Mana Zilnica

22 Iulie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeul care a spus: „Lumină să strălucească din întuneric”, El a strălucit în inimile noastre, pentru a da lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.

2 Corinteni 4.6

Prima acțiune a lui Dumnezeu în noua creație este cea care a fost prima și în vechea creație: Dumnezeu a făcut să strălucească lumina. „Să fie lumină” a fost porunca Lui. Duhul lui Dumnezeu, care Se mișca pe fața apelor (Geneza 1.2), lucrează prin Cuvântul lui Dumnezeu în conștiință și în inimă. Lumina luminează și, așa cum Dumnezeu a separat lumina de întuneric, El lucrează în inimile noastre, separând binele de rău.

În viața de zi cu zi, când lumina asupra unui subiect pătrunde în mintea noastră, de atunci încolo, în ce privește subiectul respectiv, totul este schimbat – o nouă putere, o nouă percepție și o nouă perspectivă au luat ființă înăuntrul nostru. Ochii minții noastre s-au deschis. Lumina cerească, dăruită în mod divin, a strălucit în inimile noastre pentru a ne oferi o cunoaștere specială – cunoașterea gloriei lui Dumnezeu Însuși. Nu ne referim la gloria Lui de Creator, pe care cerurile o declară și pe care știința omenească, într-o anumită măsură, o poate înțelege și explica, ci la o glorie cu mult mai minunată, aceea a Ființei și a caracterului Său. Această cunoștință nu este manifestată de bolta cerească, nici nu este vestită de către zi și de către noapte (Psalmul 19.1,2), ci este înscrisă într-o altă carte și este explicată printr-un limbaj diferit. O vedem „pe fața lui Isus Hristos”, nu doar atunci când El a fost pe pământ, ci acum, când este în cer.

Trebuie să-L vedem pe Isus acolo unde este El acum, dacă dorim să înțelegem viața și moartea Sa pe pământ. Gloria Lui prezentă este răspunsul divin la ocara pe care a suferit-o în trecut. El șade pe tronul Tatălui, fiind Cel Întâi-născut dintre cei morți, Capul noii creații, toate acestea fiind răspunsul la faptul că a luat locul celor păcătoși, morți în păcate și în fărădelegi.

H. F. Witherby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și sirienii ieșiseră în cete la o luptă și aduseseră captivă o fetiță din țara lui Israel. Ea era în slujba soției lui Naaman. Și ea a zis stăpânei sale: „Oh, dacă stăpânul meu ar fi la prorocul acela din Samaria, l-ar vindeca de lepra lui!”.

2 Împărați 5.2,3

Fetița din Israel

Această fetiță din Israel fusese luată ca pradă de război din patria și din familia ei și acum trebuia să muncească în casa lui Naaman, căpetenia siriană, adică la dușmanul poporului ei. Oare n-ar fi putut ea să se descurajeze cu privire la credincioșia și bunătatea lui Dumnezeu?

Dar nu; ci ea și-a acceptat soarta în liniște, din mâna lui Dumnezeu. Și tot răul, pe care i-l făcuseră sirienii, ei și poporului ei, nu a împiedicat-o să aibă sentimente de milă față de Naaman când a aflat de boala lui incurabilă.

Inimile care au parte de necaz sunt mai sensibile la necazul altora. Din cuvintele acestei prizoniere reiese compătimire sinceră. Iar când dezvăluie cum ar putea fi vindecat stăpânul ei, ea dă la iveală o credință remarcabilă. Chiar dacă nu putea da ca exemplu un nume de lepros vindecat în acel timp în Israel, ea nu se îndoia de faptul că profetul Elisei, omul lui Dumnezeu care lucra în poporul ei, putea să-l vindece pe Naaman.

Și comportarea ei, dublată de credincioșia cu care își îndeplinea slujba, a contribuit ca mărturia ei să apară credibilă în fața soției lui Naaman.

Să ne îmbărbătăm prin exemplul acestei fetițe simple și să fim credincioși în locul în care Domnul nostru ne-a așezat! El poate să binecuvânteze o mărturie simplă pentru El, astfel încât oamenii să găsească mântuirea veșnică.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RUGĂCIUNEA DIN INIMĂ – Fundația SEER

„Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe” (Matei 6:7)

Iată ce învățătură ne-a dat Domnul Isus despre rugăciune: „Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.”

Apoi ne-a dat două indicații specifice; prima: „Încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns.” (vers. 6); cea de-a doua: „Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.” (v. 8). Rugăciunea din inimă nu este menită să fie ascultată de urechi omenești. Varianta „The Message” a Bibliei parafrazează aceste cuvinte în felul următor: „Găsește un loc liniștit și izolat, ca să nu fii tentat să interpretezi un rol.” În rugăciunea inimii, Duhul Sfânt aduce la suprafață lucruri pe care le-ai ascuns cu mare atenție de ceilalți, și chiar de tine însuți. Asemenea unei oglinzi, El te confruntă cu adevărul și îți cere să mărturisești „meşteşugirile ruşinoase şi ascunse” (2 Corinteni 4:2). Odată ce ai făcut lucrul acesta, poți ieși dinaintea lui Dumnezeu curățat, corectat, încrezător și cu o ideea clară despre voia Sa. Nimic nu alimentează rugăciunea inimii ca nevoia reală. Aceasta îi face și pe cei faimoși și pe cei neștiuți de nimeni să recunoască următoarele: „Doamne, fără Tine nu pot face nimic. Și tot ce aș putea realiza fără Tine nu ar însemna nimic!”

Acesta e locul rugăciunii fără ascunzișuri.

Ana era într-un astfel de loc, când a strigat către Dumnezeu să aibă un copil. Ea a fost atât de plină de pasiune, încât Eli, marele preot, a crezut că era beată (vezi 1 Samuel 1:13). Însă Dumnezeu i-a auzit strigătul. În acea zi, Samuel a fost conceput în inima ei… și la scurt timp după aceea, a fost conceput în pântecele ei. Așa că, nu părăsi locul rugăciunii până când nu ia ființă acel „ceva” pentru care te rogi, până când scopul lui Dumnezeu pentru viața ta nu începe să prindă contur în tine, și până când nu dispar toate ascunzișurile. Așa să-ți ajute Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 10:12-27

Continuându-şi misiunea de răzbunare, Iehu întâlneşte un grup de tineri voioşi, care merg pe drumul lor fără nici o grijă. Ei sunt cei patruzeci şi doi de fraţi (sau veri) ai lui Ahazia. Fără să cunoască lucrurile tocmai întâmplate, ei vin să facă o vizită iluştrilor tineri ai celeilalte familii împărăteşti… mai precis acelora ale căror capete, şaptezeci, se aflau toate în acel moment strânse în două grămezi la poarta Izreelului. Ei bine, îi vor întâlni în moarte! Să ne gândim la nenumăraţii tineri şi tinere a căror singură preocupare este să se bucure de viaţă, uitând că moartea îi poate lua oricând prin surprindere, fără să fie pregătiţi pentru ea (Eclesiastul 11.9). Da, ce mulţi dintre ei au întâlnit moartea dintr-o dată, de exemplu într-un accident rutier, în timp ce se-ndreptau spre plăcerea lor!

O altă întâlnire foarte interesantă este aceea cu Ionadab, fiul lui Recab. Acesta este un om credincios. Capitolul 35 din Ieremia ne relatează istoria familiei lui. Iehu se laudă cu propriul zel înaintea lui, apoi îl invită să fie prezent la masacrul preoţilor lui Baal. Viclenia folosită nu se poate însă compara deloc cu scena de la Carmel, care a avut ca rezultat întoarcerea inimilor poporului Israel la Domnul (1 Împăraţi 18).