Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “iulie 17, 2019”

17 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

În El era viața și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul n-a cuprins-o.

Ioan 1.4,5


Hristos S-a coborât în această scenă a întunericului și dintr-o dată putem vedea două sfere morale distincte. În jurul Lui era întuneric – întunericul morții; în El era viața și această viață era lumina oamenilor. Lumina și întunericul au ajuns astfel în contact; lumina a luminat în întuneric și întunericul n-a putut s-o cuprindă. Îl vedem deci pe Hristos, având viața în Sine Însuși, prin urmare fiind „adevărata Lumină care, venind în lume, luminează pe orice om” (Ioan 1.9). Este adevărat că unii, puțini la număr, au primit (cuprins) această lumină, însă ea a strălucit pentru toți oamenii, așa că, dacă cineva rămânea în întuneric, era pentru că nu-și întorcea fața către lumină. „El era în lume și lumea prin El a fost făcută și lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor care L-au primit le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu: celor care cred în Numele Lui, care au fost născuți nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu” (Ioan 1.10-13). Doar aceștia – toți cei care L-au primit – fiind iluminați, au primit viața, căci erau născuți din Dumnezeu.

În timpul călătoriei Sale pe pământ, Hristos avea viața în El Însuși ca Fiu al lui Dumnezeu; prin urmare, „după cum Tatăl înviază morții și dă viață, tot așa și Fiul dă viață cui vrea” (Ioan 5.21). Căci, într-adevăr, după cum apostolul Ioan ne spune, „viața s-a arătat; și noi am văzut, și mărturisim și vă vestim viața eternă, care era la Tatăl și ni s-a arătat” (1 Ioan 1.2). Domnul Însuși a spus: „Eu am venit ca oile Mele să aibă viața, și s-o aibă din belșug” (Ioan 10.10). Deci toți care au crezut în El în acea vreme erau aduși la viață, așa cum s-a întâmplat cu sfinții din vechea dispensație – erau născuți din nou. Însă „viața din belșug” a putut fi primită doar după moartea și învierea Sa; prin urmare, în dispensația prezentă, acordarea vieții veșnice celor ce cred se face ca rod și consecință a lucrării Sale încheiate. El Însuși afirmă acest lucru: „Tată, a venit ceasul! Glorifică-L pe Fiul Tău, ca Fiul Tău să Te glorifice pe Tine, după cum I-ai dat autoritate peste orice făptură, ca să dea viață eternă tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui” (Ioan 17.1,2).

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

N-a făcut nicio deosebire între noi și ei, întrucât le-a curățit inimile prin credință.

Fapte 15.9


Inima noastră

Într-un spital de copii, o soră medicală îi ținea pacientului ei mic stetoscopul, lăsându-l să asculte. Mirat, acesta asculta bătaia permanentă și regulată. Când ea l-a întrebat dacă știe ce aude, el a răspuns: „Este inima mea”. După lungi ezitări, copilul a adăugat, zâmbind: „Domnul Isus bate acolo?”.

Inima este organul cel mai important al omului. Fără inimă nu există viața. Inima începe să bată cu șapte Luni, înainte de naștere și încetează să bată la moarte.

Biblia numește inima centrul ființei noastre. Este scris: „Dinăuntru, din inima oamenilor, ies gânduri rele, fapte de adulter, desfrânări, ucideri, furturi, lăcomii, răutăți, înșelăciuni, fapte de rușine, ochi rău, hulă, orgoliu, nebunie” (Marcu 7.21,22). Răul pe care îl facem vine din inima noastră. De aceea trebuie să fie curățată, dacă vrem ca viața noastră să fie altfel.

Numai Domnul Isus poate schimba inima noastră. De aceea, El spune: „Iată, Eu stau la ușă și bat” (Apocalipsa 3.20). Auzim bătaia Sa la ușa inimii noastre? Dacă Îi deschidem, El intră în viața noastră și ne spală de toate păcatele.

Cu ajutorul Său putem trăi spre onoarea lui Dumnezeu. De aceea să urmăm sfatul Lui: „Păzește-ți inima mai mult decât orice este de păzit, căci din ea ies izvoarele vieții” (Proverbe 4.23).


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PRIETENI DEGHIZAȚI – Fundația SEER

„Simt plăcere… în defăimări… pentru Hristos…” (2 Corinteni 12:10)


 Când ești jignit, te poți răzbuna printr-o replică usturătoare… sau poți vedea această situație ca pe o ocazie de a crește. David a zis: „Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăț orânduirile Tale.” (Psalmul 119:71). Iată opinia psihologului Brenda Shoshanna: „Persoana care ne insultă este un profesor venit să ne ajute să ne micșorăm eul, să ne dezvoltăm capacitatea de a ierta și să ne învețe despre viață și relații. Dacă percepi afrontul nu ca pe o insultă, ci ca pe o învățătură sau ca pe un dar, își pierde puterea de a te răni.

La nivel practic, dacă ești insultat, nu spune nimic. Acordă-ți timp, deoarece se creează mult rău când vei spune lucruri pe care nu vrei să le spui. Toate acestea vor duce la agravarea situației. Recunoaște că este eul tău la mijloc – acel fals sentiment al mândriei care se activează – și nu-l accepta!”

Pavel a ajuns în punctul în care chiar a simțit „plăcere în defăimări”. Cei mai mulți nu am ajuns până acolo încă, dar în timp și prin exercițiu vom reuși. Vorbind despre Iuda, un autor scria: „Dumnezeu mânuiește uneori faptele dușmanilor noștri, făcându-i să se comporte ca prieteni, pentru a-Și împlini voia în viața noastră. El ne poate binecuvânta prin cele mai rele relații, care pot fi dureroase sau negative. Timpul, strădania și durerea pe care le investim în ele nu sunt pierdute, deoarece Dumnezeu știe cum să facă astfel ca adversitățile să ne alimenteze destinul vieții. Nu putem opri suferințele să apară și nu-ți pot promite că toți care stau la masă cu noi ne vor fi loiali. Dar suferințele ne dau direcție, ne formează caracterul, și în final avem parte de harul de a ne reevalua dușmanii și de a înțelege că ei sunt, de fapt, niște prieteni deghizați.”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 24:1-23


După cum am văzut, în cursul anului copiii lui Israel aveau ocazii speciale de a se strânge laolaltă pentru sărbători. Nu li se cerea decât să se prezinte din când în când. Pe de altă parte, slujba făcută în contul lor nu înceta niciodată. Candelele ardeau necontenit (v. 3). Câtă fericire să ne gândim că şi atunci când suntem prea ocupaţi cu treburile vieţii acesteia pentru a ne putea gândi la cer, chiar şi atunci când comuniunea noastră s-a întrerupt, lumina lui Hristos, Sfeşnicul divin, nu încetează să strălucească în toată puterea înaintea lui Dumnezeu! Şi ce anume luminează? Luminează cele douăsprezece pâini aranjate pe masă, care reprezintă poporul lui Dumnezeu în întregime, strâns în perfectă ordine în sanctuar.

Episodul cu hulitorul şi cu pedepsirea acestuia ne învaţă cum, în ciuda acestui loc privilegiat, apostazia îşi va face apariţia în mijlocul poporului şi care îi va fi teribila pedeapsă. „Numele mai presus de orice nume” a fost hulit când Fiul lui Dumnezeu venit pe pământ a fost insultat, respins şi răstignit. Şi aşa va fi şi în viitorul apropiat când „omul fărădelegii”, Antihristul, se va împotrivi şi se va înălţa mai presus de orice se numeşte „Dumnezeu”. Domnul Isus „îl va desfiinţa prin arătarea venirii Sale” (2 Tesaloniceni 2. 8).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: