Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “iulie 4, 2019”

4 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Nici chiar în Israel n-am găsit atâta credință.
O, femeie, mare este credința ta!

Matei 8.10; 15.28


Domnul Isus a avut de-a face adesea cu puțina credință a ucenicilor Săi, însă El a întâlnit de asemenea două persoane a căror credință mare a lăudat-o. Este interesant faptul că aceste două persoane nu făceau parte din Israel, ci dintre națiuni: un sutaș roman și o femeie siro-feniciană. Ce înseamnă credința mare în ochii lui Dumnezeu? Suntem tentați să credem că avem nevoie de o credință mare pentru a „muta munții”, dar lucrurile nu stau așa. Pentru aceasta avem nevoie doar de o credință cât un bob de muștar (Matei 17.19,20).

Sutașul roman I-a spus Domnului Isus că nu era necesar să vină acasă la el, pentru a-l vindeca pe robul său. Credința lui se baza pe faptul că avea o cunoaștere reală a Persoanei Domnului; știa că El era Mesia, Domnul și Dumnezeul său. Într-o perioadă și într-o țară unde acest adevăr era în mare parte respins, însemna să ai o credință mare pentru a distinge și a mărturisi adevărul cu privire la Persoana lui Hristos.

Când femeia canaanită a mers după Domnul și L-a rugat să-i vindece fiica, Domnul i-a răspuns: „Nu este bine să iei pâinea copiilor și să o arunci la căței” (Matei 15.26). Nu este bine să iei binecuvântările copiilor (ale iudeilor) și să le arunci la câini (la națiuni). Răspunsul femeii a început așa: „Da, Doamne”. Ea a acceptat pe deplin verdictul Său, recunoscând că nu avea niciun drept la binecuvântările rezervate copiilor (iudeilor), însă a apelat la îndurarea Lui, spunând că până și cățeii mănâncă firimiturile căzute de la masa copiilor. Credința ei mare era întemeiată pe cunoașterea reală a poziției ei înaintea lui Dumnezeu și pe harul și pe îndurarea Domnului, la care a făcut apel. Aceste două trăsături formează o credință mare: o reală cunoaștere a măreției Domnului Isus și o profundă convingere cu privire la nevrednicia noastră; în felul acesta, credința nu se poate baza decât pe harul Său, har întotdeauna la dispoziția unei astfel de credințe.

M. Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Și Domnul S-a întors și a privit la Petru. Și Petru și-a adus aminte de cuvântul Domnului.

Luca 22.61


Privirea Domnului

Deoarece Petru a trecut cu vederea atenționările Învățătorului său și nu le-a acordat atenția cuvenită, a ajuns într-un păcat grav. Petru L-a tăgăduit pe Domnul său de trei ori în public. Însă, prin harul lui Dumnezeu, a fost reabilitat, dar nu dintr-o dată, ci pas cu pas. În istoria reabilitării lui Petru putem deosebi trei etape: 1. în casa marelui preot Caiafa; 2. în ziua învierii Domnului; 3. câtva timp mai târziu, la lacul Tiberiadei.

În curtea casei marelui preot, Petru s-a jurat că nu-L cunoaște. În acel moment, Domnul Isus S-a întors și l-a privit cum numai Mântuitorul poate privi pe cineva. Nu ne-a privit și pe noi, încât ne-am dat înapoi cu teamă? Nicio privire a vreunui om nu poate face o asemenea impresie asupra noastră.

Domnul l-a privit pe Petru, iar această privire a pătruns până în sufletul său. Petru și-a adus aminte de ceea ce îi spusese Domnul. Deodată s-a schimbat. Acest lucru s-a petrecut într-o clipă. Dispăruse orice urmă de teamă de oameni sau de încredere în sine însuși. Petru a ieșit în întunericul nopții ca un răufăcător și a plâns cu amar.

Nu este aceasta o scenă minunată? Fiul lui Dumnezeu și Petru au stat față în față. Domnul Isus, legat și părăsit de toți, l-a adus pe Petru la căință printr-o singură privire! Nu a rostit niciun cuvânt de dojană, nicio predică. Tot ceea ce a fost necesar pentru a-l îndrepta s-a petrecut când Isus l-a privit. Petru, plin de rușine, a părăsit acel loc, în timp ce pe obraji îi curgeau lacrimi de căință.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RELAȚII ȘI REFLECȚII – Fundația SEER

„Creșteți în harul și în cunoștința Domnului” (2 Petru 3:18)


 Iată două lucruri care ajută la determinarea creșterii personale:

1) Relațiile personale. Biblia spune: „Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiți?” (Amos 3:3). Persoanele în compania cărora îți petreci timpul te vor ridica, te vor ține pe loc sau te vor trage în jos. O femeie a mărturisit odată: „În ultimul an de școală, profesoara mea de engleză a luat eseul pe care l-am scris și l-a rupt în fața clasei. Am fost umilită și m-am simțit ca o toantă. S-a întâmplat cu ani în urmă, dar nu am uitat asta niciodată!” În câteva secunde, persoana nepotrivită a scăzut stima de sine a acestei femei pentru toată viața.

2) Părerile personale. Când o învățătoare de școală duminicală a întrebat-o pe o fetiță: „Cine te-a creat?” ea a răspuns: „Dumnezeu a creat o parte din mine.” Învățătoarea a întrebat: „Ce vrei să spui?” Fetița a explicat: „Dumnezeu m-a făcut mică – și eu am făcut să crească restul!” Dumnezeu ne face responsabili de creșterea noastră personală. Psalmistul a scris: „Sunt mai învățat decât toți învățătorii mei, căci mă gândesc la învățăturile Tale.” (Psalmul 119:99). Verbul „gândesc” din acest verset se referă la „o gândire reflectivă.” Ca un foc mic, meditația îți ajută gândurile să fiarbă încet până când sunt gata. Majoritatea dintre noi preferă să treacă direct la fapte, în loc să gândească.

Apreciez remarca lui Socrate: „Viața neanalizată nu merită să fie trăită.”

Gândirea reflectivă nu este comodă dintr-o serie de motive. De exemplu, ni se pare greu să ne păstrăm concentrarea. Avem impresia că procesul este plictisitor și nu ne place să petrecem timp gândindu-ne la probleme spinoase. Dar dacă nu-ți găsești timp pentru reflecție și meditație, nu te vei maturiza şi nu vei crește „în harul și… cunoștința” de care ai nevoie pentru a avea biruință.

Mai simplu de atât nu se poate!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 14:14-31


„Şi va fi curat”, conchid v. 9 şi 20. Nici aici nu se pune problema care este părerea leprosului curăţit. Dumnezeu îl declară curat, sfânt, pe păcătosul născut din nou, pentru care Cuvântul Lui trebuie să fie suficient, chiar dacă el nu experimentează nici o emoţie, nici vreun sentiment deosebit. „Aţi fost spălaţi … sfinţiţi … îndreptăţiţi în Numele Domnului Isus” (1 Cor. 6.11).

Odată cu păsările, imagini ale lucrării lui Dumnezeu pentru noi, se mai cereau încă două lucruri, prefigurând lucrarea Lui în noi: apa, puterea curăţitoare a Cuvântului, şi briciul. Leprosul trebuia să-şi radă părul, barba, sprâncenele. Toate spun că puterea firească a omului trebuie lepădată. Numim ELIBERARE această lucrare a Duhului care ne conduce la a judeca ceea ce produce firea noastră veche.

Sângele jertfei era uns pe urechea, pe mâna şi pe piciorul leprosului curăţit, întocmai cum se procedase cu preotul în ziua închinării lui în slujbă (Exod 29.20) şi la fel cu untdelemnul. În plus, leprosul era uns cu untdelemn (v. 18). Detaliu uimitor: numai acesta în Israel, împreună cu preoţii şi cu împăraţii, primea ungerea sfântă, care corespunde lucrării Duhului Sfânt în inima celui răscumpărat! (1 Ioan 2.20). Din păcătoşi mizerabili, spălaţi în sângele Său, Hristos a făcut „o împărăţie, preoţi pentru Dumnezeul şi Tatăl Său” (Apocalipsa 1.6).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: