Mana Zilnica

Mana Zilnica

16 Ianuarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Fiii lui Aaron, preoții, să aducă sângele și să stropească sângele de jur-împrejur pe altarul care este la intrarea cortului întâlnirii.

Levitic 1.5


Arderea-de-tot (3) – Funcțiile fiilor lui Aaron

În concordanță cu ceea ce am afirmat despre arderea-de-tot sunt locul și funcțiile pe care fiii lui Aaron le aveau. Ei stropeau sângele, aprindeau focul pe altar, așezau lemne pe foc și așezau „bucățile, capul și grăsimea deasupra lemnelor care sunt pe focul de pe altar”.

Acestea sunt acțiuni foarte importante, care alcătuiesc o trăsătură distinctă a arderii-de-tot, în contrastul în care se află ea cu jertfa pentru păcat, cu privire la care fiii lui Aaron nu sunt menționați deloc. „Fiii lui Aaron” reprezintă Adunarea, privită nu sub aspectul ei de „Trup”, ci de casă preoțească. Acest lucru este ușor de sesizat. Dacă Aaron era o imagine a lui Hristos, atunci casa lui era o imagine a casei lui Hristos, așa cum citim în Evrei: „Hristos este ca Fiu peste casa Lui; a Cărui casă suntem noi” (Evrei 3.6). De asemenea, citim: „Iată, Eu și copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu” (Evrei 2.13). Este privilegiul Adunării ca, fiind condusă și instruită de către Duhul Sfânt, să privească la Hristos și să-și găsească plăcerea în El, în felul în care este prezentat în acest prim capitol din Levitic. „Părtășia noastră este cu Tatăl”, care ne-a chemat prin har să împărtășim gândurile Sale cu privire la Hristos.

Este adevărat că noi nu ne vom putea niciodată ridica la înălțimea deplină a acestor gânduri, însă putem avea părtășie cu Tatăl în ele, prin puterea Duhului Sfânt care locuiește în noi. Nu este vorba aici de a avea conștiința împăcată prin sângele lui Hristos, care a purtat păcatele noastre, ci de comuniunea cu Dumnezeu în privința devotamentului perfect al lui Hristos, manifestat la cruce.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris unul câte unul, gândesc că în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărțile care s-ar fi scris.

Ioan 21.25


„Făcând bine și vindecând”

Ținuturile Galileei și ale Iudeii au avut parte de o binecuvântare deosebită: Fiul lui Dumnezeu a trecut pe acolo. Și, pe oriunde trecea, El aducea întotdeauna mântuirea și puterea lui Dumnezeu acelora care aveau nevoie de ele. Dumnezeu L-a uns pe Fiul Său „cu Duh Sfânt și cu putere”, astfel că Isus umbla din loc în loc „făcând bine și vindecând pe toți cei care erau înrobiți puterii diavolului; căci Dumnezeu era cu El” (Fapte 10.38).

Oriunde vedea necazuri, inima Lui era adânc mișcată și Se folosea de puterea Lui pentru a le aduce oamenilor ușurare, vindecare, salvare și binecuvântare (Matei 8.16,17).

Niciodată nu s-a văzut un om mai modest și mai smerit. Cei săraci și necăjiți vedeau în El pe Hristos, Unsul lui Dumnezeu. În toate locurile și în orice zi era vizibil că Dumnezeu Îl unsese. Și toți cei care își deschideau inimile puteau înțelege din cuvintele și din faptele Lui că El era Hristos.

Nimeni n-ar putea să spună în cuvinte omenești cine este Hristos. El nu Se poate compara cu nimeni; El este Dumnezeu revelat în trup. Iar dacă avem zi de zi comuniune cu El, inimile noastre se vor umple tot mai mult de slava și de frumusețea Persoanei Sale și Îi vom aduce astfel adorare.

Citirea Bibliei: Ioel 2.1-17 · Proverbe 2.1-8

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

UMBLĂ ÎN BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători…” (Iacov 1:22).


Apostolul Iacov ne sfătuiește: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:22-25). În aceste versete, cuvântul om vine de la cuvântul grecesc folosit pentru bărbat.

De ce este important lucrul acesta? Pentru că există o diferență între felul în care un bărbat și o femeie se uită într-o oglindă. În general, bărbații se privesc în oglindă doar pentru a face remedierile strict necesare; în timp ce majoritatea femeilor au o oglindă și în poșetă, ca să-și verifice înfățișarea în mod regulat pe parcursul zilei. Dar să nu pierdem ideea; noi nu vorbim aici despre modul în care bărbații și femeile utilizează oglinda. Nu, ci trebuie să recunoaștem că cei mai mulți abia dacă petrecem câteva clipe pe fugă în Scriptură, înainte de a ne începe ziua, în loc să ne luăm timp ca să medităm la ea până când mintea ne este înnoită, sufletul înviorat, și caracterul ne este modelat după asemănarea lui Hristos. Pe măsură ce citim Scripturile, Duhul Sfânt așază o oglindă în fața noastră ca să facem toate schimbările necesare. Să reținem cuvintele: „cine îşi va adânci privirile… şi va stărui… va fi fericit” (Iacov 1:25).

Este ca o stradă cu dublu sens. Pentru a intra în binecuvântarea lui Dumnezeu, tu trebuie să te îngrijești de „împlinirea Cuvântului” – iar El Se va îngriji de „binecuvântare”!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 55:12-23


Cel despre care vorbeşte David în versetele 1214 era probabil Ahitofel ghilonitul, căruia cartea 2 Samuel îi rezervă trei capitole (15, 16 şi 17), în care ne relatează trădarea şi sinuciderea sa. În sens profetic însă, aceste cuvinte se referă la nefericitul Iuda. Există oare vreo expresie cu o mai mare putere de sugestie a legăturilor de afecţiune decât cea din versetul 13, care îl numeşte „sfătuitorul meu şi prietenul meu”? Iată o dovadă că cele mai mari semne de dragoste şi de încredere nu pot câştiga inima omului firesc, în care se dă război împotriva lui Dumnezeu (v. 21; comp. cu Marcu 14.45).

Să ne gândim apoi la sentimentele Domnului în timpul călătoriei Sale pe pământ. El nu Se putea bizui pe nimeni, nu Se putea încrede în nimic (Ioan 2.24). Dar, în faţa unei asemenea desfăşurări a răului, psalmistul ne invită: „Aruncă asupra Domnului povara ta” (v. 22). Pentru că o povară îl încurcă pe om în alergare, iată de ce în Evrei 12.1 se face din nou auzit îndemnul: „dând la o parte orice greutate, să alergăm cu răbdare”. Aceasta nu înseamnă că vom fi imediat cruţaţi de încercare, ci doar că încercarea încetează a ne mai fi o povară din momentul în care am aruncato asupra lui Dumnezeu, lăsându-I Lui grija să Se ocupe de ceea ce ne nelinişteşte.

15 Ianuarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu avem un mare preot care să nu aibă parte cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul ispitit în toate în același fel, în afară de păcat.

Și Simon Petru, răspunzând, a spus: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”. Și Isus, răspunzând, i-a spus: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, pentru că nu carnea și sângele ți-au descoperit aceasta, ci Tatăl Meu care este în ceruri”.

Evrei 4.15; Matei 16.16,17


Umanitatea adevărată era capabilă de a păcătui. Adam în grădină a fost în starea aceasta, pentru că a păcătuit. Putem spune mai simplu și mai sigur că el era capabil de a păcătui, decât că era capabil de a muri. Istoria ne confirmă primul aspect, însă nu ne îngăduie să-l determinăm pe cel de-al doilea, de vreme ce tot ea ne spune că moartea a intervenit prin păcat. Exista deci în Adam putința de a păcătui, însă nu ni se spune că și cea de a muri.

Dacă prin urmare cineva ar veni și ar sugera, cu scopul de a ilustra adevărata umanitate a lui Hristos, că El era capabil să păcătuiască, ce i-am spune? Las ca cei care-L cunosc cu adevărat pe Hristos să răspundă la aceasta. Oricum, putem fi siguri de un lucru: că diavolul este în spatele tuturor acestor atacuri împotriva „Stâncii” Bisericii, care este persoana Fiului lui Dumnezeu (Matei 16.18). Căci lucrarea Lui, mărturia Lui, suferințele, moartea însăși, nu ar însemna absolut nimic pentru noi dacă El nu ar fi Dumnezeu. Persoana Lui este temelia sacrificiului Lui, și în sensul acesta ființa Lui este Stânca noastră. Mărturia despre persoana Sa, adusă de către unul care în momentul acela nu știa nimic despre lucrarea sau jertfa Lui, a fost cea care L-a condus să vorbească despre „Stânca” pe care Biserica avea să fie zidită, ilustrând astfel acel adevăr sau taină împotriva căreia „porțile Locuinței morților”, puterea și viclenia lui Satan, aveau să se năpustească mereu și mereu.

J. G. Bellett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Adevărat vă spun, dacă nu vă veți întoarce și nu veți deveni ca niște copilași, cu niciun chip nu veți intra în împărăția cerurilor.

Matei 18.3


Impresionat de încrederea unui copilaș

Domnului Sorescu îi plăcea să citească Biblia, însă nu putea să creadă și să accepte evanghelia harului lui Dumnezeu. „Nu cred că este atât de simplu”, își spunea el mereu. De aceea își dădea toată osteneala să împlinească cerințele Bibliei, încercând astfel să fie pe placul lui Dumnezeu, pentru a găsi pacea și pentru a putea muri liniștit.

Într-o dimineață, citind din Evanghelia după Matei, a ajuns la capitolul 18. Cuvintele de la începutul acestui capitol i s-au părut deosebite. S-a gândit toată ziua la ele. Seara, în drum spre casă, a ajuns în centrul orașului și tocmai se deplasa pe o stradă foarte circulată. A observat o fetiță care stătea la marginea drumului și care se uita la trecători ca și când ar fi căutat pe cineva care să o ajute să ajungă pe partea cealaltă a străzii. Când domnul Sorescu s-a apropiat, ea i s-a adresat imediat. El s-a bucurat de încrederea fetiței, a apucat-o pe micuță de mână și a dus-o de cealaltă parte a străzii.

Când a ajuns acasă, s-a gândit încă o dată la această mică întâmplare și și-a adus din nou aminte de textul biblic din acea dimineață. L-a recitit și a înțeles imediat ce are de făcut. El s-a predat Mântuitorului, pentru că a înțeles: „Căci prin har sunteți mântuiți, prin credință” (Efeseni 2.8).

Ce scump mi-e azi tot harul dat; Trăiesc prin har mereu. — J. Newton, 1772

Citirea Bibliei: Ioel 1.1-20 · Proverbe 1.20-33

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM POȚI AVEA PACE ȘI FERICIRE? – Fundația S.E.E.R. România

„Împrieteneşte-te, deci, cu Dumnezeu, şi vei avea pace; te vei bucura astfel iarăşi de fericire.” (Iov 22:21)


Stresul pe care-l trăim în zilele noastre nu este unul obișnuit, ci trăim într-un stres cibernetic. Mesajele scrise și vorbite se înmulțesc asemenea iepurilor. Închide-ți telefonul mobil câteva zeci de minute, și când îl repornești, vei constata ce cantitate de mesaje ai primit între timp! Și-n plus, avem și hiper-stresul. Du-te la supermarket și vei vedea cât interes are casierița ale cărei viteză și eficiență este urmărită prin computer în timp ce îți scanează electronic produsele, îți spune totalul de plată și te expediază digital pe ușă afară.

Într-un studiu desfășurat pe o perioadă de cinci ani, pe trei mii de salariați și angajați, plătiți cu ora, 88% dintre ei au declarat că muncesc „foarte greu.” 68% au spus că au muncit „foarte rapid.” 60% au spus că „încă nu și-au terminat tot ce aveau de făcut.” Și 71% au spus că s-au simțit „folosiți.”

Nici măcar liderii bisericilor nu sunt imuni. Aproape jumătate dintre ei își dau demisia și – când sunt întrebați de ce – 80% au invocat efectul negativ al lucrării pastorale asupra vieții lor de familie. Așadar, care este soluția pentru stresul nostru? Pacea! Bun, dar unde sau cum putem găsi pacea?

Biblia ne spune: „Împrieteneşte-te… cu Dumnezeu, şi vei avea pace; te vei bucura astfel iarăşi de fericire.” Iată cum funcționează: Când știi că Dumnezeu te iubește și te acceptă în mod necondiționat, lucrul acesta te eliberează, și tu poți face același lucru pentru tine însuți. Prin urmare, nu mai ești mânat de nevoia de a fi acceptat, de a demonstra sau dobândi ceva, ori de a avea realizări. Da, când trăiești după principiile prezentate în Biblie, poți avea pace și fericire!


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 55:1-11


Apăsat de cei răi care-l urmăresc cu patimă (cu mânie”), cuprins de nelinişte şi de spaime de moarte (v. 3,4), credinciosul nu răspunde el însuşi la glasul vrăjmaşului, ci se îndreaptă către Dumnezeu. Aceasta este ceea ce avem şi noi de făcut întotdeauna, în loc să ripostăm la cuvinte veninoase, dar nu pentru a cere răzbunare, aşa cum a făcut David în aceste versete. Sub aspect profetic, psalmii ne poartă dincolo de timpul prezent al harului, în zilele când împărăţia nu va putea fi instaurată decât prin judecarea celor nelegiuiţi.

Răutatea lumii încă nu a atins astăzi intensitatea pe care o va cunoaşte în acea perioadă cumplită. Ea este încă domolită, frânată, prin prezenţa Duhului Sfânt pe pământ (2 Tesaloniceni 2.6,7). Totuşi, în acest timp, ea se manifestă deja sub formele descrise aici: violenţă şi certuri (v. 9), nelegiuire şi răutate (v. 10), stricăciune, asuprire şi înşelăciune (v. 11). Cel răscumpărat nu se poate simţi în elementul lui întro asemenea lume. Ca şi rămăşiţa credincioasă, el suspină după locul liniştit de odihnă (v. 6), după Casa Tatălui, care este deopotrivă speranţa lui şi tema cântării lui:

Curând vă spun adio, lucruri moarte,

Îmi voi lua zborul de la voi departe,

Spre veşnicul sălaş de sus,

Spre Hristos Isus!

14 Ianuarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, pe când mergeau ele, iată, unii din pază au venit în cetate și au vestit preoților de seamă toate cele petrecute. Și, după ce s-au adunat cu bătrânii și au ținut sfat, au dat mulți bani ostașilor, zicând: „Spuneți: «Ucenicii Săi, venind noaptea, L-au furat pe când dormeam noi»”.

Matei 28.11-13


În pasajul de mai sus vedem cum preoții de seamă și bătrânii au plătit o sumă mare de bani pentru a prolifera minciuna că Domnul nu înviase dintre cei morți. Există întotdeauna un preț de plătit pentru o minciună.

Când Iacov a dobândit binecuvântarea de la Isaac prin intermediul înșelăciunii și al minciunii, fiind îndemnat de Rebeca, pe aceasta din urmă a costat-o relația cu fiul ei favorit, fiindcă nu l-a mai văzut niciodată, după ce acesta a fugit. Când Iosif a fost vândut ca rob de frații lui, care l-au mințit pe tatăl lor, arătându-i haina pestriță a lui Iosif, sfâșiată și pătată cu sângele unui animal, prețul a fost că Iacov l-a jelit pe fiul său vreme de mulți ani. Minciuna soției lui Potifar, care a spus că Iosif păcătuise împotriva ei, l-a costat pe acesta libertatea, fiind condamnat la închisoare pentru o perioadă destul de lungă. Minciuna lui David, cu privire la relația sa nepermisă cu Bat-Șeba, l-a costat bucuria, pacea și părtășia cu Dumnezeu. Minciuna lui Anania și a Safirei i-a costat viața pe amândoi.

Toate aceste întâmplări, precum și altele, arată clar că minciuna are un preț, material, emoțional sau spiritual, care ne afectează nu numai pe noi înșine, ci și pe alții.

Însă cel mai mare preț pentru minciunile noastre a fost cel pe care Domnul l-a plătit. Minciunile noastre ne-au separat de Dumnezeu, însă Domnul a plătit prețul pentru ele: El a fost „străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era asupra Lui … Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor” (Isaia 53.5,6). Trebuie să înțelegem că prețul unei minciuni este mai mare decât ne-am putea închipui, iar priceperea acestor lucruri să aibă un impact pozitiv asupra inimilor și vieților noastre.

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Oprește-te acum și-ți voi face cunoscut cuvântul lui Dumnezeu.

1 Samuel 9.27


Oprește-te și ascultă!

Era o zi geroasă de ianuarie. Într-o stație de metrou din Washington D.C., un violonist cânta piese de Bach. Sute de oameni treceau pe lângă el în drumul lor spre locul de muncă. Unii i-au aruncat câteva monede în cutia deschisă a viorii. Alții s-au oprit pentru puțin timp, ca să-l asculte. O singură trecătoare însă l-a recunoscut: era chiar Joshua David Bell. În urmă cu două zile, biletele de la concertul artistului se vânduseră ca pâinea caldă. Prețul unui bilet se ridica la 100 de dolari.

Acest experiment social al ziarului „Washigton Post” ne pune pe gânduri. Câte lucruri bune nu ratăm noi în viață, pentru că nu găsim timp să ne oprim și să ascultăm! Zilnic trec nepăsători mii de oameni pe lângă Dumnezeul cel viu, care i-a creat. Ei nu doresc să audă Cuvântul Său, refuză dragostea Lui și încearcă să-L ignore, în loc să intre în legătură cu El.

Vă îndemnăm să vă luați timp să cugetați în liniște la evanghelie! În Noul Testament veți putea citi cum Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a devenit Om, cum a trăit pentru Dumnezeu, cum a suferit, cum a murit ca Răscumpărător, cum a înviat a treia zi din morți și cum astăzi El vă poate veni în întâmpinare.

„Ferice mai degrabă de cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinesc!” (Luca 11.28).

Citirea Bibliei: Osea 14.1-9 · Proverbe 1.8-19

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AI GĂSIT ÎN HRISTOS O PRICINĂ DE POTICNIRE? – Fundația S.E.E.R. România

„toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire” Matei 26:31


În noaptea dinaintea morții Sale, Domnul Isus a făcut acest anunț: „În noaptea aceasta, toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire; căci este scris: „Voi bate Păstorul, şi oile turmei vor fi risipite.” Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galileea” (Matei 26:31-32).

Gândește-te la asta! Dacă ucenicii, care au petrecut trei ani și jumătate mergând și vorbind cu Domnul Isus, ascultându-I mesajele și fiind martori ai minunilor Sale, au găsit în El o pricină de poticnire, atunci oricare dintre noi poate găsi. Domnul Isus spune: „Toţi veţi găsi în Mine o pricină de poticnire.” Chiar și promisiunea lui Petru a fost o cauză pierdută: „Chiar dacă toţi ar găsi în Tine o pricină de poticnire, eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.” (Matei 26:33). Cu siguranță acesta nu a fost unul dintre momentele de glorie ale lui Petru: „Chiar dacă toți…” – a fost arogant; „Eu niciodată nu voi găsi în Tine o pricină de poticnire.” – a fost înfumurat. Încrederea lui Petru a fost în puterea lui Petru. Cu toate acestea, tăria lui Petru n-a fost chiar de piatră!…

Domnul Isus a știut ce va urma, când i-a spus: „Simone, Simone, Satana v-a cerut să vă cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta; şi după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi.” (Luca 22:31-32). Satan avea să-l atace și să-l pună la încercare pe apostolul Petru. Dar Satan nu avea să pună niciodată stăpânire pe el. De ce? Pentru că Petru era puternic? Nu, pentru că Domnul Isus era puternic, și El a spus: „Eu M-am rugat pentru tine.” Ce adevăr minunat: Domnul Isus Se roagă și pentru tine! „Tată, păzeşte, în Numele Tău, pe aceia pe care Mi i-ai dat… mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine…” (Ioan 17:11, 20).

Va răspunde Dumnezeu la rugăciunea lui Hristos pentru tine? Tu ce crezi? Eu spun: cu siguranță, DA!


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 54


După Doeg edomitul, zifiţii au fost aceia care, tot mişeleşte, au urzit un complot împotriva lui David. Ei lau informat pe Saul despre acţiunile şi gesturile rivalului său, ajutându-l să-i dea de urmă. Avem această istorisire relatată în 1 Samuel 23.19 , însă un detaliu semnificativ nu este menţionat acolo. Este această rugăciune încrezătoare, pe care împăratul respins a înălţato către Dumnezeul său în ceasul primejdiei.

În acelaşi fel, în viaţa creştinului, în împrejurările de fiecare zi, trebuie „urzită” în taină o ţesătură de rugăciuni înspre Dumnezeu. Este ceea ce găsim, de pildă, pe tot parcursul cărţii Neemia (Neemia 1.11; 2.4; 4.4; 5.19; 6.14). Lumea, care nu-L pune pe Dumnezeu înaintea ei (v. 3), şi care nu poate înţelege nimic din puterea rugăciunii, va atribui unor întâmplări favorabile, unui „hazard de succes” felul în care scapă cel credincios din primejdiile care-l ameninţă (un exemplu concludent îl avem în 1 Samuel 23.26, unde putem vedea cum Saul îl caută pe David întotdeauna pe latura muntelui pe care acesta nu se mai află). Cel răscumpărat cunoaşte însă numele Celui care îl scapă din toate necazurile şi preamăreşte acest nume (v. 1,6,7). Dumnezeu este ajutorul său şi, mai mult decât atât, în tot timpul încercării, El susţine sufletul care ar putea fi descurajat (v. 4).

13 Ianuarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Șadrac, Meșac și Abed-Nego au răspuns și au zis împăratului: „O, Nebucadnețar, noi n-avem nevoie să-ți răspundem asupra acestui lucru. Dacă este așa, Dumnezeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape din cuptorul care arde cu foc; și ne va scăpa din mâna ta, împărate! Și dacă nu, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai ridicat”.

Daniel 3.16-18


Acești trei tineri evrei au fost puși în fața unei alegeri dificile – fie se închinau chipului înălțat de Nebucadnețar, fie mureau. Ar fi fost simplu pentru ei să gândească: «Oricum, toți fac acest lucru»; sau: «Dumnezeu privește la inimă, iar noi, chiar dacă ne plecăm genunchiul, nu ne plecăm și inima»; sau: «Suntem în toată această încurcătură din cauza înaintașilor noștri, care n-au ascultat de Dumnezeu; de ce să suferim noi pentru eșecurile lor?». Scriptura nu ne spune dacă au avut astfel de gânduri. Ceea ce ea ne arată cu claritate este hotărârea lor fermă de a nu se pleca nicidecum înaintea dumnezeilor Babilonului.

Câteodată facem ca ascultarea și credincioșia noastră să depindă de felul în care Dumnezeu va răspunde rugăciunilor noastre, la fel ca soldatul care se roagă în tranșee: «Doamne, dacă mă scapi din acest război, Îți voi sluji pentru tot restul vieții mele!». Acești trei tineri n-au făcut așa. Ei au crezut că Dumnezeu putea să-i scape de cuptorul de foc, însă au fost gata să se încreadă în El chiar și dacă n-avea să-i scape.

Nedorind să se conformeze tuturor celor din jurul lor, Șadrac, Meșac și Abed-Nego au fost aruncați în cuptorul arzând. Acolo Domnul i-a păzit și chiar a umblat împreună cu ei în acel cuptor. Singurele lucruri care au ars au fost legăturile lor. Cred că și noi ne putem bucura de aceeași experiență. Când alegem să plăcem Domnului și să nu ne conformăm cu sistemul lumii conduse de Satan, suntem eliberați de legăturile cu care acel sistem dorește să ne lege. Experimentăm astfel adevărul cuvintelor din Ioan 8.36: „Dacă Fiul vă va elibera, veți fi cu adevărat liberi”.

G. W. Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta!

Psalmul 139.14


De vorbă cu sufletul nostru

În psalmi se vorbește de multe ori despre sentimentele celui credincios și de aceea este des pomenit sufletul. Unele versete ne arată cum putem vorbi cu sufletul nostru. Desigur, în aceste locuri, sufletul nu se referă la noi ca persoană, ci este văzut ca sediu al sentimentelor, ca ceva cu rol foarte important în viață. Atunci când sufletul nostru apăsat nu vrea să se înalțe spre Dumnezeu, îl putem impulsiona chiar noi înșine:

Pentru ce te mâhnești, suflete al meu, și gemi înăuntrul tău? Nădăjduiește în Dumnezeu, pentru că iarăși Îl voi lăuda: El este mântuirea mea și Dumnezeul meu (Psalmul 42.11).

Trezește-te, suflete! Treziți-vă, liră și harpă! Mă voi trezi în zori de zi (Psalmul 57.8).

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui! Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, Tu ești nemărginit de mare! Tu ești îmbrăcat cu strălucire și măreție (Psalmul 103.1,2; 104.1)!

Întoarce-te, suflete al meu, la odihna ta, căci Domnul ți-a făcut bine (Psalmul 116.7).

Tu știi cel mai bine cu ce se confruntă sufletul tău, de aceea folosește momentul să îi dai un nou imbold.

Citirea Bibliei: Osea 13.1-16 · Proverbe 1.1-7

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SIGURANȚA MÂNTUIRII – Fundația S.E.E.R. România

„Eu le dau viaţa veşnică…” (Ioan 10:28).


Mântuirea ta nu este garantată de faptele tale bune, ci de faptele lui Hristos la cruce. Da, vei avea și experiențe de care vei fi mulțumit, așa cum de altele îți va fi rușine… însă, câtă vreme ți-ai pus încrederea în Hristos, ești mântuit și vei ajunge în rai. Domnul Isus a zis: „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” În plus de asta, Dumnezeu își revendică dreptul asupra noastră. „El ne-a şi pecetluit, şi ne-a pus în inimă arvuna Duhului” (2 Corinteni 1:22). Și noi am făcut ceva asemănător: ne-am gravat numele pe verighete, ne-am săpat identitatea pe un instrument muzical, sau ne-am imprimat numele pe un iPad. Pecetea atestă dreptul de proprietate. Prin Duhul Său, Dumnezeu ne pecetluiește. Așa-zișii cumpărători sunt respinși de prezența Numelui Său. Satan este ținut la distanță prin avertismentul: „Nu atinge! Acest copil răscumpărat este al Meu!”

Acolo unde nu există siguranța mântuirii, nu există pace. Lipsa păcii înseamnă lipsa bucuriei. Și lipsa bucuriei duce la o viață bazată pe frică. Harul creează un suflet încrezător, care afirmă cu tărie: „Știu în cine am crezut. Şi sunt încredinţat că El are putere să păzească ce I-am încredinţat până în ziua aceea.” (2 Timotei 1:12). Permisul tău de îmbarcare pentru zborul către cer este garantat: „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică” (1 Ioan 5:13). Aici nu este vorba despre faptul că tu Îl deții pe Dumnezeu – ci că El te-a făcut un copil răscumpărat al Său!


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 53


Cu excepţia versetului 5 şi a substituirii numelui de Iahve, Psalmul 53 reproduce aproape textual conţinutul Psalmului 14 (în Psalmul 14 era folosit numele propriu, Iahve, în timp ce acum, în Psalmul 53, este folosit numele comun, Elohim, pentru aceeaşi Persoană a lui Dumnezeu). Primele trei versete sunt citate în Romani 3.1012, demonstrând falimentul general al întregii rase umane, fapt pe care nimeni nu la putut infirma vreodată. „Nu este niciunul care să facă binele” (v. 1); „niciunul măcar”, adaugă versetul 3. Totuşi, noi ştim că a fost un Om, Acela care a venit din cer, sfântă excepţie între fiii oamenilor, pe care Dumnezeu La putut privi din ceruri (v. 2, comp. cu Matei 3.16,17).

„Nu este Dumnezeu!”, pretinde nebunul în inima sa, deşi conştiinţa îi spune tocmai contrariul şi deşi el se mişcă prin voinţa lui Dumnezeu, trăieşte din binefacerile Sale şi respiră prin suflarea Sa (Fapte 17.28). Şi, pentru că Dumnezeu îl încurcă, el caută să se amăgească cu ideea că nu există Dumnezeu, punând în locul Său ştiinţa şi şubredele ei ipoteze. Iar când este silit să admită că există o cauză a tuturor lucrurilor care-l depăşesc, necredinciosul vorbeşte vag despre Natură sau despre Providenţă, evitând să rostească numele care-l face să tremure ~ deoarece Dumnezeu este Lumină. Şi El îi va face de ruşine pe toţi „lucrătorii nelegiuirii”.

12 Ianuarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Vedeți ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiți copii ai lui Dumnezeu; și suntem. De aceea nu ne cunoaște lumea, pentru că nu L-a cunoscut pe El.

1 Ioan 3.1


Famenii din Scriptură (2)

Inima Tatălui este liberă să se reverse pe deplin în dragoste față de cei răscumpărați prin sângele scump al lui Hristos. Ca răspuns, inimile copiilor Săi preaiubiți își găsesc plăcerea să contemple această dragoste. Vedem însă cum Cuvântul lui Dumnezeu îndreaptă atenția copiilor lui Dumnezeu către această dragoste prețioasă. Cuvântul „vedeți” („priviți”) este de natură să aprindă interesul sufletului față de această minunată revărsare a inimii Tatălui, atât de vitală pentru binele și fericirea copiilor Săi. A cunoaște că suntem iubiți în mod perfect, etern și cu o înțelepciune infinită este cel mai minunat răspuns la toate încercările și conflictele prezente prin care trecem pe acest pământ.

Nu numai dragostea este accentuată aici, ci și felul ei: „ce [fel de] dragoste”. Filantropia se poate numi pe sine dragoste, fiindcă dăruiește din belșug și fiindcă ridică pe cineva din împrejurările sărăciei și nenorocirii și îl așază într-o poziție de prosperitate și de confort. Poate că așa ceva poate fi numit dragoste, însă este ceva cu totul inferior dragostei Tatălui. Felul Lui de a iubi nu numai că salvează vrăjmași dintr-o stare de păcat și de răzvrătire, pentru a-i hrăni, îmbrăca și îmbogăți, ci nu se mulțumește cu nimic mai puțin decât cu a-i aduce în casa Lui, pentru totdeauna, ca și copii ai Săi preaiubiți.

Dragostea pură își găsește plăcerea în a fi aproape de obiectele ei. Tatăl Îi recunoaște în mod public pe copiii Săi, găsindu-Și plăcerea în a-i numi „copii ai lui Dumnezeu”. Să medităm asupra acestei demnități nobile a acestei relații sfinte și să umblăm cu consecvență în ea, în timp ce-L așteptăm pe Domnul să ne ia acasă! „Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu și ce vom fi nu s-a arătat încă; știm că, dacă Se va arăta El, vom fi asemenea Lui, pentru că-L vom vedea cum este” (versetul 2).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

El vindecă pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile. El socotește numărul stelelor și le dă nume la toate.

Psalmul 147.3,4


Navigația astronomică

Pe vremea când încă nu existau sistemele moderne de navigație, astronomia nautică (cea care se ocupă cu determinarea punctului navei cu ajutorul aștrilor) juca un rol foarte însemnat, în special când se parcurgeau lungi trasee pe mare. Astfel, oamenii se orientau în timpul zilei după Soare, iar noaptea, mai ales după anumite stele care, având o mișcare lentă când erau privite de pe Pământ, deveneau foarte utile ca puncte fixe pentru orientarea navelor.

Și pentru călătoria vieții noastre există puncte fixe, pe care însă nu noi le stabilim, ci care ne sunt stabilite de Dumnezeu. Dacă vrem reușită în călătoria vieții noastre, trebuie să ne orientăm după punctele fixe stabilite de Dumnezeu și pe care le găsim prezentate detaliat în cartea Sa, Biblia.

Navigatorul nu se bazează nici pe sentimentele sale, nici pe experiența lui de o viață, nici pe părerea majoritară a pasagerilor, pentru că, dacă ar face așa, vaporul nu ar ajunge la țintă.

Așa este și cu noi. Dacă permitem ca viața noastră să fie controlată de propriile noastre gânduri sau de părerile altora și nu luăm seama la ceea ce ne spune Dumnezeu, navigăm spre nefericire. Urmările sunt „răni” și „inimi zdrobite”. Dar Dumnezeul Atotputernic, Cel care a creat stelele și care ne-a dat poruncile Lui, este un Dumnezeu iubitor. El vrea să „ne vindece și să ne lege rănile”. Ce mângâiere simte în această vindecare un om care și-a pierdut „orientarea”!

Citirea Bibliei: Osea 12.1-14 · Iacov 5.13-20

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ESTE CU TINE! – Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost, şi sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare…” (Deuteronomul 33.27).


Te rog să meditezi astăzi la aceste cuvinte atemporale scrise de Margaret Fishback Powers: „Într-o noapte am avut un vis. Mă plimbam pe o plajă împreună cu Domnul meu. Pe cerul întunecat erau proiectate secvențe din viața mea. La fiecare secvență am observat câte două perechi de urme de pași pe nisip, una care îmi aparținea, iar celalată – a Domnului. Când ultima secvență s-a derulat în fața ochilor mei, m-am uitat în spatele meu la urmele de pe nisip. Era doar o pereche de urme pe nisip. Mi-am dat seama că acelea fuseseră cele mai grele momente din viața mea. Lucrul acesta m-a întristat, și I-am cerut Domnului explicații: „Doamne, când m-am hotărât să te urmez, Tu mi-ai spus că vei fi alături de mine în toată călătoria mea. Dar văd că în cele mai tulburi clipe din viața mea, apare o singură pereche de urme. Pur și simplu nu înțeleg de ce, tocmai când am avut cel mai mult nevoie de Tine, Tu m-ai lăsat singur!” El mi-a șoptit: „Dragul meu copil, te iubesc și nu te voi părăsi niciodată în încercările și necazurile tale. Când ai văzut o pereche de urme, erau ale Mele – în acele momente, te luasem în brațe!”

Dacă această relatare nu te-a încurajat și ai nevoie de și mai multă siguranță, ia-o din aceste două versete din Scriptură: „Domnul Însuşi va merge înaintea ta, El Însuşi va fi cu tine, nu te va părăsi şi nu te va lăsa; nu te teme, şi nu te înspăimânta!” (Deuteronomul 31:8). „Căci El Însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că poți zice plin de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6).

Așadar, ia pentru tine astăzi aceste patru cuvinte: Dumnezeu este cu tine!


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 52


Până la sfârşitul acestei a doua cărţi a psalmilor, adică până la Psalmul 72 inclusiv, vom întâlni mai mulţi psalmi scrişi de David, dintre care unii, ca şi Psalmul 51, compuşi în împrejurări deosebite. 1 Samuel 22.9 ne istoriseşte, de pildă, despre Doeg edomitul, cel care ia dat de ştire lui Saul cu privire la trecerea lui David pe la preotul Ahimelec, precum şi despre masacrul care a urmat. Acest Doeg este o imagine a lui Antihrist, personaj profetic care va fi o întrupare a răului şi care chiar îşi va face un titlu de glorie din aceasta (v. 1). Ce deosebire între versetul 7 din Psalmul 45, adresat Domnului Isus, şi versetele 1-3 din psalmul nostru, în care este interpelat acest „om puternic” (v. 1)! Dar ce mângâietor este pentru cei credincioşi să ştie că profeţia din versetul 5 se va împlini (în Apocalipsa 19.20)!

Confruntânduse cu această putere a răului, psalmistul îşi găseşte refugiul în Dumnezeu (v. 8) şi în acelaşi timp Îi aduce laudă (v. 9). Duhul Sfânt ştie însă să Se folosească chiar de cele mai grele încercări pentru a da tonul laudei în inima celor răscumpăraţi. Cât despre cel necredincios, el nu are niciodată pace, iar lucrurile precare pe care el se bizuie nu merită nicidecum încrederea pe care şio pune în ele (v. 7). Nu, acest om puternic nuL ia pe Dumnezeu ca putere a sa, ci se întăreşte în lăcomia lui (v. 7). Dar bogăţiile sale au putrezit, aurul lui şi argintul lui sunt ruginite, aşa cum declară Iacov (cap. 5.2,3).

11 Ianuarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Isaia i-a zis lui Ezechia: „Ascultă cuvântul Domnului oștirilor: «Iată, vin zile, când tot ce este în casa ta și ce au adunat părinții tăi până în ziua aceasta va fi dus în Babilon: nu va rămâne nimic», zice Domnul. «Și vor lua din fiii tăi, care vor ieși din tine, pe care îi vei naște, și vor fi fameni în palatul împăratului Babilonului»”.

Isaia 39.5-7


Famenii din Scriptură (2)

Ezechia a fost un împărat evlavios, care „a făcut ce era drept în ochii Domnului, după toate câte făcuse David, tatăl său” (2 Cronici 29.2). A venit însă un timp când armatele asiriene cuceriseră cele mai multe dintre cetățile din Iuda și se pregăteau acum să asedieze Ierusalimul. Ezechia era bolnav și aproape de moarte. Isaia profetul i-a spus să-și pună casa în rânduială, fiindcă avea să moară. După ce s-a rugat și a plâns, Dumnezeu i-a mai dăruit cincisprezece ani de viață și, ca semn, a făcut ca umbra de pe cadranul solar să meargă înapoi zece trepte. De asemenea, Domnul a nimicit armata asiriană, omorând o sută optzeci și cinci de mii de oameni într-o singură noapte.

Împăratul Babilonului, a cărui țară făcea parte din imperiul asirian în acea vreme, a trimis ambasadori pentru a-l felicita pe Ezechia. Acesta le-a arătat cu mândrie toate avuțiile sale. Spre deosebire de împăratul Solomon, care dăduse mărturie despre Domnul împărătesei din Seba, Ezechia nu I-a dat credit lui Dumnezeu și nici n-a căutat călăuzire din partea Lui în acest timp.

„Dumnezeu l-a părăsit, ca să-l încerce și să cunoască tot ce era în inima lui” (2 Cronici 32.31). Ca judecată, Dumnezeu a spus că avuțiile sale vor fi duse în Babilon, iar unii dintre descendenții săi de parte bărbătească aveau să fie făcuți fameni în palatul împăratului Babilonului. Vedem împlinirea acestei judecăți în Daniel 1.3-7.

Însă, deși Daniel și prietenii săi au suferit acest tratament nedemn, vedem căile de har ale lui Dumnezeu manifestate chiar și în acele împrejurări. Faptul că au fost făcuți fameni nu este menționat în mod direct în cartea Daniel, ci mai degrabă Dumnezeu a accentuat în acea carte credincioșia și evlavia lui Daniel și a prietenilor săi.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul Acela.

Ioan 7.46


Puterea afirmațiilor Fiului lui Dumnezeu

Cu toții știm ce putere are cuvântul. Să ne gândim la influența presei, a radioului și a televiziunii! Desigur, „ambalajul” în care este prezentat mesajul joacă un rol important, pentru că, nu în ultimul rând, totul depinde de carisma prezentatorului. Așa se explică succesul unor contemporani în condițiile în care nimic nu probează adevărul declarațiilor acestora.

Multe cuvinte ale lui Isus Hristos au ajuns la noi în formă scrisă. Astăzi nu putem percepe cu simțurile noastre carisma Sa directă, personală. Totuși, efectul cuvintelor Sale nu și-a pierdut puterea până în zilele noastre, deoarece sunt cuvintele Fiului lui Dumnezeu. Să nu subestimăm influența cuvintelor Sale! Creștinii credincioși din întreaga lume le citesc și își iau puterea din ele.

Cuvintele lui Dumnezeu sunt comparate în Biblie cu argintul care a fost purificat de șapte ori (Psalmul 12.6). Declarațiile Fiului lui Dumnezeu sunt curate și perfecte. Cuvintele Sale stau deasupra oricăror afirmații ale unor oameni de rang înalt. În cuvintele lui Isus nu există egoism sau orgoliu.

Toate cuvintele Domnului Isus sunt absolut adevărate și, prin urmare, sunt obligatorii pentru toți oamenii. Dacă veți citi relatările din cele patru Evanghelii, veți găsi acest lucru confirmat. Atunci va trebui să vă alăturați celor care au mărturisit că îi învăța „ca Unul care avea autoritate” (Matei 7.29). „Și toți se mirau de cuvintele de har care ieșeau din gura Lui” (Luca 4.22).

Citirea Bibliei: Osea 11.1-12 · Iacov 5.7-12

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ FRICA! (7) – Fundația S.E.E.R. România

„Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere…” (2 Timotei 1:7).


În timpul Revoluției Americane, Spania a preluat controlul asupra insulelor Bahamas. În aprilie 1783, Andrew Deveaux, un locotenent colonel din Carolina de Sud, a recrutat câțiva militari și coloniști din Insula Harbour pentru a recuceri capitala Nassau, folosind o strategie înțeleaptă. Deveaux era însoțit de numai două sute douăzeci de oameni, șase nave și 150 de muschete, o forță mult mai mică decât cea a spaniolilor (600 de soldați), însă a reușit să pună stăpânire pe insulă printr-o stratagemă foarte ingenioasă. Spaniolii priveau cum bărcile transportau în mod repetat încărcătură după încărcătură, de oameni, de pe navele lui Deveaux spre poziția lor de defensivă de pe țărm. Ceea ce spaniolii nu știau era că aceeași oameni mergeau și înainte și-napoi, stând în picioare în călătoria spre insulă și întinzându-se pe burtă, în călătoria spre nave. Comandantul trupelor spaniole, temându-se de o înfrângere din partea unei forțe mai numeroase decât a lor și crezând că se află într-o poziție de vulnerabilitate, s-a predat.

Șocant, nu-i așa? Când cedezi în fața fricii, deja ești înfrânt. Oamenii guvernați de frică rămân acolo unde se simt în siguranță. Lucru foarte trist, întrucât nu-și pot atinge potențialul rămânând acolo.

Shakespeare a spus: „Îndoielile noastre sunt trădătorii care ne fac să pierdem ceea ce altfel am câștiga, prin faptul că ne inoculează frica de-a încerca.” Ce ai încerca să faci, în viață, dacă ai fi sigur că nu poți da greș? Dar înainte de-a răspunde, poate că e bine să iei seama la cuvintele împăratului David: „Vrăjmaşii mei dau înapoi, în ziua când Te strig: ştiu că Dumnezeu este de partea mea” (Psalmul 56:9).

Cuvântul de ordine pentru tine acum este: crede că Dumnezeu este de partea ta în acest moment, apoi du-te și fă lucrurile pe care îți este frică să le faci!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 51


Psalmul 51 a fost scris de David în împrejurări deosebit de umilitoare (2 Samuel 12). Găsim aici dezvăluite sentimentele pe care le stârneşte în suflet o convingere reală a păcatului şi totodată drumul pe care-l trasează Duhul Sfânt pentru refacerea comuniunii. Să urmărim dureroasele sale etape: mărturisirea păcatului comis (v. 3); conştientizarea faptului că Dumnezeu a fost Cel lezat, nu numai cutare sau cutare persoană (v. 4); păstrarea vie a adevărului că firea noastră este rea (v. 5); gândul îndreptat spre ce aşteaptă Dumnezeu, ca „adevărul să fie în omul dinăuntru” (să nu uităm niciodată versetul 6!); dorinţa de a avea o conştiinţă curată şi dreaptă (v. 10); în sfârşit, nevoia de a reveni la sfinţenia practică (v. 11), la bucuria şi la slujirea devotată (v. 8 şi 12). Odată restaurat, credinciosul va fi pregătit să le spună şi altora despre harul prin care el a fost iertat (v. 13; comp. cu Luca 22.32).

Toată această lucrare nu implică nici aducerea vreunei jertfe (v. 16), nici vreun act de „penitenţă”. Un duh zdrobit, o inimă smerită cu adevărat ~ iată ce poate primi Dumnezeu prin eficacitatea lucrării Domnului Isus (v. 16 şi 17)!

Prieteni, dacă şi pe noi ne ia prin surprindere căderea în vreun păcat, să recitim acest psalm în prezenţa lui Dumnezeu, dar nu ca o mărturisire făcută de David, ci ca fiind propria noastră rugăciune.

10 Ianuarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

„De aceea va lăsa omul pe tată și pe mamă și se va lipi de soția sa, și cei doi vor fi un singur trup.” Taina aceasta este mare: eu dar vorbesc cu privire la Hristos și la Adunare.

Efeseni 5.31,32


Relațiile noastre familiale trebuie să exprime și să reflecte relațiile noastre cerești. Acest lucru se întâmplă însă doar când aceste relații cerești sunt înțelese în mod profund și deplin prin puterea Duhului Sfânt, care nu trebuie să fie întristat. În toate epistolele apostolului Pavel, Duhul Sfânt ne prezintă întâi adevărul cu privire la relațiile noastre cerești, binecuvântările și poziția în care am fost aduși. Apoi ne sunt prezentate relațiile pământești și responsabilitatea care decurge din ele.

În măsura în care ne-am însușit binecuvântările relațiilor cerești și ne ținem strâns lipiți de Hristos, Capul, ne vom împlini și relațiile pământești. Aceia care nu se bucură de adevărurile cerești nu vor străluci în viața de familie.

Dacă cel credincios nu știe cum să se comporte în poziția de cap al familiei creștine și de soț, el dovedește că nu se ține strâns de Capul său ceresc sau că nu savurează dragostea lui Hristos față de Adunarea Sa. Dacă o soție nu înțelege felul în care Adunarea trebuie să se supună lui Hristos și nu se bucură de relația binecuvântată cu Hristos, în mod personal, ca fiind parte a Miresei Lui, ea va eșua în relația pe care trebuie să o aibă cu soțul ei și în supunerea față de el. Acest principiu este la fel de adevărat și cu privire la relațiile dintre părinți și copii, dintre stăpâni și slujitori.

 

 

R. K. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat.

1 Ioan 1.7


Parbrizul spart trebuie înlocuit

Fiind iarnă și foarte frig, dimineața trebuie să curăț parbrizul mașinii înainte să pornesc la drum. Altfel ar fi prea periculos să conduc! Vara însă am alte probleme. Plec cu parbrizul bine curățat, dar în curând se lipește prima insectă. Și cum ea nu rămâne singură, ajung în unele seri, după o bucată chiar scurtă de drum, să nu mai văd nimic. Totuși, parbrizul murdar poate fi curățat.

În urmă cu ceva timp am făcut însă o călătorie mai lungă. Conducând cu 120 de kilometri la oră pe autostradă, am auzit deodată o lovitură puternică. Parbrizul s-a spart în bucățele fără număr și nu am mai văzut nimic. În acel moment nu mi-au fost de niciun folos nici cârpa și nici găleata cu apă. Singura soluție a fost înlocuirea parbrizului!

Tot așa este și cu noi, oamenii. Păcatul ne împiedică să privim spre Dumnezeu. Fără o naștere din nou, fără o înnoire din temelie, nu putem să-L vedem pe Dumnezeu! Așadar, avem nevoie mai întâi de un „parbriz nou”: „Trebuie să fiți născuți din nou”, spune Domnul Isus (Ioan 3.7). După ce am făcut acest pas, se poate întâmpla ca „insectele” (păcatele) să ne împiedice să privim întotdeauna prin credință spre Domnul nostru. Dar există un mijloc de „curățare”. Și de sunt păcate „mari”, și de sunt „mici”, avem întotdeauna posibilitatea să scăpăm de ele: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele” (1 Ioan 1.9).

Citirea Bibliei: Osea 10.1-15 · Iacov 5.1-6

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ FRICA! (6) – Fundația S.E.E.R. România

„De ce mă tem, aceea mi se întâmplă…” (Iov 3:25).


Îți imaginezi vreodată că soluțiile la problemele de care îți este frică s-ar putea să-ți apară (sau chiar ești convins că îți vor apărea) în cale? În mod ironic, când faci lucrul acesta, ceea ce la început a fost o teamă nefondată se poate transforma într-o problemă adevărată, deoarece ți-ai irosit energia într-o gândire inutilă, în loc s-o canalizezi în direcții și acte productive.

Joe Tye, autorul cărții „Never Fear, Never Quit” (Nu te teme niciodată, nu renunța niciodată), scria: „Confundarea dorințelor cu realitatea reprezintă încuietoarea pe care frica o pune pe poarta închisorii. Teama te face ca pentru o vreme să te lași purtat pe aripile dorințelor deșarte. Într-un anume fel, crezi tu, ceva se va întâmpla… și problemele vor dispărea! Când te trezești, e prea târziu. Lucrul de care ți-a fost frică s-a întâmplat, iar teama te-a învins. Singura modalitate de a scăpa din închisoarea fricii este acțiunea. Nu poți să-ți dorești o cale de scăpare, nu poți aștepta o cale de scăpare. Nu poți decât să-ți croiești o cale de scăpare. De fiecare dată când scapi de închisoarea fricii, devii mai puternic!”

Teama nu are niciun beneficiu și niciun aspect pozitiv. Fie te împinge în direcția greșită, prin faptul că produce energie nervoasă care te presează să faci ce știi tu mai rău în situația dată, fie îți stoarce energia în timp ce te lupți cu efectele ei paralizante.

Psihologul Randall Hamrock a spus: „În douăzeci de ani de practică, am discutat, am testat și am oferit consiliere de specialitate la cel puțin 10.000 de tineri. O trăsătură care le era comună aproape tuturor a fost tendința de a se subaprecia.” Nu lăsa frica să-ți fure potențialul. Nu o lăsa să te facă mai neînsemnat decât ești în realitate. Crede-L pe Dumnezeu în lucrurile mari, apoi du-te și fă-le prin puterea Sa. Dacă faci lucrul acesta, vei reuși, în mod garantat!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 50


Psalmul 49 le aducea aminte tuturor locuitorilor lumii de nesiguranţa şi de deşertăciunea bogăţiilor şi a onorurilor, a acestor doi poli de atracţie pentru oamenii din toate timpurile. Acum, în Psalmul 50, Dumnezeu i Se adresează lui Israel, poporului Său (v. 7), pentru ai arăta inutilitatea jertfelor. Acestea nu pot răscumpăra sufletul şi nici nu pot „săi desăvârşească pe aceia care se apropie”. Dumnezeu a consfinţit legământul Său cu Israel printro singură jertfă (v. 5; Evrei 10.110). În schimb, tot ce aşteaptă El acum de la toţi ai Săi este lauda (v. 14 şi 23; Evrei 13.15).

Scurtul verset 15 rezumă istoria eliberărilor noastre: întâi rugăciunea, apoi răspunsul divin care ne este asigurat, iar în final acţiunea harului („tu Mă vei glorifica”), de care, regretabil, uităm adesea. Să ne punem în Dumnezeu încrederea noastră; săL chemăm şi El Îşi va ţine promisiunea!

Versetele 1622 cuprind o avertizare pe care Dumnezeu o face celui rău. Acesta, deşi are buzele încărcate de cuvinte evlavioase, le tăgăduieşte prin purtarea sa şi urăşte mustrarea. Să ne păzim să nu ajungem aşa!

Să remarcăm din nou măreţia versetelor cu care se deschide psalmul (v. 1 şi 2) şi care ne oferă, ca de obicei, tema întregului psalm: Dumnezeu vorbeşte pământului, pentru a-i descoperi acestuia splendoarea Sa în Persoana Domnului Hristos, judecător suveran şi împărat glorios în Sion.

9 Ianuarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Fiii lui Aaron, preoții, să aducă sângele și să stropească sângele de jur-împrejur pe altarul care este la intrarea cortului întâlnirii.

Levitic 1.5


Arderea-de-tot (2) – Preoți închinători

 

Adunarea este bineînțeles compusă din oameni care au fost păcătoși și, de asemenea, păcătoși atinși în conștiință, însă „fiii lui Aaron” nu sunt o imagine a unor astfel de păcătoși, ci o imagine a sfinților închinători. Ca „preoți” au ei de-a face cu arderea-de-tot. Mulți nu înțeleg acest lucru. Ei își imaginează că, din moment ce își iau locul de închinători – fiind invitați acolo prin harul lui Dumnezeu și făcuți potriviți prin sângele lui Hristos – nu trebuie să se mai recunoască a fi în ei înșiși păcătoși sărmani, lipsiți de orice valoare. Aceasta este o mare greșeală. În el însuși, credinciosul nu este nimic. În Hristos însă, el este un închinător curățit, care stă în sanctuar nu ca un păcătos vinovat, ci ca un preot închinător, îmbrăcat în haine de glorie și de frumusețe. A mă preocupa, în prezența lui Dumnezeu, cu vinovăția mea nu înseamnă deloc că am gânduri smerite cu privire la mine, ci că manifest necredință cu privire la Jertfă.

Cititorului trebuie totuși să-i fie clar că ideea purtării păcatului și a mâniei lui Dumnezeu nu apare în arderea-de-tot. Este adevărat că se spune că „îi va fi primit ca să facă ispășire pentru el”, însă este vorba de „ispășire” nu potrivit adâncimii și enormității vinovăției omului, ci potrivit perfecțiunii devotamentului lui Hristos pentru Dumnezeu și a intensității plăcerii pe care Dumnezeu Și-a găsit-o în Hristos. Acest lucru ne oferă cel mai înalt gând cu privire la ispășire. Dacă Îl contemplu pe Hristos ca jertfă pentru păcat, văd ispășirea făcută potrivit cerințelor dreptății divine cu privire la păcat. Dar când văd ispășirea în cadrul jertfei de ardere-de-tot, ea este potrivit măsurii dorinței și abilității lui Hristos de a împlini voia lui Dumnezeu și potrivit măsurii plăcerii pe care Dumnezeu Și-a găsit-o în Hristos și în lucrarea Lui. Ce ispășire perfectă trebuie să fie aceea care este rodul devotamentului lui Hristos față de Dumnezeu! Poate exista ceva mai presus de aceasta? Cu siguranță, nu! Aspectul ispășirii legat de arderea-de-tot este acela care va preocupa inimile întregii familii preoțești în curțile casei Domnului pentru totdeauna.

 

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

El era disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, ca unul de la care îți întorceai fața; El era disprețuit și noi nu L-am băgat în seamă.

Isaia 53.3


Isaia 53: Hristos, Locțiitorul nostru

Isaia 53 este un capitol minunat din Sfânta Scriptură. Mărețul său subiect îl constituie suferințele Domnului în locul nostru la cruce și moartea Lui pentru ispășire. În doar șapte versete ni se zugrăvesc nu mai puțin de treisprezece tablouri ale suferinței Domnului Isus pentru păcătoșii pierduți:

1. El era străpuns pentru nelegiuirile noastre (versetul 5). 2. Zdrobit pentru fărădelegile noastre (v. 5). 3. Pedeapsa care ne dă pacea era peste El (v. 5). 4. Prin rănile Lui suntem vindecați (v. 5). 5. Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor (v. 6). 6. Lovit pentru păcatele poporului Meu (v. 8). 7. A fost voia Domnului să-L zdrobească (v. 10). 8. L-a supus suferinței (v. 10). 9. Își va da viața ca jertfă pentru vină (v. 10). 10. Va vedea rodul muncii sufletului Său (v. 11). 11. Va purta nelegiuirile lor (v. 11). 12. S-a dat pe Sine Însuși la moarte (v. 12). 13. A purtat păcatul multora (v. 13).

Să ne punem acum o întrebare, pe cât de simplă, pe atât de importantă: era El străpuns pentru nelegiuirile mele? Pot eu spune cu adevărat că pedeapsa care îmi dă pacea era peste El?

Dacă tu nu poți pune numele tău în versetele din Isaia 53, atunci, prietene drag, cum ceasul este necruțător, te îndemn să crezi acum în evanghelie!

Citirea Bibliei: Osea 9.1-17 · Iacov 4.11-17

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ FRICA! (5) – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?” (Psalmul 27:1).


O zicală englezească spune: „Teama face ca lupul să fie mai mare decât este în realitate.” Teama exagerează problema și, ca urmare a acestui fapt, vei cheltui energie prețioasă în moduri în care nu ar trebui s-o faci. De exemplu, eviți lucruri care în realitate nu-ți pot cauza răul. Vei păți la fel ca omul care s-a întors dintr-o drumeție la cabana unde își petrecea vacanța, plin de zgârieturi și de vânătăi. „Ce-ai pățit?” l-a întrebat soția sa. „M-am întâlnit cu un șarpe pe-o potecă,” a răspuns el. „Dar… paznicul rezervației ne-a spus ieri că niciunul din șerpii de aici nu este veninos!” – i-a spus soția… La care soțul a răspuns: „Nu trebuie să fie neapărat veninoși ca să te facă să sari de pe o stâncă de trei metri!” În mod clar, teama bărbatului – și nu șarpele – a fost problema! Charles Spurgeon a spus odată: „Anxietatea nu golește ziua de mâine de suferințele ei, dar golește ziua de astăzi de posibilitățile ei.” Câtă vreme lași ca frica să te controleze, nu vei ajunge niciodată unde dorește Dumnezeu să te ducă, și nu vei descoperi și nu-ți vei dezvolta talanții pe care i-a pus El în tine.

Iată ce e uimitor: Dumnezeu te va ajuta să-ți înfrunți și să-ți învingi fricile care te controlează – dacă vrei! David (omul care l-a ucis pe uriașul Goliat; autorul Psalmilor; regele preaiubit al iudeilor) s-a aflat deseori cu spatele la zid. Scriind despre asemenea situații, el a spus: „Vino degrabă în ajutorul meu, Doamne, Mântuirea mea!” (Psalmul 38:22); „Vino, Doamne, degrabă în ajutorul meu” (Psalmul 40:13). Însă David știa către cine să se îndrepte: „Domnul este sprijinitorul vieţii mele: de cine să-mi fie frică?” Când Dumnezeu este sursa tăriei tale, poți înfrunta cele mai mari frici ale tale, și le poți învinge!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 49


În continuarea viziunii profetice pe care tocmai au schiţato psalmii anteriori, Duhul lui Dumnezeu Se adresează acum tuturor locuitorilor lumii, indiferent de poziţia pe care ei o au în societate (v. 1 şi 2). La ce folosesc bogăţiile cu care ei se mândresc şi în care îşi pun încrederea, dacă cea mai mare comoară din lume nu poate răscumpăra nici măcar un singur suflet? (v. 7 şi 8). Este necesară o răscumpărare inestimabilă, astfel că trebuie să renunţăm la gândul că am puteao plăti noi înşine vreodată! Dar „Dumnezeu va răscumpăra sufletul meu”, declară versetul 15 şi cunoaştem ce preţ a trebuit plătit pentru aceasta (1 Petru 1.18,19).

Dacă cineva caută onorurile acestei lumi, să mediteze asupra versetul 12, completat de versetul 20! Unde duce oare această goană după onoruri, această cale a nebuniei (v. 13) pe care se întrec concurenţi fără număr, săraci sau bogaţi, oameni de rând sau fii ai celor mari? La moarte, unde nimic nu mai are valoare (v. 17)! Moartea spulberă toate planurile omului, ameninţă hotărârile cele mai prudente, umbreşte orice bucurie şi pune toate proiectele sub semnul unei teribile incertitudini (Luca 12.20). Astfel, oamenii îşi închid ochii, pentru că se tem so privească în faţă. Dar, pentru cel răscumpărat, moartea nu este decât cel din urmă pas spre casa Tatălui, pentru că El îl va primi (v. 15).

8 Ianuarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

S-a golit pe Sine Însuși, luând chip de rob, făcându-Se în asemănarea oamenilor. Și, la înfățișare fiind găsit ca un om, S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte. Filipeni 2.7,8


Se aud azi voci care spun că scurgerea timpului, ori violența, ori accidentul ar fi putut birui carnea și sângele Domnului Isus, cauzându-I moartea ca în cazul nostru. Întreb însă: oare un gând ca acesta nu-L pune pe Domnul Isus Hristos în legătură cu păcatul? Se poate răspunde că nu aceasta se intenționează. Probabil. Dar nu este totuși așa? Un astfel de gând nu-L leagă oare pe Domnul de păcat, de vreme ce în relatarea inspirată cu privire la carne și sânge – iar înțelepciunea noastră trebuie să stea numai în ceea ce este scris – moartea este pusă în legătură cu ele numai prin păcat? Dacă sângele și carnea din persoana Sa erau expuse morții, sau dacă prin natura și starea lor erau capabile de a muri (cu excepția predării Sale de bunăvoie în har), nu se face prin aceasta legătura cu păcatul? Și dacă este așa, Se află Hristos cu adevărat înaintea sufletului care face o astfel de afirmație? Ea Îl prezintă ca pe unul expus morții și oferă o astfel de viziune asupra Lui ca și cum ar fi putut să moară într-un fel potrivit căruia El nu Și-ar fi putut niciodată asuma chipul de rob, făcându-Se ascultător până la moarte. Și în afară de ce Și-a asumat prin acest caracter, El n-a fost expus la nimic mai mult.

Există în asemenea afirmații ceva care te face să te temi că „porțile Locuinței Morților” atacă din nou „Stânca” Bisericii, persoana Fiului lui Dumnezeu. Iar dacă se argumentează că ele nu vor decât să ilustreze umanitatea adevărată a Domnului, chiar scopul în sine devine suspect. Fiindcă, întreb, este oare în persoana lui Hristos numai umanitate? Nu se află acolo și ceva incomensurabil diferit, și anume „Dumnezeu arătat în trup”? El n-ar fi putut fi Mântuitorul meu, al unui păcătos, dacă n-ar fi fost Însoțitorul lui Iahve. Fiecare creatură datorează tot ceea ce poate ea să aducă. Nimeni altcineva, decât Unul care nu socotește ca un lucru de apucat să fie egal cu Dumnezeu, nu poate lua un „chip de rob”; căci respectivul este deja rob, așa cum am arătat mai devreme. Nicio creatură nu poate pretinde a fi mai mult decât o creatură; numai gândul la așa ceva ar însemna răzvrătire. Nimeni nu se poate pune garant pentru om decât Acela care a putut, fără nicio îngâmfare, să Se pretindă egal cu Dumnezeu, fiind prin urmare independent.

J. G. Bellett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat un exemplu, ca să călcați pe urmele Lui.

1 Petru 2.21


„În șir indian” – pe urmele căpeteniei!

Un călător, dorind să traverseze un teritoriu extrem de periculos din America de Nord, și-a luat ghid un indian. Era iarnă și un strat gros de zăpadă acoperea din plin pământul.

Deodată, călătorul a descoperit urme clare în zăpadă. „Pe aici a trecut cineva singur!”, a spus el ghidului său. „Dar cum o fi avut curajul să traverseze singur această imensitate pustie?” – „Te înșeli amarnic, omule”, a răspuns indianul, „pe aici a trecut un grup întreg de oameni.” – „Imposibil”, a răspuns călătorul uluit, „sunt doar urmele unei singure persoane!”

Ghidul a zâmbit: „Tu nu știi cum umblă indienii. Căpetenia merge înainte, iar al doilea pășește exact în urmele lui, iar ceilalți fac la fel («în șir indian», cu scopul de a nu putea fi numărați de urmăritorii lor). De aceea, acolo unde au trecut o mulțime de oameni se vede doar urma unuia singur”.

Modul în care călătoresc indienii ar trebui să fie un exemplu pentru ceea ce am putea numi „călătoriile creștinilor credincioși”.

Hristos, Conducătorul nostru, ne-a lăsat „urmele” Lui pe pământ. Iar fiecare creștin credincios, asemenea acestor indieni, ar trebui cu aceeași precauție să-și pună piciorul în urmele Conducătorului și Modelului său! „Cine zice că rămâne în El trebuie să umble și el cum a umblat Isus” (1 Ioan 2.6).

Citirea Bibliei: Osea 8.1-14 · Iacov 4.1-10

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ FRICA! (4) – Fundația S.E.E.R. România

„Și de îndată ce preoţii… vor pune talpa piciorului în apele Iordanului, apele Iordanului se vor despica în două…” (Iosua 3:13).


Pentru a intra în Țara promisă, iudeii au fost nevoiți să treacă râul Iordan când acesta „se vărsa peste malurile lui”, adică era ieșit din matcă. Le-a fost frică?! Ba bine că nu! Oare ție nu ți-ar fi fost? Cu toate acestea, singurul mod prin care și-au putut împlini destinul a fost să facă exact lucrul de care se temeau!

Când lași frica să pună stăpânire pe tine, devii și mai fricos și astfel vei crea un ciclu istovitor care te va conduce spre lipsa acțiunii. Lipsa acțiunii naște lipsa experienței. Lipsa experienței naște ignoranță. Și ignoranța naște frică! Te face să-ți fie teamă să faci exact lucrul care ți-ar fi benefic! Să treci la fapte înseamnă să pășești în necunoscut și să faci lucruri pe care nu le-ai mai încercat – și, da: asta te poate înspăimânta. Dar dacă cedezi în fața fricii, nu vei avansa. Nu vei putea să ai parte de beneficiul a ceea ce eviți, nici nu câștigi experiența prețioasă care îți va îmbunătăți viața. Prin urmare, rămâi în ignoranță cu privire la acel domeniu din viața ta… și, deoarece frica naște întotdeauna mai multă frică, ți se va părea cu atât mai greu să mergi înainte și să duci lucrurile până la capăt!

Harry Truman (al 33-lea președinte al SUA) a spus odată: „Cel mai mare pericol cu care ne confruntăm este pericolul de-a fi paralizați de îndoieli și temeri. Acest pericol este creat de cei ce abandonează credința și iau în derâdere nădejdea, de cei ce răspândesc cinismul și lipsa de încredere, și încearcă să ne împiedice să mai vedem marile noastre ocazii de a face binele pentru omenire.” Cineva a spus că teama este camera întunecoasă în care se dezvoltă toate gândurile noastre negative. Este dobânda plătită în avans pentru o datorie pe care nu am făcut-o niciodată. Frica subminează credința – în tine însuți, în ceilalți, și-n primul rând în Dumnezeu. Așadar, încrede-te în Dumnezeu și nu lăsa frica să pună stăpânire pe tine!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 48


Odată cu Psalmul 48 se încheie viziunea profetică începută în Psalmul 42. Asistăm pe scurt la atacul final al împăraţilor pământului împotriva Ierusalimului şi la totala lor derută (v. 4-7). Iudeii evlavioşi vor constata atunci că ceea ce au auzit şi au aşteptat se împlineşte în favoarea lor (v. 8; Psalmul 44.1). Cu siguranţă, nu în zadar şiau pus ei încrederea în Dumnezeu. După ce au cunoscut atâta suferinţă în exil, ce valoare capătă pentru ei fiecare piatră a cetăţii iubite! Umpluţi toţi de sentimentul bunătăţii Dumnezeului lor (v. 9), ei se regăsesc în mijlocul acestui templu după care au suspinat atât de mult (Psalmul 42.4; 43.3,4) şi toţi sunt pătrunşi de sentimentul bunătăţii Dumnezeului lor (v. 9). Oare nu aceasta este deopotrivă şi preocuparea noastră sfântă atunci când ne aflăm acolo unde Domnul nea promis prezenţa Sa şi când medităm la marea Lui iubire?

Dar atunci lauda va umple nu numai inima credincioşilor risipiţi ici şi colo, cum se întâmplă astăzi; ea se va întinde până la marginile pământului şi va fi într-adevăr demnă de gloriosul Dumnezeu pe careL vor celebra (v. 10).

Drag prieten, este acest Dumnezeu care conduce destinele lumii, şi care va împlini tot ceea ce gura Sa a rostit, şi Dumnezeul tău pentru totdeauna, călăuza ta până la cel din urmă ceas al călătoriei tale pe pământ (v. 14)?


 

7 Ianuarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Pavel și Timotei, robi ai lui Isus Hristos, către toți sfinții în Hristos Isus care sunt în Filipi … Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos. Mulțumesc Dumnezeului meu pentru toată amintirea mea despre voi.

Filipeni 1.1-3


Pavel vizitase Filipi în cea de-a doua călătorie a sa misionară, atunci când Lidia și temnicerul fuseseră primii convertiți și formaseră prima adunare creștină din Europa. Acum, aflat în temniță la Roma, Pavel scrie această epistolă plin de bucurie acestor sfinți atât de dragi inimii sale. El remarcă harul care ajunsese până la ei, fiindcă acum ei Îl cunoșteau pe Dumnezeu ca Tată al lor, fiind aduși în această relație apropiată pe care nu o mai cunoscuseră înainte. Acum ei se bucurau de pacea cu Dumnezeu, prin Domnul Isus Hristos. Aceasta este partea tuturor copiilor lui Dumnezeu, deci și a noastră. O prețuim noi?

Dumnezeu începuse o bună lucrare în acești credincioși iubiți. Pavel era încrezător că El avea s-o ducă la bun sfârșit, până în ziua lui Isus Hristos (versetul 6). Aici gândurile ne sunt îndreptate către venirea Lui, când purtarea noastră este analizată și când ne sunt dăruite răsplătirile, iar Pavel le reamintește acestor credincioși: „Numai purtați-vă într-un chip vrednic de evanghelia lui Hristos” (versetul 27). Pavel se roagă ca dragostea lor să crească din belșug, pentru a fi în stare să deosebească cele mai alese lucruri, ca să poată fi curați, fără vină și plini de roadele dreptății (versetele 9-11). Să ne rugăm ca aceleași lucruri să fie valabile și pentru viețile noastre!

Cea mai mare dorință a lui Pavel era ca Hristos să fie preamărit în el, fie prin viață, fie prin moarte. El exprimă acest lucru în câteva cuvinte, care reprezintă cheia acestui capitol: „Pentru mine, a trăi este Hristos, și a muri, câștig” (versetul 21). Evanghelia glorioasă pe care Pavel o predica și viața pe care o trăia în slujba Domnului aveau o influență puternică și constrângătoare asupra creștinilor din zilele sale și asupra multor altora care au trăit de atunci, anume: a cheltui și a ne cheltui pentru Hristos viața noastră. Este aceasta dorința zilnică a inimilor noastre?

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu, Eu, Același, îți șterg fărădelegile pentru Mine și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.

Isaia 43.25


Povara apăsătoare

Era vineri dimineața. La ghișeul poștei era multă lume. Unii au venit să ridice, alții să trimită, scrisori, colete sau bani.

Pentru a trece timpul mai usor, am pus mâna pe o revistă de sănătate care se afla pe o masă. Răsfoind-o, am constatat că în aproape toate articolele era vorba despre slăbit, despre greutatea ideală și despre hrană sănătoasă.

Imediat m-am gândit cât de important ar fi să cugetăm mai degrabă la felul cum putem scăpa de povara păcatului decât de greutatea corporală. Păcatul înseamnă tot ce am făcut rău și greșit în viață. Cu timpul, această povară devine foarte apăsătoare, la fel cum cineva suferă dacă este supraponderal. Unde găsim dieta corectă? Cum putem scăpa de vină în fața lui Dumnezeu?

În Fapte 3.19, apostolul Petru ne arată calea: „Pocăiți-vă deci și întoarceți-vă la Dumnezeu, ca să vi se șteargă păcatele”.

Aceasta este „dieta” corectă pentru a putea scăpa de povara păcatelor noastre: o mărturisire sinceră și credința personală în Isus Hristos care a murit la cruce pentru ștergerea vinei noastre. Atunci Dumnezeu ne ia toată povara și putem începe o viață nouă împreună cu El.

Citirea Bibliei: Osea 7.1-16 · Iacov 3.13-18

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNFRUNTĂ FRICA! (3) – Fundația S.E.E.R. România

„M-a apucat groaza şi spaima, şi toate oasele mi-au tremurat”. (Iov 4:14)


Frica poate fi devastatoare. De ce? Pentru că ea dă naștere la și mai multă frică! Și lucrul cel mai perfid în legătură cu frica este abilitatea sa de a exagera.

C. Everett Koop, fostul chirurg-șef al serviciilor publice de sănătate ale Statelor Unite în timpul președintelui Reagan, a spus odată: „Oamenii au un sentiment inadecvat referitor la ceea ce este periculos.” De exemplu, ți-e teamă să zbori? Dacă da, probabilitatea de-a muri înecat cu o bucată de mâncare, este mai mare decât aceea de-a muri într-un accident aviatic. Ți-e frică să nu fii ucis de hoți? Șansele sunt de două ori mai mari să mori practicând un sport, decât omorât de un hoț. Ți-e teamă de rechini? Anual, animalele domestice ucid mai multe persoane decât o fac rechinii. Ți-e frică de operații? Sunt de șaisprezece ori mai multe șanse să mori într-un accident de mașină decât în urma unor complicații chirurgicale.

Lucrurile de care ne temem rareori se transformă în realitate. În mintea noastră concepem dezastre care probabil (de cele mai multe ori) nu se vor întâmpla niciodată! Și când nu se întâmplă, noi credem: „A fost cât pe ce!” Adevărul este că gândurile noastre au fost singurele care au creat un pericol potențial pentru noi. Așadar, cum trebuie să-ți înfrunți frica? Punând în practică acest pasaj din Scriptură: „Celui cu inima tare (pornirile și caracterul), Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încrede-te în Domnul (dedică-te Lui, sprijină-te pe El, pune-ți nădejdea în El plin de încredere) pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor.” (Isaia 26:3-4).


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 47


Acest psalm exprimă bucuria care va umple inima credincioşilor atunci când, după judecăţile menţionate în Psalmul 46, Hristos Îşi va stabili Împărăţia. Israel va avea atunci o poziţie de întâietate faţă de toate celelalte popoare şi le va învăţa să-L laude în cântare pe Dumnezeu, să celebreze gloriile Sale, supremaţia Sa (v. 3,6; comp. cu Isaia 2.2,3). (Relaţiile poporului cu Dumnezeu fiind restabilite, remarcăm că reapare numele propriu, special, absolut, al lui Dumnezeu, Iahve; vezi deja Psalmul 46.7,11). Sunt gloriile Domnului Hristos care, în sfârşit recunoscut, Îşi ia titlul de „Împărat peste tot pământul” (Zaharia 14.9). Şi astfel înţelegem de ce noi, creştinii, nu-L numim pe Domnul Isus Împăratul nostru. Noi suntem cetăţeni ai cerului, nu supuşi ai împărăţiei de pe pământ! Domnul Hristos nu va domni asupra Bisericii, ci împreună cu ea; ea va avea aceeaşi poziţie pe care o are o regină alături de rege, soţul ei.

Oare vor putea cântările noastre să cuprindă atâta mărire, de vreme ce vom avea de celebrat nu numai un Împărat, ci şi un Mântuitor divin, un Domn înviat şi un Mire ceresc, care-si iubeşte Biserica şi care vine să o caute? Câte glorii sunt reunite în aceeaşi Persoană, glorii minunate care ar trebui să ne umple încă de pe acum gurile şi inimile cu cântecul etern al adevăraţilor adoratori!

Navigare în articole

%d blogeri au apreciat: