16 Mai 2021
Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.
Marcu 10.45
Adevărata slujire este o mare demnitate și onoare. Există unii care doresc ca totul să fie făcut în felul lor: ei să poruncească și ceilalți să-i asculte. O astfel de atitudine nu poate sfârși decât în înfrângere și în nenorocire. Omul egoist se va distruge întotdeauna pe sine.
Domnul Isus, care singur merită locul cel mai înalt, de onoare, a venit pe acest pământ și a luat, în har, locul cel mai de jos, slujind nevoilor altora. Întreaga Sa viață a fost trăită în acest fel frumos și nobil. El a exemplificat în mod perfect adevărul propriilor Sale cuvinte: „Este mai ferice să dai, decât să primești” (Fapte 20.35).
Nu numai că viața Sa fost o viață de slujire, însă această slujire a continuat cu jertfa Sa măreață de la cruce. Ce slujire mai mare ar fi putut fi adusă omenirii? Acolo El a slujit pentru cea mai mare și mai profundă nevoie a noastră. Nimic altceva nu ne putea elibera de starea păcătoasă cumplită în care ne aflam, decât oferirea Lui Însuși ca jertfă pentru păcatele noastre. Cu adevărat, „Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți”.
Un slujitor trebuie să ia locul de jos, însă El a luat cel mai de jos loc. Rezultatele acestei slujiri vor face ca eternitatea să răsune de laudele aduse Lui. „Vrednic ești, … pentru că ai fost înjunghiat și ai răscumpărat pentru Dumnezeu, prin sângele Tău, din orice seminție și limbă și popor și națiune” (Apocalipsa 5.9). Ne bucurăm că El a luat cel mai înalt loc din univers, însă știm că, în harul Său infinit, El nu va înceta să slujească, așa cum Luca 12.37 ne spune: „Adevărat vă spun că Se va încinge și îi va pune să stea la masă și, apropiindu-Se, le va sluji”. În timp ce așteptăm venirea Lui, să-I slujim cu o inimă adevărată și să ne slujim unii pe alții în dragoste!
L. M. Grant
Eu Te-am preamărit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.
Ioan 17.4
Din ce perspectivă privim?
Din perspectivă omenească, răstignirea Domnului Isus a fost o înfrângere. El S-a prezentat poporului Israel ca Mesia cel promis și a dovedit aceasta prin cuvintele și prin faptele Sale; dar cei mai mulți iudei L-au respins. Împotrivirea lor a mers atât de departe, încât au cerut dregătorului roman moartea Domnului Isus: „Ei stăruiau, strigând în gura mare, cerând ca El să fie răstignit” (Luca 23.23).
Dacă privim însă moartea Sa din perspectivă divină, lucrurile stau cu totul altfel. În timpul vieții Sale, Domnul Isus L-a prezentat pe Dumnezeu și a arătat trăsăturile Sale de caracter. Însă, în moartea Sa, Domnul Isus L-a preamărit în mod deosebit pe Dumnezeul și Tatăl Său. Cea mai clară expresie a dragostei și a sfințeniei lui Dumnezeu o găsim pe Golgota, unde Isus Hristos Și-a dat viața. „Din pricina aceasta Tatăl Mă iubește: pentru că Îmi dau viața, ca iarăși s-o iau” (Ioan 10.17).
Fiul lui Dumnezeu a împlinit la cruce lucrarea pe care I-a dat-o Tatăl să o facă. El a venit ca Om pe acest pământ, a trăit fiind plăcut Tatălui și Și-a dat viața pentru a împlini toate planurile divine. „Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis” (Ioan 6.38). Astfel, moartea Domnului Isus este punctul culminant al ascultării Sale desăvârșite și al dăruirii Sale pentru Dumnezeu.
Dacă vom privi din perspectivă divină ceea ce s-a petrecut la Golgota, inimile noastre se vor umple de admirație și de adorare. Atunci Îl vom înălța pe Fiul înaintea Tatălui, prezentându-I meritele și gloriile Preaiubitului Său.
Citirea Bibliei: 1 Samuel 10.13-27 · Psalmul 93.1-5
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU – EL ȘTIE CE FACE! – Fundația S.E.E.R. România
„Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmul 46:10)
Spuneam cu vreme în urmă că aceste cuvinte din psalmul 46 s-ar putea să fie înscrise pe frontispiciul sălii de așteptare a lui Dumnezeu: „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu!”
Să extragem câteva învățături din acest verset:
1) „Opriți-vă”. Activitatea născută din anxietate Îl împiedică pe Dumnezeu să Își manifeste puterea prin tine. Asta nu înseamnă că poți fi pasiv sau leneș; ci înseamnă să faci ceea ce te călăuzește Dumnezeu, dar fără să I-o iei înainte. Înseamnă să fii supus, să reduci viteza și să aștepți. De ce? Pentru a te asigura că ai un sentiment de pace atunci când continui cu ideile pe care crezi că ți le dă El (vezi Coloseni 3:15). Cere-I să-ți descopere voia Sa; apoi „oprește-te”, recunoaște că El este în control și că El știe ce face.
2) „Să știți că Eu sunt Dumnezeu.” – înseamnă să recunoști că nu tu ești Dumnezeu! Când nu-L asculți pe Dumnezeu, când nu-L consulți sau nu recunoști momentul ales de El, Îl dai jos de pe tronul vieții tale și… Îi iei locul. Și știi cât de bine funcționează lucrul acesta, nu? Am auzit atâtea lucruri despre stabilirea scopului și a viziunii, nu-i așa? Iată ce spune Biblia: „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu” (Proverbele 29:18). Și mai spune totodată că: „este o proorocie, a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, şi nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o” (Habacuc 2:3). Nu-ți vei împlini niciodată viziunea fără ajutorul Celui care ți-a dat-o!
Clericul american din secolul al XIX-lea, Henry Ward Beecher a spus: „Tăria unui om constă în aflarea căii pe care merge Dumnezeu și în… a se ține de acea cale!” Nu uita: nu-ți vei irosi timpul când Îl aștepți pe Domnul. Așadar, nu lăsa ca vreun seminar de genul „cum să…”, ori vreo „personalitate de tip A” să te facă s-o iei înaintea lui Dumnezeu ca să-ți croiești drumul de unul singur!
de Jean Koechlin
Isaia 25:1-12
Tir, înfloritoarea metropolă comercială a lumii antice, a făcut obiectul cap. 23, capitol în care am găsit prezentată cea din urmă „Profeţie despre…„ (sau oracol). Fiecare dintre aceste judecăţi a condamnat omul sub câte un alt aspect moral (de mare folos pentru înţelegerea lor ne este studiul făcut de J.N.D.: „Les Prophetes”, în care găsim un tablou care le rezumă pe toate).
În cap. 24, judecăţile apocaliptice menite să pună capăt puterii răului sunt desfăşurate pe pământ: şi îl zdruncină din temelii. În cap. 25 însă auzim înălţându-se o cântare emoţionantă chiar din mijlocul acestor ruine (v. 2). Rămăşiţa lui Israel, scăpată ca prin miracol de la nimicire, sărbătoreşte ceea ce a fost Domnul pentru ea în timpul necazului: acum i-a sosit „timpul cântării” (Cartea Cântărilor 2.12; comp. cu 24.13).
Versetul 4 a fost mângâierea şi totodată experienţa în încercările lor pentru credincioşi fără număr, iar v. 8 ne permite să întrevedem manifestarea unei puteri şi mai mari: „El va înghiţi moartea prin victorie (sau pentru totdeauna)”. Remarcăm că această propoziţie este la timpul viitor în cartea Isaia, în timp ce în 1 Corinteni 15.54 o vom găsi citată la timpul trecut, ca un fapt împlinit în favoarea celor credincioşi: „Moartea a fost înghiţită…” Între aceste două versete a intervenit crucea şi învierea triumfătoare a Învingătorului de la Golgota. Iar după „învierea” celor răi, moartea va fi nimicită (1 Corinteni 15.26).
Mana Zilnica 