28 Aprilie 2021
Și eu, când am venit la voi, fraților, n-am venit cu superioritatea cuvântului sau a înțelepciunii – vestindu-vă mărturia lui Dumnezeu … am fost la voi în slăbiciune și în teamă și în mare tremur; și cuvântul meu și predicarea mea nu stăteau în cuvintele convingătoare ale înțelepciunii, ci în dovada Duhului și a puterii.
1 Corinteni 2.1,3,4
Vestirea evangheliei (1)
Avem multe lucruri de învățat din primele cinci versete ale capitolului 2 din 1 Corinteni. În primul rând, vestirea evangheliei nu este un lucru complex, ci înseamnă a declara mărturia lui Dumnezeu, „mărturia că Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său” (1 Ioan 5.10). Nu este nevoie de retorică, nici de tehnici oratorice, nici de a provoca un răspuns emoțional, ci, în mod simplu, înseamnă a declara mărturia lui Dumnezeu.
În al doilea rând, nu trebuie să căutăm în noi înșine curajul, puterea sau siguranța de a vesti mărturia lui Dumnezeu. Vedem că Pavel însuși a avut aceleași simțăminte pe care mulți dintre noi le avem când este vorba de a vesti evanghelia: slăbiciune, teamă și mult tremur. Da, chiar marele apostol și evanghelist Pavel a experimentat așa ceva! De multe ori el fusese bătut cu pietre, disprețuit și vorbit de rău atunci când își deschisese gura pentru a predica evanghelia, așa încât, în Corint, Domnul Însuși a trebuit să-l încurajeze printr-o viziune: „Nu te teme, ci vorbește și nu tăcea, pentru că Eu sunt cu tine și nimeni nu va pune mâna pe tine ca să-ți facă rău, fiindcă am mult popor în cetatea aceasta” (Fapte 18.9,10). Da, s-a simțit și el slab și fără putere și a fost în teamă și în mare cutremur, însă, spre deosebire de mulți dintre noi, a trecut dincolo de aceste temeri, s-a încrezut în Dumnezeu și a vorbit.
În al treilea rând, Pavel nu a folosit cuvinte convingătoare ale înțelepciunii omenești. El nu a căutat să convingă sau să atingă conștiințele ascultătorilor săi, fiindcă știa că doar Dumnezeu poate face o astfel de lucrare într-un suflet. Singurul lucru pe care el l-a făcut a fost să declare mărturia lui Dumnezeu și să fie atent ca niciun mijloc omenesc să nu se interpună în calea lucrării Cuvântului lui Dumnezeu în suflete.
A. Leclerc
Isus le-a zis: Duceți-vă în toată lumea și predicați evanghelia la orice făptură! Cine va crede și va fi botezat va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi condamnat.
Marcu 16.15,16
Duceți evanghelia la orice făptură!
Evanghelia despre harul lui Dumnezeu, această veste minunată, este răspândită în toată lumea. Biblia este cea mai tipărită carte. Biblia completă este tradusă în aproximativ 683 de limbi active, Noul Testament în aproximativ 1.534 de astfel de limbi; iar fragmente din Scriptură în peste 1.133 de limbi! Da, în Isus Hristos a venit harul lui Dumnezeu aducând mântuire pentru toți oamenii, din toate popoarele și din toate limbile.
Într-o zi am avut ocazia să împart pliante creștine la gară și am întâlnit acolo câțiva credincioși din Scoția. Ei tocmai ajunseseră în acel oraș cu trenul. S-au bucurat că prima lor întâlnire în acel mare oraș a fost cu un frate în Hristos. – Da, noi, copiii lui Dumnezeu, suntem legați unii cu alții și simțim imediat acest lucru. Este o bucurie mare pentru noi toți când ne întâlnim.
Imediat după aceea a trecut pe lângă mine o familie asiatică. Ei au văzut că împart ceva de citit, s-au oprit și s-au uitat întrebători la mine. Am folosit ocazia și le-am vorbit. Când au auzit despre Isus, fețele lor au început să strălucească. Și ei erau credincioși și proveneau din Japonia. Am vorbit împreună despre Hristos, despre credința noastră comună și despre părtășia copiilor lui Dumnezeu.
