Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the category “Romanian devotionals”

16 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru ca pe cei doi să-i creeze în Sine într-un singur om nou, făcând pace; și ca să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu, într-un singur trup, prin cruce.

Efeseni 2.15,16


Adunarea, care este Trupul lui Hristos, are o origine divină. Duhul Sfânt a format-o și o menține în unitate perfectă cu Hristos, Capul ei înviat din cer.

Îi mulțumim lui Dumnezeu că nici atacurile omului și nici ale lui Satan nu pot schimba, anula sau distruge realitatea glorioasă că noi și Hristos suntem una. El este Capul, iar noi suntem Trupul Lui. Acest lucru este adevărat pentru orice credincios de la Cincizecime încoace, indiferent de rasă, de cultură, de limbă, de naționalitate și de orice altceva. Ce adevăr binecuvântat, care ne umple inimile cu bucurie!

În harul Său suveran, Dumnezeu a chemat pe fiecare dintre cei care fac parte din Adunare. Chemarea Sa nu a fost în urma faptului că am fi trăit așa cum dorea El sau că am fi făcut vreun lucru bun, ci doar fiindcă ne-a iubit în mod suveran. Cu siguranță că ne minunăm și ne întrebăm: „De ce?”. Fiindcă El a dorit să aibă un popor prin intermediul căruia să-Și manifeste bogățiile harului și ale glorie Sale.

Această realitate, acceptată prin credință, ne va elibera și ne va păzi de orice capcană a vrăjmașului, care dorește să ne atragă în formele religioase ale oamenilor, care nu fac altceva decât să-l înalțe pe om și să-L lipsească pe Hristos de ceea ce I se cuvine. Orice lucru omenesc, orice activitate sau efort de a îmbunătăți Adunarea nu vor face decât să-i întunece adevăratul caracter ceresc. Ea este lăsată aici pe pământ pentru a manifesta trăsăturile morale ale lui Hristos, Capul ei. De îndată ce vreun lucru al omului dintâi este introdus în acea sferă în care doar omul nou în Hristos trebuie văzut, totul se sfârșește cu confuzie, așa cum putem vedea peste tot în creștinătate. Să ne fixăm privirea asupra Lui în așa fel, încât să nu mai vedem pe nimeni, „decât pe Isus singur” (Matei 17.8).

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe Isus din Nazaret, Om adeverit de Dumnezeu, … voi L-ați răstignit și L-ați omorât … Dar Dumnezeu L-a înviat.

Fapte 2.22-24


Patru realități mărețe

Apostolul Petru reamintește aici patru realități triumfătoare despre Domnul:

1. El era „Om adeverit de Dumnezeu”. Petru nu s-a temut că știrbește din slava Persoanei Sale numindu-L „Isus din Nazaret”, un Om, așa cum L-au văzut toți în decursul slujbei Sale în această lume. Acest Om a fost aprobat de Dumnezeu și a împlinit, prin Sine, toată lucrarea minunată a mântuirii.

2. El a fost „dat după sfatul bine hotărât și după știința mai dinainte a lui Dumnezeu”. Aceasta este partea lui Dumnezeu în lucrarea pe care Domnul a împlinit-o pe cruce. Domnul a murit conform planurilor divine. Dacă Dumnezeu a vrut să mântuiască pe păcătoși și să câștige biruința asupra întregii lucrări a diavolului, a trebuit ca Preaiubitul Său să devină Om, să fie dat.

3. Oamenii sunt vinovați, pentru că L-au răstignit pe o cruce. Faptul că Domnul nu ar fi putut să moară dacă nu S-ar fi dat El Însuși, pentru a împlini sfaturile lui Dumnezeu, nu diminuează cu nimic vinovăția oamenilor. Ei Îl urau și nu mai puteau să-L suporte multă vreme în mijlocul lor.

4. Dar, dacă ei au dat frâu liber urii lor, Dumnezeu a intervenit pentru a-L învia pe Domnul dintre morți. Moartea a fost obligată, pentru a spune astfel, să-L lase pe Domnul să iasă afară. El a intrat în ea prin har, pentru a-i deschide păcătosului calea spre cer. Domnul nu făcuse nimic care să fi meritat moartea; pentru a ne izbăvi de ea, El a murit. Prin înviere, Dumnezeu a arătat de asemenea că era glorificat prin lucrarea lui Isus.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (3) – Fundația SEER

„Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului…” (Efeseni 6:7)


 

Spuneam ieri că primul tip de personalitate sunt reformatorii. Al doilea tip sunt slujitorii: lor le place să fie de ajutor și să li se simtă lipsa. Ei îți poartă de grijă în mod natural și îți aspiră casa chiar dacă nu este nevoie de așa ceva! Își aduc aminte de zile de naștere și de aniversări și deseori sunt primii care se ridică de la masă și spală vasele. Slujitorii lucrează deseori în domenii sociale, unde îi sprijină pe oameni. Se simt cel mai bine atunci când au ceva de făcut. Dar în timp ce se simt atrași să-i ajute pe oameni, acest ajutor reflectă adesea propria lor nevoie. Ceea ce se ascunde după serviabilitatea lor este de multe ori o stimă de sine scăzută care trebuie alimentată. Și pentru că nu poate fi niciodată satisfăcută pe deplin, ei ajung să-i secătuiască pe ceilalți. Marta este un bun exemplu în acest sens. În timp ce ea era ocupată cu slujirea, Maria, sora ei stătea la picioarele Domnului Isus (vezi Luca 10:39-42).

Privindu-le calitățile, să spunem că slujitorii manifestă dragoste în acțiune și se orientează spre ceilalți în mod natural, ceea ce îi face pe oameni să se simtă prețuiți. Iar ca defecte, remarcăm că ei își pot folosi uneori slujirea pentru a-i „manipula” pe alții. Și problema este că atunci când încerci să le ușurezi povara și să le ridici greutatea de pe umeri, se împotrivesc. Teama lor înnăscută de a nu li se simți lipsa face imposibilă stabilirea de limite sănătoase. Așadar, care este răspunsul dacă ești un slujitor?

1) Asigură-te că prioritatea ta este să-L slujești pe Dumnezeu, nu pe oameni. „Slujiți-le cu bucurie, ca Domnului, iar nu oamenilor.”

2) Înțelege că răsplata ta vine de la Dumnezeu, nu de la oameni. „Fiecare… va primi răsplată de la Domnul, după binele pe care-l va fi făcut” (Efeseni 6:8).

3) Nu te plânge! „Faceți toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli, ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină” (Filipeni 2:14-15).


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 11:24-35


La cererea lui, Moise a fost eliberat de o parte din responsabilităţi, care au fost trecute asupra a şaptezeci de bătrâni. Chiar din Exod 4, Aaron fusese numit purtător de cuvânt către popor. Este umilitor să realizăm că lipsa noastră de credinţă adesea Îl obligă pe Domnul să încredinţeze altora o parte din lucrarea noastră.

Bătrânii au fost adunaţi la cort şi acolo Duhul s-a coborât peste ei. Mai aflăm că doi dintre aceştia, Eldad şi Medad, care rămăseseră în tabără, profeţeau acolo. Iosua voia să-i oprească (vezi Luca 9.49), dar pentru Moise aceasta era o veste bună. Însuşi Pavel se bucura din toată inima că Evanghelia era vestită chiar „din invidie şi ceartă” (Filipeni 1.15-18). Dacă Dumnezeu   ne-a arătat calea despărţirii, «afară din tabăra» religiei creştine, să ne abţinem să-i judecăm cu o atitudine de superioritate pe acei credincioşi care pot fi mai evlavioşi şi mai devotaţi decât noi, dar care n-au înţeles această despărţire. Tot ceea ce avem şi ştim este numai prin harul lui Dumnezeu.

Ne putem imagina ce s-a întâmplat cu masa de prepeliţe moarte sub dogoarea soarelui din deşert! Galateni 6.8 ne previne că: „cine seamănă pentru carnea sa, din carne va secera putrezirea”.

15 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Și nu după cum am sperat noi, ci întâi s-au dat pe ei înșiși Domnului și nouă, prin voia lui Dumnezeu.

2 Corinteni 8.5


Răscumpărarea și dreptatea divină sunt cele prin care harul domnește și prin care dragostea este cunoscută, astfel încât orice idee de merit și de dreptate personală este în întregime exclusă. În noi este o viață nouă care se bucură de Dumnezeu și căreia îi este prețioasă dragostea Lui; care singură este capabilă, fiind de aceeași natură, să savureze binecuvântarea ce se află în El. În această viață, dragostea Sa divină operează față de alții. Nu este bunăvoința firească, ci activitatea dragostei divine în omul nou. Veridicitatea ei este astfel pusă la test, fiindcă Hristos ocupă în mod necesar primul loc pentru natura cea nouă, iar lucrarea ei constă în a deosebi ce este bine de ce este greșit – lucru de care doar omul nou este capabil. Hristos constituie măsura și motivația acestei iubiri.

Însă există și altceva alături de natura nouă. Trupurile noastre sunt temple ale Duhului Sfânt, iar dragostea lui Dumnezeu ne este turnată în inimi prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat. Și, așa cum El țâșnește în noi ca un izvor spre viața veșnică, la fel râuri de apă vie vor curge din noi prin Duhul Sfânt pe care L-am primit. Prin urmare, întregul devotament adevărat este acțiunea dragostei divine în cei răscumpărați, prin Duhul Sfânt dat lor.

Poate exista un zel care să înconjoare marea și uscatul, însă doar în interesul unei prejudecăți, sau să nu fie altceva decât lucrarea lui Satan. Poate exista o bunăvoință naturală îmbrăcată cu un nume adecvat, dar iritată atunci când nu este acceptată de dragul propriei ei importanțe. Poate exista un sentiment al obligativității și al unei activități legaliste care, prin har, poate merge ceva mai departe, deși reprezintă presiunea conștiinței, nu activitatea dragostei. Activitatea dragostei nu distruge sentimentul obligativității în cel credincios, însă schimbă întregul caracter al lucrării lui. „Unde este Duhul Domnului, acolo este libertate.”

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci noi n-am adus nimic în lume și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem cu ce să ne hrănim …, ne va fi de ajuns.

1 Timotei 6.7,8


Constatarea nobilului

Cândva, un tânăr credincios stătea de vorbă cu un nobil foarte bogat.

— Să presupunem că acest castel v-ar aparține. Ce ați face cu el? a întrebat nobilul.

— L-aș ruga pe Dumnezeu să mă facă un administrator fidel, să nu mă lase să uit că nu am adus nimic în lume și că nu voi lua nimic din ea. O parte din bani i-aș folosi pentru familie și o parte i-aș investi în instruirea și în prosperitatea altor tineri.

— Așa? Ați împărți banii cu ambele mâini cerșetorilor care nu doresc să lucreze?

— Nu! Miluitul sau datul de pomană nu este întotdeauna dragoste față de aproapele, ci în multe cazuri este o sprijinire a trândăviei și a viciului. Și binefacerea trebuie să-și aibă sistemul, regulile și legile ei, la fel ca munca.

— Nu m-am așteptat să aveți astfel de concepții atât de sănătoase. Am impresia că dacă am sta mai mult de vorbă, multe s-ar schimba în viața mea. Cândva am fost și eu un tânăr plin de idealuri, de planuri înalte, iar acum, spre sfârșitul vieții, văd că totul se năruie, că totul este trecător, că nu poți lua nimic din lume.

Nu știm dacă nobilul și-a învățat lecția că nu putem lua nimic din lume, dar noi încă mai putem învăța această lecție a faptului că suntem doar călători prin viață și că nu putem lua nimic cu noi din lume.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (2) – Fundația SEER

„Fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe altul…” (Efeseni 4:32)


 

Datorită felului în care suntem concepuți, ne simțim atrași, adesea, de anumite păcate. Prin urmare, domeniile în care avem slăbiciuni sunt de obicei constante și previzibile. E ca și cum ai avea un „profil al păcatului.” În cartea sa „Păcatele cu semnătură: cum să ne îmblânzim inima îndărătnică”, dr. Michael W. Mangis identifică nouă asemenea tipuri, folosind modelul Enneagramelor. Acest sistem definește nouă tipuri de personalități și este folosit în managementul afacerilor, pentru a obține cunoștințe despre dinamica interpersonală la locul de muncă. Este folosit și în mediile creștine ca mijloc de informare referitor la conștientizarea de sine, înțelegerea de sine și dezvoltarea de sine, mai ales că se consideră că acest sistem își are originea în cele șapte păcate de moarte și în roada Duhului Sfânt. Iar Biblia spune: „…cercetați toate lucrurile și păstrați ce este bun.” (1 Tes.5:21)

Pentru a te ajuta să devii mai conștient de tine însuți și pentru a construi un zid de apărare împotriva domeniilor în care ești vulnerabil, ne vom concentra și în următoarele nouă zile pe analiza acestor păcate tipice și a oamenilor cei mai predispuși să se lupte cu acestea. Primul tip sunt reformatorii. Reformatorii sunt senini, integri și atrași de perfecțiune. Ei au un standard înalt de excelență și cea mai mare teamă a lor este vulnerabilitatea. (Ei devin chirurgi competenți – și excelenți manageri.). Când sunt în formă, sunt revoluționari, protectori și idealiști. Dar pentru că se luptă cu perfecționismul și neprihănirea prin forțe proprii, ei au tendința de a-i judeca pe cei ale căror standarde nu sunt la fel de înalte. Profetul Amos este un bun exemplu; el a scris despre „o cumpănă” care arată cât de jos sunt oamenii față de standardele lui Dumnezeu (vezi Amos 7:7-8).

Scriind pentru reformatori, Pavel a spus: „Fiți buni unii cu alții, miloși, și iertați-vă unul pe altul, cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos.” Ca reformator, cea mai mare provocare a ta va fi să dai dovadă de dragoste, răbdare și har în interacțiunile tale cu ceilalți. Și cu ajutorul lui Dumnezeu, vei reuși!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 11:10-23


Şi aici îl vedem pe Moise descurajat! El îl acuză pe Domnul pentru povara întregului popor (v. 11), el, care la sfârşitul capitolului anterior vorbea triumfător despre „zecile de mii ale miilor lui Israel”. Cu siguranţă, Moise nu putea purta singur responsabilitatea pentru întregul popor, dar, de fapt, nu era singur! Însuşi Domnul l-a purtat pe Israel „pe aripi de vultur” (Exod 19.4) şi ca pe braţele unui părinte (Deuteronom 1.31).

Psalmul 106 reaminteşte acest trist episod: „Au uitat repede lucrările Lui, … au fost plini de poftă în pustiu … şi El le-a dat ce au cerut, dar a trimis uscăciune în sufletele lor” (Ps. 106.13-15). Aici vedem un adevăr de seamă: când ne încăpăţânăm să punem mâna pe ceva pe care Dumnezeu nu vrea să ni-l dea, în cele din urmă El poate să ne îngăduie să avem acel lucru, dar aceasta atrage consecinţe dezastruoase. Consecinţele pentru popor sunt descrise în v. 19, 20 şi 33. „Uscăciunea„, ne spune dicţionarul, este o slăbire şi o pieire progresivă. Pierderea sufletelor noastre nu este ea cu mult mai rea decât o boală? Să ne ferească Dumnezeu de aceste pofte care „se războiesc împotriva sufletului” (1 Petru 2.11) şi să ne înveţe să fim mulţumiţi cu ceea ce ne dă El … ca şi cu ceea ce, în perfecta Sa cunoaştere a adevăratelor noastre nevoi, găseşte de cuviinţă să nu ne dea.

14 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu este niciun ciorchine de mâncare, niciun fruct timpuriu pe care îl dorea sufletul meu.

Mica 7.1


Mica prezintă poporului faptul că Dumnezeu nu-Și găsea deloc plăcerea în slujbele lor religioase și că El căuta dreptatea în mijlocul lor. „El ți-a arătat, omule, ce este bine. Și ce altceva cere Domnul de la tine, decât să faci ce este drept și să iubești bunătatea și să umbli smerit cu Dumnezeul tău?” (Mica 6.8). Mica a pătruns în simțămintele Domnului atunci când și-a exprimat dorința de a mânca din cele dintâi roade. Din cauza păcatelor poporului, Dumnezeu blestemase recoltele. Vorbind metaforic, nu exista niciun rod spiritual – pe care orice slujitor al lui Dumnezeu ar fi dorit să-l vadă în cei în care a semănat Cuvântul lui Dumnezeu.

„Văzând un smochin lângă drum, a venit la el și n-a găsit nimic în el decât numai frunze. Și i-a zis: «Să nu mai fie rod din tine niciodată!». Și smochinul s-a uscat îndată” (Matei 21.19). Ca și Mica, Domnul dorea rod de la smochin (Israel), însă nu a găsit nimic care să-i sature sufletul, ci doar formalism religios, reprezentat prin frunze. El a pronunțat judecata asupra lui, deoarece „carnea nu folosește la nimic” (Ioan 6.63) și este condamnată pentru totdeauna.

Vedem același lucru la apostolul Pavel, atunci când el scrie: „Nu că eu caut darul, ci caut rodul care prisosește în folosul vostru” (Filipeni 4.17). Marele apostol al națiunilor lucrase, precum un agricultor priceput, printre sfinții din Filipi, însă nu pentru vreun câștig material, ci fiindcă dorea rodul care le putea fi lor pus la socoteală. El le spusese filipenilor că Dumnezeu era acela care lucra în ei și voința și înfăptuirea, după buna Sa plăcere (Filipeni 2.13). Dacă este să existe rod pentru plăcerea lui Dumnezeu, avem nevoie de puterea Duhului Sfânt. Fie ca rodul minunat al Duhului să fie produs și în viețile noastre!

R. A. Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Cuvântul a devenit trup și a locuit printre noi … plin de har și de adevăr.

Ioan 1.14


De la ieslea cea smerită

De la ieslea cea smerită
Pân’ l-al Golgotei altar,
Viețuirea Ta slăvită
A fost un izvor de har.

Ca soarele-n strălucire
Și ca luna-n noapte grea,
Astfel sfânta-Ți viețuire,
Scump Isuse, se vedea.

Neclintita-Ți ascultare,
Pe-al Tău drum nespus de greu
Mi-e model de comportare
De-a mă-ncrede-n Dumnezeu.

Iar când al meu pas de humă
Umblă pe a Ta cărare,
Tu mă umpli de lumină
Și-mi dai binecuvântare.

Mai ales în răstignire
Văd, Isuse, mult mai clar
Necuprinsa Ta iubire,
Bogăția Ta de har.

Tu mi-ești pildă de umblare,
Dar și sursă de putere,
Căci în orice-mprejurare
Îmi dai har și mângâiere.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (1) – Fundația SEER

„…Păcatul care ne înfășoară așa de lesne…” (Evrei 12:1)


 

În cartea sa „Eu așa cum aș vrea să fiu”, John Ortberg arată că „păcatul tipic” este cel de care ești atras de obicei. Asta nu înseamnă că nimeni altcineva nu-l mai comite în afară de tine, ci că tu ești vulnerabil în acel domeniu. De obicei tiparul gândirii tale este legat de tiparul darurilor tale. Darurile și pasiunile tale pot indica domeniile tale de vulnerabilitate.

De exemplu, extrovertiții care au abilitatea de a-i inspira și de a-i încuraja pe alții sunt uneori înclinați spre bârfă. Oamenii cărora le place să-i învețe pe alții pot fi tentați să se simtă superiori și să-i privească pe ceilalți de sus. Oamenii care sunt spontani și au un mare apetit pentru viață se luptă deseori cu impulsul de a controla… iar cei ce știu să asculte pot deveni facilitatori pasivi. Optimiștii sunt deseori predispuși la negare. Mitologia greacă vorbește despre Nemesis („cea de care nimeni nu poate scăpa”).

„Nemesisul” tău este ca tine în aproape toate aspectele, cu excepția faptului că este versiunea ta ruinată. Pentru că există o relație între cea mai bună și cea mai rea versiune a ta, în multe domenii ale vieții îți ești propriul tău dușman. Iar ceea ce au în comun cele două versiuni este faptul că ambele fac parte din tine. De ce ne ajută să știm lucrul acesta?

Deoarece conștientizarea și sensibilitatea față de propriile tale păcate tipice sunt primii pași spre construirea unei apărări. Avem o capacitate uimitoare de a ne autoamăgi și de-a ne autojustifica. Adresându-se credincioșilor indiferenți și cu inimă rece ai Bisericii de pe urmă, Domnul Isus le-a spus că au nevoie de „doctorie pentru ochi, ca să-și ungă ochii, și să vadă.” (Apocalipsa 3:18). Concluzie: Roagă-te pentru eliberare, și Dumnezeu o va aduce!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 11:1-9


În nerecunoştinţa lui, poporul a cârtit, iar Domnul i-a pedepsit. Dar lecţia n-a fost suficientă. Pofta, condamnată prin cea de-a zecea poruncă a Legii, se aprinde în inimile „adunăturii de oameni” (această mulţime de oameni care părăsise Egiptul împreună cu Israel – Exod 12.38). Unde sunt alimentele pe care le mâncam în Egipt „pe nimic” (pe degeaba)? Sărmanii oameni uitaseră cărămizile, paiele şi cât de scump îi punea asupritorul să plătească pentru puţinul pe care li-l da! Această hrană din Egipt: praz, ceapă, usturoi …, are mai ales un miros puternic şi stimulează pofta, dar nu este hrănitoare, uneori fiind chiar indigestă.

Cu ce-şi hrănesc intelectul oamenii din lume? Ce lecturi şi spectacole adesea îndoielnice … atrăgătoare pentru carne, dar nefolositoare sufletului, chiar din contră!

Israel îşi amintea atunci de aceste lucruri pentru că mana îşi pierduse pentru ei gustul delicios de prăjitură cu miere (Exod 16.31). Ajunsese să le pară o „turtă cu untdelemn”, pe care mai târziu aveau s-o numească „această pâine proastă” (21.5). Dragi prieteni, dacă suntem ispitiţi de delicatesele acestei lumi, să ne punem fiecare întrebarea: «Nu se întâmplă oare acest lucru deoarece Cuvântul şi-a pierdut gustul pentru mine?» „Cine vine la Mine nicidecum
nu va flămânzi” (Ioan 6.35), a promis Domnul Isus.

13 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul și pământul și marea și toate cele care sunt în ele; care, în generațiile trecute, a lăsat toate națiunile să meargă pe căile lor, deși, în adevăr, nu S-a lăsat fără mărturie, făcând bine și dându-vă din cer ploi și timpuri roditoare, umplându-vă inimile de hrană și bucurie.

Fapte 14.15-17


De-a lungul întregului curs al diverselor economii (dispensații), ne bucurăm de această binecuvântare incomparabilă: revelația divină. Motivul pentru care era necesară o astfel de revelație este clar, căci există un Dumnezeu al bunătății pe de o parte, iar de cealaltă există omul, păcătos și pierdut. „Tatăl Meu lucrează până acum” (Ioan 5.17), spune Fiul, care lucra de asemenea în har.

Conștiința omului poate sugera ideea existenței lui Dumnezeu și a judecății Sale, însă spiritul omului nu poate niciodată să se ridice mai sus de faptul, sau mai degrabă de concluzia, că există în mod necesar un Dumnezeu. Însă Dumnezeu Însuși nu este niciodată cunoscut în acest mod. Spiritul omului, ca atare, este incapabil să-L descopere pe Dumnezeu. De fapt, care este lucrul ce a oferit independență rațiunii omului, dacă nu propria sa cădere? El raționează asupra subiectului privitor la Dumnezeu tocmai pentru că L-a pierdut pe Dumnezeu; iar tot ceea ce raționamentele pot descoperi nu reprezintă ceea ce este, ci ceea ce trebuie să fie, fiindcă ele se bazează doar pe ipoteze.

Însă, chiar și așa, un Dumnezeu care trebuie să existe constituie un lucru cumplit pentru o conștiință încărcată de vinovăție. Dumnezeul care trebuie să existe nu poate fi, pentru un astfel de om – adică pentru un păcătos – decât un Judecător; iar dacă Dumnezeu este Judecătorul păcatului și al păcătoșilor, care trebuie să fie soarta păcătosului? „Dacă cel drept este mântuit cu greu, unde se va arăta cel neevlavios și păcătos?” (1 Petru 4.18).

W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus i-a răspuns și i-a zis: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete”.

Ioan 4.13,14


Sete de viață

Nu avem oare cu toții în inimile noastre un dor adânc după adevărata împlinire a vieții? Încercăm să-l liniștim cu tot felul de mijloace:

Unul își caută împlinirea în meserie. Pentru el contează succesul și să fie bine văzut. De aceea, se implică cu toată puterea pentru o carieră ascendentă. Când a obținut poziția năzuită, vrea să urce mai sus.

Altul economisește bani pentru călătorii prin lume. El dorește să viziteze multe țări ale pământului, să cunoască culturile altor oameni și să privească minunile naturii. Când ajunge acasă după întâmplări captivante și cu fotografii frumoase, îl cuprinde iarăși febra călătoriilor.

O altă persoană năzuiește după o relație fericită. Ea îl caută pe bărbatul de vis, cu care dorește să-și petreacă viața. Dorește dragoste, înțelegere și legătură interioară. Dar mereu este dezamăgită. Bărbatul pe care și-l dorește pare că nu există.

Toți acești oameni au ceva comun: cu toate că au băut din apă, setea lor după împlinirea vieții nu este potolită. – Ți s-a întâmplat și ție așa? Atunci ascultă ce îți oferă Isus Hristos: „Oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete”. El dorește să-ți dăruiască o viață nouă, o viață cu El, în care să găsești bucurie adevărată și împlinire statornică.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU POATE FOLOSI CEEA CE AI – Fundația SEER

„Ce ai în mână?” (Exodul 4:2)


 

 Citim primele 3 versete din Exodul 4: „Moise a răspuns și a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: „Nu ți S-a arătat Domnul!” Domnul i-a zis: „Ce ai în mână?” El a răspuns: „Un toiag.” Domnul a zis: „Aruncă-l la pământ.” El l-a aruncat la pământ și toiagul s-a prefăcut într-un șarpe.”

Pentru noi, care suntem obsedați de control, e înspăimântător și împotriva firii să ne aruncăm toiagul, lucrul de care ne sprijinim. Dar atâta timp cât ne ținem de acel „toiag” și încercăm să-l controlăm, Dumnezeu nu-l poate folosi. În jocul de golf, când un amator dorește să trimită mingea mai departe, el ține de crosă mai strâns, dar efectul este contrar. Cheia unei aruncări lungi este slăbirea mânerului.

Toiagul lui Moise a reprezentat identitatea și siguranța lui. Era mijlocul prin care își câștiga existența ca păstor și metoda prin care se apăra și își proteja turma. Așa că atunci când Dumnezeu i-a zis să-l arunce la pământ, i-a cerut practic să renunțe la ceea ce era și la ceea ce avea Moise.

Întrebare: Care este lucrul la care nu ești dispus să renunți? Răspuns: Nu tu controlezi ceea ce ai, ci lucrul la care nu vrei să renunți te controlează pe tine. Dacă nu-l lași din mână, toiagul tău rămâne pentru totdeauna un simplu toiag. Însă dacă ai curajul să-l dai lui Dumnezeu, poate deveni o unealtă a puterii Sale miraculoase.

Ce ai în mână astăzi? Te poți sprijini pe acel lucru și să vezi ce poți face tu, sau îl poți lăsa din mână și să vezi ce poate face Dumnezeu! Astăzi, lasă-L pe Dumnezeu să folosească ceea ce ai!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 10:11-36


Când norul se ridica pentru pornire, trâmbiţele sunau, poporul forma rândurile, leviţii demontau Cortul, fiecare se încolona de plecare. Trâmbiţa mai suna încă o dată „cu alarmă” şi seminţiile se puneau în mişcare în ordinea steagurilor lor.

Astăzi creştinii aşteaptă semnalul pentru marea plecare. Domnul va veni „cu trâmbiţa lui Dumnezeu” să-Şi ia Biserica (1 Tesaloniceni 4.16). Dar Biserica nu poate să-i scape din vedere pe cei pe care-i va lăsa în urmă; ea cheamă prin Duhul: „cine însetează să vină!” (Apocalipsa 22.17). Aceasta pare că voia să-i spună şi Moise lui Hobab: „Vino cu noi şi îţi vom face bine, pentru că Domnul a vorbit bine despre Israel” (v. 29). Dar atunci de ce îi cere el apoi ajutor pentru a conduce poporul în pustiu? Să nu-l judecăm prea aspru, pentru că şi noi preferăm adesea să ne sfătuim cu alţii, în loc să ne încredem în călăuzirea Domnului. Pentru a ne aminti de Cine îi conduce pe ai Săi, v. 33 ne prezintă chivotul luându-şi locul în capul coloanei, pentru a asigura poporului „un loc de odihnă”. Călătoria de trei zile a lui Hristos prin moarte deschide o cale nouă pentru poporul înviat, în mersul spre odihna cerească.

12 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Când, într-una din cetățile tale, pe care ți le dă Domnul Dumnezeul tău, ca să locuiești acolo, vei auzi spunându-se: „Niște oameni, fii ai lui Belial, au ieșit din mijlocul vostru și au ademenit pe locuitorii cetății lor, zicând: «Să mergem și să slujim altor dumnezei»”, pe care nu i-ați cunoscut, atunci să cauți și să cercetezi și să întrebi cu de-amănuntul; și, iată, dacă este adevărat, lucru întemeiat, această urâciune s-a întâmplat în mijlocul tău, să lovești pe toți locuitorii cetății aceleia cu ascuțișul sabiei, nimicind-o cu totul.

Deuteronom 13.12-15


Dacă o întreagă cetate din Israel se deda idolatriei, responsabilitatea poporului era să cerceteze cu atenție dacă lucrurile stăteau într-adevăr așa și, dacă așa stăteau, să înlăture răul distrugând în întregime cetatea, pe locuitorii ei și chiar vitele din ea. Prada din ea trebuia strânsă și arsă înaintea Domnului, împreună cu cetatea.

Ce putea face un locuitor al unei astfel de cetăți, care rămânea credincios lui Dumnezeu, iar acum era amenințat de judecata iminentă a Lui? Singurul lucru pe care îl putea face era să lase imediat totul în urmă și să fugă înainte de a fi prea târziu. Privind această situație din punctul de vedere al principiilor din Noul Testament, când judecata asupra răului nu mai este posibilă, singura opțiune este separarea de rău. Revenind la exemplul din Vechiul Testament, un astfel de om nu mai putea face nimic pentru a schimba sau reforma cetatea. Însă restul poporului era responsabil și capabil să judece acel rău.

Acest principiu al separării, atunci când judecata nu mai este posibilă, este prezentat clar în Noul Testament. În 2 Timotei 2.19 citim: „Oricine cheamă numele Domnului să se depărteze de fărădelege”. Aceasta este responsabilitatea oricui cheamă numele Domnului: să se separe de rău atunci când judecata asupra acelui rău nu mai este posibilă. Dumnezeu nu Se schimbă. Chiar în Apocalipsa 18.4 citim: „Ieșiți din ea, poporul Meu, ca să nu fiți părtași păcatelor ei și să nu primiți din plăgile ei”. Vedem că aceeași chemare rămâne valabilă pentru cei credincioși în timpul necazului cel mare.

Dacă cineva este chemat la o astfel de separare, trebuie să o facă într-un duh de umilință și de adâncă durere, din cauză că răul este tolerat. Apoi Domnul dorește să fim împreună cu „cei care Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată” (2 Timotei 2.22).

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nimeni să nu vă răpească premiul, făcându-și voia lui …, umflat de o mândrie deșartă prin gândurile firii păcătoase.

Coloseni 2.18


Strategia regelui brazilian

Când regele brazilian Pedro a dorit să construiască primul spital public, nimeni nu a răspuns apelului făcut pentru a dona bani. Atunci regele a recurs la următoarea strategie: a făcut un anunț provocator. În anunț se spunea: „Cine va da un milion de pesos va primi titlul de duce, cine va da jumătate de milion de pesos va primi titlul de conte, iar cine va da o sută de mii de pesos va primi titlul de baron”. În câteva zile s-au strâns banii pentru realizarea proiectului. La dezvelirea plăcii de la darea în funcțiune a spitalului, oamenii au putut citi următoarele cuvinte: „Acest spital a fost ridicat pentru cei suferinzi prin mândria omenească”.

Și în zilele noastre se găsesc astfel de oameni umflați de o mândrie deșartă, trecătoare ca și slava lumii. Mândria îi trece pe oameni pe cel din urmă loc. Cel mândru se folosește de aproapele său ca de un ecran pe care să-și proiecteze propria imagine, propria sa personalitate. Mândria este caracterizată prin spiritul de independență față de Dumnezeu. Acesta a fost păcatul lui Adam și al soției sale. Acesta este păcatul care barează calea omului spre mântuirea sufletului său. Oricine vrea să fie mântuit trebuie să se smerească în fața Mântuitorului și să accepte calea dumnezeiască de salvare: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16).


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU ȘI MERGI PRIN CREDINȚĂ (2) – Fundația SEER

„Să nu te uiți înapoi…” (Geneza 19:17)


 

Odată, în Indiile Occidentale, cinci nave, dintre care una britanică, erau ancorate în port, când s-a dezlănțuit o furtună năprasnică. Căpitanul britanic a ridicat imediat ancora și a pus vasul în mișcare, navigând în întâmpinarea ei. După două zile, zdruncinat, dar încă teafăr, s-a întors în port și a descoperit că vapoarele care nu ridicaseră ancora de teama furtunii fuseseră toate aruncate pe uscat și distruse. Generic vorbind, în calitate de lider, cea mai bună metodă de a avansa este să înfrunți provocările cu fruntea sus, și „să nu te uiți înapoi.”

Autorul Jon Gordon subliniază cinci aspecte importante:

1) Cine ești poate determina o schimbare. Oamenii urmează mai întâi de toate liderul și apoi viziunea lui.

2) Totul se reduce la relații. Un pastor a spus: „Regulile fără relații duc la răzvrătire.” Poți implementa toate regulile din lume, dar dacă nu dezvolți o relație cu cei pe care îi conduci, ei se vor revolta.

3) Nu e important numai ce faci tu, ci și ce îi inspiri, îi încurajezi și îi împuternicești pe ceilalți să facă. Tu aduci la lumină tot ce e mai bun în oameni prin faptul că le împărtășești ce e mai bun din tine.

4) Fii un lider optimist, entuziast și cu energie pozitivă. Ferește-te de negativism și învață-i pe oameni să se concentreze asupra soluțiilor, nu asupra nemulțumirilor.

5) Recunoaște că nu ai toate răspunsurile, și formează o echipă de oameni care fie au răspunsurile, fie le vor găsi.

6) Acceptă faptul că succesul este un proces, nu o destinație. John Wooden, legendarul antrenor de baschet, a recunoscut că victoria este vlăstarul leadershipului, al muncii în echipă, al concentrării, al dedicării și al implementării lucrurilor elementare. Deci, înfruntă provocările și (cum i-a spus îngerul lui Lot) „nu te uita înapoi!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 9:15-23, 10:1-10


Israel nu era în măsură să hotărască etapele călătoriei prin pustiu. Fiecare plecare şi fiecare oprire avea loc „după porunca Domnului”. Se ridica norul? Atunci ei trebuia să plece chiar dacă abia se aşezaseră într-un loc plăcut. Rămânea norul deasupra cortului? Ei trebuia să aşeze tabăra şi să nu meargă mai departe. Conducerea divină era astfel indispensabilă pentru a aşeza tabăra sau pentru a o ridica, pentru noapte ca şi pentru zi. Frumoasă imagine a dependenţei continue care i se potriveşte credinciosului Domnului şi pe care El Însuşi a ilustrat-o perfect. În ciuda mesajului pe care l-a primit de la surorile lui Lazăr şi a dragostei pe care o purta către membrii acestei familii, Isus nu Se întoarce în Betania decât două zile mai târziu, atunci când cunoaşte voia Tatălui Său (Ioan 11).

Îndată ce se descoperea voinţa Domnului, trâmbiţele de argint ale preoţilor dădeau semnalul pentru diversele mişcări ale poporului. Ele sunau strângerea (v. 3, 4), înaintarea (v. 5, 6), mersul la război (v. 9) sau sărbătorile solemne (v. 10). Aceste trâmbiţe ne vorbesc despre mărturia lui Dumnezeu dată atât în adunarea sfinţilor, cât şi, respectiv, în mersul lor, în conflictele lor sau în închinarea lor. În mijlocul unei lumi ostile, „nu te ruşina de mărturia Domnului nostru” (2 Timotei 1.8)!

11 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Avraam și-a ridicat ochii și s-a uitat și iată, înapoi, un berbec prins cu coarnele într-un desiș. Și Avraam a mers și a luat berbecul și l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.

Geneza 22.13


Să remarcăm acest cuvânt prețios: „înapoi”. Ne putem întreba de ce „înapoi” și nu „înainte”. Bineînțeles, dacă berbecul ar fi fost înaintea altarului zidit de Avraam, ar fi putut să fie observat de el înainte de a-l aduce jertfă pe fiul său, Isaac. Binecuvântarea vine doar în urma ascultării prin credință. Avraam „și-a ridicat ochii și s-a uitat”. Pentru a vedea berbecul, Avraam a trebuit să-și ridice ochii și să se uite.

La fel și noi, pentru a-L privi pe Mielul lui Dumnezeu, trebuie să ne ridicăm ochii prin credință și să nu ne mai uităm la noi înșine și nici la ceea ce ține de acest pământ. Direcția în care berbecul a fost găsit de Avraam ne aduce aminte de ceea ce ne spune Scriptura: „Sângele prețios al lui Hristos, ca al unui miel fără cusur și fără pată; El a fost cunoscut dinainte, într-adevăr, mai înainte de întemeierea lumii, dar a fost arătat la sfârșitul timpurilor pentru voi” (1 Petru 1.19,20). Cât de „înapoi” a mers totul! Dumnezeu L-a iubit pe Fiul Său „înainte de întemeierea lumii” (Ioan 17.24). La fel, Dumnezeu ne-a ales în El înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1.4).

Atunci când suntem strânși în ziua Domnului pentru a frânge pâinea, privim și noi cu reverență „înapoi”, la cruce, și chiar mai înainte de ea, la ceea ce era înainte de întemeierea lumii și ne minunăm de căile uimitoare ale lui Dumnezeu. În același timp, privim în sus și Îl vedem pe Mielul ceresc, aflat în glorie acum, Centrul închinării întregului univers, pentru toată veșnicia.

F. S. W.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Voi vesti Numele Tău fraților mei și Te voi lăuda în mijlocul adunării.

Psalmul 22.22


Ce este astăzi cel mai important?

Poate te gândești: Astăzi am o zi liberă! Ce aș putea să fac? La această întrebare aș spune: Astăzi este Duminică,, ziua care Îi aparține Domnului! Nu ar fi mai bine să te întrebi ce este mai important pentru Domnul Isus?

În Psalmul 22, Domnul Isus vorbește profetic despre moartea Sa la cruce. El vorbește despre cele trei ore de întuneric și exprimă necazul Său interior adânc: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? Pentru ce stai departe de mântuirea Mea, de cuvintele geamătului Meu? Strig ziua, Dumnezeul Meu, și nu-Mi răspunzi; strig și noaptea, și tot n-am odihnă”. Imediat după acest strigăt, spune: „Totuși Tu ești Cel sfânt, Tu, care locuiești în mijlocul laudelor lui Israel”. Chiar în timpul suferințelor Sale a fost important pentru El ca lauda spre onoarea lui Dumnezeu să nu amuțească.

De aceea, primul Său gând după suferințele Sale și după învierea Sa a fost: „Voi vesti Numele Tău fraților Mei și Te voi lăuda în mijlocul adunării”. Răscumpărații știu cine este Dumnezeu și ce a făcut El pentru ei. De aceea, ei pot să-L laude și să-L adore.

Dacă atunci, ca și astăzi, lauda la adresa lui Dumnezeu a însemnat așa de mult pentru Domnul Isus, aceasta ar trebui să fie importantă pentru tine și pentru mine! Dorești ca El să intoneze astăzi în inima ta o cântare de laudă? Atunci acordează-ți corzile inimii, pentru ca ele să nu dea vreun ton greșit, și participă cu bucurie la lauda celor răscumpărați.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU ȘI MERGI PRIN CREDINȚĂ (1) – Fundația SEER

„Intră în bucuria stăpânului tău.” (Matei 25:21)


 

Nicole Unice, responsabilă cu lucrarea cu și pentru femeile din Biserica Speranța, spunea: „Există idei care știu că vor fi folositoare și cu toate acestea ezit să le împărtășesc sau să visez prea departe. Dacă nu funcționează? Sau dacă nu vor fi pe placul oamenilor? Dacă superiorii mei le vor critica? Într-o zi am mâzgălit pe unul din pereții biroului meu: Și ce dacă nu va funcționa?

Întrebare: Ce ai tânjit să faci și nu ai încercat, pentru că ți-a fost teamă să nu dai greș? Care sunt programele pe care le mai ții în viață, chiar dacă nu servesc nimănui? Ce tehnologie eviți? Cărei lecții te sustragi pentru că te simți bătrân și ruginit?

Dacă nu vezi nimic la orizont ce ar putea da greș, ai dat deja greș ca lider. Dacă nu mergi în direcția inovației și a creativității, vei atrage în permanență aceleași persoane. Când începi să îndeplinești „sarcinile pe care ți le-a dat Dumnezeu” va trebui să lărgești granițele și să încerci lucruri care s-ar putea să eșueze.”

John Mason scrie: „Nu-ți fie teamă de eșec. Cine nu greșește nu crește. Când oamenii de succes încetează să mai crească și să învețe este pentru că devin din ce în ce mai puțin dispuși să își asume riscul eșecului. Eșecul este o amânare, nu o înfrângere. O ocolire temporară, nu o stradă înfundată. Cu toții facem greșeli – mai ales cei care fac ceva.

Cum spune Pavel: „Dumnezeu… ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15:57), iar eșecul este deseori primul pas spre biruință. Dacă nu ești dispus să-ți asumi riscul, nu vei avea șansa de a reuși!” Roagă-te azi pentru curajul de a păși prin credință, și asumă-ți riscul!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 9:1-14


Se scursese un an de la ieşirea din Egipt. Şi Domnul îi comunică lui Moise instrucţiunile Sale pentru sărbătorirea acestei mari aniversări. Creştinătatea sărbătoreşte an după an naşterea şi moartea Mântuitorului. Dar după aceea cei mai mulţi nici nu-şi mai amintesc de ele până la anul următor. Spre deosebire de aceştia, credincioşii Domnului au privilegiul de a-şi aminti împreună de suferinţele şi moartea Lui în ziua dintâi a fiecărei săptămâni,  luând parte la Cina pe care El a instituit-o.

În Israel, harul se îngrijea şi de cei care din punct de vedere al legii ceremoniale erau necuraţi sau se aflau în călătorie. Domnul cunoaşte în ce împrejurări se află ai Săi şi răspunde cu îndurare, dar nu schimbă nimic din propria Sa măsură. Chiar în luna a doua, sărbătoarea trebuia celebrată după toate rânduielile Paştelui (v. 12). Aşa cum mărturisirea greşelilor era necesară aici (v. 7), tot aşa Cuvântul îi invită pe credincioşi să se judece pe sine şi să se cerceteze înainte de a lua parte la Cina Domnului (1 Corinteni 11.28). Astăzi, participarea nu mai este deloc aşa cum era în zilele Paştelui, o obligaţie a cărei nerespectare atrăgea pedeapsa (v. 13). Oare, pentru aceasta, dorinţa Domnului are mai puţină putere asupra inimilor răscumpăraţilor Săi? Sub pretext că nu este o obligaţie, este absentarea mai puţin gravă când Domnul a spus dând paharul alor Săi: „Beţi toţi din el”? (Matei 26.27).

10 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Pentru că vine stăpânitorul lumii și el nu are nimic în Mine.

Ioan 14.30


Satan deține puterea răului în lume, iar lumea este privită în Scriptură ca fiind un sistem organizat al cărui cap, conducător și dumnezeu este Satan. Nu mai este nevoie să precizăm că această putere nu este absolută și că deci ea nu poate împiedica lucrarea lui Dumnezeu în providența Sa, sau împlinirea de către El a scopurilor Sale de cârmuire. Puterea lui este în prezent ținută în frâu de prezența Duhului Sfânt, iar atunci când această prezență nu va mai fi pe pământ, nelegiuirea stăpânirii sale peste lume va fi pentru un timp lăsată liberă, iar el va dispune de stăpânirea acestei lumi, dând fiarei „puterea lui, scaunul lui de domnie și o mare autoritate” (Apocalipsa 13.2). Această stare de lucruri nu va dura decât puțin timp și se va sfârși cu captivitatea lui. Însă până atunci, oricât de controlată ar fi stăpânirea lui Satan, Scriptura îl recunoaște ca fiind, în fapt, dumnezeul și prințul acestei lumi, adevărata putere instigatoare din inimile oamenilor, cel de ale cărui instrucțiuni oamenii ascultă în ce privește organizarea și conducerea acestei lumi.

Dumnezeu îngăduie deocamdată ca tronul împărăției lumii, care I se cuvine Fiului Său, să fie uzurpat de Satan. Nu este acest lucru de ajuns pentru a avertiza pe fiecare credincios de a nu lua parte la treburile lumii și de a nu căuta aprobarea și suportul ei? Cu ce Se împotrivește Dumnezeu puterii lui Satan? În mod simplu, cu prezența Duhului Său ca martor pentru Hristos. Cred oare creștinii că ei știu mai bine aceste lucruri? Își închipuie ei că, procedând altfel, pot schimba caracterul lumii sau vor putea s-o izbăvească de sub stăpânirea lui Satan, unde Dumnezeu a lăsat-o? Este mai înțelept – mai cuviincios – să nu încerci să faci ceea ce Dumnezeu nu vrea să facă, ceea ce cuvântul Său ne spune că nu este sortit decât eșecului, ci mai degrabă să umbli în părtășie cu El, ținându-te departe de lume și de lucrurile ei, umblând în puterea Duhului, prezentându-L pe Hristos, singurul în care se găsește izbăvire de lume și de judecata ei, strângând un popor afară din lume, în jurul Aceluia pe care Dumnezeu L-a așezat la dreapta Sa în slavă, și care, la timpul Său, va purta sceptrul acestei lumi cu dreptate, iar ea va fi binecuvântată cu adevărat!

T. B. Baines

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dorim însă ca fiecare dintre voi să arate aceeași râvnă, o deplină siguranță a nădejdii până la sfârșit, așa încât să nu vă leneviți.

Evrei 6.11,12


Credință și rugăciune

Dumnezeu a binevoit ca, în timpul unei lucrări de înviorare a Bisericii, un bărbat de naționalitate germană din jurul Brașovului să vină la mântuirea adusă în dar de Mântuitorul pentru cei care cred în El. Datorită faptului că într-o noapte, pe când era grav bolnav, un credincios evreu a vegheat lângă patul lui, Dumnezeu i-a pus pe inimă aducerea evreilor la Mântuitorul. Din pricina vârstei înaintate și a bolii, nu putea să meargă în căutarea lor, așa că se ruga zilnic lui Dumnezeu să-i trimită pe cineva din poporul evreu la el. Și cum Dumnezeu ascultă rugăciunile credincioșilor Săi, în primăvara anului 1937, când Richard Wurmbrand a ajuns în satul acela pentru a se reface, fiind bolnav și slăbit, a fost ajutat de acel credincios pe nume Wölfkes. Acesta i-a dat o Biblie și i-a vorbit despre Domnul Isus ca împlinire a tuturor profețiilor mesianice. Dumnezeu a lucrat în inima evreului Richard Wurmbrand, care a devenit un creștin devotat și care apoi Și-a urmat Mântuitorul.

Credința și rugăciunile acelui credincios simplu au fost ascultate. Un evreu ateu a devenit un creștin credincios și o mărturie puternică despre harul lui Dumnezeu. Credința acestui creștin, care în simplitatea lui s-a rugat lui Dumnezeu pentru întoarcerea unui evreu, să rămână un exemplu de urmat! Rugăciunea credinței este o realitate vie, puternic ancorată în harul lui Dumnezeu. O astfel de încredere în Dumnezeu te face fericit și bucuros pe calea vieții de credință.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NUMELE TĂU ESTE SCRIS ÎN CARTE? – Fundația SEER

„Nimic întinat… ci numai cei scriși în cartea vieții Mielului.” (Apocalipsa 21:27)


 

Într-o noapte de aprilie a anului 1912, Titanicul, cel mai mare vapor de pasageri din lume și considerat de mulți „imposibil de scufundat”, a lovit un iceberg și a naufragiat în apele înghețate ale Atlanticului. În urma dezastrului, imaginea din fața biroului White Star Line din Liverpool a fost una de neliniște și durere, întrucât prietenii și rudele celor aflați la bordul vasului au luat cu asalt clădirea.

Pe ambele laturi ale intrării principale erau lipite afișe. Pe o parte scria: „SE ȘTIE CĂ AU FOST SALVAȚI” (și urmau liste), iar pe cealaltă: „SE ȘTIE CĂ AU DISPĂRUT” (și urmau liste) Din când în când ieșea un oficial al companiei cu o foaie pe care era trecut numele încă unui pasager. Când ridica hârtia, o tăcere mormântală se lăsa peste mulțimea de oameni, căci cei dragi ai celor dispăruți așteptau să vadă pe ce parte va fi scris numele. În ziua în care a fost răstignit Domnul Isus, Dumnezeu S-a uitat din cer și a scris „SE ȘTIE CĂ A FOST SALVAT” pe cruce. Apoi a început să scrie nume în „Cartea vieții Mielului”… Și mesajul crucii nu s-a schimbat!

Nu trebuie să fii cărturar ca să înțelegi lucrul acesta. De fapt, majoritatea celor care vin la Hristos nu cunosc prea multe din Biblie. Tot ce știu este că au nevoie de un Salvator și că Dumnezeu îi iubește. Tot ce-ți trebuie, pentru a primi viața veșnică, este să te pocăiești de păcat și să te încrezi în Domnul Isus. În clipa în care faci asta, Dumnezeu îți scrie numele în „cartea vieții Mielului” și devii membru al familiei Sale, cu loc garantat în ceruri. Lucrul acesta ți se poate întâmpla chiar astăzi, dacă vrei. Mă rog pentru tine, așa să-ți ajute Dumnezeu!


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 8:15-26


Înainte de a fi prezentaţi ca un dar legănat, leviţii erau curăţiţi şi se aduceau jertfe pentru ei. Trebuia să se radă cu briciul peste tot trupul (v. 7) şi să-şi spele hainele. Am văzut deja aceste simboluri legate de consacrarea preoţilor şi curăţirea leproşilor. Ele nu reprezintă nicidecum convertirea, ci lucrarea pe care o face Duhul Sfânt prin mijlocirea Cuvântului pentru ca cei credincioşi să fie păstraţi curaţi. Briciul este un simbol al judecăţii pe care o avem de purtat peste tot ceea ce vine din carne. La un slujitor, mai ales mândria creşte repede, dacă briciul n-ar fi acolo pentru a-i supraveghea apariţia. Pe de altă parte, când venim să ne spălăm, nu ne place să îmbrăcăm din nou haine murdare. Şi pentru a sluji Domnului ne trebuie nu numai o conştiinţă curată, ci şi o mărturie practică ireproşabilă.

Numai „după aceea” levitul îşi putea face datoria  (v. 22). Lecţie însemnată! Nu are importanţă care anume, orice îndeletnicire cere o ucenicie, o perioadă de pregătire. Cu atât mai mult slujirea pentru Domnul. Înainte de a începe în grabă o lucrare pentru Hristos, să-L lăsăm să realizeze ceea ce, în harul Lui, doreşte să împlinească în noi.

9 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

În anul morții împăratului Ozia L-am văzut pe Domnul șezând pe un tron, înalt și ridicat; și poalele Lui umpleau templul. Serafimii stăteau deasupra Lui; fiecare avea șase aripi: cu două își acopereau fața și cu două își acopereau picioarele și cu două zburau. Și unul striga către altul și zicea: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oștirilor; tot pământul este plin de gloria Lui”.

Isaia 6.1-3


Această minunată viziune a gloriei lui Dumnezeu a avut un efect profund asupra lui Isaia. În mod profetic, ea vorbește despre manifestarea Domnului în Împărăția milenială viitoare, când oamenii vor vedea pământul acoperit de cunoștința gloriei lui Dumnezeu. Chiar și serafimii își acopereau fața cu două dintre aripile lor. Picioarele le erau de asemenea acoperite în prezența Dumnezeului de trei ori sfânt. În această întreită desemnare a gloriei Sale este implicat faptul că Dumnezeu este o unitate și o trinitate în același timp – Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

În fața unei astfel de viziuni, Isaia a zis: „Vai de mine! pentru că sunt pierdut; pentru că sunt un om cu buze necurate și locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate; pentru că ochii mei L-au văzut pe Împăratul, Domnul oștirilor!” (versetul 5). În capitolul precedent, Isaia fusese călăuzit de Duhul lui Dumnezeu să rostească „vai-uri” cu privire la șase clase diferite de oameni, însă acum, aflat în chiar prezența gloriei lui Dumnezeu, nu poate face altceva decât să-și recunoască păcătoșenia profundă, care merita și ea din plin un „vai”.

Din fericire, există un remediu pentru omul păcătos care are credință în Dumnezeul cel viu! Unul dintre serafimi a zburat către Isaia având un cărbune luat de pe altar, cu care i-a atins buzele profetului. Jertfele erau oferite pe altar, imagini ale jertfei mărețe a lui Hristos la Calvar. Astfel, păcatul lui Isaia a fost curățit, iar buzele sale au fost făcute capabile să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Fie ca și noi să avem astfel de buze, gata să vorbească pentru Domnul nostru!

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraților … și a zis: „Fraților, trebuia să se împlinească Scriptura … despre Iuda, care a fost călăuza celor care au prins pe Isus”.

Fapte 1.15,16


Împlinirea Scripturii

În zilele care s-au scurs între înălțarea Domnului și coborârea Duhului Sfânt, Petru s-a ridicat în mijlocul ucenicilor adunați în număr de aproape 120 și le-a arătat că ceea ce se întâmplase lui Iuda însemna împlinirea Scripturilor, după cum vestise Duhul Sfânt prin gura lui David. El le-a reamintit că banii aduși înapoi de Iuda căpeteniilor iudeilor, când el L-a văzut pe Isus osândit, au servit la cumpărarea ogorului în care vânzătorul își luase viața. Cu autoritatea scrierilor din Psalmi, Petru a spus: „Trebuie deci ca, dintre bărbații care ne-au însoțit în tot timpul în care a trăit Domnul Isus între noi, cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când El a fost înălțat de la noi, unul dintre ei să fie martor împreună cu noi al învierii Lui” (versetele 21 și 22). Vedem din nou importanța învierii în mărturia pe care apostolii o aveau de dat despre Domnul Isus. Să remarcăm de asemenea în această predică a lui Petru că și Cuvântul scris i-a călăuzit pe ucenici. Cât de diferit era Petru față de altă dată! Domnul a deschis mintea ucenicilor, pentru ca ei să înțeleagă Scripturile, astfel că nu aveau nevoie de o altă călăuzire pentru a-l înlocui pe Iuda.

Astăzi, descoperirea lui Dumnezeu, absolut completă, conține tot ceea ce este necesar credinciosului pentru a-l călăuzi în mersul său și a-l învăța în toate privințele. Orice învățătură care nu este în acord cu Scripturile sau care provine din alt izvor, așa-zise descoperiri ale Duhului sau ale duhurilor, este falsă.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUI II APARȚII? – Fundația SEER

„Cine sunt eu, ca să mă duc…” (Exodul 3:11)



SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 7:89, 8:1-14


Versetul 89 dezvăluie care era secretul lui „Moise, omul lui Dumnezeu” (Psalmul 90): rugăciunea! Să-l privim pe Moise sub povara responsabilităţilor care-l copleşesc, hărţuit de murmurele poporului, cum se retrăgea în întunericul şi în liniştea sanctuarului pentru a vorbi cu Dumnezeul său. El asculta „vocea” şi imediat Îi „vorbea”. Să ne gândim la Domnul Isus care, cu mult înaintea zorilor sau când venea seara, după oboseala zilei, Se retrăgea într-un loc singuratic ca să Se roage (Marcu 1.35; 6.46).

De ce oare se aminteşte din nou de sfeşnic acum, la începutul cap. 8, după enumerarea darurilor practice din cap. 7 şi înainte de prezentarea sfinţirii leviţilor din versetele următoare? Oare nu pentru a arăta că lumina probează şi apreciază atât darul cât şi persoana; nu numai slujba, ci şi pe cel care o împlineşte? Dumnezeu cunoaşte valoarea închinării noastre, despre care vorbeşte acest ritual al consacrării. Şi remarcăm că leviţii erau prezentaţi de către Aaron ca „dar legănat„, pentru a permite acestei lumini divine succesive să strălucească în totalitate asupra lor, fără ca vreunul să rămână în întuneric. Dacă ar fi avut o cât de mică pată pe veşminte, aceasta ar fi fost imediat observată. Cât de important este să stăm mereu înaintea lui Dumnezeu pentru a-I sluji! (exemplu: 1 Regi 17.1).

8 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Coloseni 3.3


Noi trecem prin aceleași etape prin care Hristos a trecut. El a murit față de această scenă și nu mai are niciun loc în ea; El este, în ce privește lumea aceasta, un om mort. De aceea și noi ne începem viața creștină luându-ne locul în moarte. Suntem îngropați cu Hristos în botez (Coloseni 2.12), iar Dumnezeu ne socotește morți. De aici izvorăște responsabilitatea noastră de a umbla conform acestui adevăr, de a da morții mădularele noastre care sunt pe pământ (Coloseni 3.5).

Scriptura ne învață că Dumnezeu ne-a asociat atât de complet cu Hristos, încât ne socotește împreună cu El morți față de păcat (Romani 6); morți față de lege (Romani 7) și morți față de lume (Galateni 6). Prin urmare, credința acceptă această socotire ca adevărată. Prin moartea și învierea lui Hristos, noi am fost scoși din această scenă și introduși într-un loc nou – iar acest lucru s-a făcut atât de complet, încât se poate spune despre noi că „nu mai sunteți în firea păcătoasă, ci în Duhul, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi” (Romani 8.9). Viața noastră deci nu este aici – nici nu poate fi, căci suntem morți – ci este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Ce binecuvântare ar fi dacă am accepta consecințele depline ale acestui adevăr! Ce câștig imens am avea dacă ne-am începe viața creștină acceptând moartea asupra a tot ceea ce suntem de la natură și asupra a tot ceea ce este în jurul nostru! Cum am fi ridicați deasupra împrejurărilor noastre, doar dacă am privi dincolo de ceea ce se vede, către locul unde Se află Hristos, amintindu-ne că viața noastră este acolo, că El Însuși este viața noastră! Ce putere ne-ar oferi acest lucru asupra poftei cărnii, poftei ochilor și lăudăroșiei vieții! Ce mărturie am putea da astfel cu privire la drepturile unui Hristos odinioară lepădat, dar acum glorificat!

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite osteneala voastră și dragostea pe care ați arătat-o pentru Numele Lui, voi, care ați slujit.

Evrei 6.10


Dumnezeu face schimbarea (2)

Între timp, împăratul Chinei decretase că oricine va tipări cărți creștine ar putea plăti cu viața. În ciuda primejdiei, la 25 noiembrie 1819, Morrison încheia traducerea întregii Biblii în limba chineză. Împăratul nu a știut sau nu a vrut să știe că Dumnezeu face schimbarea. Până în anul 1836 s-au tipărit circa 2.000 de ediții complete ale Bibliei, 10.000 de exemplare ale Scripturilor grecești și 31.000 de copii ale unor porțiuni din Biblia în limba chineză. Respectul pentru Cuvântul lui Dumnezeu a împlinit ceva aproape cu neputință de realizat. Misionarul care a tradus Biblia în limba chineză a spus la sfârșitul vieții: „Chiar și atunci când eu nu voi mai fi în lumea aceasta, Dumnezeu va continua să vorbească poporului chinez”. Să mai menționăm faptul că, atunci când Robert Morrison a lucrat ca misionar în China, abia după șapte ani a avut bucuria să vadă prima persoană care L-a primit pe Mântuitorul. Aceasta însă nu l-a descurajat. Credința lui a fost puternic ancorată în harul și în atotputernicia lui Dumnezeu, căruia I-a slujit în acel teritoriu întunecat al necredinței.

Întotdeauna Dumnezeu răsplătește credincioșia depusă într-o astfel de lucrare, prin care lumina evangheliei ajunge la oamenii care au nevoie de salvare din starea de păcat și de moarte. Exemplul acestui misionar să-i încurajeze pe toți cei care vestesc evanghelia și să nu uităm că Dumnezeu face schimbarea!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-L ÎNȚELEGEM PE TATĂL CERESC (2) – Fundația SEER

Cum se îndură un tată de copiii lui, așa Se îndură Domnul de cei ce se tem de El.” (Psalm 103:13)



SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 7:1-17 … 84-88


Acest lung capitol se ocupă cu darurile celor douăsprezece căpetenii. Primele: cele şase care acoperite şi cei doisprezece boi, destinate leviţilor, spun despre ajutorul practic pe care-l putem da slujitorilor Domnului pentru a le uşura lucrarea: ospitalitate, mijloace de transport etc. În mai multe rânduri, de exemplu în epistole, se pune problema de a-i conduce pe servitorii lui Dumnezeu (Romani 15.24; 1 Cor. 16.6, 11; 3 Ioan 6).

Aceste daruri făcute leviţilor, „fiecăruia după slujba sa” (v. 5), ne asigură că Domnul Se îngrijeşte întotdeauna de cele necesare pentru ca ai Săi să-şi îndeplinească misiunile încredinţate. Apoi vin jertfele pentru dedicarea altarului. A-i servi pe fraţi, a-i ajuta în lucrurile materiale nu este totul. Aceste farfurii, cupe (farfurii adânci) şi ceşti, pline până sus cu un conţinut care vorbeşte despre perfecţiunile şi excelenţa parfumului lui Hristos, corespund cu închinarea adevăraţilor adoratori. Variatele jertfe, de asemenea formând o parte a acesteia, evocă aspectele diferenţiate ale lucrării de la cruce. Dar de ce alocă Domnul atâta loc acestor jertfe, cât timp toate puteau fi cuprinse într-un singur paragraf? Să ne însuşim acest adevăr: El pune mare preţ pe ce aduce fiecare şi nu omite nimic din ceea ce este făcut pentru El.

7 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Oricine îi este rob aceluia de care este învins.

2 Petru 2.19


Domnia lui Satan, atunci când totul este adormit sub puterea lui și merge în direcția dorită de el, este oarecum suportabilă în comparație cu momentul în care Dumnezeu începe să lucreze. Atunci oamenii preferă starea precedentă de moarte și întuneric, decât să fie supuși presiunii vrăjmașului. Lanțurile, care înainte nu zornăiau și nu erau simțite, sunt acum grele, iar zornăitul lor se aude. Ce multe și felurite sunt lanțurile cu care Satan își leagă victimele! Iar cele mai rele dintre ele sunt acelea care nu fac zgomot, care nu sunt simțite și auzite.

Lanțul lui Cain a fost invidia. El n-a putut suporta ca Abel să fie acceptat de Dumnezeu fără să facă niciun efort, în vreme ce el, care se trudise așa de mult, să fie respins. Lanțul lui Balaam a fost „plata nedreptății”, care i-a legat fedeleș sufletul. Ar fi fost bucuros să aibă parte de „moartea celor îndreptățiți” (Numeri 23.10), dar n-a voit nicidecum să rupă legăturile care-l robeau, și pe care le iubea atât de mult, pentru ca astfel să aibă parte și de viața celor îndreptățiți; prin urmare, a fost pierdut.

În cazul lui Irod, pofta a fost cea care i-a înlănțuit sufletul. Pentru un timp a părut să fie un om schimbat, însă lanțul care-i lega sufletul, cu o putere care nu se făcea auzită, a fost prea puternic. Așa că, pentru a face pe placul unei fete, l-a decapitat pe Ioan. Ce lucru cutremurător!

Putem menționa și alte cazuri asemănătoare din Scriptură. Iuda a iubit banii; lăcomia a fost lanțul lui secret, care i-a mâncat inima ca un cancer. Nimeni n-a văzut acest lanț decât ochiul Domnului. „Fiul pierzării” a fost încătușat tot mai mult, până când „s-a dus la locul lui”. În cazul tânărului bogat, averile sale îl țineau rob fără ca el să fie conștient, până când Domnul a pus degetul pe lanțul său. După aceea tânărul „a plecat mâhnit de tot, căci avea multe avuții” (Marcu 10.22).

F. G. Patterson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mari și minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule, Atotputernice! Drepte și adevărate sunt căile Tale!

Apocalipsa 15.3


Dumnezeu face schimbarea (1)

Când englezul Robert Morrison (1782-1834) călătorea spre China, ca misionar, căpitanul navei s-a declarat foarte sceptic cu privire la viziunea lui și adesea îl lua peste picior. Când pentru Morrison sosise clipa să părăsească nava, căpitanul i-a strigat: „Bănuiesc că ai impresia că vei schimba ceva în China…”. Morrison i-a răspuns: „Nu, domnule, eu cred că Dumnezeu va face schimbarea!”.

Când ești împreună-lucrător cu Dumnezeu, potențialul pentru succes în lucrarea Sa este nelimitat. Pătruns de dorința de a traduce și a publica întreaga Biblie în limba chineză, misionarul Robert Morrison a trecut peste împotrivirea familiei și a prietenilor săi și astfel s-a îmbarcat în anul 1807 spre China. Nu i-a fost deloc ușor să-și atingă țelul. De fapt, „proiectul era aproape cu neputință de realizat”, spuneau unii mai neîncrezători în reușită. Ei nu experimentaseră adevărul că Dumnezeu face schimbarea. Dar, cu siguranță, misionarul era convins că Dumnezeu este Acela care dăruiește și voința, și înfăptuirea. La sosire, Morrison a aflat că în China oamenii care îi învățau pe străini limba lor erau pedepsiți cu moartea. Astfel, pentru a se proteja pe el și pe cei dispuși să-l învețe limba chineză, Morrison n-a ieșit un timp din casă. Într-o biografie se spune că, după doi ani de studiu, el putea vorbi, citi și scrie în chineza mandarin, precum și în alte dialecte.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-L ÎNȚELEGEM PE TATĂL CERESC (1) – Fundația SEER

„Ei n-au înțeles că le vorbea despre Tatăl.” (Ioan 8:27)


Pe vremea Domnului Isus, era greu să înțelegi conceptul de Dumnezeu-Tatăl. Domn, rege, judecător, acestea erau ușor de înțeles – dar nu Tată! Vechiul Testament vorbește rareori despre Dumnezeu ca Tată, în timp ce Noul Testament menționează lucrul acesta de multe ori. Până nu a venit Domnul Isus și nu L-a descoperit pe Tatăl, El a fost ca o taină. „Nimeni nu cunoaște deplin pe Tatăl, afară de Fiul și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” (Matei 11:27). Și printre noi sunt mulți care nu înțeleg bine că El este Tată și că avem binecuvântări din belșug în El. „Tată”, numele atotcuprinzător al lui Dumnezeu, încorporează tot ce am putea avea nevoie vreodată, prin faptul că El dezvăluie ceea ce simte pentru fiecare dintre noi. Numele acesta exemplifică toate trăsăturile celui mai bun tată pe care ni-l putem imagina.

Gândește-te ce ar face un tată iubitor și atotputernic pentru un copil aflat în nevoie. Tatăl tău ceresc dorește să le facă pe toate acestea pentru tine… și chiar mai mult de-atât! Când Îl recunoști pe Dumnezeu ca fiind Tatăl tău, fricile tale dispar și începi să înțelegi că nevoile tale vor fi împlinite în adevăratul sens al cuvântului. Domnul Isus a zis: „Nu te teme… pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăția” (Luca 12:32). Dumnezeu este bucuros să-ți ofere resursele Împărăției Sale! De ce? Pentru că te iubește la fel de mult cât Îl iubește pe Isus, Fiul Său… care S-a rugat ca tu să fii încredințat că Tatăl tău ceresc te iubește cum L-a iubit pe Domnul Isus (cf. Ioan 17:23). În calitate de copil al Său răscumpărat, cf. Efeseni 2:19, ai toate beneficiile pe care le au cei care sunt membri ai „casei lui Dumnezeu”!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 6:13-27


Scriptura menţionează mai mulţi nazirei: Samson, Samuel, Amasia (2 Cronici 17.16), Ioan
Botezătorul. Dar Nazireu prin excelenţă a fost Isus. Pus deoparte pentru Dumnezeu înainte de naştere, ocupându-Se la vârsta de doisprezece ani de treburile Tatălui Său, consacrarea Sa pentru Dumnezeu a fost totală până la moarte de cruce. Deşi a venit în lume, El nu a fost din lume şi a rămas străin faţă de sărbătorile şi bucuriile ei (Ioan 7.8; 17.14). Niciodată n-a permis ca împrejurările Sale familiale să-I împiedice slujba (Luca 8.20-21). Dependenţa Sa a fost continuă (Ioan 5.19). Ce model este pentru noi acest scump Mântuitor, prin calea Lui de dăruire totală! O cale dificilă, dar la capătul căreia Îl aştepta acea bucurie al cărei simbol este rodul viţei, bucurie pe care o va împărtăşi cu cei care au luat parte la ruşinea Lui aici pe pământ (v. 20 sf.; Evrei 12.2; Matei 26.29; 25.21).

La împlinirea zilelor consacrării sale (v.13), nazireul oferea toate jertfele. Dacă ne-am luat locul aici, jos, alături de Nazireul desăvârşit, atunci în sfârşit putem fi introduşi în diversele aspecte ale lucrării Sale la cruce.

Versetele 22-27 încununează acest capitol pentru a ne arăta că punerea deoparte pentru Domnul este calea sigură a binecuvântării.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: