26 Martie 2021
Sper să rămân la voi un timp, dacă Domnul va îngădui. Dar voi rămâne în Efes până la Cincizecime, pentru că mi s-a deschis o ușă mare și cu folos, și adversari sunt mulți.
1 Corinteni 16.7-9
O ușă deschisă (1)
Cu trei sau patru ani mai devreme, Pavel petrecuse ceva timp în Corint. Acum le scria creștinilor de acolo, tratând diferite subiecte. El își încheie epistola spunându-le că intenționa să-i viziteze, însă că hotărâse să mai stea o vreme în Efes.
Cum știe un lucrător al Domnului ce să facă și unde să meargă? Citind această epistolă a lui Pavel trimisă corintenilor, devine clar faptul că ei aveau nevoie de ajutorul lui. Aveau o mulțime de probleme, cauzate de mândrie, de imoralitate și de dezordine în strângerile laolaltă. Cei bogați îi disprețuiau pe cei săraci, cei care aveau daruri se făleau cu ele, iar cei cu înțelepciune spirituală erau neluați în seamă. Mai mult, în Efes, Pavel se confrunta cu mulți adversari. Acest lucru corespunde cu Fapte 19, care descrie împotrivirea puternică, uneori violentă, din partea conducătorilor sinagogii, a falșilor făcători de minuni și a unei puternice coaliții cu interese economice și religioase, care apăra închinarea la zeitățile grecești.
Totuși Pavel voia să rămână în Efes, fiindcă, așa cum spunea el, „mi s-a deschis o ușă mare și cu folos”. Ușile deschise nu au nimic de-a face cu situații confortabile, ci cu oportunități puse la dispoziție de Dumnezeu. Mulți oameni din Efes și din împrejurimile lui erau interesați de adevărurile Scripturii și, vreme de doi ani, au umplut sala închiriată de Pavel, pentru a auzi cuvintele despre Domnul Isus. Cei care au crezut mesajul și au văzut puterea Mântuitorului au fost transformați. Au renunțat la lucrurile care îi influențaseră până atunci, iar „Cuvântul Domnului creștea cu putere și se întărea” (Fapte 19.20). Pretutindeni există nevoi și peste tot sunt și mulți împotrivitori. Pavel însă era sigur că îi fusese deschisă o ușă în Efes – nu el o deschisese, ci Domnul o deschisese pentru el. Când Domnul ne deschide o ușă, avem credința și curajul să intrăm pe ea?
S. Campbell
Plata păcatului este moartea, dar darul harului lui Dumnezeu este viața veșnică în Hristos Isus, Domnul nostru.
Romani 6.23
Prin merite sau prin har?
Dumnezeu este sfânt și drept. El detestă răul și trebuie să pedepsească neascultarea, voința proprie, patima și păcatul, tot ceea ce nu este după voia Lui. În starea rea în care ne aflăm nu ne putem prezenta înaintea lui Dumnezeu. Păcatele noastre ne condamnă și noi merităm pedeapsa veșnică pentru nedreptatea pe care am făcut-o. Așa citim în Evrei 9.27: „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”.
Dumnezeu este însă și îndurător. El vrea ca noi să nu mergem în pierzarea veșnică. De aceea, El ne oferă viața veșnică în Fiul Său Isus Hristos. De fapt, noi nu merităm această viață veșnică. Ea este un dar pe care Dumnezeu dorește să ni-l dea în harul Său deplin. El nu cere în schimb nimic, pentru că știe că noi înșine nu suntem în stare să dăm nimic pentru a ne câștiga viața veșnică.
Totuși, multor oameni le vine greu să primească acest cadou. Mândria le este rănită, pentru că nu pot contribui cu nimic la mântuirea lor. Doar când devin conștienți de starea lor pierdută înaintea lui Dumnezeu și recunosc sentința Sa, sunt gata să accepte harul Său. Atunci sunt bucuroși că Dumnezeu nu cere nimic de la ei, decât o credință simplă în Salvatorul Isus Hristos.
Vreți să primiți ceea ce meritați? Sau doriți să acceptați ceea ce vă dăruiește Dumnezeu în harul Său?
„Căci prin har sunteți mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu: nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni” (Efeseni 2.8,9).
Citirea Bibliei: Deuteronom 13.1-19 · Matei 26.1-16
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU PRIVI ÎN URMĂ! – Fundația S.E.E.R. România
„Nevasta lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut într-un stâlp de sare” (Geneza 19:26)
Înainte de a nimici Sodoma și Gomora, îngerii Domnului l-au salvat pe Lot și pe familia lui. „După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: „Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi şi să nu te opreşti în vreun loc din câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri.” (Geneza 19:17). Dar Biblia ne spune că „nevasta lui Lot s-a uitat înapoi şi s-a prefăcut într-un stâlp de sare.”
Fiecare dintre noi poate primi o învățătură importantă de aici: Împotrivește-te ispitei de a zăbovi în nisipurile mișcătoare ale greșelilor trecute – ale tale sau ale altora. E greu să privești înainte când în trecutul tău au avut loc lucruri înfiorătoare. Însă atunci când rămâi cantonat în trecut, pierzi ceea ce are Dumnezeu pentru tine în prezent, și nu reușești să vezi legătura pe care o are cu viitorul. Vestea cea bună este că nu e prea târziu să-L lași pe Dumnezeu să te folosească și să te facă să înaintezi în călătoria ta. El poate vindeca rănile pe care ți le-au cauzat alții. El te poate face mai înțelept ca rezultat al deciziilor greșite pe care le-ai luat în trecut. Nu e prea târziu să devii ceea ce ai fi putut să fii. Dumnezeu se bucură să ne transforme defectele în calități. El poate transforma gunoiul de care te-ai debarasat într-o comoară.
Chiar dacă te-ai îndepărtat de la credință și te-ai abătut de la calea pe care știi că El dorește s-o urmezi, acum e timpul să te întorci! „Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11). Așadar, mergi înainte – și nu te mai uita înapoi!
de Jean Koechlin
Psalmul 37:1-22
Psalmul 37 nu mai este, ca cea mai mare parte a psalmilor anteriori, o rugăciune a credinciosului cu privire la cei răi care-l chinuie. Este, dimpotrivă, răspunsul care îi soseşte de sus.
Acest răspuns nu îi aduce încă eliberarea aşteptată, ci, mai degrabă, resursele şi învăţămintele necesare pentru a face faţă răului care-l înconjoară. Şi de câte ori nu experimentăm aceasta! În loc să ne fie ridicată încercarea, ca răspuns la rugăciunea noastră, Domnul ne dă ceea ce ne trebuie pentru a o putea traversa. Potrivit promisiunii din Psalmul 32.8: „Te voi instrui şi te voi învăţa; … te voi sfătui…„, noi recunoaştem glasul Stăpânului iubitor. El Însuşi a pus în practică învăţăturile pe care ni le dă aici. Şi, cunoscând sărmanele noastre inimi, ştie bine că vederea răului în preajma noastră poate produce în noi două sentimente chinuitoare: mânia şi gelozia (v. 1,7,8; Proverbe 24.1,19).
De aici rezultă aceste îndemnuri pe care trebuie să le citim adesea: „nu te mânia” (repetat de trei ori), „încrede-te”, „fă binele”, „încredinţează Domnului calea ta”, „rămâi liniştit”…; dar şi bogatele promisiuni care sunt legate de acestea: „El îţi va împlini cererile inimii tale…”, „El va lucra”. Ce bine ar fi dacă L-am lăsa să lucreze! În curând, Dumnezeul păcii îl va zdrobi pe Satan sub picioarele noastre (comp. v. 10,17,20 cu Romani 16.20).
Mana Zilnica 