Mana Zilnica

6 Mai 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Moise a luat cu sine oasele lui Iosif, pentru că‑i pusese pe fiii lui Israel să jure cu jurământ, zicând: „Dumnezeu vă va cerceta negreșit; atunci să‑mi luați oasele cu voi de aici“.

Exod 13.19

Oasele lui Iosif (2) – Răspunsul credinței

La câteva secole de la moartea lui Iosif, un nou împărat s‑a ridicat peste Egipt, iar el „nu‑l cunoștea pe Iosif“. Acest Faraon a început să‑i asuprească pe evrei (Exod 1.8‑14), dar Dumnezeu, în îndurarea Sa, le‑a ridicat un eliberator: pe Moise, care avea să scoată poporul din Egipt. La ieșirea din Egipt, Moise a împlinit jurământul care‑i fusese făcut lui Iosif cu sute de ani înainte – „Moise a luat cu sine oasele lui Iosif“.

Cu siguranță că această promisiune cu privire la oasele lui Iosif trebuie să fi fost transmisă din generație în generație, până la Moise. În ciuda tuturor evenimentelor răscolitoare din primele capitole ale cărții Exod, Moise n‑a uitat de această promisiune. În mijlocul tuturor încercărilor și necazurilor pricinuite de Faraon și a tuturor detaliilor de care trebuia să se îngrijească în vederea scoaterii din Egipt a unui popor atât de numeros, Moise și‑a adus aminte de oasele lui Iosif și le‑a luat cu el.

Sunt oare importante și pentru noi detaliile credinței? Unele cerințe și porunci ne pot părea neînsemnate sau chiar ciudate și perimate. Moise însă nu a privit lucrurile în acest fel și de aceea nici noi nu trebuie s‑o facem. El a fost credincios jurământului făcut lui Iosif. Dumnezeu onorează credincioșia, în special cea manifestată în lucrurile care, potrivit gândirii omenești, par mici sau ciudate. Dar, dacă Dumnezeu este Cel care ni le cere, trebuie să le împlinim, chiar dacă acest lucru ar fi în paguba noastră. Cel care „nu schimbă promisiunea“, chiar dacă „jură în paguba lui“, va locui în prezența lui Dumnezeu (Psalmul 15.1,4). Promisiunea rămâne promisiune. Moise este marele nostru exemplu aici. El n‑a neglijat această misiune, ci a respectat ceea ce era de la Dumnezeu. Să facem și noi ca el!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Proteza dentară

Nu este niciun om care să aibă stăpânire asupra duhului, să oprească duhul, și nimeni nu are putere asupra zilei morții.

Eclesiastul 8.8

După ce medicul stomatolog i‑a montat o nouă proteză dentară bărbatului în vârstă de 63 de ani, la despărțire ei au mai schimbat câteva vorbe în timp ce‑și strângeau mâna:

Pacientul: „Vechea proteză a rezistat 25 de ani“.

Medicul: „Sper că cea nouă va dura cel puțin la fel de mult“.

Pacientul: „Dacă o să mai durez eu atât de mult…“.

Medicul: „Da, aceasta este întrebarea îngrijorătoare cu care ne confruntăm toți“.

Pacientul: „Eu cred în Isus Hristos, așa că pot sta liniștit“.

Medicul: „Da, înțeleg poziția dumneavoastră. Așa scrie în cartea pe care mi‑ați dat‑o data trecută“.

Oricine știe că trebuie să moară într‑o zi. Dar nimeni nu poate stabili ziua morții. Medicul citise despre cei credincioși că ei au pace prin credința în Isus. Dar nu este suficient să citești sau să observi ce lucrează credința. Trebuie să vii tu însuți la Domnul Isus. Oricine ia în mod personal actul Său de răscumpărare va putea spune bucuros: „Mă încred în Tine, Doamne; Tu ești Dumnezeul meu! Zilele mele sunt în mâna Ta; scapă‑mă din mâna vrăjmașilor mei și de cei care mă urmăresc“ (Psalmul 31.14,15). Indiferent ce s‑ar întâmpla, suntem asigurați, iar când ne cheamă acasă, noi plecăm la El!

Citirea Bibliei: Geneza 22.1-12 · Psalmul 5.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 10.1‑23

Ultimele trei paragrafe din cap. 9 (v. 8‑21) şi primul din cap. 10 (v. 1‑4) sintetizează toate motivele pentru care mâ­nia lui Dumnezeu nu se abate de la Israel şi mâna Sa este tot întinsă (9.12,17,21; 10.4). Însă această mână ţine o nuia înfricoşătoare, pentru a pedepsi poporul vinovat: este Asiria, amintită deja. A existat un asirian istoric (Sanherib şi armatele sale: vezi cap. 36.1), dar el nu a fost decât o palidă imagine a groaznicului asirian profetic care va invada ţara lui Israel puţin înainte de domnia lui Hristos. Dumnezeu, în indignarea Sa, va ordona acest atac împotriva poporului Său, atac de care agresorul va profita pentru a‑şi atribui succesul şi chiar pentru a se ridica împotriva lui Dumnezeu (v. 13,15; comp. cu 2 Împăraţi 19.23…). Ce nebunie! Unealta nu este nimic fără mâna care o mâ­nuieşte! Din acest motiv, Dumnezeu, de îndâtă ce Îşi va încheia lucrul în care S‑a folosit de această nuia, o va pune pe foc, cum se arde un simplu toiag (v. 16; 30.31‑33).

Fie ca exemplul acestui act atât de drastic să ne aducă şi nouă aminte de ceea ce suntem, chiar în calitate de creştini, şi anume: instrumente fără putere şi fără înţelepciune proprie (comp. cu v. 13), pe care Domnul le poate pune deoparte sau înlocui, după cum găseşte El cu cale.

Gândul final al lui Dumnezeu nu este judecata, ci harul: …o rămăşiţă … se va întoarce (v. 21,22, citate în Romani 9.27).

MĂRTURISEȘTE CLAR CUVÂNTUL! | Fundația S.E.E.R. România

„Isus le vestea Cuvântul prin multe pilde… după cum erau ei în stare să-L priceapă.” (Marcu 4:33)

Dacă doreşti cu adevărat să ajungi la oameni şi să le spui „tot ce ţi-a făcut Domnul” (vezi Marcu 5:19), trebuie să încerci să faci şi aceste două lucruri: 1) Să vorbeşti în aşa fel încât să fii înţeles.

Se spune că un copil de vârstă preşcolară mânca un măr în spatele maşinii. „Tati”, a spus el, „de ce mi se înnegreşte mărul?” Tatăl său i-a explicat: „Pentru că, după ce ai asimilat coaja exterioară, structura centrală a mărului a intrat în contact cu aerul din atmosferă, ceea ce a provocat oxidarea acestuia, schimbându-i astfel structura moleculară şi afectându-i pigmenţii.”

După o lungă tăcere, băieţelul a răspuns: „Tati, cu mine vorbeşti?” Deci, poate ascultătorul să înţeleagă şi să aplice ceea ce spui? Apostolul Pavel le spunea membrilor bisericii din Corint: „V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteau suferi, şi nici acum chiar nu le pot suferi.” (1 Corinteni 3:2) Domnul Isus S-a străduit să-Și adapteze cuvintele astfel încât ascultătorii să poată înţelege mesajul. Am citit la început că El „le vestea Cuvântul prin multe pilde… după cum erau ei în stare să-L priceapă.”

Gândeşte-te la asta: Isus era Dumnezeu şi ar fi putut oricând şi oricum să ne uimească fără efort cu puterea şi cunoştinţele Sale. Dar dorinţa Lui era să ne schimbe vieţile în bine, aşa că a rămas la nivelul nostru şi a vorbit într-un limbaj pe care să-l înţelegem. Și tu trebuie să înveţi să faci acelaşi lucru! 2) Să repeţi mesajul sau punctele sale esenţiale, de mai multe ori. Legea fundamentală a învăţării este repetiţia. Se afirmă că oamenii trebuie să audă ceva de vreo şaisprezece ori înainte să creadă şi să „înţeleagă” cu adevărat acel lucru. Întrebarea care ar trebui să te preocupe nu este: „Ce voi spune?”, ci: „Ce vor înţelege oamenii din asta?”

Aşadar, mărturiseşte Cuvântul lui Dumnezeu în aşa fel ca oamenii să te înţeleagă!