22 Aprilie 2021
Și, privind la Isus, care umbla, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”. Și cei doi ucenici l-au auzit vorbind și L-au urmat pe Isus.
Ioan 1.36,37
Este bine pentru noi, în graba și în alergătura vieții, să stăm puțin liniștiți și, ca să spunem așa, să ne facem timp să privim „la Isus, care umbla”; să sorbim în sufletele noastre din harurile și perfecțiunile, din blândețea și bunătatea, din frumusețea, sfințenia și iubirea Domnului Isus, care au caracterizat fiecare pas al vieții Sale prin această lume întunecată de păcat și de durere. Apoi, cu inimile pline de El, să îndreptăm și altora atenția spre frumusețea Aceluia care este „plin de farmec” (Cântarea Cântărilor 5.16) – să spunem la fel ca Ioan: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”.
Rezultatul unei astfel de slujiri se vede în cei doi ucenici care l-au auzit pe Ioan vorbind. Ei l-au auzit pe Ioan, dar L-au urmat pe Isus. S-ar părea că ascultaseră fără să fi fost mișcați la cea dintâi mărturisire a lui Ioan din primele două zile, însă slujirea din a treia zi, care izvora dintr-o inimă plină de Hristos, a atins inimile celor care aveau nevoie de El.
Rezultatul privirii la Isus pe când umbla trebuie să fie înțelegerea faptului că El ne iubește. Apoi dragostea Lui, trezind dragostea noastră, ne atrage la El în așa fel încât devenim oameni care Îl urmăm pe Hristos. Nu suntem noi deseori mulțumiți să știm că suntem la adăpostul lucrării lui Hristos și pecetluiți cu Duhul, fără a-L urma cu hotărâre pe Hristos? A-L urma pe Hristos trebuie să însemne mai mult decât a crede în El. Desigur, aceasta include și credința, pentru că unul care Îl urmează trebuie să fie un credincios, și, cu toate acestea, un credincios nu este întotdeauna unul care Îl și urmează. A-L urma înseamnă că El a devenit marele Obiect înaintea sufletului – Cel care conduce și controlează viața. Oare nu este lipsa acestei umblări hotărâte după El motivul real al lipsei de progres în viața noastră spirituală? Nu face această lipsă deosebirea dintre devotament și o inimă împărțită?
H. Smith
În credință au murit toți aceștia … doar le-au văzut și le-au salutat de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ.
Evrei 11.13
„De trei ori străin”
Gustav Mahler, compozitor și dirijor, s-a născut pe 7 iulie 1860 în localitatea Kaliste din Boemia, care făcea parte din Imperiul austro-ungar (astăzi aflat în sud-estul Republicii Cehia). Fiu al unui hangiu „evreu-austriac”, Mahler și-a petrecut copilăria într-un mediu puternic rasist, ceea ce i-a afectat personalitatea pentru tot restul vieții.
Populația indigenă (cehă) îl considera un străin, pentru că făcea parte din minoritatea austriacă, iar minoritatea austriacă îl considera tot un străin, fiind un evreu. Mai târziu, în Germania, el a fost considerat tot un străin, atât ca austriac din Boemia, cât și ca evreu. Mahler a rostit faimoasele cuvinte: „Sunt de trei ori străin: în Austria, ca venind din Boemia, în Germania, ca fiind austriac, în lume, ca evreu. Pretutindeni un nepoftit, nicăieri un binevenit”.
Avem în această istorisire o profundă lecție creștină. Viața noastră pe acest pământ este asemenea unei călătorii, care într-o zi se va sfârși. Toți credincioșii din toate timpurile, mai vechi sau mai noi, au înțeles că lumea aceasta nu este casa lor veșnică. Ei au fost mulțumiți să fie străini și călători, împotrivindu-se ispitei de a-și face un „cuib” confortabil aici pe pământ. Dorința lor a fost de a trece frumos prin lume și de a lăsa lucrări bune în urma lor, fără să împrumute însă vreo trăsătură de caracter specifică acestei lumi, care este împotrivitoare Mântuitorului. Ei au privit spre Acela care este Ținta credinței lor – Isus Hristos – care cu mult înainte a experimentat acest caracter de Străin și Călător prin lume. Ce privilegiu să umblăm în această lume ca niște străini și călători, pe urmele Mântuitorului!
Citirea Bibliei: Deuteronom 31.7-18 · Efeseni 1.1-8
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NICIODATĂ NU ESTE PREA TÂRZIU (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Bătrânii voştri vor visa visuri…” (Ioel 2:28)
Campionul mondial de box la categoria grea George Foreman a crescut într-o familie de creștini și în cele din urmă s-a întors la învățăturile primite în casă – dar nu înainte de a gusta din plăcerile acestei lumi și de a testa pe pielea sa lumea găștilor, a drogurilor și a violenței. Văzând nu doar curajul, ci și potențialul lui George, un prieten i-a sugerat să frecventeze o sală de sport pentru a-și consuma agresivitatea într-un mod mai organizat, și poate constructiv. Lucrul acesta l-a ajutat să devină boxerul numărul 1 al lumii și să câștige milioane de dolari. Dar cariera unui campion mondial la box este relativ scurtă, și în cele din urmă Foreman, îmbătrânit și supraponderal, a ajuns în punctul în care singurele lupte pe care le mai putea susține erau plătite cu numai câteva mii de dolari. Trebuia neapărat să slăbească și să ajungă din nou în formă. Un prieten i-a prezentat o dietă sănătoasă și o parte din noul regim alimentar presupunea utilizarea unui grătar.
Într-o zi, soția lui Foreman i-a sugerat că ar fi o idee bună să-și inscripționeze numele pe grill și să-l vândă, ca și alții să se bucure de el. Și așa a făcut! S-au vândut peste 100 de milioane de asemenea grătare George Foreman, și încă se mai vând! Vă puteți imagina? George Foreman a câștigat mai mulți bani din vânzarea micuțului grill, decât ca boxer.
Biblia ne învață că atunci când Duhul Sfânt îi împuternicește, „bătrânii voştri vor visa visuri.” Deci, indiferent ce vârstă ai, nu e prea târziu pentru tine! Trebuie doar să te pleci pe genunchi astăzi și să te rogi: „Doamne, tot ce am și tot ce sunt îți dăruiesc ție. Folosește-mă așa cum consideri Tu că e mai bine!” El îți va răspunde, așa că… fii pregătit – e posibil ca El să te conducă într-o direcție total diferită!
de Jean Koechlin
Proverbe 14:17-35
„Cel iute la mânie se poartă cu nebunie„ (v. 17; comp. cu Eclesiastul 7.9), dar „(în cel) încet la mânie este mare pricepere…” (v. 29; vezi şi Iacov 1.19). „Încet la mânie„ este o trăsătură pe care o găsim deseori pe paginile Scripturii, însă atribuită lui Dumnezeu (Exod 34.6; Numeri 14.18 etc.). În ce ne priveşte, câte fapte nu facem la mânie şi câte cuvinte nu rostim în astfel de momente, pe care apoi le regretăm amarnic…! În loc să dăm la iveală „un duh nerăbdător”, mai bine această „mare pricepere„, ca, înainte de a permite mâniei să explodeze din fiinţa noastră, să facem loc unei clipe de cugetare sau, şi mai bine, de rugăciune. Vom constata o dată în plus că nu avem niciun motiv întemeiat să ne mâniem; iar când suntem în acord cu voia lui Dumnezeu, vom fi în stare să aşteptăm cu răbdare intervenţia Lui (comp. 1 Împăraţi 22.24,25).
„Ferice de cine se îndură de cei întristaţi„ (v. 21). Sub pretext că faptele bune nu au nicio valoare în împlinirea mântuirii noastre, tindem să neglijăm aspectul lucrărilor, însă nu trebuie să pierdem din vedere că invitaţi „să fie cei dintâi în fapte bune„ (Tit 3.14) sunt chiar copiii lui Dumnezeu şi toate acestea fără a ignora faptul că problema sufletului contează mai mult decât cele materiale.
Versetul 25 ne reaminteşte de Martorul desăvârşit şi totodată de ceea ce trebuie să caracterizeze orice mărturie autentică: să le arate sufletelor calea eliberării: „un martor adevărat scapă suflete„.
Mana Zilnica 