24 Mai 2021
Să vă puneți deci aceste cuvinte ale Mele în inimă și în suflet și să le legați ca semn pe mâna voastră și să vă fie ca fruntare între ochii voștri. Și să învățați în ele pe fiii voștri, vorbind despre ele când ești în casă și când mergi pe drum și când te culci și când te scoli. Și să le scrii pe ușorii casei tale și pe porțile tale: ca să se înmulțească zilele voastre și zilele fiilor voștri pe pământul pe care a jurat Domnul părinților voștri că li-l va da, cât zilele cerurilor deasupra pământului.
Deuteronom 11.18-21
În Deuteronom 11.18-21, Dumnezeu ne oferă o descriere minunată a ceea ce El vrea să vadă în fiecare casă. El dorește ca părinții să păstreze Cuvântul Său în inimi și să-l lege ca un semn pe mâinile lor. Ei trebuie să-i învețe Cuvântul pe copiii lor într-un mod continuu, să-l scrie pe ușorii casei și pe porți; iar dacă fac așa, le este dată promisiunea că zilele le vor fi înmulțite și că acestea vor fi „cât zilele cerurilor deasupra pământului”. În acest fel este binecuvântată adevărata casă creștină, unde Cuvântul lui Dumnezeu este iubit și urmat și unde i se dă adevăratul loc. O astfel de casă, unde toți trăiesc conform Cuvântului și pentru gloria Domnului, este o fărâmă de cer pe pământ. Cititorule, este casa ta în felul acesta? Dacă nu, care este motivul?
Însă aceste lucruri pot exista doar atunci când prețiosul Cuvânt al lui Dumnezeu constituie comoara cea mai de preț a părinților, iar casele sunt guvernate după principiile lui. Atunci Cuvântul lui Dumnezeu va fi văzut în mod practic pe ușorii ușii și pe porți, iar copiii vor fi hrăniți potrivit rânduielilor lui și vor umbla pe calea adevărului. Dacă părinții nu iubesc Cuvântul lui Dumnezeu și nu umblă conform acestuia, cum s-ar putea aștepta să-i vadă pe copiii lor iubind Cuvântul și ascultând de el?
Anumite părți din Cuvântul lui Dumnezeu erau așezate în mod literal pe uși și pe porți și erau legate la mâini de israeliții temători de Dumnezeu. Este o binecuvântare să vedem același lucru astăzi în casele creștinilor, sub forma unor versete din Scriptură. Este un fel plăcut prin care putem face să strălucească lumina cerului, ca mărturie pentru toți cei care intră în casele noastre.
R. K. Campbell
Duceți-vă în toată lumea și predicați evanghelia la orice făptură!
Marcu 16.15
Reuben Johnson, ești liber!
La mijlocul secolului al XIX-lea, în SUA, guvernatorul statului Ohio a acceptat să elibereze cinci bărbați din închisoarea de stat, datorită comportării lor bune, indiferent cine erau sau ce săvârșiseră înainte.
Întemnițații au fost observați timp de șase luni, fără ca ei să știe de această consimțire. Într-o zi au fost adunați toți întemnițații, iar directorul închisorii le-a spus: „Am aici în mână documentele de eliberare pentru cinci întemnițați”. Directorul a citit primul nume: „Reuben Johnson – poți să intri în posesia documentelor de eliberare”. Dar nimeni nu a pășit în față. Directorul a repetat numele: „Reuben Johnson – aici sunt documentele tale de eliberare, semnate de guvernator. Ești liber”.
Nimeni nu s-a mișcat. Dar mulți întemnițați se uitau la un bătrân care era acolo de peste 20 de ani – Reuben Johnson. El însă nu sesiza la cine se referă, așa că se uita în jur să-l caute pe fericitul care era acum eliberat. Mulți i-au spus: „Reuben, de tine este vorba”. Când toți se uitau la el, a înțeles în sfârșit că despre el era vorba. Reuben s-a ridicat și a mers tremurând în față, a luat documentele, s-a întors la locul său, a citit numele său pe ele și a început să plângă. Abia atunci când ceilalți deținuți au fost duși înapoi în celulele lor, iar el a fost lăsat afară, a înțeles că era cu adevărat liber. El – Reuben Johnson.
Evanghelia se predică oricărei făpturi. Oricine poate să o audă, oricine poate să o accepte, oricine poate să obțină de la Dumnezeu „documentele de eliberare”. Într-adevăr, indiferent cum vă numiți, astăzi, în secolul al XXI-lea, să știți că despre dumneavoastră este vorba!
Citirea Bibliei: 1 Samuel 14.36-52 · Psalmul 100.1-5
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CREDE ȘI ROAGĂ-TE NEÎNCETAT! (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Cereţi, şi vi se va da” (Matei 7:7)
Să mai învățăm împreună câteva lucruri:
1) Domnul Isus nu a spus niciodată că ne va fi ușor să-L urmăm. „În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33). Așadar, când vei încerca să faci lucruri mari pentru Dumnezeu, așteaptă-te să întâmpini piedici mari, dificultăți, întârzieri… Când echipele de constructori lucrează la un drum, de multe ori așază indicatoare: „DRUM ÎN LUCRU”, sau „TERMEN DE EXECUȚIE:…” Drumul credinței este plin de astfel de indicatoare. Avraam și Sara au așteptat douăzeci și cinci de ani ca să se nască Isaac; de ce-ar trebui ca răspunsurile tale să vină instant?
2) Trebuie să perseverezi ca să primești. Așteptarea este un concept inconfortabil pentru noi. Suntem obișnuiți să primim totul „la cerere.” Dacă ni se spune să așteptăm, găsim o aplicație pe telefon și grăbim tot procesul. Dar când e vorba de perseverență, pentru ea nu există scurtătură. Uneori credința provoacă durere deoarece îți pune la încercare capacitatea ta de a primi. Așadar, mergi înainte prin suferință – de partea cealaltă te așteaptă răsplata!
3) Rezultatul final al credinței este un teritoriu mai mare. În două rânduri, după ce Isaac a săpat o fântână, filistenii au revendicat dreptul asupra apei. Însă când a săpat a treia oară, conflictul s-a oprit și el a pus numele noii fântâni: Rehobot, care înseamnă „loc larg” (vezi Geneza 26:18-22). Isaac nu a încetat să sape și când a venit victoria, el a declarat: „Domnul ne-a făcut loc larg ca să ne putem întinde în ţară.” (vers. 22). Iar lecția pe care a învățat-o Isaac face parte și azi din programa credinței noastre.
Trebuie să ne punem la încercare credința și atunci când nu mai există nici o încercare, și trebuie să ne rugăm neîncetat.
de Jean Koechlin
Isaia 37:5-20
Slujitorii lui Ezechia au ascultat de împăratul lor şi au rămas tăcuţi în faţa duşmanului; de asemenea, au fost credincioşi suveranului lor, raportându-i cuvintele rostite de Rabşache (36.21-22); acum îi vedem împlinind aproape de Isaia misiunea care le fusese încredinţată, punând în practică proverbul pe care ei înşişi îl transcriseseră (vezi Proverbe 25.1 şi 13). Pentru a afla secretul frumoasei lor supuneri va trebui să remarcăm că ei erau sub conducerea lui Eliachim, fiul lui Hilchia, administratorul credincios rânduit de Dumnezeu, care Îl simbolizează pe Domnul Isus (22.20).
După prima provocare a Asirianului, Ezechia a fost încurajat de răspunsul profetului. Acum însă este din nou încercat: el primeşte de la împăratul Asiriei o scrisoare plină de ameninţări la adresa lui şi totodată dispreţuitoare faţă de Domnul. Conştient şi de neputinţa sa şi de faptul că era ofensat Numele Dumnezeului lui Israel, Ezechia intră din nou în Templu, unde depune scrisoarea arogantă. De astă dată nu se mulţumeşte numai cu o rugăciune înălţată de Isaia (v. 4), ci el însuşi se adresează Domnului. Remarcaţi argumentele lui: nu face nicio menţiune despre el, nici despre popor, pentru că singura care contează este gloria Celui care „şade între heruvimi”. „Dumnezeii naţiunilor” subjugate de Asiria nu trebuie confundaţi cu Cel care „singur este Dumnezeul tuturor împărăţiilor pământului” (v. 12,16 comp. de asemenea v. 17 cu Psalmul 74.10,18).
Mana Zilnica 