25 Aprilie 2021
Nu vor frânge pâine pentru ei în jale, ca să-i mângâie pentru cel mort; nici nu-i vor adăpa cu paharul mângâierilor pentru tatăl lor sau pentru mama lor.
Ieremia 16.7
În zilele lui Ieremia, iudeii aveau obiceiul de a-i vizita pe cei din familia îndoliată a celui care murise și de a frânge pâine și a bea din pahar împreună cu ei. Ei aduceau un elogiu celui mort și mângâiau familia îndurerată, în timp ce participau la acea masă comună. Lui Ieremia i s-a interzis să ia parte la această masă funerară, ca semn al faptul că, atunci când babilonienii aveau să invadeze, n-avea să mai fie lăsat niciun om care să-i plângă pe cei morți.
Poate că această practică a frângerii pâinii în casa de jale a fost ceea ce Domnul Isus le-a prezentat ucenicilor, însă oferindu-i o formă nouă. Acest obicei trebuie să le fi fost cunoscut ucenicilor, însă Domnul i-a conferit o semnificație nouă și mult mai adâncă, în timpul mesei de Paște. A fost astfel arătată trecerea de la sărbătoarea principală a lui Israel la ritualul central al creștinismului. În Luca 22.15-18, Domnul ia parte la masa de Paște, iar în versetele 19 și 20, El schimbă această sărbătoare, mulțumind pentru pâine și pentru vin. El a introdus astfel Cina Domnului.
Știm că cei care au murit sunt vorbiți de bine la înmormântare, sunt elogiați și lăudați, chiar dacă nu merită în realitate acest lucru. Hristos însă este vrednic de toată lauda și recunoștința noastră, atunci când contemplăm moartea Lui pentru noi, în timp ce mâncăm din pâine și bem din pahar.
B. Reynolds
În El nu era păcat.
El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit viclenie.
1 Ioan 3.5; 1 Petru 2.22
Isus Hristos, Omul fără păcat
Biblia afirmă, în multe rânduri, că Domnul Isus nu a făcut niciun păcat și că El este curat și sfânt. El nu putea păcătui și nici nu putea fi ispitit de păcat. Aceasta este o glorie a Domnului, care umple inimile noastre cu admirație și cu adorare.
Îngerul Gabriel i-a vestit Mariei nașterea Sa prin cuvintele: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1.35). Pentru că Domnul Isus a fost conceput de Duhul Sfânt, El a venit pe pământ ca Om sfânt, fără păcat. Toți ceilalți au fost născuți în păcat, El însă nu.
În Evrei 4.15 citim că Domnul Isus a fost „ispitit în toate, asemenea nouă, dar fără păcat„. În viața Sa, El a suferit de foame, de sete și de oboseală; dar a fost fără păcat. Când diavolul a vrut să-L conducă la neascultare, în pustie, nu L-a putut ispiti pe Domnul Isus cu nimic.
În slujba Sa, Mântuitorul a venit în contact cu oameni păcătoși. El a vindecat bolnavi, a eliberat oameni posedați de demoni și a mâncat la o masă cu vameșii. Totuși, El a rămas curat și neatins de păcat. Aceasta ne este confirmat în Evrei 7.26: Marele nostru Preot este „sfânt, nevinovat, fără pată, despărțit de păcătoși și înălțat mai presus de ceruri”.
Citirea Bibliei: Deuteronom 32.15-33 · Efeseni 2.1-10
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
STRIGĂ-L PE ISUS! – Fundația S.E.E.R. România
„Mulţi îl certau să tacă; dar el şi mai tare striga…” (Marcu 10:48).
Încearcă să-ți imaginezi că ai fost orb toată viața, până acum, și că apoi dintr-o dată îți capeți vederea în mod miraculos. Și prima față pe care o vezi este… a Domnului Isus! Asta s-a întâmplat cu Bartimeu. Domnul Isus trecea pe lângă locul în care cerșea el, în fiecare zi. Dându-și seama că era o ocazie care se ivește o dată în viață, Bartimeu a strigat după ajutor, din toți plămânii…
Uneori parcă rugăciunile respectabile, cuminți n-au efect. Situațiile disperate necesită măsuri disperate. Uneori trebuie să strigi către Dumnezeu din adâncul sufletului tău! „Isus S-a oprit” (vers. 49) când a strigat Bartimeu. Strigătul tău va atrage atenția Lui Dumnezeu. David a spus: „am strigat către Tine, şi Tu m-ai vindecat.” (Psalmul 30:2).
Nu fi reticent, fii încrezător! „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16). Biblia ne mai spune că „Orbul şi-a aruncat haina; a sărit, şi a venit la Isus” (Marcu 10:50). Cred că a făcut asta din două motive: întâi, o haină lungă l-ar fi putut încurca; al doilea, hainele îl dădeau de gol că era cerșetor.
Pentru a ajunge la Domnul Isus, trebuie să fii dispus să arunci tot ce îți stă în cale: rușinea și eșecul trecutului, lipsurile și limitările, etichetele pe care ți le-au pus ceilalți. Când Dumnezeu te restaurează și te vindecă, nu mai trebuie să porți aceleași haine vechi. Și iată încă un gând: când Bartimeu și-a recăpătat vederea, el s-a hotărât să-L urmeze pe Isus (vezi vers. 52). Și tu trebuie să faci la fel!
de Jean Koechlin
Isaia 1:1-17
După cum putem învăţa din înseşi cuvintele Domnului Isus (prezentate în Luca 24.44 şi 24.27), Vechiul Testament poate fi împărţit în trei părţi importante: legea lui Moise (Pentateuhul), profeţiile (care includ şi cărţile istorice) şi psalmii (cuprinzând şi cărţile poetice). Odată cu cartea lui Isaia începem una dintre aceste părţi importante ale Bibliei, profeţiile, parte adesea neglijată, din cauza dificultăţilor pe care le prezintă. Să-I cerem Domnului să ne ajute să putem descoperi şi aici „cele despre El„ (Luca 24.27).
Profetul este pentru poporul său un purtător de cuvânt al Domnului, un trimis cu misiunea de a mustra, de a avertiza, de a îndrepta sau de a mângâia. Ca o introducere a acestei noi materii, în cap. 1 îl vedem pe Isaia în cea dintâi misiune a sa, aceea a unui medic ce trebuie să se prezinte în faţa unui bolnav fără speranţă. Versetele 5 şi 6 prezintă diagnosticul îngrozitor pe care trebuie să-l anunţe, valabil în aceeaşi măsură pentru omul zilelor noastre, ca şi pentru israelitul din acea vreme: „tot capul este bolnav şi toată inima slăbită”. Inteligenţa (simbolizată de cap) a fost total pervertită prin abaterea de la Dumnezeu (Romani 1.21). Afecţiunea faţă de El (simbolizată de inimă) a dispărut cu desăvârşire; totul, din cap până-n tălpi (ilustrând umblarea), este rău. Nimic nu este sănătos! Într-o astfel de condiţie, participarea la ceremoniile religioase exterioare nu este decât ipocrizie şi „o urâciune” (v. 13; comp. cu Proverbe 21.27).