Mana Zilnica

31 Iulie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, v-am iubit și Eu pe voi.

Ioan 15.9

Acesta este unul dintre cele mai uimitoare versete din Biblie. Cine poate sonda adâncurile infinite ale dragostei pe care Tatăl o are din eternitate față de Fiul Său? Și totuși aceasta este măsura pe care El o folosește pentru dragostea Lui față de noi. Nimic nu este mai tainic decât acea comuniune eternă dintre Tatăl și Fiul, dinainte de a fi lumea. Scriptura nu ne oferă decât câteva revelații încețoșate și obscure cu privire la acest subiect.

Știm că dragostea pământească este adâncită și intensificată de anii unei comuniuni continue. Ce trebuie să fi fost deci acea relație de dragoste divină întinsă de-a lungul întregii eternități? Dragostea divină nu este instabilă, nici capricioasă, nici trecătoare, ci pură, constantă și lipsită de orice umbră de schimbare. Când nu existau timpul și spațiul, exista dragostea lui Hristos pentru noi. Profetul Țefania spune: „El Se va bucura de tine cu bucurie: va tăcea în dragostea Lui, Se va veseli de tine cu cântare de bucurie” (Țefania 3.17).

Într-un alt loc, Domnul Isus spune: „Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viața, ca din nou să o iau” (Ioan 10.17). Dumnezeu n-a avut nevoie ca sărmana dragoste a creaturilor Sale să adauge ceva la gloria sau la fericirea Sa, însă dragostea Lui pentru noi este atât de puternică, încât El Îl iubește pe preaiubitul Său Fiu mai mult (dacă aceasta este posibil) tocmai fiindcă Și-a dat viața pentru cei vinovați. Afirmația „Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4.16) ne oferă nu doar o calitate abstractă a naturii divine. Ni se spune că „noi am cunoscut dragostea prin faptul că El Și-a dat viața pentru noi” (1 Ioan 3.16). Cât de sărăcăcioase sunt cele mai alese expresii ale dragostei noastre față de dragostea Lui! Dragostea noastră este doar o reflexie, rece precum luna, însă dragostea Lui este ca soarele. Nu vom răspunde noi deci cu o și mai mare dragoste față de Cel care ne-a iubit mai întâi și care ne iubește atât de mult?

J. R. MacDuff

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vă voi stropi cu apă curată și veți fi curățiți; vă voi curăți de toate necurățiile voastre și de toți idolii voștri.

Ezechiel 36.25

Vremea cercetării

Filosoful necredincios Schopenhauer a murit pe 20 septembrie 1860. Despre sfârșitul lui citim: În timpul maladiei lui, în grele suferințe, îi scăpau de pe buze cuvintele: „Doamne, Dumnezeul meu!”. Surprins, medicul care-l asista l-a întrebat: „Există totuși un Dumnezeu în filosofia dumneavoastră?”. Filosoful a răspuns: „La durere nu se poate fără credința în Dumnezeu, ceea ce înseamnă că, dacă mă voi face sănătos, trebuie să mă schimb”. Și filosoful s-a făcut sănătos. Dar când același doctor l-a întâlnit și a început să-i vorbească despre veșnicie și despre credința în Domnul Isus Hristos, Schopenhauer, plin de mânie, i-a răspuns: „Păstrează-ți povestirile cu grozăviile lor pentru copii; filosoful nu are nevoie de Hristos!”. Și istoria ne spune că, în aceeași zi, filosoful a devenit un cadavru, pentru că n-a cunoscut vremea când a fost cercetat.

Dar tu, care ții în mână acest calendar, ai cunoscut vreodată vremea de cercetare? Fără curățire de păcate, fără stropirea „cu apă curată”, care este Cuvântul lui Dumnezeu, nimeni nu poate veni la adevărata legătură cu Dumnezeu. Cine primește Cuvântul lui Dumnezeu să locuiască din belșug în el, acela are parte de puterea sângelui Domnului Isus care aduce vindecarea inimii.

„Să ne apropiem cu o inimă curată, cu o deplină siguranță a credinței, cu inimile stropite și curățite de o conștiință rea și cu trupul spălat cu o apă curată” (Evrei 10.22).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ EXPERIMENTEZI PACEA LUI DUMNEZEU – Fundația SEER

„Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni… pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile” (Filipeni 4:6-7)

Pacea lui Dumnezeu este un lucru minunat, și destule persoane din jurul tău au nevoie de ea chiar astăzi. Pacea vine atunci când îți încredințezi viața lui Hristos și trăiești după principiile expuse pe paginile Scripturii. Când „încredințezi” ceva Domnului, transferi totul în mâna Lui. (vezi Psalmul 37:5). Apostolul Petru scrie: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7). Ce privilegiu! Te-ai folosit de el în ultimul timp?

„Cum arunc asupra Lui îngrijorările mele?” întrebi tu. Prin rugăciune! De îndată ce devii conștient că te îngrijorezi și că îți pierzi pacea, adu lucrul acela la Dumnezeu numaidecât, și lasă-i-l Lui! Nu-i da timp diavolului să te atace. Cu cât aștepți mai mult, cu atât strânsoarea lui asupra ta devine mai puternică. „Dar nu mă pot abține să nu mă gândesc la asta!” spui tu. „Ce pot face?”

Cel puțin următoarele două lucruri:

1) Dă-I problema ta lui Dumnezeu, și apoi începe să te concentrezi pe alte lucruri. Este un răspuns probat, unul pe care trebuie să-l practici zilnic. Apostolul Pavel scrie: „tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.” (Filipeni 4:8). Cu alte cuvinte, reorientează-ți gândurile!

2) Descoperă ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său despre situația ta. Apoi aliniază-ți gândurile, vorbele și faptele la acest Cuvânt. Când faci lucrul acesta, „pacea lui Dumnezeu… îți va păzi inima şi gândurile…” (Filipeni 4:7)

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 15:23-38

Toate avertismentele lui Dumnezeu, incluzând tăcerea Lui, au fost zadarnice pentru a trezi conştiinţa poporului Său. În cele din urmă soseşte ceasul când actul final de disciplină trebuie adus la îndeplinire, ceea ce implică acum împrăştierea lor printre naţiuni. Aceasta a fost pedeapsa extremă, preconizată încă de la începutul istoriei lui Israel (Levitic 26.33; Deut. 28.64), întârziată timp de secole datorită răbdării divine. Putem să ne gândim la cât de mult a costat această decizie pentru inima lui Dumnezeu. El îl scosese pe acest popor din Egipt. Îi adunase, îi pusese deoparte şi-i condusese într-o ţară bună. Şi, iată, acum trebuie să-Şi contramandeze lucrarea şi să-l pună pe acest popor demn de plâns din nou sub jugul din care-i scosese (Ier. 45.4). Dar, ca o ultimă resursă a harului, deportarea nu primeşte încă începerea executării. Este încă loc pentru pocăinţă.

Să remarcăm că printre primele victime figurează locuitorii Galaadului. Numeri 32 a relatat opţiunea dezastruoasă a celor două seminţii şi jumătate, care se aşezaseră dincolo de Iordan din cauza intereselor lor materiale. Descendenţii lor seceră acum consecinţele tragice ale acelui fapt.

În Iuda împărăţesc succesiv credinciosul Iotam, apoi fiul său, Ahaz, care este, prin contrast, unul dintre cei mai răi împăraţi.

30 Iulie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Sunt deosebiri ale darurilor, însă este același Duh; și sunt deosebiri ale slujbelor, și același Domn.
Voi … sunteți … o preoție sfântă.

1 Corinteni 12.4,5; 1 Petru 2.5

Slujbele, darurile, preoția

Înțelegerea corectă a acestui subiect, precum și punerea lui în practică vor elimina confuzia și slăbiciunea existente astăzi în creștinătate. Din nefericire, astăzi o mare parte din Cuvântul lui Dumnezeu rămâne literă moartă pentru mulți creștini. Ar fi bine să ne amintim întotdeauna de cuvintele profetului Samuel: „Ascultarea este mai bună decât jertfa; și luarea-aminte, decât grăsimea berbecilor” (1 Samuel 15.22). Facă Domnul să fim cu toții ascultători și împlinitori cu fapta!

Slujbele. Au existat două slujbe locale în Biserica primară: cea de bătrân și cea de diacon. Bătrânii și diaconii își desfășurau slujba în mod strict în adunările locale unde fuseseră instituiți. Instituirea bătrânilor era făcută de apostoli sau de delegații apostolilor; cea a diaconilor era făcută fie de apostoli sau de delegații lor, fie de adunare, prin călăuzirea Duhului Sfânt, urmată de confirmarea apostolilor.

Darurile. Efeseni 4 enumeră cinci daruri: apostoli și profeți, evangheliști, păstori și învățători. Darurile sunt pentru întreaga Adunare, în contrast cu slujbele de bătrâni și de diaconi, care sunt locale. Instituirea darurilor este făcută doar de Domnul înălțat în glorie, Capul Adunării care este trupul Lui.

Preoția. Preoția este privilegiul tuturor credincioșilor, nu al unei clase exclusive; acest privilegiu este cel mai înalt dintre toate. Așa cum preoția aaronică era prin naștere, la fel toți cei care sunt fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus sunt preoți în această dispensație.

A. J. Pollock

SĂMÂNȚA BUNĂ

Veniți singuri la o parte, într-un loc pustiu, și odihniți-vă puțin.

Marcu 6.31

Martin Luther și Philipp Melanchthon

Se istorisește despre bine-cunoscutul reformator Martin Luther și despre prietenul său Philipp Melanchthon că s-au întâlnit într-o zi să hotărască ce au de făcut pentru acea zi.

Melanchthon i-a spus: „Martin, astăzi să discutăm despre felul cum este guvernat universul”. Luther i-a răspuns: „Philipp, astăzi tu și cu mine vom merge la pescuit și-I vom lăsa lui Dumnezeu guvernarea universului”.

Uneori avem nevoie să ne lăsăm lucrul și să ne facem timp să ne odihnim și să ne recreăm. Isus, Fiul lui Dumnezeu, a cărui misiune a fost mai însemnată decât a oricărui altul, înțelegea importanța odihnei. Când mulțimea L-a îmbulzit și ucenicii au avut o zi obositoare, Isus le-a spus să meargă cu El deoparte și să se odihnească.

În timpul verii, milioane de oameni își fac timp să plece în vacanță, în călătorie. Timpul de odihnă nu este un lux. Este o necesitate.

Poate că nu ești în stare să-ți iei o săptămână întreagă liberă; încearcă totuși să te retragi cel puțin o zi. Lasă telefoanele, computerul și planurile de toate zilele și îndreaptă-ți atenția asupra familiei! Reînnoiește-ți relația cu Domnul tău și cu oamenii! Vei fi surprins să vezi că treburile se fac și fără tine. Dar de asemenea vei descoperi cum timpul acesta te va ajuta să crești în har. Să mulțumim Domnului pentru timpul de odihnă și pentru ocaziile pe care ni le dă de a ne retrage pentru puțin timp.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SCOPURI CLARE ÎN VIAȚĂ – Fundația SEER

„Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu” (Filipeni 3:14)

În 1972, revista Life a publicat o istorioară despre aventurile nemaipomenite ale lui John Goddard. Când el avea cincisprezece ani, bunica lui a făcut o afirmație: „Ce bine ar fi fost dacă aș fi făcut acest lucru când eram tânără!” Hotărât să nu ajungă să facă și el aceeași afirmație, la sfârșitul vieții sale, John și-a scris 127 de obiective. A scris numele a trei fluvii pe care dorea să le exploreze și a șaptesprezece munți pe care dorea să-i urce. Și-a stabilit obiectivul de a deveni cercetaș, explorator, călător prin toată lumea și pilot. Pe lista sa se afla și călăritul unui cal la parada Rose Bowl, scufundări într-un submarin, călătoria pe urmele lui Marco Polo, citirea Bibliei de la un capăt la altul și citirea Enciclopediei Britannica în întregime.

De asemenea a plănuit să citească în întregime operele lui Shakespeare, Platon, Dickens, Socrate, Aristotel și a multor altor clasici. Și-a dorit să învețe să cânte la flaut și la vioară, să se căsătorească, să aibă copii (a avut cinci), să aibă o carieră în medicină și să slujească ca misionar în biserica sa. Ți se pare imposibil? La vârsta de patruzeci și șapte de ani, realizase 103 din cele 127 de obiective! Așadar, e bine să ai o listă de obiective! Apoi, poate că lista ta nu e la fel de extinsă ca a lui, dar dacă nu ai câteva obiective mari pentru viața ta, vei avea o motivație scăzută să te ridici dimineața din pat, și puțină satisfacție când îți pui capul pe pernă seara. Și dacă nu încerci ceva ce depășește capacitățile pe care le ai, nu vei crește. În concluzie, stabilește-ți obiectivele în rugăciune, și – cu ajutorul lui Dumnezeu – lucrează în fiecare zi ca să le împlinești!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 15:1-22

Azaria (sau Ozia), despre care 2 Cronici 26 ne oferă informaţii detaliate, a sfârşit trist, după o domnie de cincizeci şi doi de ani. Avusese un început bun. La fel se întâmplase mai înainte şi cu tatăl şi cu bunicul său. Să ne amintim că un început bun în viaţa creştină nu ne garantează o viaţă fericită până la sfârşit. Să nu ne sprijinim niciodată pe credincioşia noastră  trecută sau prezentă, ci pe Domnul, care singur poate să ne păzească de orice cădere (Iuda 24).

În timpul acestei vieţi lungi a lui Azaria, la tronul lui Israel urcă, rând pe rând, Zaharia (al patrulea şi ultimul descendent al lui Iehu), apoi Şalum, Menahem, Pecahia şi Pecah. „A făcut ce este rău, … nu s-a depărtat de păcatele lui Ieroboam…” constituie refrenul trist care rezumă aceste domnii succesive. Este puţin important cât a reţinut istoria lumii despre ei; ceea ce contează pentru întreaga viaţă a unui om, inclusiv pentru a mea şi a ta, este aprecierea divină. „Şi-au pus împăraţi, dar nu prin Mine” (Osea 8.4). Este un fapt solemn să vedem, în această perioadă finală a istoriei împărăţiei lui Israel, cum Domnul, obosit de atâta necredincioşie, Îşi abandonează poporul, lăsându-l singur (Osea 4.17).

29 Iulie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu vă conformați veacului acestuia, ci fiți transformați, prin înnoirea minții.

Romani 12.2

De ce nu trebuie creștinul să se potrivească chipului acestui veac? Pentru două motive: primul, deoarece acesta este veacul cel rău din care am fost smulși cu prețul vieții Domnului: El „S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre, ca să ne scoată din veacul rău de acum” (Galateni 1.4); iar al doilea, deoarece, fiind asociați cu Hristos în moarte și în înviere, relațiile noastre cu această lume sunt întrerupte, iar temeiul laudei noastre acum este „crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume” (Galateni 6.14). Care era lucrul care făcea diferența dintre viața trecută și cea prezentă a credincioșilor din Efes? „În care ați umblat odinioară, potrivit veacului lumii acesteia, după căpetenia autorității văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultări” (Efeseni 2.2). Cu siguranță că există ceva foarte serios și instructiv în felul cum potrivirea cu această lume este pusă alături de potrivirea cu voia lui Satan. Totuși nu mai puțin serioasă și plină de semnificație este descrierea acelora „al căror sfârșit este pieirea, al căror dumnezeu este pântecele, și gloria le este în rușinea lor, care gândesc cele pământești” (Filipeni 3.19). Credinciosul este „înviat cu Hristos” și, prin urmare, lui îi este adresat îndemnul: „Gândiți la cele de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3.2).

Acesta este deci caracterul lumii, așa cum este el prezentat în scrierile lui Pavel. Lumea este un sistem cu care nu trebuie să ne potrivim; un sistem din care am fost izbăviți cu prețul vieții lui Hristos; un sistem față de care suntem răstigniți și care este răstignit față de noi; un sistem în ale cărui căi umblă cei fără Dumnezeu; un sistem la ale cărui lucruri se gândesc cei ce sunt descriși ca având drept sfârșit pierzarea; un sistem de la care gândurile noastre trebuie luate și concentrate asupra lucrurilor de sus.

T. B. Baines

SĂMÂNȚA BUNĂ

S-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru … El ne-a mântuit … pentru îndurarea Sa.
Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe … să dea înțelepciune în dreptate.

Tit 3.4,5; 2 Timotei 3.16

Biblia (3)

Biblia vorbește și despre iertare și viață veșnică. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate” (1 Ioan 1.9).

„Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3.36).

Biblia este inspirată de Dumnezeu. La alcătuirea Bibliei, Dumnezeu a folosit oameni care au scris cuvânt cu cuvânt ceea ce El le-a dictat prin Duhul Său. Fiecare carte a Bibliei ne dovedește inspirația ei divină. Simțim puterea ei duhovnicească. „Nicio proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii sfinți ai lui Dumnezeu au vorbit conduși de Duhul Sfânt” (2 Petru 1.21).

Dumnezeu este garantul Bibliei. Dumnezeu a îngrijit ca Biblia să ne stea la dispoziție astăzi în textul original în limba noastră. Dacă cercetăm cât de exact s-a transmis Biblia până în timpurile noastre, ajungem la concluzia că putem să ne încredem fără rezerve în Biblie. Se merită într-adevăr să citim Biblia, această carte unică.

Biblia mă informează despre relația mea cu Dumnezeu, despre viitorul meu și despre Isus Hristos, Mântuitorul.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

UN NOU ÎNCEPUT – Fundația SEER

„Cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică…” (Proverbele 24:16)

În noaptea de 9 decembrie 1914, compania Edison Industries a fost distrusă de un incendiu. Pierderile au depășit suma de două milioane de dolari, plus cea mai mare parte a muncii lui Thomas Edison. Era asigurat pentru numai 238 de dolari, deoarece clădirile erau construite din beton, care era considerat rezistent la foc. La vârsta de șaizeci și șapte de ani, marele inventator și-a văzut munca de-o viață mistuită de flăcări. În dimineața următoare, după ce pompierii au reușit să aducă infernul sub control, și-a examinat visele carbonizate și speranțele distruse. În timp ce se uita la acea scenă, Edison a declarat: „Există o mare valoare în acest dezastru: toate greșelile noastre au ars! Îi mulțumim lui Dumnezeu că o putem lua de la capăt!”

La trei săptămâni după incendiu, Edison a produs una din cele mai mari invenții ale sale: primul fonograf. Încearcă să-ți imaginezi lumea muzicii și a divertismentului fără el!

Biblia spune: „Cel neprihănit de şapte ori cade, şi se ridică, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire.” Cu Dumnezeu de partea noastră, o putem lua de la capăt, deoarece puterea de-a o face se află în noi, și vine de la El! E aceeași putere care L-a înviat pe Hristos din morți (vezi Romani 8:11). Apostolul Pavel s-a rugat pentru credincioșii din Efes: „potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru” (Efeseni 3:16). Unde este puterea ta? „În omul dinăuntru.” El continuă: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi…” (Efeseni 3:20). Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Și tu o poți lua de la capăt!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 14:17-29

Nu se spune nimic despre ultimii cincisprezece ani ai vieţii lui Amaţia. Ani pierduţi! Nimic nu merită să fie menţionat de către Dumnezeu! Oare nu există astfel de perioade şi în propriile noastre vieţi? Ca şi tatăl său Ioas, Amaţia moare de o moarte violentă sfârşit trist pentru omul care „s-a abătut de la a-L urma pe Domnul” (2 Cronici 25.27)! Fiul său, Azaria (în altă parte numit Ozia, vezi 2 Cronici 26.1), i-a urmat la tron la vârsta de şaisprezece ani, în timp ce în Israel se desfăşoară lunga domnie a celui de-al treilea descendent al lui Iehu: Ieroboam II. Ultimul, asemenea predecesorilor, păstrează ataşamentul faţă de viţelul de aur al lui Ieroboam I. Totuşi, în îndurarea Lui, Dumnezeu continuă să-Şi salveze poporul, chiar prin intermediul acestui împărat rău. Câtă răbdare şi ce mişcătoare sunt pentru inimi cuvintele: „Domnul nu zisese că va şterge de sub ceruri numele lui Israel„ (v.27; cap.13.23). Dumnezeu, constrâns să acţioneze prin judecată, Se grăbeşte să folosească orice posibilitate a harului pe care legământul dreptăţii Sale I-l permite.

El continuă să trimită profeţi în timpul acestei domnii: pe Osea, pe Amos şi pe Iona, care este menţionat aici (v.25). Dumnezeu înmulţeşte avertismentele. În epistola către Evrei ne spune că „a vorbit odinioară în multe rânduri şi în multe feluri părinţilor prin profeţi”. Dar acum nouă  ne-a vorbit în Fiul Său (Evrei 1.1, 2).

28 Iulie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Acest Melhisedec … fără tată, fără mamă, fără genealogie, neavând nici început al zilelor, nici sfârșit al vieții, dar asemănat Fiului lui Dumnezeu, rămâne preot pentru totdeauna.

Evrei 7.1,3

Melhisedec (3) – Fără predecesori și fără succesori

Epistola către Evrei îi scoate pe cei credincioși din umbrele iudaismului și li-L prezintă pe noul Preot, simbolizat prin Melhisedec, care este un simbol al lui Hristos mai mult prin contrast, decât prin similitudine. Să privim la aspectele contrastante. Intrarea în preoția aaronică era prin naștere; era nevoie ca preoții să fie descendenți ai lui Aaron. Dacă nu-și puteau dovedi genealogia, erau excluși de la preoție (Ezra 2.62). Prin urmare, preoția aaronică era o preoție succesorală.

Ce vedem însă la Melhisedec? Nu avem nicio menționare despre nașterea sa, despre părinții săi, despre descendenții săi sau despre moartea sa. Prin urmare, el nu avea genealogie, nu-și avea slujba primită de la un predecesor și nici n-a predat-o vreunui succesor. Aceasta nu înseamnă că n-a avut o familie sau că n-a murit niciodată, ci că nu există o menționare a acestor lucruri în legătură cu preoția sa. În această privință, el a fost asemănat cu Fiul lui Dumnezeu. Hristos rămâne Preot pentru totdeauna (sau neîncetat). Preoția Lui nu poate fi întreruptă prin moarte, așa cum se întâmpla cu fiii lui Aaron, ci este caracterizată de „puterea unei vieți nepieritoare” (Evrei 7.16).

Ce binecuvântare că avem un Preot care trăiește pentru totdeauna și care nu poate fi atins de moarte (fiindcă El Însuși a biruit-o)! El trăiește pururi să mijlocească pentru noi (versetul 25). Prin urmare, El poate să-i mântuiască în chip desăvârșit (complet) pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El. Aceste cuvinte nu se referă la necredincioși, ci la credincioși, care au nevoie zilnică de mântuire și de ajutor în călătoria lor prin pustie. Melhisedec al nostru Se roagă pentru noi!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cuvântul Tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea.

Psalmul 119.105

Biblia (2)

Cum citesc Biblia? Mă rog lui Dumnezeu înainte de a citi. Mă rog lui Dumnezeu ca El să mă ajute să înțeleg textul. După ce citesc, Îi mulțumesc pentru tot ce am aflat din Biblie. Încep cu Evanghelia după Luca. În ea găsesc o descriere a nașterii, a vieții și a morții lui Isus Hristos. El este Persoana centrală a întregii Biblii. Citesc și Evanghelia după Ioan. Acolo înțeleg mai bine ce vrea Dumnezeu să-mi dăruiască, dacă eu cred în Isus Hristos. Cercetez Biblia ca pe mesajul personal de la Dumnezeu. Mă întreb mereu când citesc: oare ce vrea să-mi spună? Nu renunț așa de repede. Dacă nu înțeleg un capitol sau dacă mă poticnesc de o expresie, citesc mai departe și sper să înțeleg mai bine următoarele versete!

Biblia este foarte actuală. Cu toate că Biblia relatează despre timpurile de demult, ea nu este învechită. Mesajul ei este valabil oricând și ea tratează subiectele de bază ale vieții omenești.

Biblia vorbește despre Dumnezeu. Dumnezeu ne-a creat și astfel are drepturi asupra vieții noastre. El este drept și trebuie să pedepsească păcatele noastre. Dar, pentru că El ne iubește, El ne grațiază, dacă noi credem în Isus Hristos.

Biblia vorbește despre noi, oamenii. Ea ne spune că niciunul dintre noi nu a trăit așa cum a dorit Dumnezeu. Noi am păcătuit și de aceea merităm judecata veșnică.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CÂND TE ÎNCHINI, ÎL SLUJEȘTI PE DUMNEZEU – Fundația SEER

„Binecuvântaţi pe Domnul, toţi robii Domnului” (Psalmul 134:1)

Ultimul verset din ultimul psalm din Biblie spune așa: „Tot ce are suflare, să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!” (Psalmul 150:6). Asta înseamnă că atât cât vei trăi pe pământul acesta, tu ești chemat să te închini lui Dumnezeu. Dar unii dintre noi sunt mai doritori să fie închinători în biserică, în timp ce alții vor mai mult să fie lucrători. Deși toți suntem chemați să ne închinăm lui Dumnezeu, unii dintre noi sunt mai înclinați s-o facă prin fapte, în timp ce alții sunt mai înclinați s-o facă prin cântare. Dumnezeu le consideră pe ambele acte de slujire. Psalmistul a spus: „Binecuvântaţi pe Domnul, toţi robii Domnului, care staţi noaptea în Casa Domnului! Ridicaţi-vă mâinile spre sfântul locaş, şi binecuvântaţi pe Domnul!” (Psalmul 134:1-2).

Să remarcăm cuvintele „robii Domnului”… Cum Îl slujeau ei pe Domnul? Prin închinare. Mărturisirea de credință de la Westminster afirmă: „Scopul suprem al omului este să-L glorifice pe Dumnezeu.” Și există numeroase modalități de-a o face: „Cine aduce mulţumiri, ca jertfă, acela Mă proslăveşte” (Psalmul 50:23). Închinarea este ca un termostat; ea creează un climat în care putem experimenta prezența lui Dumnezeu și ne putem bucura de ea.

David a spus: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel Sfânt! Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!” (Psalmul 103:1-2). Ce pachet de beneficii! Iertare, vindecare, scăpare și protecție. Cum le primim pe toate acestea? Prin închinare. Când Îl binecuvântăm pe Domnul, El ne binecuvântează pe noi. Așadar, când ne închinăm, noi Îl slujim pe Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 14:1-16

Amaţia, fiul lui Ioas, urcă pe tronul lui Iuda în acelaşi timp în care Ioas, fiul lui Ioahaz, ocupă tronul lui Israel. Remarcăm încă o dată buna influenţă a unei mame din poporul lui Dumnezeu (v.2).

Despre noul împărat se spun lucruri bune; este amintită în special preocuparea lui de a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu (v.6; vezi Deuteronom 24.16). „Dar nu ca David, tatăl său”, se spune în v.3, făcându-se apel la exemplul împăratului preaiubit.

Etalonul la care se raportează cel credincios este  întotdeauna Isus, Modelul desăvârşit. Aşa cum suntem îndemnaţi în prima epistolă a lui Ioan, trebuie să ne reîntoarcem la „ce era de la început”. Acestea sunt primele cuvinte ale epistolei. Şi care sunt ultimele ei cuvinte? „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli”. Cartea 2 Cronici (25.14) ne spune că Amaţia, după victoria sa asupra edomiţilor, îşi stabileşte idolii acestora ca dumnezei. Câtă nerecunoştinţă faţă de Domnul care-i dăduse victoria asupra acestui popor! Înfrângerea usturătoare suferită de Amaţia înaintea lui Ioas, împăratul lui Israel, este tocmai consecinţa acestei idolatrii şi a orgoliului pe care Ioas însuşi i-l identifică (v.10). Dacă ne atribuim nouă înşine meritul de a fi victorioşi, Dumnezeu va permite să pierdem bătălia următoare, ca să ne înveţe să nu contăm pe nimeni, decât pe El.

27 Iulie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a fost așa: când a nimicit Dumnezeu cetățile câmpiei, Dumnezeu Și-a amintit de Avraam și a scos pe Lot din mijlocul prăpădului, când a nimicit cetățile în care locuia Lot. Și Lot s-a suit din Țoar și a locuit în munte, și cele două fiice ale lui cu el, pentru că se temea să locuiască în Țoar. Și locuia într-o peșteră, el și cele două fiice ale lui.

Geneza 19.29,30

Lot (5) – Un sfârșit trist și rușinos

Cu o zi înainte, Avraam mijlocise înaintea lui Dumnezeu până când obținuse promisiunea că El va cruța Sodoma, dacă aveau să fie găsiți în ea zece oameni drepți. Nu s-au găsit atâția, însă Dumnezeu l-a cruțat pe Lot, scoțându-l afară din cetate, pe el, pe soția lui și pe cele două fiice ale lor. Ginerii lui au tratat atenționările sale ca pe o glumă și au pierit. Soția lui, fiindcă a privit înapoi, s-a prefăcut într-un stâlp de sare. Lot L-a implorat pe Domnul să-l lase să fugă într-o cetate mică, numită Țoar, însă, nesimțindu-se în siguranță acolo, a mers la munte și a locuit într-o peșteră, împreună cu cele două fiice ale sale.

Toate lucrurile pentru care Lot trăise până atunci au pierit: locuința lui, poziția lui, averile lui, speranțele lui. Sodoma pierise sub judecata lui Dumnezeu și nu mai exista nimic din ea. Influența ei însă a rămas puternică, nu numai asupra contemporanilor, ci și în veacurile următoare. Tovărășiile rele strică obiceiurile bune. Acolo, în acea peșteră, cele două fiice l-au îmbătat pe tatăl lor și au demonstrat lipsa lor de orice moralitate. Scopul nu scuză niciodată mijloacele. Prin fapta lor, Lot a devenit strămoșul a două popoare, Moab și Amon, care, de-a lungul timpului, s-au dovedit a fi vrăjmași aprigi ai lui Israel, poporul ales al lui Dumnezeu.

Cât a mai trăit Lot în această stare, Dumnezeu nu ne spune. Însă, spre surprinderea noastră, citim în 2 Petru 2 că Lot era un om drept, care-și chinuia sufletul din pricina a ceea ce vedea și auzea în acea cetate. „Poate un om să ia foc în sân și să nu-i ardă hainele? Poate cineva să umble pe cărbuni aprinși și să nu-și frigă picioarele?” (Proverbe 6.27,28). Imposibil!

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine a auzit cuvântul Meu să spună întocmai cuvântul Meu. Pentru ce să amesteci paiele cu grâul? … Nu este cuvântul Meu ca un foc?

Ieremia 23.28,29

Biblia (1)

Pentru ce să citesc Biblia? Pentru că Dumnezeu îmi vorbește prin Biblie. Prin această carte, care este Cuvântul Său veșnic, Dumnezeu îmi vorbește mie personal. Aceasta mă motivează îndeajuns să deschid Biblia. Pentru că în Biblie găsesc răspunsul la întrebările vieții. În Biblie aflu pentru ce trăiesc și ce se întâmplă după moarte. Cuvântul lui Dumnezeu îmi dă informații de încredere despre aceste subiecte. Pentru că Biblia îmi spune că Dumnezeu mă iubește! „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16). Pentru că prin Biblie Îl cunosc pe Domnul Isus. El este Fiul lui Dumnezeu și Salvatorul lumii. El a trăit în urmă cu aproximativ două mii de ani în Israel. Pentru a putea să mă mântuiască, El a murit pe o cruce. Dar după trei zile a înviat și S-a întors în cer. Biblia descrie amănunțit aceste adevăruri.

Biblia îmi dă răspuns la întrebările mele: De unde vin? „Și Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul a devenit un suflet viu” (Geneza 2.7). Cine sunt? „Nu este niciun om drept, niciunul măcar. Nu este niciunul care să aibă pricepere, nu este niciunul care să-L caute pe Dumnezeu. Toți s-au abătut …” (Romani 3.10-12). Încotro mă îndrept? „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9.27). Cine mă salvează? „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși” (1 Timotei 1.15).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROAGĂ-TE ȘI PUNE O STRAJĂ! – Fundația SEER

„Ne-am rugat Dumnezeului nostru, şi am pus o strajă” (Neemia 4:9)

Suveranitatea lui Dumnezeu nu-ți neagă responsabilitatea. Este exact invers: îți dă putere! Când ne încredem în Dumnezeu, gândim mai clar și reacționăm mai hotărât. Asemenea lui Neemia, care a zis: „Ne-am rugat Dumnezeului nostru, şi am pus o strajă zi şi noapte ca să ne apere împotriva loviturilor lor.” Să remarcăm cuvintele: „Ne-am rugat… și am pus o strajă…” Neemia a făcut două lucruri: s-a încrezut în Dumnezeu în ceea ce privește izbânda și a acționat potrivit cu ceea ce i-a zis Dumnezeu să facă. Rugăciunea îl invită pe Dumnezeu să facă ceea ce tu nu poți.

Apostolul Pavel a scris: „Rugaţi-vă neîncetat.” (1 Tesaloniceni 5:17). De ce? Pentru că Dumnezeu intervine atunci când este invitat s-o facă. Până nu ai căutat călăuzirea lui Dumnezeu, ești la mila propriilor tale gânduri și ale altora. Când nu știi ce nu știi, ești într-un loc periculos. De ce să te limitezi la cunoașterea umană, când poți avea parte de perspectiva divină?

Dumnezeu spune: „Cheamă-Mă, şi-ţi voi răspunde; şi îţi voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse pe care nu le cunoşti.” (Ieremia 33:3). Și când Dumnezeu îți descoperă voia Sa, nu amâna și nu comenta – împlinește-o! Înainte ca Dumnezeu să-ți dea următorul set de instrucțiuni, El dorește să știe că ai urmat setul de instrucțiuni pe care ți l-a dat deja. De ce? Pentru că nu te poate binecuvânta, dacă nu vrei să asculți. Așa că, oprește-te și fă-ți un inventar; dacă ai făcut ceva greșit, pocăiește-te, corectează-te și revino la calea cea bună, cât mai curând posibil! „Ci iată porunca pe care le-am dat-o: „Ascultaţi glasul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul Meu; umblaţi pe toate căile pe care vi le-am poruncit, ca să fiţi fericiţi.” (Ieremia 7:23)

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 13:10-25

Elisei, al cărui nume semnifică „Mântuire de la Dumnezeu„, rămâne până la sfârşitul îndelungatului său serviciu ca profet al harului. Aici el îi anunţă lui Ioas, noului împărat al lui Israel care-l vizitează, eliberarea poporului. Unde găsim astăzi harul şi mântuirea, dacă nu la Hristos, Cel care a murit pentru noi?

Ioas, din nefericire, nu este în stare să profite în întregime de harul care i-a fost oferit. Îi lipseşte credinţa. Nu suntem şi noi adesea ca el? Dumnezeu are la îndemână binecuvântări bogate. El este gata să ni le dea. Dar noi I le cerem cu timiditate, ca şi cum ar fi sărac sau ca şi cum n-ar dori să le toarne din belşug peste noi. Faptul acesta semnifică o cunoaştere slabă a Tatălui nostru. Limitele nu vin niciodată de la El, ci de la lipsa noastră de credinţă. „Nu aveţi, pentru că nu cereţi” (Iacov 4.2).

Elisei moare, dar chiar moartea lui devine o sursă de viaţă pentru alţii. Astfel, chiar în mormânt, acest profet deosebit rămâne un simbol al lui Hristos (vezi Matei 27.52).

Sfârşitul capitolului ne arată că Domnul, forţat să-Şi disciplineze poporul, este în acelaşi timp mişcat, simţind o compasiune divină pentru ei (Mica 7.18, 19).

26 Iulie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! Pentru ce m-ai părăsit? … Totuși Tu ești Cel Sfânt.

Psalmul 22.1,3

Cuvintele geamătului Său nu au primit niciun răspuns din partea lui Dumnezeu. Totuși, Cel care este astfel părăsit este singurul Om drept care a trăit vreodată pe acest pământ. Mai mult, acest Om drept, deși părăsit, păstrează o încredere neclintită în Dumnezeu.

Ca Dumnezeu să părăsească un om perfect drept, aflat în necaz, este cu totul contrar căilor lui Dumnezeu cu oamenii. Totuși putem fi siguri că nu există nedreptate în Dumnezeu. Învățăm astfel de pe buzele lui Hristos Însuși că, în această împrejurare solemnă și unică, Dumnezeu a fost perfect drept în a-L părăsi pe Cel absolut drept, fiindcă Domnul spune: „Totuși Tu ești Cel sfânt”. Prin urmare, Cel care este părăsit de Dumnezeu este Cel care Îi dă dreptate întru totul lui Dumnezeu. Aceste cuvinte însă fac mai mult decât să ne asigure de sfințenia lui Dumnezeu manifestată prin părăsirea lui Hristos pe cruce. Ele ne vorbesc despre necesitatea solemnă ca Hristos să fie părăsit atunci când purta păcatele noastre, dacă sfințenia lui Dumnezeu trebuia menținută și dacă omul trebuia binecuvântat.

În acest important psalm ne este deci prezentată crucea, însă nu sub aspectul nelegiuirii omului, aspect care are ca urmare judecata, ci sub aspectul lucrării de ispășire a lui Hristos, care înalță gloria lui Dumnezeu, asigură binecuvântarea credinciosului și așază temelia pentru împlinirea tuturor planurilor lui Dumnezeu. În viața Sa perfectă de ascultare, Hristos L-a glorificat pe Dumnezeu prin manifestarea bunătății perfecte. În moartea Sa, El L-a glorificat pe Dumnezeu prin faptul că a fost făcut păcat și că a purtat judecata cuvenită păcatului, declarând astfel pentru totdeauna că Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt, care urăște păcatul și care nu-l poate trece cu vederea. Mai mult, prin faptul că a purtat păcatele noastre, că a suferit judecata cuvenită păcatului și că a fost făcut păcat, Hristos face ca binecuvântarea eternă a celui credincios să fie perfect sigură.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu este nimic pentru voi, care treceți pe această cale? Priviți și vedeți dacă este vreo durere ca durerea Mea, cu care Domnul m-a întristat.

Plângeri 1.12

Prințul păcii

Domnul Isus Hristos este Prințul păcii. El a străbătut o lume tulburată, având în inimă pacea divină. Nicio împrejurare nu L-a făcut să-Și piardă liniștea. Durerea și lepădarea L-au apăsat pe calea Sa de la iesle la cruce. Necredința și împietrirea inimii omului L-au făcut să Se cutremure și au încercat, dacă ar fi fost posibil, să răcească dragostea inimii Domnului. Cu toate acestea, Domnul a mers înainte, împlinind Scripturile cu privire la Sine. A suspinat la vederea necredinței din oameni, însă Și-a ridicat ochii către cer și a cerut iertare pentru ei, că n-au vrut să-L primească în misiunea Sa de dragoste. Fața Îi era îndreptată către Ierusalim; inima Domnului era hotărâtă pe drumul care avea să se sfârșească la cruce. Blândețea Domnului a fost cunoscută de toți oamenii. La sfârșit, când întreaga suferință a stat înaintea sufletului Său, când a cântărit adâncimile suferințelor pe care le-a acceptat din mâna Tatălui ceresc, a trecut prin toate acestea cu liniște. Inima Domnului nu s-a pripit niciodată; n-a amenințat atunci când a fost insultat; n-a răspuns cu batjocuri când a suferit. Toată cauza Și-a încredințat-o Tatălui ceresc. În mijlocul tuturor lucrurilor, Mântuitorul a stat ca Slujitor supus. Tăcut înaintea vrăjmașilor, Hristos S-a încredințat în mâinile Celui care judecă drept. Și-a închis urechea la toate insultele și în gura Lui nu s-a găsit nicio învinuire.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DOREȘTI SĂ AI ÎNTÂIETATE? – Fundația SEER

„În smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.” (Filipeni 2:3)

Dacă ești o persoană care dorește să aibă întâietate, iată câteva versete din Scriptură menite să te coboare cu picioarele pe pământ, și în genunchi la rugăciune! „Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora. Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus…” (Filipeni 2:3-5).

Domnul Isus așa S-a purtat cu oamenii, iar tu trebuie să faci la fel. Este lucrul acesta ușor sau comod? Nu, ci este contrar firii noastre egoiste. Și faptul că ieri ai dat dovadă de bunătate nu este o garanție că și astăzi te vei purta la fel. Bunătatea este ca o îmbrăcăminte, trebuie s-o îmbraci în fiecare dimineață și s-o porți toată ziua. „Cum pot trăi astfel?” întrebi tu. Inspirându-te zilnic din bunătatea lui Dumnezeu, hotărându-te să-i pui pe ceilalți pe primul plan, și căutând modalități de a-i susține și de a-i încuraja.

Fiecare om duce o luptă de un fel sau altul, și poate că tu vei fi acea persoană de care au nevoie să le iasă în cale și să le spună o vorbă încurajatoare (vezi Proverbele 16:24). Nu-i dezamăgi! Smerenia este o atitudine pe care ți-o stabilești dinainte: „Îmi pasă de cei din jurul meu. Nu trebuie să fiu eu întotdeauna pe primul loc. Voi ajuta pe altcineva să fie biruitor.” Smerenia se roagă: „Doamne, învață-mă să-mi strunesc firea mea competitivă, și să folosesc acea energie pentru a-i iubi și a-i ridica pe alții! Amintește-mi exemplul Tău, și ajută-mă să-l urmez. Amin!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 12:17-21; 13:1-9

Hazael, împăratul Siriei, s-a suit împotriva Ierusalimului. Dar ce face Ioas, în loc să conteze pe Domnul? El acţionează precum altădată Asa, la sfârşitul domniei, când Baeşa se suise împotriva lui (1 Împăraţi 15.17, 18). Abandonând toate obiectele sfinte consacrate de înaintaşii săi şi de sine însuşi la începutul domniei, el le dă în mâna împăratului Siriei. Vai, cât de mulţi au imitat exemplul acestui sărman împărat! La începutul vieţii lor creştine au făcut cu bucurie sacrificii pentru Domnul. Au consacrat sau au pus deoparte una şi alta, pentru serviciul Domnului. Apoi a intervenit împotrivirea lumii şi, nefiind gata să-i facă faţă prin credinţă, au preferat să arunce totul peste bord. Exact ceea ce dorea şi Vrăjmaşul! De atunci încolo i-a lăsat în pace. Da, dar cu ce preţ!

Viaţa sărmanului Ioas, începută bine, sfârşeşte tragic. Este ucis de propriii slujitori. Amaţia domneşte în locul său, în timp ce, în Israel, Ioahaz îl înlocuieşte pe Iehu. Ioahaz este un împărat rău, dar este deschisă o paranteză (versetele 4-6) în care se manifestă cu strălucire tot harul lui Dumnezeu. Domnul dăruieşte poporului Său un salvator (compară cu Isaia 19.20). Cu cât mai măreţ este însă Mântuitorul de care ne-a făcut parte nouă (Luca 2.11)!

25 Iulie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat, învățându-ne ca, după ce am tăgăduit neevlavia și poftele lumești, să trăim cu cumpătare și cu dreptate și cu evlavie în veacul prezent.

Tit 2.11,12

Apostolul ne prezintă harul lui Dumnezeu ca fiind temelia tuturor binecuvântărilor noastre creștine. Vedem că harul este cel care aduce binecuvântarea și că el ne învață cum să trăim în veacul de acum. Știind că toți au păcătuit și că n-au ajuns la slava lui Dumnezeu, ne-am fi așteptat să se arate judecata. Realitatea uimitoare însă este că prima venire a Domnului Isus a adus harul lui Dumnezeu în lume; căci legea a venit prin Moise, însă harul și adevărul au venit prin Isus Hristos. „Pentru că Dumnezeu nu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El” (Ioan 3.17). Mai mult, dacă lumea întreagă este vinovată înaintea lui Dumnezeu, „harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire tuturor oamenilor, s-a arătat”. Harul ne învață să trăim cu cumpătare, cu dreptate și cu evlavie în veacul prezent:

Cu cumpătare: harul ne eliberează de gândurile înalte cu privire la noi înșine.

Cu dreptate: ne conduce în acțiunile noastre față de ceilalți.

Cu evlavie: ne ajută să trăim într-un duh de reverență înaintea lui Dumnezeu.

Trăind astfel, creștinul va manifesta o viață echilibrată, care va fi o mărturie puternică pentru harul lui Dumnezeu, în această lume caracterizată de nelegiuire și de pofte.

W. S. Ibrahim

Ce har măreț! M-a învățat să mă feresc de rău.
Ce prețios e harul dat atunci când am crezut!

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mai mult decât atât, privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca gunoaie, ca să câștig pe Hristos.

Filipeni 3.8

Hotărârea birmanului

Un birman crezuse în Domnul Isus. Atunci i-a spus soției că el a devenit creștin și că voia să se lase botezat, acesta fiind un act de ascultare după ce a afirmat că s-a pus de partea lui Isus. Soția a răspuns enervată: „Lasă-te botezat dacă vrei. Dar în niciun caz eu nu vreau să fiu soția unui creștin. Nu mai vreau să trăiesc cu tine”.

Soțul ei a implorat-o: „Te rog, nu pleca! Eu sunt acela care am devenit altfel, de aceea eu ar trebui să fiu cel care are de suferit. Ale tale să fie cele unsprezece bivolițe, cele șase câmpuri de orez, casa și grădina de banane, totul să-ți aparțină ție. Iar eu mă voi duce să fiu botezat”.

Omul a pus în aplicare această ofertă. El Îl primise din toată inima în viața lui pe Isus Hristos ca Salvator și Domn și era hotărât să se recunoască de partea Lui prin botez. Această fermitate, care în trecut îi lipsea soțului, a pus-o pe gânduri pe soție: dacă el era gata să părăsească toate acestea, care până atunci îi erau atât de importante, doar pentru a-L urma pe Isus, atunci acest Isus trebuie să fie mai mare decât tot ceea ce ei cunoscuseră până atunci! Și ea a devenit până la urmă o creștină.

„Adevărat vă spun că nu este nimeni care să-și fi lăsat casă, sau soție, sau frați, sau părinți, sau copii, pentru împărăția lui Dumnezeu, și să nu primească mult mai mult în veacul acesta, iar în veacul viitor, viață veșnică” (Luca 18.29,30).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PRIETENI LA NEVOIE – Fundația SEER

„Ionatan… s-a dus la David în pădure. El i-a întărit încrederea în Dumnezeu…” (1 Samuel 23:16)

Primul afro-american care a jucat în liga principală de baseball din SUA a fost Jackie Robinson. În timp ce se lupta din răsputeri să înlăture bariera rasială din baseball, el s-a confruntat cu insulte și abuzuri pe fiecare stadion unde juca. Într-o zi, juca pe stadionul de acasă, din Brooklyn, și a făcut o greșeală, iar fanii s-au răzbunat imediat pe el. În timp ce-l huiduiau, Robinson stătea pur și simplu la a doua bază, umilit. În acel moment, Pee Wee Reese a alergat la el, a stat lângă el, l-a luat cu brațul pe după umeri și împreună au înfruntat mulțimea. În câteva secunde, fanii s-au liniștit. Ani mai târziu, când Robinson a fost ales să facă parte din Baseball Hall of Fame, el a declarat: „Brațul lui Reese pe umărul meu mi-a salvat cariera în acea zi!”

Domnul Isus știa că Petru „o va lua la goană” și se va lepăda de El, și cu toate acestea i-a arătat harul Său chiar înainte ca această lepădare să aibă loc. Iată ce i-a spus: „după ce te vei întoarce la Dumnezeu, să întăreşti pe fraţii tăi” (Luca 22:32). Când Dumnezeu te ridică, vei dori să mergi și la alții cu dragostea Lui. Ți se va părea la fel de natural ca respirația. Vei trăi conform acestui verset: „Întăriţi mâinile slăbănogite, şi întăriţi genunchii care se clatină. Spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari… Iată Dumnezeul vostru… va veni, şi vă va mântui.” (Isaia 35:3-4).

Din Scriptură aflăm că „Ionatan… s-a dus la David în pădure. El i-a întărit încrederea în Dumnezeu.” Când te simți pierdut „în pădure”, ai nevoie de un Ionatan. Atunci se adeverește proverbul: „În prosperitate ne cunosc prietenii noștri, dar în adversitățile vieții îi cunoaștem noi pe ei.” Ei sunt oamenii spre care ne întoarcem în vremuri grele. Deci, dacă crezi că vei avea vreodată nevoie de un astfel de prieten, fii tu unul!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 12:1-16

Moartea lui Iehoiada marchează un punct de cotitură în lunga domnie a lui Ioas. Cartea 2 Cronici ne relatează sfârşitul trist al vieţii lui. Dar aici, până la v. 16, se derulează perioada fericită a domniei lui. Un singur lucru pare să umple inima împăratului: restaurarea casei Domnului. După domnia lui Solomon, templul se degradase. Însă Ioas, crescut în preajma preoţilor, în încăperile învecinate sanctuarului, păstrase un interes profund pentru această casă încă din tinereţe. Totodată avusese prilejul să cunoască fiecare crăpătură a construcţiei.

Cât despre voi, tineri (sau tinere) crescuţi în adevărurile privind Adunarea, puteţi voi spune că Adunarea are un loc important în inima voastră? Fără îndoială că şi voi cunoaşteţi unele „spărturi” ale ei: neînţelegeri, delăsare, lipsă de zel, asemănare cu lumea … Oare nu este un serviciu frumos şi de dorit să devenim, ca şi Ioas, „reparatori de spărturi” (Isaia 58.12)? O persoană tânără poate deja să înveţe să facă aceasta. Ce fel de ciment este necesar să folosim cu pricepere în acest scop? Dragostea, bunăvoinţa, îngăduinţa, blândeţea şi inestimabila „legătură a păcii” (Ef. 4.2,3)!

24 Iulie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Fiind strălucirea gloriei Sale și întipărirea Ființei Sale și susținând toate prin Cuvântul puterii Lui, după ce prin Sine Însuși a făcut curățirea de păcate, S-a așezat la dreapta Măririi în cele înalte.

Evrei 1.3

El a făcut prin Sine Însuși curățirea de păcate, iar cel care crede are conștiința curățită de ele. Să presupunem că cineva a plătit o datorie de-a mea, pe care eu niciodată n-aș fi putut s-o plătesc. Deși acum sunt eliberat de ea, îmi va fi frică să-l întâlnesc pe cel căruia îi datoram bani, dacă încă nu știu că datoria mea nu mai există. Ca să pot sta înaintea lui fără nicio teamă, trebuie să știu că cineva mi-a plătit datoria. Tot așa, Dumnezeu îmi declară că totul s-a rezolvat. Când primesc mărturia Lui, conștiința îmi este eliberată și pot de acum să privesc în inima mea, lucru pe care mai înainte nu îndrăzneam să-l fac.

Chestiunea tuturor păcatelor noastre a fost astfel rezolvată înainte de ziua judecății și potrivit cu gândul lui Dumnezeu. Dacă n-ar fi așa, atunci n-am putea niciodată să înlăturăm povara păcatelor noastre. Hristos nu mai poate muri din nou, „moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui”. El S-a dat pe Sine o singură dată, ca să poarte păcatele multora.

Am folosit expresia «chestiunea tuturor păcatelor noastre», fiindcă toate păcatele noastre erau viitoare atunci când sângele Lui prețios a fost vărsat, când Domnul le-a purtat în trupul Său pe lemn. Dacă n-au fost toate acolo, dacă au rămas unele nepurtate și neînlăturate, atunci ar trebui cu siguranță să dăm socoteală pentru acestea în ziua judecății, ceea ce ar însemna pierzarea veșnică. Mulțumim lui Dumnezeu însă că Hristos a purtat toate păcatele tuturor celor care cred. Au fost și vor mai fi oameni care resping evanghelia și care pier, însă dragostea lui Dumnezeu rămâne manifestată la cruce și la fel rămâne lucrarea lui Hristos, capabilă să-i salveze pe toți cei care cred în El.

F. G. Patterson

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci va fi un timp când oamenii nu vor suferi învățătura sănătoasă … și își vor aduna în jur învățători după poftele lor.

2 Timotei 4.3

Pe cine credem?

Fiecare om își are propria lui credință. „Pe când eram student”, povestește Wilhelm Busch, „într-o zi a venit o doamnă în vizită la mama mea. Pentru că ea tocmai atunci lipsea de acasă, am spus: «Stimată doamnă, mama nu este acasă. Va trebui să vă mulțumiți cu prezența mea». – «Foarte bine», a spus ea politicoasă. După ce am invitat-o să ia loc, m-a întrebat: «Cu ce vă ocupați?» – «Studiez teologia.» – «Poftim?!», a strigat ea. «Teologia? Cine mai crede în ziua de astăzi? Este imposibil să mai crezi!» Și apoi, bătrâna doamnă a făcut aluzie la Goethe, afirmând cu mândrie: «Noi avem credința lui Goethe! Creștinismul e demodat, învechit!».

Atunci am înțeles gândirea acelei doamne: fiecare om are o credință. Întrebarea este numai dacă am credința adevărată, salvatoare. În vremea noastră se spune: «Principalul este că avem o credință!» Și astfel se spune: «Cred în Dumnezeu!»; «Cred în natură!»; «Cred în destin!»; «Cred în providență!».

Nu, nu, prietenii mei, important este să am credința adevărată, o credință care să-mi dea pace, pacea cu Dumnezeu și pacea în inimă. Trebuie să am o credință care să mă scape de iad, pe care s-o pot simți aici, pentru că îmi dăruiește o viață nouă. Pentru aceasta trebuie să-L cred pe Dumnezeu și Cuvântul Său care îmi vorbește despre unicul Mântuitor și Dăruitor al vieții adevărate, viața veșnică: Domnul Isus Hristos.”

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ RĂSPUNZI LA BÂRFĂ (2) – Fundația SEER

„Dacă crede cineva că este religios, şi nu-şi înfrânează limba… îşi înşală inima…” (Iacov 1:26)

Când cineva te bârfește, ține cont de următorul lucru: Oamenii au tendința să acuze în alții ceea ce scuză la ei înșiși. Se spune că un soț își suspecta soția de pierderea auzului. Într-o seară, el s-a poziționat în celălalt capăt al încăperii, în timp ce soția stătea în scaunul ei preferat, cu spatele la el. Foarte încet, el a spus: „Mă auzi?” Când a văzut că nu răspunde, s-a mutat mai aproape și a repetat foarte încet: „Mă auzi?” Tot niciun răspuns. Apoi a venit mai aproape și a spus: „Mă auzi?” Tot niciun răspuns. În cele din urmă, s-a dus în spatele scaunului și i-a spus exact la ureche: „Mă auzi?” Ea l-a privit în ochi și i-a zis: „A patra oară îți spun, da!”

Psihologii numesc lucrul acesta „proiectare”: noi avem tendința de a ne proiecta temerile, sentimentele și problemele în alții. Dar nu trebuie să-i lași pe alții să facă așa cu tine. Lady Astor, membră a parlamentului, era un „spin” constant în coasta lui Winston Churchill, criticându-l mereu. Într-o zi, cei doi s-au angajat într-o conversație aprinsă și ea a spus: „Winston, nu-mi place politica ta, și nu-mi place mustața ta.” El s-a uitat la ea și i-a spus: „Doamnă, nu văd niciun motiv pământesc pentru care ar trebui să intri în contact cu vreuna din ele!”

Criticii Domnului Isus L-au acuzat că este posedat de diavol. Cei care l-au criticat pe apostolul Pavel l-au făcut nebun, prost și bâlbâit. Nici tu nu trebuie să te aștepți la un comportament diferit din partea unor astfel de oameni.

Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: Concentrează-te pe ce contează, și nu te lăsa distras!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 11:4-21

Familia împărătească a lui Israel urmează să fie masacrată în întregime. Cea a lui Iuda are de suferit aceeaşi soartă, cu excepţia unui băieţel ascuns în templu de mătuşa lui, soţia marelui preot (2 Cronici 22.11). În acest timp, odioasa Atalia ocupă pe nedrept tronul lui Iuda.

Timpul actual prezintă o situaţie similară: Isus, după ce a trecut prin moarte (în timp ce Ioas a scăpat de ea), Se află astăzi în Casa Tatălui, exercitându-Şi preoţia ascuns de ochii lumii, dar în prezenţa lui Dumnezeu, pentru ca, în curând, în ziua gloriei Sale, să apară ca adevăratul „Fiu al lui David”. Dar aceia care sunt ai Lui Îl cunosc şi-L onorează încă de acum ca Adevăratul Împărat, aşteptându-L să apară (Tit 2.13). Ei se află în posesia atât a unui secret preţios, cât şi a unei speranţe binecuvântate. În consecinţă, dominaţia temporară a lui Satan, „Prinţul acestei lumi”, nu trebuie să-i tulbure: el va fi în curând distrus, cum este aici răutăcioasa Atalia. Încoronarea lui Ioas este astfel o imagine a unei scene viitoare, pe care inimile noastre o salută prin credinţă.

Închinarea la Baal este apoi desfiinţată din Iuda, fără ca, pentru aceasta, să fie necesare vicleniile folosite de Iehu.

23 Iulie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

El n-a zărit nelegiuire în Iacov și n-a văzut răutate în Israel.

Numeri 23.21

În istoria poporului lui Dumnezeu, fie că îl privim ca întreg, fie ca indivizi, suntem adesea izbiți de diferența uimitoare dintre ceea ce sunt ei în ochii lui Dumnezeu și ceea ce sunt în ochii lumii. Dumnezeu îl privește pe poporul Său în Hristos. El îi privește prin Hristos; și de aceea îi vede „neavând pată sau zbârcitură sau ceva de felul acestora” (Efeseni 5.27). Ei sunt așa cum este Hristos înaintea lui Dumnezeu. Sunt făcuți desăvârșiți pentru totdeauna, în ceea ce privește starea lor în Hristos. „Ei nu sunt în carne, ci în Duh” (Romani 8.9). Însă în ei înșiși ei sunt umili, slabi, imperfecți, făpturi inconsecvente, care sunt gata să se abată oricând; și pentru că doar așa sunt în ei înșiși, aceasta este starea pe care o vede lumea. De aceea este așa de mare diferența dintre estimarea lui Dumnezeu și cea a lumii.

Dar este o prerogativă a lui Dumnezeu să scoată în evidență frumusețea, demnitatea și perfecțiunea poporului Său. Aceasta este prerogativa Lui, în mod exclusiv, deoarece El Însuși este Cel care ia învrednicit cu acele lucruri. Ei sunt plăcuți doar prin frumusețea pe care a pus-o El asupra lor; și de aceea se cuvine ca El să declare această frumusețe. Într-adevăr, El face acest lucru într-un mod vrednic de Sine Însuși, iar acest lucru nu este niciodată mai binecuvântat decât atunci când vrăjmașul vine să jignească, să blesteme sau să acuze. Astfel, în momentul în care Balac încerca să blesteme sămânța lui Avraam, cuvântul lui Iahve a fost: „El na zărit nelegiuire în Iacov și na văzut răutate în Israel”. „Ce frumoase sunt corturile tale, Iacove, și locașurile tale, Israele!” (Numeri 23.21; 24.5). Când Satan se înfățișează ca să-l acuze pe Iosua, cuvântul este: „Domnul să te mustre, Satan! Da, să te mustre Domnul care a ales Ierusalimul! Nu este acesta un tăciune smuls din foc?” (Zaharia 3.2). Astfel Dumnezeu Se așază între poporul Său și cel care îndrăznește săi acuze. El nu răspunde la acuzații prin vreo referire la ceea ce poporul este în sine însuși sau la ceea ce ei sunt în ochii oamenilor lumii acesteia, ci la ceea ce El Însuși a făcut din ei și la locul în care El ia așezat.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine crede în Fiul are viața veșnică; dar cine n-ascultă de Fiul nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.

Ioan 3.36

Îi lipsește doar viața

Un tânăr sculptor lucra conștiincios la statuia unui înger. Când renumitul Michelangelo a trecut pe acolo pentru a vedea lucrarea, sculptorul a așteptat curios să audă ce va spune marele maestru. Michelangelo a privit îndelung lucrarea și a spus: „Îi lipsește un singur lucru”. Tânărul artist a fost dezamăgit când a auzit aceasta, iar multe zile n-a putut nici să mănânce, nici să doarmă. L-a căutat pe Michelangelo, ca să-l întrebe ce-i lipsește statuii. Maestrul a spus: „Îi lipsește doar viața; dacă ar fi fost vie, ar fi fost desăvârșită”.

Există oameni care se aseamănă cu această operă de artă. Din afară, totul este perfect. Ei duc o viață morală bună, sunt cetățeni respectabili și cunoscuți ca oameni corecți și religioși. Dar, atât timp cât nu sunt născuți din nou, le lipsește lucrul cel mai important: viața veșnică. În Biblie este scris: „Dacă primim mărturia oamenilor, mărturia lui Dumnezeu este mai mare; și aceasta este mărturia lui Dumnezeu, pe care El a făcut-o despre Fiul Său” (1 Ioan 5.9). Probabil puteți aminti multe lucruri din viața dumneavoastră care au lăsat asupra celorlalți o bună impresie. Dar câtă vreme nu-L cunoașteți pe Isus Hristos ca Mântuitor personal, vă lipsește lucrul esențial: viața din Dumnezeu. Asigurarea sufletului este imperios necesară pentru toți: pentru tineri și vârstnici, învățați și mai puțin instruiți, bogați și săraci, bărbați și femei. Să ne asigurăm sufletul până nu este prea târziu!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ RĂSPUNZI LA BÂRFĂ (1) – Fundația SEER

„În ea era scris:… Gaşmu spune… că tu vei ajunge împăratul lor” (Neemia 6:6)

Singurul mod prin care poți evita bârfa este să nu spui nimic, să nu faci nimic și să nu reprezinți nimic. Când încerci ceva de valoare sau ceva semnificativ, lumea va începe să vorbească despre tine. Dușmanii lui Neemia au încercat să-l împiedice să reclădească zidurile Ierusalimului folosind bârfa și aluziile răutăcioase: „Se răspândeşte zvonul printre popoare, şi Gaşmu spune că tu şi Iudeii aveţi de gând să vă răsculaţi, şi că în acest scop zideşti zidul. Se zice că tu vei ajunge împăratul lor, şi că ai pus chiar prooroci, ca să te numească la Ierusalim împărat al lui Iuda” (Neem. 6:6-7).

Putem observa că nu ni se oferă o sursă sigură și clară pentru acuzațiile împotriva lui Neemia, ci doar: „se răspândește zvonul…” Fii mereu pregătit pentru comunitate. Nu primi niciodată critici de la cineva care le aduce în numele altcuiva, sau de la o persoană care nu dorește să-ți dezvăluie numele bârfitorului ori nu vrea să ți-l spună în față. Nici măcar defăimarea nu l-a putut împiedica pe Neemia să-și continue munca. Să vedem cum a reacționat el: „Am trimis următorul răspuns lui Sanbalat: „Ce ai spus tu în scrisoare nu este; tu de la tine le născoceşti!” (vers. 8). Cu alte cuvinte: „Nu-mi pasă ce crezi, ce spui sau ce-ai vrea. Voi continua să ridic acest zid până când îl voi termina!” Și aceasta trebuie să fie și atitudinea ta. De cele mai multe ori, prietenii tăi nu au nevoie de o explicație, iar dușmanii tăi nici nu ar crede o astfel de explicație, chiar dacă te-ai face luntre și punte în sensul acesta.

Așadar, păstrează-ți concentrarea și termină ceea ce ai de făcut.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 10:28-36; 11:1-3

Considerându-l pe Iehu executor al răzbunării Domnului, ne gândim la Împăratul, la Omul viteaz (Hristos) căruia I se adresează Ps. 45: „Tu ai iubit dreptatea şi ai urât răutatea; de aceea, Dumnezeule, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus decât pe tovarăşii Tăi…” (Ps. 45.7; compară cu 2 Împ. 9.6).”„Şi, victorios în măreţia Ta, înaintează…” (Ps. 45. 4 comp. cu 2 Împ. 9.16). „Dreapta Ta îţi va arăta fapte înfricoşătoare. Săgeţile Tale sunt ascuţite … în
inima vrăjmaşilor Împăratului” (Ps. 45.4,5 comp. cu 2 Împ.9.24). În consecinţă, tronul Îi este conferit nu pentru un timp (ca lui Iehu pentru patru generaţii v. 30), ci în vecii vecilor (Ps. 45.6).

Însă v. 31 subliniază contrastul şi ne învaţă o lecţie serioasă: este posibil să manifestăm un mare zel pentru Dumnezeu, să facem lucruri spectaculoase, care toate pot avea aparenţa credinţei, şi, cu toate acestea, să ne căutăm propriile interese.

Capitolul 11 ne readuce în împărăţia lui Iuda, unde o vedem pe dezgustătoarea Atalia, fiica adevărată a lui Ahab şi a Izabelei, care, pentru a ajunge la coroană, ucide toţi descendenţii de parte bărbătească.

22 Iulie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeul care a spus: „Lumină să strălucească din întuneric”, El a strălucit în inimile noastre, pentru a da lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.

2 Corinteni 4.6

Prima acțiune a lui Dumnezeu în noua creație este cea care a fost prima și în vechea creație: Dumnezeu a făcut să strălucească lumina. „Să fie lumină” a fost porunca Lui. Duhul lui Dumnezeu, care Se mișca pe fața apelor (Geneza 1.2), lucrează prin Cuvântul lui Dumnezeu în conștiință și în inimă. Lumina luminează și, așa cum Dumnezeu a separat lumina de întuneric, El lucrează în inimile noastre, separând binele de rău.

În viața de zi cu zi, când lumina asupra unui subiect pătrunde în mintea noastră, de atunci încolo, în ce privește subiectul respectiv, totul este schimbat – o nouă putere, o nouă percepție și o nouă perspectivă au luat ființă înăuntrul nostru. Ochii minții noastre s-au deschis. Lumina cerească, dăruită în mod divin, a strălucit în inimile noastre pentru a ne oferi o cunoaștere specială – cunoașterea gloriei lui Dumnezeu Însuși. Nu ne referim la gloria Lui de Creator, pe care cerurile o declară și pe care știința omenească, într-o anumită măsură, o poate înțelege și explica, ci la o glorie cu mult mai minunată, aceea a Ființei și a caracterului Său. Această cunoștință nu este manifestată de bolta cerească, nici nu este vestită de către zi și de către noapte (Psalmul 19.1,2), ci este înscrisă într-o altă carte și este explicată printr-un limbaj diferit. O vedem „pe fața lui Isus Hristos”, nu doar atunci când El a fost pe pământ, ci acum, când este în cer.

Trebuie să-L vedem pe Isus acolo unde este El acum, dacă dorim să înțelegem viața și moartea Sa pe pământ. Gloria Lui prezentă este răspunsul divin la ocara pe care a suferit-o în trecut. El șade pe tronul Tatălui, fiind Cel Întâi-născut dintre cei morți, Capul noii creații, toate acestea fiind răspunsul la faptul că a luat locul celor păcătoși, morți în păcate și în fărădelegi.

H. F. Witherby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și sirienii ieșiseră în cete la o luptă și aduseseră captivă o fetiță din țara lui Israel. Ea era în slujba soției lui Naaman. Și ea a zis stăpânei sale: „Oh, dacă stăpânul meu ar fi la prorocul acela din Samaria, l-ar vindeca de lepra lui!”.

2 Împărați 5.2,3

Fetița din Israel

Această fetiță din Israel fusese luată ca pradă de război din patria și din familia ei și acum trebuia să muncească în casa lui Naaman, căpetenia siriană, adică la dușmanul poporului ei. Oare n-ar fi putut ea să se descurajeze cu privire la credincioșia și bunătatea lui Dumnezeu?

Dar nu; ci ea și-a acceptat soarta în liniște, din mâna lui Dumnezeu. Și tot răul, pe care i-l făcuseră sirienii, ei și poporului ei, nu a împiedicat-o să aibă sentimente de milă față de Naaman când a aflat de boala lui incurabilă.

Inimile care au parte de necaz sunt mai sensibile la necazul altora. Din cuvintele acestei prizoniere reiese compătimire sinceră. Iar când dezvăluie cum ar putea fi vindecat stăpânul ei, ea dă la iveală o credință remarcabilă. Chiar dacă nu putea da ca exemplu un nume de lepros vindecat în acel timp în Israel, ea nu se îndoia de faptul că profetul Elisei, omul lui Dumnezeu care lucra în poporul ei, putea să-l vindece pe Naaman.

Și comportarea ei, dublată de credincioșia cu care își îndeplinea slujba, a contribuit ca mărturia ei să apară credibilă în fața soției lui Naaman.

Să ne îmbărbătăm prin exemplul acestei fetițe simple și să fim credincioși în locul în care Domnul nostru ne-a așezat! El poate să binecuvânteze o mărturie simplă pentru El, astfel încât oamenii să găsească mântuirea veșnică.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RUGĂCIUNEA DIN INIMĂ – Fundația SEER

„Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe” (Matei 6:7)

Iată ce învățătură ne-a dat Domnul Isus despre rugăciune: „Când vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgânii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.”

Apoi ne-a dat două indicații specifice; prima: „Încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns.” (vers. 6); cea de-a doua: „Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-I cereţi voi.” (v. 8). Rugăciunea din inimă nu este menită să fie ascultată de urechi omenești. Varianta „The Message” a Bibliei parafrazează aceste cuvinte în felul următor: „Găsește un loc liniștit și izolat, ca să nu fii tentat să interpretezi un rol.” În rugăciunea inimii, Duhul Sfânt aduce la suprafață lucruri pe care le-ai ascuns cu mare atenție de ceilalți, și chiar de tine însuți. Asemenea unei oglinzi, El te confruntă cu adevărul și îți cere să mărturisești „meşteşugirile ruşinoase şi ascunse” (2 Corinteni 4:2). Odată ce ai făcut lucrul acesta, poți ieși dinaintea lui Dumnezeu curățat, corectat, încrezător și cu o ideea clară despre voia Sa. Nimic nu alimentează rugăciunea inimii ca nevoia reală. Aceasta îi face și pe cei faimoși și pe cei neștiuți de nimeni să recunoască următoarele: „Doamne, fără Tine nu pot face nimic. Și tot ce aș putea realiza fără Tine nu ar însemna nimic!”

Acesta e locul rugăciunii fără ascunzișuri.

Ana era într-un astfel de loc, când a strigat către Dumnezeu să aibă un copil. Ea a fost atât de plină de pasiune, încât Eli, marele preot, a crezut că era beată (vezi 1 Samuel 1:13). Însă Dumnezeu i-a auzit strigătul. În acea zi, Samuel a fost conceput în inima ei… și la scurt timp după aceea, a fost conceput în pântecele ei. Așa că, nu părăsi locul rugăciunii până când nu ia ființă acel „ceva” pentru care te rogi, până când scopul lui Dumnezeu pentru viața ta nu începe să prindă contur în tine, și până când nu dispar toate ascunzișurile. Așa să-ți ajute Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 10:12-27

Continuându-şi misiunea de răzbunare, Iehu întâlneşte un grup de tineri voioşi, care merg pe drumul lor fără nici o grijă. Ei sunt cei patruzeci şi doi de fraţi (sau veri) ai lui Ahazia. Fără să cunoască lucrurile tocmai întâmplate, ei vin să facă o vizită iluştrilor tineri ai celeilalte familii împărăteşti… mai precis acelora ale căror capete, şaptezeci, se aflau toate în acel moment strânse în două grămezi la poarta Izreelului. Ei bine, îi vor întâlni în moarte! Să ne gândim la nenumăraţii tineri şi tinere a căror singură preocupare este să se bucure de viaţă, uitând că moartea îi poate lua oricând prin surprindere, fără să fie pregătiţi pentru ea (Eclesiastul 11.9). Da, ce mulţi dintre ei au întâlnit moartea dintr-o dată, de exemplu într-un accident rutier, în timp ce se-ndreptau spre plăcerea lor!

O altă întâlnire foarte interesantă este aceea cu Ionadab, fiul lui Recab. Acesta este un om credincios. Capitolul 35 din Ieremia ne relatează istoria familiei lui. Iehu se laudă cu propriul zel înaintea lui, apoi îl invită să fie prezent la masacrul preoţilor lui Baal. Viclenia folosită nu se poate însă compara deloc cu scena de la Carmel, care a avut ca rezultat întoarcerea inimilor poporului Israel la Domnul (1 Împăraţi 18).