25 Iulie 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat, învățându-ne ca, după ce am tăgăduit neevlavia și poftele lumești, să trăim cu cumpătare și cu dreptate și cu evlavie în veacul prezent.
Tit 2.11,12
Apostolul ne prezintă harul lui Dumnezeu ca fiind temelia tuturor binecuvântărilor noastre creștine. Vedem că harul este cel care aduce binecuvântarea și că el ne învață cum să trăim în veacul de acum. Știind că toți au păcătuit și că n-au ajuns la slava lui Dumnezeu, ne-am fi așteptat să se arate judecata. Realitatea uimitoare însă este că prima venire a Domnului Isus a adus harul lui Dumnezeu în lume; căci legea a venit prin Moise, însă harul și adevărul au venit prin Isus Hristos. „Pentru că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3.17). Mai mult, dacă lumea întreagă este vinovată înaintea lui Dumnezeu, „harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat”. Harul ne învață să trăim cu cumpătare, cu dreptate și cu evlavie în veacul prezent:
Cu cumpătare: harul ne eliberează de gândurile înalte cu privire la noi înșine.
Cu dreptate: ne conduce în acțiunile noastre față de ceilalți.
Cu evlavie: ne ajută să trăim într-un duh de reverență înaintea lui Dumnezeu.
Trăind astfel, creștinul va manifesta o viață echilibrată, care va fi o mărturie puternică pentru harul lui Dumnezeu, în această lume caracterizată de nelegiuire și de pofte.
W. S. Ibrahim
Ce har măreț! M-a învățat să mă feresc de rău.
Ce prețios e harul dat atunci când am crezut!
SĂMÂNȚA BUNĂ
Mai mult decât atât, privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca gunoaie, ca să câștig pe Hristos.
Filipeni 3.8
Hotărârea birmanului
Un birman crezuse în Domnul Isus. Atunci i-a spus soției că el a devenit creștin și că voia să se lase botezat, acesta fiind un act de ascultare după ce a afirmat că s-a pus de partea lui Isus. Soția a răspuns enervată: „Lasă-te botezat dacă vrei. Dar în niciun caz eu nu vreau să fiu soția unui creștin. Nu mai vreau să trăiesc cu tine”.
Soțul ei a implorat-o: „Te rog, nu pleca! Eu sunt acela care am devenit altfel, de aceea eu ar trebui să fiu cel care are de suferit. Ale tale să fie cele unsprezece bivolițe, cele șase câmpuri de orez, casa și grădina de banane, totul să-ți aparțină ție. Iar eu mă voi duce să fiu botezat”.
Omul a pus în aplicare această ofertă. El Îl primise din toată inima în viața lui pe Isus Hristos ca Salvator și Domn și era hotărât să se recunoască de partea Lui prin botez. Această fermitate, care în trecut îi lipsea soțului, a pus-o pe gânduri pe soție: dacă el era gata să părăsească toate acestea, care până atunci îi erau atât de importante, doar pentru a-L urma pe Isus, atunci acest Isus trebuie să fie mai mare decât tot ceea ce ei cunoscuseră până atunci! Și ea a devenit până la urmă o creștină.
„Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-și fi lăsat casă, sau soție, sau frați, sau părinți, sau copii, pentru împărăția lui Dumnezeu, și să nu primească mult mai mult în veacul acesta, iar în veacul viitor, viață veșnică” (Luca 18.29,30).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
PRIETENI LA NEVOIE – Fundația SEER
„Ionatan… s-a dus la David în pădure. El i-a întărit încrederea în Dumnezeu…” (1 Samuel 23:16)
Primul afro-american care a jucat în liga principală de baseball din SUA a fost Jackie Robinson. În timp ce se lupta din răsputeri să înlăture bariera rasială din baseball, el s-a confruntat cu insulte și abuzuri pe fiecare stadion unde juca. Într-o zi, juca pe stadionul de acasă, din Brooklyn, și a făcut o greșeală, iar fanii s-au răzbunat imediat pe el. În timp ce-l huiduiau, Robinson stătea pur și simplu la a doua bază, umilit. În acel moment, Pee Wee Reese a alergat la el, a stat lângă el, l-a luat cu brațul pe după umeri și împreună au înfruntat mulțimea. În câteva secunde, fanii s-au liniștit. Ani mai târziu, când Robinson a fost ales să facă parte din Baseball Hall of Fame, el a declarat: „Brațul lui Reese pe umărul meu mi-a salvat cariera în acea zi!”
Domnul Isus știa că Petru „o va lua la goană” și se va lepăda de El, și cu toate acestea i-a arătat harul Său chiar înainte ca această lepădare să aibă loc. Iată ce i-a spus: „după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22:32). Când Dumnezeu te ridică, vei dori să mergi și la alții cu dragostea Lui. Ți se va părea la fel de natural ca respirația. Vei trăi conform acestui verset: „Întăriţi mâinile slăbănogite, şi întăriţi genunchii care se clatină. Spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari… Iată Dumnezeul vostru… va veni, şi vă va mântui.” (Isaia 35:3-4).
Din Scriptură aflăm că „Ionatan… s-a dus la David în pădure. El i-a întărit încrederea în Dumnezeu.” Când te simți pierdut „în pădure”, ai nevoie de un Ionatan. Atunci se adeverește proverbul: „În prosperitate ne cunosc prietenii noștri, dar în adversitățile vieții îi cunoaștem noi pe ei.” Ei sunt oamenii spre care ne întoarcem în vremuri grele. Deci, dacă crezi că vei avea vreodată nevoie de un astfel de prieten, fii tu unul!
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
2 Imparati 12:1-16
Moartea lui Iehoiada marchează un punct de cotitură în lunga domnie a lui Ioas. Cartea 2 Cronici ne relatează sfârşitul trist al vieţii lui. Dar aici, până la v. 16, se derulează perioada fericită a domniei lui. Un singur lucru pare să umple inima împăratului: restaurarea casei Domnului. După domnia lui Solomon, templul se degradase. Însă Ioas, crescut în preajma preoţilor, în încăperile învecinate sanctuarului, păstrase un interes profund pentru această casă încă din tinereţe. Totodată avusese prilejul să cunoască fiecare crăpătură a construcţiei.
Cât despre voi, tineri (sau tinere) crescuţi în adevărurile privind Adunarea, puteţi voi spune că Adunarea are un loc important în inima voastră? Fără îndoială că şi voi cunoaşteţi unele „spărturi” ale ei: neînţelegeri, delăsare, lipsă de zel, asemănare cu lumea … Oare nu este un serviciu frumos şi de dorit să devenim, ca şi Ioas, „reparatori de spărturi” (Isaia 58.12)? O persoană tânără poate deja să înveţe să facă aceasta. Ce fel de ciment este necesar să folosim cu pricepere în acest scop? Dragostea, bunăvoinţa, îngăduinţa, blândeţea şi inestimabila „legătură a păcii” (Ef. 4.2,3)!
Mana Zilnica 