Mana Zilnica

Mana Zilnica

27 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Să ajuți tu pe cel rău și să iubești tu pe cei care urăsc pe Domnul?

2 Cronici 19.2


Un proverb spune că «cine se aseamănă se adună». În cazul de față, acest proverb nu se aplică, fiindcă Iosafat, împăratul lui Iuda, a fost un om bun, care a umblat pe căile „tatălui său, David”. El și-a pus în inimă să facă voia Domnului și a îndepărtat idolatria din țară. De asemenea, el a dat porunci ca poporul să fie instruit din legea Domnului. Când a fost mustrat de profetul Eliezer din cauza greșelilor făcute, el a răspuns într-un fel evlavios și și-a condus poporul la a se sprijini pe Domnul, în mijlocul dificultăților.

Însă Iosafat s-a asociat cu Ahab, împăratul nelegiuit al lui Israel. Se pare că această asociere a început atunci când Iosafat s-a dus în Samaria și a stat la masa lui Ahab. Apoi fiul său, Ioram, s-a căsătorit cu Atalia, fiica nelegiuită a lui Ahab și a Izabelei. Iosafat s-a pus după aceea pe el și poporul său la dispoziția lui Ahab, atunci când acesta a pornit la război împotriva Siriei. El a rămas pasiv atunci când cei patru sute de profeți ai lui Ahab spuneau minciuni și când Mica, adevăratul profet al Domnului, era aruncat în închisoare fiindcă vestise adevărul. După aceea aproape că și-a pierdut viața în lupta împotriva sirienilor. Pe scurt deci, din cauza acestei asocieri nepotrivite, Iosafat și-a distrus familia, s-a implicat într-un război nepotrivit, s-a expus profețiilor mincinoase, s-a aliat cu cei care l-au persecutat pe profetul adevărat al lui Dumnezeu și a fost aproape să-și piardă viața.

Privind la viața plină de credincioșie a lui Iosafat, ne gândim la cât de bine ar fi fost ca mărturia lui să nu fi fost întinată de aceste asocieri nepotrivite. Dar să privim și la viața noastră – există cumva prietenii și tovărășii rele și în cazul nostru? Domnul să ne dea harul să dăm la o parte orice greutate și păcatul care ne înfășoară atât de ușor (Evrei 12.1)!

G. W. Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci nimeni nu poate să pună o altă temelie decât aceea care este pusă și care este Isus Hristos. Nimeni să nu se laude deci cu oameni.

1 Corinteni 3.11,21


Adevărata temelie

În anul 817, Claudio a fost numit episcop de Torino. El era un creștin sincer, devotat lucrării lui Dumnezeu. La început, în calitate de episcop, a dedicat o mare parte din timpul său studiului Scripturilor și scrisului. Avea de gând să facă un comentariu la întreaga Biblie. În urma studiului, Claudio a ajuns la concluzia că „Piatra este una singură, Hristos, și că Petru numai în relație cu Hristos putea fi socotit urmașul Domnului”. Aceste adevăruri erau o referire la versetul din Matei 16.18: „Și Eu de asemenea îți spun: Tu ești Petru și pe această stâncă voi zidi Biserica Mea”.

O cercetare atentă a Scripturii ne conduce la concluzia că Centrul în jurul căruia se strânge Biserica lui Dumnezeu este Hristos, și nu Petru. Suntem îndreptățiți să ne apropiem de Domnul Isus Hristos, „piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu” (1 Petru 2.4). Biserica lui Dumnezeu trebuie să se strângă în jurul Persoanei Mântuitorului Isus Hristos, nu în jurul unei învățături sau porunci. Duhul Sfânt ne conduce numai la Isus Hristos, Piatra vie.

Acesta este un punct de cea mai mare însemnătate, care a fost înțeles de episcopul Claudio de Torino. Acesta este punctul de vedere al Scripturii și suntem chemați să-l practicăm și noi. Toate încercările oamenilor religioși de a pune alte temelii sunt zadarnice. Nimeni să nu se fălească cu oameni! Adevărul Sfintei Scripturi rămâne veșnic.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ASCULTĂ GLASUL LUI DUMNEZEU! – Fundația SEER

 

„Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: „Iată drumul” (Isaia 30:21)


Un consilier, care se luptase multă vreme cu o dependență, mărturisea: „Îmi făceam tratamentul, dar aveam nevoie de un loc de muncă pentru a ieși din acel mediu. Am căutat luni la rând, dar nimeni nu a vrut să mă angajeze. Într-o zi, așteptam autobuzul, când am auzit o voce șoptindu-mi: „Uită-te în spate!” M-am uitat și am văzut firma unui birou de avocatură. „Du-te, vorbește cu directorul firmei și spune-i că ai nevoie de un loc de muncă,” au fost cuvintele pe care le-am auzit. E o nebunie, m-am gândit eu… dar aceeași voce domoală m-a îndemnat din nou, așa că am ascultat. Când am vorbit cu avocatul și i-am spus ce se întâmplă în viața mea, m-a înțeles, întrucât cineva din familia sa își revenea dintr-o dependență. Apoi m-a privit și a zis: „E ciudat că ai intrat la mine în birou astăzi. Mă gândeam să creez un post nou de secretar juridic și nu am reușit încă să dau anunțul.” Două săptămâni mai târziu eram angajat, și a fost mai bine decât la toate celelalte locuri de muncă pentru care aplicasem vreodată. Eram mai bine plătit și îmi punea cel mai bine în valoare competențele.”

Problema nu este că Dumnezeu nu ne mai vorbește, ci că nu-i mai recunoaștem glasul. Nu te grăbi să alungi gândurile răzlețe care îți trec prin minte (vezi 1 Corinteni 2:16). În general, Dumnezeu nu-ți vorbește prin tunete sau fulgere pentru a-ți atrage atenția. De cele mai multe ori, El îți vorbește prin gânduri, printr-o persoană din familie, printr-un prieten, printr-un pastor, printr-o schimbare de situație, prin descoperirea neașteptată a unui verset „perfect”, prin cartea unui scriitor inspirat sau în odăița ta, când îți umple inima cu o pace desăvârșită…

Așadar, învață să asculți glasul lui Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 1:22-37


Douăzeci de ani este şi astăzi, în unele ţări, vârsta la care tinerii sunt chemaţi obligatoriu în serviciul militar. Odată recunoscut ca apt să poarte armele, recrutul se îndatorează faţă de ţara lui. De îndată ce este încorporat, el renunţă la independenţa lui, pentru a se supune în slujba comunităţii; învaţă respectul datorat superiorilor, sensul disciplinei, al datoriei, al onoarei; se pregăteşte pentru luptă … (Luca 7.8). Această «chemare sub drapel» nu are ea pentru orice tânăr creştin aplicaţia ei spirituală? Fără îndoială, chiar din ziua următoare convertirii sale, un „prunc în Hristos” va fi dintr-o dată bun pentru „a ieşi la luptă”. Familia lui Dumnezeu este compusă din „copilaşi”, din „tineri” şi din „părinţi” (1 Ioan 2.13). Ca în orice familie, în care copiii sunt în diferite stadii de creştere, şi în familia lui Dumnezeu întâlnim diferite nivele de capacitate şi de responsabilitate. Dar trebuie să fie creştere (compară cu Luca 2.40, 52). Soseşte momentul când copilaşul trebuie să devină un tânăr în sens spiritual, puternic, având experienţa victoriei asupra celui rău (1 Ioan 2.14), apoi un om matur, potrivit cu Evrei 5.14.

Am ajuns şi noi în acest stadiu? Sau n-am progresat deloc de la convertirea noastră?

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: