Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “aprilie 5, 2021”

5 Aprilie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Întâi mulțumesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toți, deoarece credința voastră este vestită în toată lumea.

Romani 1.8


Dragostea se ostenește neîncetat să scoată în relief ceea ce este bun în celălalt. Și în această privință, ca și în multe altele, Pavel era cu adevărat un imitator al Domnului. Poziția și importanța Romei, ca centru al puternicului imperiu roman din acele zile, face de la sine înțeles faptul că vestea despre credincioșia sfinților de acolo în mijlocul diferitelor persecuții din afară și încercări din interior se răspândise în întreaga lume – tot așa cum și cea despre credința tesalonicenilor era cunoscută în toate orașele din Ahaia și Macedonia – astfel că nu a mai fost nevoie ca apostolul să spună ceva despre ea. Pentru aceasta Îi mulțumea apostolul Dumnezeului său, iar cu cât o făcea mai mult și cu cât îi purta pe inima sa cu dragoste arzătoare și rugăciune necurmată pe credincioșii din Roma (împreună cu mulți alții), cu atât devenea mai profundă și mai puternică dorința sa de a-i vedea și de a le face parte de vreun dar spiritual de har pentru a-i întări în credință (versetele 9-11).

Ce schimbare avusese loc în acest om! Odinioară un reprezentant fanatic al legii, disprețuitor și defăimător al Numelui lui Isus și un dușman înfocat al ucenicilor Săi – astăzi un vestitor al harului descoperit în Isus, neobosit, plin de dragoste, un om al credinței care lucrează prin dragoste, un rob al lui Isus Hristos, care în osteneli și lupte, în suferințe și necazuri se „cheltuia” cu totul pentru alții și care, cu cât iubea mai mult, cu atât era mai puțin iubit. Acesta era omul – și s-ar putea spune multe despre el – care dorea nespus de mult ca „măcar acum, în sfârșit, prin voia lui Dumnezeu să fie atât de fericit„, să poată veni la ei în Roma (versetul 10). Într-adevăr, dacă a existat vreodată un om care să se preocupe cu întreaga inimă de binele spiritual al turmei lui Hristos, atunci Pavel a fost acela. Parcă involuntar ne scapă de pe buze o rugăciune: «Doamne, ajută-ne să învățăm de la el! Ajută-ne să fim imitatori ai lui, așa cum el a fost imitator al Tău!».

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Spuneți celor invitați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncile și vitele mele cele îngrășate au fost tăiate; toate sunt gata. Veniți la nuntă! Dar, fără să le pese, ei au plecat.

Matei 22.4,5



Toate sunt gata, veniți!

Aceasta este vestea cea bună de la Dumnezeu. Mulți oameni se străduiesc să devină potriviți pentru cer și încearcă să țină poruncile, să fie religioși, să facă fapte bune și să ducă o viață cinstită. Faceți parte din această categorie de oameni? Ascultați ce spune glasul harului: „Toate sunt gata”! Toate pregătirile noastre sunt „o haină mânjită”. Dumnezeu a făcut tot ce trebuia la Golgota. Mielul lui Dumnezeu a fost jertfit, Fiul lui Dumnezeu a fost în focul judecății din cauza păcatului nostru și a împlinit ceea ce noi nu puteam face. El a satisfăcut pe deplin toate cerințele unui Dumnezeu sfânt și drept cu privire la păcat.

De aceea, totul este pregătit. Prin acceptarea acestei lucrări, suntem primiți de Dumnezeu și obținem multe binecuvântări în Acela care a murit pentru noi. Așadar, să renunțăm la toate străduințele noastre, căci „toate sunt gata”. Să venim la Domnul Isus, pe care Dumnezeu L-a dat și prin care a pregătit calea mântuirii pentru a ne face fericiți!

Ce cuvinte usturătoare: „Dar, fără să le pese, ei au plecat”! În ce ne privește, să nu facem așa! Dacă până astăzi nu am dat curs invitației lui Dumnezeu, să facem acest lucru acum, cu grăbire, fără să mai șovăim. Să nu lăsăm să treacă pe lângă noi harul măreț! Să dăm ascultare chemării Mântuitorului și să nu ne mai agățăm de lucrurile trecătoare ale acestei lumi, care se îndreaptă spre judecată. Apostolul Iacov spune în epistola lui: „Judecătorul este chiar la ușă”. Timpul harului va lua sfârșit. Soarele harului strălucește de două mii de ani, dar ziua mântuirii se apropie de sfârșit. De aceea omul trebuie să se grăbească să fie salvat, până nu vine noaptea, când îl învăluie întunericul.

Citirea Bibliei: Deuteronom 20.10-20 · Matei 28.1-10

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVĂȚÂND DIN GREȘELILE ALTORA (4) – Fundația S.E.E.R. România

„Părul capului lui a început iarăşi să crească.” (Judecători 16:22)


Biblia surprinde și acest detaliu semnificativ din biografia lui Samson: „părul capului lui a început iarăşi să crească.” Procesul de înnoire, de refacere – începuse! Samson s-a pocăit, Dumnezeu i-a redat puterea, așa că și-a încheiat viața cu un act de eroism care ne inspiră. Poate ai impresia că ai greșit atât de tare, încât Dumnezeu nu te va mai iubi și nu te va mai folosi vreodată! Adu-ți aminte de Samson! Dumnezeu nu l-a abandonat niciodată, și El nu te-a abandonat nici pe tine. El îți vede potențialul și n-a uitat de ce te-a făcut: ai fost creat pentru lucruri mărețe. Numai când te muți în centrul voii lui Dumnezeu, descoperi motivul pentru care ai fost creat, menirea ta. În acel moment, lucrurile vor începe să se aranjeze.

Samson face parte din galeria celebrităților lui Dumnezeu – pleiada oamenilor cu o credință mare, detaliată în Evrei 11 – iar acest lucru este încurajator pentru noi. De ce? Pentru că Dumnezeu poate lua o persoană care pare a fi un ratat total și o poate folosi pentru a săvârși lucruri mari. Dacă ar folosi numai persoane perfecte, nu s-ar face nimic niciodată. Din contră, El folosește oameni obișnuiți, plini de slăbiciuni și care eșuează uneori. Așadar, ce trebuie să faci tu, dacă ești un Samson? Predă-ți viața Domnului. Dă-i Lui toate cioburile și lasă-L pe El să le pună laolaltă. El îți poate da puterea să te eliberezi de lucrurile care te țin legat și care Îl împiedică pe Dumnezeu să lucreze în viața ta.

Numai Dumnezeu îți cunoaște potențialul și nu-l vei atinge de unul singur niciodată. Trebuie s-o faci prin puterea Sa – așa că permite-I să înceapă chiar de astăzi!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 3:21-35


Învăţăturile Înţelepciunii trebuie reţinute! Acest lucru va fi benefic în primul rând pentru viaţa sufletului meu. Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt al lui Dumnezeu (Luca 4.4). Ele îmi vor fi o adevărată podoabă a harului „pentru gâtul meu (v. 22; cap. 1.9; cap. 4.9); mersul îmi va fi întărit ziua, iar noaptea mă voi putea odihni în siguranţă. Somnul îmi va fi dulce (v. 24). De unde atunci şovăirile şi judecăţile greşite, care mă fac să mă poticnesc chiar şi ziua? De unde temerile şi frământările interioare, care mă asaltează uneori şi noaptea? Acestea apar pentru că am pierdut din vedere învăţăturile Domnului; am abandonat simpla încredere în El (v. 26), alegând să raţionez după mintea mea.

În al doilea rând, Dumnezeu, care-mi cunoaşte inima egoistă, îmi aminteşte şi care-mi sunt îndatoririle faţă de aproapele meu (v. 27; Luca 6.30). Pentru că sunt copilul Lui, El aşteaptă de la mine o îndreptare totală, fără cel mai mic compromis în fapte, cuvinte sau intenţii. Blândeţea şi bunătatea sunt virtuţi de care lumea profită pentru a-l jefui pe creştinul care le manifestă, dar cel credincios nu va fi niciodată în pierdere, pentru că Dumnezeu dă un mai mare har, după cum anunţă Iacov, citând v. 34 (Iacov 4.6).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: