10 Mai 2021
Blestemat este omul care se încrede în om și care își face carnea braț al său și a cărui inimă se depărtează de Domnul. Și va fi ca un tufiș în pustie și nu va vedea când va veni binele; ci va trăi în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat și nelocuit.
Ieremia 17.5,6
Aveți credință în Dumnezeu (1)
Cât de tentați suntem, în momentele dificile, să ne ațintim privirea către ajutorul din partea vreunei făpturi! Inimile noastre sunt pline de încrederea în făptură, de speranțe omenești și de așteptări pământești. Puțin cunoaștem profunda binecuvântare de a privi doar la Creator, la Dumnezeul nostru. Suntem gata să privim oriunde în altă parte, decât la El. Alergăm la fântâni crăpate și ne sprijinim pe orice trestie frântă, deși avem aproape de noi Izvorul nesecat și Stânca veacurilor.
Am experimentat totuși de nenumărate ori că pâraiele omenești sunt secate și că omul ne va dezamăgi de fiecare dată când vom privi la el după ajutor. Acesta este rezultatul trist al sprijinirii pe făptură: uscăciunea, pustiirea, dezamăgirea – la fel ca un tufiș în pustie: fără ploaie, fără rouă, fără nimic altceva decât secetă și uscăciune. Și cum poate fi altfel, dacă inima se întoarce de la Domnul, singurul Izvor de binecuvântare? Nu stă în putința făpturii să satisfacă inima omenească. Doar Dumnezeu poate face acest lucru. Doar El poate împlini orice nevoie și satisface orice dorință. Iar Dumnezeu nu va dezamăgi niciodată o inimă care se încrede în El.
Trebuie însă ca încrederea în El să fie reală. „Frații mei, ce folos dacă cineva zice” că se încrede în Dumnezeu (Iacov 2.14), dacă nu face așa în realitate? O încredere falsă, cu cuvântul sau cu limba, nu folosește la nimic, ci trebuie să fie o încredere cu fapta și cu adevărul. La ce folosește o credință care cu un ochi privește la Creator, iar cu celălalt, la făptură? Se poate ca Dumnezeu și făptura să fie așezați pe același taler? Imposibil! Trebuie să fie ori Dumnezeu, ori făptura; și blestemul urmează întotdeauna încrederii în făptură.
C. H. Mackintosh
Ucenicii s-au bucurat când L-au văzut pe Domnul.
Eu sunt cu voi în toate zilele.
Ioan 20.20; Matei 28.20
Isus este mereu aproape
Deși astăzi, cu ajutorul mass-mediei, știrile ajung la fiecare cu repeziciune și deși tehnica abundă în mijloace de comunicare directă, totuși foarte mulți suferă de singurătate.
Cine însă este conștient de faptul că Isus este mereu aproape de el, acela știe că este susținut întotdeauna de Domnul și poate afirma: „Isus este Singurul cu care mă consult în orice situație. El mă înțelege pe deplin. Deși uneori am ezitat să-I încredințez cele mai neînsemnate amănunte din viață, am experimentat apoi că El Se preocupă în orice detaliu de mine”.
Un bolnav care trebuia să stea doar la pat scria: „Hristos mi-a dat putere să primesc suferința. El mi-a luat toată împotrivirea sau amărăciunea și, în schimb, mi-a oferit răbdarea. De atunci, eu am pace și bucurie în inimă și recunoștință față de Cel care a făcut aceasta în viața mea. Nu mă mai preocup cu mine și cu ceea ce este în jurul meu, căci, chiar dacă trebuie să stau numai pe spate, sunt atâtea de făcut pentru El și cu El”.
Domnul Isus Hristos nu a promis celor care se încred în El o viață fără greutăți. Dar prezența Lui umple golul și împlinește nevoia omului după comuniune. Această bucurie și pacea în Hristos se arată adesea tocmai la creștinii care sunt privați de sănătate sau de posesiunile lor. Ei caută și își găsesc fericirea doar în Isus Hristos!
Citirea Bibliei: 1 Samuel 6.14-7.1 · Efeseni 6.19-24
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
LEUL ȘI MIELUL – Fundația S.E.E.R. România
„Să vă purtați cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste…” (Efeseni 4:1-2)
Într-o zi, un leu s-a întâlnit în junglă cu un tigru. Leul l-a apucat pe tigru de coadă și l-a întrebat: „Cine e regele junglei?” Tigrul a răspuns umil: „Tu ești, puternicul leu!” După aceea, leul a prins o maimuță și a întrebat-o: „Cine spui tu că este regele junglei?” Maimuța a răspuns cu frică: „Tu ești, mărite leu!” Apoi leul s-a întâlnit cu un elefant și l-a întrebat: „Cine e regele junglei?” Elefantul l-a apucat cu trompa, l-a învârtit și l-a aruncat într-un copac, producându-i răni și suferință. Leul s-a dezmeticit și lingându-și rănile, i-a spus elefantului: „Dacă nu știi răspunsul corect, nu înseamnă că trebuie să te înfurii așa de tare!”
Învățătura din această fabulă este următoarea: Cu cât ai o autoritate mai mare, cu atât mai blândă trebuie să fie atitudinea ta față de ceilalți. În Sfânta Scriptură, Domnul Isus este numit leu și miel; El este Leul din seminția lui Iuda și Mielul lui Dumnezeu. Prin aceasta El ne arată esența adevăratei puteri și a calității de lider.
Când vorbim despre apărarea adevărului, trebuie să ragi ca un leu… și când vorbim de raportarea la oameni, trebuie să fii blând ca un miel. Apostolul Pavel o spune clar în Efeseni 4:1-2: „să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o, cu toată smerenia şi blândețea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste…” Și tot el spune (Coloseni 3:13): „Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi.” Doamne, ajută-ne!
de Jean Koechlin
Isaia 14:28-32; 15:1-9; 16:1-14
După judecata împotriva Babilonului şi a Asiriei urmează cea a naţiunilor vecine lui Israel. Asemenea unor inculpaţi care se perindă în boxa acuzaţilor, aceşti vrăjmaşi dintotdeauna ai poporului evreu vor auzi, unul după altul, solemna profeţie.
Filistia, subjugată de Ozia, tatăl lui Ahaz (2 Cronici 26.6), nu avusese deloc răgaz să se bucure de moartea lui Ahaz (v. 28,29), pentru că Ezechia, fiul acestuia, avea să-i lovească şi el pe filisteni (2 Împăraţi 18.8).
Moabul este numit „prea arogant” (16.6). Caracteristica acestui popor era mândria, cu privire la care Domnul declară: „urăsc mândria şi îngâmfarea”; şi tot Domnul mărturiseşte că
„mândria merge înaintea pieirii, iar un duh îngâmfat, înaintea căderii„ (Proverbe 8.13; 16.18). Asistăm la ruina Moabului; dezolarea sa este de nedescris. Urletele sale de groază şi de deznădejde umplu cap. 15 şi 16.
Versetele 3 şi 4 din cap. 16 ne ajută să înţelegem că cei credincioşi, fugind de persecuţia lui Antihrist (asupra lui Iuda), vor găsi adăpost pe teritoriul Moabului, iar v. 5 ne spune că, după împlinirea acestor judecăţi, va fi Unul care va domni în bunătate, în adevăr, în dreptate şi în nepărtinire. Psalmul 72.1-4 vesteşte vremea fericită când Hristos, adevăratul Solomon, va judeca poporul cu dreptate şi cu nepărtinire.”
Mana Zilnica 