Mana Zilnica

Toate mulțimile care veniseră la priveliștea aceea, când au văzut cele întâmplate, s-au întors bătându-se în piept.

Luca 23.48

Priveliștea de la cruce

În acea zi de vineri, înainte de sărbătoarea de Paște, ar fi putut avea loc această discuție: „Ai auzit? Romanii au anunțat pentru dimineața aceasta o execuție. Tocmai L-au condamnat la moarte pe Isus. Va fi crucificat cu încă doi. El a salvat pe atâția. Se va putea salva și pe Sine?”.

Mulți oameni s-au dus la locul de execuție, la Golgota, pentru a privi acel spectacol. Așa ceva nu se putea vedea în fiecare zi. Soldații romani i-au adus pe cei trei condamnați la moarte și i-au crucificat. Pe Isus L-au pus pe o cruce la mijloc, iar deasupra Lui au prins inscripția: Acesta este Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor. Din toate părțile se auzeau batjocuri: S-a încrezut în Dumnezeu; să-L scape acum. Totul a durat trei ore, apoi deodată s-a produs ceva ciudat. Spre amiază s-a făcut dintr-odată întuneric beznă. Cu puțin timp înainte, soarele încă mai ardea, dar apoi, pentru trei ore, a domnit un întuneric înfricoșător. Atunci, de pe cruce, s-a auzit un glas tare: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”. Puțin mai târziu, Isus a murit, zicând: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez Duhul”.

Cei care asistau erau cufundați în gândurile lor; se băteau în piept și se întrebau ce înseamnă toate acestea. Căpitanul roman, care și el era prezent, și-a revenit repede și a spus: „Cu adevărat, Omul Acesta era drept!” (Luca 23.47). El a văzut de aproape moartea Fiului lui Dumnezeu!

Sunt toate acestea pentru noi numai un spectacol, o poveste veche și interesantă? Sau am recunoscut că Hristos a trebuit să moară, pentru ca noi să fim salvați?

Citirea Bibliei: 1 Samuel 1.1-11 · Efeseni 3.14-21

coordonatori Bob & Debby Gass

IMPORTANȚA CALVARULUI (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării” (1 Corinteni 1:18)

Faptul că Isus Hristos a murit pe cruce, pentru păcatele noastre, pare o nebunie pentru unii. Filozofia lor sună în felul următor: „Dacă nu pot înțelege, nu pot accepta.” Și iată ce nu înțeleg ei, sau înțeleg greșit: că mântuirea vine numai prin credință. „Dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 18:3).

Credința simplă, ca a unui copil, în lucrarea mântuitoare a lui Hristos pe cruce este tot ce trebuie. Se spune că un student a primit nota zero la test. Supărat, el i-a zis profesorului: „Nu merit nota aceasta!” Profesorul a zâmbit amar și i-a spus: „Sunt de acord, însă nu am o notă mai mică decât zero pe care să ți-o pot da!” Aceasta este părerea lui Dumnezeu despre înțelepciunea noastră. „Înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3:19). Se spune că în timpul unei inundații, un bărbat stătea pe acoperișul casei sale și se ruga: „Doamne, Te rog, salvează-mă.” În scurt timp a trecut pe-acolo o barcă, și cel ce vâslea s-a oferit să-l ducă într-un loc sigur. Dar el a spus: „Nu, Dumnezeu va avea grijă de mine!” Apele au continuat să crească trecând dincolo de brâu. Deodată, un elicopter a apărut deasupra lui și din el i s-a aruncat o scară de care să se agațe; răspunsul lui a fost: „O, nu, Dumnezeu va avea grijă de mine!” La scurt timp după aceea, bărbatul acela s-a înecat. Când a ajuns în fața lui Dumnezeu, el L-a întrebat: „De ce nu m-ai salvat?” Dumnezeu i-a răspuns: „Ți-am trimis o barcă și un elicopter. Ce mai voiai?”

La cruce, Dumnezeu a făcut tot ceea ce era necesar ca să te salveze. Tot ce ai tu de făcut este să te încrezi în Isus Hristos, și vei primi darul salvării și al vieții veșnice!

de Jean Koechlin

Isaia 5:1-17

O emoţionantă parabolă ne serveşte drept ilustraţie pentru grija Domnului faţă de poporul Său. Israel este viţa Preaiubitului lui Dumnezeu. Sădită, apoi curăţită şi întreţinută cu cea mai afectuoasă îngrijire, ea nu a dat decât struguri sălbatici, care nu sunt buni de mâncat şi care nu au valoare. În parabola Sa cu privire la vierii cei răi, Domnul va exprima dezamăgirea totală pe care o va încerca Preaiubitul în via lui Israel, El, Cel care avea toate drepturile asupra ei (Luca 20.9-16).

Aceste versete sunt însă un arătător tot atât de sensibil şi asupra nerecunoştinţei noastre. Este ca şi cum Domnul, după tot ce a făcut pentru noi, luând în socoteală toate harurile pe care ni le-a pus la dispoziţie din copilărie, ne întreabă cu tristeţe pe unul sau pe altul dintre noi: Ce aş mai putea să fac pentru tine şi nu ţiam făcut? Nu am oare dreptul să aştept rod bun de la tine? Şi totuşi, tu nu ai rodit nimic pentru Mine!

Cunoaştem mijlocul de a aduce roade: este rămânerea strâns legaţi de „Viţă”. În timp ce Israel, viţa neroditoare, a fost înlăturată, Hristos este Viţa cea adevărată, iar Tatăl Său este Viticultorul (Ioan 15.1…).

Începând cu v. 8, cartea Isaia deschide o pagină de „vai-uri”. Sunt tristele consecinţe ale refuzului de a asculta de Dumnezeu, atât pentru Israel, cât şi pentru om în general.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

29 apr. 2021

29 Aprilie 2021

Și eu am fost la voi în slăbiciune și în teamă și în mare tremur; și cuvântul meu și predicarea mea nu stăteau în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii, ci în dovada Duhului și a puterii, încât credința voastră să nu fie în înțelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu.

1 Corinteni 2.3-5

Vestirea evangheliei (2)

Motivul pentru care Pavel nu a folosit înțelepciunea omenească atunci când a predicat evanghelia a fost că dorea ca ascultătorii lui să aibă credința întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. „Credința vine din auzire, iar auzirea prin Cuvântul lui Dumnezeu” (Romani 1.17) – Pavel știa bine acest lucru, de aceea nu dorea să predice altceva decât Cuvântul, făcând astfel ca doar puterea lui Dumnezeu să fie la lucru. Credința ascultătorilor săi era astfel o demonstrație clară a Duhului și a puterii – a puterii lui Dumnezeu pentru mântuire.

Există multe lucruri încurajatoare pentru noi în aceste versete. Puterea de a da mărturie nu este în noi, ci în Dumnezeu. Încrederea și curajul de a vorbi nu sunt de la noi, ci de la Dumnezeu. Capacitatea nu este nici ea de la noi, ci vine doar de la Dumnezeu. Problema este că privim la noi înșine și la simțămintele noastre și că ne oprim aici. Pavel se încredea în Dumnezeu și vorbea, în ciuda simțămintelor sale. Făcând astfel, Duhul lui Dumnezeu lucra, fiindcă el folosea Cuvântul lui Dumnezeu pentru a vesti mărturia lui Dumnezeu. Deci nu este vorba de vas, nici de capacitatea lui, ci de mesaj, de mesajul Cuvântului lui Dumnezeu cu privire la Fiul lui Dumnezeu, folosit de Duhul lui Dumnezeu pentru a lucra în suflete. Prin urmare, nu trebuie să privim la noi înșine pentru a declara mărturia lui Dumnezeu, ci trebuie să privim cu încredere doar la Dumnezeu Însuși.

Și, de vreme ce este lucrarea Duhului lui Dumnezeu să mântuiască, nu a noastră, chiar dacă găsim dificil să spunem câteva cuvinte, să fim încrezători că Dumnezeu Își va face lucrarea! Dacă vestim adevărul din Cuvânt cu privire la Domnul Isus, putem fi siguri că Duhul Sfânt va lucra în cei care ascultă. Rezultatul poate fi respingere, indiferență sau credință, însă noi să avem grijă să proclamăm virtuțile lui Hristos (1 Petru 2.9)!

A. Leclerc

Căci, iată, iarna a trecut, ploaia a încetat, s-a dus, florile se arată pe câmp, timpul cântării a venit … roadele în smochin se pârguiesc și viile înflorite își răspândesc mireasma.

Cântarea Cântărilor 2.11,12

Primăvara

În aceste zile, natura se trezește la o nouă viață. După un timp lung de iarnă, totul înverzește și înflorește. Ce încântare pentru ochi! În mod deosebit, pomii încărcați cu flori bucură ochiul și vestesc apropierea verii. Dar florile nu rămân mult timp, pentru că, dacă ar rămâne, nu ar exista niciodată fructul mult așteptat.

Nu este tot așa în viața oamenilor? Cât de mult am dori să rămânem tot tineri, să savurăm, în floarea vârstei, viața! Dar viața trebuie să parcurgă și perioade de coacere, ca să aducă adevăratul rod pentru oamenii din jur, dar mai întâi pentru Dumnezeu. De aceea, fiecare nouă primăvară este un apel pentru noi toți să ne predăm viața la timp lui Dumnezeu. Cine se apropie prin credință de Fiul Său, Isus Hristos, este în legătură cu El, precum o mlădiță în legătură cu vița. Numai așa putem aduce rod pentru Dumnezeu. „Eu sunt vița; voi, mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce multă roadă; căci, despărțiți de Mine, nu puteți face nimic”, spune Domnul (Ioan 15.5).

Cât de bogată și de binecuvântată este o viață care poate fi caracterizată de cuvintele profetului Osea: „De la Mine îți vei primi rodul” (Osea 14.8)! Aceasta este o viață împlinită, al cărei rod nu se termină odată cu existența pământească, ci are statornicie înaintea lui Dumnezeu în veșnicie.

O, ce ferice de acela care

Soarbe întruna din Tine, viu Izvor!

El e ca pomul verde-ntotdeauna,

Care-și dă roada la timp și din belșug!

Citirea Bibliei: Deuteronom 34.1-12 · Efeseni 3.8-13

coordonatori Bob & Debby Gass

IMPORTANȚA CALVARULUI (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Noi propovăduim pe Hristos cel răstignit” (1 Corinteni 1:23)

Apostolul Pavel scrie: „Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi Grecii caută înţelepciune; dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:22-24).

Nu există o cale a evreilor prin care poți fi mântuit, sau o cale a neamurilor prin care poți fi mântuit; există doar calea crucii! Cu toții avem aceeași nevoie. Nevoia noastră este să cunoaștem adevărul Scripturii și să împlinim ce ni se spune. Avem nevoie de înțelepciunea de a ști ce să facem și avem nevoie de putere ca să facem lucrul acela. Și Hristos ni le oferă pe ambele. Billy Graham a predicat odată în fața unei mari mulțimi de oameni în Dallas, Texas, dar foarte puțini au fost cei care au răspuns la mesajul său. În timp ce părăsea scena, un bătrân i-a zis: „Mesajul tău a fost bun, dar nu ai predicat despre cruce.” Întors în camera sa, Billy Graham a plâns și a luat următoarea hotărâre: „Nu voi mai rosti nicio predică dacă în centrul ei nu se află crucea!” Începând din acea zi, Dumnezeu l-a folosit pentru a câștiga mai mulți oameni pentru Hristos decât orice alt predicator din istorie.

În fiecare om există „ego-ul”, sau sinele, suficient de mare încât să-și dorească să „contribuie” la mântuire prin fapte bune. Dar asta nu se poate! Compozitorul Robert Lowry ne-a lăsat minunatul imn: „Ce mă spală de păcat? Numai sângele lui Isus. Ce mă face alb, curat? Numai sângele lui Isus. O, fluviu minunat, ce spală de păcat, Cu Tatăl m-a-mpăcat, Prin Sfânt sângele lui Isus!”

de Jean Koechlin

Isaia 3:16-26; 4:1-6

Versetele 18-23 vă învaţă, tinerelor, că tentaţiile modei nu au apărut odată cu epoca noastră. Este oare ceva mai greu de suportat şi în acelaşi timp mai ridicol (vedeţi sf. v. 16) decât această preocupare exagerată cu propria persoană sau decât această căutare neobosită de a atrage atenţia şi admiraţia altora? Dumnezeu subliniază deşertăciunea tuturor acestor podoabe şi mofturi. Înseamnă atunci că o creştină nu trebuie să aibă grijă de „împodobirea” sa? Dimpotrivă, chiar Cuvântul o învaţă şi în ce fel să o facă. „Faptele bune” (1 Timotei 2.9,10) şi „un duh blând şi liniştit„ (1 Petru 3.2-6) sunt o podoabă morală de mare preţ înaintea lui Dumnezeu, fără a pierde din vedere că felul nostru de a ne comporta şi de a ne îmbrăca nu Îi este indiferent.

Intervenţia Domnului în favoarea poporului Său, la finalul istoriei sale, aminteşte de grija cu care i-a însoţit încă de la început (comp. v. 5 cu Exod 13.21,22). Este ca şi cum le-ar afirma: nu am încetat să vă am înaintea ochilor Mei!

Aici se încheie prefaţa cărţii Isaia: sa deschis prezentându-ne ruina morală a lui Iuda şi a Ierusalimului, precum şi judecăţile care se vor abate asupra lor, şi se închide prezentându-ne restaurarea lor şi gloria lui Hristos („Odrasla Domnului”, izvorul şi puterea vieţii – v. 2).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

28 apr. 2021

28 Aprilie 2021

Și eu, când am venit la voi, fraților, n-am venit cu superioritatea cuvântului sau a înțelepciunii – vestindu-vă mărturia lui Dumnezeu … am fost la voi în slăbiciune și în teamă și în mare tremur; și cuvântul meu și predicarea mea nu stăteau în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii, ci în dovada Duhului și a puterii.

1 Corinteni 2.1,3,4

Vestirea evangheliei (1)

Avem multe lucruri de învățat din primele cinci versete ale capitolului 2 din 1 Corinteni. În primul rând, vestirea evangheliei nu este un lucru complex, ci înseamnă a declara mărturia lui Dumnezeu, „mărturia că Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său” (1 Ioan 5.10). Nu este nevoie de retorică, nici de tehnici oratorice, nici de a provoca un răspuns emoțional, ci, în mod simplu, înseamnă a declara mărturia lui Dumnezeu.

În al doilea rând, nu trebuie să căutăm în noi înșine curajul, puterea sau siguranța de a vesti mărturia lui Dumnezeu. Vedem că Pavel însuși a avut aceleași simțăminte pe care mulți dintre noi le avem când este vorba de a vesti evanghelia: slăbiciune, teamă și mult tremur. Da, chiar marele apostol și evanghelist Pavel a experimentat așa ceva! De multe ori el fusese bătut cu pietre, disprețuit și vorbit de rău atunci când își deschisese gura pentru a predica evanghelia, așa încât, în Corint, Domnul Însuși a trebuit să-l încurajeze printr-o viziune: „Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea, pentru că Eu sunt cu tine și nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ți facă rău, fiindcă am mult popor în cetatea aceasta” (Fapte 18.9,10). Da, s-a simțit și el slab și fără putere și a fost în teamă și în mare cutremur, însă, spre deosebire de mulți dintre noi, a trecut dincolo de aceste temeri, s-a încrezut în Dumnezeu și a vorbit.

În al treilea rând, Pavel nu a folosit cuvinte convingătoare ale înțelepciunii omenești. El nu a căutat să convingă sau să atingă conștiințele ascultătorilor săi, fiindcă știa că doar Dumnezeu poate face o astfel de lucrare într-un suflet. Singurul lucru pe care el l-a făcut a fost să declare mărturia lui Dumnezeu și să fie atent ca niciun mijloc omenesc să nu se interpună în calea lucrării Cuvântului lui Dumnezeu în suflete.

A. Leclerc

Isus le-a zis: Duceți-vă în toată lumea și predicați evanghelia la orice făptură! Cine va crede și va fi botezat va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi condamnat.

Marcu 16.15,16

Duceți evanghelia la orice făptură!

Evanghelia despre harul lui Dumnezeu, această veste minunată, este răspândită în toată lumea. Biblia este cea mai tipărită carte. Biblia completă este tradusă în aproximativ 683 de limbi active, Noul Testament în aproximativ 1.534 de astfel de limbi; iar fragmente din Scriptură în peste 1.133 de limbi! Da, în Isus Hristos a venit harul lui Dumnezeu aducând mântuire pentru toți oamenii, din toate popoarele și din toate limbile.

Într-o zi am avut ocazia să împart pliante creștine la gară și am întâlnit acolo câțiva credincioși din Scoția. Ei tocmai ajunseseră în acel oraș cu trenul. S-au bucurat că prima lor întâlnire în acel mare oraș a fost cu un frate în Hristos. – Da, noi, copiii lui Dumnezeu, suntem legați unii cu alții și simțim imediat acest lucru. Este o bucurie mare pentru noi toți când ne întâlnim.

Imediat după aceea a trecut pe lângă mine o familie asiatică. Ei au văzut că împart ceva de citit, s-au oprit și s-au uitat întrebători la mine. Am folosit ocazia și le-am vorbit. Când au auzit despre Isus, fețele lor au început să strălucească. Și ei erau credincioși și proveneau din Japonia. Am vorbit împreună despre Hristos, despre credința noastră comună și despre părtășia copiilor lui Dumnezeu.

Când ne-am despărțit, cei doi au arătat în sus. La Hristos ne vom revedea cu toții din orice naționalitate, de orice limbă și de orice culoare a pielii.

Toți credincioșii adevărați aparțin familiei lui Dumnezeu și vor fi veșnic cu Domnul Isus Hristos în gloria cerească.

Citirea Bibliei: Deuteronom 33.13-29 · Efeseni 3.1-7

coordonatori Bob & Debby Gass

IMPORTANȚA CALVARULUI (1) – Fundația S.E.E.R. România

„În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos” (Galateni 6:14)

Este interesant faptul că Domnul Isus nu ne cere să ne aducem aminte de nașterea sau de învierea Sa, deși noi știm că trebuie, ci El ne spune să ne amintim de moartea Sa. Când a instituit Cina Domnului, Hristos a spus: „să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” (Luca 22:19).

Apostolul Pavel spune: „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos.” Crucea, la fel ca spânzurătoarea, sau scaunul electric, este un instrument al morții. Așadar, de ce să ne lăudăm cu ea? Din cauza a ceea ce s-a întâmplat la crucea de la Golgota. Când Domnul Isus Hristos a strigat: „S-a isprăvit!”, toate păcatele tale, din leagăn și până la mormânt, au fost plătite. Deci, crucea este primul și ultimul cuvânt al lui Dumnezeu în ceea ce privește mântuirea. Este primul Său cuvânt deoarece Domnul Isus a fost „Mielul, care a fost junghiat” (Apocalipsa 13:8). Și crucea este ultimul cuvânt al lui Dumnezeu despre mântuire, căci în ceruri vom cânta: „ai fost junghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă,
din orice norod şi de orice neam.” (Apocalipsa 5:9).

Nu există un „plan B” pentru mântuire. Singurul drum care duce în cer trece pe la Calvar. Nu poți omite Calvarul, n-ai cum să-l ocolești, dacă vrei să fii mântuit. Biblia ne spune: „fără vărsare de sânge, nu este iertare” (Evrei 9:22). Când privești astăzi la cruce, vezi blestemul păcatului, prețul păcatului și tratamentul pentru păcat. Și când te gândești la crucea Domnului Isus, să-ți amintești că El a făcut-o pentru tine… pentru noi!

de Jean Koechlin

Isaia 3:1-15

Primele douăsprezece capitole ale cărţii Isaia surprind îndeosebi judecata abătută asupra lui Israel şi asupra lui Iuda, iar cap. de la 13 la 27 cuprind în special judecarea naţiunilor. Întotdeauna Dumnezeu începe judecata de la casa Lui <sfera cea mai responsabilă>
şi la fel va fi şi cu aşanumita creştinătate (Romani 2.9; 1 Petru 4.17). Falimentul total al omului apare cu atât mai pregnant cu cât este vorba de cei care au responsabilităţi şi care ocupă poziţii publice. În ciuda îndemnurilor categorice date de Dumnezeu (Deuteronom 18.10), printre ei îl găsim pe ghicitor şi „pe cel priceput în descântece„ (v. 3). În ce adâncă corupţie s-a prăbuşit Israel…! Dar Dumnezeu şi de aici îl va deosebi pe cel drept de cel rău (v. 10,11) şi îi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. „Ce seamănă omul, aceea va şi secera”, confirmă Galateni 6.7 (comp. Iov 4.8 cu Osea 8.7; 10.12,13).

Unul dintre tristele roade culese de popor este dezordinea socială, răsturnarea ordinii stabilite. Nu mai există disciplină: copiii contestă autoritatea părinţilor şi a educatorilor; „tânărul va fi obraznic faţă de bătrân„ (v. 5); valorile morale şi constrângerile sunt date deoparte… Cât de mult seamănă această profundă decădere a lui Israel cu cea pe care o vedem astăzi în ţările noastre creştinate!

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

27 apr. 2021

27 Aprilie 2021

I-au pregătit deci o cină acolo și Marta slujea.

Ioan 12.2

De obicei, Marta apare într-o lumină nefavorabilă atunci când este comparată cu sora ei, Maria. Ea doar a slujit Domnului plângându-se, în timp ce Maria ședea la picioarele lui Isus. Să privim însă cu mai multă atenție la cele trei scene în care Marta este prezentată ca învățând din greșeli și crescând în lucrarea și în părtășia ei cu Domnul.

Luca 10.38-42: Deși Marta L-a primit pe Domnul în casa ei și I-a slujit, vedem că a existat o problemă în atitudinea ei. Sora ei a iritat-o prin faptul că nu făcea ceea ce Marta credea că ar fi trebuit să facă Maria (nu ne sună familiar un astfel de lucru multora dintre noi?). În felul acesta, slujba a devenit o povară pentru Marta, iar rezultatul a fost un duh de judecată și de resentiment, chiar și împotriva Domnului. Slujirea nu trebuie să devină niciodată o povară, ci trebuie să fie o revărsare a unei inimi fericite.

Ioan 11.3-5,20-27: Marta a crescut spiritual prin intermediul suferinței. În durerea ei, pricinuită de boala lui Lazăr, ea a apelat la Domnul. Aproape plângându-se, ea Îi spune Domnului: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu”. Pe măsură ce conversația continuă, ea pare să fie capabilă să se încreadă în Domnul pentru viitor, dar nu și pentru prezent. Și nouă ni se întâmplă acest lucru, nu-i așa? Este mai ușor să ne încredem în El pentru mântuirea eternă, decât pentru dificultățile din prezent. Totuși, Marta este pe o direcție bună și dă o frumoasă mărturie a credinței ei în Hristos.

Ioan 12.1-3: Avem o altă cină aici, însă foarte diferită de cea dintâi. Acum fiecare și-a găsit locul potrivit: Marta slujește, Lazăr șade la masă împreună cu Domnul Isus, iar Maria unge picioarele Domnului Isus cu parfum. Marta nu se mai plânge, iar din exemplul ei minunat învățăm ce lucru binecuvântat este să ne ocupăm locul de slujire față de Domnul și, în același timp, să-i lăsăm pe ceilalți să și-l ocupe pe al lor.

G. W. Steidl

Isus i-a zis: Eu sunt calea și adevărul și viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.

Ioan 14.6; Proverbe 14.12

Cum ajungem la Dumnezeu?

Mulți oameni cred că religiile lumii sunt toate asemănătoare și că numai căile pe care vin oamenii la Dumnezeu sunt diferite.

Conform acestei concepții, Dumnezeu ar locui pe vârful unui munte, iar oamenii încearcă să urce pe acest munte din direcții diferite: toți doresc să ajungă cumva la Dumnezeu.

Căile alese sunt diferite. Cineva încearcă pe calea budismului, un altul alege calea islamismului, iar alții merg pe calea hinduismului. Un privitor ar putea fi de părere că, indiferent din ce parte încearcă oamenii să urce, cândva ar trebui să se întâlnească cu toții în vârf.

Este oare adevărat? Sfânta Scriptură ne spune clar că nimeni nu poate veni la Dumnezeu printr-o cale aleasă de el sau prin propria lui strădanie.

Numai prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, putem veni la Dumnezeu. El este singura cale care duce la Dumnezeu. Hristos a venit la noi jos, pe pământ, și a devenit Om adevărat, un Om fără păcat, ca să poată muri pentru noi, păcătoșii. El este Calea prin care oamenii păcătoși pot să se întoarcă la Dumnezeu și să fie primiți de El. De aceea trebuie să ne bazăm, prin credință, pe Salvatorul nostru Isus Hristos. Așa a hotărât Însuși Dumnezeu. Toate celelalte căi sunt căi rătăcitoare.

Citirea Bibliei: Deuteronom 33.1-12 · Efeseni 2.17-22

coordonatori Bob & Debby Gass

O STARE DE SPIRIT PLINĂ DE PACE – Fundația S.E.E.R. România

„Pacea lui Dumnezeu… vă va păzi inimile şi gândurile…” (Filipeni 4:7)

Cuvântul „îngrijorare” provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „a împărți mintea.” Îngrijorarea te rupe în două; în loc să te încrezi în promisiunile lui Dumnezeu, rămâi concentrat pe problemele tale. Îngrijorarea este ca un balansoar – îți dă ceva de făcut, dar nu te duce nicăieri. În loc să te elibereze de necazurile zilei de mâine, îți răpește puterea din prezent… or, nu-ți poți permite s-o pierzi! Așadar, cum poți să nu te mai îngrijorezi? Biblia ne oferă un răspuns în două părți: partea lui Dumnezeu și partea ta. Partea noastră include rugăciunea și mulțumirea: „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” (Filipeni 4:6). Pentru a te îngrijora mai puțin, trebuie să te rogi mai mult și să nu uiți să-ți exprimi mulțumirea. Poți merge la Dumnezeu, plin de încredere, ca să Îi ceri următorul lucru de pe listă, numai după ce ți-ai făcut timp să Îi mulțumești pentru ultimul lucru pe care l-ai primit. Și care este partea lui Dumnezeu?

„Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:7). Ai remarcat expresia „pacea lui Dumnezeu”? Imaginează-ți că ai starea de spirit pe care o are Dumnezeu! Ai impresia că El se luptă cu neliniștile și îngrijorarea? Sau că-și frânge mâinile și le cere îngerilor pastile antistres? Bine, dar El este Dumnezeu – spui tu! Corect! Și este Dumnezeul tău! Problema ta nu este mai plină de provocări pentru Dumnezeu decât este o rămurică pentru un elefant. El Se bucură de o pace desăvârșită pentru că Se bucură de o putere desăvârșită – iar El îți oferă această pace și această putere, prin Duhul Sfânt, și ție. Când îți faci partea prin rugăciune și mulțumire, vei experimenta și tu, cu siguranță, o stare de spirit plină de pace.

de Jean Koechlin

Isaia 2:1-22

În ciuda ruinei şi a mizeriei lor orbitoare, Ierusalimul şi Iuda plesneau de mândrie şi de pretenţii. Când însă va veni ziua despre care vorbesc v. 12-21, atunci „îngâmfarea omului se va pleca şi Domnul singur va fi înălţat…” (v. 11,17).

Dumnezeu, făcând public ceea ce gândeşte despre gloria şi înclinaţia oamenilor (cu îndrăgitele lor opere de artă v. 16), este nevoit să meargă şi mai departe şi să spună în v. 22: „Terminaţi cu omul!” iată concluzia nu numai a primelor două capitole, ci şi a întregului Vechi Testament. Această expresie cuprinde în ea sentinţa irevocabilă a lui Dumnezeu asupra rasei umane, căreia Israel nu îi este decât un eşantion. Curând după aceasta, crucea va pune punct experienţei omului în Adam. De la cruce, Dumnezeu nu-l mai ia în considerare pe om şi, în consens cu El, noi avem privilegiul de a ne socoti „morţi faţă de păcat şi vii faţă de Dumnezeu, în Hristos Isus„ (Romani 6.11).

Cartea lui Isaia se deschide asemeni epistolei către Romani, în care cele dintâi trei capitole stabilesc în mod categoric vina omului, deci nevoia sa de îndreptare (de vindecare). Mântuirea Domnului (semnificaţie a numelui Isaia) va putea fi descoperită mai departe în Persoana lui Hristos Mântuitorul (cap. 40 şi următoarele).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

26 apr. 2021

26 Aprilie 2021

Și Domnul a vorbit lui Moise … zicând: „Poruncește fiilor lui Israel ca din moștenirea stăpânirii lor să dea leviților cetăți de locuit; și să dați leviților terenuri pentru cetăți, de jur-împrejurul lor. Și cetățile să fie ale lor spre locuire și terenurile lor să fie pentru animalele lor și pentru bunurile lor și pentru toate vietățile lor … Și, din cetățile pe care le veți da leviților, șase să fie cetăți de scăpare, pe care să le rânduiți pentru ucigaș, ca să scape în ele”.

Numeri 35.1-3,6

Leviții (12) – Cetățile de locuit

Pe patul de moarte, atunci când le-a dat binecuvântarea fiilor săi, Iacov a blestemat mânia lui Simeon și a lui Levi, spunând: „Îi voi împărți în Iacov și îi voi împrăștia în Israel” (Geneza 49.5-7). Vedem însă aici, în Numeri 35, cum Dumnezeu a schimbat aceste cuvinte în binecuvântare pentru leviți, după ce ei au stat de partea Lui. Simeon, un lider în necredincioșia idolatră față de Dumnezeu, nu a avut parte în această binecuvântare.

Porunca lui Dumnezeu a fost ca leviților să li se dea patruzeci și opt de cetăți dintre toate cetățile celorlalte seminții ale lui Israel. Aceste cetăți au fost date proporțional cu măsura moștenirii fiecărei seminții. Dumnezeu a poruncit ca, împreună cu cetățile, să le fie dată leviților o parte măsurată de ogor în jurul fiecărei cetăți, ca pășune pentru vitele lor. În felul acesta, Dumnezeu îngrijea de nevoile materiale ale slujitorilor Săi, în timp ce îi așeza să locuiască printre frații lor, aceasta fiind o potențială binecuvântare pentru toate celelalte seminții.

Printre cetățile leviților erau șase cetăți de scăpare, câte trei de fiecare parte a Iordanului. Crima trebuia pedepsită cu moartea, însă cel care omora pe cineva fără intenție, în mod accidental, putea fugi într-una dintre aceste cetăți și, dacă era judecat și găsit nevinovat, putea locui în siguranță acolo, ferit de mânia răzbunătorului sângelui.

Prin faptul că S-a rugat: „Tată, iartă-i, pentru că ei nu știu ce fac” (Luca 23.34), Domnul Isus l-a tratat pe Israel (și nu numai pe el, ci întreaga lume) ca ucigaș fără voie. Orice păcătos care vine cu pocăință și cu credință la El poate fi astfel pe deplin iertat.

E. P. Vedder, Jr.

Atunci Domnul a zis lui Moise: Iată, voi face să vă plouă pâine din ceruri. Poporul va ieși afară și va strânge cât îi trebuie pentru fiecare zi.

Exod 16.4

Putere pentru fiecare zi

Vizita medicului-șef la spital l-a determinat pe pacientul care avusese un grav accident să întrebe: „Domnule doctor, cât timp voi rămâne aici?”. Zâmbind, medicul a răspuns: „Deocamdată doar azi!”.

Odinioară, în călătoria prin pustie, Dumnezeu i-a dat poporului Israel un răspuns asemănător: „Va strânge cât îi trebuie pentru fiecare zi”. Mana a căzut zi de zi, suficientă pentru ziua respectivă.

Același răspuns ni-l dă Dumnezeu nouă astăzi. El nu ne dă putere în avans pentru o săptămână sau pentru o lună, ci El ne-o dă așa cum avem nevoie de ea zi de zi. El ne dă har luni pentru ziua de luni, iar marți pentru ziua de marți și așa mai departe. De ce să ne îngrijorăm cu privire la ce va fi mâine? Domnul Isus ne cere: „Nu vă îngrijorați pentru ziua de mâine”. Harul lui Dumnezeu este suficient pentru fiecare zi! Avem la dispoziția noastră ajutorul și conducerea Sa pentru ziua de azi.

Farurile unei mașini luminează pe o stradă întunecoasă doar un segment de drum. Mergând mai departe, farurile luminează următoarea bucată de stradă. Așa ajungem la țintă chiar și prin noapte, fără să fi fost deloc în întuneric, pentru că întreg drumul a fost luminos, cu toate că întotdeauna a fost luminată doar o scurtă porțiune de drum. Așa ne conduce Dumnezeu: porțiune cu porțiune, zi de zi.

Povara, oricât de apăsătoare ar fi, o purtăm până la lăsarea întunericului. Ne facem munca, oricât de grea ar fi, doar pe cea de astăzi. Prin puterea lui Dumnezeu putem să înaintăm, în credință și în dragoste, până când soarele apune. Este suficientă puterea asigurată pentru o zi!

Citirea Bibliei: Deuteronom 32.34-52 · Efeseni 2.11-16

coordonatori Bob & Debby Gass

PERSPECTIVA LUI DUMNEZEU – Fundația S.E.E.R. România

„O! dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!”(Psalmul 27:13)

Când alegi să vezi lucrurile și problemele din perspectiva lui Dumnezeu, ceea ce simți se schimbă. Singurul lucru care te face să-ți păstrezi acele sentimente negative este gândirea ta.

„El este ca unul care îşi face socotelile în suflet. „Mănâncă şi bea” îţi va zice el; dar inima lui nu este cu tine” (Proverbele 23:7).

Când începi să deprinzi gândirea corectă, viața ta o va lua în direcția corectă. Dar nu uita: nu ai devenit un negativist peste noapte, și la fel nu vei deveni o persoană pozitivă peste noapte. Așadar, ce ai de făcut?

1) Înlocuiește-ți gândirea negativă cu gânduri „vrednice de cinste” (Filipeni 4:8). Ocupă-te de gândurile distrugătoare la fel cum te ocupi de muștele care te bâzâie când mergi la picnic – alungă-le! Prin exercițiu și perseverență, vei reuși. Poți lua această hotărâre!

2) Adu-ți aminte de bunătatea lui Dumnezeu față de tine din trecut, înainte de a te pregăti pentru viitor. Shakespeare a spus: „Ar fi bine să nu lași nici ziua, nici noaptea să treacă nebinecuvântate, și întotdeauna să-ți aduci aminte de ceea ce ți-a făcut Dumnezeu.”

Împăratul David a exclamat (Psalmul 27:13-14): „O! dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!… Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima, şi nădăjduieşte în Domnul!” Noi nu avem mai multe probleme decât alții, doar că ne gândim la ele mai des.

Oprește-te și repetă acest enunț! Ceea ce gândești produce ceea ce simți! Dacă nu crezi asta, încearcă să fii furios fără să ai gânduri pline de mânie, sau să fii trist fără să ai vreo supărare. Pentru a experimenta un sentiment, trebuie să întreții gândul care-l produce.

Această informație schimbă vieți – și ți-o va schimba și pe a ta, dac-o iei în seamă!

de Jean Koechlin

Isaia 1:18-31

Iată aici întreg harul divin strălucind asupra mizerabilului popor (ca, de altfel, asupra oricărui păcătos care se recunoaşte pierdut). Ieri l-am lăsat acoperit de plăgi şi de răni deschise, asemeni omului din parabolă căzut în mâinile tâlharilor (Luca 10.30). Astăzi, Domnul invită poporul săşi apere cauza în instanţă în faţa Lui. Să şi-o apere?! La ce bun? Ce-ar putea spune în apărarea sa? Vinovatul are gura închisă, nu poate vorbi; însă, în loc să-şi audă condamnarea, el poate auzi, pronunţată de Însuşi Judecătorul Său, promisiunea fără seamăn din v. 18. Este făgăduinţa care a adus pace în inimi fără număr: „Dacă vor fi păcatele voastre cum este cârmâzul, se vor face albe ca zăpada…„ Curăţirea aceasta se poate face numai prin sângele lui Isus Hristos (1 Ioan 1.7)! Dar peste toţi cei care refuză graţierea oferită se va abate pedeapsa executorie.

Versetul 21 şi următoarele descriu ce a devenit Ierusalimul, <cetatea credincioasă>: un bârlog de ucigaşi. Domnul va trebui să-l cureţe. Dar aceasta nu se va face, din nefericire, prin sângele răscumpărător, pentru că Ierusalimul nu l-a dorit, ci prin judecata care se va abate asupra călcătorilor de lege, după toată îndelunga-răbdare de care Dumnezeu a dat dovadă faţă de un popor răzvrătit.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

25 apr. 2021

25 Aprilie 2021

Nu vor frânge pâine pentru ei în jale, ca să-i mângâie pentru cel mort; nici nu-i vor adăpa cu paharul mângâierilor pentru tatăl lor sau pentru mama lor.

Ieremia 16.7

În zilele lui Ieremia, iudeii aveau obiceiul de a-i vizita pe cei din familia îndoliată a celui care murise și de a frânge pâine și a bea din pahar împreună cu ei. Ei aduceau un elogiu celui mort și mângâiau familia îndurerată, în timp ce participau la acea masă comună. Lui Ieremia i s-a interzis să ia parte la această masă funerară, ca semn al faptul că, atunci când babilonienii aveau să invadeze, n-avea să mai fie lăsat niciun om care să-i plângă pe cei morți.

Poate că această practică a frângerii pâinii în casa de jale a fost ceea ce Domnul Isus le-a prezentat ucenicilor, însă oferindu-i o formă nouă. Acest obicei trebuie să le fi fost cunoscut ucenicilor, însă Domnul i-a conferit o semnificație nouă și mult mai adâncă, în timpul mesei de Paște. A fost astfel arătată trecerea de la sărbătoarea principală a lui Israel la ritualul central al creștinismului. În Luca 22.15-18, Domnul ia parte la masa de Paște, iar în versetele 19 și 20, El schimbă această sărbătoare, mulțumind pentru pâine și pentru vin. El a introdus astfel Cina Domnului.

Știm că cei care au murit sunt vorbiți de bine la înmormântare, sunt elogiați și lăudați, chiar dacă nu merită în realitate acest lucru. Hristos însă este vrednic de toată lauda și recunoștința noastră, atunci când contemplăm moartea Lui pentru noi, în timp ce mâncăm din pâine și bem din pahar.

B. Reynolds

În El nu era păcat.
El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit viclenie.

1 Ioan 3.5; 1 Petru 2.22

Isus Hristos, Omul fără păcat

Biblia afirmă, în multe rânduri, că Domnul Isus nu a făcut niciun păcat și că El este curat și sfânt. El nu putea păcătui și nici nu putea fi ispitit de păcat. Aceasta este o glorie a Domnului, care umple inimile noastre cu admirație și cu adorare.

Îngerul Gabriel i-a vestit Mariei nașterea Sa prin cuvintele: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1.35). Pentru că Domnul Isus a fost conceput de Duhul Sfânt, El a venit pe pământ ca Om sfânt, fără păcat. Toți ceilalți au fost născuți în păcat, El însă nu.

În Evrei 4.15 citim că Domnul Isus a fost „ispitit în toate, asemenea nouă, dar fără păcat„. În viața Sa, El a suferit de foame, de sete și de oboseală; dar a fost fără păcat. Când diavolul a vrut să-L conducă la neascultare, în pustie, nu L-a putut ispiti pe Domnul Isus cu nimic.

În slujba Sa, Mântuitorul a venit în contact cu oameni păcătoși. El a vindecat bolnavi, a eliberat oameni posedați de demoni și a mâncat la o masă cu vameșii. Totuși, El a rămas curat și neatins de păcat. Aceasta ne este confirmat în Evrei 7.26: Marele nostru Preot este „sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri”.

Citirea Bibliei: Deuteronom 32.15-33 · Efeseni 2.1-10

coordonatori Bob & Debby Gass

STRIGĂ-L PE ISUS! – Fundația S.E.E.R. România

„Mulţi îl certau să tacă; dar el şi mai tare striga…” (Marcu 10:48).

Încearcă să-ți imaginezi că ai fost orb toată viața, până acum, și că apoi dintr-o dată îți capeți vederea în mod miraculos. Și prima față pe care o vezi este… a Domnului Isus! Asta s-a întâmplat cu Bartimeu. Domnul Isus trecea pe lângă locul în care cerșea el, în fiecare zi. Dându-și seama că era o ocazie care se ivește o dată în viață, Bartimeu a strigat după ajutor, din toți plămânii…

Uneori parcă rugăciunile respectabile, cuminți n-au efect. Situațiile disperate necesită măsuri disperate. Uneori trebuie să strigi către Dumnezeu din adâncul sufletului tău! „Isus S-a oprit” (vers. 49) când a strigat Bartimeu. Strigătul tău va atrage atenția Lui Dumnezeu. David a spus: „am strigat către Tine, şi Tu m-ai vindecat.” (Psalmul 30:2).

Nu fi reticent, fii încrezător! „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16). Biblia ne mai spune că „Orbul şi-a aruncat haina; a sărit, şi a venit la Isus” (Marcu 10:50). Cred că a făcut asta din două motive: întâi, o haină lungă l-ar fi putut încurca; al doilea, hainele îl dădeau de gol că era cerșetor.

Pentru a ajunge la Domnul Isus, trebuie să fii dispus să arunci tot ce îți stă în cale: rușinea și eșecul trecutului, lipsurile și limitările, etichetele pe care ți le-au pus ceilalți. Când Dumnezeu te restaurează și te vindecă, nu mai trebuie să porți aceleași haine vechi. Și iată încă un gând: când Bartimeu și-a recăpătat vederea, el s-a hotărât să-L urmeze pe Isus (vezi vers. 52). Și tu trebuie să faci la fel!

de Jean Koechlin

Isaia 1:1-17

După cum putem învăţa din înseşi cuvintele Domnului Isus (prezentate în Luca 24.44 şi 24.27), Vechiul Testament poate fi împărţit în trei părţi importante: legea lui Moise (Pentateuhul), profeţiile (care includ şi cărţile istorice) şi psalmii (cuprinzând şi cărţile poetice). Odată cu cartea lui Isaia începem una dintre aceste părţi importante ale Bibliei, profeţiile, parte adesea neglijată, din cauza dificultăţilor pe care le prezintă. Să-I cerem Domnului să ne ajute să putem descoperi şi aici „cele despre El„ (Luca 24.27).

Profetul este pentru poporul său un purtător de cuvânt al Domnului, un trimis cu misiunea de a mustra, de a avertiza, de a îndrepta sau de a mângâia. Ca o introducere a acestei noi materii, în cap. 1 îl vedem pe Isaia în cea dintâi misiune a sa, aceea a unui medic ce trebuie să se prezinte în faţa unui bolnav fără speranţă. Versetele 5 şi 6 prezintă diagnosticul îngrozitor pe care trebuie să-l anunţe, valabil în aceeaşi măsură pentru omul zilelor noastre, ca şi pentru israelitul din acea vreme: „tot capul este bolnav şi toată inima slăbită”. Inteligenţa (simbolizată de cap) a fost total pervertită prin abaterea de la Dumnezeu (Romani 1.21). Afecţiunea faţă de El (simbolizată de inimă) a dispărut cu desăvârşire; totul, din cap până-n tălpi (ilustrând umblarea), este rău. Nimic nu este sănătos! Într-o astfel de condiţie, participarea la ceremoniile religioase exterioare nu este decât ipocrizie şi „o urâciune” (v. 13; comp. cu Proverbe 21.27).

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

24 apr. 2021

24 Aprilie 2021

Adevărat, adevărat îți spun: dacă cineva nu este născut din apă și din Duh, nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duhul este duh. Nu te mira că ți-am spus: „Trebuie să fiți născuți din nou”.

Ioan 3.5-7

Aceste cuvinte au fost rostite de Domnul Isus către Nicodim, un conducător al fariseilor. El știa că Isus era un învățător venit de la Dumnezeu, fiindcă semnele pe care le făcea dădeau mărturie că Dumnezeu era cu El. Nicodim își dădea seama că avea nevoie de învățătura pe care Domnul o putea da, însă cuvintele Domnului arată clar că el avea nevoie de mai mult decât de învățătură – avea nevoie să fie născut din nou.

Astfel de cuvinte au sunat ciudat în urechile lui Nicodim, așa cum sună și astăzi în urechile multora. Tot ceea ce Nicodim a înțeles a fost o repetare a nașterii naturale, însă nașterea din nou este în total contrast cu nașterea naturală. Domnul vorbește despre a fi născut din apă și din Duh, în contrast cu a fi născut din carne. În Scriptură, apa este folosită ca un simbol pentru Cuvântul lui Dumnezeu, așa cum găsim în Efeseni 5.26: „spălarea cu apă prin Cuvânt”. Duhul este ca vântul, care nu este vizibil, însă care este grozav de puternic, așa cum se spune în Ioan 3.8: „Vântul suflă încotro vrea și-i auzi vuietul, dar nu știi de unde vine și unde se duce: așa este oricine este născut din Duhul”.

Domnul Isus spune: „Adevărat, adevărat vă spun că cine aude cuvântul Meu și crede în Cel care M-a trimis are viață eternă și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață” (Ioan 5.24). Cuvintele Lui sunt întotdeauna sigure. Toți cei care au crezut au primit viața eternă și vor fi pentru totdeauna cu Domnul, în casa Tatălui.

L. M. Grant

Iată ce bine și ce plăcut este pentru frați să locuiască împreună în unitate!

Psalmul 133.1

Cărbunele scos din vatră

Un creștin a încetat să mai frecventeze strângerile laolaltă ale credincioșilor. Nu-i aduceau nimic – cel puțin așa considera el.

Într-o zi stătea în fața șemineului împreună cu un slujitor al Domnului care venise să-l viziteze. După un timp, oaspetele a apucat cleștele pentru cărbuni, a scos din mijlocul focului un cărbune înroșit și l-a așezat pe marginea rece, exterioară, a șemineului.

Predicatorul a rugat gazda să privească ce se va întâmpla în continuare cu cărbunele. După ce bucata de cărbune a stat deoparte circa douăzeci de minute, oaspetele a luat-o în mână și i-a spus bărbatului:

— Acum puteți vedea ce mult s-a schimbat cărbunele! Cum arată acum?

— Aproape negru, a fost răspunsul.

— Cum se simte acum?

— Aproape rece, a răspuns gazda.

— Dar cum ar fi fost acum, dacă ar fi rămas împreună cu ceilalți cărbuni? a continuat predicatorul.

Zâmbind, bărbatul a răspuns:

— M-ați prins!

De atunci încolo, acest creștin a început să meargă din nou la întâlnirile credincioșilor.

Citirea Bibliei: Deuteronom 31.30-32.14 · Efeseni 1.15-23

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎN SALA DE AȘTEPTARE A LUI DUMNEZEU (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima, şi nădăjduieşte în Domnul!” (Psalmul 27:14)

Dumnezeu a dat poporului Său o poruncă importantă. „De trei ori pe an, toţi cei de parte bărbătească să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeu, Dumnezeul lui Israel. Căci voi izgoni neamurile dinaintea ta şi-ţi voi întinde hotarele; şi nimeni nu-ţi va pofti ţara în timpul când te vei sui de trei ori pe an ca să te înfăţişezi înaintea Domnului” (Exodul 34:23-24). Imaginează-ți! De trei ori pe an trebuiau să se oprească din munca lor și să petreacă timp cu Dumnezeu – rugându-se, închinându-se, căutând călăuzirea Sa, și primind îndrumare pentru viitor. Îți poți imagina ce s-ar întâmpla dacă și tu ai face lucrul acesta, măcar de trei ori pe an?

Să ne bizuim pe promisiunea: „îți voi întinde hotarele.” În timp ce te închini lui Dumnezeu și taci înaintea Sa, El va lupta în locul tău. Și diferența dintre tine și Dumnezeu este că dacă tu ai putea să pierzi, El nu a pierdut niciodată vreo luptă!

Să reținem și cuvintele: „nimeni nu-ți va pofti țara.” Nu trebuie să te îngrijorezi cu privire la competiția ori luptele care te așteaptă. Dumnezeu a poruncit acest pelerinaj de trei ori pe an ca să-și învețe poporul următorul principiu: „cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.” (Isaia 40:31). Așadar, iată ce opțiuni ai astăzi: Să continui să te stresezi; sau, să primești puterea și strategia de care ai nevoie de la Dumnezeu.

Așadar, fă-ți timp pentru Dumnezeu!

de Jean Koechlin

Proverbe 15:16-33

Din v. 16 şi 17 învăţăm care sunt valorile autentice aici, jos: teama de Dumnezeu, însoţită de dragostea care vine de la El. „Evlavia cu mulţumire este mare câştig„ confirmă apostolul „…având hrană
şi îmbrăcăminte, vom fi mulţumiţi” (1 Timotei 6.68).

Subliniem într-un mod cu totul deosebit v. 23: „Ce bun este un cuvânt la timpul său!” De câte ori nu rămânem tăcuţi când ar trebui să spunem un cuvânt… şi aceasta, în general, pentru că ne lipseşte curajul sau dependenţa de Duhul Sfânt (Matei 10.19,20)! Când însă, cu ajutorul Domnului, nu lăsăm să ne scape ocaziile de a vorbi despre El, experimentăm şi cea dintâi parte a acestui verset: bucuria ne umple inimile.

Capitolul 15 se încheie cu proverbul atât de des exemplificat de Domnul Isus: „Înaintea onoarei merge smerenia” (Matei 18.4; 19.30; 20.27-28; 23.11,12…), proverb pe care nu l-a prezentat numai în cuvinte. Căci cine oare s-a smerit vreodată ca El? Tot astfel, nimeni niciodată nu va fi înălţat mai mult ca Domnul nostru

Capitolele 1631, ca şi Eclesiastul şi Cântarea Cântărilor ne vor sta în atenţie în volumul 5.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

23 apr. 2021

23 Aprilie 2021

Dar acum, la sfârșitul veacurilor, El S-a arătat o singură dată, înlăturând păcatul prin jertfa Sa.

Evrei 9.26

A ști că suntem înviați împreună cu Hristos este mai mult decât a ști că suntem iertați. Iertarea înseamnă curățirea de orice păcat (și acesta este cel dintâi lucru de care avem nevoie). Vina este în întregime înlăturată prin lucrarea lui Hristos de pe cruce; iar noi n-am contribuit cu nimic la această lucrare, decât cu păcatele și cu nelegiuirile noastre. „Fără vărsare de sânge nu este iertare” (Evrei 9.22). Dacă n-am fi desăvârșiți în conștiințele noastre înaintea lui Dumnezeu, Hristos ar trebui să sufere de mai multe ori. Și ce ar putea acum să înlăture păcatul, dacă el n-ar fi deja înlăturat? Niciodată nu putem urî și judeca îndeajuns păcatul (aceasta ține de lucrarea Duhului în noi), dar aici vorbim despre înlăturarea lui o dată pentru totdeauna.

El a venit întâia dată ca să poarte păcatul; când va veni a doua oară, El nu va mai avea nimic de-a face cu păcatul, ci va veni ca să ne ia la Sine. Noi ne aflăm între cea dintâi venire a lui Hristos, când El a săvârșit răscumpărarea pe cruce și S-a dat pe Sine Însuși ca să înlăture păcatul, și cea de-a doua venire a Lui, când, pe baza lucrării Sale, va veni să ne ia la Sine. Iar între aceste două evenimente, Duhul Sfânt Se află aici pe pământ, ca să ne dea conștiența deplină a eficacității lucrării pe care Hristos a făcut-o la cruce, precum și nădejdea slavei strălucite și binecuvântate în care vom intra la a doua Lui venire. Nu deținem nimic între aceste două evenimente, în afară, desigur, de Duhul Sfânt și de lucrarea Lui. Dar în ce privește lucrarea lui Hristos, El este acum în prezența lui Dumnezeu, deoarece totul s-a încheiat. Nu există progres al valorii sângelui lui Hristos, nici al măsurii îndreptățirii din partea lui Dumnezeu, pe care o avem în Hristos.

Creștinul este deci o persoană aflată între cea dintâi venire a lui Hristos și cea de-a doua venire a Lui. El privește înapoi, la lucrarea desăvârșită pe care Hristos a înfăptuit-o, și privește înainte, știind că va fi cu El și asemenea Lui.

J. N. Darby

Cereți și vi se va da; căutați și veți găsi; bateți și vi se va deschide. Căci oricine cere primește; cine caută găsește; și celui ce bate i se va deschide.

Matei 7.7,8

Cum L-am găsit pe Dumnezeu

O tânără povestește:

„Am crescut într-o familie religioasă, dar eu nu eram credincioasă. La 20 de ani am început să-L caut pe Dumnezeu. Atunci m-am atașat de «martorii lui Iehova». Patru ani am studiat cu ei Biblia, memorând multe versete biblice, dar în viața mea nu apărea nicio schimbare în bine. Până la urmă am pus Biblia deoparte și nu m-am mai interesat de Dumnezeu.

Mai târziu m-am căsătorit, dar curând s-au ivit probleme în familia noastră. În această situație am auzit câțiva creștini vorbind despre Dumnezeu, dar vestea mi se părea prea frumoasă pentru a fi adevărată. Într-o zi am luat iarăși Biblia să o studiez. Cine însă vestea adevărul? Cine avea dreptate? Martorii lui Iehova sau prietenii mei creștini?

Cum să-L găsesc pe Dumnezeu? Eram disperată. Atunci m-am rugat din toată inima ca Dumnezeu, dacă există cu adevărat, să-mi arate unde Îl pot găsi. În următoarele ore am găsit în căsuța poștală o invitație la o conferință creștină. M-am dus acolo și în ziua aceea am înțeles că Isus murise pentru mine. M-am recunoscut păcătoasă înaintea Lui și L-am rugat să mă ierte de toate păcatele mele.

După aceea, viața mea s-a schimbat în întregime. Pacea și dragostea au intrat în căminul meu. Dumnezeu a umplut inima mea cu o pace adâncă. Și soțul meu și-a predat Domnului Isus viața și până la urmă și alți membri din familia mea. Da, Dumnezeu a fost bun cu noi!”

Citirea Bibliei: Deuteronom 31.19-29 · Efeseni 1.9-14

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎN SALA DE AȘTEPTARE A LUI DUMNEZEU (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Taci înaintea Domnului, şi nădăjduieşte în El” (Psalmul 37:7)

Când te afli în sala de așteptare a unui cabinet medical, există câteva lucruri pe care nu ai voie sau nu ar trebui să le faci; de exemplu: să încerci să tratezi alți pacienți sau să-i lași să te trateze ei pe tine; să ceri personalului de la recepție un stetoscop sau un aparat de măsurat tensiunea… așa cum n-ar fi deloc înțelept din partea ta să întrebi persoana de lângă tine: „Ce medicamente luați? Mă gândesc să le încerc și eu!” Se numește sală de așteptare deoarece asta ai de făcut: să aștepți.

Însă nouă nu ne place să așteptăm. Ne croim drum în trafic, căutând o bandă mai rapidă; în timp ce cuptorul cu microunde ne încălzește mâncarea, batem cu degetul în masă: „hai odată, hai odată.” Nu ne place să așteptăm nimic, nici măcar pe Dumnezeu. În Scriptură, când se vorbește despre relația noastră cu Dumnezeu, cuvântul „așteaptă” apare în mod constant. Și iată ce nu reușim noi să înțelegem: că în timp ce noi așteptăm, Dumnezeu lucrează. Domnul Isus a zis: „Tatăl Meu lucrează până acum” (Ioan 5:17). Anunțul ce tronează în sala de așteptare a lui Dumnezeu este (Psalmul 46:10): „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu!”. Te poți opri – pentru că El este activ, și te poți odihni – pentru că El este ocupat.

A aștepta, biblic vorbind, nu înseamnă să-ți asumi ce e mai rău sau să te îngrijorezi, să te mânii, să ai pretenții sau să preiei controlul. Așteptarea nu este inactivitate. Așteptarea este efortul susținut de a rămâne concentrat pe Dumnezeu, prin rugăciune și credință. A aștepta înseamnă „să taci înaintea Domnului, să nădăjduiești în El și să nu te mânii.” Dumnezeu este Medicul Suprem. Te afli în sala Lui de așteptare. El știe mai bine decât tine ce te doare, și are leacul prin care să te vindece.

Așadar, încrede-te în El – și așteaptă!

de Jean Koechlin

Proverbe 15:1-15

Despre mijloacele de a ne înfrâna propria mânie am învăţat: acestea sunt răbdarea şi rugăciunea. Acum ne stă în atenţie un remediu pentru a stăvili mânia altora şi acest balsam incomparabil se numeşte „un răspuns blând„ (v. 1). Răspunsul umil şi paşnic al lui Ghedeon dat oamenilor din Efraim (Judecători 8.13) a fost cel mai în măsură să înăbuşe mânia lor; iar biruinţa câştigată atunci de acel om al credinţei nu a fost nicidecum una neînsemnată, câtă vreme Ghedeon era numit ofensativ „IerubBaal„ (Apere-se Baal), deoarece el însuşi dăduse prilej la aceasta. La polul opus, „un cuvânt aspru” (ofensator) provoacă răni (ofense) greu de vindecat.

Să ne oprim şi asupra v. 5, 10 şi 12 (precum şi v. 31,32): tema lor centrală este mustrarea şi corectarea, ca mijloace de avertizare, puse în calea noastră tocmai pentru ca, ţinând cont de ele, să evităm să începem din nou să facem răul. Chiar dacă aparenţele nu sprijină aceeaşi idee, cap. 13.24 afirmă că părinţii îşi manifestă dragostea faţă de copiii lor prin chiar faptul că îşi disciplinează copiii. Acelaşi adevăr îl prezintă şi Evrei 12.6, în care rolul de părinte Îl are Însuşi Dumnezeu. Secretul pentru a accepta mustrarea constă în a înţelege că ea izvorăşte dintro dragoste autentică şi că are în vedere „binele nostru”. Să nu fim ca batjocoritorul căruia „nu-i place să fie mustrat”(v. 12).

În v. 8 citim: „rugăciunea celor drepţi este desfătarea Sa”. Cine sunt aceşti drepţi, a căror rugăciune primeşte şi garanţia că va fi ascultată (1 Ioan 5.14,15)? Cei în care nu-şi găseşte loc voinţa proprie, ci doar voia lui Dumnezeu, căreia ei i se supun în întregime.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

22 apr. 2021

22 Aprilie 2021

Și, privind la Isus, care umbla, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”. Și cei doi ucenici l-au auzit vorbind și L-au urmat pe Isus.

Ioan 1.36,37

Este bine pentru noi, în graba și în alergătura vieții, să stăm puțin liniștiți și, ca să spunem așa, să ne facem timp să privim „la Isus, care umbla”; să sorbim în sufletele noastre din harurile și perfecțiunile, din blândețea și bunătatea, din frumusețea, sfințenia și iubirea Domnului Isus, care au caracterizat fiecare pas al vieții Sale prin această lume întunecată de păcat și de durere. Apoi, cu inimile pline de El, să îndreptăm și altora atenția spre frumusețea Aceluia care este „plin de farmec” (Cântarea Cântărilor 5.16) – să spunem la fel ca Ioan: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”.

Rezultatul unei astfel de slujiri se vede în cei doi ucenici care l-au auzit pe Ioan vorbind. Ei l-au auzit pe Ioan, dar L-au urmat pe Isus. S-ar părea că ascultaseră fără să fi fost mișcați la cea dintâi mărturisire a lui Ioan din primele două zile, însă slujirea din a treia zi, care izvora dintr-o inimă plină de Hristos, a atins inimile celor care aveau nevoie de El.

Rezultatul privirii la Isus pe când umbla trebuie să fie înțelegerea faptului că El ne iubește. Apoi dragostea Lui, trezind dragostea noastră, ne atrage la El în așa fel încât devenim oameni care Îl urmăm pe Hristos. Nu suntem noi deseori mulțumiți să știm că suntem la adăpostul lucrării lui Hristos și pecetluiți cu Duhul, fără a-L urma cu hotărâre pe Hristos? A-L urma pe Hristos trebuie să însemne mai mult decât a crede în El. Desigur, aceasta include și credința, pentru că unul care Îl urmează trebuie să fie un credincios, și, cu toate acestea, un credincios nu este întotdeauna unul care Îl și urmează. A-L urma înseamnă că El a devenit marele Obiect înaintea sufletului – Cel care conduce și controlează viața. Oare nu este lipsa acestei umblări hotărâte după El motivul real al lipsei de progres în viața noastră spirituală? Nu face această lipsă deosebirea dintre devotament și o inimă împărțită?

H. Smith

În credință au murit toți aceștia … doar le-au văzut și le-au salutat de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ.

Evrei 11.13

„De trei ori străin”

Gustav Mahler, compozitor și dirijor, s-a născut pe 7 iulie 1860 în localitatea Kaliste din Boemia, care făcea parte din Imperiul austro-ungar (astăzi aflat în sud-estul Republicii Cehia). Fiu al unui hangiu „evreu-austriac”, Mahler și-a petrecut copilăria într-un mediu puternic rasist, ceea ce i-a afectat personalitatea pentru tot restul vieții.

Populația indigenă (cehă) îl considera un străin, pentru că făcea parte din minoritatea austriacă, iar minoritatea austriacă îl considera tot un străin, fiind un evreu. Mai târziu, în Germania, el a fost considerat tot un străin, atât ca austriac din Boemia, cât și ca evreu. Mahler a rostit faimoasele cuvinte: „Sunt de trei ori străin: în Austria, ca venind din Boemia, în Germania, ca fiind austriac, în lume, ca evreu. Pretutindeni un nepoftit, nicăieri un binevenit”.

Avem în această istorisire o profundă lecție creștină. Viața noastră pe acest pământ este asemenea unei călătorii, care într-o zi se va sfârși. Toți credincioșii din toate timpurile, mai vechi sau mai noi, au înțeles că lumea aceasta nu este casa lor veșnică. Ei au fost mulțumiți să fie străini și călători, împotrivindu-se ispitei de a-și face un „cuib” confortabil aici pe pământ. Dorința lor a fost de a trece frumos prin lume și de a lăsa lucrări bune în urma lor, fără să împrumute însă vreo trăsătură de caracter specifică acestei lumi, care este împotrivitoare Mântuitorului. Ei au privit spre Acela care este Ținta credinței lor – Isus Hristos – care cu mult înainte a experimentat acest caracter de Străin și Călător prin lume. Ce privilegiu să umblăm în această lume ca niște străini și călători, pe urmele Mântuitorului!

Citirea Bibliei: Deuteronom 31.7-18 · Efeseni 1.1-8

coordonatori Bob & Debby Gass

NICIODATĂ NU ESTE PREA TÂRZIU (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Bătrânii voştri vor visa visuri…” (Ioel 2:28)

Campionul mondial de box la categoria grea George Foreman a crescut într-o familie de creștini și în cele din urmă s-a întors la învățăturile primite în casă – dar nu înainte de a gusta din plăcerile acestei lumi și de a testa pe pielea sa lumea găștilor, a drogurilor și a violenței. Văzând nu doar curajul, ci și potențialul lui George, un prieten i-a sugerat să frecventeze o sală de sport pentru a-și consuma agresivitatea într-un mod mai organizat, și poate constructiv. Lucrul acesta l-a ajutat să devină boxerul numărul 1 al lumii și să câștige milioane de dolari. Dar cariera unui campion mondial la box este relativ scurtă, și în cele din urmă Foreman, îmbătrânit și supraponderal, a ajuns în punctul în care singurele lupte pe care le mai putea susține erau plătite cu numai câteva mii de dolari. Trebuia neapărat să slăbească și să ajungă din nou în formă. Un prieten i-a prezentat o dietă sănătoasă și o parte din noul regim alimentar presupunea utilizarea unui grătar.

Într-o zi, soția lui Foreman i-a sugerat că ar fi o idee bună să-și inscripționeze numele pe grill și să-l vândă, ca și alții să se bucure de el. Și așa a făcut! S-au vândut peste 100 de milioane de asemenea grătare George Foreman, și încă se mai vând! Vă puteți imagina? George Foreman a câștigat mai mulți bani din vânzarea micuțului grill, decât ca boxer.

Biblia ne învață că atunci când Duhul Sfânt îi împuternicește, „bătrânii voştri vor visa visuri.” Deci, indiferent ce vârstă ai, nu e prea târziu pentru tine! Trebuie doar să te pleci pe genunchi astăzi și să te rogi: „Doamne, tot ce am și tot ce sunt îți dăruiesc ție. Folosește-mă așa cum consideri Tu că e mai bine!” El îți va răspunde, așa că… fii pregătit – e posibil ca El să te conducă într-o direcție total diferită!

de Jean Koechlin

Proverbe 14:17-35

„Cel iute la mânie se poartă cu nebunie„ (v. 17; comp. cu Eclesiastul 7.9), dar „(în cel) încet la mânie este mare pricepere…” (v. 29; vezi şi Iacov 1.19). „Încet la mânie„ este o trăsătură pe care o găsim deseori pe paginile Scripturii, însă atribuită lui Dumnezeu (Exod 34.6; Numeri 14.18 etc.). În ce ne priveşte, câte fapte nu facem la mânie şi câte cuvinte nu rostim în astfel de momente, pe care apoi le regretăm amarnic…! În loc să dăm la iveală „un duh nerăbdător”, mai bine această „mare pricepere„, ca, înainte de a permite mâniei să explodeze din fiinţa noastră, să facem loc unei clipe de cugetare sau, şi mai bine, de rugăciune. Vom constata o dată în plus că nu avem niciun motiv întemeiat să ne mâniem; iar când suntem în acord cu voia lui Dumnezeu, vom fi în stare să aşteptăm cu răbdare intervenţia Lui (comp. 1 Împăraţi 22.24,25).

„Ferice de cine se îndură de cei întristaţi„ (v. 21). Sub pretext că faptele bune nu au nicio valoare în împlinirea mântuirii noastre, tindem să neglijăm aspectul lucrărilor, însă nu trebuie să pierdem din vedere că invitaţi „să fie cei dintâi în fapte bune„ (Tit 3.14) sunt chiar copiii lui Dumnezeu şi toate acestea fără a ignora faptul că problema sufletului contează mai mult decât cele materiale.

Versetul 25 ne reaminteşte de Martorul desăvârşit şi totodată de ceea ce trebuie să caracterizeze orice mărturie autentică: să le arate sufletelor calea eliberării: „un martor adevărat scapă suflete„.

Posted in Romanian devotionals | Lasă un comentariu

21 apr. 2021

21 Aprilie 2021

Deoarece toate câte au fost scrise mai înainte au fost scrise spre învățătura noastră, pentru ca, prin răbdarea și prin încurajarea Scripturilor, să avem speranță.

Romani 15.4

S-a spus că Biblia este medicamentul folosit de Duhul Sfânt pentru a vindeca inimile zdrobite. Doar Cuvântul lui Dumnezeu are putere de a ne înviora și de a ne încuraja să mergem înainte. Atunci când citim Biblia, când medităm la ea și când ne bizuim pe ea, căpătăm lumină, putere, răbdare și încurajare.

Oamenii din ziua de azi caută ceva care să le ofere speranță și să-i ajute să-și continue drumul în viață. Este ușor să cădem în cursa de a le spune ceea ce credem că vor să audă. Este la fel de ușor să le spunem istorioare sau experiențe personale, care par să ajute pentru moment. Însă doar Cuvântul lui Dumnezeu, care este „viu și lucrător” (Evrei 4.12), are putere să schimbe viețile. Chiar și apostolul Pavel, când a fost invitat să vorbească pentru încurajarea și îndemnarea poporului, le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu (Fapte 13.15).

Este important pentru noi să știm că, oricât de sinceri am fi sau oricât de pline de iubire ar fi cuvintele noastre, noi nu avem puterea de a pătrunde inima, așa cum o au cuvintele „inspirate de Dumnezeu” (2 Timotei 3.16). Dacă dorim să fim o încurajare pentru cei ai Domnului, trebuie să fim noi înșine mai întâi plini de Cuvântul lui Dumnezeu, ca să putem folosi acele versete potrivite, care să fie un ajutor la timp de nevoie. Pavel le-a spus celor din adunarea din Tesalonic: „Încurajați-vă unii pe alții cu aceste cuvinte” (1 Tesaloniceni 4.18). De aceasta avem nevoie, dacă dorim să-i încurajăm și noi astăzi pe cei ai Domnului.

T. Hadley, Sr.

Pentru că ai preț în ochii Mei, … dau oameni pentru tine și popoare pentru viața ta. Nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine!

Isaia 43.4,5

Ori plini de încredere, ori lipsiți de încredere

Un credincios, când și-a simțit sfârșitul, a mai avut o singură dorință, pe care și-a exprimat-o în versurile de mai jos:

Fii cu mine, acum, când se înserează,

Se-ntunecă, Doamne, ia-mă-n brațe,

Alt scut n-am afară de Tine,

Sprijinul tuturor, fii cu mine!

Nu același lucru l-a putut spune unul dintre pasagerii de pe „Titanic”. În scrisoarea sa, el își arată tristețea sufletului în fața morții:

… Stau pe punte ca un copil. Ultima barcă a plecat. Orchestra cântă un marș. Câțiva oameni lângă mine se roagă. Ne scufundăm. Sfârșitul se apropie! …

În fața noastră stau doar aceste alternative: ori să fim plini de încredere, ori să fim lipsiți de încredere. Totul depinde de atitudinea noastră față de Domnul și Mântuitorul sufletelor noastre. Dacă atitudinea noastră înseamnă credință și încredere în Hristos, sufletele noastre vor putea auzi cuvintele Domnului: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijin cu mâna dreaptă a dreptății Mele” (Isaia 41.10). Dacă nu avem credință, ne rămân doar cuvintele disperate: „Sfârșitul se apropie!”.

Iar aceste adevăruri sunt valabile nu numai înaintea plecării noastre de pe pământ, ci, prin toate greutățile vieții, încrederea în Mântuitorul este cel mai puternic suport.

Citirea Bibliei: Deuteronom 30.15-31.6 · Galateni 6.11-18

coordonatori Bob & Debby Gass

NICIODATĂ NU ESTE PREA TÂRZIU (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Domnul, Dumnezeul tău… îţi va da putere să le câştigi” (Deuteronomul 8:18)

Visul faimosului inventator Samuel Morse era să ajungă, într-o bună zi, pictor. A mers chiar la Paris în urmărirea visului său. Cu ani în urmă, Jedidiah Morse, tatăl său (care era pastor) îl sfătuise folosindu-se de cuvintele Ducelui de Chesterfield: „Dedică-te unui singur lucru odată. Atenția constantă și concentrată asupra unui singur subiect este semnul cert al unui geniu!” Prin urmare, Morse s-a dedicat picturii. Însă după o serie de eșecuri, în cele din urmă a abandonat-o. Momentul de ruptură a apărut când a pierdut dreptul de-a realiza o pictură murală istorică a Capitoliului din Washington, D.C.; atunci a renunțat definitiv la pictură.

Scriind despre Samuel Morse în cartea sa „O călătorie mai măreață”, istoricul David McCullough menționează: „El trebuia să se dedice unui singur lucru odată, așa cum îl învățase tatăl său. Astfel, acest „singur lucru” urma să fie telegraful. Dacă nu ar fi renunțat la pictură în momentul acela, nu ar fi apărut niciun telegraf electromagnetic Morse.” Relativ târziu în cariera sa, Samuel Morse a renunțat la pictură pentru a se concentra asupra inventării telegrafului, iar mai apoi inventând limbajul intitulat codul (sau alfabetul) Morse, care a transformat modul în care comunică lumea.

Biblia ne asigură, prin Moise, că „Domnul, Dumnezeul tău… îţi va da putere să le câştigi.” Iar vestea bună este că la Dumnezeu nu există limită de vârstă! El îți poate da succes la începutul, la mijlocul sau chiar la sfârșitul vieții. Dar pentru a reuși într-un alt domeniu, tu trebuie să fii dispus să renunți la domeniul în care ai eșuat!