27 Mai 2021
Este scris: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”.
Matei 4.4
Dependența Omului perfect (1)
Nimic nu poate fi mai binecuvântat decât poziția de dependență de Dumnezeu – cum este aceea a unui copil față de tatăl său – fiind în totul mulțumiți să-L așteptăm să lucreze la timpul dorit de El. Într-adevăr, aceasta presupune încercare; dar mintea înnoită învață una dintre cele mai profunde lecții și se bucură de cele mai dulci experiențe, în timp ce așteaptă ca Domnul să lucreze; și, cu cât ispita de a ne desprinde din mâna Lui este mai mare, cu atât mai bogată va fi binecuvântarea dacă ne vom păstra acolo.
Este un lucru nespus de binecuvântat să rămânem în întregime dependenți de Cel care-Și găsește infinita bucurie în a ne binecuvânta. Doar cei care au gustat, într-o cât de mică măsură, realitatea acestei poziții minunate o pot aprecia cât de cât.
Singurul care a fost în această poziție în mod perfect și neîntrerupt a fost Domnul Isus. El a fost întotdeauna dependent de Dumnezeu și a respins orice plan al vrăjmașului. Cuvintele Lui au fost: „În Tine mă încred”; „Din pântecele mamei mele, Tu ești Dumnezeul meu” (Psalmul 16.1; 22.10). Când a fost ispitit de diavolul să facă o lucrare pentru a-Și satisface foamea, replica Lui a fost: „Este scris: «Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu»”. Când a fost ispitit să Se arunce de pe streașina templului, a spus: „Este scris: «Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău»”. Când a fost ispitit să ia împărățiile lumii din mâna altcuiva, în afara lui Dumnezeu, a spus din nou: „Este scris: «Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui să-I slujești»” (Matei 4.4,7,10). Într-un cuvânt, nu a existat nimic care să-L atragă din locul dependenței de Dumnezeu pe acest Om perfect.
C. H. Mackintosh
Unde este Dumnezeu, Creatorul meu, care ne insuflă cântări în noapte?
Iov 35.10
Cântări în noapte
Există două păsări care ne încântă cu glasul lor în mod deosebit:
• Privighetoarea, care se ascunde în timpul zilei în tufișuri, dar care, imediat ce vine întunericul, lasă să-i răsune în voie cântecul ei minunat;
• Mierla, care își începe cântecul la ivirea zorilor și care pare să redea în trilurile ei toată bucuria vieții.
Nu-i așa că noi înălțăm cântări de laudă mai degrabă ziua, decât noaptea? Căci nu ne este greu să-I cântăm Domnului o cântare câtă vreme suntem sănătoși, avem o familie fericită și munca nu ne dă mari bătăi de cap.
Dar cum este să cântăm noaptea, când nenumărate griji apasă inima noastră, răpindu-ne somnul? Suntem și atunci în stare să vedem bunătatea lui Dumnezeu în viața noastră și să-I mulțumim din adâncul inimii pentru starea în care ne aflăm?
Să ne gândim la Pavel și la Sila care, bătuți cu nuiele în Filipi, au fost apoi aruncați în închisoare! Ce au simțit ei când erau tratați în felul acesta, și încă pe nedrept? Să citim relatarea biblică: „Pe la miezul nopții, Pavel și Sila se rugau și-L lăudau pe Dumnezeu cu cântări” (Fapte 16.25). Ei au predat situația lor Domnului ceresc și astfel au putut sta liniștiți. De aceea au putut cânta la miezul nopții o cântare de laudă spre onoarea lui Dumnezeu.
„Ziua, Domnul va porunci îndurarea Sa, iar noaptea cântarea Lui va fi cu mine, o rugăciune Dumnezeului vieții mele” (Psalmul 42.8).
Citirea Bibliei: 1 Samuel 16.1-13 · Psalmul 102.12-18
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ TE COMPORȚI CU PERSOANELE DIFICILE (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi”… să nu daţi prilej diavolului!” (Efeseni 4:26-27)
Dumnezeu ne-a conceput astfel încât avem încorporată în noi dorința de a ne întoarce spre El după ajutor, în momentele dificile ale vieții. Locul principal din creier care procesează emoțiile negative puternice, cum ar fi furia și teama, se numește amigdala cerebrală. S-a observat, când a fost scoasă de la anumite animale-cobai, că acestea nu mai afișează frică. Un șobolan cu amigdala cerebrală eliminată va da târcoale unei pisici care se odihnește. În mod normal, când o informație ajunge la creier, ea merge la cortex pentru a fi procesată. În aproximativ 5% din cazuri, când se întâmplă ceva brusc, șocant, informația ajunge la amigdală și partea creierului care gândește se scurt-circuitează. Dar între informația creierului și timpul de reacție al organismului, există ceea ce cercetătorii numesc „sfertul de secundă dătător de viață.” Și acest sfert de secundă – deși nu pare foarte lung – este uriaș.
Apostolul Pavel scrie: „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi”… şi să nu daţi prilej diavolului.” Acel „sfert de secundă” este timpul în care Duhul Sfânt poate prelua controlul. În acel interval poți alege să dai prilej Duhului Sfânt sau păcatului. Acel „sfert de secundă” din mintea ta poate fi momentul când vei spune: „Duhule Sfânt, am acest impuls chiar acum; cum să acționez?” E uimitor cum dorința de a răni pe cineva drag poate fi atât de puternică, și cum poate aduce o suferință atât de mare când îi dai curs. Dar o altă veste bună este că atunci când „o dai în bară” – și lucrul acesta se va întâmpla – Dumnezeu îți trimite un alt „sfert de secundă”, imediat după primul. El este credincios față de tine și va continua să lucreze în tine până când vei face lucrurile cum trebuie!
de Jean Koechlin
Isaia 38:17-22; 39:1-8
„Scrierea lui Ezechia„ se încheie cu o lucrare de har: s-a rugat la început pentru a fi scăpat de moarte şi se roagă acum pentru a-I mulţumi Celui care l-a salvat.
Pentru cei care nu s-au întors la Dumnezeu aici, pe pământ, rămâne un singur cuvânt: „amărăciune peste amărăciune„ (v. 17; comp. cu Eclesiastul 2.23). Chiar dacă totul le reuşeşte, aceştia nu se pot elibera de o nelinişte ascunsă. „Dar Tu” scrie răscumpăratul adresându-se Salvatorului său „în dragostea Ta, mi-ai scăpat sufletul din groapa pieirii; pentru că ai aruncat înapoia Ta toate păcatele mele” (v. 17).
„Domnul este gata să mă salveze„ (v. 20). Dacă aceasta este şi istoria noastră, să nu ne lipsească nici nouă punerea în practică a v. 19: „cel care trăieşte Te va lăuda, ca mine astăzi”. Dintr-o perspectivă foarte largă, aceasta este istoria lui Israel care va renaşte ca popor al lui Dumnezeu în zilele din urmă, după iertarea tuturor păcatelor lor.
Capitolul 39 relatează ispita subtilă pe care i-o furişează lui Ezechia ambasadorii împăratului Babilonului. El cade asemenea nouă, ori de câte ori transformăm o lucrare pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o spre gloria Lui în una care ne glorifică pe noi. „Ce lucru ai pe care să nu-l fi primit?” întreabă 1 Corinteni 4.7 „Iar dacă ai şi primit, de ce te lauzi ca şi cum n-ai fi primit?„ (1 Corinteni 4.7).
„Sunt bogat, m-am îmbogăţit…” nu este altceva decât pretenţia de nesuportat a Laodiceii (Apocalipsa 3.17).
Mana Zilnica 