Mana Zilnica

Mana Zilnica

18 Ianuarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

A purtat El Însuși păcatele noastre în trupul Său pe lemn.

1 Petru 2.24


Toate păcatele noastre au fost iertate (2)

 

Ce har minunat! Când Domnul Isus a murit pe cruce, El a purtat păcatele mele și le-a purtat nu ca pe o mare mulțime de păcate, ci a purtat pedeapsa pentru fiecare în parte; El a simțit fiecare păcat în parte. Când spune, în Psalmul 40: „M-au ajuns pedepsele pentru nelegiuirile mele … Sunt mai numeroase decât perii capului meu”, acolo nu a fost o masă mare de păcate adunate la un loc. El le-a văzut pe fiecare în parte; pentru că El este Dumnezeu atotștiutor, El putea face aceasta. El a mărturisit fiecare păcat înaintea lui Dumnezeu – toate miile de păcate pe care eu le-am făcut înainte să fiu credincios și pe care le-am făcut după ce m-am întors la Dumnezeu; căci Domnul Isus a purtat nu numai păcatele pe care le-am făcut înainte de întoarcerea mea la Dumnezeu, ci și pe cele pe care le-am făcut după aceea; ba mai mult, El a purtat și păcatele pe care eu, dacă Domnul nu vine chiar acum, le voi mai face, din nefericire. El a purtat judecata pentru ele și le-a mărturisit înaintea lui Dumnezeu, pe fiecare în parte, așa că, încă de atunci, El a făcut ispășire pentru mine. El a știut că Îl voi primi.

Astfel știu că, din momentul în care am venit la Dumnezeu, El a putut să fie îndurător față de mine și față de păcatele mele, căci cu aproape două mii de ani înainte, Domnul a purtat judecata pentru ele și le-a mărturisit pe toate înaintea lui Dumnezeu.

Nu este aceasta o realitate minunată? Dacă un păcătos vine acum la Dumnezeu și el a uitat multe dintre păcatele comise, Dumnezeu i le iartă totuși pe toate, căci Dumnezeu vede în conștiința lui că el este pregătit să le mărturisească pe toate, pentru că Domnul Isus le-a mărturisit deja, și astfel dreptatea lui Dumnezeu a fost satisfăcută.

H. L. Heijkoop


 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Avem la Tatăl un Mijlocitor: pe Isus Hristos Cel drept. El este ispășirea pentru păcatele noastre.

1 Ioan 2.1,2


Nyepi Day

Ziua Tăcerii – Nyepi Day este cea mai mare sărbătoare hindusă pentru locuitorii din insula Bali. Ea reprezintă prima zi a unui an nou, care trebuie să marcheze un nou început, în cea mai mare puritate. A doua zi, balinezii se vizitează unii pe alții și își cer reciproc iertare, pentru a începe noul an curați. Mulți își freacă în această zi trupurile cu nămol din pădurea de mangrove și apoi se scaldă în mare pentru a spăla nămolul, simbolizând tot ce este rău, tot ce este negativ, orice nenorocire. O distracție grozavă – cu un context serios!

 

Este oare suficient să cerem iertare altor oameni pentru a fi curați? Cum rămâne cu vina care s-a adunat împotriva lui Dumnezeu? „Nelegiuirile voastre au făcut o despărțire între voi și Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Fața Lui și-L împiedică să vă asculte! Căci mâinile vă sunt pătate de sânge și degetele de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni și limba voastră spune nedreptăți” (Isaia 59.2,3). Din aceste versete înțelegem că orice faptă rea se îndreaptă întâi împotriva Dumnezeului sfânt. Această vină o poate șterge numai Dumnezeu. Fiul Său, Isus Hristos, a plătit pentru vina noastră. El a murit, pentru ca noi să putem fi acceptați de Dumnezeu.

 

Nimeni nu poate șterge gândurile, vorbele și faptele noastre rele și nici nu le poate face să dispară. Dar, dacă le mărturisim înaintea lui Dumnezeu și ne căim sincer pentru că le-am săvârșit, El ne iartă. Cum de poate să facă aceasta? Pentru că este „credincios și drept”: credincios – El a spus și Își ține cuvântul dat; drept – Fiul Său Isus, Hristos este ispășirea pentru păcatele noastre.

Citirea Bibliei: Exod 10.24-11.10 · Luca 5.1-11


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂNĂTATEA LIMBII – Fundația S.E.E.R. România

„Din prisosul inimii vorbeşte gura.” (Matei 12:34)


Odată, când autoarea Mary Southerland a făcut febră foarte mare, doctorul a suspectat-o că are meningită virală. „De cât timp este limba ta acoperită cu acest strat alb?” a întrebat el. Mary a fost uimită. „De ce este important lucrul acesta?” Doctorul a continuat: „Sănătatea limbii este un indicator foarte puternic al sănătății întregului corp.”

Ei bine, același principiu se aplică și din punct de vedere spiritual. „Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui; dar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.” (Matei 12:34-35). Se naște o întrebare: problema este limba însăși? Nu! Este ceva mult mai serios. Problema se află în inima ta, în atitudinea ta, în perspectiva ta și în temperamentul tău.

Southerland a adaugat: „Limba este un termometru spiritual care reflectă starea inimii. Cuvintele sunt instrumente ale puterii care pot zidi și încuraja, sau distruge și crea confuzie… Toți am fost răniți și chiar înfrânți de cuvinte rostite la mânie sau de cuvinte care au ieșit dintr-o inimă rănită. Dacă vorbele mele sunt lăudăroase, inima mea este nesigură; dacă vorbele mele sunt murdare, inima mea este necurată; dacă vorbele mele sunt critice, inima mea este plină de mândrie și de ură.

Înțeleptul Solomon a spus: „Un cuvânt spus la vremea potrivită, este ca nişte mere din aur într-un coşuleţ de argint.” (Proverbele 25:11). Cuvântul potrivit, rostit la vremea potrivită și în felul potrivit, poate aduce ordine în mijlocul confuziei și lumină pe o cărare foarte întunecoasă. „Buzele celui neprihănit ştiu să vorbească lucruri plăcute…” (Proverbele 10:32). Dumnezeu ne oferă un „radar” spiritual ca să putem evalua o situație și să rostim cuvintele potrivite pentru acea împrejurare. Noi trebuie doar să verificăm „ecranul radarului” înainte de a vorbi.”

Așadar, astăzi nu uita că limba „clădește și dărâmă lumea!”


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 106:24-48


În Psalmul 105, verbele exprimau intervenţia suverană a lui Dumnezeu: „El a trimis (v. 17, 26, 28), a vorbit (v. 31, 34), a dat (v. 32), a lovit (v. 36), a scos (v. 37, 43)”. Aici, cum am văzut, gândurile şi faptele omului (şi ce fapte!) sunt cele puse în evidenţă: „n-au crezut, au murmurat, s-au amestecat cu naţiunile, au slujit idolilor lor, au vărsat sânge nevinovat, s-au întinat” (v. 2439). Ce istorie dezolantă a acestui popor care sa scufundat din ce în ce mai mult în rău şi care a făcut tot posibilul pentru a aprinde mânia Domnului (v. 40)! Neam fi aşteptat la respingerea sa definitivă. Ei bine, acest rechizitoriu care ne dă fiori se încheie cu victoria harului. Din nou Dumnezeu este Cel care acţionează: „El a privit la strâmtorarea lor când lea auzit strigătele, Şi-a amintit, I-a părut rău, a făcut să găsească milă” (v. 4446). La această îndurare cu totul divină va răspunde o laudă eternă (v. 48).

 

Păcatul din versetul 24 era un ţepuş care ţintea în mod deosebit inima lui Dumnezeu „Au dispreţuit ţara cea plăcută”. Creştini, noi suntem în drum spre o patrie nespus mai plăcută decât Canaanul pământesc: Cetatea cerească, Casa Tatălui. Este ea în ochii noştri plăcută, sau dispreţuită? Toată umblarea noastră va depinde de aceasta.

17 Ianuarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

A purtat El Însuși păcatele noastre în trupul Său pe lemn.

1 Petru 2.24


Toate păcatele noastre au fost iertate (1)

 

Când am venit la Dumnezeu și ne-am recunoscut păcatele, am mai știut noi toate păcatele pe care le făcusem? Credeți că nu ați făcut păcate la care să nu vă fi gândit niciodată? Să ne cercetăm încă o dată în lumina Cuvântului lui Dumnezeu! În 1 Ioan 3.4 ni se spune ce este păcatul. Păcatul este fărădelege și fărădelegea este păcat. Aceasta înseamnă că fiecare cuvânt pe care omul îl rostește fără ca Domnul să i-l fi poruncit este păcat. Orice faptă pe care o săvârșește un om și care nu poartă pecetea autorității lui Dumnezeu este păcat. Și orice gând pe care îl are un om, pe care nu i l-a poruncit Dumnezeu, este păcat. Aceasta este fărădelege: a trece cu vederea autoritatea pe care Dumnezeu o are asupra noastră.

 

Un om neîntors la Dumnezeu, unul care a refuzat să fie ascultător și să creadă, a făcut el vreodată vreo faptă din ascultare față de Dumnezeu și nu din propria voie? A vorbit el vreodată vreun cuvânt, dacă a vorbit, pentru că Dumnezeu i l-a spus și a avut el vreodată gânduri, pentru că i-a spus Dumnezeu că trebuie să le aibă? Cuvântul lui Dumnezeu ne dă răspunsul: „Nu!”. El spune: „Căci nu este niciunul care să caute pe Dumnezeu”; și: „Toate întocmirile gândurilor inimii sale sunt în fiecare zi îndreptate numai spre rău”. Atunci câte păcate am făcut oare în viața mea, înainte să mă fi întors la Dumnezeu? Cât de multe cuvinte am rostit eu? Toate aceste cuvinte au fost păcate. Câte fapte am făcut eu? Toate aceste fapte au fost păcate. Știam eu toate faptele mele, cuvintele mele, gândurile mele? Și totuși, Cuvântul lui Dumnezeu spune ca un principiu: fără mărturisire nu este iertare.

 

Noi, care am venit la Dumnezeu ca să mărturisim că am fost păcătoși, nu ne cunoșteam toate păcatele. Însă, de îndată ce Dumnezeu vede în conștiința noastră intenția de a mărturisi totul înaintea Lui, ne socotește nouă lucrarea Domnului Isus. El știa că noi vom veni și „El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn”. Și nu numai atât, El le-a mărturisit pe toate înaintea lui Dumnezeu, așa că Dumnezeu poate acum să ierte, poate ierta toate păcatele mele, chiar dacă eu nu le pot mărturisi pe toate, pentru că nu le știu pe toate.

H. L. Heijkoop


 

SĂMÂNȚA BUNĂ

După cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume și prin păcat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, căci toți au păcătuit …

Romani 5.12


Maiestate, numai două cuvinte!

 

Se spune că Friedrich cel Mare (1712-1786) a fost oprit odată de un om sărman, care dorea să-i vorbească. „Nu am timp să vă ascult”, a spus împăratul fără să se oprească. „Maiestate, am să vă spun numai două cuvinte.” — „Bine”, a spus Friedrich, „două cuvinte și nimic mai mult!” — „Foame, frig!”, a strigat imediat omul sărac. „Pâine, cărbuni”, a răspuns tot așa de scurt împăratul și a ordonat să i se dea 100 de taleri.

 

Starea nenorocită în care se află omenirea poate fi rezumată tot în două cuvinte: păcat, moarte! Prin păcatul primului om, păcatul a intrat în lume. Păcatul este originea tuturor relelor de care suferă oamenii! Răul cel mai grav este însă moartea care a intrat în lume prin păcat, și ea atârnă amenințător deasupra fiecărei vieți.

 

Cum putem scăpa de această stare nenorocită în care ne găsim? Să venim, precum acest sărman care și-a recunoscut condiția mizerabilă, la Dumnezeu și să-I mărturisim, fără multe cuvinte, starea noastră lipsită de speranță. În contrast cu Friedrich cel Mare, care era în goană, Dumnezeul nostru are întotdeauna timp să ne asculte. Și El ne va răspunde după nevoile noastre. Răspunsul Lui de asemenea poate fi rezumat în două cuvinte: iertare, viață!

 

Biblia confirmă această dublă promisiune:

 

„Oricine crede în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, primește iertarea păcatelor și viață veșnică” (Fapte 10.43; Ioan 3.36).

Citirea Bibliei: Exod 10.12-23 · Luca 4.31-44

 


    

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

„O INIMĂ DE CARNE” – Fundația S.E.E.R. România

„Voi scoate din trupul vostru inima din piatră, şi vă voi da o inimă de carne”. (Ezechiel 36:26)


Dacă ai fost rănit, este foarte ușor să ridici ziduri în jurul tău. Dar ai grijă: o carapace protectoare se poate transforma într-o „inimă de piatră”, o inimă împotrivitoare, nereceptivă și impenetrabilă chiar și pentru Dumnezeu. O autoare creștină scria: „Singurul lucru mai dureros și cu implicații mai serioase decât o inimă frântă este o inimă înghețată. Apostolul Pavel ne avertizează să nu ne lăsăm inima să se împietrească: „Să nu mai trăiți… având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu, din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor…” (Efeseni 4:17-18). O inimă de carne nu este slabă sau naivă. Din contră, înțelepciunea, experiența și credința formează o inimă puternică, impregnată de compasiune și asezonată cu milă. O inimă împietrită nu este o inimă protejată, este doar o inimă încapsulată în răni – și lucrul acesta este evident pentru toată lumea, numai pentru tine nu. După un weekend care a însemnat un șir de încercări dureroase, mi-am sunat prietena plângând. „De ce nu se mai termină? Cât de puternică vrea Dumnezeu să fiu? Nu mai suport!” Iar ea, o femeie evlavioasă, mi-a spus: „Poate e invers. Poate ai fost suficient de puternică! Dumnezeu vrea să ai o inimă de carne și o inimă deschisă.” Nu mă gândisem la asta până atunci.

Ca răspuns la zdrobirea inimii, la trădare sau rușine, e ușor să dezvolți o inimă de piatră. Noi credem că ne va proteja de și mai multă durere. Problema cu piatra este că ea nu simte nimic – nici durere, dar nici dragoste. E o capcană care pare a fi autoconservare, dar de fapt este autodistrugere. Dumnezeu dorește să-ți dea o inimă de carne. Prin dragostea Lui te poți ridica dintr-o perioadă dureroasă de pierdere, cu o inimă supusă, fără asperități și gata să primească darurile pe care le-a pregătit El pentru tine!”


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 106:1-23


Lucrarea lui Dumnezeu era singura avută în vedere în Psalmul 105; acolo nu era pusă problema păcatelor lui Israel. Acum Psalmul 106 reia aceeaşi istorie, începând cu ieşirea din Egipt, subliniind însă responsabilitatea poporului (comp. de exemplu episodul cu prepeliţele din Psalmul 105.40 cu cel din Psalmul 106.14,15). Istoria noastră are şi ea un dublu aspect: pe de o parte, lucrarea perfectă a harului care ne mântuieşte şi care apoi se îngrijeşte să ne conducă în siguranţă până la capăt, în ciuda tuturor obstacolelor şi a dificultăţilor (Filipeni 1.6), iar pe de altă parte, mersul nostru, adesea încetinit de întoarceri şi paşi greşiţi. Avem atâta nevoie de Acela care, mai mult decât Moise, stă fără încetare „la spărtură”, mijlocind pentru ai Săi (v. 23; Romani 8.34).

 

„Nu uita niciuna din binefacerile Lui”, ne îndemna Psalmul 103.2. Într-adevăr, uitarea este poarta deschisă spre poftă, iar pofta conduce la răzvrătire (v. 7, 13, 14, 21). Într-o inimă nerecunoscătoare, Satan se află în condiţii favorabile pentru a sădi dorinţe vinovate. Celui care a încetat să preţuiască darurile lui Dumnezeu va şti să-i prezinte în chip atrăgător lucrurile lumii şi, prin acestea, să-şi ademenească puţin câte puţin victima pe calea revoltei deschise împotriva lui Dumnezeu. Domnul să ne ajute aşadar să fim în fiecare zi „atenţi la lucrările Sale minunate” (v. 7)!

16 Ianuarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și folositoare pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, ca omul lui Dumnezeu să fie împlinit, deplin pregătit pentru orice lucrare bună.

2 Timotei 3.16,17


Lucrarea lui Hristos este suficientă pentru conștiință, Persoana Sa binecuvântată este suficientă pentru inimă, iar Cuvântul Său prețios este suficient pentru calea credinței. Putem afirma cu toată încrederea că avem în Sfânta Scriptură tot ceea ce am avea vreodată nevoie, nu doar pentru împlinirea tuturor nevoilor de pe calea fiecăruia dintre noi, ci și pentru împlinirea nevoilor felurite ale Adunării lui Dumnezeu, în cele mai mici detalii ale existenței ei în această lume.

 

Suntem pe deplin conștienți că, făcând o astfel de afirmație, ne expunem disprețului și împotrivirii din partea multora. Vom fi atacați pe de-o parte de cei care susțin tradiția, iar pe de altă parte de cei care luptă pentru supremația rațiunii și a voinței omului. Toate aceste atacuri însă nu ne îngrijorează deloc. Socotim tradițiile oamenilor – fie ale Părinților Bisericii, fie ale oricăror alți credincioși sau cărturari – dacă sunt prezentate ca autoritate, ca fiind nimic altceva decât praful de pe o balanță. Cât privește rațiunea omului, ea poate fi pe drept comparată cu o pasăre oarbă, care zboară înspăimântată și se lovește de obiectele pe care nu le poate vedea.

 

Este cea mai mare bucurie pentru inima creștinului să se poată separa de tradițiile și învățăturile confuze ale oamenilor și să intre în sfera liniștită și luminoasă a Scripturii; iar când se confruntă cu raționamentele lipsite de rușine ale necredincioșilor, raționaliștilor și scepticilor, să-și plece întreaga ființă morală înaintea autorității și puterii Bibliei. El recunoaște cu prețuire în Cuvântul lui Dumnezeu singurul standard perfect pentru învățătură, pentru morală, pentru orice lucru.

C. H. Mackintosh


 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și voi, taților, nu provocați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în disciplina și în învățătura Domnului.

Efeseni 6.4


Să-i încurajăm pe copii

 

Renumitul psihiatru austriac Alfred Adler, doctor și psiholog, păstra încă vie în memorie amintirea unei experiențe pe care o trăise în copilărie. Ea ilustrează influența pe care o are încurajarea asupra comportamentului, precum și a capacității de învățare a copilului.

 

Adler nu avea rezultate bune la matematică și profesorul lui chiar le-a comunicat părinților că băiatul „nu le avea cu matematica”. I-a sfătuit să îl retragă de la școală și să-l dea să învețe meseria de cizmar și să nu aibă așteptări prea mari de la el. Deși părinții nu au îmbrățișat convingerea profesorului, totuși Adler și-a pierdut în aceea perioadă interesul pentru școală și a picat examenele. A decis apoi să îi arate profesorului său că poate mult mai mult, ajungând în scurt timp primul din clasă, fără să mai înregistreze alte eșecuri școlare.

 

Avem în acest exemplu un îndemn pentru părinți și pentru dascăli de a-i încuraja și ajuta pe copiii noștri să se ridice atunci când au căzut, să se simtă persoane cu potențial, care pot izbândi în viață. Încurajarea ajută mai mult decât compătimirea.

 

„Stai departe de oamenii care îți micșorează ambiția. Oamenii mici întotdeauna fac asta. Cei cu adevărat mari te fac să te simți că și tu poți deveni mare” (Mark Twain).

Citirea Bibliei: Exod 10.1-11 · Luca 4.14-30

 


    

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FILOSOFIA DOMNULUI ISUS CU PRIVIRE LA MUNCĂ (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis…” (Ioan 9:4).


La fel ca noi toți, și Domnul Isus a obosit uneori (vezi Ioan 4:6). Însă El nu a fost niciodată stresat de lucrarea Sa. El a fost călăuzit, dar niciodată mânat, condus. El a știut ce trebuie făcut, a știut cât timp durează și Și-a ales o echipă ca să împlinească lucrarea. Trei dintre ei – Petru, Iacov și Ioan – făceau parte din cercul Său de prieteni apropiați. Nu făcea favoritisme, dar recunoștea darurile celor cu care lucra, și slujirea de care avea nevoie din partea fiecăruia, pentru ca lucrarea să fie îndeplinită.

Un pas important în realizarea unui lucru măreț este să știi tipul de oameni de care ai nevoie. Cu alte cuvinte, trebuie să știi cine ar trebui să facă parte din echipa ta. Domnul Isus a petrecut trei ani și jumătate învățându-Și ucenicii – înainte de a le delega responsabilități. I-a fost teamă că vor face greșeli, că Îi vor lua din strălucire sau că Îl vor pune într-o lumină proastă? Nu, pentru că le-a zis clar: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl…” (Ioan 14:12).

Domnul Isus a fost un coechipier care realiza lucruri prin alții. Dar chiar dacă împarți sarcina în componente mai mici, faci un plan strategic și recrutezi oameni nemaipomeniți, tot mai ai nevoie de un factor important pentru a avea succes: munca în echipă! Munca în echipă este liantul care aduce oamenii laolaltă… și care îi ține laolaltă! Există peste un miliard de creștini în lume astăzi. Și totul a început acum 2000 de ani cu un singur Om – care a avut o viziune, care a recrutat și a pregătit o echipă pentru a duce acea viziune la îndeplinire.

Dacă ești înțelept, vei învăța din filosofia Sa cu privire la muncă!


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 105:23-45


Puterea Domnului se desfăşoară pe tot parcursul cărţii Exod. Găsim acolo întâi minunile Sale în judecată asupra egiptenilor (v. 2736), iar apoi minunile Sale în har în favoarea lui Israel (v. 3741). Urgiile cumplite care lovesc Egiptul nau avut numai scopul de al înspăimânta şi de al pedepsi pe Faraon. Domnul dorea în primul rând să Se descopere poporului Său prin semne şi prin minuni (v. 27; Exod 14.31).

 

„El a vorbit” şi lucrul a sosit (v. 31, 34). Ca în zilele creaţiei, Lui Ia fost suficient un cuvânt pentru a pune în mişcare nenumăraţi agenţi mărunţi ai mâniei Sale: muşte veninoase (tăuni), ţânţari, lăcuste, omizi (comp. cu Evrei 11.3). Şi câtă umilinţă pentru om să fie învins de insecte!

 

Israel părăseşte Egiptul după Paşti, schimbând mizeria în mari bogăţii (v. 37). A gemut sub asuprire; Dumnezeu îl face să iasă cu bucurie şi în cântec de triumf (v. 43). Cel care a muncit din greu acum va poseda „munca popoarelor” (v. 44; Deuteronom 6.10,11). Şi toată această lucrare răscumpărătoare a fost urmarea angajamentului pe care Dumnezeu Şi-l luase faţă de Avraam (v. 42; Geneza 15.13,14). Nimic nu-L poate împiedica pe Dumnezeul cel credincios săŞi împlinească „Cuvântul Lui cel sfânt” (v. 42; Luca 1.72,73).

15 Ianuarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru că întregii plinătăți a Dumnezeirii i-a plăcut să locuiască în El și, prin El, să împace toate față de ea, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui – prin El. Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași în gândire, prin lucrări rele, acum dar v-a împăcat în trupul cărnii Lui, prin moarte, ca să vă prezinte sfinți și fără pată și de neînvinuit înaintea Lui.

Coloseni 1.19-22


Vedem aici deci că a fost plăcerea întregii plinătăți a lui Dumnezeu ca, prin Hristos, să împace toate lucrurile cu Sine, lucrurile de pe pământ și lucrurile din cer.

 

Iar în Evrei 9.23 citim despre curățirea uneltelor cortului din Levitic 16, care este o imagine a curățirii universului, căci toate lucrurile au fost întinate prin păcat, însă vor fi readuse în armonie desăvârșită cu Dumnezeu, totul datorită sângelui Domnului Isus.

 

Ce realitate minunată! Nu numai că sângele ne-a curățit de păcatele noastre, nu numai că, pe baza acestui sânge, am fost împăcați și ni s-a dăruit un loc în prezența lui Dumnezeu și nu numai că, dacă ar veni, toți oamenii ar putea obține iertarea, ci, pe baza acestui sânge, cerul și pământul, tot ce a fost creat – în Coloseni 1.16, aceste lucruri sunt numite „ceea ce El a creat” – toate lucrurile acestea vor fi aduse înapoi la Dumnezeu.

 

În 2 Petru 3.13 citim: „Dar noi, potrivit promisiunii Sale, așteptăm ceruri noi și un pământ nou, în care locuiește dreptatea”. În ziua aceea, tot universul va fi curățit, nu prin sânge, ci prin judecată, deși toate vor avea loc datorită puterii sângelui Domnului Isus.

 

Aceasta include semnificația cuvintelor din Ioan 1.29: „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. Nu este vorba aici despre ceea ce Domnul Isus a făcut la cruce, ci despre toate rezultatele minunate ale acestei lucrări. El va curăți cerul și pământul și va scoate răul afară din lume, așa că întregul univers va fi iarăși în armonie cu Dumnezeu, iar pe noul pământ, Dumnezeu va putea locui cu oamenii, căci păcatul, tot răul, va fi atunci închis într-un loc, în iazul de foc, iar în afara acestui loc nu se va mai găsi niciun păcat.

H. L. Heijkoop


 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și, iată, s-a auzit un glas din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Mi-am găsit desfătarea”.

Matei 3.17


Isus Hristos este Cel întâi-născut

 

La botezul Domnului Isus, Dumnezeu Tatăl Și-a exprimat bucuria Sa nemărginită pe care o are pentru Fiul Său, scoțându-L în evidență înaintea tuturor:

 

Isus Hristos are întâietatea în prima creație, pentru că El este „Cel întâi-născut din întreaga creație” (Coloseni 1.15).

Isus Hristos are întâietatea printre cei morți, pentru că El este „Cel întâi-născut din morți” (Apocalipsa 1.5).

Isus Hristos are întâietatea în noua creație, pentru că El este „Cel întâi-născut dintre cei morți” (Coloseni 1.18).

Isus Hristos are întâietatea în familia lui Dumnezeu, pentru că El este „Cel întâi-născut între mulți frați” (Romani 8.29).

Isus Hristos va avea întâietatea în Împărăția de o mie de ani: „Și iarăși, când aduce în lume pe Cel întâi-născut, zice: «Toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine!»” (Evrei 1.6).

 

Nimeni nu este asemenea Lui, nimeni nu ajunge la înălțimea Lui! El este în orice privință Cel dintâi, Cel mai distins dintre toți. El este în orice privință demn de a fi admirat. De aceea să-L adorăm din inimi pe Răscumpărătorul nostru!

Citirea Bibliei: Exod 9.13-35 · Luca 4.1-13

 


 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FILOSOFIA DOMNULUI ISUS CU PRIVIRE LA MUNCĂ (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Mâncarea Mea este… să împlinesc lucrarea Lui.” (Ioan 4:34)


În loc să-L limităm pe Domnul Isus doar la ceea ce ține de biserică, duminica, haideți să-I studiem filosofia (atitudinea, valorile și convingerile) cu privire la felul în care trebuie să ducem lucrurile până la capăt. Principiile după care El a trăit sunt următoarele:

1) Cunoașterea misiunii. El a spus: „Mâncarea Mea este… să împlinesc lucrarea Lui.” Domnul Isus a înțeles că focalizarea pe scopul vieții maximizează competențele și oportunitățile. Deci, dacă ești o persoană talentată și plină de energie, și totuși nu vezi rezultate concrete, problema ta ar putea fi lipsa de concentrare. Când Neemia era preocupat de reconstruirea zidurilor Ierusalimului, dușmanii săi i-au spus: „Vino, şi să ne întâlnim…” (Neemia 6:2). Acesta a fost momentul în care el le-a trimis următorul mesaj: „Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor…” (Neemia 6:3).

2) Prioritizarea sarcinilor în ordinea importanței lor. Când nu faci ceea ce trebuie făcut în ordinea importanței, sarcinile încep să se aranjeze în funcție de urgența lor. Și când se întâmplă lucrul acesta, pierzi mari oportunități. Biblia ne spune că Domnul Isus „trebuia să treacă prin Samaria” (Ioan 4:4). Pentru ucenici, asta părea a fi o deviere, pentru că nu era cea mai scurtă rută spre locul în care doreau să ajungă. Dar în Samaria exista o femeie pe care Domnul Isus dorea s-o răscumpere; un vas prin care El a transmis Evanghelia unei întregi cetăți. Concluzie: Domnul Isus a știut clar care Îi erau prioritățile. Dar tu?!

3) Stabilirea unui calendar. Adică, stabilește termene limită și respectă-le. Domnul Isus știa că avea doar trei ani și jumătate pentru a-Și împlini lucrarea și a profitat de fiecare zi. Una dintre cele mai mari minciuni pe care ne-o servim conține două cuvinte: „mai târziu”! Pentru a reuși în viață, lasă ca filosofia Domnului Isus cu privire la muncă să devină planul tău principal de acțiune.


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 105:1-22


Versetele 1-15 din acest psalm fac parte (împreună cu Psalmul 96) din cel numit „întâiul”, înmânat de împăratul David lui Asaf după întoarcerea chivotului (1 Cronici 16.8-22). Privit de aproape, are o singură diferenţă, însă care cântăreşte mult. Versetul 15 din 1 Cronici 16 îndemna: „aduceţi-vă aminte” de legământul Său, în timp ce versetul 8 din psalmul nostru spune: „El Şi-a adus aminte” Chiar dacă poporul a falimentat şi a uitat legământul Dumnezeului său, El Şi-a adus aminte de promisiunile Sale către Avraam, Isaac şi Iacov (2 Timotei 2.13). Acestea erau tot ce posedau aceşti oameni ai credinţei. În ochii contemporanilor lor, ei nu contau câtuşi de puţin: „erau foarte puţini şi străini în ţară” (v. 12), aşa cum sunt astăzi creştinii. Dumnezeu însă veghea asupra lor, aşa cum veghează acum asupra noastră (v. 14, 15; de exemplu, Geneza 31.24).

 

Apoi El trimite „un om” care, simbolic, împlineşte planurile Sale: Iosif, imagine preţioasă a Domnului Isus. Rob întâi, întemniţat apoi, el a fost eliberat de „stăpânitorul popoarelor”, care l-a făcut domn şi cârmuitor peste toate avuţiile sale (v. 1721). Hristos, mort şi apoi înviat prin puterea lui Dumnezeu, va fi pus Domn al întregului pământ şi în El se vor împlini toate promisiunile lui Dumnezeu (Fapte 2.36).

14 Ianuarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu i-a zis lui Noe: „Sfârșitul oricărei făpturi a venit înaintea Mea, pentru că pământul este plin de violență din cauza lor; și, iată, îi voi nimici de pe pământ. Fă-ți o corabie din lemn de gofer”.

Geneza 6.13,14


Încă de la începutul istoriei sale, omul s-a făcut atât de vinovat, încât Dumnezeu n-a mai suportat starea omenirii și i-a spus lui Noe că avea să nimicească pământul printr-un potop. În vederea acestei judecăți, El i-a dat lui Noe instrucțiuni detaliate pentru construirea unei corăbii. Lucrarea de construire avea să dureze mult, deoarece corabia urma să fie una mare. În acest timp îndelungat, Noe a fost „un predicator al dreptății”, așa cum citim în 2 Petru 2.5. Ne putem imagina batjocurile pe care el le-a suferit din partea oamenilor necredincioși care trăiau în jurul lui. Nici cele mai apropiate rude ale sale, în afara familiei lui, nu l-au crezut, deși au avut suficient timp să se întoarcă la Domnul și să fie astfel primiți în corabie.

 

Avem aici cu siguranță o imagine a oamenilor din zilele noastre, care au auzit că Domnul Isus este singura corabie de salvare pentru omenire, însă care refuză să vină la El. Ei nu cred că vor fi judecați, deși conștiința le spune că nu se poate să disprețuiești îndelunga-răbdare și harul lui Dumnezeu, fără să nu primești pedeapsa pentru aceasta. Cum a fost în zilele lui Noe, așa este și astăzi. Hristos este singura cale de scăpare.

 

Toți cei care s-au născut pe pământ de la potop încoace s-au născut din Noe și din cei trei fii ai săi, însă cei mai mulți dintre ei n-au urmat credința lui Noe și a familiei sale, ci au continuat să meargă pe drumul care duce la judecată. Ce har este să primim darul lui Dumnezeu, care este „viața eternă în Hristos Isus, Domnul nostru” (Romani 6.23)!

 

L. M. Grant


 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Să ne curățim de orice întinăciune a cărnii și a duhului, ducând până la capăt sfințirea în frică de Dumnezeu.

2 Corinteni 7.1


Responsabil inclusiv de curățenie

 

Tocmai intram în birou, când l-am auzit pe șeful companiei telefonând. Cu o voce care nu suporta nicio obiecție, spunea: „Eu sunt aici responsabil de toate, inclusiv de curățenia biroului”.

 

Auzind aceste cuvinte, am tras o lecție din ele. Și eu sunt responsabil de „curățenie” în casa mea, deoarece prin contactele cu oamenii și prin mass-media intră mizerie pe care trebuie să o îndepărtez în mod regulat.

 

Există și un teren ascuns, care de asemenea poate fi contaminat: inima mea! „Căci din inimă ies gânduri rele, ucideri, fapte de adulter, desfrânări, furturi, mărturii mincinoase, hule. Iată lucrurile care îl întinează pe om” (Matei 15.19,20). Dacă nu condamn poftele păcatului în mine, voi fi murdărit. Atunci trebuie să mă curățesc de păcate printr-o autoverificare și prin mărturisire.

 

Față de cine sunt răspunzător? În primul rând, față de Dumnezeu, pentru că fiecare dintre noi trebuie să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu (Romani 14.12).

 

În al doilea rând, sunt răspunzător atât față de copiii mei, cât și față de semenii și creștinii din jurul meu. De aceea, pentru mine este valabil îndemnul:

 

„Fii un model pentru credincioși: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credință, în curăție” (1 Timotei 4.12).

Citirea Bibliei: Exod 9.1-12 · Luca 3.23-38

 


 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IMPORTANȚA SIGURANȚEI – Fundația S.E.E.R. România

„Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică…” (2 Timotei 1:7).


Temelia unui bun leadership este siguranța. Apostolul Pavel i-a spus lui Timotei: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.” Tu trebuie să știi cu certitudine că Dumnezeu te-a chemat, te-a echipat și ți-a garantat biruința în Numele Lui. Și trebuie să ai în minte lucrul acesta atunci când oamenilor nu le mai place de tine, când fondurile scad, când morala se scufundă și când ceilalți te resping. Dacă te simți nesigur, în cele din urmă teama te va face să-ți sabotezi propriul leadership. Liderii încrezători văd ceea ce este, dar își păstrează viziunea a ceea ce poate fi. Rareori se mulțumesc să lase lucrurile așa cum sunt.

Status quo înseamnă o stare sau o situație care se menține. Președintele Ronald Reagan a spus cândva, mai în glumă mai în serios: „Status quo este termenul latinesc pentru „mizeria în care ne aflăm!” Prin definiție, „a conduce” înseamnă a fi în față, a desțeleni un nou teritoriu, a cuceri noi lumi, a te îndepărta de status quo. Nemulțumirea față de status quo nu înseamnă să ai o atitudine nepotrivită sau să te văicărești; ea are de-a face cu dorința de a schimba lucrurile, de a-ți asuma riscuri. Cineva care nu riscă schimbarea este o persoană care nu va crește.

Un lider căruia îi place status quo-ul este un lider care în scurt timp se va transforma într-un ucenic.

Raymond Smith de la Bell Atlantic Corporation a făcut odată următoarea remarcă: „Administratorii sunt ușor de găsit și ieftin de păstrat. Liderii care își asumă riscuri sunt în schimb foarte puțini. Iar cei care au o viziune sunt aur curat.”

Mulți se simt mai confortabil să se confrunte cu vechile probleme, decât să facă tot ce pot să găsească soluții noi; riscul li se pare periculos. Secretul constă în a avea o atitudine de învingător, care vine din siguranța de a ști cine ești și ce ai fost chemat să faci. Gândește-te la asta astăzi!


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 104:19-35


Noi suntem înclinaţi să acordăm mare importanţă muncii omului (v. 23), însă cât de neînsemnată este ea pe lângă lucrările lui Dumnezeu, mărturii fără număr ale înţelepciunii Sale (v. 24)! Şi de El întâi, nu de munca omului, depinde orice creatură pentru a trăi (v. 27, 28; Matei 7.11). Să nu atribuim câştigul nostru eforturilor depuse de noi, ci harului Său! Da, „pământul este plin de bogăţiile Lui“ (v. 24); să ştim să le remarcăm şi să ne oprim atenţia asupra lor!

Totuşi, omul poate admira creaţia şi se poate bucura de ea fără a-L cunoaşte pe Cel care a făcut-o. Câţi artişti şi filosofi n-au confundat Adevărul cu natura pe care păcatul şi-a lăsat pretutindeni amprenta sa murdară! A contempla natura nu-l instruieşte pe păcătos cu privire la ce este Dumnezeu în sfinţenie, în dreptate şi în har, după cum, pentru a-l cunoaşte de aproape pe un arhitect, nu este de ajuns să-i vizitezi imobilele construite (şi câţi locatari fără jenă poate le-au devastat!); trebuie să-l fi vizitat pe el, să fi fost informat cu privire la caracterul său, la familia sa, la obiceiurile sale.

Să nu uităm însă că nu noi Îl descoperim pe Dumnezeu, ci că El Însuşi este Cel care Se revelează: Nu simţurilor noastre, pentru că El este Duh (Ioan 4.24), ci sufletului nostru! Nu numai în natură, ci în Cuvântul Său (Psalmul 19)!

13 Ianuarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Ioan a mărturisit, spunând: „Am văzut Duhul coborând din cer ca un porumbel și a rămas peste El. Și eu nu-L știam; dar Cel care m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a spus: «Cel peste care vei vedea Duhul coborând și rămânând peste El, Acesta este Cel care botează cu Duh Sfânt». Și eu am văzut și am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu”.

Ioan 1.32-34


Deși există o mărturie mult mai mare cu privire la măreția și la gloria Domnului Isus Hristos, totuși mărturia lui Ioan Botezătorul este una specială și ea trebuie luată în considerare într-un mod cu totul aparte de toți cei care o aud. Înainte de nașterea sa, Ioan fusese ales de Dumnezeu pentru a fi înainte-mergătorul Domnului Isus, cel care avea să-L prezinte înaintea fiilor lui Israel. Mama lui Ioan, Elisabeta, era înrudită cu Maria, mama Domnului Isus, însă Ioan spune despre Domnul: „Eu nu-L știam”. Acest lucru ne arată că Ioan nu avea o înțelegere cu privire la gloria Domnului Isus ca Fiu al lui Dumnezeu și că era dependent în totalitate de revelația lui Dumnezeu cu privire la El. Tot așa, nu este posibil ca cineva să-L cunoască pe Fiul lui Dumnezeu în alt fel, decât printr-o revelație de la Dumnezeu.

 

Dumnezeu îi spusese lui Ioan că Cel asupra Căruia avea să coboare Duhul și să rămână era Cel care boteza cu Duhul Sfânt. Acest lucru a avut loc atunci când Ioan L-a botezat pe Domnul Isus și a auzit glasul Tatălui din cer spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” (Matei 3.17). Putea oare exista vreo îndoială în mintea lui Ioan că Domnul Isus ar fi El Însuși Dumnezeul cerului și al pământului? Cu siguranță că nu!

 

Din nefericire, mărturia lui Ioan a fost respinsă. Dar chiar Domnul Însuși a fost respins în același fel, deși venise în har și în dragoste desăvârșită. Totuși, mesajul harului Său a continuat să fie proclamat după răstignirea și învierea Sa. Minunată dragoste, într-adevăr!

 

L. M. Grant


 

SĂMÂNȚA BUNĂ

El [Isus Hristos] le-a zis: „De ce vă este frică, puțin credincioșilor?”. Apoi S-a sculat, a certat vânturile și marea și s-a făcut o liniște mare.

Matei 8.26


Costa Concordia

 

La aproape 100 de ani de la cea mai cunoscută tragedie maritimă, scufundarea Titanicului, un alt accident de proporții avea să aibă loc pe 13 ianuarie 2012. În apropiere de insula italiană Giglio, cea mai puternică navă de croazieră, Costa Concordia, cu 4.229 de persoane la bord, s-a ciocnit de stânci. Căpitanul vasului s-a apropiat prea mult de țărm, iar nava s-a lovit de stâncile care i-au sfâșiat bordajul (învelișul exterior al scheletului ei), după care nava, inundată în mare parte, s-a înclinat la un unghi de 65 de grade. Majoritatea pasagerilor au fost evacuați, dar au existat și decese.

 

În următoarele săptămâni, căpitanul Concordiei a fost considerat cel mai antipatic om din Italia, nu doar pentru că a dus nava pe un drum greșit, ci și pentru că a părăsit vaporul avariat cu mult înainte de finalizarea evacuării, în loc să conducă operațiunea de salvare.

 

Viața omenească este uneori asemănată cu o călătorie cu vaporul. Pe marea vieții sunt deseori furtuni. Cine este „Căpitanul” vaporului nostru? Sau vrem să ne dirijăm singuri vaporul vieții? Urmăm rute dintre cele mai periculoase? Avem, într-adevăr, totul sub control?

 

Cine Îl ia pe Isus „Căpitan” al vieții sale, adică Îl primește ca Domn și Mântuitor, acela are pace și siguranță în orice situație de criză și se îndreaptă către un port minunat: slava cerească.

 

Chiar de amenință furtuna, nimeni nu va fi răpus.

Barca e pe mână bună, o conduce chiar Isus. —E. D. Monod

Citirea Bibliei: Exod 8.20-32 · Luca 3.15-22


 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

FII CURAJOS! (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi.” (Ioan 8:32)


Domnul Isus le-a promis discipolilor săi: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va elibera!” Dar îți trebuie curaj pentru a te confrunta cu o realitate dureroasă.

E mai ușor să fugi dintr-o căsnicie frământată decât să rămâi și să te lupți pentru a ajunge la un stadiu mai bun.

E mai ușor să te lași pradă disperării și autocompătimirii decât să te reîntorci în școală și să te pregătești pentru o nouă carieră.

E nevoie de curaj ca să-ți susții convingerile când ești asaltat. Cineva a spus: „Dacă nu te lupți pentru nimic, vei crede orice.” Adevărul este că atunci când încerci să susții ceva sau să faci ceva nou, cineva te va lua în vizor.

Cuvântul „curaj” derivă din cuvântul franțuzesc coeur, care înseamnă „inimă”; de unde vine și expresia sinonimă pentru curaj – „a nu-ți pierde inima.”

E ușor să fii curajos când te simți puternic, dar e mult mai greu când te simți slab și neputincios. Cu toate acestea, atunci ai cea mai mare nevoie de curaj. Generalul Omar Bradley a făcut următoarea remarcă: „Curajul este capacitatea de a acționa în mod corespunzător chiar și atunci când ești speriat de moarte.” Și curajul la care se referă generalul nu este o bravadă lipsită de conținut. El nu are nimic de-a face cu mentalitatea „prefă-te, până reușești” sau cu proverbul „șoarecele curajos își face culcuș în urechea pisicii.”

Curajul înseamnă să spui: „Dacă Dumnezeu a promis, eu cred!” și să mergi înainte în ciuda obstacolelor. Dacă ai nevoie astăzi de o infuzie de curaj, meditează la aceste versete: 1) „Voi dar, întăriţi-vă, şi nu lăsaţi să vă slăbească mâinile, căci faptele voastre vor avea o răsplată.” (2 Cronici 15:7); 2) „Întăriţi mâinile slăbănogite, şi întăriţi genunchii care se clatină. Spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru… va veni… şi vă va mântui.” (Isaia 35:3-4).

Așadar, întărește-te bazându-te pe Domnul și pe Cuvântul Lui!


 

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 104:1-18


Psalmii 104-106 rezumă cele dintâi cărţi ale Bibliei: Psalmul 104 celebrează creaţia, în timp ce Psalmii 105 şi 106 readuc în atenţie istoria patriarhilor şi a poporului Israel.

 

Creaţia descrisă de Creator: ce subiect şi totodată ce Scriitor pentru al expune!

 

Regăsim aici lucrarea de şase zile din Geneza 1. În ziua întâi: lumina (v. 2); în a doua: întinderea cerurilor despărţită de ape (v. 2, 3); în a treia: întemeierea pământului, împreună cu strângerea la un loc a maselor lichide şi cu apariţia regnului vegetal (v. 59, 14); în a patra: aşezarea marilor luminători (v. 19, 22); în a cincea: forfota de animale din ape şi din văzduh (v. 25, 26, 12, 17); în a şasea, în sfârşit, crearea vieţuitoarelor de pe pământ (v. 11, 21), încununată de cea a omului. Remarcăm însă cum, alături de puterea şi de înţelepciunea lui Dumnezeu, accentul este pus aici din nou pe bunătatea Lui. Totul a fost conceput şi executat spre bucuria şi binele făpturii Sale (v. 11). Comparând versetul 5 cu Psalmul 102.25, Îl putem recunoaşte şi adora pe Fiul în acest Dumnezeu „foarte mare” (v. 1; Psalmul 145.3: a Cărui măreţie „este nepătrunsă”), Autor a toate lucrurile. El era una cu Tatăl în toate planurile Sale şi în toată dragostea Sa.

11 Ianuarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare și să găsim har, pentru ajutor la timpul potrivit.

Evrei 4.16


Există un tron al harului, fiindcă Marele nostru Preot șade pe el! Prin urmare, acolo putem găsi îndurare și har pentru vreme de nevoie; însă trebuie să venim înaintea acestui tron pentru a le găsi. Care israelit din vechime ar fi îndrăznit să se apropie de tronul Dumnezeului Atotputernic? Când Ezechiel a avut acea viziune pe care ne-o relatează în capitolul întâi – „deasupra întinderii care era peste capetele lor era asemănarea unui tron, ca înfățișarea unei pietre de safir; și deasupra asemănării tronului era o asemănare, ca înfățișarea unui om, pe el, deasupra” (Ezechiel 1.26) – el n-a avut nicio îndrăzneală, ci a căzut cu fața la pământ. Fiul lui Dumnezeu șade pe tron, însă este Fiul lui Dumnezeu având o natură umană adevărată și plină de compasiune. Dacă înțelegem acest lucru, orice spaimă se risipește și ne putem apropia cu îndrăzneală.

Întreaga perioadă a vieții noastre de pe pământ este „vremea de nevoie”, iar dacă ne apropiem cu îndrăzneală, obținem toată îndurarea și tot harul de care avem nevoie. Trebuie doar să ne apropiem în rugăciune. Iar aceste lucruri ne sunt garantate de caracterul Celui înaintea căruia venim: de măreția Lui și de harul Lui.

Cât de rar găsim aceste două lucruri împreună într-un om! Vedem, de exemplu, pe câte un om foarte important, care are puterea necesară pentru a-i ajuta pe alții, însă care nu-și poate permite să adopte o atitudine de bunătate și să se facă accesibil celorlalți, ca nu cumva să fie copleșit de cereri. Ar putea face multe pentru cineva care s-ar apropia de el, însă apropierea de el este foarte dificilă. Vedem pe un altul, plin de bunătate, accesibil și plin de compasiune, însă, atunci când te apropii de el, nu poate face nimic pentru tine. Așa stau lucrurile în general printre oameni, însă nu așa este cu Domnul nostru. Puterea și harul sunt perfect combinate în El.

 

F. B. Hole


 

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Veniți acum să ne judecăm”, zice Domnul. „De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada.”

Isaia 1.18


Alb ca zăpada

 

Iarna, când șoselele sunt acoperite cu zăpadă, deseori se produc accidente grave în care sunt implicate animalele sălbatice care traversează în goană drumul. Contrastul dintre sângele animalului rănit și zăpada imaculată este în astfel de situații impresionant. Și tocmai acest contrast este folosit de Dumnezeu în textul de astăzi, pentru a ne prezenta în mod figurat cât de întunecate sunt păcatele noastre în ochii Săi și cât de curați devenim când suntem spălați: albi ca zăpada!

Desigur, aceasta nu se poate întâmpla împotriva voinței noastre. Dumnezeu nu forțează pe nimeni. El lasă ca fiecare să decidă de bunăvoie. Oricine înțelege că nu poate rezista înaintea lui Dumnezeu cu păcatele sale, să dea curs acestei invitații și să se lase curățat de El.

Când ne gândim la cerințele sfinte ale lui Dumnezeu, înțelegem că propriile noastre fapte, oricât ar fi de bune, nu pot face această curățare.

Ajutorul vine din exterior, în Persoana lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Isus a purtat păcatele tuturor oamenilor vinovați care își recunosc starea și acceptă lucrarea salvatoare. Isus Hristos a împlinit la crucea de la Golgota lucrarea de răscumpărare, care este suficientă atât pentru Dumnezeul cel sfânt, cât și pentru păcătosul conștient de vină. Dar fiecare om trebuie să o accepte personal.

Citirea Bibliei: Exod 7.14-25 · Luca 2.41-52

 


 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SPUNE NU PĂCATULUI! – Fundația S.E.E.R. România

„Nu sunteţi sub Lege, ci sub har.” (Romani 6:14)


Dacă vrei să cultivi flori, trebuie să declari război buruienilor; altfel, ele îți vor invada toată grădina. Cu alte cuvinte, trebuie să stârpești buruienile!

Există o paralelă spirituală aici, și anume: dacă n-o termini definitiv cu păcatul, el va prelua controlul vieții tale. Cartea „Mesajul” parafrazează cuvintele apostolului Pavel (din Romani 6:6-14), astfel: „Vechiul nostru mod de viață a fost pironit pe cruce cu Hristos, un sfârșit decisiv al acelei vieți mizerabile – și nu mai suntem captivi ai păcatului! Iată ce credem: dacă suntem incluși în moartea lui Hristos care a învins păcatul, suntem incluși și în învierea Sa, care ne mântuie viața. Noi știm că în momentul în care Hristos a înviat din morți, lucrul acesta ne-a transmis adevărul că moartea nu este sfârșitul. Moartea nu va mai avea niciodată ultimul cuvânt! Când Isus a murit, El a luat cu El păcatul, dar când a înviat El L-a coborât pe Dumnezeu la noi! Din acest moment, gândește-te în felul următor: păcatul vorbește o limbă moartă, care nu înseamnă nimic pentru tine; Dumnezeu vorbește limba ta maternă și tu te ții strâns de fiecare cuvânt. Ai murit față de păcat și ai înviat pentru Dumnezeu. Asta înseamnă că nu trebuie să-i dai păcatului niciun pic din felul în care îți trăiești viața. Nu-i da nici măcar minimum de atenție. Nu-i face nici măcar mici comisioane, dacă au vreo legătură cu vechiul mod de trai. Avântă-te cu toată inima și întotdeauna – pentru că nu uita, ai fost înviat din morți! – pe calea lui Dumnezeu și a voii Sale. Păcatul nu-ți poate spune cum să trăiești. La urma urmelor, tu nu mai trăiești sub acea tiranie, tu trăiești în libertatea lui Dumnezeu!”

Deci, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: spune „nu” păcatului!


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 102:16-28


Dumnezeu ia privit din ceruri pe încătuşaţii lui Satan, daţi morţii eterne. A auzit gemetele lor (v. 19, 20). A vrut să-i dezlege, pentru ca ei să-L poată lăuda. Şi L-a trimis, în acest scop, pe Fiul Său aici, pe pământ.

Om adevărat, Hristos L-a implorat pe Acela care putea să Îl scape de la moarte (v. 24; Evrei 5.7). În acelaşi verset 24 însă, o mângâiere de excepţie vine ca răspuns la „rugăciunea Celui Lipsit” (v. 17). Hristos Sa rugat ca Om, însă a primit răspuns ca Dumnezeu. Şi ne este permis şi nouă să auzim dialogul minunat care se angajează între Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul. Ce taină de nepătruns! Cine este deci Acest Întristat, acest Om solitar, copleşit de batjocuri şi măsurându-Şi slăbiciunea? Este Acela „ale Cărui origini sunt din vechime” (Mica 5.2), Acela care a întemeiat pământul şi care a desfăşurat cerurile! Jumătatea zilelor Sale? Dar anii Săi nu se vor sfârşi! Creaţia va îmbătrâni şi va trece; Creatorul însă rămâne pentru totdeauna. El este veşnic Acelaşi. Iar Epistola către Evrei, care citează aceste versete, adaugă faptul că Fiul în care străluceşte toată gloria lui Dumnezeu este şi Acela care a făcut, „prin Sine Însuşi, curăţirea de păcate” (Evrei 1.2,3,1012).

Ce valoare infinită a unei asemenea lucrări, împlinite de o asemenea Persoană!

10 Ianuarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Ioram s-a ridicat peste împărăția tatălui său și s-a întărit și a ucis cu sabia pe toți frații săi și chiar și dintre căpeteniile lui Israel.

2 Cronici 21.4


Lecții din viața lui Ioram (1) – Trebuie să ne zidim viața pe încrederea în Dumnezeu

 

Ce contrast puternic între Iosafat și Ioram, întâiul său născut! Citim despre Iosafat că s-a întărit în căile Domnului și că, în consecință, Domnul a întărit împărăția în mâinile sale (2 Cronici 17). Despre Ioram însă citim că „s-a ridicat peste împărăția tatălui său și s-a întărit”. El a dorit să obțină aceleași lucruri ca tatăl său, însă, în loc să apeleze la Dumnezeu pentru ele, a căutat să le dobândească prin propria putere. În loc să umble în căile lui David – să fugă de idolatrie, să-L caute pe Dumnezeul tatălui său și să umble potrivit poruncilor Lui – așa cum Iosafat făcuse, el a umblat în căile împăraților lui Israel și i-a omorât pe toți frații săi, probabil de teamă să nu-i ia tronul, și le-a omorât, de asemenea, pe toate căpeteniile considerate o amenințare pentru el. Dacă s-ar fi încrezut însă în Dumnezeu, Domnul Însuși i-ar fi întărit și asigurat tronul.

 

Aceasta este o lecție practică importantă pentru noi. Trebuie să ne zidim viața pe încrederea în Dumnezeu. „Încrede-te în Domnul cu toată inima ta și nu te sprijini pe priceperea ta!” (Proverbe 3.5). Ni se atrage atenția că „cine se încrede în propria inimă este un nebun”. Dar de asemenea suntem încurajați că „cine umblă cu înțelepciune va fi eliberat” (Proverbe 28.26). Ioram ar fi trebuit să știe aceste lucruri, fiindcă le văzuse la tatăl său; și ar fi trebuit să se încreadă în Dumnezeu, ca El să-i întărească împărăția, fără să devină ucigaș și idolatru. Domnul fusese pentru Iosafat și îi dăduse bogății și onoare din abundență, însă a fost împotriva lui Ioram și i-a luat totul, chiar și sănătatea.

 

Domnul Isus a spus: „Pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele și le face, îl voi asemăna cu un om chibzuit, care și-a zidit casa pe stâncă” (Matei 7.24). Să ascultăm întotdeauna de El, să împlinim cuvintele Lui și să ne zidim astfel viața pe stâncă!

 

A. Leclerc


 

SĂMÂNȚA BUNĂ

El este pacea noastră, care … a surpat zidul de la mijloc al despărțiturii … și i-a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit vrăjmășia.

Efeseni 2.14,16


Podul Brooklyn

 

Podul Brooklyn este unul dintre cele mai vechi poduri suspendate din SUA. El a fost construit între anii 1869 și 1883 și face legătura între Manhattan și cel mai populat cartier al New York-ului, Brooklyn, traversând East River. Având o lungime de 1.834 m, a fost cel mai lung pod suspendat din lume de la inaugurarea sa până în 1903, precum și cel dintâi pod suspendat pe cabluri din sârmă de oțel. În urmă cu aproximativ o jumătate de secol, a fost declarat monument național. Astăzi, podul Brooklyn este una dintre principalele atracțiile ale New York-ului și emblema metropolei americane.

 

Rămânem uimiți când aflăm despre asemenea lucrări grandioase care s-au putut face în urmă cu peste o sută de ani, cum este acest pod care leagă două cartiere între ele.

 

Însă „podul” de la pământ la cer, făcut prin jertfa de la Golgota, este cu mult mai măreț. Prin credința în jertfa Domnului Isus de la cruce, fiecare om de pe pământ poate să ajungă în legătură cu Dumnezeul care Se află în cer. Este nevoie doar de o inimă smerită, sinceră, care vine în rugăciune înaintea lui Dumnezeu și își mărturisește starea de vinovăție. Atunci se stabilește o legătură de neînvins între el și Dumnezeu, pentru veșnicie!

 

„Este un singur Dumnezeu și un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni: Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți” (1 Timotei 2.5,6).

Citirea Bibliei: Exod 7.1-13 · Luca 2.36-40

 


 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ALEGE PACEA! – Fundația S.E.E.R. România

„Roada Duhului, dimpotrivă, este… pacea…” (Galateni 5:22)


Panica și anxietatea sunt adesea primele noastre reacții în fața conflictului și a problemelor. În acele momente de început, pare imposibil să alegem pacea. Subconștientul ne șoptește: „Dacă îți pasă cu adevărat, n-ai cum să nu te îngrijorezi!” Dar iată ce spunea un consilier experimentat: „Nu intra în panică! Indiferent care este situația sau împrejurarea, oprește-te un moment, trage aer în piept și lasă pacea să-ți inunde trupul și mintea. Panica, nu problema, este dușmanul nostru!” Anxietatea nu face decât să „pună paie pe foc” și să agraveze problema.

Cea mai bună resursă pe care o avem la îndemână pentru rezolvarea unei probleme este întotdeauna pacea – pacea Domnului Isus! Teama și anxietatea blochează soluțiile; răspunsurile vin mai ușor și mai natural dintr-o inimă plină de pace. Și pacea lui Dumnezeu ne stă mereu la dispoziție – dacă alegem s-o folosim. Apostolul Pavel scrie: „Roada Duhului, dimpotrivă, este… pacea…” Deci, nu lăsa ca emoțiile negative s-o ia razna ori să-ți decidă reacțiile.

Domnul Isus a zis (Ioan 14:27): „Vă dau pacea Mea… Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” Asta înseamnă că ai două opțiuni: tu poți alege între pace și conflict lăuntric. Tot în acest verset Domnul Isus a mai spus: „Vă las pacea…” Așadar, din moment ce poți beneficia de ea, pune-ți voința la lucru. Când moare cineva, acea persoană își lasă cele mai prețioase lucruri persoanelor dragi. Dar doar pentru că Domnul Isus ne-a lăsat pacea Sa, asta nu înseamnă că ea operează automat în noi. În plus, când ne pierdem pacea, e mai greu să auzim vocea lui Dumnezeu. Când apostolul Pavel spune: „Pacea lui Hristos… să stăpânească în inimile voastre…” (Coloseni 3:15), cuvântul „a stăpâni” înseamnă „a guverna, a controla.”

Așadar, în loc să te lași pradă anxietății și panicii, alege întotdeauna pacea!


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 102:1-15


Titlul acestui psalm ne poartă privirile spre Cel Întristat în mod absolut: Isus în suferinţele Sale. „Este copleşit şi Îşi varsă plângerea”, însă o plângere care nu cuprinde nici nerăbdare, nici murmure; totul este acolo într-o supunere perfectă. O plângere vărsată înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea oamenilor! Cine Lar fi putut înţelege de altfel pe Domnul, chiar dintre ucenici?

 

Versetele 6 şi 7 exteriorizează totala Lui singurătate morală aici, pe pământ. Un om se simte cu atât mai singur, cu cât este mai deosebit faţă de ceilalţi. Şi Hristos a fost izolat, din pricina perfecţiunii Sale. Deci nu numai în ceasul crucii a probat El această singurătate, ci dea lungul întregii vieţi. Lacrimile Iau fost băutura, partea Lui zi de zi (v. 9). Şi na fost batjocorit numai în cele câteva împrejurări relatate de evanghelii. El a fost „toată ziua” Obiectul urii vrăjmaşilor Săi (v. 8). A cunoscut la cruce această furie a omului împotriva Lui şi, cu mult mai cumplit încă, mânia lui Dumnezeu atunci când El ne substituia pe noi pentru a o întâmpina (v. 10). Dar tocmai acest moment a devenit pentru Dumnezeu „timpul să Se îndure” (v. 13)  de Sionul lui Israel, dar de asemenea de toţi aceia care cred în El de acum.

9 Ianuarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Deci am fost înmormântați cu El prin botez, pentru moarte, pentru ca, după cum Hristos a fost înviat dintre morți prin gloria Tatălui, tot așa și noi să umblăm în înnoirea vieții. Pentru că, dacă ne-am făcut una cu El în asemănarea morții Lui, tot așa vom fi și în a învierii Lui.

Romani 6.4,5


Expresia „prin gloria Tatălui” are nevoie de câteva explicații. Cu siguranță nu înseamnă pur și simplu că Dumnezeu S-a preamărit pe Sine în învierea lui Hristos. Aici este vorba despre Tatăl care acționează față de Fiul. Tatăl era dator – o spun cu toată teama și respectul – gloriei Sale să-L învieze dintre morți pe Fiul, care Îl preamărise în toate, prin împlinirea lucrării Sale. Toate planurile Tatălui stăteau și stau în legătură cu această lucrare și tot ceea ce este în El și-a găsit efectiv împlinirea în glorificarea Fiului Său.

 

Trebuie să remarcăm că Epistola către Romani nu privește învierea credinciosului cu Hristos ca pe un lucru împlinit, ci arată doar consecințele corespunzătoare morții sale cu El: „Pentru că, dacă ne-am făcut una cu El în asemănarea morții Lui, tot așa vom fi și în a învierii Lui” (versetul 5). Aceasta se explică perfect prin faptul că, în această epistolă, Duhul Sfânt îi privește pe credincioși ca oameni trăind pe pământ și nu ca fiind așezați cu Hristos în locurile cerești, cum o face de exemplu în Efeseni. Doar prima parte a adevărului prețios despre unirea noastră cu Hristos în moarte și înviere este descoperită aici, cea de-a doua se subînțelege doar din prima. Dacă avem parte în moartea lui Hristos, atunci trebuie ca și viața care decurge din aceasta să fie a noastră. Vechiul nostru eu este mort, noul nostru eu este Hristos. De aceea, nu este doar o consecință logică pentru noi să umblăm în înnoirea vieții; ca îngropați cu Hristos în botez, se cuvine să nu mai trăim pentru noi, ci pentru Dumnezeu, „știind aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit cu El, pentru ca trupul păcatului – întreaga noastră stare de mai dinainte – să fie desființat, ca noi să nu mai fim robi ai păcatului” (versetul 6).

 

R. Brockhaus


 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Înțeleptul ascultă sfaturile.

Proverbe 12.15


Ia aminte!

 

Nu te vei teme de judecata altora, dacă te vei judeca pe tine însuți potrivit Cuvântului lui Dumnezeu.

Nu-ți pierde niciodată speranța! Niciun nor, oricât ar fi de negru, nu poate întuneca pe veci soarele dragostei divine.

Când vorbești, gândește-te și la cei care te ascultă. Ce seamănă omul prin vorbire, aceea va secera (Galateni 6.7).

Bunătatea nu se termină. Cu cât împarți mai mult din ea, cu atât mai multă se revarsă asupra ta (Eclesiastul 11.1).

Mai bine să greșești fiind prea bun, decât fiind prea aspru.

Trăim o singură dată. Așa că, dacă putem arăta bunătate față de cineva, dacă putem face un bine cuiva, trebuie să o facem acum.

O ceartă lungă dă pe față, de obicei, că niciunul nu are dreptate.

Nu uita! Cei din jur vor fi de acord cu felul tău de gândire atunci când vei gândi ca ei.

Ca să ai liniște, renunță la ceva.

Nu-ți începe ziua în grabă. Stai de vorbă cu Dumnezeu!

 

Citirea Bibliei: Exod 6.9-30 · Luca 2.21-35


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TRĂIEȘTE PRIN CREDINȚĂ! – Fundația S.E.E.R. România

„Cel neprihănit va trăi prin credinţă…” (Evrei 10:38)


A trăi prin credință este ceva ce înveți să faci prin practica zilnică.

Înainte să devii creștin, te încredeai în propriile tale abilități și în propriul tău intelect. Însă acele lucruri nu te-au dus prea departe, nu-i așa? Acum te încrezi în Dumnezeu în ceea ce privește înțelepciunea, călăuzirea, resursele și abilitatea de a împlini voia Sa pentru viața ta.

Biblia ne spune: „Prin credinţă, Noe… a făcut un chivot ca să-şi scape casa…” (Evrei 11:7). Gândește-te puțin: când Noe a construit arca, nu era nicio atenționare meteo de averse și furtuni, și nu era nici măcar o apă curgătoare prin preajmă. A trăi prin credință nu are întotdeauna legătură cu logica. Asta nu înseamnă neaparat că problemele tale vor dispărea deodată.

Uneori, credința schimbă circumstanțele; alteori îți modifică perspectiva.

Cum? Dându-ți tenacitatea să stai neclintit când nu primești cecul, sau când doctorul îți spune că boala este incurabilă, ori când soțul sau soția dorește să divorțeze, când copiii își fac de cap sau când compania pentru care lucrezi de zeci de ani se închide.

Credința îți dă tăria de a rezista, încrezător că Dumnezeu va rezolva lucrurile în locul tău. Apostolul Pavel ne spune: „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11:1). A trăi prin credință înseamnă: a asculta de Dumnezeu și a crede că El nu te va dezamăgi niciodată; înseamnă a merge pe urmele oamenilor obișnuiți care au făcut lucruri extraordinare pentru Dumnezeu; și a-ți folosi credința pentru că știi că este singura monedă pe care o recunoaște cerul.

Când Biblia spune: „Cel neprihănit va trăi prin credință”, nu se referă la izbucniri mărunte și sporadice ale credinței, ci la a face din credință stilul tău de viață. Așadar, trăiește prin credință!


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 100, 101


Psalmul 100 este un psalm de mulţumire, invitând „tot pământul” să-L celebreze pe Domnul şi săL slujească cu bucurie.

 

Cu cât mai mult aceste privilegii sunt ale noastre, de vreme ce noi Îl cunoaştem pe Dumnezeu ca pe un Tată bun şi pe Isus ca pe un Păstor plin de tandreţe (comp. cu sf. v. 3)! Este aceasta pentru noi o bucurie, săL slujim pe Domnul? Sau, din contră, ne purtăm ca şi cum El ar fi un aspru Stăpân al unui jug greu? (Matei 25.24). Domnul să ne facă să gustăm acum bucuria care însoţeşte întotdeauna o slujire în ascultare (Ioan 15.10,11), pentru a putea auzi mai târziu şi acest cuvânt deosebit de preţios: „Intră în bucuria Stăpânului tău” (Matei 25.21,23)!

 

Odată cu Psalmul 101 se deschide o nouă serie. Acest prim psalm al seriei este, întrun fel, conţinutul declaraţiei publice a Împăratului la instaurarea Împărăţiei. El expune bazele pe care va aşeza din nou guvernarea ţării: înţelepciune, integritate, dreptate, separare de rău. Ce contrast între aceste principii simple şi ferme şi codurile încâlcite şi complicate ale justiţiei omeneşti! Toţi supuşii împărăţiei vor fi fost preveniţi: perversitatea, defăimarea, mândria, frauda şi minciuna nu vor fi nicidecum tolerate. Ca unii chemaţi să împărăţim împreună cu Domnul, avem răspunderea de a ilustra încă de acum în umblarea noastră principiile Împărăţiei Sale.

8 Ianuarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus deci, știind toate cele care urmau să vină asupra Lui, a ieșit înainte și le-a spus: „Pe cine căutați?”. Ei I-au răspuns: „Pe Isus din Nazaret”. Isus le-a spus: „Eu sunt!”.

Ioan 18.4,5


Priviți-L în grădina Ghetsimani! Acolo El îngenunchează într-o profundă umilință, pe care nimeni în afara Lui nu o putea manifesta; însă, înaintea mulțimii conduse de cel care L-a trădat, El a manifestat o stăpânire de sine și o măreție care i-a făcut pe cei care au venit să-L prindă să se dea înapoi și să cadă la pământ. Atitudinea pe care El a manifestat-o înaintea lui Dumnezeu a fost prosternarea; iar atitudinea pe care a manifestat-o înaintea judecătorilor și a acuzatorilor a fost demnitatea de neclintit. Totul este perfect. Golirea de sine și stăpânirea de sine, prosternarea și demnitatea, toate sunt divine.

 

De asemenea, când contemplăm combinația armonioasă dintre natura Sa divină și cea umană, observăm aceeași perfecțiune. El le-a putut spune părinților Săi: „De ce M-ați căutat? Nu știați că trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu?” (Luca 2.49), însă în același timp a mers cu ei la Nazaret, fiind un model de supunere perfectă față de autoritatea părintească. Mai târziu, El i-a spus mamei Sale: „Ce am Eu a face cu tine, femeie?” (Ioan 2.4), însă, când a trecut prin agonia inexprimabilă de la cruce, El a încredințat-o cu tandrețe pe mama Sa ucenicului preaiubit. În primul caz din fiecare exemplu El S-a separat pe Sine, în duhul nazireatului perfect, pentru a împlini voia Tatălui Său, în timp ce, în ultimul caz din fiecare exemplu, El a dat expresie simțămintelor tandre ale inimii Sale omenești perfecte. Atât devotamentul nazireului, cât și afecțiunea omenească au fost manifestate perfect în viața Sa. Niciodată nu a permis uneia din aceste două trăsături să interfereze cu cealaltă. Fiecare a strălucit în mod perfect în propria sa sferă.

 

H. L. Heijkoop


 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe când era [Isus] la masă, în Betania, în casa lui Simon Leprosul, a venit o femeie care avea un vas de alabastru cu parfum de nard curat, foarte scump.

Marcu 14.3


„Ea a făcut ce a putut”

 

Tabloul acestei femei care L-a uns pe Domnul Isus cu parfumul prețios contrastează intens cu tabloul celorlalți oameni din jur.

 

Conducătorii poporului conspirau împotriva lui Hristos, căutând cum să-L omoare;

 

Iuda făcea o înțelegere cu marele preot pentru a-L trăda pentru treizeci de arginți;

 

Ucenicii calculau valoarea acelui parfum risipit, ajungând la considerabila sumă de trei sute de dinari.

 

Această femeie, dimpotrivă, umplută doar de Hristos, dorea să-I arate prețuirea ei în momentul când ura împotriva Lui se înăsprise peste măsură de mult. Pentru El ea era gata să dea totul. De aceea a spart sticluța și a turnat parfumul pe capul Său.

 

Ucenicii au considerat fapta acestei femei o risipă. De ce? Deoarece pentru ei Domnul nu era așa de prețios. Ce trist! Dar Domnul i-a luat apărarea și a spus: „Ea a făcut o faptă bună față de Mine”. Ce bucurie I-a făcut ea cu puțin timp înainte de răstignirea Lui! De aceea El a apreciat foarte mult fapta ei și a spus: „Ea a făcut ce a putut”.

 

Să imităm dăruirea acestei femei și să ne ocupăm locul nostru în prezența Domnului în fiecare duminică împreună cu alți credincioși! Acolo putem să-I arătăm prețuirea noastră admirându-L, onorându-L și adorându-L printr-o laudă comună. El Se bucură de aceasta!

 

Citirea Bibliei: Exod 5.15-6.8 · Luca 2.8-20

 


 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNJUGAȚI ALĂTURI DE HRISTOS – Fundația S.E.E.R. România

„Luaţi jugul Meu asupra voastră…” (Matei 11:29).


Domnul Isus S-a adresat celor care au renunțat la religie, celor care s-au epuizat încercând (și nereușind) să respecte o listă lungă de legi și porunci. Iată ce le-a spus El: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” (Matei 11:28-30).

Cuvântul „jug” pe care-l pomenește Isus indică un dispozitiv de lemn care se pune în jurul gâtului a doi boi, ca ei să poată trage plugul sau carul în aceeași direcție. În fiecare pereche de boi, unul conduce, iar celălalt îl urmeză. Putem învăța o lecție importantă de aici, și vă rog să n-o ratăm! Domnul Isus va prelua conducerea, însă noi trebuie să mergem alături de El ca să ne bucurăm de binecuvântările Sale peste viețile noastre. Jugul Său nu ne va strânge gâtul; nu va fi greu de suportat, nu ne va limita libertatea și nu ne va constrânge. De fapt, dacă vrem să fim cu adevărat liberi, trebuie să ne lăsăm înjugați alături de Domnul Isus, supunând voința noastră voii Lui.

Însă nu merge să acceptăm jugul lui Hristos o vreme, și apoi să începem să tragem în alte direcții, când lucrurile nu merg după cum am vrea noi! Când facem așa, povara devine mai grea și începem să obosim. Pacea și odihna vin când ne relaxăm în acest jug și când Îl lăsăm pe Hristos să conducă. Domnul Isus a zis: „veți găsi odihnă…”

Asta înseamnă că avem două opțiuni: să ne împotrivim Lui, sau să ne odihnim în El! Ce vei alege?


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 98, 99


Psalmul 98 începe în acelaşi fel cu Psalmul 96, iar Psalmul 99, în acelaşi fel cu Psalmul 97. „Cântaţi Domnului o cântare nouă” (Psalmul 98.1). Cântarea cea nouă este aceea careL are ca temă pe Hristos în noile manifestări ale gloriei Sale. În zorii Împărăţiei Sale, atunci când Dumnezeu Îşi va fi făcut cunoscut mântuirea şi Îşi va fi descoperit dreptatea (v. 2; Psalmul 97), acest imn va fi intonat în cer şi toate făpturile îi vor răspunde acolo în ecou (Apocalipsa 5.9-13). Cerul şi pământul vor fi la unison; o bucurie universală va răspunde în sfârşit bunătăţii şi credincioşiei lui Dumnezeu (v. 3).

 

„Domnul împărăţeşte”, repetă Psalmul 99 (după Psalmul 97). Odată exersată judecata Lui, gloria Sa îşi reia „între heruvimi” locul pe carel părăsise odinioară din cauza nelegiuirii poporului (Exod 25.22; Ezechiel 10). Sfinţenia Sa este proclamată în trei rânduri: Este sfânt; este sfânt; Domnul Dumnezeul nostru este sfânt (v. 3, 5, 9; comp. cu Isaia 6.2,3). Dar acest Dumnezeu „de trei ori sfânt” este de asemeni Cel care iartă (v. 8) şi ştim că El o poate face fără să Se nege pe Sine, în puterea lucrării de la cruce. Numai atunci mijlocirea lui Moise, a lui Aaron şi a lui Samuel îşi va primi deplin răspunsul, în această iertare care este deja partea noastră în har (Exod 32.11,32; Numeri 16.47; 1 Samuel 7.5; 12.23).

Navigare în articole

%d blogeri au apreciat: