5 Martie 2021
Eu sunt Rădăcina și Vlăstarul lui David, Steaua strălucitoare de dimineață.
Apocalipsa 22.16
Puterea practică a speranței noastre creștine (1)
Este foarte clar că Domnul Se va întoarce să-i ia pe ai Săi înainte de a Se arăta pentru judecată, de aceea noi nu avem de așteptat ca anumite evenimente să se împlinească înainte de răpire. Acest adevăr poate fi desprins și din aceste cuvinte ale Domnului: „Eu sunt Rădăcina și Vlăstarul lui David, Steaua strălucitoare de dimineață”. Steaua speranței care luminează pe cer este solul și vestitorul zilei care va veni – este acea Stea către care ne îndreptăm privirile în ceasurile cele mai întunecate ale pământului, cu dorința arzătoare să fim răpiți și asociați cu El în splendorile Sale cerești. „Cel care mărturisește acestea spune: «Da, Eu vin curând!».”. Ferice de cei care pot răspunde din toată inima: „Amin! Vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22.20).
Aceasta este învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, despre care mulți mărturisesc faptul că au primit-o și că o susțin. Însă una este să susții o învățătură și cu totul alta este să trăiești în puterea ei și să te lași modelat de adevărul pe care ea îl exprimă. A susține învățătura că venirea Domnului este aproape, însă a trăi ca și cum casa noastră ar fi în această lume, a fi preocupați cu grijile, activitățile și plăcerile vieții acesteia sau a fi asociați cu ceea ce nu se potrivește caracterului Său înseamnă, în mod practic, să tăgăduim această speranță, ba chiar să schimbăm harul lui Dumnezeu într-un prilej de a ne face propria voie și de a ne plăcea nouă înșine.
Prin urmare, tuturor celor care cred că venirea Domnului este aproape li se potrivește să se judece pe ei înșiși și căile lor, în lumina Cuvântului, pentru a fi astfel într-o stare potrivită cu această așteptare și cu prezența Aceluia pe care în curând Îl vom vedea față în față și în prezența Căruia vom fi pentru totdeauna.
E. Dennett
Harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toți oamenii s-a arătat.
Tit 2.11
Harul lui Dumnezeu pentru oameni
Istoria omenirii a început cu Adam și cu Eva. Dumnezeu i-a creat ca oameni nevinovați, dar ei au ascultat de ademenirea șarpelui și au mâncat din fructul interzis. Această neascultare a fost un păcat direct împotriva lui Dumnezeu. Mai târziu, Adam și Eva au avut doi copii: Cain și Abel. Cain l-a urât pe fratele său și l-a omorât. Acest omor a fost un păcat împotriva lui Dumnezeu și a omului.
Ceea ce s-a petrecut atunci la început s-a repetat mereu de-a lungul istoriei. Oamenii L-au respins pe Creatorul lor și au trăit unii cu alții în neînțelegere. Dumnezeu a privit din cer și a văzut tot răul pe care îl făceau creaturile Sale.
Cum a reacționat El la rebeliunea și la dușmănia lor? În har! Dumnezeu L-a trimis în lume pe Fiul Său ca Mântuitor. Isus Hristos S-a născut în Betleem și a crescut în Nazaret. La vârsta de aproximativ 30 de ani a pășit în lucrarea Sa publică în Israel, pentru a arăta harul lui Dumnezeu. În loc să-i pedepsească pe oameni pentru viața lor păcătoasă, El le-a făcut bine și i-a chemat să se pocăiască și să se întoarcă la Dumnezeu. Dar ei n-au vrut harul Său și L-au pironit pe o cruce.
A ajuns atunci răbdarea lui Dumnezeu la capăt cu oamenii? Nu, pentru că El „este plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și adevăr” (Exod 34.6)! În dragostea Sa, Isus Hristos a făcut mai mult! El Și-a dat viața la cruce ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre, astfel încât toți cei care cred în El să fie scăpați de pedeapsa veșnică.
Ce mare este harul lui Dumnezeu! Și cât de puțin pricepem noi din harul nespus de mare al lui Dumnezeu…!
Citirea Bibliei: Deuteronom 2.14-25 · Matei 20.17-28
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DUMNEZEU ȘI BANII (3) – Fundația S.E.E.R. România
„Să fim ajutaţi la vreme de nevoie” (Evrei 4:16)
Când ai o problemă (spirituală, fizică, relațională sau financiară), Dumnezeu – la timpul și în felul Său – te va ajuta „la vreme de nevoie”. Însă unora dintre noi le vine greu să creadă asta. Domnul Isus l-a condamnat pe omul bogat pentru că l-a trecut cu vederea pe săracul care stătea la ușa casei sale. Și Dumnezeu nu Și-a schimbat punctul de vedere în această privință. Domnul Isus a spus pilda unui om care era atât de ocupat să câștige bani, încât nu avea timp pentru Dumnezeu. Așa că „Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?” Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.” (Luca 12:20-21). Și El nu și-a schimbat punctul de vedere nici în această privință.
Domnul Isus i-a alungat pe schimbătorii de bani de la Templu pentru că îi jefuiau pe oameni. El a mers până acolo încât i-a numit „o peșteră de tâlhari” (Marcu 11:17). Înseamnă oare asta că pe Dumnezeu Îl interesează numai împlinirea nevoilor noastre spirituale, nu și a celor materiale?! S-o spunem limpede: nevoile noastre spirituale trebuie să fie întotdeauna prioritare, dar totodată să lăsăm Scripturile să ne vorbească.
Referindu-se la Dumnezeu și bani, Domnul Isus a spus: „Nu vă îngrijoraţi, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:31-33). Să remarcăm cuvântul „toate”; când ai o viață curată înaintea lui Dumnezeu, te poți ruga cu încredere și Îi poți cere să te binecuvânteze în toate lucrurile!
de Jean Koechlin
Psalmul 19
Dumnezeu Sa descoperit succesiv printro dublă mărturie: Prima este cea a creaţiei Sale (v. 16), al cărei limbaj tăcut, dar foarte convingător, face cunoscut până la marginile lumii puterea şi înţelepciunea Lui (Fapte 14.17). Acţiunea regulată şi binefăcătoare a soarelui, vărsând peste tot pământul lumina şi căldura sa, este dovada constantă a bunătăţii lui Dumnezeu faţă de toate creaturile Sale (Psalmul 136.8; Matei 5.45).
A doua mărturie este cea a cuvântului (v. 711). Dacă acesta era sfânt, drept, bun, spiritual, chiar şi atunci când cuprindea numai legea dată către Israel (Romani 7.12,14), cât de nepreţuit este el acum, când este complet! Acest Cuvânt minunat îl învaţă pe cel care slujeşte (v. 11) şi îi atinge conştiinţa.
Conştiinţa constituie, am putea spune, cea dea treia mărturie şi se află în interiorul fiecărui om; ea pune în lumină atât greşelile comise fără voie, ascunse (v. 12), cât şi păcatele comise cu voie (cu propria voinţă, rod al mândriei sau al orgoliului); distincţia între cu voie şi fără voie se poate observa în Numeri 15.2730.
Şi la începutul epistolei către Romani putem vedea aceeaşi triplă mărturie, a creaţiei (Romani 1.20), a conştiinţei (Romani 2.15) şi a legii (Romani 2.17…), aşezată înaintea omului cu scopul de a scoate în evidenţă starea acestuia şi de al conduce la mântuire.
Mana Zilnica 