Mana Zilnica

Mana Zilnica

10 Ianuarie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Moise a făcut un șarpe de aramă și l-a pus pe o prăjină. Și a fost așa: dacă vreun șarpe mușca pe cineva, când el privea la șarpele de aramă, trăia.

Numeri 21.9


Unii creștini se tem de folosirea unor simboluri din Vechiul Testament, ca nu cumva să fie spiritualizate într-o măsură nepermis de mare. Este adevărat că trebuie să fim atenți să nu inventăm lucruri și să nu ne folosim imaginația, însă nu trebuie să ne temem, dacă rămânem dependenți de Duhul Sfânt atunci când citim Scriptura. Când vine vorba de simboluri, Noul Testament ne oferă dreptul de a le folosi. De exemplu, întreaga Epistolă către Evrei este întemeiată pe simboluri din Exod și din Levitic. Apostolul Pavel confirmă acest lucru în alte câteva dintre epistolele sale (1 Corinteni 10.3-11; Galateni 4.21-31).

Textul de astăzi este un exemplu în această privință și ne este oferit de către cea mai înaltă autoritate posibilă: Domnul nostru Isus Hristos (Ioan 3.14). Fiii lui Israel fuseseră mușcați de șerpi, din cauza păcatului lor comis împotriva lui Iahve – o imagine sugestivă a stării de păcat a omului și a puterii lui Satan asupra acestuia (Apocalipsa 12.9; Efeseni 2.1-3). Totuși Dumnezeu a pregătit un remediu – un șarpe de aramă, înălțat pe o prăjină. Acest metal vorbește adesea în Biblie despre judecata necruțătoare a lui Dumnezeu asupra păcatului (Apocalipsa 1.15). Da, Satan a fost judecat la cruce; pentru aceasta S-a arătat Fiul lui Dumnezeu (1 Ioan 3.8; Evrei 2.14; Ioan 16.11). Orice israelit care privea la acel șarpe era vindecat și trăia.

Domnul Isus, în aplicația pe care o face cu privire la acest simbol, spune că înălțarea de către Moise a acestui șarpe de aramă era o imagine a Lui Însuși, a Fiului lui Dumnezeu, înălțat pe cruce. Toți cei care cred în El nu vor pieri, ci au viață eternă (Ioan 3.14,15).

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Tatăl Meu, dacă nu se poate să treacă paharul acesta fără să l beau, facă se voia Ta!

Matei 26.42



„Dacă nu se poate să treacă paharul acesta …”

Exista vreo altă cale prin care păcătosul pierdut să poată fi mântuit? – Răspunsul: Nicio altă cale! Cât de impresionante sunt cuvintele, puține la număr, pe care Domnul și Mântuitorul nostru lea rostit în grădina Ghetsimani! „Se ruga ca, dacă este cu putință, să treacă de la El ceasul acela.”

Dar oare nuI erau Tatălui toate lucrurile cu putință? Întradevăr, căci El a adeverit: „Ava, Tată, Ție toate lucrurile Îți sunt cu putință” (Marcu 14.36)! „Tatăl Meu, dacă este cu putință, să treacă de la Mine paharul acesta!” (Matei 26.39).

Domnul Isus știa că acest lucru nu era posibil. Căci calea pentru mântuirea păcătosului pe aici trecea! Iar El venise să împlinească planul veșnic al lui Dumnezeu. De aceea, în dependență nemărginită, Domnul adaugă: „Totuși, nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu”. „Tatăl Meu, dacă nu se poate să treacă paharul acesta fără săl beau, facăse voia Ta!” Domnul Isus, fiind sfânt și drept, nu putea să dorească să fie făcut păcat și să fie părăsit de Dumnezeu. Dar și aici Sa supus de bunăvoie Tatălui și a fost „ascultat, din pricina evlaviei Lui” (Evrei 5.7).

Și, în timp ce ucenicii, „adormiți de întristare” (Luca 22.45), sunt biruiți de somn, Domnul rămâne singur în rugăciune și, în liniște desăvârșită, pășește pe calea care duce la cruce. Astfel, El ia din mâna Tatălui paharul mâniei lui Dumnezeu asupra păcatului, pentru al goli în întregime la cruce.

Cu siguranță, El este vrednic de toată recunoștința noastră pentru această lucrare!

Citirea Bibliei: Numeri 6.1-27 · Matei 5.13-20

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

COPIII TĂI SUNT CU OCHII PE TINE! – Fundația S.E.E.R. România

„Fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32)


Iată povestirea unei mame, pe care însă fiecare părinte ar fi bine s-o citească și s-o țină minte. „Într-o zi, m-am certat cu soțul meu, și am sfârșit prin a striga unul la altul. Eu m-am retras pe terasă și m-am așezat cu capul în mâini, plângând. Fiica noastră de trei ani a auzit cearta. ‚Te iubesc, mami!’ mi-a spus ea și m-a îmbrățișat. ‚Și eu te iubesc, draga mea!’ i-am spus eu. Și-a pus mâna pe umărul meu și capul pe celălalt umăr, și mi-a spus: ‚Aș vrea să-l iubești și pe tati!’ Îmi venea să-mi smulg inima din piept! ‚Dar îl iubesc pe tatăl tău. Am avut doar o neînțelegere!’ La care fiica mea a zâmbit, s-a ridicat și a plecat. ‚Unde te duci?’ am întrebat-o. Ea a răspuns: ‚Merg să-i spun lui tati că îl iubești!'”

Dacă îți expui copiii la mânie și la strigătele aruncate unul altuia, asigură-te că sunt prin preajmă și atunci când vă manifestați bunătatea și iertarea unul față de altul. Învățați-i cum să facă față problemelor, fără să atace persoana. Ajutați-i să înțeleagă că o diferență de opinie poate duce la o decizie care îmbunătățește lucrurile pentru toată lumea. Și că poți greși într-o anumită privință, și cu toate acestea poți fi respectat și iubit în continuare. Deseori lucrul acesta înseamnă să-i înveți ceea ce pe tine nimeni nu te-a învățat.

Dacă te afli într-o asemenea situație, învață din greșelile pe care le-au făcut părinții tăi și transmite această cunoaștere mai departe copiilor tăi. Iartă când ești rănit și nu te duce la culcare plin de resentimente (vezi Efeseni 4:26). Domnul Isus a spus că trebuie să iertăm „pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.” (Marcu 11:25). Părinților, nu uitați: copiii voștri sunt cu ochii pe voi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 9:1-21


Bildad scoate în evidenţă fermitatea dreptăţii lui Dumnezeu şi Iov nu poate face altceva decât să fie de acord cu el. Dar imediat se naşte şi întrebarea: Cum poate omul să fie drept înaintea lui Dumnezeu? (v. 2). Este marea problemă care a frământat mulţimi de înţelepţi şi de gânditori încă de la începuturile lumii şi al cărei răspuns îl găsim nu în raţionamentele filosofilor sau ale moraliştilor, nici în lucrările de putere ale Creatorului (cu privire la care Iov dă aici câteva exemple), ci în Cuvântul lui Dumnezeu! După ce stabileşte că nu este niciunul drept, niciunul măcar, Cuvântul ne anunţă vestea bună: suntem îndreptăţiţi fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus…
Şi, în acelaşi timp, aflăm că
omul este îndreptăţit prin credinţă…” (Romani 3.10,24,28; vezi şi Tit 3.7; 1 Corinteni 6.11; Galateni 3.24).

Începând cu v. 15, Iov îşi exprimă totala sa neputinţă. Lupta dintre Dumnezeu şi el i se pare inegală. El se consideră zdrobit de un Judecător necruţător, care îi înmulţeşte rănile fără motiv” (v. 15,17). Ce tristă gândire pentru un credincios!

Prin Isus, noi avem un Tată plin de afecţiune. Fie ca nicio împrejurare, oricât de dureroasă ar fi ea, să nu ne facă să uităm acest lucru!

9 Ianuarie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Cine rămâne în învățătura lui Hristos, acela Îl are și pe Tatăl și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi și nu aduce învățătura aceasta, nu-l primiți în casă și nu-l salutați.

2 Ioan 9,10


Simplul voiaj din Egipt spre Canaan nu ar fi putut constitui adevărata călătorie prin pustie. Mulți merseseră pe acel drum fără să fie străini și călători cu Dumnezeu. Ba mai mult, chiar dacă un astfel de voiaj ar fi fost însoțit de toate încercările și neplăcerile provocate de pustia aridă și sălbatică, tot nu ar fi reprezentat pentru acest simplu motiv o călătorie divină sau cerească. Esențială este nu o viață de eforturi și de lepădare de sine, chiar îndurată cu acel curaj moral care se potrivește copiilor lui Dumnezeu străini pe acest pământ, ci, pentru ca acea călătorie să fie drumul Israelului lui Dumnezeu, chivotul trebuia să fie în mijlocul lor, purtat de un popor răscumpărat din Egipt prin sânge și care năzuia, prin credința în făgăduință, către Canaan.

Aceasta a fost preocuparea lui Israel în pustie. Ei trebuiau să poarte chivotul, să-l însoțească și să-l venereze. Ei și-ar fi putut trăda slăbiciunea, ar fi putut suferi pedeapsa și disciplinarea în multe feluri și în multe ocazii; însă, dacă preocuparea lor fundamentală ar fi fost abandonată, totul era pierdut. Și lucrul acesta s-a întâmplat cu adevărat. Au purtat cortul lui Moloh și steaua zeului Remfan, aceasta în detrimentul chivotului Domnului. Ca urmare, taberei i s-a schimbat drumul către Babilon și către Damasc (Amos 5.25-27; Fapte 7.42,43).

Și care este chivotul acum în mijlocul celor credincioși, pentru o călătorie sigură, corectă și sfântă prin pustia acestei lumi, dacă nu numele Fiului lui Dumnezeu? Ce taină este încredințată administrării și mărturiei noastre, dacă nu aceasta? „Cine rămâne în învățătura lui Hristos, acela Îl are și pe Tatăl și pe Fiul. Dacă vine cineva la voi și nu aduce învățătura aceasta, nu-l primiți în casă și nu-l salutați” (2 Ioan 9,10). Dacă este să mai fie un zid de despărțire, acesta trebuie ridicat de către cei credincioși între ei și necinstirea adusă lui Hristos.

J. G. Bellett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ai ajuns tu până la cămările zăpezii? Ai văzut tu cămările grindinei?

Iov 38.22



Splendoarea fulgului de zăpadă

În acest capitol din Biblie, Dumnezeul cel veșnic vrea săi reamintească robului Său Iov perspectiva gloriei și a puterii Sale de Creator. Din cauza chinuitoarelor lui suferințe și a loviturilor din partea prietenilor, Iov pierduse din vedere măreția și dreptatea lui Dumnezeu. Atunci El ia îndreptat ochii spre visteriile zăpezii și ale grindinei.

O iarnă fără zăpadă nu este o iarnă adevărată, cel puțin pentru copii. Ei așteaptă cu nerăbdare fulgii albi, care transformă un peisaj trist de iarnă întro perspectivă strălucitoare.

Suntem noi conștienți că fiecare fulg de zăpadă, cu cristalele sale de gheață, este o lucrare minunată, unică, a lui Dumnezeu? Dacă am lua o lupă și am privi structura fulgilor de zăpadă, am observa că niciunul nu se aseamănă cu exactitate cu celălalt. Doar puține lucruri din natură arată atât de bogat diversitatea în amănunt a lucrurilor ieșite din mâna Dumnezeului Creator, ca aceste mici formațiuni.

Când apa îngheață, cristalele de gheață se ordonează întotdeauna sub forma unui model cu șase raze. Artiștii și oamenii de știință sau inspirat mult din aceste formațiuni de filigran minunate. Fiecare fulg de zăpadă ne dă o mărturie unică despre gloria creației lui Dumnezeu. Câtă diversitate! Ce bogăție de frumusețe! Ce splendoare!

Și noi, oamenii, am fost creați ca unicate de mâna acestui măreț Dumnezeu Creator, iar El ne cunoaște pe fiecare în parte, cu toate „datele” identității noastre.

Versetul de astăzi este o provocare de aL cunoaște și noi pe acest Dumnezeu Creator care, în dragoste, dorește să aibă comuniune cu fiecare în parte.

Citirea Bibliei: Numeri 5.1-31 · Matei 5.1-12

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PUTEREA STĂ ÎN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU – Fundația S.E.E.R. România

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu… pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16-17).


 În timp ce citești sau asculți acest devoțional, trebuie să știi că puterea nu stă în gândurile sau comentariile autorului, ci în Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Apostolul Pavel ne spune: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu…” Ea este impregnată cu sămânța divină a vieții, și această sămânță se va trezi la viață în inima ta, producând roada Duhului Sfânt și „eliberând” promisiunile lui Dumnezeu. Consideră acest devoțional ca o portiță, și nu ca un scop. Uită-te la el ca la o cărticică menită să-ți stârnească apetitul pentru Cartea cărților! Când citești sau asculți meditația zilnică, stai cu Biblia lângă tine și deschide-o la versetele la care se face referire. Pe măsură ce strângi Cuvântul lui Dumnezeu înlăuntrul tău, zi de zi, se vor întâmpla lucruri minunate în viața ta!

Psalmistul a scris: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşază pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit” (Psalmul 1:1-3). Să remarcăm expresia: „tot ce începe, duce la bun sfârşit.” Pe măsură ce-ți înnoiești mintea prin Scriptură, credința ta crește, perspectiva și înțelegerea ta vor crește și fiecare domeniu din viața ta va începe să se schimbe în bine.

Ceea ce demonstrează că „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună” – adică Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine, azi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 8:1-22


Să ascultăm acum ce are de spus Bildad. Neîndrăznind încă să afirme deschis că nenorocirile lui Iov sunt rezultatul propriilor sale păcate, începe prin a vorbi despre fiii acestuia. Pentru el, problema era simplă: „moartea copiilor lui Iov era consecinţa fărădelegilor lor (v. 4): au păcătuit şi Dumnezeu ia lovit”. Erau vorbe crude pentru acest om evlavios, căruia îi cunoaştem fericitul obicei: Iov se scula disdedimineaţă ca să aducă arderidetot pentru fiii săi (1.5). Era ca şi cum prietenul său iar fi spus: „Rugăciunile tale au fost inutile; Dumnezeu nu tea ascultat şi na vrut săţi salveze copiii”.

Cei trei prieteni Îl cunoşteau pe Dumnezeu doar ca Judecătorul cel drept. Desigur că dreptatea Celui Atotputernic (v. 3) este un aspect al adevărului. Ea este atât de perfectă, încât, atunci când propriul Său Fiu Sa încărcat cu păcatele noastre, Dumnezeu a fost nevoit săL lovească, în mânia Sa. Dar crucea, prin care sa făcut dovada supremă a dreptăţii Sale, ne aduce în acelaşi timp cea mai minunată dovadă a dragostei Sale. Dacă le vorbim oamenilor numai despre dreptate, nu şi despre dragoste, îi expunem atât descurajării, cât şi riscului de a se justifica singuri: acesta este dublul efect pe care îl vor produce raţionamentele prietenilor săi asupra lui Iov.

8 Ianuarie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi și lui Petru.

Marcu 16.7


Îngerii lui Dumnezeu poartă de grijă ucenicilor Domnului. Nu mă îndoiesc că ei se minunează văzând dragostea lui Dumnezeu pentru aceștia și sunt încă și mai uimiți de faptul că oamenii sacrifică adesea cele mai mari bucurii pentru lucruri păcătoase, că Îi întorc spatele Domnului și uneori Îl tăgăduiesc, așa cum a făcut Petru. Însă, cu același interes și cu mare bucurie, îngerii privesc la căile de har ale Domnului față de cei ai Săi, până când restabilirea lor este completă. Această atitudine a îngerilor se explică prin faptul că ei au un singur interes: gloria Domnului. Iar interesul pe care îl arată vine din faptul că ei văd dragostea pe care Domnul o are față de cei ai Săi. Îngerul n-ar fi fost atât de preocupat de Petru, dacă Domnul Însuși n-ar fi fost preocupat de sărmanul Său ucenic; iar îngerii n-ar fi atât de preocupați cu noi, de felul în care trăim și de lucrurile pe care le urmărim, dacă Domnul n-ar fi într-atât de preocupat cu noi.

Ar trebui oare să fim noi mai puțin preocupați unii cu alții, decât sunt îngerii preocupați cu noi? Cu siguranță că nu! Și aceasta cu atât mai mult cu cât noi putem face lucruri pe care ei nu le pot face. Ei nu pot restabili pe cineva care a căzut; nu au nicio parte într-o astfel de lucrare, însă noi trebuie să ne spălăm picioarele unii altora (Ioan 13; Galateni 6.1).

Să presupunem însă că un credincios, care a căzut, deplânge în taină depărtarea sa de Domnul, însă frații săi, așa cum vede el, manifestă răceală și indiferență față de persoana lui și ajunge să creadă că nimănui nu-i pasă de el. Unui astfel de suflet vreau să-i spun că, deși oamenilor pare să nu le pese de el, îngerilor le pasă; iar lor le pasă fiindcă Domnului Însuși Îi pasă. Restabilirea sufletului său și recăpătarea bucuriei mântuirii și a comuniunii cu Mântuitorul este de mare interes pentru ei, fiindcă știu că aceasta este dorința Domnului și fiindcă gloria Lui este implicată aici. Un astfel de suflet să alunge cu totul gândul că nimănui nu-i pasă și să lase ca acele cuvinte ale îngerului: „și lui Petru”, să-i grăbească drumul spre pocăință!

J. T. Mawson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ce este viața voastră? Nu este decât un abur, care se arată pentru puțin și apoi dispare.

Iacov 4.14



Epitaful de pe piatra funerară a unui gladiator

Gladiatorii erau staruri și eroi în Roma Antică. Ei aveau susținători, care îi promovau, și fani, care îi aplaudau. Ei luptau unii contra altora în diverse categorii de luptă, dar chiar și contra animalelor sălbatice. Mulți dintre acești gladiatori își pierdeau viața în aceste lupte. Ei primeau onoare și bani și stăteau în lumina reflectoarelor, dar toate erau numai pentru scurt timp. Apoi totul se încheia. Este uimitoare dedicația de pe inscripția funerară a unui mormânt din Italia: „Pentru Glaucus, care sa luptat de șapte ori, însă a opta oară a murit, la vârsta de numai 23 de ani. Soția sa, Aurelia, și fanii săi”.

Poate că noi nu suntem cunoscuți de opinia publică, poate nici măcar nu suntem observați. Dar, cândva, oare ce le va deștepta oamenilor amintirea legată de noi? Poate despre unul că a fost de patru ori promovat, dar că a cincea oară un infarct miocardic a pus capăt carierei sale; despre un altul că fotbalul a fost viața sa, dar că atacul cerebral a fost fluierul final; despre un altul că a trăit sănătos și, cu toate acestea, a murit de cancer.

Întradevăr, viața noastră este scurtă, dar după ce trecem din ea, rămân oare doar amintirile mai mult sau mai puțin plăcute în ochii celorlalți?

Există însă mulți oameni care știu că Isus Hristos a murit pentru ei și pentru păcatele lor. Ei știu că sunt susținuți de El chiar și când vin asupra lor nenorociri, boli sau pierderi. Și mai știu că viața lor nu se va încheia la mormânt, ci vor fi veșnic în lumină cu Isus.

Citirea Bibliei: Numeri 4.21-49 · Matei 4.12-25

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PACEA DESĂVÂRȘITĂ – Fundația S.E.E.R. România

„…căci se încrede în Tine.” (Isaia 26:3)


Secretul „păcii desăvârșite” se găsește în acest verset: „Celui cu inima tare, Tu-i chezăşuieşti pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine.” (Isaia 26:3) Nu circumstanțele, ci ceea ce crezi despre ele îți va răpi pacea. Faptul că te concentrezi pe împrejurări nu face altceva decât să-ți sporească anxietatea, deoarece ele se schimbă în mod constant și deseori îți scapă de sub control.

Cu toate acestea, Dumnezeu nu se schimbă niciodată și nimic nu Îi scapă de sub control. Pacea și îngrijorarea se exclud una pe cealaltă. Îngrijorarea îți sufocă încrederea, îți întunecă perspectiva și îți stinge duhul. Îți fură pacea care vine din cunoașterea Dumnezeului care poate gestiona orice lucru și prin care toate lucrurile sunt posibile. Motivul pentru care ne îngrijorăm atât de mult este că alegem exact comportamentul opus celui care aduce pace.

Îngrijorarea este ca un vot de neîncredere dat lui Dumnezeu. Poate nu o faci intenționat, dar de fiecare dată când te lași pradă îngrijorării, în esență spui: „Nu cred că Dumnezeu poate sau se va ocupa de problema aceasta în locul meu. Nu sunt sigur că mă pot încrede în El în această privință, așa că n-am decât să-mi port povara și să am grijă de problemă singur.”

Dumnezeu este fie persoana în care ți-ai pus încrederea, fie ajutorul part-time la care apelezi doar atunci când nu poți rezolva problemele singur. Lucrul acesta ne aduce aminte de elefantul și de șoarecele care au trecut pe un pod. Când au ajuns pe partea cealaltă, șoarecele a exclamat: „Vai de mine, dar știu c-am zgâlțâit/zdruncinat bine podul ăsta!” Când vei pricepe că Dumnezeu joacă rolul principal, iar tu pe cel secundar, vei descoperi pacea care te-a ocolit atâta timp! De ce să nu fie chiar acum clipa aceea?!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 7:1-21


O privire îndreptată spre strâmtorarea lui Iov „cel zdrobit în trup, chinuit în suflet, aflat faţăn faţă cu un Dumnezeu a Cărui tăcere îl umple de teamă” lear putea fi de folos acelora care trec prin descurajare, care nu înţeleg scopul încercării în viaţa lor. Iov ne mai învaţă, la sfârşitul cărţii sale, că sensul încercării nu poate fi cunoscut decât prin credinţă.

În finalul cuvântării, Iov nu i se mai adresează lui Elifaz, ci Domnului. El zugrăveşte pe scurt starea jalnică a omului pe pământ, folosind expresii care rezumă atât de bine experienţa umană: trudă, suspin, decepţie, sărăcie, frământare, amărăciune, strâmtorare, dezgust, deşertăciune… Dar cuvântul cheie încă nu fusese pronunţat, cel care, fie căl recunoaştem, fie că nu, exprimă cauza iniţială a nenorocirii omului.

În cele din urmă, Iov strigă: „Am păcătuit” (v. 20). Însă adaugă: „Ce Ţiam făcut?”, ca şi cum, pentru om, păcatul nu sar rezuma decât la un singur lucru: sursă a mizeriei umane. De fapt, păcatul este mai întâi şi mai presus de toate o ofensă adusă lui Dumnezeu. Întro manieră generală, acesta este întreg mersul gândirii pe care Dumnezeu caută să o producă în cel pe carel încearcă: constatarea stării sale mizerabile, condamnarea păcatului şi mărturisirea în faţa lui Dumnezeu.

La întrebarea disperată din v. 17 şi 18, Psalmul 8 aduce un răspuns glorios, prezentânduL pe Hristos, Fiul Omului, ultimul Adam (1 Corinteni 15.22,45).

7 Ianuarie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Puțin somn, puțină ațipire, puțină încrucișare a mâinilor pentru odihnă, și sărăcia ta va veni ca un hoț și lipsa ta ca un om înarmat.

Prindeți-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile; pentru că viile noastre sunt în floare.

Muștele moarte fac să miroasă urât și să fermenteze untdelemnul făcătorului de mir; tot așa, puțină nebunie este mai grea decât înțelepciunea și onoarea.

Lauda voastră nu este bună. Nu știți că puțin aluat dospește toată plămădeala?

Proverbe 6.10,11; Cântarea Cântărilor 2.15; Eclesiastul 10.1; 1 Corinteni 5.6


Aceste versete au aplicație spirituală. Neglijarea rugăciunii și a meditației zilnice la Cuvântul lui Dumnezeu duce la sărăcie spirituală. Iosif i-a spus lui faraon să strângă toate grânele din timpul celor șapte ani de belșug și să le depoziteze, în vederea anilor de foamete care aveau să urmeze (Geneza 41.35). În timp ce oamenii dormeau, vrăjmașul a venit și a semănat neghină (Matei 13.25); și acum este timpul să ne trezim din somn (Romani 13.11; Efeseni 5.14).

Vulpile folosesc șiretenia pentru a-și prinde prada. Ele mănâncă orice, iar strugurii sunt o hrană preferată a lor. Fiindcă sunt mici, se pot ascunde printre frunzele viței. Câteodată lăsăm ca grijile, bogățiile și plăcerile vieții acesteia să ne fure rodnicia și bucuria în Domnul (Luca 8.14). Știm cine sunt acele vulpi mici care ne împiedică progresul spiritual, iar dacă nu vom scăpa de ele, ne vor distruge întreaga vie.

Nebunia este precum muștele căzute în untdelemn. Acestea simbolizează o faptă, o idee sau un cuvânt nesăbuit. Așa ceva nu se potrivește unui copil al lui Dumnezeu și îi strică mărturia. Efeseni 5.4 ne avertizează cu privire la astfel de lucruri, precum vorbirea nechibzuită și glumele proaste.

Răul moral (puțin aluat) întinează întreaga grupare. Corintenii îngăduiseră ca răul să continue nejudecat în mijlocul lor, iar Pavel le-a transmis cu tărie că acest rău trebuia dat afară. Este imperios necesar ca fiecare dintre noi să ne cercetăm cu privire la pericolul venit din partea lucrurilor aparent mici și nesemnificative.

R. A. Barnett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a Cărui locuință este veșnicia și al Cărui Nume este sfânt: Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să reînsuflețesc inimile zdrobite.

Isaia 57.15



Un cuvânt care nui dădea pace: veșnicie

Petrecuse cu prietenele ei o seară frumoasă: jucaseră cărți, băuseră un vin bun, apoi povestiseră lucruri amuzante. Când a ajuns acasă, a văzut pe masa din bucătărie o Biblie. Probabil, unul dintre copiii ei citise în ea pentru a se pregăti pentru ora de religie și uitase să o pună la locul ei, pe raftul de cărți. A luato și sa uitat puțin în ea, a închiso și a puso la loc, apoi sa dus la culcare. Dar nu putea adormi.

De ce se învârtea neliniștită încolo șincoace în pat? Nu fusese interesantă seara? Sau o emoționaseră prea mult discuțiile? Sau era de vină vinul? Nimic din toate acestea! Un cuvânt nu o lăsa să adoarmă. Înainte să închidă Biblia, citise un cuvânt pe care nul mai putea uita: veșnicie.

Seara petrecută împreună cu prietenele pălea înaintea acestui cuvânt! Cât de goale i se păreau acum discuțiile și râsetele de aseară! Cât de lipsită de semnificație și de goală i se părea acum viața ei, în fața acestui cuvânt măreț: veșnicie!

Da, cuvintele Bibliei sunt „ca focul”, sunt „ca niște țepușe și ca niște cuie bătute”, dar ele sunt și „cuvinte de har”, „cuvintele vieții veșnice”, „cuvinte bune, cuvinte de mângâiere” (Ieremia 23.29; Eclesiastul 12.11; Luca 4.22; Ioan 6.68; Zaharia 1.13).

Cuvintele unei cărți își produc efectul lor adânc atunci când sunt citite. Permiteți acestei cărți, Biblia, să vă arate, în dragoste, harul lui Dumnezeu!

Citirea Bibliei: Numeri 4.1-20 · Matei 4.1-11

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DE CE FACI ACEST LUCRU? – Fundația S.E.E.R. România

„Spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului” (Ieremia 23:16)


Eugene G. Grace, președintele corporației Bethlehem Steel Corporation între anii 1916 și 1945, a spus: „Mii de ingineri pot proiecta poduri, pot calcula tensiuni și presiuni, și pot desena planuri și descrieri detaliate pentru diverse piese și mașini. Dar un mare inginer este acela care îți poate spune dacă podul sau mașina trebuie construite, unde trebuie construite, cum și când.”

Când întrebi mai întâi de ce și apoi cum, ești obligat să te gândești la motivațiile tale lăuntrice și la sursa viziunii tale. În zilele noastre, se discută mult despre „scop.” Și e un lucru bun, deoarece o viață cu scop aduce o răsplată mai mare decât o viață de popularitate sau de putere fără scop. Dar scopul tău trebuie să vină de la Dumnezeu.

„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „N-ascultaţi cuvintele prorocilor care vă prorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zădarnice; spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului.” Când Dumnezeu este sursa viziunii tale, El îți va da resurse pentru ea. De aceea, cea mai importantă întrebare pe care o poți adresa nu este „Care-i oare cea mai bună metodă de a face lucrul acesta?”, ci „De ce fac lucrul acesta?” La urma urmelor, Dumnezeu va da verdictul final cu privire la lucrurile în care ți-ai investit viața. „Lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva… rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata” (1 Corinteni 3:13-15).

Poetul C.T. Studd a scris: „Căci tu vei trece, aici lăsând toate / dar ce lui Isus ai făcut va dăinui.” Deci, ce știi clar că ai de făcut astăzi, fă ca pentru Domnul!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 5:1-27


Fiecare cuvântare a vreunuia dintre prietenii lui Iov face loc unui nou răspuns din partea acestuia. Patriarhul este conştient de faptul că durerea lui peste măsură a fost aceea care la făcut să pronunţe „cuvinte pripite” (v. 3). Să fim atenţi şi noi la ceea ce poate să ne scape întro izbucnire de iritare … sau de mânie (Proverbe 29.20).

„Care îmi este sfârşitul, ca să mai am răbdare?”, întreabă Iov în v. 11. „Răbdarea lui Iov”, despre care aduce mărturie epistola lui Iacov, nu a ţinut decât până la a şasea încercare. El dorea săşi poată cunoaşte „sfârşitul” sau, mai degrabă, „sfârşitul dat lui de la Domnul”, dar mai înainte de aceasta era neapărată nevoie ca răbdarea săşi fi făcut „desăvârşit” lucrarea în el. Iar cea care produce răbdarea este încercarea credinţei (Iacov 1.3,4; 5.11).

Ca şi Iov, suntem întotdeauna nerăbdători să ştim care va fi sfârşitul celor ce ni se întâmplă, dar Dumnezeu, în înţelepciunea Lui, nu ne descoperă, în general, mai dinainte lucrul acesta, pentru a putea ajunge să învăţăm adevărata răbdare, cea care nu cere întâi să înţeleagă, pentru a ne putea apoi supune sau bizui pe El. Iov a învăţat o primă lecţie, că nu se poate ajuta singur şi că orice înţelepciune „a fost alungată” de la el (v. 13). Ar fi bine dacă am învăţao şi noi. Şi nu trebuie nicidecum să trecem prin multe suferinţe pentru a neo însuşi, ci doar să credem simplu ceea ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu.

6 Ianuarie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă va auzi cineva glasul Meu și va deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine.

Apocalipsa 3.20


Acesta este ultimul stadiu al istoriei Bisericii pe pământ. Ceea ce a fost instituit pentru a da mărturie pentru Hristos pe pământ devine martor al propriei stări nenorocite și Îl ține pe Hristos afară, la ușă! În starea Laodiceei vedem rezultatul deplin al primei căderi, din Efes. Începutul întregului faliment a fost părăsirea dragostei dintâi pentru Hristos; sfârșitul este totala indiferență față de Hristos, într-o adunare care se mulțumește să-L țină pe Hristos afară, la ușă. Ultimul stadiu al creștinătății care, cu o indiferență crasă, Îi închide ușa lui Hristos, pare aproape mai rău decât ultimul stadiu al iudaismului care, prin vrăjmășia lui, L-a pironit pe Hristos pe o cruce.

La fel cum Hristos a plâns pentru soarta iudaismului corupt, la fel El stă afară, la ușa creștinătății, cu o răbdare infinită, așteptând ca cineva din mărturia creștină să-I deschidă. Nu mai există nicio speranță pentru marea masă, care urmează să fie vărsată din gura Lui; însă, până la acest act solemn de lepădare finală, există încă invitația plină de dragoste făcută oricărui creștin, în mod individual, aceea de a asculta de glasul lui Hristos.

Dacă cineva are conștiința atinsă de felul cum Domnul dă pe față starea creștinătății, dacă a fost cercetat de atenționările Sale, dacă a ascultat sfatul Său și dacă a fost atins de dragostea Lui, atunci să-I deschidă îndată ușa și, chiar și în acest ultim stadiu, Hristos va intra la el și va cina cu el, și el va cina cu Hristos. Domnul nu menționează vreo restabilire a mărturiei publice pentru El, ci doar pe cea a unei comuniuni tainice și individuale cu El.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Păzește-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred!

Psalmul 16.1



Nevoia de ocrotire

Cuvintele acestei rugăciuni exprimă încredere. La baza acesteia stă legătura dragostei și a afecțiunii, chiar și atunci când nu cunoaștem nici care va fi răspunsul concret și nici felul în care ne va veni ajutorul lui Dumnezeu.

Păzește-mă, Dumnezeule!” – În această rugăciune, în care cerem să fim păziți, dezvăluim nevoia de protecție, de siguranță și de odihnă. Ne dorim ocrotire în problemele noastre, în toată neliniștea și agitația vieții noastre. Rugăciunea este adresată lui Dumnezeu, pentru că El este, întra-devăr, un Ocrotitor pe care ne putem baza. Și El nu numai că poate să ne ocrotească, ci și vrea să ne ocrotească, iar El ne va ocroti într-un mod desăvârșit și deplin.

… căci în Tine mă încred!” – Să-L căutăm pe Dumnezeu. Când ne găsim într-o situație dificilă sau când suntem copleșiți de gânduri apăsătoare, știm că nu putem găsi nicăieri altundeva ajutor; numai El ne poate da siguranță. Să-L căutăm cu toată inima, pentru că numai la El găsim adăpost în fața dușmăniilor, a neînțelegerilor, a gândurilor fără rezolvare, a cuvintelor usturătoare.

Căutând adăpost doar la El, la Domnul și Dumnezeul nostru, cerem în rugăciunea noastră ca El să ne păzească. Numai la El suntem în siguranță, protejați ca într-o colibă în munți în timpul unei furtuni sau ca în casa noastră după o zi dificilă. Sufletul nostru este mângâiat și sigur în brațele Dumnezeului nostru, ca un copilaș care aleargă în brațele mamei sale și se ascunde acolo.

Doamne, ține-mă strâns și nu mă lăsa! Păzește-mă; pune-mă în siguranță! Când sunt lângă Tine pot să respir ușurat și sunt liniștit! – Mulțumesc, Doamne, că Tu mă iubești așa de mult!

Citirea Bibliei: Numeri 3.27-51 · Matei 3.13-17

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

O LIMBĂ ISCUSITĂ – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită…” (Isaia 50:4)


Prorocul Isaia scrie: „Domnul Dumnezeu Mi-a dat o limbă iscusită, ca să ştiu să înviorez cu vorba pe cel doborât de întristare. El Îmi trezeşte, în fiecare dimineaţă, El Îmi trezeşte urechea, să ascult cum ascultă nişte ucenici.”

Să recunoaștem: dacă am spune tot ce gândim, i-am răni sau i-am alunga pe majoritatea celor cu care vorbim. În fiecare dintre noi există aspecte subiective și zone private. Maturitatea înseamnă să nu spunem tot ce gândim. Firește, în bună măsură, ceea ce gândim sau spunem nu a fost gândit sau spus până la capăt! De aceea trebuie să ne rugăm și să Îi cerem Domnului „o limbă iscusită”.

Să citim aceste trei versete cu atenție: „Cine-şi păzeşte gura, îşi păzeşte sufletul; cine-şi deschide buzele mari aleargă spre pieirea lui” (Proverbele 13:3). „Cine îşi păzeşte gura şi limba, îşi scuteşte sufletul de multe necazuri.” (Proverbele 21:23). „Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşală inima, religiunea unui astfel de om este zadarnică” (Iacov 1:26).

Iată două situații particulare în care limba ne poate duce la necazuri:

1) Când suntem mânioși. Izbucnirile emoționale duc de obicei la comentarii nepotrivite și la exprimări pe care nu le-am gândit, și pe care mai târziu le vom regreta.

2) Când suntem obosiți. Epuizarea ne face să lăsăm garda jos și în astfel de momente ne pot scăpa vorbe necugetate. Așteaptă întotdeauna până când judecata ți se limpezește și poți înțelege lucrurile despre care urmează să-ți dai cu părerea.

Apostolul Pavel a spus: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia” (Coloseni 4:6). Ce face sarea? Dă gust, conservă, curăță și vindecă. Asta trebuie să ajungă să facă și vorbele tale. Începe acum!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 5:1-27


Principala temă pe care cei trei prieteni doresc so dezvolte în discursurile lor este că Dumnezeu este drept. Deşi o vor aborda în moduri diferite, ei vor susţine aceeaşi idee, că Dumnezeul cel drept nu lar fi lovit atât de crunt pe Iov dacă acesta nar fi meritato, cu alte cuvinte, că toate încercările care sau abătut asupra lui sunt o pedeapsă, o judecată. „Săşi mărturisească păcatele, şi va fi restabilit!” Ştim însă, încă de la începutul cărţii, că Iov nu putea fi învinuit de nimic cert, pentru că Domnul Însuşi îi spusese lui Satan: „Mai întărâtat împotriva lui, ca săl înghit fără motiv” (2.3). Este deci o greşeală să se considere suferinţele lui ca fiind o pedeapsă.

Cu excepţia cuvântului „pedeapsă”, v. 17 şi 18 sunt un admirabil rezumat al întregii istorii a lui Iov. Am putea asemăna aceste versete cu Proverbe 3.1112, citate în Evrei 12.56: „Fiul meu, nu dispreţui îndrumarea Domnului şi nici nu desconsidera mustrarea Lui; pentru că Domnul îl mustră pe acela pe carel iubeşte”. În ce priveşte mustrarea, cu siguranţă că Domnul avea ce să mustre şi să corecteze la slujitorul Său: conştienţa propriei îndreptăţiri; iar în ce priveşte rana, El o făcuse şi tot El o va vindeca, spre binele lui Iov. Ce mângâiere cu totul deosebită găsim în cuvintele: „Acela pe carel iubeşte Domnul!” Urgia dezlănţuită de Satan ajunge, în final, pentru cel credincios, o dovadă a dragostei divine.

5 Ianuarie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu M-am rugat pentru tine.

Luca 22.32


Cât de încurajator este gândul că Răscumpărătorul nostru nu încetează niciodată să mijlocească pentru noi! Când ne rugăm, El Însuși pledează pentru noi; iar când nu ne rugăm, El ne susține cauza și, prin mijlocirea Sa, ne păzește de pericole nebănuite.

Remarcați cuvintele de mângâiere adresate lui Petru: „Simon, Simon, iată, Satan v-a cerut ca să vă cearnă ca pe grâu. Dar Eu M-am rugat pentru tine”. Nu i-a spus: „Du-te și te roagă pentru tine însuți”; acesta ar fi fost un sfat bun, dar nu așa scrie aici. Domnul nu spune nici: „Eu te voi face să fii veghetor, și așa vei fi păzit”. Aceasta ar fi fost și ea o mare binecuvântare. Dar nu, ci: „Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu slăbească credința ta”. Puțin știm cât de mult datorăm rugăciunilor Domnului pentru noi. Când vom ajunge în cer și vom privi din nou la calea pe care Domnul ne-a condus, cât de mult Îl vom lăuda pe Acela care, înaintea tronului veșnic, a zădărnicit de atâtea ori planurile rele ale lui Satan cu privire la noi! Cât de mult Îi vom mulțumi fiindcă niciodată n-a renunțat, nici n-a obosit, ci zi și noapte a purtat numele noastre pe pieptul Său!

Chiar înainte ca Satan să-și fi început lucrarea de ispitire, Domnul Își face lucrarea de mijlocire în cer. O, Doamne Isuse, ce mângâietor este că Tu pledezi cauza noastră împotriva vrăjmașilor noștri nevăzuți, că le zădărnicești planurile și că le dai pe față viclenia!

Lucrarea continuă a dragostei Lui este astfel izvorul bucuriei, al recunoștinței, al nădejdii și al încrederii noastre.

C. H. Spurgeon

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cu toate că mai înainte eram un hulitor, … mi s-a arătat îndurare, pentru că lucram din neștiință în necredință. … O, adevărat și cu totul demn de primit este cuvântul acesta: Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.

1 Timotei 1.13,15



De la ateism la credința adevărată

Un sceptic ne relatează cum a ajuns el de la ateism la credința adevărată prezentată în Biblie:

„Nu credeam nici în Dumnezeu, nici în Biblie, nici în adevărurile credinței creștine. După mine, întoarcerea la Dumnezeu era doar o înșelăciune a fanaticilor creștini. Scrierile care combăteau Biblia, pe care leam citit cu sete, mi-au confirmat concepția pe care o aveam, că moartea ar fi numai un somn veșnic și că nu există nici cer, nici iad.

Dar, pe parcursul anilor, eram uneori cuprins de îndoieli, care deveneau tot mai obsedante. Mă întrebam ce se va alege de mine dacă totuși ar fi adevărate aceste lucruri. În sfârșit, m-am hotărât să cercetez mai profund credința prezentată de Biblie. Dacă ar fi ceva în ea, va trebui să găsesc; dacă nu, nicio îndoială nu-mi va mai deranja vreodată liniștea mea.

Într-o duminică, fiind singur, am îngenuncheat și m-am rugat cam așa: «O, Dumnezeule, dacă exiști, ascultă-mă! Dacă există un cer și un iad, arată-mi! Dacă Biblia este adevărată, descoperă-mi și luminează-mă!». Atunci am început să citesc Biblia, mai întâi Noul Testament. Am studiat cu atenție capitol după capitol. Cu cât citeam mai mult, cu atât eram mai convins că totul este adevărat și că eu sunt un păcătos pierdut! După o săptămână de când am început să caut adevărul, am venit la credința în Domnul Isus și L-am primit în inima mea ca Mântuitor al meu.”

Drag cititor, tu ai venit la această credință?

Citirea Bibliei: Numeri 3.1-26 · Matei 3.1-12

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

AI NEVOIE DE ODIHNĂ – Fundația S.E.E.R. România

„După obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă” (Luca 4:16)


Dumnezeu a instituit Sabatul, pentru că a știut că omul are nevoie de timp de odihnă și de reîncărcare a bateriilor. Dumnezeu Însuși a respectat ziua de odihnă: „În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit” (Geneza 2:2). Biblia ne spune că Dumnezeu „nu dormitează, nici nu doarme” (vezi Psalmul 121:4). Așadar, dacă El „Și-a luat o zi liberă” dintr-o săptămână, și tu trebuie s-o faci!

Nu cu mult timp în urmă, majoritatea familiilor creștine mergeau la biserică duminică dimineața, se întorceau acasă, luau prânzul împreună și își petreceau după-amiaza odihnindu-se și bucurându-se unii de alții. Acum gâfâim șapte zile pe săptămână, gonind până ajungem la epuizare sau chiar la o moarte prematură.

Oamenii de știință spun că trupurile noastre sunt concepute genetic pentru această o zi din șapte pentru refacere fizică, emoțională, spirituală, ca să funcționăm la cel mai înalt potențial. Când Truett Cathy a deschis primul restaurant în anul 1946, el a instituit o regulă: Duminica va fi închis. În acele vremuri era o practică acceptabilă, dar acum e extrem de neobișnuit, mai ales pentru un lanț de restaurante cu sute de localuri deschise în malluri. Însă Cathy, un creștin dedicat, nu a șovăit niciodată. Și în loc să-l coste, lucrul acesta i-a adus dividende substanțiale și înțelepciunea de a realiza unele din cele mai populare și mai profitabile afaceri din industria alimentară din SUA.

Dumnezeu știe că cel mai rapid mod de a te epuiza este când încerci să faci prea multe lucruri deodată și fără timp de odihnă. De aceea Biblia spune: „ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nici o lucrare în ea” (Exodul 20:10). Și tu ai nevoie în fiecare săptămână de o zi de odihnă pentru trup și pentru suflet, așa că pune-o deoparte!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 4:1-21


Este rândul prietenilor lui Iov să ia cuvântul. Ce pot spune aceşti „mângâietori” despre mângâiere? Cu ce înţelepciune vor aceşti „înţelepţi” săşi instruiască prietenul nefericit şi săi potolească disperarea? Aveau ei, precum mai târziu Divinul lor Învăţător, acea limbă iscusită care să ştie „să ajute cu un cuvânt pe cel obosit” (Isaia 50.4)? Dimpotrivă, unul după altul, discursurile lor nu vor face decât săl exaspereze pe sărmanul Iov!

Acest lucru se întâmplă nu pentru că argumentele lor ar fi fost mereu false < din contră, găsim în ele mari adevăruri, care fac parte din Cuvântul inspirat, unele versete fiind chiar citate în Noul Testament (de exemplu, Iov 5.13 este citat în 1 Corinteni 3.19) > ci pentru că Elifaz, Bildad şi Ţofar aplică greşit aceste adevăruri în cazul lui Iov.

Asemeni acestor trei oameni, şi noi putem cunoaşte multe adevăruri, dar pe care să le cităm întrun mod nepotrivit. Ce bun este un cuvânt spus la timpul potrivit! găsim scris în cartea Proverbe (15.23).

În v. 3 şi 4, Elifaz depune o mărturie bună despre Iov, amintindui acestuia că, înainte să fi fost sub disciplină, el însuşi întărise mâinile slăbite şi genunchii care se îndoiau (Evrei 12.12). În următoarele versete, schimbând oarecum tonul adresării, îi spune destul de brusc prietenului său: „Ei bine, întrucât este rândul tău să fii în necaz, pune deci în practică ceea ce tu iai învăţat pe alţii!” (vezi Romani 2.21).

3 Ianuarie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Însă celui care lucrează, plata nu i se socotește după har, ci după datorie; dar celui care nu lucrează, ci crede în Cel care-l îndreptățește pe cel neevlavios, credința lui i se socotește ca dreptate.

Romani 4.4,5


Dacă Dumnezeu m-ar trata ca atare, pe mine, o făptură, ar trebui să dau socoteală înaintea Lui de absolut fiecare păcat pe care l-am comis. Acest lucru este pe cât de clar, pe atât de simplu. Dacă Dumnezeu a dat la Sinai anumite legi pentru guvernarea poporului Său, Israel, și niciuna dintre acele legi nu putea fi încălcată fără să urmeze pedeapsa, lucrurile trebuie să stea la fel pentru oricine se poziționează pe un astfel de teren înaintea Lui. Dacă te poziționezi pe un astfel de teren înaintea lui Dumnezeu, ai grijă! El nu va trece cu vederea nicio încălcare și va trebui să primești pedeapsa ca atare. Dacă merg înaintea Lui pentru a-mi demonstra propria dreptate, El va trebui să mă cântărească în balanța Sa; va trebui să-mi cântărească orice gând și orice imaginație a inimii mele.

Dar, dacă vin înaintea lui Dumnezeu pe temeiul faptului că sunt un sărman păcătos pierdut, El îmi va spune: «Nu te voi pune să faci sau să nu faci cutare sau cutare lucru; te voi trata ca pe un om pierdut, iar dacă ești pierdut, există un Mântuitor pentru tine».

Ce minunat să beneficiezi de o astfel de mântuire, așa de mare, prin Fiul lui Dumnezeu! Un sărman păcătos să fie adus în glorie și unit pentru totdeauna cu El…! Când privim la măreția Celui care este strălucirea gloriei lui Dumnezeu și întipărirea Ființei Sale (Evrei 1.3) și care a făcut curățirea păcatelor noastre, înțelegem cât de mare este mântuirea pe care El a lucrat-o!

G. V. Wigram

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cel care M-a trimis este cu Mine; El nu M-a lăsat singur, pentru că totdeauna fac ce-I este plăcut.

Ioan 8.29



Părtășia dintre Tatăl și Fiul

Domnul Isus a trăit pe acest pământ într-o părtășie zilnică, neîntreruptă, cu Tatăl. El făcea totul în dependență deplină de Dumnezeu. A fost trimis de Tatăl și a mers întotdeauna pe căile indicate de Tatăl: „Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, ci numai ce vede pe Tatăl făcând; și tot ce face Tatăl face și Fiul întocmai” (Ioan 5.19). Privirea Lui a fost ațintită întotdeauna asupra Tatălui Său!

El nu S-a lăsat influențat de nimeni altcineva: voința Lui era voința Tatălui, lucrările Lui erau lucrările Tatălui; vorbele Lui erau vorbele Tatălui: „Vorbesc după cum M-a învățat Tatăl Meu” (Ioan 8.28).

Această armonie desăvârșită, în cuvânt și în faptă, dintre Tatăl și Fiul, ilustrează o părtășie deplină. Tatăl în cer și Fiul ca Om pe pământ erau pe deplin una. El simțea și savura comuniunea cu Tatăl atât în umblare, cât și în lucrare: El este cu Mine; El nu M-a lăsat singur. El Își găsea bucuria în a face tot timpul ce Îi plăcea Tatălui și în a I Se dedica Lui în întregime. În acest fel, El I-a dat Tatălui încă un motiv să-L iubească: „Din pricina aceasta Tatăl Mă iubește: pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau” (Ioan 10.17).

Domnul Isus este Modelul nostru pe calea de credință. El vrea ca noi să auzim glasul Său, să învățăm de la El, să avem părtășie cu El, să-L urmăm și să-L imităm.

Citirea Bibliei: Numeri 1.38-54 · Matei 2.1-12

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ANUL ACESTA, FĂ CE-ȚI SPUNE DUMNEZEU! – Fundația S.E.E.R. România

„De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării” (Isaia 1:19)


În secolul al XI-lea, regele Henric al III-lea de Bavaria, sătul de responsabilitățile sale regale, de presiunile politicii internaționale și de viața mondenă de la curte, i-a cerut starețului Richard, de la o mănăstire locală, să-l accepte la mănăstire, deoarece dorea să-și petreacă restul vieții în rugăciune și meditație. Starețul i-a răspuns: „Majestatea Voastră, înțelegeți că jurământul făcut aici implică supunere și ascultare, și că vă va fi greu, de vreme ce ați fost rege?” Henric a răspuns: „Înțeleg. Îți voi fi supus tot restul vieții mele, deoarece știu că Dumnezeu te conduce!”

Starețul Richard i-a zis: „Atunci vă voi spune ce trebuie să faceți. Întoarceți-vă pe tron și slujiți cu credincioșie în locul în care v-a așezat Dumnezeu.” După ce regele Henric a murit, această afirmație a fost scrisă în cinstea sa: „Regele a învățat să conducă prin ascultare.” Astăzi, și în fiecare zi a vieții tale, trebuie să iei următoarele decizii:

1) Să trăiești mânat de pornirile tale, sau să trăiești conform îndemnurilor pe care ți le-a dat Dumnezeu în Cuvântul Său.

2) Să acționezi conform celei mai bune gândiri ale tale, sau să te supui călăuzirii Duhului Sfânt care locuiește în tine.

Când te gândești la ele, răspunsul este clar! Ascultarea de Dumnezeu duce la pace, la protecție și la binecuvântare. Cuvântul Său ne asigură: „De veţi voi şi veţi asculta, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării.” Să reținem cuvintele „veți voi și veți asculta.” Ascultarea este un act de voință, nu un reflex al emoțiilor.

Așadar, anul acesta – fă ceea ce spune Dumnezeu, căci El a pregătit lucrurile cele mai bune pentru tine!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 2:1-13


Cu permisiunea Domnului, Satan lansează un nou asalt împotriva lui Iov: de astă dată este un atac la propria sa persoană. Pentru soţia lui Iov este prea mult. „Blestemă pe Dumnezeu şi mori!”, strigă ea, provocânduşi soţul (v. 9). Este o nouă încercare pentru patriarhul nostru, ca însăşi soţia lui să fie instrumentul din mâna vrăjmaşului pentru al instiga săL „blesteme pe Dumnezeu în faţă (cum prezisese Satan: 1.11; 2.5). Totuşi Iov rămâne ferm, primind „din partea lui Dumnezeu” atât răul, cât şi binele (v. 10; Plângeri 3.38).

Noi, care ne irităm adesea din cauza unor lucruri atât de mărunte, am face bine să luăm aminte şi să imităm exemplul acestui om al lui Dumnezeu. În timp ce tendinţa noastră este de a pune întotdeauna dificultăţile pe seama unor cauze (vizibile), Iov nui face responsabili de nenorocirile sale nici pe sabeeni, nici pe caldeeni şi nici chiar pe Satan. El recunoaşte mâna lui Dumnezeu în spatele acestor agenţi umani (deşi nu conştientizează încă faptul că este o mână iubitoare). Noi însă avem un Model nespus mai minunat: pe Cel care a luat totul din mâna Tatălui Său, inclusiv paharul mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului (Ioan 18.11).

Capitolul se încheie cu o scenă mişcătoare: Iov şi cei trei prieteni ai săi stau cufundaţi în muţenie timp de şapte zile, în faţa unei dureri fără seamăn şi a unei taine prea adânci.

2 Ianuarie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Domnul a văzut că Leea nu este iubită și i-a deschis pântecele; iar Rahela era sterilă … Și a rămas însărcinată din nou și a născut un fiu și a zis: „Acum, de data aceasta, soțul meu se va lipi de mine, pentru că i-am născut trei fii”. De aceea i-a pus numele Levi.

Geneza 29.31,34


Leviții (1) – Nașterea lui Levi

Numele „Levi” înseamnă „alipit” sau „unit”. Mama acestuia, Leea, îi fusese dată lui Iacov de soție de către tatăl ei, Laban, în locul Rahelei, pe care Iacov o iubea și pentru care îl slujise pe Laban șapte ani. Pe când era încă în casa părinților săi, Iacov îl păcălise mai întâi pe fratele său, Esau, apoi pe tatăl său, Isaac. Mai târziu, Iacov a fost la rândul lui păcălit de socrul său.

Dumnezeu a instituit căsătoria nu doar pentru ca oamenii să fie roditori și să se înmulțească, ci și pentru binecuvântarea și pentru fericirea soțului și a soției. Voia Lui este ca soții să-și iubească soțiile „așa cum Hristos a iubit Adunarea și S-a dat pe Sine Însuși pentru ea” (Efeseni 5.25). El a văzut că Leea nu era iubită și, în dreptatea și în înțelepciunea Sa infinită, a făcut-o să-i nască fii lui Iacov, în timp ce a lipsit-o de această binecuvântare pe sora ei, Rahela, pe care Iacov o iubea. Levi a fost al treilea fiu al Leei, iar din felul în care ea l-a numit înțelegem cât de mult tânjea inima ei după dragostea soțului ei.

Și noi trăim într-o lume de păcat, într-o lume în care există multă nedreptate, în care familiile au probleme, unde relațiile nu sunt cele care ar trebui și unde Cuvântul lui Dumnezeu nu este luat în seamă. Totuși, în ciuda egoismului și a falimentului omului, Dumnezeu vede și aude dorințele și strigătele celor ai Săi și acționează potrivit cu harul și cu înțelepciunea Sa infinită. Și, în mijlocul întregii confuzii și al haosului, El face ca cei aleși de El înainte de întemeierea lumii să devină ai Săi și să-L slujească. El îi călăuzește și îi formează așa cum Îi place Lui.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu te înspăimânta și nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pe oriunde vei merge.

Domnul te va păzi la plecare și la venire, de acum și până în veac.

Iosua 1.9; Psalmul 121.8



Dumnezeu vrea să meargă cu noi

Ne aflăm iarăși la începutul unui an nou care stă înaintea noastră precum o țară îndepărtată și necunoscută, în care nimeni nu a pus piciorul și nimeni nu poate spune cum va fi acolo. Nici nu putem să ne urcăm pe vreo înălțime, ca să aruncăm o privire de ansamblu spre zările acestui an. De aceea, mulți se tem de ceea ce ar putea veni asupra lor și devin nesiguri.

Odinioară, poporul Israel stătea la granița țării făgăduite, Canaan, neștiind ce-l așteaptă. Dumnezeu le-a vorbit prin conducătorul lor, Iosua: „Eu voi fi cu tine, … nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi … Numai întărește-te și fii foarte curajos, ca să iei seama să lucrezi potrivit întregii legi pe care Moise, slujitorul Meu, ți-a poruncit-o; să nu te depărtezi de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să prosperi oriunde vei merge” (Iosua 1.5,7).

Aceste cuvinte au aplicație directă la noi. Dumnezeu vrea să fie cu noi! Cât mai avem de gând să-L oprim în a lucra în viața noastră? Glasul Lui se aude atât de clar: „Întoarceți-vă la Dumnezeu” (Fapte 3.19). Un Dumnezeu bogat în îndurare ne strigă: „Fiul Meu, dă-Mi inima ta și să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele” (Proverbe 23.26)! Cine dă ascultare acestor cuvinte și le împlinește poate să se liniștească, știind că zilele sunt în mâna lui Dumnezeu, cu tot ce va veni asupra lui. Ce mare mângâiere!

Citirea Bibliei: Numeri 1.22-37 · Matei 1.18-25

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ANUL ACESTA, DOMNUL ESTE CU TINE! – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul este cu tine, viteazule!” (Judecători 6:12)

Se spune că un om a pus un ou de vultur în cuibarul unei găini care clocea, și puiul de vultur a ieșit din ou și a crescut alături de ceilalți pui de găină. Toată viața sa a făcut ceea ce fac puii de găină: a scurmat pământul în căutare de semințe, râme și insecte, a cloncănit, a cotcodăcit și nu a zburat niciodată mai mult de câțiva metri deasupra solului.

Apoi, într-o zi, a văzut o pasăre magnifică plutind grațios deasupra lui și a întrebat: „Ce făptură frumoasă! Cum se numește?” Puiul de lângă el i-a zis: „E vulturul, regele tuturor păsărilor. Dar nu-l băga în seamă, fiindcă nu vei putea niciodată să fii ca el!” Așa că vulturașul nostru s-a întors la scurmatul pământului… și a murit convins că era un biet pui de găină!

Cine ți-a spus că tu nu ai potențial? Cine ți-a spus că nu vei reuși în viață sau că nu vei avea niciun impact? Cu siguranță, nu Dumnezeu!

Când Îngerul Domnului l-a trimis pe Ghedeon să scape pe poporul Israel de madianiți, el a răspuns printr-o litanie de scuze, motivând de ce nu se califica pentru această slujbă. Dar Îngerul i-a spus: „Domnul este cu tine, viteazule!… Du-te cu puterea aceasta pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel… oare nu te trimit Eu?” (vers. 12-14).

Să reținem două lucruri importante din această istorisire.

Primul: Dumnezeu a vorbit despre destinul lui Ghedeon, nu despre circumstanțele sale prezente.

Al doilea: Dumnezeu i-a amintit că nu puterea celui trimis, ci a Celui care trimite este cea care va câștiga lupta. Astăzi ești puternic deoarece Dumnezeu este cu tine, și va fi tot anul – dacă Îi ceri lucrul acesta. Amin?


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 1:13-22


Până în momentul acesta, Domnul îl înconjurase pe robul Său Iov cu un adevărat gard protector (v. 10): este acea barieră (nevăzută) care îi protejează pe cei credincioşi atât faţă de atacurile din afară, cât şi faţă de propriile tendinţe de a se depărta de locul binecuvântării. De exemplu, copiii care au părinţi creştini sunt păziţi prin învăţătura primită în casă şi în adunare. Fie ca ei să nu distrugă niciodată în mod voit acest gard protector (Eclesiastul 10.8)!

Satan obţine permisiunea de a acţiona (comp. cu Luca 22.31) şi, alegând ziua prielnică, îl izbeşte pe nefericitul Iov cu patru lovituri succesive, cu o râvnă care îi scoate în evidenţă ura. Întro clipă, fără săşi fi putut trage răsuflarea (cap. 9.18), patriarhul nostru se trezeşte jefuit de toată bogăţia sa şi lipsit de toţi cei zece copii. Neclătinat în mijlocul dezastrului, el rămâne în picioare, arătând că încrederea lui nu se odihnea pe bunurile primite, ci pe Acela care i le dăruise.

„Oare pentru nimic se teme Iov de Dumnezeu?” insinuase diavolul (v. 9). Prin har, Iov îi dă lui Satan votul de neîncredere şi, chiar când nu mai are absolut nimic, el continuă să se teamă de Dumnezeu. Satan afirmase: „să vezi dacă nu Te va blestema (v. 11), însă Iov, chiar când totul îi este luat, strigă încrezător: „Binecuvântat fie Numele Domnului!”, punând în practică
îndemnul atât de dificil de împlinit, „mulţumiţi pentru toate” (1 Tesaloniceni 5.18).

1 Ianuarie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Tu ești bun și binefăcător.

Psalmul 119.68


Acum, când pășim într-un alt an, privim înainte cu nădejde, având multe așteptări. Avem, de asemenea, un simțământ de încordare, foarte normal, ținând cont de lumea în care trăim, plină de tulburare și de nesiguranță. Există însă un lucru foarte sigur – bunătatea Dumnezeului nostru.

Într-adevăr, se întâmplă lucruri rele, lucruri pe care uneori nu ni le putem explica. Să nu uităm însă niciodată că Dumnezeul nostru este bun. Textul nostru de astăzi, în cuvinte puține, ne spune că Dumnezeu este bun, însă ne spune chiar mai mult decât atât, anume că Dumnezeu este binefăcător, că El face bine. El este bun și face bine. Adevărata bunătate nu este ceva care să rămână ascuns sau necunoscut – ea trebuie să acționeze.

Vedem bunătatea lui Dumnezeu manifestată față de toți oamenii în lucrarea Sa de creație. Cu mult timp în urmă, apostolul Pavel declara acest adevăr locuitorilor păgâni și idolatri din cetatea Listra: „El nu S-a lăsat fără mărturie, făcând bine și dându-vă din cer ploi și timpuri roditoare, umplându-vă inimile de hrană și bucurie” (Fapte 14.17). Teologii au o expresie pentru acest atribut al lui Dumnezeu, numindu-l «harul comun al lui Dumnezeu». Cred însă că descrierea pe care o face Biblia este mai bună decât cea a teologilor, atunci când ea ne spune în mod simplu că Dumnezeul nostru este bun. Nu există ceva «comun» cu privire la Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Nimeni nu este bun, decât Unul singur, Dumnezeu” (Marcu 10.18).

Cât de măreață devine această bunătate, atunci când ne gândim la evanghelie! Creștinismul nu se definește prin ceea ce găsește, ci prin ceea ce aduce acolo unde vine. Dumnezeu este Unul care dă, nu Unul care ia. El nu cere dreptate de la om, fiindcă omul nu are niciuna, ci El revelează dreptate, iar dreptatea aceasta este darul Său fără plată. El nu a cerut să-L iubim, ci ne-a revelat iubirea Sa față de noi. Acest nou an ne oferă un alt prilej pentru a spune: „Lăudați pe Domnul, pentru că este bun” (Psalmul 106.1).

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnule, … mai lasă-l și anul acesta, până îl voi săpa de jur împrejur și îi voi pune gunoi. Poate că de acum înainte va face roadă; dacă nu, îl vei tăia.

Luca 13.8,9



Mai lasă-l și anul acesta! … dacă nu, îl vei tăia

În îndurarea Sa de nepătruns, Dumnezeu a permis să înceapă încă un an. Mulți dintre semenii noștri nu au mai prins această cumpănă dintre ani. Dar, dacă inima dumneavoastră încă vă mai bate în piept, nu uitați că aveți motiv să fiți mulțumitor, căci unde vi s-ar fi aflat sufletul acum, dacă ați fi ajuns la capătul vieții? Dumnezeu ne-a amintit de vremelnicia vieții în repetate rânduri. Dar am ascultat noi vorbirea solemnă a lui Dumnezeu și ne-am cercetat inima? Sau am rămas indiferenți și neclintiți în fața tuturor acestor semnale de alarmă? Dumnezeu ne iubește și permite unele evenimente, ca să fie trezită conștiința noastră adormită. El dorește fericirea și mântuirea noastră veșnică.

În anul care a trecut poate Dumnezeu a spus: „Mai lasă-l și anul acesta!”. Oare o va mai face încă o dată și în acest an? Sau va spune: „Taie-l! De ce să mai cuprindă și pământul degeaba?”. Dumnezeu caută la noi rod al pocăinței. Este îndelung-răbdător și ne roagă stăruitor să ne întoarcem la El. Ferice de acela care ia aminte la glasul Lui! El ne spune: „Dacă vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada”. Dar vai de acela care respinge toate dovezile de îndurare, fie că Dumnezeu acționează în bunătate, fie că vorbește prin disciplinare! Dacă toate atenționările și îndemnurile lui Dumnezeu rămân fără răspuns, atunci pentru păcătosul împietrit și încăpățânat mai rămân doar aceste cuvinte: „Taie-l!”.

Oare nu simțim noi că bunătatea lui Dumnezeu vrea să ne conducă în această zi de început de an la pocăință? Cine este sigur de faptul că va trăi până mâine, ca să poată citi următoarea filă?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ANUL ACESTA, FII PLIN DE BUCURIE! – Fundația S.E.E.R. România

„Bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10)


Când asculți un cor amplu scandând „Aleluia!”, din oratoriul „Mesia”, îți dai seama că Handel a fost inspirat de Dumnezeu. A scris întreaga lucrare în numai trei săptămâni. El a declarat că muzica efectiv „se revărsa spre el” într-o ploaie de note și motive. A scris cu înfrigurare, ca și cum ar fi fost mânat de o forță însuflețită, de un compozitor nevăzut care-i dicta unde să pună notele pe portativ! Și asta, într-un moment al vieții când vederea îi era slăbită, și trăia sub povara unui munte de facturi neplătite. Cei mai mulți dintre noi găsim că este greu să creăm sau să realizăm ceva sub stres, mai ales când sursa acelui stres sunt probleme fizice ori financiare. Iată însă că Handel a reușit. Cum? El atribuie finalizarea capodoperei sale „Mesia” – bucuriei. Este citat adesea, pentru că a spus că simțea că va „exploda de bucurie” la auzul muzicii din mintea și inima sa. În loc să moară, așa cum credea el că se va întâmpla, nu doar că a trăit să încheie compoziția, dar a apucat s-o vadă devenind o lucrare celebră și o tradiție prețuită. În același timp, a văzut cum prin intermediul lucrării sale s-au strâns mari sume de bani pentru săraci și nevoiași.

Biblia ne spune: „Bucuria Domnului va fi tăria voastră.” Și unul din primele lucruri pe care Satan le va ataca este bucuria ta. El știe că este combustibilul spiritual și emoțional care te ajută să alergi. Domnul Isus a spus: „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină” (Ioan 15:11). Să reținem cuvintele „să rămână în voi.” Așadar, indiferent ce se va întâmpla anul acesta, roagă-te (și ai grijă) să-ți păstrezi (să-ți rămână) bucuria!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Iov 1:1-12


Cartea Iov se distinge prin trăsături care o fac să fie diferită de cele dinaintea ei: este o carte poetică, abordează episoade din timpuri foarte îndepărtate, iar personajele ei sunt alese din afara poporului Israel, ceea ce ne ajută săi înţelegem deschiderea, în ce priveşte învăţătura, nu numai spre familia lui Avraam, ci şi spre naţiuni (spre întreaga făptură).

SăI cerem lui Dumnezeu ajutor ca, în timp cel vom privi pe Iov însuşinduşi lecţiile, acestea să ne înveţe şi pe noi.

„Duhul Sfânt nu a considerat necesar să ne relateze pe larg prosperitatea lui Iov; dimpotrivă, găseşte potrivit să ne povestească în detaliu tot ce sa petrecut în timpul încercărilor lui. Merită osteneala să parcurgem atent această istorisire: ea va fi benefică tuturor copiilor lui Dumnezeu, până la sfârşitul timpului!” (J.N.D.).

În timp ce primele versete (15) ne comunică pe scurt cine este acest om, posesiunile sale, precum şi ce preocupări are pentru ai săi, următoarele ne deschid voalul din ceruri pentru a vedea ce hotărâri se iau acolo cu privire la Iov. Intră în scenă temutul Acuzator (Apocalipsa 12.10), dar să remarcăm şi două adevăruri care ne liniştesc: Cel care angajează cel dintâi acţiunea este Dumnezeu, iar permisiunea pe care El io acordă lui Satan este strict limitată. Să nu uităm niciodată de întrebarea din Romani 8.33, nici de Romani 8.28. Vom vedea cum „toate lucrurile (încercările de după prosperitate) „lucrează împreună spre bine“, pentru cel care se teme de Dumnezeu.


 

31 Decembrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

„Și-i voi face tari în Domnul și vor umbla în Numele Lui”, zice Domnul.

Zaharia 10.12


Zaharia a profețit după ce o rămășiță se întorsese din Babilon la Ierusalim, în țara lui Israel. Domnul a vorbit celor ai Săi prin acest profet, aducându-le aminte că robia și starea lor deplorabilă erau din cauza faptului că nu ascultaseră de „profeții de mai înainte” (Zaharia 1.4), adică de cei precum Isaia și Ieremia, care profețiseră înainte de captivitate.

La fel și în timpul nostru, există mult faliment în mărturia creștină din cauza neascultării de Cuvântul lui Dumnezeu. Orice trezire și restabilire au avut ca început întoarcerea la Cuvântul lui Dumnezeu.

În versetul de astăzi avem un mesaj de încurajare al Domnului către poporul Său, mesaj cu aplicație și pentru noi astăzi. Dacă cei ai Săi își simt slăbiciunea, El este gata să le ofere putere. Această putere însă este „în Domnul”. Ea nu-mi este dată pentru a-mi împlini voia proprie, ci pentru a împlini voia Lui, în supunere față de autoritatea Sa.

Pe măsură ce primim putere pentru a umbla pe această cale a ascultării vom descoperi că ea este de asemenea o cale a libertății. Vom avea astfel libertatea de a umbla bucurându-ne de binecuvântările noastre cerești în Hristos și, de asemenea, de a ne îndeplini responsabilitățile din sfera naturală.

La fel cum puterea ne este dată „în Domnul”, tot așa libertatea ne este dată „în Numele Lui”. Este libertatea de a-L onora în toate detaliile vieții noastre. „Și totul, orice faceți în cuvânt sau în faptă, faceți toate în Numele Domnului Isus, mulțumind lui Dumnezeu Tatăl prin El” (Coloseni 3.17).

Fie ca toți să ne bucurăm de puterea și de libertatea pe care El ni le oferă!

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

De atâta timp sunt cu voi și nu M-ai cunoscut?

Ioan 14.9



De atâta timp…

Domnul Isus i-a adresat această întrebare ucenicului Său Filip, care, prin cererea lui, „Doamne, arată-ni-L pe Tatăl și ne este de ajuns”, arătase cât de puțin înțelesese el Cine era cu adevărat Domnul, deși petrecuse trei ani în compania Sa. Și Filip nu era singurul în această situație.

Domnul, Cel pentru care o mie de ani sunt ca o zi, desemnase acei câțiva ani ca fiind „atâta timp”. Cât de mult trebuie să Se fi simțit El, Omul din cer, străin aici pe pământ! Cât Și-a dorit El să găsească ceva înțelegere între ucenicii Săi preaiubiți! Dar și pentru ei a fost tot un timp îndelungat, în care au avut suficiente ocazii să-L cunoască. Chiar și atunci, în acele ultime momente solemne înainte de cruce, El le vorbea pentru a-i face să se familiarizeze cu gândurile Sale și pentru a le explica relația glorioasă cu Tatăl în care urmau să fie introduși. Nu era El îndreptățit să Se aștepte ca ei să-L „cunoască”?

„De atâta timp sunt cu voi …” Nu este valabil acest cuvânt tulburător și în cazul nostru, astăzi, în ultima zi a anului? Atât de mulți dintre noi am avut Cuvântul lui Dumnezeu în fața noastră zilnic, nu doar în acest an, ci în mod regulat, de mulți ani de zile. „Atâta timp” pentru a putea învăța și a pătrunde gândurile Lui, pentru a „crește în toate până la Cel care este Capul, Hristos” (Efeseni 4.15).

Să privim retrospectiv! Ce am reținut cu adevărat din ceea ce am citit și auzit și cât am pus în practică? Oare rezultatul nu ne face să ne rușinăm? Aici volumul nostru se închide, dar nu înainte ca, în lumina acestor reflectări, să ne îndemne încă o dată să „răscumpărăm timpul”, iar aceasta cu atât mai mult cu cât vedem că „zilele sunt rele” (Efeseni 5.16)!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IEȘI DIN CERC ÎN ANUL CARE VINE! – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul mi-a zis: „Vă ajunge de când ocoliţi muntele acesta. Întoarceţi-vă spre miazănoapte” (Deuteronomul 2:2-3)


Un biolog a făcut un experiment cu omizi așezate în cerc. El a pus mai multe omizi pe marginea unui ghiveci în care se afla o plantă, în așa fel încât prima omidă să atingă cu capul coada ultimei omizi, fără să existe pauză între ele. Micile creaturi au mers pe buza ghiveciului o săptămână întreagă, după care au murit de epuizare și de foame. Niciuna dintre ele nu a ieșit din rând și nu s-a aventurat spre plantă ca s-o mănânce. Hrana se afla doar la câțiva centimetri depărtare, însă instinctul lor de turmă a fost mai puternic decât instinctul de a mânca și de a supraviețui.

Cam același lucru s-a întâmplat cu o întreagă generație de iudei, despre care ne vorbește Biblia (în cărțile Exodul, Numeri, Deuteronomul): s-au învârtit în cerc, în pustie, timp de patruzeci de ani, chiar dacă se aflau la câțiva kilometri de Țara promisă. Dacă astăzi ți se pare (sau ești sigur) că te învârți în cerc, oprește-te și pune-ți următoarele trei întrebări:

1) Nu cumva acest cerc e trasat și întreținut de mine însumi? Alegem cercul deoarece este confortabil și nu implică niciun risc. Iar pentru a ieși din el, e nevoie de curaj și de dorința de a face alegeri dificile pe care să le duci la capăt.

2) Pe cine urmez eu? Noi adoptăm modele sau tipare deoarece altcineva ne-a învățat să facem așa, în mod direct sau prin puterea exemplului. În loc să urmezi orbește majoritatea, caută voia lui Dumnezeu pentru viața ta și ia-ți angajamentul s-o împlinești!

3) Spre ce mă îndrept eu? Biblia spune: „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu” (Proverbele 29:18). Dacă dorești să ieși din cercul în care te învârți astăzi, roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea o descoperire pentru viața ta – El o va face, să știi! Și din acel moment, dedică-I-te trup și suflet!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Estera 9:23-32; 10:1-3


Astfel, an de an, marea eliberare a poporului va trebui comemorată prin această sărbătoare, Purim.

Cu sentimente atât de amestecate, vai, creştinătatea celebrează în fiecare an naşterea şi moartea Mântuitorului. Desigur, ne-am bucura dacă mulţi ar fi antrenaţi în felul acesta să gândească la aceste evenimente minunate măcar o dată sau de două ori pe an. Şi pentru noi, sfârşitul fiecărui an oferă ocazia de a-L binecuvânta în plus pe Dumnezeu pentru toată bunătatea pe care ne-o arată neîncetat. Dar am putea nu o dată pe an, ci în fiecare zi întâi a săptămânii şi, mai mult, în fiecare zi din viaţă să ne reamintim de glorioasa răscumpărare, de gloriosul nostru Răscumpărător.

Domnul Isus apare încă o dată în cap. 10 în trăsăturile lui Mardoheu, „mare … iubit de mulţimea fraţilor săi, căutând binele … vorbind de pace …” (v. 3). Şi, în toate acestea, Îl contemplăm pe Isus care, luând chipul unui Slujitor, a lucrat cu înţelepciune şi, în consecinţă, a trebuit să fie înălţat şi ridicat şi aşezat foarte sus (Isaia 52.13; Psalmul 45.6-8; Filipeni 2.9-11). Dar El este la fel de demn să ocupe şi cel dintâi loc în gândurile şi în afecţiunile noastre (Coloseni 1: sf. v. 18). Fie ca să-I oferim fiecare dintre noi acest loc încă de pe acum!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: