30 August 2019
Vă îndemn deci, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înțeleaptă.
Romani 12.1
Unele dintre cele mai dificile lucruri în viață sunt acelea care, de fapt, sunt cele mai simple. Romani 12.9-21 constituie o bună descriere a ceea ce înseamnă să trăiești potrivit gândului lui Dumnezeu. Este ușor să citim și să înțelegem ce scrie aici și totuși avem mari probleme în a pune aceste lucruri în practică. Ca motiv pentru aceasta, Scriptura ne spune câte ceva despre noi în Psalmul 51.5: „Iată, am fost născut în nelegiuire și în păcat m-a zămislit mama mea“. La fel și în Ieremia 17.9: „Inima este nespus de înșelătoare și fără nicio speranță de vindecare: cine poate s-o cunoască?“ Natura păcătoasă face încă parte din noi.
Ținând cont de ceea ce suntem din punct de vedere natural, înțelegem mai bine că a fost necesar să fim născuți din nou. Prin harul lui Dumnezeu, ne-am pus credința în Hristos și am fost mântuiți. Am primit o natură nouă, sfântă și curată. Abilitatea de a împlini lucrurile citite în Romani 12 nu stă în firea noastră veche, ci în cea nouă, pe care am primit-o de la Dumnezeu. Ioan scrie despre acest lucru în felul următor: „Oricine este născut din Dumnezeu nu practică păcatul, pentru că sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, pentru că este născut din Dumnezeu“ (1 Ioan 3.9).
Acum, că avem această abilitate, putem alege felul în care să trăim. Romani 6.13 ne spune: „Să nu dați păcatului mădularele voastre, ca unelte ale nedreptății, ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca vii, dintre morți; și dați mădularele voastre lui Dumnezeu, ca unelte ale dreptății“. Decizia este a noastră cu privire la felul în care vom trăi.
B. Prigge
Petru … a răspuns poporului: „… pentru ce vă mirați de lucrul acesta? De ce vă uitați … ca și cum prin puterea noastră sau prin evlavia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?“.
Fapte 3.12
Simple instrumente
Profitând de prezența mulțimii atrase de minunea săvârșită, Petru a vestit înaintea tuturor cum se efectuase vindecarea ologului din naștere și i-a invitat să creadă în Acela pe care ei Îl răstigniseră, ca să primească binecuvântările făgăduite prin proroci. Lumea caută întotdeauna să atribuie omului ceea ce îi dă faimă și omul țintește să-și atribuie lui însuși ceea ce I se cuvine lui Dumnezeu.
Dar apostolii se știau simple instrumente ale puterii Domnului. Un instrument nu are valoare decât dacă se lasă mânuit de cel care îl întrebuințează. Toată cinstea i se cuvine celui care mânuiește instrumentul. Și tocmai acest lucru l-a făcut Petru, care s-a smerit așa de mult la picioarele Domnului. Pentru Petru și Ioan nu era nimic uimitor în această minune; ei cunoșteau puterea Aceluia în care crezuseră. Dumnezeu urma să împlinească ceea ce a făgăduit prin mijlocirea Fiului Său, pe care se întemeiau toate gândurile Sale.
Dumnezeu L-a înviat și L-a proslăvit pe Isus; apostolii erau martorii Lui. Cu toate că fusese lepădat de poporul Său, nimic nu putea împiedica manifestarea puterii acestui Isus proslăvit, în afară de necredința iudeilor care îi lipsea, pentru o vreme, de toate binecuvântările destinate lor. Tot așa și astăzi, rezultatele slăvite și veșnice ale venirii Domnului în har în această lume sunt în dreptul fiecăruia. Toți cei care cred și le însușesc; cei care nu cred resping mesajul harului și se lipsesc și de aceste rezultate slăvite și veșnice.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
BINELE TĂU ȘI SLAVA SA – Fundația SEER
„Dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.” (1 Petru 2:20)
Mulți dintre oamenii din Scriptură pe care îi admirăm au fost tratați cu asprime, și Dumnezeu a permis să se întâmple lucrul acesta. Să ne gândim la Daniel care a fost aruncat în groapa cu lei, și la Iosif care a fost aruncat în închisoare. Ei nu au făcut nimic și n-au meritat așa ceva. Biblia spune: „dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi, și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui.” (1 Petru 2:20-21). Să remarcăm că am fost „chemați” să învingem dificultățile.
Există un scop în toată suferința noastră, și nimic nu ne poate atinge fără ca mai întâi să fi trecut prin mâinile iubitoare ale Tatălui ceresc. El a anticipat toate acestea și situația prin care treci acum te pregătește ca să-L slujești mai eficient. Pavel a zis: „La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toți m-au părăsit… Însă Domnul a stat lângă mine, și m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine” (2 Timotei 4:16-17). Pavel nu a considerat toate acestea ca pe ceva ce trebuia să îndure, ci ca pe o avansare! Așa că simte-te încurajat; crește în harul și în cunoștința Domnului (vezi 2 Petru 3:18).
Te afli în procesul pregătirii. „Dar nu înțeleg”, spui tu. Atunci ascultă ce spune Joni Erickson Tada: „Dacă mintea lui Dumnezeu ar fi fost suficient de mică pentru ca eu s-o înțeleg, nu ar mai fi Dumnezeu. Uneori nu suport să stau în acest scaun cu rotile, dar aici harul lui Dumnezeu preia controlul. Chiar și în handicapul meu Dumnezeu are un plan și un scop pentru viața mea.” Fie că Dumnezeu te scoate dintr-o situație, fie că te trece prin ea, încrede-te în El. Dumnezeu lucrează pentru binele tău și pentru slava Sa!
2019 de Jean Koechlin
Numeri 19:1-10
Jertfa viţelei roşii ocupă un loc deosebit la mijlocul cărţii pustiului, pentru că este văzută ca un simbol al nevoilor din deşert. Ca şi celelalte jertfe, aceasta reprezintă anumite aspecte ale persoanei şi lucrării lui Hristos. Această „viţea roşie fără cusur, în care nu este cusur şi peste care n-a fost jug niciodată“ (v. 2), Îl evocă pe Cel care a fost victima fără pată şi care nu a cunoscut grozavul jug al păcatului, aşa cum îl cunoaştem noi.
După ce jertfa era adusă în afara taberei, sângele ei se stropea înaintea cortului întâlnirii. Apoi aceasta era arsă complet. Grăsimea ei nu era oferită Domnului, nici preotul nu mânca nimic din ea. Dimpotrivă, se strângea cenuşa şi se procura o mare cantitate de „apă de curăţire“, suficientă pentru a spăla orice întinare a fiecărui israelit pe tot parcursul călătoriei prin pustiu. Această jertfă nu corespunde, ca cele din Levitic 4, la nevoile celor neîntorşi la Dumnezeu, ci la cele ale credincioşilor care au căzut. Lucrarea pe care a făcut-o Isus o singură dată este o resursă pentru a-i curăţi de păcate şi pentru a-i păstra în părtăşie pe răscumpăraţii Săi care sunt expuşi întinării. Prin Cuvânt (apa), Duhul Sfânt aminteşte inimii şi aduce în conştiinţa credinciosului căzut suferinţele lui Hristos (cenuşa).
Mana Zilnica 