Mana Zilnica

Mana Zilnica

1 Mai 2019

DOMNUL ESTE APROAPE

 

Saul se întărea tot mai mult și îi punea în încurcătură pe iudeii care locuiau în Damasc, dovedind că Acesta este Hristosul.
Fapte 9.22


Ca fariseu plin de râvnă, Saul avea nu puțină putere. Însă doar după ce s-a întâlnit cu Domnul Isus și a crezut și după ce a fost umplut cu Duhul Sfânt citim despre el că „se întărea tot mai mult”. Este interesant să legăm acest verset de cel din 1 Timotei 4.15, unde Pavel, mai târziu, îl încurajează pe Timotei: „Ocupă-te cu acestea, fii în totul în ele, pentru ca înaintarea ta să fie arătată tuturor”. Pavel vorbea din proprie experiență, căci era pe deplin ocupat de Cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce făcuse ca, de-a lungul anilor, el să crească foarte mult în maturitate și în putere spirituală.

Așa pot sta lucrurile și cu noi, dacă și în inima noastră va locui Cuvântul lui Dumnezeu din belșug și dacă ne vom supune instruirii și călăuzirii Duhului Sfânt. În felul acesta vom crește spiritual. Când privim la progresul nostru spiritual de-a lungul anilor, suntem adesea dezamăgiți și căutăm scuze când contemplăm exemplul lui Pavel. Da, Pavel a fost un apostol și a avut o convertire specială, o chemare specială și o multitudine de daruri, însă, în loc să privim la aceste aspecte de excepție, ar trebui să ne punem cu sinceritate întrebarea: Mă ocup eu cu aceste lucruri și sunt eu în totul în ele? Răspunsul la această întrebare va arunca lumină asupra stării noastre spirituale prezente, dar și asupra remediului simplu al lui Dumnezeu.

Cunoștința pe care Saul o dobândea era repede pusă în practică: „Și îndată L-a predicat în sinagogi pe Isus, că El este Fiul lui Dumnezeu” (versetul 20). Mai târziu, Pavel i-a spus lui Timotei: „Ia aminte la citire, la îndemnare, la învățătură” (1 Timotei 4.13). Vedem deci că progresul spiritual vine prin cunoașterea Cuvântului și prin punerea lui în practică, sub călăuzirea Duhului Sfânt. Rezultatul este întărirea omului dinăuntru.

A. Leclerc

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine. Eu le dau viața veșnică; nicidecum nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din mâna Mea.
Ioan 10.27,28


Mântuirea

Întrebare: Multe versete din Biblie explică foarte clar că cel credincios nu-și poate pierde mântuirea. Alte texte par a arăta contrariul. Cum se pot corela aceste versete?

Răspuns: Să aducem înaintea noastră două realități care arată faptul că cel credincios este salvat pentru veșnicie. În primul rând, mântuirea nu constă nicidecum în vreun merit al omului. Dumnezeu este Acela care salvează prin harul Său pe oricine se întoarce cu sinceritate la Dumnezeu și crede în Isus Hristos. Dumnezeu l-a ales și i-a dăruit viața veșnică.

Ar putea Dumnezeu să înceapă o lucrare a dragostei fără a o duce la sfârșit? Nu! Cine are viața veșnică cu adevărat are o legătură cu Dumnezeu pentru veșnicie.

În al doilea rând, salvarea nu constă în credincioșia credinciosului, ci în credincioșia Domnului Isus Hristos. El „trăiește pururi ca să mijlocească pentru ei”. El „poate să mântuiască în chip desăvârșit”, să-l salveze pe cel credincios din toate pericolele, până când îl va duce în Casa lui Dumnezeu (Evrei 7.25).

Există și texte care apelează la răspunderea credinciosului. Dar aceasta este doar o latură a aceleiași probleme. Pe de o parte, Dumnezeu oferă o deplină și veșnică salvare, iar pe de altă parte, creștinul este răspunzător să trăiască după voia lui Dumnezeu, nu ca să fie salvat, ci, dimpotrivă, pentru că este salvat.

Faptul că Dumnezeu garantează credinciosului o mântuire veșnică este deci realitate. Aceasta însă nu trebuie să-l conducă pe credincios spre indiferență, ci spre mulțumire și dăruire față de Domnul.


CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ALĂTURĂ-TE BISERICII VICTORIOASE A LUI HRISTOS! (1) – Fundația SEER

„Pe această piatră voi zidi Biserica Mea” (Matei 16:18)


Biserica creștină a continuat să crească în ciuda ostilităților și împotrivirilor rivalilor săi. Să presupunem că astăzi un grup de misionari ar veni în orașul tău și ți-ar spune că un om care a fost condamnat la moarte a înviat. Mai mult decât atât, el nu ar fi altul decât Creatorul universului. Ai crede? Apostolii din timpul Imperiului Roman au crezut și ce e și mai uimitor e că au dus vestea mai departe și au reușit să biruiască Imperiul Roman. În fața teribilei persecuții, creștinismul a continuat să înflorească.

Până și încercările lui Iulian Apostatul de a distruge creștinismul și de a readuce religiile romane păgâne nu au avut nici un succes. Când atacul violent al lui Iulian împotriva creștinismului a atins apogeul, unul din urmașii împăratului l-a întrebat pe un creștin: „Ce va face acum fiul tâmplarului tău?” Creștinul a răspuns: „Va face un sicriu pentru împăratul tău!” Nu mult după aceea, Iulian a fost rănit mortal în luptă. Doborât la pământ, cu ultimele eforturi a luat un pumn de nisip amestecat cu sângele său, l-a aruncat în aer și a apucat să spună: „Ai câștigat, Galileanule!”

Dar biserica nu este perfectă; de aceea oameni ca noi sunt bineveniți în ea! Cu toate acestea, există numeroase motive viabile pentru ca biserica lui Isus Hristos să continue să triumfe. E un spital pentru cei răniți, e o familie pentru cei singuri și este o școală pentru cei ce sunt instruiți după principiile uceniciei. Și când toate lucrurile vremelnice se vor transforma în fum, ea va fi singurul lucru care va rămâne în picioare (vezi 2 Petru 3:10-12). Așadar, predă-ți viața lui Isus Hristos și alătură-te bisericii Lui victorioase!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Exod 20:1-17


Acum ni se prezintă Legea pe care a dat-o Domnul poporului Său. Ea scoate în evidenţă răutatea omului, care este înclinat să comită fiecare faptă interzisă aici. Necesitatea acestor porunci nu face decât să arate perversitatea firii omului (citiţi 1 Timotei 1.9 …).

Primele patru porunci privesc relaţia omului cu Dumnezeu: Un singur Dumnezeu, care este Duh, care este Sfânt, dar şi plin de bunătate, pregătind odihnă pentru ai Săi.

Conform poruncii a cincea, părinţii sunt următorii după Dumnezeu cărora le datorăm onoare.

Urmează apoi patru porunci cu privire la relaţiile cu vecinii noştri în viaţa socială.

În sfârşit, ultima poruncă ne priveşte pe noi înşine, individual, ea sondând adâncurile inimii noastre pentru a dezvălui cele mai intime dorinţe, despre care nu spunem nimic nimănui. Pe scurt, esenţa Legii este iubirea. „Cine iubeşte pe altul a împlinit Legea – le scrie Pavel romanilor – Pentru că: «să nu comiţi adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti fals, să nu pofteşti» şi orice altă poruncă ar mai fi, este cuprinsă în acest cuvânt, şi anume: «Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi» (Romani 13.8, 9; compară cu Matei 22.34-40).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: