Mana Zilnica

Mana Zilnica

27 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Bucurați-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută! … Bucurați-vă împreună cu mine, pentru că am găsit drahma pe care o pierdusem! … Să ne veselim; pentru că acest fiu al meu era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit.

Luca 15.6,9,23,24


În cele trei parabole din Luca 15 vedem lucrarea Trinității. În parabola oii pierdute vedem lucrarea Fiului; în cea a monedei pierdute avem lucrarea Duhului Sfânt; în parabola fiului risipitor vedem dragostea Tatălui, care Îl primește acasă pe cel rătăcit.

Cel care caută oaia pierdută este Mântuitorul, Fiul preaiubit al lui Dumnezeu. Minunata Sa călătorie a început din înălțimile strălucirii cerești și a sfârșit la crucea Golgotei. Păstorul a găsit oaia pierdută și a dus-o acasă, bucurându-Se de rodul suferințelor Sale. Prin măreața Sa putere, orice suflet mântuit va fi păzit până la sfârșit. Nimeni nu poate smulge din mâna Sa nici măcar pe cel mai slab mielușel al Lui. El îi va aduce pe toți cei ai Săi în siguranță în casa Tatălui.

Lucrarea atentă și perseverentă a Duhului Sfânt este prezentată în parabola bănuțului pierdut. Aici, o femeie este cea care acționează, sugerând astfel Adunarea lui Dumnezeu, care, prin intermediul celor care o compun, ca instrumente ale Duhului, caută să câștige sufletele celor pierduți. Spre deosebire de oaie, care s-a rătăcit pe munte, bănuțul de argint a fost pierdut în casă. Marea masă a creștinătății este asemănată cu o „casă mare” (2 Timotei 2.20), în care sunt vase de preț și de ocară. Sufletele pierdute se găsesc deopotrivă și în taverne și în locuri de închinare. Oaia pierdută este o imagine a celor dintâi, în timp ce bănuțul pierdut este o imagine a celor din urmă.

Apoi, în parabola fiului risipitor, vedem harul care îl primește în binecuvântare pe păcătosul care se pocăiește. Aceasta este partea Tatălui în minunatul plan de mântuire. Păscutul porcilor i-a oferit fiului risipitor timp de meditație, iar gândurile lui au fost îndreptate către casa tatălui și către belșugul de acolo. Inima Tatălui nostru își găsește bucuria eternă în ceea ce dragostea Lui a lucrat pentru noi în har.

W. W. Fereday

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Avram a locuit în țara Canaan, iar Lot a locuit în cetățile din câmpie și și-a întins corturile până la Sodoma.

Geneza 13.12



Ispita Sodomei

Se pare că Lot nu plănuise de la început să se așeze în Sodoma. Dar nu se întâmplă așa deseori și cu noi? La început nu intenționăm să ne prindem la un jug nepotrivit cu unii oameni, dar apoi facem câțiva pași în lumea lor și vedem după aceea că suntem legați cu ei. Probabil că această hotărâre cu urmări grave își avea rădăcinile în influența soției lui Lot. Mai târziu, în ciuda poruncii îngerilor, ea s-a uitat înapoi spre cetatea blestemată și a devenit un stâlp de sare. Ea își lăsase inima acolo. Nu a crezut că Dumnezeu va distruge cetatea. Necredința ei a atras după sine neascultarea; aproape salvată, ea a căzut sub judecata lui Dumnezeu.

Un bărbat căsătorit poate fi influențat pe tăcute de soția lui ori să slujească idolilor, începând cu bogățiile, ori invers, să se îndrepte, în credință, spre o moștenire după voia lui Dumnezeu. Și tot la fel se poate spune despre o femeie căsătorită.

Indiferent cum au stat lucrurile, Lot a purtat înaintea lui Dumnezeu răspunderea pentru alegerea sa. Tot așa este și cu fiecare persoană care se lasă prinsă în mreaja necredinței, fie chiar și sub presiunea celor ai săi. În acea câmpie a Iordanului a izbucnit dintr-odată războiul. Diavolul este mereu în acțiune, pentru a provoca, între oamenii pe care îi ține în robia sa groaznică, mândrie, invidie și ambiții rele. Lot a fost luat prizonier, „pentru că locuia în Sodoma”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

„TATA M-A PRINS!” – Fundația SEER

„Nimeni nu le va smulge din mâna Mea” (Ioan 10:28)

 Într-o după-amiază fierbinte, în Florida, un băiețel care înota în lacul din spatele casei nu a văzut aligatorul care îl urmărea. Tatăl său, care se ocupa cu grădinăritul, l-a văzut și i-a strigat fiului său să se întoarcă. Prea târziu! Când băiatul a ajuns la tatăl său, aligatorul l-a prins pe băiat. Într-o luptă incredibilă, tatăl a apucat brațele fiului său în timp ce aligatorul i-a înhățat picioarele. Aligatorul era hotărât, dar tatăl era prea înflăcărat ca să renunțe. Un fermier care trecea pe acolo cu mașina a auzit țipetele, a sărit din camion și a împușcat reptila. În mod surprinzător băiatul a supraviețuit și după câteva săptămâni de stat în spital, a fost intervievat de un ziarist. Băiatul i-a arătat reporterului teribilele cicatrici de pe picioare, iar apoi, cu mândrie vădită a adăugat: „Am cicatrici și pe brațe pentru că tata m-a prins și nu a vrut să-mi dea drumul!”

Domnul Isus a zis: „În veac nu vor pieri, şi nimeni nu le va smulge din mâna Mea.” Nu că dușmanul nu va încerca… El te va face să crezi că ești atât de departe de Dumnezeu, încât nu mai e cale de întoarcere spre casă. El va încerca să te atace prin descurajare și învinovățire. Te va ispiti să te îndepărtezi de Dumnezeu. Poate vei face chiar alegeri greșite, care îți vor cauza cicatrici spirituale și emoționale… dar când Îi aparții lui Dumnezeu, numai al Lui ești! Nimeni și nimic nu te poate îndepărta sau despărți de dragostea lui Dumnezeu (vezi Romani 8:38). Nicio consecință nu te poate fura din mâna Tatălui tău. „Tatăl tău te-a prins!”

Fie ca aceste cuvinte puternice, care inspiră siguranță, să-ți dea pacea, astăzi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 25:18-31


 „Îmi întorc rău pentru bine“, va putea spune David în Psalmul 35.12. Este tocmai ceea ce făcea Nabal. Saul făcuse deja aceasta, cum el însuşi a înţeles în capitolul precedent: „Tu eşti mai drept decât mine; pentru că tu miai întors bine, iar eu ţi-am întors
rău“ (24.17). De data aceasta însă, David nu întoarce un bine. Într-o izbucnire de mânie, căpetenia ofensată şi-a încins spada pentru răzbunare. Acum David nu se mai aseamănă Modelului perfect care, „fiind insultat, nu răspundea cu insultă; suferind, nu ameninţa, ci Se încredinţa pe Sine în mâinile Celui care judecă drept“ (1 Petru 2.23).

În casa lui Nabal, înţelepciunea şi prostia locuiau alături. Prostia s-a arătat prin gura necredinciosului Nabal (al cărui nume înseamnă nebun şi pe care l-am comparat deja cu nebunul din Luca 12). Acum înţelepciunea intervine la rândul ei prin credinţa Abigailei, o femeie înţeleaptă (v. 3). Cu daruri, ea vine să-l întâlnească pe cel pe care-l recunoaşte ca fiind unsul Domnului. Cade cu faţa la pământ, îşi mărturiseşte nevrednicia şi preamăreşte gloriile prezente şi viitoare pe care credinţa ei le discerne în împăratul după inima lui Dumnezeu. Vedem cum prostia şi necredinţa merg mână în mână, la fel cum adevărata înţelepciune este nedespărţită de credinţă.

26 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Profetul Isaia a venit la împăratul Ezechia și i-a zis: … „Ce au văzut în casa ta?”.

2 Împărați 20.14,15


Aceasta a fost o întrebare foarte personală, iar Isaia a putut să i-o adreseze împăratului doar fiindcă era un profet trimis de Dumnezeu. Bineînțeles, Dumnezeu cunoaște cu exactitate ceea ce este în casele noastre și ce se întâmplă acolo. El pune această întrebare nu pentru a Se informa, căci El cunoaște toate lucrurile, ci pentru a ne trezi conștiința.

În mod evident, Ezechia era mândru de ceea ce avea în casă, așa că le-a arătat vizitatorilor din Babilon tot ceea ce avea acolo. Apoi Domnul i-a spus că, într-o zi viitoare, toate acele lucruri aveau să fie duse în Babilon și că nimic n-avea să fie lăsat în urmă (versetul 17). Domnul Isus Însuși ne spune: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde molia și rugina strică și unde hoții sparg și fură; ci strângeți-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu strică, și unde hoții nu sparg, nici nu fură. Pentru că unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta” (Matei 6.19-21).

Ceea ce este în casele noastre reflectă adesea ceea ce este în inimile noastre. Un iubitor de artă va avea în casă picturi frumoase; un iubitor de muzică va avea instrumente muzicale; iar un iubitor al Cuvântului lui Dumnezeu va avea și el în casă o dovadă acestui lucru: o Biblie răscitită. Să ne aducem aminte de cuvintele din Deuteronom 6: „Aceste cuvinte, pe care ți le poruncesc astăzi, să fie în inima ta. Și să le întipărești în fiii tăi și să vorbești despre ele când șezi în casa ta și când mergi pe drum și când te culci și când te scoli. Și să le legi ca semn pe mâna ta și să-ți fie ca fruntare între ochii tăi. Și să le scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale” (versetele 6-9).

Iată o întrebare la care cu toții trebuie să dăm un răspuns: Ce văd oamenii în casa mea? Sau, și mai important: Ce vede Dumnezeu în casa mea? Arată casa mea ca o casă creștină? Ceea ce se întâmplă în ea aduce glorie lui Dumnezeu? Cu cât ne apropiem mai mult de Domnul Isus, cu atât ceilalți Îl vor vedea și Îl vor auzi mai bine în casa noastră.

A. M. Behnam

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat.

1 Ioan 1.7



„Noua religie”

La o stațiune misionară a venit odată o fată. Ea dorea să rămână acolo pentru a învăța „noua religie”. Fata era foarte murdară și neîngrijită. Soția misionarului i-a spus: „Dacă vrei să rămâi aici, trebuie mai întâi să te speli”. Fata a replicat speriată: „Nu m-am spălat niciodată în viața mea. Dacă aceasta este condiția, atunci plec”. Și a plecat. A doua zi dimineața a venit din nou, dar soția misionarului i-a amintit condiția. „Mai întâi trebuie să te speli!” Aceasta s-a repetat zi de zi. În a paisprezecea zi, soției misionarului i-a venit o idee. A așezat la intrare o oglindă mare. Când fata a venit, s-a auzit un țipăt, apoi aceasta a năvălit în cameră. „Doamnă, doamnă, a venit spre mine o fată sălbatică! Oh, dacă este aici, în casă, mi-e frică!” Deoarece nu văzuse niciodată o oglindă, i s-a dovedit că își privise propriul chip. După ce a înțeles acest lucru, le-a fost ușor să o convingă să se spele. Apoi a rămas la stațiunea misionară, unde a aflat salvarea dată de Mântuitorul.

În țara noastră creștină, unii oameni se tem să citească Biblia. Se tem să privească în oglinda Cuvântului lui Dumnezeu. Se tem să descopere imaginea care nu corespunde propriilor concepții. Există chiar o părere greșită care îi învață pe oameni să nu citească Biblia. Autorul acestei învățături greșite este vrăjmașul cel vechi, diavolul, care dorește ca oamenii să moară în păcatele lor. Dar, dacă oamenii se vor privi în paginile Bibliei, vor descoperi cât de necesar este să fie salvați de Mântuitorul.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VEI SCĂPA ȘI DIN ACEASTĂ ÎNCERCARE – Fundația SEER

„Furtuna era aşa de puternică, încât la urmă pierdusem orice nădejde de scăpare.” (Faptele Apostolilor 27:20)

Există clipe în viața noastră când Dumnezeu pare a fi departe. Ne rugăm, dar ne simțim abandonați, la mila împrejurărilor, fricoși și neajutorați. Apostolul Pavel nu a făcut excepție. El a tânjit să aibă ocazia de a predica la Roma, și se afla pe drum spre această cetate… când o furtună a lovit corabia, aruncându-i pe toți în disperare. Pavel a prevestit pierderea corabiei, a echipajului, a încărcăturii, și a propriei sale vieți (vers. 10). Avertizarea sa a fost trecută cu vederea de căpitan, de cârmaci și de sutașul care era responsabil pentru el. Prin urmare, apostolul Pavel și ceilalți 275 de pasageri au ajuns într-o criză care le periclita viața și el nu putea face nimic în această privință. Resemnați, el și tovarășii săi recunosc că „pierdusem orice nădejde de scăpare.” După paisprezece zile pe mare, fără soare sau stele care să-i ghideze și când furtuna era mai năpraznică, Dumnezeu a trimis un înger la Pavel: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.” (vers. 24). Le era frig, erau uzi și flămânzi – când corabia lor a ajuns în sfârșit pe o insulă din sudul Italiei.

Fiecare circumstanță indica spre o tragedie și spre spulberarea visului lui Pavel de a predica la Roma. Cu toate acestea, când a răsărit soarele pe insula Malta în următoarea dimineață, a devenit clar că Dumnezeu îi condusese prin furtună exact spre destinația pe care o avea în plan pentru ei. Iar Pavel a ajuns să proclame Cuvântul lui Dumnezeu înaintea lui Cezar la Roma. Așa că, simte-te încurajat: vei trece și tu cu bine peste încercarea ta!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 25:1-17


Samuel moare şi, odată cu el, încetează şi rugăciunile pe care le înalţă cu credincioşie lui Dumnezeu în favoarea poporului (12.23). Moise şi Samuel sunt două exemple sublime de mijlocitori (Ieremia 15.1). Totdeauna este un fapt solemn când Dumnezeu ia la Sine pe un om al rugăciunii, bărbat sau femeie, când o voce este curmată… probabil după ce s-a rugat mult pentru noi. Dar mijlocirea Domnului nu va înceta, „El
trăind pururea ca să mijloceasc㓠pentru noi (Evrei 7.25).

David, adevăratul împărat, salvatorul lui Israel, se găseşte în mijlocul poporului lui asemenea unui păstor credincios. El a vegheat asupra turmelor bogatului Nabal cu aceeaşi grijă cu care veghease odinioară asupra celor proprii. Acum îşi trimite tinerii însoţitori la casa omului acestuia cu un mesaj de pace (v. 6; vezi şi Luca 10.5). Dar Nabal nu-l cunoaşte pe David şi-l tratează cu dispreţ (v. 10). Nabal este ca acei farisei care au spus despre Isus: „Pe Acesta nu-L ştim de unde este“ (Ioan 9.29). Nabal îl respinge pe adevăratul împărat şi pe mesagerii lui. Şi faptul acesta confirmă declaraţia pe care Domnul a făcut-o ucenicilor Săi: „Cine vă ascultă pe voi, pe Mine Mă ascultă; şi cine vă respinge pe voi, pe Mine Mă  respinge“ (Luca 10.16).

În plus, asemeni bogatului „nebun“ din Luca 12.16-20, Nabal îşi atribuie tot ceea ce Dumnezeu i-a pus în mâini: „pâinea mea“, „apa mea“, „carnea mea“ etc (v.11).

25 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Așadar, preaiubiții mei, după cum întotdeauna ați ascultat, nu numai ca în prezența mea, ci cu mult mai mult acum, în absența mea, lucrați cu teamă și tremur mântuirea voastră. Pentru că Dumnezeu este Cel care lucrează în voi și voința și înfăptuirea, după buna Sa plăcere.

Filipeni 2.12,13


„Lucrați cu teamă și tremur mântuirea voastră.” Aceste cuvinte sunt greșit înțelese de mulți creștini. Unii spun că cei credincioși trebuie să lucreze pentru mântuirea lor. Aceasta este o pervertire grosolană a acestui îndemn. Orice credincios adevărat are mântuirea, care i-a fost dăruită prin har, și nu este nevoie să lucreze pentru ea.

Alții spun că cei care sunt mântuiți trebuie să lucreze pentru a rămâne mântuiți, și anume că trebuie să lucreze cu frică și cutremur. Ei încearcă să ne spună că, dacă un credincios nu continuă să lucreze mântuirea sa, dacă falimentează și păcătuiește, atunci va cădea din har și își va pierde mântuirea. O astfel de învățătură este de asemenea lipsită de orice suport biblic. Cuvântul lui Dumnezeu ne învață despre siguranța eternă a tuturor celor care au primit viața veșnică, darul lui Dumnezeu în Hristos Isus, Domnul nostru. Astfel, acest îndemn nu vrea să spună că trebuie să lucrăm pentru a ne păstra mântuirea, ci că mântuirea pe care o avem în Hristos trebuie să-și aibă efectele în noi.

Mântuirea trebuie manifestată în mod practic în viața și în umblarea noastră, prin glorificarea lui Hristos. Cu frică și cutremur trebuie să o lucrăm, după modelul binecuvântat al lui Hristos. Nu este vorba de frica de a nu cumva fi pierduți, ci de frica de a nu eșua în a umbla în adevărată umilință și smerenie. Aceasta va fi întotdeauna cea mai mare grijă a credinciosului care umblă prin Duhul, însă el poate conta pe Dumnezeu, care lucrează în el și care îi garantează astfel succesul. Apostolul, care fusese o mângâiere, un ajutor și o binecuvântare atât de mare pentru filipeni, acum era absent din mijlocul lor. Acest lucru însă trebuia să-i facă să realizeze cu atât mai mult puterea divină care îi purta spre o binecuvântare deplină.

A. C. Gaebelein

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta.

Psalmul 51.4



Pocăința

Această rugăciune a lui David ne arată deslușit ce este adevărata pocăință. El detestă nu doar nedreptatea sa dezgustătoare, ci recunoaște că a păcătuit față de Dumnezeu. Devine conștient de cât de rele sunt păcatele săvârșite de el (adulterul și omorul) în ochii lui Dumnezeu. Nu dă vina pe alții și nu face apel la circumstanțe atenuante. Dimpotrivă! Își recunoaște păcatele și le condamnă fără menajamente în fața lui Dumnezeu.

Orice om trebuie să ajungă la acest punct, dacă vrea să fie eliberat de vina sa. Nu este suficient să regreți fapta rea, spunând: „Ah, dacă nu aș fi făcut!”. Este necesar să accepți punctul de vedere al lui Dumnezeu față de păcatele înfăptuite și să le condamni având etalonul Cuvântului Său. Acest lucru este mai mult decât căință; este durerea și rușinea că L-am dezonorat pe Dumnezeu prin greșelile noastre și prin faptul că am atras astfel mânia Sa asupra noastră.

Cine a ajuns la acest punct nu trebuie să se descurajeze, „căci întristarea după voia lui Dumnezeu lucrează o pocăință spre mântuire” (2 Corinteni 7.10). Dumnezeu este gata să arate har oricui își recunoaște păcatele și să-l salveze de judecata viitoare. El ne acceptă când recunoaștem sincer greșeala și ne iartă. Atunci vom putea experimenta ceea ce a spus David: „Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit!” (Psalmul 32.1).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROAGĂ-TE CA DUMNEZEU SĂ LE DESCHIDĂ INIMA – Fundația SEER

„…Era o femeie… şi asculta. Domnul i-a deschis inima…” (Faptele Apostolilor 16:14)

Unii dintre noi cred că oamenii de succes sunt greu de câștigat pentru Hristos, pentru că nu au aceleași nevoi ca ceilalți. Dar ei au aceleași nevoi! Toți oamenii au un gol înlăuntrul lor, pe care numai Dumnezeu îl poate umple, și El dorește să te folosească pe tine pentru aceasta! Gândește-te la istoria Lidiei: „Una din ele, numită Lidia, vânzătoare de purpură… asculta. Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel. După ce a fost botezată, ea şi casa ei, ne-a rugat şi ne-a zis: „Dacă mă socotiţi credincioasă Domnului, intraţi şi rămâneţi în casa mea.” Şi ne-a silit să intrăm.” (Faptele Apostolilor 16:14-15). Lidia nu numai că și-a deschis inima și a răspuns la Evanghelie, ci și-a deschis și casa pentru ca și alții să vină și s-o audă.

În multe cazuri este mai ușor să-i evanghelizezi pe cei bogați. De ce? Pentru că ei știu că pentru a avea succes trebuie să fii deschis la idei și concepte noi. Și ei înțeleg că, pentru a te bucura de un succes continuu, trebuie să fii deschis la schimbare. Nu lăsa ca faptul că cineva nu face parte din clasa ta socială să te împiedice să-i spui despre Domnul Isus. Să remarcăm ce se spune despre Lidia: „…asculta. Domnul i-a deschis inima…” E datoria ta să le spui, așa cum este treaba lui Dumnezeu să le deschidă inima!

Așadar, seamănă sămânța Cuvântului Său în viețile lor, când ai ocazia, și fii convins că „Domnul secerișului” va face restul!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 24:1-22


David şi însoţitorii lui şi-au găsit refugiu în alte peşteri: locurile întărite din En-Ghedi. Evrei 11.38 ne relatează despre aceşti oameni ai credinţei, „de care lumea nu era vrednică, rătăcind în pustiuri şi în munţi şi în peşteri şi în crăpăturile pământului. Apoi îl vedem pe Saul suflând încă ameninţare şi ucidere“ (asemenea unui alt Saul, cel din Fapte 9.1) şi care, în timp ce-l urmăreşte pe David, intră din întâmplare în peştera în care acesta se ascunsese. Tinerii lui David văd aici imediat mâna lui Dumnezeu: „Domnul îţi oferă ocazia să termini cu vrăjmaşul tău şi să-ţi iei locul pe tron”. Însă David nu va face aşa. El îl onorează pe „unsul Domnului“, în pofida răutăţii acestuia (1 Petru 2.17). De asemenea, pune în practică îndemnul din Romani 12.19: „nu vă răzbunaţi singuri, preaiubiţilor“. Vorbind despre această experienţă, David va spune: „… l-am eliberat pe cel care mă asuprea fără temei” (Ps.7.4). Nobleţea şi bunătatea lui ne amintesc de Isus, care nu S-a răzbunat pe vrăjmaşii Săi, ci, din contră, S-a rugat pentru ei: „Tată, iartă-i (Luca 23.34).

Încurcat (vezi Ps. 35.4), aparent umilit, Saul trebuie să recunoască drepturile lui David la domnie în Israel.

24 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Pentru ce se agită națiunile și cugetă popoarele deșertăciune? Împărații pământului se ridică și conducătorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său: „Să Le rupem legăturile și să aruncăm departe de noi funiile Lor!”.

Psalmul 2.1-3


Psalmul 2 este citat în Noul Testament în Fapte 4.25,26, însă cu o diferență interesantă. În Psalmul 2 citim: „Pentru ce se agită națiunile și cugetă popoarele deșertăciune?”, însă în Fapte 4 citim: „Pentru ce s-au dezlănțuit națiunile și s-au gândit popoarele la cele deșarte?”. David, scriitorul inspirat al acestui psalm, a exprimat ceea ce vedea în timpul vieții sale: respingerea lui Iahve. În Fapte 4 îi vedem pe ucenicii care fuseseră martori la evenimentele care avuseseră loc înaintea ochilor lor, atunci când preoții de seamă și bătrânii iudeilor, împreună cu conducătorii dintre națiuni, ținuseră sfat și Îl răstigniseră pe Unsul Domnului. Ucenicii au interpretat Psalmul 2 ca împlinire a acelor lucruri care fuseseră vestite mai dinainte și care avuseseră loc în zilele lor.

Ucenicii deveniseră urmași neînfricați ai lui Mesia cel disprețuit. Când au fost arestați și li s-a poruncit să nu mai vorbească în numele lui Isus, Petru și Ioan au răspuns: „Judecați voi dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decât de Dumnezeu; pentru că noi nu putem să nu spunem ceea ce am văzut și am auzit” (Fapte 4.19,20). Ei s-au rugat ca Domnul să le dea îndrăzneală pentru a continua să predice Cuvântul cu credincioșie.

Astăzi noi trăim în aceeași perioadă în care au trăit și acești ucenici, cu mulți ani în urmă. Ei s-au aflat la începutul perioadei prezente de timp, în care Hristos este absent de pe pământ, iar noi ne aflăm la sfârșitul ei. Însă aceeași responsabilitate ca a ucenicilor o avem și noi acum, anume de a vesti Cuvântul cu credincioșie, în timp ce așteptăm ca Domnul să ne ia în cer. După aceea, Psalmul 2 își va avea împlinirea profetică cu privire la starea națiunilor în zilele din urmă. Hristos va veni pentru a-Și întemeia Împărăția, iar noi vom veni împreună cu El.

J. Redekop

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mulțumesc lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru! … Acum deci nu este nicio condamnare pentru cei care sunt în Hristos Isus.

Romani 7.25; 8.1



Punctul de cotitură (2)

Situația lui Harold se agrava de la o zi la alta. Într-o noapte s-a hotărât să-și pună capăt zilelor. Înainte să apese pe trăgaci, s-a gândit că ar fi mai bine să-I explice lui Dumnezeu de ce dorea să facă acest gest. Gândul acesta a fost un punct de cotitură în viața lui. Harold a mărturisit că era un om ratat, un bețiv iremediabil, și și-a cerut iertare. În noaptea aceea, Isus Hristos a venit în viața lui. Dumnezeu a fost prezent acolo, alungând simțământul de goliciune și punând în loc bucuria mântuirii. Harold L-a căutat pe Dumnezeu în rugăciune și a citit Cuvântul Său în fiecare zi. Dumnezeu l-a vindecat pe Harold din punct de vedere fizic, mental, emoțional și spiritual.

Treptat, lucrurile au început să se schimbe în viața lui. Schimbările nu s-au produs peste noapte, dar el a perseverat. Atmosfera din familie a început să se învioreze. Imaginea în fața celorlalți s-a îndreptat. Harold Hughes a devenit un distins senator al Statelor Unite și guvernator al statului Iowa. El a primit ulterior multe distincții, însă cel mai important eveniment din viața lui a fost acela când s-a predat cu totul Domnului Isus.

Mântuitorul ne invită pe toți să venim la El cu toate provocările vieții noastre. În atotputernicia Sa, El poate să rezolve cazul nostru. Vino chiar acum la Mântuitorul Isus Hristos, cu această mare provocare cu care te confrunți, și lasă-L pe El să ți-o rezolve!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SPUNE ȘI ALTORA DESPRE CREDINȚA TA – Fundația SEER

 „A venit o femeie din Samaria să scoată apă” (Ioan 4:7)

Într-o zi, Domnul Isus S-a întâlnit cu o femeie care a venit să scoată apă dintr-o fântână. După cinci căsnicii eșuate, încrederea ei în bărbați era inexistentă – iar stima de sine era sub zero! Însă după întâlnirea cu Hristos, ea a plecat de la fântână schimbată radical.

Când vorbim despre împărtășirea credinței, învățăm trei lecții importante din istoria acestei femei:

1) Domnul Isus vede ce e mai bun în toți oamenii. „Fariseii… cârteau şi ziceau: „Omul acesta primeşte pe păcătoşi…” (Luca 15:2). Referitor la femeia de la fântână, ei aveau dreptate. Trecuse prin cinci divorțuri și era subiectul de bârfă al întregului oraș, pentru că trăia cu un alt bărbat. Cu toate acestea, ea a fost prima persoană căreia Domnul Isus i S-a prezentat ca Mesia. De ce nu a făcut lucrul acesta când i-a ales pe ucenici? Sau când a făcut prima minune? Sau când a stat de vorbă cu Nicodim? Pentru că Domnul Isus nu ne măsoară prin prisma trecutului sau a familiei din care provenim, ci după potențialul pe care îl avem.

2) Domnul Isus ne schimbă, apoi ne folosește pentru a-i schimba pe alții. Această femeia a fost prima persoană care a răspândit Evanghelia în Samaria și „mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii” (Ioan 4:39). Dintr-o viață zdrobită, Dumnezeu ne poate ridica și folosi pentru a-i restaura pe alții.

3) Domnul Isus nu are nevoie de tine ca să Se explice, ci doar ca să Se prezinte. El vorbește pentru Sine. Biblia spune: „Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui. Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine, şi ştim că acesta este într-adevăr Hristosul” (Ioan 4:41-42).

Așadar, astăzi, spune și tu altora despre credința ta!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 23:14-29


Orb şi împietrit, Saul a îndrăznit să spună despre David în v. 7: „Dumnezeu l-a dat în mâna mea“. Dar v. 14, nu fără ironie, restabileşte adevărul: „Dumnezeu nu la dat în
mâna lui
“ (compară cu Ps. 37.32, 33). Totuşi „omul iubit“, împăratul „după inima lui Dumnezeu“, trebuie să cunoască amărăciunea şi nedreptatea în poziţia sa de la periferia societăţii. Trebuie să treacă prin experienţa întregii răutăţi omeneşti îndreptate contra lui: ură, gelozie, nerecunoştinţă şi chiar trădare. Nu ne duc zifiţii aceştia cu gândul la Iuda vânzându-L pe Domnul? Da, Isus, Împăratul respins, a cunoscut chiar mai mult decât David această revărsare de răutate împotriva Sa, aceast㠄aşa mare împotrivire faţă de Sine“ de la păcătoşi (Evrei 12.3). Inima Lui, infinit de sensibilă, a suferit această situaţie în modul cel mai profund posibil.

Ce a experimentat David după aceasta putem înţelege din anumiţi psalmi compuşi în deşertul lui Iuda (Ps. 54; 63 …). Vizita lui Ionatan îl încurajează şi îi poartă gândurile înainte, spre viitor. Însă prietenul credincios lui însuşi „a plecat acasă la el“ (vezi şi Ioan 7.53), în timp ce David, tip al Unuia mai mare decât sine, îşi continuă calea lepădării împreună cu aceia care au părăsit totul pentru a-l urma.

23 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Pavel, stând în picioare în mijlocul Areopagului, a spus: „Bărbați atenieni, în toate vă văd foarte religioși. Pentru că, trecând pe aici și privind de aproape lucrurile la care vă închinați voi, am găsit și un altar pe care este înscris: «Unui dumnezeu necunoscut!» Pe Acela deci, pe care voi, necunoscându-L, Îl onorați, pe El vi-L vestesc eu”.

Fapte 17.22,23


Cu câtă înțelepciune s-a purtat Pavel în mijlocul atenienilor! În loc să batjocorească sau să critice convingerile lor religioase, așa cum facem noi câteodată, el le-a îndreptat privirile către Domnul Isus, adevăratul Dumnezeu. Să urmăm și noi exemplul lui!

Adesea vorbim de rău și criticăm religia altora și, în loc să-i câștigăm pentru Domnul, îi irităm și pierdem astfel oportunități. Îi atacăm, în loc să-i îndreptăm către Domnul. Trebuie să înțelegem că o astfel de purtare din partea noastră are ca efect mai degrabă întărirea acelor convingeri greșite în inimile lor.

Mulți ucenici L-au părăsit pe Domnul după ce s-au poticnit de învățătura Lui din Ioan 6, astfel că Domnul i-a întrebat pe cei doisprezece dacă nu vor să plece și ei. Petru a răspuns: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții eterne” (Ioan 6.68). Domnul atrăgea inimile lor în așa fel, încât pentru ei nu mai exista nimeni altul la care ar fi putut să se ducă. Așa ar trebui să procedăm și noi. Trebuie să-L vestim pe Domnul Isus și să spunem celorlalți cât de minunat și de prețios este El. Trebuie să transmitem inimilor celor cu care vorbim aceleași gânduri pe care le-au experimentat cei doi ucenici pe drumul către Emaus. Domnul le vorbise despre Sine Însuși, iar rezultatul a fost că inimile lor ardeau (Luca 24.13-27). Trebuie să-L facem pe Domnul atât de atractiv pentru ceilalți, încât ei să părăsească lucrurile false, fiindcă Îl doresc pe Hristos. Aceasta s-a întâmplat la Efes, când cei de acolo au ajuns să-L cunoască pe Domnul (Fapte 19.18-20). Ei și-au ars toate cărțile de vrăjitorie, arătând astfel că inima li se schimbase și că era acum atrasă de Hristos.

A. Blok

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci nu practic binele pe care îl vreau … O, nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa din acest trup de moarte?

Romani 7.19,24



Punctul de cotitură (1)

Omul de afaceri Harold Hughes nu avusese niciodată o relație foarte bună cu familia lui. Motivul invocat era cel pe care îl spun în mod obișnuit toți cei asemenea lui: firma de transporturi îi consuma tot timpul. Când nu călătorea, discuta cu partenerii săi de afaceri. Însă problema principală care îl ținea pe Harold Hughes departe de familia sa, atât fizic, cât și emoțional, era alta: alcoolul – vechea patimă care a distrus și încă mai distruge vieți omenești. Când soția lui încerca să stea de vorbă cu el despre această problemă, el răbufnea. Uneori, fetele lui se ascundeau în dulap când se întorcea el acasă.

Într-un final, soția și-a luat fetele și a plecat de acasă. Lucrul acesta l-a zguduit atât de mult pe Harold, încât a făcut atunci o promisiune solemnă. El a jurat înaintea unui judecător că nu se va mai atinge de alcool timp de un an. Atunci soția și fetele s-au întors acasă.

Dar astfel de promisiuni nu țin multă vreme. După câteva săptămâni, Harold a călătorit până în localitatea Iowa, unde avea loc o întâlnire a șoferilor de camioane. Dimineața, când s-a trezit, la hotelul unde era cazat a observat vărsături în baie. Nici măcar nu-și mai amintea că băuse toată noaptea. Încă o promisiune încălcată! Ar fi putut, în nenorocirea lui, să strige ca și omul din versetul de astăzi: „O, nenorocitul de mine! Cine mă va scăpa de acest trup de moarte?”.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCOPUL SUPREM AL RUGĂCIUNII – Fundația SEER

 „…Să fie asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:29)

Biblia spune: „pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său…” Când citim versetele precedente din acest capitol (Romani 8), descoperim că Dumnezeu face asta prin rugăciune. Lucrul acesta ar trebui să ne încurajeze să ne rugăm. De multe ori nu ne rugăm deoarece nu credem că se va întâmpla ceva. Dar cu Dumnezeu, ceva se întâmplă întotdeauna!

Noi ne întrebăm: „Oare când va lucra?” Ceea ce nu reușim să înțelegem este faptul că El lucrează mereu. Când vorbim despre rugăciune, El fie ne răspunde așa cum am sperat noi, fie ne schimbă inima prin mijlocirea Duhului Sfânt, care va face ca rugăciunea noastră să fie în armonie cu voia Sa.

Tu spui: „Dar nu văd că se întâmplă ceva!” Când plantezi o sămânță, nu vii a doua zi așteptând să vezi crenguțe și frunze verzi. Asta înseamnă oare că nimic nu se întâmplă? Nu, ci o grămadă de procese necesare au loc sub pământ, acolo unde tu nu le poți vedea. Să nu facem greșeala de a crede că dacă nu vedem dovada, nimic nu se întâmplă! Doar că încă nu a sosit vremea secerișului.

Una din modalitățile prin care Dumnezeu ne face mai asemănători cu Domnul Isus este ajutându-ne să ne rugăm așa cum S-a rugat și Domnul Isus: „Facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” (Luca 22:42). Asta înseamnă că atunci când rugăciunea ta este după voia Sa, El lucrează deja la răspuns, chiar dacă tu nu vezi lucrul acesta. Iar dacă rugăciunea ta nu este în acord cu voia Sa, El lucrează ca să-ți schimbe cererea, schimbându-te pe tine. Rugăciunile fără răspuns pot fi o binecuvântare la fel de mare, ca și cele care primesc răspuns, atunci când ne împiedică să încălcăm voia lui Dumnezeu.

Și care este voia lui Dumnezeu? Să ne facă să semănăm tot mai mult cu Domnul Isus!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 23:1-13


Înştiinţat despre atacul filistenilor asupra Cheilei, David ar fi putut spune: ŤEste treaba lui Saul să apere ţarať. Dar nu a făcut aşa! În pofida riscului, acest om care odinioară îşi scăpase oile din gura leului şi a ursului pleacă să ajute cetatea aflată în pericol. David acţionează astfel ca adevăratul împărat. Numai că nu uită să-L întrebe întâi pe Domnul ce gândeşte în această privinţă (v. 2). Să nu omitem nici noi niciodată să facem aşa, chiar atunci când urmează să întreprindem ceva care ni se pare bun. Aceasta este ceea ce se numeşte dependenţă!

Oamenii lui David sunt plini de teamă. Ei ne duc cu gândul la ucenicii Domnului Isus care „se minunau şi, urmându-L, se temeau“ (Marcu 10.32).

Pentru a-şi încuraja oamenii, David Îl întreabă încă o dată pe Domnul, care-i răspunde din nou într-un mod atât de clar. Victoria este astfel câştigată. Cu toate acestea, David ştie că poporul pe care l-a scăpat este în stare să-l dea în mâinile lui Saul fără nici o ezitare; nu se încrede deloc în ei. Oare n-a făcut aşa şi Domnul? Venise să-i salveze pe ai Săi; în acelaşi timp îns㠄nu Se încredea în ei, pentru că îi cunoştea pe toţi … fiindcă El Însuşi cunoştea ce era în om“ (Ioan 2.24, 25). Şi El cunoaşte, de asemenea, inima fiecăruia dintre noi.

22 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Avraam a luat lemnele arderii-de-tot și le-a pus pe Isaac, fiul său; și a luat în mână focul și cuțitul și mergeau amândoi împreună … Și au ajuns la locul despre care-i spusese Dumnezeu. Și Avraam a zidit altarul acolo și a așezat lemnele; și a legat pe Isaac, fiul său, și l-a pus pe altar deasupra lemnelor. Și Avraam și-a întins mâna și a luat cuțitul ca să înjunghie pe fiul său.

Geneza 22.6,9,10


Isaac (3) – Jertfă pe altar

A venit timpul când Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam, cerându-i cea mai mare jertfă pe care o putea aduce – pe fiul său Isaac, pe care îl iubea. Dumnezeu îl descrie pe Isaac, fiul promisiunii, ca fiind singurul fiu al lui Avraam. Ni se amintește astfel de Isus, singurul Fiu al lui Dumnezeu, pe care El Îl iubește.

Isaac nu mai era un băiețel în acest timp. Era adolescent sau chiar mai în vârstă. Este însă mișcător să-l vedem urcând de bunăvoie pe munte, cu lemnele în spate, alături de tatăl său, care ducea focul și cuțitul. El discută cu încredere cu tatăl său despre mielul pentru arderea-de-tot și de două ori citim că „mergeau amândoi împreună”. După ce altarul a fost zidit, el s-a lăsat legat și pus peste lemnele de pe altar. N-a încercat în niciun fel să se împotrivească sau să scape. Dumnezeu poruncise și el a ascultat.

Vedem deci în Isaac o frumoasă imagine a Domnului nostru Isus Hristos. El a venit pe pământ pentru a împlini scopurile lui Dumnezeu și a fost perfect dependent și ascultător de Tatăl Său. Dumnezeu a pregătit un înlocuitor pentru Isaac, însă pentru Hristos n-a existat niciunul. El a îndurat focul și cuțitul judecății lui Dumnezeu împotriva păcatelor noastre; într-adevăr, El a fost făcut păcat pentru noi. Ce Mântuitor minunat avem! Lăudat să fie Numele Lui!

E. P. Vedder, Jr.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

El este chipul Dumnezeului Celui nevăzut, … pentru că prin El au fost create toate lucrurile, cele care sunt în ceruri și pe pământ.

Coloseni 1.15,16



Renunțarea Mântuitorului

Domnul Isus Hristos este Cel care avea și are toată puterea în cer și pe pământ. El este reprezentarea exactă a lui Dumnezeu în Univers. El avea gloria și măreția divină. El era peste toate Dumnezeu binecuvântat în veci. Toate au fost făcute prin El și toate se mențin prin El. Și totuși, Domnul Isus a venit în lumea aceasta ca un om sărac – un rob. Vulpile și păsările, făpturi create de El, aveau pe pământ mai mult decât a avut Cel care le crease. Ele aveau un loc în care să se odihnească, în timp ce Domnul și Mântuitorul nostru nu avea niciunul. Domnul Isus S-a gândit la ceilalți, a îngrijit de ei, a lucrat pentru ei, a plâns cu ei, însă n-a făcut niciodată aceste lucruri pentru Sine. Nu Îl găsim niciodată pe Mântuitorul preocupându-Se cu Sine Însuși. Viața Mântuitorului a fost o desăvârșită renunțare.

El, care era totul, a acceptat să fie nimic. A fost în contrast total cu primul Adam care, fiind doar om, s-a gândit să se facă asemenea lui Dumnezeu, ajungând însă robul celui rău. Domnul Isus, Dumnezeul Cel Preaînalt, a ocupat cel mai de jos loc între oameni. Este cu totul imposibil ca vreun om să poată lua un loc mai umil decât cel pe care l-a luat Domnul Isus. El a renunțat la tot, chiar și la viață, ca să câștige un popor ceresc, răscumpărat, care să fie al Lui pentru veșnicie, plin de râvnă pentru fapte bune și care să aducă adorarea care se cuvine lui Dumnezeu Tatăl.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

O RUGĂCIUNE PENTRU COPIII TĂI – Fundația SEER

„Fiii sunt o moştenire de la Domnul…” (Psalmul 127:3)

Când cineva îți poartă o dragoste suficient de mare pentru a-ți lăsa o moștenire, trebuie s-o prețuiești și s-o tratezi în așa fel încât să onorezi acea persoană. Biblia spune că „fiii sunt o moștenire de la Domnul”; așadar, iată o rugăciune pe care o poți rosti pentru ei: „Doamne, nu am cuvinte să-ți spun cât sunt de binecuvântat și de mulțumitor pentru copiii mei. Recunosc faptul că fiecare este un dar extraordinar de la Tine. Mi i-ai dăruit ca să-i iubesc și să am grijă de ei, să mă bucur de ei și să-i sărbătoresc, să mă desfătez prin ei și să-i cresc în așa fel încât să ajungă să Te recunoască pe Tine ca fiind cea mai mare moștenire a lor. Îți mulțumesc că nimeni, nici măcar eu, nu poate fi la fel de bun pentru ei cum ești Tu. Pentru că mi-ai oferit privilegiul și responsabilitatea de a-i aduce la Tine, învață-mă și ajută-mă să-i aduc în rugăciune înaintea Ta în fiecare zi. Ține-i în centrul dragostei Tale și a scopului pentru care i-ai creat. Binecuvântează-i cu cunoașterea a ceea ce ești Tu. Învață-i să-și pună încrederea în Tine și să rămână pe cărarea vieții pe care ai pregătit-o pentru ei. Ajută-i să recunoască darurile și chemarea pe care ai pus-o în ei și să Te urmeze pe măsură ce-i ajuți să se dezvolte, și îi folosești pentru slava Ta. Fă să strălucească fața Ta peste ei, fie ca harul Tău să-i însoțească, și dragostea Ta să fie din belșug în ei. În Numele Domnului Isus Te rog, Amin.”

Copiii tăi Îl slujesc pe Dumnezeu? Dacă nu, bazează-te pe această promisiune din Biblie (Ieremia 31:17): „Este nădejde pentru urmaşii tăi, zice Domnul; copiii tăi se vor întoarce în ţinutul lor (principiile pe care le-au învățat)!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 22:11-23


În timp ce David, viitorul împărat, este rătăcitor şi exilat împreună cu cei care-i sunt credincioşi, Saul urzeşte planuri sinistre împotriva lui. Totodată gelozia îl duce la uciderea preoţilor Domnului. Şi ceea ce n-a dus la îndeplinire contra lui Amalec, vrăjmaşul poporului – cruţându-l pe Agag şi animalele lui – nu-i este teamă să facă cetăţii Nob, trecând-o în întregime (oameni şi animale) prin ascuţişul sabiei. Pentru a-şi împlini răzbunarea, Saul se foloseşte chiar de trădător, de Doeg, un edomit, figură teribilă a Anticristului care, într-un timp viitor, se va ridica împotriva Domnului şi a lui Israel (vezi titlul Psalmului 52).

Să luăm acum în considerare o imagine plină de har: Abiatar reunit cu unsul Domnului. „Rămâi cu mine” îl sfătuieşte David „… cel care caută viaţa mea caută şi viaţa ta”.

„Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră” le aminteşte Isus ucenicilor Săi „… dacă M-au persecutat pe Mine, şi pe voi vă vor persecuta” (Ioan 15.18, 20). Această persecuţie, această ură din partea lumii este ea un motiv de temere pentru inimile noastre? Să ascultăm atunci ca venind de pe buzele Lui această promisiune de preţ, care nu dezamăgeşte: „La
mine vei fi bine păzit” (v. 23; vezi Ioan 18.9)!

21 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Știu că în mine, adică în carnea mea, nu locuiește nimic bun.

Romani 7.18


Există două feluri în care putem învăța acest lucru: fie în prezența lui Dumnezeu și în comuniune cu El, fie în prezența lui Satan, prin căderi și păcat. Pavel însuși pare că a fost un exemplu din prima categorie. Ca iudeu, el era atât de moral și de integru, încât, călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, a putut spune ulterior despre sine că era, „cu privire la dreptatea care vine prin lege, fără vină”. Dar când Hristos glorificat din ceruri i S-a descoperit, o adevărată revoluție a avut loc în sufletul lui. Acum el vedea totul în adevărata lumină, lumina gloriei lui Dumnezeu, care strălucea pe fața lui Hristos, și a priceput imediat lipsa completă de valoare a cărnii și a celor mai alese fapte ale ei. Acum el putea spune: „Lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere, datorită lui Hristos”. Această decizie luată la începutul vieții sale de creștin a rămas neschimbată până la sfârșitul ei și, în consecință, el a refuzat carnea în orice formă, socotind-o cu totul coruptă, știind că, precum smochinul neroditor din evanghelii, oricât de mult ar fi cultivată și educată, nu va putea aduce niciodată vreun rod pentru Dumnezeu.

Petru este exemplul celui care învață caracterul cărnii prin cădere și păcat. El a fost un om entuziast și plin de hotărâre, care și-a iubit Învățătorul cu o afecțiune arzătoare. Prin urmare, atunci când Domnul Și-a avertizat ucenicii, Petru a răspuns: „Chiar dacă toți ar avea un prilej de poticnire, eu nu voi avea” (Marcu 14). El era gata, cum spunea, să-și dea viața pentru Învățătorul său (Ioan 13). Știm cu toții ce a produs această încredere fermă în propria sa credincioșie. Încrederea în carne, în propriile lui afecțiuni, l-a condus pas cu pas către abisul întunecat al lepădării de Domnul său. Fusese avertizat și chiar mustrat mai dinainte, însă carnea și-a manifestat stricăciunea și l-a târât pe Petru în mlaștina păcatului și a fărădelegii. Căderea a fost folosită în final pentru slava Domnului și pentru binecuvântarea lui Petru, dar avem în falimentul și umilirea lui o descoperire a faptului că în carne fie chiar a unui ucenic sincer și devotat, nu locuiește nimic bun; iar această descoperire este plină de învățăminte pentru noi.

E. Dennett

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Tu ai fost un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu.

Psalmul 59.16



Siguranță

Pe 22 martie 2016, pe aeroportul din Bruxelles a avut loc un atac terorist. Doi teroriști sinucigași au sărit în aer, luând astfel cu ei în moarte alți unsprezece oameni. Drept urmare, aeroportul a rămas mai multe zile închis din motive de siguranță, iar când activitatea a fost reluată, a fost foarte puternic securizată.

Auzind despre astfel de tragedii, se ridică îndreptățit întrebarea: Cum ar putea fi ele prevenite? Unii sunt de părere că în zona de check-in ar trebui să fie prezenți paznici înarmați. Alții susțin că toți oamenii ar trebui să fie controlați încă înainte de intrarea pe terminal. Un consultant de la siguranța aeroportului a spus: „Dacă mutați punctul de control, doar duceți problema într-o altă parte a aeroportului. Va exista întotdeauna o zonă deschisă care este vulnerabilă în fața unor astfel de atacuri!”.

Trăim într-o lume plină de violență și de terorism; tragedia ne poate atinge în orice timp și în orice loc. Din punct de vedere omenesc nu suntem niciunde în siguranță. Însă Biblia ne spune că paza noastră nu poate fi asigurată de către oameni, ci numai de către Dumnezeu. Cine se pune în rânduială cu El și I se încredințează Lui este păzit pentru timp și pentru veșnicie în mâna Sa. Dumnezeu nu spune că ne va ocroti de orice greutate sau de vătămări corporale. Dar El ne promite că va fi locul nostru de adăpost în orice situație.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MODURI DIFERITE DE-A NE RUGA (4) – Fundația SEER

 „Când Mă va chema, îi voi răspunde” (Psalmul 91:15)

Când încercăm să petrecem mai mult timp în rugăciune, mințile noastre au tendința să zboare în altă parte. Când se întâmplă lucrul acesta, oare se supără Dumnezeu? Nu, când mintea ta o ia razna – Duhul lui Dumnezeu este în continuare cu tine. Uneori gândurile tale hoinare te pot conduce de fapt în rugăciune. Un autor a scris: „Încep să mă rog și apoi îmi imaginez că am un succes extraordinar într-un anumit lucru. Sau reiau o conversație cu o persoană pe care sunt supărat. Sau încerc să-mi dau seama cum pot rezolva o situație care mă îngrijorează. Obișnuiam să cred că aceste gânduri sunt obstacole în calea rugăciunii, dar acum le consider rugăciuni care așteaptă să fie înălțate. Poate motivul pentru care îmi răsar în minte nu este capacitatea mea redusă de a mă concentra, ci mai degrabă reprezintă lucrurile de care mintea mea este într-adevăr preocupată. Așa că nu mai încerca să suprimi aceste gânduri, ci mai bine vorbește cu Dumnezeu despre ele. Și uite așa, mă întorc la rugăciune.

Firește, suntem liberi să ne rugăm în așa fel încât să fim pe deplin conștienți de prezența lui Dumnezeu!” Evident, lucruri precum frizura pe care vrei să ți-o faci, sau repararea mașinii – sunt distrageri ale atenției. Când apar astfel de gânduri, scrie-le pe o hârtie și spune: „De acestea mă voi ocupa mai târziu”, apoi întoarce-te la rugăciune.

Dezvoltarea unei vieți profunde de rugăciune nu este ceva ce se întâmplă peste noapte; trebuie să depui efort. Dar răsplata va justifica pe deplin efortul. Nu ești singurul, toată lumea se luptă cu distrageri ale atenției de la rugăciune. Cei ce reușesc sunt cei ce învață să le gestioneze.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 22:1-10


Peştera Adulam devine refugiul lui David. Însă, mai degrabă, Domnul este adăpostul lui, cum afirmă psalmul compus de el pe când se afla în această peşteră: „Tu eşti adăpostul meu“ (Ps. 142.5; vezi şi Ps. 57.1). El adaugă: „Cei drepţi mă vor înconjura, căci îmi vei face bine“ (Ps. 142.7). Cei drepţi? Poate fi vorba cumva de aceşti oameni din v. 2, aparent atât de puţin demni de recomandat, suspecţi, în afara legii, adevărate rebuturi ale societăţii? Da, Dumnezeu dă acest nume acelora care-l iubesc pe unsul Său şi care-l recunosc drept căpetenie. Din momentul în care au venit la David, trecutul trist al vieţii lor nu mai este important.

Tot aşa, cei care se strâng astăzi în jurul lui Isus au schimbat dezolarea morală, imensa lor datorie faţă de Dumnezeu, amărăciunea sufletelor lor (v. 2) cu îndreptăţirea pe care le-o dă El. Din momentul în care înţeleg că nu pot face nimic prin ei înşişi, că lumea nu a fost capabilă să-i satisfacă, găsesc în El Căpetenia şi subiectul afecţiunii lor.

Ce le putea oferi David însoţitorilor lui? Pentru prezent, nimic altceva decât suferinţe! Dar, pentru viitor, parte la gloria
lui imperială. Aceasta este partea credinciosului! Ce contrast cu oamenii acestei lumi care, asemenea slujitorilor lui Saul în v. 7, îşi primesc toate avantajele şi lucrurile bune în viaţa aceasta!

20 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Poporul Meu a făcut două rele: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, ca să-și sape fântâni, fântâni crăpate, care nu țin apa.

Ieremia 2.13


Domnul Isus este Izvorul apelor vii. Cu câtă credincioșie a potolit El setea celor ai Săi, fiind Stânca ce venea după ei! Însă când poporul L-a părăsit, pentru a bea apele „de la Șihor, care este înaintea Egiptului” (Iosua 13.3) și apele Asiriei, a comis două rele împotriva Domnului. Ieremia declară: „Doamne, speranța lui Israel, toți cei care Te părăsesc se vor rușina”, iar Domnul îi răspunde: „Cei care se depărtează de Mine vor fi scriși pe pământ, pentru că L-au părăsit pe Domnul, izvorul apelor vii” (Ieremia 17.13). Cei care Îl părăsesc pe Domnul pentru lucrurile lumii acesteia – pentru apele de la Șihor – își vor avea numele scrise pe pământ și vor cădea sub judecata divină.

În Ioan 4, Izvorul apelor vii a venit în această lume pentru a dărui apă vie unei femei samaritene. Ea băuse din fântânile crăpate ale dragostei omenești, schimbând o relația cu alta, până sufletul ei ajunsese gol, neîmplinit și singur. Isus i-a spus că această apă vie avea să fie nu doar o sursă eternă de viață, ci și o sursă eternă de satisfacție (Ioan 4.14). La fel ca această femeie, mulți au băut din apa vie și au dat mărturie despre adevărul cuvintelor Domnului.

Istoria lui Israel este o atenționare constantă pentru creștinătatea mărturisitoare de astăzi. Religia, banii, materialismul și plăcerile păcatului sunt doar fântâni crăpate, care nu pot satisface sufletul. Invitația este pentru toți: „Cine însetează să vină; și cine vrea să ia apa vieții fără plată” (Apocalipsa 22.17).

R. A. Barnett

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pedepsele sunt pregătite pentru batjocoritori și loviturile pentru spinările nebunilor.

Proverbe 19.29



Batjocoritorul

Era o furtună puternică. Un om credincios se grăbea să ajungă acasă. Pe drum s-a întâlnit cu un om cu care și în alte ocazii discutase despre mântuirea sufletului. Acesta însă respinsese cu batjocură orice îndemn. Având același drum de parcurs, au încercat să se adăpostească de ploaie sub un salcâm. Dar, deoarece furtuna venea parcă tot mai aproape de ei, iar copacul însemna mai degrabă un pericol pentru cei doi bărbați, credinciosul a propus să părăsească locul acela periculos. Celălalt a refuzat și a rămas neclintit. La plecare, credinciosul i-a spus: „Domnule, ascultați avertizarea lui Dumnezeu”. — „Spuneți-I Dumnezeului dumneavoastră că nu am vrut”, a fost răspunsul batjocoritor. Credinciosul a făcut doar zece pași, când un fulger puternic însoțit de un tunet asurzitor l-a aruncat la pământ. S-a ridicat tremurând, dar fără nicio rană. Însă când și-a întors ochii spre însoțitorul său, a văzut cu groază că mâna lui Dumnezeu îl omorâse pe batjocoritor.

Acel om nu a vrut. Refuzase până și ultima avertizare. Judecata lui Dumnezeu l-a lovit. De câte ori nu te-a avertizat Dumnezeu și pe tine! Ai ținut seama de avertizările Sale? Nu uita: Dumnezeu nu poate fi batjocorit! Nu-ți împietri inima! Aleargă la Domnul Isus chiar astăzi pentru salvarea ta!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MODURI DIFERITE DE-A NE RUGA (3) – Fundația SEER

„M-am aruncat cu faţa la pământ înaintea Domnului” (Deuteronomul 9:25)

Găsește un stil de rugăciune care ți se potrivește. În Scriptură, oamenii se roagă stând în picioare, plecați pe genunchi, culcați pe pământ, stând pe scaun, cu mâinile întinse, cu fața ridicată spre cer sau cu fața la pământ.

Găsește metoda care funcționează cel mai bine pentru tine și folosește-o. Unii se roagă mai bine când se mișcă. Dacă ești unul dintre ei, fă o plimbare, mergi cu mașina sau aleargă. Ești liber să-ți folosești corpul și poziția în așa fel încât să te ajute să te întorci cu mintea și inima spre Dumnezeu.

Când îți recunoști păcatele, poate ți se pare util să-ți pleci capul și să îngenunchezi; lucrul acesta te va ajuta să-ți aduci aminte și să experimentezi smerenia momentului. În închinare, probabil ai vrea să-ți ridici ochii către cer.

Când ceri călăuzire, ți se va părea util să stai cu palmele ridicate în sus ca o modalitate de exprimare a trupului: „Doamne, facă-se cum dorești Tu!”

Când te rogi pentru cineva, să zicem într-un restaurant, poate ai vrea să te uiți în ochii acelei persoane în timp ce vorbești cu Dumnezeu și să spui: „Tată, sunt foarte recunoscător pentru această persoană. Tu știi care îi sunt nevoile. Te rog Doamne să-i dai ceea ce-ți cere, dacă e voia Ta!”

Când Îl lauzi pe Dumnezeu, poți să-I și cânți! Ideea este că trebuie să te apropii de Dumnezeu cu bucuria, cu entuziasmul, cu naturalețea și simplitatea cu care un copil aleargă în brațele unui părinte iubitor. La fel cum nu ai amprentele altcuiva, tu nu ai nici temperamentul altcuiva!

Așa că, apropie-te de Dumnezeu într-un mod natural, spontan și confortabil pentru tine.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 20:24-42


Cum se poate explica dragostea reciprocă dintre David şi Ionatan? Exista între ei această legătură strânsă: aceeaşi credinţă. Şi unul şi altul demonstraseră această credinţă, câştigând singuri, fiecare la rândul lui, câte o victorie a Domnului asupra filistenilor.

Aceasta este posibil pentru că ei au în comun „o credinţă de acelaşi preţ“, prin care credincioşii se recunosc şi se iubesc unul pe altul (2 Petru 1.1). Să ne aducem aminte de aceasta când ne alegem prietenii! Pentru noi, copii ai lui Dumnezeu, nu este posibil să avem o prietenie adevărată, profundă, cu cineva care nu
împărtăşeşte aceeaşi credinţă în Domnul Isus Hristos (Ps. 119.63).

Nu fără a risca, Ionatan se face încă o dată avocatul lui David înaintea tatălui său, Saul. Lipsit de credinţă, Saul a uitat judecata Domnului asupra sa (13.13, 14) şi, în pofida ei, ar dori să stabilească dreptul fiului său la succesiunea regală (v. 31). Ionatan pare astfel să acţioneze contra propriilor interese. Acesta este semnul dragostei adevărate (vezi 1 Corinteni 13.5). După ce tatăl lui a încercat  să-l omoare, el este îndurerat din cauza ofensei aduse lui David şi nu lui însuşi (v. 34). Dragi prieteni, ofensele aduse Domnului Isus de această lume ne îndurerează ele mai mult decât nedreptăţile pe care ni le poate aduce ea nouă?

18 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar ei, văzându-L umblând pe mare, au gândit că este o nălucă și au strigat; pentru că toți L-au văzut și s-au tulburat. Și îndată El a vorbit cu ei și le-a spus: „Îndrăzniți; Eu sunt, nu vă temeți!”.

Marcu 6.49,50


Domnul Isus este Dumnezeu, și El poate umbla pe ape! Câteodată credem că viața și împrejurările noastre sunt rodul întâmplării sau al accidentului, însă nu este deloc așa – El întotdeauna controlează orice lucru.

Cât de des vine El și la noi, așa cum a venit la ucenici în acel ceas al încercării din noapte (Marcu 6.48), atunci când ne așteptăm cel mai puțin! Când Pavel se afla pe corabia bătută de furtună, îngerul i-a adus un mesaj din partea lui Dumnezeu: „Nu te teme!” (Fapte 27.14-24). Era ca și cum Dumnezeu i-ar fi spus: «Eu am provocat furtuna și tot Eu, după ce ea își va fi făcut lucrarea, o voi potoli; orice val vine la porunca Mea, orice încercare este stabilită de Mine și toate vor avea un rezultat binecuvântat».

Vom avea motive să-L lăudăm pe Dumnezeul nostru pentru fiecare furtună. El rânduiește toate așa cum i se potrivește fiecăruia. Oricare ar fi încercările prin care trecem, rezultatul este același: „Ei se bucură că s-au liniștit și El îi conduce în portul pe care-l doreau” (Psalmul 107.30). Sufletul nostru se poate odihni pe cuvintele psalmistului: „Eu Îl aștept pe Domnul, sufletul meu așteaptă, și sper în Cuvântul Său” (Psalmul 130.5).

J. R. MacDuff

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Toate lucrurile sunt într-o neîncetată frământare … Ce a fost va mai fi; și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare.

Eclesiastul 1.8,9



Dacă… (2)

Continuându-și traseul, discul desprins a cauzat un lanț de evenimente. Dacă trenul ar fi fost oprit imediat după depistarea neregulii… atunci ar fi existat mult mai puține victime sau chiar deloc. În cazul în care observa anumite defecțiuni la tren sau auzea sunete neobișnuite, personalul trenului putea opri garnitura, fără a suporta consecințe ulterioare neplăcute. Dar s-a pierdut timp prețios și din cauza faptului că pasagerul care a observat discul înfipt în podea a plecat să anunțe conductorul, în loc să acționeze el însuși semnalul de alarmă. Dacă pasagerul ar fi tras semnalul de alarmă… dacă conductorul nu ar fi refuzat oprirea trenului până la o investigare personală potrivit politicii societății feroviare Deutsche Bahn… dacă alta ar fi fost politica societății feroviare… atunci nu ar fi fost morți.

Inginerii societății feroviare Deutsche Bahn care inspectaseră la depoul din München roțile trenurilor folosiseră numai lanterne. Dacă procedau altfel… atunci nu se producea accidentul. Aceștia folosiseră doar aparatură de detectare a uzurii avansate a roților, nu de detectare a uzurii incipiente. Din nou dacă

În săptămâna premergătoare accidentului, roata care a cauzat dezastrul a fost găsită defectă în urma a trei inspecții separate. Opt călători și conductori s-au plâns de zgomote și de vibrații neobișnuite venind de la osia cu roata defectată. Aceasta nu a fost înlocuită. Dacă ar fi fost înlocuită… atunci nu se vorbea despre acest grav accident, care a curmat 101 vieți omenești!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MODURI DIFERITE DE-A NE RUGA (1) – Fundația SEER

 „El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu” (Romani 8:27)

Cineva care se pricepe mai bine decât tine la rugăciune deja lucrează în locul tău: „Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar Însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.” (Romani 8:26-27).

Să remarcăm faptul că Duhul Sfânt „mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu.” Uneori este dificil să fim „deplin prezenți în rugăciune.” Știm cât e de greu să vorbești cu o persoană dacă mintea ei este la mii de kilometri depărtare. Care este soluția? Încearcă să-ți notezi ceea ce se întâmplă în timp ce te rogi. Două dintre cele mai obișnuite piedici în calea rugăciunii sunt:

a) mintea – distrasă cu ușurință de alte gânduri;

b) oboseala.

Când autorul John Ortberg a împărtășit aceste două frustrări unui prieten, acesta i-a sugerat lui John să iasă din casă singur și pur și simplu să-L invite pe Domnul Isus să meargă cu el. Ortberg scrie: „În următoarea zi, m-am dus la ocean, m-am descălțat, am început să alerg și L-am invitat pe Domnul Isus să vină cu mine. Am descoperit cel mai ciudat lucru. Când mă gândeam că trebuie să vorbesc cu El, mi se părea că este un lucru dificil care necesita efort. Acum, când tot ceea ce trebuia să fac era doar să-L invit, nu mă puteam abține să nu mă gândesc la El. Mintea mea a continuat să reflecteze la faptul că El este cu mine. M-am trezit că vreau să Îi arăt pelicanii și valurile. Mintea mea era asaltată de oameni și îngrijorări, iar eu m-am pomenit că Îi povestesc despre ei. Totul s-a schimbat!”

Așadar, invită-L pe Domnul Isus să vină cu tine astăzi și împărtășește-I fiecare lucru pe care îl faci.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 20:5-23


Când Saul vine la Naiot, David fuge. Totuşi David păstrează încă speranţa că-şi va putea relua locul la curte; de aceea se întoarce pentru a se consulta cu prietenul său, Ionatan. „Prietenul iubeşte oricând şi un frate se naşte pentru strâmtorare“ (Proverbe 17.17). Fiind prieteni încă din zilele fericite, David şi Ionatan vor experimenta cât de scumpă şi mângâietoare este afecţiunea lor reciprocă la momentul când soseşte încercarea.

Cu atât mai mult se întâmplă aşa în relaţia noastră cu supremul Prieten. Cum I-am putea noi cunoaşte afecţiunea desăvârşită, dacă n-am avut niciodată nevoie de ea? (Evrei 4.15, 16).

Aparent, David nu este mai mult decât un sărman proscris (scos în afara legii), pentru care promisiunile divine ale împărăţiei par să fi fost anulate. Dar credinţa lui Ionatan continuă să vadă în el pe cel care va domni fără nici un dubiu, pe cel ai cărui vrăjmaşi vor fi nimiciţi, inclusiv propriul tată (pe care, dintr-un respect lăudabil, evită să-l numească). Este de remarcat certitudinea cu care Ionatan vorbeşte despre viitor. Tot astfel, cei răscumpăraţi de Domnul Isus recunosc, prin credinţă, gloria Lui minunată şi cunosc că Mântuitorul lor, astăzi urât şi respins de lume şi de prinţul ei, va apărea în curând ca Împărat al gloriei, avându-i pe toţi vrăjmaşii Săi aşternut al picioarelor Sale.

17 Martie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Domnul a cercetat pe Sara, cum zisese, și Domnul a făcut Sarei cum vorbise. Și Sara a rămas însărcinată și a născut lui Avraam un fiu la bătrânețea lui, la timpul hotărât, despre care îi vorbise Dumnezeu. Și Avraam a pus numele Isaac fiului său care i se născuse, pe care i-l născuse Sara … Și Sara a văzut pe fiul Agarei, egipteanca, pe care-l născuse ea lui Avraam, râzând.

Geneza 21.1-3,9


Isaac (2) – Suferind împotrivire

„Dumnezeu este credincios”, „Este cu neputință ca Dumnezeu să mintă” (1 Corinteni 1.9; Evrei 6.19). El întotdeauna Își ține promisiunea și face exact așa cum a spus. La timpul potrivit i-a dăruit lui Avraam și Sarei fiul pe care li-l promisese, deși, omenește vorbind, lucrul acesta era imposibil. Avraam a ascultat de Dumnezeu și l-a circumcis pe fiul său, așa cum El îi poruncise.

Isaac a crescut și, la timpul potrivit, a fost înțărcat. Avraam a dat un ospăț cu această ocazie, iar Sara l-a văzut pe Ismael, fiul roabei egiptene, bătându-și joc. Făcând referire la acest incident, Galateni 4.29 spune că Ismael l-a persecutat pe Isaac. Sara i-a cerut lui Avraam să o alunge pe roabă împreună cu fiul ei, fiindcă fiul acesteia n-avea să fie moștenitor (Geneza 21.10).

Domnul nostru Isus a suferit de asemenea împotrivirea chiar de la începutul vieții Sale pe pământ. Pentru Iosif și Maria nu s-a găsit loc în casa de poposire; apoi, mai târziu, împăratul Irod, plin de mânie și de gelozie, a căutat să-L omoare. Împotrivirea și persecuția au marcat întreaga viață a binecuvântatului nostru Domn.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu vorbește însă, când într-un fel, când într-altul, dar omul nu ia seama. Atunci El deschide urechile oamenilor și le întipărește învățăturile Lui.

Iov 33.14,16



Dacă… (1)

Cuvântul „dacă” este scurt, dar are o mare importanță. Să observăm acest adevăr ilustrat în următoarea întâmplare. Garnitura 51 a trenului InterCityExpress, denumită ICE 884 „Wilhelm Conrad Röntgen”, circula pe ruta München-Hamburg. Părăsind gara din Hanovra la ora 10:30, trenul circula înspre nord; iar după ce a parcurs 130 de km, discul unei osii de la primul vagon s-a rupt, acesta penetrând prin podea în compartiment. Au urmat o serie de evenimente care au condus la dezastrul feroviar de la Eschede.

Un pasager din primul vagon a observat discul pătruns printre fotoliile în care ședeau soția și copilul lui. În loc să acționeze semnalul de alarmă, pasagerul i-a scos pe cei doi din compartiment și a plecat să informeze conductorul. Dacă acționa semnalul de alarmă, atunci accidentul putea fi evitat. Conductorul a simțit trepidațiile neobișnuite ale trenului, dar a spus că trebuie să verifice el însuși avaria înainte de a trage semnalul de alarmă, respectând regulamentul firmei. Pasagerul a declarat că trenul a început să se balanseze puternic, dar conductorul nu s-a arătat dispus să oprească trenul și a vrut neapărat să investigheze el personal incidentul. Dezastrul s-a produs tocmai când cei doi se apropiau de compartimentul cu pricina. Dacă acel conductor ar fi tras semnalul de alarmă, atunci…

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROAGĂ-TE DIN INIMĂ! – Fundația SEER

„Când vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii…” (Matei 6:5)

Domnul Isus le-a spus fariseilor că transformaseră rugăciunea într-o „reprezentație teatrală” și că Dumnezeu nu era impresionat de lucrul acesta (într-o versiunea a Bibliei în limba engleză, versetul din Matei este în felul următor: „Când veniți înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, nu transformați rugăciunea într-o reprezentație teatrală.” – n.tr.).

Autorul John Ortberg a scos în evidență cinci lucruri despre farisei:

„1) Rugăciunile lor au devenit un exercițiu superficial, în loc să fie unul de zidire a unei relații profunde.

2) Rugăciunile erau ritualuri, în loc să fie expresii autentice ale unei inimi pline de dragoste.

3) Rugăciunile erau lungi și conțineau cuvinte multe, menite să-i impresioneze pe ceilalți.

4) Rugăciunile erau presărate cu clișee lipsite de semnificație.

5) Rugăciunile erau un motiv de mândrie, în loc să fie ocazia de a-și exprima umila dependență de Dumnezeu.”

Îți poți imagina cum ar fi ca propriul tău copil să te abordeze cu o sumedenie de expresii religioase despre tine și ceea ce ai tu? Cum te-ai simți? Când vorbim de rugăciune, Domnul Isus a zis: „…când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ți uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. Când vă rugaţi, să nu bolborosiți aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi. Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.” (Matei 6:6-8).

Te poți ruga oriunde, oricând: în mașină, în baie, stând culcat în pat, în timp ce faci sport sau la serviciu… Tot ceea ce-ți cere Dumnezeu este să fii spontan, personal și sincer. Cu alte cuvinte, să te rogi din inimă!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 19:19-24; 20:1-4


Până acum David dusese o viaţă bună: ginere al împăratului, ofiţer superior, erou popular, pare că nu are altceva de făcut decât să aştepte liniştit momentul când îi va succeda lui Saul ca împărat. Dar nu va fi aşa! Planul lui Dumnezeu prevedea pentru David ani dificili destinaţi să-l pregătească pentru ocuparea tronului. Încercarea credinciosului are exact acelaşi scop: antrenarea lui aici, jos, pentru a domni apoi cu Isus.

Astfel David trebuie să părăsească totul – cămin, poziţie, mijloace de existenţă. Dar, înaintea încercărilor care-l aşteaptă, are de petrecut câteva zile cu Samuel la Naiot. Este un privilegiu pentru tânărul acesta, la începutul carierei lui, să primească învăţătură şi îndemnuri de la un bătrân aflat la
sfârşitul călătoriei. Tinerilor credincioşi, vă îndemnăm să căutaţi şi voi această companie a credincioşilor mai vârstnici! Profitaţi de experienţa lor! Timotei a fost şi el instruit alături de apostolul Pavel. Învăţăturile pe care le veţi primi în felul acesta nu vă vor împiedica să aveţi ulterior experienţe personale, cum a avut şi David. Dar ele pot şi trebuie să vă pregătească să le traversaţi fără să fiţi răniţi.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: