Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the category “Romanian devotionals”

3 Iulie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Fericitul și singurul Stăpânitor, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, El care singur are nemurirea, locuind într-o lumină de care nu te poți apropia, pe care niciun om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea; Lui fie onoare și putere eternă! Amin.

1 Timotei 6.15,16


Doxologiile din Noul Testament (9) – Fericitul Stăpânitor

Prima Epistolă a lui Pavel către Timotei începe și se încheie cu câte o doxologie, fiecare dintre ele preamărind atributele lui Dumnezeu (1.17 și 6.15,16). Totuși, doxologia din acest capitol nu vine ca un răspuns la harul lui Dumnezeu, ca în capitolul 1, ci este în contextul unui apel solemn către „omul lui Dumnezeu” (versetul 11).

Pavel îl îndeamnă pe Timotei – și, astfel, pe oricine aspiră să fie un om al lui Dumnezeu – să urmărească sfințenia și să lupte lupta cea bună a credinței. El trebuia să facă „acea frumoasă mărturisire” înaintea oamenilor (6.11,12). Cu toții trebuie să fim martori pentru Hristos într-un fel sau altul, însă unii dintre noi sunt chemați să dea o mărturie publică clară înaintea oamenilor, iar Pavel l-a îndemnat pe Timotei în chiar această privință. El Îl prezintă pe Domnul Isus ca model al acestui lucru, amintind de frumoasa mărturie dată de Domnul înaintea lui Pilat. Hristos este întotdeauna Modelul nostru în slujire și în mărturie. Apostolul l-a îndemnat pe Timotei să păzească această poruncă într-un fel lipsit de pată, până la arătarea lui Hristos (6.14). Nu se face aici referire la răpire, ci la venirea în glorie a lui Hristos. La arătarea Sa vor fi făcute publice lucrările și răsplătirile noastre.

Niciun om nu-L poate vedea pe Dumnezeu, care locuiește „într-o lumină de care nu te poți apropia”, însă Domnul Isus Hristos va manifesta gloriile lui Dumnezeu înaintea universului, la arătarea Sa, care va fi făcută la timpul potrivit, aceasta însemnând că Dumnezeu are un timp exact când acest lucru se va întâmpla. Hristos este „fericitul Stăpânitor”, „Împăratul împăraților și Domnul domnilor”. El a înviat dintre morți și va manifesta gloriile Dumnezeului nevăzut, Căruia „fie onoare și putere eternă”. Lumea va intra în curând sub stăpânirea acestui minunat și glorios Stăpânitor. Până atunci, să ne închinăm Lui și să-L onorăm!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când îți întorci privirile spre El, te luminezi de bucurie.

Psalmul 34.5


Să privim la Isus Hristos

Preocuparea cu Domnul Isus ne face fericiți pe calea credinței. Citind Biblia, Îl descoperim pe Mântuitorul nostru și, privind la El cu ochii inimii, ne bucurăm de gloria Sa.

În Luca 2.7 Îl vedem pe Isus, Copilaș înfășat în scutece și pus într-o iesle. Suntem uimiți de adânca înjosire a Fiului lui Dumnezeu, care a venit la noi pe pământ ca Om smerit.

Când citim cele patru evanghelii, Îl vedem pe Domnul Isus întâmpinând pe fiecare om cu bunăvoință și cu dreptate. El nu a rostit niciodată un cuvânt în plus sau în minus. Nici lingușirea și nici dușmănia nu L-au putut abate de la comportamentul Său desăvârșit.

La cruce vedem harul Său care îi iartă pe dușmani și îl salvează pe tâlharul plin de remușcări. Adesea suntem mișcați că El a suportat pentru noi dureri adânci, de nepătruns, în judecata din partea lui Dumnezeu.

În ziua învierii Îl privim în mijlocul ucenicilor Săi spunându-le: „Pace vouă!” (Ioan 20.19). El, Biruitorul de pe Golgota, i-a trimis apoi cu mesajul harului la toți oamenii.

Dacă privim prin credință la cer, Îl vedem pe Isus Hristos șezând la dreapta lui Dumnezeu. Tatăl I-a dat această onoare. În curând, Domnul va reveni și ne va lua la Sine în slavă.

„Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu” (Fapte 7.56).

Citirea Bibliei: Daniel 3.19-30 · Psalmul 39.7-13

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NUMELE SPUNE TOTUL (3) – Fundația S.E.E.R. România

„…Staţi pe loc şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul…” (Exodul 14:13).


Astăzi vom vorbi din nou despre numele lui Dumnezeu Iahve-Nissi: „Domnul este steagul meu”. Nu ne vine ușor să renunțăm la propriile eforturi și lupte, și să-L lăsăm pe Dumnezeu să lupte în locul nostru. Când facem asta, avem impresia că renunțăm sau că suntem iresponsabili. Gândirea oamenilor obișnuiți spune în felul următor: „Nu sta degeaba, fă ceva!” Uneori suntem ca un om care se îneacă și nu se poate opri să nu se agațe de salvatorul său. Alteori ne imaginăm că altcineva are nevoie de ajutorul nostru și, în consecință, ajungem să-i facem salvarea aproape imposibilă… ba chiar devenim cel mai mare coșmar al său! Însă doar pentru că Dumnezeu luptă în locul nostru nu înseamnă că noi nu suntem implicați. Partea cea mai grea în respectarea ordinului „stați pe loc și veți vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul” este că facem confuzie între „a sta pe loc” și „a nu face nimic” (sau a fi superficiali în ceea ce facem). Teama spune: „Mișcă-te, fă ceva!” Credința spune: „Stai liniștit și crede! Lasă-L pe Dumnezeu s-o facă!”

Cam la această distanța de „a nu face nimic” poți ajunge. Este credință la cel mai înalt nivel!

„Și atunci de ce avem nevoie de armură spirituală, dacă noi nu luptăm?” – întrebi tu. Bună întrebare! Apostolul Pavel a spus: „Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţinea piept împotriva uneltirilor diavolului.” (Efeseni 6:11). Să observăm faptul că noi purtăm armura lui Dumnezeu, nu pe a noastră. Noi trebuie să rezistăm, nu să luptăm. „Armele cu care ne luptăm noi, nu sunt supuse firii pământeşti…” (2 Corinteni 10:4).

Metodele omenești stau în calea lui Dumnezeu; abilitățile fizice sunt inutile împotriva forțelor spirituale. Larva de libelulă, de pe fundul iazului, poate să fie o larvă bine dezvoltată și viguroasă, însă odată ce se transformă în libelulă, calitățile vieții de larvă nu o vor ajuta să ducă o viață aeriană. Așadar, dacă odinioară ne-am încrezut în propriile noastre forțe omenești, de-acum înainte ne vom încrede numai în Iehova-Nissi. Amin?!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ioan 1:35-51


Umblarea lui Isus (şi nu numai semnul de sus: v. 33) umple inima lui Ioan de convingere şi de bucurie (v. 36). Acestea sunt lucrurile care vorbesc întotdeauna altora! Cei doi ucenici ai lui Ioan Îl aud pe Isus şi I se alătură. Îl urmează şi rămân în compania Sa, privilegiu de care ne putem bucura şi noi acum, potrivit promisiunii Sale (Matei 28.20). Andrei ne dă încă un exemplu: îl aduce la Isus pe „fratele său, Simon”. Înainte de a plănui vreo activitate pe care să o facem, să ne gândim la cei apropiaţi ai noştri care încă nu-L cunosc pe Domnul. Andrei este un ucenic şters (retras, modest). Lucrarea sa însă din acea zi va avea consecinţe deosebit de importante, pentru că fratele său, Simon, va deveni apostolul Petru. Filip aude chemarea Domnului şi, la rândul său, îi vorbeşte lui Natanael despre acest Nazarinean care nu este altul decât Mesia cel promis. Niciun argument nu are însă greutatea acestei invitaţii: „Vino şi vezi!”.

Câte nume şi titluri grandioase preamăresc, în acest capitol, gloriile eterne actuale sau viitoare ale Domnului Isus Hristos: Cuvântul, Viaţa, Lumina, singurul Fiu din sânul Tatălui, Mielul lui Dumnezeu, Învăţătorul, Mesia sau Hristosul, adevăratul Nazarinean, Împăratul lui Israel şi Fiul Omului!

2 Iulie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am contemplat și ce au pipăit mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții …

1 Ioan 1.1


Ioan își începe prima epistolă cu o prețioasă declarație despre gloria Persoanei lui Hristos, accentuând faptul că taina sfântă a divinității și a umanității, care au fost în mod perfect unite în Cel Binecuvântat, este deasupra oricărei puteri a omului de a o defini sau de a o înțelege. Expresia „de la început” nu merge înapoi până în eternitatea trecută, așa cum o găsim în Evanghelia Sa, nici până la începutul creației, așa cum o găsim în Geneza 1. Aici ea face referire la începutul sfânt al revelării personale a lui Dumnezeu pe pământ – la întruparea Domnului Isus. Aceasta nu a fost o viziune de moment, nici o apariție pasageră a divinității, ci revelația reală și eternă a lui Dumnezeu, care și-a avut începutul prin întruparea Domnului Isus.

Apostolii au dat o mărturie deplină cu privire la acest lucru. Ei L-au auzit, iar El a vorbit cum nimeni altul n-o mai făcuse. Ei L-au văzut cu ochii lor, și cât de atent trebuie să-L fi studiat ei! Cum ar fi putut să n-o facă? Ei au avut privilegiul chiar să-L atingă – „ce au pipăit mâinile noastre”. Avem aici mărturia majorității simțurilor noastre naturale. Realitatea umanității Sale a fost pe deplin dovedită.

Unii îndrăznesc să folosească adevărul umanității Sale reale și depline ca pe un argument că, în consecință, El nu putea fi Dumnezeu. Cât de ticăloase și de corupte sunt astfel de sugestii! Acesta este motivul pentru care unul dintre mărețele Sale nume în Dumnezeire este introdus aici: „Cuvântul vieții” – Cuvântul care era la început cu Dumnezeu și care era Dumnezeu (Ioan 1.1). Noi folosim cuvinte pentru a ne exprima gândurile – Hristos este Cuvântul vieții, expresia gândurilor lui Dumnezeu, expresia vieții Dumnezeului etern, acum manifestată într-o formă umană binecuvântată.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci dacă, fiind vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult, fiind împăcați, vom fi mântuiți prin viața Lui.

Romani 5.10


A salvat viața unui dușman

În timpul Războiului de Independență al Statelor Unite ale Americii, în Pennsylvania trăia predicatorul Peter Miller. Acesta era foarte apreciat în comunitatea lui, însă avea un vecin care îl ura și îl insulta. Într-o zi, acest vecin a fost acuzat de trădare a țării, a fost arestat și condamnat la moarte în orașul Philadelphia. Când condamnarea a fost făcută cunoscut, Miller s-a dus imediat la generalul Washington, ulterior primul președinte al SUA, și a pledat energic pentru candidatul la moarte. Dar Washington i-a răspuns: „Îmi pare rău, însă nu pot să-l grațiez pe prietenul dumneavoastră”. — „Prietenul meu?”, a exclamat Miller. „Acest bărbat este cel mai mare dușman pe care îl am pe lume!” — „Poftim?”, a întrebat mirat Washington. „Ați venit pe jos șaizeci de mile să salvați viața unui dușman? Atunci lucrurile stau cu totul altfel. Pentru binele dumneavoastră, el va fi grațiat.”

Miller a primit documentul de grațiere și a pornit pe jos încă cincisprezece mile, pentru a opri execuția programată în seara acelei zile. A ajuns tocmai la timp acolo. Condamnatul l-a recunoscut și i-a spus cu amărăciune: „Ei, Miller, ai venit de la așa depărtare să te răzbuni și să mă vezi spânzurat?”. Cât de mirat a fost acesta, când Miller i-a arătat documentul care îi dăruia viața!

Mult mai mare este dragostea lui Dumnezeu prin care El le dă dușmanilor Săi har și viață!

Citirea Bibliei: Daniel 3.1-18 · Psalmul 39.1-6

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NUMELE SPUNE TOTUL (2) – Fundația S.E.E.R. România

„…Nu vă temeţi… căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu”. (2 Cronici 20:15)


Biblia redă o împrejurare când poporul Israel a fost amenințat de armata lui Amalec, iar Dumnezeu le-a făcut parte de o victorie răsunătoare. Înțelegând că Dumnezeu luptă în locul lor, Moise a zidit un altar închinat lui Iahve-Nissi: „Domnul este steagul meu” (vezi Exodul 17:15). Planul lui Dumnezeu nu a fost niciodată ca noi să ne ducem bătăliile singuri.

Biblia spune: „Domnul este un războinic viteaz…” (Exodul 15:3). „Domnul Se va lupta pentru voi…” (Exodul 14:14). „Nu vă temeţi… căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu.” (2 Cronici 20:15) Ființe umane limitate, noi ajungem repede la epuizare încercând, neîncetat, să luptăm prin propriile noastre forțe. Ne angajăm într-un cerc vicios al pocăinței, hotărârii, luptei, înfrângerii, descurajării și pocăinței repetate. Singurul conflict spiritual pe care-l putem câștiga vreodată este cel în care Dumnezeu luptă pentru noi. El nu Se așteaptă ca noi să câștigăm lupta, ci ca să-L lăsăm pe El s-o câștige în numele nostru.

„Dar nu trebuie să luptăm și noi?” întrebi tu. Ba da, trebuie să ducem „lupta cea bună a credinței…” (1 Timotei 6:12). Lupta noastră nu este una care să implice efort epuizant, ci este o luptă a credinței. Întrebare: „Ar trebui să ne luptăm și noi așa cum a făcut-o Iacov?” Dar Iacov nu a câștigat prin luptă, victoria lui a constat în faptul că S-a predat lui Dumnezeu. Ai obosit luptându-te? Ai ajuns la capătul puterilor? Atunci te afli chiar unde dorește Dumnezeu să fii! Renunță să te mai zbați, și acceptă că Iahve-Nissi va învinge în numele tău, căci „nu tu vei lupta, ci Dumnezeu”!

Ridică-te și declară asemenea apostolului Pavel (2 Corinteni 12:10): „când sunt slab, atunci sunt tare”.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ioan 1:19-34


Nu povara păcatelor era aceea care-i conducea pe aceşti delegaţi ai iudeilor la Ioan Botezătorul, ci mai degrabă curiozitatea şi dorinţa de a-şi forma o părere; poate chiar şi o oarecare îngrijorare. Ancheta lor îi dă totodată ocazia lui Ioan de a-şi transmite mesajul (comp. cu 1 Petru 3.15b). Însă nu despre sine le va vorbi el câte ceva (v. 22). El însuşi nu este decât un simplu glas. Este „trimis de la Dumnezeu ~ ca să mărturisească despre lumină (v. 68). Într-un anumit sens, toţi cei răscumpăraţi sunt chemaţi să dea mărturie despre lumină şi, întâi de toate, umblând „ca nişte copii ai luminii” (Efeseni 5.8). În ei înşişi, ei nu sunt nimic, doar instrumente prin intermediul cărora Hristos, Lumina morală a lumii, trebuie să fie manifestat.

Dumnezeu i-a dat mai dinainte slujitorului Său repere despre cum avea săL recunoască pe Acela pe care era însărcinat săL desemneze. „Iată Mielul lui Dumnezeu” (v. 29), strigă Ioan de îndată ce apare Isus. Dumnezeu S-a îngrijit de o jertfă sfântă care să înlăture păcatul lumii. Ea fusese aşteptată încă de la cădere şi anunţată atât prin profeţi, cât şi prin imaginile vechiului legământ (Isaia 53; Exod 12.3). Şi ce jertfă! Mielul lui Dumnezeu nu este altul decât Fiul lui Dumnezeu (v. 34).

1 Iulie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!

2 Timotei 2.19


Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, niciun copil sau slujitor al Său nu este obligat, nici măcar pentru o oră, să rămână în legătură cu ceea ce este greșit! Oricine rostește Numele lui Hristos să se depărteze de fărădelege. Dar cum cunoaștem ce este fărădelegea? Prin Cuvântul lui Dumnezeu. Orice este contrar Scripturii, fie în morală, fie în doctrină, este fărădelege, iar eu trebuie să mă depărtez de ea, indiferent de prețul care trebuie plătit. Acesta este un lucru individual – „oricine”; „cel care are urechi de auzit”; „celui care biruie”; „dacă un om aude glasul Meu”.

Acesta este punctul important. Să remarcăm și faptul că este glasul lui Hristos. Nu este glasul unui om bun; nu este glasul Bisericii, nici al părinților, nici al unui consiliu general, ci glasul Preaiubitului nostru Domn și Stăpân. Acesta este glasul conștiinței individuale, aflate în legătură directă și vie cu glasul lui Hristos, cu Sfânta Scriptură, Cuvântul viu și etern al lui Dumnezeu.

Dacă ar fi doar o chestiune de conștiință, de judecată sau de autoritate omenească, ne-am trezi, dintr-odată, aruncați într-o incertitudine fără speranță, întrucât ceea ce un om ar putea socoti că este nelegiuire, altul ar considera că este corect. Trebuie să fie fixate standarde pentru a înainta, o autoritate supremă de la care nu se poate face rabat; și – binecuvântat să fie Dumnezeu! – există o asemenea autoritate. Dumnezeu a vorbit; El ne-a dat Cuvântul Său; datoria noastră, înaltul nostru privilegiu, siguranța noastră morală și adevărata noastră bucurie, toate depind de ascultarea de Cuvânt, nu de interpretarea omenească a Cuvântului, ci de Cuvântul însuși. Acest lucru este de toată importanța. Nu trebuie să așezăm nimic, absolut nimic, între conștiința omenească și revelația divină.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Lucrarea fiecăruia va fi dată pe față, ziua o va face cunoscut.

1 Corinteni 3.13


Tabloul înfrumusețat

Câțiva turiști se plimbau pe străzile Parisului. La un colț de stradă s-au oprit și au privit la un artist care picta portretul unei femei. După ce artistul și-a încheiat lucrarea, clienta a plecat bucuroasă cu tabloul. Una dintre turiste i-a spus pictorului: „Portretul făcut de dumneavoastră a fost mult mai frumos decât realitatea”. – „Ah, doamnă”, a replicat pictorul zâmbind, „dacă nu ar fi așa, nimănui nu i-ar mai trebui un portret. Întotdeauna, în tablou, persoana trebuie să arate mai tânără și mai fermecătoare, altfel nu l-ar lua nimeni. Din acest punct de vedere, oamenilor le place să fie păcăliți”.

Omului îi place să fie flatat nu numai cu privire la exteriorul său, ci și cu privire la interiorul său. Și astfel este mulțumit cu sine însuși și consideră că și Dumnezeu ar trebui să fie mulțumit cu el. Dar Dumnezeu ne spune în Cuvântul Său: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos [pe Dumnezeu] și Cuvântul Lui nu este în noi” (1 Ioan 1.8,10).

Oamenii care afirmă că n-au păcătuit au o părere înaltă despre ei. Dar autoînșelăciunea lor va avea urmări grave. Mult mai înțelept ar fi să recunoască realitatea și să facă ceea ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate” (1 Ioan 1.9).

Citirea Bibliei: Daniel 2.31-49 · Psalmul 38.12-22

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NUMELE SPUNE TOTUL (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Ca să ştie că numai Tu… eşti Cel Prea Înalt pe tot pământul.” (Psalmul 83:18).


Ne vom opri câteva zile asupra unora dintre numele lui Dumnezeu. Israeliții Îl numeau pe Dumnezeu Iahve, nume care credeau ei că I se potrivește, deoarece El este inexplicabil. Numele înseamnă „Cel ce există în Sine”; „Eu sunt Cel ce sunt” – S-a prezentat Domnul în Exodul 3:14. El a existat înainte de toate lucrurile. El este Creatorul tuturor lucrurilor și o ființă extraordinară, de nedescris. El este prezent, accesibil și aproape de cei care-L caută. Dar pentru unii, este o ființă aparent impersonală și care nu poate fi cunoscută. Cu toate acestea, Dumnezeu a dorit și dorește ca fiecare să-L cunoaștem în mod direct și personal, așa că în Sfânta Scriptură, El a adăugat mai multe nume, alături de Iahve, rezultând cuvinte-portret care ne ajută să-L înțelegem și să ne raportăm la El. Iudeii au descoperit adevărul acestor redări precise în timpul perioadelor de criză și de necaz. Ele te vor încuraja și pe tine la vreme de nevoie. Astăzi vom vorbi despre: Iahve-Iire („Domnul va purta de grijă” – vezi Geneza 22:14). Avraam era pe punctul de a-și sacrifica fiul, când Dumnezeu l-a oprit și a oferit un miel de jertfă în locul lui Isaac. Drept răspuns la lucrul acesta, Avraam L-a numit pe Dumnezeu: „Iahve-Iire, Domnul care vede și poartă de grijă.” Dar această situație nu i se aplică doar lui Avraam.

Noul Testament face referire la numeroase atribute ale Domnului care vede nevoile noastre și care ne dă răspunsuri. Domnul Isus a spus: „Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.” (Matei 6:32). La fel ca un părinte grijuliu și atent, Dumnezeu vede nevoile copiilor Săi înainte ca ei să-și dea seama de ele, și le oferă soluția. Înainte să li se strice „încălțămintea,” Tatăl observă și le oferă „încălțăminte” nouă. Ei nu trebuie întotdeauna să ceară, să negocieze sau să insiste. Iar dacă te întrebi de ce nu primești de fiecare dată ce ai cerut, gândește-te că Dumnezeu știe care este adevărata ta nevoie, iar tu nu știi!

Gândește-te puțin: Este posibil ca adevăratele tale nevoi să rămână neîmplinite, câtă vreme Îl ai pe Dumnezeu ca Tată? Nu! Așadar, să nu uiți că Iahve-Iire vede nevoile tale și „va purta de grijă”.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ioan 1:1-18


„Singurul Fiu” făcânduL cunoscut pe Tatăl ~ astfel poate fi rezumată această evanghelie (v. 18; vezi 1 Ioan 4.9). Primul verset deja, în care fiecare termen trebuie bine cântărit, Îl prezintă ca fiind Cuvântul, o Persoană eternă, distinctă de Dumnezeu, şi totuşi Dumnezeu. Cât de departe ne pot purta în trecut gândurile noastre, Cuvântul era (Psalmul 90.2). Acest Cuvânt creator însă, unica sursă de viaţă şi de lumină, nu ni se adresează din înălţimea cerului; nu, ci a venit în lume (v. 9), supunându-Se limitelor noastre de spaţiu şi de timp. Ce taină de nepătruns: „Cuvântul S-a făcut carne” (v. 14; 1 Timotei 3.16)! Şi n-a venit ca un mesager grăbit, care se întoarce repede la cel care la trimis. El „a locuit” (Şia făcut cortul) în mijlocul nostru, fără totuşi a înceta vreodată să fie „în sânul Tatălui” (v. 18). Tot ceea ce este Dumnezeu prin însăşi natura Sa: dragoste şi lumină (har pentru inima păcătosului şi adevăr pentru conştiinţa acestuia), s-a apropiat de noi şi a strălucit în această Persoană minunată. Întunecimile morale ale omului n-au înţeles însă adevărata lumină (v. 5). Lumea nu şia cunoscut Creatorul. Ai Săi nu Lau primit pe Mesia al lor (v. 11). Cât despre tine, cititorule, Lai primit? Dacă răspunsul tău la această întrebare este da, atunci eşti un copil al lui Dumnezeu (v. 12; Galateni 3.26).

30 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

„Nu te teme, vierme al lui Iacov, voi, bărbați ai lui Israel! Eu te voi ajuta”, zice Domnul și Răscumpărătorul tău, Sfântul lui Israel.

Isaia 41.14


Aceste cuvinte, „vierme al lui Iacov”, vorbesc despre slăbiciune, despre ceva nesemnificativ și nevrednic; totuși, acest „vierme” ocupă gândurile lui Dumnezeu și se bucură de compasiunea Lui, având siguranța că va fi ajutat de El.

Uneori poate suntem apăsați de necazuri, ori amărâți, simțind cât de căldicică este dragostea noastră, cât de fragilă este hotărârea noastră și cât de sărmană este slujirea noastră. Totuși, Dumnezeul nostru Se apropie de noi și Își aduce întotdeauna aminte că suntem copiii Lui preaiubiți. Gândurile Sale față de noi sunt „gânduri de pace, și nu de rău” (Ieremia 29.11).

Remarcăm în acest verset mesajul Său de mângâiere: „Nu te teme”, precum și promisiunea Sa: „Eu te voi ajuta”; de asemenea, garanția că promisiunea va fi împlinită, fiindcă Cel care promite este nimeni altul decât Iahve. Domnului Îi place să fie aproape de cei ai Săi, atunci când ei suferă și se află în slăbiciune. Avem siguranța că El „nu va rupe trestia frântă și nu va stinge mucul care fumegă” (Isaia 42.3). Da, omul ar face aceste lucruri – el ar strivi viermele sub piciorul său și s-ar descotorosi de un suflet zdrobit și care își simte păcatul. Domnul însă nu procedează niciodată așa! Gândurile Lui nu sunt gândurile noastre și căile Lui nu sunt căile noastre (Isaia 55.8). „El va scăpa pe săracul care strigă și pe întristatul care n-are ajutor” (Psalmul 72.12).

Dumnezeu Își desăvârșește puterea în slăbiciune. „Când sunt slab”, spune apostolul Pavel, „atunci sunt tare” (2 Corinteni 12.10). Fie ca toți să umblăm în puterea Domnului, care spune: „Eu te voi ajuta”, crezând că El are putere pentru toate dificultățile și necazurile pe care le-am putea întâlni aici, pe pământ!

J. R. MacDuff

SĂMÂNȚA BUNĂ

Din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.

Geneza 2.17


Când a murit Adam?

Oare este o contradicție? Adam a ajuns la 930 de ani. Cum se face atunci că Dumnezeu i-a spus că, în ziua în care va mânca din pomul cunoștinței, va muri?

Prietenul meu Cristian a tăiat din grădina lui un trandafir mirositor, l-a așezat într-o vază în casă și l-a îngrijit zilnic cu apă. A treia zi a venit un vizitator și a spus că trandafirul arată de parcă tocmai atunci a fost tăiat din grădină. La scurt timp, primele petale au început să se încrețească abia vizibil la margine; mai târziu, una a căzut. Trandafirul arăta încă frumos. Dar după aceea au căzut toate petalele una după alta și curând nu s-a mai văzut deloc viață în planta despuiată și veștedă.

Să ne întrebăm: Când a murit trandafirul? Doar când s-a veștejit de tot? Sau oare când a căzut prima petală? Sau când s-a încrețit prima petală? Sau când a venit vizitatorul și nu a observat nimic? Fără îndoială, trandafirul a murit mult mai devreme, când Cristian l-a tăiat din grădină și astfel l-a îndepărtat de la sursa de viață. Tot așa este și cu omul. Adam a murit când păcatul l-a despărțit de Dumnezeu. Moartea înseamnă despărțire de Dumnezeu. De aceea, pentru Dumnezeu, de când a intrat păcatul în lume, omul este „mort în greșelile și în păcatele” sale (Efeseni 2.1). Dar prin nașterea din nou, „din apă și din Duh”, prin credința în Fiul lui Dumnezeu, oricine primește viață nouă, veșnică.

Citirea Bibliei: Daniel 2.17-30 · Psalmul 38.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PRACTICĂ STĂPÂNIREA DE SINE! – Fundația S.E.E.R. România

„Păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor…” (Romani 6:12).


Apostolul Pavel a lăsat scris: „Socotiţi-vă morţi faţă de păcat, şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Hristos, Domnul nostru. Deci, păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, şi să nu mai ascultaţi de poftele lui. Să nu mai daţi în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca nişte unelte ale nelegiuirii; ci daţi-vă pe voi înşivă lui Dumnezeu…” (Romani 6:11-13).

Dacă nu ești atent, trupul tău te va conduce pe căi greșite. Nu pentru că el este rău, ci pentru că are anumite pofte care sunt mereu gata să răspundă la stimulii din jur, care sunt teribil de ispititori și amăgitori, și care aduc satisfacție de moment. Chuck Swindoll spunea: „Viața de pe pământ nu este altceva decât o înșiruire de clipe. Și eu nu doresc ca mărturia mea pentru Isus Hristos să se destrame din cauza unei singure clipe în care am făcut pe plac poftelor trupești. Nu vreau ca vreun moment de mânie, sau de mândrie, ori de poftă, să arunce vreo umbră asupra unei vieți întregi de umblare cu Domnul. Sincer să fiu, mă tem de această posibilitate. Dar, știți ceva? Chiar vreau să mă tem de această posibilitate. Când nu mă mai tem de ea – mă aflu într-un pericol real!”

Așadar, cum trebuie să răspunzi poftelor trupești? Singura cale este să faci din Cuvântul lui Dumnezeu codul tău de conduită și să refuzi orice compromis. Și dacă ai nevoie de un model, nu vei găsi altul mai bun decât Domnul Isus. El a spus: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine…” (Matei 16:24). Încearcă și caută o oportunitate de a te lepăda de tine însuți într-un domeniu mărunt, și vei fi surprins să descoperi cât de greu este! Iar răsplata vine atunci când va trebui să te lepezi de tine într-un moment important al vieții, dar care va avea un preț foarte mare.

Așa că, practică stăpânirea de sine!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 24:36-53


Domnul ar fi putut să Se înalţe la cer în momentul învierii Sale. Dar dorea să-i întâlnească din nou pe iubiţii Săi ucenici (Ioan 16.22); voia să le dea o dovadă nu numai a faptului că era viu, ci şi că a rămas Om pentru totdeauna, acelaşi Isus pe care Îl cunoscuseră, Îl urmaseră şi-L slujiseră aici, jos. Dragi copii ai lui Dumnezeu, Acela pe care-L vedem în cer nu este numai „un duh” (v. 37), nici numai un „străin” (v. 18) pentru inimile noastre. Este Isus al Evangheliilor, Fiul Omului, cum ni L-a prezentat Luca, Mântuitorul cel tandru, pe care vom fi învăţat încă pe pământ să-L cunoaştem şi să-L iubim.

„Trebuie”, „trebuia”, „nu trebuia?” (v. 7,26,44,46). Tot planul lui Dumnezeu trebuia să se împlinească prin suferinţele lui Hristos, dar şi prin gloriile Sale.

Domnul Isus alege ca Betania să fie locul din care El îi va părăsi pe ai Săi. El îi aşază astfel, în chip simbolic, pentru timpul absenţei Sale, pe un nou teren, în afara sistemului iudaic (v. 50): terenul vieţii celei noi şi al comuniunii (Ioan 12.1).

Cel din urmă cuvânt al Domnului este o promisiune (v. 49), iar cel din urmă gest al Său, o binecuvântare (v. 50). El a plecat, dar inima alor Săi este plină de atunci încoace de bucurie şi de laudă. Ca obiecte ale aceleiaşi iubiri, să-L celebrăm şi noi pe Dumnezeul nostru, pe Tatăl nostru, şi ne vom bucura întrun Mântuitor desăvârşit.

29 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul Dumnezeu a strigat pe om și i-a zis: «Unde ești?» … Ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit să nu mănânci?

Geneza 3.9,11


Adesea se manifestă mult faliment și multă confuzie în familia creștină, deoarece acela care este soț și tată nu și-a ocupat locul său de cap al casei și eșuează în datoria pe care o are față de Dumnezeu. Dumnezeu așteaptă de la tată, în special, să vegheze asupra familiei și asupra casei și să o conducă potrivit cu Cuvântul și cu gloria Sa. Copiilor nu trebuie să li se îngăduie să facă ceea ce le place. Una dintre calitățile pe care trebuia să le aibă episcopul sau supraveghetorul peste adunarea lui Dumnezeu era să își conducă bine casa și să aibă copiii în supunere cu toată demnitatea (1 Timotei 3.4).

Uneori se întâmplă în unele familii că cea care este soție și mamă își părăsește locul de supunere și își asumă conducerea casei, dirijând familia pe căi care nu sunt ale Domnului. Oricât de tristă și de dificilă poate fi o astfel de situație, cel care este soț și tată nu are scuze înaintea Domnului, în ce privește responsabilitatea neasumată cu privire la umblarea familiei lui. Dacă vom privi atent capitolele 2 și 3 din Geneza, vom descoperi un principiu important cu privire la acest subiect. Întâi a fost creat Adam, după aceea a fost creată și Eva, care i-a fost dată să fie cu el, ca un ajutor potrivit. Lui Adam i s-a poruncit să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului (Geneza 2.17). Satan a venit la Eva și a reușit să o facă să ia și să mănânce din pomul oprit, iar apoi ea a dat și soțului ei care era cu ea (Geneza 3.6). În primul păcat comis de omenire, ordinea lui Dumnezeu a fost inversată. În loc ca femeia să fie cu bărbatul și ca el să conducă, ea a luat conducerea în neascultare față de Dumnezeu, iar bărbatul a urmat-o în păcat.

Acum să observăm felul în care Dumnezeu lucrează cu neascultarea și cu dezordinea. Domnul nu a chemat-o pe Eva ca să o întrebe dacă ea a mâncat din pomul oprit, deși ea a fost prima care a făcut acest lucru. Nu, ci Domnul l-a chemat pe Adam, care era capul, pentru că lui îi dăduse poruncă să nu mănânce și pe el l-a considerat responsabil pentru această încălcare a poruncii.

R. K. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Scoate întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea deslușit să scoți paiul din ochiul fratelui tău.

Luca 6.42


Să privim mai întâi la noi

Evanghelistul și misionarul Samuel Hebich își expunea fără ocolișuri subiectul pe care îl avea în atenție și se adresa oamenilor foarte direct.

Odată, o femeie religioasă a invitat-o pe vecina ei la o expunere a lui Hebich. Ea însăși nu se gândea că ar fi o păcătoasă; știa că nu este un copil al lui Dumnezeu, dar se mulțumea că era religioasă. În schimb era foarte convinsă că o păcătoasă precum vecina ei trebuia de urgență să se întoarcă la Dumnezeu.

La timpul convenit, vecina a sosit. Dar pălăria impresionantă și modernă a acesteia a îngrozit-o pe femeia religioasă. În timpul predicii privea mereu pe furiș spre pălărie. Se temea că Hebich o va lua pe vecină drept țintă și că își va arunca asupra ei temutele săgeți care îi pun pe oameni în lumina lui Dumnezeu. Dar nu a fost așa, ci Hebich i s-a adresat direct ei în timpul predicii: „De ce stai acolo și te uiți la pălăria modernă a vecinei tale și aștepți să-i vorbesc? Nu observi că tu însăți ai nevoie de mântuire la fel de mult ca și ea?”. Predicatorul lovise din plin. În aceeași zi, acea femeie religioasă a învățat să se vadă așa cum o vedea Dumnezeu. Și-a lepădat religiozitatea, și-a recunoscut păcatele în fața lui Dumnezeu și, prin credință, L-a acceptat pe Domnul Isus ca Mântuitor al ei. După aceea a putut să fie un îndrumător spre mântuire și pentru vecina ei.

Citirea Bibliei: Daniel 2.1-16 · Psalmul 37.30-40

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂRTĂȘIA FRĂȚEASCĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Haidem la Casa Domnului!” (Psalmul 122:1).


Psalmistul David a exclamat: „Mă bucur când mi se zice „Haidem la Casa Domnului!” Simți și tu același lucru pentru casa lui Dumnezeu? Și dacă nu, de ce? Apostolul Pavel scria: „Voi nu mai sunteţi nici străini, nici oaspeţi ai casei, ci sunteţi împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi proorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El toată clădirea, bine închegată, creşte ca să fie un Templu Sfânt în Domnul. Şi prin El şi voi sunteţi zidiţi împreună, ca să fiţi un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul.” (Efeseni 2:19-22). Sunt momente în care ai nevoie să stai în rugăciune, doar tu cu Dumnezeu… dar alteori vei găsi alinarea pe care o cauți numai când ești cu oamenii lui Dumnezeu. Când cei ce sunt locuiți de Duhul lui Dumnezeu se strâng laolaltă pentru rugăciune, închinare, învățătură, încurajare și slujire, Dumnezeu Se arată plin de putere între ei. Tu crești spiritual când experimentezi prezența Sa, când asculți Cuvântul Său și când stai în părtășie cu frații și cu surorile tale în Hristos. De fiecare dată când te strângi laolaltă cu alți membri ai trupului lui Hristos, îți amintești încă o dată că te afli de partea câștigătoare a baricadei. E greu să te bucuri când sărbătorești singur. Când ai ceva ce merită sărbătorit, de obicei chemi și pe alții ca să vă bucurați împreună, nu-i așa? Domnul Isus este atât de entuziasmat de victoria Sa de la cruce, încât ne cheamă laolaltă, în fiecare săptămână, ca să sărbătorim ceea ce El a împlinit pentru noi. Și sărbătoarea, celebrarea, asemenea creșterii spirituale, este un proiect de grup. Așadar, nu lipsi de la părtășia bisericii!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 24:13-35


Doi ucenici merg trişti pe drumul spre Emaus. După ce şiau pierdut speranţa pământească întrun Mesia pentru Israel, se întorc acum la câmpurile şi la treburile lor (Marcu 16.12). Misteriosul străin care li Se alătură le va schimba însă complet firul gândirii. El începe prin a se mira de lipsa lor de pricepere şi de necredinţa lor (v. 25). Acestea două merg adesea împreună. Şi de câte ori neştiinţa noastră nu rezultă din faptul că noi nu ne încredem (Evrei 11.3)! Apoi Domnul le deschide Scripturile acestor doi însoţitori de drum şi le dezvăluie în ele „cele despre El” (v. 27). Să nu uităm niciodată aceasta: cheia Vechiului Testament şi în special a profeţiilor constă în aL căuta în ele pe Isus!

Remarcaţi cum Domnul Se lasă reţinut de cei care au nevoie de El: „a intrat ca să rămână” cu aceşti doi ucenici (v. 29). Deam putea avea şi noi această experienţă! Şi mai ales atunci când suntem descurajaţi şi când împrejurările au luat o întorsătură nedorită de noi, să învăţăm în prezenţa Lui să le acceptăm aşa cum sunt. Încurajarea pe care neo dau Scripturile (Romani 15.4: „încurajarea Scripturilor”) ne va îndrepta apoi gândurile spre un Mântuitor viu şi ne va face inimile să ardă.

28 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Deși era Fiu, a învățat ascultarea din cele ce a suferit.

Evrei 5.8


Cum a fost posibil ca Cel care a creat toate lucrurile să fi trebuit să învețe ceva? Nu era El Dumnezeu și Creatorul a toate? Nu era El Cel care susținea toate lucrurile? Da, era! Totuși, este adevărat că El a învățat anumite lucruri, însă nu ca și cum nu ar fi avut nicio înțelegere a lor, ci experimentându-le în viața Sa de pe pământ, așa cum noi le experimentăm. El a trăit pe acest pământ ca Om, a suferit de foame, de sete, a fost trudit și a plâns. Ca Om deci, El a experimentat toate lucrurile pe care noi le experimentăm în viață, cu excepția păcatului, fiindcă în El nu a fost și nu este păcat (1 Ioan 3.5).

Cu toții am experimentat, în diferite forme și măsuri, durerea și suferința – o boală, o pierdere, o situație dificilă. În astfel de momente ne-am întâlnit poate cu cineva care a văzut durerea noastră și a dorit să ne consoleze, dar care, foarte probabil, n-a trecut niciodată prin acel lucru. Tendința noastră este să fim iritați și să spunem: «Nu știi tu ce simt eu!». Poate că avem dreptate, fiindcă ajutorul pe care ni-l putem da unii altora este limitat.

Domnul nostru Isus însă a devenit Om și a experimentat toate lucrurile pe care noi le experimentăm și încă mult mai multe. El a umblat printre păcătoși și a fost supus batjocurii, umilinței și urii. Cei din poporul Său I-au produs suferințe fizice pe care noi cu greu le putem înțelege. Acum, înviat și biruitor asupra morții și a locuinței morților, El poate să stea lângă noi atunci când trecem prin suferință și să ne spună: «Știu ce simți!». Da, El știe! „În ceea ce El Însuși a suferit, fiind ispitit, poate să-i ajute pe cei ispitiți” (Evrei 2.18). Da, El poate să ne mângâie în momentele de încercare, fiindcă știe prin ce trecem!

B. Prigge

SĂMÂNȚA BUNĂ

Este ceasul să vă treziți din somn … Noaptea este foarte înaintată, se apropie ziua.

Romani 13.11,12


„Un minut înainte de miezul nopții”

Ceasul Apocalipsei este un ceas simbolic inventat de oamenii de știință la începutul Războiului Rece și este setat înainte sau înapoi, arătând câte minute despart omenirea de o catastrofă de proporții globale, care ar duce la anihilarea ei, moment simbolizat prin miezul nopții. Inițial, Ceasul a fost un indicator al pericolului nuclear, însă evenimentele de după anul 2000 au determinat Consiliul de Directori ai Buletinului Oamenilor de Știință din Domeniul Atomic de la Universitatea Chicago să ia în calcul atât încălzirea globală și deteriorarea mediul înconjurător, cât și amenințarea armelor biologice. Ceasul a fost setat prima dată în iunie 1947, indicând ora 11:53. În anul 1953 a indicat cel mai scurt timp până la miezul nopții (2 minute), când au fost testate primele bombe cu hidrogen. În 1991, minutarul Ceasului indica cea mai lungă durată până la miezul nopții, 17 minute, datorită încheierii Războiului Rece și a semnării tratatelor de dezarmare. Apoi, în 2018, Ceasul a indicat iarăși două minute înainte de miezul nopții (amenințarea nucleară și lipsa cooperării internaționale).

Și Isus Hristos a vorbit despre „semnele timpurilor” (Matei 16.3). Acestea sunt în primul rând morale: „în zilele din urmă”, oamenii sunt egoiști, nu vor să mai știe de Dumnezeu. Pe „ceasul spiritual” este „un minut înainte de miezul nopții”. În curând, timpul de har, pe care ni-l oferă încă astăzi Dumnezeu, se apropie de sfârșit și urmează judecata celor care nu s-au împăcat în timpul vieții cu Dumnezeu!

Citirea Bibliei: Daniel 1.9-21 · Psalmul 37.21-29

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU NU TE VA PĂRĂSI NICIODATĂ! – Fundația S.E.E.R. România

„Nimeni n-a fost cu mine… Însă Domnul a stat lângă mine…” (2 Timotei 4:16-17).


Când cineva drag moare, vrea să divorțeze de tine sau te părăsește – suferi profund. Nici măcar apostolul Pavel nu a fost scutit de asta. Iată câteva dintre ultimele sale cuvinte: „Caută de vino curând la mine. Căci Dima… m-a părăsit… Numai Luca este cu mine. Ia pe Marcu, şi adu-l cu tine; căci el îmi este de folos pentru slujbă… Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău… Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău, şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească…” (2 Timotei 4:9-18). Adevărul este că poți supraviețui fără ceilalți, dar nu poți supraviețui fără Dumnezeu! De aceea El îi ia de lângă noi pe aceia care ne fac să fim dependenți de oameni. El trimite anumite persoane în viața noastră ca să ne ajute la zidirea credinței și la dezvoltarea caracterului nostru, iar atunci când ei nu mai sunt lângă noi, trebuie să ne rămână certitudinea că Dumnezeu este în control. Pierderea celor dragi scoate la iveală trăirea noastră spirituală, ne pune la încercare rezistența fizică și ne arată sfera puterii lui Dumnezeu. Când a murit Moise, iar Iosua a preluat conducerea, Dumnezeu i-a spus: „Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi” (Iosua 1:5). Iar acest lucru, Iosua nu l-ar fi putut învăța câtă vreme Moise ar mai fi fost prin preajmă. Și este o lecție pe care nu o poți învăța nici tu dacă vei continua să cauți răspunsurile la oameni. Așadar, întoarce-te spre Domnul. Lasă-L pe Cel care a spus: „Taci, fără gură!” furtunii de pe Marea Galileii, să rostească pacea Sa peste ceea ce te necăjește astăzi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 23:50-56; 24:1-12


Intervenţia lui Iosif din Arimateea ne arată că harul atinsese, în acest om, pe de o parte, pe unul dintre cei bogaţi, puşi atât de des în discuţie de către Luca (vezi cap. 18.24; Matei 27.57), şi, pe de altă parte, pe unul dintre fruntaşii poporului. Acest ucenic a fost special pregătit în vederea serviciului pe cartel împlineşte acum: cel de a înmormânta trupul Domnului (cf. Isaia 53.9). Duhul ni le prezintă apoi pe aceste femei devotate despre care este repetat că Îl însoţiseră pe Isus din Galileea (v. 49,55). Ele s-au ţinut strâns la Golgota; apoi, cu mai multă dragoste decât pricepere, au pregătit miresme pentru a-I unge trupul; de asemenea le vedem ducându-se la mormânt în dimineaţa celei dintâi zile a săptămânii şi având în acel loc o întâlnire minunată. Doi îngeri sunt acolo pentru a le anunţa că pregătirile lor sunt fără rost: Cel pe care ele Îl caută nu mai este în mormânt; a înviat.

Experienţa creştină a multor copii ai lui Dumnezeu nu merge mai departe de cruce. Întrebarea uimitoare de la sfârşitul versetului 5 ar putea fi lor adresată. Dragi prieteni, să ne bucurăm! Isus nu este numai un Mântuitor mort pe cruce pentru păcatele noastre. El este „viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1.18). Şi noi trăim împreună cu El (Ioan 14.19)!

27 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnului I-a părut rău că făcuse pe om pe pământ și S-a mâhnit în inima Sa.

Geneza 6.6


Acest verset pare să contrazică ceea ce citim în Numeri 23.19: „Dumnezeu nu este om, ca să mintă, nici fiu de om, ca să-I pară rău”. Scopurile și planurile lui Dumnezeu sunt absolute – nimic nu le poate schimba. Atunci ce înseamnă ceea ce citim în Geneza 6, anume că Domnului I-a părut rău? Cu siguranță nu înseamnă că Dumnezeu a făcut o greșeală, fiindcă nu a fost nimic moral greșit în faptul că El l-a creat pe om. Totuși, versetul arată regretul Său profund, din cauza ruinei, răzvrătirii și păcatului omenirii. Acestea au întristat inima Lui. Dumnezeu știa mai dinainte ceea ce avea să se întâmple, însă, când toate acestea s-au întâmplat, El nu S-a mulțumit cu această stare, ci a simțit adânc efectul ei.

În mod similar citim în 1 Samuel 15.35: „Domnului I-a părut rău că-l făcuse pe Saul împărat peste Israel”. În înțelepciunea Sa divină, Dumnezeu îl făcuse împărat pe Saul, însă, în dragostea Sa, a regretat acest lucru. El simte adânc rușinea pe care omul a adus-o peste creația Sa bună, la fel cum Domnul Isus a simțit și a plâns la mormântul lui Lazăr (Ioan 11.35).

Vedem înțelepciunea minunată, puterea și dragostea Dumnezeului nostru în faptul că El S-a înălțat deasupra falimentului omului și a pregătit binecuvântarea care va șterge orice durere din creația ruinată de păcat. Hristosul crucificat, înviat și glorificat este răspunsul minunat la căderea creației și la căderea împăratului Saul. Samuel deplângea falimentul și răzvrătirea lui Saul, însă Dumnezeu are un Om care va cârmui pe baza adevărului și a echității perfecte. Nu există decât un singur Om despre care Dumnezeu a putut spune: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit toată plăcerea” (Matei 3.17). Dumnezeu nu poate avea niciun regret că L-a înălțat în glorie, la dreapta Sa. Nici noi, dacă ne încredem în El, nu vom avea niciun regret, pentru toată eternitatea. „Din El și prin El și pentru El sunt toate lucrurile. A Lui fie gloria pentru totdeauna! Amin” (Romani 11.36).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus le-a vorbit din nou și le-a zis: „Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții”.

Ioan 8.12


Să luminăm din interior spre exterior

Turnul Eiffel din Paris este luminat și de aceea se poate vedea bine și pe timp de noapte. În anul 1985, iluminatul a fost modernizat: în locul farurilor uriașe care scăldau fațada turnului într-o lumină strălucitoare, s-au montat mici lumini în interiorul turnului, astfel încât structura turnului să fie mult mai vizibilă. Turnul nu mai era luminat din exterior, ci din interior spre exterior! Tot așa, omul are nevoie în viața lui de o lumină din interiorul locuit de Isus Hristos spre exterior, pentru ca oricine să vadă că Hristos trăiește în el!

În inima celui care Îl cunoaște pe Isus trăiește Domnul și El o luminează. Dar cine merge pe cale fără El se aseamănă cu un om care încearcă să-și găsească drumul prin întuneric. Isus dorește să aducă lumină în gândurile și în faptele noastre, dar și să ne dirijeze. Domnul dorește să ne facă să acționăm așa cum vrea El. Da, Isus Hristos dorește ca oamenii să lumineze din interior spre exterior, să fie faruri care să reflecte lumina lui Dumnezeu. Isus spune: „Eu sunt Lumina lumii”. Ucenicilor Săi, El le spune: „Voi sunteți lumina lumii” și „tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor” (Matei 5.14,16).

Oamenii care vin la Isus Hristos Îl reflectă în viața lor pe acest Domn suprem. Este El și Luminătorul din ființa ta?

Citirea Bibliei: Daniel 1.1-8 · Psalmul 37.12-20

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FOCALIZEAZĂ-TE PE SCOPURILE TALE! – Fundația S.E.E.R. România

„Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă…” (Psalmul 112:8).


Pentru a izbuti în viață, ar fi bine să ții cont de trei obstacole pe care trebuie să le dai la o parte:

1) Oboseala. Caii de curse aleargă aproximativ cu aceeași viteză; însă diferența dintre câștigarea și pierderea cursei depinde de „inima” lor. Așadar, uită-te în inima ta astăzi și vezi cum stai cu dedicarea. Biblia spune: „Să nu vă părăsiţi, dar, încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire! Căci aveţi nevoie de răbdare, ca, după ce aţi împlinit voia lui Dumnezeu, să puteţi căpăta ce v-a fost făgăduit” (Evrei 10:35-36).

2) Teama. Când vorbim despre dedicare, există 4 feluri de oameni.

a) Șovăielnici: oameni care nu au nici un scop și care nu-și iau angajamente.

b) Fricoși: oameni care nu știu dacă își vor atinge scopurile, așa că le este teamă să-și ia angajamente. c) Lași: oameni care se îndreaptă spre scop, dar care renunță când drumul devine anevoios.

d) Curajoși: oameni care își stabilesc scopuri, își iau angajamente și plătesc prețul pentru a le îndeplini. În care din cele 4 categorii te încadrezi? Teama și credința vor fi mereu prezente în viața ta, și cea pe care o alegi va determina dacă vei reuși sau vei eșua.

3) Mulțumirea de sine. Omul de afaceri Ray Kroc a spus: „Câtă vreme ești verde, crești. De îndată ce te-ai copt, începi să putrezești.” Dacă ești înțelept, îți vei lua perioade de timp pentru odihnă, ca să te reîmprospătezi, să te reînnoiești și să te refocalizezi. Dar nu trebuie să te mulțumești cu izbânda de ieri sau să te cantonezi în avântul de astăzi. Fă și tu acest lucru, la fel ca Pavel: „uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (Filipeni 3:13-14). Amin!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 23:33-49


Isus este condus pe acest sinistru deal al Căpăţânii, unde este crucificat între doi tâlhari. „Tată, iartă-i”, acesta este răspunsul sublim la tot răul pe care Il fac oamenii (comp. cu cap. 6.27). Dacă ei se pocăiesc, atunci crima lor „cea mai odioasă din istoria omenirii” va fi ispăşită prin chiar moartea Lui.

La cruce, unde sunt prezenţi toţi, de la conducători (v. 35) până la cei mai nenorociţi răufăcători (v. 39), întreaga răutate a inimii omeneşti se descoperă cu neruşinare: priviri sfidătoare, ocări, provocări, injurii grosolane. Dar iată că un dialog minunat se angajează între Mântuitorul răstignit şi celălalt tâlhar, convins de păcat (v. 41). Luminat de Dumnezeu, el vede în Omul dispreţuit şi încununat cu spini, care va muri alături de el, o jertfă sfântă şi un împărat slăvit (v. 42). Şi primeşte o promisiune de nepreţuit (v. 43). Astfel, chiar de pe cruce, Domnul gustă deja un prim rod al chinurilor sufletului Său.

După ultimele trei ceasuri de întuneric de nepătruns, Isus regăseşte relaţiile întrerupte în timpul cât tocmai a fost părăsit. Şi, cu seninătate deplină, Îşi încredinţează duhul în mâinile Tatălui Său. Moartea Celui drept este ocazia celei din urmă mărturii pe care Dumnezeu o face să fie adusă prin centurionul roman (v. 47).

26 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar voi L-ați tăgăduit pe Cel Sfânt și Drept și ați cerut să vi se dăruiască un ucigaș; și L-ați omorât pe Domnul vieții, pe care Dumnezeu L-a înviat dintre morți.

Fapte 3.14,15


Petru le aduce aminte ascultătorilor săi că, puși să aleagă între Baraba și Domnul Isus, ei L-au lepădat pe Isus și au preferat să li se dăruiască un ucigaș. Acesta a fost un mesaj plin de putere, care i-a condus pe mulți la credința în Hristos. Acest verset însă ne oferă și un prilej de a examina cuvintele „sfânt” și „drept”. Câteodată noi folosim aceste cuvinte ca și cum ar fi interschimbabile, însă ne va fi de folos să vedem că sunt diferite și să înțelegem diferența dintre ele.

Cuvântul „drept” desemnează pe cineva care face ceea ce este drept. Acest cuvânt face parte dintr-o familie mai largă de cuvinte, care include cuvintele „dreptate” și „îndreptățire”. Când un judecător aplică legea într-un anumit caz, acest lucru este declarație a ceea ce este drept și just. Sunt cuprinse aici claritatea morală și integritatea.

Avem tendința să privim cuvântul „sfânt” ca fiind același lucru, ca și cum el ar fi limitat la a desemna perfecțiunea morală. Dumnezeu este sfânt, iar cei ai Săi trebuie să fie și ei sfinți. Bineînțeles că Dumnezeu este pur din punct de vedere moral, așa cum trebuie să fie și cei care Îi aparțin, însă a fi sfânt înseamnă mai mult decât atât. Cuvântul „sfânt” face parte din aceeași familie de cuvinte cu „sacru” și „sfințit”. Opusul a ceva sacru este ceva obișnuit sau ordinar. Ceea ce este sfânt este cu totul neobișnuit – este pus deoparte și, în mod suprem, este unic. În Exod 3, Dumnezeu i-a spus lui Moise să-și scoată încălțămintea din picioare, fiindcă stătea pe un pământ sfânt. Nu este vorba de faptul că acel pământ devenise pur din punct de vedere moral, ci că devenise cu totul unic și neobișnuit, fiindcă Dumnezeu Însuși Se afla acolo.

Să privim acum la frumusețea declarației lui Petru cu privire la Domnul Isus! El a fost și este, în esență, Cel Sfânt. El este complet deosebit față de oricine altcineva. Nimeni nu este ca El! Iar El este, de asemenea, Cel Drept – nu doar un om drept, ci Cel care însumează în Persoana Sa tot ceea ce este drept, integru și bun. Cine altcineva ar putea fi descris astfel? Și totuși, Cel Sfânt, Cel Drept, a fost lepădat în schimbul lui Baraba și a mers la Golgota, pentru a purta păcatele noastre în trupul Său, pe lemn!

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru, să primești slava, cinstea și puterea, pentru că Tu ai creat toate și prin voia Ta stau în ființă și au fost create. Vrednic este Mielul, care a fost înjunghiat, să primească putere, bogăție, înțelepciune, tărie, cinste, slavă și binecuvântare!

Apocalipsa 4.11; 5.12


Adorarea Creatorului

În Apocalipsa 4 și 5, Duhul Sfânt îi arată apostolului Ioan o scenă viitoare din cer. El îi vede acolo pe toți cei mântuiți adorându-L pe Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos – Creator și Miel jertfit.

În Coloseni 1 însă, atenția ne este îndreptată spre Fiul lui Dumnezeu care este Creatorul tuturor: „Pentru că prin El au fost create toate lucrurile, cele care sunt în ceruri și pe pământ”.

Totul este prin El sau în El, adică a fost creat în puterea Persoanei Sale.

Toate lucrurile au fost create prin El, Executantul tuturor planurilor lui Dumnezeu. El este marele Meșter, care a îndeplinit planul lui Dumnezeu.

Totul este creat pentru El. Creația și noi trebuie să fim spre cinstea Aceluia care ne-a creat.

Toate lucrurile se țin prin El. Domnul Isus este marele Susținător al creației Sale. El poartă, în fiecare clipă, întregul univers prin cuvântul puterii Sale.

Să-L adorăm pe marele Creator, care a devenit Miel, pentru a muri pentru păcatele noastre!

Citirea Bibliei: Geneza 50.15-26 · Psalmul 37.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DRAGOSTEA ÎN ACȚIUNE – Fundația S.E.E.R. România

„Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste”. (1 Ioan 4:8)


Dragostea nu este doar un substantiv; dragostea este și un verb. Nu este ceea ce gândești sau simți; este ceea ce faci. Când Maica Tereza a ajuns în Calcutta, în 1948, unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut a fost să ia 5 copii abandonați și să-i ducă în „școala” ei. În mai puțin de un an, ea avea 41 de ucenici care învățau lecții de igienă în sala ei de clasă, dintr-un parc public. În scurt timp, lucrarea ei a devenit cunoscută drept „Misionarii carității.” După 2 ani, atenția lor s-a îndreptat spre îngrijirea celor aflați pe patul de moarte… La un moment dat, un cerșetor muribund a fost luat de pe un morman de gunoi și adus la ea. Foamea și suferința îl aduseseră într-o condiție jalnică. Maica Tereza l-a dus acasă și l-a așezat pe pat. Când a încercat să-l spele, a descoperit că trupul său scheletic era acoperit de viermi. Bucăți de piele s-au desprins în timp ce-l îmbăia. Bărbatul și-a revenit încet în simțiri. Într-o stare de semiconștiență, bărbatul a întrebat: „De ce faceți asta?” Maica Tereza a răspuns prin două cuvinte care au reprezentat moto-ul vieții sale: „Din dragoste!” Omule ocupat, e ușor să-i vezi pe oameni ca pe niște ființe care deranjează, irită, îți stau în drum și te împiedică să-ți faci lucrul tău… Partea dificilă este că trebuie să te ridici deasupra sentimentelor și calculelor tale egoiste, și să-i iubești. Poate crezi că nu e mare lucru! Dar ia aminte la ceea ce spune Biblia (1 Ioan 4:7-8): „Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste.”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 23:13-32


Mai încurcat ca oricând, Pilat adună preoţii, maimarii şi poporul şi afirmă în faţa lor, în trei rânduri, că el na găsit în Isus nimic vrednic de moarte. Dar insistenţa lui de aL elibera nu face altceva decât să întărâte poporul să ceară răstignirea Lui. O mulţime se arată cu uşurinţă laşă şi crudă, pentru că, sub anonimat, omul dă frâu liber celor mai josnice porniri, şi aceasta cu atât mai mult când este împinsă de conducătorii ei. În final, strigătele lor au biruit şi, în schimbul eliberării ucigaşului Baraba, ei obţin ca Isus să fie „lăsat în voia lor” (v. 25), pentru că, pentru Pilat, om fără scrupule, viaţa unui om are mai puţin preţ decât favoarea popularităţii.

Printre cei care însoţesc Condamnatul nevinovat, mulţi sunt cuprinşi de milă şi plâng. Emoţia însă nu este o dovadă a lucrării lui Dumnezeu în inimă, pentru că, altfel, acele femei sar fi plâns pe ele însele şi ar fi plâns şi cetatea criminală, aşa cum făcuse Isus în capitolul 19.41. Mulţi sunt emoţionaţi de viaţa minunată a Domnului Isus şi indignaţi de nedreptăţile pe care lea suferit El, fără să se gândească la păcatele lor şi la faptul că şi ei personal sunt răspunzători de moartea Lui (Isaia 53.6).

25 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar Împăratului veacurilor, nepieritorului, nevăzutului, singurului Dumnezeu fie onoare și glorie în vecii vecilor! Amin.

1 Timotei 1.17


Doxologiile din Noul Testament (8) – Mântuirea păcătoșilor

Pavel îi scrie lui Timotei, copilul său în credință, pentru a-l încuraja în lucrare. Încă de la începutul epistolei, apostolul, cu mare claritate, face un contrast puternic între legalism și harul suveran al lui Dumnezeu (1 Timotei 1.7,8). Această chestiune era de actualitate în Biserica primară, după cum vedem în Fapte 15 și în multe dintre epistolele lui Pavel, în special în 2 Corinteni, în Galateni și în Coloseni. De fapt, această problemă s-a perpetuat de-a lungul istoriei Bisericii, până în zilele noastre. Pavel era cu totul clar în învățătura pe care o dădea: atât mântuirea, cât și sfințirea sunt prin har, nu prin lege. Unii sunt de acord că mântuirea nu este prin lege, însă spun că suntem sub legea morală pentru umblare. Totuși, Pavel ne spune că păcatul nu va mai stăpâni asupra noastră, fiindcă nu suntem sub lege, ci sub har (Romani 6.14).

Pavel folosește cazul său ca un exemplu: deși fusese foarte religios și fără pată, potrivit cu aspectele exterioare ale legii, el fusese totuși un persecutor și un ucigaș al creștinilor – cel dintâi dintre păcătoși (1 Timotei 1.15; Filipeni 3.6). Dumnezeu însă, în harul și în îndurarea Sa minunată, l-a chemat prin Hristos în timp ce îi prigonea pe creștini. În continuare, el ne arată că propria sa convertire a fost un model pentru alții (1 Timotei 1.16); dacă Dumnezeu l-a mântuit pe el, atunci Dumnezeu poate mântui pe oricine!

Acest lucru îl face pe apostol să izbucnească într-o doxologie minunată, care înalță măreția și atributele lui Dumnezeu. El este „Împăratul veacurilor” (Împăratul etern); „nepieritor” (fără putință de a fi atins de păcat sau de corupție); „nevăzut” (nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, ci Fiul Său ni L-a revelat – Ioan 1.18); „singurul Dumnezeu” (nu este un altul și nici nu poate fi). Ce Dumnezeu minunat! Ce Mântuitor plin de har!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Darul harului lui Dumnezeu este viața veșnică în Hristos Isus, Domnul nostru.

Romani 6.23


Perla fără seamăn (6)

Misionarul simțea un nod în gât, iar pentru un moment nu a mai putut vorbi. Însă în cele din urmă a luat mâna bătrânului și i-a zis în șoaptă: ­”Rambhau, înțelegi? Exact aceasta încerci tu să-I spui lui Dumnezeu”.

Scufundătorul se uita lung și cercetător la misionar și a început încet-încet să înțeleagă. „Dumnezeu îți oferă viața veșnică în dar”, a continuat misionarul. „Darul Lui este așa de mare și de valoros, încât niciun om de pe pământ nu ar putea vreodată să-l cumpere. Niciun om nu este destul de bun ca să-l merite. Pe Dumnezeu L-a costat sângele Fiului Său ca să facă o cale de intrare în cer pentru tine. Chiar dacă ai face o sută de pelerinaje, nu ai putea să-ți câștigi această intrare. Singurul lucru pe care îl poți face este să accepți darul lui Dumnezeu ca pe un semn al dragostei din partea Lui pentru tine, un păcătos. Rambhau, desigur că voi accepta perla cu adâncă umilință, rugându-mă lui Dumnezeu să mă facă vrednic de iubirea ta. Însă, Rambhau, nu vrei și tu să accepți darul mare al lui Dumnezeu, în adâncă umilință, știind că pe El L-a costat viața Fiului Său ca să poată să-ți ofere ție viața veșnică?”

Pe obrajii bătrânului curgeau lacrimi mari. În cele din urmă a priceput! „David, acum înțeleg! Cred că Isus S-a dat pentru mine și Îl primesc în inima mea.”

Citirea Bibliei: Geneza 50.1-14 · Psalmul 36.1-12

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU ETICHETA OAMENII! – Fundația S.E.E.R. România

„Să nu te părăsească bunătatea şi credincioşia…” (Proverbele 3:3).


Înainte de a lua masa de Paște, toți ucenicii uitaseră că ar fi trebuit să spele picioarele Învățătorului. Jenant, nu-i așa? Și după ce Domnul Isus le-a explicat că pâinea și vinul simbolizează moartea Lui pe cruce, ei au început să se certe cine va fi cel mai mare în Împărăția cerurilor. Șocant, nu-i așa? Domnul Isus știa că peste câteva ore ei aveau să adoarmă în Grădina Ghetsimani, în loc să se roage alături de El. Știa și că Petru urma să se lepede de El… Grav de tot, așa-i? Cu toate acestea, ce calificativ le-a dat Domnul Isus? Niciunul! El nu etichetează oamenii. Nici tu nu trebuie s-o faci.

Vei găsi odihnă în sufletul tău când nu le vei da oamenilor calificative și când vei începe să-i iubești așa cum sunt, și până vor deveni ce trebuie să fie… În loc să-i mustre pe ucenici, Domnul Isus i-a felicitat, i-a răsplătit, i-a promovat și i-a plasat într-un loc de onoare și glorie: în ceruri. Chiar dacă ei nu I-au spălat picioarele, El tot a dorit să mănânce Paștele cu ei (vezi Luca 22:15). Hrănit de dragostea lor, El le-a spus: „Voi sunteţi aceia, care aţi rămas necontenit cu Mine în încercările Mele. De aceea vă pregătesc Împărăţia… ca să mâncaţi şi să beţi la masa Mea în Împărăţia Mea, şi să şedeţi pe scaune de domnie…” (Luca 22:28-30).

În cea mai chinuitoare noapte a Sa, El le-a împărțit daruri și le-a oferit tinerilor ucenici mai mult decât le-a oferit cineva vreodată în materie de onoare și slavă. În ochii Săi, toți au fost importanți. El nu i-a răsplătit în funcție de faptele lor, ci după dragostea care-i motivase să lase totul în urmă și să meargă după El până la capăt. Reimar Schultze a spus: „Nu-ți impune standardele. Lucrul acesta te poate duce la pierzare!” Așa cum Isus și-a iubit ucenicii atunci, la fel îi iubește și acum. Așa că, nu mai eticheta și nu mai căuta nod în papură, nici la tine și nici la ceilalți!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 23:1-12


Unanimitatea împotriva lui Isus se face cu uşurinţă. Maimarii poporului se ridică toţi împreună pentru a-L conduce la Pilat, singurul care are dreptul să-L condamne la moarte. De ce îşi acuză ei prizonierul? De pervertire adusă naţiunii, cu alte cuvinte, de deturnare spre rău când El nu a căutat nimic altceva decât să aducă inima poporului la Dumnezeu. De interzicere a da tribut Cezarului când, dimpotrivă, El spusese: „daţi deci Cezarului cele ale Cezarului” (cap. 20.25). Dar aceste minciuni nu au asupra lui Pilat efectul pe care îl aşteptau iudeii. În dezorientarea sa, guvernatorul caută un mijloc de a se sustrage. Îl trimite pe Isus la Irod, cel care încearcă în privinţa Sa un amestec de teamă (cap. 9.7), de ură (cap. 13.31) şi de curiozitate (v. 8). Când însă nu îi este satisfăcută curiozitatea, acest om sus-pus îşi descoperă toată josnicia morală: batjocoreşte cu plăcere un prizonier fără apărare, despre care auzise că făcuse atâtea minuni ale dragostei. Apoi Irod, decepţionat, Îl trimite înapoi la Pilat.

Privindu-L pe Cel purtat astfel, batjocorit şi dispreţuit, inimile noastre se bucură gândindu-se la clipa când El va apărea în glorie şi când fiecare va trebui să recunoască, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl, că El este Domn (Isaia 53.3; Filipeni 2.11).

24 Iunie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Și fiii lui Israel să-și așeze tabăra fiecare în tabăra sa și fiecare lângă steagul său, după oștirile lor.

Numeri 1.52


Care este genealogia ta? (2)

Cum ar fi putut vreun israelit din vechime să-și ocupe locul în adunare, cum ar fi putut el să-și ocupe locul în rândurile poporului, cum ar fi putut să facă vreun progres prin pustie, dacă el nu-și putea declara genealogia? Acest lucru era imposibil. Tot așa stau lucrurile și în privința creștinului. Progresul în călătoria prin pustie și biruința în războiul spiritual sunt imposibil de atins, dacă există îndoială cu privire la genealogia spirituală. Trebuie să putem spune: „Noi știm că am trecut din moarte la viață”; „Știm că suntem din Dumnezeu” (1 Ioan 3.14; 5.19). Trebuie să credem și să fim siguri de aceste lucruri înainte de a putea avea o înaintare reală în viața și în umblarea creștină.

Cititorule, spune, îți poți tu declara genealogia? Este acesta un subiect cu totul clar pentru tine? Ai tu claritate în profunzimea sufletului tău cu privire la acest aspect? Când stai singur în prezența lui Dumnezeu, este aceasta o chestiune clară între tine și El? Cercetează-te și dă un răspuns! Nu privi această problemă într-un mod ușuratic! Nu te întemeia pe o simplă mărturisire de credință! Nu spune: «Eu sunt membru al bisericii cutare; iau parte la împărtășanie; țin anumite rânduieli; sunt religios și duc o viață morală; n-am făcut rău nimănui; citesc Biblia și îmi spun rugăciunile; rostesc rugăciunea înainte de masă; dau bani la săraci și la biserică». Toate acestea pot fi cu totul adevărate și totuși este posibil să nu ai nimic din viața divină, să nu ai nici măcar o rază a luminii divine. Niciunul dintre aceste lucruri, nici separat, nici împreună, nu poate fi acceptat ca declarare a genealogiei divine. Trebuie să ai mărturia Duhului că ești copil al lui Dumnezeu și această mărturie este întotdeauna precedată de credința simplă în Domnul Isus Hristos. „Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia în sine însuși” (1 Ioan 5.10). Aceasta nu înseamnă nicidecum să privești în inima ta pentru a căuta dovada acestui lucru. Ea nu se întemeiază pe simțăminte, pe experiențe sau pe ceva de acest fel, ci pe simpla credință în Hristos.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui de nespus.

2 Corinteni 9.15


Perla fără seamăn (5)

Bătrânul a deschis cutia și a luat din ea un pachet înfășurat cu multă grijă. Desfăcând pânza cu multă gingășie, a luat o perlă uriașă și a pus-o în mâna misionarului. Era una dintre cele mai mari perle găsite vreodată pe coasta Indiei. Strălucea cu o splendoare care niciodată nu s-ar putea vedea în perlele cultivate. Ar fi adus o mare sumă de bani oriunde ar fi fost vândută.

Pentru un moment, misionarul a rămas fără grai, fiind foarte impresionat de ceea ce vedea. ­”Rambhau”, a zis el, „aceasta este o perlă minunată, o perlă extraordinară. Vreau s-o cumpăr. Îți dau zece mii de rupii pentru ea.” — „David”, a zis Rambhau îndreptându-și trupul, „perla aceasta întrece orice preț. Niciun om din lume nu are suficienți bani să plătească valoarea pe care o are această perlă pentru mine. Nu aș vinde-o nici măcar cu un milion de rupii. Ți-o ofer ție, doar dacă o primești ca un dar.” — „Nu, Rambhau, nu pot să accept lucrul acesta. Poate că sunt prea mândru, dar așa este prea ușor. Trebuie să plătesc, trebuie să muncesc pentru ea.”

Bătrânul scufundător era surprins. „Nu înțelegi deloc, David! Singurul meu fiu și-a dat viața, ca să găsească această perlă și de aceea n-aș vinde-o pentru nicio sumă de bani. Valoarea ei este viața fiului meu. Nu pot s-o vând, însă dă-mi voie să ți-o ofer în dar. Primește-o ca semn al dragostei pe care o am pentru tine.”

Citirea Bibliei: Geneza 49.1-18 · Psalmul 35.11-18

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROSTESTE „CUVINTE INTELEPTE” – Fundația S.E.E.R. România

„Gura mea va vorbi cuvinte intelepte …” (Psalmul 49:3).


Biblia ne spune ca trebuie sa rostim cuvinte pline de har cand ne deschidem gura. Iar acest lucru inseamna ca scopul nostru, intr-o conversatie, trebuie sa fi intotdeauna acela de a scoate la iveala ce e mai bun din ceilalti, nu sa-i denigram sau sa-i oprim sa vorbeasca.

O buna comunicare sta la baza unei bune prietenii, asadar trebuie sa ne exprimam clar punctul de vedere referitor la limitari personale, convingeri, valori si dorinte. In acelasi timp, este adevarat ca problemele date uitarii sunt mai numeroase decat cele rezolvate, insa relatiile sanatoase cer uneori o confruntare sanatoasa. Exista un moment potrivit si o modalitate potrivita de-a o face. Cand ai de-a face cu o situatie dificila, roaga-te si bazeaza-te pe acest verset (din Psalmul 49:3): „Gura mea va vorbi cuvinte intelepte, si inima mea are ganduri pline de judecata.”

Cuvintele noastre reprezinta mijlocul de transport prin care ne redam gandurile, iar limba reprezinta soferul. Asadar, daca nu iti doresti sa ajungi pe un drum gresit sau sa naufragiezi, roaga-te: „Doamne, da-mi cuvinte de intelepciune. Ajuta-ma sa spun ce trebuie, cand trebuie!” Duhul Sfant este un foarte bun instructor! El te va conduce, te va instrui si va lucra cu tine pana vei pricepe. El te va ajuta sa cresti in harpana vei ajunge la maturitate in relatiile tale, asa incat sa poti spune: „Toate cuvintele gurii mele sunt drepte, n-au nimic neadevarat nici sucit in ele. Toate sunt lamurite pentru cel priceput, si drepte pentru cei care au gasit stiinta” (Proverbe 8:8-9). Iar cand poti spune lucrul acesta, vei sti ca ai crescut spiritual!

 


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Luca 22:54-71


Sărmanul Petru! În timp ce Isus Se ruga, Petru dormea; în timp ce El Se lăsa luat şi purtat „ca un miel blând dus la înjunghiere” (Ieremia 11.19; Isaia 53.7), Petru lovea cu sabia; în timp ce Domnul mărturisea adevărul înaintea oamenilor, Petru rostea minciună şi de trei ori se lepăda de El! Se aşezase în curte în tovărăşia celor care veniseră să-L aresteze pe Învăţătorul său şi care vorbeau împotriva Lui (Psalmul 69.12 şi Psalmul 1.1b). Cum ar fi putut el să dea mărturie de pe o asemenea poziţie?

O simplă privire a Domnului zdrobeşte inima bietului ucenic cu mult mai mult decât ar fi pututo face reproşurile. O, ce privire! Ea pătrunde în conştiinţa lui şi începe acolo o lucrare de restaurare. Această tăgăduire, atât de dureroasă pentru Domnul, se adaugă peste toate insultele primite (v. 6365).

Oamenii răi înaintea cărora S-a aflat au fost şi ei siliţi să recunoască faptul că „Fiul Omului” (v. 69) este în acelaşi timp „Fiul lui Dumnezeu” (v. 70). Iată pentru ce Isus poate să le răspundă: „voi ziceţi că Eu sunt”; şi, de asemenea, iată pentru ce ei sunt infinit mai vinovaţi, condamnându-L după astfel de cuvinte!

Navigare în articole

%d blogeri au apreciat: