22 Mai 2021
Isus Însuși a stat în mijlocul lor și le-a spus: „Pace vouă! … Priviți mâinile Mele și picioarele Mele, că sunt Eu Însumi”.
Luca 24.36,39
Eu sunt – Prezența lui Isus (2)
Aceasta este cea de-a doua împrejurare în care Domnul Isus spune: „Eu sunt”. Cu aceste cuvinte venise la ucenicii Săi în mijlocul furtunii (Matei 14.27); acum El vine în mijlocul lor atunci când erau cuprinși de cea mai adâncă întristare. Nu știau că aceasta era ziua învierii, iar acum erau plini de deznădejde.
Totuși, în toată acea zi, El lucrase ca Păstor și ca Supraveghetor al sufletelor lor (1 Petru 2.25), căutându-i pe cei care Îl urmau și purtând de grijă de nevoile lor spirituale. Mai întâi S-a arătat Mariei Magdalena, atunci când ea plângea la mormântul Său. Îi căuta trupul, însă a fost găsită ea, de Domnul cel viu. Cu bucurie a mers să le spună și altora (Ioan 20.11-18). Mai târziu, alte câteva femei L-au văzut și au căzut la picioarele Lui și I s-au închinat (Matei 28.1-10).
Doi dintre ucenici deja părăsiseră Ierusalimul și se îndreptau către Emaus, discutând întristați despre moartea Domnului. Apoi El a mers alături de ei, le-a încălzit inimile cu Scriptura și li S-a descoperit. Aceștia s-au întors în grabă la Ierusalim pentru a le spune și celorlalți care, la rândul lor, le-au spus că Domnul i Se arătase și lui Simon Petru (Luca 24.13-34). Ei I-au văzut mâinile și picioarele, au auzit glasul Său scump și au avut părtășie cu El la masă. Cu doar câteva nopți înainte le spusese: „Vă voi vedea din nou și inima voastră se va bucura și nimeni nu va lua de la voi bucuria voastră” (Ioan 16.22). Acum El le spune: „Sunt Eu Însumi”, iar întristarea lor s-a schimbat într-o bucurie nepieritoare.
S. Campbell
„Vă spun că în ziua judecății oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit”.
Matei 12.36
Urme în beton
Tocmai betonasem cărarea din grădină când am fost chemat în casă. Când după puțin timp m-am întors, am văzut în betonul moale urmele unei tălpi mici. I-am chemat pe toți copiii la mine: „Care dintre voi ați trecut peste betonul proaspăt turnat, cu toate că v-am interzis acest lucru?”.
Niciunul dintre ei nu a răspuns, dar urma pantofului mic trăda vinovatul. Ca fiul meu să învețe ceva, am lăsat urmele așa cum au fost. De fiecare dată când le va vedea își va aminti de neascultarea lui.
Tot așa, cuvintele și faptele noastre lasă urme. Ca o ștampilă, ele se imprimă în noi, în caracterul nostru, în purtarea și în amintirile noastre sau ale altora. Sunt impresii care ne influențează o viață întreagă și pe care nu le putem șterge niciodată, iar câteodată nici măcar nu le putem uita.
Dar trebuie să ne gândim că toate cuvintele și lucrările noastre sunt cunoscute de Dumnezeu și că niciodată nu le putem revoca. Știind aceasta, am putea ajunge la disperare.
Dar există speranță: vestea bună a lui Dumnezeu! De fapt, noi înșine nu putem șterge nici o singură greșeală din fața lui Dumnezeu, dar El Însuși vrea să le șteargă și să ne ierte, dacă vom veni la El, dacă vom recunoaște vina noastră și dacă vom crede în Fiul Său Isus Hristos.
El a spus: „Eu, Eu, Același, îți șterg fărădelegile pentru Mine și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale” (Isaia 43.25).
Citirea Bibliei: 1 Samuel 14.11-23 · Psalmul 98.1-9
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
TU POȚI SĂ TE RIDICI DIN NOU – Fundația S.E.E.R. România
„Urmăreşte-o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.” (1 Samuel 30:8)
Te lupți cu un obicei încăpățânat, cum ar fi consumul de droguri sau de alcool? Jocurile de noroc? Mâncatul excesiv? Pornografia? Avem o veste bună: Domnul Isus a spus că El a venit „să propovăduiască robilor de război slobozirea.” (Luca 4:18). Îți poți reveni! Poți recăpăta ce-ai pierdut, sau poți primi ceva mai bun. În ce fel? Făcând cele două lucruri pe care le-a făcut împăratul David când amaleciții i-au distrus casa și i-au luat familia captivă:
1) El s-a întors spre Dumnezeu ca să primească putere. „David s-a îmbărbătat, sprijinindu-se pe Domnul” (1 Samuel 30:6). Recunoaște: dacă ai fi putut rezolva problema singur, ai fi făcut-o. Recunoașterea neputinței este primul pas spre victorie. Dar recunoașterea nu e același lucru cu renunțarea în fața înfrângerii și a disperării. Recunoașterea înseamnă că tu nu poți, dar Dumnezeu poate – și te va ajuta, atunci când te predai Lui!
2) El s-a întors spre Dumnezeu ca să primească o strategie. „David a întrebat pe Domnul: „Să urmăresc oastea aceasta? O voi ajunge?” Domnul i-a răspuns: „Urmăreşte-o, căci o vei ajunge şi vei izbăvi totul.” (vers. 8). Să reținem cuvântul „urmărește-o”: David era neobosit; el nu s-a oprit decât atunci când a recuperat tot ce i-a furat dușmanul. Și tu trebuie să ai aceeași atitudine. Poate spui: „Dar am greșit de-atâtea ori!” Biblia spune: „Cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire.” (Proverbele 24:16). Sau spui: „Cum pot eu să fiu neprihănit în ochii lui Dumnezeu și să continui să păcătuiesc?” Pentru că neprihănirea ta nu este câștigată de faptele tale, ci îți este transferată prin fapta lui Hristos la cruce (vezi 2 Corinteni 5:21). Când știi lucrul acesta, vei primi credința și curajul de a „urmări… a ajunge… și a izbăvi totul” – ca David – și puterea de-a te ridica din nou în picioare!
de Jean Koechlin
Isaia 34:9-17; 35:1-10
Capitolul 34 ne aduce în atenţie pedeapsa care se va abate asupra Edomului. Acest popor blestemat, descinzând din Esau, va fi nimicit în întregime, iar ţara sa, muntele Seir, va deveni o pustietate „în veci de veci” (34.10). Unii predicatori moderni îndrăznesc să afirme că Dumnezeu, în dragostea Lui, nu poate condamna pe nimeni, însă un astfel de pasaj le aduce o dezminţire solemnă.
Capitolul 35 oferă o altă privelişte: aici vedem ce va fi moştenirea lui Israel (fratele lui Esau). Până şi pustia va deveni acolo o grădină minunată, în care va străluci neumbrită „gloria Domnului, măreţia Dumnezeului nostru” (v. 2). Să observăm, de asemenea, „veselia şi bucuria” care se degajă din micul cap. 35. O asemenea perspectivă nu este oare în măsură să reanimeze inimile descurajate? (v. 3). Tot aici găsim şi cel mai puternic motiv al speranţei creştine: venirea Domnului pentru a-Şi răpi Biserica. În ce ne priveşte, să nu o uităm niciodată şi să vorbim despre ea şi altor credincioşi. Nu există niciun mijloc mai eficace pentru întărirea mâinilor slăbite şi a genunchilor care se clatină, altfel spus, pentru a ne încuraja în slujire, în rugăciune şi într-o umblare neşovăielnică (v. 3; Evrei 12.12). „Mângâiaţivă deci unii pe alţii cu aceste cuvinte„, recomandă apostolul Pavel (1 Tesaloniceni 4.18).
Mana Zilnica 