Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “iulie 19, 2019”

19 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Dacă fratele tău … sau fiul tău, sau fiica ta, sau soția sânului tău, sau prietenul tău, care îți este ca sufletul tău, te va îndemna în taină, zicând: „Să mergem și să slujim altor dumnezei” … să nu te învoiești cu el și să nu-l asculți; și ochiul tău să nu-l cruțe, nici să nu-ți fie milă de el … ci să-l omori … pentru că a căutat să te îndepărteze de la Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robilor.

Deuteronom 13.6,8-10


Acest pasaj arată cât de grav este în ochii lui Dumnezeu când cineva încearcă să-i abată de la El pe cei ai Lui. La începutul capitolului vedem cum trebuia Israel să procedeze față de un profet fals, însă aici dificultatea este mai mare, fiindcă intervin cele mai sacre afecțiuni naturale. Aici este vorba de un frate, de un fiu, de o fiică, de soție sau de un prieten, care ar încerca să abată pe cineva de la Dumnezeu.

Înțelegem foarte clar ceea ce îi era cerut israelitului să facă într-o astfel de împrejurare: el trebuia să-I rămână credincios lui Dumnezeu și să execute judecata dreaptă a Lui peste o astfel de persoană. Dacă simțim dificultatea imensă pentru un israelit să procedeze astfel față de fiul, soția sau prietenul său – dacă simțim repulsie la un astfel de gând – simțim oare și cât de cumplit este în ochii lui Dumnezeu ca cineva să încerce să abată un suflet de la El, un suflet pe care El l-a scos „din țara Egiptului, din casa robilor”? Cei ai Săi sunt extrem de prețioși în ochii Lui.

Nu găsim un exemplu în Scriptură că o astfel de acțiune ar fi avut vreodată loc, ci găsim exemple contrare, precum cel al lui Mica și al mamei lui, în Judecători 17. Din această cauză, întreg poporul s-a îndepărtat, încet-încet, de Dumnezeu. Rezultatul a fost judecata Lui asupra Israelului idolatru. Neascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu produce întotdeauna suferințe mai mari decât ascultarea de el.

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul? Sau ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?

Matei 16.26


O viață fără Dumnezeu

Un cunoscut publicist englez, pe nume Bottomley, care s-a remarcat în timpul primului Război Mondial prin scrieri politice, a fost condamnat la închisoare din pricina acestor activități. În acel timp a fost vizitat de un evanghelist. Pentru a intra mai ușor în discuție, acesta i-a relatat istoria întoarcerii sale la Dumnezeu. „Atunci eram într-o adunare de evanghelizare din Bristol. Acolo s-a ținut o predică despre subiectul: «Trebuie să ne naștem din nou». În acea seară m-am întors la Dumnezeu, iar de atunci Hristos este Domnul și Prietenul meu fidel.” Bottomley asculta. „S-a întâmplat aceasta în anul…?”, a întrebat el. „Da, exact în acel an.” — „Era într-o Vineri, seara?” — „Da”, a răspuns evanghelistul. „Ce ciudat!”, a exclamat Bottomley. „Și eu am fost în acea seară acolo și am auzit îndemnul de a-mi recunoaște păcatele. Dar mi-am spus că așa ceva nu este pentru mine. Am vrut să trăiesc cum doream eu. Astfel am ieșit din acea sală și I-am întors spatele lui Dumnezeu. Permiteți-mi să adaug: O viață fără Dumnezeu este o viață ratată!” — „Puteți să-mi scrieți aceste cuvinte?”, l-a rugat evanghelistul. Întemnițatul a scris: „O viață fără Dumnezeu este o viață ratată. – Bottomley”.

Dacă te afli printre cei care până acum I-au întors spatele lui Dumnezeu, atunci și viața ta este ratată. Unii au luat hotărâri bune, dar au devenit prada dușmanului sufletului lor care le-a șoptit: „Mai este timp”. Nu știi dacă vei ajunge la sfârșitul zilei și nici dacă vei mai trăi până mâine. De aceea, vino acum la Mântuitorul!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ȘTIE EXACT UNDE TE AFLI – Fundația SEER

„M-a scos din groapa pieirii…” (Psalmul 40:2)


Când insula Haiti a fost lovită de un cutremur, un voluntar pentru ajutor umanitar, blocat sub dărâmăturile unui hotel care s-a prăbușit s-a rugat: „Doamne, nu am mai ținut legătura cu Tine în ultima vreme. Acum am nevoie de Tine mai mult ca niciodată.” El scrie: „Am auzit un zgomot. „Cine e acolo?” am strigat. „Jim, mi-a răspuns cineva. Un bărbat și alte cinci persoane erau prinși sub dărâmături de asemenea. „Ai vrea să ne rugăm împreună?” am întrebat eu. „Da,” a răspuns el. Așa că m-am rugat: „Doamne, te implor să faci o minune și să ne salvezi.” Eram pe punctul de a adormi, când am fost trezit de un zgomot ritmic. Elicoptere! Am așteptat, dar nu a apărut nimeni. Eram fără vlagă, fără apă și hrană de douăzeci și patru de ore și aveam nevoie și de doctor. Am închis ochii, convins că nu-i voi mai deschide niciodată pe pământ. Am auzit un strigăt și am tresărit. Un supraviețuitor contactase o echipă de salvare printr-o gaură. A trecut o oră, apoi două… Am izbit peretele. Niciun răspuns! „O să mor aici și nu pot face nimic…” Apoi mi-a venit acest gând: Adu-Mi laudă! Am început să rostesc: „Mare este credincioșia ta; bunătățile tale se înnoiesc în fiecare dimineață.” Am cântat: „Stai liniștit, suflete al meu…” Cântări de laudă închinate Celui care știa exact unde mă aflam. Am simțit prezența lui Dumnezeu și L-am auzit șoptind: „Ai încredere deplină în Mine, și nu te mai agita!” „Facă-se voia Ta!” După mai multe ore, o echipă de salvare a coborât prin puțul liftului, m-au scos afară în siguranță și m-au dus la spital. Soția mea aștepta: „Am crezut că ai murit,” a zis ea. „Și eu,” am șoptit. Și chiar așa ar fi fost dacă nu ar fi existat ceea ce aveam cu mine în acel loc întunecat – credința mea, care acum este mai vie ca niciodată!”

Concluzie: Dumnezeu știe exact unde te afli!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 25:20-38


„Pământul este al Meu”, aminteşte Domnul poporului Său, şi „voi sunteţi străini şi oaspeţi ai Mei” (v. 23). În acelaşi fel în care o gazdă se îngrijeşte de oaspeţii săi, Dumnezeu Se angajează să Se preocupe de întreţinerea alor Săi şi să le dea, într-o manieră miraculoasă, în fiecare al şaselea an, o recoltă triplă, care să le permită să ţină anul sabatic. Creştinul este aici jos proprietar de pământ în şi mai mică măsură decât Israel. Dacă am fi mereu conştienţi că nimic nu este al nostru, ci că totul este al Domnului, nu ar fi mai puţine pofte în inimile noastre şi mai puţine certuri între noi? Noi avem în cer, nu pe pământ, adevăratele bogăţii şi acelea sunt ale noastre (Luca 16.11-12).

În tot cuprinsul acestui capitol, Dumnezeu are plăcerea de a-Şi dezvălui harul Său măreţ, arătându-ne cum îi eliberează pe ai Săi, cum Se ocupă de odihna lor, de bucuria lor, cum Se îngrijeşte ca ei să nu cadă victimă împietririi fraţilor lor sau propriei lor neglijenţe. În toate acestea, El ne dă un exemplu, invitându-ne să arătăm celorlalţi aceeaşi îndurare de care avem noi parte (v. 35-38). Aceasta va fi pentru noi un prilej să Îi arătăm Domnului că preţuim harul Său şi că nu am uitat ceea ce a făcut El pentru noi (Matei 18.32, 33).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: