Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the category “Romanian devotionals”

13 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Petru era păzit în închisoare; dar adunarea făcea rugăciuni stăruitoare la Dumnezeu pentru el.

Fapte 12.5

 

Gânduri asupra rugăciunii colective (2)

 

Nu sunt conștient de existența vreunui loc din Scriptură care să sugereze că rugăciunile colective ar fi mai puternice decât cele individuale, în sensul de a face ca mâna lui Dumnezeu să acționeze. Foarte mulți creștini consideră rugăciunea doar ca o formă de a cere lucruri de la Dumnezeu și astfel rugăciunile colective devin doar ocazii de a prezenta liste cu nevoi. Adevărata rugăciune are însă mai multe fațete. Ea înseamnă și a pătrundere într-o părtășie intimă cu Tatăl. Acest lucru produce laudă și adorare (Psalmul 27.4; 63.1-8), produce o pocăință adevărată și mărturisire (Psalmul 51; Luca 18.9-14), generează o revărsare de recunoștință și de mulțumiri (Filipeni 4.6; Coloseni 1.12) și creează o mijlocire sinceră pentru alții (2 Tesaloniceni 1.11; 2.16,17).

Ideea că rugăciunile colective sunt mai eficiente decât cele individuale vine și dintr-o interpretare greșită a versetului 19 din Matei 18: „Din nou vă spun că, dacă doi dintre voi se vor învoi pe pământ asupra oricărui lucru, orice ar cere, li se va face de la Tatăl Meu care este în ceruri”. Acest verset face parte dintr-un pasaj care vorbește despre felul cum trebuie procedat într-un caz de disciplină în adunare. A-l interpreta ca și cum ar fi o promisiune pentru un cec în alb acordat celor credincioși, pentru orice lucru pe care ei s-ar învoi să-l ceară, indiferent de natura lui, nu numai că nu se potrivește contextului, dar contravine și suveranității lui Dumnezeu.

Domnul Isus este prezent atunci când adunarea se roagă, însă El este alături și de fiecare credincios în parte, atunci când el se roagă în cămăruța lui. Rugăciunea colectivă este importantă, fiindcă ea creează unitate și constituie un mijloc prin care cei credincioși se pot încuraja reciproc (1 Tesaloniceni 5.11) și se pot îndemna la dragoste și la fapte bune (Evrei 10.24).

T. Hadley, Sr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă … știm că dobândim lucrurile pe care I le-am cerut. 1 Ioan 5.14,15

 

 

Dumnezeu ascultă rugăciunea

 

Pentru a se putea întreține, evanghelistul englez Charles Stanley avea un mic magazin. Iată ce a spus evanghelistul: „Am experimentat că Dumnezeu Se preocupă într-un mod deosebit de cei care se încred în El. Odată am fost mult timp plecat și jumătate din acel timp l-am folosit să vestesc evanghelia. Lunea următoare trebuia să plătesc o factură și nu aveam banii necesari și nici nu știam de unde să-i iau. Deoarece eram și sunt convins că un creștin trebuie să plătească întotdeauna la termenul stabilit, am adus problema în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Deodată mi-am adus aminte de un stoc mare de șmirghel, pe care nu l-am putut vinde. Și acest lucru I l-am spus Domnului.

«Aruncă năvodul în partea dreaptă», a fost răspunsul. «Doamne, ce înseamnă partea dreaptă?», am întrebat eu. Mi-am dat seama imediat că El este partea dreaptă. Apoi L-am rugat pe Domnul să vândă șmirghelul în locul meu, pentru că eu nu vedeam nicio posibilitate și cu siguranță nu la un preț cu care să pot plăti factura. În timp ce mă rugam, a venit un domn în magazin și a întrebat: «Mai aveți șmirghel?». I-am zis că mai am și i-am și arătat marfa. «Da», a spus el, «este tocmai ce ne trebuie. Cât aveți?». I-am spus cantitatea; era de 20 de ori mai mult decât vândusem vreodată în viața mea. El a răspuns: «Luăm totul la prețul pe care îl spuneți dumneavoastră. Plătim Luni, dimineața»”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

NU FI LENEȘ! (1)

 

„Du-te la furnică, leneşule” (Proverbe 6:6)

 

 

Ce înseamnă mai exact să fii leneș? Robert Hicks spune: „Sentimentul că avem dreptul la lucruri fără să fim dispuși să depunem munca necesară pentru a le obține ne face o societate de leneși.”

Nu vom putea niciodată să-l convingem pe leneș de următorul lucru: că este leneș.

„Leneşul se crede mai înţelept decât şapte oameni care răspund cu judecată” (Proverbe 26:16). Chiar dacă șapte înțelepți îi spun că este leneș, el nu va recunoaște – chiar dacă raportul numeric este de șapte la unu. Îi poți spune că este leneș, dar nu-i poți spune prea mult.

„Poftele leneşului îl omoară, pentru că nu vrea să lucreze cu mâinile” (Proverbe 21:25).

Două cuvinte preferate ale leneșului sunt „într-o zi.” Îl putem auzi: „Într-o zi, o să dau lovitura.” Sau: „Într-o zi voi avea propria mea afacere.” Sau: „Într-o zi, o să… (completează tu spațiul liber).

Leneșul găsește întotdeauna o scuză pentru care nu poate munci. Acesta este sensul afirmației lui Solomon: „Drumul leneşului este ca un hăţiş de spini, dar cărarea celor fără prihană este netezită” (Proverbe 15:19).

Când leneșul se uită prin ușa propriei sale vieți, el nu vede un drum netezit de oportunități, el vede doar un mare hățiș.

Benjamin Franklin a avut dreptate când a zis: „Nu am cunoscut niciodată pe cineva care se pricepea să-și caute scuze dar care se pricepea și la altceva.” Concluzie: Leneșul preferă să-și caute o scuză decât să-și câștige pâinea.

Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Nu fi leneș!

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

2019 de Jean Koechlin

 

Geneza 26:17:35

 

 

Una câte una, Isaac sapă din nou fântânile lui Avraam astupate de filisteni. Să cerem Domnului aceeaşi energie şi aceeaşi perseverenţă pentru a ne însuşi adevărurile prin care au trăit predecesorii noştri, pentru ca, printr-un efort personal, ele să devină, să spunem aşa, proprietatea noastră.

La fiecare efort al vrăjmaşului de a-l lipsi de roadele muncii sale, Isaac răspunde săpând în altă parte, fără să se descurajeze. Dar el nu se ceartă cu ei, ilustrând îndemnul din 2 Timotei 2.24: „un rob al Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând faţă de toţi”. Blândeţea lui poate fi „cunoscută de toţi oamenii” (Filipeni 4.5). Suferind nedreptate, el nu ameninţă, ci lasă aceasta în seama Celui care „judecă drept” (1 Petru 2.23). În acelaşi timp el poartă şi mărturia credinţei sale. Moştenirea îi aparţine; la ce bun s-o ia prin forţă? Domnul promisese seminţei lui „toate ţările acestea” (v. 4). Isaac se bizuie pe El că le va primi la timpul potrivit.

Versetele 34 şi 35 ni-l arată din nou pe Esau nesocotind voia lui Dumnezeu, luându-şi neveste dintre fetele lui Canaan, de care Domnul îi despărţise complet familia (24.3, 37). Prin aceasta produce suferinţe profunde lui Isaac şi Rebecăi. Ce contrast între istoria lui Esau şi cea a părinţilor lui, care au trăit încrezându-se în Dumnezeu şi depinzând de El!

12 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Și ei stăruiau în învățătura și în comuniunea apostolilor, în frângerea pâinii și în rugăciuni.
Fapte 2.42

Gânduri asupra rugăciunii colective (1)

Sunt multe exemple care arată că rugăciunea colectivă este o parte importantă a vieții adunării, împreună cu închinarea, cu învățătura curată și cu părtășia. La început, creștinii se adunau în mod regulat pentru a fi instruiți în învățătura apostolilor, pentru a frânge pâinea și pentru a se ruga împreună. Când ne rugăm împreună cu alți credincioși, căpătăm încurajare. Rugăciunea colectivă ne unește și ne zidește. Același Duh Sfânt care locuiește în fiecare credincios face ca inimile noastre să se bucure atunci când auzim rugăciuni și laude îndreptate către Domnul și Mântuitorul nostru, legându-ne împreună cu o legătură unică de părtășie, legătură care nu se găsește nicăieri în altă parte.

Rugăciunea colectivă nu este altceva decât o reflecție a stării inimilor celor care sunt adunați pentru a se ruga. Trebuie să venim la Dumnezeu cu umilință (Iacov 4.10), cu adevăr (Psalmul 145.18), cu ascultare (1 Ioan 3.21,22), cu recunoștință (Filipeni 4.6) și cu încredere (Evrei 4.16). Este trist să vedem însă cum rugăciunea colectivă se poate transforma în ocazii în care cei care se roagă să vorbească de fapt celor prezenți. Domnul Isus ne-a avertizat cu privire la o astfel de practică în Matei 6.5-8, unde ne îndeamnă ca rugăciunile noastre să nu fie făcute ca înaintea oamenilor.

Rugăciunea, fie în public, fie în particular, înseamnă a ne pune în acord cu planurile pe care Dumnezeu le are, nu a încerca să-L determinăm să facă ceea ce vrem noi. Pe măsură ce abandonăm propriile noastre dorințe, supunându-ne Celui care cunoaște împrejurările noastre cu mult mai bine decât le-am cunoaște noi vreodată și care știe de ce avem nevoie înainte de a-I cere (Matei 6.8), rugăciunile noastre vor fi cu adevărat eficiente. Acele rugăciuni aduse cu supunere față de voia divină primesc întotdeauna răspuns, fie că sunt înălțate de o singură persoană sau de mai multe.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulțumită are un ospăț necurmat. Mai bine puțin, cu frică de Domnul.
Proverbe 15.15,16

Resentimentele

Într-un accident de automobil, o femeie a suferit o fractură la gât și o ruptură de nerv, de aici rezultând paralizia ambelor picioare. Era condamnată de acum să se deplaseze într-un cărucior cu rotile. Dar femeia a înfruntat toată tragedia cu un spirit de credință, de încredere și de mulțumire. De aceea este și acum voioasă, în ciuda tragediei. De la pupitrul din instituția unde lucrează, ea prezidează ca o regină – și face lucrul acesta dintr-un cărucior cu rotile! De multe ori organizează întruniri cu pacienții deprimați, pentru ca aceștia să-și recapete curajul prin exemplul ei.

Soțul femeii a reacționat însă cu totul altfel. El nu a suferit nicio leziune corporală în accident, dar a fost rănit în suflet. S-a amărât și nu l-a putut ierta pe omul care a comis accidentul. Resentimentele i-au erodat viața și i-au compromis și profesia.

Aceeași tragedie a fost pentru amândoi, dar atitudinea lor a fost cu totul diferită. Femeia a rămas cu gâtul fracturat, dar cu spiritul neatins; soțul a scăpat cu trupul intact, dar a avut sufletul frânt! Sentimentele de dușmănie au fost cele care l-au distrus.

Întotdeauna, ura este asemenea nisipului în mecanismul vieții, iar mulțumirea este ca un balsam. Iertarea îl eliberează pe cel care iartă și îl scoate din coșmarul în care celălalt se complace. Două cazuri, două lecții de viață pentru fiecare dintre noi!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

EȘTI TU MAI PLIN DE HAR?

„Creşteţi în har” (2 Petru 3:18)

În fiecare zi a vieții tale te vei întâlni cu oportunități de a „crește în har.” Trebuie să fii mereu deschis și receptiv la ele. O bunică ce sărbătorea cincizeci de ani de la căsătorie a împărtășit secretul îndelungatei și fericitei ei relații: „În ziua nunții, m-am hotărât să fac o listă cu zece dintre defectele soțului meu, pe care, de dragul căsniciei, aveam să le trec cu vederea. Nu am ajuns niciodată să fac acea listă. De fiecare dată când făcea ceva ce nu-mi plăcea, îmi spuneam: „Are noroc că e unul din acele zece lucruri!” Iată, deci, o femeie înțeleaptă! Intimitatea fizică ne poate apropia unul de celălalt, dar creșterea în har ne va ține împreună.

Așadar, când cineva te supără, în loc să răspunzi cu vorbe pline de mânie sau cu o mânie tăcută, adu-ți aminte că Dumnezeu îți oferă încă o oportunitate de a „crește în har.” Și dacă nu te descurci prea bine cu oportunitățile pe care El le trimite, nu te îngrijora, El îți va trimite și altele, până când înțelegi! Resentimentul este unul din cele mai scumpe luxuri în care te poți adânci.

O dușmănie adânc înrădăcinată îți roade pacea minții ca un cancer care distruge un organ vital. De fapt, sunt puține lucruri la fel de triste ca și o persoană care a nutrit o dușmănie ani de zile. Fără iertare, viața devine un ciclu nesfârșit de resentimente și răzbunare. Unul din secretele unei vieți lungi și rodnice este să ierți pe toți și totul în fiecare seară înainte de a merge la culcare. E cheia păcii personale. Așadar, pune în practică îndemnul din Biblie: „creșteți în har.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 26:1-16

Isaac n-a avut nici un folos din experienţele triste ale tatălui său din capitolele 12 şi 20. Pus la încercare prin foamete, şi el se aşază în Gherar şi, fiindu-i teamă, îşi reneagă soţia, înşelându-l pe Abimelec.

Relaţiile cu lumea ne expun şi pe noi aceloraşi consecinţe: lipsa de curaj în a ne mărturisi legătura noastră cu Hristos, teama de dispreţ şi falsa mărturie înaintea lumii. Dar imediat după aceasta citim un frumos episod din istoria patriarhului. Pentru a se pune pe el şi familia lui la adăpost de foamete, seamănă şi recoltează, Dumnezeu binecuvântându-i munca. Prosperitatea lui stârneşte invidia filistenilor (v. 14).

Ca şi în timpul lui Avraam, aceştia încearcă să-l lipsească pe omul lui Dumnezeu de apa necesară vieţii (21.25). Apa este furnizată de vechile fântâni, imagine a Cuvântului şi a surselor de împrospătare spirituală de care generaţiile precedente s-au bucurat înaintea noastră şi din care noi va trebui să ne adăpăm pentru noi înşine. Aceşti filisteni răutăcioşi care astupă cu pământ fântânile ne fac să ne gândim la vrăjmaşul sufletelor noastre.

El se străduieşte cu toată puterea să ne umple vieţile cu lucruri pământeşti şi să creeze permanent noi nevoi în inimile noastre pentru a ne lipsi de Cuvântul cel viu, indispensabil pentru prosperitatea noastră spirituală.

11 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Și s-a ridicat, ea și nurorile ei, și s-a întors din câmpiile Moabului, pentru că auzise în câmpia Moabului că Domnul cercetase pe poporul Său, dându-le pâine. Și a ieșit din locul unde fusese, și cele două nurori ale sale cu ea; și au pornit la drum, ca să se întoarcă în țara lui Iuda. Și Naomi le-a zis celor două nurori ale sale: „Duceți-vă, întoarceți-vă fiecare în casa mamei sale! Domnul să Se poarte cu bunătate față de voi, cum v-ați purtat voi cu cei morți și cu mine! Să vă dea Domnul să găsiți odihnă fiecare în casa soțului ei!”. Și le-a sărutat; și ele și-au înălțat glasurile și au plâns.
Rut 1.6-9

Cu mai bine de zece ani în urmă, Elimelec, Naomi și cei doi fii ai lor se mutaseră în Moab, din cauza foametei care bântuia în Israel. Ei intenționau să stea acolo pentru un timp, până avea să treacă foametea, însă Elimelec a murit acolo și la fel și cei doi fii ai săi, care își luaseră soții moabite, pe Orpa și pe Rut.

Aflând că era din nou pâine în țara lui Israel, Naomi s-a hotărât să se întoarcă în Betleemul lui Iuda. Orpa și Rut au dorit să meargă și ele împreună cu ea, însă Naomi le-a îndemnat să rămână în Moab, cu dorința ca Domnul să le facă să găsească fiecare odihnă în casa soțului ei. Ea le iubea, fără îndoială, și dorea tot ce era mai bun pentru ele, însă anii petrecuți în Moab, în mijlocul acelui popor idolatru, îi afectase sensibilitatea spirituală.

Orpa a hotărât să facă după cuvântul lui Naomi și, după ce toate trei au plâns împreună, a mers la poporul ei. Atunci Naomi a îndemnat-o din nou pe Rut: „Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei și la dumnezeii ei: întoarce-te după cumnata ta”. Iată cum Naomi continuă să dea sfaturi nepotrivite! Sau poate că dorea s-o pună pe Rut la încercare? Oricum, Rut refuză să se întoarcă și afirmă cu hotărâre că avea să meargă cu Naomi: „Poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău, Dumnezeul meu”. Cu credință, ea s-a întors la Dumnezeu de la idoli, pentru a-I sluji Dumnezeului viu și adevărat. O astfel de cale n-avea să fie ușoară, însă Rut era hotărâtă. Dumnezeu a răsplătit-o cu un soț evlavios și cu un loc în genealogia lui Hristos. Un jug nepotrivit nu reprezintă o opțiune pentru cel credincios!

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cât de nepătrunse îmi sunt gândurile Tale, Dumnezeule, și cât de mare este numărul lor! Dacă le număr, sunt mai multe decât boabele de nisip.
Psalmul 139.17,18

Intervenția lui Dumnezeu

Pe 11 februarie 1847, într-o familie modestă din SUA, se năștea un copil căruia părinții i-au pus numele Thomas. Când a sosit timpul să meargă la școală, învățătorii au constatat că Thomas nu era suficient de inteligent pentru a putea rămâne într-o clasă obișnuită împreună cu ceilalți copii de vârsta lui. Deoarece învățătorii estimaseră că Thomas nu va reuși niciodată să învețe ceva, părinții l-au luat acasă, încercând să-i dea o bună educație în familie. Când lucrurile păreau să meargă într-o direcție bună, Thomas a suferit un accident, în urma căruia și-a pierdut în mare parte auzul. Copilul avea doar 12 ani. După această întâmplare, părinții nu mai aveau nicio speranță, ajungând tot mai îngrijorați cu privire la viitorul copilului lor, căruia nu-i mai vedeau nicio șansă.

Dar când orice speranță omenească este spulberată, când nu se mai vede niciun sprijin omenesc, atunci intervine Dumnezeu. Cine Îi cere ajutor lui Dumnezeu va experimenta realitatea cuvintelor: „Când gânduri negre se frământă … înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi desfătează sufletul” (Psalmul 94.19). Așa s-a întâmplat și cu părinții lui Thomas. Când băiatul a crescut, a început să descopere tot felul de lucruri, ajungând apoi cel mai vestit inventator al Americii. Lista invențiilor lui Thomas Edison este lungă și se întinde de la becul electric până la efectul Edison.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ARATĂ-LE DRAGOSTEA LUI DUMNEZEU

„Vezi tu pe femeia aceasta?” (Luca 7:44)

Luca scrie: „iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa Fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor, şi stătea înapoi lângă picioarele lui Isus şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrămile ei, şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult, şi le ungea cu mir. Când a văzut lucrul acesta, Fariseul, care-L poftise, şi-a zis: „Omul acesta, dacă ar fi un prooroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de el: că este o păcătoasă.” (v. 37-39).Această scenă a avut loc acasă la Simon, lider religios care era mai preocupat de „bine și rău” decât de oamenii care suferă. Poate avea dreptate din punct de vedere teologic, dar ducea lipsă de compasiune. Domnul Isus l-a confruntat în această privință! „Vezi femeia aceasta?”

Simon o vedea ca pe o păcătoasă și o ratată. Dar nu și Domnul Isus. El a răspuns la darul pe care I l-a adus femeia și la inima plină de dragoste din spatele darului. Pentru a-i stabili viitorul în Împărăția lui Dumnezeu, Domnul Isus nu a ținut cont de trecutul ei sordid și nu a făcut nici o referire la el. Domnul Isus i-a văzut lacrimile, i-a înțeles nevoia și a șocat mulțimea de oameni religioși adunată în acea zi, spunând: „Iertate îţi sunt păcatele!” (v. 48). Ai grijă: când ești în biserică de mai multă vreme și ai uitat cum e să fii afară, poți să ai inima împietrită și să nu manifești dragostea lui Dumnezeu față de cei ce au nevoie de ea. Deci, arată-le dragostea lui Dumnezeu oamenilor.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 25:19-34

Credinţa lui Isaac şi a Rebecăi este pusă la încercare în acelaşi fel cu cea a lui Avraam şi a Sarei: prin sterilitate – nu puteau să aibă copii. Este ocazia pentru Isaac să se roage stăruitor către Domnul. „Şi Domnul a ascultat rugăciunea” (v. 21; comparaţi cu 1 Cronici 5.20). Se nasc doi fraţi gemeni, la fel de deosebiţi la înfăţişare ca şi în starea inimii lor. Scena care se va desfăşura mai târziu între cei doi fraţi va demonstra această stare. Iacov, în ciuda felului supărător în care acţionează, arată că preţuieşte locul de întâi-născut în familie, partea de moştenire care decurge din această poziţie şi în special promisiunile divine date lui Avraam şi seminţei lui. Nimic din toate acestea nu are preţ pentru Esau. El încheie o afacere, mănâncă, bea, se ridică şi pleacă (v. 34), inconştient de pierderea incalculabilă pe care o suferise într-o singură clipă. Nu numai că se poartă necugetat, sacrificându-şi viitorul pentru o îmbucătură de mâncare (Evrei 12.16), ci, prin aceasta, în primul rând Îl jigneşte pe Dumnezeu; este ca şi cum I-ar spune: cel mai preţios dar al Tău nu-mi poate potoli foamea, ca lintea aceasta.

Tineri prieteni crescuţi într-o familie creştină, dreptul de întâi-născut este un simbol al privilegiului vostru. Nici unul dintre voi să nu dispreţuiască moştenirea cerească.

10 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Pentru că El a crescut înaintea Lui ca o odraslă fragedă și ca o rădăcină dintr-un pământ uscat. Nu avea nici frumusețe, nici strălucire, ca să ne atragă privirile, nici o înfățișare ca să-L dorim.
Isaia 53.2


Iată Robul Meu (4)

În istoria omenirii, lucrurile au tendința să meargă în jos și să se înrăutățească. Primii noștri părinți și familia lor au demonstrat această tendință (Geneza 3 și 4), care s-a tot repetat de atunci încoace. Odată cu venirea lui Mesia însă, vedem totuși ceva diferit. Indiferent de cât de rele sau de dificile au fost împrejurările Sale și indiferent de cât de mare a fost împotrivirea pe care a întâlnit-o, El a mers întotdeauna în sus sau „a crescut”. Cuvântul ebraic pentru „a crește” are aceeași rădăcină cu „arderea-de-tot” – întotdeauna „ridicându-se” către Dumnezeu.

Cealaltă expresie, „odraslă fragedă”, aparent arată cât de „vulnerabil” era El, omenește vorbind. El însă întruchipa puterea și tăria lui Dumnezeu! Acest lucru ne reamintește de aparenta contradicție exprimată prin „slăbiciunea” și prin „nebunia” lui Dumnezeu, pe de o parte, și „puterea” și „înțelepciunea” Sa, manifestate în Domnul nostru Isus Hristos pe pământ, pe de altă parte. Slujirea lui Pavel de asemenea a manifestat această putere în slăbiciune (1 Corinteni 1.17–2.8; 2 Corinteni 12.9). Mulți caută semne impresionante, minuni și dovezi de putere, însă nu sunt gata să accepte că Dumnezeu Se folosește de „slăbiciune”. Trebuie să acceptăm însă calea lui Dumnezeu așa cum este ea, nu după dorințele noastre. Cuvintele „rădăcină dintr-un pământ uscat” arată anumite calități care L-au caracterizat pe Domnul Isus venit în această lume. Împrejurările Sale nu I-au putut oferi nimic în beneficiul Său; dimpotrivă, El Și-a tras toate resursele de sus, nu de pe pământ. El nu a manifestat nimic care să placă ochiului omenesc sau care să impresioneze inima naturală.

Isaia 53.2,3 descrie rămășița iudaică din viitor, care, cu o pocăință reală, va privi la Cel pe care L-au străpuns (Zaharia 12.10). Astăzi, toți cei care se întorc la Dumnezeu, mărturisindu-și păcatele cu o pocăință reală, pot împrumuta cuvintele mărturisirii din acest capitol, recunoscându-și partea în lepădarea lui Mesia.

A. E. Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Isus i-a zis: „Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”.
Ioan 11.25,26


Învierea și Viața

Venind în lumea noastră, oamenii nu L-au cunoscut pe Mântuitorul și deseori au întrebat: „Cine este Acesta?”. Timp de mii de ani, toate speculațiile care s-au făcut cu privire la înviere și la starea veșnică n-au fost decât licăriri pâlpâitoare și nesigure. Însă când Isus Hristos a coborât aici, pe pământ, tot misterul a fost dezvăluit. Atunci ni s-a descoperit că acest înveliș muritor, supus putrezirii și menit să se transforme în țărână, va fi remodelat și transformat într-un trup nesupus putrezirii și nemuritor. Dumnezeu ne-a descoperit ceea ce mintea omenească, cu imaginația ei plină de mândrie și de aroganță, n-a putut niciodată să cuprindă.

Domnul și Mântuitorul nostru, prin propria Lui înviere, ne oferă promisiunea și garanția învierii noastre. Isus Hristos este Cel Dintâi Rod al secerișului nemuritor care va fi strâns atunci când trupurile noastre vor fi transformate în trupuri asemenea Lui. Moartea nu va mai avea nicio putere asupra copilului lui Dumnezeu, căci moartea va fi prădată de boldul ei atunci când țărâna din care a fost creat trupul nostru va fi răscumpărată. Domnul Isus Însuși Se va întoarce, nu cum a venit odată, în smerenie și ca Om al durerii, ci în slavă, ca să-i ia înapoi cu El în cer pe toți răscumpărații Lui. Credinciosul încercat și întristat se poate bucura printre lacrimi. Iar necredinciosul să mediteze la această realitate și să nu întârzie a primi, chiar acum, harul mântuirii adus în dar de Mântuitorul Isus Hristos!

 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII MULȚUMITOR PENTRU HARUL LUI DUMNEZEU!


„Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta” (Efeseni 3:8)

Într-o zi, fariseii au prins o femeie în timp ce săvârșea adulter. Legea lui Moise era clară; trebuia să fie ucisă cu pietre. Și fariseii erau gata s-o facă. Această femeie s-a gândit probabil că Domnul Isus, fiind fără păcat, va fi de acord. Nu avea nici un avocat care s-o apere, nici măcar un martor! Dar Domnul Isus s-a aplecat și a început să scrie pe nisip. Unii farisei s-au gândit probabil că scrie păcatele lor, inclusiv data și ora, etc. Când și-a ridicat privirea, acuzatorii femeii dispăruseră. El i-a spus femeii: „Nici Eu nu te osândesc. Du-te, şi să nu mai păcătuieşti.” (Ioan 8:11). În acea zi, Domnul Isus a ridicat-o de la starea de vinovăție evidentă la cea de iertare necondiționată. Nu merita iertarea; nici măcar nu știa că este posibil să fie iertată.

Și noi avem aceeași istorie, nu-i așa?

Într-o zi, Abraham Lincoln se uita cum un proprietar al unei plantații licita pentru o tânără sclavă. Gândindu-se că urma s-o cumpere și să abuzeze de ea, Lincoln a plătit suma necesară pentru a o elibera. „Asta înseamnă că pot merge oriunde vreau?” a întrebat ea. Lincoln i-a spus: „Da, ești liberă!” Cu lacrimile șiroindu-i pe obraz, ea a răspuns: „Atunci domnule, voi merge cu dumneavoastră.”

Cuvântul „har” este atât de important încât Pavel îl pomenește de trei ori mai des decât oricare alt autor. Amintindu-și de viața plină de violență pe care a dus-o, el scrie: „Da, mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta.” Cuvântul „har” vine de la grecescul charis, care înseamnă „bucurie pură.”

Deși nu merităm, Dumnezeu consideră mântuirea noastră o „bucurie pură.”   


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 25:1-18


Sfârşitul vieţii lui Avraam încheie o imagine profetică de ansamblu:
– cap. 21: naşterea Fiului;
– cap. 22: crucea şi învierea adevăratului Isaac;
– cap. 23: punerea deoparte a lui Israel (moartea Sarei);
– cap.24: chemarea Bisericii şi unirea ei cu Hristos în glorie.
– În sfârşit, cap. 25: introducerea împărăţiei de o mie de ani, când naţiunile pământului, reprezentate prin copiii Cheturei, vor fi binecuvântate în relaţia lor cu Isaac. La acest sfârşit, Avraam face o donaţie a tot ceea ce are. Isaac Îl reprezintă pe Hristos în calitatea Lui de Moştenitor universal. „Domnul Mi-a zis: „Tu eşti Fiul Meu … Cere-Mi şi-Ţi voi da naţiunile de moştenire …” (Ps. 2.7, 8). Spre acest viitor glorios se îndreaptă prin credinţă gândurile lui Avraam. Dincolo de Isaac, el se gândeşte la Cel în care vor fi împlinite promisiunile. „Avraam a săltat de bucurie că va vedea ziua Mea – le va spune Isus iudeilor – şi a văzut-o şi s-a bucurat” (Ioan 8.56).

El a murit în credinţă, „neprimind promisiunile, ci văzându-le de departe şi salutându-le” (Evrei 11.13). Şi Avraam este unul dintre acei oameni cu care lui Dumnezeu nu-I este ruşine când este vorba să-i lege numele de al Său, numindu-Se „Dumnezeul lui Avraam”. Poate El să Se numească şi Dumnezeul vostru?

9 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Bunătatea și adevărul s-au întâlnit, dreptatea și pacea s-au sărutat. Adevărul va răsări din pământ și dreptatea va privi din ceruri. Psalmul 85.10,11

 

Când a privit Dumnezeu din ceruri, în dreptate, și a văzut adevărul răsărind din pământ? Peste tot în istoria omului căzut vedem exact contrariul. În mod repetat, Dumnezeu a căutat un om drept, însă n-a găsit niciunul (Romani 3.10-12).

Deja înainte de potop, aceasta era starea de pe pământ: „Răutatea omului era mare pe pământ și orice imaginație a gândurilor inimii lui era numai rău toată ziua” (Geneza 6.5). După potop, deși inima omului nu se schimbase, Dumnezeu a spus că nu va mai distruge din nou orice făptură vie. De ce a luat El o astfel de hotărâre? Vedem că, după ce Noe și familia lui au coborât din corabie, și toate animalele împreună cu ei, Noe a zidit un altar Domnului și a adus arderi-de-tot din toate animalele și păsările curate. Mireasma acestor jertfe s-a ridicat la cer „și Domnul a zis în inima Sa: «Nu voi mai blestema din nou pământul din cauza omului, căci gândul inimii omului este rău din tinerețea lui»” (Geneza 8.18-21).

Ceea ce a mișcat inima lui Dumnezeu a fost dragostea și aprecierea Sa cu privire la jertfirea Mielului lui Dumnezeu. Inima omului este caracterizată de dorința după plăceri și pofte și de groaza ca Dumnezeu să nu cumva să Se amestece în viața sa. Însă Dumnezeu privește dincolo de ceea ce este în inima omului și acționează potrivit cu plăcerea propriei Lui inimi, mișcate de parfumul minunat al jertfei lui Hristos. La cruce vedem că îndurarea și adevărul s-au întâlnit și că dreptatea și pacea s-au sărutat. Acum Dumnezeu Își găsește plăcerea și completa satisfacție în Hristos și, privind din cer în dreptate, Își găsește de asemenea plăcerea în toți cei care sunt acceptați în Cel Preaiubit.

J. Redekop

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu L-a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El.

1 Ioan 4.9

 

 

Ultima călătorie (5)

 

În Cuvântul lui Dumnezeu citim că Mântuitorul a fost trimis de Dumnezeu și a venit în lume pentru a ne aduce viața și împăcarea. Dacă încă nu ești mântuit, dacă Duhul lui Dumnezeu și Cuvântul Său încă nu-ți dau certitudinea și dovada că ești iertat prin Domnul Isus Hristos și pus în siguranță pentru veșnicie, atunci întoarce-te astăzi la Mântuitorul! O spunem cu toată solemnitatea! Zilele trec repede!

Pasagerilor de pe „Stella” le-au fost acordate doar douăsprezece minute, timp în care trebuiau să caute salvarea – sau să piară. Și ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre timpul care ne-a fost dat spre mântuirea sufletului? Citim: „La timpul potrivit te-am ascultat, în ziua mântuirii te-am ajutat. Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii”. „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!” Deci „acum” și „astăzi” – așa vorbește Dumnezeu despre timpul nostru de har. Aceasta poate fi ultima chemare. Vrăjmașul sufletului tău spune: „Mai ai suficient timp. Viața este înaintea ta. Nu-ți distruge plăcerile prin gânduri serioase”. Mulți au mers în pierzarea veșnică sub pretext că mai au timp. Pasagerii și echipajul de pe „Stella” nu au mai avut timp să se gândească la mântuirea sufletului lor. Nu trece mai departe, cititorule, ci ia decizia de a-L primi pe Fiul lui Dumnezeu acum în viața ta și vei trăi veșnic prin El!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

CINE ȘTIE? DUMNEZEU ȘTIE!

 

„Lucrurile ascunse sunt ale Domnului” (Deuteronom 29:29)

 

 

Biblia spune: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta!” (Proverbe 3:5). E ușor să spunem acest verset, dar e greu să-l trăim, mai ales atunci când tragedia și pierderea ne afectează viețile și nu înțelegem de ce. Vine o vreme în care ne rugăm și Dumnezeu ne dă răspunsuri și vine o vreme când ne rugăm și El ne dă pace. „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:6-7).

În vremuri de suferință și de pierdere, iată două versete pe care te poți baza:

1) „Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre.” Când trebuie să înțelegem anumite lucruri – noi avem teritoriul nostru, iar Dumnezeu îl are pe al Său. Al nostru este limitat de ceea ce El decide să ne descopere. Pavel, care a scris jumătate din Noul Testament prin descoperire divină, a recunoscut: „Căci cunoaştem în parte” (1 Corinteni 13:9). În cel mai bun caz, noi vom fi mereu limitați de propria noastră înțelegere.

2) „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” (Romani 8:28). Uneori Dumnezeu ne dă explicații, iar alteori EL dă verdictul „voi explica mai târziu.” Așadar, când ești tentat să ridici mâinile de disperare și să spui: „Cine știe?” adu-ți aminte: „Dumnezeu știe!” Adu-ți aminte că El rezolvă lucrurile spre binele tău și spre slava Sa.  

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

 

2019 de Jean Koechlin

 

Geneza 24:50-67

 

 

Cuvintele cu care slujitorul lui Avraam şi-a descris stăpânul, cât şi bogăţiile din care el a dat câteva mostre au mişcat inima Rebecăi. Ea este hotărâtă, va merge (v. 58).

Voi, care aţi auzit vorbindu-se atâta despre Domnul, care aţi avut ocazia să vă bucuraţi în casa părinţilor voştri de bogăţiile harului Său, sunteţi voi decişi să-L urmaţi? Întrebarea vi se pune astăzi: Vei merge? Nu mai târziu, nici mâine, ci astăzi  – vă cere Duhul lui Dumnezeu s-o faceţi.

De acum începe pentru Rebeca lunga călătorie de traversare a pustiului. Ea a lăsat totul la cuvântul slujitorului care acum o conduce. Tot astfel Biserica, Mireasa lui Hristos, îşi urmează în această lume, care este un deşert pentru ea, calea de suferinţă şi de trudă, dar şi de bucurie, pentru că Duhul Sfânt îi ocupă inima cu Preaiubitul pe care ea nu L-a văzut, dar care vine în întâmpinarea ei. «Ce moment solemn va fi pentru Adunarea Ta sfântă, când o vei introduce în locurile cereşti …», spune un imn creştin.

Ce moment va fi şi pentru El! Rebeca a devenit soţia lui Isaac şi el a iubit-o. Hristos, de partea Sa, Îşi iubeşte deja Adunarea. Şi inima Sa, mult mai mult decât a noastră, aşteaptă acel moment binecuvântat, pentru eterna satisfacţie a dragostei Lui divine.

8 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească în pustie.
Exod 7.16

Omul care fusese creat pentru a-L sluji pe Dumnezeu se găsea acum în robia păcatului și a lui Satan, ca sclav în Egipt (Exod 1).

Totuși, planul lui Dumnezeu nu poate fi împiedicat de nimeni (Isaia 46.10). Prin urmare, El proclamă eliberarea pentru poporul Său înrobit, pentru ca astfel ei să poată fi liberi pentru a-I sluji Lui (Exod 5.1; 7.16; 8.1,20; 9.1,13; 10.3).

Prin intermediul lui Moise și al lui Aaron și prin sângele mielului, Dumnezeu Și-a eliberat poporul din robie și l-a adus la Sine în pustie. Acolo, israeliții au trebuit să învețe să depindă doar de El pentru hrana și apa de fiecare zi, fiindcă pustia nu putea în niciun fel să le împlinească nevoile.

Dumnezeu a făcut ca apele amare să devină dulci, i-a adus la izvoare de apă sau le-a dat apă din stâncă, pentru a le potoli setea. De asemenea, El le-a dat să mănânce mană, pentru a le potoli foamea (Exod 15–17). Mai mult, Dumnezeu i-a călăuzit ziua printr-un stâlp de nor și noaptea printr-un stâlp de foc, purtându-le de grijă și protejându-i (Exod 13). Dumnezeu, care i-a eliberat pentru ca ei să-I slujească, le-a împlinit absolut orice nevoie.

Toate aceste lucruri sunt valabile și pentru noi, cei credincioși din ziua de astăzi. Fiind răscumpărați prin sângele scump al Domnului Isus (1 Petru 1.18,19), am fost aduși la Dumnezeu (1 Petru 3.18). Dumnezeu a pregătit orice resursă pentru nevoile noastre (Filipeni 4.19). Pustia în care și noi ne aflăm nu oferă nimic celor care Îi aparțin lui Dumnezeu. El însă ne dă mângâiere, călăuzire și protecție prin prezența Duhului Său Sfânt în noi și cu noi. Prin credință cunoaștem că am fost eliberați pentru a-I sluji lui Dumnezeu și, de asemenea, cunoaștem că orice nevoie a noastră este împlinită în Hristos Isus.

H. Hall

SĂMÂNȚA BUNĂ

Când a văzut Simon Petru lucrul acesta, s-a aruncat la genunchii lui Isus, zicând: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!”.
Luca 5.8

Recunoașterea lui Petru

Petru s-a văzut ca fiind păcătos și nevrednic de prezența Domnului; el a tremurat înaintea sfințeniei și a dreptății lui Dumnezeu. Încă nu putea să știe ce este harul decât într-un mod instinctiv. Petru nu știa atunci că Dumnezeu poate să rămână drept îndreptățind pe cel care L-a primit prin credință pe Isus Hristos. Petru s-a aruncat la picioarele Domnului, pentru că, dacă mai exista vreo speranță, aceasta era acolo, numai acolo. Atât timp cât s-a ocupat să spele plasele de pescuit, Petru nu L-a cunoscut nici pe Dumnezeu, nici pe sine însuși. La picioarele Domnului, Petru L-a cunoscut și pe Dumnezeu și s-a cunoscut și pe sine. Un lucru este remarcabil: Petru nu a condamnat ce a făcut, ci ceea ce era.

Multe suflete recunosc faptul că trebuie să se pocăiască de faptele vinovate și le condamnă, dar nu ajung să vadă sursa acestor fapte. Dincolo de păcate se află natura păcătoasă. Sentimentul prezenței lui Dumnezeu ne deschide ochii, ne arată ceea ce suntem și ne face să vedem că nu există niciun refugiu decât la Cel care ar putea să ne condamne.

Pe Petru „îl cuprinsese spaima”; dar Domnul nu lasă niciodată ca teama să rămână în prezența Sa. Când Domnul vorbește, teama este alungată, pentru că El este Domnul harului. Domnul nu micșorează cu nimic efectele lucrării produse în suflet, dar îndepărtează teama. Domnul a spus: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni”. Domnul l-a făcut pe Petru mai mult decât fericit, dându-i o nouă binecuvântare.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

EXPERIMENTÂND TEAMA ȘI CREDINȚA

„Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă” (Deuteronom 31:6)

De fiecare dată când încerci un lucru pentru prima oară sau ceva la care ai eșuat mai demult ori ceva ce e prea mare pentru tine, vei trăi atât sentimente de teamă, cât și de credință. Ele merg mână-n mână. Unul va avea câștig de cauză asupra celuilalt, dar nu vor dispărea niciodată. Pentru că poporul Israel nu avea nici cea mai mică idee despre ce îi aștepta în Țara Promisă sau despre cum avea să le fie viața acolo, Dumnezeu le-a zis: „Întăriţi-vă şi îmbărbătaţi-vă… căci Domnul, Dumnezeul tău, va merge El însuşi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa.”

Aceasta e o promisiune și pentru tine astăzi! Teama de eșec devine o piedică de cele mai multe ori. Cu toate acestea, când privești în urmă, îți dai seama că cel mai adesea eșecul nu aduce deloc daune permanente; ci te ajută să crești. Dr. Joan Borysenko scrie: „Când am fost admis la Harvard, am fost sigur că a fost o greșeală de computer și că voi fi demascat că am trișat. Un prieten de-al meu avocat se oprește cu groază de fiecare dată când trebuie să aducă pledoaria finală înaintea juriului.

Chiar și când ești un expert, teama nu dispare neapărat. Acceptarea fricii ca făcând parte din călătorie, și nu fuga de ea, iată ce te ajută s-o învingi.” Pentru a merge oriunde, trebuie să pornești de undeva sau nu vei ajunge nicăieri. Eseistul american Hamilton Wright Mabie a spus: „Întrebarea la care orice om trebuie să aibă un răspuns este nu ce ar face dacă ar avea mijloacele necesare, timpul, influența și avantajele educaționale, ci ce face cu lucrurile pe care le are.” Așadar, înfruntă-ți teama, mergi prin credință și crede că Dumnezeu îți va da izbândă.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 24:32-49

Domnul l-a condus, parcă de mână, pe slujitorul lui Avraam în casa familiei stăpânului său. Avraam îl pusese să jure solemn că nu va lua soţie pentru fiul său dintre fiicele lui Canaan (v. 3). Tineri prieteni, care-L cunoaşteţi pe Domnul Isus, chiar dacă evenimentul căsătoriei vă apare într-un viitor încă îndepărtat, nu este prea devreme să vă însuşiţi temeinic învăţătura Cuvântului în această privinţă: „Nu vă înjugaţi nepotrivit cu cei necredincioşi; pentru că ce legătură este între dreptate şi fărădelege sau ce comuniune are lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6.14, 15). Un copil al lui Dumnezeu se poate căsători numai în familia credinţei, adică numai cu un alt copil al lui Dumnezeu. Cei care nu au luat aminte la acest îndemn au putut mărturisi mai târziu cu multă tristeţe că unirea cu o persoană neîntoarsă la Dumnezeu nu este numai neascultare categorică de Cuvântul lui Dumnezeu, ci şi un izvor de zbucium şi de necaz în viaţă.

Ce mărturie răspândeşte servitorul lui Avraam despre stăpânul faţă de care se simte onorat să-i aparţină (v. 34-36)! Este mare, este bogat, are un fiu, moştenitor a tot ceea ce-i aparţine. În acest fel, Duhul Sfânt, când este primit într-o inimă, Îl face cunoscut pe Tatăl şi pe Fiul şi aşa ar trebui şi noi, răscumpăraţii Domnului, să ştim să vorbim.

7 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Salutați pe Trifena și pe Trifosa, care se ostenesc în Domnul. Salutați pe Persida, preaiubita, care s-a ostenit mult în Domnul.
Romani 16.12

Ostenelile sfinților (3) – Cei împreună-lucrători cu Pavel

Când David a întocmit lista cu vitejii săi în 2 Samuel 23, Ioab nu a fost inclus, din cauza egoismului său și a violenței sale premeditate. Conducătorii din Tecoa au fost menționați în Neemia 3, însă spre rușinea lor, fiindcă vor fi pentru totdeauna amintiți ca unii care nu au mișcat un deget pentru a ajuta la reconstruirea zidului Ierusalimului.

Însă când privim la lista lui Pavel din Romani 16 vedem ceva cu totul diferit. În afară de faptul că el îi salută acolo pe prietenii săi, Pavel scoate în evidență ostenelile unora dintre ei și, în această privință, face câteva deosebiri foarte fine, la care este minunat să privim. El menționează trei surori creștine: Trifena, Trifosa și Persida. Despre primele două se spune că „se ostenesc în Domnul”, iar despre a treia, că „s-a ostenit mult în Domnul”. Duhul lui Dumnezeu a avut grijă să sublinieze această deosebire, redată prin cuvântul „mult”. Este minunat faptul că Dumnezeu vede și consemnează tot ceea ce este făcut pentru Hristos. Însă El nu judecă așa cum judecăm noi, chiar și când este vorba de propriile noastre lucrări (1 Corinteni 4.3,4) – ceea ce noi poate vedem ca fiind fapte merituoase, El le va arăta ca fiind doar roade ale firii noastre păcătoase; de cealaltă parte, fapte pe care noi le-am uitat, El le va răsplăti, fiindcă au fost făcute pentru El.

Nu există nicio îndoială cu privire la realitatea spirituală din viața acestor trei femei, la fel cum, în cazul lui Ioab și al conducătorilor din Tecoa, nu există nicio îndoială cu privire la absența unei astfel de realități în viețile lor. Așa cum am văzut, Duhul Sfânt face o fină deosebire între ostenelile acestor femei din Romani 16. La scaunul de judecată al lui Hristos vom fi în trupuri glorificate – vom fi „ca El” – iar El nu-Și va judeca propria lucrare, căci noi vom fi atunci lucrarea (creația) Lui. Ostenelile (lucrările) noastre însă vor fi analizate în lumina privirii Lui atotcunoscătoare. Răsplătirile vor fi acordate pentru ceea ce a fost făcut prin Duhul Său; orice altceva va fi ars și dat uitării (1 Corinteni 3.9-15).

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Este mâna Mea prea scurtă ca să răscumpere? Sau n-am Eu destulă putere ca să mântuiesc? … Eu usuc marea și prefac râurile în pustie.
Isaia 50.2

Ultima călătorie (4)

În viață, necredința poate forma un astfel de curent primejdios, care să-l ducă pe om în pierzare. Câte un om dorește să navigheze spre cer, dar se abate și naufragiază.

Dacă vrei să vezi Împărăția lui Dumnezeu, dacă vrei să fii cândva în slava lui Dumnezeu și să nu fii pierdut pentru totdeauna, atunci ia seama pe ce zidești! Nu ajunge să-ți îmbunătățești umblarea, calea și comportamentul; interiorul tău, inima ta este din fire păcătoasă și stricată. Dacă cineva are în fântână apă amară, se va face oare apa mai bună și va deveni potabilă, dacă va unge cu ulei brațul pompei sau dacă va vopsi pompa cu vopsea albă? Niciodată! El trebuie să caute un alt izvor! Sau, dacă orologiul tău nu mai merge, este de folos să scoți limbile pendulului și să le duci la ceasornicar? El va spune: „Unde este ceasul?”. Iar dacă tu îi vei spune: „Ceasul este bun, numai limbile nu înaintează”, ceasornicarul te va considera un om naiv. Ceasul trebuie cercetat pe dinăuntru. Problema este la arc sau la mecanism.

Așa că nu te amăgi, prietene! Spune, Îl cunoști pe Domnul Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu? Îl recunoști tu ca pe Răscumpărătorul și Mântuitorul tău? Se odihnește sufletul tău în El? Acestea pot fi ultimele întrebări din viața ta. Numai în Mântuitorul Isus Hristos găsești împăcare și viață. Nu amâna această posibilitate a împăcării! Este poate ultima chemare a ta la viața veșnică.

continuare pe 9 februarie

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FEREȘTE-TE DE LĂUDĂROȘENIE!

„Ce este tigaia pentru lămurirea argintului şi cuptorul pentru lămurirea aurului: aceea este bunul nume pentru un om.” (Proverbe 27:21)

Cuvântul englezesc lingușitor vine de la un termen francez ce semnifică „a bate pe umăr, a liniști, a mângâia.” Așadar, lingușitorul este cel ce te bate pe spate cu o mână și în unele cazuri te va înjunghia pe la spate cu cealaltă. Lingușeala este ceva ce o persoană îți spune în față, dar nu va spune pe la spate. E o laudă mincinoasă din motive nesincere. Biblia ne avertizează să ne ferim de ea: „Cine linguşeşte pe aproapele său, îi întinde un laţ sub paşii lui” (Proverbe 29:5).

Lingușitorii nu îți fac nici un bine. De fapt, Solomon spune că pe termen lung mai bine stai cu cineva care te critică decât cu o persoană care te flatează. „Cine mustră pe alţii, găseşte mai multă bunăvoinţă pe urmă, decât cel cu limba linguşitoare” (Proverbe 28:23).

Când vorbim despre lingușire, trebuie să ținem cont de două lucruri:

1) Oferă laude cu sinceritate având întotdeauna în minte cel mai bun lucru despre cealaltă persoană.

2) Primește lauda cu înțelepciune, fără a lua prea în serios propria persoană sau persoana care te laudă. Ține minte că lingușirea a fost arma folosită de Satan pentru a-i învinge pe Adam și pe Eva în grădina Edenului: „veţi fi ca Dumnezeu” (Genesa 3:5).

De aceea Solomon scrie: „Ce este tigaia pentru lămurirea argintului şi cuptorul pentru lămurirea aurului: aceea este bunul nume pentru un om.” Deci întrebarea pe care trebuie să ți-o pui astăzi când cineva te laudă este aceasta: lauda mă face mai îngâmfat sau mai mărinimos?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 24:15-31

Slujitorul lui Avraam nici nu-şi terminase de formulat rugăciunea, că deja răspunsul este înaintea lui: Rebeca purtându-şi ulciorul. Găsim în Isaia o promisiune corespunzătoare: „înainte de a chema ei, Eu voi răspunde şi, în timp ce ei încă vor vorbi, Eu îi voi auzi” (Isaia 65.24).

Dacă slujitorul ne învaţă dependenţa, Rebeca este, în ceea ce o priveşte, un model de dăruire şi de râvnă. Ea face mai mult decât i se cere, dând apă şi cămilelor, şi o face repede, în grabă şi alergând (v. 18, 20). Iată două trăsături de care putem lua notă pentru a le imita în micile noastre îndatoriri de fiecare zi, de exemplu în căminul nostru. A scoate apă înseamnă a-i înviora pe alţii. Sunt nenumărate căile prin care le putem transmite acelora cu care venim în contact binecuvântările pe care noi înşine le-am scos din Cuvântul lui Dumnezeu. Şi să ne amintim că, întocmai cum slujitorul o privea pe Rebeca, Cineva este deosebit de atent la tot ce facem. Din modul în care-şi îndeplineşte tânăra fată această muncă atât de simplă, slujitorul înţelege că ea va fi pentru Isaac o soţie devotată, muncitoare, virtuoasă, ca cea descrisă în cap. 31 din Proverbe.

Înainte de a face altceva, el se pleacă înaintea Domnului şi Îi mulţumeşte.

6 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Și lângă ei au reparat cei din Tecoa; dar mai-marii lor nu și-au pus umărul la lucrarea Domnului lor.
Neemia 3.5

Ostenelile sfinților (2) – Ziditorii din cartea Neemia

Cei din rămășița iudaică, în ciuda batjocurii și a împotrivirii, lucrau din greu pentru a sfârși reconstruirea zidului din jurul Ierusalimului și pentru a-i repara cele zece porți. Printre lucrători erau cei din Tecoa, o cetate din Iuda, aflată la aproximativ optsprezece kilometri de Ierusalim. Faptul că acești oameni au călătorit până la Ierusalim pentru a lucra acolo este o dovadă că aveau râvnă pentru lucrurile lui Dumnezeu. Ei sunt menționați de două ori în acest capitol ca lucrând în diferite părți ale zidului, o mărturie în plus cu privire la zelul și la energia lor (versetele 5 și 27).

În ce-i privește însă pe conducătorii lor, lucrurile stăteau diferit; ei „nu și-au pus umărul la lucrarea Domnului lor”. Este oarecum dificil pentru noi să înțelegem care să fi fost motivele pentru acest lucru. Poate că mândria a fost cea care i-a împiedicat să-și ia partea în lucrare; știm că așa stau lucrurile uneori cu cei bogați sau cu cei care ocupă poziții înalte (1 Timotei 6.9,10,17). Vrăjmașii iudeilor, care erau oameni însemnați și cu legături politice, considerau că reconstruirea zidului era o chestiune ridicolă și o batjocoreau (Neemia 2.19). În consecință, a fi identificat cu o astfel de lucrare era greu de suportat pentru cei nobili, care gândeau că doar cei umili din popor trebuiau să o facă.

Zidim noi pentru Domnul având în vedere eternitatea, sau trăim în lumina acestei lumi trecătoare și a gloriei ei deșarte? Ostenelile sărmanilor din Tecoa sunt pentru totdeauna înregistrate în Cuvântul lui Dumnezeu. Însă și faptul că nobilii lor nu și-au pus umărul la lucrare este de asemenea înregistrat. Noi știm că lucrarea noastră în Domnul nu este zadarnică, în ciuda tuturor aparențelor contrarii (1 Corinteni 15.58). Scaunul de judecată al lui Hristos va arăta clar acest lucru.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu vorbește … când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Atunci El deschide urechile oamenilor și le întipărește învățăturile Lui.
Iov 33.14,16

Ultima călătorie (3)

Căpitanul Reeks se afla încă pe puntea de comandă, iar după ce toate femeile au fost duse în bărci, a răsunat și ultima lui comandă: „Bărbați, salvați-vă cum puteți!”. Toți s-au năpustit la bărci, care curând s-au îndepărtat pline cu oameni. Abia ajunsese ultima barcă la distanța de 50 de metri, când cazanele au explodat cu trosnet. Vaporul s-a despicat în două. Se putea vedea cum cei rămași în urmă se înghesuiau înainte, cam 80 de oameni disperați, și, de asemenea, cum căpitanul, scoțându-și șapca, le făcea semn cu mâna marinarilor care se îndepărtau. Apoi vaporul s-a scufundat în valuri.

Cei din bărci, după ce au petrecut noaptea pe mare, au fost preluați de alte vapoare și debarcați. Celor rămași în urmă li s-au împărțit colaci de salvare. Cu toate acestea, colacii nu i-au salvat pe toți. Mulți dintre pasageri au fost găsiți, în zilele următoare, morți în colacii lor de salvare, plutind pe valurile mării. Listele celor salvați au fost îndată publicate în ziare, însă numele a 83 de persoane care se îmbarcaseră pe „Stella” lipseau. Oare au înțeles cei rămași în viață că Dumnezeu – acel Dumnezeu de care n-au vrut să știe – vorbește când într-un fel, când într-altul?

Cele care au pricinuit sfărâmarea frumosului vapor „Stella” au fost ceața înșelătoare, care l-a învăluit, și curenții marini care, obscuri și puternici, au deviat vaporul pe neobservate de la cursul pe care căpitanul voia să navigheze.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CAUTĂ SĂ-L GLORIFICI PE DUMNEZEU (4)

„Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul … să şi pătimiţi pentru El” (Filipeni 1:29)

Să ne gândim la Ghetsimani, grădina în care Domnul Isus Însuși s-a rugat cu privire la voia lui Dumnezeu. „Depărtează de la Mine paharul acesta!” (Marcu 14:36). Era o referire la cupa mâniei. Domnul Isus știa că trebuie s-o bea până la capăt. Dar înainte de asta, L-a întrebat pe Tatăl Său dacă o poate lua de la El, dacă există și o altă cale. Dar apoi și-a schimbat cererea cu o rugăciune de predare deplină: „Totuşi, facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” (Luca 22:42).

Rugăciunile noastre tind să se concentreze pe circumstanțele exterioare, mai mult decât pe atitudinile interioare, întrucât preferăm ca Dumnezeu să schimbe circumstanțele în loc să ne schimbe pe noi. E mult mai simplu așa. Dar pierdem din vedere lucrul cel mai important. Deseori cele mai rele circumstanțe scot la iveală ce e mai bun din noi. Și dacă lucrurile rele fac să apară lucrurile bune, atunci acele lucruri care ni se întâmplă sunt de fapt lucruri bune pentru noi. Numai când ai fost pus la încercare le poți împărtăși mărturia ta și celorlalți.

Da, poți fi mântuit fără să suferi, dar nu te poți maturiza spiritual și nu poți fi echipat pentru slujire fără suferință. Asta nu înseamnă să o cauți, ci s-o vezi așa cum este ea – o ocazie de a-L glorifica pe Dumnezeu. Pavel, care a suferit enorm, scrie: „Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul … să şi pătimiţi pentru El.” Unde a găsit Pavel o astfel de putere? „Eu socotesc că suferinţele din vremea de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi” (Romani 8:18).

Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Caută să-L glorifici pe Dumnezeu în toate împrejurările din viața ta.  

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 24:1-14

Moartea Sarei sugerează punerea deoparte a lui Israel (popor din care a ieşit adevăratul Isaac), după învierea Domnului (cap. 22). Pentru a asigura sămânţa promisă, Avraam, „tatăl unei mulţimi de naţiuni” (17.5), are un plan măreţ a cărui înfăptuire ne este relatată în detaliu: acela de a-i da o soţie fiului său. De acum înainte intervine o a treia persoană: slujitorul cel mai bătrân din casă, administratorul tuturor averilor sale, imagine izbitoare a Duhului Sfânt trimis pe pământ pentru a-i strânge pe cei care vor alcătui Biserica, Mireasa lui Hristos. Astfel, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, care au lucrat împreună în Creaţie, lucrează tot împreună la alegerea, chemarea şi strângerea celor răscumpăraţi uniţi cu Hristos Cel înviat. Această Mireasă va fi căutată într-o ţară îndepărtată. Dintre „cei care erau departe”, Dumnezeu a ales şi a chemat pe aceia care să fie alături de Fiul Său (Efeseni 2.13).

Ce model de dependenţă avem în acest slujitor al lui Avraam! În casa stăpânului său a învăţat să-L cunoască pe Domnul, Cel cu care acum are de-a face într-un mod personal. Către El îşi îndreaptă rugăciunea sa (Psalmul 5.3). Să nu uităm, înainte de a întreprinde vreun lucru, să vorbim mai întâi cu Domnul.

5 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Acestea sunt numele vitejilor pe care-i avea David: … Naharai din Beerot, purtătorul armelor lui Ioab, fiul Țeruiei.
2 Samuel 23.8,37

Ostenelile sfinților (1) – Vitejii lui David

Există câteva locuri în Biblie unde ne sunt oferite liste cu numele celor implicați în lucrarea lui Dumnezeu, într-un fel sau altul. Dumnezeu a făcut ca ostenelile sfinților să fie scrise în Biblie, pentru învățătura noastră.

Împăratul David, la sfârșitul vieții sale, îi enumeră pe vitejii săi. Aceștia erau cu toții oameni de război viteji, însă unii dintre ei au excelat. Citind lista, vedem că un nume nu este menționat – Ioab, comandantul armatei lui David, nu se află pe listă! Acest lucru devine și mai izbitor când vedem că ceilalți doi frați ai lui, Abișai și Asael, își au locul lor în această listă (versetele 18 și 24). Ioab a fost cu siguranță un luptător important, implicat în multe bătălii și victorii. De fapt, aproape toate biruințele împăratului David îl au ca protagonist pe Ioab. Nu este deci nicio îndoială că el a fost un adevărat conducător militar. Totuși, dacă citim istoria vieții lui Ioab, vedem că au existat grave probleme în viața și în purtarea lui. El a fost foarte preocupat cu gloria sa personală și cu menținerea poziției sale de comandant. Pentru atingerea acestor scopuri, Ioab a folosit mijloace murdare, precum asasinarea lui Amasa (2 Samuel 20.4-13) și a lui Abner (2 Samuel 3.27). William Kelly a scris cu privire la el: „Ioab apare întotdeauna fie atunci când este ceva rău de făcut, fie atunci când este ceva măreț de câștigat”.

David îi menționează printre vitejii săi nu numai pe frații lui Ioab, ci și pe purtătorul lui de arme. Un lucru pe care îl putem învăța de aici este că Naharai și-a împlinit slujba pentru gloria împăratului. Poate că rolul său, în ochii oamenilor, era unul nesemnificativ, însă el i-a slujit lui David din inimă. La scaunul de judecată al lui Hristos, toate ostenelile noastre vor fi supuse testului, pentru a se vedea de ce fel sunt (1 Corinteni 3.13). Vom fi răsplătiți nu pentru mărimea lucrării, ci pentru felul în care am împlinit-o.

B. Reynolds

 

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Toate lucrurile sunt într-o neîncetată frământare, așa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind și urechea nu obosește auzind.
Eclesiastul 1.8


Ultima călătorie (2)

Dintr-o dată a apărut o umbră mare pe partea dreaptă. Bărbatul de la postul de observație de pe punte urla cât îl ținea gura: „Izbire înainte!”. Marinarii și ofițerii s-au năpustit în partea din față a vaporului.

Căpitanul striga: „Cu toată viteza înapoi!”. Prea târziu! O ciocnire, un trosnet, un scrâșnet – și vârfurile de stâncă au răzuit și despicat lateralele blindate cu oțel ale vaporului. Din cauza ceții, majoritatea pasagerilor se retrăseseră în salon. Ciocnirea îngrozitoare i-a aruncat pe toți de-a valma, iar fețele îngălbenite arătau că toți erau conștienți de primejdie. S-au repezit pe punte; deja răsuna comanda: „Bărcile jos!”.

Marinarii, în frunte cu ofițerii de marină, munceau cu încordare. Se luptau cu timpul. Vaporul se culcase pe o parte și se scufunda văzând cu ochii. Pasagerii au fost trimiși în mare grabă în partea din față a navei. Femeile și copiii stăteau pe rândul întâi, cam treizeci. A doua comandă: „Dați drumul bărcilor! Întâi femeile și copiii!”. Au fost duși în bărci în cea mai mare ordine, de multe ori după o despărțire sfâșietoare. Cine poate să descrie acele momente?

Un bărbat și-a împins cu blândețe de lângă el soția – care se agățase de el – și i-a spus: „De dragul copiilor, pleacă!”. Ea a fost salvată, bărbatul a pierit. Cine s-ar fi gândit în orele acelei dimineți că se aflau în ultima călătorie? Încă o dată auzim ce este viața noastră: un abur care se arată puțintel și apoi piere.

 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CAUTĂ SĂ-L GLORIFICI PE DUMNEZEU (3)

„Să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31)


În Scriptură sunt multe versete în care apare cuvântul „totul.” Astăzi vom face referire la două dintre ele. Ambele includ expresia „tot ce faceți.” Primul verset spune: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni” (Coloseni 3:23). Scopul tău în viață ar trebui să fie: Iubește ceea ce faci și lucrează la ceea ce iubești. Dar nu aceasta este realitatea în toate aspectele vieții.

Uneori va trebui să faci un lucru bun pentru o companie care nu-ți place, pentru un șef arogant sau pentru un salariu minim. Mulțumește-i lui Dumnezeu că ai un serviciu care îți asigură traiul de zi cu zi; există oameni fără loc de muncă care ar face oricând schimb cu tine. Al doilea verset spune: „Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.”

Cum mâncăm și bem spre slava lui Dumnezeu? Pavel folosește ritualurile noastre zilnice pentru a ne transmite o idee cuprinzătoare. Chiar și activitățile cele mai lumești sunt absolut miraculoase. În fiecare zi respirăm de aproximativ douăzeci și trei de mii de ori, dar când a fost ultima dată când ai mulțumit măcar pentru una dintre ele? Avem tendința să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru lucruri care ne taie respirația. Și e bine. Dar poate ar trebui să-i mulțumim și pentru celelalte respirații! Viața condusă de scopuri este descrisă în următoarele cuvinte în Catehismul cel scurt de la Westminster: „Scopul primordial al omului este să-L glorifice pe Dumnezeu și să se bucure de El pe vecie.”

Mai bine spus nu se poate. Noi existăm cu un singur scop: să-L slăvim pe Dumnezeu și să ne bucurăm de El pentru totdeauna. Și tu ești chemat să faci lucrul acesta în orice împrejurare te-ai afla, pe orice cale, în orice loc, în orice mod, și peste tot.   


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 23:1-20


Un mormânt este tot ceea ce va avea Avraam în ţara Canaanului, dar ea totuşi îi este promisă. Cumpărând terenul şi peştera Macpela pentru a o înmormânta pe Sara, omul lui Dumnezeu confirmă speranţa lui sigură în înviere. Pentru el, Sara trăieşte o viaţă divină. De aceea este necesar să se asigure de toate drepturile asupra locului unde va fi aşezat trupul ei care trebuie să învieze. Preţul întreg plătit pentru peşteră şi pentru teren ne face să ne gândim la drepturile definitive dobândite prin crucea lui Hristos, moartea înfrântă, siguranţa învierii viitoare a tuturor celor credincioşi.

La fel ca în cap. 14, în care l-am văzut refuzând darurile regelui Sodomei, Avraam nu doreşte nici acum să se îndatoreze faţă de nimeni. El insistă să plătească întreg preţul terenului, fără să negocieze.

Un creştin este recunoscut în toate contactele sale cu oamenii din lume prin corectitudinea sa şi prin cinstea sa absolută. În Noul Testament suntem îndemnaţi să nu datorăm nimănui nimic, decât să ne iubim unii pe alţii (Romani 13.8), să ne purtăm „cuviincios faţă de cei de afară” (1 Tesaloniceni 4.12), în sfârşit, să lucrăm cinstit „nu numai înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor” (2 Corinteni 8.21; Romani 12.17).

4 Februarie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Să fie, te rog, o măsură dublă a duhului tău peste mine!
Dumnezeu nu ne-a dat un duh de timiditate, ci de putere și de dragoste și de chibzuință.
2 Împărați 2.9; 2 Timotei 1.7


Când ne gândim că cele mai multe semne și minuni făcute de Ilie au fost caracterizate de foc și de judecată, ne întrebăm ce ar fi însemnat o parte dublă din duhul lui. Însă, pe măsură ce citim despre semnele și minunile făcute de Elisei, cât de surprinși suntem să constatăm că ele au fost caracterizate de har! Nu că n-a existat absolut deloc judecată (2 Împărați 2.24), însă harul a fost cel care le-a caracterizat, har oferit unui popor aflat în nevoie.

Însă cum au stat lucrurile cu Cel care a venit pe pământ și a primit Duhul fără măsură (Ioan 3.34)? Rezultatul va fi cântarea veșnică de slavă a milioane de răscumpărați, pentru lucrarea de har pe care El a venit să o facă. „Noi toți am primit din plinătatea Lui, și har peste har” (Ioan 1.16). Harul și dragostea lui Dumnezeu față de sărmanii păcătoși au fost pe deplin manifestate în Hristos.

Totuși ni se reamintește că „dreptatea și judecata sunt temelia tronului Tău; bunătatea și adevărul merg înaintea feței Tale” (Psalmul 89.14). Astfel, la fel cum harul și adevărul au venit prin Isus Hristos, judecata asupra tuturor lucrurilor va fi de asemenea exercitată de El (Ioan 1.17; 5.22). În Apocalipsa vedem „șapte făclii de foc, arzând înaintea tronului, care sunt cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu” (Apocalipsa 4.5). Acesta este Duhul lui Dumnezeu, în plinătatea acțiunii Sale de judecată. Astăzi însă este ziua harului răbdător!

Este voia lui Dumnezeu să fim plini de Duhul și să umblăm prin Duhul (Efeseni 5.18; Galateni 5.16). Dacă Îl lăsăm pe Duhul „de putere, de dragoste și de chibzuință” să-Și facă lucrarea în viețile noastre, vom fi și noi caracterizați de un duh de har și de adevăr, fiind astfel de folos în mâna Domnului, pentru a întâmpina nevoile celor din jurul nostru.

A. Leclerc

 

 

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Este un rău pe care l-am văzut sub soare … Toată munca omului este pentru gura lui, și totuși poftele nu i se împlinesc.
Eclesiastul 6.1,7


Ultima călătorie (1)

Pe 31 martie 1899, la o oră matinală, 183 de persoane au plecat cu un tren special din Londra spre orașul portuar Southampton, pentru a se ambarca pe vaporul rapid „Stella”. Urma să aibă loc o petrecere pe minunata insulă Guernsey, situată în apropierea coastei franceze, pe Canalul Mânecii. Vremea era deosebit de plăcută. O adiere proaspătă, primăvăratică, venea dinspre ocean, iar la bord domnea o atmosferă veselă. Se cânta și se glumea mult. „Să mâncăm și să bem!” – acesta era sloganul acelor oameni petrecăreți. Tot efortul lor era pentru gura lor.

După o călătorie de trei ore, vremea s-a schimbat brusc. Vântul a început să sufle cu putere și curând o ceață ușoară cobora peste valuri. Căpitanul Reeks, unul dintre cei mai experimentați marinari în ce privește navigarea pe Canalul Mânecii, a redus viteza vaporului la jumătate. Ceața s-a rărit apoi parțial și porțiuni întregi erau chiar lipsite de ceață. Prin urmare, căpitanul s-a gândit că ceața nu era generală, ci în straturi, cum se spune; și, pentru ca turiștii să nu-și piardă ziua de sărbătoare, impulsionat poate și de regretul general al pasagerilor din cauza schimbării vremii, a lăsat vaporul să meargă la viteză maximă. Doreau să ajungă cât mai repede la destinația distracției lor. Vaporul gonea în direcția „înainte” cu o viteză de 18 noduri prin zidul de ceață, 18 noduri însemnând aproximativ 32 de kilometri pe oră, o viteză mare pentru vremea aceea.

 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CAUTĂ SĂ-L GLORIFICI PE DUMNEZEU (2)

„Tot pământul este plin de mărirea Lui!” (Isaia 6:3)


Diferența dintre sacru și profan este o dihotomie falsă. Toate lucrurile au fost create de Dumnezeu și pentru Dumnezeu – fără excepție. Fiecare notă muzicală, fiecare culoare din paleta de culori și fiecare mireasmă ce vibrează din parfumul bobocilor. Fizicianul și pianistul german Arnold Sommerfeld a constatat că un singur atom de hidrogen care emite o sută de frecvențe este mai muzical decât faimosul pian, care emite numai optzeci și șapte de frecvențe. Deci fiecare atom este o expresie unică a închinării.

Potrivit compozitorului Leonard Bernstein, cea mai bună traducere a Genesei 1:3 nu este „și Dumnezeu a zis.” ci traducere mai bună ar fi „și Dumnezeu a cântat.” Cel Atotputernic a adus fiecare atom în existență prin cântare și fiecare atom este ecoul acelei prime melodii armonioase intonată de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Instrumente super-sensibile de detectare a sunetelor au descoperit că râmele emit sunete sacadate slabe, în timp ce cântecul balenelor pot călători mii de mile sub apă.

Lewis Thomas spune astfel: „Dacă am avea un auz mai bun și am putea discerne trilurile păsărilor de mare, timpanele ritmice ale bancurilor de chefali și chiar și armoniile îndepărtate ale muștelor ce plutesc în soare deasupra pajiștilor, sunetul combinat ne-ar putea face să ne ridicăm deasupra pământului.” Și într-o zi o vor face. Timpane slăvite vor auzi acest verset împlinindu-se: „pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!” (Apocalipsa 5:13).

Astăzi, hotărăște-te să-L glorifici pe Dumnezeu în tot ceea ce faci.  


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Geneza 22:13-24


Dumnezeu Însuşi Se preocupă de Mielul pentru arderea-de-tot. Când Domnul Isus Şi-a făcut apariţia în mijlocul poporului pe malurile Iordanului, Ioan Botezătorul a strigat: „Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1.29). El era răspunsul divin la toate păcatele care tocmai fuseseră mărturisite. Astfel se descoperă taina cea mare a cărei umbră o avem în acest capitol. Şi ce asigurare continuă să aducă acest „Yehova-Iire” (Domnul va purta de grijă) tuturor celor chinuiţi de povara păcatelor lor!

Isaac este înviat în mod simbolic (Evrei 11.19); Hristos însă este înviat în adevăr, cu toate consecinţele care decurg din aceasta pentru El şi pentru noi. El va primi o soţie, fapt ilustrat de numirea Rebecăi în v. 23. Iar noi vom primi binecuvântările cereşti a căror imagine o avem în v. 17 şi 18.

Credinţa lui Avraam s-a arătat prin această faptă (Iacov 2.21). Se spune că încercarea face proba. Dumnezeu îi cunoştea inima şi ştia că avea credinţă, dar ea trebuia să se manifeste public. În ce ne priveşte pe noi, dacă am putut mărturisi: «cred în Domnul Isus», mai devreme sau mai târziu ni se va da ocazia să o dovedim. Încercările creştinilor deseori nu au alt scop decât să pună în evidenţă realitatea credinţei care este în ei.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: