Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “iulie 1, 2019”

1 Iulie 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Iar dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba câmpului, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, oare nu cu mult mai mult vă va îmbrăca pe voi, puțin-credincioșilor?

Matei 6.30


Se spune că Hudson Taylor, bine-cunoscutul om al credinței și misionar în China, obișnuia să afirme că nu avem nevoie de o credință mare, ci de credință într-un Dumnezeu mare. Înțelegem ușor ce a vrut el să spună și există un adevăr în această afirmație. Totuși Biblia vorbește despre „credință mică [puțină]” și de „credință mare”. Ce putem învăța din aceste expresii?

„El le-a spus: «De ce sunteți fricoși, puțin-credincioșilor?». Apoi, ridicându-Se, a mustrat vânturile și marea și s-a făcut liniște mare” (Matei 8.26). Credința puțină conduce la frică, din cauza lipsei de încredere în Domnul.

„Și îndată Isus a întins mâna și l-a apucat și i-a spus: «Puțin-credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?»” (Matei 14.31). Puțina credință stă adesea la originea îndoielilor din inima noastră. Încrederea noastră în Domnul descrește astfel și ajungem să ne întrebăm dacă El poate și vrea cu adevărat să ne ajute. Astfel de gânduri sunt săgeți arzătoare ale celui Rău, care vrea să ne îndoim în inimile noastre de dragostea lui Dumnezeu. Avem nevoie de scutul credinței pentru a stinge aceste săgeți (Efeseni 6.16). Trebuie să ne încredem în dragostea Lui neclintită – Dumnezeu este de partea noastră.

„Și ei se gândeau în ei înșiși, spunând: «Pentru că n-am luat pâine». Și Isus, știind aceasta, le-a spus: «Pentru ce vă gândiți în voi înșivă, puțin-credincioșilor, că nu ați luat pâine?»” (Matei 16.7,8). Puțina credință conduce la raționamente omenești, născute din necredință. Încercăm astfel să ne rezolvăm problemele fără Domnul.

Ce frumos este să vedem în toate aceste versete cum reacționează Domnul la puțina credință a ucenicilor Săi! Cât de vrednic este El de toată încrederea noastră!

M. Vogelsang

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Și credința este … convingere cu privire la lucrurile care nu se văd.

Evrei 11.1


Binoclul

Părinții Danielei locuiau pe țărmul Mării Nordului. Bunicului ei îi plăcea să se plimbe pe dig. Cu binoclul său, pe care îl purta de cele mai multe ori cu sine, putea vedea până pe țărmul olandez.

— Îmi dai voie să mă uit și eu prin binoclu? a întrebat Daniela. Bunicul i-a dat voie. Câte nu erau de văzut! Ceea ce se afla la o mare depărtare stătea deodată foarte aproape de ea: oile care pășteau pe dig, vapoarele care alunecau pe apă – chiar puteau fi identificați oamenii.

Binoclul este un obiect minunat. Daniela nu a mai vrut să-l lase din mână.

Tot așa este și cu credința. Credința ne aduce aproape lucrurile veșnice, divine. Ceea ce omului necredincios îi este ascuns, pentru credincios este realitate vie.

„Credința este … convingere cu privire la lucrurile care nu se văd”, scrie în Evrei 11, unde ne sunt prezentați o mulțime de bărbați ai Vechiului Testament. Ei au cunoscut și au folosit „binoclul credinței„.

Cine Îl cunoaște pe Domnul Isus ca Mântuitor al său poate privi în cerul deschis: „Îl vedem pe Isus … încununat cu slavă și cu cinste” (Evrei 2.9).

Da, „binoclul credinței” ne deschide privirea chiar pentru lucrurile viitoare. Creștinul născut din nou se uită în sus, așteptând venirea Domnului său iubit, care îi va lua pe răscumpărații Săi curând acasă și îi va duce în casa Tatălui.

Să nu ne uităm plini de îngrijorare la zilele care vor veni! Să ne încurajăm că poate nu va mai trebui să folosim mult timp „binoclul credinței”. Și să privim bucuroși spre Acela care a spus: „Da, Eu vin curând” (Apocalipsa 22.20)!


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

NUMELE LUI DUMNEZEU (5) – Fundația SEER

„Iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23:6)


Un alt nume despre care vom vorbi astăzi este Iahweh-Tsidkenu: „Domnul, neprihănirea noastră”. El a fost dat de Dumnezeu prin Ieremia, prin care anunța venirea lui Isus Răscumpărătorul: „voi ridica lui David o Odraslă … şi iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23:5-6). Înainte de venirea lui Isus, neprihănirea se baza pe eforturile proprii. „Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El.” (Deuteronom 6:25). Dar omenirea a picat clar la acest test! Însă „Domnul neprihănirea noastră” a devenit soluția pentru noi. „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” (2 Corinteni 5:21). Să observăm că numai „în Isus” devenim „neprihănirea lui Dumnezeu”!

Nu trebuie să încerci să faci lucruri bune, pentru a te putea simți neprihănit înaintea lui Dumnezeu… sau să generezi o rezervă de fapte bune din care să iei la nevoie… Ci trebuie să iei continuu din „neprihănirea” depozitată în contul tău de către Hristos! E inutil să cauți în tine însuți smerenie, răbdare, bunătate, dragoste, etc. Nu sunt acolo! Trebuie să le iei prin credință din rezerva depozitată în tine de către Domnul Isus. Inimile vinovate pot extrage iertare, sufletele neliniștite pot lua pace, și sufletele obosite pot lua tărie – de la Iahweh-Tsidkenu! Ai primit mântuirea numai prin credință și în același mod trebuie să iei neprihănire și orice altceva ai nevoie. Viața ta spirituală se bazează pe credința în ceea ce a făcut Dumnezeu, și pe ce ți-a pus la dispoziție prin Domnul Isus, El – neprihănirea noastră!

<

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Levitic 13:29-44


Anumite pete produse de unele boli de piele puteau induce în eroare. Bolnavul trebuia atunci închis şapte zile, apoi trebuia examinat pentru a se verifica dacă era sau nu vorba de o rană de lepră. Să nu judecăm niciodată pripit! Să fim atenţi, să gândim bine când este vorba de alţii, decât să le atribuim intenţii rele din pornire. „Dragostea … nu socoteşte răul” (1 Corinteni 13.5). Remarcăm că bolnavul nu-şi spunea deloc părerea, ci preotul care îl vedea trebuia să se pronunţe cu privire la natura rănii. Ceea ce gândea omul despre situaţia lui nu avea importanţă. Putea să nu simtă nimic şi chiar să se creadă perfect sănătos şi totuşi să fie grav bolnav.

Câţi oameni nu ştiu că sunt victime ale maladiei păcatului! Ei nu şi-au privit starea în lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi nu s-au înfăţişat Preotului. El este Cel care stabileşte vina omului şi îl declară iremediabil pierdut. „Terminaţi cu omul, … pentru că în ce s-ar ţine seama de el?” (Isaia 2.22). Dar Preotul care Se pronunţă astfel asupra stării noastre este şi Cel care S-a ocupat de ea în har ca mare Doctor, oferind o vindecare deplină sufletelor noastre (Luca 5.31).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: