu” (2 Cronici 20:15)


Un alt lucru necesar, dacă vrem să câștigăm bătăliile vieții, este să învățăm să ne relaxăm prin credință. Să observăm modul în care a răspuns Dumnezeu la rugăciunea lui Iosafat: „Nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.” Mulți dintre noi se istovesc încercând să ducă luptele lui Dumnezeu de unii singuri. În entuziasmul de început al vieții noastre de creștini, suntem nerăbdători să câștigăm lumea pentru Hristos și să punem neîntârziat bazele Împărăției Sale prin forțe proprii. Asta pentru că nu înțelegem care sunt implicațiile! Apoi, după ce ne-am străduit din răsputeri, se instalează realitatea. Și vom ajunge în final, să ne târâm înapoi pe coate și pe genunchi, amărâți și descurajați, crezând că L-am dezamăgit pe Dumnezeu. El însă ne liniștește, spunându-ne: „Nu M-ai dezamăgit, întrucât nu te-ai încrezut în Mine.” Adevărul este că nu noi ne încredem în Dumnezeu, El crede în noi! Nu noi Îl ținem pe El de mână, ci El ni le ține într-ale Sale! Și El ne spune să ne odihnim prin credință și să-L lăsăm pe El să lucreze prin noi.

Apostolul Pavel a scris: „După cum L-aţi primit pe Hristos Isus, Domnul, aşa să şi umblaţi în El” (Coloseni 2:6). Cu alte cuvinte, adu-ți aminte cum erai la început când ai crezut: aveai o credință curată și clară în lucrarea desăvârșită a lui Hristos… Așadar continuă să trăiești prin acea credință. Tu nu ai devenit creștin, căutând desăvârșirea, prin strădanie și fapte bune. Lucrările lui Dumnezeu nu au nimic de-a face cu asta! Mântuirea este un dar fără plată. Dumnezeu nu are nevoie de noi ca să gestionăm lucrurile la milimetru; El ține totul sub control, și El dorește ca noi să ne odihnim și să-L lăsăm pe El să lucreze prin noi.

Concluzie: Biruința în viață este un dar de la Dumnezeu! De aceea (cf. 2 Corinteni 2:14), „Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos”.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 4:15-23; 5:1-5


La dificultăţile şi la oboseala construcţiei se adaugă, la sf. cap. 4, cele ale luptei. Şi, în adevăr, credinciosul nu este numai un lucrător, ci şi un luptător. Asemenea gărzii lui Neemia, acesta îşi ţine într-o mână instrumentul de lucru, iar în cealaltă, arma (care este Cuvântul lui Dumnezeu: Efeseni 6.17). N-are voie să renunţe la nici una.

După frumoasa manifestare de zel pe care am văzut-o, capitolul 5 ne pune înainte o surpriză neplăcută. Aceşti „scăpaţi”, care, înainte să vină Neemia, trăiau într-o mare sărăcie (1.3), se găsesc acum într-o stare şi mai rea. Au fost nevoiţi să-şi pună garanţie posesiunile şi, în unele cazuri, să-şi dea în robie copiii, ca să-şi poată plăti taxele şi să nu moară de foame. Şi ce era mai rău, cei care îi aduseseră în această stare nu erau vrăjmaşii. Erau propriii lor fraţi care, făcând aşa, călcaseră legea (Exod 22.25; Levitic 25.39-43; Deuteronom 15.11; 23.19-20).

Unde ne aflăm noi pe planul dragostei frăţeşti? Fără ea, cel mai bun serviciu creştin este fără valoare (1 Cor. 13.1-3). Să punem în practică ceea ce ne spune apostolul Iacov (2.15-16). Da, să ne cercetăm cu atenţie inimile în această problemă. Şi, la fel, şi purtarea noastră!

3 Decembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Da, bunătatea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele.

Psalmul 23.6


Cum putem fi siguri de adevărul acestor cuvinte? Datorită a ceea ce Domnul este ca Păstor al nostru. Putem vorbi astfel fiindcă ne încredem în El și cunoaștem ceea ce I se potrivește Lui. Dar mai avem ceva: „Și voi locui în casa Domnului zile îndelungate”. Toate conduc către acest scop. Oricât de binecuvântați suntem acum și oricare ar fi lucrurile de care ne bucurăm fiindcă Hristos este Păstorul nostru, vom intra în binecuvântări încă și mai mari și în bucurii încă și mai desăvârșite atunci când El va veni să ne ia la Sine și când vom fi pentru totdeauna cu El.

Însă nu trebuie să neglijăm aplicația prezentă a acestor cuvinte. Efectul harului asupra inimii este de a ne apropia tot mai mult de Acela din care curge acest har și de a produce în noi dorința de a locui în casa Sa pentru totdeauna, de a sta veșnic în prezența Lui. „Un lucru I-am cerut Domnului, pe acesta îl voi căuta: să locuiesc în casa Domnului toate zilele vieții mele, ca să văd frumusețea Domnului și să întreb despre El în templul Său” (Psalmul 27.4). Inima este astfel atrasă și absorbită de contemplarea Aceluia a Cărui frumusețe sa descoperit în căile Sale de har și de dragoste; de aceea ea nuși poate găsi odihna și satisfacția decât în prezența Obiectului ei. Toate binecuvântările sunt concentrate în Domnul și, prin urmare, sufletul care cunoaște acest lucru dorește să fie pentru totdeauna cu El. Ferice de cei care au învățat această lecție, de a nu dori nimic în afară de Hristos; care au înțeles că El este de ajuns să le umple inima și gândurile.

Domnul Însuși să ne descopere fiecăruia tot mai mult din frumusețea Sa, ca și caracterul negrăit al binecuvântărilor ce ne aparțin, fiindcă prin har am fost aduși în relație cu El ca Păstor al nostru!

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cerurile spun slava lui Dumnezeu și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui. O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte îl face cunoscut altei nopți.

Psalmul 19.1,2



Căutarea ceasornicarului în ceasornic

Câțiva meseriași discutau odată despre Dumnezeu. Între ei era unul care nu credea în existența lui Dumnezeu. „Dacă există Dumnezeu”, zicea acel necredincios, „atunci de ce nu L-a văzut nimeni? Nimeni nu poate spune că L-a văzut pe Dumnezeu…”.

Între acei meseriași era și un ucenic cu frică de Dumnezeu. Acela nu a replicat nimic la cuvintele jignitoare ale necredinciosului, ci a luat un ceasornic și a început să se uite în interiorul lui cu o lupă, ca și cum ar căuta ceva.

— Ce cauți în ceas?, l-a întrebat unul dintre colegi.

— Îl caut pe cel care a făcut ceasornicul și nu-l găsesc… așa cum vrea colegul nostru să-L vadă pe Dumnezeu, Creatorul lumii. Necredinciosul a înțeles morala și a rămas rușinat.

Drag prieten, ai înțeles și tu că există Cineva, și Acesta este Creatorul, care conduce toate lucrurile în univers? Nu uita că Dumnezeu dorește să-L recunoști prin credință. Iar credința nu este un sistem de doctrine, nu este o explorare a universului, ci o relație cu Dumnezeu prin Omul Isus Hristos.

Dumnezeu ne dă viață eternă și această viață este în Fiul Său.

Iar „prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El” (Psalmul 25.14).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ CÂȘTIGĂM BĂTĂLIILE VIEȚII (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Iosafat şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul” (2 Cronici 20:3)


Un alt lucru pe care trebuie să-l facem pentru a câștiga bătăliile vieții este să ne aducem problemele înaintea lui Dumnezeu. În mijlocul crizei în care se afla, Iosafat „şi-a îndreptat faţa să caute pe Domnul şi a vestit un post.” Rugăciunea nu este întotdeauna primul lucru la care ne gândim. De ce? Pentru că vrem să ne rezolvăm problemele pe cont propriu. Într-o zi, un diacon și-a sunat pastorul și i-a zis: „Avem o problemă pe care nu o putem rezolva. Am încercat toate metodele și nimic nu merge.” Pastorul a răspuns: „Ei bine, înseamnă că tot ce ne rămâne de făcut este să ne rugăm.” La care diaconul a replicat: „Chiar credeți că e nevoie să ne rugăm pentru așa ceva?”

Când ne confruntăm cu bătăliile vieții, rugăciunea trebuie să fie primul lucru la care recurgem, nu ultimul! Și uneori, când problema nu poate fi rezolvată doar prin rugăciune, Dumnezeu ne călăuzește spre un al doilea element: postul. L-ai încercat vreodată? Postul nu e ceva mistic, tainic; postul are de-a face cu concentrarea! Când postești tu spui: „Doamne, pot trăi fără multe lucruri, dar nu pot rezolva problema aceasta fără Tine. Așa că în loc să fiu preocupat de televizor, mâncare sau rețele de socializare, îmi voi petrece timpul căutând fața Ta!”

Sutașul Corneliu a postit și s-a rugat timp de patru zile, rugându-L pe Dumnezeu să-i arate calea. Drept urmare, Dumnezeu i l-a trimis acasă pe apostolul Petru, ca să-i predice Evanghelia lui și Neamurilor – și astfel el a schimbat cursul istoriei (vezi Faptele Apostolilor cap.10). Pentru a ști pe cine să aleagă în echipa misionară, biserica Noului Testament a postit, s-a rugat și a cerut călăuzirea lui Dumnezeu. Și drept rezultat, s-a format una dintre cele mai dinamice echipe de evanghelizare din toate timpurile: Pavel și Barnaba (vezi Faptele Apostolilor 13:2-3). Când devii suficient de serios ca să te rogi și să postești pentru problema ta, Dumnezeu îți va arăta soluția!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 4:1-14


În timp ce zidurile se refăceau, mânia vrăjmaşilor vuia împotriva lui Iuda. Sanbalat, purtătorul lor de cuvânt, se aprinde de mânie şi îi batjocoreşte în acelaşi timp. Noi toţi suntem cu predilecţie sensibili la batjocură. Lumea nu încetează să ridiculizeze despărţirea dintre creştini, slăbiciunea strângerilor lor laolaltă … Să nu ne lăsăm intimidaţi de remarcile sale. În loc de răspuns, Neemia I se adresează Dumnezeului său: „Auzi, Dumnezeul nostru, pentru că suntem dispreţuiţi …”(v. 4). El nu ţine nicidecum cont de ameninţări. „Dar noi am reconstruit…”, concluzionează omul lui Dumnezeu (v. 6)!

Atunci vrăjmaşul se pregăteşte de luptă deschisă şi descurajarea pune stăpânire pe oamenii lui Iuda. Ei se uită la propria slăbiciune (v. 10): asta înseamnă să-i dea dreptate vrăjmaşului care îi dispreţuise, numindu-i „iudei neputincioşi” (v. 2). Mai privesc şi la greutatea poverilor, la mormanele de dărâmături … Totuşi este unul care, împreună cu Neemia, cunoaşte dubla resursă (v.9). Aceasta este şi o poruncă a Domnului: „Vegheaţi şi rugaţi-vă …” (Matei 26.41; 1 Petru 4.7). Rugăciunea trebuie să fie primul nostru răspuns la eforturile Vrăjmaşului. Ea nu se desparte de veghere. Iată de ce Neemia ia numeroase măsuri pentru a asigura supravegherea şi păzirea poporului în timpul încheierii lucrării.

2 Decembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Și mulțimea amestecată care era printre ei a poftit; și chiar și fiii lui Israel au plâns din nou.

Numeri 11.4


Nu există nimic mai păgubitor pentru cauza lui Hristos sau pentru sufletele celor ai Săi, decât asocierea cu oameni care au principii amestecate. Așa ceva este cu mult mai periculos decât a avea dea face cu vrăjmași pe față. Satan știe foarte bine aceste lucru, de aceea el depune un efort susținut pentru ai determina pe cei ai Domnului să se pună în legătură cu aceia care au inima împărțită. De asemenea, el face eforturi pentru a introduce oameni lipsiți de realitate, credincioși cu numele, în mijlocul celor care caută, în oricare măsură, să urmeze un drum al separării față de lume.

În Noul Testament avem nenumărate aluzii la acest caracter special al răului, fie în mod profetic, în Evanghelii, fie în mod istoric, în Fapte și în epistole. Avem astfel neghina și aluatul în Matei 13, apoi, în Fapte, vedem persoane care sau alipit de Adunare și care erau ca „mulțimea amestecată” din Numeri 11. Și, în cele din urmă, avem referirile apostolice la materialele false introduse de către vrăjmaș, cu scopul de a corupe mărturia și de a submina sufletele celor din poporul lui Dumnezeu (1 Corinteni 3). Astfel, apostolul Pavel vorbește despre „frați falși introduși pe ascuns” (Galateni 2.4). Iuda vorbește și el despre „anumiți oameni”, care „sau strecurat” (Iuda 4).

Aceste lucruri ne vorbesc despre nevoia urgentă a poporului lui Dumnezeu de a veghea și, de asemenea, de a fi cu totul dependent de Domnul, Singurul care ne poate păzi de pătrunderea acestor oameni falși și de contactul cu oamenii care au principii amestecate și caractere îndoielnice.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii. Căci roada luminii stă în orice bunătate, în dreptate și în adevăr.

Efeseni 5.8,9



Lumânările de diferite mărimi

Învățătorul școlii duminicale a așezat odată câteva lumânări de mărimi diferite pe masă. Noi ne uitam la el și eram foarte curioși să aflăm ce vrea să ne spună. După ce toate lumânările au fost aranjate după mărime pe un singur rând și după ce au fost aprinse, învățătorul a spus:

— Aceste lumânări reprezintă o familie: bunicul, tata și mama, doi copii mai mari și mezinul, cel mai mic din familie. Să presupunem că toți șase L-au primit pe Domnul Isus în aceeași zi – poate la o evanghelizare – și au fost mântuiți. Acum, toți cei șase Îl iubesc și doresc să fie o lumină pentru El.

Noi ne uitam cu atenție la micile lumânări care se mistuiau înaintea noastră.

— Ce credeți voi, care lumânare îl reprezintă pe bunicul și care pe mezin?

Noi i-am răspuns imediat că lumânarea mare îl reprezintă pe bunicul. Dar învățătorul a dat din cap dezaprobând. A tăcut un timp și ne-a privit cu atenție, iar noi am făcut liniște. Atunci am înțeles ce ar trebui să ne ilustreze aceste lumini. Lumânarea cea mică l-ar putea reprezenta pe bunicul, iar cea mare pe mezin! Nu avea mezinul, după gândirea omenească, timpul cel mai îndelungat înaintea sa, ca să fie în această lume o lumină pentru Mântuitorul?

La Domnul Isus nu vii niciodată prea devreme și nu Îi slujești niciodată îndeajuns. Vino deci acum și slujește-I cu credincioșie! Vei avea o răsplată mare!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ CÂȘTIGĂM BĂTĂLIILE VIEȚII (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!” (2 Cronici 20:12)


Pentru a câștiga bătăliile vieții, trebuie să ne recunoaștem inamicii… dar trebuie, 2: să ne recunoaștem neputința. Singurii oameni pe care Dumnezeu nu-i poate ajuta sunt aceia care nu cred că au nevoie de ajutorul Său. Regele Iosafat a zis: „Noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră, şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!” Deseori, ochii noștri sunt îndreptați spre orice și spre oricine, numai spre Dumnezeu, nu – adică, tocmai către Cel care chiar poate rezolva problemele! Circumstanțele noastre sunt precum o saltea: dacă stai pe ea, te odihnești bine, dar dacă stai sub ea – te poți sufoca! Ațintește-ți privirea la Domnul, și doar așa vei ieși biruitor în împrejurările în care te afli! Ține minte, „lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul…” (Zaharia 4:6).

Nu putem trăi viața de creștini prin propria noastră putere, pentru că ea este limitată. Avem nevoie de puterea pe care o căpătăm atunci când Îl lăsăm pe Duhul Sfânt să trăiască în noi. Să ne gândim la o mănușă. În sine, este neputincioasă și fără valoare. Dar când mâna intră în ea, mănușa devine utilă și eficientă. Domnul Isus a zis: „Voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi” (Faptele Apostolilor 1:8). Domnul Isus S-a referit deseori la Duhul Sfânt ca la „Mângâietorul”… așa că, atunci când nu știi ce să faci, bazează-te pe promisiunea Sa: „Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu” (Ioan 14:26). Concluzie: dacă luptăm prin propria noastră putere, vom pierde; dar când apelăm la puterea Duhului lui Dumnezeu care locuiește în noi, vom câștiga!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 3:16-32


De la v. 16 înainte este vorba despre partea de zid protejând cetatea lui David şi curtea templului.

Suntem uimiţi să aflăm că Eliaşib, marele preot, nu a reparat în faţa propriei case (confruntă cu 1 Tim. 3.5). A fost necesar ca alţii să lucreze în dreptul său (v. 20, 21). O a doua neglijenţă vinovată este aceea că, reconstruind Poarta Oilor, el şi fraţii săi, aceşti păstori răi, au neglijat s-o doteze cu încuietori şi cu zăvoare (v. 1). Aceasta va permite hoţilor şi tâlharilor să intre şi să ia în stăpânire „oile” lui Israel (vezi Ioan 10.8, 10).

