Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “iulie 18, 2019”

18 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

În El era viața și viața era lumina oamenilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul n-a cuprins-o.

Ioan 1.4,5


Hristos S-a coborât în această scenă a întunericului și dintr-o dată putem vedea două sfere morale distincte. În jurul Lui era întuneric – întunericul morții; în El era viața și această viață era lumina oamenilor. Lumina și întunericul au ajuns astfel în contact; lumina a luminat în întuneric și întunericul n-a putut s-o cuprindă. Îl vedem deci pe Hristos, având viața în Sine Însuși, prin urmare fiind „adevărata Lumină care, venind în lume, luminează pe orice om” (Ioan 1.9). Este adevărat că unii, puțini la număr, au primit (cuprins) această lumină, însă ea a strălucit pentru toți oamenii, așa că, dacă cineva rămânea în întuneric, era pentru că nu-și întorcea fața către lumină. „El era în lume și lumea prin El a fost făcută și lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor care L-au primit le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu: celor care cred în Numele Lui, care au fost născuți nu din sânge, nici din voia cărnii, nici din voia omului, ci din Dumnezeu” (Ioan 1.10-13). Doar aceștia – toți cei care L-au primit – fiind iluminați, au primit viața, căci erau născuți din Dumnezeu.

În timpul călătoriei Sale pe pământ, Hristos avea viața în El Însuși ca Fiu al lui Dumnezeu; prin urmare, „după cum Tatăl înviază morții și dă viață, tot așa și Fiul dă viață cui vrea” (Ioan 5.21). Căci, într-adevăr, după cum apostolul Ioan ne spune, „viața s-a arătat; și noi am văzut, și mărturisim și vă vestim viața eternă, care era la Tatăl și ni s-a arătat” (1 Ioan 1.2). Domnul Însuși a spus: „Eu am venit ca oile Mele să aibă viața, și s-o aibă din belșug” (Ioan 10.10). Deci toți care au crezut în El în acea vreme erau aduși la viață, așa cum s-a întâmplat cu sfinții din vechea dispensație – erau născuți din nou. Însă „viața din belșug” a putut fi primită doar după moartea și învierea Sa; prin urmare, în dispensația prezentă, acordarea vieții veșnice celor ce cred se face ca rod și consecință a lucrării Sale încheiate. El Însuși afirmă acest lucru: „Tată, a venit ceasul! Glorifică-L pe Fiul Tău, ca Fiul Tău să Te glorifice pe Tine, după cum I-ai dat autoritate peste orice făptură, ca să dea viață eternă tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui” (Ioan 17.1,2).

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Deci, după ce au mâncat, Isus i-a zis lui Simon Petru: „Simon, fiul lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?”.

Ioan 21.15


Întrebarea Domnului

Aceasta a fost o întrebare care l-a tăiat la inimă și care l-a cutremurat pe Petru. El a crezut că dragostea sa pentru Învățătorul său este mai mare decât a celorlalți ucenici; și totuși Petru s-a lepădat de Domnul. Deci această întrebare era necesară. Ce frumos a fost răspunsul lui Petru: „Da, Doamne, Tu știi că Te iubesc!”. Ochii lor s-au întâlnit din nou.

Dar Domnul Isus nu a fost mulțumit numai cu atât; El l-a întrebat pentru a doua oară: „Simon, fiul lui Iona, Mă iubești?”. Acum nu a mai spus: Mai mult decât aceștia. Cu această întrebare, tăietura în sufletul lui Petru s-a făcut mai adâncă. Se îndoia Domnul de dragostea lui Petru, pentru că spusese: „Nu-L cunosc”? Cât de mult l-a străpuns această întrebare pe Petru! Petru a răspuns: „Da, Doamne, știi că Te iubesc!” Totuși Petru trebuia să privească mai adânc în ființa sa.

Pentru a treia oară a răsunat întrebarea: „Simon, fiul lui Iona, Mă iubești?”. Petru vorbea despre dragoste, Domnul însă despre dragostea adevărată, adâncă, a lui Dumnezeu față de oameni și invers. Această ultimă întrebare a fost prea mult pentru Petru. El s-a întristat. Poate chiar a plâns. Se îndoia Învățătorul său de faptul că Îl iubea? Domnul Isus însă dorea să-l facă pe ucenicul Său să se întristeze. Astfel a ajuns la rădăcina răului. Petru a descoperit cine era și cum a ajuns la căderea sa gravă. Petru a trebuit să fie vindecat complet de îngâmfarea sa. Prin aceasta a fost în stare să facă o slujbă de păstor în folosul altora.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNNOIREA MINȚII – Fundația SEER

„V-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoiește spre cunoștință, după chipul Celui ce l-a făcut” (Coloseni 3:10)


Schimbarea lăuntrică are loc treptat, deseori înainte ca vreo dovadă exterioară să fie vizibilă. Pastorul Jim Penner spune: „Un prieten de-al meu a trecut recent printr-o artoplastie de șold (înlocuire totală a șoldului); articulația se degradase așa de tare, încât umbla șchiopătând și trebuia să se ajute de cârjă. Mulțumită priceperii unui chirurg, a fost pus pe picioare rapid. Cu toate acestea, câteva luni după operație a continuat să șchiopăteze. M-am întâlnit întâmplător cu el într-o dimineață și nu mai șchiopăta. Oare cum a reușit? Cu o zi înainte șchiopăta. S-a refăcut peste noapte? „Mergi foarte bine,” am spus eu. „Cum așa?”

Răspunsul lui a fost nemaipomenit. „Terapeutul meu mi-a spus că trebuie să-mi reeduc creierul.” Creierul său fusese obișnuit să se aștepte la durere, așa că el șchiopăta… anticipat. Chiar și când nu a mai simțit durere, creierul îi spunea: „Fii atent! Vine durerea!”

Scriptura ne spune că în Hristos devenim „o făptură nouă: cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Deci, trebuie să-ți schimbi gândirea prin credință, și să acționezi conform credinței. Hristos a săvârșit deja „operația” de restaurare. La fel cum prietenul meu a primit un șold nou, Dumnezeu ți-a dăruit o viață nouă. Omul vechi s-a dus, împreună cu toate lucrurile rele pe care obișnuia să le facă, gândurile, vorbele și faptele tale. Ești o făptură complet nouă. Dar trebuie să-ți reeduci creierul să accepte iertarea lui Dumnezeu și lucrarea de înnoire pe care a făcut-o Domnul Isus în viața ta!”

Așadar, pe scurt: înnoiește-ți mintea!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 25:1-19


Dumnezeu, care a dat omului Sabatul, Se îngrijeşte şi de creaţia Sa. La fiecare şapte ani, lucrul pământului trebuia întrerupt, pentru ca pământul să se poată odihni. Şi la fiecare şapte ori şapte ani, o dată la cincizeci de ani, în Israel trebuia să se audă trâmbiţa care vestea Anul Jubiliar, restaurarea tuturor lucrurilor. În consecinţă, nici o tranzacţie, nici o cumpărare a vreunei proprietăţi nu putea avea loc fără să se aibă în vedere data jubileului care urma şi de care trebuia să se ţină cont fără încetare. Dragi copii ai lui Dumnezeu, această trâmbiţă căreia toţi israeliţii – şi în special cei oprimaţi – îi aşteptau sunetul, nu ne face ea să ne gândim la cea din urmă trâmbiţă, cu al cărei sunet Domnul va coborî din cer pentru a-i aduna sus pe toţi cei care Îi aparţin? (1 Corinteni 15.52).

Da, Domnul vine, să nu uităm aceasta! Să trăim în această perspectivă! Să dăm lucrurilor de pe pământ numai o valoare relativă. Ele au un caracter trecător: ne vom bucura de ele numai pentru un timp. Să ne fixăm privirile dincolo de acestea, asupra lucrurilor care nu se văd, dar care sunt eterne (2 Corinteni 4.18). Fie ca deciziile noastre, proiectele noastre, subiectele noastre de mulţumire ca şi cele de încercare să poată purta mereu în faţa ochilor noştri marca «provizoriu», pe care le-o conferă preafericita noastră speranţă!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: