DOMNUL ESTE APROAPE
Prin credință, Moise, când s‑a făcut mare, a refuzat să fie numit fiu al fiicei lui Faraon, alegând mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu, decât să aibă plăcerea trecătoare a păcatului, socotind ocara lui Hristos mai mare bogăție decât comorile Egiptului, pentru că privea spre răsplătire. Prin credință a părăsit Egiptul, netemându‑se de mânia împăratului, pentru că a stăruit, ca văzându‑L pe Cel nevăzut.
Evrei 11.24‑27
Ce contrast uimitor ne este prezentat în aceste versete, în ce privește alegerea prin credință a lui Moise și alegerea comorilor ce îi stăteau înainte! Ce exemplu pentru toți cei credincioși, indiferent de timpul și de dispensația în care trăiesc!
Moise a făcut trei lucruri: a ales, a socotit, a privit. A putut să le facă pe primele două datorită celui de‑al treilea: prin credință, el L‑a văzut pe Cel nevăzut. Moise a făcut alegerea și calculul, fiindcă a privit înainte la răsplată. Prin credință, el L‑a văzut pe Cel nevăzut, iar acest lucru i‑a dat putere să sufere ocara identificării cu Hristos și cu poporul Său. Această ocară a fost pentru Moise o mai mare bogăție decât toate comorile Egiptului. Fără îndoială că Egiptul avea multe să‑i ofere. Fiind fiul fiicei lui Faraon, Moise ar fi avut faimă, bogății, putere și orice fel de desfătare pe care lumea o putea oferi. Totuși, pentru Moise, comorile Egiptului au pălit în lumina „bogățiilor lui Hristos“.
Ce înseamnă această „bogăție mai mare“? Cum o putem înțelege în contextul creștin? Apostolul Pavel vorbește în Efeseni despre „bogățiile harului Său“ (Efeseni 1.7; 2.7), despre „bogățiile în glorie“ (Efeseni 1.18; 3.16) și despre „bogățiile de nepătruns ale lui Hristos“ (Efeseni 3.8). Deși Hristos a fost bogat, El S‑a făcut sărac, pentru ca noi, prin sărăcia Lui, să fim îmbogățiți (2 Corinteni 8.9). Există o comoară în cer pentru cei care Îl urmează (Matei 6.19,20). Fie ca exemplul lui Moise să ne încurajeze pe toți!
B. Reynolds
SĂMÂNȚA BUNĂ
Sub scândura veche
Domnul Dumnezeu l‑a strigat pe om și i‑a zis: „Unde ești?“.
Geneza 3.9
Kevin a ridicat în grădină o scândură veche ce zăcuse pe pământ mult timp. A văzut cu uimire mulți gândaci, viermi și paraziți care erau sub scândură. Aceștia au fugit de îndată ce au simțit lumina, ascunzându‑se cât de repede cu putință. Au fugit de lumină, pentru a se adăposti din nou în întuneric.
Biblia spune că mulți oameni se comportă în același fel. „Oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele“ (Ioan 3.19). Apostolul Pavel a vizitat Efesul, Corintul, Atena, Roma – centrele cele mai civilizate din timpul lui. Întunericul care domnea în ele i‑a întristat inima. Religia lor era o urâciune. Aveau idoli de tot felul. Mai‑marele idolilor se numea Zeus la greci și Jupiter la romani. Bachus era zeul pentru bețivi, Venera pentru femeile stricate, Mercur pentru hoți și război. Ce să învețe oamenii de la astfel de zei adorați?
Isus Hristos a venit în lume ca o lumină strălucitoare pentru a‑i lumina pe toți. Dar oamenii au urât această Lumină și au dorit să o stingă, pentru că ea arăta viețile lor păcătoase. De aceea L‑au crucificat. După moartea și învierea Lui, Hristos S‑a înălțat la cer. De atunci, evanghelia harului a adus lumină într‑o lume întunecată. Mesajul crucii oferă iertare și viață eternă oamenilor vinovați. Nu este aceasta o rază de speranță? Fă‑ți curaj și lasă lumina să strălucească în viața ta! Ea nu numai că îți descoperă vinovăția înaintea lui Dumnezeu, ci îți și arată cum să fii împăcat cu El. Crede în Domnul Isus, care a murit pentru tine pe cruce, pentru ca tu să poți fi curățit de murdăria păcatului!
Citirea Bibliei: Isaia 50.1-11 · Evrei 11.17-31
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
Ieremia 40.1‑10
Ce s‑a întâmplat oare cu Ieremia în vâltoarea tuturor acestor evenimente?
Rămas în curtea gărzii „până în ziua când a fost luat Ierusalimul“ (cap. 38.28), el a fost apoi pus în lanţuri împreună cu toţi ceilalţi captivi şi, până la Rama, a făcut parte, alături de ei, din sinistrul cortegiu al deportaţilor conduşi în exil. Între timp, Nebuzaradan, şeful gărzilor, cel care răspundea de prizonieri, a primit de la însuşi împăratul Babilonului instrucţiuni binevoitoare în legătură cu Ieremia.
Nu numai că nu trebuia să i se facă niciun rău, ci profetului i se dă chiar libertatea de a‑şi hotărî singur soarta. Este invitat să aleagă între a merge în Babilon, unde se găseau „smochinele cele bune“ din cap. 24, acei exilaţi cu privire la care Domnul promisese că îi va proteja şi că îi va face să prospere, şi a rămâne cu săracii ţării, cei lăsaţi în Iudeea. În ciuda libertăţii care i se acordă, profetul se abţine să facă o alegere de unul singur (v. 5), dându‑ne astfel o nouă lecţie despre dependenţă. El nu şi‑a pus problema binelui său personal, ci dorinţa lui era să se găsească în locul în care Dumnezeu voia să îl aşeze ca să Îi slujească.
În lipsa îndrumărilor de sus, el îl lasă pe şeful gărzilor să hotărască pentru el, recunoscând voia Domnului în sfatul dat de acesta: iată un exemplu de luat în seamă ori de câte ori nu ne este clar încotro să mergem (comp. cu Geneza 13.9).
FII OPTIMIST! (2) | Fundația S.E.E.R. România
„În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33)
Indiferent de circumstanțele în care te afli, acestea nu trebuie să te definească sau să te învingă. Chiar dacă nu le poți schimba, le poți depăși. Celebrul dramaturg George Bernard Shaw, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a scris: „Oamenii dau mereu vina pe circumstanțe pentru ceea ce sunt. Eu nu cred în circumstanțe. Oamenii care reușesc în această lume sunt cei care se ridică și caută circumstanțele pe care și le doresc, iar dacă nu le găsesc, le creează.”
Când vine vorba de credință, ne bazăm mult prea mult pe dovezi circumstanțiale. Îndoiala înseamnă să permitem circumstanțelor să dicteze ce simțim și ce credem. Când lăsăm circumstanțele să se interpună între noi și Dumnezeu, se creează un paravan al îndoielii. Credința înseamnă să pui promisiunile lui Dumnezeu între tine și circumstanțele tale. Asta nu înseamnă să negi realitatea. Înseamnă pur și simplu că ești conectat la o realitate superioară – una mai reală decât ceea ce poți atinge, gusta, vedea, auzi, simți sau mirosi. Domnul Isus a fost o persoană ancorată în realitate. El a spus: „În lume veți avea necazuri.” Dar ne-a dat și soluția optimistă: „Îndrăzniți, Eu am biruit lumea.” Optimismul nostru este ancorat în mormântul gol. Dacă Isus a ieșit din mormânt (și a făcut-o!), nu există problemă pe care El să n-o poată rezolva. Trebuie să începi să trăiești ca și cum ai crede că acest lucru este adevărat. În cartea Apocalipsa există șapte promisiuni care încep cu aceeași frază: „Celui ce va birui…” Și aceasta ne amintește de adevărata noastră identitate de biruitori. Dar noi nu suntem doar biruitori; suntem „mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit”!
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.