Argintari, făcători de mir, negustori (v. 8, 32)
lucrează ca zidari. Unul dintre conducători, Şalum (v. 12), repară împreună cu fiicele sale. Dumnezeu ne învaţă prin aceste exemple că ne putem aduce aportul la lucrarea Lui indiferent de vârsta, sexul sau profesiunea noastră. Să observăm, de asemenea, că mai mulţi dintre aceşti oameni, sau părinţii lor, fuseseră implicaţi în vremea lui Ezra în căsătorii nelegitime cu femei străine. Astfel a fost cazul lui Baruc, fiul lui Zabai, al lui Malchiia, al lui Pedaia, fiul lui Pareoş (Ezra 10.25, 28). Este frumos să vedem acum nerăbdarea lor de a proteja Ierusalimul tocmai împotriva unor astfel de influenţe străine.

1 Decembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a venit un glas către el: „Ridică-te, Petru, înjunghie și mănâncă!”. Și Petru a spus: „Nicidecum, Doamne, pentru că niciodată n-am mâncat ceva întinat sau necurat”.

Fapte 10.13,14


Petru și Domnul Său (10) – „Nicidecum, Doamne!”

După moartea și învierea lui Hristos și după coborârea Duhului Sfânt, Petru făcuse un mare progres spiritual. Iertat fiind pentru păcatul de a se fi lepădat de Domnul, restabilit ca apostol de frunte printre ceilalți și umplut cu Duhul Sfânt, Petru era acum un om cu totul schimbat.

Totuși existau anumite concepții ale lui care trebuiau ajustate de către Domnul. Vechile noastre prejudecăți dispar greu, în special cele de ordin religios și etnic. Fiind un bun iudeu, Petru nu voia să aibă de-a face cu cei dintre națiuni și cu siguranță ar fi refuzat să mănânce împreună cu ei. Separarea dintre iudei și națiuni era bine păzită de către Petru (Efeseni 2.14). Dumnezeu însă urma să deschidă ușa împărăției cerurilor pentru națiuni, iar Petru avea să folosească cheia pentru a le deschide ușa (Matei 16.19).

Petru a avut o viziune în care a văzut un vas ca o pânză mare, în care erau toate animalele considerate de iudei ca necurate. Domnul i-a poruncit să taie și să mănânce, însă Petru a răspuns: „Nicidecum, Doamne!”. Acesta a fost un oximoron (o contradicție în termeni), fiindcă, dacă Îi spunem „nicidecum” Domnului, El nu poate fi Domnul nostru. Dumnezeu a folosit animalele necurate ca să-l învețe o lecție pe Petru: „Ce a curățit Dumnezeu, tu să nu numești întinat” (Fapte 10.15). Domnul urma să prezinte evanghelia celor dintre națiuni, punând astfel capăt poziției exclusiviste a iudeilor. Îl vedem apoi pe Petru în casa lui Corneliu, un centurion roman. Petru a intrat în casa acestui om, în ciuda prejudecăților sale etnice și religioase. Avem și noi de învățat această lecție, căci uneori întreținem gânduri și prejudecăți care nu sunt de la Duhul. Dacă așa stau lucrurile, să fim gata, ca Petru, de a ne supune domniei lui Hristos și în această privință!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Acum, nu vă întristați și nu fiți mâhniți că m-ați vândut aici, căci ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.

Geneza 45.5



Inscripția de pe piatră

Pe o piatră funerară erau gravate următoarele cuvinte: „Ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră”. În acel mormânt fusese depus unicul fiu al unor oameni cu vază din cetate. Fiul lor fusese cercetat de dragostea mântuitoare a lui Dumnezeu, astfel că, prin credință și pocăință, el devenise o oiță a Bunului Păstor. Viața tânărului a fost o lumină pentru cei din jur și o bună mărturie despre schimbarea pe care o face Mântuitorul în viața celor care Îl primesc ca Domn. Dar părinții s-au împotrivit și nu au ascultat de glasul Mântuitorului care îi chema și pe ei la pocăință.

Într-o zi, pe neașteptate, fiul a murit. Aceasta a sfâșiat inima părinților de durere. De atunci, ei au început să-și facă timp să cerceteze calea credinței. Astfel, foarte curând, și-au încredințat viața în mâinile Atotputernicului Mântuitor. Ei au mărturisit: „Prin moartea fiului nostru preaiubit am găsit viața veșnică”. Au propus să fie dăltuite în piatra funerară cuvintele Scripturii: „Ca să vă scap viața m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră”.

Acestea sunt cuvintele pe care Iosif le-a spus fraților săi, care veniseră înfometați din țara lor, și sunt cuvinte pe care le putem citi în toată viața și lucrarea Mântuitorului. El de bunăvoie Și-a dat viața la crucea de pe Golgota, „pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică”. „Oricine” înseamnă tu și eu. Nimeni nu este exclus. Nu este niciun păcătos prea vinovat pentru a nu putea fi mântuit.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ CÂȘTIGĂM BĂTĂLIILE VIEȚII (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi, care înaintează împotriva noastră” (2 Cronici 20:12)


Cu ajutorul lui Dumnezeu, regele Iosafat a învins nu doar o armată, ci trei! Și istoria lui ne învață și pe noi cum putem câștiga bătăliile vieții. Așa că, în câteva episoade consecutive vom învăța împreună cum să biruim și noi. În primul rând, trebuie să ne identificăm dușmanii. Cei mai mulți dintre noi nici nu se gândesc cine este adevăratul dușman. Credem că e automat cel care vrea să ne ia locul de muncă, soțul, soția, sau banii. Însă de multe ori dușmanul este în noi – e propria atitudine! Adesea, ceea ce ne doboară nu este ce ni se întâmplă, ci reacția noastră la acea situație. Înainte de-a obține victoria, la nivel personal, trebuie să-ți identifici dușmanul.

Să observăm cum a reacționat Iosafat când a auzit că „o mare mulțime” se ridică împotriva lui. El s-a umplut de „spaimă” (v. 2-3) – o reacție (am spune) destul de firească: întrezărim problema, ne îngrijorăm, ne umplem de spaimă gândindu-ne ce-o să ni se întâmple, ori ce să facem. În realitate, spaima este totalmente nocivă doar dacă ne raportăm la ea într-un mod greșit. Dar o putem și folosi, pentru a ne motiva să învingem problema și să ne apropiem mai mult de Dumnezeu. Numai atunci când devenim descurajați, când renunțăm, când ne înfuriem, când începem să întrebăm: „De ce eu, Doamne?” – atunci de fapt ne învinge teama.

Dacă te afli într-o situație care te umple de neliniște, de frică, de panică – adu-ți aminte: Dumnezeu răspunde nu neapărat la nevoi, El răspunde la credință! Așadar, fundamentează-ți credința pe Cuvântul Său neclintit și bazează-te pe promisiunile Sale, precum cea din Isaia 41:10: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare.” Încrederea nezdruncinată în Cuvântul lui Dumnezeu declanșează ajutorul Său în favoarea noastră. Așadar, încrede-te în promisiunile lui Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 3:1-15


Contrar ordinii normale, reconstrucţia Ierusalimului a început cu altarul, a continuat cu templul (Ezra 3) şi a sfârşit cu zidul cetăţii. Altarul şi templul (sanctuarul) vorbesc de închinare, care, în mod evident, constituie cea
dintâi responsabilitate a poporului lui Dumnezeu. Dar noi nu suntem doar creştini de duminică. Restul cetăţii, care simbolizează viaţa cotidiană din casele noastre, cu împrejurările de zi cu zi, trebuie şi ea protejată împotriva răului de afară şi, de asemenea, despărţită clar de lumea din jur. Fiecare trebuie să vegheze şi în special să construiască înaintea propriei case (v. 10, 28, 30).

Sub impulsul dat de Neemia, întregul Iuda s-a apucat de lucru. Acest capitol ne poartă în jurul oraşului, ca să ne arate diferitele grupuri de lucrători în acţiune. Fiecare a preluat, fie poarta, fie turnul, fie partea sa de zid, după puterea lui şi, mai ales, după măsura devotamentului său. Dar, în timp ce unii au zel suficient ca să repare o parte dublă (v. 11, 19, 24, 27, 30), alţii „inclusiv dintre conducători” refuză să-şi plece grumazul în serviciul Domnului (comp. cu Matei 20.27-28; 2 Cor. 5.15). Ce tristă mărturie consemnează aici cartea lui Dumnezeu!

30 Noiembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Fă-mă să înțeleg calea rânduielilor Tale și voi medita la minunile Tale … Depărtează de la mine calea minciunii și, în îndurarea Ta, dă-mi legea Ta. Am ales calea credincioșiei, am pus înaintea mea judecățile Tale.

Psalmul 119.27,29,30


Meditații asupra Psalmului 119 (7)

Aici psalmistul vorbește despre calea rânduielilor lui Dumnezeu, despre acea cale pe care Cuvântul lui Dumnezeu i-a arătat-o. Vedem din nou dorința lui ca Dumnezeu să-l învețe și să-i deschidă ochii pentru aceste lucruri, pentru ca astfel să vorbească despre lucrările minunate ale lui Dumnezeu. El dorește să împărtășească și altora aceste lucruri minunate pe care le-a găsit în Cuvântul lui Dumnezeu.

Apoi psalmistul vorbește despre calea minciunii sau a falsității. El nu dorește să aibă nimic de-a face cu aceasta. Vedem și astăzi multe astfel de căi ale minciunii. Se răspândesc multe zvonuri și informații false, iar calea minciunii este cea care guvernează lumea; cum a fost în trecut, așa se întâmplă și astăzi. La fel vor sta lucrurile și în viitor. Va veni un om, Antihristul, „a cărui venire este potrivit lucrării lui Satan, în orice putere și semne și minuni ale minciunii” (2 Tesaloniceni 2.9). Psalmistul nu vrea să aibă nimic de-a face cu așa ceva. „Depărtează de la mine calea minciunii”, spune el, dorind cuvintele lui Dumnezeu, care sunt adevărul. La aceste cuvinte ținea el și cu ele dorea să se identifice.

Dacă există o cale a falsității, există și o cale a credincioșiei. Suntem responsabili să o alegem pe aceasta din urmă, cu dorința de a fi și de a rămâne credincioși. Nimic nu are loc la voia întâmplării, ci trebuie să ne manifestăm hotărârea de a fi credincioși Domnului, urmându-L pe El.

M. Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.

Ioan 5.24



Puterea Cuvântului

O doamnă a fost puternic mișcată în sufletul ei când a auzit despre dreptatea care s-a arătat în moartea ispășitoare a Domnului Isus Hristos. Când a auzit binecuvântatele cuvinte ale Mântuitorului din versetul meditației de astăzi, ea a exclamat așa de tare, încât a fost auzită de toți din jur: „Are! Oh, spune chiar Isus: are viață veșnică”.

Da, acesta este Cuvântul lui Dumnezeu! Este plin de putere! De aceea, orice persoană care crede cu adevărat în Mântuitorul nu se poate îndoi de faptul că are viața veșnică. Nu știm prin ce fel de lupte sufletești a trecut doamna respectivă, dar imediat ce a înțeles că Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, ea și-a simțit starea de vinovăție. Ea s-a întrebat: „Cum stau lucrurile cu păcatele mele?”. I s-a spus că sângele Domnului Isus, care este sfânt, curățește orice păcat. S-a aprins o luptă aprigă în interiorul ei. Dar este oare ceva prea greu pentru Domnul? Nu! Doamna a trecut din moarte la viață. Cuvintele Domnului i-au dat siguranță cu privire la două lucruri. Ea a recunoscut că este îndreptățită și că are viață veșnică. Ea L-a crezut pe Dumnezeu și o mare siguranță i-a cuprins inima.

Ce Carte binecuvântată! Puterea ei este veșnic mare, iar bogăția ei, nespus de adâncă! Nimeni nu trebuie să aibă temeri să vină la Isus, pentru că El Însuși a spus: „Pe cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi scoate afară” (Ioan 6.37).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TE ROGI CA DUMNEZEU SĂ-ȚI DEA UN COPIL? – Fundația S.E.E.R. România

„Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam.” (1 Samuel 1:27)


Ana își dorea atât de mult să devină mamă, încât „se ruga Domnului cu sufletul amărât şi plângea”. (vers. 10). De fapt, ea a făcut o juruință înaintea lui Dumnezeu, promițând că, dacă îi va da un copil, „îl va închina Domnului pentru toate zilele vieţii lui” (vers. 11). Și așa s-a întâmplat! Biblia relatează: „Când i s-au împlinit zilele, Ana a născut un fiu” (vers. 20). Același lucru i s-a întâmplat și lui Rut: „Boaz a născut pe Obed, din Rut” (Matei 1:5).

Rut era o văduvă săracă atunci când Dumnezeu i-a prezentat-o lui Boaz, proprietarul ogorului unde ea trudea din greu. Ea făcea parte dintre neamuri, iar el era iudeu – și prin Lege, le era interzis să se căsătorească. Însă Dumnezeu a dat la o parte bariera care le stătea în cale și, din unirea lor, a rezultat un băiat pe nume Obed. El va fi un strămoș al regelui David și în cele din urmă al Domnului nostru Isus Hristos. Dumnezeu a zis: „Eu sunt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?” (Ieremia 32:27). Iar răspunsul, tot aici (Ieremia 32) în vers. 17: „Doamne… Tu ai făcut cerurile şi pământul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins: nimic nu este de mirat din partea Ta!” Astăzi, dacă te rogi ca Dumnezeu să-ți dăruiască un copil, bazează-te pe aceste versete și crede-le: „Domnul să-ţi fie desfătarea, şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra… Taci înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El” (Psalmul 37:4-5, 7).

Domnul să-ți asculte ruga!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 2:9-20


Neemia a ajuns la Ierusalim având scrisori din partea împăratului. El începe prin a inspecta zidurile sau, mai degrabă, ceea ce mai rămăsese din ele. Fraţii lui îi relataseră despre ele (1.2-3), dar el vrea să evalueze personal extinderea stricăciunilor. Consternarea îl copleşeşte înaintea acestei privelişti cu care, în ce-i priveşte, locuitorii Ierusalimului se obişnuiseră! Fără nici o îndoială, şi noi, creştinii, ne aflăm în pericolul de a înceta să ne mai întristăm de situaţia de ruină în care Biserica responsabilă se găseşte astăzi. Nici un zid nu o protejează împotriva invaziei din partea lumii şi o astfel de stare serveşte perfect scopurilor vrăjmaşilor ei.

În timpul lui Zorobabel şi al lui Ezra, aceşti vrăjmaşi ai lui Israel se numeau Bişlam, Tabeel … Tatnai, Şetar-Boznai şi însoţitorii lor. Sub Neemia, Israel se confruntă cu Sanbalat, Tobia şi Gheşem. Diavolul foloseşte o varietate de lucrători. El îşi înnoieşte mereu „personalul”. Scopul lui însă este întotdeauna acelaşi: să menţină poporul lui Dumnezeu în înjosire şi în sclavie.

Neemia ştie ce trebuie făcut ca să-i îndemne pe bărbaţii din Ierusalim. Numele lui înseamnă: Domnul a mângâiat (sau ŤMângâierea Domnuluiť, cap. 1 v.1 notă). El primeşte acest răspuns îmbucurător şi încurajator: „Să ne ridicăm şi să reconstruim!” (v. 18).

29 Noiembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Sufletul Meu este foarte întristat, până la moarte.

Marcu 14.34


Există două categorii ale suferințelor Domnului Isus: suferințele pe care le-a îndurat din partea oamenilor, în timpul vieții Sale, și suferințele cauzate de mânia lui Dumnezeu. Suferințele din partea omului au și ele două părți: cele produse direct de oameni, prin împotrivire și lepădare, și cele produse prin povara păcatelor pe care Domnul Isus a trebuit să le poarte atunci când a băut paharul pe care Tatăl I l-a dat să-l bea.

N-am fost noi, de multe ori, întristați la gândul păcatelor noastre? Ele arată pe deplin nebunia și ușurătatea inimii omenești. Noi, care prin păcatele noastre, am făcut ca paharul băut de Domnul să fie atât de amar și de cumplit, putem oare privi păcatul ca fiind neimportant în ochii lui Dumnezeu? Domnul a fost Acela care a cunoscut pe deplin cât de groaznic a fost acest pahar. Dacă inimile noastre, nenorocite așa cum sunt ele, nu simt păcatul, Hristos l-a simțit atunci când a băut paharul pentru noi și când a purtat păcatul nostru. Dacă inima nu înțelege gravitatea păcatului (nu în măsura în care Domnul o înțelege, bineînțeles, însă într-o oarecare măsură), dacă suntem străini de gravitatea lui, înseamnă că nu am pătruns deloc în gândurile lui Isus.

A avea inima atinsă de aceste lucruri este un lucru cu totul diferit de a le cunoaște doar cu mintea. A avea cunoștința gravității păcatului și a ceea ce L-a costat pe Domnul acest păcat și totodată a rămâne cu inima neatinsă este cu mult mai rău decât a nu cunoaște nimic din toate acestea. Nimeni însă nu poate înțelege pe deplin ce au însemnat suferințele Domnului. În grădina Ghetsimani, sufletul Său a fost „foarte întristat, până la moarte”.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, așa v-am iubit și Eu pe voi. Rămâneți în dragostea Mea!

Ioan 15.9



Dragoste divină

Este greu pentru inimile noastre să înțeleagă cum a fost posibil ca ucenicii să fie iubiți de Domnul și Învățătorul lor așa cum L-a iubit Tatăl pe Fiul Său. Și totuși, așa a fost! Mântuitorul i-a iubit pe ai Săi, care erau în lume, și i-a iubit până la capăt. Ne putem întreba: A fost oare la ucenici ceva vrednic să atragă iubirea Domnului Isus Hristos? Este de ajuns să ne gândim doar la câteva împrejurări din viața unora dintre ei și vom înțelege cât de nevrednici au fost ei de dragostea Mântuitorului.

Să ne gândim la împrejurarea când Domnul Se îndrepta spre Ierusalim și nu a fost primit să găzduiască într-un sat al samaritenilor! În această situație dureroasă pentru orice om, vedem din nou strălucind măreția dragostei Domnului și Mântuitorului nostru. Doi ucenici I-au spus: „Doamne, vrei să spunem să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut Ilie?”. Însă Domnul Isus, în dragostea Sa divină, le-a răspuns cu blândețe: „Fiul Omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască” (Luca 9.55).

Același scop Îl are și cu tine, prieten drag! Mântuitorul Și-a dat viața pe cruce, ca și tu să fii mântuit. Astăzi este cel mai potrivit timp pentru a-L primi pe Mântuitorul. Bucuria ta va fi deplină, pentru veșnicie.

Este cu putință, Doamne, din țărâna frământată,
O ființă murdărită greu, ca mine,
Să ajung-al Tău copil, să-Ți spună „Tată”,
Să-l înalți până la Tine?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ORA DE VÂRF – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace” (Psalmul 29:11)


Oare de ce momentul de întoarcerea acasă, seara, se numește „oră de vârf”, când nimic nu se mișcă? Adevărata „oră de vârf” este mai degrabă când ajungem acasă, deoarece tuturor ne este foame și ne pierdem rapid răbdarea. Când ambii părinți lucrează, se întorc de obicei acasă obosiți, uneori iritați, dar copiilor nu le pasă – ei au nevoie de atenția lor imediată. Așa se creionează un cadru potrivit pentru ceartă. Există anumite lucruri pe care mama le poate face pentru a detona această bombă a orei de vârf.

Mai întâi, dă-le un telefon copiilor înainte de-a pleca de la serviciu. Lucrul acesta îți poate oferi un punct de pornire în rezolvarea problemelor care ar putea mocni acasă.

Al doilea lucru, roagă-te și fă un efort conștient, în drumul spre casă, pentru a te debarasa de responsabilitățile de la serviciu și de problemele acelei zile.

Al treilea, în ce privește cina, e înțelept să faci câte ceva de dimineață, sau în seara dinainte. O cină cu legume care pot merge din congelator direct în cuptor, împreună cu șnițelele pregătite dimineața, vor elibera presiunea din momentul în care stresul e cel mai mare. Cu cât familia mănâncă mai repede și nivelul de zahăr din sânge crește, cu atât mai bine.

Apoi, petrece-ți timp cu copiii înainte de-a le verifica temele. Tatăl ar putea să-i scoată la o plimbare prin cartier sau să joace fotbal cu ei.

În cele din urmă, puneți-i pe copii la culcare și rezervați-vă câteva clipe de liniște pentru voi. Nu e ușor să faci față orei de vârf cinci seri pe săptămână, dar cu o mică planificare, poate fi mai puțin stresant. Și iată o promisiune pentru ora de vârf: „Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace.” Iar noi spunem: „Doamne ajută, Doamne dă izbândă, tuturor părinților!” Amin!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 2:1-8


În timp ce fiii lui Iuda se aflau în mare necaz şi în ruşine, Neemia deţinea una dintre poziţiile cele mai de cinste la curte: cea de paharnic al împăratului. Ar fi putut, din egoism, să-şi păstreze acest post avantajos sau chiar să şi-l justifice, spunând: „Deoarece am încrederea împăratului, lângă el voi fi mai de folos poporului meu. Pentru scopul acesta m-a pus Dumnezeu aici”. Dar Neemia nu judecă în felul acesta. Inima lui, asemenea celei a lui Moise altădată, îl îndeamnă să-şi viziteze fraţii, pe fiii lui Israel (Fapte 7.23). Decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale palatului imperial, el alege „mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu (Evrei 11.25).

Să remarcăm că discuţia lui cu Artaxerxes nu este doar precedată (1.11), ci şi însoţită (v. 5) de rugăciune. Între întrebarea împăratului şi propriul răspuns, Neemia găseşte timp să-I vorbească lui Dumnezeu în inima sa. Numim aceasta „rugăciune-săgeată”. Să imităm mai des acest exemplu şi vom vedea, ca şi acest slujitor (al Domnului mai degrabă decât al împăratului), mâna bună a lui Dumnezeu odihnindu-se asupra noastră şi asupra a tot ce facem.

28 Noiembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

El îmi dă odihnă în pășuni verzi, mă duce la ape liniștite.

Psalmul 23.2


Apele liniștite vorbesc despre odihna inimii, datorată nu împrejurărilor favorabile, ci acelei păci care se ridică deasupra oricărei împrejurări. Isaia 26.3 spune: „Tu vei păzi în pace desăvârșită mintea care se sprijină pe Tine, pentru că se încrede în Tine”. Aceste cuvinte ne arată că putem avea o pace perfectă în mijlocul împrejurărilor care par să fie împotriva noastră.

Avem un exemplu cu privire la acest lucru în Domnul Isus Însuși. Ne aducem aminte de furtuna de pe lacul Galileii, când vântul bătea cu putere și valurile izbeau cu furie în micuța corabie în care El Se afla împreună cu ucenicii. Toți ceilalți din corabie, deși marinari încercați, au intrat în panică. Domnul însă „era la cârmă, dormind pe căpătâi” (Marcu 4.38).

De ce ucenicii nu s-au așezat și ei lângă El, împărtășind din acea pace care umplea inima Lui binecuvântată? L-au trezit din somn, iar El, cu un cuvânt, a potolit vântul și valurile, aducând o mare liniște. Totuși ucenicii erau la fel de „în siguranță” în timpul furtunii ca atunci, când marea se liniștise, de aceea nu avuseseră niciun motiv să nu împărtășească pacea Lui. Domnul poate să toarne pacea Sa în inimile noastre, însă vom avea nevoie de un căpătâi, pe care să ne plecăm capul; altfel nu ne putem bucura de această pace. Care a fost căpătâiul pe care El Și-a plecat capul? Dragostea perfectă a Tatălui Său! El știa că mâna Tatălui controla totul. Acele valuri înfuriate erau sub controlul Lui și, cunoscând dragostea neschimbătoare a Tatălui Său, Domnul Se putea odihni; iar același temei al odihnei ni-l oferă și nouă.

J. T. Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine vorbește în chip ușuratic rănește ca străpungerea unei săbii, dar limba înțelepților aduce vindecare.

Proverbe 12.18



Limba înțelepților

Într-o zi, la o biserică din provincie, băiatul care slujea la altar a scăpat, din greșeală, paharul cu vin pentru împărtășanie. Preotul i-a tras o palmă și imediat l-a gonit, spunându-i: „Pleacă de aici și niciodată să nu-mi mai vezi fața”. Acel băiat a ajuns un aspru dictator. La început lider al unui detașament de opoziție, el nu avea să se mai întoarcă niciodată în biserică.

Într-o catedrală dintr-un mare oraș, un alt băiat cu slujbă la altar a scăpat și el cupa cu vin pentru împărtășanie. Preotul în exercițiu s-a întors spre el și i-a șoptit cu blândețe: „Nu-i nimic; într-o zi vei ajunge un mare preot”. Acel băiat a fost încurajat de acele cuvinte și mai târziu a ajuns un vestitor al evangheliei plin de bunătate.

Cuvintele noastre pot zidi sau pot dărâma. Câte cuvinte nepotrivite se aud în familiile celor care se numesc creștini, dar care cu inima sunt departe de Dumnezeu! Cuvintele rele aduc numai întristare. Cineva a spus: „Veghează asupra gândurilor tale – ele devin cuvinte! Veghează asupra cuvintelor tale – ele devin fapte!”. Cele spuse poate sunt adevărate; dar ce se va întâmpla cu sărmanul om pe care l-am rănit cu vorbe aspre? Un cuvânt răutăcios, o insinuare perfidă, o ocară adusă cuiva – un astfel de „cuvânt înaripat” își începe zborul nefast, cu urmări nebănuite. Numai Mântuitorul ne poate dărui și alinare și înțelepciunea de a vorbi. În școala divinului Învățător putem învăța cum limba omului înțelept dă știință plăcută și cum o vorbire potrivită aduce vindecare.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU CÂRTI! – Fundația S.E.E.R. România

„Faceţi toate lucrurile fără cârtiri” (Filipeni 2:14)


În serialul de desene animate „Peanuts”, Lucy anunță: „Vai, ce morocănoasă mă simt astăzi.” Linus, fratele ei mai mic, care este mereu împăciuitor, răspunde: „Poate te-aș putea ajuta. Cum ar fi să-mi iei tu locul în fața televizorului, iar eu să-ți pregătesc ceva bun de mâncare? Uneori toți avem nevoie de puțin răsfăț pentru a ne simți mai bine.” Câteva minute mai târziu, Linus îi aduce lui Lucy un sandwich, câțiva biscuiți cu ciocolată și lapte. „Dorești să-ți mai aduc și altceva? Ceva la care eu nu m-am gândit?” întreabă el. „Da” izbucnește Lucy. „Există un lucru la care nu te-ai gândi. Nu vreau să mă simt bine!”

Adevărul este că unii oameni nu doresc să se simtă mai bine – ei au nevoie doar de atenție, iar modul prin care vor s-o primească este văicăreala. Cunoști pe cineva de felul acesta? Biblia ne spune în mod repetat să ne ferim de cârtiri. Ai nevoie de multă sinceritate ca să te întrebi: „Cât din ceea ce spun eu se concentrează pe nemulțumirea față de situația în care mă găsesc, în loc să se concentreze pe îmbunătățirea ei? Mi-am construit eu viața în jurul unor persoane care simt la fel, persoane care probabil s-ar supăra dacă m-aș hotărî să mă maturizez și să am o atitudine mai bună? Trăiesc eu în trecut, îngrijind răni vechi, refuzând să-i iert pe alții și pe mine însumi?” Numai timpul nu vindecă – însă discernământul da!

Domnul Isus a spus că atunci când cunoaștem adevărul el ne va face liberi (vezi Ioan 8:32). Când ești dispus să te confrunți cu adevărul despre atitudinea ta și să faci ceva în această privință, viața ta va începe să se îmbunătățească.

Și încă un gând: apostolul Pavel spune: „Bucuraţi-vă întotdeauna… Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.” (1 Tesaloniceni 5:16-18). Aceasta este voia lui Dumnezeu – așa că azi împlinește-o și nu cârti!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 1:11


Din punct de vedere istoric, cartea Neemia este ultima privire pe care Vechiul Testament ne permite s-o aruncăm asupra poporului Israel. Evenimentele descrise în ea încep la circa treizeci de ani după cele relatate în cartea Estera şi la treisprezece ani după întoarcerea lui Ezra. În consecinţă, învăţăturile ei ne sunt potrivite în special nouă, creştinilor „peste care au ajuns sfârşiturile veacurilor“ (1 Cor. 10.11). Ce popor demn de compătimit! El se afl㠄în mare necaz şi în ruşine“, după relatarea câtorva călători (v.3). Însă Dumnezeu a pregătit pe cineva care va pune la inimă această situaţie. Este Neemia! Acest om este sensibil la suferinţele şi la umilinţa celor „care au rămas, care au scăpat din captivitate“
şi mărturiseşte înaintea Domnului păcatele care le-au cauzat situaţia. Ezra făcuse şi el acelaşi lucru (Ezra 9). Dumnezeu alege întotdeauna, din mijlocul celor care iubesc poporul Său, instrumente ale eliberării lor.

Dar să ne fixăm ochii asupra Unuia mai mare decât Neemia. Cine a pus la inimă condiţia disperată a lui Israel şi a lumii în general, dacă nu Însuşi Fiul lui Dumnezeu? El a înţeles starea noastră mizerabilă, a pătruns până în acel abis al păcatului în care căzusem şi a venit să ne scoată din el.

27 Noiembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

„Ieșiți din mijlocul lor și fiți despărțiți”, spune Domnul; și „nu atingeți ce este necurat, și Eu vă voi primi; și vă voi fi Tată și voi Îmi veți fi fii și fiice”, spune Domnul Cel Atotputernic.

2 Corinteni 6.17,18


Aici nu este vorba despre relația tainică de copii, formată prin acțiunea lucrării divine, ci de recunoașterea publică a poziției de fii prin separarea de rău.

Cititorul va face bine să înțeleagă această diferență importantă. Ea este de o mare valoare practică. Nu devenim fii ai lui Dumnezeu prin faptul că ne separăm de lume – „pentru că toți sunteți fii ai lui Dumnezeu, prin credința în Hristos Isus” (Galateni 3.26). „Dar tuturor celor care Lau primit lea dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu: celor care cred în Numele Lui, care au fost născuți nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu” (Ioan 1.12,13). „El, potrivit voii Sale, nea născut prin Cuvântul adevărului” (Iacov 1.18). Devenim copii ai lui Dumnezeu prin nașterea din nou, care – mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! – este o lucrare divină de la un capăt la altul. Ce contribuție am avut noi la nașterea noastră naturală? Și ce contribuție am putea avea la nașterea noastră spirituală? Niciuna!

Dar, de cealaltă parte, trebuie să ne amintim că Dumnezeu nui poate recunoaște în mod public și nu Se poate identifica decât cu aceia care, prin har, caută să umble întrun fel vrednic de El – un fel care se potrivește fiilor și fiicelor Domnului Atotputernic. Dacă purtarea noastră nu are caracterul Lui, dacă ne amestecăm cu tot felul de lucruri greșite și dacă ne înjugăm la un jug nepotrivit cu cei necredincioși, atunci cum neam aștepta ca Dumnezeu să ne recunoască, în mod public, ca fii ai Săi? Citim, în Evrei 11, despre aceia care au mărturisit „că sunt străini și călători pe pământ” și care au arătat „clar că ei caută o patrie”; despre unii ca aceștia ni se spune că „Dumnezeu nu Se rușinează de ei, ca să fie numit Dumnezeul lor”. El a putut să Se identifice în mod public cu ei și să recunoască faptul că Îi aparțineau.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în împărăția cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu care este în ceruri.

Matei 7.21



Cinci minute după moarte (3)

Nu este suficient să te supui unor învățături religioase, să te identifici cu o anumită biserică și să fii sârguincios în activități religioase și în fapte bune! Domnul Isus spune: „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în împărăția cerurilor, ci cel care face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne!» N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi demoni în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Atunci le voi spune curat: «Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege»” (Matei 7.21-23). Care este deci voia lui Dumnezeu? Însuși Hristos ne dă răspunsul: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca voi să credeți în Acela pe care El L-a trimis” (Ioan 6.29). Numai prin credința în Isus Hristos este posibil să fii salvat, nu pe baza unor fapte. „Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1.12).

După moarte nu mai există nicio posibilitate de a fi salvat. Astăzi Dumnezeu vă dă ocazia de a vă împăca cu El. Primiți acum oferta Sa! Nu veți regreta niciodată această hotărâre!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE AGĂȚA DE OAMENI! (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Nu toţi sunt dintre ai noştri.” (1 Ioan 2:19)


În viața noastră există persoane cu care ne înțelegem bine și persoane cu care nu ne înțelegem. În unele cazuri, nici nu trebuie! Și vrem să fim bine înțeleși: aici nu vorbim despre a fi neiubitor, insensibil sau de a crea vrajbă. Apostolul Pavel a spus: „Dacă este cu putinţă… trăiţi în pace cu toţi oamenii.” (Romani 12:18). Noi vorbim aici despre oamenii de care Dumnezeu ne spune în mod clar să ne îndepărtăm, și să nu avem nicio legătură cu ei (vezi 2 Corinteni 5:11). Când e vorba despre cei care nu au ce căuta în viața ta, iată două lucruri pe care să le iei în considerare: primul este revelația. Biblia spune: „Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci au ieşit, ca să se arate că nu toţi sunt dintre ai noştri.” Așa cum nu poți pune un dop pătrat la o sticlă rotundă sau cum nu poți amesteca uleiul cu apa, tot la fel există oameni care pur și simplu nu au ce căuta în viața ta. Al doilea aspect este separarea.

Apostolul Pavel spune: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci… cum poate sta împreună lumina cu întunericul? Ce înţelegere poate fi între Hristos şi Belial? Sau ce legătură are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui şi voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.” De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi. Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice” (2 Corinteni 6:14-16). Așa că, atunci când Dumnezeu îți spune că o relație nu este bună pentru tine, ascultă-L și supune-te!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 10:1-19


Exemplul lui Ezra făcuse deja ca „toţi cei care tremurau la cuvintele Dumnezeului lui Israel” să se smerească împreună cu el (9.4). Acum, ca răspuns la rugăciunea lui, acelaşi simţământ se trezeşte în inimile unei mulţimi foarte mari de oameni din Israel, bărbaţi, femei şi copii (v. 1). Tinereţea (să fii tânăr) nu te poate împiedica să te întristezi de ceea ce-L dezonorează pe Dumnezeu. Aceste căsătorii cu persoane străine amintesc acelora dintre noi care sunt credincioşi despre mondenitate. „Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi; pentru că ce legătură este între dreptate şi fărădelege sau ce comuniune are lumina cu întunericul”? (2 Cor. 6.14).

Oare n-am permis noi în multe ocazii acestui intrus să pătrundă în casele şi în vieţile noastre? Tinerii au fost, adesea, primii care l-au introdus în casele părinţilor lor.

Ei bine! Nu este de ajuns să descoperim acest rău în lumina Cuvântului şi să ne smerim. Trebuie să acţionăm despărţindune de el. Aceasta va implica, spre exemplu, să ne examinăm obiceiurile cu o reală severitate: cărţile din biblioteca noastră, hainele, obiectele de toaletă…, ca să îndepărtăm fără milă toate lucrurile „străine”.

Este o misiune neplăcută, care va dura probabil un timp (v.13), dar acesta este preţul pentru reluarea relaţiilor fericite cu Domnul.

26 Noiembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Am istorisit căile mele și Tu mi-ai răspuns; învață-mă hotărârile Tale.

Psalmul 119.26


Meditații asupra Psalmului 119 (6)

În această secțiune, de la versetul 25 la 32, psalmistul vorbește despre diferite căi. În versetul 26, el menționează căile sale. Ce a făcut el cu privire la ele? Le-a istorisit lui Dumnezeu, iar El i-a răspuns. Astăzi noi suntem în pericol de a ne istorisi căile înaintea lumii, spunând tuturor ceea ce facem. În Scriptură însă nu găsim un asemenea lucru, ci, așa cum vedem, psalmistul le-a istorisit Domnului. După ce ucenicii au fost trimiși în misiune de către Domnul, s-au întors la El și I-au istorisit tot ceea ce făcuseră și ceea ce-i învățaseră pe alții. Domnul le-a zis: „Veniți voi înșivă deoparte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin” (Marcu 6.30,31). Domnul a dorit să-i ia deoparte, ca ei să aibă personal un timp de părtășie cu El.

Este bine să istorisim Domnului căile noastre: dar să vedem și cum au procedat Pavel și Barnaba atunci când s-au întors din călătoria lor misionară, iar adunarea era strânsă laolaltă: „Când au ajuns și au strâns adunarea, le-au istorisit tot ce făcuse Dumnezeu cu ei și că deschisese națiunilor o ușă a credinței” (Fapte 14.27). Ei le-au istorisit celor credincioși ceea ce Dumnezeu făcuse cu ei. Acesta este un lucru diferit. Nu trebuie să istorisim oamenilor ceea ce noi am făcut, ci ceea ce Dumnezeu a făcut. Dacă stăm în prezența Domnului, putem să-I istorisim căile noastre, fiindcă El evaluează totul în felul corect și fiindcă putem fi siguri că El ne ascultă. Prin urmare, psalmistul spune: „Învață-mă hotărârile Tale”. Îi istorisim Lui căile noastre, cu dorința ca El să ne învețe hotărârile și căile Lui.

M. Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

Toți am ajuns ca niște necurați și toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită.

Isaia 64.6



Cinci minute după moarte (2)

Dacă ar sta în putința lui, fiecare om păcătos nepocăit s-ar întoarce la Dumnezeu în primele cinci minute după moarte. Dar această posibilitate nu există, după cum ne spune Biblia.

Ascultați acum Cuvântul lui Dumnezeu, când încă e posibilă mântuirea! Sunteți chemat acum să vă recunoașteți înaintea lui Dumnezeu păcatele și să-L primiți pe Hristos ca Salvator personal!

Sunt mulți oamenii care spun că sunt creștini, chiar dacă încă nu sunt născuți din nou și încă nu sunt curățiți de păcatele lor prin credința în sângele lui Hristos.

Cum se vor simți ei deja în primele cinci minute după moarte? O, ei și-au întemeiat speranța salvării lor veșnice pe teorii greșite, fără fundament! Ei așteaptă ca Dumnezeu să Se îndure de ei și să le dea un loc în cer, pentru că sunt membrii unei biserici, sau pentru că au întreprins o activitate religioasă plină de râvnă, sau pentru că au oferit daruri generoase în scopuri caritabile. În acest fel, ei cred că își pot dobândi intrare liberă în locuințele veșnice ale lui Dumnezeu.

Pentru că nădejdea lor se bazează pe o temelie falsă și nebiblică, ei nu vor intra după moarte în locul de odihnă. Ei aparțin acelora pe care Dumnezeu va trebui să-i condamne. Pentru astfel de oameni, deja primele cinci minute după moarte vor fi o groaznică trezire la realitate și o dezamăgire. Departe de Dumnezeu, existența lor veșnică va fi un chin nesfârșit.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE AGĂȚA DE OAMENI! (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Luaţi-mă, şi aruncaţi-mă în mare…” (Iona 1:12)


Este o greșeală să te agăți de ceva sau de cineva, când Dumnezeu îți spune să-i dai drumul. Până nu asculți de Dumnezeu, furtuna în care te afli se va înteți – la fel ca în cazul lui Iona. Biblia precizează că „marea era din ce în ce mai înfuriată. El le-a răspuns: „Luaţi-mă, şi aruncaţi-mă în mare, şi marea se va linişti faţă de voi! Căci ştiu că din vina mea vine peste voi această mare furtună!” Oamenii aceştia vâsleau ca să ajungă la uscat, dar nu puteau, pentru că marea se întărâta tot mai mult împotriva lor. Atunci au strigat către Domnul, şi au zis: „Doamne, nu ne pierde din pricina vieţii omului acestuia, şi nu ne împovăra cu sânge nevinovat! Căci, Tu, Doamne, faci ce vrei! Apoi au luat pe Iona, şi l-au aruncat în mare. Şi furia mării s-a potolit.” (v. 11-15).

Dumnezeu are un plan pentru acei „Iona” cu care te confrunți, și s-ar putea ca ei să fie nevoiți să dea de greu, înainte de-a se ridica iarăși. Și câtă vreme tot încerci să-i salvezi, planul lui Dumnezeu este împiedicat și amânat. Problema lui Iona nu era că nu-L iubea pe Dumnezeu, ci că nu dorea să facă voia lui Dumnezeu. Așa că Dumnezeu a recurs la măsuri extreme pentru a-i capta atenția, pentru a-l împinge spre destinul său și pentru a salva cetatea Ninive. Tu nu-ți poți imagina ce plan are Dumnezeu pentru persoana la care îți cere să renunți și să-i dai drumul. Dacă este copilul Său răscumpărat, Dumnezeu dorește ca acea persoană să propășească (vezi Ieremia 29:11). El dorește s-o salveze și s-o elibereze pentru a face voia Lui – așa că… dă-i drumul!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 9:5-15


Să luăm seama la atitudinea lui Ezra din acest capitol şi s-o imităm. Oricine altcineva ar fi adus poporului reproşurile cele mai severe. Ezra însă se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu, acuzându-se pe sine împreună cu întregul Israel. Jertfind doisprezece boi şi doisprezece ţapi (8.35), el reafirmase unitatea poporului lui Dumnezeu. O consecinţă naturală a acestei unităţi este împărţirea responsabilităţii şi a suferinţei (vezi 1 Corinteni 12.26). Ce lecţie în această privinţă ne dă acest slujitor al lui Dumnezeu! El ne învaţă nu numai să evităm să scoatem în evidenţă greşelile altor creştini, ci şi să simţim noi înşine ruşinea şi durerea lor înaintea Domnului. „Dumnezeul meu, îmi este ruşine şi nu îndrăznesc să-mi ridic faţa către Tine” spune omul lui Dumnezeu (v. 6).

Cuvintele lui Ezra sunt cu adevărat mişcătoare. Ele pun în antiteză îndurarea Dumnezeului lui Israel cu nerecunoştinţa poporului Său. Dar, în timp ce simte profund greutatea păcatului pe care nu l-a comis personal, Ezra n-are nici o putere să facă ceva pentru a-l îndepărta de sub ochii unui Dumnezeu sfânt. Unul singur a avut puterea să împlinească ispăşirea. Fiul lui Dumnezeu, luând asupra Sa păcatele noastre, a fost în stare să exclame în suferinţa Sa inexprimabilă: „M-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile Mele …” (Psalmul 40.12).

25 Noiembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi.

Exod 12.13


Mielul pascal ne vorbește despre faptul că siguranța există doar la adăpostul sângelui (Exod 12 și 13). Sentința judecății asupra Egiptului fusese pronunțată. Toți cei întâi-născuți urmau să fie nimiciți într-o singură noapte. Nimeni nu făcea excepție: nici cei săraci, nici cei bogați, nici cei morali, nici cei imorali. Cuvântul lui Dumnezeu fusese rostit: toți întâii-născuți din Egipt vor muri. Exista însă vreo cale pentru a scăpa de această judecată teribilă? Da, exista o cale, una singură: sângele mielului!

Fiilor lui Israel li s-a spus să ia un miel fără pată, să-l înjunghie și să stropească sângele lui pe pragul de sus și pe ușorii ușilor casei; iar promisiunea lui Dumnezeu pentru cei care aveau să facă așa era: „Când voi vedea sângele, voi trece pe lângă voi”. Așa s-a și întâmplat: îngerul nimicitor a trecut pe lângă fiecare casă care avea semnul sângelui și a intrat în fiecare casă care nu era marcată cu sânge, aducând acolo judecata la îndeplinire, astfel încât nu a fost nicio casă a egiptenilor în care să nu existe un mort.

Diferența a fost făcută doar de sânge. Nu de faptul că ei vedeau sângele, ci că Dumnezeu îl vedea: „Eu voi vedea sângele și voi trece pe lângă voi”. Siguranța lor nu stătea în felul în care ei apreciau valoarea sângelui, ci în felul cum Dumnezeu o aprecia. Singura chestiune era dacă ei se aflau sau nu la adăpostul acestui sânge. Nu era vorba de mărimea casei, nici de faptul că erau ignoranți sau învățați, tineri sau bătrâni, de poziție înaltă sau joasă – singurul lucru important cu privire la siguranța lor era dacă își puseseră încrederea în sânge. Cei care au acceptat remediul lui Dumnezeu prin sânge și-au stropit cu el pragul de sus și ușorii ușilor și au rămas în casă la adăpostul acelui sânge, până când îngerul nimicitor a trecut pe lângă ei. Siguranța stătea doar în sânge.

H. H. Snell

SĂMÂNȚA BUNĂ

A murit și bogatul și l-au îngropat. Pe când era el în Locuința Morților, în chinuri, și-a ridicat ochii, a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui.

Luca 16.22,23



Cinci minute după moarte (1)

Ce vor însemna pentru dumneavoastră primele cinci minute după moarte? Gândurile despre viață și despre moarte, despre Dumnezeu, despre Hristos, despre salvare, despre iad și soarta veșnică a omului neîntors la Dumnezeu, toate acestea vă vor apărea atunci într-o cu totul altă perspectivă decât cea de până acum. Atunci veți recunoaște că învățăturile Bibliei despre aceste lucruri sunt adevărate.

În aceste prime cinci minute după moarte, cel care în timpul vieții lui a refuzat să primească vestea lui Dumnezeu despre salvarea în Isus Hristos va constata îngrozit că acum este prea târziu.

Biblia spune clar că, pentru oamenii care în timpul vieții nu s-au întors la Dumnezeu, nu mai este posibilă salvarea după moarte. Moartea nu aduce o schimbare în relația omului cu Dumnezeu. Prin moarte, nimeni nu este curățit de răul pe care l-a făcut în viața lui. Moartea n-ar putea să facă așa ceva, pentru că ea este desprinderea sufletului de trup, de mădularele prin care sufletul a lucrat. Aceste mădulare sunt foarte strâns legate de suflet, dar și foarte diferite față de el. Gândurile, conștiința și simțurile sunt independente de mădularele care, prin moarte, trec în putrezire.

Urechile noastre, ochii noștri, mâinile noastre și așa mai departe, toate acestea trec în putrezire odată ce apare moartea. Însă chiar dacă toate părțile componente ale trupului omului sunt deconectate, prin moarte, totuși sufletul există mai departe și poate să gândească, să simtă, să se bucure sau să se teamă. Sufletul nu este sudat de trup, tot așa cum trupul nu este sudat de haine.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU VORBEȘTE PRIN GÂNDURILE NOASTRE – Fundația S.E.E.R. România

„Voi aţi primit ungerea din partea Celui Sfânt, şi ştiţi orice lucru” (1 Ioan 2:20)


Ai purtat vreodată o conversație cu cineva în mintea ta? Așa-i că ai jucat când rolul unuia, când rolul celuilalt? Deci, gândește-te la următorul lucru: dacă poți avea o conversație cu tine însuți în mintea ta, nu crezi că și Dumnezeu poate avea o conversație cu tine în mintea ta? Dar aici intervine următoarea problemă: mințile noastre nu sunt demne de încredere, deoarece le-am poluat cu multă mizerie. Și de aceea, noi ne îndoim de capacitatea Sa de a ne vorbi prin gândurile noastre. Când Dumnezeu te răscumpără, El începe să-ți înnoiască mintea (vezi Romani 12:2).

Apostolul Pavel scrie: „Cine a cunoscut gândul Domnului, ca să-I poată da învăţătură?” Noi însă avem gândul lui Hristos.” (1 Corinteni 2:16). Ai înțeles? Când Dumnezeu te mântuie, El începe să-Și planifice și să Își transmită intențiile prin tine. El vorbește prin numeroase și diferite canale – mintea ta este doar unul dintre ele. Biblia spune: „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Să remarcăm sintagma „voința și înfăptuirea.” De fapt, Dumnezeu îți va direcționa voința și va crea în tine dorința de a face ceea ce Îi face Lui plăcere. Și în călăuzirea Sa găsim perseverență.

Când ai dorința de a face ceva și acel ceva tot revine în mintea ta, cu siguranță Dumnezeu vrea să-ți vorbească. De aceea este crucial să-ți monitorizezi mintea și să evaluezi gândurile pe care le întreții. Domnul Isus a zis: „voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus” (Ioan 15:3). Curăță-ți mintea în fiecare zi prin Cuvântul lui Dumnezeu, și rămâi pe frecvență pentru a auzi ce-ți spune El!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 8:31-36; 9:1-4


În timpul primei întoarceri în Ierusalim, Cirus înmânase iudeilor repatriaţi un număr dintre vasele Casei lui Dumnezeu. Nici Ezra, nici însoţitorii lui n-au plecat cu mâinile goale. Împăratul şi anturajul său, ca şi israeliţii care au rămas în exil, au dat daruri pentru templu.

Cu această bogăţie care ar fi putut atrage jefuitori, firava caravană fără escortă (dar protejată de mâna bună a lui Dumnezeu) a ajuns la Ierusalim. Prima lor preocupare este să înmâneze preţioasa încărcătură preoţilor responsabili. Apoi „repede”, în acord cu ordinul pe care-l primiseră (7.17), aduc sacrificii.

Să ne gândim la „talanţii” care ni s-au încredinţat pentru drum (Matei 25.15). Ce valoare adăugăm noi tuturor acestor daruri pe care ni le-a acordat Domnul: sănătate, inteligenţă, memorie şi, mai presus de toate, Cuvântul Lui? Când vom ajunge în cetatea cerească, totul va fi cântărit şi numărat la scara de valori a sanctuarului (vezi v. 33; Luca 12, sf. v. 48).

Totuşi, întoarcerea lui Ezra este umbrită  dintr-o dată de ceea ce aude despre popor. Astfel, asistăm la o scenă de durere şi de lacrimi. „Râuri de apă curg din ochii mei, pentru că nu se păzeşte legea Ta” spune psalmistul (Ps. 119.136).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: