16 Aprilie 2021
Și să vorbești leviților și să le zici: „Când veți lua de la fiii lui Israel zeciuielile pe care vi le-am dat de la ei ca moștenire a voastră, să aduceți din ele un dar ridicat Domnului, zeciuială din zeciuială … Astfel să aduceți și voi un dar ridicat Domnului din toate zeciuielile voastre pe care le luați de la fiii lui Israel și să dați din ele lui Aaron, preotul, darul ridicat al Domnului. Din tot ce vă este dat, să aduceți tot darul ridicat al Domnului, din toată grăsimea lui, partea sfântă a lui din el”.
Numeri 18.26,28,29
Leviții (11) – Primirea și darea zeciuielii
„Zeciuielile pe care vi le-am dat de la ei ca moștenire a voastră” – metoda de bază a lui Dumnezeu pentru întreținerea slujitorilor Săi ne este prezentată aici. În loc să le dea leviților teritorii în stăpânire, Dumnezeu a cerut celor din poporul Său să-I dea a zecea parte din toate lucrurile cu care El i-a binecuvântat. O zecime din venitul celor douăsprezece seminții avea cu siguranță să asigure resursele pentru nevoile slujitorilor Săi. Alături de darurile de bunăvoie, aceste zeciuieli le dădeau posibilitatea leviților să fie liberi de grijile financiare. Toate însă depindeau de ascultarea lui Israel față de poruncile lui Dumnezeu.
Fapte 20.35 ne arată că Domnul Isus Însuși a spus: „Este mai ferice să dai, decât să primești”. Dumnezeu este marele Dăruitor, marele Binecuvântător. El însă dorește ca și cei ai Lui să aibă fericirea de a da, așa că ne-a oferit privilegiul de a împărtăși altora din bunurile pe care El, în mărinimia Sa, ni le-a dăruit. El i-a instruit pe leviți să dea, la rândul lor, zece la sută preoților, din zeciuiala primită de la popor. Aceasta trebuia dată din tot ce era mai bun.
În 2 Corinteni 8, dăruirea este în mod repetat numită „har”. Domnul Isus, Cel bogat, S-a dat în har pentru noi. „Fiecare să dea după cum s-a hotărât în inimă, nu cu părere de rău sau de nevoie, pentru că Dumnezeu îl iubește pe acela care dă bucuros” (2 Corinteni 9.7).
E. P. Vedder, Jr.
Dar cel care a fost semănat în pământ bun este cel care aude cuvântul și-l înțelege; el aduce roadă și produce: unul o sută, altul șaizeci, altul treizeci.
Matei 13.23
O singură Biblie la 200 de persoane
În anul 1930, într-un sat izolat din Polonia, un vânzător de Biblii a vândut o Biblie. După trei ani a venit iarăși în acel sat și a avut parte de o mare bucurie: Două sute de persoane veniseră la credința în Isus Hristos prin citirea acelei singure Biblii!
Pentru că aveau numai un exemplar, le-a venit ideea de a îndepărta cu grijă coperțile și de a fragmenta acea Biblie în numeroase părți. Le-au împărțit apoi printre locuitorii satului și făceau schimb între ei, astfel încât, cu timpul, toți au putut profita de toate părțile Bibliei.
La o strângere laolaltă cu acești credincioși, vânzătorul de Biblii a propus ca fiecare să spună pe de rost câte unul sau mai multe versete. Unul dintre ei s-a ridicat și a întrebat: „Am înțeles oare bine, ai spus versete sau ai spus capitole?”.
Acest vânzător a rămas uimit când a auzit că ei învățaseră pe de rost nu numai versete, ci capitole sau chiar epistole întregi. Unii învățaseră pe de rost chiar o Evanghelie, alții o parte din Psalmi sau din Geneza. Împreună, cei două sute de credincioși știau aproape toată Biblia pe de rost. Acele foi din Biblie, prin citirea zilnică și împărțirea lor din casă în casă, au fost atât de uzate, încât abia se mai puteau citi. Dar ei aveau acum Cuvântul în minte și în inimă.
În acest loc, sămânța Cuvântului lui Dumnezeu a găsit un pământ bun în inimi și a adus rod bogat pentru Dumnezeu!
Citirea Bibliei: Deuteronom 28.15-32 · Galateni 4.21-31
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DĂ-I LUI DUMNEZEU TOATĂ GLORIA! – Fundația S.E.E.R. România
„Pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:29)
O ciocănitoare lovea cu ciocul într-un brad, când acesta a fost lovit de un fulger care l-a spintecat de sus până jos. Ciocănitoarei nu i-a venit să-și creadă ochilor. S-a dat la o parte, a privit o clipă copacul și apoi… și-a luat zborul. S-a întors mai târziu, împreună cu alte surate ciocănitori. Și, țanțoșă, a arătat spre copac spunându-le: „Iată, dragele mele, exact cum v-am zis!” Acum lăsând gluma la o parte, haideți să vedem ce putem învăța din asta.
Câtă vreme nu uiți să Îi aduci laudă lui Dumnezeu pentru succesul tău, El va continua să te folosească și să te binecuvânteze. „Orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus” (Iacov 1:17). Asta înseamnă că fiecare lucru bun de care te bucuri astăzi și orice lucru bun de care ai nevoie mâine, este un „dar” de la Dumnezeu. Apostolul Pavel scrie: „Pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” În ceruri nu există lăudăroșenie, ci doar laudă. De ce? Pentru că nu te poți lăuda cu felul în care ai ajuns acolo, deoarece totul este prin harul lui Dumnezeu! Și nu te poți lăuda cu ceea ce ai făcut pentru Dumnezeu înainte de a ajunge în ceruri, pentru că a fost chemarea lui Dumnezeu și lucrarea Lui! El spune: „Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu; şi slava Mea n-o voi da altuia” (Isaia 42:8). Și: „pe toţi cei ce poartă Numele Meu… i-am făcut spre slava Mea…” (Isaia 43:7).
Rugăciunea „Tatăl nostru” se termină cu aceste cuvinte: „Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava” (Matei 6:13). Cât timp? „În veci. Amin.”
de Jean Koechlin
Proverbe 11:1-17
Putem remarca cum, în aproape fiecare verset al acestui capitol, partea şi caracterul celui drept sunt puse în antiteză cu cel rău. La fel este şi în viaţa de zi cu zi a copilului lui Dumnezeu: aşezat alături de cei necredincioşi din această lume, credincioşia sa scoate în evidenţă (prin contrast) nelegiuirea lor (şi invers): un om drept în mijlocul perversiunii, un om integru între oameni ai necredinţei…
Versetele de la 9 la 14 prezintă în special aspectele vieţii în societate. Cel drept nu este chemat să trăiască singur. Prezenţa lui în mijlocul lumii care-l observă este o mărturie. Epistola către Tit ne îndeamnă să trăim drept… în veacul acesta, „pentru a împodobi” precum fac ilustraţiile unei cărţi „învăţătura Dumnezeului nostru Mântuitor„ (Tit 2.1012).
„Înţelepciunea este cu cei smeriţi„ (v. 2). Credinciosul care rămâne lângă Dumnezeu nu are niciodată o părere înaltă despre sine. Cel mai bun remediu împotriva mândriei este să ne îndreptăm gândurile spre măreţia Domnului Isus.
Versetul 12 pune în contrast mândria cu priceperea: astfel, în timp ce mândria este însoţită de nedreptăţirea aproapelui, priceperea mă va ajuta întotdeauna să găsesc motive de a-l considera pe celălalt superior mie (Filipeni 2.3).
Mana Zilnica 