Mana Zilnica

Mana Zilnica

9 Septembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Ridică-te și du-te la Sarepta Sidonului și locuiește acolo, pentru că, iată, am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.

1 Împărați 17.9



Ce a văzut profetul, atunci când a ajuns la Sarepta? O văduvă sărmană, care strângea câteva lemne! Totuși, cuvântul Domnului era acesta: „Am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească”. Cât de încercată trebuie să fi fost credința lui Ilie?

El însă nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu prin necredință, ci a fost tare în credință, fiindcă știa că Dumnezeul atotputernic va purta de grijă de nevoile sale. De aceea, faptul că nu mai era făină, nici untdelemn, nu conta pentru el, fiindcă, dincolo de împrejurări, el privea la Dumnezeul împrejurărilor. El nu privea la văduvă, ci la Dumnezeu; nu privea la puțina făină rămasă, ci la porunca divină. Prin urmare, duhul său a fost pe deplin calm și netulburat, în mijlocul unor împrejurări care ar fi zdrobit pe oricine ar fi umblat prin vedere. Ilie a putut deci să spună, fără nicio urmă de îndoială: „Făina din vas nu se va termina și untdelemnul din urcior nu se va sfârși” (1 Împărați 17.14).

Aici avem răspunsul credinței la obiecțiunile necredinței. Din momentul în care sufletul apucă promisiunea lui Dumnezeu, raționamentele necredinței iau sfârșit. Necredința așază împrejurările între suflet și Dumnezeu; credința Îl așază pe Dumnezeu între suflet și împrejurări. Fie ca noi să umblăm prin puterea credinței, spre lauda Celui pe care credința Îl onorează întotdeauna! Puțină făină, în mâna lui Dumnezeu, este suficientă pentru credință. „N-avem aici decât cinci pâini și doi pești” … „dar ce sunt acestea la atâția?”. Acesta este limbajul inimii omenești; credința însă niciodată nu spune: „Dar ce sunt acestea la atâția?”, ci: „Ce greutate este pentru Dumnezeu, ca să hrănească o așa mulțime?”. Necredința spune: „Noi nu putem”; credința spune: „Dar Dumnezeu poate”.

C. H. Mackintosh


SĂMÂNȚA BUNĂ

Cei care locuiesc în întuneric și în umbra morții trăiau încătușați în apăsare și în fiare, pentru că se răsculaseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu.

Psalmul 107.10,11



De la răzvrătire la credință (1)

Misionarul german Frey, care a lucrat în India de Est și care a trebuit să se întoarcă acasă din motive de sănătate, plecase de puțin timp din Bombay cu vasul care avea ca țintă Europa. Când au ajuns în apropiere de St. Maurice, s-a stârnit o vreme așa de rea, încât căpitanul a prezis o furtună groaznică. Și, într-adevăr, a venit furtuna cu o putere înfricoșătoare, dar spre seară s-a potolit.

Dar, a doua zi, după ce a răsărit soarele, furtuna a reînceput cu puteri noi; valurile au făcut o spărtură în vapor și apa a năvălit înăuntru cu toată puterea. Toate eforturile de a opri apa au fost zadarnice; iar vaporul a început să se scufunde. Atunci căpitanul a venit la misionar și l-a rugat să meargă pe la călători și să-i informeze că în câteva ore vor fi în veșnicie. Printre călători se afla și soția unui judecător din Dharwar, cu cinci copii. Atunci când mama, care zăcea bolnavă la pat, a aflat vestea despre apropiata scufundare a vasului, s-a petrecut o scenă jalnică. „Să mă înec în mare împreună cu copiii mei? Să nu-mi mai văd soțul? Mai pot primi iertarea păcatelor? Nu I-am acordat atenția cuvenită lui Isus Hristos.” Așa spunea această mamă, complet descurajată. Însă misionarul a îndrumat-o cu calm la Mântuitorul Isus Hristos care nu obosește iertând pe fiecare de păcatele sale, când sunt recunoscute.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BIRUIND URIAȘII (1) – Fundația SEER

„Astfel… David a fost mai tare decât filisteanul.” (1 Samuel 17:50)


 

Capitolul 17 din 1 Samuel prezintă contextul în care se desfășoară duelul dintre David și Goliat… în care păstorul doboară războinicul… băiatul învinge uriașul! Dumnezeu îi dă izbândă lui David în fața uriașului, ca să ne inspire și pe noi să ne înfruntăm proprii noștri uriași.

Uriașii pot fi tangibili sau intangibili: lucruri pe care nu le putem birui deoarece, fermecați de teamă, credem că nu suntem în stare. Pot fi și idealuri de neatins, proiecte neterminate sau vise neîmplinite – „lucrurile neterminate” ale vieții care ne fac să rămânem împotmoliți în mediocritate. Uriașii sunt toate acele lucruri sau persoane care ne împiedică să fim sau să facem ceea ce Dumnezeu dorește să fim sau să facem. Uriașii pot fi interiori sau exteriori, reali sau imaginari, de natură fizică sau emoțională. Uriașii pot fi atitudini, obiceiuri, convingeri, filosofii sau amintiri. Ar putea fi persoane care stau între tine și Dumnezeu; între ceea ce ești și ceea ce vrea Dumnezeu să fii; între situația în care te găsești și locul în care dorește Dumnezeu să ajungi; între ceea ce crezi și ceea ce dorește Dumnezeu să crezi.

Uriașii au un scop: să te oprească să avansezi și să te împiedice să-ți împlinești destinul. Dar cei ce biruie uriașii văd izbânda în umbra înfrângerii! Ei percep fiecare luptă ca pe un test în care provocarea este transformarea unui lucru negativ într-unul pozitiv. Conflictul este acceptat și împotrivirea este anticipată. Pentru ei, conflictul înseamnă creștere și înfrângerea unui dușman este condiția preliminară pentru a fi promovat.

Uriașii ne pot scoate la lumină calitățile, pot fi unitatea de măsură a creșterii noastre și pot alimenta încrederea noastră în Dumnezeu. Cei ce biruie uriașii văd șansă în împotrivire, potențial în probleme, și biruință în umbra înfrângerii. Cu ajutorul lui Dumnezeu, și tu poți deveni un biruitor de uriași!<


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 24:1-13


Pentru a-şi rosti cea de-a treia profeţie, Balaam n-a mai mers, „ca în alte dăţi, să-l întâmpine cu descântece” (v. 1). Om dedat spiritismului (instrumentul obişnuit al demonilor), este constrâns să rostească prezicerea pe care Dumnezeu i-o pune în gură. Şi cu cât mai mult se încăpăţânează Balaam, cu atât mai binecuvântat va fi poporul. Versetul 5 constată nu numai absenţa fărădelegii în Iacov (harul), ci şi admirabila frumuseţe a corturilor lui Israel (gloria). În mijlocul acestor corturi se înălţa cel al
Domnului Însuşi, locuinţa gloriei Sale, astfel încât întreaga tabără era făcută părtaşă acestei glorii.

Biserica este încă în pustiu, dar Dumnezeu deja o vede în lumina relaţiei glorioase cu Fiul Său preaiubit. Este Mireasa lui Hristos, îmbrăcată în ochii Săi în toate perfecţiunile Mirelui divin. Dumnezeu ne cheamă să privim Adunarea, şi pe fiecare frate sau soră în mod individual, „de pe vârful stâncilor” (23.9), cum s-ar spune, în acelaşi fel în care El Însuşi îi priveşte din cer. Vom avea atunci o altă imagine a lor. Vom vedea strălucind frumuseţea veşmintelor îndreptăţirii cu care Domnul i-a îmbrăcat pe ai Săi. Vom observa la ei reflectarea gloriilor lui Isus. Iar dacă sunt unele subiecte de întristare, pe care nu putem să nu le observăm, aceasta va fi încă o ocazie de a admira grandoarea răbdării şi a iertării divine.

8 Septembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Isus i-a spus: „Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în paradis” … Isus, strigând cu glas tare, a spus: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!”.

Luca 23.43,46



Isus, Fiul Omului, Cel fără păcat, atârna pe cruce între doi tâlhari. Cei care treceau dădeau din cap și ziceau: „Pe alții i-a mântuit, pe Sine Însuși nu Se poate mântui” (Matei 27.42). Acest lucru ne aduce aminte de cuvintele profetului Ieremia: „Nu este nimic aceasta pentru voi toți care treceți pe cale? Priviți și vedeți dacă este durere ca durerea mea” (Plângeri 1.12). Cei doi tâlhari fuseseră martori la felul cum Domnul suferea în liniște și Îl auziseră rugându-Se: „Tată, iartă-i!”. Unul dintre ei și-a întors ochii cu credință în El, recunoscându-și vina. Nu ni se spune numele lui; el îi reprezintă, de fapt, pe toți cei care cred. El s-a temut de despărțirea veșnică de Dumnezeu, iar în momentul următor a primit promisiunea că va fi cu Domnul „astăzi”.

Luca ne prezintă ultimele cuvinte ale Domnului, pe care le-a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul”. Luca prezintă de asemenea cuvintele pe care Domnul le-a spus la vârsta de doisprezece ani, atunci când a fost găsit în templu de părinții Săi: „Nu știați că trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu?” (Luca 2.49). El a fost în cele ale Tatălui Său de la început și până la sfârșit. Domnul a umblat făcând binele, vindecându-i pe cei bolnavi și deschizând ochii orbilor. În orice împrejurare, chiar și în grădina Ghetsimani, El S-a supus voii Tatălui cu o ascultare perfectă. Cu toții, din toată inima noastră, suntem de acord cu sutașul care, după ce a văzut ce s-a întâmplat la cruce, L-a glorificat pe Dumnezeu și a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era drept!” (Luca 23.47).

J. Redekop


SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe Cel care n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El.

2 Corinteni 5.21



Unicul care este fără păcat

Toți oamenii au moștenit de la Adam o natură păcătoasă – în afară de Isus Hristos. Când îngerul Gabriel a vestit nașterea Sa, i-a spus Mariei: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1.35). Apostolul Ioan a subliniat: „În El nu este păcat” (1 Ioan 3.5). Omul Isus Hristos a fost în Ființa Sa sfânt și fără păcat.

Toți oamenii au păcătuit – în afară de Isus. El Însuși a mărturisit că a făcut tot timpul ce a fost plăcut Dumnezeului și Tatălui Său (Ioan 8.29). Niciun gând, niciun cuvânt și nicio faptă a Domnului nu au stat în contradicție cu Dumnezeu. Apostolul Petru întărește acest lucru în timp ce îl explică: Hristos „n-a făcut păcat” (1 Petru 2.22).

Toți oamenii au sâmburele morții în ei – în afară de Isus Hristos. Pentru că El a fost fără păcat și nu a păcătuit niciodată, a posedat dreptul asupra vieții în veșnicie. Citim în Ioan 1.4: „În El era viața”. Adam a primit viața de la Creatorul său, dar Fiul lui Dumnezeu avea viața în El Însuși.

Astfel, Domnul Isus a fost Unicul care a putut aduce la cruce o jertfă care a satisfăcut toate cerințele lui Dumnezeu. Acolo, El, care nu a cunoscut păcat, S-a făcut păcat pentru noi. Acolo, Cel Sfânt și curat Și-a dat viața pentru mântuirea noastră.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ATITUDINEA DE CÂȘTIGĂTOR – Fundația SEER

„Tu mă încingi cu putere pentru luptă.” (Psalmul 18:39)


 

Fiecare dintre noi ducem o luptă de un fel sau de altul, dar nu toți ieșim biruitori. Învingătorii sunt de multe feluri și din medii diferite, dar toți au un lucru în comun: o credință care nu se dă bătută! Nimeni nu a avut mai multe lupte în viață decât a avut David, și el a înțeles importanța păstrării unei perspective corecte. El a declarat: „Tu mă încingi cu putere pentru luptă.” Harul pe care îl primim de la Dumnezeu va fi întotdeauna pe măsura provocărilor cu care ne confruntăm. Întotdeauna!

Știai că Lordul Nelson, celebrul amiral britanic și eroul mărilor, a suferit de rău-de-mare toată viața lui? Cu toate acestea, omul care a scufundat flota lui Napoleon nu a permis luptelor sale personale să-i fure destinul. El nu numai că s-a deprins să trăiască cu slăbiciunea sa, ci a și învins-o în fiecare zi. Cu toții avem câmpurile noastre de luptă. Și chiar dacă nimeni nu ne decorează cu vreo medalie atunci când suntem biruitori, nimic nu poate diminua satisfacția pe care o avem știind că nu am renunțat, sau bucuria de a ști că am biruit prin puterea lui Dumnezeu. A cui putere? A lui Dumnezeu!

„Tu mă încingi cu putere pentru luptă.”

Se povestește că un băiețel și-a pierdut brațul drept într-un accident. Când doctorul i-a pus niște întrebări cu privire la handicapul său, el a răspuns: „Eu nu am un handicap. Pur și simplu nu mai am brațul drept!” Mai târziu, doctorul a aflat că băiatul devenise jucătorul de baschet care înscria cele mai multe puncte din echipa sa de la liceu! Filosofia lui de viață a fost următoarea: Nu contează ce ai pierdut, ci cum folosești ce ți-a rămas! Aceasta e atitudinea câștigătoare – și cu ajutorul lui Dumnezeu, o poți dezvolta și tu!<


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 23:13-30


„Cine va aduce acuzaţie împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel care îndreptăţeşte. Cine este cel care condamnă?” (Romani 8.33, 34). Râzând de acuzator, Domnul îl împuterniceşte pe Balaam să declare de pe vârful muntelui că „El n-a zărit nelegiuire în Iacov şi n-a văzut răutate în Israel” (v. 21). Citind acest verset nu putem să nu ne întrebăm cum poate Dumnezeu afirma ceva care în mod evident este contrazis de fapte. A uitat El oare murmurele, poftele, idolatria, răzvrătirea?

Versetul 23 ne oferă răspunsul: „La timpul său se va zice despre Iacov şi despre Israel:«Ce a lucrat Dumnezeu!„» În timp ce poporul se acoperea de vină în pustiu, Domnul împlinea lucrarea necesară pentru a-i face potriviţi să intre în ţară. El Se ocupase de toate păcatele alor Săi, dându-le jertfele, preoţia, şarpele de aramă, toate imagini ale lucrării Domnului Isus.

Aşa că, dacă Dumnezeu vorbeşte astfel, nu este pentru că El nu-Şi aduce aminte, nici pentru că trece cu vederea răul din indulgenţă, ci pentru că, privind spre poporul Său, vede lucrarea Sa. El are necurmat înaintea ochilor lucrarea Fiului Său şi nu ar fi credincios şi drept pentru acest Salvator desăvârşit dacă le-ar fi imputat cel mai mic lucru celor pe care Isus i-a spălat în sângele Său (1 Ioan 1.9).

7 Septembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar eu nu consider viața mea scumpă pentru mine, numai să-mi sfârșesc alergarea și slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, de a mărturisi evanghelia harului lui Dumnezeu.

Fapte 20.24



Aceste cuvinte au fost scrise de un slujitor credincios și ne descoperă secretul succesului lucrării sale pentru Domnul.

Prețul. El a socotit bine prețul pe care avea să-l plătească – chiar viața sa – și a găsit că era un preț foarte mic. Dacă propria viață nu-i era prea scumpă, cu cât mai puțin scumpe erau alte lucruri, precum posesiunile pământești! Preocuparea lui era „crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume” (Galateni 6.14).

Alergarea. Pavel știa că avea o alergare înaintea lui. El nu înainta fără niciun scop. Înainte de moartea sa, el i-a scris lui Timotei: „Mi-am sfârșit alergarea”. Pentru el nu era o opțiune să predice evanghelia sau nu. Hristos urma să fie preamărit în trupul său, fie prin viață, fie prin moarte.

Sursa. „Slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus.” El era „rob al lui Isus Hristos, apostol chemat, pus deoparte pentru evanghelia lui Dumnezeu” (Romani 1.1). Când L-a întâlnit prima oară pe Domnul, mesajul a fost acesta: „Ridică-te, mergi în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci”. El nu a fost neascultător acestei viziuni cerești, nu numai atunci, ci și mai târziu, în mijlocul multor suferințe pentru numele Domnului.

Prețul – Alergarea – Sursa. Să privim la aceste trei lucruri în viața Domnului nostru Isus Hristos. Prețul: El a fost ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. Alergarea: „Te-am glorificat pe pământ; am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17.4). Sursa: „Cum Mi-a poruncit Tatăl, așa fac” (Ioan 14.31).

Fie ca și noi să socotim prețul, să cunoaștem alergarea și să-L glorificăm pe Cel care este Sursa noastră. „Numai temeți-vă de Domnul și slujiți-I în adevăr, cu toată inima voastră, pentru că vedeți ce lucruri mari a făcut cu voi!” (1 Samuel 12.24).

A. M. Behnam


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Chiar dacă te-ai spăla cu leșie, chiar dacă ai da cu multă sodă, nelegiuirea ta tot ar rămâne scrisă înaintea Mea”, zice Stăpânul Domnul.

Ieremia 2.22



„Chiar dacă…”

O doamnă a cumpărat o Biblie pentru a o face cadou unei prietene. În lipsa unei ocazii de a trimite cadoul, Biblia a rămas mai mult timp în odaia servitoarei. Aceasta a deschis-o într-o seară și ochii i-au căzut asupra versetului de astăzi. Cititoarea a fost atinsă de cuvintele Bibliei și, uimită, a închis cartea. Dar acele cuvinte au rămas în sufletul ei și au preocupat-o toată ziua următoare. Seara a luat Biblia în mână și iată că ea s-a deschis în același loc, iar acele cuvinte grave erau tot acolo: „Chiar dacă te-ai spăla cu leșie…”. Atunci neliniștea servitoarei a devenit tot mai mare. Căutând însă neobosit prin Biblie, ea a găsit liniște pentru sufletul ei în cuvintele: „În El [Isus] avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea păcatelor după bogățiile harului Său” (Efeseni 1.7).

Oriunde am deschide Biblia, găsim incapacitatea omului de a se mântui singur. Omul, prin natura sa veche, este mort în păcate și în fărădelegi. Toate încercările omenești de a ne salva singuri vor conduce la o singură și sigură concluzie: Este cu neputință să te autosalvezi. „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea Lui cea mare cu care ne-a iubit”, a pregătit mijlocul, calea de salvare a omului (Efeseni 2.4). Omul trebuie doar să-și recunoască neputința de a se mântui singur și să-L accepte pe unicul Mântuitor Isus Hristos, care va face marea schimbare în suflet. Un astfel de om va cunoaște harul și bunătatea salvării sufletului său.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNȚELEGE-ȚI COPILUL! – Fundația SEER

„Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic…” (Psalmul 139:15)


 

În context, psalmistul a scris: „Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, țesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.” (v. 14-16). Dumnezeu a pus deja în copilul tău un potențial; acum este rândul tău să-l ajuți să și-l descopere și să și-l dezvolte. Vei observa acest potențial în temperamentul său, în darurile sale și în preocupările sale. Rezistă tentației de-ai trata pe toți copiii tăi la fel; sunt diferiți! Cain a fost fermier și fratele său, Abel a fost păstor. Iacov și Esau au fost gemeni, și cu toate acestea cum nu se poate mai diferiți! Ce să mai zici de fiul risipitor care a plecat de acasă și a devenit un „iubitor de petreceri,” în timp ce fratele său mai mare a rămas acasă, dar a devenit un fățarnic și un critic?

Trebuie să-ți iubești fiecare copil în mod necondiționat, dar să-i stimulezi diferit.

Cine sunt ei? Ce preferințe au? La ce sunt pricepuți? Cum fac ei față schimbării? Cum se comportă ei când sunt singuri? Pleacă urechea la ceea ce prețuiesc pruncii tăi, la temerile lor și la nevoile lor! Asigură-te că sunt ancorați în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu-i obliga s-o ia pe drumul pe care ai fi vrut tu să mergi. Ajută-i să-și descopere propria identitate și să devină cei mai mari susținători ai lor. Dacă asta înseamnă să-ți amâni visele o vreme, fă-o! Nu vei regreta niciodată! Copiii tăi sunt viitorul tău; substanța ta proprie va dăinui în ei. Și încă ceva: pomii pe care îi îngrijim astăzi produc fructele pe care le mâncăm mâine. Așa că, roagă-te și cere-I lui Dumnezeu să te ajute să-ți înțelegi și să-ți susții copiii!<

iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/LHlE6tz1hIs&#8221; frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture” allowfullscreen></iframe>

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 23:1-12


Balaam, care încă de pe acum a reuşit să ajungă acolo unde voia, ar mai fi dorit, în prezent, să-L determine pe Dumnezeu să pronunţe exact ceea ce dorea el să spună. Dar fără voia lui, spre marea mânie a lui Balac, cele patru discursuri cu multe sentinţe ale sale sunt transformate în binecuvântări glorioase. Acesta este şi efectul acuzaţiilor pe care Satan le aduce şi astăzi împotriva răscumpăraţilor Domnului (Ap. 12.10). După cum ne învaţă istoria lui Iov, Dumnezeu permite astfel de atacuri, pentru a le întoarce spre binele alor Săi. Şi remarcăm că totul se petrece pe munte fără ştirea poporului din câmpie; acesta nu cunoaşte nici intenţiile fatale ale vrăjmaşului, nici modul în care le zădărniceşte Dumnezeu.

„Un popor care va locui deoparte” (v. 9) – aceasta este cea dintâi caracteristică a lui Israel, şi anume de a fi un popor pus deoparte pentru Dumnezeu. Şi aceasta este valabil atât pentru Biserica adevărată, cât  şi pentru fiecare credincios. Creştinul este din punct de vedere moral despărţit de o lume sub incidenţa judecăţii. Este pus deoparte pentru Domnul. „Sfârşitul meu să fie ca al lor!” – îşi urează Balaam în încheiere (v.10 sf), însă pentru a muri”de moartea celor drepţi”, trebuia să fi trăit asemenea lor. Dar Balaam, ca mulţi alţii, este un ipocrit, încercând să slujească la doi stăpâni. El mărturiseşte frica de Domnul, oferă numărul perfect de jertfe, însă în tot acest timp ascultă numai de poftele inimii lui.

6 Septembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Voi sta de strajă … să văd ce-mi va zice.

Habacuc 2.1



Ești cumva descurajat? Chiar și profetul Habacuc a fost așa, atunci când privea la starea poporului lui Dumnezeu și când avea multe lucruri de care să se plângă. Oricine trece prin momente când speranțele îi sunt năruite. Dezamăgirea este prima reacție atunci când așteptările ne sunt înșelate. Dacă este lăsată să acționeze, ea se va transforma în descurajare, care seamănă cu un nor gros, în calea strălucirii soarelui. Când lucrurile stau așa, nu mai există niciun simțământ de bucurie sau de mulțumire.

Poate că împrejurările care produc o astfel de stare sunt inevitabile, însă felul în care răspundem la ele este alegerea noastră. Fie lăsăm tristețea să ne copleșească sufletul, fie întâmpinăm situația cu îndrăzneală și curaj, înaintea Aceluia care ne poate ajuta.

Descurajarea face ca mintea noastră să nu se mai preocupe cu nimic, decât cu problema noastră. Apoi vom căuta să găsim vinovați – pe Dumnezeu, pe cei din jurul nostru sau pe noi înșine.

Frustrarea care nu este tratată la timp se poate transforma în depresie, care, la rândul ei, ne înstrăinează de ceilalți, fiindcă oamenilor nu le place să fie împreună cu cineva care este întotdeauna amar și acuzator. Această izolare conduce la decizii nepotrivite, luate nu pe baza adevărului, ci pe baza simțămintelor afectate. Cu siguranță, a urma un astfel de drum nu este ceea ce Dumnezeu dorește pentru viața noastră. Habacuc, în cele din urmă, a mers cu întrebările sale la Dumnezeu și a așteptat răspunsul Lui.

Deși cu toții vom fi confruntați cu dezamăgirea în anumite momente, nu trebuie să stăruim în ea. Dumnezeu dorește să ne încredem în El pe deplin, chiar și atunci când nevoile sau suferințele noastre nu-și găsesc un răspuns. Există un scop divin în orice lucru pe care El îl îngăduie în viețile noastre (Romani 8.28).

T. Hadley, Sr.


SĂMÂNȚA BUNĂ

Văzând ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s-au mirat, întrucât știau că erau oameni fără carte și simpli; și au recunoscut că fuseseră cu Isus.

Fapte 4.13



Izvorul divin

Duhul Sfânt i-a dat lui Petru o putere și o încredere menite să-i rușineze pe ascultătorii lui. Petru a experimentat ceea ce Domnul le-a spus ucenicilor Săi când le-a prezis că vor fi duși înaintea dregătorilor și înaintea împăraților, din cauza Numelui Său: „Vă voi da o gură și o înțelepciune căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă” (Luca 21.15).

Petru și Ioan aveau puterea Duhului Sfânt; puterea iudeilor se afla în ura lor împotriva Domnului. Petru putea să le spună în față iudeilor cum arătau ei în împotrivirea lor față de Dumnezeu, omorându-L pe Isus din Nazaret, în timp ce Dumnezeu arătase toată valoarea Fiului Său. Aceste căpetenii religioase, impresionate de ceea ce ele numeau îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, și care nu era altceva decât puterea cuvintelor lor sub lucrarea Duhului Sfânt, au constatat faptul fără a ști cauza lui.

Dacă ucenicii ar fi fost oameni instruiți, s-ar fi atribuit acest fapt erudiției lor; dar ei erau necărturari, adică nu aveau învățătura rabinilor. Chiar dacă ar fi avut-o, cuvântul lor n-ar fi avut mai multă putere. S-a făcut aceeași observație cu privire la Domnul Isus. Divina putere a Cuvântului Domnului rămâne în afară de orice înțelepciune omenească. Duhul Sfânt se servește atât de oameni erudiți, când El are nevoie de ei, cât și de oameni simpli; dar și unii și alții nu trebuie să fie decât canale, alimentate la un Izvor divin, transmițând ceea ce poartă caracterul divin.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SERIOZITATEA ÎN UMBLAREA CU DUMNEZEU – Fundația SEER

„Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm și să ne întoarcem la Domnul.” (Plângerile lui Ieremia 3:40)


 

Când te rogi: „Doamne, fă-mă un om mai bun,” care sunt domeniile specifice în care vrei să te schimbi, să crești și să te maturizezi? Ca să fii sincer cu Dumnezeu, trebuie să dai răspuns următoarelor întrebări, la care gândește-te cu mare grijă și într-o atitudine de rugăciune:

1) Sunt eu cinstit și am un comportament ireproșabil în toate situațiile financiare în care sunt implicat? Asta include și dăruirea zeciuielii din venitul tău.

2) Mă plasez eu în situații nepotrivite (cu privire la relațiile intime), sau mă expun unor imagini dăunătoare?

3) Petrec eu destul timp cu familia, și pot ei spune lucrul acesta despre mine?

4) Spun eu adevărul chiar și atunci când lucrul acesta îmi aduce suferință și critici?

5) Mi-e ușor să recunosc: „Am greșit! Îmi pare sincer rău! Îmi cer scuze! Iartă-mă!”? sau: port eu pică altora?

6) Compromit cu bună știință vreun domeniu din viața mea, și refuz să mă confrunt cu rezultatele faptelor mele?

7) Mi-am format cumva obiceiuri care dăunează sănătății mele, locului meu de muncă, familiei mele sau umblării mele cu Hristos?

8) Sunt eu o persoană mândră, egoistă sau arogantă?

9) Mi-am asumat eu meritul pentru ceea ce au făcut alții și pentru care ei ar fi trebuit să primească răsplata?

10) Am eșuat eu la capitolul mărturisirii față de o persoană care ar fi trebuit să-mi cunoască greșelile?

11) Am fost eu insensibil sau abuziv față de cei dragi ai mei?

12) Petrec eu suficient timp în rugăciune și în Cuvântul lui Dumnezeu?

„Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, și să ne întoarcem la Domnul.” Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: dă dovadă de seriozitate în umblarea ta cu Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 22:22-41


Astfel Balaam şi-a înşeuat măgarul şi a pornit cu inima uşoară, făcându-şi socoteli cu privire la „răsplata nedreptăţii” (2 Petru 2.15). Înaintea Domnului însă, calea lui era „spre prăpăd” (v.32). Balaam pretindea că-L ascultă pe Dumnezeu, dar, în realitate, era „atras şi ademenit de propria lui poftă” (Iacov 1.14). Domnul vrea să-l facă să înţeleagă, vorbindu-i în chip miraculos prin gura măgăriţei sale (2 Petru 2.16). Trudă în zadar! Nici aceasta n-are efect asupra lui. Apoi însuşi Îngerul i se arată şi-l previne. Mai nebun şi mai orb decât măgarul său, Balaam se încăpăţânează, iar Domnul îl lasă să meargă … Oare nu Se ridică Dumnezeu şi în calea voinţei noastre pentru a ne opri? El ne pune în cale piedici care ne vorbesc din partea Sa, dacă ştim să le ascultăm. În tot atâtea ocazii să ne întrebăm dacă nu cumva Domnul Se opune realizării unui plan cu care nu este de acord.

Noul Testament aminteşte de „calea lui Balaam” (2 Petru 2.15), apoi de „rătăcirea” lui (Iuda 11) şi, în sfârşit, de „învăţătura” lui (Apocalipsa 2.14). Propria voinţă duce întotdeauna şi mai mult în rătăcire. Balac şi Balaam s-au întâlnit acum pentru lucrarea lor distrugătoare. Împreună, aceşti doi asociaţi îl simbolizează pe împăratul cel rău, numit „fiara”, şi pe profetul mincinos sau Antihrist, care, în timpurile apocaliptice, vor fi împinşi de Satan împotriva lui Israel şi a lui Dumnezeu.

5 Septembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Când Se va arăta Hristos, care este viața noastră, atunci veți fi arătați și voi, împreună cu El, în glorie.

Coloseni 3.4



Dacă Hristos este viața noastră, atunci această viață – care este Hristos Însuși – trebuie s-o manifestăm aici pe pământ. Într-adevăr, altă viață nu avem. De aceea apostolul Pavel spune: „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2.20). Există trei stadii arătate cu claritate în Scriptură: primul, „Voi ați murit” – aceasta este declarația lui Dumnezeu; al doilea, „Tot așa și voi înșivă socotiți-vă morți față de păcat” (Romani 6.11) – prin credință noi trebuie să ne socotim morți, potrivit cu declarația lui Dumnezeu; iar în al treilea rând, „Purtăm întotdeauna în trupul nostru omorârea Domnului Isus, ca și viața lui Isus să fie arătată în trupul nostru” (2 Corinteni 4.10). Aceste trupuri ale noastre – odinioară instrumente și roabe ale păcatului – au fost rânduite de Dumnezeu, în harul Său, să devină mijloace pentru manifestarea lui Hristos.

Aceasta este deci întreaga noastră responsabilitate – să-L exprimăm în tot ceea ce suntem și facem, fiindcă El este viața noastră. Acest lucru înseamnă să purtăm în trupurile noastre omorârea lui Isus, acea aplicare constantă a crucii – simbolul puterii morții – la tot ceea ce suntem ca oameni naturali, astfel ca nimic din noi înșine, din ceea ce suntem de la natură, să nu fie manifestat, ci doar ceea ce este din Hristos. Oricine – cel puțin cei care cunosc cu adevărat caracterul corupt și incurabil al cărnii – înțelege că firea păcătoasă nu trebuie lăsată să se manifeste în niciun fel. De exemplu, dacă ne enervăm, dacă ne pierdem cumpătul, vedem cu claritate că am greșit făcând astfel și suntem gata să ne judecăm înaintea lui Dumnezeu pentru aceasta. Însă nu oricine înțelege că întreaga fire păcătoasă trebuie supusă crucii, nu doar formele ei evident rele. Și totuși, dacă doar viața lui Isus trebuie manifestată, este clar că nimic din ceea ce sunt eu nu trebuie să se vadă, altfel prezentarea lui Hristos va fi confuză și întunecată.

E. Dennett


SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuși niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până și perii de pe cap, toți vă sunt numărați.

Matei 10.29,30



Vrăbiile

După cină, o mică vrabie cenușie a intrat pe ușă în casă. Imediat familia a pornit la o adevărată vânătoare de urmărire. De fiecare dată când cineva ajungea în apropierea ei, intrusa dădea din aripi mai departe și căuta deznădăjduită o ieșire. Nervoasă, pasărea a zburat prin întreaga casă și ne-a ținut întruna în alertă. Înainte să putem să o însoțim în libertate prin ușa deschisă, am văzut cum micuțul ei piept bătea puternic.

Uneori suntem ca această mică pasăre – agitați și fricoși. Ne temem de tot ceea ce ar putea să vină asupra noastră. Pentru că nu vedem nicio cale de ieșire, dăm din aripi neliniștiți încoace și încolo. Atunci ne mângâie siguranța: pe niciuna dintre aceste mici păsări nu le atinge nicio nenorocire, fără ca Dumnezeu să permită.

„Ochii Domnului sunt în orice loc, văzând răul și binele” (Proverbe 15.3). Nimic și nimeni nu scapă atenției Lui – nici tu, nici eu! Împrejurarea poate să fie foarte neînsemnată – Dumnezeu o vede!

Dar mai mult: El ne ajută! Vedem mereu cum Dumnezeu intervine nemijlocit într-o situație periculoasă, spre binele nostru, înainte ca noi să putem rosti o rugăciune. Mulți consideră așa ceva ca fiind întâmplare. Eu nu, pentru că recunosc în aceasta că Dumnezeu este interesat de mine.

Ochii lui Dumnezeu sunt îndreptați spre vrăbii – cu cât mai mult spre copiii Lui!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎN SITUAȚII DIFICILE – Fundația SEER

„N-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă.” (Geneza 40:15)


 

Iosif a trăit o viață exemplară. El a adus mari beneficii financiare stăpânului său, a rezistat avansurilor venite din partea soției stăpânului său și I-a rămas credincios lui Dumnezeu. Care i-a fost, dar, răsplata? Condamnarea la închisoare, fără drept de recurs și șansă de eliberare! De când calea neprihănirii duce în prăpastie? De când a intrat diavolul în lume. Și câtă vreme Satan „dă târcoale ca un leu care răcnește” (1 Petru 5:8), el va crea haos în poporul lui Dumnezeu. Va arunca în închisoare predicatori, cum a făcut și cu apostolul Pavel. Va exila pastori pe insule pustii, cum i s-a întâmplat și apostolului Ioan. Îi va lovi cu boli pe prietenii Domnului Isus, cum a făcut și cu Lazăr. Dar strategiile sale se întorc mereu împotriva lui!

Pavel a scris Epistolele din închisoare. Ioan, care a fost exilat, a văzut raiul. Mormântul lui Lazăr a devenit o scenă unde Hristos a înfăptuit una din cele mai mari minuni. Închisoarea în care l-au pus pe Iosif a devenit rampa de lansare spre palatul pe care i l-a destinat Dumnezeu.

Uitându-se în urmă, el a putut spune: „Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume să scape viața unui popor în mare număr.” (Geneza 50:20). Așadar, caută planurile lui Dumnezeu în întorsăturile vieții și vei începe să le vezi ca pe niște rampe de lansare spre binecuvântare. „Mânia aprinsă a Domnului nu se va potoli până ce va împlini și va înfăptui gândurile inimii Lui” (Ieremia 30:24). Dumnezeu va folosi împrejurările în care te găsești astăzi ca să te întărească, să te atragă mai aproape de El și să-Și împlinească voia în viața ta.<


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 22:1-21


Îi părăsim acum pe israeliţi pentru a vedea ce se întâmpla în acest timp cu duşmanii lor. Plin de groază, Moab, cu regele său Balac, l-a văzut pe Israel suindu-se din pustiu, umplând ţara, aşezându-se în dreptul său. Tremură pentru recoltele sale şi dispreţuieşte această mulţime care putea „mânca tot, … cum linge boul iarba verde a câmpului” (v.4). Când poate sta liniştit Moab? Atunci când mana, Pâinea vieţii, este apreciată de poporul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că posesiunile lumii nu-l fac invidios.

Pentru a-l înfrânge pe Israel, Balac recurge la mijloace supranaturale. Îl cheamă în ajutor pe ghicitorul Balaam, căruia îi cunoaşte reputaţia. Balaam personifică în întreaga Scriptură un cler coruptibil, uşor de tocmit pe preţ de argint (Deuteronom 23.4; Iuda 11). Balaam era împărţit între dorinţa sa de a primi bogăţiile şi onorurile promise de trimişii lui Balac şi sentimentul că nu putea trece peste voia Dumnezeului suveran de care se temea. Cercetat de Domnul în timpul nopţii, Balaam desluşeşte această declaraţie categorică, fără drept de apel: „Să nu mergi cu ei; şi să nu blestemi poporul … ei sunt binecuvântaţi!” (v. 13). În speranţa că-L va convinge pe Domnul să-Şi revoce hotărârea, profetul necredincios uită că Dumnezeu nu Se schimbă (comp. cu 23.19), astfel încât, de îndată ce soseşte cea de-a doua delegaţie, îi este permis să meargă acolo unde-l atrăgea inima lui lacomă.

4 Septembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Caleb a liniștit poporul înaintea lui Moise și a zis: „Să mergem să ne suim îndată și s-o stăpânim, pentru că o vom învinge, cu siguranță”.
Dar pe robul Meu Caleb, fiindcă a fost alt duh cu el și M-a urmat pe deplin, îl voi face să intre în țara în care s-a dus; și sămânța lui o va stăpâni.

Numeri 13.30; 14.24



„Caleb” înseamnă, de asemenea, „cu o inimă întreagă”, iar acest nume cu siguranță că s-a potrivit caracterului celui care l-a purtat. Când cele zece iscoade au înmuiat inima poporului prin cuvintele lor pline de necredință, Caleb a încercat să liniștească poporul, spunând: „Să mergem să ne suim îndată și s-o stăpânim, pentru că o vom învinge, cu siguranță”. Iar când întreg poporul a murmurat împotriva lui Moise și a lui Aaron și era pe punctul de a-și alege o căpetenie pentru a se întoarce în Egipt, Caleb s-a unit cu Iosua în încercarea de a-i face să renunțe la acest plan rău și de a-i încuraja să se suie în țară, în dependență de Dumnezeu, și să ia în stăpânire moștenirea promisă de El.

Astfel, când restul poporului a fost condamnat să rătăcească prin pustie până când toți bărbații din acea generație aveau să moară, acești doi războinici credincioși au fost păstrați în viață ca martori ai puterii și ai hotărârii de neschimbat a Domnului Oștirilor (Numeri 14.1-30).

După patruzeci și cinci de ani îl vedem pe acest om credincios, acum în vârstă de optzeci și cinci de ani, cerându-și partea promisă de Dumnezeu și luând în stăpânire Hebronul și împrejurimile lui. Aceasta este o minunată imagine a energiei credinței într-un om care nu avea o inimă împărțită, ci care era în întregime devotat Domnului.

H. A. Ironside


SĂMÂNȚA BUNĂ

Despre lucrarea aceasta mărturisesc conștiința lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele.

Romani 2.15



Conștiința noastră

Ne-am rușinat vreodată? Am avut sentimente de vină? Poate am mințit sau am defăimat pe un prieten. Poate nu am ținut o promisiune sau ne-am folosit de încrederea celuilalt. Atunci am păcătuit și știm și noi aceasta! Suntem vinovați și de aceea ne rușinăm.

Conștiința este cea care ne acuză. Dacă auzim acest glas de avertizare, ar trebui să mergem la Dumnezeu și să punem lucrurile în ordine cu El. Să recunoaștem în fața Lui păcatele noastre. Atunci El ne va ierta. Să ne gândim să recunoaștem nedreptatea și în fața oamenilor, împotriva cărora am păcătuit.

Fiecare dintre noi știe cât de frumos este să ai o conștiință bună. Cât de adevărată este vorba: „O conștiință curată este o pernă moale!”.

Și mai frumos este ca prin credința în Domnul Isus să ai pace cu Dumnezeu. Cât de fericiți și de liniștiți suntem, deoarece Cuvântul ne asigură: „Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult a depărtat El greșelile noastre de la noi” (Psalmul 103.12).

În mod regretabil, glasul de avertizare al conștiinței îl putem și acoperi, liniști sau reduce la tăcere. În loc să-ți descoperi nedreptatea, acoperi sentimentele de vină cu multe activități. În loc să-ți recunoști păcatul săvârșit, îți spui că nu este așa de rău. Atunci, glasul conștiinței devine tot mai slab, dar lucrurile rămân nepuse în rânduială.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DEDICARE TOTALĂ – Fundația SEER

„Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos.” (Filipeni 3:8)


 

Ai auzit vreodată de „misionarii care nu fac cale-ntoarsă?” Ei și-au cumpărat un bilet dus pentru câmpul de misiune și în loc să-și împacheteze lucrurile într-o valiză, le-au pus într-o ladă de lemn (coșciug), conștienți că nu se vor mai întoarce niciodată acasă. A.W. Milne a fost unul dintre aceștia. El s-a dus în Insulele Noile Hebride din sudul Pacificului, știind că locuitorii au ucis fiecare misionar dinaintea lui. Însă el nu s-a temut pentru viața sa, pentru că murise deja față de sine însuși. Timp de treizeci și cinci de ani a locuit printre ei și i-a slujit. Când a murit, locuitorii tribului l-au îngropat în mijlocul satului și au inscripționat aceste cuvinte pe piatra lui funerară: „Când a venit el, nu exista lumină.”

Nicăieri în Scriptură nu se spune că Dumnezeu ne trimite în locuri lipsite de pericol ca să facem lucruri ușoare.

În așteptarea crucificării, Domnul Isus s-a rugat: „facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” (Luca 22:42). Astăzi, El îți cere dedicare totală față de El. Pavel a scris: „Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos… Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui…” (Filipeni 3:7-10).

Când ești dispus să fii părtaș suferințelor lui Hristos, vei ajunge să experimentezi puterea Învierii Sale. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: fii dedicat total lui Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 21:16-35


La porunca Domnului, poporul se strânge în jurul fântânii (Beer). Căpeteniile şi mai-marii poporului (numiţi: prinţii şi nobilii) au săpat pământul şi apa ţâşneşte din adâncimi pentru a-i înviora pe toţi – simbol al Cuvântului pus în lumină de slujitorii lui Dumnezeu pentru îmbogăţirea noastră. Suntem responsabili să fructificăm scrierile pe care ni le-au lăsat aceşti conducători. Căpeteniile angajate în lucrarea rodnică (cei care se ostenesc sunt cei care conduc, potrivit cu 1 Tes. 5.12), aceşti «nobili ai poporului», asemeni bereenilor (celor din Bereea) – „mai aleşi decât cei din Tesalonic” (Fapte 17.11) – se consacră studiului Scripturilor. Iată «nobleţea» pe care o recunoaşte Biblia şi pe care ne-o propune şi nouă, pentru că fiecare copil al lui Dumnezeu este invitat să cerceteze Scripturile (Ioan 5.39). Împrospătarea spirituală trăită în jurul fântânii a înviorat inima poporului. „Este cineva bucuros? Să cânte psalmi” (Iacov 5.13). Şi Israel cântă. De patruzeci de ani, de când trecuseră Marea Roşie, nu i-am mai văzut făcând aceasta (în afară de cântecele şi jocurile păgâne din jurul viţelului de aur). Acum, în sfârşit, lauda ia locul murmurelor.

Odată cu bucuria, Israel a găsit şi puterea (Neemia 8.10 sf: „Bucuria Domnului este tăria voastră”). Îşi va dezvălui această putere dând primele sale bătălii împotriva lui Sihon şi a lui Og şi obţinând victorii răsunătoare.

3 Septembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duhul este duh.

Ioan 3.6



Avem aici un adevăr de o mare importanță. Nu numai că este necesar ca omul să aibă natură nouă, dăruită prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin acțiunea Duhului Sfânt, natură indispensabilă pentru ca el să poată intra în Împărăție; ci trebuie înțeles, pe de o parte, că natura căzută a omului nu poate vreodată să fie făcută spirituală, nu poate fi transformată, prin niciun proces, într-o natură nouă, nici nu poate fi îmbunătățită sau modificată în așa fel încât să dobândească o oarecare cunoaștere a lucrurilor lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, că natura nouă nu se poate deteriora (sau degrada), nu poate degenera și nu se poate transforma în natura cea veche.

Așa cum spune Domnul nostru, „ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duhul este duh”. Fiecare poartă caracterul originii (sursei) sale. Sursa de viață nouă este deci Duhul Sfânt, agentul viu care o împarte, instrumentul Său fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă Domnul ar fi prezentat doar instrumentul, ar fi lăsat o ușă deschisă activității minții omului – care nu reprezintă altceva decât „carnea” – ale cărei pretenții ar fi condus la un raționalism subtil. Cuvintele Domnului Isus însă nu lasă niciun dubiu: „Ce este născut din Duhul este duh”. Cuvântul lui Dumnezeu este, incontestabil, instrumentul pe care Dumnezeu Îl folosește, însă, în sensul cel mai strict, omul este născut prin Cuvânt, nu din Cuvânt. Este însă născut din Duhul, dacă privim la sursa reală, activă și personală a vieții divine.

W. Kelly


SĂMÂNȚA BUNĂ

Elisei s-a rugat și a zis: „Doamne, Te rog deschide-i ochii să vadă”. Și Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut; și iată, muntele era plin de cai și de care de foc.

2 Împărați 6.17



Un turn tare

Într-o zi, o armată străină a pătruns în țară și a înconjurat cetatea în care se găseau profetul Elisei și slujitorul său. Pentru slujitor, situația părea fără ieșire, având în vedere superioritatea dușmanului. Elisei însă L-a rugat pe Dumnezeu să-i deschidă slujitorului său ochii pentru a vedea armata lui Dumnezeu, care era mult mai puternică decât dușmanii.

Cât de des se petrec astfel de scene și în viața noastră! În loc să ne gândim la odihna și la echilibrul în Cuvântul lui Dumnezeu și în promisiunile Sale, începem să privim la talazurile furioase ale vieții, la vânturile perfide ale adversităților, la neputința noastră de a rezolva problemele vieții zilnice. Rezultatul? Ne cuprinde panica. De îndată ce privim la cu totul altceva decât la Domnul și la Cuvântul Lui și încercăm să umblăm după simțuri, suntem condamnați să ne înecăm în valurile împrejurărilor. Dacă însă ne punem încrederea în Dumnezeu, El va fi pentru noi ca un zid de protecție contra atacurilor diavolului. Zidurile și turnurile sunt o imagine despre protecția lui Dumnezeu, care poate fi experimentată mereu. De aceea, înțeleptul Solomon a putut spune: „Numele Domnului este un turn tare; cel drept fuge în el și este în siguranță” (Proverbe 18.10). Să ne grăbim cu toții spre acest turn tare care este Numele Domnului și astfel vom găsi sprijin, ajutor și încurajare pe calea vieții!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RELAȚIA DINTRE ZIUA DE AZI ȘI ZIUA DE MÂINE – Fundația SEER

 

„Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” (Eclesiastul 9:10)


 

Lucrul pe care îl faci chiar acum poate părea lipsit de semnificație și nerentabil, dar te poate pregăti pentru ceva ce Dumnezeu dorește să faci în viitor. Biblia spune: „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Există o vorbă: „În economia lui Dumnezeu, nimic nu se pierde.” Și este adevărată.

Când Daniel Webster și-a început cariera de avocat, a avut un caz pentru care a încasat un onorariu de numai douăzeci de dolari. Cazul s-a dovedit a fi unul foarte dificil și, pentru a se documenta, a trebuit să facă un drum până la Boston, care l-a costat peste douăzeci de dolari. Dar era hotărât să-și ducă munca până la capăt și să câștige cazul, ceea ce a și făcut.

După câțiva ani, o companie l-a abordat fără să-l anunțe în prealabil și a fost întrebat dacă acceptă un caz dificil, pentru care compania era dispusă să-i plătească cel mai mare onorariu pe care l-a încasat vreodată. În timp ce analiza cazul, a descoperit că era aproape identic cu cel pentru care făcuse cercetări și pe care l-a câștigat cu aproape douăzeci de ani în urmă, dar pentru care fusese plătit cu numai douăzeci de dolari! A acceptat cazul și, la fel ca mai înainte, verdictul a fost în favoarea clientului său.

Când faci numai ce ai chef și ce îți place, poți trece cu vederea relații și poți subaprecia experiențe esențiale pentru viitorul tău. Destinul tău este format din momente, experiențe și întâlniri aparent nesemnificative. Ziua de astăzi se găsește într-o strânsă legătură cu ziua de mâine, așa că profită de fiecare oportunitate și relație care îți iese în cale.

„Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 21:1-15


Victoria de la Horma («Nimicire totală») este câştigată la patruzeci de ani după înfrângerea suferită în acelaşi loc (14.45). Dar, trist de constatat, curând după aceasta, deznădejdea reintră în scenă: „nu este pâine … nu este apă” (v. 5). Mana nu lipseşte, însă este dispreţuită. Stânca a fost lovită, dar nu se gândesc să-i vorbească – imagine a ceea ce se întâmplă când neglijăm Cuvântul şi rugăciunea. Pierderea conştienţei cu privire la aceste resurse ne face să ne cufundăm în descurajare şi în nemulţumiri, expunându-ne atacurilor lui Satan. Muşcătura şarpelui îl determină pe Israel să simtă şi să-şi mărturisească păcatele. Atunci Moise mijloceşte – încă o dată – şi Domnul dispune un remediu: acest şarpe de aramă înălţat pe o prăjină. O singură privire îndreptată spre el aducea vindecarea.

Domnul Isus, în discuţia Sa cu Nicodim, îi explică tocmai semnificaţia spirituală a acestui episod din deşert. Şarpele de aramă înălţat de Moise este El, Fiul Omului înălţat pe cruce, este Hristos „făcut păcat pentru noi” (2 Corinteni 5.21), făcut la fel chiar cu puterea răului, pentru a-i purta condamnarea. Atât de mare este măsura dragostei lui Dumnezeu pentru lume! (Ioan 3.14-16).

Drag prieten care citeşti aceste rânduri, ţi-ai îndreptat privirea credinţei spre Salvatorul înălţat pe cruce? Ai tu viaţa eternă?

2 Septembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Doamne, Dumnezeul oștirilor, cine este ca Tine, puternic, Doamne? Și credincioșia Ta Te înconjoară. Tu stăpânești mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potolești.

Psalmul 89.8,9


Aceste cuvinte din Psalmul 89 sunt în chip minunat ilustrate în Marcu 4.39, unde Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, a vorbit din corabia bătută de valuri și a zis: „Liniște! Taci!”. Îndată valurile s-au liniștit și s-a făcut o liniște mare. Ce putere uimitoare!

În profețiile Cuvântului lui Dumnezeu, marea este o imagine a națiunilor din această lume, în continua lor agitație și neliniște, așa cum ne este confirmat de către Apocalipsa 17.15. Când vor fi aceste valuri și talazuri potolite? Doar atunci când Domnul Isus, în harul și în puterea Lui suverană, Își va institui autoritatea și va domni. El va supune națiunile, iar rezultatul va fi o pace durabilă și minunată.

Din alt punct de vedere, credinciosul se poate găsi în împrejurări foarte asemănătoare cu o mare agitată. Sunt momente în care pare că vom fi înghițiți de tulburarea și de neliniștea care ne înconjoară. La fel ca ucenicii în corabie, putem striga către Domnul Isus și putem auzi și noi cuvintele Lui, care vor calma mai întâi inimile noastre, chiar dacă împrejurările vor rămâne la fel. Vom găsi însă adăpost în brațele Lui.

Apele agitate încontinuu sunt de asemenea o imagine a naturii păcătoase din cel credincios. Deși suntem mântuiți prin harul lui Dumnezeu, suntem adesea tulburați de activitatea cărnii din noi, care niciodată nu-și găsește pacea. Domnul Isus este singurul răspuns la această problemă. Privind la El prin credință și fiind dependenți de El, vom găsi odihnă și liniște. Acea bucurie profundă găsită în prezența Lui alungă neliniștea și agitația inimii.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cuvintele înțelepților, ascultate în liniște, sunt mai de preț decât strigătele … Înțelepciunea este mai de preț.

Eclesiastul 9.17,18


Picături de înțelepciune

Primul pas către biruință este să știi cine-ți este dușmanul.

Cel ce iubește trăiește într-o lume de prieteni, cel ce urăște trăiește într-o lume de dușmani.

Cel mai dificil moment al ateului este atunci când este mulțumit, dar nu are cui să-i mulțumească.

Omul se împiedică uneori de adevăr, dar cel mai adesea el se ridică și își continuă drumul.

A fi curajos nu înseamnă a te arunca înainte cu orice risc, ci a fi hotărât întotdeauna de a sta de partea adevărului.

Cel ce dăruiește nu trebuie să-și mai aducă aminte, iar cel care primește nu trebuie să uite.

Nu pune semnul întrebării, când Dumnezeu pune punct.

Dificultățile vieții sunt, deseori, trepte nevăzute spre cer, dar puțini oameni reușesc să vadă adevăratul lor sens.

Ca să ajungi mare, nu este suficient să fii puternic, trebuie să știi și cum să-ți folosești această putere.

Eșecul nu înseamnă că Dumnezeu te-a abandonat, ci că El are o idee mai bună pentru tine. Aceasta nu înseamnă că trebuie să renunți, ci trebuie să încerci din nou cu mai multă credință.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNTOARCE-TE LA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU! – Fundația SEER

„Nu-Mi voi călca legământul și nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele Mele.” (Psalmul 89:34)


 

Experții în medicină afirmă că pe parcursul vieții, nici unul dintre noi nu este scutit de depresie, într-o formă sau alta. O bună parte din omenire se trezește în fiecare dimineață într-un nor de tristețe. Poate și tu ești una dintre aceste persoane. Într-o carte pentru copii intitulată „Alexander and the Terrible, Horrible, No Good, Very Bad Day” (n.tr. Alexander și ziua teribilă, oribilă, îngrozitoare, și bună de nimic), Alexander adoarme cu gumă de mestecat în gură și se trezește dimineața cu ea în păr. Din cutia de cereale de la micul dejun lipsește jucăria din interior, iar la școală nu reușește s-o impresioneze deloc pe învățătoare, în ciuda strădaniilor sale. Se hotărăște de mai multe ori să se mute în Australia. Din păcate, nici remediile geografice nu ajută! De multe ori, nu rezolvi problema, ci doar îi schimbi locul.

Așadar, ce-i de făcut? Întoarce-te la singura sursă de putere, de speranță și de încurajare care nu se epuizează: Cuvântul viu al lui Dumnezeu. „Nu-Mi voi călca legământul și nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele Mele.” Dacă te simți fără putere astăzi, iată câteva versete pe care te poți baza: „a trimis Cuvântul Său și i-a tămăduit, și i-a scăpat de groapă” (Psalmul 107:20). „O, dacă n-aș fi încredințat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!” (Psalmul 27:13). „Te chem în ziua necazului meu, căci m-asculți.” (Psalmul 86:7). „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă” (Isaia 59:1). „Voi spune lucrările Tale cele puternice, Doamne Dumnezeule!” (Psalmul 71:16). Iată cum te încurajează azi Scriptura!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 20:14-29


O privire rapidă asupra hărţii arată că, pentru a ajunge din pustiu la câmpia Iordanului, ocolind Marea Moartă, trebuia traversat Seirul, ţara lui Edom. Amintindu-şi de relaţia cu acest popor (Esau, strămoşul lui Edom, era fratele lui Iacov), Israel cere permisiunea să treacă. Edom însă răspunde cu un refuz tăios, însoţit de ameninţări. Câtă duritate! „Necazul care a dat peste” fratele său pe cale (v. 14) îl lasă insensibil. Egoismul, teama de a nu fi deranjat, trece înaintea oricăror alte sentimente. Edom şi regele său reprezintă lumea cu-al ei prinţ, care ar vrea  să-i împiedice pe copiii lui Dumnezeu să ajungă în căminul lor ceresc.

Este frumoasă cererea lui Israel! Mărturiseşte despre starea sa anterioare şi despre ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei. Anunţă apoi că nu au nevoie de nimic; vor trece numai „cu picioarele” (v. 19), fără a se îndatora faţă de nimeni. Nici câmpurile, nici viile (pentru noi, afacerile vieţii şi bucuriile lumii), nici fântânile Edomului. De vreme ce a fost regăsită stânca, nimic din toate acestea nu poate nici atrage, nici abate poporul aflat în drum spre patrie.

Aşa cum îl anunţase Domnul în v. 12, Aaron moare înainte de intrarea în Canaan şi fiul său, Eleazar, îi succedă.

1 Septembrie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus deci, văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care-l iubea stând alături, i-a spus mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!”. Apoi i-a spus ucenicului: „Iată mama ta!”. Și, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă. După aceasta, Isus, știind că acum toate s-au sfârșit, ca să se împlinească Scriptura, a spus: „Mi-e sete”.

Ioan 19.26-28


Doar Ioan menționează această scenă, în care apar el și mama Domnului Isus. Dragostea îl atrăsese la cruce, pe când ceilalți ucenici fugiseră. Ce tristețe umplea inimile celor care Îl priveau suferind acolo! Domnul însă nu Se gândea la Sine, nici la suferințele Sale. În acele momente atât de dureroase, El S-a îngrijit de mama Sa și a rostit cuvinte mângâietoare pentru inima ei plină de tristețe. Treci și tu prin încercări și suferințe, și te simți singur? Nu uita: Domnului Îi pasă de tine! Dragostea care L-a făcut să meargă la cruce umple și acum inima Lui față de tine și este gata să te ajute în orice lucru.

„Mi-e sete!” După ce stătuse pe cruce vreme de șase ceasuri, în căldura arzătoare a zilei, Domnul Isus vorbește pentru prima dată de suferințele Sale fizice. Aici sunt împlinite cuvintele profetice din Psalmul 22: „Mi se usucă puterea ca lutul și mi se lipește limba de cerul gurii” (versetul 15). Niciun înger nu a venit ca să-L întărească. Nimeni nu I-a arătat compasiune în ceasul celei mai adânci nevoi. Tot ceea ce oamenii i-au oferit a fost oțetul.

Acest strigăt, „Mi-e sete!”, are și o semnificație cu mult mai profundă, fiindcă El a venit să sufere pe cruce din dragoste pentru mine și pentru tine. Setea Lui pentru mântuirea noastră L-a condus să Se dea pe Sine pentru noi. Acest Isus este același cu Cel care ședea la fântâna Sihar, obosit de călătorie, și care i-a cerut femeii samaritene să-I dea să bea. Apoi El i-a oferit femeii apă vie, pentru a-i potoli setea spirituală. Să-L lăsăm pe El întotdeauna să ne împlinească cele mai adânci nevoi ale inimii!

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă îmi vei cerceta inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic, căci ce-mi iese din gură, aceea și gândesc.

Psalmul 17.3


Gândire și vorbire

Psalmul 17 este o rugăciune a lui David către Dumnezeu pentru a fi scăpat de oamenii răi. Mai presus de David putem să-L vedem pe Mântuitorul Isus Hristos în umblarea Sa sfântă pe pământ. Buzele Domnului Isus Hristos n-au rostit niciodată cuvinte viclene. „Căci ce-Mi iese din gură, aceea și gândesc”, putea să spună în orice împrejurare Mântuitorul nostru. În inima Mântuitorului nu era nicio urmă de voință proprie, nicio urmă de neascultare față de Tatăl Său. Apostolul Petru a remarcat acest mare adevăr cu privire la Domnul Isus Hristos și a scris: „El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug”.

Cu toate că Mântuitorul umbla în mijlocul oamenilor răi, El n-a cunoscut niciun păcat și în El nu era niciun păcat. Acest Om Sfânt putea să moară pentru păcătoși, să-i răscumpere și să accepte să fie făcut păcat pentru ei. Ce Domn și Mântuitor măreț! O, adâncul dragostei Mântuitorului! Cine poate descrie dragostea Lui la adevărata ei valoare? Domnul Isus este Unic în întreg universul. Numai Domnul Isus Hristos putea spune cuvintele: „Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine Prințul lumii acesteia și el n-are nimic în Mine” (Ioan 14.30). În inima Domnului nu era nimic de care s-ar fi putut lega Satan, ca să-L abată de la calea ascultării de Tatăl ceresc. Întotdeauna, orice acțiune a Domnului Isus Hristos a fost spre glorificarea lui Dumnezeu.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUNOAȘTE-ȚI SCOPUL VIEȚII – Fundația SEER

„Am fost zidiți… pentru faptele bune…” (Efeseni 2:10)


 

În Sfânta Scriptură citim: „am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” Înainte de a te hotărî ce carieră ai vrea să urmezi sau cărei cauze ai vrea să-ți dedici viața, caută călăuzirea lui Dumnezeu. Nimic nu este mai important ca a cunoaște voia lui Dumnezeu. Fără această cunoaștere, e posibil să-ți petreci întreaga viață făcând lucruri greșite. Și chiar dacă vei fi bine plătit, vei simți un gol în sufletul tău și vei experimenta lipsa împlinirii sufletești.

Psihiatrul austriac Viktor Frankl, care a supraviețuit lagărelor de concentrare naziste, a spus: „Fiecare își are propria vocație sau misiune în viață… o însărcinare concretă care se cere împlinită. În această privință, omul nu poate fi înlocuit… sarcina fiecăruia dintre noi este la fel de unică precum este oportunitatea specifică de a o împlini.” Dumnezeu ne-a creat pentru un scop anume. Responsabilitatea (și bucuria) noastră este să-l identificăm.

Iată patru întrebări pe care trebuie să ni le punem dacă vrem să ne identificăm scopul în viață:

1) Ce caut eu oare? Toți avem o dorință puternică în inimă, ceva ce se adresează celor mai profunde gânduri, dorințe și sentimente ale noastre; ceva ce face să ni se înfierbânte sufletul.

2) De ce am fost creat? Gândește-te la buchetul unic de daruri, relații și resurse avute la îndemână, gândește-te la istoria ta personală și la oportunitățile din jurul tău. Toate acestea sunt semnale care indică direcția.

3) Cred eu în potențialul meu? Un expert în leadership spunea: „Nimeni nu poate acționa în mod consecvent într-o manieră incompatibilă cu felul în care se vede el însuși!”

4) Când ar trebui să încep? Iar răspunsul cel mai bun și cel mai simplu la această întrebare este: „chiar acum!”?


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 20:1-13


„Nu era apă!” Murmurele se reaprind. Poporul se îmbulzeşte şi se ceartă ca la Meriba (Exod 17). N-au făcut ei nici un progres de la începutul călătoriei prin deşert, în ciuda bogatelor experienţe ale dragostei lui Dumnezeu? „Şi de ce … şi de ce …” (v. 4 şi 5) nu e apă? Totuşi stânca este întotdeauna acolo. DOMNUL este obligat să-i amintească aceasta chiar şi lui Moise. Dar numai repetarea acestor „de ce-uri” nu poate face să curgă apă. Trebuie să i se vorbească stâncii.

Nu găsiţi că este o minunată imagine a rugăciunii? Dumnezeu ne poate da tot ce ne este necesar, fără să aştepte vreodată să ducem lipsă. Dar doreşte să-I cerem tocmai pentru a ne aminti că depindem de El.

Moise face aici o gravă greşeală. În loc să vorbească stâncii, cum îi spusese DOMNUL, o loveşte cu nerăbdare şi bruscheţe. Gest aparent lipsit de importanţă, dar în realitate grav prin semnificaţie! După cum stânca lovită o dată la Horeb (Exod 17.6) nu mai trebuia lovită din nou, tot astfel Hristos a primit odată pentru totdeauna cupa judecăţii divine. De atunci încoace El nu mai trebuie să sufere şi să moară. Lucrarea Lui este suficientă pentru a le da din belşug alor Săi apa cea vie în tot drumul prin pustiu. Cu condiţia să-I vorbim.

Facem noi aceasta?

31 August 2019

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE

Arată-mi, Te rog, gloria Ta!

Exod 33.18


Uimitoare cuvinte, ieșite de pe buzele unui om care deja văzuse mult din gloria lui Dumnezeu! Trecuseră peste patruzeci de ani de când el refuzase să fie numit fiul fiicei lui faraon, alegând ocara lui Hristos, în loc de plăcerile Egiptului. De atunci, Dumnezeu îi vorbise din rugul aprins, îi dovedise puterea Sa lovind Egiptul cu cele zeci plăgi, îl eliberase pe Israel trecându-l prin Marea Roșie și coborâse pe Muntele Sinai cu foc, cu un cutremur, cu sunetul de trâmbiță și cu un glas care a clătinat pământul. Moise văzuse, într-adevăr, câte ceva din gloria Domnului.

Acum însă, preaiubitul Său popor Israel căzuse adânc. Ei își făcuseră un vițel de aur, amestecând idolatria și corupția într-o sărbătoare care merita din plin mânia aprinsă a lui Dumnezeu. Doar datorită mijlocirii fierbinți și puternice a lui Moise a fost această mânie oprită. În această situație deosebit de mișcătoare, Moise s-a oferit să fie șters din cartea lui Dumnezeu, numai să fie poporul iertat.

Călătoria către țara promisă avea să continue. Domnul urma să-i dea lui Moise tot ceea ce era necesar pentru a conduce poporul acolo: prezența Sa, harul Său, călăuzirea Sa. Însă, mai presus de toate acestea, Moise dorea să vadă gloria lui Dumnezeu. O dorință înțeleaptă, pentru Moise și pentru noi! Nu există nimic în închinarea sau în slujba pentru Dumnezeu care să nu fie legat de gloria Sa. Avem nevoie de oameni care să fie ca Moise, ale căror fețe să strălucească de gloria lui Dumnezeu și ale căror cuvinte și acțiuni să dovedească timpul petrecut în prezența Lui! Doamne, arată-ne gloria Ta!

G. W. Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

El ia aminte la rugăciunea nevoiașului.

Psalmul 102.17


Răspunsul Domnului

Fiind dintr-o familie foarte săracă, Grigore, un băiat de opt ani, nu primea de la nimeni bani de buzunar. Doar mama îi mai dăruia când și când câte o copeică, nu mai mult. Odată însă cineva i-a oferit o jumătate de rublă. Grigore avea acum cincizeci de copeici și se considera un adevărat bogătaș. El scotea moneda din buzunar, o examina și o punea la loc, pipăind-o grijuliu cu degetele, pentru a se convinge că nu dispăruse. Grigore își făcea tot felul de planuri, chibzuind în minte cum să-și cheltuiască mai bine banii. Dar deodată, când și-a vârât pentru a suta oară mâna în buzunar ca să-și pipăie comoara, s-a pomenit cu buzunarul gol. Și-a întors pe dos buzunarele, a scotocit peste tot prin casă, prin curte, prin grădină, dar nu și-a găsit nicăieri banii.

Seara, băiatul s-a dus la culcare în cea mai proastă dispoziție. Tocmai când era gata să se pună în pat, și-a adus aminte că nu s-a rugat, așa cum îl învățase mama din fragedă copilărie. „Eu mi-am pierdut banii. La ce mai sunt bune acum rugăciunile mele? Astăzi am să mă culc fără să mă rog.”

Dar, în clipa când era gata să ațipească, o voce lăuntrică i-a spus în șoaptă: „Trebuie să-ți fie rușine că nu te-ai rugat astăzi, căci ești credincios și Îl cunoști pe Dumnezeu …”. Glasul conștiinței îi șoptea întruna: „Tu nu te-ai rugat astăzi. Așa fac oare copiii cuminți și credincioși? Ridică-te îndată și roagă-te Domnului!”.

Grigore s-a dat jos din pat, s-a lăsat pe genunchi… și deodată a simțit sub picior ceva tare și rece, un obiect mic și rotund. El a privit în jos și nu i-a venit să-și creadă ochilor. Pe podea, lângă pat, sub genunchiul pe care se lăsase să se roage Domnului, zăcea moneda pierdută!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ELIBERAT DE ROBIA RELIGIOASĂ – Fundația SEER

„Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi… Rămâneți, deci, tari…” (Galateni 4:31, 5:1)


 

Unora dintre noi li se pare greu să-și acorde permisiunea de a gândi, de a spune sau de a se bucura de anumite lucruri, pentru că le este teamă că ceilalți îi vor dezaproba. Deci ajungem să trăim după convingerile lor, în loc să trăim după ale noastre. Nu există nicio altă robie ca robia religioasă!

Un autor creștin scria: „Biserica în care am crescut ne-a învățat că nu avem voie să mergem la film sau la un meci de fotbal (să ne amestecăm cu lumea) și că femeile nu au voie să-și vopsească părul. Răspunsul nostru standard la majoritatea chestiunilor de felul acesta era: ‘Noi așa am fost învățați!'” Aceasta este conduita unei conștiințe formate în școala tradiției. Pavel i-a mustrat aspru pe galateni pentru că încercau să supravegheze viețile oamenilor obligându-i să trăiască după tradițiile iudaice și nu după Evanghelia harului. El a scris: „Rămâneți, deci, tari, și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei.” (Galateni 5:1) Antrenează-te să te îngrijorezi mai puțin pentru ceea ce cred oamenii, și mai mult pentru ceea ce crede Dumnezeu.

În realitate, ceea ce îi supără pe unii oameni religioși este că tu poți face anumite lucruri din încredințare, pe când ei nu le pot face – pentru că nu-și pot îngădui permisiunea de a se bucura de libertatea lor în Hristos (vezi Galateni 2:4). Nu, nu scuzăm păcatul sau practicile nebiblice! Dar dacă nu te miști în acord cu lumina Scripturii, ci în conformitate cu părerile oamenilor, îți vei petrece toată viața așteptând „momentul potrivit” sau „un moment în care oamenii vor înțelege”, înainte de a merge mai departe. Și îți vei încheia viața privind în urmă cu regret. Nu îngădui să ți se întâmple așa ceva! „Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi. Rămâneți deci tari.” Amin?


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 19:11-22


Puterea apei care conţinea cenuşa viţelei era pe măsura feluritelor împrejurări în care a avut loc întinarea în timpul călătoriei prin pustiu. Atingerea unui trup mort sau a unor oseminte omeneşti corespunde, în cazul nostru, unui contact cu corupţia şi violenţa acestei lumi. Manifestările „cărnii” se pot arăta în familie (cortul: v. 14), deci mare atenţie la copii, aceste „vase deschise”, atât de uşor de întinat (v. 15; Luca 17.2).

Ele pot apărea şi afară, la slujbă (pe câmp: v. 16). O mică înşelăciune, o defăimare, un cuvânt nebunesc sau o glumă nepotrivită (Efeseni 5.4) − fiecare poate face lista acestor mici „oase” (v. 16), manifestări carnale pe lângă care trecem adesea fără a le acorda atenţia.

Ei bine, credinciosul este întinat prin aceste scăpări. Ele nu par prea importante pentru cei care nu-L cunosc pe Isus, dar noi, care Îl iubim, le luăm în serios, pentru că ne amintim că El a suferit şi a murit pentru a ispăşi şi cele mai mici lucruri. De fiecare dată trebuie să înnoim ceea ce corespunde acestui lung proces de curăţire: judecata de sine în lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi o nouă recunoaştere a eficacităţii lucrării lui Hristos.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: