Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “iulie 8, 2019”

8 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Oile Mele aud glasul Meu, și Eu le cunosc și ele Mă urmează.

Ioan 10.27


Ar fi de folos să privim în detaliu la câteva trăsături ale oilor. Ele ascultă glasul Său (versetele 4, 16 și 27). Acest lucru merge până la începuturi, când El Își cheamă oile pe nume, și este trăsătura care le distinge ca oi ale Sale. La aceasta putem adăuga o altă trăsătură: „Ele nu cunosc glasul străinilor” (versetul 5). În aceasta stă siguranța turmei. Oile recunosc îndată glasul Păstorului; și chiar dacă un străin ar putea imita glasul Păstorului, ele nu-i cunosc glasul – adică își dau seama că este al unui străin. Nu este nevoie deci să cunoaștem toate erorile pentru a putea astfel rămâne în adevăr; este de ajuns să cunoaștem glasul Păstorului.

Fiindcă oile ascultă glasul Lui, ele Îl urmează. „El merge înaintea lor și oile merg după El, pentru că Îi cunosc glasul” (versetul 4). Oile nu au altă voință decât cea a Păstorului; dacă încetează să-L urmeze, se rătăcesc negreșit. În Orient și chiar în unele părți ale Europei, păstorul merge întotdeauna înaintea oilor; când el pleacă, oile îl urmează, iar când se oprește, se opresc și ele. Domnul nostru binecuvântat face aluzie la acest lucru în versetul din Ioan 10 citat anterior și folosește acest obicei pentru a ne da instrucțiuni dintre cele mai folositoare. Căci pentru a-L urma pe Păstor, ochii oilor trebuie să fie necontenit ațintiți asupra Lui, ca să înțeleagă astfel când El dorește ca ele să pornească și pe ce drum să-L urmeze. Totul este lăsat deci în mâinile Păstorului; El este cel care vede posibilele pericole, care îngrijește de hrana oilor și care le arată drumul. Responsabilitatea lor este să-L urmeze, să meargă acolo unde le conduce El, să-L urmeze până când va veni să le ia la Sine.

Este spus de asemenea că oile Îl cunosc pe Păstor. Ele nu numai că-I cunosc glasul, dar Îl cunosc pe El Însuși. „Eu sunt păstorul cel bun și le cunosc pe ale Mele și sunt cunoscut de ale Mele, cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și Eu Îl cunosc pe Tatăl” (Ioan 10.14,15). Aceasta este cea mai mare binecuvântare pe care oile o pot avea, căci ea înseamnă a avea acces la propriile Lui gânduri, căi și dorințe. Înseamnă a-L cunoaște pe El Însuși.

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Întoarceți-vă deci, și veți trăi.

Ezechiel 18.32


William! (2)

„William!” Cu acest nume s-a simțit chemat deodată, tocmai când era gata să-și ia viața. William – acesta nu era numele lui indian. Așa îl numise misionarul cu mulți ani înainte!

A pus pușca jos și s-a uitat în jur, dar nu a văzut pe nimeni. Deodată a înțeles că numai conștiința îl strigase. Se părea că dorea să-i spună: William, nu-ți mai amintești ce ți s-a spus despre bunul Dumnezeu? Că El te așteaptă și că te va ierta, dacă te vei întoarce la El? De ce nu Îl rogi să îți dea hrană?

Dar William era prea mândru. El a simțit cât de nemulțumit a fost. Interiorul lui se împotrivea, dar vocea nu îl lăsa liniștit. Atunci i s-a părut că soția și copiii strigă înfometați. Nu a mai rezistat și a căzut pe genunchi și s-a rugat.

El s-a rugat lui Dumnezeu pentru a-l ierta, pe el, un sărman indian fugar; și L-a rugat și pentru hrană. El s-a rugat mai departe, și-a deschis inima înaintea lui Dumnezeu. Și a simțit că Dumnezeu îl ascultă și că îi este aproape. Atunci s-a ridicat, a luat arma și, în scurt timp, a împușcat o căprioară. A făcut foc și a mâncat, iar restul l-a luat și l-a dus familiei. În următoarele săptămâni nu au mai dus lipsă.

Când zăpada s-a topit, au plecat spre stația misionară. Acolo era o nouă generație de misionari. Cu bucurie l-au primit pe el și pe familia lui.

Dumnezeu l-a chemat pe William la o viață fericită cu El, pe pământ și în veșnicie. Și Același Dumnezeu îi cheamă și astăzi pe toți: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28).

Oare mai aud și astăzi oamenii chemarea lui Dumnezeu și se întorc la El?


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCEARCĂ SĂ FII ÎMPĂCIUITOR! – Fundația SEER

„Dacă este cu putință… trăiți în pace cu toți oamenii” (Romani 12:18)


Domnul Isus a zis: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!” (Matei 5:9). Putem reține de aici că Dumnezeu a promis că-i va binecuvânta pe cei ce aduc pacea, nu pe cei ce iubesc pacea. E o diferență. Persoanele împăciuitoare plătesc prețul; iubitorii de pace se bucură de foloasele ei. Uneori trebuie să-i confrunți pe oameni, înainte să-i mângâi.

Domnul Isus i-a alungat din Templu pe schimbătorii de bani, care impuneau un curs de schimb nedrept celor ce cumpărau miei și porumbei pentru a-i aduce jertfă lui Dumnezeu. În majoritatea cazurilor, aceștia erau dintre cei ce își permiteau cel mai puțin să plătească în plus, așa că Domnul Isus a hotărât să ia atitudine. Unul din numele lui Dumnezeu este Iahweh-Shalom, „Domnul este pacea noastră” (vezi Judecători 6:24). „Shalom” nu denotă absența tulburărilor, ci pacea lui Dumnezeu în mijlocul lor!

Când avem o problemă cu cineva, Domnul Isus a zis că trebuie să urmăm anumiți pași.

Mai întâi, trebuie să mergem și să încercăm să rezolvăm problema în particular.

Dacă nu reușim, trebuie să luăm cu noi pe cineva care ne poate ajuta.

Dacă și acest demers dă greș, trebuie să mergem la conducătorii bisericii.

Și dacă persoana refuză în continuare să se împace, atunci trebuie s-o iubim și s-o lăsăm în mâinile lui Dumnezeu (vezi Matei 18:15-17).

Probabil nu e o abordare după modelul lui Dale Carnegie (de tip „Cum să câștigi prieteni și să influențezi oamenii”), dar este calea lui Dumnezeu. Pavel a spus: „Dacă este cu putință… trăiți în pace cu toți oamenii.” De exemplu, Pavel a fost dispus să nu mai mănânce anumite mâncăruri care erau ofensatoare pentru unii (vezi 1 Corinteni 8:13), dar nu a fost dispus să-i tolereze pe cei care fac dezbinări în biserică (vezi Romani 16:17).

Așadar, trebuie să știi când să faci valuri… și când să faci pace!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 16:23-34


Iată cât de mare şi de delicată era pentru marele preot şi pentru fiii săi lucrarea necesară pentru înlăturarea păcatelor. Şi, în plus, toată această slujbă era valabilă numai pentru un an. În adevăr, sursa păcatelor, inima omului, nu era curăţită pentru atât, iar această inimă rea nu se putea lipsi să nu lucreze din nou fapte rele în tot timpul noului an. Întotdeauna era necesar să fie repetate aceste jertfe, marii preoţi transmiţând mai departe slujba, din tată în fiu, „pentru că prin moarte erau împiedicaţi să dăinuiască” (Evrei 7.23-25).

Cu cât mai măreaţă este lucrarea lui Hristos în realitatea ei, în întreg răsunetul ei, pretinzând propriul Său sacrificiu! Pentru a înlătura păcatul lumii, pentru a-i anula toate consecinţele, cât şi pentru a ajunge la sursă: inima omului şi a o curăţa, Isus a fost în totalitate singur. Nimeni altcineva nu poate avea în aceasta vreun rol, cât de neînsemnat. Ce făcea poporul în timpul acelei măreţe lucrări a preotului? Ei nu puteau şi nici nu trebuia să facă nimic altceva, decât să-şi smerească sufletele. O lucrare era împlinită în favoarea lor, în contul căreia ei se puteau odihni. Ei bine, aceasta este tot ce trebuie să facem şi noi! Să ne odihnim în lucrarea suficientă şi perfectă a Domnului Isus.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: