Mana Zilnica

Mana Zilnica

12 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Și Dumnezeu i-a zis lui Iona: „Bine faci tu că te mânii …?”. Și el a zis: „Bine fac eu că mă mânii, până la moarte!”.

Iona 4.9


Ce limbaj din partea unui proroc către Dumnezeu; din partea unui slujitor către Domnul său suprem și suveran! Voința lui Iona fusese zdrobită. Dar la ce folos o voință zdrobită, fără o inimă frântă de simțământul harului care iartă și al dragostei răscumpărătoare? O voință zdrobită ne poate face capabili să slujim Domnului, însă numai o inimă zdrobită ne califică pentru o slujire așa cum se cuvine. Cât de curând a uitat Iona zbuciumul și rugăciunea sa din pântecele peștelui, ca și izbăvirea sa din acea temniță cumplită! Atunci nu putea mulțumi îndeajuns lui Dumnezeu fiindcă îl izbăvise din „adâncimile Locuinței morților”. Iar acum, când același har divin urma să fie extins asupra unei cetăți întregi pline de locuitori căiți, el murmură împotriva acestui lucru. Și de ce? Fiindcă gândea că, prin anularea judecății vestite de el, profeția și, în consecință, caracterul său de profet vor fi compromise. Mai degrabă să piară o cetate întreagă și milioane de suflete să fie azvârlite în iad, decât să fie discreditat un proroc.

O, ce lucru îngrozitor și fără nădejde de ticălos este o inimă nezdrobită, chiar atunci când voința a fost frântă! Cât de des se întâmplă ca, în cuptorul de foc al încercării, sub mâna disciplinatoare a lui Dumnezeu, voința să fie zdrobită, fără însă ca inima păcătoasă, cu înclinațiile ei egoiste și idolatre, să fie cu adevărat judecată în prezența lui Dumnezeu! Urmarea este că, atunci când încercarea se sfârșește, rădăcina rea din inimă, nefiind niciodată retezată de cuțitul judecății de sine, produce lăstari noi și în curând își aduce roadele amare. Așa s-a întâmplat cu Iona: mai bine să moară, decât să trăiască discreditat ca profet! Câtă îndelungă răbdare în răspunsul lui Dumnezeu: „Bine faci tu că te mânii?”. Domnul îl tratează cu blândețe, intenționând să-i atingă nu doar conștiința, ci și inima. Cât de calculat este modul Său de acțiune, pentru a-Și împlini scopul de har!

J. A. von Poseck

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

El [Dumnezeu] a făcut fiecare neam de oameni dintr-un singur sânge, ca să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat timpuri rânduite și hotare locuirii lor.

Fapte 17.26


Ocrotirea lui Dumnezeu

Americanul James Martin Gray era un preot din cadrul Bisericii Reformate, un cercetător al Bibliei și scriitor. În anul 1912, acesta era stabilit în Anglia în scop misionar și dorea să se întoarcă în America. Se pusese de acord cu un bun prieten de-al său să plece la bordul Titanicului, însă o urgență l-a determinat să plece mai devreme, cu un alt vapor. Titanicul era considerat la vremea aceea cel mai luxos și de nescufundat vapor. Însă persoane importante ale acelor ani au murit în tragedie. Interesant este faptul că au existat persoane care și-au anulat în ultima clipă călătoria pe Titanic, din diverse motive. Iar acest lucru le-a salvat viața.

Necredința spune că au avut noroc sau că acesta le-a fost destinul. Adevărul este unul singur: Dumnezeu! „Cine nu vede în toate acestea dovada că … El ține în mână sufletul a tot ce trăiește, suflarea oricărui trup omenesc? La El este înțelepciunea și puterea; sfatul și priceperea ale Lui sunt. Iată, ce dărâmă El nu va fi zidit …” (Iov 12.9,10,13,14). Deasupra rotocolului pământului, deasupra tuturor bucuriilor, întâmplărilor sau problemelor Se află Dumnezeu. El are totul în mâinile Sale. Dumnezeu a stabilit hotare vieții noastre. Cu ce scop? Ca noi să-L căutăm pe Dumnezeu. Și unde Îl putem găsi pe Dumnezeu? În Cuvântul Său și în creația Sa, care dă zilnic mărturie despre măreția lucrărilor lui Dumnezeu. Să ne încredințăm viețile în mâna atotputernicului Dumnezeu și El ne va ocroti!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ACCEPTĂ SCHIMBAREA! – Fundația SEER

„Lucrurile… ce nu se văd, sunt veșnice.” (2 Corinteni 4:18)


Ne bucurăm de cele mai multe ori de binecuvântările schimbării, dar aproape niciodată de procesul schimbării. Suntem ființe dominate de obiceiuri. Ne formăm obiceiuri, și obiceiurile ne formează pe noi. Apoi începem să vedem lucrurile exclusiv din propria noastră perspectivă. Și când se întâmplă așa, stagnăm. De fapt, fără schimbare nu există creștere.

Când ai atitudinea potrivită, fiecare experiență – pozitivă sau negativă – devine o o șansă de a progresa. Să ne gândim puțin: pomii mai au nevoie și de altceva în afară de căldura soarelui pentru a rodi. Și anotimpurile ploioase sunt productive și ele precedă întotdeauna culesul. Nu trebuie să-ți placă ploaia, trebuie doar să înțelegi scopul și beneficiile ei.

Biblia spune că în fiecare zi „suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18). Dar pentru a deveni asemenea lui Isus, trebuie să-L urmezi oriunde te conduce. Asta înseamnă să-L urmezi – prin pustia ispitei, prin durerea respingerii, prin pierderea reputației, prin renunțarea la voia ta, și fiind gata să mergi la cruce și să mori față de orice formă de egocentrism! A-L urma pe Hristos poate însemna și a ajunge într-un alt loc decât cel în care ești astăzi. Odată ce înțelegi acest principiu, nu te vei mai teme și nu te vei mai împotrivi schimbărilor care au loc în viața ta și vei începe să-L vezi pe Dumnezeu în toate acestea.

Ap. Pavel a scris (2 Corinteni 4:16-18): „Chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinlăuntru se înnoiește din zi în zi… Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veșnice.”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 21:1-24


Aşa cum odinioară simplul fapt de a aparţine familiei lui Aaron conferea titlul de preot, tot astfel toţi răscumpăraţii Domnului sunt astăzi adoratori. Însă când era vorba să-şi exercite funcţiunea, un preot putea fi scos din slujbă. Contactul cu moartea, o căsătorie contrar voii lui Dumnezeu, un defect fizic incurabil îl scoteau pe fiul lui Aaron din funcţia sa sfântă. Îi era permis să se hrănească din pâinea lui Dumnezeu ca şi ceilalţi fraţi (v. 22), dar nu cunoştea deloc bucuria de a-I servi. Din nefericire, mulţi credincioşi sunt în acest caz! Cei care sunt orbi în sensul din 2 Petru 1.9 sau şchiopi în sensul din Evrei 12.13, în timp ce îşi păstrează titlul şi privilegiul de copii ai lui Dumnezeu, nu-şi pot împlini cum se cuvine serviciul de adoratori. Aceasta este o mare pierdere, nu numai pentru ei, ci în primul rând pentru Domnul.

Dacă Marele nostru Preot Se poartă cu milă faţă de defectele şi infirmităţile alor Săi (cap. 21 – ceea ce ne este confirmat de Evrei 4.15), El nu Se poate asocia cu acela care, în cap. 22, este imaginea evidentă a păcatului în ei: o scurgere sau o lepră (v. 4). O asemenea întinare a unui credincios îl privează de a se bucura de „lucrurile sfinte”.

11 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Saul a văzut și a recunoscut că Domnul era cu David; și Mical, fiica lui Saul, îl iubea.

1 Samuel 18.28


Cei care l-au iubit pe David (3) – Mical

Dragostea lui Mical față de David a fost mai mare decât a celor dinainte, fiindcă ea l-a iubit în mod personal. Ea a dorit să fie soția lui David. În ciuda multor dificultăți și a furiei și a urii tatălui ei, Saul, Mical a fost gata să-și dea viața pentru a-l salva pe David și pentru a-l ajuta în orice fel cu putință. Citim despre planul ei de a-l scăpa pe David și ne dăm seama că era gata să-și demonstreze dragostea prin fapte.

Vedem însă mai târziu, în 2 Samuel 6.17-23, după ce i-a devenit soție, că a existat o sincopă în dragostea ei pentru David. Acesta tocmai își văzuse împlinită marea dorință a inimii: chivotul fusese adus la Ierusalim. Acest chivot, care simboliza locul unde Dumnezeu urma să locuiască în mijlocul poporului Său, avea să fie din nou acolo unde îi era locul. Ce bucurie mare a produs acest lucru pentru inima lui David! Din nefericire însă, Mical n-a priceput nimic din toată această bucurie a lui David. Ea l-a văzut jucând de bucurie, a disprețuit purtarea lui și i-a reproșat acest lucru mai târziu.

Avem și noi o inimă care tânjește să fie acolo unde Domnul Isus este în mijloc? Tânjim să împlinim dorința adâncă a inimii Sale și să ne adunăm împreună cu simplitate, pentru numele Său? Acesta este locul lepădării în ochii lumii religioase. Să nu ne rușinăm de acest loc, așa cum Mical s-a rușinat de David, ci „să ieșim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui” (Evrei 13.13)!

D. van Duyn

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„A înviat Domnul cu adevărat și S-a arătat lui Simon!” Și ei au istorisit ce li se întâmplase pe drum și cum El li S-a făcut cunoscut.

Luca 24.34,35


După învierea Domnului

Răstignirea Domnului a avut loc! Fiul lui Dumnezeu a mers la moarte pentru a face ispășirea de păcate. Ce a însemnat aceasta pentru Petru? Imaginează-ți că stai lângă patul unui muribund, iar ultimul cuvânt al acestuia ar fi o mustrare. Apoi acesta ar muri. Nu vei uita aceasta niciodată, ci întreaga viață te vei gândi la cuvintele acelea.

Privirea Domnului, care a sfredelit sufletul lui Petru, a fost ultimul contact cu ucenicul Său înainte de moartea Sa. Cât de groaznic trebuie să fi fost aceasta pentru sufletul lui Petru! Ce a simțit în acele trei zile! Niciun cuvânt omenesc nu-l putea consola. Nimic nu putea să-i redea pacea inimii. A trebuit să recunoască: Eu port vina pentru ceea ce s-a întâmplat. Oricât s-ar fi străduit ucenicii să-l consoleze, nu-i puteau dărui pacea; Domnul Isus Însuși trebuia să vină la el.

Da, Domnul a biruit moartea și pe cel ce avea puterea morții, pe diavolul, și a înviat. Apoi a venit pentru a-l căuta pe ucenicul Său! Aceasta a produs o impresie adâncă nu numai asupra lui Petru, ci și asupra celorlalți ucenici. După ce Domnul a înviat, El S-a arătat lui Simon. Nu știm ce au vorbit. Nici nu trebuie să știm. Așa ceva este un lucru personal între Domnul și Simon Petru. Domnul Isus l-a căutat personal. Nu numai că l-a privit pe Petru. Ulterior a trebuit să-l caute, să-l asigure de iertarea Sa și să-i arate dragostea Sa; altfel, Petru ar fi trebuit să-și petreacă viața în neliniște. Ce har dumnezeiesc!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PRIN PERSEVERENȚĂ POȚI BIRUI – Fundația SEER

„Suntem încolțiți… dar nu la strâmtoare… nu deznădăjduiți…” (2 Corinteni 4:8)


Înainte de a renunța și de a lăsa totul baltă, citește istoria lui Neemia care a reconstruit zidurile Ierusalimului în numai cincizeci și două de zile!

Mai întâi, el a căutat ajutorul lui Dumnezeu: „Ne-am rugat Dumnezeului nostru” (Neemia 4:9).

În al doilea rând, și-a apărat viziunea: „Am pus o strajă zi și noapte ca să ne apere împotriva loviturilor lor” (v. 9).

În al treilea rând, a refuzat să renunțe: „Un om ca mine să fugă?… Nu voi intra (în Templu)!” (Neemia 6:11).

Gandhi a spus: „Nu vei ști niciodată care sunt rezultatele faptelor tale, dar dacă nu faci nimic, nu vor exista niciun fel de rezultate!”

În ciuda obstacolelor, a vrăjmașului și a presiunii, Neemia a refuzat să renunțe. Și Dumnezeu îi onorează pe oamenii care au un astfel de spirit.

Pavel a spus: „Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți.” (2 Corinteni 4:8-9).

Thomas Edison a dat lumii electricitatea, microfoanele, bateriile, filmele sonore, fotografia și multe alte invenții. Iată însă câteva dintre principiile după care a trăit el:

1) Lucrează pentru a obține toate cunoștințele necesare despre ceea ce dorești să realizezi.

2) Ațintește-ți gândirea spre scop. Perseverează! Caută! Problema cu majoritatea oamenilor este că renunță înainte să înceapă.

3) Continuă să cauți, indiferent cât de des ai parte de dezamăgire.

4) Nu te lăsa influențat de faptul că altcineva a încercat același lucru și a dat greș.

5) Rămâi concentrat pe ideea că undeva există o soluție la problema ta, și o vei găsi! Deci, prin perseverență poți birui!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 19:26-37, 20:22-27


Această secţiune a cărţii, incluzând capitolele 19 şi 20, începe şi sfârşeşte la fel, specificând că Israel avea menirea să fie poporul sfânt al unui Dumnezeu sfânt. Şi aproape fiecare poruncă din aceste capitole se încheie cu cuvintele de aducere-aminte: „Eu sunt DOMNUL Dumnezeul vostru”. Cu cât mai mult cei care fac astăzi parte din familia lui Dumnezeu va trebui să reproducă sfinţenia „Tatălui sfânt” ai Cărui copii sunt (Ioan 17.11). Petru citează v. 2 din cap. 19 completându-l: „după cum Cel care v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi” (1 Petru 1.15-16). Aici nu este numai „pentru că Eu sunt sfânt”, ci „după cum”. Ce măsură ne este dată prin aceasta!

Versetul 32 atrage atenţia asupra respectului cuvenit bătrânilor, subiect pe care un tânăr creştin nu trebuie niciodată să-l neglijeze. Creştinismul trebuie să fie evident prin toată comportarea noastră, nu numai prin abţinerea de la păcatele grozave pe care Dumnezeu este obligat să le denunţe în Cuvântul Său, ci în miile de detalii în care trebuie să exersăm dragostea şi dreptatea practică (v. 34-36). Să nu uităm niciodată că frumosul nume de Hristos a fost invocat peste noi (Iacov 2.7 vezi şi nota d), astfel că, prin comportarea noastră, onorăm sau dezonorăm acest nume preţios.

10 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Har vouă și pace de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Domnul Isus Hristos.
Har, îndurare, pace, de la Dumnezeu Tatăl nostru și de la Hristos Isus, Domnul nostru.

Romani 1.7; 1 Timotei 1.2


De zece ori folosește apostolul Pavel acest tip de salut la începutul sau la sfârșitul epistolelor sale (Romani 1.7; 1 Corinteni 1.3; 2 Corinteni 1.2; Galateni 1.3; Efeseni 1.2; Filipeni 1.2; Coloseni 1.2; 1 Tesaloniceni 1.1; 2 Tesaloniceni 1.2; Filimon 3). În toate epistolele sale scrise către o adunare, Pavel folosește aceste cuvinte ca dorință a lui pentru ele. Când a scris celor împreună-lucrători cu el, le-a transmis aceeași dorință, însă a adăugat și cuvântul „îndurare” (1 Timotei 1.2; 2 Timotei 1.2; Tit 1.4).

Noi, cei credincioși, am fost mântuiți prin har, însă avem nevoie în continuare de har ca să fim păziți și susținuți, și acest har îl dorea apostolul pentru sfinții din adunările cărora le scria. Am primit pace cu Dumnezeu atunci când am fost mântuiți, însă avem nevoie de pacea lui Dumnezeu în multele situații dificile prin care trecem. Ce minunat să știm că harul și pacea sunt întotdeauna la dispoziția noastră! Să ne folosim de ele tot mai mult, zi de zi!

Când a fost necăjit de acel „țepuș în carne”, după experiența minunată pe care o avusese în cel de-al treilea cer, Pavel ne spune, în 2 Corinteni 12: „De trei ori L-am rugat pe Domnul ca să-l depărteze de la mine”. Acest lucru nu s-a întâmplat, ci Domnul i-a oferit lui Pavel un mare adevăr: „Harul Meu îți este de ajuns, pentru că puterea Mea se desăvârșește în slăbiciune”. Mai departe, el spune chiar că își găsea plăcerea în slăbiciunile sale, pentru ca puterea lui Hristos să rămână peste el. El a acceptat pe deplin răspunsul Domnului și, în consecință, s-a bucurat de pacea lui Dumnezeu.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Ferice mai degrabă de cei care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinesc!

Luca 11.28


Recomandări pentru citirea Bibliei (2)

4. Roagă-te lui Dumnezeu!

Roagă-L pe Dumnezeu să te ajute să înțelegi ce citești! Nimeni nu-ți poate explica mai bine Biblia decât Acela care a scris-o. Întreabă-L pe Dumnezeu: „Ce are să-mi spună mie aceasta? Cum pot pune în practică acest text?”. Numai El vede în inima ta și cunoaște de asemenea necazurile și împrejurările tale. Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru Cuvântul Său prețios! Să citești Biblia este o binecuvântare și un mare câștig. Vezi Psalmul 119.162.

5. Cugetă!

Cugetă la ce citești! Ai puțin folos dacă citești Biblia doar pe fugă. Vezi Psalmul 119.15,27,48. Subliniază locurile importante și însemnează textele paralele! Mai târziu le vei găsi mai ușor și ți se vor întipări mai bine în memorie.

6. Memorează!

Memorează versetele din Biblie care ți se par importante! Astfel îți vei putea aduce aminte de ele oricând. Ele îți vor fi de ajutor în multe situații din viață. Vezi Psalmul 119.11; Coloseni 3.16.

7. Pune în practică!

Fă ceea ce Dumnezeu îți arată și îți spune în Biblie! Dacă ești ascultător de El, vei fi fericit, iar legătura ta cu Dumnezeu se va adânci. Vezi Iacov 1.22.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU TE GRĂBI SĂ JUDECI! – Fundația SEER

„Să nu judecați nimic înainte de vreme” (1 Corinteni 4:5)


Prejudecata este o idee preconcepută și eronată, sau un sentiment nefavorabil, față de o persoană sau față de anumiți oameni, din diferite motive. Ea te face să-i vezi ca dușmani pe cei ce nu îmbrățișează aceleași convingeri pe care le ai tu. Atribui calități lăudabile cercului în care te învârți, și defecte celor din afara lui. Nu asta a făcut Domnul Isus. El S-a împrietenit și a avut părtășie cu păcătoșii și cu respinșii societății, fără a Se compromite și fără a îmbrățișa modul lor de viață.

Biblia ne avertizează să nu „judecăm nimic înainte de vreme” și ne reamintește că „va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric, și va descoperi gândurile inimilor.” (v. 5). El este singurul în măsură să „judece simțirile și gândurile inimii.” (Evrei 4:12).

Așa că, dacă ești predispus să „judeci înainte de vreme” (1 Corinteni 4:5), iată câteva gânduri la care să meditezi:

1) Confruntă-ți prejudecata. Enumeră toți oamenii pe care nu-i socotești prieteni, oameni cu care nu vrei să ai nimic de-a face, și începe să-i iubești „cu fapta și cu adevărul.” (1 Ioan 3:18).

2) Dă-ți jos masca. Uită-te în inima ta și întreabă-te ce te deranjează la cealaltă persoană. Există asemănări între voi? Nu cumva acestea sunt o expresie a lucrurilor de care te ascunzi?

3) Încearcă să cunoști cealaltă persoană. Pavel a zis: „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei.” (1 Corinteni 9:22). Fie că decizi sau nu să continui relația, nu te lăsa condus de puterea minții, ci de Duhul lui Dumnezeu; vei avea o șansă mai mare să-i câștigi pe alții pentru Hristos, deoarece (1 Corinteni 13:8) „dragostea nu va pieri niciodată”.


9 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Toți slujitorii săi te iubesc.

1 Samuel 18.22


Cei care l-au iubit pe David (2) – Slujitorii lui Saul și poporul

Nu e de mirare că slujitorii lui Saul îl iubeau pe David. El îi salvase de puterea vrăjmașului și devenise astfel un erou pentru popor. Admirația acestor slujitori față de el era mare. Totuși, atunci când dragostea lor a fost pusă la încercare, ei au eșuat. În 1 Samuel 19.1 se spune: „Și Saul a vorbit lui Ionatan, fiul său, și tuturor slujitorilor săi, ca ei să-l omoare pe David”. Când s-au confruntat cu porunca lui Saul, dragostea acestor slujitori față de David s-a dovedit ineficientă. Ei ar fi putut să rămână de partea lui David și să refuze să împlinească porunca împăratului. În 1 Samuel 14.45 ei făcuseră acest lucru pentru Ionatan. Dragostea lor pentru David s-a dovedit a nu avea nicio valoare. Este la fel ca atunci când noi, cuprinși de emoție și de sentimente înălțătoare, spunem că ne-am da viața pentru Domnul Isus, dar, când apare o încercare, renunțăm imediat.

În capitolul 18 găsim un alt grup de oameni care îl iubeau pe David. „Și tot Israelul și Iuda iubeau pe David, pentru că ieșea și intra înaintea lor” (versetul 16). Atâta vreme cât David era acceptat, popular și binevenit în mijlocul poporului, vedem că ei îl iubeau. Datorită biruinței împotriva lui Goliat, David era foarte popular și istorisirile despre vitejia lui trebuie că abundau în acea vreme. Totuși, atunci când a fost lepădat, în timpul anilor săi de pribegie, nimeni din aceștia nu l-a urmat pe David. Ei se mulțumeau cu locul în care se aflau și nu aveau nicio dorință să experimenteze disconfortul și greutățile de dragul lui. Nu exista nicio relație personală a lor cu David și, prin urmare, dragostea lor n-a durat. În Noul Testament îl vedem pe Pavel scriind cu tristețe: „Toți m-au părăsit”. Doar Luca a avut dorința să-l urmeze pe calea râvnei și a devotamentului său pentru Domnul. Toți ceilalți, deși nu-l urau pe Pavel, nu aveau acea dragoste care să-i facă să ia parte la suferințele lui. Este dragostea noastră pentru Domnul Isus de așa fel încât să fim gata să suferim cu bucurie pentru El și să-L urmăm pe calea Sa de lepădare, pe acest pământ?

D. van Duyn

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Acum păzesc cuvântul Tău.

Psalmul 119.67


Recomandări pentru citirea Bibliei (1)

Citește Biblia pentru a avea contact direct cu Dumnezeu! Poți, de exemplu, să începi cu Evanghelia după Luca în Noul Testament – o relatare despre viața lui Isus Hristos. Mai mult, Noul Testament este cheia pentru înțelegerea Vechiului Testament.

Dacă vrei să citești Biblia cu bucurie și pentru folosul tău, următoarele 7 puncte îți sunt de ajutor:

1. Folosește o traducere bună!

Folosește o Biblie care se poate citi ușor, care redă pe cât posibil cu fidelitate textul original! (Există, în mod regretabil, ediții ale Bibliei în care se găsesc abateri de la mesajul biblic propriu-zis.)

2. Fă-ți timp!

Propune-ți ca în fiecare zi să rezervi un sfert de oră, „timp de liniște”, pentru întâlnirea cu Dumnezeu. O zi are 96 de sferturi de oră, dă-I unul lui Dumnezeu! El vrea să vorbească cu tine.

3. Ai nevoie de liniște!

Citește Biblia într-un loc liniștit! Poți să citești Biblia și în format electronic, însă vei fi mai puțin distras și te vei concentra mai bine, dacă o vei citi în formatul clasic, tip carte.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TU AI PUTEREA – FOLOSEȘTE-O! – Fundația SEER

„Și-L rog… să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru…” (Efeseni 3:16)


Până nu îți dai seama și accepți că puterea lui Dumnezeu este în tine, nu o vei putea folosi. Una dintre cele mai mari forțe vindecătoare din lume este Cuvântul lui Dumnezeu, și se află la îndemâna ta! De exemplu, când ți se îmbolnăvește cineva drag, Biblia spune: „Iată semnele care vor însoți pe cei ce vor crede: în Numele Meu… își vor pune mâinile peste bolnavi, și bolnavii se vor însănătoși.” (Marcu 16:17-18). Aceasta este o promisiune plină de putere. Când Domnul Isus S-a întors la Capernaum, Marcu ne spune: „S-a auzit că este în casă” (Marcu 2:1). Și înainte să plece din acel loc, un om paralizat s-a ridicat și a umblat. În concluzie: dacă Hristos trăiește în tine, nu ar trebui ca oamenii să-I simtă prezența, când se află în preajma ta?

Dacă faci parte din conducerea bisericii, nu ar trebui ca biserica să fie binecuvântată? Nu ar trebui să fii un agent al schimbării, care rezolvă probleme și care ajută biserica să crească? Biserica nu este perfectă. Nimeni nu a spus asta. Biserica e un spital, nu un club de elită. Dar orice lucru care nu merge în biserică este lucrarea omului, nu a lui Dumnezeu. Când Dumnezeu se află în spatele chiar și al celui mai mărunt lucru, acela devine puternic; iar omul prin care se manifestă puterea lui Dumnezeu devine biruitor, fiindcă puterea Lui este absolută, neschimbătoare și la îndemână! A venit vremea să folosim armele „puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.” (2 Corinteni 10:4).

E timpul să iei atitudine în numele Domnului Isus, și să te opui diavolului și păcatului, ca să nu aibă nimic de-a face cu tine! Domnul Isus a spus: „Toată puterea Mi-a fost dată… Duceți-vă…” (Matei 28:18-19). El ți-a dat puterea – folosește-o!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 17:1-16


Dumnezeu Îşi rezervă dreptul asupra sângelui (am văzut deja în cap. 7.26, 27). Sub privirile Sale, în Locul Preasfânt se găsea de acum înainte, înnoit an de an, sângele jertfelor oferite (cap. 16). Şi acest sânge, de nelipsit pentru menţinerea relaţiei lui Dumnezeu cu poporul Său, vorbeşte constant inimii lui Dumnezeu despre lucrarea Fiului Său preaiubit.

Numeroase pasaje din Scriptură definesc virtuţile sângelui lui Hristos: El „face ispăşire pentru suflet” (v. 11). „Curăţeşte de orice păcat (sau: de tot păcatul)” (1 Ioan 1.7 vezi şi nota g). Chiar cea mai mică greşeală pe care am comis-o trebuie să fie ştearsă cu acest sânge şi nu poate fi curăţită altfel. Prin el am fost cumpăraţi „din orice naţiune” (Apocalipsa 5.9 vezi şi nota k), „răscumpăraţi din felul … deşert de vieţuire” (1 Petru 1.18-19), spălaţi (Apocalipsa 1.5), îndreptăţiţi (Rom. 5.9), împăcaţi (Coloseni 1.20), sfinţiţi (Evrei 13.12), apropiaţi (Efeseni 2.13); prin el o cale nouă este deschisă până în Locul Preasfânt (Evrei 10.19, 20). Şi tot prin el victoria noastră este câştigată (Ap. 12.11).

Preţios sânge al lui Isus! Virtuţile Sale, eficacitatea Sa sunt o piatră de poticnire pentru cei care nu şi le însuşesc prin credinţă curată, dar pentru cei răscumpăraţi sunt un subiect etern de laudă şi de adorare. „Aceluia care ne iubeşte şi ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său: …a Lui fie gloria şi puterea în vecii vecilor! Amin” (Ap.1.5).

8 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Oile Mele aud glasul Meu, și Eu le cunosc și ele Mă urmează.

Ioan 10.27


Ar fi de folos să privim în detaliu la câteva trăsături ale oilor. Ele ascultă glasul Său (versetele 4, 16 și 27). Acest lucru merge până la începuturi, când El Își cheamă oile pe nume, și este trăsătura care le distinge ca oi ale Sale. La aceasta putem adăuga o altă trăsătură: „Ele nu cunosc glasul străinilor” (versetul 5). În aceasta stă siguranța turmei. Oile recunosc îndată glasul Păstorului; și chiar dacă un străin ar putea imita glasul Păstorului, ele nu-i cunosc glasul – adică își dau seama că este al unui străin. Nu este nevoie deci să cunoaștem toate erorile pentru a putea astfel rămâne în adevăr; este de ajuns să cunoaștem glasul Păstorului.

Fiindcă oile ascultă glasul Lui, ele Îl urmează. „El merge înaintea lor și oile merg după El, pentru că Îi cunosc glasul” (versetul 4). Oile nu au altă voință decât cea a Păstorului; dacă încetează să-L urmeze, se rătăcesc negreșit. În Orient și chiar în unele părți ale Europei, păstorul merge întotdeauna înaintea oilor; când el pleacă, oile îl urmează, iar când se oprește, se opresc și ele. Domnul nostru binecuvântat face aluzie la acest lucru în versetul din Ioan 10 citat anterior și folosește acest obicei pentru a ne da instrucțiuni dintre cele mai folositoare. Căci pentru a-L urma pe Păstor, ochii oilor trebuie să fie necontenit ațintiți asupra Lui, ca să înțeleagă astfel când El dorește ca ele să pornească și pe ce drum să-L urmeze. Totul este lăsat deci în mâinile Păstorului; El este cel care vede posibilele pericole, care îngrijește de hrana oilor și care le arată drumul. Responsabilitatea lor este să-L urmeze, să meargă acolo unde le conduce El, să-L urmeze până când va veni să le ia la Sine.

Este spus de asemenea că oile Îl cunosc pe Păstor. Ele nu numai că-I cunosc glasul, dar Îl cunosc pe El Însuși. „Eu sunt păstorul cel bun și le cunosc pe ale Mele și sunt cunoscut de ale Mele, cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și Eu Îl cunosc pe Tatăl” (Ioan 10.14,15). Aceasta este cea mai mare binecuvântare pe care oile o pot avea, căci ea înseamnă a avea acces la propriile Lui gânduri, căi și dorințe. Înseamnă a-L cunoaște pe El Însuși.

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Întoarceți-vă deci, și veți trăi.

Ezechiel 18.32


William! (2)

„William!” Cu acest nume s-a simțit chemat deodată, tocmai când era gata să-și ia viața. William – acesta nu era numele lui indian. Așa îl numise misionarul cu mulți ani înainte!

A pus pușca jos și s-a uitat în jur, dar nu a văzut pe nimeni. Deodată a înțeles că numai conștiința îl strigase. Se părea că dorea să-i spună: William, nu-ți mai amintești ce ți s-a spus despre bunul Dumnezeu? Că El te așteaptă și că te va ierta, dacă te vei întoarce la El? De ce nu Îl rogi să îți dea hrană?

Dar William era prea mândru. El a simțit cât de nemulțumit a fost. Interiorul lui se împotrivea, dar vocea nu îl lăsa liniștit. Atunci i s-a părut că soția și copiii strigă înfometați. Nu a mai rezistat și a căzut pe genunchi și s-a rugat.

El s-a rugat lui Dumnezeu pentru a-l ierta, pe el, un sărman indian fugar; și L-a rugat și pentru hrană. El s-a rugat mai departe, și-a deschis inima înaintea lui Dumnezeu. Și a simțit că Dumnezeu îl ascultă și că îi este aproape. Atunci s-a ridicat, a luat arma și, în scurt timp, a împușcat o căprioară. A făcut foc și a mâncat, iar restul l-a luat și l-a dus familiei. În următoarele săptămâni nu au mai dus lipsă.

Când zăpada s-a topit, au plecat spre stația misionară. Acolo era o nouă generație de misionari. Cu bucurie l-au primit pe el și pe familia lui.

Dumnezeu l-a chemat pe William la o viață fericită cu El, pe pământ și în veșnicie. Și Același Dumnezeu îi cheamă și astăzi pe toți: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28).

Oare mai aud și astăzi oamenii chemarea lui Dumnezeu și se întorc la El?


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCEARCĂ SĂ FII ÎMPĂCIUITOR! – Fundația SEER

„Dacă este cu putință… trăiți în pace cu toți oamenii” (Romani 12:18)


Domnul Isus a zis: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!” (Matei 5:9). Putem reține de aici că Dumnezeu a promis că-i va binecuvânta pe cei ce aduc pacea, nu pe cei ce iubesc pacea. E o diferență. Persoanele împăciuitoare plătesc prețul; iubitorii de pace se bucură de foloasele ei. Uneori trebuie să-i confrunți pe oameni, înainte să-i mângâi.

Domnul Isus i-a alungat din Templu pe schimbătorii de bani, care impuneau un curs de schimb nedrept celor ce cumpărau miei și porumbei pentru a-i aduce jertfă lui Dumnezeu. În majoritatea cazurilor, aceștia erau dintre cei ce își permiteau cel mai puțin să plătească în plus, așa că Domnul Isus a hotărât să ia atitudine. Unul din numele lui Dumnezeu este Iahweh-Shalom, „Domnul este pacea noastră” (vezi Judecători 6:24). „Shalom” nu denotă absența tulburărilor, ci pacea lui Dumnezeu în mijlocul lor!

Când avem o problemă cu cineva, Domnul Isus a zis că trebuie să urmăm anumiți pași.

Mai întâi, trebuie să mergem și să încercăm să rezolvăm problema în particular.

Dacă nu reușim, trebuie să luăm cu noi pe cineva care ne poate ajuta.

Dacă și acest demers dă greș, trebuie să mergem la conducătorii bisericii.

Și dacă persoana refuză în continuare să se împace, atunci trebuie s-o iubim și s-o lăsăm în mâinile lui Dumnezeu (vezi Matei 18:15-17).

Probabil nu e o abordare după modelul lui Dale Carnegie (de tip „Cum să câștigi prieteni și să influențezi oamenii”), dar este calea lui Dumnezeu. Pavel a spus: „Dacă este cu putință… trăiți în pace cu toți oamenii.” De exemplu, Pavel a fost dispus să nu mai mănânce anumite mâncăruri care erau ofensatoare pentru unii (vezi 1 Corinteni 8:13), dar nu a fost dispus să-i tolereze pe cei care fac dezbinări în biserică (vezi Romani 16:17).

Așadar, trebuie să știi când să faci valuri… și când să faci pace!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 16:23-34


Iată cât de mare şi de delicată era pentru marele preot şi pentru fiii săi lucrarea necesară pentru înlăturarea păcatelor. Şi, în plus, toată această slujbă era valabilă numai pentru un an. În adevăr, sursa păcatelor, inima omului, nu era curăţită pentru atât, iar această inimă rea nu se putea lipsi să nu lucreze din nou fapte rele în tot timpul noului an. Întotdeauna era necesar să fie repetate aceste jertfe, marii preoţi transmiţând mai departe slujba, din tată în fiu, „pentru că prin moarte erau împiedicaţi să dăinuiască” (Evrei 7.23-25).

Cu cât mai măreaţă este lucrarea lui Hristos în realitatea ei, în întreg răsunetul ei, pretinzând propriul Său sacrificiu! Pentru a înlătura păcatul lumii, pentru a-i anula toate consecinţele, cât şi pentru a ajunge la sursă: inima omului şi a o curăţa, Isus a fost în totalitate singur. Nimeni altcineva nu poate avea în aceasta vreun rol, cât de neînsemnat. Ce făcea poporul în timpul acelei măreţe lucrări a preotului? Ei nu puteau şi nici nu trebuia să facă nimic altceva, decât să-şi smerească sufletele. O lucrare era împlinită în favoarea lor, în contul căreia ei se puteau odihni. Ei bine, aceasta este tot ce trebuie să facem şi noi! Să ne odihnim în lucrarea suficientă şi perfectă a Domnului Isus.

7 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

David a venit la Saul și a stat înaintea lui. Și Saul l-a iubit mult; și el a ajuns purtătorul armelor sale.

1 Samuel 16.21


Cei care l-au iubit pe David (1) – Saul

Domnul Isus i-a adresat lui Petru o întrebare foarte importantă: „Simon, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?”. Și noi ar trebui să ne cercetăm cu privire la dragostea pe care o avem față de Domnul Isus. Dacă Îl iubim cu adevărat, ce efect are această dragoste asupra vieții și purtării noastre? Putem folosi un exemplu din Vechiul Testament pentru a răspunde la această întrebare și pentru a ne cerceta încă și mai adânc motivațiile și manifestările dragostei noastre pentru Domnul. Vom privi deci la viața lui David și vom studia câteva expresii ale dragostei anumitor persoane față de el. Așa cum știm, David este o imagine a Domnului Isus. Este important să ținem minte că dragostea noastră trebuie să fie ceva mult mai adânc decât o simplă aparență exterioară.

Prima dată când citim că cineva l-a iubit pe David este în 1 Samuel 16.21. Saul l-a iubit „mult” pe David. Pe când David era tânăr, bălai și cu o înfățișare frumoasă, a stat înaintea lui Saul, care a recunoscut calitățile lui minunate. Ni se spune că el l-a iubit pe David, însă aceasta a fost o dragoste egoistă, care căuta propriile beneficii. El putea să se folosească de David pentru a-și împlini scopurile și dorințele. Acest fel de dragoste nu poate dura și vedem că n-a trecut mult timp și dragostea lui Saul s-a schimbat în gelozie și în ură. În 1 Samuel 18.9-11 citim despre cum popularitatea lui David a stârnit mânia lui Saul, după care a început să nutrească ură față de el. Ce mesaj solemn pentru noi! Este dragostea noastră doar temporară? Este ea bazată doar pe beneficiul personal? Cât de ușor se schimbă această dragoste în ură! Avem nevoie de mult har pentru a fi siguri că dragostea noastră pentru Domnul Isus este reală. Toate gândurile și dorințele noastre trebuie să fie preocupate cu El, astfel ca dragostea noastră să nu se răcească.

D. van Duyn

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui.

Isaia 53.6


William! (1)

Era la o stație misionară din Canada. Într-o zi, câțiva indieni au adus acolo un mic băiat care își pierduse părinții. Un misionar l-a primit pe copilul indian și l-a numit William. Au trecut mulți ani, iar copilul creștea. Învățase să citească, să scrie, dar învățase și să se roage și să-L cunoască pe Dumnezeul cerului.

Deseori veneau indieni la stația misionară pentru a vinde piei de animale. Într-o zi l-au convins pe copil să meargă cu ei. Și William a plecat cu ei, fără să-și ia rămas-bun de la misionar.

Viața lui William decurgea cu totul altfel decât fusese obișnuit. Deseori trebuia să ducă lipsă de mâncare și indienii erau câteodată foarte agresivi. În decursul timpului a uitat tot ce învățase despre adevăratul Dumnezeu și despre Fiul Său Isus Hristos. El s-a căsătorit cu o indiancă și a avut copii.

Viața lor era grea și deseori nu aveau cele necesare. Atunci William a hotărât să se mute cu familia lui în alt loc. Și-a întins cortul într-un ținut unde descoperise cu mult timp înainte mult vânat. Dar ciudat! Acum se părea că toate animalele dispăruseră. Mereu se întorcea fără vânat la cortul lui. Între timp se făcuse iarnă și el era epuizat și disperat, căci familia lui ducea mare lipsă de hrană.

S-a hotărât să încerce încă o dată și, dacă nici acum nu va găsi pradă, atunci se va împușca. Zilele treceau – iar el nu găsea nicio pradă. Deplin descurajat, a luat pușca, a încărcat-o… și și-a lipit-o de tâmplă. Atunci i s-a părut că aude un strigăt: „William!”.

Oare și astăzi oamenii fug și uită de Dumnezeu?


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CAPCANA COMPARAȚIEI (2) – Fundația SEER

„Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înșiși și se pun alături ei cu ei înșiși, sunt fără pricepere.” (2 Corinteni 10:12)


Dacă ți-ai pierdut bucuria de a-L sluji pe Domnul, este poate și pentru că te compari cu alții, și că încerci să fii ca ei. Pavel a spus: „Fiecare să-și cerceteze fapta lui, și atunci va avea cu ce să se laude numai în ce-l privește pe el, și nu cu privire la alții” (Galateni 6:4). Pavel a avut mereu parte de critici, iar răspunsul lui a fost întotdeauna același: evită comparațiile, opune-te exagerărilor, și caută doar gloria lui Dumnezeu. Pavel a refuzat să fie distras de critici, să-și compare lucrarea cu a altora sau să se angajeze în dezbateri fără folos.

Autorul John Bunyan a afirmat că dacă viața lui a fost fără rod, nu contează cine îl laudă; dar dacă viața lui a fost rodnică, nu contează cine îl critică. Scriitoarea Anne Peterson adaugă: „Ucide dragonii comparației. Când văd ceva ce mă înfioară, mă rog pentru acea persoană. E mai ușor când sunt cinstită cu Dumnezeu – El oricum știe ce simt. Când încep să-L laud, cânt imnurile vechi, versurile lor sunt pline cu adevăruri despre Domnul. În loc să mă întreb când voi ajunge la ceea ce mă străduiesc să ating, rămân la lucrurile minunate pe care Dumnezeu le-a făcut deja. Mulțumirea durează atâta timp cât privirea noastră este ațintită la Regele Regilor!”

Mi-au atras atenția cuvintele unui scriitor anonim: „Am folosit zilnic instrumentul de măsurat pe care mi-l făcusem; mă ajuta să mă compar cu ceilalți pe drumul meu. Mă uitam la toți cei care fie rămăseseră în urma mea, fie mi-o luaseră înainte, și îmi reajustam ritmul sau îmi ușuram povara. Cel mai mare neajuns al faptului că am procedat așa a fost că m-am uitat la toți și toate în jurul meu – dar nu m-am mai uitat la Mântuitorul meu!” Așa că, începând de astăzi apreciază ceea ce ai, și nu mai face comparații!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 16:15-22


Preotul pătrundea dincolo de perdea învăluit într-un nor de tămâie, în timp ce, afară, poporul aştepta cu teamă. Avea să primească Domnul jertfa? Dacă ceva nu era în regulă, Aaron n-ar fi pierit el precum cei doi fii ai săi mai mari? Ce uşurare în clipa când apărea din nou, serviciul său încheiat! Profetic, această scenă se va împlini când, venind în glorie pentru Israel, Hristos „Se va arăta a doua oară … pentru mântuirea celor care-L aşteaptă” (Evrei 9.28).

Mai rămăsese să se ocupe de ţapul cel viu. Primul, cel pe care căzuse „sorţul Domnului” (v. 9), fusese sacrificat şi îndepărtase păcatul dinaintea lui Dumnezeu. Cel de-al doilea, ţapul „pentru Azazel”, ducea cu el păcatul care apăsa conştiinţa poporului. De aceea toate păcatele erau mărturisite pe capul lui şi acesta le purta pentru totdeauna asupra lui „într-un pământ nelocuit” (v. 22) (Psalmul 103.12; Evrei 8.12, citat de Ieremia 31.34). Primul ţap servea să facă ispăşire: era pentru toţi. Cel  de-al doilea ne vorbeşte despre substituire: de victima care poartă „păcatele multora” (Evrei 9.28), şi anume, doar pe ale acelora care, mărturisindu-şi păcatele (v. 21), îşi însuşesc prin credinţă vrednicia victimei. Jertfa lui Hristos are acest dublu caracter.

6 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Ape multe nu pot stinge dragostea, nici șuvoaiele n-o îneacă. Chiar dacă cineva ar da toată averea casei lui pentru dragoste, ar fi profund disprețuit.

Cântarea Cântărilor 8.7


Cât de adevărate sunt aceste cuvinte cu privire la dragostea lui Dumnezeu în Hristos Isus, Domnul nostru! Cât de complet a fost dovedită această dragoste în viața binecuvântatului Domn al gloriei! El s-a dat pe Sine la cruce pentru gloria lui Dumnezeu și pentru binecuvântarea eternă a nenumărate suflete scumpe.

Cu toții ne bucurăm când ni se arată dragoste, fie că suntem dispuși să o arătăm și noi altora, fie că nu. Dumnezeu Și-a arătat dragostea Sa cea mare față de oameni într-un fel minunat. În Romani 5.8 ni se spune că „Dumnezeu Își arată propria Lui dragoste față de noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi„. Această dragoste a fost cu adevărat încercată și dovedită. Hristos a fost luat de oamenii nelegiuiți, care L-au batjocorit, bătut și scuipat, însă dragostea Lui n-a putut fi stinsă. Dimpotrivă, El a spus din toată inima: „Tată, iartă-i, căci ei nu știu ce fac„. A suferit mult mai mult decât atât atunci când Dumnezeu L-a părăsit din cauză că a luat asupra Lui păcatele noastre, însă dragostea Lui tot n-a putut fi stinsă, nici măcar de apele cele multe ale judecății divine. De fapt, dragostea a fost cea care L-a făcut să accepte această suferință, pentru ca Dumnezeu să fie glorificat, iar păcătoșii să fie mântuiți de vina păcatelor lor.

Poate o astfel de dragoste să fie cumpărată cu vreun preț? Nicidecum! Ea curge din însăși inima Domnului nostru, iar dacă vreun om și-ar da toată averea pentru a o cumpăra, Domnul ar disprețui complet orice gând de a primi o astfel de plată. Este ca și cum cineva ar oferi doi cenți pentru a plăti un bun care valorează miliarde de dolari, bun pe care cineva i-l dăruiește din pură dragoste și bunătate. „Vedeți ce dragoste ne-a dăruit Tatăl: să fim numiți copii ai lui Dumnezeu” (1 Ioan 3.1).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Trecătorii își băteau joc de El, dădeau din cap … Preoții cei mai de seamă împreună cu cărturarii și bătrânii își băteau și ei joc de El.

Matei 27.39-41


Amara împotrivire

Când Domnul Isus a fost pe pământ, oamenii L-au urât, fiindcă le-a spus adevărul. Lucrările Mântuitorului, cuvintele Lui, căile Lui și întreaga Sa viață au fost mărturii clare împotriva lumii necredincioase. Prin urmare, lumea a arătat față de Isus Hristos cea mai amară și mai mare împotrivire. Față de alți oameni nu au procedat așa, însă pe Mântuitorul L-au urmărit și L-au prigonit în orice moment al vieții Sale. Conducătorii poporului au căutat să-L prindă cu vorba, ca să găsească un motiv pentru a-L preda autorității guvernatorului roman.

Așa au stat lucrurile în timpul vieții Sale minunate, iar la sfârșitul ei, când Cel Binecuvântat a fost atârnat pe cruce între doi tâlhari, aceștia doi au fost lăsați în pace. Nicio insultă nu le-a fost adresată, iar preoții cei mai de seamă și cărturarii nu dădeau din cap către ei. Nu aveau oare motive să-i insulte pe cei doi tâlhari? Mai mult decât atât, citim în Matei 27.44: „Tâlharii care erau răstigniți împreună cu El îi aruncau aceleași batjocuri”. După un timp, unul dintre tâlhari și-a recunoscut vinovăția: „Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită …, dar Acesta n-a făcut niciun rău” (Luca 23.41).

Toate insultele, toate batjocurile, toate răutățile și toate ocările s-au îndreptat împotriva Persoanei divine de pe crucea din mijloc, Persoană venită la oameni să le aducă harul și dragostea lui Dumnezeu. Răutatea și împotrivirea oamenilor au arătat starea inimii lor.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CAPCANA COMPARAȚIEI (1) – Fundația SEER

„Fiecare… va avea cu ce să se laude numai în ce-l privește pe el, și nu cu privire la alții” (Galateni 6:4)


Nimic nu distruge mai rapid pacea minții decât a te compara cu alții. Asta te face să dai dovadă de lipsă de pricepere și „să te porți fără înțelepciune” (2 Corinteni 10:12). Cain s-a comparat cu fratele său Abel, și a ajuns un criminal. Când ucenicii au făcut comparații ca să vadă care dintre ei va suferi și care va fi scutit, Domnul Isus le-a zis: „Ce-ți pasă ție?” (Ioan 21:23).

Uite ce se întâmplă când ne comparăm cu alții.

1) Comparațiile te pot face să te simți superior, ceea ce duce la mândrie. Îți mai aduci aminte de fariseul care a făcut un adevărat spectacol când I-a mulțumit lui Dumnezeu că este mai bun decât ceilalți? (vezi Luca 18:11). Mândria a fost cauza căderii lui Satan; de aceea lui îi face plăcere să te vadă că ești prins și tu în aceeași capcană.

2) Comparațiile te pot face să te simți inferior, ceea ce duce la o stimă de sine scăzută și te împiedică să te concentrezi pe ceea ce a pus Dumnezeu în tine. Treci cu vederea adevărul că „Dumnezeu nu este părtinitor” (Faptele Apostolilor 10:34) și începi să crezi că îți ia lucruri care crezi că ți se cuvin de drept. Societatea creează un simț al îndreptățirii; apoi Satan îți amintește de toți aceia care au obținut ce și-au dorit, iar acest lucru te împinge tot mai jos pe drumul spre nemulțumire. Anne Peterson spunea: „Minciunile lui Satan au și un oarecare adevăr în ele, ceea ce le face mai greu de depistat. Trebuie să le combatem stându-le împotrivă cu adevărul total al Scripturii. Numai bazați pe Biblie putem să le recunoaștem.”

3) Încercăm să-L aducem pe Dumnezeu la nivelul nostru, comparând lucrarea pe care o face El cu noi, cu cea pe care o face cu alții. Nu mai încerca să descifrezi ce face Dumnezeu, și de ce, ci încrede-te în El! „Cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre.” (Isaia 55:9).

În loc să faci comparații, mai bine utilizează și apreciază binecuvântarea pe care ți-a dat-o Dumnezeu ție. Acesta e îndemnul Lui pentru tine, astăzi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 16:1-14


Aaron primeşte în acest moment instrucţiuni pentru marea zi a Ispăşirii (vedeţi 23.27). La această scenă se referă cap. 9 din Evrei (citiţi v. 7, 12, 25). O dată pe an, după ce aducea o jertfă pentru el însuşi, marele preot aducea o jertfă pentru toate păcatele poporului comise în timpul anului. Apoi ducea sângele jertfei dincolo de perdeaua dinăuntru, pe capacul ispăşirii, al cărui nume se explică în felul acesta. Sângele care făcea „ispăşire pentru suflet” (17.11 sf.) era adus aici. Dumnezeu putea să-Şi privească poporul în mod favorabil. Acesta nu însemna că sângele unui ţap ar fi putut şterge măcar unul din păcatele comise de popor în timpul anului. Însă anticipat el vorbea înaintea lui Dumnezeu de sângele preţios al Mielului Său.

Contrar cu ceea ce am fi gândit, Aaron nu se înfăţişa înaintea Domnului în veşmintele sale impunătoare. El dezbrăca toată gloria în faţa celei a lui Dumnezeu şi se prezenta acolo numai îmbrăcat în in subţire, simbol al îndreptăţirii practice (v. 4; Apocalipsa 19.8).

Mirosul plăcut al tămâiei îl însoţea pe Aaron dincolo de perdea, aşa cum şi Hristos a intrat în Locul Preasfânt, oferind lui Dumnezeu plinătatea parfumului tuturor excelenţelor gloriilor Sale.

5 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Adevărat, adevărat îți spun: Dacă cineva nu este născut din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.

Ioan 3.3


Nicodim a venit la Domnul Isus noaptea, fiindcă probabil nu a vrut ca ceilalți farisei să-l vadă conversând cu Omul din Galileea. Totuși el L-a numit „Rabi”, onorându-L ca pe un învățător venit de la Dumnezeu și spunând că Dumnezeu era cu El. O astfel de atitudine era bună, însă Nicodim avea nevoie să meargă mai departe și să creadă în El ca fiind singurul Fiu al lui Dumnezeu (versetul 16).

Nicodim trebuia să înțeleagă că împărăția lui Dumnezeu venise și că el era afară din ea. Oricare ar fi calitățile și avantajele noastre de ordin natural, fiecare dintre noi trebuie să se nască din nou pentru a putea vedea împărăția. Nicodim vedea lucrurile într-un fel pământesc și material, de aceea nu putea înțelege aceste cuvinte ale Domnului, care i-a spus că nașterea din nou și intrarea în împărăție necesitau o curățire de ordin moral, prin puterea Duhului (versetul 5). Știm din Efeseni 5.26 că apa este o imagine a Cuvântului lui Dumnezeu.

Acest adevăr n-ar fi trebuit să-i fie necunoscut lui Nicodim, fiindcă îl vedem prezentat în Vechiul Testament, în Ezechiel 36.24-26, de exemplu. Totuși Domnul, în harul Său, îl instruiește pe Nicodim și îi arată că și iudeii trebuiau să fie născuți din nou. Prin îndurarea lui Dumnezeu, Nicodim a fost născut din nou și a crezut în Domnul Isus, fiindcă citim mai târziu că I-a luat apărarea în mijlocul fariseilor (Ioan 7.50-52) și a îngrijit de trupul Său, după moartea Sa (Ioan 19.39).

Petru scrie că toți cei care cred în Domnul Isus sunt „născuți din nou nu dintr-o sămânță care se strică, ci dintr-una care nu se strică, prin Cuvântul viu, care rămâne pentru totdeauna, al lui Dumnezeu” (1 Petru 1.23; vedeți și 1 Ioan 3.9). Avem o natură nouă pe care Dumnezeu a sădit-o în noi și care trebuie să-i caracterizeze pe cei care formează împărăția Sa spirituală. Însă El nu a abandonat poporul Său pământesc. Va veni o zi când ei cu toții vor experimenta de asemenea nașterea din nou (Zaharia 13.1; Daniel 2.35).

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Pe cel care vine la Mine nu-l voi izgoni afară.

Ioan 6.37


Oare mă va primi Dumnezeu?

Cu această întrebare se preocupă adesea tocmai oamenii care sunt conștienți de vina păcatelor lor. Și aceasta, pentru că în conștiința lor zace un păcat deosebit de greu, la care cei mai mulți oameni se gândesc doar cu dezgust. Dar sunt și oameni care duc o viață liniștită sau chiar religioasă; poate citesc Cuvântul lui Dumnezeu și se roagă și totuși ei văd numai vina lor cea mare. Ei știu că Dumnezeu oferă în Hristos harul Său tuturor oamenilor, dar nu îndrăznesc să primească personal acest har.

Acestor nehotărâți dorim să le spunem: fie vina păcatelor voastre cât de mare, aceasta nu este nicio piedică să fii primit de Domnul. „Unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult” (Romani 5.20).

Hristos a murit pentru păcatele noastre. Acum toți pot fi grațiați fără excepție. Cine se îndepărtează de păcat și vine la El prin credință primește iertare deplină. Hristos Însuși a spus că nu va alunga pe nimeni.

Nimeni să nu creadă că întâi trebuie să se facă mai bun, pentru ca astfel să devină „vrednic”. Aceasta nu poate nimeni! Fiecare trebuie să vină la Hristos așa cum este.

Iar dacă cineva „crede în Cel ce îndreptățește pe păcătos” și nu încearcă mult timp prin propriile forțări să reziste înaintea lui Dumnezeu, atunci „credința îi este socotită ca dreptate”. Aceasta înseamnă: Nu vom scăpa de păcatele noastre prin propriile fapte bune, ci numai prin credința în Dumnezeu și în Salvatorul Isus Hristos (Romani 4.5).


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BINECUVÂNTARE ȘI FRÂNGERE – Fundația SEER

„A luat un chip de rob…” (Filipeni 2:7)


Ierusalimul era înconjurat de ziduri; una dintre căile de acces în interiorul cetății era prin Poarta Văii. Când Neemia a reconstruit zidurile, citim: „au dres poarta văii” (Neemia 3:13). În viața creștină, au loc atât „experiențe pe vârf de munte”, cât și „experiențe prin vale.” Să ne uităm la un alt verset bine-cunoscut: „cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă, și nu ostenesc.” (Isaia 40:31). Și când nu ai puterea să faci nimic din toate acestea, Pavel spune: „De aceea… să rămâneți în picioare” (Efeseni 6:13).

Există perioade în viața ta când vei trece prin astfel de experiențe, și tu trebuie să le accepți. Biblia spune că Domnul Isus „a luat chip de rob… De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult…” (Filip. 2:7-9). Luca scrie că Domnul Isus „a luat pâinea; și, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o, și le-a dat-o…” (Luca 24:30). Binecuvântare și frângere – acesta rămâne în continuare tiparul lui Dumnezeu.

De ce? Ca să faci față binecuvântării Lui și să rămâi smerit. Ești pe un drum greșit atunci când ești mai preocupat de propria ta imagine, decât de nevoia ta de Dumnezeu. De aceea Dumnezeu te lasă să treci prin situații care te aduc într-o totală dependență de El. Trebuie să fii pus deoparte, binecuvântat și frânt înainte de a fi dăruit în slujirea altora. Pe drumul spre Împărăția lui Dumnezeu, ai parte de amândouă!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 14:33-57


Lepra într-o casă este un simbol al păcatului într-o adunare sau chiar în cea care poartă numele de Biserică, creştinătatea în ansamblu. Privind cu atenţie Adunarea din Efes în Apocalipsa 2, vedem, sau mai degrabă Domnul, Marele Preot ai Cărui ochi sunt „ca para focului”, vede deja o mică pată care dă de bănuit: părăsirea dragostei dintâi. În rest totul părea bun: fapte, muncă, răbdare; dar să vedem ce devine acest mic început: o adevărată lepră la Pergam, unde pietrele casei sunt atinse unele de „învăţătura lui Balaam”, altele de cea a nicolaiţilor. Apoi răul dospeşte ca aluatul la Tiatira, la Sardes, până când, la Laodiceea, care marchează ultimul stadiu al Bisericii responsabile, Domnul este constrâns să anunţe: „Te voi vărsa din gura Mea” (Apocalipsa 3.16). „Casa cea mare” a creştinătăţii de nume va fi respinsă, demolată.

Capitolul 15 dezvăluie sursa întinării. Sub imaginea „scurgerii” ne este arătat tot ceea ce este capabilă detestabila noastră fire naturală să scoată la iveală în viaţa de zi cu zi, pentru a otrăvi în acelaşi timp şi anturajul nostru şi pe noi înşine. Există remediu pentru curăţirea noastră: preoţia exercitată în favoarea noastră de Domnul Isus (v. 15, 30).

4 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Nici chiar în Israel n-am găsit atâta credință.
O, femeie, mare este credința ta!

Matei 8.10; 15.28


Domnul Isus a avut de-a face adesea cu puțina credință a ucenicilor Săi, însă El a întâlnit de asemenea două persoane a căror credință mare a lăudat-o. Este interesant faptul că aceste două persoane nu făceau parte din Israel, ci dintre națiuni: un sutaș roman și o femeie siro-feniciană. Ce înseamnă credința mare în ochii lui Dumnezeu? Suntem tentați să credem că avem nevoie de o credință mare pentru a „muta munții”, dar lucrurile nu stau așa. Pentru aceasta avem nevoie doar de o credință cât un bob de muștar (Matei 17.19,20).

Sutașul roman I-a spus Domnului Isus că nu era necesar să vină acasă la el, pentru a-l vindeca pe robul său. Credința lui se baza pe faptul că avea o cunoaștere reală a Persoanei Domnului; știa că El era Mesia, Domnul și Dumnezeul său. Într-o perioadă și într-o țară unde acest adevăr era în mare parte respins, însemna să ai o credință mare pentru a distinge și a mărturisi adevărul cu privire la Persoana lui Hristos.

Când femeia canaanită a mers după Domnul și L-a rugat să-i vindece fiica, Domnul i-a răspuns: „Nu este bine să iei pâinea copiilor și să o arunci la căței” (Matei 15.26). Nu este bine să iei binecuvântările copiilor (ale iudeilor) și să le arunci la câini (la națiuni). Răspunsul femeii a început așa: „Da, Doamne”. Ea a acceptat pe deplin verdictul Său, recunoscând că nu avea niciun drept la binecuvântările rezervate copiilor (iudeilor), însă a apelat la îndurarea Lui, spunând că până și cățeii mănâncă firimiturile căzute de la masa copiilor. Credința ei mare era întemeiată pe cunoașterea reală a poziției ei înaintea lui Dumnezeu și pe harul și pe îndurarea Domnului, la care a făcut apel. Aceste două trăsături formează o credință mare: o reală cunoaștere a măreției Domnului Isus și o profundă convingere cu privire la nevrednicia noastră; în felul acesta, credința nu se poate baza decât pe harul Său, har întotdeauna la dispoziția unei astfel de credințe.

M. Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Și Domnul S-a întors și a privit la Petru. Și Petru și-a adus aminte de cuvântul Domnului.

Luca 22.61


Privirea Domnului

Deoarece Petru a trecut cu vederea atenționările Învățătorului său și nu le-a acordat atenția cuvenită, a ajuns într-un păcat grav. Petru L-a tăgăduit pe Domnul său de trei ori în public. Însă, prin harul lui Dumnezeu, a fost reabilitat, dar nu dintr-o dată, ci pas cu pas. În istoria reabilitării lui Petru putem deosebi trei etape: 1. în casa marelui preot Caiafa; 2. în ziua învierii Domnului; 3. câtva timp mai târziu, la lacul Tiberiadei.

În curtea casei marelui preot, Petru s-a jurat că nu-L cunoaște. În acel moment, Domnul Isus S-a întors și l-a privit cum numai Mântuitorul poate privi pe cineva. Nu ne-a privit și pe noi, încât ne-am dat înapoi cu teamă? Nicio privire a vreunui om nu poate face o asemenea impresie asupra noastră.

Domnul l-a privit pe Petru, iar această privire a pătruns până în sufletul său. Petru și-a adus aminte de ceea ce îi spusese Domnul. Deodată s-a schimbat. Acest lucru s-a petrecut într-o clipă. Dispăruse orice urmă de teamă de oameni sau de încredere în sine însuși. Petru a ieșit în întunericul nopții ca un răufăcător și a plâns cu amar.

Nu este aceasta o scenă minunată? Fiul lui Dumnezeu și Petru au stat față în față. Domnul Isus, legat și părăsit de toți, l-a adus pe Petru la căință printr-o singură privire! Nu a rostit niciun cuvânt de dojană, nicio predică. Tot ceea ce a fost necesar pentru a-l îndrepta s-a petrecut când Isus l-a privit. Petru, plin de rușine, a părăsit acel loc, în timp ce pe obraji îi curgeau lacrimi de căință.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RELAȚII ȘI REFLECȚII – Fundația SEER

„Creșteți în harul și în cunoștința Domnului” (2 Petru 3:18)


 Iată două lucruri care ajută la determinarea creșterii personale:

1) Relațiile personale. Biblia spune: „Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiți?” (Amos 3:3). Persoanele în compania cărora îți petreci timpul te vor ridica, te vor ține pe loc sau te vor trage în jos. O femeie a mărturisit odată: „În ultimul an de școală, profesoara mea de engleză a luat eseul pe care l-am scris și l-a rupt în fața clasei. Am fost umilită și m-am simțit ca o toantă. S-a întâmplat cu ani în urmă, dar nu am uitat asta niciodată!” În câteva secunde, persoana nepotrivită a scăzut stima de sine a acestei femei pentru toată viața.

2) Părerile personale. Când o învățătoare de școală duminicală a întrebat-o pe o fetiță: „Cine te-a creat?” ea a răspuns: „Dumnezeu a creat o parte din mine.” Învățătoarea a întrebat: „Ce vrei să spui?” Fetița a explicat: „Dumnezeu m-a făcut mică – și eu am făcut să crească restul!” Dumnezeu ne face responsabili de creșterea noastră personală. Psalmistul a scris: „Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei, căci mă gândesc la învățăturile Tale.” (Psalmul 119:99). Verbul „gândesc” din acest verset se referă la „o gândire reflectivă.” Ca un foc mic, meditația îți ajută gândurile să fiarbă încet până când sunt gata. Majoritatea dintre noi preferă să treacă direct la fapte, în loc să gândească.

Apreciez remarca lui Socrate: „Viața neanalizată nu merită să fie trăită.”

Gândirea reflectivă nu este comodă dintr-o serie de motive. De exemplu, ni se pare greu să ne păstrăm concentrarea. Avem impresia că procesul este plictisitor și nu ne place să petrecem timp gândindu-ne la probleme spinoase. Dar dacă nu-ți găsești timp pentru reflecție și meditație, nu te vei maturiza şi nu vei crește „în harul și… cunoștința” de care ai nevoie pentru a avea biruință.

Mai simplu de atât nu se poate!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 14:14-31


„Şi va fi curat”, conchid v. 9 şi 20. Nici aici nu se pune problema care este părerea leprosului curăţit. Dumnezeu îl declară curat, sfânt, pe păcătosul născut din nou, pentru care Cuvântul Lui trebuie să fie suficient, chiar dacă el nu experimentează nici o emoţie, nici vreun sentiment deosebit. „Aţi fost spălaţi … sfinţiţi … îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus” (1 Cor. 6.11).

Odată cu păsările, imagini ale lucrării lui Dumnezeu pentru noi, se mai cereau încă două lucruri, prefigurând lucrarea Lui în noi: apa, puterea curăţitoare a Cuvântului, şi briciul. Leprosul trebuia să-şi radă părul, barba, sprâncenele. Toate spun că puterea firească a omului trebuie lepădată. Numim ELIBERARE această lucrare a Duhului care ne conduce la a judeca ceea ce produce firea noastră veche.

Sângele jertfei era uns pe urechea, pe mâna şi pe piciorul leprosului curăţit, întocmai cum se procedase cu preotul în ziua închinării lui în slujbă (Exod 29.20) şi la fel cu untdelemnul. În plus, leprosul era uns cu untdelemn (v. 18). Detaliu uimitor: numai acesta în Israel, împreună cu preoţii şi cu împăraţii, primea ungerea sfântă, care corespunde lucrării Duhului Sfânt în inima celui răscumpărat! (1 Ioan 2.20). Din păcătoşi mizerabili, spălaţi în sângele Său, Hristos a făcut „o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeul şi Tatăl Său” (Apocalipsa 1.6).

3 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Și Moise a luat cortul și l-a întins afară din tabără, departe de tabără, și l-a numit cortul întâlnirii. Și a fost așa: oricine căuta pe Domnul ieșea la cortul întâlnirii, care era afară din tabără.

Exod 33.7


Separarea de rău este întotdeauna principiul lui Dumnezeu de a acționa. Dacă suntem pe terenul lui Dumnezeu, separarea trebuie efectuată dând răul afară. Dacă nu suntem pe terenul lui Dumnezeu, separarea trebuie efectuată prin părăsirea răului. Păcatul lui Acan a adus blestemul asupra poporului, iar Domnul a spus: „Eu nu voi mai fi cu voi dacă nu nimiciți lucrurile blestemate din mijlocul vostru” (Iosua 7.12). Acesta este primul fel de separare. Israel se afla pe terenul lui Dumnezeu și adevăratul principiu nu era de a ieși din Israel, ci de a da răul afară din el.

Dar când Israel a păcătuit făcându-și vițelul de aur la poalele muntelui Sinai, Domnul Și-a retras cu totul prezența și a refuzat să mai rămână cu strângerea laolaltă a poporului. Acum cazul era diferit, iar Moise, în loc de a rămâne în tabăra întinată ca să încerce să îndrepte lucrurile, „a luat cortul și l-a întins afară din tabără, departe de tabără„, unde a rămas până când Domnul, în urma mijlocirii lui, S-a întors din nou în mijlocul poporului. Acesta reprezintă cel de-al doilea fel de separare. Israel părăsise terenul lui Dumnezeu, iar de acum adevăratul principiu nu mai era de a rămâne înăuntru, cu nădejdea de a trata răul acolo, ci de a ieși afară. Însemna acest lucru neprihănire personală? Niciodată n-a fost Moise mai smerit, mai prosternat înaintea Domnului, ca în momentele în care a luat acest loc. A însemnat lipsă de dragoste? Niciodată nu s-a arătat mai mult ca atunci afecțiunea inimii lui față de Israel, în mijlocirea pe care a făcut-o. A însemnat egoism și abandonare a poporului? Niciodată nu le-a slujit ca atunci când s-a retras din mijlocul lor. Cum ar fi putut el să mijlocească pentru ei la Dumnezeu, câtă vreme, rămânând în mijlocul lor, era în realitate identificat cu ei?

Separându-se și curățindu-se de ei, plecând „departe de tabără” și de întinăciunea cu care ei fuseseră contaminați, el a putut să pledeze înaintea lui Dumnezeu pentru ei. Noi trebuie mai întâi să ne situăm de partea lui Dumnezeu împotriva răului, ca apoi să putem beneficia de putere pentru a mijloci înaintea Lui în favoarea celor care se află încă în locul nepotrivit.

T. B. Baines

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.

Psalmul 119.105


Ai mâncat vreodată mătrăgună?

Otrava mătrăgunei este foarte periculoasă. „Dar trebuie să o fi mâncat, ca să știi cum acționează otrava.”

Dacă cineva ar spune așa ceva, te-ai îndoi de gândirea lui. Dar nu facem și noi deseori așa? Coborâm tot mai mult în lumea mass-mediei, unde au fost date peste cap principiile dumnezeiești despre căsătorie și familie. Citim romane în care sunt descrise practici oculte, unde minciuna și intrigile sunt la ordinea zilei. Vrem să „mâncăm” mai întâi aceste lucruri rele, pentru a ne convinge că ele sunt într-adevăr rele și că ne fac rău.

Biblia spune că trebuie să ne „astupăm urechile” și să ne „legăm ochii”, pentru a nu auzi și a nu vedea răul (Isaia 33.15). De aceea, iată un sfat bun: Nu mânca mătrăgună!

De asemenea, nu o aduce în casă! Evită tot ce nu este în concordanță cu gândurile lui Dumnezeu! Prin citirea Bibliei, Dumnezeu vrea să ne păzească de aceste influențe păcătoase și de aceste căi rele. Cuvântul lui Dumnezeu este curat și adevărat, este viu și veșnic. El îți arată Calea spre adevărata fericire și spre adevărata pace.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ARATĂ-L PE DUMNEZEU OAMENILOR! – Fundația SEER

„Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei” (Matei 6:1)


Domnul Isus a pronunțat cea mai dură condamnare împotriva celor ce făceau fapte bune „ca să fie văzuți…” El a întors reflectorul și a demascat orice fel și formă de neprihănire de tip fariseic. Isus îi numea pe acești oameni „fățarnici” (sau ipocriți, după originalul grecesc pentru „actor”) În secolul întâi, actorii purtau măști. Deci, fățarnicul este cel care poartă o mască, un chip fals, care joacă un rol pentru a fi aplaudat de ceilalți. Domnul Isus nu a spus: „Nu faceți fapte bune.” Nici: „Nu faceți fapte bune ca să fiți văzuți.”

Noi trebuie să facem fapte bune și unele dintre ele trebuie să fie văzute ca să aibă impact. Așa că trebuie să înțelegem bine și corect: A face un lucru bun este bine! A face un bine ca să fii văzut, nu este un lucru bun! De fapt, a face un lucru bun pentru a fi văzut este o faptă gravă. Și iată de ce: ipocrizia îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu. Când căutătorii de Dumnezeu văd închinători care se dau în spectacol, ca niște actori sau cântăreți profesioniști, cântând pentru mulțime dar neținând cont de Dumnezeu, asta este fățărnicie. Când predicatorul vorbește ca să facă impresie, iar cei ce frecventează biserica se îmbracă pentru a fi admirați și fac mare tam-tam pe seama darurilor și dărniciei lor, asta este ipocrizie. Când oamenii intră în biserică pentru a-L vedea pe Dumnezeu, și cu toate acestea nu-L pot vedea pe Dumnezeu din cauza bisericii, să nu crezi o clipă măcar că Dumnezeu nu va reacționa.

Domnul Isus a spus foarte clar: „Luați seama să nu vă îndepliniți neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altminteri, nu veți avea răsplată de la Tatăl vostru care este în ceruri.” (Matei 6:1). Amintește-ți că și azi trebuie să-L arăți pe Dumnezeu oamenilor!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 14:1-13


A sosit ziua curăţirii leprosului. Este dus înaintea preotului. Să observăm misiunea modestă, dar de neînlocuit, a prietenului care îl aduce pe bolnav la cel care trebuie să îl declare curat. Este un lucru preţios să fii folosit de Dumnezeu pentru a-i aduce pe păcătoşi la Domnul Isus. Este o slujbă pe care chiar şi un tânăr creştin o poate împlini (Ioan 1.42, 46). Dar dacă preotul stătea în cort sau în tabără, leprosul care fusese scos afară nu ar fi putut să-l vadă (v. 3). Pentru a-l întâlni pe păcătos, Isus a părăsit gloria. Noi n-am fi putut face nici un pas spre El, însă a străbătut El toată calea pentru a veni până la noi. Cum ar fi putut fiul risipitor să intre în zdrenţe în casa tatălui său? Tatăl i-a ieşit în întâmpinare şi l-a îmbrăcat în haina cea mai bună, pe când el era încă departe.

În ce priveşte detaliile lucrării de curăţire, cele două păsări luate împreună spun despre remediul divin pentru păcatul oricărui om: moartea Domnului, prima pasăre era ucisă; învierea Lui, a doua pasăre, lăsată liberă, îşi va lua zborul marcată de sângele pe care-l va purta spre cer pentru a-l prezenta simbolic înaintea unui Dumnezeu satisfăcut.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: