21 Octombrie 2026

DOMNUL ESTE APROAPE

Să nu gândiți că am venit să desființez legea sau profeții: n‑am venit să desființez, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun: câtă vreme nu va trece cerul și pământul, nicidecum nu va trece o singură iotă sau o singură frântură de literă din lege, până nu se vor împlini toate.

Matei 5.17,18

Domnul Isus, venind în lume, a introdus cu siguranță o nouă dispensație a lui Dumnezeu, însă El declară că nicidecum nu venise pentru a distruge adevărul Vechiului Testament, cuprins în lege și în profeți. Mai degrabă, El a venit să dea împlinirea acestui adevăr. Nicio iotă – cea mai mică literă din alfabetul ebraic – și nicio frântură de literă – punct minuscul care face distincția dintre o literă și alta – nu aveau să treacă până nu se vor împlini toate. Scriptura, fie partea ei scrisă în ebraică, fie cea scrisă în greacă, este absolut perfectă.

Să remarcăm că Hristos n‑a spus doar că a venit să păzească legea, ci să‑i dea împlinire. Aceasta face referire nu doar la purtarea Sa personală, ci la împlinirea legii în ce‑i privește pe alții. Pentru aceasta, El a trebuit să accepte sentința morții pentru ei, fiindcă venise „să mântuiască pe poporul Său de păcatele lor“ (Matei 1.21). Ei nu păziseră legea și erau expuși judecății ei solemne, sub pedeapsa morții. Pentru a onora deplin legea și pentru a împlini cerințele ei drepte împotriva lor, El a trebuit să fie condamnat pentru vina lor. Știm că a făcut acest lucru jertfindu‑Se pe Sine la cruce. „Hristos ne‑a răscumpărat din blestemul legii, făcându‑Se blestem pentru noi, pentru că este scris: Blestemat este oricine este atârnat pe lemn“ (Galateni 3.13). Prin urmare, cel credincios nu mai este sub lege, ci sub har (Romani 6.14).

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cealaltă mână

Viu este Domnul Dumnezeu înaintea Căruia stau […]

1 Împărați 17.1

Într‑un cerc restrâns s‑a pus întrebarea: „Poate cineva, în zilele noastre, să mai creadă în miracole?“. Un doctor a spus cu foarte multă încredere: „Credința în miracole nu poate rezista în fața rezultatelor științei moderne“. Față de aceasta, un tânăr a obiectat: „Îmi dați voie să vă demonstrez pe loc un miracol, pentru a vă arăta ce contează în asemenea raționamente?“. A luat o riglă de pe masă și a apucat‑o între două degete. „Ce credeți că se va întâmpla dacă desfac degetele? Sigur că veți spune că rigla va cădea pe pământ și acolo va rămâne. Aceasta este datorită gravitației, lucru destul de clar. Dar dacă rigla ar rămâne în aer?“ „Atunci chiar ar fi un miracol“, a confirmat doctorul.

Tânărul și‑a deschis degetele și a lăsat rigla să cadă, dar, brusc, a prins‑o cu cealaltă mână. „Iată, v‑am arătat un miracol!“ Doctorul s‑a făcut roșu la față: „Dar aceasta este doar o șmecherie!“, a strigat el. „Doar ai prins rigla cu cealaltă mână, nu‑i așa? Dacă ar fi rămas în aer fiind liberă, atunci…“

„Mulțumesc“, i‑a răspuns tânărul, „că ați vorbit despre cealaltă mână. Când a acționat cealaltă mână, ea a făcut ceea ce ni s‑a părut mai înainte a fi imposibil. Gravitația a fost învinsă de o altă forță, mai puternică“.

Cealaltă mână! Dacă am putea‑o vedea întotdeauna, atunci nu ar mai exista niciun fel de dezacorduri cu privire la minunile pe care le face Dumnezeu. Eu sunt una dintre persoanele care deseori au simțit această cealaltă mână intervenind în viață și făcând în fiecare zi miracole.

Citirea Bibliei: Isaia 48.9-22 · Evrei 10.31-39

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 38.1‑13

Căpeteniile, exasperate, se ridică împotriva lui Ieremia, acuzându‑l că a ţinut discursuri exagerate, menite să slăbească rezistenţa morală a poporului, şi obţin de la împărat aprobarea de care au nevoie pentru a‑l arunca într‑o groapă unde îşi propuseseră să‑l lase să moară. Ce cumplită este mizeria omului lui Dumnezeu în această fântână murdară şi mocirloasă! El însă Îl cheamă pe Domnul şi primeşte acest răspuns preţios: „nu te teme“ (citiţi Plângeri 3.52‑57). Scăparea este pregătită. Dumnezeu Se îngrijise de instrumentul pentru aceasta: cineva care nu făcea parte din popor, un slujitor negru de la palat, pe nume Ebed‑Melec (el ne face să ne gândim la tânărul de care S‑a folosit Dumnezeu pentru a‑l salva pe Pavel: Fapte 23.16). Cum Zedechia era influenţabil şi spre bine şi spre rău, el se lasă înduplecat, iar acum asistăm la operaţiunea dificilă de a‑l scoate pe Ieremia din groapa cea întunecoasă, faptă care scoate în evidenţă devotamentul lui Ebed‑Melec.

Acuzat pe nedrept, bătut şi aruncat în groapă, Ieremia este în special aici o imagine a Domnului Isus. Sfârşitul v. 6 ne poartă cu gândul la Psalmul 69.2: „Mă afund în noroi adânc şi nu este loc de pus piciorul…“ – imagine a suferinţelor şi a morţii Domnului Hristos“, în timp ce v. 13 poate fi asemănat cu începutul Psalmul 40, privind învierea Lui: „M‑a scos din groapa pieirii, din noroiul mocirlei…“.

CERCETEAZĂ-ȚI FAPTELE! | Fundația S.E.E.R. România

„Fiecare să-şi cerceteze fapta lui…” (Galateni 6:4)

Apostolul Pavel a scris: „Fiecare să-şi cerceteze fapta lui, şi atunci va avea cu ce să se laude numai în ceea ce-l priveşte pe el, şi nu cu privire la alţii; căci fiecare îşi va purta sarcina lui însuşi.” (Galateni 6:4-5) Domnul Isus a insistat asupra acestui lucru. După înviere, El S-a arătat ucenicilor Săi și le-a dat sarcini. Lui Petru i-a dat o misiune pastorală specifică, care presupunea un mare sacrificiu. Petru a răspuns arătând spre Ioan și întrebând: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” (Ioan 21:21-22).

Cu alte cuvinte, rămâi concentrat pe propria ta misiune. Un băiețel pe nume Adam voia să fie ca prietenul său Bobby. Lui Adam îi plăcea felul în care Bobby mergea și vorbea. Bobby, însă, voia să fie ca Charlie. Ceva legat de mersul și accentul lui Charlie îl fascina. Charlie, pe de altă parte, era impresionat de Danny. Charlie voia să arate și să vorbească ca el. Danny, dintre toți, avea și el un erou: Adam. Voia să fie exact ca Adam. Așadar, Adam îl imita pe Bobby, care îl imita pe Charlie, care îl imita pe Danny, care îl imita pe Adam. Se pare că tot ce trebuia să facă Adam era… să fie el însuși!

Poți învăța de la alții, dar poți găsi bucurie și împlinire doar când ești cine te-a creat Dumnezeu să fii! Așa că, rămâi pe propria ta cale! Aleargă propria ta cursă! Nimic bun nu se întâmplă când te compari și concurezi. Mai mult, Dumnezeu nu te va evalua și nu te va răsplăti în funcție de talentele altora, ci în funcție de cât de credincios ai fost cu darurile pe care ți le-a dat. Nu ești responsabil pentru natura darurilor tale, ci pentru modul în care le folosești!

Comentarii

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.