Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “iulie 21, 2019”

21 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Pentru ce ești mâhnit, suflete al meu, și ești frământat înăuntrul meu? Pune-ți speranța în Dumnezeu, pentru că iarăși Îl voi lăuda: fața Sa este mântuirea.

Psalmul 42.5


Acesta este un psalm al fiilor lui Core. Ei fuseseră cruțați atunci când Dumnezeu, acționând în judecată, a deschis pământul, iar cei care se răzvrătiseră împotriva Lui au fost înghițiți (Numeri 16). Ce zi tristă! Mai târziu, câțiva psalmi minunați au fost scriși de urmașii lui Core, psalmi care exprimă exercițiile spirituale adânci prin care ei trecuseră. Ca rezultat al unei experiențe amare, ei învățaseră să se încreadă în Dumnezeu și să-și pună nădejdea în El. Dumnezeul care trebuie să judece păcatul, fiindcă El este sfânt, este același Dumnezeu care iartă și îi restabilește pe cei ai Săi care strigă la El.

Faptul că există atât de mulți creștini aflați într-o stare de tulburare și de suferință produce tristețe inimii celor care sunt interesați de onoarea Domnului și de binele spiritual al celor ai Săi. În 2 Corinteni 11.28 găsim acest lucru exprimat de către apostolul Pavel: „Pe lângă cele de afară, este ceea ce mă apasă zilnic, preocuparea pentru toate adunările”. Pavel își găsea însă mângâierea în Domnul, iar acolo o putem găsi și noi.

În mod profetic, Psalmul 42 privește poporul lui Dumnezeu ca fiind în exil, dus departe de țara binecuvântării, din cauza neascultării. Vrăjmașul dobândise o victorie, iar poporul lui Dumnezeu se afla în mare suferință. Dumnezeu însă nu-i uitase, iar El nu ne uită nici pe noi. Să avem nădejde în El! Astfel putem fi încurajați în împrejurări dificile, în care nedreptatea și păcatul par să meargă înainte, fără să fie ținute sub control. El însă Își va duce lucrarea la bun sfârșit, către un țel glorios. El Se îngrijește de Adunarea Sa și, de asemenea, de Israel. „Pe cine am eu în ceruri? Și n-am avut plăcere pe pământ decât în Tine. Carnea mea și inima mea se topesc; Dumnezeu este stânca inimii mele și partea mea pentru totdeauna” (Psalmul 73.25,26).

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și voi erați morți în greșelile și în păcatele voastre, în care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia după domnul puterii văzduhului.

Efeseni 2.1,2


O minune a harului (1)

În salonul frumos mobilat dintr-o elegantă casă din Londra, două persoane purtau o discuție. Una dintre aceste persoane era o doamnă cu fața tristă și descurajată, iar cealaltă persoană era un preot care se străduia să o îmbărbăteze. „Sunteți demoralizată, stimată doamnă”, a spus el. „Suferiți de un fel de depresie spirituală și trebuie să acționați pentru a o îndepărta. Folosiți-vă întreaga dumneavoastră tărie și voință pentru a lupta împotriva acestei slăbiciuni trecătoare.” Fața interlocutoarei sale s-a luminat puțin și preotului nu i-a scăpat această ușoară schimbare și a continuat pe un ton convingător: „Da, într-adevăr, aveți nevoie de o schimbare; astăzi se ține un concert la sala Saint James; mergeți și distrați-vă!”. Înțeleptul Solomon ar fi spus: „Ce a fost va mai fi, și ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare”.

Doamna X, urmând sfatul vizitatorului său, s-a dus în după-amiaza acelei zile la sala unde urma să se țină concertul. După ce s-a așezat pe scaun a observat cu mirare că în sală nu era niciun instrument muzical și niciun muzician. Foarte surprinsă, i-a cerut explicații unei doamne așezate lângă ea. „Oh”, a răspuns aceasta, „concertul nu va avea loc în această după-amiază! În această după-amiază M. N. va ține o evanghelizare”.— „Am făcut o greșeală”, a spus doamna X, tare încurcată. Greșise ora, sau Altcineva o urmărea pentru binele ei veșnic?


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ALEGE VIAȚA DE BIRUINȚĂ! – Fundația SEER

 

„Ceea ce câștigă biruința asupra lumii este credința noastră.” (1 Ioan 5:4)


Biblia ne asigură că: „…oricine este născut din Dumnezeu biruiește lumea; și ceea ce câștigă biruință asupra lumii este credința noastră.” Ca să ai o viață de biruință, trebuie să faci aceste trei lucruri:

1) Limitează accesul diavolului în viața ta! Domnul Isus a spus: „Adevărat vă spun că orice veți lega pe pământ va fi legat în cer și orice veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer. Vă mai spun iarăși că, dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri. Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:18-20). Satan nu dorește să știi că Dumnezeu ți-a dat puterea de a restricționa intervenția lui în viața ta, dar tu ai această putere. Folosește-o!

2) Îndrăznește să crezi și aleargă spre ceea ce ți-a promis Dumnezeu! Pavel spune: „cine seamănă mult, mult va secera” (2 Corinteni 9:6). Sămânța este ceea ce plantezi pentru a obține rodul dorit, iar secerișul este ceea ce dorești să primești înapoi de la Dumnezeu. Și ambele necesită un act de credință! Nu numai că Dumnezeu este sursa ta, dar El este nelimitat, imparțial și generos.

3) Trezește visătorul din tine! Biblia spune: „bătrânii voștri vor visa visuri și tinerii voștri vor avea vedenii. Chiar și peste robi și peste roabe voi turna Duhul Meu în zilele acelea.” (Ioel 2:28-29). Anotimpul vieții în care te găsești și faptul că ești bărbat sau femeie nu sunt o problemă pentru Dumnezeu. Cere-i lui Dumnezeu să-ți reaprindă credința, să te ajute să te refocalizezi asupra viziunii… și alege viața de biruință!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 26:1-13


Două principii divine merg mereu împreună: Unul este harul suveran – l-am admirat în lucrare în cap. 25. Celălalt este guvernarea, subiectul cap. 26. În timp ce, pe de o parte, Dumnezeu dă fără a pune condiţii, pe de altă parte are grijă ca fiecare să secere ceea ce a semănat. Domnul Se îngrijeşte să prevină poporul asupra consecinţelor comportării lor, în bine sau în rău, după faptele lor bune sau rele. Şi cum gândeşte întotdeauna bine, El începe nu cu ameninţări, ci cu promisiuni încurajatoare, descriind binecuvântările care vor izvorî pentru Israel ca urmare a umblării în ascultare. Desigur, acestea sunt binecuvântări pământeşti, spre deosebire de cele cereşti ale creştinului, care este „binecuvântat cu orice binecuvântare spirituală în cele cereşti, în Hristos” (Efeseni 1.3). Dar una dintre aceste promisiuni ale Domnului, de o valoare cu totul deosebită, este comună atât pentru poporul pământesc, cât şi pentru cel ceresc: cea din v. 12, pe care Pavel o citează corintenilor: „Eu voi umbla între voi şi voi fi Dumnezeul vostru şi voi veţi fi poporul Meu”.

Aceasta implică aceeaşi responsabilitate atât pentru creştin cât şi pentru Israel: aceea de a fi complet despărţiţi de orice formă de idolatrie (v.1: comp. cu 2 Cor. 6.16).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: