Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the day “iulie 7, 2020”

7 Iulie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeu nu ne-a dat un duh de timiditate, ci de putere și de dragoste și de chibzuință.
Pentru aceasta îmi plec genunchii înaintea Tatălui … ca să vă dea, după bogățiile gloriei Sale, să fiți întăriți cu putere, prin Duhul Său, în omul dinăuntru.

2 Timotei 1.7; Efeseni 3.14,16



Te simți incapabil în fața misiunii pe care Dumnezeu ți-a încredințat-o? Cu toții avem sau am avut simțământul că anumite responsabilități par mai grele decât poate o ființă omenească să împlinească. Problemele se măresc încă și mai mult atunci când folosim argumentul incapacității noastre pentru a nu face în niciun fel lucrarea Domnului. Încercăm uneori să ne convingem pe noi înșine că o anumită sarcină este prea grea sau că Dumnezeu așteaptă prea mult de la noi.

Când lucrurile stau așa, există pericolul să ratăm oportunități majore pe care Dumnezeu ni le așază înainte. De exemplu, uneori Domnul ne conduce într-o împrejurare în care să putem vesti evanghelia unui coleg de muncă, unor membri ai familiei sau unor cunoștințe. Dar cât de des ne dăm înapoi și ratăm astfel de momente oportune, fiindcă ne temem că n-am ști ce să spunem!

Simțământul de inadecvare se naște din teamă – mai precis, din teama că nu ne putem ridica la înălțimea așteptărilor. Indiferent de cât de incapabili ne simțim, aceasta nu este o scuză pentru a ne eschiva de la responsabilități. Adevărul este că, oricât de incapabil s-ar simți cineva să împlinească lucrurile la care Dumnezeu l-a chemat, Duhul Sfânt este mai mult decât capabil în această privință. Ca și credincioși, noi n-avem nevoie să deținem capacități și competențe extraordinare, ci doar să fim disponibili. 2 Timotei 1.7 ne spune că Dumnezeu ne-a dat un duh de putere, nu unul de frică. Tot ceea ce credinciosul trebuie să facă este să pășească înainte prin credință. Puterea și încurajarea Duhului Sfânt vor fi acolo pentru a-l sprijini.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mulțimile au rămas uimite de învățătura Lui.

Matei 7.28



Pascal (2)

Data de 23 noiembrie 1654 a adus întorsătura decisivă în viața lui Pascal. El a fost pe deplin convins că toate descoperirile științifice, fie ele fizice, matematice sau astronomice, conduc de fapt la o spaimă a sufletului cu privire la neputința și pierzarea omenească. Prin studierea Cuvântului lui Dumnezeu, el a ajuns la credința vie în Isus Hristos.

Ideile pe care le-a așternut în voluminoasa lui lucrare, „Pensees” („Gânduri„), precum și în alte scrieri de-ale sale, sunt mărturii ale faptului că Pascal s-a întors spre Hristos.

Cu privire la știință, el a afirmat: „Ultima concluzie a minții este aceea că recunoaște că există un număr imens de lucruri pe care nu le poate înțelege. Ce se mai poate spune despre lucrurile supranaturale, dacă mintea nu le poate înțelege pe cele naturale [ale naturii]?”.

Iar cu privire la ființa umană a ajuns la următoarea concluzie: „Cu cât înțelegi mai bine lucrurile, cu atât percepi mai clar prăpastia și falimentul din om. Filosofii îi uimesc pe oamenii mediocri, iar creștinii îi uimesc pe filosofi”.

Împlinirea profeției biblice a fost în centrul cercetărilor sale amănunțite. „Semnul distinctiv al acestei profeții”, mărturisește Pascal, „este că s-a împlinit”. Ceea ce spune și prezice Dumnezeu prin Cuvântul Său, aceea El susține și se împlinește.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ ÎNVINGI STRESUL (5) – Fundația SEER

„A rânduit dintre ei doisprezece… să-i trimită să propovăduiască…” (Marcu 3:14)


Dacă vrei să învingi stresul, al cincilea principiu spune: Nu încerca să faci totul singur. Unul din motivele pentru care ajungem să fim stresați este datorită faptului că avem impresia că totul depinde de noi. Nu asta a crezut Domnul Isus. El a ales, a pregătit și a împuternicit alți doisprezece, ca să împartă cu ei povara. Și-a delegat munca. A implicat și alte persoane. Oare noi de ce nu facem la fel?

Din două motive:

1) Din perfecționism. Ne gândim: „Dacă vreau ca lucrul acesta să fie bine făcut, îl fac singur!” E o idee bună, dar deseori nu funcționează bine pentru că sunt prea multe lucruri de făcut. Pur și simplu nu avem timpul și talentul pentru a face totul singuri. E o atitudine egoistă, dacă avem impresia că: „Nimeni, dar absolut nimeni, nu o poate face așa cum o fac eu!” Crezi că Domnul Isus ar fi făcut o slujbă mai bună decât ucenicii Săi? Firește că da, dar chiar și așa, El i-a lăsat pe ei să lucreze. De ce? Pentru că trebuie să-i lăsăm și pe alții să facă greșeli, pentru ca ei să învețe din ele, la fel cum au învățat și ucenicii. Nu le lua celorlalți șansa de instruire!

2) Din nesiguranță. „Dacă las această responsabilitate în seama altcuiva, și se va descurca mai bine decât mine?” Această posibilitate este amenințătoare pentru mulți dintre noi. Dar nu te poți simți amenințat dacă știi cine ești, cui încerci să-i fii pe plac, ce poți realiza și care este lucrul asupra căruia trebuie să te concentrezi. Pentru a fi eficient, trebuie să-i implici și pe alții, deoarece nu te poți concentra pe mai multe lucruri deodată și să le faci bine! Deci, nu încerca să faci totul singur!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 3:1-15a


Ioram, fratele lui Ahazia, devine împărat peste Israel. Cu toate că şi el face ce este rău înaintea Domnului, se remarcă o ameliorare faţă de purtarea tatălui şi a mamei sale. El renunţă oficial la închinarea faţă de Baal.

Primul verset din această carte menţionase deja răzvrătirea Moabului. Ea îi oferă lui Ioram ocazia să organizeze o ofensivă împotriva acestui popor, sprijinindu-se pe aliaţii cei mai apropiaţi: pe împăratul lui Iuda şi pe cel al Edomului. Din nefericire, Iosafat nu a învăţat din lecţia serioasă avută cu Ramotul Galaadului. El dă sugestiei lui Ioram acelaşi răspuns pe care-l dăduse mai înainte lui Ahab (v. 7; 1 Împăraţi 22.4).

Expediţia se află pe punctul de a sfârşi rău. Ioram Îl acuză pe Domnul, cu toate că el însuşi este răspunzător de întreaga acţiune. Multe persoane sunt la fel. Îl acuză pe Dumnezeu de nenorocirile lor, în loc să se pocăiască. Proverbe 19.3 confirmă că „nebunia omului îi suceşte calea şi inima lui se întărâtă împotriva Domnului”. Cât despre Iosafat, în sfârşit se interesează de Cuvântul Domnului! În faţa celor trei împăraţi, atât de trist şi de nepotrivit asociaţi, Elisei stă stingherit. Nu ne aminteşte aceasta de jugul nepotrivit cu cei necredincioşi, faţă de care creştinii sunt atât de serios avertizaţi? (2 Cor. 6.14).

Post Navigation

%d blogeri au apreciat: