Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “august, 2019”

31 August 2019

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE

Arată-mi, Te rog, gloria Ta!

Exod 33.18


Uimitoare cuvinte, ieșite de pe buzele unui om care deja văzuse mult din gloria lui Dumnezeu! Trecuseră peste patruzeci de ani de când el refuzase să fie numit fiul fiicei lui faraon, alegând ocara lui Hristos, în loc de plăcerile Egiptului. De atunci, Dumnezeu îi vorbise din rugul aprins, îi dovedise puterea Sa lovind Egiptul cu cele zeci plăgi, îl eliberase pe Israel trecându-l prin Marea Roșie și coborâse pe Muntele Sinai cu foc, cu un cutremur, cu sunetul de trâmbiță și cu un glas care a clătinat pământul. Moise văzuse, într-adevăr, câte ceva din gloria Domnului.

Acum însă, preaiubitul Său popor Israel căzuse adânc. Ei își făcuseră un vițel de aur, amestecând idolatria și corupția într-o sărbătoare care merita din plin mânia aprinsă a lui Dumnezeu. Doar datorită mijlocirii fierbinți și puternice a lui Moise a fost această mânie oprită. În această situație deosebit de mișcătoare, Moise s-a oferit să fie șters din cartea lui Dumnezeu, numai să fie poporul iertat.

Călătoria către țara promisă avea să continue. Domnul urma să-i dea lui Moise tot ceea ce era necesar pentru a conduce poporul acolo: prezența Sa, harul Său, călăuzirea Sa. Însă, mai presus de toate acestea, Moise dorea să vadă gloria lui Dumnezeu. O dorință înțeleaptă, pentru Moise și pentru noi! Nu există nimic în închinarea sau în slujba pentru Dumnezeu care să nu fie legat de gloria Sa. Avem nevoie de oameni care să fie ca Moise, ale căror fețe să strălucească de gloria lui Dumnezeu și ale căror cuvinte și acțiuni să dovedească timpul petrecut în prezența Lui! Doamne, arată-ne gloria Ta!

G. W. Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

El ia aminte la rugăciunea nevoiașului.

Psalmul 102.17


Răspunsul Domnului

Fiind dintr-o familie foarte săracă, Grigore, un băiat de opt ani, nu primea de la nimeni bani de buzunar. Doar mama îi mai dăruia când și când câte o copeică, nu mai mult. Odată însă cineva i-a oferit o jumătate de rublă. Grigore avea acum cincizeci de copeici și se considera un adevărat bogătaș. El scotea moneda din buzunar, o examina și o punea la loc, pipăind-o grijuliu cu degetele, pentru a se convinge că nu dispăruse. Grigore își făcea tot felul de planuri, chibzuind în minte cum să-și cheltuiască mai bine banii. Dar deodată, când și-a vârât pentru a suta oară mâna în buzunar ca să-și pipăie comoara, s-a pomenit cu buzunarul gol. Și-a întors pe dos buzunarele, a scotocit peste tot prin casă, prin curte, prin grădină, dar nu și-a găsit nicăieri banii.

Seara, băiatul s-a dus la culcare în cea mai proastă dispoziție. Tocmai când era gata să se pună în pat, și-a adus aminte că nu s-a rugat, așa cum îl învățase mama din fragedă copilărie. „Eu mi-am pierdut banii. La ce mai sunt bune acum rugăciunile mele? Astăzi am să mă culc fără să mă rog.”

Dar, în clipa când era gata să ațipească, o voce lăuntrică i-a spus în șoaptă: „Trebuie să-ți fie rușine că nu te-ai rugat astăzi, căci ești credincios și Îl cunoști pe Dumnezeu …”. Glasul conștiinței îi șoptea întruna: „Tu nu te-ai rugat astăzi. Așa fac oare copiii cuminți și credincioși? Ridică-te îndată și roagă-te Domnului!”.

Grigore s-a dat jos din pat, s-a lăsat pe genunchi… și deodată a simțit sub picior ceva tare și rece, un obiect mic și rotund. El a privit în jos și nu i-a venit să-și creadă ochilor. Pe podea, lângă pat, sub genunchiul pe care se lăsase să se roage Domnului, zăcea moneda pierdută!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ELIBERAT DE ROBIA RELIGIOASĂ – Fundația SEER

„Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi… Rămâneți, deci, tari…” (Galateni 4:31, 5:1)


 

Unora dintre noi li se pare greu să-și acorde permisiunea de a gândi, de a spune sau de a se bucura de anumite lucruri, pentru că le este teamă că ceilalți îi vor dezaproba. Deci ajungem să trăim după convingerile lor, în loc să trăim după ale noastre. Nu există nicio altă robie ca robia religioasă!

Un autor creștin scria: „Biserica în care am crescut ne-a învățat că nu avem voie să mergem la film sau la un meci de fotbal (să ne amestecăm cu lumea) și că femeile nu au voie să-și vopsească părul. Răspunsul nostru standard la majoritatea chestiunilor de felul acesta era: ‘Noi așa am fost învățați!'” Aceasta este conduita unei conștiințe formate în școala tradiției. Pavel i-a mustrat aspru pe galateni pentru că încercau să supravegheze viețile oamenilor obligându-i să trăiască după tradițiile iudaice și nu după Evanghelia harului. El a scris: „Rămâneți, deci, tari, și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei.” (Galateni 5:1) Antrenează-te să te îngrijorezi mai puțin pentru ceea ce cred oamenii, și mai mult pentru ceea ce crede Dumnezeu.

În realitate, ceea ce îi supără pe unii oameni religioși este că tu poți face anumite lucruri din încredințare, pe când ei nu le pot face – pentru că nu-și pot îngădui permisiunea de a se bucura de libertatea lor în Hristos (vezi Galateni 2:4). Nu, nu scuzăm păcatul sau practicile nebiblice! Dar dacă nu te miști în acord cu lumina Scripturii, ci în conformitate cu părerile oamenilor, îți vei petrece toată viața așteptând „momentul potrivit” sau „un moment în care oamenii vor înțelege”, înainte de a merge mai departe. Și îți vei încheia viața privind în urmă cu regret. Nu îngădui să ți se întâmple așa ceva! „Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi. Rămâneți deci tari.” Amin?


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 19:11-22


Puterea apei care conţinea cenuşa viţelei era pe măsura feluritelor împrejurări în care a avut loc întinarea în timpul călătoriei prin pustiu. Atingerea unui trup mort sau a unor oseminte omeneşti corespunde, în cazul nostru, unui contact cu corupţia şi violenţa acestei lumi. Manifestările „cărnii” se pot arăta în familie (cortul: v. 14), deci mare atenţie la copii, aceste „vase deschise”, atât de uşor de întinat (v. 15; Luca 17.2).

Ele pot apărea şi afară, la slujbă (pe câmp: v. 16). O mică înşelăciune, o defăimare, un cuvânt nebunesc sau o glumă nepotrivită (Efeseni 5.4) − fiecare poate face lista acestor mici „oase” (v. 16), manifestări carnale pe lângă care trecem adesea fără a le acorda atenţia.

Ei bine, credinciosul este întinat prin aceste scăpări. Ele nu par prea importante pentru cei care nu-L cunosc pe Isus, dar noi, care Îl iubim, le luăm în serios, pentru că ne amintim că El a suferit şi a murit pentru a ispăşi şi cele mai mici lucruri. De fiecare dată trebuie să înnoim ceea ce corespunde acestui lung proces de curăţire: judecata de sine în lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi o nouă recunoaştere a eficacităţii lucrării lui Hristos.

30 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Vă îndemn deci, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înțeleaptă.

Romani 12.1

https://www.good-seed.org/img/teiler.png

Unele dintre cele mai dificile lucruri în viață sunt acelea care, de fapt, sunt cele mai simple. Romani 12.9-21 constituie o bună descriere a ceea ce înseamnă să trăiești potrivit gândului lui Dumnezeu. Este ușor să citim și să înțelegem ce scrie aici și totuși avem mari probleme în a pune aceste lucruri în practică. Ca motiv pentru aceasta, Scriptura ne spune câte ceva despre noi în Psalmul 51.5: „Iată, am fost născut în nelegiuire și în păcat m-a zămislit mama mea“. La fel și în Ieremia 17.9: „Inima este nespus de înșelătoare și fără nicio speranță de vindecare: cine poate s-o cunoască?“ Natura păcătoasă face încă parte din noi.

Ținând cont de ceea ce suntem din punct de vedere natural, înțelegem mai bine că a fost necesar să fim născuți din nou. Prin harul lui Dumnezeu, ne-am pus credința în Hristos și am fost mântuiți. Am primit o natură nouă, sfântă și curată. Abilitatea de a împlini lucrurile citite în Romani 12 nu stă în firea noastră veche, ci în cea nouă, pe care am primit-o de la Dumnezeu. Ioan scrie despre acest lucru în felul următor: „Oricine este născut din Dumnezeu nu practică păcatul, pentru că sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, pentru că este născut din Dumnezeu“ (1 Ioan 3.9).

Acum, că avem această abilitate, putem alege felul în care să trăim. Romani 6.13 ne spune: „Să nu dați păcatului mădularele voastre, ca unelte ale nedreptății, ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca vii, dintre morți; și dați mădularele voastre lui Dumnezeu, ca unelte ale dreptății“. Decizia este a noastră cu privire la felul în care vom trăi.

B. Prigge

SĂMÂNȚA BUNĂ

Petru … a răspuns poporului: „… pentru ce vă mirați de lucrul acesta? De ce vă uitați … ca și cum prin puterea noastră sau prin evlavia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?“.

Fapte 3.12

https://www.good-seed.org/img/teiler.png

Simple instrumente

Profitând de prezența mulțimii atrase de minunea săvârșită, Petru a vestit înaintea tuturor cum se efectuase vindecarea ologului din naștere și i-a invitat să creadă în Acela pe care ei Îl răstigniseră, ca să primească binecuvântările făgăduite prin proroci. Lumea caută întotdeauna să atribuie omului ceea ce îi dă faimă și omul țintește să-și atribuie lui însuși ceea ce I se cuvine lui Dumnezeu.

Dar apostolii se știau simple instrumente ale puterii Domnului. Un instrument nu are valoare decât dacă se lasă mânuit de cel care îl întrebuințează. Toată cinstea i se cuvine celui care mânuiește instrumentul. Și tocmai acest lucru l-a făcut Petru, care s-a smerit așa de mult la picioarele Domnului. Pentru Petru și Ioan nu era nimic uimitor în această minune; ei cunoșteau puterea Aceluia în care crezuseră. Dumnezeu urma să împlinească ceea ce a făgăduit prin mijlocirea Fiului Său, pe care se întemeiau toate gândurile Sale.

Dumnezeu L-a înviat și L-a proslăvit pe Isus; apostolii erau martorii Lui. Cu toate că fusese lepădat de poporul Său, nimic nu putea împiedica manifestarea puterii acestui Isus proslăvit, în afară de necredința iudeilor care îi lipsea, pentru o vreme, de toate binecuvântările destinate lor. Tot așa și astăzi, rezultatele slăvite și veșnice ale venirii Domnului în har în această lume sunt în dreptul fiecăruia. Toți cei care cred și le însușesc; cei care nu cred resping mesajul harului și se lipsesc și de aceste rezultate slăvite și veșnice.

 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BINELE TĂU ȘI SLAVA SA – Fundația SEER

 „Dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.” (1 Petru 2:20)

 Mulți dintre oamenii din Scriptură pe care îi admirăm au fost tratați cu asprime, și Dumnezeu a permis să se întâmple lucrul acesta. Să ne gândim la Daniel care a fost aruncat în groapa cu lei, și la Iosif care a fost aruncat în închisoare. Ei nu au făcut nimic și n-au meritat așa ceva. Biblia spune: „dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi, și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui.” (1 Petru 2:20-21). Să remarcăm că am fost „chemați” să învingem dificultățile.

Există un scop în toată suferința noastră, și nimic nu ne poate atinge fără ca mai întâi să fi trecut prin mâinile iubitoare ale Tatălui ceresc. El a anticipat toate acestea și situația prin care treci acum te pregătește ca să-L slujești mai eficient. Pavel a zis: „La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toți m-au părăsit… Însă Domnul a stat lângă mine, și m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine” (2 Timotei 4:16-17). Pavel nu a considerat toate acestea ca pe ceva ce trebuia să îndure, ci ca pe o avansare! Așa că simte-te încurajat; crește în harul și în cunoștința Domnului (vezi 2 Petru 3:18).

Te afli în procesul pregătirii. „Dar nu înțeleg”, spui tu. Atunci ascultă ce spune Joni Erickson Tada: „Dacă mintea lui Dumnezeu ar fi fost suficient de mică pentru ca eu s-o înțeleg, nu ar mai fi Dumnezeu. Uneori nu suport să stau în acest scaun cu rotile, dar aici harul lui Dumnezeu preia controlul. Chiar și în handicapul meu Dumnezeu are un plan și un scop pentru viața mea.” Fie că Dumnezeu te scoate dintr-o situație, fie că te trece prin ea, încrede-te în El. Dumnezeu lucrează pentru binele tău și pentru slava Sa!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 19:1-10  

Jertfa viţelei roşii ocupă un loc deosebit la mijlocul cărţii pustiului, pentru că este văzută ca un simbol al nevoilor din deşert. Ca şi celelalte jertfe, aceasta reprezintă anumite aspecte ale per­soanei şi lucrării lui Hristos. Această „viţea roşie fără cusur, în care nu este cusur şi peste care n-a fost jug niciodată“ (v. 2), Îl evocă pe Cel care a fost victima fără pată şi care nu a cunoscut grozavul jug al păcatului, aşa cum îl cunoaştem noi.

După ce jertfa era adusă în afara taberei, sângele ei se stropea înaintea cortului întâlnirii. Apoi aceasta era arsă complet. Grăsimea ei nu era oferită Domnului, nici preotul nu mânca nimic din ea. Dimpotrivă, se strângea cenuşa şi se procura o mare cantitate de „apă de curăţire“, suficientă pentru a spăla orice întinare a fiecărui israelit pe tot parcursul călătoriei prin pustiu. Această jertfă nu corespunde, ca cele din Levitic 4, la nevoile celor neîntorşi la Dumnezeu, ci la cele ale credin­cioşilor care au căzut. Lucrarea pe care a făcut-o Isus o singură dată este o resursă pentru a-i curăţi de păcate şi pentru a-i păstra în părtăşie pe răscum­pă­raţii Săi care sunt expuşi întinării. Prin Cuvânt (apa), Duhul Sfânt aminteşte inimii şi aduce în conştiinţa credin­ciosului căzut sufe­rin­ţele lui Hristos (cenuşa).

29 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

I-am spus că voi judeca pentru totdeauna casa lui pentru nelegiuirea pe care a știut-o: pentru că fiii săi au adus blestem asupra lor, și el nu i-a împiedicat.
Pentru că l-am cunoscut că va porunci copiilor săi și casei sale după el.

1 Samuel 3.13; Geneza 18.19


În Eli, marele preot din timpul Anei, vedem un om bun, însă care era gata să-i judece cu ușurință pe alții, în timp ce era plin de slăbiciune în a-și disciplina propria familie. Faptul că în ultimele sale zile era „bătrân și greu” ne spune ceva despre obiceiurile lui cu privire la mâncare, iar în capitolele 2 și 4 găsim suficiente lucruri cu ajutorul cărora să ne putem forma o idee cu privire la caracterul lui. Alături de grija lui reală pentru lucrurile lui Dumnezeu era lipsa de a-și înfrâna poftele și cea de a „porunci copiilor săi și casei sale după el” (Geneza 18.19) în așa fel încât să-L glorifice pe Dumnezeu în viața lui de familie. Astfel de oameni se găsesc adesea printre lucrătorii creștini, având multe calități prețioase, însă falimentari acolo unde ar trebui să fie fermi.

Este întotdeauna important să ne amintim că harul lui Dumnezeu nu dă la o parte cârmuirea divină. Există responsabilități care decurg din har și care nu pot fi ignorate fără consecințe. Nelegiuirea și legalismul sunt ambele opuse harului. Însă recunoașterea autorității divine și supunerea față de guvernarea lui Dumnezeu trebuie să decurgă din cunoașterea favorii Lui nemeritate. Disciplina părintească este un lucru așteptat de la toți cei ce sunt capi ai unui cămin creștin. Slăbiciunea manifestată în această sferă este un semn al lipsei de apreciere a sfințeniei și a dreptății care se potrivesc celor care se apropie de Dumnezeu.

H. A. Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător … judecă gândurile și intențiile inimii. Nicio făptură nu este ascunsă de El.

Evrei 4.12,13


Puterea Cuvântului dumnezeiesc

Următoarea relatare s-a petrecut în Coreea și este o ilustrare a versetului de astăzi. Unul dintre cei mai bătrâni bărbați ai acelui loc, și-a cumpărat Evangheliile după Matei și după Marcu și le-a citit cu mare atenție. Pentru început a rămas la atât. Într-o zi, când era afară pe câmp, a izbucnit în casa lui un incendiu, care în câteva minute a transformat în cenușă mica lui clădire sărăcăcioasă. Bătrânul a alergat cât a putut de repede în sat, dar a sosit prea târziu, ca să poată salva ceva. Una dintre rudele sale, un nepot, care avusese ceva de făcut în sat, a reușit în ultima clipă să pătrundă încă o dată în casă, dar a putut să pună mâna doar pe cele două Evanghelii și să le ducă în siguranță. El însuși nu știa ce fel de cărți erau acestea, care îi aparțineau bunicului. Prin acest eveniment, locuitorii satului au aflat pentru prima dată de existența cărților și au întrebat de ele. După ce agitația cu privire la incendiu a încetat, nepotul s-a uitat mai atent la cărți. El le-a citit cu atenție; la final și-a deschis inima față de vestea cea bună și a devenit creștin. A trebuit să îndure din partea vecinilor și a rudelor batjocură și dușmănie; dar ei s-au obișnuit până la urmă așa, să aibă în sat un creștin; și alții au început să se intereseze de cele două cărți. Astăzi există în acel sat peste optzeci de credincioși. Acesta este rodul celor două Evanghelii, care au fost salvate din foc prin acțiunea minunată a lui Dumnezeu.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CELE TREI HAINE ALE LUI IOSIF (3) – Fundația SEER

„Faraon… l-a îmbrăcat cu haine din in subțire…” (Geneza 41:42)


 

Cea de-a treia haină pe care a purtat-o Iosif a fost „haina destinului”. Întrucât Iosif L-a onorat pe Dumnezeu în cele mai grele împrejurări, el a fost așezat în fruntea Egiptului, fiind îmbrăcat cu haina de domnie și împlinindu-și destinul. În Psalmul 105:17-21 scrie că Dumnezeu „le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob. I-au strâns picioarele în lanțuri, l-au pus în fiare, până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, și până când l-a încercat Cuvântul Domnului. Atunci împăratul a trimis să-i scoată lanțurile, și stăpânitorul popoarelor l-a izbăvit. L-a pus domn peste casa lui, și dregătorul tuturor averilor lui.”

Încercările și ispitele cu care te confrunți, te pregătesc pentru viitorul tău și pentru destinul tău! Toată viața ta poate consta în pregătirea pentru un singur anotimp ori pentru o singură misiune. Cu cât e mai mare misiunea, cu atât mai mare va fi atacul care va veni împotriva ta. De cinci ori în capitolul 39 din Geneza, Biblia spune: „Domnul a fost cu Iosif.”

Dar asta nu l-a scutit de trădare din partea familiei sale; ori de ispite repetate din partea soției șefului său; sau de defăimare și închisoare pe nedrept; sau de dezamăgire din partea pitarului cu care s-a împrietenit în închisoare. Cu toate acestea, privind în urmă, Iosif și-a dat seama că toate aceste experiențe au fost o „pregătire pentru domnie.”

Când a fost întrebat de ce folosește lemn numai de la copacii care au rezistat celor mai năprasnice furtuni pentru a-și face viorile, Stradivarius a răspuns: „Lemnul bătut de vreme face muzica cea mai dulce.”

Deci, perseverează, încrede-te în continuare în Dumnezeu… și vei cânta cântarea biruinței la fel ca Iosif!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 18:20-32


Pe lângă toate darurile făcute familiei lui Aaron (v.1-19), cel mai minunat dar al Domnului este acela că El S-a dat pe Sine: „Eu sunt partea ta şi moştenirea” ta − spune El în v. 20. „Domnul este partea moştenirii mele şi a paharului meu” − „Dumnezeu este … partea mea pentru totdeauna” (Psalmul 16.5; 73.26), răspund, respectiv, David şi Asaf. Nu este propriul Său Fiu cel mai de preţ dar pe care L-a dat Dumnezeu? Să realizăm şi noi, asemenea leviţilor, că aici, jos, nu avem altă posesiune adevărată. Pe de altă parte, avem totul în cer, de vreme ce acolo este Isus.

Israelitul trebuia să plătească pentru sanctuar zeciuială din venitul lui (Levitic 27.30). Aceste zeciuieli asigurau cele necesare leviţilor, care nu aveau nici arie, nici teasc (v. 30), nici moştenire care să rodească. Dar nu erau lipsiţi de aceste bunuri. Leviţii, la rândul lor, dădeau zeciuială din tot ce primeau.

În Neemia 10.37 sf. şi 38, aceste instrucţiuni sunt puse în vigoare de un om credincios lui Dumnezeu. Putem rezuma în mod fericit cap. 18 printr-un frumos verset din Noul Testament: „toate sunt ale voastre şi voi, ai lui Hristos, iar Hristos, al lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3.23).

28 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Voi spune sufletului meu: „Suflete, ai multe bunuri, strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te!”. Dar Dumnezeu i-a spus: „Nebunule!”.

Luca 12.19,20


În lume au existat întotdeauna astfel de oameni, de felul celui descris de Domnul aici. Unora ca aceștia, Dumnezeu le-a dat binecuvântări din belșug, iar ei le-au folosit doar ca să-L excludă pe El complet din viața lor. Bogatul din această pildă făcea planuri să-și mărească hambarele, fiindcă pământul îi rodise din belșug și nu mai avea loc unde să-și depoziteze recolta. Posibilitatea vreunei piedici în calea proiectelor lui nu intra în calculele acestui om plin de încredere în sine. Niciun gând cu privire la Dumnezeu și niciun gând cu privire la eternitate nu-și găseau locul în mintea lui. Pentru el, această lume era totul și se aștepta să se bucure de ea pentru mult timp.

Ar fi trebuit să-și aducă aminte că există o viață dincolo de această lume și că există un Dumnezeu pe care trebuia să-L întâlnească și înaintea Căruia trebuia să dea socoteală. Cuvântul divin către el și către toți cei asemenea lui este: „Nebunule!”. Acesta este epitetul lui Dumnezeu, nu al omului, și el nu este deloc prea dur pentru a fi aplicat celui care ignoră faptul că are un suflet veșnic. Cel care nu se gândește la altceva decât la puținii ani pe care îi are de trăit în această lume, uitând cu totul de veșnicia viitoare, este într-adevăr un nebun.

O întrebare a fost pusă recent cu privire la un milionar care a murit: «Cât a lăsat?». Răspunsul solemn a venit imediat: «Totul!». La fel, acestui nebun Dumnezeu îi spune: „În noaptea aceasta ți se va cere sufletul; și cele pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?”. Da, ale cui? A descoperi prea târziu că ai făcut o greșeală supremă este un lucru cumplit. Trebuie să cântărim realitatea acum, cu smerenie și cu o credință mântuitoare în Dumnezeu și în Fiul Său; nu să strângem bogății pentru noi înșine, ci să fim bogați față de Dumnezeu. Să luăm aminte la aceste cuvinte ale Mântuitorului!

W. W. Fereday

SĂMÂNȚA BUNĂ

Tot așa și Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face ce Îmi este plăcut și va împlini lucrul pentru care l-am trimis.

Isaia 55.11


Un loc de adăpost (3)

Apoi i-am spus cum intră în inima noastră pacea lui Dumnezeu. M-am rugat cu ea și i-am citit în continuare Cuvântul lui Dumnezeu. După câteva zile, în care și-a purtat suferința cu predare liniștită în voia lui Dumnezeu, a găsit mântuire și pace în Isus Hristos. Curând după aceea a plecat zâmbind în veșnicie, ca un copil preafericit al lui Dumnezeu, în pacea harului dumnezeiesc.

Tatăl fiicei era aproape de neconsolat în jalea lui. Fiica lui i-a spus încă înainte de moartea ei că ea nu mai are nicio teamă în fața morții, deoarece va merge la Mântuitorul ei, și l-a rugat pe tatăl ei să aibă grijă să vină și el după ea. După aceea el a venit la mine și a spus: «Soră, ce ați făcut cu fiica mea, de a putut să moară liniștită așa de tânără? Vă rog, spuneți-mi tot; vreau să găsesc și eu o asemenea pace și să pot muri așa de supus». L-am îndemnat să se ocupe amănunțit de Cuvântul lui Dumnezeu și să-l facă îndreptar al vieții lui, apoi el îi va arăta sigur și lui calea spre o asemenea pace, care este de găsit numai la Isus. Mi-a promis în mod serios că va face acest lucru. Astfel, fericita moarte a fiicei sale a fost prilejul ca bătrânul tată să gândească: «Ce să fac ca să fiu mântuit?»”.

Lasă-mă să-ți spun cum găsești această pace, această nădejde de nezdruncinat, care se arată biruitoare chiar și în ceasul morții: privește crezând spre crucea de pe Golgota! Acolo a purtat Fiul lui Dumnezeu blestemul păcatului tău, pedeapsa vinei tale.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CELE TREI HAINE ALE LUI IOSIF (2) – Fundația SEER

„El i-a lăsat haina în mână și a fugit…” (Geneza 39:12)


 

Cea de-a doua haină pe care a purtat-o Iosif a fost „haina ispitei”. Biblia spune: „…pe când intrase în casă ca să-și facă lucrul… ea l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!” El i-a lăsat haina în mână și a fugit afară din casă.” (Geneza 39:11-12). Iosif era tânăr, chipeș, singur, departe de casă și confruntat cu ispite repetate din partea soției șefului său. Cu toate acestea, el a rezistat avansurilor ei și a spus: „Cum aș putea să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (v. 9). Prima lui grijă nu a fost că nu va putea ține ascunsă fapta, ci că nu va mai putea trăi cu el însuși dacă ar fi acceptat. Amintirea dragostei, ocrotirii și binecuvântării lui Dumnezeu peste el, a pus frână inclinațiilor și impulsurilor carnale pe care le-ar fi putut avea. Nu la fel a fost cu David. După păcatul săvârșit cu Batșeba, el a scris aceste cuvinte în rugăciunea sa de pocăință din Psalmul 51: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta” (v. 4).

Împotriva cui păcătuiești tu? Împotriva lui Dumnezeu. Cine vede ceea ce faci? Dumnezeu – Cel care Și-a dovedit dragostea pentru tine la Calvar. L-a iertat Dumnezeu pe David? Da, și te va ierta și pe tine! Însă istoria lui David dovedește că uneori trebuie să trăim cu consecințele faptelor noastre și ele ne pot devasta nu numai pe noi, dar și pe cei care așteaptă călăuzire de la noi.

Pavel, cel mai mare dintre apostoli, a recunoscut acest adevăr (1 Corinteni 9:27): „mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 18:1-19


Prin toiagul înmugurit, Domnul vrea să confirme funcţia înaltă a familiei lui Aaron. Acesta este motivul pentru care acest cap. 18 vorbeşte încă o dată despre preoţie, enumerând privilegiile ei.

Primul privilegiu: fiii lui Levi sunt adăugaţi (alipiţi) preoţilor (semnificaţia numelui Levi: vezi Geneza 29.34 nota e). Ei sunt „dăruiţi ca dar pentru Domnul” (v. 6): simbol al slujirii Cuvântului, care îl învaţă pe adorator. Cap. 8 din Neemia numeşte câţiva leviţi care explicau poporului Cuvântul şi pe Ezra îl surprinde binecuvântându-L pe DOMNUL Dumnezeul cel mare.

Al doilea dar îl constituie însăşi slujba (v. 7 sf.). Departe de a fi date pe merit vreunuia dintre cei care le exercită, toate slujbele sunt date prin harul lui Dumnezeu. Să recunoaştem că suntem „robi
nevrednici” (Luca 17.10). Dacă Domnul binevoieşte să ne folosească, nu o face pentru că are nevoie de noi, ci pentru că doreşte să ne dea bucuria de a lucra pentru El.

În sfârşit, v. 8-19 enumeră diversele daruri care corespund cu „lucrurile sfinte” aduse de fiii lui Israel. Încă o dată acestea sunt simboluri ale lui Hristos, daruri din care suntem chemaţi să ne hrănim şi de care să ne bucurăm. „Pârga” şi în acelaşi timp „cele dintâi roade” (v. 12, 13) ne amintesc de intenţia lui Dumnezeu şi de dorinţa apostolului ca Hristos „să aibă întâietate în toate” (Col. 1.18).

27 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Avraam și-a ridicat ochii și s-a uitat și iată, înapoi, un berbec prins cu coarnele într-un desiș.

Geneza 22.13


Berbecul este o imagine a consacrării, iar coarnele lui sunt o imagine a puterii. Acel berbec prins cu coarnele într-un desiș ne aduce aminte de tulburarea și de suferințele Domnului Isus în grădina Ghetsimani. Știind cât de periculos este să rămână cu coarnele prinse într-un desiș, fiind astfel posibil să fie prins și devorat de prădători, berbecul, din instinct, încerca să se elibereze. Desișul ne vorbește probabil despre pământul blestemat, pe care cresc spini și mărăcini, din cauza păcatului omului.

Domnul nostru, Fiul binecuvântat și etern, a spus atunci când Se afla pe pământ: „Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viața, ca din nou să o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10.17,18). Crucea în sine niciodată nu ar fi putut să-L omoare, ci El, de bunăvoie, Și-a dat viața pentru noi. Intensitatea și adâncimea luptei din sufletul Domnului în Ghetsimani trec dincolo de orice înțelegere a noastră, la fel cum nu putem înțelege nici măsura suferințelor îndurate de El atunci când a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn.

Doar coarnele berbecului erau prinse în desiș, nu și trupul său, astfel încât el era fără cusur și fără pată, potrivit pentru a fi adus jertfă în locul lui Isaac. Inimile noastre sunt pe deplin cercetate atunci când contemplăm, la frângerea pâinii, suferințele binecuvântatului nostru Domn. Domnul le-a spus iudeilor: „Avraam, tatăl vostru, a săltat de bucurie că va vedea ziua Mea și a văzut-o și s-a bucurat” (Ioan 8.56). Privind la berbecul prins cu coarnele într-un desiș, Avraam a văzut ziua Domnului și s-a bucurat.

F. S. W.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel sărac, o fortăreață pentru cel nenorocit, în necaz, un adăpost împotriva furtunii.

Isaia 25.4


Un loc de adăpost (2)

Într-o zi, după ce tatăl a plecat, bolnava s-a întors spre mine și mi-a spus: «Soră dragă, scumpul meu tătic îmi vorbește mereu despre însănătoșire; dumneavoastră ce spuneți? Mă voi însănătoși curând?». Acum venise întrebarea de care mă temeam. Ce să fac? «Dragă domnișoară», am spus, «starea dumneavoastră este una gravă, dar la Dumnezeu niciun lucru nu este imposibil; El poate face să vă însănătoșiți, dacă este voia Lui».

N-a fost tocmai mulțumită cu răspunsul meu, după cum am observat, și în ziua următoare a început iar: «Dragă soră Wilhelmine, credeți că trebuie să mor?». M-am speriat de întrebarea aceasta pătrunzătoare și am răspuns: «Scumpa mea domnișoară, sunteți foarte grav bolnavă și dacă Dumnezeu nu vrea să facă o minune, atunci s-ar putea, într-adevăr, să nu vă mai recăpătați sănătatea; totuși cum vrea El; Dumnezeu este atotputernic». La aceasta ea a spus: «Văd bine că nu prea vreți să vorbiți; se pare că nu mă voi mai însănătoși, nu-i așa? Scumpă soră, ce ați face dacă ați fi în situația mea? O, vă rog, spuneți-mi!». Atunci i-am răspuns: «M-aș asigura de iertarea deplină a păcatelor mele și aș căuta pacea cu Dumnezeu».

Atunci a exclamat repede: «O, vă rog, ajutați-mă! Cum să încep?». Am îndrumat-o spre Cuvântul lui Dumnezeu și spre Mântuitorul nostru, care a murit și pentru păcatele ei și care ne împacă cu Dumnezeu așa de deplin, încât Dumnezeu Însuși ne iartă toate păcatele și ne dăruiește viața veșnică.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CELE TREI HAINE ALE LUI IOSIF (1) – Fundația SEER

„Israel îl iubea pe Iosif… și i-a făcut o haină pestriță.” (Geneza 37:3)


 

Vă invit să ne uităm împreună la cele trei haine diferite pe care le-a purtat Iosif, întrucât ele reprezintă imaginea vieții noastre de creștin. Prima, „haina mântuirii”. Trebuie să remarcăm că a fost un „dar” de la tatăl său; Iosif nu a plătit niciun ban pentru ea, nu a făcut nicio cusătură și nu a contribuit cu niciun metru de pânză. Aceasta este istoria mântuirii noastre, nu-i așa? Biblia spune: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9). Măcinați de gelozie și de resentiment, frații lui Iosif l-au aruncat într-o groapă și i-au înmuiat haina în sângele unui țap pentru a-l convinge pe tatăl lor că a fost devorat de animale sălbatice. Înțelegi imaginea? „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.” (1 Ioan 1:7).

În vremurile Vechiului Testament, când cineva păcătuia, trebuia să aducă la altar un miel de jertfă, iar preotul îi vărsa sângele ca plată pentru păcate. Însă preotul nu analiza persoana, el analiza mielul. Dacă mielul era „vrednic,” persoana era acceptată și păcatele erau ispășite. Așadar, în clipa în care îți recunoști păcatele și te rogi: „Tată, vin în numele Domnului Isus, Mielul lui Dumnezeu,” ești iertat pe deplin și acceptat… datorită Mielului, nu datorită ție sau rugăciunii în sine. „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, ca să fim ajutați la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16).


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 17:1-13


Prin nimicirea celor două sute cincizeci de răzvrătiţi, Domnul a arătat pe cine a ales pentru preoţie. Numai Aaron a fost primit cu cădelniţa lui. A urmat încă un test care, de această dată vorbind despre viaţă, va confirma alegerea divină. Dintre cele douăsprezece toiege aduse de căpetenii, numai cel al lui Aaron a făcut o extraordinară probă de vitalitate: într-o noapte, a produs muguri, flori şi fructe. Admirabilă imagine a învierii lui Hristos, dovadă de netăgăduit a gloriei lui Isus şi a eficacităţii lucrării Sale! (Fapte 17.31). Mulţi impostori au pretins că aveau o misiune divină. Dar sunt morţi şi nici unul nu a înviat. Hristos este singurul care a trecut prin moarte şi S-a ridicat „potrivit puterii unei vieţi nepieritoare” (Evrei 7.16) şi acum, de sus, Îşi exercită preoţia pentru ai Săi. Mai mult, roadele aduse prin fiecare dintre cei care Îi aparţin constituie în prezent − am putea spune într-o vreme neprielnică − mărturia vizibilă a unui Mântuitor viu, deşi încă ascuns vederii.

Toiagul lui Aaron este pus apoi în chivot (v. 10; Evrei 9.4), ca pentru a ne aminti că, în timpul traversării pustiului, sursa de viaţă  nu se găseşte decât în Hristos.

26 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu va bea nici vin, nici băutură tare; și va fi umplut de Duh Sfânt chiar din pântecele mamei sale.
Nu vă îmbătați de vin, în care este destrăbălare, ci fiți umpluți de Duh.

Luca 1.15; Efeseni 5.18


Ioan Botezătorul a fost nazireu din naștere. La cuvintele „nu va bea nici vin, nici băutură tare”, Gabriel adaugă: „Și va fi umplut de Duh Sfânt chiar din pântecele mamei sale”. Aici vedem că puterea specială a Duhului Sfânt este pusă în legătură cu nazireatul (vedeți Numeri 6.1-4).

Mulți creștini își imaginează că a fi umplut cu Duh Sfânt este o favoare specială, care poate aparține doar celor privilegiați din poporul lui Dumnezeu. Nu este adevărat! Această stare este de fapt starea normală a creștinului, care este calificat să fie umplut cu Duh Sfânt, pentru ca Duhul să înfrâneze și să anuleze orice manifestare a cărnii în cel credincios. Orice credincios adevărat este templu al Duhului Sfânt, însă nu orice credincios este și umplut de El. De ce? Există oare o lipsă de putere din partea Duhului Sfânt, pentru a împlini acest lucru? Cu siguranță că nu, altfel El nu ar mai fi Duhul Sfânt al lui Dumnezeu! Mai degrabă noi suntem cei care, în umblarea noastră practică, nu facem altceva decât să-L întristăm. Există o lipsă a realității nazireatului în viața celor credincioși, așa cum ni se spune în Efeseni 5.18: „Nu vă îmbătați de vin, în care este destrăbălare, ci fiți umpluți de Duh”.

Iubiți copii ai lui Dumnezeu, câtă putere a savurării, a mărturiei și a asemănării cu Hristos am avea, dacă am fi umpluți cu Duhul, ca niște adevărați nazirei! Am gustat noi vreodată, chiar și pentru o clipă, o astfel de binecuvântare?

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cât pentru mine, fericirea mea este să mă apropii de Dumnezeu. În Stăpânul Domnul mi-am pus încrederea.

Psalmul 73.28


Un loc de adăpost (1)

O soră medicală povestește următoarea întâmplare din activitatea ei de îngrijire particulară: „Într-o zi am fost chemată la o tânără care se îmbolnăvise. Era cântăreață și avea doar douăzeci și unu de ani. Prin suprasolicitarea vocii căpătase o boală gravă de gât și acum era la pământ, bolnavă pe moarte, cum aveam să observ curând. Când am ajuns în casă, m-a întâmpinat tatăl bolnavei cu cuvintele: «Soră, vreau să vă rog două lucruri: întâi, nu vorbiți cu fiica mea în niciun caz despre religie, iar apoi, nu vorbiți cu ea absolut nimic despre moarte». N-am răspuns nimic la aceste vorbe, așa că domnul a mai spus o dată aceste cuvinte. Iar n-am dat niciun răspuns la acestea.

Tânăra muribundă, la care am fost apoi condusă, n-avea habar despre starea ei îngrijorătoare. Era o domnișoară fină, delicată, afectuoasă și m-a primit cu prietenie. În dimineața următoare, stând în camera ei, citeam pentru mine din Biblie. M-a privit cu atenție. În ziua următoare am făcut la fel, iar apoi, în ziua a treia m-a întrebat: «Dragă soră Wilhelmine, ce citiți?». Am spus: «Citesc Cuvântul lui Dumnezeu, hrana pentru sufletul meu». Atunci m-a rugat: «Vă rog, citiți tare!». Am făcut aceasta și de atunci a cerut să o fac zilnic. Ajunsesem la istoria suferințelor Domnului și Mântuitorului nostru și ea mă asculta cu mare atenție.

Tatăl ei venea adesea și era deosebit de iubitor cu fiica lui și preocupat de binele ei trupesc. Dar nu știa să spună altceva mai bun decât: «Copilă scumpă, te vei face bine în curând, atunci vom merge la băi».


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VOIA LUI DUMNEZEU ÎNSEAMNĂ PUTERE! – Fundația SEER

„A binevoit să ne descopere taina voiei Sale…” (Efeseni 1:9)


 

Ce mare bucurie avem să știm că voia lui Dumnezeu nu mai este o taină, pentru că „ne-a fost descoperită.” Dintr-odată perspectiva se schimbă, ai o altă atitudine, iar teama nu-ți mai joacă feste. Acum cunoști… iar cunoașterea înseamnă tărie! „Aceia din popor, care vor cunoaște pe Dumnezeul lor, vor rămâne tari, și vor face mari isprăvi.” (Daniel 11:32). Există momente în care înțelegi lucruri în duhul tău, dar nu le poți explica cu mintea ta. Și asta te poate face să fii înțeles greșit. Poți avea în duhul tău cunoașterea unei descoperiri sau a unei binecuvântări cu mult timp înainte de a se întâmpla. Biblia spune: „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său” (1 Corinteni 2:10).

Când Dumnezeu toarnă peste tine înțelepciune, El te pregătește ca să reușești. Ce îl separă pe președintele unei bănci de un îngrijitor? Ceea ce cunoaște! Poate în toate celelalte aspecte sunt egali, dar unul a plătit prețul învățării unor lucruri care îl așează într-o poziție diferită și care îi aduce anumite beneficii. „Noi știm lucrurile acestea” – vei spune… dar Dumnezeu te poate face să știi ceva ce îți va schimba cursul vieții. El îți poate descoperi ceva în timpul nopții, și acel ceva va schimba modul în care te vei simți dimineața. În prezența Sa, primești revelații care îți dau scop, speranță, demnitate, direcție și putere ca să te ridici și să lupți pentru ceea ce Dumnezeu a promis în Cuvântul Său. Așadar, intră în prezența Sa astăzi – și rămâi acolo până când îți va descoperi voia Sa în situația în care te afli.


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 16:36-50


Core şi oamenii săi au păcătuit nu numai „împotrivalui Moise şi Aaron”, nici numai „împotriva Domnului” (v. 3, 11), ci şi „împotriva sufletelor lor” (v. 38). Aşa va fi cu toţi necredincioşii: vor fi pentru eternitate propriile lor victime. O pedeapsă fulgerătoare stă gata să se dezlănţuie asupra acestor căpetenii de intriganţi şi Dumnezeu S-a îngrijit ca ea să nu poată fi uitată, expunând-o demonstrativ pe altar (v. 38). Cu toate acestea, chiar a doua zi, întregul popor se adună şi-i face răspunzători pe cei doi conducători ai săi. La început a fost în frunte un şef, Core, împreună cu Datan şi Abiram. Apoi li s-au alăturat două sute cincizeci de oameni. Acum se răscoală întreaga adunare (v. 41). Cât de nestatornică este inima omului! Am văzut deja cum zece iscoade au fost îndeajuns să abată poporul (cap. 13). De aceea Galateni 6.7 (vezi şi nota l) ne avertizează: „Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; pentru că ce seamănă omul, aceea va şi secera”.

Urgia este gata să înceapă. Ca în v. 4, Moise cade cu faţa la pământ, la fel şi Aaron. Apoi Aaron nu pierde nici o clipă. El, cel care fusese invidiat, insultat şi acuzat pe nedrept, ia singura cădelniţă potrivită şi face ispăşire pentru popor. Frumoasă imagine a lui Hristos, încă o dată, supremul Mijlocitor!

25 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine și vin. Și el era preot al Dumnezeului Preaînalt.

Geneza 14.18


Cel Preaînalt este numele lui Dumnezeu care ține de Mileniu. Melhisedec este o imagine a lui Hristos în timpul acestui Mileniu, când El va fi atât Împărat, cât și Preot. Încă de pe acum însă Hristos este Înainte-Mergătorul care a intrat dincolo de perdea pentru noi și a devenit „pentru totdeauna Mare Preot după rânduiala lui Melhisedec” (Evrei 6.20). Pâinea și vinul oferite de Melhisedec sunt imagini ale acelorași embleme oferite de Domnul „în noaptea în care a fost vândut” (1 Corinteni 11.23). Ele vorbesc despre moartea binecuvântatului nostru Domn. Fiind înviorat de către pâinea și vinul oferite de Melhisedec, Avram a putut să refuze oferta tentantă a împăratului Sodomei.

În timpul frângerii pâinii, Marele nostru Preot, aflat acum în glorie, ne înviorează cu pâinea și cu vinul, cu acele simboluri binecuvântate ale morții Sale. El ni Se oferă pe Sine Însuși. Moartea Lui și identificarea noastră cu El sunt cele care ne separă de această lume. Fiind înviorați de către pâine și vin, putem proclama: „Ce mai am eu a face cu idolii?” (Osea 14.8). Melhisedec l-a binecuvântat pe Avram. Melhisedecul nostru ceresc trăiește pururi ca să mijlocească pentru noi (Evrei 7.25). Laudă Lui pentru această lucrare binecuvântată!

Apogeul a fost atins atunci când Melhisedec L-a lăudat pe Dumnezeul cel Preaînalt, „Stăpânitorul cerurilor și al pământului” (Geneza 14.19). Domnul nostru proclamă acum: „Voi vesti Numele Tău fraților Mei, Te voi lăuda în mijlocul adunării” (Evrei 2.12). Aceasta va face El în veșnicia viitoare.

F. S. W.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toți oamenii s-a arătat și ne învață … să trăim în veacul de acum cu cumpătare.

Tit 2.11,12


Ce este harul?

Citind Biblia sau cărți cu explicații sau cu meditații, ca acestea, cititorii vor întâlni mereu cuvântul har. Harul sau grația divină este, în sens strict și obiectiv, un dar supranatural acordat de Dumnezeu omului spre mântuirea veșnică. Harul nu este nimic mai mult sau mai puțin decât chipul pe care îl poartă dragostea divină când întâlnește imperfecțiunea, slăbiciunea, greșeala sau păcatul omului. Harul este bunăvoința, favoarea, darul lui Dumnezeu față de om. „… Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine, neținându-le în socoteală păcatele …” (2 Corinteni 5.19).

Vom înțelege, în mod practic, ce este harul, dacă ne gândim la pilda cu oaia rătăcită. Pilda ne prezintă activitatea harului venit în Persoana Domnului Isus Hristos. Oaia rătăcită este o imagine a omului pierdut și fără putere pentru a veni la Dumnezeu. Într-adevăr, oaia nu are niciun fel de instinct care să-i permită ca, odată ce s-a rătăcit, să vină înapoi la păstor. Dimpotrivă, ea aleargă și mai tare când vede pe cineva venind în urma ei. Oaia nu se oprește decât forțată de împrejurări, când nu mai poate merge mai departe. Astfel, toată lucrarea de căutare vine de la păstorul care prețuiește oaia și care dorește să o aducă înapoi în turmă. Nimeni, în afară de Mântuitorul, nu cunoaște nici prețul unui suflet, nici neputința acelui suflet de a se salva singur. De aceea, Mântuitorul a făcut tot ce trebuia pentru a-l căuta pe omul pierdut. În aceasta constă măreția harului dumnezeiesc.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

UNDE SĂ CAUȚI AJUTORUL – Fundația SEER

„La Tine, Doamne, îmi înalț sufletul.” (Psalmul 25:1)


 

Când ai nevoie de ajutor, întoarce-te la Psalmul 25 și observă ce a făcut David:

1) A știut la Cine să apeleze. „La Tine, Doamne, îmi înalț sufletul.” Nu demult am stat de vorbă cu cineva care a cerut ajutor în rugăciune pentru un membru din familia sa care a fost diagnosticat cu cancer în stadiul patru. Cât de rapid se pot schimba viețile noastre! De unde ne vine ajutorul în astfel de momente? De la Dumnezeu. El este cunoscut sub multe nume în Scriptură și unul dintre ele este Iahveh Rapha – Domnul care ne vindecă. Ce minunat! Cuvântul Lui spune: „El îți vindecă toate bolile tale” (Psalmul 103:3). Cu Dumnezeu, nicio boală nu este incurabilă, ceea ce înseamnă că poți apela astăzi la El cu încredere.

2) Apoi, David a știut în Cine să se încreadă. „În Tine, Dumnezeule, mă încred” (Psalmul 25:2). Un bărbat sau o femeie fără Dumnezeu trebuie să îndeplinească rolul lui Dumnezeu în propria sa viață. Lucrul acesta poate fi ușor în vremuri bune, dar ce faci în caz de celule maligne, tensiune anormală, reduceri de personal la locul de muncă, retrocedarea casei ori telefoane care aduc vești rele în primele ore ale dimineții? În cine te încrezi atunci? „În Tine, Dumnezeule!”

3) David a știut cum să se roage: „Arată-mi… învață-mă… povățuiește-mă…” (Psalmul 25:4-5) „Arată-mi, Doamne, căile Tale, și învață-mă cărările Tale. Povățuiește-mă… căci Tu ești Dumnezeul mântuirii mele.” Richard Foster spunea: „A te ruga înseamnă a te schimba. E aleea centrală pe care o folosește Dumnezeu pentru a ne transforma. Dacă nu suntem dispuși să ne schimbăm, în scurt timp vom abandona rugăciunea.”

Așadar, te-ai rugat pentru transformare? Dacă nu, intră în prezența lui Dumnezeu numaidecât. Acolo vei găsi ajutorul de care ai nevoie!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 16:16-35


Core se înălţase în duhul său (v. 1). Dar este scris: „Oricine se înalţă pe sine va fi smerit” (Luca 14.11). Proverbele confirmă acest adevăr atât de des verificat în istoria oamenilor: „Mândria merge înaintea pieirii …” (Prov.16.18). Pentru răsculaţi, această pieire nu s-a lăsat mult aşteptată. Ce spectacol înfricoşător!

Pământul „şi-a deschis gura” sub picioarele lor; au fost înghiţiţi de vii cu tot ce era al lor. Moise a trebuit să aibă grijă să avertizeze: „Depărtaţi-vă, vă rog, de corturile acestor oameni răi” (v. 26) şi este evident că acest lucru l-au făcut şi copiii lui Core. Ei au înţeles că trebuie să fie de partea lui Dumnezeu mai curând decât de partea tatălui lor, recunoscând în el un om rău. În adevăr, cap. 26.11 ne spune că „fiii lui Core n-au murit”. Îi vom reîntâlni mai târziu cântăreţi şi compozitori de psalmi. Între aceştia, Psalmul 84 conţine un rezumat al istoriei lor: „Aş vrea mai bine să stau în pragul casei Dumnezeului meu (coriţii erau şi uşierii Templului), decât să locuiesc în corturile răutăţii” (Ps.84.10). Aşa sunt văzute corturile propriului lor tată!

Copii ai unui neam vinovat, suntem cruţaţi de o judecată şi mai grozavă, dacă avem credinţă. Cât de mare este harul lui Dumnezeu!

24 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

De aceea, frații mei preaiubiți, fiți tari, neclintiți, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului.

1 Corinteni 15.58


Avem aici motoul lucrătorului creștin, și orice creștin trebuie să fie un lucrător pentru Domnul. Aceste cuvinte prezintă inimii un echilibru perfect, de natură să ofere o stabilitate de neclintit în cadrul unei activități neîncetate.

Unii dintre noi sunt atât de alipiți de ceea ce numesc principii, încât aproape că le este frică să se avânte în vreo activitate creștină ce presupune o inimă largă. De cealaltă parte, unii dintre noi sunt atât de înclinați către lucrare, încât nu ezită să calce orice principiu sănătos, cu scopul de a produce rezultate vizibile.

Versetul de mai sus oferă remediul pentru ambele cazuri. El furnizează o temelie solidă pe care putem sta cu o hotărâre de neclintit, așa cum ni se spune în prima parte a lui. De asemenea, el începe cu expresia „de aceea”, care ne îndreaptă către temelia solidă a învierii, prezentată în secțiunea precedentă a acestui capitol. Pe această temelie fermă suntem îndemnați să stăm neclintiți. Nu este vorba de a adera la propriile noastre păreri și noțiuni, ci de a ține cu tărie la întregul adevăr al lui Dumnezeu, avându-L pe Hristos ca Centru.

Trebuie să privim însă și la cealaltă parte a versetului. Creștinul trebuie să prisosească întotdeauna în lucrarea Domnului. Temelia principiilor sănătoase nu trebuie abandonată, însă lucrarea pentru Domnul trebuie făcută cu sârguință. Este important totuși să remarcăm că este lucrarea Domnului, nu a noastră. Conștiința trebuie exersată cu privire la activitatea în care suntem implicați, iar în aceste zile marcate de voință proprie și de liberalism este nevoie să recunoaștem autoritatea lui Hristos în slujba noastră pentru El. Sfera lucrării este îndeajuns de largă; ea este limitată doar de faptul că lucrarea este a Domnului, nu a noastră.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Țepușul morții este păcatul și puterea păcatului este Legea. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos.

1 Corinteni 15.56,57


Înțepătura

Într-o zi frumoasă de vară alergam cu cei doi băieți ai mei pe dealuri. O albină l-a înțepat pe cel mai mare exact deasupra ochiului drept. Din reflex a alungat-o înainte să se lase în iarbă plângând. De-abia s-a îndepărtat albina, că a zburat la celălalt fiu al meu zumzăind în jurul capului său. Acesta a început să dea din mâini și să strige după ajutor. Imediat am încercat să-l liniștesc: „Nu trebuie să-ți mai fie teamă de această albină. Ea nu mai are ac”.

I-am arătat fiului meu mai mic acul negru în fruntea fratelui său mai mare și i-am spus mângâindu-l: „Albina mai poate doar să zumzăie, dar nu-ți mai poate face nimic rău – nu mai are ac!”.

Boldul morții este păcatul, care nu îi lasă pe oameni să ajungă la odihnă. Numai prin credința în Domnul Isus, omul poate să devină liber, căci Mântuitorul, ca Om fără păcat, a luat de bunăvoie asupra Sa păcatul nostru, a murit și a înviat după trei zile. Prin aceasta, El „a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea” pentru toți cei care cred (2 Timotei 1.10). Cei răscumpărați pot să moară, dar moartea nu este pentru ei plata păcatului. Ei vor învia la răpire, pentru a nu mai muri niciodată. Atunci se va împlini versetul de astăzi: „Unde îți este țepușul, moarte? Unde îți este biruința, moarte?” (1 Corinteni 15.55).


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (8) – Fundația SEER

„Să creștem în toate privințele…” (Efeseni 4:15)


 

 În oricare tip de personalitate studiat te-ai afla (deci fie că ești reformator, slujitor, câștigător, artist, gânditor, loial, entuziast, comandant sau împăciuitor), e clar că ai de dus o luptă cu păcatul. Și faptul că știm că fiecare categorie are propriile sale ispite ascunse ar trebui să ne facă mai puțin invidioși pe ceilalți când greșim, și mai puțin înclinați să-i judecăm când nu greșim. Când ne recunoaștem păcatele tipice, știm la ce avem de lucrat. De exemplu, dacă ești un reformator, trebuie să fii conștient de înclinația ta spre neprihănire prin forțe proprii. Cu toate acestea, e important să recunoști că ai fost înzestrat de Dumnezeu cu pasiunea pentru dreptate – și e un lucru bun. Firește, vei simți cel mai mult prezența Sa când poți exprima aceste lucruri liber și în dragoste. În cele din urmă, când știi tipicul altor persoane, reușești să empatizezi și să trăiești în armonie cu ele.

Când afli de tiparele lor, devii mai răbdător cu cei ale căror păcate sunt diferite de ale tale. De exemplu, poți face ca slujitorii să nu rămână blocați în „slujire”, și îi poți încuraja pe cei „împăciuitori” să vorbească deschis atunci când sunt mânioși. În concluzia acestei serii despre tipuri de personalitate și păcatele tipice aferente, să fim de acord că scopul nostru trebuie să fie să ne debarasăm de masca religiozității, să ne întărim unii pe alții în domeniile în care avem lupte de dat, și să facem asta cu har și fără a judeca. Când ne cunoaștem și ne acceptăm pe noi înșine și unii pe alții, putem umbla împreună în dragoste. „Credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele.” Numai atunci putem ajunge la potențialul nostru maxim – acela ce poartă însăși semnătura lui Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 16:1-15


Acum se mai adaugă o pagină tristă la sumbra istorie a poporului în pustiu. Epistola lui Iuda numeşte acest eveniment „răzvrătirea lui Core” (Iuda 11). Acest incident arată cât de departe ne poate duce mândria despre care ne-a vorbit cap. 15: până la o adevărată revoltă împotriva lui Dumnezeu. Core este un levit din familia lui Chehat. Nemulţumit de nobilul său serviciu, râvneşte la preoţia pe care Domnul i-o încredinţase lui Aaron şi familiei sale. A face slujba Cortului, a sta înaintea adunării „ca să-i slujiţi” (v. 9), nu li s-a părut suficient lui Core şi complicilor săi; au dorit ceva mai înalt. Vai, unii creştini sunt tot atât de nemulţumiţi de slujba pe care le-a încredinţat-o lor Domnul. Ei vor să fie importanţi, să se ridice deasupra altora. Apostolul Ioan este obligat să-l denunţe în cea de-a treia sa epistolă pe un anume Diotref care iubea întâietatea în adunare. Ce contrast cu Cel care „n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească …” (Marcu 10.45).

Cât despre Datan şi Abiram, ei au îndrăznit să folosească în legătură cu Egiptul expresia: „ţară unde curge lapte şi miere” (v. 13), care definea Canaanul. Pentru ei, „conducerea” lui Moise era de nesuferit. Aceşti oameni întruchipează rebeliunea civilă (laică), în timp ce Core personifică apostazia religioasă.

25 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

De aceea, frații mei preaiubiți, fiți tari, neclintiți, prisosind întotdeauna în lucrarea Domnului.

1 Corinteni 15.58


Avem aici motoul lucrătorului creștin, și orice creștin trebuie să fie un lucrător pentru Domnul. Aceste cuvinte prezintă inimii un echilibru perfect, de natură să ofere o stabilitate de neclintit în cadrul unei activități neîncetate.

Unii dintre noi sunt atât de alipiți de ceea ce numesc principii, încât aproape că le este frică să se avânte în vreo activitate creștină ce presupune o inimă largă. De cealaltă parte, unii dintre noi sunt atât de înclinați către lucrare, încât nu ezită să calce orice principiu sănătos, cu scopul de a produce rezultate vizibile.

Versetul de mai sus oferă remediul pentru ambele cazuri. El furnizează o temelie solidă pe care putem sta cu o hotărâre de neclintit, așa cum ni se spune în prima parte a lui. De asemenea, el începe cu expresia „de aceea”, care ne îndreaptă către temelia solidă a învierii, prezentată în secțiunea precedentă a acestui capitol. Pe această temelie fermă suntem îndemnați să stăm neclintiți. Nu este vorba de a adera la propriile noastre păreri și noțiuni, ci de a ține cu tărie la întregul adevăr al lui Dumnezeu, avându-L pe Hristos ca Centru.

Trebuie să privim însă și la cealaltă parte a versetului. Creștinul trebuie să prisosească întotdeauna în lucrarea Domnului. Temelia principiilor sănătoase nu trebuie abandonată, însă lucrarea pentru Domnul trebuie făcută cu sârguință. Este important totuși să remarcăm că este lucrarea Domnului, nu a noastră. Conștiința trebuie exersată cu privire la activitatea în care suntem implicați, iar în aceste zile marcate de voință proprie și de liberalism este nevoie să recunoaștem autoritatea lui Hristos în slujba noastră pentru El. Sfera lucrării este îndeajuns de largă; ea este limitată doar de faptul că lucrarea este a Domnului, nu a noastră.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Țepușul morții este păcatul și puterea păcatului este Legea. Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos.

1 Corinteni 15.56,57


Înțepătura

Într-o zi frumoasă de vară alergam cu cei doi băieți ai mei pe dealuri. O albină l-a înțepat pe cel mai mare exact deasupra ochiului drept. Din reflex a alungat-o înainte să se lase în iarbă plângând. De-abia s-a îndepărtat albina, că a zburat la celălalt fiu al meu zumzăind în jurul capului său. Acesta a început să dea din mâini și să strige după ajutor. Imediat am încercat să-l liniștesc: „Nu trebuie să-ți mai fie teamă de această albină. Ea nu mai are ac”.

I-am arătat fiului meu mai mic acul negru în fruntea fratelui său mai mare și i-am spus mângâindu-l: „Albina mai poate doar să zumzăie, dar nu-ți mai poate face nimic rău – nu mai are ac!”.

Boldul morții este păcatul, care nu îi lasă pe oameni să ajungă la odihnă. Numai prin credința în Domnul Isus, omul poate să devină liber, căci Mântuitorul, ca Om fără păcat, a luat de bunăvoie asupra Sa păcatul nostru, a murit și a înviat după trei zile. Prin aceasta, El „a nimicit moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea” pentru toți cei care cred (2 Timotei 1.10). Cei răscumpărați pot să moară, dar moartea nu este pentru ei plata păcatului. Ei vor învia la răpire, pentru a nu mai muri niciodată. Atunci se va împlini versetul de astăzi: „Unde îți este țepușul, moarte? Unde îți este biruința, moarte?” (1 Corinteni 15.55).


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (8) – Fundația SEER

„Să creștem în toate privințele…” (Efeseni 4:15)


 

 În oricare tip de personalitate studiat te-ai afla (deci fie că ești reformator, slujitor, câștigător, artist, gânditor, loial, entuziast, comandant sau împăciuitor), e clar că ai de dus o luptă cu păcatul. Și faptul că știm că fiecare categorie are propriile sale ispite ascunse ar trebui să ne facă mai puțin invidioși pe ceilalți când greșim, și mai puțin înclinați să-i judecăm când nu greșim. Când ne recunoaștem păcatele tipice, știm la ce avem de lucrat. De exemplu, dacă ești un reformator, trebuie să fii conștient de înclinația ta spre neprihănire prin forțe proprii. Cu toate acestea, e important să recunoști că ai fost înzestrat de Dumnezeu cu pasiunea pentru dreptate – și e un lucru bun. Firește, vei simți cel mai mult prezența Sa când poți exprima aceste lucruri liber și în dragoste. În cele din urmă, când știi tipicul altor persoane, reușești să empatizezi și să trăiești în armonie cu ele.

Când afli de tiparele lor, devii mai răbdător cu cei ale căror păcate sunt diferite de ale tale. De exemplu, poți face ca slujitorii să nu rămână blocați în „slujire”, și îi poți încuraja pe cei „împăciuitori” să vorbească deschis atunci când sunt mânioși. În concluzia acestei serii despre tipuri de personalitate și păcatele tipice aferente, să fim de acord că scopul nostru trebuie să fie să ne debarasăm de masca religiozității, să ne întărim unii pe alții în domeniile în care avem lupte de dat, și să facem asta cu har și fără a judeca. Când ne cunoaștem și ne acceptăm pe noi înșine și unii pe alții, putem umbla împreună în dragoste. „Credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele.” Numai atunci putem ajunge la potențialul nostru maxim – acela ce poartă însăși semnătura lui Dumnezeu!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 16:1-15


Acum se mai adaugă o pagină tristă la sumbra istorie a poporului în pustiu. Epistola lui Iuda numeşte acest eveniment „răzvrătirea lui Core” (Iuda 11). Acest incident arată cât de departe ne poate duce mândria despre care ne-a vorbit cap. 15: până la o adevărată revoltă împotriva lui Dumnezeu. Core este un levit din familia lui Chehat. Nemulţumit de nobilul său serviciu, râvneşte la preoţia pe care Domnul i-o încredinţase lui Aaron şi familiei sale. A face slujba Cortului, a sta înaintea adunării „ca să-i slujiţi” (v. 9), nu li s-a părut suficient lui Core şi complicilor săi; au dorit ceva mai înalt. Vai, unii creştini sunt tot atât de nemulţumiţi de slujba pe care le-a încredinţat-o lor Domnul. Ei vor să fie importanţi, să se ridice deasupra altora. Apostolul Ioan este obligat să-l denunţe în cea de-a treia sa epistolă pe un anume Diotref care iubea întâietatea în adunare. Ce contrast cu Cel care „n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească …” (Marcu 10.45).

Cât despre Datan şi Abiram, ei au îndrăznit să folosească în legătură cu Egiptul expresia: „ţară unde curge lapte şi miere” (v. 13), care definea Canaanul. Pentru ei, „conducerea” lui Moise era de nesuferit. Aceşti oameni întruchipează rebeliunea civilă (laică), în timp ce Core personifică apostazia religioasă.

23 August 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

Și s-a ridicat și a venit la tatăl său. Dar, pe când era el încă departe, tatăl său l-a văzut și i s-a făcut milă și a alergat și a căzut pe gâtul lui și l-a sărutat mult.

Luca 15.20


Tatăl și-a exprimat dragostea și compasiunea față de fiul său înainte ca acesta să poate face vreo mărturisire. A căzut pe gâtul lui și l-a sărutat mult, în timp ce tânărul era în acele zdrențe care încă purtau mirosul dezgustător al porcilor. Ce imagine!

Oamenii au o impresie greșită despre Dumnezeu, fie din cauza unei învățături greșite, fie pur și simplu din cauza inimii lor înstrăinate de El. Când Satan a venit la primii noștri părinți, el a pus la îndoială dragostea lui Dumnezeu: dacă El v-ar iubi cu adevărat, nu v-ar opri de la această binecuvântare, căci știe că, dacă ați lua din acest pom, ați fi ca El (Geneza 3.3-6). Ei au ascultat de glasul șarpelui și, de atunci, omul s-a înstrăinat de Dumnezeu și caută să-L evite pe cât posibil.

Biblia spune însă că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi și că dragostea lui Dumnezeu s-a arătat prin faptul că L-a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru noi (Romani 5.8; 1 Ioan 4.9,10). Cât de greu este pentru inima omului, chiar și pentru a celor credincioși, să accepte acest lucru! S-a spus de multe ori că sursa tuturor problemelor noastre, fie păcătoși, fie mântuiți, este lipsa de încredere în dragostea lui Dumnezeu pentru noi. În această pildă, dragostea și harul lui Dumnezeu față de păcătoși sunt ilustrate prin tatăl care l-a acoperit cu sărutări pe fiul său. Cei care Îl ascultau pe Domnul în acea împrejurare au rămas cu siguranță muți de uimire, fiindcă nu-i mai auzim vorbind în capitolul 15.

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar Petru i-a zis: „Argint și aur n-am; dar ce am îți dau: în Numele lui Isus Hristos Nazarineanul, scoală-te și umblă!”. Fapte 3.6


Vindecarea ologului

Petru și Ioan urcau la Templu la ceasul rugăciunii, al nouălea din zi. Ucenicii iudei recunoșteau încă Templul drept Casa lui Dumnezeu, o casă de rugăciuni, așa cum Domnul a reamintit-o, până ce ei au înțeles tot adevărul privitor la Biserică. Aceasta a înlocuit pe Israel ca mărturie a lui Dumnezeu pe pământ. Mai târziu, Domnul i-a învățat să părăsească Ierusalimul și Templul, înainte de dărâmarea lor de către romani.

Pe când soseau acolo Petru și Ioan, era adus la Templu un om, olog din naștere, care era pus în toate zilele la poarta Templului, numită „Frumoasă”, ca să ceară de milă celor ce intrau în Templu. În momentul când apostolii au vrut să intre în Templu, acest olog le-a cerut milostenie. Petru și Ioan s-au uitat țintă la el și i-au zis: „Privește la noi!”. Și el s-a uitat la ei cu luare-aminte și a așteptat să capete ceva de la ei. Atunci Petru i-a zis: „… în Numele lui Isus Hristos Nazarineanul, scoală-te și umblă! … și a început să umble …” (versetele 4-8). Această vindecare a dat o mărturie publică valorii și puterii Numelui lui Isus din Nazaret. Iar aici, ca și în capitolul 2, Petru a înălțat într-un mod deosebit Persoana Domnului Isus. Cu un curaj nemaiîntâlnit, Petru a spus: „Să știe bine deci toată casa lui Israel că Dumnezeu a făcut Domn și Hristos pe acest Isus, pe care L-ați răstignit voi”. Curajul lui Petru nu a venit din firea lui veche, ci din faptul că Domnul a spus că ei vor „primi o putere, când va veni Duhul Sfânt”.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂCATELE TIPICE (8) – Fundația SEER

„Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul.” (Efeseni 4:25)


 

 Al nouălea și ultimul tip de personalitate studiat sunt împăciuitorii, sau mediatorii; ei se dezvoltă când viața este liniștită. Lor le place versetul: „ce plăcut și ce dulce este să locuiască frații împreună!” (Psalmul 133:1). Ei sunt niște terapeuți și niște mediatori extraordinari și pot aduce împăcarea în familie, între vecini și la locul de muncă. Dar uneori sunt înclinați să caute pacea cu orice preț, să-și folosească abilitățile de relaționare ca să participe și ei și să evite luarea inițiativei și asumarea riscului din cauza atașamentului lor exagerat față de confort și siguranță. Ei suferă adesea de „cumsecădenie în fază terminală”, când de fapt curajul este cel cu adevărat necesar.

Când Avraam și nepotul său Lot au început să prospere, a izbucnit o revoltă între acești proprietari de vite, deoarece terenul era prea mic pentru toate turmele lor. Dându-și seama că lucrul acesta ar putea dezbina familia, Avraam a luat atitudine, a înfruntat problema și a salvat relația. Pe de altă parte, când împăratul Abimelec a văzut-o pe Sara, soția lui Avraam și a dorit s-o facă parte din haremul său, Avraam, temându-se pentru viața lui, s-a purtat ca un laș și a zis: „Este sora-mea!” (Geneza 20:2).

În concluzie, e vital să-ți recunoști păcatele tipice, ca să le poți înfrunta eficient. Domnul Isus i-a avertizat pe cei care caută paiul din ochiul celuilalt și nu reușesc să vadă „bârna” din propriul lor ochi (vezi Matei 7:3). Păcatul tău tipic este atât de ademenitor, încât e cel mai mare pericol pentru tine și e atât de aproape de tine, încât s-ar putea nici să nu-l vezi. David s-a rugat: „Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc! Păzește, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine!” (Psalmul 19:12-13).


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 15:22-41


Cuvântul care pătrunde intenţiile inimii stabileşte cu grijă distincţia între păcatele „din greşeală” (v. 22), rezultate din ignoranţă sau din neglijenţă (sau nechibzuinţă), şi păcatele din „îngâmfare” (v. 30 vezi şi nota b), comise cu o voită sfidare a voinţei divine. Pentru această ultimă categorie de păcate nu era nici un remediu, cum ni se arată prin exemplul pedepsirii omului care n-a respectat Sabatul (v. 32-36). „Cine îşi înţelege greşelile? Curăţeşte-mă de cele ascunse ale mele” − se roagă psalmistul, dar, conştient de slăbiciunea lui, adaugă − „Păzeşte, de asemenea, pe slujitorul Tău de păcatele mândriei, ca să nu stăpânească ele peste mine …” (Psalmul 19.12, 13).

În ce priveşte răul, israelitul mai dispunea de un mijloc de prevenire: aceşti ciucuri legaţi cu un fir albastru la veşminte, vorbind de legăturile lor cu Domnul şi avertizând constant să nu-şi întineze hainele. Frumos simbol pentru noi, cei credincioşi, aceasta reprezentând caracterul nostru ceresc, pe care nu trebuie să-l uităm niciodată! Astfel vom fi păziţi cu privire la păcatul din umblarea noastră şi de asemeni de a căuta poftele inimii sau ale ochilor (v. 39). „Căutaţi cele de sus … gândiţi la cele de sus …” îndeamnă apostolul (Coloseni 3.1-2). Aceasta pentru că acolo este Hristos − satisfacţia inimilor noastre − aşezat la dreapta lui Dumnezeu.

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: