Mana Zilnica

2 Mai 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Comuniunea noastră este în adevăr cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos.
1 Ioan 1.3

Noi suntem sub har, iar relațiile noastre cu Dumnezeu depind de natura și de dreptatea Lui. Aceste relații nu depind de ceea ce suntem noi înaintea Lui, ca ființe responsabile. Prin urmare, experiențele noastre au întotdeauna acest punct de reper, anume că Dumnezeu este dragoste, că Hristos este dreptatea noastră și că Dumnezeu este Tatăl nostru. Avem părtășie cu Tatăl și cu Fiul Său Isus Hristos și ne bucurăm de toate privilegiile unei astfel de relații. Bineînțeles că felul în care ne folosim privilegiile influențează această bucurie. Relațiile rămân în mod constant aceleași, ca și felul în care noi le percepem; însă savurarea a ceea ce este Dumnezeu în această relație depinde de purtarea noastră în poziția respectivă.

Experiențele sunt întotdeauna bazate pe relațiile mele cu Dumnezeu. Sunt trist? Aceasta înseamnă că părtășia cu Dumnezeu – părtășie care corespunde relațiilor mele cu El – este întreruptă. Simt că nu mă bucur de comuniunea binecuvântată în care am fost adus, iar acest lucru îmi provoacă tristețe; această tristețe însă nu este deoarece părtășia în sine ar fi pusă la îndoială. Carnea n-are nicio relație cu Dumnezeu. Iar „dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat” (Romani 5.5). Prin Duhul avem părtășie cu Tatăl și cu Fiul Său Isus Hristos și suntem chemați să umblăm în lumină, așa cum Dumnezeu Însuși este în lumină.

Părtășia noastră cu Dumnezeu depinde de umblarea noastră în lumină, deși, atunci când am pierdut-o, Dumnezeu ne poate cerceta cu harul Său, restabilind astfel comuniunea. Însă Dumnezeu este credincios și nu îngăduie păcatul în copiii Săi. Dacă ei nu umblă în prezența Sa, El îi va face să treacă prin toate încercările și conflictele necesare pentru a-i aduce să se cunoască pe ei înșiși și să umble înaintea Sa, ca astfel părtășia lor să fie adevărată și pură.

J. N. Darby

 

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Ați semănat mult, și strângeți puțin.
Hagai 1.6

Care sunt prioritățile noastre?

Marin își iubește grădina mai presus de orice. De când este pensionar, el petrece multe ore cu săpatul, udatul și plivitul. Primăvara de-abia poate răbda până să înceapă cu săditul. Pentru că în acest an în aprilie a fost cald, a plantat legumele mai devreme ca de obicei. Stratul este afânat când plantează castraveții și roșiile. El se bucură deja de o recoltă bogată, dar, la începutul Lunii Mai, un îngheț întârziat distruge aproape toate plantele. Câtă muncă și câtă osteneală a investit Marin – dar, din toată munca, rămâne cu foarte puțin!

Tovarășii profetului Hagai au făcut aceeași experiență amară. Cu toate că s-au implicat cu multă energie pentru pâinea zilnică, ei au suferit din cauza sărăciei. De ce? Pentru că și-au stabilit greșit prioritățile. Ei s-au străduit să înainteze economic și au neglijat Casa lui Dumnezeu. Prin cuvintele „uitați-vă cu băgare de seamă la căile voastre!”, profetul le-a cerut să-și reevalueze viața.

Acest mesaj este valabil și pentru noi, creștinii! Și la noi pot exista timpuri care sunt fără rod pentru Dumnezeu. Atunci fiecare trebuie să se întrebe personal: Bate inima mea numai pentru Domnul meu? Ori s-au modificat, pe neobservate, prioritățile în viața mea?

Cine seamănă mult pentru sine, dar puțin pentru Domnul, va avea o recoltă sărăcăcioasă!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ALĂTURĂ-TE BISERICII VICTORIOASE A LUI HRISTOS! (2) – Fundația SEER

„Poate că el a fost despărţit de tine, pentru o vreme, tocmai ca să-l ai pentru veşnicie, dar nu ca pe un rob, ci… ca pe un frate” (Filimon 1:15-16)

Ce a determinat până la urmă sfârșitul sclaviei? Evanghelia lui Isus Hristos. Să ne uităm împreună la scrisoarea pe care i-a scris-o Pavel lui Filimon. Un rob fugar a fost aruncat într-o închisoare romană împreună cu Pavel, iar Pavel l-a convertit la Hristos. Când robul acela a fost eliberat, Pavel l-a trimis înapoi la proprietarul său Filimon. Obiceiul acelor vremuri era ca sclavii care au fugit și care au fost prinși să fie omorâți. Dar și Filimon devenise creștin, un alt convertit al apostolului, iar Pavel l-a sfătuit să-l primească „nu ca pe un rob, ci mult mai pe sus decât pe un rob: ca pe un frate.” În acea nouă relație de frăție, sclaviei i s-a prevestit sfârșitul. Să mergem mai departe spre zilele lui William Wilberforce, care a fost convins că este păcătos și s-a convertit în urma predicii lui John Wesley.

Wilberforce, un om slab și cocoșat, a devenit unul din cei mai puternici membri ai Parlamentului. Simțind focul Evangheliei și al libertății oferite de Hristos, Wilberforce și-a folosit toată energia și elocvența răsturnării odiosului comerț cu sclavi africani. Succesul lui în abolirea sclaviei în tot Imperiul Britanic a dus la agitație și la acțiuni similare în Statele Unite. De fapt, prin proclamările care au răsunat de la amvoanele bisericilor, în toate statele nordice, au luat ființă partidele aboliționiste și au reușit să distrugă sclavia odată pentru totdeauna. Așadar, prin biserică s-a eradicat sclavia. Domnul Isus a venit „să tămăduiască pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiască robilor… slobozirea” (Luca 4:18). Ești tu membru al Bisericii răscumpărate și eliberatoare a lui Hristos? Dacă nu, te poți înrola astăzi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 20:18-26, 21:1-6

Această scenă (v. 18-21) ne este reamintită în Evrei 12.19, pentru a ilustra deosebirea faţă de poziţia credinciosului în har. Lui nu i se mai porunceşte să facă una sau alta, ci să creadă în Isus care a făcut totul. De altfel, sfârşitul capitolului nu ni-l prezintă pe om în poziţia celui care face lucrări, ci în cea de adorator. Este clar că Sinai nu este locul unde Dumnezeu Se poate întâlni cu păcătosul (v.24). Versetul 25 arată că lucrările şi rânduielile omeneşti nu-şi găsesc locul în închinarea potrivită către Dumnezeu. În final, conform v. 26, nimeni nu trebuie să se ridice mai presus de fraţii săi; va fi vizibilă carnea, spre ruşinea sa.

În imaginea robului evreu (21.2-6) Îl recunoaştem pe Domnul Isus (compară cu Zaharia 13.5, 6), Omul ascultător, singurul care a împlinit Legea. Acest Rob desăvârşit putea pleca liber pentru a Se înălţa la cer, fără să treacă prin moarte. Dar acolo El ar fi fost singur. Însă în iubirea Lui infinită, Hristos a dorit compania unei mirese. Pentru aceasta El a plătit preţul necesar. Sân gele-I vărsat, rănile Sale dovedesc aceasta, proclamând pentru eternitate umilinţa de bunăvoie a Celui care „a luat chip de rob” (Filipeni 2.7) şi care, chiar şi în glorie, va găsi plăcere să-i slujească pe ai Săi (Luca 12.37).

1 Mai 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Saul se întărea tot mai mult și îi punea în încurcătură pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Acesta este Hristosul.
Fapte 9.22

Ca fariseu plin de râvnă, Saul avea nu puțină putere. Însă doar după ce s-a întâlnit cu Domnul Isus și a crezut și după ce a fost umplut cu Duhul Sfânt citim despre el că „se întărea tot mai mult”. Este interesant să legăm acest verset de cel din 1 Timotei 4.15, unde Pavel, mai târziu, îl încurajează pe Timotei: „Ocupă-te cu acestea, fii în totul în ele, pentru ca înaintarea ta să fie arătată tuturor”. Pavel vorbea din proprie experiență, căci era pe deplin ocupat de Cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce făcuse ca, de-a lungul anilor, el să crească foarte mult în maturitate și în putere spirituală.

Așa pot sta lucrurile și cu noi, dacă și în inima noastră va locui Cuvântul lui Dumnezeu din belșug și dacă ne vom supune instruirii și călăuzirii Duhului Sfânt. În felul acesta vom crește spiritual. Când privim la progresul nostru spiritual de-a lungul anilor, suntem adesea dezamăgiți și căutăm scuze când contemplăm exemplul lui Pavel. Da, Pavel a fost un apostol și a avut o convertire specială, o chemare specială și o multitudine de daruri, însă, în loc să privim la aceste aspecte de excepție, ar trebui să ne punem cu sinceritate întrebarea: Mă ocup eu cu aceste lucruri și sunt eu în totul în ele? Răspunsul la această întrebare va arunca lumină asupra stării noastre spirituale prezente, dar și asupra remediului simplu al lui Dumnezeu.

Cunoștința pe care Saul o dobândea era repede pusă în practică: „Și îndată L-a predicat în sinagogi pe Isus, că El este Fiul lui Dumnezeu” (versetul 20). Mai târziu, Pavel i-a spus lui Timotei: „Ia aminte la citire, la îndemnare, la învățătură” (1 Timotei 4.13). Vedem deci că progresul spiritual vine prin cunoașterea Cuvântului și prin punerea lui în practică, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Rezultatul este întărirea omului dinăuntru.

A. Leclerc

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine. Eu le dau viața veșnică; nicidecum nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.
Ioan 10.27,28

Mântuirea

Întrebare: Multe versete din Biblie explică foarte clar că cel credincios nu-și poate pierde mântuirea. Alte texte par a arăta contrariul. Cum se pot corela aceste versete?

Răspuns: Să aducem înaintea noastră două realități care arată faptul că cel credincios este salvat pentru veșnicie. În primul rând, mântuirea nu constă nicidecum în vreun merit al omului. Dumnezeu este Acela care salvează prin harul Său pe oricine se întoarce cu sinceritate la Dumnezeu și crede în Isus Hristos. Dumnezeu l-a ales și i-a dăruit viața veșnică.

Ar putea Dumnezeu să înceapă o lucrare a dragostei fără a o duce la sfârșit? Nu! Cine are viața veșnică cu adevărat are o legătură cu Dumnezeu pentru veșnicie.

În al doilea rând, salvarea nu constă în credincioșia credinciosului, ci în credincioșia Domnului Isus Hristos. El „trăiește pururi ca să mijlocească pentru ei”. El „poate să mântuiască în chip desăvârșit”, să-l salveze pe cel credincios din toate pericolele, până când îl va duce în Casa lui Dumnezeu (Evrei 7.25).

Există și texte care apelează la răspunderea credinciosului. Dar aceasta este doar o latură a aceleiași probleme. Pe de o parte, Dumnezeu oferă o deplină și veșnică salvare, iar pe de altă parte, creștinul este răspunzător să trăiască după voia lui Dumnezeu, nu ca să fie salvat, ci, dimpotrivă, pentru că este salvat.

Faptul că Dumnezeu garantează credinciosului o mântuire veșnică este deci realitate. Aceasta însă nu trebuie să-l conducă pe credincios spre indiferență, ci spre mulțumire și dăruire față de Domnul.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ALĂTURĂ-TE BISERICII VICTORIOASE A LUI HRISTOS! (1) – Fundația SEER

„Pe această piatră voi zidi Biserica Mea” (Matei 16:18)

Biserica creștină a continuat să crească în ciuda ostilităților și împotrivirilor rivalilor săi. Să presupunem că astăzi un grup de misionari ar veni în orașul tău și ți-ar spune că un om care a fost condamnat la moarte a înviat. Mai mult decât atât, el nu ar fi altul decât Creatorul universului. Ai crede? Apostolii din timpul Imperiului Roman au crezut și ce e și mai uimitor e că au dus vestea mai departe și au reușit să biruiască Imperiul Roman. În fața teribilei persecuții, creștinismul a continuat să înflorească.

Până și încercările lui Iulian Apostatul de a distruge creștinismul și de a readuce religiile romane păgâne nu au avut nici un succes. Când atacul violent al lui Iulian împotriva creștinismului a atins apogeul, unul din urmașii împăratului l-a întrebat pe un creștin: „Ce va face acum fiul tâmplarului tău?” Creștinul a răspuns: „Va face un sicriu pentru împăratul tău!” Nu mult după aceea, Iulian a fost rănit mortal în luptă. Doborât la pământ, cu ultimele eforturi a luat un pumn de nisip amestecat cu sângele său, l-a aruncat în aer și a apucat să spună: „Ai câștigat, Galileanule!”

Dar biserica nu este perfectă; de aceea oameni ca noi sunt bineveniți în ea! Cu toate acestea, există numeroase motive viabile pentru ca biserica lui Isus Hristos să continue să triumfe. E un spital pentru cei răniți, e o familie pentru cei singuri și este o școală pentru cei ce sunt instruiți după principiile uceniciei. Și când toate lucrurile vremelnice se vor transforma în fum, ea va fi singurul lucru care va rămâne în picioare (vezi 2 Petru 3:10-12). Așadar, predă-ți viața lui Isus Hristos și alătură-te bisericii Lui victorioase!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 20:1-17

Acum ni se prezintă Legea pe care a dat-o Domnul poporului Său. Ea scoate în evidenţă răutatea omului, care este înclinat să comită fiecare faptă interzisă aici. Necesitatea acestor porunci nu face decât să arate perversitatea firii omului (citiţi 1 Timotei 1.9 …).

Primele patru porunci privesc relaţia omului cu Dumnezeu: Un singur Dumnezeu, care este Duh, care este Sfânt, dar şi plin de bunătate, pregătind odihnă pentru ai Săi.

Conform poruncii a cincea, părinţii sunt următorii după Dumnezeu cărora le datorăm onoare.

Urmează apoi patru porunci cu privire la relaţiile cu vecinii noştri în viaţa socială.

În sfârşit, ultima poruncă ne priveşte pe noi înşine, individual, ea sondând adâncurile inimii noastre pentru a dezvălui cele mai intime dorinţe, despre care nu spunem nimic nimănui. Pe scurt, esenţa Legii este iubirea. „Cine iubeşte pe altul a împlinit Legea – le scrie Pavel romanilor – Pentru că: «să nu comiţi adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti fals, să nu pofteşti» şi orice altă poruncă ar mai fi, este cuprinsă în acest cuvânt, şi anume: «Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi» (Romani 13.8, 9; compară cu Matei 22.34-40).