Când ne-am despărțit, cei doi au arătat în sus. La Hristos ne vom revedea cu toții din orice naționalitate, de orice limbă și de orice culoare a pielii.
Toți credincioșii adevărați aparțin familiei lui Dumnezeu și vor fi veșnic cu Domnul Isus Hristos în gloria cerească.
Citirea Bibliei: Deuteronom 33.13-29 · Efeseni 3.1-7
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
IMPORTANȚA CALVARULUI (1) – Fundația S.E.E.R. România
„În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos” (Galateni 6:14)
Este interesant faptul că Domnul Isus nu ne cere să ne aducem aminte de nașterea sau de învierea Sa, deși noi știm că trebuie, ci El ne spune să ne amintim de moartea Sa. Când a instituit Cina Domnului, Hristos a spus: „să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.” (Luca 22:19).
Apostolul Pavel spune: „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos.” Crucea, la fel ca spânzurătoarea, sau scaunul electric, este un instrument al morții. Așadar, de ce să ne lăudăm cu ea? Din cauza a ceea ce s-a întâmplat la crucea de la Golgota. Când Domnul Isus Hristos a strigat: „S-a isprăvit!”, toate păcatele tale, din leagăn și până la mormânt, au fost plătite. Deci, crucea este primul și ultimul cuvânt al lui Dumnezeu în ceea ce privește mântuirea. Este primul Său cuvânt deoarece Domnul Isus a fost „Mielul, care a fost junghiat” (Apocalipsa 13:8). Și crucea este ultimul cuvânt al lui Dumnezeu despre mântuire, căci în ceruri vom cânta: „ai fost junghiat, şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă,
din orice norod şi de orice neam.” (Apocalipsa 5:9).
Nu există un „plan B” pentru mântuire. Singurul drum care duce în cer trece pe la Calvar. Nu poți omite Calvarul, n-ai cum să-l ocolești, dacă vrei să fii mântuit. Biblia ne spune: „fără vărsare de sânge, nu este iertare” (Evrei 9:22). Când privești astăzi la cruce, vezi blestemul păcatului, prețul păcatului și tratamentul pentru păcat. Și când te gândești la crucea Domnului Isus, să-ți amintești că El a făcut-o pentru tine… pentru noi!
de Jean Koechlin
Isaia 3:1-15
Primele douăsprezece capitole ale cărţii Isaia surprind îndeosebi judecata abătută asupra lui Israel şi asupra lui Iuda, iar cap. de la 13 la 27 cuprind în special judecarea naţiunilor. Întotdeauna Dumnezeu începe judecata de la casa Lui <sfera cea mai responsabilă>
şi la fel va fi şi cu aşanumita creştinătate (Romani 2.9; 1 Petru 4.17). Falimentul total al omului apare cu atât mai pregnant cu cât este vorba de cei care au responsabilităţi şi care ocupă poziţii publice. În ciuda îndemnurilor categorice date de Dumnezeu (Deuteronom 18.10), printre ei îl găsim pe ghicitor şi „pe cel priceput în descântece„ (v. 3). În ce adâncă corupţie s-a prăbuşit Israel…! Dar Dumnezeu şi de aici îl va deosebi pe cel drept de cel rău (v. 10,11) şi îi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. „Ce seamănă omul, aceea va şi secera”, confirmă Galateni 6.7 (comp. Iov 4.8 cu Osea 8.7; 10.12,13).
Unul dintre tristele roade culese de popor este dezordinea socială, răsturnarea ordinii stabilite. Nu mai există disciplină: copiii contestă autoritatea părinţilor şi a educatorilor; „tânărul va fi obraznic faţă de bătrân„ (v. 5); valorile morale şi constrângerile sunt date deoparte… Cât de mult seamănă această profundă decădere a lui Israel cu cea pe care o vedem astăzi în ţările noastre creştinate!
Mana Zilnica 