27 August 2019
Avraam și-a ridicat ochii și s-a uitat și iată, înapoi, un berbec prins cu coarnele într-un desiș.
Geneza 22.13
Berbecul este o imagine a consacrării, iar coarnele lui sunt o imagine a puterii. Acel berbec prins cu coarnele într-un desiș ne aduce aminte de tulburarea și de suferințele Domnului Isus în grădina Ghetsimani. Știind cât de periculos este să rămână cu coarnele prinse într-un desiș, fiind astfel posibil să fie prins și devorat de prădători, berbecul, din instinct, încerca să se elibereze. Desișul ne vorbește probabil despre pământul blestemat, pe care cresc spini și mărăcini, din cauza păcatului omului.
Domnul nostru, Fiul binecuvântat și etern, a spus atunci când Se afla pe pământ: „Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viața, ca din nou să o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10.17,18). Crucea în sine niciodată nu ar fi putut să-L omoare, ci El, de bunăvoie, Și-a dat viața pentru noi. Intensitatea și adâncimea luptei din sufletul Domnului în Ghetsimani trec dincolo de orice înțelegere a noastră, la fel cum nu putem înțelege nici măsura suferințelor îndurate de El atunci când a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn.
Doar coarnele berbecului erau prinse în desiș, nu și trupul său, astfel încât el era fără cusur și fără pată, potrivit pentru a fi adus jertfă în locul lui Isaac. Inimile noastre sunt pe deplin cercetate atunci când contemplăm, la frângerea pâinii, suferințele binecuvântatului nostru Domn. Domnul le-a spus iudeilor: „Avraam, tatăl vostru, a săltat de bucurie că va vedea ziua Mea și a văzut-o și s-a bucurat” (Ioan 8.56). Privind la berbecul prins cu coarnele într-un desiș, Avraam a văzut ziua Domnului și s-a bucurat.
F. S. W.
Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel sărac, o fortăreață pentru cel nenorocit, în necaz, un adăpost împotriva furtunii.
Isaia 25.4
Un loc de adăpost (2)
Într-o zi, după ce tatăl a plecat, bolnava s-a întors spre mine și mi-a spus: «Soră dragă, scumpul meu tătic îmi vorbește mereu despre însănătoșire; dumneavoastră ce spuneți? Mă voi însănătoși curând?». Acum venise întrebarea de care mă temeam. Ce să fac? «Dragă domnișoară», am spus, «starea dumneavoastră este una gravă, dar la Dumnezeu niciun lucru nu este imposibil; El poate face să vă însănătoșiți, dacă este voia Lui».
N-a fost tocmai mulțumită cu răspunsul meu, după cum am observat, și în ziua următoare a început iar: «Dragă soră Wilhelmine, credeți că trebuie să mor?». M-am speriat de întrebarea aceasta pătrunzătoare și am răspuns: «Scumpa mea domnișoară, sunteți foarte grav bolnavă și dacă Dumnezeu nu vrea să facă o minune, atunci s-ar putea, într-adevăr, să nu vă mai recăpătați sănătatea; totuși cum vrea El; Dumnezeu este atotputernic». La aceasta ea a spus: «Văd bine că nu prea vreți să vorbiți; se pare că nu mă voi mai însănătoși, nu-i așa? Scumpă soră, ce ați face dacă ați fi în situația mea? O, vă rog, spuneți-mi!». Atunci i-am răspuns: «M-aș asigura de iertarea deplină a păcatelor mele și aș căuta pacea cu Dumnezeu».
Atunci a exclamat repede: «O, vă rog, ajutați-mă! Cum să încep?». Am îndrumat-o spre Cuvântul lui Dumnezeu și spre Mântuitorul nostru, care a murit și pentru păcatele ei și care ne împacă cu Dumnezeu așa de deplin, încât Dumnezeu Însuși ne iartă toate păcatele și ne dăruiește viața veșnică.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CELE TREI HAINE ALE LUI IOSIF (1) – Fundația SEER
„Israel îl iubea pe Iosif… și i-a făcut o haină pestriță.” (Geneza 37:3)
Vă invit să ne uităm împreună la cele trei haine diferite pe care le-a purtat Iosif, întrucât ele reprezintă imaginea vieții noastre de creștin. Prima, „haina mântuirii”. Trebuie să remarcăm că a fost un „dar” de la tatăl său; Iosif nu a plătit niciun ban pentru ea, nu a făcut nicio cusătură și nu a contribuit cu niciun metru de pânză. Aceasta este istoria mântuirii noastre, nu-i așa? Biblia spune: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9). Măcinați de gelozie și de resentiment, frații lui Iosif l-au aruncat într-o groapă și i-au înmuiat haina în sângele unui țap pentru a-l convinge pe tatăl lor că a fost devorat de animale sălbatice. Înțelegi imaginea? „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.” (1 Ioan 1:7).
În vremurile Vechiului Testament, când cineva păcătuia, trebuia să aducă la altar un miel de jertfă, iar preotul îi vărsa sângele ca plată pentru păcate. Însă preotul nu analiza persoana, el analiza mielul. Dacă mielul era „vrednic,” persoana era acceptată și păcatele erau ispășite. Așadar, în clipa în care îți recunoști păcatele și te rogi: „Tată, vin în numele Domnului Isus, Mielul lui Dumnezeu,” ești iertat pe deplin și acceptat… datorită Mielului, nu datorită ție sau rugăciunii în sine. „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, ca să fim ajutați la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16).
2019 de Jean Koechlin
Numeri 17:1-13
Prin nimicirea celor două sute cincizeci de răzvrătiţi, Domnul a arătat pe cine a ales pentru preoţie. Numai Aaron a fost primit cu cădelniţa lui. A urmat încă un test care, de această dată vorbind despre viaţă, va confirma alegerea divină. Dintre cele douăsprezece toiege aduse de căpetenii, numai cel al lui Aaron a făcut o extraordinară probă de vitalitate: într-o noapte, a produs muguri, flori şi fructe. Admirabilă imagine a învierii lui Hristos, dovadă de netăgăduit a gloriei lui Isus şi a eficacităţii lucrării Sale! (Fapte 17.31). Mulţi impostori au pretins că aveau o misiune divină. Dar sunt morţi şi nici unul nu a înviat. Hristos este singurul care a trecut prin moarte şi S-a ridicat „potrivit puterii unei vieţi nepieritoare” (Evrei 7.16) şi acum, de sus, Îşi exercită preoţia pentru ai Săi. Mai mult, roadele aduse prin fiecare dintre cei care Îi aparţin constituie în prezent − am putea spune într-o vreme neprielnică − mărturia vizibilă a unui Mântuitor viu, deşi încă ascuns vederii.
Toiagul lui Aaron este pus apoi în chivot (v. 10; Evrei 9.4), ca pentru a ne aminti că, în timpul traversării pustiului, sursa de viaţă nu se găseşte decât în Hristos.
Mana Zilnica 