Mana Zilnica

15 Iulie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Gândirea cărnii este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu … Cei care sunt în carne nu pot să-I placă lui Dumnezeu.

Romani 8.7,8

În epistolele lui Pavel vedem că oamenii sunt descriși a fi ori „în carne”, ori „în Hristos Isus”. Omul natural, oricât de cultivat sau de rafinat, de religios sau de binevoitor ar fi, este „în carne”, în ce privește poziția lui înaintea lui Dumnezeu. El este în primul Adam și mort în păcate. Are nevoie de viață spirituală. Acesta este motivul pentru care evanghelia nu vorbește nimic despre îmbunătățirea omului în carne, ci, dimpotrivă, despre răscumpărare, adică despre acea acțiune divină prin care suntem scoși din starea de vinovăție și de condamnare și suntem aduși într-o poziție de binecuvântare și de apropiere de Dumnezeu.

Oricât de cizelați și de amabili ar părea oamenii, suntem asigurați de Scriptură că „gândirea cărnii este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu”; voința omenească este întotdeauna în opoziție cu Dumnezeu. Astfel, omul natural, oricât de intelectual și de generos ar fi, nu este decât un pom rău, care nu poate aduce rod bun. Nicio lege, nicio amenințare, nicio poruncă și nicio perspectivă a judecății nu-l pot face potrivit pentru a sta în prezența lui Dumnezeu. Întreaga lui istorie arată împotrivirea voinței sale față de voia lui Dumnezeu și demonstrează adevărul acestor cuvinte: „Cei care sunt în carne nu pot să-I placă lui Dumnezeu” (Romani 8.8). Aceasta este fără îndoială o afirmație dură, însă cu totul corectă, adevărată, clară și concludentă. Iată care este starea omului! El „nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, deoarece sunt nebunie pentru el; și nu le poate cunoaște, pentru că ele se judecă spiritual” (1 Corinteni 2.14).

Date fiind aceste împrejurări, Dumnezeu nu Și-a propus să îmbunătățească natura căzută, ci, în harul Său infinit, a adus răscumpărarea prin Hristos și prin sângele Lui. În felul acesta avem eliberare de vină, de condamnare și de puterea păcatului și suntem înaintea lui Dumnezeu într-o poziție cu totul nouă, caracterizată de viața și de îndreptățirea divină. Simțământul vinei a fost înlăturat prin sângele lui Isus, Fiul lui Dumnezeu.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Duceți-vă și învățați ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfă!”. Căci n-am venit să chem la pocăință pe cei drepți, ci pe cei păcătoși. Matei 9.13

Telegrama

Cu mulți ani în urmă, telegraful era unul dintre cele mai rapide mijloace de comunicare. În acea perioadă, un tânăr telegrafist era preocupat de mântuirea sufletului său. Într-o dimineață, după ce toată noaptea nu a putut dormi meditând asupra faptului că are mare nevoie de un Mântuitor, a plecat deosebit de întristat la serviciul său. Strigătul vameșului, „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!”, stăruia în inima telegrafistului. A ajuns la serviciu măcinat de această povară sufletească. În curând, un semnal l-a chemat la aparat. El a lăsat ca telegrama anunțată să sosească. Textul telegramei era: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”; „în El avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea păcatelor după bogățiile harului Său”.

O asemenea telegramă încă nu îi mai trecuse prin mână, iar cele scrise erau pentru el ca un mesaj venit direct din cer în momentul acela. Nu era o simplă întâmplare, ci purtarea de grijă a lui Dumnezeu. A înțeles mesajul și a găsit, prin credința în Isus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, liniște și pace. Telegrama sosită atunci nu a fost un lucru întâmplător. Ea fusese adresată unui suflet aflat într-o adâncă teamă sufletească. Dar și el trecea prin același coșmar. Astfel, două suflete au găsit pacea cu Dumnezeu. Aceste cuvinte ale Scripturii stau acum și în fața noastră, invitându-ne să găsim pacea cu Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

VÂNDUT LUI DUMNEZEU – Fundația SEER

„Acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere… ca să câştig pe Hristos” (Filipeni 3:8-9)

 Înainte de a-ți descoperi scopul pe care ți l-a dat Dumnezeu în viață, vei experimenta adesea o serie de împotriviri care te vor determina să renunți la ce este vremelnic și să înțelegi ceea ce este etern. Pentru apostolul Pavel, lucrul acesta a însemnat pierderea tuturor posesiunilor pământești. Pentru alții ar putea însemna focul luptei dintr-un proces de divorț. Când persoana despre care credeai că este „totul” pleacă, te simți gol și pustiit. Uită-te la Iov: gospodăria lui era ca un abator, căsătoria lui părea o glumă, iar copiii lui muriseră. În acel moment, Iov a descoperit că poți fi dezbrăcat de cele temporale, dar nu de cele veșnice; îți poți pierde averea, prietenii și faima, dar nu caracterul și credința în Dumnezeu! Aceste lucruri supraviețuiesc pierderilor din viață. Biblia spune: „Atunci Iov… aruncându-se la pământ, s-a închinat…” (Iov 1:20).

Adevărata închinare se naște în focul sacrificiului. Când poți depune pe altar ceva ce ai crezut că trebuie să ai, deoarece ți-ai dat seama că totul este al lui Dumnezeu – asta înseamnă închinare. Uită-te la altarul lui Avraam: Dumnezeu nu a dorit sacrificarea lui Isaac, ci El dorea să știe dacă Avraam iubește ceva mai mult decât Îl iubește pe El. Iar acest lucru înseamnă să ajungi în punctul în care te poți ruga: „Doamne, Te rog iartă răzbunările și neiertările mele, nevoia mea de a impresiona, timpul meu, talentul meu și comoara mea, toate lucrurile care mă înfășoară și care mă împiedică să Îți aparțin pe deplin! Nu trebuie să-mi iei aceste lucruri, căci îți dau eu cu bucurie tot ce trebuie, ca să fiu ceea ce vrei Tu să fiu!” Poți rosti și tu o astfel de rugăciune, astăzi? Nu e ușor… dar îți va schimba viața!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 6:18-33

De trei ori în acest capitol, ca răspuns la rugăciunea profetului, ochii se deschid (v. 17 şi 20) sau, din contră, orbesc (v. 18). Să-I cerem Domnului să-i deschidă pe ai noştri. Să nu pierdem din vedere, cum a făcut slujitorul lui Elisei, puterea divină care se află la dispoziţia noastră. „Îmi ridic ochii spre munţi, de unde îmi va veni ajutorul“, spune psalmistul (Psalmul 121.1). Ilie fusese un profet exclusiv al judecăţii. Elisei, prin contrast, are privilegiul să folosească o a doua armă, şi mai eficace: harul. El arată îndurare faţă de vrăjmaşii lui şi copleşeşte răul prin bine. Gândurile ni se întorc din nou spre Isus. El a folosit, într-o manieră perfectă, atât puterea, cât şi harul. După ce, cu un cuvânt, îi făcuse pe cei care veniseră să-L prindă să cadă cu faţa la pământ, l-a vindecat pe slujitorul a cărui ureche fusese tăiată de ucenicul impulsiv (Ioan 18.6; Luca 22.51).

Ospăţul cel mare ne face să ne gândim, pe de altă parte, la marea cină a harului (Luca 14.17). Dumnezeu i-a invitat acolo pe cei care-I erau vrăjmaşi.

Dar fapta generoasă a lui Elisei nu va fi recompensată! Sirienii asediază Samaria, determinând o foamete cu consecinţe deosebit de grave. Însă Domnul Se va folosi de ea în mod just, pentru a-Şi demonstra în acelaşi timp şi puterea Sa şi harul Său.