27 Aprilie 2021
I-au pregătit deci o cină acolo și Marta slujea.
Ioan 12.2
De obicei, Marta apare într-o lumină nefavorabilă atunci când este comparată cu sora ei, Maria. Ea doar a slujit Domnului plângându-se, în timp ce Maria ședea la picioarele lui Isus. Să privim însă cu mai multă atenție la cele trei scene în care Marta este prezentată ca învățând din greșeli și crescând în lucrarea și în părtășia ei cu Domnul.
Luca 10.38-42: Deși Marta L-a primit pe Domnul în casa ei și I-a slujit, vedem că a existat o problemă în atitudinea ei. Sora ei a iritat-o prin faptul că nu făcea ceea ce Marta credea că ar fi trebuit să facă Maria (nu ne sună familiar un astfel de lucru multora dintre noi?). În felul acesta, slujba a devenit o povară pentru Marta, iar rezultatul a fost un duh de judecată și de resentiment, chiar și împotriva Domnului. Slujirea nu trebuie să devină niciodată o povară, ci trebuie să fie o revărsare a unei inimi fericite.
Ioan 11.3-5,20-27: Marta a crescut spiritual prin intermediul suferinței. În durerea ei, pricinuită de boala lui Lazăr, ea a apelat la Domnul. Aproape plângându-se, ea Îi spune Domnului: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu”. Pe măsură ce conversația continuă, ea pare să fie capabilă să se încreadă în Domnul pentru viitor, dar nu și pentru prezent. Și nouă ni se întâmplă acest lucru, nu-i așa? Este mai ușor să ne încredem în El pentru mântuirea eternă, decât pentru dificultățile din prezent. Totuși, Marta este pe o direcție bună și dă o frumoasă mărturie a credinței ei în Hristos.
Ioan 12.1-3: Avem o altă cină aici, însă foarte diferită de cea dintâi. Acum fiecare și-a găsit locul potrivit: Marta slujește, Lazăr șade la masă împreună cu Domnul Isus, iar Maria unge picioarele Domnului Isus cu parfum. Marta nu se mai plânge, iar din exemplul ei minunat învățăm ce lucru binecuvântat este să ne ocupăm locul de slujire față de Domnul și, în același timp, să-i lăsăm pe ceilalți să și-l ocupe pe al lor.
G. W. Steidl
Isus i-a zis: Eu sunt calea și adevărul și viața; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.
Multe căi pot părea bune omului, dar la urmă se văd că duc la moarte.
Ioan 14.6; Proverbe 14.12
Cum ajungem la Dumnezeu?
Mulți oameni cred că religiile lumii sunt toate asemănătoare și că numai căile pe care vin oamenii la Dumnezeu sunt diferite.
Conform acestei concepții, Dumnezeu ar locui pe vârful unui munte, iar oamenii încearcă să urce pe acest munte din direcții diferite: toți doresc să ajungă cumva la Dumnezeu.
Căile alese sunt diferite. Cineva încearcă pe calea budismului, un altul alege calea islamismului, iar alții merg pe calea hinduismului. Un privitor ar putea fi de părere că, indiferent din ce parte încearcă oamenii să urce, cândva ar trebui să se întâlnească cu toții în vârf.
Este oare adevărat? Sfânta Scriptură ne spune clar că nimeni nu poate veni la Dumnezeu printr-o cale aleasă de el sau prin propria lui strădanie.
Numai prin Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, putem veni la Dumnezeu. El este singura cale care duce la Dumnezeu. Hristos a venit la noi jos, pe pământ, și a devenit Om adevărat, un Om fără păcat, ca să poată muri pentru noi, păcătoșii. El este Calea prin care oamenii păcătoși pot să se întoarcă la Dumnezeu și să fie primiți de El. De aceea trebuie să ne bazăm, prin credință, pe Salvatorul nostru Isus Hristos. Așa a hotărât Însuși Dumnezeu. Toate celelalte căi sunt căi rătăcitoare.
Citirea Bibliei: Deuteronom 33.1-12 · Efeseni 2.17-22
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
O STARE DE SPIRIT PLINĂ DE PACE – Fundația S.E.E.R. România
„Pacea lui Dumnezeu… vă va păzi inimile şi gândurile…” (Filipeni 4:7)
Cuvântul „îngrijorare” provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „a împărți mintea.” Îngrijorarea te rupe în două; în loc să te încrezi în promisiunile lui Dumnezeu, rămâi concentrat pe problemele tale. Îngrijorarea este ca un balansoar – îți dă ceva de făcut, dar nu te duce nicăieri. În loc să te elibereze de necazurile zilei de mâine, îți răpește puterea din prezent… or, nu-ți poți permite s-o pierzi! Așadar, cum poți să nu te mai îngrijorezi? Biblia ne oferă un răspuns în două părți: partea lui Dumnezeu și partea ta. Partea noastră include rugăciunea și mulțumirea: „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” (Filipeni 4:6). Pentru a te îngrijora mai puțin, trebuie să te rogi mai mult și să nu uiți să-ți exprimi mulțumirea. Poți merge la Dumnezeu, plin de încredere, ca să Îi ceri următorul lucru de pe listă, numai după ce ți-ai făcut timp să Îi mulțumești pentru ultimul lucru pe care l-ai primit. Și care este partea lui Dumnezeu?
„Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:7). Ai remarcat expresia „pacea lui Dumnezeu”? Imaginează-ți că ai starea de spirit pe care o are Dumnezeu! Ai impresia că El se luptă cu neliniștile și îngrijorarea? Sau că-și frânge mâinile și le cere îngerilor pastile antistres? Bine, dar El este Dumnezeu – spui tu! Corect! Și este Dumnezeul tău! Problema ta nu este mai plină de provocări pentru Dumnezeu decât este o rămurică pentru un elefant. El Se bucură de o pace desăvârșită pentru că Se bucură de o putere desăvârșită – iar El îți oferă această pace și această putere, prin Duhul Sfânt, și ție. Când îți faci partea prin rugăciune și mulțumire, vei experimenta și tu, cu siguranță, o stare de spirit plină de pace.
de Jean Koechlin
Isaia 2:1-22
În ciuda ruinei şi a mizeriei lor orbitoare, Ierusalimul şi Iuda plesneau de mândrie şi de pretenţii. Când însă va veni ziua despre care vorbesc v. 12-21, atunci „îngâmfarea omului se va pleca şi Domnul singur va fi înălţat…” (v. 11,17).
Dumnezeu, făcând public ceea ce gândeşte despre gloria şi înclinaţia oamenilor (cu îndrăgitele lor opere de artă v. 16), este nevoit să meargă şi mai departe şi să spună în v. 22: „Terminaţi cu omul!” iată concluzia nu numai a primelor două capitole, ci şi a întregului Vechi Testament. Această expresie cuprinde în ea sentinţa irevocabilă a lui Dumnezeu asupra rasei umane, căreia Israel nu îi este decât un eşantion. Curând după aceasta, crucea va pune punct experienţei omului în Adam. De la cruce, Dumnezeu nu-l mai ia în considerare pe om şi, în consens cu El, noi avem privilegiul de a ne socoti „morţi faţă de păcat şi vii faţă de Dumnezeu, în Hristos Isus„ (Romani 6.11).
Cartea lui Isaia se deschide asemeni epistolei către Romani, în care cele dintâi trei capitole stabilesc în mod categoric vina omului, deci nevoia sa de îndreptare (de vindecare). Mântuirea Domnului (semnificaţie a numelui Isaia) va putea fi descoperită mai departe în Persoana lui Hristos Mântuitorul (cap. 40 şi următoarele).
Mana Zilnica 