14 Aprilie 2021
Cain a adus un dar Domnului din roadele ogorului. Și Abel a adus și el din cele întâi-născute ale oilor lui și din grăsimea lor.
Geneza 4.3,4
Este evident că această relatare din Geneza ne îndreaptă gândurile nu către păcate comise, nici către iertarea de păcate, ci către poziția pe care omul natural o are înaintea lui Dumnezeu. Dacă ar fi fost o chestiune de păcat, am fi citit despre o jertfă adusă de Adam și de Eva, căci ei cu siguranță păcătuiseră. Dacă ei ar fi adus o jertfă, ne-ar fi fost ușor să înțelegem motivul pentru aceasta. Aici avem însă de-a face cu un principiu. Cu alte cuvinte, vedem aici doi oameni despre care nici măcar nu se spune că ar fi comis un păcat; deși putem foarte bine presupune că au comis păcate, Cuvântul lui Dumnezeu nu menționează acest lucru. Totuși, unul dintre ei a primit de la Dumnezeu mărturia că era drept. În Evrei 11 vedem motivul pentru care el a fost socotit drept: datorită faptului că acționase prin credință, venind cu o jertfă care a fost primită de Dumnezeu. Ceea ce a caracterizat jertfa lui Abel a fost faptul că ea vorbea despre moarte. El s-a apropiat de Dumnezeu punând moartea între el și Dumnezeu.
Găsim în această relatare învățătura clară a întregii Scripturi, anume că doar moartea poate constitui sfârșitul omului natural și că doar moartea îl poate scoate pe un descendent de-al lui Adam din poziția lui de om natural. Cu toții știm foarte bine că numai moartea ne poate scoate din locul unde blestemul lui Dumnezeu este asupra noastră, din locul care este întinat de păcat. Moartea este singura cale prin care omul poate ieși din poziția de păcătos, pentru a intra în cea de om drept. Citim de asemenea că Abel a adus o jertfă din cei întâi-născuți ai turmei sale, ceea ce constituie unul dintre cele mai minunate simboluri. Dacă suntem familiarizați cu Noul Testament, știm că acesta este un simbol al Domnului Isus, al Fiului lui Dumnezeu (El este Cel întâi-născut, ca Om, peste toată creația); astfel fiind, El a împlinit lucrarea de la Golgota.
Abel și-a adus jertfa din cei întâi-născuți ai turmei lui și din grăsimea ei. În Levitic vedem că grăsimea reprezintă cea mai prețioasă parte a animalului de jertfă, ceea ce îi oferă excelența și vrednicia, fiind un simbol al sănătății și al vigorii. Grăsimea animalului de jertfă simbolizează energia voinței omenești. Abel a recunoscut prin jertfa sa că ceea ce Dumnezeu cere de la om are tot dreptul să o facă. Dumnezeu are dreptul de a cere supunerea voinței omului față de voința Sa. În consecință, Cel care avea să fie Înlocuitorul păcătoșilor pierduți, Cel care avea să arate calea înapoi către Dumnezeu, Și-a predat lui Dumnezeu în întregime voia, astfel încât Dumnezeu Și-a găsit toată plăcerea în El.
H. L. Heijkoop
Însă celui ce face fapte, plata nu i se socotește ca un har, ci ca datorie.
Romani 4.4
O cântare pe care nici tu nu o cunoști (3)
Am așteptat răspunsul. Capul i se aplecase și ochii îi erau ațintiți în podea. Nu voi uita niciodată privirea sa după ce și-a ridicat capul ca să-mi răspundă. Era ca a unuia care tocmai fusese trezit dintr-un vis care durase o viață. De acum se afla față în față cu realitățile veșnice, iar singurul său răspuns a fost:
— Ni-cio-da-tă-nu-m-am-gân-dit-la-as-ta!
— Totuși, i-am spus, Dumnezeu S-a gândit; și El a scris un verset pentru persoane ca tine – care vor să-și măsoare șansele pe baza faptelor lor bune și care se înșală singure cu nădejdea că vor ajunge în cer în felul acesta. Îți voi citi versetul. Este în capitolul 4 din Epistola către Romani: „Însă celui ce face fapte, plata nu i se socotește ca un har, ci ca datorie” (versetul 4). Dă-mi voie să ți-l explic: Atunci când erai sănătos și puteai munci, îți primeai salariul, fiindcă ai lucrat pentru el. Nu aveai nicio obligație deosebită față de persoana care te plătea. Veneai acasă la soția ta și îi spuneai: Iată cât am câștigat astăzi. Puteai vorbi despre ceea ce tu ai făcut, despre ceea ce tu ai obținut; și n-aveai nimic de spus cu privire la persoana care te plătise. Aceasta este exact ceea ce Dumnezeu vrea să spună prin acest verset. Dacă ai putea să ajungi în cer pe baza a ceea ce tu ai făcut, este clar că nu ai fi acolo prin har. Nu ai putea astfel cunoaște nimic despre dragostea lui Dumnezeu descoperită în Isus. Nu ai putea să cânți: „A Lui, care ne iubește, care ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său„, pentru că tu ai fi acolo fără un Mântuitor și n-ai avea nicio cântare. Crezi că ai putea fi fericit?
Citirea Bibliei: Deuteronom 27.1-26 · Galateni 4.1-11
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
PENTRU DUMNEZEU NICIODATĂ NU E PREA TÂRZIU – Fundația S.E.E.R. România
„I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui” (Isaia 57:18)
Ți-ai pus vreodată această întrebare: „Oare e prea târziu ca Dumnezeu să mai facă ceva cu mine sau prin mine?” Să-ți fie clar: pentru Dumnezeu nu este niciodată prea târziu! În Sfânta Scriptură citim despre oameni zdrobiți pe care Dumnezeu i-a ridicat prin mijloace uimitoare. El l-a folosit pe Moise, un ucigaș, pentru a scăpa poporul Israel din robie. L-a folosit pe Iacov, un mincinos și un înșelător, pentru a-Și împlini promisiunea făcută lui Avraam. El a inclus-o până și pe Rahav, o prostituată, în linia genealogică mesianică. Și dacă Dumnezeu i-a răscumpărat pe toți aceștia, El te poate răscumpăra și pe tine!
Zdrobirea nu trebuie să te țină niciodată legat. Ci trebuie să te descătușeze, ca să trăiești o viață de libertate. O persoană cu adevărat zdrobită înțelege realitatea versetului din Ioan 15:5, în care Domnul Isus a spus: „despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” O persoană zdrobită care a învățat să depindă de Dumnezeu, are o putere lăuntrică extraordinară, pe care te poți baza. Când privești la un trecut presărat cu eșecuri, e greu să întrevezi un viitor luminos, la fel cum este de dificil să conduci uitându-te doar în oglinda retrovizoare. Sigur că trebuie să privești și în oglinda retrovizoare, doar din când în când, pentru că dacă te concentrezi asupra ei, te vei răni pe tine, dar și pe alții!
De aceea parbrizul este atât de mare în comparație cu oglinda retrovizoare – îți arată înspre ce te îndrepți, și nu unde ai fost! Când te întorci la Dumnezeu, El te iartă, te restaurează și te folosește pentru împlinirea planului Său. El a spus: „I-am văzut căile, şi totuşi îl voi tămădui; îl voi călăuzi, şi-l voi mângâia, pe el şi pe cei ce plâng împreună cu el. Voi pune lauda pe buze” (Isaia 57:18-19). Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine, astăzi, este acesta: Niciodată nu e prea târziu pentru Dumnezeu!
de Jean Koechlin
Proverbe 10:1-15
Începând cu acest capitol, Proverbele se prezintă sub forma unor fraze inspirate de Înţelepciune, cărora nu ne va fi uşor să le înţelegem întotdeauna ordinea şi nici să le desprindem ideile principale. Din lipsă de spaţiu, nu ne vom putea opri aici decât la un număr restrâns de versete (însă pentru un studiu mai aprofundat ne putem folosi de lucrarea: „Etude sur les Proverbes” „Studiu asupra Proverbelor„, de Henri Rossier).
Cel dintâi verset are rol de introducere generală: „Un fiu înţelept îl înveseleşte pe tată” (v. 1). El este completat de v. 24 din cap. 23: „Tatăl celui drept va avea multă bucurie” (vezi şi 15.20; 17.21,25; 29.3). Să ne gândim la satisfacţia pe care o au părinţii noştri când văd la noi manifestări ale trăsăturilor dreptăţii şi înţelepciunii conform gândului lui Dumnezeu. Şi ce să mai spunem când, privind mai sus, spre necurmata plăcere a Tatălui, Îl vedem pe Dumnezeu admirând Înţelepciunea Fiului Său, arătată nu numai în veşniciile trecute, ci şi în timpul cât a străbătut acest pământ… (cap. 4.3; Matei 3.17; 17.5).
Versetele care urmează ne arată în ce fel un fiu înţelept îşi onorează şi îşi bucură tatăl: Dreptatea practicată în lucrare (v. 45), în umblare (v. 9), în vorbire (v. 11,13,14) iată ce a manifestat Domnul Isus şi ceea ce a stârnit o bucurie infinită în inima Tatălui Său (vezi Ioan 8.29)!
Mana Zilnica 