Mana Zilnica

Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pieire și mulți sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei care o află.
Matei 7.13,14

Două posibilități

Există doar două căi:

Una duce în jos, iar cealaltă, în sus. Una este largă, iar cealaltă, îngustă. Pe o cale umblă mulți oameni, iar cealaltă pare a fi câteodată foarte neumblată. – Pe care cale te afli tu?

Există doar doi stăpâni cărora le slujește omul:

Unul este marele dușman al lui Dumnezeu, iar celălalt este Fiul lui Dumnezeu. Unul este un înșelător, iar celălalt este Adevărul. Unul trăiește numai pentru a-i nimici pe oameni, iar celălalt a murit pentru a-i salva pe oameni. Unul se numește Satan, iar celălalt, Isus Hristos. – Cărui stăpân îi slujești?

Există doar două categorii de oameni:

Unii sunt pierduți, iar ceilalți, salvați. Unii refuză să-L primească pe Isus Hristos ca Mântuitor, iar ceilalți L-au primit prin credință. – Din care categorie faci parte?

Există doar două ținte spre care se îndreaptă oamenii:

O țintă finală este condamnarea veșnică, iar cealaltă, bucuria veșnică. O țintă finală este iadul, iar cealaltă, cerul. – La care țintă vei ajunge?

Biblia ne arată doar aceste două posibilități. Din firea lor, toți oamenii merg pe calea pierzării. Dar, dacă se întorc la Dumnezeu, dacă își recunosc înaintea Lui păcatele lor și cred în Isus Hristos, atunci vor fi salvați. Atunci vor domni împreună cu Hristos în cer, pentru totdeauna.

coordonatori Bob & Debby Gass

IAIR (1) – Fundația SEER

„Iată că a venit un om, numit Iair, care era fruntaş al sinagogii. El s-a aruncat la picioarele lui Isus…” (Luca 8:41)

Iair avea un nivel social ridicat, fiind aproximativ de rangul unui primar sau al unui episcop. Dar când copilul tău trece printr-o boală gravă, oricât de mare ți-ar fi statutul sau celebritatea, nu-ți folosește la nimic! Iair nu a fost singurul părinte care a alergat la Isus când necazul a bătut la ușa casei sale. O mamă cananeancă, venită din ținuturile acelea, s-a năpustit spre Isus strigând: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac.” (Matei 15:22). Tatăl unui băiat posedat a căutat și el ajutor la ucenici. Și pentru că ei nu au reușit să i-l dea, el s-a întors la Isus… Căruia, cu ochii plini de lacrimi, I-a spus: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” (Marcu 9:24). În fiecare caz, Domnul Isus a răspuns pozitiv. Nu a întors spatele nimănui. Nici ție nu ți-l va întoarce! La urma urmelor, copiii tăi sunt mai întâi copiii Lui. Psalmistul a spus: „Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El.” (Psalmul 127:3). Pe lângă darul mântuirii, copiii sunt „o moștenire de la Domnul.” Și chiar dacă sunt ai tăi, totuși Îi aparțin Lui. El ocrotește și Se îngrijește de cei ce sunt ai Săi. Asemeni fiului risipitor, poate și ei au încălcat toate poruncile lui Dumnezeu și ți-au frânt inima. Dar rugăciunile tale sunt ceea ce-i oferă lui Dumnezeu invitația și deschid ușa prin care El poate reintra în viața lor. Dragostea tatălui care l-a atras pe fiul risipitor înapoi acasă îl va aduce și pe copilul tău înapoi. Ce i-a spus lui Iair în acea zi îți spune și ție astăzi: „Nu te teme; crede numai!…” (Luca 8:50).

2019 de Jean Koechlin

Exod 26:15-30

Cele trei laturi ale Cortului erau făcute din scânduri, cu alte cuvinte, din plăci late de salcâm poleit cu aur, aşezate în picioare pe piedestale de argint. Acestea sunt o imagine a sufletelor mântuite, întemeiate pe răscumpărare, despre care ne vorbeşte întotdeauna argintul, şi îmbrăcate în dreptate divină (aurul), cu scopul de a face să strălucească divinul caracter. Dar, pentru ca scândurile să poată sta împreună şi să reziste la vânturile pustiului, erau necesari drugii transversali, care ne fac să ne gândim la ceea ce îi uneşte pe copiii lui Dumnezeu; de exemplu, legăturile de dragoste frăţească. Ce sprijin pentru un tânăr credincios, să aibă un frate sau un prieten cu care să poată vorbi despre greutăţile lui şi cu care să îngenuncheze împreună! Mai presus de orice, „un singur Duh” îi uneşte pe toţi mântuiţii Domnului, astfel încât ei rămân un trup „îmbinat împreună şi strâns legat”, ca să reziste la „orice vânt de învăţătură” şi la uneltirile vrăjmaşe de a-i răsturna (Efeseni 4.2-4, 14-16; 1 Corinteni 10.12).

În final, să notăm ceea ce caracteriza scândurile de la colţuri: erau „unite împreună la capetele lor într-un inel” (v. 24; Ioan 17.21; 1 Corinteni 1.10). Relaţia strânsă cu Domnul, iată ceea ce cimentează comuniunea creştinilor între ei.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 mai 2019

10 Mai 2019

Ce dulce este Cuvântul Tău pentru cerul gurii mele! Mai mult decât mierea pentru gura mea! Prin rânduielile Tale am primit pricepere, de aceea urăsc orice cale a minciunii.
Psalmul 119.103,104

Adâncimile infinite ale Cuvântului lui Dumnezeu sunt revelate doar credinței și acelei inimi care tânjește după ele. Pentru a înțelege învățătura prețioasă a Sfintei Scripturi, trebuie ca Cel care a inspirat-o să ne deschidă mintea.

Trebuie să ne apropiem de Scriptură așa cum un om însetat se apropie de un izvor și așa cum un om flămând se apropie de o masă îmbelșugată. O deschidem nu doar pentru a o studia, ci pentru a ne hrăni. Natura divină ne face să dorim Cuvântul lui Dumnezeu așa cum un nou-născut dorește laptele cu care se hrănește și cu ajutorul căruia crește. Omul nou crește doar hrănindu-se cu Cuvântul.

Studiul Scripturii este strâns legat de starea noastră morală și spirituală, de umblarea noastră de zi cu zi și de obiceiurile și căile noastre. Cunoașterea noastră va crește cu adevărat doar în măsura în care acționăm prin credință pe baza a ceea ce știm deja. Dumnezeu ne-a dat Cuvântul Său pentru a ne forma caracterul, pentru a ne cârmui umblarea și pentru a ne modela viața. Stocarea unei cantități de cunoștință în mințile noastre nu poate face altceva decât să ne îngâmfe și să ne înșele. Este un lucru extrem de periculos să avem de-a face cu adevăruri care nu afectează ființa noastră. Nimic altceva nu ne aruncă mai mult în brațele vrăjmașului decât o sumă de adevăruri cunoscute cu mintea, însă lipsite de o conștiință delicată și de o inimă încrezătoare și integră. Este cu mult mai bine să cunoaștem puțin și să practicăm puțin, decât să posedăm o mare cantitate de cunoștință, dar care nu exercită nicio influență asupra vieții noastre.

Sfânta Scriptură este glasul lui Dumnezeu și transcrierea Cuvântului viu. Doar prin învățătura Duhului Sfânt o putem înțelege, iar El revelează adâncimile ei credinței din inima noastră. Fie ca toți să putem spune: „Cât de mult iubesc legea Ta! Toată ziua cuget la ea” (Psalmul 119.97)!

C. H. Mackintosh

Pe când Se ruga, înfățișarea feței I s-a schimbat și îmbrăcămintea I s-a făcut albă, strălucitoare.
Luca 9.29

Isus singur

Ajungem acum la o nouă împrejurare din viața spirituală a ucenicului Simon Petru. După ce a înțeles că binecuvântările nu pot fi obținute decât prin moartea și învierea Domnului Isus Hristos, Petru și doi dintre tovarășii săi au primit favoarea de a-L contempla aici, jos, pe Domnul Isus ca venind în glorie. Ei au avut privilegiul să vadă unde sfârșește îngrozitorul drum care a început la cruce și să se bucure de o astfel de viziune.

Toate adevărurile care țin de Împărăția lui Dumnezeu se rezumă în Persoana lui Isus Hristos. Puterea, venirea și măreția Domnului erau vizibile. Ucenicii au trebuit să cunoască încă de aici, de pe pământ, cine era acest Isus Hristos care le vorbea despre umilință și despre crucea Sa. Petru a trebuit să învețe să-L cunoască nu doar ca Fiul Dumnezeului celui viu, Dătătorul tuturor binecuvântărilor cerești, ci și ca Om, declarat Fiul Preaiubit al Tatălui din glorie. Domnul Isus trebuia să fie contemplat ca centrul acestei glorii, un Om din care nu doar că decurge orice binecuvântare, ci în care se arată toată onoarea și toată gloria – ca unica Persoană de pe pământ și din cer. Urechile ucenicului au trebuit să rețină acest glas suprem care declara că toate afecțiunile și toate gândurile lui Dumnezeu erau concentrate asupra acestui Om. În afară de Isus Hristos nu este nimic. Când acel glas dumnezeiesc a spus: „De El să ascultați”, ei nu au văzut decât pe Isus singur. Petru și ceilalți ucenici au învățat o mare lecție; și noi o putem învăța și aplica în viața de credință.

coordonatori Bob & Debby Gass

O RUGĂCIUNE PENTRU A AFLA VOIA LUI DUMNEZEU – Fundația SEER

„Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau” (Psalmul 139:16)

Psalmistul a scris: „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Cât de nepătrunse mi se par gândurile Tale, Dumnezeule, şi cât de mare este numărul lor!” (v. 16-17). Dacă dorești să cunoști voia lui Dumnezeu pentru viața ta, roagă-te, în felul acesta: „Doamne, Tu mă cunoșteai deplin înainte de a mă naște măcar și Tu m-ai modelat și m-ai pregătit pentru un scop. Dă-mi, te rog, o viziune clară a tot ceea ce vrei să faci în și prin viața mea. Am nevoie să înțeleg „nemărginita mărime a puterii Tale” (Efeseni 1:19) pentru a putea împlini planul Tău (vezi 2 Corinteni 9:14). Arată-mi darurile pe care le-ai pus în mine și modul în care le pot dezvolta și folosi pentru slava Ta (vezi Romani 12:6). Ajută-mă să am gânduri mărețe și să mă rog cu îndrăzneală (vezi Efeseni 3:20). Vreau să fiu deschis și disponibil pentru tot ce ai pregătit tu pentru mine, și să nu pierd binecuvântările, pentru că nu sunt pregătit să le primesc. Ajută-mă să nu păstrez lucruri sau relații care nu sunt de la Tine. Vreau să fac voia Ta cu toată inima mea (vezi Psalmul 40:8). Numai Tu, Doamne, știi cine și ce este potrivit pentru mine. Ajută-mă să-Ți aud glasul și dă-mi harul și curajul de a urma călăuzirea Ta atunci când îmi este teamă (vezi Ioan 10:4). Fie ca dorințele inimii Tale să devină dorințele inimii mele. Mărește-mi credința că Tu vrei și poți să folosești ceea ce sunt și am, și că le vei înmulți mai mult decât pot spera… În Numele lui Isus mă rog, Amin.”

2019 de Jean Koechlin

Exod 26:1-14

După aceste trei obiecte – chivotul, masa şi sfeşnicul – urmează descrierea Cortului propriu-zis. Acesta era o structură de scânduri care alcătuiau trei pereţi, peste care se întindeau patru învelitori suprapuse, fiecare făcută din mai multe covoare.
Prima învelitoare, numită „cortul”, era aşezată dedesubt şi ţinea loc de acoperiş. Nu o putem admira decât ţinându-se în sanctuar. Era ţesută din fire de diferite culori, pe care le regăsim atât la perdea (v. 31), cât şi în îmbrăcămintea marelui preot (28.5). Fiecare culoare subliniază o anumită glorie a lui Hristos. Inul
subţire răsucit ilustrează umanitatea Lui desăvârşită; albastrul, caracterul Lui ceresc; purpuriul, gloria Lui universală; stacojiul, domnia Lui peste Israel. Încheietorile (cheotorile) albastre şi cârligele (copcile) de aur care îmbinau perdelele ne amintesc de legăturile cereşti şi divine care-i unesc pe cei răscumpăraţi.

Cea de-a doua învelitoare, din piei de capră, cea de-a treia, din piei de berbec, şi cea de-a patra, din piei de viţel de mare, sugerează, respectiv, despărţirea, consacrarea (29.27) şi vigilenţa. Dumnezeu a găsit aceste virtuţi în viaţa lui Isus aici jos şi doreşte ca ele să se manifeste acum în mod similar în viaţa copiilor Săi.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

09 mai 2019

9 Mai 2019

Nimeni nu s-a suit în cer, decât Cel care a coborât din cer, Fiul Omului, care este în cer.
Ioan 3.13

Fiul Omului, care este în cer (1)

El aparținea cerului sau, mai degrabă, cerul Îi aparținea Lui. Cerul era o sferă cu totul nouă, despre care nimeni nu mai mărturisise până atunci. Născut din femeie, născut sub lege, El a fost văzut și cunoscut pe pământ și în timp; însă, în pofida întregului Său har și a întregii Sale puteri și glorii, omul nu L-a vrut. Totuși, Cel arătat în trup pe acest pământ era cu adevărat Singurul Născut, Fiul din sânul Tatălui; și, ca respins, El Își ia titlul de Fiu al Omului, care este în ceruri.

Observați cu atenție ceea ce spune Domnul aici. Nu numai că El fusese în cer – o astfel de afirmație n-ar constitui deloc întregul adevăr – ci El este acolo. Nu contează locul unde Se află într-un moment sau altul, El este întotdeauna Fiul Omului care este în cer.

Faptul că a luat înfățișarea de Om smerit a oferit ocazia pentru manifestarea unei noi glorii pentru Dumnezeu și om și totodată a constituit punctul de turnură al unei cunoașteri noi și depline a lui Dumnezeu de către om. Era acolo Acela care, fiind El Însuși Infinitul, intrase în ceea ce era limitat, pentru ca oamenii să-L poată cunoaște pe Dumnezeu și să-L vadă pe Tatăl în El. Starea oamenilor trebuia întâmpinată prin Cuvânt; ei trebuiau să-L asculte pe Cel care este deopotrivă Om și Dumnezeu. El a adus harul, dar a adus și adevărul; de fapt harul este singurul mod în care adevărul poate fi revelat. Înainte de aceasta a existat doar o revelație parțială; însă lucrul minunat este că deplina manifestare a adevărului se găsește în Om, într-un Om divin, desigur, totuși Om adevărat. Deci nu este nimic mai fals decât afirmația că, deoarece Hristos a venit în trup, intrând în sfera noastră limitată, adevărul absolut nu poate fi cunoscut.

W. Kelly

Nu te uita la înfățișare … Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbește ochiul, dar Domnul Se uită la inimă.
1 Samuel 16.7

Necazul lui Rodney (1)

Rodney Smith s-a născut în Anglia în anul 1860. Părinții lui erau oameni foarte săraci. Când Rodney era un băiețel, sora lui cea mare s-a îmbolnăvit. Medicul din zonă a diagnosticat boala ca fiind variolă și i-a impus tatălui să-și ia familia și să părăsească imediat orașul. Tatăl și-a instalat cortul în afara orașului. El stătea cu fiica bolnavă într-o căruță, iar restul familiei stătea într-un cort, la o mică distanță, pentru a împiedica astfel contaminarea. Cu toate acestea, mama și fratele lui Rodney s-au îmbolnăvit de aceeași boală. Pe când soția trăgea să moară, soțul a întrebat-o dacă n-ar vrea să se roage. Ea a răspuns că a încercat, dar parcă auzea o voce care îi spunea că nu mai există milă; era vocea vrăjmașului mântuirii oamenilor. În tinerețe, soțul, pe când se afla în închisoare, a auzit evanghelia – că Mântuitorul Isus Hristos a murit pentru păcătoși și că oricine crede în El va fi mântuit; și i-a spus aceste adevăruri muribundei. La scurt timp, soțul și-a auzit soția cântând: „Am un Tată în țara promisă”. Cântarea a fost auzită de femeie în copilărie și acum o cânta cu bucurie, căci prin credința în Isus a primit pacea sufletească. La scurt timp, soția a plecat în patria cerească unde este cu mult mai bine. Câțiva ani mai târziu, soțul decedatei a decis să se întoarcă la Mântuitorul. De atunci a devenit un alt om. Această schimbare radicală a tatălui a produs o frumoasă impresie asupra lui Rodney.

coordonatori Bob & Debby Gass

IAIR (2) – Fundația SEER

„Duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât… Părinţii ei au rămas uimiţi” (Luca 8:55-56)

E posibil să dai tot ce ai mai bun pentru copiii tăi, și totuși să ajungi și tu în situația lui Iair. Poți să-i iubești, să-i protejezi și să te rogi pentru ei, și totuși să ajungi în miez de noapte într-un salon la urgență sau într-o clinică de recuperare pentru dependenții de droguri, alternând între cele două voci: disperare sau credință. Cine l-ar fi putut învinovăți pe Iair dacă ar fi renunțat? Când s-a dus prima oară la Isus, fiica lui era în stare critică, dar totuși trăia. Apoi, în timp ce vorbea cu Isus, a primit vestea: „Fiica ta a murit” (v. 49). În acea clipă, Isus s-a uitat la Iair și a zis: „Nu te teme; crede numai, şi va fi tămăduită.” (v. 50).

Fie că era vorba de-a opri evoluția bolii, fie de-a o învia din morți, Isus a fost răspunsul la problema lui Iair. El este răspunsul și pentru problema familiei tale! Să remarcăm două lucruri pe care le-a făcut Domnul Isus:

1) I-a dat la o parte pe cei care jeleau, dar care nu aveau nici un pic de credință (vezi Luca 8:51). Ai grijă pe cine lași să se apropie de tine, mai ales în perioadele de criză.

2) I-a întărit pe părinți în credință. „Când a ajuns la casa fruntaşului, n-a lăsat pe nici unul să intre împreună cu El, decât pe Petru, pe Iacov, pe Ioan, pe tatăl şi mama fetei.” (v. 51). În acel moment, „a apucat-o de mână, şi a strigat cu glas tare: „Fetiţo, scoală-te!” Şi duhul ei s-a întors în ea, iar fata s-a sculat numaidecât… Părinţii ei au rămas uimiţi” (v. 54-56).

Când te rogi și-ți pui credința în Hristos, El poate face în familia ta lucruri care te vor uimi!

2019 de Jean Koechlin

Exod 27:9-21

Împrejurul Cortului se întindea curtea, un fel de teren mare împrejmuit, în care toţi israeliţii puteau intra cu jertfele lor (Psalmul 96.8). Era delimitată de pânze de in susţinute de stâlpi aşezaţi pe piedestale de bronz. Aceste pânze de in subţire răsucit (conform cu umanitatea fără pată a lui Hristos), vorbesc despre mărturia de sfinţenie practică pe care sfinţii răscumpăraţi trebuie s-o poarte în faţa unei lumi ignorante şi ostile. O asemenea mărturie este însoţită de suferinţe din cauza dreptăţii şi toate trebuie să aibă ca bază piedestale de bronz, din acelaşi material ca şi altarul pentru jertfe, unde, în mod simbolic, Hristos a suferit pentru noi, lăsâdu-ne un model…(1 Petru 2.21). Strălucind în soarele deşertului, împrejmuirea curţii trebuia să fie văzută de departe, proclamând că Dumnezeu era acolo. Să ne ajute Domnul să dăm înaintea lumii o asemenea mărturie colectivă fără greşeală!

Sfârşitul capitolului ne aminteşte care este sursa şi puterea interioară a unei asemenea mărturii: Duhul Sfânt. Pentru ca cele şapte lămpi ale sfeşnicului să strălucească neîncetat, în ele trebuia pus „untdelemn curat de măsline bătute”, imagine a exerciţiului continuu al credincioşilor de a acorda Duhului Sfânt locul care Îi aparţine de drept.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

08 mai 2019

8 Mai 2019

Atunci cei care se temeau de Domnul vorbeau adesea unul cu altul; și Domnul a luat aminte și a ascultat; și o carte de aducere-aminte a fost scrisă înaintea Lui pentru cei care se temeau de Domnul și se gândeau la Numele Lui.

Maleahi 3.16

În cartea Maleahi găsim un mesaj trist despre declinul și falimentul rămășiței lui Iuda, care fusese adusă înapoi după șaptezeci de ani de captivitate în Babilon. Din cauza neascultării de Dumnezeu fuseseră deportați acolo, după care harul minunat a lucrat față de ei și împăratul Cirus le-a îngăduit să revină în țară și să rezidească templul. Doar o mică parte din poporul aflat în robie s-a folosit de acest prilej și, sub conducerea lui Ezra și a lui Neemia, lucrarea acestei mici rămășițe a prosperat sub mâna lui Dumnezeu.

N-a durat mult însă și această prospețime a credinței a început să se ofilească, iar rămășița a început să manifeste același caracter al neascultării pe care părinții lor îl manifestaseră. Dumnezeu vorbește împotriva acestei neascultări în cartea Maleahi. El arată acolo că starea poporului în general, și a preoților în particular, era caracterizată de trufie și de obrăznicie, cu totul lipsită de orice gând de pocăință sau de a-L onora pe Dumnezeu.

Din fericire însă, așa cum ne arată versetul citat din Maleahi, existau în mijlocul poporului câțiva care se temeau de Domnul și care vorbeau unii cu alții. Despre ce vorbeau ei? Vorbeau despre Domnul Însuși și despre cât de întristați erau că ceilalți din popor Îl excluseseră pe Domnul din inimile lor. Dumnezeu prețuia atât de mult credința lor, încât a fost scrisă o carte de aducere-aminte pentru ei.

Vedem și astăzi în mijlocul poporului lui Dumnezeu aceeași depărtare de adevărul Scripturii. Să vorbim însă unii cu alții și să ne încurajăm unii pe alții, dorind mai presus de toate să-L onorăm pe Domnul Isus și să producem bucurie inimii Lui.

L. M. Grant

El ia aminte la rugăciunea nevoiașului și nu-i nesocotește rugăciunea.
Psalmul 102.17

Rugăciune (1)

„Doamne, ascultă-mi rugăciunea

și strigarea mea s-ajungă până la Tine!

Nu-mi ascunde fața Ta în ziua necazului meu!

Pleacă-Ți urechea spre mine!

Ascultă-mă degrabă în ziua când strig!

Căci zilele mele pier ca fumul

și oasele îmi ard ca un tăciune.

Inima îmi este lovită

și mi se usucă întocmai ca iarba;

până și pâinea uit să mi-o mănânc.

Așa de mari îmi sunt gemetele,

că mi se lipesc oasele de carne.

Semăn cu pelicanul din deșert,

sunt ca o cucuvea din locuri pustii.

Veghez și sunt

ca vrabia singuratică pe un acoperiș.

El ia aminte la rugăciunea nevoiașului

și nu-i nesocotește rugăciunea.”

Psalmul 102.1-7,17

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ EVITĂM STAGNAREA ÎN CĂSNICIE – Fundația SEER

„Uitându-se pe fereastră a văzut pe Isaac jucându-se cu nevastă-sa Rebeca.” (Geneza 26:8)

Pe vremuri, când corăbiile de lemn depindeau de vânt pentru a naviga, marinarii aveau destule motive de îngrijorare: pirații, furtunile, bolile… Dar deseori cea mai mare teamă a lor era „calmul ecuatorial” – o zonă din apropierea Ecuatorului, caracterizată de vânturi line, care își schimbau direcția foarte încet. Rezervele de hrană și de apă se goleau în timp ce pluteau zile sau chiar săptămâni, așteptând să bată briza care să-i pună din nou în mișcare. Noi vorbim despre „a-i lua cuiva apa de la moară”, ceea ce înseamnă că ne-am pierdut avântul și că avem nevoie de ceva care să ne pună din nou pe cale. Căsnicia noastră nu-și pierde avântul peste noapte, ci în decurs de luni și ani de insensibilitate și neglijare. Nu trebuie să treci prin așa ceva! În cartea sa „Dragostea creativă”, autorul Doug Fields scrie: „Iubirea soțului sau a soției tale poate schimba aceste tipare și poate fi foarte plăcută. Nu există o reparație rapidă a unei căsnicii care stagnează, firește, dar poți lăsa scuzele deoparte și poți începe să-ți dai din nou întâlniri cu iubitul tău soț sau cu iubita ta soție.” Dumnezeu a acuzat astfel biserica din Efes: „ţi-ai părăsit dragostea dintâi.” (Apocalipsa 2:4). Apoi le-a spus cum pot remedia situația: „pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi” (v. 5). Temându-se că regele Abimelec îl va ucide și o va lua pe soția lui, pe Rebeca, Isaac a mințit și a spus că este sora lui. Ce l-a dat de gol? Regele Abimelec s-a uitat pe fereastră și „a văzut pe Isaac jucându-se cu nevastă-sa Rebeca.” Dragostea i-a salvat viața și căsnicia, și la fel de valabil poate fi și-n cazul tău!

2019 de Jean Koechlin

Exod 25:1-22

În acest capitol încep instrucţiunile cu privire la închinare. Cortul, „imaginea şi umbra celor cereşti” (Evrei 8.5), ne prezintă, prin detaliile sale, ca o serie de simboluri, condiţiile în care:

1) Dumnezeul Cel Sfânt poate locui în mijlocul alor Săi;

2) cum noi, care suntem păcătoşi, ne putem apropia de acest Dumnezeu sfânt.

Aceste chestiuni privesc adevărurile de bază ale mântuirii noastre şi locul lor în ordinea divină.
Când dorim să descriem o casă, nu începem cu mobila. Aici, dimpotrivă, chivotul ocupă primul loc, pentru că Îl reprezintă pe Hristos, centrul planurilor lui Dumnezeu. Era făcut din lemn de
salcâm (copac ce creşte în soluri aride, nestricăcios, imagine a umanităţii lui Hristos – Isaia 53.2), poleit cu aur, semn al divinităţii Sale. Capacul ispăşirii, din aur curat, care acoperea chivotul, spune despre un Dumnezeu binevoitor, împăcat prin sângele care era adus (Romani 3.25) şi care îl poate întâlni acolo pe omul păcătos (v. 22). „Heruvimii gloriei”, ale căror feţe erau întoarse (Evrei 9.5), ne spun că acolo sunt taine divine adânci, în care „îngerii doresc să privească” (1 Petru 1.12).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

07 mai 2019

7 Mai 2019

Dar tu ai urmat îndeaproape învățătura mea, purtarea, planul, credința, îndelunga-răbdare, dragostea, răbdarea, persecuțiile, suferințele, câte mi s-au făcut în Antiohia, în Iconia, în Listra, ce persecuții am îndurat; și Domnul m-a scăpat din toate.
2 Timotei 3.10,11

Când privim la toate suferințele și dificultățile din viața lui Pavel, ne întrebăm de ce a trebuit să treacă prin toate. Oare nu era Dumnezeu satisfăcut cu lucrarea pe care Pavel o făcea? Ba da, însă credincioșilor nu li s-a promis o viață prosperă și confortabilă pe pământ. În ce privește persecuțiile, Domnul Isus Însuși a spus: „Nu este rob mai mare decât stăpânul său. Dacă M-au persecutat pe Mine, și pe voi vă vor persecuta” (Ioan 15.20). „Toți care doresc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi persecutați” (2 Timotei 3.12). În ce privește nevoile materiale, din cauza „bogățiilor nedrepte” (Luca 16.9), Pavel s-a deprins să fie mulțumit în lipsuri și în nevoi, ca și în belșug (Filipeni 4.11,12).

În mijlocul acestor împrejurări, Pavel privea cu mulțumire și cu laudă la Domnul, care îl eliberase din toate necazurile lui. El putea cu siguranță folosi cuvintele psalmistului: „Ochii mei sunt întotdeauna către Domnul, pentru că El îmi scoate picioarele din cursă” (Psalmul 25.15). Aceasta înseamnă o umblare prin credință, când privirea este ațintită asupra Domnului și asupra puterii Lui, care ne păzește de-a lungul încercărilor.

Așa cum am spus deja, nu ne sunt promise binecuvântări pământești, ci dorința noastră, ca oameni cerești, este să fim împreună cu Cel care ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să vedem gloria Lui. Acum suntem păziți când trecem prin greutăți, însă curând dorința noastră se va împlini, înainte de „ceasul încercării, care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe cei care locuiesc pe pământ”. Căci avem această minunată promisiune a Domnului Isus, că vom fi păziți nu în timpul ceasului încercării, ci de ceasul încercării (Apocalipsa 3.10).

A. Leclerc

Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.
Isaia 53.6

Păstorul cel bun

Cu mulți ani în urmă, în munții Valais din Elveția, un tânăr păstor a constatat într-o seară că un miel lipsea din turmă. În plină noapte, a pornit în căutarea lui și l-a găsit tremurând de frică pe o pantă abruptă. Din nenorocire, pe drumul de întoarcere, păstorul a făcut un pas greșit și a alunecat în puhoiul apei din vale. A doua zi au fost găsiți amândoi în fundul văii. Mielul, ocrotit în cădere de brațele păstorului, era viu, dar păstorul era mort. El își dăduse viața pentru a-și salva mielul.

Această istorioară autentică și mișcătoare vorbește în mod remarcabil despre Domnul Isus. Ca și acel păstor, Mântuitorul a mers în căutarea oamenilor pierduți, care erau în primejdia morții veșnice. El a venit să caute și să mântuiască cu prețul propriei Sale vieți pe cei care erau pierduți, adică pe mine și pe tine. Toți am meritat judecata și pedeapsa veșnică, dar Isus a murit pe cruce pentru a ne salva.

Este Mântuitorul al nostru bun Păstor? Ne găsim în siguranța ocrotirii Sale pentru timp și veșnicie? Aproape că nu există un tablou mai expresiv al dragostei și al purtării de grijă a Domnului Isus pentru ai Săi, ca tabloul Păstorului cel bun. Este întotdeauna o scenă plăcută să vezi o turmă de oi împreună cu păstorul ei. Păstorul păzește turma, o ocrotește, îi procură hrană, îi indică direcția de deplasare și o călăuzește. Toată purtarea sa de grijă este îndreptată asupra turmei.

coordonatori Bob & Debby Gass

EȘECUL TE POATE CONDUCE LA VICTORIE – Fundația SEER

„Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1 Corinteni 15:57)

Uneori ceea ce pare a fi un eșec se poate transforma într-o mare victorie! Nu există o ilustrare mai bună a acestui fapt decât Vinerea Mare. În sâmbăta dintre Vinerea Mare și Duminica Învierii, totul părea pierdut. Dar lucrurile sunt pierdute doar atunci când Dumnezeu spune că-s pierdute! Cea mai mare victorie spirituală din istorie a fost câștigată sub auspiciile a ceea ce părea a fi cea mai mare înfrângere. Dar după trei zile de la răstignire, Domnul Isus a ieșit afară din mormânt. Și pentru că ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, aceeași putere trăiește în tine astăzi. „Dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus dintre cei morţi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Hristos Isus din morţi va învia şi trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său care locuieşte în voi.” (Romani 8:11).

În împărăția lui Dumnezeu, eșecul nu este niciodată final. Nu, dacă crezi în Înviere! Poate că nu vei câștiga toate luptele spirituale, însă războiul a fost câștigat odată pentru totdeauna! Victoria a fost pecetluită în urmă cu două mii de ani, când Domnul Isus a rupt sigiliul de pe mormânt. A fost lovitura decisivă dată morții. Pavel scrie: „Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” (v. 37). Astăzi, ești mai mult decât biruitor (în toate aceste lucruri) datorită a ceea ce a realizat Hristos pentru tine. Da, vei întâlni obstacole. Dar ține minte: fără răstignire, nu poate exista înviere. Așadar, când ai un obstacol pe drum, nu face un pas înapoi, pentru că Dumnezeu îți pregătește revenirea.

2019 de Jean Koechlin

Exod 24:1-18

Primul legământ a fost instituit cu toată solemnitatea cuvenită şi a fost pecetluit cu sânge (citiţi Evrei 9.18 …). Apoi Domnul Şi-a arătat ceva din strălucirea gloriei Sale bătrânilor lui Israel. Ei au văzut că „sub picioarele Lui era ca o lucrare străvezie ca safirul şi ca înseşi cerurile în curăţie” (v.10; Ezechiel 1.26). „Picioarele Lui” ne ajută să ne gândim la calea glorioasă a Fiului lui Dumnezeu, aşa cum ne-o prezintă Evangheliile, o cale „ca înseşi cerurile în curăţie”. Hristos nu numai că „a coborât din cer”, „S-a suit în cer”, ci El n-a încetat nici o clipă să fie „Fiul Omului care este în
cer” (Ioan 3.13). Şi în umblarea lui Hristos aici, jos, poate fi admirată gloria lui Dumnezeu în toată perfecţiunea ei morală (Psalmul 68.24). „Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl” (Ioan 14.9).

Versetul 11 ilustrează libertatea sfântă şi comuniunea de care se bucură acum răscumpăraţii Domnului Isus. Pe baza lucrării încheiate a lui Hristos şi a prezenţei Sale la dreapta lui Dumnezeu, ei sunt, într-un fel, „acasă” în glorie.

Moise, pe un alt munte, cel al transfigurării, va fi împreună cu Ilie şi cu cei trei ucenici martor al gloriei Domnului Isus (Luca 9.28-36).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 mai 2019

6 Mai 2019

Având o conștiință bună, pentru ca, în ceea ce vorbesc împotriva voastră ca de niște răufăcători, să fie dați de rușine cei care defăimează purtarea voastră bună în Hristos. Pentru că, dacă aceasta este voia lui Dumnezeu, mai bine să suferiți făcând binele, decât făcând răul.
1 Petru 3.16,17

Să remarcăm cât de des apare cuvântul „bun” în 1 Petru 3.10-17 (vedeți versetele 10, 11, 13, 16)! Creștinul este o persoană care a fost binecuvântată și care este trimisă pentru a binecuvânta. Am fost binecuvântați de Domnul, după care El ne-a așezat în această scenă pentru a fi binecuvântători, așa cum ne spune Petru. Trebuie să-i binecuvântăm pe cei care ni se împotrivesc și să fim astfel imitatori ai lui Hristos în această lume în care El a fost respins. Vrem să vedem zile bune, dacă Domnul ne va mai lăsa aici? Atunci să ne înfrânăm limba de la rău!

Cuvintele noastre au efect asupra celorlalți și asupra noastră. Domnul vede și aude totul. „Ochii Domnului sunt peste cei drepți și urechile Lui spre cererile lor; dar fața Domnului este împotriva celor care fac rău.” Fața Domnului este la fel de îndreptată împotriva copiilor Săi care fac răul, așa cum este împotriva celor necredincioși. Apostolul aplică aici acest principiu la umblarea practică a creștinului. Și cine ne va face rău, dacă suntem plini de râvnă pentru ceea ce este bine? Observați succesiunea de lucruri aici. Zilele bune vin în urma rostirii a ceea ce este bine, a unei conștiințe bune și a unei purtări bune.

Dacă facem binele (versetul 11) și dacă urmărim binele (versetul 13), vom vedea zile bune (versetul 10) și vom avea o conștiință bună (versetul 16), iar lumea va trebui să recunoască faptul că viața noastră este bună (versetul 16). Mai mult, Dumnezeu va lucra astfel încât cei necredincioși să se rușineze că au condamnat purtarea noastră bună în Hristos.

W. T. P. Wolston

Pregătește-te să-L întâlnești pe Dumnezeul tău!
Amos 4.12

Pregătirea pentru întâlnirea cu Dumnezeu

Tocmai astăzi era scris în ziar: Un tânăr conducea regulamentar pe drum spre locul său de muncă. O mașină care venea din sens opus a vrut să depășească un tractor cu remorcă. Șoferița nu a observat mașina care venea din partea opusă. S-a produs o coliziune frontală. Tânărul și-a pierdut viața. Șocul pentru cei apropiați a fost mare. S-a ridicat întrebarea: „De ce?”.

Dacă citim așa ceva, ar trebui poate să punem întrebarea invers: „De ce, nu?”. Și să ne întrebăm cu privire la noi personal: Cine îmi dă garanția că deseară voi ajunge acasă în viață? Are cineva certitudinea că va ajunge la bătrânețe doar pentru că statisticile consemnează vârste de viață de peste 80 de ani?

Nimeni nu știe mai dinainte când se termină timpul nostru pe pământ. De aceea trebuie să fim pregătiți pentru moarte. Nu este neapărat nevoie să ne facem un testament. Fără îndoială, cu averea noastră se vor descurca ceilalți. Dar fiecare dintre noi trebuie să-și pregătească sufletul, care este nemuritor, pentru întâlnirea cu Dumnezeu.

Ce vei răspunde când Dumnezeu te va întreba în ce legătură te afli cu Isus Hristos? Ce răspuns vei da când El te va întreba care este situația păcatelor tale? Relația ta cu Dumnezeu este doar atunci în ordine, când Îi poți spune lui Dumnezeu că Domnul Isus a murit pentru păcatele tale și că tu ai aflat personal iertarea.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I FACI PE OAMENI SĂ TE ASCULTE (2) – Fundația SEER

„Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpânului său” (Geneza 39:3)

Cea de-a doua recomandare de care ai nevoie dacă dorești ca lumea să te asculte este, după discernământ, succesul. Credibilitatea nu vine doar din cunoaștere; ea vine și în urma rezultatelor. Când oamenii vor să aibă succes, ei caută sfat de la cei ce au realizat efectiv ceva. Când ești o persoană de succes, mereu vor exista oameni care vor dori să te asculte. Și dacă ai o istorie dovedită într-un domeniu în care și ei doresc să reușească, credibilitatea ta va depăși orice margini. Așadar, de ce ai nevoie pentru a fi o persoană de succes? De multe lucruri diferite.

Iată câteva:

1) Conduită. Toți ne dorim să avem succes, dar puțini sunt dispuși să plătească prețul. Tu îți determini nu viitorul, ci comportamentul, și acesta îți determină viitorul. Secretul stă în rutina ta zilnică. Pentru a avea succes, trebuie să te obișnuiești să faci ceea ce persoanele care nu au succes nu fac.

2) Oportunitate. O persoană de succes câștigă ceva și din piatră seacă! Ea nu-și limitează eforturile doar la orele în care soarele este sus pe cer. Ea recunoaște faptul că succesul necesită aspirație, inspirație și transpirație.

3) Perseverență. Succesul înseamnă să te ridici în picioare de fiecare dată când cazi. Omul de știință și inventatorul Louis Pasteur a spus: „Să vă spun secretul care m-a condus spre atingerea obiectivului meu: toată puterea mea a fost în tenacitatea mea.”

4) Dumnezeu. Abraham Lincoln a spus: „Eu cred că voia lui Dumnezeu prevalează; fără El, încrederea omului este în zadar; fără asistența Persoanei divine, eu n-am cum să reușesc; iar cu ajutorul Său, n-am cum să eșuez!” Dumnezeu l-a ajutat pe Iosif să capete „mare trecere înaintea stăpânului său”… și dorește să facă același lucru și pentru tine!

2019 de Jean Koechlin

Exod 23:20-33

DOMNUL nu-i dă numai porunci lui Israel. El îl înconjoară cu grija Lui atentă: îi oferă un conducător, pe Îngerul Său, care va merge înaintea lui pentru a-i conduce şi a-i îndruma în bătălii. Mai mult chiar, de atunci El le-a dat instrucţiuni cu privire la sfârşitul călătoriei lor. Înainte de aceasta au fost trasate hotarele largi ale ţării pe care aveau să o moştenească.

În mod asemănător, în zilele noastre, Dumnezeu Se îngrijeşte de calea poporului Său creştin pe acest pământ, dându-le un tovarăş de drum, Duhul Sfânt. Îndemnul adresat lui Israel în v. 21: „Fii atent în prezenţa Lui şi ascultă glasul Lui … pentru că Numele Meu este în El” poate fi legat cu cel din Noul Testament de a nu mâhni Duhul Sfânt al lui Dumnezeu (Efeseni 4.30). În harul Său, Dumnezeu doreşte ca ai Săi să cunoască destinaţia acestui drum: frumoasa moştenire pe care le-a pregătit-o cu Isus în cer.

Totodată, între preocupările lui Dumnezeu sunt unele pe care suntem mai puţin dispuşi să le înţelegem şi mai ales să le acceptăm. Ele au ca temelie grija Lui deosebită ca ai Săi să fie în totul despărţiţi de naţiunile din jur. Dar Dumnezeu nu insistă asupra acestei separări pentru a-i lipsi de ceva bun, dimpotrivă, aceasta este o consecinţă a dragostei, care urmăreşte să-i ferească de o capcană sigură (v. 33).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

06 mai 2019

5 Mai 2019

El va vedea o sămânță, Își va lungi zilele și plăcerea Domnului va prospera în mâna Lui.
Isaia 53.10

Iată Robul Meu (14)

Domnul nostru Isus Hristos, Mesia, a suferit nespus, pentru multe și variate motive și scopuri. Unul dintre scopuri a fost ca, prin suferințele Sale, El să vadă „o sămânță”. Pe pământ, El a făcut parte din familia lui Iosif și a Mariei, însă adevăratul Său Tată era în cer. După împlinirea lucrării Sale, după moartea și învierea Sa, El poate avea „o sămânță” – pe aceia care, prin credința în El, Îi aparțin. El a căutat „o sămânță a lui Dumnezeu” (Maleahi 2.15), iar acum, în sfârșit, o are.

Acest lucru se armonizează cu ceea ce urmează: „Își va lungi zilele” (Isaia 53.10). Chiar dacă zilele Sale au fost scurtate pe pământ, Psalmul 102.23,24 spune că anii Săi sunt fără sfârșit și că sunt din generație în generație. Acest lucru este adevărat, fiindcă El este Dumnezeu peste toate, binecuvântat în veci (Romani 9.5), și, de asemenea, fiindcă El Își va lungi zilele prin înviere.

Noi suntem uniți cu El datorită învierii Sale. Există acum o nouă familie. Vedem acest lucru din ceea ce Domnul i-a transmis Mariei Magdalena în ziua învierii Sale. El i-a spus: „Mergi la frații Mei și spune-le: «Mă sui la Tatăl Meu și Tatăl vostru, și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru»” (Ioan 20.17). Relația unică dintre Tatăl și Fiul a existat din veșnicie, însă părtășia noastră cu Tatăl și cu Fiul este un lucru nou (1 Ioan 1.3). Acesta este rezultatul faptului că „plăcerea Domnului va prospera în mâna Lui” (Isaia 53.10).

A. E. Bouter

Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.
Ioan 1.18

Singurul Fiu

Domnul Isus este singurul Fiu al Tatălui. Cu aceasta, Cuvântul lui Dumnezeu nu vrea să spună că Fiul a fost născut cândva. Fiul lui Dumnezeu este veșnic. El nu are început. El este dintotdeauna.

Este singurul Fiu pentru că este unic de felul Său și de aceea este unic pentru Tatăl. Aceasta este însemnătatea acestei expresii. Când Dumnezeu Tatăl privește la Fiul Său, atunci El Se bucură și găsește în El deplină mulțumire.

Versetul de astăzi ne spune că Dumnezeu S-a descoperit în singurul Lui Fiu. Fiul – care este în sânul Tatălui, care a fost iubit întotdeauna de Tatăl – a devenit Om, pentru a ne arăta cine este Dumnezeu în Sine Însuși. El ni L-a descoperit ca pe un Tată care Îl iubește pe Fiul. Și, mai mult, pe toți cei care cred în Isus Hristos, Dumnezeu Tatăl îi face acum copiii Săi, pentru ca El să le poată dărui dragostea Sa.

În Ioan 3.16 scrie: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică”. Aici vedem cât de mare este dragostea dumnezeiască față de noi, oamenii. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său – care este unic pentru El și care Îi prilejuiește toată desfătarea – pentru noi, la moarte. De ce? Pentru că El nu vrea ca noi să mergem în pierzare, ci să primim prin credința în Domnul Isus viața veșnică.

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-I FACI PE OAMENI SĂ TE ASCULTE (1) – Fundația SEER

„Gloata cea mare Îl asculta cu plăcere” (Marcu 12:37)

Aflăm din Scriptură că Mântuitorul Isus era apreciat, și că mulțimile de oameni îi sorbeau cuvintele. Oare de ce? Pentru că vorbele Sale se fundamentau pe câteva calități extrem de importante, vădite în: caracterul Său, comportamentul Lui și preocuparea Sa pentru alții. Pe scurt, Domnul Isus Și-a câștigat dreptul de a vorbi. Dar tu? A-i face pe oameni să te asculte cere discernământ. Când ceea ce spui tu ajută cu adevărat pe cineva, stabilești o conexiune. Benjamin Franklin, una dintre cele mai admirate personalități din istoria Americii și cunoscut pentru înțelepciunea sa, a avut o carieră remarcabilă. Interesant e că el nu a avut parte de cine știe ce educație formală. A mers la școală numai doi ani, dar cu toate acestea a fost foarte respectat, datorită cunoștințelor sale și discernământului dezvoltat.

Cititor lacom și dornic de cunoaștere din punct de vedere intelectual, el a devenit expert într-un număr remarcabil de domenii: editare și publicare, politică, activism politic, științe și diplomație. A fost un inventator și-un vizionar, girând sprijinirea Franței în timpul Revoluției, înființând prima bibliotecă publică din America, fiind primul președinte al Societății Filosofice Americane, contribuind la redactarea Declarației de Independență. Biograful Walter Isaacson l-a numit pe Franklin „cel mai realizat american al timpurilor sale și omul cu cea mai mare influență în inventarea tipului de societate ce avea să devină America.” Oamenii aveau sentimentul unei conexiuni când Franklin își împărtășea înțelepciunea. Iată cum ți se aplică ție lucrul acesta: când îi iubești pe oameni, muncești din greu, studiezi, te dezvolți și îți împărtășești experiența într-un domeniu dat, oamenii vor învăța să te respecte și să te asculte. Și când vine vorba de ascultare, nu primești ceea ce pretinzi, ci primești ceea ce câștigi!

2019 de Jean Koechlin

Exod 23:6-19

„Să nu ucizi pe cel nevinovat şi pe cel drept” (v.7), este obligat să spună DOMNUL poporului Său – ordin care va fi, vai, prea bine justificat, din vreme ce El, „Cel Sfânt şi Drept”, va fi trimis la moarte (Fapte 3.14-15). Străinul este şi el cuprins în aceste recomandări: el nu trebuia să fie nici strâmtorat, nici asuprit (v. 9; 22.21; vezi şi Ieremia 22.3). Levitic 19.34 merge mult mai departe: pe străin să-l iubim ca pe noi înşine. În Noul Testament, Domnul Isus declară că a te îngriji de străin este acelaşi lucru cu a-L primi pe El Însuşi (citiţi Matei 25.35 sf.). Mai mult chiar, nu a fost El Însuşi Străinul ceresc care S-a coborât pentru a-i cerceta pe oameni? Cum a fost inima Lui, atât de tandră, rănită de nerecunoştinţa celor în mijlocul cărora venise în dragoste! Da, suntem invitaţi să înţelegem „sufletul celui străin” (v.9), inima Mântuitorului.

Amintiţi-vă că şi voi aţi fost străini – adaugă DOMNUL. Acesta este secretul dragostei: «să ne punem în locul altuia»!

În v. 10-13, Dumnezeu ne arată cum grija Sa se manifestă pentru întreaga creaţie: pentru animale, pentru plante şi pentru pământul în sine. Să învăţăm şi noi să respectăm tot ceea ce-I aparţine Tatălui nostru ceresc.

În sfârşit, în legătură cu închinarea să subliniem finalul v. 15: „nimeni să nu se înfăţişeze înaintea feţei Mele fără nimic„. De citit Deuteronom 26.2.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

04 mai 2019

4 Mai 2019

Eu le dau viață eternă; și nicidecum nu vor pieri.
Ioan 10.28

Siguranța noastră este în mâinile Păstorului nostru (1 Petru 2.25). Cu privire la fiecare oaie salvată este scris: „După ce a găsit-o, o pune pe umerii săi, bucurându-Se” (Luca 15.5). Toate oile Domnului sunt purtate pe umerii Lui și, în felul acesta, toate au parte de aceeași siguranță și sunt la fel de mântuite. Păstorul va avea grijă ca niciuna să nu cadă de pe umerii Săi. După ce pericolele vor fi trecut, călătoria se va fi sfârșit și noi vom fi ajuns acasă, bucuria Păstorului va fi exprimată astfel: „Mi-am găsit oaia pierdută!” (Luca 15.6). Siguranța eternă a fiecărei oițe este astfel responsabilitatea în grija binecuvântatului nostru Domn.

Oile Domnului, oricum ar arăta ele, au o natură cu totul diferită de a caprelor, a porcilor sau a câinilor. Ele Îl urmează pe Domnul, chiar dacă uneori se întâmplă să rătăcească, până când, în harul Său, El le readuce pe drumul cel bun. Păstorul le cunoaște pe fiecare dintre ele. Slăbiciunile, temerile și ispitele fiecăreia dintre ele sunt bine cunoscute de El.

Viața eternă nu poate fi altfel decât eternă. Ea nu poate fi pierdută, nici întreruptă, fiindcă „darurile și chemarea lui Dumnezeu sunt fără părere de rău” (Romani 11.29). Viața veșnică, odată dăruită, este un dar veșnic. Creștinul, atunci când păcătuiește, nu pierde viața veșnică, ci comuniunea și savurarea practică a acestei vieți. Viața eternă este darul lui Dumnezeu, iar El nu ne va lua niciodată înapoi acest dar.

W. Scott

Între noi și între voi este stabilită o prăpastie mare, așa că cei care ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.
Luca 16.26

Prăpastia

Într-o zi, pastorul unei biserici a predicat despre acest verset. La acea oră de vestire a evangheliei a fost și o soție credincioasă, împreună cu soțul ei necredincios. Cuvântul lui Dumnezeu despre marea prăpastie care îi va despărți veșnic pe credincioși de necredincioși s-a întipărit puternic în mintea lor. În drum spre casă au fost tăcuți amândoi. Așa au fost și la masa de seară, apoi s-au dus la culcare, dar n-au putut dormi. Pe la ora două noaptea, el a întrerupt tăcerea și a zis: „Soție dragă, noi am trăit împreună 40 de ani, n-am avut neînțelegeri, ne-am crescut împreună copiii, tu ai fost o soție bună; eu nu vreau să ne despărțim pe veci. Eu nu mai pot dormi, când mă gândesc la această despărțire care stă în fața mea ca un zid de netrecut”. — „Nici eu nu pot să dorm”, a zis soția. Adânc mișcat, soțul a întrebat: „Oare pastorul a spus adevărul?”. — „Da, căci așa stă scris în Biblie”. Soția s-a ridicat din pat, a aprins lumina și a citit cuvintele: „… între noi și între voi este stabilită o prăpastie mare …”. Atunci soțul a spus: „Soție, eu vreau să fiu de acea parte unde vei fi și tu”. Ea l-a privit și i-a zis: „Dacă vrei, acceptă-L pe Mântuitorul în viața ta și vei fi fericit în raiul lui Dumnezeu”. Și lucrul acesta s-a petrecut chiar atunci.

Să facă Domnul ca cititorii să nu fie dintre aceia care refuză harul lui Dumnezeu! Nicio limbă nu poate declara, niciun condei nu poate scrie, nicio carte nu poate conține și nicio minte nu-și poate imagina plinătatea binefacerilor harului lui Dumnezeu.

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVAȚĂ SĂ LUCREZI CU ALȚII! – Fundația SEER

„Să aveţi toţi acelaşi fel de vorbire… să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire.” (1 Corinteni 1:10)

Există o legendă despre un stol de prepelițe aciuat la marginea unei păduri. Păsările ar fi fost fericite acolo dacă nu ar fi existat dușmanul, care prindea prepelițele. Acesta le imita cântecul, iar apoi, când se strângeau laolaltă, arunca peste ele o plasă, le punea în coșul de vânătoare și le ducea la piață. În cele din urmă, prepelița cea bătrână și înțeleaptă a zis: „Frați și surori, am un plan. Când vânătorul aruncă peste noi plasa, trebuie să ne scoatem fiecare capul printr-o gaură a plasei și să începem să dăm din airipi. Astfel ne vom putea ridica ca o singură prepeliță și vom zbura cu plasă cu tot.” Păsările au fost toate de acord și în ziua următoare, au făcut exact lucrul acesta, scăpând din capcana vânătorului. Când soția vânătorului l-a întrebat: „Unde sunt prepelițele ca să le ducem la piață?” el a răspuns: „Când s-au strâns toate laolaltă, nu le-am mai putut opri!”

Scriind bisericii din Corint, apostolul Pavel a spus: „să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiţi uniţi în chip desăvârşit într-un gând şi o simţire. Căci, fraţilor, am aflat despre voi de la ai Cloei, că între voi sunt certuri.” Succesul oricărei acțiuni necesită moartea eului individual și a interesului propriu. Așadar, când se face o greșeală, refuză să învinovățești pe cineva. Fii iertător și nu lăsa ca ofensa să degenereze în amărăciune. Oferă laude celorlalți membri ai echipei pentru calitățile lor, și oferă-le ajutor în domeniile în care sunt slabi. Fii conștient, demn de încredere și păstrează-ți atenția asupra scopului final. Când învățăm să lucrăm împreună, nimic nu ne poate opri!

2019 de Jean Koechlin

Exod 22:21-31, 23:1-5

Rânduielile care completează Legea continuă din cap. 21 până la sf. cap. 23. Domnul, în înţelepciunea Lui desăvârşită, prevede tot ceea ce s-ar fi putut întâmpla şi Se ocupă de împrejurările cele mai obişnuite din viaţa copiilor Săi: zălogul dat de un om sărac, întâlnirea cu un bou rătăcit… Îl vedem luând apărarea celui slab şi aducându-l sub protecţia Lui.

Noi, care suntem creştini, avem în inepuizabilul Cuvânt al lui Dumnezeu, alături de adevărurile fundamentale cu privire la Mântuitorul nostru şi la mântuirea noastră, şi învăţături pentru viaţa de zi cu zi. Dar, ca o deosebire importantă faţă de copiii lui Israel, nouă ne-a fost dat Duhul Sfânt. El locuieşte în cel credincios şi îl face să cunoască voia lui Dumnezeu în toate detaliile practice din viaţa de zi cu zi. Îl face să înţeleagă, arătându-i ce să facă şi de la ce să se abţină. Biblia este deci altceva decât un set de reguli sau o lungă listă de „să faci” şi „să nu faci”. Ea dezvăluie un Dumnezeu al iubirii, un Tată Căruia suntem invitaţi să-I reproducem caracterul. „Sunt îndurător”, spune El despre Sine la sf. v. 27. „Fiţi dar îndurători, după cum şi Tatăl vostru este îndurător”, ne învaţă Domnul Isus (Luca 6.36).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

03 mai 2019

3 Mai 2019

Supunându-vă unii altora în teamă de Hristos. Soțiilor, supuneți-vă soților voștri ca Domnului … Soților, iubiți-vă soțiile, după cum și Hristos a iubit Adunarea.
Efeseni 5.21,22,25

În ce privește relația de căsătorie, există patru expresii pe care trebuie să le învățăm. Bineînțeles, ele trebuie dublate de o atitudine pe măsură.

„Îmi pare rău!” Această expresie prin care regretăm ceva ce am spus sau am făcut aduce cu adevărat vindecare. Ea presupune umilință și, de asemenea, prețuire pentru persoana celuilalt.

„Iartă-mă!” A cere iertare este un lucru important pentru o relație fericită și sănătoasă. Știm că toți facem greșeli și că nu suntem perfecți, așa că, de ce ne vine atât de greu să cerem iertare? Fiindcă suntem mândri! Plătim însă un preț nespus de scump atunci când nu suntem gata să ne smerim. Doar după moartea lui Iacov și-au cerut frații lui Iosif iertare de la acesta. Ei trăiseră cu această povară pe inimă și pe conștiință multă vreme, iar simplul fapt de a-i cere iertare lui Iosif a adus doar limpezime și libertate în relația lor cu el. Să nu întârziem să ne cerem iertare!

„Am greșit!” A recunoaște că am greșit presupune smerire. Când fiul risipitor s-a întors acasă, i-a spus tatălui său: „Am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta” – cu alte cuvinte: „Am greșit!”. Doar așa a fost posibilă restabilirea relației. Întoarcerea sa a dovedit că își dăduse seama că greșise.

„Te iubesc!” Aceste cuvinte sunt la fel de importante ca dragostea exprimată prin cadouri, gesturi sau îmbrățișări. Cât de binecuvântate sunt inimile noastre când citim în Scriptură că Domnul ne iubește! Cât de binecuvântată este inima soției, a soțului sau a copiilor când aud aceste cuvinte: „Te iubesc!”. Să le rostim mai des!

A. Blok

Apoi a zis tuturor: „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze”.
Luca 9.23

Crucea zilnică

A ne lua crucea în fiecare zi nu înseamnă a purta o podoabă sub formă de cruce, ci cu mult mai mult. Purtarea crucii este urmarea renunțării de sine. A-L urma pe Mântuitorul înseamnă a-L imita, iar a-L imita înseamnă a-ți întemeia pe El faptele și gândurile tale. Dar unde găsim putere pentru a le împlini? Ucenicul Petru a spus într-o împrejurare: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg chiar și în temniță și la moarte” (Luca 22.33). Petru gândea că această putere se afla în intențiile sale bune, în deciziile sale, în dragostea sa pentru Domnul și Învățătorul său. Cât de mulți creștini gândesc la fel! Ei spun cu bunăvoință: „Doamne, cu Tine sunt gata să merg chiar și în închisoare și la moarte”. Dacă vine un astfel de examen în viața acestora, se va vedea contrariul afirmațiilor lor. De ce? Această putere nu se află în om, ci este legată în mod esențial de două adevăruri: de darul Duhului Sfânt, puterea de sus pentru umblarea noastră, și de părăsirea oricărei încrederi în firea noastră veche.

Mântuitorul a chemat poporul și pe ucenicii Săi și le-a explicat în mod clar că, dacă vor să-L urmeze, trebuie să își ia partea cu El și să-și ducă crucea. „Crucea” nu înseamnă numai a îndura încercările și greutățile. Omul care în acea vreme își lua crucea era dus la execuția capitală. Era un om care trebuia să accepte moartea din mâinile lumii. A-ți spune „nu” ție însuți înseamnă a accepta moartea în interior, pentru propriul tău duh; a-ți lua crucea înseamnă a accepta moartea în exterior, din mâinile lumii.

coordonatori Bob & Debby Gass

ALĂTURĂ-TE BISERICII VICTORIOASE A LUI HRISTOS! (3) – Fundația SEER

„Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă…” (2 Corinteni 5:17)

Nimic de-a lungul istoriei nu se compară cu ceea ce au realizat misionarii creștini. Cu peste o sută de ani în urmă, un cercetător și scriitor care se întorcea dintr-o călătorie în jurul lumii, a descoperit că în ziarele londoneze, misiunile și misionarii erau bombardați de critici. Așa că a trimis o scrisoare ziarelor în apărarea misiunilor. El a spus că transformarea triburilor sălbatice din insulele din Pacificul de Sud a fost un lucru de netăgăduit și că a nu face lumină în această privință este o crimă îngrozitoare: „Este o mare absurditate ca un călător să uite aceste lucruri; căci dacă se întâmplă să fie pe cale să naufragieze pe o coastă necunoscută, se va ruga cu cea mai mare ardoare ca misionarii să fi trecut pe acolo.” Autorul acelei scrisori nu a fost nimeni altul decât Charles Darwin. Și după întoarcerea sa din călătoria în jurul lumii, a fost transformat.

Să ne gândim la papuași, unul dintre triburile aborigene din Noua Guinee. Misionarii din Olanda au început să lucreze cu ei și în 1860, primele roade ale Noii Misiuni Olandeze au fost văzute când un bărbat, pe nume Nathanael Pepper, unul dintre aborigeni, l-a primit pe Hristos. Câțiva ani mai târziu, când s-au convertit sute de aborigeni, școala papuașilor a câștigat premiul întâi la competițiile academice dintre cele o mie două sute de școli coloniale din Noua Olandă. Asta da, iscusință!

Scepticii au construit câteva leprozerii, spitale și orfelinate, dar urmașii lui Isus Hristos sunt oamenii cu cel mai mare impact asupra lumii!

2019 de Jean Koechlin

Exod 21:7-36

Comparând aceste versete cu Matei 5 (v.17 şi mai departe), înţelegem că Robul credincios al Domnului a venit nu numai pentru a împlini Legea, ci şi pentru a introduce ceea ce este mai presus de ea (Matei 5.17 nota a: Hristos vine ca o revelare a plinătăţii lui Dumnezeu prefigurată în lege şi în profeţi). În timp ce Legea poruncea „să nu ucizi”, Isus declara că şi numai de-ar spune cineva „nebunule” fratelui său, deja s-ar expune focului gheenei! Domnul doreşte să înţelegem în fiecare zi mai profund dimensiunile răului din inima noastră. Şi vrea să ne facă cunoscut propria Sa
inimă care a făcut infinit mai mult decât cerea Legea, cea care spunea: „Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău” (Matei 5.43, 44; vezi Romani 5.7, 8, 10; compară şi Exod 22.1 … cu Psalmul 69.4 sf.).

Unde ne-am găsi noi dacă porunca inflexibilă: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”, ni s-ar aplica nouă? Dumnezeu ar trebui să facă să dispară de pe faţa pământului întreaga omenire, vinovată de crucificarea Fiului Său. Dar, în loc de aceasta, chiar şi la cruce, Domnul Isus pune în practică în mod desăvârşit ceea ce El ne învaţă în aceste versete: „Tată, iartă-i, – spune El – pentru că ei nu ştiu ce fac” (Luca 23.34).

Versetul 32 stabileşte preţul unui rob: acelaşi preţ cu care a fost estimat Fiul lui Dumnezeu (Matei 26.15).

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

02 mai 2019

2 Mai 2019

Comuniunea noastră este în adevăr cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos.
1 Ioan 1.3

Noi suntem sub har, iar relațiile noastre cu Dumnezeu depind de natura și de dreptatea Lui. Aceste relații nu depind de ceea ce suntem noi înaintea Lui, ca ființe responsabile. Prin urmare, experiențele noastre au întotdeauna acest punct de reper, anume că Dumnezeu este dragoste, că Hristos este dreptatea noastră și că Dumnezeu este Tatăl nostru. Avem părtășie cu Tatăl și cu Fiul Său Isus Hristos și ne bucurăm de toate privilegiile unei astfel de relații. Bineînțeles că felul în care ne folosim privilegiile influențează această bucurie. Relațiile rămân în mod constant aceleași, ca și felul în care noi le percepem; însă savurarea a ceea ce este Dumnezeu în această relație depinde de purtarea noastră în poziția respectivă.

Experiențele sunt întotdeauna bazate pe relațiile mele cu Dumnezeu. Sunt trist? Aceasta înseamnă că părtășia cu Dumnezeu – părtășie care corespunde relațiilor mele cu El – este întreruptă. Simt că nu mă bucur de comuniunea binecuvântată în care am fost adus, iar acest lucru îmi provoacă tristețe; această tristețe însă nu este deoarece părtășia în sine ar fi pusă la îndoială. Carnea n-are nicio relație cu Dumnezeu. Iar „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat” (Romani 5.5). Prin Duhul avem părtășie cu Tatăl și cu Fiul Său Isus Hristos și suntem chemați să umblăm în lumină, așa cum Dumnezeu Însuși este în lumină.

Părtășia noastră cu Dumnezeu depinde de umblarea noastră în lumină, deși, atunci când am pierdut-o, Dumnezeu ne poate cerceta cu harul Său, restabilind astfel comuniunea. Însă Dumnezeu este credincios și nu îngăduie păcatul în copiii Săi. Dacă ei nu umblă în prezența Sa, El îi va face să treacă prin toate încercările și conflictele necesare pentru a-i aduce să se cunoască pe ei înșiși și să umble înaintea Sa, ca astfel părtășia lor să fie adevărată și pură.

J. N. Darby

Ați semănat mult, și strângeți puțin.
Hagai 1.6

Care sunt prioritățile noastre?

Marin își iubește grădina mai presus de orice. De când este pensionar, el petrece multe ore cu săpatul, udatul și plivitul. Primăvara de-abia poate răbda până să înceapă cu săditul. Pentru că în acest an în aprilie a fost cald, a plantat legumele mai devreme ca de obicei. Stratul este afânat când plantează castraveții și roșiile. El se bucură deja de o recoltă bogată, dar, la începutul Lunii Mai, un îngheț întârziat distruge aproape toate plantele. Câtă muncă și câtă osteneală a investit Marin – dar, din toată munca, rămâne cu foarte puțin!

Tovarășii profetului Hagai au făcut aceeași experiență amară. Cu toate că s-au implicat cu multă energie pentru pâinea zilnică, ei au suferit din cauza sărăciei. De ce? Pentru că și-au stabilit greșit prioritățile. Ei s-au străduit să înainteze economic și au neglijat Casa lui Dumnezeu. Prin cuvintele „uitați-vă cu băgare de seamă la căile voastre!”, profetul le-a cerut să-și reevalueze viața.

Acest mesaj este valabil și pentru noi, creștinii! Și la noi pot exista timpuri care sunt fără rod pentru Dumnezeu. Atunci fiecare trebuie să se întrebe personal: Bate inima mea numai pentru Domnul meu? Ori s-au modificat, pe neobservate, prioritățile în viața mea?

Cine seamănă mult pentru sine, dar puțin pentru Domnul, va avea o recoltă sărăcăcioasă!

coordonatori Bob & Debby Gass

ALĂTURĂ-TE BISERICII VICTORIOASE A LUI HRISTOS! (2) – Fundația SEER

„Poate că el a fost despărţit de tine, pentru o vreme, tocmai ca să-l ai pentru veşnicie, dar nu ca pe un rob, ci… ca pe un frate” (Filimon 1:15-16)

Ce a determinat până la urmă sfârșitul sclaviei? Evanghelia lui Isus Hristos. Să ne uităm împreună la scrisoarea pe care i-a scris-o Pavel lui Filimon. Un rob fugar a fost aruncat într-o închisoare romană împreună cu Pavel, iar Pavel l-a convertit la Hristos. Când robul acela a fost eliberat, Pavel l-a trimis înapoi la proprietarul său Filimon. Obiceiul acelor vremuri era ca sclavii care au fugit și care au fost prinși să fie omorâți. Dar și Filimon devenise creștin, un alt convertit al apostolului, iar Pavel l-a sfătuit să-l primească „nu ca pe un rob, ci mult mai pe sus decât pe un rob: ca pe un frate.” În acea nouă relație de frăție, sclaviei i s-a prevestit sfârșitul. Să mergem mai departe spre zilele lui William Wilberforce, care a fost convins că este păcătos și s-a convertit în urma predicii lui John Wesley.

Wilberforce, un om slab și cocoșat, a devenit unul din cei mai puternici membri ai Parlamentului. Simțind focul Evangheliei și al libertății oferite de Hristos, Wilberforce și-a folosit toată energia și elocvența răsturnării odiosului comerț cu sclavi africani. Succesul lui în abolirea sclaviei în tot Imperiul Britanic a dus la agitație și la acțiuni similare în Statele Unite. De fapt, prin proclamările care au răsunat de la amvoanele bisericilor, în toate statele nordice, au luat ființă partidele aboliționiste și au reușit să distrugă sclavia odată pentru totdeauna. Așadar, prin biserică s-a eradicat sclavia. Domnul Isus a venit „să tămăduiască pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiască robilor… slobozirea” (Luca 4:18). Ești tu membru al Bisericii răscumpărate și eliberatoare a lui Hristos? Dacă nu, te poți înrola astăzi!