Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “mai, 2021”

31 Mai 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar, pe când călătorea, a fost că s-a apropiat de Damasc și deodată a strălucit în jurul lui o lumină din cer. Și, căzând la pământ, a auzit un glas, spunându-i: „Saule, Saule, pentru ce Mă persecuți?”. Iar el a zis: „Cine ești, Doamne?”. Și El a spus: „Eu sunt Isus, pe care tu Îl persecuți”.

Fapte 9.3-5


Eu sunt – Prezența lui Isus (3)

Trecuse ceva timp de când Saul începuse să-i persecute pe creștini. Citim că făcea prăpăd în Adunare, aruncându-i pe cei credincioși în închisoare și încercând din răsputeri să distrugă credința (Fapte 8.3; 22.4; Galateni 1.13,23).

Fiindcă mulți ucenici ai Domnului fugiseră din Ierusalim, Saul s-a îndreptat către Damasc. Intenționa ca acolo să-i aresteze pe cei credincioși, fie bărbați, fie femei, și să-i aducă în lanțuri la Ierusalim. El îi disprețuia pentru credința lor în Isus, pe care Îl considera a fi nimic mai mult decât un învățător blasfemator, care fusese pe drept executat de către autorități.

Este însă minunat momentul când Saul Îl întâlnește pe Domnul. El credea că-i persecută pe creștini, însă acum află că Îl persecuta pe Isus. Saul disprețuise credința într-un lider crucificat, însă acum descoperă certitudinea existenței unui Mântuitor glorificat. Crezuse că adversarii săi puteau fi șterși de pe pământ, iar acum trebuia să dea socoteală Domnului din cer.

Când Saul a întrebat: „Cine ești, Doamne?”, răspunsul a fost: „Eu sunt Isus”. Cei care Îl disprețuiseră văzuseră acest nume scris pe crucea romană, însă, pentru ucenicii Săi, el era numele de har și de iubire. Este ca și cum Domnul i-ar fi spus prigonitorului: «Tu ai căutat să le faci rău celor ai Mei, însă, în cele din urmă, M-ai găsit pe Mine. Nu pe Mine M-ai căutat, dar iată-Mă aici!». Prin orice necaz sau încercare am trece, noi, cei care Îl urmăm, putem fi siguri că El cunoaște unde suntem și este acolo cu noi.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!

Evrei 4.7



Astăzi – nu mâine!

Era o zi furtunoasă, iar valurile mării erau uriașe. Un radio operator de la bordul unui vapor a primit semnale SOS. Imediat, radio operatorul a transmis căpitanului situația vaporului aflat în necaz – era vorba despre vasul „America Central” – iar vaporul și-a schimbat cursul și a pornit în direcția vaporului aflat în primejdie.

La lăsarea întunericului, vaporul a ajuns la locul dezastrului, iar căpitanul a observat imediat că vaporul „America Central” nu se mai putea menține deasupra apei mai mult de zece ore. „Aduceți pasagerii la noi!”, a strigat căpitanul prin microfon către vaporul accidentat. „Nu. Am vrea să așteptăm revărsatul zorilor, dar rămâneți în apropierea noastră!”, a răsunat răspunsul.

Căpitanul de pe vaporul sosit la locul accidentului s-a ostenit în zadar să-l determine pe căpitanul de pe vaporul „America Central” să-și schimbe părerea. Vaporul, care dorea să salveze echipajul și pasagerii, a încercat să rămână în apropierea vaporului aflat în necaz, dar din cauza întunericului și a furtunii puternice a fost deosebit de dificil.

În ciuda marilor eforturi, vapoarele s-au îndepărtat tot mai mult unul de celălalt. Dimineața devreme nu s-a mai văzut nimic din vaporul „America Central”. Întreg echipajul împreună cu căpitanul și cea mai mare parte a pasagerilor s-au scufundat în adânc odată cu vaporul.

Toți ar fi putut fi salvați, dar amânarea salvării a devenit o catastrofă.

Salvatorul tău, Domnul Isus, vrea să te salveze astăzi, mâine poate să fie prea târziu.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 17.31-40 · Psalmul 104.1-12

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MÂNTUIT NUMAI PRIN HAR – Fundația S.E.E.R. România

„Prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă” (Efeseni 2:8)


 Într-un anumit sens, au existat doi fii risipitori, și amândoi au crescut într-o cultură religioasă în care cei ce respectau regulile erau lăudați, iar cei ce le încălcau erau pedepsiți. Să observăm cum începe capitolul 15 din Luca: „Toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus ca să-L asculte. Şi Fariseii şi cărturarii cârteau şi ziceau: „Omul acesta primeşte pe păcătoşi, şi mănâncă cu ei.” Dar El le-a spus pilda aceasta…” (Luca 15:1-3). Aici Domnul Isus vorbește despre două grupuri diferite:

1) Cei ce încălcau legea, precum fiul risipitor, dar recunoșteau faptul că numai prin harul lui Dumnezeu sunt mântuiți.

2) Cei ce păzeau legea, precum fratele mai mare, și care credeau că pot câștiga sau pot contribui la mântuire, făcând fapte bune. Și asta îi face și astăzi pe cei ce respectă legea să-i judece pe cei ce o încalcă. Fratele mai mare a refuzat să participe la petrecerea de „bun-venit-acasă” a fratelui său. De ce? Ascultă: „Iată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani, şi niciodată nu ţi-am călcat porunca; şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei” (vezi Luca 15:29). Îți sună cunoscut? Iată ce i-a spus tatăl: „Fiule… tu întotdeauna eşti cu mine, şi tot ce am eu este al tău.” (vers. 31). Să reținem cuvântul „fiu”.

Domnul Isus ne învață că suntem mântuiți prin „relație”, nu prin „respectarea regulilor”. Fratele mai mare credea că acceptarea tatălui său depinde de faptele sale. Da, există loc pentru fapte, în Împărăția lui Dumnezeu… Răsplata ta din cer se bazează pe faptele tale de pe pământ. Dar răscumpărarea ta depinde numai de lucrarea lui Hristos: „prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9). Da, Dumnezeu te va provoca, te va încerca și te va curăța, pentru a te transforma în persoana pe care o dorește El să fii. Dar mântuit ești numai prin har!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 42:1-18


Descoperirea pas cu pas pe care Dumnezeu o face despre Sine se completează acum în chip minunat. Capitolul 42 se deschide cu prezentarea unei Persoane: „Iată Robul Meu…. Persoana Domnului Isus ocupă până-ntr-atât paginile cărţii Isaia, încât ea a trebuit să fie numită uneori Evanghelia Vechiului Testament. Am întâlnit deja versete anunţând naşterea Sa, apoi lucrarea Sa în Galileea (cap. 7.14; 9.1,2,6). Acum suntem purtaţi pe malurile Iordanului. Vocea puternică a lui Ioan Botezătorul răsună în pustiu (40.3). Atunci apare Robul desăvârşit. Şi imediat, conform promisiunii de aici, Dumnezeu pune „Duhul Său peste El. Sub înfăţişarea unui porumbel, Duhul Sfânt vine să locuiască în Cel Preaiubit, în care Tatăl Îşi găseşte plăcerea (v. 1; Matei 3.16,17). Uns cu Duhul Sfânt şi cu putere, El Îşi începe slujba neobosită de har şi de adevăr (v. 1-4, citate în Matei 12.18-21).

Nu voi da altuia gloria Mea” (v. 8), afirmă Domnul. Este versetul care ne ajută să explicăm de ce sunt atâtea pedepse şi umilinţe, nu numai pentru Israel (v. 12…), ci şi pentru creştini, astăzi (48.11).

30 Mai 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Dreapta Ta, Doamne, este glorioasă în putere; dreapta Ta, Doamne, a sfărâmat în bucăți pe vrăjmaș.

Exod 15.6


Hristos, la dreapta lui Dumnezeu (1)

Vom privi la câteva locuri din Scriptură care vorbesc despre locul prezent al lui Hristos la dreapta lui Dumnezeu. El este vrednic de acest loc de supremă onoare și putere, datorită a ceea ce este El în Sine Însuși. De asemenea, este vrednic de acest loc datorită lucrării pe care a făcut-o. Am dori însă în aceste meditații să privim la felul în care El este la dreapta lui Dumnezeu pentru noi. Mai întâi însă trebuie să înțelegem ce înseamnă expresia „la dreapta” (sau „dreapta”) în Scriptură.

În versetul citat mai sus vedem clar că această expresie vorbește despre putere. Copiii lui Israel tocmai trecuseră prin Marea Roșie și îi văzuseră pe egipteni morți pe țărmul mării. Dreapta lui Iahve, adică puterea Lui, îi trecuse în siguranță prin mijlocul mării și-l sfărâmase în bucăți pe vrăjmaș. Vedem deci că dreapta Domnului vorbește despre puterea Lui de a-Și elibera poporul și, de asemenea, de a-i învinge pe toți vrăjmașii Săi.

Un alt pasaj care ne poate ajuta în înțelegerea acestei expresii este Geneza 48.15-19. Deși aici se vorbește despre felul în care Iacov i-a binecuvântat pe fiii lui Iosif, știm că el Îl reprezenta pe Domnul în această împrejurare. Iacov și-a pus mâna dreaptă pe capul lui Efraim, pentru a-i da lui binecuvântarea celui întâi-născut, astfel că mâna dreaptă vorbește despre puterea de a binecuvânta.

Un al treilea loc din Scriptură este Psalmul 63.8: „Dreapta Ta mă susține”. În acest loc, psalmistul vorbește despre dreapta Domnului, care îl susține „într-un pământ sec și uscat, fără apă” (versetul 1). Mâna dreaptă vorbește deci și despre puterea lui Dumnezeu de a-i susține pe cei ai Săi în locuri și în timpuri dificile.

Aceste locuri din Scriptură ne ajută să înțelegem poziția actuală a Domnului Isus la dreapta lui Dumnezeu pentru noi. Uimitor gând! Odinioară El a binevoit să meargă la cruce pentru noi. Acum Se află în cel mai înalt loc în cer, de asemenea pentru noi.

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, Dumnezeul părinților noștri, a preamărit pe robul Său Isus.

Fapte 3.13



Isus – Robul lui Dumnezeu

Un rob bun se caracterizează prin supunere față de stăpânul său, prin ascultare în toate față de acesta și prin slujire cu bucurie. Isus Hristos a fost Robul desăvârșit al lui Dumnezeu.

Când a devenit Om, Isus Hristos a luat un „chip de Rob, făcându-Se asemenea oamenilor … S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2.7,8). El a ocupat o poziție de subordonare și a fost gata să primească de la Dumnezeu ordine și dispoziții. El a spus întotdeauna „da” la voia lui Dumnezeu. Ucenicilor Săi le-a explicat: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui” (Ioan 4.34).

Domnul Isus a ascultat de Dumnezeu în orice amănunt al vieții și al slujbei Sale. Niciodată nu a făcut ceva pentru care Tatăl nu Îi dăduse o misiune clară. Nici ispitirea din partea dușmanului, nici împotrivirea oamenilor nu L-au putut opri de pe calea ascultării. El a mers pas cu pas urmărind voia lui Dumnezeu, până a împlinit la cruce porunca Tatălui, dându-Și acolo viața.

Isus Hristos I-a slujit neobosit lui Dumnezeu, de dimineața până seara târziu. El S-a implicat cu toată puterea pentru Dumnezeu și pentru interesele Sale. Cu dăruire deplină față de Dumnezeu, El a împlinit slujba Sa jertfitoare și lucrarea de mântuire.

Dumnezeu Și-a arătat aprecierea Sa pentru robul Său Isus prin faptul că L-a primit în cer și I-a dat locul de la dreapta Sa: „S-a așezat la dreapta măririi, în locurile preaînalte, luând un loc cu atât mai presus de îngeri cu cât a moștenit un Nume mult mai minunat decât al lor” (Evrei 1.3,4).

Citirea Bibliei: 1 Samuel 17.17-30 · Psalmul 103.13-22

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ TE COMPORȚI CU PERSOANELE DIFICILE (5) – Fundația S.E.E.R. România

„Întoarce-i şi celălalt obraz.” (Matei 5:39)


Mântuitorul ne-a învățat, în Predica de pe munte: „oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt.” În vremea Domnului Isus, societatea era construită în jurul rușinii și onoarei. Mâna stângă era considerată necurată; ea nu trebuia folosită pentru a mânca, sau pentru a lovi. Deci, o lovitură peste obrazul drept se făcea cu dosul palmei. Era o modalitate de a insulta public pe cineva. O lovitură dată cu dosul palmei era ceva ce se făcea numai cuiva inferior, din punct de vedere social, cum ar fi un sclav sau un copil. Deci, când cineva te insultă, ce ar trebui să faci? Lumea se așteaptă la unul din următoarele două răspunsuri: răzbunare sau lașitate. Dar Domnul Isus ne învață că: „Siguranța și onoarea noastră se află în mâinile Tatălui nostru ceresc.” Așadar, acum putem deveni creativi.

O posibilitate ar fi să întoarcem celălalt obraz. Dușmanul nostru nu ne poate lovi cu dosul palmei drepte peste obrazul stâng! Fie trebuie să se lupte cu noi ca un egal, ceea ce nu va vrea să facă, fie trebuie să găsească o modalitate nonviolentă de a rezolva conflictul. Prin urmare, cine ajunge să te insulte? „Palmele” iau deseori forma unor remarci ironice, aluzii răutăcioase și afirmații jignitoare. Ideea pe care o ai la locul de muncă este ignorată. Acasă ești acuzat pe nedrept. O rudă te critică. Care este primul tău instinct – răzbunare, teamă sau ambele? Cu Duhul Sfânt care te ajută, există o nouă posibilitate. Nu fugi, nu te ascunde. Nu lovi la rândul tău. Înfruntă cealaltă persoană cu onestitate și tărie. Fii creativ, răbdător și activ. Lucrează cu dragoste în direcția reconcilierii. Acesta este motivul pentru care Biblia numește viața creștină o „alergare pentru premiul ceresc” (Filipeni 3:14). Așadar, data viitoare când cineva te supără, „comportă-te contrar așteptărilor!” Fă asta chiar azi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 41:1-29


Capitolele 40-48 ale cărţii Isaia dezbat o problemă dintre cele mai spinoase: cea a idolatriei poporului. În mod firesc, acest subiect începe printr-o lămurire: Cine este Dumnezeul creaţiei? (v. 12…). Înainte de a vorbi despre falşii dumnezei, profetul stabileşte existenţa şi măreţia incomparabilă a lui Dumnezeu (v. 18,25; comp. cu Psalmul 147.5). Acesta este şi cel mai bun mod de a vesti Evanghelia: Să începem prin a-L prezenta pe Isus, după care puţine cuvinte vor fi suficiente pentru a demonstra deşertăciunea idolilor lumii. Când un copilaş apucă un obiect periculos, este cazul să i-l smulgem din mână? Nu, ci mai curând să-i arătăm o jucărie mai atrăgătoare, care-l va face să renunţe fără dificultate.

Dumnezeu nu numai că are putere în Sine Însuşi, ci este şi sursa adevăratei puteri, chiar şi pentru voi, tinerilor, care poate credeţi că încă aveţi putere şi aptitudini personale! Reţineţi aceste versete, de la 29 la 31! Ele au fost probate de credincioşi fără număr, reanimându-i din descurajările lor. Păstraţi-le şi voi în inima voastră, aşa cum un alergător sau un călător prevăzător îşi face provizii pentru momentul când va apărea oboseala. Apostolul nu şi-a abandonat cursa, pentru că privirile sale erau aţintite asupra realităţilor nevăzute (2 Corinteni 4.1,16-18).

29 Mai 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

În zilele acelea, când nu era împărat în Israel, era un levit … și și-a luat o țiitoare din Betleemul lui Iuda … Și domnul ei s-a sculat dimineața și a deschis ușa casei și a ieșit afară, să se ducă pe drumul său și, iată, femeia, țiitoarea sa, zăcea la intrarea casei și mâinile ei erau pe prag. Și i-a zis: „Ridică-te și să mergem!”. Dar nimeni n-a răspuns. Și a pus-o pe măgar; și bărbatul s-a ridicat și a mers spre locul său.

Judecători 19.1,27,28


Leviții (15) – O întâmplare rușinoasă

Această relatare, care ocupă ultimele trei capitole din cartea Judecători, ne descrie adâncimile rușinoase de păcat în care un levit – un slujitor al Domnului – a putut ajunge și prin care a adus multă tulburare și durere poporului lui Dumnezeu. Ce contrast complet între acest om și Cel care L-a glorificat pe Dumnezeu pe acest pământ, făcând întotdeauna voia Tatălui Său și aducând mântuirea pentru noi!

Acest levit și-a luat o țiitoare din Betleemul lui Iuda, locul unde mai târziu îi vom vedea pe Rut și pe strănepotul ei, David. Dumnezeu a instituit căsătoria, dând bărbatului o soție, pe care s-o iubească și s-o îngrijească, nu o țiitoare, așa cum vedem că și-a luat acest om, țiitoare care i s-a dovedit necredincioasă și care l-a părăsit. El s-a dus să o aducă înapoi și s-a întâlnit cu tatăl ei, care l-a primit cu bucurie. Au mâncat și au băut împreună câteva zile, fără să se gândească serios la păcatul de care femeia se făcuse vinovată.

După ce a pornit la drum, levitul nu s-a oprit într-o cetate a iebusiților, ci a mers la Ghibea, care ținea de Beniamin. Doar un bătrân din acea cetate le-a oferit ospitalitate călătorilor și a încercat să-i protejeze de cerințele rușinoase ale unor locuitori ai cetății. Țiitoarea a fost sacrificată poftelor lor, după care levitul, fără să fie aparent afectat de soarta ei, i-a pus cadavrul pe măgar și a mers acasă. Acolo i-a tăiat trupul în douăsprezece bucăți, pe care le-a trimis la toate semințiile, acuzând astfel nelegiuirea oamenilor din Ghibea, fără să recunoască însă nicio vină a sa în toată această chestiune. Judecata lui Dumnezeu a căzut asupra poporului, care a trebuit să învețe câteva lecții amare în războiul civil care a urmat.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iată, eu sunt nimic; ce să-Ți răspund? Îmi pun mâna la gură.

Iov 40.4



Pe banca acuzaților

Dumnezeule, unde ai fost când a izbucnit Al Doilea Război Mondial? Dumnezeule, unde ai fost în criza din Kosovo? De ce ai permis aceste crime în masă și nu le-ai pus piedică? De ce nu ai intervenit și nu i-ai pedepsit imediat pe cei vinovați? – Iată cum Dumnezeu este pus pe banca acuzaților!

Toate aceste crime au încălcat poruncile lui Dumnezeu și El ar fi putut să sancționeze imediat. Pe cine, de fapt? Pe generalul care striga sloganele? Pe ofițerul care comunica apoi ordinele sale distructive? Pe omul simplu care executa aceste comenzi rele? Pe trecătorii de pe stradă care se uitau în cealaltă parte?

Pe banca acuzaților se află, de data asta, oamenii. Cu toții ne aflăm acolo: Ați ținut întotdeauna toate poruncile lui Dumnezeu? – Nu, nu le-am ținut! – Ați mințit? – Chiar mai rău: am omorât în gândurile noastre!

Dacă cerem ca Dumnezeu să acționeze în cazul altora, trebuie să acceptăm acest lucru și pentru noi. Ca urmare, noi nu am mai trăi.

Cu siguranță, va veni o judecată a lui Dumnezeu. Biblia spune în 2 Petru 3.7,9: „Cerurile și pământul de acum sunt păzite și păstrate, prin Cuvântul Său, pentru focul din ziua de judecată și de pierzare a oamenilor nelegiuiți. Domnul nu Își amână făgăduința, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare față de voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci ca toți să vină la pocăință”.

Ceea ce Îl mai reține pe Dumnezeu să nu acționeze pe loc este doar dragostea. Să folosim acest timp pentru a ajunge personal în ordine cu Dumnezeu!

Citirea Bibliei: 1 Samuel 17.1-16 · Psalmul 103.1-12

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ TE COMPORȚI CU PERSOANELE DIFICILE (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Nu vă răzbunaţi singuri.” (Romani 12:19)


Isus a spus: „Aţi auzit că s-a zis: „Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.” Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt” (Matei 5:38-39). Deși afirmația „ochi pentru ochi” pare dură, ea a reprezentat un pas enorm înainte, în lumea juridică antică, când oamenii puternici te-ar fi putut ucide pentru o rană ușoară. Această lege limita sentința, învățându-i pe oameni principiul dreptății proporționale. Dar o problemă rămâne în continuare.

Instinctul spune că dacă cineva te rănește, îl rănești și tu pe el… și că durerea pe care o experimentezi pare întotdeauna mai mare decât durerea pe care i-o cauzezi celeilalte persoane. Într-un experiment, un grup de subiecți au fost puși doi câte doi și fiecare persoană a primit o apăsare pe un deget. Apoi li s-a spus să exercite aceeași cantitate de presiune asupra degetului celeilalte persoane. Când le-a venit rândul, au provocat mai multă durere decât au primit. Un fel de: „ochi pentru ochi… și încă ceva pe deasupra.”

Tu spui: „Dar această persoană mi-a făcut rău și ar trebui să plătească pentru asta!” Cât ar trebui să plătească? Numai Dumnezeu este capabil să răspundă corect la această întrebare! Și Cuvântul Său spune (Romani 12:19-21): „Preaiubiţilor, nu vă răzbunaţi singuri; ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti” zice Domnul. Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmaşului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea; căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinşi pe capul lui.” Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul prin bine.”  Doamne, ajută-ne și pe noi ca asta să facem – astăzi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 40:18-31


Capitolele 40-48 ale cărţii Isaia dezbat o problemă dintre cele mai spinoase: cea a idolatriei poporului. În mod firesc, acest subiect începe printr-o lămurire: Cine este Dumnezeul creaţiei? (v. 12…). Înainte de a vorbi despre falşii dumnezei, profetul stabileşte existenţa şi măreţia incomparabilă a lui Dumnezeu (v. 18,25; comp. cu Psalmul 147.5). Acesta este şi cel mai bun mod de a vesti Evanghelia: Să începem prin a-L prezenta pe Isus, după care puţine cuvinte vor fi suficiente pentru a demonstra deşertăciunea idolilor lumii. Când un copilaş apucă un obiect periculos, este cazul să i-l smulgem din mână? Nu, ci mai curând să-i arătăm o jucărie mai atrăgătoare, care-l va face să renunţe fără dificultate.

Dumnezeu nu numai că are putere în Sine Însuşi, ci este şi sursa adevăratei puteri, chiar şi pentru voi, tinerilor, care poate credeţi că încă aveţi putere şi aptitudini personale! Reţineţi aceste versete, de la 29 la 31! Ele au fost probate de credincioşi fără număr, reanimându-i din descurajările lor. Păstraţi-le şi voi în inima voastră, aşa cum un alergător sau un călător prevăzător îşi face provizii pentru momentul când va apărea oboseala. Apostolul nu şi-a abandonat cursa, pentru că privirile sale erau aţintite asupra realităţilor nevăzute (2 Corinteni 4.1,16-18).

28 Mai 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Este scris: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”.

Matei 4.4


Dependența Omului perfect (2)

Scopul lui Dumnezeu era să-L susțină pe Fiul Său; era scopul Lui ca El să vină curând la templul Său; era scopul Lui să-I dea Fiului împărățiile acestei lumi; și chiar acesta era motivul pentru care Domnul Isus L-a așteptat simplu și neîntrerupt pe Dumnezeu, ca El să-Și împlinească scopul Său, la timpul Său și în felul Său. El nu a hotărât cu privire la împlinirea propriilor Sale scopuri. A lăsat totul la hotărârea lui Dumnezeu. El va mânca doar când Dumnezeu Îi va da pâine; va intra în templu doar când Dumnezeu Îl va trimite; și va urca pe tron doar la timpul rânduit de Dumnezeu: „Șezi la dreapta Mea, până îi voi pune pe vrăjmașii Tăi ca așternut al picioarelor Tale” (Psalmul 110.1).

Această supunere deplină a Fiului lui Dumnezeu este mai minunată decât se poate spune. Deși era în mod desăvârșit egal cu Dumnezeu, El a luat, ca Om, un loc de dependență, găsindu-Și plăcerea întotdeauna în voia Tatălui, aducându-I mulțumiri chiar când totul părea să-I fie împotrivă, făcând întotdeauna lucrurile care Îi erau plăcute Tatălui, având ca scop măreț și constant glorificarea Tatălui.

Iar în final, când totul a fost împlinit, când El a încheiat în mod desăvârșit lucrarea pe care Tatăl I-o dăduse să o facă, Și-a încredințat duhul în mâna Tatălui și Și-a odihnit trupul în nădejdea gloriei și măreției care Îi fuseseră promise. De aceea, apostolul inspirat poate spune: „Acest gând să fie în voi, care era și în Hristos Isus: care, fiind în chip de Dumnezeu, n-a considerat de apucat să fie egal cu Dumnezeu, ci S-a golit pe Sine Însuși, luând chip de rob, făcându-Se în asemănarea oamenilor. Și, la înfățișare fiind găsit ca un om, S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte, și chiar moarte de cruce. De aceea și Dumnezeu L-a înălțat foarte sus și I-a dăruit un Nume care este mai presus de orice nume, ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi, al celor cerești și al celor pământești și al celor de sub pământ, și orice limbă să mărturisească, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domn” (Filipeni 2.5-11).

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

În casa Tatălui Meu sunt multe locuințe … Și, dacă Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, voi veni din nou și vă voi lua la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.

Ioan 14.2,3



„Cerul poate aștepta”

În portul idilic Rankwitz, din laguna Achterwasser, care formează un golf pe râul Peenestrom, este ancorat iahtul „Heaven can wait” („Cerul poate aștepta”); iar lângă el este acostată o altă ambarcațiune cu pânze, cu numele „Sea love” („Dragoste de mare”). Ambele ambarcațiuni sunt frumoase și fac să bată cu putere inima oricărui corăbier. Ele pot oferi tot ce-și dorește inima, de la echipament de înaltă calitate până la zonă ideală de relaxare. Nu știm însă de ce deținătorul celor două vase le-a dat aceste nume.

Deviza multor oameni din zilele noastre este să trăiască aici și acum. Cerul poate aștepta! Oamenii nu-și fac gânduri ce va fi dincolo de mormânt. Ceea ce este vizibil are prioritate și oamenii trăiesc după motoul: „Să mâncăm și să bem, căci mâine vom muri” (1 Corinteni 15.32). Dar să fim sinceri! Nu este prea puțin doar atât?

Ușa cerului este deschisă. Fiul lui Dumnezeu a venit ca Om pe acest pământ și Și-a dat viața pe cruce, ca noi să putem sta înaintea lui Dumnezeu.

Înainte de întoarcerea Sa la cer, Isus Hristos a vorbit despre „Casa Tatălui”, despre locuința veșnică a lui Dumnezeu. Acolo este loc pentru toți oamenii care au crezut în El și care acum sunt salvați. Ei vor fi acolo pentru totdeauna. Domnul Isus le spune: „Și, dacă Mă voi duce și vă voi pregăti un loc, voi veni din nou și vă voi lua la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi” (Ioan 14.3).

Citirea Bibliei: 1 Samuel 16.14-23 · Psalmul 102.19-29

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ TE COMPORȚI CU PERSOANELE DIFICILE (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri” (1 Petru 2:23)


Nimeni nu a stăpânit mai bine iscusința de a face față oamenilor dificili decât Domnul Isus. Romanii au vrut să-L reducă la tăcere, Irod a vrut să-L omoare, Pilat s-a spălat pe mâini în ceea ce-L privea, liderii religioși L-au invidiat, familia Sa a crezut că și-a pierdut mințile, locuitorii orașului Său natal au vrut să-L ucidă cu pietre, Toma s-a îndoit de El, Petru s-a lepădat de El, Iuda L-a trădat, soldații L-au bătut, mulțimile au strigat să fie răstignit și cei mai apropiați adepți ai Săi L-au părăsit… Cu toate acestea, Isus nu S-a rugat niciodată ca Dumnezeu să-i îndepărteze pe oamenii dificili din viața Lui. Dacă ar fi făcut-o, n-ar mai fi rămas nimeni. Chiar și rugăciunea poate fi folosită greșit, ca o modalitate de evitare, sau de a scăpa ușor…

Uneori Îi cerem lui Dumnezeu să scoată o persoană dificilă din viața noastră, deoarece nu suntem dispuși (ori în stare) să o confruntăm în mod cinstit. Și dacă Dumnezeu ar răspunde acelei rugăciuni după cum dorim noi, vom pierde ocazia de a crește; or, asta este marea Sa dorință pentru noi! Învățăturile lui Isus despre relațiile cu oameni dificili au izvorât din experiențe profunde, intime și dureroase, și din înțelepciune. Iar ele au influențat lideri și mișcări mondiale, cum niciun alt cuvânt care a fost rostit vreodată n-a putut-o face – de la Mahatma Gandhi la Martin Luther King Jr. și până la Nelson Mandela. Petru scrie: „dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Şi la aceasta aţi fost chemaţi; fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui. „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleşug”.
Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu ameninţa, ci Se supunea dreptului Judecător” (1 Petru 2:20-23). Azi, ești chemat să Îi urmezi exemplul!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 40:1-17


Capitolele 40-66 constituie un ansamblu atât de bine delimitat, încât uneori acesta a putut fi numit a doua carte a lui Isaia. Prima parte a avut ca subiect principal istoria trecută şi viitoare a lui Israel, precum şi a naţiunilor cu care acesta a avut (şi va avea) de-a face. În partea pe care o abordăm vom găsi redată în principal lucrarea lui Dumnezeu în inimile lor pentru a-i întoarce la El. Rugăciunea noastră în timp ce citim acestea este ca aceeaşi lucrare să aibă loc şi în inima fiecăruia dintre noi. Şi, pentru că numai harul divin poate s-o înfăptuiască, Dumnezeu începe prin a vorbi despre mângâiere şi despre iertare.

Printre „strigătele care răsună la începutul acestui capitol (v. 2,3,6,9) este un mesaj pe care îl recunoaştem uşor: cel al lui Ioan Botezătorul (Ioan 1.23). Evangheliile ne vor învăţa în ce fel a pregătit el calea Domnului Isus. Următoarea strigare (citată în 1 Petru 1.24,25) compară caracterul firav şi trecător al cărnii, inclusiv ce poate produce ea mai frumos (floarea ei), cu „Cuvântul lui Dumnezeu” care rămâne pentru totdeauna” (v. 8; comp. cu Matei 24.35). Prin cea din urmă strigare, Ierusalimul este invitat să vestească tuturor: „Iată Dumnezeul vostru… (v. 9). Suntem şi noi astfel de mesageri, ai veştilor bune? (comp. cu 2 Împăraţi 7.9).

27 Mai 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Este scris: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”.

Matei 4.4


Dependența Omului perfect (1)

Nimic nu poate fi mai binecuvântat decât poziția de dependență de Dumnezeu – cum este aceea a unui copil față de tatăl său – fiind în totul mulțumiți să-L așteptăm să lucreze la timpul dorit de El. Într-adevăr, aceasta presupune încercare; dar mintea înnoită învață una dintre cele mai profunde lecții și se bucură de cele mai dulci experiențe, în timp ce așteaptă ca Domnul să lucreze; și, cu cât ispita de a ne desprinde din mâna Lui este mai mare, cu atât mai bogată va fi binecuvântarea dacă ne vom păstra acolo.

Este un lucru nespus de binecuvântat să rămânem în întregime dependenți de Cel care-Și găsește infinita bucurie în a ne binecuvânta. Doar cei care au gustat, într-o cât de mică măsură, realitatea acestei poziții minunate o pot aprecia cât de cât.

Singurul care a fost în această poziție în mod perfect și neîntrerupt a fost Domnul Isus. El a fost întotdeauna dependent de Dumnezeu și a respins orice plan al vrăjmașului. Cuvintele Lui au fost: „În Tine mă încred”; „Din pântecele mamei mele, Tu ești Dumnezeul meu” (Psalmul 16.1; 22.10). Când a fost ispitit de diavolul să facă o lucrare pentru a-Și satisface foamea, replica Lui a fost: „Este scris: «Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu»”. Când a fost ispitit să Se arunce de pe streașina templului, a spus: „Este scris: «Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău»”. Când a fost ispitit să ia împărățiile lumii din mâna altcuiva, în afara lui Dumnezeu, a spus din nou: „Este scris: «Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești»” (Matei 4.4,7,10). Într-un cuvânt, nu a existat nimic care să-L atragă din locul dependenței de Dumnezeu pe acest Om perfect.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Unde este Dumnezeu, Creatorul meu, care ne insuflă cântări în noapte?

Iov 35.10



Cântări în noapte

Există două păsări care ne încântă cu glasul lor în mod deosebit:

• Privighetoarea, care se ascunde în timpul zilei în tufișuri, dar care, imediat ce vine întunericul, lasă să-i răsune în voie cântecul ei minunat;

• Mierla, care își începe cântecul la ivirea zorilor și care pare să redea în trilurile ei toată bucuria vieții.

Nu-i așa că noi înălțăm cântări de laudă mai degrabă ziua, decât noaptea? Căci nu ne este greu să-I cântăm Domnului o cântare câtă vreme suntem sănătoși, avem o familie fericită și munca nu ne dă mari bătăi de cap.

Dar cum este să cântăm noaptea, când nenumărate griji apasă inima noastră, răpindu-ne somnul? Suntem și atunci în stare să vedem bunătatea lui Dumnezeu în viața noastră și să-I mulțumim din adâncul inimii pentru starea în care ne aflăm?

Să ne gândim la Pavel și la Sila care, bătuți cu nuiele în Filipi, au fost apoi aruncați în închisoare! Ce au simțit ei când erau tratați în felul acesta, și încă pe nedrept? Să citim relatarea biblică: „Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau și-L lăudau pe Dumnezeu cu cântări” (Fapte 16.25). Ei au predat situația lor Domnului ceresc și astfel au putut sta liniștiți. De aceea au putut cânta la miezul nopții o cântare de laudă spre onoarea lui Dumnezeu.

„Ziua, Domnul va porunci îndurarea Sa, iar noaptea cântarea Lui va fi cu mine, o rugăciune Dumnezeului vieții mele” (Psalmul 42.8).

Citirea Bibliei: 1 Samuel 16.1-13 · Psalmul 102.12-18

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ TE COMPORȚI CU PERSOANELE DIFICILE (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi”… să nu daţi prilej diavolului!” (Efeseni 4:26-27)


Dumnezeu ne-a conceput astfel încât avem încorporată în noi dorința de a ne întoarce spre El după ajutor, în momentele dificile ale vieții. Locul principal din creier care procesează emoțiile negative puternice, cum ar fi furia și teama, se numește amigdala cerebrală. S-a observat, când a fost scoasă de la anumite animale-cobai, că acestea nu mai afișează frică. Un șobolan cu amigdala cerebrală eliminată va da târcoale unei pisici care se odihnește. În mod normal, când o informație ajunge la creier, ea merge la cortex pentru a fi procesată. În aproximativ 5% din cazuri, când se întâmplă ceva brusc, șocant, informația ajunge la amigdală și partea creierului care gândește se scurt-circuitează. Dar între informația creierului și timpul de reacție al organismului, există ceea ce cercetătorii numesc „sfertul de secundă dătător de viață.” Și acest sfert de secundă – deși nu pare foarte lung – este uriaș.

Apostolul Pavel scrie: „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi”… şi să nu daţi prilej diavolului.” Acel „sfert de secundă” este timpul în care Duhul Sfânt poate prelua controlul. În acel interval poți alege să dai prilej Duhului Sfânt sau păcatului. Acel „sfert de secundă” din mintea ta poate fi momentul când vei spune: „Duhule Sfânt, am acest impuls chiar acum; cum să acționez?” E uimitor cum dorința de a răni pe cineva drag poate fi atât de puternică, și cum poate aduce o suferință atât de mare când îi dai curs. Dar o altă veste bună este că atunci când „o dai în bară” – și lucrul acesta se va întâmpla – Dumnezeu îți trimite un alt „sfert de secundă”, imediat după primul. El este credincios față de tine și va continua să lucreze în tine până când vei face lucrurile cum trebuie!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 38:17-22; 39:1-8


Scrierea lui Ezechia se încheie cu o lucrare de har: s-a rugat la început pentru a fi scăpat de moarte şi se roagă acum pentru a-I mulţumi Celui care l-a salvat.

Pentru cei care nu s-au întors la Dumnezeu aici, pe pământ, rămâne un singur cuvânt: amărăciune peste amărăciune (v. 17; comp. cu Eclesiastul 2.23). Chiar dacă totul le reuşeşte, aceştia nu se pot elibera de o nelinişte ascunsă. „Dar Tu” scrie răscumpăratul adresându-se Salvatorului său „în dragostea Ta, mi-ai scăpat sufletul din groapa pieirii; pentru că ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele” (v. 17).

Domnul este gata să mă salveze (v. 20). Dacă aceasta este şi istoria noastră, să nu ne lipsească nici nouă punerea în practică a v. 19: „cel care trăieşte Te va lăuda, ca mine astăzi”. Dintr-o perspectivă foarte largă, aceasta este istoria lui Israel care va renaşte ca popor al lui Dumnezeu în zilele din urmă, după iertarea tuturor păcatelor lor.

Capitolul 39 relatează ispita subtilă pe care i-o furişează lui Ezechia ambasadorii împăratului Babilonului. El cade asemenea nouă, ori de câte ori transformăm o lucrare pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o spre gloria Lui în una care ne glorifică pe noi. Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit?” întreabă 1 Corinteni 4.7 „Iar dacă ai şi primit, de ce te lauzi ca şi cum n-ai fi primit? (1 Corinteni 4.7).

Sunt bogat, m-am îmbogăţit…” nu este altceva decât pretenţia de nesuportat a Laodiceii (Apocalipsa 3.17).

26 Mai 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

„Domnul nu Se uită cum se uită omul, pentru că omul se uită la înfățișare, dar Domnul Se uită la inimă.” … Și Samuel a zis lui Isai: „Aceștia sunt toți tinerii?”. Și el a zis: „A mai rămas cel mai mic și, iată, paște oile”. Și Samuel a zis lui Isai: „Trimite și adu-l. Pentru că nu vom ședea la masă până nu vine el aici”. Și a trimis și l-au adus. Și el era rumen și cu ochi frumoși și cu înfățișare frumoasă. Și Domnul a zis: „Ridică-te, unge-l, pentru că acesta este!”.

1 Samuel 16.7,11,12


Există în acest pasaj o lecție importantă pentru noi, anume să nu judecăm după aparențe. Foarte repede ne formăm păreri greșite și tragem astfel concluzii greșite. Pentru noi, înfățișarea exterioară poate fi foarte înșelătoare, însă Dumnezeu nu poate fi înșelat. El vede în inimă, iar ceea ce vede El acolo va deveni evident în cele din urmă și pentru ochii oamenilor. Deși unii, printre care și frații lui, l-au disprețuit pe David, Dumnezeu l-a numit „om după inima Sa”, iar aici găsim de asemenea o frumoasă descriere a lui: „era rumen și cu ochi frumoși și cu înfățișare frumoasă”.

Profetul Isaia vorbește despre cei care L-au văzut pe Domnul și spune: „Nu avea nici frumusețe, nici strălucire, ca să ne atragă privirile, nici o înfățișare ca să-L dorim” (Isaia 53.2). Prin contrast, Ioan declară: „noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1.14). Binecuvântată contemplare! Fie ca toți să o practicăm tot mai mult!

Pe măsură ce Hristos umple orizontul nostru, descoperim că toate lucrurile devin mai clare și mai distincte. Ne amintim de orbul din Marcu 8, care la început îi vedea pe oameni ca pe niște copaci umblând, însă Isus „Și-a pus din nou mâinile pe ochii lui și el a văzut limpede. Și a fost vindecat și vedea totul deslușit”. Cu cât ne ațintim mai clar privirile asupra Lui, cu atât vom vedea lucrurile așa cum El Însuși le vede și vom căpăta înțelepciune și pricepere în studiul Cuvântului Său. „Prin rânduielile Tale am primit pricepere, de aceea urăsc orice cale a minciunii” (Psalmul 119.104).

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită naturii omenești. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, va pregăti și ieșirea din ea, ca s-o puteți suporta.

1 Corinteni 10.13



Nu peste măsură

Un tată se află la cumpărături într-un supermarket. Fiul său cel mic îl urmează, împingând căruțul de cumpărături, în care tatăl așază articol după articol: zahăr, făină, carne, legume. Copilul trezește compasiunea unei cliente a magazinului și aceasta, gândind că povara ar fi prea grea pentru el, se apropie și îi spune: „Aceasta este o sarcină grea pentru un copil ca tine!”. Copilul se întoarce și îi spune zâmbind: „Nu vă faceți griji, tata știe cât pot eu să duc!”.

Așa cunoaște și Tatăl nostru ceresc capacitățile noastre. El știe cât de mult poate să ducă fiecare copil al Său și, ca Dumnezeu creator, El ne cunoaște slăbiciunile și limitele. Mila și înțelepciunea Sa sunt desăvârșite. El nu face nicio greșeală. Cum se îndură un tată de copiii săi, așa Se îngrijește Dumnezeu de noi în orice situație. De aceea, niciun credincios nu poate spune în încercările sale: „Acestea sunt prea grele pentru mine”.

Uneori avem impresia că încercările în care ne aflăm sunt mai mari decât puterile noastre și că nu mai putem rezista. Tatăl nostru ceresc nu va permite niciodată ca povara noastră să fie mai mare decât putem duce. El ne dă în fiecare zi putere să rezistăm și Își va împlini scopul cu noi.

Aruncă dureri și griji și poveri

Spre Tatăl, ce azi te ajută!

El știe ce ai, povara să-I dai,

Te poartă pe al Său braț tare.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 15.17-35 · Psalmul 102.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ TE COMPORȚI CU PERSOANELE DIFICILE (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi” (1 Tesaloniceni 5:15)


Domnul Isus S-a referit la Duhul Sfânt ca fiind „Mângâietorul.” Și când asculți de El, te va ajuta să faci față persoanelor dificile din viața ta, așa cum se cuvine. Apostolul Pavel scrie: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.” (Efeseni 4:30). Nu ofensa, nu inhiba și nu bloca lucrarea Duhului Sfânt din viața ta! Poate întrebi: „Dar cum fac eu lucrul acesta?” Pavel răspunde: „Orice amărăciune, orice iuţime, orice mânie, orice strigare, orice clevetire şi orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru” (Efeseni 4:31). Este o listă cu lucruri destul de urâte! Mesajul lui Pavel este acesta: fie permiți ca reacțiile tale să fie guvernate de această listă cu lucruri urâte, fie ele vor fi stăpânite de Duhul Sfânt care locuiește în tine. Alegerea îți aparține! Biblia spune: „Să n-apună soarele peste mânia voastră, şi să nu daţi prilej diavolului.” (Efeseni 4:26-27). Când te răzbuni, la mânie, îi dai prilej diavolului să intre în viața ta – „un cap de pod” prin care te poate ataca și în alte domenii. Când se întâmplă lucrul acesta, nu numai că te confrunți cu suferința produsă de persoana dificilă din viața ta, ci și cu suferința suplimentară care vine în urma faptului că i-ai dat prilej diavolului. Așadar, ce trebuie să faci? Biblia spune: „Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32). Cu alte cuvinte, nu uita dragostea, răbdarea și bunătatea pe care le-a arătat Dumnezeu față de tine, și extinde-le spre ceilalți. Aceasta e o strategie care nu dă greș niciodată!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 38:1-16


Credinţa lui Ezechia primeşte încă un răspuns din partea Domnului, de data aceasta şi mai minunat faţă de cel din capitolul precedent.

În poarta vieţii împăratului se prezintă un vizitator nepoftit: Moartea. Disperarea care-l cuprinde pe împărat în faţa ei pare să trădeze că Ezechia nu cunoştea promisiunea pe care Dumnezeu o făcuse prin gura lui Isaia: „El va înghiţi moartea prin victorie (sau: pentru totdeauna) şi Domnul Dumnezeu va şterge lacrimile de pe toate feţele” (25.8). Ezechia, trăind în timpul promisiunilor pentru pământ (Psalmul 116.9), nu putea privi dincolo de o prelungire a zilelor lui; nu avea înainte certitudinea învierii pe care o au astăzi credincioşii; nu ştia că „a muri este un câştig”, pentru că a pleca şi a fi „împreună cu Hristos este cu mult mai bine” (Filipeni 1.21,23). Cu toate acestea, Dumnezeu aude rugăciunea lui, vede lacrimile sale şi … Se lasă înduioşat (Psalmul 34.6). Şi de data aceasta însoţeşte răspunsul Său cu un semn al harului: umbra dă înapoi pe cadranul solar, simbol al judecăţii amânate.

Versetul 3 ne duce cu gândul la Evrei 5.7 şi la lacrimile din Ghetsimani. Cine altul decât Isus a mai putut împlini în totul aceste cuvinte?

Această frumoasă istorie ne-a fost deja relatată în 2 Împăraţi 20.1-11, dar numai aici găsim mişcătoarea scriere a lui Ezechia… (v. 9) care însoţeşte vindecarea sa.

25 Mai 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, pentru că Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Pentru că jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.

Matei 11.29,30


Domnul Isus face mai întâi o chemare ca Mântuitor. Toți cei trudiți și împovărați de păcat puteau găsi la El odihnă – odihnă pentru conștiințele lor (Matei 11.28). A urmat o a doua chemare, la ucenicie. Exista o odihnă asociată și acestei chemări, o odihnă pentru suflet, o împlinire a dorințelor celor mai adânci ale lui.

Esența uceniciei este formarea și instruirea – un discipol care învață de la maestrul său. Domnul Isus cheamă la a lua jugul Său și la a învăța de la El. Aceasta este o chemare minunată, cu totul individuală și personală. A trage la același jug cu cineva înseamnă să fii foarte aproape de el.

Apostolul Pavel ne avertizează cu privire la pericolul de a ne înjuga la un jug nepotrivit cu cei necredincioși (2 Corinteni 6.14). Probabil că aceasta este o referire la Deuteronom 22.10, unde Israel este avertizat să nu înjuge împreună un bou și un măgar. O astfel de asociere nu putea funcționa deloc. Boul, un animal mare, puternic și ascultător, ară cu credincioșie, însă măgarul, un animal mai mic și încăpățânat, ori rămâne pe loc, ori merge în oricare altă direcție decât cea în care trebuie. Ne gândim poate că și noi suntem ca niște măgari și că a fi înjugați împreună cu Domnul n-ar fi un lucru potrivit, însă Domnul spune să luăm jugul Lui și să învățăm de la El, pentru a ne asemăna astfel tot mai mult cu El Însuși.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dumnezeu m-a ascultat, a luat aminte la glasul rugăciunii mele. Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu mi-a lepădat rugăciunea și n-a îndepărtat bunătatea Sa de la mine!

Psalmul 66.19,20



Ce este rugăciunea?

Despre rugăciune există multe păreri greșite. De aceea vrem să spunem mai întâi ce nu este rugăciunea:

• nu este înșirarea de propoziții învățate pe de rost, pentru a primi favoarea lui Dumnezeu;

• nu este o acțiune mistică, care aduce oarecare noroc la un test dificil de matematică sau la o discuție de vârf cu clienții;

• nu este o fugă de realitate pentru oamenii fără coloană verticală, epuizați de probleme și de griji;

• nu este cea din urmă șansă, când toate celelalte încercări au fost epuizate.

Atunci ce este rugăciunea?

• este o discuție între om și Dumnezeul veșnic;

• este o stare de vorbă în care, plin de încredere, omul poate vorbi cu Dumnezeu ca un copil cu tatăl său;

• este favoarea care ni s-a făcut, de a-I putea spune Domnului Isus, Celui care cunoaște din experiență împrejurările noastre pământești, tot ce ne-a marcat, necazurile și bucuriile noastre, activitățile și planurile noastre;

• este privilegiul de a-I mulțumi – și să nu lăsăm doar un spațiu mic pentru mulțumiri – pentru cum a găsit El cu cale să răspundă, la timpul Său și în felul Său, dându-ne întotdeauna doar ce este bun pentru noi.

Citirea Bibliei: 1 Samuel 15.1-16 · Psalmul 101.1-8

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU DOREȘTE SĂ DEVII MAI RĂBDĂTOR – Fundația S.E.E.R. România

„Necazul aduce răbdare…” (Romani 5:3)


Cu cât îmbătrânim, cu atât mai multă răbdare ar trebui să avem, chiar dacă avem mai puțin timp. De ce? Datorită perspectivei! Problemele noastre nu s-au schimbat, însă perspectiva noastră – da! Am trăit suficient de mult ca să putem spune „Și asta va trece” sau „Harul Său îmi e de-ajuns!” În loc să ne plângem (ceea ce nu face decât să agraveze problema și să ne fure bucuria, cum i s-a întâmplat lui Iosif), noi privim în urmă la experiențele din care am crezut că nu vom scăpa niciodată și spunem: „Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine” (Geneza 50:20).

Cuvântul lui Dumnezeu pentru astăzi este acesta: Dumnezeu dorește să devii mai răbdător! Răbdarea este unul dintre cele nouă roduri ale Duhului Sfânt menționate în epistola lui Pavel către Galateni, capitolul 5. Dar este un rod care crește foarte încet și care se dezvoltă cel mai bine în solul necazurilor și al încercărilor. Unii dintre noi sunt la fel ca acea doamnă care se ruga: „Doamne, dă-mi răbdare și dă-mi-o acum!” Ne pare rău, dar asta este o rugăciune la care Dumnezeu nu va răspunde. Iacov ne învață: „să priviţi ca o mare bucurie când treceţi prin felurite încercări, ca unii care ştiţi că încercarea credinţei voastre lucrează răbdare. Dar răbdarea trebuie să-şi facă desăvârşit lucrarea, ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, şi să nu duceţi lipsă de nimic” (Iacov 1:2-4).

Dacă stai să te gândești, răbdarea înseamnă să te încrezi în Dumnezeu pentru lucruri precum „de ce”, și „când”… Astăzi, când privești în urmă la unele dintre lucrurile pe care ți le-ai dorit atât de mult și spre care te-ai fi năpustit – îți dai seama că Dumnezeu a tras hățurile și te-a împiedicat să intri în necazuri mari? Nerăbdarea este una dintre caracteristicile dominante ale copiilor; este o dovadă de imaturitate, inclusiv spirituală. Deci, fii răbdător!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 37:21-38


Ezechia a probat v. 15 din cap. 30: „În linişte şi încredere va fi puterea voastră, şi nu a fost înşelat. Credinţa sa L-a onorat pe Domnul şi, ca răspuns, Domnul a onorat credinţa lui. Astăzi, Dumnezeu este Acelaşi (ebr. „El, nume al lui Dumnezeu; cap. 37.16) şi nu poate să nu răspundă la cea mai slabă credinţă, pentru că în cauză este gloria Sa.

Odată ce Ezechia îşi predă problema, Domnul o ia asupra Lui şi răspunde într-un mod în care împăratul Asiriei s-ar fi aşteptat poate cel mai puţin, deoarece Îl credea pe Domnul incapabil să elibereze Ierusalimul (cap. 36.20): un singur înger al acestui Dumnezeu dispreţuit este suficient să lovească o sută optzeci şi cinci de mii de luptători din armata asirianului! Obligat să renunţe la campanie, Sanherib se întoarce la Ninive copleşit de ruşine şi de ciudă; apoi cade, la rândul său, sub loviturile propriilor fii. Câtă deosebire între falnicul şi arogantul cuceritor, care şi-a găsit sfârşitul în chiar templul idolului său, şi smeritul împărat al lui Iuda, îmbrăcat în sac, care a rămas în Casa Dumnezeului său pentru a primi eliberarea (vezi Psalmul 118.5)!

Ce vrednic de admiraţie este harul lui Dumnezeu care, în plus faţă de această eliberare, a mai adăugat şi un semn: cunoscând nevoile alor Săi, le promite că le va asigura existenţa (v. 30; Matei 6.31-33).

24 Mai 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Să vă puneți deci aceste cuvinte ale Mele în inimă și în suflet și să le legați ca semn pe mâna voastră și să vă fie ca fruntare între ochii voștri. Și să învățați în ele pe fiii voștri, vorbind despre ele când ești în casă și când mergi pe drum și când te culci și când te scoli. Și să le scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale: ca să se înmulțească zilele voastre și zilele fiilor voștri pe pământul pe care a jurat Domnul părinților voștri că li-l va da, cât zilele cerurilor deasupra pământului.

Deuteronom 11.18-21


În Deuteronom 11.18-21, Dumnezeu ne oferă o descriere minunată a ceea ce El vrea să vadă în fiecare casă. El dorește ca părinții să păstreze Cuvântul Său în inimi și să-l lege ca un semn pe mâinile lor. Ei trebuie să-i învețe Cuvântul pe copiii lor într-un mod continuu, să-l scrie pe ușorii casei și pe porți; iar dacă fac așa, le este dată promisiunea că zilele le vor fi înmulțite și că acestea vor fi „cât zilele cerurilor deasupra pământului”. În acest fel este binecuvântată adevărata casă creștină, unde Cuvântul lui Dumnezeu este iubit și urmat și unde i se dă adevăratul loc. O astfel de casă, unde toți trăiesc conform Cuvântului și pentru gloria Domnului, este o fărâmă de cer pe pământ. Cititorule, este casa ta în felul acesta? Dacă nu, care este motivul?

Însă aceste lucruri pot exista doar atunci când prețiosul Cuvânt al lui Dumnezeu constituie comoara cea mai de preț a părinților, iar casele sunt guvernate după principiile lui. Atunci Cuvântul lui Dumnezeu va fi văzut în mod practic pe ușorii ușii și pe porți, iar copiii vor fi hrăniți potrivit rânduielilor lui și vor umbla pe calea adevărului. Dacă părinții nu iubesc Cuvântul lui Dumnezeu și nu umblă conform acestuia, cum s-ar putea aștepta să-i vadă pe copiii lor iubind Cuvântul și ascultând de el?

Anumite părți din Cuvântul lui Dumnezeu erau așezate în mod literal pe uși și pe porți și erau legate la mâini de israeliții temători de Dumnezeu. Este o binecuvântare să vedem același lucru astăzi în casele creștinilor, sub forma unor versete din Scriptură. Este un fel plăcut prin care putem face să strălucească lumina cerului, ca mărturie pentru toți cei care intră în casele noastre.

R. K. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Duceți-vă în toată lumea și predicați evanghelia la orice făptură!

Marcu 16.15



Reuben Johnson, ești liber!

La mijlocul secolului al XIX-lea, în SUA, guvernatorul statului Ohio a acceptat să elibereze cinci bărbați din închisoarea de stat, datorită comportării lor bune, indiferent cine erau sau ce săvârșiseră înainte.

Întemnițații au fost observați timp de șase luni, fără ca ei să știe de această consimțire. Într-o zi au fost adunați toți întemnițații, iar directorul închisorii le-a spus: „Am aici în mână documentele de eliberare pentru cinci întemnițați”. Directorul a citit primul nume: „Reuben Johnson – poți să intri în posesia documentelor de eliberare”. Dar nimeni nu a pășit în față. Directorul a repetat numele: „Reuben Johnson – aici sunt documentele tale de eliberare, semnate de guvernator. Ești liber”.

Nimeni nu s-a mișcat. Dar mulți întemnițați se uitau la un bătrân care era acolo de peste 20 de ani – Reuben Johnson. El însă nu sesiza la cine se referă, așa că se uita în jur să-l caute pe fericitul care era acum eliberat. Mulți i-au spus: „Reuben, de tine este vorba”. Când toți se uitau la el, a înțeles în sfârșit că despre el era vorba. Reuben s-a ridicat și a mers tremurând în față, a luat documentele, s-a întors la locul său, a citit numele său pe ele și a început să plângă. Abia atunci când ceilalți deținuți au fost duși înapoi în celulele lor, iar el a fost lăsat afară, a înțeles că era cu adevărat liber. El – Reuben Johnson.

Evanghelia se predică oricărei făpturi. Oricine poate să o audă, oricine poate să o accepte, oricine poate să obțină de la Dumnezeu „documentele de eliberare”. Într-adevăr, indiferent cum vă numiți, astăzi, în secolul al XXI-lea, să știți că despre dumneavoastră este vorba!

Citirea Bibliei: 1 Samuel 14.36-52 · Psalmul 100.1-5

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CREDE ȘI ROAGĂ-TE NEÎNCETAT! (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Cereţi, şi vi se va da” (Matei 7:7)


Să mai învățăm împreună câteva lucruri:

1) Domnul Isus nu a spus niciodată că ne va fi ușor să-L urmăm. „În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). Așadar, când vei încerca să faci lucruri mari pentru Dumnezeu, așteaptă-te să întâmpini piedici mari, dificultăți, întârzieri… Când echipele de constructori lucrează la un drum, de multe ori așază indicatoare: „DRUM ÎN LUCRU”, sau „TERMEN DE EXECUȚIE:…” Drumul credinței este plin de astfel de indicatoare. Avraam și Sara au așteptat douăzeci și cinci de ani ca să se nască Isaac; de ce-ar trebui ca răspunsurile tale să vină instant?

2) Trebuie să perseverezi ca să primești. Așteptarea este un concept inconfortabil pentru noi. Suntem obișnuiți să primim totul „la cerere.” Dacă ni se spune să așteptăm, găsim o aplicație pe telefon și grăbim tot procesul. Dar când e vorba de perseverență, pentru ea nu există scurtătură. Uneori credința provoacă durere deoarece îți pune la încercare capacitatea ta de a primi. Așadar, mergi înainte prin suferință – de partea cealaltă te așteaptă răsplata!

3) Rezultatul final al credinței este un teritoriu mai mare. În două rânduri, după ce Isaac a săpat o fântână, filistenii au revendicat dreptul asupra apei. Însă când a săpat a treia oară, conflictul s-a oprit și el a pus numele noii fântâni: Rehobot, care înseamnă „loc larg” (vezi Geneza 26:18-22). Isaac nu a încetat să sape și când a venit victoria, el a declarat: „Domnul ne-a făcut loc larg ca să ne putem întinde în ţară.” (vers. 22). Iar lecția pe care a învățat-o Isaac face parte și azi din programa credinței noastre.

Trebuie să ne punem la încercare credința și atunci când nu mai există nici o încercare, și trebuie să ne rugăm neîncetat.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 37:5-20


Slujitorii lui Ezechia au ascultat de împăratul lor şi au rămas tăcuţi în faţa duşmanului; de asemenea, au fost credincioşi suveranului lor, raportându-i cuvintele rostite de Rabşache (36.21-22); acum îi vedem împlinind aproape de Isaia misiunea care le fusese încredinţată, punând în practică proverbul pe care ei înşişi îl transcriseseră (vezi Proverbe 25.1 şi 13). Pentru a afla secretul frumoasei lor supuneri va trebui să remarcăm că ei erau sub conducerea lui Eliachim, fiul lui Hilchia, administratorul credincios rânduit de Dumnezeu, care Îl simbolizează pe Domnul Isus (22.20).

După prima provocare a Asirianului, Ezechia a fost încurajat de răspunsul profetului. Acum însă este din nou încercat: el primeşte de la împăratul Asiriei o scrisoare plină de ameninţări la adresa lui şi totodată dispreţuitoare faţă de Domnul. Conştient şi de neputinţa sa şi de faptul că era ofensat Numele Dumnezeului lui Israel, Ezechia intră din nou în Templu, unde depune scrisoarea arogantă. De astă dată nu se mulţumeşte numai cu o rugăciune înălţată de Isaia (v. 4), ci el însuşi se adresează Domnului. Remarcaţi argumentele lui: nu face nicio menţiune despre el, nici despre popor, pentru că singura care contează este gloria Celui care „şade între heruvimi”. „Dumnezeii naţiunilor” subjugate de Asiria nu trebuie confundaţi cu Cel care „singur este Dumnezeul tuturor împărăţiilor pământului” (v. 12,16 comp. de asemenea v. 17 cu Psalmul 74.10,18).

23 Mai 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Avraam, tatăl vostru, a săltat de bucurie că va vedea ziua Mea și a văzut-o și s-a bucurat.

Ioan 8.56


Geneza 22 ne prezintă una dintre cele mai mișcătoare scene din Vechiul Testament. Dumnezeu îi promisese lui Avraam că avea să-l facă tatăl unui mare popor, numeros ca stelele cerului. Aici îi vedem pe Isaac, fiul său promis, legat pe un altar, și pe tatăl său, Avraam, ridicând cuțitul, gata de a asculta de porunca Domnului și având încrederea că Dumnezeu îl va învia pe Isaac dintre morți. Avraam însă a auzit un glas care i-a spus să nu-i facă nimic băiatului, după care patriarhul a văzut un berbec încurcat cu coarnele într-un tufiș – înlocuitorul lui Isaac. Cuvântul „tufiș”, în ebraică, semnifică un arbust spinos. Berbecul prins cu coarnele în acel tufiș de spini a devenit jertfă în locul celui care trebuia jertfit.

Acest eveniment a reprezentat încă o imagine din Vechiul Testament a Răscumpărătorului nostru, Domnul Isus. Și El a fost încoronat cu spini și a fost adus ca jertfă. Diferența însă a fost că El era Fiul lui Dumnezeu! El S-a supus de bunăvoie morții, spre deosebire de berbec, și a purtat judecata păcatelor noastre pe cruce. Acel berbec nu putea purta păcatele lui Avraam, însă a fost folosit pentru a îndrepta privirile lui, și pe ale noastre, către adevăratul Miel al lui Dumnezeu.

Avraam era în cer când Domnul Isus a venit pe pământ pentru a împlini această lucrare extraordinară pentru om. El a înțeles prin credință, în acea zi în care fiul său a fost cruțat, că va veni o zi în care Dumnezeu nu Îl va cruța pe Fiul Său. Știa că această mântuire avea să fie în curând revelată. Ce trebuie să se fi petrecut în sufletul lui Avraam în acea zi! Nu este de mirare că Domnul Isus a spus că Avraam a săltat de bucurie că va vedea ziua Lui!

B. Prigge

SĂMÂNȚA BUNĂ

Maria deci, luând un litru cu parfum de nard curat, de mare preț, a uns picioarele lui Isus și I-a șters picioarele cu părul capului ei.

Ioan 12.3



Maria I-a uns picioarele cu nard

Maria și-a luat timp pentru a se așeza la picioarele Domnului Isus și pentru a asculta cuvintele Sale. Acolo a aflat că Mântuitorul Își va da viața la cruce. În părtășia cu El, ea a înțeles ceva din gloria Sa.

Înțelegând aceasta și fiind împinsă de dragoste pentru Domnul, ea I-a arătat la momentul potrivit toată aprecierea ei pentru El. Când ura oamenilor necredincioși a devenit mai mare, iar umbrele morții se întindeau tot mai mult pe calea Sa, ea I-a uns picioarele cu un nard de mare preț. Pentru Domnul ei, ea a dat ce avea mai bun. Astfel L-a onorat ea pe Domnul în momentele când împotrivirea lumii față de El creștea, culminând în crucificarea Sa.

Maria ne dă un frumos exemplu despre cum putem să ne arătăm prețuirea față de Domnul Isus. Într-o vreme ca aceasta, când Numele Său este așa de disprețuit de lume, El ne invită în fiecare duminică să ne aducem aminte de El, de lucrarea Sa și să admirăm Persoana Sa. Cu inimi pline de adorare putem să cugetăm la trăsăturile Sale minunate. Cu cât Îl vom cunoaște mai bine și cu cât Îl vom iubi mai mult, cu atât mai mare va deveni aprecierea noastră pentru El. Cât de mult Se bucură Dumnezeu Tatăl când Îl onorăm pe Fiul Său și ne închinăm înaintea Lui!

O, Dătătorul vieții, eu la picioare Îți stau

Cum sta odată Maria, Cuvântul Tău ascultând,

Când, cufundată în Tine, de Tine se minuna!

Citirea Bibliei: 1 Samuel 14.24-35 · Psalmul 99.1-9

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CREDE ȘI ROAGĂ-TE NEÎNCETAT! (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Rugaţi-vă neîncetat.” (1 Tesaloniceni 5:17)


În timpul vieții sale, evanghelistul britanic din secolul al XIX-lea George Müller a primit (pe baza rugăciunilor) cca 5,7 milioane de lire sterline, pentru întreținerea orfanilor pe care îi avea în grijă – în moneda de astăzi, peste 86 milioane de lire sterline. El nu a urmat strategia „promovării” nevoilor sale financiare, și cu toate acestea, a avut întotdeauna suficienți bani ca să acopere nevoile alimentare – pentru că Dumnezeu S-a îngrijit de acest aspect în mod supranatural. Totuși, credința lui Müller a fost pusă la încercare în alte moduri.

De exemplu, el s-a rugat în mod regulat pentru cinci bărbați pe care dorea în mod sincer să îi vadă câștigați pentru Hristos. Primul și-a predat viața lui Hristos după cinci ani, al doilea și al treilea după zece ani, iar al patrulea după douăzeci și cinci de ani. Dar iată dovada decisivă: Müller s-a rugat pentru convertirea celui de-al cincilea bărbat vreme de… cincizeci și doi de ani! De fapt, bărbatul a depus mărturia de credință, în Hristos, la câteva luni după înmormântarea lui Müller.

Te-ai putea ruga pentru ceva, timp de cincizeci și doi de ani, fără să ai vreun semn vizibil de răspuns? Ar trebui, și așa e potrivit! Sau, după cum a spus chiar Müller: „Dumnezeu se bucură să mărească credința copiilor Săi. Și în loc de-a nu ne dori încercări pe drumul spre victorie, sau vreo practicare a răbdării, ar trebui să fim dispuși să le primim din mâna lui Dumnezeu ca pe un mijloc. Încercările, obstacolele, dificultățile și uneori înfrângerile sunt însăși hrana credinței!”

Dacă te rogi și Îl întrebi pe Dumnezeu: „Mă vei ajuta?”, răspunsul Său va fi acesta: „Te voi ajuta!” Psalmul 91:15 ne spune: „Când Mă va chema, îi voi răspunde; voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi.” Și în Ieremia 33:3, Dumnezeu spune: „Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti.” Așadar, cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: Roagă-te și crede neîncetat!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 36:1-10; 37:1-4


Aşezate între două diviziuni profetice ale cărţii Isaia, cap. 36-39 constituie un adevărat intermezzo istoric. Este vorba de o istorie pe care o cunoaştem deja din 2 Împăraţi 18.30; 20.21 şi din 2 Cronici 32. Dumnezeu neo dă aici pentru a treia oară, ca pe o vie ilustraţie pe de o parte a încrederii în El, iar pe de altă parte, a răspunsului pe care-l primeşte această încredere. Neaşteptată în această parte a cărţii, frumoasa istorie a lui Ezechia are rolul de a întări „mâinile slăbite
şi de a încuraja genunchii care se clatină (35.3), ea fiind, în al treilea rând, şi o ilustraţie a situaţiei în care se va găsi rămăşiţa lui Israel în timpul invaziei asiriene.

Victorios până atunci, duşmanul se prezintă „lângă apeductul iazului de sus, pe drumul mare al ogorului nălbitorului” (36.2), în acelaşi loc în care, la năvălirea lui Reţin, profetul şi fiul său, Şear-Iaşub, fuseseră trimişi în întâmpinarea lui Ahaz cu un mesaj de har (cap. 7.3-4). În faţa provocării acestui nou cotropitor, Ezechia îşi poate aminti de promisiunea făcută tatălui său în acelaşi loc: „Ia seama şi fii liniştit, nu te teme de nimic şi să nu îţi slăbească inima…” (cap. 7.4).

22 Mai 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus Însuși a stat în mijlocul lor și le-a spus: „Pace vouă! … Priviți mâinile Mele și picioarele Mele, că sunt Eu Însumi”.

Luca 24.36,39


Eu sunt – Prezența lui Isus (2)

Aceasta este cea de-a doua împrejurare în care Domnul Isus spune: „Eu sunt”. Cu aceste cuvinte venise la ucenicii Săi în mijlocul furtunii (Matei 14.27); acum El vine în mijlocul lor atunci când erau cuprinși de cea mai adâncă întristare. Nu știau că aceasta era ziua învierii, iar acum erau plini de deznădejde.

Totuși, în toată acea zi, El lucrase ca Păstor și ca Supraveghetor al sufletelor lor (1 Petru 2.25), căutându-i pe cei care Îl urmau și purtând de grijă de nevoile lor spirituale. Mai întâi S-a arătat Mariei Magdalena, atunci când ea plângea la mormântul Său. Îi căuta trupul, însă a fost găsită ea, de Domnul cel viu. Cu bucurie a mers să le spună și altora (Ioan 20.11-18). Mai târziu, alte câteva femei L-au văzut și au căzut la picioarele Lui și I s-au închinat (Matei 28.1-10).

Doi dintre ucenici deja părăsiseră Ierusalimul și se îndreptau către Emaus, discutând întristați despre moartea Domnului. Apoi El a mers alături de ei, le-a încălzit inimile cu Scriptura și li S-a descoperit. Aceștia s-au întors în grabă la Ierusalim pentru a le spune și celorlalți care, la rândul lor, le-au spus că Domnul i Se arătase și lui Simon Petru (Luca 24.13-34). Ei I-au văzut mâinile și picioarele, au auzit glasul Său scump și au avut părtășie cu El la masă. Cu doar câteva nopți înainte le spusese: „Vă voi vedea din nou și inima voastră se va bucura și nimeni nu va lua de la voi bucuria voastră” (Ioan 16.22). Acum El le spune: „Sunt Eu Însumi”, iar întristarea lor s-a schimbat într-o bucurie nepieritoare.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Vă spun că în ziua judecății oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit”.

Matei 12.36



Urme în beton

Tocmai betonasem cărarea din grădină când am fost chemat în casă. Când după puțin timp m-am întors, am văzut în betonul moale urmele unei tălpi mici. I-am chemat pe toți copiii la mine: „Care dintre voi ați trecut peste betonul proaspăt turnat, cu toate că v-am interzis acest lucru?”.

Niciunul dintre ei nu a răspuns, dar urma pantofului mic trăda vinovatul. Ca fiul meu să învețe ceva, am lăsat urmele așa cum au fost. De fiecare dată când le va vedea își va aminti de neascultarea lui.

Tot așa, cuvintele și faptele noastre lasă urme. Ca o ștampilă, ele se imprimă în noi, în caracterul nostru, în purtarea și în amintirile noastre sau ale altora. Sunt impresii care ne influențează o viață întreagă și pe care nu le putem șterge niciodată, iar câteodată nici măcar nu le putem uita.

Dar trebuie să ne gândim că toate cuvintele și lucrările noastre sunt cunoscute de Dumnezeu și că niciodată nu le putem revoca. Știind aceasta, am putea ajunge la disperare.

Dar există speranță: vestea bună a lui Dumnezeu! De fapt, noi înșine nu putem șterge nici o singură greșeală din fața lui Dumnezeu, dar El Însuși vrea să le șteargă și să ne ierte, dacă vom veni la El, dacă vom recunoaște vina noastră și dacă vom crede în Fiul Său Isus Hristos.

El a spus: „Eu, Eu, Același, îți șterg fărădelegile pentru Mine și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43.25).

Citirea Bibliei: 1 Samuel 14.11-23 · Psalmul 98.1-9

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TU POȚI SĂ TE RIDICI DIN NOU – Fundația S.E.E.R. România

„Urmăreşte-o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.” (1 Samuel 30:8)


Te lupți cu un obicei încăpățânat, cum ar fi consumul de droguri sau de alcool? Jocurile de noroc? Mâncatul excesiv? Pornografia? Avem o veste bună: Domnul Isus a spus că El a venit „să propovăduiască robilor de război slobozirea.” (Luca 4:18). Îți poți reveni! Poți recăpăta ce-ai pierdut, sau poți primi ceva mai bun. În ce fel? Făcând cele două lucruri pe care le-a făcut împăratul David când amaleciții i-au distrus casa și i-au luat familia captivă:

1) El s-a întors spre Dumnezeu ca să primească putere. „David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul” (1 Samuel 30:6). Recunoaște: dacă ai fi putut rezolva problema singur, ai fi făcut-o. Recunoașterea neputinței este primul pas spre victorie. Dar recunoașterea nu e același lucru cu renunțarea în fața înfrângerii și a disperării. Recunoașterea înseamnă că tu nu poți, dar Dumnezeu poate – și te va ajuta, atunci când te predai Lui!

2) El s-a întors spre Dumnezeu ca să primească o strategie. „David a întrebat pe Domnul: „Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?” Domnul i-a răspuns: „Urmăreşte-o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.” (vers. 8). Să reținem cuvântul „urmărește-o”: David era neobosit; el nu s-a oprit decât atunci când a recuperat tot ce i-a furat dușmanul. Și tu trebuie să ai aceeași atitudine. Poate spui: „Dar am greșit de-atâtea ori!” Biblia spune: „Cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire.” (Proverbele 24:16). Sau spui: „Cum pot eu să fiu neprihănit în ochii lui Dumnezeu și să continui să păcătuiesc?” Pentru că neprihănirea ta nu este câștigată de faptele tale, ci îți este transferată prin fapta lui Hristos la cruce (vezi 2 Corinteni 5:21). Când știi lucrul acesta, vei primi credința și curajul de a „urmări… a ajunge… și a izbăvi totul” – ca David – și puterea de-a te ridica din nou în picioare!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Isaia 34:9-17; 35:1-10


Capitolul 34 ne aduce în atenţie pedeapsa care se va abate asupra Edomului. Acest popor blestemat, descinzând din Esau, va fi nimicit în întregime, iar ţara sa, muntele Seir, va deveni o pustietate „în veci de veci” (34.10). Unii predicatori moderni îndrăznesc să afirme că Dumnezeu, în dragostea Lui, nu poate condamna pe nimeni, însă un astfel de pasaj le aduce o dezminţire solemnă.

Capitolul 35 oferă o altă privelişte: aici vedem ce va fi moştenirea lui Israel (fratele lui Esau). Până şi pustia va deveni acolo o grădină minunată, în care va străluci neumbrită gloria Domnului, măreţia Dumnezeului nostru” (v. 2). Să observăm, de asemenea, „veselia şi bucuria” care se degajă din micul cap. 35. O asemenea perspectivă nu este oare în măsură să reanimeze inimile descurajate? (v. 3). Tot aici găsim şi cel mai puternic motiv al speranţei creştine: venirea Domnului pentru a-Şi răpi Biserica. În ce ne priveşte, să nu o uităm niciodată şi să vorbim despre ea şi altor credincioşi. Nu există niciun mijloc mai eficace pentru întărirea mâinilor slăbite şi a genunchilor care se clatină, altfel spus, pentru a ne încuraja în slujire, în rugăciune şi într-o umblare neşovăielnică (v. 3; Evrei 12.12). Mângâiaţivă deci unii pe alţii cu aceste cuvinte, recomandă apostolul Pavel (1 Tesaloniceni 4.18).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: