19 Martie 2021
Dar ei, după ce au auzit aceste cuvinte, ieșeau unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni, până la cei din urmă. Și a rămas Isus singur și femeia stând în mijloc.
Ioan 8.9
„Dar ei … ieșeau”, nu toți deodată, ci „unul câte unul”. Conștiința este o chestiune individuală. Dacă ar fi rămas, ar fi trebuit să-și rupă hainele și să mărturisească toți că sunt păcătoși, însă nu erau pregătiți pentru aceasta. Au fost dați cu totul de rușine și a plecat fiecare la treaba lui. Lumina lumii strălucea cu putere, iar acești oameni amuțiți nu puteau suferi strălucirea ei. Așa că au plecat și au lăsat-o pe sărmana păcătoasă singură cu Isus.
Binecuvântat moment pentru ea! Toți acuzatorii ei plecaseră, nu mai era nicio sentință, nicio condamnare, nicio piatră a judecății. De ce oare? Nu era ea o păcătoasă? Ba da, și încă una prinsă asupra faptului! Nu era legea împotriva ei? Fără îndoială! Atunci? Isus era acolo – întruparea harului și adevărului, iar El n-avea să omoare cu pietre o biată păcătoasă. Nu pentru așa ceva părăsise El scena strălucitoare și binecuvântată din cer. Dacă ar fi fost vorba doar de a-l omorî cu pietre pe un păcătos, atunci Moise ar fi putut face acest lucru. N-ar fi fost nevoie ca Stăpânul lui Moise să vină în această lume ca să execute acea sentință.
În inima lui Isus era însă har – da, har și adevăr, dar și adevăr și har. Amândouă strălucesc cu o lumină unică în această scenă. „Adevărul”, cu forța lui morală măreață, îi făcuse pe acuzatori să părăsească scena. Acum „harul”, în toată dulceața și puterea lui mângâietoare, își întinde aripa peste sufletul sărmanei păcătoase și rostește în auzul ei aceste cuvinte prețioase: „Nici Eu nu te condamn”. Scumpe cuvinte! Minunate pentru o inimă zdrobită și pentru un duh mâhnit! Ele au bucurat cu siguranță inima celei care, cu câteva clipe înainte, aștepta să fie zdrobită de pietrele acuzatorilor ei. Îndurarea se ridică mai presus de judecată, iar harul domnește prin dreptate, dând viața eternă prin Isus Hristos, Domnul nostru.
C. H. Mackintosh
Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul; și lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?
Luca 12.20
O socoteală fără Dumnezeu
Viața noastră se desfășoară adesea altfel decât ne-am așteptat. Facem planuri și nu le putem pune în practică, deoarece deodată situația se schimbă. Domnul Isus ne relatează istoria unui om bogat și prin aceasta dorește să ne avertizeze să nu urmărim numai țeluri pământești în viața noastră.
Acel om înstărit a devenit tot mai bogat. Atunci s-a gândit cum și-ar putea depozita mai bine roadele câmpului și a găsit o soluție bună: va dărâma șurele lui vechi și prea mici și va construi altele mai mari. În planurile sale, viitorul său părea să fie asigurat. Atunci și-a spus: „Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și înveselește-te!” (Luca 12.19).
Dar deodată, noaptea, a auzit vocea lui Dumnezeu: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul”. Nu luase în calcul acest aspect. El considera că va putea să savureze încă mulți ani bogăția sa.
La ce-i foloseau pentru viața de dincolo șurele lui pline? Cum va sta înaintea Judecătorului divin? Calculase cu totul greșit, pentru că ținuse seama numai de viața scurtă de pe pământ și Îl ignorase pe Dumnezeu.
Nici noi nu avem în mâna noastră lungimea și cursul vieții noastre. Dar putem să luăm măsuri cu efect veșnic, recunoscându-ne înaintea lui Dumnezeu păcatele și crezând în Salvatorul Isus Hristos. Și aceasta cu atât mai repede, cu cât vedem că din jurul nostru pleacă din viață copii, colegi și cunoscuți tineri, la care nu ne-am fi așteptat să moară așa devreme!
Citirea Bibliei: Deuteronom 9.18-29 · Matei 24.1-14
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
SLUJEȘTE PE CINEVA ASTĂZI! – Fundația S.E.E.R. România
„Slujiţi-vă unii altora în dragoste” (Galateni 5:13)
Biblia ne spune că înainte de a fi răstignit pe cruce, Domnul Isus „S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ştergar, şi S-a încins cu el. Apoi a turnat apă într-un lighean şi a început să spele picioarele ucenicilor, şi să le şteargă cu ştergarul cu care era încins” (Ioan 13:3-5). Apoi a spus: „Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.” (Ioan 13:15-17). Ce lecție! Dragostea nu se poate manifesta în izolare. Nu se poate pune în practică stând singur în fața televizorului sau a calculatorului. Cântărețul Michael W. Smith a spus: „Dragostea nu a fost pusă în inima ta ca să stai. Dragostea nu este dragoste până când nu o dai!”
Să reținem faptul că Domnul Isus „i-a iubit pe ai Săi și i-a iubit până la capăt” (Ioan 13:1). Cum? Încingându-Se cu ștergarul de rob. Și unde poți face tu lucrul acesta? Oriunde! La birou, la depozit sau pe șantier! Locul tău de muncă poate deveni un loc sacru unde prezența lui Dumnezeu să binecuvânteze rutina zilnică, întrucât dragostea lui Dumnezeu din inima ta este încinsă cu ștergarul de slujitor. „Fac eu copiile în locul tău… răspund eu la telefon câtă vreme fugi la școală să-i duci fiului tău mâncarea de prânz… Se vede pe fața ta că treci printr-o perioadă grea, poate vrei să vorbim… Poate că nu am toate răspunsurile, dar știu pe Cineva care le are!” – sunt exemple de fraze pe care le poți spune astăzi…
Apostolul Pavel concluzionează: „Slujiţi-vă unii altora în dragoste.” Așadar, dacă e cazul, abate-te puțin din drumul tău sau din treaba ta, astăzi – dacă ai posibilitatea să slujești pe cineva!
de Jean Koechlin
Psalmul 31:1-14
„Este un timp pentru orice ocupaţie: … un timp pentru a se naşte şi un timp pentru a muri, … un timp pentru a jeli şi un timp pentru a sări de bucurie…” (Eclesiastul 3.1-8). Dar întreg timpul nostru (toate aceste momente pentru…) se află în mâna Dumnezeului nostru. El a hotărât mai dinainte şi succesiunea (şirul de evenimente), şi durata, în special în ce priveşte timpul încercării. Să nu uităm niciodată v. 15, ori de câte ori ne întocmim proiecte!
Pe lângă ocrotire şi eliberare, sufletul găseşte alături de Domnul ceva mai de preţ: o bunătate mare (v. 19), minunată (v. 21), păstrată (v. 19) pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi care se încred în El (v. 19; Psalmul 34.9). Să nu ne temem că se va epuiza vreodată această rezervă divină (bunătate păstrată, rezervată).
Dar cum am putea noi oare să răspundem la o astfel de bunătate? Versetul 23 ne învaţă: „Iubiţi pe Domnul, toţi sfinţii Săi!„ Aceasta este „porunca cea mare şi cea dintâi„ a legii (Matei 22.37,38). Şi nu este greu de împlinit (vezi 1 Ioan 5.2,3), pentru că „a înţelege bunătatea Domnului„
înseamnă chiar „aL iubi pe Domnul„. Pentru ca iubirea înspre El să fie produsă şi întreţinută în inimile noastre, trebuie să ne preocupăm mai mult cu iubirea dinspre El înspre noi (1 Ioan 4.19). „Prin însăşi dragostea Ta va trăi dragostea mea” ne aminteşte o cântare.
Mana Zilnica 