Mana Zilnica

Mana Zilnica

5 Noiembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Dar, după cum este scris: „Ceea ce ochiul nu a văzut și urechea nu a auzit și la inima omului nu s-a suit este ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru aceia care-L iubesc”. Iar nouă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său, pentru că Duhul cercetează toate, chiar adâncimile lui Dumnezeu.
1 Corinteni 2.9,10

Adevărul descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu este deasupra a tot ceea ce omul ar putea concepe. Credincioșii recunosc acest lucru cu uimire și cu admirație, având inimile atinse de dragostea lui Dumnezeu. Ochiul n-a văzut aceste lucruri, fiindcă ele se află dincolo de sfera observației omului. Urechea nu le-a auzit, fiindcă ele sunt străine oricărei surse de comunicare omenești. De asemenea, ele nu s-au suit la inima omului, fiindcă intuiția omenească nu are nici cea mai mică idee despre bogăția spirituală a adevărului divin.

Și-ar fi putut imagina vreun om că Dumnezeul cel veșnic, Creatorul cerului și al pământului, ar putea veni pe pământ în chip de om? Mai mult, El nu a venit pentru a-Și manifesta gloria, ci S-a smerit pe Sine și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. Așa ceva este complet contrar gândirii omenești, într-atât încât, de-a lungul veacurilor, chiar și oamenii religioși au luptat cu înverșunare împotriva acestei învățături divine a Scripturii.

Versetul ne spune că „nouă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său”. Deși aceste lucruri sunt prezentate clar în Biblie, nu le putem înțelege și nici crede dacă nu ne plecăm inimile înaintea Domnului Isus, primind apoi, prin harul Său, Duhul lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este Cel care ne revelează adevărurile Scripturii. „Astfel și lucrurile lui Dumnezeu, nimeni nu le cunoaște, decât Duhul lui Dumnezeu. Dar noi am primit nu duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, ca să cunoaștem lucrurile care ne-au fost dăruite de Dumnezeu” (1 Corinteni 2.11,12).

L M Grant


SĂMÂNȚA BUNĂ

„Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele.”
Efeseni 5.16

Priorităţi

Într-o revistă, scriitoarea Maxine Hancock amintește că după ce prima ei carte a fost tipărită, a întâlnit o femeie care era soră medicală la o maternitate. Cu o grămadă de copii micuți trăgând de ea, femeia s-a uitat cercetătoare la scriitoarea Maxine Hancock și a spus: „Doamnă! Trebuie să fiți foarte ocupată!” „Nu cred să fiu mai ocupată ca dumneavoastră”,a răspuns Maxine. „Cum aveți timp să le faceți pe toate?” a întrebat femeia. „Simplu. Nu le fac pe toate. Fac prima dată ceea ce cred că este cel mai important.”

Cineva a spus: „Nu poți să faci în fiecare zi un lucru măreț, dar aproape în fiecare zi un lucru bun.” Aceste cuvinte sunt adevărate. Mulți oameni tind spre lucruri mari, care să rămână imprimate, pe cât posibil, cât mai mult timp în amintirea oamenilor din jurul lor. Creștinii trebuie să se comporte cu totul altfel. Nu este atât de important dacă înfăptuim lucruri mari, ci important este să împlinim voia lui Dumnezeu, lucrarea Sa, să facem bine oriunde se oferă o ocazie. Dar pentru aceasta trebuie să ne așezăm în față prioritățile și să facem prima dată ceea ce vedem că este mai important. Credinciosul nu este mântuit prin fapte bune, dar el este mântuit pentru a face fapte bune. Asemenea ocazii pot fi de multe ori unice, dar cu impact veșnic. Să le acordăm prioritatea cuvenită chiar astăzi! Fă bine cât poți de mult și vorbește despre acest bine cât poți de puțin. Cine vorbește mult despre binele care l-a făcut, greșește mult.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DIFERENȚE ÎNTRE SAMSON ȘI SAMUEL (3)

„Domnul… Dumnezeul vostru era Împăratul vostru.” (1 Samuel 12:12)

     A treia diferență dintre Samson și Samuel a fost: Motivația. Samson l-a dezonorat în mod repetat pe Domnul prin faptele sale și prin modul său de viață. Asta pentru că nu punea preț pe slava lui Dumnezeu. Ce diferit era Samuel! Când poporul Israel a dorit un rege pentru a fi ca celelalte popoare din jur, lui Samuel i s-a frânt inima. El a amintit poporului de vremea când „Domnul… Dumnezeul vostru, era Împăratul vostru.” Slăvirea lui Dumnezeu era pentru el cea mai înaltă prioritate. O învățătură de preț se poate extrage de aici, mai ales pentru cei implicați în lucrare. De fiecare dată când cineva pășește spre amvon, acea persoană trebuie să-și verifice  eul  și  să-și pună următoarea întrebare: „Care este scopul meu: să-L prezint frumos pe Dumnezeu sau pe mine însumi?” E greu să dai un răspuns la această întrebare. Biblia spune: „Căci Domnul este un Dumnezeu care ştie totul, şi toate faptele sunt cântărite de El.” (1 Samuel 2:3). De fapt, fără puterea Duhului lui Dumnezeu care ne locuiește, nici unul dintre noi nu are cele necesare pentru a face lucrarea, și nu trebuie să uităm niciodată lucrul acesta. Tragedia sfârșitului lui Samson este descrisă în aceste două versete: „Şi el s-a trezit din somn şi a zis: „Voi face ca şi mai înainte, şi mă voi scutura”. Nu ştia că Domnul Se depărtase de el.” (Judecători 16:20). Iar despre filisteni ni se spune (versetul 25): „În bucuria inimii lor, au zis: „Chemaţi pe Samson, ca să ne desfăteze!” Au scos pe Samson din temniţă, şi el a jucat înaintea lor.” Să remarcăm expresia „a jucat”. Fără harul și puterea lui Dumnezeu suntem toți, în cel mai bun caz, niște actori. Așa că, smerește-te și caută să-L înalți numai pe Domnul!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

1 Petru 1.1-12

Domnul îi spusese ucenicului Său, Petru, chiar înainte de a fi fost negat de el: „După ce te vei întoarce, să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22.32). Este lucrarea pe care o împlineşte apostolul prin această epistolă. El ne aduce aminte de privilegiile noastre fără seamăn: mântuirea sufletului (v. 9) şi o moştenire cerească la adăpost de orice atingere (v. 4). Dumnezeu păzeşte moştenirea pentru moştenitori, iar pe moştenitori îi păzeşte pentru moştenire. Şi ei, chiar în prezent, pot gusta mai înainte o bucurie de nespus şi strălucită, izvorâtă: din speranţa vie pe care o au într-o Persoană vie Isus înviat (v. 3); din credinţă (v. 5, 7); din dragostea pentru Cel pe care răscumpăraţii încă nu L-au văzut, dar pe care inima lor Îl cunoaşte bine (v. 8). Şi cu cât iubim mai mult pe Domnul, cu atât mai mult vom simţi că nu-L iubim îndeajuns.

Tocmai datorită valorii pe care Dumnezeu o recunoaşte credinţei, El Se angajează s-o cureţe în cuptorul încercării. Dar ni se dă asigurarea că El face aceasta numai dacă trebuie (v. 6).

Acestea sunt, dragi prieteni, realităţile fericite cu privire la noi, pe care profeţii le-au căutat şi cercetat cu grijă (v 10, 11) şi pe care îngerii doresc să le privească de aproape (v. 12). Putem noi, care luăm parte la lucrurile administrate de ei, să fim singurii care nu se interesează de ele?

4 Noiembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Vrăjmășie voi pune între tine și femeie și între sămânța ta și sămânța ei; ea îți va zdrobi capul și tu îi vei zdrobi călcâiul.
Geneza 3.15

Domnul Isus, Sămânța femeii, avea să sfărâme capul șarpelui, însă călcâiul Lui urma să fie zdrobit mai întâi. Ce har și, în același timp, ce dreptate! Ce umilință și, în același timp, ce biruință! Dacă Adam s-a înălțat pe sine și a luat ca un lucru de apucat să fie ca Dumnezeu, Cel care era Dumnezeu S-a golit pe Sine Însuși și a luat chip de Om, făcându-Se ascultător până la moarte. Primul Adam a fost neascultător până la moarte. Pronunțând judecata asupra șarpelui, Dumnezeu revelează Sămânța viitoare a femeii și felul în care Ea va dobândi biruința. De atunci încolo, singura speranță a omului pierdut a fost în acest Mântuitor revelat; iar înainte ca Adam să fie alungat din grădină, el aude despre ce avea să sufere Isus când va distruge puterea diavolului. Totuși, nu vedem niciun semn de pocăință la Adam după comiterea păcatului său. Dumnezeu este însă preocupat doar cu planurile Sale de har cu privire la Sămânța femeii, ale cărei Persoană, lucrare și glorie sunt dezvoltate în toată Scriptura.

Acum însă biruința asupra lui Satan prin crucea lui Hristos nu mai este nicidecum o promisiune, ci o împlinire. Omul a primit în inima sa gândul că Dumnezeu nu-l iubește cu adevărat și că El a refuzat să-i dea ceea ce era cu adevărat bun pentru el. Aceasta a fost minciuna lui Satan. Omul al Doilea, Sămânța femeii, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat și viața veșnică, a devenit Om, ca să moară pentru cei păcătoși și să nimicească lucrările diavolului. Totuși, inima necredincioasă este atât de stricată, încât refuză să se încreadă în Dumnezeul care L-a dat pe Fiul Său.

Isus, în loc să fugă de judecata lui Dumnezeu, așa cum a făcut Adam, a acceptat-o atunci când a venit ceasul și a luat asupra Lui povara păcatelor noastre. „Paharul pe care Mi-l dă Tată, nu-l voi bea?” Prin moartea Sa, El l-a nimicit pe cel care avea puterea morții și i-a dăruit credinciosului o încredere perfectă în Dumnezeu, orice frică de moarte fiind îndepărtată complet. Dragostea Lui ne așază în pace deplină și în relație cu Dumnezeu, având doar harul ca poziție prezentă și gloria divină ca perspectivă.

J N Darby


SĂMÂNȚA BUNĂ

„El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu…, S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob…”
Filipeni 2.6,7

Modelul desăvârșit

Apostolul Pavel, care la începutul vieții sale de credință a întrebat cu sinceritate: „Cine ești Tu, Doamne?”, a fost inspirat de Duhul Sfânt să ne lase scrise cuvinte care nu au mai fost scrise despre Persoana Mântuitorului. În acest pasaj, apostolul ni-L pune înainte pe Domnul Isus Hristos ca Modelul desăvârșit pentru smerenia Sa, în călătoria Sa uimitoare din gloria Divinității până la umilirea crucii. Forța acestui pasaj este aceea de a prezenta nu calea de coborâre pe care a străbătut-o, ci felul smerit de a gândi, care L-a caracterizat pe Domnul și Mântuitorul nostru pe acest drum.

Domnul Isus Hristos este prezentat ca având „chipul lui Dumnezeu”. Încă de când era în chip de Dumnezeu, gândul Său S-a îndreptat spre a le sluji altora, fără a Se gândi la  Sine  sau  la  reputația  Sa.  El  S-a  dezbrăcat  pe  Sine Însuși, fără a înceta să fie Dumnezeu, făcându-Se asemenea oamenilor. Felul Său smerit de a gândi a fost arătat atunci când a luat un chip de rob – nu de înger, ci de om. El nu Şi-a arătat puterea pentru a Se face cunoscut, ci în schimb S-a smerit pe Sine până la moarte și încă moarte de cruce. De aceea Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și i-a dat Numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ și de sub pământ.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DIFERENȚE ÎNTRE SAMSON ȘI SAMUEL (2)

„Ia-mi-o, căci îmi place.” (Judecători 14:3)

     A doua diferență majoră dintre Samson și Samuel a fost în domeniul relațiilor. Citim în Judecători 14: „Tatăl său şi mama sa i-au zis: „Nu este nici o femeie între fetele fraţilor tăi şi în tot poporul nostru, de te duci să-ţi iei nevastă de la Filisteni, care sunt netăiaţi împrejur?” Şi Samson a zis tatălui său: „Ia-mi-o, căci îmi place.” Când era vorba de relații, Samson se lăsa dominat de porniri trupești, în loc să fie condus de Cuvântul lui Dumnezeu. Și a plătit scump pentru asta. De trei ori citim că: „Samson s-a pogorât” (v. 1): s-a pogorât la Timna și s-a căsătorit cu femeia nepotrivită; s-a pogorât la Gaza și a petrecut noaptea la o femeie de moravuri ușoare; s-a pogorât la Sorec și a ajuns în brațele Dalilei, pierzându-și puterea, libertatea, reputația, ungerea și viața. Samuel, pe de altă parte, a fost crescut cu scopul de a contribui la curățarea lucrării lui Dumnezeu. Marele preot Eli avea doi fii, pe nume Hofni și Fineas, care urmau să devină preoți, însă ei luau mită ca să acopere păcatul și se însoțeau cu neobrăzare cu prostituatele. Fiecare copil răscumpărat poate extrage o învățătură de aici: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi.” (2 Corinteni 6:14). Este Dumnezeu părtinitor sau neiubitor? Nu, El este protector! Când te „înjugi” într-o relație cu cineva care nu-ți împărtășește credința, valorile, scopurile și prioritățile, sar scântei și trageți în direcții diferite! Când apar probleme (și asta se va întâmpla în mod sigur!), ai nevoie de cineva care să-ți fie alături și care apelează la aceeași sursă la care apelezi și tu pentru a găsi soluția – la Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Iacov 5.7-20

Toamna este anotimpul aratului. Opt până la zece luni se vor scurge în care se succed frigul şi căldura, ploaia şi soarele până să se coacă un nou seceriş. Câtă răbdare îi trebuie agricultorului! Ca şi el, să avem şi noi răbdare, pentru că „venirea Domnului este aproape” (v. 8). Să ne folosim deopotrivă resursele: în momentele de bucurie, cântările; în încercare (ca în orice vreme) rugăciunea fierbinte a credinţei. Facem noi uneori experienţa că ea „poate mult” (Ioan 9.31b)?

Versetele 14-16, care în creştinătate sunt folosite pentru a justifica tot felul de practici, îşi păstrează valoarea deplină dacă sunt îndeplinite toate condiţiile menţionate. Oricum, un creştin dependent se va simţi rareori liber să ceară vindecarea; mai curând, împreună cu cei din apropierea lui, se va ruga să poată accepta liniştit voia lui Dumnezeu.

Sfârşitul epistolei pune accent pe ajutorul frăţesc în dragoste: mărturisirea reciprocă a greşelilor, rugăciunea unul pentru altul, grija faţă de cei lipsiţi. Învăţătura ocupă puţin loc în această epistolă. Din contră, punerea în practică a creştinismului nostru este prezentată pe larg. Să ne ajute Dumnezeu să fim, în adevăr, nu ascultători uituci, ci împlinitori (cap. 1.25).

3 Noiembrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Să stropească de șapte ori peste cel care va fi curățit de lepră și să-l declare curat; și să dea drumul păsării vii pe câmp deschis.
Levitic 14.7

Leprosul privea la lucrarea lui Dumnezeu pentru el, apoi primea remediul lui Dumnezeu și asculta sentința Sa. El nu făcea nimic prin care să merite ceva, ci primea totul din mâna Dumnezeului lui Israel. Preotul stropea sângele de șapte ori asupra lui, după care îl declara curat. Acest lucru este deosebit de binecuvântat. El ne arată că mântuirea este a Domnului. Acest fapt oferea o siguranță perfectă leprosului și nu lăsa loc pentru nicio îndoială. Leprosul era conștient pe deplin că se afla sub puterea sângelui și că preotul îl declara curat doar datorită acestui lucru. La fel este cu cel credincios astăzi. El are o pace perfectă, bazată în întregime pe faptul că Hristos a murit pentru păcatele lui și că le-a înlăturat prin jertfa Sa. Cuvântul lui Dumnezeu declară că suntem îndreptățiți prin sângele lui Hristos (Romani 5.9). Astfel, suntem declarați curați.

Apoi păsării vii îi era dat drumul, ca o imagine a Mântuitorului înviat – „După ce prin Sine Însuși a făcut curățirea de păcate, S-a așezat la dreapta Măririi în cele înalte” (Evrei 1.3). Astfel, învierea și înălțarea lui Hristos oferă o siguranță desăvârșită că Dumnezeu a fost pe deplin satisfăcut cu lucrarea de ispășire a lui Hristos și că a găsit în moartea Sa pe cruce un răspuns la toate cerințele sfințeniei și dreptății divine. Nu era posibil ca Domnul să fie ținut de moarte, iar trupul Său nu a văzut putrezirea. Dimpotrivă, El a fost socotit a fi vrednic de toată gloria.

Pasărea vie era ținută captivă până când leprosul era curățit. Însă, după ce eficacitatea sângelui era pe deplin arătată, iar leprosul era declarat curat, păsării celei vii îi era dat drumul pe câmp deschis. Ce pace și ce mângâiere trebuie să fi oferit acest lucru sărmanului lepros! Și ce odihnă perfectă pentru sufletul nostru ne oferă cunoașterea faptului că Hristos a înviat dintre cei morți și S-a înălțat la cer în glorie!

H H Snell

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Dar, dacă vei înștiința pe cel rău, și el tot nu se va întoarce de la răutatea lui și de la calea lui cea rea, va muri prin nelegiuirea lui…”
Ezechiel 3.19

„Barometrul” lui Dumnezeu

„Nimic nu prevestea că ne amenință o furtună năprasnică”, îmi povestea un marinar. „Cerul era senin și marea liniștită. Şi totuși, ceva avertiza apariția furtunii: barometrul. Dar acestui instrument, nimeni nu i-a dat importanță. Astfel, am luat bărcile și am plecat în largul mării la pescuit. Pe când ne aflam la o distanță de circa 13 km. de țărm, fără nicio avertizare, dintr-o dată a început o furtună mare. Cârma corăbiei nu mai avea nicio valoare. Eram purtați încoace și încolo de valurile cele mari. A fost o zi îngrozitoare în viața  noastră.”   „Dar  cum  de  ați  neglijat  atenționarea barometrului?” a fost întrebat marinarul. „Când am văzut că nu sunt valuri, am crezut că putem să ne avântăm în larg și nu am ținut cont de barometru”, răspunse marinarul. De ce de multe ori nu se ține seama de avertizări? Şi de câte ori sunt disprețuiți cei ce ne avertizează? Prin aceste rânduri dorim să avertizăm pe fiecare cititor, că „barometrul” lui Dumnezeu arată că va veni o judecată în care Dumnezeu Însuși va judeca lumea după dreptate. De aceea rugăm pe fiecare să-și pună viața la adăpost prin credința în Mântuitorul. Numai Mântuitorul poate fi o Stâncă de adăpost în mijlocul judecăților lui Dumnezeu. „Suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi, dacă începe cu noi, care va fi sfârșitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?” (1 Petru4.17).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DIFERENȚE ÎNTRE SAMSON ȘI SAMUEL (1)

„Nu mi-ar ajunge vremea… să vorbesc… de Samson… de Samuel…” (Evrei 11:32)

     Samson și Samuel sunt pomeniți aici în același verset, însă există diferențe mari între ei. Poate întrebi: „Cu ce mă ajută pe mine acest lucru?” Dacă ești creștin, și tu ești ca ei. Amândoi au avut o naștere miraculoasă, așa că ei sunt imaginea celor născuți din nou, și au fost chemați să-L slujească pe Dumnezeu. Pavel scrie: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră… Astfel, deci, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10:11-12).

Prima diferență: în ce privește posesiunile. Samson era lacom și manipulator, în timp ce Samuel era o persoană integră. Într-o zi, Samson a pariat că treizeci de filisteni nu pot dezlega ghicitoarea, spunând: „Dacă n-o veţi ghici, să-mi daţi voi treizeci de cămăşi şi treizeci de haine de schimb.” (Judecători 14:13). O adevărată garderobă, nu-i așa? Accentul pus de Samson a fost pe aceste cuvinte: „să-mi dați.” El este modelul de creștin implicat în afaceri care discreditează cauza lui Hristos prin practici ne-etice, și al celor implicați în lucrare care răstălmăcesc Scripturile și recurg la manipulare emoțională pentru a strânge bani. Lumea ne privește, așa că Biblia ne sfătuiește să urmărim „ce este bine, înaintea tuturor oamenilor” (Romani 12:17). Samuel era total diferit. După patruzeci de ani de slujire exemplară, poporul și-a manifestat aprecierea prin cuvintele: „Nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit…” (1 Samuel 12:4). Când oamenii pot spune la fel despre tine, ai făcut o lucrare bună! Domnul Isus a spus: „Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.” (Matei 6:21). Starea inimii tale se descoperă în modul în care gestionezi banii. Gândește-te la asta, astăzi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Iacov 4.1317; 5.16

Cei care fac planuri (v. 1315; Isaia 56.12b) şi cei care strâng bunuri pământeşti (cap. 5.16) sunt adesea aceleaşi persoane (Luca 12.18,19). Şi una şi alta sunt străine de viaţa de credinţă. A dispune de viitor înseamnă a pune voinţa proprie în locul celei a lui Dumnezeu; şi este chiar necredinţă, arătând neîncredere în venirea apropiată a Domnului.

Cât despre bogăţii, este un lucru şocant să le strângi în „vremurile din urmă”. Riscurile ce ameninţă bogăţiile pe pământ: degradarea, furtul, devalorizarea demonstrează că acestea sunt bogăţii trecătoare, aur şi argint ruginit (vezi Psalmul 52.7). De aceea, Domnul recomandă: „Faceţivă pungi care nu se învechesc, o comoară care nu piere, în ceruri, unde hoţul nu se apropie, nici molia nu strică” (Luca 12.33). Abundenţa de bunuri materiale duce la împietrirea inimii: Faţă de Dumnezeu, pentru că atunci pierdem uşor sentimentul dependenţei de El şi uităm adevăratele nevoi, care sunt cele ale sufletului (Apocalipsa 3.17). Şi faţă de aproapele, pentru că ne este greu să ne punem în locul celor cărora le lipsesc cele necesare (Proverbe 18.23).

2 Noiembrie 2018

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Să ieșim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui.
Evrei 13.13

Vedem că, după aproximativ treizeci de ani de la începuturile creștinismului, creștinii evrei erau în continuare conectați cu Ierusalimul și cu iudaismul, încă frecventând templul și aprobând jertfele care erau aduse aici. Poate că veți spune: «Acesta este un lucru foarte ciudat!». Este într-adevăr ciudat, și probabil că dacă noi am fi trăit în acea vreme, nu am fi avut răbdarea de care Dumnezeu a dat dovadă. Însă El i-a îngăduit. Trecuseră în jur de treizeci de ani și ei, iată, continuau să mențină o doctrină a harului și a faptelor. Aceste două lucruri nu se amestecă mai mult decât apa cu uleiul. Deci acești credincioși sunt îndemnați să iasă „la El, afară din tabără, purtând ocara Lui”.

Caracteristicile taberei sunt patru la număr. În primul rând, ea avea un loc de închinare pământesc (în primă instanță, cortul întâlnirii; apoi, templul). În al doilea rând, ea avea o castă preoțească stabilită interpusă între închinători și Dumnezeu. În al treilea rând, avea o congregație de închinători compusă atât din persoane mântuite, cât și din cele nemântuite. În al patrulea rând, cu toții, individual și colectiv, erau sub lege în ce privește îndreptățirea.

Aceste patru lucruri au aplicație și astăzi și, prin urmare, zugrăvesc înaintea noastră ceea ce înseamnă tabăra, în forma pe care ea o are în creștinătate. Cuvântul lui Dumnezeu este: „Să ieșim deci la El, afară din tabără, purtând ocara Lui”. Nu trebuie să ne închipuim că această ieșire este întotdeauna o chestiune ușoară pentru cei aflați în tabără. Te costă ceva ca să ieși din tabără. Cam după treizeci de ani de la primirea creștinismului, vedem că acești creștini evrei erau chemați să părăsească tabăra. E clar că aceasta însemna un preț de plătit – ruperea multor legături și a multor prietenii. Totuși, oricât de dificil ar fi fost, Cuvântul lui Dumnezeu pentru ei era: „Să ieșim deci la El, afară din tabără”. Să căutăm să simțim împreună cu cei care o fac acum. Pentru unii este ușor; pentru alții, dimpotrivă, este un drum dificil și plin de încercări. Afecțiunile naturale și legăturile vechi îi țin pe mulți în denominațiuni.

J R Gill

 
 

 
 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta! Când urmez învățăturile Tale, mă bucur de parc-aș avea toate comorile.”
Psalmul 119.11,14

Marele oraş

Cineva a comparat Biblia cu un oraș mare. Mulți oameni nu doresc să intre în acest oraș, pentru că le este teamă că se rătăcesc. Dar ei se înșală! În acest „oraș” se găsesc „alei” frumoase, largi, ca de exemplu Psalmii. Cine nu știe să se roage, se poate opri acolo. Găsim de asemeneastrăzile” Evangheliilor, care conduc la cruce. Cine vrea să pășească și să-și recunoască păcatele, va găsi mântuire veșnică pentru sufletul său și poate să-și continue calea sa bucuros și fără griji.

Orașul Bibliei numără 66 de alei, străzi și drumuri (cărți). Locuitorii ei nenumărați se numesc versete. Toate îl ajută pe străinul care vizitează orașul. La fiecare etaj al multor case locuiește un verset. Cea mai mare casă se găsește în interiorul orașului și adăpostește 176 de versete. Se află pe aleea Psalmi, Nr. 119.

Nu uita să vizitezi strada Ioan, la Nr. 3, etajul 16. Acolo vei face cunoștință cu primul verset, de a cărui adresă îmi aduc aminte. Îmi place mult.

Poate la început îți vine greu să găsești strada dorită. Dar poți studia planul orașului așezat chiar la intrarea în el (cuprinsul). Ia-ți timp să vizitezi toate versetele. Dacă te afli la adresa corectă, la numărul corect și cauți etajul corect, îl găsești desigur. Şi curând vei avea în acest mare oraș mulți prieteni buni!

 
 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

JURNALUL CĂLĂTORIEI SPIRITUALE

„Moise a scris toate cuvintele Domnului. Apoi s-a sculat dis-de-dimineaţă, a zidit un altar…” (Exod 24:4)

     Unul din secretele succesului extraordinar din viața lui Moise a fost acesta: a petrecut timp cu Dumnezeu în fiecare zi și a scris tot ce i-a spus Dumnezeu.

Și tu ar trebui să faci la fel, deoarece scrisul:

1) îți limpezește gândurile;

2) îți oferă o evidență permanentă la care poți apela oricând;

3) te ajută să-ți măsori progresul. Noi ținem minte numai lucrurile pentru care punem timp deoparte să le consemnăm.

Unul dintre cei mai cunoscuți misionari americani a fost Jim Elliot, care a devenit martir pentru Hristos în 1956 în Ecuador. El avea un jurnal spiritual în care și-a notat un lucru interesant: „Tiparul meu de lectură devoțională a fost distrus. Nu l-am mai redobândit niciodată. Rugăciunea de unul singur era dificilă. Acum îmi e prea greu să cobor din pat dimineața. Am luat hotărâri în această privință mai demult, dar nu le-am respectat.” Astfel de scrieri devin oglinzi care reflectă adevărata stare spirituală – o stare este ușor de uitat dacă nu te privește în față în fiecare zi.

Elliot, la fel ca noi toți, s-a luptat cu disciplinele spirituale. Dar spre deosebire de majoritatea dintre noi, el a ținut o evidență scrisă a eșecurilor sale spirituale, precum și a victoriilor sale spirituale. Faptul de a ține un astfel de jurnal te obligă să reflectezi la adevărata stare a inimii tale, să consemnezi progresul, să-ți recapeți avântul, să respingi obiceiurile rele, să le întărești pe cele bune… și te ajută să-ți împlinești scopurile spirituale. Mai cunoști o altă disciplină care îți oferă astfel de beneficii? Nu? Atunci, începe un jurnal al călătoriei tale spirituale, astăzi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Iacov 4.1-12

O ceartă între copii ai lui Dumnezeu arată negreşit că voinţa fiecăruia dintre ei nu a fost zdrobită. Domnul ne arată că aceasta este încă un obstacol care împiedică rugăciunile noastre să fie ascultate (citiţi Marcu 1.25). Pot fi două motive pentru care nu primim răspuns. Primul este că nu cerem, deoarece „oricine cere, capătă” (Matei 7.8). Al doilea, pentru că cerem rău. Aici nu este vorba de forma stângace a rugăciunilor noastre (oricum, nu ştim ce să cerem aşa cum ar trebui Romani 8.26), ci de scopul lor. Avem în vedere gloria Domnului, sau satisfacerea poftelor? Aceste două principii nu se pot împăca.

Iubind lumea, trădăm cauza Dumnezeului nostru, pentru că lumea I-a declarat război, răstignindu-L pe Fiul Lui, iar neutralitatea este imposibilă (Matei 12.30).

Invidia şi pofta sunt lucrurile cu care ne atrage lumea, dar Dumnezeu ne dă infinit mai mult decât ne poate oferi lumea: un har mai mare (v. 6; Matei 13.12). Fie ca aceia care au învăţat de la Mântuitorul blândeţea şi smerenia (Matei 11.29) să poată gusta acest har. Dar, pentru a experimenta virtuţile harului, trebuie mai întâi să fi ajuns conştient de propria mizerie (v. 8, 9; comp. cu Ioel 2.12,13).

1 Noiembrie 2018

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Ochii tăi să fie pe ogorul care se seceră și mergi pe urma lor. N-am poruncit eu slujitorilor să nu te atingă? Și, dacă-ți este sete, du-te la vase și bea din ce scot slujitorii.
Rut 2.9

Tineri din Scriptură – Tinerii slujitori ai lui Boaz

Citim că Rut a fost îndemnată de Boaz să meargă la vase și să bea din ce aveau să scoată slujitorii (tinerii). În această scenă deosebit de frumoasă vedem că tinerii scoteau apă din fântână și o turnau în vase. Acești tineri slujitori sunt o imagine a celor care au primit de la Domnul darul de a prezenta Cuvântul lui Dumnezeu pentru înviorarea celor sfinți. Acest lucru s-a întâmplat chiar și literal în istoria Adunării. Apostolii erau aproape toți tineri atunci când Domnul i-a chemat. De asemenea, în timpul marilor treziri, oamenii care au jucat un rol important în aceste mișcări au fost în marea lor majoritate tineri.

Totuși, spiritual vorbind, vârsta naturală nu are importanță, iar tinerii slujitori de aici îi desemnează pe toți aceia care, indiferent de vârstă, fac eforturi pentru a înviora poporul lui Dumnezeu. Ei și-au dedicat viețile rugăciunii și slujirii Cuvântului (Fapte 6.4). Apostolul Ioan descrie ceea ce este caracteristic tinerilor: „V-am scris, tinerilor, pentru că sunteți tari, și Cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, și l-ați învins pe cel rău” (1 Ioan 2.14).

Boaz este stăpânul ogorului și îi distribuie pe tinerii săi în slujire așa cum dorește el. Ce imagine a Domnului nostru înălțat, care a dat oameni ca daruri pentru instruirea și echiparea sfinților (Efeseni 4.12)! Boaz le poruncește tinerilor să n-o înfrunte pe Rut și să n-o certe pentru că strângea spice în urma secerătorilor (versetele 9 și 15). Cât de grijulii și de atenți trebuie să fim atunci când slujim sfinților și când îngrijim de sufletele lor, pentru ca astfel să dăm o bună mărturie despre Stăpânul ogorului!

B Reynolds

 
 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Nu te chinui ca să te îmbogățești, nu-ți pune priceperea în aceasta. Abia ți-ai aruncat ochii spre ea și nu mai este; căci bogăția își face aripi…”
Proverbe 23.4,5

Tunelul fără capăt

Aristoteles Onassis a fost un armator grec renumit, unul dintre cei mai bogați oameni ai timpului său. Fără îndoială, a fost invidiat de mulți. Dar ce i-a rămas din bogăție? În 15 martie 1975, Onassis a murit la 69 de ani în urma unei aprinderi la plămâni. El a rostit propoziția: „Cine afirmă că banii ar fi totul, acela dovedește că nu a avut niciodată bani!” Pe patul de moarte i-a recunoscut unui prieten: „Am fost doar o mașină de bani. Mi-am petrecut viața într-un tunel de aur, cu privirea îndreptată spre ieșire unde am sperat deplină mulțumire și fericire. Dar tunelul nu ia sfârșit. Nimic nu-mi mai rămâne după moarte.”

Un tunel fără capăt! Intri în el – poate entuziasmat și plin de speranță – dar fără Dumnezeu. Cu cât mergi mai departe, cu atât devine mai întunecos. Cândva se observă că din tunel nu mai este nicio ieșire. Şi atunci? Trebuie să recunoști calea greșită, să te întorci cu 180 de grade, să recunoști înaintea lui Dumnezeu păcatele tale și să te întorci la El. Atunci îți apare lumina de la crucea de la Golgota, unde Isus Hristos a ispășit păcatele acelora care cred în El. Cine se întoarce așa la Dumnezeu, devine într-adevăr bogat, pentru că posedă acum bogății veșnice. Calea sa prin viață este rezumată în Proverbe 4.18: „Dar cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.”

 
 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

OFERĂ-I LUI DUMNEZEU PRIMELE TALE ROADE

„Cinsteşte pe Domnul… cu cele dintâi roade din tot venitul tău” (Proverbe 3:9)

Solomon ne învață: „Cinsteşte pe Domnul cu averile tale, şi cu cele dintâi roade din tot venitul tău: căci atunci grânarele îţi vor fi pline de belşug, şi teascurile tale vor geme de must.” (Proverbe 3:9-10).

Oamenii care au auzit aceste cuvinte se întrețineau din munca pământului și din turmele de care aveau grijă. La fiecare recoltă sau de fiecare dată când fătau animalele, ei duceau la Templu primul snop sau vițelul întâi-născut și le ofereau Domnului. Acestea se numeau „cele dintâi roade”. Astfel ei recunoșteau că „tot ce am vine de la Dumnezeu și îi aparține lui Dumnezeu. Și tot ce voi avea nevoie în viitor depinde de bunătatea lui Dumnezeu față de mine.”

Niciodată nu vei auzi un principiu de gestionare a banilor mai important decât acesta: dă-i lui Dumnezeu „cele dintâi roade”, nu resturile! Omul de afaceri Arthur DeMoss a fost un titan al credinței și un om generos care a donat milioane lucrării lui Dumnezeu și a lăsat în urma sa o fundație caritabilă care să-i ducă mai departe moștenirea. Domnul DeMoss a spus că pentru a avea succes trebuie să-i oferi lui Dumnezeu primul cent din fiecare dolar, prima oră din fiecare zi și prima zi din fiecare săptămână. Poate întrebi: „Asta înseamnă că Dumnezeu nu mă iubește, dacă nu dau zeciuială?” Nu! Tu nu poți face nimic pentru a câștiga dragostea lui Dumnezeu; cu toate acestea, faptul că dai zeciuială de bună voie demonstrează ascultarea și dragostea ta față de Dumnezeu.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Iacov 3.1-18

După cum credinţa, dacă există, se manifestă în mod necesar prin lucrări, tot aşa întinarea se exteriorizează, mai devreme sau mai târziu, prin cuvinte. Orice maşină cu aburi are o supapă prin care suprapresiunea răbufneşte irezistibil. Dacă lăsăm să crească această „presiune” fără s-o judecăm, ea se va trăda inevitabil prin cuvinte pe care nu le vom putea stăpâni. Astfel Domnul ne face să constatăm necurăţia buzelor noastre (Isaia 6.5) şi ne arată sursa interioară: prisosul inimii (Matei 12.34; 15.19; Proverbe 10.20). Prin judecata de sine însă, ne invită să despărţim „ce este de preţ de ce este fără preţ”, pentru a fi precum gura Lui (Ieremia 15.19).

Există înţelepciune şi înţelepciune. Cea de sus, ca orice dar desăvârşit, coboară de la Tatăl luminilor (cap. 1.17). Trăsăturile ei ne vor face s-o recunoaştem: este mereu curată, fără voinţă proprie, activă în bine.

Ar trebui să recitim aceste versete ori de câte ori suntem pe cale să ne întrebuinţăm rău limba: pentru ceartă, minciună (v. 14), vorbire de rău (cap. 4.11), lăudăroşenie (cap. 4.16), cârtire (cap. 5.9), jurăminte sau vorbe uşuratice (cap. 5.12; Efeseni 4.29; 5.4). Cu alte cuvinte, de cât de multe ori pe zi!

31 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Voi deci vă rătăciți mult.
Marcu 12.27

Saducheii au crezut că-L pot pune pe Domnul în dificultate, însă n-au făcut altceva decât să-și arate ignoranța. Ei erau materialiștii din zilele acelea și reprezentau raționalismul cărnii. «Tactica raționalismului stă în prezentarea unor cazuri dificile, cazuri imaginare care nu au nicio aplicație la chestiunea în speță, raționând dinspre lucrurile oamenilor înspre lucrurile lui Dumnezeu» (W. Kelly). Prin urmare, acești oameni nelegiuiți au căutat să se împotrivească adevărului, ridiculizându-l. Au invocat un caz imaginar, care, credeau ei, demonstra absurditatea învierii. Dacă Scriptura ar fi spus că oamenii se vor căsători în starea de înviere, atunci poate că acest caz imaginar ar fi prezentat o dificultate. Dacă Dumnezeu n-ar avea putere, atunci învierea însăși ar fi imposibilă.

Nu există niciun indiciu în Scriptură că relațiile de pe pământ vor continua în cer. Nu vom învia ca soți sau soții, nici ca părinți sau copii, ci, în această privință, vom fi ca îngerii. Nu vom fi îngeri, așa cum unii își imaginează, ci vom fi ca îngerii, adică în afara oricărei relații pământești. Credincioșii se vor bucura de privilegii și de relații cerești cu mult superioare relațiilor trecătoare de pe pământ.

Cu privire la înviere, Domnul le demonstrează ignoranța cu privire la Scriptură. Ei îl citaseră pe Moise, ca să arate că învățătura Domnului era în contradicție cu cea a lui Moise. Prin urmare, Domnul face și El referire la Moise, pentru a le demonstra cât de ignoranți erau. „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacov.” Când au fost rostite aceste cuvinte, Avraam, Isaac și Iacov erau demult morți, însă Dumnezeu vorbește despre Sine ca fiind Dumnezeul lor. El nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Deși ei erau morți pentru această scenă, totuși trăiau și urmau să fie înviați. Astfel, Domnul a spus necredincioșilor din acea zi și continuă să spună și celor din zilele noastre: „Voi deci vă rătăciți mult”.

H Smith

 
 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Învață-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă!”
Psalmul 90.12

Clepsidra vieţii noastre

Timpul vieții noastre pe pământ se poate compara cu o clepsidră, a cărei jumătate de sus este invizibilă. În jumătatea de jos poți vedea câți ani au trecut deja: 20, 30, poate chiar 60 sau mai mulți ani. Dar nu știi cât „nisip” se mai află în jumătatea de sus. Nimeni nu știe câți ani, câte luni sau zile i-au mai rămas. Dar ceva este sigur: odată, viața noastră pământească ajunge la capăt. Odată, timpul nostru aici este terminat.

După terminarea „timpului de viață” începe ceva foarte nou: veșnicia, un „timp” fără sfârșit. Existența noastră nu se încheie cu moartea fizică. Sufletul nostru nemuritor și duhul nostru trăiesc după moarte mai departe. Întrebarea este: Unde și cum?

Alegerea  pentru  veșnicie  se  stabilește  în  timpul  vieții noastre pe pământ. De aceea Dumnezeu ne cere să ne pocăim de păcatele noastre și să credem în Isus Hristos, Mântuitorul lumii.

Cine se conformează în această viață invitației lui Dumnezeu, se decide pentru Domnul Isus și își predă viața sa Lui, pe acela îl așteaptă o veșnicie la Dumnezeu, o fericire veșnică în cer la Mântuitorul Său.

Cine nu vrea să-L asculte pe Dumnezeu, nu ia această hotărâre, trăiește mai departe indiferent și moare neîmpăcat cu Dumnezeu, acela va trebui în veșnicie, departe de Dumnezeu, să sufere în locul de chinuri.

 
 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VIRTUTEA SÂRGUINȚEI

„Mâna celor harnici îmbogăţeşte.” (Proverbe 10:4)

     Cuvântul „sârguincios” înseamnă „harnic și activ”. El descrie un muncitor determinat, perseverent, harnic și energic. El dorește să muncească, să aducă o schimbare și să contribuie la bunul mers al familiei și al societății. Viața nu-ți datorează altceva decât șanse de a reuși. Într-o zi, doi adolescenți se plimbau, când unul i-a spus celuilalt: „Sunt foarte îngrijorat! Tata muncește ca un rob ca eu să nu duc lipsă niciodată. El îmi plătește facturile și mă trimite la facultate. Mama se spetește și ea cu spălatul, călcatul, curăță după mine și chiar mă îngrijește când sunt bolnav.” Uluit, prietenul îl întreabă: „Și atunci de ce ești îngrijorat?” El i-a răspuns: „Mă îngrijorez că ei s-ar putea sustrage din robie!”

Dacă ești părinte, învață-l pe copil să se deprindă cu virtutea hărniciei. Nu o predica doar – trăiește-o! Vei ști că ești pe drumul bun când copilul tău nu se mai simte „îndreptățit” să-ți ceară alocația „lui”, și va înceta să te mai vadă ca pe un bancomat uman pe fruntea căruia scrie „Poftim!” Copiii tăi trebuie să-și petreacă o parte din timpul lor muncind, și ei trebuie să știe că munca a fost ideea lui Dumnezeu, și nu o formă de pedeapsă…

Unii cred că munca a fost consecința blestemului din Eden, dar nu a fost așa. Dumnezeu i-a dat lui Adam sarcina de a îngriji grădina înainte să vină păcatul pe scenă (vezi Genesa 2:15). Domnul Isus a fost tâmplar (vezi Marcu 6.3). Și Pavel, unul din cei mai mari creștini ai istoriei, făcea corturi (vezi Faptele Apostolilor 18:1-3). Nu există nimic înjositor referitor la munca ce merită făcută și la munca bine făcută! Gândește la asta, azi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Iacov 2.14-26

Unii au crezut că este o contradicţie între învăţătura lui Iacov şi cea a lui Pavel (de exemplu în Romani 4). În realitate, fiecare prezintă aspecte diferite ale adevărului. Pavel demonstrează că, pentru ca cineva să fie îndreptăţit înaintea lui Dumnezeu, este suficientă credinţa, iar Iacov explică că, pentru a fi îndreptăţit în ochii oamenilor, sunt necesare fapte (v. 24; 1 Ioan 3.10). Nu rădăcina, ci rodul ne permite să apreciem calitatea unui pom (Luca 6.43,44). Credinţa lăuntrică nu se poate arăta oamenilor decât prin fapte. Eu nu văd curentul electric, dar funcţionarea unei lămpi sau a unui motor îmi permite să afirm prezenţa lui într-un fir conductor. Credinţa este un principiu activ (v. 22), o energie internă care mişcă angrenajele inimii. Pavel şi Iacov îşi ilustrează învăţătura prin acelaşi exemplu: cel al lui Avraam, la care se adaugă aici exemplul Rahavei. După morala omenească, primul este un tată criminal, iar cea de-a doua o persoană cu o purtare rea, care-şi trădează poporul. Dar faptele lor nu sunt altceva decât manifestările cele mai înalte ale consecinţei credinţei lor; aceasta i-a determinat să facă cele mai mari sacrificii pentru Dumnezeu.

Prietene, poate că într-o zi ai spus că ai credinţă. Ai arătat tu aceasta?

30 Octombrie 2018

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Și voi v-ați făcut imitatori ai noștri și ai Domnului, primind Cuvântul în mult necaz, cu bucuria Duhului Sfânt, încât voi ați devenit modele tuturor credincioșilor din Macedonia și din Ahaia. 1 Tesaloniceni 1.6,7

Tesalonicenii au devenit imitatori ai lui Pavel, Silvan și Timotei, care lucraseră și se osteniseră în mijlocul lor, având o purtare evlavioasă, dreaptă și cuviincioasă cu privire la ei. Tesalonicenii erau de asemenea imitatori ai Domnului, „care, pentru bucuria pusă înaintea Lui, a răbdat crucea, disprețuind rușinea; … care a răbdat de la păcătoși așa mare împotrivire față de Sine” (Evrei 12.2,3). Ei erau imitatori și ai adunărilor lui Dumnezeu din Iudeea, care suferiseră același lucru din partea celor de același neam cu ei.

Astfel, tesalonicenii era imitatori ai lui Hristos într-o așa măsură, încât, atunci când credincioșii din orice loc auzeau despre credința lor și despre felul cum primiseră Cuvântul lui Dumnezeu, se bucurau mult pentru ei înaintea lui Dumnezeu. Când auzeau cum tesalonicenii stăruiau în lucrarea credinței, în osteneala dragostei și în răbdarea nădejdii în Domnul Isus Hristos – iar toate acestea, în mijlocul multor necazuri – erau mișcați și încurajați profund. Și nu numai atât, dar, când auzeau că toate aceste necazuri erau îndurate cu bucuria Duhului Sfânt, vedeau în tesaloniceni modele de urmat cu privire la cum trebuiau să trăiască creștinii.

Care era secretul lor, astfel ca și noi să devenim astfel de modele, atât individual, cât și la nivel de adunare? Tesalonicenii aveau înaintea ochilor venirea Domnului Isus și astfel puteau fi răbdători în necazuri. Animați de dragostea pentru Domnul, știind cât de mult erau iubiți de El și cât de mult suferise El pentru ei, tesalonicenii se osteneau mult, fiindcă erau iubiți mult. Astfel, lucrarea credinței lor era abundentă. Această așteptare a venirii Domnului îi transformase în modele ale credinței, dragostei și nădejdii.

Când Îl auzim cu adevărat pe Domnul Isus spunând: „Da, Eu vin curând!”, inimile noastre nu pot face altceva decât să păzească Cuvântul Său și să nu tăgăduiască Numele Său, chiar în mijlocul necazurilor. „Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22.20).

A Leclerc

 
 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră…”
Ezechiel 36.26

O schimbare fundamentală

Un călugăr, care trăia într-o mănăstire și era violent din fire, se hotărî să trăiască în singurătate, căci, își zicea el, dacă nu voi avea pe nimeni să mă necăjească și cu cine să mă cert, poate se va potoli și patima mea. Dar, pe când locuia în pustietate într-o peșteră, se întâmplă într-o zi că ulciorul cu apă se răsturnă. Îl umplu din nou, dar ulciorul se răsturnă din nou. Atunci luă ulciorul cu apă și, în mânia sa, îl trânti la pământ spărgându-l. După ce își reveni în fire, recunoscu că mânia îl orbise și zise: „Iată, acum sunt singur și, totuși, mânia m-a biruit.”

Comportamentul acelui călugăr este asemenea multor oameni, care doresc să se înfrâneze prin propriile eforturi. Dar în ciuda strădaniilor lor, iese totul la iveală și se vede că lucrurile nu sunt tocmai așa cum par a fi. Dumnezeu cunoaște neputința oamenilor de a-și schimba natura păcătoasă. Față de o astfel de stare a omului, Dumnezeu propune o schimbare fundamentală. Aceasta se numește naștere din nou. Prin pocăință și credință în Mântuitorul, omul primește o natură nouă. Şi această natură nouă nu se mânie, nu invidiază, nu clevetește, nu face rău aproapelui etc. Cel care a primit din partea Domnului natura cea nouă, este un creștin adevărat cu o gândire și o inimă schimbate în mod fundamental. Viața cea nouă nu reprezintă o îmbunătățire a celei vechi, ci este una cu totul nouă. Cu siguranță, se va vedea schimbarea, pentru că viața cea nouă ne face să dorim să-i fim plăcuți lui Dumnezeu.

 
 


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DEFINIȚIA LUI DUMNEZEU PENTRU CUVÂNTUL „BOGAT”

„Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte, şi El nu lasă să fie urmată de niciun necaz.” (Proverbe 10:22)

Când William Randolph Hearst, celebrul director de ziar a citit despre un tablou anume, a devenit foarte interesat să-l achiziționeze pentru colecția sa… așa că a trimis oameni în toată lumea ca să caute tabloul… dar nu l-au găsit nicăieri. După un an, din senin, unul dintre angajații săi a venit la el și i-a zis că tabloul a fost găsit. Entuziasmat de această descoperire, Hearst a întrebat unde a fost tabloul în tot acest timp. Angajatul i-a zis: „Era la dumneavoastră în colecție. Ați fost proprietarul lui în tot acest timp.” Problema lui Hearst era că nu citise niciodată registrul de inventar în care se găsea evidența tuturor lucrurilor aflate în posesia lui.

Biblia este un registru de evidență a tuturor binecuvântărilor pe care Dumnezeu dorește să le experimentezi.

Niciuna dintre acestea nu este mai mare decât mântuirea, dar mântuirea nu este singura binecuvântare. „Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte, şi El nu lasă să fie urmată de nici un necaz.”

John D. Rockefeller a spus cândva că și-ar da averea în schimbul șansei de a se întoarce la munca lui de funcționar din vechiul său birou din Cleveland, Ohio. De ce? Pentru că stresul îi provocase nenumărate episoade de insomnie, ulcere și depresie. Binecuvântarea lui Dumnezeu aduce biruință – fără stres! Dumnezeu promite acest lucru în Cuvântul Său. El dorește să fii „bogat” în relațiile tale, în sănătatea ta, în pacea minții, în carieră și în toate lucrurile care te privesc.

Așa că, străduiește-te să cunoști ce ți-a promis Dumnezeu, apoi începe să te rogi și să crezi că El va împlini aceste promisiuni!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Iacov 2.1-13

Suntem influenţaţi mai mult decât credem de falsa scară de valori de care se foloseşte lumea, precum averea, rangul social

Până şi un Samuel avea nevoie să înveţe că: „omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă” (1 Samuel 16.7b). Şi ştiţi până unde a ajuns lumea „privind după înfăţişare”? Până într-acolo încât a dispreţuit şi a respins pe Fiul lui Dumnezeu, pentru că venise ca sărac pe pământ (2 Corinteni 8.9). Şi astăzi, frumosul nume al lui Hristos, cu care sunt numiţi creştinii, este obiectul batjocorii şi al hulelor. Aceia care-l poartă, aceşti săraci pe care lumea îi dispreţuieşte, sunt numiţi de Domnul moştenitori ai împărăţiei (v. 5; Matei 5.3). Lor li se impune deci legea imperială, adică cea a împăratului (v. 8).

A nu împlini porunca dragostei înseamnă a încălca toată legea, aşa cum pentru a rupe un lanţ este suficient să fie ruptă o singură verigă. Astfel, noi suntem toţi vinovaţi, convinşi de păcat. Dumnezeu însă a găsit o glorie mai mare în îndurare decât în judecată. Această îndurare ne plasează definitiv sub o cu totul altă lege: cea a libertăţii.

Libertatea unei firi noi, care-şi găseşte plăcerea în ascultarea de Dumnezeu (1 Petru 2.16).

29 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Rugându-vă în orice timp în Duh, prin orice rugăciune și cerere, și veghind la aceasta cu toată stăruința și cu cerere pentru toți sfinții.
Efeseni 6.18

Fiecare dintre noi ne-am rugat pentru anumite situații și pentru anumite persoane fără să vedem însă rezultate. Când se întâmplă așa, este ușor să ne descurajăm. În loc să renunțăm, ar trebui mai degrabă să ne examinăm viața și să vedem dacă este necesar să schimbăm ceva. Rugăciunile noastre trebuie să izvorască dintr-o inimă care este la unison cu Dumnezeu. Dacă dorim ca rugăciunile noastre să fie eficace, trebuie să fim deschiși pentru călăuzirea Duhului, plini de compasiune, iertători și sinceri în mijlocirile noastre (Efeseni 4.32).

Rugăciunea este veriga dintre nevoile noastre și resursele inepuizabile ale lui Dumnezeu. Pentru a fi cu adevărat plini de compasiune în mijlocirile noastre, trebuie să-i privim pe ceilalți cu ochii lui Isus Însuși. Când realizăm că ei suferă înăuntrul lor, se deschid zăgazurile îndurării noastre și putem mijloci pentru ei cu o mai mare râvnă, înțelegere și sensibilitate. Trebuie să ne rugăm să rămânem în cursul voii lui Dumnezeu, atât noi, cât și cei pentru care mijlocim. Tatăl ceresc știe care sunt lucrurile cele mai bune pentru noi și de ce avem nevoie pentru a fi aduși mai aproape de El. Suntem noi gata să fim folosiți de El pentru nevoile altor persoane? Îl lăsăm să Se glorifice prin noi? Domnul Isus nu i-a ocolit pe cei care sufereau și nici noi nu trebuie să facem aceasta. Suntem chemați să urmăm exemplul Lui și să ne aducem întotdeauna aminte că Dumnezeu ne binecuvântează pentru ca noi, la rândul nostru, să putem fi o binecuvântare pentru alții.

Trebuie de asemenea să perseverăm în rugăciune, chiar dacă nu vedem rezultate imediat, deoarece cu cât ne rugăm mai mult pentru ceva sau pentru cineva, cu atât inimile noastre vor fi mai legate de Dumnezeu. Rugăciunea ne pune în comuniune intimă cu Tatăl și cu cei credincioși și se va dovedi cu siguranță a fi o binecuvântare pentru noi și pentru cei cu privire la care ne rugăm.

T Hadley, Sr

 
 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

” …Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei; veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.”
Ioan 8.31,32

Libertate în cutii

28 octombrie 1886. Orașul milionar New York celebra o sărbătoare deosebită. Președintele Cleveland dezvelea o statuie, care demonstrează până astăzi vizibil libertatea SUA.

Ideea acestui monument impunător a avut-o un jurnalist francez. După acesta, figura trebuia să simbolizeze prietenia francezo-americană. Sculptorul însărcinat cu planificarea a conceput pentru originalul de 46 de metri înălțime un model miniatură. Monumentul – fabricat din plăci de cupru prelucrate cu ciocanul – cântărește 225 tone. S-a compus mai întâi în Franța prin probe, pentru ca apoi în iunie 1885 să fie transportat în 224 cutii la bordul unui vapor de război spre New York.

Pe mica insulă „Liberty Island”, femeia din cupru ține în sus o făclie în mâna dreaptă. Ea stă pe lanțuri rupte și ține în mâna stângă o carte de legi cu titlul „4 iulie 1776” – ziua când a intrat în vigoare declarația drepturilor omului.

Dar un monument făcut de mâna omului nu reprezintă o garanție pentru libertate. El vorbește despre dorința adâncă după libertate din inima omenească. Libertatea adevărată, permanentă nu se poate obține prin revoluții politice, ci doar prin credința personală în lucrarea de mântuire a Domnului Isus Hristos.

„Şi fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că răsplătește pe cei ce-L caută” (Evrei 11.6).


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NU PUNE OAMENILOR ETICHETE – IUBEȘTE-I!

„Pentru că Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut” (Luca 19:10)

     Daca ai tendința să petreci timpul numai cu persoane de credința ta, gândește-te la următoarele: Domnul Isus S-a abătut zeci de kilometri de la drumul Său pentru a se întâlni cu femeia samariteană la fântână. Din punct de vedere cultural și religios, a fost o mișcare greșită. Mai întâi, femeia avea cinci divorțuri la activ, așa că reputația ei era pătată. În al doilea rând, făcea parte dintre neamuri. În acele vremuri, iudeii nu aveau voie să bea apa scoasă din fântână de o persoană dintre neamuri, nici să mănânce din mâncarea lor.

Doctorii iudei nu puteau consulta pacienți ne-iudei. Iudeii considerau neamurile ca fiind „necurate”, și aveau convingerea că interacționând cu ei, ar deveni și ei necurați. Dar Domnul Isus dorea să-i includă pe oameni, nu să-i excludă! „Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi…” (Ioan 1:14). Domnul Isus a atins leproși, i-a iubit pe străini și a petrecut atât de mult timp cu petrecăreții, încât marii preoți l-au numit „om mâncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor” (Matei 11:19).

Domnul Isus nu le-a pus etichete oamenilor; El i-a iubit. Când Îl urmezi pe Isus, El pune degetul pe prejudecățile tale și te face să te confrunți cu ele. Isus dorește să schimbe felul în care îi privești pe oameni și să nu-i mai consideri iudei sau neamuri, oameni dinăuntru sau oameni din afară, liberali sau conservatori, deoarece: „Fiul omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut.” Astăzi, poți avea de-a face cu persoane pierdute, la fel ca femeia de la fântână. Poate au fost dați afară din biserică sau poate biserica le-a întors spatele… Tu vei avea posibilitatea fie să le pui o etichetă, fie să-i iubești. Onorează-L pe Dumnezeu – și iubește-i!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Iacov 1.13-27

În versetele 2 şi 12, cuvântul ispită are semnificaţia unei încercări din afară, pe care Dumnezeu o trimite spre binele nostru şi, în final, pentru bucuria noastră. În versetul 13, a fi ispitit are un alt sens: implică răul; acesta este declanşat din interior prin pofte. Cum ar putea fi Dumnezeu cauza unor asemenea lucruri? Nimic întunecos nu poate veni de la „Tatăl luminilor” (v. 17; comp. cu 1 Ioan 1.5). Cel care ni L-a dat pe propriul Lui Fiu, împreună cu El ne dă „orice dar desăvârşit” (v. 17; vezi şi Romani 8.32). Sursa răului este în noi: gânduri rele, din care decurg cuvinte rele şi fapte rele. Dar nu este de ajuns să fim conştienţi. Riscăm să fim ca o persoană care, privind în oglindă, constată că este murdar, dar care nu se duce apoi să se spele. Cuvântul lui Dumnezeu este această oglindă. Îi arată omului ceea ce este; îl învaţă ce înseamnă să facă bine (cap. 4.17), dar nu poate face binele în locul lui.

Care este singura „slujbă religioasă” recunoscută de Dumnezeu Tatăl? Nu ceremoniile deşarte pe care oamenii le numesc religie. Ea decurge din dubla poziţie în care Domnul i-a pus pe ai Săi. În lume, şi aceasta este devoţiunea dragostei. Nu din lume, este deci pentru a ne păstra curaţi (v. 27; Ioan 17.11,14,16).

28 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Deci, când le-a spus: „Eu sunt!”, s-au dat înapoi și au căzut la pământ.
Ioan 18.6

Ioan ne prezintă aspectul divin al Persoanei Sale. Ar fi putut să părăsească acel loc din Ghetsimani, însă nu pentru aceasta venise. Putem vedea puterea divină și perfecțiunea dumnezeiască a dragostei Sale, totuși neexercitându-Și puterea, ci așezându-Se în spărtură, ca ucenicii să poată scăpa. Iar pe cruce, El este Acela care-Și dă duhul, la momentul hotărât de El. În Luca, găsim durerea și suferința Lui ca Om în Ghetsimani mai mult ca în oricare altă Evanghelie; iar pe cruce, aflat deasupra a tot ceea ce se întâmpla, El Își încredințează duhul în mâinile Tatălui. În Matei, El este oaia dusă la tăiere.

Cu cât privim mai mult drumul binecuvântatului nostru Domn pe acest pământ, cu atât mai mult ni se atașează inimile de El prin legături adevărate de afecțiune. El a fost singur mereu; ca Om aici jos a fost perfect singur și nimic nu încearcă inima mai mult ca acest lucru. A căutat milă și n-a găsit-o; a căutat pe unii care să vegheze împreună cu El, iar ei au adormit; a căutat pe unii care să stea alături de El, dar toți L-au părăsit și au fugit. Este trădat cu un sărut. A simțit acest lucru pe deplin. Urmăriți-L peste tot! Aceasta doboară mândria inimii, ne așază ca oameni foarte jos, însă Îl așază pe El ca Om într-o perfecțiune minunată; nu Om în slavă, ci un Om care trece prin orice lucru de natură să încerce inima în cel mai adânc fel; un Om pus la probă în orice chip, care Și-a plecat capul ca Jertfă, simțind aceasta atât de adânc, încât sudoarea I s-a făcut ca picăturile mari de sânge; care a trecut prin toate ca Om, pentru ca inimile noastre să-L poată urma; a trecut prin toate adâncurile, iar nouă nu ne-a rămas decât să stăm deoparte și să-L contemplăm. Este bine să nu fim și noi adormiți, precum ucenicii odinioară! Acesta este punctul care ne atrage afecțiunile și care ne cerne voința. Voința și afecțiunile nu merg niciodată împreună; voința reprezintă eul, afecțiunile însă se sprijină în mod necesar pe altul. El este Obiectul perfect – „De aceea Mă iubește Tatăl Meu, fiindcă Îmi dau viața ca iarăși s-o iau”. Dacă-L privim în smerenia umblării Sale, oferindu-Se pe Sine Însuși pentru noi, niciodată dând înapoi, perfect în toată înaintarea Lui și liniștit de parcă nimic nu se întâmpla – dacă privim la Hristos astfel prezentat nouă în Ghetsimani, vom mai putea oare să căutăm să ne satisfacem propria voință?

J N Darby

 
 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

” …Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care îmi găsesc plăcerea.”
Matei 3.17

Cerurile deschise

Găsim în Scriptură patru ocazii însemnate în care cerurile s-au deschis, și Isus Hristos a fost Subiectul fiecăreia din acele dezvăluiri. În aceea de care ne ocupăm aici, Duhul Sfânt coboară asupra Domnului Isus și El este recunoscut ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Ce har minunat! Dumnezeu nu a trimis pe pământ un sistem filozofic, o religie, un înger, un heruvim, ci a trimis pe Însuși Fiul Său, Omul sfaturilor Sale. Când Hristos a luat în smerenie acest loc în mijlocul oamenilor, atunci pentru prima dată Dumnezeirea a fost pe deplin descoperită. Prin legătura lui Hristos cu omul, Dumnezeirea S-a descoperit în plinătatea ei. Natura Lui omenească a permis manifestarea Dumnezeirii. El era într-adevăr Om; însă Omul în care urmau să fie împlinite planurile lui Dumnezeu cu privire la oameni.

Isus Hristos și numai El singur S-a dovedit capabil să acționeze  asupra  tuturor  vârstelor,  națiunilor,  temperamentelor și condițiilor. El nu a fost numai Modelul cel mai înalt de virtute, dar și Dăruitorul puterii pentru practicarea ei, exercitând o influență atât de profundă, încât pe drept cuvânt se poate spune că simpla amintire a anilor Săi de viață pe pământ a făcut mai mult pentru transformarea omenirii decât toate expunerile filozofice. Isus Hristos este Izvorul vieții veșnice. Pe acest glorios Mântuitor, care S-a smerit așa de mult, să dorim să-L vedem mai presus de orice!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ABANDONEAZĂ LUCRURILE INUTILE!

„Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea” (Coloseni 3:16)

Se spune că doi tineri căsătoriți s-au hotărât să meargă împreună la vânătoare de rațe. Au auzit că le trebuie un câine bun pentru vânătoarea de rațe, așa că s-au dus la un adăpost pentru animale și și-au luat un astfel de câine. Au auzit că au nevoie și de o pușcă bună, așa că s-au dus la magazin și și-au cumpărat una. Apoi s-au dus la vânătoare. La sfârșitul zilei, nu vânaseră nici măcar o rață. Soțul i-a zis soției: „Dragă, cred că am făcut ceva greșit în toată treaba asta.” Soția i-a răspuns: „Dacă am arunca câinele puțin mai sus, poate că ar reuși până la urmă să prindă o rață!”

Zâmbim poate când auzim asemenea întâmplări, dar când vorbim de viața creștină cam la fel încercăm și noi să facem anumite lucruri: folosindu-ne de unelte nepotrivite sau care nu au nici un rost. Câinele nu este arma potrivită pentru vânătoarea de rațe – ai nevoie de praf de pușcă pentru a doborî rața.

De ce a scris Pavel: „Cuvântul lui Hristos să locuiască din belşug în voi în toată înţelepciunea”? Pentru că atunci când Cuvântul lui Hristos locuiește din belșug în inima ta, ești echipat cu înțelepciunea lui Dumnezeu. Problema nu se rezolvă prin folosirea elementelor care au cauzat-o. Ai nevoie de înțelepciunea lui Dumnezeu, și aceasta se găsește în Cuvântul Său. Mai puțini de 30% dintre creștini citesc Biblia zilnic. Să ne gândim puțin: 70% dintre creștini caută răspunsuri în locuri greșite. Când ai o problemă, prima întrebare pe care trebuie s-o pui este următoarea: „Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre asta?” „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină, dă pricepere celor fără răutate” (Psalmul 119:130).

În loc să faci lucruri care nu funcționează – întoarce-te la Cuvântul lui Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Iacov 1.1-12

Iacov se adresează fraţilor lui, creştini ieşiţi din iudaism, care nu au abandonat încă toate legăturile. Îi invită să privească încercarea ca o bucurie perfectă: două cuvinte care la prima vedere nu se potrivesc împreună. Totuşi, printre creştinii evrei, unii realizaseră aceasta (Evrei 10.34). Şi această experienţă se alătură declaraţiei lui Pavel: „Ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce (cultivă) răbdare” (Romani 5.3; comp. cu Coloseni 1.11). Altă contradicţie aparentă este că, în timp ce răbdarea implică aşteptarea a ceea ce nu ai, Iacov adaugă: „neducând lipsă de nimic” (v. 4). Ceea ce vă poate lipsi cu adevărat nu sunt bunurile pământeşti, ci înţelepciunea. Atunci s-o cerem Domnului, cum a făcut tânărul Solomon (1 Împăraţi 3.9).

Chiar dacă este sărac, un creştin nu duce lipsă de nimic, pentru că Îl are pe Isus. Şi bogatul se poate bucura în smerenie în comuniune cu Cel care S-a făcut nimic şi S-a coborât până la moartea de cruce. Să-i invidiem pe cei care vor trece ca floarea ierbii? Să avem în vedere cununa vieţii. Aceasta îi va răsplăti pe cei care vor fi îndurat încercarea cu răbdare, altfel spus, a celor care-L iubesc pe Domnul (v. 12).

27 Octombrie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Deoarece socotesc că suferințele din timpul de acum nu sunt vrednice să fie comparate cu gloria viitoare, care va fi descoperită față de noi.
Romani 8.18

Socoteala pe care Pavel o face aici este în contrast cu gândirea omenească, așa cum s-a întâmplat în viața lui Iacov. Inima lui a fost zdrobită de pierderea fiului său, Iosif; apoi a venit o foamete cumplită în țară; Simeon a fost luat ostatic în Egipt; iar acum guvernatorul Egiptului cerea ca Beniamin să fie și el dus acolo. În urma tuturor acestor lucruri, Iacov s-a plâns fiilor săi: „Voi m-ați lipsit de copii! Iosif nu este și Simeon nu este și vreți să luați pe Beniamin? Toate acestea sunt împotriva mea” (Geneza 42.36).

Cât de puțin înțelegea el că toate aceste necazuri care se abătuseră ca un șuvoi asupra lui aveau să facă loc celor mai mari binecuvântări, la care el nici măcar nu visa! Toate încercările s-au dovedit a fi spre binele lui, fiindcă în curând a descoperit că Iosif trăia; că Dumnezeu, în căile Sale providențiale, îl înălțase în țara Egiptului, pentru a-i scăpa viața patriarhului și a fiilor săi; și că urma să-și petreacă restul zilelor în prezența lui Iosif și beneficiind de grija lui.

Ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Iacov va face și pentru noi, fiindcă suntem obiecte ale grijii Lui constante, și de aceea putem arunca asupra Lui toată îngrijorarea noastră, pentru că El Însuși are grijă de noi (1 Petru 5.7). Poate că unii care citesc aceste rânduri se confruntă chiar acum cu un munte de probleme. Îmbărbătați-vă, fiindcă toate acestea nu sunt rodul întâmplării, ci au fost îngăduite de un Tată plin de dragoste, de bunătate și de înțelepciune! El știe ce face și va folosi toate aceste probleme și încercări pentru binele vostru!

R A Barnett

 
 


SĂMÂNȚA BUNĂ

 

„Oriunde se muncește este și câștig, dar oriunde numai se vorbește, este lipsă. Bogăția este o cunună pentru cei înțelepți…”
Proverbe 14.23,24

Roadele muncii

Henry Ford s-a născut în America anului 1863, într-o familie de emigranți irlandezi. Ca adolescent, la început nu prea i-a plăcut școala, nici să muncească în ferma unde se născuse, așa că de la 16 ani a plecat la Detroit, unde s-a angajat ucenic la un atelier auto. Câțiva zeci de ani mai târziu, acest fost ucenic devenise milionar și era celebrat ca unul din fondatorii industriei americane de automobile.

Cum s-a petrecut această evoluție a băiatului de la fermă? Henry Ford a spus că „nu există om care să nu fie capabil să facă mai mult decât crede că este în stare”. Aceasta a cerut multă muncă. Așadar, el a evoluat învățând, experimentând și muncind. Ca ucenic, a învățat totul despre motorul cu ardere internă. După câțiva ani, s-a întors la fermă deschizându-și propriul atelier auto, unde a început să repare motoare și mașini. În 1890 s-a întors în Detroit pentru a lucra ca mecanic și inginer la o mare firmă. Am fi putut spune că era un om împlinit. Dar Ford avea un vis, așa că a continuat să lucreze în timpul său liber la propriul automobil până „a pus America pe roate”. Roadele muncii lui Henry Ford se văd și astăzi. Cuvintele biblice: „oriunde se muncește este și câștig” s-au văzut și în activitatea acestui om dedicat muncii. Şi rezultatele muncii noastre se pot vedea în viața fiecăruia dintre noi, a familiilor noastre, și uneori chiar în viața semenilor noștri.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU DOREȘTE SĂ TE ELIBEREZE

„Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36)

     Unui prizonier de război, dușmanul îi controlează toate mișcările și-i impune ce să facă în fiecare zi a vieții sale. La fel este și în domeniul spiritual… Te simți captiv, azi? Poate ai încercat de mai multe ori să te eliberezi de anumite dependențe, dar ești încă prizonierul lor. Avem o veste bună: „Dacă Fiul vă face slobozi, veţi fi cu adevărat slobozi.” Fie că este vorba de droguri, de pofte, de alcool, de jocuri de noroc, de mâncare sau de orice altceva, răspunsul la problema ta nu este unul natural – ci supranatural. Dependența este un „simptom” al unei boli spirituale profunde, pe care Domnul Isus, Marele Doctor dorește s-o vindece.

În esență, toate programele pentru persoanele cu dependențe au un adevăr comun: numai întorcându-ne spre o putere mai mare decât noi înșine și dezvoltând o relație cu El putem fi eliberați și vom reuși să ne păstrăm libertatea. Și noi știm la cine găsim această „putere” – la Domnul Isus! Când te simți „neliniștit, agitat și nemulțumit”, prezența Sa îți aduce pacea și seninătatea. Când ești tentat să te întorci la o dependență pentru a te liniști, prezența Sa umple golul din tine și îți dă putere să spui NU! Când simți „o chemare euforică” și începi să te gândești la clipele frumoase din timpul dependenței, și nu la cele mai rele, Cuvântul Său îți înnoiește mintea și îți remodelează atitudinea, arătându-ți calea cea bună pe care să pășești în acele clipe: „Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea” (Psalmul 119:105).

Petru a spus: „Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici” (2 Petru 2:9). Astăzi, Dumnezeu dorește să te elibereze, indiferent cu ce te confrunți!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Evrei 13.17-25

Am avut conducători credincioşi. Să le cinstim memoria, să le imităm credinţa şi să le citim scrierile (v. 7). Dumnezeu însă ne dă şi astăzi conducători (v. 17, 24). Care este datoria noastră faţă de ei? Să-i ascultăm, să ne rugăm pentru ei (v. 18), să facem în aşa fel încât să-şi poată împlini slujba cu bucurie caci ei veghează pentru propriile noastre suflete.

Şi în aceeaşi măsură să primim cuvintele de îndemn când ne sunt adresate de ei (v. 22). Totuşi, niciun lucrător al Domnului nu trebuie să ne facă să-L pierdem din vedere pe marele Păstor al oilor. Numai El Şi-a dat viaţa pentru ele şi acum le duce cu El „afară din tabăra” religiei omeneşti (Exod 33.7). De atunci, toţi creştinii constituie o singură turmă, având drept cap un singur Păstor (Ioan 10.4,16).

Unul după altul, elementele iudaismului au fost înlocuite de-a lungul epistolei cu glorioasele adevăruri creştine. Toate aceste adevăruri sunt rezumate în Isus Hristos. Şi în final, Dumnezeu Îşi împlineşte lucrarea în noi (v. 21): ne eliberează de orice legătură, ne dezbracă de orice formă, pentru a ne lega de Fiul Său înviat şi glorificat. În aşteptarea apropiatei Lui apariţii, această epistolă să ne înveţe de acum ca, prin credinţă, să ne aţintim privirile spre El (cap. 12.2).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: